Metoda demonstraţiei

Metodologia instruirii constituie o latură de substanţă care

antrenează arta pedagogică a profesorului. De aceea, ea este privilegiată
în cadrul didacticii specialităţii. Autorii didacticii matematicii trebuie să
cunoască în mod special acele metode specifice, mai des utilizate în
cadrul matematicii – metodele bazate pe investigaţia directă a realităţii –
demonstraţia, descoperirea, modelarea, problematizarea. În acelaşi timp
va trebui să cunoască toată problematica metodologiei utilă la rezolvarea
situaţiilor concrete din clasă, extrem de diversificate şi de contradictorii.
Considerăm că didactica matematicii trebuie să clarifice
următoarele probleme:
a) semnificaţia curriculară a metodologiei didactice, care include
ansamblul de strategii, metode, procedee şi mijloace didactice;
b) corelarea corectă a componentelor metodologiei – strategia include
ansamblul de metode aplicabile pe o mai lungă perioadă de timp,
metodele subordonează procedeele didactice în calitate de operaţii şi
mijloacele în calitate de instrumente;
c) valorificarea raporturilor flexibile existente între metode şi procedee,
care permit adaptarea la situaţii multiple.
 Formele demonstraţiei
 Demonstraţia presupune prezentarea unor obiecte, procese, fenomene, reale
sau substituite, contact prin care se obţine reflectarea obiectului învăţării la nivelul
percepţiei şi reprezentării. La baza demonstraţiei se află întotdeauna un mijloc de
învăţământ, de aici şi tendinţa definirii acestei metode drept “metodă intuitivă”. Este
utilizată în mai multe forme:
 - demonstraţia observaţională, numită şi “demonstraţie vie”, bazată pe prezentare
unor obiecte reale, în stare naturală (folosirea “metrului de tâmplărie” pentru a
demonstra că 1 m = 100 cm etc.);
 - demonstraţia cu acţiuni (demonstrarea la tablă a modului de utilizare a
instrumentelor pentru a trasa două drepte paralele);
 - demonstraţie figurativă, cu ajutorul materialului confecţionat (compunerea şi
rezolvarea de probleme prin metoda figurativă);
 - demonstraţie grafică, pe bază de tabele, scheme, grafice (rezolvarea problemelor
prin reprezentare grafică la ecuaţii, funcţii, sisteme de ecuaţii);
 - demonstraţie logică, de stabilire a adevărurilor prin raţionament (distributivitatea
înmulţirii faţă de adunare, demonstraţia unei teoreme);
 - demonstraţie prin exemple şi contraexemple, rezolvând exerciţii şi probleme
asemănătoare, prin acelaşi procedeu(aplicaţii la ordinea efectuării operaţiilor, la
rezolvarea problemelor prin metoda mersului invers, la demonstrarea inegalităţilor
prin metoda inducţiei);
 - demonstraţia cu ajutorul modelelor ideale (formule, scheme grafice, algoritmi,
metode, principii);
 - demonstraţia cu ajutorul imaginilor audio-vizuale (retroproiectorul, televizorul,
calculatorul).
 Condiţii pentru eficientizare

 Demonstraţia didactică provoacă o percepţie activă concret-senzorială,

inductivă prin prezentarea sistematică şi organizată a unor obiecte, procese
etc., sau producerea unor fenomene, experienţe în faţa elevilor, cu scopul
de a uşura înţelegerea şi executarea corectă a unor activităţi
 Demonstraţia logică (teoretică) ce presupune o fundamentare pe cale
deductivă (prin raţionament logic ) a unui adevăr .

 Reţinem următoarele condiţii necesare pentru eficientizarea

demonstraţiei:
 - conştientizarea scopului urmărit;
 - reactualizarea cunoştinţelor esenţiale;
 - prezentarea sarcinii într-o formă dinamică cu sprijinul mijloacelor de
învăţământ;
 - asigurarea unui ritm corespunzător al demonstraţiei pentru a da
posibilitatea elevilor să realizeze însuşirea corectă a structurilor propuse;
 - activizarea întregii clase în timpul demonstraţiei şi ulterior acesteia în
etapa prelucrării datelor obţinute pe această cale.
 Rolul cuvântului

 În cadrul intuiţiei cuvântul are şi el mai multe roluri :

 - rol de orientare şi dirijare;
 - rol de a ridica da la particular la general ;
 - sursă de cunoştinţe.
 Corelaţia între cuvânt şi imagine se poate realiza, în raport cu
necesităţile instrucţiei, în diverse feluri. Dintre acestea reamintim: - intuiţia,
sursă de cunoştinţe ;
 - intuiţia, sursă de generalizare ;
 - intuiţia, mijloc de verificare.
 Matematica în general şi matematica modernă în special, studiază
relaţii de mare generalitate.
 Tot mai des se aud voci care consideră perimată predarea intuitivă la
matematică. Experienţa dovedeşte că ea este utilă şi necesară pentru
mărirea accesibilităţii matematicii. Matematica nu poate fi desprinsă decât în
mod artificial, numai aparent, de bazele ei intuitive şi de extinderea ei în
real.
 Convertirea principiului intuiţiei în metoda demonstraţiei îmbracă forme
foarte diferite, datorită diversităţii materialului intuitiv:
 Demonstrarea cu ajutorul materialului natural

Demonstrarea cu ajutorul materialului natural (pe viu, tridimensional)

asigură contactul nemijlocit al elevului cu realitatea de cunoscut (plante, roci,
seminţe, monede,etc.) şi se află într-o legătură indestructibilă cu observaţia,
conversaţia, explicaţia devenind procedeu (în măsura în care activitatea profesorului
este demonstraţia, a elevului este observaţia şi reciproc).
 De exemplu în învăţământul primar, la tema «Adunarea cu trecere peste ordin»,
se aduce în faţa clasei un elev şi i se dau în mână 8 flori iar în cealaltă mână 6 flori.
Se scrie pe tablă operaţia care ne interesează :8+6= ?.Se procedează prin formarea
unei zeci. Se adaugă la cele 8 flori doar 2 flori din mâna cealaltă. Se evidenţiază că
după formarea zecii, în mâna cealaltă au rămas elevului 4 flori. Se scrie pe tablă
modul în care s-a transformat operaţia iniţială :8+6=8+(2+4)=(8+2)+4=10+4=14. Se
verifică rezultatul prin numărarea propriu zisă a florilor. Se procedează la fel pornind
de la mâna cu 6 flori : 6+8=6+(4+4)=(6+4)+4=10+4=14. De fapt am aplicat metoda
descompunerii şi am folosit proprietatea de asociativitate a adunării.
 În şcoala generală materialul natural vine numai ca o primă concretizare a
diferitelor noţiuni matematice, de exemplu, prisma, cilindrul, simetria etc. Treptat,
intuirea se bazează pe reprezentări, pe imagini din ce in ce mai schematice sau pe
imagini convenţionale. Imagini utile sunt acelea care nu copiază realitatea ci o
modelează, păstrând esenţialul.
 Cu cât elevii cărora li se adresează sunt mai mari cu atât modele sunt mai
schematice permiţând mai uşor trecerea spre modele matematice.
 Demonstrarea cu ajutorul materialului grafic
 Demonstrarea cu ajutorul materialului grafic (bidimensional) îmbracă diverse forme:
 - Desenul la tablă cu ajutorul instrumentelor
 De exemplu, construcţia bisectoarei, clasa a VI-a Trasarea arcului de rază Trasarea arcelor a şi b de rază
Trasarea semidreptei [OM. Această prescripţie algoritmică clarifică faptul că orice punct de pe bisectoare este
egal depărtat de cele două laturi ale unghiului.
 Pentru aceasta profesorul va insista asupra faptului că şi au fost luate arbitrar. Prin evidenţierea de către
profesor a etapelor de construcţie se scot în evidenţă tocmai etapele de raţionament.
 - Schiţele pe tablă reprezintă ilustrarea anumitor teoreme sau probleme. Aceste schiţe uşurează înţelegerea
faptului matematic conţinut în teorema respectivă. În acelaşi timp ele sunt şi suport de notaţie prin care se poate
formaliza demersul demonstraţiei.
 În unele cazuri schiţa şi mai ales liniile ajutătoare vin să sugereze ideea demonstraţiei. De exemplu, la
teorema: suma măsurilor unghiurilor unui triunghi este180 grade.
 Trasarea lui // îl face pe elev să se gândească la existenţa unor unghiuri formate de drepte paralele tăiate
de o secantă. În acest sens, intuiţia îşi aduce un raport substanţial în însuşirea noţiunilor matematice şi pentru a fi
într-adevăr utile, schiţele să fie coordonate, prin evidenţierea cu cretă de aceeaşi culoare a elementelor
congruente. În acelaşi timp ea trebuie să oglindească toate datele problemei sau teoremei şi pentru aceasta este
necesar o revedere a enunţului. Este bine ca profesorul să scoată în evidenţă necesitatea demonstraţiei
matematice, în special la elevii mici pentru care imaginea este mai convingătoare decât demonstraţia.
 În afară de geometrie se mai folosesc schiţele şi la algebră (reprezentarea grafică a lui
 (a+b)2 =a2 + 2ab + b2, prin dreptunghiuri şi pătrate), geometrie analitică (probleme de loc geometric),
trigonometrie (cercul trigonometric) etc.
 Atunci când desenele sunt mai complicate se recurge la planşe gata făcute.
 Aceste planşe trebuie:
 - corect executate,
 - îngrijit lucrate,
 - să scoată în evidenţă esenţialul,
 - destul de mari, pentru a putea fi văzute din orice colţ al clasei.
 Planşele se vor expune timp suficient pentru a putea fi văzute de toţi. Profesorul incită clasa, prin
conversaţie, la scoaterea în evidenţă a elementelor principale ale materialului respectiv.
 Demonstrarea cu ajutorul machetelor

 Demonstrarea cu ajutorul machetelor (tridimensional) este

realizată pentru dezvoltarea imaginii spaţiale cu precădere la
geometrie în clasa a VIII-a. Ele sunt modele materiale, care
evidenţiază elementele şi caracteristicile corpului geometric
respectiv, secţiuni în acest corp geometric sau ilustrează anumite
probleme.
 Pentru a putea să realizeze aceste deziderate este necesar ca
machetele să fie bine făcute din materiale transparente sau sârmă,
fapt care permite observarea legăturii între elementele corpului
respectiv. La fel ca şi planşele, machetele trebuie să fie destul de
mari şi nu prea încărcate.
 Elevii, sub îndrumarea profesorului, scot în evidenţă esenţialul ce
se impune reliefat. Pentru ca fiecare elev să poată opera secţiuni
asupra unei machete, sunt foarte utile modele confecţionate de
elevi.
 Avantajul lor mai constă şi în faptul că în timpul confecţionării,
elevii se familiarizează cu trăsăturile esenţiale ale corpurilor
respective.
 Demonstrarea cu mijloace tehnice


 Demonstrarea cu mijloace tehnice (cu ajutorul foliilor de

retroproiector, a desenului animat, a filmelor didactice şi a calculatorului).
Dezavantajul prezentării materialului static s-a căutat a fi remediat pe mai
multe căi:
 Diapozitivele, care pentru matematică nu aduc avantaje faţă de o
planşă întrucât prezintă câte o singură imagine statică, una după alta fără
posibilitate de comparare, făcând astfel dificilă munca individualizată.
Utilizarea retroproiectorului prezintă avantaje serioase faţă de
diapozitive: - se poate proiecta în plină zi; - permite profesorului să scrie dar
şi să privească clasa; - se pot cu uşurinţă reliefa trăsăturile esenţiale prin
culori diferite; - e adevărat că imaginea este statică, dar se pot suprapune
folii care permit în acest fel, analiza comparativă a mai multor situaţii; de
exemplu, graficele funcţiilor , date de relaţiile:f(x)=x2 sau f(x)=2x2 şi
f(x)=x2 /2.Se sugerează că pentru a activa clasa, elevii să fie puşi şi ei să
efectueze anumite folii, fapt care ar mări motivaţia. Televiziunea
şcolară este utilizată la noi sub formă de consultaţii (foarte rar pe postul
naţional), care vin să întregească cunoştinţele dobândite la clasă. Eficienţa
lor ar fi şi mai mare dacă la ore s-ar purta discuţii pe marginea problemelor
rezolvate.
 Calculatoarele folosite în cabinetele de informatică sunt folosite cu
uşurinţă de către elevi şi pot fi folosite în predare la fixarea cunoştinţelor, în
lecţiile de recapitulare dar mai ales în evaluare prin programele AEL, aici
putându-se folosi eficient şi videoproiectorul
 Demonstraţia matematică

Trecerea de la intuiţie la raţionamentul matematic este o adevărată ,, trecere la limită”. Intuiţia convinge dar nu
demonstrează şi deci poate să fie o sursă de erori. Nu acelaşi lucru se poate spune despre demonstraţia
matematică, ea însă nu este aşa de convingătoare decât după ce ai înţeles-o deplin. Îmbinarea şi folosirea ambelor
căi duce însă la o înţelegere deplină.
 Rolul profesorului este mare căci el trebuie să determine efortul de gândire al elevului pentru a urmări descrierea
unui model. Nu este suficient să dai unui elev un material să-l vadă, ci el trebuie învăţat,, să vadă”. El trebuie să facă
exact, precis şi ordonat. Deci prin aceasta se realizează o parte a obiectivului principal al învăţării matematicii şi
anume acela de a forma raţionamentul matematic.
 Metoda didactică în care predomină acţiunea de explorare indirectă este demonstraţia matematică. Demonstraţia
matematică reprezintă o metodă didactică/de învăţământ bazată prioritar pe acţiunea de cercetare indirectă a
realităţii, care valorifică îndeosebi resursele raţionamentului de tip deductiv. Această acţiune implică prezentarea
unor obiecte şi fenomene din natură şi societate, reale sau substituite, în vederea stimulării capacităţii elevilor de
descoperire şi de argumentare a esenţei acestora.
 În didactica tradiţională, metoda demonstraţiei îndeplinea doar funcţia de „a imprima în minte” imaginea
obiectelor reale (de exemplu cubul) sau substituite (axa numerelor), prezentate de profesor elevului în vederea
inducerii, pe această cale, a unor noţiuni (număr întreg) sau a unor propoziţii (suma a două numere întregi impare
este pară).
 În didactica modernă, metoda demonstraţiei preia funcţia stimulării operaţiilor logice, care asigură prelucrarea
datelor concrete(noţiunile primare: punctul, dreapta, planul nu se definesc dar se intuiesc prin diferite modele
prezentate de profesor), în vederea deducerii şi a argumentării noţiunilor sugerate (segment, semidreaptă, unghi)
astfel prin obiectele reale sau substituite (triunghi, dreptunghi, cerc,..) prezentate elevului de profesor.
 În didactica postmodernă, curriculară, metoda demonstraţiei dezvoltă funcţia stimulării operaţiilor logice la nivelul
unor repere prioritar formative incluse în structura obiectivelor pedagogice concrete, în termeni de înţelegere, analiză
– sinteză, aplicare a noţiunilor dobândite în condiţiile de optimizare a mijloacelor de instruire.
 Demonstraţia matematică este o metodă de predare–învăţare-evaluare specifică matematicii. Ea apare ca o
formă a demonstraţiei logice şi constă într-un şir de raţionamente prin care se verifică un anumit adevăr. În situaţii
numeroase demonstraţia directă a unei teoreme prezintă dificultăţi, pe când demonstraţia contrarei reciprocei nu
este complicată (teorema directă şi contrara reciprocei sunt echivalente).
 Dintre multiplele metode de demonstraţie matematică prezentăm în continuare în acest articol o
metodă prin care nu demonstrăm teorema directă ci contrara reciprocei se numeşte metoda reducerii la absurd .
Această metodă are la bază echivalenţa .
 Metoda demonstraţiei prin reducere la absurd
 Metoda demonstraţiei prin reducere la absurd se reduce la următoarele: se ia ca punct
de plecare o anumită propoziţie şi folosind teorema se fac un şir de silogisme corecte. În urma
acestor silogisme se ajunge la o propoziţie contradictorie ( în raport cu o axiomă, cu altă teoremă
cunoscută etc.). Deci dacă ipoteza noastră ar fi fost adevărată, atunci, în urma raţionamentelor
logic corecte, ar fi trebuit să ajungem la o concluzie adevărată. S-a ajuns la o concluzie falsă
deoarece ipoteza iniţială a fost greşită.
 Metoda reducerii la absurd are la bază principiul logicii al terţului exclus şi constă în
următorul raţionament: se presupune că ceea ce trebuie demonstrat nu este adevărat (se neagă
concluzia) şi prin deducţii logice se ajunge la o contradicţie cu ipoteza sau cu un adevăr exprimat
şi deja admis adică, luăm ca punct de plecare, în demonstraţie, propoziţia ce se obţine prin
negarea concluziei şi folosind propoziţii adevărate facem un şir de silogisme corecte, în urma
cărora ajungem la o propoziţie falsă (falsitatea este incontestabilă). Raţionăm apoi astfel dacă
propoziţia obţinută prin negarea concluziei ar fi fost adevărată, atunci în urma raţionamentelor
logic corecte am fi putut ajunge numai la o concluzie adevărată; s-a ajuns la o concluzie falsă
prin raţionamente corecte pentru că propoziţia obţinută prin negarea concluziei este falsă.
 Exemplul 1: Fie triunghiul ABC şi D[BC]. Dacă atunci [AD este bisectoarea
unghiului BAC (teorema reciprocă a bisectoarei).
 Demonstraţie: Presupunem că [AD nu este bisectoarea unghiului BAC şi fie [BC astfel încât
[AD este bisectoarea unghiului BAC. Din teorema directă rezultă .Din ipoteză şi relaţia (1)
rezultă că adică punctul D’ împarte segmentul [BC] în acelaşi raport ca punctul D, ceea ce
reprezintă o contradicţie, deoarece s-a demonstrat unicitatea punctului ce aparţine unui segment
şi care îl împarte într-un raport dat. Deci D’= D şi [AD este bisectoarea unghiului BAC.
 Facem observaţia, asupra finalului demonstraţiei de mai sus, că este obligatoriu a menţiona
în ce constă contradicţia. Uneori elevul este tentat să se oprească la pasul “contradicţiei”, fără să
explice în ce constă aceasta şi ce rezultă în urma demonstraţiei.
 Metoda reducerii la absurd
 Metoda reducerii la absurd constă în a admite provizoriu, ca adevărată propoziţia
contradictorie propoziţiei de demonstrat, apoi pe baza acestei presupuneri se deduc o serie de
consecinţe care duc la un rezultat absurd, deoarece ele contrazic sau ipoteza problemei date sau
un adevăr stabilit mai înainte. Mai departe raţionăm astfel: dacă presupunerea ar fi fost
adevărată, atunci în urma raţionamentelor logice corecte ar fi trebuit să ajungem la o concluzie
adevărată, deoarece am ajuns la o concluzie falsă, înseamnă că presupunerea noastră a fost
falsă. Aceasta duce la concluzia că presupunerea făcută nu este posibilă şi rămâne ca adevărată
concluzia propoziţiei date.
 Fie propoziţia ce trebuie demonstrată, iar negaţia lui. Presupunem că are loc . Folosind
analiza vom deduce o propoziţie , despre care ştim că nu are loc. Deoarece este o condiţie
necesară pentru şi noi ştim că nu are loc, rezultă că nici nu are loc, adică este falsă , deci
este adevărată.
 Exemplul 2. Să se demonstreze că dacă o dreaptă intersectează unul din două plane
paralele, atunci ea intersectează şi planul al doilea.
 Ipoteză:
 Concluzie:
 Demonstraţie: Presupunem că nu intersectează. Printr-un punct arbitrar şi dreapta dată ducem
planul. Deoarece şi au un punct comun A, iar şi un punct comun B, planele şi, precum şi se
intersectează.
 Dreptele şi nu au puncte comune, deoarece planele şi sunt paralele. Luând în consideraţie
faptul că aparţin planului , ajungem la concluzia că (1). Dar dreptele şi nu au puncte comune
(dreapta prin presupunere, nu intersectează planul , deci nu intersectează nici dreapta ) şi
aparţin prin construcţie planului .
 Prin urmare din (1) şi (2) rezultă că prin punctul A ce nu aparţine dreptei trec două drepte
paralele dreptei . Însă noi ştim că aceasta este fals deci şi presupunerea noastră este falsă.
Aşadar teorema este demonstrată.
 Metoda reducerii la absurd

 Metoda reducerii la absurd nu se reduce la propoziţia că „ a demonstra o

propoziţie este acelaşi lucru cu a demonstra contra reciprocii ei ”, deoarece pot
apărea şi situaţii cu care nu se contrazice reciproca ei ci o altă propoziţie (un rezultat
cunoscut , o axiomă, o teoremă).
 Metoda reducerii la absurd se foloseşte atât în rezolvarea problemelor de calcul
(de aflat) cât şi la rezolvarea problemelor de „demonstrat ”. Metoda este utilizată în
demonstrarea teoremelor reciproce, precum şi în demonstrarea teoremelor de
unicitate.
 Exemplul 3. Suma a 12 numere naturale nenule este 77. Arătaţi că printre
ele se află cel puţin două numere egale.
 Soluţie. Presupunem că există 12 numere naturale nenule distincte ce au suma 77.
Dacă le considerăm pe cele mai mici, suma lor este: 1+2+3+....+11+12=78. Cum
suma celor mai mici 12 numere naturale distincte este mai mare decât suma dată 77,
rezultă că presupunerea făcută este falsă. Deci printre numerele considerate există
cel puţin două numere egale .
 Exemplul 4. Suma a trei numere a trei numere naturale este 139.
Demonstraţi că cel puţin unul dintre ele este mai mare sau egal cu 47.
 Soluţie. Presupunem concluzia falsă , adică nici unul dintre numere nu este mai
mare sau egal cu 47. Fie a,b,c numerele. Deci a47;b47;c47. Deoarece a,b,c N,
rezultă că a46;b46;c46. Ţinând seama că a+b+c=139 obţinem a+b+c138 sau 139138
ceea ce este absurd. Atunci presupunerea făcută a fost falsă şi deci concluzia este
adevărată, adică cel puţin unul dintre numere este mai mare sau egal cu 47.
 Exemple
 Exemplul 5. Să se arate că pentru orice număr natural diferit de zero fracţia este
ireductibilă .
 Soluţie. Presupunem că fracţia dată nu este ireductibilă, atunci există un număr
natural d diferit de unu astfel încât d/(2n-1) şi d/(2n+1), de unde d/[(2n+1)-(2n-1)]
adică d/2. Deoarece d1, rezultă d=2. Atunci rezultă că 2/(2n-1) ceea ce este absurd.
Deci presupunerea făcută este falsă, deci fracţia este ireductibilă .
 Exemplul 6. Să se determine numărul elementelor mulţimii: M={, n=}.
 Soluţie. Mulţimea are atâtea elemente câte valori distincte are fracţia , n =
1,2,3,......,2003. Presupunem că există nşi n, cu n n pentru care fracţia are aceeaşi
valoare, adică(n+1)(2n+1)=( n+1)(2n+1) n= n. Am ajuns la o contradicţie pentru că n
n deci mulţime M are 2003 elemente.
 Exemplul 7. Ştiind că x,y,z sunt numere reale, să se arate că următoarele
inegalităţi nu pot fi simultan adevărate: x-27>1; y-z1; 2y-x .
 Soluţie. Presupunem că toate inegalităţile sunt adevărate. Înmulţim a doua
inegalitate cu -2 şi adunăm toate inegalităţile, obţinem astfel 0>0, ceea ce este
absurd. Deci presupunerea făcută este falsă. Aşadar inegalităţile considerate nu pot fi
simultan adevărate.
 Exemplul 8. Sa se arate că numărul + este iraţional.
 Soluţie. Aplicăm metoda reducerii la absurd. Presupunem că + este raţional; rezultă
că există xQ, astfel încât +=x, de unde obţinem că =, fals. Deci presupunerea făcută
este falsă şi deci + este iraţional.
 Exemple

 Exemplul 9. Se consideră triunghiul ABC şi punctele K,L,M situare

pe laturile (AB), (BC), (AC) şi definite de vârfurile triunghiului. Să se
demonstreze ca cel puţin una din ariile triunghiurilor MAL,KBM,LCK nu
depăşeşte un sfert din aria triunghiului ABC.
 Demonstraţie. Avem S=;S= Deci . Analog=şi. Presupunând că: , şi , rezultă
(1). Cu inegalitatea dintre media aritmetică şi geometrică avem : deci şi
analog şi . Înmulţind membru cu membru aceste ultime trei inegalităţi
obţinem : Din (1) şi (2) rezultă că presupunerea făcută este falsă, adică
găsim un triunghi cu aria ce nu depăşeşte .
 Exemplul 10. Într-un triunghi ascuţitunghic, neechilateral, printr-
un vârf este dusă înălţimea, prin altul mediana iar prin cel de-al treilea
bisectoarea. Arătaţi că aceste linii nu pot forma prin intersecţie un triunghi
echilateral.
 Demonstraţie Considerăm triunghiul ABC cu AA’ înălţime , BB’ mediană şi
CC’ bisectoare. Aceste drepte se intersectează astfel: AA’ CC’={D}; AA’
BB’={L}; BB’ CC’={E}. Presupunem că triunghiul DEL este echilateral . Din
triunghiul dreptunghic CDA’ obţinem m deci m şi atunci m. Dar m(DEL)
m(B’EC) ( opuse la vârf ) atunci m(B’EC)=60.
 În B’EC avem m(EB’C) = 180-(30+60)=90. Deoarece BB’ este mediană
rezultă că BA=BC. Cum m, rezultă că triunghiul ABC este echilateral, ceea
ce contrazice ipoteza, deci triunghiul DEL nu este echilateral.
 Concluzii
 Metodele didactice sunt modalităţi de organizare şi
conducere a procesului de predare – învăţare - evaluare
a cunoştinţelor şi a deprinderilor, “ansamblul procedeelor
de executare a operaţiilor implicate în activitatea
învăţării, într-un flux continuu de acţiuni” în vederea
atingerii obiectivelor propuse.
 Astfel, într-o accepţiune de inspiraţie curriculară, orice
metodă este simultan o metodă de predare – învăţare -
evaluare, centrată asupra stimulării activităţii de
autoinstruire.
 Pentru învăţarea matematicii, metodele trebuie să
permită atât asimilarea cunoştinţelor, dar şi formarea
unui anumit mod de gândire, dezvoltarea flexibilităţii
gândirii, a creativităţii etc.