Identitatea personala n viziunea lui Bernard Williams

Sir Bernard Williams (1929 2003) a fost unul dintre cei mai importanti filosofi britanici ai secolului 20, cunoscut mai ales pentru lucrarile sale despre filosofia morala, istoria filosofiei si identitate personala. Operele sale se ntind pe o perioada de 5 decenii, fiind sincronizate cu o bogata activitate academica la Universitatile din Londra, Cambridge, Berkeley si Oxford. Scrierile sale includ studii asupra eticii Greciei antice, utilitarianism si etica Kantiana. Conceptul de identitate personala: Sintagma aceeasi persoana e des folosita, dar e ambigua. Exista doua moduri prin care putem vorbi despre o persoana ca fiind aceeasi cu o alta persoana. Atunci cnd o persoana se converteste la o anumita religie sau se rade n cap, nu mai ramne similar cu cine era nainte. El nu ramne din punct de vedere calitativ aceeasi persoana. Asa ca, ntr-un anumit sens nu este aceeasi persoana. Dar, din alt punct de vedere, el este aceeasi persoana: nici o alta persoana nu i-a luat locul. Un al doilea tip de asemanare este cea numerica, fiind acel gen de asemanare exprimata n matematica de semnul egal, n afirmatii precum 2+2=4: expresiile 2+2 si 4 reprezinta unul si acelasi numar. Din punct de vedere numeric, esti aceeasi persoana ca si cnd erai un bebelus, desi esti din punct de vedere calitativ foarte diferit. Conceptul de identitate numerica e important n relatiile interumane. El determina pe cine putem pedepsi, deoarece e incorect sa pedepsim pe cineva numeric distinct de raufacator. De asemenea, joaca un rol important n sentimente cum ar fi anticipatia, regretul si remuscarea. Nu poti simti acelasi tip de remuscare sau regret pentru greselile altora fata de propriile greseli. Nu poti anticipa placerea experimentata de altcineva, indiferent ct de similari din punct de vedere calitativ ati fi. ntrebarea referitoare la ce anume face doua persoane numeric egale de-a lungul timpului este cunoscuta ca ntrebarea identitatii personale. De-a lungul timpului, numerosi filosofi au ncercat sa-i gaseasca raspunsul, ajungnd la concluzii diverse. Unii au propus identitatea materiei ca fiind identitatea personala. Asemanarea materiei nu e nsa suficienta pentru identitate personala. Nici nu e necesara. Cel putin, identitatea perfecta a materiei nu e necesara pentru identitate personala. Oamenii sufera modificari graduale ale materiei tot timpul. Ei ingera si excreta, si taie parul si pierd bucati de piele, chiar si fac grefe sau implanturi. De fapt, procesele normale de ingerare si excretie recicleaza toata materia corpului tau n doar ctiva ani. Totusi tu rami tot tu. Identitatea personala nu e neaparat legata de similaritati ale materiei. Unii recurg la suflet: acesta are o continuitate neatinsa pe parcursul tuturor schimbarilor fizice ale corpului, si poate chiar supravietui distrugerii totale a corpului. Totusi, nu exista dovezi suficiente care sa ateste existenta sufletului, iar neurologia moderna a dovedit ca marea majoritate a functiilor presupuse a fi ale sufletului sunt, de fapt, ndeplinite de creier. De asemenea, adeptii teoriei sufletului nu pot dovedi cum functioneaza acesta, ce parti componente are si cum interactioneaza pentru a ndeplini presupusele functii ale sufletului. Desi sufletul ar oferi o solutie problemei identitatii personale, existenta sa nu poate fi dovedita practic. Astfel, raspunsul la ntrebare poate fi gasit doar prin teorii stiintifice care bazeaza identitatea personala pe fenomene naturale.

O asemenea teorie este conceptul de continuitate spatio-temporala. Considernd identitatea de-a lungul timpului a unui obiect, cum ar fi o minge. Aceasta trece de la un jucator la altul. Sunt ele aceleasi mingi? Cum vom decide? Cel mai usor e sa ne mentinem privirea asupra mingii. O serie continua o serie de locatii n spatiu si timp continnd o minge, prima la jucatorul care da pasa, unele intermediare, iar cea finala la jucatorul ce primeste pasa ne convinge ca mingea e aceeasi. Daca nu am observa asemenea serii continue, am putea banui ca mingile ar fi diferite. Toata lumea e de acord ca ideea continuitatii spatio-temporale e un ghid practic foarte bun catre identitatea personala. Dar filosofii vor mai mult. Vor sa descopere esenta identitatii personale; vor sa stie cum e sa ai identitate personala, nu doar sa poti spune cnd aceasta e prezenta sau nu. Cnd vrei sa stii daca un barbat e burlac, verificarea apartamentului sau pentru a vedea daca e ordonat e o practica buna; daca vrei sa recunosti aurul, inspectia vizuala si cntarirea vor da rezultate 9 din 10 ori. Dar un apartament dezordonat nu e esenta burlaciei, deoarece unii burlaci sunt ordonati. O anumita greutate sau aspect nu reprezinta esenta aurului, deoarece un anumit metal poate arata ca aurul din punct de vedere superficial, fara a fi aur. Adevarata esenta a burlaciei e a fi un barbat necasatorit; adevarata esenta a aurului e numarul atomic 79. Deoarece nu exista posibilitatea ca cineva sa fie burlac fara a fi un barbat necasatorit, sau ca ceva sa fie aur fara a avea numarul atomic 79. Tot ceea ce se cere de la practica pentru detectarea burlacilor sau a aurului e sa functioneze n marea majoritate a cazurilor, dar esentele filozofice trebuie sa fie valabile n toate cazurile posibile. Teoria continuitatii spatio-temporale sustine ca aceasta e esenta idenitatii personale, si ca nu ar fi doar o practica buna. Identitatea personala e pur si simplu continuitate spatiotemporala. Unul dintre filosofii care au abordat o alta viziune asupra identitatii personale a fost John Locke, care a propus urmatorul exemplu pentru a-si dovedi convingerile: un print se ntreaba cum ar fi sa traiasca precum un cersetor. Un cersetor viseaza concomitent la o viata de print. ntr-o zi li se iveste ocazia: psihologiiile celor doi sunt inversate. Trupul cersetorului primeste toate amintirile, cunostintele si trasaturile de caracter ale printului, iar psihologia cersetorului patrunde n corpul printului. Sa presupunem ca schimbul se produce datorita modificarii creierelor celor doi, fara transfer de materie sau suflet. Desi e exagerat, nu e total de neconceput. Stiinta ne spune ca starile mentale depind de aranjamentul neuronilor din creier. Acel aranjament ar putea fi, n principiu, modificat pentru a deveni exact ca si cel al unui alt creier. Dupa schimb, persoana din corpul cersetorului si va aminti ca a fost un print, si si va aminti dorinta de a ncerca viata de cersetor. si va spune: n sfrsit am ocazia Se priveste ca fiind printul, nu cersetorul. Iar persoana din corpul printului se priveste ca fiind cersetorul, nu printul. Au dreptate? Teoria continuitatii spatio-temporale afirma ca nu au dreptate. Calea abordata de aceasta are de-a face cu trupuri; ele duc de la printul original, la persoana din corpul printului, si de la cersetorul original la persoana din corpul acestuia. Asa ca, daca aceasta teorie e corecta, persoana din corpul cersetorului e cersetorul, iar cea din corpul printului e printul. Sa presupunem ca printul comisese anterior o crima oribila, stia ca schimbul va avea loc, si sperase sa l foloseasca pentru a scapa de acuzare. Dupa schimb, crima e descoperita, iar autoritatile vor sa aresteze vinovatul. Ei nu stiu nimic despre schimb, asa ca iau persoana din corpul printului, ignornd protestele acestuia. Persoana din

corpul cersetorului (care se considera a fi printul) si aminteste ca a comis crima si se mndreste cu modul prin care a scapat. Aceasta e o greseala a justitiei! Persoana laudaroasa din corpul cersetorului ar trebui pedepsita. Astfel, persoana din corpul cersetorului e printul, nu cersetorul, deoarece o persoana trebuie pedepsita doar pentru faptele comise de el nsusi, acest experiment dezmintind teoria continuitatii spatiotemporale. Exemplul printului si al cersetorului arata ca identitatea personala are o anumita continuitate, cea psihologica. Conform acesteia, o persoana din trecut e numeric identica cu cea din viitor daca aceasta are amintirile, trasaturile de caracter si alte asemenea caracteristici, comune cu persoana din trecut, indiferent daca aceste doua persoane sunt continue spatio-temporal. Proiectul lui Bernard Williams referitor la identitate personala este pur epistemologic. El pune n discutie judecati despre si justificari ale judecatilor despre identitatea personala. Williams si expune lucrarea n Identitate personala si individuatie, primul articol din colectia sa, Probleme ale sinelui: Identitatea corpului este cel putin nu o conditie suficienta a identitatii personale, iar alte consideratii, ale caracteristicilor personale, si mai presus de toate, memoria, trebuie invocate Voi ncerca sa dovedesc ca identitatea corporala e ntotdeauna o conditie necesara a identitatii personale(Williams, Identitate personala si individuatie, pg 1). Williams afirma ca lucrarea sa va dovedi ca fiind gresite urmatoarele doua teze: (1)cel putin un caz poate fi construit n care identitatea corporala nu functioneaza, dar n care celelalte conditii vor fi suficiente pentru o asertiune a identitatii personale (2)nu se poate concepe vreo situatie n care identitatea corporala sa fie necesara, alte conditii fiind ntotdeauna att necesare ct si suficiente(Williams, Identitate personala si individuatie, pg. 1) Teoria lui Bernard Williams referitoare la identitatea personala se bazeaza pe infirmarea principiului continuitatii psihologice, sustinut de Locke, punndu-l la grea ncercare. Folosind un exemplu similar, Williams a demonstrat ca identitatea psihologica se confrunta cu problema duplicarii, drept pentru care o respinge. Procesul ce poate reprograma neuronii creierului cuiva, are loc din nou. El l determina pe Charles, o persoana din zilele noastre, sa aiba psihologia lui Guy Fawkes, un om spnzurat n 1606 pentru tentativa de a arunca n aer Parlamentul britanic. Desigur, ar fi greu de spus daca Charles se preface, dar daca ntr-adevar are psihologia lui Fawkes, conform teoriei continuitatii psihologice, Charles este Guy Fawkes. Dar, aceasta transformare are loc si n cazul altei persoane, Robert. Dobndirea psihologiei lui Fawkes e doar o modificare la nivelul creierului, astfel nct, daca se poate ntmpla cu Charles, se poate ntmpla si cu Robert. Teoria ncepe sa aiba probleme. Att Robert ct si Charles sunt continui din punct de vedere psihologic cu Fawkes. Daca identitatea personala e continuitate psihologica, atunci att Charles ct si Robert sunt identici cu Fawkes. Dar, se ajunge la un nonsens, deoarece ar presupune ca Charles si Robert sunt identici unul cu celalalt! Deoarece stim ca daca x = 4 si y = 4 atunci x = y. Dar e absurd sa sustii ca Charles = Robert. Desi ei sunt acum calitativ aceeasi (fiecare are amintirile si caracterul lui Fawkes), ei sunt numeric doua persoane distincte. Aceasta e problema duplicarii pentru teoria continuitatii psihologice: ce se ntmpla atunci cnd ea e duplicata (sau multiplicata)? Forma de baza a argumetului

reduplicarii afirma ca n absenta corpului lui Fawkes, putem afirma doar ca Charles are amintiri similare cu ale lui Fawkes, nu ca ar fi identic cu acesta. Williams conclude cu sobrietate ca argumentul reduplicarii demonstreaza absurditatea afirmatiei ca se pot face judecati despre identitate fara referire la corpul persoanei, ca omiterea corpului goleste de continut ideea identitatii personale (Williams, Identitate personala si individuatie, pg. 10) Sir Bernard Williams a lasat o mostenire constnd n revitalizarea filosofiei morale, care devenise muribunda, si a reprezentat un pionier al dezbaterilor referitoare la identitate personala si sine. Lucrarea ce contine teoria referitoare la identitate personala si individuatie, Probleme ale sinelui, a aparut n 1973, reprezentnd o colectie de articole, marea majoritate fiind scrise n jurul vrstei de 20 de ani. ntreaga opera degaja atitudinea entuziasta a unui tnar ce gndeste fara constrngerile prejudecatilor, putnd sa puna la ndoiala unele teorii consacrate n acest domeniu, reusind astfel sa-si impuna propriile viziuni.

Bibliografie: - Internet