UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 338.436.33:330.322.5(478)

BARBAROŞ Nadejda

EFICIENŢA INVESTIŢIILOR ÎN BUSINESSUL SECTORULUI

AGROALIMENTAR AL REPUBLICII MOLDOVA

08.00.05 – Economie şi management (în agricultură)

Teză de doctor în economie

Conducător ştiinţific:

DOGA Valeriu, doctor habilitat___________

Autorul: BARBAROŞ Nadejda___________

CHIŞINĂU, 2005
 CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................ 3

Capitolul 1. BAZELE TEORETICE PRIVIND POLITICA

INVESTIŢIONALĂ............................................................................................... 7
1.1. Esenţa economică şi destinaţia investiţiilor în business....................................................... 7
1.2. Geneza şi evoluţia aplicării investiţiilor................................................................................ 22
1.3. Aspecte metodologice ale eficienţei economice a investiţiilor............................................. 32

Capitolul 2. PARTICULARITĂŢILE INVESTIŢIILOR ÎN

BUSINESSUL SECTORULUI AGROALIMENTAR........................................ 40
2.1. Caracteristica evoluţiei investiţiilor în economia naţională................................................ 40
2.2. Analiza investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar........................................................ 49
2.3. Contribuţia investiţiilor străine în dezvoltarea sectorului agroalimentar......................... 56

Capitolul 3. EFICIENTIZAREA INVESTIŢIILOR ÎN SECTORUL

AGROALIMENTAR............................................................................................. 71
3.1. Evaluarea politicii investiţionale.......................................................................................... 71
3.2. Indicatorii şi eficienţa economică a investiţiilor................................................................... 85

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE................................................ 100

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI.............................................................. 102
BIBLIOGRAFIA............................................................................................. 106
ANEXE............................................................................................................. 112
ADNOTARE.................................................................................................... 122
LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ...................................... 125

2
 INTRODUCERE

Actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate. Sectorul agroalimentar al RM care

este de importanţă vitală pentru economia naţională, se confruntă cu un şir de probleme: gradul
redus de asigurare cu mijloace financiare disponibile pentru agenţii economici; lipsa utilajului
performant în industria alimentară; aplicarea insuficientă a tehnologiilor agricole intensive cu
utilizarea tehnicii agricole moderne, lipsa soiurilor de plante şi rase de animale cu potenţial înalt de
productivitate, sistemelor de irigare, îngrăşămintelor minerale şi organice etc.
Soluţionarea acestor probleme importante pentru sectorul agroalimentar al republicii poate fi
realizată cu succes numai prin alocarea permanentă a investiţiilor. Concomitent cu aceasta, este
necesar de a ţine cont şi de faptul, că activitatea investiţională constituie un proces complicat, care în
mare măsură este determinat de situaţia economică la momentul actual, frecvenţa apariţiei riscurilor
specifice sectorului agroalimentar, volumul mijloacelor financiare alocate şi sursele de finanţare.
Gradul de studiere a problemelor vizate, îndeosebi în perioada de tranziţie la economia de
piaţă a RM, nu corespunde cerinţelor actuale în vederea redresării situaţiei create în sectorul
agroalimentar. Nu au fost efectuate cercetări suficiente la nivel macro-economic privind:
Ø estimarea ponderii investiţiilor şi a PIB-ului din sectorul agroalimentar în economia
naţională;
Ø evidenţierea aportului fiecărui segment al sectorului agroalimentar privind alocarea
investiţiilor şi volumul PIB-ului obţinut în acest sector;
Ø determinarea aportului investiţiilor străine şi volumului acestora în întreprinderile mixte
din sectorul investigat;
Ø sistematizarea riscurilor investiţionale specifice sectorului agroalimentar cu evidenţierea
mecanismelor de stabilizare a lor;
Ø elaborarea unei concepţii referitor la determinarea domeniilor de aplicare eficientă a
investiţiilor, ţinînd cont de rezultatele evaluării cantitative şi calitative a procesului investiţional
prin folosirea metodelor şi tehnicilor de calcul adecvate, prelucrării statistice a rezultatelor
influenţei investiţiilor asupra PIB-ului din sectorul agroalimentar.
În contextul celor expuse, argumentarea necesităţii majorării volumului investiţiilor în
sectorul agroalimentar cu specificarea metodelor de evaluare cantitativă şi calitativă a eficienţei
economice atît în agricultură, cît şi în industria alimentară, evidenţierea riscurilor investiţionale şi
mecanismelor de stabilizare a acestora constituie o problemă destul de actuală în vederea sporirii
volumului PIB-ului cu eforturi financiare rezonabile.

3
 Scopul şi obiectivele tezei. Scopul investigaţiilor îl constituie argumentarea ştiinţifică a
necesităţii majorării aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM şi evidenţierea căilor de
folosire eficientă a lor la etapa actuală.
Pentru realizarea scopului au fost înaintate următoarele obiective de bază:
ü studierea bazei teoretice a activităţii investiţionale;
ü estimarea metodelor de determinare a eficienţei economice a investiţiilor;
ü investigarea particularităţilor aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM;
ü sistematizarea riscurilor investiţionale specifice sectorului agroalimentar şi evidenţierea
mecanismelor de stabilizare a influenţei lor;
ü stabilirea indicatorilor de bază ai evaluării cantitative şi calitative a procesului
investiţional din sectorul agroalimentar.
Obiectul investigaţiilor îl constituie sectorul agroalimentar al RM.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific. Drept bază teoretică şi metodologică pentru
cercetare au servit lucrările fundamentale în domeniul procesului investiţional ale economiştilor din
Republica Moldova şi celor străini, cercetările reflectate în publicaţiile periodice de specialitate, actele
legislative şi normative în vigoare. În procesul de cercetare au fost aplicate metode de analiză şi sinteză,
comparare, metode grafice, precum şi alte metode de investigare ştiinţifică a proceselor economice.
Baza informaţională. În investigaţii au fost utilizate date statistice ale Biroului Naţional de
Statistică al RM şi Băncii Naţionale a Moldovei, surse din INTERNET etc.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. În baza unui studiu complex al aplicării
investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM:
Ø s-a argumentat necesitatea majorării investiţiilor, inclusiv şi a celor productive cu
evidenţierea surselor de finanţare şi modalităţilor de aplicare;
Ø s-a stabilit cota necesară de alocare a investiţiilor, inclusiv şi a celor străine, destinate
fiecărui segment din cadrul acestui sector;
Ø s-a stabilit volumul investiţiilor în întreprinderile mixte în scopul redresării sectorului
investigat;
Ø s-au sistematizat riscurile investiţionale specifice sectorului agroalimentar şi evidenţiat
mecanismele de stabilizare şi direcţiile de reducere a influenţei lor asupra activităţii
investiţionale eficiente;
Ø s-au determinat indicatorii de bază ai evaluării cantitative şi calitative a procesului
investiţional cu evidenţierea metodelor şi tehnicilor de calcul a eficienţei economice a
investiţiilor şi prelucrarea statistică a rezultatelor obţinute, ţinînd cont de specificul
activităţii în domeniul respectiv.

4
 Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Investigaţiile efectuate deschid noi
perspective în direcţia sporirii eficienţei aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar prin:
Ø sistematizarea riscurilor investiţionale şi evidenţierea mecanismelor de stabilizare în scopul
reducerii influenţei lor;
Ø perfecţionarea metodologiei de evaluare cantitativă şi calitativă şi tehnicii de calcul a
indicatorilor eficienţei economice;
Ø estimarea activităţii investiţionale prin utilizarea metodelor statistice de prelucrare a
rezultatelor obţinute;
Ø determinarea domeniilor de aplicare eficientă a surselor financiare, evitarea erorilor
eventuale şi obţinerea rezultatelor maxime cu eforturi rezonabile.
Aprobarea rezultatelor. Rezultatele principale ale lucrării au fost prezentate şi examinate
la 5 conferinţe ştiinţifice internaţionale, care s-au desfăşurat în RM (Chişinău, 2003, 2004, 2005) şi
România (Iaşi, 1997, 2004), utilizate ca coautor la elaborarea unui capitol din manualul editat
pentru studiile universitare.
Dările de seamă pe tema cercetărilor au fost examinate şi aprobate în anii 2003-2005 la
şedinţele catedrei de marketing şi finanţe şi Consiliului Facultăţii de Economie a Universităţii
Agrare de Stat din Moldova.
Structura şi volumul lucrării. Scopul şi obiectivele tezei au determinat structura ei, care
include introducerea, 3 capitole cu rezultatele investigaţiilor efectuate, sinteza rezultatelor obţinute,
concluzii şi recomandări, bibliografia, anexe, adnotare în limbile română, engleză şi rusă, lista
abrevierilor utilizate în teză.
În introducere este argumentată actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate, sînt
determinate scopul şi obiectivele tezei, obiectul şi suportul metodologic al cercetărilor, noutatea
ştiinţifică, importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării, aprobarea rezultatelor obţinute.
Capitolul I: „Bazele teoretice privind politica investiţională” include studierea esenţei
economice a activităţii investiţionale la nivel macro-economic şi destinaţia investiţiilor, analiza
genezei şi evoluţiei aplicării investiţiilor prin prisma doctrinelor economice cunoscute. De
asemenea, capitolul cuprinde conceptul eficienţei economice a investiţiilor şi metodologia de calcul
a indicatorilor acesteia.
Capitolul II: „Particularităţile investiţiilor în businessul sectorului agroalimentar”
include analiza investiţiilor alocate în economia RM cu evidenţierea celor din sectorul
agroalimentar. Sînt prezentate estimări privind atragerea investiţiilor străine şi determinat volumul
investiţiilor în întreprinderile mixte în scopul redresării sectorului agroalimentar al RM.

5
 Capitolul III: „Eficientizarea investiţiilor în sectorul agroalimentar” include
sistematizarea riscurilor investiţionale specifice activităţii din sectorul agroalimentar. Sînt
evidenţiate mecanismele de stabilizare a riscurilor investiţionale frecvente atît în agricultură, cît şi
în industria alimentară, precum şi evaluarea cantitativă a acestor riscuri prin folosirea arborelui
probabilităţilor.
Se prezintă metode şi tehnici de calcul a eficienţei economice la evaluarea aplicării
investiţiilor şi argumentarea necesităţii majorării fluxului financiar din sectorul agroalimentar al
RM. De asemenea, s-a accentuat necesitatea prelucrării statistice la evaluarea influenţei investiţiilor
din agricultură şi industria alimentară asupra valorii PIB-ului sectorului agroalimentar.
În încheiere este redată sinteza rezultatelor obţinute, sînt formulate concluzii şi recomandări
referitor la utilizarea investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM, implementarea cărora ar facilita
soluţionarea problemelor activităţii investiţionale apărute la etapa actuală.
Teza a fost tehnoredactată pe 105 pagini. Materialul ilustrativ include 8 tabele, 18 figuri.
Indicatorul bibliografic include 118 surse, inclusiv 62 în limbi străine de circulaţie internaţională.
Anexele includ 10 tabele.
Publicaţii la tema tezei. În baza investigaţiilor efectuate au fost publicate 14 lucrări
ştiinţifice cu un volum total de 4,3 coli de autor, inclusiv 3 în reviste cu recenzii, 6 fără coautori.

6
 Capitolul 1. BAZELE TEORETICE PRIVIND
POLITICA INVESTIŢIONALĂ

1.1. Esenţa economică şi destinaţia investiţiilor în business

Investiţiile ca noţiune economică

Conceptul de “investiţie” a fost şi este examinat în teoria economică, fiind exprimate mai
multe opinii cu privire la conţinutul şi sfera de cuprindere a acestuia.
Noţiunea de “investiţie” stipulată în literatura economică publicată în limbile de circulaţie
internaţională (în franceză – investissement, în engleză şi americană – investment, în germană –
investition, în rusă – инвестиция etc.) este de origine latină (investire – a îmbrăca, a acoperi) şi a
fost iniţial, un termen militar cu sensul de a împrejura o cetate, evident pentru a o cuceri, apoi a
pătruns în terminologia financiar-economică pentru a defini în esenţă un efort bănesc făcut pentru
atingerea unor anumite scopuri [27, p. 237; 40, p. 26; 85, с. 10].
Cel mai frecvent este întîlnită următoarea definire a investiţiilor, şi anume ca cheltuieli sau
plasamente de sume băneşti la un moment iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, iar numeroşi
economişti din diverse ţări au căutat să surprindă cît mai multe elemente legate de conţinutul şi
mecanismul investiţiilor.
De exemplu, economistul francez F. Aftalion formulează următoarea definiţie: “investiţiile
reprezintă renunţarea la sursele băneşti lichide actuale contra speranţelor unor resurse viitoare,
evident mai mari”, iar în modelele de creştere economică ale lui Keynes, Harrod, Donar investiţiile
sînt considerate ca fiind egale cu economiile. Francezul P. Masse consideră că “investiţia reprezintă
o cheltuială actuală, certă, realizată pentru obţinerea unor efecte viitoare, de cele mai multe ori
incerte”. P. Masse stabileşte următoarele patru elemente principale pentru investiţie [12, p. 4] şi
anume:
• subiect, reprezentat de cel care investeşte – persoană fizică sau juridică;
• obiect, reprezentînd lucrul, întreprinderea, firma, utilajul etc., modul în care se
concretizează investiţia;
• cost, care este efortul suplimentar, cert, actual consumat pentru obţinerea acelui obiect
concret;
• efecte valorice, rezultate prin realizarea investiţiei şi care se obţin în viitor şi reprezintă, în
realitate o speranţă mai mult sau mai puţin certă.
Economiştii, rusul Novojilov V. V. şi americanul J. English-Morley în acelaşi timp au

7
formulat definiţia de investiţie considerînd că nu este suficientă doar calificarea investiţiilor ca o
simplă cheltuială, ci este necesar de avut în vedere două sensuri pentru o delimitare mai concretă a
noţiunii de investiţie, şi anume: investiţia este o cheltuială, reprezentînd o resursă financiară
avansată şi consumată în prezent pentru a obţine efecte viitoare; investiţia este în acelaşi timp o
acţiune, o lucrare concretizată în utilaje, construcţii etc., prin urmare multitudinea de active fixe şi
circulante prin care se obţin întreprinderi noi, se modernizează, se reutilează sau se dezvoltă cele
existente [12, p. 5; 24, p. 368-369].
Investiţia este definită de către economiştii români sub trei aspecte: contabil, economic şi
financiar.
În aspect contabil, investiţia se confruntă cu imobilizările din activul unui bilanţ, şi anume
toate bunurile mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau create de întreprindere,
destinate a rămîne în mod durabil în întreprindere şi care permit realizarea activităţilor pentru care a
fost creată firma. Altfel spus, soldurile poziţiilor de bilanţ în activ reprezintă în acel moment ceea ce
este investit în întreprindere. Se are în vedere achiziţii de terenuri, imobil, maşini, echipamente
destinate producţiei, dar şi cele cu caracter social [43, p. 244; 45, p. 352].
Investiţia în sens economic corespunde concepţiei manageriale; acest lucru se traduce
printr-un sacrificiu de resurse care se efectuează astăzi pentru venituri viitoare superioare
cheltuielilor iniţiale (productivitatea investiţiei sub aspectul randamentului şi cel al eficienţei
exploatării sau operării) [14, p. 158].
În această abordare sînt considerate investiţii: bunuri din dotare; alte cheltuieli ca programe
de publicitate, de formare a personalului, de studii şi cercetări, care nu apar în totalitate în bilanţ, iar
efectul lor asupra lichidităţilor întreprinderii este greu de estimat şi se prelungeşte pe mulţi ani.
Investiţia în sens financiar corespunde tuturor cheltuielilor de numerar care vor genera
profituri sau economii pe o lungă perioadă şi care în consecinţă se vor rambursa într-o perioadă de
mai mulţi ani.
Acest fenomen este sinonim cu folosirea unei finanţări pe termen lung, inclusiv folosirea
unei datorii exigibile, o lungă perioadă de timp. Financiar, investiţia este reprezentată de întregul
capital cu care se lucrează.
Definiţia financiară a investiţiei include atît noţiunea contabilă, cît şi noţiunea economică,
avînd în plus dimensiunea legată de necesarul de fond de rulment de exploatare.
În economiile cu proprietate privată asupra capitalurilor, investiţiile sînt divizate în două
categorii: investiţii financiare şi reale.
Investiţia financiară înseamnă o formă de plasament a capitalului. Un investitor financiar
nu se ocupă de problematica conceperii, realizării şi exploatării unui proiect prin folosirea

8
capitalului propriu, ci doar de formele de plasament (acţiuni, obligaţiuni sau alte forme de
împrumut), punînd la dispoziţia întreprinzătorilor capitalul de care dispune [37, p. 6-7; 39, p. 552;
40, p. 27-28].
O altă concepţie a noţiunii de investiţie este formulată de către un grup de economişti: o
investiţie poate fi definită în general ca un proces prin care se cumpără ceva în scopul obţinerii unui
profit sau dobînzi.
În sens financiar investiţia reprezintă schimbarea unei sume de bani prezentă şi certă în
speranţa obţinerii în viitor a unor profituri mai mari, dar posibile.
În sens contabil investiţia înseamnă alocarea unei sume disponibile pentru procurarea unui
activ, care va determina fluxuri financiare de profituri şi cheltuieli de exploatare [22, p. 114].
Economiştii moldoveni (Ciornîi Nicolae şi Blaj Ilie) formulează astfel definiţia de investiţii:
„Investiţiile se fac din cele mai vechi timpuri şi actualmente ele sînt o parte componentă a activităţii
economice a tuturor agenţilor economici, care alocă sume importante din profiturile obţinute pentru
extinderea şi modernizarea mijloacelor de producţie”.
Din cele menţionate mai sus se poate de concluzionat că: Investiţiile reprezintă una dintre
cele mai dificile resurse, care asigură perfecţionarea producţiei, creşterea economică, în cele din
urmă contribuie la creşterea nivelului de trai al populaţiei [20, p. 205].
Sistematizarea investiţiilor
Fundamentarea volumului şi a eficienţei economice a investiţiilor la nivel macro - şi micro-
economic necesită cunoaşterea problemelor metodologice şi teoretice privind sistematizarea
investiţiilor, deoarece în esenţă investiţiile sînt cheltuieli destinate efectuării unei mari varietăţi de
lucrări şi activităţi.
Cheltuielile de investiţii pot fi sistematizate şi ordonate în funcţie de anumite criterii de
ordin teoretic şi de natură practică, fiecare asemenea sistematizare punînd în evidenţă structurări
prin prisma creşterii eficienţei investiţiilor.
Sistematizarea investiţiilor după structura tehnologică grupează cheltuielile de investiţii în
următoarele lucrări întîlnite la orice investiţie: cheltuieli pentru lucrări de construcţie – montaj;
cheltuieli de investiţii pentru utilaje tehnologice şi instrumente; cheltuieli pentru lucrări geologice;
cheltuieli pentru studii, cercetări şi proiectări; cheltuieli pentru achiziţionarea de obiecte de inventar;
cheltuieli pentru pregătirea personalului; alte cheltuieli de investiţii – pentru amenajarea terenului,
organizarea şantierului de execuţie a investiţiei; licitaţii pentru utilaje, tehnologii etc. [28, p. 29]
Sistematizarea investiţiilor după tipul de lucrări grupează cheltuielile de investiţii în
două direcţii: în primul rînd - realizarea de obiective sau întreprinderi noi şi în al doilea rînd -
amenajări sau îmbunătăţiri ale unor obiective deja existente:

9
 Ø investiţii pentru noi întreprinderi sau unităţi economico-sociale în diferite domenii, cu o
anumită mărime a capitalului fix şi circulant;
Ø investiţii pentru modernizarea întreprinderilor, dotate cu utilaje, instalaţii, maşini
tehnologii etc., caracterizate printr-un grad de uzură fizică şi morală relativ redus;
Ø investiţii de reutilare sau reînnoire care înlătură uzura fizică şi morală prin înlocuirea
parţială sau totală a unor utilaje, fără a-i modifica vechiul profil de producţie;
Ø investiţii pentru reconstrucţia unei întreprinderi înseamnă refacerea parţială sau totală a
clădirilor, liniilor telefonice etc., pentru adaptarea la cerinţele pieţei prin reprofilarea
capacităţilor de producţie;
Ø investiţii de dezvoltare înseamnă practic sporirea capitalului fix şi circulant prin adăugarea
sau construirea de noi spaţii şi dotarea la o unitate existentă;
Ø investiţii pentru menţinerea capacităţilor de producţie cuprind cheltuieli pentru reparaţii
capitale şi nu pot fi departajate de anumite investiţii de modernizare sau reutilare [12, p. 12-
17; 28, p. 27].
Sistematizarea investiţiilor pe sfere ale producţiei sociale şi pe ramuri ale economiei
naţionale. Cea mai folosită sistematizare a investiţiilor pe sfere de activitate este aceea în investiţii
productive şi neproductive, pe care literatura occidentală le numeşte investiţii cu caracter comercial
(care obţin profit) şi investiţii cu caracter necomercial:
ü investiţii productive sînt considerate în toate ţările ca fiind primordiale şi ele sînt destinate
industriei, agriculturii, construcţiilor etc. Aceste investiţii cu caracter productiv se
materializează în capitalul fix şi circulant, care sînt incluse direct şi activ la procesul de
producţie;
ü investiţiile din sfera neproductivă sînt realizate în învăţămînt, cultură şi artă, ştiinţă,
sănătate şi asistenţă socială, alte servicii şi sînt considerate la fel de importante ca şi
investiţiile din sfera productivă.
Pentru a pune mai bine în evidenţă rolul unor activităţi, economiştii occidentali
sistematizează investiţiile astfel: investiţii strategice care sînt destinate unor domenii vitale ale
economiei, într-o anumită perioadă şi în care pot fi incluse şi unele activităţi cum ar fi învăţămîntul;
investiţii de infrastructură care le deservesc pe primele prin realizarea unor dotări şi utilităţi.
Tratarea acestei sistematizări a investiţiilor depinde deci de strategia şi programul politic
promovat în ţară pe o anumită perioadă [39, p. 553-554].
Sistematizarea investiţiilor după natura încorporării lor în capitalul fix şi circulant al
viitorului agent economic. În procesul de realizare a unei investiţii se întîlnesc două categorii de
cheltuieli:

10
 Ø investiţii care se materializează şi se regăsesc în capitalul fix şi circulant contabilizat de
agentul economic care beneficiază de investiţia respectivă. Prin urmare aceste cheltuieli de
investiţii se regăsesc în valoarea clădirilor, utilajelor, instalaţiilor etc.;
Ø investiţii care nu se regăsesc şi nu măsoară valoarea capitalului fix şi circulant, deoarece
în urma cheltuielilor de investiţii nu se creează bunuri materiale de natura clădirilor,
utilajelor etc.
Sistematizarea investiţiilor după sursa de finanţare şi forma de proprietate. Investitorul
poate fi individual, o societate, o corporaţie sau o întreprindere cu capital particular, public sau
mixt.
Sursele de finanţare sînt mult mai diversificate şi incluse într-un mecanism complex, specific
economiei de piaţă şi anume: resurse proprii ale unei întreprinderi sau ale unui agent economic care se
obţin fie prin capitalizarea profiturilor, fie prin atragerea economiilor altor persoane; resurse
împrumutate prin intermediul unor credite interne sau externe; resurse de la bugetul statului sau al
unor unităţi administrative (comune, municipii, raioane, judeţe, organisme internaţionale) şi care pot
avea caracter restituibil sau sînt alocate în regim de sponsorizare [12, p. 18-21].
Investiţiile reprezintă plasament de capital în diferite sfere de activitate în scopul obţinerii
profitului sau a altui rezultat util. Investiţiile pot fi active financiare şi active reale, brute şi nete, de
modernizare şi noi, autohtone şi străine etc. (figura 1.1.).
După forma lor de alocare investiţiile pot fi financiare şi materiale.
Investiţiile alocate în imobilizări financiare – cumpărarea de acţiuni sau de titluri de valoare,
plasamente la bănci etc. – în scopul obţinerii profitului sub formă de dividende şi dobînzi, se
numesc investiţii financiare sau de portofoliu.
Investiţiile alocate în imobilizări corporale – terenuri, clădiri, construcţii speciale, maşini şi
utilaje, diferite instalaţii – se numesc investiţii materiale sau reale. Deci investiţiile reale
reprezintă totalitatea resurselor financiare şi materiale alocate pentru reproducerea mijloacelor de
producţie fixe. Orice investiţie se realizează pe baza capitalului acumulat. Capitalul necesar pentru
efectuarea investiţiilor se formează în baza economiilor persoanelor fizice sau juridice, rezultate ca
diferenţă dintre profiturile obţinute şi cheltuielile de consum. Prin urmare, sursa investiţiilor
reprezintă suma economisită pentru lărgirea activităţilor economice în scopul obţinerii profitului.
Din analiza teoretică se poate concluziona că evoluţia consumului este mai lentă decît cea a
profiturilor, astfel se formează economii, care fiind acumulate pot fi transformate în investiţii de
capital. Economiile de venituri, care se materializează în capital fix sînt investiţii reale.
Investiţii reale reprezintă nu numai capitalul folosit pentru construcţia de noi obiective, ci şi
cel folosit pentru modernizarea obiectivelor existente. Astfel, investiţiile reale pot fi definite ca

11
totalitatea cheltuielilor de capital pentru crearea şi achiziţionarea noilor mijloace de producţie şi
modernizarea celor existente [27, p. 238, 240; 53, с. 86-88; 65, с. 32].

Investiţii financiare sau de

portofoliu
După forma
de alocare Investiţii materiale sau reale

Investiţii în obiective noi

După direcţiile
de utilizare Investiţii în modernizare,
reutilare sau reprofilare

După modul de Investiţii nete

Criterii de constituire a
sistematizare capitalului
Investiţii brute

Investiţii proprii
După direcţiile
de finanţare
Investiţii împrumutate

După
provenienţa Investiţii autohtone
direcţiilor de
finanţare Investiţii străine

Figura 1.1 – Sistematizarea investiţiilor după forma de alocare,

utilizare, finanţare, provenienţă şi constituire
Sursa: elaborată de către autor

Viitorul fiecărei întreprinderi sau firme depinde de strategia ei investiţională. Creşterea

continuă şi stabilă a producţiei poate fi asigurată numai pe baza modernizării şi reutilării tehnice a
producţiei. Astfel, investiţiile firmelor după direcţiile de utilizare, pot fi sistematizate în: investiţii
în obiective noi şi investiţii în modernizare, reutilare sau reprofilare.
În perioada de tranziţie la economia de piaţă, o deosebită importanţă pentru firmele din
Republica Moldova o au investiţiile în modernizare şi reutilare tehnică – direcţia principală de
restructurare a producţiei firmelor existente [20, p. 205; 61, с. 150].
După modul de constituire a capitalului, investiţiile pot fi sistematizate în investiţii nete şi
brute. Investiţiile nete sînt constituite din capitalul acumulat din economiile firmelor. Investiţiile

12
brute includ investiţiile nete şi amortizarea destinată înlocuirii capitalului fix uzat.
După direcţiile de finanţare, investiţiile pot fi sistematizate în investiţii proprii,
constituite pe baza acumulării capitalului propriu şi investiţii împrumutate de la bănci în formă de
credite, sau surse împrumutate sub alte forme de la diferite organizaţii şi agenţi economici.
După provenienţa direcţiilor de finanţare, investiţiile pot fi sistematizate în investiţii
autohtone şi investiţii străine.
Pentru orice firmă, investiţiile reprezintă acumularea capitalului fix şi a celui circulant,
precum şi creşterea patrimoniului firmei. Din punct de vedere financiar, investiţiile reprezintă
îngheţarea capitalului pentru un termen oarecare în scopul obţinerii unor profituri suplimentare în
perioadele viitoare [20, p. 206; 53, с. 92; 74, с. 10].
O altă sistematizare a investiţiilor pe care le poate face o firmă sînt:
Ø investiţii interne ce constau în alocarea capitalurilor pentru achiziţia de active materiale

(maşini, echipament, construcţii) şi active nemateriale (licenţe). Scopul lor poate fi

reducerea costurilor unitare, creşterea volumului producţiei, ridicarea calităţii şi ca urmare a
cotei de piaţă sau a preţului etc.
Ø investiţii externe constau în plasamente de capital: acţiuni sau părţi statutare în alte
întreprinderi. Investiţiile externe care se mai numesc şi investiţii financiare au ca scop
creşterea valorii întreprinderii şi diversificarea activităţii [20, p. 114; 53, с. 89].
Ca totalitate de cheltuieli, investiţiile reprezintă o anumită omogenitate şi, dimpotrivă
analizate prin prisma naturii acestor cheltuieli şi modului în care se regăsesc în lucrări, într-o sferă
sau alta de activitate, a resurselor de finanţare etc., investiţiile pot fi sistematizate şi ordonate în
funcţie de numeroase criterii.
Structurarea investiţiilor, privite din diferite unghiuri de vedere, are o importanţă teoretică şi
practică în stabilirea unor modalităţi de sporire a eficienţei proiectelor de investiţii şi de optimizare
a portofoliului şi a întregii activităţi la nivel macro - şi micro-economic [19, p. 16].
În teoria economică, există foarte multe criterii de sistematizare a investiţiilor, dar cîteva
dintre acestea sînt recunoscute ca esenţiale, fiind larg utilizate de economişti. Conform acestor
criterii, în opinia noastră, investiţiile se sistematizează după cum urmează: (figura 1.2)
După destinaţia mijloacelor alocate în:
ü investiţii de capital (investiţii reale sau directe), care reprezintă alocarea mijloacelor băneşti
nemijlocit în producţie, pentru constituirea activelor reale (achiziţionare de bunuri, utilaje
pentru întreprinderi în scopul sporirii stocurilor de producţie);
ü investiţii de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea titlurilor de valoare,
operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc., ţinîndu-se cont îndeosebi de rata

13
 dobînzilor bancare, în funcţie de care se apreciază dacă sînt sau nu sînt rentabile;
ü investiţii publice, destinate atingerii scopurilor de gestionare a administraţiei publice, care
sînt făcute de autorităţile statului;
ü investiţii individuale, destinate susţinerii activităţilor curente ale indivizilor şi gospodăriilor
acestora.

Investiţii de capital
După destinaţia Investiţii de portofoliu
mijloacelor alocate Investiţii publice
Investiţii individuale

După obiectivul de Investiţii productive

realizare a proiectului Investiţii strategice
Investiţii obligatorii

După gradul de risc pe Investiţii cu risc redus

care îl implică Investiţii cu risc sporit

Investiţii în mijloace fixe

Criterii de După structura Cheltuieli preliminare
sistematizare tehnologică Capital de lucru sau
fondul de rulment

După sursa de Investiţii finanţate din surse proprii

finanţare Investiţii finanţate din surse atrase

După mărimea Investiţii mari

efortului investiţional Investiţii mici

Investiţii proprii
După criteriul Investiţii de ramură
importanţei Investiţii naţionale
Investiţii mondiale

După modul de Investiţii nete

constituire Investiţii brute

Figura 1.2 – Sistematizarea investiţiilor după destinaţie, grad de risc,

structura tehnologică, mărimea efortului, gradul de importanţă şi modul de constituire
Sursa: elaborată de către autor

Se poate menţiona că investiţiile de capital sînt caracteristice întreprinderilor industriale şi

comerciale, care recurg la plasamente financiare doar ocazional, pe cînd acestea din urmă sînt
caracteristice instituţiilor financiare şi persoanelor particulare care dispun de mijloace băneşti

14
pentru investiţii, precum şi grupurilor de întreprinderi.
După obiectivul care se urmăreşte prin realizarea proiectului în:
Ø investiţii productive, care la rîndul lor pot fi: investiţii de expansiune (dezvoltare,
extindere), acestea presupun cheltuieli în vederea măririi capacităţilor de producţie; investiţii
de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie existente; investiţii de
modernizare, care se fac cu scopul creşterii performanţelor tehnice, îmbunătăţirii
randamentelor utilajelor existente; investiţii de inovare sau de lansare a noilor activităţi;
Ø investiţii strategice, care se fac preponderent în sfera cercetării, dezvoltării sau cu alte scopuri
şi care au efecte indirecte asupra investiţiilor productive;
Ø investiţii obligatorii, acestea fiind făcute cu scopul de a respecta anumite reglementări
legislative sau anumite angajamente asumate faţă de alţi agenţi economici.
După gradul de risc pe care îl implică investiţiile se sistematizează în: investiţii cu risc
redus, care sînt cele mai frecvente. Această categorie include investiţiile de menţinere şi de
ameliorare, care necesită resurse puţine, dar au şi cele mai mici efecte; investiţii cu risc sporit, în
categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare, de expansiune, de inovare, iar uneori şi cele de
modernizare, acestea fiind valori mult mai mari, producînd însă şi efecte mai mari: creşterea
capacităţilor tehnice, efectuarea unor restructurări de producţie, implementarea noilor produse şi
servicii [28, p. 29; 53, с. 90-91].
După structura lor tehnologică în:
Ø investiţii în mijloace fixe, ce se grupează în: cheltuieli de achiziţionare a utilajelor, care
includ costul utilajelor, cheltuielile de transport, diferite taxe aferente acestora; cheltuieli de
montaj şi de instalare; cheltuieli aferente construcţiilor, amenajărilor; cheltuieli ce ţin de
lucrările şi exploatările geologice, care includ prospecţiuni, studii, cercetări asupra terenului,
precum şi cheltuielile privind achiziţia acestuia etc.;
Ø cheltuieli preliminare şi alte cheltuieli, care cuprind cheltuielile de proiectare, cheltuielile
de pregătire a personalului aferent noului obiectiv de investiţii, cheltuielile ce ţin de
supravegherea lucrărilor, licenţe, procurarea de know-how, cheltuielile de constituire;
Ø capital de lucru sau fond de rulment, reprezentînd prima dotare.
După sursa de finanţare, investiţiile se sistematizează în: investiţii finanţate din surse
proprii; investiţii finanţate din surse atrase.
După mărimea efortului investiţional investiţiile se sistematizează în: investiţii mari,
investiţii mici.
După criteriul importanţei investiţiile se sistematizează în: investiţii proprii, investiţii de
ramură, investiţii naţionale, investiţii mondiale.

15
 După modul de constituire investiţiile se sistematizează în: investiţii nete, investiţii brute
etc. [19, p. 17-19].
Investiţiile în agricultură permit reînnoirea capitalului productiv, sporirea capitalului pus în
funcţiune şi îmbunătăţirea structurii de producţie şi pot fi sistematizate în:
• investiţii directe – reînnoirea efectivelor de animale matcă, dotarea cu maşini şi utilaje şi
investiţii indirecte – drumuri, conservarea mediului etc.;
• investiţii individuale – realizate de un singur agricultor şi investiţii colective – realizate de
mai mulţi agricultori;
• investiţii economice – adăposturi pentru animale, silozuri şi investiţii sociale – canale de
apă, habitat rural etc. [47, p. 256].
Surse de finanţare a investiţiilor
Este important de a analiza sursele de finanţare, deoarece fără acestea nu pot exista
investiţiile. Orice investiţie se bazează pe surse concrete de finanţare. În condiţiile economiei de
piaţă sursa principală de finanţare a investiţiilor sînt mijloacele financiare ale firmelor. Mijloacele
proprii de finanţare a investiţiilor se formează pe baza profitului obţinut din activitatea economică,
acumulării amortizării fondurilor fixe, altor mijloace financiare.
Dintre sursele numite, profitul firmelor are o mare importanţă. După impozitarea profitului,
partea rămasă – profitul net – poate fi repartizat atît pentru folosirea unei părţi în calitate de
investiţii, cît şi în calitate de plată a dividendelor pe acţiuni şi pentru stimularea materială a
personalului.
La etapa tranziţiei spre economia de piaţă, cînd apare necesitatea ca majoritatea firmelor să
se restructureze tehnic şi să-şi modernizeze utilajele, cea mai mare parte a profitului obţinut este
repartizată pentru completarea surselor de finanţare a investiţiilor. Cu toate acestea, în majoritatea
cazurilor sursele proprii ale firmelor sînt insuficiente pentru finanţarea investiţiilor necesare.
De aceea, în activitatea investiţională, pe lîngă sursele proprii, firmele folosesc şi surse
împrumutate, care pot fi: creditele băncilor şi ale diferitor fonduri investiţionale; acumulările din
emisiile suplimentare de acţiuni; depunerile fondatorilor firmei.
Cea mai răspîndită formă de finanţare a investiţiilor este acordarea creditelor de către
băncile comerciale şi diferite fonduri. Băncile comerciale acordă firmelor credite sub proiecte
concrete, pe un termen stabilit şi pentru o plată oarecare numită dobînda creditului. Dobînda este
suma plătită de firme pentru creditele acordate pe un timp oarecare. După expirarea termenului de
creditare, în corespundere cu contractul, firma este obligată să întoarcă suma creditului obţinut şi
suma dobînzii calculate. Creditul oferă posibilitate firmelor de a-şi realiza strategiile lor
investiţionale, astfel contribuind la creşterea activităţii lor economice [45, p. 379, 389].

16
 Este necesar să ţinem cont de faptul că creditarea realizării proiectelor de investiţii oferă
băncilor dreptul de a controla folosirea creditelor acordate. Acest drept se stipulează în contractele
de acordare a creditelor.
Evident că rolul creditelor în finanţarea proiectelor de investiţii este pozitiv. Ele contribuie
la modernizarea firmelor şi la reducerea termenelor de efectuare a lucrărilor de construcţie a noilor
obiecte. În acelaşi timp, ar fi de dorit să avem în vedere că achitarea dobînzilor este o povară
costisitoare pentru firme, cauzînd reducerea eficienţei economice a producţiei în perioada
rambursării creditului. De aceea orice firmă are nevoie să argumenteze din punct de vedere
economic obţinerea creditului. Economiştii Ciornîi N. şi Blaj I. [20, p. 238-240] consideră că în
primii ani de tranziţie la economia de piaţă, băncile comerciale acordau firmelor credite cu dobîndă
înaltă, care nu se acoperea cu profiturile obţinute din exploatarea obiectului construit, motiv din
care, unele firme într-un termen scurt au devenit insolvabile.
Pentru a evita asemenea cazuri, este necesar ca firmele să compare costul creditelor acordate
cu efectele posibile ale exploatării obiectelor proiectate pe baza acestor credite. Pentru finanţarea
investiţiilor se acordă credite pe un termen mai mare de un an, de regulă pe 2-5 ani. În contractele
de creditare dobînda se stabileşte ca plata anuală, ea poate fi achitată anual ori după expirarea
termenului, odată cu rambursarea creditului [28, p. 36].
Elaborarea strategiilor de finanţare şi de atragere a fondurilor, cunoaşterea alternativelor
posibile şi obţinerea fondurilor, reprezintă sarcini vitale pentru succesul şi supravieţuirea majorităţii
întreprinderilor înfiinţate de întreprinzători privaţi.
Unii specialişti, de exemplu economistul Constantinescu [22, p. 132], afirmă că multe firme
dau faliment pentru că nu pot să obţină fondurile necesare pentru activitatea lor economică. O
afacere poate fi finanţată prin credite (împrumuturi) sau prin creşterea capitalului (investiţii
capitale). Pentru a avea o bază financiară corespunzătoare necesităţilor de dezvoltare a firmei ar fi
de preferat să se utilizeze ambele tipuri de finanţare.
Împrumuturile pot fi sistematizate în: împrumuturi pe termen scurt (mai mici de 1 an)
folosite de către firme pentru asigurarea capitalului circulant (credite de circulaţie); împrumuturi
pe termen mediu (1-5 ani) şi cele pe termen lung (peste 5 ani) utilizate pentru capitalul circulant
şi pentru achiziţionarea de mijloace fixe.
Investiţiile capitale sînt folosite pentru a acoperi necesităţile financiare ce nu pot fi asigurate
prin credite. Ele permit păstrarea proprietăţii şi diminuarea riscului generat de imposibilitatea de a
rambursa împrumutul.
Finanţarea la început a unei firme poate fi efectuată prin: fonduri proprii, capital obţinut
prin ipotecarea bunurilor personale ale fondatorului, credite obţinute pe baza unei garanţii ca

17
activele firmei (pămînt, clădiri, echipament).
Dacă o întreprindere este în faza de dezvoltare, înainte de a-şi căuta noi surse de finanţare
ar fi necesar să analizeze situaţia financiară la următoarele capitole: activele întreprinderii – să fie
estimate la valoarea de utilizare (de piaţă); active proprii al fondatorului; active pe care
întreprinderea doreşte să le cumpere; active necorporale (experienţa în afaceri, succesul
întreprinderii dovedit într-o afacere, capacitatea de dezvoltare a firmei, o echipă managerială
capabilă). Aceste date vor reprezenta instrumente cu ajutorul cărora se pot obţine noi fonduri pentru
dezvoltarea afacerii.
Următorul pas este de-a găsi investitori, ce sînt pregătiţi să finanţeze firma [22, p. 133-136].
O sursă de capital din cele mai cunoscute este categoria investitorilor privaţi sau oamenii de
afaceri. Investitorii profesionişti constituie un fond de investiţii capitale care este administrat de
specialişti în domeniu. Persoanele bogate investesc în acest fond, iar managerii fondului gestionează
banii în schimbul unui comision şi a procentului din cîştiguri obţinute din contul plasamentelor
efectuate. În RM acest tip de servicii financiare este în fază de dezvoltare.
Fondurile de privatizare create la început au fost transformate în fonduri de investiţii pentru
funcţionarea mai activă pe piaţa investiţiilor de capital. Acest tip de instituţii financiare oferă
fonduri fie sub formă de investiţii directe (acţiuni, părţi statutare), fie sub formă de pachet de credite
şi investiţii sau împrumuturi convertibile.
Investiţiile de capital oferă instituţiilor financiare un control oarecare asupra conducerii
firmei şi direct interesate de profit. Pachetul de credit şi investiţiile capitale permit instituţiilor
financiare să recupereze o parte din fonduri prin plata creditelor, recompensa constă din dividende
plus dobînda la creditul acordat.
Împrumuturile convertibile oferă o situaţie preferenţială în caz de lichidare. La falimentarea
firmei, investitorul are prioritate la împărţirea patrimoniului firmei, iar în cazul dacă firma este
profitabilă, atunci investitorul poate converti creditul în acţiuni.
O sursă de finanţare o constituie şi creditul acordat. Creditorii împrumută pe bază de
garanţii imobiliare (finanţare asigurată) sau pe baza analizei fluxului de mijloace băneşti (finanţare
neasigurată).
La finanţarea pe bază de garanţii firma poate obţine împrumut pe baza mijloacelor sale fixe,
care au o valoare de piaţă. Finanţarea poate fi obţinută pentru proprietăţi imobiliare, echipament,
stocuri (mărfuri ce pot fi vîndute), creanţe, credite pe bază de garanţii personale (unul din proprietari
oferă bunuri ca garanţie), credite garantate de guvern (unele agenţii guvernamentale garantează pentru
a permite firmelor să obţină finanţare, de obicei investiţii de interes naţional) [22, p. 137-140].
O alternativă de finanţare bancară pe termen mediu este contractul de leasing. Termenul de

18
„leasing” este de origine engleză, provenit de la verbul „to lease”, ceea ce înseamnă „a arenda, a
închiria” [75, с. 189].
Leasing se caracterizează prin următoarele trăsături specifice:
Ø este o operaţiune de închiriere de utilaje sau echipamente, care aparţin unei bănci,
Ø bunurile care se închiriază sînt achiziţionate special pentru satisfacerea nevoilor chiriaşului,
Ø scopul final este achiziţia de către chiriaş a bunurilor respective, la un preţ convenit.
Această operaţiune este reciproc avantajoasă pentru ambele părţi [16, p. 261].
Leasing este un contract între o firmă care doreşte să utilizeze un activ, utilaj, dar nu are
fonduri să-l cumpere şi o companie financiară care deţine bunul respectiv. Există două tipuri de
leasing:
Ø leasing financiar (nu poate fi anulat) este denumit şi leasing cu plata integrală (full pay out
lease), iar perioada închirierii se extinde pe un interval suficient pentru a permite companiei
de leasing obţinerea unui profit după ce au fost acoperite costuri cu capital şi dobîndă (se
foloseşte pentru terenuri, clădiri, utilaj mare);
Ø leasing operaţional este o închiriere pe termen scurt, de obicei acoperă perioada pînă la
expirarea duratei de viaţă a echipamentului. Acest tip de leasing este în mod special atractiv
pentru o întreprindere ce aparţine unui sector cu sezonalitate, dat fiind faptul că închirierea
poate fi anulată oricînd doreşte beneficiarul (pentru echipamente specializate – copiatoare,
case de înregistrat, autoturisme) [4; 30, p. 172-174; 72, с. 198-199].
Investiţiile pot fi efectuate atît de investitori autohtoni, cît şi de investitori străini. Cele
efectuate de investitorii străini se numesc investiţii străine, care pot fi directe ori de portofoliu.
Menţionăm că între investiţiile străine directe şi investiţiile de portofoliu nu există o delimitare
strictă.
Investiţiile străine sînt fluxuri de resurse care trec graniţele juridice şi economice ale
statelor. Totodată ele reprezintă fluxurile financiare, ştiinţifice, tehnologice, informaţionale,
echipamente, utilaje, experienţă managerială şi organizatorică, care se plasează de investitori în
diferite ţări, receptoare de investiţii. Scopul investiţiilor străine este obţinerea profitului [27, p. 239;
72, с. 153].
În practica economiei mondiale, investiţiile străine directe au apărut înainte de a fi
teoretizate. În ultimele decenii ele au înregistrat o creştere considerabilă, avînd un impact destul de
semnificativ asupra creşterii economiei mondiale. Acest fapt a generat un număr mare de studii şi
analize în direcţia abordării teoretice a investiţiilor străine directe [21, p. 139].
Definirea investiţiilor străine deseori este stipulată în convenţiile bilaterale, încheiate între
diferite state în scopul protejării şi stimulării investiţiilor străine directe. În practica elaborării unor

19
astfel de convenţii se manifestă tendinţa, prin care ţara de origine a investitorilor caută să asigure
protejarea investitorilor săi şi insistă să lărgească noţiunea de investiţii străine directe prin
includerea în ea a mai multor tipuri de active. Ţara receptoare de investiţii străine directe,
dimpotrivă, insistă să limiteze tipurile de active incluse în această noţiune şi astfel prin convenţia
semnată să fie protejate. În urma mai multor dezbateri privind reglarea investiţiilor străine, din
definiţia lor au fost excluse activele, care nu contribuie la dezvoltarea economică.
În opinia experţilor diferitelor organizaţii internaţionale, care se ocupă cu investiţiile străine
directe, limitarea noţiunii de investiţii străine directe trebuie să corespundă obiectivelor de
dezvoltare economică a ţărilor receptoare de investiţii şi să contribuie la atragerea investiţiilor
străine directe necesare. Limitarea tipurilor de active, în definiţiile de investiţii străine, expuse în
diferite acte oficiale de drept, se efectuează pe diverse căi. În unele cazuri este limitat pînă la
minimum volumul investiţiilor, în alte cazuri – domeniile de activitate ş. a.
În materialele Fondului Monetar Internaţional, investiţiile străine directe sînt definite în felul
următor: “Investiţiile străine sînt investiţiile efectuate pe termen lung de rezidentul unei ţări într-o
întreprindere – rezident al altei ţări. Investiţiile pe termen lung presupun existenţa relaţiilor de lungă
durată între investitor şi întreprindere şi a influenţei considerabile a investitorului asupra conducerii
acestei întreprinderi” [21, p. 140].
Deci, investiţia directă ar fi preferabil să fie efectuată pe termen lung, totodată investitorul
supune controlului activitatea obiectului construit. Motivaţia investitorului permanent a fost şi
rămîne obţinerea unui profit. Destul de scurtă şi în acelaşi timp, convingătoare este definiţia
formulată într-un raport al Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, care
organizează sistematic studii cu privire la extinderea investiţiilor străine în diferite regiuni şi
impactul lor asupra dezvoltării economiilor receptoare de investiţii. În raport se subliniază:
„Investiţiile străine directe reprezintă o relaţie pe termen lung, care reflectă interesul de durată al
investitorului şi posibilitatea sa reală de a controla entitatea situată în ţara străină, unde face
investiţia”.
Investiţiile străine sînt făcute de firme internaţionale, care reprezintă proprietatea acestor
firme în ţările receptoare de investiţii. Deci, investiţiile străine directe reprezintă proprietatea
firmelor străine asupra unor active în alte state. Dar orice proprietar are dreptul de control asupra
patrimoniului său. Investiţiile străine sînt efectuate în scopul creării activelor productive, capabile să
realizeze valori adăugate. Investitorul are dreptul de a controla utilizarea acestor active. Dreptul
investitorului de a controla activele create de el în altă ţară reprezintă particularitatea principală a
investiţiilor străine directe. Anume acest fapt se află în centrul tuturor definiţiilor investiţiilor străine
directe [23, p. 87].

20
 Odată cu transferul capitalului în ţara respectivă se transferă tehnologii avansate, practici
manageriale de organizare a proceselor de producţie, experienţă de organizare a marketingului, de
promovare a producţiei pe pieţele internaţionale etc., care nu numai că permit, ci şi determină
necesitatea exercitării controlului asupra investiţiei. Efectuarea controlului presupune şi participarea
investitorului la luarea deciziilor privind gestionarea întreprinderilor create în baza investiţiilor
străine directe [21, p. 141-142].
Efectuarea directă a controlului asupra activităţii întreprinderii şi participarea la gestionarea
ei constituie diferenţa fundamentală dintre investiţiile străine şi cele de portofoliu. Ultimele
reprezintă fluxurile de capital care se materializează în plasamente financiare cu scopul de a dobîndi
titluri de valori. În urma investiţiilor de portofoliu, investitorul doar obţine dividende, fără a avea
drept de control asupra activităţii întreprinderii în care a investit.
Investiţiile de portofoliu sînt plasamente financiare în titluri financiare tranzacţionate prin
piaţa capitalului. Ele nu asigură participarea investitorului la organizarea şi luarea deciziilor privind
activitatea economică de către receptorul de investiţii. Investiţiile străine directe îmbină plasamentul
financiar cu investiţia reală, cu plasamentul resurselor materiale, manageriale, ştiinţifice etc. Astfel
investitorul îşi asigură dreptul de control asupra activităţii întreprinderii receptoare de investiţii.
Investiţiile străine directe sînt un domeniu de activitate al întreprinderilor mari, numite
firme, corporaţii internaţionale. Anume aceste firme internaţionale fac investiţii directe, care nu
sînt doar un transfer de capital dintr-o ţară în alta. Investiţiile străine directe duc la extinderea
activităţii firmelor internaţionale din ţările de origine în alte ţări străine, numite ţări-gazdă ori ţări
receptoare de investiţii. Prelungirea unei astfel de activităţi se bazează pe fluxurile de capital, pe
tehnologie şi practici manageriale, transmise în ţara receptoare de investiţii, unde sînt combinate cu
factorii locali şi utilizate pentru producţia de bunuri şi servicii. Este evident că firmele
internaţionale sînt direct interesate în utilizarea cît mai eficientă a investiţiilor făcute în ţările
străine.
Prin urmare, firmele internaţionale sînt principalii investitori străini, iar controlul şi
participarea directă a acestora asigură utilizarea eficientă a investiţiilor. De aceea teoria investiţiilor
străine directe, convenţional poate fi considerată drept teorie a firmelor internaţionale.
Investiţiile străine directe sînt de regulă, definite în legile cu privire la investiţiile străine,
elaborate şi adoptate de organele legislative în mai multe ţări, în primul rînd în ţările aflate în
tranziţie la economia de piaţă [21, p. 143-144].
În baza sintezei surselor referitor la esenţa economică a activităţii investiţionale pot fi făcute
următoarele concluzii:
Ø Noţiunea de investiţii este destul de larg utilizată în literatura economică din domeniu;

21
 Ø Sînt folosite diferite metode de sistematizare a folosirii investiţiilor. În opinia noastră, mai
adecvat corespunde cerinţelor şi particularităţilor specifice sistematizarea investiţiilor după
destinaţie, grad de risc, structura tehnologică, mărimea efortului şi importanţei, modul de
constituire;
Ø Procesul investiţional în mare măsură este determinat de sursele de finanţare. Considerăm
necesar de a se acorda o mare importanţă în dezvoltarea economică atît investiţiilor proprii,
cît şi celor străine.

1.2. Geneza şi evoluţia aplicării investiţiilor

Problemele teoretice legate de rolul investiţiilor în procesul economic, în formarea

condiţiilor necesare şi a mecanismelor activităţii investiţionale, prezentau un interes vădit pentru
economişti din cele mai străvechi timpuri. Ca obiect al analizei ştiinţifice, investiţiile formează un
sistem special al cunoştinţelor teoretice, care integrează concluziile teoriilor investiţionale a
generaţiilor de savanţi. Geneza aprofundată a teoriei investiţiei este legată de postulatele ştiinţifice
preponderent ale tuturor şcolilor şi curentelor doctrinelor economice.
Cunoscute din istoria doctrinelor economice, primele încercări de a înţelege esenţa
investiţiilor şi rolul lor social în procesul economic sînt legate de numele cercetătorilor antici -
Platon şi Aristotel. Abordările lor în cercetarea investiţiilor sînt strîns legate de funcţiile banilor în
societate, de metodele şi scopurile acestora de acumulare şi utilizare. Chiar dacă aceste încercări de
interpretare teoretică a esenţei investiţiilor aveau un caracter nesistematic, în procesul evoluţiei
doctrinelor economice ele au fost dezvoltate conceptual mai amplu în lucrările economiştilor.
Etapa iniţială de formare a principiilor esenţiale ale teoriei investiţionale sînt legate de
paradigma analizei economice a şcolii mercantiliştilor, printre care un rol semnificativ au avut
investigaţiile teoretice ale lui: Thomas Mun, D. Iuma, D. Lo, J. B. Colbert, L. Zekendorf, I. Beher,
F. Gorniga. Principiile esenţiale ale concepţiilor ştiinţifice în domeniul teoriei investiţionale,
determinau sursele de formare a resurselor investiţionale. Confundînd conceptul de capital şi bani,
mercantiliştii l-au examinat ca o sursă de excepţie a resurselor investiţionale, care asigură majorarea
volumului activităţii de producţie şi de comerţ.
Mercantiliştii primii au argumentat necesitatea reglării de către stat a condiţiilor, care asigura
formarea resurselor investiţionale şi afluxul în ţară a investiţiilor străine. Corespunzător doctrinei
lor ştiinţifice, pentru asigurarea afluxului monetar al statului, era necesar de promovat o politică
protecţionistă activă în domeniul comerţului internaţional, pentru înregistrarea pozitivă a soldului
balanţei comerciale. Creşterea acumulărilor în perioada reducerii preţului lor după părerea

22
mercantiliştilor, este principalul factor de stimulare a activităţii investiţionale a întreprinzătorilor şi
a investiţiilor directe de stat în principalele structuri ale ramurilor economiei [53, с. 43-44].
Mercantiliştii au fost primii, care la nivel de teorie au declarat deschis că îmbogăţirea este o
faptă lăudabilă. Identificînd bogăţia cu banii ei au pus la temelia doctrinei lor ideea că semnul şi
măsura avuţiei unei ţări este determinată de cantitatea de aur şi argint pe care ea o posedă. J. B.
Colbert menţionează că grandoarea şi forţa unui stat nu se manifestă decît prin abundenţa de bani.
Obiectivul principal al politicii naţionale era considerat a fi acumularea banilor.
În acest context se pune întrebarea, dar care-s mijloacele acumulării unei cantităţi cît mai
însemnate de aur şi argint? Comerţul exterior, după părerea mercantiliştilor, cu condiţia că
cantitatea de bani ce iese din ţară să fie mai mică decît cea care intră (mercantilismul timpuriu), sau
ca valoarea mărfurilor exportate s-o depăşească pe cea a mărfurilor importate (mercantilismul
dezvoltat). Deci, mercantiliştii apărau ideea unei balanţe monetare sau comerciale active, a creării
unui surplus de bani în ţară, menţionînd că nimic nu trebuie să fie ieftin cu excepţia banilor. Prin
ieftinirea banilor, fie şi cu preţul unei însemnate inflaţii, mercantiliştii, exponenţi ai intereselor
capitalului în curs de apariţie, urmăreau scopul reducerii ratei dobînzii, şi a stimulării investiţiilor de
capital în dezvoltarea comerţului şi a manufacturilor [31, p. 20].
O dezvoltare mai amplă a teoriei investiţionale este legată de reprezentanţii şcolii
fiziocratice – Francois Quesnay, J. Tiurgo, M. Rivier, T. Siens. Modul lor de abordare a surselor de
formare a resurselor de investiţii şi a obiectelor de investire a fost accentuat în special pe
productivitatea agricolă (şi nu pe comerţ, ca la mercantilişti). Aceasta, după concepţia lor, era unica
sursă de formare a valorii pozitive a sumei profitului, partea căreia se utiliza ca resursă de investiţie.
Corespunzător politicii investiţionale prioritare a statului şi a unor întreprinzători, ei subliniau
importanţa alocării investiţiilor în dezvoltarea sectorului agricol al economiei.
Fiziocraţii primii au pus baza divizării capitalului investit în: fix şi circulant (cercetat ca un
„avans” de diferit tip). În afară de aceasta, în conformitate cu teoria lor pentru dezvoltarea efectivă a
sectorului agricol al economiei, care formează partea esenţială a resurselor investiţionale, statul
determina unicul impozit pentru utilizarea pămîntului (indiferent de rentă). În sfîrşit, reprezentanţii
acestei şcoli au insistat pe refuzul de efectuare de către stat a politicii protecţioniste comerciale şi
investiţionale [53, с. 44].
Cunoscutul economist austriac J. Schumpeter afirmă că Francois Quesnay „a introdus
capitalul în teoria economică, ca bogăţie acumulată înainte de începerea producţiei”. Spre deosebire
de mercantilişti, care identificau capitalul cu banii, fiziocraţii arată că nu banii ca atare, ci acele
mijloace de producţie care sînt procurate pe bani constituie capitalul. (Se poate menţiona că
fiziocraţii nu foloseau cuvîntul „capital”, care va fi introdus de către A. Smith, ei utilizau cuvîntul

23
„avansuri”).
Francois Quesnay a fost primul care a divizat capitalul folosit în agricultură în:
Ø avansuri iniţiale (în prezent capital fix) – cheltuieli pentru construcţii, animale, utilaje;
Ø avansuri anuale (în prezent capital circulant) – cheltuieli pentru procurarea seminţelor,
pentru remunerarea muncii etc. [31, p. 27].
Reprezentanţii economiei politice clasice – în primul rînd Adam Smith şi David Ricardo,
precum şi J. Stuart Mill, J. B. Say, D. Hum, J. Lauderdale, Thomas Malthus, N. Senior – au
aprofundat cercetările esenţei investiţiilor după principalele aspecte şi primii au formulat parametrii
esenţiali ai modelului investiţional al societăţii. Ei au lărgit domeniul de cercetare a investiţiei cu
ajutorul sferei de producţie industrială, iar apoi şi cu sfera neproductivă.
Pentru prima dată de către economiştii acestei şcoli a fost clar delimitată definirea de bani şi
capital, clarificat rolul de acumulare a capitalului în formarea resurselor investiţionale, examinat
rolul creditului în dezvoltarea investiţiilor. În cadrul acestei şcoli a fost demonstrat procesul obiectiv
de reducere a normei profitului capitalului investit pe măsura majorării volumului de utilizare,
scoaterea în evidenţă a mecanismului legăturii reciproce între majorarea volumului de investiţii şi
dezvoltarea economică a ţării (majorarea PIB), definirea sferei investiţiilor neproductive de stat şi
oferirea schemei de optimizare a repartizării resurselor investiţionale la nivelul economiei de stat,
au fost puse bazele cercetării mecanismului migrării internaţionale a investiţiilor.
Cele mai expresive cercetări şi concluzii ale acestei şcoli au fost legate de principiile
autoreglării pieţei (inclusiv şi celei investiţionale). Însă afirmaţiile lor despre autosuficienţa
mecanismului autoreglării pieţei („piaţa mîinii invizibile”) au fost după părerea noastră extrem de
idealizate.
Paradigma clasică a teoriei investiţionale se caracterizează ca o concepţie totală a mai multor
caracteristici, concepţie sistematizată a modelului investiţional al societăţii şi a mecanismului
efectuării investiţiei, care a permis de a uni principalii parametri macro-economici ai proceselor
investiţionale, de a defini specificul manifestării lor la nivel de stat. Principalele particularităţi ale
modelului investiţional al societăţii, formulate de către reprezentanţii economiei politice clasice, au
fost luate ca bază de cercetătorii ulteriori şi au avut o mare influenţă asupra dezvoltării ulterioare a
teoriei investiţionale [53, с. 44-45].
După cum menţionau clasicii, întrucît la ordinea avuţiei naţiunii se află munca, şi nu
comerţul, banii în aşa caz nu influenţează nemijlocit dezvoltarea economică. J. Stuart Mill era chiar
de părere că „nu-i nimic mai puţin important ca banii”. Astfel rolul banilor se reducea la asigurarea
jocului liber al cererii şi ofertei, la rolul unui instrument neutru şi pasiv. În asemenea condiţii ce
sens are acumularea? O dată cîştigaţi, ei urmează a fi investiţi în producţie [31, p. 34].

24
 Legea lui J. B. Say are următoarele argumente: cînd un individ oarecare produce o marfă, el
o face cu scopul de obţine o altă marfă. Astfel conchide J. B. Say, ”Oferta îşi creează propria sa
cerere”. Tot ce se produce se şi realizează, deoarece lărgirea producţiei condiţionează o extindere
corespunzătoare a pieţei şi a cererii. Deoarece oferta şi cererea totală a mărfurilor sînt egale între
ele, pot fi posibile doar unele nepotriviri parţiale şi întîmplătoare, cauzate de producţii reduse, de
apariţia unor produse noi, necunoscute de piaţă etc. [31, p. 45-46].

Veniturile

Întreprinderile Menajele

Cheltuielile pentru consum

Cheltuielile pentru investiţii

Figura 1.3 - Circuitul economic potrivit legii lui J. B. Say

Sursa: [31, p. 45]

Analizînd circuitul economic (figura 1.3.) se poate face următoarele concluzii:

întreprinderile produc mărfuri şi distribuie integral veniturile menajelor (salariul, profitul, dobînda).
Menajele, la rîndul lor, cumpără bunuri de consum, restul profiturilor economisite sînt tot cheltuite
în întregime, dar sub formă de investiţii. Şi dacă toate profiturile trecînd de la întreprinderi la
menaje sînt cheltuite integral, atunci circuitul nu se întrerupe şi crizele sînt imposibile.
Principiul pus de J. B. Say la temelia legii sale acceptate de şcoala clasică se respectă cu
stricteţe doar în economia de troc. În condiţiile unei economii monetare, banii însă nu sînt un simplu
intermediar tehnic, cum menţiona J. B. Say. Banii îndeplinesc un şir de funcţii, inclusiv cea de
acumulare, astfel încît nu toţi banii economisiţi sînt neapărat cheltuiţi sub formă de investiţii. Ei îşi au
viaţa lor aparte, creînd astfel o ruptură în circuitul optimismului francez [31, p. 50].
De asemenea, în sistemul doctrinei economice marxiste, cercetării teoriei investiţionale îi
corespunde un loc esenţial, chiar dacă majoritatea concluziilor în aceste cercetări reprezentau
obiectul unei analize critice a economiştilor ulteriori [53, с. 45].
Un progres esenţial în dezvoltarea teoriei investiţionale este legat de cercetările efectuate de
marginalişti (neoclasici), în special de S. Jevons, Carl Menger, E. Bohm-Bawerk, F. Vizier, Leon
Walras, J. Clark. Baza paradigmei lor economice reprezenta teoria utilităţii marginale, prelucrarea

25
căreia se estimează de către economişti ca revoluţionară. Conform acestei paradigme, marginaliştii
atrăgeau atenţia în cercetările lor asupra analizei investiţionale la nivel micro-economic.
Utilizînd metoda marginală a analizei economice, marginaliştii au stabilit sistemul
principalilor factori ce influenţează asupra cererii şi ofertei resurselor şi mărfurilor investiţionale, au
definit cantitativ formele de legătură a capitalului investit cu alţi factori de producţie, au introdus în
vocabularul economic definiţiile „utilitatea marginală a mărfurilor investiţionale” şi „utilitatea
marginală a capitalului investit”, au elaborat un şir de modele matematice cunoscute pentru procesul
investiţional al întreprinderii, ce a permis de a folosi pe larg concluziile teoriilor lor investiţionale în
practica economică a investitorilor potenţiali.
Un rol aparte în teoria investiţională marginaliştii îl ofereau cercetării problemelor, referitor
la formarea preţurilor la resurse şi mărfuri investiţionale, influenţa preţurilor asupra procesului de
acumulare a capitalului şi investirea acestuia. Marginaliştii primii au elaborat mecanismul estimării
valorii bunurilor existente şi viitoare ale investitorului (posesorul capitalului investit) pe baza
folosirii normei profitului investiţional.
O contribuţie esenţială au adus marginaliştii şi în teoria migrării investiţiilor, elaborînd
ecuaţia, cunoscută în teoria investiţională ca „Regula lui Walras”, care lega echilibrul comerţului
internaţional de mărfuri şi servicii cu echilibrul circulării capitalului investit (circulaţia capitalului).
Datorită folosirii unei noi metodologii a analizei investiţionale de către marginalişti, au fost
formulate principiile de bază de formare a modelelor investiţionale micro-economice şi a
mecanismelor investiţionale. Totuşi mecanismul acestei analize nu a permis marginaliştilor de a
avansa substanţial în perfecţionarea teoriei investiţionale la nivel macro-economic [53, с. 47-48].
În timp ce clasicii au pus accentul pe analiza unor probleme cum ar fi crearea şi repartizarea
avuţiei, acumularea capitalului, viitorul sistemului economic capitalist, într-un cuvînt, pe
problemele producţiei, neoclasicii studiază în primul rînd procesele de circulaţie a mărfurilor,
chestiunile repartizării şi utilizării cît mai raţionale a resurselor naturale şi umane, care oarecum pe
neaşteptate s-au dovedit a fi limitate [31, p. 83].
Originalitatea şi aportul principal al şcolii de la Lausanne, în special a lui Leon Walras,
constă în elaborarea teoriei echilibrului general. Fireşte, problemele realizării unei concordanţe între
resursele disponibile şi necesităţile societăţii s-au aflat mereu în raza preocupării marilor
economişti, diferite aspecte ale echilibrului general fiind studiate de mercantilişti, fiziocraţi, Smith,
Ricardo etc. Leon Walras însă, primul a înaintat ideea de echilibru general al economiei, echilibru
plasat într-un cadru ipotetic de liberă concurenţă pură şi perfectă, în care preţurile conţin toată
informaţia necesară activităţii economice.
Echilibrul general vizează proporţionalitatea între produse, servicii, capitaluri şi venituri în

26
cadrul întregii economii şi se stabileşte între cele trei pieţe principale: a produselor, a serviciilor şi a
capitalului. Echilibrul dintre aceste pieţe, precum şi în cadrul fiecăreia din ele este asigurat prin
activitatea întreprinzătorului, considerat a fi cel de al patrulea factor de producţie. Anume în măsura
în care el creează dezechilibre cu efecte pozitive îşi merită veniturile [31, p. 88-89].
Sinteza teoriei investiţionale clasice şi marginaliste a fost întreprinsă de reprezentanţii
orientării neoclasice a doctrinei economice, pionierul căreia este Alfred Marshall. Realizările de
integrare a acestor şcoli, modul de abordare a neoclasicilor, le-a permis de a dezvolta esenţial
diferite principii ale teoriei investiţionale din sfera mecanismului de funcţionare a pieţei
investiţionale, formarea preţurilor finale ale mărfurilor investiţionale pe baza preţurilor cererii şi
ofertei.
De către economiştii orientării neoclasice a fost cercetată detaliat influenţa surplusului
capitalului acumulat (care nu a fost folosit ca resursă investiţională din cauza unor restricţii
obiective) asupra preţului ofertei mărfurilor investiţionale; a fost formulată legea de înlocuire a
diferitor tipuri de aceste mărfuri cu unele mai ieftine.
Contribuţia reprezentanţilor doctrinei economice neoclasice în teoria investiţiilor se
defineşte ca apariţia bazei analizei investiţionale dinamice, luînd în consideraţie cercetarea
numeroşilor factori de acumulare ai balanţei pieţei investiţionale pe perioade scurte, medii şi lungi.
Cu cercetările economiştilor orientării neoclasice este legată şi prima expunere sistematizată a
bazelor teoriilor investiţionale a comportării firmelor.
La fel ca şi predecesorii lor – marginaliştii – reprezentanţii orientării neoclasice ai doctrinei
economice nu au introdus schimbări semnificative în teoria investiţională macro-economică,
limitîndu-se la realizarea cu precădere a analizei micro-economice a proceselor investiţionale.
O schimbare majoră în teoria investiţională macro-economică a fost efectuată de către
reprezentanţii orientării keynesismului a doctrinei economice – John Maynard Keynes şi
numeroşii săi discipoli. Concluziile cercetărilor keynesiştilor au produs schimbări revoluţionare în
doctrinele precedente investiţionale şi modelul investiţional al societăţii. Apariţia keynesismului a
fost predestinată de Marea depresiune a anilor ’30 ai secolului XX, care a respins complet
concluziile reprezentanţilor teoriei clasice, despre autoreglarea economiei capitaliste. Paradigma
keynesismului se bazează pe concluzia – necesitatea reglării de către stat a parametrilor principali ai
dezvoltării economice a societăţii, formarea activă a condiţiilor de atragere a investiţiilor pentru
garantarea creşterii economice [53, с. 48].
În noua teorie investiţională a keynesismului, fără a se nega în general principiile
autoreglării pieţei, se punea accentul asupra reglării procesului investiţional pe contul politicii
active fiscale şi de credit. La rîndul său, activitatea investiţională a devenit principalul mecanism de

27
influenţă a mărimii produsului naţional brut, caracterului ocupaţiei populaţiei şi nivelului inflaţiei.
J. M. Keynes printre primii a cercetat sistemul de legătură între indicatori macro-economici
esenţiali – venitul naţional, consumuri şi economii, acumularea de capital şi de investiţii, investiţii
şi şomaj, influenţînd asupra cărora, statul putea să asigure echilibrul sistemului social-economic în
condiţiile pieţei. În procesul acestor cercetări, J. M. Keynes a introdus în circulaţia ştiinţifică
definiţiile: înclinarea marginală spre consum şi economii, înclinarea spre investire, preferînd
lichiditatea, multiplicatorul investiţional şi altele.
Una din condiţiile stimulării activităţii investiţionale J. M. Keynes o considera formarea
ofertei efective, prin care el înţelegea două varietăţi – de consum şi investiţional. Cu toate acestea el
a stabilit prezenţa nu numai a influenţei directe, dar şi inverse între indicatorii cererii şi investiţiei.
Modelul lui Keynes de stimulare a proceselor investiţionale include de asemenea, metodele de
formare a consumului de buget, creditarea de stat a agenţilor economici, comanda de stat, sistemul
fiscal şi alte instrumente macro-economice.
Un aport pozitiv al teoriei lui J. M. Keynes este şi dezvoltarea ulterioară a bazelor analizei
investiţionale micro-economice. J. M. Keynes a arătat că comportarea investiţională a firmei într-o
măsură oarecare se determină prin aşa factori ca: nivelul de economii, nivelul profitului
investiţional şi norma procentuală pe piaţa creditară. Cu toate acestea, teoria investiţională a
keynesismului prevede necesitatea reglării de către stat şi controlul comportării investiţionale a
firmei [53, с. 49-50].
Clasicii considerau că în condiţiile economiei de piaţă, producţia oscilează în jurul unui
punct de echilibru între cerere şi ofertă, atît în cazul fiecărui produs sau grup de produse (echilibrul
parţial), cît şi la scara întregii economii (echilibrul general). Potrivit „legii lui J. B. Say” oferta îşi
creează cererea sa, echilibrul între cerere şi ofertă se stabileşte în mod automat, iar crizele şi
şomajul sînt imposibile.
Savantul englez J. M. Keynes constată că echilibrul economic nu se stabileşte în mod
automat, iar în circuitul economic urmează a se ţine cont de faptul că între actul economisirii şi cel
al investirii există deosebiri în spaţiu şi timp. În cazul dat schema circuitului economic se prezintă
în figura 1.4 [31, p. 109-110].
Conform acestei figuri circuitul economic nu se mai reglează în mod automat, deoarece între
economii şi decizia de a investi există o ruptură, astfel încît nu tot ce se economiseşte automat se şi
investeşte. De aici şi concluzia – economia capitalistă nu poate asigura echilibrul economic general
fără o intervenţie din partea statului.

28
 Veniturile

Întreprinderile Menajele

Cheltuielile de consum

Investiţiile Economiile

Figura 1.4 - Circuitul economic al lui J. M. Keynes

Sursa: [31, p. 110]

J. M. Keynes respinge legea lui J. B. Say şi pune la îndoială capacitatea ratei dobînzii de a
armoniza economiile şi investiţiile.
J. M. Keynes afirma că la originea şomajului se află nu salariile prea ridicate, după cum
menţionau neoclasicii, ci necoincidenţa dintre economii şi investiţii, iar în ultima instanţă salariile
prea mici. Nu cei săraci sînt vinovaţi de existenţa şomajului, ci cei bogaţi, care supuşi acţiunii unei
legi psihologice, consumă tot mai puţin din profiturile obţinute, economisind o parte tot mai mare,
în loc s-o investească. În cazul dat, şomajul poate fi lichidat prin intervenţia statului, pe calea
încurajării investiţiilor [31, p. 111].
Legea orientării întreprinzătorilor spre eficienţa marginală a investiţiilor noi. Lăsînd
deoparte importanţa consumului, rolul esenţial în modelul keynesian revine investiţiilor - elementul
cel mai instabil în economie. În cazul unui nivel neschimbat al consumului, cererea globală şi
nivelul ocupării braţelor de muncă depinde de volumul investiţiilor curente, care la rîndul său este
condiţionat de dorinţa şi cointeresarea întreprinzătorului de a investi. Această dorinţă este
determinată de legea orientării întreprinzătorului spre eficienţa marginală a investiţiilor noi.
Potrivit acestei legi, întreprinzătorii sînt predispuşi să investească doar în cazul în care se
prevede perspectiva obţinerii unui profit care i-ar satisface, cînd „eficienţa marginală a investiţiilor
noi” este destul de mare. Prin „eficienţa marginală a investiţiilor noi” se subînţelege rata profitului,
însă nu cea reală, existentă la momentul investirii, ci cea de perspectivă, care ar fi de dorit să fie
mult mai mare decît rata dobînzii.
J. M. Keynes susţine că investiţiile pot fi stimulate şi prin reducerea ratei dobînzii sau prin
ieftinirea banilor [31, p. 113-114].
Pînă la J. M. Keynes se considera că tot ce se economiseşte se şi investeşte automat. Din

29
contra, menţionează J. M. Keynes, nu economiile, ci consumul favorizează investiţiile. În scopul
stimulării cererii globale, savantul propune majorarea investiţiilor publice şi nu numai în sfera
productivă, dar şi în cea neproductivă, fiindcă este mult mai bine să le plăteşti şomerilor pentru că
sapă o groapă inutilă, decît să-i laşi fără nici o ocupaţie. Aceste cheltuieli sînt justificate şi atunci
cînd statul este nevoit să recurgă la împrumuturi. J. M. Keynes dovedeşte că asemenea măsuri au
avut efecte pozitive şi în trecut.
„Egiptul antic era de două ori fericit – şi fără îndoială datora acestui fapt avuţia sa fabuloasă
– întrucît avea două feluri de activităţi, şi anume construcţia piramidelor şi extracţia metalelor
preţioase ale căror roade, neputînd satisface trebuinţele oamenilor pe calea consumului, nu se
depreciau prin abundenţă. Evul mediu construia catedrale şi celebre slujbe religioase. Două
piramide, două slujbe pentru morţi sînt de două ori mai bune decît una, dar nu şi două căi ferate de
la Londra la York”. Deci, stimularea investiţiilor private urma să se înfăptuiască prin intermediul
reducerii ratei dobînzii [31, p. 115-116].
Abordarea lui J. M. Keynes cu privire la modelul investiţional al societăţii a fost dezvoltată
esenţial în lucrările discipolilor săi, în special de J. Hicks, R. Harrod şi alţii primind definirea de altă
şcoală neokeynesismului. Concluziile lor au adus un aport major în teoria formării modelului
reglării investiţionale a echilibrului macro-economic, mecanismul demonstrării acceleratorului
investiţional, legătura între nivelul activităţii investiţionale şi costul firmei, formele de creditare a
investiţiilor, rolul investiţiilor de inovaţie în asigurarea creşterii economice. În sistemul doctrinei
neokeynesismului cu privire la teoria investiţională un rol hotărîtor i s-a acordat sistemului dinamic
de analiză macro-economică.
O influenţă semnificativă asupra teoriei investiţionale, în special, asupra mecanismului
reglării volumului de flux investiţional, au avut-o principiile ştiinţifice ale orientării
monetarismului a doctrinei economice, cel mai de vază reprezentant fiind Milton Friedman.
Monetariştii au examinat procesele investiţionale şi mecanismele lor de reglare, în special, sub
prisma politicii monetar-creditare a statului şi circulaţia monetară în ţară.
Numerarul de bani în circulaţie, în conformitate cu teoria investiţională a monetariştilor, a
influenţat substanţial nivelul preţurilor la resursele şi la mărfurile investiţionale, ritmurile de
acumulare a capitalului ca resursă investiţională şi activitatea unor agenţi economici. În opinia lor,
întreg sistemul reglării de stat a economiei, în deosebi, a proceselor investiţionale în ţară, ar fi de
dorit să fie concentrat asupra reglării parametrilor circulaţiei monetare – volumul masei monetare,
viteza de rotaţie a acesteia, emisia de credit şi monetară, ritmul inflaţiei etc.
Părţile vulnerabile ale teoriei investiţionale a monetariştilor, cercetătorii contemporani
consideră subaprecierea rolului sectorului real al economiei în formarea proceselor investiţionale

30
[53, с. 50].
În formarea teoriei investiţionale un loc aparte le revine reprezentanţilor
instituţionalismului, în special Thorstein Veblen, A. Shpitgorf, J. R. Commons, W. S. Mitchell, J.
Bukenen şi altor cercetători contemporani. Specificul lor de abordare constă în metodologia propusă
a analizei proceselor investiţionale, care este în afara limitelor problemelor şi metodelor economice,
şi se completează substanţial cu problemele politice, sociale, economice, tehnologice, de drept etc.
Cu toate acestea, instituţionalismul abordează diferite disciplini ştiinţifice, care substanţial se
deosebesc între ele, dar nu se bazează pe principii unice ale analizei investiţionale metodologice.
Respectiv, analiza investiţională a orientării instituţionalismului poartă un caracter de
completare reciprocă, şi nu sistematic, care examinează separat părţile procesului investiţional.
Abordarea de către reprezentanţii instituţionalismului a teoriei investiţionale a îmbogăţit
considerabil aparatul metodologic al analizei investiţionale, sporind în mare măsură complexitatea
lui, ţinînd cont de problemele de dezvoltare a societăţii în general şi a unor agenţi economici aparte.
Principalele concluzii ale orientărilor economice neoclasice, keynesismului, monetarismului
şi instituţionalismului au primit o generalizare şi concretizare practică în sinteza contemporană a
teoriei investiţionale. Polemica între reprezentanţii contemporani ai orientărilor economice
enumerate mai sus a permis de a depista atît părţile pozitive, cît şi neajunsurile teoriilor
investiţionale propuse, de a alege ceea ce este preţios şi raţional în fiecare din ele şi de a forma noi
modele investiţionale ce se completează reciproc.
Sinteza contemporană a concluziilor teoretice a reprezentanţilor diferitor şcoli şi rezultatele
generalizării practicii investiţionale contemporane, reprezentate de celebrii laureaţi ai Premiului
Nobel – P. Samuelson, G. Markowitz, M. Miller, F. Modigliani, W. Sharpe, D. Tobin, R. Solow,
precum şi de alţi cercetători distinşi, confirmă că procesul investiţional se dezvoltă actualmente în
două direcţii distinctive: cercetarea modelelor şi mecanismelor de comportare investiţională a
diferitor agenţi economici, care garantează cel mai mare efect al activităţii investiţionale; cercetarea
şi reglarea condiţiilor macro-economice a activităţii investiţionale, care asigură creşterea
economică progresivă [53, с. 51-52].

În baza studiului genezei şi evoluţiei procesului investiţional se poate accentua că

activitatea investiţională a prezentat un deosebit interes pentru societate din cele mai străvechi
timpuri, care ulterior a fost desăvîrşită de diferite şcoli şi doctrine economice. Este necesar să
accentuăm că problemele legate de aplicarea investiţiilor în agricultură iniţial au fost studiate
începînd cu secolul XVIII de către fiziocraţi.

31
 1.3. Aspecte metodologice ale eficienţei economice a investiţiilor

Procesul economic are sens, doar atunci cînd ca rezultat apare efectul economic [81, c. 314].
Din aceste considerente examinarea acestui proces ocupă un loc important în cercetarea efectuată.
Eficienţa economică, caracteristică a activităţii economice, la nivel micro-economic şi
macro-economic, aflată pe orice punct de pe bariera posibilităţilor de producţie, cînd este imposibilă
majorarea volumului producţiei unui bun, fără a se reduce cantitatea produsă dintr-un alt bun. Ca
atare, eficienţa economică reflectă o stare a activităţii economice determinată de un anumit consum
de resurse pentru obţinerea unui anumit bun economic, într-o perioadă dată, cînd o producţie
suplimentară dintr-un anumit bun, în condiţiile unor resurse limitate, nu se poate obţine decît dacă
se reduce producţia pentru un alt bun economic [52, с. 131]. Aceasta înseamnă că pentru fiecare
punct situat pe frontiera posibilităţilor de producţie se înregistrează aceeaşi eficienţă în combinarea
factorilor de producţie utilizaţi.
Noţiunea de eficienţă economică este valabilă pentru toate activităţile care presupun alocarea
şi utilizarea resurselor pentru a produce bunuri economice, cît şi pentru distribuirea acestora în
spaţiu şi timp [46, p. 38]. Activitatea de alocare a resurselor este considerată eficientă în măsura în
care bunurile economice care urmează să fie produse sînt cele pe care piaţa şi în general societatea
le solicită. Din aceste considerente orice activitate de alocare a resurselor pentru a produce bunuri
care nu sînt cerute îşi pierde caracterul de eficienţă, fiind considerată o risipă [11, p. 188].
Folosirea resurselor economice pentru producerea bunurilor economice este considerată o
activitate eficientă dacă producţia se obţine cu cel mai redus cost de producţie, în condiţiile unui
cost de oportunitate minim pentru fiecare bun obţinut. Activitatea de distribuire a bunurilor
economice pentru a ajunge la consumatori este considerată eficientă dacă în urma acesteia se obţine
o concordanţă între volumul, structura şi calitatea bunurilor şi exigenţele consumatorilor de a-şi
cheltui veniturile disponibile, la preţul pieţei. Orice activitate de distribuire a bunurilor care are
drept rezultat îmbogăţirea unor oameni pe seama sărăciei altora este considerată ineficientă.
În funcţie de factorii de producţie care contribuie la obţinerea efectelor, eficienţa economică
cuprinde mai multe forme: productivitatea muncii, productivitatea capitalului, productivitatea
pămîntului etc. În principiu, eficienţa economică se măsoară prin raportarea efectelor obţinute (în
expresie fizică sau monetară) la eforturile depuse (resursele utilizate şi consumate) sau a eforturilor
la efecte. Sporirea în timp a eficienţei economice presupune, fie maximizarea efectelor obţinute cu
resursele utilizate şi consumate, fie obţinerea efectelor necesare cu minimum de cheltuieli de
resurse economice.
La nivel micro-economic, eficienţa economică are ca formă principală de apreciere

32
rentabilitatea firmei, iar la nivelul economiei naţionale forma principală este productivitatea muncii
naţionale - cel mai important factor de creştere economică intensivă. În condiţiile unor resurse
limitate şi unor nevoi nelimitate, toate modalităţile prin care o firmă îşi poate reduce costurile sau
mări productivitatea factorilor de producţie utilizaţi, sau îşi poate îmbunătăţi calitatea bunurilor sînt
căi concrete de sporire a eficienţei economice. Dimensiunea eficienţei economice a unei activităţi
de producţie este determinată atît de comportamentul producătorului, cît şi de modul în care piaţa,
prin cerere şi ofertă, aşează preţul de vînzare în raport de aceste costuri [11, p. 189].
Eficienţa economică este o noţiune complexă prin care se înţelege obţinerea unor rezultate
economico-sociale maxime şi de utilitate prin consumarea raţională şi economică a unor resurse
materiale, tehnice, de muncă, financiare pe baza metodelor ştiinţifice de organizare şi de dirijare a
activităţilor umane în toate domeniile. Astfel, eficienţa economică este o noţiune cu care se
estimează rezultatele unei activităţi economice în raport cu eforturile făcute [19, p. 58].
Caracteristicile de bază ale eficienţei economice a investiţiilor sînt următoarele:
Ø Eficienţa economică a investiţiilor nu poate fi tratată izolat de celelalte activităţi economice.
Ea este o parte componentă, o latură esenţială a întregii activităţi economice şi are o
relevanţă deosebită în modul de concepere şi de realizare a lucrărilor ce contribuie la
evoluţia produsului social.
Ø Eficienţa economică a investiţiilor urmăreşte obţinerea unor rezultate optime, ca urmare a
legăturii dintre efect şi consum [86, с. 113]. Dat fiind caracterul limitat al resurselor
investiţionale, este necesară utilizarea unei complexităţi de indicatori specifici, care ar
permite o evaluare fundamentală a efectelor programate [79, с. 411].
Ø Activitatea investiţională se află în strînsă corelaţie cu cererea pieţei [64, с. 28].
Fundamentarea investiţiilor se axează pe perioadele trecute, pentru a asigura o durată cît mai
lungă şi cît mai eficientă a obiectului investiţiei. De aici reiese legătura strînsă cu factorul
timp [67, с. 131].
Ø Eficienţa economică a investiţiilor, deşi capătă o formă absolută, necesită însă un calcul sub
formă relativă, pentru a sigura posibilitatea unei comparări cu alte variante de proiecte de
investiţii.
Ø Eficienţa economică a investiţiilor se determină printr-o abordare complexă şi sistematică,
urmărind multiple legături şi interdependenţe ale proceselor economice [19, p. 61-62].
Pe de altă parte, eficienţa investiţiilor se referă la eficacitatea, randamentul şi gradul raţional
cu care sînt utilizate resursele de investiţii alocate pentru a obţine rezultatele dorite, avantajele
anticipate asociate diferitelor proiecte, operaţii, programe şi strategii de investiţii, iniţiate de către
agenţii economici [83, с. 60]. Eficienţa caracterizează cîştigul cu care se finalizează schimbul de

33
resurse financiare şi de timp, pe care le reclamă proiectul de investiţii, contra avantajelor ce se prevăd,
se speră că le va genera produsul investiţiilor în perioada sa de exploatare sau de folosinţă. Totodată,
eficienţa arată cît de convenabil, de rentabil este acest schimb pentru investitor [70, с. 111].
Eficienţa investiţiilor este un atribut şi o caracteristică funcţională generală, determinantă,
pentru orice proiect sau program, politică şi strategie de investiţii [66, с. 131]. Eficienţa pune în
evidenţă raporturile, legăturile cauzale, directe care se formează între cheltuielile de resurse
financiare şi de timp, pe de o parte, şi avantajele anticipate aşteptate pe fiecare proiect, variantă de
proiect şi alternativă de investiţii, pe de altă parte [73, с. 92].
Obţinerea de avantaje economice, financiare, sociale şi ecologice maxime cu resurse
financiare minime disponibile pentru investiţii reprezintă semnificaţia principală a eficienţei
investiţiilor, funcţia evaluării proiectelor.
Eficienţa investiţiilor în literatura de specialitate este interpretată ca: economie de costuri de
investiţii, pe alternative şi variante de proiect, pentru obţinerea unor scopuri identice şi avantaje de
aceeaşi valoare. Realizarea unor avantaje de valoarea dată cu costuri mai mici conduce la concluzia
că „ieftin” este sinonim cu „eficient”; performanţă calitativă, economică, financiară a proiectelor;
grad raţional, acceptabil de rentabilitate pentru investitor în ceea ce priveşte utilizarea
disponibilităţilor financiare şi resurselor de timp în diverse proiecte de investiţii; gradul de atingere
a scopurilor urmărite ţinînd cont de cheltuielile de resurse financiare şi de timp angajate prin
proiectele respective de investiţii [34, p. 29].
Înţelegerea corectă a conceptului de eficienţă a investiţiilor, necesară pentru aprecierea
proiectelor şi formularea opţiunilor în domeniu, se bazează pe o serie de aspecte şi consideraţii
metodologice fundamentale:
1) Eficienţa investiţiilor este un scalar care reflectă calitatea şi volumul avantajelor anticipate,
volumul şi structura costurilor necesare, factorul timp, pe variante şi alternative de proiecte.
Nici un fel de descriere a proiectelor nu este suficientă pentru a avea o măsură a eficienţei
investiţiilor într-un proiect;
2) Calitatea pregătirii deciziilor sau a proiectelor influenţează valoarea costurilor, resursele de
timp şi mărimea avantajelor aşteptate, iar acestea împreună, determină formarea eficienţei;
3) La fiecare proiect, alternativă şi variantă de investiţii se realizează o anumită eficienţă, mai
mare sau mai redusă [55, с. 31]. De aici şi necesitatea de a căuta şi a alege soluţia cea mai
eficientă dintre toate posibilităţile concrete de utilizare a capitalului alocat în vederea
atingerii scopului stabilit [62, с. 210];
4) Eficienţa investiţiilor la un proiect nu se poate caracteriza şi judeca numai după scopul atins
şi mărimea avantajelor ce se obţin, ca atare, independent de costurile şi resursele de timp pe

34
 care le promovează realizarea acelui proiect [34, p. 30];
5) La orice decizie de investiţii, pentru asigurarea corectitudinii şi complexităţii evaluării
eficienţei, este necesar şi util să fie luate în consideraţie aspectele şi avantajele de ordin
social şi ecologic, pe care le are o varinata sau alta de proiect ce se analizează şi impactul lor
pe termen lung;
6) Caracterizarea eficienţei economice a proiectelor de investiţii presupune o triplă relativitate:
Ø În primul rînd, se compară avantajele aşteptate cu costurile generate de realizarea
proiectului, pe alternative şi variante, în valori absolute la nivelul proiectului în
ansamblu. Se obţin astfel informaţii şi evaluări referitoare la eficienţa economică
absolută;
Ø În al doilea rînd, se compară între ele diverse alternative şi variante de proiect
operînd, de regulă, cu incrementul avantajelor şi incrementul costurilor de investiţii.
Analizînd sporul de avantaje pe perechi sau variante de proiecte cu sporul
corespunzător de investiţii, se obţin informaţii şi evaluări privind eficienţa relativă
(sau comparabilă) a resurselor investiţionale angajate, se determină şi avantajul
comparativ al deciziilor alternative studiate;
Ø În al treilea rînd, pentru a stabili şi a aprecia că eficienţa calculată, pe alternative de
proiect, este satisfăcătoare, convenabilă se compară rezultatele şi evaluările reieşite
din calculul economic al eficienţei cu nivelurile de referinţă, de eficienţă dorită,
minim necesară, prestabilită pentru a putea accepta un proiect de investiţii în varianta
respectivă [34, p. 31],
7) Eficienţa investiţiilor se evaluează, se măsoară şi se analizează comparînd costuri certe de
capital cu valori prevăzute, supuse riscului şi incertitudinii, referitoare la avantajele aşteptate
asociate proiectelor, care se vor produce în viitor, în perioada de exploatare sau folosire a
capacităţilor ce se creează prin realizarea proiectelor;
8) Eficienţa satisfăcătoare, acceptabilă a investiţiilor semnifică faptul că prin proiectele ce se
adoptă nu se irosesc resursele alocate, nu se face risipă de resurse financiare, de timp etc., ci
se asigură un cîştig (profit) considerat ca suficient în raport cu costurile angajate, iar
exigenţele funcţionale şi de calitate ale produselor proiectelor sînt asigurate [34, p. 32].
Analiza surselor economice oferă posibilitatea de a examina cîteva metode de calcul a
indicatorilor eficienţei economice a investiţiei.
Indicatorii de evaluare a eficienţei economice a obiectelor de investiţii pot fi sistematizaţi
după sfera lor de cuprindere:
Ø reflectă efectele economice apărute în urma investiţiilor. Aceşti indicatori sînt absoluţi şi

35
 caracterizează capacitatea nou-creată de producţie. Ei includ atît ieşirile, cît şi intrările
obiectivului realizat în urma investiţiei (de exemplu: volumul producţiei, profitul,
consumurile de producţie, înzestrarea tehnică a întreprinderii, numărul locurilor de muncă
nou-create etc.);
Ø reflectă eforturile şi costurile investiţionale. Aceşti indicatori, de asemenea, sînt absoluţi şi
caracterizează intrările procesului investiţional (de exemplu: cota investiţiilor în PIB, forţa
de muncă atrasă pentru realizarea investiţiei, volumul investiţiilor capitale etc.);
Ø reflectă diferiţi parametri ai etapelor separate de realizare şi funcţionare a obiectelor de
investiţie (de exemplu: durata etapelor, volumul investiţiei din fiecare etapă, fluxul monetar
global al fiecărei etape etc.);
Ø reflectă diferite abordări a eficienţei economice, cum ar fi termenele de recuperare a
investiţiei, investiţiile specifice, coeficienţii particulari de eficienţă sub formă de raport
între ieşirile şi intrările investiţiei.
Indicatorii de evaluare a eficienţei economice a obiectelor de investiţii pot fi sistematizaţi
după nivelul de evaluare:
• nivelul macro-economic – economia naţională sau o ramură a economiei naţionale;
• nivelul micro-economic – agentul economic.
Aşa dar indicatorii care caracterizează în general parametrii obiectului nou creat în urma
investiţiei sînt: capacitatea de producţie; numărul salariaţilor; cheltuielile de producţie; valoarea
produsă; profitul; productivitatea muncii; consumurile specifice (energie, resurse deficitare etc.).
În acelaşi timp indicatorii de bază ai procesului investiţional sînt: valoarea investiţiei; durata
de executare (imobilizare); durata de funcţionare a capitalului fix; investiţia specifică; termenele de
recuperare; coeficienţii de eficienţă economică; cheltuielile echivalente sau recalculate;
randamentul economic al investiţiei [44, p. 32].
Evaluarea eficienţei investiţiilor depinde de informaţiile primare privind costurile şi efectele
economice, calcularea indicatorilor eficienţei economice, analiza complexă a proiectelor, estimarea
viabilităţii acestora din punct de vedere economic şi financiar.
Orice indicator de eficienţă economică are o anumită capacitate cognitivă, de informare şi
exprimă sau caracterizează o latură, un anumit aspect al eficienţei investiţiilor, în funcţie de
categoria de eforturi şi efecte comparate. Indicatorul eficienţei fixează în unităţi de măsură
specifice, pe variante de proiect, care este nivelul eficacităţii economice a investiţiei privite din
perspectiva unei anumite laturi sau forme de manifestare a acesteia, unei categorii de efecte
economice care prezintă interes pentru economist [19, p. 70-71].
În cele ce urmează se vor analiza indicatorii eficienţei economice a investiţiilor la nivel

36
macro-economic deoarece acestea sînt obiectivele investigaţiilor efectuate.
1. Ponderea investiţiilor productive în totalul investiţiilor
Investiţiile totale se împart în investiţii alocate ramurilor productive şi investiţii alocate unor
activităţi social-culturale. Indicatorul ponderea investiţiilor productive se calculează după formula:
Ip
ω = 100 [19, p. 86]
It
unde: ω – indică ponderea investiţiilor productive;
Ip – investiţiile productive;
It – investiţiile totale.
Investiţiile productive se materializează în obiective cu caracter economic, adică din
industrie, agricultură, construcţii, transport etc. Prin intermediul acestui indicator pot fi
dimensionate şi investiţiile ce joacă un rol din ce în ce mai important în cadrul economiei naţionale
[19, p. 86].
2. Termenul de recuperare a investiţiilor
Indicatorul de bază al eficienţei economice a investiţiei, care exprimă numărul de ani în care
costul investiţiei se recuperează pe seama profitului.

I
Tr = [47, p. 257]
Pra
unde: Tr – termenul de recuperare a investiţiei (ani);
I – investiţia anuală;
Pra –profitul anual.
3. Coeficientul eficienţei economice a investiţiilor
Este cel mai important indicator pentru aprecierea eficienţei economice a investiţiilor la
nivel macro-economic şi reflectă sporul de efect anual ce se obţine la un leu investit şi se calculează
în două variante:
Ø coeficientul eficienţei economice nete a investiţiilor:
∆ PNN
E = h
[19, p. 88]
It h −1
unde: E – reprezintă coeficientul eficienţei nete a investiţiilor;
∆PNNh – sporul de produs naţional net în anul h;
Ith-1 – investiţia totală din anul anterior.
Coeficientul respectiv indică sporul de produs naţional net ce revine la 1 leu investit.

37
 Ø coeficientul eficienţei economice globale (brute) a investiţiilor
∆ PNB
E'= h
[19, p. 88]
It h −1
unde: E’ – coeficientul eficienţei globale a investiţiilor;
∆PNBh – sporul anual de produs naţional brut în anul curent;
Ith-1 – investiţia totală din anul precedent.
Coeficientul indică sporul de produs global brut ce revine la 1 leu investit.
Coeficientul eficienţei economice a investiţiilor se poate calcula şi la nivel de ramură,
utilizînd relaţia:
∆ PN h ∆ PG h
E= sau E'= [19, p. 88]
It h −1 It h −1
unde: E, E’ – reprezintă creşterea produsului net sau a produsului global la un leu investit în ramura
respectivă;
∆PNh – sporul de produs net în anul h obţinut într-o anumită ramură;
∆PGh – creşterea produsului global obţinut într-o anumită ramură;
Ith-1 – investiţia totală din anul precedent.
4. Investiţia specifică
Acest indicator este destul de rar utilizat în practică şi reprezintă inversul indicatorului
coeficientului eficienţei economice a investiţiilor. Indicatorul investiţiei specifice exprimă efortul
investiţional depus pentru a asigura creşterea efectului la nivel macro-economic (PNN, PNB etc.) cu
o unitate.

It I
S = sau S ' = t
[19, p. 89]
∆ PNN h ∆ PGB h

unde: S, S’ – indică investiţia specifică;

It - investiţia totală, calculată ca medie anuală.

Indicatorul se poate calcula şi în funcţie de produsul intern brut sau produsul intern net,
precum şi la nivelul ramurilor economiei naţionale [19, p. 88-89].
În baza celor menţionate mai sus se poate accentua că eficienţa aplicării investiţiilor
depinde de mai mulţi factori şi de domeniul de folosire a lor. În scopul obţinerii rezultatului scontat
este necesar de a găsi cea mai adecvată modalitate de apreciere a eficienţei economice a
investiţiilor, ţinînd cont atît de aspectele teoretice acumulate, cît şi de modalităţile aplicării practice
a lor şi specificul sectorului agroalimentar.

38
 Concluzii
Pe baza analizei teoriei economice referitor la procesul investiţional se pot face următoarele
concluzii:
Ø Noţiunea de investiţii este destul de larg utilizată în literatura economică din domeniu;
Ø Sînt folosite diferite metode de sistematizare a folosirii investiţiilor. În opinia noastră mai
adecvat corespunde cerinţelor şi particularităţilor specifice sistematizarea investiţiilor după
destinaţie, grad de risc, structura tehnologică, mărimea efortului şi importanţei, modul de
constituire;
Ø Procesul investiţional în mare măsură este determinat de sursele de finanţare. Considerăm că
o mare atenţie în dezvoltarea economică este necesar să se acorde atît investiţiilor proprii, cît
şi celor străine;
Ø Studiul genezei şi evoluţiei procesului investiţional ne demonstrează că activitatea
investiţională a prezentat un deosebit interes pentru societate din cele mai străvechi timpuri,
care ulterior a fost desăvîrşită de diferite şcoli şi doctrine economice. Este necesar să
accentuăm că problemele legate de aplicarea investiţiilor în agricultură iniţial au fost
studiate începînd cu secolul XVIII de către fiziocraţi;
Ø Eficienţa aplicării investiţiilor depinde de mai mulţi factori şi de domeniul de folosire a lor.
În scopul obţinerii rezultatului scontat este necesar de a găsi cea mai adecvată modalitate de
apreciere a eficienţei economice a investiţiilor ţinînd cont atît de aspectele teoretice
acumulate, cît şi de modalităţile aplicării practice a lor şi specificul sectorului agroalimentar.

În baza celor menţionate, considerăm că aplicarea postulatelor teoretice examinate în

sectorul agroalimentar poate fi realizată numai ţinînd cont atît de particularităţile economiei
naţionale la etapa actuală, cît şi de riscurile cauzate de condiţiile pedoclimatice ale republicii.

39
 Capitolul 2. PARTICULARITĂŢILE INVESTIŢIILOR
ÎN BUSINESSUL SECTORULUI AGROALIMENTAR

2.1. Caracteristica evoluţiei investiţiilor alocate în economia naţională

Direcţiile activităţii investiţionale sînt stipulate în actele legislative în vigoare ale RM [3; 5;
7; 8; 10].
În anul 2004 Guvernul RM a adoptat Hotărîrea cu privire la politica investiţională în RM
(anexa 1), în care se stipulează următoarele activităţi legate de sistemul investiţional:
Ø asigurarea unui climat investiţional favorabil;
Ø accesul întreprinderilor la credite investiţionale;
Ø atragerea investiţiilor locale şi străine;
Ø promovarea proiectelor de investiţii pentru modernizarea întreprinderilor;
Ø crearea unei baze de date privind programele investiţionale etc.
Aprecierea rezultatelor obţinute în baza aplicării actelor normative referitor la politica
investiţională în RM poate fi efectuată prin analiza a mai multor indicatori economici [84, с. 40] pe
o perioadă mai îndelungată de timp. În studiu se cere de a include toate aspectele legate de
activitatea investiţională: volumul investiţiilor, modalitatea de finanţare şi formele de proprietate.
Concomitent cu aceasta considerăm că este necesar de a se ţine cont şi de dinamica volumului PIB-
ului pe această perioadă şi de cota investiţiilor din mărimea totală acestui indicator.
Mărimea PIB-ului în decursul a 10 ani s-a majorat de la 6,5 miliarde lei pînă la 32 miliarde
lei în anul 2004 sau în mărime relativă de cca. 5 ori (tabelul 2.1). Este necesar de menţionat că
ritmul de creştere în lanţ diferă pe anii analizaţi. Valorile maxime au fost obţinute în anii 1999 şi
2003, cînd valoarea indicatorului a depăşit pe cel din anul precedent cu 35% şi respectiv cu 22%, iar
valoarea minimă - în anul 1998 cu 2%. În ceilalţi ani nivelul de depăşire faţă de anul precedent a
variat între 14% şi 20%.
În general se poate concluziona că dinamica mărimii PIB-ului are tendinţă pozitivă.
Mărimea indicatorului investiţii în capitalul fix de asemenea s-a modificat pe perioada
investigată, faţă de anul de bază s-a constatat o majorare de cca. 6 ori sau în mărime absolută cu 4,3
miliarde lei. Sporul absolut în lanţ în perioada investigată în ultimii 4 ani s-a majorat semnificativ
faţă de anii precedenţi. Este necesar de menţionat că în anul 2004 sporul a constituit 1,5 miliarde lei,
ceea ce reprezintă suma sporurilor pe perioada anilor 1995-2001. Aceasta a contribuit şi la
majorarea cotei investiţiilor în PIB pînă la 16% faţă de anii precedenţi. Valoarea medie a cotei a

40
variat de la 11% pînă la 13,5%, excepţie constituie anul 1998 cînd cota a fost de 15,8%, însă sporul
absolut al investiţiilor a constituit numai 242 mln lei faţă de anii precedenţi.
Tabelul 2.1 - Dinamica PIB-ului şi a investiţiilor în capitalul fix
în economia RM în anii 1995-2004
Anii
Indicatorii
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
PIB, mln lei 6480 7798 8917 9122 12322 16020 19052 22556 27619 31992
Ritmul de creştere a PIB-ului, %
faţă de anul
1995* 100 120,34 137,61 140,77 190,15 247,22 294,01 348,09 426,22 493,7
faţă de anul
precedent* 100 120,34 114,35 102,3 135,08 130,01 118,93 118,39 122,45 115,83
Investiţii în
capitalul fix,
mln lei 844,8 987,4 1202,2 1444,4 1591,8 1759,3 2315,1 2804,2 3621,7 5140
Cota
investiţiilor
în PIB, % 13,04 12,66 13,48 15,83 12,92 10,98 12,15 12,43 13,11 16,07
Ritmul de creştere a investiţiilor în capitalul fix, %
faţă de anul
1995* 100 116,88 142,31 170,98 188,42 208,25 274,04 331,94 428,71 608,43
faţă de anul
precedent* 100 116,88 121,75 120,15 110,2 110,52 131,59 121,13 129,15 141,92

Notă: * indicatorii sînt calculaţi de către autor.

Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13].

În linii generale se poate menţiona că majorarea cotei investiţiilor în PIB din ultimii ani
denotă o înviorare a activităţii investiţionale în economia republicii.
În opinia noastră această intensificare se explică prin crearea de către Guvernul republicii a
unui climat investiţional mai favorabil în anul 2004, prin accesul întreprinderilor la credite.
Concomitent cu aceasta se cer noi eforturi în atragerea de către întreprinderi a investiţiilor, în
deosebi a celor străine pentru a majora cota lor în PIB pînă la 20%-25%, indicator constant în ţările
dezvoltate. Aceasta ar contribui la alocarea mai multor investiţii în modernizarea întreprinderilor în
diferite ramuri ale economiei naţionale.
Pentru RM foarte important este înviorarea acestui proces în sectorul agroalimentar,
deoarece acesta constituie un factor vital pentru economia naţională în întregime. Concomitent cu
aceasta se cere nu numai majorarea volumului investiţiilor, dar şi folosirea lor mai eficientă în
direcţiile prioritare ce determină ritmul de dezvoltare a acestui sector în întregime.
Concomitent cu indicatorii analizaţi este necesar de a cunoaşte şi sursele de finanţare,
deoarece de ele depinde în mare măsură atît volumul aplicării, cît şi domeniile de utilizare. Aportul

41
sursei este determinat în mare măsură de mijloacele disponibile, arealul de acţiune şi domeniul de
cointeresare în investirea acestor surse. Aceasta ne confirmă şi datele referitoare la dinamica
structurii investiţiilor pe anii 1995-2005 (tabelul 2.2).
Tabelul 2.2 - Dinamica structurii investiţiilor în capital fix
pe surse de finanţare în RM în anii 1995-2005
Anii
Indicatorii UM
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005*
Investiţii în
capitalul fix – mln
total lei 844,8 987,4 1202,2 1444,4 1591,8 1759,3 2315,1 2804,2 3621,7 5140 3806,2
din care finanţate din contul:
bugetului mln
republican lei 124,6 143,5 84,3 72,3 60,5 57,3 94,5 56,9 75,9 153,7 85,4
% ** 14,75 14,53 7,01 5,01 3,8 3,26 4,08 2,03 2,1 3 2,2
mln
bugetelor locale lei 9,2 20,2 20,5 75,3 32,8 86,5 103,4 118,7 125,2 288,3 111,5
% ** 1,09 2,05 1,71 5,21 2,06 4,92 4,47 4,23 3,46 5,6 2,9
mijloacelor mln
proprii ale lei 515,2 653,8 755,9 807,1 758,8 992,5 1320,5 2000 2541,8 3151,9 2485,5
întreprinderilor % ** 60,1 66,21 62,88 55,88 47,67 56,41 57,39 71,32 70,18 61,3 65,3
mln
mijloacelor lei 145,9 104,7 122,2 113,9 93,6 66,9 91,7 105,3 131,4 125,4 201,7
populaţiei % ** 17,27 10,6 10,16 7,89 5,88 3,8 3,96 3,76 3,63 2,4 5,3
mijloacelor mln
investitorilor lei 48 60,5 171,1 283,7 591,8 445,3 450,2 332,7 535,2 1056,9 787,9
străini % ** 5,68 6,13 14,23 19,64 37,18 25,31 19,45 11,86 14,77 20,6 20,7
mln
altor surse lei 1,9 4,7 48,2 92,1 54,3 110,8 254,8 190,6 212,2 363,8 134,2
% ** 0,22 0,48 4,01 6,38 3,41 6,3 11,01 6,8 5,86 7,1 3,6

Notă: * - ianuarie - septembrie

** indicatorii sînt calculaţi de către autor, % faţă de total.
Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13]; Banca Naţională a Moldovei [36].

Datele Biroului Naţional de Statistică ne confirmă că cea mai semnificativă sursă de

finanţare în procesul investiţional o constituie mijloacele proprii ale întreprinderilor, aportul cărora
este de cca. 60% din total. Deci, de volumul mijloacelor financiare disponibile ale întreprinderilor
depinde şi suma investiţiilor alocate în economia naţională în întregime. Nivelul de influenţă a
acestor surse de finanţare pe perioada investigată a variat nesemnificativ.
A doua sursă după importanţă o reprezintă mijloacele investitorilor străini, care după părerea
noastră trebuie să constituie şi pe viitor o cotă semnificativă în procesul investiţional. În mediu pe
perioada investigată cota acestor surse variază de la 6% pînă la 20%. În anii 1999-2000 acest
indicator a constituit respectiv 37,2% şi 25,3%.

42
 În opinia noastră, mărimea acestei ponderi trebuie să devină constantă, să constituie în
medie 30%, deoarece mijloacele financiare ale întreprinderilor autohtone sînt limitate. Pentru
aceasta se cere din partea statului realizarea unor programe investiţionale, atractive pentru
investitorii străini, în deosebi în ramurile vitale ale economiei, cum ar fi sectorul agroalimentar.
Aportul bugetului de stat în ultimii 10 ani s-a redus de cca. 7 ori, datorită lipsei de mijloace
financiare disponibile pentru a fi investite într-o afacere. Aceasta este cauzată după părerea noastră
de termenul prea lung de recuperare a acestor investiţii. Cota de finanţare a bugetelor locale este
destul de redusă şi poate avea influenţă numai în cazul cînd în zona de acţiune a organelor publice
locale sînt amplasate întreprinderi, care dispun de mijloace tehnologice moderne şi activează în
domeniile prioritare ale economiei naţionale de care este cointeresat şi statul.
Aportul mijloacelor populaţiei în mărimi absolute în procesul investiţional în primii 6 ani s-a
redus de cca. 2 ori. Începînd cu anul 2001 s-a constatat o înviorare accentuată în implicarea
populaţiei în acest proces. Aceasta ne confirmă faptul că numai în primele 3 trimestre ale anului
2005 au fost alocate cca. 202 mln lei, sumă record a perioadei investigate. Suma respectivă pe
întregul an va fi şi mai mare şi aceasta se datorează, în opinia noastră, aplicării actelor normative în
vigoare adoptate în anul 2004.
În final am putea concluziona că principala sursă de finanţare în prezent o constituie
mijloacele proprii ale întreprinderilor. Considerăm oportună majorarea cotei investiţiilor străine în
procesul de investire pînă la cel puţin 1/3 din total, prin crearea condiţiilor favorabile de atragere a
mai multor investitori străini. De asemenea se cere crearea condiţiilor mai favorabile pentru
atragerea mijloacelor populaţiei în procesul investiţional îndeosebi a celor care au activat peste
hotarele republicii. Concomitent cu aceasta se cere determinarea domeniilor prioritare de investire
şi modalitatea de folosire mai eficientă a lor în scopul atragerii mijloacelor financiare străine.
Un rol important în folosirea eficientă a investiţiilor îl are forma de proprietate şi ponderea
lui în volumul total al investiţiilor.
Datele structurii investiţiilor în capitalul fix în anii 1995-2005 (tabelul 2.3) ne demonstrează
că în medie cele mai mari investiţii (cca. 35%) sînt amplasate în sectorul privat. O parte esenţială a
investiţiilor rămîne şi în prezent în sectorul public şi constituie în medie cca. 32%.
Un rol important în amplasarea investiţiilor le revine întreprinderilor mixte şi celor străine
(cca. 25%).
În dinamică pe perioadă investigată se constată că cota proprietăţii publice şi private s-a
redus în decursul a 11 ani cu cca. 10% şi respectiv 20%.
În acelaşi timp s-a majorat cota întreprinderilor mixte cu cca. 25% şi a celor străine cu cca.
8%, în deosebi în ultimii 5 ani. Această tendinţă o considerăm ca favorabilă în atragerea pe viitor a

43
 investiţiilor străine în procesul investiţional al republicii.
Tabelul 2.3 - Structura investiţiilor în capital fix
pe forme de proprietate în RM în anii 1995-2005
Forma Anii
de UM
propriet 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005*
ate
mln
publică lei 348,6 355,9 322 416,5 617,2 763,1 715,2 1090,2 1254,4 1676,1 1183,7
%** 42,1 36,1 26,8 28,8 38,8 43,4 30,9 38,9 34,7 32,6 31,1
mln
privată lei 460,7 494 524,6 458,2 352,7 392,9 667,9 936,8 1319,1 1655 1252,2
%** 55,6 50,1 43,6 31,7 22,1 22,3 28,8 33,4 36,4 32,2 32,9
mixtă fără mln
participare lei 11,6 82,2 188,3 114,8 68,5 81,8 148,1 76 118,1 187,1 137
străină %** 1,4 8,3 15,7 8 4,3 4,6 6,4 2,7 3,3 3,6 3,6
mln
străină lei 16 3,9 9 83,2 49,3 93,2 219,8 145,6 179,2 497,2 289,3
%** 1,9 0,4 0,7 5,8 3,1 5,3 9,5 5,2 4,9 9,7 7,6
mixtă cu mln
participare lei 7,9 51,4 158,3 371,7 504,1 428,4 564,1 555,6 750,9 1124,6 943,9
străină %** 0,9 5,2 13,2 25,7 31,7 24,4 24,4 19,8 20,7 21,9 24,8
Investiţii
în
capital mln
fix - total lei 844,8 987,4 1202,2 1444,4 1591,8 1759,3 2315,1 2804,2 3621,7 5140 3806,2

Notă: * - ianuarie - septembrie

** % faţă de total
Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13]; Banca Naţională a Moldovei [36].

În opinia noastră, este necesar de a majora cota întreprinderilor mixte cu capital străin pînă
la cel puţin 1/3 din totalul investiţiilor în capitalul fix. Acest nivel a fost deja înregistrat în anul
1999 (31,7%). Prin urmare scopul preconizat are destule şanse pentru a fi realizat în practică.
Astfel prin atragerea investiţiilor străine se va modifica şi structura lor pe forme de
proprietate în favoarea celor care sînt mai viabile la etapa actuală a dezvoltării economice a
republicii.
Principala formă de investiţii străine în capitalul întreprinderilor din RM sînt cele directe,
care prevăd în afara mijloacelor financiare, transmiterea resurselor tehnologice, manageriale, de
marketing etc. Anume volumul investiţiilor străine reprezintă un indicator obiectiv al credibilităţii
externe şi atractivităţii a oricărei economii, spre care tinde să se orienteze guvernul la elaborarea şi
realizarea politicii macro-economice. Aceasta ne-o demonstrează şi structura stocului de investiţii
străine directe în diferite ţări ale Europei (tabelul 2.4).

44
 Tabelul 2.4 - Structura stocului de investiţii străine directe
în ţările Europei Centrale şi de Est în anii 1990-2004
Anii
1990 1995 2000 2002 2003 2004
Ţara
mln %** mln %** mln %** mln %** mln %** mln %**
USD USD USD USD USD USD
Albania - - 201 0,51 568 0,42 910 0,4 1091 0,41 1514 0,4
Belarus - - 50 0,13 1306 0,94 1646 0,72 1897 0,72 2057 0,55
Bosnia şi
Herţegovina - - 20 0,05 376 0,27 772 0,34 1153 0,44 1660 0,44
Bulgaria 112 3,96 445 1,12 2257 1,63 3662 1,6 5082 1,93 7569 2,02
Croaţia - - 478 1,21 3560 2,57 6711 2,94 11351 4,31 12989 3,46
Cehia* 1363 48,2 7350 18,57 21644 15,65 38450 16,85 41033 15,59 56415 15,02
Estonia* - - 688 1,74 2645 1,91 4226 1,85 6511 2,47 9530 2,54
Ungaria* 569 20,12 11304 28,56 22870 16,54 35890 15,73 42915 16,3 60328 16,06
Letonia* - - 615 1,55 2084 1,51 2751 1,21 3320 1,26 4493 1,2
Lituania* - - 352 0,89 2334 1,69 3981 1,74 4960 1,88 6389 1,7
Republica
Moldova - - 94 0,24 459 0,33 727 0,32 789 0,3 940 0,25
Polonia* 109 3,85 7843 19,82 34227 24,75 47900 20,99 52125 19,8 61427 16,36
România - - 821 2,07 6480 4,69 8873 3,89 12693 4,82 18009 4,8
Rusia - - 5465 13,81 25226 18,24 51374 22,51 52518 19,95 98444 26,21
Serbia şi
Muntenegru 329 0,83 1319 0,95 1959 0,86 3319 1,26 3947 1,05
Slovacia* 81 2,86 810 2,05 3738 2,7 7800 3,42 10248 3,89 14501 3,86
Slovenia* 594 21,01 1763 4,46 2894 2,09 4109 1,8 4290 1,63 4962 1,32
Macedonia - - 33 0,08 410 0,3 929 0,41 1024 0,39 1175 0,31
Ucraina - - 910 2,3 3875 2,8 5529 2,42 6953 2,64 9217 2,45
Stocul total al
ţărilor ECE 2828 100 39573 100 138271 100 228199 100 263270 100 375566 100

Notă: * - ţările indicate au aderat la Uniunea Europeană în luna mai a anului 2004
** indicatorii sînt calculaţi de către autor
Sursa: [*80, p. 131-139; 115; 116]

Cel mai mare stoc de investiţii străine îl are Rusia şi constituie 98,4 miliarde USD. Însă
volumul stocului raportat la un locuitor al ţării a fost mai mare în ţările, care au creat condiţii
favorabile pentru investitorii străini, cum ar fi Polonia, Ungaria, Cehia, România, Slovacia şi
Croaţia. Prin urmare, aceste ţări trecînd de la economia planificată – centralizată la economia de
piaţă au creat astfel de condiţii, inclusiv şi legislative, pentru activitatea favorabilă a investitorilor
străini. Celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est nu au asigurat nivelul adecvat al climatului
investiţional pentru ţările dezvoltate, motiv din care stocul de investiţii străine directe a fost destul
de redus. Prin aceste ţări se enumără şi RM, necătînd la faptul că stocul în decursul a 10 ani s-a
majorat de 10 ori. Deci, se impune necesitatea unor eforturi esenţiale în sporirea atractivităţii a

45
economiei naţionale în atragerea investiţiilor străine.
În acest context important este nu numai volumul stocului total al investiţiilor străine directe
alocate, dar şi succesiunea alocării lor anuale de către ţările străine.
Tabelul 2.5 - Investiţii străine directe alocate anual în economia RM (anii 1998-2004)
Anii
Depuneri
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
ISD alocate anual în economia R M, mln. USD 76 38 134 155,6 117 91,75 184,5
Ritmul de creştere a ISD faţă de anul 1998, %* 100 50 176 205 154 121 243
Ritmul de creştere a ISD faţă de anul precedent, %* 100 50 352,6 116,1 75,2 78,4 201,1

Notă: * indicatorii sînt calculaţi de către autor

Sursa: [88; 96; 97; 110; 116; 117]

Datele referitor la investiţiile străine directe alocate anual în economia republicii (tabelul
2.5) ne demonstrează că volumul lor a fost neuniform pe anii investigaţi. Dacă în anul 1999 au fost
alocate numai 38 mln USD, atunci în anul 2004 valoarea investiţiilor străine directe s-a majorat cu
146 mln USD, iar în ceilalţi ani a avut mărimi între aceste valori. Deci, nu s-a constatat o tendinţă
permanentă a ţărilor străine în alocarea investiţiilor directe în economia naţională pe termen lung.
Se pune problema nu atît în atragerea investiţiilor, cît în folosirea lor eficientă în domeniile
prioritare pentru dezvoltarea economiei naţionale întru atragerea de noi investiţii, în deosebi pe
termen lung.
În acest context o deosebită importanţă o au ţările străine, care intenţionează să investească
în economia naţională şi capacităţile lor de investire. Nivelul şi structura investiţiilor străine în
capitalul statutar al RM s-a modificat esenţial în ultimii ani (anexa 2). Cel mai mare volum de
investiţii străine au fost alocate de către ţările donatoare în anul 2002, iar în anul următor volumul s-
a redus mai mult de 2,2 ori, ca în anul 2004 să se majoreze de cca. 2 ori. Din aceste considerente se
cer eforturi nu numai în atragerea investiţiilor, dar ca volumul lor să se menţină la o mărime
constantă, sau în cel mai bun caz să se majoreze de la an la an. Pentru aceasta, considerăm că este
necesar de a crea condiţii mai favorabile pentru ţările care contribuie mai semnificativ la alocarea
investiţiilor străine în relansarea economiei RM. Pentru aceasta s-ar putea folosi diferite modalităţi
de facilitare, care ar fi necesar să fie stipulate în acordurile cu ţările menţionate. Aceasta ar contribui
la crearea unor condiţii mai atractive pentru potenţialii investitori, în cointeresarea lor de a aloca
investiţii, asigurîndu-le garanţiile de rigoare. Aceasta activitate ar fi preferabil de efectuat diferenţiat
pe ţări, ţinînd cont de specificul naţional al fiecăreia. Accentul este necesar de pus în relaţiile cu
ţările care pînă în prezent au deja alocate mai multe investiţii.

46
 Examinînd aportul în procesul investiţional în alocarea surselor financiare străine în ultimii
3 ani, s-a constatat următoarea situaţie. În anul 2002 mai mult de jumătate din investiţiile străine au
fost alocate de Olanda, iar Elveţia - cca. 1/6 parte din total. În anul următor Elveţia a continuat să
contribuie semnificativ la alocarea investiţiilor străine în economia republicii cu ¼ din total, fiind
depăşită numai de către România cu 1/3 din volumul investiţiilor străine alocate anual. În anul
următor România cu 1/5 din total a contribuit la alocarea de investiţii străine. În anul 2004 cel mai
semnificativ aport în alocarea investiţiilor străine îi revine Marii Britanii cu mai mult de 1/3 din
totalul pe republică. Aportul altor state a fost cu mult mai redus, însă s-a menţinut constant pe
perioada investigată. Este necesar de menţionat că volumul investiţiilor străine alocate în economia
republicii de către Rusia s-a majorat de la an la an, ocupînd în anul 2004 deja locul patru printre
ţările care au alocat surse financiare de proporţii.

19%
27%
Olanda
România
Marea Britanie
5%
Elveţia
Germania
8% Rusia
alte ţări
15%

11%

15%
Figura 2.1 - Ţ ările care au alocat investiţii străine de
proporţii în economia RM, în mediu pe anii 2002-2004,%

Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 2)

Datorită activităţii organelor abilitate din ultima perioadă s-a schimbat semnificativ atît
prioritatea republicii în atragerea investiţiilor străine, cît şi ţările disponibile să efectueze investiţii
în economia naţională. În sumă pe trei ani, volumul cel mai semnificativ în alocarea investiţiilor
străine în economia RM, îi revin Olandei, Romîniei, Marii Britanii şi Elveţiei. În medie pe perioada
investigată, aportul ţărilor menţionate a constituit cca. 70% din total (figura 2.1). Din aceste
considerente ar fi necesar de a intensifica activitatea în atragerea investiţiilor străine şi din ţările
dezvoltate care dispun de un potenţial financiar destul de impunător cum ar fi Franţa, Canada, Italia.

47
Pentru aceasta se cere de a diversifica modalităţile de creare a unei imagini mai favorabile a
economiei republicii care ar fi atractivă pentru investitorii din ţările menţionate.
Atragerea investiţiilor străine în economia republicii se efectuează prin intermediul firmelor,
asistenţei tehnice, proiectelor şi prin alte modalităţi.
Olanda care patronează RM în Uniunea Europeană, acordă asistenţă preponderent în
agricultură şi în prelucrarea produselor agricole. Pînă în prezent Olanda a finanţat 12 proiecte de
asistenţă tehnică acordate RM, în valoare totală de 19 mln de guldeni, 7 din aceste proiecte au fost
realizate în agricultură [33].
Pentru crearea unor condiţii mai favorabile de implicare a ţărilor străine în procesul
investiţional din RM la sfîrşitul anului 2004 a fost creat Consiliul Investitorilor Străini, fondatorii
căruia sînt companiile care activează pe piaţa Moldovei: “Carmez International”, “Coca-Cola”,
“Compudava”, “Efes”, “Kelley Grains Oil”, “Lafarge”, “Mabanaft-Tirex Petrol”, “Sudzucker
International”, “Summa-Leogrant” şi “Union Fenosa”, iar conducător al Consiliului devine Ioachim
Shraiber (preşedintele consiliului SA "Tirex Petrol"). Consiliul Investitorilor Străini este deschis
pentru primirea noilor membri.
Un astfel de Consiliu există în toate ţările Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est,
al cărui membru este şi Republica Moldova. Odată cu crearea Consiliului, Moldova a aderat la
reţeaua regională a Consiliilor Investitorilor Străini în Europa de Sud – Est.
Principalul scop al Consiliului îl constituie atragerea investitorilor străini, promovarea unui
dialog între investitori şi organele puterii, ce sînt orientate spre ameliorarea climatului de afaceri şi
puterii de concurenţă a Moldovei la nivel regional şi internaţional. Unele companii din Elveţia,
Italia şi Japonia deja manifestă interes pentru investiţiile în Moldova. Volumul investiţiilor totale
ale firmelor ce fac parte din Consiliul Investitorilor Străini constituie circa 15% din întregul volum
al mijloacelor investite în economia ţării sau 185 mln USD. Pe baza lor au fost create circa 5 mii de
locuri de muncă [98; 105].

În baza cercetării investiţiilor alocate în economia naţională se pot concluziona următoarele:

Ø Principala sursă de finanţare în procesul investiţional o constituie mijloacele proprii ale
întreprinderilor. Pentru înviorarea procesului investiţional se cer eforturi în atragerea de
către întreprinderi a surselor financiare suplimentare, mai ales a celor străine, cota cărora să
constituie cel puţin 1/3 din total.
Ø Aportul investiţiilor din sectorul privat şi cel public în ultimii 10 ani a avut tendinţă spre
reducere, însă continuă să ocupe un loc important în acest proces. În acelaşi timp numărul
întreprinderilor mixte în aceeaşi perioadă s-a majorat de cca. 25 ori, şi constituie ¼ din

48
 volumul investiţiilor cu capital fix. Considerăm oportună majorarea cotei întreprinderilor
mixte pînă la cel puţin 1/3 din totalul investiţiilor, din contul atragerii surselor financiare
străine prin crearea unui climat legislativ favorabil.
Ø În atragerea investiţiilor nu s-a constatat din partea statelor străine o tendinţă permanentă în
alocarea surselor financiare în economia naţională, mai ales pe termen lung. Problema de
bază o constituie nu atît atragerea, cît folosirea eficientă a investiţiilor în ramurile prioritare
ale economiei naţionale, inclusiv şi în sectorul agroalimentar. În acest scop a fost format
Consiliul Investitorilor Străini, iar de către Guvernul RM au fost determinate priorităţile în
atragerea investiţiilor străine şi ţările disponibile să aloce aceste investiţii în economia
naţională prin intermediul firmelor, asistenţei tehnice, proiectelor şi altor forme de finanţare.

2.2. Analiza investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar

Nivelul de dezvoltare a diferitor ramuri ale economiei naţionale mai adecvat poate fi
caracterizat prin locul acestora în structura PIB-ului pe economie în întregime [18, p. 211]. Aceasta
se referă şi la sectorul agroalimentar al republicii, care include atît agricultura care produce bunurile
agricole, cît şi sectorul de prelucrare a lor – industria alimentară. Important este de a examina
dinamica mărimii PIB-ului pe fiecare compartiment al acestui sector de o importanţă vitală în
economia ţării.
În decursul ultimilor 10 ani valoarea PIB-ului din sectorul agroalimentar s-a majorat de cca.
3,1 ori sau cu 5,98 miliarde lei (anexa 3).
Este necesar de menţionat că ritmul de creştere a acestui indicator în sectorul agroalimentar
a fost mai mic decît cel pe economie în întregime. Datorită acestui fapt ponderea PIB-ului acestui
sector s-a redus de la 43,68% (anul 1995) pînă la 27,54% (anul 2004) (figura 2.2). Această
diminuare a ponderii sectorului menţionat se datorează în primul rînd PIB-ului obţinut din
agricultură, care constituie cca. 70%, cota căreia s-a redus de la 29,3% pînă la 18,2% faţă de PIB-ul
pe ţară.
Într-o anumită măsură aceasta poate fi explicată prin ritmul redus de majorare anuală a PIB-
ului datorat influenţei negative a transformărilor, care au avut loc în agricultură, schimbarea
formelor de proprietate şi a nivelului de producţie şi cultură.
Aportul industriei alimentare în reducerea ponderii sectorului agroalimentar din PIB-ul pe
ţară a fost cu mult mai redus, deoarece el constituie doar 30% şi în decursul a 10 ani reducerea a
constituit 5,1%, necătînd la faptul că în valori absolute a crescut de 3,2 ori. Aceste date ne denotă
că, fiind un sector destul de important pentru economia naţională datorită faptului că RM este o ţară

49
agrară, aportul lui este în permanentă scădere. Însă raportat la indicatorii din ţările dezvoltate
ponderea agriculturii este destul de semnificativă.

50

40
43,7
41
30 38,2
35 33,8
32,7 32,1
%

30,4 28,6
20 27,5

10

0
Anii 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
Figura 2.2 - Ponderea sectorului agroalimentar în
valoarea PIB-ului RM (anii 1995-2004), %

Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 3)

În opinia noastră sînt necesare eforturi în majorarea PIB-ului obţinut din industria
alimentară, prin realizarea produselor agricole prelucrate finite şi nu ca materie primă. Aceasta va
contribui nu numai la majorarea volumului producţiei realizate, dar şi a calităţii ei, ceea ce va
contribui la obţinerea unor profituri cu mult mai mari faţă de cele actuale.
Din aceste considerente se cere majorarea ponderii industriei alimentare din sectorul
agroalimentar cel puţin pînă la cca. 50% în următorii 10 ani şi atingerea nivelului obţinut în ţările
dezvoltate de pînă la 70% în perspectivă.
Aceste modificări în structura PIB-ului sectorului agroalimentar pot fi realizate prin dirijarea
de către stat a politicii investiţionale. În această activitate este necesar de a ţine cont şi de realizările
obţinute în alte ţări, de exemplu Ungaria şi Polonia, care au trecut deja transformările respective şi
au obţinut realizări destul de semnificative.
Concomitent cu aceasta trebuie să se ţină cont de specificul autohton al agriculturii, care
anterior (pînă în anii ‘90) se afla la un nivel destul de înalt.
În perioada de transformare trebuie să se ţină cont de aspectele pozitive obţinute în
agricultură şi amplasarea întreprinderilor industriei alimentare preponderent în zonele de producere
a materiei prime agricole autohtone.
Referitor la procesul de industrializare a producţiei agricole în scopul majorării cotei
materiei prelucrate finite de o calitate înaltă, care să corespundă cerinţelor pieţei europene, este
necesară reutilarea unităţilor economice din industria alimentară cu tehnică şi utilaj performant.

50
 Aceasta va oferi posibilitatea sporirii randamentului, reducerii cheltuielilor la o unitate de
produs finit şi obţinerea unor bunuri agricole competitive, care ar putea concura pe piaţa externă, în
deosebi pe cea europeană. În rezultat se va facilita reorientarea canalelor de export în acele ţări, care
ulterior ar oferi republicii posibilitatea obţinerii unor mijloace financiare necesare pentru
revitalizarea acestui sector.
În direcţionarea aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar este necesar de a analiza
dinamica folosirii investiţiilor în ultimii 10 ani atît în acest sector, cît şi raportat la alte ramuri de
activitate economică şi economia naţională în întregime.
Studiul structurii investiţiilor în capitalul fix pe perioada menţionată (anexa 4) a permis să
constatăm că volumul investiţiilor atît pe plan naţional, cît şi pe tipuri de activităţi economice în
ultimii 10 ani s-a majorat semnificativ. În total pe republică acest indicator în decursul a 10 ani s-a
majorat de cca. 6 ori.
Important este de a analiza dinamica aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar ca o
parte importantă în procesul investiţional al ţării [38, p. 164; 51, с.99]. Volumul investiţiilor din
acest sector pe perioada investigată s-a majorat de cca. 4,6 ori, ceea ce este cu mult mai redus faţă
de cel mediu pe republică.
Aceste date ne confirmă atenţia necorespunzătoare cerinţelor din partea organelor abilitate în
vederea politicii investiţionale în sectorul rural, unde este amplasată activitatea de producere a
materiei prime agricole.
Datorită acestui fapt investiţiile în agricultură în decursul a 10 ani s-au majorat de 3,4 ori sau
de 2 ori mai puţin faţă de media pe republică. Aceasta a influenţat semnificativ şi asupra ritmului de
creştere a investiţiilor din sectorul agroalimentar în întregime, necătînd la faptul că investiţiile din
agricultură constituie doar 28% din volumul total al acestui sector.
Considerăm că nivelul de alocare a investiţiilor în agricultură trebuie de majorat astfel ca
ritmul lor de creştere să fie nu mai jos decît cel mediu pe republică. Aceasta ar favoriza menţinerea
agriculturii la un nivel satisfăcător.
Faţă de agricultură, volumul investiţiilor în industria alimentară a fost cu mult mai mare,
însă ritmul lor de creştere anual nu a atins cota medie pe republică. Toate acestea au contribuit la
reducerea cotei investiţiilor din sectorul agroalimentar faţă de cel total pe economia naţională.
Această reducere a fost mai semnificativă în anii 1999, 2000, care a fost de cca. 2 ori mai mică faţă
de media pe 10 ani (figura 2.3).
În opinia noastră aceste devieri semnificative în alocarea investiţiilor au influenţat negativ
asupra creării mijloacelor fixe, mai ales în sectorul rural, din lipsa mijloacelor financiare disponibile
a agenţilor economici.

51
 35
30
32,3
25 28,6
20 24,7 26

%
22,2 22,2 21,6
15 18,6
10
12,7 12,5
5
0
Anii 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
Figura 2.3 - Ponderea investiţiilor din sectorul
agroalimentar din investiţiile totale în capitalul fix al RM
(anii 1995-2004), %

Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 4)

Pentru a crea o agricultură modernă este necesar de a majora volumul de investiţii, îndeosebi
pentru procurarea tehnicii agricole [25, p. 491], reconstruirea obiectelor de menire zootehnică şi de
pregătire a nutreţurilor, înfiinţarea plantaţiilor multianuale de vii şi livezi, alte obiecte din sectorul
rural.
Concomitent cu aceasta se cere aplicarea unor investiţii suplimentare şi în reutilarea
industriei alimentare prin procurarea utilajelor performante, necesare în industrializarea producţiei
agricole şi condiţionarea ei la nivelul mărfurilor competitive pe piaţa externă. Aceasta va facilita,
după părerea noastră, obţinerea unor profituri în valută forte şi recuperarea mai avantajoasă a
investiţiilor efectuate. Aceasta se datorează faptului că realizarea produsului finit condiţionat este
mai profitabilă decît vînzarea materiei prime agricole neprelucrate.
Ţinînd cont de cele menţionate, considerăm că este necesar de a modifica politica
investiţională faţă de sectorul agroalimentar atît în domeniul producerii materiei prime, cît şi a
industrializării şi valorificării acesteia. Ar fi oportun ca cota investiţiilor din sectorul agroalimentar
să atingă cel puţin nivelul cotei PIB-ului acestui sector în economia naţională.
Cota medie a PIB-ului a sectorului agroalimentar în cel naţional pe ultimii 10 ani constituie
34,3%, iar cota medie a investiţiilor respectiv 22,2%.
Deci, nivelul aplicării investiţiilor este cu mult mai redus decît cel care ar contribui la
menţinerea acestui sector la nivelul, care ar permite obţinerea volumului PIB-ului la cota anilor
anteriori. Prin urmare, pentru a majora volumul PIB-ului atît din agricultură, cît şi din industria
alimentară considerăm necesară direcţionarea politicii investiţionale la nivel de stat pentru ca cota
volumului investiţiilor să fie la acelaşi nivel sau chiar să o depăşească pe cea a PIB-ului.

52
 Astfel se va asigura posibilitatea folosirii tehnologiilor moderne atît la creşterea, cît şi la
industrializarea produselor agricole.
Alocînd investiţii suplimentare agenţii economici vor putea perfecţiona structura terenurilor
agricole prin majorarea ponderii acelor culturi care asigură obţinerea de surse valutare semnificative
pentru republică, cum ar fi de exemplu, producerea sucurilor concentrate de fructe, miezului de
nucă, băuturilor alcoolice de calitate.
Întreprinderile din industria alimentară ar putea achiziţiona tehnologii şi linii performante de
industrializare a materiei prime, şi nu în ultimul rînd, de finisare şi ambalare a acestor produse la
nivelul cerinţelor pieţei europene. În rezultat republica şi-ar mări ponderea exportului cu produse
agricole competitive, fapt ce ar favoriza ocuparea unor segmente din piaţa unor ţări din Uniunea
Europeană.
Tabelul 2.6 - Dinamica PIB-ului şi a investiţiilor în capitalul fix
din sectorul agroalimentar al RM (anii 1995-2004)
Anii
Indicatorii
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
PIB, mln lei 2830,2 3192,9 3405,1 3187,6 4033,3 5407,4 6113,5 6858,5 7897,2 8811,9
Investiţii în
capitalul fix,
mln lei 208,5 318,6 344,1 320,9 202,5 220,2 514,3 605,3 939,8 956,2
Cota
investiţiilor
în PIB, % 7,37 9,98 10,11 10,07 5,02 4,07 8,41 8,83 11,90 10,85

Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13]
(anexele 3; 4.)

Volumul investiţiilor în capitalul fix din sectorul agroalimentar în ultimii 10 ani s-a majorat
de 4,59 ori, faţă de 3,11 ori a volumului PIB-ului pe aceiaşi perioadă (tabelul 2.6). Aceasta a
contribuit la majorarea cotei investiţiilor în PIB cu 3,48% în decursul perioadei investigate. S-ar
părea că a avut loc o înviorare în alocarea investiţiilor în sectorul agroalimentar, însă media este
destul de modestă şi constituie numai 8,66%. În acelaşi timp, cota investiţiilor în capitalul fix faţă
de PIB-ul în mediu pe economia naţională a fost cu mult mai înalt şi în medie pe ultimii 10 ani a
constituit 13,3%, sau cu 4,6% mai mult decît în sectorul agroalimentar. Deci, ritmul de majorare a
investiţiilor din acest sector a fost cu mult mai redus faţă de cel mediu naţional.
În scopul redresării situaţiei financiare în producerea şi industrializarea produselor agricole
se cere o majorare mai semnificativă a volumului investiţiilor, cota cărora faţă de PIB ar trebui să
fie, în opinia noastră, cel puţin la nivelul mediu pe ţară. Ţinînd cont de necesităţile actuale în

53
redresarea activităţii din sectorul agroalimentar, considerăm că cota investiţiilor în PIB trebuie să
depăşească 15-20%, bazîndu-ne pe faptul că acest nivel al cotei investiţiilor a fost deja obţinut în
mediu pe economia naţională în anul 1998. Deci, posibilitatea majorării cotei investiţiilor din
sectorul agroalimentar este destul de reală, ţinînd cont şi de faptul că ele ocupă în prezent numai
cca. 22% din volumul total. În acest sens un aport pozitiv şi foarte esenţial îl poate aduce realizarea
Programului Naţional „Satul Moldovenesc”, deoarece ponderea sectorului agroalimentar în spaţiul
rural este destul de semnificativ, îndeosebi în producerea materiei prime cu destinaţie agricolă şi
industrializarea primară a acestor produse.
Una din problemele principale ale întreprinderilor agricole din mediul rural este lipsa
mijloacelor financiare necesare pentru dezvoltarea lor. Promovarea continuă a politicilor de
creditare în mediul rural este o modalitate de soluţionare a acestei probleme la etapa actuală.
În contextul analizei creditelor acordate economiei naţionale (anul 2001), cele destinate
agriculturii şi industriei alimentare constituie cca. 27% din structura creditelor pe ramuri, în valoare
absolută reprezentînd 850,5 mln lei. Se poate menţiona că în anul 2001 băncile au fost mai active în
creditarea sectorului agroalimentar comparativ cu anul 2000 – 637 mln lei (anexa 5).
Creditele oferite sectorului agroalimentar din republică provin de cele mai multe ori din
două surse de bază: băncile comerciale ale RM şi instituţiile financiare ne-bancare ale RM.
În prezent în RM există 16 bănci comerciale, care operează în sectorul bancar. Evaluînd
importanţa fiecărei bănci în creditarea totală a agriculturii şi industriei alimentare, se poate constata
că banca dominantă este „Moldova Agroindbank”, care în prezent deţine cca. 1/3 din portofoliu în
sectorul agroalimentar. Ponderea acestei bănci în suma totală a creditelor oferite acestui sector
constituie cca. 56% din total. O influenţă destul de semnificativă în alocarea creditelor acestui
sector le revine şi băncilor comerciale Victoriabank, Moldincombank, Universalbank şi Banca
Socială cu o pondere de la 6,3 pînă la 11,8% din total.
Rata dobînzii la creditele acordate businessului rural: „Moldova Agroindbank” - 14%-21%;
„Victoriabank” - 15-21% anual; „Universalbank” - 21-23% anual; alte bănci comerciale - 14-25%.
In Republica Moldova activează de asemenea şi instituţii financiare ne-bancare, care oferă
suport financiar sectorului agroalimentar, cum ar fi: CFR, MEC, PFRDIM, RISP.
Corporaţia de Finanţare Rurală (CFR) asigură accesul fermierilor şi antreprenorilor rurali
la serviciile financiare la sate. CFR acordă împrumuturi în primul rînd asociaţiilor de economii şi
împrumut la o rată a dobînzii de 15-16% anual.
Micro Enterprise Credit (MEC) Moldova este o companie financiară internaţională,
specializată în creditarea micului business. Sumele creditelor variază între 100 USD şi 100 mii USD
sau EURO. Rata dobînzii este de 1,16% -2,3% pe lună.

54
 Proiectul de Finanţare Rurală şi Dezvoltare a Întreprinderilor Mici (PFRDIM) realizat
de Guvernul RM şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (FIDA) oferă credite pentru
dezvoltarea întreprinderilor mici din spaţiul rural. Valoarea maximă a unui credit este de 30 mii
dolari SUA, iar rata dobînzii de 14% anual.
Proiectul de Servicii şi Investiţii Rurale (RISP) a fost iniţiat de către Banca Mondială
pentru a stimula dezvoltarea finanţării în agricultură. Rata dobînzii pentru creditele acordate pe
liniile de creditare a RISP este în medie de 15% anual [87]. Scopul principal stipulat în proiectul dat
prevede stimularea dezvoltării economice în spaţiul rural şi dezvoltarea sectorului agricol în
perioada post-privatizare, accesul noilor producători agricoli din spaţiul rural la experienţă şi
finanţare. În paralel contribuie la reducerea sărăciei prin intermediul creării noilor locuri de muncă
şi îmbunătăţirea productivităţii prin asistenţă tehnică suplimentară şi suport investiţional [15].
În cadrul RISP a fost implementat Proiectul „Suport pentru Proiectul de Investiţii şi Servicii
Rurale” (SRISP), finanţat de Departamentul pentru Dezvoltarea Internaţională al Guvernului Marii
Britanii (DFID), care şi-a început activitatea în noiembrie anul 2002 şi se va desfăşura pînă în anul
2006, fiind o continuare a Proiectului-pilot cu o durată de trei ani “Dezvoltarea Surselor Durabile de
Venit în Regiunile Rurale” (SRLPP) [113].

Pe baza cercetării investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar al RM se pot accentua

următoarele:
Ø Ponderea PIB-ului sectorului agroalimentar în cel naţional în ultimii 10 ani s-a redus
de la 44% pînă la 28%, iar în medie a constituit 34%. În această perioadă ponderea investiţiilor în
acest sector a variat pe ani şi a constituit în medie 22%.
Ø Considerăm că pentru majorarea PIB-ului în sectorul agroalimentar este necesar de a
majora volumul investiţiilor în acest sector, cota cărora să depăşească cel puţin 1/3 din volumul
total. Aceasta va asigura posibilitatea folosirii tehnologiilor moderne de producere şi valorificare a
producţiei agricole din sectorul agroalimentar.
Ø Cota investiţiilor în PIB a sectorului agroalimentar în medie pe ultimii 10 ani a
constituit 8,7% sau cu 4,6% mai puţin decît media pe republică. În scopul redresării situaţiei
financiare din sectorul agroalimentar cota investiţiilor în PIB trebuie să depăşească 15%-20%, nivel
obţinut în anul 1998 pe economia naţională.
Ø La momentul actual principalul creditor comercial autohton din sectorul bancar este
„Moldova Agroindbank”, aportul căreia constituie ½ din total.
Considerăm oportună majorarea ponderii în creditarea sectorului agroalimentar şi a altor
bănci ale republicii şi a instituţiilor financiare ne-bancare pentru evitarea monopolului unei bănci în

55
oferirea creditelor pentru acest sector. Concomitent cu aceasta se cere crearea condiţiilor favorabile
pentru atragerea mai multor investiţii străine în economia naţională, îndeosebi în sectorul
agroalimentar.

2.3. Contribuţia investiţiilor străine în sectorul agroalimentar

Un rol esenţial în dezvoltarea sectorului agroalimentar li se atribuie investiţiilor străine [1; 2;

6], deoarece volumul investiţiilor autohtone sînt destul de limitate. Datele stocului investiţiilor
străine (tabelul 2.7) ne demonstrează că în decursul a 5 ani volumul investiţiilor alocate
întreprinderilor din economia naţională s-a majorat cu 195,8 mln USD sau cu 54,8%.
Tabelul 2.7 - Structura stocului investiţiilor străine depuse în întreprinderile din
sectorul agroalimentar al RM
1.01.2001 1.01.2005
Ramurile economiei naţionale
mln USD %* mln USD %*
Depuneri de investiţii – total, inclusiv 357,2 100 553 100
sectorul agroalimentar, din care 43,4 12,2 71,7 13,0
industria alimentară 39,6 11,1 67,8 12,3
agricultura şi silvicultura 3,8 1,1 3,9 0,7

Notă: *indicatorii sînt calculaţi de către autor

Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13].

În aceiaşi perioadă, stocul investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar s-a majorat cu

65,2%, depăşind media pe economia naţională. Însă în mărimi absolute această majorare a fost
destul de modestă, constituind numai 28,3 mln USD. Ponderea investiţiilor străine alocate în
sectorul agroalimentar s-a menţinut la acelaşi nivel, constituind 12,2-13,0% care, după părerea
noastră, este insuficient, ţinînd cont de faptul că ponderea acestui sector în PIB-ul economiei
naţionale a constituit în această perioadă cca. 1/3. Deci pentru menţinerea acestui sector destul de
important pentru economia naţională, cota investiţiilor străine trebuie să fie cel puţin la nivelul PIB-
ului acestui sector.
Referitor la componentele sectorului agroalimentar este necesar de menţionat că aportul
fiecărei este diferit. Dacă în perioada investigată, stocul investiţiilor străine alocate în industria
alimentară s-a majorat cu 71,2% în decursul a 5 ani, atunci cel din agricultură şi silvicultură s-a
majorat numai cu 2,6%, cota căreia s-a redus cu 0,4%.

56
 Deci, investiţiile străine au fost orientate preponderent numai în întreprinderile din industria
alimentară. Acest decalaj este în detrimentul sectorului de producţie a materiei prime, fără de care
industria alimentară nu poate să se dezvolte la nivelul cerinţelor actuale din cauza insuficienţei de
producţie agricolă de calitate înaltă. Din aceste considerente este necesar de a majora cota
investiţiilor alocate în agricultură pînă la cel puţin nivelul celui obţinut în industria alimentară. În
rezultat, ponderea investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar va atinge mărimi de cca. 1/3 din
cea obţinută pe economia naţională.
Considerăm că investiţiile străine alocate în agricultură ar trebui direcţionate în acele ramuri,
care contribuie la obţinerea unor produse ce pot fi realizate peste hotare în valută forte. Dintre
acestea am menţiona plantaţiile perene de pomi fructiferi şi viţă de vie, produsele cărora sînt destul
de solicitate în prezent pe piaţă, mai ales pe cea europeană. Pentru aceasta ar fi necesar de a crea
condiţii favorabile în atragerea investitorilor străini anume în dezvoltarea acestor ramuri ale
agriculturii, care sînt amplasate preponderent în sectorul rural. Folosirea efectivă a acestor investiţii
poate fi realizată cu succes, ţinînd cont şi de faptul că la sate sînt destul de suficiente forţe de muncă
neîncadrate în procesul de producţie.
Un rol semnificativ în alocarea investiţiilor în sectorul agroalimentar îl constituie şi
investitorii care sînt disponibili de a atribui surse financiare sub diferite forme, care să fie
acceptabile pentru republică [38, p. 166]. În acest context vom examina principalii investitori care
în ultimii ani au contribuit semnificativ la alocarea investiţiilor străine în economia naţională şi mai
ales în dezvoltarea infrastructurii din sectorul agroalimentar (anexa 6).
Printre cei mai mari investitori străini am menţiona în primul rînd Banca Mondială care a
acordat în anul 2001 un credit de 30 mln USD pentru realizarea unui proiect de investiţii şi
dezvoltare rurală în Republica Moldova, pe un termen de 40 de ani, cu o dobîndă de 0,75% anual şi
cu o perioadă de graţie de 10 ani (figura 2.4).
Proiectul de investiţii şi dezvoltare rurală prevede în primul rînd dezvoltarea sectorului agrar
în Republica Moldova la etapa actuală. Creditul Băncii Mondiale are menirea de a susţine fermierii
autohtoni, desfacerea pieţelor din republică şi finanţarea rurală.
Principala sumă de 25 mln USD se acordă pentru creditarea reprezentanţilor businessului
agricol. Creditele au fost acordate prin intermediul băncilor comerciale din republică în lei şi în
valută forte pe un termen de 12 ani.
Pentru ridicarea calificării proprietarilor de pămînt, pentru însuşirea de către aceştia a
cunoştinţelor în domeniul managementului şi marketingului la etapa de iniţiere a afacerilor, precum şi
pentru înfiinţarea întreprinderilor agricole conform cerinţelor contemporane au fost alocate 5 mln USD.

57
 30 25
25

mln USD
20 15
15
10 5
5
0
Creditarea Ridicarea calificării Proiectul investiţiilor şi
reprezentanţilor proprietarilor de serviciilor în agricultură
businessului agricol pământ

anul 2001
anii 2005-2006
Figura 2.4- Proiecte finanţate de Banca Mondială în sectorul
agroalimentar al RM în anii 2001-2006

Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor [99;109] (anexa 6)

Banca Mondiala a mai acordat un avans de 1,54 mln USD pentru iniţierea unui program-
pilot de acordare a creditelor şi pregătirea realizării întregului proiect [99].
Banca Mondială preconizează de asemenea, să acorde RM în anii 2005-2006 credite
preferenţiale în valoare de 45 milioane USD pentru implementarea a 4 proiecte din cadrul noilor
Strategii de asistenţă pentru ţară (anexa 6), din care pentru realizarea proiectului referitor la
dezvoltarea învăţămîntului în localităţile rurale şi proiectului referitor la ridicarea nivelului
competitivităţii cîte 10 mln USD pentru fiecare şi proiectul investiţilor şi serviciilor în agricultură –
respectiv 15 milioane USD [109]. Din cele menţionate se observă că majoritatea creditelor sînt
direcţionate anume la iniţierea diferitor direcţii de activitate din sectorul rural, fapt considerat destul
de favorabil în dezvoltarea sectorului agroalimentar în întregime.
Alţi investitori străini semnificativi în economia Republicii Moldova, în special în sectorul
agroalimentar, sînt BIRD şi BERD care şi-au extins programele de asistenţă, trecînd de la
proiectele macro-economice de adoptare spre proiecte de investiţii. Pînă în anul 2000 BERD a
investit în RM 149 mln ECU pentru sprijinirea proiectelor cu o valoare totală de 243 mln ECU, din
care 30% revin sectorului privat şi celui agroindustrial. Strategia BERD rezidă în promovarea
procesului de tranziţie în RM prin concentrarea asupra următoarelor obiective: promovarea
investiţiilor în sectorul privat cu un accent special asupra sectorului agroindustrial; sprijin financiar
pentru consolidarea sectorului local financiar etc. [42].
BERD a iniţiat, începînd cu anul 2005, în RM 10 proiecte noi în valoare totală de 21 mln
EURO. În anul 2004 au fost implementate 5 proiecte cu un buget total de 12,8 mln EURO. Din

58
numărul proiectelor, 6 vor fi implementate in industria generală, inclusiv sectorul agroalimentar cu
o valoare agregata de 10 mln EURO (anexa 6). În acelaşi timp, se va lansa un Program de
Facilitare a Comerţului cu o nouă banca locală, de asemenea, va continua utilizarea acestuia, ceea
ce va genera proiecte noi in valoare totală de cel puţin 8 milioane EURO [117].
Un factor semnificativ în atragerea investiţiilor străine, în opinia noastră, este de a ţine cont
şi de ţările care sînt cele mai disponibile în alocarea creditelor pentru economia republicii, inclusiv
şi pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar. Printre ele am menţiona pe cele care s-au evidenţiat
mai semnificativ în ultima perioadă - SUA, Japonia, Rusia, Marea Britanie.
Prin intermediul USAID, Guvernul SUA a contribuit semnificativ la dezvoltarea
infrastructurii din sectorul agrar al RM [9]. De la încheierea privatizării în anul 2001, peste 75% din
terenurile agricole au fost consolidate prin intermediul mecanismelor de piaţă în întreprinderile
agricole mari şi mijlocii. Gospodăriile agricole private au adus investiţii în sectorul agrar din RM şi
au fost motorul care a generat creşterea în agricultură. Guvernul SUA prin intermediul USAID
oferă asistenţă tehnică acestor asociaţii.
„Uniagroprotect” a fost fondat de către 8 asociaţii ale producătorilor agricoli. De la fondarea
„Uniagroprotect” în anul 2000, această organizaţie s-a extins semnificativ, întrunind peste 10 200 de
membri, care reprezentă peste jumătate din toţi proprietarii de terenuri mari şi mijlocii din Moldova.
În anul 2004 „Uniagroprotect” includea 14 asociaţii din 33 de raioane ale RM. Misiunea acestor
asociaţii şi a „Uniagroprotect” este de a ajuta producătorii agricoli să-şi coordoneze activităţile, să-şi
apere interesele, să promoveze un cadru legal benefic pentru agrobusiness [100; 114]. Este necesar
de menţionat, că o prioritate în activitatea ″Uniagroprotect″ o constituie atragerea investiţiilor şi
aplicarea tehnologiilor moderne în sectorul agroalimentar. În acest sens se poate de remarcat
lansarea programului strategic de dezvoltare a agrobusinessului „Produse cu Valoare Adăugată
Înaltă”. Programul include fondarea de întreprinderi moderne de prelucrare şi păstrare a fructelor şi
legumelor prin utilizarea tehnologiilor de atmosferă controlată, deshidratare şi congelare rapidă.
Implementarea a două din proiectele menţionate s-a realizat deja prin lansarea
întreprinderilor „Basfruct” şi „Olane-prim” în parteneriat cu întreprinderile „Basvinex” SA şi,
respectiv, „Nistru-Olăneşti” SA. Proiectul de congelare rapidă este în curs de implementare în
parteneriat cu întreprinderea „Moldsemporumb” din Şoldăneşti. Astfel a fost pus începutul
parteneriatului între agricultori şi întreprinderile de prelucrare, parteneriat benefic pentru ambele
părţi. Realizarea acestor proiecte a fost posibilă datorită suportului acordat de Programul de
Asistenţă a Fermierilor Privaţi (PAFP), finanţat de USAID şi de Fundaţia SOROS din RM [106].
Capitalul internaţional este foarte important, pentru ca economia RM să se dezvolte şi să
prospere. Aşezarea RM în centrul Europei, îi permite să atragă investitori care sînt interesaţi atît de

59
economia ţărilor din ex-URSS, cît şi de economia tradiţională a statelor din vestul Europei. RM este
bogată în resurse naturale, care îi permit de a fi o ţară cu o regiune fertilă, care foloseşte aceste
resurse pentru producerea vinului, fructelor şi cărnii, exportate atît în ţările din est, cît şi în cele din
vest.
Unele firme şi întreprinderi agricole din RM primesc ajutor prin diferite programe agricole,
finanţate de către USAID. Investitorii străini pot acorda nu numai capital, dar şi echipament necesar
pentru refacerea sectorului agricol al republicii [107].
Corporaţia non-profit „The Citizens Network for Foreign Affairs” (CNFA) prin Proiectul de
Dezvoltare a Business-ului Agricol (PDBA), care şi-a început activitatea în noiembrie 2004,
urmăreşte creşterea competitivităţii sectorului agricol pentru a extinde pieţele de export. CNFA,
fiind o organizaţie americană non-profit, promovează creşterea şi dezvoltarea economică a
sectorului privat în ţările cu economia în curs de tranziţie. Această corporaţie activează în RM din
anul 1996, scopul ei fiind dezvoltarea relaţiilor de parteneriat în businessul agricol prin acordarea
de granturi pentru atragerea investitorilor străini şi autohtoni şi implementarea programelor
orientate spre o gamă largă de domenii importante: accesul la mijloace de producţie de calitate,
investiţii străine, tehnologii noi, dezvoltarea afacerilor şi pieţelor de desfacere.
Este necesar de menţionat că din anul 1996 pînă în anul 2000 s-au implementat 14 proiecte
pentru dezvoltarea relaţiilor de parteneriat în businessul agricol [17; 101], fapt ce constituie, în
opinia noastră, un imbold destul de semnificativ în dezvoltarea sectorului agroalimentar în
întregime.
PDBA este cea mai recentă activitate lansată de către CNFA pentru a mări competitivitatea
sectorului agricol de valoare înaltă din RM şi a consolida potenţialul comercial şi de export al
acestuia. În următorii 5 ani, CNFA va oferi intervenţii directe destinate producătorilor,
distribuitorilor şi exportatorilor de fructe şi legume, care vor include diferite elemente, inclusiv
asistenţă tehnică, instruire, vizite de studiu, studii de piaţă, dezvoltarea culturii calităţii (de exemplu,
mărci comerciale, sisteme de control a calităţii), acces la credite comerciale şi granturi cu
contribuţia partenerilor locali în scopul catalizării investiţiilor în sector.
Prin abordarea întregului lanţ valoric, CNFA urmăreşte să consolideze sectorul agricol,
soluţionînd patru probleme importante: asigurarea accesului larg la informaţia necesară pentru
intrarea pe pieţele noi de export, diversificarea tipurilor de produse şi satisfacerea optimă a cererii;
stabilirea şi consolidarea întreprinderilor agricole competitive, în special a celor orientate spre
exportul producţiei calitative; ridicarea capacităţii fermierilor de a produce cantitatea necesară de
produse agricole calitative pentru un export competitiv; dezvoltarea asociaţiilor de întreprinderi şi
de producători agricoli pentru facilitarea cooperării în cadrul lanţului valoric.

60
 Asistenţa în cadrul PDBA va fi acordată printr-un proces competitiv, deschis şi transparent
în baza unor criterii stricte de eligibilitate. Aceste criterii, precum şi condiţiile şi procedura de
participare în proiect, vor fi anunţate printr-o campanie de informare desfăşurată pe întreg teritoriul
ţării.
Beneficiari ai asistenţei în cadrul PDBA pot fi: producători de talie mică, orientaţi către
comercializarea produselor agricole calitative (fructe, legume, struguri de masă); întreprinderi
agricole cu potenţial semnificativ de export al fructelor, legumelor şi strugurilor de masă;
exportatori sau angrosişti de fructe, legume şi struguri de masă; asociaţii de producători,
întreprinderi agricole şi exportatori. Din aceasta rezultă că asistenţa financiară acordată este
direcţionată preponderent anume spre relansarea activităţilor legate de sectorul agroalimentar.
Asistenţa financiară are drept scop creşterea veniturilor şi crearea locurilor de muncă în
zonele rurale pentru îmbunătăţirea competitivităţii internaţionale a agriculturii Republicii Moldova
şi stimularea potenţialului comercial şi de export. Sectorul agricol înalt productiv vizează producţia
de fructe şi legume din cadrul următoarelor cinci grupuri: produse proaspete; produse congelate;
produse uscate; produse conservate-marinate; produse pentru pieţe de nişă (miere, nuci, uleiuri
eterice, ierburi, produse organice).
Activitatea menţionată va include o serie din 10 studii de marketing pentru colectarea de
informaţii relevante pentru intrarea pe pieţele CSI şi UE [108], fapt foarte semnificativ pentru
producătorii autohtoni în obţinerea valutei forte de la realizarea produselor agricole.
La sfîrşitul anului 2004 CNFA a demarat începutul procesului de primire a cererilor pentru
granturi în cadrul PDBA, finanţată de către USAID (organizaţie care posedă experienţă în lucrul cu
agenţii economici din complexul agroindustrial al RM), care a încheiat cu CNFA un acord de
colaborare pentru realizarea proiectului PDBA. În anul 2004 experţii CNFA în comun cu colegii de
la PAFP şi USAID au efectuat cercetări fundamentale privind capacitatea concurenţială a
produselor agroalimentare moldoveneşti.
Pe aceste principii se bazează şi PAFP finanţată tot de USAID, precum şi proiectul Băncii
Mondiale – RISP, PDBA devine suplimentul lor. Spre deosebire de PAFP, PDBA presupune
susţinerea complexă a tuturor verigilor în formarea costului producţiei, iar spre deosebire de RISP,
se orientează la ajutorul exportatorilor din complexul agroalimentar. Parteneri de realizare a PDBA
în RM vor fi Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „Uniagroprotect”, care
este beneficiar al PAFP şi Agenţia de Consultanţă şi Învăţămînt în Agricultură (ACSA).
De asemenea parteneri în cadrul PDBA vor fi: Devis Fresh Technologies (firmă americană
de consulting în sfera de producţie, controlul calităţii şi marketingul fructelor şi legumelor
proaspete), Universitatea Statului Luisiana (LSU) care este membru al proiectelor de dezvoltare a

61
agriculturii în RM şi Ucraina, Asociaţia Mondială de Frigider-depozit (IARW) şi Organizaţia
Mondială de Logistică în domeniul Produselor Alimentare (WFLO).
PDBA include cinci subramuri ale agriculturii: fabricarea şi exportul producţiei proaspete,
îngheţate, uscate, conservate sau marinate şi specifice (miere, nuci, uleiuri etilice, plante
medicinale, produse ecologic pure). Pe perioada de implementare vor fi acordate circa 240 de
granturi (anexa 6), inclusiv 110 – întreprinderilor agroalimentare (întreprinderi mici – 75 granturi în
valoare de 10-30 mii USD, întreprinderi mijlocii – 25 granturi în valoare de 30-100 mii USD şi
companiilor – 10 granturi în valoare de 100-400 mii USD), 130 – firmelor-producătoare de fructe,
legume şi struguri proaspete (în valoare de la 10 pînă la 25 mii USD [93].
Programele CNFA în RM sînt finanţate în mare parte de către USAID. În cadrul acestui
parteneriat, birourile regionale ale CFR vor acorda asistenţă producătorilor şi antreprenorilor rurali
din RM la completarea formularelor de solicitare a noi granturi. Aceasta va asigura un acces mai
larg la obţinerea surselor financiare străine pentru producători şi întreprinderile agricole (producerea
şi prelucrarea legumelor, fructelor, strugurilor de masă, pomuşoarelor etc.). Producătorii şi
întreprinderile agricole care întrunesc criteriile de eligibilitate ale acestui program pot solicita
asistenţă la oricare din birourile regionale ale CFR din Edineţ, Bălţi, Soroca, Orhei, Călăraşi,
Căuşeni, Cahul şi Chişinău.
Pe lîngă CFR, Asociaţiile Producătorilor Agricoli şi Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală
acordă asistenţă potenţialilor beneficiari în obţinerea fondurilor de grant în conformitate cu
procedurile şi politica Programului de Granturi ale CNFA. În anul 2005 reprezentanţii acestor
organizaţii au pregătit şi înaintat peste 65 cereri, acceptate fiind 11 proiecte cu granturi în valoare
totală de 437 mii USD .
PDBA finanţat de Guvernul Statelor Unite prin intermediul USAID şi implementat de către
CNFA are drept scop îmbunătăţirea eficienţei sectorului agricol avansat din RM. Principalul
obiectiv este de a spori competitivitatea acestui sector pe pieţele externe prin consolidarea tuturor
componentelor lanţului valoric: de la producere la prelucrare, transportare şi export. Producătorii
agricoli din RM sînt eligibili pentru granturi în valoare maximă de 50 mii USD (fără limită minimă)
cu condiţia că ei pot contribui cel puţin cu 50% din valoarea investiţiei. De exemplu, dacă un
producător solicită 50 mii USD pentru a construi o seră, el va trebui să investească cel puţin aceeaşi
sumă de bani în acest proiect. Contribuţia partenerului poate fi asigurată şi prin intermediul
creditelor bancare.
Întreprinderile agricole pot solicita granturi în valoare de 10-50 mii USD sau 50– 100 mii
USD (în dependenţă de cifra de afaceri a companiei), cu condiţia respectării aceleiaşi cerinţe faţă de
contribuţia la proiect. Granturile între 100– 400 mii USD sînt puse la dispoziţia întreprinderilor care

62
pot investi cel puţin 60% din costul proiectului [112]. Numai în anul 2005 s-au alocat peste 500 mii
USD în sectorul agricol (anexa 6). Aceste fonduri au fost acordate sub formă de granturi la 6
producători şi 5 întreprinderi specializate în prelucrarea şi păstrarea fructelor şi legumelor.
Beneficiarii granturilor investesc în aceste proiecte peste 800 mii USD din fondurile proprii.
Astfel, valoarea totală a investiţiilor în îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agricol din RM
depăşeşte 1,3 mln USD.
Aceste proiecte vor fi implementate în următorii 1,5-2 ani şi vor include tehnologii noi şi
avansate de producere şi prelucrare a fructelor, legumelor şi strugurilor de masă. Astfel, pe 30 ha
sînt instalate sisteme de irigare prin picurare, iar pe 5 ha se cultivă legume în tuneluri. Vor fi
plantate 5 ha de viţă de vie pentru struguri de masă de soiuri noi şi 3 ha de livezi de caise. Totodată,
se modernizează o linie de uscare a fructelor şi legumelor ecologic curate, se instalează o nouă linie
de uscare, se renovează un depozit frigorific pentru fructe cu o capacitate de 500 tone şi se
construieşte un alt depozit pentru păstrarea merelor cu o capacitate de 150 tone.
Extinderea capacităţii de producere şi reabilitarea infrastructurii existente va rezulta în
crearea a 240 locuri noi de muncă în zonele rurale, iar 190 de lucrători vor fi instruiţi în domeniul
aplicării noilor tehnologii. Exportul produselor agricole de calitate înaltă de către întreprinderile
asistate va creşte cu cel puţin 30%, iar în unele cazuri chiar cu 65%. Conform estimărilor
preliminare, profitul va creşte de asemenea cu 30-60% în rezultatul sporirii volumului producţiei şi
productivităţii.
CNFA contribuie la proiecte prin granturi şi acordă asistenţă tehnică producătorilor şi
prelucrătorilor locali, în extinderea şi modernizarea capacităţilor de producere şi de prelucrare. Pe
durata implementării de 5 ani, se vor acorda peste 190 granturi producătorilor, prelucrătorilor şi
exportatorilor de produse agricole prioritare. Bugetul total al PDBA este de 19 mln USD [111].
În anul 2005 au fost oferite 9 granturi companiilor agricole moldoveneşti, suma totală a
investiţiilor în agricultură depăşînd 2,2 mln USD. Proiectele finanţate vor genera în rezultat crearea
a cca. 85 noi locuri de muncă. Se preconizează crearea unor plantaţii-model cu aplicarea noilor
tehnologii, implementarea unor linii moderne de prelucrare, noi tehnologii de recoltare şi de
prelucrare a producţiei agricole, de utilizare a tehnologiilor de congelare momentană şi stocare la
rece, precum şi dezvoltarea strategiilor de marketing. În rezultat se vor fi înfiinţa 36 ha de noi
livezi, plantaţii de viţă de vie de soiuri de masă; vor fi reabilitate 22 ha de plantaţii multianuale, va
fi lansată o linie modernă de uscare a fructelor, care permite prelucrarea a peste 2 mii tone de fructe
anual [104]. Aceasta va face posibilă livrarea prunelor uscate moldoveneşti de calitate superioară pe
piaţa germană, fapt foarte semnificativ în lansarea producţiei autohtone în ţările comunităţii
europene.

63
 Un grant în valoare de 660 mii USD a fost oferit în anul 2005 RM de către Guvernul
Japoniei pentru pregătirea celei de-a doua etape a Proiectului de Investiţii şi Servicii Rurale (RISP-
II). Banii acordaţi prin intermediul Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare sînt direcţionaţi în
special pentru pregătirea planurilor detaliate de implementare a fazei a doua a acestui proiect. El
oferă posibilitatea pregătirii a celei de-a doua etape a proiectului RISP, în cadrul căreia va continua
consolidarea reţelei naţionale de extensiune rurală, crearea şi finanţarea noilor afaceri în mediul
rural şi va fi fortificat sistemul de asociaţii de economii şi împrumut (anexa 6; figura 2.5).
Prima fază a RISP care s-a derulat în anii 2002-2005 şi a avut drept scop asigurarea
accesului la cunoştinţe, tehnologii moderne şi finanţe în spaţiul rural este evaluată la 24 milioane
USD, dintre care 15,5 milioane au fost acordate de către Banca Mondială. În această perioadă au
fost iniţiate 800 de afaceri în spaţiul rural, care au permis crearea a cca. 3300 locuri de muncă. Din
liniile de creditare RISP au fost acordate peste 600 de împrumuturi investiţionale şi 500 de credite
pentru asociaţiile de economii şi împrumut. Valoarea totala a împrumuturilor a atins cifra de 200
milioane de lei, rata de rambursare a lor fiind de 99%. Aceasta a permis crearea reţelei naţionale de
extensiune rurală, care acordă anual servicii la cca. 400 mii producători agricoli prin intermediul
celor 470 consultanţi rurali bine instruiţi.
Guvernul Japoniei pe parcursul implementării Proiectului Investiţii şi Servicii Rurale - I a
oferit granturi în perioada anilor 1999- 2002 de circa 900 mii USD [118].

30
24
25

20
mln USD

15 11,27
10

5
0,9 0,66
0
anii 1999- 2002 anii 2002-2005 anul 2005 anii 2001-2004

RISP - I Prima etapă a RISP - II

Pregătirea etapei a doua a RISP-II SKR
Figura 2.5 - Proiecte finanţate de Guvernul Japoniei în
sectorul agroalimentar al RM în anii 1999-2005

Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor [91; 94; 118] (anexa 6)

64
 În anul 2004 de către Guvernului Japoniei a fost acordată tehnică agricolă în cadrul proiectului
„Creşterea producţiei agricole în RM” SKR (The Second Kennedy Round), aceasta fiind a patra tranşă a
proiectului SKR. În rezultatul acordării unui grant în mărime de 260 mln yeni (2,4 mln USD), au fost
achiziţionate 82 tractoare japoneze „Kubota”. Din mijloacele băneşti a primelor trei tranşe (anii 2000-
2003) au fost achiziţionate 63 de tractoare cu plug şi 76 de combine „Sampo”. Astfel, suma totală a
granturilor japoneze în republică a constituit 1,24 miliarde yeni (11,27 mln USD).
Considerăm că Proiectul SKR este cel mai semnificativ şi de succes proiect de ajutor RM
din partea Japoniei. De asemenea specialiştii străini consideră că versiunea moldovenească a SKR
este cea mai de succes din cadrul proiectelor statelor-beneficiare [91]. În anul 2005 Guvernul
Japoniei a decis să acorde RM cea de-a cincea tranşă în cadrul acestui proiect. Pe banii acestei
tranşe se va procura tehnică agricolă în anul 2006.
Începînd cu anul 2001, Guvernul Japoniei a acordat deja patru tranşe respectiv în mărime
de: I – 3,5 mln USD, II – 2,3 mln USD, III – 2,5 mln USD şi IV – 2,4 mln USD (anexa 6; figura
2.5). Banii au fost acordaţi în formă de granturi pentru reînnoirea tehnicii agricole. Ca rezultat al
vînzării tehnicii agricole achiziţionate în cadrul proiectului SKR s-a format un fond, din contul
căruia se procură alte maşini şi tehnică agricolă. Pînă în prezent au fost procurate circa 1400 de
unităţi tehnice, inclusiv 900 de tractoare „Belarus”, 150 de tractoare grele, 80 de combine, 50 de
maşini pentru protecţia plantelor şi 20 sisteme de irigare [94].
Societatea pe acţiuni de tip închis Casa Comercială "Aroma" (Rusia) a investit în anul 2004
în Combinatul de Vinuri Spumoase „Vismos” din Chişinău, care îi aparţine - 3 mln USD. Din care
1,6 mln USD au fost alocate pentru înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie pentru producerea
materiei prime, iar 1,4 mln USD – la reconstruirea capacităţilor de producţie ale întreprinderii. În
rezultat s-au înfiinţat plantaţii de viţă-de-vie pentru struguri pe o suprafaţă de 83 ha.
Este necesar de menţionat că reconstrucţia şi reutilarea tehnică a întreprinderii şi procesul de
înfiinţare a noilor plantaţiilor de viţă-de-vie au fost începute încă în anul 2003. Casa Comercială
„Aroma” a alocat pentru aceste scopuri 5 mln USD, chiar dacă programa sa investiţională, pînă la
semnarea acordului de vînzare-cumpărare a întreprinderii, a anticipat alocarea de investiţii pe o
perioadă de 5 ani în mărime de 3,2 mln USD. Strategia de dezvoltare a combinatului „Vismos”
presupune în general înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie în anii apropiaţi pe o suprafaţă de 500 ha,
unde anual se vor produce 5 mii tone de struguri [90].
Fabrica de vinuri inter-republicană din Moscova (anexa 6) a investit în ultimii 2 ani (2003-
2004) în reutilarea SA „Călăraş-Divin” din RM, care îi aparţine, circa 9 mln USD [92]. După
modernizare, volumul de producţie a coniacului s-a majorat de la 600 pînă la 3 mii de sticle lunar,
iar investitorul rusesc şi-a îndeplinit o mare parte din obligaţii asumate la achiziţionarea

65
întreprinderii care constau în alocarea investiţiilor în mărime 5 mln USD pe o perioadă de 5 ani.
În anul 2005 în RM a fost creat Fondul de garantare a creditelor „GarantInvest” cu ajutorul
Departamentului de Dezvoltare Internaţională al Marii Britaniei (DFID). Fondatori au devenit 7
bănci comerciale ale RM – „Victoriabank”, „Moldova Agroindbank”, „Banca Socială”, „Banca de
Economii”, „Energbank”, „Eximbank”, „Mobiasbank” şi Corporaţia de finanţare rurală şi
organizaţia obştească „ProRuralInvest”. Capitalul social al fondului este de 4,43 mln lei, cota
fiecărui fondator este de 20%.
Iniţial fondul planifică să ofere garanţii pentru credite de pînă la 10 mii USD, în mărime de
50% din mărimea sumei respective. Pentru oferirea garanţiei se va plăti un comision în mărime de
2,5%–3% din suma garantată. Client al fondului poate deveni orice persoană fizică, care dispune de
licenţă pentru activitatea de întreprinzător, sau persoană juridică înregistrată pe teritoriul Republicii
Moldova şi nu dispune de gaj lichid. Fondul a început să acorde primele garanţii clientelei în luna
aprilie 2005 [95; 102].
Considerăm că crearea unui asemenea fond de garantare a creditelor va permite accesul la
resursele financiare ale întreprinzătorilor cu idei interesante, ce nu dispun de gaj pentru credit. În
rezultat se vor crea condiţii favorabile pentru implicarea mai multor întreprinzători din sectorul
agroalimentar în înfiinţarea unor unităţi de producţie la nivelul cerinţelor contemporane prin
crearea a noi locuri de muncă în sectorul rural. Acest fapt poate fi confirmat şi prin fondarea de
întreprinderi mixte cu capital străin în republică ca rezultat al activităţii investitorilor externi.
În acest scop au fost examinate 50 de întreprinderi mixte cu capital străin, fiind selectate
întreprinderi mai mari ce activează în sectorul agroalimentar al RM (tabelul 2.8). Pentru unele
întreprinderi au fost înscrişi doar principalii investitori.
La 4 din întreprinderile examinate cota parte din capitalul statutar (100%) revine
investitorilor străini din SUA şi Canada. În opinia noastră, aceasta este important pentru activitatea
eficientă a acestor întreprinderi în fabricarea producţiei ce corespunde standardelor mondiale şi care
poate concura cu succes pe pieţele comunităţii europene. Aceasta va contribui la crearea unui climat
favorabil în procesul de atragere a investiţiilor străine şi formarea unei imagini favorabile a
producţiei autohtone şi pătrunderea ei pe pieţele ţărilor europene.
Este necesar de menţionat că unele firme din RM s-au deschis cu implicarea echipelor de
specialişti iniţiaţi în domeniu din străinătate, iar o parte esenţială a semifabricatelor şi a altor
componente sînt importate. Aceasta confirmă necesitatea nu numai în atragerea investiţiilor străine,
dar şi a specialiştilor care ar contribui la folosirea cît mai eficientă a fondurilor financiare alocate de
către aceste întreprinderi şi obţinerea unor produse agricole finisate de calitate, care ar concura cu
succes cu cele din ţările europene.

66
 Tabelul 2.8 - Rating-ul întreprinderilor agroalimentare cu capital străin
din cele 50 de întreprinderi ale economiei naţionale (anul 2001)
Locul Cota-parte a
ocupat Denumirea întreprinderii cu capital investitorului în Principalii investitori străini
în străin capitalul statutar (ţara de reşedinţă)
rating mln. lei %
WNISEF (SUA) prin „Intravest
22 SA „Vitanta-Intravest” 30,98 85,59
Finance” (Liechtenstein)
27 SA „Sudzucker- Moldova” (Drochia) 18,84 48,86 „Sudzucker” AG (Germania)
SA „Combinatul de Zahăr din
29 „Sudzucker” AG (Germania)
Alexandreni” 17,98 48,70
„Garling Enterprises ” Inc.
35 SRL „Wine International Project”
13,07 100 (Canada)
36 SRL „Tubecon-Tobacco” (Orhei) 12,94 54,85 „Tubecon” Ltd. (Grecia)
39 SRL „Acorex” 11,96 100 (SUA)
„Garling Enterprises ” Inc.
41 SRL „Agro-Empire”
11,63 100 (Canada)
42 SA „Cricova-Acorex” 11,13 57,5 (SUA)
WNSEF (SUA),
44 BCA „Moldova-Agroindbank” 10,2 19,8
BERD (Marea Britanie)
49 SA „Alimcom” 7,96 34,86 -

Sursa: [103; 110]

În trei din întreprinderile studiate cota parte depăşeşte ½ din capitalul statutar, iar în altele
două – cca. 49%. Important este faptul, că întreprinderile mixte cu capital străin ce activează în
subramurile sectorului agroalimentar, prin realizarea producţiei contribuie semnificativ la obţinerea
de valută forte pentru economia naţională.
Un exemplu elocvent îl constituie întreprinderile de producere a zahărului. RM este prima
ţară din spaţiul post-sovietic, pe piaţa căreia a pătruns concernul german „Sudzucker AG
Mannheim”, cunoscut în toată lumea (producînd anual 3,5 mln tone de zahăr), ca unul din cei mai
mari producători de zahăr din Europa. Activitatea sa investiţională concernul german şi-a început-o
în anul 1998 prin cumpărarea pachetelor de acţiuni de la 5 fabrici de zahăr din RM: Alexandreni,
Drochia, Donduşeni, Făleşti şi Glodeni.
În anul 2000 acest concern a reuşit să-i convingă pe acţionarii de la 3 fabrici („Drochia-
zahăr” SA, „Fabrica de Zahăr Făleşti” SA şi „Fabrica de Zahăr Donduşeni” SA), să se asocieze într-
o singură companie – SA „Sudzucker-Moldova”. Suma investită în fabricile de zahăr din RM a fost
de circa 20 mln mărci germane. În anul 2001 de către acest concern s-au efectuat investiţii în
valoare de 12,5 mln mărci germane [32; 41]. Considerăm că într-o anumită măsură aceasta a
contribuit la asigurarea obţinerii unei producţii de calitate care poate concura cu succes pe piaţa

67
europeană.
Acest fapt ne convinge încă o dată despre necesitatea creării unui climat favorabil pentru
atragerea investiţiilor străine în ramurile sectorului agroalimentar, aportul cărora în volumul
venitului obţinut este destul de semnificativ. Totodată se cere de a depune eforturi suplimentare în
crearea unor astfel de întreprinderi cu suportul investitorilor străini şi în alte domenii atît de
producere a materiei prime agricole, cît şi de industrializare a ei prin utilizarea tehnologiilor
performante ce asigură obţinerea unor mărfuri calitative şi competitive pe piaţa europeană.
Ţinînd cont de faptul că volumul PIB-ului din sectorul agroalimentar constituie cca. 1/3 din
cel naţional, considerăm că şi volumul investiţiilor în întreprinderile mixte cu capital străin trebuie
să fie la acelaşi nivel, deoarece în prezent ele constituie doar 22% din total. Astfel, aceste
întreprinderi vor ocupa un spectru cu mult mai larg în diversificarea producţiei agricole autohtone
care ar putea fi realizată pe pieţele europene. Activitatea organelor abilitate în problema examinată
a contribuit într-o oarecare măsură în acest sens, însă se cer eforturi cu mult mai semnificative
pentru a majora volumul investiţiilor în întreprinderile mixte din mai multe subramuri ale sectorului
agroalimentar, care în rezultat vor contribui la relansarea economiei naţionale în întregime.
În baza cercetării investiţiilor străine alocate în sectorul agroalimentar al RM se pot
concluziona următoarele:
Ø În decursul ultimilor 5 ani cota investiţiilor străine alocate în sectorul agroalimentar s-
a menţinut la acelaşi nivel, constituind 12,2-13,0%, iar stocul investiţiilor în agricultură şi
silvicultură s-a majorat numai cu 2,6%. Acest decalaj este în detrimentul sectorului de producere a
materiei prime, fără de care industria alimentară nu poate să se dezvolte la nivelul cerinţelor actuale
din cauza insuficienţei de producţie agricolă de calitate înaltă. Din aceste considerente este necesar
de a majora cota investiţiilor alocate în agricultură pînă la nivelul celui obţinut în industria
alimentară. În rezultat, ponderea investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar va atinge valori la
nivelul obţinut pe economia naţională. La momentul actual această pondere este insuficientă, ţinînd
cont de faptul că ponderea acestui sector în PIB-ul economiei naţionale a constituit în această
perioadă cca. 1/3.
Ø Cei mai mari investitori din ultimii ani sînt Banca Mondială, guvernele SUA şi
Japoniei, întreprinderile din Rusia prin intermediul diferitor proiecte şi granturi de proporţii.
Ø Din 50 întreprinderi mixte cu capital străin, numai 22% activează în sectorul
agroalimentar. Ţinînd cont de faptul că volumul PIB-ului din sectorul agroalimentar constituie cca.
1/3 din cel naţional, considerăm că şi volumul investiţiilor în întreprinderile mixte cu capital străin
trebuie să fie la acelaşi nivel. Concomitent cu aceasta se cer eforturi cu mult mai semnificative
pentru a majora volumul investiţiilor în întreprinderile mixte din sectorul agroalimentar, care în

68
rezultat vor contribui la relansarea economiei naţionale în întregime.

Concluzii
Caracterizînd particularităţile procesului investiţional în businessul sectorului agroalimentar
al RM se pot face următoarele concluzii:
Ø Principala sursă de finanţare în procesul investiţional o constituie mijloacele proprii ale
întreprinderilor. Pentru înviorarea procesului investiţional se cer eforturi în atragerea de
către întreprinderi a investiţiilor suplimentare, în deosebi a celor străine, cota cărora să
constituie cel puţin 1/3 din total. Aportul investiţiilor din sectorul privat şi cel public în
ultimii 10 ani a avut tendinţă spre reducere, însă continuă să ocupe un loc important în acest
proces. În acelaşi timp cota întreprinderilor mixte în aceeaşi perioadă s-a majorat de 25 ori,
şi constituie ¼ din volumul investiţiilor cu capital fix. Considerăm oportună majorarea cotei
întreprinderilor mixte pînă la cel puţin 1/3 din totalul investiţiilor, din contul atragerii
surselor financiare străine prin crearea unui climat legislativ favorabil.
Ø În atragerea investiţiilor nu s-a constatat din partea statelor străine o tendinţă permanentă în
alocarea surselor financiare în economia naţională, mai ales pe termen lung. Problema de
bază o constituie nu atît atragerea, cît folosirea eficientă a investiţiilor în ramurile prioritare
ale economiei naţionale, inclusiv şi în sectorul agroalimentar. În acest scop a fost creat
Consiliul Investitorilor Străini, iar de către Guvernul RM au fost determinate priorităţile în
atragerea investiţiilor străine şi ţările disponibile de a aloca aceste investiţii în economia
naţională prin intermediul firmelor, asistenţei tehnice, proiectelor şi altor forme de finanţare.
Ø Ponderea PIB-ului sectorului agroalimentar în cel naţional în ultimii 10 ani s-a redus de la
44% pînă la 28%, şi în medie a constituit 34%. În această perioadă cota investiţiilor acestui
sector a variat pe ani şi a constituit în medie 22%. Considerăm că pentru majorarea PIB-ului
în sectorul agroalimentar este necesar de a mări volumul investiţiilor în acest sector, cota
cărora să depăşească cel puţin 1/3 din volumul total. Aceasta va asigura posibilitatea
aplicării tehnologiei moderne de producere şi valorificare a producţiei agricole. Cota
investiţiilor în PIB a sectorului agroalimentar în medie pe ultimii 10 ani a constituit 8,7%
sau cu 4,6% mai puţin decît media pe republică. În scopul redresării situaţiei financiare din
sectorul agroalimentar cota investiţiilor în PIB trebuie să depăşească 15%, nivel obţinut în
anul 1998 pe economia naţională.
Ø La momentul actual principalul creditor comercial autohton din sectorul bancar este
„Moldova Agroindbank”, aportul căreia constituie ½ din total. Considerăm oportună
majorarea ponderii în creditarea sectorului agroalimentar şi a altor bănci din republică şi a

69
 instituţiilor financiare ne-bancare pentru evitarea monopolului unei bănci în oferirea
creditelor pentru acest sector. Concomitent cu aceasta se impune crearea condiţiilor
favorabile pentru atragerea a mai multor investiţii străine în economia naţională, îndeosebi
în sectorul alimentar.
Ø Cota investiţiilor străine alocate în sectorul agroalimentar pe parcursul ultimilor 5 ani s-a
menţinut la acelaşi nivel, constituind 12,2-13,0%, iar stocul investiţiilor în agricultură şi
silvicultură s-a majorat numai cu 2,6%, cota căreia s-a redus cu 0,4%. Acest decalaj este în
detrimentul sectorului de producţie a materiei prime, fără de care industria alimentară nu poate
să se dezvolte la nivelul cerinţelor actuale din cauza insuficienţei de producţie agricolă de
calitate înaltă. Din aceste considerente este necesar de a majora cota investiţiilor alocate în
agricultură cel puţin pînă la nivelul celui obţinut în industria alimentară. În rezultat, ponderea
investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar va atinge nivelul obţinut pe economia naţională.
La momentul actual acesta este insuficient, ţinînd cont de faptul că ponderea acestui sector în
PIB-ul economiei naţionale a constituit în această perioadă cca. 1/3.
Ø Principalii investitori în economia RM şi în special în sectorul agroalimentar în ultimii ani
sînt Banca Mondială, guvernele SUA şi Japoniei, întreprinderile din Rusia ce alocă investiţii
prin intermediul diferitor proiecte şi granturi de proporţii.
Ø Din 50 întreprinderi mixte ale RM cu capital străin, numai 22% activează în sectorul
agroalimentar. Ţinînd cont de faptul că volumul PIB-ului din sectorul agroalimentar
constituie cca. 1/3 din cel naţional, considerăm că şi volumul investiţiilor în întreprinderile
mixte cu capital străin trebuie să fie la acelaşi nivel. Concomitent cu aceasta se cer eforturi
semnificative pentru majorarea volumului investiţiilor în întreprinderile mixte din sectorul
agroalimentar, care în rezultat vor contribui la relansarea economiei naţionale în întregime.

70
 Capitolul 3. EFICIENTIZAREA INVESTIŢIILOR
ÎN SECTORUL AGROALIMENTAR

3.1. Evaluarea politicii investiţionale

Evaluarea activităţii economice, inclusiv şi a celei investiţionale, se efectuează prin analiza

indicatorilor eficienţei economice, a elementelor de bază ale ramurii şi domeniului respectiv. Un
element semnificativ în procesul investiţional îl constituie posibilitatea apariţiei diferitor riscuri,
care pot condiţiona reducerea sau chiar compromiterea alocării acestor investiţii [35, p. 89, 114]. În
afară de riscurile generale care sînt caracteristice economiei naţionale, în sectorul agroalimentar mai
pot apărea şi altele suplimentare, legate de specificul sectorului. În acest context se cere studierea
tuturor factorilor care contribuie la diminuarea sau sporirea nivelului de influenţă a riscului în
procesul investiţional.
Din aceste considerente, pentru evaluarea mai amplă a rezultatelor politicii investiţionale
este necesar să se examineze consecinţele riscului investiţional [69, с. 128, 132]. Analiza riscurilor
se prezintă ca un instrument de căutare „a părţilor slabe” în procesul investiţional în scopul de a
alege măsurile adecvate pentru diminuarea influenţei negative a eventualilor schimbări ale mediului
şi erorilor posibile în evaluarea parametrilor lor. Persoanele, care adoptă decizii orientîndu-se la
obţinerea rezultatelor pozitive, pot refuza realizarea proiectului investiţional ca foarte riscant sau
pot garanta revizuirea lui cu scopul reducerii riscului, sau accepta proiectul spre realizare. În acest
caz rezultatele analizei riscurilor servesc ca bază pentru dirijarea proiectului investiţional.
Este necesar de subliniat că nu există activitate investiţională fără risc [68, c. 410]. Din
aceste considerente se impune necesitatea examinării nivelul riscului şi cauzelor concrete, care pot
duce la neîndeplinirea sau neeficienţa acestei activităţi. Este important cît mai concret şi precis de a
prevedea situaţiile, care pot fi nefavorabile pentru realizarea proiectului investiţional şi de a depune
eforturi pentru evitarea celor mai complexe din acestea.
Prin urmare, studierea riscurilor constituie componentul de bază în analiza activităţii
investiţionale [38, P. 134; 78, c. 239-241]. Cauzele din care proiectul investiţional poate deveni
insolvabil, pot fi sociale, comerciale sau de altă natură [63, c. 48]. Consecinţele ecologice
neaşteptate pot anula total aşteptările unui efect financiar semnificativ. Inovaţiile tehnice pot deveni
atît sursa unui cîştig esenţial pentru economia naţională, cît şi cauza unor pierderi esenţiale.
Prin risc se subînţelege posibilitatea apariţiei unor astfel de condiţii, care pot duce la
consecinţe negative pentru toţi participanţii proiectului dat sau o parte din ei, adică la reducerea

71
eficienţei în comparaţie cu aşteptările sau imposibilitatea realizării proiectului investiţional fără
atragerea resurselor suplimentare [56, c. 92]. Deci, riscul investiţional reprezintă probabilitatea
pierderilor financiare, obţinerea unui profit mic din investiţii sau apariţia unor cheltuieli
suplimentare investiţionale [76, c. 38].
Riscul este legat de incertitudine, care se caracterizează ca o informaţie incompletă sau
inexactă despre condiţiile realizării proiectului, consumuri realizabile şi rezultate realizate. Altfel
spus, efectuate cu incertitudine sau incomplet pot fi atît condiţiile curente, cît şi în special valorile
viitoare, de care depinde realizarea proiectului şi efectul acestuia. Posibilităţile iniţiatorului
proiectului şi a altor participanţi potenţiali în precizarea condiţiilor curente ale factorilor esenţiali
este limitată. Într-o măsură mai mare incertitudinea este legată de viitor. De aceea nu atît
pronosticul modificărilor, cît evaluarea serioasă a consecinţelor acestora constituie esenţa analizei
riscului investiţional. Desigur, prognozarea este un instrument important al analizei, care urmează a
fi luat în consideraţie, însă mai practic este căutarea răspunsului la întrebarea, cît de serioasă va fi
influenţa asupra proiectului investiţional a unor anumite modificări în viitor. Este necesar de a
atrage atenţia asupra unor momente nefavorabile, inclusiv de a evalua probabilitatea realizării lor,
de a verifica cum se vor reflecta asupra proiectului investiţional măsurile propuse de depăşire a
schimbărilor negative [49, c. 274-275].
La luarea deciziei de a investi, în dezvoltarea obiectivelor existente sau realizarea celor noi,
este necesar să se ţină seama de incertitudinea şi riscurile implicate de proiect. Se face o diferenţiere
între risc şi incertitudine: riscul presupune o serie de consecinţe specifice unei decizii date, cărora li
se pot atribui probabilităţi, în timp ce incertitudinea nu implică posibilitatea atribuirii de
probabilităţi.
Incertitudinea se referă la situaţia pe care o creează apariţia unui eveniment viitor şi
reprezintă necunoaşterea a ceea ce urmează să se întîmple, în timp ce riscul se referă la gradul de
incertitudine.
Riscul există atunci cînd o mulţime de consecinţe nefavorabile sînt asociate unor decizii
posibile şi se poate cunoaşte sau determina şansa apariţiei acestor consecinţe. Cînd această şansă nu
poate fi estimată cu ajutorul probabilităţilor, analiza se efectuează nu numai în sfera incertitudinii.
În general, decizia economică ia în calcul caracterul relativ al informaţiei disponibile şi probabil, al
desfăşurării evenimentelor în viitor. Incertitudinea este generată de evoluţia pieţei şi a preţurilor în
corelare cu deciziile privind sortimentele şi cantităţile de produse sau servicii oferite pentru un
anumit mediu economic, inclusiv şi în sectorul agroalimentar.
Majoritatea metodelor de studiere a riscului investiţional abordează problema estimării
probabilităţilor de manifestare a diverselor consecinţe la care se poate aştepta decidentul.

72
Eficacitatea fiecărei metode depinde de rigurozitatea calculării probabilităţii de realizare a unuia sau
altuia dintre evenimentele nesigure considerate, influenţată de totalitatea informaţiilor disponibile,
de experienţa managerului şi de atitudinea acestuia faţă de riscul asumat. Această atitudine faţă de
riscul investiţional poate fi neutră, de acceptare, de respingere sau flexibilă.
Astfel analiza riscurilor investiţionale, în general, se efectuează în mod consecutiv prin
identificarea deciziilor alternative posibile; cercetarea riscurilor identificate din punct de vedere al
dependenţei lor şi posibilităţii de a fi controlate; analiza cantitativă şi calitativă a riscurilor;
interpretarea rezultatelor obţinute în cadrul implementării lor în producţie [19, p. 193-194].
Conform teoriei deciziei, riscul poate fi definit ca probabilitatea producerii unui eveniment
nefavorabil. El reprezintă probabilitatea succesului sau eşecului, în care succesul înseamnă
obţinerea unui profit, iar eşecul – pierderea banilor investiţi.
Incertitudinea specifică investiţiei afectează toate elementele fluxului de trezorerie generat
de un proiect de investiţii. Sînt influenţate în special valorile rezultatelor economice şi financiare
aşteptate: profitul, cash-flow, cheltuielile. De asemenea, este incertă valoarea reziduală a capitalului
fix la expirarea duratei de exploatare pe care o luăm în calcul la analiza financiară a proiectelor
investiţionale. Unele informaţii dintre cele mai importante, folosite la evaluarea proiectelor
investiţionale, nu pot fi previzionate în mod riguros şi anume: volumele producţiei şi serviciilor,
structura şi calitatea acestora, preţurile de vînzare, costurile şi consumul resurselor necesare
desfăşurării activităţii în perioada de exploatare etc.
Pe parcursul exploatării capacităţilor proiectate, pot apărea dificultăţi în asigurarea cu
anumite resurse materiale şi energetice, resurse valutare, se poate modifica rata dobînzii, rata
inflaţiei, evaluările privind avantajele ecologice ale proiectelor de investiţii etc.
În realitate, se constată că între mărimea parametrilor proiectelor de investiţii şi factorii
externi există dependenţe statistice, probabilistice, nivelul indicatorilor manifestîndu-se ca valori
aleatorii. De aceea, se impune necesitatea ca deciziile de investiţii să fie elaborate şi adoptate în
raport cu incertitudinea asociată proiectelor pe baza analizei diverselor situaţii posibile în viitor cu
luarea în calcul a impactului acestora în planul eficienţei economice şi financiare.
Alegerea proiectelor investiţionale sau variantelor de proiect în condiţii de necunoaştere a
probabilităţii de apariţie a diferitor alternative privind gradul de impact asupra eficienţei
determinate obiectiv, ne va conduce la categoria deciziilor luate în condiţii de incertitudine. În
situaţia în care diverselor alternative posibile pe viitor li se pot stabili probabilităţi de realizare,
alegerea proiectelor de investiţii se încadrează în categoria deciziilor în condiţii de risc [19, p. 195].
Din aceste considerente, ţinînd cont de specificul activităţii legate de procesul investiţional
în sectorul agroalimentar, este necesar de a evidenţia cele mai semnificative riscuri investiţionale

73
probabile, care în mare măsură determină succesul sau insuccesul acestui proces.
Unul din factorii esenţiali de risc investiţional din sectorul agroalimentar îl constituie
majorarea tarifelor de import care contribuie la creşterea preţurilor la resursele importate necesare
pentru realizarea proiectului investiţional. Referitor la agricultură, printre resursele importate de
bază am menţiona tehnica agricolă, carburanţii, îngrăşămintele minerale, soiurile de plante şi rasele
de animale străine etc., preţul cărora în ultimii ani s-a majorat semnificativ. De exemplu, preţul la
carburanţi în ultimii 5 ani s-a majorat de cca. 3 ori. Probleme similare se constată şi în industria
alimentară, deoarece utilajul necesar pentru implementarea unor tehnologii performante este
procurat în afara republicii.
În acelaşi timp reducerea tarifelor de import duce la creşterea volumului produselor
importate, inclusiv şi celor din sectorul agroalimentar şi în rezultat contribuie la reducerea cererii la
produsele agricole autohtone. Din această cauză în ultimul timp preţul de realizare la unele produse
agricole de primă necesitate (de exemplu produse de panificare, legume, fructe etc.) autohtone este
mai mic faţă de cel al produsului importat.
În opinia noastră, aceasta influenţează negativ situaţia financiară a agenţilor economici din
sectorul agroalimentar, diminuînd profiturile scontate pentru acoperirea cheltuielilor legate de
producerea şi recuperarea investiţiilor aplicate, inclusiv şi a proiectelor investiţionale.
Un alt factor de risc investiţional frecvent în sectorul agroalimentar îl constituie informaţia
curentă incompletă şi inexactă, publicată de către întreprinderile producătoare de utilaj care nu
permite de a estima randamentul ei în condiţiile republicii. Din această cauză, deseori utilajul
achiziţionat din străinătate, nu facilitează obţinerea acelui volum de produs finit fabricat care a fost
planificat. Astfel, se majorează termenul de recuperare a investiţiilor alocate în achiziţionarea
utilajului străin. Concomitent cu aceasta, includerea în procesul de producţie a acestui utilaj depinde
de diferite condiţii (resurse energetice, canalizare, gaze etc.) care trebuie să fie determinate de
cumpărător. Datorită lipsei de informaţie necesară privind utilajul achiziţionat în cadrul proiectului
investiţional, deseori nu se asigură nivelul adecvat atît de producţie, cît şi realizarea proiectului
investiţional preconizat în domeniul respectiv cu cheltuieli minime.
Considerăm oportun, ca pentru reducerea nivelului acestui risc la achiziţionarea utilajului şi
tehnicii agricole în cadrul proiectului investiţional în contractul de vînzare-cumpărare este necesar
să fie specificaţi toţi parametri, în deosebi cei determinaţi de către cumpărător. În rezultat
probabilitatea obţinerii unui efect pozitiv de la realizarea proiectului investiţional preconizat va fi cu
mult mai reală dat fiind cointeresarea agentului responsabil de realizarea efectivă a investiţiilor
efectuate.
Considerăm că printre riscurile investiţionale un rol semnificativ este necesar de a se atribui

74
şi aspectelor de conjunctură a pieţei, preţurilor şi cursului valutar stabilit la momentul actual. Ele
urmează a fi luate în consideraţie la întocmirea proiectului investiţional în domeniul preconizat.
Specificările sus menţionate au un rol semnificativ pentru sectorul agroalimentar care este influenţat
destul de frecvent de fluctuaţiile indicatorilor menţionaţi [81, c. 310].
La elaborarea proiectului investiţional, producţia din sectorul agroalimentar poate fi
deficitară. După pronosticurile probabile aceasta va favoriza realizarea producţiei la un preţ
convenabil care să acopere consumurile efectuate, iar întreprinderile şi agenţii economici din
sectorul agroalimentar să obţină profiturile scontate. Însă aceste dereglări în asigurarea pieţei vor fi
semnalate neapărat de alţi agenţi economici, care au tangenţă la satisfacerea pieţei cu produse din
domeniul sectorului agroalimentar. În rezultat, la momentul realizării proiectului investiţional în
vederea lansării procesului de producere a produsului respectiv, piaţa va fi deja saturată cu produsul
menţionat, iar preţul de realizare a lui va fi cu mult mai redus decît cel preconizat. În rezultat efortul
investiţional în lansarea produsului menţionat va fi compromis de relaţiile economice de piaţă care
vor influenţa semnificativ asupra aspectelor economice financiare a implementării acestui produs.
În consecinţă, nivelul preţului de realizare va fi mai redus decît cel preconizat şi în rezultat nu se
vor obţine profiturile scontate de către agenţii economici din sectorul agroalimentar, fapt ce se va
răsfrînge negativ asupra ramurii în întregime. Aceasta va influenţa şi asupra eficienţei
implementării investiţiilor în domeniul preconizat şi respectiv asupra nivelului de atractivitate
pentru eventualii investitorii din ţară, cît şi din străinătate. Din aceste considerente, la elaborarea
proiectului investiţional pentru lansarea în producţie a unui produs autohton, în special în domeniul
sectorului agroalimentar, este necesar de a se ţine cont de consecinţele influenţei acestor factori,
fapt confirmat şi de rezultatele obţinute în alte ţări cu o economie similară.
Concomitent cu aceasta, considerăm oportun de a accentua că modificările cursului valutei
naţionale pot influenţa semnificativ asupra majorării costului produselor de import, de preferinţă a
celui ce se referă la piesele de rezervă pentru utilajul din industria alimentară, achiziţionat în cadrul
realizării proiectului investiţional preconizat. În opinia noastră, toate aceste consecinţe contribuie
semnificativ la majorarea costului producţiei realizate în cadrul implementării proiectului
investiţional şi la reducerea eficienţei producţiei agricole realizate, precum şi eficienţei eforturilor
financiare, inclusiv şi a celor provenite din contul realizării procesului investiţional. Ca rezultat, se
va compromite atragerea investiţiilor în lansarea unui produs agroalimentar pe piaţa republicii, care
în mare măsură, depinde de sursele financiare direcţionate la susţinerea realizării procesului
tehnologic preconizat pentru obţinerea unei producţii agricole competitive atît pe piaţa autohtonă,
cît şi pe cea externă, în deosebi pe cea europeană, unde cerinţele de calitate sînt destul de înalte.
Din aceste considerente, specificăm că este necesar de a depune eforturi suplimentare în

75
selectarea mai adecvată şi favorabilă a proiectelor investiţionale în producţie şi lansarea unor
produse agroalimentare, care ar crea condiţii avantajoase în atragerea unor surse financiare
suplimentare prin realizarea unor performanţe datorită parametrilor competitivi de calitate atît pe
piaţa autohtonă, cît şi pe cea externă. Acesta este elementul cel mai semnificativ în obţinerea unui
rezultat pozitiv şi eficace. Prin urmare, se vor crea condiţii destul de favorabile, după părerea
noastră, în crearea unei imagini pozitive acestui produs şi crearea unor condiţii cu mult mai
agreabile prin atragerea unor surse financiare suplimentare atît din ţară, cît şi din străinătate pentru a
fi investite în producţia preconizată din sectorul agroalimentar.
Pentru reducerea acestui risc investiţional, în opinia noastră, se cer şi eforturi semnificative
în domeniul ce ţine de competenţa personalului managerial autohton antrenat la iniţierea şi
perfectarea proiectelor investiţionale, în special din sectorul agroalimentar.
În scopul obţinerii unui efect financiar favorabil la implementarea proiectului investiţional,
considerăm oportun să se ţină cont, în primul rînd, de conjunctura preţurilor componentelor
utilajului necesar, care se produce preponderent în afara republicii. Aceasta se datorează faptului că
fluctuaţia preţurilor la utilajul şi componentele necesare achiziţionate peste hotare influenţează
semnificativ succesul produsului lansat şi în rezultat, eficienţa efortului investiţional depus în
lansarea producţiei agroalimentare preconizate. Concomitent cu aceasta, considerăm oportun de a
direcţiona activitatea organelor abilitate din domeniul respectiv la soluţionarea pozitivă a problemei
examinate, prin luarea unor decizii adecvate cerinţelor de relansare a tuturor sectoarelor economiei
naţionale, mai ales, a celui agroalimentar, ponderea căruia este destul de semnificativă în redresarea
situaţiei financiare actuale din republică.
Se cer eforturi suplimentare şi în selectarea variantelor favorabile ale proiectelor
investiţionale, realizarea cărora să fie afectată cît mai puţin posibil de riscul investiţional. Rezultatul
pozitiv al acestui efect depinde în mare măsură, după părerea noastră, de calificarea managerului
antrenat în implementarea proiectului investiţional preconizat. Pentru aceasta, se cere selectarea
coerentă sau o pregătire adecvată a personalului managerial respectiv conform cerinţelor şi
intereselor producătorilor, ţinînd cont de specificul activităţii agenţilor economici din sectorul
agroalimentar.
Printre riscurile investiţionale din sectorul agroalimentar, mai ales din agricultură, o atenţie
deosebită trebuie să se acorde acelora, care sînt cauzate de instabilitatea condiţiilor natural-climaterice
şi ecologice şi efectului calamităţilor naturale foarte frecvente în republica noastră.
Referitor la condiţiile natural-climaterice, se poate de menţionat că sub influenţa lor
nefavorabilă pot fi ani cu o productivitate redusă sau complet compromisă în perioada
implementării proiectului investiţional preconizat pentru un anumit produs agricol [48, c. 122].

76
Aceasta influenţează negativ asupra obţinerii profiturilor scontate în anul dat, şi respectiv va
contribui la majorarea termenului de rambursare a creditului obţinut în acest scop [29, p. 347].
Aceste consecinţe sînt cauzate, după părerea noastră, de condiţiile climaterice, care nu pot fi
dirijate. Concomitent cu aceasta, în ultimii 10 ani în agricultură nu se acordă atenţia cuvenită
respectării cerinţelor tehnologiilor agricole în conformitate cu condiţiile pedoclimatice existente în
zona respectivă.
Pentru agricultura republicii un factor limitativ destul de semnificativ îl constituie şi
cantităţile insuficiente de precipitaţii necesare obţinerii unor producţii înalte la nivelul ţărilor
europene. Pentru aceasta ce cere compensarea lipsei de apă prin folosirea sistemelor de irigare.
Aplicarea proiectelor investiţionale în acest domeniu va contribui semnificativ la crearea unor
condiţii stabile în asigurarea cu apă a culturilor intensive de plante agricole şi obţinerea unor
producţii înalte şi stabile de calitate. Ca rezultat, se va contribui şi la ameliorarea indicatorilor de
producţie, cît şi celor financiari, care în acest caz sînt destul de favorabili pentru acoperirea
cheltuielilor de producţie şi respectiv reducerea termenului de rambursare a investiţiilor alocate în
cadrul proiectului implementat în sistemul de irigare.
În anii cu producţii sporite condiţiile climaterice nefavorabile pot diminua volumul
încasărilor de la realizarea produsului agricol, cauzele fiind alterarea lui (temperaturi joase,
insuficienţă de umiditate şi secetă, vînturi puternice etc.). În rezultat, efectul investiţiilor alocate se
reduce, iar termenul rambursării creditului investiţional preconizat în domeniul respectiv se
majorează. Aceasta ne-o confirmă elocvent şi datele Biroului Naţional de Statistică referitor la
volumul despăgubirilor din ultimii 6 ani. S-a constatat că întreprinderilor agricole şi fermierilor din
sectorul rural le-au fost compensate anual în medie pe ultimii 6 ani cca. 4,8 mln lei ca despăgubiri.
În opinia noastră, această sumă ar fi fost cu mult mai mare, dacă toţi cetăţenii din sectorul rural ar fi
perfectat actele necesare de asigurare.
O atenţie insuficientă se acordă şi soluţionării problemelor ecologice din sectorul
agroalimentar care în mare măsură şi foarte frecvent compromit obţinerea rezultatului scontat la
lansarea unui produs agricol şi respectiv reuşita realizării cu succes a proiectului investiţional din
acest domeniu.
O influenţă destul de semnificativă o au şi calamităţile naturale foarte frecvente în condiţiile
republicii. Printre ele am menţiona influenţa temperaturilor extrem de joase din perioada iernii. Ca
exemplu pot servi condiţiile climaterice nefavorabile din iarna anului curent, ca rezultat al acţiunii
gerurilor destul de joase din această perioadă au fost afectate mai mult de 50% din plantaţiile de
viţă-de-vie cu soiuri europene şi livezile de piersic şi cais. Ca rezultat se compromite producţia
planificată şi aşteptările în obţinerea profiturilor pentru acoperirea cheltuielilor efectuate, se măreşte

77
termenul de rambursare a creditelor investiţionale alocate nu numai în agricultură, dar şi în industria
alimentară, deoarece întreprinderile de prelucrare a producţiei agricole nu se vor asigura cu materie
primă de calitate în volumul necesar pentru funcţionarea efectivă a utilajului. Aceasta se referă mai
ales la utilajul performant, care este achiziţionat preponderent la preţuri destul de mari din
străinătate în cadrul realizării proiectelor investiţionale.
Un alt risc investiţional care persistă frecvent în sectorul agroalimentar îl constituie riscurile
de producţie şi tehnologice care se referă atît la producerea materiei prime în agricultură, cît şi în
industria prelucrătoare unde se industrializează şi se valorifică aceste produse.
Printre cauzele care contribuie la apariţia unor astfel de riscuri investiţionale am menţiona
deconectarea frecventă a energiei electrice. Aceasta are o mare importanţă în tehnologia producerii
răsadului şi legumelor în sere în perioada rece a anului. În lipsa energiei electrice şi căldurii
produse de utilajul electric la temperaturi joase pot pieri parţial sau totalmente plantele şi legumele.
Pentru lichidarea acestor consecinţe nefavorabile sînt necesare surse financiare suplimentare, care
măresc costul produsului (de exemplu, a răsadului, legumelor, ciupercilor) şi reduc substanţial
profitul de la realizarea lor pe piaţă. Lipsa energiei electrice face imposibilă folosirea sistemelor de
irigare în cultura intensivă a plantelor agricole şi ca rezultat nu se obţin producţii înalte, iar calitatea
lor este destul de redusă. Realizarea unor astfel de produse nu poate avea succes pe piaţă, mai ales
pe cea externă, unde cerinţele sînt destul de mari.
Sistarea energiei electrice poate afecta şi sectorul zootehnic într-o măsură şi mai mare,
deoarece pot pieri animalele, costul cărora este destul de semnificativ în volumul mijloacelor fixe.
Pagubele sînt destul de considerabile în cazul complexelor zootehnice mari (avicole, de suine şi
bovine) în care majoritatea proceselor tehnologice (de exemplu, încălzirea, mulsul, curăţirea
încăperilor, răcirea produselor lactate, creşterea puilor) sînt efectuate cu utilaj electric.
Referitor la industria prelucrătoare, lipsa energiei electrice face imposibilă funcţionarea
întreprinderilor din această ramură, deoarece utilajul folosit funcţionează numai cu energie
electrică. La deconectarea energiei electrice se întrerupe ciclul tehnologic de prelucrarea a materiei
prime agricole, care în multe cazuri este foarte perisabilă. Pagubele pot fi enorme în cazul
campaniei de recoltare în masă în lunile de vară şi toamnă. Pentru lichidarea acestor consecinţe şi
asigurarea ciclului neîntrerupt de producţie a întreprinderilor din sfera industriei prelucrătoare este
necesar de a achiziţiona instalaţii suplimentare pentru producerea energiei electrice, dar care la
rîndul lor majorează cheltuielile de producţie la o unitate de produs, care în multe cazuri îl
depăşeşte semnificativ pe cel importat din străinătate. În aceste cazuri producţia autohtonă nu are
succes de a fi realizată chiar pe piaţa republicii, fiind stocată în depozitele producătorului. Pentru
păstrarea ei se cer consumuri suplimentare care majorează şi mai mult costul acestor produse. Prin

78
urmare nu se obţine profitul planificat şi se măreşte termenul de rambursare şi stingere a
investiţiilor alocate.
O altă cauză care contribuie la apariţia unor astfel de riscuri investiţionale în sectorul
agroalimentar, după părerea noastră, o constituie folosirea în producţie a utilajului performant, dar
necunoscut în exploatare de către producătorii din republică. Pentru exploatarea efectivă a acestui
utilaj se cere o pregătire adecvată a personalului tehnic şi cel managerial atît în cadrul întreprinderii,
cît şi în multe cazuri peste hotare la firma producătoare de utilaj respectiv. Aceasta majorează
consumurile curente de producţie care se răsfrîng asupra costului produsului şi reduc semnificativ
aşteptările în obţinerea profiturilor planificate de la implementarea proiectelor investiţionale
referitor la achiziţionarea utilajului respectiv. În acelaşi timp nu se folosesc efectiv şi posibilităţile
de a lărgi arealul folosirii proiectelor investiţionale în mai multe direcţii ale sectorului agroalimentar
care sînt pe de o parte vitale pentru economia ţării, iar pe de altă parte pot facilita plasarea în cîmpul
muncii a populaţiei amplasate preponderent în sectorul rural.
Aceste cauze sînt frecvente şi în agricultură la implementarea în producţie a tehnologiilor
intensive performante cu utilizarea soiurilor productive de provenienţă străină, însă neomologate în
republică. În acest caz nu se ţine cont de proprietăţile biologice ale lor şi cerinţele faţă de factorii
ecologici stabiliţi în condiţiile concrete de aplicare a acestor tehnologii. În majoritatea cazurilor
aceşti factori evidenţiaţi în republică diferă semnificativ faţă de cei din ţara de origine a soiului
utilizat. Din această cauză culturile menţionate sînt afectate frecvent de diferite maladii şi dereglări
fiziologice care compromit aşteptările în obţinerea producţiilor planificate de calitatea respectivă,
chiar şi la folosirea tehnologiilor intensive. În consecinţă nu se obţine rezultatul scontat care poate
fi la nivel sau chiar mai mic faţă de cel obţinut în tehnologiile tradiţionale cu cheltuieli mult mai
reduse. Astfel realizarea produsului obţinut nu acoperă cheltuielile suplimentare legate de
implementarea proiectului investiţional şi măreşte termenul de recuperare a acestor investiţii.
Consecinţe similare pot apărea şi în sectorul zootehnic la folosirea raselor străine.
Considerăm că este necesar de a fi foarte precauţi în selectarea tehnologiilor performante
aplicate pe larg în străinătate pentru a fi implementate în cadrul proiectelor investiţionale, fără a ţine
cont de specificul condiţiilor de cultură şi pedoclimatice existente în republică. Mai preferabil ar fi,
în opinia noastră, alocarea investiţiilor în implementarea unor tehnologii intensive mai puţin
performante, dar care asigură obţinerea unor rezultate stabile anuale cu folosirea eficientă a
resurselor materiale, financiare şi umane disponibile de către producătorul autohton care activează
în domeniul sectorului agroalimentar.
Printre riscurile investiţionale din sectorul agroalimentar necesită o atenţie deosebită şi cele
legate de inexactitatea scopurilor şi obiectivelor preconizate pentru a fi implementate în cadrul

79
proiectelor investiţionale. Angajaţii întreprinderilor agricole sau agenţii economici particulari în
multe cazuri sînt locuitori din sectorul rural amplasat în zona în care se realizează proiectul
investiţional respectiv. Deseori ei sînt cointeresaţi nu atît în majorarea salariului, cît în alte efecte
aferente cum ar fi sporirea volumului de realizare a produselor agricole obţinute pe sectoarele
individuale în cazul majorării numărului cumpărătorilor din afara zonei date. Astfel livrarea
produsului obţinut în cadrul implementării proiectului investiţional poate fi de prisos, necătînd la
faptul că are loc majorarea volumului profiturilor obţinute şi corespunzător al remunerării
angajaţilor.
Profitul obţinut de la realizarea produsului propriu al angajatului întreprinderii respective
este cu mult mai mare, decît cel obţinut de la majorarea salariului. Astfel se reduce semnificativ
cointeresarea angajaţilor în implementarea eficientă a proiectului investiţional, deoarece scopul şi
obiectivele preconizate nu corespund pe deplin intereselor angajaţilor. Pe de o parte aceasta poate
influenţa simţitor respectarea riguroasă din partea angajaţilor a cerinţelor tehnologice necesare
lansării produsului din cadrul proiectului investiţional şi în rezultat devenind problematică obţinerea
rezultatelor economice şi financiare planificate, iar pe de altă parte unii angajaţi calificaţi ai
întreprinderii antrenate în realizarea proiectului investiţional pot abandona activitatea pentru a se
ocupa integral cu afacerea proprie, chiar şi în cazul majorării semnificative a remunerării. Astfel la
întreprinderile de prelucrare a materiei prime agricole poate apărea deficitul forţei de muncă
calificată, ceea ce va impune administraţia să cheltuie surse suplimentare financiare pentru a atrage
alte forţe de muncă, instruirea lor în scopul ridicării calificării şi acumulării experienţei de muncă
cu utilajul nou utilizat în cadrul implementării proiectului investiţional. Aceasta va spori esenţial
consumurile de producţie faţă de cele planificate, preţul de cost a produsului preconizat lansării pe
piaţă şi în rezultat va deveni imposibilă realizarea proiectului investiţional în termenii stabiliţi
anterior.
Considerăm că în consecinţă se va reduce posibilitatea folosirii eficiente a investiţiilor deja
alocate şi credibilitatea în atragerea altor noi surse financiare de la potenţialii investitori. Aceasta se
referă mai ales la investitorii străini care evaluează afacerile financiare legate de procesul de
învestire peste hotare după nivelul respectării de către părţi a obligaţiunilor stipulate în acordul
semnat referitor la realizarea proiectului investiţional în întreprinderea dată.
Un alt risc investiţional care poate avea tangenţă în activitatea din sectorul agroalimentar îl
constituie informaţia incompletă sau inexactă despre situaţia financiară a întreprinderilor din
domeniul respectiv şi despre capacităţile de afaceri a personalului managerial de conducere.
Întreprinderea care este în pragul falimentului, poate fi cointeresată în luarea creditelor nu în scopul
realizării unui proiect investiţional concret, dar pentru achitarea datoriilor acumulate anterior de la

80
alte activităţi.
În acest fel, partenerii care speră că întreprinderea dată, după obţinerea creditului va efectua
o parte din lucrări preconizate în cadrul proiectului investiţional comun, nu vor obţine rezultatele
scontate în vederea lansării produsului pe piaţă în termenii stabiliţi. Aceasta va contribui la
amînarea termenului de începere a obţinerii profitului şi de rambursare a creditului investiţional atît
de întreprindere, cît şi de partenerii ei. În rezultat activitatea incorectă a unei întreprinderi poate
compromite şi partenerii în faţa investitorilor, reduce credibilitatea şi folosirea eficientă a surselor
financiare alocate de către ei în proiectul investiţional.
Din aceste considerente, la încheierea unui contract cu alţi parteneri în vederea obţinerii unui
proiect investiţional comun este necesar de a obţine de la fiecare participant o informaţie cît mai
amplă şi detaliată referitor la situaţia financiară la moment a întreprinderii preconizate ca partener,
posibilităţile sale tehnice, materiale şi manageriale de a efectua afaceri comune în domeniul
realizării proiectelor investiţionale. Aceasta va permite depistarea din start a poziţiei şi intenţiei
partenerului în obţinerea acestui proiect investiţional. Un factor important în această afacere o
constituie şi experienţa managerială de conducere a partenerilor în soluţionarea competentă şi
calitativă a problemelor ce pot apărea în cadrul realizării ulterioare a procesului investiţional.
În afară de riscurile menţionate, în sectorul agroalimentar pot apărea şi alte riscuri care pot
crea dificultăţi în procesul investiţional [26, p. 83]. Însă am considerat că merită evidenţiate acelea,
care persistă în majoritatea ţărilor implicate în procesul investiţional din acest sector şi au o
importanţă semnificativă în succesul sau insuccesul acestei activităţi. Concomitent cu aceasta este
necesar de a menţiona că în condiţii concrete, influenţa unui risc poate fi majoră, iar a altuia –
minimă. Pentru aceasta se cere de a analiza din prealabil toate consecinţele care ar contribui la
apariţia unuia sau a mai multor riscuri la realizarea proiectului investiţional de lansare a unui produs
concret.
În baza celor menţionate mai sus, au fost sistematizate riscurile investiţionale care mai
creează frecvent dificultăţi în activitatea investiţională a agenţilor economici din sectorul
agroalimentar (figura 3.1).
Concomitent cu acesta au fost evidenţiate mecanismele adecvate de stabilizare (figura
3.1) în scopul reducerii influenţei negative a acestor riscuri asupra eficienţei aplicării investiţiilor în
domeniile preconizate, inclusiv şi cel agroalimetar [57, c. 83]. Activităţile de stabilizare a riscurilor
investiţionale se divizează în două grupe conform metodicii aplicate pe larg în practica
internaţională [49, c. 276-277], însă este oportun de a ţine cont şi de specificul şi potenţialul
economic al sectorului agroalimentar, cît şi al ţării în întregime [71, c. 232].

81
 Economic extern

De informare curentă incompletă şi inexactă

referitor la utilaj

De conjunctură

RISC
INVESTIŢIONAL Ecologic şi natural-climateric

De producţie şi tehnologic

De inexactitatea scopurilor şi obiectivelor preconizate

De informare incompletă şi inexactă a situaţiei

financiare şi capacităţii de afacere

MECANISME DE Prin reducerea nivelului de risc

STABILIZARE
Prin distribuirea riscurilor între participanţi

Figura 3.1 – Sistematizarea riscurilor investiţionale din sectorul agroalimentar

şi mecanismelor de stabilizare a lor
Sursa: elaborată de către autor

În prima grupă considerăm necesar de a fi incluse următoarele mecanisme de stabilizare a

riscurilor investiţionale prin reducerea nivelului de risc:
Ø Achiziţionarea materiei prime şi a materialelor necesare pentru întreaga perioadă
planificată de lansare a noului proces tehnologic pînă la capacităţile proiectate;
Ø Alegerea riguroasă şi competentă din mai multe posibile tehnologii a celei mai
cunoscute şi apreciate pozitiv pe larg în alte ţări din punct de vedere economic, financiar şi material
care asigură nu rezultatul maxim (în caz de succes a lansării unui anumit produs), dar unul stabil pe
o perioadă mai îndelungată;
Ø Majorarea cheltuielilor legate de deservirea tehnică şi profilaxia curentă şi permanentă a
utilajului şi tehnicii pentru asigurarea unui randament la nivelul cît mai posibil aproape de cel
proiectat de către producător.
În grupa a doua se propune de a fi incluse următoarele mecanisme de stabilizare a riscurilor
investiţionale prin distribuirea riscurilor între participanţi:

82
 Ø Implicarea mai activă a companiilor de asigurare în acoperirea pierderilor probabile ale
altor parteneri în caz de calamităţi naturale, condiţii climaterice nefavorabile, lipsa de materie primă
şi alte cazuri stipulate în activităţile de asigurare;
Ø Acordarea creditului în caz de gaj a bunurilor materiale ale beneficiarului reduce riscul
din partea băncii creditoare în caz de insucces sau eşec a proiectului investiţional planificat;
Ø Includerea în acordul dintre participanţi a condiţiilor de restituire a pierderilor de către
fiecare partener în caz de neîndeplinire a obligaţiilor asumate;
Ø Beneficiarul, obţinînd creditul sub garanţia statului (Guvernului, Ministerului,
administraţiei raionale sau locale) sau sub gajul bunurilor personale ale acţionarilor, practic lărgeşte
arealul participanţilor la proiect, care îşi asumă datoria de a restitui creditul în caz de insucces sau
eşec al proiectului investiţional planificat.
La alegerea mecanismului de stabilizare este necesar de a efectua preventiv nu numai
evaluarea cantitativă, dar şi calitativă a fiecărui risc investiţional eventual şi frecvent în cazul
concret al activităţii investiţionale [58, c. 89; 77, c. 241].
Practica internaţională propune în calitate de metodă a stabilirii cantitative a riscului de
investire a capitalului arborele probabilităţilor.
Această metodă permite determinarea cu exactitate a fluxurile băneşti probabile a activităţii
investiţionale în funcţie de rezultatul etapelor anterioare. Dacă proiectul de investire a capitalului a
fost admisibil în prima perioadă de timp, atunci el poate fi admisibil şi în perioadele următoare. Însă
dacă se constată că fluxurile băneşti în diferite perioade au fost independente unele faţă de altele,
atunci este necesar de a determina probabilitatea distribuirii rezultatelor fluxurilor băneşti pe fiecare
perioadă în parte.
Atunci cînd există legătură între fluxurile băneşti din diferite perioade, este necesar de a se
ţine cont de dependenţa acestora şi pe baza acesteia de prevăzut evenimentele pe viitor, aşa cum
acestea se pot produce [82, c. 445].
În calitate de exemplu poate servi arborele probabilităţilor în sectorul agroalimentar pentru
trei perioade de timp (figura 3.8).
Din arborele probabilităţilor propus, reiese că dacă în prima perioadă, ca rezultat va fi luată
ramura de sus, atunci în perioada a doua aceasta va duce la o mulţime de rezultate probabile, în
comparaţie cu rezultatul din prima perioadă a ramurii de jos. O situaţie analogică se observă şi la
trecerea de la perioada a doua spre a treia.
De aceea în momentul perioadei de timp zero arborele probabilităţilor reprezintă cea mai
bună estimare a rezultatului, care s-ar putea să apară în viitor, în dependenţă de ce s-a întîmplat
anterior. Fiecare ramură a fluxurilor băneşti este legată de probabilitate.

83
 Fluxuri
băneşti,
u.m.

0 1 2 3 Perioada de timp
Figura 3.2 – Arborele probabilităţilor în sectorul agroalimentar
Sursa: elaborată de către autor în baza materialelor din literatura de specialitate [82, c. 445]

În prima perioadă rezultatul fluxului bănesc nu depinde de ceea ce s-a produs anterior. Din
aceste considerente probabilităţile legate cu două ramuri sînt probabilităţi iniţiale. Pentru perioadele
ulterioare (perioada 2, 3 etc.) rezultatele fluxurilor băneşti depind de rezultatele precedente şi de
aceea probabilităţile acestor perioade sînt condiţionale.
De asemenea există probabilitatea compatibilă, care reprezintă în sine probabilitatea
apariţiei unei succesiuni de determinare a fluxurilor băneşti. Probabilitatea compatibilă este legată
cu derivata iniţială şi condiţionată a probabilităţilor.
În baza utilizării modalităţilor propuse, considerăm că poate fi planificat într-o măsură cît
se poate de real posibilă rezultatul realizării activităţii investiţionale preconizate pentru fabricarea
unui produs din sectorul agroalimentar care să contribuie la obţinerea profitului scontat şi
recuperarea cheltuielilor financiare preventive într-un termen cît mai redus şi eficient din punct de
vedere economic. O evaluare cantitativă şi calitativă mai detaliată a activităţii investiţionale din
sectorul agroalimentar poate fi efectuată şi prin aplicarea altor metode şi tehnici, inclusiv economice
şi statistice care se vor examina în compartimentul ce urmează.

Pe baza evaluării politicii investiţionale din sectorul agroalimentar al RM se pot accentua

următoarele:
Ø Ţinînd cont de faptul că nu există activitate investiţională fără risc, se impune necesitatea
examinării nivelului riscului şi cauzelor concrete, care pot duce la neîndeplinirea sau ineficienţa

84
acestei activităţi. Este important cît mai concret şi precis de a evidenţia situaţii, care pot fi
nefavorabile pentru proiectul investiţional şi de a depune eforturi pentru evitarea celor mai
complexe.
Ø Luînd în consideraţie specificul activităţii investiţionale din sectorul agroalimentar se cere
evidenţierea riscurilor investiţionale eventuale care în mare măsură determină succesul sau
insuccesul acestui proces. În baza analizei efectuate au fost sistematizate riscurile investiţionale de
o importanţă semnificativă atît în agricultură, cît şi în industria alimentară. Ponderea fiecărui risc
investiţional depinde atît de domeniul aplicării, cît şi de condiţiile concrete de implementare a
proiectului investiţional pentru lansarea unui anumit produs agricol.
Ø Succesul activităţii investiţionale depinde în mare măsură de gradul şi direcţia de influenţă
a riscurilor în procesul respectiv. În scopul reducerii influenţei negative a acestor riscuri asupra
eficienţei aplicării investiţiilor în domeniile preconizate, inclusiv şi cel agroalimetar în întregime, au
fost evidenţiate mecanismele adecvate de stabilizare cu specificarea consecinţelor. La alegerea
mecanismului de stabilizare este necesar de a efectua preventiv nu numai evaluarea cantitativă, dar
şi calitativă a fiecărui risc investiţional care poate fi mai probabil şi frecvent în cazul concret al
activităţii investiţionale.
Ø În baza practicii mondiale şi analizei efectuate, în calitate de metodă a stabilirii cantitative
a riscului de investire a capitalului se propune de a folosi arborele probabilităţilor. Această metodă
permite de a determina cu exactitate fluxurile băneşti eventuale ale activităţii investiţionale în
funcţie de rezultatul etapelor anterioare.
Ø La utilizarea mecanismelor de stabilizare şi metodei de evaluare cantitativă în activitatea
investiţională din sectorul agroalimentar, se poate de planificat într-o măsură cît se poate de posibil
real rezultatul realizării activităţii investiţionale preconizate pentru fabricarea unui produs care să
contribuie la obţinerea profitului scontat şi la recuperarea cheltuielilor financiare preventive într-un
termen cît mai redus şi eficient din punct de vedere economic.

3.2. Indicatorii şi eficienţa economică a investiţiilor

Evaluarea cantitativă şi calitativă a activităţii investiţionale poate fi efectuată prin

determinarea indicatorilor eficienţei economice a folosirii investiţiilor [54, c. 321]. Referitor la
sectorul agroalimentar este necesar de a ţine cont şi de specificul activităţii investiţionale nu numai
al sectorului în întregime [50, c. 218], dar şi separat în agricultură şi în industria alimentară. În acest
context au fost aleşi acei indicatori ai eficienţei economice a investiţiilor, care după noi, mai
adecvat redau aspectele specifice ale acestui proces în sectorul agroalimentar.

85
 Unul din indicatorii eficienţei economice a activităţii investiţionale îl constituie ponderea
investiţiilor productive din volumul total (figura 3.3), deoarece aceste investiţii se materializează în
obiective cu caracter economic. S-a constatat că cu cît cota acestor investiţii în volumul total este
mai mare, cu atît mai efectiv ele sînt folosite în procesul de producerea bunurilor materiale.

100
80
60
%

40
20
0
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 Anii

Ponderea investiţiilor productive în totalul investiţiilor

Cota sectorului agroalimentar în investiţiile productive
Figura 3.3- Dinamica investiţiilor productive în economia RM
în anii 1995-2005, %

Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13]

Ca rezultat se consolidează şi perfecţionează procesul tehnologic destinat lansării diferitor

produse de calitate competitive la momentul actual, atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă în
special. Din aceste considerente s-a determinat şi ponderea investiţiilor productive pe o perioadă
mai îndelungată (11 ani). Considerăm că astfel se redă mai adecvat situaţia în procesul investiţional
pe etapele dezvoltării economiei naţionale în perioada de tranziţie la economia de piaţă şi de
orientare spre integrarea în Uniunea Europeană.
Este necesar de menţionat că în perioada investigată, volumul investiţiilor productive s-a
majorat de cca. 8,6 ori faţă de anul 1995, pe cînd cel al investiţiilor totale respectiv numai de cca.
6,1 ori. Aceasta a contribuit la mărirea ponderii investiţiilor productive pe economia naţională în
ultimii 5 ani cu 22-29% faţă de anul în care s-au început investigaţiile şi constituie în prezent cca.
¾ din totalul investiţiilor în capital fix.
În acelaşi timp, în sectorul agroalimentar în perioada analizată volumul investiţiilor
productive s-a majorat numai de 3,2 ori, ceea ce a contribuit la reducerea ponderii acestui sector în
volumul total al investiţiilor productive de la 46,5% pînă la 24%. Este necesar de menţionat că în
anii 1999-2000 ponderea sectorului agroalimentar în volumul investiţiilor productive a fost mai
redus şi a constituit numai 15%. Deci, în acest domeniu s-au alocat investiţii productive cu mult mai

86
puţine, decît media pe republică şi respectiv faţă de locul pe care îl ocupă acest sector în volumul
PIB-ului pe economia naţională.
Menţionăm că reducerea cotei sectorului agroalimetar în volumul investiţiilor productive
influenţează negativ şi asupra perfecţionării şi reînnoirii utilajului folosit în industria alimentară.
Referitor la agricultură, reducerea ponderii investiţiilor productive nu permite perfecţionarea
tehnologiilor de producţie utilizate, iar implementarea altor performanţe devine problematică din
cauza că ele necesită surse financiare suplimentare pentru procurarea tehnicii agricole moderne,
sistemelor de irigare, soiurilor de plante şi raselor de animale cu potenţial înalt de productivitate,
îngrăşămintelor etc. În rezultat, în opinia noastră, se creează condiţii neadecvate pentru diferite
ramuri ale economiei naţionale în alocarea investiţiilor, mai ales a celor productive, rezultatul
aplicării cărora se va răsfrînge pe o perioadă mai îndelungată.
Reieşind din aceste considerente, se cere elaborarea unor acte normative pentru crearea
condiţiilor favorabile de majorare a volumului investiţiilor productive alocate în sectorul
agroalimentar pînă la cel puţin 1/3 din volumul total pe economia naţională.
Aceasta va contribui la crearea unor noi unităţi economice de producţie, înzestrate cu utilaj şi
tehnică agricolă performante, ce oferă posibilitatea de a folosi mai eficient fondul funciar disponibil prin
utilizarea tehnologiilor intensive în creşterea produselor agricole. În rezultat se va reduce ponderea
riscurilor investiţionale cauzate de condiţiile climatice nefavorabile foarte frecvente în republică.
În industria alimentară, folosirea utilajului modern la prelucrarea materiei prime va crea
condiţii adecvate pentru industrializare şi obţinerea unor produse agricole autohtone finite de
calitate adecvate cerinţelor internaţionale. Aceste produse ar putea concura cu succes cu cele din
ţările europene nu numai pe piaţa republicii, dar ce este mai semnificativ, pe cea din străinătate, fapt
foarte important pentru imaginea republicii în vederea folosirii eficiente a investiţiilor, în special a
celor productive, lansarea produselor agricole autohtone şi menţinerea la un nivel constant a
volumului necesar de producţie şi asigurarea parametrilor de calitate a produselor agricole conform
cerinţelor internaţionale. Aceasta va crea, în opinia noastră, premise favorabile în vederea aderării
Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
În baza celor menţionate mai sus, accentuăm că prin folosirea metodei şi tehnicii
recomandate de calcul a indicatorilor eficienţei economice în procesul investiţional s-a confirmat
necesitatea majorării volumului investiţiilor productive din sectorul agroalimentar pînă la nivelul
pe care îl ocupă PIB-ul acestui sector în economia naţională. În opinia noastră, parametrii
recomandaţi ai acestui indicator al activităţii investiţionale va crea premise destul de realizabile şi
eficiente în vederea redresării stării financiare nu numai a acestui sector vital pentru economia
naţională, dar şi a situaţiei economice în întregime pe republică.

87
 8

0
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Anii
-2

economie naţională sectorul agroalimentar

Figura 3.4 - Coeficientul eficienţei economice brute a
investiţiilor în RM în anii 1996-2004

Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7)

Unul din cei mai importanţi indicatori pentru aprecierea activităţii investiţionale la nivel
macro-economic, inclusiv în sectorul agroalimentar, îl constituie coeficientul eficienţei economice a
investiţiilor. Investigaţiile efectuate (figura 3.4) ne demonstrează că pe economia naţională în
decursul ultimilor 9 ani s-a obţinut în medie 1,52 lei PIB la un leu investit în această perioadă. Cele
mai semnificative devieri ale mărimii acestui indicator s-au constatat în anii 1998 şi 1999-2000,
diferenţa constituind 2,05-2,32 lei PIB la 1 leu investit.
În sectorul agroalimetar, în perioada investigată la un leu investit s-au obţinut în medie 2,13
lei PIB, ceea ce este cu 0,61 lei mai mult decît media obţinută pe economia naţională. Este necesar
de menţionat că diferenţa dintre mărimea coeficientului eficienţei economice a investiţiilor din
sectorul agroalimentar şi cel obţinut pe economia naţională a fost în unii ani şi mai mare (de
exemplu, de cca. 3 ori în anul 2000 şi de 2 ori în anul 2001). Important este că astfel se confirmă
posibilitatea obţinerii unui nivel de eficienţă în procesul investiţional care este înregistrat şi în alte
ţări din comunitatea europeană. Eforturile organelor abilitate de asigurarea condiţiilor adecvate
pentru desfăşurarea procesului investiţional urmează a fi direcţionate spre obţinerea unor astfel de
rezultate majore pe o perioada mai îndelungată, iar în perspectivă de a stabili unele tendinţe
constante de sporire a nivelului de eficienţă economică a investiţiilor utilizate.
Concomitent cu aceasta constatăm că în unii ani 1997-1998 şi 2004 la 1 leu investit în
sectorul agroalimentar s-a obţinut un coeficient mai redus al eficienţei economice a investiţiilor faţă
de cel obţinut pe economia naţională. Totuşi, datele obţinute în cadrul investigaţiilor efectuate pe o
perioadă mai îndelungată cu ajutorul metodelor şi tehnicii recomandate de calculare ne
demonstrează că tendinţa generală este în favoarea sectorului agroalimentar ca mediu mai adecvat

88
de folosire a investiţiilor cu un coeficient de eficienţă economică mai mare faţă de cel mediu obţinut
pe economia naţională.
Cele menţionate mai sus confirmă că în acest sector s-au creat condiţii cu mult mai
favorabile pentru procesul investiţional, decît în alte ramuri ale economiei naţionale. Reieşind din
aceasta, organele abilitate cu luarea deciziilor în acest domeniu trebuie să ţină cont de valoarea
coeficientului eficienţei economice a folosirii investiţiilor în diferite ramuri ale economiei.
Prin urmare, la macro-nivel trebuie să fie alese de preferinţă acele ramuri, sectoare sau
domenii, în care sînt deja create condiţii favorabile pentru derularea procesului investiţional la etapa
actuală de dezvoltare a economiei naţionale. Ca criteriu de bază trebuie să fie luată valoarea
coeficientului eficienţei economice a investiţiilor utilizate. Printre aceste domenii trebuie să fie în
primul rînd, după părerea noastră, şi sectorul agroalimentar ca factor destul de important în
relansarea economiei naţionale şi formarea indicatorilor necesari pentru aderarea republicii la
Uniunea Europeană. Aceasta constatare este confirmată şi de coeficientul eficienţei economice a
investiţiilor utilizate în sectorul agroalimentar din ultimul deceniu.
Pentru o evaluare cantitativă şi calitativă mai detaliată a eficienţei economice a investiţiilor
din sectorul agroalimentar este necesar de a ţine cont şi de aportul fiecărui compartiment al acestui
sector: industria alimentară şi agricultura (figura 3.5).

20

15

10

0
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Anii
-5
sectorul agroalimentar
agricultură
industria alimentară şi a băuturilor
Figura 3.5 - Coeficientul eficienţei economice brute a
investiţiilor din sectorul agroalimentar al RM
în anii 1996-2004

Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7)

Investigaţiile efectuate ne demonstrează că fiecare compartiment a influenţat diferenţiat

asupra indicatorilor coeficientului eficienţei economice a investiţiilor utilizate în sectorul

89
agroalimentar. În agricultură de la 1 leu investit s-a obţinut medie pe ultimul deceniu cîte 4,98 lei,
ceea ce depăşeşte indicatorul obţinut pe sectorul agroalimentar de 2,3 ori. O depăşire şi mai
semnificativă s-a constatat faţă de media pe economia naţională – respectiv de 3,3 ori. Este necesar
de a menţiona că în unii ani 1999-2000 de la 1 leu investit s-au obţinut cîte 8,75-17,71 lei PIB, ceea
ce depăşeşte respectiv media pe sectorul agroalimentar de 2,6-3,3 ori, iar faţă de economia naţională
– respectiv de 3,9-7,6 ori.
Aceste rezultate ne demonstrează potenţialul înalt de folosire a investiţiilor în agricultură
obţinut în cazul reducerii riscurilor investiţionale care pot cauza deficienţe negative în obţinerea
rezultatelor scontate. Drept exemplu ne serveşte anul 1998 cînd, după părerea noastră, condiţiile
climaterice nefavorabile au cauzat obţinerea unui coeficient al eficienţei economice a investiţiilor de
16,6 ori mai mic faţă de media pe ultimii 10 ani. Acest fapt ne demonstrează elocvent consecinţele
influenţei nefavorabile a unui risc investiţional asupra indicatorilor eficienţei economice a activităţii
în întregime din acest domeniu.
Prin urmare, este necesar de evitat pe cît este posibil în activitatea investiţională aspectele
nefavorabile prin implementarea tehnologiilor moderne de cultură intensivă a plantelor agricole şi
aplicarea proceselor tehnologice ce asigură producţii înalte şi constante, realizarea cărora va
contribui la ameliorarea indicatorilor eficienţei economice, inclusiv şi a investiţiilor alocate.
În favoarea celor menţionate pot servi rezultatele obţinute în acest domeniu de către agenţii
economici din republică, care prin folosirea la maximum a realizărilor ştiinţifice recente din
agricultură şi obţinerea unor producţii înalte, asigură un nivel stabil înalt de eficienţă economică a
investiţiilor alocate. Aceasta se datorează diminuării influenţei nefavorabile a riscurilor
investiţionale, care sînt mai frecvente şi specifice pentru agricultură.
Eficienţa economică a aplicării investiţiilor în industria alimentară pe perioada investigată a
fost cu mult mai modestă, fiind de cca. 5 ori mai mică faţă de cea obţinută în agricultură în ultimii
10 ani. Este necesar de menţionat că valoarea acestui indicator a influenţat semnificativ eficienţa
activităţii investiţionale din sectorul agroalimentar în întregime, deoarece el a fost mai mic (de 1,5
ori) şi faţă de cel pe economia naţională în perioada investigată.
Concomitent cu aceasta constatăm, că în anul 1998 coeficientul eficienţei economice a
investiţiilor din industria alimentară a avut valori negative. În opinia noastră, datorită indicilor
reduşi ai eficienţei economice în acest domeniu se creează o imagine nefavorabilă în atragerea
surselor financiare suplimentare, în special a celor străine, în activitatea investiţională din sectorul
agroalimentar în întregime.
În baza celor menţionate mai sus constatăm că în ultimul deceniu cota investiţiilor din
agricultură faţă de cele alocate în sectorul agroalimentar constituie cca. 1/3, însă datorită

90
coeficientului eficienţei economice mai mare s-a obţinut cca. 2/3 din PIB-ul acestui sector. În
acelaşi timp, volumul investiţiilor din industria alimentară a constituit cca. 2/3 din volumul total pe
sectorul agroalimentar, însă cu o eficienţă economică cu mult mai joasă decît pe acest sector şi
economia naţională. În opinia noastră, aceasta a fost una din cauzele semnificative, care au
contribuit la faptul că volumul PIB-ului obţinut în industria alimentară a constituit în ultimul
deceniu doar cca. 1/3 din cel din sectorul agroalimentar.
Investigaţiile efectuate în activitatea investiţională din ultimul deceniu confirmă necesitatea
majorării investiţiilor destinate sectorului agroalimentar, preponderent agriculturii pînă la nivelul
PIB-ului sau cel puţin ½ din volumul total al investiţiilor. Pentru realizarea acestor modificări în
politica investiţională în perspectivă conform concepţiei dezvoltării sectorului agroalimentar pe
anii 2006-2020, este necesar ca la direcţionarea investiţiilor să se ţină cont nu numai de aportul
fiecărui compartiment al acestui sector în PIB-ul obţinut şi cota investiţiilor alocate, dar mai ales de
coeficientul eficienţei economice a folosirii acestor investiţii.
Un alt indicator care este destul de rar utilizat în practică, însă după părerea noastră necesar
la evaluarea cantitativă şi calitativă a activităţii investiţionale în sectorul agroalimentar, îl constituie
investiţia specifică. El exprimă efortul investiţional depus pentru a asigura creşterea efectului la
nivel macro-economic cu o unitate.

7
6
5
4
lei

3
2
1
0
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Anii

economia naţională sectorul agroalimentar

Figura 3.6 - Investiţia specifică în economia RM
în anii 1996-2004, lei

Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7)

Investigaţiile efectuate în acest domeniu în ultimul deceniu (figura 3.6) ne demonstrează că

pe economia naţională pentru a obţine un leu PIB este necesar de a investi în mediu 1,34 lei. Cele
mai multe eforturi investiţionale s-au înregistrat în anul 1998, indicatorii depăşindu-i pe cei medii
de 4,8 ori. Necătînd că în ceilalţi ani eforturile investiţionale au fost destul de uniforme după

91
valoare, influenţa acestui an a fost semnificativă în nivelul mediu pe ultimii 9 ani.
În sectorul agroalimentar eforturile investiţionale au fost de 1,83 ori mai mici decît pe
economia naţională. Cea mai favorabilă perioadă în sensul eforturilor reduse pentru a obţine 1 leu
PIB s-a înregistrat în anii 1999-2000, cînd coeficientul eficienţei economice a fost maxim. Din
datele obţinute s-a constatat că pentru a obţine 1 leu PIB în sectorul agroalimentar sînt necesare
investiţii cu 0,61 lei mai puţine de cît în medie pe economia naţională. Metoda de calculare a
eficienţei economice a investiţiilor după formula menţionată ne confirmă încă o dată că activitatea
investiţională în sectorul agroalimentar a fost mai favorabilă faţă de cea pe economia naţională.
Din aceste considerente se poate concluziona că, folosind diferite modalităţi de calculare a
eficienţei economice a investiţiilor, s-a dovedit că sectorul agroalimentar, faţă de alte ramuri ale
economiei naţionale, este mai atractiv în vederea activităţii investiţionale atît după eforturile
depuse, cît şi după rezultatele obţinute.

6
5
4
lei

3
2
1
0
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Anii
sectorul agroalimentar
agricultura
industria alimentară şi a băuturilor
Figura 3.7 - Investiţia specifică din sectorul agroalimentar
al RM în anii1996-2004, lei

Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7)

În cadrul sectorului agroalimentar, eforturile investiţionale diferă semnificativ în funcţie de

domeniul aplicării (figura 3.7). Cele mai puţine eforturi investiţionale pentru obţinerea 1 leu PIB s-
au înregistrat în agricultură, ele fiind mai mici decît pe economia naţională de 2,2 ori. Cele mai
mari eforturi investiţionale pentru a obţine 1 leu PIB au fost necesare în anul influenţei riscului
investiţional cauzat de condiţiile climatice nefavorabile. Dacă ar fi fost posibilă evitarea acestui risc
investiţional, atunci eforturile investiţionale ar fi fost de 2 ori mai mici în medie pe întreaga
perioadă investigată.
Din aceste considerente este necesar de a găsi modalităţi adecvate pentru evitarea sau cel

92
puţin diminuarea influenţei riscurilor investiţionale nefavorabile în vederea efortului investiţional
pentru obţinerea 1 leu PIB.
Investiţia specifică din industria alimentară în perioada investigată a fost cu mult mai
semnificativă şi a constituit 2,09 lei investiţii pentru obţinerea 1 leu PIB, ceea ce a depăşit
indicatorii din agricultură de 3,42 ori, iar din sectorul agroalimentar şi economia naţională –
respectiv de 2,96 şi 1,56 ori.
În baza datelor înregistrate s-a constatat că efortul investiţional pentru obţinerea unei unităţi
de PIB în industria alimentară a fost cu mult mai semnificativ, decît în alte domenii, ceea ce a şi
contribuit la majorarea eforturilor respective pe sectorul agroalimentar în întregime. Rezultatele
obţinute cu concursul acestui compartiment al sectorului agroalimentar nu creează imagini
favorabile pentru investitori, în special pentru cei străini.
În baza analizei rezultatelor investigaţiilor efectuate în ultimii 10 ani şi metodei de calculare
a eficienţei investiţiei specifice se poate concluziona încă o dată că agricultura a fost şi rămîne cel
mai avantajos domeniu de aplicare a investiţiilor atît din sectorul agroalimentar, cît şi din economia
naţională. Aceste rezultate sporesc nivelul de atractivitate şi credibilitate pentru investitori în
alocarea surselor financiare suplimentare. Avînd în vedere valorile acestor indicatori şi locul
agriculturii în formarea PIB-ului din sectorul agroalimentar, apare necesitatea majorării fluxului de
investiţii în acest domeniu cel puţin pînă la nivelul obţinut în industria alimentară.
Un indicator destul de important în evaluarea economică a investiţiilor utilizate îl constituie
termenul de recuperare a mijloacelor financiare alocate în domeniul respectiv. Investigaţiile
efectuate ne demonstrează că pe economia naţională în ultimul deceniu, termenul de recuperare a
investiţiilor a constituit 4,21 ani (figura 3.8), necătînd la faptul că în majoritatea anilor investigaţi
acest termen a fost cu mult mai redus (0,49- 2,62 ani). Aceasta se datorează influenţei negative a
rezultatelor din anii 1997 şi 2004, cînd valorile au fost destul de mari (5,61-17,6 ani).
Din aceste considerente se cer eforturi pentru ca nivelul acestui indicator să se menţină la o
cotă relativ constantă, deoarece devierile destul de mari ale acestui indicator creează o imagine
nefavorabilă în capacitatea de a asigura utilizarea uniformă şi eficientă a investiţiilor pe o
perioada cît mai posibil îndelungată de timp.
Valoarea indicatorului menţionat în sectorul agroalimentar pe perioada investigată a fost de
2 ori mai mică decît cea pe economia naţională sau în medie pe perioada investigată a constituit
1,51 ani. Deci, sectorul agroalimentar creează condiţii cu mult mai favorabile în recuperarea
investiţiilor alocate, fapt foarte important pentru investitorii străini care sînt foarte precauţi la
investirea surselor financiare într-o ţară mai puţină cunoscută.

93
 20

15

Ani
10

0
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Anul

economia naţională sectorul agroalimentar

Figura 3.8 - Termenul de recuperare a investiţiilor în RM

în anii 1996-2004, ani

Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7)

Este necesar de menţionat că termenul de recuperare a investiţiilor în sectorul agroalimentar

este cu mult mai redus cînd coeficientul eficienţei economice este mai mare. Prin urmare, cu cît mai
efectiv se folosesc investiţiile, cu atît mai redus este termenul de recuperare a acestora. Aceasta cere
crearea unor condiţii favorabile pentru ca investiţiile alocate să fie eficient folosite şi recuperate
într-un termen cît mai restrîns. Astfel actualii investitori obţin siguranţa în menţinerea relaţiilor în
procesul investiţional şi consolidează intenţia lor de a investi şi în perspectivă, iar producătorii
autohtoni au o imagine favorabilă atît pe piaţa internă, cît şi pe piaţa externă ca parteneri siguri şi
credibili în afacerile legate de procesul investiţional.
Pentru a obţine o informaţie mai detaliată despre recuperarea investiţiilor din sectorul
agroalimentar acest indicator s-a studiat şi separat pe compartimente pentru aprecierea aportului
fiecăruia în obţinerea rezultatelor finale (figura 3.9).
Pe perioada investigată, cel mai redus termen de recuperare a investiţiilor alocate s-a
înregistrat în agricultură care în mediu a constituit 0,59 ani, sau de 2,6 ori mai scurt decît media pe
sectorul agroalimentar şi respectiv de 7,1 ori faţă de economia naţională. Aceste rezultate au
contribuit semnificativ şi la reducerea termenului de recuperare a investiţiilor pe sectorul
agroalimentar, deoarece termenul mediu în industria alimentară a fost destul de lung – respectiv
de 4,15 ani, sau de 2,74 ori mai mare faţă de media pe sector.
Recuperarea mai rapidă a investiţiilor din agricultură o confirmă şi investigaţiile efectuate la
creşterea pomuşoarelor (anexa 8). Folosirea culturii intensive necesită investiţii suplimentare, însă
datorită profitului obţinut anual mai mare, termenul de recuperare s-a redus comparativ cu cultura
tradiţională de 1,25-3,8 ori. Evaluarea comparativă confirmă atractivitatea aplicării investiţiilor la

94
implementarea tehnologiilor moderne în agricultură în scopul reducerii riscurilor eventuale, mai
ales a celor ecologice şi natural-climaterice.
În industria alimentară în ultimii 2 ani s-a înregistrat o tendinţă de majorare a termenului de
recuperare a investiţiilor care l-a depăşit pe cel mediu pe perioada investigată de 2,78-3,07 ori.
Raportată faţă de indicatorul obţinut în agricultură în anii menţionaţi, diferenţa a fost şi mai
semnificativă – respectiv de 8,77-14,33 ori.

14
12
10
8
Ani

6
4
2
0
Anul
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
sectorul agroalimentar
agricultura
industria alimentară şi a băuturilor
Figura 3.9 - Termenul de recuperare a investiţiilor
în sectorul agroalimentar al RM
în anii 1996-2004, ani

Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7)

Aceste date ne confirmă, că în industria alimentară datorită coeficientului redus al eficienţei

economice, termenul de recuperare a eforturilor investiţionale este destul de mare. Astfel se reduce
credibilitatea acestui domeniu al sectorului agroalimentar faţă de investitorii existenţi şi cei
potenţiali în intenţia de a menţine relaţii în activitatea investiţională datorită termenului exagerat de
lung de recuperare a mijloacelor financiare investite.
În practica internaţională de evaluare cantitativă şi calitativă a procesului investiţional tot
mai frecvent în ultimul timp se folosesc metode statistice de prelucrare a rezultatelor obţinute cu
utilizarea diferitor formule matematice [49, 59, 60, 82]. Referitor la sectorul agroalimentar au fost
alese acele formule matematice pentru prelucrarea statistică (anexa 9), folosirea cărora permite mai
adecvat de a se ţine cont de specificul producerii materiei prime agricole şi prelucrarea ei.
Rezultatele prelucrării statistice a influenţei investiţiilor alocate asupra produsului intern
brut (anexa 10) obţinut în sectorul agroalimentar ne demonstrează aportul aplicării lor atît în
agricultură, cît şi în industria alimentară. Este necesar de menţionat că o influenţă mai pronunţată
asupra PIB-ului din sectorul agroalimentar l-au exercitat investiţiile din industria alimentară.

95
Aceasta afirmare ne-au demonstrat-o şi indicatorii eficienţei economice examinaţi anterior.
Folosind relaţiile statistice stabilite, se poate determina direcţia dimensionării fluxului
investiţional într-un domeniu sau altul ţinînd cont atît de indicatorii eficienţei economice, cît şi de
prelucrarea statistică a rezultatelor obţinute pe perioada anterioară de activitate. Este necesar de
accentuat că pentru a obţine rezultate destul de probabile, pentru prelucrarea statistică trebuie să fie
luate rezultatele obţinute în decurs de cel puţin 10 ani. Astfel se vor evita oscilaţiile pronunţate
obţinute în unii ani, care evident majorează gradul de eroare şi de influenţă a unui sau altui factor.
În baza celor menţionate mai sus se poate concluziona că prelucrarea statistică a influenţei
investiţiilor aplicare atît în agricultură, cît şi în industria alimentară asupra PIB-ului din sectorul
agroalimentar trebuie să devină o măsură necesară la direcţionarea fluxului de surse financiare în
perspectivă. Folosind aceste rezultate, precum şi indicatorii eficienţei economice, se poate
determina domeniul în care alocarea investiţiilor va contribui la majorarea mai semnificativă a PIB-
ului din acest sector. Totodată se vor evita erorile în direcţionarea procesului investiţional şi în
rezultat se vor obţine rezultate maxime ale PIB-ului cu eforturi investiţionale destul de rezonabile.
Pe baza utilizării şi evaluării diferitor metode şi tehnici de calculare a indicatorilor
eficienţei economice a investiţiilor din sectorul agroalimentar al RM se pot accentua următoarele:
Ø Metodele şi tehnicile de calcul a indicatorilor eficienţei economice folosite în procesului
investiţional au confirmat necesitatea majorării volumului investiţiilor productive din sectorul
agroalimentar pînă la nivelul pe care îl ocupă PIB-ul acestui sector în economia naţională.
Parametrii recomandaţi ai acestui indicator al activităţii investiţionale vor crea premise realizabile şi
eficiente în vederea redresării nu numai a stării financiare în acest sector vital pentru economia
naţională, dar şi a situaţiei economice în întregime pe republică.
Ø Pentru evaluarea procesului investiţional, este necesar de a folosi ca criteriu de bază
coeficientul eficienţei economice a investiţiilor utilizate. La direcţionarea fluxului investiţional la
macro-nivel trebuie să fie selectate de preferinţă acele ramuri, sectoare sau domenii, în care sînt
deja create condiţii favorabile pentru derularea procesului investiţional la etapa actuală de
dezvoltare a economiei naţionale. Printre aceste domenii se situează pe primul plan sectorul
agroalimentar ca factor destul de important în relansarea economiei naţionale, fapt confirmat de
coeficientul eficienţei economice a investiţiilor utilizate din ultimul deceniu.
Ø S-a confirmat necesitatea majorării investiţiilor destinate sectorului agroalimentar
preponderent agriculturii pînă la nivelul PIB-ului sau cel puţin ½ din volumul total al investiţiilor.
Pentru realizarea acestor modificări în politica investiţională în perspectivă conform concepţiei
dezvoltării sectorului agroalimentar pe anii 2006-2020, se cere ca la direcţionarea investiţiilor să se
ţină cont nu numai de aportul fiecărui compartiment al acestui sector în PIB-ul obţinut şi cota

96
investiţiilor alocate, dar mai ales de coeficientul eficienţei economice a folosirii acestor investiţii.
Ø Folosind metoda de calcul a investiţiei specifice, s-a confirmat că sectorul agroalimentar,
faţă de alte ramuri ale economiei naţionale, este mai atractiv în vederea activităţii investiţionale atît
după eforturile depuse, cît şi după rezultatele obţinute. Agricultura a fost şi rămîne unul din cele mai
favorabile domenii de aplicare a investiţiilor atît din sectorul agroalimentar, cît şi din economia
naţională. În agricultură şi eficienţa economică a investiţiilor este mai mare, prin urmare se cer mai
puţine eforturi investiţionale pentru obţinerea unei unităţi de PIB. Avînd în vedere locul agriculturii
în formarea PIB-ului din sectorul agroalimentar, apare necesitatea majorării fluxului de investiţii în
acest domeniu cel puţin pînă la nivelul obţinut în industria alimentară.
Ø În sectorul agroalimentar datorită folosirii mai eficiente a investiţiilor alocate, termenul
de recuperare a acestora este destul de redus. Astfel se creează premise pentru majorarea volumului
investiţiilor în acest sector pînă la nivelul obţinut pe economia naţională.
Ø În agricultură, datorită eficienţei economice mai mare a investiţiilor se cere un termen cu
mult mai redus pentru recuperarea cheltuielilor financiare investite, fapt ce sporeşte gradul de
atractivitate pentru investitori în alocarea surselor financiare suplimentare preponderent în
agricultură.
Ø Prelucrarea statistică a influenţei investiţiilor aplicate atît în agricultură, cît şi în industria
alimentară asupra PIB-ului din sectorul agroalimentar trebuie să devină o măsură indispensabilă la
direcţionarea fluxului de surse financiare în perspectivă. Folosind aceste rezultate, precum şi
indicatorii eficienţei economice, se poate determina domeniul în care alocarea investiţiilor va
contribui mai semnificativ la majorarea PIB-ului din acest sector. În rezultat pot fi evitate erorile în
direcţionarea procesului investiţional şi obţinute rezultate maxime ale PIB-ului cu eforturi
investiţionale rezonabile.

Concluzii
În baza evaluării eficienţei politicii investiţionale din sectorul agroalimentar se pot
concluziona următoarele:
Ø Dat fiind faptul că nu există activitate investiţională fără risc, se impune necesitatea
examinării nivelului riscului şi cauzelor concrete, care pot duce la neîndeplinirea sau ineficienţa
acestei activităţi. Este important cît mai concret şi precis de a evidenţia situaţii, care pot fi
nefavorabile pentru proiectul investiţional, şi de a depune eforturi pentru evitarea celor mai
complexe. Referitor la sectorul agroalimentar se cere evidenţierea riscurilor investiţionale
eventuale care în mare măsură determină succesul sau insuccesul acestui proces. În baza analizei
efectuate au fost sistematizate riscurile investiţionale de o importanţă semnificativă atît în

97
agricultură, cît şi în industria alimentară. Ponderea fiecărui risc investiţional depinde atît de
domeniul aplicării, cît şi de condiţiile concrete de implementare a proiectului investiţional pentru
lansarea unui anumit produs agricol.
Ø În scopul reducerii influenţei negative a acestor riscuri asupra eficienţei aplicării
investiţiilor în domeniile preconizate, inclusiv şi cel agroalimentar în întregime au fost evidenţiate
mecanismele adecvate de stabilizare cu specificarea consecinţelor. La alegerea mecanismului de
stabilizare este necesar de a efectua preventiv nu numai evaluarea cantitativă, dar şi calitativă a
fiecărui risc investiţional care poate fi mai probabil şi frecvent într-un caz concret de activitate
investiţională.
Ø În baza practicii mondiale şi analizei efectuate se propune de a folosi în calitate de metodă
de stabilizare cantitativă a riscului de investire a capitalului arborele probabilităţilor. Această
metodă permite de a determina cu exactitate fluxurile băneşti evidenţiate a activităţii investiţionale
în legătură cu rezultatul perioadelor de timp anterioare şi se poate de planificat într-o măsură cît se
poate de posibil real rezultatul realizării activităţii investiţionale preconizate pentru fabricarea unui
produs care să contribuie la obţinerea profitului scontat şi recuperarea cheltuielilor financiare
preventive într-un termen cît mai redus şi eficient din punct de vedere economic.
Ø Metodele şi tehnicile de calcul a indicatorilor eficienţei economice folosite în procesului
investiţional au confirmat necesitatea majorării volumului investiţiilor productive din sectorul
agroalimentar pînă la nivelul pe care îl ocupă PIB-ul acestui sector în economia naţională.
Parametrii recomandaţi ai acestui indicator al activităţii investiţionale vor crea premise destul de
realizabile şi eficiente în vederea redresării nu numai a stării financiare în acest sector vital pentru
economia naţională, dar şi a situaţiei economice în întregime pe republică.
Ø Ca criteriu de bază la evaluarea procesului investiţional trebuie de folosit coeficientul
eficienţei economice a investiţiilor utilizate. La direcţionarea fluxului investiţional la macro-nivel
trebuie să fie selectate de preferinţă acele ramuri, sectoare sau domenii, în care sînt deja create
condiţii favorabile pentru derularea procesului investiţional. Printre aceste domenii se situează pe
primul plan sectorul agroalimentar ca un factor destul de important în relansarea economiei
naţionale, fapt confirmat de coeficientul eficienţei economice a investiţiilor utilizate din ultimul
deceniu. S-a confirmat necesitatea majorării investiţiilor destinate sectorului agroalimentar
preponderent agriculturii pînă la nivelul PIB-ului sau cel puţin ½ din volumul total al investiţiilor.
Pentru realizarea acestor modificări, în politica investiţională în perspectivă conform concepţiei
dezvoltării sectorului agroalimentar pe anii 2006-2020, se cere ca la direcţionarea investiţiilor să se
ţină cont nu numai de aportul fiecărui compartiment al acestui sector în PIB-ul obţinut şi cota
investiţiilor alocate, dar mai ales de coeficientul eficienţei economice a folosirii acestor investiţii.

98
 Ø Folosind metoda de calcul a investiţiei specifice, s-a confirmat că sectorul
agroalimentar, faţă de alte ramuri ale economiei naţionale, este mai atractiv în vederea activităţii
investiţionale atît după eforturile depuse, cît şi după rezultatele obţinute. Agricultura a fost şi rămîne
unul din cele mai favorabile domenii de aplicare a investiţiilor atît din sectorul agroalimentar, cît şi
din economia naţională. În agricultură şi eficienţa economică a investiţiilor este mai mare. Prin
urmare, se cer mai puţine eforturi investiţionale pentru obţinerea unei unităţi de PIB. Avînd în
vedere locul agriculturii în formarea PIB-ului din sectorul agroalimentar, apare necesitatea în
majorarea fluxului de investiţii în acest domeniu cel puţin pînă la nivelul obţinut în industria
alimentară.
Ø În sectorul agroalimentar datorită folosirii mai eficiente a investiţiilor alocate, termenul
de recuperare a acestora este destul de redus. Astfel se creează premise pentru majorarea volumului
investiţiilor în acest sector pînă la nivelul cel obţinut pe economia naţională. În agricultură se cere
un termen cu mult mai redus pentru recuperarea cheltuielilor financiare investite, fapt ce sporeşte
gradul de atractivitate pentru investitori, în alocarea surselor financiare suplimentare preponderent
în agricultură.
Ø Prelucrarea statistică a influenţei investiţiilor aplicate atît în agricultură, cît şi în industria
alimentară asupra PIB-ului din sectorul agroalimentar trebuie să devină o măsură indispensabilă la
direcţionarea fluxului de surse financiare. Folosind aceste rezultate, precum şi indicatorii eficienţei
economice, se poate determina domeniul în care alocarea investiţiilor va contribui mai semnificativ
la majorarea PIB-ului din acest sector şi pot fi evitate erorile în direcţionarea procesului
investiţional şi în rezultat de a obţine rezultate maxime ale PIB-ului cu eforturi financiare
rezonabile.

99
 SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE

Studiul teoriilor privind politica investiţională a permis de a evidenţia modalităţile de

sistematizare a investiţiilor, principalele surse de finanţare, aportului investiţiilor inclusiv şi a celor
străine, indicatorii evaluării eficienţei economice a aplicării investiţiilor la nivel macro-economic.
Au fost selectate şi analizate investiţiile în funcţie de forma de alocare, utilizare, finanţare,
provenienţă, gradul de risc, importanţă etc.
În baza analizei procesului investiţional în economia naţională a RM s-au evidenţiat
anumite particularităţi în funcţie de domeniul aplicării lor. S-a constatat că principala sursă de
finanţare în procesul investiţional o constituie mijloacele proprii ale întreprinderilor şi investiţiile
străine. În ultimul deceniu, mărimea indicatorului investiţii în capitalul fix pe economia naţională
s-a majorat de cca. 6 ori, iar cota investiţiilor în PIB pînă la 16%, ceea ce denotă, în opinia noastră,
o înviorare a activităţii investiţionale în economia republicii. După forma de proprietate investiţiile
sînt amplasate în sectorul privat (cca. 35%) şi cel public (cca. 32%) şi în întreprinderile mixte şi
străine (cca. 25%). S-a constatat tendinţa de reducere a ponderii sectorului public şi majorarea
segmentului întreprinderilor mixte şi străine.
Valoarea PIB-ului din sectorul agroalimentar în decursul ultimului deceniu s-a majorat de
cca. 3,1 ori, însă cota acestui sector în economia naţională s-a redus de la 43,68% pînă la 27,54%.
Ponderea agriculturii în formarea PIB-ului din sectorul agroalimentar al RM constituie cca. 70%,
însă considerăm că ea trebuie să fie mai redusă. Volumul investiţiilor din acest sector pe perioada
investigată s-a majorat de cca. 4,6 ori, ceea ce este cu mult mai redus faţă de cel mediu pe republică,
iar cota investiţiilor în PIB a constituit 8,7% sau cu 4,6% mai puţin decît media pe republică.
În scopul redresării situaţiei financiare, considerăm că cota investiţiilor în PIB trebuie să
depăşească 15%, nivel obţinut deja în anul 1998 pe economia naţională. Pentru a majora volumul
PIB-ului atît din agricultură, cît şi din industria alimentară considerăm oportun de a direcţiona
politica investiţională pentru ca cota volumului investiţiilor să fie la acelaşi nivel sau chiar să o
depăşească pe cea a PIB-ului.
În ultimii 5 ani cota investiţiilor străine alocate în sectorul agroalimentar s-a menţinut la
acelaşi nivel, constituind 12,2-13,0%, iar stocul investiţiilor în agricultură s-a majorat numai cu
2,6%. Cei mai mari investitori străini în economia naţională a RM sînt Banca Mondială, guvernele
SUA şi Japoniei, întreprinderile din Rusia prin intermediul diferitor proiecte şi granturi de proporţii.
Ţinînd cont de faptul că volumul PIB-ului din sectorul agroalimentar constituie cca. 1/3 din
cel naţional, considerăm că şi volumul investiţiilor în întreprinderile mixte cu capital străin trebuie

100
să fie la acelaşi nivel. Aceste modificări se propun de a fi efectuate prin atragerea surselor financiare
suplimentare străine şi crearea de către organele abilitate a unui climat legislativ favorabil, atît pentru
eventualii investitori autohtoni, cît mai ales pentru cei străini.
Ţinînd cont de faptul că nu există activitate investiţională fără risc, în sectorul agroalimentar
au fost sistematizate riscurile investiţionale de o importanţă semnificativă atît în agricultură, cît şi în
industria alimentară şi evidenţiate mecanismele adecvate de stabilizare cu specificarea
consecinţelor. La alegerea mecanismului de stabilizare s-a argumentat necesitatea de a efectua
preventiv nu numai evaluarea cantitativă, dar şi calitativă a fiecărui risc investiţional şi se propune
de a folosi în calitate de metodă cantitativă arborele probabilităţilor.
S-au evidenţiat indicatorii de calcul a eficienţei economice şi prelucrării statistice a
rezultatelor alocării investiţiilor în sectorul agroalimentar. S-a argumentat necesitatea lichidării
decalajului dintre producerea şi industrializarea produselor agricole prin majorarea cotei
investiţiilor, inclusiv şi a celor productive alocate în agricultură cel puţin pînă la nivelul obţinut în
industria alimentară.
Se propune de a folosi indicatorii menţionaţi şi mecanismele de stabilizare a riscurilor
investiţionale pentru a determina domeniului de aplicare eficientă a investiţiilor în cadrul acestui
sector, a evita erorile posibile şi de a obţine rezultate maxime ale PIB-ului cu eforturi financiare
rezonabile.

101
 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Rezultatele obţinute pe baza cercetării politicii investiţionale în sectorul agroalimentar al

RM ne permit să facem următoarele CONCLUZII:
1. Noţiunea de investiţii este destul de larg utilizată în literatura economică din domeniu. Sînt
folosite diferite metode de sistematizare a folosirii investiţiilor. În opinia noastră, mai adecvat
corespunde cerinţelor şi particularităţilor specifice sistematizarea investiţiilor după destinaţie, grad
de risc, structura tehnologică, mărimea efortului şi importanţei, modul de constituire. Studiul
genezei şi evoluţiei procesului investiţional ne demonstrează că activitatea investiţională a prezentat
un deosebit interes pentru societate din cele mai străvechi timpuri, care ulterior a fost perfecţionată
de diferite şcoli şi doctrine economice. Este necesar să accentuăm că problemele legate de aplicarea
investiţiilor în agricultură iniţial au fost studiate începînd cu secolul XVIII de către fiziocraţi.
2. Eficienţa investiţiilor depinde de mai mulţi factori şi domeniul de folosire a acestora. În
scopul obţinerii unui rezultat scontat este necesar de a găsi cea mai adecvată modalitate de evaluare
a eficienţei economice a investiţiilor, ţinînd cont atît de aspectele teoretice, cît şi de modalităţile
aplicării practice a acestora şi particularităţile activităţii în sectorul agroalimentar. Postulatele
teoretice examinate în sectorul agroalimentar pot fi aplicate numai ţinînd cont atît de
particularităţile economiei naţionale la etapa actuală, cît şi de riscurile investiţionale ce ţin de
specificul activităţii în acest sector.
3. Principala sursă de finanţare în procesul investiţional o constituie mijloacele proprii ale
întreprinderilor. Pentru înviorarea activităţii investiţionale se cer eforturi în atragerea de către
întreprinderi a surselor financiare suplimentare, mai ales a celor străine, cota cărora să constituie
cel puţin 1/3 din total. Aportul investiţiilor din sectorul privat şi cel public în ultimii 10 ani a avut
tendinţă spre reducere, însă continuă să ocupe un loc important în acest proces. În acelaşi timp cota
întreprinderilor mixte în aceeaşi perioadă s-a majorat de cca. 25 ori, şi constituie ¼ din volumul
investiţiilor cu capital fix.
4. Cît priveşte atragerea investiţiilor, nu s-a constatat o tendinţă permanentă din partea
statelor străine în alocarea surselor financiare în economia naţională, mai ales pe termen lung.
Considerăm că problema de bază o constituie nu atît atragerea, cît folosirea eficientă a investiţiilor
în ramurile prioritare ale economiei naţionale, inclusiv şi în sectorul agroalimentar. În acest scop în
RM a fost creat Consiliul Investitorilor Străini, iar de către Guvern au fost determinate priorităţile în
atragerea investiţiilor străine şi ţările disponibile să efectueze aceste investiţii în economia naţională
prin intermediul firmelor, asistenţei tehnice, proiectelor şi altor forme de finanţare.

102
 5. Ponderea PIB-ului sectorului agroalimentar în cel naţional în ultimii 10 ani s-a redus de la
44% pînă la 28%, şi în medie a constituit 34%. În această perioadă cota investiţiilor acestui sector a
variat pe ani şi a constituit în medie 22%. Considerăm că pentru majorarea PIB-ului din sectorul
agroalimentar este necesar de a spori volumul investiţiilor în acest sector, cota cărora să depăşească
cel puţin 1/3 din volumul total. Aceasta va asigura posibilitatea folosirii tehnologiilor moderne de
producere şi valorificare a producţiei agricole. Cota investiţiilor în PIB al sectorului agroalimentar
în mediu pe ultimii 10 ani a constituit 8,7% sau cu 4,6% mai puţin decît media pe republică. În
scopul redresării situaţiei financiare din sectorul agroalimentar, cota investiţiilor în PIB trebuie să
depăşească 15%, nivel obţinut deja în anul 1998 pe economia naţională.
6. La momentul actual, principalul creditor comercial autohton din sectorul bancar este
„Moldova Agroindbank”, aportul căreia constituie ½ din total. Considerăm oportună majorarea
ponderii în creditarea sectorului agroalimentar şi a altor bănci din republică şi a instituţiilor
financiare ne-bancare în scopul evitării monopolului unei bănci în oferirea creditelor pentru acest
sector. Concomitent cu aceasta se cer eforturi suplimentare pentru crearea condiţiilor favorabile în
atragerea mai multor investiţii străine în economia naţională, mai ales în sectorul agroalimentar.
7. Pe parcursul ultimilor 5 ani cota investiţiilor străine alocate în sectorul agroalimentar s-a
menţinut la acelaşi nivel, constituind 12,2-13,0%, iar stocul investiţiilor în agricultură şi silvicultură
s-a majorat numai cu 2,6%, cota căreia s-a redus cu 0,4%. Acest decalaj este în detrimentul
sectorului de producere a materiei prime agricole, fără de care industria alimentară nu poate să se
dezvolte la nivelul cerinţelor actuale din cauza insuficienţei de producţie agricolă de calitate înaltă.
Din aceste considerente se propune de a majora cota investiţiilor alocate în agricultură cel puţin
pînă la nivelul obţinut în industria alimentară. În rezultat, ponderea investiţiilor alocate în sectorul
agroalimentar va atinge valori obţinute pe economia naţională. La momentul actual acest indicator
este insuficient, ţinînd cont de faptul că ponderea acestui sector în PIB-ul economiei naţionale a
constituit în această perioadă cca. 1/3.
8. Cei mai mari investitori străini în economia naţională a RM din ultimii ani sînt Banca
Mondială, guvernele SUA şi Japoniei, întreprinderile din Rusia prin intermediul diferitor proiecte şi
granturi de proporţii. Din 50 întreprinderi mixte cu capital străin, numai 22% sînt specializate în
producţia agroalimentară. Ţinînd cont de faptul că volumul PIB-ului din sectorul agroalimentar
constituie cca. 1/3 din cel naţional, considerăm că şi volumul investiţiilor în întreprinderile mixte
cu capital străin trebuie să fie la acelaşi nivel. Concomitent cu aceasta din partea organelor abilitate
se cer eforturi mult mai semnificative pentru a majora volumul investiţiilor în întreprinderile mixte
din sectorul agroalimentar, care în rezultat, vor contribui favorabil şi la relansarea economiei
naţionale în întregime.

103
 9. Ţinînd cont de faptul că nu există activitate investiţională fără risc, în baza analizei
efectuate în sectorul agroalimentar au fost sistematizate riscurile investiţionale de o importanţă
semnificativă atît în agricultură, cît şi în industria alimentară. În scopul reducerii influenţei negative
a acestor riscuri au fost evidenţiate mecanismele adecvate de stabilizare cu specificarea
consecinţelor. La alegerea mecanismului de stabilizare este necesar de a efectua preventiv nu numai
evaluarea cantitativă, dar şi calitativă a fiecărui risc investiţional. În baza analizei efectuate se
propune de a folosi în calitate de metodă a stabilirii cantitative a riscului de investire a capitalului
arborele probabilităţilor. În rezultat se poate de planificat, într-o măsură pe cît se poate de posibilă,
rezultatul realizării activităţii investiţionale preconizate pentru fabricarea unui produs care să
contribuie la obţinerea profitului scontat şi recuperarea consumurilor financiare preventive într-un
termen cît mai redus şi eficient din punct de vedere economic.
10. Metodele şi tehnicile de calcul a indicatorilor eficienţei economice folosite în procesul
investiţional au confirmat necesitatea majorării volumului investiţiilor în sectorul agroalimentar. Ca
criteriu de bază la evaluarea procesului investiţional trebuie de folosit coeficientul eficienţei
economice a investiţiilor utilizate. S-a argumentat necesitatea majorării investiţiilor destinate
sectorului agroalimentar, preponderent agriculturii, pînă la nivelul PIB-ului sau cel puţin ½ din
volumul total al investiţiilor. În agricultură şi eficienţa economică a investiţiilor este mai mare, prin
urmare pentru obţinerea unei unităţi de PIB se cer mai puţine eforturi investiţionale. Avînd în
vedere locul agriculturii în formarea PIB-ului din sectorul agroalimentar, se propune de a majora
fluxul de investiţii în acest domeniu cel puţin pînă la nivelul obţinut în industria alimentară.
11. În sectorul agroalimentar datorită folosirii mai eficiente a investiţiilor alocate, termenul
de recuperare a acestora este destul de mic, în special în agricultură. Astfel, se creează premise
pentru majorarea volumului investiţiilor în perspectivă pînă la nivelul obţinut pe economia
naţională, iar din partea organelor abilitate se impune necesitatea modificării direcţionării fluxului
investiţional destinat acestui sector. Datorită acestui fapt se majorează nivelul de atractivitate
pentru investitori, mai ales a celor străini, în alocarea surselor financiare suplimentare.
12. Prelucrarea statistică a rezultatelor influenţei investiţiilor asupra PIB-ului din sectorul
agroalimentar trebuie să devină o măsură indispensabilă în direcţionarea fluxului de surse
financiare. Folosind aceste rezultate, precum şi indicatorii eficienţei economice se poate determina
domeniul în care alocarea investiţiilor va contribui mai eficient la majorarea PIB-ului şi va evita
erorile în direcţionarea procesului investiţional.

104
 Investigaţiile efectuate ne permit de a formula următoarele RECOMANDĂRI:

1. În scopul majorării PIB-ului din sectorul agroalimentar este necesar de a mări volumul
investiţiilor, inclusiv şi a celor productive, cota cărora să depăşească cel puţin 1/3 din volumul total
pe economia naţională. Aceasta va asigura acumularea surselor financiare necesare pentru
implementarea tehnologiilor moderne de producere, industrializarea şi valorificarea producţiei
agricole. Lichidarea decalajului dintre producerea şi industrializarea produselor agricole să se
efectueze de către organele abilitate prin majorarea cotei investiţiilor în agricultură.
2. Pentru redresarea situaţiei financiare din sectorul agroalimentar, cota investiţiilor în PIB să
fie cel puţin de 15-16%. Întru înviorarea procesului investiţional se cer eforturi suplimentare din
partea organelor abilitate în atragerea surselor financiare necesare, mai ales a celor străine, cota
cărora să depăşească 15% din volumul total.
3. De majorat volumul investiţiilor în întreprinderile mixte destinate sectorului agroalimentar
pînă la cel puţin 1/3 din totalul pe economia naţională prin atragerea surselor financiare
suplimentare străine şi crearea unui climat legislativ favorabil, atît pentru eventualii investitori
autohtoni, cît mai ales pentru cei străini.
4. De creat un management performant de supraveghere a indicatorilor eficienţei economice
prin regulamente adecvate, elaborate de către organele abilitate. Prelucrarea statistică a rezultatelor
aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar trebuie să devină un argument semnificativ la
direcţionarea fluxului de surse financiare destinate procesului investiţional. Folosirea indicatorilor
menţionaţi şi a mecanismelor de stabilizare a riscurilor investiţionale permite de a determina
domeniul de aplicare eficientă a investiţiilor în cadrul acestui sector, de a evita erorile eventuale şi a
obţine rezultate maxime ale PIB-ului cu eforturi financiare rezonabile.

105
 BIBLIOGRAFIA

1. LEGEA privind investiţiile străine nr. 998 din 1.04.1992. Monitorul Oficial al RM, nr. 5-7 din
13.01.2000, p. 5-11.
2. LEGEA pentru modificarea şi completarea Legii nr. 998 din 1.04.92 privind investiţiile străine,
nr. 768. Monitorul Oficial al RM nr. 21-22, 2002, p. 5-6.
3. LEGEA cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător nr. 81 din 18.03.2004.
Monitorul Oficial al RM, nr. 64-66, 2004, p. 8.
4. LEGEA privind leasing nr. 59 din 28.04.05. Monitorul Oficial al RM nr. 92-94, 2005, p. 9-12.
5. HOTĂRÎREA Guvernului RM cu privire la aprobarea Strategiei Investiţionale a RM nr. 234
din 27.02.2002. Monitorul Oficial al RM nr. 33-35 din 07.03.2002, p. 34-50.
6. HOTĂRÎREA Guvernului RM cu privire la Comisia de stat pentru atragerea investiţiilor şi
colaborarea cu organismele financiare internaţionale nr. 885 din 17.09.97 Monitorul Oficial al
RM nr. 74-75 din 13.11.1997.
7. HOTĂRÎREA Guvernului RM cu privire la crearea Agenţiei naţionale pentru atragerea
investiţiilor nr. 1172 din 18.12.97 Monitorul Oficial al RM nr.9 din 05.02.1998.
8. HOTĂRÎREA Guvernului RM cu privire la crearea Băncii pentru Dezvoltare şi Investiţii a
Republicii Moldova Nr. 907 din 07.10.97 Monitorul Oficial al RM nr. 74-75 din 13.11.1997,
p. 28-29.
9. HOTĂRÎREA Guvernului RM cu privire la Programul moldo-american de investiţii în
agricultură şi industria constructoare de maşini agricole nr. 622 din 13.11.1996.
10. HOTĂRÎREA Parlamentului RM pentru aprobarea Regulamentului privind modul de utilizare
a mijloacelor din fondul de subvenţionare şi stimulare a creditării agenţilor economici
producători de producţie agricolă de către băncile comerciale, asociaţiile de economii şi
împrumut ale cetăţenilor şi Corporaţia de Finanţare Rurală nr. 150-XV din 27.03.2003
Monitorul Oficial al RM nr. 73-75 din 18.04.2003.
11. ANGELESCU, C., APOSTOL, GH., AVRAM, I. et. al. Dicţionar de economie (ediţia a doua).
Bucureşti: Editura Economică, 2001, 520 p.
12. ANGHEL, N., POPA, A. Eficienţa investiţiilor. Craiova: Tipografia Universităţii din Craiova,
1995, 281 p.
13. ANUARUL Statistic al Moldovei: anii 2002, 2004, 2005.
14. BAKER, G.A., GRUNEWALD, O., GORMAN, W.D. Introduction to Food and agribusiness
management. Upper Saddle River, New Jersey: Prentice Hall, 2002, 364 p.
15. BALAN, V. Investiţii şi servicii rurale – primele rezultate ale activităţii. Agricultura Moldovei,

106
 2003, Nr. 3, p. 6.
16. BASNO, C. DARDAC, N. FLORICEL, C. Monedă, credit, bănci. Bucureşti: Editura Didactică
şi Pedagogică, 1997, 374 p.
17. BEŢIŞOR, A. Străinătatea ne va ajuta. Profit, 2001, Nr. 6, p. 34-35.
18. BROWN, J.G. Agroindustrial investment and operations. Deloit & Touche, EDI of the World
Bank, Washington D.C., 1994, 310 p.
19. CARAGANCIU, A., DOMENTI, O., CIOBU, S. Bazele activităţii investiţionale. Chişinău:
Editura A.S.E.M., 2004, 320 p.
20. CIORNÎI, N., BLAJ, I. Economia firmelor contemporane. Chişinău: Prut Internaţional, 2003,
311 p.
21. CIORNÎI, N. Tranziţia la economia de piaţă şi investiţiile străine în Republica Moldova.
Chişinău: Prut Internaţional, 2002, 302 p.
22. CONSTANTINESCU, GH., MANOLE, M., MĂNESCU, C. et. al. Ghidul financiar al
întreprinzătorului. Coordonator John Allen. Chişinău: VARDI, 1999, 180 p.
23. DENUŢĂ, I. Investiţiile străine directe în ţările est şi central europene. Bucureşti: Editura
Economică, 1998, 96 p.
24. DOBROTĂ, N., et. al. Economia politică. Bucureşti: Editura Economică, 1995, 670 p.
25. GITTINGER, J.P. Economic analysis of agricultural projects. Second Edition. The John
Hopkins University Press. Baltimore and London, 1982, 650 p.
26. HARDAKER, J.B., HUIRNE, R.B.M., ANDERSON, J.R. Coping with risk in agriculture. CAB
international, 1998, 274 p.
27. HRIŞCEV, E. Managementul firmei. Chişinău: Editura ASEM, 1998, 398 p.
28. IONIŢĂ, I., BLIDARU, Gh. Eficienţa investiţiilor în agricultură. Bucureşti: Editura CERES,
1999, 240 p.
29. KOHLS, R.L., UHL, J. Marketing of agricultural products. Upper Saddle River, New Jersey:
Prentice Hall (перевод с английского). Москва: КОЛОС, 2000, 510 p.
30. MCLANEY, E.J. Business, finance for Decision Makers. London: Pitman Publishing, 1991,
374 p.
31. MOLDOVANU, D. Istoria doctrinelor economice. Chişinău: Editura ASEM, 1992, 160 p.
32. OKUNEVA, A. Drumul spre un viitor dulce. Profit, 2001, Nr. 3, p. 30-31.
33. PASAT, A. Ţara lalelelor cu dragoste frăţească pentru noi. Profit, 2001, Nr. 3, p. 37.
34. PÎRVU, D. Eficienţa investiţiilor. Bucureşti: Lumina-Lex, 2003, 292 p.
35. PUXTY, A.G., DODDS, J.C. Financial management: method and meaning. London: Chapman
& Hall, 1991, 638 p.

107
36. RAPORTUL anual al Băncii Naţionale a Moldovei: anii 2001-2004; Buletinele trimestriale din
anul 2005.
37. SIMIONESCU, A. Eficienţa economică a investiţiilor. Petroşani: Universitatea din Petroşani,
1996, 439 – 440 p.
38. SÎRBU, I. Managementul întreprinderii. Sibiu: A-Mater, 2003, 176 p.
39. STANCU, I. Finanţe: pieţe financiare şi gestiunea portofoliului, investiţii reale şi finanţarea lor,
analiza şi gestiunea financiară a întreprinderii (ediţia a 3). Bucureşti: Economică, 2002, 1056 p.
40. STOIAN, M. Gestiunea investiţiilor. Bucureşti: Editura A.S.E., 2003, 286 p.
41. TANAS, A. O alianţă dulce. Profit, 2001, Nr. 7-8, p. 42-43
42. TOPAN, T. Politica statului în domeniul investiţiilor în Republica Moldova. Profit, 2001, Nr. 6,
p. 39.
43. VASILE, I. Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,
1999, 311 p.
44. VASILESCU, I., CICEA, C., DOBREA, C. Eficienţa investiţiilor aplicată. Bucureşti:
LUMINA - LEX, 2003, 464 p.
45. VINTILĂ, G. Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,
2000, 433 p.
46. WARD, W.A., DEREN, B.J., D’SILVA, E.H. The economics of project analysis. A
practitioner’s guide. EDI of World Bank. Washington D.C., 1991, 319 p.
47. ZAHIU, L. Management agricol. Bucureşti: Editura Economică, 1999, 400 p.
48. АБРАМОВА, Г.П. Маркетинг в АПК. Москва: КОЛОС, 1997, 240 с.
49. АЛЕКСАНОВ, Д.С., КОШЕЛЕВ, В.М., Экономическая оценка инвестиций. Москва:
КОЛОС-ПРЕСС, 2002, 382 с.
50. БАДЕВИТЦ, З., БЕЗВЕРХАЯ, Е.А., АЛЕКСАНОВ, Д.С. и др. Финансирование и
инвестиции на предприятиях АПК. Омск: Издательство ОмГАУ, 1999, 340 с.
51. БАУЭР, К.Д., ХАРЛАМОВА, Г.Н. и др. Экономика сельскохозяйственного предприятия.
Кострома: КГСХА, 1998, 170 с.
52. БЕРЕНС, В., ХАВРАНЕК, П.М. Руководство по оценке эффективности инвестиций.
Перевод с английского. Москва: АОЗТ Интерэксперт, ИНФРА-М, 1995, 528 с.
53. БЛАНК, И.А. Основы инвестиционного менеджмента. Киев: Ника-Центр, Эльга-Н, 2001,
том 1, 536 с.
54. ВИЛЕНСКИЙ, П.Л., ЛИВШИЦ, В.Н., СМОЛЯК, С.А. Оценка эффективности
инвестиционных проектов. Москва: Экономика, 2001, 855 с.
55. ВОЛКОВ, И.М., ГРАЧЕВА, М.В. Проектный анализ: финансовый аспект. Москва: ТЭИС,

108
 1998, 89 с.
56. ГЛАЗУНОВ, В.Н. Финансовый анализ и оценка риска реальных инвестиций. Москва:
Финстатинформ, 1997, 135 с.
57. ГРАНАТУРОВ, В.М Экономический риск: сущность, методы измерения, пути снижения.
Москва: Дело и Сервис, 1999, 112 с.
58. ГРАЧЕВА, М.В. Анализ проектных рисков. Москва: ЗАО Финстатинформ, 1999, 216 с.
59. ДОСПЕХОВ, В.А. Методика полевого опыта. Москва: Колос, 1979, 416 с.
60. ДОСПЕХОВ, А.С. Методика полевого опыта. Москва: Агропромиздат, 1985, 351 с.
61. ЗЕЛЛЬ, А. Бизнес-план: инвестиции и финансирование, планирование и оценка проектов.
Москва: Ось-89, 2001, 240 с.
62. ЗЕЛЛЬ, А. Инвестиции и финансирование, планирование и оценка проектов. Перевод с
немецкого. Москва: Ось-89, 2001, 240 с.
63. ЗОЛОТАРЕВА, В.С. Финансовый менеджмент. Ростов на Дону: Феникс, 2000, 224 с.
64. ИВАННИКОВА, И.А. Бизнес-план инвестиционного проекта. Москва: Экспертное бюро-
М, 1997, 112 с.
65. ИГОНИНА, Л.Л. Инвестиции. Москва: ЮРИСТЪ, 2002, 480 с.
66. ИДРИСОВ, А.Б., КАРТЫШЕВ, С.В., ПОСТНИКОВ, А.В. Стратегическое планирование и
анализ эффективности инвестиций. Москва: Финлин, 1998, 272 с.
67. КИРСАНОВ, К.А., МАЛЯВИНА, А.В., ПОПОВ, С.А. Инвестиции и антикризисное
управление. Москва: МАЭП, ИИК Калита, 2000, 184 с.
68. КОВАЛЕВ, В.В. Введение в финансовый менеджмент. Москва: Финансы и статистика,
1999, 768 с.
69. КОВАЛЕВ, В.В. Методы оценки инвестиционных проектов. Москва: Финансы и
статистика, 1998, 144 с.
70. КОЛТЫНЮК, Б.А. Инвестиционные проекты. Санкт-Петербург: издательство
Михайлова В.А., 1999, 172 с.
71. КОССОВ, В.В., ЛИВШИЦ, В.Н., ШАХНАЗАРОВ, А.Г. Методические рекомендации по
оценке эффективности инвестиционных проектов. Москва: ОАО НПО издательство
Экономика, 2001, 421 с.
72. КУРАКОВ, Л.П., КУРАКОВ, В.Л. Словарь-справочник по экономике. Москва: Гелиос
АРВ, 1999, 464 с.
73. ЛИПСИЦ, И.В., КОССОВ, В.В. Инвестиционный проект: методы подготовки и анализа.
Москва: БЕК, 1996, 304 с.
74. МАРГОЛИН, А.М., БЫСТРЯКОВ, А.Я. Экономическая оценка инвестиций. Москва:

109
 ТАНДЕМ, ЭКМОС, 2001, 240 с.
75. МАРЕНКОВ, Н. Инвестиции. Ростов-на-Дону: Феникс, 2003, 448 с.
76. НАЙДЕНКОВ, В.И. Инвестиции. Москва: РИОР, 2005, 128 с.
77. ОЛИВАРЕС, П.К., ЗИМИН, И.Н. Принятие инвестиционных решений: общий
инструментарий. Институт экономического развития всемирного банка, 1995, 257 с.
78. ПОЛЯК, Г.Б. Финансовый менеджмент. Москва: Финансы, ЮНИТИ, 1997, 518 с.
79. ПОПОВА, В.М. Бизнес-план инвестиционного проекта: отечественный и зарубежный
опыт. Москва: Финансы и статистика, 2001, 432 с.
80. РУМЯНЦЕВА, Е.Е. Новая экономическая энциклопедия. Москва: ИНФРА-М, 2005, 724с.
81. СЫРБУ, И. Основы предпринимательской деятельности. Кишинэу: МЭА, 2002, 526 с.
82. СТОЯНОВА, Е.С. Финансовый менеджмент. Москва: Перспектива, 1999, 656 с.
83. ТАРАСОВА, Е.В. Инвестиционное проектирование. Москва: ПРИОР, ИВАКО Аналитик,
1998, 64 с.
84. ФАЛЬЦМАН, В.К. Оценка инвестиционных проектов и предприятий. Москва: ТЕИС,
1999, 56 с.
85. ШАРП, У., ГОРДОН, Д., БЭЙЛИ, Д. Инвестиции. Пер. с англ. Москва: ИНФА-М, 1997,
1024 с.
86. ЩЕЛКОВ, В.С., БЕЛОУСОВА, Л.М., БЛИНКОВ, В.М. Прединвестиционные
исследования и разработка бизнес-плана инвестиционного проекта. Москва: ЗАО
Финстатинформ, 1999, 248 с.
87. http://ara.dnt.md/press/articles/30_ro.html
88. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=579&IssueDate=01.10.2004&YearNum=35
&Theme=7&Topic=14474
89. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=581&IssueDate=15.10.2004&YearNum=37
&Theme=14&Topic=14590
90. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=584&IssueDate=05.11.2004&YearNum=40
&Theme=59&Topic=14696
91. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=585&IssueDate=12.11.2004&YearNum=41
&Theme=10&Topic=14757
92. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=586&IssueDate=19.11.2004&YearNum=42
&Theme=10&Topic=14812
93. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=587&IssueDate=26.11.2004&YearNum=43
&Theme=10&Topic=14854
94. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=598&IssueDate=18.02.2005&YearNum=6&

110
 Theme=10&Topic=15406
95. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=600&IssueDate=04.03.2005&YearNum=8&
Theme=3&Topic=15498
96. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=603&IssueDate=25.03.2005&YearNum=11
&Theme=4&Topic=15660
97. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=620&IssueDate=12.08.2005&YearNum=28
&Theme=4&Topic=16595
98. http://mida.md/news_ro/967/
99. http://www.azi.md/news?ID=12090
100. http://www.azi.md/comment?ID=22291
101. http://www.cnfa.md/ro.html
102. http://www.fco.gov.uk/servlet/Front?pagename=OpenMarket/Xcelerate/ShowPage&c=Page&
cid=1049884585479
103. http://www.infomarket.md/viewdoc.asp?id=758&updir=416
104. http://www.infomarket.md/viewdoc_rom.esp?id=17204&updir=476
105. http://www.infomarket.md/viewdoc_rom.asp?id=7093&updir=521
106. http://www.infotag.md/f2004_5_ro/declarations_ro/8268/
107. http://www.interlic.md/page2.php?rubr=1015247074&id=1096904124&lang=
108. http://www.interlic.md/interviu.php?group=1099308640&id=1099309114&lang=
109. http://www.interlic.md/page2.php?rubr=1015247074&id=1106821137&lang=
110. http://www.interlic.md/page2.php?rubr=1015247074&id=1111065642&lang=
111. http://www.mepo.net/noutati/2390/
112. http://www.mepo.net/noutati/2391/
113. http://www.rural.md/modules/cjaycontent/index.php?id=2
114. http://www.uap.md/cine.php
115. http://www.unctad.org/en/docs/wir2005annexes_en.pdf
116. www.unctad.org./en/docs/wir2004annexes_en.pdf
117. www.un.md/news_room/pic_2005/Actiunea%20ONU2-2005pdf.pdf
118. www.un.md/news_room/pic_2005/Actiunea%20ONU3-2005.pdf

111
 ANEXE
Anexa 1 - Politica investiţională în dezvoltarea economică şi restructurarea
întreprinderilor din RM pentru anii 2004-2005
(Aprobată prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 896 din 3 august 2004)
Denumirea activităţii Termen Responsabili
Adoptarea unor măsuri concrete pentru: Ministerul Economiei şi Comerţului,
asigurarea unui climat investiţional Ministerul Finanţelor, Ministerul
favorabil, păstrarea în aceste scopuri a Afacerilor Interne, departamentele
a. 2004-
stabilităţii indicatorilor macro-economici, ministeriale, Organizaţia de promovare a
2005
lupta cu economia tenebră şi delict exportului din Moldova, Centrul de
organizat, corupţia şi protecţionismul combatere a încălcărilor şi corupţiei
economice
Facilitarea accesului întreprinderilor la
credite investiţionale şi asigurarea
transparentă la primirea acestora. Ministerul Economiei şi Comerţului,
a. 2004-
Perfecţionarea mecanismului financiar – departamentele ministeriale
2005
creditar de stimulare a activităţii
investiţionale, atragerea investiţiilor
locale şi străine
Introducerea şi promovarea proiectelor de Ministerul Economiei şi Comerţului,
investiţie pentru reînzestrarea şi departamentele ministeriale, Organizaţia
modernizarea întreprinderilor şi secţiilor de promovare a exportului din Moldova,
permanent
de producţie, utilizarea pentru aceste Banca Naţională a Moldovei, organele
scopuri a liniilor de credit străin şi credit publice locale, managerii întreprinderilor
comercial
Crearea unei baze de date despre
programele investiţionale şi proiectele
Organizaţia de promovare a exportului
pentru direcţii de perspectivă în scopurile
din Moldova, Ministerul Economiei şi
promovării lor cu ajutorul Organizaţiei de permanent
Comerţului, departamentele ministeriale
promovare a exportului din Moldova şi
ambasadei RM peste hotare, crearea
întreprinderilor mixte
Stimularea creării unor centre de ajutor Ministerul Economiei şi Comerţului,
tehnic, business-centre, centre de Ministerul Industriei, Ministerul
competitivitate şi productivitate, firme de permanent Agriculturii şi Industriei Alimentare,
consultare şi lecţiilor practice, centre de Departamentul agroindustrial „Moldova-
inovaţie Vin”, organele publice locale
Însuşirea rezultatelor cercetărilor şi
elaborărilor ştiinţifice cu ajutorul creării
şi realizării mărfurilor, tehnologiilor,
noilor tipuri de servicii la întreprinderile
Consiliul Suprem pentru Dezvoltarea
republicii, susţinerea firmelor şi centrelor
progresului tehnico-ştiinţific,
de cercetări şi elaborări ştiinţifice în permanent
departamentele ministeriale
realizarea strînsă a unei cooperaţii
industriale cu instituţii de învăţămînt.
Susţinerea întreprinderilor, care introduc
în producţie tehnologiile înaintate şi noile
tipuri de produse
Sursa: [89]

112
 Anexa 2 – Ţările care au alocat investiţii străine de proporţii în economia RM
în perioada anilor 2002-2004
Anii
2002 2003 2004
Ţara
mln %* mln %* mln %*
USD USD USD
Investiţiile străine - total, 50,4 100 23,1 100 46,3 100
din care:
Olanda 26,2 51,98 0,5 2,16 4,2 9,07
România 1,8 3,57 7,5 32,47 9,1 19,65
Marea Britanie 0,6 1,19 0,4 1,73 17,0 36,72
Elveţia 7,7 15,28 5,6 24,24 0,2 0,43
Germania 1,7 3,37 2,2 9,52 5,6 12,1
Rusia 0,6 1,19 1,2 5,19 4,7 10,15
Alte ţări 11,8 23,42 5,7 24,69 5,5 11,88

Notă: * indicatorii sînt calculaţi de către autor, % faţă de total.

Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13]

113
 Anexa 3 - Dinamica structurii PIB-ului pe principalele tipuri de activităţi economice
în RM în perioada anilor 1995-2004
Anii
Indicatorii UM
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
mln
PIB lei 6480 7798 8917 9122 12322 16020 19052 22556 27619 31992
Valoarea
adăugată brută
– total, mln
din care: lei 5744 6826 7665 7719 10999 14022 16774 19689 23523 27353
agricultură,
economia mln
vînatului, lei 1897 2143 2315 2351 3066 4070 4272 4742 5062 5833
silvicultură şi
pescuit %* 29,27 27,48 25,96 25,77 24,88 25,41 22,42 21,02 18,33 18,23
mln
Industrie - lei 1619 1799 1803 1522 2093 2614 3564 3901 4860 5231
total %* 24,98 23,07 20,22 16,68 16,99 16,32 18,71 17,29 17,60 16,35
mln
exploatarea lei 9 13 19 17 24 25 36 50 70 105
carierelor %* 0,14 0,17 0,21 0,19 0,19 0,16 0,19 0,22 0,25 0,33
industria mln
prelucrătoare, lei 1477 1639 1635 1276 1613 2281 3005 3352 4266 4602
inclusiv %* 22,79 21,02 18,34 13,99 13,09 14,24 15,77 14,86 15,45 14,38
industria mln
alimentară şi lei 933,2 1049,9 1090,1 836,6 967,3 1337,4 1841,5 2116,5 2835,2 2978,9
a băuturilor %* 14,4 13,46 12,22 9,17 7,85 8,35 9,67 9,38 10,27 9,31
energie mln
electrică, gaze lei 133 147 149 229 456 308 523 499 524 524
şi apă %* 2,05 1,89 1,67 2,51 3,7 1,92 2,75 2,21 1,90 1,64
mln
Construcţii lei 228 298 422 289 409 433 584 665 812 1314
%* 3,52 3,82 4,73 3,17 3,32 2,7 3,07 2,95 2,94 4,11
Comerţ cu mln
ridicata şi cu lei 518 649 731 941 1885 2003 2287 2488 2967 3392
amănuntul %* 7,99 8,32 8,2 10,32 15,3 12,5 12,00 11,03 10,74 10,60
Transporturi, mln
depozitare, lei 333 438 575 671 1013 1527 1974 2254 2977 3692
comunicaţii %* 5,14 5,62 6,45 7,36 8,22 9,53 10,36 9,99 10,78 11,54
mln
Alte activităţi lei 1293 1868 2155 2381 3226 3754 4526 6102 7492 8609
%* 19,95 23,95 24,17 26,10 26,18 23,43 23,76 27,05 27,13 26,91
Serviciile
intermediarilor
financiari
indirect mln
măsurate lei -144 -369 -336 -436 -693 -379 -433 -463 -647 -718
Impozite nete
pe produs şi mln
import lei 736 972 1252 1403 1323 1998 2278 2867 4096 4639

Notă: * indicatorii sînt calculaţi de către autor, % faţă de total.

Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13].

114
 Anexa 4 - Dinamica structurii investiţiilor în capital fix pe principalele tipuri
de activităţi economice în RM în perioada anilor 1995-2004
Anii
Indicatorii UM
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
Investiţii în
capitalul fix – mln
total, din care lei 844,8 987,4 1202,2 1444,4 1591,8 1759,3 2315,1 2804,2 3621,7 5140
mln
agricultură,
lei 91,1 97,9 118,4 81,7 56,7 60,2 113,7 159,9 186,7 308,2
silvicultură
% 10,8 9,9 9,8 5,7 3,6 3,4 4,9 5,7 5,2 6,0
Industria mln
prelucrătoare, lei 163,8 269,6 359 380,9 330,6 255,4 617,4 728,3 1150,4 1144,5
inclusiv % 19,4 27,3 29,9 26,4 20,8 14,5 26,7 26 31,8 22,3
industria mln
alimentară lei 117,4 220,7 225,7 239,2 145,8 160 400,6 445,4 753,1 648
şi a %*
băuturilor 13,9 22,4 18,8 16,6 9,2 9,1 17,3 15,9 20,8 12,6
Energie mln
electrică, lei 94,3 122,2 145,6 140 276,3 225,5 407,2 287,3 318,6 542,9
gaze şi apă % 11,1 12,4 12,1 9,7 17,4 12,8 17,6 10,2 8,8 10,6
Comerţ cu mln
ridicata şi cu lei 42,1 49,3 68,3 192,3 196,9 159,1 182,9 181,8 250 792,3
amănunt % 5 5 5,7 13,3 12,4 9 7,9 6,5 6,9 15,4
Transporturi, mln
depozitare şi lei 83,7 122,6 130,5 222,9 408,3 770,7 562,4 871 903,2 1161,2
comunicaţii % 9,9 12,4 10,9 15,4 25,6 43,8 24,3 31,1 24,9 22,5
mln
Tranzacţii
lei 253,9 190,3 236,1 237,9 184,4 124,6 175,3 229,6 383,5 654,2
imobiliare
% 30,1 19,3 19,6 16,5 11,6 7,1 7,6 8,2 10,6 12,6
mln
Alte ramuri lei 115,9 135,5 144,2 188,7 138,6 163,7 256,2 346,3 429,3 536,7
% 13,7 13,7 12 13,1 8,7 9,3 11,1 12,3 11,9 10,4

Notă: * indicatorul este calculat de către autor.

Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13].

115
 Anexa 5 - Creditele comerciale oferite sectorului agroalimentar de către
băncile comerciale ale RM (anul 2001)
Denumirea băncilor Suma totală, mln lei %
Moldova Agroindbank 479,70 56,40
Victoriabank 100,02 11,76
Moldindconbank 89,90 10,57
Universalbank 54,86 6,45
Banca Socială 53,60 6,30
Mobiasbank 49,33 5,80
Banca de Economii 6,60 0,78
Investprivatbank 5,95 0,70
Fincombank 3,40 0,40
Banca Comercială Română 3,40 0,40
Unibank 2,55 0,30
Comerţbank 1,20 0,14
Total 850,50 100,00

Sursa: [87].

116
 Anexa 6 - Investitorii străini şi forma de investire
în sectorul agroalimentar al Republicii Moldova
Investitor Anul
Forma de investire şi rezultate preconizate Suma
străin acordării
Proiect de investiţii şi dezvoltare rurală, din care: 30 mln USD
creditarea reprezentanţilor din business agricol 2001 25 mln USD
Banca ridicarea calificării proprietarilor de pămînt 5 mln USD
Mondială Implementarea a 4 proiecte din cadrul noilor Strategii
45 mln USD
de asistenţă, din care: 2005-2006
proiectul investiţilor şi serviciilor în agricultură 15 mln USD
Sprijinirea proiectelor cu un cost total de 243 mln
Pînă în
ECU. Din aceasta 30% revine sectorului privat şi cel 149 mln ECU
2000
agroindustrial
BERD
10 proiecte noi, din care: 21 mln EURO
6 proiecte in industrie, inclusiv din sectorul 2005
10 mln EURO
agroalimentar
PDBA vor fi acordate circa 240 de granturi, inclusiv
CNFA 3,8-12,0 mln
110 – întreprinderilor agroalimentare şi 130 – 2004-2009
finanţată USD
fermierilor
de către
peste 0,5 mln
USAID PDBA a alocat în sectorul agricol 2005
USD
1999-
Proiectul Investiţii şi Servicii Rurale (RISP – I) 0,9 mln USD
2002
Guvernul Prima etapă a RISP - II 2002-2005 24 mln USD
Japoniei Grant pentru pregătirea celei de-a doua etape a RISP-II 2005 0,66 mln USD
11,27 mln
Proiectul „Creşterea producţiei agricole în RM” SKR 2001-2004
USD
Reutilarea tehnică a Combinatului „Vismos” din
8 mln USD
Rusia Chişinău şi înfiinţarea plantaţiilor noi de viţă-de-vie 2003-2004
Reutilarea SA „Călăraş-Divin” din RM 9 mln USD

Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor din [42; 90; 91; 92; 93; 99; 109; 111; 117; 118]

117
 Anexa 7 - Eficienţa investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM
în perioada anilor 1996-2004
Anii
Indicatorii
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
Coeficientul eficienţei economice brute a investiţiilor
(lei PIB la 1 leu investit) la nivel de:
economie naţională 1,56 1,13 0,17 2,22 2,32 1,72 1,51 1,81 1,21
sectorul agroalimentar 1,74 0,67 -0,63 2,64 6,79 3,21 1,45 1,72 0,97
inclusiv:
agricultură 2,70 1,76 0,30 8,75 17,71 3,36 4,13 2,00 4,13
industria alimentară şi a
0,99 0,18 -1,12 0,55 2,54 3,15 0,69 1,61 0,19
băuturilor
Investiţia specifică (lei investiţi la 1 leu PIB) la nivel de:
economie naţională 0,70 0,98 6,46 0,47 0,45 0,67 0,73 0,63 1,00
sectorul agroalimentar 0,73 1,56 - 0,31 0,15 0,52 0,75 0,74 1,04
inclusiv:
agricultură 0,38 0,63 2,78 0,10 0,06 0,43 0,29 0,54 0,32
industria alimentară şi a
1,45 5,55 - 1,47 0,41 0,56 1,54 0,83 4,88
băuturilor
Termenul de recuperare a investiţiilor (ani) la nivel de:
economie naţională 1,68 2,47 17,6 0,49 1,06 2,27 2,62 4,09 5,61
sectorul agroalimentar 1,02 2,21 - 0,19 0,19 1,80 1,42 3,49 3,30
inclusiv:
agricultură 0,37 0,53 0,54 0,07 0,06 1,08 0,49 0,89 1,32
industria alimentară şi a
5,02 - - 0,47 0,79 2,21 4,50 12,76 11,57
băuturilor

Sursa: calculată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13].

118
 Anexa 8 – Indicatorii eficienţei economice a aplicării investiţiilor suplimentare
la producerea pomuşoarelor în Zona Centrală a RM
Total Profitul Profitul la 1 Termenul de
Nivelul de investiţii mediu anual, leu de recuperare a
Specia
cultură aplicate, mii lei/ha investiţii, investiţiilor,
mii lei/ha lei ani
tradiţional 29,91 7,8 0,26 3,8
Căpşun
intensiv 38,39 37,25 0,97 1
tradiţional 25,48 1,73 0,07 14,7
Zmeur
intensiv 29,1 2,48 0,09 11,7
tradiţional 36,11 3,54 0,1 10,2
Coacăz
intensiv 46,8 9,98 0,21 4,7

Notă: calculaţi de către autor pe baza rezultatelor investigaţiilor efectuate în colaborare cu

catedra de pomicultură a UASM (Agricultura Moldovei, 2004, nr. 11, p. 20-22)

119
Anexa 9 – Metode de prelucrare statistică a rezultatelor obţinute în sectorul agroalimentar
Nr.
Indicatorii Formula de calcul
crt.
ΣX
1. Media aritmetică X =
n
∑ (x − x )
2
2. Dispersia S 2
=
n −1
3. Devierea pătrată
S = S2
± S
4. Coeficient de variaţie V = * 100 %
x
S
5. Eroarea mediei Sx =
n
Sx
6. Greşeala relativă, % Sx % = *100
x
7. Coeficient de corelaţie *r = ∑ (x − x )* (y − y )
∑ (x − x ) * ∑ (y − y )
2 2

8. Coeficient de determinaţie d xy = r 2
9. Greşeala de corelaţie 1− r2
Sr =
n − 2
r
10. Valabilitatea coeficientului de corelaţie tr =
Sr

Specificare: * r primeşte valori între 0 şi 1;

r = 0 - legătura de corelare între X şi Y lipseşte;
0< r <0,3 - legătura de corelare între X şi Y este slabă;
0,3< r <0,7 – legătura de corelare între X şi Y este cu intensitate medie;
0,7< r <1 - legătura de corelare între X şi Y este puternică.

Sursa: [59, c. 205, 321, 322; 60]

120
 Anexa 10 - Influenţa investiţiilor asupra PIB-ului
din sectorul agroalimentar al RM pe anii 1995-2004
X1 X2 Y Y ajustat Devierea
91,1 117,4 2830,2 2931,738 -101,538
97,9 220,7 3192,9 3717,557 -524,657
118,4 225,7 3405,1 3858,226 -453,126
81,7 239,2 3187,6 3769,665 -582,065
56,7 145,8 4033,3 2963,235 1070,065
60,2 160 5407,4 3084,309 2323,091
113,7 400,6 6113,5 5106,223 1007,277
159,9 445,4 6858,5 5667,092 1191,408
186,7 753,1 7897,2 8041,117 -143,917
308,2 648 8811,9 7895,020 916,880
Media aritmetică
127,450 335,590 4703,418
Devierea pătrată
75,5137 220,4099 2165,8705
Coeficient de variaţie
59,2496 65,6783 46,0489
Eroarea mediei
23,880 69,700 684,908
Greşeala relativă în %
18,73638 20,76931 14,56193

Corelaţia pară
X1X2 X2Y X1Y
Coeficient de corelaţie
0,840089 0,889090 0,799115
Greşeala corelaţională
0,191785 0,161833 0,212549
Valabilitate
4,380380 5,493877 3,759681
Coeficient de determinaţie
0,7057496 0,7904809 0,6385847
Aportul factorului %
65,7977809 14,1763463

Corelaţia multiplă
Ryx1x2 0,894283
Greşeala corelaţiei 0,158216121
Valabilitatea 5,652284618
Coeficient de determinaţie 0,799741273

Regresia
Coeficient de regresie B0 1614,44620
Coeficient de regresie B1 5,088175
Coeficient de regresie B2 7,2722
Coeficient de regresie standard BS1 0,177400595
Coeficient de regresie standard BS2 0,740057645

Notă: X1 - investiţii din agricultura; X2- investiţii din industria alimentara; Y- PIB din sectorul
agroalimentar
Sursa: elaborată de către autor cu ajutorul procesorului tabelar Excel conform datelor din anexele 3, 4

121
 BARBAROŞ Nadejda. Eficienţa investiţiilor în businessul sectorului
agroalimentar al Republicii Moldova
Teză de doctor în economie. Chişinău, 2005. Pagini 105, tabele 8, figuri 18, bibliografia 118 surse.

Cuvinte cheie: investiţie financiară, investiţie reală, investiţie străină directă, investiţie
specifică, eficienţa economică a investiţiei, risc investiţional.

ADNOTARE

Teza de doctorat este consacrată problemelor teoriei şi practicii eficienţei aplicării

investiţiilor în businessul sectorului agroalimentar al RM.
Sectorul agroalimentar al RM care este de importanţă vitală pentru economia naţională, se
confruntă cu un şir de probleme: gradul redus de asigurare cu mijloace financiare disponibile pentru
agenţii economici şi utilaj performant în industria alimentară; aplicarea insuficientă a tehnologiilor
agricole intensive etc. Soluţionarea acestor probleme importante pentru sectorul agroalimentar al
republicii poate fi realizată cu succes numai prin alocarea permanentă a investiţiilor.
În teză sînt argumentate necesitatea şi semnificaţia aplicării investiţiilor pentru dezvoltarea
businessului sectorului agroalimentar al RM, efectuată analiza acestui proces, evidenţiate principale
probleme cu care se confruntă investitorii şi sînt propuse căile esenţiale de soluţionare a acestora.
În cadrul investigaţiilor au fost efectuate calculul principalilor indicatori ai eficienţei
economice a aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM în anii 1995-2005 şi prelucrarea
statistică a rezultatelor influenţei investiţiilor asupra PIB-ului din acest sector. O atenţie deosebită se
acordă sistematizării riscurilor investiţionale specifice sectorului agroalimentar cu evidenţierea
mecanismelor de stabilizare în scopul reducerii influenţei acestora.
S-au determinat indicatorii de bază ai evaluării cantitative şi calitative a procesului
investiţional cu evidenţierea metodelor şi tehnicilor de calcul a eficienţei economice a aplicării
investiţiilor în sectorul agroalimentar şi prelucrarea statistică a rezultatelor obţinute, ţinînd cont de
specificul activităţii în domeniul respectiv. S-a argumentat necesitatea majorării investiţiilor în
sectorul agroalimentar, inclusiv şi a celor productive cu evidenţierea surselor de finanţare şi
modalităţilor de aplicare. S-a stabilit cota necesară de alocare a investiţiilor, inclusiv şi a celor
străine, destinate fiecărui segment din cadrul sectorului agroalimentar şi volumul investiţiilor în
întreprinderile mixte în scopul redresării sectorului investigat.

122
 BARBAROSH Nadejda. Efficiency of investments into agrarian and food
business of Republic Moldova
The dissertation of Doctor of Economics. Kishinev, 2005. Pages 105, tables 8, figures 18,
the bibliography of 118 names.

Key terms: Financial investments, Real investments, The direct foreign investments,
Specific investments, Economic efficiency of investments, Investment risk.

THE SUMMARY

Dissertation work is devoted to questions of the theory and practice of efficiency of

investment process in agrarian and food business of Republic Moldova.
The agrarian and food sector is necessary for national economy though it collides with set of
problems: a low level of financing of economic agents; insufficient use of the modern equipment
and intensive technologies, and others. Constant investments of investments are necessary for the
decision of these important problems of agrarian and food sector.
In work necessity and the importance of an investment of investments for successful
development of business in agrarian and food sector of Republic Moldova are given reason; it is
analysed the given process; and, also the basic problems with which investors are revealed collide,
and the basic ways of their decision are offered.
As a result of scientific researches calculation of the basic parameters of economic
efficiency of an investment of investments into agrarian and food sector of Republic Moldova per
1995-2005 is executed and the statistical estimation of influence of investment process on gross
national product in this sector is carried out. The special attention in work is given to ordering of
investment risks, characteristic for agrarian and food sector. Thus mechanisms of their prevention
or decrease are offered and given reason.
In dissertation work the basic parameters quantitative and quality standard of investment
process are certain. Thus methods and technics of calculation of economic efficiency of investment
in agrarian and food sector are offered; statistical processing of the received results in view of
features in this sphere of activity is executed.
Necessity of the further increase in an investment of investments into agrarian and food sector with
the instruction of sources of financing and ways of their application is given reason. With the
purpose of the further development of agrarian and food sector of Moldova the necessary share of
use of investments in its structure, including foreign is established, for each kind of activity and
their volumes are certain.

123
 БАРБАРОШ Н. М. Эффективность инвестиций в
агропродовольственном бизнесе Республики Молдова
Диссертация доктора экономических наук. Кишинев, 2005. Страниц 105, таблиц 8,
рисунков 18, библиография 118 названий.

Ключевые термины: финансовые инвестиции, реальные инвестиции, прямые

иностранные инвестиции, специфические инвестиции, экономическая эффективность
инвестиций, инвестиционный риск.

АННОТАЦИЯ

Диссертационная работа посвящена вопросам теории и практики эффективности

инвестиционного процесса в агропродовольственном бизнесе Республики Молдова.
Агропродовольственный сектор РМ, имеющий жизненно важное значение для
национальной экономики, сталкивается сегодня со множеством проблем: низким уровнем
финансирования экономических агентов; недостаточным использованием современного
оборудования и интенсивных технологий и т.д. Для решения этих важных проблем
агропродовольственного сектора необходимы постоянные финансовые инвестиции.
В работе аргументированы необходимость и значимость вложения инвестиций для
успешного развития бизнеса в агропродовольственном секторе Республики Молдова,
выполнен анализ данного процесса, а также выявлены основные проблемы с которыми
сталкиваются инвесторы, предложены основные пути их решения.
На основе научных исследований выполнен расчет основных показателей
экономической эффективности финансовых инвестиций в агропродовольственный сектор
Республики Молдова в 1995-2005 гг. и осуществлена статистическая оценка влияния
инвестиционного процесса на ВВП в этом секторе. Особое внимание в работе уделено
систематизации инвестиционных рисков, характерных для агропродовольственного сектора.
При этом предложены и аргументированы механизмы их предотвращения или снижения.
В диссертационной работе определены основные показатели количественной и
качественной оценки инвестиционного процесса. При этом предложены методы и техника
расчета экономической эффективности инвестирования в агропродовольственном секторе;
выполнена статистическая обработка полученных результатов с учетом имеющихся
особенностей в этой области деятельности.
Аргументирована необходимость дальнейшего увеличения финансовых инвестиций в
агропродовольственный сектор с указанием источников финансирования и способов их
применения. С целью дальнейшего развития агропродовольственного сектора Молдовы
установлена необходимая доля использования инвестиций в его составе, в том числе
иностранных, для каждого вида деятельности и определены их объемы.

124
 LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ

BC – Banca Comercială;
BERD – Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare;
BIRD - Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;
BNM – Banca Naţională a Moldovei;
CFR - Corporaţia de Finanţare Rurală;
CNFA – Corporaţia non-profit The Citizens Network for Foreign Affairs;
CSI – Comunitatea Statelor Independente;
ECE – Europa Centrală şi de Est;
IARW - The international association of warehouses-refrigerators;
ISD – Investiţii Străine Directe;
PDBA - Proiectul de Dezvoltare a Business-ului Agricol;
PAFP – Programul de Asistenţă a Fermierilor Privaţi;
PIB – Produsul Intern Brut;
PTŞ – Progresul tehnico-ştiinţific;
RISP - Proiectul de Servicii şi Investiţii Rurale;
RM – Republica Moldova;
SA – Societatea pe acţiuni;
SKR – The Second Kennedy Round;
SRL – Societate cu răspundere limitată;
SUA – Statele Unite ale Americii;
UE – Uniunea Europeană;
UM - unitate de măsură;
USAID - Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internaţională;
USD – Dolarul Statelor Unite ale Americii;
WFLO - The world organization of logistics in the field of the foodstuffs;
WNISEF - Western NIS Enterprise Fund.

125