UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS G A L A T I

ELEMENTE DE DREPT CIVIL

CONF. UNIV. DR. IOAN APOSTU,

JUDECATOR INSPECTOR LA CURTEA DE APEL GALATI

CUVANT INAINTE

Elemente de drept civil este o sinteza de prelegeri din materia atat de vasta si interesanta a dreptului civil. Faptul ca la unele facultati aceasta disciplina este predata pe durata unui singur an de studiu, ne-a determinat ca in abordarea principalelor institutii sa procedam la o selectie ce cu greu s-ar putea numi acoperitoare pentru ceea ce este mai important de cunoscut. Am ales asadar in cuprinsul lucrarii noastre acele institutii fara de care intelegerea minima a dreptului civil nu este posibila, precum raportul juridic civil, actul juridic civil, subiectele de drept civil, patrimoniul etc. In tratarea fiecarui subiect, bineinteles ca am ales doar acele elemente esentiale care-i configureaza identitatea, omitand chestiunile de amanunt sau pe cele care ar impune un studiu complet al dreptului civil, asa cum impune programa predarii lui la facultatile de drept. Studiul integral al tuturor institutiilor tratate in prezenta lucrare si a celor despre care doar am amintit, poate fi complinit prin parcurgerea unei bibliografii selective de cursuri si tratate de drept civil, indicate de noi atat in trimiterile de subsol cat si in conotatiile bibliografice finale. Intrucat lucrarea de fata se adreseaza doar celor ce doresc sa-si faca o imagine generala despre dreptul civil, ea este utila atat studentilor de la facultatile ce au ca disciplina auxiliara dreptul civil, cat si cititorului dornic de o utila informare asupra chestiunilor de ansamblu ale dreptului civil. Inchei aceste sumare precizari cu indemnul spre studiu adresat de ilustrii dascali ai scolii romanesti de drept civil, C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu si Al. Baicoianu: Dreptul este o stiinta pentru studentul care il invata, pentru profesorul care il explica, pentru legiuitorul care trebuie mai intai sa cunoasca nevoile sociale si principiile juridice inainte de a concretiza propriile sale principii in legi, si chiar pentru judecatorul sau avocatul care nu-si poate indeplini misiunea decat daca poseda cunoasterea regulilor juridice si a principiilor continute in legi!

Autorul
2

LISTA DE ABREVIERI

alin. = alineatul art. = articolul C. civ. = Codul civil CD. = Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anii... C. Ap. = Curtea de Apel C. proc. civ.= Cod procedura civila C.S.J. = Curtea Suprema de Justitie ed. = editia Ed. = editura etc. = et caetera idem. = acelasi (autor, volum etc.) nr. = numar L.P. = Legalitatea Populara op. cit. = opera citata O. G. = Ordonanta Guvernului p. = pagina pct. = punctul prev. = prevazuta R.R.D. = Revista Romana de Drept reg. = regiunii s. n. = sublinierea noastra s. = sectia Col. civ. = Colegiul civil T.M.B. = Tribunalul Municipiului Bucuresti T.S. = Tribunalul Suprem

CAPITOLUL I NOTIUNI GENERALE1

Sectiunea 1.1. Dreptul civil, ramura a dreptului privat

Prezentarea cat mai larga a dreptului, ca totalitate a normelor juridice, i-a preocupat din cele mai vechi timpuri pe juristi si autoritatile publice, interes ce se poarta atat cu privire la studierea dreptului, cat si la aplicarea lui. Cei care au acordat cea mai mare importanta diviziunii dreptului au fost romanii. In pofida criticilor aduse diviziunii dreptului. in public si privat, aceasta clasificare este utilizata si astazi de cea mai mare parte a scolii si doctrinei juridice, satisfacand in egala masura atat scopul practic, cat si pe cel didactic. Datorita dezvoltarii deosebite a tehnicii, stiintei, comertului, sistemelor de comunicatii informationale si de plati, ramurile de drept care faceau parte pana nu de mult din grupa dreptului public sau din grupa dreptului privat s-au inmultit sau li s-au alaturat altele noi, care nu se mai poate spune in modul cel mai riguros ca fac parte numai din una dintre cele doua diviziuni. Ceea ce isi propune sa cerceteze aceasta disciplina, este studiul stiintei dreptului civil, adica studiul acelei ramuri a stiintei juridice care are ca obiect de studiu raportul juridic civil, privit nu izolat, ci in contextul raporturilor sociale in care el se integreaza. Dupa cum s-a aratat si in literatura de specialitate2, stiinta dreptului civil nu se poate margini la o simpla exegeza de texte, ci are menirea sa examineze aceste
1

Pentru dezvoltri a se vedea pe larg, Adam Popescu, Teoria dreptului, Ed. Funda Romnia de Mine, iei Bucureti, 1996, p. 112 - 123.

texte pornind de la izvoarele lor sociale, sa descifreze ceea ce este specific influentei active pe care legislatia o exercita asupra relatiilor sociale reglementate si sa desprinda in perspectiva caile de perfectionare a reglementarilor date.3 De aceea, in cele ce urmeaza nu ne vom rezuma numai la prezentarea legislatiei existente, ci vom cauta ca in explicarea institutiilor juridice cercetate sa avem in vedere, pe langa aspectul juridic, si aspectul social economic. Neputand intra totusi in studiul amanuntit al acestor discipline, ne vom multumi sa trasam liniile generale, sa evidentiem principiile si categoriile de baza ale acestei ramuri de drept. in consecinta, ne vom ocupa succesiv de caracterizarea generala a dreptului civil, raportul juridic civil, actul juridic civil, persoana fizica si cea juridica, patrimoniul, proprietatea, obligatiile civile, si principiile succesiunilor.

Sectiunea 1.2. Notiunea, definitia si obiectul dreptului civil.

Diviziunea dreptului pe ramuri dupa criteriile evocate mai sus nu ii diminueaza unitatea ca una dintre trasaturile esentiale ale dreptului. Constituirea unor ramuri distincte de drept este rezultatul unui proces dinamic ce reflecta pe planul suprastructurii juridice, necesitatile obiective dintr-o anumita perioada. Aceasta nu are in nici un caz semnificatia unei departajari artificiale, de natura sa creeze compartimente izolate de relatii sociale, relgmentate de normele juridice dintr-o anumita ramura de drept. Dimpotriva, individualizarea unor ramuri de drept se face in conditiile pastrarii unei legaturi ce confera unitate sistemului de drept in ansamblul sau, a unor interferente evidente, mai cu seama in cadrul unor institutii juridice complexe, interferente ce nu exclud, ci presupun o anumita autonomie a ramurilor, incadrate insa intr-un sistem perfect inchegat si unitar de drept4.
2

Constantin Sttescu, Dreptul civil - Persoana fizic, Persoana juridic. Drepturile reale, E. D. P. Bucureti, 1970, p. 5.

Pentru detalieri, vezi V. Daghie i I. Apostu, Elemente de drept public i privat, Ed. Naional, Bucureti 1998 p. 101 (citat n continuare Elemente de drept) 4 A se vedea pentru dezvoltri Stanciu Crpenaru, Paul Cosmovici Tratat de drept civil, Partea ge-

Desi in lucrarile de specialitate au fost formulate multe definitii ale dreptului civil ne oprim la definirea dreptului civil roman ca fiind acea ramura care reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice, aflate pe pozitii de egalitate juridica5. Conciziunea definitiei impune unele succinte referiri la elementele acesteia: Mai intai, continutul dreptului civil il formeaza totalitatea normelor de drept civil, care sunt cuprinse in izvoarele dreptului civil, anume Codul civil si alte acte normative. Totalitatea normelor de drept civil este ordonata in institutiile dreptului civil, adica grupe de norme de drept civil care reglementeaza subdiviziuni ale

obiectului dreptului civil , cum ar fi: raportul juridic civil, actul juridic civil, prescriptia extinctiva, subiectele dreptului civil, drepturile reale principale, obligatiile civile in general, contractele civile speciale, dreptul de proprietate individuala, succesiunile s.a. Obiectul dreptului civil este format din raporturile patrimoniale si raporturi nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice. Ansamblul relatiilor sociale care formeaza obiectul dreptului civil este compus deci din doua mari categorii: raporturile patrimoniale si cele personale nepatrimoniale. Raportul patrimonial este acela al carui continut poate fi evaluat in bani pe cand cel nepatrimonial nu poate fi astfel evaluat. Spre exemplu, vom fi in prezenta unui raport patrimonial in cazul acelui raport ce are in continut dreptul de

proprietate, iar in cel de al doilea caz exemplificam raportul ce are in continutul sau dreptul la nume, la domiciliu, la sediu, s.a.m.d. Este important de retinut faptul ca dreptul civil nu reglementeaza toate raporturile patrimoniale si nepatrimoniale din societate, deoarece si alte ramuri de drept au obiect de reglementare raporturi patrimoniale si nepatrimoniale, asa cum

neral, vol. I., Ed. Academiei, Bucureti, 1989, p. 22-24 Gh. Beleiu, Drept civil romn, Casa de editur i pres ansa SRL Bucureti, p. 25

sunt de pilda dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul muncii si securitatii sociale, dreptul financiar etc.

CAPITOLUL II. PARTEA GENERALA A DREPTULUI CIVIL Sectiunea 2.1. Raportul juridic civil
Definitie. Caracteristic raportului juridic - fiind relatia sociala reglementata de norma juridica6, raportul juridic civil este relatia sociala cu caracter patrimonial sau personal nepatrimonial reglementata de norma de drept civil7. Din aceasta definitie rezulta mai intai faptul ca raportul juridic civil este o relatie sociala, deoarece se stabileste intre oameni, fie individual (ca persoane fizice), fie in colectivitati de persoane fizice asa cum sunt persoanele juridice. Mai apoi pentru a intra in sfera raportului juridic civil, relatia sociala trebuie sa fie reglementata de o norma de drept civil,8 care ii confera in acest fel haina juridica. Dar, fiind reglementata prin norma de drept civil, relatia sociala nu-si pierde calitatea sa primordiala - aceea de a fi un raport social - adica o legatura intre oameni. Structural raportul juridic civil este alcatuit din trei elemente constitutive: a) subiectele sau partile intre care se statorniceste raportul juridic civil, adica persoanele fizice si persoanele juridice;
6

A se vedea I. Ceterchi i M. Luburici, Teoria general a statului i dreptului. T.U.B., 1993, p. 35 Gh. Bobo, Teoria general a statului i dreptului, E.D.P. Bucureti, 1983, p. 207; N. Popa, Teoria general a dreptului, Ed. Actami Bucureti 1994, p. 277; V. Daghie i I. Apostu, op. cit. Elemente de drept p.103 7 Cu privire la alte defini a se vedea A. Ionacu, Drept civil, Partea general (citat n continuare Drept civil) ii, E.D.P., 1963 , p. 32 i Tratat de drept civil, Partea general, (citat n continuare Tratat ... ), Ed. Academiei, Bucureti, 1967, p. 155; Gh. Beleiu, op. cit. p. 61
8

ntr-adevr, sunt raporturi juridice numai acele rela sociale pe care norma de drept le reglementeaz (n al terii i meni, crora legea le cunoate posibilitatea de a produce efecte juridice i le asigur executarea prin for de con a strngere a statului)

b) continutul care este constituit din drepturile si obligatiile partilor care participa la raportul juridic civil; c) obiectul, adica actiunile si inactiunile pe care le vizeaza drepturile si obligatiile partilor.

2.1.1. Subiectele raportului juridic civil9 Raportul juridic civil fiind un raport social, adica stabilit intre oameni, subiectele sale nu pot fi decat fiintele umane, privite fie in mod individual, in calitate de persoane fizice, fie grupate in anumite colective, in postura de persoane juridice. Cum subiectele sau partile raportului juridic civil sunt purtatoarele drepturilor si obligatiilor care constituie continutul acestui raport, este posibila definirea subiectele raportului juridic civil ca fiind persoanele care au calitatea de a fi titularele drepturilor si obligatiile civile. De regula, raportul juridic civil se stabileste intre doua persoane: cea care este titulara drepturilor civile se numeste subiect activ, iar persoana care si-a asumat obligatiile civile se numste subiect pasiv. Subliniem ca in raporturile juridice civile nascute din contractele bilaterale sau sinalagmatice10, drepturile subiective sunt insotite de obligatiile corelative,

motiv pentru care in asemenea raporturi de drept fiecare parte are atat calitatea de subiect activ, cat si calitatea de subiect pasiv. Asa cum am precizat de la bun inceput, oamenii pot participa la raporturile juridice civile atat individual cat si ca subiecte colective, in calitate de persoane juridice. Prin persoana juridica se intelege un colectiv de oameni care, avand o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop in

10

A se vedea pe larg Stanciu Crpenaru i Paul Cosmovici, op. cit., p. 57 i urmtoarele Cu privire la clasificarea contractelor civile vezi infra Capitolul IV subseciunea 4.2.2.

acord cu interesele obstesti, dobandeste potrivit legii, calitatea de subiect distinct de drept.11 Din aceasta definitie rezulta ca trei conditii fundamentale trebuie sa indeplineasca un colectiv de oameni pentru a alcatui o persoana juridica: a) o organizare de sine statatoare, care sa exprime unitatea acestui colectiv, detasat de individualizarea fiecarui membru al lui, cu o functionalitate organizatorica bine stabilita prin: structura interna, organele de conducere, modul de infiintare si modul de incetare; b) un patrimoniu propriu, care sa fie distinct de alte patrimonii atat ale persoanelor juridice, cat si ale persoanelor fizice membre ale colectivului alcatuitor, fiind indiferenta natura drepturilor patrimoniale in temeiul carora sunt stapanite bunurile aflate in patrimoniu: drept de proprietate, drept de administratie directa, drept real de folosinta, etc. Important este ca patrimoniul distinct sa-i dea posibilitatea persoanei juridice sa participe in nume propriu la raporturile juridice si sa-si angajeze raspunderea proprie; c) un anumit scop in acord cu interesele publice, care explica utilitatea si ratiunea existentei persoanei juridice, precum si necesitatea satisfacerii intereselor personale in acord cu cele publice. De altfel, scopul crearii persoanei juridice este avut in vedere si la dimensionarea capacitatii de folosinta.

2.1.2. Continutul raportului juridic civil

Notiune. Continutul raportului juridic civil poate fi definit ca fiind totalitatea drepturilor civile si a obligatiilor pe care le au partile in acest raport. Drepturile si obligatiile civile ce apartin subiectelor raportului juridic se afla intr-o relatie de interdependenta, intrucat drepturilor subiectului activ le corespund obligatiile
Pentru alte defini a se vedea A. Ionacu, Drept civil, op. cit., p. 159; Yolanda Eminescu .a. Subiectele ii, colective de drept n Romnia, Ed. Academiei, Bucureti, 1980, p. 39; M. Costin, Marile instituii ale dreptului civil romn, vol. II, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1984, p. 13;
11

corelative ale subiectului pasiv si invers, obligatiilor subiectului pasiv le corespund drepturile subiectului activ. De asemenea, continutului dreptului subiectiv ii corespunde un continut al obligatiei, dupa cum continutului obligatiei ii corespunde un continut al dreptului subiectiv. Interdependenta corelativa a continutului drepturilor si al obligatiilor caracterizeaza toate raporturile de drept civil, indiferent ca este vorba de un raport real sau de un raport obligational. insa dimensiunile continutului drepturilor si obligatiilor variaza in functie de natura raportului de drept civil. Astfel, raportul juridic real este intotdeauna un raport simplu, intrucat subiectul activ are in principiu numai drepturi, iar subiectul pasiv, care este nedeterminat, are numai obligatia negativa de a nu stanjeni exercitiul acestor drepturi (ca de pilda, in raportul de proprietate, subiectul activ, proprietarul, are dreptul de a poseda, folosi si dispune de bun, in vreme ce toate celelalte subiecte pasive, nedeterminate, au obligatia negativa sa nu faca nimic de natura sa lezeze dreptul proprietarului). Raportul obligational poate fi insa si unul complex, atunci cand ambele subiecte au atat drepturi, cat si obligatii ( de pilda in raportul de vanzare-cumparare, dreptului vanzatorului de a obtine pretul lucrului vandut ii corespunde obligatia cumparatorului de a-i plati pretul, iar obligatiilor vanzatorului de a transmite proprietatea si de a preda si garanta lucrul vandut le corespund drepturile cumparatorului de a i se face transferul proprietatii si de a i se preda si garanta bunul cumparat). Asa cum am precizat de plano continutul raportului juridic civil este dat de drepturile subiective pe care le au si de obligatiile obligatiile pe care si le asuma partile participante. Ce sunt insa drepturile subiective si ce inseamna obligatiile civile? Dreptul subiectiv civil poate fi definit ca fiind posibilitatea juridica a titularului unui drept sa desfasoare, in limitele legii, o anumita conduita in virtutea careia poate pretinde persoanei obligate sa aiba o comportare corespunzatoare, ce poate fi impusa, in caz de necesitate prin forta coercitiva a statului.
10

Definitia dreptului subiectiv civil ne ingaduie sa-i desprindem caracteristicile, care sunt: a) confera titularului dreptului posibilitatea juridica de a desfasura o anumita conduita, dar numai in limitele legii; b) conduitei titularului dreptului ii corespunde corelativ o comportare corespunzatoare din partea subiectului pasiv; c) conduita subiectului activ si comportarea corespunzatoare a subiectului pasiv se desfasoara intr-un anumit cadru juridic, care nu este altceva decat raportul social reglementat de norma de drept, adica raportul juridic; d) ofera titularului dreptului putinta de a pretinde subiectului pasiv sa aiba o comportare corespunzatoare, deci sa-si indeplineasca obligatia; e) in caz de opunere, confera titularului dreptului posibilitatea de a recurge la forta coercitiva a statului; f) dreptul subiectiv ia fiinta la data nasterii raportului juridic, chiar daca titularul sau inca nu-l exercita, intrucat el se defineste ca fiind posibilitatea juridica a unei conduite, pe cand exercitiul dreptului este posibilitatea concretizata in savarsirea unor acte. Obligatia civila. in dreptul civil, termenul de obligatie este intrebuintat intrun triplu sens: in sens larg, pentru a configura raportul juridic de obligatie; in sens restrans, pentru a desemna obligatia subiectului pasiv si in sens de inscris constatator al unei obligatii12. in sfera continutului raportului juridic civil ne intereseaza termenul de obligatie in sens restrans, adica de obligatie a debitorului, corelativa dreptului subiectiv. Obligatia civila poate fi definita ca fiind indatorirea subiectului pasiv al unui raport juridic de a avea o anumita conduita, pretinsa de subiectul activ, adica de a da, de a face sau a nu face, conduita care poate fi impusa, in caz de necesitate, prin forta coercitiva a statului. Definitia obligatiei civile ne ofera prilejul sa-i desprindem caracteristicile, care sunt: a) consta intr-o indatorire si intr-o posibilitate juridica, in antiteza cu caracteristica dreptului subiectiv al subiectului activ; b) indatorirea subiectului

pasiv rezida intr-o conduita pretinsa subiectului activ; c) conduita subiectului pasiv se caracterizeaza printr-o prestatie pozitiva (de a da, de a face) sau o abstentiune (a
11

nu face); d) daca subiectul pasiv nu-si indeplineste de buna voie obligatia, subiectul activ poate recurge la forta coercitiva a statului.

2.1.3. Obiectul raportului juridic civil

Prin obiect al raportului juridic civil se intelege actiunea sau abstentiunea la care este indrituit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv, in alti termeni conduita subiectelor acestui raport. De altfel, este firesc ca obiectul acestor raporturi sa fie actiunile sau abstentiunile partilor, atata timp cat raporturile juridice sunt raporturi intre oameni, privitoare la actiunile lor. Facem aceasta subliniere avand in vedere ca problema obiectului raportului juridic civil a format obiect de controversa in literatura de specialitate13. Avand insa in vedere caracterul indeobste patrimonial al obiectului raportului juridic civil care nu poate fi separat de existenta obiectiva a lucrurilor perceptibile ca si bunuri cu valoare economica, se foloseste de regula exprimarea potrivit carei obiectul raportului juridic l-ar constitui un anumit bun. In aceasta acceptiune, bunul este privit ca si un obiect derivat al raportului juridic civil.

Bunurile si clasificarea lor Desi sunt numeroase textele care folosesc cuvantul bun ori cel de de lucru, in legislatia civila nu se gaseste o definitie a bunului. in aceste conditii i-a revenit sarcina doctrinei juridice sa incerce definirea acestei notiuni. Ne raliem definitiei date recent in literatura de specialitate14 si vom spune ca prin bun se intelege o valoare economica ce este utila pentru satifacerea nevoiii materiale ori spirituale a omului si este susceptibila de apropierea sub forma dreptului patrimonial.
12 13

Pentru noiunea i definiia obligaiei civile vezi infra Cap. IV sect. 4.1. Pentru expunerea mai recent, a opiniilor formulate, a se vedea T. Pop n Tratat de drept civil, vol. I, Partea

general, Bucureti, 1989, p. 7.

14

Gh. Beleiu, op. cit p. 87., V. Daghie i I. Apostu op. cit. Elemente de drept p. 107.

12

in practica, doctrina si chiar legislatie15, termenul bunuri este folosit in doua sensuri ori acceptiuni. intr-un prim inteles, termenul bun desemneaza orice lucru cu privire la care pot exista drepturi si obligatii patrimoniale stricto senso. intr-un al doilea inteles lato senso termenul bun desemneaza orice element al activului patrimonial al unei persoane; cu alte cuvinte bunul - in sens larg - se refera nu numai la lucruri, ci si la drepturile privitoare la acele lucruri. Codul civil foloseste termenul bun in ambele intelesuri. El foloseste, de pilda, termenul bun in primul dintre cele doua intelesuri, in art. 479 care prevede ca poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinta, sau numai servitute. in al doilea inteles, termenul bun este folosit de Codul civil in art. 475 potrivit caruia oricine poate dispune liber de bunurile care sunt ale lui, cu modificarile stabilite de legi. E un inteles pe care il regasim, de altfel, si in art. 46216 si in art. 47117. O alta notiune, des folosita in dreptul civil si in stransa legatura cu cea de bunuri, este aceea de patrimoniu. Prin patrimoniu se intelege totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale care apartin unei persoane fizice ori juridice18. Dupa cum se poate observa, intre bun si patrimoniu, exista corelatia de tipul parte-intreg. Bunul poate fi privit asadar atat inidividual, ut singuli, cat si ca element activ al patrimoniului. Rezulta, din cele de mai sus, ca termenii bunuri si patrimoniu au in dreptul civil un sens tehnic-juridic, specific, iar nu cel din vorbirea obisnuita (cand se desemneaza si valoari spirituale prin acesti termeni).
15

Pentru alte defini a se vedea T. Ionacu, Tratat, op. cit., p. 209; G. Luescu, Teoria general a drepturilor ii reale, Bucureti, 1947, p. 81-82; J. Mazeaud, Lecon de droit civil, Ed. Montchrestien, Paris, 1959, p.207; M. Planiol et G. Ripert, Trait pratique de droit civil francais, Paris 1926, p. 57; J. Carbonier, Droit civil, Paris, 1956, p. 51. 16 Art. 462 C. civ. Prevede c bunurile sunt imobile sau prin natura lor sau prin destinaia lor, sau prin obiectul la care ele se aplic 17 Art. 471 C. civ. Prevede c sunt imobile prin obiectul la cre se aplic: uzufructul lucrurilor mobile, servituile, aciunile care tind a revendica un imobil 18 Cu privire la noiunea i funciile patrimoniului, vezi infra Cap. III Sec.3.1.

13

Clasificarile mai importante ale bunurilor in dreptul civil roman sunt facute dupa mai multe criterii, dupa cum urmeaza19; 1. in functie de natura lor si de calificarea data de lege, bunurile se impart in mobile si imobile. La randul lor, bunurile mobile (miscatoare) sunt evidentiate in trei categorii si anume: - mobile prin natura lor20; - mobile prin determinarea legii21; - mobile prin anticipatie22; Categoriile de bunuri imobile sunt urmatoarele: - imobile prin destinatia lor23; - imobile prin obiectul la care se aplica24; - imobile prin destinatia lor25; 2. Dupa regimul circulatiei lor juridice, distingem intre bunuri care se afla in circuitul juridic civil si bunuri scoase din circuitul civil. Din prima caegorie (care constituie regula) fac parte bunurile care sunt dobandite ori instrainate printr-un act juridic, pe cand din cea de a doua fac parte acele bunuri numite inalienabile, neputand face obiectul unui asemenea act26.
Gh. Beleiu, op. cit., p. 88-94. V. Daghie i I. Apost, op. cit. Elemente de drept p.108 n definirea legal con inut de art. 473 C. civ.: Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, att cele care se mic de sine precum sunt animalele, precum i cele care nu se pot strmuta din loc dect printr-o putere strin, precum lucrurile nensufleite 21 Acestea sunt precizate de art. 474 C. civ. astfel: Sunt mobile prin determinarea legii obligaiile i aciunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare(adic bunuri mobile prin natura lor),aciunile sau interesele prin companii de finanare, de comer sau de industrie, chiar i cnd capitalul acestor companii const n imobile. 22 Codul civil nu prevede aceast categorie de bunuri mobile; n doctrin, ns, se admite c mobilele prin anticipa ie sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care pr unui act juridic le consider ca mobile n ile considerarea a ceea ce vor deveni; sunt asemenea bunuri fructele i recoltele neculese nc, dar nstrinate prin act juridic cu anticipa ie. 23 Aceast categorie de imobile este precizat n art. 462, 464 i 465 alin. 1 din Codul civil; art. 463 prevede c Fondurile de pmnd i cldirile sunt imobile prin natura lor; potrivit art. 464: Morile devnt, sau de ap, aezate pe stlpi, sunt imobile prin natura lor; alin. 1 al art. 465 prevede: Recoltele care nc se in de rdcini, i fructele
20 19

de pe arbori, neculese nc, sunt asemenea imobile. 24 Potrivit art. 471 C. civ.: Sunt imobile prin obiectul la care se aplic: uzufructul lucrurilor mobile, servituile, aciunile care tind a revendica un imobil. 25 Acestea sunt enumerate n art. 468-479 din Codul civil; astfel, art. 468 prevede: Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinaie. 26 Un asemenea bun este teritoriul Romniei (art. 3(1) din Constitu O aplica mai recent, a acestei clarificri se ie). ie, gsete n Legea fondului funciar, nr. 18/1991. Bunoar, potrivit art. 5 alin. 2: Terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil, dac prin lege nu se prevede altfel, iar potrivit art. 45: Terenurile

14

3. Dupa modul in care sunt determinate deosebim intre bunuri individual determinate (res certa) si bunuri determinate generic (res genera). Sunt individual determinate acele bunuri care, potrivit naturii lor sau vointei exprimate in act juridic se individualizeaza prin insusiri proprii, specifice. Prin excelenta, sunt individual determinate acele bunuri care sunt unicate. Sunt determinate generic acele bunuri care se individualizeaza prin insusirile speciei ori categoriei din care fac parte. Individualizarea se face prin cantarire, masurare, numarare, etc. 4. O alta clasificare este facuta dupa cum pot fi sau nu inlocuite in executarea unei obligatii civile, distingandu-se intre bunurile fungibile si cele nefungibile. Este fungibil acel bun care, in executarea unei obligatii, poate fi inlocuit cu un altul, plata fiind perfect valabila. Sunt astfel de bunuri banii, titlurile de valoare si indeobste bunurile generice. Este nefungibil acel bun care nu poate fi inlocuit cu altul in executarea unei obligatii. Au aceasta caracteristica, tablourile de valoare, sculpturile si in general bunurile individual determinate. Caracterul fungibil ori nefungibil al unui bun este dat atat de natura bunului, cat si prin vointa partilor unui act juridic civil. Ca regula, bunurile individual determinate sunt nefungibile, iar cele determinate generic sunt fungibile. 5. Dupa cum folosirea lor implica ori nu consumarea lor materiala sau juridica, distingem bunurile in comsumptibile si necomsumptibile. Este comsumptibil acel bun care nu poate fi folosit fara ca prima lui intrebuintare sa nu implice consumarea ireversibila a substantei lui. Au o asemenea insusire, sub titlu de exemplu, alimentele, combustibilul sau banii.

proprietate privat, indiferent de titularul lor, sunt i rmn n circuitul civil. Ele pot fi dobndite i nstrinate prin oricare dintre modurile stabilite de legislaia civil, cu respectarea dispoziiilor din prezenta lege. O dispozi ie asemntoare este cuprins n art. 135 din Constitu ie.

15

Este necomsumptibil bunul care ori de cate ori ar fi folosit el nu-si cunsuma substanta nici material si nici. Din aceasta categorie, fac parte terenurile, cladirile, hainele, autoturismele etc. 6. Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, bunurile se impart in frugifere si nefrugifere. Este frugifer acel bun care poate produce periodic, fara consumarea substantei sale, alte bunuri ori produse numite fructe. Este nefrugifer bunul care nu are insusirea de a da nastere, periodic, la produse fara consumarea substantei sale. Art. 483 C. civ. distinge trei categorii de fructe si anume: fructe naturale sau industriale ale pamantului, fructele civile si sporul animalelor (prasila)27. 7. Dupa cum pot fi ori nu impartite fara sa-si schimbe destinatia lor, bunurile se impart in divizibile si indivizibile. Este divizibil acel bun care poate fi impartit fara sa-si schimbe prin aceasta, destinatia sa economica. Este indivizibil acel bun care nu poate fi impartit, fara a nu-si schimba prin aceasta destinatia sa economica. De exemplu, o bucata de stofa poate fi impartita, fiind bun divizibil, pe cand o haina, desi este confectionata tot din stofa nu poate fi impartita intre doua sau mai multe persoane fara sa-si piarda identitatea. 8. Dupa corelatia dintre ele, bunurile pot fi principale si accesorii. Este principal acel bun care poate fi folosit independent, fara a servi la intrebuintarea altui bun dar la folosirea caruia servesc alte lucruri accesorii. Este accesoriu bunul care este destinat sa serveasca la intrebuintarea unui alt bun de care este legat prin destinatia sa economica28
27

Potrivit art. 522 C. civ.: Fructele naturale sunt acelea ce pmntul produce de la sine: producia i prsila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobndesc prin cultur, iar potrivit art. 523: Fructele civile sunt chiriile caselor, dobnzile sumelor exigibile, venitul rentelor: arendele intr n casa fructelor civile.

Ca bunuri accesorii pot fi men ionate: cureaua pentru ceas, antena pentru televizor, husa pentru autoturism, be ele pentru sky, cutia pentru vioar. Aceast clasificare este important juridic, n executarea obliga iilor civile; cnd se

28

16

9. Dupa modul lor de percepere, bunurile se impart incorporale.

in corporale si

Este corporal acel bun care are o existenta materiala, fiind usor perceptibil simurilor omului. Este incorporal valoarea economica ce are o existnta ideala, abstracta, putand fi perceputa cu ochii mintii. Drepturile patrimoniale sunt asemenea bunuri. 10. Bunurile mai pot fi impartite in sesizabile si insesizabile, dupa cum sunt sau nu supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor29.

Sectiunea 2.2. Actul juridic civil

2.2.1.Notiune, definitie si clasificare Expresia act juridic se intrebuinteaza atat in doctrina, practica si chiar in legislatie in doua sensuri cu valori diferite. intr-un prim sens se desemneaza manifestarea de vointa cu intentia de a produce efecte juridice civile30, iar intr-un alt sens este desemnat chiar inscrisul constatator al acestei manifestari de vointa31. Desi in literatura de specialitate se propun mai multe definitii ale actului juridic civil, ne oprim la definitia potrivit careia32 actul juridic civil este o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a naste, modifica sau stinge un raport juridic concret. Conceptul de act juridic este un concept general, obtinut printr-un proces de abstractizare si generalizare a caracterelor comune diferitelor acte pe care le subsumeaza. Fata de marea varietate a actelor juridice pe care le cuprinde, este
datoreaz un bun, debitorul trebuie s predea att bunul principal, ct i pe cel accesoriu (n lips de stipula ie contrarie expres), cci, accesorium sequitur principale. 29 Pentru dezvoltri a se vedea Gh. Beleiu op. cit., p. 95-95, unde se fac i alte propuneri de clasificare a bunurilor potrivit unor alte criterii, valorificndu-se i nout din legisla intervenit dup decembrie 1989. ile ia
30

Pentru acest sens se utilizeaz i formula negotium juris sau cuvntul negotium (cu semnifica de opera ia iune juridic). 31 Pentru acest al doilea n eles se folosete i formula instrumentum probationis sau mai simplu probationem 32 A se vedea, Gh. Beleiu, op. cit., p. 114.

17

necesar si util ca acest concept sa fie privit si analizat si sub aspectul categoriilor de elemente care, in totalitatea lor ii dau continut. Criteriile in functie de care actele juridice pot fi clasificate sunt destul de numeroase. Principalele criterii de clasificare si categoriile de acte juridice corespunzatoare acestor criterii sunt urmatoarele33: a) dupa numarul partilor, actele juridice se impart in unilaterale si bilaterale sau multilaterale; b) dupa scopul urmarit la incheierea lor, se disting actele cu titlu oneros, de cele cu titlu gratuit; La randul lor, cele cu titlu oneros se subdivid in acte comutative si acte aleatorii; Actele cu titlu gratuit se subdivid la randul lor in liberalitati si acte dezinteresate; c) dupa efectele produse, actele civile sunt: constitutive, translative si declarative; d) dupa importanta lor in raport cu un bun sau un patrimoniu, actele civile sunt: de conservare, de administrare si de dispozitie; e) dupa natura continutului lor, distingem intre acte patrimoniale si nepatrimoniale; f) dupa modul de incheiere, distingem intre acte consensuale, solemne si reale; g) dupa momentul cand isi produc efectele, se deosebesc actele intre vii (inter vivos) si actele pentru cauza de moarte (mortis causa); h) dupa rolul vointei partilor in stabilirea continutului actului, deosebim actele subiective si actele - conditie; i) dupa legatura cu modalitatile (termen, conditie, sarcina), deosebim actele pure si simple si actele afectate de modalitati; j) dupa raportul lor cu cauza, actele sunt cauzale si abstracte;
18

k) dupa modul in care pot fi incheiate, distingem actele strict personale, de actele care pot fi incheiate si prin reprezentare; l) dupa reglementarea lor,deosebim intre actele numite (tipice) si actele nenumite (atipice); m) dupa modul lor de executare, distingem actele cu executare dintr-o data (uno ictu) si actele cu executare succesiva.

2.2.2. Conditiile de validate a actului juridic civil

Pentru validatea unui act juridic civil este necesar sa fie intrunite cumulativ o serie de conditii si anume: A. Capacitatea de a incheia actul juridic civil; B. Consimtamantul valabil al partii care se obliga; C. Un obiect determinat al actului juridic civil; D. Existenta unei cauze licite.

A. CAPACITATEA DE A INCHEIA ACTE JURIDICE CIVILE este o parte a capacitatii de folosinta a persoanei fizice si a persoanei juridice. Sediul materiei se regaseste in principal in art. 948 pct. 1 Cod civil, putand-o defini ca fiind o conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea actelor de drept civil34 De la acest principiu al capacitatii de a incheia acte juridice civile exista exceptii, asupra carora nu ne propunem sa insistam, aratand doar faptul ca acestea trebuie sa fie expres prevazute de lege, asa cum se arata, spre exemplu in art. 950

33 34

Cu privire la explicitarea fiecrei categorii de acte juridice, vezi infra Cap. IV subseciunea 4.2.2. n acest sens, Gh. Beleiu, op. cit., p. 124.

19

Cod civil si art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, dispozitii legale care sunt de stricta interpretare si aplicare35.

B. CONSIMTAMANTUL Prin consimtamant se intelege acea conditie esentiala, de fond si generala, a actului juridic civil care conta in hotararea de a incheia un act juridic civil manifestata in exterior36. Conditiile de valabilitate ale consimtamantului sunt urmatoarele: a) consimtamantul sa provina de la o persoana cu discernamant, conditie care decurge din caracterul constient al actului juridic civil. in ceea ce priveste persoana juridica nu se pun probleme sub acest aspect, deoarece reprezentantul ei legal este intotdeauna o persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu. Cat despre persoanele fizice, acestea au prezumat discernamantul atata timp cat au capacitate deplina de exercitiu. Lipsiti de aceasta capacitate sunt minorii sub varsta de 14 ani si cei pusi sub interdictie judecatoreasca. intre 14 si 18 ani minorul are discernamantul juridic in curs de formare: b) consimamantul trebuie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice37, adica manifestarea de vointa trebuie facuta de autorul ei cu intentia expresa de a se angaja juridiceste, in sensul producerii de efecte juridice. Tocmai din aceste considerente nu se apreciaza a fi indeplinita o asemenea conditie atunci cand autorul a exteriorizat o manifestare de vointa in gluma, din prietenie, sub o conditie pur protestativa din partea celui care se obliga (adica ma oblig daca vreau) potrivt art. 1010 Cod civil. c) consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat, exteriorizare care poate fi facuta printr-o forma expresa sau tacita. Pentru anumite categorii de acte este necesara si
Aceste dispoziiuni se refer la minori, interzii i la cei crora legea le-a prohibit oarecare contracte. Ibidem, p.129 37 Aceast cerin de validitate a consim mntului este desemnat i prin expresia consim mntul s fie emis n stare de angajament juridic - A se vedea T. Ionacu, op. cit. 363.
36 35

20

valabila numai manifestarea expresa a vointei (cum este cazul actelor solemne) pe cand in alte situatii este valabila manifestarea fie expresa fie tacita (de exemplu art. 689 Cod civil care se refera la acceptarea mostenirii expresa sau tacita). Ca modalitate de exteriorizare a consimtamantului, evidentiem forma scrisa, verbala si chiar faptele si gesturile concludente si neechivoce din care se poate deduce

intentia asumarii unui angajament juridic. Tacerea, in principiu, nu are valoare de consimtamant exteriorizat38, daca legea nu prevede expres aceasta. d) consimtamantul sa nu fie alterat prin vicii de consimtamant, conditie negativa impusa de caracterul constient, liber al actului juridic civil. intrucat viciile de consimtamant presupun analiza mai multor aspecte, care necesita o prezentare distincta si detaliata, ne propunem doar sa amintim ca acestea sunt: eroarea39, dolul (viclenia)40, violenta41 si leziunea42.

C. UN OBIECT DETERMINAT AL ACTULUI JURIDIC CIVIL Aceasta conditie de validitate a actului juridic civil a provocat mai multe controverse sub aspectul definirii sale in literatura de specialitate. in opinia majoritara, la care ne raliem si noi, se retine ca obiectul actului juridic civil este insusi obiectul raportului juridic civil nascut din acele acte juridice, adica conduita partilor, respectiv actiunle si inactiunile la care aceste sunt indreptatite ori pe care trebuie sa le indeplineasca. Pentru a fi valabil, obiectul juridic civil trebuie sa indeplineasca la randu-i urmatoarele conditii generale: - sa existe; - sa fie in circuitul civil; - sa fie determinat sau determinabil;
Precizarea este necesar avnd n vedere existen i valoarea principiului qui tacit consentire videtur (cine tace a este de acord). 39 Eroarea const n falsa reprezentare a realitii cu ocazia ncheierii unui act juridic. 40 Dolul const n inducerea n eroare a unei persoane prin ntrebuinarea de mijloace viclene, n scopul de a o determina astfel s ncheie un act juridic. 41 Este acel viciu de consimmn ce const n constrngerea sau ameninarea unei persoane cu un ru injust, de t natur a-i insufla o temere care o determin s ncheie un act juridic pe care, altfel nu l-ar fi ncheiat.
38

21

- sa fie posibil; - sa fie licit si moral. in unele situatii trebuie indeplinite si unele conditii speciale, dar numai pentru anumite acte juridice civile dintre care enumeram: - cel care se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv; - sa existe autorizatia administrativa ceruta de lege; - obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului. Toate aceste conditii de valabilitate sunt prevazute de dispozitiile Codului civil in art. 948 pct. 3, 963, 964, 965. D. EXISTENTA UNEI CAUZE LICITE impreuna cu consimtamantul, cauza formeaza vointa juridica. Ca notiune cauza actului juridic civil consta in scopul urmarit la incheierea unui asemenea act. Cauza este elementul care raspunde la intrebarea: Pentru ce s-a incheiat actul juridic civil. in dreptul nostru civil se admite ca exista doua elemente care compun cauza actului juridic: scopul imediat si scopul mediat. Scopul imediat - cauza proxima - numit si scopul obligatiei este stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile, dupa cum urmeaza: - in contractele sinalagmatice, cauza consimtamantului fiecarei parti consta in reprezentarea, adica prefigurarea mintala a contraprestatiei (o parte se obliga stiind ca si cealalta parte se obliga, la randul ei); - in actele cu titlu gratuit, scopul imediat il reprezinta intentia de a gratifica (animus donandi); - in actele reale scopul imediat il reprezinta prefigurarea remiterii lucrului, bunului;

42

Disproporia vdit dintre prestaiile la care se oblig prile nui act juridic civil. u

22

- in contractele aleatorii, este cauza imediata riscul, adica prefigurarea unei imprejurari viitoare si incerte de care depinde sansa castigului, respectiv riscul pierderii. Dupa cum se poate observa, scopul imediat se caracterizeaza prin aceea ca este un element abstract si invariabil, in cadrul unei anumite categorii de acte juridice civile. Scopul mediat - causa remota - numit si scopul actului juridic, consta in motivul determinant al incheierii unui act juridic civil; acest motiv se refera fie la insusirile unei prestatii, fie la calitatile persoanei. Scopul mediat se caracterizeaza prin aceea ca este concret si variabil de la o categorie la alta de acte juridice civile, si chiar in cadrul aceleiasi categorii de acte de drept civil. Din cuprinsul art. 5 si 996 Cod civil, rezulta ca, pentru a fi valabila, cauza trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele trei conditii: a) sa existe; b) sa fie reala; c) sa fie licita si morala. Pe langa conditiile de valabilitate ale actului juridic civil analizate trebuie mentionat ca actul juridic trebuie sa imbrace o anumita forma. Prin forma actului juridic civil, se intelege acea conditie care consta in modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa facuta cu intentia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret. Ar mai fi de precizat ca aceasta conditie se supune regulii de drept numita principiul consensualismului, care inseamna ca simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta pentru ca actul juridic civil sa ia nastere in mod valabil din punctul de vedere al formei care imbraca manifestarea de vointa facuta in scopul de a produce efecte juridice. Acest principiu nu este

consacrat expres de Codul civil, insa existenta sa este neindoielnica fiind dedusa pe de o parte din continutul dispozitiilor art. 1295 Cod civil (care consacra
23

consensualismul pentru contractul de vanzare-cumparare), iar pe de alta parte, legea consacra expres exceptiile de la acest principiu. In functie de consecintele juridice ale nerespectarii lor conditiile de forma vizeaza: - forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic civil, numita si conditie ad validitatem ori ad solemnitatem a carei nerespectare atrage nulitatea actului juridic; - forma ceruta pentru dovada actului juridic civil, numita si conditie ad probationem a carei nerespectare nu atrage ineficacitatea actului in sine

(negotium), ci imposibilitatea dovedirii lui cu un alt mijloc de proba, deoarece idem est non esse et non probari. - forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti a carei nerespectare se sanctioneaza cu inopozabilitatea (ceea ce inseamna ca terta persoana este in drept sa ignore, sa faca abstractie de actul juridic (negotium) care trebuie adus la cunostinta altor persoane prin indeplinirea formalitatii impusa de lege in acest scop)43. Dupa sursa ori izvorul care cere o anumita forma pentru actul juridic civil, mai putem distinge intre: - forma legala, adica cea impusa de legea civila si - forma voluntara ori conventionala. E. EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL Codul civil in vigoare, necontinand o reglementare generala a actului juridic civil, nu cuprinde nici reglementarea, de principiu, a efectelor acestui act. Cu toate acestea Codul civil cuprinde doua categorii de norme, care dupa sfera lor de aplicare care privesc fie efectele conventiilor sau contractelor in general (969 - 985 Cod civil), fie efectele diferitelor contracte civile pe care le reglementeaza. Mai trebuie adaugat faptul ca reglementari privind efecte ale unor contracte civile se gasesc si in alte acte normative, din categoria izvoarelor dreptului civil.
43

Gh. Beleiu op. cit. p. 146

24

Efectul actului juridic civil consta in rezultatul acestuia. Dupa cum reiese din insasi definitia actului juridic civil, efectul acestuia consta, dupa caz in: nasterea, modificarea, transferarea sau stingerea unui raport juridic civil. Privit sub acest aspect, efectul actului juridic se concretizeaza fie in stabilirea unui raport juridic, fie in modificarea unui asemenea raport, fie in stingerea lui. Se poate observa prin urmare, ca efectele actului juridic civil, nu sunt intotdeauna aceleasi, ele diferind in functie de ceea ce s-a urmarit prin exprimarea vointei partilor ori, partii. Deci, intr-o prima acceptiune, prin efectele actului juridic civil trebuie sa intelegem nasterea, modificarea ori stingerea de raporturi juridice civile concrete. Manifestarea de vointa, care este substanta actului juridic civil, nu este un scop in sine, ci mijlocul juridic pentru realizarea unui tel, determinant. Acest scop nu este altul decat nasterea, modificarea ori stingerea de drepturi si obligatii civile, care formeaza continutul raportului juridic civil. Prin urmare, sub acest al doilea aspect, decurgand din primul prin efectele actului juridic civil intelegem nasterea, modificarea ori stingerea de drepturi si obligatii civile. in concluzie, a stabili efectele actului juridic civil inseamna a determina continutul acestuia. Acceptand teoria potrivit careia actul juridic civil se caracterizeaza (prin prisma efectelor sale) prin obligativitate, irevocabilitate si relativitate, rezulta ca trei sunt principiile care carmuiesc efectele actului juridic civil si anume: - principiul fortei obligatorii, cunoscut si prin adagiul pacta sunt servanda; - principiul irevocabilitatii; - principiul relativitatii, ilustrat de adagiul res inter alios acta, aliis neque nocere, neque, prodesse potest. Principiul fortei obligatorii - pacta sunt servanda. Pornind de la prevederea art. 969 alin. 1 Cod civil - Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, putem defini principiul fortei obligatorii ca fiind acea regula a efectelor actului juridic civil potrivit careia actul juridic legal incheiat se impune autorilor sau autorului actului intocmai ca legea. in alti termeni: actul
25

juridic civil este obligatoriu, iar nu facultativ. Pentru actele bilaterale - contractele principiul fortei obligatorii se exprima si in formula larg raspandita in doctrina, potrivit careia contractul este legea partilor!. Fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic il reprezinta doua cerinte si anume: 1) Necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice generale de actele juridice civile; cuvntului dat. De la principiul pacta sunt servanda exista unele exceptii si anume in cazurile in care efectele actelor nu se produc asa cum au dorit partile la incheierea lor, aceste efecte fiind ori mai restranse44 ori mai intinse45, independent de vointa uneia sau a ambelor parti. 2) imperativul moral al respectarii

Principiul irevocabilitatii actului juridic civil Pentru actele bilaterale (contracte, convetii), acest principiu este consacrat expres in art. 969 alin. 2 Cod civil, in sensul ca ele pot fi revocate prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege Per a contrario, conventiile nu se pot revoca prin consimamantul unilateral al uneia din parti. Putem deci defini principiul irevocabilitatii ca fiind acea regula de drept potrivit careia actului bilateral nu i se poate pune capat prin vointa numai a uneia dintre parti, iar actului unilateral nu i se poate pune capat prin manifestarea de vointa, in sens contrar, din partea autorului sau. Partile pot totusi, prin consimtamantul lor mutual, sa convina la revocarea conventiei lor. Un asemenea caz da expresie principiului libertatii actelor juridice
Drept cazuri de restrngere a for obligatorii men ei ionm ipotezele n care actul juridic nceteaz nainte de termen, datorit dispari unui element al su, precum: - situa prevzut de art. 1552 pct. 3 C.civ.: contractul de mandat iei ia nceteaz prin moartea, interdic insolvabilitatea i falimentul, ori a mandantului ori a mandatarului; - situa ia, ia prevzut de art. 1439 C. civ.: Contractul de loca iune se desfiin eaz cnd lucrul a pierit n total sau s-a fcut netrebnic spre obinuita ntrebuin are (alin. 1). 45 Ca i cazuri de extindere a for obligatorii men ei ionm ipotezele n care: - actul juridic civil este prorogat (prelungit) prin lege; - efectele actului sunt amnate de o cauz ce suspend executarea unui act cu presta succesive ii (intervenind tot o prelungire for at, a efectelor actului). n msura n care s-ar aplica, ar constitui o atingere a principiului, pacta sunt servanda i teoriei impreviziunii (rebus sic standibus), deoarece s-ar ajunge ca efectele actului s fie altele dect cele pe care pr au n ile eles s le stabileasc i care s fie obligatorii pentru ele.
44

26

civile, caci asa cum partile sunt libere sa incheie actul juridic - prin mutuus consensus - tot astfel ele sunt libere sa-i puna capat - prin mutuus dissensus;

Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil - res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest. Consacrarea legala a acestui principiu este data de continutul art. 973 Cod civil potrivit caruia, Conventiile n-au efect decat intre partile contractante46. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil poate fi definit ca regula potrivit careia acesta produce efecte numai fata de autorii sau autorul actului, el neputand sa profite ori sa dauneze altor persoane. Constituie exceptii de la principiul relativitatii, cazurile in care actul juridic civil ar produce efecte si fata de alte persoane decat partile, prin vointa partilor actului. in literatura de specialitate aceste exceptii sunt impartite la randul lor in aparente si reale. Din categoria exceptiilor aparente care numai la prima vedere ar fi in prezenta unei abateri de la relativitate, in realitate efectele subordonandu-se exigentelor principiului, enumeram fara a intra in analiza lor: a)situatia avanzilor cauza (succesorii cu titlu particular, succesorii universali si cei cu titlu universal, creditorii chirografari), b) promisiunea faptei altuia, c) simulatia si d) reprezentarea. Exceptia veritabila (reala) de la relativitate o reprezinta stipulatia pentru

altul, sau contractul in favoarea unei a treia persoane. Stipulatia pentru altul este actul bilateral prin care o parte - stipulantul convine cu cealalta parte - promitentul ca acesta din urma sa efectueze o prestatie

Acest principiu rezult i din art. 969 alin. 1 Cod civil, deoarece acesta are formularea Conveniile legal fcute au putere de lege ntre prile contractante.

46

27

in favoarea unei a treia persoane tertul beneficiar care nu participa la incheierea actului, nici direct, nici prin reprezentare47.

2.2.3. Nulitatea actului juridic civil

Nulitatea este sanctiunea de drept civil, care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate, pentru incheierea sa valabila. Deci, nulitatea este sanctiunea care intervine in cazul in care nu sunt respectate, la incheierea actului juridic civil, conditiile de validitate. Nulitatile actelor juridice civile pot fi clasificate dupa mai multe criterii: a) in functie de natura interesului ocrotit prin dispozitia legala incalcata la incheierea actului juridic civil (un interes general ori unul individual), nulitatea este de doua feluri: absoluta si relativa; b) in functie de intinderea efectelor sale, nulitatea este tot de doua feluri: partiala si totala; c) dupa modul de consacrare legislativa, distingem intre: nulitatea expresa si nulitatea virtuala; acestor nulitati li se mai spune si textuale, respectiv implicite; d) dupa felul conditiei de validitate nerespectata, deosebim intre nulitatile de fond si nulitatile de forma. A. NULITATEA ABSOLUTA SI NULITATEA RELATIVA48 Este absoluta acea nulitate care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea actului juridic, a unei norme care ocroteste un interes general, obstesc.

47

De re inut c dreptul ter ului se nate direct i n puterea conven dintre stipulant i promitent. Doar exerci iei iul dreptului subiectiv astfel nscut depinde de voin ter a ului beneficiar. Codul civil face aplica ale stipula pentru ii iei altul n materie de rent viager (art. 1642) i de dona cu sarcin (art. 828 i 830). ie
48

Sub aspect terminologic, nulitatea absolut este denumit, n legisla practic i chiar doctrin, uneori, prin ie, formulele: actul este nul de drept sau nul ori nul de plin drept sau actul va fi nul, iar nulitatea relativ este indicat de formulele: actul este anulabil , actul poate fi anulat.

28

Este relativa acea nulitate care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea actului juridic civil, a unei norme care ocroteste un interes particular, individual ori personal. B. NULITATEA PARTIALA SI NULITATEA TOTAL A49 Este partiala acea nulitate care desfiinteaza numai o parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte ale actului producandu-se deoarece nu contravin legii. Este totala acea nulitate care desfiinteaza actul juridic in intregime. Dintre aceste doua feluri de nulitati, nulitatea partiala este regula, iar nulitatea totala reprezinta exceptia.

C. NULITATEA EXPRESA SI NULITATEA VIRTUALA Este expresa (explicita ori textuala) acea nulitate care este prevazuta ca atare, intr-o dispozitie legala. Majoritatea nulitatilor o constituie cazurile de nulitate expresa, prevazute fie in Codul civil, fie in alte izvoare ale dreptului civil. Este virtuala (sau implicita sau tacita) acea nulitate care nu este prevazuta expres de lege, dar rezulta din modul in care este reglementata o anumita conditie de validitate a actului juridic civil.

D. NULITATEA DE FOND SI NULITATEA DE FORMA De fond este acea nulitate care intervine in caz de lipsa ori nevaliditate a unei conditii de fond a actului juridic civil: consimtamant, capacitate, obiect, cauza. De forma este acea nulitate care intervine in cazul nerespectarii formei ceruta ad validitatem.
n aplicarea prctic a acestor dou categorii de nulit trebuie s se seama att de cauza de nulitate (spre i, in exemplu, nerespectarea formei cerut ad validitatem va conduce la o nulitate total), ct i de complexitatea con inutului, clauzelor actului juridic civil (deoarece doar la un act cu mai multe clauze i, deci, efecte unele pot fi desfiin ate, iar altele men inute; spre exemplu un mprumut fr dobnd, e greu de anulat par pe cnd un ial, mprumut cu dobnd, mai mare dect cea permis de lege (camt), poate di anulat par desfiin ial, ndu-se doar clauza privitoare la dobnd, dar men inndu-se restul efectelor actului).
49

29

Ca frecventa practica, mai numeroase sunt cazurile nulitatii de fond, decat acelea de forma. in general, se poate spune ca nulitatea actului juridic civil are in mod global urmatoarele cauze50: - incalcarea dispozitiilor legale privind capacitatea de a face actul; - lipsa ori nevalabilitatea consimtamantului; - nevalabilitatea obiectului actului juridic; - nerespectarea formei ceruta ad validitatem; - nesocotirea limitelor libertatii actelor juridice (normele imperative ordinea publica si bunele moravuri); - lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei administrative; - fraudarea legii. Referindu-ne la efectele nulitatii, esenta acestora este exprimata chiar in definitia nulitatii: lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor edictate pentru incheierea sa valabila. Efectele nulitatii sunt insa diferite, avand in vedere ca aceasta poate fi invocata sau sesizata la momente diferite in timp, dupa incheierea actului juridic. Astfel, o prima situatie este aceea in care actul incheiat nu a fost executat.in acest caz actul fiind desfiintat, nu se mai poate pretinde sa fie executat, partile aflandu-se in ipostaza in care nici nu ar fi incheiat actul. in situatia in care actul a fost executat in tot sau in parte pana la momentul in care intervine hotararea de anulare, se va dispune totodata desfiintarea retroactiva a actului (deci cu efecte ex. tunc) iar prestatiile efectuate in temeiul actului anulat vor fi restituite.

Dintre aceste cauze, unele atrag nulitatea absolut, iar altele nulitatea relativ. Cnd legea nu precizeaz felul nulit este datoria interpretului s stabileasc acest aspect, apelnd la criteriul de clasificare a nulit n absolut ii, ii, i relativ, la natura interesului ocrotit prin dispozi legal nclcat la ncheierea actului juridic civil. Pentru ia anumite cazuri, nu exist solu unanim admise n ce privete felul nulit (absolut ori relativ), att n doctrin, ii ii ct i n jurispruden .

50

30

in sfarsit o a treia ipoteza, se refera la situatia in care actul a fost executat, iar dobanditorul de drepturi la randu-i le-a transmis unor terti subdobanditori, pana la momentul intervenirii hotararii de anulare a actului. in acest caz, pe langa desfiintarea actului initial executat (constatat nul) si a restituirii prestatiilor efectuate se va dispune si desfiintarea actului subsecvent. Efectul unei astfel de imprejurari a fost exprimat plastic in adagiul: quod nullum est, nullum producit effectum. Pentru a opera, insa, aceasta regula, este necesar sa fie aplicate principiile efectelor nulitatii si anume: 1) retroactivitatea nulitatii; 2) restabilirea situatiei anterioare restituio in integrum - care se realizeaza prin restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului anulat; 3) anularea nu numai a actului initial, primar, ci si a actului subsecvent resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis. in ceea ce privesc regimul juridic al nulitatilor, deosebim dupa cum ne vom afla in situatia nulitatii absolute sau relative. Cu privire la prima categorie, aceasta este carmuita de urmatoarele reguli: a) nulitaatea absoluta poate fi invocata la oricine are interes (ex.: partile actului juridic civil, avanzii - cauza ai partilor, procurorul, instanta din oficiu); b) actiunea in nulitate absoluta este imprescriptibila, adica ea poate fi invocata oricand fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie; c) nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare, expresa sau tacita51. Regimul juridic al nulitatii relative se exprima la randul sau prin urmatoarele trei reguli: a) nulitatea relativa poate fi invocata doar de persoana al carei interes a fost nesocotit la momentul incheierii actului juridic civil52;

51

Nu trebuie confundat regula inadmisibilit confirmrii nulit absolute ca validarea actului prin ndeplinirea ii ii, ulterioar a cerin legale, care nu fusese respectat n momentul ncheierii actului. ei Invocarea poate fi fcut personal de cel interesat, dac are capacitatea necesar pentru aceasta, dar pote fi fcut i prin reprezentantul legal al celui lipsit de capacitatea de exerci iu.
52

31

b) actiunea in anulabilitate este prescriptibila, ceea ce inseamna ca nulitatea relativa nu poate fi invocata oricand, ca in cazul invocarii nulitatii absolute, ci numai in termenul de prescriptie extincitva53; c) nulitatea realtiva poate fi confirmata expres sau tacit54. Sintetizand aspectele referitoare la regimul juridic al nulitatilor, putem retine ca intre aceste doua categorii nu exista diferente cu privire la efecte, ci numai cu privire la regimul juridic. Astfel aceste deosebiri constau in faptul ca: - nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes, chiar si din oficiu, nulitatea relativa poate fi invocata numai de persoana al carei interes a fost nesocotit la incheierea actului; - nulitatea absoluta este imprescriptibila, nulitatea relativa este prescriptibila; - nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmre, nulitatea relativa poate fi confirmata, expres sau tacit.

Sectiunea 2.3. Persoana fizica

Pentru a fi subiecte de drept persoanele trebuie sa aiba capacitatea juridica. Prin capacitatea juridica a persoanelor se intelege, in general, apritudinea acestora de a avea dreptul si obligatii si de a fi subiecte de drept in raporturile juridice. Capacitatea persoanelor, definita in acest mod, poate fi denumita capacitatea generala sau capacitatea civila. Actul normativ care guverneaza subiectele de drept in general si pe cele de drept civil in special, este Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice. in art. 4 al acestui decret se vorbeste despre
53

Acest termen ca i nceputul prescrip aceste ac iei iuni este rezultat din art. 9 fin Decretul nr. 167/1968 care are urmtorul cuprins: Prescripia dreptului la aciune n anularea unui act juridic pentru violen ncepe s curg de la data cnd acesta a ncetat. n caz de viclenie ori eroare sau n celelalte cazuri de anulare prescripia ncepe s curg de la data cnd cel ndreptit, reprezentantul su legal sau persoana chemat de lege s-i ncuviineze actele a cunoscut cauza anulrii, ns cel mai trziu la mplinirea a 18 luni de la data ncheierii actului. Confirmarea expres se realizeaz potrivit art. 1 190 C.civ.: Actul de confirmare sau ratificarea unei obligaii, n contra crei legea admite aciunea n nulitate, nu este valabil, dect atunci cnd cuprinde obiectul, cauza i natura obligaiei, i cnd face meniunea de motivul aciunii n nulitate, precum i despre intenia de a repara viciul pe care se ntemeia acea aciune; Confirmarea tacit rezult fie din executarea actului anulabil, fie din neinvocarea nulit ii nuntrul termenului de prescrip extinctiv. ie
54

32

cpacitatea civila care este recunoscuta tuturor persoanelor: Sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nici o inraurire asuora capacitatii. De aici putem trage concluzia ca de regula, capacitatea persoanelor poate varia in functie doar de natura si ramura de drept, de care apartine raportului juridic. Astfel, putem avea capacitatea de drept civil, capacitatea de drept penal, capacitatea de drept procesual etc. Capacitatea persoanelor, deoarece este stabilita de lege care, le recunoaste drepturi si obligatii juridice, este o capacitate juridica.

2.3.1.Capacitatea persoanei fizice. Capacitatea de folosinta. Capacitatea de exercitiu.

Fie ca este vorba de capacitatea civila generala, fie ca este vorba de capacitatea de drept civil, de drept administrativ etc., capacitatea juridica are doua parti componente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Art. 5 din Decretul nr. 31/1954, alin. 1, prevede ca, persoana fizica are capacitatea de folosinta si in afara de cazurile prevazute de lege, are capacitatea de exercitiu. in alineatele 2 si 3 din acelasi articol, se precizeaza ce se intelege prin fiecare. Astfel, se spune: capacitatea de folosinta este capacitatea (facultatea, atributul sau posibilitatea) de a avea drepturi si obligatii, iar capacitatea de exercitiu este posibilitatea (atributul, capacitatea) persoanei de a-si exercita drepturile si de asi asuma obligatii savarsind acte juridice. Desigur, intr-un raport de drept civil, continutul capacitatii de folosinta a subiectului de drept se refera la aptitudinea de dobandire a drepturilor i obligatiilor patrimoniale sau nepatrimoniale civile.

33

O prima caracteristica a capacitatii de folosinta este aceea ca, de principiu, ea nu poate constitui obiect al instrainarii sau renuntarii de catre subiectul de drept caruia ii apartine. O a doua caracteristica este aceea ca nu pote fi ingradita. Neingradirea capacitatii de folosinta lasa loc totusi unor situatii concrete, cand ingradirea opereaza in anumite limite. inceperea si incetarea capacitatii de folosinta. Asa cum am mai spus, capacitatea de folosinta incepe odata cu nasterea persoanei si inceteaza odata cu moartea ei. Acesta era principiul stabilit de art. 7 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice. Exista desigur si exceptii a caror analiza nu ne-am propus-o, care se vor studia insa la disciplinele de ramura. Capacitatea de exercitiu a persoanelor fizice este precizata de Decretul nr. 31/1954 in art. 5, aliniat 2, ca fiind capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asume obligatii, savarsind acte juridice. Capacitatea de exercitiu nu se condunfa cu facultatea, posibilitatea, aptitudinea de a dobandi drepturi si obligatii ci, este tocmai concretizarea acestei aptitudini prin dobandirea efectiva de drepturi si obligatii, prin incheierea unor acte juridice, ceea ce inseamna asumarea unor drepturi si obligatii. Asumarea de drepturi si obligatii de catre subiectul de drept se infaptuieste de catre acesta singur si personal. Asadar nu mai opereaza nici reprezentarea nici asistarea. Art. 6 alin. 2 din Decretul 31/1954 precizeaza ca nu se poate renunta sau ingradi capacitatea de exercitiu decat in conditiile legii. Prin interpretare, s-a ajuns la concluzia ca textul citat admite lipsa totala sau partiala a capacitatii de exercitiu, insa, numai in cazurile si in conditiile prevazute de lege55.
55

n acest sens, vezi C. Sttescu Drept civil, op. cit., p. 21 - 97 i 221 - 225.

34

Ca lipsite total de capacitate de exercitiu sunt persoanele fizice care nu au implinit varsta de 14 ani si cele puse sub interdictie judecatoreasca. Capacitatea de exercitiu restransa se refera in principal la minorii care au implinit varsta de 14 ani. Actele juridice incheiate de persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa sunt anulabile. Exista insa acte juridice incheiate de persoane lipsite de capacitatea de exercitiu sau cu aceasta capacitate restransa care sunt valabile. Este vorba de incheierea casatoriei, recunoasterea filiatiunii, unele acte administrative efectuate in temeiul legii cum ar fi plata de impozite, etc. inceputul capacitatii de exercitiu. Capacitatea de exercitiu se dobandeste de persoanele fizice odata cu dobandirea majoratului iar de catre persoanele juridice, potrivit legii. in realitate si in cazul persoanelor fizice si in cazul persoanelor juridice numai legea stabileste momentul dobandirii capacitatii de exercitiu. Pentru persoanele fizice, art. 8 din Decretul nr. 31/1954 prevede: Capacitatea de exercitiu deplina incepe de la data cand persoana devine majora. Persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani. Minorul care se casatoreste dobandeste prin aceasta, capacitatea deplina de exercitiu.

2.3.2. Identificarea persoanei fizice

Asa cum am mai subliniat numai omul poate fi subiect de drept, participand in general in sfera relatiilor sociale fie ca persoana fizica, fie in calitate de persoana juridica. Prin identificarea persoanei fizxice se intelege individualizarea omului in cadrul raporturilor juridice civile. Dupa cum este bine stiut, raportul juridic civil are trei elemente constitutive si anume: subiecte, continut si obiect. Stabilirea in concret
35

a primului element, implica individualizarea ori identificarea subiectului de drept civil. Atributele de identificare a persoanei fizice, recunoscute in legislatia noastra civila sunt: numele, domiciliul si starea civila56.

A. NUMELE in legislatie nu este definit numele, insa pe baza reglementarilor privind unele aspecte referitoare la structura, stabilirea, modificarea si schimbarea lui, in doctrina juridica s-a apreciat ca fiind cuvantul sau cuvintele care individualizeaza persoana fizica in societate. Putem deci defini numele ca fiind acel atribuit de identificare a persoanei fizice, care consta in dreptul omului de a fi individualizat, in familie si societate, prin cuvinte stabilite, in conditiile legii, cu aceasta semnificatie57. Structura legala a numelui este data de dispozitiile art. 12 aliniat 2 din Decretul nr. 31/1954 care prevad ca numele cuprinde numele de familie si prenumele. Cu toate acestea, atat legislatia, jurisprudenta, cat si doctrina folosesc termenul nume atat intr-un sens larg, cat si in unul restrans. in prima situatie prin nume este desemnat atat numele de familie, cat si prenumele, pe cand stricto sensu, prin nume se intelege doar numele de familie.

Caracterele juridice ale numelui Fiind un drept personal nepatrimonial, in esenta numele se caracterizeaza prin:

56

. Principalele acte normative, care formeaz sediul materiei, de lege lata sunt: - pentru nume: Decretul nr. 31/1954 (art. 12), Codul familiei (art. 27, 28, 40, 62, 64, 78); Decretul nr. 975/1968 cu privire la nume, Conven privind drepturile copilului; ia - pentru domicliu (i reedin); Decretul nr. 31/1954 (art. 13-15); Legea nr. 5/1971 (republicat) privind actele de identitate i procedura schimbrii domiciliului i a reedin Pactul interna ei; ional privind drepturile civile i politice ale omului; Codul familiei; Conven privind drepturile copilului; ia - pentru starea civil: Decretul nr. 31/1954 (art. 22-24) Codul familiei; Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civil (i reglementrile date n aplicarea sa); Conven privind drepturile copilului. ia 57 Gh Beleiu, op. cit., p.312; Aceast defini seama de dispozi de principiu a art. 12 alin. 1 din Decretul nr. ie ine ia 31/1954: Orice persoan are drept la numele stabilit potrivit legii.

36

- ca toate drepturile personale nepatrimoniale, si dreptul la nume este un drept absolut, opozabil erga omnes; - inalienabilitate; prin aceasta intelegandu-se faptul canici o persoana fizica nu poate renunta la acest element de identificare, si nu-l poate instraina (vinde sau dona)58; - imprescriptibilitate; oricat ar dura neexercitarea lui, dreptul la nume nu se pierde pe de o parte (prescriptie extinctiva), iar pe de alta parte el nu poate fi dobandit oricat s-ar folosi, decat in conditiile legii; - personalitate; acest caracter confera doar titularului dreptul de a exercita numele sau in mod personal nefiind admisa reprezentarea; - universalitatea si legalitatea sunt atribute derivate din prevederile constitutionale si normele dreptului international ce isi gasesc obiectivarea in dispozitiile articolului 12 aliniat 1 din Decretul nr. 31/1954: Orice persoana are drept la numele stabilit sau dobandit potrivit legii; - unitate; acest caracter consta in faptul ca desi are structura la care ne-am referit numai numele de familie si prenumele (impreuna), individualizeaza o persoana fizica. De regula numele de familie se dobandeste prin efectul filiatiei, deosebinduse urmatoarele situatii: - daca copilul provine din casatorie, acesta va lua numele comun al parintilor59; - copilul din afara casatoriei va dobandi numele aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai intai stabilita, cu precizarea ca in situatia in care filiatia a fost
La prima vedere s-ar putea ridica problema transmiterii numelui de familie prin filia cstorie sau adop ns ie, ie, particularitatea acestor situa const n aceea c titularul de la care se transmite pstreaz n continuare numele. ii Dac prin nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor ii reunite. n acest caz, numele copilului se va stabili prin nvoiala prin i se va declara, odat cu naterea copilului, ilor la serviciul de stare civil. n lipa unei asemenea nvoieli, autoritatea tutelar de la domiciliul copilului va hotr, ascultnd pe prin dac copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. Textul ini se refer la i, ial autoritatea tutelar ns prin Legea nr. 11/1990 privind ncuviin area nfierii, competen ncuviin a rii a fost trecut de la autoritatea tutelar la instan judectoreac. Legea nr. 11/1990 a fost republicat n temeiulLegii nr. 48/1991, a nfierea devenind adop (M.Of. nr. 147/1991); De altfel aceste situa sunt reglementate de disp. art. 64 din ie ii Codul familiei.
59 58

37

stabilita ulterior si fata de celalalt parinte, doar instanta judecatoreasca poate la cerere sa incuviinteze copilului de a purta numele acestuia din urma; - numele de familie si prenumele copilului gasit si a carui parinti nu pot fi identificati se va stabili printr-o decizie administrativa ce cade in competenta primariei in raza careia a fost gasit copilul. Alegerea sau stabilirea prenumelui alaturi de numele de familie are o importanta deosebita, aceasta parte a numelui (lato sensu) individualizand persoana in familie, si totodata ajutand sa distinga o persoana fata de alta persoana cu acelasi nume de familie, dar din familii diferite, avand aceleasi caractere juridice ca si numele de familie. Trebuie facuta o distinctie intre nume si pseudonim. Acesta din urma este un drept subiectiv al persoanei fizice, individualizand persoana fizica in societate, in general, intr-un anumit domeniu de activitate, in special, printr-un cuvant ori o grupare de cuvinte. Desi este consacrat legislativ60 si se bucura de protectia legala a drepturilor personale nepatrimoniale, pseudonimul, spre deosebire de nume nu este supus stabilirii, modificarii, schimbarii pe cale administrativa ori retranscrierii,

caracteristica dominanta a acestuia fiind autodesemnarea. Pseudonimul nu trebuie confudat cu porecla. in limbajul comun, porecla inseamna un supranume (care este dat de alte persoane de obicei in deradere altei persoane fizice, mai ales in legatura cu o caracteristica legata de aspectul exterior, ori a activitatii sale). Nefiind recunoscut de lege, desi este o grupare de cuvinte care intr-un fel o poate individualiza in fapt pe o persoana fizica, porecla nu se bucura de o protectie legala61.

Art. 54 din Decretul nr. 31/1954 (alturi dealte drepturi personale nepatrimoniale, cum este dreptul la nume; art. 3 pct. 2 din Decretul 321/1956 privind dreptul de autor (care consacr dreptul de a fi recunoscut la autor, opera literar, artistic ori tiin ific urmnd s apar, la alegerea autorului, sub numele sau pseudonimul acestuia, sau fr indicare de nume). 61 Semnalm, totui, c legisla referitoare la cazierul judiciar face referire expres la porecl. ia

60

38

B. DOMICILIUL Ca si numele, domiciliul este un element de identificare a persoanei fizice, care desi intereseaza toate ramurile de drept, in demersul nostru explicativ, ne vom opri doar la domeniul raporturilor civile62. Punctul de referinta in definirea domiciliului, este reglementarea cuprinsa in art. 13 din Decretul nr. 31/1954: domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala. Desi, asa cum vom vedea, se pot distinge trei categorii de domicilii, ne vom ralia opiniilor din literatura de specialitate, in sensul sa se accepte o definire a dimiciliului in general63. Astfel prin domiciliu se intelege acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizeaza in spatiu, prin indicarea unui loc, avand aceasta semnificatie juridica. Atat in legislatie, jurisprudenta, cat si in doctrina juridica se utilizeaza doua notiuni, respectiv aceea de domiciliu si aceea de resedinta, cu scopul de a se face distinctia intre locuinta statornica si cea temporara a persoanei fizice64. Daca o persoana fizica are mai multe locuinte statornice, numai una are valoarea juridica a domiciliului si anume cea principala, asa cum dispune art. 13 din Decretul nr. 31/1954. Prin aceasta regula se traseaza doua importante caractere juridice specifice si anume stabilitatea si unicitatea domiciliului. Recunoasterea acestor trasaturi nu impiedica insa ca persoana fizica sa-si schimbe domiciliul, in decursul timpului, putand avea astfel mai multe domicilii, insa nu in acelasi timp, ci in mod succesiv. Trebuie acceptata o asemenea teorie, tocmai avand in vedere faptul ca obligativitatea domiciliului decurge din functia social-juridica a domiciliului, de a fi
62

De lege lata, institu domiciliului este alctuit din norme cuprinse n: Decretul nr. 31/1954 (art. 13-15, n ia principal) i Codul familiei (art. 11, 100, 102, 122, mai ales). 63 n acest sens i Gh. Beleiu, op. cit., p. 329.
64

Fa de caracterul statornic, stabil, al locuin care este domiciliul persoanei fizice, este criticabil formula ei domiciliu stabil, ntruct con un mare pleonasm, fomul ntlnit, din pcate, n diferite formulare, n pres, dar ine i n unele dispozi legale ii

39

mijloc de individualizare, in spatiu de data aceasta, a persoanei fizice, imprejurare de care este interestata atat societatea, statul prin institutiile sale specializate, cat si titularul. Legat de acest element de identificare, numeroase sunt situatiile in toate ramurile de drept, in care nasterea, derularea, modificarea si incetarea raporturilor juridice, sunt intim legate de aceasta notiune juridica 65. Cu privire la caracterele juridice ale domiciliului, trebuie semnalat faptul ca fiind un drept personal nepatrimonail, dreptul la domiciliu este insotit de toate atributele juridice ale unui asemenea drept si anume, opozabilitatea erga omnes, inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, personalitatea si universalitatea la care se adauga acele caractere juridice specifice comune la care ne-am referit, cum ar fi: stabilitatea, unicitatea si obligativitatea. in functie de modul de stabilire, domiciliul poate fi: de drept comun, legal sau conventional. Daca avem in vedere teritoriul statutlui pe care se afla, se distinge intre domiciliu in tara si domiciliu in strainatate. Daca se pune problema succesiunii in timp a domiciliului, vom opera cu notiunile de vechiul domiciliu si domiciliul actual al persoanei fizice. in cele din urma se mai distinge o situatie particulara, in cadrul relatiilor de familie, unde din punct de vedere al sotilor, se poate distinge intre situatia regula -

Dintre domeniile dreptului civil, n care se nvedereaz rolul domiciliului men ionm: - domeniul capacit civile, astfel potrivit art. 47 din legea fondului funciar, nr. 18/1991: Persoanele fizice ii care nu au cet enia romn i domiciliul n Romnia, precum i persoanele juridice care nu au na ionalitate romn i sediul n Romnia, nu pot dobndi n proprietate terenuri de orice fel prin acte ntre vii; - Cet enii strini i apatrizii nu pot dobndi dreptul de proprietate asupra terenurilor; de amintit sunt i dispozi art. 42 i 43 din aceeai Lege; potrivit art. 42: Cet iile enii romni cu domiciliul n strintate i fotii cet romni care dobndesc cet eni enia romn pot benedicia la cerere de prevederile prezentei legi, dac i stabilesc domiciliul n ar; - domeniul obliga iilor civile; potrivit art. 1 104 C.civ.: Plata trebuie s se fac n locul artat n conven ie; Dac locul nu este artat, plata, n privin lucrurilor certe i determinate se va face n locul n care se gsea a obiectul obliga n timpul contractrii. n orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului. iei - domeniul succesoral; locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului domiciliu al defunctului;de acesta se leag o serie de consecin juridice. e - n fine potrivit art. 3 din Legea nr. 35/1991; Prin investitori strini se n eleg persoanele fizice sau persoanele juridice cu domiciliul ori, dup caz, cu sediul n strintate, care efectueaz investi n Romnia, n ii oricare din modalit prevzute de prezenta lege. ile

65

40

aceea a domiciliului conjugal, comun fata de situatia de exceptie - aceea a domiciliilor separate. Daca locul nu este aratat, plata, in privinta lucrurilor certe si determinate se va face in locul in care se gasea obiectul obligatiei in timpul contractarii. in orice alt caz, plata se facela domiciliul debitorului. In materie succesorala locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului domiciliu al defunctului, imprejurare de care sunt legate o serie de consecinte juridice. Potrivit art. 3 din Legea nr. 35/1991: Prin investitorii straini se inteleg persoanele fizice sau persoanele juridice cu domiciliul ori, dupa caz, cu sediul in strainatate, care efectueaza investitii in Romania, in oricare din modalitatile prevazute de prezenta lege. Fara a intra in cercetarea exhaustiva a acestui element de identificare a persoanei fizice66 vom releva in continuare in mod succint, cateva dintre elementele ce caracterizeaza felurile domiciliului. in ceea ce priveste domiciliul de drept comun, il putem defini plecand de la prevederile art. 13 din Decretul 31/1954, ca fiind acel drept al persoanei fizice de a se individualiza, in spatiu, prin locuinta sa statornica sau principala. Aceasta este de altfel ponderea situatiilor intalnite in fapt, iar dovada domiciliului de drept comun se face cu actul de identitate, unde este evidentiat si domiciliul titularului. Domiciliul de drept comun se poate dovedi si cu pasaportul. Prin domiciliu legal se intelege acel domiciliu, care este stabilit de lege pentru anumite categorii de persoane fizice. Urmatoarele sunt situatiile ce intra sub incidenta acestor categorii: - minorul are domiciliul legal, dupa caz la: a) parintii sai; b) parintele la care locuieste statornic; c) parintele care-l ocroteste; d) tutore. - interzisul judecatoresc are domiciliul legal la tutore;
Pentru tratarea pe larg a acestor aspecte, vezi i Gh. Beleiu, op. cit., p. 332-330, unde sunt abordate i problemele referitoare la stabilirea, schimbarea, i dovada domiciliului.
66

41

- cel ocrotit prin curatela are domiciliul legal la curatorul sau, in masura in care acesta este in drept ss-l reprezinte. in principiu, domiciliul legal se dovedeste prin probarea domiciliului de drept comun al persoanei care asigura ocrotirea celui cu domiciliu legal67. Prin domiciliu conventional se intelege locuinta (adresa) stabilita potrivit acordului de vointa al parintilor actului, invederarea executarii sale in acel loc sau pentru solutionarea litigiului si comunicarea actelor de stare civila. Fiind deci rod al unei conventii, ce are ca efect alegerea unui domiciliu (conventional), altul decat cel de drept comun, doctrina califica domiciliul conventional ca fiind o conventie accesorie, in scopul de a fi prorogata competenta teritoriala in cazul solutionarii unor cauze civile de catre organele jurisdictionale. Acceptand aceasta calificare, urmeaza a constata in primul rand ca fiind o conventie accesorie, acest domiciliu este supus principiului de drept accesorium sequitur principale, fiind subordonat cerintelor legale privind conditiile si efectele juridice bilaterale. in sfarsit resedinta este acel atribut de identificare, in spatiu, a persoanei fizice, prin indicarea locuintei vremelnice ori temporare. Este de semnalat faptul ca resedinta nu se bucura de caracterele juridice specifice ale domiciliului: stabilitate, unicitate si obligativitate, atributele acesteia fiind prin excelenta vremelnicia si caracterul facultativ. Dovada resedintei se face in principal cu actul de identitate, care are rubrica speciala pentru mentionarea resedintei, daca este cazul, insa s-a acceptat ca in egala masura resedinta poate fi dovedita si cu alte mijloace de proba. C. STAREA CIVILA Ca si numele si domiciliul, starea civila este un drept personal nepatrimonial, menit sa individualizeze persoana fizica, reprezentand mijlocul juridic care releva calitatile personale ale persoanei fizice.

42

Asa cum nu se confunda partea cu intregul, tot astfel nu trebuie confundat un element ori un izvor de stare civila, cu insasi starea civila (ca suma a unor asemenea elemente). Sunt acte de stare civila: recunoasterea de filiatie, adoptia casatoria, hotararile judecatoresti definitive si irevocabile date in actiunile de stare civila. Mai deosebim fata de actele de stare civila, faptele de stare civila cum ar fi: nasterea (data, loc), moartea (data, loc), sexul. Fiind un drept personal nepatrimonial, starea civila se bucura de aceleasi caractere juridice specifice acestei clase de drepturi. Sunt acte de stare civila (instrumentum probationis) - inscrisurile oficiale, special tiparite si completate, avand denumirile: act de nastere, act de casatorie, act de deces, precum si: certificat de nastere, certificat de casatorie, certificat de deces, ca si duplicatele acestor certificate, eliberate in conditiile legii68. Actul de stare civila are o natura juridica complexa ori mixta, in sensul ca aceasta natura trebuie determinata atat din punctul de vedere al dreptului civil (si familiei, chiar), cat si din punctul de vedere al dreptului administrativ. Pentru dreptul civil, actele de stare civila reprezinta o specie de acte autentice (incadrandu-se in definitia, generica, a inscrisului autentic, data de art. 171 Cod civil) cu toate consecintele juridice care decurg din aceasta calificare, mai ales aspectul valabilitatii si al puterii lor doveditoare. Pentru dreptul administrativ, actul de stare civila este inscrisul doveditor instrumentum, al actului administrativ individual-, care este tocmai inregistrarea de stare civila. Totodata, el este si un mijloc de evidenta a populatiei.
67

Cu privire la acest aspect mai pot fi menionate urmtoarele: a) minorul de peste 14 ani i dovedete domiciliul cu actul de identitate; b) dac este necesar, se poate folosi i hotrrea judectoreasc de ncredin a minorului, ori are decizia de instituire a tutelei ori curatelei (din care reiese domiciliul de drept comun al ocrotitorului). 68 n sistemul Legii nr. 119/11.11.1996, cu privire la actele de stare civil, publicat n Monitorul Oficial al Romniei nr. 262 din 11.11.1996 se face vorbire despre: - Actele de stare civil care sunt nscrisurile autentice prin care se dovedete naterea, cstoria sau decesul unei persoane. Acestea se ntocmesc n interesul statului i al persoanei i servesc la cunoaterea numrului i structurii popula a situa demografice, la aprarea drepturilor i libert iei, iei ilor fundamentale ale cet enilor. - Actele de natere, de cstorie i de deces ce se ntocmesc n registre de stare civil, n dou exemplare, ambele originale, i se completeaz manual, cu cerneal special de culoare neagr.

43

Starea civila se dovedeste prin actele de stare civila, regula instituita de art. 22 din Decretul nr. 31/1954 care prevede ca Starea civila se dovedeste cu actele intocmite sau cu cele inscrise, potrivit legii, in registrele de stare civila. Cu toate acestea, si certificatele eliberate in temeiul registrelor de stare civila au aceeasi putere doveditoare ca si actele intocmite sau inscrise in registre, care sunt numai pentru uzul organelor de stat. Pe cale de exceptie, potrivit art. 24 din Decretul nr. 31/1954, starea civila se va putea dovedi, inaintea instantei judecatoresti, prin orice mijloc de proba admis de lege in conditiile in care69: a) nu a existat registru de stare civila; b) registrul de stare civila s-a pierdut ori este distrus, in totalitate sau in parte; c) intocmirea actului de stare civila a fost omisa; d) procurarea certificatului de stare civila este cu neputinta. Se poate observa ca, in esenta, starea civila se poate dovedi cu alte mijloace de proba decat actele si certificatele de stare civila in cazurile in care poate interveni reconstituirea ori intocmirea ulterioara, in conditii derogatorii, a actelor de stare civila.

Sectiunea 2.4. Persoana juridica

2.4.1. Notiuni generale. Asa cum am mai precizat mai sus, subiecte ale raportului juridic civil pot fi persoanele fizice si persoanele juridice. in vechea doctrina romaneasca, persoanele juridice erau denumite persoane morale. intr-o asemenea acceptiune, persoana morala sau juridica era definita ca o fiinta abstracta, intelectuala, creata prin fictiunea legii. Numai legiuitorul era in

69

n acest sens, Gh. Beleiu, op. cit., p. 164.

44

drept sa creeze asemenea persoane, pentru ca nici o fictiune nu poate sa existe fara lege70. Abandonand aceasta teorie, stiinta actuala a dreptului studiaza persoana

juridica in postura sa de subiect colectiv de drept, deci un grup de oameni care, intrunind conditiile cerute de lege poate fi titular de drepturi subiective si isi poate asuma obligatiile civile71 Motivul pentru care unei asemenea colectivitati i s-a recunoscut calitatea de subiect de drept este tocmai faptul ca ea poate raspunde intereselor unui grup strict determinat de persoane fizice. Desi notiunea de persoana juridica s-a nascut si este proprie dreptului civil, ea este frecvent intrebuintata si de alte ramuri de drept, administrativ, financiar, procesual etc. Legislativ, sediul materiei il constituie Decretul nr. 31/1954 privind persoanele juridice, precum si Legea nr. 21 din 6 februarie 1924 cu privire la persoanele juridice, asociatiuni si fundatiuni. Acest cadru insa a fost vadit depasit in prezent de evolutia economico-sociala, in care s-au impus o sumedenie de acte normative referitoare la diversele noi tipuri de persoane juridice ce au inlocuit complet vechea structura a sistemului de tip socialist. Comuna tuturor reglementarilor referitoare la persoane juridice este referirea la intrunirea conditiilor de constituire a persoanelor juridice, numite elemente constitutive.

70

D. Alexandresco, Explicaiunea teoretic i practic a dreptului civil romn vol.I Bucureti, 1906, p.256.

71

Gh. Beleiu, op.cit., p.343; n acelai sens, C. Sttescu, op.cit., p.365 sau M. Costin op.cit., vol.II, p. 355. Dei sunt subiecte colective de drept, pot exista n mod excep ional i persoane juridice constituite de ctre o singur persoan fizic. Este, spre exemplu, cazul societ comerciale cu rspundere limitat constituit prin aportul social al ii unui singur asociat. Textul art. 34 din Legea 31/1990 fixeaz doar limita maxim a numrului de asocia adic 50 de i persoane. n acest sens, vezi St. D. Crpenaru, Dreptul comercial romn, Ed. A.L.L. Bucureti, 1996, p. 148.

45

2.4.2. Elementele constitutive ale persoanei juridice. Potrivit art. 26 litera e din Decretul nr. 31/1954, sunt in conditiile legii persoanei juridice, orice organizatie (...) care are o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui anume scop in acord cu interesul obstesc. Din parcurgerea acestui text, reiese ca trei sunt elementele constitutive definitorii ale persoanei juridice, respectiv: a) organizarea de sine statatoare; b) patrimoniul propriu, adica distinct de patrimoniile persoanelor fizice care au constituit persoana juridica; c) un scop licit, in acord cu interesul general, obstesc. Aceste elemente constitutive se caracterizeaza prin generalitate, legalitate, exclusivitate, diversitate si cumulativitate. Generalitatea lor consta in aceea ca ele sunt aplicabile tuturor categoriilor de persoane juridice. Legalitatea, presupune determinarea lor stricta numai prin vointa legii, neexistand nici posibilitatea ignorarii si nici a adaugirii altor elemente constitutive. Cumulativitatea se refera la situatia in care existenta persoanei juridice este conditionata de intrunirea tuturor elementelor constitutuve. Exclusivitatea implica imprejurarea ca elemente constitutive sunt atat necesare, cat si suficiente. Diversitatea se refera la continutul variat al celor trei elemente, care pot comporta multiple particularitati, de la o persoana juridica la alta. Continutul elementelor constitutive ale persoanei juridice impune urmatoarele consideratiuni, specifice fiecaruia:

A. ORGANIZAREA DE SINE STATATOARE presupune existenta unei structuri interne bine conturate, constand in desemnarea unor organe proprii de
46

conducere, stabilirea atributiilor si delimitarea competentelor lor functionale precum si precizarea persoanei ori a persoanelor care vor reprezenta persoana juridica in raporturile sale cu tertii. Tocmai aceasta organizare ii confera persoanei juridice posibilitatea de a actiona ca un tot coerent72. Astel art. 15 din Legea nr. 15/1990 prevede ca activitatea curenta a regiei autonome este condusa de un director general sau un director numit de consiliul de administratie cu avizul ministerului de resort, in vreme ce art. 12 litera h, din Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole prevede ca statutul societatii trebuie sa cuprinda printre altele, mentiuni referitoare la regulile privind desemnarea, componenta si functionarea organelor sale de conducere, competentele, indatoririle si responsabilitatile acestor organe. De asemeni, art. 7 lit. e, din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, prevede obligativitatea mentiunilor referitoare la organele de conducere, denumirea acestora, modul de alegere si de revocare, durata mandatelor si atributiile lor.

B. PATRIMONIUL PROPRIU. Patrimoniul distinct este acel element constitutiv care consta in totalitatea drepturilor si obligatiilor cu caracter patrimonial al caror titulara este persoana juridica. Ca orice patrimoniu, patrimoniul persoanei juridice are doua componente: una activa si alta pasiva; in vreme ce prima cuprinde toate drepturile reale sau de creanta, cea de a doua insumeaza toate obligatiunile patrimoniale, indiferent de izvorul lor, delictual sau contractual. Pe langa prevederile generale de principiu cuprinse in art. 26 litera e, din Decretul nr. 31/1954, referiri la patrimoniul persoanei juridice se fac si in alte acte normative. Mentionam sub titlu de exemplu: - art. 4 alin. 1 din Legea nr. 15/1990 precizeaza ca prin actul de infiintare al regiei autonome se va stabili si patrimoniul sau, pe langa obiectul de activitate, denumirea si sediul principal;
72

M. Costin, op. cit., p. 369.

47

- art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale stabileste ca in contractul societatii in nume obiectiv si in comandita simpla este obligatorie inserarea mentiunilor referitoare la capitalull social subscris si varsat cu mentiunea aportului fiecarui asociat etc.; - art. 7 din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate face referire la nivelul cotizatiilor si la modul lor de incasare, la constituirea si lichidarea patrimoniului. O ultima precizare de maxima importanta se impune cu privire la patrimoniul propriu al persoanelor juridice, si anume ca el este distinct atat fata de patrimoniile altor persoane juridice, cat si data de patrimoniul fiecarei persoane fizice care intra in componenta sa.

C. SCOPUL LICIT IN ACORD CU INTERESUL OBSTESC. Obiectul de activitate, care nu este altceva decat scopul persoanei juridice, indica insasi ratiunea de a fi a acesteia. Pentru a fi valabil, scopul trebuie sa fie determinat si sa fie in concordanta cu interesul obstesc, general. Textul art. 26 litera e, din Decretul nr. 31/1954 se refera la un scop in acord cu interesele obstesti, ceea ce implica raportarea sa la interesele generale ale societatii care nu pot accepta existenta unor persoane juridice care actioneaza in virtutea unor scopuri ilicite73. Conditia scopului determinat si licit rezulta si din alte prevederi legislative, din care spicuim sub titlu de exemplu: - art. 4 alin.1 din Legea nr. 15/1990 stabileste ca prin actul de infiintare a regiei autonome se vor stabili obiectul sau de activitate, patrimoniul, denumirea si sediul principal;

73

V.D. Zltescu Lecii de drept civil, Ed. Funda Romniei de Mine, Bucureti, 1995, p. 48. iei

48

- art. 12 lit. b din Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole prevede ca in statutul societatii se va face obligatoriu mentiunea obiectului de activitate,

enumerarea activitatilor ce constituie obiectul societatii si delimitarea sa teritoriala.

2.4.3.Clasificarea persoanelor juridice Textul art. 26 din Decretul nr. 31/1954 desi este inca in vigoare, cuprinde o desueta trecere in revista a categoriilor de persoane juridice existenta la data adoptarii lui; unele nu mai exista (organizatiile socialiste de stat si gospodariile agricole colective), altele si-au schimbat complet organizarea si scopul (organele locale ale administratiei de stat), altele constituie creatii legislative de data recenta (regiile autonome sau societatile comerciale cu capital de stat). Asa fiind, in literatura de specialitate au fost propuse urmatoarele criterii de clasificare a persoanelor juridice: a) Dupa forma dreptului de proprietate se disting: 1. persoane juridic de stat care includ ca persoana juridica si organele sale corespunzatoare celor trei puteri separate (legislativa, executiva si judecatoreasca); 2. persoane juridice private sau particulare, cum sunt societatile comerciale si cele agricole cu capital privat, cultele religioase, fundatiile si academiile; 3. persoanele juridice cooperatiste ori obstesti, din care fac parte societatile cooperatiste si organizatiile obstesti (partide politice si sindicate); 4. persoane juridice mixte , cum sunt societatile comerciale mixte, infiintate potrivit Legii nr. 35/1991 cu privire la regimul investitiilor straine in Romania. b) Dupa nationalitatea lor, persoanele juridice pot fi: 1. persoane juridice romane; 2. persoane juridice straine; c) Dupa sediul lor distingem intre: 1. persoane juridice cu sediul in Romania;
49

2. persoane juridice cu sediul in strainatate. d) Dupa natura scopului lor, persoanele juridice pot fi: 1. persoane juridice cu scop patrimonial sau lucrativ (care prin activitatea lor urmaresc obtinerea unui profit patrimonial): 2. persoane juridice cu scop nepatrimonial sau non profit. e) Dupa corelatia dintre ele, persoanele juridice mai pot fi principale sau anexe, iar in functie de regimul juridic aplicabil ele pot fi persoane juridice de drept public si persoane juridice de drpet privat. Clasificarea persoanelor juridice prezinta interes prectic in privinta regimului lor patrimonial, al organizarii si reorganizarii, precum si in ceea ce priveste aplicarea legii in functie de capacitatea juridica74.

2.4.4. infiintarea persoanelor juridice Desi foarte sumara si generala, enumerarea modurilor de infiintare, a persoanelor juridice facuta de art. 28 din Decretul nr. 31/1954 corespunde in mare parte necesitatilor teoretice actuale. Asadat, potrivit textului mentionat, persoana juridica poate lua fiinta: a) prin actul de dispozitie al organului competent de stat; b) prin actul de infiintare al celor ce o constituie, recunoscut de organul competent sa verifice intrunirea cerintelor legii pentru ca persoana juridica sa poata lua fiinta; c) prin actul de infiintare al celor ce o constituie, cu prealabila autorizare a organului competent sa aprecieze oportunitatea infiintarii ei: d) printr-un alt mod reglementat de lege. Cunoscand si continutul acestui text, putem aprecia ca prin infiintarea persoanei juridice se intelege operatiunea juridica a carei consecinta este nasterea unui suboect de drept colectiv in conditiile legii. Operatiunea juridica poate
74

Pentru interesul practic al clasificrii vezi mai pe larg, Gh. Beleiu, op. cit., p. 345; V.D. Zltescu, op.cit. p. 49.

50

presupune fie un singur act juridic, caruia ii recunoaste efectul creator, fie o suita de acte juridice carora legea le recunoaste aceeasi valoare. a) infiintarea persoanelor juridice prin actul de dispozitie al organului de stat competent. in acest prim mod de infiintare a persoanelor juridice, rolul principal a fost rezervat statului. Chiar si dupa anul 1990, infiintarea principalelor categorii de persoane juridice de stat a ramas tot in competenta sa. Domeniul de aplicare a acestui mod de infiintare il constituie persoanele juridice de stat, apartinand celor trei puteri separate dupa cum urmeaza: - Organele puterii legislative, Camera Deputatilor si Senatul Romaniei alese potrivit Legii nr. 68/1991; - Organele puterii executive, Presedintele Romaniei ales potrivit Legii nr. 69/1992, Guvernul Romaniei constituit potrivit Legii nr. 37/1990, consiliile locale constituite potrivit Legii nr. 69/1991privind administratia locala si ministerele ce functioneaza in conformitate cu Legea nr. 6/1990 privind reorganizarea ministerelor. - Organele puterii judecatoresti constituite in conformitate cu Legea nr. 92/1992, etc. Pe langa persoanele juridice constituite in sistemul organelor puterii de stat, prin Legea nr. 15/1990 au fost reorganizate ori s-au constituit regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat. Acelasi domeniu de aplicare, vizeaza si alte categorii de persoane juridice, care fara sa fie de stat au un caracter obstesc sau privat75. b) Constituirea persoanelor juridice prin actul de infiintare

recunoscut. Acest mod de constituire a avut in vedere la data adoptarii Decretului nr. 31/1954, organizatiile cooperatiste si unitatile lor anexe.

51

in prezent el este aplicabil in conditiile Decretelor Lege nr. 66 si 67 din 1990 referitoare la cooperatia mestesugareasca si la cea de consum. Constituirea unei societati cooperatiste implica pe langa actul de constituire si statutul organizatiei, actul recunoasterii infiintarii, prin care organele oerarhic superioare avizeaza legalitatea actului de infiintare. c) Constituirea persoanelor juridice prin actul de infiintare autorizat Nasterea persoanei juridice potrivi acestei modalitati viza potrivit art. 31 din Decretul nr. 31/1954 Organizatiile obstesti ca sindicatele, uniunile de scriitori, artisti sau compozitori, asociatiile cu scop nepatrimonial precum si institutiile sau intreprinderile anexe. Competenta de autorizare a infiintarii acestui gen de persoane juridice este reglementata prin norme speciale. Astfel, in vreme ce infiintarea societatilor comerciale cu capital strain in Romania este incuviintata de instantele judecatoresti dupa autorizarea de catre Agentia Nationala de Dezvoltare (Legea nr. 35/1991), infiintarea partidelor politice este autorizata de Tribunalul Municipiului Bucuresti supusa contestatiei la Curtea de Apel Bucuresti in termen de 5 zile de la comunicare (art. 19 din Legea nr. 27/1996 a partidelor politice). d) infiintarea persoanelor juridice printr-un alt mod reglementat de lege Domeniul de aplicare a dispozitiunilor art. 28 lit. d din Decretul nr. 31/1954 este rezervat situatiilor in care legea speciala reglementeaza un mod diferit de infiintare pentru anumite persoane juridice. Este cazul misiunilor diplomatice si oficiile consulare infiintare potrivit Legii nr. 37/1991 prin decret al Presedintelui Romaniei la propunerea Guvernului.

75

n aceast categorie pot fi enumerate spre exemlu funda pentru tineret constituite n temeiul Decretului-Lege nr. iile 150/1990 sau Asocia general a cresctorilor de psri i animale din Romnia nfiin potrivit H.G. nr. 435 ia at din 1990.

52

2.4.5. Capacitatea persoanei juridice Ca si in cazul persoanei fizice, capacitatea civila a persoanei juridice este constituita din doua componente: a) capacitatea de folosinta constand in aptitudinea ei de a avea drepturi si obligatii civile; b) capacitatea de exercitiu traductibila in planul consecintelor juridice prin aptitudinea persoanei de a avea si a-i exercita drepturile civile, asumandu-si totodata obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile de catre organele sale de conducere.

A. CAPACITATEA DE FOLOSINTA A PERSOANEI JURIDICE Capacitatea de folosinta a persoanei juridice se deosebeste vadit de cea a persoanelor fizice. in acest sens subliniem ca in privinta persoanelor fizice capacitatea de folosinta este inviolabila si egala, avand continut identic pentru toate subiectele de drept. Dimpotriva, capacitatea persoanelor juridice are un continut variabil, mai bogat sau mai sarac, in functie de scopul pentru care a fost creata fiecare in parte76. Textul art. 34 din Decretul 31/1954 precizeaza in terminis ca Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul. Aceasta precizare legislativa consacrata doctrinar ca principiu al specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice este mentionata si de art. 9 din Legea nr. 21/1924. Scopul persoanei juridice rezulta in primul rand din obiectul de activitate stabilit fie prin lege, fie prin autorizatia de infiintare sau prin statutul adoptat la data constituirii sale.

76

Pentru dezvoltri vezi E. Lupan i D.A. Popescu, Drept civil, Persoana fizic, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1993, p. 20 - 67.

53

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice se naste in momente diferite dupa cum infiintarea ei este sau nu supusa inregistrarii. Mentionam ca de regula, sunt supuse inregistrarii persoanele juridice infiintate prin acte de constituire (statute, contracte), incuviintate de catre instanta competenta. Pentru incuviintarea inregistrarii, judecatorul verifica indeplinirea conditiilor prevazute de lege, pronuntandu-se printr-o hotarare motivata. Prin aceasta hotarare se dispune inscrierea persoanei juridice in registrul comertului sau in alte registre de evidenta, dupa caz, moment care marcheaza in principiu, inceputul capacitatii de folosinta. Sunt supuse inscrierii persoanele juridice cu scop nepatrimonial, a caror infiintare este reglementata de Legea nr. 21/1924. Potrivit art. 4 din aceasta lege, persoana juridica va avea fiinta de la data inscrierii deciziei de recunoastere, ramasa definitiva, in registrul special tinut la grefa fiecarui tribunal.

B. CAPACITATEA DE EXERCITIU A PERSOANEI JURIDICE. Dezvoltand notiunea sumar exprimata mai sus, definim capacitatea de exercitiu a persoanei juridice ca fiind aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a-si asuma obligatii civile incheind acte juridice civile77. Sediul mteriei il constituie art. 35 si 36 din Decretul nr. 31/1954, care referindu-se la capacitatea de exercitiu a persoanei juridice stabilesc urmatoarele principii generale: 1. exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor se transpun in viata prin organele persoanei juridice; 2. actele juridice incheiate de organele sale in limitele abilitarilor conferite, sunt actele persoanei juridice insasi; 3. atat faptele licite, cat si cele ilicite savarsite de organele persoanei, daca au fost comise in exercitiul functiei obliga insasi persoana juridica;
77

M. Costin op. cit., p. 425. Pentru o defini mai ampl, Gh. Beleiu, op. cit., p. 384 ie

54

4. pentru faptele ilicite, raspunderea celui ce le-a comis este angajata atat fata de persoana juridica, cat si fata de terti. Acestor principii le sunt conexe si dispozitiunile art. 36 din Decretul nr. 31/1954 potrivit carora Raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse, prin asemnanare, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de infiintare sau statut. Asemanarea dintre raporturile juridice evocate de text nu inseamna insa

identitate. Nici nu ar fi posibil deoarece prerogativele organelor de conducere ale persoanei juridice sunt vadit mai largi decat alte mandatarului, limitate doar la o anumita prestatie sau la un act juridic predeterminat de parti prin conventia lor.

2.4.6. incetarea persoanelor juridice78 Prin incetarea persoanei juridice se intelege sfarsitul calitatii de subiect colectiv de drept civil. Potrivit art. 40 din Decretul nr. 31/1954. Persoana juridica inceteaza de a avea fiinta prin comasare, divizare sau dizolvare. Din economia teztului rezulta ca trei sunt modurile de incetare a persoanei juridice si anume: - comasarea (prin absorbtie sau fuziune); - divizarea totala; - dizolvarea. Avand in vedere ca divizarea si comasarea sunt forme ale reorganizarii a carei examinare amanuntite nu ne-am propus-o deoarece face obiectul altei discipline, ne rezumam doar la mentionarea lor. Prin comasare se intelege asadar absorbirea unei persoane juridice de catre o alta persoana juridica sau fuzionarea mai multor persoane juridice pentru a alcatui o persoana juridica noua.

Pentru reorganizarea persoanelor juridice,tratat pe larg la disciplina.Drept comercial,a se vedea O. Cpn Societile comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1991, p. 106-215; St. D. Crpenaru, Procedura reorganizrii i lichidrii juridicare, Ed. Atlas Lex, Bucureti, 1996, p. 16 - 19.

78

55

Divizarea se face prin impartirea intregului patrimoniu al unei persoane juridice intre mai multe persoane juridice care exista sau care iau astfel fiinta (art. 41 din Decretul nr. 31/1954).

Dizolvarea persoanei juridice Desi legea reglementeaza dizolvarea persoanei juridice nu o si defineste. Doctrinar, ea a fost definita ca fiind acel mod de incetare a persoanei juridice aplicabil in cazurile prevazute de lege care presupun subsecvent si lichidarea79. Cauzele dizolvarii persoanelor juridice sunt enuntate atat de Decretul nr. 31/1954 in art. 45, dar mai ales de legislatia speciala ulterioara anului 1990. Art. 45 din Decretul nr. 31/1954 precizeaza ca organizatiile cooperatiste si orice organizatii obstesti se dizolva daca: a) termenul pentru care au fost constituite s-a mplinit; b) scopul a fost realizat ori nu mai poate fi implinit; c) scopul pe care il umaresc sau mijloacele intrebuintate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii ori regulilor de convietuire sociala sau urmaresc alt scop decat cel declarat; d) numarul membrilor a scazut sub limita stabilita de lege, actul de infiintare sau statut. in afara de aceste cauze, prin legi speciale au mai fost prevazute si alte cauze care in linii generale reiau pe langa certe elemente specifice cauzele generale precizate de textul sus citat. Exemplis gratia redam cateva dintre acestea: A. Art. 53 din Legea nr. 21/1924 prevede ca Asociatia isi pierde personalitatea juridica in urmatoarele doua cazuri: 1. Prin deciziunea asociatiunii, atunci cand adunarea generala va fi hotarat dizolvarea: 2. De plin drept80;
56

3. Prin judecata; 4. Prin deciziunea puterii executive; B. Art. 169 din Legea nr. 31/1990 precizeaza ca Au ca efect dizolvarea societatii si dau dreptul fiecarui asociat sa ceara lichidarea acesteia: a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii; b) imposibilitatea realizarii obiectului societatii sau realizarea acestuia; c) hotararea adunarii generale; d) falimentul; e) reducerea capitalului social sau micsorarea lui sub minimul legal, daca asociatii nu decid completarea lui; f) societatea pe actiuni se dizolva si cand numarul actionarilor s-a redus sub cinci daca au trecut mai mult de sase luni de la reducerea lui si n-a fost completat Mentionam ca procedura dizolvarii societatilor comerciale este urmata de lichidarea judiciara prevazuta de Legea nr. 64/1995, care se aplica datoriilor lor comerciale81. C. Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole stabileste in art. 64 ca societatea agricola se dizolva: a) la implinirea termenului pentru care a fost constituita; b) la constatarea imposibilitatii de a realiza obiectul societatii; c) la terminarea activitatii; d) prin retragerea asociatiilor daca numarul celor ramasi este mai mic decat cel prevazut in statut si prezenta lege; e) prin hotararea asociatiilor; f) daca societatea face operatiuni contra legii sau obiectului stabilit prin statut. acelor

comercianti, persoane fizice si societati comerciale care nu mai pot face fata

CAPITOLUL III.
79 80

Gh. Beleiu, op. cit., p. 410. Dispozi pct. 2 al art. 53 sunt reluate aproape identic de art. 45 din Decretul nr. 31/1954, cu excep celor de la iile ia lit. d care se refer la imposibilitatea constituirii organelor de conducere. 81 Pentru calificarea juridic i detalierea procedurii vezi St. D. Crpenaru op. cit., p. 22-54.

57

SINTEZE PRIVITOARE LA DREPTURILE REALE

Sectiunea 3.1. Patrimoniul

3.1.1. Notiuni generale Dreptul civil studiaza raportul juridic civil potrivit prin elementele sale structurale. Raportul juridic civil este prin definitie o relatie sociala reglementata de norma juridica civila. Asa cum s-a studiat deja, el are un caracter dublu volitional, in sensul ca doua vointe prefigureaza relatia sociala si anume, vointa legii exprimata prin norma juridica si vointa subiectelor exprimata prin acte si fapte juridice82. Elementele structurale are raportului juridic civil, sunt trei si anume: a) subiectele; b) continutul; c) obiectul raportului juridic civil. Subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice si juridice intre care se stabilesc drepturile si obligatiile civile83. Continutul reprezinta drpeturile subiective si obligatiile corelative care revin subiectelor, iar obiectul raportului juridic civil este insasi actiunea sau abstentiunea la care este indreptatit subiectul activ si la care este indatorat subiectul pasiv84. Datorita stransei corelatii care exista intre continutul si obiectul raportului juridic civil studiul lor se face concomitent, astfel incat referindu-ne la drepturile subiective si la obligatiile ce le corespund vom evoca si problemele care tin de obiectul lor inclusiv, sau dupa caz chiar la cele ce privesc lucrurile la care se refera. Stiinta dreptului civil studiaza printre altele drepturile subiective si obligatiile cu continut economic, exprimat frecvent in bani. Altfel spus, se preocupa de drepturile si obligatiile patrimoniale.
82

A se vedea n acest sens i Gh Beleiu, op. cit., p. 61-63. M. Costin, op. cit., p. 135. 84 n acest sens vezi St. D. Crpenaru, op. cit., p. 70.
83

58

Dar drepturile subiective patrimoniale por fi abordate in doua modalitati: intr-o prima modalitate, fiecare drept subiectiv este privit separat, ca apartinand unui anume subiect. in aceasta abordare, dreptul subiectiv luat in considerare sub toate caracteristicile sale juridice, poate fi un drept real sau un drept de creanta. Un al doilea mod de abordare a drepturilor subiective si obligatiilor este acela de a le considera in totalitatea lor ca pe o universitate juridica apartinand unei persoane, facand abstractie de individualitatea fiecarui drept sau fiecarei obligatii in parte. Acest mod de abordare a dreptului si obligatiei conduce la notiunea de patrimoniu. De exemplu, X are drept de proprietate asupra autoturismului, plateste rate pentru achizitionarea apartamentului si are la randul sau de primit bani din vanzarea unei masini de scris. Toate aceste drepturi si obligatii luate impreuna si cu alte drepturi si obligatii cu caracter economic constituie patrimoniul sau. Asadar definim patrimoniul ca fiind totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica apartinand unei persoane85. Daca doctrina a definit notiunea patrimoniului dupa indelungate abstractizari si consideratii stiintifice, legislativ nu avem nici o definitie. Referiri la aceasta notiune intalnim insa atat in Codul civil, cat si in alte texte. in cuprinsul lor articolele 781, 784 si 1743 Cod civil, fac trimitere la posibilitatea creditorilor unei persoane decedate sa opreasca confuziunea dintre patrimoniul acesteia si cel al mostenitorilor. Referiri la patrimoniu fac dizpozitiunile Decretului nr. 31/1954: art. 26 lit. e, precizeaza ca patrimoniul constituie unul dintre elementele structurale ale persoanei juridice, in vreme ce art. 41 arata ca, divizarea se face prin impartirea intregului patrimoniu al persoanei juridice.

59

De asemenea, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 151/1990 referindu-se la patrimoniu, dispune ca Prin actul de infiintare a regiei eutonome se vor stabili, obiectul sau de activitate, patrimoniul, denumirea si sediul principal.

3.1.2. Caracterele juridice ale patrimoniului. Patrimoniul se individualizeaza prin urmatoarele caractere juridice: 1) Patrimoniul este o universitate juridica (universitas juris). Aceasta inseamna ca: a) se infatiseaza ca o masa de drepturi si obligatii legate intre ele sau ca o grupare a mai multor astfel de mase avand fiecare un regim juridic determinat; b) drepturile si obligatiile, fiecare in parte, sunt distincte de universalitate, astfel incat schimbarile care s-ar produce in legatura cu aceste drepturi si obligatii nu altereaza identitatea universalitatii. Universalitatea care caracterizeaza patrimoniul cuprinde un activ care insumeaza toate drepturile si un pasiv cuprinzand toate obligatiile cu continut economic ale subiectului de drept. 2) Orice persoana are un patrimoniu. Acest caracter priveste atat persoanele fizice, cat si pe cele juridice. Prin Constitutie dreptul la proprietate este recunoscut si consacrat in terminis. in ceea ce priveste persoana juridica, existenta patrimoniului, este una dintre conditiile esentiale ale infiintarii. 3) Patrimoniul este unic. Unicitatea patrimoniului presupune ca fiecare persoana are un singur patrimoniu, aceasta unicitate insa nu exclude divizibilitatea patrimoniala. De aici rezulta o alta caracteristica si anume:

85

C. Sttescu i C. Brsan, Drept civil. Teoria general a drepturilor reale, Universitatea Bucureti 1980, p. 5; I Apostu, Introducere n teoria dreptului de proprietate i a drepturilor reale principale Ed. Evrika Brila 1998 p.4.

60

4) Patrimoniul fiecarei persoane este divizibil in mai multe mase de drepturi si obligatii, fiecare dintre aceste mase avand un regim bine determinat. Astfel, persoanele juridice au in patrimoniul lor spre exemplu mijloacele fixe, mijloace circulante sau obiecte de inventar. Persoanele casatorite pot avea potrivit art. 30-36 din Codul familiei: - bunuri comune, dobandite in timpul casatoriei, constituind masa patrimoniala ce poate fi urmarita doar de creditorii comuni; - bunuri proprii dobandite inainte sau in timpul casatoriei din care este constituita masa patrimoniala urmaribila de creditorii personali ai sotului tinut personal. O alta ipoteza a divizibilitatii patrimoniului este acceptarea sub beneficiu de inventar a unei succesiuni. Potrivit art. 704 din Codul civil, succesorul isi reduce raspunderea pentru datoriile defunctului numai in limitele activului succesoral primit. in felul acesta nu se mai ajunge la confuziunea dintre patrimoniul defunctului si cel al succesibilului acceptant86.

3.1.3. Functiile patrimoniului Orice categorie juridica, deci si cea de patrimoniu, trebuie sa raspunda si sa serveasca unei necesitati practice impuse de viata, deci sa aiba o anumita functie. Altfel spus, se impune a cunoaste ce necesitati practice isi gasesc raspunsul in institutia patrimoniului. Necesitatile practice sau functiile practice ale patrimoniului sunt urmatoarele: A) de a constitui gajul general al creditorilor chirografari; B) de a explica si permite fenomenul subrogatiei reale cu titlu universal; C) de a explica si permite transmisiunea universala si cu titlu universal. Le urmarim in continuare detaliat.

86

Vezi n acest sens Julieta Manoliu, Drept succesoral, Universitatea Al. I. Cuza, Iai, 1974, p. 7.

61

A. PATRIMONIUL SI DREPTUL DE GAJ GENERAL AL CREDITORILOR CHIROGRAFARI. Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu dispun de o garantie reala (gaj, ipoteca sau privilegiu) prin care sa le fie asigurata executarea creantei pe care o au impotriva debitorului87. Creditorii garantati cu o garantie reala pot in caz de neexecutare din partea debitorului, sa urmareasca bunul constituit ca garantie si din pretul lui sa se despagubeasca cu preferinta inaintea oricaror alti creditori. Creditorii chirografari insa nu au nici o garantie reala. Sunt ei lipsiti de

posibilitatea de a-si satisface dreptul de creanta? Cu siguranta ca nu! Ei vor putea sa-si satisfaca dreptul de creanta atunci cand aceasta a devenit exigibila urmarind acele bunuri care vor exista in patrimoniul debitorului la momentul exigibilitatii. Neavand asadar o garantie reala, creditorii chirografari au drept garantie intregul patrimoniu al debitorului privit in ansamblul sau, ca universalitate juridica existenta independent de bunurile individuale ce intra in cuprinsul ei. Ideea de gaj general este exprimata de articolul 1718 din Codul civil care prevede ca: oricine este obligat personal, este tinut cu toate bunurile sale mobile si imobile prezente si viitoare. Referindu-se la bunuri prezente si viitoare, textul exprima ideea ca prin faptul ca o persoana s-a obligat fata de un creditor, bunurile existente in patrimoniul sau la momentul obligarii nu sunt indiponibilizate. Ele pot fi instrainate fara ca, creditorii sa poata formula in principiu o pretentie legata de aceasta instrainare88. Creditorii pot urmari deci acele bunuri existente in patrimoniul debitorului la momentul executarii silite. Ei nu pot urmari asa zisele bunuri viitoare, decat in masura in care intra in patrimoniul debitorului, deci devin prezente. in aceeasi masura ei nu pot urmari bunurile ce n-au intrat inca in patrimoniul debitorului, si
87

Pentru amnunte a se vedea C. Sttescu i C. Brsan, Tratat de drept civil - Teoria general a obligaiilor (citat n continuare Obligaiile ...), Ed. Academiei, Bucureti, 1981, p. 337 i urmtoarele.

88

n mod excep ional, creditorii au la ndemn calea ac iunii pauliene pentru a revoca actele frauduloase consim ite de debitori n frauda lor, n condi art. 975 din Codul civil. iile

62

nici pe cele care intre timp au fost instrainate, deoarece ei, creditorii chirografi, nu au un drept individualizat in fiecare bun particular, ci un simplu drept general asupra intregului patrimoniu. in acest fel, notiunea de patrimoniu poate explica dreptul de gaj general al creditorilor chirografi. Divizibilitatea patrimoniului are ca principal efect specializarea gajului general al creditorilor chirografi. Ei nu pot asadar urmari decat acele bunuri care fac parte din masa patrimoniala in legatura cu care s-a nascut creanta. Astfel, in cazul persoanelor juridice, dreptul de gaj general se poarta mai intai asupra mijloacelor banesti. Numai in masura in care acestea nu se dovedesc a fi indestulatoare creditorii pot declansa procedura falimentului in conditiile Legii nr. 64/1995, pentru urmarirea silita si a altor mijloace materiale. in ceea ce priveste persoanele fizice, divizibilitatea patrimoniului se realizeaza spre exemplu in cazul sotilor, cand creditorii lor comuni pot urmari numai bunurile lor comune, iar creditorii personali doar bunurile personale. Similar este si cazul specializarii in situatia acceptarii succesiunii sub beneficiu de inventar.

B. PATRIMONIUL SI SUBROGATIA REALA CU TITLU UNIVERSAL. Subrogatia inseamna inlocuire. Spre deosebire de subrogatia personala care consta in inlocuirea unei persoane cu o alta (de exemplu creditorului initial i se substituie un alt creditor care preia datoria debitorului), subrogatia reala se refera la inlocuirea unui bun cu altul, care va urma aceeasi soarta juridica, aplicabila celui dintai. Fundamentul subrogatiei reale se gaseste in fungibilitatea obiectelor cuprinse intr-o universalitate de drept. Astfel, daca un lucru este vandut, in cuprinsul patrimoniului locul lui va fi luat de pretul incasat, care la randul lui va fi inlocuit cu lucrul nou in care va fi investit. Fenomentul de inlocuire a bunurilor, deci subrogatia reala se produce automat, ori de cate ori aceasta inlocuire se refera la continutul unui patrimoniu.
63

Subrogatia cu titlu universal nu ar putea fi explicata decat prin notiunea de patrimoniu, care sugereaza plastic imaginea unui recipient ce-si pastreaza existenta, in vreme ce cuprinsul sau sufera continue inlocuiri si modificari. Subrogatia reala cu titlu universal are o stransa legatura cu dreptul de gaj general al creditorilor chirografari. Continutul acestui gaj est asigurat prin subrogatia reala cu titlu universal, deoarece locul bunului instrainat va fi luat de bunul primit in schimb, astfel incat, creditorul va putea sa urmareasca, atunci cand creanta va deveni exigibila, acel bun concret ce s-ar afla in patrimoniul debitorului in momentul cand se naste executarea. Subrogatia reala cu titlu universal este subordonata divizibilitatii

patrimoniului, in sensul ca ea asigura mentinerea destinatiei diecarei mase de bunuri. Daca o persoana casatorita vinde un bun propriu, prin subrogatie reala cu titlu universal, partea sau bunul inlocuit are tot natura juridica a unui bun propriu. Subrogatia reala este chemata sa functioneze si in alte cazuri de impartire sau de restituire a unui patrimoniu. Spre deosebire de subrogatia reala cu titlu universal, subrogatia cu titlu particular se refera la un anumit bun privit izolat de intregul patrimoniu. Subrogatia reala cu titlu particular nu intervine automat, ci numai daca este expres prevazuta de lege. Spre exemplu, art. 1721 din Codul civil prevede ca daca un bun ipotecat a fost distrus sau deteriorat, ipoteca se va stramuta asupra sumei de bani primita cu titlu de indemnizatie de asigurare (daca bunul a fost asigurat) sau asupra sumei primite ca despagubire de la autorul prejudiciului.

C. PATRIMONIUL SI TRANSMISIUNEA UNIVERSALA SAU CU TITLU UNIVERSAL. Pe langa functiile mai sus mentionate, patrimoniul explica si transmisiunea universala sau cu titlu universal.
64

Moartea unei persoane fizice ori reoganizarea persoanei juridice ridica problema transmiterii drepturilor si obligatiilor in totalitatea lor. Totalitatea acestor drepturi si obligatii constituie chiar patrimoniul persoanei, astfel incat transmiterea lor este o transmitere universala. intre transmiterea universala si cea cu titlu universal nu exista o deosebire de calitate ci, de cantitate. in vreme ce transmisiunea universala priveste de exemplu toate mobilele si imobilele, transmisiunea cu titlu universal de exemplu se refera doar la mobile sau imobile.

3.1.4. Drepturile reale si drepturile de creanta in componenta patrimoniului intra asa cum am vazut atat drepturi reale cat si drepturi de creanta. Dreptul real este acel drept subiectiv in virtutea caruia titularul sau poate sasi exercite atribute asupra unui lucru determinat fara a fi necesara interventia altei persoane, in mod direct si nemijlocit. Dreptul de creanta, este dreptul subiectiv in temeiul caruia subiectul activ numit creditor, poate pretinde unui subiect pasiv determinat numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. intre cele doua categorii exista urmatoarele deosebiri: a) Ca drept absolut, dreptul real presupune existenta unui subiect activ determinat si a subiectului pasiv nedeterminat format din toate celelalte persoane. Altfel spus, dreptul real este opozabil tuturor - erga omnes. Ca drept relativ, dreptul de creanta presupune determinarea de la inceput atat a subiectului activ, cat si a subiectului pasiv, singurul obligat si singurul caruia ii este opozabil. b) Obligatia ce revine subiectului pasiv nedeterminat in cazul dreptului real este aceea de a nu face nimic de natura sa stanjeneasca exercitarea de catre subiectul activ adreptului sau, ceea ce inseamna o obligatie generala negativa.
65

Dimpotriva, in cazul dreptului de creanta, obligatia subiectului pasiv poate fi atat pozitiva - a face - cat si negativa - a nu face ceva. c) Drepturile reale sunt insotite de efecte specifice neintalnite la dreptul de creanta, si anume: dreptul de urmarire si dreptul de preferinta. Dreptul de urmarire consta in facultatea recunoscuta titularului sau de a cauta si pretinde bunul in mana oricarui s-ar afla. Dreptul de preferinta consta in facultatea de a avea prioritate fata de orice alt drept, in sensul satisfacerii titularului sau inaintea titularilor altor drepturi. Drepturile reale se clasifica in doua catgorii: a) drepturi reale principale, care au o existenta de sine statatoare, independenta de existenta altor drepturi; b) drepturi reale accesorii, care sunt afectate garantarii unor drepturi de creanta, in consecinta existenta lor depinde in mod direct de existenta dreptului garantat.

Sectiunea 3.2. Dreptul de proprietate

3.2.1. Notiuni generale. Definitie Potrivit art. 480 din Codul civil Proprietatea este dreptul ce-l are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege. Pentru o mai buna intelegere a definitiei pe care Codul civil o da proprietatii, este util a cita si dispozitiile art. 481, care prevad ca nimeni nu poate fi silit sa cedeze proprietatea sa, afara numai pentru cazuri de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire. Aceste doua texte pun in lumina conceptia clasica romana asupra proprietatii, inspirata fara dubiu din cea franceza si anume cea a caracetrului absolut al dreptului de proprietate.
66

Definitia formulata de textul art. 480 Cod civil a fost si este inca criticata, intrucat lipseste din cuprinsul ei atributul posesiei. imprejurarea ca legiuitorul a mentionat doar atributele de folosinta si de dispozitie omitand posesia nu indreptateste insa critica, deoarece sintagma a se bucura, luata in sens larg are in vedere atat dreptul de a intrebuinta bunul, cat si de a-i culege fructele. Chiar daca expresia a se bucura nu este strict juridica ea include in realitate doua din atributele dreptului de proprietate, posesia si folosinta (jus utendi si jus fruendi).

3.2.2. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate Caracterele juridice ale dreptului de proprietate sunt exclusivitatea si perpetuitatea. a) Caracterul exclusiv (exclusivitatea) rezulta din continutul art. 480 Cod civil potrivit caruia proprietatea este dreptul ce-l are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv. Notiunea de drept exclusiv scoate in evidenta ca acest drept se exercita numai de titularul sau, cu toate atributele recunoscute, dreptului sau (posesia, folosinta si dispozitia) prin excluderea altor persoane. in afara de art. 480 exclusivitatea dreptului de proprietate rezulta si din dispozitia art. 475 Cod civil care prevede ca Oricare poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificarile stabilite de lege. Acest caracter cu valoare de principiu este insa susceptibil de exceptii, existand asadar si restrictii potrivit carora unele dintre atributele dreptului de proprietate pot fi exercitate si de alte persoane decat titularul lor (uzufructul, servitutea, superficia etc. ...). b) Caracterul perpetuu sau perpetuitatea dreptului de proprietate presupune ca durata sa este nelimitata in timp si in consecinta nu se poate stinge prin neintrebuintare din partea titularului, deci nici dupa moartea lui.
67

Prin urmare, dreptul de proprietate subzista atata timp cat nu dispare bunul, imprejurare materializata in obiceiul popular prin expresia a vinde sau a cumpara de veci. Cu toate acestea nimic nu se opune ca o persoana sa devina temporar titular al dreptului de proprietate daca s-a convenit astfel in actul de instrainare. Dreptul de proprietate nu dispare prin instrainarea bunului asupra caruia este exercitat. Chiar daca prin repetate instrainari trece in patrimonii diferite, proprietatea continua sa existe ca drept, deoarece ea se stinge in patrimoniul dispunatorului pentru a renaste in cel al dobanditorului. Asa cum s-a precizat in vechea doctrina romaneasca (Hamangiu, Rosetti-Balanescu, Boicoianu), dreptul de proprietate, se perpetueaza transmitandu-se. Dreptul de proprietate nu dispare prin neuz, in sensul ca principalele actiuni reale (actiunea in revendicare imobiliara si actiunea negatorie) sunt imperscriptibile, ca efect al perpetuitatii dreptului de proprietate. in exercitiul actiunii in revendicare insa, posesorul poate invoca prescriptia achizitiva (uzucapiunea), prin care acesta a dobandit dreptul de proprietate in dauna reclamantului. in doctrina au mai fost subliniate sau mentionate inca doua caractere ale dreptului de proprietate, pe care ne rezumam a le mentiona, deoarece ele vor fi studiate separat, si anume caracterul individual si cel total. Caracterul individual consta in aceea ca dreptul nu poate fi exercitat decat de o singura persoana si doar in mod exceptional de mai multe, cum este in cazul coproprietatii. Caracterul total al dreptului de proprietate presupune ca proprietarul dispune cu toate puterile asupra bunului. Fiecarei puteri ii corespunde un anumit atribut al dreptului de proprietate posesia, folosinta, dispozitia. Toate aceste prerogative apartin in exclusivitate proprietarului si numai el poate dispune de ele.

68

3.2.3. Atributele dreptului de proprietate inca din dreptul roman, atributele dreptului de proprietate s-au apreciat si numit la fel: jus utendi, jus fruendi si jus abutendi. Le analizxam separat in cele ce urmeaza: a) Posesia (jus utendi), consta in dreptul titularului de stapani in fapt un bun. in doctrina au fost utilizate mai multe expresii. Matei Cantacuzino spunea ca prin jus utendi se imtelege intrebuintarea unui lucru potrivit naturii ale specifice, Florin Sion, a uza de lucru in sine; Rosetti-Balanescu dreptul de a te servi de un lucru. Posesia presupune spre exemplu, dreptul de a locui casa, de a folosi masina, de a intrebuinta un lucru etc. Aceasta stapanire poate fi exercitata de proprietar sau de o alta persoana. intre posesie si proprietate nu poate fi pus semnul egalitatii deoarece prima, este doar o expresie exterioara a celei de a doua. Mai intai este perceputa posesia (care este o stare de fapt), si apoi proprietatea (care este o stare de drept). Altfel spus, o persoana poate avea posesia unui bun fara a fi proprietar, dupa cum proprietarul unui bun poate sa nu-l posede. b) Folosinta (jus fruendi) este dreptul pe care il are cineva de a folosi lucrurile perceptandu-le fructele naturale, civile si industriale, in interesul sau. Potrivit art. 482 Cod civil, proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se uneste ca accesoriu cu lucrul, intrun mod natural sau artificial. Codul civil nu defineste in terminis fructele, rezumandu-se doar la a le clasifica in naturale, industriale, civile si sporul animalelor. Fructele sunt in definitia data de doctrina produsele obtinute de la un anumit bun, cu o anumita periodicitate fara ca acesta sa-si altereze substanta. Ele pot fi produse prin urmare numai de bunurile frugifere (facatoare de fructe) si se impart in 3 categorii: 1. Naturale (se nasc indiferent de vointa omului);
69

2. Industriale (presupun interventia omului); 3. Civile (sunt consecinta unor acte juridice - chirii, dobanzi etc.). Spre deosebire de fructe, productele nu pot fi obtinute decat o singura data si prin consumarea substantei bunurilor. in cazul coproprietatii, fiecare coproprietar poate percepe, fructele doar proportional cu cota sau intinderea dreptului sau individual de proprietate. c) Dispozitia (jus abutendi) consta potrivit unei mai vechi conceptii in a consuma, a instraina, a desfiinta, a distruge, a intrebuinta in mod definitiv fara posibilitatea de reincepere pentru cel ce a uzat astfel. Definim dreptul de dispozitie ca acea facultate a proprietarului unui bun de a renunta irevocabil la toate atributele dreptului sau in limitele legii. Aceasta presupune ca poate sa-l doneze, sa-l abandoneze si chiar sa-l distruga. Libertatea in materia dispozitiei poate fi insa ingradita in mod exceptional prin lege. Astfel, in materia Legii nr. 18/1991 potrivit art. 46 alin. 2, persoanele care nu au cetatenie romana si domiciliul in Romania, precum si persoanele juridice care nu au nationalitate romana si sediul in Romania daca dobandesc in proprietate ternuri sunt obligate sa le instraineze in termen de un an de la data dobandirii sub sanctiunea trecerii in mod gratuit a acestora in proprietatea statului.

3.2.4. Obiectul dreptului de proprietate Desi obiect al dreptului de proprietate il constituie bunurile mobile si imobile, totusi acesta poate purta si asupra unui drept, cu conditia ca el sa faca parte din elementul activ al unui patrimoniu si sa fie in principiu transmisibil. Dreptul de proprietate nu poate exista in principiu decat asupra unor bunuri corporale. Cu toate acestea proprietatea poate sa fie exercitata bunaoara si asupra unui document constatator ale uni creante, cum sunt titllurile de credit.
70

O alta cerinta generala cu privire la obiectul dreptului de proprietate este aceea ca bunul sa existe. Existenta bunului, implica insa delimitarea sa materiala in raport cu coordonatele inconjuratoare dar si in raport cu alte bunuri similare. Ca mai dificila, delimitare priveste cazul bunurilor imobile atat prin natura lor speciala cat si prin regimul juridic diferit de cel al mobilelor. Delimitarea presupune in materia imobillor operatiunilor juridice de ingradire si granituire. Regimul juridic al imobilelor, are in vedere in principal regimul special al apelor fluviale (de izvor sau curgatoare) al terenurilor si al constructiilor.

A. REGIMUL JURIDIC AL IMOBILELOR 1) Proprietatea solului implica proprietatea supraftei si a subsolului. a) Proprietatea suprafetei este reglementata de articolul 489 Cod civil. in spiritul acestui text, pe suprafata terenului sau proprietarul poate sa ridice liber orice constructi sau sa faca orice plantatie. Totodata ca efect al exclusivitatii dreptului, acesta poate interzice vecinilor sa-i aduca orice atingere. El poate in virtutea articolului 708 din Codul civil sa taie crengile copacilor ce se intind si fac umbra proprietatilor sale, ori radacinile intinse pe terenul sau. in ceea ce priveste coloana aeriana ce se ridica perpendicular pe suprafata solului, desi nu este proprietatea sa ea apartine tot titularului dreptului de proprietate. Proprietarul poate edifica constructii de orice inaltime, cu conditia obtinerii autorizatiei administrative. El nu se poate insa opune survolarii proprietatii sale de aeronave si nici transportului nergiei electrice prin cabluri suspendate. Temeiul acestor ingradiri, il constituie prevederile articolului 135 alineatul 4 din Constitutie, potrivit carora, spatiul aerian face obiectul exclusiv al proprietatii publice. 2) Proprietatea subsolului este instituita de articolul 489 Cod civil, potrivit caruia proprietarului ii este recunoscut dreptul si asupra fondului sau, indiferent de adancimea sa. Articolul 491 din Codul civil, permite proprietarului sa faca, sub
71

fata pamantului, orice constructie si sapaturi si sa traga din ele foloasele pe care lear produce. Dreptul asupra subsolului nu este nici el nelimitat, dimpotriva este ingradit prin anumite prevederi speciale ale legii. Astfel, articolul 41 alineatul 4 din Constitutie precizeaza ca pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poat folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare cu obligatia despagubirii proprietarului pentru daunele aduse subsolului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii. Totodata, textul articolului 135 alineatul 4 stabileste ca bogatiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Mai mult, decat atat, Hotararea Guvernului nr. 113/1992 distinge intre bogatiile solului care pot face parte din domeniul public de interes local sau judetean, si cele care sunt declarate de interes public national.

B. REGIMUL JURIDIC AL TERENURILOR Pana in decembrie 1989, legislatia era foarte restrictiva in ceea ce priveste dobandirea, circulatia si instrainarea terenurilor: - articolul 30 din Legea nr. 58/1974 stabilea interdictia instrainarilor, altfel decat prin mostenirea legala; - cei ce paraseau definitiv tara erau sanctionati cu trecerea terenurilor lor in proprietatea statului; - dobandirea proprietatii asupra terenurilor prin efectul uzucapiunii era imposibila, caci ea nu putea fi dobandita decat prin succesiune legala. Practic, terenurile au fost scoase din circuitul civil, si se tindea spre desfiintarea proprietatii private asupra acestora. Constitutia in vigoare prevede ca proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular.

72

in afara de unele restrictii pe care le-am amintit deja Legea 18/1991, stabileste cadrul juridic al dobandirii si circulatiei terenurilor in Romania. Potrivit acestei legi, terenurile de orice fel, constituie fondul funciar al Romaniei.

C. REGIMUL JURIDIC AL CONSTRUCTIILOR in legislatia anterioara au existat mai multe restrictii si limitari ale dreptului de proprietate avand ca obiect constructiile. Articolul 5 din Legea nr. 4/1973 stabilea ca cetatenii au dreptul sa aiba in proprietate personala o singura locuinta si o singura casa de odihna pentru ei si familiile lor. Articolul 60 alineatul 1 litera a, din Legea nr. 5/1973 referitoare la administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi, stabilea reguli referitoare la normarea suprafetei locuibile, in sensul ca fiecare persoana avea dreptul la o singura camera. in ceea ce priveste casele de odihna, articolele 45-58 din Legea 5/1973 dispuneau ca acestea sa aiba dimensiuni restranse si sa se rezume strict la nevoile proprietarilor si familiilor lor. Prin abrogarea unor acte normetive care restrangeau dreptul de proprietate asupra constructiilor, persoanele fizice si juridice au in prezent posibilitatea sa dobandeasca si sa construiasca mai multe locuinte. Decretul Lege nr. 61/7 februarie 1990, prevedea pentru prima oara posibilitatea compararii locuintelor proprietate de stat de catre chiriasii care locuiau in ele. Cei care au cumparat locuinte si al caror teren aferent a trecut prin efectul Legii 58/1974 in proprietatea statului, au dobandit prin efectul Legii 18/1991 dreptul de proprietatea aupra acestora prin decizia prefectului. Legea 85/22 iulie 1991, a extins sfera locuintelor ce pot fi vandute si asupra acelora construite din fondurile fostelor unitati economice sau bugetare, in conditiile Decretului Legea 61/1990.
73

Edificarea unei constructii, impune obtinerea autorizatiei eliberate de autoritatea administrativa competenta, potrivit procedurii prevazute de Legea nr. 50/1991.

D. REGIMUL JURIDIC AL APELOR Constitutia reglementeaza in articolul 135 alineatul 4 imprejurarea ca apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interesul public si marea teritoriala fac obictul exclusiv al proprietatii publice. Potrivit articolului 5 din Legea nr. 17/7 august 1990, apele maritime interioare, marea teritoriala, solul si subsolul acestora precum si spatiul aerian de deasupra lor fac parte din teritoriul Romaniei. Articolul 2 din Legea nr. 18/1991, citat mai sus, se refera printre altele, la terenurile aflate permanent sub ape, adica albiile minore ale cursurilor de ape, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retentie, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale, toate acestea facand parte din domeniul public al statului, fiind deci scoase din circuitul civil. Asupra apelor din domeniul public, riveranii nu au nici un drept, si nici asupra foloaselor pe care acestea le-ar putea da in mod natural. Iata insa asupra caror ape poate fi exercitat dreptul de proprietate de catre persoanele particulare: Apele pluviale fac parte din categoria de bunuri numita res comunis, astfel incat ele devin proprietatea titularului fondului pe care au cazut. Doar in acest caz, apa de ploaie (ca si cea rezultata din topirea zapezilor sau ghetarilor) poate forma obiectul proprietatii private, in sensul ca proprietarul terenului poate sa o foloseasca in mod exclusiv. El poate sa o retina pe terenul sau sau sa o lase curga pe fondurile inferioare. in cazul apelor pluviale, sunt inaplicabile dispozitiunile articolului 581 din Codul civil, locuitorii unei localitati rurale neputandu-se impotrivi dreptului de dispozitie al titularului. in momentul in care a
74

cazut apa inceteaza a mai fi un lucru al nimanui (res nullius), apartinand proprietarului fondului. Proprietarii fondurilor inferioare sunt opriti sa stavileasca curgerea naturala a apei pe terenurile lor. O obligatie similara are insa si proprietarul fondului superior, oprit sa stavilesca scurgerea naturala a apei pe terenul inferior (articolul 578 alineatul 3 Cod civil). Apele de izvor. Potrivit articolului 579 Cod civil cel care este proprietarul terenului este si proprietarul izvorului, deoarece acesta face parte din fond. Legea prevede in terminis ca Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice intrebuintare cu dansul fara insa a vatama dreptul ce proprietarul fondului inferior este dobandit sau prin vreun titlu sau prin prescriptie asupra acestui izvor. Cu alte cuvinte, proprietarul terenului poate opri apa izvorului, impiedicanduo sa curga pe fondul inferior, poate desfiinta izvorul sau sa-i schimbe cursul. Odata trecuta insa apa pe terenul vecin, aceasta devine prin accesiune proprietatea titularului acestui fond. Regula din articolul 579 Cod civil comporta totusi doua exceptii atunci cand: a) proprietarul fondului vecin a dobandit un drept asupra izvorului (prin conventie, prescriptie etc.); b) apa izvorului este necesara locuitorilor unei localitati rurale - caz prevazut de articolul 581 Cod civil. Apele curgatoare. Atat Constitutia cat si Legea 18/1991, stabilesc care ape curgatoare fac parte din domeniul public, deci asupra carora nimeni nu poate dobandi un drept de proprietate sau orice alt drept real. Cu toate acestea textul articolului 582 din Codul civil prevede doua situatii cand apele curgatoare, altele decat cele din domeniul public, pot fi folosite si anume: a) apele curgatoare care marginesc o proprietate; b) apele curgatoare care trec prin interiorul unei proprietati.
75

a) apele curgatoare care marginesc o proprietate. Potrivit articolului 582 Cod civil, acela a carui proprietate se afla pe marginea unei ape curgatoare, poate lua apa pentru irigarea proprietatii sale, fara insa a abate cu totul cursul apei. Dreptul de a folosi apa apartine tuturor riveranilor, intinderea acestuia fiind proportionala cu intinderea fondului. Totodata acestia pot extrage pietris, sa taie trestie sau rachita ori sa pescuiasca. Singura interdictie, consta in oprirea proprietarului fondului de a schimba cursul apei. b) apa curgatoare care trece prin interiorul unei proprietati. Situatia este reglementata de articolul 582 alineat 2 din Codul civil. Potrivit acestui text proprietarul pe al carui fond trece apa curgatoare, o poate folosi, in toata intinderea prin care ar avea curgere, cu indatorirea de a-i lasa cursul firesc, la iesirea din proprietatea sa. Lui ii este insa interzis sa foloseasca toata apa in interesul sau, daca prin aceasta prejudiciaza pe ceilalti proprietari riverani din aval.

3.2.5. Formele dreptului de proprietate. Proprietatea privata. Potrivit art. 135 alineat 2, din Constitutie proprietatea este publica sau privata. Referindu-se la proprietatea statului, Codul civil precizeaza in art. 475-489 ca acesta poate fi publicata sau privata. Legea 18/1991, referindu-se la fondul funciar prevede ca terenurile pot apartine, fie domeniului public, fie celui privat. Din textele mai sus citate, rezulta ca legiutorul se refera la doua ipostaze ale proprietatii, si anume proprietatea privata si proprietatea publica. Art. 41, alineat 1, Constitutie, referindu-se la fondul funciar prevede ca terenurile pot apartine, fie domeniul public, fie celui privat.
76

Cu toate acestea, Codul civil ofera cadrul juridic cel mai complet de reglementare a proprietatii private sub toate aspectele. Definitia doctrinara a proprietatii private este urmatoarea: Dreptul de proprietate privata este dreptul ce apartine persoanelor fizice, juridice, statului sau unitatilor administrativ teritoriale asupra unor bunuri mobile sau imobile, exercitand asupra lor atributele dreptului de proprietate, in mod exclusiv si perpetuu, in limitele legii.

A. CARACTERLE JURIDICE ALE PROPRIETATII PRIVATE Caracterele juridice ale proprietatii private sunt urmatoarele: Alienabilitatea consta in caracterul dreptului de a putea fi instrainat sub orice forma prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte. Acest caracter este o consecinta generala a faptului ca bunurile aflate in circuitul civil indiferent de titularul lor pot fi instrainate. Prescriptibilitatea este caracterul dreptului de proprietate, in virtutea caruia aceasta este supusa prescriptiei achizitive. Modurile de dobandire a proprietatii private sunt aplicabile tuturor titularilor, astfel incat, asupra unui bun, indiferent de proprietarul sau poate fi dobandit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii. Sesizabilitatea consta in aceea ca bunurile care formeaza obiectul proprietatii private pot fi urmarite de creditori pentru realizarea creantelor lor, potrivit regulilor de drept comun. in acest sens, drpetul comun il constituie articolul 1718 Cod civil, potrivit caruia orice este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare. De asemenea, art. 1719 Cod civil prevede ca Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor sai. in mod exceptional, s-a apreciat ca bunurile din proprietatea privata a statului nu pot fi sechestrate, deoarece statul este intotdeauna solvabil.
77

Despre caracterul exclusiv si perpetuu al dreptului de proprietate privata s-a discutat intr-un capitol anterior.

B. SUBIECTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA Titulari ai dreptului de proprietat privata pot fi persoanele fizice, persoanele juridice, statul, comunele, orasele, municipiile si judetele. Potrivit Legii 69/1991 (art. 4), comunele, orasele si judetele sunt persoane juridice. in calitate de persoane juridice de drept civil, unitatile administrativ teritoriale, au in proprietate bunuri din domeniul privat. Dimpotriva, in calitate de persoane juridice de drept public, acestea sunt titulare ale dreptului de proprietate a bunurilor domeniului public de interes local. in ceea ce priveste societatile comerciale organizate, potrivit art. 16 din Legea nr. 15/1990, titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor fostelor intreprinderi sunt acestea, in vreme ce statul este doar proprietarul actiunilor. O situatie speciala o au in prezent fostele I.A.S.-uri transformate in societati comerciale si care nu au fost inca integral privatizate: actionari ai acestora, pot fi persoanele fizice, care au dobandit actiuni in temeiul art. 36 din Legea 18/1991.

C. OBIECTUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA 1) Persoanele fizice pot avea in proprietate orice bun mobil sau imobil aflat in circuitul civil. Sub aspectul obiectului, dreptului de proprietate privata este in principiu nelimitat in sensul ca o persoana fizica poate avea oricate locuinte, teren arabil, actiuni etc. Persoanele fizice pot dispune liber de bunurile din patrimoniul lor, le pot instraina sub orice forma, pot crea drepturi reale prin dezmembrarea proprietatii lor, cladirile pot fi inchiriate iar terenurile arendate. 2) Persoanele juridice in prezent in Romania sunt multe categorii de persoane juridice.
78

Sub titlu de exemplu - societati comerciale infiintate potrivit Legii 31/1991, societatile comerciale si regiile autonome infiintate potrivit Legii 15/1990, societatile agricole infiintate potrivit Legii 36/1992 etc. Tuturor acestora le este comun faptul ca trebuie sa aiba un patrimoniu propriu, distinct de cel al asociatilor, afectat realizarii unui scop social licit89. in patrimoniul acestora se gasesc bunuri mobile sau imobile asupra carora exercita un drept de proprietate privata. in afara acestor categorii de persoane juridice, societatile comerciale agricole sau civile cu scop lucrativ mai sunt si persoane juridice cu scop nelucrativ, cum este cazul fundatiilor, sindicatelor sau a asociatiilor obstesti, care pot fi titulare ale dreptului de proprietate privata. in aceeasi masura sunt titulare ale dreptului de proprietate privata, cultele religioase precum si asezamintele bisericesti. Acestea sunt autonome fata de stat, care se limiteaza doar la sprijinirea activitatii lor. Asupra terenurilor din patrimoniul lor, cultle si asezamintele bisericesti exercita in exclusivitate atributele dreptului de proprietate privata, avand totodata legitimare procesuala in procesele ce au ca obiect dreptul lor de proprietate. Statul si unitatile administrative, exercita prerogativele proprietatii private asupra bunurilor ce fac parte din domeniul privat al statului si unitatilor administrative teritoriale. Aceasta proprietate, numita si dominiala90, si-a gasit consacrarea in Legea 18/1991, Legea 31/1991, Legea 69/1991, Legea 15/1990 sau Legea 58/1991 cu privire la privatizarea societatilor comerciale. Codul civil nu reglementeaza expres domeniul privat al statului. Art. 477 Cod civil prevede ca averile vacante si fara stapan precum si ale persoanelor ce mor fara mostenitori sau ale caror mosteniri sunt lepadate, apartin statului.

89 90

A se vedea n acest sens i Gh. Beleiu, op. cit., p. 343. Pentru definirea propriet dominiale, vezi E.Safta Romano, Dreptul de proprietate privat i public n ii Romnia, Ed. Grafix, Iai, 1993, p. 93.

79

Art. 6 din Legea nr. 18/1991 prevede ca in domeniul privat al statului intra terenurile din componenta societatilor comerciale cu capital de stat. Art. 73 din Legea 69/1991 dispune ca domeniul privat al unitatilor administrativ teritoriale este alcatuit din bunurile mobile si imobile, aflate sau intrate in proprietatea acestor unitati prin caile si mijloacele prevazute de lege, exceptand bunurile apartinanr domeniul public. in principiu, bunurile care alcatuiesc domeniul privat al statului si unitatilor administrativ teritoriale, nu sunt limitativ prevazute de lege, carcterul limitativ fiind specific doar domeniul public. Bunurile din aceasta categorie, pot fi concesionate, inchiriate sau date in locatie de gestiune, prin licitatie publica. 3.2.6. Proprietatea publica Dreptul de proprietate publica este dreptul real care apartine statutului si unitatilor administrativ teritoriale, asupra unor bunuri mobile si imobile de interes national sau local, asupra carora exercita atributiile dreptului de proprietate. Legislativ, proprietatea publica est reglementata de Constitutie, Codul civil si o serie de legi speciale. Constitutia in art.135 alineat 3 foloseste termenul de proprietate publica precizand ca apartine statului sau unitatilor administrativ teritoriale. Art. 475 alin. 2 Cod civil precizeaza ca bunurile care nu sunt ale particularilor sunt administrate si nu pot fi instrainate decat dupa regulile si formele prescrise anume pentru ele. Articolele 476, 477, 478 enumera care sunt aceste bunuri cu precizarea ca ele apartin domeniului public. Art. 21 din Legea 15/1991 foloseste sintagma Sector public si privat. Art. 4 din Legea 18/1991 prevede ca terenurile pot apartine domeniului public sau domeniului privat.

80

A. CARACTERELE JURIDICE ALE PROPRIETATII PUBLICE Articolul 74 alineatul 1, din Legea 69/1991, privind administratia publica locala prevede ca bunurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile. Din text, rezulta expres cele trei caractere juridice si anume: 1. Caracterul inalienabil, prin care se intelege ca bunurile din domeniul public sunt scoase din circuitul civil. Acest caracter este subliniat si de textul constitutional, art. 135 alin. 5 prevazand ca Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. in acelasi sens, art. 5 alineatul 2 din Legea 18/1991 prevede ca terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil91. Desi sunt inalienabile, prevederea constitutionala permite ca, in conditiile legii asemenea bunuri sa poata fi date in administrarea regiilor autonome ori a institutiilor publice, concesionare sau inchiriate. Deosebit fata de cele proprietate privata, bunurile din domeniul public nu pot fi niciodata insa instrainate, statului fiindu-i inaccesibil atributul dispozitiei cu privire la aceste bunuri. 2. Caracterul imprescriptibil, consta in faptul ca nimeni nu ar putea opune vreodata titularului domeniului public prescriptia achizitiva. Articolul 1844 Cod civil dispune ca, nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii nu pot fi obiecte de proprietate privata ci, sunt scoase in afara de comert. Articolul 5 alineat 2 din Legea 18/1991 prevede ca dreptul de proprietate asupra terenurilor apartinand domeniului public este imprescriptibil. 3. Caracterul insesizabil, presupune impiedicarea urmaririi bunurilor din domeniul public pentru realizarea creantelor. intrucat statul este intotdeauna solvabil, atat datoriile sale, cat si ale unitatilor administrativ-teritoriale se platesc ori se lichideaza prin aplicarea unor norme
91

Bunurile din aceast categorie, pot fi concesionate, nchiriate sau date n loca de gestiune, prin licita public. ie ie

81

financiare speciale, nefiind aplicabile dispoziviile de drept comun referitoare la urmarirea silita92. Dimpotriva daca asemenea bunuri ar fi urmaribile, atunci ar insemna indirect ca oricine ar putea dobandi un drept de proprietate asupra lor, ceea ce contravine caracterului lor inalienabil. in aceeasi masura, dreptul de proprietate publica este totodata

nedezmemebrabil.

B. OBIECTUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICA Spre deosebire de proprietatea privata, nu orice bun mobul sau imobil face parte din domeniul public. Potrivit criteriului importantei sociale, domeniul public poate fi de interes national, cand atributele proprietatii sunt exercitate de stat, sau de interes local, cand proprietatea apartine comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor. De asemenea, sunt bunuri de uz public accesibile tuturor persoanelor (parcuri, piete, strazi) si bunuri de interes public care desi nu pot fi folosite de orice persoana, sunt destinate de a fi folosite pentru activitati ce intereseaza pe toti membrii societatii (scoli, teatre, muzee, biblioteci). Articolul 135 alineat 4, din Constitutie, prevede ca fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatii, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interesul public, plajele, marea tetirotiala, resursele stabilite de lege. Referiri la bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate publica, fac si alte legi speciale ca Legea 18/1991 privind fondul funciar, Legea 69/1991 privind administratia publica locala sau Hotararea Guvernului nr. 113/06.03.199293.

92

Pentru amnunte privind procedura fiscal, I. Gliga, Drept financiar public, Ed. ALL, Bucureti 1994, p. 136. n sensul acestora, vezi precizri n V. Nistor i I. Apostu, Drept public i privat, Ed. Zigotto Galai 1994, p. 54.

93

82

3.2.7. Modalitatile dreptului de proprietate

A. NOTIUNI GENERALE Desi dreptul de proprietate se infatiseaza de regula ca un drept pur si simplu avand un singur titular, exista si situatii cand acesta poate fi afectat de modalitati sau poate avea mai multi titulari. Definim modalitatile juridice ale dreptului de proprietate, ca fiind acele ipostaze cand mai multe persoane au un drept de proprietate asupra unui bun sau mase de bunuri ori exista anumite situatii de incertitudine temporara cu privire la dreptul de proprietate. Exista asadar, doua categorii de modalitati juridice si anume: 1) atunci cand dreptul de proprietate se gaseste intr-o situatie juridica de incertitudine temporara, cum este cazul proprietatii rezolubile si a celei anulabile. 2) atunci cand mai multe persoane au asupra bunului un drept de proprietate, cum este cazul proprietatii comune in cele doua forme, proprietatea comuna pe cote parti si in devalmasie.

B. PROPRIETATEA REZOLUBILA Proprietatea rezolubila apare in situatia cand transferul proprietatii de la o persoana la alta a operat sub o conditie rezolutorie. Ce este conditia, de ce rezolutorie? Ca modalitate a actului juridic civil conditia este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde existenta (nasterea sau stingerea) actului juridic civil. Conditia rezolutorie potrivit articolului 1019 Cod civil este acea modalitate care supune desfiintarea obligatiei la un eveniment viitor si necert.

83

Este asadar rezolutorie acea conditie de acarei indeplinire depinde desfiintarea actului juridic civil94. Urmatoarea clauza constituie de exemplu, o conditie rezolutorie Prezenta vanzare se desfiinteaza daca vanzatorului i se naste un copil in doi ani de la incheierea contractului. Revenind la proprietatea rezolubila, concluzionam ca in cazul in care se indeplineste conditia, dreptul se desfiinteaza retroactiv. Dimpotriva, daca nu se indeplineste conditia rezolutorie, dobanditorul isi vede consolidat dreptul sau. in ceea ce-l priveste pe acesta, conditia ca eveniment viitor si nesigur are valoarea unei conditii suspensive, intrucat implinirea acesteia este legata nasterea actului juridic (perfectarea actului peste doi ani daca nu se naste un copil, in exemplu dat). Practic pana in momentul implinirii conditiei, proprietatea, apartine in acelasi timp la doua persoane: dobanditorului proprietar sub conditie rezolutorie si transmitatorului sub conditie suspensiva. Proprietatea rezolubila poate fi rezultatul vointei legii sau al vointei partilor. a) Este rezolubila prin efectul legii proprietatea dobandita ca efect al donatiei. Potrivit articolului 835 Cod civil, daca donatorului i se va naste un copil, dreptul de proprietate se va revoca, daca nu, dreptul de proprietate al donatarului se va consolida. Este de asemenea rezolubila prin efectul legii proprietatea dobandita sub conditiunea facultatii de rascumparare (art. 1371 Cod civil). b) Este rezolubila prin efectul vointei partilor proprietatea rezultata dintr-o vanzare cu pact de rascumparare.

94

Gh. Beleiu op. cit., p. 154.

84

C. PROPRIETATEA ANULABILA Proprietatea anulabila este acea modalitate juridica a dreptului de proprietate dobandit de o persoana printr-un act juridic anulabil (lovit de nulitate relativa): de exemplu dolul sau eroarea, viciu de consimtamant.95 Atunci cand proprietatea este dobandita printr-un act juridic anulabil, sunt posibile 3 ipoteze: 1. actul translativ anulabil este confirmat de catre titularul actiunii in anulare. in aceasta situati, actul juridic se transforma dintr-un anulabil intr-unul pur si simplu, consolidandu-se in consecinta dreptul de proprietate al dobanditorului. 2. titularul actiunii in anulare obtine anularea actului, deci inceteaza dreptul de proprietate a dobanditorului retroactiv. 3. dreptul la actiune al titularului se precrie. Ca efect, se consolideaza dreptul de proprietate al dobanditorului. in toate cele trei ipoteze starea de incertitudine a dreptului de proprietate este temporara, anulabilitatea dreptului fiind posibila pana la confirmarea lui sau pana la implinirea termenului de prescriptie.

D. PROPRIETATEA COMUNA Proprietatea comuna este cea mai importanta si frecventa modalitate a dreptului de proprietate. Caracteristic proprietatii comune este faptul ca toate prerogativele dreptului apartin impreuna si concomitent mai multor titulari. Proprietatea comuna este susceptibila de a fi exercitata pe cote parti sau in devalmasie (temporar ori perpetuu sau fortat). Deosebirea dintre proprietatea comuna pe cote parti si proprietatea comuna in devalmasie, consta in aceea ca in primul caz fiecare dintre titulari are determinata

95

Nu eroarea obstacol, deoarece ea presupune lipsa consim mntului, ori aceast deficien este sanc ionat cu

nulitate absolut!.

85

cate o fractiune ideala din drept, pe cand in cazul devalmasiei stapanirea comuna nu este dublata de determinarea cotei. 1.) Dreptul de proprietate comuna pe cote parti Definitie, notiuni generale Cunoscut si sub denumirea de coproprietate, proprietatea comuna pe cote parti se caracterizeaza prin aceea ca acelasi bun, nefractionat in materialitatea sa apartine concomitent mai multor titulari, fiecare dintre acestia avand numai o cota parte ideala din dreptul de proprietate. Astfel spus, dreptul fiecaruia se refera la intregul bun si se intalneste cu dreptul celorlalti in fiecare dintre cele mai mici particule ce alcatuiesc bunul in materialitatea sa96. Titularii dreptului de proprietate comuna pe cote parti cunosc intinderea dreptului lor asupra bunului comun, dar ei nu cunosc partea materiala din bunul comun ce corespunde intinderii drepturilor lor. De exemplu, doua persoane au in proprietate comuna un imobil format din teren si casa de locuit. intinderea dreptului fiecaruia este determinata printr-o fractiune (2/3, 3/5 etc.) sau printr-un procent (25%, 50%) fara insa ca vreunul sa cunoasca exact care parte din teren sau din casa de locuit corespunde dreptului sau. Din cele expuse rezulta ca doua idei sunt diriguitoare pentru configurarea notiunii de proprietate comuna pe cote parti, si anume: a) nici unul dintre coproprietari nu este titular exclusiv al unei fractiuni materiale din bun. Daca bunul ar fi fractionat si fiecare parte ar apartine in exclusivitate unui proprietar dreptul de proprietate ar fi exclusiv. b) fiecare dintre coproprietari este titular exclusiv numai al cotei parti ideale, abstracte din dreptul de proprietate. Dreptul este fractionat, nu insa si bunul in materialitatea sa.

96

C. Sttescu i C. Brsan, op. cit., p. 180.

86

La randul sau proprietatea comuna pe cote poate fi privita in doua forme, si anume proprietatea comuna pe cote parti care are ca obiect un bun individual, si indiviziunea ce are ca obiect o universalitate de bunuri. Daca proprietatea comuna pe cote parti este o modalitate a dreptului de proprietate, indiviziunea este o modalitate a patrimoniului. Codul civil nu da o reglementare de ansamblu nici proprietatii comune pe cote parti si nici indiviziunii, ci se refera incidental la ele atunci cand vorbeste despre imparteala succesorala in art. 728 si urmatoarele. Din punctul de vedere al duratei, coproprietatea poate fi de doua feluri si anume: I) proprietatea comuna pe cote parti obisnuita sau temporara, care poate inceta prin efectul impartelii sau partajului bunului; II) proprietatea comuna pe cote parti fortata sau perpetua ce nu poate sa inceteze, nefiind posibila imparteala. Le urmarim in detaliu: I) Proprietatea comuna pe cote parti obisnuita sau temporara De regula, proprietatea comuna pe cote parti are un caracter temporar, ea nascandu-se ca o consecinta a mostenirii cand in urma defunctului raman mai multi succesori. Doua principii caracterizeaza proprietatea comuna pe cote parti obisnuita, si anume: a) copartasul nu are un drept exclusiv asupra unei parti determinate din bun in materialitatea sa; b) fiecare copartas are un drept exclusiv numai asupra unei cote parti ideale din drept. La randul sau, fiecare dintre aceste principii genereaza drepturile care revin fiecarui copartas si anume:

87

Din primul principiu enuntat, rezulta consecinta ca nici unul dintre copartasi nu poate infaptui acte cu privire la bun in intregul sau fara acordul celorlalti. Aceasta consecinta poarta numele de regula unanimitatii. Aceasta regula se refera la urmatoarele acte: - Actele materiale care privesc folosinta bunului, sunt permise copartasilor, cu conditia de a nu schimba destinatia bunului. Cat priveste fructele, acestea se cuvin coproprietarilor proprotional cu cota fiecaruia. - in matria actelor juridice, trebuie facuta distinctia intre actele de dispozitiune si cele de administrare. Nici unul dintre copartasi nu poate face fara acordul celorlalti acte de dispozitie, cu privire la intregul bun. Daca totusi a fost facut un asemenea act, valabilitatea lui depinde de rezultatul impartelii: daca bunul sau partea materiala vor intra in patrimoniul dispunatorului, actul de dispozitie va fi retroactiv valabil. in caz contrar, tot retroactiv, acesta va fi desfiintat. Desi regula unanimitatii urmareste si actele de administrare a bunului, in practica juridica s-a admis punctul de vedere ca actele de conservare a bunului pot fi facute de un singur copartas, fara a fi necesar acordului celorlalti. Din cel de al doilea principiu, decurge consecinta ca fiecare copartas poate sa dispuna liber si neingradit de cota sa ideala de drept. Aceasta nu schimba natura juridica a bunului, intrucat opereaza doar o subrogatie personala, referitoare la inlocuirea unui copartas cu un altul. Situatia s-ar schimba doar in ipoteza in care instrainarea s-ar face tot catre un coproprietar, care in felul acesta ar dobndi proprietatea exclusiva si integrala asupra bunului. incetarea coproprietatii temporare are loc de regula prin imparteala, cunoscuta sub denumirea de partaj. in felul acesta se pune capat starii de coproprietate ori de indiviziune, in sensul ca bunul sau bunurile stapanite in comun pe cote parti sunt impartite intre
88

copartasi, fiecare dintre ei devenind proprietarul unui bun dintre cele ce formau obiectul coproprietatii, in cazul in care bunul poate fi impartit in natura. in caz contrar, bunul se atribuie in intregime unuia dintre copartajanti cu obligarea sa la plata catre ceilalti a echivalentului valoric al cotei lor. Daca nici unul nu doreste sa preia bunul, acesta va fi vandut la licitatie, achivalentul valoric fiind impartit potrivit cotelor lor, copartasilor. Articolul 728 Cod civil stabileste regula ca dreptul de a cere incetarea indiviziunii este imprescriptibil. Regulile referitoarela indiviziune sunt aplicabile insa si in materia coproprietatii. in aceeasi masura este aplicabila si dispozitia din art. 728 Cod civil, potrivit careia nimeni nu poate fi silit a ramane in diviziune. in fine, incetarea copropritatii poate avea loc si in situatia cand unul dintre copartasi devine titular al tuturor celorlalte parti, prin succesiune, cumparare, donatie etc.

II) Proprietatea comuna pe cote parti, fortata si perpetua Notiuni generale Regula o constituie coproprietatea temporara dar, in mod exceptional, ea poate avea un caracter perpetuu, deci fortat. Coproprietatea este fortata, deoarece se mentine indiferent de vointa coproprietarlor, si perpetua intrucat nu poate inceta pe calea obisnuita a impartelii. Bunurile care alcatuiesc obiectul acestei forme de coproprietate sunt accesorii altor bunuri principale, a caror soarta juridica o urmeaza potrivit principiului accesorium sequitur principale. Cazuri de coproprietate fortata Exista coproprietate fortata in urmatoarele cazuri: 1) coproprietatea fortata a unor bunuri considerate ca bunuri de familie (morminte, manuscrise, tablouri si fotografii de familie);
89

2) coproprietatea fortata asupra partilor comune din cadirile cu mai multe etaje si apartamente; 3) copropritatea fortata asupra lucrurilor comune necesare pentru folosirea a doua imobile vecine; 4) coproprietatea fortata a despartiturilor comune. Le urmarim pe toate in detaliu: 1) Chestiunile referitoare la prima situatie nu comporta discutiune, intrucat in mod natural acestea nu pot fi partajate prin insasi destinatia lor economica. 2) Situatia cladirilor cu mai multe locuinte si spatii este reglementata in prezent de doua acte normative si anume: Legea 50/1991, privind autorizarea executarii constructiilor si Legea 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului. Potrivit articolului 36 alineatul 1 din Legea 50/1991, atunci cand intr-o cladire se realizeaza mai multe apartamente si suprafete locative cu alta destinatie, proprietarii acestora dobandesc si o cota parte de proprietate supra tuturor partilor de constructii si instalatii, precum si asupra tuturor dotarilor care, prin natura lor, nu se pot folosit decat in comun. in acelasi timp, ei dobandesc si cota parte de dreptul de concesiune asupra terenului apartinand domeniului privat al statului. Articolul 10 din Legea 85/1992, prevede ca dreptul de proprietate se dobandeste si asupra terenului aferent cladirii asa cum a fost el determinat prin autorizatia de constructie, iar valoarea cotei se include in pret. 3) Coproprietatea fortata asupra cladirilor comune necesare sau utile pentru folosirea a doua imobile vecine. Servesc pentru folosirea a doua imobile vecine, drumurile, potecile, fantanile sau izvoarele, in masura in care se gasesc chiar pe linia de hotar dintre cele doua proprietati. Dimpotriva, daca acestea s-ar afla pe unul dintre fondurile invecinate si ar servi pentru utilizarea celuilalt, situatia juridica nu mai este coproprietatea, ci servitutea.
90

4) Coproproetatea despartiturilor comune Expresia despartiturii comune desemneaza zidul, santul sau gardul care separa doua proprietati invecinate, si cu privire la care opereaza prezumtia de coproprietate. Asupra acestora cei doi proprietari au un drept egal, coproprietatea lor fiind fortata si perpetua, accesorie dreptului de proprietate asupra imobilelor invecinate. a) Zidul despartitor este, potrivit art. 590 Cod civil, orice zid care serveste de despartire intre cladiri sau intre curte si gradina si intre ograzi la tara, se socoteste comun daca nu exista titlu sau semn care ar proba contrariul. Dimpotriva, daca zidul este inclinat, articolul 591 Cod civil instituie prezumtia ca acesta ar apartine exclusiv proprietarului dinspre care exista planul inclinat. Caracterul fortat al coproprietatii rezulta si din dispozitiile articolului 598 Cod civil, potrivit carora orice vecin poate sa faca zidul comun in tot sau in parte, platind celuilalt jumatate din valoarea sa sau a partii ce vrea sa o faca comuna. Ambii coproprietari insa sunt obligati la repararea si intretinerea zidului comun. b) santul comun Potrivit articolului 602 Cod civil toate santurile intre doua proprietati se socotesc a fi comune de nu va fi titlu sau semn contrariu. Printre semnele de necomunitate, articolele 603, 604, prevad ca santul apartine exclusiv celui pe al carui teren a fost aruncat sau inaltat pamantul. c) Gardul comun Potrivit art. 606Cod civil orice gard ce desparte doua proprietati se socoteste comun, afara daca numai una singura din doua proprietati va fi ingradita sau de nu va fi un titlu sau posesiune indestulatoare care sa constate din contra. Textul instituie asadar o prezumtie relativa de comunitate, ce poate fi rasturnata prin proba contrarie.
91

in ceea ce priveste arborii care se gasesc in gardul comun, si ei sunt prezumti a fi tot comuni pana la proba contrarie. Atat fructele cat si lemnul lor apartin coproprietarilor in functie de cotele lor. 2. Dreptul de proprietate comuna in devalmasie Notiuni generale Dreptul de proprietate in devalmasie constituie a doua ipostaza in care se infatiseaza dreptul de proprietate comuna. Caracteristic proprietatii devalmase, spre desebire de proprietatea comuna pe cote parti, este faptul ca la devalmasie titularii nu au precizata o cota parte din drept, aceasta apartinandu-le tuturor, impreuna si nefractionat. Legislatia noastra nu cuprinde o reglementare generala a dreptului de proprietate comuna in devalmasie. Notiunea, caracterele si regimul juridic al devalmasiei, au fost totusi configurate in baza dispozitiunilor cuprinse in Codul familiei cu privire la comunitata de bunuri a sotilor, precum si cu importanta contributie a literaturii de specialitate97. Singurul caz de proprietate devalmasa cunoscut in dreptul romanesc actual, il constituie comunitatea de bunuri a sotilor, numita si devalmasie matrimoniala. Izvorul acestei devalmasii il constituie faptul dobandirii de catre oricare dintre soti a unui bun in timpul casatoriei. Cu privire la administrarea, folosinta si dispozitia asupra acestor bunuri, ele se realizeaza de soti de comun acord. Cu toate acestea, legea instituie prezumtia mandatului reciproc al sotilor in ceea ce priveste administrarea, folosinta si dispozitia cu privire la bunurile comune. Articolul 35 alineat 2 din Codul Familiei precizeaza ca Oricare dintre soti, exercitand singur aceste drepturi, este socotit ca are si consimamantul celuilalt sot. Cu toate acestea, nici unul dintre soti nu poate
97

Dumitru Lupulescu, Dreptul de proprietate comun al soilor, Casa de Editur i Pres ansa SRL, Bucureti, 1992, p. 38.

92

instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot. incetarea devalmasiei, este legata de incetarea imprejurarilor care i-au dat nastere. in consecinta, incetarea sau desfacerea casatoriei are drept efect, printre altele si incetarea devalmasiei matrimoniale. Modalitatea de incetare o constituie imparteala, care se poate face prin invoiala sau pe cale judecatoreasca. imparteala judecatoreasca, numita si partaj, presupune mai intai stabilirea masei bunurilor comune apoi stabilirea cotei de contributie a celor doi soti la dobandirea bunurilor. in aceasta faza procesuala, devalmasia se transmforma practic intr-o coproprietate pe cote parti. in fine, dupa evaluarea si lotizarea lor, bunurile sunt impartite in materialitatea lor98. Comparatie intre proprietatea comuna pe cote parti si proprietatea comuna in devalmasie a) Asemanari 1. Ambele sunt modalitati ale dreptului de proprietate, implicand cel putin doi titulari concomitent si un bun unic sau o masa de bunuri. 2. in ambele cazuri, proprietatea comuna inceteaza prin imparteala dupa reguli identice. 3. in ambele situatii, drepturile coproprietarilor se intind asupra intregului bun sau a tuturor bunurilor ce alcatuiesc obiectul dreptului de propriette comuna. b) Deosebiri 1) La proprietatea comuna pe cote parti, fiecare coproprietar cunoaste cota sa parte abstracta din drept, spre deosebire de proprietatea devalmasa, in cazul careia cotele nu sunt cunoscute si se stabilesc doar cu prilejul partajului.
98

Pentru procedura partajului de bunuri comune vezi Ilie Stoenescu i Savelly Zilberstein Drept procesual civil Ed. Didactic i pedagogic, Bucureti 1977 p.133; I. P. Filipescu , Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL Bucureti 1995, p. 245.

93

2) Fiecare coproprietar poate dispune in cazul proprietatii comune pe cote parti de cota sa ideala de drept, spre deosebire de codevalmasi care nu o pot face, intrucat nu cunosc intindera dreptului lor. 3) Proprietatea comuna pe cote parti poate exista indiferent de calitatile juridice ale coproprietarilor. Proprietatea comuna in devalmasie are un caracter intuitu personae, ea neputand lua nastere decat intre soti. 4) Proprietatea comuna pe cote parti poate avea ca izvor contractul, legea, succesiunea, uzucapiunea etc., spre deosebire de devalmasie al carui unic izvor il constituie relatiile de casatorie. 5) Actele de dispozitie sunt supuse in cazul proprietatii comune pe cote parti principiului unanimitatii, pe cata vreme in cazul devalmasiei opereaza prezumtia mandatului casnic.

Sectiunea 3.3. Posesia

3.3.1. Notiuni generale Definitia posesiei este data de art. 1846 alineatul 2 din Codul civil in urmatorii termeni: Posesia este detinerea unui lucru sau folosinta de un drept exerctata, una sau alta, de noi insine sau de altul in numele nostru. Posesia este asadar o stare de fapt ce creeaza aparenta proprietatii si deci in aparenta posesorul este privit pana la proba contrarie, drept proprietar. in practica se ivesc situatii cand posesia poate avea un titular iar proprietatea poate fi invocata de un altul, astfel incat intre acestia se poate ivi un conflict. Apararea dreptului de proprietate este precris conturata in dispozitii legale imperative. in aceeasi masura insa, legea apara si posesia, care de cele mai multe ori corespunde insusi dreptului de proprietate invocat de titular. Pentru acest din urma
94

motiv, simpla posesie - ca stare de fapt - este indreptatita la o serioasa protectie juridica in masurea in care sunt indeplinite elementele sale constitutive si anume:

a)Elementul material, numit si corpus care consta in realizrea unui contact direct cu lucrul, concretizat prin acte si fapte materiale de genul detinerii, folosirii si culegerii fructelor sau chiar al instrainarii.

b) Elementul psihologic sau intentional, numit si animus care consta in vointa exteriorizata a celui ce sapaneste bunul pentru sine, si de a se comporta ca un adevarat proprietar, ori ca titular al unui alt drept real. Plastic, acest element s-a numit in literatura clasica romana animus domini, animus sibi habendi ori animus possindendi. Lipsa elementului subiectiv (psihologic - sau intelectual) are drept consecinte degenerarea posesiei intr-o detentie precara. Potrivit art. 1853 Cod civil, nu constituie posesie ci detentie precara actele ce exercitam asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adica in calitate de locatari, depozitari, uzufructuari, sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia. in aceeasi masura, potrivit alineatului 2 al aceluiasi text, tot o detentie precara este si posesiunea ce s-ar exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului. Detentorul precar se afla de regula intr-o relatie contractuala cu proprietarul, raport in functie de care se poate stabili si natura juridica a detentiei. Locatarul unui imobil de exemplu, nu ar putea invoca niciodata in fata proprietarului uzucapiunea, deoarece el a posedat cu ingaduinta acestuia. Tot un detentor precar este si depozitarul, atata vreme cat bunul se afla in grija sa. El nu are nici un drept asupra bunului, fiind obligat sa-l restituie in starea in care l-a primit. in concluzie, detentorul precar poseda intotdeauna pntru altul. Lipsind deci elementul animus nu ne aflam in situatia juridica a unei posesii.
95

3.3.2. Dobandirea, dovada si pierderea posesiei 1. Pentru a fi dobandita posesia, cu toate conecintele juridice care decurg din aceasta, se impune a fi intrunite ambele elemente constitutive (animus si corpus). S-a pus in practica problema daca elementele constitutive ale posesiei trebuie sa fie ambele exercitate de aceeasi persoana. Raspunsurile au fost date dupa prealabila distinctie dintre elementul intentional si cel material. S-a stabilit ca puterea materiala asupra lucrului, poate fi exercitata nu numai de catre posesor, dar si de un reprezentant al sau, deci corpore alieno (De exemplu posesorul care a inchiriat lucrul, sau l-a incredintat altuia in depozit). in ceea ce priveste elementul intentional, el trebuie sa fie intrunit numai in persoana celui ce pretinde ca poseda, neputand fi exercitat prin altcineva, animo alieno. 2. Dovada posesiei. Fiind o stare de fapt, posesia poate fi dovedita prin orice mijloc de proba, pentru ca a dovedi posesia, inseamna in ultima analiza a-i dovedi elementele constitutive, respectiv corpus si animus. a) Elementul material al posesiei poate fi usor dovedit, intrucat are un caracter obiectiv, aparent si deci perceptibil. b) Elementul intentional, prin natura sa psihica, prezinta serioase dificultati sub aspectul probatiunii. Proba elementului intentional este facilitata de lege, prin instituirea a doua prezumtii legale. in primul rand, articolul 1854 din Cod civil precizeaza ca posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a incercat a poseda pentru altul. Altfel spus, exista prezumtia ca cel ce detine un lucru, pana la proba contrarie, este posesorul acelui lucru. A doua prezumtie legala este instituita de articolul 1855 din Cod civil si constituie reversul celei dintai. Textul precizeaza ca atunci cand posesorul a

96

inceput a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeasi calitate, datw nu este proba contrarie. Pe cand textul art. 1854 prezuma a fi posesor pe cel ce exercita puterea materiala asupra bunului, articolul 1855 prezuma ca cel ce este in prezent detentor precar a avut aceeasi calitate si in trecut. Ambele prezumtii juris tantum fiind relative, pot fi rasturnate prin proba contrarie. 3) Pierderea posesiei. Posesia nu poate exista, decat atat timp cat se pastreaza unitatea dintre elementele sale constitutive. Disparitia lor, sau chiar numai a unuia, are ca efect pierderea posesiei. intr-o prima ipoteza, este posibila incetarea simultana a ambelor elemente cum se intampla in cazul instrainarii ori abandonarii. intr-o a doua ipoteza, este posibil sa dispara numai unul dintre cele doua elemente, efectul fiind insa acelai. Pierderea lucrului sau trecerea lui in stapanirea altui posesor are drept consecinta pierderea posesiei, o data cu incetarea elementului ei material. Acelasi efect il va avea insa si disparitia elementului intentional al posesiei, chiar daca stapanirea materiala continua, cum este cazul constitutului posesor99.

3.3.3. Calitatile si viciile posesiei 1. Calitatile posesiei Posesia este apta sa produca efectele prevazute de lege numai daca intruneste conditiile de utilitate prevazute de art. 1847 din Codul civil, nefiind deci suficiente numai cele doua elemente constitutive ale sale. Desi textul se refera numai la efectul uzucapiunii, in realitate calitatile mentionate sunt necesare pentru producerea tuturor efectelor juridice ale posesiei.
99

Este constitut posesor, atunci cnd proprietarul unui lucru l vinde, dar continu s-l pstreze i dup vnzare ca locatar ori depozitar.

97

Care sunt asadar aceste calitati care fac posesia utila? a) Posesia sa fie continua Articolul 1847 din Codul civil prevede ca pentru a se putea prescrie, se cere o posesiune continua, in vreme ce art. 1848 precizeaza ca posesiunea este discontinua cand posesorul o exercita neregulat, adica cu intermitente anormale. Continuitatea posesiei este prezumata, continutul prezumtiei rezultand din textul articolului 1850 Codul civil. Caracterul de continuitate nu exclude insa anumite intermitente, cu conditia ca acesta sa fie normale (Exemplu, cazul fortei majore sau al calamitatilor naturale care ar impiedica temporar exercitiul poesiei). b) Posesia sa fie neintrerupta Spre deosebire de continuitate care presupune o atitudine a posesorului, intreruperea posesiei este rezultatul faptului unui tert, care duce la desfiintarea posesiei. intreruperea posesiei vizeaza in primul rand paralizarea uzucapiunii, atata timpt cat articolul 1847 Cod civil enumera printre calitatile posesiei si pe aceea de a nu fi neintrerupta. c) Poesia sa fie netulburata Textul articolului 1851 din Codul civil mentioneaza ca posesia este tulburata atunci cand este intemeiata sau conservata prin acte de violenta impotriva sau din partea adversarului. Conservarea posesiei prin mijloace violente nu este incompatibila insa cu caracterul netulburat al acesteia atunci cand violenta pasiva este un raspuns la actele de violenta activa utilizate de un tert in vederea deposedarii. in cazul actelor de simpla amenintare, care nu duc la pierderea materiala a bunului, posesorul trebuie sa se limiteze la o stare de expectativa prin care posesia nu se considera viciata. d) Poesia sa fie publica. Publicitatea posesiei consta in exercitarea ei, asemenea proprietatii in vazul tuturor. Legea nu defineste publicitatea posesiei, insa se refera in articolul 1852 la
98

clandestinitate ca viciu al posesiei. Intentia legiuitorului, consta in aceea ca posesia trebuie sa fie exercitata in asa fel incat sa poata fi normal cunoscuta si de cel in detrimentul caruia curge. e) Posesia sa fie sub nume de proprietar. Exercitarea posesiei sub nume de proprietar, presupune ca stapanirea in fapt a lucrului sa fie exercitata cu intentia de a stapani pentru sine si nu pentru altul, asa cum procedeaza un detentor precar, locatar sau depozitar. f) Posesia sa fie neechivoca Codul civil roman nu include printre calitatile posesiei neechivocitatea, omisiune a carei justificare si-ar gasi ratiunea in faptul ca echivocitatea s-ar confunda cu precaritatea. Retinem totusi ca neechivocitatea este o calitate distincta a posesiei, caci posesia este neechivoca doar atunci cand nu sunt indoieli cu privire la existenta celor doua elemente constitutive ale sale. 2. Viciile posesiei Contrare fiecareia dintre calitatile sale, sunt viciile posesiei. Assa cum rezulta si din articolul 1847 Cod civil, viciile posesiei sunt urmatoarele: a. discontinuitatea; b. violenta; c. clandestinitatea; d. precaritatea; e. echivocitatea. a. Discontinuitatea Potrivit articolului 1848 din Cod civil est discontinua posesia exercitata cu intermitente anormale. Spre deosebire de intreruperea ei care are drept efect incetarea posesiei, discontinuitatea este doar un viciu temporar al posesiei care duce la suspendarea ei. Discontinuitatea este totodata un viciu absolut, intrucat poate fi invocat de catre orice persoana interesata (articolul 1866 alineatul 1).
99

Ca viciu al posesiei, discontinuitatea se refera de regula la posesia nemiscatoarelor, intrucat in ceea ce priveste miscatoarele sunt aplicabile dispozitiunilor articolului 1909 Cod civil, potrivit carora simpla posesie de buna credinta, fara a fi necesara vreo scurgere de timp, are valoarea unui titlu de proprietate. b. Violenta Articolul 1851 Cod civil precizeaza ca posesia este tulburata cand este fondata sau conservata prin acte de violenta in contra sau din partea adversarului. Din continutul textului rezulta ca nu este suficient ca posesia sa fi inceput in mod pasnic, ea trebuie sa fie conservata si pe parcurs tot in mod pasnic. Caractrele juridice ale violentei sunt urmatoarele: 1. este viciu relativ, in sensul ca poate fi invocat numai de catre cel impotriva caruia a fost exercitata violenta (1962 alineat 2 Cod civil); 2. este un viciu temporar, in sensul ca o data incetata violenta, posesia redevine utila; 3. se aplica atat in privinta posesiei nemiscatoarelor, cat si a bunurilor miscatoare. c. Clandestinitatea. Posesiunea este clandestina cand posesorul o exercita in ascuns de adversarul sau incat cesta nu este in stare sa poata sa o cunoasca, asa cum prevede art. 1852 Cod civil. Viciul clandestinitatii este aplicabil in materia miscatoarelor, fiind greu de conceput si in cea a nemiscatoarelor. Viciului clandestinitatii ii corespund urmatoarele caractere juridice: 1. este un viciu relativ putand fi invocat, deci numai de catre cei fata de care posesia a fost exercitata pe ascuns (articolul 1862 alineatul 2 Cod civil); 2. este un viciu temporar, intrucat odata incetata clandestinitatea, redevenind publica, posesia redevine si utila (articolul 1956 Cod civil).
100

d. Precaritatea Cu privire la precaritate, opiniile autorilor au fost diferite: unii100 sustin ca aceasta constituie un viciu al posesiei, intrucat articolul 1847 Cod civil a inclus printre calitatile ei si exercitarea sub nume de proprietar Ori, prin aceasta distinctie s-a dorit sa se sublinieze viciul si nu lipsa posesiei. intr-o a doua opinie101 pe care o impartasim, precaritatea este mai mult decat un viciu, ea constituie insasi lipsa posesiei102. Caracteristic pentru precaritate este faptul ca stapanirea lucrului este lipsita de animus sibi habendi, deci de elementul intentional al posesiei. Mai mult decat atat, precaritatea este separat definita de articolul 1853 Cod civil potrivit caruia actele ce exercitam asupra unui lucru al altuia sub nume precar, adica in calitate de locatar, depozitar, uzufructuar etc. sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia, nu constituie o posesie sub nume de proprietar. Din text rezulta cu prisosinta ca precaritatea echivaleaza cu lipsa posesiei si nu cu un simplu viciu al acesteia103. in conceptia Codului civil precaritatea posesiei apare ca un viciu absolut si perpetuu. in cazurile special prevazute de lege, precaritatea se poate transforma in posesie, prin intervertire. e. Echivocitatea Desi articolul 1847 Cod civil nu include printre viciile posesiei echivocitatea, ea a fost recunoscuta ca atare atat in literatura juridica, dar si in practica judiciara. O posesie este echivoca atunci cnd sunt indoieli cu privire la existenta elementelor sale constitutive, animus si corpus. in acest sens, practica instantei supreme a decis ca posesia exercitata de un coproprietar asupra intregului bun individ, este echivoca, deoarece sunt dubii ca
100 101 102 103

E. Safta Romano, op. cit., p. 174. C. Sttescu i C. Brsan, op. cit., p. 242. Vezi supra referitor la elementele posesiei. n acelai sens i Mircea Costin, op. cit., vol. I, p. 396.

101

actele de posesiune s-au efectuat de coproprietar in calitate de posesor al bunului, ori ca proprietar privind cota sa parte de proprietate.

3.3.4. Efectele posesiei in pofida imprejurarii ca este doar o stare de fapt, legea recunoaste posesiei uitle anumite consecinte juridice. Efectele posesiei pot fi grupate astfel: 1. posesia creaza o prezumtie de proprietate (art. 1854 Cod civil); 2. posesorul de buna credinta dobandeste fructele lucrului asupra caruia exercita posesia (articolul 485 Cod civil); 3. posesia este protejata prin actiunile posesorii; 4. posesia prelungita duce, prin uzucapiune, la dobandirea dreptului de proprietar.

A. PREZUMTIA DE PROPRIETATE Posesia exercitata in conditiile prevazute de lege creaza pana la proba contrarie o prezumtie de proprietate in favoarea celui ce o exercita. Aceasta prezumtie este instituita de dispozitiunile art. 1864 Cod civil, potrivit caruia posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este proba ca a inceput a poseda pentru altul. Prezumtia de proprietate opereaza in favoarea posesorului, intrucat de cele mai multe ori, posesia ca stare de fapt coincide cu dreptul de proprietate. Avantajul pe care-l creeaza aceasta prezumtie, consta in aceea ca fiind parat, posesorul nu are a face probe in sprijinul dreptului sau, intrucat este prezumat proprietar pana la proba contrarie. in materia bunurilor miscatoare, prezumtia este mai puternica deoarece in virtutea articolului 1909 Cod civil, posesia de buna credinta echivaleaza cu titlu de
102

proprietate, nefiind posibila proba contrarie. Dimpoptriva in materia bunurilor nemiscatoare prezumtia de proprietate poate fi rasturnata prin proba contrara.

B. DOBANDIREA FRUCTELOR DE CATRE POSESORUL DE BUNA CREDINTA Ca principiu general, fructele unui lucru se cuvin proprietarului. De la aceasta regula exista o exceptie: posesorul de buna credinta al lucrului ii culege fructele, fara ca proprietarul sa poata ridica vreo pretentie asupra lor. Aceasta exceptie este instituita de articolul 485 Cod civil, care prevede ca posesorul nu castiga proprietatea fructelor decat atunci cand poseda cu buna credinta. Articolul 486 Cod civil precizeaza ca prin buna credinta se intelege imprejurarea in care posesorul poeda ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate, ale carui vicii nu-i sunt cunoscute. Din text rezulta ca buna credinta este de ordin subiectiv, constand in convingerea posesorului ca lucrul, ale carui fructe le culege, a fost dobandit de la adevaratul proprietar si ca titlul in virtutea caruia poseda este valabil, lipsit de orice viciu. Dovada bunei credinte nu trebuie sa fie facuta, intrucat in favoarea posesorului pledeaza prezumtia bona fides presumitur prevazuta de articolul 1899 Cod civil, potrivit caruia Buna credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua credinta. Articolul 487 Cod civil stabileste ca posesorul inceteaza sa mai fie de buna credinta din momentul cand viciile titlului sau ii sunt cunoscute. Buna credinta trebuie sa existe nu numai in momentul dobandirii lucrului, ea trebuie sa fie contemporana momentului perceperii fructelor. Posesorul nu este indreptatit sa perceapa fructele, dupa ce va fi cunoscut viciile titlului sau, intrucat din acel moment nu se mai bucura de beneficiul pe care legea i-l recunoaste doar posesorului de buna credinta.
103

Se poate pune firesc intrebarea care sunt fructele pe care le dobandeste posesorul de buna credinta? in primul rand trebuie precizat ca in temeiul bunei credinte, posesorul dobandeste doar fructele, nu si productele ce se cuvin intotdeauna proprietarului, chiar daca detinatorul a fost de buna credinta. In al doilea rand, pentru ca perceperea fructelor sa fie recunoscuta ca atare, trebuie sa fi avut loc la timpul cuvenit. Perceperea anticipata a fructelor civile de exemplu, nu scuteste pe posesorul lucrului de restituirea lor. Cu totul alta este insa situatia posesorului de rea-credinta. Acesta are obligatia sa restituie proprietarului lucrul atat valoarea lui, (in eventualitatea in care lucrul a pierit) cat si fructele. Unicul drept recunoscut a acestui posesor este acela de a pretinde sa i se restituie de catre proprietar cheltuielile ocazionate de perceperea si recoltarea fructelor, precum si cele necesare si utile facute asupra lucrului.

C. PROTEJAREA POSESIEI PRIN ACTIUNILE POSESORII Actiunea posesorie este o actiune reala imobiliara prin care posesorul urmareste apararea posesiunii sale ca o stare de fapt impotriva oricarei tulburari, mentinerea acestei stari ori redobandirea ei in eventualitatea ca a fost pierduta. Caracterisitic actiunii posesorii, este imprejjurarea ca prin ea este aparata starea de fapt a posesiei, fara a se pune in discutie dreptul asupra lucrului. Dreptul nostru cunoaste doua genuri de actiuni posesorii si anume: a. actiunea posesorie obisnuita sau in complangere; b. actiunea posesorie speciala sau in reintegrare. a. Actiunea in complangere, este utilizata pentru a face sa inceteze orice tulburare a posesiei, de natura sa impiedice exercitiul liber si efectele juridice ale posesiei. Pentru exercitarea ei, trebuie indeplinite cumulativ trei conditii:
104

1. sa nu fi trecut mai mult de un an de la tulburare sau deposedare; 2. reclamantul sa faca dovada ca inainte de data tulburarii sau a deposedarii a detinut bunul cel putin un an; 3. posesiunea reclamantului sa fie utila, adica neviciata. in conditiile articolului 676 Cod procedura civil, actiunea in complangere poate fi formulata si de catre un detentor precar, cu conditia ca tulburatorul sa nu fie el insusi cel pentru care detine reclamantul. Sarcina probei apartine in actiunea posesorie in complangere reclamantului. b. Actiunea posesorie in reintegrare este uzitata pentru apararea posesiei, atunci cand deposedarea sau tulburarea s-au produs prin violenta. Violenta neavand nici o justificare in drept, actiunea in reintegrare poate fi promovata chiar si de catre posesorul de rea-credinta. Spre deosebire de actiunea posesorie obisnuita - in complangre, exercitiul actiunii in reintegrare este conditionat de indeplinirea unei singure cerinte: sa nu fi trecut mai mmult de un an de la tulburare sau deposedare. Ca si actiunea in complangere, cea in reintegrare poate fi promovata si de catre detentorul precar, daca tulburarea s-a produs prin violenta. Actiunile posesorii au urmatoarele caractere: - sunt actiuni reale; - ocrotesc in dreptul nostru posesia bunurilor imobile si drepturile reale imobiliare susceptibile sa fie dobandite prin uzucapiune. intrucat in materia mobilelor posesiunea se confunda practic cu proprietatea, actiunile posesorii sunt inutile in privinta lor. Este motivul pentru care s-a afirmat de litertura ca in materie mobiliara posesorul se confunda cu petitoriul sau ca posesorul este absorbit de petitoriu. D. DOBANDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIN EFECTUL POSESIEI INDELUNGATE.

105

Uzucapiunea sau prescriptia achizitiva este un mod de dobandire a proprietatii sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neintrerupta a acestuia in tot timpul fixat de lege. In articolul 645 din C. civ. se prevede ca proprietatea se mai poate dobandi si prin prescriptie, in vreme ce art. 1837 arata ca prescriptia achizitiva este un mijloc de a dobandi proprietatea. Uzucapiunea ca mod de dobandire a proprietatii se intemeiaza pe faptul posesiei indelungate a unui imobil, posesie care trebuie sa indeplineasca conditiile de utilitate asa cum sunt ele prevazute de art. 1847 din C. civ. O posesie viciata sau detentiunea precara sunt irelevante sub aspect achizitiv, caci oricat ar dura ele in timp, nu ar conduce niciodata la dobandirea proprietatii. Atunci cand posesorul este de buna credinta si are un just titlu104, uzucapiunea dureaza de la 10 la 20 de ani, in vreme ce daca posesorul nu are un just titlu ea dureaza 30 de ani.

Sectiunea 3.4. Apararea dreptului de proprietate.

3.4.1. Notiuni generale Dreptul de proprietate fiind cel mai important drept civil patrimonial, s-a bucurat intodeauna de o protectie juridica de natura sa-i asigure exercitiul netulburat. in doctrina, mijloacele de aparare a dreptului de proprietate au fost definite ca fiind acele actiuni prin care proprietarul tinde sa inlature atingerile ce sunt aduse dreptului sau si sa ajunga la restabilirea lui105. Mijloacele juridice de aparare a dreptului de proprietate pot fi clasificate in doua mari categorii si anume:

104

Justul titlu este un titlu translativ de proprietate ce nu provine de la adevratul proprietar i ale crui vicii nu-i sunt cunoscute posesorului ce uzucapeaz. 105 C. Sttescu i C. Brsan, op. cit., p. 199.

106

a. mijloacele juridice nespecifice sau indirecte asa cum sunt actiunile nascute din dreptul de creanta. Ele nu se intemeiaza deci pe dreptul de proprietate sau pe alt drept real, ci pe obligatii rezultate din neexecutarea contractelor, din fapte ilicite sau cvasicontracte, ori din imbogatirea fara just temei. b. mijloacele juridice specifice, numite si mijloace directe de protejare a dreptului de proprietate, sunt actiunile care se intemeiaza pe dreptul de proprietate sau pe faptul posesiunii. Aceste actiuni avand ca temei dreptul de proprietate, care este un drept real se numesc actiuni reale. La randul lor actiunile reale se pot imparti in: actiuni petitorii si actiuni posesorii. Sunt actuni petitorii, acele actiuni reale menite sa apere dreptul de proprietate sau alt drept real, cum ar fi actiunile in revendicare, actiunile confesorii, actiunile in granituire etc. Sunt actiuni posesorii, acele actiuni reale destinate sa apere posesiunea unui imobil. intre cele doua categorii de actiuni exista mai multe deosebiri, dintre care mai importante sunt doua: - spre deosebire de actiunile petitorii care vizeaza fondul dreptului, adica proprietatea, cele posesorii protejeaza doar posesia; - in vreme ce actiunile petitorii nu pot fi promovate decat de titularul dreptului real incalcat (proprietar, uzufructuar etc.), actiunile posesorii pot fi promovate si de catre posesor.

3.4.2. Actiunea in revendicare. Definitie Actiunea in revendicare nu s-a bucurat legislativ de o definitie consacrata. Art. 1909 alineat 2 din Codul civil prevede ca cel ce a pierdut sau cel caruia i s-a furat un lucru poate sa-l revendice in curs de trei ani, in vreme ce art, 1910 se

107

refera la revendicarea mobilelor, iar art. 1730 Cod civil face referire la posibilitatea revendicarii obiectelor vandute, de catre vanzator. in stiinta dreptului, actiunea in revendicare a fost definita ca fiind acea actiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar 106. in practica, actiunea in revendicare este cunoscuta ca actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar. Actiunea in revendicare este caracterizata ca fiind o actiune petitorie reala si imprescriptibila. Ea este petitorie deoarece tinde sa stabileasca direct existenta dreptului de proprietate a reclamantului, si reala deoarece ea apara insusi dreptul real de proprietate. Actiunea in revendincare este imprescriptibila, deoarece dreptul de proprietate pe care se intemeiaza este si el imprescriptibil sub aspect extinctiv, nepierzandu-se prin neuz.

3.4.3. Conditii pentru exercitarea actiunii in revendicare Exercitiul actiunii in revendicare, implica o conditie si o precizare si anume: 1) Conditia calitatii de proprietar exclusiv Persoana care revendica un bun (reclamantul) trebuie sa aiba calitatea de proprietar, adica sa faca dovada dreptului sau de proprietate. Proprietarul exclusiv exercita actiunea in revendicare, iar instantele verifica daca acesta are calitatea pe care o pretinde in raport si de sustinerile si dovezile paratului potrivit principiului in excipiendo reus fit actor107. in practica judiciara s-a stabilit ca doar proprietarul exclusiv are exercitiul actiunii in revendicare.
106 107

Pentru alte defini vezi i E. Safta Romano, op. cit., p. 340; M. Costin,op.cit.,p.256. ii, Referitor la aspectele procesuale privind calitatea procesual i corela dintre dreptul subiectiv civil i ac ia iunea

civil n justi vezi V. Negru i D. Radu, Drept procesual civil, Ed. Didactic i Pedagogic Bucureti 1975, p. 105 ie - 130;G. Boroi i D. Rdescu, Codul de procedur civil comentat i adnotat, Ed. A.L.L. Bucureti, 1994, p. 117.

108

Asadar actiunea in revendicare a unui coindivizar nu ar putea fi primita, deoarece el are doar un drept limitat asupra bunului. El nu poate revendica nici intregul bun fara acordul celorlalti coproprietari, si nici cota sa parte mai inainte de individualizarea ei ca efect a unei hotarari de partaj. Per a contrario va fi primita actiunea in revendicare promovata de toti coindivizarii, care impreuna au un drept exclusiv asupra bunului ce formeaza obiectul indiviziunii. in aceeasi masura in practica judecatoreasca, s-a pus problema daca numai unul dintre soti are exercitiul actiunii in revendicare a unui bun comun in temeiul mandatului tacit reciproc108. Raspunsul a fost pozitiv, plecand de la ideea ca prin actiunea sa, sotul reclamant, vizeaza marirea patrimoniului comun, care ii profita si celuilalt sot109. in fine, o ultima problema a fost aceea de a se sti daca este admisibila actiunea in revendicare promovata de un coproprietar impotriva celorlalti cu privire la bunul indiviz. Raspunsul dat in practica instantei comune supreme a fost negativ, cu motivarea ca un coindivizar nu poate revendica un bun indiviz mai inainte de infaptuirea partajului, deoarece actiunea in revendicare presupune un drept exclusiv si determinat pe care coindivizarul nu il poate obtine decat prin efectul partajului110. 2) Actiunea in revendicare este imprescriptibila, precizare ce isi are sorgintea tocmai in caracterul perpetuu al dreptului de proprietate care nu se pierde prin neuz. Indiferent cat de mult si-ar neglija titularul exercitiul dreptului sau, acesta nu este sanctionat de legea civila in mod direct. Numai in cazul cand o alta persoana ar dobandi bunul prin efectul uzucapiunii, s-ar rasfrange indirect asupra lui, consecinta pierderii bunului. De la regula imprescriptibilitatii actiunii in revendicare exista totusi o singura exceptie prevazuta de art. 561 din Codul de procedura civila. Textul prevede ca
108

Cu privire la mandatul tacit, vezi I. P. Filipescu, Teoria general a obligaiilor, Ed. Actami Bucureti 1994, p.

148.
109 110

Pentru opinia contrar, a se vedea E. Safta Romano, op. cit., p. 154. Decizia civil nr. 224/24 noiembrie 1972, n Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1972, p. 84.

109

orice cerere de evictiune totala sau partiala a bunului adjudecat, se va prescrie in termen de cinci ani din momentul executarii ordonantei de adjudecare. Acest termen scurt pentru exercitarea actiunii in revendicare este menit sa confere siguranta atat cumparatorului la licitatie publica, dar si celorlalte persoane ce ar putea eventual dobandi ulterior bunul. A. ACTIUNEA IN REVENDICARE IMOBILIARA Exercitiul actiunii in revendicare implica in primul rand dovada dreptului de proprietate, iar in procesul civil sarcina probei apartine reclamantului, dispozitiunea art. 112 din Codul de procedura civila fiind plastic evidentiata de adagiul actori incumbit probatio. De altfel dispozitia art. 1169 Cod civil potrivit careia cel ce face o sustinere trebuie sa o dovedeasca, isi gaseste pe deplin aplicarea in cazul actiunii in revendicare. Daca teoretic lucrurile par simple, in practica ele sunt mult mai complicate, datorita unor imprejurari obiective de multe ori grau de depasit. Nu de putine ori nu exista inscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate, sau al transferului proprietatii. Este totodata posibil ca inscrisurile sa nu fie insotite de schite sau planuri pentru delimitarea imobilelor s.a.m.d. Fata de dificultatile intampinate in materia revendicarii imobiliare, practica judecatoreasca a stabilit o serie de principii care se aplica in solutionarea acestor cauze in urmatoarele ipoteze: A) Ambele parti invoca titluri scrise ce fac dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat. Dupa cum titlurile provin de la acelasi autor sau de la autori diferiti solutionarea litigiului poate cunoaste doua ipoteze si anume: a) Cand ambele titluri provin de la acelasi autor trebuie analizat daca partile si-au transcris sau nu titlul in registrul de transcriptiuni imobiliare, avand castig de cauza acela care si-a transcris titlul Daca nici una dintre parti nu si-a transcris titlul, va fi apreciat ca valabil in speta cel de data mai veche, potrivit principiului qui prior tempore potior jure.
110

Potrivit aceluiasi principiu, va fi apreciat mai puternic titlul anterior transcris in registrul de transcriptiuni, daca ambele au fost transcrise. b) Cand titlurile provin de la autori deosebiti, va avea castig de cauza partea al carui titlu este mai preferabil, potrivit principiului nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet. Pentru a stabili care este titlul preferabil, instantele au in vedere urmatoarele criterii: - verificarea autorilor si a dreptului pe care acestia il aveau cu privire la bunul in litigiu; - cand nu exista alte mijloace de proba in afara de titluri se va da castig de cauza partii al carui titlu are data certa mai veche.

B) O singura parte are titlu privind proprietatea bunului revendicat. Daca paratul invoca un asemenea titlu, atunci actiunea reclamantului va fi respinsa. Dimpotriva daca titlul este invocat de catre reclamant, el va avea castig de cauza cu doua conditii: - titlul sa emane de la un tert; - data titlului sa fie anterioara posesiei paratului.

C) Nici una dintre partile litigante nu are titlu De plano, actiunea ar trebui respinsa, deoarece in favoarea posesorului opereaza prezumtia de proprietate instituita de art. 1864 Cod civil. Asa fiind, posesorul parat ar avea castig de cauza in baza principiului in pari causa melior est causa possidentis. Acestei situatii transante, practica judecatoreasca i-a adus insa un amendament, constand in analiza prealabila a celor doua posesii aflate in conflict. Ar avea deci castig cel ce invoca o posesie mai indelungata, utila sau de buna credinta.
111

B. ACTIUNEA IN REVENDICARE MOBILIARA Actiunea in revendicare mobiliara cunoaste un regim juridic deosebit de cel al actiunii imobiliare. Caracterul particular rezida in dispozitiile art. 1909 Cod civil potrivit carora Lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgre de timp. Fata de aceasta dispozitiune a legi, revendicarea bunurilor mobile este practic imposibila, deoarece posesorul beneficiaza de la bun inceput de prezumtia de proprietate. in cazul bunurilor mobile corporale, posesia creeaza in favoarea posesorului o prezumtie absoluta de proprietate impotriva careia nu se admite proba contrarie. Regula prevazuta de art. 1909 alineatul 1 Cod civil, se aplica asadar numai in privinta bunurilor mobile care pot fi posedate, deci numai bunurile mobile corporale, susceptibile de detentiune materiala. De la aceasta regula exista o singura exceptie ce priveste titlurile la purtator, a caror valoare este incorporata in titlu, incat el constituie insasi corporalitatea dreptului pe care il reprezinta apropiindu-se in acest mod de natura exterioara a bunurilor mobile corporale. Regula prevazuta de art. 1909 alineatul 1 Cod civil este aplicabila numai cu privire la bunurile mobile privite in mod individual nu si unor mase sau universalitati de bunuri mobile cum ar fi de exemplu o succesiune a bunurilor mobile. Rezulta asadar ca actiunea in revendicare mobiliara nu ar putea fi exercitata decat atunci cand nu sunt aplicabile prevederile art. 1909 alineat 1 Cod civil, deci in situatiile in care nu-si mai are aplicare prezumtia absoluta de proprietate. O asemenea imprejurare este reglementata de textul art. 1909 alineatul 2 Cod civil potrivit caruia cel ce a pierdut sau cel caruia i s-a furat un lucru poate sa-l revendice, in curs de trei ani, din ziua cand l-a pierdut sau cand i s-a furat, de la cel la care il gaseste, ramanand acestuia recurs in contra celui de la care il are.
112

intrucat textul nu precizeaza impotriva cui s-ar putea indrepta actiunea in revendicare, prin sintagma de la cel care-l gaseste, adica de la cel care-l detine se individualizeaza categoria de persoane ce pot sta in calitate de parati. Caci acel la care se afla bunul poate fi in egala masura autorul furtului, gasitorul bunului sau un dobanditor de buna credinta impotriva caruia se poate indrepta proprietarul care a pierdut posesia. a. Actiunea in revendicare mobiliara indreptata impotriva posesorului de buna credinta porneste de la ideea ca cel la care se gaseste bunul, l-a dobandit la randul sau de la autorul furtului sau de la gasitor. in aceasta ipoteza, bunul mobil poate fi revendicat in interiorul termenului de 3 ani calculat din momentul cand bunul a fost furat sau pierdut. Literatura juridica a avut de solutionat problema de a sti daca acest termen este de prescriptie ori de decadere. Chestiunea implica un real interes practic, deoarece spre deosebire de termenele de decadere, termenele de prescriptie sunt susceptibile de intrerupere si suspendare. S-a raspuns asadar ca termenul de 3 ani nu este de prescriptie, ci un termen fix, de decadere la expirarea caruia se stinge insusi dreptul de proprietate al celui care revendica. Revendicandu-se bunul de la posesorul nelegitim, proprietarul revendicant, nu are obligatia sa-i plateasca acestui posesor contravaloarea bunului, chiar daca posesorul ar face dovada ca a cumparat la randul lui bunul si ca a platit pretul. La randul sau, acesta se poate intoarce pentru desdaunare impotriva celui de la care a dobandit bunul. De la regula prevazuta de art. 1909 alineat 2 Cod civil deroga dispozitiunile art. 1910 Cod civil care prevad ca Daca posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumparat la balci sau la targ, sau la o vindere publica, sau de la un negutator care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate sa ia lucrul inapoi decat intorcand posesorului pretul ce l-a costat. intr-o asemenea ipoteza, adevaratul proprietar se va indrepta impotriva hotului sau gasitorului de la care va recupera suma pe care el la randul sau i-a platit-o dobanditorului de buna credinta.
113

b. Actiunea in revendicare mobiliara impotriva hotului, gasitorului sau dobanditorului de rea credinta, se intemeieaza pe imprejurarea ca posesia de rea credinta nu are valoarea unui titlu de proprietate. O asemenea actiune este perfect admisibila, deoarece nici un considerent nu justifica aplicarea dispozitiunilor art. 1909 alineat 1 Cod civil atunci cand adevaratul proprietar cheama in judecata pe tertul dobanditor de rea credinta. in lipsa unui termen prevazut de lege, urmeaza ca o asemenea actiune sa fie promovata in termenul prevazut de art. 1890 din Codul civil, adica de 30 de ani. c) Actiunea in revendicare impotriva celui care detine bunul direct de la proprietar are in vedere situatia detentorului precar. Acesta detine lucrul in virtutea unor relatii contractuale cu proprietarul sau. Asa fiind, detentorul precar nu se bucura de prezumtia instituita de art. 1909 alin. 1 din Codul civil, motiv pentru care nici actiunea pentru restituirea bunului nu se intemeiaza pe dispozitiile art. 1909 alineatul 2 Cod civil.

CAPITOLUL IV. OBLIGATIILE CIVILE SI IZVOARELE LOR.

Sectiunea 4.1. Notiunea si izvoarele obligatiilor civile

In vorbirea curenta111 prin obligatie se intelege o datorie, sarcina sau indatorire, la care o persoana poate fi tinuta in temeiul unei varietati de raporturi sociale, juridice sau nejuridice. In aceasta categorie intra, spre exemplu, si obligatiile impuse de normele morale, etice sau religioase, cum ar fi: obligatia de a-i ajuta pe cei in nevoie, obligatia de politete si respect intre oameni. Acest gen de
111

Dic ionarul explicativ al limbii romne Ed. Academiei, Bucureti 1984 p. 615. ,

114

obligatii nu are insa un caracter juridic, intrucat in caz de neexecutare ele nu pot fi indeplinite cu ajutorul fortei coercitive a statului. Lipsa constrangerii de stat se datoreste faptului ca aceste obligatii sunt eliptice de sanctiunea juridica.112 Dimpotriva, cand o indatorire este reglementata de norma juridica si are izvorul intr-un raport juridic, ne referim la o obligatie veritabila, ca institutie de drept113. In drept, notiunea de obligatie este primitoare de trei intelesuri: 1. In sens larg, lato senso, obligatia desemneaza un raport juridic in al carui continut intra atat dreptul de creanta apartinand creditorului, cat si datoria corelativa a debitorului, ambele constituind latura activa si respectiv latura pasiva a aceluiasi raport juridic. In functie de pozitia pe care o au fata de obligatie, ca element dinamic al raportului juridic, creditorul este subiectul activ in vreme ce debitorul sade in postura de subiect pasiv. Asadar, din punctul de vedere al creditorului, raportul obligational apare ca un drept de creanta, in vreme ce punctul de vedere al debitorului el constituie o datorie. 2. In sens restrans, stricto senso, prin obligatie se intelege numai latura pasiva a raportului juridic, adica indatorirea sau prestatia ce-i revine debitorului. Obligatia acestuia poate consta in a da, a face sau a nu face un anumit lucru. 3. Cel de al treilea sens al notiunii este cel intrebuintat pentru a desemna un inscris oarecare destinat sa serveasca drept mijloc de proba a raportului juridic obligational. 114

Pentru structura tehnico juridic a normei juridice, vezi I. Ceterchi i I. Craiovan, Introducere n teoria general a dreptului, Ed. All, Bucureti 1993 p. 15 113 Cu privire la teoria normei juridice i a elementelor sale structurale, N. Popa, Teoria general a dreptului, Ed. Actami, Bucureti 1994 p.38 114 I. P. Filipescu, Drept civil, Teoria general a obliga iilor Ed. Actami, Bucureti 1994 pag. 8. Pentru alte , definiii, C. Sttescu i C. Brsan, Tratat de Drept civil. Teoria general a obliga iilor Ed. Academiei, Bucureti , 1981 pag. 5

112

115

Asemenea inscrisuri pot fi obligatiile nominative sau la purtator, ce au menirea de a dovedi un imprumut, obligatiile emise de o societate comerciala pe actiuni ce constituie de fapt fractiuni ale capitalului ei social sau pur si simplu obligatiuni CEC. In tratarea notiunii de obligatie, avem in vedere intelesul ei lato senso, obiectul studiului nostru constituindu-l asadar, raportul juridic obligational. Mai precizam ca ne vom referi la acele raporturi juridice obligationale care au un continut patrimonial si in cadrul carora partile participa pe pozitii de egalitate juridica, deci la raporturile obligationale civile. Fata de toate aceste elemente de individualizare definim obligatia ca fiind un raport juridic in al carui continut intra atat dreptul creditorului, ca subiect activ, de a-i cere debitorului, ca subiect pasiv, sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva, cat si indatorirea acestuia de a-si aduce la indeplinire prestatia sub sanctiunea constrangerii de catre stat, in caz de neexecutare de buna voie. Ca oricarui alt raport juridic civil, si raportului juridic obligational ii sunt proprii aceleasi trei elemente structurale: subiectele, continutul si obiectul115. 1.- Subiecte ale raportului juridic obligational, pot fi atat persoanele fizice, cat si cele juridice (prin urmare si statul)116. Raportul juridic obligational se stabileste intre doua categorii de persoane si anume: subiectul activ ca titular al unui drept subiectiv patrimonial de creanta, numit creditor, pe de o parte si, subiectul pasiv care are obligatia corelativa dreptului creditorului, numit debitor. Diversitatea raporturilor juridice obligationale poate face ca un subiect sa intruneasca in cadrul aceluiasi raport, o dubla calitate: atat pe cea de creditor, cat si pe cea de debitor. Intr-un raport juridic de vanzare-cumparare, de exemplu,
115

Cu privire la raportul juridic civil, Tr. Ionacu, Tratat de drept civil, vol.1 Partea general, Ed. Academiei, Bucureti 1961 p.155 - 206

116

vanzatorul nu este

numai creditor al pretului, ci si debitor al obligatiei de

transferare a dreptului de proprietate si de predare a lucrului vandut. La randul sau, cumparatorul are, pe langa calitatea de debitor al pretului convenit si pe aceea de creditor in privinta dreptului de a primi lucrul cumparat. Pe langa denumirile generice de creditor si debitor, subiectele unor raporturi juridice obligationale pot imprumuta si denumiri perechi specifice rezultate din variate genuri de contracte numite cum ar fi: locatar-locator, mandant-mandatar, donator-donatar, comodant-comodatar.etc. 2.- Continutul raportului juridic obligational il constituie, pe de o parte dreptul subiectiv al creditorului (ca element patrimonial activ), pe de alta parte obligatia corelativa a debitorului (ca element pasiv al patrimoniului sau). 3.- Obiectul raportului juridic de obligatie consta in prestatia de care este tinut subiectul pasiv. Ea poate consta intr-o actiune pozitiva (a da, a face) sau intr-o abtinere, a nu face ceva la care, in lipsa obligatiei asumate subiectul pasiv ar fi fost indreptatit. - Obligatia de a da, presupune indatorirea de a constitui sau de a transmite un drept real, obligatie ce ia nastere de regula in momentul incheierii contractului, caci potrivit art. 971 Cod civil in contractele ce au ca obiect translatia proprietatii sau a unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimtamantului partilor. Obligatia de a da se poate consuma in mod exceptional si dupa incheierea contractului, in urmatoarele situatii: a) daca partile convin ca transferul proprietatii sa opereze la un moment ulterior incheierii contractului; b) in cazul bunurilor generice, cand transferul proprietatii opereaza in momentul individualizarii lor prin masurare, numarare, cantarire etc.; c) in regimul de carte funciara, proprietatea asupra imobilelor se transmite in momentul intabularii si nu in cel al incheierii contractului.
116

In acest sens, E. Lupan i D. Popescu, Drept civil. Persoana fizic, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1993 p. 5 - 18

117

- Obligatia de a face consta in indatorirea debitorului de a efectua orice prestatie pozitiva ce nu se incadreaza in notiunea de a da. Obligatia de a face nu se confunda cu obligatia de a da, desi in cazul unor contracte ele se apropie pana la identitate. Astfel, in cazul contractului de vanzare-cumparare, obligatia de a da, deci de a transmite proprietatea, poate fi executata simultan cu obligatia de remitere materiala a bunului care este o obligatie de a face. - Obligatia de a nu face, consta in indatorirea debitorului de a se abtine de la un anumit lucru la care ar fi fost legalmente indreptatit in lipsa datoriei asumate. Ea este o obligatie negativa, de abstentiune cu privire la un anumit fapt determinat si la o anumita sau anumite persoane limitativ determinate. Prin aceasta, ea se deosebeste de obligatia generala de abstentiune ce revine subiectelor pasive nedeterminate ale unui drept real117. In vreme ce in cazul drepturilor reale obligatia isi are izvorul in vointa legii, obligatia de a nu face un lucru determinat izvoraste dintr-un raport juridic obligational.

4.1.1. Clasificarea obligatiilor civile

Obligatiile civile pot fi clasificate in functie de diferite criterii, care, fara a se exclude unele pe altele, constituie totusi puncte de vedere deosebite potrivit carora poate fi examinata aceeasi obligatie. Cele mai importante criterii de clasificare a obligatiilor sunt urmatoarele :

A.dupa izvorul obligatiei; B.dupa obiectul obligatiei; C.dupa sanctiunea obligatiei; D.dupa opozabilitatea obligatiei;

118

E.dupa structura obligatiei. A. Dupa izvorul lor, obligatiile se pot naste din acte juridice din fapte juridice
stricto senso si din lege. Din categoria actelor juridice generatoare de obligatii, fac parte contractele si actele juridice unilaterale. La randul lor faptele juridice pot fi licite sau ilicite. In categoria faptelor juridice ilicite se inscriu delictele si quasi-delictele civile.

B. Dupa obiectul lor, obligatiile comporta doua subcriterii de clasificare si

anume : Potrivit unui prim subcriteriu, acestea pot fi obligatii pozitive ( a da , a face) si obligatii negative (a nu face); Dupa un al doilea subcriteriu, ele pot fi obligatii determinate sau de rezultat si obligatii de prudenta si diligenta numite si obligatii de mijloace. Sub titlu de exemplu, din prima categorie face parte obligatia antreprenorului de a executa o anumita lucrare, in vreme ce obligatia de diligenta a medicului curant sau a avocatului este de a depune toata priceperea pentru a-si apropia rezultatul dorit, respectiv ameliorarea starii de sanatate a pacientului ori castigarea unui litigiu in beneficiul partii asistate118.

C. In functie de sanctiune, clasificarea obligatiilor

aduce in discutie

gradualitatea implicarii statului in executarea obligatiilor civile: unele obligatii se bucura integral de protectia coercitiei statale, in vreme ce altele se bucura mai putin sau chiar deloc.

117

In privina obligaiei generale de absteniune ce incumb subiectelor pasive nedeterminate in cazul drepturilor reale, vezi L. Pop, Dreptul de proprietate i dezmembrmintele sale, Ed. Lumina Lex, Bucureti 1997 p. 22 118 ntr-o alt clasificare dup obiectul lor, obligaiile mai pot fi n natur sau juridice. n acest sens, Sm. Angheni, Drept civil. Teoria generala a obliga iilor Ed. Oscar Print, Bucureti 1995 p.8. ,

119

Observam deci ca in functie de sanctiunea de ordin statal care le insoteste obligatiile, nu se infatiseaza identic in toate cazurile. Pornind de la aceasta precizare, distingem intre obligatiile civile sau perfecte, obligatiile naturale sau imperfecte si obligatiile morale sau de convenienta. Sunt civile sau perfecte acele obligatii care beneficiaza integral de sanctiune juridica, asa incat, creditorul lor poate apela la forta de constrangere a statului pentru executarea dreptului sau in cazul neexecutarii de buna voie. Sunt naturale sau imperfecte acele obligatii care nu se bucura integral de sanctiunea juridica. Totusi, desi nu se poate cere executarea lor silita, odata executate de buna voie, debitorii nu mai pot pretinde restituirea prestatiilor, caci potrivit art. 1092 Cod civil repetitiunea nu este admisa in privinta obligatiilor naturale care au fost achitate de buna voie. Spre exemplu, cazul debitorului care executandu-si prestatia dupa implinirea termenului de prescriptie prevazut de Decretul nr.167/1958, nu mai poate pretinde restituirea a ceea ce a platit cu motivarea ca dreptul la actiune al creditorului s-ar fi prescris.119 Sunt morale si de convenienta acele obligatii lipsite de orice sanctiune juridica, in sensul ca pentru executarea lor nu se poate folosi forta de constrangere a statului. Spre exemplu, norma instituita de art. 2 din C. fam. potrivit careia, membrii familiei sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material.

D. In functie de opozabilitatea lor, deci dupa cercul persoanelor carora le sunt

opozabile, obligatiile se clasifica in obligatii obisnuite, obligatii reale si obligatii opozabile tertilor. Sunt obisnuite acele obligatii carora le sunt proprii sub aspectul opozabilitatii regulilor comune drepturilor relative si care se bazeaza pe principiul relativitatii efectelor juridice consacrat de art. 973 Cod civil (res inter alios acta, aliis neque nocere neque prodesse potest).
119

In privinta precripiei extinctive, Gh Beleiu, Drept civil romn, Casa de Editura i Pres ansa SRL, Bucureti 1992

120

 Sunt reale, ( propter rem), acele obligatii care apar ca accesoriu al unui drept real, ca sarcini ce incumba titularului privitor la un bun oarecare. Este spre exemplu, cazul detinatorilor de terenuri agricole obligati sa conserve calitatile solului sau sa efectueze anumite lucrari de imbunatatiri funciare. Sunt opozabile tertilor, (scriptae in rem) acele obligatii care sunt atat de strans legate de posesia unui bun, incat creditorul nu poate obtine realizarea dreptului sau decat de la posesorul actual al bunului. Spre exemplu, in cazul contractului de locatiune, locatorul are obligatia de a-i asigura locatarului folosinta lucrului inchiriat (art. 1411 Cod civil). Odata instrainat lucrul, noul dobanditor al dreptului de proprietate este obligat sa respecte dreptul de folosinta al locatarului; cu toate ca el nu a fost parte in contractul de locatiune incheiat anterior de catre vanzator, obligatiile acestuia referitoare la locatiune ii sunt totusi opozabile. Principiul rezulta din prevederile art. 1441 Cod civil potrivit carora daca locatarul vinde lucrul inchiriat sau arendat, cumparatorul este dator sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare.

E.In functie de structura lor, obligatiile civile pot fi de trei feluri: 1. Pure si simple, in sensul ca obligatiile nu sunt afectate de modalitati (termen sau conditie), ele presupunand un singur debitor si un singur creditor; 2. Obligatii complexe care implica fie mai multe subiecte, fie mai multe obiecte; 3. Obligatii afectate de modalitati (termen si conditie).

4.1.2. Clasificarea izvoarelor obligatiilor civile

Prin izvor al obligatiilor se intelege acea imprejurare de care legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic obligational. Asa cum am mai precizat asemenea urmari ce dau nastere unor raporturi juridice se nasc ca efect al
121

unor acte sau fapte juridice. Izvoare ale obligatiilor civile pot fi in consecinta actele juridice si faptele juridice in sens restrans. Actul juridic constituie o manifestare de vointa exprimata cu intentia de a produce efecte juridice. Cum efectul juridic pe care il urmarim este obligatia civila, rezulta ca izvoare ale acesteia pot fi acele acte juridice capabile sa produca asemenea consecinte. Asemenea acte juridice pot fi unilaterale si bilaterale sau sinalagmatice.120 Este unilateral acel act juridic in care manifestandu-si vointa juridica, se obliga o singura persoana. Un asemenea gen de act juridic generator de obligatie este de exemplu contractul de donatie. Tot acte juridice de factura unilaterala, producatoare de efecte juridice sunt in egala masura si cele ce privesc oferta publica de recompensa sau atribuirea unor castiguri prin tragere la sorti cumparatorilor unui magazin, in scop de reclama.121 Actele juridice bilaterale sau sinalagmatice sunt acelea in care partile se obliga fiecare din ele urmarind in egala masura obtinerea unor contraprestatii.122 Este cazul vanzarii-cumpararii in care vanzatorul se obliga sa vanda pentru a obtine pretul, iar cumparatorul sa plateasca pentru a obtine bunul. Atat legislativ, cat si in doctrina romaneasca mai veche
123

ce a urmat riguros

scoala clasica franceza, printre izvoarele obligationale erau incluse quasi-contractele si quasi-delictele. Justificarea cuprinderii acestora in categoria izvoarelor obligatiilor era data chiar de consacrarea lor legislativa de catre textele Codului civil. Fara a prefigura desigur dezvoltarile ce vor urma, se impun cateva precizari la mai sus mentionatele izvoare ale obligatiilor: Prin contract se intelege, asa cum precizeaza art. 942 din Codul civil, acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic.
Pentru detalieri n privina teoriei actului juridic civil, D. Cosma, Teoria general a actului juridic civil, Ed. tiinific, Bucureti 1969 p. 25 - 68 121 B. Starck, H. Roland, L. Boyer, Obligations, 2. Contrat, Ed. Litec, Paris 1995 p. 106. 122 Gh. Beleiu, op. cit. pag.115
120

In acest sens, sub titlu de exemplu, C. Hamagiu, I Rosetti-Blnescu, Al Bicoianu, Tratat de drept civil romn, Ed. Naional, Bucureti 1929 p.754. 122

123

Quasi-contractul este, asa cum il defineste art. 986 Cod civil, un fapt ilicit si voluntar din care se naste obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce intre parti. In sistemul Codului civil, quasi-contracte sunt gestiunea intereselor altei persoane si plata lucrului nedatorat (plata indebitului), la care practica si literatura juridica au adaugat si imbogatirea fara just temei. Gestiunea intereselor altei persoane sau gestiunea de afaceri consta in faptul unei persoane (gerant) care fara a primi mandat din partea altei persoane (garat), administreaza (gireaza) interesele acesteia din urma, din acest fapt luand nastere obligatii civile reciproce (art. 986-991 Cod civil). Prin plata lucrului nedatorat se intelege fapta unei persoane (solvens) de a plati alteia (accipiens) o datorie neexistenta sau care nu-i revenea, obligand-o in acest fel la restituire (art. 992-997 Cod civil). Notiunea de quasi-contract a fost si este criticabila prin impreciziunea ei. Intre contracte si asa numitele quasi-contracte nu exista in realitate asemanari cat de mici care sa justifice denumirea. In ceea ce priveste nasterea raportului juridic contractual, important este acordul de vointa al partilor, producator de consecinte in planul obligatiilor. Un asemenea acord de vointa nu exista insa nici in cazul gestiunii de afaceri si nici in cel al platii nedatorate, izvorul obligational constituindu-l in ambele cazuri faptul ilicit si voluntar al garantului sau al solvensului. Se impune a stabili totodata si ce categorie de fapte juridice pot da nastere la obligatii civile. In categoria faptelor le avem in vedere pe cele licite si ilicite, deoarece in analiza acestor izvoare nu prezinta relevanta sensul larg al faptului juridic ce include si evenimentele. Faptele ilicite sunt acele activitati omenesti de natura sa produca prejudicii care dau nastere unor obligatii de reparare. Fapta ilicita ca izvor de obligatii este definita de art. 998 Cod civil, ca fiind orice fapta a omului ce cauzeaza alteia un prejudiciu si care
123

da nastere obligatiei de reparatie. Textul nu se refera numai la faptele comise cu intentie ci si la cele savarsite din neglijenta. Astfel, art. 999 Cod civil precizeaza ca omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela care l-a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa. Definitia data de art. 998 Cod civil corespunde notiunii de delict, in vreme ce quasi-delictul este definit de art. 999 Cod civil. Deosebirea dintre delict si quasi-delict consta asadar in faptul ca, in vreme ce primul implica intentia faptuitorului, cel de-al doilea este comis de pe pozitia subiectiva a neglijentei sau imprudentei. Si intr-un caz si in celalalt, autorul faptei cauzatoare de prejudiciu este tinut a-l repara in intregime, indiferent daca a actionat cu intentie sau din neglijenta ori imprudenta. Raspunderea ce are ca izvor delictul civil, numita din acest motiv si raspundere civila delictuala se infatiseaza in urmatoarele trei ipostaze: Raspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999 Cod civil); Raspunderea pentru fapta altei persoane ce poate fi de trei feluri, respectiv: raspunderea parintilor pentru faptele ilicite savarsite de copii lor minori (art. 1000 aliniat 2 Cod civil); raspunderea institutorilor si mestesugarilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supravegherea lor (art. 1000 aliniat 4 Cod civil); raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de presupusii lor in functiile incredintate (art.1000 aliniat 3 Cod civil). 3.Raspunderea pentru lucruri, edificii si animale, care poate fi la randul ei de trei feluri si anume: raspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aflate in paza sa juridica (art. 1000 alineat 1 Cod civil); raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele aflate in paza juridica a unei persoane (art. 1003 Cod civil);
124

 raspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciul cauzat prin ruina sau viciu de constructie (art. 1002 Cod civil).

Sectiunea 4.2. Notiunea si definitia contractului civil.

In cea mai generala si mai sintetica formulare, art.942 din C. civ. defineste contractul civil ca fiind acordul intre doua sau mai multe persoane pentru a constitui, sau a stinge intre dansii raporturi juridice. Din economia redactarii textului rezulta ca esential pentru prefigurarea contractului este acordul de vointa manifestat in scopul de a da nastere, a modifica sau a stinge drepturi subiective si obligatii civile. S-a acceptat in mod constant in literatura noastra juridica imprejurarea ca termenul de contract este sinonim si deci echivalent celui de conventie.124 Desi de inspiratie franceza, definitia data de Codul civil roman de la 1865 se aseamana fara a se identifica insa cu aceea formulata de art. 1001 din Codul civil francez.125 Potrivit acestui text, contractul este o conventie particulara generatoare de drepturi si obligatii, asa incat intre conventie si contract exista un raport ca de la parte la intreg.126 Doctrinar s-a acreditat si ideea ca termenul de conventie ar avea un sens mai larg decat cel de contract. Astfel, daca ea are ca obiect nasterea unei obligatii poate fi privita ca si un contract. Aceasta teorie isi are sorgintea in vechiul drept roman, in care exista o neta deosebire intre contracte si conventii: pe cand contractul dadea nastere unei obligatii garantate printr-o actiune, conventia sau simplul pact (pactum nudum) nu producea decat o obligatie naturala neocrotita printr-o actiune in justitie.

124

n acest sens, C. Sttescu i C. Brsan op. cit. p.32 sau I. Dogaru Contractul. Considera ii teoretice i practice, Ed. Scrisul romnesc, Craiova 1983, p. 8 125 n textul francez, le contrat est une convention par la quelle une ou plusieurs personnes sobligent envers une ou plusieurs autres a donner, a faire, ou a ne pas faire quelque chose (contractul este convenia prin care una sau mai multe persoane se oblig fa de una sau mai multe altele s dea, s fac sau s nu fac ceva). 126 n sensul acestei opinii, vezi I. Dogaru, op. cit. pag.8

125

Distinctia a fost preluata si in literatura noastra juridica de data relativ recenta, potrivit careia conventia ar fi genul iar contractul specia.127 Astfel, conventia a fost considerata ca acordul de vointa intervenit intre persoane in scopul de a crea orice fel de efecte juridice pe cand contractul este specia de conventie prin care se creeaza obligatii.128 Textul art. 942 C. civ. citat mai sus, desi nu a preluat din codul napoleonian de la 1802 notiunea de conventie, totusi a echivalat-o printr-o formulare mai analitica definita prin sintagma acordul dintre doua sau mai multe persoane In plan obiectiv, codul nostru a preluat de la cel francez mai sintetic si mai concret ideea de finalitate a contractului, constand in a constitui sau a stinge un raport juridic Sinonimia dintre cele doua notiuni mai rezulta si din imprejurarea ca art. 942 din C. civ. este sistematizat in Titlul III numit Despre contracte sau conventii. Asa fiind, in mod generic orice acord de vointa asupra unui obiect cu relevanta juridica poate fi o conventie, in vreme ce consensul steril de orice efect juridic se plaseaza in planul complezentei sau al curtoaziei. Pornind de la aceste precizari prealabile, definitia doctrinara a contractului civil este aceea potrivit careia contractul este acordul de vointa dintre doua sau mai multe persoane in scopul de a produce efecte juridice, adica de a da nastere, a modifica, a transmite sau a stinge raporturi juridice civile.129

4.2.1. Vointa juridica, element esential al contractului. Potrivit definitiilor date contractului, factorul sau esential si totodata dinamizator este acordul de vointa al partilor manifestat in scopul de a produce efecte juridice.
Pentru dezvoltarea ideii, M. Rarincescu, Curs elementar de drept civil romn, Vol. II Bucureti 1947 p. 19. I. P. Filipescu, op. cit. p. 16 129 Pentru alte formulri esenialmente asemntoare, vezi I. Zinveliu,Contractele civile instrumente de satisfacere a intereselor cet enilor, Ed. Dacia Cluj 1978 p. 11 sau Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contractele speciale. Ed. Actami, BucureSti 1996.p. 3.
128 127

126

Intrucat in principiu incheierea oricarui contract este libera, caci este permis tot ce nu se interzice, campul de exprimare al vointei juridice este si el nelimitat.130 Aceasta autonomie este traductibila prin ceea ce se numeste in stiinta dreptului principiul libertatii de vointa in materia contractelor. Teoria autonomiei de vointa elaborata sub influenta rationalismului individualist din secolul al XIX-lea si a doctrinei dreptului natural, considera consimtamantul partilor ca fiind creator de drepturi si obligatii civile. Prin urmare forta obligatorie a contractului este consecinta exclusiva a acordului de vointa, legea nefacand alceva decat sa recunoasca puterea generatoare de drepturi si obligatii a autorilor actului juridic.131 In raporturile sociale libertatea are un caracter complex, de multe ori ea facand parte din conceptele politice ale societatii. Raportand vointa juridica relatiilor juridice ca o componenta a relatiilor sociale, avem in vedere nu numai legile obiective ale societatii si conditiile sale materiale de existenta ci, si necesitatile de ordin juridic exprimate prin totalitatea normelor imperative si a principiilor de drept, precum si prin complexul relatiilor care formeaza ordinea de drept.132 Dand cuvenita valoare acestui principiu, interpretarea art. 5 din C. civ. exprima in acelasi timp nu numai limitele ci si libertatea vointei exprimata implicit, intrucat potrivit textului, nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri. Aceasta dispozitie cu caracter prohibitiv, trebuie coroborata si cu prevederile art. 966 din C. civ. Care precizeaza ca obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea nici un efect.

130 131

In sensul acesta, I. Dogaru, Valen ele juridice ale voin ei Ed. tiinific, Bucureti 1986 p. 42. , V. Gionea, Curs de drept civil, Ed. Scaiul, Bucureti 1996 p.71. 132 C. Sttescu i C. Brsan, op. Cit. P. 33 ori A. Nashitz, Necesitate i libertate n domeniul respectrii dreptului, n S.C.J. nr. 1?1958 p. 11.

127

Referindu-se la cauza textul art. 968 C. civ. subliniaza caracterul ei nelicit atunci cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice.133 La aceste prevederi se adaoga si cele cuprinse in art. 1 3 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si la persoanele juridice, potrivit carora exercitarea drepturilor subiective se poate face numai potrivit cu scopul lor economic si social, ele servind pentru satisfacerea unor interese personale in acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire sociala.134 In consecinta, vointa juridica ce sta la baza contractului trebuie sa fie circumscrisa necesitatii de ordin juridic configurata de textele susmentionate. Numai in masura in care vointa juridica respecta aceste imperative isi poate gasi aplicare principiul fortei obligatorii a contractelor (pacta sunt servanda), consacrat de art. 969 din C. civ., caci doar conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante

4.2.2. Clasificarea contractelor civile. Categoria juridica generala a contractului civil implica diferite specii de contracte, care se individualizeaza prin caractere specifice. Clasificarea lor confera atat posibilitatea caracterizarii fiecarei specii particulare de contract, dar si putinta de a constata ca in fond, toate nenumaratele contracte speciale se incadreaza in diferite tipuri, ale caror caracteristici pot fi exprimate succint dar cuprinzator, in insasi denumirile date acestor tipuri.135 Fiecare clasificare este importanta deoarece permite a se stabili regimul juridic aplicabil speciilor de contracte ce se subsumeaza fiecarui tip de contract.

133

Referitor la cauza actului juridic vezi Gh. Beleiu, op. Cit. P. 146, D. Cozma op. Cit. Pag. 220 237 sau P. M. Cosmovici .a., Tratat de drept civil, Vol. I Partea general, Ed. Academiei, Bucureti 1989 p. 188 191. 134 Gh. Beleiu, op. Cit. P.248. 135 C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p.42.

128

In acest demers vom urmari deci criteriile de clasificare a contractelor civile asa cum sunt ele sistematizate in literatura juridica, respectiv: A. Dupa modul de formare; B. Dupa continutul lor; C. Dupa scopul urmarit de parti; D. Dupa modul executarii; E. Dupa cum sunt nominalizate sau nu in legislatia civila; F. Dupa corelatia existenta intre contracte; G. Dupa intinderea prestatiilor ce constituie obiectul lor. xxx A. Potrivit primului criteriu general de clasificare, deci dupa modul de formare, contractele pot fi consensuale, solemne sau reale. 1. Sunt consensuale acele contracte care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor, simpla lor manifestare de vointa, chiar si neinsotita de vreo conditie de forma fiind suficienta pentru formarea valabila a contractului. Este totusi posibil ca partile sa-si consemneze acordul lor de vointa si printr-un inscris fara ca prin aceasta sa denatureze caracterul consensual al conventiei lor, atata vreme cat nu o fac pentru a da validitate contractului (ad validitatem), ci, doar in scopul de a-si preconstitui un mijloc de proba privind incheierea si continutul acestuia, ad probationem.136 2. Sunt solemne acele contracte pentru a caror incheiere valabila se cere respectarea unei anumite forme care, de regula este forma autentica. Caracteristic acestei specii de contracte este faptul ca nerespectarea formei solemne are ca efect juridic nulitatea asboluta.137

n dreptul nostru, majoritatea contractelor au un caracter consensual, ceea ce firete, constituie regula. Au un asemenea caracter, sub titlu de exemplu, contractul de mandat, contractul de nchiriere, cel de depozit sau de vnzare cumprare (cu excepia imobilelor). 137 Asemenea contracte sunt de exemplu contractul de donaie prevzut de art. 813 C. civ. sau cel de ipotec prevzut de art. 1772 din C. civ.

136

129

3. In ceea ce priveste contractele reale, pentru formarea lor nu este suficienta simpla manifestare de vointa a partilor ci, ea trebuie sa fie insotita si de remiterea materiala a lucrului.138

B. Dupa continutul lor, contractele pot fi bilaterale (sinalagmatice) sau unilaterale. 1. Este bilateral sau sinalagmatic acel contract caracterizat prin reciprocitatea obligatiilor care revin partilor si prin interdependenta obligatiilor reciproce, in sensul ca fiecare dintre ele este cauza celeilalte. Potrivit art. 943 din C. civ. contractul este bilateral sau sinalagmatic cand partile se obliga reciproc una fata de alta. In consecinta, fiecare dintre ele poate avea concomitent atat calitatea de creditor dar si pe aceea de debitor al unei obligatii.139 2. Este unilateral acel contract care da nastere la obligatii numai in sarcina uneia din parti, cealalta avand doar calitatea de creditor al obligatiei. Conform definitiei legislative data de art. 944 din C. civ. contractul este unilateral cand una sau mai multe persoane se obliga catre una sau mai multe persoane, fara ca acestea din urma sa se oblige.140

C. Dupa scopul urmarit de parti, contractele pot fi cu titlu oneros sau contracte cu titlu gratuit. 1. Sunt cu titlu oneros, acele contracte in care fiecare dintre parti urmareste un folos, o contraprestatie, deci realizarea unui interes patrimonial propriu. Contractele oneroase au intotdeauna si un caracter sinalagmatic, deoarece partile isi asuma obligatii, fiecare urmarind sa obtina un echivalent in schimbul a ceea ce se obliga.141

138 139

Un asemenea contract este de exemplu mprumutul de consumaie, comodatul, depozitul sau gajul. Majoritatea contractelor civile au un caracter sinalagmatic. Spre exemplu, contractele de vnzare, de nchiriere, mandat sau depozit. 140 Au un asemenea caracter mprumutul fr dobnd sau depozitul gratuit. 141 Cele mai multe contracte au un caracter oneros: contractul de vanzare cumprare, de depozit sau de locatiune.

130

2. Contractele cu titlu gratuit sunt cele ce se incheie in interesul exclusiv al unei parti,142 careia i se procura un folos de catre cealalta parte, fara a se da ceva in schimb.143

D. Dupa modul sau durata de executare pot fi contracte cu executare imediata, uno ictu, si contracte cu executare succesiva. 1.Sunt contracte cu executare imediata (instantanee), cele a caror indeplinire se consuma imediat dupa incheierea lor, obiectul obligatiei constand intr-o singura prestatie. 2.Sunt cu executare succesiva acele contracte a caror realizare presupune o desfasurare in timp fie sub forma unor prestatii continue144, fie sub forma unor prestatii succesive.145

E. Dupa cum sunt nominalizate sau nu in legislatia civila, contractele pot fi numite si nenumite. 1. Contractele numite sunt cele ce au o reglementare speciala si corespund unei operatiuni juridice determinate, fiind nominalizate in legislatia civila (contractul de vanzare-cumparare sau donatie). 2. Sunt nenumite, nova negotio, acele contracte care nu sunt nominalizate ca figuri distincte in legislatie. Avand exercitiul si facultatea liberei vointe, partile pot gasi numeroase feluri de contracte pentru satisfacerea nevoilor lor, fara a fi tinute a se adapta la unul dintre tipurile de contracte numite (spre exemplu, contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere).

F. Dupa corelatiile care exista intre unele, contractele pot fi principale sau accesorii.
142 143

Un asemenea contract este spre exemplu donaia sau imprumutul fr de dobn d n teoria contractului civil clasificarea contractelor cu titlu gratuit implic i subclasificarea n liberalit ii acte dezinteresate. Pentru detalii, vezi I. Dogaru, op. Cit. p.74: C. Sttescu i C Brsan, op. cit. p.49 144 Aa cum este cazul contractului de nchiriere. 145 Ne referim sub titlu de exemplu la contractul de rent viager.

131

1. Sunt principale acele contracte care au o existenta de sine statatoare si a caror soarta juridica nu este legata de cea a altor contracte incheiate de parti. 2. Sunt accesorii acele contracte care insotesc unele contracte principale, de a caror soarta juridica depind. Spre exemplu, contractul de gaj si cel de ipoteca au un caracter accesoriu fata de contractul de imprumut a carui soarta juridica, depind, potrivit principiului accesorium sequitur principale.

G. In functie de intinderea prestatiilor ce constituie obiectul lor, contractele pot fi comutative sau aleatorii.146 Esential pentru definirea celor doua specii este certitudinea sau incertitudinea intinderii prestatiilor la momentul incheierii contractului. 1. Comutativ este contractul caracterizat de echilibrul prestatiilor reciproce ale partilor, asa cum il individualizeaza art.947 Cod civil: Contractul cu titlu oneros este comutativ atunci cand obligatia uneia din parti este echivalent cu obligatiile celelalte. Contractele cumutative evoca ideea de mutatie reciproca a unor valori ce trec dintr-un patrimoniu in altul. 2. Contractul este aleatoriu147 atunci cand existenta sau intinderea prestatiilor partilor sau numai a uneia dintre ele depinde de un eveniment incert. Din acest motiv, la incheierea lui, nu se poate sti, nici daca va exista castig sau pierdere, toate aceste elemente depinzand de hazard148. Doctrina si jurisprudenta considera ca mai pot fi retinute si alte clasificari ale contractelor civile, cum ar fi spre exemplu contractele negociate149 si contractele

ntr-o alt opinie, aceast clasificare reprezint de fapt o subclasificare a contractelor cu titlu oneros. n acest sens, C. StAtescu i C. Brsan, op. cit. p.52 147 Din aceast categorie fac parte jocul i prinsoarea, contractul de asigurare sau cel de rent viager. Pentru alte dezvoltri, vezi I. Apostu, Contractele aleatorii de joc i prinsoare, Ed. Evrika, Brila 1997 pag. 23 35. 148 Este cazul jocului sau al prinsorii: juctorii particip la tragerea loteriei cu o sum oarecare n ateptarea unui ctig care depinde ntru totul de hazard. 149 n cazul contractelor negociate, prtile stabilesc de comun acord clauzele acestuia.

146

132

de adeziune150, contractele constitutive sau translative de drepturi151 si contractele declarative152 etc.

4.2.3. Conditiile de validitate ale contractelor Prin incheierea contractului se intelege in cea mai sintetica formulare realizarea acordului de vointa al partilor asupra clauzelor contractului. Art. 948 din C. civ. Precizeaza n terminisca pentru incheierea valabila a unei conventii sunt esentiale urmatoarele conditii:153 1. Capacitatea de a contracta; 2. Consimtamantul liber exprimat al partii care se obliga; 3. Un obiect determinat sau determinabil; 4. O cauza licita. Analiza sumara a fiecareia dintre acestea ne prilejuieste urmatoarele observatii: Capacitatea de a contracta. Pentru ca contractul sa fie valabil, este necesar ca partile care il incheie sa fie capabile de a contracta. Art. 949 din C. Civ. dispune ca poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege. Nu exista asadar alte incapacitati decat acelea ce sunt determinate de lege, astfel incat capacitatea constituie regula, in vreme ce

n contractul de adeziune coninutul e stabilit n mod unilateral de ctre una din pri, cealalt fiind obligat s ste accepte i s adere (spre exemplu contractul de cltorie a unei persoane cu trenul pe calea ferat) 151 Sunt acele contracte care dau natere la drepturi din momentul ncheierii lor, cum este de exemplu contractul de vnzare cumprare sau cel de schimb. 152 Sunt declarative acele contracte care definitiveaza i consolideaz drepturi preexistente, ca de exemplu tranzacia. 153 S-a reinut n literatur i punctul de vedere potrivit cruia n realitate legea confund condi iile de formaresau de existen a contractului cu simplele condi ii de validitate Condiiile de formare i existen ar fi singurele eseniale, . deoarece n lipsa lor contractul nu poate lua fiin fiind lovit de nulitate absolut. Aceste condiii sunt existena consimmntului, a obiectului i a cauzei licite. Condiiile de valabilitate, potrivit aceleiai concepii, nu sunt eseniale deoarece contractul exist i n lipsa lor, ns nu poate produce efecte juridice fiind lovit de nulitate relativ. Aceste condiii sunt capacitatea de a contracta, consimmntul i viciile sale, obiectul i cauza. n acest sens, vezi C. Hamangiu .a. op. cit. p. 496. Pentru opinia potrivit creia aceast clasificare este lipsit de importan practic, vezi. C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p.56.

150

133

incapacitatea este privita ca si o exceptie. De aici rezulta ca textele referitoare la incapacitate sunt de stricta interpretare. Desi art. 948 aseaza capacitatea printre conditiile esentiale ale contractului, alaturi de consimtamant, obiect si cauza, in realitate incapacitatea partilor contractante nu atrage in principiu decat nulitatea relativa a contractului; singura partea incapabila se poate prevala de nulitate, precum si mostenitorii sau reprezentantii lor. Altfel, partea capabila si tertii nu pot invoca nulitatea. Potrivit art. 11 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, nu au capacitate de exercitiu: a) minorul care nu a implinit 14 ani; b) persoana pusa sub interdictie. Aceste incapacitati sunt de altfel prevazute si in codul civil de art. 950, care ii numeste pe incapabilii de a contracta ca fiind minorii si interzisii.154 Pentru aceste categorii de persoane, precizeaza art.11 alin.2 din acelasi decret, actele juridice se fac prin reprezentantii lor legali. S-a admis totusi, atat in doctrina cat si in jurisprudenta, ca sunt valabile actele incheiate de o astfel de persoana, daca este vorba despre acte de conservare ori acte marunte care se incheie zilnic pentru nevoile obisnuite ale traiului.155 Consimtamantul. Prin consimtamant se intelege acea conditie esentiala a actului juridic care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil, manifestata in exterior. Din redactarea art. 948 C. civ. s-ar putea insa trage concluzia ca conventia este valabil incheiata chiar si numai prin acordul unei singure parti, si anume al celei ce se obliga. O asemenea concluzie este fireste gresita, caci consimtamantul partii care se obliga trebuie raportat la o oferta de a contracta si are semnificatia adeziunii la o conventie pe punctul de a se incheia.

154

Pe lng aceste incapaciti generale, codul mai instituie i o serie de incapaciti pariale speciale de a contracta. Astfel, soii sunt declarai incapabili de a vinde unul altuia, aar de excepiile prevzute de lege (art.1307); unii f administratori ai averii altuia sunt declarai incapabili s fie adjudecatari ai averii ce administraz (art.1308); judectorii, avocaii etc. sunt daclarai incapabili s se fac cesionari de drepturilitigioase (art. 1309) etc. 155 C. Turianu, Probleme speciale de drept civil, Ed. Fundaiei Romnia de mine, Bucureti 1999 p. 110 si urm.

134

Asa cum este deja cunoscut din studiul altor parti ale dreptului civil, pentru a fi valabil consimtamantul trebuie sa indeplineasca la randul sau urmatoarele conditii: a) sa provina de la o persoana cu discernamant; Aceasta conditie porneste de la premisa ca pentru a i se recunoaste efectele juridice, ( deci pentru a da nastere, a modifica sau a stinge un raport juridic obligational), subiectul de drept civil trebuie sa aiba aptitudinea de a aprecia asupra consecintelor produse ca urmare a manifestarii sale de vointa. In ceea ce priveste persoana fizica in deplinatatea capacitatii de exercitiu, in favoarea sa opereaza prezumtia ca are discernamantul necesar pentru a contracta. Dimpotriva, persoana lipsita de capacitatea de exercitiu este prezumata a nu avea discernamant fie datorita varstei fragede fie starii de sanatate mintala. Sanctiunea incheierii unui contract de catre o persoana lipsita de discernamant este nulitatea relativa, cu toate consecintele decurgand din aceasta. b) consimtamantul trebuie exprimat cu intentia asumarii unui angajament juridic. Per a contrario, lipseste intentia de a produce efecte juridice daca declaratia de a contracta a fost facuta in gluma, (jocandi causa), din prietenie sau complezenta. De asemeni, consimtamantul nu poate fi dat sub forma unei conditii pur potestative din partea celui care se obliga (altfel spus, ma oblig daca am chef!), sau daca el este prea vag si imprecis (ad calendas graecas!). c) consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat, caci este de neconceput incheierea unui contract fara o manifestare exterioara de vointa. Manifestarea de vointa poate fi in egala masura exteriorizata fie intr-o forma expresa, fie intr-una tacita.156

156

Pentru anumite contracte este necesar manifestarea expres a voinei, aa cum este cazul actelor solemne, pe ct vreme pentru altele este suficient chiar i numai o manifestare tacit a voinei. Se impune totui precizarea c n dreptul civil tcerea nu valoreaz neaparat consimmnt. Adagiul qui tacit consentire videtur (cel care tace este gata sa consimt) ar putea fi aplicat ca atare, doar atunci cnd legea d o asemenea interpretare n mod expres tcerii, cum ar fi de pild cazul tacitei reconduciuni.

135

Exteriorizarii consimtamantului ii este aplicabil principiul consensualismului, care le permite partilor sa aleaga in egala masura si forma de exteriorizare a vointei lor, caci simpla manifestare de vointa este nu numai necesara ci si suficienta pentru ca actul sa se nasca valabil din punctul de vedere al formei sale. Fireste, de la acest principiu exista si exceptii, asa cum este cazul actelor solemne, cand manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o forma speciala. d) consimtamantul sa nu fie alterat printr-un viciu al vointei. Fara a dezvolta teoria viciilor de consimtamant, se impune totusi a reaminti ca sunt vicii ale consimtamantului eroarea, dolul, violenta si leziunea. - e r o a r e a consta in falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui contract; - d o l u l sau v i c l e n i a, consta in inducerea in eroare a unei persoane cu ajutorul unor mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic. Potrivit art. 960 C. civ. dolul este o cauza de nulitate a conventiei cand mijloacele viclene, intrebuintate de una din parti, sunt astfel, incat este evident ca, fara aceste masinatiuni, cealalta parte n-ar fi contractat. - v i o l e n t a este acel viciu de consimtamant care consta in amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa-i insufle o temere, care o determina sa incheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat. Potrivit art. 956 C. civ. Este violenta totdeauna cand, spre a face o persoana a contracta, i-a insuflat temerea, rationabila pentru dansa, ca va fi expusa persoana sau averea sa unui rau considerabil si prezent. - l e z i u n e a ca viciu al consimtamantului consta in disproportia vadita de valoare intre doua prestatii. Actiunea in anulare pentru leziune, sau ceea ce codul civil numeste actiunea in resciziune, se restrange la minorii care, avand varsta de 14 ani impliniti incheie singuri, fara incuviintarea parintilor sau a tutorelui, acte juridice care le pricinuesc o vatamare. O astfel de protectie a devenit inutila pentru minorii care nu au implinit varsta de 14 ani, deoarece astfel de acte sunt anulabile pentru lipsa capacitatii de a contracta.
136

Obiectul contractului Textul art. 962 din C. civ. precizeaza ca Obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una din ele se obliga. Din aceasta prevedere, rezulta ca obiectul contractului consta in prestatia datorata de debitor, respectiv de a da, a face sau a nu face ceva, dupa caz. Atunci cand conduita partilor priveste lucrurile sau bunurile, acestea sunt privite ca si un obiect derivat al actului juridic civil, ceea ce de fapt explica si prevederea din art. 963 C. civ. anume ca numai lucrurile ce sunt in comert pot face obiectul unui contract Pentru a fi valabil, obiectul trebuie la randul sau sa indeplineasca urmatoarele conditii: - sa existe in momentul incheierii contractului sau sa fie certa producerea lui in viitor157. - sa fie in circuitul civil. Prin bunuri aflate in circuitul civil se inteleg acele bunuri susceptibile sa faca obiectul unor acte translative sau constitutive de proprietate158. In lipsa unei interdictii exprese, trebuie considerate ca facand parte din circuitul civil toate bunurile susceptibile a face obiectul apropiatiunii private.159 - sa fie determinat sau determinabil. Atunci cand obiectul (derivat) consta intr-un bun determinat prin caractere individuale (res certa), conditia este indeplinita chiar din ipoteza. Cand acesta consta intr-un bun ce trebuie individualizat prin insusiri de gen (res genera), conditia este realizabila prin determinarea in concret a bunului cu ajutorul cantaririi, numararii, masurarii sau a altor operatiuni de acest fel.

In privina bunurilor viitoare, face excepie succesiunea nedeschis nc, fiind interzise pactele asupraunei succesiuni nedeschise. In acest sens vezi i M. Eliescu, Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, Bucureti 1997, p. 518 158 Dei art. 963 din C. civ. se refer la lucrurile ce sunt n comer, s-a apreciat unanim c de fapt este vorba despre lucrurile aflate n circuitul civil. Aceast interpretare este confirmat de acte normative de dat recent, adoptate dup 1989, care se refer expres la bunuri care sunt i rmn n circuitul civil (art. 1 din Legea nr.54/1998 privind circulaia juridic a terenurilor i bunuri scoase din circuitul civil (art.5 alin. 2 din Legea nr. 18/1991). Cu privire ), la aceste categorii de bunuri, I. Apostu, Introducere n teoria dreptului de proprietate si a drepturilor reale principale, Ed. Evrika Brila 1998, p. 57 - 60 159 La rndul lor, bunurile aflate n circuitul civil pot fi bunuri care pot circula liber, nengrdit i bunuri care pot circula n condiii restrictive aa cum sunt spre exemplu armele, muniiile sau produsele i substanele stupefiante etc.

157

137

- sa fie posibil. Conditia se impune ca o consecinta a aplicarii principiului ca nimeni nu poate fi obligat la o prestatie imposibila, ad imposibilium, nulla obligatio! Obiectul nu este posibil doar in cazul in care imposibilitatea este absoluta, adica pentru oricine. Daca imposibilitatea este doar relativa, deci numai pentru un anumit debitor, atunci obiectul contractului este valabil iar neexecutarea culpabila.160 - sa fie licit. Aceasta conditie implica raportarea conduitei pretinse sau asumate de debitorului obligatiei la normele de convietuire sociala stabilite de lege. - sa fie moral. Obiectul contractului este moral atunci cand el concorda moralei sau bunelor moravuri asa cum prevad dispozitiunile art. 968 din C. civ.161 Cauza contractului. Scopul sau finalitatea contractului isi gasesc raspunsul direct in ceea ce numim cauza contractului. Ea exprima intr-o maniera mai mult sau mai putin directa raspunsuri la intrebarile pentru ce sau in ce scop s-a incheiat contractul, deci, cui prodest? Pe langa conditia prevazuta de art. 948 pct. 4 din C. civ. referitoare la caracterul licit al cauzei, codul mai consacra caracterizarii cauzei inca trei texte dupa cum urmeaza: - art. 966 potrivit caruia Obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea nici un efect; - art.967 in urmatorii termeni, Conventia este valabila, cu toate ca, cauza nu este expresa. Cauza este prezumata pana la dovada contrarie - art. 968 prevede ca este nelicita conventia cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. In structura cauzei exista doua elemente, respectiv scopul imediat, (causa proxima) si scopul mediat - causa remota.
La rndul ei imposibilitatea poate fi de ordin material sau de ordin juridic. Condiia posibilitii obiectului poate fi apreciat in strnsa legtur i cu progresul tehnico-tiinific, care lrgete considerabil cmpul de evaluare. 161 n categoria condiiilor obiectului, ar mai putea fi incluse si altele, prelevate in literatura, ca de exemplu autorizarea obiectului (C. Turianu, op. cit p. 59), personalitatea prestaiei sau interesul apreciabil n bani (C Hamangiu op. cit. p.509.
160

138

Scopul imediat, insoteste si este caracteristic contracte respectiv:

principalelor categorii de

* in contractele bilaterale sau sinalagmatice, scopul fiecarei parti consta in reciprocitatea prestatiilor urmarite, care sunt dependente si se conditioneaza reciproc (fiecare parte se obliga, stiind ca si cealalta parte se obliga la randul ei); * in contractele cu titlu gratuit, scopul imediat il constituie intentia de a gratifica (animus donandi); * in contractele reale, scopul imediat il constituie reprezentarea remiterii materiale a bunului. Scopul mediat consta in motivul care a determinat incheierea contractului, ce tine de caracteristicile unei prestatii, calitatile unei persoane, insusirile sau nevoia unui lucru. Ca si obiectul, cauza contractului trebuie sa existe, sa fie reala, licita si morala. Aceste conditii sunt consacrate de art. 966 din C. civ. care precizeaza ca Obligatia fara cauza, fondata pe o cauza falsa, nelicita nu poate avea nici un efect

4.2.4. Incheierea contractelor. Realizarea conditiilor de validitate ale contractelor este legata de momentul in care acordul de vointa al partilor se formeaza prin intalnirea ofertei cu acceptarea. Anterior acestei imprejurari, este posibil ca partile sa parcurga un itinerariu susceptibil de desfasurare in timp, o perioada numita de unii autori precontractuala162, de altii negociere163.

De cele mai multe ori, contractele se

incheie fara parcurgerea prealabila a unor faze precontractuale, partile convenind simultan asupra clauzelor contractuale, sau pur si simplu manifestandu-si adeziunea la clauzele unor contracte nesusceptibile de negociere fie prin modul in care au fost
162

P.M. Cosmovici, Drept civil. Drepturi reale. Obliga ii. Legisla ie Ed. All, Bucureti 1996 p. 126 .

139

concepute, (de exemplu tariful unei calatorii cu avionul), fie prin implicatiile unui anumit gen de a tranzactiona (spre exemplu vanzarea unui magazin la un pret ce nu tine seama de alte elemente, fond de marfa, mijloace circulante etc.). Anterior momentului incheierii contractului, drumul parcurs de catre parti pana la realizarea acordului de vointa poate surprinde, in unele situatii, mai multe faze, respectiv: 1. negocierile precontractuale, 2. oferta de a contracta, 3. promisiunea de a contracta sau antecontractul si 4. acceptarea.

A. NEGOCIERILE PRECONCONTRACTUALE Negocierile sau tratativele precontractuale, constituie invitatia facuta de catre una din parti de a trata continutul unui eventual contract. In privinta acestei etape precontractuale, s-ar putea aprecia ca ea reprezinta de fapt faza finala a tratativelor, fiind chiar ulterioara acceptarii ofertei164. Poate fi vorba despre negocieri precontractuale doar atata vreme cat inca nici nu a fost lansata o oferta si nici exprimata o acceptare. Ulterior acceptarii ofertei deja vorbim despre un contract, astfel incat eventualele negocieri pot avea drept obiect executarea efectiva a unor clauze speciale sau angajarea altor obligatii, ori pur si simplu negocierea unui alt contract. Spre deosebire de oferta ferma care il obliga pe ofertant, negocierile nu produc asemenea consecinte juridice. Este adevarat ca de multe ori negocierile se pot finaliza printr-un acord de principiu, scrisoare de intentie sau protocol, uzitate mai ales in domeniul comertului international165. Desi in planul conesecintelor juridice negocierile precontractuale sunt lipsite de relevanta, totusi intereseaza comportamentul celor care sunt in tratative, sub aspectul cerintei de a se abtine de le orice manevra neloiala sau de a se informa reciproc cu sinceritate asupra tuturor imprejurarilor carear avea un rol determinant
163

I. S. Urs i Sm. Angheni, Drept civil. Drepturile reale. Teoria general a obliga iilor civile Vol. II, Ed. Oscar . Print, Bucureti 1998 pag.211. 164 n acest sens, T. Georgescu, Negocierea afacerilor. Ed. Porto-Franco, Galai 1992 pag.10. 165 Cu privire la negocierea contractelor de comer exterior, I. Macovei, Contractele de comer exterior n dreptul romn, Ed. Junimea Iai 1977 p.91 120.

140

pentru incheierea unui contract. Totodata, exista obligatia, -nascuta din uzante-, ca partile sa se manifeste cu buna credinta in cadrul negocierilor, sa-si respecte angajamentele de principiu sau sa-si acorde reciproc termene de reflexie rezonabile. Tratativele pot fi intrerupte oricand in principiu, fara a se produce consecinte in planul raspunderii, afara doar daca nu se dovedeste intentia sau culpa grava a unui partener.166

B. OFERTA DE A CONTRACTA Sensul juridic al notiunii nu difera cu nimic de cel intrebuintat in limbajul comun:167 oferta este o propunere facuta de catre o persoana alteia in scopul incheierii unui contract.168 Oferta sau policitatiunea implica deja o propunere avand un obiect precis determinat sau determinabil, asa incat contractul sa poata fi oricand prefigurat de catre partile contractante. Fiind prima manifestare de vointa, ea reprezinta de fapt primul pas catre acordul de vointa169. Este si motivul pentru care, fiind o latura a vointei de a contracta, deci a consimtamantului, ea trebuie sa indeplineasca toate cerintele de forma si de fond ale acestuia. 1. Conditiile de forma ale ofertei In privinta formei ofertei ca modalitate de exprimare a vointei de a contracta nu se cere in principiu nici-o conditie speciala, aceasta poate fi expresa sau tacita, exprimata in scris sau verbal, adresata unei persoane determinate sau publicului. Fireste cea mai uzuala forma de exhibare a ofertei este cea expresa, exprimata fie in scris, fie verbal.

n msura n care una dintre pri vdete rea credin n respectarea negocierii prelabile, ea va fi inut s rspund i s repare prejudiciul cauzat partenerului, paguba reprezentnd spre exemplu echivalentul cheltuielilor reclamate de organizarea negocierii sau evetualele studii prealabile etc. (I. S. Urs i Sm. Angheni, op. cit. p. 211). S-a mai apreciat totodat c ruperea unor tratative avansate fr un motiv serios, poate fi sancionat de instane pe temeiul rspunderii civile delictuale. O asemenea rspundere poate fi angajat de pild n cazul n care n cursul negocierilor una dintre pri nu d celeilalte toate informaiile susceptibile de a o clarifica i de a o determina s ncheie un contract. n acest sens, vezi P. M. Cosmovici, op. cit. p.127. 167 Pentru definiia comun, vezi i Vl. Hanga, Mic dic ionar juridic Ed. Lumina Lex, Bucureti 1999 pag. 142 , 168 Oferta de a contracta nu se confund cu oferta real, procedur prin care debitorul se elibereaz de obligaia sa silind pe creditor s primeasc plata, depunnd lucrul ce formeaz obiectul contractului la casa de depuneri sau la o instituie similar. 169 C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p. 58.

166

141

Valoarea juridica a unei oferte o pot avea insa numeroase imprejurari din care s-ar putea trage neechivoc concluzia vointei de a contracta exprimata in mod tacit: stationarea unui taxi intr-o statie pentru taximetre, afisarea meniului zilei la intrarea intr-un restaurant, etc. Cel mai uzitat exemplu in sustinerea ipotezei ofertei tacite de a contracta il reprezinta desigur tacita reconductiune: poate fi considerata ca o oferta de prelungire a unui contract de inchiriere, imprejurarea ca, desi contractul a expirat, daca locatarul ramane si e lasat in posesie, atunci se considera locatiunea ca reinoita (art. 1437 din C. civ.)170. Oferta poate fi facuta unei persoane determinate sau publicului. In ultimul caz este de regula vorba despre o simpla invitatie de a negocia, posibiliatea acceptarii avand-o orice persoana. Expunerea unui lucru in vitrina unui magazin intr-un stand sau pe o taraba in piata cu indicarea pretului de vanzare constituie exemplul cel mai graitor al ofertei facute publicului. Intr-o asemenea abordare, identitatea destinatarilor ofertei este indiferenta: pentru un comerciant care vinde o marfa nu conteaza identitatea celor care cumpara ci faptul ca ei platesc, dupa cum in cazul ofertei publice de recompensa nu conteaza cine furnizeaza lucrul sau informatia ceruta ci realizarea interesului ofertantului.171 Se pot ivi si situatii in care oferta adresata publicului poate da nastere la obligatii in sarcina ofertantului: acesta va fi obligat fata de primul acceptant, daca spre exemplu oferta de vanzare a unui bun cert a fost publicata intr-un ziar.172 Oferta poate contine sau nu in cuprinsul ei un termen de acceptare, in interiorul caruia trebuie sa se realizeze acceptarea ei de catre destinatar. Acest termen poate fi aratat in mod expres dar el poate rezulta si implicit din natura contractului si din timpul necesar de gandire si acceptare de catre destinatar, care

Cu privire la contractul de locaiune i prelungirea acesteia, vezi Fr. Deak i St. Crpenaru Contracte civile i comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureti 1993 p. 87 - 114 171 Alain Benabent, Droit civil. Les obligations. Ed. Montchrestien Paris 1997 6-emme edition, p. 45. 172 Oferta public poate fi proteguit i de unele dispoziiuni speciale ale legii. Legea francez pentru protecia consumatorilor (L.121 21) oblig pe ofertant s precizeze caracteristicile eseniale ale bunurilor i serviciilor oferite publicului, stabilete msuri minuioase cu privire la caracteristicile afiajului i etichetajului etc. Asemenea dispoziiuni i-ar putea gsi cu siguran locul i utilitatea ntr-o viitoare reglementare romneasc.

170

142

fara a fi stabilit in mod expres trebuie sa aiba o durata rezonabila173. In functie de respectarea termenului de acceptare se poate pune chestiunea revocarii ofertei sau a caducitatii ei. 2. Conditiile de fond ale ofertei Ca si o latura a consimtamantului, oferta trebuie sa indeplineasca conditiile generale ale acestuia,174 adaptate fireste momentului si specificului policitatiunii in formarea contractelor, dupa cum urmeaza: 1. Oferta trebuie sa fie ferma, in sensul ca ea trebuie sa sugereze un angajament neindoielnic, pe punctul de a conduce la realizarea unui consens cu relevanta juridica. Un astfel de angajament nu ar putea fi nici modificat si nici retras. Nu poate fi considerata o oferta ferma aceea prin care spre exemplu cineva se ofera sa efectueze o prestatie contra unei remuneratii al carui cuantum il va preciza dupa ce va termina lucrarea. 2. Oferta trebuie sa fie reala, serioasa si constienta, facuta cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic. Per a contrario, oferta facuta in gluma, din curtoazie sau jocandi causa fara intentia unui angajament juridic nu poate

conduce la incheierea unei conventii. 3. Oferta trebuie sa fie neechivoca. Este echivoca acea oferta ce nu-i poate forma in mod neindoios convingerea destinatarului asupra intentiilor ofertantului de a contracta. Este cazul expunerii unei marfi intr-o vitrina in scopuri publicitare sau fara indicarea pretului. 3. Forta obligatorie a ofertei. Revocarea si caducitatea ofertei Cata vreme oferta nu a ajuns la destinatar, ea nu este producatoare de efecte juridice, deci poate fi revocata de catre autorul ei. Cu totul alta este insa situatia daca a ajuns la destinatie, daca a fost adresata publicului sau unei persoane determinate ori daca ea implica un termen de acceptare sau nu.

173

Sm. Angheni, op. cit. p. 212 Pentru condiiile generale ale consimmntului vezi i Gh. Beleiu op. cit p. 215, P. M. Cosmovici Drept civil. Introducere n dreptul civil, Ed. All, Bucureti 1996 p. 102 110, sau D. Cosma op. cit. p. 117 - 178
174

143

In masura in care oferta a ajuns la destinatar si a fost acceptata, discutarea fortei ei obligatorii este de prisos, deoarece deja suntem in prezenta unui contract, asa incat raspunderea se va regla potrivit principiului fortei obligatorii a conventiilor pacta sunt servanda. Or, forta obligatorie a ofertei vizeaza numai intervalul de timp scurs de la lansarea ei si pana la acceptare sau implinirea termenului. Intr-o asemenea abordare insa, trebuie avut in vedere daca oferta a ajuns sau nu la destinatar si daca aceasta este sau nu cu termen. 1. Daca oferta nu a ajuns la destinatar, ea poate fi revocata de catre ofertant in mod liber; 2. Daca oferta a ajuns la ofertant, chestiunea trebuie rezolvata nuantat, dupa cum oferta este cu sau fara de termen: a) daca oferta este cu termen, ofertantul este dator sa o mentina pana la expirarea acestuia, caci odata expirat oricum ea ar fi devenit caduca; b) daca oferta este fara termen, ofertantul este tinut sa o mentina un timp considerat rezonabil, apreciere lasata la latitudinea judecatorului. Ofertantul poate fi facut raspunzator pentru revocarea intempestiva a ofertei, raspunderea lui intemeindu-se pe fapta delictuala175. Caducitatea ofertei este o cauza de ineficacitate intemeiata pe imprejurari survenite ulterior lansarii ei, constand fie in schimbarea conditiilor initiale fie pur si simplu in expirarea termenului de acceptare. Sub titlu de exemplu, oferta poate deveni caduca in cazul mortii ofertantului, a falimentului ori a declararii incapacitatii sale176.

175

n aceast privin opiniile autorilor sunt diferite. Dei se accept ideea rspunderii ofertantului pentru revocarea intempestiv a ofertei, controversele au ca obiect stabilirea temeiului juridic al acesteia. n literatur s-au conturat totui dou opinii, una ntemeiat pe fora actului juridic al ofertei, cealalt pe rspunderea ce rezult din faptele juridice exterioare ofertei care fundamenteaz n final fie teoria raspunderii delictuale, fie pe cea izvort din abuzul de drept. 176 I. S. Urs i Sm. Angheni, op. cit. pag. 213.

144

C. PROMISIUNEA DE A CONTRACTA SAU ANTECONTRACTUL In ultima analiza, oferta este un act juridic de formatiune unilaterala, deoarece ea nu se intemeiaza pe un acord de vointa. Spre deosebire de oferta, promisiunea de a contracta sau antecontractul desi creeaza obligatii numai in sarcina ofertantului, sunt totusi acte juridice de formatiune bilaterala. Solutia se impune caci promisiunea de a contracta implica un acord prealabil prin care partile se obliga, in ipoteza in care promisiunea are un caracter sinalagmatic, sa incheie in viitor un contract. Este asadar posibila existenta unei promisiuni sinalagmatice de a contracta, atunci cand ambele parti se obliga ca in viitor sa incheie un anumit contract. Cel mai frecvent caz care ilustreaza aceasta imprejurare este cel in care un contract nu poate fi incheiat in lipsa unei formalitati cum este bunaoara obtinerea unei autorizatii administrative. Intr-o asemenea ipoteza, promisiunea bilaterala de contract (antecontractul), precede si uneori constituie chiar cauza obtinerii autorizatiei ce conditioneaza perfectarea contractului177.

D. ACCEPTAREA. Acceptarea ofertei este al doilea pas spre incheierea contractului, aceasta constituind de fapt o replica la oferta primita. Ca si oferta, nici acceptarea nu trebuie sa indeplineasca anumite conditii de forma pentru valabila ei exprimare. Ea poate fi deci verbala sau scrisa, expresa ori tacita, important fiind doar sa exprime cu certitudine vointa de a incheia contractul. Si in privinta acceptarii chestiunea manifestarii tacite a intentiei de a contracta trebuie sa rezulte neindoios pentru a avea o asemenea valoare. In practica si in literatura de specialitate s-a acceptat ca si tacerea poate avea valoarea unei acceptari atunci cand:

177

Unii autori fac chiar trimiteri la doctrina francez, referindu-se la aa numitele contracte preparatorii, pactul de preferin , clauza de exclusivitate, clauza de mono pol, contractul de rezervare etc. Astfel, pactul de preferin este cel prin care o persoan se angajeaz fa de alta s nu ncheie contractul cu un ter nainte de ai propune acel lucru, n vreme ce clauza de exclusivitate este promisiunea fcut unui vnztor en detailde ctre un fabricant

145

a) exista o prevedere a legii in acest sens. Este tocmai cazul tacitei reconductiuni prevazuta de art. 1437 din C. civ., caci simpla tacere a locatorului, care lasa pe locatar sa locuiasca in contnuare, apare ca o acceptare tacita a ofertei de prelungire a contractului.178 b) cand partile stipuleaza in contractul lor ca simpla tacere dupa primirea ofertei sa aiba valoarea unei acceptari. Este cazul furnizorului care in mod obisnuit trimite unui beneficiar anumite bunuri. Acceptarea ofertei sale se produce de regula in mod tacit. c) atunci cand oferta este facuta exclusiv in interesul celeilalte parti.

1. Conditiile acceptarii Pe langa conditiile generale de validitate ce trebuie sa caracterizeze orice manifestare de vointa data in scopul de a da nastere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil, valabilitatea acceptarii ofertei trebuie sa indeplineasca anumite conditii specifice si anume: a. acceptarea sa fie in concordanta cu oferta. Ea trebuie sa se refere la oferta primita si nu la o alta. Atunci cand acceptarea conditioneaza sau limiteaza oferta initiala nu mai poate fi vorba despre o acceptare ci de o contraoferta in conditiile art. 39 din C. com.179 b. acceptarea trebuie sa fie neindoielnica. Ea trebuie asadar sa fie manifestata in scopul vadit de a accepta angajamentul juridic. Simpla cercetare a unei marfi sau informarea cu prvire la caracteristicile unui bun expus spre vanzare de pilda, nu poate constitui o acceptare a ofertei de vanzare. c. oferta adresata unei anumite persoane se considera primita numai daca acceptarea vine de la aceasta persoana si nu de la alta. Oferta lansata unui artist plastic de a executa o anumita lucrare, de exemplu, nu poate fi acceptata decat de
178 179

C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p. 64 Potrivit acestui text, acceptarea condiionat sau limitat se consider ca un refuz al primei propuneri i formeaz o nou propunere n acest sens vezi i R. Petrescu, Teoria general a obliga iilor comerciale Ed. Romfel, , Bucureti 1994 p.67.

146

catre acel artist, caci daca oferta are un caracter intuitu personae, acelasi caracter il conserva si acceptarea. Dimpotriva, daca oferta se adreseaza publicului, ea poate fi acceptata de oricine. d. acceptarea trebuie sa se manifeste mai inainte ca oferta sa fi devenit caduca sau sa fi fost retrasa.

2.Momentul incheierii contractului Momentul incheierii contractului este acea secventa in care oferta se intalneste cu acceptarea, realizandu-se in acest fel acordul de vointa. Pentru determinarea momentului incheierii contractului avem in vedere 3 ipostaze si anume: 1. atat ofertantul cat si acceptantul se afla fata in fata; 2. contractul se incheie prin telefon; 3. neaflandu-se in acelasi loc si nediscutand la telefon, contractul se incheie prin corespondenta. In fiecare dintre acestei situatii, s-ar putea pune la un moment dat problema momentului in care oferta a fost acceptata, deci a realizarii acordului de vointa. O asemenea chestiune poate fi primitoare de mai multe rezolvari: In prima ipostaza, contractul se considera incheiat in momentul realizarii consensului, prilej usor de perceput datorita caracterului sau obiectiv. In a doua ipostaza, datorita caracterului concomitent al angajamentului lor, partile pot determina la fel de simplu momentul realizarii acordului lor de vointa. A treia ipostaza suscita insa mai multe intrebari, deoarece distanta in timp dintre lansarea ofertei si acceptarea ei face ca momentul incheierii contractului sa poata fi perceput in mod diferit. In dreptul nostru s-a conturat existenta a patru sisteme de determinare a momentului incheierii contractului, respectiv: a) Un prim sistem, cel al emisiunii sau declaratiunii, este acela protrivit caruia contractul se considera incheiat in momentul in care destinatarul ofertei
147

primind-o isi exprima acordul, chiar fara a-l mai comunica ofertantului. Aceasta constructie se intemeiaza pe ideea ca in acel moment deja incep sa coexiste cele doua consimtaminte, or, prin definitie contractul ia nastere tocmai prin realizarea acestui consens. Oricat de simpla si de tentanta apare ea, in realitate aceasta abordare este deficitara, inconvenientele ei facand-o neutilizabila, deoarece pe langa gradul ridicat de probabilitate in determinarea momentului in care acceptantul agreaza oferta, el poate la fel de bine sa revina asupra ei mai inainte de comunicarea acceptarii180. Gradul atat de sporit de probabilitate face asadar ca acest sistem sa nu poata fi acceptat in practica atat de dinamica a realizarii raporturilor contractuale b) Un al doilea sistem este cel al expedierii acceptarii, potrivit caruia momentul incheierii contractului se considera a fi acela in care acceptantul a expediat scrisoarea de acceptare, chiar daca aceasta nu a ajuns la ofertant, deci el nu a luat cunostinta de acceptare. Si acest sistem prezinta inconveniente pentru ca acceptantul are posibilitatea de a-si revoca acceptarea pana in momentul primirii scrisorii de catre ofertant. Sistemul este si inutil, deoarece oricum ofertantul nu ia cunostinta de incheierea contractului decat cel mai devreme in momentul primirii corespondentei. c) Un al treilea sistem este cel al receptiei acceptarii de ofertant sau sistemul primirii acceptarii. Contractul se considera incheiat in momentul in care ofertantul primeste scrisoarea de acceptare, chiar si daca el nu a luat cunostinta de continutul ei. Acesta este un sistem deja acceptabil deoarece el prezinta un mai mare grad de siguranta. Desigur, si el poate fi criticat intrucat contractul se considera incheiat in pofida faptului ca ofertantul nu cunoaste acceptarea, inconvenient mai mult teoretic decat cu rezonanta practica. Fata de toate obiectiunile enuntate cu prilejul evocarii acestor sisteme, ultimul sistem poate fi acreditat ca prezentand cel mai ridicat grad de certitudine asupra momentului incheierii contractului.
148

d) Sistemul informarii este cel potrivit caruia contractul se considera perfectat in momentul in care ofertantul a luat efectiv cunostinta despre acceptare181. Aceasta acceptiune se intemeiaza pe dispozitiunile art. 35 din C. com. potrivit carora contractul se considera incheiat daca acceptarea a ajuns la cunostinta propuitorului in termenul hotarat de dansul sau in termenul necesar schimbului propunerii si al acceptariidupa natura contractului182. Confruntata cu cele patru sisteme, practica judiciara a acceptat si da utilizare sistemului primirii acceptarii potrivit caruia odata primita acceptarea de catre ofertant, contractul se considera a fi incheiat. Aceasta solutie este pe cat de rezonabila pe atat de practica si usor de dovedit, scutind partile de administrarea unor probatorii adeseori imposibile. Odata determinat, momentul incheierii contractului este foarte important pentru urmatoarele considerente: 1. In functie de acest moment, poate fi apreciata posibilitatea de revocare a ofertei sau caducitatea ei; 2. Viciile de consimtamant sau cauzele de nulitate relativa ori absoluta pot fi apreciate ca atare numai daca sunt anterioare ori contemporane momentului incheierii contractului. Pe de alta parte, viciile ofertei sau ale acceptarii isi produc efecte numai in privinta acestor acte juridice nu si in privinta contractului insusi. 3. In functie de momentul incheierii contractului poate fi stabilita legea care este aplicabila executarii lui. O astfel de abordare este necesara atunci cand se ridica chestiunea conflictului de legi in timp183.

180

n acest sens, P.M.Cosmovici, op. cit.Obligaii p. 131 Dei pare cea mai complet, i aceast soluie este susceptibil a fi criticat. stfel, exist posibilitatea ca ofertantul, spre a evita ncheierea contractului, s refuze s cerceteze corespondena primit de la acceptant, susinnd n final c n privina sa contractul nu ar fi luat natere. n acest sens, C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p. 66. 182 n sensul acestei opinii, I. S. Urs i Sm. Angheni, op. cit. pag. 217 183 Spre exemplu ncheierea unui contract de vnzare-cumprare a unei case cu teren de nainte de anul 1989 era supus regimului reglementat de legile Nr.58 i 59/1974. Potrivit acestora, terenul trecea n proprietatea statului. Ulterior Legii 18/1991 a devenit posibil vnzarea terenurilor aferente caselor de locuit. Determinarea momentului ncheierii unui asemenea contract, face posibil stabilirea regimului juridic al terenului, n funcie de legea aplicab il n momentul ncheierii contractului de vnzare cumprare.
181

149

4. Momentul incheierii contractului este important deoarece el marcheaza de cand anume incep sa se produca efectele sale juridice184. 5. Din momentul incheierii contractului incepe sa curga termenul de prescriptie extinctiva in ceea ce priveste exercitiul actiunii in anulabilitatea contractului lovit de nulitate relativa185. 6. In cazul ofertei publice, momentul primei acceptari care este si momentul perfectarii contractului face ca acceptarile ulterioare sa nu-si mai produca efectul deoarece qui prior tempore potior jure. 7. In functie de momentul incheierii contractului poate fi determinat si locul incheierii acestuia. 3. Locul incheierii contractului In determinarea locului incheierii contractului se aplica aceleasi reguli ca si cele referitoare la momentul contractului: - daca partile contractante sunt prezente, locul incheierii contractului este cel in care se gasesc partile. - daca contractul se incheie prin telefon, locul incheierii este cel in care se gaseste ofertantul, caci in acel loc este receptionata acceptarea; - cand contractul se incheie prin corespondenta, locul incheierii contractului este cel in care se gaseste ofertantul sau cel in care acesta a primit corespondenta. Locul incheierii contractului prezinta importanta sub aspectul stabilirii regulilor conflictuale de drept international privat, potrivit principiului the proper law of the contract186. Potrivit acestor reguli, unui contract ii sunt aplicabile normele de drept ce guverneaza operatiunea respectiva in locul in care s-a incheiat. In egala masura, locul incheierii contractului poate fi relevant si datorita faptului ca el poate atrage competenta anumitei instante judecatoresti. Potrivit art.
184

Un asemenea stadiu marcheaz n contractele sinalagmatice translative de proprietate momentul n care se transmite riscul ctre dobnditor. 185 Spre exemplu aciunea pentru anulabilitatea contra ctului deoarece consimmntul a fost surprins prin viclenie ori eroare sau n celelalte cazuri de anulare, poate fi intentat potrivit art. 9 alin. 2 din Decr. 167/1958 n termen de trei ani, cu ncepere de la data cnd cel ndreptit a cunoscut cauza an ulrii. 186 Cu privire la legea contractului n dreptul internaional, vezi T. R. Popescu, Drept interna ional privat Ed. , Romfel, Bucureti 1994 p. 202.

150

10 pct.4 din C.proc.civ., in cererile privitoare la obligatii comerciale, competenta apartine instantei locului unde obligatia a luat nastere sau aceea a locului platii187.

4.2.5. Efectele contractului. Efectul scontat de catre partile care incheie orice contract este acela de a da nastere unor obligatii civile. Codul civil plaseaza aceasta materie in textele art. 969 985. Odata incheiat, contractul da nastere acelor consecinte pe care oricare dintre partile contractante sau chiar numai una dintre ele le-a urmarit prin actul lor de vointa in acord cu finalitatea dreptului, caci art. 969 din C. civ. prevede ca doar conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. Efectul oricarei conventii consta in ultima analiza in a da nastere, unui raport juridic obligational, ori a transforma, modifica sau chiar a stinge o obligatie civila.188 Evitand confuzia facuta de Codul Napoleon,189 codul nostru civil se refera in texte deosebite atat la efectele contractelor cat si la cele ale obligatiilor: art. 969 985 Despre efectul conventiilor si art. 1073 1090 Despre efectele obligatiilor. In abordarea efectelor contractelor civile avem in vedere urmatoarele chestiuni principale: Interpretarea contractului; Forta obligatorie a contractului si anume: - obligativitatea contractului in raporturile dintre partile contractante; - obligativitatea contractului in raporturile cu alte persoane care nu au calitate de parti.

Cu privire la competena teritorial alternativ a instanelor judectoreti, vezi V. M. Ciobanu,Tratat teoretic i practic de procedur civil, Ed. Naional Bucureti 1996 vol.I p.425 sau I. Apostu, Competen a instan elor judectoreti n materie civil, Ed. Naional, Bucureti 1997 p.97. 188 C. Hamangiu, op. cit. p. 516. 189 Modelul francez al codului nostru civil trateaz deopotriv, fr a le disocia, efectele conveniilor i pe cele ale obligaiilor. Pentru critica acestei confuzii, vezi P.C. Vlachide, Repeti ia principiilor de drept civil Ed. Europa , Nova Bucureti 1994 Vol. II p. 73

187

151

Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice. Interpretarea contractelor Interpretarea unui contract este un proces logico-juridic prin care sunt determinate si explicate clauzele sale neclare sau obscure. In functie de aceasta definitie se impun trei precizari: In primul rand operatia interpretarii nu este necesara decat atunci cand continutul unui contract este neclar, caci este pe cat de inutil pe atat de absurd a se cauta cu orice chip clauze neclare in contractele ale caror prevederi sunt limpezi, deci pot fi executate fara nici-o dificultate. In al doilea rand, intrepretarea contractelor implica reguli si metodologii specifice, care desi se aseamana nu se confunda cu acelea uzitate in domeniul interpretarii normelor de drept.190 Aceasta mai ales pentru faptul ca interpretarea contractelor implica analiza vointei reale a partilor in vreme ce interpretarea legii presupune cautarea vointei legiuitorului191. In al treilea rand, interpretarea continutului contractelor nu poate fi confundata cu proba acestora. Ceea ce trebuie mai intai dovedit este existenta contractului si numai dupa aceea se poate trece la interpretarea clauzelor indoielnice. Regulile pentru interpretarea continutului contractelor isi gasesc in sistemul Codului civil roman consacrarea in textele articolelor 970, 977 985. Ele constituie un sistem consensualist in care rolul primordial il joaca vointa reala partilor si nu modul in care aceasta s-a exteriorizat, asa incat interpretul trebuie sa stabileasca intelesul contractului in functie de ceea ce au reusit sa exprime ele, potrivit

Pentru interpretarea normelor de drept vezi i M. C. Eremia, Interpretarea juridic, Ed. All, Bucureti 1998 p. 23 31. 191 Deosebirile dinre cele dou activiti pot fi gsite i n privina gredului de abstractizare al normelor juridice n comparaie cu caracterul conc al clauzelor contractuale. n privina celor dinti, se pune problema adaptrii unei ret reguli generale i impersonale deci abstracte (s.n.) unei situa ii de fapt concrete n vreme ce interpretarea clauzelor , contractuale impune raportarea unui acord de voin concret i individual la o norm cu caracter general, care calific n final coninutul raportului juridic obligaional concret. De aceea, interpretarea clauzelor contractuale este ntotdeauna limitat la un anumit act juridic, fr a se pune problema extinderii rezultatului acestei analize i asupra altor acte juridice. n ultim analiz, interpretarea coninutului unui contract de ctre judector este o problem de spe. (n acest sens, vezi i P. M. Cosmovici, op. cit.Obligaiile, p.154).

190

152

priceperii si gradului lor de cultura juridica192. In opinia unor distinsi autori, aceste norme deriva din logica si din ratiune, asa ca ele s-ar impune judecatorilor prin autoritatea lor rationala chiar daca legiuitorul nu le-a concretizat in texte exprese. De altfel, normele de interpretare fixate de lege nu au un caracter imperativ, ci constituie mai mult sfaturi date judecatorilor: acestia pot da unui contract o interpretare diferita de aceea ce ar rezulta din texte, daca din circumstantele cauzei rezulta ca intentia partilor nu este aceea ce ar deriva din stricta aplicare a textelor193. In functie de obiectul de reglementare, distingem intre: a) normele de interpretare cu caracter general, care se refera la principiile diriguitoare pentru interpretarea oricarui contract, si b) normele cu caracter special ce privesc interpretarea prin specificitatea conventiei analizate.

A.REGULILE GENERALE DE INTERPRETARE A CONTRACTELOR

Doua sunt regulile generale pentru interpretarea contractelor, si ele se refera la: prioritatea vointei reale a partilor; efectele subintelese ale contractelor. Analiza fiecareia dintre ele ne prilejuieste urmatoarele precizari: 1.- Prioritatea vointei reale a partilor. Codul civil roman a preluat din cel francez in materia interpretarii conventiilor principiul stabilirii vointei reale a partilor, precizand in art. 977 ca

n literatura juridic s-au confruntat dou concepii de interpretare a coninutului contractelor, unasubiectiv i una obiectiv. Potrivit teoriei subiective, a voinei reale sau interne, pentru interpretarea unui contract intereseaz voin a sau inten ia c mun a pr ilor, fiind irelevant modul n care acestea s exteriorizat. Soluia este criticabil o -au ntruct ea implic un criteriu imprecis pentru reconstituirea unor fapte obscure, adeseori imposibil de cunoscut, eventual prezumate. Acest sistem este propriu dreptului latin. Teoria obiectiv, (a voinei declarate), pornete de la declara ia de voin a pr ilor aa cum-a exteriorizat ea i raportat la unele elemente extrinseci conven iei cum ar s fi echitatea sau uzan ele i aceast soluie este discutabil cci ea las loc arbitrariului n domeniul interpretrii, . nesocotind voina real a prilor. Acest sistem este uzitat n dreptul de sorginte germanic. 193 n acest sens, vezi C. Hamangiu, op. cit. p. 519.

192

153

interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor194. Acest principiu poate induce insa dificultatea de a stabili care a fost adevaratul acord de vointa, pentru ca este posibil ca fiecare dintre partile contractante sa atribuie valori diferite consensului realizat, in functie de propriile-i nevoi sau interese. Pe de alta parte, analiza severa a tuturor mobilurilor incheierii unui contract ar face practic imposibila determinarea consensului avand in vedere varietatea de interese ce pot determina doua sau mai multe persoane sa contracteze. In rezolvarea acestor dificultati se porneste de la prezumtia ca forma in care se exteriorizeaza vointa partilor corespunde vointei reale, interne, pana la proba contrara.195 Asadar, revine partilor ce o invoca, sarcina de a dovedi ca vointa reala este alta decat cea exprimata in cuprinsul conventiei. O asemenea dovada se poate face fie cu elemente intrinseci contractului, fie cu unele de natura extrinseca, precum circumstantele incheierii conventiei, tratativele sau negocierile purtate etc. Totodata, vointa reala a partilor trebuie circumscrisa anumitor limite, caci nu pot fi luate in consideratiune toate mobilurile ce determina o persoana sa contracteze. O asemenea limita, pe cat de rezonabila pe atat de utila, o constituie cauza actului juridic, care are in vedere doar motivele de ordin subiectiv care prezinta semnificatie juridica.196 Deosebirea dintre vointa interna si cea exteriorizata produce consecinte deosebite, dupa cum partile au avut sau nu intentia de a-si exprima adevaratele mobiluri care le-au determinat sa contracteze. Numai in masura in care discordanta este rodul unor imprejurari independente de vointa sau intentiile partilor s-ar pune problema interpretarii cuprinsului unei asemenea conventii. Daca, dimpotriva,
194

Legiuitorul romn din 1864 a preluat cuvnt cu cuvnt textul art. 1165 din Codul civil francez pe care doar la tradus. n textul original: On doit dans les conventions rechercher quelle a ete la commune intention des parties contractantes, plutot que de sarreter au sens litteral des termes.
195 196

n acest sens, C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p.71 sau I. Urs i Sm. Angheni, op. cit. p. 222. Aceast soluie este n prezent mbriat de toi autorii contemporani.

154

partile au mascat cu intentie existenta unui contract exhiband un altul, deja nu se mai pune problema interpretarii ci a simulatiei: aceasta implica prin definitie doua acte juridice, (unul real, adevarat si unul simulat, neadevarat dar aparent), care sunt consecinta a doua manifestari de vointa separate, spre deosebire de interpretarea contractului care priveste un singur acord de vointa, ai carui termeni nu exprima exact in forma ceea ce partile au urmarit in realitate.197 2.- Efectele subintelese ale contractului Cea de a doua regula generala de interpretare se refera la efectele conventiilor. Textul art. 970 alin. 2 din C. civ. precizeaza ca Ele obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa. O asemenea prevedere trebuie coroborata si cu aceea din art. 981 C. civ. potrivit careia clauzele obisnuite intr-un contract se subanteleg desi nu sunt exprese intr-insul. Aceasta categorie de efecte se produc independent de vointa partilor, ele avand un caracter subinteles rezultat din vointa legii care a reglementat anumite categorii de contracte, a obiceiului sau chiar a unor reguli de etica asa cum precizeaza textul.198

B. REGULILE SPECIALE DE INTERPRETARE A CONTRACTELOR

Urmatoarele reguli de interpretare a clauzelor contractuale au un caracter special: 1. Interpretarea coordonata a clauzelor contractului. Alcatuind un tot unitar, clauzele unui contract nu pot fi izolate de contextul in care se incadreaza. In acest

197 198

C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p. 72. Spre exemplu, atunci cnd n contractul de societate civil nu se determin partea de ctig sau pierdere a fiecrui asociat, atunci acea parte va fi proporional cu suma pus n comun de fiecare dintre asociai. O asemenea precizare este subneleas prin voina art. 1511 alin. 1 din C. civ.

155

sens, art. 982 din C. civ. precizeaza ca toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din intregul act. 2. Interpretarea clauzelor indoielnice sau echivoce. Sunt indoielnice, acele prevederi ale contractului ce pot fi primitoare de mai multe intelesuri, sunt confuze sau greu de apreciat. Pentru astfel de imprejurari, legiuitorul a stabilit patru reguli de interpretare: - termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in intelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului (art. 979 C. civ.); - clauzele indoielnice se interpreteaza in intelesul in care ele pot produce un efect, iar nu in acela in care nu ar produce nici unul (art. 978 C. civ.); - dispozitiile indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul (art. 980 C. civ.); - in cazul indoielii, contractul se interpreteaza in favoarea celui care se obliga (principiul in dubio pro reo, consacrat de art. 983 din C. civ.). Alte reguli de interpretare. In afara de regulile aratate si grupate mai sus, codul mai prevede si alte reguli speciale de interpretare dupa cum urmeaza: - conventia nu cuprinde decat lucrurile asupra carora se pare ca partile si-au propus a contracta, oricat de generali ar fi termenii cu care s-a incheiat (art. 984 C. civ.); - atunci cand intr-un contract partile citeaza un caz ca exemplu pentru a explica obligatia, nu se poate interpreta ca o rasfrangere a efectului obligatiei la acel caz si ca o excludere a cazurilor neexprimate (art.985 C. civ.).

Forta obligatorie a contractelor Potrivit art. 969 din C. civ. conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. Aceeasi idee este preluata si de textul art. 973 din acelasi cod,
156

cu precizarea potrivit careia conventiile nu au efect decat intre partile contractante. Precizarea ca au putere de lege conventiile legal facute isi gaseste explicarea in aceea ca legea da forta obligatorie contractelor astfel incheiate si implicit efectelor generate de acestea.199 De la acest principiu pornesc doua consecinte importante si anume: a) partile nu se pot sustrage de la indeplinirea obligatiilor contractuale legal asumate, potrivit adagiului pacta sunt servanda. De altfel, pe aceasta idee se fundamenteaza consecinta potrivit careia intre parti contractul are putere obligatorie. b) forta obligatorie a contractului este operanta doar intre partile contractante, caci res inter alios acta aliis neque nocere neque prodesse potest. Aceasta idee fundamenteaza principiul relativitatii efectelor contractului.

A. OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI INTRE PARTILE CONTRACTANTE

Forta obligatorie a contractelor legal incheiate este o consecinta a principiului realizarii drepturilor subiective ale persoanelor fizice si juridice, care confera in ultima analiza certitudine, siguranta si eficienta raporturilor juridice civile. Dispozitiunile art. 969 C. civ. dau in acelasi timp expresie principiilor libertatii si egalitatii partilor contractante dar si cerintei derularii raporturilor juridice in conditii de deplina incredere si buna credinta. Cea mai frecventa modalitate de aducere la indeplinire a obligatiilor contractuale asumate este fireste, cea de buna voie. Fiind o consecinta naturala a consensului partilor, aceasta nu

Fa de calificarea dat de ctre cod conveniei legal fcute, unii autori au concluzionat c ntre lege i contract ar exista n planul consecinelor att unele asemnri ct i deosebiri. Asemnrile ar consta n aceea c: a) att legea ct i contractul au putere obligatorie; b) la fel ca i legea, convenia poate fi desfcut pe calea unui procedeu invers celui folosit pentru naterea sa; c) att abrogarea legii ct i revocarea convenional a contractului produc numai efecte viitoare; d) att comandamentul legii ct i obligaiile contractuale trebuie aduse la ndeplinire cu bun credin, etc.Deosebirile ar consta n aceea c: a) n vreme ce legea este o regul de conduit general, impersonal i cu aplicare repetat, contractul creaz obliga numai pentru un numr limitat de persoane i cazuri; b) dac o lege ii poate deroga de la prevederile altei legi, contractul nu poate deroga de la lege; c) n ceea ce privete revocarea unilateral a unor contracte, legea nu poate fi abrogat dect potrivit unei proceduri parlamentare, etc. (pentru dezvoltri vezi P.C. Vlachide, op. cit. p.75).

199

157

implica nici rezolvari litigioase si nici recurgerea la alternative extreme ce ar conduce la desfiintarea conventiilor. Totusi, asa cum acordul de vointa da nastere unui raport juridic contractual, potrivit principiului simetriei, un asemenea consens poate produce in egala masura modificarea ori chiar stingerea raportului juridic respectiv. O asemenea precizare contine de altfel si textul art.969 din C. civ. care contine prevederea potrivit careia conventiile se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege. Cu alte cuvinte, aceleasi parti care prin simplul lor acord de vointa, mutuus consensus au dat nastere unui contract, au putinta sa-l revoce printr-un acord simetric, mutuus dissensus Daca legea acorda valoare de principiu posibilitatii revocarii bilaterale a contractelor, per a contrario interzice denuntarea lor unilaterala. Este insa posibil, sub titlu de exceptie, ca in cazuri strict si limitativ prevazute, legea civila sa autorizeze totusi denuntarea unilaterala a unor contracte. Un asemenea procedeu este admisibil in situatia contractului de inchiriere fara termen (art. 1436 alin. 2 din C. civ.), a mandatului (art. 1552 si 1556 din C. civ.) ori a contractului de depozit prevazut de art. 1616 din C. civ. Nimic nu s-ar opune desigur, nici ca partile sa prevada in contractul lor o clauza de denuntare unilaterala, cu conditia ca o asemenea facultate sa satisfaca doua cerinte: a) clauza sa nu fie inserata intr-un contract declarat prin vointa legii irevocabil, asa cum este de pilda donatia; b) clauza de denuntare unilaterala sa nu reprezinte in realitate o conditie potestativa, deoarece o astfel de conditie este lovita de nulitate in conditiile art. 1010 C. civ200.

200

Din textul art. 1010 din C. civ. rezult c este lovit de nulitate nu numai clauza ce cuprinde condiia potestativ, (de exemplu clauza prin care vnztorul se oblig s vnd numai dac va vrea), ci nsi obligaia, actul juridic n totalitate. Pentru dezvoltri, vezi D. Cosma op. cit. p. 277.

158

In afara de cazurile prevazute mai sus, exista si imprejurari in care incetarea, modificarea sau suspendarea fortei obligatorii a contractelor nu depinde de vointa partilor, ci de cauze extrinseci. Pot constitui asemenea imprejurari: 1. decesul persoanei in considerarea careia a fost incheiat contractul intuitu personae. Moartea unei asemenea persoane, ale carei calitati esentiale au determinat incheierea conventiei, face sa inceteze forta obligatorie a contractului. Mentionam de exemplu decesul avocatului pledant intr-un contract de asistenta avocatiala ori a medicului curant, dar si decesul comodatarului atunci cand imprumutul de folosinta a fost procurat in considerarea persoanei acestuia (art.1563 alin. 2 C. civ.); 2. prelungirea legala a valabilitatii unor contracte ajunse la termen. Asemenea modificare a duratei contractului, independent de vointa partilor a operat frecvent in materie de locatiune; 3. suspendarea fortei obligatorii a contractelor cu executare succesiva pentru un caz de forta majora care il pune pe debitorul obligatiei in imposibilitate sa-si execute prestatiile o perioada de timp. Pe durata persistentei unor atari imprejurari, efectele obligatorii ale contractului sunt suspendate. Sub titlu de exemplu, mentionam suspendarea operatiunilor portuare pe timp de furtuna, viscol sau inghet. B.OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI IN RAPORTURILE CU ALTE PERSOANE CARE NU AU CALITATEA DE PARTI. PRINCIPIUL RELATIVITATII EFECTELOR CONTRACTULUI Efectele contractelor sunt limitate la partile contractante, regula prescrisa de art. 973 din C. civ. care are valoarea de principiu de drept201. Principiul relativitatii efectelor contractului pune in valoare doua idei rezultate din semnificatia sa si anume: a) nimeni nu poate fi obligat prin vointa altei

201

Din categoria prilor contractante fac parte i cei care dei nu au fost prezeni la ncheierea contractului au fost valabil reprezentai de cei ce au contractat n numele lor.

159

persoane; b) drepturile dobandite prin contract le profita doar celor care au contractat. Prin varietatea foarte mare a conventiilor civile insa iau nastere o si mai mare varietate de efecte juridice. Raspunzand unor nevoi sociale, contractele imprumuta caracterul si finalitatea acestora asa incat existenta si derularea lor face parte din viata sociala. Impactul lor asupra realitatii sociale se poate insa produce fie intr-o maniera directa, fie intr-una indirecta si asupra altor persoane. Vanzarea unui bun spre exemplu, in afara de efectele ce le produce intre vanzator si cumparator, indatoreaza la respectarea proprietatii si pe tertele persoane care nu au participat la aceasta operatiune, carora deci conventia le este opozabila. Daca tertele persoane penitus extranei nu devin asadar titulari de drepturi si obligatii prin contractele incheiate de parti, ele nu pot ignora existenta efectelor produse de acestea intre parti si nici face abstractie de raporturile juridice statornicite intre autorii lor. Este motivul pentru care tertii sunt obligati sa tina seama si sa respecte efectele pe care contractele le-au produs intre parti. Asadar, contractele desi produc efecte numai intre parti, ele sunt opozabile tertilor daca nu au fost savarsite in frauda lor sau daca nu sunt simulate. Definind in cele din urma opozabilitatea, vom spune ca prin aceasta se intelege indrituirea partilor de a invoca fata de terti efectele juridice produse intre ele de actele pe care le-au incheiat si indatorirea tertilor de a respecta acteste acte.202 Inteleasa in aceasta maniera, opozabilitatea nu este o derogare de la principiul relativitatii efectelor contractului ci o ipostaza a acestui principiu. Cele mai citate ipoteze ale opozabilitatii contractelor fata de terti sunt urmatoarele: - invocarea contractului fata de un tert, pentru a justifica dobandirea unui drept real sau de creanta a carui valorificare o urmareste acesta prin actiunea in justitie;
160

- invocarea de catre posesorul de buna credinta a contractului ca si just titlu impotriva proprietarului care a avut calitatea de tert fata de actul prin care posesorul a cumparat fara sa stie de la un aparent proprietar. Analizand izvorul opozabilitatii contractului fata de terti, vom constata ca acesta este faptul juridic. Daca in privinta partilor contractul apare ca si un cat juridic, el are pentru terti semnificatia unui fapt. Din aceasta imprejurare se trag doua consecinte, una in privinta responsabilitatii civile si una privitoare la probatiunea raportului juridic ce s-ar crea intre parti si terti. In ceea ce priveste responsabilitatea civila, daca una dintre parti nu-si executa obligatia rezultata din contract, responsablitatea sa va fi una de natura contractuala. Atunci cand insa o terta persoana nesocoteste drepturile alteia ce izvorasc dintr-un contract, raspunderea civila va avea un temei delictual, caci art. 998 din C. civ. precizeaza ca orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara. Cat despre probatiune, intre parti proba contractului se face potrivit dispozitiunilor referitoare la dovada actelor juridice in vreme ce tertul poate uza de orice mijloc de proba pentru a proba existenta sau inexistenta contractului, deoarece fata de el acesta apare ca un fapt juridic, pentru care legea admite orice mijloc de probatiune.

1. Simulatia, exceptie de la opozabilitatea contractului fata de terti. Exista fireste si exceptii, create de lege, in virtutea carora tertele persoane nu pot fi obligate sa respecte raporturile juridice nascute din operatiuni obscure. O asemenea operatiune juridica este simulatia. Ea reprezinta operatiunea juridica prin care partile incheie simultan doua contracte: - un contract public numit si aparent, prin care se creeaza o anumita aparenta juridica, neadevarata;

202

D. Cosma, op. cit. p. 386

161

- un contract secret, numit si contrainscris, care corespunde vointei reale a partilor. Contractul secret, incheiat anterior sau concomitent cu cel public, are menirea de a modifica sau chiar a anihila efectele actului public. In Codul nostru civil simulatia este reglementata de art. 1175, text care consfinteste validitatea si eficacitatea fata de parti a actului care exprima vointa lor reala, proclamand totodata inopozabilitatea lui fata de terti. In functie de efectele acordului simulatoriu,203 simulatia poate fi absoluta sau relativa.204 In concret, simulatia poate imbraca urmatoarele forme: - Contractul aparent poate fi fictiv. In acest fel partile creeaza doar aparenta unui contract, care in realitate nu exista. Este cazul debitorului care in scopul de a scapa de urmarirea creditorilor simuleaza ca vinde unui amic bunul susceptibil de urmarire, convenind in secret ca el va ramane in realitate proprietarul bunului; - Contractul poate fi deghizat, prin aceea ca partile incheie in realitate un contract pe care-l tin secret in tot sau in parte fata de terti, mascandu-l insa intr-un alt contract. Deghizarea contractului adevarat poate fi la randul ei de mai multe feluri: * ea este totala daca are ca obiect natura juridica a operatiunii, facandu-se in realitate sub masca vanzarii spre exemplu o veritabila donatie; * ea poate fi partiala, cand are ca obiect numai un element sau o clauza a contractului cum ar fi pretul, termenul sau modul de executare a obligatiei fara a afecta insasi natura juridica a actului; - Simulatia prin interpunere de persoane este acea maniera prin care partile convin ca pentru eludarea unei incapacitati contractul aparent sa se incheie intre anumite persoane, stabilind prin actul secret pe adevaratul beneficiar. Intr-o
203 204

Pentru noiunea i condiiile simulaiei actului juridic civil, vezi D. Cosma, op. cit. p.396 i urm. Simulaia este absolut atunci cnd actul secret lipsete actul aparent de orice efecte. Ea este relativ, atunci cnd actul secret modific actul aparent privitor la natura, prile sau cuprinsul operaiei juridice. La rndul ei, simulaia relativ poate fi obiectiv sau subiectiv.

162

asemenea forma de simulatie, ambele parti din contractul aparent urmaresc, in mod constient, ca efectele sa se produca fata de o persoana careia intentioneaza a-i pastra anonimatul. Principalul efect al simulatiei consta in inopozabilitatea fata de terti a contractului secret si, daca este cazul, inlaturarea simulatiei pe calea actiunii in simulatie. Efectele simulatiei se produc insa diferit, dupa cum este vorba despre parti ori despre terti. In relatiile dintre parti si succesorii acestora isi produce efectele actul secret, caci la incheierea lui partile si-au exprimat vointa reala In privinta tertilor, producator de efecte este contractul aparent pe care acestia l-au cunoscut si care le este opozabil. Desi singurul contract adevarat este cel secret, nu efectele acestuia ci ale celui public pot fi opuse tertilor, caci art. 1175 din C. civ. precizeaza ca actul secret nu poate avea nici un efect in contra altor persoane in afara partilor. Referitor la inopozabilitatea fata de terti a actului secret se impun totusi cateva precizari: - tertii nu se pot prevala de aparenta rezultata din actul public daca ei cunosteau si existenta actului ascuns de parti; - actul secret nu poate fi invocat de parti in contra tertilor, pentru ca acesta nu le este opozabil; - daca intre terti exista conflict pornind de la interesele divergente ale acestora de a se prevala fie de actul public fie de cel secret, au castig de cauza acei terti care se vor intemeia cu buna credinta pe actul aparent.

Proba si efectele actiunii in simulatiune. Persoanele interesate, ale caror drepturi subiective au fost lezate prin incheierea unor asemenea contracte au deschisa calea actiunii in justitie. Printr-un asemenea mijloc procedural se urmareste dovedirea caracterului simulat al operatiei
163

juridice, inlaturerea acestui caracter si aplicarea acelui contract care corespunde vointei reale a partilor, deci a actului secret. Fireste, in masura in care tertilor le profita actul aparent, ei nu ar avea nici un interes sa invoce existenta contractului secret. Ca efect al admiterii actiunii in simulatie, sunt inlaturate consecintele actului aparent si neadevarat, singurul producator de efecte juridice fiind actul secret, devenit public.205 Pentru a obtine castig de cauza, tertul lezat de actul secret are in continuare deschisa calea actiunii in justitie, pentru anularea sau revocarea acestuia, dar pentru alte considerente.206

2. Domeniul de aplicatie al principiului relativitatii efectelor contractului Printr-o raportare foarte restrictiva la principiul relativitatii efectelor contractului, sunt doua categorii de persoane ale caror interese sunt sau pot fi convergente contractului: partile asupra carora se rasfrang toate efectele si tertii penitus extranei, care sunt straini de contract si de efectele acestuia. Este posibil ca intre parti, adica acele persoane fata de care efectele contractului se produc in mod direct, nemijlocit, si tertele persoane fata de care nu se rasfrang in nici un fel efectele contractului, sa existe o categorie intermediara de persoane fata de care, desi nu au participat la incheierea contractului, se rasfrang anumite efecte ale acestuia. Aceasta categorie de persoane sunt avanzii cauza, numindu-i pe succesorii universali sau cu titlu universal ori particular si pe creditorii chirografari207.

Firete, se impune ca acest contract s fie i el valabil ncheiat, cu respectarea tuturor condiiilor de fond i de form. 206 Spre exemplu aciunea paulian menit s ntregeasc petrimoniul debitorului. 207 Numii lato sensu succesori sau habentes causam, denumirea lor de avnzi cauz s-a transmis n limbajul juridic romn din franuzescul ayants-cause despre care face vorbire Codul napoleonian n ale sale articole 1122 referitor la stipulaie i 1132 privitor la fora probant a actului sub semntur privat.

205

164

Ceea ce caracterizeaza pozitia juridica a avanzilor cauza, este faptul ca desi neparticipand la incheierea contractului ei evoca figura tertilor, datorita raporturilor nascute intre ei si parti, efectele conventiei se rasfrang si asupra lor. Fata de aceasta constatare, se impune o mai exacta delimitare a domeniului principiului relativitatii efectelor contractului, operant atat fata de parti cat si fata de succesorii acestora, avanzii cauza. Asa cum am mai precizat, includem in clasa avanzilor cauza urmatoarele categorii de persoane: a. succesorii universali sau cu titlu universal. Sunt succesori universali sau cu titlu universal acele persoane care au dobandit in tot sau in parte patrimoniul defunctului, privit ca o universitate de drepturi si obligatii cu caracter patrimonial208. In sensul demersului nostru, succesiunea se refera la patrimoniul uneia dintre partile contractante, caci asupra succesorilor lor se vor rasfrange toate efectele patrimoniale ale contractelor incheiate de catre parti cu exceptia celor intuitu personae209. Se mai impune totodata precizarea ca din momentul deschiderii succesiunii ori a reorganizarii persoanelor juridice, contractele incheiate de parti isi stramuta toate efectele asupra succesorilor, care iau locul partilor in privinta obligatiilor nascute din contractele respective210. Spre deosebire de succesorii universali, care au vocatia de a culege intregul patrimoniu, succesorii cu titlu universal au vocatie doar cu privire la o parte din universalitatea ce o constituie patrimoniul. Diferenta dintre cele doua categorii de succesori nu este asadar una calitativa ci de natura cantitativa ce se refera la intregul patrimoniu sau numai la o catime a acestuia. b. Succesorii cu titlu particular sunt acele persoane fizice sau juridice care dobandesc un drept determinat din patrimoniul uneia dintra partile contractante. In
208

Cu privire la natura juridic i caracterele transmiterii succesorale, vezi M. Eliescu Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, Bucureti 1997 p. 13 - 35 209 n acest sens vezi C. Sttescu i C. Brsan op. cit. p. 78 sau Gh. Botea Drept civil. Dreptul la motenire, Ed. Scorpio 78, Bucureti 1999 p. 12 - 19 210 Pentru obiectul i caracterele juridice ale transmiterii succesorale, vezi Fr. Deak, Motenirea legal, Ed. Actami, Bucureti 1994 p. 11 - 25

165

privinta acestora, efectele contractelor se vor rasfrange numai daca obiectul lor are legatura cu dreptul transmis catre succesori. O asemenea conexiune trebuie insa tratata diferentiat, in functie de momentul dobandirii dreptului transmis de catre autor. Astfel, s-a stabilit ca ii profita succesorului cu titlu particular numai drepturile dobandite de autor anterior transmiterii succesorale. O asemenea solutie ni se pare pe deplin justificata, caci nu se pot transmite pe cale succesorala decat drepturile existente in patrimoniul defunctului in momentul deschiderii succesiunii, stiut fiind ca nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habeat. Pe de alta parte, este important de precizat ca in principiu obligatiile asumate nu se transmit asupra succesorilor cu titlu particular chiar daca au legatura cu dreptul transmis. In aceasta privinta insa exista si exceptii, care se refera la obligatiile propter rem si cele scriptae in rem211 care datorita legaturii lor stranse cu un anumit lucru vor produce efecte si fata de succesorul cu titlu particular. c. Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu dispun de o garantie reala prin care sa fie asigurata executarea dreptului lor de creanta. Ei isi pot totusi satisface creanta, atunci cand aceasta a devenit exigibila, urmarind acele bunuri care vor exista in patrimoniul debitorului in momentul exigibilitatii. Neavand asadar o garantie reala, creditorii chirografari au drept garantie intregul patrimoniu al debitorului privit in ansamblul sau ca universalitate juridica existenta independent de bunurile individuale ce intra in cuprinsul ai. Conceptul de gaj general este exprimat de art. 1718 din C. civ. care prevede ca Oricine este obligat personal este tinut cu toate bunurile sale, mobile sau imobile, prezente sau viitoare212. Din ratiunea textului rezulta ca modificarile care se produc in patrimoniul debitorului sunt opozabile creditorilor chirografari.
De exemplu, potrivit art. 1441 din C. civ. dac locatorul vinde lucrul nchiriat, cumprtorul este dator s respecte loca iunea fcut nainte de vnzare, ntruct a fost fcut prin act autentic sau prin act privat, dar cu dat cert, afar numai cnd desfiin area ei din cauza vzrii s fi prevzut n nsui contractul de loca iune. -ar 212 Cu privire la funcia patrimoniului de a constitui gajul general al creditorilor chirografari, vezi i I. Apostu, op. cit. Introducere n teoria dreptului de proprietatep. 8
211

166

Spre deosebire de succesori insa, creditorii chirografari nici nu sunt tinuti de obligatiile debitorilor lor si nici nu le profita drepturile dobandite de acestia prin contractele incheiate. Acestora insa, legea le pune la dispozitie doua actiuni in justitie, prin care au posibilitatea sa inlature opozabilitatea contractelor incheiate de catre debitori in dauna intereselor lor, fie pe calea actiunii pauliene prevazuta de art. 975 C. civ. fie pe cea a actiunii in simulatie.

3.Exceptii de la principiul relativitatii efectelor contractului Fie si cu titlu de exceptie, exista totusi imprejurari in care contractul incheiat isi produce efecte fata de unele persoane care nu au participat nici direct, nici prin reprezentare la incheierea acestuia si nici nu au calitate de succesori ai partilor. In concret, s-a pus intrebarea daca prin acordul lor de vointa, doua persoane pot sa confere drepturi sau pot sa impuna obligatii in favoarea sau in sarcina altei persoane. In privinta drepturilor raspunsul este afirmativ, caci, cu titlu de exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractelor, o persoana straina de contract poate dobandi drepturi in temeiul unui contract la care nu a fost parte. O asemenea specie de contract este spre exemplu stipulatia pentru altul. Cat despre obligatii, nimanui nu i se poate impune sarcini printr-un contract la care nu a fost parte. Promisiunea faptei altuia constituie doar in aparenta o exceptie de la principiu, asa cum vom dovedi in cele ce urmeaza analizand si alte asemenea conventii. a). Promisiunea faptei altei persoane Promisiunea faptei altei persoane (promesse de porte-fort), este contractul prin care debitorul se obliga fata de creditor sa determine pe o terta persoana sa-si asume un angajament juridic in folosul creditorului.

167

O astfel de conventie desi nu este reglementata de Codul civil roman213, totusi s-a impus atat doctrinar dar mai ales jurisprudential. Un asemenea contract intervine de pilda intre mostenitorii chemati la o succesiune, unii minori si altii majori: pentru evitarea unui partaj succesoral in justitie, tutorii minorilor promit ca odata ajunsi la majorat acestia vor ratifica imparteala facuta. Din acest exemplu este usor de observat ca obligatii se nasc doar intre mostenitorii majori si tutorii celor minori, acestia din urma prezumandu-se ca in viitor vor adera la conventia deja incheiata. In cazul in care totusi ei nu vor fi determinati la majorat sa ratifice conventia, tutorii lor vor raspunde pentru propria lor neexecutare, fie platind daune interese fie suportand consecintele rezolutiunii contractului. Asa cum bine se poate observa in speta data, promisiunea faptei altei persoane are ca obiect fapta proprie a debitorului, care isi asuma o obligatie de rezultat si nu de mijloace, a carei executare presupune determinarea tertului sa-si asume angajamentul. Promisiunea de porte-fort se individualizeaza prin urmatoarele caractere: 1. Promisiunea faptei altuia este doar o aparenta exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului, intrucat in realitate, chiar si promitand fapta altuia, debitorul isi asuma el, personal, o obligatie. Din aceasta conventie nu rezulta nici-o obligatie pentru tert, care, va incheia in viitor un contract cu creditorul, va adera sau va ratifica un astfel de contract. 2. Obligatia debitorului care promite fapta altei persoane este una de rezultat si nu de mijloace: el se obliga sa determine tertul sa contracteze, nu numai sa depuna toate diligentele in acest sens. Daca tertul nu contracteaza, obiectul promisiunii nu s-a realizat, fiind prezumata culpa debitorului. 3.Odata ce tertul s-a angajat fata de creditor inceteaza prin executare obligatiile debitorului fata de acesta.
Textul art. 1120 din Codul civil francez nu a fost preluat de legiuitorul romn de la 1864. Potrivit acestui text ns, promisiunea de porte-fort implica dou contracte i anume unul imediat ntre debitor i creditor i unul eventual ntre creditor i ter. Pn cnd terul nu consimte contractul nu este opozabil, dar dac l accept, contractul se -i consider ncheiat de la data promisiunii de porte-fort
213

168

Daca terta persoana nu va accepta incheierea contractului sau nu-l va ratifica, creditorul il va actiona in judecata pe promitent in vederea suportarii prejudiciului incercat prin refuzul tertului. Pe de alta parte, promitentul se obliga doar sa obtina angajamentul altuia, fara insa a garanta si executarea de catre tert a obligatiei asumate. Promisiunea faptei altuia se deosebeste atat de fidejusiune cat si de asa numitele bune oficii (bons offices): In conventia de porte-fort, obligatia debitorului consta numai in aceea de a procura angajamentul tertului, pe cata vreme fidejusorul se angajeaza fata de creditor sa garanteze insasi executarea obligatiei asumate de catre debitor. Promisiunea faptei altuia se deosebeste de bunele oficii prin care promitentul se obliga sa faca tot ce-i va sta in putinta pentru ca un tert sa contracteze cu creditorul. Intr-o astfel de eventualitate, obligatia este una de mijloace si nu una de rezultat, asa cum este promisiunea faptei altei persoane. b). Contractul in interesul altei persoane (Stipulatia pentru altul) Spre deosebire de promisiunea faptei altuia care constituie numai in aparenta o exceptie de la principiul relativitatii efectelor conventiilor, contractul in interesul altei persoane numit si stipulatia pentru altul, constituie o autentica exceptie. Este de principiu stabilit ca nimeni nu poate fi obligat prin vointa altei persoane, insa nimic nu s-ar opune ca o persoana sa dobandeasca drepturi dintr-o conventie la incheierrea careia nu a participat. Stipulatia pentru altul este tocmai acel contract prin care o persoana numita promitent, se obliga fata de alta persoana, numita stipulant, sa execute o obligatie in favoarea altei persoane, numita tert beneficiar. In acest fel, tertul devine creditorul direct al promitentului214. Spre exemplu, asigurarea asupra vietii comporta in general o stipulatie pentru altul, deoarece asiguratorul promite asiguratului sa platesca in cazul decesului sau indemnizatia de asigurare unui beneficiar anume

214

I. Urs i Sm. Angheni, op. cit. p.230

169

desemnat de catre asigurat. In acest exemplu, asiguratul este stipulant, asiguratorul promitent iar cel ce incaseaza indemnizatia tert beneficiar. O alta aplicatie practica a stipulatiei pentru altul o constituie contractul de transport de bunuri215. Prin acesta, expeditorul convine cu transportatorul, ca acesta sa-i predea destinatarului incarcatura, desi acesta nu a fost parte in contractul de transport216. Expeditorul care plateste contravaloarea prestatiei actioneaza ca un stipulant in vreme ce transportatorul sade pe pozitia de promitent, destinatarul fiind un tert beneficiar. In fine, o alta specie o constituie donatia cu sarcini, daca donatorul stipulant a prevazut obligarea donatarului promitent la o prestatie catre o terta persoana straina de contract, in fapt un tert beneficiar. Pentru a fi valida, stipulatia pentru altul trebuie sa cumuleze urmatoarele conditii de validitate: 1. ca orice alt contract civil, stipulatia pentru altul trebuie sa intruneasca conditiile generale de validitate proprii oricarei conventii civile, privitoare la capacitatea partilor de a contracta, valabilitatea consimtamantului, obiectul determinat si cauza licita. 2. pe langa cele generale, se impune intrunirea unor conditii de factura individuala asa cum sunt: - existenta vointei certe si neindoielnice de a stipula in favoarea unei terte persoane; - beneficiarul stipulatiei trebuie sa fie determinat sau determinabil217.

Cu privire la notiunea si definirea transporturilor n genere, vezi A. Clin, Dreptul transporturilor. Partea general, Ed. Pax Aura Mundi, Galai 1997 p. 11 216 Cadrul unei asemenea convenii poate fi extins, cci este posibil ca expeditorul s nu plteasc transportul, iar destinatarul s nu fie la rndul su beneficiar. (n acest sens vezi i Gh. Filip, Dreptul transporturilor, Casa de Editur i pres ansa SRL, Bucureti 1997 p. 15 217 S-a admis c acesta poate fi chiar o persoan viitoare care dei nu exista n momentul ncheierii contractului, este cert c se va nate. Astfel este stipulaia fcut n favoarea primului copil care se va nate n viitor sau a unei persoane juridice n curs de constituire. n sensul acestei idei, C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p. 83.

215

170

Desi stipulatia pentru altul ia nastere prin consensul stipulantului si al promitentului, consecintele acesteia genereaza mai multe raporturi juridice dupa cum se va vedea. Raporturile dintre stipulant si promitent. In virtutea acestora, creditorul stipulant ii poate pretinde debitorului promitent sa execute prestatia impusa in beneficiul tertului. Aceste raporturi obligationale nu se sting decat in momentul in care

promitentul isi executa obligatiile asumate. In caz de neexecutare, stipulantul poate pretinde daune interese, dar numai in masura in care ar dovedi ca a incercat personal un prejudiciu218. In caz contrar, acesta nu are o alta actiune, deoarece dreptul nascut din contractul in folosul unei terte persoane apartine tertului beneficiar si nu stipulantului219. Raporturile dintre promitent si tertul beneficiar. Din momentul incheierii contractului, desi tertul este strain, totusi el dobandeste direct si nemijlocit dreptul creat in folosul sau, indiferent daca il accepta sau nu. Devenind creditorul unei obligatii, acesta se poate comporta ca atare, putand pretinde executarea silita si daune interese pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare neexecutarii. Cu toate acestea, el nu are deschisa calea rezolutiunii contractului intervenit intre stipulant si promitent, deoarece el nu este decat un tert fata de acest contract. La randul sau, promitentul se poate prevala in relatia cu tertul beneficiar de toate exceptiile pe care le-ar fi putut invoca in virtutea contractului impotriva stipulantului pentru a-si justifica neexecutarea.
218

Spre exemplu, prin stipulaie urmrea stingerea unei datorii pe care o avea fa de terul beneficiar: nendeplinir ea angajamentului de ctre promitent, este de natur a-i cauza stipulantului un prejudiciu n mod direct, prin prin nediminuarea scontat a pasivului su patrimonial. 219 Dac totui ntre stipulant i promitent s -a ncheiat un contract sinalagmatic, neexecutarea prestaiei de ctre promitent poate avea oricare dintre consecinele specifice contractelor bilaterale: invocarea excepiei de neexecutare, rezoluiunea sau rezilierea conveniei.

171

Raporturile dintre stipulant si tertul beneficiar. Stipulatia pentru altul nu da nastere in principiu nici-unui raport juridic intre stipulant si tertul beneficiar. Totusi, cauza contractului in favoarea altei persoane poate constitui in mod indirect o liberalitate facuta tertului beneficiar, achitarea unei datorii anterioare sau chiar un imprumut acordat acestuia. In stiinta dreptului s-a discutat mult despre natura juridica a stipulatiei pentru altul. Unii autori si o parte a jurisprudentei au explicat-o prin teoria ofertei, potrivit careia, intr-un contract de asigurare asupra vietii, subscriitorul politei, creditorul, contracteaza cu asiguratorul promitent ca suma pentru care s-a facut asigurarea sa intre in patrimoniul sau. Apoi, creditorul dispune ca la moartea sa, indemnizatia sa-i fie transferata tertului si daca acesta accepta, inseamna ca s-a incheiat un nou contract. Aceasta teorie a fost combatuta deoarece daca ofertantul creditor ar deceda inainte de acceptarea ofertei, aceasta ar deveni caduca. Pe de alta parte, intrucat dreptul tertului nu ia nastere decat dupa acceptarea ofertei si pana atunci creditorul poate deveni falit, creanta va trece in gajul general al creditorilor, tertul acceptant ar ajunge un creditor chirografar oarecare, ceea ce ar fi contrar scopului urmarit. Teoria gestiunii de afaceri este cea potrivit careia creditorul stipulant este considerat gestorul de afaceri care dispune pentru beneficiar (great), iar daca acesta accepta stipulatia si-a atins scopul. Gerantul se ocupa din proprie initiativa de rezolvarea problemelor geratului, insa in vreme ce gestiunea intereselor altei persoane este oneroasa, stipulatia pentru altul are caracterul unei liberalitati. Teoria dreptului direct a fost cea mai creditata pentru a explica natura juridica a stipulatiei pentru altul. Partile pot conveni prin contract ca prestatia datorata creditorului, sa fie transmisa de la debitor unei terte persoane, beneficarul. Aceast operatiune este cu atat mai mult posibila cu cat nici-un text de lege nu s-ar opune.

172

Fata de toate aceste pozitii, ne raliem opiniilor potrivit carora stipulatia pentru altul constituie o institutie de sine statatoare, cu conditii si efecte proprii ce pot fi analizate si fara a se recurge la categoriile juridice de mai sus220. Fiind un contract cu caractere juridice proprii, se impune ca acesta sa-si gaseasca locul in cadrul unei reglementari civile viitoare.

c). Contractul colectiv de munca Contractul colectiv de munca reprezinta o exceptie veritabila de la principiul relativitatii efectelor contractului, deoarece al isi produce efectele si fata de un numar apreciabil de persoane care nu au nici calitatea de parti, reprezentanti sau avanzi cauza. Contractul colectiv de munca este o conventie incheiata intre patroni, pe de o parte si salariati pe de alta parte prin care se stabilesc obligatiile reciproce ale partilor, privitoare la conditiile de munca, salarizare si alte drepturi ce decurg din raporturile de munca221. Prin contractele individuale de munca nu se pot face derogari de la prevederile cuprinse in contractul colectiv de munca, ale carui clauze constituie partea asa zis legala a contractelor individuale. Potrivit art. 10 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de munca se pot incheia la nivelul unitatilor, grupurilor de unitati, ramurilor de activitate si chiar la nivel national. Un asemenea acord, poate impune atat drepturi cat si obligatii in sarcina unor persoane straine de incheierea lui.

220

n acest sens, C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p.89, I. Urs i Sm . Angheni op. cit. p.235 sau P. M. Cosmovici op. cit. Obligaiile, p. 157. 221 Pentru noiunea i rolul contractului colectiv de munc vezi i V. Nistor, Contractul colectiv de munc, Ed. Evrika Brila 1997 p. 7 9

173

Sectiunea 4.3. Raspunderea civila delictuala

Faptele ilicite sunt acele activitati omenesti de natura sa produca prejudicii care dau nastere unor obligatii de reparare. Fapta ilicita ca izvor de obligatii este definita de art. 998 Cod civil, ca fiind orice fapta a omului ce cauzeaza alteia un prejudiciu si care da nastere obligatiei de reparatie. Textele din Codul civil nu se refera numai la faptele comise cu intentie ci si la cele savarsite din neglijenta. Astfel, art. 999 Cod civil precizeaza ca omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela care a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa. Definitia data de art. 998 Cod civil corespunde notiunii de delict, in vreme ce quasi-delictul este definit de art. 999 Cod civil. Osebit de raspunderea pentru fapta proprie, Codul civil consacra si raspunderea civila delictuala indirecta, pentru fapta altor categorii de persoane (art. 1000 1002), pentru prejudiciile cauzate de lucruri si animale (art. 1000 alin. 1 si 1001), precum si pentru prejudiciile cauzate de ruina unor edificii (1002). In fine, art. 1003 din C. civ. instituie principiul raspunderii persoanelor carora le este imputabila cauzarea unui prejudiciu. Intrucat temeiul raspunderii pentru cauzarea de prejudicii il constituie fapta ilicita - savarsita de persoanele sau in situatiile mentionate de textele art. 998 1002, consacrata legislativ sub denumirea de delict civil, raspunderea pentru comiterea unor asemenea actiuni este numita in mod curent raspundere civila delictuala Asa fiind, se poate spune ca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii constituie izvorul raspunderii civile delictuale, care da nastere obligatiei civile de raparare a prejudiciului cauzat prin ea. Raspunderea ce are ca izvor delictul civil, numita din acest motiv si raspundere civila delictuala se infatiseaza in urmatoarele trei ipostaze: 1. Raspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999 Cod civil) si 2. Raspunderea pentru fapta altei persoane ce poate fi de trei feluri, respectiv: raspunderea parintilor pentru faptele ilicite savarsite de copii lor
174

solidare al

minori (art. 1000 aliniat 2 Cod civil); raspunderea institutorilor si mestesugarilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supravegherea lor (art. 1000 aliniat 4 Cod civil); raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de presupusii lor in functiile incredintate (art.1000 aliniat 3 Cod civil). 3.Raspunderea pentru lucrari, edificii si animale, care poate fi la randul ei de trei feluri si anume: raspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aflate in paza sa juridica (art. 1000 aliniat 1 Cod civil); raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele aflate in pazajuridica a unei persoane (art. 1003 Cod civil); raspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciul cauzat prin ruina sau viciu de constructie (art. 1002 Cod civil).

4.3.1. Natura juridica si functiile raspunderii civile delictuale Datorita impactului ei social, raspundereea civila delictuala ce se intemeiaza pe faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii este menita sa refaca dezechilibrele patrimoniale pricinuite printr-o mare varietate de fapte ilicite. Ea are in primul rand un caracter patrimonial, caci urmareste repararea unui prejudiciu cu valoare economica, susceptibil de evaluare in bani. De aici consecinta ca raspunzator pentru cauzarea unui prejudiciu nu este neaparat numai autorul faptei ilicite, pentru care sau alaturi de care pot raspunde si alte persoane. De asemeni, in cazul in care faptuitorul moare mai inainte de a se fi stabilit existenta si intinderea raspunderii sale civile, obligatia de despagubire poate trece asupra mostenitorilor lui. Pe de alta parte, raspunderea civila delictuala constituie o sanctiune specifica ramurii dreptului civil, care are ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita. Acestei sanctiuni, de natura civila, i se poate adaoga si una de sorginte penala,
175

caci nu de putine ori fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu poate constitui in acelasi timp si infractiune.222 Spre exemplu aducerea in stare de neintrebuintare a unui lucru, poate constitui un delict civil dar poate intruni in acelasi timp si elementele constitutive ale infractiunii de distrugere prevazuta de art. 214 din C. pen.223. Faptul ca autorul prejudiciului va fi tras atat la raspundere penala prin aplicarea unei pedepse cat si la raspundere civila prin obligarea la acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta sa nu constituie o incalcare a principiului non bis in idem. Asocierea acestor doua forme ale raspunderii (pedeapsa cu caracter penal si sanctiunea reparatorie cu caracter civil), nu duce la confundarea lor si nici la modificarea naturii juridice a fiecareia dintre sanctiunile aplicate.224 In ceea ce priveste functiile raspunderii civile delictuale, ca orice forma de raspundere juridica, aceasta are un dublu rol: unul educativ, preventiv si unul sanctionator propriu zis. Functia educativa, cu un grad sporit de generalitate, consta in influentarea constiintei oamenilor si preventia savarsirii de delicte civile atat la nivelul individului faptuitor, (tinut sa repare prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicita), cat si la cel al constiintei publice, stiut fiind ca la fel vor raspunde toate persoanele ce vor cauza altora prejudicii. Functia sanctionatorie consta in obligarea autorului faptei cauzatoare de prejudiciu la repararea lui. In acest fel, prin functia sanctionatorie raspunderea civila delictuala constituie in ultima analiza un mijloc de proteguire a drepturilor civile subiective. Aceasta functie are insa un caracter relativ, caci de cele mai multe ori repararea prejudiciului este posibila numai prin inlocuirea valorilor atinse prin alte valori, adeseori de natura pecuniara.

222

Pentru definirea infraciunii i alte aspecte conexe dreptului penal, vezi i T. Vasiliu .a., Codul Penal comentat i adnotat. Partea general. Ed. tiinific Bucureti 1972 p. 85. 223 Cu privire la infraciunea de distrugere, vezi i O. Stoica, Drept penal. Partea special, Ed. Didactic i Pedagogic, Bucureti 1976 pag. 173. 224 n acest sens i C. Sttescu i C. Brsan, op. cit. p.137

176

Conexiunile raspunderii civile delictuale cu alte forme de raspundere juridica. Comune tuturor formelor raspunderii juridice le sunt functiile preventiva si sanctionatorie a acestora. Specificitatea fiecarei ramuri de drept insa confera si raspunderii juridice proprii caractere care o individualizeaza atat in planul vertical al generalitatii cat si in cel orizontal care o particularizeaza in raport cu alte ramuri de drept. Asa fiind, intre raspunderea civila delictuala si alte forme ale raspunderii juridice exista atat asemanari cat si deosebiri, a caror analiza este de natura a individualiza mai exact natura si caracterele juridice ale raportului juridic delictual.

A. RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA SI RASPUNDEREA PENALA

ASEMANARI: - Atat raspunderea civila delictuala cat si raspunderea penala implica savarsirea unei fapte ilicite; - Raspunderea civila delictuala si raspunderea penala pot coexista si actiona concomitent; - Discernamantul constituie si intr-un caz si in celalalt o conditie a angajarii raspunderii juridice. DEOSEBIRI: 1.- Raspunderea civila delictuala se intemeiaza pe principiul ca orice fapta cauzatoare de prejudiciu da nastere obligatiei de despagubire. Legea nu individualizeaza insa si care sunt delictele ce pot angaja raspunderea, asa incat este greu de imaginat suma tuturor faptelor ce pot intr-o anumita conjunctura sa constituie delicte. Raspunderea penala porneste de la principiul legalitatii incriminarii, caci nu poate fi facuta raspunzatoare decat o persoana care a comis cu vinovatie o anumita fapta care prezinta pericol social si este prevazuta de legea penala, deci o infractiune (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege). Este si
177

motivul pentru care legea individualizeaza toate faptele care constituie infractiuni, definindu-le ca atare si stabilind regimul lor sanctionator. 2.- Finalitatea raspunderii civile delictuale consta in repararea prejudiciului cauzat unei persoane de catre faptuitor, pe cata vreme scopul raspunderii penale este pedepsirea celui care a comis o infractiune.225 3.- Desi ambele forme de responsabilitate implica savarsirea cu vinovatie a faptei ilicite, forma si gradul ei sunt diferite: In cazul raspunderii civile delictuale forma si gradul de vinovatie sunt irelevante, neconditionand nici intinderea prejudiciului si nici cuantumul obligatiei de reparare a acestuia. Obligatia de despagubire subzista integral, indiferent daca autorul a actionat cu sau fara intentie ori din culpa. Cu toate acestea, intinderea vinovatiei este relevanta in doua situatii si anume: a) in raporturile dintre coautorii unei fapte ilicite; b) pentru stabilirea cuantumului despagubirilor daca la producerea prejudiciului a concurat si fapta culpabila a victimei. Dimpotriva, forma si gradul de vinovatie reprezinta in sistemul raspunderii penale elemente esentiale atat in ceea ce priveste caracterizarea infractiunii,226 dar mai ales in priivinta individualizarii judiciare a pedepselor sau a modalitatii de executare.227 4.- Desi atat raspunderea civila delictuala cat si cea penala implica discrenamantul faptuitorului, varsta de la care poate fi angajata raspunderea difera: In materie civila, minorii care au implinit varsta de 14 ani sunt prezumati ca au lucrat cu discernamant. Cei ce nu au implinit acesta varsta raspund delictual

n pofida acestei deosebiri totui, ideea de pedeaps nu este ntru totul strin rspunderii civile, aa cum i repararea prejudiciului poate fi conex rspunderii penale. n acest sens vezi C. Sttescu i C. Brsan, op. cit p. 140. 226 Spre exemplu forma i gradul de vinovie sunt criterii de delimitare a infraciunii de vtmare corporal prevzut de art. 181 din C. pen. De cea de vtmare corporal din culp prevzut de art.184 din C. pen. Pentru detalii, vezi O. Stoica, op. cit p.100 227 Potrivit art. 72 alin. 1 din C. pen. La stabilirea i aplicarea pedepselor se ine seama de dispoziiunile prii generale ale acestui cod, de limitele de pedeaps fixate n partea special, de gradul de pericol social al faptei svrite, de persoana infractorului i mprejurrile care atenueaz sau agraveaz rspunderea penal. Pentru alte aspecte teoretice i practice, vezi t. Dane i V. Papadopol, Individualizarea judiciar a pedepselor, Ed. iin ific i Enciclopedic, Bucureti 1985. t

225

178

numai daca se face dovada ca au lucrat cu discernamant, asa cum precizeaza dispozitiunile art. 25 alin. 3 din Decretul nr. 32/1954 privind persoanele fizice si juridice. In materie penala, minorul care nu a implinit 14 ani nu poate fi tras la raspundere, chiar daca ar fi lucrat cu discernamant, intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca a savarsit fapta penala cu discernamant, iar de la 16 ani raspunde penal intrucat opereaza potrivit art. 99 din C. pen. prezumtia de discernamant. 5.- Repararea prejudiciului civil poate fi negociata si numai de catre partile raportului juridic obligational pe cale amiabila, prin consens, fara a mai fi necesara interventia instantei judecatoresti printr-o hotarare judecatoreasca. Dimpotriva, raspunderea penala nu poate fi negociata, fiind atributul exclusiv al instantelor anume desemnate de lege sa traga la raspundere pe cei ce au comis infractiuni.228 6.- Atat actiunea penala cat si cea civila pot fi solutionate fie saparat, de catre instante diferite, fie impreuna de catre aceeasi instanta in cadrul procesului penal. Daca partea vatamata ce a suferit un prejudiciu urmare comiterii unei infractiuni se constituie parte civila in procesul penal, instanta solutioneaza odata cu latura penala a cauzei si actiunea civila ce are ca obiect repararea prejudiciului. Odata solutionate pretentiile civile in procesul penal, partea vatamata nu mai poate sa se adreseze din nou instantei civile, potrivit principiului electa una via, non datur recursus ad alteram. Atunci cand insa in cadrul procesului penal nu au fost solutionate pretentiile civile ale partii vatamate ori prejudiciul s-a nascut sau a fost descoperit ulterior procesului penal, cel pagubit se poate adresa instantei civile. Fireste, exista certe si insemnate deosebiri intre actiunea civila si cea penala, in demersul nostru subliniindu-le doar pe cele ce ne intereseaza:

228

Este adevrat c n cazurile n care procesul penal se declaneaz la plngerea prii vtmate, aceasta poate s-i pun i capt prin retragerea plngerii sale ori prin mpcarea cu fptuitorul. i aceste mprejurri ns, trebuie constatate tot de ctre instan, care dispune, dup caz, ncetarea procesului penal.

179

- in vreme ce actiunea penala este obligatorie si se porneste din oficiu (potrivit principiului oficialitatii procesului penal), actiunea civila pentru repararea prejudiciului este o facultate a celui ce a fost pagubit, procesul civil fiind guvernat, printre altele, de principiul disponibilitatii. - hotararea definitiva pronuntata de instanta penala se bucura de autoritatea lucrului judecat in fata instantei civile, in privinta existentei faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia. Hotararea instantei civile nu are insa aceeasi forta in fata organelor de urmarire penala sau a instantei penale, in ceea ce priveste existenta faptei, a faptuitorului si vinovatiei acestuia. In privinta autoritatii hotararii penale in civil se impune insa o precizare: solutia de scoatere de sub urmarire penala ori de incetare a urmaririi penale nu constituie autoritate de lucru judecat, fiind deschisa in continuare calea actiunii civile in justitie229. - sub aspectul prescriptiei extinctive, cursul si intinderea termenului sunt diferite. Raspunderea penala se prescrie in termenele de 3, 5, 8, 10 si respectiv 15 ani de la data comiterii infractiunii , cu precizarea facuta de art. 129 din C. proc. Pen. Ca daca autorul era minor durata prescriptiei se reduce la jumatate. Dreptul la actiune intemeiat pe raspunderea civila delictuala se prescrie in 3 ani, calculat de la data cand cel pagubit a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba cat si pe cel raspunzator de producerea ei potrivit art. 8 alin.2 din Decretul nr.167/1958.

B.RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA SI RASPUNDEREA CONTRACTUALA

Intre raspunderea civila delictuala si raspunderea contractuala exista atat asemanari cat si deosebiri.
Astfel de rezolvare este posibil atunci cnd s-a dispus scoaterea de sub urmrire penal pentru c fapta nu este prevzut de legea penal (art. 10 lit. b din C.proc. pen.), fapta nu prezint gradul de pericol social al unei infrac iuni(art. 10 lit. b/1 din C.proc. pen.), faptei i lipsete unul din elementele constitutive ale unei infrac iuni (art. 10 lit. d din C.proc. pen.), sau exist vreuna din cauzele care nltur caracterul penal al faptei (art. 10 lit. e din C.proc. pen.). n acceai msur soluia se impune dac s-a dispus ncetarea urmririi penale deoarece lipsete plngerea prealabil a persoanei vtmate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alt condi ie prevzut de lege, necesar pentru punerea n micare a ac iunii penale (art. 10 lit. f din C.proc. pen.), dac a
229

180

ASEMANARI: 1.- ambele sunt forme ale raspunderii civile; 2.- ambele se intemeiaza pe aceleasi conditii: fapta ilicita, culpa, prejudiciul si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu; 3.- ambele presupun incalcarea unei obligatii prin care s-a produs un prejudiciu. DEOSEBIRI: Raspunderea civila delictuala se deosebeste de raspunderea civila

contractuala prin urmatoarele caractere: - In cazul raspunderii civile delictuale obligatia incalcata se intemeiaza pe comandamentul legii, care proteguieste prin reguli cu caracter general si impersonal drepturile patrimoniale ale persoanelor. Raspunderea civila contractuala se intemeiaza pe obligatia partilor unui contract de a-si indeplini angajamentele asumate prin conventii legal incheiate. Din aceasta deosebire, rezulta urmatoarele consecinte: a) prejudiciul cauzat prin revocarea intempestiva a ofertei in faza precontractuala angajeaza raspunderea civila delictuala si nu aceea de sorginte contractuala, caci partile nu au ajuns inca sa perfecteze conventia lor; b) daca contractul a fost declarat nul si desfiintat ca atare, temeiul raspunderii pentru prejudiciul incercat este cel delictual. - In ceea ce priveste capacitatea persoanelor, cea contractuala nu coincide cu aceea contractuala. Daca raspunderea contractuala implica deplina capacitate de exercitiu, (numai o persoana cu capacitate deplina poate sa-si exprime valabil consimtamantul in scopul de a se angaja juridiceste), in ceea ce priveste raspunderea civila delictuala, legea prezuma capacitatea delictuala de la varsta de 14 ani (art. 25 din Decr. nr. 32/1954). - Punerea in intarziere opereaza de drept in cazul raspunderii civile delictuale, fara a fi necesara indeplinirea vreunei formalitati in acest scop, spre deosebire de
intervenit amnistia sau prescrip ia ori decesul fptuitorului (art. 10 lit. g din C.proc. pen.), sau dac a fost retras plngerea prealabil (art. 10 lit. h din C.proc. pen.)

181

raspunderea civila contractuala in cazul careia este necesara punerea in intarziere a celui ce nu si-a indeplinit obligatia contractuala asumata. - Culpa autorului prejudiciului trebuie intotdeauna dovedita in cazul raspunderii civile delictuale, spre deosebire de raspunderea civila contractuala, creditorului unei obligatii contractuale profitandu-i prezumtia de culpa a celui ce nu si-a indeplinit obligatia asumata.

4.3.2. Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie. Generalitati Art. 998 Cod civil precizeaza in terminis ca Orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carei greseala s-a ocazionat a-l repara230. Omul nu este insa responsabil numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, ci si de acela ocazionat prin neglijenta sau imprudenta sa. O precizeaza textul art. 999 Cod civil, tocmai pentru a distinge intra delicte si asa zisele quasi-delicte, deoarece in vreme ce primele sunt savarsite cu intentie (animus nocendi), ultimele sunt comise din neglijenta sau imprudenta. Culpa nu este definita de legea civila, dar ea poate consta dintr-un fapt pozitiv, ori dintr-o abtinere, inactivitate, neglijenta sau imprudenta. Asa cum rezulta din dispozitiile art. 998 si 999 Cod civil raspunderea civila delictuala este antrenata numai daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii generale: A.- existenta unei fapte ilicite; B.- existenta unui prejudiciu; C.- legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu;

230

i in acest caz, legiuitorul romn a preluat integral textul art. 1382 din C. civ. francez, care prevede c Tout fait quelconque de l`homme, qui cause a autrui un dommage, oblige celui par la faute duquel il est arrive, a le reparer

182

D.- existenta culpei. In stransa legatura cu existenta culpei, exista si o alta conditie subsidiara, capacitatea delictuala, caci nu pot fi trase la raspundere civila decat persoanele care au actionat avand discernamantul faptelor lor231. Se impune si precizarea ca nu este suficienta numai existenta obiectiva a acestor elemente: ele trebuie si dovedite prin orice mijloc de proba in cadrul procesului prin care se cer despagubiri civile.

Fapta ilicita Fapta ilicita, cauzatoare de prejudiciu, poate fi definita ca orice fapta prin care, incalcandu-se o norma juridica, se cauzeaza o paguba unui drept subiectiv civil sau unor interese apartinand altei persoane. Fapta delictuala poate consta fie intr-o actiune, fie intr-o abstentiune (omisiune sau inactiune). Astfel, distrugerea unor bunuri sau comiterea unui accident rutier care are drept urmare vatamarea corporala a unei persoane, constituie fapte ilicite comisive. Dimpotriva, faptul de a nu fi luat toate masurile pentru paza unui animal care i-a produs altuia un prejudiciu, constituie o fapta delictuala omisiva, comisa printr-o inactiune. Fapta ilicita poate fi comisa, asa cum am mai precizat, fie cu intetie, fie din culpa. Intre fapta ilicita si culpa exista urmatoarele distinctii: - fapta poate fi ilicita, dar savarsita fara culpa. Asa fiind, desi ea a produs un prejudiciu nu va antrena raspunderea civila delictuala pentru ca lipseste vinovatia (de exemplu, fapta a fost comisa in legitima aparare); - exista unele cazuri speciale in care raspunderea civila este angajata numai pe simplul temei al existentei obiective a faptei ilicite aflate in raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, fara a mai fi necesara dovedirea vinovatiei autorului faptei.

231

Pentru opinia potrivit creia discernmntul constituie una dintre condiiile generale ale rspunderii civile delictuale, vezi I.P. Filipescu, op. cit. p. 111

183

Pot exista insa situatii in care desi fapta a cauzat un prejudiciu altei persoane, raspunderea nu poate fi angajata intrucat caracterul ei ilicit a fost inlaturat de anumite imprejurari. Asemenea imprejurari care constituie cauza de inlaturare a caracterului ilicit al faptei cauzatoare de prejudiciu sunt: 1.- Legitima aparare. Prin legitima aparare se intelege orice actiune savarsita in scopul de a respinge orice atac al unei persoane care ar putea cauza prejudicii232. O persoana care produce prin fapta sa alteia un prejudiciu este considerata in legitima aparare daca atacul respins are urmatoarele caractere: a. - este material, direct, imediat si injust (deci lipsit de temei, care prezinta un pericol iminent nu o simpla amenintare); b. - este indreptat impotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori impotriva unui interes general, obstesc; c. - pune in pericol grav viata sau integritatea corporala a celui atacat ori interesul general; d. - apararea celui ce comite fapta este proportionala cu gravitatea pericolului indus de atac233. Daca legitima aparare a depasit dimensiunile atacului, ea poate constitui doar o circumstanta atenuanta, care nu mai exonereaza pe cel ce a comis-o de raspundere civila. 2. - Starea de necesitate. O fapta cauzatoare de prejudiciu este considerata a fi fost comisa intr-o asemenea imprejurare, daca prin ea s-a urmarit salvarea vietii, integritatii corporale sau a sanatatii altuia, ori ocrotirea unui interes general, care nu puteau fi altfel proteguite. Nu se apreciaza ca fiind stare de necesitate daca faptuitorul si-a dat seama ca produce urmari vadit mai grave decat acelea ce s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat234.

232 233

n acest sens, vezi V. Negru i P. Demetrescu, op. cit. p.115 C. Sttesci i C. Brsan, op. cit. p. 184 234 n acest sens, Sm. Angheni, op. cit. p.103

184

3. - Indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege, sau a ordinului superiorului. Fapta comisa in asemenea circumstante nu are un caracter ilicit, deoarece a fost impusa ori permisa de un comandant al legii, superior intereselor particulare infrante. Este spre exemplu, fapta pompierului care pentru a patrunde intro locuinta sa stinga un incendiu, distruge usile de le intrare. Executarea ordinului superiorului inlatura caracterul ilicit al faptei daca el nu este vadit ilegal sau abuziv si nici modul de executare nu a fost nelegal. 4. - Exercitarea unui drept. Exercitiul unui drept subiectiv civil trebuie sa corespunda gradual limitelor si scopului economic si social pentru care a fost recunoscut235. In principiu, cel ce-si exercita dreptul nu vatama pe nimeni, potrivit adagiului qui suo jure utitur neminem laedit. Exercitiul normal al dreptului subiectiv, chiar daca aduce unele restrangeri sau prejudicii unui drept subiectiv apartinand altei persoane nu da nastere unei obligatii de reparatie. In mod firesc, fiecare subiect de drept suporta exercitiul normal al drepturilor subiective ale celorlalte subiecte de drept (spre exemplu, concurenta comerciala loiala, oricat de pagubitoare ar fi ea). Cu toate acestea, exercitarea dreptului peste limitele stabilite de lege constituie abuz de drept. O asemenea depasire ori deturnare de la scopul pentru care a fost recunoscut dreptul subiectiv, este de natura sa produca prejudicii pentru a caror reparare poate fi angajata raspunderea civila. Abuzul de drept este sanctionat fie prin refuzul ocrotirii dreptului subiectiv exercitat astfel, fie cu raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin acest mod de exercitare. O aplicatie a abuzului de drept este facuta si de art. 723 Cod procedura civila care prevede ca: Drepturile procedurale trebuie exercitate cu buna credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege236.

235 236

Pentru teoria abuzului de drept, Gh. Beleiu, op. cit p. 78 - 79 Cu privire la exerciiul drepturilor procedurale, V. M. Ciobanu op. cit. vol. 1 p. 321

185

5. - Consimtamantul victimei constituie o cauza de neraspundere, daca inainte de producerea faptei acesta a fost de acord cu modul de a actiona a autorului caci volenti non fit injuria. Esential in calificarea acestei cauze de neraspundere este ca victima sa-si fi dat anterior acordul nu la producerea prejudiciului ci la eventualitatea producerii lui prin acceptarea savarsirii faptei. Daca acordul victimei este ulterior producerii prejudiciului, prin aceasta renuntandu-se de fapt la despagubire, numai suntem in prezenta unei clauze de neraspundere, ci la o renuntare la un drept ca efect al atributului dispozitiei. Chestiunea acordului victimei se pune insa nuantat atunci cand prin natura lor, anumite drepturi personale nepatrimoniale nu pot face obiectul unei renuntari. Spre exemplu, o persoana nu poate consimti la propria-i moarte, chiar daca aceasta este produsa de un medic printr-o operatie chirurgicala riscanta. Ea poate sa-si asume cel mult riscul operatiei !

Prejudiciul Prejudiciul consta in efectul negativ suferit de o anumita persoana ca urmare a unei fapte ilicite savarsita de o alta persoana. Acest efect poate avea un caracter patrimonial, dar s-a admis ca el poate fi si de natura morala237. Constituie prejudiciu orice pierdere materiala suferita de o persoana, constand in diminuarea activului sau majorarea pasivului patrimonial, vatamarea integritatii corporale, distrugerea unor bunuri, decesul sustinatorului legal etc. Intr-o si mai moderna si riguroasa clasificare a prejudiciului, acesta poate fi material, corporal sau moral238. Este material, acel prejudiciu care se refara la patrimoniul si bunurile unei persoane, la castigul nerealizat sau la pierderea incercata.
237

n privina prejudiciului moral, literatura de dat recent l recunoate, inclusiv posibilitatea evalurii i acordrii lui. n acest sens, C. Sttescu i C. Brsan op. cit. p. 167, I. P. Filipescu op. cit. p.115 sau I. Urs i Sm. Angheni, op. cit. vol. 2 p.182 238 Pentru detalii, Gerard Legier, Droit civil. Les obligations, Ed. Mementos Dalloz Paris 1993 p. 94

186

Este corporal acel prejudiciu ce poate fi conceput ca orice atingere adusa integritatii fizice a unei persoane, prin care i s-a produs o incapacitate de munca, permanenta sau temporara apreciabila in procente239. In general, acesta poate consta in prejudiciul durerii fizice (pretium doloris)240, prejudiciul estetic241 si prejudiciul de agrement242. Este moral acel prejudiciu care se refera la valorile morale ale persoanei. La randul lui, el poate interesa atingerea adusa onoarei sau vietii private ori poate consta intr-un prejudiciu de afectiune243. De regula despagubirile ce se acorda au mereu un caracter patrimonial pentru ca insusi prejudiciul are un asemenea caracter. Existenta prejudiciului constituie o conditie esentiala in antrenarea raspunderii civile delictuale. Culpa, neurmata de producerea unui prejudiciu pentru altul, nu confera dreptul la o actiune in despagubiri, tocmai pentru ca fapta nu este producatoare de pagube, iar in drept numai cel care are interes are exercitiul unei actiuni (pas dintret, pas daction!)244. In vreme ce raspunderea penala are ca obiect tragerea la raspundere a faptuitorului prin aplicarea unei pedepse, raspunderea civila delictuala are ca obiect acoperirea prejudiciului cauzat unei persoane printr-o fapta ilicita. Pe buna dreptate s-a sustinut ca prejudiciul este masura reparatiei indiferent de gradul culpei245. Aspectele ce tin de vinovatia in concret nu sunt relevante decat

239

Astfel, s-au acordat despgubiri pentru vtmarea sntii sai a integritii corporale, deoarece victima rebuie s t depun un efort mai mare sau s-i asigure o ambian corespunztoare situaiei n care se afl (Trib. Constana, dec. pen. 791/1985 n RRD nr.2/1986 p.76) 240 S-a considerat c se pot acorda despgubiri materiale pentru daune morale, nu cu titlu de reparaie sau ca un pretium doloris, ci mai mult ca o satisfacie dat victimei i ca o pedeaps pentru cel vinovat, de natur a contribui la prevenirea n viitor a faptelor ilicite de aceeai natur.(M. G. Rarincescu, citat de I. P. Filipescu, op. cit. p.118) 241 Prejudiciul estetic i prejudiciul de agrement sunt frecvent plasate n categoria prejudiciilor morale. 242 Prejudiciul constnd n desfigurarea sau paralizia poate lipsi persoana de la participarea la viaa social i a se bucura de avantajele acestei participri. Acest prejudiciu poate fi atenuat prin acordarea unor despgubiri, care s asigure o ambian corespunztoare n familie. De pild, s acordat despgubiri corespunztoare procurrii unui -au autoturism cu comenzi speciale pentru deplasarea victimei (T.S. dec. pen. Nr.2132/1985 n RRD nr.9/1986 p. 70) 243 Dac n urma unei calomnii, a unor atingeri aduse onoarei, sentimentelor de afeciune fa de persoane apropiate se produc unele consecine patrimoniale, acestea trebuie reparate. Se cuvin naceeai opinie, despgubiri chiar i pentru atingerea sentimentelor motenitorilor fa de victima decedat.(I.P. Filipescu, op. cit. p. 118) 244 P. C. Vlachide, op. cit. vol. II p. 44 245 Sm. Angheni, op. cit. p. 103

187

in cazul comiterii faptei de catre mai multe persoane in calitate de coautori, sau atunci cand la producerea prejudiciului a contribuit si culpa concurenta a victimei. Pentru a se putea stabili raspunderea civila delictuala a unei persoane, prejudiciul cauzat de aceasta trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii: 1. - Prejudiciul trebuie sa fie cert, ceea ce inseamna ca prezenta sa este sigura atat in privinta existentei sale dar mai ales in ceea ce priveste posibilitatea de evaluare a consecintelor patrimoniale incercate de cel ce le-a suferit. 2. - Certitudinea prejudiciului implica actualitatea sa, caci nu se poate pretinde repararea lui decat numai daca el s-a produs. In mod exceptional, poate fi pretinsa si repararea prejudiciului viitor, in masura in care desi el nu s-a produs este sigur ca se va produce si poate fi evaluat cu certitudine246. Mai mult decat atat, cand dauna viitoare se va consuma succesiv, rata temporis si reparatia sa poate lua forma unor prestatii viitoare si succesive In practica judiciara s-a stabilit ca pentru a se pastra echilibrul intre paguba produsa prin fapta prejudiciabila si despagubirea destinata a inlocui cu fiecare rata acea paguba, cuantumul despagubirilor acordate esalonat, sub forma unor prestatii, periodice poate fi modificat247. Spre deosebire de prejudiciul viitor, prejudiciul eventual este cel a carui producere este incerta, asa incat nu se justifica acordarea de despagubiri. 3. - Prejudiciul trebuie sa fie direct, caracter ce rezulta din continutul art. 1086 Cod civil, care desi se refera la raspunderea contractuala, constituie o norma generala a raspunderii civile, aplicabila asadar si in cazul raspunderii delictuale248 (Chiar in cazul cand neexecutarea obligatiei rezulta din dolul debitorului, daunele interese ce nu trebuie sa cuprinda decat ceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei).
Spre exemplu, repararea prejudiciului cauzat printr-o incapacitate ireversibil de munc (amputarea unui bra sau a unui picior etc.) poate fi cerut i pentru viitor, existnd elemente ndestultoare pentru a-i determnina ntinderea. 247 Cu privire la posibilitatea de a se modifica despgubirile civile acordate printr-o hotrre definitiv sub forma unor prestaii periodice, pentru prejudicii rezultate din fapte ilicite, a se vedea i Dec. de ndrumare a T.S. nr. 16/25 iulie 1964 n C.D. 1964 p. 34
248 246

M. Eliescu, Rspunderea civil delictual, Ed. Academiei, Bucureti 1972 p. 95.

188

Prejudiciul este asadar direct, atunci cand el este urmarea nemijlocita a unei fapte ilicite, conexiune ce explica de altfel legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si rezultatul produs cu consecinte patrimoniale nefaste. 4. - Prejudiciul trebuie sa fie personal, caracter ce decurge din imprejurarea ca doar consecintele patrimoniale ale faptei ilicite sunt susceptibile de reparatie. Ori, asemenea consecinte nu pot fi suportate decat de catre persoane fizice sau juridice, singurele susceptibile sa incerce diminuari ale patrimoniului lor. Atingerea adusa patrimoniului unei persoane poate fi atat de natura materiala, cat si de natura morala, in masura in care aceasta din urma poate fi evaluata prin consecintele sale prin criterii patrimoniale. Atata vreme cat prejudiciul material reprezinta consecinta atingerii unui interes patrimonial (diminuarea activului sau majorarea pasivului patrimonial), prejudiciul moral constituie urmarea lezarii prin fapta ilicita a unui drept nepatrimonial. In vreme ce prin prejudiciul material persoana incearca distrugerea ori pierderea unui bun, prejudiciul moral implica atingerea adusa unuia dintre atributele personalitatii sale, vatamarea corporala sau a sanatatii sale etc. Prejudiciul material include, asa cum precizeaza art. 1084 Cod civil, atat pierderea efectiv suferita (damnum emergens), cat si beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care consta in impiedicarea activului patrimonial de o imbogatire care ar fi avut loc in cazul in care nu se savarsea fapta ilicita249. Daca in privinta prejudiciului material chestiunile referitoare la evaluare si reparatia sa au fost transate atat in literatura cat si in jurisprudenta, prejudiciu moral mai suscita inca discutii si clasificari. Prejudiciul moral sau dauna morala este insa dificil de acoperit sau chiar imposibil, deoarece nu se poate stabili o echivalenta intre durerea morala si o anumita suma de bani si nici ca despagubirea materiala adusa sentimentelor de afectiune este imorala.

249

E. Safta-Romano, op. cit. Obligaiile, p. 129

189

Multa vreme, dand apreciere de principiu unei mai vechi hotarari a instantei supreme250, instantele au apreciat ca nu se pot acorda reparatii materiale pentru prejudicii de ordin moral. Tendintele jurisprudentiale actuale sunt insa pentru acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral incercat. Spre exemplu, s-a propus acordarea de despagubiri banesti pentru prejudicii cu caracter nepatrimonial, care sunt consecinte ale vatamarii sanatatii ori integritatii fizice a persoanei. Vatamarea corporala severa poate avea drept consecinta pe langa pierderea totala sau partiala a capacitatii de munca (concretizata printr-un prejudiciu usor de evaluat ca o diferenta dintre salariul avut anterior si pensia pentru invaliditate stabilita), desfigurarea, paralizia ori imobilizarea care lipsesc persoana de posibilitatea de a participa la viata sociala ori culturala si de a culege toate beneficiile acestei participari. Un asemenea prejudiciu numit si prejudiciu de agrement poate fi atenuat prin acordarea unor despagubiri care sa asigure o ambianta corespunzatoare in mediul in care traieste persoana vatamata (in familie, institute de ocrotire ori recuperare etc.)251. De asemenea, s-a considerat ca o astfel de vatamare poate reclama pentru cel in cauza un efort suplimentar pentru activitatile sale cotidiene. Un asemenea efort (traductibil spre exemplu, prin deplasarea cu ajutorul unor proteze, citirea cu ajutorul unui singur ochi ett.), poate fi evaluat si trebuie reparat. Fara a intra in analiza tuturor situatiilor in care au fost acordate ori s-a propus acordarea de despagubiri materiale pentru prejudicii morale, subliniem ca in prezent aceasta problema a fost solutionata si in planul legislativ. Bunaoara art. 11 alineatul 2 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ prevede ca in cazul admiterii cererii de anulare a actului administrativ instanta va hotari si asupra daunelor materiale sau morale. La fel, art. 9 din Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale prevede ca daca faptele de
250 251

Dec. de ndrumare nr. VII din 29 decembrie 1952, n C.D. 1952 1954, p.25 I. P. Filipescu, op. cit. p. 117

190

concurenta neloiala cauzeaza daune materiale sau morale, cel prejudiciat este in drept sa se adreseze instantei cu o actiune in raspundere civila252. Nu trebuie fireste neglijata nici imprejurarea ca textele art. 998 si 999 Cod civil, referindu-se la prejudiciu nu fac nici o distinctie intre prejudiciul patrimonial si cel nepatrimonial, asa incat obligatia de despagubire a ambelor feluri de prejudicii rezulta fara putinta de tagada, caci, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus!

Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu

Existenta raspunderii civile delictuale presupune ca o a treia conditie, necesitatea ca intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate, in sensul ca o anumita fapta a cauzat un anumit prejudiciu. Nu poate fi trasa la raspundere decat acea persoana care printr-o fapta ilicita determinata, a produs acel prejudiciu a carui reparare se cere. Per a contrario nu poate fi trasa la raspundere civila o persoana care nu a produs prin fapta sa acel prejudiciu. Legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu trebuie sa fie directa, sigura si necesara, ca un raport dintre cauza si efect. Existenta conditiilor concrete in care se realizeaza legatura de cauzalitate nu poate fi apreciata decat, de la caz la caz, de catre instanta judecatoreasca. (Spre exemplu, o persoana alunecand pe strada pe gheata se loveste la cap. Pe parcursul transportarii sale la spital, ambulanta derapeaza si izbindu-se intr-un copac ii cauzeaza leziuni costale. In timpul interventiei chirurgicale moare din cauza asfixiei cauzate de lipsa de oxigen in sala de operatii. In speta, la decesul victimei, au concurat mai multi factori: neglijenta municipalitatii, fapta conducatorului auto sau incompetenta profesionala a medicilor).

Prevederi asemntoare conine i O.G. nr.47/29.08.1994 care se refer la daunele materiale, ecologice i morale cauzate printr-un dezastru provocat din nerespecatrea obligaiilor ce revin agenilor economici.

252

191

Pe langa aceste conditii generale, proprii in principiu oricarui raport de cauzalitate, raspunderea civila delictuala implica si o anumita specificitate a caracterelor legaturii de cauzalitate. Specifice raportului de cauzalitate in cazul raspunderii civile delictuale ii sunt urmatoarele premise, unanim recunoscute ca atare si in doctrina si jurisprudenta: 1. - legatura de cauzalitate trebuie sa existe intre actiunea sau inatiunea cu caracter ilicit si prejudiciu stricto senso si nu ca o eventualitate cauzala acceptata in mod generic; 2. - in analiza raportului de cauzalitate se face abstractie de atitudinea subiectiva, psihica a faptuitorului fata de fapta comisa si consecintele ei. Sub acest aspect specific, intereseaza doar obiectivarea faptei si urmarile sale, fiind deocamdata irelevanta chestiunea imputabilitatii sau a responsabilitatii. In acest sens, ne referim la caracterul obiectiv al raportului de cauzalitate in materia raspunderii civile delictuale253. Intereseaza deci existenta obiectiva a faptei (actiune sau inactiune) si a urmarii sale specifice, concretizata printr-un prejudiciu; 3. - fapta ilicita avand un caracter uman nu trebuie disociata de alte fapte umane sau de factori exteriori, ce pot contribui la producerea prejudiciului. Nu intereseaza toate conexiunile posibile, ci doar acelea care intr-un fel sau altul contribuie la realizarea raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu; 4. - raportul de cauzalitate poate fi si indirect sau mediat, daca fapta ilicita a produs o situatie care a permis altor factori sa determine direct un anume prejudiciu. Spre exemplu, faptele complicelui la un furt nu sunt in legatura cauzala directa cu prejudiciul cauzat de autor, deoarece el ajuta sau inlesneste savarsirea faptei. El va raspunde insa alaturi de autor pentru repararea prejudiciului, chiar daca nu l-a produs nemijlocit prin fapta sa254.

253

C. Sttesci i C. Brsan, op. cit. p. 190

192

Vinovatia (culpa) faptuitorului

Vinovatia sau culpa este conditia de natura subiectiva in prezenta careia poate fi angajata raspunderea civila delictuala a faptuitorului, conditie care reflecta atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta si de consecintele ei. Daca in dreptul penal vinovatia se infatiseaza fie sub forma intentiei (directa sau indirecta), fie sub forma culpei (neglijenta sau imprudenta), raspunderea civila delictuala opereaza numai cu termenul de culpa, acoperitor al tuturor formelor de vinovatie. Distinctia nici nu si-ar putea avea utilitate, atata vreme cat aceasta forma a raspunderii juridice poate fi angajata indiferent de gradul de vinovatie. In mod exceptional gravitatea culpei are relevanta judiciara doar in anumite cazuri strict determinate sau al culpei concurente a victimei (in functie de gradul de vinovatie se stabileste intinderea despagubirilor datorate). Indiferent de gravitatea sa, culpa presupune un factor intelectiv de constiinta, care presupune un anumit nivel de perceptie sociala a faptelor si urmarilor lor, dar si un factor volitiv, de vointa, care reflecta actul psihic de deliberare si optiune cu privire la un anumit comportament ce urmeaza a fi adoptat de catre faptuitor. El implica libertatea de vointa, de deliberare si decizie in deplina cunostinta de cauza. Factorul intelectiv este conditionat de nivelul de pregatire si cunoastere in concret a autorului faptei ilicite, reductibil in final la intrebarea: putea sau trebuia sa cunoasca autorul faptei ilicite semnificatia si urmarile faptei sale? In functie de raspunsul la aceasta intrebare se poate stabili daca persoana a actionat sau nu cu discernamant, altfel spus daca are capacitate delictuala. Autorul unei fapte cauzatoare de prejudiciu nu poate fi tras la raspundere decat daca a actionat cu capacitate de discernamant, deci daca a avut reprezentarea consecintelor faptelor sale.
254

Cu privire la rspunderea civil a participanilor la comi erea unei fapte prevzute de legea penal, vezi Gr. t Teodoru i L. Moldovan, Drept procesual penal, Ed. Didactic i pedagogic, Bucureti 1979 p. 215

193

In privinta capacitatii delictuale, opereaza prezumtia ca fiecare persoana a actionat cu discernamant pana la proba contrarie. Sunt lipsiti de discernamant si nu raspund pentru faptele lor delictuale minorii sub 14 ani si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca, chiar daca s-ar face dovada ca ultimii au actionat intr-un moment de pasagera luciditate255. Fireste problema culpei sau a capacitatii delictuale nu se pune decat in cazul raspunderii pentru fapta proprie, deoarece ea nu-si are nici o ratiune atunci cand raspunderea este angajata pentru fapta lucrurilor, a animalelor ori ruina edificiului.

Proba raspunderii civile delictuale

Pentru a fi antrenata raspunderea civila delictuala este necesar a se face dovada existentei tuturor elementelor raspunderii pentru fapta proprie si anume: existenta faptei, prejudiciul, legatura cauzala, vinovatia si discernamantul faptuitorului. Raspunderea civila delictuala poate fi angajata numai daca sunt indeplinite toate aceste elemente. Este de neconceput angajarea raspunderii civile delictuale a unei persoane in lipsa oricaruia dintre aceste elemente. Sarcina probei acestor elemente incumba reclamantului, care de cele mai multe ori este insasi persoana vatamata. Repararea prejudiciului se face in cadrul procesual numai atunci cand cel ce a cauzat prejudiciul nu intelege sa-l repare pe cale amiabila. In caz contrar el poate fi obligat la cererea celui ce a suferit prejudiciul pe calea unei actiuni in justitie. Aceasta actiune poate fi purtata fie in procesul penal, fie printr-o actiune civila separata pentru ca nu mereu o fapta cauzatoare de prejudiciu este si infractiune.

194

CAPITOLUL V. PRINCIPIILE DE BAZA ALE SUCCESIUNILOR

5.1.1. Notiuni introductive Prin mostenire sau succesiune se intelege in sens juridic transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate, catre una sau mai multe persoane determinate de lege sau de catre cel decedat printr-un act special de ultima vointa. Totodata, succesiunea constituie si unul dintre modurile de dobandire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale. In situatia cand defunctul a dispus cu privire la patrimoniul sau, precizand cui si in ce catime urmeaza a fi impartit acesta dupa moartea sa printr-un act de ultima vointa numit testament, succesiunea se numeste testamentara. Daca defunctul nu a dispus prin testament de averea sa, bunurile revin potrivit dispozitiunilor legale rudelor sale in ordinea chemarii lor la succesiune si sotului supravietuitor (care nu-i este si nu-i poate fi ruda pana in gradul al IV-lea). Aceasta transmitere patrimoniala se numeste succesiune legala sau ab intestat (fara de testament). De aici, nu trebuie trasa concluzia ca averea defunctului poate fi transmisa in mod exclusiv numai legal sau numai testamentar: pot fi si cazuri cand mostenirea se transmite partial in temeiul testamentului si partial in temeiul legii,256 sau cand desi defunctul a lasat testament, mostenirea se transmite potrivit legii.257 Persoana decedata a carei avere se transmite pe cale de succesiune se numeste de cuius, prescurtare a formulei romane is de cuius succesione agitur (cel despre a carui succesione este vorba). Daca transmiterea se face in temeiul unui testament, dispunatorul se numeste testator, in vreme ce in cazul succesiunii legale, de cuius se mai numeste autor sau pur si simplu, defunct.
255 256

Pentru detalieri, Gh. Beleiu, op. cit. p. 302 St. D. Crpenaru, Dreptul de motenire, Ed. t. Enc., B ucureti, 1982, p. 9

195

Cei care dobandesc in tot sau in parte bunurile celui decedat se numesc succesori, mostenitori sau erezi ( din latinescul heredes sui) in cazul succesiunii legale, si legatari in cazul succesiunii testamentare. Si unii si ceilalti daca sunt chemati la succesiune, dar nu au acceptat-o inca pastrandu-si vocatia de a mosteni, se numesc succesibili. Ceea ce se transmite prin succesiune poarta denumirea de masa succesorala. In masa succesorala pot fi atat drepturi cat si obligatii ale defunctului. In vreme ce primele constituie activul succesoral, obligatiile sau datoriile defunctului alcatuiesc pasivul succesoral. Prin succesiune se transmit atat activul, cat si pasivul succesoral. Nasterea dreptului de mostenire este legata de moartea unei persoane fizice. Data mortii (constatata medical sau declarata prin hotarare judecatoreasca), constituie momentul deschiderii succesiunii. In egala masura, prezinta importanta nu numai data, ci si locul deschiderii succesiunii. Mostenirea se considera deschisa la locul ultimului domiciliu al celui care lasa mostenirea, neavand asadar relevanta locul unde a decedat. Aceasta solutie are la baza principiul ca la ultimul domiciliu se cunosc cel mai bine, atat mostenitorii cat si bunurile defunctului. Daca acesta nu are un domiciliu cunoscut sau nu-si are domiciliul in tara, locul deschiderii succesiunii este cel din tara, in care se afla cele mai importante bunuri ale succesiunii.

5.1.2.Caracterele juridice ale transmiterii succesorale. Transmiterea mostenirii, indiferent de felul ei, are urmatoarele patru caractere juridice specifice: 1. Succesiunea este o transmitere pentru cauza de moarte (mortis causa), deoarece ea nu se produce decat ca o consecinta a mortii unei persoane fizice.

257

Spre exemplu, defunctul a lsat testament, ns acesta nu cuprinde dispoziiuni referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral , ci numai alte dispoziiuni referitoare bunoar la funeralii, sau la nlturarea de la succesiune a unor rude.

196

Fireste prin moarte urmeaza a se intelege incetarea din viata a unei persoane constatata nemijlocit sau prin hotarare judecatoreasca 2. Succesiunea este o transmitere universala, intrucat are ca obiect patrimoniul defunctului privit ca o totalitate de drepturi si obligatii cu valoare economica, deci ca o universalitate juridica.258 Mostenirea poate privi patrimoniul defunctului in totalitate sau numai o parte a lui, caci defunctul poate dispune separat de o anumita masa patrimoniala, (cu titlu universal), sau de un anumit bun individual determinat (cu titlu particular). 3. Succesiunea este o transmitere unitara, in sensul ca ea constituie o singura masa de bunuri care se transmite in intregul ei si dupa aceleasi norme fara deosebire intre bunurile succesorale dupa natura sau originea lor. 4.Succesiunea este o transmitere indivizibila in sensul ca acceptarea sau renuntarea la mostenire are un caracter indivizibil, neputand avea ca obiect numai o parte din mostenire. Altfel spus, nici un mostenitor nu poate accepta numai o parte a mostenirii, spre exemplu numai activul refuzand pasivul succesoral.259

3. Conditiile cerute pentru a mosteni. Pentru ca o persoana sa poata mosteni, ea trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii: A.Sa existe la data deschiderii succesiunii. In mod exceptional are vocatie succesorala si copilul nascut viu ulterior decesului tatalui sau, cu conditia ca el sa fi fost conceput in timpul vietii tatalui. Deoarece aceasta data nu poate fi stabilita post factum cu exactitate, legiuitorul a instituit prin art. 61 din C. fam prezumtia timpului legal al conceptiei. Potrivit acestui text, data conceptiei poate fi considerata oricare zi intre a trei suta si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului.260
Fr. Deak, Motenirea legal, Ed. Actami, Bucureti 1994, p. 11 Cu privire la acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar vezi St. D. Crpenaru op. cit. p. 103 104. 260 Textul instituie de fapt dou prezumii: prezumia celei mnai lung gestaii (de 300 de zile) i a celei mai scurte (de i 180 de zile), precum i prezumia c este posibil concepia copilului n oricare dintre zilele intervalului.
259 258

197

Persoana disparuta este considerata a fi in viata atata timp cat nu a intervenit o hotarare definitiva declarativa de moarte, in vreme ce copilul nascut mort se considera ca nu a existat niciodata. B. Sa nu fie nedemna, adica sa nu fi comis fapte care sa-l faca nevrednic de a mosteni. Potrivit art.655 din C. civ. sunt nedemni sa succeada: a.cel condamnat definitiv pentru ca a omorat cu vointa sau a incercat sa omoare pe defunct; b. cel ce a facut contra defunctului o acuzatie capitala calomnioasa, fiind condamnat pentru aceasta printr-o hotarare definitiva; c. mostenitorul major care avand cunostinta de omorul defunctului nu a denuntat aceasta justitiei cu exceptia rudelor pana la gradul al III-lea inclusiv si a sotului ori sotiei faptuitorului. C. Sa aiba vocatie (chemare) la succesiune. Pentru aceasta, succesorul trebuie sa fie desemnat de catre defunct prin actul sau de ultima vointa (daca mostenirea este testamentara), ori sa fie chemat in virtutea calitatii sale succesorale recunoscute de lege. Intrucat vocatia testamentara nu ridica probleme in privinta calitatii mostenitorilor, ne vom referi doar la vocatia succesorala legala. Asadar daca defunctul nu a dispus prin testament pentru cazul mortii sale, legea cheama la succesiune rudele pana la gradul al patrulea inclusiv sau sotul supravietuitor.261 Nu toate rudele defunctului sunt chemate laolalta sa culeaga succesiunea, ci numai acele rude mai apropiate, iar dintre rudele cele mai apropiate au prioritate anumite rude inaintea altora.

198

5.1.3. Principiile devolutiunii succesorale legale. Stabilirea exacta a vocatiunii rudelor de a culege mostenirea tine seama de o serie de reguli, numite principiile devolutiunii succesorale. Aceste principii, in numar de trei, sunt urmatoarele: A. Principiul prioritatii, este regula potrivit careia mostenitorii sunt chemati la succesiune in ordinea claselor de mostenitori262, printr-o clasa de mostenitori intelegandu-se un grup de rude care vine la mostenire intr-o anumita ordine, fata de un alt grup de rude ale defunctului. De exemplu, nepotul de fiu al defunctului, ruda de gradul II exclude de la mostenire pe parintii acestuia, rude de gradul I, intrucat in vreme ce acestia fac parte din clasa a II-a a ascendentilor si colateralilor privilegiati, nepotul face parte din clasa I a descendentilor. Face exceptie de la acest principiu dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, care, desi nu este ruda cu defunctul si nu face parte din nici-o clasa, vine totusi la mostenire in concurs cu oricare dintre clasele de mostenitori. B. Principiul proximitatii gradului de rudenie intre mostenitorii din aceeasi clasa este regula potrivit careia inlauntrul aceleiasi clase, rudele mai apropiate in grad inlatura de la mostenire rudele mai indepartate in grad (proximior excludit remotiorem). Spre exemplu copiii defunctului, rude de gradul I ii inlatura de la succesiune pe nepotii de fii, rude de gradul II, desi si unii, si altii fac parte din aceeasi clasa a descendentilor. De la aceasta regula exista totusi doua exceptii si anume:

261

Rudenia este legtura de snge bazat pe descendena unei persoane dintr alt persoan (rudenie n linie -o dreapt), sau pe faptul c mai multe persoane au un ascendent comun (rudenie colateral). Gradul de rudenie este distana dintre dou rude, msurat pe linia legturii de rudenie, dup numrul naterilor. 262 Codul civil n art. 659, 669-675 stabilete patru clase de motenitori: 1. Clasa I, clasa descendenilor n linie direct, alctuit din copii, nepoi i strnepoi ai defunctului, fr limit de grad; 2. Clasa a IIa, clasa mixt a ascendenilor privilegiai (prinii defunctului) i a colateralilor privilegiai (fraii i surorile defunctului) i descendenii lor pn la gradul al IV -lea inclusiv; 3. Clasa a III-a, clasa ascendenilor ordinari (bunicii i strbunicii defunctului fr limit de vrst); 4. Clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii, mtuile, verii primari i fraii sau surorile bunicilor defunctului).

199

a) in cadrul clasei a II-a, parintii defunctului, desi rude de gradul I, nu-i inlatura pe fratii si surorile defunctului, rude de gradul II, deoarece facand parte din aceeasi clasa vin la succesiune in concurs; b) reprezentarea succesorala este un beneficiu al legii in temeiul caruia, un mostenitor mai indepartat in grad urca in locul si gradul ascendentului sau precedent pentru a culege, in concurs cu mostenitorii mai apropiati in grad, partea care s-ar fi cuvenit ascendentilor daca s-ar fi aflat in viata la deschiderea mostenirii, potrivit art. 644 din C. civ. C. Principiul egalitatii intre rudele din aceeasi clasa si de acelasi grad chemate la mostenire. Potrivit acestui principiu, daca rudele din clasa chemata la mostenire sunt egale in grad, ele impart mostenirea in parti egale. Si de la acest principiu exista exceptia potrivit careia, fratii din parinti diferiti vor imparti mostenirea pe tulpini, egalitatea pastrandu-se numai intre fratii de pe aceeasi tulpina.

200

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandresco D., Explicatiune teoretica si practica a Dreptului civil roman, in comparatiune cu legile vechi, Vol. 5 Tipografia Nationala Iasi, 1898; 2. Alexandresco D., Explicatiunea teoretica si practica a dreptului civil roman vol.I Bucuresti, 1906 ; 3. Angheni Sm., Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Ed. Oscar Print, Bucuresti 1995; 4. Apostu I., Competenta instantelor judecatoresti in materie civila, Ed. National, Bucuresti 1996; 5. Apostu I., Faptul juridic licit, izvor de obligatii civile, Ed. National, Bucuresti 1999; 6. Apostu I., Indrumar privind taxa de timbru si timbrul judiciar pentru cererile adresate instantelor judecatoresti, Ministerului Justitiei si Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, Ed. National, Bucuresti 1997; 7. Apostu I., Introducere in teoria dreptului de proprietate si a drepturilor reale principale, Ed. Evrika Braila 1998; 8. Barasch E.A., I. Nestor I, S. Zilberstein S, Ocrotirea parinteasca, Ed. Stiintifica, Bucuresti 1960; 9. Beleiu Gh., Drept civil roman, Casa de Editura si Presa Sansa SRL, Bucuresti 1992; 10. Beleiu Gh., Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil. Ed. Sansa SRL, Bucuresti 1998; 11. Benabent Alain, Droit civil. Les obligations. Ed. Montchrestien Paris 1997; 12. Bobos Gh., Teoria generala a statului si dreptului, E.D.P. Bucuresti, 1983;

201

13. Boroi G. si Radescu D., Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. A.L.L. Bucuresti, 1994; 14. Botea Gh., Drept civil. Dreptul la mostenire, Ed. Scorpio 78, Bucuresti 1999; Bucuresti, 1980; 15. Calin A., Dreptul transporturilor. Partea generala, Ed. Pax Aura Mundi, Galati; 16. Cantacuzino M., Elementele Dreptului civil, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti 1921; 17. Capatana O., Societatile comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1991; 18. Carbonier J., Droit civil, Paris, 1956; 19. Carpenaru St. D., Cosmovici P. Tratat de drept civil, Partea generala, vol. I., Ed. Academiei, Bucuresti, 1989; 20. Carpenaru St. D., Dreptul comercial roman, Ed. A.L.L. Bucuresti, 1996;

21. Carpenaru St. D., Procedura reorganizarii si lichidarii juridicare, Ed. Atlas Lex, Bucuresti, 1996; 22. Carpenaru St. D., Tratat de drept civil. Partea generala Vol. 1 Ed. Academiei, Bucuresti 1989; 23. Ceterchi I. si I. Craiovan, Introducere in teoria generala a dreptului, Ed. All, Bucuresti 1993; 24. Ceterchi I. si Luburici M., Teoria generala a statului si dreptului. T.U.B., 1993; 25. Ciobanu V. M., Tratat teoretic si practic deprocedura civila, vol.2 Ed. National Bucuresti 1997; 26. Ciuca V. M., Procedura partajului succesoral, Ed. Polirom Iasi 1997; 27. Cosma D., Teoria generala a actului juridic civil, Ed. Stiintifica, Bucuresti 1969; 28. Cosmovici P. M. Drept civil. Introducere in dreptul civil, Ed. All, Bucuresti 1996;
202

29. Cosmovici P. M., Drept civil. Drepturi reale. Obligatii. Legislatie. Ed. All, Bucuresti 1996; 30. Costin M., Marile institutii ale dreptului civil roman, vol.I si II, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1984; 31. Daghie V. si Apostu I., Elemente de drept public si privat, Ed. National, Bucuresti, 1998; 32. Deak Fr. s. a. Mostenirea testamentara, transmiterea si imparteala mostenirii, Ed. Actami, Bucuresti 1994; 33. Deak Fr. si Carpenaru St. Contracte civile si comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1993; 34. Deak Fr., Curs de drept civil. Dreptul obligatiilor. Partea I-a. Teoria generala a obligatiilor, Bucuresti 1960; 35. Deak Fr., Mostenirea legala, Ed. Actami, Bucuresti 1994; 36. Deak Fr., Tratat de drept civil. Contractele speciale. Ed. Actami, BucureSti 1996; 37. Demitrescu P. Drept civil. Teoria Generala a obligatiilor, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti 1966; 38. Dictionarul explicativ al limbii romane, Ed. Academiei, Bucuresti 1984; 39. Dogaru I., Contractul. Consideratii teoretice si practice, Ed. Scrisul romanesc, Craiova 1983; 40. Dogaru I., Valentele juridice ale vointei, Ed. Stiintifica, Bucuresti 1986; 41. Eliescu M., Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, Bucuresti 1997; 42. Eliescu M., Raspunderea civila delictuala, Ed. Academiei, Bucuresti 1972; 43. Eminescu Y. s.a. Subiectele colective de drept in Romania, Ed. Academiei ; 44. Eremia M. C., Interpretarea juridica, Ed. All, Bucuresti 1998; 45. Fekete Gh. si Zinveliu I., Drept civil. Drepturile reale, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti 1969;
203

46. Filipescu I. P., Drept civil, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Actami, Bucuresti 1994; 47. Filipescu I. P., Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL Bucuresti 1995 ; 48. G. Lutescu G., Teoria generala a drepturilor reale, Bucuresti, 1947 ; 49. Georgescu T., Negocierea afacerilor. Ed. Porto-Franco, Galati 1992; 50. Gionea V., Curs de drept civil, Ed. Scaiul, Bucuresti 1996; 51. Hamagiu C, Rosetti-Balanescu I., Baicoianu Al., Tratat de drept civil roman, Ed. Nationala Bucuresti 1929; 52. Hamangiu C. s.a. Tratat de drept civil roman, Ed. All, Bucuresti 1997 vol.3; 53. Hanga Vl., Drept privat roman, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1978; 54. Ionascu A., Drept civil, Partea generala E.D.P., 1963; 55. Ionascu Tr., Tratat de drept civil, vol.1 Partea generala, vol II ,Ed. Academiei, Bucuresti 1961; 56. Legier Gerard, Droit civil. Les obligations, Ed. Mementos Dalloz Paris 1993; 57. Leik A., Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Ed. Apollonia, Iasi 1998; 58. Les I., Principii si institutii de drept procesual civil, Ed. Lumina lex Bucuresti 1998; 59. Lupan E. si Popescu D., Drept civil. Persoana fizica, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1993; 60. Lupulescu D., Dreptul de proprietate comuna al sotilor, Casa de Editura si Presa sansa SRL, Bucuresti, 1992; 61. Lupulescu D., Drept civil. Drepturile reale principale. Ed. Lumina Lex Bucuresti 1997; 62. Macovei I., Contractele de comert exterior in dreptul roman, Ed. Junimea Iasi 1977;

204

63. Magureanu F., Inscrisurile, mijloace de proba in procesul civil, Ed. All, Bucuresti 1998; 64. Manoliu J., Drept succesoral, Universitatea Al. I. Cuza, Iasi, 1974; 65. Mazeaud Henry si Leon, Lecons de droit civil Ed. Motchrestien, Paris 1962; 66. Mazeaud J., Lecon de droit civil, Ed. Montchrestien, Paris, 1959; 67. Negru V. si P. I. Demetrescu, Curs de drept civil. Vol. II Teoria generala a obligatiilor si contractele speciale, Universitatea Al. I. Cuza Iasi 1958; 68. Negru V. si Radu D., Drept procesual civil, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1975; 69. Nistor V. si Apostu I., Drept public si privat, Ed. Zigotto Galati 1994; 70. Nistor V., Contractul colectiv de munca, Ed. Evrika Braila 1997; 71. Planiol M. et Ripert G., Trait pratique de droit civil francais, Paris 1926; 72. Pop L., Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale, Ed. Lumina Lex Bucuresti 1997; 73. Pop Liviu, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1998; 74. Popa N., Teoria generala a dreptului, Ed. Actami Bucuresti 1994; 75. Popescu A., Teoria dreptului, Ed. Fundatiei Romania de Maine; 76. Popescu T. R. si P. Anca, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Stiintifica Bucuresti 1968; 77. Safta Romano E., Dreptul de proprietate privata si publica in Romania, Ed. Grafix, Iasi, 1993; 78. Safta-Romano E., Drept civil. Obligatii. Ed. Neuron Focsani 1996; 79. Sanilevici R., Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Universitatea Al. I. Cuza Iasi 1980; 80. Starck B., Roland H., Boyer L., Obligations, 2. Contrat, Ed. Litec, Paris 1995
205

81. Statescu C. si Barsan C., Drept civil. Teoria generala a drepturilor reale, Universitatea Bucuresti 1980; 82. Statescu C. si Barsan C., Tratat de Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Ed. Academiei, Bucuresti 1981; 83. Statescu C., Dreptul civil - Persoana fizica, Persoana juridica. Drepturile 84. Statescu C., Raspunderea civila delictuala pentru fapta altei persoane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1984; 85. Stef F., Dictionar de expresii juridice latine, Ed. Oscar Print, Bucuresti 1995; 86. Stoenescu I. si Zilberstein S., Drept procesual civil, Ed. Didactica si pedagogica Bucuresti 1977; 87. Stoica V. Rezolutiunea si rezilierea contractelor civile, Ed. All, Bucuresti 1997; 88. Urs I. si Angheni Sm., Drept civil. Drepturile reale. Teoria generala a obligatiilor civile. Vol.I - III, Ed. Oscar Print, Bucuresti 1998; 89. Vlachide P. C., Repetitia principiilor de drept civil, Ed. Europa Nova Bucuresti 1994 Vol. I si Vol. II; 90. Zilberstein S.si Ciobanu V. M., Drept procesual civil. Executarea silita. Vol. 1 Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1998; 91. Zinveliu I., Contractele civile instrumente de satisfacere a intereselor cetatenilor, Ed. Dacia Cluj 1978; 92. Zlatescu V.D., Lectii de drept civil, Ed. Fundatiei Romaniei de Maine, Bucuresti, 1995;

206

DICTIONAR DE ADAGII SI LOCUTIUNI JURIDICE LATINE FRECVENT UTILIZATE

A
Ab initio Ab orem ad aurem Accesorium sequitur principale A contrario = De la bun inceput, dintru inceput. = De la gura la ureche, discret. = Accesoriul urmeaza principalul. Cu alte cuvinte, este carmuit de aceeasi lege. = Dimpotriva, in sens opus sau prin opozitie. Metoda de argumentare logica ce demonstreaza nerelevanta tezei opuse: daca acceptam albul, nu poate fi tot alb in sens opus. = Actiune indreptata impotriva persoanei. = Actiune reala, indreptata impotriva unui lucru. = Nu poate avea actiune in justitie cel ce nu are interes. = Reclamantului ii revine sarcina probei. = La calendele grecesti. Traductibil prin niciodata, caci in calendarul grecesc nu existau ca la romani kalendae adica prima zi a lunii cand trebuiau achitate datoriile. = Cuvant cu cuvant, in litera cartii. = Care serveste ca mijloc de proba. = Care conditioneaza validitatea. = Dupa valoare. De exemplu taxa de timbru dupa valoare, sau competenta unei instante dupa valoarea pretentiilor. = De la cel mai tare. Rationament de interpretare logica in sensul ca acel ce poate mai mult poate si mai putin. = De indata, imediat, la porunca. = Cu intentia de a darui.
207

Actio in personam Actio in rem Actio non datur cui nihil interest Actori incumbit onus probandi Ad Kalendas Graecas

Ad literam Ad probationem Ad validitatem Ad valorem

A fortiore

Ad nutum Animus donandi

Animus novandi Animus sibi habendi Audiatur et altera pars

= Cu intentia de a innoi. = Cu intentia de a avea, de a poseda pentru sine. = Sa fie ascultata si cealalta parte (Seneca).

B
Bona fides = Buna credinta, cu buna credinta.

C
Cessante causa, effectus cessat Cessante ratione legis, cessat lex ipsa Cessio crediti Cessio debiti Condicio sine qua non Consensus Corpore alieno Cui (Quid) prodest? = Daca inceteaza cauza, inceteaza si efectul = Daca inceteaza motivatia legii inceteaza legea insasi. = Cesiunea de creanta. = Cesiunea de datorie = Conditie absolut indispensabila fara de care nu = Consimtamantul partilor, necesar pentru incheierea unei conventii = (Posesor) de corp strain = Cui (la ce) foloseste? Formula folosita atunci cand nu este clara intentia cu care a fost savarsit un anumit act sau exista indoieli asupra oportunitatii acestuia.

D
Damnum emergens, lucrum cessans Datio in solutum De facto De jure = O paguba ce se iveste, un castig care inceteaza. = Stingerea obligatiei prin plata altui lucru decat cel datorat cu acordul creditorului. = De fapt. Situatie de fapt opusa unei situatii de drept. = De drept. Situatie prevazuta de lege.

208

De lege lata et de lege ferenda

Docendo discimus Donationes mortis causa

Do ut des

Dura lex sed lex

= Despre o lege data (existenta, in vigoare), si despre o lege care va fi data ori ar trebui sa fie data. = Invatam invatand pe altii. = Donatiuni pentru cauza de moarte. Se constituie sub conditia ca donatorul sa nu moara inaintea donatarului. Ele se desfiinteaza daca donatarul moare inaintea donatorului, actul de donatie devenind caduc. = Iti dau ca sa-mi dai! Formula referitoare la echivalenta prestatiilor in cazul schimbului. In sens larg, serviciu contra serviciu. = Legea este aspra dar e lege, adagiu care exprima caracterul obligatoriu al legii, oricat de aspra ar fi ea.

E
Electa una via, non datur recursus (regressus) ad alteram (viam) Eo facto Eo ipso Errare humanum est = Data fiind sau daca s-a dat/acordat o cale, nu se admite a se recurge la cealalta/la o alta cale. = Prin acest fapt sau dupa ce acest lucru s-a facut ori daca s-a realizat acest lucru. = Prin lucrul in sine/insusi sau chiar prin acest lucru. = A gresi este omeneste. Proverb latin pus in circulatie de Cicero sub forma Cuiusvis hominis est errare, nullius nisi insipientis in errare perseverare, adica, Orice om poate gresi dar numai prostul staruie in greseala. = Greseala comuna produce norma juridica, greselile oamenilor. determina promulgarea unei legi noi = Eroare in afacere sau in natura juridica a contractului. = Greseala cu privire la persoana. = Greseala cu privire la calitatile esentiale ale unui lucru; ceea ce atrage nulitatea contractului. = La egalitate.
209

Error communis facit ius

Error in negotio Error in personam Error in substantia

Ex aequo

Ex eadem causa Ex nihilo nihil Ex contractu Ex nova Ex nunc Ex tunc Exceptione sunt strictissimae interpretationis Exemplis gratia Experentia docet Extra ordinem

= Din aceeasi cauza. = Din nimic nu se naste nimic (Lucretiu). = Din contract. = Din nou. = De acum, cu efecte in viitor. = De atunci, cu efecte pentru trecut. = Exceptiile de la lege sunt de foarte stricta interpretare. = De exemplu, pentru exemplificare. = Experienta te invata. = Procedura extraordinara.

F
Fama volat = Zvonul zboara, se raspandeste repede (Vergilius). Fiat iustitia, pereat mundus = Sa se faca dreptate chiar de ar fi sa piara lumea. Legea trebuie aplicata in orice conditii, dreptatea trebuie instaurata cu orice pret. = Sfarsitul incoroneaza opera (Horatius). = O frauda poate corupe totul.

Finis coronat opus Fraus omnia corrumpit

G
Grosso modo Generalis (lex) specialibus non derogat Genera non pereunt = In mare, grosier, grosolan. = O lege generala nu deroga de la cele speciale. = Lucrurile de gen nu pier

H
Habentes causa Heres sustinet personam defuncti Honoris causa = Avanzii cauza, cei care au interes. = Mostenitorii continua (sustin) in proces persoana defunctului = Ca cinstire, pentru cinstire.
210

I
Ignorantia legum excusat neminem In dubio pro debitore In dubio pro reo In excipiendo, reus fit actor In extenso In liminae litis In pari causa melior est causa possidentis In situ Intuitu personae Iocandi causa Ipso facto Ipso iure Ius utendi, ius fruendi, ius abutendi = Necunoasterea legii nu scuza pe nimeni. = In situatie indoielnica deciziile se iau in favoarea debitorului. = In caz de indoiala deciziile se iau in favoarea paratului. = In aparare paratul devine reclamant, in sensul ca trebuie sa-si dovedeasca sustinerile. = Pe larg. = In pragul, la inceputul procesului = Intr-o pricina egala, mai bun este dreptul/pricina celui ce poseda. = Pe pozitie, chiar in acel loc. = Avand in vedere persoana, din perspectiva calitatii persoanei. = Din gluma, in joaca. = Prin faptul insusi, inteles de la sine, implicit. = Prin dreptul insusi, pe temeiul dreptului insusi. = Dreptul de a folosi un lucru, dreptul de a percepe roadele acelui lucru, dreptul de a consuma un lucrui, ca atribute ale dreptului de proprietate. = Prezumtie de drept ce nu poate fi combatuta (absoluta). = Prezumtie relativa ce poate fi rasturnata prin proba contrarie.

Iuris et de iure Iuris tantum

L
Lata culpa; levis culpa = Vina mare, neglijenta grosolana; vina usoara, vina din nebagare de seama. Lato sensu Lex fori = In sens larg. = Legea instantei, a tribunalului local.
211

Lex loci contractus Lex loci delicti commissi Lex loci laesionis Lex personalis Lex rei sitae Lex specialis derogat generali Locus regit actum

Lucrum cessans

= Legea locului de incheiere a contractului. = Legea locului comiterii delictului. = Legea locului vatamarii. = Legea personala sau legea persoanei fizice. = Legea locului unde este situat bunul, lucrul in discutie sau in litigiu. = O lege speciala deroga de la cea generala. = Locul guverneaza actul, formula utilizata in dreptul international. Un act se intocmeste in conformitate cu legislatia statului pe teritoriul caruia a fost incheiat. = Un castig ce inceteaza, deci nu se mai poate realiza.

M
Malitiis non est indulgendum Manu militari Mater semper certa, pater incertus Mea culpa Modus vivendi = Rautatii nu i se acorda indulgenta. = Cu putere armata, adica a pune capat unei stari de lucruri prin masuri drastice. = Mama este intotdeauna sigura, tatal nesigur. = Din vina mea, formula prin care se cere iertare in semn de recunoastere a vinei. = Mod de a trai, mod de viata, modalitate de intelegere intre doua sau mai multe persoane prin concesii reciproce sau prin acceptarea unor compromisuri. = Daca se schimba cele ce trebuiesc schimbate ori in alte imprejurari si cu alte persoane sau intamplari, dar evenimente asemanatoare. = Prin acordul mutual, reciproc. = Prin dezacord mutual, reciproc.

Mutatis mutandis

Mutuo consensu Mutuo dissensu

N
Neminem laedit qui suo iure utitur = Pe nimeni nu lezeaza cel care se foloseste de dreptul sau
212

Nemo auditur propriam turpitudinem = Nimeni nu este ascultat cand isi allegans invoca propria indecenta/vina. Nemo censetur ignorare legem = Nimeni nu are voie sa nu cunoasca legea/ necunoasterea legii nu constituie o justificare a nerespectarii ei. Nemo cogitur edere contra se = Nimeni nu poate fi constrans sa dea dovezi in justitie contra sa. Nemo dat quod non habet = Nimeni nu da ce nu are. Nemo esse iudex in sua causa potest = Nimeni nu poate fi judecator in propriul proces. Nemo plus iuris ad alium transferre = Nimeni nu poate transmite altuia potest quam ipse habeat mai mult drept decat are el insusi. Non bis in idem = Nu de doua ori pentru aceeasi vina. Axioma juridica potrivit careia nimeni nu poate fi judecat de doua ori pentru aceeasi vina. Non rex est lex, sed lex est rex = Nu regele este lege ci legea este rege. Nulla lex satis commoda omnibus = Nici o lege nu este destul de est potrivita pentru toti (Cato). Nulla poena, nullum crimen sine lege = Nici o pedeapsa, nici o incriminare in afara legii.

O
Onus probandi incumbit actori = sarcina probei ii revine reclamantului.

P
Pacta sunt servanda = Tratatele, conventiile, invoielile trebuie respectate. Prin acest adagiu este ilustrat principiul fortei obligatorii a contractelor. Pendente conditione Prior tempore potior iure Pro domo sua Penitur non solum quia peccatur sed ne peccetur = Cat timp conditia este suspensiva = Cel dintai in timp este mai tare in drept. = A lupta, a pleda pentru propriul interes (Cicero). = Este pedepsit nu numai pentru ca greseste, ci si ca sa nu mai greseasca.
213

Q
Qui malis parcit bonis nocet Quod erat demonstrandum Quod nullum est nullum producit effectum = Cine cruta pe cei rai vatama pe cei buni. = Ceea ce era de demonstrat. = Ceea ce nu este nimic nu produce nici un efect.

R
Rebus sic standibus Res inter alios acta aliis neque nocere neque prodesse potest = Asa stand lucrurile. = Lucrul convenit intre unii nu poate fi nici vatamator nici de folos altora. Este adagiul prin care se exprima plastic principiul relativitatii efectelor actului juridic. = Lucrul judecat este acceptat/ socotit ca adevarat. Este adagiul care exprima in mod plastic principiul autoritatii lucrului judecat. = In masura in care s-a anulat dreptul celui ce da, se anuleaza si dreptul celui ce dobandeste. Adagiul da glas principiului anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial ca efect al nulitatii. = Un bun piere in detrimentul stapanului, proprietarului. = Reparatie integrala, repunerea unei persoane in starea anterioara unui fapt juridic care I-a lezat un drept. In sens generic, repararea totala a unor prejudicii materiale sau morale aduse cuiva.

Res iudicata pro veritate accipitur/ habetur

Resoluto jure dantis, resolvitur ius accipientis

Res perit domino Restitutio in integrum

S
Sine iustitia, nulla libertas Sine pretio nula est venditio = Fara dreptate, nici o libertate. = Nu exista nici o vanzare fara pret.

214

Sine qua non

= Conditie fara de care nu se produce efectul urmarit.

Sol lucet omnibus Sol lucet omnibus

= Soarele straluceste pentru to. = Soarele straluceste pentru toti; toata lumea are dreptul de a se bucura de unele avantaje naturale. = Prin simplul consimtamant sau numai prin consens. = numai consimtamantul creaza obligatii. = Plata datoriei. = Pentru plata, ca oferta de plata. = Cele speciale deroga de la cele generale. = Situatie in care se afla un lucru. = In sens restrans.

Solo consensu Solus consensus obligat Solutio debiti Solvendi causa Specialia generalibus derogant Status quo Stricto sensu

T
Tantum devolutum quantum appellatum Tempus regit actum Tertium non datur Testis unus, testis nullus = S-a judecat atat cat s-a cerut. = Timpul, legea in vigoare la un moment dat guverneaza actul. = Nu se acorda, nu exista o a treia posibilitate. = Un singur martor este ca nici-un martor. Nu este suficient un singur martor pentru a stabili adevarul intr-un proces.

U
Ubi cessat ratio legis cessat lex = Unde inceteaza motivatia legii, inceteaza legea insasi. Ubi eadem ratio ibi eadem solutio Ubi ius ibi remedium Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus = Unde este aceeasi motivatie, acolo este aceeasi solutie. = Unde exista drept, acolo exista si remediu. = Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem.
215

Ut singuli

= Bunuri individuale.

V
Verba docent, exempla trahunt Veritas semper vincit Victis honos = Cuvintele invata, exemplele atrag. = Adevarul invinge intotdeauna. = Cinste invinsilor. Adagiul da glas perceptului moral ca a pierde cu onoare este mai onorabil decat a castiga pe cai miselesti. = Forta majora. = Nu se face nedreptate celui care o vrea. Nu este intemeiata o plangere facuta de cel ce a consimtit la pagubirea sa. = Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu. Justetea unui lucru se intemeiaza pe acordul unanim, pe consensul general. = toate loviturile ranesc, ultima ucide.

Vis maior Volenti non fit iniuria

Vox populi, vox dei

Vulnerat omnes, ultima necat

216

C U P R I N S Capitolul I. Notiuni generale

Sectiunea 1.1. Dreptul civil, ramura a dreptului privat p. 4 Sectiunea 1.2. Notiunea, definitia si obiectul dreptului civil p. 5

Capitolul II. Introducere in dreptul civil

Sectiunea 2.1. Raportul juridic civil p. 7 2.1.1. Subiectele raportului juridic civil p. 8 2.1.2. Continutul raportului juridic civil p. 9 2.1.3. Obiectul raportului juridic civil p 12 Sectiunea 2.2. Actul juridic civil p.17 2.2.1. Notiune, definitie, clasificare p.17 2.2.2. Conditiile de validitate ale actului juridic civil p.19 A. Capacitatea de a incheia actul juridic civil p. 19; B. Consimtamantul p. 20 ; C. Obiectul p.21;D. Cauza licita p.22 ; E. Efectele actului juridic civil p.24; 2.2.3. Nulitatea actului juridic civil p. 28: A. Nulitatea absoluta si nulitatea relativa p.28; B. Nulitatea partiala si nulitatea totala p.29; C. Nulitatea expresa si nulitatea virtuala p.29; D. Nulitatea de fond si nulitatea de forma p.29; Sectiunea 2.3. Persoana fizica p.32. 2.3.1. Capacitatea persoanei fizice p.33 2.3.2. Identificarea persoanei fizice p.35: A. Numele p.36; B. Domiciliul p.39; C. Starea civila p.42; Sectiunea 2.4. Persoana juridica p.44 2.4.1. Notiuni generale p.44 2.4.2. Elementele constitutive ale persoanei juridice p.46: A. Organizarea de sine statatoare p.46; B. Patrimoniul propriu p.47; C. Scopul licit p.48; 2.4.3. Clasificarea persoanelor juuridice p.49 2.4.4. Infiintarea persoanelor juridice p.50 2.4.5. Capacitatea persoanelor juridice p.53: A. Capacitatea de folosinta p.53; B. Capacitatea de exercitiu p.54; 2.4.6. Incetarea persoanei juridice p.55

Capitolul III. Sinteze privitoare la drepturile reale

Sectiunea 3.1. Patrimoniul p.58 3.1.1. Notiuni generale p.58 3.1.2. Caracterele juridice ale patrimoniului p.60
217

3.1.3. Functiile patrimoniului p.61: A. Patrimoniul si dreptul de gaj general al creditorilor chirografari p.62; B. Patrimoniul si subrogatia reala cu titlu universal p.63; C. Patrimoniul si transmiterea universala sau cu titlu universal p.64; 3.1.4. Drepturile reale si drepturile de creanta p.65 Sectiunea 3.2. Dreptul de proprietate p.66 3.2.1. Notiuni generale. Definitie p.66 3.2.2. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate p.67 3.2.3. Atributele dreptului de proprietate p.69 3.2.4. Obiectul dreptului de proprietate p.70: A. Regimul juridic al imobilelor p.71; B. Regimul juridic al terenurilor p.72; C. Regimul juridic al constructiilor p.73; D. Regimul juridic al apelor p.74; 3.2.5. Formele dreptului de proprietate. Proprietatea privata p.76: A. Caracterele dreptului de proprietate privata p.77; B. Subiectele dreptului de proprietate privata p.78; C. Obiectul dreptului de proprietate privata p.78; 3.2.6. Proprietatea publica p.80: A. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publica p.81; B. Obiectul dreptului de proprietate publica p.82; 3.2.7. Modalitatile dreptului de proprietate p.83: A. Notiuni generale p.83; B. Proprietatea rezolubila p.83; C. Proprietatea anulabila p.85; D. Proprietatea comuna p.85; Sectiunea 3.3. Posesia p.94 3.3.1. Notiuni generale p.94 3.3.2. Dobandirea, dovada si pierderea posesiei p.96 3.3.3. Calitatile si viciile posesiei p.97 3.3.4. Efectele posesiei p.102: A. Prezumtia de proprietate p.102; B. Dobandirea fructelor de catre posesorul de buna credinta p.103; C. Protejarea posesiei prin actiunile posesorii p.104; D. Dobandirea proprietatii prin efectul posesiei p.105; Sectiunea 3.4. Apararea dreptului de proprietate p.106 3.4.1. Notiuni generale p.106 3.4.2. Actiunea in revendicare. Definitie p.107 3.4.3. Conditii pentru exercitarea actiunii in revendicare p.108: A. Actiunea in revendicare imobiliara p.110; B. Actiunea in revendicare mobiliara p.112;

Capitolul IV. Obligatiile civile si izvoarele lor

Sectiunea 4.1. Notiunea si izvoarele obligatiilor civile p.114 4.1.1. Clasificarea obligatiilor civile p.118 4.1.2. Clasificarea izvoarelor obligatiilor civile p.121 Sectiunea 4.2. Notiunea si definitia contractului civil p.125 4.2.1. Vointa juridica, element esential al contractului p.126 4.2.2. Clasificarea contractelor civile p.128
218

4.2.3. Conditiile de validitate ale contractelor p.133 4.2.4. Incheierea contractelor p.139: A. Negocierile precontractuale p.140; B. Oferta de a contracta p.141; C. Promisiunea de a contracta sau antecontractul p.145; D. Acceptarea p.145 4.2.5. Efectele contractelor p.151 Sectiunea 4.3. Raspunderea civila delictuala p.174 4.3.1. Notiunea juridica si functiile raspunderii civile delictuale p.175 4.3.2. Raspunderea civila pentru fapta proprie p.182

Capitolul V. Principiile de baza ale succesiunilor

5.1.1. Notiuni introductive p.195 5.1.2. Caracterele juridice ale transmiterii succesorale p.196 5.1.3. Principiile devolutiunii succesorale legale p.199 Bibliografie p.201 Dictionar de adagii si locutiuni juridice latine frecvent utilizate p.207 Cuprins p.217

219