DOCTRINA ANTICA GREACA SI ROMANA DESPRE DREPT

La dezvoltarea dreptului cu toate componentele sale de continut si de forma un rol extreme de valoros le-au avut unii folozofi si oameni de cultura din Grecia si Roma antica. Grecia si Roma, in calitatea lor de comunitati stataledezvoltate au realizat in mod practice o serie de fenomene politicosociale, morale si de drept demne de studiat pentru experienta lor istorica evoluata. Sintetizand idei elaborate de mari ganditori ca:Platon, Aristotel, Cicero,Soneca, pentru a-I numi pe cativa, cei mai valorosi dintr-o pleiada de ganditori si scoli filozofice si politice, morale, putem vorbi de o doctrina de drept bine structurata din aceasta perioada istorica, numita antichitate. O serie de idei de principiu, valabile si astazi vom regasi studiind aceasta doctrina.Ideile de principiu, de drept de state, justitie, echitate, egalitate libertate etc. s-au produs si impus in gandirea sia ctivitatea sociala a omului din aceasta perioada. Aceste idei in cea mai mare parte a semnificatiei lor logice si practice nu si-au pierdut valabilitatea de fond nici astazi. Evolutia lumii a impus dezvoltari, imbogatiri sau unele schimbari de conotatie adaptate realitatilor sociale diverse, dar in esenta lor aceste notiuni cheie ale discursului theoretic si ale activitatii juridice practice au ramas piloni de referinta.De aici putem conclude ca in studiile filozofice, politice sau in preocuparile concrete pentru buna organizare a sistemului social gasim elemente pline de adevar de care avem nevoie pentru a define si intelege limbajul logic al stiintelor dreptului. Dintre cei mai valorosi ganditori care au avut preocupari si consecinte legate de drept filozofii antici Platon (427-347i.e.n) si Aristotel(384-322i.e.n) sunt si astzi repere cognitive pentru a intelege in subtilitatile sale fenomenul complex al dreptului si al rolului sau in societate. Ei au avut o contributie reala la definirea notiunii de dreptate de lege de justitie de echitate etc.

CONTRIBUTIA LUI PLATON LA REALIZAREA DOCTRINEI ANTICE A DREPTULUI

Lucrarile filozofico-sociale in care marele filozof si-a fixat idei referitoare la drept se numesc Republica sau Despre drept si Legile-

Platon avea doua pasiuni superioare si anume: filosofia si viata politica a societatii, preocupanduse cu geniu de amandoua. Pe noi ne intereseaza faptul ca Platon s fost preocupat de bine societatii sip e care il consideram cea dintai virtute a unei societati superioare. Este profund nemultumit de viata politico-sociala a statelor grecesti in frunte cu Atena di pricina proastei si incompetentei guvernari.Conducatori corupti au dus aceste state la o stare proasta pentru ca nu s-au preocupat de doctrina morala, de disciplina, si de dreptate. Pentru ca o societate sa fie bine organizata si condusa , ca sa fie favorabila tuturor oamenilor le trbuie sa se orienteze spre un scop unificator si pozitiv si anume Binele.Binele era gandit de Platon ca un bine concret, necesar oamenilor, de aceea binele trebuia sa fie telul supreme si al teoriei si al practicii sociale si al cunoasterii si al actiunii sociale. Intelepciunea, curajul,, ratiunea, cumpatarea erau la marele filozof virtuti esentiale ale vietii sociale a omului , dar virtutea sintetizatoare a tuturor celorlalte virtuti era dreptatea. Este adevarat ca atentia lui Platon asupra dreptatii a fost de a o plasa pe aceasta mai ales in domeniul moral, dar in dialogurile sale cu Socrate in celebra sa lume intitulata chiar Dialoguri platon o trateaza cu discipolii sai si in plan juridic. Moralul si juridical difera intre ele dar au si o serie de elemente interferente. De aceea ne putem permite sa sustinem ca multe dintre ideile lui Platon despre dreptate pot fi introduce in doctrina despre drept a gandirii antice. Dreptatea este o valoare si un scop fundamental al juridiculuui si ea este un produs superior al prioritatii rationalului asupra subiectivului, afectivului in actul juridic. Filosoful grec subordoneaza masurii si legii absolute a ratiunii toate manifestarile omului ca fiinta indiviiduala si sociala. El impune idee ca deasupra tuturor actiunilor umane, deasupra tuturor indivizilor valorosi sau nu trebuie sa domneasca idea de dreptate care nu este altceva decat ratiunea adoptata la lumea actiunii practice. Omul cinstit este Acela care traieste prin toate virtutile ordonate conform dreptatii si ducand in final spre bine. Asa devine totul o unitate , un echilibru si o armonie sociala iar omul a personalitatii. Dreptatea apare omul in conceptia lui Platon ca principiul ordonator al societatii, un principiu central, axial si virtutea ei esentiala. A fi drept inseamna la Platon a-ti indeplinidatoria de fiinta rationala si sociala, adica a face binele. Problema fundamental a unei societati gandea Platon este aceea dea realiza ordinea interna, armonia sociala in viata indivizilor, adica de a instaurea dreptatea ca principiu de viata sic a principiu de guvernare a societatii. Doar intr=o societate dreapta, corecta se pot realiza toate valorile civilizatiei. In cartea I din dialogul Republica sau Despre drept Platon porneste chiar de la definirea dreptatii. Dreptatea inseamna: A acorda fiecaruia ce i se cuvine

A face bine prietenilor sir au dusmanilor

Nu, pentru ca dreptatea nu poate produce nedreptate disciplinei lui Platon pentru o serie de inrebari si dau si ei definitii ale dreptatii realizandu-se un fructuos dialog de idei. Astefl unul dintre ei spune ca este drept ceea ce e folositor celor puternici, guvernantilor care fac legile in interesul lor.Platon considera ca aceasta este o definire a nedreptatii nu a dreptatii. Daca asa ceva ar fi drept n-ar avea rezultat Discordia societatii si coruptia. Glancon, alt discipol, defineste dreptatea ca o masca, un rezultat al duplicitatii omului , pentru ca aceasta duplicitate ii este folositoare. Dar nedreptatea astfel facuta va duce la tensiuni si conflicte intre oameni. Pentru a realiza echilibrul social este nevoie de dreptate in calitate de virtute unificatoare a altor virtuti necesare, ca intelepcunea care se afla in stiinta de a conduce, curajul la cei ce apara societatea si cumpatarea la cei ce trebuie sa se subordoneze celor care conduc si presioneaza bine societatea. Dreptatea consta si decurge pratica din faptul ca fiecare sector sau clasa sociala isi face propia datorie fara a impieta pe a celeilalte. Numai asa se realizeaza binele deci, in conceptia lui Platon dreptatea ne apare ca una din calitatile fundamentale ale unei ordini social-politice bune si ca o virtute atotcuprinzatoare purtand semnul egalitatii intre societatea dreapta si societatea buna. Putem discuta daca acest fel de a intelege dreptul de catre Platon nu suporta unele precizari.Dreptatea nu se realizeaza doar pentru ca oamenii si-o doresc, doar pentru ca ei vor sa traiasca bine si nici nu rezulta din imperativul moral de a-ti face datoria Totul pare abstract chiar idealist-adica suna frumos, minunat dar in practica vietii sociale lucrurile se complica. Conditiile pe care le necesita realizarea dreptatii in conceptual lui Platon sunt demne de luat in seama si sunt si astazi actuale, dar nu sunt complete. Sunt si astazi societati dezvoltate economic, militar sau cultural, dar dar care nu sunt neaparat si drepte pentru toti membrii lor. Conditiile cercetate de Platon care dupa el duc la realizarea dreptatii, adica a binelui social pentru a realiza nu o dreptate pentru absolut toti, ci macar o dreptate relative dar reala. Dreptatea la filosoful grec era conditionata de urmatoarele situatii: Conducatorii(guvernantii) meritosii, filosofi, ganditorii cu o conduit morala, superioara si cultivate care sa realizeze organisme politice corecte. Un mediu social favorabil exercitarii personalitatii umane si punerii ei in valoare. Un system de apreciere sociala care sa-l valorizeze pe om dupa meritul sau si sa-l aseze in societate acolo unde meritul si priceperea s ail recomanda.

Un system de cooperare, colaborare si celalalt.

completare a eforturilor fiecarui om cu

Un system de diviziune a muncii care sa promita fiecarei stari sau categorii sociale sasi ocupe locul cel mai potrivit in societate Educatia reprezinta mediul essential pentru ca oamenii sa fie invatati ce este dreptatea si cum se realizeaza ea. Respectand acesre conditii credea Platon o comunitate umane devine dreapta si producatoare de bine de catre oameni si pentru oameni.

Platon nu face o descriere a structurii juridice a statului, pentru ca el trateaza conceptual de drept, dreptate mai ales sub aspect moral, educational, dand dreptului conotatia de virtutea dintai si atot-cuprinzatoare a vietii unui an indifferent ce pozitie are acesta in societate. Meritul lui Platon in crearea unei doctrine antice a dreptului se exprima in cateva idei cu valoare de concluzii pe care le tragem duo ace citim operele sale fundamentale: Dialoguri, Legile, Republica. In doctrina dreptului antic el a inserat definitive urmatoarele idei valoroase si astazi: - Intai trebuie definit dreptul, dreptatea si numai dupa aceea trebuie organizata societatea pentru a realzia practice dreptatea. - dreptatea este principiul fundamental dupa care trebuie structurata si condusa o societate corecta si buna (folositoare) pentru om. - dreptarea reprezinta virtutea esentiala si a societatii si a individului pentru ca ea conduce la binele oamenilor, care este valoarea suprema a vietii. - Dreptul reprezinta criteruiul dupa care deosebim o societate dreapa , deci buna, de o societate nedreapta care nu este buna. - chiar daca in metafizica lui Platon , dreptatea , binele sunt idei pure, ele sunt modele, repere pentru idea de dreptate si bine concrete, realizabile in viata rea oamenilor , in societate. In acest sens Platon a gandit abstract si ideal o societate condusa de ganditori care nu avea nevoie de legi intrucat acesti consucatori care guvernau numai in sensul dreptatii sic el a l binelui. Pentru a descrie o societate reala unde nu se petrec numai fapte bune si omanii nu sunt perfect drepti si buni filosoful grec a elaborate un model de societate real ape care a numit-o cetatea legilor.

Daca in lucrarea Republica Platon s descris cetatea ideala in dialogul Legile se straduieste sa elaboreze o cetate posibila , un compromise intre exigentele idealului perfect de societate si realitaea umana a unei societati reale. Omul are impact in viata sa cu fenomene pe care le poate modela sau influenta , anumite conditii natural, dar in societate exista legislatorul care poate crea norme, masuri, legi prin care sa intervina in evolutia vietii. Daca in societatea reala exista posibilitatea cunoasterii si deci posibilitati de a stabili legi care trebuie impuse cu conditia de a le explica si justifica celui condus. Fiecare lege construita de condcatori trebuie sa fie insotita de o explicatie a ratiunilor ce au impus-o. Astfel legea nu este ceva numai sever si obligatoriu ci si un instrument de educatie a celor condusi. O societate dreapta, legala dupa Platon trebuie sa imbine elemente de democratie cu elemente de monarhie. Legile sunt pentru popor, ele respecta vointa poporului dare le sunt izvorul autoritatii supreme in societate si nu oamenii fie ei conducatori sau condusi. Platon, care este un filosof in adevaratul sens al termenului a surprins cel putin doua idei actuale ai astazi in doctrinele dreptului si anume: -legile exprima ceva obligatoriu, necesar si general, dare le se aplica in cazuri particulare, ceea ce consuce la o antinomie- o contradictie ce trebuie rezolvata astefel incat aplicarea legilor in viata oamenilor sa nu conduca la o nedreptate deci la rau. - o societate guvernata de legi de drept isi trage puterea de la popor deci are un character democratic dar izvorul autoritatii nu e vointa poporului ci vointa legii. Numai prin lege si in conditiile de drept, de corectitudine create de ea are putere poporul, numai recunoscand autoritatea legii o societate este superioara, este o societate condusa de drept. - acolo unde conducatorul este un monarh, dar unul luminat, nobil, bazat in tot ce face in societate pe ratiune, Platon admite ca legea este produsul monarhului, dar nu a orcarui monarh. Individual intr-o societate a legilor are interese proprii si este autonomy in actiunile sale dar cu conditia sa respecte interesele intregului social cand acestea conduc la dreptate deci la bine social. In evolutia reala a societatii nu este deloc usor si nici frecventa o asemnea situatie de aceea si Platon a expus-o ca fiind ceva ideal. Acolo unde spiritual superior nu poate exista la intreaga viata a omului el este inlocuit de lege care conduce la ordine si echilibru social.

Platon are un punct de vedere interesant si despre rolul pedepsei in cadrul dreptului acordandu-I acesteia un rol educative preventive, dupa principiul ca oricine greseste trebuie pedepsit pentru a impiedica raul nedreptatii sa devina cronic( Dialogul Gorgias).Pedeapsa insa trebuie sa fie dreapta si educative. Preocuparile legate de drept ale marelui filosof au acoperit domenii si astazi prezzente in viata sociala cum ar fi proprietatea, contractile, bunele moravuri. Dreptul are un puternic character normative realizat prin intermediul legilor. Cel mai stralucit elev alui Platon , Aristotel (384-322 i.e.n) este cel ce a continuat si imbogatit teoria despre drept intr-o masura atat de realista incat citind operele marelui filosof ne simtim ca sic and el ar fi observatorul realitatii sociale de azi. Aceasta penrtu ca prin geniul sau creator Aristotel a surprins elementele perene, esentiale ale societatii umane printer care si cele component fenomenului juridic.

DOCTRINA LUI ARISTOTEL CU PRIVIRE LA IDEEA DE DREPTATE SI LA TIPURILE DE DREPT

Si pentru aristotel ca si pentru Platon dreptatea este o vortute de ordin social-adica ea naste si traieste prin intermediul raporturilor sociale diverse dintre oameni. In lucrarea sa Etica nicomahina- Aristotel spune despre dreptate ca ea este o virtute perfecta. Dar nu la modul absolut, ci in comparative cu celelalte virtuti. Da in sens larg Aristotel defineste dreptatea ca pe o virtute sociala in sens restrains dreptatea corespunde cu activitatea realizata de societate in mod drept. Aceasta inseamna o societate care recunoaste fiecarui om ceea ce este drept sa-i apartina, adica societatea confera autoritate prin lege celor pe care le poseda fiecare si imparet dreptuei weghind la liberal or exercitare. Avand o asemenea functie de a da fiecaruia ce-i apartine trebuie sa se faca in mod drept, adica dupa pricipul ca fiecare om trebuie sa primeasca ceea ce I se cuvine . Daca societatea ar fi oerfecta atunci aceasta distribuire s-ar face in exclusivitate dupa a scara de valori specifica societatii. Aceasta este ceea ce numeste Aristotel dreptatea distributive, adica dupa valoare. Egalitatea in aceasta distribuire a ceea ce I se cuvine fiecaruia nu se face dupa idea unei dreptati

absolute, adica in mod egal , ci in functie de egalitatea valorii fiecaruia si nu o egalitate intre elemente cu valoare diferita. Exista in societate, crede Aristotel si o dreptate compensative in sensul ca dreptatea trebuie aparata si instruita prin intermediul unor masuri sociale ca sa precizeze proportiile juste ale veniturilor fiecaruia in functi de valoarea si meritul sau si nu dupa alte criteria nedrepte. Oamenii sa fie egali prin intermediul pretuirii a ceea ce li se cuvine in functie de meritul si valoarea lor-in aceasta consta dreptatea sociala. De aceea Aristotel considera ca intr-un stat de drept fiecare trebuie sa fie pretuit dupa valoarea si meritul sau. Private in planul theoretic aceste idei despre dreptate sunt extreme de convingatoare si attractive, dar realizarea dreptatii in practica ridica multe intrebari. De exemplu: Aristotel a vorbit despre dreptatea compensative tocmai pentru ca in realitate exista disproportii si dezechilibreintre ce vrea un om si ce I se cuvine de drept si nu de putine ori societatea insasi cu stiinta sau fara stiinta ca si indivizii nu actioneaza drept. Exercitatea dreptatii compensative depinde de judecata societatii atunci cadn primeaza interesul public, si de judecata persoanei atunci cand primeaza interesul individual. Principiul dupa care trbuie insa sa functioneze dreptatea compensative trebuie sa fie cel al corectarii nedreptatii si el trebuie sa fie impus cu autoritate. Studiind problemele sociale in lucrari cum ar fi: Constitutia Atenei , Etica nicomahica, Politica, folosoful grec isi intemeiaza ideile despre drept pe un studiu systematic realizat cu modele omului de stiinta. Astfel el creaza circa 150 de state din viziunea sa cu legislatia lor sit rage concluzii bazate pe un material social-politic concret. De asemenea in studiile sociale cerceteaza intregul sau sistemul social in elementele sale component pana ajunge la individ. Facand un studio atat de aprofundat al unui material social-politic larg Aristotel a putut sa trateze diferite component ale dreptului:penal , natural, administrative sau commercial. In lucrarea Politica se ocupa de acestea si de tipurile de magistraturi necesare unei societati bine organizate si conduse. El vorbeste despre pedepsele necesare aplicate faptelor infractionale diverse pana la crima si aceasta pentru ca oamenii- spune Aristotel- ceo mai multi ascults msi repede de constrangeri decst de ratiune, de pedepse decat de bine. Cei ca traiesc dupa normele ratiunii si al binelui trebuie onorati cu titluri de catre societate iar cei care fac raul sa fie sanctionati. In acest sens arat Aristotel in Etica nicomahica legislativul foloseste ca mijloace utile si onorariile si sanctiunile, dupa caz. Dar si unele si altele sunt concepute ca mijloace educationale, de corectare a comportamentului sic a omenii sa invete din acestea ce e bine si ce e rau. Asa se va corecta nedreptatea . Aceste fapte sunt indeplinite de autoritatile politice, de societate cu legile si hotararile ei.

Dreptatea distributive (colectiva) trebuie sa devina continut al legilor societatii. A ristotel se ocupa si de dreptul natural , bineinteles in conditiile de atunci ala societatii. Pentru el dreptul natural este Acela carea are peste tot aceeasi putere. Prin aceasta nu intelege ca legile dreptului natural nu se schimba niciodta , pentru ca spune astfel de legi n-ar fi pentru oameni, ci pentru zei. Dreptul natural nu coincide cu cel legal stability de oameni ca drept positive. Dreptul natural are drept cauza o necessitate morala si logica pentru ca prornind de la idea de drept trebuie recunoscut in orice imprejurareca drept. Dreptul pozitiv are o cauza conventionala penrtu ca e creat de om si este aparat dautoritate. Aristotel vorbeste si despre un drept scris si nescris deosebind intre ele prin aceea ca dreptul scris este cel stabilit de autoritate sociale. Aristotel a sesizat faptul ca dreptul natural poate sa intre conflict cu dreptul pozitiv in politicaa vietii sociale,problema prezenta si astzi in dezbaterile despre drept. De asemena a sesizat antinomia dintre aplicarea dreptului pozitiv pozitiv dupa legile si modelul de intelegerea dreptatii in dreptul natural. Orice lege este generala , dare a se aplica unor cazuri particulare ale actiunii sociale ea se aplica unor cazuri particulare ale actiunii socialesi de aici pot aparea situatii de imperfectiune in aplicarea dispozitiilor generale ale legii in cazuri concrete.Dar doua lucruri sunt clare si anume ca legea este generala si Solutia oricarei problem incluse in ea trebuie sa fie justa ca sa se realizeze acest lucru va trebuit ca atunci cand in imprejurari concrete legea apare injusta ea trebuie corectata prin faptul ca va fi aplicata o decizie potrivita nu dispozitiei generale a legii, ci ideii de dreptate.Asa leaga Aristotel idea de drept cu idea de echitate. Echitatea spune el poate fi uneori opusa dispozitiei generale a legii, dar nu poate fi opusa dreptului. Astfel a adus contributii importante la fixarea principiilor dreptului dintre care unul este principiul echitatii. In lucrarea Etica nicomahica precizeaza ca echitatea apartine din punct de vedere logic aceluiasi gen ca si legea , dar sse deosebeste prin faptul ca in anumite imprejurari imbunatateste legea. Astefel echitatea legii si individualitatea situatiilor pe care ea ke rezolva. Echitatea reprezinta interventia directa in justitie in rezolvarea situatiilor concrete ale vietii sociale. Iata ca filosofii antici intai Platon si apoi Aristotel au sesizat unele din antinomiile din situatiile delicate ale dreptului pe care le-au analizat si au incercat sa le resolve partial. Omul drept trebuie sa fie echitabil- aceasta este o axioma. O idee de baza a oricarui system de drept care se respecta, judecatorul nu trebuie sa foloseasca legea in rigiditatea ei ci

trebuie sa fie preocupat sa o foloseasca adecvat la situatiile practice concrete astfel incat sa fie respectat echitatea. Numai asa legea si dreptul sunt cu adevarat instrumente de realizare a dreptatii si de perfectionare a vietii sociale. In acest mod dreptul va fi un instrument prin care oamenii isi vor realiza scopul lor esential si anume un mod de a trai dupa principiul binelui. Forta morala si capacitatea de a fi drept si o formeaza si si-o foloseste omul numai in societate de aceea crede Aristotel educatia trebuie sa formeze acest tip de cetatean inserat in mediul social devenind asfel elemental cel mai valoros al societatii. Doctrina de drept a antichitatii grecesti, atat cat a fost ea construita in conditiile istorice specifice statelor in acel moment istoric este una de referinta si astazi pentru ca la ea cuprinde multe elemente , unele mai vaoloroase cu privire la egalitate in plata legii, echitate- sau cu privire la conditii cu character de principiu neccesare instaurarii in ciata societatii a unei ordini de drept. DOCTRINA DREPTULUI LA ROMA ANTICA

Doctrina de drept a Romei antice s-a dezvoltat si inchegat intr-o perioada istorica clasica, a primelor doua secole ale erei noastre , dar a continuat prin asa numitul cor[us iuris civilis ( corp de legi civile) al imparatului bizantin iustinian (482-485i.e.n). Dreptul Republicii romane timpurii din sec al V- LEA I.e.n a constat dintr-un ansamblu de cutume (obiceiuri) nescrise considerate ca facand parte din mostenirea romanilor si aplicabile numai cetatenilor romani(ius civile- drept civil) . Daca se intampla sa fie neclara in intelesul ei o cutuma exista un corp de pozitii numit corp de patricieni care clasifica in ce consta ea. Acesta era un drept cutumiar. Plebeii dezavantajati de statutul lor social au cerut ca acest drept sa fie scris iar problemele lui neclare sa fie precizate prin regului scrise, numite legi si astfel a aparut un set de regului numit Cele Douasprezece Table, aptobate de adunarea populara in anul 451 i.e.n. M.T. Cocero (106-43- i.e.n) in lucrarea Despre indatoriri- aseza dreptatea inre principalele indatoriri ale omului ca fiinta sociala alaturi de intelepciune, moderatie, cinste. De asemenea in lucrarea Despre legi sublinieaza necesitatea de a se elabora legi legi in conditiile in care natura umana este supusa actiunii complexe a unei structure sociale. Interlocutorii care participa la dialogul despre necesitatea legilor in societate considera, specific pentru epoca aceia, ca e legislatie perfecta s-ar nasste din echilibrul intre profane si sacru- dupa modelul legilor vechi ale celor Douasprezece table Dreptul roman este unul de inspiratie greceasca, dar ca o evolutie proprie dupa dezvoltarea treptata a Romei ca de la forma de republica antica la aceea de imperiu. In Roma republican era practicata activitatea juridical in doua etape: una in care partile se prezentau unui magistrate ales pe un an pretorulcare formuleaza in termini juridici diferendul dintre ele a

doua, in care un cetatean privat numit index- un fel de jurat unic, ales de parti asculta probele si argumentele si solution cauza. In acelasi timp se practica si o formaa ceea ce numim drept natural pentru a rezolva cazuri ale celor care nu erau considerati cetateni romani, ci peregrine, carora nu li se aplicau legile civile ale romei. Regulile ci li se palicau acestora erau considerate ca apartinand dreptului tuturor popoarelor si erau dictate de bunul- simt sau de ratiunea naturala, commune tuturor oamenilo. La inceput nici pretorul nici indexul nici avocatii nu erau juristi. Mai traziu au aparut o categorie de experti juridici- care au preluat de la pontifi functia de a analiza si deslusi continutul legilor. Expansiunea teritoriala a Rromei a necesitat adoptarea dreptului Roman la conditiile sociale, intalnite la alte popoare. Dup a ce imperiul a luat locul replublicii practica adoptarii legilor de catre adunarile populare a incetat. Imparatul insusi incepand cu Hadrian (117-1380 a preluat puterea legislative iar Constitutiile imperial au fost recunoscute ca izvor de drept. Desigur ca imparatul avea o cancelarie de juristi care analizau si redactau rasounsuri la intrebarile de drept fie ale unor oameni aflati in litigii, fie ale unor personae oficiale. Principal cale a dezvoltarii dreptului in perioada clasica a Romei antice au fost scrierile juristilor aflati sau nu in serviciul imperial, reprezentand comentarii la edicte sau la dreptul traditional si culegeri de opinii pentru cazuri reale sau ipotetice. Juristii clasici au imprimat dreptului Roman un mare rafinament tehnic dar si o mare complexitate. La mijlocul sec. al II-lea Gaius un juris, profesor de drept a introdus pentru studiul studentilor un fel de drept institutional astfel el a clasificat dreptul in 3 categorii : despre personae , lucruri si actiuni. Fiecare dintre aceste tipuri de drept cuprindea reguli specifice persoanelor, lucrurilor si actiunilor. Aceasta schema de drept cu timpul a fost adoptata ca structura a dreptului privat si influenta ei este sesizabila si in dreptul civil contemporan. Perioada clasica a dreptului Roman ia sfarsit in sec al 3-lea, odata cu mairile comentarii alea lui Paul si Ulpian, care au detinut succesiv cea mai inalta functie imperial, aceea de prefect al pretorului . Pretorul ar putea fi comparat cu ceea ce spunem noi astazi complet de judecata. Restabilizarea guvernarii imperial a facut, cam 3 secole sa vada nicvelul de dezvoltare a stiintei juridice. Pe primul plan a trecut dreptul vulgar adica dreptul roman modificat in functie de conditiile speciale ale provinciilor( coloniilor romane). In scopuri administrative, imperiul s-a divizat in cel de rasarit si cel de apus cu doua capital Roma si Constantinopul. Aparatul birocratic a crescut si el in consecinta unitatea si performanta dreptului au scazut. Acum se dezvolta baza dreptului canonic specific ecleziastilor, formad baza procedurii juridice romano-catolice medievale. In sec al 5-lea Imperiul Roman de Apus s-a prabusit in urma cuceririlor triburilor germanice. Imperiul Roman de Rasarit (Bizantul ) unde se vorbea limba greaca si care a danuit pana la cucerirea de catre musulmani in anul 1453 si care s-a prabusit, a vut o anumita contributie la dezvoltarea dreptului Roman astfel

ca in anul 527 e.n Iustinian a propus masuri de revigorare a scolilor de drept la Constantinopol si Beirut si a dispus intocmirea unui sistem de drept intr-o forma stabile. Astfel a aparut o antologie de drept cu texte selectate din dreptul roman classic sub numele de digestele- care meritul unei surse extreme de bine sistematizate in tot ceea ce s-a creat in dreptul roman classic. De asemena cei ce au lucrat la aceata antologie au eleiminat cele procedure juridice care nu mai corespundeau situatiilor prezente in secolul al 5-lea e.n. Astfel au aparut doisprezece carti de drept cu intreaga istorie a dreptului roman de pana atunci adica vreo mie de ani de dezvoltare a dreptului roman. In anul 534 toate aceste eforturi de cercetare, interpretare si sistematizare s-au incheiat printr-o lucrare intitulata Corpus iuris civilis. Astfel s-a dat intregului drept forma unei prevederi scrise si s-a constitutit o sursa de informatii de specialitate pentru multe scoli si curente juridice de mai tarziu. Forta acestui Cod s-au a Digestelor Iustiniene rezida in argumentarea detaliata a cazurilor si el este considerat ca drept roman ce are rolul de a fi dreptul comun intregii erope de mai tarziu. Dreptul roman a fost singurul drept ce a fost predate la Oxford si Cambridge pana in seculul al 18-lea. Jutificarea acestei receptari a dreptului roman antic se datoreaza faptului ca acest drept continea acele precept care erau cele mai in concordanta cu ratiunea si mai elaborate decat orice alt drept. Puteam afrima in concluzie ca dreptul roman antic s-a concentrate intr-o doctrina de drept viabila pna in zille noastre in esenta s-a , sic a impreuna cu soctrina de drept greceasca din care s0a inspirit constituie un izvor al dreptului contemporan. Studiind aceasta doctrina ne informam si putem intelege mai bine evolutia insasi a stiintei juridice de la incepututrile sale si pana astazi si putem selecta din ea elementele perene ale dreptului.