Marius Mioc REVOLUTIA DIN TIMISOARA Asa cum a fost

Marturii ale ranitilor, arestatilor, rudelor si prietenilor celor decedati in revolutie Prefata

Au trecut 7 ani de la revolutie si inca se mai vorbeste de "misterele" acesteia. Mai discret sau mai fatis romanii sint indemnati sa se obisnuiasca cu gindul ca vinovatii din decembrie 1989 nu pot fi aflati. Autoritatile de stat se intrec in a gasi justificari. Se stie: cind nu vrei sa faci un lucru, exista o suta de motive intemeiate pentru a nu-l face. Si totusi, unele vinovatii reies chiar din documente oficiale ale unor institutii ale statului. De pilda, in Sinteza Parchetului Militar despre Revolutie (SPMR), alcatuita in 1994, citim: "Contrar ordinelor in vigoare, comandantii unitatilor militare nu au luat masuri de cercetare operativa a evenimentelor soldate cu morti si raniti produse in perimetrul unitatilor respective; nu au fost intocmite pe masura derularii evenimentelor jurnale ale actiunilor de lupta, nu au fost pastrate benzile magnetice si diagramele privind evolutia unor tinte in spatiul aerian localizate pe ecranele radiolocatoarelor; nu au fost adoptate masuri de catre comandanti in scopul conservarii armelor - corpuri delicte care se aflau la diferite unitati militare; mai mult chiar, s-a procedat la alterarea de catre unii comandanti militari a continutului unor documente referitoare la imprejurarile uciderii sau ranirii unora dintre militarii din subordine" (pag. 33). Mai greu de inteles este de ce Parchetul Militar nu i-a tras la raspundere pe acei militari care au actionat "contrar ordinelor in vigoare". Mult trimbitatul stat de drept functioneaza practic in felul urmator: "Mare parte a organismelor catre care Parchetul Militar s-a adresat solicitind diferite relatii, fie ca au raspuns in mod incomplet sau superficial, fie nu au raspuns de loc. Aceasta paleta a raspunsurilor primite din partea diferitelor organisme contine o mare varietate, pornind de la raspunsuri incomplete, trecind prin domeniul superficialului, spre a ajunge la note de relatii care tin de domeniul hilarului, sau mai grav chiar, frizeaza insolenta" (Sinteza Parchetului Militar, pag. 33-34). Din partea Parchetului Militar, a comisiilor de ancheta si a altor institutii ale mult iubitului nostru stat de drept nu prea are rost sa mai asteptam adevarul. Mai ramine totusi

o cale: o carte cu marturii, prin care cititorul sa poata vedea revolutia prin ochii celor care au participat direct la ea. Amprenta pe care timpul a lasat-o asupra memoriei martorilor ar putea explica eventualele mici inexactitati. Insa ansamblul acestor marturii ofera, cred, o imagine destul de exacta despre ceea ce a fost la Timisoara, in decembrie 1989. 1989 - CRONOLOGIE

Mai: La radio Budapesta se mentioneaza pentru prima data numele lui Tokes, in legatura cu cazul teatrului studentesc "Thalia". Ulterior, Tokes va fi mereu in atentia radioului si televiziunii maghiare. Iunie: Primul interviu televizat a lui Tokes (la emisiunea Panorama a TV Budapesta). 23 noiembrie: Cu prilejul Congresul 14 PCR, un grup de muncitori de la Uzinele Mecanice Timisoara incearca sa provoace o greva. 10 decembrie: La slujba, Tokes isi anunta enoriasii ca in 15 decembrie expira termenul de evacuare dictat de Judecatoria Timisoara, si ii cheama sa fie martori la aceasta evacuare. 14 decembrie: La Iasi, esueaza incercarea "Frontului Popular Roman" (organizat de Stefan Prutianu si Cassian Spiridon) de a convoca un miting anticeausist in Piata Unirii. 15 decembrie: In fata casei pastorului Tokes se aduna lume. La un moment dat un securist este luat la bataie. Seara se cinta (sfios) "Desteapta-te rom<ne" si se striga lozinci. 16 decembrie: Demonstratia din fata casei pastorului Tokes se extinde in intreaga Timisoara si capata un caracter net impotriva regimului politic. Fortele de represiune fac arestari. 17 decembrie: Dimineata, inainte de rasaritul soarelui, se fac arestari masive. Practic, oricine se plimba noaptea prin oras risca sa fie arestat. Manifestatiile continua cu vigoare. Dupa-masa si seara se va deschide focul impotriva manifestantilor. 18-19 decembrie: Ca urmare a represiunii brutale din ziua de 17, manifestatiile anticeausiste scad in amploare. Se trage in continuare in demonstranti. 20 decembrie: Mai multe intreprinderi timisorene intra in greva. Sute de mii de manifestanti cer demisia lui Ceausescu. La Consiliul Judetean PCR si apoi la Opera se

incheaga un comitet revolutionar. Prin tratativele duse cu primul ministru Constantin Dascalescu se obtine eliberarea majoritatii arestatilor. La ora 18 incepe si in Lugoj manifestatia anticeausista. 21 decembrie: Incep manifestatii anticeausiste la Arad (ora 8), Buzias - jud. Timis (ora 9), Sibiu (ora 9,45), Cugir - jud. Alba (ora 11), Tirgu Mures (ora 11,30), Caransebes jud. Caras Severin, Resita (ora 12), Bucuresti (ora 12,40 - mitingul organizat de Ceausescu se va intoarce impotriva acestuia), Brasov (ora 13 - dupa ce de dimineata fusesera framintari in intreprinderi), Ghimbav - jud. Brasov, Fagaras - jud. Brasov, Cluj (ora 15), Cisnadie - jud. Sibiu (ora 18), Nadrag - jud. Timis (ora 18,45), Alba Iulia (ora 22,30). 22 decembrie: Dimineata incep manifestari anticeausiste la Turda (jud. Cluj), Blaj (jud. Alba), Sfintul Gheorghe (jud. Covasna) si Craiova. La prinz Ceausescu fuge din sediul C.C. cu elicopterul. Seara, sub comanda nou instalatului Front al Salvarii Nationale, incepe lupta cu "teroristii" (cine au fost acestia - inca nu s-a aflat). Revolutia in date statistice oficiale

Decedati: 1104 din care 543 la Bucuresti si 561 in restul tarii. Inainte de 22 decembrie au fost 162 decedati din care 73 la Timisoara, 48 la Bucuresti si 41 in restul tarii. Dupa 22 decembrie au fost 942 de decedati din care 495 la Bucuresti.

Raniti: 3352 din care 1879 la Bucuresti. Inainte de 22 decembrie au fost 1107 raniti din care 604 la Bucuresti. Dupa 22 decembrie au fost 2245 raniti din care 1275 la Bucuresti.

M.Ap.N. a avut 260 morti si 545 raniti. M.I. a avut 65 morti si 73 raniti.

333 morti si 648 raniti sint urmare a actiunilor personalului subordonat M.Ap.N. 63 morti si 46 raniti sint urmare a actiunilor personalului subordonat M.I. Il vizitam pe Tokes aproape zilnic Gazda Arpad[1] [1] nascut in 28 ianuarie 1966 la Covasna, de religie reformata, lacatus mecanic la IJPIPS si student seralist la fizica (1989), acum corespondent de Timisoara al saptaminalului oradean "Erdelyi Naplo", arestat si batut In 1986 l-am cunoscut pe Laszlo Tokes, care tocmai fusese repartizat la Timisoara. M-am imprietenit repede cu el si cu intreaga sa familie. Il vizitam pe Tokes aproape zilnic. Vorbeam si despre situatia politica. Ceea ce m-a surprins in gindirea lui era ca el mereu spunea: "noi insine ne facem garduri prin gindirea noastra. Ne ingradim libertatile prin mintea noastra, fiindca ne inchipuim ca unele lucruri nu se pot face, ca vom fi arestati, cind, de fapt, se pot face mult mai multe lucruri dar noi n-avem curajul sa incercam". Laszlo era in vizorul securitatii de la inceputul anilor '80, cind fusese preot la Dej. A fost dat afara din serviciu si timp de 2 ani a fost somer (cind in Rom<nia nu era somaj). Dejul tine de episcopia Cluj. Dupa 2 ani a putut gasi de lucru numai in cadrul episcopiei Oradea, care i-a oferit un loc de munca la Timisoara. Preotul paroh de aici, Leu Paiker, se banuieste ca era securist. Tokes a fost primit ca preot secundar. In 1987 a murit Leu Paiker si atunci Laszlo a ramas singur. Cit era Leu Paiker preot, veneau la slujba 40-50 de oameni. Dupa ce Tokes a preluat aceasta sarcina, din saptamina in saptamina venea tot mai multa lume. Sala devenise arhiplina, in 1989 cred ca veneau la fiecare slujba in jur de 600 de oameni. Predicile sale erau un mod de impotrivire la regim. De pilda, cuvintul "libertate" era folosit foarte des. Nu spunea ceva direct, dar alegea din Biblie citate cu tilc. Prima noastra infruntare cu securitatea a fost in 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformatiei, am organizat in biserica un recital de poezie din Dsida Jeno. Dsida Jeno a fost un poet transilvanean interbelic care nu pot sa spun ca era interzis, dar o parte dintre poeziile lui nu puteau sa fie publicate. Eu eram atunci membru in teatrul studentesc "Thalia", care functiona la Casa Studentilor. Am organizat acel recital impreuna cu prietenul Telegdy Almas si a fost un mare succes. La spectacol au participat nu numai membrii grupului Thalia, ci si alti studenti. Pentru 4 decembrie aveam programat al doilea spectacol.

Securitatea a facut presiuni ca nu cumva membrii grupului Thalia sa participe la cel de-al doilea spectacol. Aceste presiuni s-au facut prin intermediul conducatorului grupului Thalia, actorul Matray Laszlo. Cu toate acestea, in 8 noiembrie ne-am intilnit in camera lui Szilagyi Zsolt, care era membru in Thalia (acum e deputat UDMR de Bihor) si am hotarit sa ignoram aceste presiuni. Patru dintre membrii Thaliei am participat si la spectacolul din 4 decembrie. Dupa asta, grupul Thalia a fost desfiintat. Acest grup s-a reinfiintat in februarie 1989, dar noi, cei care participaseram si la al doilea spectacol, am ramas exclusi. Numele lui Tokes Laszlo a aparut in presa din Ungaria pentru prima oara legat de aceasta problema. Primul material la radio Kossuth a fost scrisoarea lui Tokes catre episcopul de Oradea Papp Laszlo in care cerea sprijinul episcopului pentru noi, cei care am fost persecutati fiindca participasem in biserica la serbarea Zilei Reformatiei. Scrisoarea, impreuna cu raspunsul lui Papp Laszlo, a fost citita la radio Budapesta in mai 1989. Papp Laszlo era membru in Marea Adunare Nationala, era un episcop-securist. Dupa asta, la radio Budapesta au aparut frecvent stiri despre Tokes, iar in iunie a aparut si la televiziunea Budapesta, in emisiunea Panorama. In aceasta emisiune Tokes a dat un interviu in care a vorbit despre darimarea zidurilor comunismului. Din vara presiunea securitatii devenise tot mai evidenta. Militienii ne legitimau pe cei care intram in casa lui Tokes. De zeci de ori numele meu a fost scris in condicile lor fiindca de nenumarate ori am fost legitimat. In prima perioada nu eram legitimat chiar in fata casei, dar eram urmarit si, dupa jumatate de ora, undeva in alta parte a orasului, eram legitimat. Asta s-a intimplat cu toti cei care il vizitam pe Tokes. S-au facut tot felul de presiuni. Presiuni psihice, nu amenintari. Odata am fost ridicat din strada si dus la securitate. M-au tinut jumatate de zi, m-au intrebat unde am fost in ziua precedenta, apoi mi-au spus ca sint banuit de spargerea unui magazin. Din 5 octombrie am fost mutat la o sectie din Lugoj a IJPIPS-ului, fara nici o motivatie. Trebuia sa fac zilnic naveta. Era, bineinteles, foarte greu. Si alti prieteni ai lui Tokes au patit la fel. Unul a fost transferat la Casa Poporului din Bucuresti, iar doi fizicieni, Balaton Zoltan si Varga Lajos, au fost mutati la Centrala Nucleara de la Cernavoda. Din septembrie-octombrie, auzind de la radioul si televiziunea Budapesta, veneau la slujbele lui Tokes, din simpatie sau de curiozitate, si multi de religie catolica sau mozaica. Episcopul Papp a cerut mutarea lui Tokes in satul Mineu, judetul Salaj, si a numit la Timisoara pe Makay Botond. Aceasta mutare nu s-a facut conform legilor bisericesti si atunci Tokes a contestat-o. Biserica reformata este o biserica democratica. Spre deosebire

de biserica catolica, aici enoriasii aleg preotul. Daca un preot este ales de enoriasi, nu poate fi schimbat de episcop. Dupa ce a refuzat sa se mute la Mineu, Tokes n-a mai primit salariu, dar el totusi tinea slujba. Comunitatea il ajuta. De nenumarate ori a fost vizitat de autoritati. El, in fiecare saptamina dupa slujba tinea o informare in care spunea cine a murit, cine a fost botezat, si, in afara de aceste stiri normale el mai spunea ca a fost vizitat in data cutare de inspectorul cultelor Teperdel, in data cutare a fost invitat la securitate de maiorul cutare... Puterea lui era tocmai faptul ca n-a facut taina din toate cele ce i se intimplau. S-au facut incercari de a-l indeparta. In toamna au venit doi superiori care au dorit sa tina ei slujba in locul sau. Atunci Tokes a folosit metoda pe care o va folosi si in 16 decembrie 1989. A ajuns in biserica pe o scara, printr-un geam, si cind cei doi superiori au intrat sa tina slujba, el incepuse deja! Impotriva lui, episcopia a deschis proces, ca sa fie evacuat din locuinta. El locuia in apartamentul rezervat preotului, dar fiind mutat la Mineu nu mai avea dreptul la apartament. Judecatoria a dat sentinta de evacuare si in 15 decembrie expira termenul legal, deci de atunci se putea face evacuare silita. In 10 decembrie, la slujba, Tokes a anuntat asta si a chemat enoriasii sa fie martori la aceasta evacuare nedreapta. In dimineata de 15 decembrie s-au adunat oamenii. Intii cite 3-4, care n-aveau curajul sa steie in fata casei (unde erau politisti in uniforma). Se plimbau prin zona, intrau in farmacie, ieseau, intrau in alimentara, ieseau. La un moment dat a aparut la geam Tokes si atunci toti cei care erau imprastiati s-au adunat si l-au intrebat daca are nevoie de ceva. Blocada asupra bisericii reformate devenise asa de puternica incit de la inceputul lunii decembrie securistii nu lasau pe nimeni sa intre la Tokes. Eu am fost intors din poarta de nu stiu cite ori. Bineinteles, de fiecare data mi se nota numele si adresa. Pina si medicul a fost impiedicat sa intre la sotia insarcinata, nu avea lemne de foc, caruta cu lemne a fost intoarsa din poarta. Geamurile fusesera sparte si acoperite cu cartoane, inca din noiembrie. In 15 decembrie pe la amiaza a aparut Denis Carry de la ambasada americana - era parca secretar 2 sau 3 - si l-a cautat pe Laszlo. Militienii care stateau la poarta nu erau pregatiti pentru asa ceva. Si diplomatul american a fost impiedicat sa intre, dar Laszlo a venit la usa. Cei doi militieni stateau la usa, in fata lor era Denis Carry, in spatele lor Laszlo Tokes, si au discutat asa in engleza, in prezenta militienilor. Dupa asta unul din militieni s-a dus sa ceara sfaturi ce sa faca in asemenea cazuri si apoi militia a fost retrasa din poarta - ca urmare a vizitei diplomatului american. In dupa-amiaza de 15 am ajuns si eu acolo (era deja intuneric). Erau vreo 200 de persoane adunate. M-am dus pina la Casa Studentilor. Cind m-am intors, am cerut de la un prieten vreo 20 de luminari pe care le-am impartit oamenilor. Laszlo a mai aparut din

cind in cind la geam si a spus de situatia lui. A dat explicatii fiindca unii nici nu stiau ce se intimpla. Pe la 9 seara a venit o masina dinspre strada Treboniu Laurean. S-a oprit in mijlocul multimii si a iesit din ea Rotarescu - presedintele FDUS (Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste, organizatie politica ceausista - n.n.). Acesta s-a prezentat si a spus ca vrea sa vorbeasca cu Laszlo Tokes. Din partea cealalta, pe jos, a aparut primarul Petre Mot. S-a prezentat si el si a spus ca doreste sa vorbeasca. Lumea era mai agitata, a inceput sa huiduie. Laszlo a aparut la geam, observase ca se intimpla ceva afara. Eu i-am spus ca aici sint doi tipi din care unul zice ca e primarul, altul presedinte FDUS, si doresc sa discute. ~stia doi, vazind ca il cunosc, m-au invitat pe mine si pe inca 5 reprezentanti ai celor din strada sa asistam la convorbirea lor cu Tokes. Am discutat in casa scarilor. Laszlo a spus care sint problemele lui: ca urmeaza sa fie mutat printr-o sentinta nedreapta, ca medicul a fost impiedicat sa intre la sotie, ca geamurile sint sparte, ca n-are lemne de foc, ca nu primeste salariu. Cei doi au fagaduit ca vor rezolva tot in afara de problema mutarii la Mineu la care au zis ca probabil se rezolva si asta dar n-au dat o promisiune clara. In schimb au cerut ca el sa spuna multimii sa plece acasa. Noi cei prezenti ca martori la aceasta convorbire aveam sarcina sa dispersam lumea, sa spunem ca s-a ajuns la un acord. Eu am vorbit multimii in limba maghiara, din usa bisericii, spunind ca s-a ajuns la o intelegere. Insa era un alt student care a fost ales in aceasta reprezentanta a celor din strada, Istvan Ion, este rom<n (a lucrat apoi ca inginer la Solventul), care urma sa vorbeasca rom<neste. M-a surprins curajul lui. El a spus: "Oameni buni, aici primarul Petre Mot si Rotarescu au facut niste fagaduieli. Hai sa le dam sansa sa demonstreze ca au spus lucruri adevarate. De aceea va roaga si domnul Tokes sa mergeti acasa. Dar miine sa veniti sa vedeti daca s-au tinut de cuvint. Daca nu, fiecare sa mai aduca si vecinii, pentru ca aici se intimpla o nedreptate". Deci el a instigat, pot sa spun. Majoritatea multimii s-a dispersat apoi. Am plecat si eu. In 16 dimineata, pe la 10 am intrat iar in parohie. In strada erau cel putin 200 de persoane. Se vedea ca Mot si Rotarescu vor sa demonstreze ca se vor tine de cuvint. Cel putin se vedea o intentie de a satisface dorintele. Au venit geamgiii, au pus geamuri, au venit medici care au consultat-o pe Edith. Toata ziua de 16 am stat in casa familiei Tokes. Am vazut scene impresionante. Batrine de 70 de ani, rom<nce, s-au asezat in genunchi si au vrut sa sarute mina domnului Tokes. Oamenii, aflind ca Tokes n-are salariu, ne aduceau mincare. Era plin de franzele, portocale, lamii. Rotarescu si Mot au venit iar dar nu mai stiu ce au discutat. Dupa amiaza a inceput sa se transforme acea miscare pro-Tokes in miscare impotriva regimului. Noi, cei din casa nu am stiut la inceput in ce masura e o provocare sau e ceva real ce se intimpla afara. La primele scandari "Jos Ceausescu!" noi realmente eram speriati (era inca lumina - cam ora 15). Ne gindeam ca securitatea, prin provocatori, face o demonstratie anticomunista pentru a avea apoi pretext sa dea sentinte de ani grei de

inchisoare. Nu vedeam din casa tot ce se intimpla afara. Tokes a inceput sa-i linisteasca pe cei din strada. Conform intelegerii cu primarul avea obligatia sa spuna oamenilor sa plece acasa, dar el a gasit o varianta mai desteapta - a rugat oamenii sa nu demonstreze in fata parohiei. Noi ne-am inteles dinainte ca asta va zice si apoi s-au dus citiva dintre noi afara si au lansat ca nu aici trebuie demonstrat impotriva sistemului. Printre cei din strada a aparut zvonul ca Tokes e fortat sa trimita acasa oamenii, ca inauntru sint securisti. Oamenii bisericii care pazeau poarta au fost bruscati de citeva ori. Pe la orele 6-7 au intrat in casa scarii vreo 20-30 de persoane care au vrut sa sparga usa locuintei si sa scoata afara securistii. Acolo nu se stia ce este provocare si ce este realitate. Eu am iesit si am ales trei dintre ei (care erau mai galagiosi) sa vina inauntru sa vada locuinta. Dintre cei trei imi amintesc de Kovacs Tibi si de unul Mircea (care lucra la IJPIPS si cinta in formatia Bega Blues Band). Cei trei au verificat amanuntit (si in dulapuri, si sub pat), apoi au iesit si au spus celorlalti ca nu sint securisti inauntru. Seara, dupa ce multimea a fost alungata din strada Timotei Cipariu, noi nu mai puteam iesi din casa. 2-3 plutoane de militari in termen, fara arme, stateau umar linga umar la intrarea pe strada. Dupa un timp multimea s-a intors si militarii au fugit. Eram cu un domn batrin, Csoke Andras, care spunea ca o sa traiasca cu 10 ani mai mult fiindca a vazut acest spectacol - cum fuge puterea de multime. In primele rinduri ale demonstrantilor erau pusti de 14-16 ani care aruncau cu pietre. Unii dintre copii aveau casti si bastoane in miini, semn ca mai biruisera o trupa de jandarmi. Nici nu stiu de cite ori strada a fost ocupata de demonstranti si reocupata de fortele de ordine. Pina la urma a ajuns definitiv in mina organelor de ordine. Noi ne-am baricadat in cladire. Am pus rangi la usi si am incuiat toate lacatele. Ne-am inteles ca daca vom fi atacati ne vom refugia sus in biserica. Biserica reformata nu e o cladire clasica cum sint alte biserici. In cladire sint mai multe apartamente. Sala bisericii e la etajul 1. Sub ea e locuinta preotului si birourile parohiale. Parohia are si o curte interioara in care se poate iesi din locuinta preotului, prin bucatarie. Eram acolo 9 persoane: Tokes Laszlo si sotia Edith, Kiss Pal - cumnatul sotiei, Csoke Attila si Csoke Andras care sint catolici dar au participat din 15 dimineata - ei au stat la poarta, Szabo Ianos, Joszt Norbert cu sotia Krisztina si cu mine. Pe la miezul noptii sotii Tokes au adormit. La 3,30 in fata cladirii a aparut un camion si alte masini. Pe la 4 am auzit ca se bate in poarta. L-am trezit pe Laszlo. Am iesit in balconul bucatariei, unde era pregatita o scara. Pe acea scara am urcat la etajul 1, unde era un geam deschis. Prin geam am ajuns in sacristie si apoi in sala bisericii. 4 insi am urcat si am tras scara dupa noi. Ceilalti 5 au zis ca nu mai urca. In curtea interioara, pe un gard de caramida, statea cineva. Ceilalti au zis, noi n-am auzit, ca, atunci cind am iesit, persoana aceea ar fi spus "stai acolo ca trag!".

In citeva plase de nailon aveam mincare, apa. Laszlo a zis ca la nevoie avem alimente pentru o saptamina. Am inceput sa ne rugam. In acel moment s-a spart usa. Au intrat vreo 15 persoane, unii in civil, altii in uniforma de militieni. Un tip civil se lovea cu bastonul in palma si cu un zimbet sadic a zis catre Laszlo: "Roaga-te, ca o faci pentru ultima oara!". Eu am fost luat primul. Laszlo a fost batut cu bastonul, ii singera fata. Pe mine atunci nu m-au batut. Familia Tokes a fost urcata intr-o dacie iar mobila incarcata in camion, si au fost dusi la Mineu. Ceilalti care eram acolo am fost dusi in curtea securitatii. In timpul deplasarii am fost batuti de un tip care era in duba, cu un cablu. Tipul urla: "ce, vreti revolutie? Las' ca va arat eu revolutie!". In curtea securitatii am fost culcati pe burta si batuti iar, treceau cu bocancii peste noi, se plimbau pe spatele nostru. Apoi am fost pusi in genunchi, cu miinile la ceafa, si am luat niste suturi in rinichi. Dintre cei care m-au batut l-am recunoscut pe Bucur Viorel, care la procesul Timisoara se plingea ca in timpul revolutiei a fost bolnav (la proces, Bucur Viorel a fost achitat - n.n.). Acest Bucur Viorel i-a dat un pumn lui Kiss Pal, care a cazut. Si mie mi-a dat un pumn in fata, spargindu-mi ochelarii. As fi cazut si eu, dar m-am sprijinit de duba. Apoi am fost dusi in cladire. Pe un coridor am fost iar intinsi pe burta. Ni s-a spus ca daca vorbim intre noi vom fi impuscati. Am stat asa vreo 5 ore. Oricine trecea pe acolo ne dadea cite un sut. Erau doi militieni care ne-au pazit. Unul din ei, Popa, sergent-major, era destul de cinstit. De pilda, pe mosul Csoke Andras, care nu putea sa stea pe burta, l-a lasat sa stea pe scaun. A venit si Corpodeanu (ulterior i-am aflat numele) care ne-a tinut o prelegere istorica: "Voi, hunii, ati venit cu carne cruda sub sa, dar noi rom<nii am agatat de doua ori opinca pe parlamentul din Budapesta si sa stiti ca a treia oara vom agata si bocancii". Dimineata am fost interogati de doi ofiteri. Unul schiop, Petru Voican, i-a batut pe cei care s-au dus la el. Eu am fost interogat de celalalt, care parea destul de intelegator. I-am spus ce s-a intimplat in zilele de 15-16 decembrie. Daca declaratiile acestea mai exista, eu le recunosc corecte si acum. Pe la ora 12 am fost dusi la Penitenciar. Aici, parca eram la sanatoriu. Era calm, nu se urla la noi, nu ne mai bateau. Am ajuns intr-o camera cu vreo 70 de persoane, cite doi intr-un pat. Auzeam ca se trage in oras. In data de 18 am fost anchetat de procurorul Liviu Ciavici. S-a comportat corect.

In 19 am fost interogat vreo 8 ore, de la 10 dimineata. Erau doi insi - unul care statea permanent si altul care mai disparea. Iarasi am fost batut cu bastonul si cu pumnul. Voiau sa afle cine a mai fost in grupul Tokes. Mi-au dat un teanc de fotografii, luate in 15-16 decembrie, sa recunosc cine a mai fost. Le-am spus ca nu recunosc pe nimeni, si asa era intr-adevar. Am dat o declaratie de 10 pagini. In 20, pe la 10 seara, am fost scosi cu un camion si eliberati la sensul giratoriu de la Punctele Cardinale. Eram convins ca ne-au eliberat fiindca evenimentele s-au extins in mai multe orase. Ajungind acasa, am deschis la TV Budapesta, unde era o emisiune, nu Panorama dar facuta tot de Chrudinak Lajos. Chrudinak tocmai telefona la Timisoara si cineva din Timisoara i-a relatat in direct ce se intimpla. De acolo am aflat ca miscarea inca nu s-a extins si m-am speriat. In 21 am plecat la parinti, la Covasna. In ianuarie 1990 m-am dus la procuratura unde era un teanc de fotografii cu militieni si securisti. I-am recunoscut pe unii dintre cei cu care am avut de a face, dar nu pe toti. Unele fotografii lipseau - de pilda a celuia care de multe ori m-a legitimat in fata parohiei reformate. Altele erau fotografii vechi - de pilda unul dintre cei care m-au anchetat in 19, Vasile Marin, era chel, iar pe fotografie nu era chel.

29 decembrie 1995 (rezumat al marturiei inregistrata pe caseta) Frati pi dracu! Kali Adrian Matei[2] [2] nascut in 30 iulie 1968 la Timisoara, muncitor la IJPIPS (1989), acum student la istorie si gestionar la S.C. "Timisoara" S.A., impuscat in spate

In 1989 urmaream evolutia politica din tarile vecine prin intermediul televiziunilor iugoslava si ungara. Simteam ca trebuie facut si la noi ceva. In perioada august-noiembrie 1989 am reusit sa dam de furca autoritatilor murdarind zidurile cu sloganuri anti-regim. In 11 decembrie 1989, la emisiunea "Panorama" de la TV Budapesta, am asistat la interviul dat de un preot ungur cu privire la situatia din parohia sa din Timisoara. M-am mirat, caci nu mi se parea firesc ca un asemenea reportaj sa scape de sub privirile agere ale cenzurii securiste. I-am spus mamei ca poate e un provocator. Timp de trei zile nu m-a interesat decit sa merg la servici, unde, pentru indeplinirea planului, lucram ore suplimentare, asa ca plecam acasa dupa ora 17.

In 15 decembrie pe la ora 19 am trecut cu tramvaiul pe linga biserica pastorului Tokes (intre timp aflasem ca pe preotul de la TV il chema Tokes). Precizez ca si maica-mea mergea in timpul acesta la parohie, ca sa "protesteze", prin aparitia ei, fata de regimul impus preotului. Am observat citeva zeci de oameni adunati si am hotarit sa cobor, chemindu-l si pe colegul meu, care a refuzat. Am mers spre parohie unde m-am intilnit cu prietenii mei, pletosi si rockeri, care discutau la coltul unde acum este un magazin. Pe partea unde se afla alimentara era un grup de oameni care se uita la noi. Deasupra farmaciei, de la un geam deschis, filma o camera video. Totul a fost calm pina cind o femeie ne-a dat luminari pe care le-am aprins si le-am pus la poarta de la intrarea in curtea parohiei. In tot acest timp provocatorii umblau printre noi, biete creaturi pe care le recunosteam dupa felul cum ni se adresau ("ce faci aici?"). I-am lamurit ca asteptam un transport de cartofi!! Geamurile parohiei erau sparte, protejate cu placaj. Eram acolo oameni care formam un tablou pestrit: rockeri, crestini, tigani, oameni care discutau. Crestinii (in zilele Craciunului, cind eram la spital iar pastorul Dugulescu ne-a adus ajutoare, aveam sa aflu ca apartineau de biserica acestuia) cintau si spuneau sa stam acolo, sa nu plecam. In acest timp un cetatean, nu-l vedeam, discuta cu voce tare. Deodata o femeie a strigat: "il aresteaza pe fratele nostru, nu-l lasati sa-l ia!". Atunci am hotarit sa vedem despre ce este vorba. Doi indivizi trageau un cetatean spre o masina (dacie combi neagra), sa-l bage in ea. Ne-am apropiat si am cerut lamuriri, deoarece cei care l-au "arestat" erau imbracati civil. Unul dintre ei avea par lung, mustata si palton pe el, celalalt era inalt, cu o caciula de iepure in cap, scurta de piele si cizme Otter. Cel care a cerut lamuriri era Iordanescu Stefan. Securistul cu caciula l-a intrebat pe Stefan cine este, acesta a spus ca este somer, securistul i-a cerut sa se legitimeze si a vrut sa puna mina pe Iordanescu. Acesta a ripostat lovindu-l, lumea l-a incercuit pe securist si l-a luat la bataie. Eu in acest timp i-am vorbit celuilalt securist, convingindu-l sa-i dea drumul omului arestat. Cel cu caciula primea o corectie pentru comportamentul sau, faza finalizindu-se cu intinderea individului bine sifonat pe linia de tramvai. Dupa citeva zeci de secunde din grupul de la alimentara au venit doua persoane care l-au ridicat. Nu uit nici acum privirea lui salbatica pe care loviturile i-au scos-o in vedere. A tinut sa precizeze ca ne vom mai intilni si ca va avea grija de noi. Noi am ris si l-am urcat pe cel pe care il eliberaseram intr-un tramvai. Eu am plecat pe jos cu un prieten, deghizat cu caciula acestuia, acoperit de ceilalti rockeri. In acest timp in tramvaie urcau securisti care ne cautau. In 16 decembrie am mers la serviciu. Aici pe ascuns se vorbea de colegele mele, in limba maghiara, despre evenimente. Pe la ora 17 am luat-o singur spre "Maria". Acolo numarul celor adunati era in crestere, cred ca erau aproape 200 de oameni. Am stat si la un moment dat am hotarit sa intram la pastor. Unii spuneau ca in seara aceia urmeaza sa fie evacuat. Interesant ca umblau zvonuri ca Tokes era retinut de securistii care erau in casa, ca nu-i bine sa intram etc. Am intrat in hol si am batut la usa la care credeam ca sta pastorul, dar cineva ne-a spus ca usa aceea e a bisericii. In fata usii pastorului s-a postat un tip, bine aburit, care sustinea ca-l apara pe pastor. Il stiam ca lucra la Electromotor. Pe un prieten al meu (Tiberiu Kovacs) l-a bruscat rupindu-i epoletul de la haina. Dupa un vacarm, se adunasera oamenii

inundind casa scarii. A iesit Tokes, care ne-a spus ca totul e in ordine. Oamenii au cerut insistent sa intre o delegatie pentru a vedea ce se intimpla in casa si a-i scoate pe securisti afara. Tokes a acceptat, oamenii au intrat gasind doar niste enoriasi. Au iesit afara, in acest timp prietenul meu (cel cu epoletul rupt) mi-a spus ca e timpul sa facem ceva. A hotarit sa urce intr-un copac sa strige sloganuri. Camera video de la farmacie si inca una postata in cladirea din fata bisericii, isi faceau pe deplin datoria. In aceste momente de tensiune lumea a cerut ca Tokes sa vina la geam sa vorbeasca, sa-l vada. Acesta a iesit la geam, a multumit pentru sprijin si a rugat sa nu-i facem probleme. In acest timp prietenul meu a strigat "Jos Ceausescu!", iar noi am scandat "Libertate! Libertate!". Tokes a apelat inca o data sa nu-i facem probleme, spunind ca sotiei i se face rau. Lumea a inceput sa se infierbinte incit s-a ajuns la oprirea tramvaielor. Cu fiecare minut scurs soseau tot mai numerosi cetateni. Pe un tramvai oprit au urcat oameni care au tinut diverse cuvintari, expunind situatia externa la ora aceea. Oamenii au inceput sa cinte "Desteapta-te rom<ne", sa danseze. In timpul asta, cu citiva prieteni am incercat oprirea si a tramvaielor de la intersectia de la "Maria". Initial le-am oprit dar aparitia unui personaj carunt venit din chioscul IJTL a determinat plecarea tramvaielor. Tentativa noastra de a pune in miscare multimea a dat gres o data, dar cu venirea vestii ca securitatea vrea sa izoleze piata Maria s-a format o coloana care a plecat spre caminele studentesti. La intersectia la podul Michelangelo coloana a luat-o spre pod, indreptindu-se spre Continental. Pe pod ne astepta primarul de atunci al Timisoarei, Petru Mot, care a primit o corectie, nu inainte de a ne aminti sa ne gindim ce facem. De fapt, textual a spus: "Ginditi-va ce faceti, frati rom<ni!". Pe drum masinile clacsonau, troleibuzele erau oprite, coloana s-a ingrosat. De la Continental am cotit dreapta, ajungind la Consiliul Judetean. Aici ne-am oprit si citiva tineri au spart insemnele comuniste (secera si ciocanul) si s-a strigat ca pina atunci pe traseu: "Vrem saloane de Craciun, nu conducatori nebuni!", "Vrem caldura!", "Vrem mincare!". Dar in loc sa vina cineva sa discute, o masina de pompieri s-a apropiat stropind demonstrantii. Am fugit spre ea, intre timp i s-au spart geamurile si am reusit sa ma prind de ea. Soferul a intrat in panica vazindu-ne urcati trei insi pe ea si a oprit in peretele casei de peste drum. Un locotenent plingea sa-l iertam ca el are ordin sa faca ce a facut. Masina era bombardata de o ploaie de pietre. S-a arborat un prosop pe masina, in semn de pace, moment in care de pe pod au aparut doua autobuze pline cu scutieri. Acestia au coborit facind un zgomot de nedescris si au luat pozitie in fata Consiliului Judetean. Bateau in scuturi si strigau sa plecam acasa. De linga mine, o femeie eleganta cu haina de blana nea facut lasi si ne-a spus ca nu sintem buni de nimic, apoi a lovit un militian cu geanta, iar scutierii ne-au atacat. A fost o busculada, se aruncau pietre, pamint, sticle impotriva scutierilor. De undeva au aparut alti militieni cu bastoane care au lovit oamenii care treceau pe strada (mai putin demonstrantii). Coloana a fost dispersata. Eu am plecat cu un grup pe strada ce trece pe linga fosta vila a lui Ceausescu, tragind un prieten lovit in cap de o sticla plina cu votca. El reusise cu un coleg de-al sau sa scoata un indicator de circulatie pe care l-au folosit la lovirea peste picioare a scutierilor, care cadeau secerati.

Ne-am indreptat spre caminele studentesti. Studentii au reactionat slab, multi facind chef, unele camine fiind inchise si pazite. Cei care ni s-au alaturat au facut-o sarind pe geam. Itinerariul nostru a trecut pe strada Cluj. Tot timpul se strigau lozinci. Eu am mai intilnit niste prieteni, grupul nu cred ca depasea 100-150 persoane. Am luat-o spre sala Olimpia pentru a ajunge in Calea Buziasului unde speram ca muncitorii sa ni se alature, fiind spre ora 23 cind schimbul 2 tocmai iesea. La fabrica de manusi, cu toate ca se striga "Rom<ni veniti cu noi!", femeile s-au speriat si au inchis poarta. La "Banatul" grupul a fost atacat de o masina de pompieri, care a incercat sa ne ude, dar a fost aproape rasturnata si furtunele rupte. In masina dupa fuga soferului si a unui locotenent-colonel, au mai ramas 4 soldati si un locotenent, care si-a spart statia de radioemisie. Am luat-o apoi spre AEM, dar pe drum au aparut un camion militar cu prelata si o masina de pompieri. Noi am strigat "Armata e cu noi!" si am trecut mai departe. Ajungind la AEM, eu am plecat acasa deoarece a doua zi trebuia sa merg la lucru. In 17 decembrie am mers la lucru, unde lumea spunea ca huliganii au distrus orasul, ca sa strigat "Jos Ceausescu!", "Jos pantofarul!". Eu am tacut, am asteptat sfirsitul programului, apoi am plecat acasa. Tramvaiele nu circulau. Ajungind la "Sinaia" am vazut o duba a militiei care circula si facea apel la intelegerea noastra. De la biserica ortodoxa la podul de la "Maria" circulatia era posibila pe o singura parte, geamurile de la magazine erau sparte si inlocuite. Un cordon de militari de securitate oprea accesul pe partea unde e biserica reformata. Ocolind, am vazut ca si in spatele strazii lui Tokes se aflau camioane cu prelata si doua masini ARO blindate, cu mitraliere jumelate. Linga ele, 6 persoane cu salopete verzi si casti. Am mers la un unchi al meu. Pe la 15,30 a sosit vara-mea care a spus ca in Libertatii se trage in oameni. Afara se auzeau elicopterele. Am hotarit sa plec. Am ajuns la un prieten, pe strada 1 Decembrie, dar acesta tocmai venise de la Consiliul Judetean si fusese batut de scutieri. Acolo m-am intilnit cu alt prieten, Leu Caius, care a acceptat sa vina cu mine. Am luat-o spre centru. In fata Catedralei era un rug unde ardeau carti. Apoi am trecut pe linga alimentara, de unde se scoteau produse impartite cu darnicie de persoane tunse cam scurt pentru perioada respectiva. Intrebindu-i ce fac acolo au incercat sa ne forteze sa bem, am refuzat, moment in care au sarit la noi dar i-am linistit. La Blanuri ardea, un pompier cam beat incerca sa stinga focul stropind pe cel din apartamentul de deasupra, facindu-l pe om sa coboare ca sa minuie el furtunul. La Bijuterii concetatenii nostri tigani carau ce puteau. Numai la "Modex" nu era spart. Un grup de oameni se uitau cum niste indivizi bine instruiti spargeau geamurile de linga restaurantul Bulevard. Am rugat oamenii sa apere Modexul, pentru ca era clar ca spargatorii n-aveau nimic comun cu revolta. Am cotit spre CEC-ul mare dar de la colt grupul nostru (eu, Leu Caius si alti trei) am fost somati: "Stai ca trag!". Eu m-am apropiat si am vorbit cu comandantul grupului (un

capitan gras). L-am intrebat de ce nu intervin asupra spargatorilor. Capitanul mi-a spus sa vorbesc cu un tip in haina de piele, lui ii este frica sa trimita soldati ca civilii trag asupra lor si ii dezarmeaza. Am raspuns ca astea sint glume, de unde sa aibe civilii arme, dar mia spus ca subunitatea lui avea doi raniti. Am plecat cu Leu Caius spre podul Mihai Viteazul, trecind pe linga primarie. Aici erau soldati si garzi patriotice inarmate cu lopeti Lineman (militare). Le-am spus ca decit sa apere primaria mai bine sa-i prinda pe cei ce sparg magazinele, la care unul dintre ei mi-a zis ca daca nu vreau sa-mi ia capul sa o sterg de acolo. Ajungind pe podul Mihai Viteazul am auzit sloganuri strigate de un grup care era la Universitate. Am auzit impuscaturi, ulterior am aflat ca a fost impuscata o femeie. Grupul de la Universitate era destul de numeros. Se aruncau fluturasi. Eu si prietenul meu n-am vrut la inceput sa ne alaturam lor, dar ne-am alaturat dupa ce am fost facuti lasi. Intre demonstranti am gasit un prieten, Iovanovici Florin. La caminele studentesti putini studenti s-au alaturat. La cantina 1 din Complex un tip barbos a tinut o cuvintare spunind sa mergem la Militie pentru a elibera arestatii. Eu i-am spus ca aceia este o unitate aparata, ca este inutil sa mergem acolo, dar barbosul m-a facut securist. Am tacut si i-am urmat. Am trecut prin Complexul Studentesc pe strada Daliei. De aici am pornit-o spre podul Decebal. Cind am dat coltul spre podul Decebal, pe acea straduta ingusta am auzit impuscaturi. Cineva a zis ca sint gloante de manevra, dar cind am vazut de la tancul oprit in intuneric flacara de la gura tevii mi-am dat seama ca sint gloante adevarate. Am fugit spre oameni si am tras de ei trintindu-i la pamint. Cind am sarit la pamint am fost lovit prima oara in spate. Exemplul meu a fost urmat de multi demonstranti. Elicopterul de deasupra si-a aprins reflectorul, luminind locul. Au urmat clipe de groaza. Gloantele loveau pietrele aflate linga mine. Mi-am pus miinile la cap, crezind ca asa, daca ma impusca in mina, nu ma impusca in cap. Am strigat: "Nu trageti, sintem fratii vostri!", raspunsul fiind "Frati pi dracu!" (moldoveneste). Apoi l-am vazut pe Iovanovici cum ridica capul. Am sarit pe el, atunci fiind lovit a doua oara. Am simtit ca un burghiu in spate si in piept, m-am ridicat si am luat-o la fuga, calcind pe corpuri umane. La coltul parcului am fost ajuns de Iovanovici si m-am intilnit cu Leu. Le-am spus ca sint lovit. In spate aveam o pata de singe, mi-a iesit singe pe gura si am luat-o tirit de cei doi pina la strada Daliei unde am fost asezat pe carosabil linga un tinar impuscat in picior. Oamenii de la case au adus pansamente. Au mai sosit si alti raniti. Dupa ce am scapat de pe strada unde am fost impuscat a urmat o perioada de liniste, in timpul careia o voce a strigat "Hai ba, luati-va ranitii!". Oamenii care erau acolo s-au ridicat, moment in care a urmat un nou tir. Eu, cu cel ranit in picior, Leu si Iovanovici, am fost urcat intr-o dacie si dus la spitalul judetean. Aici, la urgenta, era o priveliste de groaza, zeci de raniti, eu insumi stateam cu inca cinci pe un pat. Mie mi-a dat ajutor un student si un doctor negru. Am fost trimis la chirurgie toracica la spitalul Victor Babes.

Ironia soartei a facut sa stau in acelasi salon cu barbosul care ma facuse securist si cu un militar (Zaharia Adrian). M-am reintilnit (in 20 decembrie) cu tovarasul capitan pe care-l vazusem in centru, acesta venind sa-l vada pe Zaharia.

30 septembrie 1995

S-au dat 4 pasi inapoi, apoi au tras Jinga Constantin[3] [3] nascut la 5 februarie 1969 la Timisoara, student la Filologie (1989), acum student la Teologie, impuscat in piept, grad 2 de invaliditate Joi 14 decembrie 1989 aveam cursuri dupa-masa, de la ora 16. O colega care locuia in Calea Sagului ne-a intrebat daca am auzit ca "e revolutie in oras", pentru ca ea, trecind prin Piata Maria, a observat ca la Biserica Reformata sint oameni adunati. Aceeasi colega a venit a doua zi, 15 decembrie, cu amanunte: stia ca e vorba de niste tulburari legate de "un popa ungur", dar oamenii din tramvaiul cu care venise la scoala vorbeau despre "revolutie". In seara de 16 decembrie o prietena care era internata la spitalul de copii cu copilul ei bolnav mi-a telefonat spunindu-mi ca in oras au loc evenimente importante. Primele ei cuvinte, la telefon, au fost: "Mai, cred ca a venit clipa cea mare". Mi-a spus ca strada e plina de camioane militare, ca dinspre Piata Maria se aud zgomote si oameni scandind "Libertate", "Jos dictatura", "Jos Ceausescu". In 17 decembrie eram de serviciu la cantina Universitatii. M-am dus prin Piata Maria, inainte de ora 7 dimineata. Era plin de militari, iar pe strazile laterale erau TABuri si masini de pompieri. Magazinele aveau geamuri sparte, la fel ca si regionala CFR. Pe tot drumul am vazut lozinci si insemne comuniste distruse. Strada era foarte animata pentru acea ora. La cantina, pina la prinz, am fost blocati inauntru. Puteam vedea sediul militiei din Complex devastat. In jurul cantinei erau citiva barbati civili care nu ne dadeau voie sa iesim. In jurul orei 11 a trecut prin apropiere o coloana de manifestanti dinspre care la un moment dat au venit doi oameni carind in brate pe un al treilea, plin de singe pe fata. Voiau probabil sa-i acorde primul ajutor, dar civilii amintiti mai sus nu le-au permis accesul in cantina. La interval de citeva minute (un sfert de ora) coloana de manifestanti a fost urmata de o trupa de scutieri in pas alergator. La ora prinzului au venit colegii la masa si am facut o mica sedinta in care am discutat ca acum ar trebui sa profitam de ocazie si sa punem mina pe statia de radio si pe tipografie. Colegii, veniti din afara, spuneau ca lucrurile, chiar daca au amploare, se desfasoara haotic. Simteam nevoia unei

initiative precise, a unui plan, a ceva concret. Altfel, totul risca sa se intimple ca la Brasov. Am discutat destul de aprins; ei au plecat in jurul orei 15. Eu am plecat de la cantina in jurul orei 17, spre spitalul de copii. Nu mergea nici un mijloc de transport, asa ca am fost nevoit s-o iau pe jos. Orasul era intesat de militari si survolat de un elicopter. Am fost la Catedrala. Centrul era plin de oameni, dar nu se intimpla nimic concret. Adevarul este ca unii dintre ei erau in stare de ebrietate si consumau sampanie, se manifestau zgomotos in comparatie cu ceilalti. In jurul orei 18,30 s-a format un grup de 100-200 de oameni in fata primariei, care a manifestat acolo. Au fost alungati de o trupa de scutieri. La atacul acestora manifestantii au ripostat strigind "fara violenta". Grupul a luat-o spre podul Mihai Viteazul. Am mers apoi pina in fata Universitatii. Aici ne-am scindat. O parte si-au continuat drumul spre podul Decebal, alta s-a intors in Centru pe podul de la Maria. Cind am ajuns in Centru am fost oarecum dezamagit. Am avut senzatia ca, totusi, sint prea multi oameni care inca ezita. Intre timp, dinspre podul Decebal s-au auzit focuri de arma si am vazut trasoare pe cer. La un moment dat, desprinsi de grup, am luat-o spre strada Piatra Craiului. Aici am vazut magazinul de materiale sportive spart si tigani incarcati cu pachete. Nu mi-a venit sa cred. La intersectia dintre Piatra Craiului si Bd. Republicii, mai precis de-a lungul bulevardului Republicii intre magazinul Hebe si magazinul de electrice, era un cordon de militari care bloca accesul spre Centru. Mentionez ca pe bd. Republicii nu era nimic devastat iar militarii erau dispusi astfel incit n-aveau cum sa vada ce se intimpla dupa colt. Militarii erau dispusi cam ciudat, pe doua rinduri dar, daca cei din spate ar fi tras primii loviti ar fi fost cei din primul rind. Printre cei din primul rind am observat un militar cu grad de fruntas care parea insa a avea cel putin 30 de ani. Contrastul intre el si ceilalti (18-20 ani) era izbitor. Cineva a incercat sa stea de vorba cu militarii. S-a apropiat de ei si, calm, a incercat sa-i informeze despre ce se intimpla in oras, ca oamenii manifesta impotriva dictaturii si pentru o viata mai buna, ca cei care manifesta sint oameni de rind, frati, parinti ai celor care acum fac armata etc. La un moment dat, comanda a fost luata de un ofiter (cadru) mai cund, care le-a ordonat sa se dea 4 pasi in spate, sa se aseze in pozitie de tragere si sa deschida foc. La prima rafala am crezut ca sint gloante oarbe, dar am vazut pe cineva cazind. In clipa urmatoare am sarit peste prietena mea s-o trintesc la pamint dar, cind eram jos, eram deja impuscat. Mentionez ca nu am vazut sa se traga din alte directii decit dinspre militari. Am vazut focul la gura tevii si armele indreptate in plan orizontal, clar inspre noi. S-a tras fara somatie si fara foc de avertisment. Eu am intrat in soc hemoragic (aveam hemoragie interna foarte puternica) astfel ca am fost dus mai intii la spitalul de copii de patru oameni, dintre care unul era ranit la mina. De acolo am fost dus cu o salvare la spitalul judetean. In salvare am fost la un loc cu o femeie si cu o fetita, amindoua ranite, din cite am inteles, in acelasi loc ca si mine. Deci in grup erau si copii! La spitalul judetean au crezut ca sint mort si la un moment dat am avut impresia ca vor sa ma duca la morga. M-au luat niste brancardieri care, la indemnul unui medic de a ma trimite la sectia de chirurgie toraco-cardiaca, au inceput sa ma plimbe prin spital. Prietena mea a aflat ca sectia toraco-cardiaca nu e in spitalul judetean ci la Victor Babes, si i-a

determinat pe brancardieri sa revina cu mine jos. Deci brancardierii aceia nu stiau ca sectia respectiva nu este in spitalul judetean. Un medic care ii cunostea pe parintii mei ma recunoscut dupa nume si a chemat imediat o salvare care m-a dus la spitalul Victor Babes, unde am fost ingrijit exemplar. In protocoalele care se intocmesc la internare toti ranitii au fost consemnati ca impuscati - imi amintesc replica unui medic: "trece impuscat, sa se stie ce au facut criminalii astia". In 19 decembrie medicii de la Victor Babes s-au opus ca noi, cei raniti, sa fim interogati de securitate. Nu au permis nici accesul agentilor la fisele noastre. Agentii au plecat amenintind si ne-au anuntat ca avem statut de detinuti. Dar au plecat si n-au mai revenit. In 20 decembrie, orasul era liber.

24 iulie 1995

Sinteza Parchetului Militar despre revolutie: "Dosar nr. 362/P/1991 - privind evenimentele ce au avut loc la intersectia Bd-ul Republicii cu strada Paris, in ziua de 17 decembrie 1989. In zona amintita au actionat un detasament de la UM 01121 Timisoara sub comanda maiorului Grigore Vlad si un detasament de militari din formatiunile militie-securitate. Pe fondul devastarii unor magazine s-a facut uz de arma in zona. S-au semnalat de catre martori si unele persoane mature echipate in uniforme militare, fara insemne, care au deschis focul cu pistoale-mitraliera cu pat rabatabil. Urmare uzului de arma, s-au inregistrat 2 morti si 9 raniti. Desi marea majoritate a celor raniti declara ca s-a tras dinspre cordoanele de militari, unii precizeaza ca s-a tras si din alte directii si de pe blocuri (declaratiile civililor Petroiu Spiridon si Herlea Floarea)".

Nota: Oare declaratiile cum ca s-a tras din alte directii nu sint diversiuni menite sa-i scape pe vinovati de raspundere? Petroiu Spiridon si Herlea Floarea nu au fost raniti in revolutie. Profesorasul care dirija cintece in Piata Operei Csizmarik Ladislau[4] [4] nascut in 12 martie 1939 la Gataia (jud. Timis), profesor de muzica la Centrul Judetean al Creatiei Populare, 2 copii, ars la crematoriu

Cipu Ciprian[5] (coleg de servici) [5] In prezent director la Centrul Judetean al Creatiei Populare In 14 decembrie 1989 colegul meu L. Csizmarik printre altele mi-a marturisit ca doreste sa se duca la Maria la Biserica Reformata, ca acolo se petrec lucruri interesante. L-am intrebat ce. Atunci el mi-a povestit ca preotul de la acea biserica este in colimatorul securitatii si ca vor sa-l expedieze. Noi in acea zi am continuat sa facem pachetelele cu cintece de colind si patriotice pe care sa le difuzam prin directorii de camine culturale care erau convocati pentru data de 15 decembrie. Am profitat de acest lucru si am tiparit colindele (in numar de 5-7), cit si citeva cintece patriotice printre care Hora Unirii, Trei Culori, Desteapta-te Rom<ne, cu textele originale, nu contrafacute. Mentionez ca Lati (cum ii ziceam noi) raspundea de problemele muzicale, iar subsemnatul giram functia de director intrucit domnul Achim Penda era bolnav. In 15 decembrie dimineata ne-am intilnit din nou. Era agitatie mare. Sedinta cu directorii de camine culturale convocata de catre tovarasul V. Bolog si Comitetul de Cultura s-a desfasurat rapid. Nu stiu ce s-a discutat ca noi doar am distribuit plicurile cu cintecele mai sus mentionate. Ulterior unii dintre directori mi-au zis ca am avut mare curaj cu distribuirea acestora (mentionez pe Cica Seculi de la Varias, actualmente primar, care mia confirmat ca profesorul de muzica a refuzat sa lucreze acele melodii datorita textelor). Noi profitaseram de un cuvint al secretarului cu propaganda de la judet care ne ceruse sa difuzam cintece autentice. Desigur noi am interpretat-o asa cum am vrut noi. Dupa ce am dat textele ne-am reintors la serviciu si de aici am plecat in Piata 700, la restaurant, unde puteam sta de vorba in liniste, fara a fi auziti. Am servit o cafea si cite 50 gr. votca. Lati mi-a zis ca a fost in Piata Maria, ca acolo a inceput sa se stringa lume si el crede ca de aici va exploda buba. Din cele confirmate cu el s-a aflat si sotia sa impreuna cu o prietena. Desigur eram curios si l-am intrebat care este cauza scandalului. El mi-a zis ca vor sa-l evacueze pe popa (Laszlo Tokes - n.n.) ca le era incomod si ca adevarul este dupa el ca acel om nu se subordoneaza autoritatilor si nu doreste sa subordoneze biserica politicului. L-am mai intrebat ce au facut. Mi-a zis ca batrinii in special au aprins luminari si ca au inceput chiar sa cinte melodii religioase si ca faceau rugaciuni. Un moment de referinta la constituit aparitia la geam a preotului care le-a dat binecuvintarea. Am plecat acasa. Pe drum in troleibuz lumea deja discuta despre acest caz. Unii spuneau ca securitatea a incercat sa intre in biserica sa-l ridice pe preot, altii ca au fost sute de oameni adunati acolo etc. La plecarea mea acasa (in jurul orei 15) Lati mi-a marturisit ca va trece iar pe acolo sa vada ce se intimpla. De remarcat ca a luat masina de scris si mi-a cerut sa mai batem la masina citeva texte. Impreuna am mai multiplicat cca 30-50 bucati cu cintece patriotice

(Desteapta-te rom<ne si Hora Unirii). In seara de 15 decembrie eu am fost nominalizat sa fac de serviciu la institutie. Dimineata m-am intilnit cu Lati. Mi-a povestit ca in Piata Maria s-au alaturat deja pe linga credinciosii reformati si multi rom<ni si in special tineri. Ba chiar mi-a marturisit ca a fost blocat si un tramvai (pe o durata scurta). Atunci seara pe linga melodiile religioase s-a cintat si un cintec national (nu-mi aduc aminte care). Lam intrebat: Lati, tu ai dat tonul? El mi-a raspuns: desigur! Mi-a mai zis ca au aparut si "caraliii" (militia si securitatea). L-am intrebat cind a plecat acasa. Mi-a spus ca spre dimineata, ca nu putea pleca mai repede intrucit cu cit erau mai multi erau mai siguri ca nu ii vor putea aresta. In 16 decembrie a fost ultima noastra intilnire. El a plecat acasa in jurul orelor 14 iar eu m-am dus sa maninc si sa ma pregatesc ca eram noaptea din nou de serviciu impreuna cu colegul Aurel Ardelean. Atunci am vazut ca in Piata Libertatii la garnizoana au venit blindate si camioane cu militari. Ne-am zis ca lucrurile sint serioase si ca regimul comunist se clatina tare. In seara de 17 decembrie a inceput sa se traga. Ne-am zis ca e tragedie si ca mor nevinovati. Nu stiam la acea ora ca Lati a plecat de acasa spre Piata Operei. Am aflat acest lucru din convorbirea ulterioara cu nevasta sa. Aceasta mi-a spus ca in seara de 16 au fost impreuna din nou in Piata Maria. In 17, in jurul orelor 19-20 Lati nu mai avea rabdare si a zis ca se duce pina afara. Si-a luat de pe biroul de lucru ceva hirtii (eu banuiesc ca textele cu cintece patriotice) si dus a fost. Dimineata pe la orele 4-5 sotia a primit telefon de la doamna Csizmarik (ea m-a cautat pe mine insa nu eram acasa), care a spus ca Lati a fost impuscat. Sotia mi-a telefonat informindu-ma si spunindu-mi s-o ajut sa-l gasim pe Lati. Cu toate eforturile, in acele momente nu am avut cu cine discuta despre acest caz. Doamna Corneanu, presedinta Comitetului de Cultura, nu a indraznit sa ceara lamuriri si ajutor la Comitetul Judetean de Partid, spunindu-mi ca este o nebunie ce-i cer. Mai imi spunea ca el trebuia sa fie acasa, nu in Piata Operei. Ulterior am aflat de la maiorul Chirita, care ne-a relatat ca in noaptea de 17/18 decembrie, fiind de serviciu la garnizoana, dupa ce s-a tras in Piata Operei a primit misiunea sa curete piata. Domnul Chirita a luat un camion cu doi sau trei militari si s-a deplasat in piata. In fata la Lacto-Bar era un cetatean mort, strapuns de doua gloante in stomac. De aici a plecat in fata Catedralei, unde pe scari era un alt mort si unul lovit in picior. A plecat cu masina spre spitalul Clinicile Noi, unde a dat de doctorul Babusceac (fostul sot al sotiei lui Lati). Acesta l-a recunoscut pe Lati care era cel mort in fata LactoBarului. Doctorul Babusceac i-a telefonat doamnei Csizmarik. In dimineata de 18 decembrie la spitalul Clinicile Noi a aparut o masina cu doi indivizi care au somat doctorii sa-l dea pe "profesorasul care stie sa dirijeze cintece in Piata Operei". Doctorii au fost nevoiti sa se supuna. Din acel moment nu s-a mai stiut nimic. Impreuna cu alti colegi l-am cautat pe Lati, inclusiv in cimitirul saracilor, dar nu l-am gasit.

25 iulie 1995 Smecherii judecatoresti Barbat Lepa[6] [6] nascuta in 13 iulie 1946 la Moldova Veche (jud. Caras Severin), contabila la Industria Carnii, 2 copii. Arsa la crematoriu Barbat Vasile[7] (sot): [7] nascut in 6 octombrie 1937 la Jidvei (jud. Alba), tehnician veterinar (1989), acum pensionar, impuscat in abdomen, grad 2 de invaliditate. Din mai 1990 pina in septembrie 1992 deputat in Parlament (ales pe lista Partidului Democrat al Muncii) In 17 decembrie 1989 eram cu sotia si cu fiica Ioana. Pe la orele 17-17,30 am ajuns in Piata Libertatii venind dinspre Piata Unirii. Cind am intrat in Piata Libertatii chioscul de ziare ardea si doua autoturisme erau rasturnate, insa nu se aflau aici nici un fel de manifestanti. Vreo 4-5 militari in termen, fara armament, isi faceau de lucru sub poarta intrarii in comenduirea garnizoanei. Pe strada Alba Iulia era alt grup de militari indreptati cu fata spre catedrala. Acestia erau mai in virsta si echipati ca de razboi. Pe strada care duce spre Muzeul Banatului (Karl Marx) era al treilea grup de militari, mai tineri dupa infatisare. Pe aceasta strada se pare ca erau si demonstranti, deoarece se percepea un vuiet specific aglomerarilor umane. Am vazut cum doi dintre militarii de pe strada K. Marx au fost raniti, probabil loviti de vreo piatra (impuscatura n-am auzit in momentul acela) si dusi la un TAB care era pe strada ce duce la CEC. Eu impreuna cu sotia si fiica am ajuns in fata comenduirii garnizoanei, pe trotuar, in dreptul actualei placi comemorative. Atunci militarii de pe strada Alba Iulia au tras foc de avertisment vertical in directia Pietei Operei. In secundele imediat urmatoare din directia restaurantului militar s-a tras o rafala asupra noastra. Sotia a fost omorita de doua gloante trase in cap si piept, eu am fost nimerit in abdomen, iar fiica ranita usor la mina. Un ins imbracat cu alendelon si caciula de blana brumarie s-a apropiat de noi si mi-a spus: "ce-ati cautat acolo, domnule ?", iar apoi i-a mobilizat pe soldatii care stateau nepasatori in fata intrarii in garnizoana (la citiva metri de noi) sa ne ajute sa fim transportati la spitalul militar. Aici am fost dezbracat pe jumatate dar apoi doctorii au spus ca n-au instrumentarul necesar si am fost transferat la spitalul judetean, unde am fost operat de domnul doctor Florin Miculit. In 12 ianuarie 1990 din cauza deteriorarii starii de sanatate am fost trimis in strainatate la Bruxelles. Acest transfer s-a facut dupa multe zbateri din partea prof. dr. Ioan Vintila, cu ajutorul unei delegatii de medici belgieni care adusesera in tara un ajutor de medicamente. Doresc sa multumesc tuturor celor care au contribuit la plecarea mea in strainatate, caci fara ei astazi eram doar o amintire.

Pe data de 28 februarie 1990 am revenit in tara. Aici am aflat multe lucruri neplacute: telefoane de amenintare, acostarea si agresarea in plina strada a fetei celei mari sugerindu-i-se sa renunte la investigatiile incepute pentru a afla cine a tras in noi. Ca urmare a acestor investigatii, Parchetul Militar a inceput urmarirea penala impotriva presupusului agresor si asasin capitan C.I. Joitoiu Vasile. Dupa aducerea la cunostinta Parchetului Militar Timisoara a acestor neplacute lucruri amenintarile au incetat, procesul s-a derulat iar inculpatul a fost condamnat la 18 ani inchisoare. Dupa condamnare, Joitoiu a facut recurs. Inainte de recurs s-a facut o reconstituire a faptelor. La aceasta reconstituire eu n-am participat deoarece citatia Tribunalului Militar Timisoara a facut pina la domiciliul meu nu mai putin de doua saptamini, plicul fiind violat si lipit cu scotch. In momentul primirii plicului, reconstituirea avusese deja loc !! Pina la urma Joitoiu a fost achitat. Un alt amanunt pe care vreau sa-l amintesc: Pe vremea cind eram deputat discutam cu diferite persoane militare sau civile despre revolutie. Am spus odata cuiva, nu-mi mai amintesc exact cui, ca pe burlanul de la comenduirea garnizoanei, linga locul unde am fost impuscat se vad urmele de la gloante care dovedesc ca s-a tras dinspre restaurantul militar. Ulterior am vazut ca burlanul respectiv adisparut. 27 iunie 1995 Cind se tragea, ne ascundeam. Cum se mai linistea, ne regrupam in strada Ciofu Mihai[8] [8] nascut in 4 septembrie 1957 in comuna Tibana, sat Domnita (jud. Iasi), zidar la COMTIM (1989), acum pensionat cu grad 1 de invaliditate, impuscat in bazin si in mina Despre faptul ca se pregateste revolutia am aflat intii in dimineata de 16 decembrie, cind eram cu sotia la Cireap Stefan, nasul baiatului, si ne uitam la video. Fiul gazdei, Adrian, ne-a spus ce se intimpla la casa lui Laszlo Tokes. Pe 17 decembrie stateam acasa (la caminul "Detergenti" de linga Calea Buziasului). Pe la 17,30-18 m-a trezit sotia si mi-a spus ca sint manifestanti in strada. Am coborit. Vreo 100 de persoane vorbeau despre intimplarile din oras. Ne-am gindit ca s-ar putea sa vina militari din Buzias ca sa reprime manifestatiile, si am baricadat Calea Buziasului, linga Electrotimis, ca sa nu lasam armata sa vina in oras. Un domn cu barba ne-a propus sa ne stringem mai multi si sa mergem in Calea Girocului. Am mers cu domnul acela printre camine, indemnind oamenii sa ni se alature. Ne adunaseram vreo 200 de persoane si am luat-o pe str. Lidia, catre Calea Girocului. Dinspre Urseni au aparut doua tancuri. Comandantii erau iesiti din turela, pina la briu. Noi am strigat ca armata tradeaza poporul, "Jos comunismul!", "Hotii!". Cineva a aruncat

o piatra si l-a lovit pe unul din ofiteri. Atunci acesta a scos pistolul si a tras un foc, nimerind in picior pe unul dintre noi. Manifestantii s-au dispersat, iar tancurile au plecat spre spitalul judetean, pe linia tramvaiului 9. O parte dintre demonstranti (sub 100) ne-am regrupat pe strada Lidia. Din oras au venit citiva baieti, inclusiv fratele meu Ciofu Petru. Acestia ne-au vorbit de manifestatiile din oras. Multora le era frica dupa ce vazusera cum a fost impuscat baiatul acela de ofiterul din tanc. Am plecat pe strada Lidia, catre Calea Girocului, vreo 20 de persoane, dintre care am ajuns acolo vreo 10. In Calea Girocului se tragea (era cam ora 23). Un tanc era blocat, iar fratele meu s-a urcat in el si a vazut ca avea proiectile. Atunci oamenii s-au hotarit sa nu mai dea foc la tanc, ca sa nu explodeze. Dinspre satul Giroc au venit TAB-uri si tancuri cu soldati linga ele. Noi (vreo 250 de manifestanti) stateam linga viaductul din Calea Girocului, hotariti sa nu lasam armata sa mearga spre Centru. Dintr-un TAB a coborit un ofiter care a intrat in prima casa pe dreapta cind intri in oras dinspre Giroc si a discutat ceva cu proprietarul. Apoi ofiterul a iesit din casa si s-a suit iar in TAB. Un ofiter ne-a spus sa facem loc ca sa poata recupera tancul blocat. Noi n-am vrut si atunci au inceput sa traga. Unele focuri erau in sus, dar se tragea si orizontal, caci am vazut un om ranit in picior care a inceput sa strige catre soldati: "Lasilor, comunistilor, trageti in fratii si parintii vostri!". Lumea s-a dispersat si soldatii au inaintat pe Calea Girocului. Eu am fugit printre blocuri. Pe Calea Girocului era o baricada din firobuze. Tancurile au inaintat pina la baricada si le-au impins la o parte. In toata perioada asta se tragea cu rafale. Tancul blocat a fost recuperat. Cind se tragea, ne ascundeam printre blocuri. Cum se mai linistea, cum ne grupam iarasi in strada. Dupa un timp ajunseseram sa raminem in strada chiar si cind se tragea, fiindca se tragea mai mult in sus. Se tragea insa si in oameni. Am vazut linga cofetarie un om impuscat. O salvare a venit sa-l ridice, dar militarii nu voiau s-o lase sa treaca. Printre noi se vorbea ca ranitii care ajung la spitalul judetean sint omoriti pe loc. Cind s-a mai linistit putin, ne-am apropiat la vreo 3-4 metri de soldati si am discutat cu comandantul lor. Ii intrebam de ce trag in noi, cu ce sintem vinovati ca stam in strada. Un prieten, Dumitru Vlaic (care a fost si el ranit) si-a desfacut camasa si a spus catre ofiter: "Trageti in mine daca sint vinovat cu ceva!". Ofiterul ne-a spus sa ne linistim si sa plecam acasa, ca nu se va intimpla nimic.

Am facut un foc in mijlocul strazii. Dansam o hora si cintam "Desteapta-te rom<ne". Ofiterul cu care vorbiseram ne-a anuntat ca a primit ordin sa traga si ne-a spus sa plecam acasa. Noi am refuzat. Atunci s-a tras in sus si apoi s-a tras in plin. Majoritatea soldatilor tragea totusi in sus. Cind am vazut ca se trage m-am ascuns dupa un stilp. Se tragea intens. Am vrut sa fug de dupa stilp, sa ma ascund dupa bloc. Atunci am fost impuscat. Am inceput sa strig: "Copiii mei, copiii mei!". Un batrin m-a vazut si a spus celorlalti sa ma ridice. Soldatii inaintau si daca m-ar fi gasit probabil m-ar fi omorit. Un verisor de-al nevestei, Ion Obreja, impreuna cu inca cineva, m-a bagat in scara unui bloc, unde am primit primul ajutor. Le-am spus sa nu ma duca la spitalul judetean ca acolo se omoara ranitii. Cineva din bloc m-a dus cu masina la Ortopedie. Acolo era plin de raniti, mi-a venit sa vomit de la mirosul de singe. Glontul din mina mi se oprise in piele. Cineva mi la luat, si nu stiu ce s-a intimplat cu el. Mi-au pus mina in ghips si am fost transportat la spitalul judetean. Domnul doctor Bordos m-a salvat sa nu fiu impuscat in spital, netrecindu-ma in registru. Tot el m-a operat.

15 aprilie 1995 Impuscaturi in Complexul Studentesc Muntean Nicolae Ovidiu[9] [9] student, 1 copil, ars la crematoriu Muntean Silvia (sotie): In timpul desfasurarii evenimentelor din Timisoara eu eram inca studenta, dar ma gaseam acasa (la Orastie), deoarece cu trei saptamini inainte o nascusem pe fiica noastra MariaAlexandra. Ultima data, l-am vazut pe Ovidiu cu o saptamina inainte de declansarea evenimentelor, respectiv in duminica de 10 dec. 1989. De aceea tot ce o sa va relatez, este ce am aflat ulterior de la colegii aflati in Timisoara si care au fost in contact cu Ovidiu in dimineata de 17 decembrie. O sa incep prin a va spune ca nu locuiam practic in Complexul Studentesc, ci foarte aproape, respectiv intr-o garsoniera TCMT aflata in apropierea cinematografului "Constructorul". Ovidiu, si eu de altfel cind eram in Timisoara, mergeam foarte des in Complex, pentru ca majoritatea colegilor nostri locuiau aici. Trebuie sa va precizez deasemenea ca Ovidiu era student la Facultatea de Constructii anul 3 seral la sectia C.C.I.A., iar eu eram studenta la Facultatea de Mecanica anul 5 zi MF. Din cite mi-am dat seama dupa ce m-am interesat la colegii mei, Ovidiu de la ora 14 a plecat de acasa in Complex la colegi ca sa discute impreuna si sa vada cum decurg evenimentele, deoarece simbata seara cind coloana de manifestanti fusese in Complex, el se gasea la niste colegi. In acea dupa-amiaza el a fost pe la mai multi colegi prin caminul 9, prin caminul 4, 22 respectiv 7. Pe seara atmosfera in camine devenise destul de tensionata, multi studenti

stateau pe alee discutind evenimentele si incercind sa ia o initiativa in contextul desfasurarii evenimentelor din oras, dar tinindu-se cont si de faptul ca Complexul era plin de cadre didactice si de securisti care supravegheau indeaproape orice miscare a studentilor. S-a ajuns chiar la situatia de a fi inchise unele camine in momentul trecerii coloanelor de demonstranti. In acele momente Ovidiu impreuna cu un alt coleg de-al meu se gasea in caminul 4 si au reusit sa iasa convingindu-i pe cei de la poarta ca trebuie sa dea neaparat un telefon acasa. In jurul orei 21,30-22, dupa ce coborise din caminul 7 impreuna cu mai multi colegi, s-au oprit pe alee intre caminul 7 si caminul 22. Pe alee se gaseau in jur de 40-50 persoane, mai mult sau mai putin grupati. In acele momente, dinspre podul Michelangelo a aparut un TAB in spatele caruia venea un pluton de soldati; se pare ca de la securitate deoarece colegii au remarcat ceva centuri albe. Oricum ceva foarte sigur nu pot spune deoarece nu am fost de fata. Pe geamuri la caminul 7 se gaseau mai multi studenti care impreuna cu cei de jos au huiduit soldatii. Se pare ca s-a aruncat de pe geamurile caminului 7 cu o sticla dupa TAB. Oricum totul s-a produs foarte rapid. Soldatii s-au desfasurat si au deschis focul fara un avertisment dat in prealabil. Se pare totusi ca destul de multi au tras in sus, dar cert este ca o parte au tras in plin deoarece s-au gasit gloante la parterul caminului 7, urme de gloante prin sticla de la usile caminului si au rezultat deasemenea 3 victime intre studentii aflati pe alee. Focul a fost tinut timp de citeva minute, interval in care cei aflati pe alee s-au aruncat la pamint. Dupa incetarea focului, in timp ce soldatii si-au urmat drumul spre cartierul Giroc cei de pe alee s-au ridicat si atunci s-a vazut ca 3 au ramas pe jos. Au fost ridicati si dusi pe bancile de la caminul 22. Ovidiu era impuscat in piept si era in stare de inconstienta. Un altul pe nume Florian Tiberiu, student la Facultatea de Mecanica Agricola era impuscat in git, iar al treilea, student la Facultatea de Electrotehnica, era impuscat in brat (se pare ca a avut 3 gloante). Foarte repede au coborit din caminul 4 doi studenti arabi, de fapt medici la specializare, care au vrut sa acorde primul ajutor. Vazind ca sint cazuri destul de grave, unul dintre ei avind masina a hotarit sa-i duca la spitalul judetean. A fost ajutat de cei aflati pe alee si dupa ce cei trei raniti au fost pusi in masina acesta a plecat spre spitalul judetean. Cu studentul arab care i-a dus la spital am vorbit in luna aprilie, dupa ce acesta s-a intors in tara, si el mi-a precizat mai multe amanunte. Pe Ovidiu l-a recunoscut din poza, mi-a spus ca el a fost pus pe bancheta din spate culcat, cu capul pe picioarele celui ranit in mina. Cel aflat in fata linga sofer a murit destul de repede si la primul viraj a cazut peste sofer. Ovidiu a spus prin dreptul stadionului ca nu mai are aer dupa care n-a mai vorbit nimic. Studentul arab i-a dus la urgenta unde i s-a spus ca Ovidiu si cel impuscat in git sint morti si nu se mai poate face nimic pentru ei. El le-a precizat celor de la urgenta ca nu-i cunoaste si sa le caute actele eventual. Ovidiu a avut la el carnetul de student (acest lucru reiese si din faptul ca a fost inregistrat la "Medicina Legala" cu numele complet desi era considerat neidentificat - neavind buletinul). A doua zi colegii mei au incercat sal caute la spital, ei nestiind ca murise, dar dupa cum se stie nu s-au putut apropia de usa spitalului, acesta fiind inconjurat de soldati si civili inarmati.

Dupa ce am aflat, noi am fost de mai multe ori la Timisoara, pina cind in sfirsit am intrat la spitalul judetean si apoi la morga acestuia. Nu l-am gasit niciunde iar dupa ce ni s-a spus ca dosarele morgii cu decedatii din data de 17 au fost furate si ca o parte din cei aflati in morga au disparut, am fost indreptati spre Medicina Legala unde intr-adevar el figura ca decedat in data de 17 decembrie. In fisa medico-legala figura o descriere sumara si indicatii asupra plagii, fara autopsiere. Mai tirziu dupa ce s-a vazut ca corpurile nu vor fi gasite ne-a fost eliberat certificatul de deces in data de 16 ianuarie 1990.

8 martie 1991 (fragment de scrisoare) <