3.

Asumarea luciditatii in mitul lui Sisif

Introducere prezentarea temei abordate; sublinierea importantei acesteia Cuprins dezvoltarea temei abordate prin formularea de argumente pro sau contra sustinute de citate, parafrazari, referiri stiintifice Concluzie sintetizarea cuprinsului si formularea unui punct de vedere personal

Intro existentialismul A. camus mitul lui sisif Importanta

Cuprins mitul original Absurdul existentei Libertatea absurda Creatia absurda asumarea luciditatii sinuciderea

Concluzie

Mitul lui Sisif, clasica istorie antica, a fost reluat si interpretat de catre Albert Camus intr-o maniera tipic existentialista, cu toate ca filosoful a negat pe parcursul intregii sale vieti aportul adus acestei doctrine. Acesta este privit ca un eseu al aspiratiilor si deziluziilor absurde ce aseaza omul si existenta sa in neantul indescifrabil al cautarilor infinite. + importanta Existentialismul se remarca ca o doctrina filozofica de actiune, caracterizata printr-o accentuare a individualitatii, o propagare a libertatii individuale si a subiectivitatii. Existentialismul situeaza astfel omul in mijlocul universului, acesta fiind singurul responsabil de faptele sale si posedand ca principala insusire liberul albitru. Prin urmare, aceasta doctrina filozofica neaga existenta unui Dumnezeu atotputenic si atotstiutor in masura sa controleze viata fiintelor umane dupa bunul plac, existentialistii fiind primii care au deplasat interesul filosofic catre zona trairilor si a conditiei umane. Sisif, este un personaj mitic, intemeietorul orasului Corint, recunoscut in Grecia antica pentru istetimea, dar si viclenia, siretenia, avaritatea si rautatea sa. Acesta a fost singurul muritor capabil sa-i pacaleasca pe zei, intial pe Thanatos, iar apoi pe Hades, fiind si singurul muritor ce s-a intors din imparatia umbrelor. Cu toate acestea, pentru indrazneala de a se socoti mai presus de zei, Sisif a fost osandit sa impinga un bolovan urias pana pe varful unui munte, urmand ca aproape de momentul final bolovanul sa se rostogoleasca la poalele muntelui, iar Sisif sa-si reia astfel sarcina la infinit.

Abordarea acestui mit dovedeste in primul si in primul rand nemurirea ideilor filozofice prezente in cadrul acestuia si continuitatea lor in societatea si fiinta umana, indiferent de perioada istorica. Mitul cu caracter filosofic este centrat in jurul constatarii ideii absurdului existentei. De altfel, in opera lui Camus, putem identifica absurdul manifestandu-se in cadul a trei arii majore, prima fiind cea a existentei, iar celelalte doua fiind libertatea absurda si creatia absurda. Datorita acestui mit al asumarii suferintei dar si a operei Omul revoltat, bazata pe aceleasi principii filosofice, A. Camus a fost catalogat drept un filosof al absurdului si al revoltei. Acest rationament reiese din opera Mitul lui Sisif, pe care el insusi o descrie astfel: Paginile ce urmeaza vorbesc despre o sensiblitate absurda ce poate fi intalnita in acest secol. Prin intermediul acestei succinte caracterizari a propriei opere el avertizeaza cititorul cu privire la nonsensul cuprins in textul ce prezinta o idee care atinge in mod sensibil irationalul din rational. El a negat mereu viata, declarandu-se frustrat in fata sa, nerecunoscand-o, si antepunandu-i o alta forma de fiintare, una incompatibila cu existenta. Solutia pe care Camus o gaseste la aceasta problema este sinuciderea, el considerand ca aceasta va constitui raspunsul suprem al vietii. Sinuciderea este considerata, si nu fara temei, problema fundamentala a filosofiei, pentru simplul fapt ca ameninta existenta fiintei umane, fara de care nu ar exista alte probleme de natura filozofica. Ea apare in strafundurile gandirii individuale, aspectul ei social fiind unul minim. Cu toate acestea, Sisif nu are dreptul la eliberarea de povara prin sinucidere, condamnarea sa fiind neputinta iesirii din absurdul existentei sale. Eroul mitului era absurd atat prin insusirile, defectele, pasiunile sale, cat si prin actiuni, ce se reduc la statului de povara. Pretul pe care l-a platit Sisif se datoreaza dispretului pe care l-a purtat zeilor, nesupunerii fata de acestia, urii fata de moarte si pasiunii pentru viata pe care a avut-o. Zeii au considerat ca nu exista pedeapsa mai crancena ca munca zadarnica si fara de speranta, acesta fiind pretul care trebuie platit pentru pasiunile din timpul vietii. A. Camus spune Il vad pe acest om cum coboara cu pasul greoi, dar masurat, catre chinul sau fara de sfarsit. Ceasul acesta, care este ca o respiratie si care revine tot atat de sigur ca si nefericirea lui, este ceasul constiintei. Cu toate acestea, se poate afirma fapul ca lupta fara de sepranta intr-o luma absurda este de-a dreptul un tel maret. Insasi aceasta lupta va distrage oropsitul de la constientizarea absurdului existentei sale, el neincetand totusi sa fie un model pentru ceilalti. In personajul Sisif cititorul va vedea omul ce trudeste, va fi marcat de chinul fizic, dar si spiritual pe care acesta-l face ducandu-si la bun sfarsit munca. La capatul acestui indelung efort, atat Sisif cat si cititorul vor vedea scopul atins, priveliste care insa va starui doar pentru un moment, dupa care bolovanul o va lua la vale. Aceasta este metafora absurdului, a inexistentei scopului existentei, idee ce este promvata de A. Camus. Ideile filosofice sustinute de mitul lui Sisif sunt diverse si nu se reduc doar la idea absurdului existentei. Mai putem astfel enumera: intoarcerea la povoara primordiala, lupta ca sens al existentei in lipsa prezentei unui scop suprem, prezenta raului pentru aprecierea binelui, sinuciderea ca si cale de eliberare, constientizarea destinului si recurgerea la liberul arbitru. Desi absurdul anuleaza toate sansele unei libertati eterne, el mareste si, totodata, impune libertatea de actiune. Sinuciderea devine astfel ultimul prag de acceptare a limitei extene impuse de absurd, nascuta din vointa liberului arbitru si constituind ultima cale de eliberare.