Sunteți pe pagina 1din 47

Psihologia limbajului - Note de curs Prof. Univ. Dr.

Mihai Golu Master Terapii logopedice in procesele de comunicare Cursul este structurat pe doua sectiuni majore: . !omunicarea 1. Aspecte ale teoriei generale a comunicarii. Modelul logico-formal al comunicarii, dimensiunile si proprietatile ei. 2. Principalele orientari in abordarea comunicarii in perioada actuala. 3. Comunicarea la nivel uman formele si tipurile ei !non-verbala si verbala, intrapersonala, interpersonala si intragrupala". #actorii si variabilele psi$ologice care actionea%a si influentea%a dinamica procesului comunicarii la nivel uman. Cerintele unei comunicari adecvate si eficiente !o comunicare buna si o comunicare proasta". &laba comunicare, ca sursa a neintelegrilor, contradictiilor si conflictelor interumane. . "imbajul 1. 'imbajul verbal. (imensiunile acestuia !formala, fi%ica, calitativa-semantica, pragmatica", functiile sale, formele sale, mecanismele neurofi%iologice ale limbajului, verigile care stau la ba%a receptiei, intelegerii si producerii limbajului articulat. 2. Principalele deviatii sau tulburari ale limbajului verbal.

!onceptul de comunicare
)ermenul cotidian de *comunicare+ desemnea%a un proces e,trem de comple, si diversificat, care face ca ea sa constituie in pre%ent un domeniu de interes si de studiu multidisciplinar. (aca pana la sfarsitul primei jumatati a sec. -- termenul era, ca si domeniul, un monopol unidisciplinar !al lingvisticii", dupa aceasta perioada, ca urmare a constituirii unor noi directii ale cunoasterii stiintifice repre%entate prin teoria generala a sistemelor, cibernetica teoretica sau generala si teoria informatiei, comunicarea dobandeste deodata o semnificatie si o importanta mult mai generala, aproape universala, ea fiind preluata in cadrul tuturor disciplinelor particulare stiintifice.

#lementele necesare e$istentei comunicarii


'a ora actuala se poate vorbi de doua niveluri de structurare a teoriei comunicarii: un nivel general formal si un nivel substantial, calitativ sau particular. Primul nivel se intemeia%a si ia in considerare pentru circumscrierea si definirea sensului conceptului de *comunicare+ niste criterii de ordin logico-formal nonsubstantial, care sa fie aplicabile oricarui domeniu particular in care avem de-a face cu un proces concret de comunicare. Astfel, teoria generala a comunicarii va constitui reperul si etalonul de la care pornesc si la care se raportea%a toate teoriile particulare care se constituie si se elaborea%a in interiorul disciplinelor care studia%a fenomene concrete ale comunicarii diferentiate din punct de vedere substantial-calitativ. Potrivit teoriei generale al carei fondator este recunoscut a fi matematicianul american Claude Shannon, pentru a e,ista o comunicare este necesara e,istenta urmatoarelor elemente:

1. Elemente de structura. )rebuie sa e,iste trei astfel de elemente cu legatura intre ele: - elementul sursa sau emiterent: trebuie sa posede un minimum de litere sau un alfabet minim necesar pentru a putea alcatui un numar suficient de mesaje. Alfabetul minim pentru alcatuirea unui mesaj e format din cel putin 2 litere !alfebetul Morse, alfabetul numeric". de asemenea, trebuie sa emita mesajele in concordanta cu caracteristicile si particularitatile reeptorului sau destinatarului. mesajele sa fie elaborate pe ba%a unui anumit set de reguli logice care sa posede anumite invariante sau constante. sa intreprinda masuri preventive sau corective pentru asigurarea ajungerii la destinatar a mesajului. - destinatar sau receptor: trebuie sa posede o anume capacitate de receptie si de re%olutie a semnalelor sau literelor in care este emis mesajul. sa posede un minimum de elemente interne, de comparatie si identificare. sa posede acelasi set de reguli logico-gramaticale pe care il poseda emitatorul, astfel incat continutul mesajului sa poata fi identificat. - canal: trebuie sa fie suficient de sensibil pentru a transmite elemente substantial-energetice proprii alfebetului in care este compus mesajul. sa posede o re%istenta suficienta la perturbatii astfel incat sa nu denature%e caracteristicile literelor initiale. 'egat de aceasta ultima cerinta, se introduce o variabila in acest model, denumita %gomot re%ulta ca nu e,ista canale de comunicare ideale, perfecte, orice canad concret fiind supus influentei unor perturbatii, fie generate de structura lui interna, fie din e,terior. /n modelul 0-C-1, apare raportul semnal-%gomot. 0a poate lua trei forme sau valori: %gomotul domina asupra semnelului !canalul devine inpropriu pentru asigurarea transmiterii mesajului". %gomotul este egal cu semnalul !situatie de ma,ima incertitudine". semnalul domina asupra %gomotului !singura situatie care poate permite desfasurarea unei comunicari". 'egatura dintre emitator si receptor poate fi unidirectionata si se vorbeste de pseudocomunicare sau comunicare desc$isa, sau bidirectionata !comunicare propriu-%isa, care presupune sc$imb reciproc". 2. Elemente de continut. Acestea definesc propriu-%is comunicarea. Prin comunicare se intelegea orice fel de sc$imb care are loc intre indivi%i, grupuri etc. #oarte sugestiva era considerata definitia data de Levy-Strauss: sc$imburi de idei si de bunuri intre grupuri datorate legilor si regulilor de rudenie. sc$imburi de bunuri materiale datorate si ba%ate pe legile economice. sc$imburi de idei, de impresii si de opinii intre indivi%i sau grupuri. )eoria generala a comunicarii afirma ca esentiala pentru definirea termenului este informatia si ca atare, comunicarea repre%inta in sine sc$imb de informatii. /nformatia este elementul care determina modificari specifice, potrivit principiilor reglarii atat la nivelul receptorului cat si la nivelul emitatorului. Avem astfel informatii, concreti%ate in mesaje. )eoria informatiei cuprinde trei componente mari: o componenta formala, una semantica si una utilitara sau pragmatica. (esi termenul de informatie este vec$i, conceptul de informatie este printre cele mai noi concepte, fiind elaborat in cadrul ciberneticii generale si teoriei generale a informatiei in a doua jumatate a sec. --. Norbert Wiener face constatarea revolutionara ca universul nu poseda doar cele doua dimensiuni stabilite de fi%ica clasica !substanta si energie", ci inca una, el adaugand dimensiunea informatiei. 0l da si prima definitie a acestui concept: */nformatia este informatie, ea nu este nici substanta, nici energie. 0a poseda o relativa autonomie atat in raport cu substanta, cat si in raport cu energia. 0videntierea informatiei nu se poate face decat intr-o relatie de comunicare. /n afara relatiei de comunicare, informatia nu e,ista decat in stare latenta. Pentru punerea in miscare a informatie, este necesar un suport substantial energetic, dar nu e,ista o legatura predeterminata si invarianta intre un anumit suport energetic si un continut informational. /ntre unul si acelasi suport substantial energetic pot fi transmise mai multe tipuri de mesaje si informatii, dupa cum unul si acelasi mesaj sau informatie poate fi transmisa cu ajutorul mai multor tipuri de suporturi substantial-energetice.+

/ntrucat aceasta definitie nu lamureste suficient de bine specificul si natura informatiei, 2iener merge mai departe si concreti%ea%a sau particulari%ea%a din punct de vedere calitativ informatia, spunand ca este opusul entropiei si, intrucat entropia este masura gradului de de%organi%are la nivelul unui sistem, informatia trebuie considerata masura a gradului de organi%are. /nformatia, deci, apare ca factor de organi%are si de reglare la nivelul sistemelor, opunandu-se de%organi%arii sau entropiei. Pornind de aici, Claude Shannon a formali%at si a elaborat componenta statistico-matematica a teoriei informatiei si a legat in acest ca% informatia de asa-numita stare de nedeterminare si de incertidudine in legatura cu producerea sau neproducerea unui eveniment intr-o situatie data sau la un sistem dat. &$annon considera ca informatia este factorul care duce la diminuarea sau inlaturarea unei stari initiale de incertitudine. Pe aceasta ba%a, a ajuns sa formule%e dimensiunea cantitativa sau obiectiva a informatiei: 3 !informatia" 4 - 5 pi log62 in ba%a 2 din pi. Pi probabilitatea de aparitie, de pre%enta a unui factor intr-o situatie data. Cea mai mare cantitate de informatie se contine in multimile de evenimente ec$iprobabile. Cu cat diferenta de probabilitati intre elementele multumii considerate este mai mare, cu atat cantitatea de informatie va fi mai mica. 7itul repre%inta unitate binara, repre%entand cantitatea de informatie pe care o primim dintrun e,periment cu doua re%ultate egal probabile. Alegerile care furni%ea%a cea mai mare canitate de informatie sunt cele de tip binar. Componenta semantica a teoriei informatiei: potrivit ei, informatia nu se identifica cu litera prin care se obiectivea%a, ea definind o relatie cu un anumit referential sau obiect e,terior ei. Acest obiect repre%inta elementul esential care leaga din punct de vedere calitativ termenii unui sistem de comunicare, emitatorul si receptorul. (imensiunea semantica a informatiei presupune stabilirea unei legaturi de ordin designativ intre un anumit alfabet, intre un anume sistem de semne si o anumita realitate specifice, substantiala sau ideala. 'a modul formal, latura semantica apare ca o corespondenta intre doua sisteme de semne sau de simboluri. (e e,emplu, la cuvantul *mama+ corespund semne precum *femeie care are copii+. &emnul luat separat e,prima o legatura intre o entitate obiectiva, mama, si imaginea interna mentala a noastra despre aceasta fiinta. &pre deosebire de latura cantitativa, latura semantica nu este predeterminata si invarianta. 0a devine o variabila dependenta de e,ercitiu si e,perienta comunicatorilor. Cu cat comunicatorii poseda in raport cu tema comunicarii un e,ercitiu si o e,perienta mai mare, cu atat cantitatea semantic de informatie este mai mare si viceversa. Componenta utilitara inseamna efectul pe care il are informatia receptionata asupra destinatarului. Apare un raport de probabilitati Pa : Pe !Pa probabilitatea inainte ca destinatarul sa fi primit mesajul, Pe starea lui dupa ce a primit mesajul". 8 informatie este utila daca ea permite destinatarului sa isi re%olve o anumita problema specifica de reglare. Cu cat re%olvarea este mai completa, cu atat functia sau gradul de utilitate al informatiei e mai mare si invers. 3. Elemente de obiectivare a continutului. Aici includem semnale, simboluri si semne 49 alfabet. &emnalul este o cantitate energetica ce transmite o informatie conte,tual-conjuncturala, semnificatia lui fiind stabilita printr-o legatura temporara intre el si un eveniment. &emnalele sunt suporturile cele mai raspandite in aria de comunicare, fiind preponderent proprii speciilor animale si la nivelul omului in cadrul diferitelor conte,te si situatii. &emnificatia lui este circumscrisa unei situatii concrete. &imbolul este un suport substantial-energetic de tip imagistic sau obiectual care reflecta si desemnea%a anumite stari, anumite calitati, roluri si statusuri caracteristice diferitelor comunitati socio-umane. &unt produse culturale si semnificatia lor este determinata istoriceste si valabila

pentru intreaga comunitate. Pentru simbol e specific caracterul intuitiv, se ba%ea%a pe impresionarea directa a receptorului si pe evidentierea accentuata a situatiei sau a starii pe care o repre%inta. &fera de aplicare comunicationala a simbolurilor este relativ limitata la nivelul comunitatii, al natiunii etc. &emnul este constructie formal-abstracta, cu aplicabilitate universala. /n aceasta calitate avem cuvantul, limbajul articulat in forma lui orala sau scrisa. Cuvantul este un suport informational elaborat in cursul evolutiei istorice a comunicarii prin grai articulat si a carui valoare designativa devine relativ constanta si invarianta, obligatorie pentru toti indivi%ii care alcatuiesc comunitatea si vorbesc in limba data. Capacitatea de comunicare a omului depaseste ca arie de cuprindere capacitatea de comunicare a tuturor celorlalte sistem concrete. 4. Un set de operatii principale si secundare. Acestea se circumscriu sistemului de comunicare. 8peratiile principale sunt codarea, recodarea si decodarea. 8peratiile secundare sunt operatiile de redundare. Codarea este operatia de transpunere la nivelul emitatorului sau al sursei a continutului informational sau a mesajului pe un anumit suport substantial-energetic. Codarea trebuie facuta in concordanta cu situatia de comunicare si cu caracteristicile destinatarului. 0,ista doua tipuri de coduri folosite in comunicarea umana: coduri analogice si coduri discrete. Comunicarea nonverbala se ba%ea%a pe codurile analogice, in vreme ce comunicarea verbala se ba%ea%a pe cele discrete. (upa lungimea cuvintelor, sunt coduri uniforme si coduri variabile. Cele uniforme se folosesc in sistemele informati%ate. 'ungimea cuvantului este aceeasi. 0le sunt mai eficiente in transmiterea informatiilor in retelele de comunicare. Codurile variabile sunt cele pe care le folosim in limbajul natural, dar si aici se constata pre%enta unei legi, potrivit careia cuvintele cu pre%enta cea mai mare au lungimea cea mai mica. 1ecodarea este operatia aplicata asupra codului intial, la nivelul canalului !spre e,. la nivelul telefonului impusl electric". Avem o recodare la nivelul canalului si una la nivelul receptorului. (ecodarea este operatia finala care are loc la nivelul destinatarului si consta in identificarea si scoaterea la suprafata a continutului informatiei. /nseamna, in sens larg, intelegera celor receptionate. 1edundarea are rolul de a conserva si proteja suportul sau codul prin care se transmite informatia de influenta perturbatoare a %gomotului la nivelul canalului. 0,ista doua tipuri de redundanta: una e,terna si una interna. Prin redundare e,terna se intelege utili%area unui numar mai mare de elemente in cod sau in suporturi de obiectivare decat cel necesar, astfel incat sa se diminue%e probabilitatea alterarii codului integrat. #olosim in comunicarea verbala repetarea mesajului sau in ca%ul unei transmiteri pe un canal electric, multiplicarea literelor din care alcatuim cuvantul. 1edundarea interna tine de structura si natura instrumentului de comunicare, de legaturile interne ce e,ista intre elementele unui vocabular. Acesta este si ca%ul limbilor naturale, care nu ni se pre%inta din punctul de vedere al relatiei de comunicare ca niste multimi de%ordonate de cuvinte, ci ca structuri organi%ate intre elementele vocabularului, stabilindu-se anumite legaturi de conditionare si determinare. )oate limbile naturale, ca instrumente esentiale de comunicare, poseda un coeficient ridicat de redundanta.

Dimensiunile si proprietatile comunicarii


(imensiunile comunicarii deriva din specificul obiectiv al informatiei ca element esential al relatiei de comunicare si al sc$imbului intre elementele sistemului de comunicare, respectiv emitatorul si receptorul. Pornind de la acest specific al informatiei, derivam trei dimensiuni esentiale ale comunicarii si anume: dimensiunea fi%ica obiectiva, dimensiunea semantica si dimensiunea pragmatic-reglatorie.

I. Dimensiunea fizica se refera, pe de-o parte, la caracteristicile elementelor prin care se obiectivea%a continutul mesajelor informationale, iar pe de alta parte la cantitatea obiectiva de informatie care e,ista la nivelul sursei sau al emitatorului. /n ceea ce priveste elementele prin care se obiectivea%a continutul mesajelor informationale, indiferent de natura lor substantial-calitativa, trebuie sa posede proprietati fi%ice care sa asigure atat transportul lor intre emitator si destinatar de-a lungul unui anume tip de canal, cat si captarea sau inregistrarea la nivelul destinatarului. 0,ista trei principale asemenea proprietati care trebuie sa ia valori corespun%atoare pe de-o parte proprietatilor canalului, pe de alta parte particularitatilor destinatarului sau receptorului. Acestea sunt intensitatea sau amplitudinea, frecventa si periodicitatea sau intervalele de succesiune in cursul procesului de comunicare. /ntensitatea este e,primata de cantitatea de energie sau de dimensiunile metrice ale semnalelor prin care se reali%ea%a codificarea sau obiectivarea mesajului. Aceste proprietati trebuie sa se incadre%e in limitele unor valor optime pentru a putea sa depaseasca efectul perturbator al %gomotului si pragul de accesibilitate sau de receptie al destinatarului. /n functie de natura elementelor sistemului de comunciare, respectiv 0-( !1", aceste valori iau cote diferite pentru toate ca%urile, insa registrul optim prin care se reali%ea%a probabilitatea cea mai ridicata de transmitere a mesajelor se situea%a in asa-numitul registru mediu. 8 comunicare devine posibila in masura in care elementele fi%ice de codificare a informatiei dispun de proprietatile corespun%atoare transmiterii si receptiei in cadrul sistemului de comunicare dat. Cantitatea obiectiva de informatie e,istenta la nivelul sursei este conditionata de numarul starilor pe care se poate lua sursa, fiecare stare pe care o ia aceasta !0" constituind un mesaj sau un continut informational. Pentru ca emitatorul sau sursa sa devina apt de a intra intr-o relatie de comunicare din punct de vedere obiectiv este necesar ca el sa dispuna de cel putin doua stari: in ca%ul nostru ele se refera la numarul de semne sau de cuvinte de care dispune in te%aurul sau si din care urmea%a sa selecte%e, potrivit anumitor criterii si reguli logico-formale elementele necesare construirii unui mesaj. 0ste suficient ca un emitator sa dispuna de minim 2 cuvinte pentru a putea sa indeplineasca aceasta conditie obiective de a detine o anume cantitate de informatie si de a alege din cele doua. Cand elementele acestea denumite semne sunt independente unele de altele si alegerea uneia nu influentea%a alegerea urmatorului, avem de-a face cu e,istenta celei mai mari cantitati posibile de informatii din punct de vedere fi%ic sau obiectiv. 0ste ca%ul asa-numitelor situatii sau evenimente ec$ipotentiale sau ec$iprobabile. /n ca%ul comunicarii umane verbale, emitatorul sau sursa se caracteri%ea%a prin pre%enta unui te%aur sau vocabular cu evenimente referentiale, adica cuvintele din vocabularul nostru nu poseda toate aceeasi probabilitate de a fi alese, e,trase in vederea reali%arii unei comunicari, ci avem frecvente diferite pentru diferitele cuvinte si in fiecare limba s-au elaborat tabele statistice ale frecventelor cuvintelor in procesul de comunicare. (in punct de vedere fi%ic sau obiectiv, vocabularul care constituie sursa de selectie pentru transmiterea mesajelor informationale nu poseda ma,imum posibil de cantitate obiectiva de informatie, intrcat succesiunea cuvintelor nu este independenta, ci conditionata. II. Dimensiunea semantica e,prima legatura designativa stabila intre semn si o anumita realitate materiala sau ideala. (esignarea, ca atare, se refera la obiecte !obiectuala" care se poate reali%a la trei niveluri calitative diferite si anume designare la nivel individual, cand mesajul se refera la un anumit obiect si doar la acela, la nivel particular in care designarea se refera la o submultime de obiecte asemanatoare cum avem in cadrul tipologiei si la nivel universal sau categorial, unde designarea se refera la un gen sau o multime de clase de obiecte individuale. Avem apoi designarea proprietatilor obiectelor si fenomenelor, designarea de actiuni, operatii prin semne diferite, designarea de procese si designarea de relatii. /n cadrul comunicarii, operatia de decodare trebuie sa restabileasca tipul de designare si identitatea referentialului ca atare. Prin

aceasta, in procesul de comunicare se reali%ea%a legaturi selective si cu adresa intre emitator si receptor si intre amandoi luati la un loc si realitatea e,terna. (e aceea, dimensiunea semantica este considerata esentiala intr-o relatie de comunicare intrucat prin intermediul ei se evidentia%a si se descopera realitatea informatiei. III. Dimensiunea pragmatic-reglatorie e,prima specificul functional al informatiei in general in :nivers si in special in cadrul relatiei de comunicare si anume specificul de a fi factor de organi%are, de optimi%are si de de%voltare. /n orice comunicare trebuie sa e,iste o oarecare dimensiune reglatorie, astfel incat sa putem vorbi de circulatia si functionarea informatiei. Am putea spune ca relatia de comunicare este una ba%ala la nivelul intregului :nivers si in masura in care informatia este o determinatie obiectiva a :niversului si prin natura ei este factor de progres, si relatia de comunicare este factorul ce sta la ba%a tuturor proceselor de transformare evolutiva antientropica la nivelul :niversului. Aparitia vietii este re%ultatul unei relatii de comunicare. Constituirea structurilor noastre ps$ice interne este de asemenea re%ultatul unei astfel de relatii. Asadar, cand vorbim de comunicare, inevitabil trebuie sa avem in vedere si e,istenta unei laturi sau a unei dimensiuni reglatorii sau pragmatice. (in dimensiunile mentionate decurg si principalele insusiri sau proprietati ale comunicarii, cele mai importante fiind urmatoarele: 1. ;erdicitatea prin aceasta intelegem corectitudinea transmisiei si receptarii mesajelor de la emitator la destinatar. /n al doilea rand, intelegem si corectitudinea sau corespondenta reala intre mesaj si referential si realitatea pe care acesta o desemnea%a. (in acest punct de vedere putem delimita mesaje veridice si mesaje false. (in punctul de vedere al teoriei reglarii, purtatoare de informatie autentica sunt numai mesajele veridice. (oar prin intermediul lor se poate obtine un efect optimi%ator la nivelul sistemului destinatar sau receptor. Mesajele false sau informatiile false sunt din punctul de vedere al teoriei reglarii purtatoare de entropie. 2. #idelitatea e,prima gradul de incredere pe care emitatorul il are in continutul mesajului pe care il transmite si ea deriva din gradul de consolidare a dimensiunii semantice a semnelor de care dispune pentru a reali%a si desfasura relatia de comunicare. &i din acest punct de vedere intalnim gradatii variate in functie de siguranta pe care interlocutorii o au in raport cu mesajele pe care le sc$imba intre ei. 8 comunicare eficienta presupune e,istenta unui nivel ridicat de fidelitate al continuturilor informationale care se sc$imba intre 0 si 1. 3. Completitudinea se refera la diferenta dintre volumul de mesaje care a fost emis de catre sursa si volumul de mesaje care a ajuns la receptor. Cu cat aceasta diferenta e mai mica, cu atat comunicarea este mai eficienta si invers. /n orice relatie de comunicare, cele doua valori nu corespund totodeauna: la iesire inregistram o cantitate de informatie mai mare. <. #inalitatea se refera pe de-o parte la scopul pe care si-l propun interlocutorii si in al doilea rand la efectele sau re%ultatele pe care le obtinem la sfarsitul unui proces de comunicare. Comunicam cu un anume scop iar scopul este de a produce anumite modificari in starea, atitudinea si modul de gandire al interlocutorului. Mai e,act, comunicam cu scopul de a influenta pe cel cu care venim in relatia de comunicare. Atingerea acestei finalitati este conditionata de o serie intreaga de factori obiectivi si subiectivi, ceea ce a determinat preocuparea pentru elaborarea si de%voltarea unor modalitati si te$nici speciale de perfectionare si optimi%are a proceselor si relatiilor de comunicare. Avem aceasta preocupare atat la nivel te$nic cat si la nivel de comunicare interpersonala in mod direct.

%fera de cuprindere a notiunii de comunicare


0,ista inca dispute si problema este desc$isa. (upa unii, de comunicare nu se poate vorbi decat la nivel uman si mai mult decat atat, numai in ca%ul in care avem de-a face cu pre%enta si utili%area vorbirii sau a limbii. (upa altii, comunicarea este un fenomen universal. 8riunde se poate delimita, potrivit criteriilor logico-formale, o anumita sursa care sa emita semnale purtatoare de informatie si un anumit sistem receptor destinatar care sa preia aceste semnale si sa modifice starile in concordanta cu semnificatia lor. (aca luam in considerare faptul ca informatia nu o gasim doar in cadrul comunicarii interumane, ci constituie o dimensiune a intregului :nivers si faptul ca, obiectiv, ea e,ista in stare latenta si se evidentia%a intr-o relatie de interactiune, atunci trebuie sa acceptam a doua po%itie si anume aceea ca, in sens larg si logic, comunicarea este un fenomen ce se reali%ea%a la scara intregului :nivers. /n teoria generala a sistemelor, potrivit unei sc$eme generali%ate de clasificare, se delimitea%a clasa asa-numitelor semidesc$ise. Acestea pot sa fie de natura substantial-calitativa diferita: neinsufletita sau insufletita. &istemele semidesc$ise se caracteri%ea%a prin aceea ca ele reali%ea%a in mediul lor numai sc$imburi de energie si informatie. (evine logica conclu%ia ca o comunicare se poate reali%a nu numai intre sistemele vii, nu doar intre persoanele umane, ci si intre sistemele nevii. Putem spune ca avem o comunicare nespecifica, ce se reali%ea%a la nivelul :niversului intre diferitele astre, planete etc., o comunicare pseudospecifica ce se reali%ea%a intre anumite obiecte, lucruri neinsufletite si mediul lor ambiant si de asemenea o comunicare specifica, ce se reali%ea%a la nivelul sistemelor vii, biologice. 8mul devine un fel de *placa turnanta+ a relatiei generale de comunicare. Prin natura lui intrinseca, este polivalent, incercand sa intre in comunicare cu Cosmosul, (ivinitatea, cu lumea animala si cu universul masinilor. 'a nivelul omului avem comunicari specifice: intraindividuala, interpersonala, intragrupala si intergrupala. Comunicarea este dimensiunea cea mai specifica si cea mai frecventa pentru starea si definirea omului.

Principalele orientari in studiul comunicarii umane


I. rientarea antropologica, ale carei premise au fost puse de Margaret Mead, care a studiat viata si comportamentul unor societati primitive in care elementul central de coe%iune il constituia mitul. /deile de ba%a ale ei au fost de%voltate apoi de Carl Linton !*#undamentul cultural al personalitatii+" iar in a doua jumatate a se,olului -- aceasta orientare a luat o mare amploare datorita lucrarilor lui Winkin si ale lui Bonroux. Principalele idei ale acestei abordari: Comunicarea trebuie circumscrisa in structurile si dinamica vietii sociale in general si a culturii in special. ea este conditionata si determinata de diversitatea conte,telor pe care le generea%a in viata sociala si de diversitatea formelor pe care le imbraca cultura unei comunitati. Cultura, care este liantul spiritual al societatii, se constituie in procesul de comunicare si ea poate sa fie considerata ca un comple, sistem de semne purtatoare de semnificatii. Prin natura ei, cultura este comunicare si ne apare ca ansamblu de acte care reali%ea%a structurile pe care se ba%ea%a o societate. =atura socio-culturala a comunicarii a dus si a conditionat elaborarea unor coduri sau g$iduri care se ba%ea%a pe cateva principii de ordin general si anume: a. comunicarea este un fenomen social, un ansamblu de coduri si reguli care fac posibila interactiunea si relatiile dintre membrii unei culturi, individul fiind un actor social. b. participarea la comunicare se reali%ea%a in modalitati verbale si nonverbale. c. intentionalitatea nu determina comunicarea, interactiunea in comunicarea interpersonala este numai un moment intr-o cultura care este un flu, de informatii. pe de alta parte, nu reusim intotdeauna sa comunicam ceea ce intentionam sau comunicam involuntar ceea ce nu am vrea sa comunicam.

d. comunicarea sociala este comparabila cu o orc$estra si potrivit unei teorii a distributivitatii, membrii unei culturi participa in procesul comunicarii precum instrumentistii intr-o orc$estra, dar fara dirijor, orientandu-se spontan unii in raport cu altii. #enomenul comunicarii repre%inta o componenta importanta a ceea ce se numeste generic *cultura+ si comportamentul cultural se studia%a sau trebuie sa fie studiat in paralel cu comunicarea, care devine si ea culturala. Pentru a diferentia conte,tele in care se reali%ea%a comunicarea ca o componenta a culturii, orientarea antropologica introduce conceptul de *spatiu comunicational+ sau spatiu al comunicarii. Acesta desemnea%a un ansamblu de situatii specifice structurii relatiei de comunicare si in cadrul relatiei de comunicare se delimitea%a mai multe spatii care se pre%inta sub forma unei succesiuni de cercuri intersectabile, incepand cu cel natural, comunicarea animala si e,presia comportamentala si continand cu cel domestic, care este in acelasi timp inc$is si desc$is, cu mai multe terminale in lumea e,terna, incepand cu banala cutie postala si terminand cu fa,ul sau emailul. Apoi, spatiul didactic, scoala fiind considerata anticamera a sptiului public si in sfarsit spatiul activitatilor sociale curente. )oate aceste spatii particulare se includ in asa-numitul spatiu comunicational supraordonat mondiali%at. Acesta este e,tensia la nivel planetar a culturii de masa. Anali%a comunicarii se reali%ea%a la doua niveluri: intracultural si intercultural. /n comunicarea intraculturala avem de-a face cu o omogenitate de coduri si de stari de asteptare in raport cu semnificatia acestora. 0a este cea mai completa si cea mai cuprin%atoare in raport cu indivi%ii unei comunitati. Comunicarea interculturala presupune o transformare sau adaptare a sistemului de coduri, de atitudini si de asteptari legate de acestea intre doua modele culturale. #iecare model cultural dispune de propriul sistem de coduri si, cu cat diferenta dintre aceste coduri este mai mare, cu atat posibilitatea si plenitudinea comunicarii interculturale devin mai reduse. 0,ista anumite variabile care tin de personalitatea ba%ala care se constituie in interiorul unei culturi, personalitate in care intra ansamblul de traditii, obieciuri, norme, dogme, mituri elaborate istoriceste si mostenite de la o generatie la alta si aceste diferente in structura personalitatii de ba%a devin bariere uneori de netrecut in reali%area unei comunicari interculturale, desc$ise si complete. )ot ca un aspect care impietea%a asupra reali%arii unei comunicari desc$ise interculturale il constituie centrismul cultural sau $egemonia culturala. Centrismul consta in impunerea unui anumit model ca reper si ca etalon la care sa se alinie%e si sa il urme%e celelalte modele culturale considerate periferice. (in punct de vedere individual, trecerea de la un model cultural la altul se asocia%a cu un dificil proces de adaptare si readaptare, care se produce cu atat mai greu cu cat trecerea se face la o varsta mai inaintata si trasaturile de personalitate sunt mai fragile si se intalneste in pre%ent procesul migratiei de masa drame generate de neadaptarea la modelul cultural. /mportanta abordarii antropologice re%ida in faptul ca sublinia%a legatura organica ce e,ista intre procesul comunicarii si cel al gene%ei si de%voltarii culturii in cadrul societatii umane, intre patrunderea dintre aceste doua fenomene si conditionarea lor reciproca. )iparele culturale care se individuali%ea%a devin grile specifice de selectie si de interpretare a flu,urilor de mesaje pe care le receptionam in cadrul relatiilor interpersonale. Avem un mediu cultural global si avem medii culturale subordonate sau particulari%ate, care sunt conditionate de conditiile specifice de e,istenta ale comunitatilor regionale sau locale, de unde apar diferentele intergrupale in cadrul unei comunitati. (iferentele de ordin regional pot fi corelate si amplificate de diferentele de ordin religios, etnic, politic. Astfel, vedem cum in spatiul comunicational general se produc segmentari care generea%a tensiuni, neintelegeri si conflicte. &laba comunicare este deci sursa de indepartare interindividuala si intergrupala, sursa de coflict. Cu cat comunicarea este mai desc$isa, mai putin supusa unor constrageri de natura particulara, cu atat ea asigura un grad mai ridicat de coe%iune, de angajare si de vointa la nivelul comunitatii, contribuind astfel la re%olvarea mai rapida si mai eficienta a problemelor cu care se confrunta comunitatea respectiva.

II. rientarea psi!osociala este repre%entata de faimoasa &coala de la Palo Alto, fondata de doi cercetatori, >regor? 7ateson si Paul 2at%la@icA, scoala ce are o influenta deosebita asupra anali%ei si e,plicarii procesului comunicarii. Aceasta scoala porneste de la constatarea ca relatia de comunicare nu are un caracter liniar mecanic, ci unul interactiv cu traiectorii imprevi%ibile. Ca punct de plecare in desfasurarea cercetarilor ulterioare a fost luat conceptul de *comunicare parado,ala+ in raport cu dubla constrangere. (ubla constrangere re%ida in aceea ca, de pilda, in ca%ul unui mesaj bispontan, destinatarul se vede in fata unei duble constrangeri contradictorii: a asculta inseamna a nu fi spontan, a nu asculta inseamna a respinge mesajul. Adoptand o strategie de tip sistemic, repre%entantii &colii de la Palo Alto au avansat si de%voltat urmatoarele principii generale: - orice comunicare este un fenomen interactional. - orice comportament social are o valoare comunicativa. - orice mesaj comporta doua niveluri de semnificatie, unul informativ si al doilea relational, care leaga pe interlocutori. primul nivel tine de componenta cognitiva, cel de-al doilea de cea afectiva. - cele mai multe forme de patologie mintala provin din perturbari si disfunctii de comunicare. Pe ba%a acestor principii, ei au elaborat mai departe asa-numitele a,iome pe care le-au pus la ba%a tuturor anali%elor teoretice si interventiilor practice. Ca practica, aceasta scoala a de%voltat asa-numita terapie de familie, familia fiind considerata un sistem. Prima a,ioma: nu putem sa nu comunicam. =evoia de comunicare este interna si profunda. 8rice comportament este purtator de mesaj. Mimica, gestica, tacerea, retragerea transmit mesaje cu semnificatii. :neori, vorbirea poate ascunde adevarata stare si realitate interioara sau psi$ica a interlocutorilor. A doua a,ioma: orice comunicare prezinta doua aspecte continutul si relatia, astfel incat al doilea il inglobea%a pe primul si devine metacomunicare. A treia a,ioma: orice comportament reprezinta o anga!are si desemneaza o relatie. Comunicarea, pe langa faptul ca transmite o informatie, induce si un comportament. Aceste operatii au fost denumite cu termenii de indice si ordin. /ndicele e,prima informatia, indiferent daca e adevarata sau falsa. 8rdinul arata modul in care trebuie inteles continutul de catre participantii la actul comunicarii. Pentru participanti, este necesara definirea termenilor pentru a putea sa dea finalitate comunicarii. 1elatia este metacomunicare de nivel logic mai inalt decat informatia. A patra a,ioma: natura unei relatii depinde de punctuatia secventelor de comunicare intre interlocutori. Cercetatorul sau observatorul poate decupa o secventa neintrerupta de sc$imburi intre interlocutori. /n secventele scurte putem identifica cuplurile be$avioriste &-1 !stimul reactie", dar in secventele lungi locurile dintre & si 1 devin intersanjabile. A cincea a,ioma: "iintele umane "olosesc doua moduri de comunicare digital si analogic. 'imbajul digital poseda o sinta,a logica foarte comple,a si foarte comoda dar acestuia ii lipseste o semantica adecvata relatiei. 'imbajul analogic poseda semantica, dar nu si sinta,a adecvata unei definitii neec$ivoce a naturii relatiilor. 'imbajul digital este repre%entat de limbajul articulat si prin el comunicarea verbala, iar pe cel analogic il repre%inta limbajul nearticulat gesturile, mimica etc. A sasea a,ioma: orice schimb comunicational este simetric si complementar# dupa cum el se bazeaza pe egalitatea sau di"erenta partenerilor. (inamica interactiunilor simetrice presupune nu doar raporturi actuale de egalitate ci si un proces de minimi%are a diferentelor. /n ca%ul relatiei asimetrice, comunicarea evoluea%a in directia ma,imi%arii diferentelor. 0,istenta diferentelor

intre parteneri produce diferite perturbatii ale efectelor finale ale comunicarii si asupra relatiei dintre interlocutori. A saptea a,ioma: comunicarea este ireversibila. Mecanismul pe care il angajea%a ea nu poate fi dat inapoi. Ca urmare, efectul produs de mesajele odata emise nu mai poate fi sters ci doar contrapus efectului determinat de mesajul corector. &coala de la Palo Alto a promovat studiul comunicarii in situatii psi$osociale reale si a evidentiat o serie de conditii si cerinte pentru a asigura optimi%area comunicarii si preintampina efectele perturbatoare. III. rientarea programarii neurolingvistice !P='" s-a cristali%at la sfarsitul anilor BCD si a fost intemeiata de doi cercetatori cu pregatiri initiale de ba%a diferite, unul lingvist $ichard Bandler si un matematician %ohn &rinder. /n elaborarea teoriei lor, cei doi au pornit de la constatarea ca, in relatia dintre terapeut si pacient, mai important este ceea ce comunica terapeutul decat ceea ce face. Pentru a inc$ega elementele modelului teoretic, ei au anali%at importanta descoperirilor si re%ultatelor cercetarilor in mai multe domenii precum lingvistica, teoria informatiei, neuropsi$ologia si antropologia, ajungand la conclu%ia ca problema comunicarii trebuie centrata pe intelegerea modului si mecanismelor generale de functionare a creierului. Creierul este prin e,celenta organul care reali%ea%a atat veriga de intrare sau de receptie, cat si veriga de iesire, de e,ecutie, constand in raspunsurile pe care destinatarul le emite la mesajele pe care le receptionea%a. 'a nivelul creierului, se reali%ea%a asa-numita *$arta a lumii+, ca un ansamblu de repre%entari care se stoc$ea%a si pastrea%a in memoria de lunga durata in forma de programe, strategii, idei, conceptii, convingeri despre lume si despre sine. Aceasta $arta a lumii repre%inta, pe de-o parte, sursa din care se selectea%a mesajele la nivelul emitatorului, iar pe de alta parte mecanismul de decodare care se activea%a la nivelul destinatarului. Astfel, relatia de comunicare se poate repre%enta ca un sc$imb de tip sen%orial, receptie si contra-receptie. Aceasta relatie presupune interactiunea urmatoarelor elemente: - $ealitatea sau lumea, natura, omul. - a doua secventa o constituie doar o parte a lumii care de fapt repre%inta continutul procesului de receptie. - aceasta portiune este supusa la randul ei unei operatiuni de filtrare succesiva, de tip neurologic !primul filtru", care tine de caracteristicile aparatelor de receptie si ale structurilor centrale corticale, care reali%ea%a integrarea influ,urilor pe traseele sen%oriale dand imaginile perceptive' - al doilea filtru este constituit din sistemul de pre!udecati# norme# cutume ce functionea%a in mediul social si care isi pun amprenta asupra stabilirii semnificatiei mesajelor receptionate din aceasta parte a realitatii !"iltre socio-culturale". - al treilea filtru este de natura psi$oindividuala si tine de particularitatile temperamentale# caracteriale etc. Aceasta va repre%enta in final perceptia care se reali%ea%a prin intermediul diferitelor organe de simt.
)ealitatea

&

'

P#)!#PT *

+iltre

;eriga e,ecutiva este repre%entata pe de-o parte de raspunsurile verbale iar pe de alta parte, de raspunsurile prin intermediul celorlalte canale nonverbale. Modul prin care se reali%ea%a comunicarea verbala este digital, in sensul ca fiecare cuvant este distinct si legatura dintre cuvinte este reglementata prin regului sintactice bine preci%ate si stabile. Cealalta forma de comunicare este analogica si se caracteri%ea%a prin aceea ca fiecare raspuns are o semnificatie, dar raspunsurile intre ele nu sunt reglementate prin e,istenta unor reguli sintactice clare. (inamica relatiei de comunicare este conditionata de un principiu general de functionare a creierului nostru, cunoscut sub denumirea de principiul economiei, potritiv caruia trebuie sa se reali%e%e ma,imum de efect, de eficienta cu minimum de consum de energie si timp. Acest principiu general de functionare a creierului generea%a trei procese universale pe care creierul le reali%ea%a in cursul comunicarii si anume: a. procesul de generali%are, prin care se asigura posibilitatea de a intelege individul pe ba%a unui cadru de referinta supraordonat. aceasta operatie este direct inserata in mecanismul comunicarii, astfel incat in comunicare noi avem tendinta de a generali%a, de a trece de la observatii si constatari secventiale la judecati generale. b. procesul de selectie sau de simplificare prin care se lasa deoparte anumite aspecte referitoare la o anumita realitate, la un anumit eveniment si se evidentia%a si se transmit alte aspecte. Aceasta operatie de selectie este de asemenea necesara pentru a preintampina surplusul de detalii, de informatie si pentru a nu deveni redundanti. c. procesul de distorsiune, care consta in a reformula intr-un mod aparent mai plastic, mai impresionant un anumit mesaj, ducand astfel la modificarea imaginii reale despre obiectul sau realitatea de referinta. #iind universale si legice, aceste trei procese cerebrale pot sa constituie si factori de perturbare a unei relatii de comunicare si de slabire a eficientei ei. (e aceea, interlocutorii trebuie sa ia in considerare aceste tendinte si, atunci cand constata ca un mesaj este prea comprimat sau lacunar sau modificat, sa intervina cu intrebari au,iliare sau suplimentare prin care sa se diminue%e efectul perturbator initial. Programarea neurolingvistica pune accentul pe trei aspecte: 1. Aspectul calibrarii, prin care se urmareste o armoni%are psi$ica si fi%ica intre interlocutori. Aceasta calibrare se reali%ea%a urmarind fi%ionomiile si indeosebi miscarile oc$ilor, care pre%inta o semnificatie diagnostica importanta, ele aratand spre ce sfera se orientea%a atentia interlocutorului. 2. Aspectul activarii de stare. 0,ista asa-numita stare nula sau starea normala si e,ista starile activate prin actul de comunicare. Acestea pot fi de doua tipuri: po%itive !se asocia%a cu cresterea dispo%itiei, cu desc$iderea si increderea" si negative !asociate cu trairi negative de frustrare, de ingradire, de insatisfactie, ma$nire, ciuda sau furie". 8 comunicare eficienta si constructiva este cea care permite activarea si sustinerea unei stari po%itive. Comunicarea devine distructiva si generatoare de tensiune si conflict daca mesajele care se ve$iculea%a in cursul ei activea%a stari negative. &tarile tin nu numai de continutul sau semantica mesajului, ci si de modalitatea, de forma in care este el e,primat. 3. Aspectul resursei, care constituie acel potential pe care fiecare interlocutor il detine, dar care nu este inca suficient stimulat si valorificat. Atunci, relatia de comunicare trebuie sa asigure actuali%area resurselor interioare psi$ologice ale celor doi interlocutori si, in urma unei secvente de comunicare, ambii interlocutori sa iasa mai intariti in ceea ce priveste ec$ilibrul psi$ic decat au fost inainte de acel dialog. /n actul psi$oterapeutic, acest aspect este considerat tinta principala ce trebuie urmarita doarece tulburarile psi$onevrotice sunt cau%ate de insuficienta cunoastere si valori%are a resurselor interioare ale pacientului. 0l se deprecia%a si asta duce la neglijarea unor potente sau resurse care, actuali%ate, pot duce la iesirea din situatia critica in care se afla.

/n reali%area comunicarii, avem de-a face cu asa-numitul "enomen al pre"erentialitatii canalelor. /n opinia autorilor acestei orientari, fiecare individ din cele E principale canale de receptie de care dispune !va%, au%, tactil-Aineste%ie, miros, gust" are unul dominant preferat. &pre deosebire de animale, unde asa-numita receptie sau aferentatie dominanta este o caracteristica generala a speciei si este aceeasi la toti indivi%ii speciei respective, la om, aceasta aferentatie sau receptie dominanta devine diferntiata si individuali%ata. 0a nu mai este o trasatura imanenta a intregii specii, ci devine o caracteristica a indivi%ilor luati separat. #iecare canal contribuie la elaborarea $artii mintale a lumii, dar cea mai mare contributie o va avea canalul privilegiat. Comunicarea se desfasoara cel mai eficient daca reusim sa intram pe canalul privilegiat al interlocutorului. /n acest ca%, intervine asa-numitul fenomen de ancorare, adica asocierea la o repre%entare a unui canal dominant, a unei alte repre%entari sau stari proprii altui canal. (e e,emplu, o melodie care ne place se asocia%a cu o ancora de tip emotional-afectiv, o alta cu o ancora de tip Aineste%ic. Aceasta programare neurolingvistica a capatat o popularitate deosebita nu numai in psi$oterapie, ci si in clinica in general, gratie cone,iunilor pe care ea le face intre diferitele determinatii ale comunicarii umane !socio-culturale, psi$ologice, neurofi%iologice". 0sential pentru aceasta orientare este faptul ca in cursul unei relatii de comunicare intelocutorii sa reuseasca sa isi recunoasca si de%valuie $artile interioare ale lumii. =umai intr-o astfel de relatie de comunicare reusim sa scoatem la suprafata elemente care, altfel, ar ramane acolo mortificate si nu s-ar implica direct in dinamica activitatii si vietii noastre cotidiene. 0,istenta noastra este generata si girata tocmai de relatiile de comunicare si de aceea nu putem sa nu comunicam. I". rientarea psi!analitica #analiza tranzactionala a comunicarii$ . (upa #reud, comunicarea la nivel uman este o pseudocomunicare, intrucat ea este cen%urata si constransa de mecanismele critice si conformiste ale constiintei. (e aceea, ea nu poate fi considerata o autode%valuire, ci mai degraba o autoinselare si o pseudocomunicare. /n mod real, comunicarea sar putea reali%a numai in masura in care cen%urile impuse de constiinta ar fi inlaturate sau slabite. Asa ceva nu se poate intampla in mod curent, ci numai in situatii speciale pe care le ceea%a relatia psi$analitica sau cura psi$analitica. /n cadrul acestei relatii se valorifica nu mesajele care sunt controlate si dirijate in mod voluntar de catre subiect, ci acelea care sunt emise in mod spontan, necontrolat si neintentionat. Pe aceasta ba%a a fost creata naratiunea psi$analitica, ce se caracteri%ea%a prin aceea ca nu se stabileste de la inceput o tema sau un obiect de comunicare, ci pacientul este lasat liber sa isi desfasoare povestirile sale, asa cum ii vin lui in mod direct in momentul respectiv pe bu%e, fara sa se gandeasca si sa cen%ure%e ceea ce rosteste. Pentru a ajunge la un asemenea stadiu, trebuie parcursa o etapa de acomodare in cadrul careia pacientul sa reuseasca sa se debarase%e de constrangerile interioare si de tensiunile generate de contactul cu terapeutul si sa obtina starea interioara de rela,are, care sa ii asigure emiterea continua a flu,urilor fara criterii si fara replici din partea celui care il asculta. (ar si in acest ca% se consatata ca, uneori, atunci cand flu,ul de povestire se apropie sau tinteste ceva din interiorul subiectului pe care el nu doreste sa il de%valuie, apar sincope, intreruperi, e%itari. Atunci intervine terapeutul si insista sa afle ce a provocat asta, de ce. Prin multiple tatonari, poate reusi sa determine subiectul sa motive%e gestul. ;isul este, spune #reud, o de%valuire autentica a interiorului cen%urat sau refulat al pacientului, numai ca, spre deosebire de naratiunea in stare de veg$e, care are un caracter logic si direct, visul capata un caracter metamorfo%at-simbolic, pre%entand realitatea intr-o forma deg$i%ata. Atunci apare, deci, rolul terapeutului de a decodifica aceste simboluri care sunt visele si de a restabili ordinea fireasca a evenimentelor care sunt pre%ente in structura visului. Pornind de la teoria freudiana, un neofreudian pe nume (ric Berne a pus ba%ele teoriei tran%actionale a comunicarii. Aceasta miscare tran%actionala este in pre%ent aplicata si in

psi$oterapii, capatand si caracter institutionali%at, e,istand centre de cercetare tran%actionala. Potrivit lui 7erne, relatia de comunicare la nivel uman este conditionata in dinamica si efectele ei de starile 0ului participantilor. 0l porneste de la modelul freudian cu cele trei instante: /dul, 0ul si &upraeul. 0ul este componenta centrala in jurul careia se structurea%a relatiile de comunicare la nivel uman. &tarile 0ului sunt definite ca sisteme coerente de idei si procese afective manifestate prin modele de comportament corespun%atoare. #iecare fiinta umana manifesta trei tipuri de stari ale 0ului: 1. )ipurile derivate din figurile parentale si denumite in mod curent parintele. /ndividul simte, gandeste, actionea%a, vorbeste si reactionea%a e,act ca unul din parintii sai pe vremea cand el era copil. Aceasta stare a 0ului este activa, de e,emplu, in cresterea propriilor copii. C$iar si atunci cand persoana nu isi manfiesta concret aceasta stare a 0ului ea influentea%a comportamentul ca influenta parentala, indeplinind functiile unei constiinte. 2. Persoana isi evaluea%a in mod obiectiv mediul si calculea%a probabilitatile acestuia pe ba%a e,perientei anterioare. &tarea respectiva se numeste starea de adult a 0ului. Adultul functionea%a ca un computer: actiunile si rationamentele lui sunt ba%ate si subordonate criteriului obiectivitatii si rationalitatii. 3. #iecare persoana poarta inauntrul sau o fetita sau un baietel, care simte, gandeste, actionea%a vorbeste si reactionea%a asa cum facea persoana la o anumita varsta a copilariei. &tarea respectiva este denumita copilul. Copilul nu e privit ca ceva pueril sau imatur, termeni ce apartin parintelui, ci pur si simplu ca un copil de o anumita varsta si varsta este stabilita intre 2 si E ani. Aceasta stare trebuie acceptata si inteleasa nu doar pentru ca ne va insoti toata viata, ci si pentru ca ea repre%inta partea cea mai valoroasa a personalitatii noastre. 8 anali%a mai atenta, sublinia%a 7erne, ne arata ca in majoritatea ca%urilor e,ista doua componente parentale, una derivata de la tata si cealalta de la mama, astfel incat in parinte nu avem de-a face cu o structura omogena ci cu una eterogena. &e vor descoperi de asemenea in interiorul starii de copil a 0ului componente de parinte si adult care erau pre%ente deja atunci cand s-a fi,at copilul, lucru ce se poate observa la copiii mici in situatii reale. Copiii mici imita comportamentele parintilor si adultilor. Cele trei principale stari se vor divide dupa cum urmea%a: Parinte - copil si adult. adultul -. copilul adult si parinte. (in punct de vedere comportamental se mai produce o divi%are la nivelul starii de parinte si copil aparand astfel: parintele atent6grijuliu si autoritar6critic. adultul -. copilul docil, ec$ilibrat si rebel. 1elatia de comunicare este conceputa ca mod de interactiune intre aceste trei stari principale ale 0ului. 1elatia poate sa se stabileasca intre fiecare din cele trei stari si modul de desfasurare a relatiei poate sa fie optim in ca%ul in care relatia merge in paralel, de pilda parintele se adresea%a copilului iar copilul raspunde corespun%ator copilului. (eviatia de la aceasta comunicare apare cand se desfasoara *incrucisat+: parintele se adresea%a copilului iar copilul se adresea%a adultului. )rebuie reali%ata o corespondenta intre starile 0ului, ca sa nu apara discordante. Pentru a reali%a o astfel de comunicare este necesar ca fiecare interlocutor sa isi constienti%e%e, raportat la cele trei componente ale personalitatii sale, semnificatia mesajelor adecvata la starea 0ului pe care o activea%a. Anali%a tran%actionala urmareste tocmai optimi%area si ameliorarea relatiilor interumane prin adecvarea reciproca a modului si continutului mesajelor comunicationale. (eviatii patologice apar atunci cand persoana ramane fi,ata intr-o singura stare si nu este disponibila pentru a se comuta si la celelalte.

,ariabilele psihofi-iologice ale comunicarii la nivel uman


Comunicarea la nivel uman trebuie considerata ca e,presie si manifestare a personalitatii in intregul ei. Personalitatea, la randul sau, trebuie privita ca re%ultat al interactiunii si integrarii celor trei mari subsisteme constitutive si anume subsistemul bio"izic# subsistemul psihic si cel sociocultural. #iecare dintre acestea generea%a doua categorii principale de variabile psi$ofi%iologice, care isi pun amprenta pe dinamica intregului comportament, inclusiv pe dinamica comunicarii. Aceste variabile pot fi impartite in doua categorii: - structurale, care tin de organi%area si modul de integrare ba%ala a sistemului personalitatii si care sustin ceea ce numim )tipologia personalitatii*. - individuale, care tin de modul de structurare si functionare al diferitelor componente psi$ice particulare ale personalitatii, cum ar fi componenta cognitiva, afectiva etc. "ariabilele tipologice de baza au cu precadere un caracter innascut si ele asigura formarea a ceea ce Allport denumea )trasaturi-nucleu* ale personalitatii, care au consistenta si stabilitatea cea mai ridicata, oferind cea mai mare cantitate de informatie despre ceea ce repre%inta in sine personalitatea. Aceste variabile tipologice se distribuie in concordanta cu cele trei subsisteme componente ale personalitatii, respectiv componenta biofi%ica, psi$ica si socioculturala. . /n raport cu componenta biofi%ica, se constituie ceea ce numim tipologia constitutionala a personalitatii, in care rolul principal il joaca raporturile si interactiune dintre principalele segmente ce alcatuiesc organismul nostru ca dat biologic. Aceste tipologii bioconstitutionale au inceput sa fie elaborate in psi$ologie in prima jumatate a secolului -- si ele isi pastrea%a importanta si semnificatia metodologica si in pre%ent. Au fost emise mai multe asemenea tipologii, cele mai importante fiind, insa, doua si anume tipologia bioconstitutionala a lui Fretsc$mer si tipologia bioconstitutionala a lui &$eldon. +retschmer este de profesie psi$iatru si a inceput elaborarea acestei tipologii cu observatii mai intai asupra copiilor, iar apoi asupra bolnavilor psi$ic din clinica de psi$iatrie. A supus observatiei infatisarea bioconstitutionala e,terna, raportul dintre segmentele toraco-cefalice si abdominale, precum si raporturile dintre membrele superioare si cele inferioare. 0l a constatat ca, in diferite situatii, copiii ce au conformatie bioconstitutionala diferita se relationau intre ei si apoi se raportau la situatiile din afara in mod diferit, iar copiii cu configuratie asemanatoare se relationau intre ei in mod asemanator. Aceste observatii au fost supuse verificarii si pe pacientii psi$iatrici si, in urma studierii a peste 1DDD de asemenea pacienti, ipote%a pe care o formulase intial i s-a confirmat: acelasi tulburari psi$ice la cei cu configuratii asemanatoare si viceversa. Prelucrand datele, Fretsc$mer elaborea%a cunsocuta tipologie bioconstitutionala care cuprinde trei tipuri de ba%a si un asa-%is tip au,iliar complementar: - tipul picnic definitorie era predominanta componentei viscerale, abdominale asupra celorlalte. Acest tip se caracteri%ea%a prin modificari ciclice ale starilor dispo%itionale si implicit ale modului de relationare si comunicare. (e%volta stari de tip maniacal, care merg in doua directii: maniacal-e,altat sau manical-depresiv. - tipul atletic: predominarea masei musculare asupra celorlalte segmente. arcade proeminente, barbie scoasa oarecum in afara. se caracteri%ea%a printr-o reactivitate relativ redusa, dar cu mare forta, indra%neala, tendinte de agresivitate si de dominare in relatiile interpersonale si de comunicare. (ominarea se impune nu neaparat prin capacitati launtrice, ci si prin forta fi%ica. - tipul astenic: componentele cefalice domina, din punct de vedere relational este retras in sine. tendinta spre i%olare, rational, tendinta spre abstracti%are etc. /n relatiile de comunicare este re%ervat, prudent si analitic. 0ste mai obiectiv decat celelalte doua tipuri. - tipul slab de"init.

Cea de-a doua tipologie elaborata de Sheldon se ba%ea%a pe datele primei tipologii descrise mai sus. &$eldon a lucrat pe studenti, e,aminand 12DDD in trei universitati americane si a stabilit un fel de scala metrica cu ajutorul careia sa e,prime mai obiectiv si mai riguros structura ca atare a tipului. 0l a pornit de la te%a potrivit careia nu putem sa vorbim de e,istenta unor tipuri c$iar bioconstitutionale *pure+, ci de e,istenta unor tipuri mai ales mi,te. (ar, in structura fiecarui tip, cele trei componente de ba%a, respectiv componenta cefalica, toracica si abdominala, au ponderi deiferite ce trebuie evaluate pentru a da o imagine mai completa tipului. &cara lui a mers de la 1 la C, C fiind valoarea ma,ima ce reflecta dominanta puternica a uneia din componente. (e e,emplu, o combinatie de C-E-3 denota un tip predominant cerebral, cu puternice influente ale tipului toracic si slabe componente ale tipului abdominal. &$eldon denumeste astfel tipurile: - tipul endomor" sau visceroton, caruia ii corespunde tipul picnic. Predomina componenta abdominala. - tipul mezomor", corespun%and tipului atletic. are dominanta puternica a masei musculare. - tipul ectomor" sau cerebroton, ce corespunde astenicului. &$eldon a luat denumirile de la cele trei foite embrionare. (in punct de vedere functionalpsi$ologic, acestor trei tipuri le corespund tablouri comportamental diferite. =outatea pe care o aduce aceasta clasificare re%ida in primul rand in premisele de la care porneste, precum si introducerea aspectului de combinare in proportii diferite. Aceste tipologii reflecta ceea ce numim genotipul personalitatii, care constituie premisa pe care se construiesc structurile de ordin psi$ic si socio-cultural. . A doua categorie de tipologii ale personalitatii o repre%inta tipologiile neurofi-iologice, care au ca ba%a de clasificare sistemul nervos, mai precis proprietatile naturale innascute ale sistemului nervos. Primul care a elaborat si a pus in circulatie o asemenea psi$ologie a fost ,van -avlov. Acesta a pornit de la ideea ca sistemul nervos joaca rolul esential, de integrare functionala interna a organismului in asigurarea unitatii lui si in relationarea organismului cu mediul. 0l formulea%a principiul nervismului: accentul principal trebuie pus pe rolul pe care il ideplineste &istemul =ervos. (upa Pavlov, creierul nostru, ca sistem, poseda trei proprietati naturale innascute, din a caror interactiune re%ulta ceea ce numim tipuri generale de &istem =ervos sau de activitate nervoasa superioara. Cele trei proprietati sunt considerate a fi: A. .orta sau intensitatea proceselor nervoase fundamentale !e,citatia si in$ibitia". forta tine si de a reflecta incarcatura energetica pe care o poseda neuronii de la nastere. #iecare creier individual dispune, astfel, de o anumita cantitate de asemenea energie interna pe care Pavlov o numeste energie nobila, asigurand posibilitatea efectuarii diferitelor raspunsuri si comportamente adaptative in raport cu starile mediului intern si cu situatiile mediului e,tern. Aceasta cantitate de energie este data si in cursul vietii nu se mai reface, doar se consuma si difera de la o persoana la alta. Pe ba%a acestei diferentieri, el delimitea%a doua tipuri de &=: tipul puternic si tipul slab. Primul dispune de o mai mare cantitate de energie iar in plan comportamental se caracteri%ea%a printr-o serie de indicatori ce pot fi masurati si evaluati, precum: capacitatea crescuta de lucru. re%istenta la factorii afectogeni, stresanti. raportul dintre sensibilitatea generala si pragurile sen%oriale, unde tipul puternic are sensibilitate sca%uta si praguri ridicate. re%istenta la actiunea diferitelor substante farmaco-dinamice. 7. Mobilitatea acestor procese se refera la aspectele temporale ale dinamicii proceselor nervoase fundamentale. ca indicatori ce pot fi observati, avem: vite%a de reactie cu cat timpul de reactie este mai mic, cu atat mobilitatea este mai mare. rapiditatea formarii noilor cone,iuni functionale, a noilor refle,e conditionate. rapiditatea comutarii de la o activitate la alta activitate. rapiditatea adaptarii la situatii noi. rapiditatea restructurarii si refacerii vec$ilor stereotipuri, apucaturi etc.

/n functie de valorile pe care le iau indicatorii au fost identificare doua tipuri mari: tipul mobil !timp de reactie scurt, formare rapida de cone,iuni s.a.m.d." si tipul lent sau inert !timp mare de latenta, formare dificila de noi cone,iuni etc.". C. (chilibrul e,prima gradul de dominanta a fortei unui proces nervos asupra celuilalt. Pe ba%a acestui cirteriu s-au delimitat cele doua tipuri mari de &=: tipul ec$ilibrat si tipul e,citatbil. (in combinatia acestor tipuri re%ulta: 1. )ipul puternic ec$ilibrat mobil. ii corespunde tipul sangvinic. 2. )ipul puternic ec$ilbrat inert. ii corespunde flegmaticul. 3. )ipul puternic neec$ilibrat e,citabil. ii corespunde flegmaticul. <. )ipul slab. ii corespunde melancolicul. 0ducational, psi$opedagogic si valoric, tipurile respective nu pot fi ierar$i%ate, dar fiecare pre%inta atat aspecte favorabile cat si aspecte mai putin favorabile. (in punct de vedere biomedical, se poate face insa o ierar$i%are valorica: 1 pre%inta cele mai mari avantaje, fiind mai ferit de dereglari si tulburari nevrotice, avand o capacitate buna de adaptare si relationare cu mediul. urmea%a 2 si apoi 3 !cand e,citabilitatea depaseste o anume limita, ea se transforma in agresivitate, in turbulenta". /n final, cel mai fragil biomedical este tipul slab. Pavlov a constatat ca, pe langa proprietatile generale naturale, innascute ale &= si respectiv pe langa tipurile generale de &= trebuie sa luam in considerare si raportul dintre cele doua sisteme de semnali%are care, la randul sau, duce la constituirea unei tipologii structurale a personalitatii. Aceasta tipologie el a denumit-o *speciala+, pentru a sublinia faptul ca este valabila doar in ca%ul omului. Prin sistem de semnali%are intelegem modul in care se stabilesc cone,iunile temporale la nivelul creierului in concordanta cu actiunea celor doua categorii mari de stimuli conditionati si anume stimulii fi%ici directi si stimulii verbali. :n stimul direct precum un sunet, o lumina, o culoare etc. se adresea%a cu precadere verigilor sen%oriale si duce la constituirea unor sisteme de reactii si comportamente adecvate semnificatiei pe care acestia o capata in conte,tul dat. &e constituie, astfel, in structura personalitatii noastre, un ansamblu de asemenea legaturi adaptative ce alcatuiesc primul sistem de semnalizare. Cuvantul repre%inta un stimul generali%at abstract, care se adresea%a cu precadere structurilor cognitive superioare si, in functie de semnificatia pe care o are cuvantul, activea%a si sustine un anumit act comportamental sau o anumita operatie si activitate pe plan mental-intern. Astfel, pe ba%a cuvantului ca stimul, in structura personalitatii noastre se formea%a de asemenea un ansamblu de legaturi si cone,iuni comportamentale cu valoare adaptativa, care permit raportarea adecvata la ceilalti semeni si la situatiile sociale in care traim. Acest ansamblu a fost denumit )al doilea sistem de semnalizare*. /n jurul acestor doua sisteme de semnali%are se constituie doua tipuri de personalitate, pe care Pavlov le numeste tipuri speciale de personalitate si anume tipul artistic, la care predomina primul sistem de semnali%are si se caracteri%ea%a prin imagistic, intuitiv, situational, celalalt tip fiind tipul ganditor, caracteri%at prin predominarea celui de-al doilea sistem, prin abstracti%are, generali%are, logica, anali%a critica. 0,ista si un tip intermediar unde nu se constata o predominare a primului sau al celui de-al doilea sistem de semnali%are. . Pavlov desc$ide perspectiva tipologiei psihologice a personalitatii, care devine a treia mare categorie de tipologii. Primul care a prefigurat o asemenea tipologie psi$ologica ba%ata pe caracteristici ale dinamicii psi$ice specifice, fara raportare directa la constitutie sau la suport neuronal, a fost Carl %ung. Ca prim criteriu de clasificare, foloseste modul de raportare al personalitatii, vectorul de orientare al acesteia, care poate fi spre e,terior sau spre interior. Astfel, el introduce doua concepte fundamentale in psi$ologia personalitatii: e,traversie si introversie.

0,traversia e,prima tendinta intrinseca a structurilor noastre psi$ice de a se orienta spre lumea din afara si de a se desc$ide in raport cu aceasta. /ntroversia e,prima tendinta structurilor psi$ice de a se orienta spre ele insele si de a se inc$ide in raport cu lumea si realitatea e,terna. )ipul e,travert va fi din punct de vedere comportamental un tip activ in afara, comunicativ, desc$is, care isi e,prima in mod direct opiniile, starile interioare si care, pentru a-si mentine ec$ilibrul interior, are nevoie de pre%enta celor din jur. )ipul introvert este taciturn, inc$is in el, *%garcit+ la vorbire si destainuiri, autocontrolat si $ipercen%urat. (in punctul de vedere al consistentei valorice, Gung considera ca tipul e,travert este mai nestatornic si superficial, instabil, cu mai multe discordante intre vorba si fapta. )ipul introvert este mai consistent, mai profund, mai statornic, stabil si din anumite puncte de vedere, mai ales in situatii incerte si fluctuante, este mai fidel si ne putem ba%a mai mult pe el. 'a aceste doua trasaturi ba%ale, Gung adauga apoi componente psi$ice particulare, precum sen%atia, sentimentul, gandirea si intuitia. Aceste componente psi$ice partculare intra in combinatie in proportii diferite cu cele doua de ba%a. Pornind de la aceasta clasificare, cercetatoarea Myers si colaboratorul Briggs au stabilit e,istenta a 1H tipuri psi$ologice: - gandire de tip e,travert asociata cu sen%orialitate. - gandire de tip e,travert asociata cu intuitia ca functie secundara. - gandire de tip introvert, asociata cu sen%orialitate. - gandire de tip introvert, asociata cu intuitia. - afectivitate de tip e,travert, asociata cu sen%orialitate. - afectivitate de tip e,travert, asociata cu intuitia. - afectivitate de tip introvert, asociata cu sen%orialitate. - afectivitate de tip introvert, asociata cu intuitia ca functie secundara. - sen%orialitate e,traverta, asociata cu gandirea. - sen%orialitate e,traverta, asociata cu afectivitatea. - sen%orialitate introverta, asociata cu gandirea ca functie secundara. - sen%orialitate introverta, asociata cu afectivitatea ca functie secundara. - intuitie e,traverta, asociatia cu gandire. - intuitie e,traverta, asociata cu afectivitate. - intuitie introverta, asociata cu gandirea. - intuitia introverta, asociata cu afectivitate. C$estionarul M?ers-7riggs se foloseste frecvent in stabilirea tipologiilor de personalitate. ,. Tipurile socioculturale. Spranger a elaborat prima sc$ita a acestor tipologii, urmand /llport si 0ernon. Aceasta clasificare tipologica are urmatoarea alcatuire ce are la ba%a atitudinea fata de valori: 1. )ipul teoretic, cu atitudinea dominanta descoperirea adevarului, spiritul critic, rationalitatea. 2. )ipul economic, dominat de ideea utilitatii, a re%ultatului, a castigului, de interesul pentru afaceri si bunuri materiale. 3. )ipul estetic, care are drept dominanta valoarea armoniei, e,perienta empirica directa, simetria, ordinea si frumosul. <. )ipul social, care are ca dominanta dragostea si atasamentul fata de oameni, simtul caritatii, al compasiunii, filantropia, prietenia, altruismul. E. )ipul politic, cu valoare dominanta puterea, ascendenta si controlul asupra celorlalti. Activitatile sunt prete,te pentru competitie, lupta si posibile surse de obtinere a superioritatii. H. )ipul religios, a carui valoare dominanta o constituie unitatea cu (ivinitatea, sentimentul mistic, tendinta de intelegere a :niversului ca intreg. &e diferentia%a aici misticii imanenti, pentru

care unitatea re%ida in e,perientele de viata si in participarea la ele si misticii transcedentali, care cauta unitatea cu (ivinitatea prin retragerea din viata cotidiana in ascentism. &i aceste tipuri generea%a caracteristici si trasaturi de personalitate care isi pun amprenta pe dinamica generala a comportamentului nostru si pe modul de relationare si comunicare cu cei din jur. "ariabilele individuale tin de principalele componente ale structurii si dinamicii vietii noastre psi$ice: 1. Componenta cognitiva, unde includem: stilul perceptiv, care poate fi analitic sau globalistic, a,at pe obiecte sau pe simboluri, forme, culori. stilul de gandire, care poate fi concret sau abstract, convergent sau divergent, algoritmic sau euristic, analitic sau sintetic. structura te%aurului cognitiv, care poate fi saraca sau bogata, monomodala sau plurimodala. /n functie de aceste caracteristici, in cadrul relatiei de comunicare vom gasi diferentieri in ceea ce priveste preferintele pentru tema, obiect si in continutul ca atare al sc$imbului de mesaje informationale. /ntregul proces de comunicare este controlat si filtrat cognitiv in general, dar se produc si emisii si sc$imburi mai putin controlate de tip impulsiv, spontan, e,plo%iv. 2. Componenta afectiva isi pune amprenta direct pe dinamica relatiilor de comunicare si orice mesaj, pe langa dimensiunea informationala, poseda si una de natura afectiva. Pre%enta acestei componente afective se evidentia%a in cadrul comunicarii non-verbale in amplitudinea si rapiditatea, ritmul miscarilor, iar in comunicarea verbala in timbru si tonalitate. (ispo%itiile afective, ca stari generali%ate ale personalitatii, constituie un fel de *sita+ prin care se strecoara caracteristicile non-informationale ale mesajelor, tonalitatea, timbrul, intensitatea etc. Afectivitatea poate sa se constituie in trasatura dominanta care poate fi una de tip optimist sau pesimist. Poate fi o trasatura e,acerbata, una atenuata sau normotimia !starea optima pentru o relationare adecvata". 3. Componenta motivationala include interesele, trebuintele, aspiratiile, idealurile si intreaga piramida a lui Maslo@. /n orice relatie de comunicare este implicata aceasta componenta. Motivatia trebuie privita atat ca impuls declansator al relatiei de comunicare cat si ca modalitate de satisfacere a unei stari de necesitate. <. Componenta volitiva este influentata de structura psi$ologica a personalitatii, fiind mai pre%enta si mai de%voltata la un anume tip de personalitate si mai putin pre%enta in altele. Putem vorbi de o comunicare intentionata si de una spontana, neintentionata si slab controlata voluntar. Pe langa acesta variabile, in comunicare intervin si variabilele conte,tuale, care vor fi anali%ate in functie de tipurile de comunicare !loc, timp, ambianta".

+orme de comunicare la nivel uman


&e pot clasifica dupa numarul celor implicati in relatia de comunicare, dar si dupa domeniul care constituie sursa obiectului comunicarii. Cele doua criterii se intrepatrund, in sensul ca numarul de participanti poate sa stabileasca relatiile de comunicare in oricare din domeniile particulare care furni%ea%a subiecte sau teme de comunicare. (upa criteriul numarului celor implicati in comunicare, distingem trei forme principale ale comunicarii: I. %omunicarea unipersonala, cu un singur participant !autocomunicarea" Aceasta forma se intemeia%a pe proprietatea mecanismelor noastre cerebrale de disociere si de contrapunere, care in planul functionarii constiintei se traduce prin fenomenul de scindare sau dedublare. Acest fenomen are atat un sens po%itiv, cand el constituie un mecanism specific de

autoperfectionare, autode%voltare, cat si un sens negativ, in masura in care are loc o discrepanta intre ceea ce se e,prima in cadrul unei relatii de comunicare si ceea ce se simte6gandeste in mod autentic. Comunicarea cu noi insine se desfasoara in mod permanent, incepand din momentul in care se pune in functiune mecanismul constiintei de sine !2 ani jumate 3 pana la sfarsitul vietii". (in acest moment de debut, copilul se transforma din simplu obiect al influentelor adultului intr-un subiect activ, adica din po%itia de persoana a ///-a trece pe po%itia persoanei / !*0u+". Copilul se caracteri%ea%a prin aceea ca vorbeste tot timpul cu el insusi si, desi avem impresia ca se adresea%a celor din jur, in fapt se adresea%a lui insusi, aceasta forma de comunicare numindu-se solilocviu. &e desfasoara in forma limbajului e,tren, ceea ce contribuie la cristali%area si fundamentarea unor repre%entari, imagini, e,periente pe care copilul le-a trait si pe care el incearca sa le decodifice si sa le confere o anume semnificatie. Copilul trage anumite invataminte pentru sine pe care si le interiori%ea%a in calitate de factor de reglare a comportamentelor interioare in raport cu cei din jur. Pe masura ce inaintea%a in varsta, acest dialog cu sine in plan e,tern se transfera in plan intern, el reali%andu-se prin intermediul limbajului intern. 'imbajul intern se consolidea%a dupa varsta de C ani si se poate vorbi despre o maturi%are a lui dupa 1< ani. 'a varsta adolescentei, vom inregistra comunicarea cu sine insusi ba%ata pe un limbaj intern consolidat si care vi%ea%a intregul evantai al raporturilor lui cu cei din jur si, pe ba%a anali%ei acestor raporturi, adolescentul isi cauta propria identitate si stabileste propria linie de urmat, care nu intotdeauna corespunde cu cea pe care doreau sa i-o indice parintii 6 scoala. Comunicarea cu sine insusi in adolescenta are un profund caracter analitic si critic. 0l se pune in comparatie cu cei din jur, evaluea%a pe ba%a unor criterii bine definite valorile si comportamentele din mediul socio-cultural in care traieste si ia o anume atitudine. &e spune ca de cele mai multe ori adolescentul, in urma acestei comunicari si anali%e, vine in conflict cu mediul social, cu adultii, el cautand alternative la ceea ce ii este oferit. Adolescentul se revolta impotriva familiei 6 scolii 6 societatii si adesea ajunge la constatarea ca nu este bine perceput si inteles de catre cei din jur, ceea ce ii accentuea%a starea interioara de neliniste si disconfort. Aceasta stare, uneori, poate sa duca la comiterea unor acte nedorite si nesabuite, cu caracter distructiv sau autodistructiv. ;arsta aceasta este cunoscuta si ca *varsta neagra+ din evolutia personalitatii. (epasindu-se aceasta cri%a, se intra in stadiul adultului, cand comunicarea cu sine continua, dar de data aceasta legata de obiectivele activitatii pe care o desfasoara, de eventualele reusite si nereusite, avand ca scop gasirea unor justificari care sa ii reduca starea de tensiune generata de nereusite, sau gasirea unor parg$ii interioare de sprijin prin care sa se mobili%e%e si sa isi perfectione%e sau optimi%e%e actiunile si intreprinderile viitoare. Aceasta comunicare are cu precadere o semnificatie si o valoare reglatorie, ea contribuind la imbunatatirea strategiilor de abordare a diferitelor situatii. Psi$anali%a punea mare accent pe comunicarea cu sine de tip reglator, putand sa previna acumularea si instalarea unor tensiuni, focare cu caracter psi$opatogen. Asta inseamna ca, prin coumunicarea cu noi insine, incercam sa ne reec$ilibram in plan psi$ic, efectuand un proces de cat$ar,is. /n psi$oterapia cibernetica, accentul se pune pe stimularea comunicarii cu sine de tip po%itiv, in cadrul careia sa predomine mesajele de mobili%are, sustinere, incurajare, fortificare psi$oenergetica si sa diminue%e frecventa mesajelor demobili%atoare. Prin aceasta, autopsi$oterapia este de fapt cea mai eficienta metoda de a iesi din impasuri si de a depasi eventualele situatii critice pe care le traversam. &pre batranete, comunicarea cu sine devine o preocupare destul de frecventa, persoanele respective incercand sa isi reevalue%e trecutul, reali%arile sau esecurile si sa isi gaseasca in final o justificare a sensului vietii traite. Asociatia de idei care se desfasoara in stare de veg$e si in rela,are implica in sine o permanenta contrapunere intre diferitele idei prin raportarea la propriul 0u. Comunicarea cu sine

insusi se poate reali%a numai pe ba%a limbajului verbal si este, deci, o comunicare de tip verbal. /n mod non-verbal, nu putem sa comunicam astfel. II. %omunicarea cu doi participanti #interpersonala$ Aceasta presupune sc$imburi de informatii in diferite genuri, intre doua persoane, dupa modelul clasic al comunicarii, numai ca acel model clasic din teoria generala a comunicarii se particulari%ea%a cu o serie de elemente noi, care sa reflecte mai bine specificul comunicarii la nivel uman. &e fac unele divi%ari in interiorul celor doi termeni !0 si 1", dupa ideea reciprocitatii po%itiilor !0 si 1 -- 1 si 0. competenta si performanta, respectiv performanta si competenta". Igomotul actionea%a asupra performantei. Avem de asemenea un autofeedbacA pentru fiecare participant si un feedbacA general prin care se reglea%a intreaga comunicare. AutofeedbacA-ul se leaga de performanta iar feedbacA-ul general se leaga de efectele generale ale comunicarii. Mai apar doua elemente principale, C1 si C2, care repre%inta e,perientele individuale specifice ale interlocutorilor care se implica in calitate de factori mediatori in derularea relatiei de comunicare.

C1 0fect

C2

#.

M0&AG

).

Compet. 6 Perf.

Perf. 6 Compet.

0fect

Igomot
AutofeedbacA AutofeedbacA

#eedbacA
Modelul comunicarii interpersonale este mai comple, din punct de vedere structural decat modelul general formal din teoria comunicarii. &pre deosebire de comunicarea unipersonala reali%ata numai pe ba%a digitala, adica a limbajului verbal, comunicarea interpersonala, asa cum sublinia &coala de la Palo Alto si P=', se desfasoara analogic si digital. Modul analogic presupune folosirea unor elemente semnal, care posed o semnificatie relativ bine determinata, dar nu dispun de o sinta,a clara, in vreme ce modul digital foloseste elemente a caror semnificatie este mai slab definita dar care sunt guvernate de e,istenta unei sinta,e tari, bine elaborate cu ajutorul careia se reuseste inlaturarea aspectelor de neintelegere, generate de slaba determinare semantica a cuvintelor. ;om avea astfel comunicare verbala si non-verbala. *. Comunicarea non-verbala apelea%a la o gama intinsa, eterogena de suporturi sau elemente substantial-energetice pentru emiterea mesajelor. Cele mai direct si nemijlocit implicate intr-o relatie de comunicare interpersonala sunt semnalele sau elementele de tip Aineste%ic. &e vorbeste de e,istenta unui limbaj al trupului, in care se include postura, facesul, e,presivitatea, gesticulatia. A fost efectuata o clasificare a semnalelor de tip Aineste%ic, a caror semnificatie este diferita, transmitand, deci, mesaje diferite:

- emblemele, care alcatuiesc un limbaj mai mult sau mai putin legat si stabil, prin care se desemnea%a si e,prima situatii. Cel mai bine inc$egat asemenea limbaj este limbajul surdomutilor, limbajul cinematografului mut si limbajul pantomimic. )ot aici am putea include si limbajul dansului. - gesturile ilustratorii, care insotesc si nuantea%a comunicarea verbala, ele producandu-se uneori involuntar, fiind astfel integrate in flu,ul ideatic care se e,prima verbal. Avem aici miscari pe verticala, e,ecutate cu mana si care tind sa marc$e%e importanta unor secvente ale mesajelor verbale, apoi pictografele, care sunt miscari cu mainile pentru a ilustra conturul obiectelor la care se refera mesajul verbal, apoi Ainetografele !comple,e de miscari ce ilustrea%a o relatare simuland elemente ale mesajului verbal cu rudimente de pantomima", ideografele !miscari care insotesc e,punerile abstracte, avand menirea de a accentua si a scoate in evidenta o idee sau alta", miscarile deictice !se indica obiecte, locuri, persoane, directii, uneori ele putand substitui mesajul verbal", miscarile spatiale !prin care indicam po%itiile in spatiu ale obiectului comunicarii", miscarile ritmice care subliniea%a o succesiune, iar in final ilustratorii emblematici !gesturi adaptate unui cuvant caruia i se substituie". - gesturile de regla!, care sustin comunicarea prin semnale de confirmare, de atentie, de indoiala, aici fiind solicitate in primul rand miscarile capului si ale fi%ionomiei. - miscarile a"ective, care traduc starile emotionale si constituie componenta motorie a tabloului e,presiilor emotionale. - adaptorii, care se produc in afara relatiei directe a comunicarii si constau in gesturi de corectare a tinutei si a comportamentului in societate. A doua categorie de semnale utili%ate in comunicarea non-verbala sunt semnalele acustice. Acestea se includ in diferite sisteme de semnali%are si de reglare a formelor de activitate. #iecare din semnalele sonore respective este in%estrat cu o anumita semnificatie si la receptarea lor se produc comportamente adecvate. #orma cea mai elaborata a comunicarii non-verbale de tip acustic o repre%inta mu%ica instrumentala si mai ales mu%ica simfonica. Aceasta este elaborata pentru a reflecta si transmite anumite tipuri de mesaje de ordin ideatic, afectiv sau moral, social etc. A treia sursa de semnale o repre%inta cele vi%uale, sub forma de semnale luminoase, care se utili%ea%a in diferite situatii si tipuri de activitati. in al doilea rand, sc$emele grafice !figuri geometrice, linii etc." si culorile in al treilea rand !ele re%onea%a cu anumite stari psi$ice interioare si c$iar cu structura noastra profunda de personalitate". /n psi$ologie s-a studiat preferinta pentru culori si s-a constatat ca e,ista diferente individuale importante in ceea ce priveste valori%area diferitelor tonuri cromatice si atasarea cognitiva sau afectiva de unele sau altele. Culorile au si efecte psi$ofi%iologice. Pe ba%a acestor preferinte s-a elaborat testul culorilor sau 'usc$er. Comunicarea prin culori devine si mai comple,a prin arta plastica. Comunicarea prin atingeri este o alta forma e,ista atingeri cu semnificatii diferite !de atentionare, de incurajare, de averti%are, de afectiune". Aceasta forma de comunicare are un rol de ba%a mai ales in copilaria timpurie. Putem mentiona si comunicarea prin semnale olfactive. Aceasta forma este importanta si esentiala la unele specii de animale, iar la nivelul omului are o importanta adaptativa limitata, dar pastrea%a semnificatia interpersonala !produse si mijloace cosmetice prin care se pune in evidenta personalitatea si totodata se impune atentiei altora". /. Comunicarea interpersonala verbala este considerata dominanta, jucand un rol principal. (upa un anumit criteriu al gradului de implicare si stabilitate, relatiile interumane se impart in doua categorii si anume relatii impersonale si relatii interpersonale. 1elatia impersonala are un caracter episodic, oca%ional, ea stabilindu-se in anumite circumstante si referindu-se la anumite obiective singulare, precum relatia dintre van%ator si cumparator. 0a nu implica o cunoastere

reciproca si o anume angajare stabila in comunicare. /nterlocutorul se abordea%a e,clusiv prin prisma rolului social pe care il joaca in momentul dat, fara sa luam in seama trasaturi individuale care ii definesc unicitatea. 1elatia interpersonala este cea care se ba%ea%a pe cunoasterea unor date psi$ologice privitoare la interlocutor. Aceste date permit sa se anticipe%e reactiile partenerului de dialog intr-o masura mai mare decat in ca%ul unei persoane necunoscute. Cunoasterea si relatia interpersonala ne ofera e,plicatii ale reactiei interlocutorului. &pre deosebire de relatia impersonala, care este supusa unor reguli de convietuire cu caracter de norme sociale generale, relatia interpersonala se ba%ea%a pe reguli individuale determinate de cunoasterea particularitatilor interlocutorilor. &e considera ca orice relatie interumana incepe prin a fi impersonala si dobandeste, treptat, caracter interpersonal. 0ste greu de stabilit e,act momentul cand s-a atins nivelul interpersonal, dar in orice ca% acesta presupune reali%area unei cunoasteri reciproce suficiente. 8 cunoastere absoluta este imposibila. /n ceea ce priveste gradul de e,tensiune al unei relatii personale, acesta depinde de raportul dintre asa-numitele *%one desc$ise+ si *%onele inc$ise+ ale interlocutorilor, cunoscute drept *#erestrele Go$ari+. #iecare persoana pune in evidenta un strat e,po%ibil !fereastra desc$isa" si unul profund, care nu poate fi e,pus !fereastra inc$isa". (epinde de structurile tipologice de personalitate cat de mari sunt suprafetele ferestrelor. (e la inceput, in comunicarea interpersonala, e,ista anumite limitari determinate de tipul de personalitate al interlocutorilor si de gradul de cunoastere si de incredere dintre ei. Comunicarea interpersonala urmareste sa atinga o serie de obiective, dintre care urmatoarele sase sunt principale: a1 cunoasterea interioara sau autocunoasterea, ba%ata pe invitatia la reciprocitate pe care o presupune sinceritatea comunicatorilor. destainuirea unor secrete personale in sens reciproc constituie o conditie a atingerii acestui obiectiv. b1 cunoasterea lumii exterioare, care se atinge prin sc$imbul reciproc de informatii, noutati, supo%itii si proiecte. Acest obiectiv vi%ea%a cu precadere sferele cognitive ale interlocutorilor si obiectivul respectiv se atinge cu atat mai usor cu cat interlocutorii poseda interese cognitive comune pentru cunoasterea unui anume fenomen, domeniu. c1 stabilirea si mentinerea de relatii semni"icative cu alte "iinte umane, in scopul satisfacerii unor nevoi fundamentale, precum solidaritatea, colaborarea, prietenia sau dragostea. d1 persuadarea interlocutorului, adica influentarea sau sc$imbarea opiniilor, convingerilor, credintelor, atitudinilor sau a conduitei acestuia. Acest obiectiv capata o importanta speciala in educatie, in propaganda politica, in castigarea de pro%eliti pentru un cult etc. e1 a!utorarea semenilor, fie in plan cognitiv prin consiliere 6 informare 6 invatare, fie in plan afectiv prin consolare 6 sustinere 6 asistenta sufleteasca. "1 !ocul si distractia, categorie in care, alaturi de jocurile propriu-%ise, se includ multe strategii comunicationale. Acest obiectiv a fost argumentat amplu de 0ric 7erne, care a conceput o intreaga gama de jocuri psi$ologice ba%ate pe comunicarea verbala interpersonala. Comunicarea interpersonala reclama indeplinirea anumitor conditii ba%ale pentru a dobandi caracter eficient si autentic. Au fost formulate sase conditii: - "ranchetea sau sinceritatea interlocutorilor versus fatarnicie, falsitate, minciuna. o comunicare interpersonala este eficienta si autentica daca este sincera. - solicitudinea, care presupune disponibilitatea de a veni in intampinarea nevoilor si asteptarilor interlocutorului. - empatia, care este o calitate specific umana de transpunere psi$ologica a 0ului propriu in psi$ologia celuilalt, ceea ce asigura participarea sau impartasirea emotiilor celuilalt.

- prezenta unei atitudini pozitive, care implica sa ai o parere favorabila despre interlocutor, sa e,iste o buna stima de sine a interlocutorului, sa e,iste un sentiment po%itiv fata de situatia de comunicare. Atitudinea rejectiva impiedica o buna desfasurare a relatiei interpersonale. - egalitatea: nu este vorba de egalitatea statutului, ci despre egalitatea de rol de participant la dialog !0, 1". Aceasta presupune adaptarea nivelului e,primarii la individualitatea si nivelul interlocutorului. - gradul de asemanare sau homo"ilia: cu cat cei doi interlocutori sunt intr-un raport de asemanare mai mare, cu atat comunicarea dintre ei devine mai desc$isa, mai spontana si mai eficienta si viceversa. &e considera ca $omofilia nu trebuie sa fie absoluta, intrucat aceasta duce la saracirea comunicarii, ceea ce inseamna ca trebuie sa e,iste o oarecare deosebire intre interlocutori, cel putin in raport cu modul de abordare a subiectului sau a temei comunicarii. 8rice comunicare personala se stabileste si desfasoara pe fondul perceptiei interpersonale. &e considera ca succesul in comunicarea interpersonala depinde in buna masura de capacitatea de a sesi%a de la prima intalnire cu ce fel de persoana ai de-a face. &e stie ca prima impresie este cea care contea%a si se constituie in perceptia interpersonala, iar durata de constituire a acestei impresii este foarte scurta, adica sub 2 minute. Perceptia poate avea o dubla conotatie, respectiv o conotatie po%itiva si una negativa. 0,ista persoane care se pricep la oameni si reusesc sa intuiasca bine cate *parale+ face omul din fata lor, dar si persoane care se insala usor, luand sistematic *plasa+. &e pun intrebarile: *Cum se formea%a si de ce anume depinde perceptia interpersonalaJ Poate fi imbunatatitaJ+. 8bservatiile noastre vi%ea%a doua tipuri de caracteristici: statice si dinamice. Cele statice sunt acelea care pre%inta stabilitate de-a lungul unei perioade de timp indelungate !unele precum nationalitatea, se,ul, nu se sc$imba teoretic niciodata. altele ca varsta, statusul, fi%ionomia se modifica lent si pot fi considerate stabile. stabilitate mare poseda de asemenea si trasaturile temperamentale". )rasatuile caracteriale poseda stabilitate in anumite situatii si imprejurari. 0le trebuie sa fie evidentiate in situatii care poarta o semnificatie pentru cel ce interpretea%a. Avem si trasaturi conte,tuali%ate, precum: dragostea, indiferenta fata de copii, gelo%ia fata de sot6sotie etc. Perceptia interpersonala se reali%ea%a la trei niveluri functionale principale si anume: - e,terior fi%ic: impresia initiala despre cineva ne-o formam pe ba%a observarii si evaluarii fi%ice. - e,terior socioeconomic: aceasta evaluare modifica imaginea initiala fi%ica in ambele sensuri. - interior psi$ologic: mai greu de evidentiat se refera la cunoasterea si evaluarea potentialului sau, a caracterului sau s.a.m.d. Aceasta ultima imagine poate sa le modifice pe celelalte doua. Perceptia in general si cea interpersonala in special nu repre%inta o functie uniforma, permanent aceeasi, ci una variabila, a carei modificare este guvernata de actiunea unor legi interne, cunoscute drept legile generale ale perceptiei interpersonale: 21 Legea subiectivitatii: omul este un subiect activ si selectiv in interactiunea lui cu realitatea lui inconjuratoare, astfel incat unul si acelasi lucru este perceput in mod diferit de diferite persoane sau de catre aceeasi persoana aflata in stari diferite. /n functie de starea in care se afla, persoanele care se relationea%a in comunicare pot sa aiba una in raport cu cealalta o peceptie favorabila sau nefavorabila, adecvata sau eronata. 31 Legea constantei: imaginile secventiale din diferite momente de timp se integrea%a intr-o structura ce poseda un anumit grad de stabilitate. ca urmare, observatiile de moment pe care le facem asupra unei persoane cu care intram in contact de comunicare le ajustam in functie de e,perientele contactelor anterioare cu persoana respectiva si le interpretam prin prisma imaginii generale pe care ne-am format-o despre ea. (e e,emplu, daca am surprins pe cineva laudandu-se

in cateva oca%ii si l-am etic$etat ca laudaros, vom avea tendinta de a judeca in aceasta lumina toate comportamentele sale ulterioare. Presupunem, asadar, e,istenta unor invarianti comportamentali a caror valoare se inscrie pe o scala intre *imposibil+ si *foarte posibil+. 41 Legea semni"icantei: in perceptie, pretindem o anumita coerenta intemeiata in primul rand pe principiul cau%alitatii. Astfel, in relatiile interpersonale, ne asteptam ca faptele oamenilor sa decurga din anumite antecedente pe ba%a carora sa putem face noi insine predictii cu valori de probabilitate re%onabile. &ocotim, altfel spus, ca actiunile semenilor nostri trebuie sa aiba un sens deductibil din observarea evolutiei in timp a comportamentelor lor. Aceasta coerenta, insa, pe care o implica perceptia, nu este intotdeauna respectata, astfel ca, in raport cu anumite persoane si in anumite situatii, imaginile pe care ni le formam devin eronate. /n acest conte,t trebuie mentionat faptul ca semnificatia unor gesturi in cadrul relatiei interpersonale de comunicare depind nu doar de faptele anterioare ale persoanei, ci si de conte,tul in care ele se produc. Astfel, spre e,emplu, ridicarea mainii are un sens cand aceasta este facuta de catre elevul din banca la clasa si alt sens cand ea este facuta de cineva care se lupta cu valurile marii. /nferentele prin care ajungem sa le construim o imagine personala despre oamenii cu care venim in contact au la ba%a trei tipuri de reguli: - o prima categorie provine din propria noastra e,perienta. acestea sunt reguli empirice, au la ba%a e,perienta directa, contactele directe cu diferite persoane, sau e,perienta indirecta, re%ultata din observarea raporturilor si interactiunilor dintre alte persoane sau pur si simplu o cunoastere a atitudinilor si comportamentelor unor personaje din literatura. - a doua categorie este dedusa prin analogie !reguli analogice". aceste reguli re%ida in e,trapolarea e,perientei noastre pe ba%a asemanarilor pe care le identificam intre indivi%i, precum persoane de aceeasi profesie sau cu aceleasi trasaturi temperamentale, asupra tuturor situatiilor in care se pot afla persoanele respective, considerand ca, daca s-au comportat asa in situatiile anterioare, ele trebuie sa se comporte la fel si in situatiile actuale. - a treia categorie este inoculata de altii. aceste reguli de autoritate repre%inta, in sine, niste sabloane, care isi pot avea originea in copilarie, cand ne formam multe sabloane de tipul autoritatii, legate de perceperea persoanelor din jur. 'ipsit de e,perienta proprie, copilul se increde in adulti si in opiniile acestora, pe care el le preia si interiori%ea%a in mod necritic. Aceste sabloane ii vor influenta modul de relationare si de comunicare interpersonala si la varsta adulta. 51 Legea e"ectului de primordialitate: in perceptie, avem tendinta de a gasi si de a vedea in orice enumerare o anumita ierar$ie, de regula valorica. 8rdinea de pre%entare a insusirilor cand caracteri%am pe cineva determina semnul imaginii pe care ne-o formam despre persoana respectiva. Acest fenomen a fost demonstrat e,perimental de catre Solomon /sch, care a lucrat cu doua grupe de studenti. #olosind aceleasi insusiri de caracteri%are a unei persoane, le-a pre%entat in ordine diferita, cerand la sfarsit enuntarea parerilor privind subiectul caruia i-au fost enumerate insusiri. 'ista de trasaturi a fost aceeasi, dar ordinea de insiruire a fost diferita. &-a constatat, in final, o corelatie inalt semnificativa intre modul in care apreciau persoana supusa evaluarii si succesiunea enumerarii insusirilor. 0,emplu: un subiect era pre%entat astfel: inteligent, $arnic, impulsiv, critic, incapatanat si invidios. :n alt subiect a fost pre%entat in ordinea: invidios, incapatanat, critic, impulsiv, $arnic si inteligent. 61 Legea accentuarii perceptive: lucruri si persoane identice sunt pecepute in mod diferit, in functie de starea de moment a subiectului. (e e,emplu, acelasi fel de mancare ne pare mai gustos cand suntem flaman%i si mai putin gustos daca suntem satui. /n relatia de cuplu sau prietenie, aceasta lege actionea%a in directia augmentarii laturilor si trasaturilor po%itive si a diminuarii laturilor si trasaturilor negative. /ntr-o relatie de ura sau respingere, sensul actiunii legii se inversea%a !laturile negative de augmentea%a". /n legatura cu aceasta lege, a fost efectuat un e,periment cu doua grupe de copii: unii provenind din familii bogate si altii din familii sarace. Ambelor grupe li s-au pre%entat aceleasi monede, de marimi diferite !trei patru tipuri". 'i s-a cerut copiilor din cele doua grupe sa reproduca marimea mone%ilor pre%entate prin desen.

&ubiectii provenind din familii sarace repre%entau in desen monedele ca avand dimensiuni mai mari decat in realitate, iar ceilalti le repre%entau in dimensiuni mai mici. 71 Legea e"ectului modelului implicit al personalitatii: fiecare dintre noi ne elaboram pe ba%a e,perientei contactelor si comunicarii interpersonale un model mental al personalitatii in general. Acest model mental actionea%a in perceptie ca un cadru de referinta cu efect de asimilare a situatilor particulare ulterioare. (atorita acestui fapt, in perceptia interpersonala apar distorsiuni datorate asocierii arbitrare a unor trasaturi, asociere care se regaseste in modelul mental implicit al personalitatii. Potrivit acestui model, unele insusiri sau trasaturi se asamblea%a, se conjuga si merg impreuna, in vreme ce altele sunt incompatibile. /n realitate, se intalnesc situatii in care un individ sau o persoana poseda atat trasaturi considerate asemanatoare sau asamblabile, cat si trasaturi considerate incompatibile dar datorita influentei de asimilare pe care o e,ercita modelul mental implicit al personalitatii, cele doua categorii de disjung. 81 Legea consistentei, potrivit careia realitatea in perceptie trebuie sa se conforme%e unei anumite logici interne personale, logica ce s-a cristali%at in cursul e,perientei anterioare si care confera perceptiei un mecanism de tatonare, de intampinare asociat cu o asteptare de un semn po%itiv sau negativ fata de atitudinea si po%itia interlocutorului sau persoanei cu care intram in comunicare. (e e,emplu, ne asteptam ca persoana pe care o simpati%am sa ne simpati%e%e si ea la randul sau si, invers, ne simtim agasati in ca%ul in care persoana care ne displace sau pe care o antipati%am se *agata+ insistent de noi. 91 Legea stereotipizarii: actiunea acesteia influentea%a in mod semnificativ dinamica relatiei interpersonale in cadrul comunicarii. 0senta ei consta in aceea ca, pe ba%a acumularii e,perientelor de viata, dar mai ales sub influenta regulilor de autoritate ne formam o imagine despre un grup uman, dupa care atribuim fiecarui membru al grupului trasaturile generale identificate fie ca este vorba de calitati sau defecte, stereotipi%area deformea%a realitatea, impiedicandu-ne sa percepem indivi%ii ca persoane distincte, ireductibile la grup. >rupurile pot fi etnice, profesionale, religioase, politice etc. :1 Legea atractivitatii reciproce: relatia interpersonala se stabileste si desfasoara in mod mai eficient si mai trainic daca intre interlocutori e,ista o atractie reciproca. Atractivitatea este un mecanism psi$ologic ascuns, functionea%a la nivel inconstient, dar simtim ca in pre%enta unei anume persoane suntem intr-o stare psi$ica mai buna, suntem mai desc$isi, sau dupa ca% mai crispati, mai retrasi. 2;1 Legea asemanarii: relatia interpersonala de comunicare si perceptia se reali%ea%a in conditii mai adecvate si eficiente daca intre interlocutori e,ista un raport de asemanare pe diverse coordonate, interese de cunoastere etc. Prin perceptie, noi, intr-o multime, cautam sa stabilim contacte si legaturi cu persoane cu care credem ca ne asemanam. 221 Legea credibilitatii interpersonale: in perceptie, imaginea despre interlocutor se constituie si in functie de modul in care acesta se raportea%a la noi si isi evidentia%a sau nu bunul simt, moralitatea, bunavointa, buna intentie si nu pre%inta ceea ce numim *ganduri ascunse+. 231 Legea polarizarii: in perceptie, suntem intotdeauna tentati sa categorisim lucrurile si mai ales persoanele umane intr-o maniera binara, di$otomica, retinand polii sau e,tremele si lasand deoparte segmentele intermediare. Ca urmare, noi, percepand o persoana, o categorisim in mod polar in categoria *bun rau+, *urat frumos+, *destept prost+, *loial neloial+ etc. Polari%area este factor care impiedica si perturba reali%area unei perceptii interpersonale adecvate si are efecte negative asupra dinamicii comunicarii. Pe langa aceste legi, cercetarile efectuate in planul perceptiei interpersonale au aratat ca aceasta mai este influentata de doi factori structurali ai personalitatii indivi%ilor, respectiv varsta si se,ul. /n ceea ce priveste varsta, se constata ca acuratetea perceptiei interpersonale creste odata cu aceasta. (e la un anumit punct sau moment cronologic, apare o fractura in perceptia

interpersonala generata de diferentele dintre generatii. Aceasta consta in aceea ca, de regula, tinerii percep negativ pe cei in varsta iar cei in varsta ii percep negativ pe cei tineri. /n ca%ul se,ului, s-a stabilit ca femeile au o acuitate perceptiva interpersonala mai fina decat barbatii. &-au facut cercetari pentru a se stabili daca inteligenta joaca un rol semnificativ in perceptia interpersonala si raspunsul a fost negativ. Comportamentul popular nu este nici el un factor care contribuie la perceptia interpersonala. &-a demonstrat ca un rol mai semnificativ in gestionarea perceptiei interpersonale in general il are asa-numita *comple,itate cognitiva+ e,istenta in structura congnitiva a unei persoane a unor cunostinte de psi$ologie ajuta la acuti%area si perfectionarea perceptiei interpersonale. Perceptia interpersonala nu este e,ersabila, conclu%ionea%a studiile. Tipuri de atitudini in comunicarea interpersonala &uccesul comunicarii depinde in mare masura de climatul sau atmosfera pe care participantii si-o creea%a prin atitudinile lor unul fata de altul. :nele atitudini inlesnesc comunicarea, iar altele o ingradesc si o ingreunea%a. Pornind de aici, au fost identificate sapte perec$i sau diade de asemenea atitudini opuse: 21 <escrierea versus evaluarea. 8 relatare obiectiva sau o cerere de informatie nu au de ce sa fie percepute de catre interlocutor drept o amenintare. Aceasta formulare reflecta atitudinea de descriere. =ee,istand niciun pericol decelabil, interlocutorul respectiv nu are un motiv ca sa adopte o atitudine defensiva si il va privi pe partener cu incredere. /n sc$imb, daca emite mesaje cu caracter evaluativ in mod sistematic atunci se naste banuiala in mintea receptorului ca si spusele sale, raspunsurile sunt judecate cu aceeasi intransigenta critica si lipsa de intelegere sau bunavointa. Atitudinea evaluativ-critica are influenta negativa asupra relatiei de comunicare interpersonala. 31 =rientarea > centrarea pe problema versus control. /ntr-o relatie de comunicare se constata ca e,ista persoane care isi concentrea%a atentia asupra re%olvarii problemei care face obiectul comunicarii si persoane care iau drept tinta principala obtinerea controlului asupra interlocutorului. Acestea din urma tin ca solutiile sa nu fie neaparat cele mai bune, dar sa le apartina lor. 8 asemenea atitudine de impunere a controlului creea%a re%istenta din partea interlocutorului care nu doreste sa fie supus vointei celuilalt. 41 Spontaneitate versus calcul > strategie. Atitudinea spontana este intampinata tot cu desc$idere si spontaneitate. Cand, insa, emitatorul unui mesaj ii lasa interlocutorului impresia ca nutreste ganduri ascunse, ca urmareste scopuri potrivnice, acesta este pus in garda si devine mult mai reticent si precaut. &pontaneitatea poate fi mimata si ea se intalneste cu precadere in aceasta forma la escroci, care afisa%a franc$ete, bunavointa, ascun%and ganduri nefaste sau negative in raport cu interlocutorul. 51 (mpatia versus neutralitate. 0mpatia presupune ca interlocutorii sa ajunga sa isi faca reciproc confidente si destainuri, ceea ce stimulea%a si sustine comunicarea. =eutralitatea, dimpotriva, creea%a la unul sau la altul din interlocutori impresia ca ceva i se ascunde si ceea ce se emite nu este veridic si sincer. 61 (galitate versus superioritate. /nca &coala de la Palo Alto sustinea ideea ca relatia de comunicare se desfasoara cu atat mai adecvat cu cat interlocutorii se situea%a pe po%itii de egalitate. 0galitatea nu se refera la statut, ci la simplul rol de comunicator. &uperioritatea creea%a la interlocutorul aflat in postura de receptor o stare de disconfort psi$ic, de ingradire si depreciere, ceea ce il face sa se retraga sau sa se inc$ida in raport cu celalalt. /ntr-o relatie de comunicare, indiferent de statut, trebuie sa ne simtim egali, sa ne afisam increderea si respectul reciproc.

71 -rovizorat versus certitudine. Atitudinea de provi%orat presupune acceptarea faptului ca mesajele pe care le emiti nu sunt imbatabile, absolute, ci au un caracter relativ si pot fi modificate sau corectate in cursul relatiei de comunicare. Aceasta atitudine favori%ea%a si stimulea%a comunicarea. Atitudinea de certitudine este caracteristica asa-numitului tip atotstiutor, care crede ca are raspunsuri la toate intrebarile interlocutorului si aceste raspunsuri sunt absolute si imperative. Aceasta creea%a o stare de disconfort la interlocutor, fiindca si el are dorinta ca macar unele din opiniile sale sa fie luate in seama. (aca in comunicare nu se reali%ea%a o acceptare reciproca a mesajelor, atunci ea este alterata sau compromisa. 81 Suport versus descura!are. Atitudinea suportiva este cea care stimulea%a interlocutorul sa isi e,prime opiniile, sa se e,plice, sa contra%ica, sa depaseasca retinerile, in vreme ce atitudinea opusa, de descurajare, presupune ca interlocutorul ia in deradere ceea ce ii transmite partenerul, punandu-l intr-o situatie de inferioritate. Pe marginea acestei diade, se dau e,emple de genul: A: *Ma doare capul de cateva %ile de nu ma mai pot concentra+. 71: */a un calmant+. A: *(egeaba, nu ma ajuta+. 7: *Mergi la medic+. A: */n niciun ca%, mi-e fricaK+. 7: *)e insotesc euK+. A: *=u, n-are rost, poate o sa imi treaca asa+. 7: *(aca nu mergi de bunavoie, o sa iti anunt familia, nu te pot lasa asa+. 72: *=u esti singurul pe care il doare capul+ 73: *Asta ma interesea%a pe mine acumJ+ 7<: *Am si eu destule probleme, dar nu ma plang la altii.+ Alta situatie: A: *Poti sa imi e,plici problema -J+ 71: *Cu placereK+ 72: *=-am timp pentru asta acum.+ 73: *=u, ca devii prea desteptK+ 7<: *(u-te si cauta singur raspunsulK+ 7E: *Mergem impreuna, ca nici eu nu stiu.+ )eceptia mesajelor si raspunsurile la acestea in coumunicarea interpersonala Potrivit unor statistici, intr-o relatie de comunicare interpersonala, apro,. <2L din timp ascultam si 32L vorbim. Ascultarea depaseste, in timp, emisia. /n receptia mesajelor, actionea%a o serie de piedici sau obstacole care in cea mai mare parte sunt de ordin psi$ologic-subiectiv. Printre acestea mentionam: a1 -re-!udecarea comunicarii ca neinteresanta. &ubestimarea fie a interlocutorului, fie a subiectului abordat de acesta poate genera o anumita predispo%itie negativa fata de situatia de comunicare. =u poti califica drept neinteresant un discurs pe care nu l-ai au%it. b1 $epetarea mentala a raspunsului. Aceasta este o greseala frecventa a participantilor la conferinte, intalniri, mese rotunde, talA s$o@-uri etc. /n asteptarea momentului cand ni se va oferi oca%ia sa ne sustinem propriul punct de vedere, pregatim replici la intentiile celorlalti si, concentrati pe formularea cat mai e,acta a gandurilor noastre, incetam sa mai urmarim gandurile e,primate de ceilalti. &e produce un auto-bruiaj, care ne poate aduce in situatii jenante, deoarece pierderea contactului cu desfasurarea discutiei ne scoate in afara acesteia si riscam ca atunci cand ni se va da cuvantul in sfarsit sa repetam o idee deja enuntata de altul sau sa propunem o solutie pe care interlocutorii o respinsesera sau o ironi%asera in interventiile lor anterioare. c1 .iltrarea mesa!elor. Potrivit teoriei disonantei cognitive a lui .estinger, oamenii au tendinta naturala de a incerca sa diminue%e prin diverse mijloace decalajul dintre informatiile primite si convingerile lor proprii. Ca urmare, daca aflam de la interlocutor lucruri care contra%ic conceptiile sau credintele noastre, reactionam in asa fel incat sa protejam aceste convingeri, reducand efectul destructiv pe care l-ar putea produce noutatile aflate. Putem: - sa minimali%am sursa mesajului respectiv, spunandu-ne ca sursa nu este de incredere.

- sa acu%am sursa de incorectitudine si intentie de manipulare. - sa evocam autoritatea altor surse care afirma contrariul. - sa diminuam efectul psi$ologic neplacut prin neluarea in seama a informatiilor, subestimarea lor. d1 ?tilizarea ine"icienta a decala!ului temporal dintre gandire si vorbire. Acest obstacol generea%a un autobruiaj, ce consta in e,primarea raspunsului sau gandului inainte ca interlocutorul sa isi termine opinia sau intrebarea. e1 Concentrarea atentiei pe limba! sau pe dictie. 1egula comunicarii spune ca mai important este ceea ce se spune decat modul in care se spune, dar, psi$ologic, orice mesaj are un nivel de continut si unul de relatie afectiva. (e regula, timpul de reactie al starilor afective este mai scurt decat timpul de reactie al miscarilor vorbirii. #fectele comunicarii interpersonale 8rice comunicare are o anumita finalitate. Principala finalitate este de a produce anumite modificari, transformari !efecte" la nivelul starii initiale a interlocutorilor, considerand ca ei isi sc$imba in cursul comunicarii cele doua roluri, de emitator si receptor. 0valuarea efectelor comunicarii nu este deloc facila, ea pre%entand o serie de dificultati, unele legate de insasi natura procesului comunicational, iar altele de gasirea de instrumente adecvate pentru masurare si cuantificare. (ificultati care tin de natura procesului comunicational sunt de genul: - intar%ierii si imposibilitatii de i%olare a mesajelor unul de celalalt !comunicarea se desfasoara ca un flu, continuu, contradictoriu". - interactiunii produse intre mesaje in cursul comunicarii !sc$imbari imprevi%ibile ce se produc atat in latura de continut cat si in cea relationala, respectiv a modalitatii in care se formulea%a si se emit mesajele, trecandu-se frecvent in cursul relatiei comunicationale de la o tonalitate calma la una rastita sau viceversa, fapt ce va influenta asupra efectului final al acestor mesaje". /ntrumentele de evaluat efectele comunicarii nu au un caracter bine delimitat, ci ele se reduc de cele mai multe ori la capacitatea observationala a cercetatorului sau e,perimentatorului. Aceasta capacitate trebuie distribuita pe de-o parte asupra caracteristicilor flu,urilor de mesaje sub aspectul continutului si tonalitatii, iar pe de alta parte asupra atitudinilor si starilor comportamentale ale interlocutorilor. /n reali%area acestei operatii de decelare a unor indicatori care sa evidentie%e natura si specificul efectelor comunicarii, observatorul trebuie sa ia in considerare urmatoarele aspecte: 1. (urata efectului, care tine de natura de continut, cu precadere, a mesajului. (e e,emplu, durata efectului produs de mesajul care anunta plecarea trenului cu care urmea%a sa calatoresti este de presupus mai scurta decat durata efectului pe care il produc informatiile furni%ate in cursul unui proces de invatare. Mesajele ve$iculate in procesul de invatare se considera ca au efecte cu o durata mai mare in timp. 2. /ntensitatea: aceasta este determinata de continutul informativ al mesajului. Astfel, se poate presupune ca intensitatea mesajului *Ai picat acest e,amen+ este mai mare decat intensitatea mesajului */a-ti umbrela pentru ca afara ploua+. 3. &emnificatia, pe care o dobandesc mesajele si care se refera la gradul de e,tindere la nivelul receptorilor a efectului lor. /n aceasta categorie intra, de e,emplu, semnficatia pe care au avut-o mesajele crestine care au dus la un efect psi$ologic urias, de masa, pornindu-se de la efecte initial punctuale, partiale. &fera lor s-a tot e,tins. /n aceeasi categorie trebuie sa includem efectele produse de ideile politice, sociale, programele diferite de organi%are si guvernare pe care le propun diferitele formatiuni si partide politice in cadrul sistemelor sociale. Mai includem aici si semnificatia mesajelor de tipul consilierii si al persuasiunii, care sunt de natura sa modifice starea initiala a unui numar mare de subiecti.

<. 8rientarea temporala a efectului mesajului: acest element re%ulta dintr-o lege a cau%alitatii, potrivit careia intotdeauna cau%ele preced efectele. Astfel, din acest punct de vedere, mesajul pe care il comunica medicul pacientului ca mai are 3 luni de trait dobandeste o anumita valoare temporala fata de efectul mesajului potrivit caruia *)e-ai insanatosit 6 0sti sanatos+. E. ;aloarea pe care o au in sine mesajele in raport cu destinatarul. Pentru destinatar, continutul mesajelor receptionate poate parea a fi neimportant, dar ele contribuie la re%olvarea unor probleme esentiale de viata ale lui. /n acest cadru se mentionea%a, de pilda, instructiunile pe care le sufera soldatul din partea superiorului in cursul serviciului militar. H. 0,tensiunea sau contaminarea: se produce indeosebi in ca%ul in care mesajul este receptionat simultan de mai multi destinatari, cum este ca%ul diverselor discursuri cu caracter propagandistic, religios etc. care generea%a efecte ce se amplica prin coparticiparea auditorilor sau receptorilor individuali. <urkheim sublinia in *Psi$ologia multimilor+: in multime, individul isi pierde relativa lui identitate si autonomie si se contopeste cu cei din jur, toti fiind stapaniti de o aceeasi stare emotionala. Tipologia efectelor din punct de vedere psihologic /n cursul relatiei de comunicare sunt activate intr-o maniera directa sau indirecta toate principalele subsisteme sau resorturi componente ale personalitatii. &e iau in considerare trei asemenea resorturi, datorita importantei pe care ele o au in dinamica de ansamblu a sistemului personalitatii: &1 Componentele cognitve. &e presupune ca mesajul receptionat influentea%a initial sfera si componenta cognitiva. Aceasta influenta incepe cu acea operatie definitorie pentru comunicare, numita decodare identificarea continutului informatinal specific al mesajului si intrarea in consonanta prin intermediul acestui continut cu emitatorul. (ecodarea presupune intelegerea sensului mesajului. Primul nivel la care se reali%ea%a comunicarea este cel informativ cel de continut, care se poate concreti%a in forma constructelor cognitive de tip imagistic, intuitiv-concret, repre%entationale sau conceptual-abstracte. /n cursul comunicarii, prin continuturile informationale care se sc$imba intre interlocutori au loc modificari in structura initiala a te%aurului cognitiv, in sensul imbogatirii lui, al revi%uirii lui. Cea mai puternica influenta in sfera componentei cognitive o e,ercita comunicarea instructionala, in cadrul careia sunt emise mesaje cu caracter obiectiv-stiintific despre diversitatea obiectelor si fenomenelor din natura si societate. #ormarea structurilor cognitive repre%inta re%ultatul receptionarii si interiori%arii acestui gen de mesaje. Modificarile in structura te%aurului se produc si in cursul de%baterilor si dialogurilor pe diferite teme, fie in cadru formal, fie informal. /n al treilea rand, modificarile se pot produce in ca%ul unui simplu sc$imb de impresii despre una si aceeasi realitate perceputa in mod direct de cei doi interlocutori. '1 Componentele a"ective. (e la nivelul cognitiv, efectul comunicarii se propaga la nivelul emotional-afectiv, prin semnificatia pe care receptorul o confera, in raport cu starile lui de necesitate, continuturilor informationale ale mesajelor decodificate si integrate la nivelul blocului cognitiv. /n general, este greu sa se disocie%e, in cursul interactiunii noastre cu realitatea, cognitia de afectivitate. Cele doua se intrepatrund permanent. 8rice perceptie a unui lucru se asocia%a cu o anume calitate sau traire emotionala de semn po%itiv sau negativ: lucrul este atractiv sau neatractiv, util sau inutil etc. (e la starile si reactiile emotionale simple, efectul comunicarii interpersonale se converteste in structuri emotional-afective durabile si comple,e, de tipul sentimentelor. Prin intermediul continuturilor si semnificatiei mesajelor receptionate, se elaborea%a diferitele categorii de

sentimente specific umane, care imbogatesc structura si organi%area interna a sistemului personalitatii. Cu cat gama acestor sentimente e mai intinsa, personalitatea este mai bogata sufleteste si invers. 0 vorba de sentimentele de prietenie, de dragoste, morale, sociale, religioase, estetice etc. Aceste sentimente se vor transforma in sursa care stimulea%a si sustine din interior atitudinile selectiv-preferentiale ale fiecarui subiect, atat in raport cu diferitele laturi si sfere ale vietii sociale, cat si in raport cu ceilalti semeni. Aceste sentimente se includ in ceea ce numeam *prejudecatile perceptiei interpersonale+. 8data elaborata structura emotional-afectiva a personalitatii, ea poate sa isi modifice starea sub influenta urmatoarelor mesaje pe care subiectul le receptionea%a. =e intalnim cu fenomenul conversiunii emotional-afective, care consta in aceea ca un sentiment de un anumit semn, in raport cu o anumita realitate si o anume persoana, se poate transforma in timp intr-un sentiment de semn opus: dragoste ura sau invers de e,emplu. &fera emotional-afectiva, in ciuda faptului ca repre%inta un element de constanta in structura personalitatii, nu ramane neutra la actiunea mesajelor care se produc in cursul comunicarii interpersonale, ci se modifica fara a sc$imba structura !se modifica starea de moment". /n cadrul anali%ei tran%actionale, urmarindu-se aspectul efectelor in plan afectiv ale comunicarii intepersonale, a fost introdus un termen ca unitate de masura a amplitudinii efectului respectiv: *stroAe 6 stroAes+. Acest efect poate fi de semn po%itiv sau negativ in functie de semnificatia mesajului. ;alorile acordate diferitelor tipuri de mesaje: - cel mai mic scor il are mersul prin multime: 2. urmea%a apoi: - o privire scurta intre interlocutori: 3 stroAes. - un scurt contact, verbal sau tactil: <. - darea sau primirea unei informatii: E. - salutul: C stroAes. - strangere de mana: 1D puncte. - o privire mustratoare: 11 puncte. - o privire blanda: 12 stroAes. - un mesaj observational: 13. - o cearta !jigniri, etic$etari": afectare negativa de 1E puncte - un suras: 1C puncte - un compliment: 2D stroAes - o palma: 21 puncte negative - o lovitura mai puternica: 23 puncte. - o imbratisare: 2E puncte po%itive. - un sarut: 3D puncte po%itive. - o mangaiere: 33 puncte. - o conversatie lunga, placuta: 3E stroAes. - o disputa importanta: <D de puncte, posibil in ambele directii. - relatia de intimitate: ED de puncte. %1 Componentele psihomotorii. 'a nivel psi$omotor, se inregistrea%a activarea componentei motorii in concordanta cu continutul intern al mesajelor: miscarile de aprobare ale mainii, capului, dar si alte comportamente. Comunicarea devine factorul incitator si reglator al tuturor comportamentelor instrumentale si motorii, in general interpersonale. 8rdinea e,pusa nu este totdeauna aceeasi, se poate produce o inversare a planurilor in ceea ce prveste primordialitatea efectelor, dar se desfasoara in principiu de la informativ catre comportament.

III. %omunicarea in grup Comunicarea se reali%ea%a si in cadrul grupului, iar problema grupurilor s-a conturat la sfarsitul secolului al -/--lea, primul care a evidentiat necesitatea de a lua in seama aceasta problema fiind (mil <urkheim, care a si elaborat o lucrare numita *Psi$ologia multimilor+, socotita drept punct de plecare pentru ramuri intregi ale cunoasterii socio-umane, respectiv pentru sociologie, antropologie si psi$ologia sociala. =otiunea de multime s-a transformat ulterior in notiunea de grup, acoperind trei niveluri ale comunitatilor socio-umane si anume: - grupurile mici, care se raportea%a la un numar relativ mic de persoane, de indivi%i pusi in interactiune: 3 3D persoane. - grupurile medii: 3D 1DD. - grupurile mari: 1DD n. >rupurile medii si mari mai sunt incadrate in ceea ce numim a%i organi%atii. 8rgani%atiile sunt grupuri de indivi%i subordonate unei finalitati comune. >rupurile mici au devenit obiect de studiu direct al psi$ologiei, respectiv al psi$ologiei sociale. >rupurile medii si mari sunt obiect de studiu indeosebi pentru psi$osociologie si sociologie. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un grup mic ca obiect de studiu al psi$ologiei sunt: - e,istenta unei apropieri si a unei legaturi spatiale si temporale intre membri, care sa permita relatia fata in fata. nu este posibil un grup mic format din persoane care nu interactionea%a intr-un fel direct. - e,istenta unui obiectiv, pentru ca persoanele respective sa se uneasca si sa interactione%e intre ele. - e,istenta unei anumite comunitati de destin, destinul inteles in cel mai larg sens al cuvantului. - posibilitatea ca fiecare membru sa isi forme%e perceptii si repre%entari legate de ceilalti. - e,istenta si functionarea unei asa-numite constiinte de grup iar perceptia din afara sa fie ca a unui grup. - posibilitatea comunicarii efective verbale si non-verbale intre membri. - persistenta suficient de indelungata a grupului. Psi$ologia grupurilor mici s-a conturat in a treia decada a secolului --, datorita mai ales lucrarilor cunoscutului psi$olog de origine germana +urt Le@in. &tudiile au luat amploare si s-a desprins psi$ologia sociala ca ramura particulara. /n legatura cu e,plicarea mecanismelor formarii si functionarii grupurilor mici, in plan teoretic s-au conturat patru orientari principale: &. Perspectiva dinamica sau le0iniana. Aceasta este e,pusa in doua lucrari fundamentale, *8 teorie dinamica a personalitatii+ !1M3E" si *Principii de psi$ologie topologica+ !1M3H". 'e@in, ca repre%entant al gestaltismului, a preluat si introdus in psi$ologia grupurilor mici o serie de concepte din fi%ica, precum conceptele de camp, vector, gredient, topologie, graf, diagrama, controlor al flu,ului de informatie. /n 1M<E, a infiintat la /nstitutul )e$nologic din Massac$usetts primul /nstitut de cercetare a dinamicii grupurilor. 'e@in porneste in abordarea grupurilor de la te%a potrivit careia grupul nu este o ju,tapunere de indivi%i, ci un ansamblu de persoane independente care functionea%a ca un tot, membrii sai comportandu-se altfel decat ar face ceilalti daca ar actiona singuri. >rupul are o caracteristica de unitate interna, de integralitate, in care partile, datorita interactiunilor dintre ele, isi pierd autonomia comportamentala initiala si se inscriu ca elemente ale unui comportament supraordonat, care este comportamentul de grup. Campul este cadrul de e,istenta al grupului si se defineste ca totalitatea conditiilor de ordin psi$ologic ce caracteri%ea%a situatia de comunicare si care se afirma atat in comportamentul

indivi%ilor cat si in cel al grupurilor, el constituind forta neva%uta care tine la un loc individualitatea si unitatea ansamblului. /n relatia individ-grup, $otarator este ultimul. =u indivi%ii determina comportamentul grupului, ci grupul este cel ce determina comportamentul indivi%ilor. (aca membrii grupului se poarta diferit in cadrul acestuia, este pentru ca ei sunt supusi unor forte specifice generate de obiectivele pe care si le propune grupul. #unctiile grupului sunt determinate tocmai de aceste obiective care pot consta fie in indeplinirea unei sarcini concrete, ca% in care avem de-a face cu functia de productie, fie pur si simplu in mentinerea integralitatii grupului, in ciuda dificultatilor care ii perturba stabilitatea ca% cand avem de-a face cu functia de conservare. /ntr-un grup de cercetare sau munca, indivi%ii care lucrea%a la un proiect comun reali%ea%a ca functie principala functia de productie. /ntr-un grup de prieteni, in grupurile familiale, functia principala este cea de conservare. Aici, comunicarea dintre membri este subordonata prevenirii si re%olvarii eventualelor neintelegeri, tensiuni si conflicte si a facilitarii posibilitatilor de e,primare ale membrilor. #iecare grup dispune de o anumita cantitate de energie potentiala pe care poate sa o investeasca. (aca grupul o investeste prea mult in functia de productie, va ramane o cantitate prea mica pentru functia de conservare, ceea ce va duce la aparitia tensiunilor, neintelegerilor si conflictelor in cadrul grupului. (aca se investe prea mult in functia de conservare, ramane o cantitate prea mica de energie pentru functia de productie si grupul devine ineficient sub aspectul performantei. 'e@in considera ca optimi%area functionarii grupului consta in stabilirea raportului adecvat intre energia destinata productiei si cea destinata conservarii. 0l mentionea%a ca in anumite perioade e posibil ca raportul dintre cele 2 tipuri de investitii sa se modifice in favoarea uneia din ele. :na din problemele majore careia 'e@in ii acorda deosebita atentie in e,plicarea functionarii dinamicii grupului este cea a leaders$ip-ului. 0l afirma ca liderul este un produs natural al grupului, capabil sa ofere solutii la nevoile si problemele grupului. 'eaders$ip-ul este o functie si nu un statut si ca atare nu se asocia%a obligatoriu cu o po%itie ierar$ica oficiala, desi e posibil ca seful oficial sa fie si liderul in acelasi timp. 'e@in sublinia%a ca trebuie sa facem distinctie intre po%itiile statutar-institutionale si cele informale functionale, adica sa admitem posibilitatea e,istentei unui sef care nu este si lider si a unui lider care nu este si sef. Aceasta opo%itie intre sef si lider poate genera dificultati in functionarea grupului. (e aceea, ideal este ca din punct de vedere psi$ologic, liderul sa corespunda si sa concorde cu seful institutional. :neori, pot aparea doi lideri complementari, unul pe probleme de productie, celalalt pe probleme de conservare. =ici in acest ca% conflictele nu sunt complet evitate, putand aparea concurenta intre cei doi si in pre%ent, in psi$ologia organi%ationala, printre tipurile de conflicte ce pot e,ista se mentionea%a si conflictul managerial. Cand leaders$ip-ul este e,ercitat c$iar de responsabilii oficiali, devin posibile trei moduri de comportament: - leaders$ip autoritar: deci%iile se iau de unul singur de catre lider pe ba%a unor criterii de evaluare proprii, care nu sunt intotdeauna obiective si corecte. 8piniile si parerile celorlalti membri ai grupului nu sunt incluse in ba%a de date in virtutea careia se adopta deci%iile. - leaders$ip democratic, in cadrul caruia deci%iile apar ca re%ultat al unor de%bateri cu membrii grupului. Acestia se simt luati in seama, isi imbunatatesc stima si imaginea de sine si atasamentul la obiectivele grupului. - leaders$ip liberal, sau *laisser-faire+: liderul adopta o po%itie si o atitudine pasiva, e,pectativa, intervenind numai la nevoie si in anumite momente sau ca%uri. Furt 'e@in, pe ba%a unor e,perimente, spune ca leaders$ip-ul democratic este cel mai eficient. /n raport cu anumite sarcini simple, care nu atrag si nu motivea%a, mai eficient devine leaders$ip-ul autoritar. /n cadrul comunicarii in interiorul grupului, apar constrangerile de grup.

Acestea re%ida din faptul ca in grup se impun anumite roluri, anumite competente, reguli de conduita, criterii si e,igente, astfel incat comunicarea capata un caracter oarecum constrans si directionat, caracteristicile ei modificandu-se in plan psi$ologic in functie de accentul care se pune in diferite etape, momente pe obiectivul productie, cand comunicarea este mai directionata si rigida, sau pe obiectivul conservare, cand comunicarea devine mai libera. '. Perspectiva interactionismului simbolic. Aceasta orientare isi are radacinile intr-o teorie formulata de catre Charles Cooley, numita simbolistica, potrivit careia indivi%ii umani nu interactionea%a cu persoane concrete, ci cu impresii pe care si le-au format despre acestea. =oi avem idei individuale despre oameni si idei generale despre grupuri. 0le nu se ba%ea%a neaparat pe trasaturile obiective ale indivi%ilor cu care venim in contact, ci pot fi simple seturi imaginare pe care ni le atribuim. Cu toate acestea, ele au mare importanta, de vreme ce ne servim de ele atunci cand anticipam comportamentele celor din jur in diferite situatii concrete de viata. /n mod similar ne-am construi o idee personala despre noi insine 0ul 8glinda, pentru ca impresiile incluse in acest construct sunt formate prin observarea modului in care ne reflectam in oc$ii celor din jur. Coole? afirma ca societatea, in aspectul ei imediat, este un raport intre idei personale. =u putem interactiona cu semenii decat daca ne asumam rolurile lor. /n cadrul grupurilor, trebuie sa facem distinctie intre grupul %is primar si grupul secundar. >rupul primar este cel de apartenenta originara a indivi%ilor si in cadrul lui indivi%ii isi structurea%a ceea ce se c$eama personalitate de ba%a, adica ansamblul trasaturilor generale cele mai stabile, care dau directia generala a dinamicii relationarii cu cei din jur. >rupul secundar este cel in care individul intra prin asumarea unui rol. Asemenea grupuri sunt cele profesionale, politice, religioase etc. /n cadrul rol, se structurea%a personalitatea modala, adica un ansamblu de caracteristici care re%ulta din interactiunea membrilor grupului respectiv si care se consolidea%a ca elemente structurale de nivel secundar in sistemul personalitatii indivduale. 1epre%entarile si ideile personale se comuta in grup de la nivelul personalitatii de ba%a la nivelul celei modale sau invers. /ndividul comunica intr-un fel in grupul primar si in alt fel in cel secundar. Pornind de la aceste idei, psi$osociologul A1 Blumer formulea%a teoria interactionismului simbolic ba%ata pe urmatoarele trei principii mari: 1. 8amenii reactionea%a la realitatile cu care se confrunta in functie de semnificatiile pe care acestea le au pentru ei. 2. &emnificatiile lucrurilor deriva sau se nasc din interactiunea sociala pe care individul o are cu alti subiecti umani. 3. Aceste semnificatii ii servesc individului in procesul interpretarii faptelor, situatiilor si evenimentelor. Potrivit principiilor de mai sus, membrii grupurilor pot fi impartiti in trei categorii generale: a. Conformistii, care adopta sistematic po%itia majoritatii. b. 8scilantii, care au sustinut initial un punct de vedere dar se apropie treptat de opinia dominanta. c. (eviantii, care sustin pana la capat opinii si solutii aflate in opo%itie neta fata de opiniile si po%itia dominanta. /n cadrul comunicarii din interiorul grupului, tinta principala a mesajelor o constituie aceasta categorie a deviantilor si asupra lor se actionea%a pe ba%a unui fel de ultimatum: adera la opinia majoritatii sau sunt e,clusi. (. Perspectiva psihanalitica: repre%entantul de seama este $edel. Aceasta perspectiva pune accent pe caractersiticile specifice ale psi$ologiei grupurilor din structura si ba%a instinctuala a personalitatii indivi%ilor umani. /n primul rand, aceasta teorie preia asa-numitul *instinct al

gregaritatii+, ce a fost sustinut de teoria lui Mc<ougall, la sfarsitul secolului al -/--lea, potrivit careia in structura profunda a personalitatii indivi%ilor umani e,ista un instinct care ii determina sa se caute unii pe altii si sa fie impreuna, alcatuind grupari sau comunitati de diferite dimensiuni. Cea mai vec$e comunitate de acest gen a fost ginta legaturi de filiatiune, apoi tribul care reuneste mai multe familii si in final societatile, care includ un mare numar de indivi%i, ba%anduse pe alte criterii de ordin mai mult sau mai putin conventional si pe reguli de supravietuire, subordonate instinctului gregaritatii !gregar 4 turma, el fiind inlocuit cu instinctul sociabilitatii, individul fiind considerat o fiinta sociabila si sociala, ce nu poate e,ista in mod singular, ci numai impreuna cu alti semeni ai sai". /n e,plicarea constituirii si functionarii grupurilor, teoria psi$analitica face apoi apel la conceptele freudiene de sublimare si identificare. &ublimarea presupune convertirea energiei eliberata de comple,ul libidoului sau instinctului erotic se,ual in comportamente si activitati cu finalitate socialmente utila si acceptata, astfel ca sublimarea apare ca o compensare a imposibilitatii de satisfacere a cerintelor instinctului erotico se,ual in conditiile unei e,istente sociale ba%ate pe anumite reguli, norme si constrangeri. Pre%enta lor determina fenomenul de refulare a tendintelor respective si ca o contrabalansare a refularii se instituie mecanismul de sublimare prin care, in cadrul social, indivi%ii isi convertesc energiile instinctuale erotico se,uale in activitati creatoare, constructive, permise si incurajate de societate. /dentificarea este e,presia unei tendinte de asemenea innascute a omului de a cauta modele in afara lui si de a se identifica cu acestea. aceste modele pot sa fie reale, repre%entate de anumite persoane in cadrul familiei, al grupului de prieteni, sau imaginare - create de subiectul insusi. Prin intermediul acestor modele se creea%a un 0u ideal spre care indivi%ii tind in cadrul interactiunii lor cu cei din jur. /n alcatuirea grupurilor si in functionarea lor sunt implicate principalele instante ale sistemului personalitatii individuale si anume: instanta &inelui, a 0ului si instanta &upraeului. /nstanta &inelui este cea care asigura si sustine ceea ce repre%entatii psi$anali%ei numesc *fondul pulsional al grupului+, adica potentialul energetic ba%al de care dispune grupul si pe care este capabil sa-l investeasca in actiunile si comportamentele specifice grupului respectiv. /nstanta 0ului este cea care asigura introducerea unui principiu al obiectivitatii si realitatii in functionarea grupului, reali%andu-se un anumit compromis si ec$ilibru intre finalitatea grupului, considerat ca o entitate specifica si mediul social inglobant. /nstanta &upraeului este cea care inarmea%a sau in%estrea%a orice grup cu un anumit repertoriu sau set de norme, reguli si principii de conduita astfel incat dinamica de ansamblu a grupului sa nu intre in conflict cu dinamica sistemului social supraordonat. Pornind de la aceste idei de ba%a, 1edel a identificat 1D persoane denumite *centrale+ carora le corespund tot atatea tipuri de grupuri: 21 Suveranul patriarh, care repre%inta iposta%ierea parintelui intelept sau a stapanului bun si drept. /ndivi%ii se aduna in jurul sau, formand grupul pentru sentimentul de securitate pe care il generea%a si fiecare membru al grupului cauta sa interiori%e%e &upraeul lui, adoptandu-i normele de comportament. 31 Liderul: in jurul acestuia se aduna si se grupea%a indivi%ii, pentru ca el ii intelege si da dovada de diferite disponibilitati de ordin te$nic, care contribuie la gasirea anumitor solutii cu care s-ar putea confrunta grupul. Membrii acestui grup tind sa incorpore%e personalitatea liderului in 0ul lor ideal. 41 Biranul, care se caracteri%ea%a prin impunerea ordinii. #ormarea grupului in acest ca% se datorea%a mecanismului denumit *identificare cu agresorul+, adica persoane care doresc ordinea, indiferent prin ce mijloace poate fi ea instituita si mentinuta. 51 =biectul iubirii este persoana de care ceilalti sunt indragostiti. 'iantul grupului il repre%inta impulsiunile libidinale care isi gasesc in cadrul respectiv posibilitatea de manifestare mai putin cen%urata si mai putin ingradita.

61 =biectul pulsiunii agresive si ea corespunde sefului dominator si c$iar sadic, in jurul acestei persoane indivi%ii se aduna datorita solidaritatii create de impartasirea acelorasi tendinte agresive !grupele de $uligani". 71 =rganizatorul: se caracteri%ea%a prin aceea ca stie sa dirije%e lucrurile in asa fel incat sa permita tuturor membrilor sa-si reali%e%e dorintele reprimate. 'a ba%a formarii grupului este pus mecanismul de impartasire a unor placeri inter%ise. 81 Seducatorul: reuseste sa cree%e situatii afective placute. 0l ii cucereste pe membrii grupului prin aceea ca le ofera satisfactii emotionale. 91 (roul: cel care conduce revolta impotriva sefului. /n jurul sau se constituie un nou grup in care fiecare membru tinde sa se identifice cu eroul in actiunea de aparare impotriva manifestarilor agresive ale sefului !la nivelul grupurilor institutionali%ate". :1 )-roasta in"luenta* sintagma ce desemnea%a acea persoana centrala care este urmata de ceilalti membrii, tocmai datorita faptului ca ii incurajea%a in directia e,primarii unor porniri cu caracter antisocial !bandele de $oti". 2;1 (xemplul bun# intruc$ipat de un membru care se distinge prin ec$libru, absenta conflictelor interne, devenind prin aceasta un model pt ceilalti membrii. /ntr-adevar, in alcatuirea si functionarea oricarui grup uman, pe langa nivelul refle,iv constient, este implicat si actionea%a si nivelul profund inconstient legat de anumite pulsiuni, tendinte si mai ales instincte. /n cadrul grupurilor umane, persoanele centrale nu sunt de acelasi tip, ele diferind unele de altele prin modalitati distincte de raportare la membrii grupului si prin modalitati distincte de conduita sau de comportament. 'egat de aceasta, in alcatuirea oricarui grup, se identifica si se impune o persoana centrala care are influenta dominanta asupra tuturor membrilor sai. de aici re%ulta ca grupul nu este o simpla multime neordonata, in care fiecare membru sa-si aiba traiectoria lui, independenta de ceilalti, ci repre%inta un organism, o entitate sistemica in care se delimitea%a cele doua planuri functionale, obligatorii in orice sistem: planul de comanda si planul de e,ecutie. /n functie de raporturile dintre cele doua planuri se disting grupurile %ise centrali%ate in care comanda are un rol absolut si e,clusiv si grupurile democratice, in cadrul carora se reali%ea%a un feedbacA in sens invers de la e,ecutie la comanda. 1. Teoria sociometrica: elaborata de &1 L1 Moreno, care este de origine romana si a pus ba%ele unei noi directii de abordare a psi$ologiei grupurilor si comunicarii. /deea de ba%a a teoriei sociometrice este aceea ca indivi%ii se leaga unii de altii prin intermediul unor retele neva%ute denumite *tele+. Aceste retele nu pot fi percepute ca atare, dar ele actionea%a ca niste forte care determina ca indivi%ii sa se caute, sa se apropie sau sa se respinga. /n cadrul relatiilor de interactiune comunicationala, locul principal in cadrul grupului il ocupa asa-numitele relatii socio-afective, ba%ate pe antipatie 6 simpatie. alegere 6 respingere. apropiere 6 indepartare. Aceste relatii socio-afective pot sa fie: bilaterale, reciproce. unilaterale, unidirectionale sau mi,te. 7ilateralele pot sa fie po%itive sau negative !armonie sau conflict". Mi,ta este relatia in care o persoana o prefera si o simpati%ea%a pe cealalta si respectiva o respinge. /n cadrul grupului se constituie o comple,a retea ba%ata pe aceasta interactiune socio-afectiva, care determina ec$ilibrul psi$ic interior al grupului, respectiv starea de armonie, de coe%iune sau starea de tensiune, si atunci important in studiul grupului este sa diagnosticam modul de alcatuire a retelelor socio- afective: de simpatii 6 antipatii. de alegeri 6 de respingeri. de apropieri si indepartari. Aceasta evaluare poarta denumirea de sociografie, iar re%ultatul obtinut in urma efectuarii acestei operatii se numeste psi$osociograma. =umarul de simpatii determina po%itia individului in cadrul grupului !cele mai multe simpatii ofera o po%itie centrala". Altul poate fi i%olat, fie ca nimeni nu il baga in seama, fie ca doar unul il baga in seama, dar il respinge.

/n formarea grupului e,ista o anumita dinamica care a fost studiata si cercatata: este vorba de grupuri informale. 0,perimentul a constat in convocarea un numar de 1D-1E persoane de diferite varste si se,, fara sa se cunoasca intre ele, care au fost bagate intr-o incapere fara a li se spune absolut nimic. Acesta este primul moment de formare a grupului si au fost evidentiate urmatoarele: incertitudinea, suspiciunea, etc. (upa a 2-a, a 3-a intalnire se trece la pre%entarea reciproca, ceea ce inseamna inlaturarea unor bariere si stabilirea primelor contacte de comunicare si se dimunea%a fenomenele anterioare de suspiciune. A treia fa%a este preocuparea si munca pt leaders$ip. A patra fa%a este elaborarea regulilor de functionare a grupului, adoptate prin consens sau cu acordul majoritatii. Aceasta constituie sc$eletul prin care se determina rolurile pe care urmea%a sa le indeplineasca fiecare membru in ca%ul grupului si finalitatea de ansamblu. :rmea%a fa%a de maturi%are a grupului, care isi gaseste un rost si se reali%ea%a un fel de omogeni%are e,perientiala. #iecare membru simte ca obtine un beneficiu de pe urma grupului, o de%voltare etc. (upa fa%a de maturi%are, urmea%a fa%a de destramare ca fa%a finala. /n cadrul grupurilor a,ate pe sarcini date, e,perimentul a inclus un monitor, care avea un rol de a stimula implicarea membrilor in indeplinirea obiectivelor in cau%a, dar fara a se afisa in mod autoritar si pe fata in fiecare moment de desfasurare a activitatii. 1olul monitorului re%ida in urmatoarele: - re"ormulare a ideilor e,primate de alti membri ai grupului. - formularea de intrebari in replica, ce presupune ca un membru care a pus o intrebare are el insusi un raspuns la intrebarea respectiva si cauta sa verifice. Monitorul, in replica, intreaba *Care este parerea taJ+. - intrebari C releu. pentru a evita considerarea monitorului ca sef al grupului, acesta reorientea%a intrebarile ce ii sunt adresate catre alti membri ai grupului si activea%a astfel toti paticipantii. - intrebari directe: in cursul de%baterii pe o anumita problema, monitorul se adresea%a direct unui participant, fie pentru a ii scoate in evidenta competenta, fie pentru a il scoate din starea de apatie. &e asigura iarasi o conectare mai directa a membrilor la indeplinirea sarcinilor. - intrebari de elucidare: ele reclama e,plicitarea unor idei sau atitudini ale unuia sau altora din membrii grupului, care au fost insuficient intelese de catre ceilalti. &ecventa de sinte%a este ultima. Apare necesitatea unor bilanturi de etapa care sa constituie premisa si ba%a inaintarii grupului catre gasirea solutiei finale. /n cadrul grupurilor se constituie retele de comunicare si, intrucat avem de-a face cu o comunicare informala si una formala, pentru fiecare tip se creea%a retele diferite. Pentru comunicarea informala, avem urmatoarele tipuri importante de retele: - reteaua in forma de linie unica, de sir. de la o persoana la alta. - reteaua de tip *barfa+. - reteaua sub forma de ciorc$ine. informatia este trimisa in mod ramificat. /n cadrul comunicarii formale, distingem doua niveluri si anume: - comunicarea pe orizontala, care se reali%ea%a intre membrii care se stiuea%a la acelasi nivel ierar$ic sau intre membrii unei ec$ipe care lucrea%a la acelasi obiectiv 6 proiect. - comunicarea pe verticala, care se reali%ea%a intre diferite niveluri ierar$ice ale grupului mare, care este de data aceasta o organi%atie: nivel ierar$ic superior !conducere", urmat de niveluri inferioare !e,ecutie sau finali%are". (aca informatia *curge+ de la varf in jos avem o comunicare

descendenta. (aca nu avem o transmitere a informatiei si in sens invers, atunci este o comunicare ultracentrali%ata !informatiile pornesc doar de la nivelul de comanda", cum este ca%ul organi%atiilor militare. Cand informatia circula si in sens invers !ascendent", presupunem ca la mesajele emise de catre nivelul superior, nivelurile inferioare pot sa formule%e observatii, comentarii, obiectii sau corectii. 8 asemenea structura comunicationala o poseda organi%atiile civile, %ise democratice. /n organi%atiile liberale, membrii de la nivelurile inferioare nu au doar dreptul sa comente%e ci sa si faca dupa cum doresc !laisser-faire". 0,ista, deci, retele centrali%ate de comunicare, in care toate informatia emana de la un singur punct si retele descentrali%ate, in care informatia poate porni de la mai multe puncte sau niveluri. (upa directionalitate, comunicarea in cadrul grupurilor se imparte in interna !intre membrii grupului" si comunicare e,terna !cu mediul", care vi%ea%a gasirea solutiilor la diversele provocari care au loc in general in mediul e,tern, cu care orice grup interactionea%a. Ca urmare a desfasurarii comunicarii in cadrul grupurilor, ia nastere o serie de fenomene psi$osociale, denumite fenomene de grup, care, dupa semnul si importanta lor, se impart in po%itive si negative. /n categoria celor po%itive, includem: - fenomenul de omogeni%are. prin omogeni%are se intelege modificarea reciproca a opiniilor, po%itiilor, atitudinilor, convingerilor in raport, pe de-o parte, cu obiectivele ce stau in fata grupului si, pe de alta parte, cu modul in care trebuie sa functione%e grupul. Aceste po%itii sunt divergente la inceput iar omogeni%area are loc in sensul reducerii e,tremelor. - fenomenul de coe%iune. acesta se refera la stabilirea unor raporturi socio-afective de incredere, desc$idere, suport psi$ologic, de empatie intre membrii grupului, astfel incat sa devina aplicabila %icala *)oti pentru unul, unul pentru toti+. >radul de coe%iune al unui grup il determinam prin aplicarea unui test sociometric !pe cine simpati%e%i si pe cine antipati%e%i", de unde se obtine o distributie si, pe ba%a calculului convergentelor dintre alegeri, determinam daca grupul este sau nu coe%iv. Pot e,ista in grup un nucleu central, in cadrul caruia legaturile socio-afective sunt stranse, apoi o *bisericuta+ care nu se apropie de nucleu si e formata din alti indivi%i care au alte idei dar si persoane marginali%ate, i%olate. - fenomenul de cooperare: cooperarea inseamna acordul sincer si direct al membrilor grupului de a isi conjuga eforturile in vederea atingerii obiectivului si indeplinirii in conditii cat mai bune a sarcinii ce sta in fata grupului. nu toti vor face aceeasi operatie, ci fiecare isi va face in mod corect operatiile care ii revin, astfel incat per ansamblu obiectivul sa fie indeplinit. - fenomenul de de%voltare personala: presupune imbogatirea sufleteasca, profesionala prin participarea la viata de grup, informale si formale. (e%voltarea personala se reali%ea%a cand in grup se creea%a conditii optime pentru ca fiecare membru sa isi e,prime convingerile, sentimentele si cand feedbacA-ul primit este suportiv. /n categoria efectelor negative, includem: - divergentele: de%acorduri de pareri in legatura fie cu anumite sarcini si obiective ale grupului, fie cu alte probleme care fac obiectul comunicarii in cadrul grupului. - competitiile neloiale: intreprinderea in mod intentionat de actiuni care sa bloc$e%e, sa frane%e sau sa anule%e posibilitatea unui membru al grupului de a isi indeplini rolul ce ii revine in cadrul grupului si de a il pune intr-o situatie inferioara, neplacuta, jenanta. 0,ista competitii constructive !fiecare merge pe culoarul sau fara a influenta actiunile altuia" si competitii neloiale !intentionat, un membru al grupului intreprinde ceva pentru a il opri pe altul". - tensiunile, an,ietatile repre%inta re%ultatul unei comunicari constrangatoare, insuficiente, nesincere si care este presarata cu mesaje care furni%ea%a *stroAe+-uri negative: etic$etari, interpretari, evaluari. Pe ba%a acestor tensiuni se creea%a o stare de an,ietate frica de a intra in grup

- conflictele: pot fi inc$ise !ura reciproca" si desc$ise !o rabufnire in plan verbal sc$imburi dure de replici, jigniri" care pot trece in plan fi%ic prin agresiuni, atat in mod natural cat si cu obiecte e,trene. (upa gene%a, pot fi spontane, incidentale si latente !cresc in timp, creea%a matrice de finali%ari, pana cand apare momentul declansator intr-o anumita situatie". Comunicarea in grupuri poate fi considerata factor si sursa esentiala de efecte psi$ologice po%itive, care contribuie la de%voltarea si ec$ilibrul personalitatii membrilor !comunicarea in acest ca% satisface cerintele de eficienta", dar si factor generator de efecte negative, perturbatoare de diverse grade de intensitate si de severitate. )rebuie sa se amplifice cat mai mult actiunea po%itiva a comunicarii si sa se diminue%e actiunea distructiva. Asta depinde de modul in care fiecare membru reuseste si stie sa gestione%e actul de comunicare, tinand cont de conte,t, de situatie, de caracteristicile celorlalti membri ai grupului.

"imbajul verbal
Problema limbajului verbal este una dintre cele mai comple,e ale psi$ologiei si in pre%ent si ale neuropsi$ologiei. 0l repre%inta un atribut si respectiv un instrument comunicational, propriu omului. (e aceea, in legatura cu gene%a si natura sa, a aparut si continua sa e,iste serioase divergente de ordin metodologic si filosofic. 0,ista astfel doua orientari, una de sorginte teologica si alta de sorginte stiintifica, materialista. Prima sustine ideea ca limbajul este de esenta divina si este un dar dumne%eiesc, omul fiind in%estrat cu acest instrument pentru a se distinge si a se delimita de celelalte vietuitoare si a face legatura intre acestea si Creator. /n 7iblie, e,ista o afirmatie potrivit careia *'a inceput a fost Cuvantul+ se intelege e,istenta (u$ului sau a spiritului creator total diferit de suportul substantial material, din care au derivat toate celelalte fiinte si lucruri. /n filosofie si apoi in psi$ologie, pornindu-se de aici, limbajul a fost considerat ca un fel de factor cu caracter demiurgic, care asigura capacitatile creator-proiective ale omului. &-a mers mai departe, identificandu-se realitatea cu cuvantul !realitatea este o proiectie a cuvantului". Cuvintele sunt obiectivari in diverse forme ale unor esente de rang supraordonat, supranatural. Aceasta tendinta este sustinuta si de faptul ca, in cadrul relatiilor interumane si al activitatilor de ordin social, limbajul verbal este un factor omnipre%ent, care, asa cum am va%ut, asigura desfasurarea adecvata a tuturor actiunilor si comportamentelor, indiferent de obiectivele si finalitatile lor. &e poate vorbi, astfel, in ca%ul omului, de un principiu nou calitativ diferit de organi%are a vietii lui psi$ice si comportamentale si anume principiul verbali%arii cuvantul devine un factor integrator al tuturor continuturilor si starilor noastre psi$ice. ;erbali%area este o calitate esentiala a comportamentelor umane si, pe ba%a ei, se desprinde categoria specifica a acestor comportamente verbale, care se caracteri%ea%a prin aceea ca atat stimulul cat si raspunsul sunt repre%entate de catre cuvinte. 'a animale, cuvantul actionea%a ca un stimul prin caracteristicile lui fi%ice. /n functie de acestea, pot fi elaborate diferite sisteme de conditionari sau legaturi temporare, care se concreti%ea%a in comportamente numite inteligente, creandu-ne impresia ca raspunsurile pe care animalele le dau la comen%ile noastre sunt re%ultatul intelegerii de catre ele a continuturilor acelei comen%i. 1eactiile lor sunt, insa, determinate nu de ceea ce e,prima in continut o comanda ci de caracteristicile de ordin fi%ic ale cuvintelor ce alcatuiesc comanda in cau%a. &e creea%a impresia ca, prin cuvant, se poate reali%a orice si ca este suficient sa e,primi o anumita dorinta sau sa formule%i un anumit obiectiv pentru ca acestea sa se si indeplineasca. 8rientarea materialista considera ca limbajul verbal, desi este un atribut specific si e,clusiv al omului, are la ba%a legitati si mecanisme obiective, naturale, care s-au elaborat in cursul evolutiei filogenetice a intregului regn animal, omul constituind un segment al acestui continuu, segment la nivelul caruia evolutia a facut un salt calitativ in ceea ce priveste organi%area

structual-functionala de ansamblu a organismului si indeosebi a sistemului nervos, a creierului organul activitatii psi$ice si comportamentului. Ca atare, limbajul nu a aparut dintr-o data, odata cu aparitia primilor repre%entanti ai speciei $omo sapiens sapiens, ci el s-a de%voltat treptat pe ba%a interactiunilor directe dintre membrii comunitatilor, in conte,tul diferitelor situatii de procurare a celor necesare traiului, de aparare si de reproducere. Aparitia ca atare a limbajului verbal a avut initial un caracter fragmentar, simplist, el fiind alcatuit din sunete mai putin elaborate din punct de vedere fonetic si treptat, pe masura ce s-au speciali%at si e,ersat in cursul comunicarii atat aparatul articulator cat si %onele cerebrale care raspund de efectuarea ca atare a comen%ilor articulatorii, de la secvente simple s-a ajuns la graiul articulat inc$egat cu caracter fluent si la diversificarea componentelor care alcatuiau bagajul sau vocabularul de care dispunea o comunitate pentru reali%area comunicarii verbale. /ntr-un fel, din punct de vedere istoric, evolutia limbajului verbal este asemanatoare cu evolutia lui in cursul ontogene%ei. Copilul nu se naste cu darul vorbirii, el dobandeste aceasta functie si capacitate dupa nastere si numai cu conditia de a fi mentinut intr-o relatie de comunicare verbala cu un mediu social care poseda o anumita limba si o foloseste in mod curent in cadrul comunicarii interpersonale. )impul pe care il parcurge evolutia ontogenetica a limbajului, pentru a ajunge la nivelul optim de de%voltare si functionare, este incomparabil mai scurt decat timpul istoric parcurs de evolutia omului pana la inc$egarea limbilor ca sisteme stabile si organi%ate de comunicare si interactiune. Avem, astfel, doua notiuni corelative: limba si limbaj !verbal". Cele doua concepte e,prima continuturi care se intersectea%a dar nu se suprapun. 8rice limbaj, ca sfera, se include in sfera conceptului de limba notiunea de limba are o sfera mai larga. /n acelasi timp, orice continut al limbajului apartine si limbii. Cele doua entitati repre%inta statute ontologice diferite. 'imba are un statut ontologic societal, comunitar si este o categorie istorica, iar limbajul verbal are un statut individual si este o categorie psi$ologica. 'imba devine obiect de studiu preferential si prioritar al lingvisticii si eventual al antropologiei !daca se ia dimensiunea istorica a evolutiei limbilor" iar limbajul verbal devine obiect principal de studiu al psi$ologiei si al neuropsi$ologiei. 'imbajul verbal este modul de e,istenta si fiintare a limbii la nivel individual, asa cum aceasta !limba" a fost asimilata, interiori%ata si integrata de fiecare individ apartinand unei comunitati care poseda o limba de ba%a pentru comunicare, care se c$eama limba materna. (in punct de vedere genetic, istoric, limbajul a precedat limba. 'a inceput au aparut sunetele articulate, sintagmele viului grai, si pe masura repetarii si fi,arii lor, pe de-o parte in memoria indivi%ilor si in memoria colectiva iar pe de alta parte in memoria e,terna printr-o anumita obiectivare, se instalea%a realitatea limbii, care dobandeste o stabilitate in timp, poseda anumiti invarianti de structura si in raport cu fiecare noua generatie ce apare in cadrul comunitatii date, limba respectiva apare ca un dat obiectiv. 'imba actionea%a asupra noilor aparuti pe lume ca stimul, determinandu-i sa perceapa si apoi sa decodifice, sa inteleaga ce anume semnifica fiecare cuvant sau sintagma pe care o primesc. /n cadrul comunicarii directe dintre copil si adult, are loc acest proces e,traordinar de transfer !al unei realitati obiective - limba - intr-o realitate subiectiva limbajul verbal". /ndivi%ii devin in acest fel liberi in miscarea lor comunicationala pe ba%a limbii date si dobandesc o anumita autonomie de ordin creativ, contribuind la perfectionarea si de%voltarea limbii prin elaborarea unor noi cuvinte, unor noi termeni, unor noi concepte. )ocmai prin limbajul ve$iculat de indivi%i limba se mentine ca un organism viu. (in punct de vedere logic-formal, limbajul verbal poate fi definit ca un sistem de semne pentru codificarea, obiectivarea si transmiterea informatiei in cadrul comunicarii interumane. 0l este, ca atare, un instrument de comunicare. Ca instrument si modalitate de reali%are a comunicarii, limbajul verbal nu poseda un continut al sau specific de ordin reflectoriu, informational, asa cum poseda celelalte procese psi$ice !cognitive, afective, motivationale". Ca

urmare, fiecare cuvant, ca semn, obiectivea%a si e,prima continuturi sen%orial-perceptive, notionale, emotionale, motivationale. 0l nu are, deci, o manifestare in sine, independenta, ci numai una, integrata desfasurarii unui proces psi$ic specific, unei activitati anume, fie aceasta doar o activitate de comunicare. (in punct de vedere functional, limbajul verbal devine liant si mediator al proceselor psi$ice particulare, atat la nivel constient, cat si la nivel inconstient. Continutul viselor este obiectivat verbal, prin cuvinte. Cuvantul devine, asa cum sublinia Pavlov, un semnal al semnalelor, el putand substitui pre%enta si actiunea semnalelor si stimulilor primari fi%ici. Astfel, la nivelul omului, pe langa primul sistem de semnali%are, asigurat de perceptia stimulilor fi%ici si de raspunsurile la ei, se constituie un al doilea sistem de semnal%iare supraordonat, constituit din stimulii verbali si raspunsurile verbale la acestia. #iind instrument al comunicarii, limbajul trebuie sa posede aceleasi principale coordonate sau determinatii ca orice act comunicational. (upa cum in comunicare am vorbit de e,istenta unor semnale, alfabete, operatii de transformare, interactiuni reciproce 0-1, tot astfel, vorbim in ca%ul limbajului verbal de o serie de determinatii specifice, care ii confera valentele necesare de a fi cel mai perfectionat si comple, instrument si mecanism de comunicare. (istingem, astfel, trei tipuri de determinatii: &. Determinatia de ordin fi-ic. cantitativ: pune in evidenta conditiile si proprietatile pe care trebuie sa le posede limbajul, pentru a fi capabil sau utili%abil ca instrument de codare si transmitere a informatiei. 'imbajul trebuie sa se ba%e%e pe o multime de elemente cu proprietati sensibile de ordin acustic, optic, vi%ual sau tactil, posibil de produs de catre emitator si posibil de receptat de catre destinatar. 'imbajul oral are la ba%a articulemele sau fonemele, iar limbajul scris are la ba%a multimea literelor ce alcatuiesc alfabetul limbii si pe care le numim grafeme. #onemele preced grafemele iar alfabetele sunt un re%ultat mai tardiv al evolutiei comunicarii verbale la nivel uman, ele constituindu-se socio-istoric. #iecare limba dobandeste stabilitate in timp prin e,istenta alfabetului. Alfabetul este alcatuit din diferite tipuri de grafeme sau repre%entari grafice si are volume diferite !dupa forma: latin, c$irilic, arab, c$ine%esc, cuneiform etc.". Pentru a fi utili%abil, alfabetul trebuie sa posede un minimum de litere !2". limbile naturale dispun de alfabete cu numar mai mare de litere, dar intotdeauna acest numar este finit. 'imbile indoeuropene au alfabete al caror volum se cuprinde intre 2E si 32 de litere. 'a nivelul D de apro,imare !cand nu e,ista reguli de alegere a literelor in comunicare", alfabetul ne apare ca un camp de evenimente ec$iprobabile, independente. &tatistic, fiecare litera poarta aceeasi cantitate de informatie. se impune o restrictie in alegerea literelor luam in considerare frecventa relativa pe care o au literele alfabetului in procesul comunicarii reale. delimitam independenta alegerii literelor pentru transmiterea unui anumit mesaj. /n comunicarea reala, din punct de vedere statistico-matematic, literele alfabetului si combinatiile lor !semnele sau cuvintele" poarta o cantitate de informatie mai mica decat daca ele ar fi evenimente independente si ec$iprobabile. 8biectiv-fi%ic, limbajul nu este o multime $aotica, ci o structura sau un sistem organi%at in concordanta cu anumite reguli si conditii. 8rice litera si orice sunet, ca element constitutiv al limbii si implicit al limbajului, in pofida e,istentei restrictiilor interne de producere, de organi%are, pastrea%a un mare grad de libertate, putand intra in combinatia mai multor cuvinte sau in ca%ul cuvintelor mai multor sintagme sau propo%itii. Aceasta creea%a posibilitatea acoperirii teoretic nelimitate a nevoii de denumire a noilor lucruri, evenimente, fenomene sau stari ce apar in e,perienta omului. Prin latura fi%ica, limbajul indeplineste asa-numita functie transmisionala. /n plan psi$ologic, aceasta poate fi modelata luand doi subiecti si dand unuia sarcina de a emite cuvinte diferite iar celuilalt sarcina de a reproduce mecanic ceea ce aude, fara a fi necesara decodarea sau intelegerea continutului. /n acest ca%, punem in evidenta acele proprietati specifice care fac ca semnalul sa ajunga sau sa circule de la sursa la destinatar:

- ,ntensitatea, care in ca%ul sunetelor articulate este data de amplitudinea vibratiilor coardelor noastre vocale. poate fi modulata luand diferite valori. - .recventa, care consta in numarul de vibratii ale coardelor vocale in unitatea de timp secunda. registrul de frecventa este cuprins pentru limba noastra intre EDD si 3EDD 3%. #recventa cea mai inalta o au vocalele iar frecventa cea mai sca%uta consoanele, mai ales cele soptite. - viteza de aparitie, ritmul in care se succed sunetele sau cuvintele in cadrul flu,ului verbal. in functie de aceasta, functia transmisionala se reali%ea%a la parametri optimi sau cu anumite alterari, blocaje. - timbrul, care este dat de fa%a vibratiilor coardelor vocale si de raportul dintre vibratia de ba%a si vibratiile secundare sau suprapuse. )imbrul este o proprietate individuala. timbrul devine o particularitate specifica a individului. Aceste proprietati dau dimensiunea fonologica a limbajului, iar configuratia de ba%a a sunetelor da dimensiunea fonetica a limbii si a limbajului. Cat priveste optimalitatea transmisiei si comunicarii, succesiunea literelor si a sunetelor se supune unor legi %ise ale preferentialitatii si economicitatii. 0,ista legea lui Dip" si cea a lui Mandelbrot. Potrivit legii lui Iipf, in procesul comunicarii reale, cuvintele cu frecventa cea mai mare au lungimea cea mai mica si invers. 'egea lui Mandelbrot postulea%a ca in succesiunea cuvintelor in comunicare se aplica preferinta de rang !in vocabularul fiecarui subiect, cuvintele se ordonea%a dupa un anume criteriu de importanta". cuvintele cu rangurile cele mai inalte vor avea si probabilitatea cea mai mare de a fi apelate si utili%ate in cursul transmisiei si comunicarii. '. Determinatia de ordin relational-combinatoric se refera la sistemul de legi si reguli de ordin formal care reglementea%a procesul de selectare, ordonare si utili%are a literelor, sunetelor si cuvintelor in cursul comunicarii obisnuite. Aceasta determinatie constiutie ceea ce se c$eama structura gramaticala sau sc$eletul, care se pre%inta sub forma unei matrici care ne orientea%a in modul de combinare a elementelor limbii si limbajului, in formarea diferitelor tipuri de mesaje in concordanta cu obiectivele si scopul comunicarii. (istingem trei categorii de norme si reguli: - de ordin "onetic: ele stabilesc corespondentele dintre sunetele articulate si repre%entarea lor grafica, precum si modul de producere a diferitelor sunete in cursul comunicarii directe sau orale. Corespondenta dintre sunete si repre%entarea grafica poate sa fie univoca !un sunet o litera", sau neunivoca !unui sunet i se pune in corespondenta mai multe litere". 1egulile fonetice au caracter de invariant si pe ba%a lor se diferentia%a asa-numitele limbi fonetice !se scrie cum se pronunta" si cele nefonetice !nu se scrie cum se pronunta". 1egulile fonetice se inscriu in repertoriul intern al mecanismelor de integrare a limbajului si asigura o anumita secventa sau latura a procesului de comunicare, respectiv latura de receptie si latura de emisie. 8 pronuntie corecta este o conditie a unei bune transmisii si implicit a unei comunicari eficiente. - de ordin mor"ologic. regulile morfologice stabilesc criteriile de circumscriere, de identificare a cuvintelor in categorii ale vocabularului limbii, precum si variatia formei lor indiferent de continut. Categorii ale vocabularului sunt lucruri, fiinte, insusiri, actiuni, stari etc. ;ariatii ale formei cuvintelor se fac in raport de gen, de numar, de timp, de ca%, de persoana. Astfel, fara sa stim e,act continutul, ne putem da seama ca mesajele *elev 6 eleva+, *face 6 a facut+, *frumos 6 frumoasa+, *copil 6 copii+ etc. e,prima mesaje diferite. ;ariatiile formei cuvintelor trebuie facute nu oricum !la intamplare", ci tinand cont de regulile de ordin morfologic de gen, ca%, timp, numar, persoana. Prin intermediul acestor reguli de variatie se asigura latura combinatorica a comunicarii prin limbajul verbal, posibilitatile de transformare a diferitelor sintagme sau propo%itii dintr-o forma in alta sau dintr-o diate%a in alta. Astfel, ca e,emplu, putem mentiona diate%a sau forma activ-afirmativa !*Profesorul pedepseste elevul+", forma pasiv-afirmativa !*0levul este pedepsit de profesor+", forma negativa !*Profesorul nu pedepeste elevul+", forma negativ-pasiva !*0levul nu este pedepsit de profesor+", forma interogativa !*Profesorul pedepseste elevulJ+" s.a.

- de ordin sintactic: ele definesc modul de succesiune si de ordonare a partilor de cuvant in propo%itie si acordurile dintre acestea. &inta,a este sc$ema logica dupa care se reali%ea%a formarea si transmiterea mesajelor in cursul comunicarii verbale. 0a implica respectarea regulilor fonetice si morfologice. (upa ordine, sinta,a %isa *tare+ reclama ca la inceput sa fie subiectul, apoi predicatul. 0,ista si sinta,a fle,ibila, aplicabila fra%elor si propo%itiilor de%voltate !dupa subiect urmea%a atributul si dupa predicat complementul". /nversarea ordinii acestor parti este admisa in cadrul a ceea ce se c$eama compunere literara libera sau imaginatie lingvistica. 0a se face in scopul obtinerii unui efect emotional-afectiv mai puternic al mesajului, decat l-am obtine prin ordinea canonica, stabilita initial. Cat priveste structurile gramaticale ale limbajului, o contributie importanta a adus-o lingvistul si filosoful american Noam Chomsky, care a introdus termenul de gramatica generativa. 0l propune doi termeni importanti pentru anali%a limbajului: competenta si performanta. Compenenta este capacitatea innascuta a subiectului de a poseda si utili%a sistemul de reguli si de norme proprii unei anumite limbi. Performanta este ce poate si cat de mult poate sa obtina un subiect oarecare pe ba%a competentei in cadrul unei comunicari intr-o situatie data. (istingem doua laturi: - o latura considerata tot innascuta, ce se refera la imaginatia lingvistica si comunicationala. - o latura dobandita, ce se refera la volumul de informatii, de cunostinte si de e,perienta posedat de subiect prin invatare, insusire in cursul vietii. Competenta lingvistica este sustinuta de e,istenta structurilor ba%ale, care sunt universale, proprii speciei umane, ele facand posibila insusirea limbajului de catre fiecare individ. :rmea%a structurile profunde, in care intra ansamblul regulilor gramaticale specifice unei limbi anume, asociate cu structurile de continut sau semantice. :rmea%a structurile de suprafata, ce sunt date de vocabular, din care se aleg elemente tinand cont de structurile gramaticale si cele semantice, in vederea elaborarii sau formarii unui mesaj. (easupra se situea%a structurile fonologice, care pun in miscare si e,teriori%ea%a re%ultatul transformarilor anterioare. Astfel, se produce vorbirea sau mesajul oral si are loc comunicarea interpersonala. Aceste structuri au fost verificate comparand modul de insusire a unor limbi de catre copiii mici care traiau in familii bilingve sau in medii sociale in care se vorbeau mai multe limbi. &-a constatat ca la nastere copilul nu are o predispo%itie determinata pentru limba lui materna, ci pentru o limba oarecare. (upa un an, copilul incepe sa produca vorbirea dupa 1 an, mai frecvent dupa 1N luni. /n insusirea limbajului in familii bilingve, preponderenta cea mai mare a avut-o limba in care s-a vorbit cel mai des cu copilul. (. Determinatia de ordin designativ sau de continut 2semantic3. Aceasta e,prima faptul ca limbajul, ca instrument al comunicarii, se incarca in cursul utili%arii lui cu diferite continuturi care confera elementelor lui componente !cuvintelor" diferite semnificatii. &emnificatia, din punct de vedere formal, se defineste ca o corespondenta intre doua multimi de semne. Psi$ologic, semnificatia este o relatie de desemnare intre un semn 6 cuvant si o anumita realitate e,tralingvistica. Aceasta corespondenta nu este directa si nici co-substantiala, in sensul ca realitatea e,tralingvistica nu se identifica cu acel cuvant. &emnificatia cuvintelor este un re%ultat al evolutiei istorice a comunicarii verbale si devine un invariant al cuvintelor care alcatuiesc vocabularul unei limbi. 'egatura dintre semnificatie si realitate poate sa fie univoca !un obiect corespunde unui cuvant monosemie" sau plurivoca !un cuvant corespunde cu mai multe obiecte polisemie". )rebuie sa distingem intre semnificatie si sens. &emnificatia este incorporata in cuvant, iar sensul deriva din configuratia mesajului si din conte,tul in care este folosit sau emis mesajul respectiv. &ensul este o particulari%are specifica a semnificatiei si atunci, la nivelul receptorului, se reali%ea%a doua operatii: decodarea primara, prin care se identifica semnificatia globala a mesajului ad literam si decodarea secundara, care consta

in interpretarea mesajului prin raportarea lui la conte,t si la forma in care a fost structurat mesajul. 'atura semantica a limbajului nostru se pre%inta sub forma unui sistem comple,, ierar$i%at dupa anumite criterii, care face ca, in cursul comunicarii, selectarea si emiterea mesajelor sa dobandeasca un caracter fluent, ordonat si orientat. 0,ista doua moduri de e,primare a organi%arii laturii semantice a limbajului: un mod concentric si un mod al retelei. /n ca%ul modelului concetric, avem trei cercuri sau straturi ale dispunerii cuvintelor in repertoriul memoriei noastre verbale, care asigura vocabularul intern. Acestea se diferentia%a dupa gradul de saturatie semantica a cuvintelor. /n centru avem cuvintele cu gradul cel mai ridicat de determinare semantica. in al doilea strat, intra cuvintele cu grad optim de determinare semantica si in cel final, cuvintele cu grad redus de determinare semantica. (aca se actionea%a cu diferite cuvinte din afara, are loc activarea repertoriului semantic, si se constata ca se vor activa cel mai puternic acele cuvinte care au legatura semantica mai directa cu stimulul !e,. la *doctor+ pacient, medicament, spital etc." /n ca%ul retelei semantice, se organi%ea%a reteaua dupa gradul de generalitate sau categorialitate: de pilda: *fiinta+ are si face. include un nivel semantic mai redus: planta animal. animal nevertebrate si vertebrate. vertebrate pasari si mamifere s.a.m.d.

+orme de reali-are a limbajului verbal


:n prim criteriu de diferentiere il constituie planul intern sau e,tren in care se manifesta limbajul si avem: 1. (imba)ul e*tren este cel care se reali%ea%a sub forma articularii directe !limbajul oral" sau sub forma scriptica !limbajul scris". 'imbajul oral, in ansamblu, se caracteri%ea%a prin aceea ca se circumscrie intre anumite coordonate spatio-temporale, dobandind particularitati situationale. 0lementele situationale respective devin factori care contribuie la identificarea si preci%area continuturilor informationale si a semnificatiei mesajelor care se ve$iculea%a. (in partea emitatorului, limbajul oral este acompaniat pe de-o parte de o serie de elemente gestuale, mimice care indeplinesc rolul de accentuare a unor secvente ale flu,ului mesajelor informationale, iar pe de alta parte de o serie de reactii si elemente numite paralingvistice, de genul intonatiei, pau%elor si accentelor cu caracter e,clamativ sau interogativ pe care emitatorul le produce concomintent cu cuvintele propriu-%ise ce obiectivea%a continuturile informationale. (in partea receptorului, limbajul oral presupune de asemenea activarea unor componente de ordin vegetativ-motor, precum indreptarea privirii si centrarea ei asupra emitatorului, modificari ale musc$ilor fetei si ale musc$ilor frontali care repre%inta gradul de implicare si de atentie in receptarea mesajelor emitatorului, precum si o serie de reactii de ordin emotional-afectiv, generate de semnificatia decodificata in situatia respectiva a mesajelor receptionate. Ca urmare, atat emiterea cat si receptarea limbajului oral se reali%ea%a cu mai mare usurinta, anumite neregularitati si abateri de la sc$emele logico-gramaticale fiind compensate de elementele situationale pre%ente si de reactiile au,iliare ce acompania%a atat operatia de emisie cat si operatia de receptie. /n comunicarea generala, limbajul oral ocupa ponderea cea mai mare, noi petrecand apro,imativ CD-NDL din timpul general pentru comunicare, emitand, producand sau receptand limbajul oral. Acesta este si limbajul comunicarii cotidiene directe, care asigura interactiunea obisnuita intre indivi%i, in diferite tipuri de situatii. (in punct de vedere logic si structural, limbajul oral se reali%ea%a in trei modalitati: - solilocviul: vorbirea cu sine insusi care nu presupune e,istenta unui anumit destinatar, ci pur si simplu nevoia de autode%valuire, de autoreglare ca urmare a unor situatii care au generat anumite stari tensionale ce nu au putut fi eliberate in conte,tul situatiei date. &olilocviul e caracteristic de

obicei primilor 3 ani de viata, cand copilul abia deprinde limbajul verbal. &i adultul, pentru a re%olva o situatie si a desfasura mai bine operatiile pe plan intern, recurge la acest suport. - monologul: o forma bine structurata a limbajului oral, care presupune e,istenta unui anume destinatar concret sau ipotetic. forma cea mai pregnanta a monologului o constituie prelegerile, care se tin fie in fata unui auditoriu pre%ent, fie mediat prin alte canale. Monologul se structurea%a in jurul unei anumite probleme, iar pretentiile de ordin formal in raport cu el sunt mai mari decat pretentiile pe care le presupune solilocviul. )rebuie sa aiba o coerenta, o fluenta, o ordine logica si sa conduca spre o anumita finalitate ce se desprinde treptat din succesiunea judecatilor e,primate. 0,ista si monologuri artistice, cu rol de a impresiona prin latura lor mai mult relational-afectiva. - dialogul: forma cea mai frecventa sub care se reali%ea%a limbajul oral, presupunand sc$imb reciproc de continuturi informationale cu diferite semnificatii si efecte intre 2 persoane, care isi sc$imba succesiv rolurile de emitator si de destinatar. (ialogul este o comunicare verbala directa, fata in fata, desfasurarea lui fiind coordonata de e,istenta unor obiective si probleme pe care interlocutorii gasesc de cuviinta sa o ia in de%batere. /n dialog e,ista doua laturi ce trebuie bine coordonate: una e,po%itiv-informativa !se emite un anumit continut informational, o judecata legata de c$estiunea in discutie" si o latura argumentativa !invita la sustinerea celor e,puse prin argumente, pentru determinarea interlocutorului sa isi modifice eventual parerea initiala legata de problema in discutie sau sa accepte si parerea ta". (ialogul presupune acceptarea reciproca de informatii si argumente, care sa conduca in final la gasirea unui numitor comun si la un anumit acord in legatura cu problema respectiva. Cand nu se intampla asta, nu vorbim de un dialog propriu-%is ci de o discutie fara finalitate si fara efecte po%itive relevante, specifice. /n negocieri, dialogul este instrumentul principal prin care se cauta solutiile cele mai adecvate la problemele aflate in discutie. Cand partile sunt montate strict pe revendicarile si judecatile proprii si nu se desc$id la informatiile celeilalte parti, nu e,ista un adevarat dialog. (ialogul beneficia%a de pre%enta si interventia unor factori situationali si a unor elemente paralingvistice acompaniatoare. Ambianta in care el se desfasoara poate facilita sau frana desfasurarea sa, po%itia participantilor de asemenea. Autocontrolul in dialog este foarte important, fiecare parte trebuind sa incerce sa nu determine reactii de disconfort psi$ologic partii adverse. (ialogul capata continut in functie de tema !dialog politic, stiintific, religios etc.". Partile trebuie sa se imbogateasca reciproc cu anumite semnificatii. (ialogul era foarte pretuit in Antic$itate, iar in relatiile cotidiene este un instrument principal prin care incercam sa dobandim o atmosfera optima intr-un anume conte,t. (ialogul nu trebuie confundat sau ec$ivalat cu cearta. Cearta este o forma de conflict si apare cand dialogul nu se incadrea%a in coordonatele de care am amintit. Cearta nu urmareste stabilirea unui ec$ilibru, ci ruperea lui si impunerea fortei unei anumite parti. 'imbajul scris este o forma secundara limbajului verbal, in sensul ca el se consolidea%a si pe ba%a limbajului oral !in urma lui". (upa ce sc$emele limbajului oral au dobandit o anume stabilitate, devine posibila formarea structurilor corespun%atoare limbajului scris. Acesta comporta doua elemente: - 0miterea, adica scrierea unor mesaje. - Citirea mesajelor. 'a nivel adult, limbajul scris reclama respectarea cu strictete a unor reguli si norme logicogramaticale, atat morfologic sau fonetic, cat si sintactic. (e aceea, se poate constata o diferenta sub aspectul performantei intre diferitele persoane intre cele doua forme ale limbajului e,tern cel oral si cel scris. 'imbajul oral este mai accesibil si se reali%ea%a cu mai multa usurinta de cea mai mare parte a membrilor comunitatii, in vreme ce limbajul scris ne este mai putin accesibil si se reali%ea%a optim la un numar de persoane ceva mai redus.

(iferentiem persoanele, tipologic, dupa facilitatea cu care fac fata intr-o comunicare orala si intr-una scrisa. ;orbim despre tipul oral !care prefera si impresionea%a prin discursuri orale" si tipul scriptic !intampina dificultati in plan oral si reali%ea%a structurile discursului mai greu, dar se poate e,prima foarte bine si elevat in scris". 'imbajul scris reclama e,ercitii sistematice, lucrul cu cartile, cu materiale scrise, presupune elaborarea unor sc$eme logice mentale potrivite pentru a reali%a in forma scrisa e,punerea unor idei. &e pune problema raportului dintre forma si continut. &e constata ca nu e,ista un raport direct proportional intre volumul cuvintelor scrise si cantitatea de informatii pe care o obiectivea%a acestea. 'imbajul scris trebuie sa fie coerent, logic, judecatile trebuie sa se lege organic intre ele si sa se desfasoare intr-o secventa care sa sporeasca volumul de informatie dar si gradul de convingere al destinatarului in ceea ce se e,prima sau se spune in discursul respectiv. 2. (imba)ul intern este un fenomen *miraculos+ pe care il posedam si care face ca organ%iarea vietii noastre psi$ice, mai ales la nivel constient, sa se deosebeasca in mod calitativ de ceea ce constatam la orice animal. ;iata noastra psi$ica este verbali%ata. 8rice continuturi !de la cele imagistice la cele abstracte" pot fi obiectivate si codificate prin intermediul limbajului verbal intern". 'imbajul intern se constituie pe ba%a celui e,tern printr-un mecanism de interiori%are treptata si prin intermediul unor operatii specifice de selectie si de comprimare. Putem spune ca limbajul intern este un model de tip $omo-morfic al limbajului e,tern, aceasta insemnand ca unui element din limbajul intern ii vor corespunde mai multe elemente din structura limbajului e,tern. Ca urmare a acestei comprimari, dinamica limbajului intern capata un caracter mult mai accelerat decat cea a limbajului e,tern, vite%a de activare si desfasurare a secvetelor sau cuvintelor interne fiind aproape identica cu vite%a de producere si desfasurare a ideilor. /nteriori%area limbajului e,tern incepe dupa 3 ani si merge in paralel cu structurarea mecanismelor constiintei de sine. (upa 11 ani se consolidea%a sc$emele de functionare a limbajului intern.

+unctiile limbajului verbal


Acestea au fost abordate de diversi autori si s-au identificat mai multe sc$eme de clasificare: 1. Carl Buhler a identificat trei functii: - expresiv-emotionala: se leaga de un nivel mai primitiv de integrare a limbajului, de sensibilitatea afectiva, care este prima ce reactionea%a la diversi stimuli din mediul e,tern. Prin aceasta functie, limbajul asigura e,teriori%area reactiilor si starilor emotional-afective intr-o maniera directa si spontana. #orma cea mai raspandita si directa de verbali%are a acestor reactii si stari emotionale o constituie interjectiile si e,clamatiile, apoi se trece la de%valuirea continuturilor emotiilor si sentimentelor mai comple,e si prin aceasta functie se asigura o descatusare a starii noastre subiective interne de tensiunile care pot sa apara in timp. Cel mai pregnant, aceasta functie emotional-e,presiva se intalneste in curele psi$oterapeutice, in care pacientul este solicitat sa isi reactuali%e%e si sa isi verbali%e%e in primul rand evenimentele si intamplarile dramatice sau dureroase prin care a trecut si ale caror efecte au fost stocate si mentinute la nivelul subconstientului, devenind focare generatoare de tulburari nevrotice. Persoanele e,traverte, care isi de%valuie mai direct reactiile emotional-afective intr-o anume situatie, sunt mai putin predispuse la tulburari nevrotice decat cele introverte, care retin aceste reactii in ele insele. - conativa: aceasta consta in influenta pe care limbajul verbal sub forma diferitelor tipuri de mesaje informationale, a comen%ilor, a cerintelor o e,ercita asupra starii si comportamentului celor din jur. 'imbajul verbal este principalul instrument la care apelam atunci cand dorim sa influentam pe cineva, sa ii determinam o anumita stare sau sa i-o sc$imbam. Mecanismul prin care se reali%ea%a efectul functiei conative este cel al persuasiunii, care are ca premisa gradul de

sugestibilitate al destinatarilor. Acest grad are valori destul de intinse, pe un registru mai larg, astfel ca persoanele difera mult in ceea ce priveste sugestibilitatea lor. - re"erentiala: consta in obiectivarea prin cuvinte a continuturilor activitatii cognitive a subiectului, activitate care se reali%ea%a la diferite niveluri de comple,itate si adecvare: sen%orialimagistic si cel notional-conceptual. Cuvintele devin, astfel, constructe cognitive, care se pun in corespondenta diferitelor obiecte, proprietati sau relatii ale obiectelor si fenomenelor din afara. 2. -ierre %anet si /1 =mbredanne au luat drept criteriu ordinea in care se reali%ea%a integrarea si consolidarea structurilor verbale, care merge de la primitiv-involuntar catre secundar, evoluat, voluntar. 'imbajul verbal pune in evidenta urmatoarele functii: - a"ectiva: corespunde primului stadiu de integrare a structurilor verbale, integrarea emotionala care se manifesta prin strigate, plansete, rasete, e,primand fiecare o anumita dispo%itie si traire emotionala de moment a copilului. - ludica: apare ulterior, cand copilul incepe sa gangureasca si sa pronunte primele cuvinte. 0l gaseste o satisfactie sau o placere in a repeta anumite sunete, silabe sau cuvinte. aceasta functie capata valente mai comple,e la adult, constituind jocuri verbale !bancuri, calambururi, alu%ii etc.". - practica: corespunde celei conative, consta in utili%area limbajului anume pentru a influenta sau a modifica comportamentul si starea altei persoane si de a obtine un anumit re%ultat. - reprezentationala: constituie nivelul legarii cuvintelor de imaginile obiectelor concrete. Aceasta pregateste etapa ulterioara a de%voltarii intelectuale, trecerea de la imagine la notiune. - dialectica: presupune de%voltarea superioara a sc$emelor si structurilor limbajului verbal pe ba%a unor criterii de ordin logico-formal, asigurand astfel obtinerea din continuturile imagistice a unor constructe informationale calitativ superioare, care nu mai au raporturi de asemanare sau similitudine cu obiectele de referinta. Aceasta functie face posibila de%voltarea si reali%area gandirii abstracte si abordarea si re%olvarea problemelor cu caracter abstract. 3. Gacobson stabileste o alta sc$ema, ba%ata pe criteriul modului de centrare a constructiei mesajelor. 0l gaseste patru functii ale limbajului verbal: - comunicationala: centrarea se reali%ea%a pe emitator, emitatorul fiind factorul care raspunde de modul in care se desfasoara transmiterea si receptarea mesajelor. - conativa: centrarea se face pe receptor, iar mesajul vi%ea%a modificarea starii acestuia, influentarea atitudinii si comportamentului acestuia. - cognitiva: centrarea se face pe obiect, pe referential. - poetica: centrarea se face pe limbajul insusi, pe forma in care este organi%at si articulat discursul sau flu,ul care se emite. Aceasta este o functie care se eliberea%a de constrangerile canonice logico-gramaticale, creand posibilitatea utili%arii unor combinatii de cuvinte noi si originale, care atesta gradul de imaginatie lingvistica a subiectului respectiv. )oate aceste functii sunt pre%ente la fiecare persoana si ele se modifica in functie de obiectivul si scopul comunicarii. (incolo de aceste clasificari, putem sa ne limitam la urmatoarele functii mari: 21 Comunicationala, care trebuie sa o includa pe cea e,presiv-emotionala pentru ca si atunci cand e,clamam ceva transmitem un mesaj cu semnificatie. 31 $eprezentational C conceptualizanta, care inseamna obiectivarea continuturilor activitatii cognitive prin intermediul cuvintelor si in functie de natura acestor continuturi avem cuvinte intuitiv-concrete si cuvinte conceptual-abstracte. &e creea%a o unitate intre activitatea cognitiva in ansamblul ei si cuvant. 'imbajul verbal dirijea%a si sustine dinamica operatiilor si proceselor cognitive interne de la sen%atie la gandire dar mai si pastrea%a sub forma unor coduri lingvistice produsele acestei activitati cognitive.

41 Ludica. Poate fi considerata sub aspect cat$artic !limbajul contribuie la descarcarea starilor tensionale interne prin destainuiri, restabilind ec$ilibrul intern" si regresiv !rela,are si distractie jocuri verbale in diferite forme si variante". 51 <e reglare# de comanda si control. 'imbajul verbal devine un factor integrator, general al intregii noastre vieti psi$ice, nu doar la nivel constient, ci si la nivel inconstient. 8rgani%area vietii noastre interne psi$ice se subordonea%a si principiului verbali%arii, adica obiectivarea lor prin cuvinte si mentinerea si conservarea prin intermediul codurilor lingvistice verbale. >radul de verbali%are difera de la un tip de continut al vietii psi$ice la altul. Cele mai usor de verbali%at sunt continuturile de tip cognitiv. (ificile sunt continuturile emotional-afective si motivationale. #unctia de reglare trebuie inteleasa si sub aspectul rolului de stimul pe care cuvantul il indeplineste in raport cu reactiile noastre comportamentale. 'imbajul indeplineste rol reglator si in sensul ca poate substitui absenta unor obiecte si fenomene concrete, reale, facand posibila raportarea la ele ca si cand ar fi pre%ente. Pe ba%a acestei substitutii devine posibila desfasurarea independenta a activitatii mentale de anali%a, interpretare, e,plicare a diferitelor aspecte si laturi ale realitatii obiective. #unctia de reglare se refera si la influenta pe care cuvantul, in functie de semnificatie si de modul in care este rostit, o are asupra celor din jur si asupra noastra insine. 0,ista multe elemente specifice de reglare verbala, numite comen%i sau instructiuni. Acestea asigura adecvarea atitudinilor si comportamentelor la caracteristicile si semnificatiile situatiilor in care ne aflam. 8amenii au un mecanism superior de reglare, care confera comportamentului un caracter mijlocit mediat, filtrat prin anumite criterii, etaloane si raportat la caracteristicile situatiei in care ne aflam. ndicatori de evaluare a limbajului verbal /n raport cu limbajul oral, ca indicatori consideram: 1. (iversitatea vocabularului, care sa redea imaginea asupra te%aurului lingvistic intern al subiectului. Acest indicator poate fi relevat prin mai multe moduri: solicitarea subiectului sa povesteasca o intamplare, sa descrie un cadru, probele incitative de tip asociativ etc. 2. #luenta, care repre%inta succesiunea in care se rostesc cuvintele. 0a tine de rapiditatea activarii cuvintelor din te%aurul memoriei verbale si de caracteristicile temperamentale ale persoanei. &e caracteri%ea%a prin frecventele la care sunt emise sunetele si cuvintele. &e refera si la legaturile dintre cuvintele pre%entate in cadrul e,punerii respective. Cu cat ele sunt mai logice, cu atat gradul de fluenta este mai ridicat. 3. )imbrul este o nota distinctiva a limbajului verbal, care diferentia%a vorbitorii intre ei pe fondul acelorasi cuvinte sau al acelorasi mesaje. )imbrul se ia ca factor cu rol de impresionare placuta sau neplacuta. ;orbim de voci melodioase, sparte, pitigaiate, strigate etc. <. )empoul, care poate fi uniform sau sacadat, pe tonalitate fidela sau cu modificari ale ei. Pentru limbajul scris, ne interesea%a: 1. Corectitudinea structurilor sintactice. 2. Corectitudinea stabilirii unitatilor logice prin semnele de punctuatie. 3. Modul de combinare a cuvintelor intr-o propo%itie sau fra%a, sporind sau reducand dimensiunea lor plastica sau impresiva. <. Claritatea formularilor diferitelor idei sau judecati. Cercetarea scrisului se face prin: - eseu pe teme libere, pe timp redus de 2D-3D min. - eseu pe o tema data.