CONTROVERSA REFERITOARE LA ACUZATIILE NEFONDATE Acest articol abordeaza chestiunea violului si multiplele sale implicatii.

Violul are un impact emotional devastator asupra victimelor, avand consecinte extrem de grave pentru acestea. Totusi, violul a fost intotdeauna obiectul unei probleme de credibilitate dat fiind pericolul acuzatiilor false impotriva barbatilor nevinovati. In cazurile de viol exista 2 posibile erori: greseli oneste adica o reclamanta de buna credinta identifica persoana gresita si acte deliberate de sperjur o femeie care induce autoritatile in eroare acuzand un barbat nevinovat pentru indiferent ce scop. Scepticismul legii si al opiniei publice poate fi justificat de cateva cazuri citate de autorul articolului, cum ar fi: din cauza unei fete de 12 ani care i-a mintit pe detectivi, un profesor de gimnaziu a fost arestat si suspendat din postul sau, insa ulterior adevarul a iesit la iveala cand fata a marturisit ca mintise la sfatul unui prieten (Lenkowitz & Messing, 2003); o secretara care lucre la o firma de avocatura a acuzat un avocat ca o violase, dar in cele din urma ea a recunoscut ca a mintit deoarece ei aveau o aventura amoroasa pe care avocatul dorea sa o incheie (Fairstein, 1993).

Sarcina criminalistilor si a victimologilor este de a determina procentul acuzatiilor nefondate data fiind lipsa unor statistici credibile in acest sens (cei care pledeaza in favoarea reclamantilor estimeaza ca reclamatiile false sunt undeva la 2% in timp ce avocatii care pledeaza in favoarea acuzatilor estimeaza ca acestea se inregistreaza la nivelul de 40%!). Problema credibilitatii a determinat multe sectii de politie sa realizeze teste cu detectorul de minciuni pentru a verifica credibilitatea reclamantelor, dar aceasta practica a fost considerata ca fiind o subminare suplimentara a demnitatii, din punctul de vedere al miscarii anti-viol; ulterior a fost abandonata. Totusi, acuzatiile false de viol au afectat negativ procesul de justitie infractionala si au subminat progresul inregistrat de miscarea anti-viol. Unele cazuri de false acuzatii intens mediatizate au dat nastere la includerea in legile privind violul a unor standarde de dovedire foarte stricte ce au ingreunat procesul de condamnare (dovezi cum ar fi: reclamanta trebuie sa aduca dovezi ca nu a consimtit sa se implice in relatii sexuale cu acuzatul). Acuzator versus Acuzat Procesele de viol sunt caracterizate printr-o abordare provictima datorita legislatiei recente privind drepturile victimelor si legii privind violul, insa aceasta nu implica neaparat o pierdere a dreptului persoane arestate la intimitate.

In tribunal, barbatul acuzat poate aborda mai multe strategii: identitatea gresita, apararea tip nu s-a intamplat niciodata sau apararea care invoca consimtamantul. Problema consimtamantului este esentiala deoarece reclamanta trebuie sa convinga politia, procurorul si juratii ca nu a consimtit la actul sexual, ci a fost fortata. Acuzarea trebuie sa stabileasca ca reclamanta a fost fortata si ca este o femeie integra. Pe de alta parte, avocatul paratului va incerca intotdeauna sa discrediteze femeia, aplicand o strategie pentru a demonstra ca este nebuna sau de moravuri usoare. Aceasta strategie poate fi contracarata de procuror, cerandu-i avocatului sa inceteze umilirea victimei in fata publicului. Publicitatea nedorita si portretele publice negative Publicitatea nedorita si mediatizarea excesiva adesea descurajeaza victimele sa apeleze la sistemul de justitie penala pentru a fi ajutate. Mass media au fost preocupate de violurile comise asupra femeilor albe (in special, comise de barbate negri) si cel mai adesea jurnalistii tind sa eticheteze vitimele ca fiind ori virgine ori vampe. Prin invinovatirea uneia sau alteia dintre parti, mass media se transforma in judecatori sau jurati si cateodata cazurile de viol devin adevarate spectacole mediatice. In consecinta, legile interzic presei sa publice numele victimelor pentru a preveni suferinte acestora, intrucat victimele sunt mai fragile si sunt afectate de stress-ul posttraumatic ce poate duce la sinucidere. Totusi, argumentele in

favoarea dezvaluirii numelor victimelor includ dreptul paratului de a se bucura de un proces corect precum si dreptul media de a nu fi cenzurate, fiind totodata un mod de a descuraja afirmatiile false. Legile privind protectia impotriva violului Aceste legi se refera la faptul ca apararea nu poate introduce dovezi despre trecutul sexual al reclamantei, decat in cateva situatii exceptionale (adica, prostitutia, incentive de a minti, etc). Cei care sprijina aceste legi vor mai multe restrictii care sa impiedice avocatul apararii sa distruga credibilitatea reclamantei, in timp ce criticii acestor legi vor mai putine limitari impuse liniei interogatoriului realizat de avocatul apararii. Totusi, tribunalele mai inalte au conchis ca majoritatea cercetarilor in trecutul reclamantei cu privire la reputatia de castitate (sau lipsa acesteia) au prea putina relevanta pentru a determina existenta consimtamantului. Forta si rezistenta In trecutul nu prea indepartat, o femeie violata trebuia sa convinga juriul ca a opus rezistenta in timpul violului, dar ca a incetat sa se zbata de frica sa nu fie ucisa sau grav ranita. Dovezile in sprijinul acestei rezistente erau semnele fizice care sa demonstreze ca nu a consimtit. Dar in prezent, standardul stipuleaza ca e suficienta o afirmatie verbala solida sau un act fizic lipsit de echivoc pentru a demonstra lipsa

consimtamantului (datorita faptului ca majoritatea persoanelor violate nu fusesera ranite fizic). Reactia/comportamentul victimei in timpul atacului sexual influenteaza gravitatea sau chiar prezenta ranilor. Un studiu a aratat ca cea mai buna strategie e o aparare verbala dubla de a striga dupa ajutor, incercand totodata sa discute cu atacatorul, pentru a-l convinge sa o lase in pace sau chiar sa-l ameninte (intrucat rezistenta fizica nu facea decat sa infurie atacatorii mai mult, sa devina mai violent conform lui Cohen, 1984). De aceea, unele femei sunt imobilizate de frica si, confruntate cu perspective mortii, acestea cedeaza in schimbul supravietuirii (ceea ce nu garanteaza neaparat o minimizare a ranirii fizice).

Coroborarea In trecut, cerinta privind coroborarea stipula ca acuzarea sa descopere dovezi suplimentare independente pentru a sprijini partile principale ale plangerii reclamantei. Existau diverse forme ale coroborarii: rani fizice, dovezi criminaliste, haine rupte, semne vizibile de zbatere, marturii ale unor martori oculari. In prezent, din cauza criticismului dur la adresa acestei cerinte, coroborarea nu mai este ceruta decat daca presupusa victima este minora sau in trecut a avut relatii intime cu persoana

acuzata (sau alte circumstante ce afecteaza credibilitatea). Dovezile criminaliste pot corobora reclamatia unei femei referitoare la raportul sexual fortat si la ranile suferite in timpul atacului. Arestarea, Acuzarea si Condamnarea (Judecarea) Procentele raportarii, acuzarii, condamnarii si incarcerarii sunt inca foarte scazute. Din nefericire, majoritatea violurilor nu sunt raportate la politie, conform NCVS. Motivele sunt ca femeile se tem de represalii, considera incidentul ca fiind o chestiune privata sau simt ca nu au suficiente probe pentru a-si sustine reclamatia. Victimele nu raporteaza infractiunea de cele mai multe ori; exista posibilitatea ca victimele sa raporteze violul doar daca au fost ranite fizic si necesita ingrijiri medicale. Pentru a preveni situatiile in care victimele sunt convinse sa nu depuna plangere din cauza perspective unui tratament insensibil, unele sectii de politie au infiintat brigazi speciale in care actioneaza femei-detectivi, special instruite. In plus, in unitatile de acuzare a infractiunilor sexuale sunt angajati avocati special instruiti pentru a spori numarul condamnarilor. Desi se ajunge in tribunal in multe cazuri, totusi majoritatea cazurilor de viol sunt rezolvate prin negocieri. In ciuda reformelor sistemului de justitie penala, majoritatea atacatorilor nu sunt niciodata arestati, acuzati, condamnati sau incarcerati.

In ultima vreme, miscarea anti-viol a inregistrat un progress semnificativ in ceea ce priveste schimbarea atitudinii publice de a respecta dreptul unei femei la autonomie sexuala fara coercitie, reusind sa sporeasca si disponibilitatea reclamantelor de a depune plangeri impotriva violatorilor. Acest progres se reflecta in cresterea numarului condamnarilor si incarcerarilor. Centre de criza: furnizarea asistentei de urgenta Intrucat victimele atacurilor sexuale necesita ajutor si sprijin imediat, incepand din 1972, activistii feministi au inceput sa furnizeze asistenta de urgenta victimelor violurilor (primele astfel de centre de ajutor au fost infiintate in Berkley, California si Washington, D.C.). In plus, aceste centre au devenit baza organizarii sustinerii pentru miscarea anti-viol. Initial, aceste centre erau organizatii non-profit, nebirocratizate, neierarhizate si neguvernamentale insa ulterior au adoptat o abordare mai orientata spre serviciu, mai pragmatica, imbunatatind sansele de a obtine o finantare. Descoperirea mai multor victime ale violurilor In ultimii 30 de ani, au mai fost descoperite 2 categorii de victime ale violurilor: sotii violate de sotii lor si barbati violati de alti barbati. Dreptul comun englez au considerat ca violul nu e posibil in cadrul casatoriei. Abia din 1975 violul sotiei de catre sot a devenit o infractiune. Sotiile violate trec prin aceeasi trauma ca

femeile violate de necunoscuti, intrucat sunt ranite fizic, cicatrizate psihologic si umilite. Aparent, unele rapoarte indica un numar de violuri in casatorie egal cu violurile comise de cunostinte, straini sau la intalniri, dar din nefericire victimele nu-si dezvaluie trauma. In cazul barbatilor atacati, molestarea baieteilor de catre barbati constituie o mare problema. Legea emisa de Congres in 1986 a redefinit violul ca netinand cont de gen, astfel ca atat victimele cat si atacatorii puteau fi de orice sex. In 1991, 9% din violurile raportate erau savarsite de barbati asupra barbatilor. Totusi, statisticile violurilor barbatsupra barbat sunt de fapt subestimate, intrucat acestea exclud violurile comise in institutii periculoase, cum ar fi penitenciarele, inchisorile si scolile de corectie. Desi aceasta problema a fost semnalata cu decade in urma, abia in 2003 Congresul a emis o lege privind Reducerea Numarului de Violuri in Inchisori, care stipuleaza ca oficialii din inchisori sunt responsabili pentru detectarea, prevenirea si pedepsirea atacurilor sexuale savarsite dupa gratii. Victimele-barbati ale violurilor sunt supuse aceluiasi tratament insensibil caruia erau supuse femeile in trecutul nu prea indepartat; acestia sunt adesea invinovatiti si etichetati drept homosexuali, considerati a nu fi barbate adevarati din cauza ca nu au opus suficienta rezistenta si nu au impiedicat atacul. Spre deosebire de victimele femei, victimele barbati

sunt mai nervoase si preocupate de fantezi ce implica razbunarea . Atacurile sexuale sunt expresia tendintei oamenilor spre dominatie si subjugare, oglinda unei societati care valorizeaza exersarea puterii de catre oameni asupra oamenilor. Prevenirea violului Pentru prevenirea violului au fost elaborate trei strategii. Strategia invinovateste victima se concentreaza pe educarea femeilor (si a fetelor) sa isi ia precautii si sa evite comportamentele provocatoare. A doua alternativa e abordarea invinovateste infractorul, care se concentreaza pe incapacitare (prin incarcerare) si pe controlarea (monitorizarea cu dispozitive speciale) infractorilor sexuali cunoscuti. Pedepsirea violatorilor care nu sunt bolnavi mentali are scopul de a-i invata o lectie de neuitat, transformandu-i totodata in modele negative pentru a servi drept avertisment altor barbati care ar avea vreodata intentia sa violeze pe cineva. A treia abordare o constituie invinovatirea institutional, care are o profunda natura sociologica intrucat considera ca circumstantele sociale alimenteaza comportamentul violent, de atacator sexual al barbatilor. Solutia este de de a eradica sprijinul institutional pentru agresiunea sexuala a barbatilor: descurajarea asocierii dominatiei cu erotismul, respingerea traditiilor si asteptarilor culturale conform carora barbatii sunt incurajati sa actioneze ofensiv si agresiv. Este de asemenea o

chestiune de atitudine intrucat mai multi barbati trebuie sa recunoasca ca violul este si problema lor si ar trebui sa se straduiasca sa o rezolve.