Sunteți pe pagina 1din 36

Reglementarea transportului de marfuri periculoase

In Europa, transportul rutier de marfuri periculoase este reglementat de


Acordul European referitor la trasportul rutier international de marfuri
periculoase (ADR), incheiat la Geneva la 30 septembrie 1957. Incepand cu
data de 1 ianuarie 1995, Romania respecta prevederile acestui acord, la care a
aderat prin legea nr. 31/1994, promulgata prin Decretul nr. 75/1994 al
presedintelui Romaniei (publicat in Monitorul oficial, partea 1, nr. 136 din 31
mai 1994).
1. Prezentarea generala a acordului ADR
ADR-ul este un acord elaborat de Comisia economica a Natiunilor Unite
pentru Europa, la Geneva, prin care mai multe state din Europa au convenit
unele reguli comune pentru transportul marfurilor periculoase pe drumurile
publice pe teritoriul lor si pentru trecerea frontierei. Abrevierea ADR is
gaseste originea in cuvintele cheie din titlul in limba franceza: A Accord, D
Dangereuse, R Route.
La inceputul anului 1999 erau membre semnatare ale acordului
urmatoarele state: Germania, Austria, Belarus, Belgia, Bosnia-Hertegovina,
Bulgaria, Croatia, Danemarca, Spania, Estonia, Republica Iugoslava a
Macedoniei, Federatia Rusa, Finlanda, Franta, Ungaria, Grecia, Italia, Letonia,
Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia,
Republica Moldova, Republica Ceha, Romania, Marea Britanie, Slovacia,
Slovenia, Suedia, Elvetia si Iugoslavia.
Acordul propriu-zis este scurt si simplu. Articolul cheie este cel de-al
doilea. El precizeaza: cu exceptia anumitor marfuri extrem de periculoase,
celelalte marfuri periculoase pot face obiectul unui transport international in
vehicule rutiere cu conditia ca:
Ambalajul lor si etichetarea sa fie in conformitate cu prescriptiile din
anexa A a acordului.
Constructia, echipamentul si exploatarea vehiculelor sa fie conforme cu
prescriptiile din anexa B.
Anexa A enumera toate marfurile periculoase care pot face obiectul unui
transport international. Aceasta anexa stabileste regulile referitoare la ambalare
si etichetare, inclusiv descrierea marfurilor in documentele de transport. Aceste
reguli trebuie aplicate toate de catre expeditorul de marfuri.
Anexa B stabileste regulile aplicabile vehiculelor si operatorilor de
transport de care transportatorul este raspunzator.
ADR-ul este un acord intre state. Nici o autoritate centrala nu poate
schimba aplicarea sa. In practica, controalele rutiere sunt efectuate de partile
contractante. Daca regulile sunt violate, autoritatile nationale pot urmari pe cale
judiciara soferul aplicand legislatia lor interna ADR-ul nu prescrie nici o
sanctiune.
In vederea asigurarii aplicarii uniforme si pentru a asigura liberul-schimb
in Uniunea Europeana anexele A si B au fost adoptate de toate statele membre
ale UE si ele constituie baza regulilor interne. Un anumit numar de alte Parti
Contractante ale ADR-ului au facut acelasi lucru si este posibil ca si alte state sa
actioneze in acest sens.
In anexe la unul sau mai multe paragrafe se regaseste un subiect dat.
Numerele care apar in marginea textului corespunzator se cheama marginale.
ANEXA A PRIMA PARTE
Sistemul de clasificare a marfurilor periculoase din ADR respecta
Recomandarile privind transportul de marfuri periculoase formulate de
Comitetul de experti in domeniul transportului de marfuri periculoase din cadrul
Consiliului economic si social al ONU care a fost publicat intr-un document cu
numele de Cartea portocalie (culoarea copertii sale). Acest sistem a fost
constituit pentru a fi aplicat la nivel mondial la toate modurile de transport,
repartizand marfurile in noua clase diferentiate in functie de pericolul principal
care sunt susceptibile sa le prezinte la transport (explozibil, toxic, inflamabil
etc.).
Alte reguli ale primei parti privesc documentul de transport si declaratia
care insoteste expedierea, ambalarea in comun si modalitatile de clasificare a
solutiilor si amestecurilor, intelegand prin acestea, inclusiv deseurile.
In anumite cazuri speciale, transportul de marfuri periculoase este
exceptat de la toate regulile, spre exemplu daca marfurile sunt transportate:
prin particularitati pentru utilizarea lor;
in masini a caror functionare implica prezenta lor;
in cantitate limitata;
printr-un serviciu de interventie de urgenta sau de vehicule de siguranta.
Daca pe o parte a traseului, un transport supus dispozitiilor din ADR care
este sub acoperirea altor reguli internationale va fi admis regulilor din ADR
numai daca etichetele ambalajelor si GRV-urilor sunt conforme prescriptiilor
referitoare la transporturile maritime si aeriene, mai exigente decat cele din
ADR privind fiecare clasa si documentala, iar documentul de transport trebuie sa
contina mentiunea Transport potrivit marginalului nr. 2007 din ADR.
ANEXA A PARTEA A DOUA
Aceasta parte contine un capitol pentru fiecare clasa, de la 1 la 9 cu
exceptia clasei 7 care face obiectul unei prezentari speciale, alte capitole sunt
divizate in sectiuni, de maniera analoaga, dupa cum urmeaza:
Lista marfurilor de la fiecare clasa. Ele sunt desrise prin numarul de
identificare ONU al substantei, urmat de numele acesteia, spre exemplu acid
sulfuric sau printr-un termen generic, spre exemplu, lichid inflamabil, toxic,
n.s.a.. Aceste litere sunt abrevierea de la nu se specifica amestecul, ceea ce
semnifica ca substanta respectiva nu are o denumire individuala si nu a fost
identificata printr-un numar de substanta unica.
Marfurile similare sunt grupate sub cifrele de enumerare ADR: 1, 2,
3, si inclusiv ce urmeaza. La cele mai multe clase, cifrele de enumerare sunt
insotite de literele a, b, c corespunzatoare gradelor de pericol:
a) pericol ridicat
b) pericol mediu
c) pericol redus
Subgrupele de pericol corespund grupelor de ambalaje I, II si II ale ONU.
Limitele de masa neta pentru anumite cifre si potrivit pericolului,
marfurile care sunt exceptate de la prescriptiile din ADR, cu conditia inscrierii
numarului ONU si respectarea ambalajelor limitate.
Prescriptiile generale pentru ambalaje de substante unice, ambalarea in
comun si pentru marcarea si etichetarea coletelor.
Reguli referitoare la descrierea marfurilor in documentul de transport si
declaratia de conformitate.
Reguli referitoare la marcarea si etichetarea ambalajelor si cisternelor
goale care prezinta pericol potential.
Pentru anumite clase alte dispozitii generale speciale.
Deseurile periculoase sunt tratate ca toate celelalte marfuri periculoase
vizate de ADR si clasificate potrivit gradului de pericol si compozitiei lor. S-a
convenit, in acelasi timp ca in caz de deseuri periculoase, legislatia nationala si
internationala in domeniul mediului poate sa prevada alte respectari ale
dispozitiilor din ADR, descrieri distincte si documente suplimentare autorizand
transferul, indicand originea substantei si punctul de eliminare.
O dispozitie referitoare la clasa 3 (lichide inflamabile) autorizeaza
vehiculele transportatoare prin exceptie de la prescriptii, un rezervor de
combustibil ca rezervor auxiliar sau bidoane. Pentru a beneficia de aceasta
exceptie, capacitatea totala a rezervoarelor de combustibil ale unui vehicul
(rezervor normal si mai multe rezervoare auxiliare) nu trebuie sa depaseasca
1500 l. O limita de 500 l se aplica cu ajutorul unor rezervoare auxiliare ale
remorci. Cantitatea de combustibil transportata in rezervoarele de securitate nu
poate in total sa fie superioara la 60 l.
ANEXA A PARTEA A TREIA
Ea contine un anumit numar de apendice, cele mai importante pentru
operatii generale sunt urmatoarele:
A5 ambalaje
A6 mari recipiente pentru VRAC GRV sau IBC
A9 etichetare
Apendicele A5 si A6 sunt fundamentate pe Recomandarile ONU,
intelegand conditiile generale pentru diferite tipuri de ambalaje si prescriptiile
privind probele.
ANEXA B PRIMA PARTE
Prima parte comporta o sectiune generala si alte sase. Sectiunea generala
contine un tablou indicand masa bruta la substantele transportate la care sunt
aplicabile un numar de prescriptii din aceasta anexa la vehicule si operatii de
transport.
Sectiunea 1 priveste modul de trimitere autorizat, spre exemplu in vrac,
in cisterne, in containere cisterna si marfurile care pot sa fie transportate.
Sectiunea 2 priveste tipurile de vehicule, prescriptiile generale de
constructie, echipamente, agrearea vehiculelor si eliberarea certificatelor.
Sectiunea 3 priveste prescriptiile generale de serviciu, formarea
soferilor, supravegherea vehiculelor, documentele si consemnele in caz de
accident sau incident.
Sectiunea 4 priveste incarcarea, arimarea si descarcarea.
Sectiunea 5 priveste incercarea vehiculelor, modurile de stationare,
masurile de luat in caz de urgenta.
Sectiunea 6 priveste derogarile pentru probele de incercare asupra
carora Partile contractante au convenit pentru autorizarea anumitor transporturi
avand in vedere amendarea si adoptarea Acordului.
ANEXA B PARTEA A DOUA
A doua parte comporta, pentru fiecare clasa, un capitol indicand
prescriptiile suplimentare aplicabile la clasa vizata. Capitolele se prezinta in
sectiuni sub aceleasi rubrici ca cele din partea I.
APENDICE A LA ANEXA B
B1 Conceptii, constructia si alte caracteristici ale cisternelor si
containerelor-cisterne
B2 Dispozitii referitoare la constructia vehiculelor in ceea ce priveste
echipamentul electric, de franare, riscurile de incendii si limitare de viteza
B3 Modele de certificat de agreare a vehiculelor
B4 Prescriptiile referitoare la formarea soferilor
B5 Liste de substante care pot sa fie transportate in cisterne sau in
vrac, cu indicarea numarului ONU de identificare a substantelor care figureaza
pe panourile vehiculelor
B6 Modelul de certificat de formare a soferului
B7 Marcarea pentru substante la temperatura ridicata
APLICAREA ADR: DISPOZITIILE CELE MAI IMPORTANTE
Dispozitiile din anexa A se refera la identificarea marfurilor, ambalaj,
etichetarea si documentele de transport. Respectarea lor revine expeditorului de
marfuri periculoase.
Anexa B poarta responsabilitatile transportorului in ceea ce priveste
prestatia si echipamentul vehiculului si consemnele inmanate soferului pentru a
asigura ca parcursul este efectuat potrivit regulilor.
Dispozitiile cele mai importante aplicabile parcursului supuse
prescriptiilor din ADR sunt rezumate mai jos. Marginalele sunt indicate intre
paranteze.
1.1 Documente de bord (10 381)
1.1.1 Documentul de transport si declaratia (2002)
Toate trimiterile supuse prescriptiilor din ADR trebuie sa fie insotite de un
document de transport. Nu exista un model special, dar acest document trebuie
sa furnizeze detaliile specifice indicate mai jos. In timp util, expeditorul trebuie
sa furnizeze, in scris, informatiile necesare unui transportator pentru pregatirea
operatorului si sa inmaneze consemnele soferului. Daca expeditia cuprinde mai
mult de un vehicul, fiecare trebuie sa aiba documente distincte.
Descrierea trebuie sa cuprinda forma exacta indicata pentru fiecare clasa.
Denumirea trebuie sa fie cea care figureaza pe lista clasei, intelegand si numarul
ONU de identificare al substantei, urmate de numarul clasei, cifra de enumerare,
inclusiv litera eventual, si sigla ADR spre exemplu:
1402 carbura de calciu, 4.3, 17 b), ADR.
Daca un colet contine mai multe substante, fiecare trebuie sa faca obiectul
unei descrieri distincte. Descrierile sunt urmate de alte detalii de expeditie:
numarul si descrierea coletelor sau GRV, masa bruta in kg (si masa neta pentru
explozivi), denumirea si adresa expeditorului si destinatarului sau mai multi
destinatari.
Documentul trebuie sa fie redactat intr-o limba oficiala a tarii expeditoare
si daca aceasta limba nu este engleza, franceza sau germana, in oricare din
aceste limbi, in egala masura.
Daca trimiterea nu depaseste limitele de masa inferioara prevazute in
anexa B, (10011) si prin urmare este exceptat de la aplicarea unui numar mare
de dispozitii din anexa B, trebuie sa fie facuta mentiunea in documentul de
transport.
Daca transportul marfurilor se deruleaza in baza unui acord convenit intre
State potrivit marginalului 2010 si 10602, o copie a textului principal a
Acordului trebuie sa fie atasat la documentul de transport.
Expeditiile pot sa fie exceptate de anumite prescriptii din ADR in ceea ce
priveste ambalajul si etichetele daca ele sunt in egala masura transportate pe apa
sau in aer si satisfac acele reguli aplicabile in acest caz. Aceasta trebuie sa fie
mentionat pe documentul de transport.
Expeditorul trebuie sa declare, fie pe documentul de transport sa fie
separat, ca marfurile au fost admise la transport potrivit ADR-ului si ca toate
regulile aplicabile la fiecare clasa au fost respectate.
1.1.2 Certificatul de pastrare al containerului (2008)
Daca un container este dirijat spre un port avand in vedere parcursul
maritim, un certificat semnat de responsabilul pastrarii coletului trebuie sa ateste
ca marfurile sunt in bune conditii si aranjate convenabil in interior etc. in
conformitate cu sectiunea 12 din introducerea generala (volumul) din Codul
Maritim International de Marfuri Periculoase.
1.1.3 Instructiunile soferului (10 385)
Trebuie sa fie remise soferului instructiunile scrise precizand pentru
fiecare substanta sau obiect in parte:
Denumirea substantei sau obiectului ori grupei de marfuri, clasa si
numarul ONU sau pentru un grup de marfuri, clasa si numarul ONU sau pentru
o grupa de marfuri, numerele ONU ale marfurilor ale caror consemne sunt
aplicabile.
Natura pericolului prezentat de marfuri, inclusiv masurile pe care
trebuie sa le aplice si dispoztiile necesare pentru protectia personala a soferului.
Masuri pe care trebuie sa le ia imediat soferul in caz de accident.
Un exemplar din aceste consemne trebuie sa se gaseasca in cabina de
conducere, intr-o limba pe care soferul o poate intelege si in toate limbile tarilor
de origine, de tranzit si de destinatie.
1.1.4 Certificatul de agreare pentru anumite marfuri periculoase (10
281 si 10 282)
Anumite vehicule enumerate la marginalul 10 282 (1) trebuie sa fie
agreate. Aceasta agreare poate sa fie acordata pe baza unei omologari de tip
obtinut de constructor pentru vehiculul de baza aceasta insemnand inaintea
montajului compartimentului de incarcare sau la cisterna, in stadiul de prototip,
furnizand detaliile de conceptie autoritatilor nationale. Certificatele de agreare
trebuie sa fie reinnoite in fiecare an de autoritatile competente, pentru ca
vehiculul sa satisfaca dispozitiile din ADR fiind apt de circulatie pe drumul
publice. Copiile trebuie sa se gaseasca la bordul vehiculului. Certificatul trebuie
sa respecte modelul care figureaza la apendicele B3 si trebuie sa acopere
tractorul si remorca.
1.1.5 Certificatul de formare al soferului (10 315)
Este vorba de certificatul de formare profesionala ADR eliberat de
autoritatea competenta din fiecare tara soferilor de vehicule care transporta
marfuri avand masa autorizata mai mare de 3,5 tone pentru cantitati superioare
celor prezentate de la inceputul anexei B (10 011). Apendicele B6 contine un
model de certificat.
Soferul trebuie sa urmeze un curs ageat de autoritatea competenta din
fiecare parte contractanta si sa treaca un examen scris. Valabilitatea certificatului
este de 5 ani dupa care soferul trebuie sa urmeze un curs de perfectionare
inaintea reinnoirii certificatului. In apendicele B4 se gasesc modelul de
certificat, detaliile privind formarea initiala si cursul de perfectionare si numarul
de ore de instruire pentru fiecare sectiune exercitiile practice, examenul scris etc.
1.1.6 Licenta de transport (10 381)
Aceasta licenta poate fi ceruta de anumite state si poate fi obtinuta de la
autoritatea competenta.
1.2 Ambalajul

Prescriptiile ambalejelor diferitelor substante sunt indicate pentru fiecare
clasa in anexa A. Trebuie in general utilizate ambalaje aprobate prin ONU
descrise la apendicele A5, dar pentru fiecare clasa exista dispozitii speciale
aplicabile anumitor marfuri in particular periculoase.
Dispozitiile referitoare la GRV care trebuie de asemenea sa fie agreate de
ONU sunt indicate in apendicele A6.
Ambalarea in comun inseamna ca doua sau mai multe marfuri sunt
amplasate in ambalaje interioare distincte si transportate in acelasi ambalaj
exterior care face obiectul prescriptiilor pentru fiecare clasa. Ele au scopul de a
elimina posibilitatea unor reactii periculoase intre marfuri in caz de distrugere a
ambalajului interior.
Daca pentru anumite marfuri periculoase capacitatea recipientului este
limita de maniera de a nu depasi valoarea limita prevazuta in marginalele 2XX1
la fiecare clasa si daca recipientii sunt ambalati in colete combinate, altfel decat
sunt definite in aceste marginale, aceste marfuri sunt exceptate de agrearea
prevazuta prin sistemul ONU.
1.3 Marcajul
Dispozitiile referitoare la marcarea coletelor sunt cuprinse in egala masura in
capitolele anexei A referitoare la clase. In general ele impun un marcaj al
numarului ONU precedate de literele UN pe toate coletele continand marfuri
periculoase, intelegand ca aceste ambalaje sunt in conformitate cu marginalele
2XX1 a.
1.4 Etichete
Forma lor este descrisa la apendicele A9. Ele in general au forma unui
patrat cu latura de 100 mm. Etichetele de dimensiuni mai mari, se denumesc
etichete-placi si sunt destinate pentru cisterne. Acestea au in mod normal latura
de 250 mm.
Pentru anumite marfuri coletul trebuie sa poarte eticheta clasei principale
si una sau mai multe etichete de risc secundar, spre exemplu inflamabil, toxic. O
eticheta referitoare la securitate si manipulare este de asemenea aplicata pentru a
indica spre exemplu care parte a coletului trebuie sa fie orientata in sus.
Nu este impusa etichetarea coletelor daca acestea sunt conforme cu
marginalul 2XX1a.
Expeditorul este obligat sa furnizeze si sa aplice etichete pe colete,
containere si cisterne.
1.5 Transportul in vrac si in cisterne
Marfurile nu pot fi transportate in vrac decat cele care sunt cuprinse in
anexa B potrivit marginalelor XX111 autorizate.
Marfurile nu pot fi transportate in vehicule cisterna si containere-cisterna
decat cele care sunt idicate in clasele din a II-a parte a anexelor si apendicele B1
si B1 b care sunt autorizate.
Gama marfurilor autorizate este indicata in fiecare apendice B1 ca si in
apendicele B5.
1.6 Marcajul vehiculelor (10 500)
Panourile portocalii
Vehiculele trebuie sa poarte in fata si in spate panouri portocalii
reflectorizante a caror baza este de 40 cm, iar inaltimea de 30 cm, fara exceptie
(10 011).
Vehiculele cisternam, vehiculele transportand containere cisterna si
vehiculele sau containerele transportand marfuri periculoase in vrac trebuie in
egala masura sa poarte panouri portocalii pe fiecare latura a cisternei ale
compartimentelor cisternei sau pe ale vehiculelor/containerelor pentru vrac.
Ele trebuie sa poarte numarul de identificare a pericolului si numarul
ONU indicat in apendicele B5.
Daca aceste vehicule nu transporta decat o singura substanta numarul
ONU poate aparea pe placa portocalie in fata si in spatele vehiculului.
Pentru cisternele cu mai multe compartimente transportand una din
combinatiile UN 1202 (motorina) UN 1203 (benzina), UN 1223 (kerosen) nu
este impus pe placile individuale pe fiecare latura a compartimentelor si numarul
ONU. Numarul ONU al substantei avand punctul de aprindere cel mai mic poate
sa fie amplasat numai pe placile portocalii in fata si spate.
Pentru containerele cisterna sau containerele pentru vrac, numerele ONU,
trebuie sa fie aplicate pe containerul propriu-zis, astfel incat sa ramana vizibil
chiar daca este descarcat de pe vehicul.
Numerele de pe panoul portocaliu trebuie sa ramana lizibile dupa un
incendiu cu durata de 15 minute. In acelasi timp pe un container panourile pot fi
inlocuite cu o folie autocolanta, o pictura sau un alt procedeu echivalent, cu
conditia ca materialul utilizat sa fie rezistent la intemperii si sa garanteze o
semnalizare durabila. In acest caz prescriptia privind la rezistenta la incendiu nu
se aplica.
Numerele de identificare a pericolului sunt constituite dintr-o succesiune
de numere ale claselor, care se cheama, Codul Kemler pentru avertizarea
pericolelor previzibile daca substanta este imprastiata accidental.
Cifra 0 amplasata dupa numarul clasei indica un risc simplu, spre exemplu
60 desemneaza o substanta toxica. Daca numarul este in continuare repetat
indica un risc indicat, spre exemplu 66 semnifica foarte toxic. Numerele
adaugate pentru a indica riscurile secundare, spre exemplu 46 semnifica solid
inflamabil si toxic, 886 semnifica foarte coroziv si toxic.
Daca numarul de indentificare al pericolului este precedat de litera X
aceasta indica ca substanta reactioneaza periculos cu apa, spre exemplu X423
avertizeaza ca este vorba de un solid care reactioneaza cu apa si produce un gaz
inflamabil.
Placi Etichete
Independent de panourile portocalii vehiculele cisterna, vehiculele
transportand containere cisterna si vehiculele sau containerele transportand
substante periculoase in vrac trebuie sa poarte placi etichete indicand clasa
potrivit prescriptiilor marginalului XX500 de fiecare clasa a anexei B. Cisternele
si vehiculele pentru vrac trebuie sa poarte placi etichete pe cele doua parti si in
spate, pentru containere ele trebuie sa fie amplasate numai pe laturi.
Panourile si placile eticheta trebuie sa ramana amplasate pana ce unitatea
de transport a fost golita si curatata sau spalata si eliminate pericolele, atunci
acestea pot fi scoase sau acoperite.
Containere incarcate cu colete trebuie de asemenea sa poarte pe fiecare
latura si la spate placi etichete corespunzatoare etichetelor indicand clasa
coletelor transportate.
1.7 Agrearea cisternelor (Apendice B1)
Independent de agrearea vehiculelor mentinonate la paragraful 1.4 de mai
sus, rezervoarele cisternei care transporta marfuri periculoase trebuie sa fie
agreate de autoritatea nationala. Dupa conceptia si constructia cisternei,
prototipul este inspectat si supus la probe.
Un certificat este eliberat atunci pentru atestarea respectarii prescriptiilor
din ADR.
In acelasi timp omologarea de tip este valabila pentru alte cisterne din
serie care sunt conforme cu prototipul, dar fiecare cisterna trebuie sa faca
obiectul unei inspectii, o verificare si o proba individuala inainte de a putea fi
folosite. Dupa darea in folosinta ea trebuie sa fie inspectata si supusa la probe la
intervale regulate. Detaliile de omologare, probele etc. trebuie sa apara si pe o
placuta metalica fixata pe cisterna si pe vehiculul cisterna. Detaliile privind
transportul, masa etc. trebuie sa apara pe vehiculul insusi.
Certificatul sau livretul cisternei trebuie sa fie la bordul vehiculului
cisterna, in special la procedura de agreare a vehiculului.
1.8 Echipamentul electric (10 251)
Vehiculele cisterna si vehiculele speciale pentru transportul
explozibililor trebuie sa fie dotate cu echipamentul electric partial sau total
conform prescriptiilor de la apendicele B2.
1.9 Alte caracteristici ale vehiculelor (10 220, 10 221 si 10 261)
Vehiculele cisterna trebuie sa aiba montate bare para-soc conform
prescriptiilor si in caz ca transporta lichide si gaze inflamabile in cisterne,
trebuie sa respecte dispozitiile referitoare la motor, esapament si alimentarea cu
combustibil a vehiculelor.
Pentru transportul explozibililor, al vehiculelor cisterna, vehicule
transportand containere cisterna si vehicule tip III (speciale) noi puse in
circulatie trebuie sa fie echipate cu un dispozitiv de franare antiblocaj si cu un
sistem de franare de anduranta. Toate vehiculele de acest tip trebuie sa fie
echipate astfel inainte de sfarsitul anului 1999.
Vehiculele cu masa maxima depasind 12 tone, inmatriculate pentru prima
data dupa 1 iulie 1998 trebuie sa fie echipate cu un dispozitiv de limitare de
viteza la 85 km/h.
1.10 Mijloace de stingere a incendiilor (10 240 si 10 340)
Vehiculele trebuie sa fie dotate cu aparate de lupta contra incendiilor, cel
putin pentru vehicul (capacitatea minimala de 2 kg pudra sau capacitate
corespunzatoare) si pentru incarcatura (minim 6 kg) si echipajul vehiculului
trebuie sa stie sa le foloseasca. Extinctoarele destinate incarcaturii trebuie sa
satisfaca o norma recunoscuta si sa fie aplicata o plomba care sa permita
verificarea daca ele nu au fost utilizate inainte de inscriptie indicand data la care
va avea loc inspectia urmatoare.
Vehiculele cu masa maxima inferioara la 3,5 tone pot sa fie echipate cu un
aparat de lupta contra incendiilor de o capacitate minima de 2 kg.
1.11 Echipamentul vehiculului (10 260)
Vehiculele trebuie sa fie dotate cu cale, doua semnalizatoare
independente, vesta fluorescenta corespunzatoare si o lampa portabila.
Echipamentul necesar pentru luarea masurilor suplimentare si speciale de
catre sofer poate sa fie specificat acestuia in instructiunile scrise conform
marginalului 10 385.
1.12 Supravegherea vehiculelor (10 321)
Poate sa fie necesara supravegherea vehiculelor in permanenta care sunt
stationate in conditiile indicate in marginal. Posibilitatile de stationare sunt in
ordine:
Un depou sau dependinte uzinale oferind toate garantiile de securitate
O parcare supravegheata
O parcare unde vehiculul nu este supus la nici un risc
Un spatiu liber situat la distanta de drumuri sau de locuitori si unde
publicul nu trece in mod normal
Exista o cantitate limitata de marfuri la care prescriptiile de mai sus nu se
aplica. Pentru anumite marfuri mai putin periculoase ele nu se aplica deloc.
Detaliile pentru fiecare clasa sunt indicate in a doua parte a anexei B.
Pentru clasele 1 si 7, securitatea vehiculelor si marfurilor, impune
supravegherea permanenta, iar daca este cazul, autoritatile sunt alertate imediat
in caz de urgenta.
1.13 Vehiculele in stationare (10 503 si 10 507)
Nici un vehicul nu poate stationa fara ca frana de stationare sa fie trasa in
caz de pericol particular daca un vehicul este in stationare, spre exemplu in caz
de scurgere pe sosea a substantelor periculoase, echipajul vehiculului trebuie sa
alerteze imediat autoritatile si sa ia masurile prescrise in consemnele de
securitate.
1.14 Incarcarea in comun (10 403, 211 179, 212 178)
Prin incarcarea in comun se intelege un tip de colete continand marfuri de
la clase diferite incarcate pe acelasi vehicul sau in acelasi container. Prescriptiile
sunt indicate date pentru fiecare clasa a anexei B, potrivit compatibilitatii sau
altor criterii de clase. In general, substantele de la clasa 1, nu pot fi transportate
cu alte substante din celelalte clase, dar exista si altfel de restrictii.
Incarcarea substantelor incompatibile nu trebuie sa se faca in
compartimente vecine ale vehiculului cisterna.
1.15 Interdictia de a fuma (10 416)
In cursul operatiunilor de incarcare, descarcare si manipulare este interzis
sa se fumeze in apropierea vehiculelor si in vehicule.
1.16 Manipularea (10 431)
Regulie generale aplicate la locurile de munca sunt urmatoarele:
Coletele sa fie corespunzator stivuite si sa fie fixate prin mijloace
adecvate de manevrare pentru a se evita deplasarile acestor elemente in raport cu
altele, precum si in raport cu partile vehiculului
Marfurile periculoase trebuie sa fie separate de marfuri generale
Marfurile toxice trebuie sa fie efectiv separate de alimente pentru om si
animale
Este interzis echipajului sa deschida coletele
Vehiculul trebuie sa fie curatat in caz de pierderi de substanta din
ambalaje
Vehiculul pentru vrac trebuie sa fie curatat inainte de a fi incarcat cu
alta subtanta
Cisternele trebuie sa fie legate la pamant la incarcarea si descarcarea
substantelor inflamabile avand punctul de inflamabilitate egal sau inferior la 61
C
Motorul vehicului nu trebuie sa functioneze in timpul operatiilor de
incarcare sau descarcare decat pentru actionarea dispozitivelor de incarcare, spre
exemplu pompe.
Regulile de manipulare speciale, enumerate pentru fiecare clasa in anexa
B, pot sa fie aplicate la anumite marfuri
2. Clasificarea marfurilor periculoase
Prin marfuri periculoase se inteleg acele substante care prin natura lor
fizico-chimica pot produce daune persoanelor, lucrarilor, mediului inconjurator
etc.;
In acordul ADR sunt indicate:
substantele care sunt admise la transportul rutier international, cele care
sunt admise in anumite conditii, precum si cele care sunt excluse de la
transportul rutier;
substantele pot fi pure sau in amestec ori pur si simplu clasificabile ca
deseuri periculoase;
uneori produsul se regaseste la o rubrica colectiva de produse (n.s.a.
nu se specifica amestecul) avand proprietati similare intre ele.
In general, substantele periculoase se impart in:
a) CLASE LIMITATIVE (1 si 7): sunt clasele in care marfurile
periculoase sunt admise la transport numai in conditiile prevazute in note,
celelalte fiind excluse de la transport.
b) CLASE NON LIMITATIVE (2, 3, 4.1, 4.2, 4.3, 5.1, 5.2, 6.1, 6.2, 8 si
9): sunt clasele in care unele marfuri periculoase sunt excluse de la transport
prin notele inserate in clauzele ADR, iar altele sunt admise la transport numai in
conditiile prevazute in aceste note. Marfurile care nu sunt mentionate in aceste
note sau sunt indicate in diverse alte rubrici colective sunt considerate marfuri
periculoase in sensul Acordului si sunt admise la transport fara conditii speciale.
2.1. Clasele de substante periculoase
In functie de proprietatile fizico-chimice (starea de agregare, culoare,
aspect, miros, gust etc.) si pericolul principal substantele periculoase se impart
in 9 clase:
Clasa 1 : Substante si obiecte explozive
(1a) substante si obiecte explozive;
(1 b) obiecte incarcate cu substante explozive;
(1 c) focoase, artificii si obiecte de aceleasi gen.
Clasa 2*: Gaze
Clasa 3*: Substante si lichide inflamabile
Clasa 4.1*: Substante solide inflamabile
Clasa 4.2*: Substante autoinflamabile
Clasa 4.3*: Substante care, in contact cu apa, degaja gaze
Clasa 5.1*: Substante comburante
Clasa 5.2*: Peroxizi organici
Clasa 6.1*: Substante toxice
Clasa 6.2*: Substante infectioase
Clasa 7: Substante radioactive
Clasa 8*: Substante corozive
Clasa 9*: Substante si obiecte periculoase diverse
* Substante care se pot transporta in cisterna
Denumirea de clase limitative sau non limitative permite individualizarea
fiecare substante, astfel:
la clasele limitative (1, 7) daca substanta nu se regaseste in tabele sau la
rubricile colective nu este admisa la transportul rutier;
la clasele non limitative (3, 4, 5, 6, 8, 9) daca substanta nu se regaseste
in tabele poate fi transportata fara precautii suplimentare;
de asemenea, sunt substante care se admit la transport numai in anumite
conditii ori sunt excluse de la transportul rutier international (exemplu: in tabele
de la clasa 4.1 sau 5.2 sunt substante care se admit la transportul rutier la
temperaturi controlate sau daca sunt stabilizate, iar alte substante sunt excluse de
la transportul rutier);
prin stabilizare se intelege operatia prin care se asigura proprietati
constante unui produs chimic in conditii de transport.
In cadrul fiecarei clase, substantele sunt subdivizate, conform
caracteristicilor lor, in grupe si subgrupe ordinale, definite printr-un numar si
respectiv prin una, doua sau trei litere.
Substantele periculoase sunt impartite in grupe, subgrupe, iar daca o
anumita substanta nu este definita implicit, ea poate fi identificata dupa cifra de
enumerare a substantei care este insotita si de o litera, iar la clasa 2 de una doua
sau trei litere.
Exemplu: substanta 3, 1 a) semnifica: clasa 3, grupa 1, subgrupa a.
Pentru a lamuri grupele si subgrupele de la fiecare clasa precizam ca
aceasta impartire este determinata si de proprietatile chimice si de gradul de
pericol (periculozitatea principala) pe care le comporta fiecare substanta:
benzina: 3 b)
alcoolul etilic (etanol): 3 b)
alcoolul metilic (metanol): 17 b)
gazolina: 32 c)
ulei combustibil: 32 c)
Asupra semnificatiei literelor se va reveni la fiecare clasa in parte.
3. Identificarea substantelor si a pericolelor
Fiecare substanta este recunoscuta printr-un numar de identificare
compus intotdeaua din patru cifre, valabil pentru toate tarile semnatare ale ADR-
ului si pentru toate modurile de transport (rutier, maritim, feroviar) numarul
ONU.
Substantele periculoase sunt identificate prin numere, etichete si simboluri
speciale care insotesc transportul. Utilizarea corecta a numerelor, a simbolurilor
sau a etichetelor reprezinta un sistem de codificare pentru identificarea
pericolelor, valabil in toate tarile aderente, elaborat de un comitet de experti ai
CEE care functioneaza sub egida ONU.
Acest sistem de codificare permite identificarea imediata a substantei
transportate, a naturii chimice a acesteia si, in consecinta, a naturii pericolului pe
care il reprezinta, in functie de care se vor adopta, intr-un timp cat mai scurt,
masurile corecte de interventie.
In concluzie, pentru identificarea pericolelor si substantelor periculoase
transportate se folosesc doua numere, si anume:
3.1. Numarul de identificare al pericolelor (numarul KEMLER)
Este alcatuit din 2 sau 3 cifre, care indica pericolul principal si, respectiv,
pericolul secundar.
prima cifra de identificare a pericolului se refera la pericolul principal
pe care-l prezinta substanta si se bazeaza pe modul de repartizare a substantelor
periculoase in clase:
Prima cifra a numarului
de pericol
Indica un /o Substanta din clasa
2 Gaz 2
3 Lichid inflamabil 3 sau 4.2 sau 4.3
4 Solid inflamabil 4.1, 4.2, sau 4.3
5
Substanta comburanta
(care intretine arderea)
sau peroxidorganic
5.1, 5.2
6 Substanta toxica 6.1
7 Substanta radioactiva 7
8 Substanta coroziva 8
9
Alta substanta
periculoasa
9
daca a doua sau a treia cifra a numarului de identificare este diferita de
prima (sau de a doua) ea se refera la pericolul (pericolele) secundar (secundare).
dublarea unei cifre (prima sau a doua) indica intensitatea pericolului
principal sau secundar aferent (foarte periculos).
daca prima cifra din numarul de identificare al pericolului este 3 la clasa
4.2 sau la clasa 4.3 aceasta semnifica faptul ca substanta este in stare lichida.
In cazul in care pericolul reprezentat de o substanta poate fi indicat printr-
o singura cifra, care indica natura pericolului principal, aceasta va fi completata
cu zero, semnificand ca nu mai exista un pericol secundar.
In general, cifrele indica urmatoarele pericole:
2. emanatie de gaz rezultata dintr-un recipient sub presiune sau dintr-o
reactie chimica;
3. inflamabilitatea substantelor lichide (vapori), a unui gaz sau a unei
substante autoinflamabile;
4. inflamabilitatea unei substante solide autoinflamabile;
5. comburanta (care favorizeaza incendiul, arderea);
6. toxicitate sau pericol de infectie;
7. radioactivitate;
8. corozivitate;
9. pericol de reactie violenta spontana.
Nota: prin pericolul de reactie violenta spontana, in sensul cifrei 9, se
intelege posibilitatea (in functie de natura substantei) unui pericol de dezagreare
sau de reactie de polimerizare, urmata de degajarea unei temperaturi
considerabile sau a unui gaz inflamabil si/sau toxic.
Cand numarul de identificare a pericolului este precedat de litera X,
aceasta indica faptul ca substanta reactioneaza foarte periculos in contact cu apa.
Pentru asemenea substante se impune interdictia totala a contactului acestora cu
apa, aceasta putand fi utilizata doar cu aprobarea expertilor.
Numerele de identificare a pericolului, cuprinde in listele Acordului ADR,
au urmatoarele semnificatii:
20 Gaz asfixiant sau care nu prezinta un risc secundar
22 Gaz lichefiat refrigerat, asfixiant
223 Gaz lichefiat refrigerat, inflamabil
225 Gaz lichefiat refrigerat, comburant (favorizeaza incendiul)
23 Gaz inflamabil
236 Gaz inflamabil si toxic
239 Gaz inflamabil, putand provoca spontan o reactie violenta
25 Gaz comburant
26 Gaz toxic
263 Gaz toxic si inflamabil
265 Gaz toxic si comburant (favorizeaza incendiul)
266 Gaz foarte toxic
268 Gaz toxic si corosiv
286 Gaz corosiv si toxic
30 Substanta lichida inflamabila (punct de inflamabilitate de la 21C la
61C)
X323 Substanta lichida inflamabila ce reactioneaza foarte periculos cu apa
emitand gaze inflamabile
33 Substanta lichida foarte inflamabila (punct de inflamabilitate sub 21C)
333 Substanta lichida piroforica
336 Substanta lichida foarte inflamabila si toxica
338 Substanta lichida foarte inflamabila si coroziva
X338 Substanta lichida foarte inflamabila si coroziva care reactioneaza
foarte periculos cu apa
339 Substanta lichida foarte inflamabila, putand produce spontan o reactie
violenta
36 Substanta lichida inflamabila (punct de inflamabilitate de la 23C la
61C), prezentand un grad minim de toxicitate si substanta lichida
autoinflamabila si toxica
362 Substanta lichida inflamabila, toxica, reactionand cu apa si emitand
gaze inflamabile
X362 Substanta lichida inflamabila, toxica, reactionand foarte periculos
cu apa emitand gaze inflamabile
38 Substanta lichida inflamabila (punct de inflamare de la 23C la 61C),
prezentand un grad minim de corozivitate sau substanta lichida autoinflamabila
si coroziva
382 Substanta lichida inflamabila, coroziva, reactionand cu apa si emitand
gaze inflamabile
X382 Substanta lichida inflamabila, coroziva, reactionand foarte periculos
cu apa si emitand gaze inflamabile
39 Substanta lichida inflamabila, putand produce spontan o reactie
violenta
40 Substanta solida inflamabila sau autoinflamabila ori autoreactiva
423 Substanta solida inflamabila ce reactioneaza cu apa degajand gaze
inflamabile
X423 Substanta solida inflamabila ce reactioneaza foarte periculos cu apa,
degajand gaze inflamabile
43 Substanta solida spontan inflamabila (piroforica)
44 Substanta solida foarte inflamabila care, la o temperatura ridicata, se
gaseste in stare topita
446 Substanta solida foarte inflamabila si toxica care, la o temperatura
ridicata se gaseste in stare topita
46 Substanta solida inflamabila si toxica
462 Solid, toxic, reactionand cu apa si emitand gaze inflamabile
X462 Substanta solida, reactionand foarte periculos cu apa, degajand gaze
toxice
48 Solid inflamabil sau autoinflamabil coroziv
482 Solid coroziv, reactionand cu apa degajand gaze inflamabile
X482 Substanta solida, reactionand foarte periculos cu apa, degajand gaze
corozive
50 Substanta comburanta (favorizeaza incendiul)
539 Peroxid organic inflamabil
55 Substanta foarte comburanta (favorizeaza incendiul)
556 Substanta foarte comburanta, toxica
558 Substanta foarte comburanta (favorizeaza incendiul) si coroziva
559 Substanta foarte comburanta (favorizeaza incendiul), putand produce
spontan o reactie violenta
56 Substanta comburanta (favorizeaza incendiul), toxica
556 Substanta foarte comburanta (favorizeaza incendiul), toxica
58 Substanta comburanta (favorizeaza incendiul) si coroziva
59 Substanta comburanta (favorizeaza incendiul), putand produce spontan
o reactie violenta
60 Substanta toxica, prezentand un grad minim de toxicitate
606 Substanta infectioasa
623 Lichid toxic, reactionand cu apa si degajand gaze inflamabile
63 Substanta toxica si inflamabila (punct de inflamabilitate de la 23C la
61C)
638 Substanta toxica nociva si inflamabila (punct de inflamabilitate de la
23C la 61C) si coroziva
639 Substanta toxica si inflamabila (punct de inflamabilitate egal sau
superior la 61C), putand produce o reactie violenta
64 Substanta solida toxica, inflamabila sau autoinflamabila
642 Substanta solida toxica, reactionand cu apa si degajand gaze
inflamabile
65 Substanta toxica si comburanta (favorizeaza incendiul)
66 Substanta foarte toxica
663 Substanta foarte toxica si inflamabila (punct de inflamabilitate egal
sau sub 61C)
664 Substanta solida foarte toxica, inflamabila sau autoinflamabila
665 Substanta foarte toxica si comburanta (favorizeaza incendiul)
668 Substanta foarte toxica si coroziva
669 Substanta foarte toxica, putand produce spontan o reactie violenta
68 Substanta toxica si coroziva
69 Substanta toxica, putand produce spontan o reactie violenta
70 Substanta radioactive
72 Gaz radioactiv
723 Gaz radioactiv, inflamabil
73 Substanta lichida radioactiva, inflamabila (punct de inflamabilitate mai
sau mai mic de 61C)
74 Substanta radioactiva, comburanta (favorizeaza incendiul)
75 Substanta radioactiva, comburanta (favorizeaza incendiul)
76 Substanta radioactiva, toxica
78 Substanta radioactiva, coriziva
80 Substanta coroziva sau prezentand un grad minim de corozivitate
X80 Substanta coroziva sau prezentand un grad minim de corozivitate
823 Lichid coroziv, reactionand cu apa si degajand gaze inflamibilitate
83 Substanta coroziva sau prezentand un grad minim de corozivitate si
inflamabilitate (punct de inflamare de la 23C la 61C)
X83 Substanta coroziva sau prezentand un grad minim de corozivitate si
inflamabila (punct de inflamabilitate de la 23C la 61C) reactionand foarte
periculos cu apa
836 Substanta coroziva sau prezentand un grad minim de corozivitate,
inflamabil (punct de inflamabilitate de la 23C la 61C) si toxic
839 Substanta coroziva sau prezentand un grad minim de corozivitate si
inflamabila (punct de inflamabilitate de la 23C la 61C) putand produce spontan
o reactie violenta
X839 Substanta coroziva sau prezentand un grad minim de corozivitate si
inflamabila (punct de inflamabilitate de la 23C la 61C) putand produce spontan
o reactie violenta si reactionand foarte periculos cu apa
84 Solid, coroziv, inflamabil si autoinflamabil
842 Solid, coroziv, reactionand cu apa si emanand gaze inflamabile
85 Substanta coroziva sau prezentand un grad minim de corozivitate si
comburanta (favorizeaza incendiul)
856 Substanta coroziva sau prezentand un grad mic de corozivitate si
comburanta (favorizeaza incendiul) si toxica
86 Substanta coroziva sau prezentand un grad mic de corozivitate si toxica
88 Substanta foarte coroziva
X88 Substanta foarte coroziva care reactioneaza periculos cu apa
883 Substanta foarte coroziva si inflamabila (punct de inflamare de la
23C la 61C)
884 Solid foarte coroziv, inflamabil si autoinflamabil
885 Substanta foarte coroziva si comburanta (favorizeaza incendiul)
886 Substanta foarte coroziva si toxica
X886 Substanta foarte coroziva si toxica, reactionand foarte periculos cu
apa produce spontan o reactie violenta
90 Substante periculoase diverse
99 Substanta periculoasa care se transporta la cald
3.2. Numarul de identificare al substantei (Numarul ONU)
Defineste si identifica substanta periculoasa transportata prin compozitia
sa chimica specifica si este intotdeauna compus din 4 cifre. Acest numar de
ordine a fost atribuit intr-un tabel de substante periculoase, redactat de un
comitet de experti ai CEE care functioneaza sub egida ONU si inclus in anexa B
a acordului ADR, fiind valabil pentru recunoasterea fiecare substante in tarile
aderente la ADR si in toate modurile de transport (rutier, maritim, feroviar)
numarul ONU
4. Modalitatea de expediere
Un vehicul care transporta marfuri periculoase se numeste unitate de
transport.
Transportul anumitor marfuri periculoase este supus utilizarii obligatorii a
unui material sau tip de transport determinat. Aceste conditii particulare fac
obiectul marginalului XX105 de la II-a parte a anexei B.
Incarcare completa
Daca dispozitile privind transportul prin incarcare completa sunt
aplicate autoritatile competente pot impune ca vehiculul sua containerul mare
utilizat pentru transportul in cauza nu trebuie sa fie incarcat decat intr-un singur
loc si descarcat intr-un singur loc.
Transportul in vrac
Substantele solide nu pot sa fie transportate in vrac decat daca acest mod
de transport este explicit admis pentru aceste substante prin dispozitii din a I-
parte a anexei B.
Pentru transportul in vrac trebuie sa se asigure, prin masuri potrivite, ca
nici o pierdere a continutului nu se poate produce.
Transportul in containere
Transportul de colete in containere este autorizat.
Transportul de substante si obiecte in vrac ale containerului nu este
autorizat decat daca transportul in vrac al acestor substante si obiecte este
explicit admis.
Un container mare nu poate fi prezentat pentru transport decat daca este
apt structural sa fie utilizat.
Termenul apt structural pentru utlizare desemneaza un container care nu
prezinta defecte importante care sa afecteze elementele sale structurale cum ar
fi: lonjeroanele superioare si inferioare, traversele acoperisului, cadrele de unghi
si piesele de colt.
Prin defecte importante se inteleg toate adanciturile sau pliurile mai
mari de 19 mm adancime intr-un element structural, toate fisurile sau rupturile la
un element de structura ori griparea dispozitivelor de inchidere a usilor.
Transportul in cisterne
Transportul substantelor periculoase nu poate sa aiba loc in cisterne decat
daca acest mod de transport este explicit admis pentru aceste substante prin
dispozitii pentru utilizarea cisternelor fixe, cisternelor demontabile si a
vehiculelor baterie.
Autovehiculele in care se transporta marfurile periculoase pot fi:
cu prelata;
furgon;
cisterna;
autoizoterma cu agregatul TK.
Referitor la modalitatea (maniera) de transport a marfurilor periculoase
prevazuta in acordul ADR distingem substante periculoase care se pot transporta
in:
cisterne;
containere cisterna;
container;
ambalaje;
vrac.
Ambalajele incarcate cu substante periculoase pot fi:
ambalaje cu capacitatea de pana la 450 l;
ambalaje cu capacitatea de pana la 3000 l, inclusiv;
recipienti, butelii etc.;
4.1. Panouri de semnalizare a pericolului
Vehiculele care transporta marfuri periculoase, avand masa maxima
autorizata ce depaseste 3,5 t, trebuie sa aiba doua panouri (unul la partea
anterioara si altul la partea posterioara) de culoare portocalie, reflectorizanta, cu
baza de 40 cm si inaltimea de 30 cm, cu un contur negru cu o grosime de 15
mm.
La autovehiculele tip cisterna, pe aceste panouri trebuie sa apara numerele
de identificare a periculului si a substantei cu o grosime de 15 mm si inaltime de
100 mm, de culoare neagra, inscriptionate astfel incat, in cazul unui incendiu, sa
ramana lizibile timp de 15 minute.
Daca dimensiunea si constructia vehiculului sunt astfel incat suprafata
disponibila nu este suficienta pentru a fixa aceste panouri, dimensiunile lor pot fi
reduse (dimensiunea minimala 30 cm x 12 cm).
Pozitionarea panourilor trebuie sa fie facuta astfel incat acestea sa fie
vizibile:
numarul inscriptionat la partea superioara a panoului este cel care
identifica pericolul (numarul lui Kemler), compus din doua sau trei cifre;
cel inscriptionat la partea inferioara identifica substanta transportata
(numarul ONU) si este format din patru cifre.
Cand trebuie sa fie amplasate numerele de pe panou portocaliu?
Numerele de identificare ale pericolului si ale substantei trebuie plasate
doar in cazul unui transport executat cu o unitate de transport, avand una sau
mai multe cisterne de o capacitate maxima mai mare de 3000 l si/sau o masa
maxima autorizata ce depaseste 3,5 t.
Aceste numere furnizeaza toate informatiile necesare privind interventiile
ce se pot face in caz de accident, cu referiri principale la primul ajutor, la
siguranta circulatiei si la utilizarea echipamentelor de protectie.
Un vehicul ce transporta ambalaje cu marfuri periculoase nu trebuie sa
poarte niciodata panouri cu numerele de identificare ale periculului si ale
substantei.
Cand cisternele sau containerele-cisterna sunt transportate goale dupa ce
au fost curatate, panourile nu trebuie sa fie vizibile si vor fi scoase sau acoperite
cu huse.
In cazul in care se circula cu cisterna goala, dar necuratata exista obligatia
de a expune numerele de identificare ale pericolului si ale substantei (numarul
ONU).
Daca cisterna este impartita in compartimente in care sunt transportate
mai multe substante (cisterna kilolitrica), numerele Kemler si ONU vor fi
expuse pe panourile de pe partea laterala a cisternei, pe fiecare compartiment in
parte. In acest caz, panourile anterioare si posterioare nu vor mai fi
inscriptionate cu numerele respective.
A
B
A Numarul de identificare al pericolului (2 sau 3 cifre)
B Numarul de identificare a substantei (4 cifre).
4.2. Etichete
In timpul transportului, ambalajele si vehiculele ce contin marfuri
periculoase trebuie sa fie prevazute cu etichete de pericol si manipulare prin care
sa se identifice rapid si cu usurinta pericolul prezentat de substantele
transportate, precum si modul de manipulare a acestora.
Este obligatoriu sa se aplice etichetele de pericol numai pe:
autovehiculele sau containere cisterna;
autovehiculele care transporta marfuri de la clasele limitative.
Etichetele sunt impartite in doua grupe:
etichete de pericol si
etichete de manipulare.
Descrierea etichetelor este prezentata in anexele nr. 2 si 3.
4.2.1 Etichetele de pericol
Etichetele completeaza panourile de semnalizare, fiind expuse la vedere
pe partile laterale si pe partea posterioara a vehiculului, avand forma de patrat cu
latura de cel putin 25 cm, cu contur negru si fixate cu diagonala patratului
pozitionata vertical. La partea inferioara a etichetei pot fi inscriptionate cifrele
sau literele care indica clasa substantei respective si natura pericolului.
Etichetele trebuie aplicate in asa fel, incat sa nu poate fi indepartate de pe
vehicul.
La cisterne este posibil ca acestea sa fie inlocuite cu un marcaj imprimat
pe cisterna, care sa corespunda exact tipului si modelului prescris (dimensiuni,
culoare, desen) si sa nu poata fi sters.
In cazul transportarii substantelor periculoase in vehicule cisterna, cisterne
amovibile, containere-cisterna sau baterii de recipienti, acestea trebuie sa fie
insotite de una sau mai multe etichete de pericol, aplicate in exteriorul
vehiculelor (dotate cu containere-cisterna), obligatie ce este valabila si pentru
cisternele sau containerele-cisterna (goale), dar care au continut substante
periculoase si nu au fost inca bonificate (curatate).
Daca transportul se efectueaza in cisterne fixe, etichetele sunt aplicate pe
partile laterale si pe cea posterioara (3 etichete), iar in cazul containerelor-
cisterna vor fi aplicate numai pe partile laterale (2 etichete).
ETICHETA 1
Negru pe fond portacaliu; bomba explodand, in jumatatea superioara,
numarul diviziunii si litera grupei de compatibilitate potrivita, in jumatatea
inferioara; cifra 1 mica in coltul inferior.
In legatura cu explozia, la diviziunile 1.1, 1.2, si 1.3
ETICHETA 1.4
Negru pe fond portocaliu; numarul diviziunii 1.4 in jumatatea
superioara, litera grupei de compatibilitate potrivita, in jumatatea inferioara;
cifra 1 mica in coltul inferior.
In legatura cu explozia, la diviziunea 1.4
ETICHETA 1.5
Negru pe fond portocaliu; numarul diviziunii 1.5 in jumatatea
superioara, litera grupei de compatibilitate D, in jumatatea inferioara; cifra 1
mica in coltul inferior.
In legatura cu explozia, la diviziunea 1.5
ETICHETA 1.6
Negru pe fond portocaliu; numarul diviziunii 1.6 in jumatatea
superioara, litera grupei de compatibilitate N, in jumatatea inferioara; cifra 1
mai mica in coltul inferior.
In legatura cu explozia, la diviziunea 1.6
ETICHETA 01
Negru pe fond portocaliu, bomba explodand in jumatatea superioara
Pericol de explozie
ETICHETA 2
Butelie de gaz, neagra sau alba, pe fond verde cu cifra 2 mica in coltul
inferior
Gaz neinflamabil si netoxic
ETICHETA 3
Flacara neagra sau alba pe fond rosu
Pericol de foc (substante lichide inflamabile)
ETICHETA 4.1
Flacara neagra pe fond constituit din benzi verticale echidistante,
alternative, rosu si alb
Pericol de foc (substanta solida inflamabila)
ETICHETA 4.2
Flacara neagra pe fond alb, triunghiul inferior al etichetei avand culoarea
rosie
Substanta predispusa la aprinderea spontana
ETICHETA 4.3
Flacara neagra pe fond albastru
Pericol de emanatie de gaz inflamabil in contact cu apa
ETICHETA 5.1
Flacara deasupra unui cerc, pe fond galben cu cifra 5.1 mica in coltul
inferior
Substanta comburanta
ETICHETA 5.2
Flacara deasupra unui cerc, negru pe fond galben cu cifra 5.2 mica in
coltul inferior
Peroxid organic: pericol de incendiu
ETICHETA 05
Flacara deasupra unui cerc, negru pe fond galben
Pericol de activare a incendiului
ETICHETA 6.1
Cap de mort sprijinit in doua tibii negre pe fond alb
Substanta toxica: se tine izolata de articole alimentare sau de alte obiecte
destinate consumului in vehicule, precum si de locuri de descarcare sau
transbordare.
ETICHETA 6.2
Un cerc incarcat cu trei conuri, cifra 6 mai mica in coltul inferior
Substanta infectioasa: se tine izolata de articole alimentare sau alte obiecte
de consum si alimente pentru animale in vehicule, precum si de locuri de
incarcare, descarcare sau transbordare
ETICHETA 7 A
Trefla schematizata, inscriptia RADIOACTIVE, urmata de o banda
verticala in jumatatea inferioara cu textul urmator:
CONTINUT: ....
ACTIVITATE: .....
Cifra 7 mica in coltul inferior.
Simbolurile si inscriptiile negre pe fond alb, banda verticala rosie
Substanta radioactiva in ambalaje de la categoria I ALB;
In caz de avarie a ambalajelor, pericol pentru sanatate in caz de ingerare,
inhalare sau contact cu substanta imprastiata
ETICHETA 7 B
Ca precedenta, dar doua benzi verticale in jumatatea inferioara cu textul
urmator:
CONTINUT: ....
ACTIVITATE: .....
INDICE DE TRANSPORT intr-un dreptunghi cu chenarul negru.
Cifra 7 mica in coltul inferior
Simbolurile si inscriptiile negre
fondul jumatate superior: galben
fondul jumatate inferior: alb
benzile verticale rosii
Substanta radioactiva in ambalaje de la categoria a II-a GALBENE,
ambalaje care se tin departe de colete care poarta o eticheta cu inscriptia
FOTO;
In caz de avarie a ambalajelor, pericol de sanatate prin ingerare, inhalare
sau contact cu substanta imprastiata, inclusiv riscuri de iradiere la distanta.
ETICHETA 7 C
Ca precedenta, dar trei benzi verticale rosii in jumatatea inferioara
Substanta radioactiva in ambalaje de la categoria a-III-a GALBENE,
ambalaje care se tin departe pe colete care poarta o eticheta cu inscriptia
FOTO;
In caz de avariere a ambalajelor, pericol pentru sanatate prin ingerare,
inhalare sau contact cu substanta imprastiata, inclusiv riscuri de iradiere la
distanta.
ETICHETA 7 D
Trefla schematizata; inscriptia RADIOACTIVITATE si cifra 7.
Simbolul si inscriptiile negre. Jumatatea superioara pe fond galben, jumatatea
inferioara pe fond alb. Utilizarea cuvantului Radioactivitate in jumatatea
inferioara este optionala in scopul de a permite utilizarea acestei etichete pentru
afisarea numarului de identificare al substantei expediate.
Substanta radioactiva, prezentand pericolele descrise la 7A, 7B sau 7C.
ETICHETA 8
Picaturi care se scurg dintr-o eprubeta pe o placa si din alte eprubete pe o
mana, negre pe fond alb, triunghi inferior avand culoarea neagra, marginit de un
chenar alb
Substanta coroziva
ETICHETA 9
Fond alb cu sapte benzi verticale negre in jumatatea superioara si cifra 9
mica, subliniata, in negru in coltul inferior.
Substante si obiecte diverse, care in cursul transportului prezinta un
pericol altul decat cele pe care le prezinta celelalte case.
Etichetele nr. 1, 1.4, 1.5, 1.6 sau 01, 2, 3, 4.1, 4.2, 4.3, 5.1, 5.2 05, 6.1,
6.2, 7A, 7B, 7C, 8 si 9 au forma unui patrat cu latura de 100 mm, dispuse cu o
diagonala pe verticala. Ele sunt marcate pe toate laturile de o linie colorata in
negru plasat la 5 mm de margine.
Daca dimensiunea ambalajelor o cere, etichetele pot sa aiba dimensiuni
reduse, cu conditia sa ramana vizibile.
Dimensiunea laturii trebuie sa fie de 250 mm, cel putin pentru eticheta
7D si alte etichete destinate sa fie aplicate pe vehicule, cisterne de cel putin 3 m
3

si containere.
Este admis sa se figureze in partea inferioara a etichetelor inscriptii in
cifre sau litere sustinatoare ale naturii periculului.
Inscriptiile pe etichetele de pericol trebuie sa fie aplicate de o maniera
lizibila si sa nu poata fi sterse.
Expeditorul este raspunzator de aplicarea etichetelor.
Etichetele de pericol prescrise prin ADR, etichetele de pericol conform
prescriptiilor aplicabile si altor moduri de transport pot sa fie aplicate pe
ambalaje, containere, containere-cisterna si vehicule baterii incarcate cu marfuri
periculoase care sunt transportate pe drumurile publice.
COLETE
Fata si spate Placa portocalie
Container clasa mare si cu eticheta(e) de pericol(e) pe cele toate 4 parti
Camion pentru colete fara alte marcaje decat placutele portocalii
CONTAINER CISTERNA
mai multe substante
Fata placa portocalie
Spate placa portocalie
Daca etichetele cisternei nu sunt vizibile etichetele trebuie amplasate pe partile
laterale si pe spatele vehiculului.
Pe ambele parti laterale placi cu numere si eticheta sau etichetele de pericol(e).
4.2.2 Etichete de manipulare
Aceste etichete sunt aplicate pe ambalajul utilizat si au forma unui
dreptunghi.
Eticheta 11 aplicata pe partea superioara a coletului indica obligatia
ca la manipulare acesta sa fie manevrat pe verticala.
IMPORTANT !
Este obligatia expeditorului de a alege si aplica etichete pe vehicule,
inclusiv pe vehiculele-cisterna, containerele-cisterna si pe containere.

Modul de semnalizare a vehiculelor care transporta substante periculoase
este prezentat alaturi.

Etichetele sunt marcate de jur imprejur cu o linie continua de aceeasi
culoare cu simbolul care figureaza pe etichete, plasat la 5 mm de margine.
Eticheta nr. 11 are forma dreptunghiulara de format A5 (148 mm x 210
mm). Daca dimensiunea ambalajului impune, eticheta poate sa aiba dimensiuni
mai mici dat cu conditia sa devina vizibila. Doua sageti negre pe fond alb sau alt
fond constrastant apropiat. Sus: a se pozitiona eticheta cu varfurile in sus
4.2.3 Etichetarea ambalajelor pentru produsele destinate
transportului
Etichetarea ambalajelor se face in functie de prescriptiile corespunzatoare
clasei de pericol a fiecarei substante periculoase.
Fiecare ambalaj trebuie sa poarte numarul de identificare al substantei
continute, precedat de literele UN, precum si etichetele de pericol si
manipulare.

Pe ambalajele pentru substantele de la clasa 2 se vor trece perfect lizibile:
numarul de identificare, precedat de UN;
denumirea chimica sau tehnica;
clasa, cifra si litera sau literele corespunzatoare fiecarui produs.
Asa cum s-a mentionat, acordul ADR contine apendicele B5 liste de
substante care se pot transporta in cisterna sau in vrac, precizandu-se pentru
fiecare dintre acestea:
denumirea chimica si/sau tehnica;
clasa, cifra de enumerare, litera;
numarul de identificare al pericolului (numarul lui Kemler);
numarul de identificare al substantei (numarul ONU);
eticheta sau etichetele care trebuie aplicate.
ATENTIE ! Pe fiecare ambalaj se trece clar si durabil numarul de
identificare a substantei, format din patru cifre precedat de UN.
Pe ambalaj se aplica una sau mai multe etichete, avand semnificatiile
corespunzatoare clasificarii produsului. Aceste etichete sunt patrate cu latura de
cel putin 100 mm si se aplica astfel incat diagonala sa fie pozitionata vertical,
sau pot fi dreptunghiuri cu laturile de 148 mm si 210 mm (in caz de necesitate
aceste dreptunghiuri pot fi reduse la dimenisiui de 74 x 105 mm). In toate
situatiile, obligativitatea alegerii si aplicarii etichetelor revine numai
expeditorului.
Daca etichetele de pericol nu pot fi aplicate direct pe ambalaje, ele se vor
aplica pe suporti rigizi care vor fi fixati pe ambalaje sau pot fi inlocuite cu
inscriptii sau marcaje care reproduc exact continutul etichetei, marcajul obtinut
prin poansonare avand avantajul ca nu se poate dezlipi. Daca ambalajul trebuie
sa poarte doua etichete de acelasi tip, acestea vor fi aplicate cu baza mica in jos,
iar cele doua laturi care vin in contact trebuie sa se suprapuna.
In mod normal, trebuie sa se aplice o singura eticheta de pericol pe colet si
pe container, iar etichetele de manipulare se aplica pe doua fete laterale opuse
ale ambalajelor sau containerelor.
Semnalizarea ambalajelor permite soferului:
sa inteleaga carei clase ii apartine fiecare substanta;
sa inteleaga pericolul principal si pericolele secundare pe care le
comporta transportul acestor colete;
sa evite incarcarea in comun a unor colete cu etichete diferite atunci
cand aceasta incarcare este interzisa datorita incompatibilitatii transportului in
comun, in acelasi vehicol a unor substante;
sa dispuna aranjarea convenabila in vehicul.

S-ar putea să vă placă și