CURS 1

ISTORICUL CERCETRILOR DE CITOLOGIE

VEGETAL I ANIMAL

Citologia este stiinta care are ca obiect studiul celulei, din punct de vedere al structurii,
ultrastructurii, compozitiei chimice si functiilor sale.
Aceasta ramura a biologiei a fost dependenta de progresele tehnice ale industriei de
fabricare a aparatelor optice de marire si a luat amploare dupa 1950 odata cu perfectionarea
tehnicilor de investigatii, mai ales a microscopiei electronice, beneficiind si de dezvoltarea altor
discipline inrudite: fizica, chimia, fiziologia, histologia, genetica, etc.
Realizatorii primului sistem de lentile optice, care a insemnat inventia primei lentile
microscopice, sunt fratii Hans si Zaharias Jansen din Olanda. In 1590 ei au utilizat
microscopul conceput de ei si prevazut cu doua lentile, pentru examinarea fibrelor din
diferite tesaturi folosite la fabricarea postavurilor.
In 1610 Galileo Galilei construieste la randul sau o luneta microscop cu care a reusit sa
observe nu numai o serie de microorganisme ci si organele lor locomotorii si senzitive.
In 1611 Kepler sugereaza principiile unui microscop optic.
Termenul de celul provine de la cellula, diminutiv al substantivului latin cella =
compartiment, casuta. A fost utilizat de Robert Hooke, in comunicarea prezentata in 1665
la Royal Society din Londra, pentru a sugera alcatuirea radacinii din pluta vazuta la
microscopul din acea vreme, de fapt un sistem de lentile optice proprii sau o
perfectionare a microscopului fratilor Jansen. Sectiunea prin pluta descrie camarute mici,
asemanatoare unor faguri de albine, pe care le-a denumit cellulae. Este cunoscut astazi ca
aceste camarute reprezinta vasele comunicante din lemnul de pluta, respectiv spatiile
goale ramase dupa uscarea celulelor.
Intre anii 1632-1723, ca urmare a perfectionarii tehnicii de slefuire a lentilelor,
inventatorul si omul de stiinta olandez, Anton von Leeuwenhoek a descris o mare
varietate de animale mici care ulterior s-au dovedit a fi protozoare. Microscopul lui
Leeuwenhoek, prin puterea sa de rezolutie, permitea deja observarea unor structuri
interne a acestor formatiuni unicelulare. El realizeaza niste desene foarte exacte in penita
ale: globulelor rosii ale sangelui, fibrelor musculare striate, celulelor nervoase,
spermatozoizilor.
1

 In 1674 Leeuwenhoek observa pentru prima data protozoarele iar dupa 9 ani si bacteriile.
In 1742, dupa aproape un secol de acumulari, H. Baker scrie o prima lucrare de sinteza
The microscope made easy ce concureaza cu cele mai reprezentative lucrari din
domeniul microscopiei fotonice de astzi.
In urmatoarele cateva decenii, s-a remarcat o rapida evolutie in intelegerea celulei.
Este elaborata teoria celulara, ai carei intemeietori in ordine cronologica sunt: n 1834
Goreaninov si in 1839 celebrii biologi germani, zoologul Theodor Schwann si botanistul
Mathias Schleiden.
Principalele idei ale teoriei celulare sunt:
1. corpul plantelor si animalelor este format fie din celule, fie din substante care provin din
celule ;
2. celulele au o viata individuala proprie, dominata de viata in ansamblu a organismului;
3. intr-un organism pluricelular celulele se afla intr-o stransa interdependenta functionala,
iar viata organismului pluricelular reprezinta rezultatul activitatii tuturor celulelor
individuale.
Importanta deosebita a teoriei celulare consta in primul rand, in faptul ca ea
demonstreaza realitatea existentei unui plan unitar de organizare celulara a tuturor fiintelor
vii, plante si animale; iar in al doilea rand in aceea ca celulele, prin inmultirea si
diferentierea lor, sunt capabile, sub influenta conditiilor de mediu extern si intern, de
modificari calitative asigurand astfel cresterea, dezvoltarea si evolutia organismelor al caror
corp il compun.
Nu toate ideile teoriei celulare formulate in 1839 au fost valoroase, unele din conceptiile
eronate sustinand ca celulele si organismele se dezvolta spontan dintr-o substanta
neorganizata numita blastem.

Abia in 1855 patologul german Rudolf Virchow, pornind de la aforismul lui W. Harvey
Omne vivum ex ovo (tot ce este viu se naste din ou) afirma ca Omnis cellula e
cellula (fiecare celula provine din alta celula).

In 1858 R. Virchow publica Patologia celulara si fundamenteaza teoria celulara in

patologie, afirmand ca imbolnavirea organismelor este datorata alterarii functiilor
celulare (sedes morborum cella - sediul tuturor bolilor este celula) si elimina astfel toate
conceptiile mistice, care atribuiau patogeniei cauze supranaturale.

Importanta pentru elaborarea teoriei celulare a fost si descoperirea nucleului. Fontana

intrevede existenta nucleului, descris in 1831 ca o componenta celulara de catre Brisseau
de Mirbel si Robert Brown la plante, in timp ce embriologul Ber il vede in oul unor
vertebrate ca si Purkinje la broaste si la pasari. Brown are meritul de a intelege si rolul
nucleului in citodiferentiere.

 In 1833 R. Mohl demonstreaza ca protoplasma este elementul esential al celulei, iar

peretele celular un produs al acesteia. Mohl descrie si diviziunea directa a celulelor
vegetale. In aceeasi perioada F. Dujardin defineste substanta fundamentala a celulei si
remarca existenta unor relatii intre structura si motilitatea acesteia.
In 1836 Valentin arata ca in interiorul nucleului exista un corpuscul mic si dens pe care-l
denumeste nucleol, prezenta lui fiind semnalata si de Bowman in 1840.
1840 este si anul in care Purkinje denumeste protoplasma substanta vie gelatinoasa,
transparenta, elastica si contractila a organismelor, denumire care ulterior va fi
schimbata cu aceea de citoplasma, iar mai recent cu aceea de citosol.
In 1857 Kolliker descrie mitocondriile din celulele musculare iar in 1861 M. Schultze da
o definitie corecta a celulei, considerand-o ca o picatura de citoplasma cu nucleu.
Din a doua jumatate a secolului XIX imbunatatirea microscoapelor fotonice prin
construirea lentilelor apocromate de catre fizicianul E. Abbe (1876) si perfectionarea
tehnicilor de prelucrare a materialului biologic au inlesnit progresul cercetarilor la nivel
structural in citologie, ritmul acumularilor fiind mult mai alert.
In 1876 Eduard von Beneden descopera in celula aflata in diviziune, doi corpusculi
dispusi la cei doi poli ai celulei, numiti centrioli, cu rol in diviziunea celulara. Centriolii
proveneau din diviziunea unui corpuscul dispus initial in centrul celulei intr-o formatiune
denumita ulterior de Theodor Boveri, centru celular. In 1877 H. Fol descopera
centrozomul si descrie structura astrala.
Referitor la celelalte organite celulare, in 1883 A. Meyer publica o prima lucrare despre
morfologia, chimia si biologia cloroplastelor, completata in 1885 de W.J.A. Schimper cu
date referitoare la celelalte tipuri de plastide (leucoplaste, cromoplaste), si relatiile dintre
ele.
Intre 1885-1888 W. Pfeffer pune in evidenta existenta unei membrane semipermeabile la
suprafata celulei pe care o denumeste hialoplasma.
In 1890 R. Altmann descopera mitocondriile descrise inca din 1857 de catre Kolliker,
denumindu-le bioblaste. Denumirea de mitocondrii este data de Benda in 1902, in timp
ce Meves, cel care in 1908 observa prezenta mitocondriilor la plante le denumeste
plastozomi.

In 1894, Salger descopera in celula niste filamente bazofile pe care in 1897 Garnier le-a
denumit ergastoplasma, adica protoplasma elaboratoare, fiind cunoscuta in prezent
denumirea mai noua de reticul endoplasmatic.

In 1898 medicul si neurohistologul italian Camilio Golgi observa in jurul nucleului

celulelor nervoase ale unor mamifere, o retea de filamente fine pe care a denumit-o
3

aparat lenticular intern. In prezent acest organit celular poarta denumirea de aparat
Golgi.
In aceeasi perioada Retzius (1881) descrie o serie de tesuturi animale cu un asemenea
detaliu incat nu a putut fi intrecut de nici un alt microscopist. In urmatoarele doua
decenii, impreuna cu Cajal si cu alti histologi descopera metodele de colorare punand
bazele anatomiei microscopice.

In 1882 Koch identifica bacteriile care cauzeaza tuberculoza si holera.

In urmatoarele decenii, alti bacteriologi cum sunt Klebs si Pasteur identifica agentii
microbieni care cauzeaza o serie de alte boli.
In 1886 Zeiss fabrica lentile de o asemenea calitate incat a devenit posibila atingerea
limitelor rezolutiei optice in microscopie.
n secolul XIX cu toate progresele inregistrate citologia nu depaseste morfologia
descriptiva a celulei, dar saltul calitativ vine odata cu descoperirea microscopului electronic,
datorita inaltei sale puteri de rezolutie. Descoperirea simultana a tehnicilor de fractionare
celulara, face posibila descifrarea celor mai diverse substructuri celulare, a componentelor
subcelulare ce pot fi acum caracterizate biochimic si functional.
Astfel, daca in 1931 Ruska si colaboratorii sai au construit primul microscop electronic,
in 1939 Siemens produce primul microscop electronic de transmisie comercial.
In 1935 Knoll demonstreaza posibilitatea construirii microscopului electronic de baleiaj
(scanning), primul prototip fiind construit in 1938 de Von Ardenne.
In 1965 firma Cambridge Instruments produce primul microscop electronic de tip
scanning comercial.
In paralel A. Claude (1934) pune la punct procedeul de fractionare celulara. Organizarea
structurala a componentelor subcelulare deja cunoscute a fost mai bine definita. Astfel in
1945 Porter, Claude si Fulmann examineaza la microscopul electronic celulele provenite
din culturi celulare, fixate cu tetraoxid de osmiu.

In 1947 Porter a observat si descris la microscopul electronic o retea canaliculara ce

strabate toata protoplasma pe care a denumit-o reticul endoplasmatic.

In 1948 Pease si Baker realizeaza primele sectiuni fine de 0,1-0,2.

In 1952 Palade, Porter si Sjostrand descopera metodele de fixare si sectionare ultrafina

care au permis observarea structurilor intracelulare.

 Anul 1952 este marcat de descrierea mitocondriilor de catre Sjostrand si Palade,

independent unul de altul.
In 1953 au fost descoperiti ribosomii, de catre savantul roman George Emil Palade, care
arata in 1955 ca ei pot fi liberi in citoplasma sau alipiti de reticulul endoplasmatic. Din
cauza dimensiunilor mici (15 nm) ribosomii nu au putut fi observati la microscopul optic.
Pana in 1958 ribosomii au fost denumiti chiar granulele lui Palade , schimbandu-si
denumirea la propunerea lui De Robertis.

In 1954, Dalton si Felix realizeaza descrierea ultrastructurala a aparatului Golgi. In

acelasi an Rhodin descrie peroxizomii, organite implicate in procesele de oxidare
intracelulara si care au fost descoperiti mai intai prin ultracentrifugare diferentiala.

In 1956 Novikoff vizualizeaza la microscopul electronic lizozomii, organite implicate in

digestia intracelulara, descoperite inca din 1952 de catre Christian de Duve prin metode
biochimice.

In 1957 Robertson descrie structura trilamelara a membranei celulare, observand-o

pentru prima data la microscopul electronic.

Astfel dupa deceniul al cincilea din secolul XX, ca urmare a perfectionarii metodologiei
de studiu a celulei si adoptarea unor tehnici din alte ramuri ale biologiei: biochimia,
biofizica, anatomia, s-a impus ca domeniu stiintific distinct biologia celulara si moleculara.
Practic faptele care au determinat aparitia biologiei celulare si moleculare sunt:
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

- perfectionarea tehnicilor conventionale de microscopie optic;

- aparitia microscopiei electronice;
- punerea la punct a tehnicilor de fractionare celulara;
- aplicatiile spectrofotometriei in cercetarile biologice;
- perfectionarea metodelor de izolare si purificare a macromoleculelor biologice;
- folosirea izotopilor radioactivi si a anticorpilor in studiul structurilor subcelulare;
- perfectionarea tehnicilor de culturi celulare;
- tehnologia ADN recombinant;
- aplicatia tehnicilor de difractie a razelor X pentru elucidarea structurii
tridimensionale a macromoleculelor.

De la aceasta stiinta strans legata de ingineria genetica si biotehnologie se asteapta in

viitorul apropiat elucidarea mecanismelor care guverneaza mediul intracelular si rezolvarea
problemelor omenirii: eliminarea bolilor genetice, eradicarea maladiilor cu grad mare de
mortalitate cum sunt cancerul si SIDA, gasirea unor noi resurse de hrana.