Principiul Autonomiei

Cutuma si apoi lege,respectul datorat vietii are temei axiologic justificat prin faptul
ca viata,in general si cea umana in special este inestimabila,are un caracter mitic,sacru,
este irepetabila si de aceea trebuie aparata si protejata in toate formele ei de
manifestare.Toate persoanele,fara nici o exceptie,au dreptul la viata prin simplul fapt ca
sunt fiinte umane.
Prin constructia sa etimologica,bioetica are o incarcatura bivalenta recunoscuta,atat
de natura stiintifica cat si aplicativa in care discursul probatoriu reflecta modul teoretic de
abordare a conflictelor,pe cand practica se implineste prin activitati si decizii concrete
stabilite la nivel institutional (prin comitete,comisii si consilii) care confirma corectitudine
procedurilor adoptate, acorda expertiza individuala sau colectiva si participa la
solutionarea conflictelor etice.
In conceptia dr Albert Schweitzer,progresul nu este realizat de lucrul in sine ,ci de
catre om in baza respectului acordat vietii si prin aportul fiecarei vieti in parte. Prin
intermediul acestui respect intram in contact valoric cu lumea, cu universul, practic
suntem in armonie cu legile lui.Tot ceea ce mentine, motiveaza si promoveaza viata
reprezinta componenta pozitiva a binelui si orice lucru care periseaza sau distruge
viata,componenta sa negativa , deci a raului. Etica reprezinta nu numai stiinta normelor
morale dar si tendinta naturala a omului catre valorile morale fundamentale unanim
recunoscute ca: binele , cinstea , omenia , fericirea , datoria , compasiunea si
multe altele. Acestea reprezinta esenta umanului si fara ele omul ar regresa ireversibil ,
dupa cum observam in multe din cazurile de infractionalitate grava din toate timpurile ce
au fost inregistrate de societate.
Sustinerea vietii nu se poate face fara cheltuieli financiare, consumuri materiale si
de servicii medicale,respectiv fara aportul si interventia sistemica a profesiei medicale.
Aceasta nu inseamna ca omul are dreptul de a consuma cu usurinta sau fara discernamnat.
Fiinta umana este mandatata socialmente cu o responsabilitate complexa,majora, definite
prin libertatea de a sustine creatia care implica in egala masura si responsabilitatea de a o
salvgrada. Prin urmare ,este necesara o etica dialectica si mobilizatoare care sa induca in
viata colectivitatii o atitudine responsabila,echitabila si morala fiecarui individ in parte.
Sustinand in mod constient natura umana ca entitate ,protejam intr-o maniera activa si
dinamica viata in universalitatea sa.

Bioetica trebuie sa devina o stare de fapt ,o atitudine dominanta a respectului

pentru viata ,trebuie sa fie mereu prezenta in mentalul colectivitatii prin raspunderea
individuala dobandita in virtutea drepturilor umane ale nasterii, ale convietuirii si ale
obligatiilor morale nemijlocite ce obliga fara nici o dispensa fiecare persoana. Numai acest
demers ne conduce unitar spre umanismul moral, profund si universal ,dominant in lumea
contemporana.
Principiul autonomiei, considerat apex-ul moral este derivat din limba greaca
autos sine, normos-regula,reprezinta dreptul omului de a alege liber ,nemijlocit,pe
deplin constient asupra starii sanatatii personale. O persoana actioneaza autonom atunci
cand deciziile asupra sanatatii sale reprezinta rezultatul deliberat al propriilor actiuni;
solicita informatiile necesare , le intelege ,le proceseaza adecvat iar medicii sustin in mod
evident acest demers, pe care pot si doresc sa le ofere intr-o structura adecvata profesional.
Procedural, relatia medic-pacient, postuleaza doua cerinte morale distincte:
necesitatea de a respecta autonomia pacientului,respectiv necesitatea de a proteja pacientul
cu autonomie redusa sau fara autonomie. In mod evident, acest principiu pune in evidenta
capacitatea individului de a lua decizii exprese,precum terapia necesara pe care o solicita,
continutul cercetarii medicale la care participa benevol in baza consimtamantului informat
sau,dupa caz, instituirea refuzului motivat.
Autonomia este inteleasa si prin libertatea de a nu fi supus nici unei constrangeri,iar
o persoana poate fi considerata autonoma daca are capacitatea de a discerne selective
dintr-o suma de posibilitati insusite teoretic. Un pacient autonom este acela care accepta in
cunostiinta de cauza sau refuza motivat; deci este o persoana suverana pe intreaga sa
capacitate de decizie cu dpret deplin la autodeterminare prin exprimare si alegere
competenta.
Autonomia persoanei se poate manifesta de plin drept, etic si moral numai intr-un
sistem medical edificat pe principiul autonomiei care efectiv poate sprijinii pacientii sa
obtina ceea ce isi doresc,promovand in mod direct starea optima de sanatate. Un astfel de
sistem actioneaza ca un factor de stimulare a medicinii in calitate de profesie liberala care
isi spijina pacientii pentru asumarea responsabilitatii deciziilor, in ipoteza ca acestia doresc
sa ia decizii.
Principiu autonomiei poate fi concurent sau chiar opozabil principiului nonvatamarii ,situatie ce poate genera o reactie specifica anumitor cazuri in care a face bine
nu este intotdeauna in beneficiul pacientului. Uneori cea mai buna terapie medicala poate
contrapune opinia specialistului celei dorite si solicitate de pacient, deci contravine
interesului medical iar in viziunea medicului se transforma in a face rau. Cu toate aceste
limitari si incertitudini, principiul autonomiei asigura un ascendent moral, inclusiv o suma
de avantaje in folosul pacientilor ce pot fi sintetizate astfel:

ii stimuleaza pentru a-si asuma responsabilitatea deciziilor in cazul unor

terapii severe dificile , a bolilor cronice sau cu un grapic evolutiv indelungat;
pot decide expres si obtine cu oportunitate tratamentul optim;
promoveaza in mod nemijlocit propria stare de sanatate;
potenteaza imaginea pozitiva a specialistului si a medicinii ca profesie
liberala.

Principiul autonomiei isi poate indeplini mandatul etico-moral preconizat in conditiile

asigurarii unor conditii si criterii minimale, legal recunoscute in lume,printre care
enumeram:
personalul medical abilitat, construieste puntea relationara cu pacientul,
definitiveaza diagnosticul ,dozeaza toate informatiile aferente in corespondenta cu
nivelul de pregatire si intelegere al acestuia,asigurandu-se ca a fost complet si corect
inteles;
pacientul este competent, doreste sa primeasca informatii complete cu privire la
starea lui reala de sanatate, le intelege, le poate procesa, poate lua si comunica
deciziile aferente intr-o perioada optima de timp in scopul reabilitarii sanatatii
proprii.
La o analiza pertinenta nu putem decide care din cele patru principii fundamentale
ale bioeticii pot avea ascendent deliberativ: al autonomiei ,al beneficiului, al non-vatamarii,
al dreptatii si echitatii sau toate aplicate consonant. Nu s-a dat un raspuns rezonabil
problemei deoarece nu sunt stabilite criterii de ierahizare legale si etice si nici nu vor fi
atinse in curand standardele minime decidente.

Universitaea Apollonia Iasi

Facultatea de Medicina Dentara
Specializarea Tehnica Dentara

Principiul autonomiei

Dima Ramona

Gr. 3

An II