Romanul Ion este prima creatie epica majora a lui Liviu Rebreanu, impunandu-se inca de la

aparitie in peisajul literaturii romane prin rigoarea constructiei, stil, care ii confera statutul de
creator al romanului romanesc modern, obiectiv si realist. Autorul marturiseste ca romanul este
un act de creatie la care participa si impresia afectiva.
Statutul de roman realist este sustinut de marii critici dintre care George Calinescu, care afirma
ca este o monografie a satului ardelenesc de la inceputul secolului XX.
Geneza operei este relatata de Rebreanu care marturiseste ca intr-o vizita in satul Prislop (care in
roman devine Pripas) a vazut un taran care a sarutat pamantul ca pe o ibovnica. Intalnirea
autorului cu Ion Pop al Glanetasului care se plange ca nu are pamant va constitui un element
important in roman, Rebreanu pastrand numele taranului care in opera sta sub semnul fatalitatii
destinului. Povestea pe care autorul o afla potrivit careia Rodovica, fata unui bogatas din Prislop,
pacatuieste cu cel mai sarac fecior, va fi tema unei nuvele, care precede romanul, Rusinea.
Asadar Liviu Rebreanu, scrie un roman a carui subiect se bazeaza pe reflectarea unor evenimente
reale, autorul zugravind societatea ardeleneasca de la inceputul secolului al-XX-lea. Problemele
existente in acea perioada sunt redate intocmai de Rebreanu care preia rolul de creator, redand
alternanta a doua planuri: pe de-o parte clasa intelectualilor din Ardeal care incearca sa se opuna
din rasputeri procesului de maghiarizare(problema nationala) iar pe de alta parte problema
taranimii care tine de pamant. Romanul Ion nu este un roman al individualitatii, ci al
colectivitatii. Viziunea realista a autorului asupre lumii este intarita de toponimie si
hidronimie:23a4m0-sdsfsdn334 Cluj, Somes, Bargau.
Personajele au caracter credibil si sunt conditionate social. Personajul central Ion Pop al
Glanetasului este prototipul taranului sarac care incearca prin toate mijloacele posibile sa-si
depaseasca conditia sociala. Este inteligent si harnic, dar cu toate acestea demnitatea lui e calcata
in picioare deoarece el nu este stapan al multor locuri.
Ca scriitor obiectiv, Rebreanu nu modifica realitatea ci o recreeaza in esenta ei, realizand o
sinteza a lumii satului prin relatarea unui numar mare de fapte si intamplari. Naratiunea este
facuta la persoana a-III-a de catre un narator omniscient si omniprezent care lasa viata
personajelor sa curga fara sa intervina, dar care le cunoaste gandurile cele mai ascunse.
Personajele sunt tipuri reprezentative pentru epoca respectiva. Ion este tipul taranului care
incearca sa-si imbunatateasca conditia sociala, iar intelectualii sunt prezenti ca fiind clasa sociala
care influenteaza cursul vietii taranimii.
Omniscienta naratorului este sesizata indeosebi in momentele importante ale vietii taranilor:
scena horei duminicale la care participa taranimea si intelectualitatea rurala (preotul si familia
invatatorului), nunta si jocul miresei , episodul sarutarii pamantului. Aceste scene au valoare de
perspectiva finalista, anticipand relatia dintre personaje. Cearta dintre Baciu si Ion avertizeaza
asupra relatiei conflictuale care vor strabate intreaga opera, bataia de la carciuma anunta
rivalitatea dintre George Bulbuc si Ion, iar jocul miresei preconizeaza patima pentru Florica si
spanzurarea Anei. Episodul sarutarii pamantului are o componenta naturalista dezvaluind o
reactie nefireasca fata de natural, anticipandu-se astfel moartea tragica a personajului principal.
Constructia discursului narativ releva conceptia autorului despre roman. Acesta este inteles ca un
corp sferoid, avand o structura simetrica. Romanul incepe si se termina cu descrierea drumului
personificat care intra si iese din satul Pripas, Hristosul de tinichea de pe crucea de lemn stramba
ce semnifica destinul taranilor de la care Dumnezeu si-a intors privirea. Caracterul monografic,
element al realismului, dezvaluie momente legate de aspectul vietii rurale: nasterea, situatie
reprezentata de momentul in care Ana da nastere fiului lui Ion, Petrisor, in mijlocul campului.
1

Nunta este descrisa din doua perspective: nunta lui Ion cu Ana este un ritual dupa obiceiul
locurilor, tine 3 zile si are elemente prestabilite: alaiul, flacaii calare,etc; iar nunta lui George cu
Laura se desfasoara dupa moda de la oras conform statutului lor de intelectuali. Inmormantarea
lui Ion nu este doar o pagina monografica, ci si un moment de meditatie asupra rostului vietii
pentru ca personajul principal a avut nenorocul sa fie supus fatalitatii destinului.
Romanul este impartit in doua parti: glasul pamantului si glasul iubirii si reflecta cele doua stari
care strabat sufletul flacaului. Din punct de vedere al valorilor morale se poate afirma ca ele sunt
inversate, chemarea navalnica a pamanturilor eclipseaza sentimentul de iubire. Cele 2 parti
sugereaza problematica lui Ion, iar titlurile capitolelor marcheaza momente importante din
derularea epicului. Circularitatea romanului se deduce cu usurinta din primul si ultimul capitol,
intitulate sugestiv Inceputul si Sfarsitul. Pe parcursul romanului viata oamenilor se schimba
insa satul ramane acelasi, Hristosul de tinichea se afla tot pe crucea indoita de ploi si vanturi. Pe
verticala romanul este conceput din punctul de vedere al stratificarii sociale. Grupurile descrise
la hora din care se detaseaza grupul fruntasilor, la marginea caruia sta Alexandru Glanetasu, un
taran sarac, e reprezentativ pentru comunitate si sugereaza criteriul stratificarii sociale ce va sta
la baza tabloului de viata. Rebreanu priveste lumea ca pe o constructie de mare complexitate
arhitecturala in care indivizii ocupa un loc bine definit si sunt conditionati social. 234m0ssdfsdn334
Constructia subiectului releva inca o latura de factura realista. Romanul incepe cu monografia
satului si hora duminicala, traditionala. Sunt prezentate personajele si spatiul: satul Pripas. Inca
din expozitiune de deduc relatiile dintre personaje, alternanta planurilor, dar si patimile lui Ion:
iubise pe Florica (), dar Florica era mai saraca decat Ana, si Ana avea locuri si case si vite
multe. Apoi sunt prezentate cele doua clase sociale intre care de-a lungul desfasurarii actiunii
se stabilesc multiple relatii: taranimea care este in legatura directa cu problema pamantului si
intelectualitatea care isi pune problema nationala. La hora din curtea vaduvei lui Maxim Oprea
Ion, personajul central intra in conflict cu Vasile Baciu. Motivul acestei confruntari il reprezinta
dorinta lui Ion de a o curta pe Ana, iar Vasile Baciu este impotriva unei posibile casatorii. Ion
este insultat de tatal fetei talhar si sarantoc. Bataia cu George Bulbuc, pretendentul la mana
Anei, reprezinta un alt conflict pe care Ion il provoaca.
Familia lui Ion este saraca, deoarece tatal, Alexandru Glanetasu, este un om lenes, care abaut
toata averea Zenobiei. In schimb Ion seama cu mama sa, care este o femeie harnica.
Este prezentata si familia Herdelea: Zaharia Herdelea, care era invatator in satul Pripas, sotia, dna Herdelea si copii acestora Titu, Laura si Ghighi. Vasile Baciu este un taran instarit si prin
urmare respectat de ceilalti consateni. El doreste sa-si marite fiica dupa George Bulbuc, baiat cu
stare. Sfatuit de Titu, Ion il obliga pe Vasile Baciu sa-i dea pe Ana de sotie, lasand-o insarcinata.
Dupa nunta, tatal Anei nu respecta intelegerea, nedorind sa cedeze pamanturile in favoarea
ginerelui sau. In aceasta perioada, Ana este maltratata atat de tatal ei cat si de Ion. In cele din
urma la insistentele preotului Belciug, Baciu cedeaza jumatate din pamanturi si o casa veche, in
favoarea lui Ion. Ana naste un baiat pe care-l vor boteza Petrisor, si cu toate acestea viata femeii
este tot mai crunta. Florica se casatoreste cu George Bulbuc, iar la nunta privirea lui Ion este
mereu atintita asupra femeii iubite. Acest lucru o supara pe Ana care i-a o decizie disperata. Fiind
influentata de faptul ca, crasmarul Avrum s-a spanzurat iar Dumitru Moarcas a murit cu o liniste
ce i se imprima pe chip, Ana hotaraste sa se spanzure.
In planul intelectualitatii, familia Herdelea parcurge momente importante. Laura se casatoreste
cu George Pintea, preot intr-un sat maghiarizat. Titu, dupa ce e concediat din functia de notar,
reuseste sa ajunga in Romania, fiind ajutat de fratele lui George. Apare un conflict intre Herdelea
sio preotul Belciug, din cauza pamantului pe care era construita casa invatatorului si care
apartine Bisericii. Ion este sustinut de familia Herdelea care de-a lungul operei ii incurajeaza
2

actiunile. Invatatorul Herdelea va fi condamnat pentru ca a acceptat sa scrie o scrisoare pentru

Ion, catre ministerul de justitie, in care sa-l acuze pe judecatorul care l-a judecat gresit pe Ion ,
atunci cand flacaul a arat 3 brazde din pamantul lui Simion Lungu. Herdelea va fi obligat sa se
retraga din invatamant, din cauza inspectorului maghiar, si va lucra in Armandia pentru
Grofsoru, contracandidatul lui Bela Beck, care l-a alegerile de deputat a fost sustinut de
Herdelea.
Dupa moartea Anei, Ion trebuie sa-si achite pedeapsa la care a fost condamnat - o luna de
inchisoare. Intorcandu-se acasa il va gasi pe Petrisor bolnav, care va muri in scurt timp. Ion
revine la glasul iubirii si se apropie de George ca sa fie cat mai mult in preajma Floricai. Oloaga
Savista care sta la George il va avertiza de intentiile lui Ion, de a o cuceri pe Florica. Intr-o
noapte George il va prinde pe Ion in curtea lui si-l ucide cu o lovitura de sapa.
Finalul ne prezinta momentul sfintirii noii Biserici si cererea in casatorie a lui Ghighi de catre
invatatorul Zagreanu, urmasul pe post al lui Herdelea.
Romanul Ion este un roman al colectivitatii, iar personajele sunt construite conform unei epoci.
Mijloacele de caracterizare a acestor personaje sunt cele consacrate de romanul realist al
secolului XX-lea adoptate conceptiilor moderne ale literaturii.
Astfel portretele personajelor sunt conturate nu numai sin perspectiva naratorului ci si din
perspectiva personajelor: Ion este vazut de Vasile Baciu ca un talhat si sarantoc, iar faamilia
Herdelea il considera ca fiind inteligent si harnic, iar d-n Herdelea vorbeste despre el cu
bunavointa Ion e baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e saritor si istet. George Bulbuc spune
ca Ion e un lup nemancat, iar Ilie Omu il acuza in fata oamenilor asta-i ucigas oameni buni,
asta-i hot. Parintele Belciug il judeca aspru: un bataus si-un om de nimic. Complexitatea
personajului central este intarita si de parerile critice: Eugen Lovinescu il vede pe Ion ca pe
expresia instinctului de stapanire a pamantului, cu o minte ascutita; iar George Calinescu il
numeste bruta ingenua, marcand viclenia si lacomia acestuia. Ana reprezinta femeia de la tara
lipsita de scuza, cu un destin potrivnic, considerata un obiect ce apartine fie zestrei, fie
gospodariei. Ea este considerata de Ion ca fiind o fiinta urata, acest lucru fiind marcat si de autor
care descrie intr-o maniera naturalista chipul Anei cand se spanzura ochii holbati nu mai vedeau
nimic (), era fata schimonosita cumplit a femeii. Pe de alta parte Florica este frumoasa,
sprintena si implinita, insa saraca.
Eugen Lovinescu apreciaza ca aparitia romanului Ion, de Liviu Rebreanu, este o data istorica
in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice, drama depaseste metodele mai vechi de
tratare a bunei morale.