Sunteți pe pagina 1din 12

Categoria – IV – Evaluarea întreprinderilor

1. Evaluarea economicã si financiarã a unei întreprinderi se face pe baza:


a) bilantului contabil;
b) bilantului economic;
c) bilantului resurselor si destinatiilor acestora.

2. Care din urmãtoarele categorii de factori fac necesarã pozitionarea sistematicã a


întreprinderii pe piatã:
a) factori legati de existenta preturilor libere;
b) inflatia;
c) politicile de restructurare.

3. Cum se reevalueazã stocurile de materii prime din întreprinderea supusã


evaluãrii, pe bazã de expertizã si diagnostic:
a) aplicând una din metodele FIFO sau LIFO;
b) în functie de raportul de schimb leu/dolar;
c) la preturile zilei sau, dacã intrãrile sunt mai rare, la media preturilor de
achizitie din cea mai recentã perioadã.

4. Ce relatie existã între rata de actualizare si riscul de tarã:


a) cu cât riscul de tarã e mai mare, cu atât rata de actualizare e mai mare;
b) corectarea tuturor distorsiunilor dintre valoarea contabilã si valoarea economicã
a bunurilor;
c) corectarea valorii contabile cu inflatia si cu influentele din modificarea
raportului de schimb leu/dolar.
b) cu cât riscul de tarã e mai mic, cu atât rata de actualizare e mai mare;
c) cu cât riscul de tarã e mai mare, cu atât rata de actualizare e mai micã.

5. Ce relatie existã între valoarea întreprinderii si rata de actualizare:


a) direct proportionalã;
b) invers proportionalã;
c) depinde de numãrul si mãrimea riscurilor.

Categoria III – Expertize contabile


1. Cum se clasifica expertizele contabile?

R: Expertizele contabile se clasifica astfel dupa scopul principal in care au fost


solicitate:

- expertize contabile judiciare

- expertize contabile extrajudiciare dupa natura principalelor obiective

- expertize contabile civile

- expertize contabile penale

- expertize contabile comerciale

- expertize contabile fiscale

- alte expertize contabile judiciare dispuse de organelle in drept si expertize


contabile extrajudiciare solicitate de alti clienti

2. Explicaţi independenţa absolută şi independenţa relativă a expertului contabil?

R: Independenta absoluta este caracterizata prin starea de spirit care inlesneste


obtinerea unei opinii neafectate de influente care compromit rationamentul
profesional, permitand profesionistului sa actioneze cu integritate, cu obiectivitate
si cu prudenta profesionala

Independenta relativa denota din faptul ca profesionistul contabil in rationamentul


profesional nu poate fi independent in sensul izolarii sale de relatiile
economice,financiare sau de alta natura, acest lucru fiind imposibil deoarece fiecare
membru al societatii are relatii cu altii.

3. Ce înţelegeţi prin competenţa expertului contabil?

R: Prin competenta expertului contabil se intelege nivelul cunostintelor


profesionale care il definesc si experienta care o poseda.Deasemenea competenta
profesionala este conditionata de dobandirea ei printr-un inalt standard de pregatire
generala urmat de o instructie specifica, de practica si de examinare privind teme
profesionale semnificative, iar pe de alta parte mentinerea ei prin cunoasterea
continua a evolutiilor si reglementarilor la nivel national si international.

4. Ce înţelegeţi prin calitatea expertizelor contabile?

R: Prin calitatea expertizelor contabile se intelege modul prin care o expertiza


contabila realizata in termenii solicitati si acceptati, cu consticiozitate ,
devotament , corectitudine si impartialitate de catre profesionist sa le fie utila celor
care au solicitat-o.
5. În ce constă secretul profesional şi confidenţialitatea expertului contabil?

R: Secretul profesional si confidentialitatea expertului contabil consta in


respectarea secretului si caracterului confidential al informatiilor la care a avut
acces si de care a luat cunostinta cu ocazia efectuarii expertizelor contabile,
trebuind sa se abtina de la divulgarea lor catre terti, cu exceptia cazurilor in care a
fost autorizat expres in acest scop sau daca are obligatia legala sau profesionala sa
faca o astfel de divulgare.

6. Explicaţi care sunt situaţiile de incompatibilitate în cazul expertizei contabile?

R: Expertul contabil se afla in incompatibilitate daca exista imprejurari din


care sa rezulte ca este interesat , sub orice forma, el, sotul(ia) sau vreo ruda
apropriata, in solutionarea cauzei intr-un anumit mod care l-ar determina pe expert
sa fie subiectiv.

Deasemenea calitatea de expert contabil este incompatibila cu cea de martor in


aceeasi cauza, calitatea de martor avand intaetate.
Categoria II – AUDIT
1. Exprimarea unei opinii motivate potrivit careia situaţiile financiare au fost
stabilite în toate aspectele lor semnificative conform unei referinţe contabile
identificate constituie:
a) Obiectul unei misiuni de audit de bază;
b) Scopul fundamental al auditului financiar;
c) Definitivă auditului extern, în general.

2. Când se verifică respectarea principiilor contabile în ce priveşte capitalurile


proprii, ca obiective de audit identificaţi:
a. Drepturi şi obligaţii şi evaloarea;
b. Drepturi şi obligaţii şi existenţa;
c. Numai existenţa.

3. Când verificaţi fundamentarea provizioanelor la sfârşit de an aveţi în vedere:


a) Modul de calcul şi conformitatea cu contractile şi/sau textile legale;
b) Deductibilitatea;
c) O ieşire viitoare de resurse.

3. Când verificaţi amortizarea imobilizărilor corporale vă asiguraţi că:


a. Planul de amortizare este acelaşi ca în anul precedent;
b. Planul de amortizare contabilă e diferit de planul de amortizare fiscală;
c. Au fost corect aplicate normele de amortizare prevăzute în reglenentările în
vigoare.

4. Controlul fizic al imobilizărilor corporale presupune:


a. Verificarea modului în care s-a efectuat inventarierea;
b. Inspecţia imobilizărilor corporale;
c. Existenţa concordanţei între registrul imobilizărilor corporale şi contabile.

5. Când verificaţi cheltuielile cu întreţinerea si repartiţiile la imobilizările


corporale vă asiguraţi:
a. De corecta contabilizare la conturile de imobilizări sau la conturile
de cheltuieli ale perioadei;
b. De corecta contabilizare la conturile de cheltuieli pe bază de documente
justificative;
c. Că cheltuielile sunt reale şi se justifică cu documente legale.

6. La verificarea conturilor de trezorerie, ce fel de sold trebuie să găsiţi la contul


de viramente interne la 31 decembrie?
a. Debitor;
b. Creditor;
c. Fara sold.
7. Când efectuaţi controlul separării exerciţiilor în contabilitatea stocurilor
procedaţi la:
a. Inventarierea la 31 decembrie;
b. Verificarea documentelor ultimilor aprovizionări identificate în
intervalul fizic;
c. Controlul tuturor aprovizionărilor din ultimele 15 zile ale exerciţiului.

8. Dacă aţi constatat incertitudini care însa nu afectează in mod semnificativ


situaţiile financiare, opinia va fi:
a. Fără reserve;
b. Fără reserve dar cu paragraph de obsevaţii;
c. Procedaţi la extinderea controlului.

9. Posibilitatea ca soldul unui cont sau o categorie de tranzacţii să comporte


erori semnificative datorate insuficienţei controlului intern reprezintă:
a. Risc inerent;
b. Risc de audit;
c. Risc de nedetectare.

Categoria VIII - Analiza diagnostic a întreprinderii

Anul I – Organizarea si planificarea contabilitatii unei


intreprinderi

Planificarea activităţii de audit intern se realizează pe trei nivele:


• planificarea strategica pe termen lung are în vedere activitatea de evaluare a funcţiei auditului intern a
structurilor din subordine care şi-au organizat compartimente de audit, o dată la 5 ani, conform cadrului
normativ al auditului intern;
• planificarea strategică pe termen mediu are în vedere faptul că, conform legii, toate activităţile
auditabile trebuie să fie auditate cel puţin o dată la 3 ani. În funcţie de importanţa unei activităţi în cadrul
entităţii, de pericolul producerii unor evenimente sau chiar pagube, cât şi de gradul de apariţie şi
importanţă al riscului aceasta poate fi cuprinsă în auditare;
• planificarea anuală cuprinde misiunile ce se vor realiza pe parcursul anului viitor ţinând cont de bugetul
de timp disponibil în cadrul planului şi de resursele alocate anual. Fiecare misiune de audit va cuprinde
obiectivele, identificarea activităţilor adiacente, orele lucrate, personalul şi planificarea orară pentru
activităţile şi departamentele entităţii publice supuse examinării.
Realizarea activităţii de planificare presupune determinarea domeniilor majore ale auditului. O
planificare incorectă sau incompletă conduce la pierderea unor activităţi purtătoare de riscuri. Practica
impune selectarea cu atenţi

18. Rezolvare:
SISTEMUL CONTABIL – SURSĂ ESENŢIALĂ DE INFORMAŢII PENTRU
MANAGEMENTUL FINANCIAR-CONTABIL
Economia de piaţă presupune existenţa unei legislaţii adecvate regulilor acestui sistem,
cunoaşterea şi aplicarea lor necondiţionată. Eliminarea centralizării, independenţa decizională a
societăţilor comerciale, ce caracterizează mecanismul economiei de piaţă, implică asumarea
responsabilităţii tuturor riscurilor în utilizarea capitalului şi în obţinerea profitului. 1.1. Locul şi
rolul managementului financiar-contabil Rolul managementului, al managerului în general, este
foarte important în funcţionarea societăţilor comerciale indiferent de forma juridică a acestora.
Componentă a activităţii manageriale, managementul financiar-contabil presupune cunoaşterea
normelor legale care reglementează activitatea contabilă, organizarea optimă a acesteia,
utilizarea, gestionarea şi urmărirea permanentă a folosirii mijloacelor financiare pe baza
principiului profitului maxim, precum şi analiza şi asigurarea necesarului de capital pentru
perioada următoare, care se stabileşte pe baza alegerii variantei optime. În cadrul societăţilor
comerciale, aplicarea în practică a managementului financiar-contabil vizează asigurarea
condiţiilor actului decizional cel mai bun, pentru aceasta fiind necesare: a) organizarea optimă a
fluxului informaţional (documente financiar-contabile şi informaţii economice); b) analiza
economico-financiară a rezultatelor perioadei curente şi luarea unor măsuri imediate; c) fixarea
unor limite minime de profit şi rată a profitului sau, dacă nu există soluţii de rentabilizare,
activităţile trebuie desfiinţate şi mijloacele financiare îndreptate spre alte activităţi, rentabile;
d) inventarierea tuturor elementelor ce pot împiedica sau favoriza rentabilizarea unora sau altora
dintre activităţi; e) cunoaşterea elementelor fundamentale ale cererii şi aplicarea în practică a
principiului profitului maxim în funcţie de specificul local; f) respectarea prevederilor statutar-
organizatorice. Elementele definitorii şi caracteristicile calităţii Orice agent economic, indiferent
ce activităţi desfăşoară, trebuie să aibă în vedere ca tot ceea ce oferă spre vânzare să aibă valoare
de întrebuinţare, să fie cerut de piaţă. Dacă se oferă spre vânzare un produs sau un serviciu care
nu satisface consumatorul, atunci acesta se va vinde greu sau deloc, iar agentul economic va
ajunge la faliment. De aceea, în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţilor societăţilor
comerciale, trebuie întreprinse următoarele acţiuni: a) analizarea cerinţelor consumatorilor în
legătură cu sortimentele şi calitatea produselor solicitate sau serviciilor ce fac obiectul de
activitate al agentului economic respectiv; b) urmărirea procesului de concepţie-proiectare a
produselor noi şi modernizate; c) urmărirea procesului de producţie, control, desfacere şi service;
d) pe baza rezultatelor obţinute trebuie efectuate analize care să se concretizeze în măsuri de
îmbunătăţire privitoare la eventualele modificări în documentaţia tehnică a
produsului/serviciului. Principalele puncte care trebuie să stea în atenţia managerului pentru a
satisface acţiunile de mai sus sunt următoarele: utilizarea controlului total de calitate, ce poate fi
realizat prin introducerea unui sistem de control adecvat activităţii; utilizarea controlului statistic
de calitate, prin introducerea principiilor şi metodelor statistice; urmărirea calităţii solicitate de
consumatori. Etapele programului de aplicare a sistemelor calităţii În organizarea activităţii
firmei, un rol important îl are sistemul calităţii, care trebuie să îndeplinească următoarele
funcţiuni: a. Funcţiunea de calitate, în care trebuie să se regăsească totalitatea activităţilor
necesar a fi întreprinse pentru a lua în considerare, în mod planificat şi organizat, toţi factorii
care influenţează calitatea produselor şi serviciilor, şi anume: − activităţile legate de asigurarea
calităţii;
− activităţile legate de încercările, testările, probele de laborator privind calitatea materialelor şi
materiilor prime; − activităţile legate de utilizarea, întreţinerea, verificarea, repararea aparaturii
de măsură şi control utilizate în cadrul societăţii comerciale. b. Funcţiunea de cercetare-
proiectare-dezvoltare, care cuprinde ansamblul de activităţi din cadrul societăţii comerciale prin
intermediul cărora se concepe şi se aplică progresul tehnico-ştiinţific şi care constă în: –
activitatea de planificare, care rezidă în elaborarea proiectelor de perspectivă privind strategia de
dezvoltare a societăţii; – conceperea şi proiectarea de produse noi şi modernizarea în funcţie de
cerinţele pieţei; – conceperea şi aplicarea de tehnologii noi şi modernizate în vederea creşterii
eficienţei economice a societăţii comerciale. 1.2. Fondul de informaţii al managementului
financiar-contabil: documente justificative, registre şi situaţii financiare Managementul
financiar-contabil se referă la sistemele legale şi administrative, precum şi la procedurile stabilite
pentru a permite entităţilor să conducă activităţile, astfel încât să asigure utilizarea corectă a
fondurilor, în conformitate cu standardele definite de probitate şi regularitate. Aceste activităţi
includ creşterea venitului, managementul cheltuielilor, contabilitatea financiară şi managementul
activelor. Managementul financiar eficient presupune actualitatea şi legitimitatea cheltuielilor,
dirijarea cheltuielilor în concordanţă cu regulamentele, luarea măsurilor necesare pentru a
preveni şi pedepsi orice încălcare a legii şi a recupera orice pagubă provocată de nereguli sau
neglijenţă. Un concept-cheie în teoria şi practica managementului modern îl constituie
responsabilitatea. Managerii sunt obligaţi să ducă la îndeplinire un set definit de sarcini, în
conformitate cu regulile şi standardele aplicabile posturilor lor. Persoana sau organismul căruia
managerul trebuie să-i raporteze şi faţă de care răspunde pentru acţiunile sale este explicit
indicată şi managerul trebuie recompensat, pentru performanţe bune, să suporte consecinţele
unei prestaţii inadecvate. Managerul unei unităţi organizaţionale trebuie să răspundă şi pentru
acţiunile personalului din subordine.
1.1. Semnificaţia şi importanţa diagnosticului financiar-contabil
Cuvântul diagnostic este de origine greacă şi înseamnă “apt de a discerne”. El are în economie
aceeaşi accepţiune ca şi în medicină. Indiferent de domeniul de utilizare, demersul diagnosticului
impune analiza complexă a mecanismului de formare şi modificare a fenomenelor specifice.
Conceptul de diagnostic are percepţii diferite în funcţie de diverşi autori care şi-au exprimat
opinii asupra acestor noţiuni. În opinia lui Ph. Lorino “diagnosticul corespunde unei capacităţi de
analiză şi înţelegere a performanţei”, “a diagnostica înseamnă a vedea cauzele...”, “pe scurt este
vorba de a identifica căile de acţiune cele mai eficace”. Diagnosticul nu înseamnă deci a descrie,
ci a identifica variabilele cheie ale stării şi dinamicii fenomenelor, a studia interacţiunea lor în
vederea determinării obiectivelor de propus ale întreprinderii. Aşa cum sublinia J. Pierre Thibaut,
în cadrul diagnosticului trebuie să-şi ¬ Statutul juridic al firmei; ¬găsească răspuns probleme
cum sunt: Dacă sunt sau nu satisfăcătoare¬Care sunt rezultatele întreprinderii? Cum au fost
obţinute?¬şi de ce?
Care sunt performanţele şi obiectivele dorite?¬
Care este nivelul performanţelor şi ce trebuie făcut pentru atingerea¬ Măsuri concrete ce
urmează a fi întreprinse, atât¬lor? pe termen scurt, cât şi pe termen lung. În opinia aceluiaşi
autor se arată că întreprinderea are nevoie de efectuarea unui diagnostic nu numai în situaţia în
care se află în dificultate, ci şi când “întreprinderea are o bună stare de sănătate”.1 Conceptul de
diagnostic în plan economic, la nivelul unei firme, presupune reperarea disfuncţionalităţilor
activităţii ei, cercetarea şi analiza faptelor şi responsabilităţilor, identificarea cauzelor şi a
măsurilor care să conducă la reglarea situaţiei.

Categoria VIII - Analiza diagnostic a întreprinderii


11.Rezolvare:
Analiza pe baza bilanţului contabil
a) fondul de rulment net

FRN = Active circulante –Datorii pe termen scurt = (Stocuri + Creante +


disponibilitati)-(Datorii din exploatare +Datorii bancare pe termen foarte
scurt)=
(1000+2000+1000)-(2400+400)=4000-2800=1200

Pentru a putea controla nivelul fondului de rulment se calculeaza si


urmatoarele rate:
-rata de apreciere a stocurilor= FRN /Stocuri=1200/1000=1,20
Limita normala stabilita acetei rate este de 2/3=0,66 deci nu respecta
raportul de 2/3 ceea ce este benefic pentru intreprindere
-rata de finantare a activelor=FRN/Active circulante x100=1200/4000 =30%
Limita normala este intre 20-30%,deci se afla la limita superioara
b) Activul net contabil
Active imobilizate=Imobilizari corporale+ Imobilizari
necorporale=3000+800=3800
Active curente= Stocuri + Creante + disponibilitati=1000+2000+1000=4000
Total Active= 4000+3800=7800
Activul net=Total active- Datorii
Datorii pe termen scurt= Datorii din exploatare +Datorii bancare pe termen
foarte scurt=2400+400 =2800
Datorii pe termen lung= 3000
Situatia Neta = 7800-(3000+2800)=7800-5800=2000
c) nevoia de fond de rulment
NFR= Stocuri + Creante + Cheltuieli in avans –(Datorii curente-Credite de
trezorerie)-Venituri in avans= 1000+2000+0-(2800-0)-0=200
d)Trezoreria neta
TN=FRN-NFR=1200-200=1000
Sau TN= Disponibilitati- Credite de trezorerie=1000-0=1000

Analiza pe baza bilantului financiar


Pentru a analiza bilantul din punct de vedere al celui financiar vor trebui
facute corectiile necesare in functie de lichiditate (activele) si
exigibilitate(pasivul), astfel:
Cheltuieli de constituire =200 cu specificatia ca: cheltuielile de constituire in
suma de 200 sunt considerate elemente de activ fictiv si se deduc din
capitalurile proprii
ACTIVE:
Imobilizarile corporale =3000
Imobilizari necorporale=600 (800 -200)
Creantele se vor separa pe termene de lichidare ,astfel 10% din creante care
apartin garantiilor de buna executie si vor fi incasate peste 20 luni vor fi
trecute separat ca si Creante mai mari de un an=200 (si se vor inscrie in
activ)
ACTIVE IMOBILIZATE = 3000+600+200=3800
Stocuri =1000
Creante mai mici de un an=1800
ACTIVE CIRCULANTE = 1000+1800=2800
Disponibilitati= 1000
TOTAL ACTIV= 3800+2800+1000=7600
PASIVE
Capitaluri permanente= 4800
Capitaluri proprii =1800
Datorii pe termen lung =2600(3000-400 ratele scadente in anul in curs)
Datorii pe termen scurt =2800
Datorii pe perioada mai mica de un an =400
TOTAL PASIV= 1800+2600+2800+400=7600
Astfel, pe baza bilanţului financiar prezentat se poate calcula:
a) fondul de rulment
FR= Capitaluri permanente –Active imobilizate= 4800-3800=1000
b) necesarul de fond de rulment
NFR = Active circulante – Datorii pe termen scurt =2800-2800=0
c) trezoreria neta
TN = Disponibilitati – Credite de tezorerie =1000-0=1000
Din cele calculate , rezulta ca fata de bilantul contabil,in cazul bilantului
financiar indicatorii FRN si NFR au valori diferite in timp ce trezoreria este
aceiasi.Aceasta se explica prin modul de grupare a elementelor de activ si
pasiv in cadrul acestor tipuri de bilanturi
12.Rezolvare:

Cazul Bilantului patrimonial


a) Lichiditate generala= Active circulante / Datorii curente= 4000/2800=1,43
>1 rezulta ca intreprinderea este capabila sa-si acopere datoriile pe termen
scurt din activele circulante
b) lichiditatea redusa= (Active circulante –Stocuri)/ Datorii curente=
3000/2800=1,07
O valoare cuprinsa intre 0,5-1 este considerata a fi normala
c) lichiditatea imediata = Disponibilitati /Datorii exigibile
imediate=1000/2800 =0,36
d) Rata solvabilitatii generale = Active totale/Datorii curente=7800/2800=
2,79
e) Rata solvabilitatii pe termen lung = Activ total/ Datorii totale=7800/5800=
1,34
Un raport mai mic de 1,5 dovedeste riscul de insolvabilitate al intreprinderii

Indicatori de lichiditate:
Cazul Bilantului financiar

a) Lichiditate generala= Active circulante / Datorii curente= 2800/2800=1 =1


rezulta ca intreprinderea este capabila sa-si acopere datoriile pe termen scurt
din activele circulante insa este la limita superioara
b) lichiditatea redusa= (Active circulante –Stocuri)/ Datorii curente=
1800/2800=0,64
O valoare cuprinsa intre 0,5-1 este considerata a fi normala
c) lichiditatea imediata = Disponibilitati /Datorii exigibile
imediate=1000/2800 =0,36
d) Rata solvabilitatii generale = Active totale/Datorii curente=7600/2800=
2,71
e) Rata solvabilitatii pe termen lung = Activ total/ Datorii totale=7600/5800=
1,31
Un raport mai mic de 1,5 dovedeste riscul de insolvabilitate al intreprinderii
Din cele calculate , rezulta ca fata de bilantul contabil,in cazul bilantului
financiar indicatorii au valori diferite.Aceasta se explica prin modul de
grupare a elementelor de activ si pasiv in cadrul acestor tipuri de bilanturi.

Categoria X – Organizarea auditului intern si controlul


intern al intreprinderii

1. Rezolavre:
Auditul este o examinare metodica realizata in vederea determinarii daca
activitatile si rezultatele relative la subiectul examinat satisfac dispozitiile
prestabilite si daca aceste dispozitii sunt puse in opera intr-un mod eficace si
apt in vederea atingerii obiectivelor"

Auditul se foloseste, atat cu titlu preventiv,in cadrul unui program de audit pentru aprecierea
eficacitatii unei organizatii, a unui proces, a unui procedeu, calificarea si urmarirea unui furnizor,
dar si cu titlu curativ, in situatii delicate: faliment (insucces) al prestatiilor, stari de lucruri.

Auditul intern este, in interiorul unei intreprinderii sau al unui organism, o activitate
independenta de aprecierea sau controlul operatiilor; el este in serviciul Conducerii. In acest
domeniu, el este un control care are drept functie estimarea si evaluarea eficacitatii altor
controale.

Obiectivul auditului intern este de a asista membrii Conducerii in exercitarea eficace a


responsabilitatilor lor furnizând analize, aprecieri, recomandari si comentarii pertinente
referitoare la activitatile examinate.

Auditorul intern este vizat de toate fazele activitatii intreprinderii care intereseaza Conducerea.
Aceasta implica faptul de a apela pâna la aspecte contabile si financiare pentru atingerea unei
intelegeri depline a operatiilor examinate.

Pentru a ajunge la acest obiectiv final sunt implicate activitatile urmatoare:


 examinarea si aprecierea sinceritatii, suficientei si aplicarea controlului contabil, financiar si
operational si promovarea unui control eficace la un cost rezonabil;
 verificarea conformitatii cu politicile, a planurilor si a procedurilor stabilite;
 verificarea la ce punct activele societatii sunt justificate si prezervate de pierderi de orice
natura;
 verificarea exactitatii informatiilor utilizate de catre Conducere;
 evaluarea calitatii actiunii in punerea in executie a responsabilitatilor asumate;
 recomandarea de ameliorari operationale.

Auditorul este persoana care are calificarea si care este mandatat pentru a conduce toate
componentele unui audit.
 Nu apartine unei caste superioare si nu este investit cu nici o putere;
 Constata fapte;
 Respecta principii deontologice stricte;
 Apartine unui corp nou de meserii creat in ultimii ani.

Responsabilitatile auditului intern in cadrul organizatiei trebuie sa fie clar stabilite de catre
Conducere. Autoritatea sa trebuie sa permita auditorului intern accesul deplin la documente, la
bunuri si la persoanele care au un raport cu subiectul controlat. Auditorul intern trebuie sa fie
liber sa verifice, sa estimeze valoarea politicilor, a planurilor, a procedurilor si a rapoartelor
interne si externe.

Responsabilitatile auditului intern sunt:


 de a informa si consilia Conducerea, in acord cu deontologia Institutului International al
Auditorilor Interni;
 de a coordona activitatile sale cu cele ale altor grupe de control, astfel incât sa garanteze cât
mai bine posibil securitatea controalelor si eficacitatea organizatiei.

In indeplinirea functiilor sale, un auditor intern nu are asupra activitatilor pe care le controleaza
nici responsabilitate directa, nici autoritate. Din aceste motive, controlul si avizul auditorului
intern nu trebuie in nici un mod sa descarce alte persoane de exercitarea responsabilitatilor care
le-au fost repartizate.

Independenta este esentiala pentru eficacitatea auditului intern. Ea se obtine, in primul rând, prin
statutul sau si prin obiectivitatea sa:
 statutul functiei de audit intern si sustinerea pe care i-o aduce Conducerea sunt determinanti
majori ai actiunii si ai valorii sale. Din acest motiv conducatorul functiei de audit intern, trebuie
sa fie atasat unui compartiment a carui autoritate acopera un domeniu intins si asigura, la
recomandarile sale, o actiune eficace, adecvata actiunii sale eficace vis-à-vis de recomandarile
auditorului;
 obiectivitatea este esentiala functiei de audit. Pentru acest motiv, un auditor intern nu
trebuie sa defineasca si sa puna in loc proceduri in orice activitate normala supusa la
controlul sau; aceasta ar fi de natura sa compromita independenta sa.

„ Controlul intern este ansamblul de securităţi care contribuie la gestionarea


întreprinderii. El are drept obiectiv, de a asigura protecţia, salvgardarea
patrimoniului şi a calităţii patrimoniului, aplicarea instrucţiunilor conducerii şi
de a favoriza ameliorarea performanţelor. El se manifestă prin organizare,
metode şi proceduri ale fiecărei dintre activităţile întreprinderii pentru a
menţine perenitatea acesteia. ”
Obiective ale controlului intern Obiectivele controlului intern vizează
aspectele următoare: 1. „Stăpânirea” întreprinderii: • Menţinerea perenităţii
acesteia • Dirijarea afacerilor întreprinderii într-un mod ordonat • Asigurarea
realizării obiectivelor şi a scopurilor atribuite unei activităţi sau unui program 2.
Salvgardarea activelor • Asigurarea protecţiei, salvgardării patrimoniului •
Protejarea activelor • Asigurarea salvgardării bunurilor 3. Asigurarea calităţii
informaţiei • Garantarea atât cât este posibil a exactităţii şi a stării complete a
informaţiilor înregistrate • Controlarea exactităţii informaţiilor • Asigurarea
fiabilităţii şi a integrităţii informaţiei 4. Asigurarea aplicării instrumentelor
conducerii • Asigurarea respectării politicii de gestiune • Asigurarea respectării
politicilor, planurilor, procedurilor, legilor şi reglementărilor 5. Asigurarea
utilizării economice şi eficace a resurselor • Favorizarea ameliorării
performanţelor • Dirijarea afacerilor într-un mod eficace • Creşterea
randamentului.