Sunteți pe pagina 1din 267

UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂDIN CHIŞINĂU

Cu titlul de manuscris C.Z.U.: 376.3/.4 (043.3)

TIMUŞ ANGELA

ASPECTE ALE INTEGRĂRII EDUCAŢIONALE ŞI SOCIALE A ELEVILOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

13.00.03- PEDAGOGIE SPECIALĂ Teză de doctor în pedagogie specială

Conducător ştiinţific:

Autor:

Racu Aurelia, doctor habilitat în pedagogie specială, conferenţiar universitar

Timuş Angela

CHIŞINĂU, 2013

1

© TIMUŞ ANGELA, 2013

2

CUPRINS

ADNOTARE (română, rusă, engleză)

5

LISTA ABREVIERILOR

8

INTRODUCERE

9

1.

BAZELE TEORETICO-ŞTIINŢIFICE DE CERCETARE A INTEGRĂRII

ŞCOLARE ŞI SOCIALE A ELEVILOR CU DEFICIENŢE AUDITIVE

 

1.1. Conceptualizarea eficienţei educaţionale şi sociale a elevilor cu dizabilităţi

17

1.2. Particularităţile psihopedagogice privind dezvoltarea copiilor cu deficienţe auditive şi perspectiva integrării lor educaţionale şi sociale

23

1.3. Rolul parteneriatului între profesori, părinţi şi elevi cu CES în domeniul integrării

35

1.4. Implicaţiile atitudinilor cadrelor didactice în procesul integrării elevilor cu CES

38

1.5. Rolul reprezentărilor sociale despre persoanele cu handicap

41

1.6. Concluzii la Capitolul 1

43

2.

CERCETAREA PERFORMANŢELOR ŞCOLARE ŞI A COMPORTAMENTULUI

DE ADAPTARE SOCIALĂ LA ELEVII CU DEFICIENŢĂ AUDITIVĂ

 

2.1. Metodologia cercetării performanţelor şcolare şi a comportamentului de adaptare socială la elevii cu deficienţă auditivă

45

2.2. Coordonatele programului de intervenţie în domeniul integrării sociale a elevilor cu deficienţă auditivă

49

2.3. Cercetarea experimentală a performanţelor şcolare şi a comportamentului de adaptare socială la elevii hipoacuzici

56

2.4. Analiza corelaţională: studiul relaţiei dintre performanţele şcolare şi comportamentul de adaptare socială la elevii cu deficienţă auditivă

72

2.5. Concluzii la capitolul 2

79

3.

INVESTIGAREA ATITUDINILOR FAŢĂ DE INTEGRARE ŞI A

REPREZENTĂRILOR SOCIALE CU PRIVIRE LA DEFICIENŢA AUDITIVĂ ŞI DEFICIENŢA MINTALĂ LA CADRELE DIDACTICE

 

3.1. Metodologia cercetării atitudinilor faţă de integrare şi a reprezentărilor sociale ale deficienţei auditive şi deficienţei mintale la cadrele didactice

81

3.2. Cercetarea atitudinii cadrelor didactice faţă de integrarea elevilor cu deficienţă auditivă şi cu deficienţă mintală

87

3

3.3. Investigarea reprezentărilor sociale ale deficienţei auditive şi deficienţei mintale la cadrele didactice

106

3.4. Program de consiliere a cadrelor didactice privind schimbarea atitudinilor faţă de elevii cu CES şi faţă de procesul integrării acestora

132

3.5. Concluzii la capitolul 3

141

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

144

BIBLIOGRAFIE

150

Anexa 1. Modele de organizare a învăţământului integrat

159

Anexa 2. Strategii ale educaţiei integrate

Anexa 3. Planul de servicii şi planul de intervenţie personalizat

163

166

Anexa 4. Avantaje şi limite ale educaţiei integrate

167

Anexa 5. Particularităţi în dezvoltarea copiilor cu deficienţă auditivă

172

Anexa 6. Principii generale ale procesului de învăţământ

174

Anexa 7. Metode de instruire generală

176

Anexa 8. Elemente ale metodei orale şi metode specifice de ortofonie

181

Anexa 9. Roluri noi pentru profesorii itineranţi şi structuri de sprijin în echipă

185

Anexa 10. Probe aplicate aplicate elevilor hipoacuzici

191

Anexa 11. Probe aplicate aplicate cadrelor didactice

223

Anexa 12. Programul formativ pentru elevii hipoacuzici

231

Anexa 13. Prezentare eşantioane cadre didactice

239

Anexa 14. Inventarul de atitudine MRAI-R – Tabelele cu distribuţia frecvenţelor pe itemii

chestionarului, la cele patru scale: Scala integrare-segregare, Scala distanţă socială, Scala drepturi

private, Scala convingeri defavorabile

243

Anexa 15. Tehnica prototipic-categorială – Tabelele cu distribuţia frecvenţelor pe termenii

asociaţi, în cadrul studiului cantitativ

245

Anexa 16. Tehnica prototipic-categorială – Tabelele cu distribuţia frecvenţelor pe categorii

tematice ale termenilor asociaţi, în cadrul studiului calitativ

254

Anexa 17. Programul de consiliere a cadrelor didactice pentru schimbarea atitudinilor faţă de

copiii cu CES

258

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

264

CV- ul AUTORULUI

265

4

ADNOTARE

Timuş Angela „Aspecte ale integrării educaţionale şi sociale a elevilor cu deficienţe de auz”, teză de doctor în pedagogie specială, Chişinău, 2013.

Structura tezei: introducere, 3 capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 213 titluri, 17 anexe, 144 pagini de text de bază, 25 figuri, 48 tabele; rezultatele sunt publicate în 12 lucrări ştiinţifice.

Cuvinte-cheie: elev deficient auditiv, educaţie integrată/incluzivă, dezvoltare, integrare educaţională şi socială, program de intervenţie personalizat, parteneriat, cadru didactic, atitudine.

Domeniul de studiu. Pedagogie specială.

Scopul şi obiectivele cercetării. Scopul lucrării l-a constituit evaluarea ştiinţifică a eficacităţii integrării educaţionale şi sociale la elevii cu deficienţă de auz din cadrul sistemului de învăţământ integrat; identificarea unor factori şi condiţii explicative.

Obiectivele cercetării au fost: studierea, interpretarea şi argumentarea reperelor conceptuale privind integrarea educaţională şi socială a elevilor cu deficienţă de auz; evaluarea progreselor elevilor cu deficienţă auditivă integraţi în şcoala de masă şi a elevilor din şcolile speciale; determinarea indicilor de integrare şcolară şi socială; elaborarea şi implementarea programului de integrare educaţională şi socială a elevilor.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. Pentru prima dată a fost realizată analiza privind superioritatea aplicării sistemului de educaţie incluzivă comparativ cu cel bazat pe educaţia specială separată/în instituţii rezidenţiale.

Problema ştiinţifică importantă soluţionată rezidă în identificarea şi analiza reperelor teoretice şi praxiologice ale integrării educaţionale şi sociale a elevilor cu deficienţe de auz, în cadrul structurilor şcolare integrate, la nivelul învăţământului primar.

Semnificaţia teoretică. În rezultatele cercetării derulate au fost stabilite fundamentele psihopedagogice ale integrării educaţionale şi sociale a copiilor cu deficienţă de auz.

Valoarea aplicativă a lucrării. În cadrul cercetării a fost elaborat şi implementat un program- model privind dezvoltarea comportamentelor autonome la elevii cu deficienţă auditivă; a fost elaborat un program de schimbare a atitudinii cadrelor didactice faţă de copiii cu CES şi faţă de integrarea acestora.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele cercetării au fost discutate la nivelul Catedrei de psihopedagogie specială UPS „I. Creangă”, iar implementarea rezultatelor s-a realizat prin includerea lor într-o serie de articole ştiinţifice din volume teoretice consacrate în domeniu, de circulaţie naţională şi internaţională.

5

АННОТАЦИЯ

Тимуш Анжела. Образовательная и социальная интеграция учащихся с нарушениями слуха. Диссертация на соискания степени доктора педагогических наук, Кишинев, 2013

Структура диссертации: введение, три главы, выводы, библиография, состоящая из 213 источников, 17 приложений, 144 страниц основного текста, 25 рисунков, 48 таблиц, результаты представлены в 12 научных публикациях. Ключевые слова: ученик с нарушения слуха, интегрированное/инклюзивное обучение, развитие, социальная интеграция, партнерство, индивидуальная программа сопровождения, интегрированное образование, образовательная интеграция, отношение. Область исследования: специальная педагогика. Цель и задачи исследования: цель работы научная оценка эффективности образовательной и социальной интеграции учащихся с нарушениями слуха на примере интегрированного обучения данной категории детей; выявление объяснительных факторов и условий. Задачи исследования: изучение, интерпретация и аргументирование концептуальных положений, касающихся образовательной и социальной интеграции учащихся с нарушениями слуха; оценка прогресса учащихся с нарушениями слуха, интегрированных в массовую школу и учащихся специальных школ; определение показателей образовательной и социальной интеграции; разработка и внедрение программы образовательной и социальной интеграции учащихся. Научная новизна. Впервые осуществлен анализ преимуществ инклюзивного обучения учащихся с нарушением слуха по сравнению со специальным/изолированным обучением детей в школах-интернатах. Теоретическая значимость. В результате проведенного исследования установлены психопедагогические основы образовательной и социальной интеграции учащихся с нарушениями слуха. Прикладная ценность исследования. В процессе исследования разработана и внедрена модель программы развития автономного поведения у учащихся с нарушениями слуха; внедрена программа изменения отношения учебных кадров к детям с особыми образовательными потребностями и к их интеграции. Внедрение научных результатов. Результаты исследования обсуждались на уровне кафедры специальной психопедагогики ГПУ им. Иона Крянгэ и опубликованы в журнале „Psihologie. Pedagogie specială. Asistenţă socială” («Психология. Специальная педагогика. Социальное обеспечение»), издаваемом ГПУ им. Иона Крянгэ, Кишинев, Республика Молдова.

6

ADNOTATION

Timuş Angela „Aspects on the educational and social integration of students with hearing deficiency”, thesis of doctor in special pedagogy, Chisinau, 2013.

Structure of thesis: it consists of 3 chapters, followed by conclusions and recommendations, bibliography from 213 sources, 17 annexes, 144 pages of basic text, 25 figures, 48 charts. The achieved results have been published in 12 scientific publications.

Keywords: student with hearing impairment, integrated/ inclusive education, development, educational and social integration, personalized intervention programme, partnership, teacher, attitude.

Domain of research: special pedagogy.

Goal of research: the purpose of study is scientific assessment of the effectiveness of educational and social integration of students with hearing impairments as part of the integrated education system; identifying explanatory factors and conditions.

The research objectives are: analysis, interpretations and argumentation of conceptual marks by the student's educational and social integration of hearing impaired; assessment of progress of students with loss of hearing integrated into regular school and hearing impaired students from special school; determining scholar and social integration indices; development and implementation of social and school integration of students.

Scientific originality: for the first time we analyzed the superiority of implementing the inclusive education system students with disabilities compared to the education system based on separated special education/ in residential institutions.

Important scientific problem solved: resides in the identification and analysis of the theoretical and phraseological benchmarks from educational and social integration of students with hearing impairments in integrated school structures in elementary schools.

Theoretical meaning: in the survey outcomes we established psycho-pedagogical foundations of education and social integration by children with hearing impairment.

The applied value of the work: within the research we developed and implemented a base - model for the future development of autonomous behaviors in students with hearing impairment; it was developed a change in teachers' attitudes towards children with SEN and to their integration.

Implementation of search outcomes: The research results were discussed at the „Department of special psychopedagogy UPS „I. Creangă” and published in a few magazine.

7

LISTA ABREVIERILOR

CES – Cerinţe educative speciale GAPP – Grup de ajutor psihopedagogic ACCES – Asistentul de clasă pentru cerinţe speciale ESP – Echipă de sprijin a profesorilor LMG – Limbaj mimico-gestual CSEIRH Braşov – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă de Recuperare Hipoacuzici Braşov MEC – Ministerul Educaţie şi Cercetării DAS – Lot de cadre didactice din învăţământul special, la care au fost studiate reprezentările sociale şi atitudinile faţă de copiii cu deficienţă auditivă DAI – Lot de profesori itineranţi, la care au fost studiate reprezentările sociale şi atitudinile faţă de copiii cu deficienţă auditivă DAG – Lot de cadre didactice din învăţământul obişnuit, la care au fost studiate reprezentările sociale şi atitudinile faţă de copiii cu deficienţă auditivă DMS – Lot de cadre didactice din învăţământul special, la care au fost studiate reprezentările sociale şi atitudinile faţă de copiii cu deficienţă mintală DMI – Lot de profesori itineranţi, la care au fost studiate reprezentările sociale şi atitudinile faţă de copiii cu deficienţă mintală DMG – Lot de cadre didactice din învăţământul obişnuit, la care au fost studiate reprezentările sociale şi atitudinile faţă de copiii cu deficienţă mintală

8

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Problematica integrării educaţionale şi sociale la elevii cu orice tip de deficienţă este considerată, din perspectiva drepturilor omului, esenţială pentru promovarea în întregul sistem educaţional, în şcoală, în lecţie, a principiului democratic al egalităţii de şanse. Filosofia unei şcoli integrate şi/sau speciale din perspectiva incluziunii transpare, implicit şi explicit, dintr-un set fundamental de repere legislative, cum sunt: Principiile drepturilor omului incluse în Declaraţia Drepturilor Omului (ONU, 1948), Convenția ONU privind Drepturile

Copilului (ONU, 1989), Regulile Standard privind Egalizarea Șanselor pentru persoanele cu

Dizabilități (PNU, 1993), Declarația de la Salamanca (UNESCO, 1994), Convenția ONU

privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (ONU, 2006). Л.С. Выготский [96; 97] – unul dintre primii savanţi psihopedagogi ruşi care a fondat ideea învăţământului integrat, a evidenţiat caracterul distructiv al segregării indicând asupra necesităţii îmbinării învăţământului special cu cel pentru copiii sănătoşi/ normali. El considera că obiectivul educaţiei copilului cu deficienţe îl constituie integrarea acestuia în viaţă şi crearea condiţiilor de recuperare/compensare a afecţiunii nu numai din punctul de vedere al factorilor biologici, dar şi sociali. Aceste idei au fost implementate deja în Europa de Vest şi SUA. Dezvoltarea actualului sistem educaţional este caracterizat prin dominarea tendinţei integraţioniste, care determină baza formării teoriei şi practicii pedagogice în majoritatea ţărilor lumii, Л.С. Выготский [96; 97]; Т.А. Власова [95]; Р.М. Боскис [93;94]; Н.М. Назарова [129- 132]; Л. М. Шипицина [154-159], Н.Д. Шматко [161-164], Em. Verza [81;82], D.V. Popovici [42-48], N. Bucun [5-8], Y. Feuser [177], H. Reiser [191], A. Sander [192]. Actualitatea problemei supuse investigaţiei în cercetarea de faţă este determinată nu numai de schimbările de ordin politic, social şi cultural din societatea contemporană, cu incidenţe asupra planului procesului de integrare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES), dar şi asupra percepţiilor sociale a cadrelor didactice faţă de această categorie de copii. În acest sens, integrarea educaţională şi socială a elevilor cu dizabilităţi devine una dintre cele mai stringente probleme psihopedagogice şi sociale aflate în obiectivele specialiştilor. Pentru arealul românesc, actualitatea problemei este determinată şi de nivelul scăzut de conştientizare a problemei privind integrarea/incluziunea copiilor cu dizabilităţi, de obstacolele care împiedică acest proces: lipsa unei pregătiri suficiente a şcolilor generale, a cadrelor didactice şi a managerilor şcolari în problematica dizabilităţii; lipsa de interes a autorităţilor pentru realizarea unei integrări reale care să aibă în centru interesul persoanei şi nu normele şi

9

orele pe discipline şi lipsa unui curriculum naţional flexibil şi deschis nevoilor tuturor elevilor; lipsa mijloacelor de sprijin/echipamentelor necesare în şcoli pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi; atitudinea făţişă împotriva integrării şcolare a tuturor copiilor din partea unor cadre didactice din şcoli generale şi chiar atitudinea unor şcoli speciale care integrează mai greu copiii cu dizabilităţi severe şi/sau profunde; înţelegerea parteneriatului eficient în activitatea şcolilor de cultură generală şi a şcolilor speciale; lipsa de informare şi implicare a părinţilor la decizii, la orientare şi la derularea programelor educaţionale aplicate copiilor cu dizabilităţi; atitudinea şi percepţiile negative asupra educaţiei copiilor, tinerilor la nivelul serviciilor publice, instituţiilor comunitare şi a comunităţii, în general.

Cercetările din ultimele decenii, orientate spre găsirea unor modalităţi adecvate de integrare educaţională şi socială a copiilor/ tinerilor cu dizabilități (Gh. Radu [62;63], Em. Verza [82],

Л. Шипицына [154-159], D.V. Popovici [42-48], N. Bucun [5-8], V. Crețu [13], A. Racu [54-

60], A. Danii [17], C. Bodorin [3;4]) argumentează ipoteza că educaţia nu vizează doar integrarea copiilor cu dizabilităţi, ci toată educaţia privită prin prisma unei abordări complexe şi curriculare. Aceasta este în primul rând o reformă în educaţie şi nu o chestiune care vizează plasarea elevului şi tipul instituţiei în care este şcolarizat acesta. Argumentarea epistemologică a reformării SÎS şi a modelelor de reformare a acestuia, trecerea de la modelul unic al şcolii speciale la modelul bazat şi pe alternativa integrării şi a incluziunii şi-a găsit confirmare în cercetările desfăşurate de A. Racu [54-60], N. Bucun [5-8],

I. Radu [64], C. Bodorin [3;4], T. Vrăsmaş [86-89], V. Rusnac [66-68], A. Danii [17-18], iar în

contextul actual, devine o problemă din cele mai stringente. Pe parcursul anilor, au fost desfăşurate o serie de cercetări orientate spre determinarea căilor optime de instruire, educaţie şi socializare a elevilor cu deficienţe auditive, care au argumentat în

ce condiţii pot fi rezolvate obiectivele privind dezvoltarea multilaterală a personalităţii copilului cu dizabilităţi de auz şi integrarea socioprofesională a acestora (A.I. Diacicov [100;101], Королевa [110], Б.Д. Корсунская [111;112], Лубовский [120;121], А.А. Леонтев [119], Hinz [178], Ж. И. Шиф [160], А. И. Иваницки [26], Л. Д. Носкова [133], D. Ungureanu [79],

I. Stănică [69;70]). Diacicov A.I. a combătut exagerările unor medici şi surdologi europeni cu

privire la nedezvoltarea fizică a copiilor cu deficienţe de auz. În concepţia acestui autor, dacă totuşi există anumite deficienţe în dezvoltarea fizică între copilul auzitor şi cel deficient de auz, acestea se datorează izolării surzilor în societate, lipsei de antrenament sau hranei insuficiente. Mai ales la ora actuală, când în arealul românesc se derulează un proces de reformă a şcolii şi educaţiei în general, când procesul de integrare a copiilor cu dizabilităţi din şcolile speciale în

10

şcolile obişnuite devine o realitate apare nevoia de experimentare şi de informare atât la nivelul şcolilor, cât şi la nivelul familiilor şi a comunităţilor locale. Studiul literaturii de specialitate relevă că, deşi realizările în domeniul psihopedagogiei speciale oferă condiţii pentru investigarea multidimensională a copilului cu deficienţă de auz, problematica copilului hipoacuzic rămâne insuficient abordată. Abordările noi, prin instrumente mai bine adaptate realităţii copilului hipoacuzic se cer validate la noile contexte, se caută soluţii care să vină în sprijinul conturării mai detaliate a problematicii integrării şcolare şi sociale a elevilor hipoacuzici şi a posibilităţilor de optimizare a metodelor de integrare educaţională. Integrarea copilului cu deficienţe auditive în mediul educaţional din şcoala de masă este una din cele mai complicate şi puţin studiate probleme din psihopedagogia specială naţională. Prin urmare, apare necesitatea determinării, selectării modelului de integrare şi organizării activităţii pentru includerea copilului cu dizabilităţi auditive în mediul nou educaţional și social. Iar problema elaborării unor modele psihopedagogice de dezvoltare a comportamentelor autonome la copilul hipoacuzic reprezintă o problemă stringentă, care necesită un studiu continuu. Abordările moderne în pedagogie impun studiul fenomenului integrării copilului hipoacuzic în contexte complexe, prin depăşirea graniţelor impuse de particularităţilor acestuia şi luarea în considerare a factorilor ce sunt strâns legaţi de personalitatea agenţilor educativi, aşa cum sunt reprezentările sociale şi atitudinile faţă de copilul cu deficienţe de auz. O serie de studii

privind atitudinile şi reprezentările sociale (R. F. Antonak, H. Linveh [167], S. Moscovici, J. C. Abric [165 ], P. Verges [194 -195], D. V. Popovici [43-45] pot fi valorificate pentru

investigarea percepţiei sociale şi a atitudinilor agenţilor educativi faţă de copiii cu deficit auditiv şi faţă de integrarea şcolară şi socială a acestora. Odată identificate aceste atitudini, se pot organiza unele măsuri de influenţare în scopul schimbării lor, atunci când ele sunt defavorabile, măsuri care ar facilita formarea unor relaţii având la bază valorificarea reciprocă şi ar promova egalitatea şanselor de participare. Au fos delimitaţi, în literatura de specialitate, o serie de factori şi condiţii care joacă un rol central în reuşita practicilor incluzive, cu aplicare la elevii cu deficienţă de auz (Vrăsmaş T. [86; 88], Popovici D.V. [44; 45]) aspecte pe care le putem considera ca repere ale cercetării:

- predarea să fie cooperantă – profesorii au nevoie de ajutor, de colaborare cu colegii din

şcoală sau cu specialiştii din afara şcolii;

- învăţarea şi instruirea să fie eficiente – instruirea să fie directă, învăţarea să fie bazată pe observaţie şi evaluare, să existe feed-back;

- curriculum-ul să fie adaptat necesităţilor individuale – ajutorul suplimentar să fie acordat

adecvat printr-un program educaţional individualizat, care trebuie să se armonizeze cu

11

curriculum-ul obişnuit;

- demersul educaţional incluziv depinde de atitudinea profesorilor faţă de această categorie

de elevi, de capacitatea lor de a-şi îmbunătăţi relaţiile, de viziunea lor asupra diferenţelor în clase şi a disponibilităţilor lor de a lupta efectiv cu aceste diferenţe;

- profesorii au nevoie de un repertoriu de cunoştinţe, abilităţi, interpretări pedagogice,

metode adevate de predare, materiale şi timp, dacă trebuie să răspundă efectiv necesităţilor educaţionale ale copiilor cu deficienţă auditivă.

În acest context, cercetarea noastră devine deosebit de actuală fiindcă valorifică aceste studii, accentuând anumite rezultate, dar realizează şi o perspectivă nouă asupra domeniului privind integrarea educaţională şi socială a elevilor cu dizabilităţi de auz. Actualitatea problemei de cercetare este condiţionată de unele nepotriviri:

1. între cerinţele şcolii generale/ mediului social obişnuit şi necesitatea dezvoltării capacităţii de integrare şcolară şi socială la elevii cu hipoacuzie integraţi;

2. nevoia aplicării unui set de acţiuni psihopedagogice adecvate, închegate într-un program coerent menit să dezvolte comportamentele autonome la copiii cu deficienţă auditivă, în condiţiile integrării acestora în învăţământul de masă;

3. existenţa unor bariere atitudinale, din perspectiva cadrelor didactice implicate (ca factori educativi de primă importanţă), ce se pot interpune în cadrul procesului de integrare educaţională şi socială a elevilor cu hipoacuzie, pe de o parte şi necesitatea înlăturării acestora, pe de altă parte. Premisele cercetării şi gradul de cercetare a problemei conturate a evidenţiat insuficienţa

studierii educării elevilor hipoacuzici în contexte integrate, pe de o parte şi necesitatea elaborării de modele psihopedagogice care să asigure succesul în integrarea educaţională şi socială a copilului cu deficienţă auditivă, pe de altă parte. Scopul şi obiectivele tezei. Scopul cercetării l-a reprezentat evaluarea ştiinţifică a eficacităţii integrării educaţionale şi sociale la elevii cu deficienţă de auz din cadrul sistemului de învăţământ integrat; identificarea unor factori şi condiţii explicative. Prin investigaţia dată, preconizăm realizarea următoarelor obiective ale cercetării:

- studierea, interpretarea şi argumentarea reperelor conceptuale privind integrarea educaţională şi socială a persoanelor cu dizabilităţi;

- evaluarea progreselor elevilor cu deficienţă auditivă integraţi în şcoala de masă, precum şi a celor din şcoala specială, din perspectiva abilităţilor de comunicare, abilităţilor cognitive şi a comportamentelor autonome;

12

- elaborarea şi implementarea programului de dezvoltare a comportamentelor autonome la elevii hipoacuzici integraţi şi neintegraţi;

- compararea rezultatelor obţinute în cazul celor două categorii de elevi;

- aprobarea experimentală şi evaluarea eficienţei aplicării programului de dezvoltare a comportamentelor autonome la elevii hipoacuzici integraţi;

- identificarea corelaţiilor semnificative instituite între performanţele şcolare şi comportamentele de adaptare socială la elevii cu deficienţă auditivă;

- studierea atitudinii cadrelor didactice din şcoala integratoare şi şcoala specială faţă de elevii cu deficienţă auditivă sau mintală şi faţă de procesul de integrare a acestora;

- analiza reprezentărilor sociale privind deficienţa auditivă sau mintală la cadrele didactice din şcoala de masă şi şcolile speciale;

- aprobarea rezultatelor obţinute în urma aplicării chestionarelor şi elaborarea unui program de consiliere a cadrelor didactice privind schimbarea atitudinii faţă de elevii cu CES şi faţă de procesul integrării acestora, program ce va fi propus spre implementare. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Pentru prima dată în spaţiul academic şi educaţional a fost realizată analiza privind superioritatea aplicării sistemului de educaţie incluzivă a elevilor cu deficienţe auditive comparativ cu cel bazat pe educaţia specială separată/în instituţii rezidenţiale. Au fost aplicate instrumente de evaluare nou apărute în practica românească din domeniu, privind evaluarea şi monitorizarea analitică pe domenii de dezvoltare a elevului cu deficienţă de auz, investigarea atitudinilor faţă de persoanele cu deficienţă de auz şi studiul diferenţelor structurale dintre reprezentările sociale privind persoanele cu handicap auditiv şi mintal. A fost realizat studiul comparat experimental al dezvoltării comportamentelor autonome la copiii hipoacuzici integraţi şi neintegraţi. Au fost elucidate corelaţii semnificative între comportamentele autonome şi performanţele şcolare la copiii cu deficienţă de auz investigaţi. Au fost studiate comparativ reprezentările sociale, respectiv atitudinile cadrelor didactice, faţă de copiii deficienţi de auz/ deficienţi mintal şi faţă de procesul integrării acestora. A fost elaborat şi propus spre aplicare un program de consiliere pentru schimbarea atitudinilor cadrelor didactice faţă de copiii cu CES, în general, şi faţă de integrarea educaţională a acestora. Problema ştiinţifică soluţionată în domeniu rezidă în identificarea şi analiza reperelor teoretice şi praxiologice ale integrării educaţionale şi sociale a elevilor cu deficienţe de auz, în cadrul structurilor şcolare integrate, care au contribuit la depăşirea dificultăţilor de integrare educaţională şi socială pentru această categorie de copii, luând în considerare anumiţi factori psihosociali care acţionează în mediul educaţional integrat şi care se pot constitui în bariere ale integrării, precum şi programul formativ adecvat de intervenţie pentru dezvoltarea

13

comportamentelor adaptative şi depăşirea dificultăţilor din cadrul procesului de integrare a copiilor hipoacuzici. Importanţa teoretică a lucrării. În rezultatul studiului realizat au fost stabilite fundamentele psihopedagogice ale integrării educaţionale şi sociale a copiilor cu deficienţă de auz, determinând superioritatea aplicării sistemului de educaţie incluzivă comparativ cu cel bazat pe educaţia specială separată. Valoarea aplicativă a lucrării rezidă în:

- au fost aplicate instrumente de evaluare nou apărute în practica românească din domeniu:

aplicarea scalei Webster, utilizată pentru evaluarea şi monitorizarea analitică pe domenii de dezvoltare a elevului hipoacuzic, adaptarea inventarului de atitudini MRAI-R (destinat persoanelor cu deficienţă mintală) pentru investigarea privind persoanele cu deficienţă auditivă, folosirea tehnicii prototipic-categoriale pentru studiul diferenţelor structurale dintre reprezentările sociale formate asupra persoanelor cu handicap auditiv şi mintal;

- a fost verificat experimental programul de intervenţie psihopedagogică privind dezvoltarea comportamentelor autonome la elevii cu deficienţă auditivă;

- a fost realizat studiul comparat experimental al dezvoltării comportamentelor autonome la copiii hipoacuzici integraţi şi neintegraţi;

- au fost elucidate corelaţii semnificative între comportamentele autonome şi performanţele şcolare la copiii cu deficienţă de auz investigaţi

- a fost demonstrată eficienţa şi posibilitatea integrării educaţionale eficiente a copiilor hipoacuzici în şcoala de masă prin programe personalizate;

- au fost studiate comparativ reprezentările sociale, respectiv atitudinile cadrelor didactice, faţă de copiii deficienţi de auz/ deficienţi mintal şi faţă de procesul integrării acestora;

- a fost elaborat şi propus spre implementare un program de schimbare a atitudinii cadrelor didactice faţă de copiii cu CES şi faţă de integrarea educaţională a acestora;

- a fost determinat superioritatea aplicării sistemului de educaţie incluzivă comparativ cu cel bazat pe educaţia specială separată. Aprobarea rezultatelor tezei. Rezultatele cercetării au fost aprobate în cadrul şedinţelor Catedrei de psihopedagogie specială a UPS „Ion Creangă la conferinţe ştiinţifice organizate în cadrul UPS „Ion Creangăşi în cadrul altor instituţii universitare. Aspecte importante ale studiului au fost prezentate şi discutate la următoarele manifestări ştiinţifice: conferinţele ştiinţifice anuale ale UPSC „Ion Creangă” „Probleme ale ştiinţelor socioumane şi modernizări învăţământului”, începând cu anul 2007; Conferinţa internaţională „Calitatea Educaţiei. Teorii. Practici. Realizări. 30-31 octombrie, 2008”; Conferinţa ştiinţifică internaţională Universitatea

14

Pedagogică de Stat „Ion Creangă” la 70 de ani”; 28-29 octombrie, 2010; Conferinţa ştiinţifică internaţională „Asistenţa psihologică, psihopedagogică şi socială ca factor al dezvoltării societăţii”, 5 noiembrie, 2010; Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională Interferenţe universitare – integrare prin cercetare şi inovare” 25-26 septembrie 2012, USM; Conferinţa Internaţională ştiinţifico-practică Problematica educaţiei incluzive în Republica Moldova:

perspective şi soluţii practice” 19-20 octombrie 2012, Universitatea de Stat din Bălţi „Alecu Russo”; Conferinţa cadrelor didactice din municipiul Chişinău 21 august 2012, Atelierul de lucru Conceptualizarea educaţiei incluzive şi a alternativelor educaţionale”. Sumarul compartimentelor tezei. Lucrarea este constituită din introducere, trei capitole, concluzii şi recomandări, bibliografie şi anexe. În Introducere este argumentată actualitatea şi importanţa temei cercetării. Sunt delimitate scopul, ipotezele şi obiectivele cercetării; importanţa teoretică, noutatea şi valoarea aplicativă a lucrării; sunt prezentate argumente în sprijinul validării rezultatelor cercetării şi modalităţile de aprobare a rezultatelor. În capitolul I au fost examinate repere teoretice ale conceptului de integrare, abordări moderne circumscrise educaţiei şi învăţământului integrat, prezentate în literatura de specialitate, dar şi aplicate în practica actuală din România, din această perspectivă; au fost subliniate o serie de argumente pro şi contra dezvoltării sistemului de educaţie integrată în paralel cu reformarea sistemului de învăţământ special, în condiţiile atribuirii de noi roluri şi funcţii şcolilor speciale; dintre strategiile de integrare ale elevilor cu CES, în mediul şcolar general, adaptarea curriculară şi planul de intervenţie personalizat sunt folosite, cu precădere, în sistemul de învăţământ integrat din România; au fost expuse particularităţile de dezvoltare ale copiilor cu deficienţă auditivă (aspecte ce semnifică compromiterea dezvoltării psihice, în contextul prezenţei insuficienţei funcţiei auditive), dar şi obiectivele, principiile şi metodele educaţiei speciale destinată acestei categorii de copii; au fost evidenţiate roluri noi pentru cadrele didactice itinerante în cadrul abordării incluzive a elevilor cu CES, dar şi importanţa colaborării cu părinţii şi cu această categorie de copii; a fost reliefat rolul atitudinilor şi reprezentărilor sociale asupra handicapului şi integrării, la cadrele didactice, ca factori cu implicaţii deosebite în asigurarea succesului procesului de integrarea a elevilor cu CES. Capitolul II include descrierea cercetării experimentale efectuată la nivelul celor două eşantioane de copiii cu deficienţă de auz, integraţi şi neintegraţi în şcoala de masă, cercetare ce a demonstrat influenţa benefică a mediului educaţional integrat asupra dezvoltării comportamentelor de adaptare socială şi obţinerii unor performanţe şcolare superioare la copilul cu deficienţă auditivă; totodată au fost descrise corelaţii semnificative între performanţele şcolare şi comportamentele autonome; în acest capitol, a fost aprobată experimental şi evaluată eficienţa

15

aplicării unui program de dezvoltare a comportamentelor autonome la elevii hipoacuzici integraţi, pentru prima dată în România. În capitolul III descrie investigaţia realizată pe baza chestionarelor de atitudine, dar şi de sondare a reprezentărilor sociale formate asupra elevilor cu deficienţă auditive şi cu deficienţă mintală, precum şi asupra procesului de integrare al acestora; cercetarea a relevat atitudini diferite faţă de elevii cu deficienţă auditivă (mai favorabile) şi cu deficienţă mintală (mai defavorabile), la cadrele didactice din şcolile integratoare comparativ cu cadrele didactice din şcolile speciale, în dependenţă de nivelul de pregătire şi de formare profesională; de asemenea, investigarea efectuată a demonstrat existenţa unor diferenţe între reprezentările sociale formate asupra deficienţei auditive şi deficienţei mintale la cadre didactice din învăţământul special şi din cel general, percepţia socială a deficienţei auditive fiind mai favorabilă integrării decât cea a deficienţei mintale; aceste diferenţe între reprezentările sociale delimitate sunt în strânsă legătură cu mediul profesional şi cu atitudinea societăţii faţă de integrare şi handicap. În aceste condiţii, a fost evidenţiată necesitatea conceperii şi implementării unor programe de consiliere a cadrelor didactice din învăţământul general (şi nu numai) în vederea schimbării atitudinilor faţă de elevii cu CES şi faţă de procesul integrării şcolare şi sociale a acestora. Ca urmare, a fost elaborat un astfel de program (D.V. Popovici, A. Timuş), care a fost propus spre aplicare în sistemul de învăţământ din România. Concluziile şi recomandările sintetizează rezultatele teoretice, dar şi rezultatele experimentale şi constatative ale cercetărilor realizate la nivelul elevilor cu deficienţă de auz şi cadrelor didactice, oferindu-se indicaţii, sugestii cu referire la implementarea rezultatelor obţinute privind programul-model de dezvoltare a comportamentelor autonome, privind planificarea unor programe de consiliere a cadrelor didactice privind schimbarea de atitudini faţă de copiii cu CES şi faţă de procesul de integrare a acestora, precum şi posibilitatea direcţionării cursurilor de formare a profesorilor/ specialiştilor în domeniul incluziunii şcolare şi sociale.

16

1. BAZELE TEORETICO-ŞTIINŢIFICE DE CERCETARE A INTEGRĂRII ŞCOLARE ŞI SOCIALE A ELEVILOR CU DEFICIENŢE AUDITIVE

1.1. Conceptualizarea eficienţei integrării educaţionale şi sociale a elevilor cu dizabilităţi În literatura de specialitate au existat o serie de studii privind influenţele plasării timpurii a copiilor cu deficienţe în instituţii care să le asigure educaţie, îngrijire, protecţie specială şi socială. Instituţiile pot deveni adevărate medii retardante, iar cele mai importante caracteristici menţionate, în acest sens, fiind rigiditatea, conformismul, stricta organizare, care determină instaurarea unei incompetenţe sociale la copiii instituţionalizaţi. Studiul problematicii instituţionalizării efectuate de către Zegler E., Balla D. A., Cornick (1975) au demonstrat că există diferenţe de comportament la copii care au fost instituţionalizaţi. Autorii au evidenţiat influenţele frenatoare, perturbatoare ale mediului instituţional asupra dezvoltării psihice a copiilor şi a personalităţii lor în ansamblu. Modificările de comportament, dezechilibrele create în structurile de personalitate apar, cu precădere, în situaţia unei instituţionalizări îndelungate. [44 -46]. Astfel E. Zegler şi David A Balla de la Universitatea Yale (1977) au scos în evidenţă faptul că anumite caracteristici ale instituţiilor influenţează comportamentul persoanelor cu retard mintal din cadrul acestora. Cercetările realizate de Benght Nirje (1976-1980) în Suedia şi Mikkelsen în Danemarca şi-au găsit în final concretizarea în formularea aşa-numitului „principiu al normalizării”. În viziunea acestor teoreticieni retardul mintal apare ca o asociere de trei handicapuri, ce sunt strâns conectate, se influenţează reciproc şi definesc personalitatea individului: handicapul mintal (deficienţele cognitive, tulburările de învăţare etc.), handicapul provenit din conştientizarea întârzierii mintale (viaţă interioară cu concepţii despre sine distorsionate, izolare psihică, definire neclară a poziţiei personale faţă de ceilalţi) şi handicapul dobândit sau impus (tulburări în comportament apărute datorită imposibilităţii adaptării individului cu retard la condiţiile de mediu ale societăţii sau datorită atitudinii eronate a persoanelor implicate în procesul de recuperare). [44 -46]. Formele şi accepţiile integrării au în vedere şcolaritatea, profesionalizarea şi adaptarea la viaţa socială. În sens restrâns, integrarea se poate defini sub aspectul domeniilor în care se petrece acţiunea: integrare şcolară – semnifică adaptarea oricărui copil la cerinţele şcolare, dar şi la cuprinderea copiilor cu CES în instituţii şcolare obişnuite sau în structuri şcolare cât mai apropiate de acestea; integrare profesională – sprijinirea integrării fiecărui individ, urmărind autonomia şi independenţa personală, socială, economică, financiară, precum şi stimularea agenţilor economici integratori; integrare socială şi/ sau societală – integrarea în comunitate

17

presupune acceptarea şi participarea persoanei în cauză la diversele forme de viaţă comunitară, cu asumare de roluri şi cu stabilirea de relaţii sociale (spontane sau permanente) în grupul social în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea social utilă. C. Buică [9, 10], A. Rozorea [65], A. Racu, A. Timuş [78]. În general, se distinge o procesualitate a integrării pe mai multe etape/ niveluri: fizică, funcţională, socială, societală, între care există o creştere progresivă a sferelor de cuprindere, de la cea fizică la cea societală. Acţiunile respective trebuie defăşurate începând de la nivelul individual până la cel social, urmărindu-se schimbarea societăţii pe ansamblu şi transformarea ei într-o societate capabilă să asigure integrarea persoanelor cu cerinţe speciale în interiorul ei. Integrarea trebuie să se bazeze pe o serie de principii în aplicare: principiul drepturilor egale, principiul egalităţii şanselor, principiul intervenţiei timpurii, principiul asigurării serviciilor de sprijin, principiul cooperării şi parteneriatului, principiul normalizării şi principiul incluziunii. C. Buică [9]. Normalizarea, ca principiu (sau filozofie dezvoltată la sfârşitul anilor ‘60 şi în anii ’70), promovează ideea că persoanele cu dizabilităţi au dreptul universal de a duce o viaţă cât mai normală posibil, la fel ca şi semenii din comunitate şi de a-şi păstra pe cât posibil o conduită personală faţă de normele culturale ale comunităţii. De multe ori termenii de integrare şi normalizare sunt folosiţi cu semnificaţie echivalentă, dar se consideră că normalizarea constituie scopul general (idealul) integrării, în timp ce integrarea reprezintă mijlocul, modalitatea principală de atingere a acestui scop. C. Buică [9]. În conformitate cu principiile integrării, învăţământul special integrat pentru copiii cu handicap poate prezanta mai multe modele de organizare, care corespund unor grade diferite de integrare, de la cea parţială la cea totală [44].: modelul cooperării şcolii speciale cu cea obişnuită; modelul bazat pe organizarea unei clase speciale pentru copiii cu handicap în şcoala obişnuită; modelul bazat pe folosirea unei camere de instruire şi resurse separate, în cadrul şcolii obişnuite; modelul bazat pe profesor itinerant specializat în activitatea cu elevii cu handicap, care deserveşte şcoala obişnuită; modelul comun, bazat pe profesor itinerant specialist în activitatea cu elevii cu handicap, care deserveşte toţi copiii cu handicap dintr-o anumită zonă geografică. (v. Anexa 1. Modele de organizare a învăţământului integrat). D. V. Popovici ş.a. [42, 44, 46]. În România, se pot identifica două modele fundamentale de organizare şi educaţie a copiilor cu CES, modele ce coexistă, dar cu predominanţa modelului şcolii elitiste. Primul model, bazat pe selecţie, separare şi segregare pleacă de la teza diferenţelor dintre copii, care impun un tratament pedagogic diferit, în şcoli diferite şi selective. Selecţia are la bază criterii cum sunt aptitudinile şi performanţele elevilor. Teza socio-pedagogică de bază a acestui model este

18

adaptarea copilului la şcoala de masă, iar dacă el nu poate răspunde aici exigenţelor, trebuie introdus în şcolile speciale. Tratamentul pedagogic propus este bazat pe selecţie negativă şi eşec. În România, sistemul învăţământul special tradiţional este organizat pe baza acestui model, având la origine conceptul de deficienţă. Numai copiii cu o anumită deficienţă diagnosticată medical şi psihopedagogic au acces la o şcoală specială şi la servicii de sprijin. V. Preda [49]. Al doilea model, modelul integrării şi al incluziunii, se bazează pe o filosofie care se încrede în copil şi încurajează dezvoltarea şi capacităţile acestuia. Teza socio-pedagogică de bază este aceea a adaptarea şcolii la copil şi, în mod corespunzător, a tratamentului egal, bazate pe o pedagogie a discriminării pozitive şi a spiritului suportiv. Acceptarea conceptului de dizabilitate ar exclude posibilitatea segregării şi ar promova ca normalitate existenţa diferenţelor dintre oameni. Diferenţele cer modalităţi de rezolvare diferite, în condiţii cât mai aproape de normalitate, care respectă nevoile individuale de adaptare şi dezvoltare. Această abordare generează nevoia unui curriculum cât mai flexibil, cât mai aproape de posibilităţile reale de învăţare şi de dezvoltare ale tuturor copiilor şi nevoia unui sistem de servicii de sprijin eficient. A. Timuş [76]. Dar educaţia integrată a pus la dispoziţie o serie de metode şi procedee eficiente pentru pentru instruirea elevilor cu handicap alături de normali, metode ce se pot împărţi în două categorii: metode pedagogice generale şi metode pedagogice specifice şi organizatorice (v. Anexa 2. Strategii ale educaţiei integrate). C. Bodorin [3, 4]. Alte strategii de intervenţie în cadrul educaţiei integrate sunt adaptarea curriculară şi planul de intervenţie educaţional individualizat pentru elevii cu handicap/ CES, care stau la baza procesului de integrare educaţională a acestor categorii de copii (strategii incluzive ce sunt folosite cu precădere în sistemul de învăţământ special integrat din România). Procesele de adaptare curriculară şi proiectarea unor planuri sau programe de intervenţie constituie modalităţi esenţiale prin care se dezvoltă personalitatea elevului cu handicap, asigurându-se, în acest mod, o adaptare la mediu mai eficientă, fapt care determină, în final, integrarea educaţională şi socială. Adaptarea curriculară presupune o abordare diferită, pe de o parte, pentru integrarea elevilor ce prezintă numai tulburări de învăţare şi, pe de altă parte, pentru integrare elevilor care prezintă suplimentar diferite categorii de handicapuri mintale, senzoriale sau fizice. N. Bucun [7, 8]. În cazul elevilor cu handicap principalele modalităţi ce pot fi folosite sunt: selectarea unor părţi din curriculum-ul general pentru elevii normali, care pot fi parcurse de elevii cu handicap şi renunţarea la altele, de obicei, cele mai complexe; accesibilizarea prin simplificare a tuturor părţilor din curriculum, pentru a fi înţelese şi învăţate de elevii cu handicap; completarea curriculum-ului general cu elemente noi, care constă în introducerea elevilor cu handicap într-o

19

serie largă de activităţi individuale, compensator-terapeutice, destinate recuperării acestora şi restabilirii participării lor în mod eficient. I. Muşu [31, 32]. În planul dezvoltării curriculare pentru elevii cu handicap, are loc o mişcare în sensuri diferite. Pe de o parte, curriculum-ul acestora se restrânge, iar pe de altă parte se amplifică prin introducerea unor activităţi suplimentare individualizate, destinate compensării şi recuperării stării de handicap. Pentru elevii cu handicapuri senzoriale (surzi sau hipoacuzici, orbi sau ambliopi) şi a celor cu handicapuri fizice, adaptarea curriculară s-a realizat, mai ales, prin extensiune. În curriculum-ul comun tuturor categoriilor de elevi au fost introduse o serie de activităţi suplimentare specifice, care vizează mai ales orientarea spaţială, demutizarea, socializarea, comunicarea, însuşirea unor limbaje adiţionale (limbajul semnelor, dactil, Braille etc.) sau activităţi practice destinate pregătirii în profesii adecvate tipului de handicap respectiv. În cazul învăţământului integrat, proiectarea curriculară trebuie să ţină seama, în primul rând, de tipul şi gradul handicapului şi apoi de posibilităţile fiecărei şcoli de a asigura ajutorul fiecărui elev în parte. Din experienţa integrării în România, realizată prin intermediul adaptării curriculare, s-a constatat obţinerea unor rezultate bune, cu precădere, la elevii cu handicap uşor sau moderat. Din punctul de vedere al elevilor cu handicapuri severe sau polihandicapuri, majoritatea specialiştilor recunosc necesitatea şcolarizării acestora în instituţii separate, unde să fie instruiţi după un curriculum propriu şi să beneficieze de tehnologii didactice adaptate. I. Muşu [31]. Planul sau programul de intervenţie individualizat ( sau “curriculum propriu”) este destinat recuperării, pe toate planurile, a personalităţii elevului cu handicap, mai ales din perspectiva laturii formative şi mai puţin din cea a laturii informative. Componentele esenţiale ale unui plan de intervenţie individualizat sunt: evaluarea, stabilirea obiectivelor pe termen scurt şi lung, selectarea metodelor şi activităţilor folosite în intervenţie, stabilirea instituţiilor şi echipelor interdisciplinare participante şi cooperarea cu familia elevului cu handicap. A. Racu ş.a. [58, 60]. Succesul planurilor de intervenţie este influenţat esenţial de vârsta la care se începe aplicarea lor. Cu cât planul se realizează mai timpuriu, dacă se poate de fragedă copilărie (pentru a recepta mai uşor influenţele externe), cu atât mai mari vor fi şansele de recuperare a copilului. Dezvoltarea copilului se produce, în principal, în următoarele domenii: motric/senzorio-motoriu, cognitiv, limbaj şi comunicare, socio-emoţional, autonomie personală şi socială, volitiv- reglatoriu. S. Coman [12]. Planul de intervenţie personalizat este realizat, prin cooperare, de către echipa de specialişti care lucrează direct cu copilul cu nevoi speciale, în mod constant şi pe o perioadă îndelungată (perioada şcolarizării). Din această echipă fac parte: educatoarea, învăţătorul, profesorul de la

20

grupa/clasa în care este integrat copilul, profesorul de sprijin, logopedul, consilierul şcolar, kinetoterapeutul etc. A. Timuş [76]. Principiile fundamentale de care trebuie să se ţină seama în proiectarea unui program de intervenţie personalizat sunt următoarele: dezvoltarea este secvenţială; un domeniu al dezvoltării afectează un altul, cu schimbări în sistem; copiii au stadii individuale de dezvoltare; dezvoltarea se produce de la simplu la complex; dezvoltarea depinde de caracteristicile înnăscute şi experienţele trăite; dezvoltarea se produce în stadii; dezvoltarea este o combinaţie simetrică şi inseparabilă dintre maturizare şi învăţare; copiii au ritmuri individuale de învăţare. N. Bucun [7]. Un program de intervenţie personalizat este compus din planul de servicii personalizat şi o diversitate de planuri de intervenţie personalizate din diferite domenii. În Anexa 3. Planul de servicii şi planul de intervenţie personalizat sunt prezentate comparativ aceste două tipuri de instrumente, necesare asigurării intervenţiei personalizate la elevii cu dizabilităţi. Progresele realizate de învăţământul integrat au generat o serie de controverse cu privire la avantajele şi dezavantajele acestui tip de învăţământ, dispute ce se desfăşoară atât pe planul terminologiei, cât şi pe cel al formelor şi metodelor de organizare. A. Racu, D. V. Popovici, A. Danii, V. Creţu [58]. Argumentele viziunii moderne de „educaţie pentru toţi copiii”, propun renunţarea la clasificarea rigidă şi stigmatizantă pe grupe de handicap a elevilor şi înlocuirea acesteia cu sintagma “copii cu cerinţe educaţionale speciale (CES)”, care desemnează un continuum al problemelor speciale de educaţie, cu referire la registrul larg de tulburări care se întinde de la deficienţele profunde la tulburările uşoare de învăţare. Astfel, evaluarea copiilor se face în strânsă relaţie cu posibilităţile lor de adaptare la procesul educaţional. Se consideră că numai în acest mod se adaptează şcoala normală la nevoile copilului şi nu se selecţionează un anume copil cu cerinţe speciale pentru un anumit tip de şcoală specială. E. Vrăsmaş [85], T. Vrăsmaş [87- 89]. Partizanii viziunii tradiţionale din domeniul învăţământului special susţin împărţirea elevilor în continuare pe categorii de handicap, cu grade diferite de profunzime, în funcţie de care să se facă orientarea acestora spre instituţii speciale de învăţământ. De asemenea o parte din cadrele didactice din învăţământul de masă, surprinse de demersurile integrării, susţin segregarea copiilor cu dizabilităţi argumentând cu scăderea randamentului întregului colectiv integrator (incluziv). D. V. Popovici [42, 44]. Având în vedere faptul că învăţământul integrat este doar la începutul implementării lui, viitorul rezervă încă multe probleme controversate, ce urmează a fi argumentate pro şi contra (din perspectiva luărilor de poziţii, atitudinilor manifestate pentru sau împotriva integrării copiilor cu handicap). În Anexa 4. Avantaje şi limite ale educaţiei integrate pot fi consultate

21

argumentele pro şi contra evidenţiate de psihopedagogi, din punctul de vedere al formelor şi metodelor optime de organizare a instruirii elevilor cu handicap, precum şi argumentele care pledează în favoarea dezvoltării unui sistem de educaţie integrată, în paralel cu reformarea sistemului de învăţământ special, în condiţiile atribuirii de noi roluri şi funcţii şcolilor speciale, aşa cum sunt oglindite în literatura de specialitate. A. Racu ş.a. [59]. Referindu-se la situaţia din ţara noastră, specialiştii consideră că, învăţământul special segregat nu poate fi desfiinţat fără crearea unui cadru organizatoric, care să-l înlocuiască şi să contribuie la perfecţionarea pregătirii persoanelor cu handicap. Câteva elemente necesare trecerii la învăţământul integrat din România ar fi: schimbarea radicală a atitudinilor societăţii faţă de persoanele cu handicap; asigurarea unor condiţii materiale şi spirituale superioare în învăţământ; existenţa unui număr mare de cadre didactice cu pregătire psihopedagogică de specialitate, pentru activităţile individuale cu elevii cu dizabilităţi. A. Racu, A. Timuş [78]. Până în momentul de faţă s-au făcut eforturi mai ales în plan teoretic, ce ţin de elaborarea unui cadru legislativ şi organizatoric adecvat, precum şi de instaurare a unei atitudini favorabile faţă de această categorie de persoane. Rămân nerezolvate, încă, elementele esenţiale legate de îmbunătăţirea condi