Chiinu, 2015

Cuprins:

1. Definirea conceptului de abuz sexual;

2. Strategii de interventie in cazul abuzului;

Recomandari
Bibliografie.

1. Definirea conceptului de abuz sexual

Abuzul sexual (cunoscut de asemenea sub denumirea de molestare) este
definit ca fiind forarea unei persoane de ctre alt persoan de a ntre ine relaii
sexuale nedorite. Fenomenul cnd abuzul sexual este ndreptat ctre un copil se
numete abuz sexual asupra copiilor
Abuzul sexual este - desi contine certe elemente de abuz fizic si psihologic o categorie aparte de rele tratamente aplicate minorului.
Abuzul sexual cuprinde: atragerea, convingerea, folosirea, coruperea, fortarea si
obligarea minorului sa participe la activitati de natura sexuala, care servesc la
obtinerea de catre adult a placerii sexuale. Mai pe scurt, prin definitia sa, abuzul
sexual mpotriva copilului este obligarea sau ndemnarea acestuia, de catre o
persoana adulta, sa participe la activitati sexuale care servesc nevoilor sexuale ale
adultului. Includem n aceasta categorie toate formele de relatii si comportamente
hetero- sau homosexuale n care este implicat un adult si un minor, ntre persoane
nrudite sau nu, de la atingerile cu caracter sexual, la penetrarea realizata pe cale
genitala, orala sau anala.
Chiar si atunci cnd relatiile sexuale nu au o componenta de recurgere la forta,
cnd relatiile par sa fie liber consimtite, se foloseste totusi notiunea de abuz sexual,
pentru a caracteriza relatii sexuale ntre persoane ntre care exista o diferenta
sensibila de maturitate psihica. Aceasta scoate din categoria abuzurilor jocurile
sexuale initiate de copii, cnd ele implica minori cam de aceeasi vrsta sau
experimentele sexuale reciproce ale unor adolescenti. Atunci nsa cnd, n relatiile
lor sexuale, copiii sau adolescentii recurg la forta mpotriva unuia chiar de aceeasi
vrsta, relatiile dobndesc caracter abuziv.
Dintre formele de abuz sexual, mentionam:
expunerea la exprimari verbale obscene
hartuirea sexuala (cu formele sale: propuneri verbale, gesturi sau atingeri de tip
sexual)
comportamentul exhibitionist n fata unui copil
manipularea organelor sexuale ale copilului sau obligarea acestuia de a manipula
organele sexuale ale agresorului
intruziunea unor obiecte n organele cavitare ale copilului
3

actul sexual simulat

penetrarea sexuala - digitala, pe cale orala, genitala sau anala
exploatarea sexuala - obligarea minorului la pornografie sau prostitutie n folosul
(cel putin partial) al adultului
vnzarea copiilor pentru prostitutie
traficul cu copii n vederea exploatarii lor sexuale
2. Strategii de interventie in cazul abuzului
Interventia persupune o abordare pe un continuum de la general la specific.
Majoritatea interventiilor propuse se situeaza pe acest continuum si includ variate
combinatii si aplicatii unice ale celor trei tipuri: interventie primara, secundara si
tertiara. (Browne, Hanks, Stratton, & Hamilton, 2002; Hoefhagels & Mudde, 2000;
Willis, Holden, & Rosenberg, 1992). Ceea ce avem in vedere pentru inceputul
interventiei reprezinta:
modul in care se prezinta problema, impactul multinivelar al acesteia asupra
copilului (sunt vizate nivelurile comportamental, cognitiv, subiectiv si fiziologic);
modul si masura in care problema afecteaza functionarea zilnica a individului.
Strategii de interventie
a. Primul obiectiv specific, insertia copilului in mediul scolar, nu poate fi realizat
decat in masura in care cadrele didactice din scoala vor fi implicate in programul
de reabilitare a copilului neglijat. Pentru a putea realiza o interventie eficienta
trebuie sa tinem cont de problemele specifice, care pot sa apara la clasa, dintre care
amintim: imposibilitatea controlului emotional, provocarea de batai, afisarea
neajutoratii in situatii de stres, imposibilitatea invatarii in clasa, obtinerea de
rezultate scolare nesatisfacatoare si multe altele. Pentru a contracara aceste
probleme, dar nu numai, propunem aplicarea urmatoarelor activitati:
- conducerea scolii va trebui sa creeze oportunitatea de a comunica despre aceste
probleme in cadrul unui forum, care sa asigure informarea- diferitilor membri ai
sistemului educational despre factorii de risc in cazul neglijentei;
> realizarea de training-uri cu profesorii de la clasa, care sa ofere acestora
posibilitatea achizitionarii unor tehnici de interactiune cu elevii neglijati, trebuind
sa ii incurajeze pe copii sa vorbeasca si sa caute ajutor atunci cand acestia au
nevoie, sa poata sa controleze clasa in situatii tensionate, sa stimuleze dezvoltarea
personala a elevilor si sa organizeze diferite serbari sau mici excursii in care sa ii
implice pe elevii cu probleme legale de neglijenta;
> desfasurarea de prelegeri in cadrul scolii avand drept tema de discutie problema
4

copiilor abuzati, prelegeri care sa sensibilizeze intreaga comunitate scolara cu

privire la neglijenta ca forma de abuz, evidentiind consecintele negative pe care le
poate avea aceasta, nu numai la nivel de individ, dar si la nivelul intregului sistem
interrelational, pe de o parte, precum si a masurilor de prevenire si de interventie
eficiente, pe de alta parte. Activitatile amintite mai sus pot fi incluse in cadrul unui
program mai amplu, care sa vizeze suportul social pe care scoala o poate oferi
copiilor neglijati. Prin suportul social se incearca (DePanfilis, 2006):
facilitarea accesului la informatie, la asistenta de specialitate, la resurse materiale;
de exemplu haine si mancare pentru copiii neglijati;
oferirea de suport emotional, evidentiat prin empatie si compasiune;
asigurarea feedback-ului si a ghidarii in situatii de stres;
crearea de planuri financiare care sa includa retele sociale informale, precum
vecinii sau colegii;
asistarea in procesul de achizitionare de noi competente si a abilitatilor de
adaptare la situatii limita.
Tinand seama de cele specificate mai sus, putem admite ca scoala poate oferi un
suport social esential in procesul de interventie, mentinand activat un factor
protector persistent. in consecinta, ea va putea asigura cadrul de desfasurare a unor
activitati ce vizeaza si familia elevului neglijat, ce trebuie implicata in solutionarea
problemelor ce au ca nod central propriul copil.
b. in continuare, vom trece in revista strategiile de interventie pe care le propunem
pentru a realiza cel de-al doilea obiectiv specific, si anume imbunatatirea patternurilor de relationare intre membrii familiei. Activitatile ce urmeaza sa le realizam
ar fi urmatoarele:
inainte de a aplica o terapie propriu-zisa, trebuie sa avem in minte foarte clar
delimitata problema specifica a fiecarui copil, de aceea e absolut necesar sa facem
o evaluare initiala a cazului, de unde trebuie sa aflam urmatoarele lucruri: sanatatea
fizica si mentala a copilului, nivelul sau de dezvoltare, explicatia pe care el o da
evenimentelor, atitudinea parintelui fata de situatie si explicatia sa asupra faptelor,
capacitatea de control a familiei, interactiunile dintre membrii ei, calitatea
relatiilor, abilitatea de rezolvare a posibilelor conflicte, starea actuala a familiei si
situatia financiara de moment. Toate aceste informatii vor fi descoperite prin
intermediul unor interviuri cu fiecare membru al familiei si cu familia reunita,
informatii care sa ajute la creionarea unui plan de interventie, avand la indemana
cunostinte cu privire la starea de fapt a situatiei familiale si identificand nevoile ei.
inainte de a pune in aplicare diferite strategii, trebuie sa avem in vedere si relatia
ce se stabileste intre noi si familie, deoarece o interactiune buna poate asigura
colaborarea din partea acestora si castigarea increderii lor in reusita interventiei.
5

Cand membrii familiei au sentimentul ca sunt ascultati cresc sansele ca acestia sa

se implice in modificarea comportamentelor si a conditiilor care contribuie la
fenomenul de neglijenta.
strategie ce si-a dovedit utilitatea in interventia in cazul copiilor neglijati este
terapia de familie. Aceasta ii implica pe toti membrii familiei si are drept scop
dezvoltarea abilitatilor de crestere a copiilor si de solutionare a problemei,
vizandu-se in special abilitatile sociale, de interactiune in cadrul familiei si
comportamentale.
Un alt obiectiv ar fi ca parintii si copiii sa devina mai increzatori si mai
competenti in a-si exprima parerile, nevoile si expectantele in cadrul familiei.
Membrii vor fi ghidati de la interpretarea proprie la o perspectiva diferita, cea a
familiei, a problemelor, prin folosirea de intrebari si resemnificari ale acestora ce
au la baza interactiunea interpersonala. Consilierul creeaza o atmosfera interactiva
si deschisa comunicarii de-a lungul tuturor sedintelor. Alte tehnici ce pot fi folosite
aici, ar fi terapia cognitiv-comportamentala, care sa ajule la invatarea si aplicarea
unor noi deprinderi de interactiune, in afara orelor de terapie. Pe langa trainingurile privind competentele de comunicare, se mai pot organiza si intalniri cu
profesorii de la scoala si cu persoane specializate in problematica abuzului,
intalniri care sa ofere informatii despre posibilii factori de risc, ce pot produce
recidiva abuzului, in functie de situatia familiei. in consecinta, obiectivul vizat e
acela de a imbunatati comunicarea intre membrii familiei si de a-i ajuta sa invete
diferite tehnici care sa ii ajute sa faca fata situatiilor de stres.
c. Pentru dezvoltarea abilitatilor de comunicare asertiva putem folosi modelulDCT - Developmental Counselling and Therapy. Astfel, dupa ce vom stabili
nivelul de dezvoltare al copilului, vom decide daca ar fi mai potrivit sa extindem
dezvoltarea copilului pe plan orizontal - pentru a ajuta copilul sa aiba o descriere
mai concreta si detaliata a experientei sau pe plan vertical - pentru a-1 ajuta sa
surprinda relatii de tip cauza - efect. Astfel, copilul poate fi invatat efectiv tehnici
de comunicare asertiva, pe care le poate exersa chiar in cadrul consilierii.
Tot in acest sens consideram absolut necesara formarea unui grup de suport - peer
grup sau crearea cel putin a unui grup de studiu la initiativa profesorului, care ar
putea sa ofere copilului oportunitatea sa: isi sporeasca abilitatile de intelegere si
exprimare a sentimentelor si dorintelor; observe cum interactioneaza ceilalti copii,
ce simt si cum se comporta in legatura cu anumite probleme; achizitioneze abilitati
de rezolvare de probleme, prin incercare si eroare, testare si observatie; isi
imbunatateasca convingerile de auto-eficacitate; isi inlature teama de a fi respins.

Urmarim in acest sens facilitarea dezvoltarii unor relatii pozitive cu ceilalti copii
de varsta sa: manifestarea increderii, nevoia de a primi si de a da afectiune, o
atitudine empatica, deschisa si calda, precum si autonomie personala (evaluarea pe
sine dupa standarde personale, independenta, o preocupare moderata privind
expectantele si evaluarile celorlalti).
d. Deoarece tot ce tine de dezvoltarea copilului nu poate fi abordat fragmentat, o
buna interventie include strategii interdependente, in sensul ca, abordand problema
dezvoltarii unor abilitati de comunicare asertiva, nu o putem separa de necesitatea
existentei unei bune imagini despre sine, a unui sentiment de auto-eficacitate, a
unei relationali adecvate cu ceilalti si a capacitatii de a face fata problemelor
specifice varstei.
Pentru a ajuta copilul sa-si dezvolte strategii de coping eficiente, vom interveni
pentru ajustarea acestuia la situatii pe care le considera amenintatoare sau in care
se simte nesigur. Propunem in acest sens jocul de rol, ca metoda eficienta pentru
invatarea unor noi abilitati ce presupune simularea unui rol pe o situatie-problema
cu copilul (un eveniment care ii provoaca frica sau care il inhiba, o confruntare
provocativa). Copilul va executa un pattern de comportament, un rol egociat (fixat,
specific).
e. Cresterea stimei de sine o vom aborda prin prisma modificarii
cognitiv - comportamentale.
Ronen a propus in 1995 un model de interventie cognitiv-omportamentala cu
elemente terapeutice educative pentru a consolida utocontrolul copiilor cu tulburari
de externalizare sau de internalizare demersul pe care-1 consideram adecvat
cuprinde urmatoarele faze:
I. Modificarea conceptiilor dezadaptative: Obiectivul primei faze este de a-1 invata
pe copil ca problema lui este un comportament care depinde de el si care poate fi
schimbat daca copilul invata acest lucru. Modificarea conceptiilor gresite se face
prin redefinire si prin restructurare cognitiva. Se folosesc intrebari sugestive in
concordanta cu nivelul de dezvoltare si personalitatea copilului pentru a-1 ajuta sa
inteleaga ca problema lui nu este o chestiune de nesansa sau ca nu reprezinta o
pedeapsa de care el trebuie sa se invinovateasca si ca orice lucru se poale schimba
in functie de motivatia si de puterea vointei sale.
II. Cresterea perceptiei stimulilor interni. A doua faza este focalizata pe
dezvoltarea sensibilitatii in general si a stimulilor interni care se refera la problema
particulara. Acest lucru se poate indeplini prin ascultarea propriului corp",
7

incercarea de a se concentra pe ce si pe cum simte in cazul sensizivitalii generale si

asupra parametrilor interni in ceea ce priveste problema specifica a copilului. Se
pot utiliza modelele de relaxare, concentrare a atentiei si monitorizare.
III. Dezvoltarea autocontrolului se poate face invatandu-1 pe copil tehnicile de
modificare a comportamentelor sale automate cu unele mediate. Copilul este
antrenat prin exercitii fizice (de exemplu, sa continue sa fuga in ciuda oboselii) sau
prin exercitii emotionale (de exemplu, sa-si amane gratificatia). Tehnicile includ
auto-monitorizarea, auto-evaluarea, auto-intarirea, rezolvarea problemei si
imaginatia.
IV. Eliminarea problemei. Problema se atenueaza si apoi dispare prin cresterea
increderii in sine, monitorizare, evaluare, mentinere si generalizare.
Fiecare dintre faze reprezinta o combinatie a trei componente: invatare, practicare
si aplicatie.
invatarea consta in atentionarea copilului asupra conceptiilor sale gresite, a
gandurilor sale mediate si nemediate (automate) si in deprinderea unor tehnici de
modificare a conduitei.
Practicarea include exercitiile care sunt demarate in cadrul interventiei la care se
adauga si temele de casa de indeplinit. Practica este directionata pe ajutorarea
copilului sa foloseasca tehnicile de autocontrol in diferitele sfere ale vietii sale,
cum ar fi invatarea de a identifica gandurile si starile sale emotionale, de a
monitoriza, inregistra, evalua dimensiunile irationale si inhibitorii si il vom ajuta sa
formuleze noi ganduri mult mai juste si productive, care-i vor facilita reducerea
anxietatii sociale.
De asemenea, ii vom sugera sa foloseasca vorbirea cu sine si autointarirea.

Recomandri:
1. Finalizarea, aprobarea i implementarea documentelor strategice din sfera
reglementrii situaiei copilului victim a abuzului n familie: Strategia Naional
Integrate de Formare i Dezvoltare a Competenelor Parentale i a Strategiei
Naionale pentru Sntatea Mintal a Copilului i Adolescentului.
2. Creterea nivelului de contientizare n rndul populaiei a consecinelor
negative pe care utilizarea pedepsei corporale o are asupra dezvoltrii psiho-sociale
a copilului, prin campanii de interes public, desfurate cu susinerea i implicarea
instituiilor centrale;
3. Dezvoltarea de materiale educaionale destinate direct prinilor precum i
profesionitilor din domeniile educaiei, sntii i proteciei sociale care
interacioneaz cu prini i copiii, menite s creasc nivelul de cunotine al
adulilor cu privire la metode i tehnici de disciplinare pozitiv a copilului;
4. Dezvoltarea i pilotarea de programe de construire a abilitilor parentale,
disponibile n grdinie, coli i licee, i adaptate diferitelor etape de vrst ale
copilului (precolaritate, colaritate, adolescen);
5. Deschiderea de centre de educaie parental i servicii de sprijin pentru copil i
familie n fiecare jude din ar;
6. Valorificarea bunelor practici dezvoltate de ONG-uri i alte instituii n
conceperea de servicii destinate prinilor la nivel naional;
7. Integrarea perspectivei multidisciplinare educaie, sntate, protecia copilului,
sntate ocupaional n elaborarea de programe de construire de abiliti
parentale;
8. Dezvoltarea de competene de parenting profesionitilor care interacioneaz cu
prinii n contexte educaionale i nu numai (ex. profesori, educatoare, medici
pediatri,medici de familie, psihologi, asisteni sociali etc.);
9. Finanarea serviciilor i programelor destinate prinilor, pentru a crete
accesibilitatea acestora n rndul populaiei;
10. ncurajarea programelor de formare continu pentru medicii de familie i
pediatri n vederea recunoaterii timpurii i raportrii adecvate a cazurilor de abuz
i neglijare asupra copiilor;

11. ncurajarea programelor de formare continu pentru consilierii i medici colari

n vederea recunoaterii timpurii i raportrii adecvate a cazurilor de abuz i
neglijare asupra copiilor;
12. ncurajarea consilierilor colari pentru a obine competene de screening n
sntate mintal i de intervenie n cazul copiilor victime ale violenei n coal i
familie;
13. ncurajarea programelor de formare continu pentru cadre didactice pentru a
dobndi cunotine minimale cu privire la metode i tehnici de educaie pozitiv;
14. Dezvoltarea de reele de comunicare i metodologii de lucru ntre profesionitii
din domeniile educaie sntate protecia copilului; 15. Dezvoltarea de
programe specifice adresate copiilor cu risc, victime ale abuzului i violenei n
familie i coal.

10

Bibliografie
Rdulescu S. Abuzul sexual asupra copiilor , Editura Lumina Lex, Bucureti,
2003
Rdulescu, S., Sociologia problemelor sociale ale vrstelor , Editura
Lumina Lex, Bucureti, 1999
Cooper, D., Abuzul aupra copilului, Editura Alternative, Bucureti, 1993,
Gerard, L.,Violenele sexuale asupra copiilor , Editura Dacia, Cluj Napoca,
2001
Despre abuz, Asociaia Telefonul Copilului
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea i combaterea violenei n familie.
Abuzul asupra copiilor confirm eecul prinilor (articol n ziarul
Evenimentul Zilei)
http://www.salvaticopiii.ro/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Abuz_sexual_asupra_copiilor

11