Anexa 2 Interventii Terapeutice

ANEXA 2 Intervenții terapeutice
Definitii comportamentale, obiective pe termen lung, obiective pe termen scurt și intervenții

terapeutice pentru
- Stimă de sine scăzută pag.2
- Conflictul în grupul de prieteni sau între frați/ frați vitregi pag.4
- Psihotism pag.6
- Comportament deviant pag. 8
- Anxietate pag. 12
- Depresie pag. 14
- Hipermanie pag.16
- Timiditatea pag. 19
- Pierderi nerezolvate pag. 21
- Anxietatea de separare pag. 24
- Tulburări de vorbire pag.27
- Retard mintal pag. 30
- Enurezis/ Encoprezis pag. 34
1
STIMA DE SINE SCĂZUTĂ
Definiţii comportamentale
1. Incapacitatea acceptării complimentelor.
2. Verbalizarea remarcilor negative despre sine; imaginea unei persoane neatractive, fără
valoare, cu capacităţi intelectuale reduse, ratată, o povară pentru cei din jur, neimportantă;
asumarea foarte uşor a vinei.
3. Refuzul contactului cu adulţii sau prietenii.
4. Căutarea excesivă de a plăcea sau sau de a atrage atenţia şi de a fi lăudat / recunoscut de
adulţi şi prieteni.
5. Neputinţa identificării sau acceptării caracteristicilor pozitive sau a propriilor îndemânări.
6. Frica de respingere de către ceilalţi, mai ales în cadrul grupului de prieteni.
7. Reacţii negative denătând căutarea captării atenţiei celor din jur.
8. Dificultăţi în a refuza vreun lucru în faţa altora; frica de a nu fi plăcut de către cei din jur.
Obiective pe termen lung
1. Creşterea încrederii în sine.
2. Continuarea construirii unei imagini de sine pozitive.
3. Demonstrarea imbunătăţirii imaginii de sine prin acceptarea complimentelor, identificarea
caracteristicilor personale pozitive, posibilitatea de a spune nu altora, absenţa remarcilor
negative despre sine.
4. Menţinerea încrederii că el / ea poate fi iubit(ă) de către cei din jur şi capabil(ă).
Obiective pe termen scurt
1. .Verbalizarea conştiinţei crescânde în faţa remarcilor negative despre sine.
2. Tendinţa de reducere a frecvenţei apariţiei remarcilor descriptive negative.
3. Tendinţa de reducere a verbalizării fricii de respingere conlucrate cu creşterea afirmaţiilor
de autoacceptare.
4. Identificarea propriilor părţi pozitive şi a îndemânărilor.
5. Dezvoltarea abilităţilor de identificare şi manifestare a sentimentelor.
6. Creşterea frecvenţei contactului vizual direct cu interlocutorul.
7. Identificarea rezultatelor pozitive ce ar putea îmbunătăţi imaginea de sine.
8. Dezvoltarea abilităţii de a identifica şi enunţa verbal propriile nevoi.
9. Recunoaşterea verbală sau în scris a câştigurilor colaterale unor comportamente negative.
10. Asumarea responsabilităţii pentru activităţile zilnice de autoîngrijire specifice vârstei.
11. Întocmirea unei liste a ceea ce ar putea face el / ea pentru a-şi construi o imagine de sine
pozitivă şi moduri de implementare pentru fiecare,
12. Recunoaşterea pozitivă şi acceptarea verbală a laudei şi complimentelor.
13. Dezvoltarea unor mesaje autoreflexive pozitive în încercarea de a creşte încrederea în sine.
14. Identificarea de către părinţi a modurilor specifice prin care ar putea ajuta la dezvoltarea
imaginii pozitive despre sine a clientului.
15. Verbalizarea unor aşteptări realiste din partea părinţilor în privinţa clientului.
16. Verbalizarea de către părinţi a încurajărilor acordate clientului în formarea încrederii în sine.
17. Creşterea frecvenţei de a vorbi cu încredere în diferite situaţii sociale.
2
Intervenţii terapeutice
1. Confruntarea şi redirecţionarea remarcilor negative despre sine ale clientului.
2. Asistarea clientului în a deveni conştient de felul în care îşi exprimă sentimentele negative
în legătură cu propria persoană.
3. Probarea interacţiunii dintre client şi părinţii acestuia în timpul şedinţelor cu familia şi
redirecţionarea oricărui model de interacţiune sau oricărei metode de impunere a disciplinei
care ar putea avea repercursiuni negative asupra clientului.
4. Referinţa către un grup cu grad mare de aprecieri pozitive.
5. Cerrea adresată clientului de a face o afirmaţie pozitivă despre sine în fiecare zi şi
înregistrarea ei într-un tabel sau jurnal.
6. Direcţionarea clientului către construirea unor enunţuri autoreflexive pozitive ca un mod de
recunoaştere a imaginii despre sine şi a caracteristicilor ei.
7. Alcătuirea împreună cu clientul a unei liste de afirmaţii pe care ar putea să o citească de trei
ori pe zi.
8. Reluarea în mod verbal a folosirii enunţurilor pozitive proprii clientului.
9. Ajutorul acordat clientului în stabilirea de contacte vizuale cu interlocutorul.
10. Direcţionarea clientului către stabilirea contactului vizual în timpul discuţiilor cu terapeutul,
cu profesorii la şcoală sau cu părinţii.
11. Selectarea unor exerciţii de îmbunătăţire a imaginii despre sine (culegeri ca “The Building
Blocks of Self-Esteem” Shapiro) sau întocmirea unor exerciţii proprii.
12. Folosirea jocurilor terapeutice ca “Vorbind, simţind, făcând” sau “The Ongame” pentru a
promova conştientizarea propriilor sentimente.
13. Educarea clientului în vederea identificării sentimentelor de bază.
14. Folosirea tehnicilor terapeutice de rol pentru a identifica cauzele imaginii negative despre
sine a clientului.
15. Folosirea jocurilor de rol şi repetiţiilor comportamentale pentru îmbunătăţirea
comportamentului social al clientului.
16. Asistarea clientului în dezvoltarea capacităţii de identificare şi verbalizare a propriilor nevoi.
17. Organizarea unor şedinţe cu familia pe parcursul cărora clientul îşi exprimă propriile nevoi
familiei şi invers.
18. Folosirea povestirilor terapeutice în scopul identificării sentimentelor şi nevoilor proprii
clientului.
19. Folosirea tehnicii de programare neurolingvistică sau a unor metode de redirecţionare, îm
care mesajele privind imaginea de sine sunt schimbate în mesaje pozitive.
20. Asistarea în vederea reducerii fricii de respingere.
21. Asistarea clientului şi familiei în identificara şi implementarea responsabilităţilor zilnice ale
clientului. Monitorizarea ducerii lor la bun sfârşit şi acordarea unui feed-back verbal pozitiv
atunci când este cazul.
22. Discutarea şi interpretarea incidentelor de abuz (emoţional, fizic sau sexual) , precum şi
identificarea impactului asupra sentimentelor clientului şi a imaginii despre sine.
23. Asistarea clientului în recunoaşterea părerilor distorsionate, negative despre propria
persoană şi desptre lume.
24. Reluarea unor mesaje realiste, pozitive folosite de către client în interpretarea
evenimentelor.
3
25. Direcţionarea părinţilor spre cursuri de specialitate; discutarea aplicării unor tehnici
achiziţionate în timpul acestor cursuri.
26. Asistarea în alcătuirea şi implementarea de către părinţi a modalităţilor specifice de
construire a imaginii pozitive dspre sine a clientului.
27. Direcţionarea părinţilor către implicarea clientului în activităţi de construire apersonalităţii
(cercetaşi, tabere experimentale, muzică, sport, grupuri de tineret, programe specifice)
28. Explorarea aşteptărilor familiei şi direcţionarea lor, dacă este necesar, către părţile realiste.
CONFLICTUL IN GRUPUL DE PRIETENI SAU INTRE

FRATI / FRATI VITREGI
Definitii comportamentale
1. lupte frecvente, intense (verbale si / sau fizice) cu prietenii sau fratii

2. relatiile din grupul de prieteni sau frati, frati vitregi caracterizate prin neintelegeri, batai,
revanse, provocari neincetate, incordare, tensiuni
3. relatii cu personae, care de fapt nu sunt prieteni pentru ca dezvolta un comportament
indezirabil (neadecvat).
4. comportamente impulsive si de intimidare, neadecvate.
5. comportament agresiv impotriva grupului de prieteni, lipsa discernamantului si a empatiei
pentru ceilalti.
6. esecul in raspunsul la lauda si la incurajarea prietenilor.
7. atitudine argumentativa, agresiva din punct de vedere fizic si psihic impotriva
grupului de prieteni, a fratilor vitregi sau buni, cand parintii sunt ostili clientului
demonstrand ca in familie exista lipsa de respect si afectiune, certuri, respingeri.
1. sa fie competent sa coopereze in rezolvarea conflictului cu prietenii din grup si fratii vitregi
sau buni ( cu unul sau doi parinti comuni).
2. sa-si dezvolte un mecanism sanatos de lucru si negociere cu anxietetea, tensiunea, frustarea.
3. sa fie capabil in a construi relatii pozitive cu ceilalti.
4. sa aiba un comportament agresiv dar in limitele acceptate de societate.
5. sa-si formeze si sa obtina respectul in relatii, increderea prietenilor si a fratilor .
1. sa-si dezvolte o relatie buna si de incredere cu terapeutul in care clientul sa-i impartaseasca
deschis gandurile si sentimentele.
2. sa-si diminueze intensitatea si frecventa actiunilor agresive impotriva prietenilor.
3. sa identifice verbal sau in scris cum i-ar placea sa fie tratat de altii.(4,6,7,8)
4. sa recunoasca si sa verbalizeze sentimentele altora si ale lui proprii.(4,7,8,11)
5. sa-si faca cat mai multe relatii sociale dezirabile (adecvate) cu prietenii si fratii. (3,5,6,8)
6. sa zambeasca si sa-si exprime multumirea atunci cand este laudat si incurajat pentru
progresul lui. (6,8,9,10)
7. sa-si mareasca timpul acordat prietenilor si fratilor timp in care nu trebuie sa fie agresiv,
trebuie sa se poarte frumos. (2,5,8,12)
8. sa verbalizeze si sa inteleaga durerea ce apare dupa furie. (10,11,12,13)
9. sa descreasca certurile din familie si respingerile. (15,16,17)
10. sa demonstreze cat mai des parintilor afectiunea lui pentru ei. (15,16,17,18)
4
11. parintii sa-si faca un plan, in care sa-si propuna sustinerea comportamentelor acceptate
social.(16,18,21)
12. familia sa-si exprime in timpul terapiei dorinta de a coopera in rezolvarea conflictului pe
care clientul il are cu grupul de prieteni si frati vitregi sau buni.(16,17,19)
13. parintii sa-i incheie o alianta clientului, cu ceilalti frati cu care acesta este in
conflict.(16,18,20)
14. sa se completeze terapia cu testare psihologica si psihiatrica.(22,23,24)
15. sa fie satisfacut cu recomandarile si evaluarile lui.(22,23)
Interventiile terapeutice
1. construirea unei relatii puternice cu clientul bazata pe incredere, ascultare activa, contact
vizual, acceptare neconditionata si ajutor, pentru descoperirea, exprimarea cat mai
veridica a sentimentelor clientului.
2. instruieste parintii si profesorii pentru a invata diferite tehnici sociale ca sa ignore actele
agresive ale clientului, exceptand pe acelea cand reprezinta un pericol fizic si psihic pentru
ceilalti, si sa-l laude de fiecare data cand este cooperant, linistit sau are un comportament
adecvat.
3. foloseste jocul “Controlul Agresivitatii” sau alte jocuri asemanatoare pentru a controla
sentimentele agresive ale clientului.
4. invata clientul despre sentimente si cum se poate centra pe sentimentele altora cand acestea
sunt agresive (sa-i invete el pe altii sa-si controleze sentimentele agresive)
5. propune parintilor sa se implice in activitatile sportive sau educative ale clientului si sa-l
sustina.
6. recomanda clientului sa mearga in tabere specializate in cresterea respectului de sine, si al
cooperarii intre prieteni.
7. foloseste “Poveste cu caracter terapeutic “ pentru a constientiza clientul asupra
sentimentelor si a modurilor de colaborare cu altii.
8. recomanda clientului terapia de grup care dezvolta sentimentele sociale si comportamentul
flexibil (care se adapteaza situatiei) si foloseste exercitii de exprimare a sentimentelor.
9. ajuta clientul sa fie sincer si sa se deschida cat mai mult laudandu-l si incurajandu-l.
10. implica clientul in terapii specifice in care sa-i respecte pe altii, sa coopereze, sa raspunda
laudelor si sa-si exprime sentimentele negative.
11. foloseste jocul “vorbind, simtind, facand” ca sa fie cat mai constient de el si de altii.
12. dovedeste cauza furiei clientului atunci cand s-a simtit respins de familie si prieteni.
13. foloseste tehnica jocului in terapie, pentru a explora care au fost sursele temerilor si
“ranirii” lui, care l-au infuriat si care l-au facut sa devina agresiv.
14. aranjeaza ca clientul sa participe intr-un grup in care se exerseaza “deprinderi pozitive de
comportament “ iar acestea sunt concluzionate si analizate in fiecare saptamana .
Feedbackul primit de la grup cat si micile recompense au o mare importanta deoarece
intaresc comportamentele pozitive.
15. lucreaza si cu parintii clientului in sesiunile de familie pentru a elimina neintelegerile,
certurile, si mesajele de respingere din cadrul familiei.
16. recomanda parintilor sa participe intr-un grup al parintilor cu probleme commune.
17. in sesiunile cu familia ajuta parintii sa-si exprime verbal afectiunea si lauda pentru client.
18. in intalnirea saptamanala cu clientul si parintii acestuia discuta ce probleme au intampinat
saptamana trecuta, incurajeaza-i si ajuta-i ca in urmatoarea saptamana sa le depaseasca .
19. in sesiunea de familie ajuta-i sa-si exprime si dezvolte sentimentele de respect reciproc
care reprezinta baza unei bune cooperari si intelegeri in familie.
20. organizeaza o sesiune de familie, din care sa reiasa aliantele din familie care au dus la
conflicte intre prieteni si frati.
21. sustine parintii in conceperea unui plan de modificare a comportamentului gresit fata de
client astfel incat sa-l ajute pe client sa aiba o atitudine adecvata situatiilor iar acesta sa se
simta sustinut. Monitorizeaza si da un raspuns atunci cand este cazul.
5
22. aranjeaza o intalnire pentru evaluare psihologica, psihiatrica si educationala.
23. ajuta si sustine clientul si familia lui pentru a urma recomandarile din evaluare.
PSIHOTISM
1. Gandirea bizara continand (deziluzii de grandoare, persecutie, referinta, influenta, control,
senzatii somatice sau infidelitate).
2. Forma ilogica a gandirii sau a vorbirii (pierderea asociata de idei in vorbire; incoerenta;
gandire ilogica; vorbire vaga, abstracta sau vorbire repetata; neologisme, perseverenta;
sunete).
3. Perceptie disturbata (halucinatii, in primul rand auditive, dar ocazional si vizuale sau
olfactive).
4. Afectivitate perturbata (aplatizata, nepotrivita, serios afectata).
5. Pierderea stimei de sine (pierderea delimitarilor eului, lipsa identitatii, confuzii facute intr-
un mod de care nu se rusineaza).
6. Vointa diminuata (interes neadecvat sau abilitatea de a urma un curs al actiunii la
concluziile sale logice; ambivalenta pronuntata sau incetarea activitatii directionate spre o
tinta).
7. Intreruperea relatiilor (intreruperea contactului cu lumea exterioara si preocupari cu idei
egocentrice si fantezii; sentimente de alienare).
8. Deprinderi sociale sarace (lipsa interpretarii actiunilor ori a motivelor celorlalti;
mentinerea distantei emotionale fata de ceilalti; sentimente neplacute si amenintatoare in
multe situatii sociale incurcarea celorlalti prin esecul de a recunoaste impactul
comportamentului ei/lui).
9. Control insuficient in legatura cu sexul, agresivitatea sau ganduri infricosatoare,
sentimente sau impulsuri (fantezii sexuale puse in practica fara rusine sau agresive, teama
in fata destinului, manifestarea impulsurilor sexuale sau agresive intr-o maniera
neobisnuita si neasteptata, deseori orientata spre familie sau prieteni).
10. Anomalii psihomotorii (o scadere remarcabila in reactia la mediul inconjurator; variate
modele catatonice cum ar fi stupoare, rigiditate, excitare, impresionare sau negativism,
manierisme neobisnuite sau urate).

1. Controlul sau eliminarea simptomelor psihotice active cum ar fi faptul ca functionarea
supervizata este pozitiva iar medicatia este luata in mod constant.
2. Reducerea semnificativa sau disparitia halucinatiilor si/sau iluziilor.
3. Eliminarea simptomelor psihotice acute, reactive si revenirea la functionarea normala in
afectivitate, gandire si relatare.
4. Interactiunea corespunzatoare in situatii sociale si imbunatatirea intelegerii realiste a unei
reactii la comportamentele si motivele celorlalti.
5. Atingerea controlului peste ganduri, sentimente si impulsuri disturbate.

1. Sa accepte si sa inteleaga ca simptomele de durere sunt datorare bolii mentale (1,2,3,8).
2. Sa inteleaga necesitatea de a lua medicamente antipsihotice si sa fie de acord sa coopereze
cu grija (1,4,5,6).
3. Sa ia medicamente antipsihotice in mod constant (4,5,6).
4. Sa inceapa sa arate functionalitate sociala limitata prin a raspunde in mod corespunzator la
intalniri prietenoase (4,7,8,22,29).
6
5. Revenirea treptata la un nivel premorbid al functionalitatii si participarea la activitati
sociale si academice corespunzatoare varstei (7,9,16,17,29).
6. Cresterea suportului pozitiv al familiei clientului in scopul reducerii sanselor unei
exacerbari acute a episodului psihotic (10,11,18,28).
7. Cresterea frecventei comunicarii dintre parinti si client prin contactul vizual, limbaj clar si
ganduri complete (12,15).
8. Diminuarea presajelor contradictorii ale parintilor pentru client si cresterea consistentei
comunicarii verbale si nonverbale (10,12,15,18).
9.Incetarea raspunsurilor ostile si critice ale parintilor pentru client si cresterea exprimarilor
de lauda, optimism si afirmare (13,14,28).
10. Sa fie la curent cu munca de la scoala, sa completeze sarcini si sa interactioneze
corespunzator cu colegii si profesorii(16,17,24).
11.Cresterea suportului in cadrul scolii cu profesori care sa fie mai intelegatori cu boala
clientului si sa-si exprime verbal acceptarea lui/ei (16,17).
12. Identificarea verbalizata a factorilor stresanti care au contribuit la reactia psihotica
(8,18,19,20,29,30).
13. Reducerea verbala a anxietatii si sporirea increderii in abilitatea de a coopera cu actori
stresanti din mediul inconjurator(18,19,20,27,29).
14. Gandire mai clara demonstrata prin vorbire coerenta, logica (5,22,24,25,27).
15.Raportarea diminuarii sau absentei halucinatiilor si/sau iluziilor (15,20,21,24).
16.Verbalizarea si intelegerea nevoilor fundamentale, a conflictelor si emotiilor care vin in
sprijinul gandurilor irationale (19,21,23,27,30).
17.Demonstrarea controlului peste ganduri nepotrivite, sentimente si impulsuri, prin
verbalizarea unei frecvente reduse a intamplarilor (14,21,26).
Interventii terapeutice
1.Evaluarea permanenta a tulburarilor de gandire ale clientului printr-un interviu clinic si/sau
pregatirea pentru testarea psihologica.
2. Sa se determine daca psihoza clientului are reactii naturale de scurta durata sau de lunga
durata cu elemente reactive.
3. Investigarea istoriei familiei clientului pentru boli mentale serioase.
4. Pregatirea pentru un nivel optim de ingrijire rezidentiala pentru client, daca este nevoie.
5.Pregatirea pentru administrarea medicamentatiei psihotrope corespunzatoare.
6.Monitorizarea clientului pentru acordul pentru medicamentatie si redirectionarea lui in cazul
in care nu-si da acordul.
7. Monitorizarea activitatilor zilnice ale clientului (ex.orientarea spre realitate) igiena personala,
interactiuni sociale si obtinerea feed-back-ului care ori redirectioneaza ori intareste
comportamentul.
8. Prevederea unei terapii suportive caracterizata prin entuziasm original, intelegere si
acceptarea reducerii neincrederii clientului, diminuarea fricii.
9. Folosirea jocului de rol si a repetarii comportamentului situatilor sociale pentru a investiga si
a invata clientul interactiuni sociale pozitive alternative cu familia si prietenii.
10. Pregatirea pentru sedintele de terapie familiala pentru a-i educa cu privire la boala clientului,
tratament si diagnostic.
11.Incurajarea membrilor familiei sa imparta sentimentele lor de frustare, vina, frica sau
depresie fata de boala mentala a clientului si modele comportamentale.
12. Asistarea familiei in evitarea mesajelor legate dublu care sunt insuficiente si contradictorii,
rezultand o anxietate sporita, confuzie si simptome psihotice la client.
13.Derularea sedintelor de terapie familiala pentru a reduce atmosfera de situatie critica si
ostilitate in ceea ce priveste clientul si promovarea intelegerii clientului si a bolii.
14.Sprijinirea parintilor in stabilirea limitelor clare fara ostilitate pentru comportamentul sexual
sau agresiv nepotrivit al clientului.
7
15.Confruntarea parintilor in terapia familiala cand comunicarea lor este indirecta si confuza,
lasandu-l pe client confuz si anxios.
16. Pregatirea si chiar incurajarea pentru urmarea de training-uri academice pe durata
tratamentului psihologic.
17.Contactarea personalului de la scoala ( obtinandu-se confidentialitatea necesara) si educarea
lor cu privire la comportamentul neobisnuit al clientului si nevoia acestuia de a fi acceptat si de
a i se oferi un cadru suportiv.
18. Asistarea clientului in identificarea amenintarilor si punerea in aplicare a unui plan
impreuna cu familia pentru a reduce acesti factori.
19. Aflarea cauzelor pentru psihoza reactiva a clientului.
20. Investigarea sentimentelor clientului in legatura cu factorii stresanti care duc la aparitia
episoadelor psihotice.
21. Asistarea in procesul de restructurarea a gandurilor irationale ale clientului prin analizarea
realitatii-evidenta de baza si interpretare gresita.
22. Diferentierea dintre sursele stimulilor pentru mesajele produse singure si realitatea lumii
exterioare pentru client.
23. Aflarea nevoilor interioare si sentimentelor clientului (neadaptare, respingere, anxietate,
vina).
24. Incurajarea clientului pentru a se focaliza pe realitatea exterioara in opozitie cu fantezia
deformata.
25. Confruntarea gentila dintre gandurile ilogice ale clientului si vorbire pentru refocalizarea pe
gandirea disturbata.
26. Stabilirea de limite clare pentru comportamentul sexual nepotrivit sau agresiv care ia nastere
dintr-o lipsa de control a impulsurilor sau perceperea gresita a realitatii.
27. Interpretarea perceptilor corecte ale clientului sau asociatii bizare cum ar fi frica reflectiva
sau neexprimata de rejectare sau pierdere a controlului.
28. Incurajarea parintilor pentru a-l implica pe client in activitati recreative si sociale gen “aici
si acum”(ex.sporturi in cadrul grupului, imbogatirea programelor scolare, structurarea
programelor YMCA.
29. Utilizarea sedintelor de terapie individuala bazata pe joc pentru a i se da clientului
posibilitatea de a lucra cu sentimentele sale, de a si le clarifica si de a le exprima.
30. Investigarea istoriei clientului pentru separari semnificative, pierderi sau traume.
COMPORTAMENT DEVIANT/ DELINCVENTA
1. Esec continuu in acceptarea regulilor si a asteptarilor acasa, la scoala sau in comunitate.

2. Lupta excesiva, intimidare sau altele, cruzime sau violenta asupra oamenilor sau animalelor
si distrugerea proprietatii.
3. Cunostinte despre spargeri, efractii sau furturi.
4. Adaptarea scolara caracterizata prin absente repetate, lipsa de respect si comportament rau.
5. Conflicte repetate sau confruntari cu autoritatea de acasa, de la scoala sau din comunitate.
6. Esec in asumarea consecintelor actiunilor, asumarea riscurilor si angajarea in
comportamente cu senzatii tari.
7. Numeroase eforturi pentru a-i pacali pe altii prin minciuna sau manipulare.
8. Esec consistent in acceptarea responsabilitatii pentru comportamente rele, insotite de
modele de blamare a celorlalti.
9. Mici remuscari, sau niciun fel de remuscare pentru comportamentele rele din trecut.
10. Lipsa sensibilitatii pentru gandurile, sentimentele si nevoile celorlalti.
11. Existenta mai multor parteneri sexuali, lipsa angajamentului emotional si implicarea in
relatii sexuale care duc la aparitia bolilor cu transmitere sexuala.
8
1. Demonstrarea cresterii onestitatii, acordului in ceea ce priveste regulile, intelegerea drepturilor

si sentimentelor celorlalti, controlului asupra impulsurilor, acceptarii responsabilitatii pentru
comportamentul ei/lui.
2. Satisfacerea regulilor si asteptarilor acasa, la scoala si in comunitate pe o baza consistenta.
3. Eliminarea tuturor comportamentelor ilegale si antisociale.
4. Incetarea oricaror acte de violenta sau cruzime asupra oamenilor si distrugerea proprietatii.
5. Examinarea nemultumirilor prin verbalizari potrivite si modalitati nonverbale de exprimare pe o
baza consistenta.
6. Demonstrarea imbunatatirii marcante in ceea ce priveste controlul impulsurilor.
7. Rezolvarea conflictelor interioare care contribuie la descoperirea problemelor de conduita.
8. Parintii stabilesc si mentin limitele potrivie, cadrul ferm, limitele consistente in momentul in
care clientul actioneaza intr-o maniera agresiva si rebela.
9. Demonstrarea empatiei, grijii si sensibilitatii pentru gandurile, sentimentele si nevoile celorlalti
pe o baza regulara.
10. Eliminarea tuturor comportamentelor sexuale promiscue.
1. Completarea testarii psihologice (1,3).

2. Completarea evaluarii psihoeducationale (2,3).
3. Completarea unei evaluari referitoare la abuz si indeplinirea recomandarilor oferite de
constatarile facute in urma evaluarii (4,5,6).
4. Cooperarea la recomandarile si cerintele mandatate de sistemul de justitie criminala (3,5,6,7).
5. Indreptarea catre un cadru alternativ potrivit sau facilitatea detentiei juvenile (5,6,7).
6. Recunoasterea si verbalizarea modului in care sunt legati de comportamente rele (9,11,35).
7. Cresterea numarului de declaratii care reflecta acceptarea responsabilitatii pentru
comportamente rele (10,12,13,22).
8. Scaderea frecventei verbalizarilor care proiecteaza raspunderea pentru problemele personale
spre alte persoane (10,12,13).
9. Exprimarea supararii prin verbalizare corespunzatoare si iesiri fizice sanatoase (14,15,16, 17).
10. Reducerea frecventei si severitatii comportamentelor agresive, distructive si antisociale (8,
10,14, 16).
11. Cresterea acordului in ceea ce priveste regulile pentru casa si scoala (8,9, 19,20,21).
12. Amanarea activitatilor recreative(ex.a juca baschet cu prietenii) pana la terminarea temelor
sau a treburilor casnice (8,18,22).
13. Parintii stabilesc limite corespunzatoare, descopera reguli clare si urmeaza consecintele pentru
rele comportamente (8,20,21,)
14. Clientul si parintii lui sunt de acord si urmeaza implementarea unui sistem bazat pe
recompensa sau un posisbil contract (8,20,22).
15. Parintii sporesc frecventa intaririi pozitive a clientului si lauda acestuia (20,22).
16. Cresterea timpului petrecut cu parinti neimplicati sau detasati, in activitati de timp liber, scoala
sau munca (24, 26,27).
17. Parintii verbalizeaza limitele potirvite pentru disciplina, pentru a preveni eventuale forme de
abuz si sa se asigure de siguranta clientului si a rivalului in competitia pentru dragostea
parinteasca(frate/sora) (25,28,29,30).
18. Verbalizarea si intelegerea modului in care comportamentele agresive sunt asociate cu neglijari
din trecut, abuz, separare sau abandon (28,31,32,33,34).
19. Identificarea si verbalizarea sentimentelor asociate cu neglijari din trecut, abuz, separare sau
abandon (31,32,33,34,35).
20. Cresterea participarii la activitati extracurriculare sau activitati pozitive in grupuri de aceeasi
varsta (36, 38,39).
9
21. Identificarea si verbalizarea modului in care comportamentele concrete ii afecteaza negativ pe
ceilalti (10,13,37).
22. Cresterea verbalizarii empatiei si preocuparii pentru cei din jur (18,35,36,37).
23. Stabilirea si mentinerea unei ocupatii sigure pentru a impiedica aparitia comportamentelor
impulsive ( 40,41).
24. Identificarea si verbalizarea riscurilor implicate in comportamente sexuale promiscue (42,43).
25. Identificarea si verbalizarea sentimentelor, gandurilor irationale si nevoilor care contribuie la
aparitia comportamentelor sexuale promiscue (28,42,43).
26. Cresterea comunicarii, intimitatii si consecventei dintre parinti (24,25,44).
27. Luarea de medicamente prescrise de doctor (1,45).
1. Pregatirea clientului pentru testarea psihologica pentru a aprecia daca factorii emotionali sau
ADHD contribuie la impulsivitatea clientului si la comportamente concrete.
2. Pregatirea clientului pentru o evaluare psihoeducationala pentru a exclude prezenta unei
dizabilitati invatate care poate contribui la comportamente impulsive si concrete in cadrul scolii.
3. Asigurarea feed-back-ului clientului si parintilor sai, oficialilor scolii sau oficialilor justitiei
criminale in ceea ce priveste testarea psihologica si/sau psihoeducationala.
4. Pregatirea pentru evaluarea referitoare la abuz si/sau tratament pentru client.
5.Consultarea cu oficialii justitiei criminale despre consecintele comportamentului antisocial al
clientului(ex. restituirea de bani, serviciu in cadrul comunitatii, verificare, supraveghere intensiva).
6. Consultarea cu parintii, oficialii scolii si oficialii justitiei criminale despre nevoia de a plasa
clientul intr-un cadru alternativ (ex.copii lipsiti de adapost, program rezidential, facilitatea detentiei
juvenile).
7.Incurajarea si provocarea parintilor pentru a nu proteja clientul de consecintele comportamentelor
sale antisociale.
8. Asistarea parintilor clientului in stabilirea clara a regulilor, a limitelor si a consecintelor pentru
comportamente rele.
9. Construirea progresiva a nivelului de incredere a clientului in sedintele de terapie prin: contactul
vizual, ascultare activa, cosideratie neconditionata si calda acceptare in ajutorul cresterii abilitatii
clientului pentru a identifica si a exprima sentimente.
10.Confruntarea ferma a comportamentelor antisociale ale clientului si atitudine, sublinierea
consecintelor pentru client si pentru ceilalti.
11.Asistarea clientului in a face conexiunea dintre sentimente si comportamente reactive.
12.Confruntarea declaratiilor in care clientul ii acuza pe ceilalti pentru relele sale comportamente si
esueaza in acceptarea responsabilitatii pentru actiunile sale.
13. Explorarea si procesarea factorilor care contribuie la modelul clientului de a-i blama pe cei din
jur.
14. Invatarea de stategii pentru detinerea controlului propriu(relaxare, “stop privire”, ascultare si
gandire) pentru a ajuta clientul sa-si exprime furia prin verbalizari potrivite si modalitati de
exprimare nonverbala.
15. Incurajarea clientului pentru a folosi listele de monitorizare proprie acasa sau la scoala pentru a
descoperi mai eficient controlul asupra furiei si a impulsurilor.
16. Utilizarea de cartii terapeutice /povești terapeutice pentru a-l ajuta pe client sa descopere intr-un
mod mai eficient controlul asupra furiei si a impulsurilor.
17. Clientul sa invete comunicarea efectiva si priceperi declarate pentru a-si exprima sentimentele
intr-un mod controlat si sa-si intalneasca nevoile prin actiuni mai constructive.
18. Asistarea parintilor in cresterea structurii pentru a-l ajuta pe client sa invete sa amane realizarea
obiectivelor pe termen lung (ex.finalizarea temelor sau a muncilor casnice inainte de a juca
baschet).
19. Stabilirea de reguli clare pentru client acasa sau la scoala; clientul este pus sa repete regulile
pentru a demonstra ca a inteles.
10
20. Desemnarea unui sistem bazat pe recompensa sau un eventual contract pentru client pentru a
intari comportamentele pozitive identificate si pentru a impiedica aparitia comportamentelor
impulsive.
21.Desemnarea si implementarea unei economii simbolice pentru a spori comportamentele sociale
pozitive ale clientului si pentru a impiedica aparitia comportamentelor impulsive si concrete.
22.Incurajarea parintilor pentru a prevedea lauda frecventa si intarirea pozitiva pentru
comportamentele sociale pozitive ale clientului si pentru bunul control al impulsurilor.
24. Dirijarea sedintelor de terapie familiala pentru explorarea dinamismului care contribuie la
urgentarea problemelor comportamentale ale clientului.
26. Dirijarea sedintelor de terapie familiala in care membrilor familiei clientului li se dau sarcini sau
probleme de rezolvat impreuna(ex.construirea unui vas, observarea interactiunilor in familie si
procesarea experientei cu ei pe viitor).
27.Trasarea de directive parintilor neimplicati sau dezinteresati, sa petreaca mai mult timp cu
clientul in activitati de timp liber, scoala sau munca.
28. Investigarea trecutului familiei clientului pentru a afla istoria unui abuz fizic sau sexual care
poate contribui la problemele comportamentale ale clientului.
29.Confruntarea parintilor clientului pentru a inceta sa mai aplice metode de disciplina punitive sau
de abuz fizic.
30.Implementarea pasilor necesari pentru protejarea clientului sau a rivalului in competitia pentru
dragostea parinteasca(frate/sora) pentru un eventual abuz(ex. raportarea abuzului la cea mai
apropiata agentie; luarea clientului sau a autorului abuzului de acasa)
31.Incurajarea si sprijinirea clientului in a-si exprima sentimentele asociate cu neglijarea, abuzul,
separarea sau abandonul.
32. Dirijarea sedintelor de terapie individuala prin joc pentru a informa clientul in legatura cu
posibilitatea de a-si exprima sentimentele legate de neglijarea din trecut, abuz, separare sau
abandon.
33. Interpretarea sentimentelor exprimate in terapia prin joc si legarea lor de furia clientului si
comportamentele sale concrete.
34.Trasarea unei sarcini clientului de a scrie o scrisoare unui parinte absent sau folosirea tehnicii
scaunului gol pentru urmarirea clientului in a se exprima si a lucra prin intermediul sentimentelor
de furie si suparare despre abandonul din trecut.
35.Utilizarea jocului terapeutic “Vorbind, simtind, facand” pentru sporirea constientizarii
gandurilor si sentimentelor sale.
36.Pregatirea clientului pentru participarea la un grup terapeutic pentru a imbunatati judecata sa
sociala si deprinderile interpersonale.
37.Trasarea pentru client a sarcinii de a arata empatie, bunavointa si sensibilitate fata de nevoile
celor din jur (ex.sa citeasca o poveste la culcarea unui rival in competitia pentru dragostea
parinteasca(frate/sora), sa coseasca iarba pentru bunica).
38.Incurajarea clientului sa participe la activitati de grup de aceeasi varsta, extracurriculare sau
pozitive, pentru a demonstra o depasire sanatoasa a furiei, pentru a-si imbunatati deprinderile
sociale si pentru a spori stima de sine.
39. Indrumarea clientului spre organizatii tip Big Brother/Big Sister pentru a vedea un model de rol
pozitiv.
40.Indrumarea clientului spre training-uri vocationale pentru a descoperi deprinderile de baza
pentru munca si gasirea unui loc de munca.
41.Incurajarea si intarirea asumarii responsabilitatii pentru o munca a clientului, acceptarii
autoritatii unui supervizor si regulilor angajatilor.
42.Educatia sexuala a clientului si discutarea riscurilor care apar in relatii sexuale promiscue.
43.Explorarea sentimentelor clientului bazate pe gandire irationala si nevoi nesatisfacute care
contribuie la urgentarea comportamentelor sexuale promiscue.
44.Evaluarea diadelor maritale pentru posibile conflicte care plaseaza problema pe
comportamentele concrete ale clientului si departe de sursele mariajului.
11
45.Pregatirea pentru evaluarea medicala a clientului pentru a prevedea controlul impulsurilor si
stabilizarea starilor.
ANXIETATEA
1. Anxietate, grija sau frica excesiva care depaseste considerabil nivelul de dezvoltare al
clientului.
2. Nivel inalt al tensiunii motorii cum ar fi oboseala, neliniste, agitatie sau tensiune musculara.
3. Hiperactivitate anatomica ca tahicardia, respiratia sacadata, ameteala, uscarea buzelor,
greata sau diareea.
4. Hiperatentie ca nervozotatea constant ,deficitul de concentrare, dificultatea in a adormi sau
a dormi, si o stare generala de iritabilitate.
5. O frica specifica care s-a generalizat acoperind o arie mai larga si a ajuns la punctul la care
interfereaza semnificativ cu viata cotidiana a clientului si a familiei acestuia.
6. Anxietate sau grija excesiva datorata amenintarii cu abandonul de catre un parinte,
supralicitarea vinovatiei, negarea autonomiei sau a statusului , frictiunile dintre parinti sau
interferenta cu activitatea fizica.
Scopuri pe termen lung
1. Reducerea completa a frecventei si intensitatii reactiei anxioase in asa fel incat functionarea
zilnica sa nu aiba de suferit.
2. Stabilizarea nivelului anxietatii o data cu cresterea abilitatii de functionare de la un punct de
plecare
3. Rezolvarea problemei cheie care este sursa anxietatii sau fricii.
4. Atingerea punctului in care clientul poate sa interactioneze cu lumea, fara frica, grija sau
anxietate excesiva .
1. Dezvoltarea unei relatii de lucru cu terapeutul in care clientul isi prezinta in mod deschis
gandurile si sentimentele (1,2)
2. Identificarea verbala a fricilor, grijilor si anxietatilor.(1,2,8,9)
3. Folosirea unui autodiscurs pozitiv pentru a reduce sau a elimina anxietatea.(1,3,4,7)
4. Cresterea manifestarilor comportamentale prin socializarea cu ceilalti, prin activitate fizica
si autoincurajare.
5. Cresterea participarii in activitati sociale si academice zilnice.
6. Dezvoltarea si aplicarea unei metode de relaxare adecvate si a unor activitati diverse pentru
a cobori nivelul de anxietate (7,12,14,15)
7. Identificarea ariilor de conflict din viata clientului (5,6,12,15)
8. Parintii exprima verbal faptul ca inteleg anxietatile si fricile clientului.(16,17,18,19)
9. Parintii dezvolta moduri specifice de a ajuta empatic clientul in fata anxietatii si
fricii.(20,21,22,23)
1. Se construieste in mod activ, impreuna cu clientul , nivelul de incredere in timpul sedintelor

individuale prin contact vizual, prin ascultare activa, prin privire neconditionat pozitiva, si
acceptare calda in scopul de a o/il ajuta sa isi creasca abilitatile de a –si identifica si exprima
sentimentele.
2. Se foloseste unui joc terapeutic ( Discutia, Emotia, Actiunea sau Lipsa jocului)pentru a-I
largi clientului constienta de sine si de ceilalti.
12
3. Clientul este ajutat sa-si dezvolte mesaje cognitive bazate pe realitate, care ii vor creste
increderea in sine in a face fata fricilor si anxietatilor.
4. Se exploreaza mesajului cognitiv care mijloceste raspunsul anxios si opreste cunoasterea
adaptativa.
5. Clientului i se cere sa prezinte o lista de conflicte cheie din trecut si din present cu familia si
cu partenerul.Se proceseaza lista impreuna cu terapeutul.
6. Clientul este asistat in scopul de a deveni constient de conflictele cheie si sa inceapa munca
in vederea rezolvarii lor.
7. Clientul este ajutat sa-si dezvolte un discurs sanatos cu sine insusi ca o modalitate de a trata
anxietatea.
8. Se foloseste metoda narativa prin care clientul descrie complet povestea anxietatii sau a
fricii sale si apoi interpreteaza aceasta poveste impreuna cu terapeutul pentru a-si externaliza
problemele. Se colaboreaza cu clientul pentru a lua o decizie sau se dezvolte un mod efectiv
de a face fata anxietatii sau fricii.
9. Se realizeaza sedinte de terapie prin joc in care anxietatile, fricile sau grijile clentului sunt
explorate si rezolvate.
10. Foloseste o metoda de intervievare interpretativa in care terapeutul isi intervieveaza clientul
pentru a-l ajuta sa-si exprime motivatia si sentimentele. Apoi clientul este asistat sa faca o
legatura intre fricile sau anxietatile sale si ganduri sau dorinte “rele” neexprimate sau
neacceptate.
11. Parintii sunt incurajati sa caute o tabara sau un weekend experientiala care se concentreaza
pe problema fricilor , asumarea riscurilor si construirea increderii. Se proceseaza experienta
cu clientul si cu parintii lui.
12. Iintalnirile sunt conduse concentradu-se pe situatiile care produc anxietate in care tehnicile
de povestire, desen, vizionarea de fotografii, si rezolvarea temelor sunt folosite pentru a
reduce nivelul de anxietate sau de frica al clientului.
13. Clientul este asistat in scopul dezvoltarii strategiilor de a face fata cu anxietatea.(ex:
cresterea implicarii sociale, contactul cu ceilalti, exercitii fizice)
14. Se pledeaza si incurajeaza analiza. Rezultatele sunt monitorizate saptamanal si se
redirectioneaza acolo unde este nevoie.
15. Se foloseste o tehnica de povestire mutuala (de Richard Gardner0 in care clientul isi spune
povestea.Terapeutul interpreteaza povestea subliniind intelesurile si spune povestea proprie
folosind aceleasi personaje in contexte similare dar impletind in poveste adaptari mai
sanatoase la frica sau anxietate si de rezolvare a conflictelor.
16. Parintilor clientului sunt educati in scopul de a-i constientiza si a-i face sa inteleaga in ce
masura fricile si anxietatile sunt normale din punct de vedere al dezvoltarii pentru copii sau
adolescenti, in functie de varsta.
17. Stabileste pentru parintii clientului lecturarea unor carti despre dezvoltarea copilului si
despre cum e sa fii parinte ca “Intre parinte si Copil/Adolscent” sau “ Cum sa vorbim ca sa
ne asculte copiii si cum sa ascultam ca copii sa vorbeasca.”
18. Trimite parintii clientului la o clasa sau la un grup de suport pentru parinti.
19. Lucreaza cu parintii in sedinte cu familia pentru a le dezvolta abilitatile de a trata cu
eficacitate fricile si anxietatile clientului cu incredere calma si nu cu reactii pline de frica.
20. Condu intalniri cu familia in care sistemul este examinat pentru a determina nivelul de frica
sau anxietate la momentul respectiv sau pentru a scoate la suprafata conflicte subterane.
21. Lucreaza in intalniri cu familia pentru a rezolva conflictele si pentru a ridica nivelul de
functionare sanatoasa al familiei.
22. Foloseste o apropiere structurala in intalnirile cu familia in care rolurile sunt modificate
pentru a incuraja parintii sa lucreze mai putin si sa permita copiilor sa fie copii.
23. Condu intalniri cu familia ale caror directii strategice sunt dezvoltate si oferite familiei
,acestea fiind concepute pentru a da libertate fizica copilului si pentru a ajusta controlul
parental al sistemului.
13
DEPRESIA
Definiri comportamentale:
1. Tristete sau afecte (dispozitii) aplatizate;

2. Preocupari legate de subiectul mortii;
3. Idei si planuri suicidale;
4. Iritabilitate ocazionala;
5. Izolare de familie si/sau semeni;
6. Deteriorarea performantelor academice;
7. Scadere marcata a interesului fata de activitati anterior agreate;
8. Refuzul de a comunica deschis;
9. Folosirea de substante pentru imbunatatirea dispozitiei;
10. Energie redusa;
11. Contact vizual minimal si frecvente verbalizari ale autodeprecierii / stimei de sine scazute;
12. Apetit redus;
13. Somn prelungit;
14. Concentrare deficitara si indecizie;
15. Sentimente nejusificate de disperare, autodepreciere sau autoculpabilizare /invinovatire;
16. Probleme actuale, generatoare de suferinta;
17. Iluzii si halucinatii asociate cu dispozitia.
1. Constientizarea si verbalizarea depresiei si inlaturarea cauzelor, conducand la normalizarea

starii emotionale;
2. Evaluarea dispozitiei si relevarea dovezilor unui nivel normal de energie, activitate si
socializare;
3. Reducerea iritabilitatii si normalizarea interactiunilor sociale cu familia si prietenii;
4. Manifestarea unui interes adecvat pentru achizitii academice, implicare sociala, obiceiuri
alimentare precum si manifestari ocazionale ale bucuriei si pretuirii vieti
1. Testare psihologica completa pentru evaluarea profunzimii starii depresive; (1,2)

2. Stabilirea legaturii dintre razvratire, tendinte autodistructive sau retragerea in sine si fondul
depresiv; (3,4)
3. Exprimarea verbala a nefericirii, nemultumirii existentiale; (5,7,14,15,29)
4. Specificarea a ceea ce ii lipseste clientului din viata sa, cauzandu-i nefericire; (5,6,8,14,15)
5. Punctarea aspectelor care, in trecut sau in prezent, cauzeaza / contribuie la tristete;
(5,9,10,14,15)
6. Aprecierea asertiva, de catre client, a ceea ce-i este necesar pentru a fi cu adevarat fericit;
(5,10,13,29)
7. Exprimarea nevoilor emotionale catre persoanele semnificative; (6,11,12,28)
8. Inhibarea / stoparea abordarilor verbale ale subiectului/temei mortii; (6,7,14,15,18)
9. Incetarea conduitelor suicidare si/sau exprimarii dorintei de a muri; (16,17,18,19)
10. Sa initieze si sa raspunda activ la comunicarea sociala cu familia si semenii;
(12,20,21,28,29)
11. Verbalizarea sentimentelor generate de a fi iubit si acceptat de catre familie si prieteni;
(6,16,17)
12. Descrierea interesului si participarii la activitati sociale si recreationale; (13,20)
14
13. Reducerea furiei si iritabilitatii, evidentiindu-se prin interactiuni placute si prietenoase cu
familia si prietenii; (11,12,20)
14. Sa fie compliant/ sa coopereze cu evaluarea necesitatii medicamentatiei psihotrope; (21,22)
15. Sa urmeze tratamentul medicamentos prescris de medic; (21,22,23)
16. Imbunatatirea performantei academice, evidentiindu-se prin note mai bune si
rapoarte/recomandari ale profesorilor; (24,25)
17. Sa manance meniuri nutritive fara a fi imboldit constant de altii; (21,22,23,26)
18. Sa-si ajusteze programul de dormit adecvat nivelului de dezvoltare; (21,22,23,27)
1. Organizarea administrarii testelor psihologice asa incat sa se faciliteze o stabilire cat mai
completa/realista/ a profunzimii depresiei;
2. Oferirea unui feedback clientului si familiei sale, in ceea ce priveste rezultatele testarii;
3. Aprecierea nivelului de intelegere /constientizare de catre client, a
comportamentelor/mecanismelor sale defensive legate de depresie;
4. Interpretarea manifestarilor comportamentale ale clientului, ca reflectare a depresiei;
5. Intarirea manifestarii deschise / acceptarii, de catre client a sentimentelor sale profunde /
implicite de furie, durere si dezamagire.
6. Evaluarea temerilor clientului in ceea ce priveste pierderea afectiunii altora.
7. Confruntarea clientului cu comportamentele / manifestarile sale de evitare a adevaratelor
conflicte, cu nevoile sale emotionale neconstientizate /neasumate / nesatisfacute.
8. Cerinta catre client sa aduca in discutie ce anume ii lipseste din viata, contribuind astfel la
starea sa de nefericire.
9. Evaluarea / aprecierea aspectelor prezente, din viata clientului, care contribuie la starea sa de
nefericire.
10. Explorarea suferintei emotionale din trecutul clientului, care contribuie la sentimentele de
disperare si stima de sine redusa.
11. Organizarea unei sedinte de terapie familiala pentru facilitarea exprimarii conflictelor cu
membri ai familiei.
12. Sprijinirea clientului in exprimarea nevoilor sale emotionale catre membrii familiei si
persoanele semnificative.
13. Mobilizarea clientului in formularea unui plan, menit sa-i stimuleze actiunea de satisfacere a
nevoilor.
14. Organizarea/ punerea in scena a unui joc psihodramatic care sa-i permita clientului
exprimarea sentimentelor fata de sine si altii.
15. Interpretarea sentimentelor exprimate in joc, ca fiind cele ale clientului fata de viata reala.
16. Stabilirea cognitiilor care intaresc neajutorarea si disperarea clientului
17. Invatarea de catre client si intarirea cognitiilor functionale, care ii faciliteaza cresterea
increderii si acceptarii de sine.
18. Monitorizarea potentialului autoagresiv al clientului si indrumarea sa catre un mediu
protectiv / sanatorial, daca este necesar.
19. Obtinerea unui angajament al clientului, de a nu-si provoca rau.
20. Incurajarea clientului de a participa la activitati sociale/ recreative, care sa-i imbogateasca
existenta.
21. Aprecierea/ evaluarea nevoii clientului de a urma un tratament medicamentos psihotrop.
22. Obtinerea unei prescriptii medicamentoase antidepresive pentru client.
23. Monitorizarea eficacitatii medicamentelor si a efectelor secundare.
24. Stimularea interesului clientului in obtinerea unor performante academice.
25. Contractarea unui tutore in vederea incurajarii clientului sa-si dezvolte un simt al
performantei academice.
26. Monitorizarea si incurajarea clientului in ceea ce priveste dobandirea unor obiceiuri
alimentare corespunzatoare.
15
27. Monitorizarea deprinderilor de somn ale clientului si a efectului odihnitor al somnului
acestuia.
28. Lucrul cu parintii clientului pentru dezvoltarea abilitatilor lor de a incuraja, sustine si/sau
tolera modalitatile expresive ale gandurilor si sentimentelor clientului.
29. Folosirea unui joc terapeutic care sa vizeze expresivitatea emotiilor pentru sprijinirea
clientului in demersul verbalizarii adecvate a sentimentelor.
MANIA / HIPERMANIA
1. Un stil social intens(puternic), excesiv prietenos, care depăşeşte parametrii sociali
normali şi care dă dovadă de o judecată scăzută(săracă), pe plan social (adaptare sociala
scăzuta) (ex. Credulitatea şi deschiderea în faţa altora cu prea multă uşurinţă).
2. Mândrie excesivă(părere mult prea bună despre sine) dar si exagerarea
optimismului(absenţa depresiei), încrederii, cu prea mult optimism în capacităţile sale,
încredere care neagă orice autolimitare sau obstacol real, dar îi vede pe ceilalţi ca
stându-i în drum ( ca pe un impediment).
3. Lipsa puterii de concentrare asupra unui singur fapt, incapacitatea de a-şi păstra gândul
asupra unui singur lucru. ( îi fug gândurile)
4. Apariţia stresului în vorbire.
5. Hiperenergic şi impacient(foarte agitat, fără astâmpăr).
6. Impulsivitate haotică (comportament agitat), fără capacitatea de a anticipa consecinţele
comportamentului.
7. Nevoie de odihnă redusă şi o negare a durerii fizice şi a emoţiilor.
8. Boli la nivelul afectiv întâlnite la generaţiile precedente(în familie).
9. Agresiune verbală sau fizică cuplată cu dorinţa de manifestare violentă (ex. aruncarea în
aer a diferitelor obiecte) în cazul neândeplinirii unei dorinţe, ceea ce este în contrast cu
comportamentul lui obişnuit de ascultare şi supus.
10. Uşor de distras şi capabil de atenţie redusă ca timp.
11. Incapacitatea de a duce mai departe proiectele, chiar dacă nivelul de energie este foarte
ridicat. Acestea se datoreaza lipsurilor comportamentale la nivel disciplinar cît si lipsei
dorinţei de interes în a îndeplini/urma un scop.
12. Acţiuni negândite(produse de factori interni) care reflectă o nerecunoaştere a
consecinţelor ce duc la autodistrugere (ex. Furatul din magazine, abuzul de alcool, de
droguri sau promiscuitatea-variaţia partenerilor în viata sexuala,viaţa mizeră).
13. Îmbrăcăminte bizară şi anumite moduri de manifestare( ex. curăţarea corporală cu
ajutorul limbii, muşcare, pişcare a plielii).
Scopuri pentru termen lung:

1. Creşterea controlului asupra anumitor impulsuri, reducerea nivelului de energie şi
stabilizarea stării(“toanelor”), a sentimentelor.
2. Scăderea nivelului de iratibilitate şi agitaţie, îmbunătăţirea judecăţii în plan social şi
dezvoltarea unui tip de sensibilitate asupra consecinţelor aduse de comportament,
având totodata mai multe aşteptări reale/realizabile de la sine.
3. Recunoaşterea depresiei din subconştient (ascunse) şi găsirea unui mod de a se
descurca (cooperarea) cu sentimentele sau teama de pierdere .
16
4. Să vorbească despre sentimentele ascunse de părere prostă despre sine sau vină,
teama de a fi respins, dependentă şi abandon de către persoane importante pentru el.
1. Ia medicamentele psihotropice( care afecteaza mintea, emoţiile sau comportamentul)

prescrise.( 1, 2, 3)
2. Începe să arate încredere în relaţia terapeutică împărtăşindu-şi temerile de dependenţă,
pierdere(absenţă) şi abandonare.( 4, 5, 6, 9)
3. Ajunge la stabilitate a “toanelor”starii/sentimentelor, începând sa reacţioneze mai rar cu
furie, mai puţin exagerat şi mult mai adecvat social şi sentimental. ( 11, 15, 16, 21)
4. Verbalizează (exprimă) tristeţea, teama şi furia privind pierderi din viaţă reale sau
imaginare. ( 5, 6, 7, 8)
5. Conştientizează (admite) părerea proastă despre sine şi teama de a fi respins pe care se
sprijină falsa lui mândrie(importanţă prea mare alocata sieşi combinată cu aroganţă).(9, 10,
11, 12)
6. Identifică motivele(cauzele) părerii proaste despre sine şi temerile de abandon. ( 9, 10, 12)
7. Face diferenţa între pierderile reale şi imaginare, respigeri şi abandonări.( 6,8)
8. Părinţii întăresc comportamentele pozitive când impun/fixează limite ferme pentru
ostilitate.( 10, 11, 19, 21, 22)
9. Încetează (stopează) comportamentele autodistructive cum ar fi promiscuitatea, abuzul de
anumite substanţe şi ostilitatea exagerată sau agresiunea.( 13, 15, 16)
10. Vorbeşte mai rar şi este mai concentrat pe subiect. (13, 14)
11. Se îmbracă şi se îngrijeşte într-o manieră mai puţin extravagantă.( 11, 18, 20)
12. Trebuie vorbit deschis despre acceptare si impacarea cu nevoile sale dependente.( 4, 5, 10,
18)
13. Identifică trăsături de personalitate pozitive şi comportamente care construiesc stima de sine
autentică. ( 19, 20)
14. Scad declaraţiile de grandoare şi se exprimăpe sine mult mai atent (mai cenzurat). ( 11, 15,
17)
15. Identifică factorii stresanţi care sporesc teama de respingere şi eşec.( 12,17,18)
16. Acceptă limitele impuse în comportamentele manipulatorii şi ostile care tind să îi
controleze pe ceilalţi. ( 21, 22)
1. Estimează(stabileşte) nevoia clientului de medicamentele necesare stabilizarii

stării/sentimentelor (ex. Carbonat de litiu)
2. Concepe (recomandă) prescripţia medicală adecvată, care să ajute clientul la reducerea
energiei în exces/exagerate provocată de anumite sentimente.
3. Monitorizează racţiile clientului la medicaţie (efecte secundare şi eficienţă).
4. Se leagă (promite) să fie acolo(prezent), un ajutor real, să asculte şi să sprijine clientul.
5. Explorează temerile clientului de a fi abandonat izvorând dragoste şi îngrijire.
6. Demonstrează pierderi reale sau percepute din viaţa clientului.
7. Reevaluează modurile de a înlocui pierderile şi le prezintă în perspectivă(ca pe un
deziderat).
8. Ajută clientul să facă diferenţa între real şi imaginar, pierderi prezente(curente) şi pierderi
exagerate.
9. Demonstrează(găseşte) cauzele care au provocat temerile de abandon ale clientului precum
şi proasta impresie despre sine, în istoria familiei de provenienţă.
10. Ţine (organizează) sesiuni de terapie de familie pentru a cerceta şi confrunta respingerile
parentale sau abandonul emoţional.
17
11. Confruntă grandomania cilentului precum şi cerinţele (pretenţiile exagerate) acestuia
treptat dar ferm.
12. Exlorează/cercetează factorii stresanţi care provoaca comportamentul maniacal al
clientului (ex. insuccesele/nereuşitele şcolare, respingerea socială, trauma familială).
13. Asigură structură (substanţă) şi concentrare gândurilor şi acţiunilor clientului controlând
(dirijând) desfăşurarea conversaţiei şi stabilind planuri de comportament.
14. Întăreşte verbal vorbirea rară (calmă) şi aprofundarea proceselor de gândire.
15. Focalizarea continuă asupra consecinţelor comportamentului pentru a reduce
impulsivitatea negândită (necontrolată).
16. Facilitează (uşurează) controlul impulsurilor prin jocul de rol, repetarea comportamentelor
şi inversarea rolurilor pentru a mări sensibilitatea(în a percepe) în ceea ce priveşte
consecinţele comportamentului.
17. Încurajează clientul să împărtăşească sentimente la un nivel mai profund pentru a uşura
“deschiderea”, intimitatea şi încrederea în relaţii şi acţionează contra negării, fricii şi
superficialităţii.
18. Interpretează teama şi insecuritatea care stau la baza mândriei, ostilităţii şi negării
dependenţei.
19. Asistă clientul în identificarea propriilor forţe şi repere să-şi construiască stima de sine şi
încrederea.
20. Încurajează şi întăreşte o manieră vestimentară şi de îngrijire adecvată.
21. Impune limite în manipulare sau manifestări făcând reguli şi stabilind consecinţele clare
ale încălcării acestora.
22. Incurajează părinţii în crearea/impunerea unor limite rezonabile asupra comportamentului
clientului şi în aşi exprima dedicaţia şi dragostea lor necondiţionate fata de client.
FOBIA DE TIP SOCIAL/TIMIDITATEA
1. Ascunderea, contactul slab al privirilor sau chiar lipsa contactului vizual între două persoane, un
refuz sau reţinerea de a răspunde verbal la iniţierea altora si izolarea in cele mai multe situaţii de
socializare.
2. Incruntarea in mod excesiv sau evitarea contactului cu oameni care nu ne sunt familiari pentru o
perioada lunga de timp(ex. şase luni sau mai mult)
3. Izolarea sociala si/sau implicarea excesiva in activitati izolate( ex.cititul, ascultarea muzicii in
camera ei/lui, jocul video).
4. Număr limitat de prietenii sau prietenii nu foarte apropiate in afara membrilor familiei.
5. Hipersenzitivitatea la critica sau dezaprobarea altora.
6. Nevoia excesiva de reasigurare ca el/ea este plăcut de ceilalţi înainte de a demonstra dorinţa de a
se implica într-o alta relaţie.
7. Ezitarea marcată de a se angaja in activităţi noi sau a-şi asuma riscuri personale din cauza
potentialei rusini sau umiliri.
8. Imaginea de sine proasta, evidenţiată de remarce dese de subestimare, comparaţiile nefavorabile
cu altii, si o percepţie de sine ca fiind neatragator.
9. Lipsa de asertivitate din cauza fricii de a fi întampinat cu critică, dezaprobare sau respingere.
10. Suferinţă psihologică înaltă (distres) în diverse situaţíi sociale manifestată prin bătăi mărite de
inimă, transpiraţie abundentă, gură uscată, tensiune musculară si tremur.
18
Scopuri pe termen lung:
1. Elimina anxietăţii, rusinea si timiditatea in majoritatea situaţiilor sociale.

2. Stabilirea si menţinerea pe termen lung (de exemplu, 6 luni) a relaţiilor interpersonale sau a
acorda atenţie relaţiilor de prietenie mai depărtaţi sau mai apropiaţi familiei.
3. Interacţiuni sociale cu acordarea de atenţie prietenilor in mod regulat fara frica excesiva sau
anxietate.
4. Păstrarea unui echilibru sănătos între timpul petrecut singur (activitati solitare) si interacţiunea
sociala cu ceilalti.
5. Dezvoltarea unor deprinderi sociale esenţiale care vor atrage după sine o relaţionare
interpersonale de calitate.
6. Rezolvarea conflictelelor centrale care contribuie la aparitia anxietaţii sociale si a timiditatii.
7. Cresterea respectului de sine si a sentimentelor de securitate în relaţiile interpersonale
evidenţiate de o dorinţa de a participa la activitati de grup si a-si exprima gânduri, sentimente, si
nevoi obişnuite, de bază.
Obiective pe termen scurt:
1. Completarea testelor psihologice

2. Completarea testelor psihoeducationale
3. Completarea unei evaluari de limba si vorbire
4. Complianta cu strategiile de comportament si cognitive si cresterea graduala a duratei contactelor
sociale.(5.6,7,8,9)
5. A fi de acord cu initierea unui contact social pe zi(6,8,12,14,15)
6. A creste participarea in activitatile de grup sau interpersonale(11,12.13,14,15)
7. A creste verbalizarea argumentelor pozitive despre el/ea în interactionarea cu semenii si
experientele sociale.(11, 12, 13, 14, 15)
8. Verbalizarea complimentelor primite fara timiditate excesiva sau retinere.
9. Cresterea exprimarii argumentelor pozitive în interacţionarile de tip social(9,10,17)
10. Descreşterea frecventei remarcelor de tip descurajant in prezenţa semenilor (8,9, 16, 17, 18)
11. Dezvoltarea comportamentului pozitiv pentru a face faţă efectiv si direct stresului, conflictelor
si responsabilitatilor.(17, 18, 28, 29)
12. Prinderea ca in plasa sau protectia peste masura a parintilor identifica cum ei instaleaza
anxietatea de tip social si comportamentele dependente peste masura.(22, 24, 25, 27)
13. Recunoasterea verbala a castigului secundar care rezulta din anxietatea sociala , remarcele de
tip descurajator si din dependenta exagerata de parinti.(22, 25, 27).
14. Parintii consolideaza comportamentele de tip pozitiv din punct de vedere social ale individului
si stabilesc limite ale comportamentelor extra-dependente(14,24,25,26)
15. Parintii peste masura de critici recunosc verbal cum contribuie remarcele lor negative la
anxietatea sociala a individului, la timiditatea sa si aprecierea scazuta fata de sine. (22,23,26)
16. Parintii stabilesc scopuri realiste si apropiate/potrivite cu varsta individului.(22,23, 26)
17. Verbalizarea modului in care anxietatea sociala curenta si insecuritatea sunt asociate cu
experientele de respingere si critica din trecut din partea celor semnificativi pentru persoana în
cauză.(19, 20, 21)
18. A lua medicamente prescrise direct de medic(30,31)
Interventii terapeutice:
6. Introduceti sarcina de a initia macar un contact social pe zi

7. Antrenati clientul sa reduca anxietatea utilizand ghidarea imaginatiei intr-un mediu relaxant in
care clientul sa se vizualizeze pe sine facând fata unor probleme sociale variate .
19
8. Asistati clientul in dezvoltarea exprimarii pozitive de sine cu scopul de a face fata anxietatii
sociale sau fricii.(temerilor)
9. Utilizati repetitii in ceea ce priveste comportamentul, exemple si joc de rol in sesiuni individuale
ptr. a reduce anxietatea, a dezvolta calitati sociale si a invata sa initieze conversatii.
10. Lauda si incurajeaza orice coportament social pozitiv.
11. Cereti clientului sa insire calitatile si defectele sale in comparatie cu ale semenilor sai.
12. Incurajati partciparea in activitati extracurriculare sau in activitati de grup.
13. Cereti clientului sa tina un jurnal cu experientele atat positive cat si negative d.p.d.v. social;
parcurgeti-le impreuna cu terapeutul dvs.
14. Dati clientului directive de a-si invita peste noapte un prieten sau să stabilească o vizita peste
noapte acasa la un prieten; retineti orice moment de teama care ar putea aparea.
15. Consultati-va cu oficialii scolii despre modalitati de a dezvolta socializarea clientului (ex.:
prezentati clasei o situatie de interes sau cercetare, un profesor sau o persoana cunoscuta, , lucrati in
perechi in care clientul sa fie cu alt seaman popular de-al sau )
16. Dati un feedback oricarui comportament negativ care apare in abilitatea clientului de a stabili si
mentine relatii de prietenie.
17. Predati moduri de delaratii pentru a ajuta clientul sa exprime ganduri, sentimente si nevoi mult
mai deschis si direct.
18. Cautati exemple de experiente de respingere, critica dura, abandon, sau traume care au
contribuit la scaderea respectului de sine si la anxietate sociala.
19. Incurajati si sprjiniti clientul in exprimarea verbala si în clarificarea sentimentelor sale asociate
cu experientele trecute de respingere, critica dura, abandon sau trauma.
20. Utilizati sesiuni terapeutice de joc individuale pentru a da clientului psibilitatea de a se exprima
si de a lucra la sentimentul de anxietate si la sentimentul de nesiguranta in relatiile sociale.
21. Interpretati anxietatea si nesiguranta exprimate in terapia prin joc si legati-le de situatiile
prezente de viata ale clientului.
22. Conduceti o sesiune de terapie familala pentru a aprecia dinamica care cotribuie la anxietatea
sociala a clientului si la retragerea lui.
23. Apreciati relatia parinte-copil pentru a determina daca asteptarile cele mai inalte si nerealiste ale
parintilor au contribuit la anxietatea si nesiguranta clientului.
24. Identificati cum parintii extrem de protectivi contribuie la dependenta clientului si la anxietatea
de tip social.
25. Incurajati parintii sa recompenseze comportamentele sociale pozitive ale clientului (ex.: a suna
un prieten, a se juca cu semenii afara) si a stabili limite ale comportamentului peste masura de
dependent (ex.: a –si cere iertare, a se tine de parinti in mediile sociale).
26. Instruiti parintii sa ignore comportamentele antisociale sau agresive ocazionale (doar daca nu
devin prea intense sau frecvente) pe perioada initiala a tratamentului astfel încât sa nu extinda
comportamente nepotrivite.
27. Asistati clientul si pe parintii acestuia in dezvoltarea personala.
28. Aranjati participarea clientului la terapia de grup pentru îmbunatatirea calitatilor sociale.
29. Dati clientului directive de a se dezvalui de 2 ori in fiecare sesiune de terapie de grup.
30. Aranjati o evaluare terapeutica a clientului.
31. Monitorizati clientul pentru complianta, efecte secundare si eficienta maxima a
medicatiei.Consultati-va cu medicul curant la intervale regulate.
SUPĂRĂRI / PIERDERI NEREZOLVATE
Definiri comportamentale:
1. pierderea contactului cu un părinte prin divorţ

2. pierderea contactului cu un părinte prin îmbolnăvirea cronică a acestuia sau prin moarte
20
3. pierderea contactului cu un părinte prin încetarea drepturilor părinteşti ale acestuia asupra
copilului
4. pierderea contactului cu părintele prin arestarea părintelui
5. pierderea contactului cu o reţea pozitivă de suport prin mutarea geografică a clientului
6. pierderea contactului semnificativ cu un părinte prin abandonul d.p.d.v. emoţional de către
părinte
7. un răspuns emoţional puternic manifestat atunci când pierderea este exprimată
8. manifestări simptomatice ca lipsa apetitului, coşmaruri noaptea, lipsa odihnei şi a relaxării,
incapacitatea de concentrare şi alţi indicatori ai depresiei care urmează unei pierderi
9. scăderea pronunţată a notelor şcolare, creşterea în număr a izbucnirilor de furie,
hiperactivitate, răcirea afectivă atunci când se separă de părinţi, toate acestea nefiind
caracteristice clientului
10. sentimente de vinovăţie asociate cu ideea nerezonabilă că el a determinat pierderea sau că
nu a împiedicat-o
11. evitarea de a vorbi - în nici o circumstanţă - despre pierdere
Obiective pe termen lung:
1. începerea procesului de vindecare a supărării legate de pierdere

2. desfăşurarea procesului de vindecare a pierderii cauzate de dispariţia unei persoane
importante
3. lucrul cu trăirea emoţională negativă şi dezvoltarea procesului de recuperare şi găsirea unor
elemente de îmbunătăţire a vieţii clientului
4. crearea unui cadrul emoţional suportiv pentru depăşirea trăirii emoţionale negative cauzate
de pierdere
5. rezolvarea pierderii şi începerea reintegrării în relaţii şi activităţi cu persoane de aceeaşi
vârstă
1. dezvoltarea unei relaţii de încredere cu terapeutul, evidenţiată printr-o comunicare deschisă

a sentimentelor şi gândurilor (1, 2, 3)
2. povestirea pierderii (4, 5, 6, 7)
3. identificarea trăirilor asociate cu pierderea (3, 4, 8, 9, 10)
4. creşterea abilităţii de a verbaliza şi experimenta sentimentele asociate pierderii (8, 9, 10)
5. identificarea modalităţii de a utiliza variaţiile de stări ca şi ajutor în evitarea trăirilor
asociate pierderii (10, 11, 12, 13)
6. punerea unor întrebări despre pierdere şi căutarea obţinerii unor răspunsuri pentru fiecare
întrebare (4, 10, 14)
7. arată o creştere a nivelului de înţelegere a procesului de supărare şi o depăşire a supărării
(2,7,11,15)
8. identificarea lucrurilor pozitive despre decedat şi/sau despre relaţia lor şi căutarea
mijloacelor ca aceste lucruri să fie rememorate (19, 23, 24)
9. scăderea numărului de manifestări a sentimentelor de vină şi blamare pentru pierdere (16,
17, 18, 20)
10. exprimarea şi rezolvarea sentimentelor de furie şi vină căutate asupra propriei persoane sau
asupra decedatului care blochează procesul vindecare (20, 21, 22, 25)
11. verbalizarea sau scrierea unei liste de persoane care au depăşit un proces de supărare în
urma unei pierderi (13, 23, 25, 26)
12. creşterea nivelului de înţelegere a părinţilor în ceea ce priveşte pierderea şi verbalizarea
acesteia (27,28,29,32)
13. părinţii îşi măresc deschiderea lor în ceea ce priveşte discuţiile despre pierdere (29, 30, 31,
32)
21
14. părinţii identifică căi de încurajare şi de suport a clientului în procesul de vindecare a
supărării (28, 29, 32)
15. părinţii care îşi pierd custodia copiilor îşi iau la revedere de la client (29, 32, 33)
16. asistarea şi participarea într-o sesiune formală de luare de rămas bun de la părinţii care şi-
au pierdut drepturile părinteşti (34, 35)
Intervenţii terapeutice:
1. construirea activă a nivelului de încredere al clientului în sesiuni individuale de terapie prin

menţinerea contactului vizual, ascultare activă, acceptare pozitivă şi necondiţionată, toate
menite să crească abilitatea clientului de identificare şi exprimare a trăirilor
2. educarea clientului şi/sau a părinţilor săi de-a lungul procesului de vindecare a durerii despre
cum să răspundă oricăror întrebări
3. parcurgerea împreună cu clientul a unor povestiri despre pierderi şi apoi discutarea acestor
povestiri
4. lucrul cu clientul în rol-play-uri terapeutice despre probleme de negare şi exprimarea
gândurilor şi a sentimentelor legate de pierdere
5. terapeutul cere clientului să scrie o scrisoare persoanei pierdute, în care să-şi descrie
sentimentele şi să-i citească apoi această scrisoare
6. terapeutul cere clientului să exprime o poveste despre o pierdere prin desenarea unor
imagini din experienţa proprie
7. utilizarea unei „tehnici reciproce” ( a lui Richard Gardner) în care clientul îşi povesteşte
istoria. Terapeutul interpretează istoria cu subînţelesurile găsite şi apoi spune o poveste
folosind aceleaşi personaje, în aceleaşi situaţii, dar transformând-o într-o istorie cu o
abordare pozitivă a pierderii
8. asistarea clientului în identificarea sentimentelor proprii folosind tehnica celor 5 feţe
(„Helping Children Cope with Separation and Loss” by Jewett)
9. utilizarea discuţiilor serioase pentru declanşarea la client a verbalizării gândurilor şi a
trăirilor
10. includerea clientului într-un grup de suport format din copii şi adolescenţi provenind din
familii divorţate
11. asistarea clientului în identificarea şi exprimarea trăirilor asociate pierderii, în cadrul unor
sesiuni de terapie individuală sau de grup
12. terapeutul cere clientului să întocmească o listă cu modalităţi de evitare a efectelor negative
pe care supărarea le poate avea asupra vieţii sale
13. influenţarea clientului pentru întocmirea unui jurnal al supărării zilnic, în care să îşi exprime
toate gândurile şi sentimentele asociate pierderii şi cum au fost ele stopate. Discutarea
jurnalului în sesiunile de terapie.
14. asistarea clientului în dezvoltarea unei liste de întrebări despre o pierdere concretă şi găsirea
unor posibile răspunsuri pentru fiecare întrebare
15. încurajarea clientului în abordarea unei discuţii cu un membru al clericului despre moarte şi
a unei discuţii cu un adult care a trecut prin pierderea unui apropiat
16. explorarea trăirilor de vină şi blamare ale clientului datorate pierderii
17. utilizarea unei „fabule a despărţirii” (vezi „Helping Children Cope with Separation and
Loss” by Jewett) pentru a ajuta clientul să îşi exprime blamarea proprie vis-a-vis de
pierderea suferită (de ex., terapeutul spune: „un copil spune timid „oh, îmi e frică”. „De ce
credeţi că îi e frică copilului?””)
18. ajutarea clientului să renunţe la autosugestionarea negativă că el este cauza pierderii suferite,
prin interogarea persoanei care este percepută ca fiind cea care îi imprimă blamarea sau
printr-un rol-play, o conversaţie la telefon prin care clientul să îşi ceară iertare pentru
comportamentul care este perceput ca fiind cauza blamării
19. terapeutul cere clientului să întocmească o listă de lucruri pozitive despre decedat şi cum îşi
propune să şi-l amintească de acum încolo. Apoi se discută lista cu terapeutul
22
20. terapeutul sugerează clientului un obicei neobişnuit (de ex., dedicarea timpului unei acţiuni
de caritate pe care decedatul ar fi acceptat-o), pentru a uşura eliberarea de vină şi blamare a
acestuia pentru pierderea suferită. Monitorizează rezultatele şi intervine pentru modificări,
dacă este cazul.
21. încurajarea şi susţinerea clientului în exprimarea furiei în sesiunile de terapie, comportarea
ca şi un om furios şi apoi verbalizarea furiei
22. lucrează cu clientul folosind tehnici comportamentale ca, de exemplu, olăritul, lovirea unei
pungi de hârtie umplută cu hârtie de ziar sau folosirea făcăleţului pentru a lovi obiecte, fără
să producă dezastre, ci doar să îşi exteriorizeze furia reprimată
23. cere clientului să aducă la câteva sesiuni de terapie poze sau amintiri legate de persoana
pierdută şi să poarte discuţii despre acesta cu terapeutul
24. încurajează clientul să completeze un exerciţiu asociat cu iertarea şi discutarea pe marginea
lui împreună cu terapeutul în sesiuni de terapie
25. încurajează clientul să viziteze mormântul persoanei decedate împreună cu un adult şi apoi
să discute cu terapeutul pe marginea acestei experienţe
26. educarea părinţilor astfel încât aceştia să ofere comfort, consolare, dragoste, companie
plăcută şi suport pentru clientul suferind
27. asistarea părinţilor în dezvoltarea aptitudinilor de a sprijini clientul în verbalizarea trăirilor
28. încurajarea părinţilor clientului de a citi „Learning to say good- bye” (LeShan) sau o lucrare
similară în scopul de a îi familiariza pe copii cu procesul de suferinţă provocat de o pierdere
29. aducerea familiei în sesiuni de terapie în care fiecare membru al familiei clientului vorbeşte
despre relaţia pe care a avut-o cu decedatul
30. încurajarea părinţilor de a-i permite clientului să participe în obiceiuri şi tradiţii ale
înmormântării în măsura în care ei vor fi implicaţi în aşa ceva
31. definirea părinţilor clientului ca fiind un grup de suport al acestuia
32. desfăşurarea unei şedinţe de terapie cu părinţii care şi-au pierdut custodia clientului, pentru
a-l pregăti pe acesta să îşi ia rămas bun de la aceştia într-un mod pozitiv
33. asistarea clientului în realizarea unei biografii a vieţii sale pentru a-l ajuta în vizualizarea
trecutului, prezentului şi viitorului. În momentul în care este gata, cereţi clientului să
păstreze o copie şi o alta să o dea părinţilor actuali
34. facilitarea unor şedinţe de rămas bun cu clientul şi părinţii care pierd custodia copilului,
pentru a-i permite clientului de a se simţi împăcat şi de a merge mai departe cu viaţa sa.
Dacă părinţii care pierd custodia sau părinţii actuali nu sunt disponibili, cere-le să scrie o
scrisoare care poate fi citită într-o şedinţă de terapie sau jucaţi un rol-play prin care clientul
să îşi ia la revedere de la fiecare părinte în parte.
ANXIETATEA DE SEPARARE
Simptomatologie
1. Angoasă emoţională excesivă şi plângeri repetate (ex: plânsete, comportamente regresive,
rugămintea părinţilor de a rămâne, istericale) când anticipează separarea de casă sau de o
persoană apropiată.
2. Griji persistente şi nefondate referitoarea la bunăstarea unor persoane apropiate sau frica
excesivă că aceştia vor pleca şi nu se vor mai întoarce.
3. Frică excesivă persistentă şi nefondată de calamităţi ce îl vor separa pe subiect de persoanele
apropiate (ex: clientul sau părinţii se vor pierde, vor fi răpiţi, ucişi sau victimele unui
accident).
4. Plângeri repetate şi angoasă sporită (ex: implorarea de a merge acasă, cereri de a-şi vedea
sau suna părinţii) ca urmare a unei separări de casă sau de persoanele apropiate.
5. Frică persistentă sau evitarea singurătăţii, manifestate prin agăţarea de, şi urmărirea
persoanei faţă de care manifestă ataşament.
23
6. Împotrivire sau refuz frecvent de a dormi fără a avea în preajmă o persoană apropiată, sau
refuzul de a dormi în altă parte decât acasă.
7. Coşmaruri periodice axate pe tema separării.
8. Afecţiuni somatice frecvente (ex: dureri de cap, de stomac, greţuri) ce apar la anticiparea
separarii de casă sau de persoanele apropiate.
9. Nevoie excesivă de reasigurare asupra siguranţei şi protecţiei faţă de posibile pericole.
10. Stimă de sine scăzută şi lipsă de auto – încredere ce contribuie la teama de a fi singur sau de
a participa la activităţi sociale.
11. Retragere excesivă în faţa unor situaţii noi sau nefamiliare.

1. Eliminarea anxietăţii şi temerilor manifestate în cazul anticipării sau separării.
2. Tolerarea separării de către persoanele apropiate fără a manifesta o angoasă emoţională
sporită, comportamente regresive, izbucniri temperamentale sau implorări.
3. Eliminarea afecţiunilor somatice asociate cu separarea.
4. Stăpânirea efectivă a temerilor nocturne, dovedită prin faptul că, clientul îşi păstrază calmul,
dorme în propriul pat şi nu are încercări pe timpul nopţii de a intra în camera persoanei faţă
de care se simte ataşat.
5. Rezolvarea conflictului nucleu sau traumelor ce contribuie la emergenţa anxietăţii de
separare.
6. Participarea la activităţi extracurriculare sau cu grupul de aparteneţă şi petrecerea regulată şi
consistentă a timpului prin joacă independentă.
7. Stabilirea şi menţinerea de către părinţi a legăturilor strânse de tipul părinte – copil; a
limitelor consecvente pentru momentele de izbucniri temperamentale sau a
comportamentelor manipulative manifestate în clipele de separare.

1. Completarea testării psihologice. (1,2)
2. Dezvoltarea şi implementarea de strategii comportamentale şi cognitive pentru reducerea
sau eliminarea anxietăţii şi temerilor iraţionale.(3,4,5,6,7)
3. Recunoaşterea verbală a faptului că temerile sunt iraţionale sau irealiste. (3,4,5,6,7)
4. Reducerea frecvenţei şi a gravităţii plînsului, a agăţării, a izbucnirilor isterice, şi
verbalizarea temerilor când intervine separarea. (3,4,6,8,32)
5. Scăderea frecvenţei perioadelor de plâns şi a izbucnirilor temperamentale din momentele de
separare. (5,21,25)
6. Creşterea frecvenţei şi timpului alocat jocului independent, departe de persoanele apropiate
emoţional. (9,20)
7. Creşterea participării la activităţile extracurriculare sau activităţile pozitive alături de grupul
de apartenenţă, departe de casă. (9,10,11,13)
8. Creşterea frecvenţei şi duratei contactelor cu persoane de acceaşi vârstă, în lipsa prezenţei
persoanelor apropiate. (9,10,11,12)
9. Reducerea frecvenţei verbalizării plângerilor referitoare la afecţiunile somatice.
(15,16,19,38)
10. Înţelegerea şi recunoaşterea verbală a câştigului secundar care survine în cazul plângerilor
referitoare la afecţiunile somatice. (15,16,38)
11. Creşterea prezenţei la şcoală ca dovadă a reducerii frecvenţei absenţelor nemotivate.
(13,15,20,21)
12. Începerea de a-şi controla eficient temerile din timpul nopţii, dovedită prin reducerea
vizitelor nocturne în camera persoanei de care este ataşată sentimental. (5,6,8,14,20)
13. Încurajarea comportamentului autonom al clientului, din partea părinţilor şi stabilirea
limitelor legate de manifestările de hiperdependenţă. (13,17,20,21,25)
14. Identificarea de către părinţii hiperprotectori a modului în care încurajează temerile
iraţionale sau comportamentele de dependenţă. (17,18,19,23,24)
24
15. Creşterea timpului petrecut de client cu părintele lui, neocupat cu jocuri, la şcoală, sau
activităţi de muncă. (22,23,25)
16. Începerea stabilirii limitelor de către părinţi clientului asupra agăţării excesive, scâncetului,
implorării şi izbucnirilor temperamentale. (20,21,23,24,25)
17. Verbalizarea modului în care anxietăţile şi temerile actuale sunt asociate cu separări,
pierderi sau traume din trecut. (26,27,28,29,34)
18. Identificarea şi exprimarea sentimentelor referitoare la separări, pierderi sau traume din
trecut. (28,30,31,33,34)
19. Creşterea frecvenţei afirmaţiilor auto – descriptive pozitive. ( 6,13,27)
20. Întăririea comportamentului pozitiv pentru a manevra mai eficient şi direct stresul,
conflictele sau responsabilităţile. (11,13,25)
21. Intensificarea comunicării şi intimităţii dintre părinţi. ( 17,23,25,35)
22. Urmarea tratamentului medical prescris de către doctor . (36,37,38)
1. Programarea testării psihologice pentru a determina gradul anxietăţii clientului şi pentru a
obţine o perspectivă mai ampla asupra dinamicilor ce contribuie la simptomatologie.
2. Oferirea de feedback clientului şi familiei sale referitor la testarea psihologică.
3. Explorarea mesajelor cognitive iraţionale generatoare de teamă sau anxietate la client.
4. Asistarea clientului în dezvoltarea mesajelor cognitive bazate pe realitate, care să conducă la
creşterea încrederii de sine pentru a face faţă astfel anxietăţii şi fricii.
5. Iniţierea clientului în tehnici de relaxare sau imagistică pentru reducerea anxietăţii.
6. Iniţierea clientului în auto – sugestie ca mijloc de manevrare a anxietăţii şi fricii de separare.
7. Utilizarea tehnicilor de biofeedback pentru a spori abilităţile de relaxare ale clientului şi a
scădea nivelul anxietăţii şi tulburările somatice rezultante.
8. Asistarea clientului în conştientizarea iraţionalităţii şi irealităţii temerilor sale.
9. Îndrumarea clientului în a petrece gradual, perioade de timp mai îndelungate jucându-se cu
prietenii după şcoală.
10. Încurajarea clientului în a participa la activităţi extracurriculare alături de alte persoane de
seama lui.
11. Utilizarea repetiţiei comportamentale şi a jocurilor de rol referitoare la interacţiunea cu
indivizi apropiaţi ca vârstă, pentru a deprinde astfel clientul cu abilităţi sociale în vederea
reducerii anxietăţii sociale.
12. Încurajarea clientului în a invita un prieten să înnopteze la el sau să înnopteze clientul la un
prieten; prelucrarea oricărui sentiment de teamă care apare şi întărirea (încurajarea)
independenţei.
13. Repartizarea unei teme clientului ( ex: Treburi speciale acasă, elaborarea unei lucrări şcolare
asupra unei teme de interes pentru client) care să faciliteze autonomia şi să întărească
încrederea şi sentimentul de împuternicire.
14. Solicitarea clientului de a îndeplini un ritual seara (ex: ca reasigurare să pună un animal de
pluş sau o păpuşă în pat, să citească o poveste cu unul dintre părinţi, să plaseze o capcană de
coşmaruri în cameră) care să în ajute în stăpânirea temerilor şi în facilitatarea autonomiei.
15. Refocalizarea discuţiilor clientului de la plângerile de ordin fizic către conflictele
emoţionale şi exprimarea sentimentelor.
16. Asistarea clientului şi părinţilor săi în vederea obţinerii unei perspective asupra câştigului
secundar primit ca urmare a bolilor fizice, plângerilor referitoare la acestea şi altor lucruri
asemănătoare.
17. Dirijarea sesiunilor de terapie familială în vederea evaluării dinamicilor care contribuie la
declanşarea anxietăţii de separare şi temerilor clientului.
18. Utilizarea unei tehnici de sculptură familială, prin intermediul căreia clientul să definească
rolul şi comportamentul fiecărui membru într-o situaţie aleasă de el pentru a evalua
dinamica familiei.
25
19. Identificarea modului în care protecţia exagerată a părinţilor întăreşte dependenţa clientului
şi temerile sale iraţionale.
20. Încurajarea părinţilor în întărirea comportamentului autonom al clientului (ex: jocul
independent, socializarea cu prietenii) şi în stabilirea limitelor în cazul comportamentului
dependent (ex: insistarea ca părintele să fie în aceaşi cameră, intrarea în dormitorul
părinţilor pe timp de noapte).
21. Consilierea părinţilor în vederea stabilirii unor limite ferme şi consecvente pe direcţia
izbucnirilor temperamentale ale clientului şi a agăţării şi smiorcăielii excesive.
22. Îndrumarea părinţilor distanţi sau neimplicaţi în a petrece mai mult timp sau în a efectua
anumite activităţi împreună cu clientul (ex: munca la un proiect în jurul casei, asistarea
clientului la temele şcolare, ieşiri împreună).
23. Evaluarea cuplului conjugal în vederea identificării unor posibile conflicte şi implicării
clientului în aceste conflicte.
24. Utilizarea unei tehnici paradoxale (ex: instruiţi clientul şi părintele să lege o sfoară de la
unul la altul în fiecare zi pentru a nu putea fi despărţiţi niciodată) în vederea intervenirii
asupra rezistenţei familiei şi a degajării clientului de părinţii exagerat de protectori.
25. Consilierea familiei asupra necesităţii existenţei unor legături emoţionale strânse, dar şi a
spaţiului intim.
26. Evaluarea faptului dacă anxietatea clientului este legată de o separare, pierdere, trauma sau
un pericol real.
27. Construirea activă a nivelului de încredere al clientului în şedinţele individuale prin
menţinerea conactului vizual, a ascultării active, prin consideraţie pozitivă necondiţionată, şi
printr-o acceptare călduroasă de a-l ajuta să-şi dezvolte abilităţile de identificare şi
exprimare a sentimentelor.
28. Explorarea, încurajarea şi sprijinirea clientului în verbalizarea şi clarificarea sentimentelor
asociate cu separarea, pierderea, trauma sau pericolelor reale.
29. Identificarea şi implementarea paşilor necesari care trebuie făcuţi pentru a proteja clientul de
pericole prezente sau traume.
30. Solicitarea scrierii de către client a unei scrisori prin intermediul căreia să-şi exprime
sentimentele referitoare la o separare, pierdere, traumă sau pericol din trecut; şi prelucrarea
scrisorii cu terapeutul.
31. Solicitarea efectuării unui exerciţiu de eliberare de către client, în care un simbol al unei
separări, pierderi sau traume din trecut este distrus; prelucrarea acestui episod cu terapeutul.
32. Asistarea clientului în diferenţierea dintre temerile reale şi cele ireale.
33. Utilizarea unei sesiuni individuale, de terapie prin joc, pentru a-i crea clientului
oportunitatea să-şi prelucreze şi să-şi exprime sentimentele şi temerile.
34. Interpretarea sentimentelor şi temerilor exprimate în terapia de joc şi realizarea corelaţiilor
la condiţiile actuale de viaţă.
35. Prezentarea unor abilităţi efective de comunicare atât clientului cât şi părinţilor.
36. Prescrierea (indicarea) unui tratament psihotrop pentru client dacă este necesar.
37. Monitorizarea clientului pentru conformare, efecte secundare şi mai presus de toate, pentru
eficacitatea medicamentaţiei.
38. Îndrumarea clientului spre o examinare medicală pentru a exclude reale probleme de
sănătate.
TULBURĂRI DE VORBIRE / LIMBAJ
Definiţii comportamentale:
1. Abilităţi expresive de vorbire situate, conform testelor standardizate, mult sub nivelul
normalului.
26
2. Deficienţe expresive de limbaj, demonstrate prin vocabular evident limitat, erori gramaticale
frecvente şi dificulăţi în memorarea cuvintelor sau în producerea propoziţiilor de lungime şi
complexitate adecvate dezvoltării mentale.
3. Abilităţi de înţelegere şi producere a limbajului situate, conform testelor standardizate, mult
sub nivelul normalului.
4. Tulburări comprehensive, manifestate prin dificultăţi de înţelegere a unor cuvinte şi
propoziţii simple, a anumitor tipuri de cuvinte precum termeni spaţiali (de situare în spaţiu),
sau fraze mai lungi.
5. Deficienţe de înţelegere şi / sau de producere a limbajului, dezvoltare ce împiedică
realizările academice sau profesionale, sau integrarea socială.
6. Eşecuri frecvent semnalate în reproducerea sunetelor adaptate dezvoltării mentale.
7. Bâlbâială repetată demonstrată prin alterarea fluenţei normale şi a paternurilor temporale de
limbaj.
8. Deficienţe, în producerea sunetelor sau în fluiditate, ce intervin sever în performanţele
şcolare sau profesionale, sau în integrarea socială.
9. Mutism selectiv, caracterizat printr-un eşec continuu în comunicare, în situaţii specifice (ex.
şcoală) însă fără probleme de comunicare în alte situaţii.
10. Retragere şi izolare socială din cadrul grupului de apartenenţă, grupul şcolar, sau cadrele
sociale în care individului i s-ar putea cere să comunice.
11. Panternuri recurente în manifestări agresive sau comportament negativ exteriorizat datorită
necesităţii de atenţie, în momentele apariţiei frustrărilor provocate de deficienţele de limbaj.
Obiective pe termen lung:

1. Atingerea obiectivelor de exprimare şi limbaj identificate în Planul Educaţional Individual
(PEI).
2. Îmbunătăţirea abilităţilor expresive şi receptive până la nivelul capacităţilor.
3. Atingerea nivelului de stăpânire a sunetelor de vorbire, apropiat vârstei şi dialectului.
4. Eliminarea bâlbâitului; vorbire fluentă cu un ritm normal pe o bază ordonată, consecventă.
5. Conştientizarea şi acceptarea deficienţelor de vorbire/limbaj pentru o participare
consecventă în discuţiile din cadrul grupului de apartenenţă, al şcolii sau cadrelor sociale.
6. Formarea unor expectanţe reale referitoare la abilităţile de comunicare/limbaj ale copilului
în rândul părinţilor.
7. Rezolvarea problemei nucleu care conduce la apariţia mutismului selectiv, astfel încât
clientul să se poate exprima fluent în toate situaţiile sociale.
8. Eliminarea paternurilor de manifestări agresive sau comportament negativ, exteriorizat
datorită necesităţii de atenţie, în momentele apariţiei frustrărilor provocate de deficienţele de
vorbire/limbaj.

1. Evaluarea vorbirii/limbajului pentru a determina acceptarea educaţiei speciale. (1,6)
2. Evaluarea din punct de vedere psihoeducaţional. (2,6)
3. Testarea psihologică. (3,6)
4. Examinarea neuropsihologică. (4,6)
5. Coroborarea cu consultaţia / examinarea medicală. (1,5,6)
6. Încetarea verbalizării negaţiei, din cadrul familiei, referitoare la deficienţa clientului.
(6,7,11,12)
7. Acceptarea recomandărilor făcute de o echipă multidisciplinară din cadrul şcolii referitoare
la intervenţiile asupra limbajului sau asupra educaţiei. (6,7,8)
8. Acceptarea verbală a serviciilor educaţionale speciale pentru a interveni asupra deficienţelor
de vorbire/limbaj. (6,7,8,12)
9. Acceptarea terapiei şi cooperării în cadrul recomandărilor sau intervenţiilor oferite de către
logoped. (6,7,8,9,12)
27
10. Implementarea unor metode de intervenţie de către părinţi, profesori şi logoped ce au ca
scop întărirea abilităţilor şi compensarea (diminuarea) deficienţelor. (6,7,9,11,12)
11. Menţinerea unei comunicări regulate între părinţi, profesori şi logoped. (7,8,9,11)
12. Lăudarea şi susţinerea pozitivă a clientului de către părinţi referitoare la dezvoltarea
abilităţilor de comunicare. (7,10,13,14,22)
13. Mărirea timpului petrecut, de către părinţi cu clientul, în activităţi care construiesc şi
facilitează dezvoltarea limbajului. (13,14)
14. Recunoaşterea şi acceptarea verbală din partea părinţilor, a aşteptărilor nereale sau a
presiunii excesive exercitate asupra clientului referitoare la dezvoltarea abilităţilor de
vorbire/limbaj. (15,16,17)
15. Conştientizarea şi recunoaşterea verbală din partea părinţilor, a tendinţei de a vorbi în
numele clientului în cadrele sociale. (7,18,19,20)
16. Încetarea manifestării paternurilor părinţilor, precum vorbirea în numele clientului în cadre
sociale la momente nepotrivite. (17,18,19,20)
17. Îmbunătăţirea sistemului de comunicare din cadrul familiei. (17,19,20)
18. Creşterea frecvenţei interacţiunilor sociale, în care clientul ia iniţiativa sau susţine
conversaţia. (19,23,24,25)
19. Creşterea frecvenţei declaraţiilor pozitive referitoare la activităţile din cadrul grupului de
apartenenţă precum şi a performanţelor şcolare. (21,22,24,25)
20. Scăderea frecvenţei şi gravităţii manifestărilor agresive sau a comportamentelor negative,
exteriorizate datorită necesităţii de atenţie, în momentele apariţiei frustrărilor provocate de
deficienţele de vorbire/limbaj. (26,27)
21. Reducerea gravităţii şi frecvenţei discontinuităţii în vorbire (28,29)
22. Completarea cu un program sistematic de desensibilizare pentru a reduce ritmul vorbirii şi a
controla bâlbâiala. (28,29)
23. Verbalizarea şi înţelegerea modului în care mutismul selectiv este asociat cu pierderi din
trecut, traume sau persecutări. (30,31,32)
24. Identificarea verbală a dinamicii sau conflictelor din sistemul familial care contribuie la
mutismul selectiv. (30,32)
25. Urmarea tratamentului medical prescris de către medic. (3,33)
1. Îndrumarea clientului pentru o evaluare logopedică în vederea determinării prezenţei unei
deficienţe, precum şi a acceptării sale pentru serviciile unei educaţii speciale.
2. Programarea unei evaluări psihoeducaţionale care să ateste abilităţile intelectuale şi să
excludă prezenţa altor posibile deficienţe.
3. Programarea unei testări psihologice pentru a determina dacă există factori emoţionali sau
ADHD (Attention-Deficit Hyperactivity Disorder) care intervin în dezvoltarea
vorbirii/limbajului a clientului.
4. Programarea la evaluare neurologică sau neuropsihologică pentru a exclude posibila
prezenţă a unor factori organici, care ar putea contribui la deficienţele clientului.
5. Trimiterea clientului la un examen medical pentru a exclude cauze medicale ce ar putea
interveni în dezvoltarea vorbirii/limbajului.
6. Asistarea la o întâlnire PEI alături de părinţi, profesori şi logoped pentru a determina
acceptarea clientului la serviciile educaţionale speciale, proiectarea intervenţiilor
educaţionale, stabilirea obiectivelor şi delimitarea problemelor emoţionale ce trebuie tratate
prin consiliere.
7. Consultarea cu părinţii clientului, profesorii săi şi logopedul asupra proiectării unei strategii
de intervenţie efective, care să consolideze punctele forte şi să compenseze deficienţele sale.
8. Îndrumarea clientului către un logoped privat pentru asistenţă suplimentară în vederea
îmbunătăţirii abilităţilor de comunicare/limbaj.
9. Încurajarea părinţilor în meţinerea unei comunicări regulate cu profesorii şi cu logopedul
pentru facilitarea dezvoltării vorbirii/limbajului clientului.
28
10. Îndrumarea părinţilor în direcţia laudei frecvente şi a reîntăririi pozitive a dezvoltării
clientului.
11. Educarea părinţilor asupra semnelor şi simptomelor specifice deficenţelor de vorbire/limbaj.
12. Provocarea recunoaşterii de către părinţi a deficienţelor clientului, astfel încât aceştia să
coopereze referitor la situaţia actuală şi intervenţiile ce urmează să fie făcute asupra lui.
13. Repartizarea unor teme zilnice, în care clientul să citească părinţilor şi apoi să povestească
cele citite, în vederea dezvoltării vocabularului.
14. Trasarea de directive clientului şi familiei sale pentru ieşiri săptămânale, şi solicitarea de a-
şi împărtăşi gândurile şi sentimentele referitoare la ieşire în vederea dezvoltării abilităţilor
de înţelegere şi producere a limbajului.
15. Confruntarea şi provocarea părinţilor referitor la exercitarea unei presiuni excesive şi
irealiste asupra clientului de a ”vorbi corect”
16. Asistarea părinţilor în vederea însuşii unor aşteptări realiste referitoare la dezvoltarea
vorbirii/limbajului clientului.
17. Observarea interacţiunilor părinte – copil pentru a evalua în ce măsura paternurile de
comunicare familială afectează dezvoltara clientului.
18. Explorarea interacţiunilor părinte – copil pentru a determina dacă, părinţii vorbesc sau
umplu adesea pauzele pentru client, încercând astfel să îl protejeze de sentimente de
anxietate sau nesiguranţă referitoare la limbajul său.
19. Încurajarea părinţilor în direcţia permiterii clientului să ia iniţiativă mai des în demararea
sau susţinerea conversaţiilor.
20. Predarea unor tehnici de comunicare efective (ex.: ascultarea activă, reflectarea
sentimentelor, enunţuri la pers.I) în cadrul sesiunilor de terapie a familiei în vederea
facilitării dezvoltării clientului.
21. Asistarea clientului şi părinţilor în diercţia dezvoltării, înţelegerii şi acceptării referitoare la
limitarea deficienţei de vorbire/limbaj.
22. Întărirea atingerii obiectivului clientului prin terapie.
23. Confruntarea blândă a paternurilor clientului de a se retrage din cadre sociale pentru a evita
astfel experienţa anxietăţii datorată problemelor de comunicare.
24. Repartizarea sarcinii clientului de a contribui zilnic cu un comentariu în faţa clasei,
întărindu-i astfel încrederea de a vorbi în faţa altor persoane.
25. Repartizarea sarcinii clientului de a împărţi jucării sau obiecte în timpul jocului ”arată şi
povesteşte” pentru a-i dezvolta astfel abilităţile de comunicare expresivă.
26. Familiarizarea(învăţarea) clientului cu mecanisme de întărire pozitivă (ex. tehnici de
relaxare, auto-sugestia, refacere cognitivă) pe care le poate utiliza în întâmpinarea
frustrarilor la apariţia problemelor de vorbire/limbaj.
27. Familiarizarea(învăţarea) clientului cu strategii de auto-control (ex.: refacere cognitivă,
auto-sugestia, ”stai, priveşte, ascultă şi gândeşte”) pentru a inhiba impulsul de a se manifesta
cand întâmpină frustrări referitoare la problemele de comunicare.
28. Proiectarea şi implementarea unui program sistematic de desensibilizare, în care este utilizat
un metronom care este retras gradual, pentru a reduce ritmul vorbirii clientului şi a controla
bâlbâiala.
29. Predarea clientului a unor tehnici efective de reducere a anxietăţii(relaxare, auto-sugestia,
refacere cognitivă) pentru a reduce anxietatea anticipativă în situaţii sociale şi pentru
controlul bâlbâielii.
30. Explorarea trecutului clientului referitoare la pierderile, traumele sau persecutările care pot
contribui la apariţia mutismului selectiv.
31. Utilizarea unei sesiuni individuale de terapie prin joc pentru a ajuta clintul să-şi exprime
sentimentele referitoare la pierderi, traume sau persecutări din trecut.
32. Evaluarea dinamicii familiei ce contribuie la refuzul clientului de a vorbi în anumite situaţii.
33. Programarea unei evaluări medicale dacă s-a determinat faptul că o problemă emoţională
şi/sau ADHD interferează cu dezvoltarea vorbirii/limbajului.
29
RETARD MINTAL
DEFINIŢII COMPORTAMENTALE
1. Funcţionarea intelectului la o cotă semnificativ sub media demonstrată de un punctaj de 70
de puncte sau sub 70 de puncte obţinut la testul de inteligenţă.
2. Deteriorarea semnificativă a abilităţilor de comunicare, de gestionare şi dezvoltare a vieţii
personale. Dificultăţi în utilizarea abilităţilor sociale, a utilizării resurselor comunitare, a
abilităţilor academice şi în gestionarea muncii şi a timpului liber.
3. Dificultăţi în înţelegerea şi urmărirea instrucţiunilor acasă, la şcoală şi pe plan vocaţional.
4. Deteriorarea memoriei de scurtă şi lungă durată.
5. Gândire concretă sau abilităţi deteriorate de a discuta (raţiona) în mod abstract.
6. Abilităţi sociale diminuate (sărăcite) manifestate prin uilizarea frecventă a intelectului fără
discernământ şi înţelegerea limitată a antecedentelor şi consecinţelor acţiunilor sau
nuanţelor sociale.
7. Lipsa de intuiţie (perspicacitate, discernământ, înţelegere) şi neputinţa de a învăţa din
experienţe şi greşeli – în mod regulat.
8. Respect de sine scăzut (subapreciere) evidenţiat prin remarci depreciative la adresa propriei
persoane ( ex., „Sunt atât de prost!”).
9. Model periodic de comportament – acţionarea fără a lua în considerare consecinţele
acţiunilor.
OBIECTIVE PE TERMEN LUNG

1. Îndeplinirea tuturor scopurilor (obiectivelor) academice identificate în Planul Educaţional
Individual (IEP) al clientului.
2. Realizarea tuturor obiectivelor comportamentale, social interpersonale şi personale
identificate în Planul Individual de Serviciu.
3. Funcţionarea la un nivel corespunzător de independenţă la debutul rezidenţial, educaţional şi
vocaţional.
4. Stimularea acceptării şi cunoaşterii (conştientizării) limitărilor cognitive şi intelectuale de
către client astfel încât acesta să-şi poată autoevalua sentimentele şi să se exprime verbal cu
consecvenţă (fermitate).
5. Conştientizarea şi acceptarea capacităţilor intelectuale şi cognitive ale pacientului de către
părinţi/îngrijitori astfel încât aşteptările acestora să fie realiste.
6. Consimţirea şi supunerea cu consecvenţă la o rutină zilnică prin directive simple primite
acasă, la şcoală sau în planificarea vocaţională.
7. Reducerea frecvenţei şi gravităţii comportamentelor sociale neadecvate.
OBIECTIVE PE TERMEN SCURT

1. Efectuarea unei evaluări cognitive şi intelectuale cuprinzătoare.
2. Efectuarea testării psihologice.
3. Efectuarea testării neuro-psihologice.
4. Efectuarea unei evaluări fizice de către un terapeut.
5. Efectuarea unei evaluări a limbajului şi a modului de exprimare.
6. Obţinerea consimţământului părinţilor pentru intervenţii educaţionale privind şcoala,
conformându-se recomandărilor făcute de o echipă de evaluare multidisciplinară.
7. Mutarea clientului în clase adecvate într-un cadru educaţional sau program educaţional.
8. Mutarea pacientului într-o aşezare rezidenţială potrivită.
9. Implementarea de către părinţi şi profesori a unor strategii educaţionale care maximizează
puterea pacientului de învăţare şi compensează slăbiciunile lui ăn acest sens.
10. Asigurarea unor servicii auxiliare adecvate (i.e., fizice, vorbire/limbaj, terapie ocupaţională
şi consiliere).
30
11. Păstrarea de către părinţi a unei comunicări permanente cu profesorii şi alţi reprezentanţi
apropriaţi ai şcolii.
12. Implementarea unei recompensări cu jetoane în clasă sau în cadrul plasamentului pentru
reîntărirea comportamentului pe sarcină, îndeplinirea atribuţiunilor şcolare, controlarea
impulsivităţii şi a comportamentului social pozitiv.
13. Determinarea părinţilor să încurajeze şi să stimuleze clientul, aducându-i laude pentru
performanţele şcolare şi comportamentul social.
14. Căderea de acord asupra unui contract circumstanţial cu clientul, părinţii şi profesorii
acestuia pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare, împiedicare unui comportament
impulsiv şi dezvoltarea comportamentului pozitiv în societate.
15. Stoparea negării verbale de către membrii familiei a deficitului cognitiv şi intelectual al
pacientului.
16. Părinţii recunosc şi mărturisesc aşteptările lor nerealiste sau presiunea excesivă exercitată
asupra pacientului.
17. Părinţii recunosc şi mărturisesc că tiparul lor supraprotector interferează cu dezvoltarea
intelectuală, emoţională şi socială a pacientului.
18. reducerea ponderii activităţilor pe care părinţii le efectuează în numele pacientului în ciuda
faptului vă acesta este capabil de a realiza independent (ex. vorbit în numele acestuia).
19. Creşterea implicării pacientului în activităţile familiei (excursii sau responsabilităţi).
20. Părinţii implenetează tehnici de organizare comportamentală pentru a reduce frecvenţa ţi
violenţa izbucnirilor temperamentale şi a comportamentului agresiv.
21. pacientul şi părinţii acestuia se pun de acord asupra unui program de alocare a banilor, care
să ajute pacientul în progresul de învăţare a gestionării acestora în mod eficient.
22. Crearea unei rutine zilnice (baie, duş, pieptănat, spălat pe dinţi, aplicarea deodorantului).
23. preluarea iniţiativei în situaţii de socializare (adresarea salutlui, zâmbetul, contactul vizual)
24. Sporirea frecvenţei afirmaţiilor pozitive pe care pacientul le face despre sine.
25. Dezvoltarea abilităţilor pacientului de a identifica şi exprima sentimentele.
26. Recunoaşterea şi identificarea vrebală a comportamentului sexual adecvat sau neadecvat.
27. urmărirea tratamentului medicamentos prescris de medic.
INTERVENŢII TERAPEUTICE
1. Stabilirea unei evaluări intelectuale şi cognitive pentru determinarea prezenţei întârzierii
mentale şi pentru o aprofundare în capacitatea de învăţare a pacientului (plusuri şi minusuri
– calităţi şi defecte).
2. Efectuarea unei testări psihologice unei testări psihologice pentru a decie dacă există
simptomatică ADHD sau dacă alţi factori emoţionali interferează cu funcţionarea
intelectuală sau academică a pacientului.
3. Efectuarea unei examinări neuropsihologice pentru a exculde posibili factori organici care ar
putea contribui la deficitul cognitiv sau intelectual al pacientului.
4. Asigurarea informaţiilor (feed-back) necesare părinţilor, cadrelor didactice şi personalului
medical cu privire la rezultatele testelor de inteligenţă, psihologice şi neuropsihologice.
5. Îndrumarea pacientului către un terapeut (specialist) educaţional şi ocupaţional, pentru a
evalua deficitele motor-senzoriale sau de percepţie şi pentru a lua o decizie optimă cu
privire la necesitatea continuării terapiei fizice şi/sau ocupaţionale.
6. Îndrumarea pacientului către un psiholog, pentru a evalua deficienţele în exprimare şi pentru
a decide dacă este nevoie de terapie în acest sens.
7. frecventarea şedinţelor unui Comitet de Planificare Educaţională Individualizată împreună
cu părinţii. Profesorii şi alţi prfesionişti, direct implicaţi pentru a determina eligibilitatea
pacientului pentru servicii educaţionale speciale, pentru a crea intervenţii educaţionale şi a
stabili obiective.
8. Discuţii cu pacientul, cu părinţii, profesorii şi alte cadre direct implicate cu privire la
întocmirea unor programe de învăţare sau alte intervenţii care să dezvolte calităţile
pacientului, prin compensarea slăbiciunilor.
31
9. Discuţii cu pacientul, cadrele didactice sau alţi specialişti în sănătate mentală despre nevoia
de plasare a pacientului într-o instituţie specialzată sau într-un program rezidenţial.
10. Îndrumarea pacientului spre un atelier sau centru educaţional de reabilitare, în vederea
dezvoltării unor îndeletniciri elemnetare.
11. În curajarea părinţilor pentru a comunica constant cu profesorii pacientului pentru a
monitoriza în permanenţă progresul educaţional, comportamental, emoţional şi social al
acestuia.
12. Crearea unui model de gratificare cu jetoane pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare,
controlul impulsurilor şi abilităţilor sociale.
13. Încurajarea părinţilor să susţină frecvent pacientul şi să-l laude pentru comportamentul său
social (pozitiv) şi pentru performanţele şcolare.
14. Crearea unui sistem de recompensare, sau unui contract pentru clauze neprevăzute pentru a
stimula manifestarea adaptabilităţii şi unui comportament social adecvat.
15. Educarea părinţilor pacientului cu privire la simptomele şi caracteristicile retardării mentale.
16. Dezbaterea tendinţei părinţilor de a nega deficienţele intelectuale ale pacientului, pentru ca
aceştia să coopereze cu specialiştii, în vederea intervenţiilor educaţionale şi de plasare a
pacientului.
17. Programarea unuo şedinţe de terapie familială pentru a afla dacă părinţii exercită o presiune
excesivă asupra clientului pentru ca acesta să aibă rezultate pe care practic nu este capabil să
le obţină.
18. Provocarea părinţilor la dezbateri pe tema exercitării presiunii excesive asupra pacientului.
19. Obesrvarea interacţiunii părinte-client în vederea luării unei decizii corecte cu privire la
influenţa asupra dezvoltării sociale, emoţionale şi intelectuale a pacientului provocată de
comportamentul supraocrotitor al părinţilor.
20. Susţinerea părinţilor şi îngrijitorilor (aparţinătorilor) clientului în dezvoltarea unor aşteptări
realiste cu privire la capacitatea sa intelectuală şi nivelul de adaptare funcţională.
21. Încurajarea părinţilor şi a membrilor familiei să stimuleze participarea clientului la activităţi
şi ieşiri în are liber (ex. evenimente soprtive, atinaj, vizite la muzeu, etc.)
22. Atribuirea unei sarcini clientului, în viaţa de zi cu zi a familiei (ex. pregătirea msei,
grădinărit) care să-i dezvolte simţul responsabilităţii sau proprietăţii.
23. Consultarea cu personalul didactic sau medical în legătură cu un loc de muncă potrivit
clientului pentru a dezvolta respectul de sine al acestuia cât şi pentru a-l stimula pe acesta în
asumarea responsabilităţii.
24. Prezentarea unor tehnici eficiente de organizare comportamentală, pentru reducerea
frecvenţei şi a violenţei temperamentale şi a comportamentului agresiv.
25. Încurajarea părinţilor să reacţioneze în mod natural, logic a comportamentul social
nepotrivit sau greu adaptabil al clientului.
26. Consilierea părinţilor pentru a fi capabili să efectueze un plan de alcoare (raţionalizare) a
resurselor financiare ale clientului, pentru ca acesta să devină mai responsabil şi să dezvolte
abilităţi de gestionare a banilor.
27. Crearea unui sistem de recompensare pentru a stimula efectuarea de către pacient, în mod
independent, a activităţilor rutiniere zilnice, ce ţin de igiena personală.
28. Prezentarea clientului a unor strategii de mediere şi autocontrol (ex. oprire, gândire,
ascultare, privire) care să amâne satisfacţiile de moment, cu scopul inhibării impulsurilor.
29. Identificarea şi reîmprospătarea comportamentului social adecvat clientului.
30. Organizarea unor scenete cu manechine şi marionete în cadrul şedinţelor individuale pentru
a îmbunătăţii abilităţile sociale ale clientului.
31. Încurajarea clientului să participe la Olimpiade Speciale pentru a-şi dezvolta respectul de
sine.
32. consilierea clientului pentru a ajunge la înţelegerea şi acceptarea limitărilor provocate de
deficitul său intelectual şi adaptativ.
32
33. predarea tehnicilor de comunicare (ascultarea activă, contactul vizual, asumarea opiniei)
pentru a îmbunătăţii abilităţiile acesteia de a-şi exprima ideile, sentimentele şi nevoile într-
un mod consecvent.
34. Educarea pacientului cu privire la diferite stări emoţionale sau sentimente implicite.
35. Asigurarea educaţiei sexuale pentru a ajuta clientul să recunoască şi să identifice verbal
comportamentele sexuale adecvate şi inadecvate.
36. Evaluarea tratamentului medicamentos prescris pacientului.
ENUREZIS / ENCOPREZIS
1.urinatul, în mod repetat, voluntar/involuntar, în pat sau îmbrăcăminte, pe timpul zilei sau a nopţii,
după vârsta de 5 ani – vârsta la care se instalează continenţa.
2.urinarea repetată, voluntară/involuntară, în locuri improprii (ex.îmbrăcăminte, podea), după vârsta
de 5 ani, când continenţa trebuie să se fi instalat.
3.sentimentul de vină asociat cu enurezisul/encoprezisul care stau la baza evitării anumitor contexte
(ex.petrecerea unor nopţi la prieteni), împrejurări care ar putea deveni motive de situaţii jenante.
4.ridiculizarea, ostracizarea şi izolarea socială de către alteritate din cauza
enurezisului/encoprezisului.
5.încercările frecvente de a ascunde îmbrăcămintea pătată, din cauza ruşinii sau frica de a nu fi
ridiculizat, criticat, pedepsit.
6.furia, respingerea sau pedepsirea excesivă din partea părinţilor/îngrijitorilor copilului, centrată pe
folosirea unor practici educative centrate pe folosirea toaletei, practică ce are ca efect scăderea
stimei de sine a copilului.
7.sentimente puternice de teamă sau ostilitate canalizate în acte de enurezis/encoprezis.
8.pătarea deliberată a hainelor/aşternutului ca act al copilului de a-şi pedepsi părinţii pentru
atitudinea coercitivă.
PLANIFICAREA TRATAMENTULUI DE PSIHOTERAPIE A COPILULUI ŞI A

ADOLESCENTULUI
OBIECTIVE PE TERMEN LUNG
1.Eliminarea tuturor episoadelor diurne şi/nocturne de enurezis.
2.Întreruperea tuturor episoadelor de encoprezis, fie el voluntar sau involuntar.
3.Rezolvarea situaţiilor conflictuale/stresante care declanşează encoprezisul sau enurezisul.
4.Eliminarea practicilor centrate pe folosirea toaletei în tratarea encoprezisului, practici folosite de
părinţi şi care au un efect coercitiv şi rigid – este disfuncţională.
5.Eliminarea ciclului de dependenţă, disfuncţională din sistemul familial, care răspund în
majoritatea cazurilor într-o manieră critică, ostilă, cu furie la situaţiile în care copilul a pătat/udat
aşternutul sau îmbrăcămintea; comportament disfuncţional al părinţilor, la care copilul, pentru a-i
„pedepsi” pentru reacţiile ostile, răspunde pătând/udând aşternutul sau îmbrăcămintea.
OBIECTIVE PE TERMEN SCURT INTERVENŢII TERAPEUTICE
1.respectarea recomandărilor medicului, în 1.recomandări clientului – copilului, în vederea

vederea efectuării de teste şi urmarea efectuării examninărilor medicale pentru a vedea
tratamentului medicamentos. (1,2,3) dacă, la baza enurezisului/encoprezisului, stau cauze
organice sau fizice.
2.urmarea strictă a tratamentului 2.programarea clientului pentru evaluarea gradului de
medicamentos prescris de medic. (2,3) toleranţă la tratamentul medicamentos.
3.finalizarea testărilor psihologice. 3. informarea clientului asupra efectelor secundare,
33
(4,23,24) eficienţa tratamentului medicamentos, consultul şi
recomandările către un medic specialist la intervale
regulate.
4.informarea şi acceptul părintelui cu 4.planificarea testărilor psihologice care ar putea
privire la folosirea procedurilor de evidenţia prezenţa unor probleme emoţionale grave
condiţionare a copilului după modelul care stau la baza encoprezisului/enurezisului;
„bell-and-pad” (binomul: clopoţelul şi asigurarea feedback-ului pe parcursul testăriii
scutecul) – model de prevenţie centrat pe clientului şi a părinţilor acestuia.
atenţionare (creşterea vigilenţei) şi
folosirea scutecului în tratarea enurezisului
nocturn. (5,6,8,9)
5.reducerea frecvenţei comportamentului 5.formarea clientului şi a părinţilor acestuia în
enuretic. (5,6,7,8,9) vederea folosirii ca metodă terapeutică în enurezis
„sun atunci când mă uzi”, ca procedură de
condiţionare, care constă în folosirea unui scutec
sensibil la urină/fluid şi care, la interacţiunea cu
urina, declanşează o alarmă auditivă (în momentul
intrării în contact cu fluidul).
6.reducerea frecvenţei comportamentului 6.formarea şi consilierea părinţilor în vederea folosirii
encopretic. (6,10) procedurilor pozitive de întărire în creşterea
controlului urinar al copilului.
7.creşterea gradului de implicare şi 7.învăţarea copilului şi a părinţilor acestuia tehnici
conştientizare a copilului în implementarea practice de retenţie urinară care să ducă la creşterea
practicii de intervenţie axat pe mersul la gradului de atenţie a copilului asupra senzaţiilor care
toaletă. (11,12,15) îi anunţă nevoia de a urina.
8.identificarea consecinţelor sociale 8.antrenarea părinţilor/îngrijitorilor copilului în
negative pe care le-ar putea întâmpina de la vederea folosirii procedurilor de trezire-atenţionare
cei din jur, dacă enurezisul şi/encoprezisul (prin scuturare), prin utilizarea programului cu
nu este corectat. (11,12,15) intervalele orare, în controlul nocturn al
encoprezisului.
9.discuţii asupra modului în care anxietatea 9.proiectarea şi implementarea tehnicilor de păstrare
sau frica asociată cu practicile folosirii a aşternuturilor curate; trainingul părinţilor şi a
toaletei sunt iraţionale şi irealiste. (13,14) copilului asupra răspunsurilor inhibitorii, întăriri
pozitive, trezirea rapidă, autocorecţia accidentelor şi
reducerea comentariilor critice privind exerciţiul de
folosire a toaletei.
10.atenţionarea verbală a părinţilor cu 10.instruirea părintelui cu privire la implementarea
privire la practicile axate pe mersul la unui program sistematizat, de condiţionare care
toaletă ca fiind rigide, ostile; remarcile combină tehnicile pozitive de întărire-suport, cu
critice ale părinţilor care duc la accentuarea supozitoarele de glicerină şi clismă, dacă copilul nu
enurezisului/encoprezisului la copil. are scaun zilnic, în mod voluntar.
(16,17,18,19)
11.reducerea frecvenţei şi violenţei 11.încurajarea şi provocarea copilului de a-şi asuma
remarcilor ostile venite din partea părinţilor activ responsabilitatea deprinderii controlului
care accentuează şi menţin encoprezisul şi sfincterian (ex.să noteze numărul de zile uscate şi
enurezisul (16,18,19,22) umede, igienizarea hainelor/îmbrăcăminţii pătate).
12.creşterea numărului de răspunsuri 12.provocarea şi/confruntarea lipsei de motivaţie sau
empatice ale părinţilor la gândurile, complianţă a copilului vis-a-vis de intervenţiile
emoţiile şi nevoile copilului. (17,19,21,31) terapeutice recomandate.
13.scăderea, la nivelul părinţilor, a gradului 13.analiza schemelor cognitive iraţionale ale copilului
de folosire a practicii axate pe mersul la care îi induc frica sau anxietatea, relaţionate cu
toaletă a copilului. (17, 20) practica axată pe mersul la toaletă.
14.consolidarea relaţiei cu părinţii care nu 14.asistarea copilului în conştientizarea impactului
34
sunt de acord cu folosirea metodei axată pe negativ pe carte îl au gândurile sale de frică, anxietate
mersul la toaletă. (17, 21) iraţională, relaţionate cu mersul la toaletă.
15.înţelegerea şi verbalizarea beneficiilor 15.identificarea şi discutarea efectelor sociale
secundare, consecinţe ale encoprezisului şi negative pe care clientul le-ar putea întâmpina de la
enurezisului. (22,23,31) alteritate şi care ar putea avea ca efect creşterea
gradului de motivare a controlului sfincterian.
16.verbalizarea modalităţilor în care 16.direcţionarea şedinţelor de terapie a familiei în
enurezisul/encoprezisul este asociat cu sensul evaluării dinamicii care contribuie la reducerea
experienţe precum: separarea, pierderea, enurezisului/encoprezisului clientului.
traume sau respingeri. (24,25,26,27)
17.scăderea frecvenţei autodescrierilor care 17.explorarea interacţiunii părinte-copil pentru a
reflectă sentimente asociate unui nivel observa dacă practicile educaţionale de folosire a
scăzut al stimei de sine, vină sau jenă. toaletei sunt rigide sau dacă părinţii fac remarci
(29,30) ostile, critice frecvente la adresa copilului.
19.creşterea frecvenţei elementelor 19.confruntarea şi provocarea părinţilor privind
autodescriptive care reflectă îmbunătăţirea folosirea remarcilor şi a criticilor ostile care
stimei de sine. (29,30) contribuie la menţinerea nivelului scăzut al stimei de
sine a clientului: furia, vina, jena.
20.învăţarea copilului de a-şi exprima 20.responsabilizarea părinţilor care se manifestă
verbal şi fizic sentimente de furie, pentru a pasiv, prin angajarea diectă a acestora în procesul
evita canalizarea acestora în clientului de învăţare efectivă de folosire a toaletei
enurezis/encoprezis. (27, 28) (ex.să ţină evidenţa zilelor umede şi uscate, trezirea
uşoară a copilului pentru a preveni suprasolicitarea
vezicii urinare, reamintirea sau învăţarea clientului în
vederea curăţării aşternutului sau a hainelor pătate).
21.trasarea unor sarcini concrete părinţilor
dezangajaţi în procesul de reabilitare a clientului în
vederea petrecerii, în mod activ, calitativ a timpului
liber.
22.evaluarea interacţiunilor părinte-copil caracterizat
ca un ciclu ostil, persistent în care udarea, pătarea
hainelor sau a aşternuturilor clientului declanşează
furia părinţilor care răspund într-o manieră critică sau
ostilă, iar la rândul său, clientul „pedepseşte”
părintele pentru răspunsul ostil; cercul ostil
repetându-se la nesfârşit.
23.asistarea clientului şi a părinţilor acestuia în
dezvoltarea unor tehinici imediate de prevenţie a
enurezisului/encoprezisului.
24.evaluarea cauzalităţii encoprezisului/enurezisului,

dacă acestea sunt asociate cu experienţe anterioare
precum: separarea, trauma, pierderea, respingerea.
25.exploatarea, încurajarea şi susţinerea clientului în
vederea exprimării verbale şi clarificarea
sentimentelor asociate cu experienţe anterioare,
precum: separarea, trauma, pierderea, respingerea.
26.utilizarea şedinţelor individuale de terapie prin joc
pentru a-i da libertatea clientului de a se manifesta şi
lucra la sentimentele asociate cu experienţe
anterioare, precum: separarea, trauma, pierderea,
respingerea.
27.învăţarea clientului a deprinderilor de comunicare
35
eficientă şi afectivitate, în vederea îmbunătăţirii
abilităţilor de exprimare a gândurilor şi a
sentimentelor printr-o verbalizare corespunzătoare.
28.învăţarea clientului a modalităţilor de manifestare
fizică, corespunzătoare care să permită exptimarea
furiei, mai degrabă într-o manieră constructivă, dacât
canalizarea furiei în manifestări disfuncţionale
precum: pătarea, udarea aşternuturilor/îmbrăcămintei.
29.identificarea punctelor tari ale clientului şi
prezentarea acestora lui, în vederea reducerii
sentimentelor de jenă sau vină; creşterea stime de
sine.
30.atribuirea clientului (ca temă de casă) sarcina de a-
şi face singur o autocaracterizare pe care o va
înregistra într-un jurnal.
31.folosirea unei abordări strategice de terapie
familială, în care terapeutul nu discută despre
enurezis/encoprezis, ci despre ceea ce ar putea
ascunde, dacă acestă problemă ar fi rezolvată (ex.ar
putea fi sesizată camuflarea problemelor).
36

Anexa 2 Interventii Terapeutice

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anexa 2 Interventii Terapeutice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANEXA 2 Intervenții terapeutice

Definitii comportamentale, obiective pe termen lung, obiective pe termen scurt și intervenții

- Stimă de sine scăzută pag.2

- Conflictul în grupul de prieteni sau între frați/ frați vitregi pag.4

- Comportament deviant pag. 8

- Pierderi nerezolvate pag. 21

- Anxietatea de separare pag. 24

- Tulburări de vorbire pag.27

- Retard mintal pag. 30

- Enurezis/ Encoprezis pag. 34

CONFLICTUL IN GRUPUL DE PRIETENI SAU INTRE

1. lupte frecvente, intense (verbale si / sau fizice) cu prietenii sau fratii

Obiective pe termen lung

Obiective pe termen scurt

Obiective pe termen lung

Obiective pe termen scurt

COMPORTAMENT DEVIANT/ DELINCVENTA

1. Esec continuu in acceptarea regulilor si a asteptarilor acasa, la scoala sau in comunitate.

1. Demonstrarea cresterii onestitatii, acordului in ceea ce priveste regulile, intelegerea drepturilor

Obiective pe termen scurt

1. Completarea testarii psihologice (1,3).

Scopuri pe termen lung

1. Se construieste in mod activ, impreuna cu clientul , nivelul de incredere in timpul sedintelor

1. Tristete sau afecte (dispozitii) aplatizate;

Obiective pe termen lung

1. Constientizarea si verbalizarea depresiei si inlaturarea cauzelor, conducand la normalizarea

Obiective pe termen scurt

1. Testare psihologica completa pentru evaluarea profunzimii starii depresive; (1,2)

Scopuri pentru termen lung:

Obiective pe termen scurt

1. Ia medicamentele psihotropice( care afecteaza mintea, emoţiile sau comportamentul)

1. Estimează(stabileşte) nevoia clientului de medicamentele necesare stabilizarii

FOBIA DE TIP SOCIAL/TIMIDITATEA

1. Elimina anxietăţii, rusinea si timiditatea in majoritatea situaţiilor sociale.

Obiective pe termen scurt:

1. Completarea testelor psihologice

6. Introduceti sarcina de a initia macar un contact social pe zi

SUPĂRĂRI / PIERDERI NEREZOLVATE

1. pierderea contactului cu un părinte prin divorţ

Obiective pe termen lung:

1. începerea procesului de vindecare a supărării legate de pierdere

Obiective pe termen scurt:

1. dezvoltarea unei relaţii de încredere cu terapeutul, evidenţiată printr-o comunicare deschisă

1. construirea activă a nivelului de încredere al clientului în sesiuni individuale de terapie prin

Obiective pe termen lung

Obiective pe termen scurt

TULBURĂRI DE VORBIRE / LIMBAJ

Obiective pe termen lung:

Obiective pe termen scurt:

OBIECTIVE PE TERMEN LUNG

OBIECTIVE PE TERMEN SCURT

PLANIFICAREA TRATAMENTULUI DE PSIHOTERAPIE A COPILULUI ŞI A

OBIECTIVE PE TERMEN SCURT INTERVENŢII TERAPEUTICE

1.respectarea recomandărilor medicului, în 1.recomandări clientului – copilului, în vederea

24.evaluarea cauzalităţii encoprezisului/enurezisului,

S-ar putea să vă placă și