A.

TEORII CLASICE

1. MERCANTILISMUL
• A fost filozofia economică a secolului al XVI-lea;
• Exprima convingerea că avuţia unei naţiuni se exprimă prin cantitatea de metale
preţioase de care dispune o ţară;
• Principalul deziderat al autorităţilor era sporirea rezervelor de aur şi argint;
• Calea de atingere a acestui deziderat era creşterea excedentului balanţei
comerciale prin impulsionarea exporturilor şi restricţionarea importurilor;
• Com. int. era un joc cu suma nula
• Numeroase grupuri de interese au înregistrat efecte negative sub formă de
impozite mai mari, preţuri ridicate, menţinerea ineficienţei în economie, întârzierea
restructurării pe baze sănătoase.
• Putem vorbi despre perenitatea filozofiei M.

2. TEORIA AVANTAJULUI ABSOLUT

• A fost fondată de Adam Smith în lucrarea “An Inquiry into the Nature and Causes
of Wealth of Nations” publicată în 1776;
• Smith a contestat bazele teoretice ale mercantilismului demonstrând că această
filosofie slăbeşte bazele dezvoltării de succes pentru că împiedică actorii economici să
elaboreze şi să practice strategii pe termen lung centrate pe concurenţa liberă ceea ce va
duce la alocarea ineficientă a factorilor de producţie.
• Smith a susţinut că liberul schimb sporeşte bunăstarea naţiunilor;
• Întrebarea a fost- ce bunuri şi servicii trebuie să producă şi să exporte eficient o
ţară;
• Răspunsul- acele bunuri şi servicii la care deţine un avantaj absolut-adică le
produce cu costuri mai mici decât celelalte ţări;

PRODUCTIA PE ORA FRANTA JAPONIA

Vin 2 1

Ceasuri 3 5

Concluzii:
• Numărul de produse diferite realizate într-o oră de muncă este diferit în cele două
ţări;
• Franţa are un avantaj absolut la vin iar Japonia la ceasuri;
• Presupunem că se schimbă 2 sticle de vin pe 4 ceasuri;
• Dacă se specializează ambele ţări vor avea de câştigat;
• Nu răspunde la întrebarea ce se întâmplă cu ţările care au avntaj absolut la toate
produsele sau nu au avantaj absolut la nici-un produs.
 3. TEORIA COSTURILOR COMPARATIVE DE PRODUCTIE
(AVANTAJULUI RELATIV)
• A fost elaborată de David Ricardo şi Robert Torrens;
• Pleacă de la premisa că teoria avantajului absolut are mai degrabă o dimensiune
intuitivă decât practică;
• Ia în considerare conceptul de cost de oportunitate;
• Spre deosebire de teoria avantajului absolut care se concentrează pe diferenţele
absolute între productivităţile naţionale aceasta se centrează pe valorificarea diferenţelor
relative între W;

PRODUCTIA PE ORA FRANTA JAPONIA

Vin 4 1

Ceasuri 6 5

Concluzii:
Presupunem că productivitatea muncii rămâne neschimbată în Japonia dar se dublează în
Franţa ca urmare a unor programe de recalificare a forţei de muncă;
Franţa este de 4 ori mai competitivă decât Japonia la vin dar de doar 1,2 ori la ceasuri;
Japonia deţine 0,25 din productivitatea Franţei la vin şi 0,83 din productivitatea la
ceasuri;
Avantajul relativ-este câştigul realizat de o naţiune care produce şi vinde la extern
bunuri pe care le realizează cu costuri mai mici relativ la alte bunuri naţionale, iar în
schimbul lor procură alte mărfuri a căror realizare la intern se dovedeşte mai puţin
avantajoasă.

4. TEORIA DOTARII NATIUNILOR CU FACTORI DE PRODUCTIE

• Teoria avantajelor comparative nu dă răspunsul la o întrebare fundamentală-ce
factori determină care produse se califică pentru a avea avantaje comparative în cazul
fiecărei ţări;
• Această teorie este elaborată de Eli Hecksher şi Bertin Ohlin;
• Analiza se bazează pe următoarele observaţii:
-dotarea cu factori de producţie diferă de la o ţară la alta;
-bunurile sunt diferite în funcţie de tipurile de factori de producţie utilizaţi pentru
realizarea lor;

Modelul H-O-S
• Factorii de producţie sunt abundenţi(ieftini) şi rari( scumpi);
• O ţară va avea un avantaj comparativ la produsele pentru a căror realizare se
folosesc factori de producţie abundenţi,
• Teoria a fost testată empiric de W. Leontieff folosind analiza input-output pornind
de la ideea prevalentă atunci în SUA că această ţară este intensiv dotată în capital şi
deficitară în muncă;
• A prezumat că SUA exportă prioritar produse intensive în capital şi importă
produse intensive în forţă de muncă;
• Concluzia la care a ajuns a fost că SUA exportă prioritar produse intensive în
muncă şi importă produse intensive în capital-paradoxul lui Leontieff;
• Criticii săi au considerat că:
- a folosit un număr redus de sectoare economice;
-a luat în considerare doar 2 factori de producţie.

B. Teoriile moderne( bazate pe firmă)

• Teoria similarităţii între ţări;
• Teoria ciclului de viaţă al produsului;
• Teoria rivalităţii strategice globale;
• Teoria avantajelor competitive ale naţiunilor.

Raţiunile fundamentării acestor noi explicaţii ale determinanţilor comerţului

• Creşterea importanţei companiilor multinaţionale;
• Incapacitatea teoriilor clasice de a explica determinanţii comerţului intra-
industrial;
• Eşecul analiştilor de a verifica în practică prezumţiile teoriilor clasice;
• Deversificarea gamei factorilor de producţie.

1. TEORIA SIMILARITĂŢII ÎNTRE ŢĂRI

• În 1961 economistul suedez Steffan Linder a încercat să explice proliferarea
comerţului intrasectorial;
• Esenţa teoriei- schimburile cu produse manufacturate se datorează existenţei în
toate ţările lumii a unor panele de utilizatori având aceleaşi preferinţe de consum;
• La început firmele produc bunuri destinate prevalent pieţei interne;
• Pentru a valorifica efectele economiei de scară caută noi oportunităţi pe pieţele
externe;
Continuare
• Cele mai promiţătoare pieţe se dovedesc cele din ţările unde preferinţele
consumatorilor sunt similare;
• Teoria sugerează că, cea mai mare parte a comerţului cu produse manufacturate se
desfăşoară între ţările având un PNB pe locuitor similar;
• Teoria se dovedeşte utilă în explicarea comerţului cu produse diferenţiate pentru
care marca şi reputaţia joacă un rol important în decizia de cumpărare.

2. TEORIA CICLULUI DE VIAŢĂ AL PRODUSULUI

• Concepută pentru domeniul marketingului s-a folosit de Raymond Vernon pentru
explicarea fundamentelor comerţului şi investiţiilor internaţionale;
• Teoria pune accentul pe creativitate, extinderea pieţelor, avantajele comparative şi
răspunsul strategic al concurenţilor;
• Conform teoriei ciclul de viaţă al produsului cuprinde 3 etape( produs inovativ,
produs matur şi produs standardizat);
Teoria ciclului de viaţă
• În stadiul de produs inovativ:
- o firmă creează şi lansează un produs nou;
- produsul este răspunsul la cererea internă;
- extragerea şi prelucrarea mesajelor pieţei este foarte importantă;
- produsele complexe trebuie lansate în ţările dezvoltate, cu pieţe mari şi cu consumatori
exigenţi;
- cea mai mare parte a producţiei este destinată pieţei interne, exporturile sunt marginale
şi vizează testarea unor noi pieţe.

Stadiul de produs matur

• Cererea pentru produsele inovative creşte substanţial pentru că utilizatorii le
validează valoarea şi valoarea de întrebuinţare;
• Firmele inovative îşi sporesc capacităţile de producţie;
• Apar concurenţii interni şi străini atraşi de profiturile din sectorul respectiv;
• Competitivitatea se poate menţine prin reducerea costurilor şi se produce
delocalizarea producţiei în alte ţări.

Stadiul de produs standardizat

• Piaţa produselor se stabilizează devenind bunuri comune;
• Se amplifică procesul de producţie în străinătate în căutarea unor factori mai
ieftini şi a unor regimuri fiscale mai permisive;
• Ţara inovatoare devine net sau exclusiv importator al acestor produse;

În conformitate cu teoria ciclului de viaţă al produsului:

• Producţia internă începe în stadiul 1, atinge cote importante în stadiul 2 şi se
reduce până la eliminare în stadiul 3;
• Exporturile firmelor inovatoare sunt marginale în stadiul 1, devin importante în
stadiul 2 şi sunt substituite cu importuri în stadiul 3;
• Concurenţa externă apare în faza finală a stadiului 1, se acutizează în stadiul 2 şi
se transferă pe teren neutru în stadiul3.

4. TEORIA RIVALITĂŢII STRATEGICE GLOBALE

• Cele mai recente explicaţii aparţin economiştilor Paul Krugman şi Kevin
Lancaster în anii 80;
• Firmele se preocupă să-şi dezvolte avantaje competitive sustenabile, pe care le pot
folosi pentru a domina piaţa globală;
• Explicaţia se concentrează pe deciziile strategice pe care le adoptă firmele atunci
când concurează la scară internaţională;
• Mijloacele de care dispun firmele sunt: deţinerea de DPI, investiţiile în C-D,
preocuparea pentru asumarea efectelor economiei de scară şi de gamă şi valorificarea
curbei de experienţă.