ORGANIZAREA

ROMANA

DACIEI

CA

PROVINCIE

Cu toate ca, in urma razboaielor daco-romane, armatele romane au cucerit cea

mai mare parte a teritoriului geto-dac, au ramas in continuare zone neocupate de trupele
romane si locuite de dacii liberi: N Moldovei, Crisana, Maramures.
Nu tot teritoriul cucerit a format din punct de vedere administrativ provincia
Dacia pt ca unele teritorii au fost incluse administrativ in provincia Moesia Inferioara:
Muntenia, coltul SE al Transilvaniei (zona dintre Olt si Carpati), S Moldovei.
De-a lungul ocupatiei romane Dacia a fost organizata in mai multe etape:
a)
b)

106 - 117 (moartea lui Traian) - organizarea ca o provincie unitara cuprinzand

Transilvania fara coltul SE, Banatul si Oltenia.
117 - 124 (domnia lui Hadrian) - au avut loc mai multe organizari:

imparatul Hadrian a abandonat S Moldovei si cea mai mare parte a campiei

muntene pt ca erau greu de aparat si a impartit provincia Dacia in Dacia
Superioara (Transilvania fara coltul SE si Bantul) si Dacia Inferioara (Oltenia si
coltul SE)

in 124, din ratiuni de ordin militar, se creaza o noua provincie la N de Aries

si Muresul Superior, Dacia Porolissensis.

c) 168 - 169 (domnia lui Marc Aureliu)- se realizeaza ultima organizare a Daciei

Dacia Superioara si Dacia Inferioara sunt contopite si formeaza Dacia

Apulensis din care, mai apoi, se desprinde Banatul (dupa alti autori Oltenia),
formandu-se Dacia Malvensis.
Dacia Porolissensis este mentinuta in vechile sale granite.

In momentul retragerii aureliene existau Dacia Apulensis, Dacia Porolisensis si

Dacia Malvensis.
ORGANELE CENTRALE ALE PROVINCIEI DACIA
Spre deosebire de alte provincii, Dacia este provincie imperiala condusa de
imparat prin intermediul unui reprezentant al sau, un guvernator al provinciei, numit
legatul augustis pro praetore. El este recrutat din membrii ordinului senatorial si e de
rang consular (e fost consul la Roma). Imperiumul sau ii da dreptul sa conduca mai multe
legiuni. Resedinta si capitala provinciei se aflau la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacia
Sarmisegetusa. Acest legat imperial exercita puterea suprema pe plan administrativ,
militar si judiciar.
Situatia se mentine dupa prima reorganizare in Dacia Superioara, cu mentiunea ca
legatul imperial este recrutat dintre membrii ordinului senatorial, dar nu mai are rang
consular, ci pretorian. El nu are dreptul de comanda decat a unei singure legiuni, si

anume, Legiunea a 13-a Germina care isi avea sediul in castrul de la Appulum, tot acolo
aflandu-se si resedinta. Capitala provinciei ramane la Colonia Ulpia Traiana.
In Dacia Inferioara, aceasta fiind o provincie de rang inferior, conducerea este
exercitata de un procurator prezidial, procurati augusti (preses). El e recrutat dintre
membrii ordinului ecvestru (cavaler). Capitala acestei provincii si resedinta sunt la
Drobeta.
Aceeasi situatie exista si in Dacia Porolissensis, capitala si resedinta fiind la
Napoca. Insa, din considerente militare, Legiunea a 5-a Macedonica care stationa in
Moesia Inferioara este transferata din Dobrogea, in marele castru de la Potaisa din Dacia
Porolisensis si, din acest moment, conducerea acestei provincii a fost incredintata
comandantului Legiunii a 5-a.
Dupa reorganizarea lui Marcus Aurelius, conducatorul provinciei Daciei Apulensis
redobandeste importanta de odinioara. El coordoneaza din punct de vedere administrativ,
militar si judiciar toate cele trei provincii Dacia, purtand titulatura de legatus augusti
pro praetore daciarum trium. Este recrutat dintre membrii ordinului senatorial si e de
rang consular.
Unitatea celor 3 provincii este intarita in vremea lui Alex Severus prin ridicarea
Coloniei Ulpia Traiana la rangul de Metropolis a celor 3 Dacii.
Alt organ de conducere la nivel central e Concilium Provinciae (Concilium
Daciarum Trium). A fost creat in vremea domniei lui Marc Aureliu si reprezinta o adunare
provinciala formata din delegati ai oraselor din Dacia care se intruneau o data pe an la
Sarmisegetusa in palatul Augustarilor. Membrii adunarii apartineau ordinului ecvestru si
decurionilor si alegeau un presedinte al adunarii care era si preot al cultului imperial in
Dacia (Sacerdos arae augusti).
Acest concilium era organ consultativ cu atributii restranse, care se limita la
discutarea unor probleme de ordin general referitoare la orase si provincii, la sustinerea
intereselor locale in fata administratiei imperiale si prezentarea de petitii imparatului (in
care erau prezentate abuzurile magistratilor prezidentiali).
Principala sarcina era de a intretine cultul Romei si al Imparatului in viata, in
scopul intaririi unitatii provinciei, cresterii atasamentului si loialitatii provincialilor fata
de puterea romana.
ORGANIZAREA FINANCIARA A DACIEI
Administrerea finantelor provinciei revenea unor procuratori financiari, cu sediul
la Sarmisegetusa, unde se centralizau datele privind impozitele si veniturile intregii
provincii. Acest procurator era subordonat legatului imperial, fiind recrutat dintre
membrii ordinului ecvestru si avand in subordinea sa un aparat compus din functionari
imperiali de rang inferior.
Atunci cand locul guvernatorului Daciei Apulensis era liber, interimatul conducerii
celor 3 Dacii era asigurat de procuratorul financiar al acestei provincii. In Dacia Inferioara
si Dacia Malvensis, atributiile financiare reveneau procuratorilor prezidiali ai provinciilor
respective. Pt Dacia Porolisensis, in fruntea provinciei este plasat conducatorul Legiunii a
5-a , iar atributiile financiare sunt preluate de un procurator financiar special.

Impozitele erau stabilite din 5 in 5 ani prin recensamantul bunurilor si persoanelor

efectuat de magistrati specializati - dumquirii quinquenates.
Impozitele erau: - directe (tributa) - cel financiar (se platea si pe cladiri),
numit tributum soli stipendium.
-

cel personal (il plateau si peregrinii),

numit tributum capitis.

-indirecte (vectigaria) - cel de 5% pe mosteniri si eliberari

de sclavi.
- cel de 4% pe vanzari de sclavi.
- cel de 2,5% pe ciculatia pers.
Pt incasarea acestor impozite erau organizate oficii vamale (stationes) conduse
initial de sclavii imperiali, apoi de arendasi (conductores), iar dupa 169 de procuratori
vamali recrutati dintre membrii ordinului ecvastru.
ORGANIZAREA ARMATEI
Pe teritoriul Daciei au stationat mai multe legiuni:
-

Legiunea 1 Adriutrix
Legiunea 3 Flavia Fedrix, care la scurt timp dupa cucerire a fost transferata in alte
provincii.
Legiunea 5 Macedonica, a fost transferata din Dobrogea in Dacia Porolisensis.
Legiunea 13 Gemina, singura care a stationat in Dacia de la inceputul cuceririi
romane pana la retragerea aureliana.

In Dacia au mai existat trupele auxiliare: cohorte, alae si detasamente mixte

numite numerii. Efectivul total al trupelor stationate era de 50 000 soldati.
ORGANIZAREA LOCALA
In provincia Dacia au existat 2 categorii de asezari: urbane si rurale.
Asezarile urbane erau 444h75e coloniile si municipiile.
Coloniile sunt centre romane puternic romanizate, locuite de cetatenii romani
care se bucurau de plenitudinea drepturilor civile si politice. Unele colonii beneficiau si
de ius italicum (o fictiune juridica prin care teritoriul acestor colonii era asimilat solului
Italiei, astfel incat, cetatenii romani din coloniile respective exercitau dreptul de
proprietate quiritara, fiind scutiti de plata impozitului funciar).

Municipiile erau asezari urbane de rang inferior, mai putin romanizate, in care o
parte din locuitori era alcatuita din necetateni. Statutul lor juridic era unul intermediar,
insa, in epoca cuceririi Daciei, distinctia atat de clara la origine intre colonii si municipii
incepuse sa se estompeze. Cu exceptia Coloniei Ulpia Traiana, orasele din Dacia au fost
vechi asezari de geto-daci ridicate succesiv la rangul de municipii si unele la rangul de
colonii.
Orasele din Dacia, ca toate orasele din Imperiu se bucurau de o conducere
autonoma, fiind organizate dupa modelul Romei, fapt ce l-a determinat pe Aulum Gelium
sa afirme in lucrarea "Noctes Atice" ca orasele din Imperium reprezinta mici efigii ale
Romei.
Organul suprem de conducere al oraselor era Consiliul Municipal asemanator
Senatului Roman (Senat Municipal cum era numit). Membrii Senatelor Municipale
alcatuiau ordinul decurionilor. Nr decurionilor din Consiliul Municipal era cuprins intre 30
si 50, fiind stabilit in actul de infiintare al orasului in functie de numarul de cetateni.
Membrii Senatului Municipal erau desemnati din 5 in 5 ani de quinquenales in urma
efectuarii recensamantului. Iar pt a putea accede la decurionat, o persona trebuia sa
indeplinesca 3 conditii:
-

sa fie cetatean roman ingenu

sa aiba varsta minima de 25 de ani

sa aiba o avere de minim 100 000 de sesteti.

Erau preferati aceia care indeplinisera magistraturi municipale si sacerdotale.

In epoca cuceririi Daciei de catre romani, ordinul decurionilor ajunsese in Imperiu
la maxima lui expansiune politica si economica, fapt ilustrat de o inscriptie gasita la
Drobeta care numeste ordinul decurionilor "ordo splendisicus"
Conducerea executiva a oraselor este asigurata de magistratii superiori denumiti
in colonii dumvirii euricundu, iar in municipii, quatroviri iure dicundo, avand atributii
administrative si judiciare, precum si de ceilalti magistrati: edilii, care asigurau politia
oraselor, aprovizionarea pietelor si intretinerea cladirilor si strazilor si questorii, care
administrau finantele si bunurile oraselor.
In subordinea magistratiilor municipali se afla un intreg aparat alcatuit din
functionari si slujbasi marunti denumiti aparitores.
Magistratii sacerdotari (preotii municipali) erau alesi dintre membrii ordinului
decurionilor si erau organizati intr-un sistem ierarhic, in frunte cu un pontifex, ales dintre
decurionii si apoi flamines, preotii zeilor principali si augurii.
In cel de-al doilea esalon de conducere a oraselor se afla ordinul augustarilor. Ei
erau recrutati dintre persoanele care nu aveau acces la decurionat, fiind alesi pe viata de
decurioni. Principala misiune era aceea de a intretine cultul Romei si al Imparatului in
viata, sens in care trebuiau sa faca donatii orasului pt ridicarea unor constructii civile si
religioase.

Augustarii se constituiau intr-o asociatie cu sediul la Colonia Ulpia Traiana unde se

afla conducatorul lor Sacerdor Arae Augusti care era si presedintele Conciliului celor 3
Dacii.
La cel de-al treilea nivel se aflau colegiile (colegia), asociatii profesionale,
religioase, funerare, avand ca scop intrajutorarea membrilor lor. Colegiile profesionale
erau organizate dupa model militar in decurii si centurii, ce erau conduse de un prefectus
sau magister si se puneau sub protectiea unui cetattean de vaza al orasului (patronus sau
defensu).
Asezarile rurale sunt:
-

cele organizate dupa modelul autohton in forma traditionala a obstilor satesti sau
teritoriale.
cele organizate dupa modelul administratiei romane:
- pagus (pl. pagi)
- vicus (pl. vici).

Pagus(pagi) sunt asezari rurale amplasate pe teritoriul coloniilor locuite de

cetateni romani (pagus aque - pe teritoriul Ulpiei Traiana si condusa de un prefectus
decurion al Ulpiei Traiana - si pagus micia).
Vicus (vicii) sunt asezari rurale aflate in afara teritoriului coloniilor locuite de
necetateni (vicus pirustarum condus de un princeps).
Alte asezari rurale:
Stationes care sunt puncte fiscale, vamale, postale, de paza si control amplasate
la granita provinciei, dar si in interiorul acestuia.
Canabele sunt asezari pe langa castrele romane locuite de mestesugari, negustori,
veterani, familia si rude ale soldatilor si ale altor persoane care aveau interese cu trupele
romane.
O categorie speciala de asezari sunt statiunile balneoclimaterice: Acque,
Germisara, Admedia. Existau si teritorii cu organizare speciala: domeniile imperiale si
patrimonium caesoris, ce cuprindeau minele, salinele, pasunile si carierele de piatra.
Pe primul plan se aflau exploatarile aurifere din zona Mtilor apuseni administrate
de un procurator aurarum. Celelalte domenii imperiale era administrate prin procuratori
imperiali, iar apoi prin arendasi (conductores ferarium pasqui ex salinarum).
O alta categorie de teritorii erau cele aferente legiunilor romane utilizate potrivit
nevoilor lor economice