ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURETI

Relatii economice internationale

RECENZIE
Titlul crii: Economia intr-o lectie
Autorul: Henry Hazlitt

Anul ntocmirii recenziei: 2009

Economia intr-o lectie este cea mai cunoscuta lucrare a lui Henry Hazlit, aparuta
in 1946, aceasta a fost tradusa in 10 limbi si tiparita in peste 1000 de exemplare. In

paginile acestei carti H.Hazlit prezinta si analizeaza o serie de erori economice

caracteristice atat economistilor mediocrii cat si celor profesionisti.
Am scris cartea aceasta pentru a scoate in evidenta principiile economice generale
si urmarile nefaste ale ignorarii lor, iar nu influenta daunatoare a unei legi oarecare
H.Hazlit (iunie 1978).
Cartea este impartita in trei parti : Partea I- LECTIA, Partea a II-a LECTIA APLICATA,
Partea a III-a care a fost adaugata in 1961 Lectia dupa treizeci de ani.
In partea I, H.Hazlit afirca ca lectia poate fi sintetizata intr-o singura fraza :
Secretul stiintei economice consta in a avea in vedere nu doar efectele imediate, ci
si pe cele de durata ale oricarei actiuni sau politici; el consta in descifrarea
consecintelor acelei politici nu numai asupra unui singur grup, ci asupra tuturor
grupurilor.
Partea a II-a este formata din 24 de capitole care sustin lectia din capitolul I prin
puterea exemplului.
Asadar captolul 1 este reprezentat de un exemplu,cel al geamului spart: Se sparge
un geam la o brutarie. Concluzia oamenilor , tot raul spre bine, deoarece asa
geamgiul va avea mai mult de lucru. Un exemplu adevarat daca prvim din
perspectiva geamgiului. Insa daca luam in considerare intraga comunitate brutarul
iese in pierdere cu suma pe care o va plati pe geamul spart, suma cu care ar fi putut
sa isi cumpere un costum si asa croitorul ar fi avut mai mult de lucru.
Capitoul 2 este reprezentat de teoria eronata a binefacerii distrugerii. Aceasta teorie
spune ca in vreme de razboi noi traim mult mai bine decat in vreme de pace, ca
acesta ajuta la realizarea unor miracole ale productiei . Daca in Europa numarau
cate case au fost distruse si trebuie reconstruite, adica mai multa munca in
constructii, in America numarau cate case nu au putut fi construite datorita
razboiului si au ajuns la rezultate impresionante. De asemenea in acest capitol
H.Hazlit scoate in evidenta ideea ca in cazul razboiului nevoia fusese cofundata cu
cererea insa nevoia nu inseamna cerere. Deoarece cererea presupune nu numai
nevoia ci si puterea de cumparare corespunzatoare. De exemplu nevoia in India o
depaseste in mod clar pe cea din America, insa puterea sa de cumparare este
incomparabil mai mica si de aceea noile afaceri care ai putea fi implulsionate de
aceasta cerere sunt mai mici.
O concluzie a acestui capitol ar putea fi: Niminui nu i-ar conveni sa i se distruga
casa, nici pe timp de pace, nici pe timp de razboi. Ceea ce dauneaza si este
dezastros pentru o persoana trebuie sa fie dezastros si pentru un ansamlu. Asadar
nici un fel de nenorocire sau dezastru nu poate constitui niciodata ,pe ansamblu, o
cale de prosperitate sau binefacere.

Capitolul 3 este reprezentat de urmatorul citat : Pentru tot ceea ce obtinem, in

afara darurilor naturii, trebuie sa platim cumva. Deci pentru orice investitie publica
care nu este strict necesara si are drept mijloc crearea de locuri de munca sau
sporire a prosperitatii comunitatii exista consecinte nefavorabile. De exemplu daca
se construieste un pod, nu pentru ca este strict necesar fluidizarii traficului, ci
pentru ca el creaza locuri de munca , sa spunem ca se vor asigura 500 de locuri pet
imp de un an. Daca privim dincolo de consecintele immediate si de grupurile
avantajate, vom vedea ca toate costurile implicate de constructia podului sunt
suportate din impozite. Daca podul costa 10 mil $ contribuabilii vor pierde 10 mil $,
pe care ar fi putut sa ii cheltuiasca pe lucruri cu adevarat necesare. De asemenea
inca un factor care intareste aceasta gandire eronata este faptul ca oamenii sunt
incapabili sa vada dincolo de aparente. Podul exista, deci estevizibil, circulat insa
nimeni nu a vazut casele neconstruie,automobilele si masinile de spalat
neconstruite poate chiar alimentele care nu au ajuns pe mesele consumatorilor.
Concluzia acestui capitol este ca exista sanse foarte mici ca brorocratii sa gaseasca
o solutie care sa asigure o crestere de valoare si de bunastare pe dolar cheltuit
egala cu aceea pe care fiecare individ ar puteasa o dobandeasca daca si-ar
cumpara ceea ce doreste in loc sa fie obligat sad ea o suma de bani la stat.
Capitolul 4- In acest capitol este sustinuta ideea ca impozitarea este indispensabila
pentru indeplinirea unor functii guvernamentale de baza dar impozitele succesive
descurajeaza infintarea de noi intreprinderi sau chiar a dorintei de munca a
indivizilor. Deci cu cat este mai mare procentajul din venitul national prelevat prin
impozite, cu atat mai mare va fi gradul de descurajare a productiei si a ocuparii
fortei de munca in sectorul privat.
Capitolul 5 prezinta creditele guvernamentale mai exact de ce nu sunt un factor
pozitiv pentru economia unei tari. Diferenta intre creditele private si creditele de
stat este modul in care sunt verificati debitorii. Un creditor privat urmareste
debitorul verifica daca are sau nu posibilitatea sa restituie banii, deoarece ei
suporta pierderile, in timp ce statul este indiferent asupra acestor detalii deoarece
pagubele sunt platite de contribuabili( din plata impozetelor).
Exemplul prezentat de H. Hazlit este din domeniul agricol. Exista doi fermieri A si B,
care urmaresc sa isi deschida o ferma. A are cea mai mare credibilitate si
competent asadar obtine creditul privat. Statul ii ofera creditul lui B in detrimental
mai multe locuri de munca si pentru a spori productia. In final insa nu se va
intampla asa pt ca taranul B nu este la fel de eficient ca si A, iar A va iesi de pe
piata deoarece va fi incapabil sa isi plateasca creditul.
Asadar creditele guvernamentale nu duc la cresterea pe termen lung a productiei
nationale globale ci incurajeaza investitiile eronate.
Capitolul 6 scoate in evidenta una dintre cele mai persistente iluzii economice si
anume aceea ca masinile creeaza somaj. H.Hazlit sustine ca in decursul istoriei

economice aceasta teorie a aparut si a disparut de foarte multe ori deoarece

oamenii nu inteleg exact care este motivul pentru care aceasta afirmatie este
gresita. In exemplul sustinut de el, scoate in evidenta faptul ca per ansamblu
numarul locurilor de munca nu scade. Daca o croitorie achizitioneaza masinarii, va
produce mai multe materiale intr-un timp mai scurt si cu un effort mai mic. O parte
din angajatii croitoriei ar putea sa isi piarda slujba insa muncitorii care produc
masinile castiga de lucru. De asemenea profitul inregistrat de croitorie nu poate
decat sa creeze locuri de munca, pentru ca banii vor fi investiti ori in dezvoltare,
deci se vor face angajari, ori in achizitie de masini deci va fi nevoie de mai multa
forta de munca in acel domeniu sau pentru investitii in alt secor industrial.
Autorul afirma ca trei din patru oameni datoreaza masinilor nu numai locul de
munca, ci si insasi faptul ca traiesc. Deoarece o data cu aparitia masinilor a crescut
atat numarul de lucre de munca cat si nivelul de trai al oamenilor. De asemenea
autorul spune ca in trecut din cazua acestei perceptii gresite au fost sterse domenii
de pregatire profesionala .
In incheierea capitolului H.Hazlit afirma : Daca gresim aici, raman putine lucruri in
economie in legatura cu care este posibil sa avem dreptate.
Capitolul 7 in acest capitol se analizeaza eroarea schemelor de impartire a muncii.
De exemplu daca un instalator repara o teava, faianta trebuie montata si demontata
de faiantar. Aceasta impartie a muncii este facuta tot in detrimentul cresterii
locurlor de munca. Insa daca privin in ansamblu, faptul ca un om trebuie sa
angajeze doi meseriasi inseamna ca trebuie sa plateasca dublu. Asta inseamna ca
nu o sa mai poate achizitiona alte bunuri sau servicii care ar putea sa ofere locuri de
munca.
Asadar schemele de impartire a muncii se bazeaza pe acelasi tip de iulizie pe care
am analizat-o deja. Cei ce sprijina astfel de scheme se gandesc doar la locurile de
munca ce ar putea fi asigurate pentru anumite persoane sau grupuri, dar nu
analizeaza efectul global la nivelul intregii societati.
Capitolul 8- in acest capitol este dezbatuta problema statului fata de situatia
soldatilor reintorsi la viata civila sau pentru functionarii n numar prea mare, de care
nu mai este nevoie.
Atunci cand luam in considerare problema functionarilor concediati sau a
soldatilor intorsi la viata civila nu trebuie sa omitem efectul asupra contribuabililor
care vor putea sa-si pastreze banii, pe care inainte trebuiau sa-i verse n vederea
sustinerii lor, productia nationala totala fiind mai mare.
Autorul insista asupra faptului ca atat soldatii cat si functioarii de care statul
nu mai are nevoie trebuie sa se orienteze catre alte sectoare unde cererea este mai
mare sau catre sectorul privat.
Capitolul 9- in acest capitol autorul scoate in evidenta gandirea eronata a unor
economisti care se blocheaza in a urmari mijlocul si ignora scopul. Maximizarea
productiei reprezinta scopul unei societati insa ne pierdem in detalii si incercam sa

ocupam la maxim forta de munca. Poate ca nu se poate obtine o productie maxima

permanenta fara un numar maxim de ocupare a fortei de munca, insa in mod sigur
putem obtine imediat maxim de forta de munca fara a avea productie maxima.
In concluzie ar trebui sa ne folosim de mijloace doar ca sa ne atingem scopul, adica
sa urmarim maximizarea productiei.
Capitoul 10- in acest capitol autorul critica economistii care sustin ca taxele vamale
ofera locuri de munca, sporesc salariile sau protejeaza nivelul de trai
American. H.Hazlit sustine ca in aceste cazuri taxele vamale produc efectul invers.
Acesta prezinta un exempul in care industria producatoare de pulovere este
protejata prin taxe vamale. Ce incearca el sa scoata in evidenta este ca pe termen
lung ofarta de locuri de munca din alte industri va scadea, asadar in ansamblu va fi
mai mica. Salariile vor fi mai mici iar din cauza ca se formeaza o bariera intre state,
exporturile vor scadea deci nivelul de trai Americam va fi mai scazut.
Capitolul 11- acest capitol este reprezentat de problema exporturilor. Multi
economisti sustin ca important pentru stat sunt numai exporturile, autorul insa
sustine ca intre exporturi si imporutri trebuie sa existe o egalitate.
Principala eroare aici este acordarea de imprumuturi altor tari in speranta
sporirii exporturilor si convingerea ca desi jumatate sau poate si mai multe dintre
aceste imprumuturi devin prea mari si nu sunt rambursate, natiunea respectiva tot
se va afla intr-o situatie mai buna intrucat ele vor impulsiona puternic exporturile.De
fapt ceea ce se exporta nu sunt produsele in sine, ci banii cu care sa fie cumparate.
Asadar trebuie retinut faptul ca o natiune nu se imbogateste oferind bunuri
pe gratis.Ea poate doar saraci. Insa adevaratul motiv pentru care o tara are nevoie
de exporturi este plata importurilor.
Capitolul 12- in acest capitol autorul vorbeste despre sistemul de preturi
paritare care nu se poate realiza fara ca unele grupuri sa nu aiba de suferit.
Cresterea preturilor (pentru a se ajunge la paritate) printr-o ordonanta a guvernului
sau prin impurumuturi acordate anumitor grupuri nu fac altceva decat sa scada
fortat productia si puterea de cumparare a unora in favoarea altora. Iar deseori o
reducere fortata a produciei pentru ca pretul sa creasca inseamna o distrugere a
avutiei.
Dar si incercarea guvernului de a oferi protectie egal tuturor are efecte
negative pentru ca acest lucru este, practic, imposibil. Sistemul nu inseamna decat
ca atat A cat si B obtin profit pe seama celui omis C.Deci asa zisele avantaje ale
acestei scheme dispar imediat ce sunt luate in considerare nu doar efectele sale
imediate asupra unui anumit grup, ci si efectele pe termen lung asupra tuturor.
Capitolul 13- in acest capitol se pune in discutie problema salvarii unor
anumite sectoare, care sunt mai slabite, deoarece multi economisti sustin ca pentru
a se putea dezvolta, un stat trebuie sa se evolueze in toate sectoarele. Insa H. Hazlit
ii contrazice sustind ca nu are rost sa investim intr-un sector depasit, ca ar trebui ca
sectoarele noi sa fie lasate sa avanseze. Daca subventionam sectorul X, care este
mai slab, atunci alte sectoare trebuie sa plateasca impozite pentru sectorul X, la fel
si contribuabilii, asadar fonduri vor fi cheltuite inutil.

In ultimul paragraf al capitorul autorul afirma : oricat de paradoxal al parea,

pentru vigoarea unei economii dinamice, este necesar ca sectoarele slabite sa fie
lasate sa dispara, iar cele aflate in expansiune sa fie lasate sa se dezvolte.
Captolul 14- in acest capitol autorul analizeaza sistemul preturilor. Eroarea
sezisata de H.Hazlit in acest domeniu se refera la modul in care birocratii hotarasc
producerea anumitor bunuri pentru consumatori. Aceasta hotarare ar trebui facuta
pe baza cererii, dupa nevoile consumatorilor si nu nevoilor personale ale birocratilor.
Sistemul preturilor ar trebui determinat in functie de cerere si oferta.
O alta afirmatie foarte importanta a autorului in acest capitol este: Intr-o
economie aflata n echilibru, un anumit sector se poate dezvolta numai pe seama
altor sectoare deoarece factorii de productie sunt limitati.Rezulta ca este foarte
important pentru vigoarea unei economii ca sectoarele slabite sa fie lasate sa
dispara pentru a favoriza dezvoltarea altora iar acest lucru poate fi rezolvat numai
de sistemul preturilor astfel incat orice interventie a guvernului este daunatoare
economiei.
Capitoul 15- in acest capitol autorul abordeaza problema stabilizarii
marfurilor. Acordarea de imprumuturi pentru stabilizarea preturilor unor marfuri
nseamn pe de-o parte, ca producatorii eficienti,cu costuri scazute, nu-si pot
valorifica intreaga productie, pe care o pot obtine la un pret scazut iar pe de alta
parte producatorii ineficienti,cu costuri ridicate, sunt mentinuti artificial in ciurcuitul
economic.Aceasta duce la cresterea costului mediu la care se fabrica produsele.
Pierderea neta a societatii este reprezentata de pierderea de productie,pentru ca
oamenii sunt platiti pentru a nu produce.
Pentru ca este mai putin pentru toata lumea, nseamna ca salariile si
veniturile reale scad fie prin reducerea sumei nominale fie prin cresterea costului
vietii.Astfel planul de a stabiliza preturile duce la o instabilitate incomparabil mai
mare decat ar fi putut-o face vreodata fortele pietei libere.
Capitolul 16contine idei despre fixarea preturilor de catre guvern.
Incercarea de a mentine preturile bunurilor de consum sub nivelul pietei aduce o
serie de urmari negative. Preturile mici determina cresterea cererii si in acelasi timp
reducerea ofertei.Marjele de profit se diminueaza sau dispar ceea ce inseamna ca
producia pentru bunul respectiv este descurajata. Iar daca guvernul incearca
rationalizarea bunului, publicul desi dispune de putere de cumparare in exces,nu
poate obtine cantitati suficiente din acel bun, el se va indrepta catre un
substitut.Rationalizarea fiecarui bun, pe masura ce el devine insuficient exercita o
presiune din ce in ce mai mare asupra bunurilor care nu au fost ratonalizate ceea ce
determina un control din ce in ce mai mare asupra economiei.
Prin urmare, pierderile vor fi mult mai mari decat castigurile intrucat se
descurajeaza si dezorganizeaza procesul de productie si de ocupare a fortei de
munca.
Capitolul 17- contine idei despre implicatiile controlului nivelului chiriilor.
Consecintele sale sunt similare celor ale controlului preturilor in general.Controlul
chiriilor este impus printr-o lege speciala folosindu-se ca argument faptul ca oferta
de case nu este elastica.Acest lucru incurajeaza risipa de spatiu.Cu cat controlul
chiriilor este mai indelungat ,cu atat efectele sale sunt mai reale.

Un control mai indelungat asupra acestui sector duce la construirea a cat mai
putine case deoarece nu exista stimulente in acest sens. In cazul interzicerii
cresterii chiriilor proprietarii nu vor remedia sau imbunatati locuntele.
Daca privim efectele pe termen lung vom vedea ca inghetarea chiriilor este
din ce n ce mai putin necesara si este cu atat mai distructiva cu cat este mentinuta
o perioada mai mare de timp.
Capitolul 18- contine idei despre legile privind stabilirea unui salariu minim.
Salariul este de fapt un pret.O lege a salariului minim, este o arma cu
capacitati limitate in combaterea raului produs de salariile scazute.Nu se poate
stabili valoarea muncii unui om la o anumit suma; asta ar inlocui salariile mici cu
somajul.
Programele de asistenta destinate sa solutioneze somajul cauzat de legea
salariului minim priveaza societatea de valoarea serviciilor sale.Individul este privat
de independenta si respectul de sine.
ncercarile guvernului de a rezolva aceste probleme sunt ineficiente si
utilitatea lor este indoielnica.Daca guvernul ar subventiona in mod deschis salariile
muncitorilor marginalizati, pentru activitatea pe care acestia o desfasoara deja,
prejudiciile aduse ar fi mai mici.Companiile mari practica salarii mari si ofera conditii
avantajoase de munca.Dar toti patronii trebuie sa plateasca suficient de mult pentru
a-si mentine sau pentru a atrage muncitorii.
Nu se poate plati forta de munca mai mult decat produce aceasta.Cel mai
bun mod de a mari salariile reale este de a creste productivitatea.
Capitolul 19- este formulat ca si o intrebare : Contribuie intradevar sindicatele
la cresterea salariilor?
Raspunsul dat de autor : Este una dintre cele mai mari iluzii ale zilelor
noastre. Aceasta este in principal rezultatul incapacitatii de a recunoaste ca
salariile sunt determinate de productivitatea muncii. Functia principala a
sindicatelor este de a imbunatati conditiile locale de munca si sa lupte pentru ca
membrii sindicatelor sa fie platiti la valoarea lor reala.
Cazul cel mai evident in care sindicatele folosesc forta si intimidarea pentru a
determina cresterea salariilor este greva. Se presupune ca marirea salariilor se face
din profiturile obtinute. Actiunile sindicatelor nu au fost intotdeuna cele mai
profitabile.
Atunci cand acestea au impus scaderea orelor de munca a scazut si
productivitatea. Multe sindicate au insistat asupra unei subdiviziuni rigide a muncii,
s-au opus salariilor calculate pe baza productivitatii sau a eficientei, au insistat sa se
creeze un salariu unic si au optat pentru promovarea in functie de vechime si nu in
functie de meritele personale.Cele mai multe dintre aceste politici au fost
promovate pe baza presupunerii ca exista o cantitate fixa de munca ce trebuie
facuta,un anumit font de munca ce trebuie distribuit unui numar cat mai mare de
oameni si pe cat mai multe ore cu putinta pentru a nu-l epuiza prea
repede.Aceasta presupunere este complet eronata.Munca genereaza munca iar
singurul efect al acestor politici a fost reducerea productivitatii sub nivelul pe care
altfel acesta l-ar fi atins si deci reducerea salariilor reale.
Capitolul 20- este reprezentat de ideea eronata ca forta de munca trebuie sa
primeasca suficient pentru a-si rascumpara productia. Nu este altceva decat o
forma particulara a teoriei generale a puterii de cumparare.

Intr-o economie bazata pe schimb venitul banesc al unora este costul

suportat de ceilalti. Daca salariile cresc iar productivitatea ramane aceeasi, costul
de productie creste si astfel dispare profitul producatorilor marginali.
Echilibrul economic se realizeaza atunci cand salariile i preturile egalizeaza
productia.Cele mai potrivite salarii nu sunt cele care se pot acorda, ci acelea care
permit o productie maxima si eliminarea somajului.
Capitolul 21- in acesti capitol autorul analizeara funtia profiturilor.
Putine persoane stiu care este functia vitala n economie a cuvntului profit.
Intr-o economie libera, in care salariile , costurile, preturile sunt lasate sa se
stabileasca pe piata,posibilitatea obtinerii de profit decide ce bun si in ce cantitate
va fi produs/ neprodus acesta.
Preturile si profiturile libere maximizeaza producia si reduce lipsurile foarte
rapid.Preturile arbitrare si profiturile fixate arbitrar prelungesc perioada in care se
inregistreaza lipsuri, determinand reducerea productiei si cresterea somajului.
Functia profiturilor este de a stimula orice activitate economica competitiva,
in sensul cautarii unor noi cai de reducere a costurilor si de crestere a eficientei.
Profiturile se obtin prin efectuarea de economii si prin cresterea
eficientei.Profiturile mari le obtin cei ce au cel mai scazut cost de productie dar si o
calitate mai buna.
Capitolul 22- este intitulat mirajul inflatiei si prezinta toare erorile de
gandire asupra inflatiei. Totul incepe de la problema ca oamenii cosidera ca bogatia
este masurata in bani. Daca gandim asa atunci mai multi bani ar inseamna mai
multa bogatie, insa daca statul produce mai multi bani automat cresc preturile si
nivelul de trai. Mirajul consta in impresia ca ai un salariu mai mare, insa salriul real
este mult mai mic, pentru ca au crescut si preturile bunurilor de consum.
Ca si in capitolele anterioare autorul mai specifica facputl ca inflatia poate fi
un mod de a fovoriza anumite industri. Daca statul produce bani pentru a ajuta
industria de razboi de exemplu, atunci alte industri vor fi defavorizate, deoarce
preturile vor creste datorita cresterii cererii.
In ultimele paragrafe ale capitolului H. Hazlit afirma: Inflatia este un fel de
impozit care a scapat de sub control autoritatilor. Ii afecteaza pe toti.(...) Incurajeaza
cheltuielile, jocurile de noroc, risipa de tot felul. Distruge stabilitatea tuturor
relatiilor economice,
Capitolul 23- este intitulat ponegirea economisirii si prezinta erorile de
percepere a economisirilor.
Multe critici aduse la adresa economisirii pornesc de la confuzii elementare
facute chiar de anumiti economisti de reputatie mondiala.Cuvantul economisire este
folosit uneori pentru a desemna strangerea banilor iar alteori investitia fara sa se
faca nici o distinctie clara intre cele doua sensuri.Simpla strangere de bani este
daunatoare economiei in toate situatiile.
Economisirea si investirea pot avea uneori definitii identice insa trebuie
specificat faptul ca economiile se definesc ca acumulari de bani iar investitiile ca
acumulari de bunuri. Echilibrul dintre economii si investitii se realizeaza in mod
similar echilibrului dintre cerere si oferta pentru ca putem defini economiile si
investitiile ca fiind cererea si oferta de capital nou. Si asa cum cererea si oferta de
bunuri sunt echilibrate prin intermediul preturilor la fel si cererea si oferta de capital

sunt aduse la echilibru de rata dobanzii care reprezinta pretul capitalului

imprumutat.
Presupunerea ca exista o limita pana la care poate fi absorbit capitalul este
complet gresita deoarece nu exista o limita posibila si dezirabila a dezvoltarii din
punct de vedere calitativ dar si cantitativ. Nu poate exista surplus de capital pana
cand cea mai inapoiata tara nu este la fel de bine echipata din punct de vedere
tehnologic ca si cea mai dezvoltata.
Capitolul 24- este format din reformularea lectiei.
Stiinta economica este o stiinta care indentifica efecte secundare.Tot ea
identifica si efectele generale.Este stiinta care identifica efectele unei politici
propuse sau existente nu numai asupra anumitor interese particulare,pe termen
scurt,ci asupra interesului general, pe termen lung. Asadar putini inteleg implicatiile
care decurg in mod necesar din afirmatiile cu caracter economic pe care le fac.Cand
spun ca pentru salvarea economiei trebuie marit volumul creditelor, este ca si cand
ar afirma ca pentru salvarea economica trebuie crescut nivelul de ndatorare.Cand
se afirma ca o cale spre prosperitate nationala este cresterea preturilor practicate
de fermieri este ca si cand ai spune ca pentru a creste prosperitatea este necesara
cresterea preturilor pentru muncitorii din orase.Afirmatia ca relansarea economica
se poate realiza prin cresterea salariilor este o alta metoda de a spune ca
relansarea economica se face prin cresterea costurilor de producie etc.
Astfel scopul stiintei economice este de a vedea problemele in anslamblu si
nu pe fragmente.
Partea a III-a este reprezentata de un singur capitol intitulat Lectia dupa 30
de ani.
In acest capitol H.Hazlit se intreaba cat s-a invatat din lectia prezentata in paginile
cartii in aceasta perioada? Raspunsul dat de acestia chiar in paragraful imediat
este : Daca ar fi sa ne referima la politicieni, la toti cei care sunt responsabili de
formularea si aplicarea politicii guvernului, practic nu s-a invtat nimic.
In acesti capitol autorul revine la analiza inflatiai care dupa 30 de ani este o
problema din ce in ce mai grava. De asemenea constata ca daca am analiza toate
capitolele cartii, constatam ca se continua aplicarea acelorlasi politici ca si la
momentul primei editari a cartii, dar acum cu o si mai mare obstinatie.
Daca ar fi sa sintetizez ideile, sau sa spun invatarura ramasa din aceasta
carte ar fi ca trebuie sa analizam toate urmarile unui poiect economic si nu doar
asupra unui individ sau al unui grup de indivizi ci aspura unui ansamblu. De
asemenea ar trebui sa avem in vedere nu doar efectele imediate ci efectele pe o
durata mai lunga.
Din punctul meu de vedere cartea este o incercare de a convinge oamenii sa
gandeasca inafara granitelor, sa vada dincolo de prezentul imediat, un lucru uitl dar
care este foarte complicat de realizat intr-o carte, sau cu exemple atat de teoretice.