Cuprins

CAPITOLUL 1. CONSIDERAII GENERALE PRIVIND PLURALITATEA DE INFRACIUNI.......3

1.1. PRELIMINARII................................................................................................................. 3
1.2. NOTIUNEA DE PLURALITATE DE INFRACTIUNI........................................................................4
1.3. FORMELE PLURALITATII DE INFRACTIUNI................................................................................6
1.3.1. Concursul de infractiuni.............................................................................................6
1.3.2. Recidiva................................................................................................................. 7
1.3.3. Pluraliatea intermediara............................................................................................. 7
1.4. PLURALIATEA DE INFRACTORI............................................................................................. 8
1.4.1. Aspecte generale privind pluralitatea de infractori.............................................................8
1.4.2. Pluralitatea naturala................................................................................................. 9
1.4.3. Pluralitatea constituita............................................................................................. 11
CAPITOLUL 2. CONCURSUL DE INFRACTIUNI.........................................................22
2.1. REFERIRI DE ORDIN ISTORIC...........................................................................................22
2.1.1. Aparitia si evolutia institutiei concursului de infractiuni....................................................22
2.1.2 Concursul de infractiuni in legislatia penala romana moderna.............................................24
2.2. DEFINITIA, CONDITIILE DE EXISTENTA SI NATURA JURIDICA A CONCURSULUI DE INFRACTIUNI .............26
2.2.1. Definitia concursului de infractiuni..............................................................................26
2.2.2. Conditiile generale de existenta a concursului de infarctiuni...............................................27
2.2.3 Natura juridica a concursului de infrcatiuni....................................................................35
2.2.4. Delimitarea concursuli de infractiuni fata de celelalte forme ale pluralitatii de infractiuni..........35
2.3. FORMELE CONCURSULUI DE INFRACTIUNI.............................................................................37
2.3.1. Concursul real....................................................................................................... 39
2.3.2. Concursul ideal...................................................................................................... 46
CAPITOLUL 3. TRATAMENTUL PENAL AL CONCURSULUI DE INFARCTIUNI....................50
3.1. SISTEME DE SANCTIONARE A CONCURSULUI DE INFRACTIUNI.....................................................50
3.1.1 Sistemul cumulului aritmetic.......................................................................................50
3.1.2. Sistemul absorbtiunii............................................................................................... 51
3.1.3. Sistemul cumulului juridic......................................................................................... 53
3.1.4. Sisteme derivate...................................................................................................... 54
3.2. APLICAREA PEDEPSEI PRINCIPALE IN CAZ DE CONCURS DE INFARCTIUNI........................................55
3.2.1. Aplicarea pedepsei principale in cazul judecarii impreuna a infractiunilor concurente...............56
3.2.2. Aplicarea pedepsei principale in caz de judecare separata a infractiunilor concurente...............58
3.2.3. Aplicarea pedepsei principale in cazul infractiunilor concurente savarsite de minori.................60
3.3 APLICAREA PEDEPSELOR COMPLEMENTARE SI A MASURILOR DE SIGURANTA...................................61
3.3.1. Aplicarea pedepselor complementare............................................................................61
3.3.2. Aplicarea masurilor de siguranta................................................................................62
CAPITOLUL 4. CONCURSUL DE INFRACTIUNI IN LUMINA NOULUI COD PENAL...............64
4.1. CONCURSUL REAL DE INFRACTIUNI....................................................................................65
4.2. CONCURSUL FORMAL (IDEAL) DE INFARCTIUNI......................................................................66
4.3. PEDEAPSA PRINCIPALA IN CAZ DE CONCURS DE INFRACTIUNI.....................................................67
4.4. CONTOPIREA PEDEPSELOR PENTRU INFARCTIUNILE CONCURENTE................................................69
CAPITOLUL 5. STUDII SI PRACTICA JUDICIARA......................................................71
5.1. SPETA 1. CONCURS DE INFRACTIUNI. ACCIDENT DE CIRCULATIE.................................................71
5.2. SPETA 2. CONCURS DE INFRACTIUNI. FURT. TENTATIVA. VIOLARE DE DOMICILIU.............................72
5.3. SPETA 3. CONCURS DE INFRACTIUNI. TENTATIVA DE OMOR. INCAIERARE .......................................72
5.4. SPETA 4. CONCURS DE INFARCTIUNI. TRAFIC DE INFLUIENTA. INSELACIUNE...................................74
5.5. SPETA 5. CONCURS IDEAL DE INFRACTIUNI...........................................................................75

5.6. SPETA 6. TLHARIE SI VIOLARE DE DOMICILIU. CONCURS DE INFRACTIUNI....................................76

5.7. SPETA 7.CONTOPIREA PEDEPSELOR. SVRIREA UNEI INFRACIUNI ULTERIOR RMNERII DEFINITIVE A
UNEI HOTRRI DE CONDAMNARE PENTRU O FAPT COMPONENT A UNUI CONCURS DE INFRACIUNI, DAR
ANTERIOR PRONUNRII UNOR HOTRRI DEFINITIVE CU PRIVIRE LA CELELALTE FAPTE COMPONENTE .......77
5.8. SPETA 8. SVRIREA INFRACIUNII DE NELCIUNE N CONCURS CU INFRACIUNEA DE FALS N
NSCRISURI SUB SEMNTUR PRIVAT.......................................................................................78
5.9. SPETA 9. FURT CALIFICAT. NCADRARE JURIDIC. BUN CU VALOARE ECONOMIC, AFLAT N SFERA DE
DISPOZIIE A PRII VTMATE. SVRIREA FAPTEI IMEDIAT DUP RMNEREA DEFINITIV A UNEI
HOTRRI ANTERIOARE DE CONDAMNARE.................................................................................82
5.10. SPETA 10. PEDEAPSA COMPLEMENTAR N CAZ DE CONCURS DE INFRACIUNI...............................83

Capitolul 1. Consideraii generale privind pluralitatea de infraciuni

1.1. Preliminarii
In structura actului infracional pot exista una sau mai multe aciuni, savarsite de un
fptuitor, impunndu-se cunoaterea din punct de vedere teoretic si practic daca s-a realizat
coninutul unei singure infraciuni, sau coninutul mai multor infraciuni. Relaia existenta
cnd in executarea unei singure aciuni se regsete coninutul unei singure infraciuni, cat si
sub aspectul pluralitii de infraciuni, cnd in executarea unei aciuni de ctre o persoana se
gsesc coninuturile mai multor infraciuni. Din aceasta perspectiva, cercetarea criteriilor ce
disting unitatea si pluralitatea de infracitiuni va determina temeinicia unor masuri de politica
penala care sa determine tratamentul juridic sancionator, difereniat, pentru cele doua
instituii urmrindu-se evaluarea concreta a efectelor acestora in viaa sociala. Pluralitatea de
infraciuni fiind reglementata in mod distinct de celelalte instituii juridice, nu se confunda cu
o circumstana agravanta, deoarece in aprecierea pericolului social legea stabilete
posibilitatea de individualizare a pedepsei si pentru situaia pluralitii de infrac iuni. In acest
mod se respecta principialitatea si consecventa in modul de sancionare a pericolului social
concret, att in cazul savarsirii mai multor infraciuni, nainte de a se pronun a o solu ie
definitive de condamnare, cat si in cazul savarsirii din nou a infraciunii dup ace intervenise o
hotrre de condamnare rmasa definitiva. In ambele modalitati de realizare a pluralit ii de
infraciuni se retine intensitatea gradului de pericol social pe care l prezint infraciunile
savarsite, precum si autorul acestora, caracterizat prin perseverenta infracionala. Rspunderea
penala pentru infraciunile ce compun pluralitatea implica verificarea condiiilor concrete,
pentru fiecare infraciune in parte, precum si semnificaia juridica a fiecrei infrac iuni.
Conceptul de pluralitate de infraciuni reprezint situaia juridica a persoanei care a savarsit,
simultan sau succesiv doua sau mai multe infraciuni, nainte de a fi sanc ionata in mod
definitive pentru vreuna din ele, sau dup condamnarea definitive pentru o infraciune, la
pedeapsa de o anumita durata, a savarsit din nou o infrac iune pentru care legea prevede o
pedeapsa, al crui cuantum este strict limitat de lege. Pluralitatea de infrac iuni constituie o
situaie de fapt, in sensul ca infraciunile care compun pluralitatea au ca trasaturi distincte

faptul ca sunt savarsite de aceeai persoana (legatura in personam) sau prezinta o legatura
reala (in rem) privind locul, timpul sau cauza unica1.
Este deasemenea important sa stim, cu precizie, daca activitatea ilicita compexa
desfasurata de o persoana constituie o unitate infractionala sau o pluralitate de infractiuni.
Sunt numeroase motivele care pun in lumina importanta acestei distinctii.
In primul rand, considerarea unei activitati material complexe ca o singura infractiune
sau ca mai multe se rasfarnge nemijlocit asupra incadrarii juridice a acesteia si, pe cale de
consecinta, asupra tratamentului aplicabil faptuitorului. In prima ipoteza se va aplica o singura
pedeapsa pentru fiecare infractiune component a pluralitatii.
In al doilea rand, aplicarea unora dintre institutiile dreptului penal, cum ar fi amnistitia,
gratierea, suspendarea conditionata a executarii pedepsei si altele, este influientata de
existenta unei pluralitati de infractiuni (de pilda, unele acte de clementa inlatura de la
beneficial lor pe cei ce au mai fost condamnati).
In sfarsit, exista o diferenta nu numai cantitativa, dar si calitativa intre gradul de
pericol social pe care il prezinta autorul unei singure infractiuni si gradul de pericol social al
celui care a savarsit doua sau mai multe infractiuni. Daca, in cazul in care o persoana
savarseste o singura infarctiune, se are in vedere gravitatea acesteia, in situatia pluralitatii de
infractiuni, se are in vedere si surplusul de pericol generat de ansamblul infractional, ca
element care subliniaza perseverenta faptuitorului pe drumul infractionalitatii2.
Includerea de legiuitorul nostru, a unitatii si pluralitatii de infractiuni intre institutiile
privitoare la infractiune, si nu intre cele privitoare la pedeapsa, este fireasca si stiintifica,
deoarece, inainte de toate, ele privesc raportul dintre faptele savarsite de aceeasi persoana,
delimitarea lor fiind legata de constatatrea existente infractiunilor, si deci a temeiurilor
raspunderii penale pentru una sau mai multe infractiuni si numai dupa aceea pluralitatea de
infractiuni devine o problema care priveste aplicarea pedepsei, a unei pedepse
corespunzatoare ansamblului de infractiuni savarsite de o persoana3.

1.2. Notiunea de pluralitate de infractiuni

1 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, Explicatii teoretice
ale codului penal roman, 1970, p.253; C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generala,Ed. All,
Bucuresti, 1997, p.220.
2 V. Ramureanu, in T. Vasiliu si colab., op. cit.
3 V. Dongoroz si colab., op. cit., p.254.

Pluralitatea de infractiuni reprezinta situatia in care aceeasi persoana a savarsit mai

multe infractiuni. Altfel zis, tinand seama de prevederile art. 32 C. pen. in viguare si ale art.
38, art. 41 si art. 44 noul C. pen., prin pluralitate de infractiuni intelegem situatia in care o
persoana a savarsit doua sau mai multe infractiuni inainte de a fi condamnata definitive
pentru vreuna dintre ele sau a savarsit o noua infractiune dupa ce a fost condamnata
definitive pentru alte infractiuni comise anterior.
Pluralitatea de infractiuni presupune, asadar, prin concept, sa existe o legatura
personala intre cele doua sau mai multe infractiuni, adica sa fie savarsite de aceeasi persoana.
Cadrul legal al materiei pluralitatii de infractiuni este cuprins in Codul penal in
viguare in art. 32-40 si in noul Cod penal in art. 38-45, care reglementeaza formele acesteia si
sistemul de sanctionare corespunzator a fiecarei forme in parte, in functie de structura si
caracteristicile acesteia.
Pluralitatea de infractiuni a fost impartita in doctrina in pluralitate reala (concursul de
infarctiuni, recidiva, pluralitatea intremediara) si pluralitate aparenta (unitatea legala de
infractiuni, concursul de legi penale).
Sistemul de sanctionare a pluralitatii de infarctiuni prin cumul aritmetic provine de la
Ulpian. Cand un acuzat este condamnat pentru mai multe crime si pentru fiecare se impune o
anumita pedeapsa, el trebuie sanctionat cu atatea pedepse cate infractiuni diferite exista.
Mult mai tarziu, Codul penal austriac, in 1787, formuleaza pentru prima data sistemul
absorbtiei ca regula generala de sanctionare a concursului.1

1 L. V. Lefterache, Drept penal Partea generala , p.408

1.3. Formele pluralitatii de infractiuni

Conform art. 32 C. pen. in viguare, pluralitatea de infractiuni prezinta doar doua forme
de baza: concursul de infractiuni si recidiva. Dar din prevederile art. 40 C. pen. in viguare
s-a conceput existenta si a unei a treia forme, cunoscuta in literature penala sub denumirea de
pluralitate intermediara.
Noul Cod penal nu mai cuprinde o dispozitie asemanatoare art. 32 C.pen. in viguare,
dar reglementeaza concursul, recidiva si pluralitatea intermediara ca forme ale pluralitatii de
infractiuni.
Ceea ce diferentiaza concursul de infractiuni de recidiva este inexistenta sau existenta
unei hotarari judecatoresti definitive de condamnare. In toate cazurile in care aceeasi persoana
a comis mai multe infractiuni fara sa fi fost condamnata definitive pentru vreuna dintre ele,
suntem in prezenta unui concurs de infractiuni. Atunci cand, dupa condamnarea definitiva
pentru una sau mai multe infractiuni concurente si in anume conditii, infractorul savarseste
din nou una sau mai multe infractiuni, pluralitatea imbraca forma recidivei. Pluralitatea
intermediara exista in ipoteza in care, o persoana, dup ace a fost condamnata definitive pentru
una sau mai multe infractiuni, savarseste din nou o infractiune, inainte de inceperea executarii
pedepsei, in timpul executarii acesteia sau in stare de evadare si nu sunt intrunite conditiile
prevazute de lege pentru existenta starii de recidiva. Pluralitatea intermediara ar fi, asadar, o
pluralitate de infractiuni care nu constituie nici concurs de infractiuni, nici recidiva,
prezentand insa unele trasaturi caracteristice acestora si ocupa o pozitie intermediara intre
ele1.

1.3.1. Concursul de infractiuni

Concursul de infractiuni este o forma a pluralitatii de infractiuni si o stare de agravare
a pedepsei, fiind reglementat in conditii identice pentru persoana fizica si persoana juridica.
Concursul exista atunci cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite de aceeasi
persoana, persoana fizica sau persoana juridical, inainte de a fi condamnata definitiv pentru
vreuna dintre ele (concurs real de infractiuni). Exista concurs chiar daca una din infractiuni a
fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni.

1 C. Bulai, B. Bulai, op. cit., p.524.

De asemenea concursul de infractiuni exista si atuncicand o actiune sau o inactiune,

savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor care le-a
produs, intruneste elementele mai multor infractiuni (concurs ideal de infractiuni).
1.3.2. Recidiva
Recidiva este reglementata diferit in cazul pluralitatii de infractiuni comise de persoana
juridica fata de pluralitatea de infractiuni comise de persoana fizica. Recidiva exista in cazul
infractiunilor comise de persoana fizica atunci cand1 dupa ramanerea definitive a unei hotarari
de condamnare la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat savarseste din nou o
infractiune cu intentie, inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii acesteia
sau in stare de evadare, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune este
inchisoarea mai mare de un an (recidiva mare postcondamnatorie) sau cand dupa executarea
unei pedepse cu inchisoare mai mare de 6 luni, dupa gratierea totala sau a restului de
pedeapsa, ori dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii unei asemenea pedepse,
cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa
inchisorii mai mare de un an (recidiva mare post executorie). Pentru stabilirea starii de
recidiva mare, post executorie sau post condamnatorie, se poate tine seama si de hotararea de
condamnare pronuntata in strainatate, pentru o fapta prevazuta si de legea romana, daca
hotararea de condamnare a fost recunoscuta potrivit dispozitiilor legii.
Recidiva exista si atunci cand dupa condamnarea la cel putin trei pedepse cu inchisoare
pana la 6 luni sau dupa executare, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa
prescrierea executarii a cel putin trei asemenea pedepse, cel condamnat savarseste din nou o
infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an
(recidiva mica post executorie sau post condamnatorie).
Recidiva pentru infractiunile comise de persoana juridica exista atunci cand dupa
ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, persoana juridical savarseste din nou o
infarctiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioara nu a fost executata (recidiva
postcondamnatorie) sau atunci cand dupa ramanerea definitva a unei hotarari de condamnare,
persoana juridical savarseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea
anterioara a fost executata sau considerate ca executat (recidiva postexecutorie).

1.3.3. Pluraliatea intermediara

1 Partea introductiva a alin. 1 din art. 37 a fost modificata prin art.1 pct. 8 din Legea nr. 278/2006

Codul nu face diferente intre conditiile de existenra ale pluralitatii intermediare de

infractiuni comise de persoana fizica sau juridica. Cand dupa condamnarea definitive cel
condamnat savarseste din nou o infarctiune, inainte de inceperea executarii pedepsei, in
timpul executarii sau in stare de evadare, si nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege
pentru starea de recidiva, pedeapsa se aplica potrivit regulilor pentru concursul de infractiuni.

1.4. Pluraliatea de infractori

1.4.1. Aspecte generale privind pluralitatea de infractori

Notiunea de pluralitate implica totdeauna o corenatie intre anumite entitati multiple si
o anumita entitate singular, aceasta din urma constituind elemental de jonctiune, de asociere a
entitatilor multiple si deci factorul comun al pluralitatii respective1.
In cazul pluralitatii de faptuitori entitatea singulara consta in fapta prevazuta de legea
penala savarsita, iar in caul pluralitatii de infractori, factorul comun este infractiunea comisa.
Prin pluralitate de infractori se intelege2 situatia in care un numar de doua sau mai
multe persoane au savarsit prin eforturi conjugate aceeasi infractiune.
Astfel cum o singura persoana poate fi autor al mai multor infractiuni, tot astfel o
infractiune poate fi savarsita de mai multe persoane, existand o pluralitate de infractori.
Daca orice infractiune trebuie sa aiba un subiect active, nimic nu se opune ca acest
subiect active sa fie compus din mai multe persoane3.
Pluralitatea de infractori reprezinta situatia inversa in raport cu pluralitatea de
infractiuni. Astfel, pluralitatea de infractiuni are in vedere cum am mai precizat situatia in
care o singura persoana savarseste mai multe infractiuni, pe cand, in cazul pluralitatii de
infractori, mai multe persoane savarsesc o singura infractiune.
Daca in plan obiectiv fapta este cea care leaga contributiile faptuitorilor pentru a
constitui o pluralitate, sub aspectul laturii subiective este necesar sa existe o coeziune
subiectiva privind activitatile mai multor persoane, asadar, sa existe o vointa comuna de a
realize impreuna o anumita fapta, chiar daca nu exista identitate de finalitate in efectuarea
aceluias act.
1 Dongoroz I, ed. a 2-a, p.161.
2 C. Bulai, Manual de drept penal, p. 424.
3 Tanoviceanu, Dongoroz II, p. 469.

Ca effect al acestor conditii s-a subliniat in literature de specialitate ca pluralitatea de

infractori se caracterizeaza prin pluralitate de persoane, unitate de infractiune, cooperare
materiala si coeziune subiectiva1.
Numai in lumina acestor cerinte am putea deosebi pluralitatea de infractori de un lot de
infractori care au savarsit fiecare o infractiune distincta, chiar daca intre infractiunile savarsite
in cadrul unui asemenea grup ar exista o anumita conexitate cronologica, topografica ori chiar
etiologica2.
Pluralitatea de infractori prevazuta in situatia participatiei este o pluralitate
ocazionala, intamplatoare, care nu tine asadar de natura infractiunii, nu este in abstract
indispensabila realizarii acesteia, ci se incheaga intamplator,in functie de diversele conditii
concrete. Ca urmare, participatia trebuie deosebita de situatiile cunoscute in doctrina penala
sub denumirile de pluralitate naturala si pluralitate constituita.

1.4.2. Pluralitatea naturala

Cand realizarea unei infractiuni nu este posibila decat cu concursul a doua sau mai
multe persoane, va exista pluralitate naturala, deoarece cooperarea persoanelor este impusa nu
de vointa lor, ci de insasi natura infractiunii.
Pluralitatea naturala exista asadar in toate acele cazuri in care datorita naturii faptei
si a specificului actiunii incriminate infractiunea nu poate fi savarsita decat prin contributia
a doua sau mai multor persoane, motiv pentru care pluralitatea naturala se mai numeste si
pluralitate necesara. Exemplele tipice de infarctiuni cu pluralitate de subiecti activi sunt:
bigamia, incestul, jocul de noroc, incaierarea etc.
Infractiunile care se savarsesc in pluralitate naturala au primit denumirea de
infractiuni collective sau infractiuni bilaterale.
Astfel de infractiuni sunt cele de bigamie (art. 303 C. pen.) si incest (art. 203 C. pen.) .
Infractiune bilaterala era si cea de adulter dar a fost dezcriminata3.
Alte infractiuni presupun cooperarea mai multor persoane, cum sunt cele de subminare
a puterii de stat (art.162 C.pen.) sau inacierare (art.322 C. pen.).
1 Dongoroz V, p.380.
2 C. Bulai, Manual de drept penal, p. 424.
3 Legea nr. 276/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea
si completarea altor legi.

In cadrul pluralitatii naturale, fiecare participant la savarsirea faptei este considerat

executor al infractiunii, deci autor material, si raspunde pentru rezultatul produs1.
Nu este de esenta pluralitatii naturale, atat in cazul infractiunilor bilaterale , cat si al
celor ce presupun cooperarea mai multor persoane la savarsirea faptei, ca toti faptuitorii sa fie
infractori, adica sa raspunda penal, fiind sufficient ca unul dintre faptuitori sa actioneze cu
vinovatie2.
O problema interesanta dezbatuta in doctrina penala si in jurisprudenta a fost aceea a
complicitatii la infractiunile bilaterale. Intrucat legea penala a descompus unele infractiuni
bilateral, incriminandu-le ca infractiuni distincte , de sine statatoare, de pilda darea si luarea
de mita, s-a impus distinctia intre infractiunile bilaterale nedisociate (bigamia, incestul etc.)
si infractiunile bilaterale disociate (darea si luarea de mita etc.). In cazul infractiunilor
bilaterale nedisociate, ajutorul acordat de o persoana pentru savarsirea infractiunii de ambii
autori reprezinta o complicitate unica.
In cazul infractiunilor bilaterale disociate in doctrina si jurisprudenta, au fost
exprimate diverse puncte de vedere cu privire la intrebarea daca activitatea complicelui care
constituie un act de inlesnire a ambelor activitati infractionale constituie o complicitate
separata pentru fiecare dintre cele doua infractiuni sau o complicitate unica, alaturata numai
uneia din infractiuni.
Intr-un prim punct de vedere, s-a sustinut 3 - pornindu-se de la premisa ca, in toate
situatiile, ajutorul dat pentru una dintre infractiuni reprezinta implicit si necesar un ajutor si
pentru cealalta - ca nu se poate gasi nici un criteriu de distinctie in cadrul laturii obiective a
complicitatii, si prin urmare, va trebui luat in considerare criteriul subiectiv.
Intr-o alta opinie4, s-a apreciat ca activitatea intermediarului in cazul infractiunilor de
luare de mita si dare de mita constituie complicitate numai la una dintre aceste doua
infractiuni.

1 Dongoroz V, p.382.
2 C. Mitrache, Drept penal roman. Partea generala,Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2007, p. 302.
3 D. Pavel, Probleme ale participatiei penale, in R.R.D. nr. 4/1978, p.31-36.
4 V. Ramureanu, Pozitia juridica a intermediarului la infractiunile de luare de mita si dare de mita, in
J.N. nr. 3/1969, p. 562-564.

Potrivit unei alte opinii1, oricare dintre actele de ajutorare, in mod direct, a unuia dintre
autori, ar putea constitui, indirect, si un ajutor pentru celalalt, astfel ca, pe aceasta cale, nu s-ar
putea evita retinerea automata a unei duble complicitati, nu s-ar putea opera ca reguli
apriorice si a se retine o complicitate unica, indiferent de situatia reala, fiind necesara analiza
concreta a continutului acutlui de inlesnire, a conditiilor in care a fost solicitat sau oferit, a
persoanei fata de care inculpatul s-a oferit a presta ajutorul si a imprejurarilor in care actul de
inlesnire s-a produs.
Legiuitorul nu face nici o referire in privinta numarului minim de persoane care
trebuie sa coopereze la savarsirea faptei. In doctrina s-au purtat discutii cu privire la aceasta
chestiune.
Intr-o opinie2 s-a considerat ca, daca in cazul unor forme agravante ale furtului ori
lipsirii de libertate in mod ilegal, care sunt mai putin grave decat subminarea puterii de stat,
legiuitorul a apreciat ca suficient un numar de doua persoane, cu atat mai mult cerinta legii
trebuie considerata indeplinita daca fapta este savarsita de doua persoane in cazul subminarii
puterii de stat, care este o infractiune cu un ridicat grad de pericol social.
Intr-o alta opinie3 s-a sustinut ca numarul acestora trebuie sa fie de cel putin trei
persoane, deoarece textul legal nu precizeaza ca ar putea fi vorba si de doua persoane.

1.4.3. Pluralitatea constituita

1.4.3.1. Noiune
Prin pluralitate constituit de infractori se nelege situaia care existn acele cazuri n
care legea incrimineaz simplul fapt de a alctui o grupare de persoane n vederea svririi
unor infraciuni. Svrirea faptei penale se realizeazprin nsui acordul intervenit ntre
persoanele ce alctuiesc gruparea, chiar nainte ca acestea s fi comis vreuna din infraciunile
pe care i le-au propus sle svreasc.
Legiuitorul nu a definit aceastformde pluralitate, doctrina fiind cea care a creat-o, de
unde i dificultile teoretice ce persistn analiza acestei forme de pluralitate.
1 Antoniu I, p. 105.
2 Gh. Mateut, Drept penal special, sinteza de teorie si practica judiciara, vol. I, Ed. Lumina Lex,
Bucuresti, 1999, p. 39.
3 Dongoroz III, p. 95.

Noiunea, cu toate semnificaiile sale, credem c trebuie s aparin materiei dreptului

penal parte general, urmnd sfie aplicatn partea speciala dreptului penal fra ine cont
de modificrile legislative care apar succesiv datorit dezvoltrii realitilor social-juridice,
care trebuiesc s fie reinute i contracarate de normele juridice n msura n care se
ncadreazn sfera ilicitului penal. Cu alte cuvinte, instituiile i noiunile pe care le folosete
legiuitorul n partea generala codului penal trebuie s fie suportul juridic al incriminrilor i
interpretrilor prii speciale ale codului penal, ct i a legilor speciale. nsn situaia pe care
o analizm se observo apariie atipic a pluralitii intermediare, respectiv se remarc de
ctre doctrin o serie de incriminri, n special cea de la art. 323 C.pen., i prin urmare se
propune o structurare a pluralitii de infractori n natural, constituit i ocazional. Astfel, n
msura, n care se pleac de la formele de incriminare pentru a defini noiunea analizat
riscm s nu reuim n a gsi criterii clare pentru a trata acest subiect, fcnd abstracie de
modificrile din partea special. Pe acest considerent, o parte a doctrinei, a considerat c
problematica pluralitii constituite este soluionatde partea special, nefiind necesar o
instituie cu caracter general n acest scop.

1.4.3.2. Premise legislative

Codul Penal al Principatelor Unite Romne din 30 octombrie 1864.
n art 79 se stabilea cComplotulu ce aru ave de scopu vre una din crimele menionate la art.
766 i 787, dac a fostu urmatu de unu actu severitu sau nceputu spre a pregti esecutarea
aceloru crime, se va pedepsi cu deteniunea; iar dac complotulu n'a fostu urmatu de nici
unu actu severitu sau nceputu spre a prepara esecutarea verunia din acele crime, pedepsa
va fi aceea a nchisorei. Complotulu este atunci cndu, prin sftuire se va fi luatu ntrega
hotrre i se va fi fcutu punerea la cale ntre dou sau mai multe persone spre a ajunge la
severirea
vre uneia din acele doue crime prevedute la art. 76 i 78.
De asemenea este incriminat complotul8 ndreptat spre svrirea infraciunii de la art.
81 C.pen. O alt form a pluralitii este prevzutde art. 86 al acestui cod sub forma cetelor
armate sau asocierile de fctori de rele prevzutde art. 213 i art. 214.
Legea din 1924, privitoare la unele infraciuni contra linitii publice prevede n primul
articol noiunea de asociere n vederea comiterii de infraciuni, modificat ulterior n 1933,
astfel simpla nelegere stabilit n vederea comiterii faptelor mpotriva persoanelor i a
patrimoniului consuminfraciunea de asociere. Nu se constatnici un rafinament juridic al
pluralitii.
Codul penal din 1936 extinde aplicabilitatea complotului la o categorie mai larg de
infraciuni scop, prelund prevederea din Legea din anul 1933 prin care simplul fapt al
nelegerii duce la consumarea infraciunii.
Infraciunea de asociere pentru comiterea de crime i delicte, este tratatn primul
capitol al titlului VI, alocndu-i-se nu mai puin de 5 articole. Este pasibil de pedeapsa impus
de legiuitor cel care a iniiat asociaia, cel care a ajutat la constituire, persoana care ulterior se
afiliaz, instigatorul la oricare formde participare indiferent de comiterea efectiv a
infraciunii de asociere a instigatului. Cu alte cuvinte se reine participarea sub forma
autoratului prin iniiere, sprijinirea iniierii, aderarea precum i instigarea la oricare dintre
aciunile de mai sus. Susinem c aceast form de instigare este una special deoarece se
pedepsete cu sanciunea de la art. 315 indiferent de comportamentul instigatului, astfel c
aceast situaie atipic ne duce la concluzia c nu avem dect o asimilare a instigrii sub
forma autoratului, nefiind astfel aplicabile regulile pluralitii ocazionale de infractori.
Infraciunile scop trebuie s fie ndreptate mpotriva relaiilor sociale care sunt enumerate
limitativ n art. 315, fiind suficient ca asociaia respectiv s aib n plan comiterea uneia
singure.

i aceasta ca urmare a modificrilor legislative ce au intervenit n anul 1939. n art.

320 se reunesc sub aceeai accepiune noiunile de band i ceat organizat n sensul
incriminrii formelor de pluralitate constituit. Spre deosebire de infraciunea de asociere n
cazul bandelor i cetelor armate momentul organizrii acestora este anterior intrrii pe spaiul
romn astfel c iniierea, sprijinirea iniierii acestora este indiferent din punct de vedere al
dreptului penal romn, nefiind aplicabil n baza principiului teritorialitii din art.6 al acestui
cod penal. Astfel cincriminarea de la art. 320 impune existena unei asociaii strine care
ptrunde pe teritoriul de aplicare al legii penale romne, iar ptrunderea trebuie efectuat
pentru a comite o serie de crime prevzute de legea penal. Din punct de vedere al laturii
obiective fptuitorului nu i se impune dect trecerea frontierei fiind indiferent modalitatea i
momentul n care fptuitorul a devenit membru al bandei.
Prin Decretul nr. 212/1960 se modific prevederile de la art. 227 C.pen., astfel se
simplific i concentreaz dispoziiile incriminatorii privitoare la complot renunndu-se la
forma agravat a complotului.
n Codul penal din 1968, astfel cum este el n vigoare, aceast pluralitate se regsete
n infraciunile de la art. 167, 323, 357 precum i n prevederi din legi speciale (art. 51 din
Legea nr. 51/1991, art.10 din Legea nr. 39/2003).
Infraciunea de complot se regsete n acest din urm act normativ la art. 167 alin.1 i
3. Fa de prevederile similare din Codul penal anterior, aa cum a fost modificat, nu exist
modificri dect n domeniul sancionator.
Fapta de asociere incriminatde art. 323 C.pen. reia ntr-o oarecare msur dispoziiile
Codului penal anterior ns se observ c n ceea ce privete condiiile de existen a laturii
obiective, se renun la limitarea programului asocierii doar pentru o serie de fapte prevzute
de legea penal. Astfel infraciunea scop din cadrul asocierii din Codul penal n vigoare poate
viza oricare fapte incriminate cu excepia celor care intr n scopul infraciunii de complot.
Infraciunea prevzut de art. 357 alineat ultim, dupo serie de considerente
doctrinare, s-ar nscrie n sfera pluralitii constituite ns nu putem fi de acord cu aceast
soluie ntr-un mod cu totul necondiionat. Alineatul citat sancioneaz o aciune ilicit sub
forma nelegerii prealabile dintre potenialii autori ai infraciunii de genocid. ns se poate
foarte uor observa faptul c prevederea de la art. 357 nu conine printre condiiile de
existen una important respectiv ncropirea unei asociaii ilicite cu un program infracional
prestabilit. n baza acestei precizri consider c simpl nelegere n vederea comiterii de
infraciuni nu impune formarea unei grupri cu caracter de durabilitate i nici nu trebuie s
duc n aceea direcie, legiuitorul, n acest caz a lsat una dintre condiiile de existen ale
pluralitii, s fie dedus de ctre doctrin.

Pentru a include fapta de la art. 357 n cadrul pluralitii constituite putem proceda la o
analogie n favoarea inculpatului, n sensul de a considera necesarcondiia de formare a
asociaiei de la art. 323 operant i n cazul infraciunii de fa. Astfel c interpretnd
finalitatea urmrit de legiuitor i aprecierile doctrinare vom ajunge la a considera necesar, a
se svri, un element n plus al laturii obiectiv a faptei, soluie ce este n interesul
fptuitorului, devenind astfel pe deplin operant.
Regsim aceast form de pluralitate i n art. 19 al Legii nr. 51/1991 teza iniial.
Forma de asociere din cadrul acestei legi speciale vizeaz sigurana naional a statului i
trebuie s se structureze ntr-o organizare informativ specializat. Astfel, aceasta trebuie s se
suprapun unei grupri umane capabile de a putea penetra sistemele de protecie ale statului
fa de circulaia informaiilor cu un caracter specific. Cu alte cuvinte aceast asociere de
infractori trebuie s aib un element de specializare fa de fapta incriminatde la art. 323
C.pen. ce ine att de competenele participanilor ct i de scopul urmrit. Sancionarea faptei
de la art. 19 nu poate avea loc dect n msura n care aciunea ilicit ce duce consumarea
acesteia nu se ncadreaz la o alt fapt penal mai grav. Prevedere sancionatorie
considerm c nu exclude de plano concursul de infraciuni atta timp ct fapta subsecvent
comis nu este una mai grav, astfel doar n msura n care fapta subsecvent este mai grav
nu se gsete aplicabil n spe instituia concursului de infraciuni. Fa de cele nvederate,
se constat faptul c sanciunea pentru aceast fapt, nu se aplic independent de svrirea
vreunei infraciuni scop i atunci se poate emite ipoteza cuna dintre condiiile de existena
pluralitii constituite rezid tocmai n aceast independen astfel c vom constata c devin
inaplicabile elementele pluralitii constituite n cazul acestei fapte.
O alt form de asociere n vederea comiterii de infraciuni a reprezentat-o prevederea
cuprins de art. 23 alin. 2 din Legea nr. 21/1999, abrogat de art. 23 alin. 2 din Legea nr.
656/2002, care ns dup o existen scurt, a fost abrogat de prevederile Legii nr. 39/2003.
Tot o form de asociere o regsim n art. 17 lit. b din Legea nr. 78/2000 care definete
noiunea de infraciune n legtur direct cu infraciunile de corupie sau cu infraciunile
asimilate acestora.
Fapta de asociere incriminat de art. 7 al Legii nr. 39/2003, aduce pentru prima dat n
legislaia noastr noiunea de grup infracional organizat care este de asemenea definit
normativ n cadrul art. 2 alin.1 al acestui act normativ.
Noul Cod penal reia formele pluralitii constituite opernd o serie de modificri.
Infraciunea de complot (art. 286 C.pen.) renun la enumerarea propus infraciunilor scop
ale asocierii, fcnd posibil ca acest scop s se extind asupra oricror infraciuni contra
securitii naionale.

n cazul asocierii pentru comiterea de infraciuni (art. 355 C.pen.) noul text legal
impune expres ca gruparea n sine s nu aib caracterul unui grup infracional organizat. n
cazul grupului infracional organizat se prevede cu titlu general c infraciunea scop trebuie s
aib o gravitate specific, maximul special al pedepsei la nchisoare de peste 5 ani,
renunndu-se la enumerarea infraciunilor grave din art. 2 al Legii nr. 39/2003.

1.4.3.3. Condiiile de existenale pluralitii constituite

Se poate considera caceastformde pluralitate este reglementatn legislaia n
vigoare sub dou variante: a) asocierea n vederea comiterii de infraciuni i b) grupul
infracional organizat.
n doctrina romn au existat i opinii diferite n sensul c cele dou forme ale
pluralitii constitutive(sau constituite) sunt reprezentate de complot i distinct de asocierea n
vederea comiterii de infraciuni, n principiu putem fi de acord cu aceast clasificare care era
n consonan cu prevederile legislative din momentul n care teoria a fost propus, ns, n
context considerm ctrebuie amendat conform modificrilor legislative din actuala
reglementare.
Asocierea n vedere comiterii de infraciuni impune mai multe condiii dup cum
urmeaz:
Prima condiie este reprezentat de preexistena unei grupri sau cel puin ncercarea
constituirii acesteia. Aceast grupare de persoane trebuie s conin cel puin doi membrii iar
numrul maxim nu este limitat. Totui pentru a se putea reine un pericol social n sarcina
acestei grupri trebuie sfie constituit din atia membrii ct impune nsi scopul urmrit,
adic n funcie de natura infraciunilor ct i circumstanelor n care acestea vor fi comise, n
mod concret raportat la circumstanele unei cauze i pentru a realiza potenial rezoluia
infracional pe care s o contientizeze toi participanii.
A doua condiie este aceea a legturii subiective dintre participani, concretizat n
forma unei nelegeri ilicite. i aceasta deoarece materialitatea unei comisiuni cu relevan
penal trebuie s fie n consonan cu procesul psihic al agentului descifrat din modul de
comportare, n concret existena unei voine colective. Rezoluia infracional unic trebuie s
fie cunoscut i asimilat de toi membrii gruprii respective, i fiecare dintre acetia s fie
ghidai n principiu de acelai mobil, doar astfel s-ar putea ajunge la crearea pericolului social
ridicat al faptei care s necesite un tratament distinct de celelalte forme de pluralitate de
fptuitori, pericol social supus represiunii chiar nainte de a se trece la svrirea infraciunilor
scop. Se poate conchide c gruparea trebuie s fie una omogen, membrii trebuie s aib

aceeai mentalitate, aceleai nzuine comune adic scopul s fie unitar conceput. Tot n
cadrul legturii subiective ce se nate n cadrul gruprii trebuie s existe o stabilire a rolurilor
participanilor n activitatea ilicit, acesta fr a impune neaprat o diviziune a muncii, pentru
a putea conduce la o trstur specific, respectiv aceea c, gruparea este mai important
dect individul i succesul rezid tocmai din alctuirea acestei grupri.
A treia condiie este, aceea ca respectiva grupare potenial s pun efectiv n pericol
valorile sociale ale infraciunii scop. Acest criteriu apreciez c este deosebit de important
deoarece n caz contrar am fi n ipoteza n care am sanciona o tentativ absurd conceput n
ceea ce privete asocierea deoarece infraciunea scop nu poate sfie reinut nici mcar sub
forma unei simple fapte tentante. Aceast condiie, cred c este mai simplu de imaginat i
reinut n consecin, n cazul n care infraciunea scop este una mai greu de realizat din punct
de vedere obiectiv, cum ar fi, cu titlu de exemplu, cele de la art. 155-163 C.pen. Aceast
problem, nu a fost reinut nici de legiuitor i nici de doctrin, ns, trebuie s fie pe deplin
operant i recunoscut n consecin.
Programul ilicit trebuie svizeze svrirea unor infraciuni determinate sau
determinabile. n cazul infraciunii de complot acestea sunt prevzute limitativ, respectiv cele
de la art. 155-163, 165 i 166 C.pen., iar n cazul infraciunii de asociere (art. 323 C.pen) nu
sunt limitate cu titlu general exceptndu-se cele care intr n scopul complotului i cele care
intr n scopul faptei de la art. 7 din Legea nr. 39/2003. Condiia ca faptele scop s fie
determinabile se poate aplica exclusiv n cazul ce se ncadreaz n coninutul constitutiv al art.
323 C.pen.
Programul vizat de grup poate avea n vedere svrirea unei singure infraciuni,
denumit de doctrin program limitat sau un numr nedefinit de infraciuni avnd o ntindere n
timp ce poate fi pierdut de sub control i poate produce modificri n componena i ierarhia
grupului . Ca atare se ridic legitim ntrebarea dac mai subzist elementele de organizare ale
grupului. n msura n care rspunsul este negativ atunci se mai poate menine regimul juridic
specific grupului constitutiv i tratamentul sancionator propriu, care pentru o efectiv
descurajare trebuie s fie unul mai sever. n considerarea acestei clasificri se admitea c
prima modalitate era operant doar n cazul infraciunii de complot, totui datorit
modificrilor legislative se pare c nu putem fi de acord cu aceast opinie.
Perioada n care fiineaz organizaia trebuie s aib caracterul de a fi una relativ
durabil. Un interval mai lung sau mai scurt de timp n care, n funcie de scopul urmrit, s
existe o coeziune ntre membri i o aciune colectiv. n toat aceast perioad, nu se impune
o organizare foarte bine pus la punct, dar spiritul directiv trebuie s ghideze n tot acest timp
elementele componente ale sale, s aib un aa zis statut impus de la nceput grupului cu

stimulente i constrngeri autoimpuse sau la care s se adere. Numrul membrilor va fi unul

determinabil putnd nregistra fluctuaii sensibile. Aceast condiie derivi din necesitatea
diferenierii de grupurile ocazionale de infractori, care nu sunt structurate i nici ierarhizate.
Trebuie ndeplinit i o condiie negativ(a patra), asocierea s nu se structureze sub
forma unui grup infracional organizat. Aceast condiie este prevzut expres n noul cod
penal, i am preluat-o ca atare. Apreciez c aceast chestiune reieea fr dubiu i din
prevederile n vigoare din acest moment, nefiind nevoie ca legiuitorul so prevad expres.
O ultim condiie este aceea ca asocierea spoat avea un regim de sancionare
independent de reinerea vreunei alte fapte n sarcina participanilor, cu care asocierea s
poat eventual intra n concurs. Svrirea faptei n condiiile din legea amintit este
sancionat doar n msura n care fapta concret comis nu este una mai grav, adic, altfel
spus, n cazul acesteia legiuitorul nu face dect s incrimineze actele preparatorii ale
infraciunii scop, iar dac fapta scop, care are un grad de periculozitate ridicat, este svrit,
atunci actele preparatorii se absorb n forma consumat a infraciunii scop.
A doua form a pluralitii constituite, grupul infracional organizat este definit de art.
1 din Legea nr. 39/200345 i reprezentat de infraciunea de la art. 7, care se constituie n ceea
ce doctrina numete criminalitate organizat, concept sdit puternic i n opinia public.
Noiunea de criminalitate organizat a frmntat doctrina n ultimii ani impunndu-se cu
precdere definirea i sancionarea acestei manifestri infracionale complexe, pentru a avea
un instrument legislativ adecvat, pentru prevenirea i combaterea unor asemenea fapte
antisociale att de prezente n lumea contemporan, de care se leag un apendice negativ fiind
favorizat de rapiditatea circuitului de valori materiale i informaii.
Legea nr. 39/2003, privind prevenirea si combaterea criminalitii organizate, este o
consecin a ratificrii de ctre Romnia a Conveniei Naiunilor Unite, mpotriva
criminalitii transnaionale organizate, statul romn obligndu-se astfel s consacre n cadrul
legislativ intern, prevederile actului juridic internaional ratificat.
Legiuitorul a preluat, din convenie, definiia grupului infracional organizat i
contextul de folosire al acesteia. Din elementele acesteia se deduc condiiile reinerii acestei
pluraliti viznd discret criminalitatea internaional. n cadrul gruprii sunt nglobate trei sau
mai multe persoane. Fa de organizarea acestora legiuitorul face o precizare deosebit de
important, impunnd existena unui grup structurat. Prevederea impune existena n
cadrul gruprii a unor structuri organizatorice foarte clar stabilite. Astfel opereaz, n mod
imperativ, diviziunea atribuiilor membrilor, se constituie organisme de control cu
regulamente i statute proprii, sub forma unor mpriri piramidale, cu o coeziune ntre
membrii bazat pe subordonare ierarhic cu o verticalitate impus. Dac n cazul faptelor de

la art. 167 i art. 323 C.pen. aceast formul era, dup cum am precizat, una opional, n
cazul grupului infracional organizat ea devine obligatorie i i contureaz cadrul su
inconfundabil.
Durata n care acest grup activeaz este una mai ndelungat. Aceast necesitate de
existen n timp care nu ine n mod necesar de natura faptelor propuse spre a fi svrite, i
care trebuie s aib o continuitate duc la a demonstra caracterul deosebit de periculos al
acestei forme de asociere cu o perspectiv de aciune tot mai rafinat, calificat cu experien
care tinde s afecteze i s paralizeze segmentele economice eseniale.
Infraciunea scop a asocierii trebuie s fie una din formele ilicitului penal prevzute de
legiuitor n art. 2 lit. b al acestui act normativ. Este important de reinut faptul c aceast
enumerare nu este una limitativ, aplicndu-se n cazul oricrei infraciuni al crei minim
special al pedepsei nchisorii este de cel puin 5 ani, provocnd limitarea aplicrii dispoziiilor
prevzute de art. 323. Concentrarea grupului vizeaz activitii care aduc profituri mari: trafic
de arme, splarea banilor, proxenetism, corupie, falsificarea de monede, trafic de persoane
etc.
Urmtoarea condiie de existena grupului infracional organizat o reprezint scopul
comun al membrilor, respectiv acela de obinere a unor avantaje materiale consistente, fr
scrupule i indiferent de mijloace care sunt dintre cele mai periculoase.
O alt caracteristic a crimei organizate, care nu este vizat expres de definiia legal,
se constituie n folosirea violenei sau a constrngerii de orice fel, pentru atingerea scopului,
asigurarea disciplinei interne. De asemenea, o alt preocupare specific este ascunderea
surselor de venit i reciclarea banilor provenii din operaiuni criminale prin investiii i
afaceri oneroase n aparencu acoperire legal.

1.4.3.4. O problem legislativ fa de prevederile din noul Cod penal

Infraciunea de constituire a unui grup infracional organizat (art. 354 C.pen.) se
aplic doar n msura n care maximul special al sancionrii infraciunii scop depete 5 ani.
n cazul asocierii n vederea comiterii de infraciuni (art. 355 C.pen.), legiuitorul prevede
expres o condiie negativ respectiv aceea c asocierea nu poate avea un caracter de grup
infracional organizat. i atunci se ridic urmtoarea problem de spe, ce se ntmpl dac
se constituie un grup infracional organizat care vizeaz infraciuni ale cror maxim special
snu depeasc 5 ani. Suntem pui n situaia de a nu putea aplica prevederile faptei de art.
355, deoarece nu este ndeplinit condiia negativde organizare definitde art. 356 C.pen,
adic avem un grup organizat, i nu putem aplica prevederile de la art. 354, deoarece nu este

ndeplinit condiia de gravitate a faptei scop. Va fi interesant s vedem cum se va rezolva

aceast problem, este foarte probabil ca acest vid legislativ s aib o aplicabilitate foarte
restrns datorit pragului destul de redus de 5 ani, respectiv faptul ccele mai multe crime i
delicte depesc cu maximul special aceast limit. A fost dealtfel i preocuparea legiuitorului
romn de a modifica limitele dintre pedeapsa minimi cea maxim la anumite categorii de
infraciuni.

1.4.3.5. Tratamentul pluralitii constitutive

Aceast formde pluralitate se constituie dup cum s-a prezentat i n seciunile
anterioare ca fapte incriminate de sine stttoare. Astfel, este de reinut, ctoi care alctuiesc
gruparea sunt considerai autori i se vor sanciona cu pedeapsa prevzut de legiuitor pentru
respectiva forma ilicitului penal.
Pluralitii constituite i se poate altura o pluralitatea ocazional. Aceasta este posibil
sub forma instigrii la aderare sau sprijinirea asocierii, precum i sub forma complicitii prin
promisiunea de tinuire sau favorizare. Instigarea la constituire i complicitatea prin
sprijinirea asocierii nu sunt posibile deoarece instigarea la constituire nseamn iniiere, deci o
activitate de executare, iar sprijinirea, sub orice forma asocierii este prevzutde lege tot ca o
activitate de executare a infraciunii.
De la regula incriminrii de sine stttoare a pluralitii exist excepia circumstanial
a acesteia, respectiv aplicarea unor variante de individualizare la anumite infraciuni tip, cnd
acestea sunt comise organizat, n mod organizat, n grup constituit, n band, n
grup, toate aceste nefiind dect circumstane agravante prevzute n partea special a codului
sau a legii de incriminare.
O alt problem interesant se ridic dac n cadrul unei asociaii de fptuitori se
urmrete a se svri att fapte prevzute pentru complot (art. 167 C.pen) ct i alte fapte
prevzute de legea penal(art. 323 C.pen.). Aadar, se pune n discuie care form de
pluralitate este aplicabil, cea de la complot, n considerarea caracterului foarte grav al faptei
comise, respectiv de infraciune contra statului, sau cea de asociere pentru svrirea de
infraciuni, sau cele dou n concurs.
Raportul dintre asociere (art. 323) i complot este unul de la general spre particular,
respectiv asocierea este regula, iar derogarea este complotul. Mai mult interpretnd art. 167,
n scopul ca element constitutiv - svririi vreuneia dintre infraciunile, nu se exclude
existena i a unui alt scop, dect cel special, care snu fie de ncadrare i s fie doar de
circumstaniere. Se apreciaza aplicabile, n final, pe baza celor dou motive, prevederile de la

complot cu meniunea ccelelalte fapte se constituie doar ca un element de individualizare a

pedepsei fa de pericolul social concret al fptuitorului.
Au existat cazuri n legislaie n care conductorii au fost sancionai mai grav, ns
aceast chestiune se poate foarte uor aplica i fr o prevedere expres, cnd se
individualizeaz judiciar sanciunea penal.

Capitolul 2. Concursul de infractiuni

2.1. Referiri de ordin istoric

2.1.1. Aparitia si evolutia institutiei concursului de infractiuni

Pluralitatea de infractiuni ca institutie juridica a aparut tarziu, si mai mult decat atat,
dupa toate aparentele, cele doua principale forme ale sale nu s-au nascut concomitent.
Recidiva, chiar daca, in mod evident, nu a cunoscut inca de la inceput o reglementare similara
celei pe care o cunoaste astazi, este intalnita in cele mai vechi legislatii, de regula ca o
circumstanta agravanta speciala. Asa de pilda, in India, Codul lui Manu stabilea ca
falsificatorilor de moneda care au fost deja pedepsiti de doua ori li se va aplica pedeapsa cu
moartea1. In schimb, nu au ajuns pana la noi nici un fel de informatii cu privire la existenta
unei reglementari a concursului de infractiuni in aceasta epoca.
Abia in dreptul atenian pare sa se fi manifestat o anumita preocupare pentru reglementarea
concursului de infractiuni, dar si in acest caz izvoarele sunt insuficiente si nu permit
determinarea exacta a sistemului sanctionator aplicabil. Se stie insa ca legile ateniene
interziceau cumulul pedepselor pecuniare cu pedepsele corporale2.
In dreptul roman concursul de infractiuni cunostea o reglementare diferita, dupa cum era
vorba de delicte private sau de delicte publice. In materia delictelor private au existat doua
opinii in sanctionarea concursului. Paul sustinea regula non-cumulului, astfel incat, o data
exercitata actiunea mai putin severa, nu se mai putea exercita o actiune mai severa pentru ceea
ce ea continea in plus fata de cealalta. Ulpian, sustinea solutia cumulului material3.
Chiar si atunci cand se recurgea la metoda cumulului aritmetic, judecatorul va avea
posibilitatea de a atenua severitatea acestuia si de a aplica pedeapsa pe care o considera
potrivita. Aceasta situatie marcheaza in opinia unor autori aparitia in dreptul roman a
cumulului juridic, respectiv aplicarea pedepsei considerata cea mai grea sporita cu un plus
pentru celelalte fapte4.
1 J.J. Thonissen, Etudes sur lhistoire du droit criminel des peuples anciens, Bruxelles-Paris, 1869,
vol. I,p. 41.
2 J. Tissot, Le droit penal etudie dans ses principes, Ed. Cotillon, Paris, 1860, p. 95.
3 Cand un acuzat este condamnat pentru mai multe crime si pentru fiecare se impune o anumita
pedeapsa el trebuie sanctionat cu atatea pedepse cate infractiuni diferite exista

In vechiul drept germanic era aplicabil cumulul aritmetic pentru pedepsele banesti si sistemul
absorbtiunii in cazul pedepselor corporale1.
In Evul Mediu, ponind de la regula stabilita de Ulpian in materia delictelor private, cea mai
mare parte a legislatiilor si jurisprudentei din Europa Occidentala au promovat sistemul
cumulului aritmetic pentru sanctionarea concursului de infractiuni. Astfel, in dreptul feudal
francez era inlaturata pluralitatea de pedepse si era aplicata o singura sanctiune
corespunzatoare faptei mai grave daca infractiunile, chiar de natura diferita, erau comise in
acelasi timp sau pentru atingerea aceluias scop.
Incepand cu secolul al XVI-lea si mai ales in urmatoarele doua secole in legislatiile
europene incep sa apara tot mai adesea reglementari care se distanteaza de dreptul cutumiar ce
impusese cumulul aritmetic, prin consacrarea sistemului absorbtiunii. Astfel, Codul Penal al
lui Carol Quintul (1532) prevedea in art. 163 ca atunci cand in cazul unei infractiuni de furt
exista mai multe dintre circumstantele agravante tratate in articolele precedente pedeapsa se
va pronunta luand in considerare circumstanta ce atrage agravarea mai mare. Chiar daca
acest text nu se refera de fapt la concursul de invfractiuni, el a avut un rol important in
orientarea jurisprudentei in directia non-cumulului2 consacrandu-se astfel, pe calea
jurisprudentiala, aplicarea sistemului absorbtiunii in ipoteza concursului de infractiuni.
In 1787, Codul penal austriac fromuleaza pentru prima oara o regula generala de sanctionare a
concursului de infractiuni potrivit sistemului absorbtiunii. Astfel, conform art. 15, daca
infractorul este vinovat de mai multe delicte diferite, pedeapsa trebuie sa fie aplicata numai in
privinta infractiunii sanctionate cel mai sever3 .
In ceea ce priveste dreptul romanesc, in literatura de specialitate s-a afirmat ca nasterea
institutiei concursului de infractiuni poate fi localizata in Evul Mediu, o data cu aparitia
pedepselor privative de libertate4.

4 V. Dongoroz, op cit., p. 345.

1 Ibidem.
2 R. Garraud, op. cit., vol III, p. 190.
3 Ibidem.
4 V. Dongoroz si colab., op. cit., p. 278.

Legiuirile care au urmat in tara Romaneasca si Moldova se ocupa doar de recidiva, fara a mai
contine norme ce ar putea viza concursul de infractiuni. Avem in vedere in principal Legiuirea
Caragea5 si Condica Criminalistica cu procedura ei din Moldova (art. 239).
In aceeasi perioada aparea in Transilvania culegerea de decizii cu caracter normativ ale dietei
in care poate fi intalnita o dispozitie care are in vedere si ipoteza concursului de infractiuni.
Este vorba despre pedeapsa mai severa a furtului uni obiect mai scump de trei florini sau a
celui de-al treilea furt al unui obiect in valoare de un florin.
Ceea ce caracterizeaza deci reglementarea concursului in legiuirile feudale din Tarile
Romane este pe de o parte lipsa unei distinctii clare intre aceasta si recidiva, iar pe de alta
parte consacrarea lui la fel ca si a recidivei nu ca o cauza generala de agravare a pedepsei
ci ca o simpla agravare speciala, incidenta mai ales in cazul infractiunii de furt.
De asemenea se observa ca legiuitorii au avut in vedere doar concursul real omogen, fara a se
preocupa de situatia concursului ideal sau a celui real eterogen.

2.1.2 Concursul de infractiuni in legislatia penala romana moderna

Codul penal din 1864, urmand linia conturata de legiuirile din prima jumatate a
secolului al XIX-lea evocate anterior, a prevazut sanctionare concursului de infractiuni in
baza sistemului absorbtiunii. Potrivit art. 40 care reproducea de fapt dispozitia din art. 55 al
Codului penal prusian cand inculpatul va fi dat in judecata pentru mai multe crime sau
delicte, se va aplica osanda cea mai grea daca acele grime sau delicte vor fi de deosebite
naturi si supuse la deosebite pedepse; iar de vor fi de acceasi natura si supuse la aceeleasi
pedepse judecata va hotara maximul pedespsei. Aceasta reglementare continea o serie de
lacune care au generat numeroase dificultati in aplicare.
In partea speciala a Codului erau insa reglementate cateva situatii in care sistemul
absorbtiunii ca regula generala in materia sanctionareii, facea loc cumulului aritmetic. Astfel,
potrivit art. 178, arestatii, prevenitii sau acuzatii pentru crime si delicte, daca vor fi
condamnati si pentru rebeliune cu violenta vor executa pedeapsa pentru celelalte crime sau
delicte. La randul sau art. 195 C. pen. Prevedea instituirea aceluiasi tratament pentru arestatii
preventiv care evadeaza prin intrebuintare de violente, pedeapsa pentru evadare adaugandu-se
la pedeapsa aplicata pentru infractiunea care a atras arestarea.
In Bucuovina, Codul penal austriac consacra de asemenea sistemul absorbtiunii in
cazul concursului de infractiuni.
5 Legiuirea Caragea, editie critica, Ed. Academiei, Bucuresti, 1955, p. 142.

In Transilvania, dupa o lunga aplicare a dreptului penal austriac, a intrat in viguare

Legea V din 1878 despre crime si delicte (Codul penal maghiar1) ce continea o reglementare
detaliata a

materiei concursului de infractiuni in capitolul VIII (art. 95-102) intitulat

Cumulul de infractiuni.
Se remarca astfel un alt element de noutate adus de Legea V in cazul concursului de
infractiuni introducerea cumulului juridic cu spor facultativ si fix (absolut determinat) ca
mecanism de sanctionare al concursului real. Se observa insa si influienta sistemului
absorbtiunii asupra acestei reglementari dat fiind ca instanta nu trebuia sa stabileasca mai intai
cate o pedeapsa pentru fiecare infractiune si apoi sa plice pedeapsa cea mai grea eventual
majorata asa cum se procedeaza de regula in cazul cumulului juridic ci ea aplica pedeapsa
cea mai grea la al carei maxim putea adauga sporul.
Pentru pedepsele pecuniare legea prevedea sistemul cumulului aritmetic. Daca
pedeapsa amenzii aplicata pentru concurs este inlocuita cu o pedeapsa privativa de libertate,
durata acesteia nu putea depasi dublul duratei prevazute de art. 532 (art. 102).
Codul penal de la 1936 a fost primul cod care s-a aplicat in intregul teriotoriu al Romaniei si a
ramas in viguare cu numeroase modificari pana la 1 ianuarie 1969. Dispozitiile referitoare
la concursul de infractiuni erau cuprinse in seciunea I (Concursul de infractiuni) din capitolul
III (Savarsirea mai multor infractiuni de catre aceeasi persoana) al titlului VI (Infractiunea).
Codul penal de la 1936 se caracteriza printr-o mare diversitate a solutiilor adoptate in
privinta tratamentului sanctionator al concursului. S-a recurs astfel la sistemul cumulului
juridic in materia concursului real de crime si delicte, la cumulul aritmetic in materia
concursului de contraventii, in situatia pedepselor pecuniare si, in anumite cazuri, in privinta
pedepselor complementare si a masurilor de siguranta, si, in fine, la sistemul absorbtiunii in
cazul concursului ideal si a masurilor de siguranta privative de libertate.
Cu toate acestea au ramas si ipoteze nereglementate, asa cum era spre exemplu modul
de aplicare a pedepsei in cazul concursului real atunci cand pentru unele dintre infractiuni sau stabilit pedepse privative de libertate iar pentru altele pedeapsa amenzii. La inceput
practica a oscilat intre sistemul absorbtiunii si sistemul cumulului aritmetic, dar, in cele din

1 A se vedea Codul penal din Transilvania, Oradea, 1920.

2 Potrivit art.53, in sentinta prin care se aplica pedeapsa amenzii trebuia sa se prevada si pedeapsa
inchisorii in care aceasta urma sa se transforme in caz de imposibilitate a incasarii ei. Durata pedepsei
privative de libertate nu puteai fi insa mai mare de 6 luni daca pedeapsa pecuniara transformata fusese
aplicata ca pedeapsa principala si respectiv de 3 luni in ipoteza in care era vorba de o pedeapsa
complimentara.

urma, pe calea unei decizii de indrumare1 s-a impus cea de-a doua solutie, sustinuta dealtfel si
de doctrina mai veche2. De asemenea Codul nu a reglementat asa cum a facut-o Codul penal
din Transilvania ipoteza concursului intre crime sau delicte3 si contraventii.

1 Plenul T.S., d.i. nr. 9/1960, C.D. 1960, p. 52.

2 V. Dongoroz, Drept penal, cit. supra, p. 346.
3 Tr. Pop, op. cit., p. 258.

2.2. Definitia, conditiile de existenta si natura juridica a concursului de infractiuni

2.2.1. Definitia concursului de infractiuni

Spre deosebire de legislatia anterioara actualul Cod penal a dat o reglementare
superioara concursului de infractiuni sub aspectul definirii sale, prin aceea ca a concentrat
definitiile celor doua forme in textul aceluiasi articol. Astfel, potrivit art. 33 C. pen. Concurs
de infractiuni exista :
a) Cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana inainte
de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele. Exista concurs chiar daca una
din infractiuni a fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni;
b) Cand o actiune sau o inactiune savarsita de aceeasi persoana, datorita
imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste
elementele mai multor infractiuni.
Textul citat consacra la lit a) concursul real iar la lit. b) concursul ideal (formal) de
infraciuni.
Asa cum s-a remarcat in literatura de specialitate 1, in art. 33 lit. a fraza I C. pen. se
exprima chiar definitia generala a concursului de infractiuni, valabila deci pentru ambele
forme ale acestuia.
Menirea de definire a concursului de infractiuni la care a recurs legiuitorul roman
consacrarea unui text de lege distinct definitiei a fost utilizata si de legiuitorul fracncez in
redactarea noului Cod penal. Potrivit art. 132-2, exista concurs de infractiuni atunci cand o
infractiune comisa de o persoana inainte ca aceasta sa fi fost definitiv condamnata pentru o
alta infractiune. Tot astfel art. 18 C. pen. mexican prevede ca exista concur ideal cand
printr-o singura actiune se comit mai multe infrcatiuni. Exista concurs real cand printr-o
pluralitate de actiuni se comit mai multe infractiuni. Acest procedeu este insa relativ rar
folosit mai ales in legislatiile europene unde, de obicei, definitia concursului este inclusa in
textul care consacra tratamentul sanctionator.
In ceea ce priveste definitiile elaborate in plan doctrinar, se poate remarca faptul ca dea lungul timpului s-a cristalizat din acest punct de vedere o conceptie relativ unitara asupra
concursului de infractiuni, incluzandu-se in definitia sa aceleasi elemente esentiale care-l
1 V. Ramureanu, op. cit., p. 222.

caracterizeaza si permit delimitarea lui fata de alte forme ale pluralitatii sau unitatii de
infractiuni. Astfel, in pofida diferitelor modalitatii de definire a concursului in diversele
legislatii penale, in majoritatea lucrarilor de specialitate el este desemnat ca reprezentand
situatia in care o persoana a comis doua sau mai multe infractiuni inainte sa fi fost
condamnata pentru vreuna din ele.
Alti autori prefera o definitie mai ampla, menita sa scoata in evidenta atat trasaturile
esentiale cat si formele concursului de infractiuni. Astfel, concursul apare ca fiind situatia in
care o persoana savarseste doua sau mai multe infractiuni prin actiuni (inactiuni) separate sau
prin aceeasi actiune (inactiune) inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele 1 .

2.2.2. Conditiile generale de existenta a concursului de infarctiuni.

Conditiile generale de existenta ale concursului de infractiuni au fost puse in evidenta
in doctrina pornindu-se de la definitia legala, asa cum este ea formulata in art. 33 lit. a fraza I
C. pen.
In pofida faptului ca aceste cerinte decurg chiar din definitia legala a concursului de
infractiuni, in literatura de specialitate nu exista un punct de vedere general acceptat in ceea
ce priveste formularea lor. Astfel, unii aurtori considera ca respectivele conditii trebuie
clasificate in doua categorii : conditii referitoare la faptuitor si conditii referitoare la fapte.
In prima categorie s-ar include cerinta ca toate infractiunile sa fie comise de aceeasi persoana
iar in cea de-a doua conditia savarsirii de doua sau mai multe infractiuni si respectiv
necesitatea comiterii lor inainte de a fi intervenit o hotarare definitiva de condamnare pentru
vreuna din ele2.
Alti autori apreciaza ca pentru a fi in prezenta concursului de infractiuni se cer a fi indeplinite
urmatoarele conditii : comiterea a doua sau mai multe infractiuni; infractiunile sa fie savarsite
de aceeasi persoana; infractiunile sa fie comise inainte de a fi intervenit o hotarare definitiva
de condamnare pentru vreuna din ele; cel putin doua dintre infractiuni sa poata fi supuse
judecatii3.

1 M. Zolyneak, op. cit., vol II, p. 578.

2 V. Ramureanu, op. cit., p. 222-224.
3 V. Dongoroz, op. cit., p. 336; C. Bulai, op. cit., p. 490-491; C. Mitrache, op. cit., p. 126; N. Giurgiu,
op. cit., p. 302.

O data insa cu introducerea in Codul penal a dispozitiilor art. 181 consider ca nu se mai poate
identifica notiunea de infractiune cu aceea de ilicit penal sau de fapta penala, caci aceasta din
urma au dobandit o sfera mai larga de aplicare cuprinzand pe langa infractiuni si fapte
prevazute de legea penala, savarsite cu vinovatie dar care nu prezinta gradul de pericol social
al infractiunii.
Uneori, in doctrina, cerinta ca cel putin doua dintre infractiuni sa poata fi supuse
judecatii nu este enuntata, dar ea transpare in contextul analizei celorlalte conditii. Nici
legiuitorul nu i-a dat o consacrare expresa in definitia din art. 33 C. pen.
Existenta concursului de infractiuni este deci subordonata indeplinirii urmatoarelor
conditii:
-

Comiterea a doua sau mai multe infractiuni;

Savarsirea infractiunilor de catre aceeasi persoana;
Comiterea infractiunilor inainte de a fi intervenit o hotarare de condamnare ramasa

definitiva pentru vreuna din ele;

Infractiunile sau cel putin doua dintre ele sa atraga o condamnare.

2.2.2.1 Comiterea a doua sau mai multe infractiuni

Fiind vorba despre una din formle pluralitatii infractionale, existenta concursului de
infractiuni este in mod necesar legata de indeplinirea acestei conditii.
Prin urmare, se poate vorbi de existenta concursului de infractiuni daca si numai daca
doua dintre faptele savarsite intrunesc cele trei trasaturi mentionate. In ipoteza in care, s-au
savarsit doua fapte prevazute de legea penala dar in cazul uneia se face aplicarea dispozitiilor
art. 181 C. pen., nu se mai poate retine existenta concursului de infractiuni. Tot astfel, nu vom
avea concurs de infractiuni nici in cazul in care doar una dintre fapte a fost comisa cu
vinovatie, celelalte fiind savarsite in conditiile existente vreuneia dintre imprejurarile
prevazute de art. 44-51 C. pen., care fac fapta sa nu fie infractiune.
In fine, nu exista concurs de infractiuni nici atunci cand una dintre faptele savarsite
este prevazute de legea penala, celelalte reprezentand alte forme ale ilicitului juridic. De aceea
concursul de infarctiuni nu se confunda cu concursul de contraventii, aceasta din urma fiind
reglementat si sanctionat in conformitate cu dispozitiile speciale cuprinse in Legea nr.
32/1968.
Se poate deci concluziona ca inexistenta oricareia dintre trasaturile generale ale
infractiunii in cazul faptelor comise impiedica nasterea concursului de infractiuni.

Avand in vedere dispozitiile art. 144 C. pen. 1 se remarca faptul ca este indeplinita
conditia comiterii a cel putin doua infractiuni atat in cazul in care toate faptele s-au savarsit in
forma consumata cat si in cazul cand unele sau chiar toate au ramas in faza tentativei, cu
conditia ca aceasta sa fie incriminata.
Nu prezinta importanta din punctul de vedere al concursului de infractiuni gravitatea
faptelor savarsite, ceea ce intereseaza doar in constatarea existentei pericolului social specific
infractiunii, pentru a nu fi incidente dispozitiile art. 18 1 C. pen. De asemenea, infractiunile pot
fi savarsite atat prin actiune cat si prin inactiune, iar sub aspectul laturii subiective este
suficient sa se constate ca ele au fost savarsite cu vinovatie , indiferent de forma acesteia.
Infractiunile pot fi comise atat concomitent fie printr-o singura actiune sau inactiune
(concurs ideal), fie prin mai multe actiuni sau inactiuni distincte (lovirea si insultarea
concomitenta a unei persoane) cat si succesiv (concurs real).
In doctrina s-a aratat ca intervalul de timp dintre savarsirea a doua infractiuni
concurente nu are relevanta, sub rezerva ca el sa nu fie mai mare decat termenul de prescriptie
prevazut de lege pentru prima infractiune.
In fine, pentru existenta concursului de infractiuni este irelevant locul savarsirii
acestora astfel ca ele pot fi comise toate in tara , unele in tara si altele in strainatate sau chiar
toate in strainatate2.

2.2.2.2. Savarsirea infractiunilor de catre aceeasi persoana

Asa cum s-a remarcat in literatura de specialitate singura legatura intre faptele aflate in
concurs, intalnita in cazul tuturor formelor acestuia, este cea in personam, determinata de
imprejurarea ca toate infractiunile au acelasisubiect activ. Este ceea ce rezulta din chiar
denumirea data infractiunilor ce intra in structura aceste forme a pluralitatii: ele sunt
concurente, adica au un punct comun faptuitorul.
Aceasta conditie marcheaza si limita dintre concursul de infractiuni si participatia
penala. Daca in primul caz avem o pluralitate de raporturi juridice penale toate avand ca
subiect aceeasi persoana, in cazul participatiei suntem in prezenta unui singur raport juridic
penal caracterizat insa printr-o pluralitate de faptuitori. Aceasta distinctie nu impiedica insa
1 Conform atr. 144 C. pen., prin savarsirea unei infractiuni sau comiterea unei infractiuni se
intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infarctiune consumata sau ca
tentativa precum si participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.
2 M. Zolyneak, op. cit., p. 583.

coexsistenta concursului de infractiuni cu participatia penala, asa cum se intampla atunci cand
mai multe persoane intre care s-a stabilit o legatura subiectiva savarsesc impreuna mai multe
infractiuni1.
Atunci cand faptele s-au savarsit in participatie nu este necesar ca infractorul sa fi
actionat in aceeasi calitate, putand fi autor in cazul unei fapte, complice in cazul altora etc.
Existenta concursului presupune insa ca toate formle ede participare sa se integreze in
continutul unor entitati juridice distincte, nefiind posibila retinerea in concurs a diferitelor
forme de participare la comiterea aceleiasi infractiuni. Astfel daca o persoana instiga la
savarsirea unei infractiuni iar apoi efectueaza acte de executare alaturi de cel instigat, dat fiind
ca forma mai grava de participatie a coautoratului absoarbe forma mai usoara a instigarii, se
va retine o singura infractiune si nu un concurs2. Tot astfel in practica s-a decis ca faptele a
doua persoane de a avea ambele raporturi sexuale cu victima , fiecare fiind sprijinita in
realizarea acestora de catre cealalta prin imobilizarea victimei, nu constituie un concurs de
infractiuni viol savarsit de doua sau mai multe persoane impreuna si complicitate la viol
savarsit de doua sau mai multe persoane ci o singura infractiune de viol.
De asemenea nu are importanta din punct de vedere al exisistente concursului daca
autorul faptelor era major sau minor in momentul savarsirii lor, ceea ce intereseaza fiind doar
ca acestea sa fi fost savarsite cu discernamant.

2.2.2.3. Comiterea infractiunilor inainte de a fi intervenit o hotarare definitiva de

condamnare pentru vreuna din ele
Aceasta conditie reprezinta in acelasi timp elementul de distinctie intre concurs si
celelalte forme ale pluralitatii de infractiuni recidiva si pluralitatea intermediara. Astfel,
daca se constata ca toate infractiunile au fost comise inainte de pronuntarea unei hotarari
definitive pentru vreuna din ele vor fi incidente regulile specifice concursului de infractiuni,
in caz contrar pluralitatea constituind, dupa caz, recidiva sau pluralitate intermediara.
Prin hotarare definitiva se intelege o hotarare judecatoreasca sentinta sau decizie ce
nu mai poate fi atacata pe caile ordinare de atac apelul si recursul. Conditiile si momentul la
care o hotarare ramane definitiva sunt precizate de art. 416-417 C. pr. Pen. Potrivit art. 416 C.
proc. pen., o hotarare de condamnare pronuntata de prima instanta ramane definitiva :

1 D.K. Al Bcheraoui, op. cit., p. 124.

2 C. Ap. Constanta, s. pen., dec. Nr. 238/1995 in Dreptul nr. 3/ 1996, p. 110.

a) La data expirarii termenului de apel atunci cand nu s-a declarat apel in termen sau
cand apelul declarat a fost retras inlauntrul termenului.
b) La retragerea apelului daca aceasta s-a facut dupa expirarea termenului de apel
c) La data expirarii termenului de recurs in cazul hotararii nesupuse apelului sau daca
apelul a fost respins si nu s-a declarat recurs in termen ori recursul declarat a fost
retras inlauntrul termenului.
d) La data retragerii recursului declarat impotriva hotararilor mentionate in alineatul
precedent sau la data pronuntarii hotararii prin care s-a respins recursul declarat
impotriva acestei hotarari.
Conform art. 417 C. proc. pen., o hotarare de condamnare pronuntata in recurs devine
definitiva atunci cand recursul a fost admis si proscesul a luat sfarsit in fata instantei de recurs
fara rejudecarea ori cand cauza a fost rejudecata de catre instanta de recurs dupa admiterea
recursului.
In situatia in care noua infractiune este comisa ulterior ramanerii definitive a hotararii
de condamnare in oricare din ipotezele evocate anterior, in principiu, va fi exclusa existenta
concursului de infractiuni.
Potrivit unor autori, in cazul in care condamnarea definitiva ce a impiedicat realizarea
concursului este ulterior desfiintata ca urmare a exercitarii unei cai extraordinare de atac,
infractiunile devin concurente, cu toate consecintele legale1.
In opinia altor autori recidiva nu se poate transforma in concurs de infractiuni in
aceasta ipoteza deoarece ce-a de-a doua infractiune s-a savarsit inainte ca prima condamnare
ce constituie primul termen al recidivei sa fi fost desfiintata ca urmare a exercitarii unei cai
extraordinare de atac2.
In fine, ori de cate ori hotararea de condamnare pentru prima infarctiune a fost casatat
total sau partial cu referire insa la pedeapsa principala infractiunea savarsita ulterior
hotararii casate va fi concurenta cu cea care a atras aceasta condamnare . a proceda in alt mod
ar insemna sa dam relevanta unei hotarari lipsite de efecte penale datorita viciilor sale de fond
sau de forma. Ca urmare a desfiintarii, de hotararea initiala nu mai pot fi legate nici un fel de
consecinte care, prin efectul legii, decurg doar dintr-o hotarare definitiva. In caz contrar, neam afla in situatia inacceptabila de a avea doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta, una ce
produce efecte in privinta recidice si alta care ar avea consecinte in legatura cu alte institutii
ale dreptului penal liberare conditionata, gratiere, prescriptie, reabilitare s.a.

1 V. Ramureanu, op. cit., p. 225.

2 A. Cocaina, Recidiva in dreptul penal roman, Ed. Lumina lex, Bucuresti, 1992, p. 28.

In afara de momentul in care hotararea de condamnare ramane definitiva, pentru

delimitarea corecat a concursului de infractiuni fata de celelalte forme ale pluralitatii de
infractiuni se impune determinarea momentului savarsirii infractiunii. In cazul infractiunilor
instantanee nu se ridica probleme deosebite din acest punct de vedere, ele considerandu-se
indeplinite la data comiterii actiunii sau inactiunii incriminate, ori, dupa caz, la data
producerii rezultatului. In schimb, infractiunile continui, continuate si de obicei pot crea
probleme din acest punct de vedere, dat fiind faptul ca in privinta lor se constata doua
momente succesive: momentul consumarii, in care sunt intrunite toate elementele specifice
infractiunii si respectiv momentul epuizarii, cand ia sfarsit actiunea sau inactiunea
incriminata. Astfel, daca savarsirea unei asemenea infractiuni incepe anterior ramanerii
definitive a hotararii de condamnare pentru o alta infarctiune dar continua si dupa aceasta
data, vom fi in prezenta concursului de infarctiuni sau a recidivei, respectiv a pluralitatii
intermediare. Asa cum s-a aratat in doctrina, in aceasta ipoteza desi activitatea infractionala a
inceput anterior condamnarii, nu va exista un concurs de infarctiuni deoarece infractiunea s-a
epuizat ulterior acestei date1. Prin urmare pentru delimitarea concursului de infractiuni de
recidiva si pluralitatea intermediara se are in vedere, in cazul asa numitelor infractiuni cu
durata de consumare momentul la acre aceasta se epuizeaza. Solutia se intemeiaza pe faptul
ca infractiunile in cauza isi desavarsesc configuratia si se considera savarsite in intregul lor
numai in momentul incetarii actiunii ori inactiunii infractionale, indiferent cat ar dura aceasta.

2.2.2.4. Cel putin doua infarctiuni sa atraga condamnarea faptuitorului

Avem de-a face cu o conditie necesara doar pentru aplicarea termenului sanctionator al
concursului2 deoarece, asa cum am aratat anterior, acesta din urma presupune o pluralitate de
raporturi penale juridice avand aceeasi persoana in postutra de faptuitor, iar raportul juridic
penal se naste in momentul savarsirii infractiunii. Din acest moment raportul exista si el
dureaza pana in momentul in care intervine vreuna din faptele juridice extinctive, indiferent
daca si cand este el adus in fata organelor judiciare. Deducem de aici de ce concursul de
infractiuni exsita in mod obiectiv inca din momentul savarsirii celei de-a doua infractiuni,
fiind lipsit de relevanta din acest punct de vedere faptul ca ulterior intervine o cauza care
inlatura raspunderea penala sau o cauza de nepedepsire.
1 M. Zolyneak, op. cit., p. 592-593.

2 M. Zolyneak, op. cit., p. 583.

Judecata, ca faza a procesului penal nu este altceva decat o etapa de verificare a existentei
raportului de drept penal material precum si a cauzelor si conditiilor care-l modifica sau il
sting. Este deci evident ca pot aparea situatii in care abia in faza de judecata se descopera cu
privire la una sau chair la toate infarctiunile concurente existenta unor imprejurari care fac
imposibila condamnarea si deci aplicarea tratamentului juridic sanctionator al concursului de
infarctiuni. De asemenea, ar fi posibil ca aceste imprejurari sa nu existe initial dar ele sa apara
dupa trimiterea in judecata. Pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la sanctionarea
concursului de infarctiuni nu este suficienr ca infarctiunile sa fie deduse judecatii ci trebuie ca
judecata sa se finalizeze cu o solutie de condamnare.
Prin urmare, ori de cate ori ulterior savarsirii uneia din infarctiunile concurente
intervine o cauza care inlatura raspunderea penala sau o cauza de nepedepsire, ramanand
astfel o singura infractiune pedepsibila, nu mai este loc pentru aplicare dispozitiilor art. 34 C.
pen.. De aceea se pune problema identificarii si prezentarii pe scurt a imprejurarilor care
ilatura posibilitatea adoptarii unei solutii de condamnare in cazul savarsirii unei infractiuni.
Acestea pot fi grupate in mai multe categorii:
a) Cauzele care inlatura raspunderea penala prevazute in partea generala a Codului
penal: amnistitia intervenita inainte de condamnare dar anterior contopirii (art.
119), prescriptia raspunderii penale (art. 121), lipsa plangerii prealabile (art. 131),
impacarea partilor (art. 132).
b) Lipsa autorizarii sau sesizarii organului competent
In acest context trebuie avute in vedere:
Autorizarea procurorului genereal in cazul infractiunilor urmarite si

judecate in temeiul principiului realitatii legii penale romane (art. 5 C. pen.)

Incuviintarea Camerei din acre faptuitorul face parte, in situatia

infractiunilor comise de deputati si senatori (art. 69 alin. 1 din Constitutie)

Avizul Ministrului Justitiei, in cazul infractiunilor comise de magistrati,
altii decat judecatorii de la Curtea Suprema de Justitie (art. 75 din L.

92/1992)
Autorizarea Presedintelui Romaniei in cazul infractiunilor savarsite de

judecatorii de la Curtea Suprema de Justitie (art. 59 din L. 56/1993)

Manifestarea .dorintei guvernului strain in cazul infarctiunilor indreptate

impotriva reprezentatntului uni stat strain (art. 117 C. pen.)

Sesizarea organului competent S.N.C.F.R., in situatia unora dintre

infractiunile contra sigurantei circulatiei pe caile ferate (art. 278 C. pen.)

Sesizarea comandantului, in cazul infractiunilor savarsite contra ordinii si

disciplinei militare (art. 337,335 C. pen.)

c) Cauzele de nepedepsire

Acestea au fost clasificate in cauze de nepedepsire generale prevazute in partea

generala a codului penal si cauze speciale, prevazute in partea speciala a codului
penal sau in legi speciale:
Desesizarea si impiedicarea procedurii rezultatului (art. 22 C. pen.)
Impiedicarea consumarii faptei de catre unul dintre participanti (art. 30 C.

pen.)
Denuntarea faptei de catre participant (art. 172, 262 C. pen.)
Inlesnirea arestarii celorlalti participanti (art. 262 C. pen.)
Anularea unei dintre casatorii in caz de bigamie (art. 303 C. pen.)
Iertarea, decesul sotului nevinovat sau anularea casatoriei in caz de adulter

(art. 304 C. pen.)

Tainuirea, favorizarea sau nedenuntarea savarsita de sot sau de o ruda

apropiata (art. 221, 262, 264 C. pen.)

Casatoria infractorului cu victima (art. 197, 198 C.pen)
Denuntarea infarctiunii de catre mituitor (art. 255 C. pen.)
Retragerea marturiei mincinoase inainte de a se produce arestarea

inculpatului ori de a se fi pronuntat o hotarare (art. 260 alin. 2 C. pen)

Recuperarea si reintroducerea de catre faptuiutor in patrimoniul cultural
national sau in fondul arhivistic a bunului instrainat sau ascuns, inainte de
ramanerea definitiva a hotararii (art. 2801 alin. 3 C. pen).

Pentru a se deschide calea aplicarii tratamentului sanctionator al concursului de

infractiuni este necesara o conditie suplimentara de cele de care depinde in mod obiectiv
existenta concursului cel putin doua dintre infractiuni sa atraga condamnare. Este insa
indiferent daca aceste condamnari sunt pronuntate de aceeasi instanta ori de instante diferite,
dupa cum este indifernet daca ele sunt prununtate la aceeasi data sau la date diferite1.
Trebuie precizat ca aceasta conditie nu este intotdeauna suficienta pentru aplicarea
dispozitiilor referitoare la concursul de infarctiuni, ci este plus necesar ca pedepsele stabilite
pentru infractiunile concurente sa fie susceptibile de executare. Astfel, o condamnare care
cade sub incidenta unui act de amnistitie postcondamnatorie sau de gartiere neconditionata nu
va fi avuta in vedere la determinarea pedepsei rezultante. In schimb, o pedeapsa gratiata
conditionat ramane susceptibila de executare in caz de revocare a gratierii, astfel incat ea va fi
avuta in vedere cu prilejul unei contopiri efectuate doar in scopul determinarii pedepsei de
executat intr-o asemenea eventualitate.

1 V. Dongoroz, op. cit., p. 337.

2.2.3 Natura juridica a concursului de infrcatiuni

In legatura cu natura juridica a concursului de infractiuni, opiniile exprimate in aceasta
priviinta cunosc o mare diversitate, de la considerarea concursului ca o cauza de atenuare si
pana la calificarea concursului ca o imprejurare care atrage agravarea raspunderii penale.
In realitate, modul de calificare a naturii juridice a concursului de infarctiuni este
determinat in mod inevitabil de doi factori: conceptia privind scopul si functiile pedepsei pe
de o parte si pe de alta parte sistemul de sanctionare al concursului de infractiuni cosacrat de
legislatia in viguare. Astfel, pornind de la functiile principale ale pedepsei masura de
constrangere si mijloc de reeducare a condamnatului cred ca trebuie avut in vedere in primul
rand ca durata sau cuantumul pedepsei stabilite pentru infractiunea cea mai garava reprezinta
minimul necesar pentru atingerea acestor finalitati. In concret instanta ar putea constata ca
sanctiunea respectiva este suficienta pentru reeducarea atat a unui infractor care a comis doar
aceasta infractiune cat si pentru a altuia care , alaturi de aceasta, a savarsit si alte fapte de mai
mica gravitate. Alteori, insa, analizand toate circumstantele legate de infractiunile comise,
instanta poate ajunge la concluzia ca sanctiunea de baza nu este suficienta pentru reeducarea
condamnatului, motiv pentru care se impune un plus de pedeapsa. Asa fiind, consider ca in
dreptul nostru penal concursul de infractiuni apare ca o cauza de agravare a pedepsei.

2.2.4. Delimitarea concursuli de infractiuni fata de celelalte forme ale pluralitatii de

infractiuni

2.2.4.1. Delimitarea concursului fata de recidiva

Recidiva exista atunci cand o persoan definitiv condamnata la pedeapsa detentiunii pe
viata, la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni ori la cel putin trei pedepse cu inchisoarea de
pana la 6 luni pentru infractiuni intentionate savarseste, inainte de inceperea executarii, in
timpul executarii, ori in stare de evadare ori dupa executarea pedepsei, o noua infractiune
intentionata sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata ori cu pedeapsa inchisorii
mai mare de un an, fie singura, fie alternativ cu amenda1. Pornind de la aceasta definitie
diferentierea concursului de recidiva poate fi evidentiata prin prisma mai multor elemente.
Din punct de vedere legal, asa cum s-a aratat cu ocazia conditiilor de existenta a
concursului de infarctiuni, intre infractiunile care intra in structura recidive se interpune o
1 M. Basarab, op. cit., vol II, p. 42.

hotarare definitiva de condamnare. Prin urmare, din momentul din care apare o astfel de
hotarare, nici una din infractiunile care au precedat-o nu mai pot intra in concurs cu faptele
care eventual i-ar succede. Daca insa ulterior hotararii definitive de condamnare se savarsesc
mai multe infractiuni inainte de a se fi pronuntat o noua hotarare de condamnare definitiva,
vom avea din nou concurs de infractiuni.
In al doilea rand, in structura concursului de infractiuni pot intra infractiuni de orice
natura si indiferent de gravitatea acestora, singura conditie fiind ca ele sa prezinte gradul de
pericol social specific infractiunii. In schimb in cazul recidivei trebuie sa fie vorba de
infractiuni intentionate si care prezinta o anumita gravitate.
In ceea ce-l priveste pe autor, in ipoteza concursuli de infractiuni este suficient ca el sa
fie responsabil din punct de vedere penal in timp ce in cazul recidivei el trebuie sa fie major in
momentul savarsirii ambelor infractiuni.
In fine, in ceea ce priveste intervalul de timp scurs intre doua fapte concurente, acesta
poate fi oricat de mare cu conditia de a fi inferior termenului de prescriptie pentru prima
infractiune. In ipoteza recidivei este necesar ca intevalul de timp scurs intre primul si al doilea
termen sa fie inferior termenului de reabilitare.
Din punct de vedere subiectiv cele doua forme ale pluralitatii de infractiuni
concursul de infarctiuni si recidiva sunt caracterizate de grade diferite ale pericolului social
pe care-l prezinta infractorul.
Daca, de obicei, ata concursul de infarctiuni cat si redidiva releva persevernat
infarctionala a faptuitorului, periculozitatea sociala a acestuia este diferita in cele doua
situatii. In timp ce autorul unui concurs de infractiuni nu a primit nici un avertisment din
partea societatii inainte de comiterea celei de-a doua infractiuni, recidivistul a primit un
avertisment solemn si irevocabil, concretizat in hotararea definitiva de condamnare pe care l-a
nesocotit continuandu-si activitatea infractionala. De aici rezulta impunerea unui tratament
sanctionator mai sever in cazul recidivei.

2.2.4.2 Delimitarea concursului de infractiuni de pluralitatea intermediara

Pluralitatea intermediara se apropie de concursul de infarctiuni mai mult decat
recidiva, daca avem in vedere conditiile pentru existenta ei. La fel ca si in situatia concursului
de infarctiuni nici in cazul pluralitatii intermediare nu intereseaza natura sau garvitatea
infractiunilor comise si nici varsta infractorului, fiind suficient ca acesta sa raspunda penal.in
structura ambelor forme ale pluralitatii se pot include ata fapte intentionate cat si fapte din
culpa, atat fapte comise in timpul minoritatii cat si fapte comise dupa majorat. Ceea ce

delimiteaza din punct de vedere legal pluralitatea intermediara de concursul de infractiuni si o

apropie in acelasi timp de recidiva este insa existenta hotararii definitive de condamnare
pentru una dintre infrcatiunile aflate in structura ei.
Din punct de vedere a pericolului social a infractorului pluralitatea intermediara se
situeaza pe o treapta inferioara concursului de infarctiuni intrucat si de aceasta data exista o
hotarare definitiva de condamnare pe care faptuitorul a nesocotit-o. Aceasta periculozitate este
mai redusa insa decat in cazul recidivei tocmai datorita imprejurarilor care caracterizeaza
infractiunile reunite in stuctura pluralitatii intermediare (fapte comise in timpul minoritatii,
fapte savarsite din culpa, fapte de o garvitate redusa).
In pofida diferentei de pericol social pe care il releva concursul de infarctiuni si
respectiv pluralitatea intermediara, legiuitorul a preferat insa consacararea aceluiasi tratament
sanctionator in cazul ambelor forme ale pluralitatii de infarctiuni, asa cum rezulta din
prevederile art. 40 C. pen.

2.3. Formele concursului de infractiuni

In afara de indeplinirea conditiilor necesare pentru existenta concursului de infarctiuni,
infractiunile ce se include in structura acestei forme ale pluralitatii de infractiuni prezinta o
serie de particularitati referitoare la modalitatea, locul, timpul savarsirii lor, la forma de
vinovatie care le caracterizeaza sau la alte corelatii existente intre ele.
In Codul penal in viguare concursul de infarctiuni este reglementat in art. 33 lit. a)
concursul real si respectiv lit. b) concursul ideal. Asa cum rezulta chiar din definitiile legale,
deosebirea cea mai importanta dintre aceste doua forme ale concursului de infarctiuni o
reprezinta modul in care ele se constituie.
Astfel, concursul real ia nastere ca urmare a comiterii mai multor actiuni sau inactiuni
ce realizeaza fiecare in parte continutul unei infractiuni, in vreme ce concursul iddeal de
infractiuni rezulta in urma savarsirii a unei singure infractiuni care, datorita imprejurarilor pe
care le-a produs realizeaza elemenetele constitutive a le mai multor infractiuni.
Desi notiunile de concurs real si concurs ideal nu sunt utilizate de legiuitor 1, ele sau consacrat in doctrina, fiind necesare pentru a diferentia si sub aspect terminologic cele
doua forme ale concursului de infractiuni.
1 Neconsacrarea unor denumiri distincte pentru formele concursului de infarctiuni este o trasatura
generala a codurilor penale europene. Face exceptie codul penal italian care utilizeaza notiunea de
concurs formal. In schimb codurile penale latino-americane recurg de regula la notiunile concurs
real sau concurs material si respectiv concurs ideal ori concurs formal pentru a desemna cele
doua forme ale concursului de infarctiuni.

In aceasta privinta in jurisprudenta s-a produs o inlocuire a denumirilor mentionate

mai sus cu cele de concurs prin mai multe actiuni in cazul concursului real, si respectiv
concurs printr-o singura actiune in cazul concursului ideal1.
In literatura de specialitate a fost retinuta si opinia potrivit carea distinctia dintre
concursul real si cel ideal nu este relevanta din punct de vedere al periculozitatii pentru
societate a infractorului, deoarece nu numarul infractiunilor ce stau la baza concursului
trebuie luat in considerare, ci intregul complex de fapte, care se rasfrange asupra infractorului.
In conncluzie gradul de pericol social ar fi diferit ca intensitate in functie de existenta sau
inexistenta unei legaturi intre fapte si deci acesta ar trebui sa fie criteriul de delimitare dintre
formele concursului de infarctiuni2.
De asemenea in doctrina au fost evidentiate si alte criterii care pot sta la baza
delimitarii formelor concursului de infarctiuni:
-

Natura infractiunilor. Concursul este omogen atunci cand in structura sa intra

infractiuni de acelasi fel si eterogen cand este format din infractiuni de natura
diferita3. Tot in functie de natura faptelor concurente se vorbeste, in sistemele
de drept care cunosc o diviziune bi sau tripartita a infractiunilor, despre
concurs general sau comun, in situatia in care natura juridica a infractiunilor
concurente este indiferenta, si despre concurs special sau relativ cand vin in

concurs infractiuni din aceeasi clasa sua din clase expres prevazute de lege4
Elementul subiectiv. Putem avea astfel concurs de fapte intentionate si concurs

de fapte din culpa.

Elementul material. In raport de care poate exista concurs de fapte comisive si

concurs de fapte omisive.

Momentul judecarii infractiunilor concurente. Exista astfel concurs simultan
cand inculpatul este judecat concomitent pentru toate infractiunile si concurs
retrospectiv cand, dupa o condamnare pentru o infractiune, se descopera ca
faptuitorul savarsise una sau mai multe infractiuni inainte de condamnare.

Concluzia ce trebuie subliniata in urma aceste scurte prezentari este necesitatea

abordarii institutiei concursului de infarctiuni sub aspectul celor doua forme principale
1 M. Zolyneak, Formele concursului de infarctiuni in legislatie si literatura., Iasi, 1973, p. 69.
2 M. Zolyneak, op. cit., p. 66
3 J.M. Rodriguez Devesa, op. cit., p. 849.
4 N.T. Buzea, Infractiunea penala si culpabilitatea, Tipografia Sabin Solomon, Alba Iulia, 1944, p.
680.

concursul real si concursul ideal cu posibilitatea utilizarii unor criterii complementare de

clasificare acolo unde cerintele de ordin practic reclama acest lucru1.
2.3.1. Concursul real
Concursul real este definit in literatura de specialitate ca fiind situatia in care o
persoana savarseste mai multe infractiuni prin actiuni sau inactiuni diferite, inainte de a fi
definitiv condamnata pentru vreuna dintre ele2. Intr-o alta opinie, exista concurs real de
infarctiuni atunci cand o persoana a savarsit, in baza unor forme de vinovatie sau rezzolutii
separate si prin actiuni sau inactiuni distincte, doua sau mai multe infarctiuni, inainte de a fi
definitiv condamnata pentru vreuna din ele, precum si atunci cand una din infractiuni a fost
comisa pentru savrsirea sau ascunderea altei infractiuni3.
Aceasta din urma definitie a fost acceptata ca o completare la dispozitiile art. 33 lit. a)
C. pen. prin evidentierea trasaturii ce caracterizeaza concursul real de infractiuni si il
delimiteaza de concursul ideal si fata de celelalte forme ale pluralitatii de infractiuni.
Concursul real se poate prezenta la randul sau in doua modalitati: concursul real
simplu si concursul real caracterizat.

2.3.1.1 Concursul real simplu

Denumirea acestei modalitati, neuitilizata in legislatii dar formulata de doctrina si
acceptata in practica, releva faptul ca suntem in prezenta variantei tip a concursului real,
caracterizata de absenta oricarei relatii intre infrcatiunile concurente, cu exceptia legaturii in
personam, specifica tuturor formelor pluralitatii.
De regula actiunile ce intra in structura infarctiunilor concurente se comit la diferite
intervale de timp si in locuri diferite. Nu este exclusa insa nici savarsirea lor intr-o unitate de
timp si de loc, asa cum este cazul cand faptuitorul insulta si loveste in acelasi timp o
persoana4. In ipoteza savarsirii infractiunilor concurente in mod succesiv, desi intervalul de
timp scurs intre ele nu influienteaza existenta concursului, el poate fi avut in vedere la
1 F. Streteanu, Concursul de infractiuni, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 64.
2 J.M. Rodriguez Devesa, op. cit., p. 848.
3 M. Basarab, op. cit., p. 7.
4 M. Zolyneak, op. cit., p. 599.

evaluarea gradului de pericol social al infractorului1. Existenta unor intervale de timp scurte
intre savarsirea infrcatiunilor concurente releva deja o oarecare obisnuinta a faptuitorului in
incalcarea legii penale, in vreme ce comiterea infractiunilor concurente la intervale mari de
timp poate fi o dovada in sensul caracterului accidental al comportamentului antisocial al
celui in cauza. In acest ultim caz conduita infarctionala este favorizata, daca nu chiar
determinata, de factori surveniti ocazional in viata subiectului.
Se impune astfel precizarea ca aceasta vocatie este mult mai accentuata in cazul
concursului real simplu decat in celelalte forme ale concursului de infarctiuni.
Desi concursul real simplu nu reclama existenta unei alte legaturi intre faptele
concurente, el nici nu exlude posibilitatea unor relatii intre acestea. Daca in sfera dreptului
penal material o astfel de legatura nu prezinta relevanta, ea isi gaseste aplicarea in planul
dreptului procesual penal, fiind vorba despre una din situatiile de conexitate (art. 34 lit. a) C.
proc. pen.)2. Alte elemente de legatura pot fi subiectul pasiv, mobilul si scopul. Problema
prezentei mai multor elemente de legatura in cazul concursului real simplu trebuie studiata in
de aproape, ele putand indica existenta unei unitati legale sau naturale colective de
infractiune.
Infractiunile care se gasesc in strucutra concursului real simplu pot fi indreptate
inpotriva aceluiasi obiect juridic caz in care vorbim de existenta unui concurs omogen sau
a unor obiecte juridice diferite, situatie in care ne aflam in prezenta concursului real simplu
eterogen.

2.3.1.1.1 Concursul real simplu omogen

Pentru a fi in prezenta unui concurs real simplu omogen este necesar ca infrcatiunile sa
fie de aceeasi natura, susceptibile de a primi aceeasi incadrare juridica 3. Astfel, in primul rand,
chiar daca faptele concurente sunt in aparenta de aceeasi natura spre exemplu sustragere de
bunuri vom fi in prezenta unui concurs eterogen in masura in care ele cad sub incidenta a
doua texte de lege diferite. Cu toate acestea consider ca existenta concursului omogen este
compatibila cu incadraraea infractiunilor concurente in texte diferite ale legii penale. Deci
1 V. Dongoroz, op. cit., p. 262.
2 V. Ramureanu, Competenta penala a organelor judiciare, Ed. Stiintificasi Enciclopedica, Bucuresti,
1980, p. 63 si urm.
3 V. Dongoroz, op. cit., p. 261.

pentru a decide daca suntem in prezenta concursului real omogen, trebuie analizata in primul
rand omogenitatea continutului legal al infractiunii si doar subsidiar identitatea normei de
incriminare.
Uneori prin vointa legiuitorului, concursul real omogen este transformat intr-o unitate
infractionala, ceea ce exclude aplicarea dispozitiilor legale referitoare la pluralitatea de
infractiuni. Aceasta nu inseamna ca infarctorul va beneficia de acelasi tratament ca atunci
cand ar fi comis o infarctiune simpla. Creand unitatea infarctionala legiuitorul instituie
totodata o forma calificata a infarctiunii, pedepsita, bineinteles, mai sever.
In plus, asa cum s-a statutat de catre Plenul fostului Tribunal Suprem, pe calea unei
decizii de indrumare1, in cazul in care nu s-ar putea aplica pedeapsa cu moartea in prezent
detentiunea pe viata s-ar ajunge, in lipsa tratamentului sanctionator specific concursului, la
stabilirea unei pedepse privative de libertate ce ar putea fi mai mica decat in cazul omorului
calificat, cand se poate atinge maximul general in caz de concurs cu o alta infarctiune.
In concluzie, nu este posibila divizarea infarctiunii complexe in elementele sale
componente si raportarea in acelasi timp la infractiunea complexa ca intreg.

2.3.1.1.2 Concursul real simplu eterogen

Suntem in prezenta unui concurs eterogen atunci cand faptele concurente sunt
indreptate impotriva unor obiecte juridice diferite.
De aceasta varianta a concursului real se leaga numeroase probleme privind existenta
pluralitatii infarctionale, in principal datorita faptului ca delimitarea sa fata de infractiunea
complexa sau de concursul de calificari prezinta adeseori dificultati in practica.
Potrivit doctrine franceze, exista concurs de calificari atunci cand activitatea
infractionala a subiectului, comisa in baza unei intentii unicie, cade sub incidenta a doua texte
de lege care protejeaza acelasi interes juridic.
In dreptul francez se considera ca nu este posibila retinera in concurs a unei infractiuni
de vatamare corporala sau eventual a unei tentative de omor cu infractiunea de lasare fara
ajutor a victimei. Solutia se intemeiaza pe faptul ca ambele texte de incriminare protejeaza
aceeasi valoare sociala dreptul la viata sau integritate fizica al persoanei iar autorul a
actionat in baza unei intentii unice, lovind victima apoi si apoi lasand-o fara ajutor. Ar fi
absurd totusi ca infrcatorul sa fie sanctionat inca o data pentru ca nu a inlaturat benevol
urmarea infractiunii sale.
1 Plen T.S., d.i. nr. 4/1970, in C.D., 1970, p. 54.

Se poate totsui retine in concurs infractiunea de vatamare corporala din culpa cu aceea
de lasare fara ajutor a victimei deoarece in caest caz exista doua elemente subiective distincte.
In dreptul nostru s-a decis insa ca nu se poate retine in concurs de infractiuni
vatamarea corporala din culpa cu lasarea fara ajutor a victimei (art. 314 C.pen.) in cazul in
care inculpatul, dupa ce a accidentat victima cu autovehiculul, a parasit locul accidentului fara
a-I acorda ajutor1.
Tot astfel, in dreptul francez se considera ca sunt incompatibile calificarile de autorat
la infractiunile de furt si tainuire dar, in schimb, se admite posibilitatea retinerii in concurs a
complicitatiila furt si a tainuirii.
Doctrina romana, urmata indeaproape de jurisprudenta, apreciaza ca subiectul
infractiunii de tainuire nu poate fi autorul faptei din care provine bunul si nici instigatorul sau
complicele acestuia2. Pornind de la unitatea si pluralitatea rezolutiilor infrcationale ca un
principal criteriu de delimitare a concursului de infractiuni fata de concursul de calificari, cred
ca nu trebuie exclusa posibilitatea retinerii in concurs a instigarii sau complicitatii la
infractiunea de furt, spre exemplu, si a tainuirii.
Tot astfel, s-a pus in practica problema de a sti daca unele actiuni exercitate ulterior
sustragerii asupra bunului, ar putea intruni elementele constitutive ale unei alte infractiuni
aflate in concurs real cu furtul. Asadar, intr-o speta s-au retinut in concurs infractiunile de furt
si distrugere in sarcina inculpatului care si-a insusit un bidon de 20 kg de vopsea din unitatea
in care lucra, iar cand a fost surprins de un politist in timpul transportului, a izbit de pamant
bidonul facand sa se imprastie vopseaua3.
In sustinerea solutiei privind existenta concursului de infractiuni s-a aratat ca in urma
infractiunii de furt bunul nu devine proprietatea faptuitorului si deci ar trebui retinuta si
infarctiunea de distrugere4.
In doctrina s-a sustinut ca, uneori, desi ar exista un concurs de infrcatiuni de
exemplu instigarea publica si comiterea infrcatiunii la care s-a instigat legiuitorul prevede
sanctionarea pentru infrcatiunea comisa in urma instigarii 5. Dispoziata art. 324 alin. 3 C. pen.
1 T.J. Alba, dec. Pen nr. 385/1989 in Dreptul nr. 4/1990, p. 60, cu nota de Gr. Giurca.
2 V. Dongoroz si colab., op. cit., vol III, p. 571.
3 T.M.B., s. I pen., dec. nr. 261/1992, in Culegere III, p. 88.
4 V. Papadopol, Comentariu, in Practica III, p. 172.
5 M. Basarab, op. Cit., vol. II, p. 19.

potrivit careia daca instigarea publica a avut ca urmare savarsirea infractiunii la care s-a
instigat, pedeapsa este cea prevazuta pentru acea infractiune are in vedere situatia in care
infractiunea la acre s-a instigat este comisa de o alta persoana decat instigatorul 1 astfel incat
este exclusa retinerea ei in concurs cu infrcatiunea prevazuta de art. 324 C. pen.

2.3.1.2. Concursul real caracterizat

Atunci cand, legaturile ce se pot stabili intre diferitele infractiuni aflate in structura
unui concurs real se afla intr-o relatie de tipul mijloc-scop sau antecedenta-consecinta vom fi
inprezenta unui concurs real caracterizat de inractiuni. Sediul materiei il reprezinta art. 33 lit.
a) fraza a II-a C. pen. care arata: Exista concurs chiar daca una din infractiuni a fost comisa
pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni.
Precizarea subliniaza vointa legiuitorului de a supune concursul cu conexitate
regimului juridic al concursului real de infractiuni, in conditiile in care in diversele legislatii
aceasta forma cunoaste o mare varietate de reglementari.
Ideea unitatii de infrcatiune in cazul faptelor intre care exista o relatie de tipul mijlocscop a fost sustinuta si in doctrina romana sub imperiul codului penal anterior, fie cu
motivarea ca infractiunea scop absoarbe infractiunea mijloc, fie cu aceea ca suntem in
prezenta unei infarctiuni complexe. Aceasta solutie utilizata uneori si in practica a fost pe
drept cuvant criticata, aratandu-se ca: infractorul care a comis doar infractiunea scop nu poate
fi sanctionat la fel cu acela care a savarsit infractiunea mijloc; absorbtia nu ar mai fi posibila
atunci cand infractiunea mijloc ar fi mai grava decat infarctiunea scop; doar legea este in
masura sa confere caracter complex unei infractiuni si nicidecum relatia dintre cele doua fapte
nsacuta in psihicul infractorului. Solutia pluralitatii de infarctiuni, promovata de o parte a
jurisprudentei a fost in cele din urma impusa si de fostul TribunalSuprem pe calea unei decizii
de indrumare2 iar legiuitorul a consacrat-o explicit in codul penal in viguare.
In functie de relatia existenta intre faptele aflate in concus, in doctrina s-a statutat a se
face distinctia intre concursul cu conexitate etiologica, existent atunci cand o infractiune se
comite in scopul savarsirii alteia, si concursul cu conexitate consecventiala existent in ipoteza
in care o infarctiune se savarseste pentru a ascunde o alta infractiune savarsita anterior.

1 V. Dongoroz si colab., op. cit., vol. IV, p. 704.

2 T.S., d.i. nr. 1/1960, in C.D. 1960, p. 41.

2.3.1.2.1. Concursul cu conexitate etiologica

Faptele ce intra in structura acestei variante sunt denumite in doctrina infractiune
mijloc si respectiv infractiune scop prin raportare la pozitia subiectiva a infarctorului fata de
cele doua infractiuni.
Existenta concursului cu conexitate presupune intrunirea cumulativa a doua conditii1:
-

Ambele infarctiuni sa fie savarsite cu intentie;

In momentul comiterii primei infractiuni faptuitorul sa stie ca o va comite si pe
cea de-a doua.

In doctrina s-a aratat ca, daca concursul de infractiuni in general presupune existenta
unor infractiuni de natura diferita sau de aceeasi natura, concrusl cu conexitate etiologica
implica savarsirea unor infractiuni diferite este deci eterogen fiind mai greu de conceput o
legatura de la mijloc la scop intre doua infarctiuni identice 2. Nu trebuie omisa nici ipoteza
omogenitatii in cazul concursului caracterizat. Astfel, exista un concurs omogen cu conexitate
etiologica atunci cand inculpatul aplica lovituri portarului de la caminul unde locuia partea
vatamata, in scopul de a patrunde in imobil si a-I aplica acesteai lovituri sau atunci cand
infractorul sustrage anumite obiecte pe care intentioneaza sa le foloseasca la comiterea unui
furt prin efractie.
In literatura de specialitate s-a apreciat ca pentru existenta concursului de infractiuni
cu conexitate etiologica nu intereseaza daca infractiunea mijloc este sau nu indispensabila
pentru comiterea infarctiunii scop3. Un caz in care o infractiune nu se poate savarsi fara
comiterea alteia este cel al infractiunilor cu obiect multiplu, caracterizate de existenta unui
obiect juridic principal si a unui obiect secundar, cu particularitatea ca lezarea celui dintai nu
este insa posibila fara a se aduce atingere si ultimului4.
Concluzionez ca vom fi in fata acestei variante a concursului concurs cu conexitate
etiologica numai atunci cand svarsirea infarctiunea mijloc nu este necesara pentru savarsirea
infarctiunii scop.
O situatie in care concursul cu conexitate etiologica ridica probleme in practica
judecatoreasca este aceea in care infarctiunea mijloc este o infractiune de omor. Prin simplu
1 M. Basarab, op. Cit., vol. II, p. 12.
2 M. Zolyneak, op. cit., p. 603.
3 V. Dongoroz si colab., op. cit., vol. I, p. 264; M. Basarab, op. Cit., vol. II, p. 12.
4 M. Basarab, op. Cit., vol. I, p. 148-149.

fapt al situarii infractiunii de omor pe pozitia de mijloc pentru savarsirea unei alte
infarctiuni, omorul devine un omor calificat art. 175 lit. h C. pen. cu exceptia cazului in
care infarctiunea scop este o talharie sau piraterie, ipoteza in acre vom avea un omor deosebit
de garv (art. 176 lit. d C. pen.).
Atribuirea unui grad de pericol social sporit omorului aflat in structura concursului cu
conexitate etiologica este intalnita si in alte sisteme de drept. Astfel, in principiu, orice
infarctiune, cu exceptia talhariei sau a pirateriei poate servi drept scop omorului prevazut de
art. 175 lit. h C. pen. Infractiunea scop poate fi chiar un omor, ipoteza in care prima fapta se
va incadra in dispozitiile art. 175 lit. h C. pen. iar cea de-a doua in cele ale art. 176 lit. c C.
pen1. Atunci cand insa infarctiunea mijloc omorul cat si infarctiunea scop au ca subiect
pasiv aceeasi persoana, sfera potentialelor infarctiuni scop se restrange. Acest aspect este insa
adeseori neglijat in practica judecatoreasca, ceea ce conduce la pronuntarea unor solutii
discutabile.
Probleme deosebite in practica ridica distinctia intre omorul comis in vederea
savarsirii unui furt si cel comis pentru a inlesni o talharie. Abordarea acestei probleme trebuie
facuta diferentiat dupa cum victima omorului are sau nu vreo legatura cu bunurile sustrase.
Daca ea era complet straina de bunurile respective, problema se rezolva relativ simplu, in
functie de conduita ulterioara a infractorului, adica de imprejuarerea ca pentru sustragerea
bunurilor el mai exercita sau nu acte de violenta asupra altor persoane. Astfel, in structura
concursului cu conexitate etiologica ar intra un omor calificat si un furt atunci cand infarctorul
ucide o persoana care se afla intamplator in apropierea locului unde voia sa comita furtul, si
respectiv un omor deosebit de grav si o talharie atunci cand ucide paznicul imobilului in care
vroia sa patrunda pentru a sustrage prin violenta bunurile altora.
O alta categorie de fapte ce intra frecvent in structura unui concurs cu conexitate
etiologica o constituie infarctiunea de fals. O situatie tipica in care falsul apare pe pozitia de
infractiune mijloc se regaseste in cazul infractiunii de inselaciune comisa prin fals. Potrivit
art. 215 alin. 2 C. pen., daca prin mijlocul farudulos prun care s-a realizat introducerea in
eroare constituie el insusi o infractiune, se aplica regulile concursului de infarctiuni.
Dispozitia mentionata a fost introdusa din vointa legiuitorului de a pune capat disputelor
doctrinare ce au avut loc sub imperiul Codului penal anterior cu privire la existenta
concursului de infarctiuni intr-o astfel de ipoteza.

1 Totusi, daca cele doua infractiuni sunt savarsite in aceeasi imprejurare vom avea o singura
infarctiune complexa de omor deosebit de grav (art. 176 lit. b C. pen) si nu un concurs cu conexitate
etiologica.

2.3.1.2.2 Concursul cu conexitate consecventiala

Aceasta varianta a concursului se caracterizeaza prin faptul ca cea de-a doua
infractiune ce intra in structura concursului este comisa in vederea ascunderii alteia, savarsita
anterior. Caracteristica mentionata atrage o particularitate a laturii subiective in cazul celor
doua infractiuni. Astfel, in timp ce prima infarctiune poate fi savarsita cu intentie cat si din
culpa, cea de-a doua, avand in vedere scopul ei, presupune in mod necesar intentia directa 1.
Asadar de exemplu atat urmarile unei infractiuni de delapidare cat si a unei infarctiuni de
neglijenta in serviciu pot fi ascunse printr-o fapta de fals ori prin distrugere.
Sub aspectul momentului nasterii rezolutiilor infractionale ce stau la baza faptelor
concurente consider ca se impune o distinctie: atunci cand prima infractiune este comisa din
culpa, ideea savarsirii celei de-a doua apare intotdeauna ulterior; daca insa si prima
infarctiune este una intentionata, este posibil ca faptuitorul sa ia cele doua hotarari fie
concomitent, fie succesiv.

2.3.2. Concursul ideal

Potrivit art. 33 lit. b) C. pen., exista concurs de infarctiuni cand o actiune sau o
inactiune savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor
pe care le-a produs, intruneste elementele mai multor infractiuni.
Spre deosebire de concursul real, regelementat de toate codurile penale, existenta si
continutul concursului ideal au constituit timp indelungat subiect de controversa. Astfel, in
doctrina germana si cea franceza de la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru sa conturat opinia potrivit careai nu exista o pluralitate de infarctiuni in cazul in care acelasi
fapt este susceptibil de a intra sub incidenta mai multor legi. Intr-o asemenea situatie suntem
in realitate in prezenta unui conflict aparent de legi penale, deoarece competenta unei legi este
prin natura sa exclusiva. Intr-un anumit sens orice lege penala este speciala in raport cu
celelalte legi si, din momentul in care s-a descoperit calificarea speciala a faptelor judecate,
trebuie considerat ca orice alta calificare este inexistenta.
In doctrina2 s-a observat, pe drept cuvant, ca teza analizata nu raspunde decat
situatiilor in care toate normele legale in concurs sau cel putin una dintre ele acopera toate
aspectele actiunii savarsite de faptuitor. Numai in acest caz se poate vorbi de caracterul
1 V. Dongoroz si colab., op. cit., vol. I, p. 264; M. Basarab, op. Cit., vol. II, p. 12.
2 M. Puech, op.cit., p.326-327.

special al unei legi, caracter ce presupune ca ea va adauga ceva la elementele prevazute de

legea generala fara insa a inlatura nici unul dintre acestea.
S-a pus problema cum se va determina legea special intr-un asemenea caz. S-a sustinut
ca se va aplica legea mai severa, dar, procedand astfel, s-ar putea inlatura caracterul de
specialitate, caci se poate intampla ca legea speciala sa prevada pedepse mai blande decat
legea generala de la care deroga.
In pofida nereglementarii sale pe cale legislativa si a controverselor doctrinare,
concursul ideal a fost consacrat in cele din urma in dreptul francez pe cale juisprudentiala.
Disputele din doctrina franceza referitoare la existenta concursului ideal nu au ramas fara
ecou nici in literatura noastra. Astfel, unul dintre cei mai reputati doctrinari din perioada
antebelica sustinea ca nu exista cumul de infractiuni in ceea ce penalistii numesc concurs
ideal sau intelecual1. Codul penal din 1936 a reglementat in mod expres existenta
concursului ideal, dar formularea data textului legal2 nu a fost in masura sa puna capat
discutiilor referitoare la natura juridica si utilitatea lui. Pluralitatea este numai aparenta la
concursul ideal pentru ca nu exista mai multe infractiuni, ci mai multe texte de lege aplicabile.
Fiind o singura infarctiune, se aplica numai una din dispozitiile legale aflate in concurs si
anume pedeapsa cea mai grea.
Cat priveste definitia data concursului ideal de actualul Cod penal, se apreciaza ca
aceasta a eliminat inadvertentele anterioare. In noua conceptie, un fapt constituie o infarctiune
A, dar asociat cu circumstantele de comitere sau cu urmarile sale va constitui si o alta
infarctiune B, astfel incat el intra sub incidenta incriminarii o data la modul singular si a doua
oara ascoiat cu o circumstanta3.
In prezent concursul ideal este reglementat de cele mai multe coduri penale, fie prin
consacrarea lui intr-un text de lege distinct, fie prin mentionarea sa in cadrul definitiei
generale a concursului de infarctiuni.

2.3.2.1 Conditiile de existenta si formele concursului ideal

1 I. Tanoviceanu, Curs de drept penal, Bucuresti, 1912, p. 676.

2 Potrivit art. 103 C. pen. Anterior, cand prin acelasi fapt se violeaza mai multe dispozitiuni ale legii
penale, se aplica dispozitia care prevede pedeapsa cea mai grava.
3 C. Stegaroiu, op. cit., p. 17.

Fiind o forma a concursului de infractiuni, conditiile generale de existenta a acestuia

se regasesc si in cazul concursului ideal. Pe langa acestea insa, pentru a fi in prezenta unui
concurs ideal este necesar a fi indeplinite si cateva conditii suplimentare.
In doctrina noastra1 au fost retinute ca trasaturi caracteristice ale concursului ideal
urmatoarele:
a) Existenta unui fapt, a unei actiuni unice cu un singur rezultat material caci
faptul unic, desi violeaza mai multe norme , nu poate produce mai multe
rezultate.
b) Actiunea unica sa violeze dispozitii diferite ale legii penale, adica actiunile sa
constituie infractiuni diverse. Trebuie facuta insa precizarea ca si concursul
ideal, ca si concursul real, poate fi si omogen nu doar eterogen.
c) Acele violari sunt legate in mod necesar si inevitabil intre ele caci, in conditiile
in acre sunt savarsite, nu se puteau produce indepensdent, separat.
d) Legea nu contopeste acele violari intr-o singura incriminare rezultanta.
Aceata conditie vizeaza de fapt delimitarea concursului de infractiuni de
infractiunea complexa, problema care nu este specifica concursului ideal ea
apartinand si in materia concursului real.
e) Acele fapte nu pot fi incriminate, in mod exclusiv dupa un singur text de lege
intrucat acel fapt are mai multe aspecte penale.
Este vorba de fapt despre elementul care sta la baza distinctiei dintre concursul ideal si
concursul de calificari. Elementele de diferentiere ale concursului ideal fata de infractiunea
complexa sau fata de concursul de calificari se inscriu in contextul mai larg al cerintei
savarsirii a doua sau mai multe infractiuni, care este o conditie generala de existenta a
concursului de infarctiuni astfel incat elementele mentionate nu pot fi considerate ca trasaturi
caracteristice ale concursului ideal.
Privind formele concursului ideal, singura ipoteza de existenta a concrusului este
aceea in care avem o unica actiune sau inactiune ce are loc in contextul anumitor imprejurari
si produce anumite urmari ce intregesc continutul unor infarctiuni diferite. Potrivit doctrinei 2
se pot constata existenta a doua forme ale concursului ideal. Potrivit autorului citat reiese ca
concursul formal poate lua nastere pe seama a doua categorii de factori diferiti, necumulativi,
decei in doua modalitati distincte: ca rezultat al imprejurarilor in care se savarseste actiunea
ori inactiunea, indiferent de natura urmarilor, in prima modalitate, si respectiv ca rezultat al
urmarilor, indiferent de imprejurari, in cea de-a doua. Imprejurarile care caracterizeaza prima
modalitate sunt elementele de ordin obiectiv care insotesc derularea conportamentului
1 N.T. Buzea, op. cit., p. 695-696.
2 N. Giurgiu, op. cit., p. 305-306.

infractional si care, fara a antrena printre ele insele o pluralitate de urmari materiale, atribuie
actiunii sau inactiunii aptitudinea de a incalca doua sau mai multe norme penale
incriminatoare. Cea de-a doua varianta a concursului ideal are in vedere nu imprejurarile in
care se savarseste actiunea sau inactiunea, ci exclusiv acele urmari cu caracter material care,
reprezentand rezultate vatamatoare anume prevazute de lege, realizeaza prin pluralitatea lor
cerintele de incriminare a doua sau mai multe infractiuni.
In concluzie, desi concursul real se poate realiza atat pe seama imprejurarilor cat si pe
cea a urmarilor, in realitate varianta realizata pe seama imprejurarilor este specifica
constituirii unor concursuri ideale alcatuite din infarctiuni formale, iar cea realizata pe seama
urmarilor este specifica concursului constituit din infractiuni de rezultat, ori din astfel de
infarctiuni impreuna cu infarctiuni de pericol.
Trebuie remarcat ca autorul citat pune sub semnul egalitatii notiunea de urmare,
utilizata de legiuitor si aceea de rezultat.
Apreciez ca, spre deosebire de concursul real, in cadrul concursului ideal este mai greu
sa se identifice modalitati distincte ale acestei forme de pluralitate. Acest lucru se explica pe
de o parte datorita modului specific in care ia nastere concursul ideal, iar pe de alta parte din
cauza ca acesta are o sfera de aplicare mai restransa, atat din punct de vedere numeric cat si
sub aspectul domeniilor in care se intalneste.
Totusi, in functie de natura infarctiunilor ce intra in structura sa, concursul ideal de
infractiuni poate fi omogen si eterogen. Astfel, va exista un concurs omogen de infarctiuni
daca autorul, conducand un autovehicul cu incalcarea dispozitiilor legale privind circulatia pe
drumurile publice, comite un accident soldat cu vatamarea corporala a mai multor persoane.
Daca insa aceste persoane au fost ucise, nu va exista un concurs ideal ci o unitate legala de
infractiune prevazuta de art. 178 alin. ultim C. pen.
Concursul ideal va fi eterogen daca infarctiunile ce intra in structura sa sunt diferite,
asa cum se intampla in cazul in care inculpatul, in cadrul aceleiasi activitati de ultraj contra
bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, a provocat si vatamarea corporala sau decesul
unei persoane1.
Sub aspectul laturii subiective infractiunile ce intra in structura concursului ideal se
pot comite cu oricare dintre formele vinovatiei. Astfel, este posibil ca toate faptele sa fie
savarsite cu intentie directa, unele cu intentie direct iar altele cu intentie indirecta sau din
culpa sau, in fine, este posibil ca toate infractiunile sa fie savarsite din culpa. Din acest punct
de vedere situatia concursului ideal nu difera de cea a concursului real simplu.
1 T.S., s. pen., dec. Nr. 2463/1982, in Repertoriu III, p. 278.

Capitolul 3. Tratamentul penal al concursului de infarctiuni

3.1. Sisteme de sanctionare a concursului de infractiuni

Este de retinut faptul ca aceasta forma a plurtalitatii de infrcatiuni nu are nici o
influienta asupra gradului de pericol social al fiecareai dintre faptele concurente. In schimb,
cu ocazia individualizarii judiciare a pedepsei, se va tine seama de periculozitatea
infarctorului care variaza in functie de numarul faptelor comise, felul lor, forma de vinovatie 1
s.a.
In legislatiile diferitelor tari s-au conturat dealungul timpului trei sisteme diferite de
sanctionare a concursului de infractiuni: sistemul cumulului aritmetic, sistemul absorbtiei si
sistemul cumulului juridic, fiecare cunoscand mai multe variante. Alaturi de acestea, in
doctrina au fost elaborate si unele sisteme derivate.

3.1.1 Sistemul cumulului aritmetic

Potrivit acestui sistem instanta stabileste cate o pedeapsa pentru fiecare infarctiune in
parte, dupa care procedeaza la adunarea lor, condamnatul urmand a executa o pedeapsa al
carei cuantum sau durata coincide cu suma pedepselor stabilite.
Considerat cel mai vechi mecanism de sanctionare a concursului de infractiuni,
cumulul aritmetic este considerat ca un sistem natural, conform cu cerintele logicii, moralei si
represiunii ca fiecare fapta sa fie pedepsita 2. De aceea, cel care a comis mai multe infarctiuni
trebuie sa suporte pedeapsa pentru fiecare dintre ele, caci savarsirea unei fapte nu poate sa
inlature sau sa atenueze raspunderea pentru o alta infarctiune.
In pofida acestor argumente in favoarea sa sitemul cumulului aritmetic creaeaza
serioase dificultati in momentul transpunerii sale in practica. Asa cum s-a remarcat in
doctrina, adeseori este imposibila din punct de vedere material aplicarea matematica a regulii
quot delicta tot personae. Asa de exemplu, este evident ca nu pot fi cumulate mai multe
pedepse capitale ori mai multe pedepse cu caracter perpetuu.
In cazul pedepselor cu caracter privativ de libertate pe timp marginit, daca in structura
concursului se include un numar mare de infarctiuni, este foarte posibil ca pedeapsa rezultata
1 M. Basarab, op. Cit., vol. II, p. 16.
2 N.T. Buzea, op. cit., p.683.

sa depaseasca durata vietii condamnatului, transformandu-se astfel intr-o pedeapsa perpetua.

Chiar si in cazul pedepselor cu caracter pecuniar este uneori imposibil de aplicat sistemul
cumulului aritmetic, asa cum se intampla atunci cand, din cauza numarului mare de
infarctiuni, cuantumul pedepsei rezultate depaseste averea condamnatului. Alteori, chiar daca
o astfel de pedeapsa pecuniara ar fi executabila, ea ar putea ajunge sa se transforme intr-o
confiscare a intregului patrimoniu al condamnatului.
Asadar, impedimentele de ordin material nu sunt singurele obstacole care se
impotrivesc la implementarea sistemului cumulului aritmetic. De multe ori, desi din punct de
vedere material ar fi posibila executarea tuturor sanctiunilor stabilite, acest lucru ar contraveni
principiului umanismului care guverneaza materia dreptului penal.
Pe de alta parte, s-a remarcat in doctrina ca suferinta pe care o implica executarea
pedepsei sporeste in intensitate o data cu prelungirea executarii, asa incat executarea
pedepselor cumulate da un plus de suferinta, care nu ar exista daca aceste pedepse s-ar
executa cu anumite intremitente1. In plus, daca pedeapsa trebuie sa raspunda dezideratelor de
preventie generala si speciala, nu poate fi insa omis faptul ca ea este fondata intr-o mare
masura pe ideea de reeducare, de reinsertie sociala a condamnatului. Or este in afrara oricarei
indoieli, ca aceasta trasatura este inlaturata atunci cand cea mai mare parte a vietii
condamnatului este absorbita in executarea unei pedepse rezultate cu o durata excesiva.
De asemenea promovarea sistemului cumulului aritmetic in caz de concurs de
infractiuni duce de regula la imposibilitatea diferentierii tratamentului sanctionator al acestuia
fata de recidiva, ceea ce nu se poate justifica2.
Sistemul cumului aritmetic cunoaste doua variante: aditionarea absoluta care este
forma originara si consta in adunarea pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente,
oricare ar fi durata sau cuantumul lor si respectiv aditionarea relativa, cand pedeapsa rezultata
nu poate depasi o anumita durata sau un anumit cuantum 3. Aceasta ultima varianta a aparut
mai recent in practica legislativa si ea tinde sa inlature neajunsurile modalitatii traditionale a
acestui sistem.
Cumulul aritmetic reprezinta si astazi in unele legislatii sistemul sanctionator de baza
pentru concursul de infarctiuni.

1 V. Dongoroz, op. cit., p. 339.

2 J.J. Haus, op. cit., vol. II, p. 186.
3 N.T. Buzea, op. cit., p.683.

3.1.2. Sistemul absorbtiunii

Acest sistem, fundamentat pe principiul major poena absorbit minorem cunoaste
mai multe variante. Cea mai frecvent utilizata este aceea potrivit careai se stabileste pedeapsa
pentru fiecare infractiune iar apoi se aplica cea mai severa, considerandu-se ca aceasta le
absoarbe pe celelalte. Acest mode de a proceda prezinta avantajul ca in caz de gratiere sau
amnistitie a infractiunii mai grave este determinata deja pedeapsa imediat urmatoare ca
gravitate si care se va executa. In plus, el permite inscrierea in cazierul judiciar a tuturor
pedepselor stabilite astfel incat acestea sa poata produce in viitor anumite consecinte1.
A doua varianta mai radicala, este cea conform careia instanta are in vedere nu
pedepsele stabilite pentru fiecare infarctiune ci pedepsele legale pentru determinarea pedepsei
mai grele. Astfel, o data aleasa pedeapsa mai grea, va fi judecata doar fapta careia ii revine
aceasta, ca si cum celelalte nici nu ar exista. Codul penal de la 1936 consacra aceasta varianta
in cazul concursului ideal2.
In fine, o a treia varianta, considerata cea mai putin favorabila infractorului, este aceea
care restrange aplicarea principiului noncumulului la pedepsele de aceeasi naturaprevazute
pentru faptele concurente. Aceasta este varianta consacrata in Codul penal francez.
In favoarea sistemului absorbtiei au fost enuntate numeroase argumente in literatura de
specialitate. S-a aratat astfel ca adeseori infarctiunile concurente sunt comise in aceeasi
imprejurare prin una sau mai multe infarctiuni astfel incat se poate spune ca din punctul de
vedere al psihologiei agentului intre ele exista o unitate. Pe de alta parte, in momentul in care
a savarsit o a doua infractiune, faptuitorul nu fusese condamnat definitiv pentru prima, asa
incat el nu a primit un advertisment din partea societatii cu privire la atitudinea sa. Mai mult
decat atat, se poate vorbi despre o neglijenta din partea societatii care nu a intervenit inca din
momentul savarsirii primei infarctiuni, neglijenta ce l-a incurajat de faptuitor in conduita sa3.
Fata de aceste argumente cea mai importanta obiectie care se poate formula fata de
sitemul absorbtiunii este insusi faptul ca el nu se conciliaza intotdeauna cu scopul sanctiunii
penale preventia speciala si preventia generala. Intr-adevar, aplicarea noncumulului este in
masura sa-I confere un adevarat brevet de impunitate autorului unei infractiuni grave pentru
orice alta fapta de mai mica gravitate ar savarsi4. Aceasta situatie prezinta un pericol evident
pentru securitatea sociala, caci autorul unei infarctiuni foarte grave nu mai are motiv sa se
1 M. Puech, Droit penal general, cit. supra, p. 503.
2 Tr. Pop, Comentare, in C.G. Ratescu s.a., op. cit., vol I, p. 255.
3 G. Stefani, G. Levasseur, B. Bouloc, op. cit., p. 482.

opreasca din activitatea infarctionala, el stiind ca nu poate fi sanctionat pentru faptele de mai
mica garvitate.
Pe de alta parte, solutia noncumulului nu este in masura sa dea staisfactie nevoii de
justitie, societatea ramanand intotdeauna cu impresia ca infarctorul, pedepsit doar pentru o
fapta, a fost iertat pentru celelalte1.
In fine, sistemul absorbtiunii nu permite judecatorului o justa individualizare a
sanctiunii, infarctorul ce a comis un concurs de infarctiuni fiind sanctionat la fel cu cel care a
savarsit o singura infarctiune, ceea ce contarvine principiului echitatii.
Consider ca sistemul in discutie este mai adecvat pentru sanctionarea concursului ideal
caci in acest caz este inlaturat pericolul incurajarii infarctorului de a mai comite o alta
infarctiune de o garvitate mai mica. In plus o eventuala limitare a noncumulului doar la
pedepsele de aceeasi natura, dupa modelul Codului penal farncez sau austriac, ar fi in masura
sa inlature in mare parte si celelalte obiectii formulate in privinta sa.

3.1.3. Sistemul cumulului juridic

Necesitatea de a atenua inconvenientele celor doua sisteme prezentate anterior a
condus la crearea unui al treilea sistem de sanctionare a concursului de infractiuni cunoscut in
doctrina sub numele de sistemul cumulului juridic. Potrivit acestuia instanta stabileste o
pedeapsa pentru fiecare infarctiune concurenta, iar apoi aplica pedeapsa cea mai gre, care
poate fi sporita in cadrul unor limite prevazute de legea penala.
Si acest sitem prezinta mai multe variante. Astfel, sporirea pedepsei de baza poate fi
obligatorie sau facultativa. La randul sau sporul poate fi fix sau variabil.
In doctrina a fost criticata ideea sporului fix aratandu-se ca ea conduce aproape la
aceasi solutie ca si sistemul absorbtiei. Infarctorul care a comis deja doua infractiuni, poate
comite si altele de mai mica gravitate fara a putea primi un spor de pedeapsa mai mare. In
acelasi timp insa, adaugarea unui spor variabil nelimitat, in raport cu numarul infarctiunilor
savarasite, deschide calea atingerii unor limte de pedeapsa exagerate, la fel ca si in cazul
cumulului aritmetic2.
4 R. Gurraud, op. cit., vol. III, p. 185.
1 M. Puech, op. cit., p. 503.
2 V. Dongoroz, op. cit., p. 340.

Pentru a impiedica aceasta din urma situatie, diferitele legislatii prevad de regula o
limita maxima a sporuli ce se poate aplica, la care uneori, se adauga si alte elemente de
limitare. Limita sporuli poate fi cuantificata in functie de natura infarctiunilor care intra in
concurs. Alteori nu este determinat sporul, fiind stabilita doar o limita maxima pentru
pedeapsa rezultanta. De regula, nu se poate depasi totalul aritmetic al pedepselor specifice
pentru fiecare infarctiune in parte, iar alteori aceasta limita nu poate fi atinsa. De asemenea,
nu pot fi depasite nici limitele generale prevazute de lege pentru specia de pedeapsa
respectiva.
Cumulul juridic si-a gasit vocatie de aplicare si in cazul in care una din pedepsele
stabilite are caracter perpetuu. In acest caz, fie se aplica o sanctiune de grad superior, fie se
modifica regimul de executare al pedepsei cu caracter perpetuu.
Varianta optima a acestui sistem pare a fi ce a cumulului juridic cu spor facultativ si
variabil care permite cea mai eficienta individualizare a pedepsei rezultante. Intr-adevar, prin
acest sistem se poate ajunge de la o pedeapsa similara cu cea obtinuta in urma aplicarii
sistemului absorbtiunii atunci cand nu se mai aplica nici un spor la pedeapsa de baza si
pana la o pedeapsa egala cu totalul aritmetic al pedepselor stabilite, similara deci celei
obtinute prin aplicarea sistemului cumulului aritmetic.

3.1.4. Sisteme derivate

Alaturi de cele trei sisteme deja evocate, in doctrina au fost concepute si alte
mecanisme, derivate, de sanctionare a concursului de infarctiuni.

3.1.4.1. Sistemul cumulului progresiv

Acest sistem deriva din sistemul cumulului juridic dar se deosebeste de acesta prin
faptul ca in loc de aplicarea unui spor fix sau variabil la pedeapsa de baza, fiecare dintre
infarctiunile comise este considerata o circumnstanta agravanta si atrage o noua sporire a
pedepsei. Cu alte cuvinte se porneste de la pedeapsa cea mai grea care va sporita de atatea ori
cate infarctiuni au fost comise, fara a depasi insa totalul aritmetic. Sporul poate fi cuantificat
ori poate reprezenta un procent din fiecare pedeapsa stabilita.
In sustinerea acestui sistem se arata ca in realitate concursul de infarctiuni este o cauza
de unificare a mai multor infractiuni intr-o singura raspundere penala, unica si progresiva, in

functie de numarul si garvitatea faptelor1. Diversele infractiuni nu pot fi privite independent

una de alta intrucat ele sunt unite atat in plan obiectiv cat si in plan subiectiv.
Este adevarat ca legiuitorul, protejand ordinea publica, detrmina raspunderea
infarctorului in functie de diversele valori ocrotite, dar nu este important ca faptuitorul sa
suporte atatea raspunderi cate infractiuni a comis, caci obiectul legii penale nu este
infractiunea in sine ci restabilirea ordinii incalcate, prin pedepsirea infractorului. Astfel,
fiecare infarctiune nou comisa nu este cauza unei noi raspunderi, ci o cauza ulterioara ce
agraveaza raspunderea infractorului2.
3.1.4.2. Sistemul eliminarii indeterminate
Acest sistem produs de scoala pozitivista, porneste de la premisa ca represiunea
trebuie sa fie adaptata personalitatii infarctorului. Cum persoana care a comis mai multe
infarctiuni dovedeste iun pericol social ridicat, ea trebuie supusa unei reactii represive pe
termen nedeterminat, urmand a fi eliberata numai atunci cand exista suficiente dovezi ca s-a
indreptat si nu mai prezinta pericol pentru societate. Promovarea acestui sistem ar duce insa la
aceleasi consecinte ca si cuantumul aritmetic, respectiv la crearea de fapt, pe cale judiciara, a
unor pedepse perpetue.

3.2. Aplicarea pedepsei principale in caz de concurs de infarctiuni

Legiuitorul a inteles sa unifice sistemul sanctionator aplicabil celor doua forme ale
concursului de infractiuni instituind in cazul lor sistemul cumulului juridic cu spor facultativ
si variabil.
Daca alegerea acestui sistem este in afara oricaror obiectii, date fiind avantajele pe
care varianta respectiva le prezinta, in schimb ideea sanctionarii in mod identic a concursului
real si a celui ideal este discutabila.
Pornind de la premisa ca periculozitatea sociala a pluralitatii de infractiuni nu este in
mod necesar determinata de numarul de infractiuni ci de elementul subiectiv, unele coduri
penale americane consacra un tratament sanctionator diferentiat pentru concursul de
infarctiuni.desi regula o constituie sanctionarea mai blanda a concursului ideal in raport cu
concursul real, se aplica totusi tratamentul prevazut de lege pentru concursul real chiar daca

1 G.B. Impallomeni, op. cit., p. 422-423.

2 Ibidem.

exista o singura actiune sau inactiune atunci cand este probata intentia directa a infractorului
de a produce toate urmarile prevazute de normele in concurs.
Regimul sanctionator prevazut de art. 34-35 C. pen. se aplica indiferent de concurs
real sau concurs ideal si indiferent de natura infractiunilor concurente . cu alte cuvinte si
concursul de infarctiuni in structura caruia intra infractiuni prevazute de legi speciale se
sanctioneaza dupa aceleasi reguli, neexistand la ora actuala dispozitii cu caracter derogatoriu.

3.2.1. Aplicarea pedepsei principale in cazul judecarii impreuna a infractiunilor

concurente
Conform art. 34 alin. 1 C. pen., in caz de concurs de infractiuni se stabileste pedeapsa
pentru fiecare infarctiune in parte, iar dintre acestea se aplica pedeapsa dupa cum
urmeaza . Asa cum rezulta din acest text, individualizarea pedepsei pentru concursul de
infarctiuni inseamna parcurgerea a doua etape. In prima etapa are loc stabilirea pedepsei
pentru ambele infractiune concurenta in parte, iar in cea de-a doua se aplica pedeapsa ce
urmeaza a fi executata de catre infractor pentru intreaga pluralitate infarctionala, numita
pedeapsa rezultanta1.

3.2.1.1. Stabilirea pedepseolor pentru faptele concurente

Aceasta etapa presupune individualizarea pedepsei pentru fiecare infarctiune in parte
in baza criteriilor prevazute de art. 72 C. pen. Cu ocazia individualizarii instanta trebuie sa
examineze fiecare infractiune in parte facand abstractie de existenta celorlalte. Faptul ca
inculpatul a savarsit mai multe infractiuni, desi este de natura sa caracterizeze negativ
persoana sa, isi va rasfrange efecctele asupra tratamentului penal in cea de-a doua etapa
aplicarea pedepsei rezultante. Daca s-ar tine cont si in aceasta faza de existenta altor
infarctiuni s-ar ajunge ca aceasta imprejurare sa atraga o dubla agravare o data prin
stabilirea unor pedepse mai mari iar a doua oara prin aplicarea unui spor2.

1 Pentru desemnarea pedepsei aplicate pentru concurs in literatura de specialitate se folosesc mai
multi termeni: pedeapsa comuna (V. Dongoroz si colab., op. cit., vol. I, p. 269), pedeapsa concursuala
(J. Grigoras, Individualzarea pedepsei, cit. supra., p. 246), pedeapsa rezultata (M. Basarab, op. cit., vol
II, p. 28).
2 St. Danes, V. Papadopol, Individualizarea judiciara a pedepselor, Ed. Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1985, p. 300.

Observam totusi ca in anumite situatii trebuie luate in considerare chiar si in aceasta

etapa existenta altor infractiuni si relatia dintre acestea. Adica ipoteza in care aceste
imprejurari fac parte din continutul legal al infractiunii ce constituie obiectul operatiunii de
individualizare.
Importanta acestei prime etape a procesului de individualizare a pedepsei pentru
concursul de infarctiuni poate fi relevanta din mai multe puncte de vedere. In primul rand ea
constituie premisa necesara pentru a se putea trece la cea de-a doua etapa, pedeapsa rezultanta
grefandu-se pentru cea mai grea dintre pedepsele stabilite in aceasta faza. In al doilea rand,
stabilirea unei pedepse pentru fiecare dintre infarctiunile concurente isi dovedeste utilitatea si
in cazul in care, ulterior ramanerii definitive a hotararii de condamnare pentru concurs de
infarctiuni, intrevine o cauza care inlatura raspunderea penala ori dizincrimineaza infractiunea
care a atras predeapsa de baza1.

3.2.1.2. Aplicarea pedepsei rezultante

Aceasta etapa consta in individualizarea sanctiunii pentru ansamblul de fapte
concurente si presupune, la randul sau, doua momente: unul obligatoriu determinarea
pedepsei de baza si altul facultativ majorarea acesteia in limitele prevazute de lege.
Alegerea pedepsei de baza implica determinarea celei mai grele dintre pedepsele
stabilite anterior pentru infractiunile concurente. Identificarea pedepsei mai grele se face
tinand cont in primul rand de specia ei. In cazul unor pedepse diferite ca specie garvitatea
acestora se stabileste tinand seama de locul pe care il ocupa in sistemul pedepselor. Astfel,
pedeapsa pe viata este mai grea decat pedeapsa cu inchisoarea, la randul ei, este mai grea
decat peseapsa amenzii.
Atunci cand s-au stabilit pedepse de aceeasi specie, va fi mai grea pedeapsa care are
durata sau cuantumul mai ridicat. Se tine cont de durata pedepselor stabilite, deci de pedeapsa
concreta, nu de pedeapsa legala prevazuta pentru infarctiunile concurente.
Se pune insa problema determinarii pedepsei de baza in cazul in acre pedepsele
stabilite sunt de aceeasi specie si au aceeasi durata sau cuantum. Intr-un astfel de caz, asa cum
s-a remarcat in doctrina va fi mai grea pedeapsa care are un maxim special mai mare,
deoarece ea permite o individualizare judiciara mai buna atunci cand se procedeaza la sporirea
ei.

1 V. Ramureanu, Comentariu, in Th. Vasiliu si colab., op. cit., p. 240.

Din momentul determinarii pedepsei de baza instanta va trece la aplicarea propriu-zisa

a pedepsei pe care o va executa infractorul pentru ansamblul faptelor savarsite. In acest sens,
se va dispune sa se execute pedeapsa de baza, fie se va recurge la majorarea acesteia.

3.2.1.3. Limitele pedepsei rezultante

Aplicare pedepsei rezultante conform art. 34 lit. a-e C. pen. nu se poate face decat in
anumit limite. Stabilirea acestora s-a impus in scopul evitarii aplicarii unor pedepse cu durate
sau cuantumuri excesive ce nu ar fi raspuns finalitatii urmarite de legiuitor reeducarea
infarctorului.
O prima limitare a pedepsei rezultante este impusa de existenta limitelor maxime
generale ale pedepsei cu inchisoarea (30 ani) si respectiv amenzii (50.000.000 lei), limite care
nu pot fi niciodata depasite, chiar si cu riscul imposibilitatii aplicarii sporului prevazut de lege
pentru concurs.
O a doua limita este prevazuta de art. 34 alin. final care arata ca prin aplicarea
cumulului juridic nu se poate depasi totalul aritmetic al pedepselor stabilite de instanta pentru
infractiunile concurente. Din acest text rezulta doar interdictia depasirii totalului aritmetic,
ceea ce inseamna ca pedeapsa rezultanta poate fi egala cu aceasta 1. Interdictia are caracter
absolut, ea operand chiar si atunci cand nu s-a ajuns in majorarea pedepselor de baza nici
macar pana la maximul special.
In fine, daca maximul special legal pentru fiecare infractiune nu depaseste 10 ani,
pedeapsa rezultanta nu poate depasi 25 de ani nici in caz de aplicare concomitenta a
dispozitiilor referitoare la concurs, recidiva si circumstante agravante. Daca pentru cel putin
una dintre faptele concurente pedeapsa legala depaseste 10 ani, limita maxima poate ajunge la
maximul general.

3.2.2. Aplicarea pedepsei principale in caz de judecare separata a infractiunilor

concurente
In practica de regula, infractiunile concurente sunt judecate concomitent dar apar
uneori si situatii in care ele sunt judecate la date diferite si chiar de instante diferite. Este
astfel posibil sa nu se cunoasca in momentul judecarii unei infractiuni imprejurarea ca
inculpatul a comis si alte fapte concurente, ori, desi instanta are cunostinta despre aceasta, nu
1 Judec. Galati, sent. Pen. Nr. 206/1970, in R.R.D. nr. 11/1970, p. 148.

poate totusi proceda la judecarea lor. Asa se intampla atunci cand activitatea de urmarire se
afla in stadii diferite, astfel incat nu este posibila sesizarea instantei prin rechizitoriu cu privire
la toate infractiunilor. Alteori, desi instanta a fost sesizata pentru toate infractiunile, din
anumite motive se ajunge la disjungerea cauzei in privinta unor fapte, asa cum se procedeaza
in ipoteza restituirii dosarului pentru completarea sau refacerea urmaririi in cazul unei
infractiuni.
In toate aceste situatii se ajunge la pronuntarea unor hotarari diferite in privinta
infractiunilor comise, dar, cum acestea din urma sunt concurente, se impune aplicarea unei
pedepse unice pentru intreaga pluralitate. In acest scop legiuitorul a creat institutia contopirii
pedepselor care da posibilitatea aplicarii si in ipotezele in discutie a dispozitiilor legale
referitoare la sanctionarea concursului de infarctiuni. Sediul materiei il constituie art. 36 C.
pen. care prevede in primele doua alineate: Daca infractorul condamnat definitiv este judecat
ulterior pentru o infrcatiune concurenta se aplica dispozitiile art. 34 si 35 C. pen.
Dispozitiile art. 34 si 35 se aplica si in cazul in care dupa ce o hotarare de condamnare
a ramas definitiva, se constata ca cel condamnat suferise si o alta condamnare pentru o
infractiune concurenta.
In prima parte a textului citat, se reglementeaza faptul ca exista o hotarare definitiva
prin care s-au stabilit pedepse individuale pentru una sau mai multe dintre faptele concurente,
pedepse ce se bucura de autoritate de lucru judecat. Instanta care judeca ulterior celelalte fapte
concurente va trebui in primul rand sa stabileasca pedepsele penru aceasta iar apoi tinand cont
de ele si de pedepsele stabilite prin hotararea anterioara, sa procedeze la aplicarea pedepsei
rezultante in conditiile art. 34. Astfel, si in acest caz se vor parcurge cele doua etape
stabilirea pedepsei pentru infarctiunea nou descoperita si recontopirea tuturor pedepselor,
chiar si in situatia in care pedeapsa pentru noua infractiune nu modifica pedeapsa rezultanta
aplicata in urma primei contopiri1.
Contopirea nu se poate realiza decat cu ocazia judecarii in prima instanta a noii
infractiuni deoarece ea implica posibilitatea aplicarii unui spor, iar daca acest lucru s-ar
realiza in apel sau recurs condamnatul ar fi privat de beneficiul celor trei grade de jurisdictie.
Cea de-a doua ipoteza reglementata de art. 36 C. pen. are in vedere situatia in care
toate infarctiunile concurente au fost judecate separat, pronuntandu-se mai multe hotarari care
au ramas definitive.
In acest caz, existand deja pedepse stabilite pentru toate infractiunile concurente si
care se bucura de autoritate de lucru judecat, instanta care efectueaza contopirea trebuie sa
aleaga din randul acestora pedeapsa cea mai grea pe care o poate spori in conditiile art. 34 C.
1 C. Bulai, Manual de drept penal, cit. supra, p. 501.

pen. Daca unele dintre infractiunile concurente au fost deja contopite prin hotarari anterioare,
instanta trebuie sa procedeze la descontopirea lor si sa efectueze noua contopire pornind de la
pedepsele stabilite pentru faptele concurente si sa nu contopeasca rezultatele obtinute anterior.
Unele probleme au aparut in practica in situatia in care infractorul a fost condamnat
pentru o infarctiune, a executat o parte din pedeapsa si ulterior a fost liberat conditionat iar
apoi se descopera o alta infarctiune concurenta cu cea care a atras condmanarea. Practica a
statutat ca nu se poate revoca liberarea conditionata, acest lucru fiind posibil doar daca se
comite o noua infractiune in termenul de incercare al liberarii. In doctrina s-a aratat ca, in
ipoteza analizata, condamnatul va fi judecat si pentru infractiunea descoperita ulterior,
urmand ca pedepsele stabilite pentru cele doua fapte concurente sa fie contopite in conditiile
art. 36 C. pen. aplicandu-se o noua pedeapsa pe care condamnatul trebuie sa o execute.
Aceasta va conduce la desfiintarea hotararii de liberare conditionata si la examinarea
indeplinirii conditiilor prevazute de art. 59-60 C. pen. in raport de noua pedeapsa. Daca
pedeapsa rezultanta este mai mare decat cea initiala, condamnatul va mai executa o perioada
de detentie, pana la implinirea fractiunii prevazute de lege pentru a obtine liberarea
conditionata. In cazul in care pentru pedeapsa nou descoperita s-a pronuntat o pedeapsa avand
aceeasi durata cu cea din a carei executare condamnatul fusese liberat conditionat, iar instanta,
in urma contopirii, a aplicat o pedeapsa rezultanta egala cu cea initiala, in practica s-a decis ca
timpul executat sa fie deus din pedeapsa globala si sa se mentina liberarea conditionata.
Din pedeapsa rezultanata se va scadea doar partea executata efectiv pana in momentul
liberarii conditionate, nu si partea considerata ca executata in baza muncii prestate, aceasta
din urma constituind un beneficiu acordat numai in legatura cu calcularea fractiunii de
pedeapsa ce confera vocatie la liberarea conditionata.

3.2.3. Aplicarea pedepsei principale in cazul infractiunilor concurente savarsite de

minori
Codul penal in viguare nu contine nici o dispozitie cu privire la aplicarea masurilor
educative in caz de concurs de infractiuni si nici cu privire la solutia ce trebuie adoptata in
cazul in care pentru unele dintre infractiuni s-au stabilit masuri educative si pentru altele
pedepse. Drept urmare, aceasta sarcina de a contura un sistem sanctionator pentru concursul
de infractiuni specific faptelor comise de minori a revenit doctrinei si jurisprudentei.
In cazul in care instanta apreciaza ca pentru toate faptele concurente se pot dispune
masuri educative, problema care se pune este aceea de a sti daca urmeaza a se proceda la fel
ca si in cazul pedepselor stabilind mai intai cate o masura educativa pentru fiecare fapta in

parte si procedand mai apoi la contopirea lor sau se va aplica de la inceput o singura masura
educativa pentru ansamblul infractiunilor comise.
In practica s-a decis ca trebuie sa se stabileasca o singura masura educativa unica
pentru toate faptele, la a carei alegere instanta va avea in vedere numarul infractiunilor
savarsite, gravitatea lor precum si persoana faptuitorului1. In sustinerea acestei solutii se arata
ca, data fiind marea diversitate a masurilor educative prevazute de art. 101 C. Pen., aplicarea
simultana a amai multor masuri educative nu ar fi nici potrivita si uneori nici posibila2.
Plenul fostului Tribunal Suprem, pe calea unei decizii de indrumare, a statutat ca in
cazul in care unele dintre infractiunile concurente prezinta gradul de pericol social care atrage
aplicarea unor pedepse se vor stabili aceleasi sanctiuni si pentru infractiunile mai putin grave,
facandu-se apoi aplicarea art. 34 C. pen.
In consecinta, instanta va stabili pentru fiecare infarctiune concurenta in parte
sanctiunea corespunzatoare masura educativa sau pedeapsa iar apoi va proceda la
contopirea acestora. Este evdient ca masurile educative fiind prin insasi natura lor mai usoare
decat pedepsele se vor absorbi in acestea. Daca au fost stabilite mai multe pedepse, ele se vor
contopi in conditiile art. 34 C. pen.
Solutia va ramane valabila si in ipoteza in acre unele dintre infarctiunile concurente au
fost comise in timpul minoritatii iar altele dupa majorat. In acest caz, pentru faptele savarsite
in timpul minoritatii se vor stabili masuri educative sau pedepse iar pentru faptele savarsite
ulterior majoratului se stabilesc numai pedepse. Ulterior toate aceste sanctiuni urmeaza sa fie
contopite dupa cum am aratat mai sus.
Contopirea se va face chiar in situatia in care infractiunile comise in timpul minoritatii
si cele savarsite dupa majorat au fost judecat separat.

3.3 Aplicarea pedepselor complementare si a masurilor de siguranta

3.3.1. Aplicarea pedepselor complementare

Potrivit art. 35 alin. 1-3 C. pen. daca pentru una dintre infractiunile concurente s-a
stabilit o pedeapsa complementara, aceasta se aplica alaturi de pedeapsa inchisorii.

1 Plen T.S., d.i. nr. 9/1972, in Repertoriu I, p. 282.

2 N. Giurgiu, op. cit., p. 125.

Daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natura diferita sau chiar de
aceeasi natura dar cu continut diferit, acestea se aplica alturi de pedeapsa inchisorii.
Daca s-au stabilit mai multe pedepse de aceeasi natura si cu acelasi continut, se aplica
cea mai grea dintre acestea.
Pedeapsa complementara, indiferent de natura ei, nu poate exista independent de
pedeapsa principala stabilita pentru o infractiune. Prin urmare, nu este posibila aplicarea unei
pedepse complementare pe langa pedeapsa rezultanta daca ea nu a fost in prealabil stabilita
pentru una dintre infractiunile concurente. Astfel, daca nici una dintre pedepsele stabilite nu
are durata minima ceruta de lege pentru aplicarea alaturi de ea a unei pedepse complementare,
aceasta nu se va putea aplica pe langa pedeapsa rezultanta, chiar daca ea ar indeplinii
conditiile legii.
Textul citat reglementeaza trei ipoteze care se pot intalni in cazul aplicarii pedepselor
complementare. Prima ipoteza are in vedere cazul in care doar pentru una dintre infractiunile
concurente s-a stabilit o pedeapsa complementara. In aceasta situatie, pedeapsa
complementara se va aplica alaturi de pedeapsa rezultanta, indiferent daca ea fusese stabilita
pentru infractiunea care a atras pedeapsa de baza sau pentru alta fapta concurenta.
Prevederile alin. 2 al art. 35 C. pen. se raporteaza la situatia in care s-au stabilit mai
multe pedepse complementare, fie pentru aceeasi infractiune, fie pentru infractiuni diferite. In
acest caz, pedepsele complementare diferite ca natura sau continut, se aplica toate pe langa
pedeapsa principala.
Prevederea din art. 35 alin. 3 C. pen. are in vedere situatia in care pentru mai multe
infractiuni concurente s-au stabilit pedepse complementare de aceeasi natura si cu acelasi
continut. In acest caz nu este posibil ca diferitele pedepse complementare sa fi fost stabilite
pentru o singura infarctiune deoarece este exclus ca pentru o fapta sa se aplice mai multe
pedepse identice.
Cum pedepsele cu continut identic urmaresc aceeasi finalitate, legiuitorul a decis sa se
aplice doar cea mai grea dintre ele. In cazul pedepsei complementare a degradarii militare
aceasta solutie era de fapt singura posibila, avand in vedere ca, datorita specificului acestei
pedepse, ea nu poate fi executata de mai multe ori.
In cazul pedepselor privative de drepturi, desi ele au limite ralitv determinate intre
unu si zece ani si s-ar fi putut aplica cumulul juridic sau cumulul aritmetic limitat, s-a
considerat totusi ca nu este potrivit ca, prin totalizare sau prin aplicarea unui spor, interzicerea
unor importante drepturi civile sau cetatenesti sa se prelungeasca prea mult1.
1 V. Ramureanu, op. cit., p. 252.

Regulile enuntate mai sus sunt incidente nu numai in cazul in acre toate infractiunile
sunt judecate concomitent, ci si in cazul judecarii separate, aplicarea prevederilor art. 35 C.
pen. facandu-se cu ocazia contopirii pedepselor in conditiile art. 36 C. pen.

3.3.2. Aplicarea masurilor de siguranta

Potrivit art. 35 alin. 4 C. pen., masurile de siguranta de natura deosebita luate in cazul
infarctiunilor concurente se cumuleaza.
Avand in vedere ca fiecare masura de siguranta urmareste o anumita finalitate
inlaturarea unei strai de pericol de o anumita natura apare ca justificata dispozitia referitoare
la aplicarea tuturor masurilor de siguranta de natura diferita.
Cu toate acestea, aplicarea textului mai sus mentionat poate crea uneori probleme in
practica. Astfel, uneori masurile de siguranta stabilite pentru faptele concurente pot fi intr-o
oarecare masura incompatibile. Asa de pilda, cand pentru o fapta concurenta s-a dispus
obligarea la tratament medical sau internarea medicala iar pentru alta expulzarea se pune
problema care dintre acestea se va aplica, tinand cont de faptul ca ele nu se pot executa
concomitent.
Fata de dispozitiile art. 35 alin. 4 solutia consta in aplicarea ambelor masuri de
siguranta deoarece incompatibilitatea amintita intereseaza exclusiv executarea si nu aplicarea
lor. Dupa aplicare, executarea urmeaza a se face in functie de conditiile concrete.

Capitolul 4. Concursul de infractiuni in lumina Noului Cod Penal

Noul Cod penal in raport cu Codul penal in viguare.
Textul prevazut de Noul Cod penal a preluat, cu unele modificari, reglementarea din
art. 33 al legii penale in viguarea.
Concursul real, in noua reglementare, este definit mai complet, adaugarea sintagmei
prin actiuni sau inactiuni distincte avand menirea de a diferentia mai bine acest tip de
concurs de cel formal. In aceasta viziune, concursul real este definit ca fiind comiterea de
catre aceeasi persoana a doua sau mai multe infractiuni prin actiuni sau inactiuni distincte, si
nu prin aceeasi actiune sau inactiune, ca si in cazul concursului formal de infractiuni, inainte
de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele.
Noul Cod penal mentine in caracterizarea concursului real de infarctiuni subliniaerea
ca exista concurs real de infarctiuni si atunci cand una dintre infractiuni a fost comisa pentru
savarsitrea sau ascunderea altei infractiuni, o astfel de precizare fiind facuta pentru a inlatura
orice neintelegere si in continutul unor norme de incriminare din partea speciala a acestui cod.
In ceea ce priveste concursul formal de infractiuni, modalitate consacratat de legiuitor,
noul Cod penal reproduce solutia Codului penal in viguare, tratand concursul formal dce
infarctiuni ca o pluralitate reala de infractiuni, si nu ca o pluralitate aparenta. Exista concurs
formal de infarctiuni, in aceasta conceptie, cand o actiune sau o inactiune savarsita de o
persoana, din cauza imprejurarilor in care a avut loc fapta sau a urmarilor pe care aceasta le-a
produs, realizeaza continutul mai multor infractiuni.
Noul Cod penal prevede acelasi tratament juridic atat pentru concursul real, cat si
pentru concursul formal de infractiuni, mentinand conceptia promovata de profesorul Vintila
Dongoroz cu prilejul elaborarii Codului penal de la 1969.
Sub acest aspect, in principiu, noua lege penala a mentinut acelasi mecanism de
stabilire a pedepsei principale in caz de concurs de infarctiuni, dar a introdus unele modificari
in legatura cu sporul care se poate aplica de catre judecator intr-o asemenea situatie si cu
limita maxima a pedepsei aplicate pentru concurs de infractiuni.
Referitor la formele pluralitatii de infractiuni, spre deosebire de Codul penal in
viguare, proiectul reglementeaza trei forme ale pluralitatii de infarctiuni retinute in doctrina
penala si confirmate de practica juridica si anume: concursul, recidiva si pluralitatea
intermediara de infarctiuni.
In privinta pedepsei principale, in caz de concurs de infarctiuni, s-a optat pentru
sistemul absorbtiei in ipoteza in care pentru una dintre infractiunile concurente s-a aplicat

pedeapsa detentiunii pe viata si pentru cumulul aritmetic in cazul cand pentru infractiunile
concurente s-a aplicat o pedeapsa cu inchisoarea si alta cu amenda.
Daca s-au stabilit numai pedepse cu inchisoarea sau numai pedepse cu amenda
opereaza cumulul juridic, la fel ca in Codul penal in viguare, cu deosebirea ca la pedeapsa mai
grea se adauga obligatoriu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Se observa deci un tratament penal mai sever, dar in acelasi timp mai realist, al
concursului de infarctiuni comparativ cu cel consacrat de Codul penal in viguare. Modificarea
se justifica tinand cont de statisticile existenete, care demonstreaza ca, in majoritatea
cazurilor, instantele nu procedeaza la adaugarea sporului, astfel ca in realitate sistemul
cumulului juridic cu spor facultativ a functionat in fapt ca o veritabila absorbtie.
Pe aceesi linie de severitate, in materia sanctionarii concursului de infarctiuni a fost
introdusa o dispozitie de exceptie (art. 39 alin. 2) care permite ca, in situatia comiterii mai
multor infractiuni deosebit de grave, instanta sa poata aplica pedeapsa detentiunii pe viata,
chiar daca aceasta nu este prevazuta pentru niciuna dintre infarctiunile concurente.
Codul penal adoptat prin Legea nr. 301/2004 a mentinut definitia adoptata de legea
penala in viguare in ceea ce priveste modul de definire a celor doua tipuri de concurs, dar a
reglementat materia concursului formal de infractiuni pe baza solutiei din anteproiectul
Institutului de Cercetari Juridice al Academiei Romane, prevazand in cazul concursului
formal de infarctiuni ca fapta se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru
infarctiunea cea mai grava (art. 47 alin. 3).
Concursul de infarctiuni reprezinta una dintre cele mai importante institutii de drept
penal, fiind sistematizat in cadrul titlului referitor la infarctiune, desi sunt si unii autori care
considera ca ar fi trebuit sa-si gaseasca locul in cadrul titlului referitor la pedeapsa.

4.1. Concursul real de infractiuni

Conditiile concursului real de infarctiuni.
Din definitia data de legiuitor concursului real de infarctiuni desprindem conditiile
care caracterizeaza aceasta institutie de drept penal.
Asa cum am mai precizat, prima conditie este aceea ca infractiunile multiple sa fie
savarsite de aceeasi persoana, indiferent daca subiectul activ al concursului apare in calitati
diferite in raport cu fiecare infarctiune concurenta, sau are o calitate speciala ori nu, este
infarctor primar sau recidivist.

A doua conditie a concursului real este existenta mai multor infractiuni, adica a unor
fapte concrete care sa fie prevazute de legea penala, sa fie savarsite cu vinovatie, nejustificate
si imputabile persoanei care le-a comis.
Infractiunile concurente pot fi de aceeasi natura sau de natura diferita, situatie mai des
intalnita in practica de specialitate.
A treia conditie a concursului real de infractiuni este ca toate infractiunile competente
sa fi fost savarsite inainte ca pentru vreuna dintre ele infractorul sa fi fost condamnat definitiv.
Asadar, va exista concurs de infarctiuni numai daca infarctiunile se savarsesc pana la
ramanerea definitiva a hotararii de condamnare pentru una dintre ele, sau chiar atunci cand
infractiunea a fost comisa dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare, aceasta,
ulterior fiind desfiintata in urma unei cai extraordinare de atac, mentinandu-se insa
condamnarea inculpatului.
Nu are nici o relevanta asupra existentei concursului de infractiuni daca acestea au fost
judecate separat sau impreuna, de aceeasi instanta sua de instante diferite, ori daca au fost
urmarite deodata sau succesiv de acelasi organ sau de altul; estential este sa nu se fi pronuntat
o hotarare definitiva pentru vreuna dintre infarctiunile componente ale concursului.
Trebuie observat in legatura cu aceasta conditie a concursului de infractiuni, si cerinta
ca toate infractiunile concurente sa fie susceptibile de condamnare, adica faptele comise de
inculpat sa-si fi pastrat caracterul infarctional. Daca in raport cu unele dintre acestea a
intervenit o cauza care inlatura caracterul penal, asemenea infractiuni nu mai pot fi supuse
judecatii, si deci, sunt excluse din componentele concursului de infarctiuni.

4.2. Concursul formal (ideal) de infarctiuni

Concursul formal de infarctiuni exista, potrivit art. 38 alin. 2, atunci cand o actiune sau
o inactiune, savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care s-a produs, sau
datorita urmarilor pe care le-a creat, realizeaza continutul mai multor infractiuni.
Concursul ideal poate fi omogen, cand sunt incalcate mai multe sau aceeasi dispozitie
legala printr-o singura actiune, sau eterogen, cand sunt incalcate dispozitii legale diferite.
Sub aspectul subiectiv, infarctiunile aflate in concurs ideal pot fi comise toate cu
intentie directa sau unele cu intentie directa si altele cu intentie indirecta, sau din culpa, ori
toate infarctiunile din culpa.
Actiunea sau inactiunea unica concreta care caracterizeaza concursul formalde
infractiuni nu se confunda, fireste, nici cu infractiunea, care este ansamblu de elemente
obiective si subiective, nici cu latura obiectiva a acesteia, care, pe langa actiune sau inactiune,

implica si o urmare imediata, precum si o legatura de cauzalitate intre fapta savarsita si acest
rezultat.

4.3. Pedeapsa principala in caz de concurs de infractiuni

Noul Cod penal in raport cu codul Penal in viguare pastreaza, in principiu, acelasi
mecanism de stabilire a pedepsei aplicabile cu cel prevazut de legea penala in viguare, in
sensul ca judecatorul, in caz de concurs de infarctiuni stabileste pedeapsa pentru fiecare
infarctiune, dupa care aplica o pedeapsa rezultanta.
In ceea ce priveste pedeapsa rezultanta sunt introduse mai multe modificari. In primul
rand, sporul care se aplica pedepsei celei mai grele este obligatoriu, si nu facultativ.acest spor
difera fata de cel prevazut de Codul penal in viguare atat in ceea ce priveste cuantumul sau,
cat si baza la care se raporteaza.
De asemenea, in ipoteza in care se stabileste o pedeapsa cu inchisoarea si o pedeapsa
cu amenda, noua lege penala prevede ca se aplica pedeapsa inchisorii, la care se adauga in
intregime pedeapsa amenzii. Deci, este permis cumulul aritmetic numai intre pedepse de
natura diferita.
O alta modificare se refera la posibilitatea aplicarii pedepsei detentiunii pe viata, in caz
de concurs de infarctiuni, chiar daca legea nu prevede aceasta pedeapsa pentru niciuna dintre
infractiunile concurente.
Sistemul de sanctionare a concursului de infarctiuni.
In legislatiile penale si in stiinta dreptuluii penal sunt consacrate trei sisteme principale
de sanctionare a concursului de infractiuni: cumulul aritmetic, cumulul juridic, si sistemul
absorbtiei.
Sistemul cumulului aritmetic consta in stabilirea unei pedepse pentru fiecare
infarctiune in parte, dupa care pedepsele se totalizeaza. Reprezinta o aplicare a teoriei
expiatiunii, conform careia fiecare fapta merita o pedeapsa distincta.
In ceea ce priveste sistemul absorbtiei, acesta este bazat pe principiul major poena
absorbit minorem. In acest sistem instanta stabileste pedeapsa pentru fiecare infarctiune, iar
apoi o aplica pe cea mai grea, considerandu-se ca aceasta le absoarbe pe celelalte. Mai exista
insa si varianta conform careia instanta va avea in vedere numai limitele de pedeapsa
prevazute pentru infractiunea cea mai grava.
Acest sistem a fost consacrat de Codul penal roman de la 1864, precum si de Codul
penal Carol al II-lea, in ceea ce priveste sanctionarea concursului formal de infarctiuni.
Acelasi sistem fusese instituit peentru cumulul formal si de Codul penal din 2004, fiind

considerat mai adecvat pentru aceasta modalitate de concurs, deoarece actiunea sau inactiunea
este unica.
Ultimul sistem este cel al cumului juridic consacrat in art. 39 din noul Cod penal si
consta in stabilirea unei pedepse de catre instanta pentru fiecare infractiune aflata in concurs,
facand abstractie de celelalte, dupa care se aplica cea mai grea dintre ele, ca pedeapsa
rezultanta, careia I se aplica un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Acest sistem se bucura de cea mai larga preferinta in raport cu celelalte sisteme de
sanctionare a cocursului de infarctiuni si are la baza adagiul poena maior cum asperatione.
In doctrina mai sunt precizate si unele sisteme derivate de sanctionare a concursului de
infarctiuni, mai putin cunoscute, cum ar fi: sistemul cumulului progresiv, sistemul eliminarii
indeterminate si sistemul cumulului prin conversie.
In conceptia noului Cod penal sanctionarea concursului de infarctiuni implica, mai
intai, stabilirea fie a unei pedepse principale, privative de libertate, fie a unei pedepse cu
amenda, sub forma zilelor-amenda, dupa care urmeaza aplicarea pedepsei rezultante, care va
consta fie intr-o pedeapsa privativa de libertate, fie dintr-o amenda sub forma zileleoramenda.
Cuantumul acestei pedepse rezultante, ce se aplica pentru concursul de infarctiuni, ca
efect al principiului cumulului juridic, va consta in aplicarea pedepsei celei mai grele la care
se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fie ca este vorba de
pedepse cu inchisoarea , fie ca este vorba de pedepse cu amenda (art. 39 alin. 1 lit. b si c).
Aceasta solutie are in vedere existenta unor pedepse principale omogene stabilite
pentru infarctiunile concrete, fie ca este vorba numai de pedepse cu inchisoarea, fie ca este
voba de pedepse cu amenda, sub forma zilelor-amenda. Daca printre pedepsele privative de
libertate figureaza si o pedeapsa cudetentiune pe viata, atunci in mod inevitabil, pedeapsa care
se va aplica va fi pedeapsa va fi detentiunea pe viata (art. 39 alin. 1 lit. a).
Prin pedeapsa cea mai grea se intelege pedeapsa cea mai grea dintre pedepsele
stabilite de instanta pentru infarctiunile concurente, iar nu pedeapsa cea mai grava dintre
infractiunile care fac obiectul concursului. Astfel, nu gravitatea abstracta a faptelor, ci aceea
concreta, exprimata prin pedepsele stabilite de instanta determina componenta principala a
pedepsei comune.
Cand s-a stabilit o pedeapsa cu inchisoarea si o pedeaspa cu amenda, se aplica
pedeapsa inchisorii, la care se adauga in intregime pedeapsa amenzii (art. 39 alin. 1 lit. d).
In cazul in care pedepsele stabilite pentru infarctiunile concurente sunt eterogene, in
sensul ca unele sunt pedepse privative de libertate pe timp marginit si altele sunt pedepse cu
amenda sub forma zilelor-amenda, solutia legii este perfect logica (art. 39 alin. 1 lit. e), in

sensul ca se aplica pedeapsa inchisorii conform lit. b, la care se adauga in intregime pedeapsa
amenzii conform lit. c.
Atunci cand s-au stabilit mai multe pedpese cu inchisoarea, daca prin adaugare la
pedeapsa cea mai grea a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu inchisoarea
stabilite s-ar depasi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei inchisorii, iar cel
putin una dintre infractiunile concurente pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de 20 de
ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detentiunii pe viata.
Situatii speciale
Sunt acele situatii in care, din considerente de politica penala, legiuitorul instituie
reguli speciale de sanctionare a concursului de infarctiuni.
De pilda, in art. 129 din noul Cod penal sunt prevazute reguli speciale de sanctionare a
concursului de infractiuni savarsite in timpul minoritatii ori comise una in timpul minoritatii
iar alta dupa majorat.
La fel sunt instituite reguli speciale referitoare la aplicarea pedepselor complementare
in cazul concursului de infarctiuni savarsite de persoana juridica (art. 147 alin. 2 din noul Cod
penal). Se observa ca, in caz de concurs de infarctiuni, persoanei juridice i se aplica regimul
amenzii prevazut de lege pentru persoana fizica, iar masurile de siguranta luate se cumuleaza.

4.4. Contopirea pedepselor pentru infarctiunile concurente

Dispozitiile art. 40 din noul Cod penal sunt similare cu cele ale art. 36 din legea penala
in viguare, cu unele mici modificari.
Mai intai textul nu mai face trimitere la aplicarea corespunzatoare a pedepselor
complementare sau la luarea masurilor de siguranta in caz de concurs de infarctiuni, referirea
fiind facuta numai in ceea ce priveste pedepsele principale, deoarece textul art. 35 din legea in
viguare a fost preluat si dezvoltat in art. 45 din noul Cod penal, fiind trecut dupa cele trei
forme ale pluralitatii de infarctiuni recunoscute de in mod explicit de noua lege penala:
concursul de infractiuni, recidiva si pluralitatea intremediara.
In cazul condamnarilor succesive pentru infarctiuni concurente, partea din pedeapsa
complementara executata pana la data contopirii pedepselor principale se scade din durata
pedepsei complementare aplicate pe langa pedeapsa rezultanta, iar, in principiu, masurile de
siguranta se cumuleaza.

O prevedere noua se refera si la situatia in care pedeapsa pentru infarctiunea

concurenta a fost aplicata printr-o hotarare de condamnare pronuntata in strainatate. Aceasta
va fi luata in considerare de instanata penala romana daca hotararea de condamnare a fost
recunoscuta conform legii.
In primul alineat al art. 40 este reglementata ipoteza in care infractiunile concurente nu
au fost judecate toate impreuna, fiindca instanta, cu ocazia stabilirii pedepsei pentru o
infractiune, nu a cunoscut ca infarctorul a savarsit si alte infarctiuni concurente cu aceasta, sau
infarctiunile concurente au fost urmarite la date diferite si judecate separat, de aceeasi instanta
sau de alte instante, iar pedepsele s-au aplicat prin hotarari diferite.
Cand dupa o hotarare de condamnare ramasa definitiva pentru o infarctiune se
descopera o alta infarctiune concurenta, instanta va stabili pedeapsa si pentru aceasta, apoi se
va aplica cea mai grea dintre ele la care se va adauga un spor de o treime din totalul celorlalte
pedepse stabilite, fie ca este vorba de pedepse cu inchisoarea sau de pedepse cu amenda.
Dispozitiile referitoare la aplicarea pedepsei in caz de concurs de infarctiuni se aplica
si in cazul in care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata a fost comutata sau inlocuita
cu pedeapsa inchisorii.
In cazul contopirii pedepselor in modalitatile expuse se va tine seama si de pedeapsa
aplicata printr-o hotarare de condamnare pronuntata in strainatate, pentru o infractiune
concurenta, daca hotararea de condamnare a fost recunoscuta de legea romana.
In cazul in care instanta era investita prin acelasi act de sesizare cu judecarea a doua
infractiuni intentionate, savarsite de acelasi inculpat, dintre care una anterior iar alta ulterior
ramanerii definitive a hotararii de condamnare cu suspendarea conditionata a executarii
pedepsei sunt aplicabile exclusiv dispozitiile art. 85 din Codul penal in viguare.
Pedeapsa ce va fi executata urmeaza a fi determinata astfel:
-

Se vor aplica pedepsele pentru fiecare dintre cele doua infarctiuni deduse

judecatii;
Se va dispune anularea suspendarii conditionate a executarii pedpesei

pronuntate anterior;
Se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infarctiuni, pedeapsa a carei
executare a fost initial suspendata conditionat cu pedeapsa care a atras anularea

acesteia, putandu-se adauga un spor de pedeapsa;

Pedeapsa rezultanta, astfel determinata, se va contopi, dupa caz, conform
regulilor prevazute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediara,
cu cea stabilita pentru fapta savarsita in termenul de incercare, putandu-se
adauga un spor de pedeapsa.

Capitolul 5. Studii si practica judiciara

5.1. Speta 1. Concurs de infractiuni. Accident de circulatie

C.S.J., s. pen., dec. nr. 517/1994, nr. 3/1995, p. 146
Judecatoria Barlad a condamnat pe inculpat pentru savarsirea infractiunii de vatamare
corporala din culpa prevazuta in art. 184 alin. 2 si 4 C. pen.
Instanta a retinut ca, in ziua de 30 octombrie 1990, inculpatul, conducand o
autoizoterma pe drumul public, prin nerespectarea regulilor de circulatie a produs un accident
in urma caruia partile vatamate au ramas cu infirmitati fizice permanente.
Tribunalul judetean Vaslui a respins recursul inculpatului.
In temeiul art. 409 si art. 410 alin. 1 partea I pct. 7 C. proc. pen., impotriva hotararilor
pronuntate in cauza s-a declarat recurs in anulare, cu motivarea ca inculpatul trebuia
condamnat pentru savarsirea a doua infarctiuni de vatamare corporala grava din culpa, cu
aplicarea dispozitiilor art. 33 lit. b C. proc. pen.
Recursul in anulare este intemeiat.
Potrivit dispozitiilor art. 317 C. proc. pen. referitoare la obiectul judecatii, acesta se
margineste la fapta si persoana aratata in actul de sesizare al instantei, iar potrivit art. 33 lit. b
C. pen., exista concurs de infarctiuni cand o actiune sau inactiune, savarsita de aceeasi
persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si a urmarilor pe care le-a produs,
intruneste elementele mai multor infarctiuni.
Prin rechizitoriul Procuraturii locale Barlad, din 19 iunie 1991, instanta a fost sesizata
cu doua fapte de vatamare corporala grava din culpa, in partea expozitiva a acestuia aratanduse in mod detaliat modul in care a actionat inculpatul, in sensul ca, deplasandu-se pe partea
dreapta a soselei Barlad-Tecuci la volanul unei autoizoterme, actionand pe sistemul de franare
a virat spre dreapta si a accidentat doi copii.
Imprejurarea ca in dispozitivul rechizitoriului nu s-a mentionat ca inculpatul este
trimis in judecata pentru doua infarctiuni de vatamare corporala garava din culpa este lipsita
de relevanta, iar hotararea instantei, care a condamnat pe inculpat pentru savarsirea unei
singure infarctiuni, desi in fapt a retinut accidentarea a doua persoane si l-a obligat la plata
despagubirilor catre amandoua, este gresita sub aspectul incadrarii juridice a infarctiunii.
In consecinta s-a retinut ca in cauza corecta incadrare juridica este in doua infarctiuni
prevazute in art. 184 alin. 2 si 4, cu aplicarea art. 33 lit. b C. pen.

5.2. Speta 2. Concurs de infractiuni. Furt. Tentativa. Violare de domiciliu

C.A. Bucuresti, s. a II-a pen., dec. nr. 407/1997, nr. 2/1998, p. 129
Inculpatul a fost condamnat la 1 an inchisoare pentru savarsirea infarctiunii de violare
de domiciliu (art. 192 alin. 2 C. pen.) si 1 an si 3 luni inchisoare pentru tentativa de furt
calificat (art. 20 raportat la art. 208 si art. 209 lit. e C. pen.), dispunandu-se, in baza art. 33 si
art. 34 lit. a C. pen. sa execute pedeapsa cea mai grea; in fapt, s-a retinut ca intr-o noapte
inculpatul a patruns pe poarta gasita deschisa in curtea locuintei partii vatamate, spre a
sustrage pasari, dar fiind surprins de aceasta, dupa ce deschisese usa cotetului, a fugit.
Prin recursul declarat, inculpatul a criticat incadrarea juridica a faptelor, sustinand in
memoriul sau ca tentativa de furt este absorbita in infarctiunea de violare de domiciliu, iar
oral ca aceasta din urma este absorbita in tentativa de furt.
Motivul de casare invocat incadrat in art. 385 alin. 1 pct. 17 C. proc. pen. nu este
fondat. Actiunea inculpatului de a patrunde in timpul noptii in curtea locuintei persoanei
vatamate, fara consimtamantul acesteia, constituie elementul material al infarctiunii de violare
de domiciliu; pe de alta parte, inculpatul a savrasit distinct si o a doua actiune, constand in
incercarea de a sustrage pasari din gospodaria persoanei vatamate, care se integreaza in latura
obiectiva a infarctiunii de furt si are o existenta autonoma in raport cu cea dintai.
Cum nici violarea de domiciliu, nici furtul calificat, in varianta prevazuta in art. 209
lit. e C. pen., nu este o infractiune complexa, nu se poate retine ca activitatea ilicita a
inculpatului constituie, in ansamblul sau, o unitate infarctionala, in al carei continut ar intra
asa cum se prevede in art. 41 alin. 3 C. pen. o pluralitate de actiuni ce reprezinta, fiecare in
parte, o fapta prevazuta de legea penala.

5.3. Speta 3. Concurs de infractiuni. Tentativa de omor. Incaierare

C.S.J., s. pen., dec. nr. 1639/2003, nr. 3/2004, p. 176
Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea tentativei la infarctiunii de omor calificat
prevazuta in art. 20 raportat la art. 174 si art. 175 lit. I si a infractiunii de incaierare prevazuta
in art. 322 alin. 1 C. pen.
Instanta a retinut ca in noaptea de 20 noiembrie 2001, inculpatul a participat la o
incaierare, in cursul careia a aplicat partii vatamate o lovitura cu cutitul in zona stanga a
toracelui, leziune care i-a pus in primejdie viata.

Apelul procurorului a fost admis si s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a

interzicerii unor drepturi. Apelul inculpatului a fost respins.
Inculpatul a declarat recurs, cerand reducerea pedepsei aplicate pentru savarsirea
infarctiunii de tentativa de omor.
Examinand hotararile atacate si din oficiu, conform art. 385 alin. 3 C. proc. pen., s-a
constatat ca recursul este fondat, prima instanta dand faptei savarsite de inculpat o incadrare
juridica gresita, mentinuta in apel.
Incaierarea prevazuta in art. 322 C. pen. este o altercatie violenta intre mai multe
persoane aflate in conflict, desfasurata in imbulzeala. Prin manifestarile de violenta pe care le
implica, incaierarea creeaza sentimente de insecuritate, stari de agitatie si neliniste, ea fiind
periculoasa si prin posibilitatea antrenarii persoanelor din jur, care pot deveni victime ale
agresiunii.
In modalitatea prevazura in alin. 1, urmarea imediata consta in starea de pericol creata
pentru relatiile de convietuire sociala, pentru ordinea si linistea publica, pentru securitatea
persoanelor.
In modalitatea prevazuta in alin. 2, urmarea imediata este cauzarea unei vatamari
grave a integritatii corporale si a sanatatii unei persoane. Cel care savarseste fapta se
pedepseste pentru infarctiunea prevazuta in art. 182 C. pen., al carei maxim se reduce la 1 an.
Daca incaierarea a avut ca urmare vatamarea grava a integritatii corporale si nu se
cunoaste care dintre participanti a savarsit faptele aratate in alin. 2, se aplica tuturor
inchisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar daca s-a cauzat moartea, pedeapsa este inchisoarea de la 3
la 15 ani.
Aceasta din urma modalitate a infractiunii de incaierare nu se poate retine daca autorul
vatamarii corporale grave, a omorului sau tantativei de omor este cunoscut, in atare caz fapta
participantului constituind dupa caz, infarctiunile de vatamare corporala grava pedepsita
conform alin. 2, de omor sau tentativa la omor, pedepsite conform textelor corespunzatoare
din cod.
Din probele administrate rezulta ca singurul care a avut cutit asupra sa si l-a folosit
este inculpatul, care a si recunoscut ca a lovit cu el.
Cum inculpatul a actionat cu intentia manifesta de a ucide, fapta savarsita intruneste
elementele constitutive ale tentativei la infractiunea de omor calificat si se incadreaza in
prevederile art. 20 raportat la art. 174 si art. 175 lit. I C. pen.
Existenta concursului de infractiuni intre incaierare si vatamare corporala garava,
omor sau tentativa de omor nu este posibila decat in situatia cand, in cursul unei incaierari,
unul dintre participanti ar lovi mai multe persoane, din acre unora le-ar cauza leziuni sau

vatamari ale integritatii corporale ce caracterizeaza infarctiunile prevazute in art. 180 si 181
C. pen., iar altora vatamari garve sau moartea.
Aceasta concluzie se impune din modul in care este definita incaierarea, infarctiunile
prevazute in art. 180 si 181 C. pen. fiind absorbite in infarctiunea de incaierare prevazuta in
art. 322 alin. 1 C. pen.
In consecinta, prima instanta si cea de apel au dat o incadrare gresita faptei savarsite
de inculpat, motiv pentru care recursul a fost admis si s-a mentinut condamnarea acestuia
numai pentru savarsirea tentativei la infarctiunea de omor.

5.4. Speta 4. Concurs de infarctiuni. Trafic de influienta. Inselaciune

C.S.J., s. pen., dec. nr. 1040/1998, nr. 4/2000, p. 156
Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea a cinci infarctiuni concurente de trafic
de influienta prevazute in art. 257 C. pen.
S-a retinut ca, in perioada 1994-1995, inculpatul a pretins si primit diferite sume de
bani de la cinci persoane fata de care a afirmat ca, avand influienta pe langa functionarii de la
filialele Pitesti, Bucuresti si Dolj ale Registrului Auto Roman, poate sa-I determine sa le
inmatriculeze automobilele cumparate din strainatate, avand o vechime mai mare de 8 ani de
la data fabricatiei.
Curtea de apel a admis apelurile declarate de procuror si inculpat si, desfiintand in
parte sentinta a descontopit pedepsele si a schimbat incadrarea juridica, din cinci infarctiuni
de trafic de influienta, intr-o singura infarctiune de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 2, cu
aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
S-a considerat ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infarctiunii de trafic de
influienta ci ale infractiunii de inselaciune, deoarece inculpatul nu a nominalizat functionarii
asupra carora are influienta, ci a facut doar afirmatia cu caracter general ca are cunostinte la
Registrul Auto Roman, si nici nu a vizat prestigiul functionarilor de la aceasta institutie, ci
patrimoniul persoanelor carora le-a pretins sume de bani. S-a apreciat, totodata, ca inculpatul
a actionat in toate cele cinci cazuri pe baza aceleasi rezolutii, fiind astfel intrunite conditiile
unitatii infractionale.
Recursul declarat de procuror este fondat.
Potrivit art. 257 alin. 1 C. pen, infractiunea de trafic de influienta consta in primirea
ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau
indirect, pentru sine sau pentru altul, savarsita de catre o persoana care are o influienta sau

lasa sa se creada ca are influienta asupra unui functionar, pentru a-l determina sa faca ori sa nu
faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu.
Rezulta deci ca obiectul infarctiunii de trafic de influienta il constituie prestigiul de
care trebuie sa se bucure functionarul in exercitarea atributiilor sale de serviciu, legea
necerand nominalizarea functionarului asupra caruia urmeaza sa se execute influienta, dupa
cum nu pretinde nici influienta traficantului sa fie reala. Esential pentru existenta acestei
infarctiuni este referirea la un functionar, chiar nominalizat, dintr-un serviciu in competenta
caruia intra rezolvarea solicitarii beneficiarului traficului de influienta, pentru ca, prin
asemenea actiune, traficantul lezeaza prestigiul functionarului public din serviciul vizat de el
si de beneficiarul de trafic, indiferent daca faptuitorul nominalizeaza sau nu functionarul ori
daca are sau numai lasa impresia sa se creada ca are influienta asupra acelui functionar.
Or, inculpatul a pretins si a primit sume de bani de la cinci persoane, pe care le-a facut
sa creada ca are influienta asupra unor functionari de la Registrul Auto Roman si ca va obtine,
de la acestia, actele necesare inmatricularii autoturismelor cumparate de acele persoane din
strainatate, astfel ca faptele savarsite de el intrunesc elementele constitutive ale infarctiunii de
trafic de influienta.
Pe de alta parte, aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. 2 C. pen. este gresita, neputandu-se
retine o rezolutie infarctionala unica, intrucat cele cinci acte de trafic de influienta au fost
comise fata de persoane diferite, in imprejurari diferite si dupa trecerea unor intrevale de timp.
Modul de operare, asemanator in toate cele cinci cazuri, este insuficient pentru a defini o
intentie unica, in conditiile in care particularitatile legate de timpul, locul, si imprejurarile in
care s-au comis faptele duc la concluzia ca infarctiunea de trafic de influienta a fost
consumata, in intregime, in fiecare caz in parte.
Ca urmare, recursul declarat de procuror a fost admis si, casandu-se decizia pronuntata
in apel, s-a mentinut solutia primei instante.

5.5. Speta 5. Concurs ideal de infractiuni

Exercitarea din oficiu a actiunii civile in cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de
capacitate de exercitiuPrin sentinta penala nr. 90/20.05.1998 a Judecatoriei Moldova Noua,
ramasa definitiva prin neapelare, inculpatul M.P. a fost condamnat pentru savarsirea
infractiunilor de ucidere din culpa prevazuta de art. 178 alin. 2 C.pen. si de nerespectare a
masurilor de protectie a muncii prevazuta de art. 34 din Legea nr. 90/1996, cu aplicarea art. 33
lit. a si art. 34 alin. 1 lit. b C.pen.Instanta a luat act ca sotia victimei decedate nu s-a constituit
parte civila.In fapt, s-a retinut ca, la 27.06.1997, inculpatul, angajat la S.C. "C. S.A. Moldova

Noua, a fost insarcinat sa coordoneze o echipa de muncitori la montarea unui buncar-palnie

metalica de 1,5 tone, in golul de fixare, cu ajutorul unei macarale.Cu toate ca ramanerea unui
asemenea dispozitiv in echilibru instabil era interzisa, inculpatul a incalcat normele de
protectie a muncii, cu consecinta uciderii din culpa a victimei, ca urmare a rasturnarii
buncarului.Recursul in anulare declarat in cauza, cu motivarea ca infractiunile au fost
savarsite in concurs ideal, iar nu real, si mama copilului minor al victimei nu putea renunta la
despagubirile datorate acestuia, este fondat.Potrivit art. 33 lit. b C.pen., exista concurs ideal de
infractiuni cand o actiune sau inactiune, savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor
in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele mai multor
infractiuni.In speta, cum inactiunea inculpatului, constand in nerespectarea masurilor
referitoare la protectia muncii pentru efectuarea unei operatiuni de montaj a avut ca urmare
producerea unui accident de munca mortal, fapta intruneste elementele constitutive ale
infractiunii prevazute de art. 34 din Legea nr. 90/1996 si de art. 178 alin. 2 C.pen., aflate in
concurs ideal, conform, art. 33 lit. b din acelasi cod.Art. 17 alin. 4 C.pr.pen. prevede ca
actiunea civila se porneste si se exercita din oficiu in cazul in care cel vatamat este o persoana
lipsita de capacitatea de exercitiu; avand in vedere ca din actele dosarului rezulta ca victima
accidentului de munca era tatal unui minor in varsta de 7 ani, actiunea civila trebuia exercitata
din oficiu.Astfel, instanta a gresit luand act ca sotia victimei nu are pretentii fata de inculpat,
in loc sa stabileasca, pe baza de probe, daca minorul a suferit o paguba prin pierderea unuia
dintre parinti.In consecinta, recursul in anulare a fost admis, hotararea atacata a fost casata si
solutia data actiunii penale a fost indreptata in sensul celor ce preced, iar sub aspectul actiunii
civile cauza a fost trimisa primei instante pentru rejudecare.Curtea suprema de justitie, decizia
nr. 903 din 7 martie 2000

5.6. Speta 6. Tlharie si violare de domiciliu. Concurs de infractiuni.

n cazul infractiunii de tlharie savrsita prin patrunderea inculpatului, fara drept n locuinta
partii vatamate, nu exista concurs de infractiuni ntre violarea de domiciliu si tlharie, ci o
infractiune unica de tlharie prev. de art.211 al.2/1 CP, violarea de domiciliu fiind absorbita n
aceasta varianta a infractiunii de tlharie.
Sectia Penala - Decizia penala nr.30/A/12.01.2006 a Curtii de Apel Alba Iulia.

Prin sentinta penala nr.368/2005 pronuntata de Tribunalul Hunedoara a fost condamnat

inculpatul S.G.D. la pedeapsa de 8 ani nchisoare pentru savrsirea infractiunii de tlharie
prev. de art.211 al.1,2 lit. b si al.2/1 lit. a CP cu aplicarea art.37 lit. a CP si 4 ani nchisoare
pentru savrsirea infractiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 CP cu aplicarea
art.37 lit. a CP, pedepse contopite n cea mai grea de 8 ani nchisoare.
n fapt s-a retinut ca n noaptea de 31.05/1.06.2004 , dupa ce n prealabil consumase bauturi
alcoolice prin diverse localuri din Petrila, ajungnd ntr-o avansata stare de ebrietate ,
inculpatul S.G.D. a patruns prin escaladarea portii n curtea imobilului partii vatamate P.P., iar
apoi n imobil si prin amenintarea partii vatamate B.I.A. cu un cutit i-a sustras un telefon
mobil si suma de 100.000 lei ROL .
mpotriva acestei hotarri a declarat apel inculpatul S.G.D. invocnd gresita ncadrare juridica
a faptelor retinute n sarcina sa si solicitnd achitarea sa pentru savrsirea infractiunii de
violare de domiciliu.
Apelul inculpatului S.G.D. este fondat.
Fapta inculpatului constnd n patrunderea fara drept n locuinta partii vatamate urmata de
tlharirea victimei constituie o unica infractiune de tlharie, respectiv cea prev. de art.211
al.2/1 lit. c CP , violarea de domiciliu fiind absorbita n aceasta varianta a infractiunii de
tlharie.
n speta n cauza, examinnd probatoriul administrat , s-a constatat ca nu s-a dovedit
exercitarea vreunei amenintari asupra victimei n ntelesul art.193 CP si nici a unei vatamari
fizice sau psihice prin care sa fi fost savrsita sustragerea.
n consecinta, n urma admiterii apelului inculpatului S.D.G., rejudecndu-se cauza sub
aspectul laturii penale a fost condamnat inculpatul S.D.G. la pedeapsa de 4 ani nchisoare
pentru savrsirea infractiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 lit. g si i CP cu
aplicarea art.37 lit.a CP, prin schimbarea ncadrarii juridice din infractiunea de tlharie n
concurs real cu infractiunea de violare de domiciliu.

5.7. Speta 7.Contopirea pedepselor. Svrirea unei infraciuni ulterior rmnerii

definitive a unei hotrri de condamnare pentru o fapt component a unui concurs de
infraciuni, dar anterior pronunrii unor hotrri definitive cu privire la celelalte fapte
componente
Nr sentinta 1406 din 10.10.2008
Pentru a rezolva situatia infractionala a inculpatului B.A.F., instanta a luat n considerare ca,
astfel cum rezulta din prevederile art. 33 lit. a) Cod penal, sfera concursului de infractiuni, ca
pluralitate infractionala, se nchide prin ramnerea definitiva a hotarrii de condamnare pentru
unele dintre infractiunile concurente.
Astfel, toate infractiunile savrsite anterior acelei condamnari fac parte din concurs, chiar
daca pentru ele nu s-au pronuntat nca condamnari definitive.
Dimpotriva, infractiunile comise ulterior unei condamnari definitive nu pot fi socotite
concurente cu cele care preced condamnarea respectiva, chiar daca n ceea ce priveste unele
dintre acele infractiuni, anterioare, nu s-a dat nca nici o hotarre.
n alta ordine de idei, ar nsemna ca ultima infractiune sa constituie, pe de o parte, cel de-al
doilea termen al unei recidive, n raport cu infractiunea pentru care s-a pronuntat
condamnarea definitiva, iar pe de alta parte, componenta a concursului de infractiuni, care
luase sfrsit nainte de savrsirea noii infractiuni, odata cu ramnerea definitiva a hotarrii de
condamnare.
Instanta a apreciat ca pedepsele aplicate pentru toate infractiunile savrsite de inculpat nainte
de ramnerea definitiva n 4.12.2001 a condamnarii sale prin sentinta penala nr.
1499/8.05.2001 pronuntata de Judecatoria Vaslui, prin respingerea recursului decizia penala
nr. 919/04.12.2001 a Curtii de Apel Iasi, sa formeze primul termen al recidivei, prin
contopirea lor n o pedeapsa rezultanta, iar pedeapsa pentru infractiunea constituind cel de-al
doilea termen al recidivei se va aplica potrivit regulilor referitoare la recidiva
postcondamnatorie (art. 39 al. 1 Cod penal).
Cu alte cuvinte, n raport cu condamnarea definitiva existenta se poate constata, daca
conditiile legale sunt ndeplinite, ca infractiunea ulterioara a fost comisa n stare de recidiva
postcondamnatorie, dar n nici un caz nu se poate considera ca ea este concurenta cu cele
savrsite anterior condamnarii definitive.

5.8. Speta 8. Svrirea infraciunii de nelciune n concurs cu infraciunea de fals n

nscrisuri sub semntur privat

La data de 16.10.2008, a fost nregistrat pe rolul acestei instante, sub numarul de dosar
1495/310/2008, dosarul nr. 460/P/2008 al Parchetului de pe lnga Judecatoria Sinaia mpreuna
cu rechizitoriul ntocmit n acest dosar, prin care s-a dispus punerea n miscare a actiunii
penale si trimiterea n judecata a inculpatilor PLM si PM pentru savrsirea infractiunilor
prevazute de art. 215 alin. 1 si 2, art. 290 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., respectiv
pentru savrsirea infractiunilor prevazute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1 si 2, art. 290
alin. 1 Cp cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen .
Prin rechizitoriu s-a retinut faptul ca, n perioada 2004-2007, de regula n cursul lunilor
septembrie-octombrie ale fiecarui an, inculpata P L M a solicitat eliberarea unor adeverinte
pentru a-i servi la obtinerea unor permise scolare gratuite, pe distanta Comarnic-Brasov. Cu
toate ca actele emise de conducerea facultatii atestau foarte clar ca aceasta urmeaza cursurile
cu frecventa redusa, n mod succesiv, folosind mina de pix, a modificat la rubrica "FR",
scriind "CURSURI DE ZI".
De asemenea, s-a mentionat ca inculpata PLM a ntocmit n numele tatalui sau patru solicitari
de eliberare a abonamentelor de calatorie gratuite, abonamente ce au fost obtinute, n care se
mentiona ca se afla n ntretinerea acestuia, desi din data de 03.06.2004 era angajata cu
contract individual de munca. Pentru anii de studiu 1 si 3, inculpatul PM a fost cel care a
semnat cererile formulate pentru acordarea permiselor de calatorie CFR gratuite pentru
studenti.
Pe parcursul urmaririi penale au fost administrate urmatoarele probe: proces verbal de
constatare a efectuarii actelor premergatoare, declaratii nvinuiti, adresa prejudiciu RTFC
Bucuresti, adresa Inspectoratului Teritorial de Munca Prahova, precum si adresa Ministerului
Educatiei, Cercetarii si Tineretului.
Inculpatii au fost asadar audiati att n faza de urmarire penala, ct si n faza de judecata,
declaratiile acestora fiind sincere, ambii recunoscnd savrsirea faptelor.
n faza de judecata, la solicitarea inculpatilor, au fost ncuviintate pentru acestia proba cu
nscrisuri si proba testimoniala cu doi martori, n circumstantiere, fiind audiati martorii TMA
si JM, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate dosarului cauzei (fl. 95, 96).
Partea vatamata SNTFC - nu a fost reprezentata n instanta si nici nu a solicitat administrarea
vreunei probe, neconstituindu-se parte civila pe parcursul procesului.
La dosarul cauzei, din dispozitia instantei, au fost depuse fisele de cazier actualizate ale
inculpatilor.
Analiznd actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Conform dispozitiilor art. 290 alin. 1 C. penal, constituie infractiunea de fals n nscrisuri sub
semnatura privata: "falsificarea unui nscris sub semnatura privata prin vreunul din modurile

aratate n art. 288, daca faptuitorul foloseste nscrisul falsificat ori l ncredinteaza altei
persoane spre folosire, n vederea producerii unei consecinte juridice".
Avnd n vedere probele administrate n cursul urmaririi penale, dar si n fata instantei,
corobornd nscrisurile depuse la dosar cu declaratiile celor 2 inculpati, instanta constata ca,
ntr-adevar, inculpata PLM a alterat cu pixul adeverintele scolare nr..... emise de Universitatea
...., nscriind la rubrica referitoare la forma cursurilor "ZI" n loc de "FR", atestnd astfel
aspecte necorespunzatoare adevarului, n scopul obtinerii unor permise gratuite.
Asadar adeverintele alterate au fost folosite cu intentie de catre inculpata n vederea
producerii unor consecinte juridice.
Fata de aceste mprejurari, instanta apreciaza ca sunt ntrunite elementele constitutive ale
infractiunii de fals n nscrisuri sub semnatura privata
La individualizarea pedepsei, instanta va avea n vedere criteriile generale prevazute de art. 72
Cp, respectiv dispozitiile partii generale, limitele de pedeapsa fixate n partea speciala,
mprejurarile concrete ale savrsirii faptelor.
Instanta, fata de nscrisurile depuse la dosar n circumstantiere, respectiv caracterizarile facute
de ... si ...., si declaratiile martorilor TMA si JM, va avea n vedere la individualizarea
pedepsei si circumstante care atenueaza raspunderea penala: conduita buna a infractorului
nainte de savrsirea infractiunii, precum si atitudinea inculpatei dupa savrsirea infractiunii,
rezultnd din prezentarea sa n fata autoritatilor, comportarea sa sincera n cursul procesului,
urmnd a dispune condamnarea inculpatei la o pedeapsa cu nchisoarea orientata sub minimul
special prevazut de art. 290 alin. 1 C.pen.
n consecinta, n baza art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a si c si art. 76 lit. e C.
pen., va condamna inculpata PLM la cte o pedeapsa de 2 luni nchisoare pentru fiecare dintre
cele 4 infractiuni de fals n nscrisuri sub semnatura privata savrsite n perioada 2004-2007
prin alterarea cu pixul a adeverintelor scolare nr. emise de Universitatea.....
Instanta apreciaza n speta nu sunt incidente dispozitiile art. 41 alin. 2, ntruct inculpata nu a
avut o reprezentare generala asupra savrsirii faptelor pe parcursul celor 4 ani de studiu,
rezolutia infractionala fiind diferita, luata la nceputul fiecarui an, n raport de situatia sa
financiara din acel moment.
Rezulta de asemenea din probatoriul administrat n cauza faptul ca inculpata PLM a indus n
eroare RTFC Bucuresti prin folosirea nscrisurilor falsificate, n scopul obtinerii unor permise
gratuite de calatorie CFR corespunzatoare anilor I-IV de studii, desi nu ndeplinea conditiile
legale, producnd acestei regii o paguba totala de 10453,60 lei (adresa prejudiciu RTFC).
Se apreciaza astfel ca sunt ntrunite elementele constitutive ale infractiunii de nselaciune,
prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1 si 2 C.penal.

La individualizarea pedepsei, instanta va avea n vedere criteriile generale prevazute de art. 72

Cp, respectiv dispozitiile partii generale, limitele de pedeapsa fixate n partea speciala,
mprejurarile concrete ale savrsirii faptelor, precum si circumstantele care atenueaza
raspunderea penala, descrise mai sus.
n consecinta, n baza 215 alin. 1 si 2 C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a si c si art. 76 lit. e C.pen.
condamna aceeasi inculpata la cte o pedeapsa de 1 an nchisoare pentru fiecare dintre cele 4
infractiuni de nselaciune savrsite n perioada 2004-2007, prin folosirea nscrisurilor
falsificate n scopul obtinerii unor permise gratuite de calatorie CFR corespunzatoare anilor IIV de studii.
Instanta va face aplicarea dispozitiilor referitoare la concursul real de infractiuni pentru
pedepsele aplicate inculpatei.
n temeiul art. 33 lit. a C.pen. si art. 34 lit. b, va contopi pedepsele aplicate inculpatei, urmnd
ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an nchisoare.
n baza art. 81,82 C.pen. instanta urmeaza sa dispuna suspendarea conditionata a executarii
pedepsei, stabilind un termen de ncercare de 3 ani.
Va atrage atentia inculpatei asupra dispozitiilor art. 83 C.pen.
Referitor la inculpatul PM, instanta retine, n urma coroborarii declaratiei sale cu nscrisurile
aflate la dosar, faptul ca acesta a semnat cererile formulate pentru acordarea permiselor de
calatorie CFR gratuite pentru studenti, corespunzatoare anilor de studiu 1 si 3 n care se
mentionau aspecte necorespunzatoare adevarului n sensul ca fiica sa PLM urmeaza cursuri de
zi si ca se afla n ntretinerea sa, sustinnd-o pe aceasta n din urma n savrsirea infractiunilor
de fals n nscrisuri sub semnatura privata si nselaciune.
Astfel, inculpatul PM, desi cunostea faptul ca fiica sa nu ndeplinea conditiile legale pentru a
beneficia de acele permise gratuite, a sprijinit-o n toate demersurile sale n vederea obtinerii
si folosirii acestora.
La individualizarea pedepselor, instanta va avea n vedere criteriile generale prevazute de art.
72 Cp, respectiv dispozitiile partii generale, limitele de pedeapsa fixate n partea speciala,
mprejurarile concrete ale savrsirii faptelor, situatia financiara grea a familiei sale, precum si
circumstantele care atenueaza raspunderea penala, respectiv conduita buna a infractorului
nainte de savrsirea infractiunii, precum si atitudinea inculpatului dupa savrsirea
infractiunii, rezultnd din prezentarea sa n fata autoritatilor, comportarea sa sincera n cursul
procesului.
Pentru aceste motive, n baza art. 26 rap. la 290 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a si c si
art. 76 lit. e C.pen. va condamna inculpatul PM la cte o pedeapsa de o luna nchisoare pentru

fiecare dintre cele 2 infractiuni de complicitate la fals n nscrisuri sub semnatura privata
savrsite n anii I si III ai fiicei sale.
Totodata, n baza art. 26 rap. la 215 alin. 1 si 2 C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a si c si art. 76
lit. e C.pen. condamna acelasi inculpat la cte o pedeapsa de 6 luni nchisoare pentru fiecare
dintre cele 2 infractiuni de complicitate la nselaciunile savrsite n anii I si III ai fiicei sale.
Instanta va face aplicarea dispozitiilor referitoare la concursul real de infractiuni pentru
pedepsele aplicate inculpatului.
n temeiul art. 33 lit. a C.pen. si art. 34 lit. b, va contopi pedepsele aplicate inculpatului,
urmnd ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni nchisoare.
n baza art. 81,82 C.pen. instanta urmeaza sa dispuna suspendarea conditionata a executarii
pedepsei, stabilind un termen de ncercare de 2 ani si 6 luni.
Va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C.pen.
n baza art. 348 C.proc.pen. instanta a dispus desfiintarea n ntregime a nscrisurilor
falsificate de catre inculpata Petre Lucica Mihaela si prin complicitatea inculpatului Petre
Mihai.
De asemenea, instanta s-a luat act de faptul ca prejudiciul a fost acoperit integral de catre
inculpati.
Sub aspectul laturii civile, instanta a retinut faptul ca partea vatamata SNTFC nu s-a constituit
parte civila n proces.
n baza art. 191 C.pr.pen., instanta a obligat inculpatii sa plateasca fiecare cte 100 lei, suma
reprezentnd cheltuieli judiciare avansate de stat n favoarea acestuia.

5.9. Speta 9. Furt calificat. ncadrare juridic. Bun cu valoare economic, aflat n sfera de
dispoziie a prii vtmate. Svrirea faptei imediat dup rmnerea definitiv a unei
hotrri anterioare de condamnare.
Prin sentinta penala nr. 1305/28.04.2010, instanta a dispus condamnarea inculpatului M.M. la
pedeapsa de 3 ani nchisoare, pentru savrsirea infractiunii de furt calificat, prevazuta de art.
208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a si g Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 37 alin. 1 lit. a si
art. 75 lit. c Cod penal, prin schimbarea ncadrarii juridice n sensul retinerii dispozitiilor
privitoare la savrsirea faptei n stare de recidiva postcondamnatorie.
Pentru a hotar astfel, instanta a retinut urmatoarele:
La data de 5.01.2010, n jurul orei 01,30, inculpatii M.M. si C.I. au sustras dintr-o curte
neasigurata, situata pe str. S. din mun. Iasi, din apropierea garajului partii vatamate I., trei
punti metalice provenite din dezmembrarea unor autovehicule, depozitate de administratorul

partii vatamate n aer liber, avnd o valoare aproximativa de 1200 de lei, transportndu-le cu o
roaba pe str. S., n scopul de a si le nsusi pe nedrept n vederea valorificarii ca fier vechi.
Instanta nu si-a nsusit sustinerile inculpatului, n sensul ca era vorba despre bunuri parasite,
fara valoare, prin luarea carora i s-ar fi facut administratorului societatii vatamate chiar un
bine. Astfel, instanta a avut n vedere declaratiile numitului D.I., administratorul partii
vatamate, privind valoarea aproximativa a bunurilor si reprezentarea acestuia privind soarta
lor viitoare. ntr-adevar, D.I. era dispus sa le dea cui le-ar fi cerut, dar chiar si acest transfer cu
titlu gratuit presupunea un act de dispozitie, deci puterea asupra bunurilor, care de altfel erau
depozitate ntr-un loc mprejmuit, n apropierea garajului partii vatamate, fie din motive de
spatiu, fie din cauza starii lor avansate de degradare, ceea ce nsa nu poate duce la concluzia
ca nu se aflau n posesia partii vatamate. Avnd n vedere ca cele trei punti metalice cntareau
mpreuna aproximativ 300 de kilograme, iar partea vatamata, prin reprezentantul sau, avea
dreptul de a dispune de ele n orice mod, inclusiv prin valorificarea la un centru de colectare a
fierului vechi, instanta a apreciat ca n mod indubitabil actiunea inculpatilor a cauzat societatii
I. un prejudiciu.
Fapta a fost savrsita de inculpat n jurul orei 01,30 n noaptea de 4/5.01.2010, dupa
ramnerea definitiva a unei sentinte penale pronuntata de Judecatoria Iasi la data de
21.12.2009, ramasa definitiva prin neapelare la data de 5.01.2010, la ora 00,00, sentinta prin
care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani nchisoare, cu suspendarea sub
supraveghere a executarii pedepsei. Aceasta sentinta a ramas definitiva la finele zilei de
4.01.2010, prima zi lucratoare urmatoare celei la care s-ar fi mplinit termenul de apel, si chiar
daca fapta dedusa judecatii a fost comisa de inculpat la aproximativ o ora si jumatate dupa
acest moment, condamnarea anterioara este totusi definitiva si termenul de ncercare al
suspendarii sub supraveghere ncepuse sa curga.
Instanta a dispus, astfel, revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei
rezultante de 3 ani nchisoare stabilite anterior n sarcina inculpatului M.M. si executarea
acesteia alaturat celei aplicate pentru infractiunea de furt calificat dedusa judecatii.

5.10. Speta 10. Pedeapsa complementar n caz de concurs de infraciuni.

Daca pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. c Cod penal
nu a fost aplicata pentru nici una dintre infractiunile concurente, instanta nu poate dispune ca
aceasta pedeapsa sa fie executata alaturi de pedeapsa rezultanta a nchisorii.
Decizia nr. 72/R/19.06.2009 a Curtii de Apel Galati

Prin sentinta penala nr. 183/13.04.2007 a Tribunalului Vrancea, printre altii, inculpata V. E.V.
a fost condamnata la:
- o pedeapsa principala de 2 ani nchisoare pentru savrsirea infractiunii de complicitate la
nselaciune prev. de art. 26 Cod penal, raportat la art. 215 alin. 1 si 4 Cod penal, cu aplicarea
art. 74 lit. a si c si art. 76 lit. c Cod penal;
- o pedeapsa principala de 5 ani nchisoare si la pedeapsa complementara a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal, pe o durata de 3 ani dupa executarea pedepsei
principale, pentru savrsirea infractiunii de nselaciune prev. de art. 215 alin. 1, 4 si 5 Cod
penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a si c si art.76 lit. d Cod penal.
n baza art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpata V. E. V sa execute pedeapsa
principala cea mai grea, respectiv pedeapsa de 5 ani nchisoare si pedeapsa complementara a
interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b si c Cod penal pe o durata de 3 ani, dupa
executarea pedepsei principale.
Prin decizia penala nr. 72/R/19.06.2009 a Curtii de Apel Galati, s-au admis apelurile declarate
de Parchetul de pe lnga Tribunalul Vrancea si inculpati. S-a desfiintat sentinta penala nr.
183/13.04.2007 a Tribunalului Vrancea si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la
aceeasi instanta.
Pentru a pronunta aceasta hotarre, Curtea a retinut, printre altele omisiunea instantei de a
face aplicarea art. 335 alin. 2 C. proc. pen. pentru una din inculpate, omisiunea instantei de a
face aplicarea art. 334 C. proc. pen. de a pune n discutia partilor si de a se pronunta cu privire
la schimbarea ncadrarii juridice cu privire la o infractiune, etc.. si faptul ca, n mod gresit,
instanta a dispus ca si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. c
Cod penal sa fie executata separat de pedeapsa rezultanta a nchisorii.
Potrivit art. 65 Cod penal, pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi poate fi
aplicata, daca pedeapsa principala stabilita este nchisoarea de cel putin 2 ani. Conform art. 35
alin. 1 Cod penal, daca pentru una dintre infractiunile concurente s-a stabilit si o pedeapsa
complementara, aceasta se aplica alaturi de pedeapsa nchisorii. n alineatul 2 din acelasi
articol se prevede ca daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natura diferita,
sau chiar de aceeasi natura dar cu continut diferit, acestea se aplica alaturi de pedeapsa
nchisorii.
Din dispozitiile legale de mai sus, rezulta cu prisosinta ca, n caz de condamnare pentru un
concurs, aplicarea pedepsei complementara a interzicerii unor drepturi se face cnd este
cazul pentru fiecare infractiune concurenta n parte. Acest aspect rezulta cu prisosinta si din
partea speciala a Codului penal, sens n care atunci cnd aplicarea pedepsei complementare a

unor drepturi este obligatorie, legiuitorul a folosit termeni de genul se pedepseste cu

nchisoare de lala de ani si interzicerea unor drepturi.
Cum n cauza, pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. c Cod
penal nu a fost aplicata pentru nici una din cele doua infractiuni concurente, instanta nu putea
sa dispuna ca aceasta pedeapsa sa fie executa alaturi de pedeapsa rezultanta a nchisorii,
stabilita ca efect al contopirii pedepselor.

Bibliografie
1. Florin Streteanu, Concursul de infractiuni, Ed. Luminalex, Bucuresti, 1999;
2. Iancu Tanasescu, Camil Tanasescu, Gabriel Tanasesecu, Drept Penal General, Ed.
Allback, 2002;
3. Mihaela Alexandru, Participatia penala, studiu de doctrina si jurisprudenta, Ed.
Hamangiu, 2008;
4. Traian Dima, Drept Penal - Partea generala, Ed. Hamangiu, 2007;
5. Ilie Pascu, Drept penal, Partea generala, editat a II-a, Ed. Hamangiu, 2009;
6. George Antoniu, Costica Bulai, Constantin Duvac, Ioan Griga, Gheorghe Ivan, Ilie
Pascu s.a., Explicatii preliminare ale noului cod penal vol I, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2010;
7. George Antoniu, Asociatia Romana de Stiinte Penale, Revista de drept penal, Studii si
practica judiciara, 1994-2006,Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006;
8. Costica Bulai, Manual de drept penal. Partea generala,Ed. All, Bucuresti, 1997;
9. C. Mitrache, Drept penal roman. Partea generala,Ed. Universul juridic, Bucuresti,
2007;
10. Constantin Bulai, Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Lavinia Lefterache, Drept
penal. Partea generala. Culegere de probleme din practica judiciara pentru uzul
studentilor, editia a VI-a revazuta si adaugita, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2010;
11. Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generala. Conform Noului Cod penal, Ed. C.H.
Beck, Bucuresti, 2010