Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lucrare de Licenta Stavariu Mihai
Lucrare de Licenta Stavariu Mihai
1.1. Preliminarii
In structura actului infracional pot exista una sau mai multe aciuni, savarsite de un
fptuitor, impunndu-se cunoaterea din punct de vedere teoretic si practic daca s-a realizat
coninutul unei singure infraciuni, sau coninutul mai multor infraciuni. Relaia existenta
cnd in executarea unei singure aciuni se regsete coninutul unei singure infraciuni, cat si
sub aspectul pluralitii de infraciuni, cnd in executarea unei aciuni de ctre o persoana se
gsesc coninuturile mai multor infraciuni. Din aceasta perspectiva, cercetarea criteriilor ce
disting unitatea si pluralitatea de infracitiuni va determina temeinicia unor masuri de politica
penala care sa determine tratamentul juridic sancionator, difereniat, pentru cele doua
instituii urmrindu-se evaluarea concreta a efectelor acestora in viaa sociala. Pluralitatea de
infraciuni fiind reglementata in mod distinct de celelalte instituii juridice, nu se confunda cu
o circumstana agravanta, deoarece in aprecierea pericolului social legea stabilete
posibilitatea de individualizare a pedepsei si pentru situaia pluralitii de infrac iuni. In acest
mod se respecta principialitatea si consecventa in modul de sancionare a pericolului social
concret, att in cazul savarsirii mai multor infraciuni, nainte de a se pronun a o solu ie
definitive de condamnare, cat si in cazul savarsirii din nou a infraciunii dup ace intervenise o
hotrre de condamnare rmasa definitiva. In ambele modalitati de realizare a pluralit ii de
infraciuni se retine intensitatea gradului de pericol social pe care l prezint infraciunile
savarsite, precum si autorul acestora, caracterizat prin perseverenta infracionala. Rspunderea
penala pentru infraciunile ce compun pluralitatea implica verificarea condiiilor concrete,
pentru fiecare infraciune in parte, precum si semnificaia juridica a fiecrei infrac iuni.
Conceptul de pluralitate de infraciuni reprezint situaia juridica a persoanei care a savarsit,
simultan sau succesiv doua sau mai multe infraciuni, nainte de a fi sanc ionata in mod
definitive pentru vreuna din ele, sau dup condamnarea definitive pentru o infraciune, la
pedeapsa de o anumita durata, a savarsit din nou o infrac iune pentru care legea prevede o
pedeapsa, al crui cuantum este strict limitat de lege. Pluralitatea de infrac iuni constituie o
situaie de fapt, in sensul ca infraciunile care compun pluralitatea au ca trasaturi distincte
faptul ca sunt savarsite de aceeai persoana (legatura in personam) sau prezinta o legatura
reala (in rem) privind locul, timpul sau cauza unica1.
Este deasemenea important sa stim, cu precizie, daca activitatea ilicita compexa
desfasurata de o persoana constituie o unitate infractionala sau o pluralitate de infractiuni.
Sunt numeroase motivele care pun in lumina importanta acestei distinctii.
In primul rand, considerarea unei activitati material complexe ca o singura infractiune
sau ca mai multe se rasfarnge nemijlocit asupra incadrarii juridice a acesteia si, pe cale de
consecinta, asupra tratamentului aplicabil faptuitorului. In prima ipoteza se va aplica o singura
pedeapsa pentru fiecare infractiune component a pluralitatii.
In al doilea rand, aplicarea unora dintre institutiile dreptului penal, cum ar fi amnistitia,
gratierea, suspendarea conditionata a executarii pedepsei si altele, este influientata de
existenta unei pluralitati de infractiuni (de pilda, unele acte de clementa inlatura de la
beneficial lor pe cei ce au mai fost condamnati).
In sfarsit, exista o diferenta nu numai cantitativa, dar si calitativa intre gradul de
pericol social pe care il prezinta autorul unei singure infractiuni si gradul de pericol social al
celui care a savarsit doua sau mai multe infractiuni. Daca, in cazul in care o persoana
savarseste o singura infarctiune, se are in vedere gravitatea acesteia, in situatia pluralitatii de
infractiuni, se are in vedere si surplusul de pericol generat de ansamblul infractional, ca
element care subliniaza perseverenta faptuitorului pe drumul infractionalitatii2.
Includerea de legiuitorul nostru, a unitatii si pluralitatii de infractiuni intre institutiile
privitoare la infractiune, si nu intre cele privitoare la pedeapsa, este fireasca si stiintifica,
deoarece, inainte de toate, ele privesc raportul dintre faptele savarsite de aceeasi persoana,
delimitarea lor fiind legata de constatatrea existente infractiunilor, si deci a temeiurilor
raspunderii penale pentru una sau mai multe infractiuni si numai dupa aceea pluralitatea de
infractiuni devine o problema care priveste aplicarea pedepsei, a unei pedepse
corespunzatoare ansamblului de infractiuni savarsite de o persoana3.
1 Partea introductiva a alin. 1 din art. 37 a fost modificata prin art.1 pct. 8 din Legea nr. 278/2006
1 Dongoroz V, p.382.
2 C. Mitrache, Drept penal roman. Partea generala,Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2007, p. 302.
3 D. Pavel, Probleme ale participatiei penale, in R.R.D. nr. 4/1978, p.31-36.
4 V. Ramureanu, Pozitia juridica a intermediarului la infractiunile de luare de mita si dare de mita, in
J.N. nr. 3/1969, p. 562-564.
Potrivit unei alte opinii1, oricare dintre actele de ajutorare, in mod direct, a unuia dintre
autori, ar putea constitui, indirect, si un ajutor pentru celalalt, astfel ca, pe aceasta cale, nu s-ar
putea evita retinerea automata a unei duble complicitati, nu s-ar putea opera ca reguli
apriorice si a se retine o complicitate unica, indiferent de situatia reala, fiind necesara analiza
concreta a continutului acutlui de inlesnire, a conditiilor in care a fost solicitat sau oferit, a
persoanei fata de care inculpatul s-a oferit a presta ajutorul si a imprejurarilor in care actul de
inlesnire s-a produs.
Legiuitorul nu face nici o referire in privinta numarului minim de persoane care
trebuie sa coopereze la savarsirea faptei. In doctrina s-au purtat discutii cu privire la aceasta
chestiune.
Intr-o opinie2 s-a considerat ca, daca in cazul unor forme agravante ale furtului ori
lipsirii de libertate in mod ilegal, care sunt mai putin grave decat subminarea puterii de stat,
legiuitorul a apreciat ca suficient un numar de doua persoane, cu atat mai mult cerinta legii
trebuie considerata indeplinita daca fapta este savarsita de doua persoane in cazul subminarii
puterii de stat, care este o infractiune cu un ridicat grad de pericol social.
Intr-o alta opinie3 s-a sustinut ca numarul acestora trebuie sa fie de cel putin trei
persoane, deoarece textul legal nu precizeaza ca ar putea fi vorba si de doua persoane.
Pentru a include fapta de la art. 357 n cadrul pluralitii constituite putem proceda la o
analogie n favoarea inculpatului, n sensul de a considera necesarcondiia de formare a
asociaiei de la art. 323 operant i n cazul infraciunii de fa. Astfel c interpretnd
finalitatea urmrit de legiuitor i aprecierile doctrinare vom ajunge la a considera necesar, a
se svri, un element n plus al laturii obiectiv a faptei, soluie ce este n interesul
fptuitorului, devenind astfel pe deplin operant.
Regsim aceast form de pluralitate i n art. 19 al Legii nr. 51/1991 teza iniial.
Forma de asociere din cadrul acestei legi speciale vizeaz sigurana naional a statului i
trebuie s se structureze ntr-o organizare informativ specializat. Astfel, aceasta trebuie s se
suprapun unei grupri umane capabile de a putea penetra sistemele de protecie ale statului
fa de circulaia informaiilor cu un caracter specific. Cu alte cuvinte aceast asociere de
infractori trebuie s aib un element de specializare fa de fapta incriminatde la art. 323
C.pen. ce ine att de competenele participanilor ct i de scopul urmrit. Sancionarea faptei
de la art. 19 nu poate avea loc dect n msura n care aciunea ilicit ce duce consumarea
acesteia nu se ncadreaz la o alt fapt penal mai grav. Prevedere sancionatorie
considerm c nu exclude de plano concursul de infraciuni atta timp ct fapta subsecvent
comis nu este una mai grav, astfel doar n msura n care fapta subsecvent este mai grav
nu se gsete aplicabil n spe instituia concursului de infraciuni. Fa de cele nvederate,
se constat faptul c sanciunea pentru aceast fapt, nu se aplic independent de svrirea
vreunei infraciuni scop i atunci se poate emite ipoteza cuna dintre condiiile de existena
pluralitii constituite rezid tocmai n aceast independen astfel c vom constata c devin
inaplicabile elementele pluralitii constituite n cazul acestei fapte.
O alt form de asociere n vederea comiterii de infraciuni a reprezentat-o prevederea
cuprins de art. 23 alin. 2 din Legea nr. 21/1999, abrogat de art. 23 alin. 2 din Legea nr.
656/2002, care ns dup o existen scurt, a fost abrogat de prevederile Legii nr. 39/2003.
Tot o form de asociere o regsim n art. 17 lit. b din Legea nr. 78/2000 care definete
noiunea de infraciune n legtur direct cu infraciunile de corupie sau cu infraciunile
asimilate acestora.
Fapta de asociere incriminat de art. 7 al Legii nr. 39/2003, aduce pentru prima dat n
legislaia noastr noiunea de grup infracional organizat care este de asemenea definit
normativ n cadrul art. 2 alin.1 al acestui act normativ.
Noul Cod penal reia formele pluralitii constituite opernd o serie de modificri.
Infraciunea de complot (art. 286 C.pen.) renun la enumerarea propus infraciunilor scop
ale asocierii, fcnd posibil ca acest scop s se extind asupra oricror infraciuni contra
securitii naionale.
n cazul asocierii pentru comiterea de infraciuni (art. 355 C.pen.) noul text legal
impune expres ca gruparea n sine s nu aib caracterul unui grup infracional organizat. n
cazul grupului infracional organizat se prevede cu titlu general c infraciunea scop trebuie s
aib o gravitate specific, maximul special al pedepsei la nchisoare de peste 5 ani,
renunndu-se la enumerarea infraciunilor grave din art. 2 al Legii nr. 39/2003.
aceeai mentalitate, aceleai nzuine comune adic scopul s fie unitar conceput. Tot n
cadrul legturii subiective ce se nate n cadrul gruprii trebuie s existe o stabilire a rolurilor
participanilor n activitatea ilicit, acesta fr a impune neaprat o diviziune a muncii, pentru
a putea conduce la o trstur specific, respectiv aceea c, gruparea este mai important
dect individul i succesul rezid tocmai din alctuirea acestei grupri.
A treia condiie este, aceea ca respectiva grupare potenial s pun efectiv n pericol
valorile sociale ale infraciunii scop. Acest criteriu apreciez c este deosebit de important
deoarece n caz contrar am fi n ipoteza n care am sanciona o tentativ absurd conceput n
ceea ce privete asocierea deoarece infraciunea scop nu poate sfie reinut nici mcar sub
forma unei simple fapte tentante. Aceast condiie, cred c este mai simplu de imaginat i
reinut n consecin, n cazul n care infraciunea scop este una mai greu de realizat din punct
de vedere obiectiv, cum ar fi, cu titlu de exemplu, cele de la art. 155-163 C.pen. Aceast
problem, nu a fost reinut nici de legiuitor i nici de doctrin, ns, trebuie s fie pe deplin
operant i recunoscut n consecin.
Programul ilicit trebuie svizeze svrirea unor infraciuni determinate sau
determinabile. n cazul infraciunii de complot acestea sunt prevzute limitativ, respectiv cele
de la art. 155-163, 165 i 166 C.pen., iar n cazul infraciunii de asociere (art. 323 C.pen) nu
sunt limitate cu titlu general exceptndu-se cele care intr n scopul complotului i cele care
intr n scopul faptei de la art. 7 din Legea nr. 39/2003. Condiia ca faptele scop s fie
determinabile se poate aplica exclusiv n cazul ce se ncadreaz n coninutul constitutiv al art.
323 C.pen.
Programul vizat de grup poate avea n vedere svrirea unei singure infraciuni,
denumit de doctrin program limitat sau un numr nedefinit de infraciuni avnd o ntindere n
timp ce poate fi pierdut de sub control i poate produce modificri n componena i ierarhia
grupului . Ca atare se ridic legitim ntrebarea dac mai subzist elementele de organizare ale
grupului. n msura n care rspunsul este negativ atunci se mai poate menine regimul juridic
specific grupului constitutiv i tratamentul sancionator propriu, care pentru o efectiv
descurajare trebuie s fie unul mai sever. n considerarea acestei clasificri se admitea c
prima modalitate era operant doar n cazul infraciunii de complot, totui datorit
modificrilor legislative se pare c nu putem fi de acord cu aceast opinie.
Perioada n care fiineaz organizaia trebuie s aib caracterul de a fi una relativ
durabil. Un interval mai lung sau mai scurt de timp n care, n funcie de scopul urmrit, s
existe o coeziune ntre membri i o aciune colectiv. n toat aceast perioad, nu se impune
o organizare foarte bine pus la punct, dar spiritul directiv trebuie s ghideze n tot acest timp
elementele componente ale sale, s aib un aa zis statut impus de la nceput grupului cu
la art. 167 i art. 323 C.pen. aceast formul era, dup cum am precizat, una opional, n
cazul grupului infracional organizat ea devine obligatorie i i contureaz cadrul su
inconfundabil.
Durata n care acest grup activeaz este una mai ndelungat. Aceast necesitate de
existen n timp care nu ine n mod necesar de natura faptelor propuse spre a fi svrite, i
care trebuie s aib o continuitate duc la a demonstra caracterul deosebit de periculos al
acestei forme de asociere cu o perspectiv de aciune tot mai rafinat, calificat cu experien
care tinde s afecteze i s paralizeze segmentele economice eseniale.
Infraciunea scop a asocierii trebuie s fie una din formele ilicitului penal prevzute de
legiuitor n art. 2 lit. b al acestui act normativ. Este important de reinut faptul c aceast
enumerare nu este una limitativ, aplicndu-se n cazul oricrei infraciuni al crei minim
special al pedepsei nchisorii este de cel puin 5 ani, provocnd limitarea aplicrii dispoziiilor
prevzute de art. 323. Concentrarea grupului vizeaz activitii care aduc profituri mari: trafic
de arme, splarea banilor, proxenetism, corupie, falsificarea de monede, trafic de persoane
etc.
Urmtoarea condiie de existena grupului infracional organizat o reprezint scopul
comun al membrilor, respectiv acela de obinere a unor avantaje materiale consistente, fr
scrupule i indiferent de mijloace care sunt dintre cele mai periculoase.
O alt caracteristic a crimei organizate, care nu este vizat expres de definiia legal,
se constituie n folosirea violenei sau a constrngerii de orice fel, pentru atingerea scopului,
asigurarea disciplinei interne. De asemenea, o alt preocupare specific este ascunderea
surselor de venit i reciclarea banilor provenii din operaiuni criminale prin investiii i
afaceri oneroase n aparencu acoperire legal.
In vechiul drept germanic era aplicabil cumulul aritmetic pentru pedepsele banesti si sistemul
absorbtiunii in cazul pedepselor corporale1.
In Evul Mediu, ponind de la regula stabilita de Ulpian in materia delictelor private, cea mai
mare parte a legislatiilor si jurisprudentei din Europa Occidentala au promovat sistemul
cumulului aritmetic pentru sanctionarea concursului de infractiuni. Astfel, in dreptul feudal
francez era inlaturata pluralitatea de pedepse si era aplicata o singura sanctiune
corespunzatoare faptei mai grave daca infractiunile, chiar de natura diferita, erau comise in
acelasi timp sau pentru atingerea aceluias scop.
Incepand cu secolul al XVI-lea si mai ales in urmatoarele doua secole in legislatiile
europene incep sa apara tot mai adesea reglementari care se distanteaza de dreptul cutumiar ce
impusese cumulul aritmetic, prin consacrarea sistemului absorbtiunii. Astfel, Codul Penal al
lui Carol Quintul (1532) prevedea in art. 163 ca atunci cand in cazul unei infractiuni de furt
exista mai multe dintre circumstantele agravante tratate in articolele precedente pedeapsa se
va pronunta luand in considerare circumstanta ce atrage agravarea mai mare. Chiar daca
acest text nu se refera de fapt la concursul de invfractiuni, el a avut un rol important in
orientarea jurisprudentei in directia non-cumulului2 consacrandu-se astfel, pe calea
jurisprudentiala, aplicarea sistemului absorbtiunii in ipoteza concursului de infractiuni.
In 1787, Codul penal austriac fromuleaza pentru prima oara o regula generala de sanctionare a
concursului de infractiuni potrivit sistemului absorbtiunii. Astfel, conform art. 15, daca
infractorul este vinovat de mai multe delicte diferite, pedeapsa trebuie sa fie aplicata numai in
privinta infractiunii sanctionate cel mai sever3 .
In ceea ce priveste dreptul romanesc, in literatura de specialitate s-a afirmat ca nasterea
institutiei concursului de infractiuni poate fi localizata in Evul Mediu, o data cu aparitia
pedepselor privative de libertate4.
Legiuirile care au urmat in tara Romaneasca si Moldova se ocupa doar de recidiva, fara a mai
contine norme ce ar putea viza concursul de infractiuni. Avem in vedere in principal Legiuirea
Caragea5 si Condica Criminalistica cu procedura ei din Moldova (art. 239).
In aceeasi perioada aparea in Transilvania culegerea de decizii cu caracter normativ ale dietei
in care poate fi intalnita o dispozitie care are in vedere si ipoteza concursului de infractiuni.
Este vorba despre pedeapsa mai severa a furtului uni obiect mai scump de trei florini sau a
celui de-al treilea furt al unui obiect in valoare de un florin.
Ceea ce caracterizeaza deci reglementarea concursului in legiuirile feudale din Tarile
Romane este pe de o parte lipsa unei distinctii clare intre aceasta si recidiva, iar pe de alta
parte consacrarea lui la fel ca si a recidivei nu ca o cauza generala de agravare a pedepsei
ci ca o simpla agravare speciala, incidenta mai ales in cazul infractiunii de furt.
De asemenea se observa ca legiuitorii au avut in vedere doar concursul real omogen, fara a se
preocupa de situatia concursului ideal sau a celui real eterogen.
Cumulul de infractiuni.
Se remarca astfel un alt element de noutate adus de Legea V in cazul concursului de
infractiuni introducerea cumulului juridic cu spor facultativ si fix (absolut determinat) ca
mecanism de sanctionare al concursului real. Se observa insa si influienta sistemului
absorbtiunii asupra acestei reglementari dat fiind ca instanta nu trebuia sa stabileasca mai intai
cate o pedeapsa pentru fiecare infractiune si apoi sa plice pedeapsa cea mai grea eventual
majorata asa cum se procedeaza de regula in cazul cumulului juridic ci ea aplica pedeapsa
cea mai grea la al carei maxim putea adauga sporul.
Pentru pedepsele pecuniare legea prevedea sistemul cumulului aritmetic. Daca
pedeapsa amenzii aplicata pentru concurs este inlocuita cu o pedeapsa privativa de libertate,
durata acesteia nu putea depasi dublul duratei prevazute de art. 532 (art. 102).
Codul penal de la 1936 a fost primul cod care s-a aplicat in intregul teriotoriu al Romaniei si a
ramas in viguare cu numeroase modificari pana la 1 ianuarie 1969. Dispozitiile referitoare
la concursul de infractiuni erau cuprinse in seciunea I (Concursul de infractiuni) din capitolul
III (Savarsirea mai multor infractiuni de catre aceeasi persoana) al titlului VI (Infractiunea).
Codul penal de la 1936 se caracteriza printr-o mare diversitate a solutiilor adoptate in
privinta tratamentului sanctionator al concursului. S-a recurs astfel la sistemul cumulului
juridic in materia concursului real de crime si delicte, la cumulul aritmetic in materia
concursului de contraventii, in situatia pedepselor pecuniare si, in anumite cazuri, in privinta
pedepselor complementare si a masurilor de siguranta, si, in fine, la sistemul absorbtiunii in
cazul concursului ideal si a masurilor de siguranta privative de libertate.
Cu toate acestea au ramas si ipoteze nereglementate, asa cum era spre exemplu modul
de aplicare a pedepsei in cazul concursului real atunci cand pentru unele dintre infractiuni sau stabilit pedepse privative de libertate iar pentru altele pedeapsa amenzii. La inceput
practica a oscilat intre sistemul absorbtiunii si sistemul cumulului aritmetic, dar, in cele din
urma, pe calea unei decizii de indrumare1 s-a impus cea de-a doua solutie, sustinuta dealtfel si
de doctrina mai veche2. De asemenea Codul nu a reglementat asa cum a facut-o Codul penal
din Transilvania ipoteza concursului intre crime sau delicte3 si contraventii.
caracterizeaza si permit delimitarea lui fata de alte forme ale pluralitatii sau unitatii de
infractiuni. Astfel, in pofida diferitelor modalitatii de definire a concursului in diversele
legislatii penale, in majoritatea lucrarilor de specialitate el este desemnat ca reprezentand
situatia in care o persoana a comis doua sau mai multe infractiuni inainte sa fi fost
condamnata pentru vreuna din ele.
Alti autori prefera o definitie mai ampla, menita sa scoata in evidenta atat trasaturile
esentiale cat si formele concursului de infractiuni. Astfel, concursul apare ca fiind situatia in
care o persoana savarseste doua sau mai multe infractiuni prin actiuni (inactiuni) separate sau
prin aceeasi actiune (inactiune) inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele 1 .
O data insa cu introducerea in Codul penal a dispozitiilor art. 181 consider ca nu se mai poate
identifica notiunea de infractiune cu aceea de ilicit penal sau de fapta penala, caci aceasta din
urma au dobandit o sfera mai larga de aplicare cuprinzand pe langa infractiuni si fapte
prevazute de legea penala, savarsite cu vinovatie dar care nu prezinta gradul de pericol social
al infractiunii.
Uneori, in doctrina, cerinta ca cel putin doua dintre infractiuni sa poata fi supuse
judecatii nu este enuntata, dar ea transpare in contextul analizei celorlalte conditii. Nici
legiuitorul nu i-a dat o consacrare expresa in definitia din art. 33 C. pen.
Existenta concursului de infractiuni este deci subordonata indeplinirii urmatoarelor
conditii:
-
Avand in vedere dispozitiile art. 144 C. pen. 1 se remarca faptul ca este indeplinita
conditia comiterii a cel putin doua infractiuni atat in cazul in care toate faptele s-au savarsit in
forma consumata cat si in cazul cand unele sau chiar toate au ramas in faza tentativei, cu
conditia ca aceasta sa fie incriminata.
Nu prezinta importanta din punctul de vedere al concursului de infractiuni gravitatea
faptelor savarsite, ceea ce intereseaza doar in constatarea existentei pericolului social specific
infractiunii, pentru a nu fi incidente dispozitiile art. 18 1 C. pen. De asemenea, infractiunile pot
fi savarsite atat prin actiune cat si prin inactiune, iar sub aspectul laturii subiective este
suficient sa se constate ca ele au fost savarsite cu vinovatie , indiferent de forma acesteia.
Infractiunile pot fi comise atat concomitent fie printr-o singura actiune sau inactiune
(concurs ideal), fie prin mai multe actiuni sau inactiuni distincte (lovirea si insultarea
concomitenta a unei persoane) cat si succesiv (concurs real).
In doctrina s-a aratat ca intervalul de timp dintre savarsirea a doua infractiuni
concurente nu are relevanta, sub rezerva ca el sa nu fie mai mare decat termenul de prescriptie
prevazut de lege pentru prima infractiune.
In fine, pentru existenta concursului de infractiuni este irelevant locul savarsirii
acestora astfel ca ele pot fi comise toate in tara , unele in tara si altele in strainatate sau chiar
toate in strainatate2.
coexsistenta concursului de infractiuni cu participatia penala, asa cum se intampla atunci cand
mai multe persoane intre care s-a stabilit o legatura subiectiva savarsesc impreuna mai multe
infractiuni1.
Atunci cand faptele s-au savarsit in participatie nu este necesar ca infractorul sa fi
actionat in aceeasi calitate, putand fi autor in cazul unei fapte, complice in cazul altora etc.
Existenta concursului presupune insa ca toate formle ede participare sa se integreze in
continutul unor entitati juridice distincte, nefiind posibila retinerea in concurs a diferitelor
forme de participare la comiterea aceleiasi infractiuni. Astfel daca o persoana instiga la
savarsirea unei infractiuni iar apoi efectueaza acte de executare alaturi de cel instigat, dat fiind
ca forma mai grava de participatie a coautoratului absoarbe forma mai usoara a instigarii, se
va retine o singura infractiune si nu un concurs2. Tot astfel in practica s-a decis ca faptele a
doua persoane de a avea ambele raporturi sexuale cu victima , fiecare fiind sprijinita in
realizarea acestora de catre cealalta prin imobilizarea victimei, nu constituie un concurs de
infractiuni viol savarsit de doua sau mai multe persoane impreuna si complicitate la viol
savarsit de doua sau mai multe persoane ci o singura infractiune de viol.
De asemenea nu are importanta din punct de vedere al exisistente concursului daca
autorul faptelor era major sau minor in momentul savarsirii lor, ceea ce intereseaza fiind doar
ca acestea sa fi fost savarsite cu discernamant.
a) La data expirarii termenului de apel atunci cand nu s-a declarat apel in termen sau
cand apelul declarat a fost retras inlauntrul termenului.
b) La retragerea apelului daca aceasta s-a facut dupa expirarea termenului de apel
c) La data expirarii termenului de recurs in cazul hotararii nesupuse apelului sau daca
apelul a fost respins si nu s-a declarat recurs in termen ori recursul declarat a fost
retras inlauntrul termenului.
d) La data retragerii recursului declarat impotriva hotararilor mentionate in alineatul
precedent sau la data pronuntarii hotararii prin care s-a respins recursul declarat
impotriva acestei hotarari.
Conform art. 417 C. proc. pen., o hotarare de condamnare pronuntata in recurs devine
definitiva atunci cand recursul a fost admis si proscesul a luat sfarsit in fata instantei de recurs
fara rejudecarea ori cand cauza a fost rejudecata de catre instanta de recurs dupa admiterea
recursului.
In situatia in care noua infractiune este comisa ulterior ramanerii definitive a hotararii
de condamnare in oricare din ipotezele evocate anterior, in principiu, va fi exclusa existenta
concursului de infractiuni.
Potrivit unor autori, in cazul in care condamnarea definitiva ce a impiedicat realizarea
concursului este ulterior desfiintata ca urmare a exercitarii unei cai extraordinare de atac,
infractiunile devin concurente, cu toate consecintele legale1.
In opinia altor autori recidiva nu se poate transforma in concurs de infractiuni in
aceasta ipoteza deoarece ce-a de-a doua infractiune s-a savarsit inainte ca prima condamnare
ce constituie primul termen al recidivei sa fi fost desfiintata ca urmare a exercitarii unei cai
extraordinare de atac2.
In fine, ori de cate ori hotararea de condamnare pentru prima infarctiune a fost casatat
total sau partial cu referire insa la pedeapsa principala infractiunea savarsita ulterior
hotararii casate va fi concurenta cu cea care a atras aceasta condamnare . a proceda in alt mod
ar insemna sa dam relevanta unei hotarari lipsite de efecte penale datorita viciilor sale de fond
sau de forma. Ca urmare a desfiintarii, de hotararea initiala nu mai pot fi legate nici un fel de
consecinte care, prin efectul legii, decurg doar dintr-o hotarare definitiva. In caz contrar, neam afla in situatia inacceptabila de a avea doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta, una ce
produce efecte in privinta recidice si alta care ar avea consecinte in legatura cu alte institutii
ale dreptului penal liberare conditionata, gratiere, prescriptie, reabilitare s.a.
Judecata, ca faza a procesului penal nu este altceva decat o etapa de verificare a existentei
raportului de drept penal material precum si a cauzelor si conditiilor care-l modifica sau il
sting. Este deci evident ca pot aparea situatii in care abia in faza de judecata se descopera cu
privire la una sau chair la toate infarctiunile concurente existenta unor imprejurari care fac
imposibila condamnarea si deci aplicarea tratamentului juridic sanctionator al concursului de
infarctiuni. De asemenea, ar fi posibil ca aceste imprejurari sa nu existe initial dar ele sa apara
dupa trimiterea in judecata. Pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la sanctionarea
concursului de infarctiuni nu este suficienr ca infarctiunile sa fie deduse judecatii ci trebuie ca
judecata sa se finalizeze cu o solutie de condamnare.
Prin urmare, ori de cate ori ulterior savarsirii uneia din infarctiunile concurente
intervine o cauza care inlatura raspunderea penala sau o cauza de nepedepsire, ramanand
astfel o singura infractiune pedepsibila, nu mai este loc pentru aplicare dispozitiilor art. 34 C.
pen.. De aceea se pune problema identificarii si prezentarii pe scurt a imprejurarilor care
ilatura posibilitatea adoptarii unei solutii de condamnare in cazul savarsirii unei infractiuni.
Acestea pot fi grupate in mai multe categorii:
a) Cauzele care inlatura raspunderea penala prevazute in partea generala a Codului
penal: amnistitia intervenita inainte de condamnare dar anterior contopirii (art.
119), prescriptia raspunderii penale (art. 121), lipsa plangerii prealabile (art. 131),
impacarea partilor (art. 132).
b) Lipsa autorizarii sau sesizarii organului competent
In acest context trebuie avute in vedere:
Autorizarea procurorului genereal in cazul infractiunilor urmarite si
92/1992)
Autorizarea Presedintelui Romaniei in cazul infractiunilor savarsite de
pen.)
Denuntarea faptei de catre participant (art. 172, 262 C. pen.)
Inlesnirea arestarii celorlalti participanti (art. 262 C. pen.)
Anularea unei dintre casatorii in caz de bigamie (art. 303 C. pen.)
Iertarea, decesul sotului nevinovat sau anularea casatoriei in caz de adulter
hotarare definitiva de condamnare. Prin urmare, din momentul din care apare o astfel de
hotarare, nici una din infractiunile care au precedat-o nu mai pot intra in concurs cu faptele
care eventual i-ar succede. Daca insa ulterior hotararii definitive de condamnare se savarsesc
mai multe infractiuni inainte de a se fi pronuntat o noua hotarare de condamnare definitiva,
vom avea din nou concurs de infractiuni.
In al doilea rand, in structura concursului de infractiuni pot intra infractiuni de orice
natura si indiferent de gravitatea acestora, singura conditie fiind ca ele sa prezinte gradul de
pericol social specific infractiunii. In schimb in cazul recidivei trebuie sa fie vorba de
infractiuni intentionate si care prezinta o anumita gravitate.
In ceea ce-l priveste pe autor, in ipoteza concursuli de infractiuni este suficient ca el sa
fie responsabil din punct de vedere penal in timp ce in cazul recidivei el trebuie sa fie major in
momentul savarsirii ambelor infractiuni.
In fine, in ceea ce priveste intervalul de timp scurs intre doua fapte concurente, acesta
poate fi oricat de mare cu conditia de a fi inferior termenului de prescriptie pentru prima
infractiune. In ipoteza recidivei este necesar ca intevalul de timp scurs intre primul si al doilea
termen sa fie inferior termenului de reabilitare.
Din punct de vedere subiectiv cele doua forme ale pluralitatii de infractiuni
concursul de infarctiuni si recidiva sunt caracterizate de grade diferite ale pericolului social
pe care-l prezinta infractorul.
Daca, de obicei, ata concursul de infarctiuni cat si redidiva releva persevernat
infarctionala a faptuitorului, periculozitatea sociala a acestuia este diferita in cele doua
situatii. In timp ce autorul unui concurs de infractiuni nu a primit nici un avertisment din
partea societatii inainte de comiterea celei de-a doua infractiuni, recidivistul a primit un
avertisment solemn si irevocabil, concretizat in hotararea definitiva de condamnare pe care l-a
nesocotit continuandu-si activitatea infractionala. De aici rezulta impunerea unui tratament
sanctionator mai sever in cazul recidivei.
concurs infractiuni din aceeasi clasa sua din clase expres prevazute de lege4
Elementul subiectiv. Putem avea astfel concurs de fapte intentionate si concurs
evaluarea gradului de pericol social al infractorului1. Existenta unor intervale de timp scurte
intre savarsirea infrcatiunilor concurente releva deja o oarecare obisnuinta a faptuitorului in
incalcarea legii penale, in vreme ce comiterea infractiunilor concurente la intervale mari de
timp poate fi o dovada in sensul caracterului accidental al comportamentului antisocial al
celui in cauza. In acest ultim caz conduita infarctionala este favorizata, daca nu chiar
determinata, de factori surveniti ocazional in viata subiectului.
Se impune astfel precizarea ca aceasta vocatie este mult mai accentuata in cazul
concursului real simplu decat in celelalte forme ale concursului de infarctiuni.
Desi concursul real simplu nu reclama existenta unei alte legaturi intre faptele
concurente, el nici nu exlude posibilitatea unor relatii intre acestea. Daca in sfera dreptului
penal material o astfel de legatura nu prezinta relevanta, ea isi gaseste aplicarea in planul
dreptului procesual penal, fiind vorba despre una din situatiile de conexitate (art. 34 lit. a) C.
proc. pen.)2. Alte elemente de legatura pot fi subiectul pasiv, mobilul si scopul. Problema
prezentei mai multor elemente de legatura in cazul concursului real simplu trebuie studiata in
de aproape, ele putand indica existenta unei unitati legale sau naturale colective de
infractiune.
Infractiunile care se gasesc in strucutra concursului real simplu pot fi indreptate
inpotriva aceluiasi obiect juridic caz in care vorbim de existenta unui concurs omogen sau
a unor obiecte juridice diferite, situatie in care ne aflam in prezenta concursului real simplu
eterogen.
pentru a decide daca suntem in prezenta concursului real omogen, trebuie analizata in primul
rand omogenitatea continutului legal al infractiunii si doar subsidiar identitatea normei de
incriminare.
Uneori prin vointa legiuitorului, concursul real omogen este transformat intr-o unitate
infractionala, ceea ce exclude aplicarea dispozitiilor legale referitoare la pluralitatea de
infractiuni. Aceasta nu inseamna ca infarctorul va beneficia de acelasi tratament ca atunci
cand ar fi comis o infarctiune simpla. Creand unitatea infarctionala legiuitorul instituie
totodata o forma calificata a infarctiunii, pedepsita, bineinteles, mai sever.
In plus, asa cum s-a statutat de catre Plenul fostului Tribunal Suprem, pe calea unei
decizii de indrumare1, in cazul in care nu s-ar putea aplica pedeapsa cu moartea in prezent
detentiunea pe viata s-ar ajunge, in lipsa tratamentului sanctionator specific concursului, la
stabilirea unei pedepse privative de libertate ce ar putea fi mai mica decat in cazul omorului
calificat, cand se poate atinge maximul general in caz de concurs cu o alta infarctiune.
In concluzie, nu este posibila divizarea infarctiunii complexe in elementele sale
componente si raportarea in acelasi timp la infractiunea complexa ca intreg.
Se poate totsui retine in concurs infractiunea de vatamare corporala din culpa cu aceea
de lasare fara ajutor a victimei deoarece in caest caz exista doua elemente subiective distincte.
In dreptul nostru s-a decis insa ca nu se poate retine in concurs de infractiuni
vatamarea corporala din culpa cu lasarea fara ajutor a victimei (art. 314 C.pen.) in cazul in
care inculpatul, dupa ce a accidentat victima cu autovehiculul, a parasit locul accidentului fara
a-I acorda ajutor1.
Tot astfel, in dreptul francez se considera ca sunt incompatibile calificarile de autorat
la infractiunile de furt si tainuire dar, in schimb, se admite posibilitatea retinerii in concurs a
complicitatiila furt si a tainuirii.
Doctrina romana, urmata indeaproape de jurisprudenta, apreciaza ca subiectul
infractiunii de tainuire nu poate fi autorul faptei din care provine bunul si nici instigatorul sau
complicele acestuia2. Pornind de la unitatea si pluralitatea rezolutiilor infrcationale ca un
principal criteriu de delimitare a concursului de infractiuni fata de concursul de calificari, cred
ca nu trebuie exclusa posibilitatea retinerii in concurs a instigarii sau complicitatii la
infractiunea de furt, spre exemplu, si a tainuirii.
Tot astfel, s-a pus in practica problema de a sti daca unele actiuni exercitate ulterior
sustragerii asupra bunului, ar putea intruni elementele constitutive ale unei alte infractiuni
aflate in concurs real cu furtul. Asadar, intr-o speta s-au retinut in concurs infractiunile de furt
si distrugere in sarcina inculpatului care si-a insusit un bidon de 20 kg de vopsea din unitatea
in care lucra, iar cand a fost surprins de un politist in timpul transportului, a izbit de pamant
bidonul facand sa se imprastie vopseaua3.
In sustinerea solutiei privind existenta concursului de infractiuni s-a aratat ca in urma
infractiunii de furt bunul nu devine proprietatea faptuitorului si deci ar trebui retinuta si
infarctiunea de distrugere4.
In doctrina s-a sustinut ca, uneori, desi ar exista un concurs de infrcatiuni de
exemplu instigarea publica si comiterea infrcatiunii la care s-a instigat legiuitorul prevede
sanctionarea pentru infrcatiunea comisa in urma instigarii 5. Dispoziata art. 324 alin. 3 C. pen.
1 T.J. Alba, dec. Pen nr. 385/1989 in Dreptul nr. 4/1990, p. 60, cu nota de Gr. Giurca.
2 V. Dongoroz si colab., op. cit., vol III, p. 571.
3 T.M.B., s. I pen., dec. nr. 261/1992, in Culegere III, p. 88.
4 V. Papadopol, Comentariu, in Practica III, p. 172.
5 M. Basarab, op. Cit., vol. II, p. 19.
potrivit careia daca instigarea publica a avut ca urmare savarsirea infractiunii la care s-a
instigat, pedeapsa este cea prevazuta pentru acea infractiune are in vedere situatia in care
infractiunea la acre s-a instigat este comisa de o alta persoana decat instigatorul 1 astfel incat
este exclusa retinerea ei in concurs cu infrcatiunea prevazuta de art. 324 C. pen.
In doctrina s-a aratat ca, daca concursul de infractiuni in general presupune existenta
unor infractiuni de natura diferita sau de aceeasi natura, concrusl cu conexitate etiologica
implica savarsirea unor infractiuni diferite este deci eterogen fiind mai greu de conceput o
legatura de la mijloc la scop intre doua infarctiuni identice 2. Nu trebuie omisa nici ipoteza
omogenitatii in cazul concursului caracterizat. Astfel, exista un concurs omogen cu conexitate
etiologica atunci cand inculpatul aplica lovituri portarului de la caminul unde locuia partea
vatamata, in scopul de a patrunde in imobil si a-I aplica acesteai lovituri sau atunci cand
infractorul sustrage anumite obiecte pe care intentioneaza sa le foloseasca la comiterea unui
furt prin efractie.
In literatura de specialitate s-a apreciat ca pentru existenta concursului de infractiuni
cu conexitate etiologica nu intereseaza daca infractiunea mijloc este sau nu indispensabila
pentru comiterea infarctiunii scop3. Un caz in care o infractiune nu se poate savarsi fara
comiterea alteia este cel al infractiunilor cu obiect multiplu, caracterizate de existenta unui
obiect juridic principal si a unui obiect secundar, cu particularitatea ca lezarea celui dintai nu
este insa posibila fara a se aduce atingere si ultimului4.
Concluzionez ca vom fi in fata acestei variante a concursului concurs cu conexitate
etiologica numai atunci cand svarsirea infarctiunea mijloc nu este necesara pentru savarsirea
infarctiunii scop.
O situatie in care concursul cu conexitate etiologica ridica probleme in practica
judecatoreasca este aceea in care infarctiunea mijloc este o infractiune de omor. Prin simplu
1 M. Basarab, op. Cit., vol. II, p. 12.
2 M. Zolyneak, op. cit., p. 603.
3 V. Dongoroz si colab., op. cit., vol. I, p. 264; M. Basarab, op. Cit., vol. II, p. 12.
4 M. Basarab, op. Cit., vol. I, p. 148-149.
fapt al situarii infractiunii de omor pe pozitia de mijloc pentru savarsirea unei alte
infarctiuni, omorul devine un omor calificat art. 175 lit. h C. pen. cu exceptia cazului in
care infarctiunea scop este o talharie sau piraterie, ipoteza in acre vom avea un omor deosebit
de garv (art. 176 lit. d C. pen.).
Atribuirea unui grad de pericol social sporit omorului aflat in structura concursului cu
conexitate etiologica este intalnita si in alte sisteme de drept. Astfel, in principiu, orice
infarctiune, cu exceptia talhariei sau a pirateriei poate servi drept scop omorului prevazut de
art. 175 lit. h C. pen. Infractiunea scop poate fi chiar un omor, ipoteza in care prima fapta se
va incadra in dispozitiile art. 175 lit. h C. pen. iar cea de-a doua in cele ale art. 176 lit. c C.
pen1. Atunci cand insa infarctiunea mijloc omorul cat si infarctiunea scop au ca subiect
pasiv aceeasi persoana, sfera potentialelor infarctiuni scop se restrange. Acest aspect este insa
adeseori neglijat in practica judecatoreasca, ceea ce conduce la pronuntarea unor solutii
discutabile.
Probleme deosebite in practica ridica distinctia intre omorul comis in vederea
savarsirii unui furt si cel comis pentru a inlesni o talharie. Abordarea acestei probleme trebuie
facuta diferentiat dupa cum victima omorului are sau nu vreo legatura cu bunurile sustrase.
Daca ea era complet straina de bunurile respective, problema se rezolva relativ simplu, in
functie de conduita ulterioara a infractorului, adica de imprejuarerea ca pentru sustragerea
bunurilor el mai exercita sau nu acte de violenta asupra altor persoane. Astfel, in structura
concursului cu conexitate etiologica ar intra un omor calificat si un furt atunci cand infarctorul
ucide o persoana care se afla intamplator in apropierea locului unde voia sa comita furtul, si
respectiv un omor deosebit de grav si o talharie atunci cand ucide paznicul imobilului in care
vroia sa patrunda pentru a sustrage prin violenta bunurile altora.
O alta categorie de fapte ce intra frecvent in structura unui concurs cu conexitate
etiologica o constituie infarctiunea de fals. O situatie tipica in care falsul apare pe pozitia de
infractiune mijloc se regaseste in cazul infractiunii de inselaciune comisa prin fals. Potrivit
art. 215 alin. 2 C. pen., daca prin mijlocul farudulos prun care s-a realizat introducerea in
eroare constituie el insusi o infractiune, se aplica regulile concursului de infarctiuni.
Dispozitia mentionata a fost introdusa din vointa legiuitorului de a pune capat disputelor
doctrinare ce au avut loc sub imperiul Codului penal anterior cu privire la existenta
concursului de infarctiuni intr-o astfel de ipoteza.
1 Totusi, daca cele doua infractiuni sunt savarsite in aceeasi imprejurare vom avea o singura
infarctiune complexa de omor deosebit de grav (art. 176 lit. b C. pen) si nu un concurs cu conexitate
etiologica.
infractional si care, fara a antrena printre ele insele o pluralitate de urmari materiale, atribuie
actiunii sau inactiunii aptitudinea de a incalca doua sau mai multe norme penale
incriminatoare. Cea de-a doua varianta a concursului ideal are in vedere nu imprejurarile in
care se savarseste actiunea sau inactiunea, ci exclusiv acele urmari cu caracter material care,
reprezentand rezultate vatamatoare anume prevazute de lege, realizeaza prin pluralitatea lor
cerintele de incriminare a doua sau mai multe infractiuni.
In concluzie, desi concursul real se poate realiza atat pe seama imprejurarilor cat si pe
cea a urmarilor, in realitate varianta realizata pe seama imprejurarilor este specifica
constituirii unor concursuri ideale alcatuite din infarctiuni formale, iar cea realizata pe seama
urmarilor este specifica concursului constituit din infractiuni de rezultat, ori din astfel de
infarctiuni impreuna cu infarctiuni de pericol.
Trebuie remarcat ca autorul citat pune sub semnul egalitatii notiunea de urmare,
utilizata de legiuitor si aceea de rezultat.
Apreciez ca, spre deosebire de concursul real, in cadrul concursului ideal este mai greu
sa se identifice modalitati distincte ale acestei forme de pluralitate. Acest lucru se explica pe
de o parte datorita modului specific in care ia nastere concursul ideal, iar pe de alta parte din
cauza ca acesta are o sfera de aplicare mai restransa, atat din punct de vedere numeric cat si
sub aspectul domeniilor in care se intalneste.
Totusi, in functie de natura infarctiunilor ce intra in structura sa, concursul ideal de
infractiuni poate fi omogen si eterogen. Astfel, va exista un concurs omogen de infarctiuni
daca autorul, conducand un autovehicul cu incalcarea dispozitiilor legale privind circulatia pe
drumurile publice, comite un accident soldat cu vatamarea corporala a mai multor persoane.
Daca insa aceste persoane au fost ucise, nu va exista un concurs ideal ci o unitate legala de
infractiune prevazuta de art. 178 alin. ultim C. pen.
Concursul ideal va fi eterogen daca infarctiunile ce intra in structura sa sunt diferite,
asa cum se intampla in cazul in care inculpatul, in cadrul aceleiasi activitati de ultraj contra
bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, a provocat si vatamarea corporala sau decesul
unei persoane1.
Sub aspectul laturii subiective infractiunile ce intra in structura concursului ideal se
pot comite cu oricare dintre formele vinovatiei. Astfel, este posibil ca toate faptele sa fie
savarsite cu intentie directa, unele cu intentie direct iar altele cu intentie indirecta sau din
culpa sau, in fine, este posibil ca toate infractiunile sa fie savarsite din culpa. Din acest punct
de vedere situatia concursului ideal nu difera de cea a concursului real simplu.
1 T.S., s. pen., dec. Nr. 2463/1982, in Repertoriu III, p. 278.
opreasca din activitatea infarctionala, el stiind ca nu poate fi sanctionat pentru faptele de mai
mica garvitate.
Pe de alta parte, solutia noncumulului nu este in masura sa dea staisfactie nevoii de
justitie, societatea ramanand intotdeauna cu impresia ca infarctorul, pedepsit doar pentru o
fapta, a fost iertat pentru celelalte1.
In fine, sistemul absorbtiunii nu permite judecatorului o justa individualizare a
sanctiunii, infarctorul ce a comis un concurs de infarctiuni fiind sanctionat la fel cu cel care a
savarsit o singura infarctiune, ceea ce contarvine principiului echitatii.
Consider ca sistemul in discutie este mai adecvat pentru sanctionarea concursului ideal
caci in acest caz este inlaturat pericolul incurajarii infarctorului de a mai comite o alta
infarctiune de o garvitate mai mica. In plus o eventuala limitare a noncumulului doar la
pedepsele de aceeasi natura, dupa modelul Codului penal farncez sau austriac, ar fi in masura
sa inlature in mare parte si celelalte obiectii formulate in privinta sa.
Pentru a impiedica aceasta din urma situatie, diferitele legislatii prevad de regula o
limita maxima a sporuli ce se poate aplica, la care uneori, se adauga si alte elemente de
limitare. Limita sporuli poate fi cuantificata in functie de natura infarctiunilor care intra in
concurs. Alteori nu este determinat sporul, fiind stabilita doar o limita maxima pentru
pedeapsa rezultanta. De regula, nu se poate depasi totalul aritmetic al pedepselor specifice
pentru fiecare infarctiune in parte, iar alteori aceasta limita nu poate fi atinsa. De asemenea,
nu pot fi depasite nici limitele generale prevazute de lege pentru specia de pedeapsa
respectiva.
Cumulul juridic si-a gasit vocatie de aplicare si in cazul in care una din pedepsele
stabilite are caracter perpetuu. In acest caz, fie se aplica o sanctiune de grad superior, fie se
modifica regimul de executare al pedepsei cu caracter perpetuu.
Varianta optima a acestui sistem pare a fi ce a cumulului juridic cu spor facultativ si
variabil care permite cea mai eficienta individualizare a pedepsei rezultante. Intr-adevar, prin
acest sistem se poate ajunge de la o pedeapsa similara cu cea obtinuta in urma aplicarii
sistemului absorbtiunii atunci cand nu se mai aplica nici un spor la pedeapsa de baza si
pana la o pedeapsa egala cu totalul aritmetic al pedepselor stabilite, similara deci celei
obtinute prin aplicarea sistemului cumulului aritmetic.
exista o singura actiune sau inactiune atunci cand este probata intentia directa a infractorului
de a produce toate urmarile prevazute de normele in concurs.
Regimul sanctionator prevazut de art. 34-35 C. pen. se aplica indiferent de concurs
real sau concurs ideal si indiferent de natura infractiunilor concurente . cu alte cuvinte si
concursul de infarctiuni in structura caruia intra infractiuni prevazute de legi speciale se
sanctioneaza dupa aceleasi reguli, neexistand la ora actuala dispozitii cu caracter derogatoriu.
1 Pentru desemnarea pedepsei aplicate pentru concurs in literatura de specialitate se folosesc mai
multi termeni: pedeapsa comuna (V. Dongoroz si colab., op. cit., vol. I, p. 269), pedeapsa concursuala
(J. Grigoras, Individualzarea pedepsei, cit. supra., p. 246), pedeapsa rezultata (M. Basarab, op. cit., vol
II, p. 28).
2 St. Danes, V. Papadopol, Individualizarea judiciara a pedepselor, Ed. Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1985, p. 300.
poate totusi proceda la judecarea lor. Asa se intampla atunci cand activitatea de urmarire se
afla in stadii diferite, astfel incat nu este posibila sesizarea instantei prin rechizitoriu cu privire
la toate infractiunilor. Alteori, desi instanta a fost sesizata pentru toate infractiunile, din
anumite motive se ajunge la disjungerea cauzei in privinta unor fapte, asa cum se procedeaza
in ipoteza restituirii dosarului pentru completarea sau refacerea urmaririi in cazul unei
infractiuni.
In toate aceste situatii se ajunge la pronuntarea unor hotarari diferite in privinta
infractiunilor comise, dar, cum acestea din urma sunt concurente, se impune aplicarea unei
pedepse unice pentru intreaga pluralitate. In acest scop legiuitorul a creat institutia contopirii
pedepselor care da posibilitatea aplicarii si in ipotezele in discutie a dispozitiilor legale
referitoare la sanctionarea concursului de infarctiuni. Sediul materiei il constituie art. 36 C.
pen. care prevede in primele doua alineate: Daca infractorul condamnat definitiv este judecat
ulterior pentru o infrcatiune concurenta se aplica dispozitiile art. 34 si 35 C. pen.
Dispozitiile art. 34 si 35 se aplica si in cazul in care dupa ce o hotarare de condamnare
a ramas definitiva, se constata ca cel condamnat suferise si o alta condamnare pentru o
infractiune concurenta.
In prima parte a textului citat, se reglementeaza faptul ca exista o hotarare definitiva
prin care s-au stabilit pedepse individuale pentru una sau mai multe dintre faptele concurente,
pedepse ce se bucura de autoritate de lucru judecat. Instanta care judeca ulterior celelalte fapte
concurente va trebui in primul rand sa stabileasca pedepsele penru aceasta iar apoi tinand cont
de ele si de pedepsele stabilite prin hotararea anterioara, sa procedeze la aplicarea pedepsei
rezultante in conditiile art. 34. Astfel, si in acest caz se vor parcurge cele doua etape
stabilirea pedepsei pentru infarctiunea nou descoperita si recontopirea tuturor pedepselor,
chiar si in situatia in care pedeapsa pentru noua infractiune nu modifica pedeapsa rezultanta
aplicata in urma primei contopiri1.
Contopirea nu se poate realiza decat cu ocazia judecarii in prima instanta a noii
infractiuni deoarece ea implica posibilitatea aplicarii unui spor, iar daca acest lucru s-ar
realiza in apel sau recurs condamnatul ar fi privat de beneficiul celor trei grade de jurisdictie.
Cea de-a doua ipoteza reglementata de art. 36 C. pen. are in vedere situatia in care
toate infarctiunile concurente au fost judecate separat, pronuntandu-se mai multe hotarari care
au ramas definitive.
In acest caz, existand deja pedepse stabilite pentru toate infractiunile concurente si
care se bucura de autoritate de lucru judecat, instanta care efectueaza contopirea trebuie sa
aleaga din randul acestora pedeapsa cea mai grea pe care o poate spori in conditiile art. 34 C.
1 C. Bulai, Manual de drept penal, cit. supra, p. 501.
pen. Daca unele dintre infractiunile concurente au fost deja contopite prin hotarari anterioare,
instanta trebuie sa procedeze la descontopirea lor si sa efectueze noua contopire pornind de la
pedepsele stabilite pentru faptele concurente si sa nu contopeasca rezultatele obtinute anterior.
Unele probleme au aparut in practica in situatia in care infractorul a fost condamnat
pentru o infarctiune, a executat o parte din pedeapsa si ulterior a fost liberat conditionat iar
apoi se descopera o alta infarctiune concurenta cu cea care a atras condmanarea. Practica a
statutat ca nu se poate revoca liberarea conditionata, acest lucru fiind posibil doar daca se
comite o noua infractiune in termenul de incercare al liberarii. In doctrina s-a aratat ca, in
ipoteza analizata, condamnatul va fi judecat si pentru infractiunea descoperita ulterior,
urmand ca pedepsele stabilite pentru cele doua fapte concurente sa fie contopite in conditiile
art. 36 C. pen. aplicandu-se o noua pedeapsa pe care condamnatul trebuie sa o execute.
Aceasta va conduce la desfiintarea hotararii de liberare conditionata si la examinarea
indeplinirii conditiilor prevazute de art. 59-60 C. pen. in raport de noua pedeapsa. Daca
pedeapsa rezultanta este mai mare decat cea initiala, condamnatul va mai executa o perioada
de detentie, pana la implinirea fractiunii prevazute de lege pentru a obtine liberarea
conditionata. In cazul in care pentru pedeapsa nou descoperita s-a pronuntat o pedeapsa avand
aceeasi durata cu cea din a carei executare condamnatul fusese liberat conditionat, iar instanta,
in urma contopirii, a aplicat o pedeapsa rezultanta egala cu cea initiala, in practica s-a decis ca
timpul executat sa fie deus din pedeapsa globala si sa se mentina liberarea conditionata.
Din pedeapsa rezultanata se va scadea doar partea executata efectiv pana in momentul
liberarii conditionate, nu si partea considerata ca executata in baza muncii prestate, aceasta
din urma constituind un beneficiu acordat numai in legatura cu calcularea fractiunii de
pedeapsa ce confera vocatie la liberarea conditionata.
parte si procedand mai apoi la contopirea lor sau se va aplica de la inceput o singura masura
educativa pentru ansamblul infractiunilor comise.
In practica s-a decis ca trebuie sa se stabileasca o singura masura educativa unica
pentru toate faptele, la a carei alegere instanta va avea in vedere numarul infractiunilor
savarsite, gravitatea lor precum si persoana faptuitorului1. In sustinerea acestei solutii se arata
ca, data fiind marea diversitate a masurilor educative prevazute de art. 101 C. Pen., aplicarea
simultana a amai multor masuri educative nu ar fi nici potrivita si uneori nici posibila2.
Plenul fostului Tribunal Suprem, pe calea unei decizii de indrumare, a statutat ca in
cazul in care unele dintre infractiunile concurente prezinta gradul de pericol social care atrage
aplicarea unor pedepse se vor stabili aceleasi sanctiuni si pentru infractiunile mai putin grave,
facandu-se apoi aplicarea art. 34 C. pen.
In consecinta, instanta va stabili pentru fiecare infarctiune concurenta in parte
sanctiunea corespunzatoare masura educativa sau pedeapsa iar apoi va proceda la
contopirea acestora. Este evdient ca masurile educative fiind prin insasi natura lor mai usoare
decat pedepsele se vor absorbi in acestea. Daca au fost stabilite mai multe pedepse, ele se vor
contopi in conditiile art. 34 C. pen.
Solutia va ramane valabila si in ipoteza in acre unele dintre infarctiunile concurente au
fost comise in timpul minoritatii iar altele dupa majorat. In acest caz, pentru faptele savarsite
in timpul minoritatii se vor stabili masuri educative sau pedepse iar pentru faptele savarsite
ulterior majoratului se stabilesc numai pedepse. Ulterior toate aceste sanctiuni urmeaza sa fie
contopite dupa cum am aratat mai sus.
Contopirea se va face chiar in situatia in care infractiunile comise in timpul minoritatii
si cele savarsite dupa majorat au fost judecat separat.
Daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natura diferita sau chiar de
aceeasi natura dar cu continut diferit, acestea se aplica alturi de pedeapsa inchisorii.
Daca s-au stabilit mai multe pedepse de aceeasi natura si cu acelasi continut, se aplica
cea mai grea dintre acestea.
Pedeapsa complementara, indiferent de natura ei, nu poate exista independent de
pedeapsa principala stabilita pentru o infractiune. Prin urmare, nu este posibila aplicarea unei
pedepse complementare pe langa pedeapsa rezultanta daca ea nu a fost in prealabil stabilita
pentru una dintre infractiunile concurente. Astfel, daca nici una dintre pedepsele stabilite nu
are durata minima ceruta de lege pentru aplicarea alaturi de ea a unei pedepse complementare,
aceasta nu se va putea aplica pe langa pedeapsa rezultanta, chiar daca ea ar indeplinii
conditiile legii.
Textul citat reglementeaza trei ipoteze care se pot intalni in cazul aplicarii pedepselor
complementare. Prima ipoteza are in vedere cazul in care doar pentru una dintre infractiunile
concurente s-a stabilit o pedeapsa complementara. In aceasta situatie, pedeapsa
complementara se va aplica alaturi de pedeapsa rezultanta, indiferent daca ea fusese stabilita
pentru infractiunea care a atras pedeapsa de baza sau pentru alta fapta concurenta.
Prevederile alin. 2 al art. 35 C. pen. se raporteaza la situatia in care s-au stabilit mai
multe pedepse complementare, fie pentru aceeasi infractiune, fie pentru infractiuni diferite. In
acest caz, pedepsele complementare diferite ca natura sau continut, se aplica toate pe langa
pedeapsa principala.
Prevederea din art. 35 alin. 3 C. pen. are in vedere situatia in care pentru mai multe
infractiuni concurente s-au stabilit pedepse complementare de aceeasi natura si cu acelasi
continut. In acest caz nu este posibil ca diferitele pedepse complementare sa fi fost stabilite
pentru o singura infarctiune deoarece este exclus ca pentru o fapta sa se aplice mai multe
pedepse identice.
Cum pedepsele cu continut identic urmaresc aceeasi finalitate, legiuitorul a decis sa se
aplice doar cea mai grea dintre ele. In cazul pedepsei complementare a degradarii militare
aceasta solutie era de fapt singura posibila, avand in vedere ca, datorita specificului acestei
pedepse, ea nu poate fi executata de mai multe ori.
In cazul pedepselor privative de drepturi, desi ele au limite ralitv determinate intre
unu si zece ani si s-ar fi putut aplica cumulul juridic sau cumulul aritmetic limitat, s-a
considerat totusi ca nu este potrivit ca, prin totalizare sau prin aplicarea unui spor, interzicerea
unor importante drepturi civile sau cetatenesti sa se prelungeasca prea mult1.
1 V. Ramureanu, op. cit., p. 252.
Regulile enuntate mai sus sunt incidente nu numai in cazul in acre toate infractiunile
sunt judecate concomitent, ci si in cazul judecarii separate, aplicarea prevederilor art. 35 C.
pen. facandu-se cu ocazia contopirii pedepselor in conditiile art. 36 C. pen.
pedeapsa detentiunii pe viata si pentru cumulul aritmetic in cazul cand pentru infractiunile
concurente s-a aplicat o pedeapsa cu inchisoarea si alta cu amenda.
Daca s-au stabilit numai pedepse cu inchisoarea sau numai pedepse cu amenda
opereaza cumulul juridic, la fel ca in Codul penal in viguare, cu deosebirea ca la pedeapsa mai
grea se adauga obligatoriu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Se observa deci un tratament penal mai sever, dar in acelasi timp mai realist, al
concursului de infarctiuni comparativ cu cel consacrat de Codul penal in viguare. Modificarea
se justifica tinand cont de statisticile existenete, care demonstreaza ca, in majoritatea
cazurilor, instantele nu procedeaza la adaugarea sporului, astfel ca in realitate sistemul
cumulului juridic cu spor facultativ a functionat in fapt ca o veritabila absorbtie.
Pe aceesi linie de severitate, in materia sanctionarii concursului de infarctiuni a fost
introdusa o dispozitie de exceptie (art. 39 alin. 2) care permite ca, in situatia comiterii mai
multor infractiuni deosebit de grave, instanta sa poata aplica pedeapsa detentiunii pe viata,
chiar daca aceasta nu este prevazuta pentru niciuna dintre infarctiunile concurente.
Codul penal adoptat prin Legea nr. 301/2004 a mentinut definitia adoptata de legea
penala in viguare in ceea ce priveste modul de definire a celor doua tipuri de concurs, dar a
reglementat materia concursului formal de infractiuni pe baza solutiei din anteproiectul
Institutului de Cercetari Juridice al Academiei Romane, prevazand in cazul concursului
formal de infarctiuni ca fapta se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru
infarctiunea cea mai grava (art. 47 alin. 3).
Concursul de infarctiuni reprezinta una dintre cele mai importante institutii de drept
penal, fiind sistematizat in cadrul titlului referitor la infarctiune, desi sunt si unii autori care
considera ca ar fi trebuit sa-si gaseasca locul in cadrul titlului referitor la pedeapsa.
A doua conditie a concursului real este existenta mai multor infractiuni, adica a unor
fapte concrete care sa fie prevazute de legea penala, sa fie savarsite cu vinovatie, nejustificate
si imputabile persoanei care le-a comis.
Infractiunile concurente pot fi de aceeasi natura sau de natura diferita, situatie mai des
intalnita in practica de specialitate.
A treia conditie a concursului real de infractiuni este ca toate infractiunile competente
sa fi fost savarsite inainte ca pentru vreuna dintre ele infractorul sa fi fost condamnat definitiv.
Asadar, va exista concurs de infarctiuni numai daca infarctiunile se savarsesc pana la
ramanerea definitiva a hotararii de condamnare pentru una dintre ele, sau chiar atunci cand
infractiunea a fost comisa dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare, aceasta,
ulterior fiind desfiintata in urma unei cai extraordinare de atac, mentinandu-se insa
condamnarea inculpatului.
Nu are nici o relevanta asupra existentei concursului de infractiuni daca acestea au fost
judecate separat sau impreuna, de aceeasi instanta sua de instante diferite, ori daca au fost
urmarite deodata sau succesiv de acelasi organ sau de altul; estential este sa nu se fi pronuntat
o hotarare definitiva pentru vreuna dintre infarctiunile componente ale concursului.
Trebuie observat in legatura cu aceasta conditie a concursului de infractiuni, si cerinta
ca toate infractiunile concurente sa fie susceptibile de condamnare, adica faptele comise de
inculpat sa-si fi pastrat caracterul infarctional. Daca in raport cu unele dintre acestea a
intervenit o cauza care inlatura caracterul penal, asemenea infractiuni nu mai pot fi supuse
judecatii, si deci, sunt excluse din componentele concursului de infarctiuni.
implica si o urmare imediata, precum si o legatura de cauzalitate intre fapta savarsita si acest
rezultat.
considerat mai adecvat pentru aceasta modalitate de concurs, deoarece actiunea sau inactiunea
este unica.
Ultimul sistem este cel al cumului juridic consacrat in art. 39 din noul Cod penal si
consta in stabilirea unei pedepse de catre instanta pentru fiecare infractiune aflata in concurs,
facand abstractie de celelalte, dupa care se aplica cea mai grea dintre ele, ca pedeapsa
rezultanta, careia I se aplica un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Acest sistem se bucura de cea mai larga preferinta in raport cu celelalte sisteme de
sanctionare a cocursului de infarctiuni si are la baza adagiul poena maior cum asperatione.
In doctrina mai sunt precizate si unele sisteme derivate de sanctionare a concursului de
infarctiuni, mai putin cunoscute, cum ar fi: sistemul cumulului progresiv, sistemul eliminarii
indeterminate si sistemul cumulului prin conversie.
In conceptia noului Cod penal sanctionarea concursului de infarctiuni implica, mai
intai, stabilirea fie a unei pedepse principale, privative de libertate, fie a unei pedepse cu
amenda, sub forma zilelor-amenda, dupa care urmeaza aplicarea pedepsei rezultante, care va
consta fie intr-o pedeapsa privativa de libertate, fie dintr-o amenda sub forma zileleoramenda.
Cuantumul acestei pedepse rezultante, ce se aplica pentru concursul de infarctiuni, ca
efect al principiului cumulului juridic, va consta in aplicarea pedepsei celei mai grele la care
se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fie ca este vorba de
pedepse cu inchisoarea , fie ca este vorba de pedepse cu amenda (art. 39 alin. 1 lit. b si c).
Aceasta solutie are in vedere existenta unor pedepse principale omogene stabilite
pentru infarctiunile concrete, fie ca este vorba numai de pedepse cu inchisoarea, fie ca este
voba de pedepse cu amenda, sub forma zilelor-amenda. Daca printre pedepsele privative de
libertate figureaza si o pedeapsa cudetentiune pe viata, atunci in mod inevitabil, pedeapsa care
se va aplica va fi pedeapsa va fi detentiunea pe viata (art. 39 alin. 1 lit. a).
Prin pedeapsa cea mai grea se intelege pedeapsa cea mai grea dintre pedepsele
stabilite de instanta pentru infarctiunile concurente, iar nu pedeapsa cea mai grava dintre
infractiunile care fac obiectul concursului. Astfel, nu gravitatea abstracta a faptelor, ci aceea
concreta, exprimata prin pedepsele stabilite de instanta determina componenta principala a
pedepsei comune.
Cand s-a stabilit o pedeapsa cu inchisoarea si o pedeaspa cu amenda, se aplica
pedeapsa inchisorii, la care se adauga in intregime pedeapsa amenzii (art. 39 alin. 1 lit. d).
In cazul in care pedepsele stabilite pentru infarctiunile concurente sunt eterogene, in
sensul ca unele sunt pedepse privative de libertate pe timp marginit si altele sunt pedepse cu
amenda sub forma zilelor-amenda, solutia legii este perfect logica (art. 39 alin. 1 lit. e), in
sensul ca se aplica pedeapsa inchisorii conform lit. b, la care se adauga in intregime pedeapsa
amenzii conform lit. c.
Atunci cand s-au stabilit mai multe pedpese cu inchisoarea, daca prin adaugare la
pedeapsa cea mai grea a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu inchisoarea
stabilite s-ar depasi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei inchisorii, iar cel
putin una dintre infractiunile concurente pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de 20 de
ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detentiunii pe viata.
Situatii speciale
Sunt acele situatii in care, din considerente de politica penala, legiuitorul instituie
reguli speciale de sanctionare a concursului de infarctiuni.
De pilda, in art. 129 din noul Cod penal sunt prevazute reguli speciale de sanctionare a
concursului de infractiuni savarsite in timpul minoritatii ori comise una in timpul minoritatii
iar alta dupa majorat.
La fel sunt instituite reguli speciale referitoare la aplicarea pedepselor complementare
in cazul concursului de infarctiuni savarsite de persoana juridica (art. 147 alin. 2 din noul Cod
penal). Se observa ca, in caz de concurs de infarctiuni, persoanei juridice i se aplica regimul
amenzii prevazut de lege pentru persoana fizica, iar masurile de siguranta luate se cumuleaza.
Se vor aplica pedepsele pentru fiecare dintre cele doua infarctiuni deduse
judecatii;
Se va dispune anularea suspendarii conditionate a executarii pedpesei
pronuntate anterior;
Se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infarctiuni, pedeapsa a carei
executare a fost initial suspendata conditionat cu pedeapsa care a atras anularea
vatamari ale integritatii corporale ce caracterizeaza infarctiunile prevazute in art. 180 si 181
C. pen., iar altora vatamari garve sau moartea.
Aceasta concluzie se impune din modul in care este definita incaierarea, infarctiunile
prevazute in art. 180 si 181 C. pen. fiind absorbite in infarctiunea de incaierare prevazuta in
art. 322 alin. 1 C. pen.
In consecinta, prima instanta si cea de apel au dat o incadrare gresita faptei savarsite
de inculpat, motiv pentru care recursul a fost admis si s-a mentinut condamnarea acestuia
numai pentru savarsirea tentativei la infarctiunea de omor.
lasa sa se creada ca are influienta asupra unui functionar, pentru a-l determina sa faca ori sa nu
faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu.
Rezulta deci ca obiectul infarctiunii de trafic de influienta il constituie prestigiul de
care trebuie sa se bucure functionarul in exercitarea atributiilor sale de serviciu, legea
necerand nominalizarea functionarului asupra caruia urmeaza sa se execute influienta, dupa
cum nu pretinde nici influienta traficantului sa fie reala. Esential pentru existenta acestei
infarctiuni este referirea la un functionar, chiar nominalizat, dintr-un serviciu in competenta
caruia intra rezolvarea solicitarii beneficiarului traficului de influienta, pentru ca, prin
asemenea actiune, traficantul lezeaza prestigiul functionarului public din serviciul vizat de el
si de beneficiarul de trafic, indiferent daca faptuitorul nominalizeaza sau nu functionarul ori
daca are sau numai lasa impresia sa se creada ca are influienta asupra acelui functionar.
Or, inculpatul a pretins si a primit sume de bani de la cinci persoane, pe care le-a facut
sa creada ca are influienta asupra unor functionari de la Registrul Auto Roman si ca va obtine,
de la acestia, actele necesare inmatricularii autoturismelor cumparate de acele persoane din
strainatate, astfel ca faptele savarsite de el intrunesc elementele constitutive ale infarctiunii de
trafic de influienta.
Pe de alta parte, aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. 2 C. pen. este gresita, neputandu-se
retine o rezolutie infarctionala unica, intrucat cele cinci acte de trafic de influienta au fost
comise fata de persoane diferite, in imprejurari diferite si dupa trecerea unor intrevale de timp.
Modul de operare, asemanator in toate cele cinci cazuri, este insuficient pentru a defini o
intentie unica, in conditiile in care particularitatile legate de timpul, locul, si imprejurarile in
care s-au comis faptele duc la concluzia ca infarctiunea de trafic de influienta a fost
consumata, in intregime, in fiecare caz in parte.
Ca urmare, recursul declarat de procuror a fost admis si, casandu-se decizia pronuntata
in apel, s-a mentinut solutia primei instante.
n cazul infractiunii de tlharie savrsita prin patrunderea inculpatului, fara drept n locuinta
partii vatamate, nu exista concurs de infractiuni ntre violarea de domiciliu si tlharie, ci o
infractiune unica de tlharie prev. de art.211 al.2/1 CP, violarea de domiciliu fiind absorbita n
aceasta varianta a infractiunii de tlharie.
Sectia Penala - Decizia penala nr.30/A/12.01.2006 a Curtii de Apel Alba Iulia.
La data de 16.10.2008, a fost nregistrat pe rolul acestei instante, sub numarul de dosar
1495/310/2008, dosarul nr. 460/P/2008 al Parchetului de pe lnga Judecatoria Sinaia mpreuna
cu rechizitoriul ntocmit n acest dosar, prin care s-a dispus punerea n miscare a actiunii
penale si trimiterea n judecata a inculpatilor PLM si PM pentru savrsirea infractiunilor
prevazute de art. 215 alin. 1 si 2, art. 290 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., respectiv
pentru savrsirea infractiunilor prevazute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1 si 2, art. 290
alin. 1 Cp cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen .
Prin rechizitoriu s-a retinut faptul ca, n perioada 2004-2007, de regula n cursul lunilor
septembrie-octombrie ale fiecarui an, inculpata P L M a solicitat eliberarea unor adeverinte
pentru a-i servi la obtinerea unor permise scolare gratuite, pe distanta Comarnic-Brasov. Cu
toate ca actele emise de conducerea facultatii atestau foarte clar ca aceasta urmeaza cursurile
cu frecventa redusa, n mod succesiv, folosind mina de pix, a modificat la rubrica "FR",
scriind "CURSURI DE ZI".
De asemenea, s-a mentionat ca inculpata PLM a ntocmit n numele tatalui sau patru solicitari
de eliberare a abonamentelor de calatorie gratuite, abonamente ce au fost obtinute, n care se
mentiona ca se afla n ntretinerea acestuia, desi din data de 03.06.2004 era angajata cu
contract individual de munca. Pentru anii de studiu 1 si 3, inculpatul PM a fost cel care a
semnat cererile formulate pentru acordarea permiselor de calatorie CFR gratuite pentru
studenti.
Pe parcursul urmaririi penale au fost administrate urmatoarele probe: proces verbal de
constatare a efectuarii actelor premergatoare, declaratii nvinuiti, adresa prejudiciu RTFC
Bucuresti, adresa Inspectoratului Teritorial de Munca Prahova, precum si adresa Ministerului
Educatiei, Cercetarii si Tineretului.
Inculpatii au fost asadar audiati att n faza de urmarire penala, ct si n faza de judecata,
declaratiile acestora fiind sincere, ambii recunoscnd savrsirea faptelor.
n faza de judecata, la solicitarea inculpatilor, au fost ncuviintate pentru acestia proba cu
nscrisuri si proba testimoniala cu doi martori, n circumstantiere, fiind audiati martorii TMA
si JM, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate dosarului cauzei (fl. 95, 96).
Partea vatamata SNTFC - nu a fost reprezentata n instanta si nici nu a solicitat administrarea
vreunei probe, neconstituindu-se parte civila pe parcursul procesului.
La dosarul cauzei, din dispozitia instantei, au fost depuse fisele de cazier actualizate ale
inculpatilor.
Analiznd actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Conform dispozitiilor art. 290 alin. 1 C. penal, constituie infractiunea de fals n nscrisuri sub
semnatura privata: "falsificarea unui nscris sub semnatura privata prin vreunul din modurile
aratate n art. 288, daca faptuitorul foloseste nscrisul falsificat ori l ncredinteaza altei
persoane spre folosire, n vederea producerii unei consecinte juridice".
Avnd n vedere probele administrate n cursul urmaririi penale, dar si n fata instantei,
corobornd nscrisurile depuse la dosar cu declaratiile celor 2 inculpati, instanta constata ca,
ntr-adevar, inculpata PLM a alterat cu pixul adeverintele scolare nr..... emise de Universitatea
...., nscriind la rubrica referitoare la forma cursurilor "ZI" n loc de "FR", atestnd astfel
aspecte necorespunzatoare adevarului, n scopul obtinerii unor permise gratuite.
Asadar adeverintele alterate au fost folosite cu intentie de catre inculpata n vederea
producerii unor consecinte juridice.
Fata de aceste mprejurari, instanta apreciaza ca sunt ntrunite elementele constitutive ale
infractiunii de fals n nscrisuri sub semnatura privata
La individualizarea pedepsei, instanta va avea n vedere criteriile generale prevazute de art. 72
Cp, respectiv dispozitiile partii generale, limitele de pedeapsa fixate n partea speciala,
mprejurarile concrete ale savrsirii faptelor.
Instanta, fata de nscrisurile depuse la dosar n circumstantiere, respectiv caracterizarile facute
de ... si ...., si declaratiile martorilor TMA si JM, va avea n vedere la individualizarea
pedepsei si circumstante care atenueaza raspunderea penala: conduita buna a infractorului
nainte de savrsirea infractiunii, precum si atitudinea inculpatei dupa savrsirea infractiunii,
rezultnd din prezentarea sa n fata autoritatilor, comportarea sa sincera n cursul procesului,
urmnd a dispune condamnarea inculpatei la o pedeapsa cu nchisoarea orientata sub minimul
special prevazut de art. 290 alin. 1 C.pen.
n consecinta, n baza art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a si c si art. 76 lit. e C.
pen., va condamna inculpata PLM la cte o pedeapsa de 2 luni nchisoare pentru fiecare dintre
cele 4 infractiuni de fals n nscrisuri sub semnatura privata savrsite n perioada 2004-2007
prin alterarea cu pixul a adeverintelor scolare nr. emise de Universitatea.....
Instanta apreciaza n speta nu sunt incidente dispozitiile art. 41 alin. 2, ntruct inculpata nu a
avut o reprezentare generala asupra savrsirii faptelor pe parcursul celor 4 ani de studiu,
rezolutia infractionala fiind diferita, luata la nceputul fiecarui an, n raport de situatia sa
financiara din acel moment.
Rezulta de asemenea din probatoriul administrat n cauza faptul ca inculpata PLM a indus n
eroare RTFC Bucuresti prin folosirea nscrisurilor falsificate, n scopul obtinerii unor permise
gratuite de calatorie CFR corespunzatoare anilor I-IV de studii, desi nu ndeplinea conditiile
legale, producnd acestei regii o paguba totala de 10453,60 lei (adresa prejudiciu RTFC).
Se apreciaza astfel ca sunt ntrunite elementele constitutive ale infractiunii de nselaciune,
prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1 si 2 C.penal.
fiecare dintre cele 2 infractiuni de complicitate la fals n nscrisuri sub semnatura privata
savrsite n anii I si III ai fiicei sale.
Totodata, n baza art. 26 rap. la 215 alin. 1 si 2 C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a si c si art. 76
lit. e C.pen. condamna acelasi inculpat la cte o pedeapsa de 6 luni nchisoare pentru fiecare
dintre cele 2 infractiuni de complicitate la nselaciunile savrsite n anii I si III ai fiicei sale.
Instanta va face aplicarea dispozitiilor referitoare la concursul real de infractiuni pentru
pedepsele aplicate inculpatului.
n temeiul art. 33 lit. a C.pen. si art. 34 lit. b, va contopi pedepsele aplicate inculpatului,
urmnd ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni nchisoare.
n baza art. 81,82 C.pen. instanta urmeaza sa dispuna suspendarea conditionata a executarii
pedepsei, stabilind un termen de ncercare de 2 ani si 6 luni.
Va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C.pen.
n baza art. 348 C.proc.pen. instanta a dispus desfiintarea n ntregime a nscrisurilor
falsificate de catre inculpata Petre Lucica Mihaela si prin complicitatea inculpatului Petre
Mihai.
De asemenea, instanta s-a luat act de faptul ca prejudiciul a fost acoperit integral de catre
inculpati.
Sub aspectul laturii civile, instanta a retinut faptul ca partea vatamata SNTFC nu s-a constituit
parte civila n proces.
n baza art. 191 C.pr.pen., instanta a obligat inculpatii sa plateasca fiecare cte 100 lei, suma
reprezentnd cheltuieli judiciare avansate de stat n favoarea acestuia.
5.9. Speta 9. Furt calificat. ncadrare juridic. Bun cu valoare economic, aflat n sfera de
dispoziie a prii vtmate. Svrirea faptei imediat dup rmnerea definitiv a unei
hotrri anterioare de condamnare.
Prin sentinta penala nr. 1305/28.04.2010, instanta a dispus condamnarea inculpatului M.M. la
pedeapsa de 3 ani nchisoare, pentru savrsirea infractiunii de furt calificat, prevazuta de art.
208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a si g Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 37 alin. 1 lit. a si
art. 75 lit. c Cod penal, prin schimbarea ncadrarii juridice n sensul retinerii dispozitiilor
privitoare la savrsirea faptei n stare de recidiva postcondamnatorie.
Pentru a hotar astfel, instanta a retinut urmatoarele:
La data de 5.01.2010, n jurul orei 01,30, inculpatii M.M. si C.I. au sustras dintr-o curte
neasigurata, situata pe str. S. din mun. Iasi, din apropierea garajului partii vatamate I., trei
punti metalice provenite din dezmembrarea unor autovehicule, depozitate de administratorul
partii vatamate n aer liber, avnd o valoare aproximativa de 1200 de lei, transportndu-le cu o
roaba pe str. S., n scopul de a si le nsusi pe nedrept n vederea valorificarii ca fier vechi.
Instanta nu si-a nsusit sustinerile inculpatului, n sensul ca era vorba despre bunuri parasite,
fara valoare, prin luarea carora i s-ar fi facut administratorului societatii vatamate chiar un
bine. Astfel, instanta a avut n vedere declaratiile numitului D.I., administratorul partii
vatamate, privind valoarea aproximativa a bunurilor si reprezentarea acestuia privind soarta
lor viitoare. ntr-adevar, D.I. era dispus sa le dea cui le-ar fi cerut, dar chiar si acest transfer cu
titlu gratuit presupunea un act de dispozitie, deci puterea asupra bunurilor, care de altfel erau
depozitate ntr-un loc mprejmuit, n apropierea garajului partii vatamate, fie din motive de
spatiu, fie din cauza starii lor avansate de degradare, ceea ce nsa nu poate duce la concluzia
ca nu se aflau n posesia partii vatamate. Avnd n vedere ca cele trei punti metalice cntareau
mpreuna aproximativ 300 de kilograme, iar partea vatamata, prin reprezentantul sau, avea
dreptul de a dispune de ele n orice mod, inclusiv prin valorificarea la un centru de colectare a
fierului vechi, instanta a apreciat ca n mod indubitabil actiunea inculpatilor a cauzat societatii
I. un prejudiciu.
Fapta a fost savrsita de inculpat n jurul orei 01,30 n noaptea de 4/5.01.2010, dupa
ramnerea definitiva a unei sentinte penale pronuntata de Judecatoria Iasi la data de
21.12.2009, ramasa definitiva prin neapelare la data de 5.01.2010, la ora 00,00, sentinta prin
care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani nchisoare, cu suspendarea sub
supraveghere a executarii pedepsei. Aceasta sentinta a ramas definitiva la finele zilei de
4.01.2010, prima zi lucratoare urmatoare celei la care s-ar fi mplinit termenul de apel, si chiar
daca fapta dedusa judecatii a fost comisa de inculpat la aproximativ o ora si jumatate dupa
acest moment, condamnarea anterioara este totusi definitiva si termenul de ncercare al
suspendarii sub supraveghere ncepuse sa curga.
Instanta a dispus, astfel, revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei
rezultante de 3 ani nchisoare stabilite anterior n sarcina inculpatului M.M. si executarea
acesteia alaturat celei aplicate pentru infractiunea de furt calificat dedusa judecatii.
Prin sentinta penala nr. 183/13.04.2007 a Tribunalului Vrancea, printre altii, inculpata V. E.V.
a fost condamnata la:
- o pedeapsa principala de 2 ani nchisoare pentru savrsirea infractiunii de complicitate la
nselaciune prev. de art. 26 Cod penal, raportat la art. 215 alin. 1 si 4 Cod penal, cu aplicarea
art. 74 lit. a si c si art. 76 lit. c Cod penal;
- o pedeapsa principala de 5 ani nchisoare si la pedeapsa complementara a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal, pe o durata de 3 ani dupa executarea pedepsei
principale, pentru savrsirea infractiunii de nselaciune prev. de art. 215 alin. 1, 4 si 5 Cod
penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a si c si art.76 lit. d Cod penal.
n baza art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpata V. E. V sa execute pedeapsa
principala cea mai grea, respectiv pedeapsa de 5 ani nchisoare si pedeapsa complementara a
interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b si c Cod penal pe o durata de 3 ani, dupa
executarea pedepsei principale.
Prin decizia penala nr. 72/R/19.06.2009 a Curtii de Apel Galati, s-au admis apelurile declarate
de Parchetul de pe lnga Tribunalul Vrancea si inculpati. S-a desfiintat sentinta penala nr.
183/13.04.2007 a Tribunalului Vrancea si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la
aceeasi instanta.
Pentru a pronunta aceasta hotarre, Curtea a retinut, printre altele omisiunea instantei de a
face aplicarea art. 335 alin. 2 C. proc. pen. pentru una din inculpate, omisiunea instantei de a
face aplicarea art. 334 C. proc. pen. de a pune n discutia partilor si de a se pronunta cu privire
la schimbarea ncadrarii juridice cu privire la o infractiune, etc.. si faptul ca, n mod gresit,
instanta a dispus ca si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. c
Cod penal sa fie executata separat de pedeapsa rezultanta a nchisorii.
Potrivit art. 65 Cod penal, pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi poate fi
aplicata, daca pedeapsa principala stabilita este nchisoarea de cel putin 2 ani. Conform art. 35
alin. 1 Cod penal, daca pentru una dintre infractiunile concurente s-a stabilit si o pedeapsa
complementara, aceasta se aplica alaturi de pedeapsa nchisorii. n alineatul 2 din acelasi
articol se prevede ca daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natura diferita,
sau chiar de aceeasi natura dar cu continut diferit, acestea se aplica alaturi de pedeapsa
nchisorii.
Din dispozitiile legale de mai sus, rezulta cu prisosinta ca, n caz de condamnare pentru un
concurs, aplicarea pedepsei complementara a interzicerii unor drepturi se face cnd este
cazul pentru fiecare infractiune concurenta n parte. Acest aspect rezulta cu prisosinta si din
partea speciala a Codului penal, sens n care atunci cnd aplicarea pedepsei complementare a
Bibliografie
1. Florin Streteanu, Concursul de infractiuni, Ed. Luminalex, Bucuresti, 1999;
2. Iancu Tanasescu, Camil Tanasescu, Gabriel Tanasesecu, Drept Penal General, Ed.
Allback, 2002;
3. Mihaela Alexandru, Participatia penala, studiu de doctrina si jurisprudenta, Ed.
Hamangiu, 2008;
4. Traian Dima, Drept Penal - Partea generala, Ed. Hamangiu, 2007;
5. Ilie Pascu, Drept penal, Partea generala, editat a II-a, Ed. Hamangiu, 2009;
6. George Antoniu, Costica Bulai, Constantin Duvac, Ioan Griga, Gheorghe Ivan, Ilie
Pascu s.a., Explicatii preliminare ale noului cod penal vol I, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2010;
7. George Antoniu, Asociatia Romana de Stiinte Penale, Revista de drept penal, Studii si
practica judiciara, 1994-2006,Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006;
8. Costica Bulai, Manual de drept penal. Partea generala,Ed. All, Bucuresti, 1997;
9. C. Mitrache, Drept penal roman. Partea generala,Ed. Universul juridic, Bucuresti,
2007;
10. Constantin Bulai, Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Lavinia Lefterache, Drept
penal. Partea generala. Culegere de probleme din practica judiciara pentru uzul
studentilor, editia a VI-a revazuta si adaugita, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2010;
11. Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generala. Conform Noului Cod penal, Ed. C.H.
Beck, Bucuresti, 2010