Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Examen ORL
Examen ORL
Urechea medie este compartimentul cel mai des atacat de infecia banal
i virotic. In structura urechii medii deosebim:
cavitatea timpanic (casa timpanal, csua timpanic, cutia timpanic);
trompa eustache;
antrumul;
aditusul ad antrum i sistemul de celule pneumatice ale procesului
mastoidian.
Timpanul impreun cu cavitatea timpanic au rolul de a recepiona, de a
transforma i de a transmite vibraia undelor sonore spre urechea intern.
In prezent sunt bine precizate dou funcii importante ale trompei Eustache
- funcia echipresiv, sau de egalare a presiunii (ventilaie i protecie), i funcia
de drenaj. Exist dou mari sindroame funcionale ce caracterizeaz patologia
tubar:
sindromul de hiperpermeabilitate "beance tubaire" descris de autorii
francezi, foarte rar ntlnit;
sindromul de obstrucie tubar, mult mai frecvent diagnosticat, cu
consecine grave asupra funciei auditive.
anterior are o lungime de 18 mm, cel posterior- 15-16 mm, iar cel lateral - 12 mm.
Canalele semicirculare membranoase sunt situate n interiorul celor osoase,
imitnd configuraia lor. Ele se deschid prin cele dou extremiti n utricula. Pe
partea intern a ampulelor canalelor semicirculare membranoase se gsete
cte un mic repliu transversal, sub forma unor proeminene, numite creste
ampulare, n care ajung filetele nervoase dendritice din nervul vestibular i n
care se gsesc celule specializate, senzoriale ciliate i de susinere, alctuind la
un loc receptorul vestibular. Cilii celulelor senzoriale sunt cuprini ntr-o mas
amorf cupida terminal.
8. Examenul audiometric.
Cel mai important test este asa-numitul audiometrie la prag tonal sau simplu
audiometrie, examinarea pragului auditiv la diferite frecvente. Examinarea este efectuata intr-o
cabina speciala sau intr-o camera izolata fonic. O pereche de telefoane intra-auriculare sau un set de
casti sunt utilizate de catre un medic pentru a trimite sunete de diferite frecvente si intensitati
pacientilor. Pacientii atunci indica medicului prin apasarea unui buton ca au auzit sunetul. Dupa aceea,
examinarea continua pentru a transmite sunetul printr-un aparat numit vibrator osos, in locul setului
de casti vibratorul este atasat pe frunte sau pe osul din spatele urechii (procesul mastoid - processus
mastoideus).
21.Mastoidita.
Mastoida face parte din osul temporal al craniului. Poate fi palpata ca o proeminenta osoasa posterior si usor
superior lobului urechii. Contine spatii mici pline cu aer (celule aeriene). Este conectata cu urechea medie, si astfel
atunci cand exista o colectie lichidiana in urechea medie, este prezenta o cantitate mica de lichid si in spatiile cu aer
din mastoida.
Simptomele initiale ale mastoiditei pot fi aceleasi cu simptomele din faza initiala infectiei urechii mijlocii.
Pielea care acopera mastoida devine eritematosa (inrosita), inflamata si sensibila, iar urechea externa este impinsa
in lateral si inferior.
Alte simptome prezente sunt febra, durere in jurul sau in ureche, scurgeri cremoase din ureche. Durerea tinde sa fie
persistenta si pulsatila.
Afectarea auzului se poate inrautati progresiv.
l cauzator si pentru a determina care antibiotice vor fi mai eficiente in distrugerea bacteriei.
Antibioticele pot fi administrate oral odata ce bolnavul incepe sa se recupereze, iar administrarea lor se continua
pentru cel putin 2 saptamani.
In cazurile foarte grave care afecteaza chiar osul mastoidian, cu formarea colectiilor purulente (abcese), este
necesara drenarea abcesului si chiar indepartarea chirurgicala a mastoidei (mastoidectomie).
22.Mastoiditele exteriorizate.
Este vorba de o inflamatie a mastoidei, care se exteriorizeaza in pielea din spatele urechii.
Cauze - O mastoidita exteriorizata constituie o complicatie a unei otite acute.
Simptome si semne - Copilul are febra, frisoane, dureri te cap, este obosit, are dureri de ureche si aude
mai putin bine. Exista o reactie inflamatorie la inaltimea mastoidei, inflamata in spatele pavilionului
urechii: pielea este rosie si sensibila uneori ea este umflata de un abces subcutanat.
Tratament - Tratamentul consta in luarea de antibioticemtate si, adesea, in mastoidectomie.
31.Sindromul Meniere.
Sindromul Meniere se datoreaza distensiei compartimentului endolimfatic al urechii interne. Leziunea primara
este localizata in sacul endolimfatic care este responsabil pentru filtrarea si excretia endolimfei (lichidul care umple
cavitatile labirintului membranos al urechii).
Etiopatogenia
bolile generale: diabetul zaharat, hipertonia, hipotonia
alergia;
endocrine
etc;
- avitaminozele, mai ales a vitaminei C;
- tulburrile metabolismului apei, srurilor minerale;
- infeciilor de focar;
Simptomele clinice ale bolii sunt:
Hipoacuzia de tip percepie; acufene. Vertijul i hipoacuzia se dezvolt
concomitent. Durata crizei este de la cteva minute pn la 1-2 ore,
hipoacuzia este unilateral. Crizele se pot repeta n aceeai zi sau la un
anumit interval de timp. La examenul bolnavului n perioada dintre
crize se pune n eviden persistena hipoacuziei, hiperrefiexiei, care
trece apoi n hiporeflexie labirintic.
Dereglri de echilibru.
Tratamentul este medicamentos i chirurgical.
Tratamentul medicamentos prevede administrarea:
Spasmoliticelor.
Cardiotonicelor.
Calmantelor.
Antihistaminicelor.
Se administreaz: Sol. Atropini 0,l%-0,5-l,0 ml, Sol. Platifilini Q,2%-l-2
- 150 ml s.c.
Sol. Pipolfeni 2,5%-2 ml;
Trental 100 mg, 15 ml n fiol:
Bicarbonat de sodiu 5-7% -l 50 ml i/v n picurtoare, 120 picturi
pe min;
Cavinton (comprimate 5mgN50, sol. injectabil 10mg/2ml n
fiole N10).
Se interzic toate produsele alimentare toxice, excitante (alcoolul, tutunul,
cafeaua), se reduce lichidul i sarea
32.Otoscleroza (otospongioza).
Otoscleroza este o boala cu transmitere genetica ce consta in aparitia unor modificari osoase la
nivelul capsulei otice, antrenand blocarea articulatiei dintre scarita si urechea interna. Se produce astfel o
anchiloza a lantului de osisoare din urechea medie, care impiedica transmiterea eficienta
a sunetelor de la timpan la urechea interna.
Otoscleroza se manifesta prin scaderea progresiva a auzului.
Pacientii acuza o progresie lenta (pe parcursul a 5 10 ani) a hipoacuziei de transmisie, insotita (uneori) de
zgomote in ureche si autofonie (pacientul isi aude propria voce mult mai intens).
Pacientii pot descrie si ameteala si pierderea echilibrului, in situatii grave aparand vertijul rotator sever. Cand
vertijul apare doar ca expresie a otosclerozei, se numeste sindrom otosclerotic de ureche medie.
Operatia de corectie se numeste stapedectomie si este o procedura frecventa in practica chirurgicala ORL. Dureaza
intre 1 ora si 2 ore, se poate realiza sub anestezie locala sau generala, iar pacientul poate fi externat la cateva ore
dupa ce se trezeste din anestezie
35.Meningita otogen.
Simptomele principale care stau la baza stabilirii diagnosticului:
Cefalee difuz, foarte pronunat,insuportabil.
Starea general grav alterat: insomnie, anorexie, fatigabilitate.
Poziia "opistotonus" a bolnavului, picioarele trase spre abdomen, iar
capul reflectat.
Bolnavul este foarte sensibil la orice excitant (fotofobie).
Semne de intoxicaie: febr, frisoane.
Leucocitoz, VSH accelerat.
Schimbri n starea lichidului cefalorahidian: presiunea mrit, tulbure,
pleiocitoz - 1000-10000 -20000 i mai multe cu preponderen
neutrofile, zahrul i clorurile sunt micorate, mrit concentraia de
proteine.
Semne meningiene: redoarea cefei, semnele Kernig, Brudzinski .a.
Pozitiv
Tratamentul are ca scop:
a) Eliminarea focarului infecios al urechii medii.
b) Combaterea strii generale grave a organismului prin administrarea
de cardio- i vasotonice, calmante.
c) Decompresia creierului. Se administreaz soluii hipertonice ntru
micorarea tensiunii intracraniene; se deschide fosa cranian medie i
posterioar, se decoleaz dura mater.
d) Administrarea preparatelor antiinfecioase i antiinflamatorii: antibiotice,
hormoni.
e) Efectuarea unui tratament simptomatic n funcie de simptome.
Rinita cronica atrofica ozenoasa (ozena) Rinita cronica atrofica ozenoasa apare mai
frecvent la femei, cu debut in perioada pubertatii. Afecteaza mai des rasa galbenaIn etiologia
bolii au fost elaborate mai multe teorii ( anatomice, fiziologice, infectioase, metabolice,
traumatice)Simptomatologie: obstructie nazala, senzatie de uscaciune, rinoree purulenta cronica
fetida, cacosmie initial subiectiva apoi obiectiva,cefalee.La examinarea ORL se observa la
nivelul foselor nazale cruste de culoare verde murder, fetide, mucoasa nazala este atrofiata,
fragila; fosele nazale sint largi.Evolutia rinitei cronice atrofice ozenoase poate fi descendenta,
cuprinzind faringele, laringele, traheea.Tratamentul medical in rinita cronica atrofica
vizeaza:1.modificarea troficitatii mucoasei nazale prin: aerosoli cu apa de mare, apa termala, apa
iodata; aeroterapie aplicarea de substante caustice chimice( glicerina iodata 1%),
vitaminoterapie( vit. A, E, D2, PP)2. modificarea florei microbiene: pensulatii cu glicerina
glucozata, aerosoli cu antibiotice,vaccinare.3.tonificarea starii generale: calciu, vitamine,
proteinoterapieTratamentul chirurgical in rinita cronica atrofica vizeaza eliminarea crustelor,
combaterea formarii lor si micsorarea calibrului foselor nazale prin interventii la nivelul septului
nazal, peretelui extern al foselor nazale sau la nivelul planseului foselor nazale.
senila: manifestata prin hidroree (secretie nazala apoasa, abundenta) indusa de frig;
indusa de stres;
corticosteroizi topici
antihistaminice:
imunstimulare nespecifica intre crize Cantastim 1ml (conform schemei), BronchoVaxom, Ribomunil.2. chirurgical:indicatii:
54.Polinozele.
Polinoza reprezinta o alergie la polenul diferitelor plante. Polenul se transmite pe
caleea aerului si provoaca, la contactul cu mucoasa nazala sau oculara, o reactie
alergica imediata (de tip 1).
Simptomatologia se manifesta de obicei sezonier si cedeaza in perioadele cu
ploaie.
Etiologie
Polinoza poate fi declansata de polenul diferitelor tipuri de plante, cum ar fi:
graminee (secara), ierburi, pomi (mesteacan, stejar), arbusti (alunul) si plante
medicinale (pelinul negru). In functie de perioadele de polenizarea ale acestor
plante, polinoza poate sa apara de mai multe ori pe an.
De obicei polinoza se asociaza si cu o reactie incrucisata la alimente care contin
proteine a caror structura moleculara e similara cu a alergenului polen. Se intampla
adesea ca persoanele alergice la polenul de mesteacan, de exemplu, sa reactioneze
alergic si la alune.
Simptomele tipice din polinoza sunt : lacrimarea, senzatia de arsura la nivel
lacrimal, stranut, rinoree, nas infundat, tuse, gat iritat, reactii alergice ale pielii
(inflamari si roseata). Pot sa apara de asemenea probleme de concentrare si de
somn. Cazurile grave se asociaza cu dispnee si pot duce la astm bronsic de
etiologie alergica. Riscul persoanelor alergice la polen de a se imbolnavi de astm
este 3 ori mai mare decat al celor non-alergice.
In paralel cu reactiile alergice specifice, polinoza poate determina si o
hipersensibilitate nazala fata de factori iritanti nespecifici cum ar fi fumul de tigara,
praf, substante mirositoare, schimbari de termperatura, care se manifesta prin
stranut
In maxilare sunt implantati dintii, care foarte frecvent au focare septice acute si cronice
si pot astfel insamanta osul; maxilarele au rapoarte stranse cu cavitatea bucala, fosele
nazale, sinusurile maxilare, de la care infectia se poate propaga la os; maxilarele sunt
acoperite in mare parte cu o mucoasa aderenta, astfel incat leziunile septice traumatice
sau patologice pot infecta direct osul; maxilarele sufera o serie de procese de
transformare continua, prin formarea si eruptia dintilor, astfel incat terenul devine
favorabil pentru apelul infectiilor generale.
nezie. Simptome generale: febra, cefalee, nevralgii ale fetei, inapetenta, tuse.
Deosebim cateva forme clinice de sinuzita maxilara:
Sinuzita rinogena (rinopatica) si odontogena.
Forma catarala, exsudativa seroasa, supurata, alergica, osteitica, ulceronecrotica, proliferativa.
Forma supraacuta, acuta si subacuta.
Diagnosticul diferential se va face cu:
- Sinuzita maxilara cronica.
- Sinuzita etmoidala acuta si cronica.
- Sinuzita frontala acuta.
- Sinuzita sfenoidala acuta.
- Nevralgia trigemino-faciala esentiala.
- Corpi straini nazali ignorati.
- Chistul paradentar.
- Gingivoperiostita maxilara.
Sinuzita maxilara acuta poate sa evolueze spre: vindecare; cronicizare;
complicare.
Tratamentul are ca scop combaterea durerii, febrei, atenuarea congestiei
mucoasei nazale. Se vor administra antibiotice, in functie de antibiograma,
antihistaminice, antiinflamatoare. Sunt indicate procedurile fizioterapice: inhalatii,
raze ultraviolete si de frecventa inalta.
62.Inflamaia cronic a sinusului maxilar.
Sinuzita maxilara cronica
Este o inflamatie cronica a mucoasei sinusului maxilar. Se intalneste cu
aceeasi frecventa la ambele sexe. Majoritatea datelor statistice arata ca peste
40-60% din totalul sinuzitelor cronice sunt maxiloetmoidite.
Etiopatogenia.De cele mai multe ori aceasta forma de sinuzita maxilara este
generata de actiunea mai multor factori favorizanti cum ar fi: vegetatiile
adenoide,adenoidita acuta si cronica, rinitele acute si cronice, deviatia de sept
nazal, avitaminoza, tulburarile metabolice, conditiile structural-anatomice ale
cavitatilor sinusurilor maxilare, scaderea imunitatii locale si generale, noxe de
productie etc. in majoritatea cazurilor sinuzita maxilara cronica se instaleaza dupa
o rinita sau sinuzita maxilara
acuta netratata sau tratata insuficient, sub influenta altor factori nocivi.
Simptomatologia. Bolnavii acuza cefalee accentuata din partea sinusului
afectat, obstructie nazala, rinoree purulenta cu un puroi gros, galben sau verde.
Rinoscopia anterioara stabileste o rinoree uni- sau bilaterala franc purulenta pe
planseul fosei nazale sau in meatul mijlociu.
Diagnosticul se bazeaza pe analiza foarte minutioasa a anamnezei, tabloul
clinic, rezultatelor rinoscopiei, metodelor auxiliare de investigatie descrise i
sinuzitele acute. Tratamentul este dificil, deoarece fortele de rezistenta ale
organismului
sunt diminuate, modificarile mucoasei, iar uneori si cele ale peretilor ososi, devin
ireversibile. Se cere o atentie deosebita in aprecierea justa a rolului altor factori
in evolutia bolii si anihilarea actiunii lor (cariesul dentar, alergia, devierile de sept
nazal, patologia nazofaringelui, prezenta altor boli, dezechilibrul imunologic etc)
Tratamentul medical este acelasi ca si in sinuzitele acute. Suplimentar se
efectueaza drenarea sinusului cu un tub de polietilena (Edinac) prin care se pot
face spalaturi sinuzale cotidiene.
Scopul principal al tratamentului chirurgical consta in deschiderea sinusului,
indepartarea tuturor modificarilor patologice locale si formarea unei stome largi
cu fosele nazale pentru eliminarea libera a continutului patologic al sinusului.
Tratamentul chirurgical se poate efectua prin metode endoscopic
microchirurgicale si prin metode chirurgicale radicale.
Prin metode endoscopice microchirurgicale se efectueaza punctionarea
unui chist, ablatia unui granulom, deschiderea larga a sinusului maxilar la nivelul
meatului inferior cu drenaj temporar larg. in aceste cazuri este utilizata tehnica
medicala respectiva: sinusoscopul, microscopul etc.
Prin metode chirurgicale radicale se deschide larg sinusul maxilar afecta
se chiureteaza si se inlatura toate procesele patologice si se efectueaza o anasto63.Frontita acut i cea cronic.
Frontita acuta Constituie o afectiune inflamatorie acuta a mucoasei sinusului
frontal.
Etiopatogenia este comuna cu cea a sinuziteor descrise anterior.
Tabloul clinic si evolutia bolii. Bolnavii acuza insuficienta respiratorie
nazala uni- sau bilaterala in functie de raspandirea procesului inflamator; senzatie
de plenitudine, de tensiune intranazala si frontoorbitopalpebrala; eliminari nazale,
uneori abundente, de diferit caracter.
Rinoscopic se constata ca mucoasa nazala este infiltrata, hiperemiata si
edematiata. In meatul nazal mijlociu este puroi, cornetele nazale sunt marite in
volum. Frontita acuta, ca si celelalte sinuzite, poate evolua spre vindecare,
cronicizare sau poate genera complicatii.
Tratamentul este medicamentos. Se administreaza antibiotice, antiseptice,
anticongestionante, antiflogistice, antialergice si analgezice. Pentru evitarea
complicatiilor se va aplica un tratament mixt, medico-chirurgical, prin practicarea
trepanopunctiei sinusului frontal.
Frontita cronica
Este o afectiune cronica caracterizata printr-o inflamatie cronica a mucoasei
cavitatii sinusului frontal care dureaza mai mult de 3 luni.
Factorii predispozanti si etiopatogeni sunt comuni cu ale altor forme
de sinuzita.
Tabloul clinic se manifesta prin respiratie nazala insuficienta, cefalee,
dureri in regiunea sinusului afectat, rinoree mucopurulenta, purulenta franc. La
palparea tegumentelor peretelui anterior si anteroinferior se stabileste sindromul
algic. Endonazal se observa reducerea impermeabilitatii fosei sau a foselor nazale
(daca procesul este bilateral), prezenta secretiilor purulente in meatul nazal
mediu, tumefactiei si hiperemiei mucoasei nazale.
La precizarea diagnosticului, in afara de anamneza, se va lua in considerare
pastile de
Tratamentul anginelor secundare se rezuma la combaterea bolii de baza
(gripa, scarlatina ori a bolii hematologice) si a anginei.
79.Angina difteric: etiopatogenie, tabloul clinic, tratamentul.
Difteria este o boala infectioasa acuta, transmisibila provocata de
Corynebacterium diphteriae, descoperit si descris de Klebs, Loefler.
Etiologia. Difteria este raspandita pe intreg globul pamantesc. in
regiunile tropicale domina infectiile inaparente, cutanate, iar in regiunile temperate
- angina si crupul difteric sever. Purtatorii difteriei constituie 1-5%. Sursa de
infectare o prezinta bolnavul de difterie, purtatorul de bacili. Transmiterea infectiei
are loc pe urmatoarele cai:
- aeriana;
- cu produse alimentare (lapte);
- cu diverse obiecte (jucarii, lenjerie etc).
Patogenia si anatomia patologica. Bacilii difterici neavand putere
invaziva se multiplica la poarta de intrare. in organism patrunde doar exotoxina
produsa de acestea. Local exotoxina induce un proces de inflamatie a mucoasei
cu necroza epiteliului si alterarea peretilor vasculari. Rezulta un edem intens si
un exsudat fibrinos sub forma unor false membrane consistente si aderente.
Tabloul clinic. in trecut difteria era spaima mamelor si a pediatrilor. A
urmat o perioada de acalmie, iar in zilele noastre se inregistreaza o noua crestere
a incidentei acesteia. Perioada de incubatie a difteriei este de 2-7 zile. Faringele
este sediul preferential. Debutul bolii este lent, febra este moderata, oboseala insa
intensa. Bolnavii acuza greturi, varsaturi, anorexie, dureri moderate in gat. Uneori
acestea pot lipsi.
Obiectiv Faringoscopic se determina la inceput o roseata de
nuanta inchisa, cu formarea unui exsudat, care se transforma rapid in false
membrane foarte consistente. in perioada de stare, falsele membrane se extind
extrem de rapid, sunt greu de detasat, iar dupa detasare se produc sangerari
locale. Este un edem faringian intens, care se poate extinde si in regiunile
submaxilara si cervicala. Ganglionii limfatici regionali sunt puternic
mariti.
Simptomele generale de toxemie sunt: febra, greata, varsaturi, astenie intensa,
facies pal, tahicardie, puls slab si superficial, hipotensiune arteriala. in sange se
constata leucocitoza. in stadiile tardive ale bolii se dezvolta paralizia valului
palatin cu consecinte grave - lichidele si alimentele la inghitire nimeresc in nas, glasul devine nazonat - rinolalie deschisa, rinofonie. Analiza bacteriologica (absolut indicata in astfel de cazuri)
pune in evidenta bacteria Clebsiela-Loeffler.
Evolutia. Angina difterica netratata sau tratata tardiv cu ser antidifteric
este grava, cu sfarsit letal (40-60%).
Formele clinice:
- usoare;
- grave;
- localizate;
- raspandite;
- toxice de gradele i, ii, iii;
- hemoragice.
Tratamentul. Se administreaza:
1. Ser antitoxic antidifteric: in functie de varsta si greutatea bolnavului,
gravitatea, forma si gradul de toxicitate al bolii de la 10000 pana la
200000 de unitati in cazurile grave. Doza necesara se administreaza
unimomentan, nedivizata in mai multe doze.
2. Antibioterapie - Eritromicina, Benzilpenicilina, Tetraciclina, Cloram- 3.
Cardiovasotonice.
4. Dezintoxicante.
5. Corticoterapie- Hydrocortizon.
6. Regim la pat - spitalizare in spitalul de boli infectioase.
7. Vitaminoterapie.
8. Tratament simptomatic.
80.Diagnosticul difrenial dintre angina lacunar i difteria faringelui.
Difteria faringelui constituie 40-70% din toate cazurile de difterie, cea a
laringelui 20-30%; a nasului 4-12%.
Difteria faringelui:
a. Forma localizata - membranele sunt localizate numai pe amigdalele
palatine.
b. Forma raspandita (difuza) - membranele se raspandesc la alte regiuni
ale faringelui.
c. Forma toxica:
- schimbari grave si multiple;
- adenopatie;
- edem al tesutului gatului;
- intoxicatia organismului.
Forma toxica poate fi: hipertoxica, hemoragica, gangrenoasa.
Complicatiile anginei difterice sunt:
- insuficienta suprarenala;
- miocardita precoce si tardiva;
- nervoase: paralizii sau nevrite periferice - paralizia valului palatin, care
aparte intre a 11 si a 21-a zi de la debutul bolii; paraliziile oculare;
paraliziile nervilor cranieni - III, IV, IX, X.
Angina rujeolica Moure (Angina lacunara) Se intalneste la
persoane tinere. Are un debut insidios cu odinofagie, adinamie, oboseala generala.
La examenul Obiectiv se stabileste prezenta unei ulceratii necrotice pe polul
superior al amigdalei palatine. Un simptom important il constituie adenopatia
subanguloman-dibulara. Boala are o evolutie de 10-14 zile si se poate vindeca
spontan.
Tratamentul este medical si profilactic. Cel medical consta in aplicarea
dezinfectantelor faringiene, efectuarea badijonarilor mucoasei faringiene
(1-3 cure pe an) dupa urmatoarea schema: spalarea criptelor (fig. 38) cu un lichid
antiseptic (1 % - sol.Dioxidina, Furacilina 1:5000, Miramistina 0,01 %-l 00
ml si 500 ml, Clorhexidina si alte dezinfectante orofaringiene). Dupa lavajul
lacunelor se efectueaza badijonarea mucoasei amigdalelor palatine cu solutie
Lugol. Bolnavilor li se administreaza acid ascorbic 0,3-0,5 de trei ori pe zi timp
de o luna, Dimidrol 0,05g o pastila de 1-2 ori pe zi. De asemenea se recomanda
tratamentul cu unde ultrascurte pe proiectia amigdalelor palatine (10-15 sedinte),
sunt recomandate antinevralgicele. Aceste cure de tratament se vor aplica iarna,
primavara si toamna.
O mare importanta in tratamentul amigdalitelor cronice il are tratamentul
profilactic si masurile sanitaro-igienice. Dintre ele putem numi:
- Restabilirea respiratiei nazale daca ea este compromisa prin deviatie
de sept nazal, polipi nazali, rinita cronica hipertrofica etc;
- Asanarea sinuzitelor, rinosinuzitelor, faringitelor, cariesului dentar si altor
patologii ale cailor respiratorii;
- Supravegherea prin dispensarizare a bolnavilor cu faringite acute si
angine;
- Asigurarea alimentatiei normale;
- Ridicarea nivelului de cultura medicala a populatiei.
83.Tumorile benigne i maligne ale faringelui.
Tumori benigne
Epiteliale Papilomul
Tumori de glande salivare mici
Chiste de retentie
Mezenchimale Fibromul
Lipomul
Hemangiomul
Limfangiomul
Neurinomul
Tumori maligne
Carcinom squamocelular
Tumori ale glandelor salivare mici
Limfoame
Sarcoame
Melanomul
TUMORILE BENIGNE
Sunt mult mai putin raspandite comparativ cu tumorile maligne.
Cele mai frecvente sunt descrise in continuare:
Papilomul
Este de obicei pediculat cu punct de plecare din amigdala, palatul
moale sau pilieri. De cele mai multe ori asimptomatic poate fi descoperit
accidental de catre pacient sau de catre medic. Cand creste determina iritatii
locala la nivelul gatului. Tratamentul consta in excizie chirurgicala.
Hemangiomul
Stadiul tertiar apare la 3-6 luni dupa stadiul primar, rareori dupa 10-20
ani. Uneori insa poate fi foarte precoce, urmand imediat leziunilor fazei
secundare. Leziunea patomorfologica caracteristica pentru acest stadiu este
goma, cu evolutia sa particulara de infiltratie, ramolire, evacuare si cicatrizare.
Tabloul clinic este dominat de cele mai multe ori de tulburari respiratorii.
Diagnosticul se bazeaza pe simptomatologia descrisa mai sus, precum si
pe rezultatele serologice. Uneori se poate efectua si examenul anatomopatologic
pentru a exclude evoluarea concomitenta a unei tumori.
Diagnosticul diferential SQ face cu: laringitele cronice, cancerul de laringe,
tuberculoza laringiana, scleromul laringelui, condrita, pericondrita.
Tratamentul'se cere efectuat sub controlul specialistului dcrmatovenerolog.
Otorinoiaringologul supravegheaza acesti bolnavi si efectueaza controlul evolutiei
locale a procesului inflamator in urma tratamentului aplicat. in caz de stenoza
se folosesc mijloace chirurgicale pentru recalibrarea laringelui.
99.Tumorile benigne ale laringelui.
Tumorile benigne -; includ urmatoarele leziuni:
1.Polipul laringelui este o tumora benigna aparuta pe un fond inflamator cronic,
favorizat de efortul vocal prelungit intr-un mediu de munca poluat zgomotos.
Polipul este de marime variabila, de la marimea unui bob de piper la marimea unei
cirese, el este aparut unilateral, este pediculat mai frecvent si mai rar sesil.Polipul
prezinta o culoare fie alb-cenusiu, fie rosie, este fixat la nivelul corzii vocale in
zona 1/3 anterioara si mai rar la nivelul comisurii anterioare.
Tratamentul este chirurgical si vizeaza ablatia polipului prin laringoscopie
directa suspendata sau mai rar prin indirectoscopie. Examenul histopatologic este
important pentru a evita posibilitatea unui debut de tumora maligna.
2.Papilomatoza laringiana a copilului este o proliferare epitelio -; conjunctiva a
mucoasei laringiene determinata virotic (virus Epstein Barr). Incidenta maxima de
aparitie este la varsta primei copilarii (2-6 ani);prin aparitia disfoniei cu caracter
permanent si evolutie progresiva, insuficienta respiratorie laringiana, tuse iritativa,
la un copil afebril.
Tratamentul vizeaza ablatia papiloamelor pe cale endoscopica cu ajutorul pensei
sau, mai modern, distrugerea cu laser cu bioxid de carbon. La cazurile cu dispnee
accentuata se impune efectuarea traheostomiei, care poate fi pastrata pana la varsta
pubertatii, cand se produce o ameliorare a situatiei prin cresterea in volum a
laringelui.
3.Papilomul laringian al adultului este o tumora benigna cu o structura epitelioconjunctiva cu tendinta spre hiperkeratoza, este adesea unic si mai rar doua-trei.
Laringoscopic se evidentiaza prezenta unui papilom muriform de culoare deschisa,
de consistenta ferma, fixat la nivelul corzii vocale in zona 1/3 anterior.
4. Angioamele laringelui sunt considerate displazii vasculare de origine
embrionara,prezentand un aspect rosu - violaceu, cu un volum variabil. Ele
afecteaza mai frecvent epiglota, plicile ariteno-epiglotice si coarda vocala, dar
poate exista concomitent in hipofaringe si la baza limbii. Tratamentul se face prin
injectii sclerozante, crioterapie sau mai rar extirpare chirurgicala.
5. Tiroida aberanta este situata la baza limbii, pe fata linguala a epiglotei si este
dezvoltat pe un rest embrionar existent pe traiectul canalului tireo-glos. Tiroida
aberanta poate prezenta un volum de la marimea unei cirese la marimea unei nuci,
este de obicei sferica, foarte bine vascularizata, mobila si nedureroasa.
Simptomatologia este determinata de cresterea in volum si este reprezentata de
disfagie usoara, dispnee progresiva, eventual salivatie cu striuri sanguinolente.
Diagnosticul se face pe baza datelor clinice prin examen scintigrafic si RIC.
Tratamentul se face dupa o prealabila traheostomie si intubatie traheala si vizeaza
ablatia tumorii sau modificarea pozitiei ei.
100.Cancerul laringelui: clasificarea, tabloul clinic, simptomatologie
precoce, factorii de risc, tratamentul.
Cancerul laringian reprezinta macroscopic forma infiltro-vegetanta sau infiltroulcerata. Simptomatologia de debut este diferita de la un caz la altul, in functie de
etajul laringian afectat de tumora.Din punct de vedere anatomo-clinic se poate
vorbi de urmatoarele tipuri de tumori laringiene:
1. Cancerul supraglotic -; afecteaza epiglota si vestibulul laringian (situat
deasupra unui plan orizontal care trece prin benzile ventriculare).Debutul este
relativ lent, prin senzatia de corp strain hipofaringian, durere usoara, odinofagie si
apoi disfonie. Are tendinta la extindere spre zona glotica, baza limbii si sinusurile
piriforme.
2. Cancerul glotic -; afecteaza coarda vocala, determina disfonie permanenta cu
evolutie progresiva, tuse iritativa Laringoscopic se evidentiaza tumora infiltro
vegetanta care afecteaza coarda vocala in 1/3 anterior, cu tendinta la extinderea
spre comisura anterioara. Mobilitatea corzii vocale se reduce treptat, devenind apoi
imobila, dar tumora determina tarziu matastaze ganglionare datorita unei
vascularizatii limfatice mai sarace.
3. Cancerul subglotic -; este de tip infiltrativ, stenozant reducand progresiv
lumenul acestui etaj si apoi invadeaza corzile vocale si traheea.Dispneea este
simptomul dominant, insotit apoi de disfonie si adenopatie metastatica
4. Cancerul faringo laringian -;debuteaza la nivelul plicii ariteno -; epiglotice, cu
invadarea peretelui faringo-laringian si aparitia unei simptomatologii dominata de
disfagie, odinofagie, apoi dispnee si adenopatie metastatica precoce, hipersalivatie
cu miros fetid. Diagnosticul tumorilor maligne laringiene se stabileste pe baza
anamneziei, examenului obiectiv, examenului radiologic si tomografic, examenului
endoscopic, a biopsiei si examenului histopatologic. Tramentul se face in functie
de marimea tumorii, de gradul de extindere, de incadrarea TNM, de varsta
bolnavului, de prezenta unor leziuni cronice decompensate cardio-hepatorenale,
precum si de dorinta bolnavului. In prezent majoritatea cazurilor sunt tratate printro metoda chirurgicala + radioterapie..Tratamentul chirurgical este adaptat la fiecare
caz in parte, in functie de gradul leziunilor si se pot practica urmatoarele tipuri de
interventie partiala:
-Cordectomia -; reprezentata de ablatia unei corzi vocale prin laringo fisura, dupa
o prealabila traheostomie. Mai rar se efectueaza cordectomie pe cale endoscopica
- aa. frenice;
- aa. gastrice.
Venele esofagiene forrneaza plexul venos submucos si plexul venos periesofagian.
Din aceste plexuri sangele venos se varsa in venele tiroidiene inferioare, venele
azigos si venele stomacale. In portiunile inferioare ale esofagului venele
esofagului anastomozeaza cu sistemul port si cav superior.
Functia esofagului este cea de deglutitie.
102.Arsurile chimice ale esofagului (esofagita coroziv). Primul ajutor n
ingestia de substane corozive.
Prezinta o afectiune a esofagului cauzata de ingestia accidentala sau
voluntara a unor substante caustice: soda caustica, acizi (sulfuric, azotic, clorhidric, acetic sau oxalic), sublimat, amoniac, cloroform, petrol etc.
Ingestia substantelor corozive este favorizata de: nesupravegherea copiilor,
neglijenta in manipularea si pastrarea substantelor corozive.
Ingerarea substantei otravitoare este urmata de contractie spastica reflexa
a esofagului, cu oprirea deplasarii spre stomac a substantei ingerate si cu staza
ei la nivelul stramtorilor anatomice ale esofagului. Contactul prelungit al substantei corozive cu esofagul genereaza o serie de leziuni.
Deosebim 4 faze evolutive ale esofagitei corozive:
1. Prezenta hiperemiei si edemului mucoasei.
2. Aparitia ulceratiilor si necrozelor.
3. Dezvoltarea granulatiilor.
4. Dezvoltarea cicatricelor stenozante.
Deosebim doua forme clinice ale esofagitei corozive: grava si clinica moderata.
in forma grava, bolnavul se afla in soc traumatic, prezinta intoxicatie, tahicardie, hipotonie, respiratia este superficiala, este palid, anxios, buzele sunt
cianotice. Se atesta febra 39-41C, voma sanguinolenta, scaun hemoragie si
oligurie cu albuminurie sau chiar anurie. in debut tabloul clinic este mai putin
pronuntat, predomina odinofagia si disfagia.
Tratamentul variaza in functie de faza evolutiva a bolii si include trei
etape:
1. Asistenta medicala de urgenta.
2. Spitalizarea bolnavului in sectia de toxicologie sau de reanimare.
3. Spitalizarea bolnavului in sectia sau clinica O.R.L.
Obiectivele principale ale tratamentului sunt combaterea socului si, pe cat
e posibil, anihilarea efectului nociv al substantei corozive si neutralizarea ei.
Masurile si volumul terapiei medicale variaza in functie de starea bolnavului,
rezultatele investigatiilor de laborator. Bolnavul se va alimenta parenteral. Se
vor administra antibiotice pentru a preveni infectiile secundare.
Se administreaza: sol.Promedoli 1%- 1-2 ml; sol.Atropini 0,1% -0,5-1
ml; sol.Dimedroli 1%- 1 ml; sol. Glucoazae40%-20ml.
Daca starea generala a bolnavului permite, peste 5-7 zile acesta se
transfera in sectia O.R.L. pentru tratament. Dilatarea esofagului se efectueaza
cu sonde din material plastic si cu tuburi-sonde din peritoneu de bovine, propuse
Pacientul va trebui sa ramana alungit timp de 24 ore dupa interventie pentru a evita
aparitia durerilor de cap.