Cuvinte de origine latina

Istoricii antici fixeaza catre mijlocul secolului al VIII-lea i.e.n.

(mai precis,in 753)data intemeierii Romei de catre legendarul Romulus. Ne intereseaza faptul ca latina a ramas,timp destul de indelungat,exclusiv limba acestei aglomeratii urbane:la inceputul
secolului al VI-lea,la vreo 40km spre est,la Praeneste,se vorbea un
idiom care,desi strans inrudit si sensibil asemanator cu
Latina,prezenta fata de acesta diferente profunde;m-a facutse
zicea in vremea aceea la Roma,med feced(pronuntat feked,in epoca
clasica me fecit),in timp ce la Praeneste suna med
vhevhaked(pronuntat fefeked).Cu ajutorul latinei putem intelege
textilefalisce,dar deosebirile sunt evidente;pe doua vase de baut
se gasesc aceeasi inscriptie,perfect inteligibila:foied vino pipafo
cra carefo-azi voi bea vin,maine voi duce lipsa(in Latina epocii
clasice:hodie vinum bibam,crascarebo).

Romanizarea:Pe urmele administratiei si armatei

romane,limba latina s-a raspandit in noile provincii.Acest proces
lent de invatare a limbi latine de catre bastinasi si de uitare treptata
a limbii autohtone poarta numele de romanizare lingvistica.Se pot
degaja unele trasaturi caracteristice ale fenomenului:
1. In decursul istoriei,se mentioneaza numeroase expeditii
punitive,distrugeri de orase si masacre,romanizarea a fost
esentialmente pasnica. Propriul lor interes a determinat
populatiile supuse sa invete limba latina:era singurul mijloc
de a stabilii indispensabilul contact cu administatia,cu
autoritatile militare romane,cu comerciantii veniti din toate
colturile imperiului;latina le oferea sansa de a iesii din cercul
ingust al colectivitatii locale si de a se integra lumii
civilizate,cu toate avantajele pe care acest lucru le
comporta.Un rol important in atractia exercitata de latina era
si prestigiul cultural de care se bucura.
2.
Cu toate ca au existat puternice implantatii de
colonii,garnizoane militare cu caracter permanent,etc.
,romanizarea nu a rezultat din deplasarea masiva a unor
populatii romane in provinciii,ci din invatarea de catre
provinciali a limbii latine.Nu trebuie sa trecem cu vederea
faptul ca,cel putin in primele secole ale expansiunii
teritoriale,latina era limba moderna a unei colectivitati
lingvistice restranse.
3. Conditia favorizanta a romanizarii este includerea unui
anumit teritoriu in statul roman: prezenta masiva a
trupelor,aducerea de colonisti vorbitori ai limbii latine,
instalarea unei administratii bine organizate,infiintarea unor
asezari romane si a cailor de comunicatie care le
deservesc,intemeierea de scoli,difuzarea
credintelor
religioase sunt factorii care fac sa creasca atat interesul
pentru invatarea limbii latine,cat si prestigiul acesteia. In
afara granitelor imperiului putem asista la invatarea limbii
latine de catre o patura mai mult sau mai putin larga a
populatiei,dar in la cel de al doilea element definitoriu al
2

romanizarii,uitarea limbii autohtone. Romanizarea,inteleasa

ca unitate a celor doua aspecte ale sale,este un fenomen de
lunga durata,dar odata declansata este ireversibila(datorita
insasi uitarii limbii autohtone),continuand si dupa
dezmembrarea imperiului.

Latina vulgara:Latina vulgare este o limba

comuna,ambele sensuri pe care le comporta temenul
suprapunandu-le destul de exact:
a)mijlocul lingvistic de comunicare folosit de majoritatea
locuitorilor imperiului roman;
b)stramosul comun al limbilor romanice.
Din acest punct de vedere,ea este in acelasi timp o realitate
concreta si o abstractie stiintifica:latina ,,vulgaraera vorbita
realmente si era unitara-in sensul pe care il voi expune mai
jos-,dar,pentru a-i defini trasaturile,e necesara neglijarea a tot
ce,atat pe plan sincronic cat si diacronic,contravine,prin forta
lucrurilor,acestei unitati.
Limba latina,,vulgaraeste aspectul vorbit al latinei,opunandu-se
astfel latinei scrise. Acest element al definitiei este insa vag,
deoarece,pe de o parte,felul de a vorbi difera dupa gradul de
cultura,indeletniciri.situatie concreta,iar,pe de alta parte,;limba
vorbita este mai expusa inovatiilor decat cea scrisa,evolutia ei fiind
de aceea mai rapida.notiunile nu vor trebui deci precizate din punct
de vedere social si cronologic.E de amintit ca numeroase trasaturi
inovatoare din domeniul foneticii,sintaxei si lexicului erau comune
latinei vorbite de toate paturile sociale.
Fiind opusa latinei scrise,latina populara este mai putin
influentata de norma literara,propagata de scoala si de lectura. Era
asadar felul de a vorbi al oamenilor putin cultivati,asupra carora
norma literara nu actiona decat indirect si in restransa masura.In
schimb,exista o norma,paralela cu norma literara,mai putin rigida
si mai supusa variatiilor cronologice,care guverna folosirea latinei
ca mijloc de intelegere comun intregii parti latinofone a
imperiului,armatei,administratiei,etc.

Vocalismul:Latina epocii clasice avea zece vocale,distinse prin

locul articulatiei,gradul de deschidere si,,cantitate(vocalele
lungi,cu o durata mai mare in pronuntare,erau foneme distincte de
vocalele scurte corespunzatoare,putand servi la diferentiere
sensului sau a functiei gramaticale;astfel,in perechile venita venivenit vine ,fodita sapat-foditsapa,manusal mainimanusmanacei doi membrii se opun numai prin cantitatea
vocalelor.Sistemul ar putea fii reprezentat prin schema
urmatoare,unde gradul de deschidere este notat pe directia
verticala(deschiderea maxima in partea superioara)iar locul de
articulare pe directia orizontala(la stanga vocalelor palataleanterioare-,la dreapta vocalelor velare-posterioare).
Vocalele scurte erau pronuntate mai deschis decat cele lungi
corespunzatoare.
a
a
o
e
e

u
o

In afara de vocale,latina dispune de un numar de diftongi(emisiuni

vocalice care-si schimba timbrul in cursul articularii):ai- ;oi-

;au si eu-oi si,mai ales,eu apar foarte rar in

latineste).Din
punct
de
vedere
fonologic,diftongii pot fi considerati un singur
5

fonem
sau
o
secventa
vocala
sau
semivocala;din ratiuni de economie,inclinam
catre cea de-a doua solutie. Sistemul acesta a
inceput sa-si piarda stabilitatea si a suferit,mai
cu seama incepand din secolul al IIleae.n.,transformari profunde;ca si in alte limbi
indoeuropene,diftongii tind sa se transforme
intr-o vocala unica,un fel de compromise intre
cele
doua
timbre;cel
mai
frecvent
diftong,ai,devine
e(deschis),iar
oi
devine
e(inchis,dupa,toate
probabilitatile)
detaliile
sistemului s-au alterat,fie in provincie,fie la
Roma,la date mult mai vechi:se gasesc de
exemplu,urme ale pronuntarii e a diftongului
ae inca din secolul al II-lea i.e.n.Dovada
transformarilor
o
constituie
limbile
romanice,dar acestea nu redau decat rezultatul
tarziu al sistemelor latine si pot fi cu greu
urmarite fara cunostinte de istorie fonetica
romanica.Voi da totusi cateva exemple
alaturand rezultatele romanesti ale evolutiei cu
punctual
de
pornire,reprezentand
latinacorecta literara : amintesc, pen-tru
claritate,ca vocala scurta e deschisa(deci
i=[i]),cea lunga e inchisa(e=[e]).
Confuzia [i][e],cu rezultatul[e]:lignum>lemn,
siccus>sec,
videt>vede,hominess>oameni;ca
si
felicem>ferice.
Mentinerea
distinctiei[u][o]:nulier>muiere,gula>gura,
asculto>ascult,ca si exemplele cu o de mai jos.

Concluzia[o][o]:solem>soare,florem>floare si rota>roata,
mola>moara.
Confuzia[u][u]:tu>tu,luna>luna.

Mod
de
articulare

Spirante
(continue)

oclusive

Semisonante vocale

Loc
de surde sonore surde sonore
articulatie
labiale
p
b
f
m
w(u)
dentale
t
d
s
n
palatale
y(i)
velare
K(c) g
h(?)
labio-velare kw(qu) gw(gu)
laterale
l
Alveolare(?)
r
Consonatisnul:Latina epocii clasice avea 14 sau 15 foneme
consonatice,care pot fi clasificate astfel:
Cateva observatii sunt necesare pe marginea acestui table:
1. labio-velarele|kw| si |gw|,desi se scriu cu doua litere(qu
si gu)nu constituie decat un singur fonem,o velara
pronuntata cu un ,,apendice labial,o rotunjire a
buzelor(aproximativ
ca
in
romana:coate,goanna),granite silabica nu desparte cele
doua componente ale grupului grafic.

2. labio-velara sonora|gw|(gu)era relative rara, neintalnindu-se decat dupa n:lingua>limba,sanguis>sange,

ninguit>ninge,etc.
3. latina nu distinge vocala|u| de semivocala|w| si nici
vocala|i| de semivocala|y|,semnele folosite fiind V si
I;in ceea ce priveste statutul lor fonologic,parerile sunt
impartite,unii cercetatori considerand semivocalele
drept variante ale vocalelor corespunzatoare,consider
insa mai potrivita descrierea care le atribuie autonomia
fonologica,incluzand printre realizarile posibile ale
acestor foneme al doilea element al diftongilor:ae,oe si
au,eu.
4. aspiratia h a disparut foarte devreme din pronuntare,
astfel ca autonomia ei fonologica e indoielnica;in
consoaneleaspirateintalnite in cuvintele de origine
greaca(sau in cateva cuvinte latine pronuntate in
maniera greciasca)notate cu ph,th,ch,nu este vorba de
un grup de doua foneme,ci de o singura oclusiva
insotita de explozie de un suflu;consoanele aspirate
latine nu erau decat varinte conditionate stilistic(numai
oamenii culti-sau care afisau cultura-erau capabili-si
dornici-sa le pronunte).
5. pentru consoanele a caror pronuntare depindea de
anturajul fonetic,am ales ,in tabel locul care-i revenea
fonemului intr-o poizitieneutral(la initiala cuvantului,inainte de a,de exemplu);este azul lui|n| care era
dental numai inainte de vocala sau h,r,l,w,y si inaintea
unor occlusive dentale.
Transformarile suferite de acest sistem pot fi incadrate in
cateva tendinte,a caror realizare nu era generala si nici
identic raspandita pe intreg teritoriul.
1. eliminarea semivocalelor
2. slabirea articulatiei oclusivelor
3. slabirea consoanelor finale construirea unor serii de
consoane.
8

Silaba:Structura silabei latine si regulile despartirii in silabe

nu difereau essential de ceea ce se poate constata in limbile
romanice sau in limbile europene in general.Silaba interioara
putea incepe cu o consoana sau cu un grup de doua consoane
(oclusiva urmata de l sau r),mai rar cu o vocala sau un diftong. La initiala cuvantului,silaba putea incepe si cu alte
grupe de doua consoane(s urmat de o oclusiva scurta) si
chiar de trei consoane(s urmat de o oclusiva surda si de r mai
rar de l),ca si cu o vocala sau un diftong;influenta greaca a
marit,in vorbirea oamenilor cultivate,numarul grupelor de
consoane admisibile la inceput silabei.
Distinctia dintre silabele deschise(terminate in vocala sau
in diftong) si cele inchise(terminate intr-o consoana)este
esentiala in latineste,deoarece joaca un rol determinant in
accentuarea si,in general,in structur ritmica a vorbirii;acest
lucru se datoreaza faptului ca deosebirea dintre vocalele
lungi si cele scurte isi gaseste o reflectare in deosebirea
dintre silabele lungi si cele scurte:orice silaba care continea o
vocala lunga sau undiftong era lunga(lunga prin
natura,cum spuneau anticiinatura longa);silabele
terminate intr-o consoana erau se asemenea lungi,chiar daca
vocala
era
scurta(lunga
prin
pozitiepositione
longa)Aceasta definitie scoate in evidenta importanta
deplasarii silabelor(nediferita insa,cum
am spus,de
situatiadin limbile moderne):granite dintre silabe desparte
un grup de doua consoane(has-ta,cap-ta,al-tus,un-ci-a,lingua,in-su-la,frag-men-tum,cor-vus,scrip-si),exceptia
9

constituite dintr-o oclusiva si l sau r(muta cum

lingvida),care,in general,nu se despart(pa-tri-a,pe-riclum,la-va-crum,co-lu-bra);consoanele
germinate
se
repartizeza la cele doua silabe invecinate(ac-ci-pi-o,ad-do,
an-nu-o,vac-ca,guat-tu-or).In cazul grupelor de trei
consoane,granite lasa de obicei in a doua silaba secventele
admise la inceput de silaba:o consoana sau muta cum
liguida(iunc-tu-ra,emp-tus,nos-trum,vin-clum).
Acentul:Accentuarea cuvintelor a suferit importante
transformari in latina tarzie si vulgara,atat in ce priveste natura cat
si lucul ei.
Se considera in general ca natura accentului latin din perioada
clasica era musical(consta dintr-o ridicare a vocii)si ca in epoca
imperiala se transforma in accent de intensitate.In termini
fonologici,daca
definim
accentual
ca
un
fonemsuprasegmental,ridicarea
tonului
era
trasatura
pertinenta,iar sporirea intensitatii trasatura redundanta.Trasatura
redundanta din epoca clasica a devenit trasatura pertinenta a
accentului epocii imperiale.Inceputurile pot fi observate la
Pompei:un poet de ocazie a scris cateva versuri pe care le dorea in
ritm iambic(schema metrica model:______).
Exp.:Magi properarem ut videres Venerem.
Dupa analiza cantitativa,schema ar ar fi:
_ _ _ _ _ ;se observa ca versul este
correct corct pana la piciorul al 4-lea,dar piciorul al 5-lea este
gresit,in locul iambicului aparand un troheu:greseala se explica
prin faptul ca poetul anonym a tinut seaman nu de cantitate ,ci de
locul
aceentului(Vnerem);versul
se
citeste
asadar:magi prperres t vidres Vnerm.
Locul accentului latin clasic era strict determinat de
cantitatea penultimei silabe a fiecarui cuvant:
accentu cadea pe penultima lunga, dar se retragea
pe ante penultima cand penultima era scurta. Cand
latina pierde corectia de cantitate, accentu isi
10

pastreaza locul traditional, fara insa ca ascest loc sa

fie justificat prin structura silabica, traditia singura
fiind cea care-l mentine neschimbat: el devine
astfel ,,arbitrar, nemotivat, ceea ce-i permite, pe de
o parte, o eventuala deplasare, iar, pe de alta, ii
confera capacitatea de a obtine un rol diferentiator.
Nici latina, nici limbile romanice n-au folosit decat in
foarte mica masura aceste noi posibilitati. Romana, de
exemplu, opune persoana a III a sg. A prezentului
indicative celei a perfectului, canta canta, dar si
aceasta opozitie e mostenita din latina cantat cantat,
fotma din urma fiind impotriva normei, care recomanda
cantauit.
Maruntele duferente dintre locul accentului latinei
clasice si al latinei vulgare nu sunt nici ele datorate
schimbarii naturii accentului, ci altor facrori anteriori.
Astfel disocierea, in silabatie, a grupului ,,muta cum
liquida creeasza noi silabe penultimei inchise, deci lungi
,,prin pozitie: lat. Inte-grum devine integ-rum > rom.
Intreg, fr. entier, sp. entero, lat. Colubra devine colub-ra
> fr. couleuvre etc. Transformatea vocalelor e si i, in hiat,
in consoana [y] duce la disparitia unor silabe ante
penultime accentuate; in acest caz accentual se
deplaseaza pe penultima: lat. pari-etem devine
paryetem > rom. parete, fr. patoi, it. parete, sp. pared;
lat. muli-erem devine mulyerem > rom. muiere, sp.
mujer, lat. capre-olus devine capryolus > rom. caprior, fr.
chevreuil, it. capriuolo.
Verbele compuse cu prefixe sunt analizate si
reconstituite de vorbitori ceea ce provoaca uneori, pt.
claritatea etimologiei, ceplasarea pe radacina accentului:
lat. incipit > rom. incepe, lat. conuenit devine conuenit
(in latina clasica o asemenia accentuare e a perfectului;
in cazul de fata avem a face cu prezentu rom cuvine.
Trebue subliniat faptul ca nu e vorba aici de situati
numericesti neimportante si ca, in esenta, locul
11

accentului latin a ramas ne schimbat. In limbile care

pastreaza ,,scheletul consonatic al cuvintelot latine
( romana, italiana, spaniola) conservarea
locului
accentului latin este deosebit de frapanta si se
incadreaza in conservatismul general al acestor limbi

Morfologia:

latina a mostenit din indoeuropeana o distinctie morfologica esentiala: flexiune

numelui este total diferita de cea a verbului.
Singurele puncte de contact privesc formele care nu
ai, daca se poate spune asa, rol sintetic Vocativul si
Imperativu. Distinctia aceasta se mentine inn
latinitatea tarzie si in limbile romanice.
Substantivul:declinarea in latina serveste la
exprimarea a trei categori functionale, genul numaru
si cazu, iar formele difera dupa apartenenta
cuvantului la unul din cele cinci tipuri flexionale.
Genurile:latina a mostenit trei genuri :
feminine, masculin, neutru. Din punc de vedere
formal, diferentele dintre feminine si masculine sunt
mai putin profunde decat cele care la separa pe
amandoua de neutru. Pot apartine la unul din cele
doua genuri ale ,,animaturi grupuri semantice care
reflecta o conceptie animista arhaica numele de
arbori, de exemplu, sunt feminine in latina sau
grupuri pur formale: abstractele in tatsunt
feminine (cuitas=cetate, bonitas=bunatate); in timp
ce in or, sunt, in epoca clasica, masculine
(calor=caldura,
dolor=durere,
amor=dragoste).
Lucrurile se complica si mai mult in latina tarzie,
cand se accentueaza o slabire a consonatismului
final: nominativul dominus nemaideosebindu-se de
acuzativul dominun, nu se putea distinge declinarea
unui masculine singular de ce a unui neurtu; la
12

prular, cum am vazut neutrele puteau fi confundate

cu femininele singulare.
Cazurile:pentru a exprima raporturile dintre
cuvintele unei fraze latina a mostenit din indoeuropeana un system de desinente care formau unul
sau mai multe raporturi istoria declinari latine este in
process lent si complicat, al rolului prepozitiilor in
daun desinentelor cauzale latina avea sase cazuri:
Nominativ, Genitiv, Dativ, Acuzativ, Ablativ, Vocativ,
dar avea si un al saptelea caz si anume Locativ,nu
mai era decat o ramasita,destul de rezistenta totusi
pt numele de orase si cuvinte frecvent folosite la
indicarea locolui: domi=acasa, ruri=la tara, humi=la
pamant, militae= la armata belli=la razboi.
Numereleu:latina nu duspunea cum s-a aratat
de o mrca unica pentru a distinge prularul de
singular; distinctia se facea in mod separate pentru
fiecare caz. Reducerea desinentelor in latina a
intaritimportanta opozitiei singulat / prular si
feminine / masculine.
Tiputi flexionare:gramatici latini, urmati de
moderni au stabilit cinci tipuri de flexiuni de sin u
explica toate detaliile si desi cuprinde sub acelasi
nume catgori itoricesti si formal destul de diferite,
clasificarea aceasta prezinta un interes pracric ne
indoielnic ceea ce permite utilizarea ei in descrierea
de fata.

13

Lexicul: Vocabularul unei limbi este partea cea

mai putin stabile,cea mai frecvent supusa inovatiilor
de tot felul,receptive la influente straine,durabile sau
numai trecatoare,teren de actiune a grupurilor
sociale si uneori chiar a unor indivizi;folosirea
cuvintelor difera nu numai de la o generatie la alta,ci
se reinnoieste bin cursul unei singure generatii;chiar
si un singur individ foloseste,in raport cu
imprejurarea
si
cu
natura
relatiilor
cu
colocuitorii,cuvinte diferite pt exprimare aceleiasi
notiuni sau a unor notiuni apropiate.
Aproare 500 de cuvinte latine se regasesc in toate
limbile romanice.Este in afara indoielii ca acestea
erau folosite de imensa majoritate a vorbitorilor
limbii latine.Acest lucru nu inseamna insa ca erau
singurele cuvinte uzuale si universal raspandite ale
latinei:e posibil ca multe cuvinte sa fi disparut din
una
sau
alta
din
limbi
intr-o
epoca
neprecizabila,situate intre unitatea latina si primele
marturii scrise romanice,si de aceea san u poata fi
incluse in lista;dupa cum nu inseamna ca toate sunt
la fel de importante pt vorbitori:s-au putut conserva
pe intregul teritoriu romanic termini tehnici
precisi,dar
rar
folositi
in
vorbirea
curenta
(lat.balteus>rom.balt;lat.capistrum>
capastru
;
plantago>patlagina)..Cu toate aceste precizari,se
poate afirma ca ca fondul lexical pastrat in toate
limbile romanice era aproape sufficient pentru ca
locuitorii imperiului sa se poata intelege cu privire la
principalele subiecte ale vietii de toate zilele.Acest
fond unitary cuprinde un nr important de asa14

numite ,,unelte gramaticale,conjunctii:aut>au ,

et>si
,
quando>cand
,
quomodo>cum
,
si>sa(se)/daca.;prepozitii:ad>a
,
ante>sub
,
contra>catre
,
de>de
,
in>in
;pronume:alter>alt,ille>el,
noster>nostrum,nos>noi;adverbemagis>mai,non>n
u,
sic>astfel;substantive
desemnandnotiuni
curente,privind
omul,partile
corpului
familia
,imbracamintea
,etc.:
homo>om,brachium>brat,caput>cap,manus>mana,
nasus>
nas
,filius>fiu,frater>frate,fenestra>fereastra,panis>pai
ne;
natura
-vegetela,animnala,minerala,geografica,meteorologica
:flos>floare,fraxinus>frasin,urtica>urzica,lupus>lup,
argentum>argint,ferum>fier,sal>sare,campus>cam
p,
bos>
bou,lacus>lacmons>munte,ualles>vale,aqua>apa,ni
x>nea, nox>noapte,caelum>cer,lepus>iepure;sunt
de asemea bine reprezentate numele care
desemneaza
unelte
de
lucru
sau
produse
finite:annelus>inel,carrus>car,chorda>coarda,
corrigia>curea,cuneus>cui,filum>fir,furca>furca,fusus
>fus,mensa>masa,olla,oala,rota>roata,saccus>sac,
etc.
Denumirile calitatilor celor mai generale
constituie nucleul adjectivelor pastrate in toate
limbile
romanice:
bunus>bun,directus>drept,graius>greu,grossus>gro
s,integer>intreg,largus>larg,longus>lung,nouus>no
u,Plenus>plin,siccus>sec,uiuus>viu,multe se refera
la
perceptiile

15

senzoriale:acer>ascutit,albus>alb,asper>aspru,calid
ua>cald,
Dulcis>dulce,mollis>moale,niger>negru,uiridis>verd
e;
altelele
privesc
starea
fizica
si
morala:sanus>sanatos, ,surdus>surd,tristis>trist.
Aceeasi este si situatia verbelor,cele al caror continut
semantic e cel mai bogat sunt mai bine reprezentate
in
fondul
panromantic:cado>cad,clamo>chem.,calligo>culeg,
habeo>am,do>dau, facio>fac:numeroase verbe de
miscare sunt asemenea prezentate in ansamblul
limbilor
romanice:duco>duc,exeo>ies,fugio>fug,porto>port,
uenio>vin.Lista ar putea fi lungita si corespunde in
general cu esentialul vocabularului latin,cu elemente
indispensabile
comunicarii:de
aceea
cuvintele
enumerate mai sus se regasesc in general,in
literature clasica.

Concluzii:Din examinarea categoriilor prezentate

mai sus se pot degaja urmatoarele:
1. Desi fondul latin al vocabularului romanesc
trebuie sa fii pierdut,in cursul secolelor VIIXV,unele
elemente
si,deci
nu
prezinta
integralitatea
lexicului
latinei
dunarene,se
constata ca varietatea si importanta numerica a
cuvintelor fac,si in aceasta situatie,posibil un
process de comunicare complex,fara aporturi
notabile de elemente straine.
2. Tipul de civilizatie reflectat in lexical latinei
dunarene este rural,cu un echilibru perfect intre
agricultura
si
cresterea
vitelor,ceea
ce
dobandeste
predominarea
asezarilor

16

stabile,unice deplasari sistematice fiind celr ale

pastorilortranshumanti.
In schimb,exista un dezechilibru intre bogatia si
nuantarea vocabularului agriculturii,al cresterii
vitelor si al meseriilor legate de aceste doua
indeletniciri fundamentale,pe de o parte,si relative
saracie a lexicului privind cultura literara si
scolara,administratia si civilizatia urbana,pe de
alta.
3.In privinta raportului cu alte arii ale
Romaniei,prima constatare care se impune este ca
elementele de unitate sunt net predominante fata de
diferente.Fondul unitary cuprinde aproape toate
uneltele gramaticale si aproape toti termenii uzualu
ai vietii cotidiene;in afara de de acesta,innoirea
lexicului utilizeaza aceleasi mijloace in toata
Romania,chiar daca rezultatul concret al unuia sau
altuia dintre procese poate diferi.
4.Trasaturile lexiculuyi individuale se refera la trei
aspecte:
a)Absenta in latina a unor cuvinte pastrate in
celelalte regiuni;e vorba,in special,de terminologiile
unui tip de civilizatie diferit:nu se mai gasesc,cel
putin in ultima faza a latinei dunarene,elemente cele
mai numeroase ale terminologiei marine si
militare,numele marfurilor de lux,provenite din tarile
exotice etc.;alte terminologii au devenit mai
sarace:religia,metalurgia,etc.
b)Alegeri diferite intre sinonime si reduceri diferite
ale polisemiei;dar nici unul din faptele de aceasta
natura nu are o semnificatie majora pentru a defini o
arie dialectala dunareana a latinei.
c)Prezenta in latina dunareana a unor cuvinte
nepastrate in alte regiuni.E vorba,in afara unor
17

formatii noi(dar perfect normale din punctual de

vedere al derivarii latine)si a catorva arhaisme,de un
fond lexical provenind din limbile cu care latina
dunareana a avut un contact mai resrtans,substratul
dacic in promul rand,dar si imprumuturi populare din
alte limbi balcanice,inclusive greaca. Domeniile de
predilectie ale acestor imprumuturi rurale,de
exemplu pastoritul.Aceste aporturi straine individualizatoare au o importanta relative restransa sin u
modifica intru nimic caracterul latin al limbii vorbite
in aceasta regiune a imperiului.

Formarea

cuvintelor:latina

dispunea de trei
mijloace principale pentru a crea unitati lexicale noi
pornind de la fondul vechi:derivarea cu ajutorul
sufixelor,compunerea cu prefixe si formarea den
cuvinte
compuse.Ponderea
principala
revenea
derivarii,care prezenta si o regularitate comparabila
cu cea a morfologiei si permitea stabilirea unor
raporturi clare intre cuvintele apartinand nu numai
aceleiasi familii,dar de foarte multe ori si acelasi
domeniu.
Sufixele:In decursul isoriei limbii latine se fac
simtite cateva tendinte, generale,a caror realizare s-a
cprodus treptat,cu diferentieri de detaliu in diverse
limbi romanice.Ele ar fii subsumate tentintei generale
spre um maximde de motive:raportul dintre cuvantul
de baza si derivate tinde sa fie simplu si usor
deductibil;de aici decurg celelalte tendinte de
detaliu.
1. preferinta pentru sufixele cu un corp fonetic mai
amplu pentru sufixe complexe
2. preferinte pentru sufixele incadrate in timpul
morfologice clare
18

3. stabilite unui raport simplu intre nume si verb;de

aici castigul de teren al tipurilor de nume
deverbative si al verbelor denominative.
4. reducerea
sinonimiei
sufixelor(cu
exceptia
cazurilor unde reinnoirea continutului expresiv
impune aparitia de noi sufixe inainte bde
eliminarea
celor
vechi;e
situatia
diminutivelor,de exemplu)
Prefixele:desi latina dispunea de un numar
important de prefixe,marit in decursul istoriei prin
folosirea ca prefix a unor cuvinte independente,nu se
poate vorbi de un caracter sistematic al prefixarii,nici
macar in comparatie cu sufixare.
Se pot atribui acestei stari de lucruri mai multe
cause:
1. prefixarea latina se afla intr-un process de
continua transformarea:indo-europeana tarzie
neoferind decat puncte de plecare pt prefixe
isolate,se poate spune ca latina si-a creat ea
insasi aparatul de prefixe prin recurgerea ,in
etape diferite,uneori foarte departate in timp ,la
aglutinarea unor elemente de relatie (prepozitiile
sau adverbelor)
2. elemente de relatie care stau la originea
prefixelor au un continut difuz ,exprimant de la
inceput o multitudine de raporturi;atasate unor
verbe sau nume ele
isi pot pastra vechile
valori ,dar pot adauga si altele noi,provenite din
analiza efectuata de vorbitori a cuvintelor
prefixate .Rezultatul este ca,cu foarte putine
expresii,fiecare prefix are o multitudine de
valori , deseori ireductibile la o unitate.
3. In aceste conditii,notiunea de productivitate
comporta in mod predominant aspectul
de
19

crestere a inventarului , fara o componenta

semantica unitara; aceasta din urma e mai clara
numai in situatiile
in care prefixul mentine
valoarea concreta a prepozitiei sic and legatura
etimologica cu ea nu se sterge.
4. chiar daca sr observa o distinctie primordiala
intre
prefixarea
denominative
sic
ea
deverbativa,aceasta se sterge in numeroase
cazuri(datorita in primul rand formarii de la
aceeasi baza a unor nume si a unor verbe).
5. absenta unui rol morphologic al prefixelor pune
prefixare pe un plan analog cu ,,variatiiledin
domeniul sufixarii,ceea ce permite in principiu
aparitia unei sinonimii intre cuvantul simplu sic
el prefixat.Daca pt sufixe aceasta posibilitate se
realize la unele diminutive si frecventative,in
cazul prefixelor, datorita si numarului lor ridicat
si a continutului semantic difuz,sinonimia apare
destul de frecvent,atat intre cuvinte prefixate
formate de la aceeasi baza.
Cuvintele compuse:fata de celelalte limbi indoeuropene,latina este mult mai saraca in cuvinte
compuse. Daca latina literara le mai folosea inca,mai
ales in studiile inalte(poezie,religie,drept),in vorbirea
curenta apareau mult mai rar si erau limitate la
substantive fara sufixe derivationale(sunt frecvente
mai ales epitetele de batjocura:merobibus=bautor
de vin,seribibus=bautor nocturn).De aceea,cand unul
din aceste compuse intra in limba comuna era
semnalat ca o curiozitate de catre scriitori;Plinius,de
exemplu,atrage atentia asupra folosirii compusului
sanguisuga(din sanguis=sange, si sugere=a suge) in
locul denumirii vechi hirudo ,,lipitoare.

20

Se intampla chiar ca vechi compuse san u mai fie

intelese si,de aceea,deformate fonetic:din axis=osie
si unguere=a unge s-a format auxungia,grasime de
uns osiile:in latina tarzie devine auxungia,*oxungia,
de unde rom. osanza.La capatul procesului de
eliminare a compunerii se situeaza rolul acestuia in
limbile romanice:romana nu pastreaza decat doua
compuse
latine,dintre
care
unul
neanalizabil:luceafar<Lucifer si trifoi<trifolium(legat
de aceasta s-a propus mostenirea directa a lat.
caprifolium>caprifoi).
Ceva mai bine reprezentate sunt juxtapunerile(cele
doua elemente sunt independente,unul fiind regimul
syntactic al celuilalt,cand e vorba de doua
substantive,sau unul fiind un adjective acordat cu un
substantive):agri
cultura=cultura
ogorului,terra
motus=miscarea
pamantului,cutremur,ros
marinus=roua
de
mare,res
publica=treburi
publice.Din aceasta categorie limbile romanice
conserva cateva urme:prima vera(forma tarzie
pentru
primum
ver)=
inceputul
primaverii>primavera,media dies>miazazi, domine
Deus,stapane Dumnezeu>Dumnezeu.
Asestam asadar la o disparitie treptata a
compunerii,cu importante consecinte in intreaga
istorie
a
limbii
latine
si
a
limbilor
romanice:terminologia
filozofica
si
stiintifica,
exprimata in greceste in larga masura cu ajutorul
unor cuvinte compuse,trebuie construita pe baze
diferite in limbile care se inspira din gandirea
greaca:latina(ai carei scriitori se plangeau de
,,saracia
graiului
parintescpatrii
sermonis
egestas)si limbile romanice.Toate incercarile de a

21

reda viata procedeului au ramas periferice si fara

succes.

22