Evolutia teoriei cresterii economice

Cresterea economica este centrul atentiei secolului XX, natiuni intregi continuand
sa o vada ca pe un obiectiv extrem de important economic si politic, singurul factor ce
asigura succesul economic al unei natiuni pe termen lung.
La prima vedere, suntem tentati sa limitam definirea cresterii economice la
cresterea produsului national brut pe locuitor ; dar, este mai bine sa caracterizam cresterea
economica prin cresterea standardului de viata.
Trebuie sa tinem seama ca, in primul caz, abordarea cresterii economice este
facuta prin prisma productiei si nu prin prisma bunastarii cetatenilor consumatori. Din
acest punct de vedere, utilizarea indicatorului PNB pe ansamblu sau pe locuitor pare a
lasa de dorit. Se apreciaza de catre specialisti ca o serie intreaga de elemente, considerate
cheltuieli de consum ar fi mai bine sa fie trecute ca investitii, cum este cazul cheltuielilor
cu sanatatea si cu educatia. De asemenea, unele cheltuieli publice cheltuieli cu
inarmarea, apararea nationala ar trebui excluse. Dimpotriva, ar trebui luate in
consideratie serviciile casnice si activitatile de tip do-it-yourself (pune mana si fa
singur), productia ce nu imbraca forma de marfa, bunuri si servicii produse de munca
neremunerata din cadrul menajelor.1 Valoarea timpului liber ar trebui si ea inclusa, ca si
valoarea externalitatilor pozitive sau negative. William Nordhaus si James Tobin au
incercat sa faca aceste corelatii, ajungand la un nou indicator masura bunastarii
economice pe care l-au estimat a se modifica in acelasi sens, dar cu o rata mai mica
decat o PNB-ului.2
In acceptiunea generala, patru sunt factorii de baza sub impactul carora are loc
cresterea economica : resursele umane (incluzand forta de munca, educatia), resursele
naturale (incluzand conditiile de mediu), formarea de capital si tehnologia, insa
1

S-a constatat ca timpul afectat acestor activitati depaseste timpul de munca remunerat, iar valoarea lor
monetara depaseste 20% din PIB-ul tarilor dezvoltate in care exista incercari de a evalua. Mai multe
elemente se pot gasi in lucrarea lui Alvin Toffler, Al treilea val, Ed. Politica, Bucuresti, 1983
2
William Nordhaus, James Tobin, Is Growth Obsolete, in Economic Research: Retrospect and Prospect,
Fiftieth Anniversary Colloquium, V, Economic Growth (New York: National Bureau of Economic
Research, 1972). Autorii vorbesc de MEW measure of economic welfare-, si estimeaza ca , in cazul
Statelor Unite, pe perioada 1929-1965, rata medie de crestere a PNB-ului a fost de 1,7% pe cand cea a
MEW a fost de numai 1,1%.

importanta pe care economistii au acordat-o fiecarui factor a fost mereu alta. Economistii
de renume, precum Adam Smith (1776), David Ricardo (1817), Thomas Malthus (1798),
si mai tarziu, Frank Ramsey (1928), Allyn Young (1928), Frank Knight (1944) si joseph
Schumpeter (1934) au oferit, de-a lungul timpului, majoritatea ingredientelor de baza ce
apar in teoriile moderne ale cresterii economice. Printre ideile acestora includem
abordarea comportamentului concurential si dinamica echilibrului, rolul randamentelor
descrescatoare si relatia acestora cu acumularea capitalului uman si fizic, jocul intern al
venitului pe locuitor si rata de crestere a populatiei, efectul progresului tehnologic in
adancirea specializarii muncii si a descoperirii de noi produse si metode de productie si
rolul puterii de monopol ca stimulent pentru avansul tehnologic, etc. Intelegerea
conceptului si factorilor de crestere economica presupune analiza teoriilor cresterii
economice, in evolutia istorica, impusa de exigentele vietii economice in lupta cu
restrictiile mediului natural si ale mediului creat de om.
A fost nevoie de toate acestea pentru ca problema cresterii economice sa poata fi
abordata si studiata.

Teorii si modele ale cresterii economice

In general, exista un consens asupra necesitatii cresterii economice. Teoriile si
modelele cresterii pun in evidenta diferite modalitati prin care activitatea prezenta o
influenteaza pe cea viitoare si identifica sursele care pot conduce la o crestere continua.
Aceste teorii au evoluat in timp, in functie de dinamica realitatii economice si de evolutia
instrumentelor de analiza economica.

1.Teoriile clasice
Autorii clasici englezi au studiat primele elemente ale unei teorii a cresterii
economice. Modelele clasice ale lui A. Smith, Th. Malthus si D. Ricardo au descries
evolutia economiei in termenii pamantului limitat si ai populatiei in crestere.
In momentul in care au fost cultivate toate terenurile, cresterea in continuare a
populatiei a insemnat suplimentarea numarului de lucratori pe aceeasi suprafata. Fiecare
nou lucrator produce o cantitate din ce in ce mai redusa de bunuri ; descresterea
produsului marginal al muncii implica descresterea salariului real. Cat de mult se poate
inrautati o asemenea situatie ? Malthus a considerat ca populatia continua sa creasca atata
timp cat salariile se situeaza peste nivelul de subzistenta. Presiunea exercitata de excesul
de populatie aduce economia intr-un punct in care salariile pot sa scada sub nivelul de
subzistenta, ceea ce conduce la cresterea mortalitatii si implicit la scaderea populatiei.
Echilibrul malthusian se atinge atunci cand salariul scade la nivelul de subzistenta, sub
care o oferta de munca nu se mai reproduce la acelasi nivel, iar economia se mentine intro stare stationara. Astfel, in viziunea lui Malthus, in lipsa unei perspective de crestere a
productiei pe locuitor, majoritatea populatiei era condamnata sa traiasca la nivelul de
subzistenta, atins prin functionarea mecanismului de reglare prin dinamica demografica.
Potrivit teoriei lui Ricardo, pamantul nu era obiect al acumularii, ci doar o sursa de renta
pentru proprietari. Capitalul era considerat mai degraba un substitut al fortei de munca si
nu o sursa de crestere a productivitatii. Clasicii au omis sau au subestimat contributia
progresului tehnic la sporul productiei.
2.Teoria keynesista si postkeynesista
La inceputul secolului al XX-lea, pe fondul unor serioase distorsiuni economice si
sociale cu care s-au confruntat economiiile nationale si care au culminat cu criza
economica din 1929-1933, s-au intensificat cercetarile orientate spre noi concepte
teoretice necesare analizei proceselor macroeconomice dinamice. Prima si cea mai
semnificativa reactie de adaptare a stiintei economice la cerintele acestor realitati apartine
economistului englez J.M. Keynes. Modelul Keynesist de crestere este un model
macroeconomic, potrivit caruia venitul national creste ca raspuns la cresterea cererii
agregate. Keynes a folosit concepte noi legate de cresterea economica.

La inceputul anilor 40, R.F. Harrod3 si E. Domar4 au elaborat modele pe linia

postkeynesista, prezentate ulterior impreuna datorita asemanarilor de fond, caracterizate
de preocuparea pentru stabilitatea economica si somaj, ca si de premise rigide sprecifice
analizei pe termen scurt.
Modelul Harrod-Domar evidentiaza trei mari probleme : posibilitatea unei cresteri
sustinute ; probabilitatea unei cresteri sustinute in conditii de ocupare deplina si existenta
sau nu a stabilitatii ratei garantate de crestere. Cadrul general al modelului este suficient
de larg pentru a incorpora progresul tehnic.

3.Teoria neoclasica
Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a realizat in plan teoretic sinteza propriuzisa dintre abordarea macroeconomica si abordarea dinamica. Astfel s-au conturat teoria
cresterii economice, ca o componenta a stiintei economice contemporane, la care au
contribuit decisiv R. Harrod, E. Domar, R. Solow, P. Samuelson, J.R. Hicks, M. Kalecki,
N. Kaldor, F. Perroux, R. Dornbusch.
Contextul economic era net diferit fata de cel in care s-au format teoriile clasice.
Astfel, o data cu intrarea economiilor capitaliste in secolul al XX-lea, s-au dezvoltat
industrii noi si importante legate de energia electrica, telefon si automobil. Acumularea
de capital si noile tehnologii au devenit Astfel forta dominanta care a determinat cresterea
economica. Teoriile cresterii care incorporeaza acumularea de capital formeaza nucleul
analizei moderne.
Modelul neoclasic al cresterii explica modul in care acumularea de capital si
schimbarile tehnologice influenteaza economia.
O noua abordare a fost conceputa de Robert Solow, laureat al Premiul Nobel
pentru contributiile sale la teoria cresterii economice, care a elaborat la mijlocul anilor
50 un model de crestere stabile, inspirat din modelele lui Harrod si Domar.

3
4

R.F. Harrod, An Essay in Dynamic Theory, Economic Journal, 1939.

E. Domar, Capital Expansion, Rate of Growth and Employment, Econometrica, 1948

In aceeasi perioada, N. Kaldor prezinta o noua teorie, potrivit careia este posibila
o stabilitate seculara pentru o economie in crestere, daca rata economiilor se modifica
print-o redistribuire a veniturilor, astfel incat sa se atinga rata de echilibru a cresterii.
Pornind de la lucrarile lu Solow si Kaldor, au fost dezvoltate un numar
impresionant de modele econometrice si variante ale lor, in care s-a inclus progresul
tehnic in diferitele sale forme, fiind considerat insa exogen in majoritatea cazurilor.

4.Noua teorie a cresterii

La mijlocul anilor 80 a aparut noua teorie a cresterii, promovata de Paul Romer
si Robert Lucas pe linia modelului de crestere neoclasic traditional. Premisa acestei teorii
este ca acumularea de capital se asociaza de regula cu o acumulare de cunostinte.
Noua teorie a cresterii aduce modificari importante :

progresul tehnologic este considerat un produs al activitatii economice, spre deosebire

de teoriile precedente, care au tratat tehnologiaca fiind exogena si produsa de forte din
afara pietei. Noua teorie este denumita si teorie a cresterii endogene, deoarece
internalizeaza tehnologia intr-un model de functionare a economiei ;

se considera ca, spre deosebire de obiectele de natura fizica, cunoasterea si tehnologia

se caracterizeaza prin randamente crescatoare. Ideile pot fi utilizate in comun si

reutilizate la infinit, acestea pot spori fara limita si propulseaza procesul de crestere.
Noua teorie reflecta trecerea de la economia bazata pe resurse la economia bazata pe
cunoastere.

presupunand ca aparitia de cunostinte noi constituie o sursa cheie pentru cresterea

economica, se admite ca evenimente mici, dar la momentul potrivit, pot schimba

traiectoria de crestere economica. Astfel, noua teorie contrazice conceptul de echilibru
general unic si optim, ceea ce implica insa o capacitate redusa de a prognoza rezultatele
viitoare.
5.Teorii privind rolul institutiilor

Alte abordari ale procesului de crestere evidentiaza forte ale cresterii ce se afla
dincolo de formulele abstracte ale modelelor econometrice. In aceasta categorie
mentionam preocuparile legate de prognoza cresterii prin prisma evolutiei istorice a
economiilor nationale (teoria treptelor a lui W.W. Rostow) sau stidii statistice empirica
efectuate pentru a evidentia, intr-o maniera descriptiva, factori sociologici, demografici si
institutionali relevanti pentru cresterea economica.
Cercetarea empirica a fenomenelor de crestere si transofrmare, inceputa in anii
60 de Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel, s-a ocupat de procesele pe termen
lung intr-o analiza comparativa a experientei natiunilor. Kuznets a introdus conceptul de
crestere economica moderna, care are sens mai larg decat cel definit de alti specialisti,
intrucat sunt luate in consideratie si schimbarile institutionale care favorizeaza
schimbarile structurale. Analiza comparativa permite stabilirea unor trasaturi comune si a
unui model, precum si identificarea deviatiilor de model. Potrivit aprecierii lui Kuznets,
exista factori transnationali comuni si un mecnism de interactiune prin care cresterea
economica moderna se produce in lume. Principalii factori transnationali evidentiati, care
in mod potential sunt comuni economiilor nationale in present, sunt urmatorii:

sistemul industrial, respectiv sistemul de productie bazat pe utilizarea potentialului

tehnologic produs de stiinta moderna. Cateva dintre cerintele sistemului sunt : un
nivel minim de pregatire intelectuala, un tip de organizare non-familial si impersonal
si un grad ridicat de urbanizare ;

comunitatea de dorinte si aspiratii umane. Aceasta se manifesta printr-o rezistenta

relativ scazuta la difuzarea tehnologiei moderne si prin dorinta larg raspandita de a
atinge standarde mai ridicate de performanta economica si un nivel de trai mai
ridicat ;

organizarea lumii in state nationale. Factorii nationali specifici statelor nationale sunt
marimea si localizarea resurselor naturale, religia, mostenirea istorica.

Liberalizare si globalizare in procesul cresterii economice

Multe studii arata insa ca atat vechile cat si noile teorii economice prezentate
ignora factorii importanti care afecteaza cresterea precum si gradul de deschidere al unei
tari fata de ideile libertatii comertului si investitiilor. Desi legatura dintre acestea si
crestere este greu de izolat si expus, ele ar putea conta la fel de mult ca si rata
economiilor, pregatirea scolara si cercetarea.
Grozava expansiune a libertatii economice si a drepturilor de proprietate,
combinata cu un stat al carui rol este in continua scadere si cu explozia comertului si a
investitiilor private, a dus la o rata mondiala de crestere, aproape dubla fata de ultimele
doua decenii. Corporatiile multinationale americane se afla in prima linie pe frontul
procesului de globalizare si de asemenea printre principalii beneficiari ai acestui proces.
Ajutate de legislatia interna a Statelor Unite, de piete flexibile si de propria lor deschidere
catre noi tehnologii, ele au modificat in mod uimitor ritmul de crestere. Pana in 1993,
timp de 20 ani, media anuala de crestere a economiilor lumii a fost de 2% din PNB.
Ritmul de crestere a sarit in 1994 la 3,7%, s-a mentinut si apoi a atins 4% in 1995. Unii
economisti5 au gasit ca la fiecare crestere de 10% in indicele libertatii economice
corespunde o crestere a venitului pe locuitor ce poate varia de la 7,4% pana la 13,6%. In
spatele acestor forte, sustinandu-le, ajutata de pacte comerciale, se afla un proces de
inovare rapida ce creaza industrii complet noi. In Februarie 1997, tari ce acopera mai
mult de 90% din comertul mondial cu produse de tehnologia informatiei, au ajuns la un
acord privind abolirea oricaror tarife pana in anul 2000. Pentru a exemplifica mai bine, si
pentru a da o dimensiune acestei informatii, comertul mondial cu produse de tehnologia
informatiei inseamna la ora actuala tranzactii in valoare de peste 500 miliarde de dolari6.
Este evident faptul ca, pana acum, tarile care inca de la inceput s-au inscris pozitiv
si pe de-a ntregul in acest proces de liberalizare au castigat cel mai mult, insa intreaga
lume a beneficiat de pe urma castigurilor lor. Fara activitatea efervescenta a aproape 40
5

Steve Hanke, economist la Johns Hopkins University. Intr-un studiu efectuat pentru Comitetul Economic
al Congresului.
6
The right mix The Wall Street Journal, Thursday March 13, 1997, A1

de tari in curs de dezvoltare ce au acceptat disciplina unei economii deschise, lumea ar fi

avut experienta unei recesiuni si nu a unei rate de crestere un pic mai mare de doua
procente, cand, in 1991-1993, tari importante Statele Unite, Japonia, Franta si
Germaniase aflau in recesiune. De fapt, recesiunea in tari importante nu a fost atat de
puternica, tocmai datorita exporturilor pe care le-au facut catre aceste tari in curs de
dezvoltare7.
Comertul amplifica cererea de noi calificari, abilitati si experienta. Reducandu-si
barierele comerciale, o tara va fi capabila sa importe mai multe echipamente si
tehnologie. Un alt mare sprijin pentru crestere este oferit de pietele de capital in cazul in
care sunt conectate la fluxul global, caci atat tarile industrializate cat si cele in curs de
dezvoltare fac investitii puternice in echipament si uzine. Indivizi, companii, fonduri de
investitii, fonduri mutuale si fonduri de pensii cauta venituri din capitaluri peste tot in
lume si folosesc instrumente necunoscute acum 20 ani. Investitiile directe facute de catre
tarile bogate in cele in curs de dezvoltare s-au triplat intre 1990 si 1995, atingand
valoarea de 112 miliarde de dolari. Transferurile de capitaluri facute catre aceleasi state sau ridicat cu peste 30%, avand valoarea in 1996 de 231 de miliarde de dolari. Doua
motive stau la baza acestor cantitati uriase de investitii : dobanzile din capitaluri a caror
medie in tarile industrializate a fost de aproape 16% in 1996, comparata cu 15,3% in
1990 si 12,9% in 1980 si, cel de-al doilea motiv, ratele sporite de economisire.

The Impact of Globalization on Workers and Their Trade Unions, International Monetary Fund, 96/13

Finantele mecanism si efect al cresterii economice

Pana de curand, teoria economica nu a legat serviciile financiare de cresterea pe
termen lung si prea putine probe au fost stranse pentru a dovedi cauzalitatea finantecrestere. Multe manuale afirmau ca serviciile financiare joaca doar un rol minor in
stimularea cresterii economice. Iata insa ca afirmatia facuta de catre Schumpeter inca de
la inceputul secolului - si anume ca serviciile financiare promoveaza dezvoltarea
incepe sa capete o din ce in ce mai larga sustinere. Intermediarii financiari cei care
mobilizeaza economiile, aloca capitaluri, controleaza riscurile, usureaza tranzactiile si

monitorizeaza companiile sunt acum considerati ca esentiali pentru cresterea economica

si dezvoltare.
Desigur relatia de determinare functioneaza si in sens invers, cresterea economica
poate la randul sau sa incite dezvoltarea serviciilor financiare. Perfectionarea uriasa
inregistrata in domeniul computerelor si comunicatiilor a generat inovatii financiare in
ultimii 20 ani. Mai important pentru tarile in curs de dezvoltare poate fi faptul ca o
crestere economica este insotita de o crestere in cererea pentru servicii financiare,
stimuland dezvoltarea acestora. Intermediari sunt aceia care croiesc instrumente
financiare dupa nevoile companiilor si indivizilor.
Intermediarii por promova cresterea prin marirea proportiei de resurse pe care
societatea le economiseste sau prin imbunatatirea modului in care societatea aloca aceste
economii. Daca luam in considerare investitiile in firme, putem observa ca exista
cheltuieli uriase din activitatile de efectuare de studii, activitati de organizare si costuri
generate de legislatie, cheltuieli care ar fi prohibitive pentru un investitor individual;
nueste acelasi lucru si pentru un intermediar banca, fond mutual sau fond de pensii.
Intermediarii pot diversifica riscul si exploata economiile la scara. Unele
companii ar dori sa finanteze proiecte de amploare cu profituri potentiale ridicate insa
investitiile s-ar putea cere a fi facute intr-o singura transa; ocazii de afaceri profitabile pot
trece neexploatate in lipsa intermediarilor.
Intermediarii pot face mai mult decat sa decida in mod pasiv daca sa finanteze sau
nu proiecte. Ei pot initia crearea unor noi si tranformarea unor vechi activitati ale
firmelor, pot oferi servicii de plati, pot sustine eficienta relatiilor economice moderne ce
abunda in interactii complexe prin punerea la dispozitie de mecanisme protejate si
sigure de desfasurare a tranzactiilor.
Pe langa faptul ca imbunatatesc alocarea resurselor, intermediarii financiari
stimuleaza procesul de economisire. Titlurile de valori- actiuni, obligatiuni, bilete de
schimb -, atat de folositoare intreprinzatorilor, nu pot avea lichiditatea, siguranta si
caracteristicile de risc dorite de cei ce economisesc. Oferind instrumente financiare
atractive depozite, polite de asigurare, fonduri mutuale intermediarii pot spori
marimea fondurilor disponibile.

Populatia in procesul cresterii

Dezvoltarea economiilor si perfectionarea sistemelor economice au loc in urma
actiunii mobilizatoare a unui singur element motor populatia. Populatia este aceea care
prin consum, capacitate de productie si grad de inzestrare intelectuala contruieste si
dezvolta o economie nationala. Capitalul si tehnologia sunt doar produse derivate ale
interactiunii resurselor umane cu cele naturale.
Insa populatia nu este un tot omogen ci un amalgam de generatii si de
caracteristici geo-demografice. Cu cat o generatie este mai importanta, cu atat ea se
implica mai mult intr-o economie. La fiecare 40 sau 50 ani, fascicule de inovatie apar pe
masura ce o noua generatie atinge nivelul maturitatii, o generatie mai tanara, cu spirit
intreprinzator, sfideaza vechile idei si emite unele noi chiar din perioada ei de scolarizare.
Este evident faptul ca fiecare generatie poate utiliza anumite tehnologii (uneori
proprii), are propriul sau mod de viata, propria personalitate individualizand-o in istorie.
Tehnologia, aplicatiile tot mai numeroase pe computere, sunt cele infierate ca vinovate
pentru impingerea persoanelor necalificate spre prapastia somajului. Astfel, un aspect
negativ al tendintelor de globalizare este sugerat in explicatiile ce se dau cresterii
somajului. Viteza schimbarii tehnologiei, viteza cu care tehnicile de productie se uzeaza

moral si cu care produsele sunt inlocuite, materialele modificate, noi patente inscrise,
totul contribuie la intarirea sentimentului de nesiguranta chiar si in randul celor cu un loc
de munca. Nimeni nu poate fi sigur ca lucruri invatate astazi vor fi utile in urmatorii 10
sau 20 ani, si toata lumea doreste certitudinea existentei sanselor ocuparii unui loc de
munca (siguranta angajabilitatii). Societatea este cea care aduna avantaje din
transformarile de ordin tehnologic dar ea este si cea care are responsabilitatea pentru
usurarea proceselor de adaptare necesare printr-o mai buna instruire si pregatire la locul
de munca in vederea mentinerii ocuparii.
De aceea, societatea a creat institutii de educatie si cercetare, al caror scop este
facilitarea proceselor de invatare si adaptare. Chiar transformarile din estul Europei au
aratat clar cat de mult depinde dezvoltarea economica de prezenta infrastructurii
institutionale si a atitudinilor unei economii capitaliste moderne. Aici includem de la un
cadru general acceptat de dreptul de proprietate si respectare a contractelor, pana la
intreaga gama de institutii de piata, mai ales institutii financiare care sa poata aduna
economiile, evalua calitatea creditelor si controla riscul. Esential este ca in spatele acestor
institutii sa se gaseasca atitudinile necesare: catre munca, catre intreprinderea pe cont
propriu, catre impersonalitatea activitatii economice in general. Atat formarea acestor
atitudini cat si utilizarea institutiilor sunt obiective ale educatiei.

BIBLIOGRAFIE
1. Eugen Mihaita Cresterea economica si securitatea sociala, Editura ASE,
Bucuresti 1998
2. Catedra de Economie si Politici Economice Economie editia a sasea, Editura
Economica, Bucuresti 2003