UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI DE MEDICINA

VETERINARA ION IONESCU DE LA BRAD IASI FACULTATEA DE

AGRICULTURA
SPECIALIZAREA :MONTANOLOGIE

PROIECT LA PRATOLOGIE SI PRATOTEHNICA

INDRUMATOR

STUDENT

TEMA PROIECTULUI
Organizarea ameliorativa a unei pajisti permanente degradate
din zona Vaslui, judetul Vaslui

Introducere
Producerea furajelor reprezinta o activitate economica esentiala
in cresterea animalelor si a constituit o preocupare a omului din cele
mai vechi timpuri. Nivelul productiei animaliere a fost si este
conditionat de calitatea si cantitatea furajelor.
Pajistea reprezinta suprafata de teren acoperita cu vegetasie
ierboasa, alcatuita in cea mai mare parte din plante perene, ce apartin
diferitelor familii botanice, a caror productie este utilizata in
alimentasia animalelor, prin pasunat sau cosit.
Drept sursa de furaje se foloseste o gama foarte larga de produse
si numarul lor creste continuu, omul fiind preocupat de descoperirea
de noi surse de furaje. Astfel, in afara furajelor clasice, astazi au fost
luate in considerare sucul de lucerna, faina de peste oceanic, drojdiile
furajere, faina de alge, concentrate proteice din deseuri celulozice, s.a.
Importanta economica si ecologica a pajistilor este deosebita deoarece
ele reprezinta:
- sursa importanta de nutreturi suculente si fibroase pentru
animale domestice;
- habitat si sursa de hrana pentru animale salbatice;
- mijloc de prevenire si combatere a eroziunii solului, deoarece
ierburile de pe pajisti au insusirea de a retine cantitati mari de apa si
de a spori infiltrarea acesteia in sol;
- mijloc de imbunatatire a structurii si fertilitatii solului;
datorita sistemului radicular fasciculat al ierburilor, sub pajistile
naturale s-au format soluri fertile;
- sursa de elemente minerale, stoc de germoplasma, locuri de
recreare.
Clasificarea pajistilor. Dupa originea lor pajistile sunt
naturale si temporare.

Pajistile naturale sunt reprezentate de suprafete pe care vegetatia

ierboasa s-a instalat spontan. La randul lor ele se impart in pajisti
naturale primare si pajisti naturale secundare.
Pajisti naturale primare (pajisti naturale propriu-zise) sunt
raspandite in diferite regiuni ale globului unde factorii ecologici nu au
permis formarea padurilor. Acestea sunt reprezentate de pampa
argentiniana, stepa ruseasca, savana africana, marile campii americane
cu ierburi scunde, preeria cu ierburi inalte, tundra nordica si tundra de
altitudine, care ocupau suprafete imense si sub invelisul lor ierbos sau format soluri negre, fertile si adanci. In Romania, pajistile naturale
primare sunt reprezentate prin ochiurile de stepa din sud-estul tarii si
prin pajistile alpine, suprafata lor fiind aproximativ 100.000 ha.
Pajistile naturale secundare, formate pe locul fostelor paduri
defrisate de om, supuse in continuare influentei activitatii omului si
factorilor naturali, fapt ce a dus la o mare diversificare sub aspect
floristic, ocupa cea mai mare parte a pjistilor natuarale. In tara
noastra, pajistile din aceasta categorie sunt raspandite de la nivelul
marii pana la etajul subalpin, pe o suprafata de peste 4,7 milioane ha.
Datorita dezvoltarii agriculturii si a mijloacelor de productie,
interventia omului in ecosistemele de pajisti naturale s-a accentuat
progresiv si fizionomia formatiilor respective este determinata de om
si animalele crescute de el.

De aceea, numai pe suprafete restranse sau in rezervatii naturale

se mai pot intalni formatii de pajisti naturale. Ca atare, notiunea de
pajiste naturala ramane fara acoperire si cerintele pratotehnicii impun
introducerea notiunii de pajiste permanenta, care defineste toate
pajistile pe care vegetatia s-a instalat in mod spontan.
Pajisti temporare, cunoscute si sub denumirea de pajisti
artificiale, pajisti cultivate sau pajilti semanate, sunt suprafete de teren
de regula arabile, care se insamanteaza cu specii furajere perene
(graminee si leguminoase) in amestec sau singure. Aceste pajisti se
infiinteaza si in locul pajistilor permanente degaradate, dupa
destelenire si insamantarea amestecului de seminte recomandat.
Tinand cont de suprafata totala a pajistilor de pe Glob (3.361.733.mii
ha) - ordinea continentelor dupa aceasta suprafata este urmatoarea:
Africa (aproximativ 24,8%), Oceania si Australia (24,8%), Asia
(23,3%), America de Sud (14,4%), America de Nord (10,6%) si
Europa (2,3%).
In Romania aceste pajisti asigura circa 60% din masa verde si
45% din fan, cu perspectiva de crestere la 70% masa verde si 60%
fan. Imbunatatirea si folosirea rationala a celor peste 4,8 milioane
hectare de pajisti va spori simtitor participarea pajistilor permanente
la aprovizionarea cu nutret.
Intretinerea animalelor pe pajisti intretine sanatatea, favorizeaza
cresterea tineretului, asigura reproductia.
Pajistile permanente contribuie la producerea unor insemnate
cantitati de ingrasaminte organice folosite pentru fertilizarea culturilor
agricole. Din fanul de pe un hectar de faneata naturala folosit in hrana
animalelor se realizeaza, sub forma de ingrasamant organic: 70 kg N,
30 kg P2O5, 90 kg K2O si 55 kg Ca.

La majoritatea pajistilor de deal se impune an primul rand

modificarea compozitiei floristice, prin inlocuirea speciilor cu valoare
furajera scazuta cuspecii cu valoare furajera ridicata si apoi aplicarea
intregului complex de masuri privind imbunatatirea, ingrijirea si
exploatare.
In conditiile din tara noastra eficienta economica este relativ ridicata
la pajistile cu vegetatie valoroasa, cu covorul ierbos incheiat si bine
ingrijite; pajisti de Agrostis tenuis, Festuca pratensis, Lolium perene.

CAPITOLUL .I

Cadrul natural
Conditii climatice.
Principalele caracteristici ale climei judetului Vaslui sunt cele
existente in Podisul Moldovei, accentuate aici de particularitatile
pozitiei geografice si latitudinale ca si de diversitstea altitudinii si
orientarea culmilor si vailor.
Astfel, frecventa mare a culmilor cu peste 300 m altitudine
absoluta, latimea considerabila a vailor raurilor Prut si Barlad,
fragmentarea si energia mare de relief indeosebi in colinele Tutovei
sunt conditii fizico - geografice care fac ca in judetul Vaslui clima sa
prezinte o variatie destul de insemnata , care a avut si are repercusiuni
in geneza solurilor, in raspandirea vegetatiei, in folosirea diferentiata
agricola etc.

Regimul temperaturilor.
Temperatura aerului este cea specifica tinuturilor temperat
continentale cu nuante excesive. Media anuala este de 9,2 s la Vaslui,
9,5s la Husi si 9.8s la Barlad. Media lunii ianuarie variaza intre

4,2s si 3,5s, iar a cea a lunii iulie intre 21 si 21,7sC.

Ca valori extreme de temperatura au fost inregistrate: 32sC la
Negresti, la 20-02-1954 si +40,60C la Murgeni, 21-08-1952, ceea ce
da o amplitudine maxima absoluta de temperatura de 72,60C.
Tinand seama de faptul ca in Colinele Tutovei, in Dealurile
Falciului, in partea de sud-est a Podisului Central Moldovenesc de pe
teritoriului judetului Vaslui si in culmea de pe stanga Lohanului
inaltimea reliefului depaseste in multe sectoare, altitudinea de 300 si
chiar 400 m, deducemn ca acolo temperatura medie anuala este cu 1
1,50C ma coborata decat in locurile unde se afla instlate statiile
meteorologice de la Husi, Vaslui, Negresti, Barlad si mai ales de la
Murgeni.

Acest lucru este atestat nu numai de cantitatea mare de

precipitatii care cad pe dealurile inalte, ci si de natura solurilor de aici,
de prezenta padurii de fag etc.
Tot in legatura cu diferentele termice care exista in cuprinsul
judetului Vaslui, ca rezultat a cresterii inaltimii reliefului si al pozitiei
geografice a diverselor sectoare, amintim ca numarul de zile cu
temperaturi de vara ( 250C) este mai mare in sud (102,6 zile la
Barlad) decat in nord (97,3 zile la Vaslui). La fel si numarul de zile cu
temperaturi tropicale (300C), care la Barlad este de 38,1 zile, iar la
Vaslui este de 28,9 zile.
Inghetul incepe sa se produca, in medie, toamna dupa 15
octombrie si se termina primavara dupa 15 aprilie. Pe lunci si in vaile
adanci, pana la inaltimea de 60-80 m desupra solului, brumele si
inghetul se produc cu circa 10-15 zile mai devreme toamna si mai
tarziu primavara, ca efect a inversiunilor de temperatura, aerul mai
rece si deci mai greu de pe culmi coborand in vai. Exemplul cel mai
graitor a fost cel din noaptea de 20-21 mai 1952, cand masa de aer
rece, de origine polara, care a patruns si peste tara noastra, a dat
bruma groasa numai pe vai si foarte slaba sau deloc pe versanti si pe
dealuri.
Evapotranspiratia potentiala (ETP m) si reala (ETR m).
Evapotranspiratia potentiala variaza in functie de anotimp si mai
ales de lunile anului.Astfel,in lunile de iarna :decembrie,ianuarie si
februarie,evapotranspiratia potentiala este 0 datorita temperaturilor
scazute,apoi incepe sa creasca treptat in cursul lunilor de primavara de
la 10 m in luna martie la 47 m in aprilie ajungand la 95 m m la
sfarsitul lunii mai.Odata cu venirea verii si a temperaturilor
ridicate,evapotranspiratia potentiala evolueaza considerabil in sens
pozitiv atingand pragul maxim de 138 m m in luna iulie dupa care
incepe sa scada progresiv de la 121mm in august,78mm in luna
septembrie la 40 in octombrie pana la 12mm in luna noiembrie
urmand ca in luna decembrie sa atinga pragul minim de 0mm.
Deasemenea si evapotranspiratia reala are o evolutie
asemanatoare cu cea potentiala diferenta dintre ele fiind facuta doar

de valorile medii lunare inregistrate si de luna in care se inregistreaza

valoarea maxima.Astfel in lunile de iarna ea este de 0mm urmind sa
creasca progresiv pana in luna iunie cand atinge pragul maxim de
113mm,in timp ce evapotranspiratia potentiala inregistra valoarea cea
mai ridicata in luna iulie, dupa care scade treptat ajungand ca in luna
noiembrie sa aiba valoarea de 12mm iar in decembrie sa atinga pragul
minim de 0mm.
Regimul precipitatiilor.

Precipitatiile atmosferice au si ele o raspandire inegala. De

exeplu, in sectoarele cu masive deluroase din nordul, nord-vestul,
vestul si nord-estul judetului cantitatea medie anuala de precipitatii se
apropie de 600 mm, pe cand in sectoarele cu relief mai jos acestea
sunt intre 400-500 m anual si chiar mai putin.
Lunile cu cele mai mari cantitati de precipitatii sunt mai, iunie si
iulie (cand cad cca. 36% din
totalul anual de precipitatii), iar cu cele mai putine februarie si martie
(17% din totalul anual).
Secetele sunt fenomene meteorologice frecvente aici. Aceasta
situate este confirmata si de faptul ca anii cu cantitati de precipitatii
sub media plurianuala reprezinta cca. 48% din intreaga perioada de
observatii meteorologice de pana acum, iar in unii ani, ca 1896, 1921,
1937, 1945, 1946 etc., au scazut sub 300 si chiar sub 200 m
precipitatii.
Ploile torentiale si cu grindina au o frecventa mai mare ( 1-2
cazuri de grindina anual) in Valea Barladului si a Prutului, ca si pe
suprafata coastelor inalte, producand pagube serioase indeosebi
plantatiilor viti-pomicole si de zarzavat. Astfel la Avramesti au cazut
in 24 h 204,6 mm precipitatii in ziua de 6-07-1907.
Zapada este prezenta in fiecare iarna, insa numarul de zile cu
ninsoare si durata de acoperire a solului cu zapada difera de la an la an
si de la sector la sector. In general, pe dealurile mai inalte de 300 m

zapada cade mai devreme si se topeste mai tarziu cu 3-5 zile. La

nivelul celor trei statii meteorologice cu durata mai mare de
functionare (Vaslui, Barlad, Husi), numarul mediu de zile cu ninsoare
este de 18 anual, durata de acoperire a solului cu zapada de cca. 60
zile, iar grosimea stratului de zapada nu depaseste 10-12 cm anual.
Regimul eolian. Roza vanturilor.
In ceea ce priveste dinamica atmosferei din cuprinsul judetului
Vaslui, aceasta se caracterizeaza printr-o mare frecventa a vanturilor
de N-V si de N, urmate de cele de S-E si de S.
O constatare interesanta dedusa din analiza datelor dintr-un sir
mare de observatii de la statiile meteorologice din acest judet, ca si
din intreg Podis al Moldovei, este si aceea ca vanturile de N-E si E,
vestite prin frigul pe care-l aduc (crivatul) si prin aerul dogaritor din
unele zile de vara (asemenea vanturilor uscate si fierbinti existente in
partea de S-E a Asiei Centrale), au aici o frecventa redusa
(6-9%). Aceste vanturi dau de obicei stari de vreme cu urmari
negative pentru culturi, animale si oameni, fiind insotite de geruri
cumplite iarna si de secete grave vara.
Viteza vanturilor nu are valori medii prea mari, aceasta variind
de la 6,5 m/s, la cele dinspre N-V iarna, pana la 1,6 m/s, la cele
dinspre E vara.
Vviteza vanturilor, mai ales a celor dinspre N-V, N-E si S-E,
este insa mai mare spre suprafata terenului de pe vaile mari, ca si pe
culmile dealurilor inalte.
Aceste particularitati ale frecventei si vitezei vanturilor au dat in
trecut posibilitatea populatiei sa foloseasca energia lor in punerea in
miscare a multor mori de vant, amplasate in locuri potrivite

Studiul reliefului. Principalele forme de relief din zona.

Privit in ansamblu, relieful judetului Vaslui se caracterizeaza printr-o

fragmentare medie cuprinsa intre 0,7 si 1,2 km si o energie medie de
relief care variaza intre 100 in partea de S-E in depresiunile Husi si
Elan si 250-310 m in partea nordica si N-V a judetului. Ca altitudini
absolute relieful variaza intre 484 m in Dealul Cetatea (situat la S-V
de satul Poienesti), 475 m in Dealul Fagului (la N-V de Garceni), 418
m in Dealul Cetatii (la S-V de Dolhesti), si 16-18 m in Lunca
Prutului.
Altitudinea absoluta a Luncii Barladului variaza intre 53 m la
sud de orasul Barlad si 145 m in nord, la E de Bacesti.
Ca forme dominante de relief mentionam: relieful structural,
relieful sculptural si relieful de acumulare.
Relieful structural.
Este foarte bine reprezentat in tot cuprinsul judetului, bine
individualizat in special pe culmile interfluviilor inalte, unde si
paralelismul dintre inclinarea stratelor spre S-E corespunde cu
suprafetele plane ale reliefului.
Dintre culmile structurale mentionam plaiul de la obarsia
paraului Lohan ,numit Poiana mare, a carui altitudine absoluta variaza
in jur de 400m, Dealul Cetatuiei de langa satul Chircesti (421m),
Dealul Racovei(444m) de la izvoarele paraului cu acelasi nume,
Dealul Poienesti (451m) de la S de satul cu acelasi nume, Dealu Mare
(479m) de la izvoarele paraului Tutova etc.
Platouri structurale de tipul celor care exista in Podisul Central
Moldovenesc, la Repedea, Scheia, Tansa etc. (de pe teritoriul judetului
Iasi),unde forma structurala este data de prezenta aproape de suprafata
a orizonturilor de gresie calcaroasa si de calcar oolitic ale
sarmatianului mediu, sunt putine aici,fiind reprezentate doar de
crampeiele de platouri din dreptul satelor Ghermanesti si Mihail
Kogalniceanu (Rapi) de la nord de orasul Husi.
Structura geologica a teritoriului de aici determina si prezenta
numeroaselor tipuri de cueste (coaste) de la cele normale, pana la cele

inverse si secundare, precum si diversitatea tipurilor de

vai:consecvente si resecvente (cele mai numeroase),a caror orientare
concorda in foarte mare masura cu directia de inclinare a stratelor
geologice, cum sunt Valea Prutului, intre Ghermanesti si Stanilesti,
Valea Barladului, intre Buhaesti si Crasna etc; subsecvente , cum sunt
valea superioara a Barladului, intre Bacesti si Buhaesti, ca si Valea
Racovei, cursul mediu si inferior al Paraului Vaslui si al paraielor
Crasna si Lohan, toate puternic asimetrice, unul din versanti fiind
abrupt si cu aspect de cuestra; absecvente, adica acele a caror directie
este opusa inclinarii stratelor geologice; desi sunt numeroase mai
ales pe suprafata cuestrelor normale vaile sunt scurte si au o evolutie
morfologica foarte activa. Ca exemple din aceasta categorie citam
valea paraielor Paltinis si Iezer, de pe partea Barladului superior, apoi
toate vaile paraielor de pe stanga Crasnei mijlocii si a Lohanului
inferior etc.
Relieful sculptural.
Dat de ansamblul de culmi ce coboara spre vaile principale si
secundare, relieful sculptural se gaseste indeosebi in partea de V si SV a judetului in Colinelei Tutovei ca si in cele doua depresiuni
sculpturale a Husi-ului si a Elanului din partea de E si de S-E.
Formarea reliefului sculptural a fost usurata de faptul ca in
faciesul litologic domina nisipurile, argilele nisipoase si argilele
asupra carora ploile si apele curgatoare actioneaza intens.
Alaturi de formele sculpturale majore, aici au o mare dezvoltare
si formele rezultate in urma diverselor procese de versant.
Asemenia procese geo-morfologice se intalnesc nu numai pe
versantii cu cueste ci pe orice versant de vale, din cauza abundentei
stratelor de nisipuri si argile, a defrisarii padurilor si a practicarii
nerationale a agriculturii pana la sfarsitul celui de al doila razboi
mondial.
Alunecarile de strate si prabusirile de teren, ca si vaile torentiale
sunt mereu active, iar in perioadele ploioase si dupa iernile cu multa
zapada iau pe alocuri mari proportii. De aceea si in judetul Vaslui

actiunea de combatere a eroziunii solului si a degradarilor de teren, in

general se desfasoara sistematic in ultimele doua decenii, sarcina
principala in acest scop avand-o Statiunea Centrala de Cercetari
pentru Combaterea Eroziunii Solului din Romania, care functioneaza
de multi ani langa satul Perieni.
Relieful de acumulare.
Acest tip de relief este reprezentat prin terase, sesuri, conuri de
dejectie etc.
Terasele sunt bine dezvoltate pe vaile raurilor principale
Barlad si Prut. Incepand din dreptul localitatii Bacesti, pe stanga
Barladului se desfasoara un numar de 7 terase, la: 3-7 m, 15-20 m, 6070 m, 100-110 m, 130-135 m, 150-170 m si 190-195 m altitudine
relativa. Cea mai larga desfasurare o au terasele de 15-20 m si 60-70
m, suprafata acestora avand pe alocuri aspectul de platou netede, cu
soluri cernoziomice, foarte bune pentru culturile agricole.
Pe vaile paraielor afluente Barladului si Prrutului, terasele au o
raspandire mult mai redusa, mai bine conturandu-se doar terasele
inferioare de 3-7 m si de 15-20 m altitudine relativa.
Sesurile, ca cele mai bine reprezentate si mai noi forme de
acumulare, exista pe toate vaile, indiferent de lungimea acestora.
Latimea lor este foarte mare in comparatie cu albia raului sau a
paraului care le-a format si care le strabate.
Mare este si grosimea aluviunilor depuse in sesuri: 17-23 m pe
sesul Prutului, 13-16 m pe Barladul mijlociu etc.
In cuprinsul sesurilor Barladului si Prutului exista numeroase
microforme de relief, ca: grinduri, meandre, simple sau complexe,
mlastini, cursuri parasite, scruntare, conuri de dejectie si glacisuri.
Conurile de dejectie, glacisurile si depozitele coluviale sunt
microforme ale reliefului de acumulare care in judetul Vaslui au de
asemenea o larga raspandire. Ele abunda la poalele tuturor coastelor,
dar nu lipsesc nici de la baza oricarui deal mai mare sau mai mic.

In punctele de confluenta a tuturor paraielor mai mari cu

Barladul ori cu Lunca Prutului exista conuri de dejectie puternice si
unele cu structura complexa, un fel de formatiuni microdeltaice.
Evolutia proceselor geomorfologice, desfasurate in stransa
legatura cu particularitatile litologice diferite, a dus la crearea unor
diferentieri regionale a reliefului din aceasta parte a Podisului
Moldovei, denumite, cu termeni apropiati de aspectul peisajului ori de
pozitia lor geografica, Podisul Central Moldovenesc, Colinele
Tutovei, Dealurile Falciului, Depresiunea Husi etc.
Geologia si litologia zonei.
In urma forajelor executate in Podisul Moldovei s-a semnalat
prezenta in adancime a Platformei Moldovenesti (devenita rigida in
proterozoic), care spre S si S-V se intinde pana la o linie ce trece prin
dreptul localitatilor Berezeni, Crasna, pe la sud de orasul Roman, de
unde mai departe, spre Dunare si Siretul inferior, se desfasoara
Depresiunea Barladului (creata mai tarziu, la inceputul jurasicului).
Deasupra acestor unitati geo-structurale vechi s-au depus
sedimente mai noi, care spre suprafata se termina cu depozite
neomogene. In aceste ultime depozite sedimentare marine, usor
inclinate spre S-E, este sculptat relieful.
Formatiunile neo-genice au o succesiune gradata de la N-V spre
S-E, asa cum in trecutul geologic s-au retras apele marine, in N
predominand sarmatianul mediu, in partea centrala sarmatianul
superior, iar in S sedimentele meotiene si pontian-daciene.
Din punct de vedere litologic, in toate formatiunile au o mare
raspandire argilele si nisipurile. Numai la partea superioara a
depozitelor sarmatianului mediu se afla un orizont de gresie
calcaroasa si calcar oolitic, pe alocuri cu o grosime de 10-12 m. Un
orizont mai subtire de calcar fosilier se afla si in cuprinsul
sarmatianului superior. In depozitele meotiene exista un strat de
cinerite (cenusa vulcanica andezitica usor consolidata), ca si un
orizont de blocuri de gresie nisipoasa. Depozitele cuaternare sunt

alcatuite din luturi loessoide, aluviuni argilo-nisipoase, prundisuri de

terase si de lunci etc.

Studiul pedologic.
Solurile. Conditiile variate de relief, de clima si de vegetatie, la
care se adauga local, difersitatea faciesului litologic, excesul de
umiditate si actiunea omului au determinat aparitia unei game variate
de soluri zonale si intrazonale.
A. Solurile zonale au cea mai mare dezvoltare si in raspandirea
lor se reflecta interferenta dintre zonalitatea orizontala
determinata de caracteristicile climatice si ale vegetatiei si
verticala datorita variatiei inaltimii reliefului de aici.
Pe teritoriul judetului Vaslui exista doua mari grupe de soluri:
solurile de padure si solurile cernoziomice de stepa si
silvostepa.
a.

Solurile de padure formeaza un areal intins si

compact in partea de V si de N-V a teritoriului, unde
relieful este mai inalt clima mai racoroasa si mai umeda,
iar vegetatia dominanta data de padurea de foioase. Al
doilea areal cu soluri de padure, mai redus ca intindere,
cu directie de orientare meridiana, se afla pe dealurile
inalte ale Crasnei, Husiului si Falciului, cu relief, clima
si vegetate in mare parte asemanatoare cu cele din
primul areal. In ambele areale, solurile de padure au o
extindere mai mare decat subetajul padurilor de foioase
de aici, doveddind ca in trecut nu prea indepartat
domeniul forestier era mai larg raspandit decat acum,
dar ca prin defrisari a cedat locul culturilor agricole.
Principalele tipuri de soluri din aceasta grupa sunt:

- solurile brune si brune podzolice (au cea mai avansata

evolutie si cea mai pronuntata aciditate dintre solurile
zonale);

- solurile brune cenusii de padure (slab pana la moderat

podzolice);
- solurile cenusii de padure.
b. Grupa cernoziomurilor cuprinde cernoziomuri
levigate, cernoziomuri tipice si
cernoziomuri carbonatice, datorita accentuarii
caracteristicilor continentale ale
climatului, cu cat inaintam spre E si spre S
judetului, unde si inaltimea reliefului se
reduce.
Din aceasta grupa de soluri fac parte:
-

cernoziomurile levigate (slab, moderat si puternic),

sunt soluri caracteristice
regiunilor de silvostepa;

cernoziomuri tipice, care ocupa

climat si vegetate de stepa ;

sectoarele cu

Soluri cernoziomice, in diferite stadii de evolutie, mai

exista si pe versantii dealurilor
din
zona cernoziomului levigat si chiar a solurilor cenusii
de padure, determinate de
procesele geo-morfologice de panta, care impiedica
evolutia solului pana la tipul zonal;
- cernoziomurile carbonatice cele mai putin evoluate
soluri zonale cu carbonati si efervescenta de la
suprafata au cea mai redusa participare la invelisul
pedologic de aici. Acestea pot fi considerate zonale
numai unde apar ca petece pe terasele cele mai joase
ale Prutului si ale afluientilor acestuia. Sunt formate pe

depozite aluviale de varsta recenta si in conditii

climatice de stepa secetoasa.
B.

Solurile intrazonale.

Sunt formate in conditii speciale de relief cu exces de

umiditate, fiind mult mai putin raspandite in cuprinsul judetului
Vaslui. Dintre acestea, mentionam regosolurile pe versanti si
solurile aluviale, lacovistile si saraturile pe vai.
a.

Regosolurile sunt formatiunile pedologice cel mai

putin evoluate si apar in areale reduse pe versantii
puternic inclinati, unde procesul de formare al solului
este depasit de eroziune. Se ajunge astfel la roca de baza
slab intelenita de catre vegetatia pionera. Astfel de
soluri apar mai frecvent sub forma de petece, pe
versantii vailor din bazinele Racovei, Crasnei si Similei.

b.

Soluril aluviale au raspandire larga pe sesurile si

luncile tuturor arterelor hidrografice de aici, indeosebi
pe Prut si in Valea Barladului.

c.

Solurile hidromorfe de tipul lacovistilor aluviale

calcaroase si al solurilor de mlastina, sub vegetatia
mezohidrofita si hidrofita, sunt mai frecvente in Lunca
Prutului si in cea a Barladului. Daca lacovistile sunt mai
prielnice dezvoltarii pajistilor si culturilor tarzii de
primavara, solurile de mlastina si semimlaastina nu pot
fi folosite decat daca sunt drenate.

d.

Solurile halomorfe - de tipul saraturilor de lunca

care se formeaza in conditii de exces de umiditate
stagnanta, bogate in saruri solubile apar local in luncile
si sesurile Prutului, Barladului, Crasnei. Ele au
fertilitate agricola eztrem de redusa si numai in urma
unor lucrai speciale de desalinizare si aplicare de
amendamente cu ghips, insotite de irigare cu apa dulce,
pot deveni rentabile.

Diversitatea solurilor existente in cuprinsul judetului Vaslui

constituie o premisa favorabila dezvoltarii unei economii agricole,
variate de la cultura cerealelor si a plantelor tehnice, pana la cultura
legumelor si a zarzavaturilor, aici cu o veche traditie.
Hidrografia si hidrologia zonei.
Din punct de vedere hidrografic, teritoriul judetului Vaslui
aprtine bazinului raului Prut, care cuprinde partea de E si de S-E, ca si
bazinul raului Siret, catre care, prin intermediul Barladului, este
drenata cea mai mare parte din suprafata acestuia.
Apele subterane de adancime se gasesc acumulate in depozitele
cuverturii sedimentare care acopera fundamentul precambrian
peneplenizat al Podisului Moldovei.
Apele freatice prezinta o gama destul de bogata, ca rezultat al
variatiilor morfologice si geologice pe care le prezinta teritoriul
judetului Vaslui.
Reteaua hidrografica.
Teritoriul judetului Vaslui este drenat de doua rauri mai mari:
Prutul si Barladul. Acestor rauri li se adauga si o retea hidrografica
autohtona , reprezentata de afluentii lor.
Majoritatea arterelor hidrografice din judetul Vaslui au scurgere
semipermanenta. Chiar Barladul nu face exceptie in cea mai mare
parte a cursului sau, unde in cel mai bun caz secarea se produce
periodic cam din 3 in 3 ani.
Arterele hidrografice se alimenteaza in principal din surse
superficiale. Alimentarea subterana este redusa, participand doar cu
12-25 % la scurgerea anuala a arterelor hidrografice din bazinul
Barladului.
Ca atare, cel mai raspandit mod de alimentare a arterelor
hidrografice din judetul Vaslui este cel

pluvial moderat si subteran moderat, caracterizat printr-o perioada de

ape mari in lunile februarie -martie, dupa topirea zapezii, o serie de
viituri in lunile mai iunie, dupa care urmeaza o perioadade ape mici,
relativ stabile pana la sfarsitul toamnei.
Scurgerea madie anuala variaza de la un sector la altul, in functie de
caracteristicile litologice si geo-morfologice ale teritoriului, de
cantitatea precipitatiilor, ca si de marimea suprafetei bazinului
hidrografic.
Scurgerea maxima a raurilor este mai ales de provenienta pluviala
sau mixta, ploi si zapezi.
Scurgerea minima a arterelor hidrografice se produce atat in timpul
iernii, datorita inghetului si micsorarii aportului de apa de suprafata,
cat si in perioada de vara toamna, ccand cantitatea mica de
precipitatii nu compenseaza consumul mare al evapotranspiratiei.
Turbiditatea depaseste in numeroase cazuri media anuala.
Caracteristicile hidrochimice ale arterelor hidrografice indica un
continut apreciabil de saruri. Duritatea apei variaza in paralel cu
mineralizarea, valorile ei medii fiind cuprinse, in cea mai mare parte,
intre 16,8 si 25,2 grade germane.
Lacurile din cuprinsul judetului Vaslui se afla in numar insemnat,
formate fie in mod natural, fie de catre om.
Vagetatia spontana si cultivata
Vegetata este diversificata si impartita in mai multe zone si subzone
astfel:
-subzona de gorun-stejar , padurile sunt limitate exclusiv la culmile
dealurilor intalnindu-se gorun-dominant si stejar. In partile mai joase
sunt mai fregventi jugastru,artarul, gladisul ,teiul si velnisul.
Zona de stepa si silvostepa unde se disting doua subzone:

- subzona silvostepei prezinta petice razlete de padure

cunumeroase poieni,in care se intilnesc stejarul pufos ,teiul
,ulmul la care se adauga un numar mare de arbusti si ierburi.
- subzona stepei reprezentata prin plop, salcie, arin negru,
stejar, ulm,gladis .
De subliniat este faptul ca peste tot in cuprinsul judetului
cresc plante medicinale circa 30% din flora, plante melifere si alte
plante utile;pe langa acestea in judet sunt raspandite circa 250 de
plante toxice pentru animale, care pot fi daunatoare fondului
zootehnic.
Asezarea geografica a Judetului Vaslui,formele de relief si
celalte conditii naturale au permis ca inca din cele mai vechi timpuri
ocupatia principala a locuitorilor din aceasta zona a tarii sa fie
agricultura.Printre culturile cele mai cultivate aici sunt:grau, secara,
porumb,floarea soarelui,sfecla pentru zahar.
Dintre soiurile horticole mentionam: vita de vie, ciresi, visini,
meri,pruni,peri.

Influienta antropic asupra mediului.

Pretutindeni se intinlesc si forme de relief create de om, asanumitul relief antropic.
In randul acestor forme mentionam:
-carierele de piatra, de nisip si de luturi loessoidale;
-reteaua digurilor si a canalelor;
-terasele si lucrarile antierozionale;
-terasamentele de sosele, drumuri si cai ferate, cu rambleu si
debleu, ca si recentele trasee ale conductelor de alimentare cu apa a
oraselor Vaslui, Barlad si Husi.

- digurile iazurilor.
Caile ferate au aparut pe teritoriul judetului in 1872.Lungimea
cailor ferate este de 247 Km.
Caile rutiere cuprind 244 Km sosele nationale,2047 Km sosele
de interes judetean si comunal.

Concluzii asupra cadrului natural si necesitatea aplicari

irigatiilor
In concluzie, datorita raspandirii neregulate a precipitatiilor
atmosferice si a secetelor , fenomene foarte fregvente in acest judet,
se impune amenajarea unor sisteme de irigatii care sa asigure atat
productii ridicate cat si de o calitate corespunzaroare a produselor
obtinute.

CAPITOLUL. II
Masuri de imbunatatire a pajistilor.

Pajistile sunt terenurile acoperite cu vegetatie ierboasa permanenta,

alcatuita din specii ce apartin mai multor familii de plante, in special
gramineele si leguminoasele perene, folosite ca nutret sau pentru
pasunat.
Speciile ce alcatuiesc pajistea sunt foarte diferite, la care trebuie
adaugate microorganismele si fauna ntre indivizii unor specii, intre
diferite specii, intre regnul vegetal si cel animal se nasc o serie de
actiuni si interactiuni care fac pajistea sa fie un ecosistem. Din punct
de vedere al suprafetelor ocupate cu pajisti permanente Romania se
situeaza pe locul al 5-lea in Europa. Tendinta actuala a cercetarilor pe
plan mondial si in tara noastra, in ceea ce priveste pajistile
permanente, este de a mentine biodiversitatea fitocenotica a acestora
chiar daca productiile obtinute nu sunt foarte apropiate de potentialul
lor biologic, insa cercetatorii de animale doresc o intensivizare a
productiei de furaje, dar in conditii de eficienta economica ridicata si
cu realizarea unor produse acceptate calitativ pe piata.
Armonizarea factorilor alocati pentru obtinerea de productii ridicate,
cu protejarea mediului si mentinerea in conditii de eficienta
economica a pajistilor, necesita o abordare stiintifica complexa ce
vizeaza o paleta larga a aspectelor pratotehnice.
Rezultatele experimentale obtinute de cercetarea pratologica din tara
noastra, corelate cu cele internationale, au reliefat faptul ca sporirea
randamentului pajistilor se poate realiza prin aplicarea de tehnologii
diferentiate, adaptate conditiilor pedoclimatice si particularitatilor

covorului vegetal, bazate pe un management stiintific, rational si

echilibrat, respectand mediul si biodiversitatea.
Distributia neuniforma a pajistilor permanente la nivelul tarii,
productivitatea modesta si cu o dinamica necorespunzatore pe o mare
parte din aceasta suprafata, a determinat gasirea unor solutii
complementare pentru asigurarea bazei furajere prin infiintarea de
pajisti temporare si diversificarea culturilor furajere anuale si perene.
n prezent exista preocupari multiple la nivel mondial si in tara
noastra pentru adaptarea tehnologiilor de producere si conservare a
furajelor la noile cerinte de ordin economic si ecologic, urmarind in
principal economisirea resurselor, protectia mediului si calitatea
productiei, prin gestionarea durabila a ecosistemelor de pajisti,
mentinerea biodiversitatii, cresterea fertilitatii solului si valorificarea
optima a fertilizantilor organici.
Degradarea pajistilor este determinata de schimbarile care au loc in
conditiile de viata ale plantelor, in structura vegetatiei, ca urmare, in
mare parte, a gestionarii lor necorespuzatoare. Cand aceste schimbari
sunt insotite de scaderea productiei sau inrautatirea calitatii ei, se
apreciaza ca pajistea se degradeaza.
mbunatatirea pajistilor se poate realiza pe doua cai:
prin masuri de suprafata ( superficiale ); masuri radicale.

2.1 Masuri de suprafata

Combaterea eroziunii pe pajisti
Suprafete insemnate de pajisti din regiunea colinara si de dealuri
sunt afectate de eroziunea solului, ca urmare a distrugerii covorului
ierbos prin exploaterea nerationala a pajistilor cu un numar mare de
animale.
Prevenirea eroziunii in suprafata pe pajisti
Masuri de ordin agropastoral:
-asigurarea condiiiilor optime de crestere a plantelor pentru
mentinerea unui covor vegetal ierbos incheiat;
-refacerea covorului vegetal;
-folosirea rationala a pasunilor prin pasunat pe tarlale;
-evitarea supraincarcarii pasunilor cu animale si a pasunatului cand
solul este umed;
-brazduirea pentru retinerea si infiltrarea apei in sol;
-scarificarea pentru marirea permeabilitatii pentru apa a solului.
Lucrarile hidrotehnice sunt simple si foarte eficace si constau in
executarea de valuri de pamant si canale de coasta.
Brazduirea, consta din trasarea unor brazde pe versanti dealungul curbelor de nivel pentru a favoriza infiltrarea apei in sol si a
reduce scurgerile de suprafata. Aceste brazde adanci de 20-25cm se
executa la distanta de 3-4 m.
Valurile de pamant reprezinta coame sau spinari, digulete,
dispuse paralel sau sub un unghi ascutit fata de curbele de nivel.

Valurile de pamant orizontale se construiesc in regiunile

secetoase, pe versanti lungi, cu inclinatia intr-un singur sens, pe cat

posibil uniforma, pe terenuri fara alunecari si soluri cu textura lutoargiloasa, fara subsol nisipos.
Valuri de pamant inclinate, au rol de interceptare a apei de
scurgere dintre doua valuri si deversarea ei catre un debuseu cu scopul
reducerii scurgerii la suprafata si evitarii spalarii solului. Se executa
pe solurile grele, cu capacitate redusa de infiltrare, pe versanti
uniformi, cu panta de 20-25%, in zonele cu precipitatii suficiente.
Canalele de coasta au rolul de a retine total sau partial apa de
scurgere de pe versanti. Ele se executa pe terenurile cu panta uniforma
si fara rigole sau ogase.
Canalele orizontale sau de nivel se executa paralel cu curbele de
nivel, rolul lor fiind de retinere in totalitate a apei ce se scurge pe
versanti.
Canalele de coasta inclinate au rolul de a elimina apa din
precipitatii, ca si valurile de pamant inclinate, si se construiesc la
varful ogaselor si ravenelor active.
Combaterea eroziunii in adancime
Lucrarile silvice constau in plantarea perdelelor forestiere de
protectie a albiei, malurilor si a unei zone limitrofe in jurul malurilor
ravenei sau torentului, lata de 5-15 m.
Lucrarile hidrotehnice se impart in lucrari executate in bazinul
de receptie, lucrari pe reteua de scurgere si lucrari in zona de
depunere.
Cleionajele se construiesc transversal, pe directia de inaintare a
torentului, in partea mijlocie si treimea superioara a ogaselor si a
ravenelor active. Pot fi simple, alcatuite dintr-un singur rand de pari
cu impletituri de nuiele sau din doua randuri; spatiul dintre randuri se
umple cu material coeziv, care se compactizeaza bine cu maiul.

Fascinajele se construiesc pe soluri usoare, inlocuindu-se

impletiturile prin doua - trei randuri de fascine, asezate intre doua
randuri de pari grosi, la distanta de 50-60 cm. Dupa construirea
cleionajelor si fascinajelor se efectueaza lucrari de plantare pentru
consolidarea lor.
Garnisajele reprezinta lucrari de consolidare a bazei ravenelor
prin asezarea unui strat de material lemnos rezultat prin curatirea
pajistilor de arbori si arbusti, intr-un strat gros de 40-50 cm , fixat cu
ajutorul unor pari sau prajini. Pe materialul colmatat se fac plantari
pentru a se fixa definitiv baza ravenei.
Imbunatatirea regimului de umiditate pe pajisti
Inlaturarea excesului de umiditate de pe pajisti
Excesul de apa de pe pajisti determina crearea unor conditii
nefavorabile pentru instalarea si cresterea speciilor de plante
valoroase, fiind mai daunator chiar decat insuficienta apei in sol.
Datorita excesului de umiditate se inrautateste regimul de aer, materia
organica ramanand nedescompusa.
Inlaturarea excesului de umiditate se poate realiza prin diverse
lucrari de desecare cum ar fi: canale deschise, canale inchise, puturi
absorbante, colmatare, indiguiri sau pe cale biologica, in functie de
marimea suprafetelor ce trebuie desecate, de cantitatea de apa ce
trebuie eliminata, de posibilitatile tehnico-organizatorice si
economice, de cauzele care au dus la excesul de umiditate etc.
Desecarea prin canale deschise urmareste eliminarea excesului
temporar sau permanent de apa si consta in saparea unei retele de
santuri pe intreaga suprafata, la 50-150 cm adancime, cu sectiunea
trapezoidala, in panta continua, sub 5% si in unghi ascutit fata de
curba de nivel, prin care apa in exces este colectata si evacuata intr-un
recipient natural. In functie de caracteristicile si gradul de umiditate,
distanta intre canalele de absorbtie sau de regularizare a apei este de
40-200 m, iar lungimea lor pana la 500 m.

Canalele colectoare sunt perpendiculare pe curbele de nivel, iar

canalul principal de evacuare se construiese pe cotele cele mai joase
ale terenului urmarind talvegul vailor sau depresiunilor principale.
Drenajul orizontal se realizeaza prin drenuri cu cavitatea
umpluta cu material filtrant care, in functie de materialele locale
folosite, pot fi drenuri din piatra, din fascine sau din scanduri. Pe
fundul santului, se realizeaza o galerie pentru scurgerea apei captate,
formata din piatra, fascine sau dintr-o conducta triunghiulara din
scanduri. Deasupra acestor cai de scurgere a apelor se aseaza un strat
de material filtrant cu granulatia diferita, in urmatoarea succesiune de
sus in jos: piatra sparta, pietris, nisip, brazde de iarba asezata cu
radacinile in sus; restul transeii se acopera cu pamant de umplutura.
Distanta intre canale variaza de la 10 la 50 m, dupa natura si
umiditatea solului.
Drenajul cartita consta in executarea unei galerii subterane, cu
peretii intariti prin presare, cu ajutorul unui plug de drenaj al carui
piesa activa este un dispozitiv sub forma de para-drenor, ce lucreaza
la 50-80 cm adancime. Distanta dintre galerii este de 2-10 m, in
solurile minerale si de 10-20 m, in solurile turboase, iar lungimea de
50-200 m. Apa colectata de drenurile-cartita este descarcata in santuri
sau in drenuri tubulare colectoare.
Drenurile tubulare ingropate au cea mai mare utilizare datorita
capacitatii mari de transport, duratei indelungate de functionare,
posibilitatii de intretinere si control. Se folosesc tuburi de ceramica,
beton sau mase plastice.
Lungimea drenurilor absorbante este de 150-200 m si numai pe
terenurile in panta, de peste 1% , poate ajunge la 250 m.
Ddrenajul vertical se realizeaza cu puturi absorbante sau puturi
colectoare.

Puturile absorbante se folosesc atunci cand in sol, la mica

adancime, se afla un strat permeabil nesaturat de nisip sau pietris. Ele
se folosesc pentru evacuarea excesului de apa din depresiunile
izolate, situate la distanta mare de emisar. Putul absorbant este o
groapa cu diametrul de cca 2 m, ce face legatura intre stratul freatic
superior si stratul permeabil inferior. Putul este umplut cu bolovani,
pietre si pietris cu dimensiuni crescande spre fundul putului.
Puturile colectoare numite si puturi californiene sau prin
pompare, se folosesc mai rar, si anume in cazul cand excesul este
cauzat de apele freatice de nivel ridicat. Prin pomparea apei in puturi,
se realizeaza o coborare a nivelului freatic.
Colmatarea consta in umplerea micilor depresiuni cu materil
adus de apele raurilor, prin abaterea cursurilor acestora cu ajutorul
barajelor. In acest fel are loc coborarea nivelului freatic.
Indiguirea poate fi considerata o desecare preventiva, prin aceea ca
fereste suprafata respectiva de umiditate in exces.
Completarea deficitului de apa pe pajisti
Desimea covorului ierbos cu mare suprafata foliara, consumul
relativ ridicat de apa a numeroaselor specii de plante din pajisti,
procesul neintrerupt de crestere in timpul perioadei de vegetatie fac ca
vegetatia pajistilor sa necesite cantitati mari de apa pentru o
dezvoltare si crestere normala.
Irigarea prin revarsare sau prin circulatie se aplica doar cand
dispunem de o sursa bogata de apa si consta in construirea unei retele
de canale permanente cu sectiuni reduse, prevazuta cu prize si
stavilare mici.
Irigarea prin aspersiune este mai indicata pe pajistile permanente unde
nu se poate realiza nivelarea si nu duce la eroziune si nici la spalarea
elementelor fertilizante.
Irigarea prin fasii se aplica numai pe pajistile semanate, pe
terenuri nivelate. Metoda consta in executarea unor canale principale

si secundare, sub forma de retea, pe suprafata tarlalelor, din care apa

se revarsa in fasii inguste, de latimea semanatorii, orientate in lungul
pantei si a caror lungime depinde de panta terenului si natura solului.
Irigarea prin limanuri consta in construirea de valuri de pamant,
orientate pe directia curbelor de nivel, inalte de cca.0,50 m, care au si
rolul de a stavili procesul de eroziune a solului.
Completarea deficitului de umiditate se mai poate face prin brazduire,
retinerea zapezii si infiintarea perdelelor de protectie.
Indepartarea vegetatiei lemnoase pe pajisti
Vegetatia lemnoasa se indeparteaza total sau partial. Se
indeparteaza complet, fara restrictii, pe terenurile plane pana la
moderat inclinate, cu panta mai mica de 100 (18 %), iar partial la
pajistile situate pe versanti cu inclinatie de 10-30 0, pe pajistile din
regiunile mai uscate, pentru a nu inrautati regimul de aprovizionare al
plantelor cu apa si pe terenuri cu strat subtire de sol. Nu va fi defrisata
vegetatia lemnoasa din pajistile situate pe terenuri cu panta mai mare
de 300, cele cu sol mai subtire de 10 cm, precum si cele din
vecinatatea ravenelor, ogaselor sau de pe grohotisuri, pentru a se evita
declansarea proceselor de eroziune. Se recomanda totusi, ca pe
pajistile situate pe pante pana la 100, sa se mentina un numar redus de
arbori solitari (stejari, gorun, mesteacan , fag etc) sau palcuri de
arbori, care constituie zone de refugiu pentru animale in perioade cu
intemperii sau cu calduri mari.
Sunt excluse de la defrisare speciile lemnoase rare si cele
declarate monumente ale naturii, care sunt ocrotite de lege ca: Pinus
cembra (zambrul), Taxus baccata (tisa), Larix decidua ssp.carpatica
( larice, zada ), Rhododendron kotschyi (bujor de munte), Pinus mugo
(jneapan), care protejeaza grohotisurile, coastele erodate.
Curatirea pajistilor de vegetatie lemnoasa se poate efectua
manual , mecanizat sau chimic.
Defrisarea manuala se aplica in tatra noastra, insa este
costisitore. Speciile lemnnoase care nu lastaresc se taie la suprafata

solului, cele cu drajoni din colet, se indeparteaza impreuna cu coletul,

iar cele cu drajonare din radacini se reteaza de mai multe ori in
perioada de vegetatie. Defrisarea se face tot timpul anului la rasinoase
si la sfarsitul verii, la celelalte specii.

Uneltele care se folosesc la defrisare sunt: toporul coasa, sapa de

defrisat, coasa de arbusti, cosorul de defrisare etc. Materialul lemnos
rezultat din curatire se aduna in gramezi numite martoane, cu
dimansiuni de 4-6 m lungime, 2-3 m latime si 1,5 2,0, inaltime,
aranjate pe directia generala a curbelor de nivel.
Defrisarea pe cale mecanica se face cu masini speciale care se
folosesc diferentiat, in functie de natura vegetatiei lemnoase. Tufele
lemnoase cu diametrul pana la 2,2 cm se distrug cu masina de curatat
pajisti MCP-1,5 m, iar cele cu diametrul pina la 4 cm cu masina
MCP-2. Arboretul cu diametrul la sol pana la 15 cm se distruge cu
echipamentul de taiere a arboretului ETA-3, iar arborii cu diametrul
pana la 70 cm se scot din radacini, cu ajutorul impingatorului pentru
defrisare, actionat de tractorul S-1500.
Cioatele ramase dupa taierea arboretului se scot din sol cu
ajutorul echipamentului EEC-1,2, purtat in spate de tractoarele cu
senile. Adunarea arburetului taiat, a cioatelor si a radacinilor scoase se
face cu echipamentul de strans arboret si cioate ESAC-3,6.
Distrugerea vegetatiei lemnoase pe cale chimica, a inceput sa se
aplice tot mai mult si constituie o masura care completeaza lucrarile
mecanice de combatere. Folosirea arboricidelor se impune pentru
eliminarea lastarilor tineri ce apar in coletele radacinilor ramase in
sol dupa defrisare.

Dozele si numarul de tratamente sunt determinate de varsta

lastarilor dupa defrisare si de sensibilitatea speciilor lemnoase. Astfel,
la un tratament, dozele variaza de la 3 l/ha din fiecare arboricid in
primii 3 ani dupa defrisare, la 5-15 l/ha in anul al 4-lea si al 5-lea de la

defrisare. Dozele de arboricid recomandate se aplica diluat in 600800litri apa/ha in functie de volumul frunzisului.
Speciile cele mai sensibile (Alnus glutinosa, Betula pendula,
Corylus avellana, Rubus caesius) se combat prin 1-2 tratamente in
primul an dupa defrisare. In anii urmatori sunt necesari pana la 3
tratamente , cu doze sporite de arboricide. Speciile lemnoase
rezistente (Carpinus betulus,Carataegus monogzna, Prunus spinosa,
Quercus cerris , Q. robur) se combat numai in primul si al doilea an
de la defrisare, prin 4-5 tratamente. Perioda optima pantru efectuarea
tratamentului este luna iulie, cand desfasurarea foliara este
maxima.Dupa aplicarea tratamentului se interzice pasunatul timp de
8-10 yile.
Arboricidele folosite sunt: Roundup (6-10 l/ha), Velpar
(2-10 l/ha), Garlon (3-6 l/ha), Krenite(5-12 l/ha); tratamentele se
repeta 1-2 ani, insa se dristuge si o parte din vegetatia ierboasa (in
totalitate la folosirea Roundap-ului si numai leguminoasele la
folosirea celorlalte produse). Dupa tratamentul cu aceste produse se
interzice pasunatul 3 saptamani.
Dupa distrugera vegetatiei lemnoase, terenul respectiv se curata
de litiera si de alte resturi lemnoase, se niveleaza, se aplica
ingrasamintele chimice sau organice si amendamente, se mobilizeaza
superficial prin grapare si se seamana prin amestecuri de graminee si
leguminoase perene.
Indepartarea cioatelor
Dupa taierea arborilor, raman pe teren cioate care stajenesc
ingrijirea si exploatarea pajistilor. Daca acoperirea cu cioate este mai
mica de 10% si pajistea se foloseste ca pasune, cioatele nu se mai
scot, ci se lasa pana putrezesc pe teren.
In mod obisnuit, cioatele se scot dupa 2-3 ani de la defrisare
pentru a se reduce cheltuielile necesare, deoarece rezistenta lor la
scoatere scade pe masura ce trec anii.

Cioatele se scot manual, cu toporul sau cu cazmaua, cu ajutorul

unor parghii actionate manual sau trase de animale, cu masini speciale
de scos cioate sau cu ajutorul explozivilor.
Metoda prezinta avantajul ca nu se produc denivelari mari de
teren; este obligatorie pe terenurile cu strat subtire de sol.

Curatirea de resturi vegetale si de pietre

Prin lucrarile de curatire se indeparteaza de pe pajisti resturile

vegetale ramase dupa pasunat sau depuse de ape, maracinisuri si
cioate ramase dupa defrisarea vegetatiei lemnoase. Lucrarea se face
manual sau mecanizat in functie de panta terenului si gradul de
acoperire a pajistii cu aceste materiale.
Pe pajistile de deal si munte, stringerea pietrelor si scoaterea
cioatelor, buturugelor, este o lucrare obligatorie, cand aceasta ocupa
suprafete considerabile din fondul pastoral. Pietrele adunate se
folosesc la consolidarea drumurilor, a portiunilor de teren din jurul
adapatorilor, a portiunilor de teren afectate de eroziune si la
constructii pastorale.
Pietrele mari se sparg in bucati mai mici cu explozivi sau se
ingroapa la 40-50 cm adancime. In etajul alpin si pe terenurile in
panta lucrarea este contraindicata, deoarece in aceste conditii pietrele
au un rol deosebit de protectie a solului impotriva eroziunii eoliene si
hidrice.
Cioatele si buturugile ramase in urma defrisarilor se scot
manual, mecanizat sau cu ajutorul explozivilor, dupa care se
depoziteaza in afara pajstii.
Lucrarile de curatire a pajistilor de resturi vegetale si pietre, se
fac de regula primavara devreme, insa se pot efecrua si toamna tarziu.
Pe pajistile folosite prin pasunat, lucrarile de curatire trebuie

intreprinse
tot timpul anului, pentru inlaturarea plantelor
neconsumate de animale, pentru a se impiedica inmultirea acestora.
Dupa efectuarea lucrarilor de curatire, portiuni din pajisti raman
cu goluri, denivelate si se impune nivelarea si suprainsamantarea cu
un amestec de seminte de graminee si leguminoase perene
recomandat pentru zona respectiva.
Distrugerea musuroaielor
Musuroaiele se formeaza pe pajistile neingrijite, folosite
nerational si pot avea o pondere mare (70-80%), ingreunand astfel
efectuarea unor lucrari de imbunatatire si diminueaza suprafata
utilizabila. Musuroaiele pot fi de origine animala, provenite din
pamant scos de cartite, furnici, popandai, mistreti, pasunatul pe teren
cu umiditate ridicata, in general sunt lipsite de vegetatie si de origine
vegetala care se formeaza pe tufele dese ale unor graminee, rogozuri,
pe cioate, muschi, acestea fiind partial acoperite cu vegetatie ierboasa
nevaloroasa.
Musuroaiele sunt in faza initiala mici si de regula neintelenite,
insa cu timpul pot atinge dimensiuni de 60-80 cm in diametru si 30-40
cm in inaltime si se intelenesc. Musuroaiele intelenite sunt mai
raspandite in pajistile de munte, se numesc marghile si provin din
tufele de Nardus stricta si Deschampsia caespitosa. In regiunile de
campie si de dealuri sunt mai frecvente musuroaiele de cartite, iar in
regiunile dealurilor inalte, cele provocate de furnici si de origine
vegetala. Pajistile cu musuroaie realizeaza productii mici si de slaba
valoare furajera si se exploateaza cu dificultati mai ales prin cosit.
Musuroaiele anuale, de origine animala, se distrug relativ usor manual
sau folosind grape cu colti; musuroaiele intelenite pot fi distruse cu
masini de curatat pajisti (MCP-1,5 sau MCP-2) sau cu grederul
semipurtat pentru pajisti. In cazul cand musuroaiele ocupa peste 3040% din suprafata pajistilor, iar panta terenului este mai mica de 20
se recomanda destelenirea si infiintarea pajistilor temporare.
Indiferent cu ce mijloace se face imprastierea musuroaielor, acestea
trebuie bine maruntite, imprastiate uniform si reinsamantarea unui
amestec de graminee si leguminoase perene specifice zonei.

Inlaturarea denivelarilor provocate de animale, eroziune si

pietre
Pasunatul pajistilor cu strat subtire de telina slab rezistent la
batatorire, pe vreme umeda sau cand solul este imbibat cu apa, duce la
o compleaa denivelare a pajistii.

Aceste pajisti se niveleaza cu ajutorul grederului, iar daca

denivelarile reprezinta mai mult de 30% din suprafata, pajistea se
dedesteleneste si se reinsamanteaza.
Pe unele pajisti de munte se intalnesc pietre de diferite
dimensiuni, la suprafata sau partial ingropate. Pietrele se strang
manual sau mecanizat si se indeparteaza de pe pajisti sau se folosesc
la consolidarea portiunilor de teren supuse eroziunii si a drumurilor.
Suprainsamantarea si autoinsamantarea
Suprainsamantarea : reprezinta cea de-a doua masura
tehnologica de baza, dupa fertilizare, pentur sporirea productiei si
imbunatatirea valorii furajului obtinut.
Suprainsamantarea se aplica in urmatoarele cazuri:
-acoperire redusa cu vegetatie ierboasa a solurilor;
-vegetatia este reprezentata in cea mai mare parte de specii cu
productivitate si valoare furajera redusa;
-dupa efectuarea lucrarilor de nivelare
musuroaielor, a muschilor, strangerea pietrelor etc.);

(distrugerea

-in urma lucrarilor de drenare, pe suprafetele unde vegetatia a

fost partial distrusa;

Suprainsamantarea: este obligatorie pe pajistile fertilizate prin

tarlire pe cele la care s-au facut lucrari tehico-culturale simple sau

complexe (combaterea buruienilor, indepartarea vegetatiei lemnoase,
distrugerea musuroaielor, combaterea eroziunii) si pentru prelungirea
duratei de folosire a pajistilor temporare. Reusita instalarii speciilor
prin suprainsamantare este in mare masura legata de diminuarea
capacitatii de concurenta a vegetatiei existente. Acest obiectiv se
realizeaza inainte de semanat, prin pasunat ras, cu incarcatura mare de
animale, curatirea vegetatiei cat mai aproape de sol cu masini de
curatat ori cosit pajistea sau prin erbicidare cu Gramaxone 5 l/ha, care
intrerupe temporar (2-3 saptamani) vegetatia pajistilor.
Epoca efectuarii suprainsamantarii este primavara devreme,
cand temperatura nu coboara sub 0C, solul are rezerva suficienta de
apa si vegetatia existenta face concurenta redusa instalarii noilor
plante .
Fertilizarea, in anul suprainsamantarii, se face cu 60 kg/ha P 2O5
si 60kg/ha K2O. Azotul se foloseste in doze rduse, 40-50 kg/ha N si se
aplica dupa rasarirea tinerelor plante, iar daca vegetatia veche s-a
inaltat, dupa cosirea acesteia. In primul an de la suprainsamantare
pajistea se foloseste numai ca faneata.
Autoinsamantarea :
se
executa
numai
pe
pajistile
neimburuienate, pentru a nu contribui la inmultirea plantelor
nevaloroase si consta in insamantarea naturala a plantelor existente pe
pajistile a caror vegetatie este formata din specii valoroase, dar care
nu prezinta un covor ierbos incheiat. Pentru aceasta, pajistea nu este
folosita si se lasa pana cand speciile valoroase ajung la maturitate si
se scutura semintele pe cale naturala sau prin interventia omului.
Dupa scuturarea semintelor, vegetatia se coseste si se
indeparteaza de pe pajiste, apoi se discuieste sau se grapeaza energic
pentru incorporarea semintelor in stratul superficial al solului,
fertilizarea facandu-se ca si la suprainsamantare.
In primul an dupa autoinsamantare, pajistile se folosesc numai
prin cosit, iar din al doilea an pot fi folosite si prin pasunat.
Aplicarea ingrasamintelor si a amendamentelor pe pajisti

Fertilizarea reprezinta una din principalele masuri de sporire a

productiei la toate culturile agricole, insa pe pajisti rolul
ingrasamintelor este multiplu.
Paralel cu sporirea productiei are loc si modificarea covorului
ierbos, exprimata prin inlocuirea unor specii mai putin valoroase cu
altele cu o productivitate si valoare nutritiva mai mare.
Pe pajisti, consumul de elemente nutritive este mult diversificat
datorita numarului mare de specii cu cerinte diferite fata de
elementele nutritive, cresterii continui a plantelor in timpul perioadei
de vegetatie, modul de exploatare s.a. Astfel, gramineele sunt mari
consumatoare de azot, iar leguminoasele, de fosor si calciu. Pe pasuni
consumul de azot este mai mare datorita recoltarii plantelor de mai
multe ori in timpul perioadei de vegetatie, in primele faze de crestere,
cand plantele contin mai multa proteina bruta.
Prin fertilizare se realizeaza :
-restituirea partiala a elementelor nutritive extrase de plante din
sol;
-o influenta pozitiva asupra microorganismelor cu rol in
mobilizarea unor elemente nutritive aflate sub forma mai greu
accesibila plantelor;
-modificarea structurii vegetatiei, a raporturilor dintre speciile si
grupelor de specii de plante componente ale vegetatiei pajistii ;

-modificarea compozitiei chimice a plantelor (proteina bruta,

fosfor, potasiu, microelemente) si cresterea digestibilitatii substantelor
nutritive din planta;
-prelungiea duratei de folosire a pajistilor prin realizarea unei
repartitii mai bune a nutretului verde in perioada de pasunat.
Din cele expuse rezulta ca aplicarea ingrasamintelor reprezinta
principala masura pentru imbunatatirea pajistilor.

Pe pajisti se aplica atat ingrasaminte chimice cu macroelemente

si microelemente, cat si ingrasaminte organice.
Ingrasamintele chimice
Folosirea ingrasamintelor chimice reprezinta o solutie
importanta de imbunatatire a pajistilor permanente, insa prezinta
unele dezavantaje in comparatie cu fertilizarea cu ingrasaminte
organice:
-eficienta economica mai redusa;
-posibilitatea poluarii solului si a crearii unor dezechilibre de
nutritie la animale;
-acidifierea solului;
-perturbarea activitatii unor microorganisme.
A.

Ingrasaminte chimice cu macroelemente

Ingrasamintele cu azot
Pe pajisti, ingrasaamintele minerale cu azot se folosesc in doze
mai mari decat la plantele cultivate. Influenta ingrasamintelor
minerale cu azot este complexa, manifestandu-se asupra productiei
pajistilor, compozitiei chimice a furajului, structurii si compozitiei
floristice a pajistilor si asupra productiei si sanatatii animalelor.
In general, azotul da sporuri de productie de 20 160 kg m.v.
pentru 1 kg s.a. ingrasamant.
Ingrasamintele cu azot, in cele mai dese cazuri nu se
administreaza singure ci impreuna cu cele de fosfor, eventual si de
potasiu.
Pe pajistile fertilizate, animalele consuma zilnic o cantitate mai
mare de nutret. Ingrasamintele cu azot maresc digestibilitatea si
valoarea nutritiva a nutretului.

Ingrasamintele cu azot favorizeaza cresterea gramineelor si

inhiba cresterea leguminoaselor pe toate tipurile de pajisti.
Epoca de administrare a ingrasamintelor cu azot este primavara,
la pornirea in vegetatie; aplicarea vara sau toamna influenteaza in
masura mai mica productia pajistilor. In cazul pajistilor ce urmeaza a
fi pasunate, ingrasamintele cu azot urmeaza a fi aplicate din toamna,
pe 1-2 (3) parcele, in vederea inceperii pasunatului mai devreme cu 2
saptamani, marindu-se astfel durata sezonului de utilizare a pasunii.

Ingrasamintele cu fosfor
Fosforul are un rol important in dezvoltarea plantelor, participa
la sintetizarea proteinelor, faciliteaza asimilarea altor elemante
nutritive, mareste rezistenta la inghet, scurteaza perioada de vegetatie
si favorizeaza activitatea microorganismelor din sol precum si a
bacteriilor simbiotice. Pentru animale, fosforul constituie un element
principal al tesutului din sistemul osos, influenteaza productia de
lapte, carenta de fosfor avand repercursiuni nefavorabile asupra
sanatatii animalelor.
Ingrasamintele cu fosfor nu se administreaza singure ci
impreuna cu azotul (eventual si cu potasiul) si au rolul de a spori
eficienta ingrasamintelor cu azot. In general ingrasamintele cu fosfor
apar mai eficiente cu cat solul este mai bine aprovizionat cu azot.

Dozele de fosfor recomandate pe pajisti sunt cuprinse intre 1864 kg/ha s.a. Intre azot si fosfor trebuie sa existe un raport de 2:0,5-1.
Numai in cazuri deosebite, cum sunt pajistile de lunca, cu multe
leguminoase, raportul paote ajunge la 2:1,-2, dupa cum pe nardetele
de munte, unde leguminoasele lipsesc, raportul optim N:P este net in
favoarea azotului, respectiv 2:0,3-0,5.

Epoca optima de administrare a ingrasamintelor cu fosfor este

toamna, in fiecare an sau in doze mai mari, odata la 2-3 ani.
Remanenta ingrasamintelor cu fosfor se manifesta si la doi ani de la
administrare, iar in doze mai mari, 2-3 ani dar numai cu agrofond cu
azot.
Ingasamintele cu potasiu
Acest element are un rol important in metabolismul plantelor,
in sinteza clorofilei, si hidratilor de carbon, in stimularea absorbtiei si
evapotranspiratiei, in sporirea rezistentei plantelor la iernare etc.
Dozele de ingrasamant recomandate pe pajistile permanente se
situeaza intre 40-80 kg/ha s.a.

Ingrasamintele cu microelemente
Microelementele au un rol insemnat in metabolismul plantelor,
fac parte din compozitia chimica a vitaminelor, a fermentilor, a unor
sisteme enzimatice, influenteaza sinteza proteinelor si hidratilor de
carbon. Insuficienta sau lipsa unor microelemente din hrana
animalelor provoaca boli fiziologice grave, ducand la scaderea
randamentului, atrofierea muschilor, cojirea pielii si chiar mortalitate.
Carenta de magneziu si calciu, asociata cu excesul de potasiu, duce la
hipomagneziemie (tetania de pasune), iar carenta in magneziu,
asociata cu deficitul de fosfor, calciu, sodiu si cu un continut ridicat
de siliciu provoaca urolithiaza la taurine .
Pe pajisti se aplica cantitati mici de microelemente, putandu-se
folosi unele reziduuri industriale, bogate in aceste elemente sau
diferite saruri: 20 kg/ha Borax, 15kg/ha Sulfat de cupru, 10 kg/ha
Sulfat de fier, 25 kg/ha Sulfat de mangan, 2kg/ha Molibdat de
amoniu.

Epoca de administrare a microelemntelor este primavara, odata

cu a ingrasamintelor de azot, dar si mai tarziu, in timpul vegetatiei,

cand se aplica extraradicular, sub forma de solutie.

Ingrasamintele organice
Ingrasamintele organice, prin calitatea lor de ingrasaminte
complete, exercita un efect ameliorativ asupra insusirilor fizice,
chimice si bilogice ale solului, utilizarea lor determinand sporuri
importante de productie.
Pe pajistile permanente se folosesc ca ingrasaminte organice
gunoiul de grajd, compostul, urina, mustul de grajd si gulle. De
asemenea se practica fertilizarea prin tarlire, care reprezinta folosirea
dejectiilor lasate de animale pe locurile de odihna.
Norma de gunoi de grajd: fertilizarea cu 20 tone/ha echivaleaza
cu circa 300 kg/ha azotat de amoniu si 200 kg/ha de super fosfat.
Epoca de administrare are influenta mai mare la aplicarea dozelor
mici de gunoi de grajd (15-20t/ha); la aceste doze, administrarea de
toamna este net superioara .
Compostul se prepara din gunoi de garjd si turba in proportie de
1:3 sau urina (must de grajd) si turba in cantitate de 100-150 litri urina
/tona de turba, la care se mai adauga 100-150 kg superfosfat, 50 kg
sare potasica si 50-100 kg var stins la o tona compost (pe soluri acide)
Urina si mustul de grajd: la un continut mediu in substante
fertilizante, cantitatea de 150-200 hl echivaleaza cu 60-80kg/ha azot si
70-90 kg/ha potasiu. Epoca optima de administrare a mustului de
grajd este primavara foarte devreme, imediat dupa topirea zapezii,
cand timpul este umed si racoros, iar vegetatia nu a inceput sa creasca.
Tulbureala de grajd (gulle). Acest ingrasamant este reprezentat
de un amestec dintre dejectiile lichide si cele solide ale animalelor si
apa folosita la curatirea adaposturilor. Ingrasamantul se colecteaza in
bazine speciale, unde fermenteaza timp de 3-4 saptamani. Norma de
ingrasamant depinde de continutul lui in substate fertilizante si
variaza intre 20-40 m3/ha. Ingrasamantul se completeaza cu 150-200
kg/ha superfosfat (eventulele amendamente de calciu pe soluri acide),
administrate din toamna.

Fertilizarea prin tarlire. Dejectiile lasate de animale in perioada

de odihna se folosesc, de asemenea, drept ingrasaminte organice.
Pentru aceasta, locurile de odihna se schimba in mod organizat dupa
ce pe terenul respectiv s-au acumulat cantitati corespunzatoare unui
anumit nivel de fertilizare. Cantitatea de ingrasamant ce se poate
acumula in periada de pasunat difera in functie de numarul, specia si
categoria de animale si de durata perioadei de pasunat. Se apreciaza
ca de la 100 de vaci, intr-o perioda de 150 zile, se acumuleaza o
cantitate de substanta organica ce contine 1050-1500 kg de azot, 600700 kg fosfor, 1500-1950 kg potasiu si 900-1200kg calciu, cantitati
echivalente cu elementele nutritive din 300 tone gunoi de grajd.
Ingradirea animalelor se face cu ajutorul portilor de tarlire
mobile, care au dimensiunile de 3-4 m lungime si sunt confectionate
mai ales din materialul rezultat din curatirea vegetatiei lemnoase de pe
pajisti. Ele nu trebuie sa fie prea grele pentru a se putea manipula
usor.
Combaterea buruienilor
Pe pajistile permanente se considera buruieni speciile de plante
neconsumabile, fara valoare furajera, daunatoare vegetatiei valoroase
a pajistilor, daunatoare sau toxice pentru animale.
Metode preventive de combatere a buruienilor
-cositul resturilor neconsumate de animale si a vetrelor de
buruieni de mai multe ori in timpul perioadei de pasunat;
-folosirea gunoiul de grajd fermentat sau semifermentat pentru
distrugerea capacitatii de germinare a semintelor de buruieni;
-imprastierea dejectiilor provenite de la animale pentru a nu se
crea un mediu bogat in azot, favorabil instalarii buruienilor;
-folosirea pasunilor intr-un sistem organizat, cu un numar de
animale corespunzator productiei pajistilor;
-folosirea unui material corespunzator la suprainsamantari;

-recoltarea la vreme a fanetelor, inainte ca majoritatea

buruienilor sa ajunga la maturitate si sa scuture semintele;
-pasunatul otavelor cu schimbarea modului de folosinta a
fanetelor la interval de 3-4 ani.
Masuri indirecte de combatere a buruienilor
Aceste masuri se refera la lucrarile de tmbunatatire a pajistilor,
ca de exemplu, reglarea regimului de umiditate, aplicarea
amendamentelor si ingrasamintelor, distrugerea musuroaielor etc.
Drenarea contribuie la distrugerea speciilor toxice din familiile
Ranunculaceae si Umbeliferae, a speciilor higrofile, fara valoare
furajera sau cu valoare furajera redusa.
Fertilizarea cu ingrasaminte chimice reprezinta un mijloc
principal de reducere a participarii speciilor din diverse familii
botanice, cu conditia stabilirii unui raport favorabil intre elementele
fertilizate.
Masuri directe de combatere a buruienilor
Acestea se aplica paralel cu cele de prevenire si de combatere.
Distrugerea mecanica
Consta in cosirea repetata a vetrelor de buruieni, plivitul prin
retezarea de la suprafata a buruienilor ce se inmultesc numai prin
seminte, de sub colet a celor care formeaza lastari din colet si
smulgerea completa din pamant a buruienilor cu inmultire vegetativa
prin bulbi sau radacini secundare.

Combaterea buruienilor pe cale chimica

Pe pajisti se folosesc erbicide cu remanenta redusa. Tratamentul

se executa cand plantele sunt in plina crestere si au cea mai mare

suprafata foliara.
Epoca de administrare este conditionata de modul de folosire a
pajistei, de temperatura aerului (16-18*) si umiditatea relativa a
aerului. La fanete, erbicidele se aplica cel mai tarziu cu 3-4 saptamani
inainte de cosire, iar la pasuni, cel putin cu 2 saptamani inainte de
inceperea pasunatului.
Graparea pajistilor
Are drept obiectiv aerisirea solului in scopul intensificarii
activitatilor microorganismelor din sol, incorporarea semintelor si a
ingrasamintelor. Se aplica pe scara larga pe pajisti, desi rezultatele
sunt nesatisfacatoare.
Grapatul se poate executa dupa fertilizare, in scopul incorporarii
partiale a ingrasamintelor si la eliminarea resturilor de plante
neconsumate in anul precedent, pentru a se crea conditii favorabile
regenerarii plantelor.

2.2. Masuri radicale.

Lucrarile radicale se refera la un complex de activitati care au ca
scop transformarea pajistilor permanente degradate in pajisti
semanate.
Refacerea radicala a pajistilor permanente degradate reprezinta o
masura ce se impune in cazul in care covorul vegetal are o acoperire
slaba, sub 60%.
Pregatirea terenului.
Prin lucrarile de pregatire a terenului se urmareste: distrugerea
vechiului covor vegetal si crearea conditiilor pentru semanat.
Pregatirea terenului se face prin mai multe metode in functie de
grosimea stratului de telina, vegetatia existenta si panta terenului. Se
disting trei metode de baza:
pregatirea terenului cu mobilizarea superficiala a solului (3-5 cm);
pregatirea terenului cu mobilizarea medie a solului (5-12 cm);
pregatirea terenului cu mobilizarea profunda a solului (20-25 cm).
Pregatirea terenului cu mobilizarea superficiala a solului - metoda se
poate aplica pe suprafetele unde vegetatia existenta a fost distrusa cu
un erbicid de contact. La circa 2-3 saptamani dupa erbicidare se va
intoarece terenul cu masina combinata MCR-2,5 sau cu freza de tip
Rotaseeder.

Pregatirea terenului cu mobilizarea medie a solului - in acest caz, se

folosesc grape cu discuri sau freze pentru pajisti.
Pregatirea terenului cu mobilizare profunda a solului - consta in
efectuarea araturii, cu plugul la 20-25cm adancime, in raport cu
grosimea stratului arabil.
Culturile premergatoare.
n tara noastra se foloseste mai mult varianta infiintarii pajistilor
temporare dupa destelenire denumita si regenerarea rapida a pajistilor.
Fertilizarea de baza si aplicarea amendamentelor.
Pajistile temporare, prin productiile ridicate pe care le realizeaza
sunt mari consumatoare de elemente nutritive din sol. De asemenea
pajistile temporare dau rezultate bune si de calitate cand reactia
solului este neutra sau slab acida.
Pajistile temporare, in comparatie cu cele permanente, valorifica
mai eficient ingrasamintele organice, cele chimice mai greu solubile si
amendamentele.

Specii si soiuri folosite la infiintarea pajistilor temporare.

La infiintarea pajistilor temporare se utilizeaza amestecuri alcatuite

din specii de graminee si leguminoase perene valoroase si mai rar
graminee in cultura pura sau amestecuri formate din graminee.
n tara noastra cele mai raspandite specii in cultura sunt: Dctylis
glomerata, Festuca pratensis, Lolium perene, Phleum pratense, dintre
graminee si Trifolium repens, Medicago sativa, Trifolium pratense,
Lotus corniculatus, dintre leguminoase.
Alcatuirea amestecurilor de graminee si leguminoase perene.
In vederea alcatuirii amestecurilor de graminee si leguminoase
perene se parcurg succesiv mai multe etape de lucru:
Stabilirea duratei si a modului de folosire a pajistilor temporare
n functie de durata de folosire, pajistile temporare se impart in trei
categorii:
- pajisti cu durata scurta de folosire (2-3 ani)
- pajisti cu durata medie de folosire (4-6 ani)
- pajisti cu durata lunga de folosire (> 6 ani)
Stabilirea numarului de specii din cadrul amestecurilor
Pentru pajisti cu durata scurta de folosire se recomanda 2-3 specii,
pentru cele cu durata medie de folosire se recomanda 3-5 specii, iar
pentru cele cu durata lunga se recomanda 4-6 specii.

Stabilirea proportiei gramineelor si leguminoaselor in cadrul

amestecurilor.
Pentru a obtine compozitia floristica dorita, este necesar ca la
stabilirea proportiei dintre cele doua grupe de plante sa se tina seama
de durata si modul de folosire al pajistilor, precum si de
particularitatile biologice ale speciilor componente.
Alegerea speciilor si stabilirea ponderii a fiecarei specii in amestec
Alegerea speciilor se face in functie de conditiile naturale ale zonei,
durata si mai ales modul de folosire, ritmul de dezvoltare si
vivacitatea speciilor respective.
n cadrul fiecarei grupe de plante, procentul de participare in amestec
al fiecarei specii se stabileste in functie de valoarea economica a
speciei, adaptabilitatea la conditiile pedoclimatice, pretabilitatea la
modul de folosire stabilit si de directia de evolutie dorita a viitorului
covor vegetal.
Alegerea soiurilor in cadrul fiecarei specii
Se recomanda folosirea de soiuri cu acelasi indice de precocitate sau
cu indici de precocitate apropiati.
Calculul cantitatii de samanta
Calculul cantitatii de samanta se face pentru fiecare specie din
amestec pe baza urmatoarelor elemente:

- cantitatea de samanta in cultura pura (kg/ha) la valoarea utila de

100% (N);
- procentul de participare in amestec (p);
- procentul de samanta utila (S.U.).
Cantitatea de samanta pentru fiecare specie (Q) se determina cu
relatia:
Q (kg/ha) = p x N/S.U.
Cantitatea de samanta rezultata din calcul se corecteaza in functie de
capacitatea de concurenta a speciilor din amestec.
Prin insumarea cantitatilor de seminte astfel corectate rezulta
cantitatea de samanta amestec necesara pentru un hectar, pe baza
careia se fac reglajul masinii de semanat si planul de aprovizionare
pentru suprafata proiectata.
Samanata si semanatul.
Semanatul ierburilor perene necesita o atentie deosebita. Acesta se
poate realiza cu sau fara planta protectoare.
Epoca de semanat
Epoca optima de semanat este primavara devreme, cand solul
permite intrarea masinilor agricole, iar temperatura este constant peste
0oC.

Metoda de semanat
Semanatul se poate realiza prin mai multe metode ce variaza in
functie de configuratia si panta terenului, insusirile semintelor,
dotarea tehnica, prezenta sau absenta plantei protectoare etc. Cele mai
folosite metode sunt: semanatul in randuri distantate la 12,5-15cm,
semanatul prin imprastiere manual sau mecanic.
Adancimea de semanat
Adancimea de semanat se stabileste in functie de marimea si forma
semintelor, puterea de strabatere, textura si umiditatea solului, variind
intre 1-3cm.
Lucrari de ingrijire
Aplicarea corecta si la timp a lucrarilor de ingrijire, mai ales in anul
intai, favorizeaza realizarea unui covor vegetal uniform si bine
incheiat, premisa obtinerii unor produse ridicate.
Irigarea de rasarire
Aceasta lucrare este necesara dupa semanatul de la sfarsitul verii dar
uneori si in primaverile secetoase, cu o norma de udare de 150200m3/ha.
Distrugerea crustei

Pentru distrugerea crustei se foloseste tavalugul neted infasurat cu

sarma ghimpata, grapa de fier cu coltii indreptati in sus sau cu o grapa
de maracini.
Compeltarea golurilor
n cazul semnalarii golurilor, se impune completarea acestora cu
samanta din acelasi amestec. Cand suprafetele cu goluri sunt mari,
operatiunea se face cu masini de semanat, iar pe suprafete reduse se
poate face manual.
Combaterea buruienilor
Aceasta este lucrarea cea mai importanta din anul intai de vegetatie
la pajistile temporare semanate fara planta protectoare si la cele
infiintate primavara.
Combaterea mecanica consta in cosirea repetata a buruienilor cu
coasa, cu diferite cosiri usoare, inainte ca acestea sa fructifice.
Pe terenurile cu o imburuienare puternica se recomanda folosirea
erbicidelor. Dintre acestea mentionam: S.D.M.A., Aretit, Basagran,
Acetadin, Asulox.

Fertilizarea

Prin aceasta lucrare se urmareste obtinerea de productii mari si de

buna calitate, precum si mentinerea unui covor ierbos valoros pe toata
durata folosirii.
Irigarea
n regiunile secetoase sau cu precipitatii neuniform repartizate, se
impune irigarea pajistilor temporare cu o norma de udare de 400600m3/ha.
Irigarea se poate face prin aspersiune sau prin revarsare, cu rigole
orizontale sau inclinate, in functie de panta terenului.
Folosirea pajistilor temporare
Modul de folosire a pajistilor temporare are o influenta insemnata
asupra evolutiei covorului vegetal, a duratei de folosire economica,
precum si asupra cantitatii si calitatii furajului obtinut. Pajistile
temporare se pot folosi prin pasunat, cosit sau mixt.
Refacerea pajistilor temporare
Dupa 3 - 5 ani de folosire covorul vegetal incepe sa se rareasca, mai
ales prin disparitia treptata a leguminoaselor. n aceste situatii se
impune refacerea pajistilor respective care se poate realiza prin doua
procedee: suprainsamantarea sau reinsamantarea.

CAPITOLUL. III
nfiintarea de pajisti temporare in locul pajistilor permanente
degradate.
nfiintarea de pajisti temporare in locul pajistilor permanente
degradate, constituie una dintre cele mai importante verigi in procesul
imbunatatirii bazei furajere. n noile conditii create prin privatizarea
septelului de animale, pajistile semanate sunt acele culturi care
asigura un furaj de calitate si in cantitate suficienta animalelor de rasa
de inalta productivitate.
Complexul de lucrari care se aplica pentru infiintarea pajistilor
semanate, in locul pajistilor permanente degradate, este cunoscut sub
denumirea de imbunatatire radicala sau regenerarea pajistilor.
Superioritatea pajistilor semanate, fata de cele permanente, depinde de
conditiile naturale si economice concrete. Astfel, productivitatea
pajistilor temporare este determinata de precipitatii, de altitudine si de
sistemul de gospodarire. n conditii pedoclimatice asemanatoare,
pajistile semanate au realizat, in medie, in primii 2 ani de folosinta, o
productie cu 30% mai mare decat cea a pajistilor permanente.
Unii cercetatori spun ca pajistile semanate au insusiri valoroase,
neegalate de celelalte culturi furajere. ntre acestea se remarca, in
primul rand, productiile ridicate care pot fi de 3-5 ori mai mari decat a
pajistilor naturale. Compozitia floristica fiind stabilita pe criterii
stiintifice, in concordanta cu conditiile climatice, agrotehnica aplicata

si modul de exploatare, permite obtinerea unui furaj superior din

punct de vedere cantitativ si calitativ, fata de cel obtinut pe pajistea
naturala. n regiunile de dealuri din tara noastra, C. Barbulescu si Gh.
Motca (1987) recomanda infiintarea de pajisti semanate datorita
conditiilor deosebite intalnite aici. Pe langa recoltele mari ce se obtin,
ce depasesc 10t/ha s.u., pajistile semanate contribuie la protectia
solului impotriva eroziunii si la ameliorarea insusirilor lui.
Daca in zonele de campie si de deal, pajistile semanate dau
rezultate foarte bune, nu acelasi lucru se poate spune despre zona de
munte. Pentru tara noastra, cu circa 4,9 milioane hectare pajisti
permanente, in mare parte degradate infiintarea pajistilor semanate
reprezinta una dintre cele mai importante masuri pentru ridicarea
productiilor cantitative si calitative ale pajistilor.
Pajistile permanente din tara noastra sunt situate, in mare parte, pe
terenuri in panta, supuse eroziunii. A. Havreliuc (1992) recomanda
infiintarea de pajisti semanate (dupa aplicarea unui complex de
masuri antierozionale) pe aceste terenuri, cu rezultate excelente.
Pajistile semanate se infiinteaza in locul pajistilor permanente
degradate, la care lucrarile de suprafata nu mai au efectele scontate.
Decizia aplicarii metodei de refacere radicala este de o mare
raspundere, deoarece aceasta implica

distrugerea in totalitate a

covorului ierbos existent, prevalarea si inlaturarea cauzelor care au

dus la instalarea lui pe de o parte, iar pe de alta parte crearea
conditiilor ca noua pajiste pe care o infiintam sa se poata mentine in

cultura. Terenurile ocupate cu pajisti permanente pe care le alegem

pentru infiintarea pajistilor semanate se incadreaza, in general, in una
din urmatoarele categorii:
telina imbatranita in care domina in mare masura, plante neconsumate
de animale si cu o productie sub 10t/ha masa verde;
acoperirea cu vegetatie nevaloroasa peste 25-30 %;
terenuri pe care s-a dezvoltat, in masiv, o planta nevaloroasa (stevie,
pipirig,feriga, etc.);
terenuri relativ plane cu usoare denivelari, care prin luarea in cultura
se preteaza la o exploatare intensiva; acoperirea cu musuroaie
intelenite, peste 30-40% din suprafata pajistii si pe care masurile de
suprafata nu dau rezultate.
mbunatatirea radicala a pajistilor este o lucrare mai costisitoare
decat imbunatatirea de suprafata, care pe langa o serie de lucrari
pregatitoare(defrisare, nivelare, drenare) sunt necesare lucrarile
propriu-zise

de

infiintare(destelenirea,

fertilizarea,

procurarea

semintelor, semanatul, etc.). Se recomanda destelenirea pajistilor

permanente degradate, numai in regiunile bogate in precipitatii,
situate pe soluri cu o grosime mai mare de 50 cm, pe pante cu
inclinare mai mica de 15 grade si cu panza de apa freatica la
adancimea de cel putin 0,5m. Pe pajisti mai umede se impune mai
intai desecarea acestora, iar pajistile din regiunile secetoase se vor
desteleni numai daca exista posibilitati de irigare.

Pregatirea terenului cuprinde, pe de o parte, distrugerea covorului

vegetal, iar pe de alta parte lucrari de pregatire a patului germinativ in
vederea insamantarii ierburilor perene. nainte de refacerea radicala
sunt necesare cateva lucrari pregatitoare ca: desecarea, indepartarea
pietrelor,

cioatelor

si

vegetatiei

lemnoase,

distrugerea

musuroaielor si nivelarea terenului, care contribuie la executarea

destelenirii in bune conditii. n vederea pregatirii terenului se aplica
mai multe metode, care variaza in functie de panta terenului, de
grosimea stratului de telina si de vegetatia existenta. n general, se
disting urmatoarele tehnologii de distrugere a telinii:
-cu mobilizarea totala a stratului de sol;
-cu mobilizarea partiala a stratului de sol;
-fara mobilizarea solului.
Tehnologia de pregatire a terenului, cu mobilizarea totala a stratului
de sol presupune in mod obligatoriu folosirea plugului. Odata cu
efectuarea araturii se incorporeaza in sol si ingrasamintele pe baza de
fosfor si potasiu (daca este necesar), gunoiul de grajd si
amendamentele. Metoda se recomanda pe solurile mai profunde, cu
un strat gros de telina.
Pentru a realiza o maruntire mai buna a telinei, de regula, aratura
adanca de 25-30 cm este precedata de o discuire la 8-10 cm pentru
distrugerea covorului ierbos existent.

Destelenirea prin aratura nu se recomanda pe terenurile inundabile

si periclitate de eroziune, pe solurile scheletice, precum si in statiuni
care exclud reusita pajistilor semanate (de exemplu suprafetele
excesiv de umede sau extrem de uscate). n zonele cu precipitatii
suficiente, destelenirea se poate practica si vara, in acest caz
infiintarea pajistii semanate se va face la sfarsitul lunii august sau
inceputul lunii septembrie. Deoarece pajistile semanate se folosesc si
prin cosit, se impune o foarte buna nivelare a terenului.
Tehnologia de pregatire a terenului cu mobilizare partiala a statului
de sol presupune o lucrare cu grapa cu discuri sau cu freza. O astfel de
lucrare este indicata la destelenirea pajistilor situate in zona de campie
sau in cele de deal, situate pe terenuri in panta si cu un strat subtire de
telina. Se obtin rezultate bune la destelenirea terenurilor pe care s-au
efectuat curatiri de arborete, combaterea musuroaielor, indepartarea
pietrelor, cioatelor.
Freza poate fi folosita pentru prelucrarea telinei, realizandu-se o
lucrare superioara celei cu grapele cu discuri. Lucrarea cu freza
presupune 1-2 treceri, prima trecere executandu-se superficial, la 8-10
cm, iar cea de-a doua mai adanc, la 12-14 cm. Pe terenurile situate in
panta, lucrarile se fac paralel cu curbele de nivel, conform normelor
de prevenire si combatere a eroziunii solului.
Tehnologia de prelucrare a terenului fara mobilizarea solului se face
in anumite situatii in care orografia terenului nu permite nici un fel de
lucrari de mobilizare a terenului, sau cand vegetatia este foarte rara, se

aplica suprainsamantarea vechiului covor,fara nici o lucrare

pregatitoare. Rezultatele acestei metode extensive depind, in masura
foarte mare, de conditiile concrete. Dupa suprainsamantare, trecerea
cu o turma de oi

pe timp umed poate favoriza incorporarea

semintelor.
Pajistile semanate pot fi infiintate fie direct in aratura de destelenire,
cunoscuta si sub denumirea de regenerare rapida a pajistilor ce
presupune un teren curat de buruieni, bine maruntit si uniform, fie
dupa o perioada de 1-3 ani, in carte terenul se cultiva cu culturi
anuale. Aceasta metoda se recomanda numai pe terenurile unde telina
foarte deasa nu a putut fi suficient maruntita, pe terenurile foarte
imburuienate si pe soluri turboase, unde lucrarile repetate, aplicate
plantelor anuale, pot duce la o imbunatatire a insusirilor solului.

CAPITOLUL IV

Folosirea pajistilor prin pasunat

Valorificarea pajistilor prin pasunat o constitue inca din cele mai
vechi timpuri una din posibilitatile de folosire eficienta a acestor
categorii de terenuri, avand drept scop cresterea animalelor.
Avantajele folosirii pajistilor prin pasunat sunt:
miscarea permanenta in aer curat, sub efectul razelor solare,
favorizeaza
formarea unui organism sanatos;

influenteaza pozitiv productia si reproductia animalelor;

animalele intretinute pe pasuni sunt mai robuste;

tineretul se dezvolta mai repede;

sterilitatea se reduce foarte mult;

animalele crescute pe pasune nu se imbolnavesc de rahitism

datorita formarii

vitaminei D, antirahitice, care influenteaza asimilarea calciului si

fosforului;

folosirea furajului verde prin pasunat elimina unele lucrari

legate de

intretinerea

animalelor

la

grajd

recoltarea,

transportul

si

administrarea furajului la iesle, indepartarea gunoiului etc. );

productia animalelor se realizeaza la cel mai scazut cost;

iarba folosita prin pasunat constitue cel mai ieftin furaj

pentru animale;

pasunea ofera un furaj fraged, suculent, usor digestibil, cu

gust si miros

placut, ceea ce face sa fie consumat cu placere de animale.

4.1. Sisteme de pasunat:

pasunatul liber, nerational, sistematic;

pasunatul in front;

pasunatul sistematic, rational, pe parcele( tarlale);

pasunatul dozat;

pasunatul in fasii sau cu portia.

Pasunatul liber este cea mai primitiva metoda folosita, producand

mari neajunsuri. Pe pasunile in panta are loc distrugerea stratului de
telina si declansarea unor fenomene grave de eroziune a solului, mai
ales cand se pasuneaza pe vreme umeda si cu un numar prea mare de
animale.

n cazul acestei metode, cand animalele au libertatea de a cutreiera

toata pasunea, are loc un pasunat selectiv. Animalele aleg plantele cele
mai bune, pe care le pasuneaza repetat si astfel cu timpul acestea
dispar. Locul lor este luat de plante slabe si de buruieni, care, nefiind
pasunate, ajung la maturitate si se inmultesc cu ajutorul semintelor. n
felul acesta productia pasunii scade de la un an la altul, se inrautateste
compzitia floristica si se reduce foarte mult calitatea furajului.
Pasunatul acesta este cu atat mai putin indicat pe pasunile pe care sau executat lucrari de ameliorare. Practic in acest caz, tot ceea ce s-a
realizat prin ameliorare se anuleaza prin pasunat liber.
Pasunatul in front (dupa modul de asezare a animalelor), este mult
mai buna decat pasunatul liber, insa este caracteristica tot unei
exploatari extensive a pasunilor.
Pasunatul sistematic este o metoda moderna, intensiva,
caracteristica unitatilor in care se aplica cu regularitate lucrari de
ameliorare si care obtin productii mari si foarte mari.
Avantajele acestei metode sunt:

sporirea productiei pasunilor, ca urmare a faptului ca

plantele, dupa ce sunt

pasunate, au la dispozitie timp suficient pentru a se reface;

repartizarea mai uniforma a productiei de iarba pe cicluri;

imbunatatirea compzitiei floristice;

cresterea gradului de consumabilitate a plantelor si

valorificarea intr-o

masura mare (70-75%) a substantelor nutritive cuprinse in iarba de pe

pasune;

prevenirea imbolnavirii animalelor de parazitoze, deoarece,

in timpul scurt

cat raman pe o tarla, oulele si larvele parazitilor intestinali nu ajung la

stadiul de invazie;

executarea cu usurinta a lucrarilor de imbunatatire in

complex ( aplicarea

ingrasamintelor minerale, combaterea buruienilor etc.) dupa ce

animalele au parasit tarlaua;

prevenirea declansarii eroziunii pe terenurile in panta si a

inrautatirii

conditiilor de viata a plantelor autotrofe valoroase.

n cadrul pasunatului pe tarlale, animalele pot sa ramana pe pasune
tot timpul sau numai 3-4 ore dimineata si dupa amiaza. Restul
timpului fiind tinute in tabere de vara.

Pasunatul dozat consta in atribuirea unor portiuni din tarla,

delimitate cu ajutorul gardului electric, calculate in asa fel, incat
animalele sa aiba la dispozitie iarba necesara pentru o zi sau pentru o
jumatate de zi. n acest caz animalele se afla in permanenta intre doua
garduri electrice, unul care delimiteaza pasunea pe care animalele
pasuneaza pentru prima data si altul care delimiteaza suprafata
folosita inainte. Pentru un animal mare este necesara o suprafata de
150-200 m la primele doua cicluri de pasunat si de cca 300 m la
ciclurile urmatoare.
Pasunatul in benzi sau fasii se atribuie animalelor portiuni limitate
de pasune, sub forma unei fasii cu o latime de 0,5-1m. Lungimea unei
fasii se stabileste in functie de numarul de animale atribuind 1,5
m/cap tineret bovin si 2,0 m/cap bovina adulta care pasuneaza.
Delimitarea fasiei se face cu ajutorul gardurilor electrice. Cel dinspre
suprafata nepasunata se deplaseaza in mod treptat, pe masura ce
plantele au fost consumate, iar cele din spatele frontului de furaje se
muta la 3-4 zile.
Pasunatul dozat si pasunatul cu portia se pot aplica si fara impartirea
pasunii in parcele (tarlale), mai ales la pasunile foarte productive,
pajistile temporare si la plantele de nutret cultivate, pentru a se reduce
procentul plantelor neconsumate.

4.2. Tehnica pasunatului.

Data inceperii pasunatului are o mare influenta asupra vegetatiei,
conditiilor stationare si sanatatii animalelor. La alegerea datei de
incepere a pasunatului trebuie sa se tina seama de inaltimea plantelor
si de starea de umezeala a solului.
Momentul cel mai bun este cand plantele au inaltimea de 10-15 cm,
in cazul pasunilor formate din plante marunte si de 15-20 cm pe
pasunile formate din plante inalte, solul s-a zvantat si temperatura pe
timpul noptii nu scade sub 5C. n regiunile de dealuri, unde terenurile
in panta sunt numeroase, respectarea acestor norme devine obligatorie
(pentru a se preveni declansarea fenomenelor de eroziune).
Tot pentru prevenirea eroziunii solului, portiunile de pasune situate
pe pante si unde gradul de acoperire a solului cu vegetatie este slab si
pericolul de eroziune iminent, nu se vor pasuna primavara decat mai
tarziu sau chiar la ciclul al 2-lea.
De multe ori pasunatul in regiunile de dealuri incepe mult mai
repede, cand solul este inca foarte umed, din lipsa de furaje. n acest
caz se distruge stratul de telina, se batatoreste solul si se inrautateste
regimul de aer, se formeaza gropi si musuroaie. Pe terenurile in panta
se declanseaza fenomene grave de eroziune a solului. Productiile care
se obtin sunt din ce in ce mai mici, deoarece incep sa se epuizeze
rezervele din partile subterane, pe seama carora are loc formarea
masei vegetative.

Pasunatul foarte timpuriu prezinta si alte neajunsuri. Iarba este prea

tanara, contine multa apa si din aceasta cauza are un efect laxativ
epuizant. Datorita rapiditatii tranzitului, are loc o eliminare excesiva
de saruri minerale de cupru, magneziu, dar mai ales de sodiu. Aceasta
iarba contine putina celuloza si se preteaza putin la salivatie si
rumegare, animalele fiind predispuse la unele forme de indigestie si
chiar la meteorizatii. Contine cantitati mari de azot, ceea ce determina
acumularea amoniacului in stomacul animalelor si declansarea unor
fermentatii periculoase.
nceperea pasunatului mai tarziu nu prezinta atatea neajunsuri
pentru animale, insa in acest caz creste continutul de celuloza, se
reduce consumabilitatea si valoarea nutritiva a furajului.
n mod obisnuit, la primul ciclu de pasunat plantele cresc mai
repede si nu pot fi pasunate toate tarlalele la timp. De aceea, una sau
doua tarlale se cosesc cand plantele sunt in burduf si se pasuneaza la
ciclul al doilea. Uneori este nevoie sa se coseasca si a treia tarla, cand
plantele sunt inspicate. Aceasta tarla va fi pasunata la ciclul al doilea
sau al treilea. Iarba care rezulta se transforma in fan sau se
insilozeaza.
naltimea de pasunat este de 3-4 cm de la suprafata solului, pe
pasunile de deal formate din plante mai joase, cu multe frunze bazale
si de 4-5 cm pe pasunile cu plante mai inalte. Daca se pasuneaza mai
de jos, regenerarea plantelor va fi mai slaba si productiile la ciclurile
urmatoare mai mici. Aceasta se explica prin faptul ca regenerarea are

loc numai pe seama lastarilor care se formeaza din mugurii si nodurile

de infratire situate pe organele din sol. Mugurii superficiali si lastarii
scurti, care au un rol important in refacerea masei vegetative dupa
pasunat, nu mai participa la acest proces, fiind indepartati in timpul
pasunatului executat prea jos. Acest mod de pasunat reprezinta o
caracteristica a pasunatului nerational, cu un numar mare de animale
si o perioada prea lunga. n conditiile pasiunilor de deal, modul acesta
de pasunat contribuie in cea mai mare masura la declansarea
fenomenelor de eroziune.
Data incetarii pasunatului trebuie sa fie cu 25-30 zile inainte de
venirea ingheturilor permanente. Plantele au astfel posibilitatea sa-si
refaca cel putin partial rezervele de substante nutritive din sol si in
felul acesta sa reziste mai bine la ingheturile din timpul iernii,
primavara pornesc mai repede in crestere si pasunatul poate sa
inceapa mai devreme.
De multe ori pasunatul se prelungeste toamna prea tarziu. Practica
aceasta daunatoare este foarte raspandita pe pajistile de deal,
animalele care sunt coborate de pe pasiunile de munte si alpine fiind
tinute pe pasuni chiar pana la venirea ingheturilor.
Frecventa pasunatului este in functie de compozitia floristica a
pasunilor, de lucrarile care se aplica pe pasuni, de intensitatea
pasunatului. Pasunile permanente de deal se pot pasuna in bune
conditii de trei ori intr-o perioada de vegetatie. Prin urmare, de pe

aceste pasuni se realizeaza 3 cicluri de pasunat, timpul de regenerare a

plantelor fiind de 30-40 de zile.
Marirea numarului ciclurilor de pasunat pana la 4-5 este posibila
numai in cazul pasunilor temporare si permanente in care se aplica
azot dupa fiecare ciclu de pasunat si se iriga pentru a se grabi
regenerarea plantelor.
Folosirea tarlalelor se face in asa fel incat animalele sa aiba in
permanenta la dispozitie hrana necesara, fara ca sa distruga covorul
vegetal si sa se strice stratul de telina.
Tarlalele pot sa fie pasunate pe toata suprafata sau pe portiuni mai
mici, cu ajutorul gardului electric. Este bine ca pe pasunile ameliorate,
care dau productii mari, sa se aplice pasunatul cu gard electric, pe
portiuni mici. Procedand asa, creste gradul de consumabilitate al
plantelor, se evita batatorirea solului si inrautatirea conditiilor de viata
din sol, se accelereaza ritmul de regenerare a plantelor. Pe celelalte
pasuni se pasuneaza toata tarlaua, respectand normele folosirii
rationale, referitoare la data inceperii pasunatului, numarul de zile cat
raman animalele pe tarla etc.
4.3. Masuri pentru organizarea pasunatului rational.
Folosirea rationala a pasunilor presupune aplicarea unui ansamblu
de masuri tehnico-organizatorice care permite valorificarea maxima a
plantelor, imbunatatirea compozitiei floristice si sporirea productiei de

iarba, in conditiile prevenirii declansarii fenomenelor de eroziune a

solului. Masurile care trebuie sa se aplice sunt:
determinarea productiei pasunilor;
stabilirea capacitatii de pasunat;
impartirea in tarlale;
stabilirea sistemului de folosire a tarlalelor;
executarea unor lucrari specifice inaintea, in timpul si dupa terminarea
pasunatului.
Determinarea productiei pasunilor. Pentru determinarea productiei
se folosesc doua metode:

Metoda cosirilor repetate. Consta in cosirea, in timpul

perioadei de

vegetatie, a unor parcele de proba.

Pentru aceasta se aleg mai multe suprafete reprezentative in privinta
productiei: pe pasunile uniforme 4 suprafete de cate 2,5 m, iar pe
pasunile cu vegetatia neuniforma, 10 suprafete a cate 1 m. Pe aceste
suprafete se executa cosirea plantelor cu o zi inainte de introducerea
animalelor pe pasune, deci la inceputul fiecarui ciclu de pasunat.

n cazul pasunatului liber se ingradesc suprafete mai mari, de pana

la 100 m, de pe care se coseste iarba cand ajunge la inaltimea de
pasunat.
Prin insumarea productiilor obtinute la fiecare recoltare, raportate la
hectar (C1,C2,C3), rezulta productia totala a pasunii (C):
C=C1+C2+C3+.Cn [t/ha].
Productia efectiva (P), care ne intereseaza la stabilirea capacitatii
de pasunat, se calculeaza prin scaderea resturilor de plante
neconsumate dupa fiecare ciclu de pasunat (R) din productia totala:
P=C-R [t/ha].
Cunoasterea acestor elemente permite aflarea unui indicator sintetic
important, care exprima calitatea pasunii, si anume coeficientul de
folosinta (K):
K=P/C*100 [%].
Productia efectiva se pot stabili si cand pasunile nu sunt impartite
in tarlale, deci cand nu se pot determina plantele ramase neconsumate
la sfarsitul fiecarui ciclu de pasunat (R), folosind formula:
P=C*K/100 [t/ha].

n care:
P este productia efectiva;
C productia totala;
K coeficientul de folosinta.
n acest caz coeficientul de folosinta se determina cu ajutorul
analizei botanice, efectuate pe probe de iarba recoltate din ingradiri
folosind formula:
K=M/N*100 [%].
M este greutatea plantelor consumate;
N greutatea totala a probei analizate.
De asemenea, se pot folosi datele orientative din diferite lucrari de
specialitate sau se pot face aprecieri vizuale. In mod obisnuit, pe
pasunile bune de deal din tara noastra, in care plantele dominante
sunt: Agrostis capillaris, Dactylis glomerata, Poa pratensis, Festuca
rubra, Lolium perenne, Cynosurus cristatus, Festuca pratensis,
Trifolium repens, Trifolium pratense, Lotus corniculatus, Taraxacum
officinale etc. coeficientul de folosinta ajunge la 75-80% sau mai
mult, iar pe pasunile semanate, peste 90%. n putine cazuri valorile
acestui indicator scad la 60-70%.

Metoda indirecta ( zootehnica) consta in transformarea

tuturor produselor

obtinute de la animale in U.N.( unitati nutritive), pe baza unor

coeficienti. Pentru determinarea productiei cu ajutorul acestei metode,
se alege un lot omogen de animale, care se cantareste la inceputul si la
sfarsitul perioadeide pasunat, pentru a se afla sporul total de greutate.
Determinarea capacitatii de pasunat.
Reprezinta numarul de animale care se poate repartiza la 1 ha de
pasune, in functie de productia acesteia, pentru a se evita atat
supraincarcarea, cat si subincarcarea pasunii. Cand nu se cunoaste
capacitatea de pasunat repartizarea animalelor se face la intamplare,
de cele mai multe ori numarul de animale depasind posibilitatile de
hranire pe care le ofera, aceasta fiind supraincarcata.
Capacitatea de pasunat (C.p.) se exprima in unitati vita mare
( U.V.M./ha) si rezulta din raportul intre productia efectiva a pasunii
(P) si necesarul de masa verde pentru 1 U.V.M. Pentru durata de
pasunat corespunzatoare timpului in care se realizeaza productia (N):
C.p.=P/N [U.V.M./ha]
n regiunile de dealuri perioada de pasunat dureaza din luna mai si
pana in luna septembrie, si anume 140-160 de zile.
Capacitatea de pasunat are un caracter destul de relativ, deoarece
productia pasunii variaza uneori mult in cursul perioadei de vegetatie

datorita multor factori, pe cand necesarul de iarba este aproape

constant, iar la tineret in crestere. De aceea capacitatea de pasunat
reesita din calcul se micsoreaza cu pana la 30%. n felul acesta se
asigura necesarul de iarba si la ciclurile din vara, cand productia este
mai mica. Surplusul de iarba din primavara poate sa fie transformat in
fan, siloz sau semisiloz. Procentul de diminuare a capacitatii de
pasunat se poate reduce foarte mult in cazul in care se aplica dupa
fiecare ciclu de pasunat ingrasaminte cu azot (40-50 kg/ha N), cu
scopul realizarii unei productii cat mai uniforme in tot cursul
perioadei de vegetatie.
mpartirea in tarlale.
Acest numar este in raport cu durata ciclului de pasunat si cu
numarul de zile cat raman animalele in pasune. Durata ciclului de
pasunat corespunde cu timpul necesar plantelor pentru a se reface, in
asa fel incat sa poata fi din nou pasunate si depinde de compozitia
floristica, de regimul de umiditate si de hrana. n conditiile dealurilor,
plantele se refac dupa aproximativ 30 de zile la primul ciclu si 35-40
la ciclurile urmatoare. Timpul de refacere poate fi scurtat, prin
executarea lucrarilor de ingrijire in timpul vegetatiei si in special prin
aplicarea fractionata a azotului si irigare.
Acestea stimuleaza mult cresterea plantelor. Refacerea mai rapida a
plantelor inseamna un numar mai mare de cicluri de pasunat si
productii sporite la unitatea de suprafata.

Numarul de zile cat raman animalele pe o tarla trebuie sa fie mic, si

anume 4-6 zile. n felul acesta se pot pasuna bine toate tarlalele in
cadrul unui ciclu de pasunat si plantele au timp suficient la dispozitie
pentru regenerare. Daca animalele raman mai multe zile pe o tarla, se
reduce timpul pe care il au plantele la dispozitie pentru regenerare, se
batatoreste solul, se inrautatesc conditiile de aeratie, productia pasunii
scade.
Numarul de tarlale se stabileste impartind durata ciclului de pasunat
la numarul de zile cat raman animalele pe o tarla. Daca, de exemplu,
durata ciclului de pasunat este de 32 de zile si animalele pasuneaza pe
o tarla 4 zile, pasunea respectiva va fi impartita in 8 tarlale.
n mod obisnuit numarul de tarlale care rezulta din calcul se mareste
cu 1-2, deoarece, in cadrul folosirii rationale, in fiecare an 1-2 tarlale
nu se pasuneaza. Pe acestea se executa lucrari complexe de
imbunatatire.
n conditiile de deal din tara noastra, numarul de tarlale care se
recomanda este de 8-10 (12). Un numar mai mare nu se adopta in
productie, deoarece mareste mult cheltuielile necesitate de constructia
gardurilor.
Pasunile care au suprafete mari, de sute de hectare, cum se intalnesc
in multe cazuri din regiunile de dealuri, se impart in cateva trupuri
mari, numite unitatea de exploatare (U.E.), care la randul lor se impart
in tarlale.

Unitatile de exploatare au suprafetele calculate in asa fel incat sa

tina seama de formele de relief de pe pasune si sa asigure hrana pentru
cel putin 100-120 U.V.M.. Suprafata se calculeaza astfel:
U.E.=N/P [ha].
n care:
N reprezinta necesarul de masa verde pentru 100-150 U.V.M pe
perioada de pasunat, in tone;
P productia pasunii, in t/ha M.V.
Necesarul de masa verde rezultat din calcul se majoreaza cu 30%,
cu scopul de a compensa pierderile din timpul pasunatului, estimate la
15% si productiile mai mici din partea a 2-a a perioadei de vegetatie
(R. Ziman, 1984).
Stabilirea sistemului de folosire a tarlalelor (parcelelor).
La stabilirea suprafetei tarlalelor se porneste de la principiul ca
tarlalele sa aiba productie cat mai apropiata intre ele. n acelasi timp,
se tine seama si de configuratia terenului, pentru a se folosi in cat mai
mare masura formele naturale ale reliefului la delimitarea tarlalelor.
Deoarece in cadrul unei exploatari rationale a pasunilor se aplica cu
regularitate un complex de lucrari de imbunatatire, se realizeaza in
timp o uniformizare a productiei pe toata pasunea. n acest caz, este
bine ca tarlalele sa aiba inca de la inceput suprafete egale sau foarte

apropiate, aceasta mai ales cand delimitarea lor se face cu garduri

fixe, care nu se pot muta asa usor de la un an la altul.
Forma cea mai buna a tarlalelor este dreptunghiulara, deoarece in
acest fel este posibil sa se organizeze cu mai multa usurinta pasunatul
in interiorul tarlalelor, pe suprafete mici, cu ajutorul gardului electric.
La stabilirea formei trebuie sa se tina seama de relief, de
posibilitatea de a construi cat mai usor drumul principal de acces pe
pasune, din care animalele patrund in fiecare tarla.
Tarlalele se delimiteaza prin formele naturale existente pe pasune
(rauri, vai, palcuri de arbusti, drumuri etc.), prin semne conventionale
sau prin garduri.
Lucrarile care se executa inaintea inceperii pasunatului.
naintea introducerii animalelor pe pasune se impune sa se execute
un ansamblu de lucrari tehnico-organizatorice, de natura sa permita
desfasurarea pasunatului in bune conditii si sa stimuleze cresterea
plantelor, deci sa contribue la marirea productiei.
Aceste lucrari sunt foarte diferite, fiind determinate in special de
factorii naturali locali, ca de exemplu:

curatirea pasunii de maracinisuri, resturi aduse de ape, pietre;

nivelarea terenului si evacuarea excesului de apa;

distrugerea buruienilor si a plantelor toxice;

repararea drumurilor de acces pe pasune si a gardurilor;

repararea si dezinfectarea constructiilor existente (stane,

casarii, adaposturi

etc.) si inceperea lucrarilor la alte constructii necesare unei bune

exploatari a pasunilor.
De asemenea, se executa toate lucrarile care privesc asigurarea
animalelor cu apa de baut.
Se cunoaste ca productiile obtinute de la animale sunt mult
influentate de cantitatea si calitatea apei pe care o au la dispozitie. n
general animalele beau multa apa, cantitatile consumate fiind
conditionate de mai multi factori. Astfel, cu cat animalele sunt mai
grele si dau productii mai mari de lapte, vor consuma mai multa apa.
Consumul de apa este in stransa legatura cu continutul de substanta
uscata ingerata. n mod obisnuit pentru 1 kg S.U. ingerata bovinele au
nevoie de 4-5 l apa, iar ovinele si cabalinele, de 2-3 l apa.
Animalele trebuie sa aiba la dispozitie, pe tarla, in permanenta apa
curata. Cand acest lucru nu este posibil, se amenejeaza adapatori la
distante de cel mult 500m de locul de pasunat.
Lucrari care se executa pe pasuni in timpul pasunatului.

n timpul pasunatului, lucrarile care se executa au ca scop refacerea

cat mai rapida a plantelor si prevenirea inmultirii buruienilor. Ele se
executa cu mai multa usurinta pe pasunile impartite in tarlale, dupa ce
animalele trec pe tarlaua urmatoare si constau in: imprastierea
uniforma a dejectiilor de la animale, aplicarea suplimentara a
ingrasamintelor minerale cu azot (cate 40-50 kg/ha azot dupa fiecare
ciclu de pasunat), irigarea, distrugerea buruienilor neconsumate etc.
Introducerea animalelor pe pajisti modifica sistemul sol-planta,
deoarece cantitati importante de elemente nutritive sunt prelevate prin
iarba si o anumita fractiune este ingerata de animale, pentru a fi apoi
restituita sub forma de dejectii si folosita din nou de catre plante.
Iarba recupereaza cantitati importante de elemente nutritive. S-a
constatat ca pe o raza de 50-70 cm, in jurul locului de impact, creste
foarte mult continutul de N, K, Cl din plante, cu atat mai mult cu cat
plantele sunt mai aproape de centru (V. Lombaert, 1984).
Cand dejectiile sunt concentrate in locurile de adapare sau unde se
odihnesc in mod obisnuit animalele, deci in zone cu mai putina iarba,
recuperarea elementelor nutritive prin plante este neinsemnata.
Modul acesta de valorificare a elementelor nutritive din dejectii
determina o crestere foarte neuniforma a plantelor. De aceea este
necesar ca dupa incheierea pasunatului pe fiecare tarla, sa se execute
imprastierea cat mai uniforma a dejectiilor pe toata suprafata. n acest
fel plantele vor avea o dezvoltare mai uniforma si se va evita

instalarea plantelor nitrofile, reprezentate prin buruieni, in locurile

unde cad dejectiile. Aceasta lucrare este obligatorie cand pasuneaza
bovinele si nu se executa cand pasuneaza ovinele, deoarece dejectiile
raman destul de uniform pe suprafata pasunii.
Cea mai importanta lucrare este cea de aplicare fractionata a
ingrasamintelor minerale cu azot. n felul acesta este stimulata mult
cresterea plantelor dupa ciclurile de pasunat, iar productiile care se
obtin sunt destul de apropiate in tot cursul perioadei de vegetatie.

CAPITOLUL V
Aplicatii practice
Organizarea ameliorativa a unei pajisti permanente degradate
din zona Vaslui.
Aplicatia 1 Organizarea unui pasunat rational in urmatoarele
conditii:
Suprafata: 30 ha
Panta terenului:14%
Productia globala: 20 t/ha
Coeficient de utilizare: 75%
Durata de refacere: 36 zile
Timpul de ocupare: 6 zile
Modul de exploatare: cresterea vacilor pentru lape
Perioada de pasunat: 150 zile
Data inceperii pasunatului: 1 mai
o parcela pentru realizare de fan

REZOLVARE:
Aplicatia 1.

Organizarea unui pasunat rational pe suprafata (St) de

30 de hectare, unde productia globala (PG) este de 20000 kg/ha,

coeficientul de utilizare (K) 75%, durata de refacere (R)pentru fiecare
parcela este de 36 de zile, timpul de ocupare (O) de 6 zile, modul de
exploatare a pasunii este de cresterea vacilor pentru lapte, perioada de
pasunat (T) de 150 de zile, data inceperii pasunatului 1 mai si avem o
parcela pentru realizarea (r) de fan.
St = 30 ha

Cp = ?

PG = 20 t/ha

Pu = ?

K = 75%

Ef = ?

R = 36 zile

Np = ?

O = 6 zile

Sp = ?

T = 150 zile
r = 1 fan
Productia utila:
Pu = Pt x K / 100
Pu = 20000 x 75 / 100

Pu = 15000 kg / ha.
Capacitatea de pasunat:
Cp = Pu/Z x T
Cp = 15000 / 50 x 150
Cp = 15000 / 7500
Cp = 2,00 UVM / ha
Din cauza calamitatilor care pot avea loc, vom diminua capacitatea
de pasunat cu 10% pentru a avea o rezerva de hrana.
Cp = Cp 10%
Cp = 2,00 10%
Cp = 1,80 UVM / ha
Numarul de parcele:
Np = C / O + r
Unde C = R + O = 36 + 6 = 42
Np = 42 / 6 + 1 = 7 + 1 = 8 parcele
Np = 8 parcela
Suprafata unei parcele:

Sp = St / Np = 30 / 8 = 3,75 ha / parcela.
Sp = 3,75 ha / parcela.
Productia totala:
Pt = St x Pu = 30 x 15000 = 450000 kg
Productia efectiva pe o parcela:
Pp = Pt / Np = 450000 / 8 = 56250 kg / parcela
Desimea de pasunat:
Dp = Cp x ( Np Np fan ) = 1,80 x ( 8 1 ) = 1,80 x 7 = 12,6 UVM /
ha parcela
( 12 vaci cu lapte / ha parcela )
Efectivul de animale:
Ef = Cp x ( St Sf ) = 1,80 x ( 30 3,75 ) = 1,80 x 26,25 = 47,25
UVM / ha
Transformam in vaci cu lapte
Ef = Ef / k = 47,25 / 1 = 47,25 47 vaci cu lapte

ntocmirea graficului de pasunat pe parcele

Ciclu Parcele
pasunat 1
I
R = 36

01-V

07- V 13- V

06- V 12- V 18- V

4
19- V
24- V

6
25- V
30- V

O=6
II
R = 36
O=6

III
R = 36
O=6

12-

18-

VI

VI

17-

23-

VI

VI

24-

30-

VII

VII

29-

4-

VII

VIII

7
31- V 0605VI

11- VI

30- VI 06-

12-

18-

29- VI

05-

VII

VII

VII

11-

17-

23-

VII

VII

VII

11-

17-

23-

29-

VIII

VIII

VIII

VIII

16-

22-

28-

03-IX

VIII

VIII

VIII

5-VIII
10VIII

IV

04-IX 10-IX 16-IX

22-IX

R = 36

09-IX 15-IX 21-IX

27-IX

Fan

VI

24- VI

VII

Fan

Fan

O=6

Data inceperii pasunatului 1 mai; data incheierii pasunatului 28

septembrie.

Aplicatia 2.
Ameliorarea unei pajisti permanente avand urmatoarele elemente
de degradare:
Panta terenului: 14%
Acoperire cu musuroaie: 3 ha cu grad de acoperire 50%
Acoperire cu vegetatie: 3 ha cu grad de acoperire 80%
Vegetatie lemnoasa: 3 ha cu grad de acoperire 20%
mbunatatirea pajistilor se poate realiza pe doua cai:

prin masuri de suprafata ( superficiale );

masuri radicale.

Masurile superficiale se aplica la suprafata pajistii fara a distruge

covorul

vegetal

existent.

Prin

aceste

masuri

se

urmareste

imbunatatirea conditiilor de viata pentru plantele care alcatuiesc

covorul ierbos. Aceste masuri sunt:

curatirea de resturi vegetale si de pietre;

distrugerea musuroaielor;

grapatul pajistilor;

combaterea vegetatiei lemnoase;

combaterea buruienilor;

imbunatatirea regimului de apa;

imbunatatirea regimului de nutritie;

prevenirea si combaterea eroziunii solului;

suprainsamantarea.

Masurile radicale nu exclud masurile superficiale ci se completeaza

reciproc in functie de conditiile stationale.
Lucrarile radicale constau in infiintarea de pajisti temporare.
1. n cazul ameliorarii unei pajisti permanente din zona de stepa a
judetului Vaslui cu modul de folosinta mixt ( > 6 ani ), avand panta
terenului de 14% si un grad de acoperire 50% cu musuroaie pe o
suprafata de 3 ha.

Se recomanda destelenirea si infiintarea unei pajisti temporare.

Musuroaiele sunt atat de origine animala cat si de origine vegetala,
iar distrugerea lor, la musuroaiele mai intelenite, se face cu masini de
curatat pajisti ( MCP-1,5 sau MCP-2 ) sau cu grederul semipurtat
pentru pajisti.
Pajistea temporara se va infiinta in locul celei permanente, pe
suprafata de 3 ha.
Prin lucrarile de pregatire a terenului se urmareste: distrugerea
vechiului covor vegetal si crearea conditiilor pentru semanat.
Pajistea se va infiinta direct dupa destelenire, metoda denumita
regenerarea rapida a pajistilor.
Pentru infiintarea pajistii temporare se recomanda folosirea
gunoiului de grajd bine fermentat in doze de 20-40t/ha si incorporarea
lor in sol. La folosirea de graminee si leguminoase perene se
recomanda doze de 30-60 kg P2O5 , 40-60 kg K2O si 40-60 kg/ha N.
Pentru infiintarea pajistii temporare se vor folosi 3 specii de
graminee cu proportie de participare de 70% si 2 de leguminoase cu
proportie de participare de 30%.
3G : - Poa pratensis 20%;
- Festuca rubra 30%;
- Dactylis glomerata 20%.

2L: - Lotus corniculatus 15%;

- Trifolium repens 15%.

specia

p%

SU

Ic

Q
(1
ha)

Poa

21

20

85

75

pratensis
Festuca

37

30

90

80

23

20

85

75

glomerata
Lotus

6,58

9,87

72,0

15,4

23,1

63,7

7,21

7,21

3,54

5,31

2,36

3,54

rubra
Dactylis

63,7

5
17

15

96

75

corniculatu

72,0
0

s
Trifolium

12

15

95

80

76,0

repens

0
Q

=49,04 kg/ha
N - norma de samanta in cultura pura a speciei respective;
p - proportia de participare a speciei in amestec;
SU - samanta utila;
P - puritatea;
G - germinatia;
Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec (kg/ha);
Ic - indice de concurenta;
Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec ajustata in
functie de Ic;
Determinarea cantitatilor de samanta la hectar - se determina pentru
fiecare specie in parte, folosind relatia:
Q=N p/SU
in care:
Q=cantitatea de samanta (kg/ha) pentru specia din amestec;

N=norma de samanta in cultura pura a speciei respective, cand

SU=100%
p=proportia de participare a speciei in amestec;
SU=samanta utila.
Valoarea semintei utile se calculeaza pe baza puritatii (P) si a
germinatiei (G), dupa relatia:
SU = P x G /100;
2. Pentru ameliorarea unei pajisti permanente avand suprafata de 3
ha, un grad de acoperire cu vegetatie de 80% si o panta de 14% vom
aplica lucrarile de curatire a pajistii si vom face suprainsamantarea.
Dupa efectuarea lucrarilor de curatire, portiuni din pajisti raman cu
goluri, denivelate si se impune nivelarea si suprainsamantarea cu un
amestec de seminte de graminee in proportie de 70% si leguminoase
perene in proportie de 30%
3G : - Poa pratensis 20%;
- Festuca rubra 30%;
- Dactylis glomerata 20%.
2L: - Lotus corniculatus 15%;
-Trifolium repens 15%.

specia

p%

SU

Ic

Q
(1
ha)

Poa

21

20

85

75

pratensis
Festuca

37

30

90

80

23

20

85

75

glomerata
Lotus

6,58

9,87

72,0

15,4

23,1

63,7

7,21

7,21

3,54

5,31

2,36

3,54

rubra
Dactylis

63,7

5
17

15

96

75

corniculatu

72,0
0

s
Trifolium
repens

12

15

95

80

76,0
0

Q
=49,04 kg/ha
N - norma de samanta in cultura pura a speciei respective;
p - proportia de participare a speciei in amestec;

SU - samanta utila;
P - puritatea;
G - germinatia;
Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec (kg/ha);
Ic - indice de concurenta;
Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec ajustata in
functie de Ic;
3. Pentru ameliorarea unei pajisti permanente cu suprafata de 3 ha
avand un grad de acoperire cu vegetatie lemnoasa de 20% si o panta
de 14% vom aplica lucrarile de suprafata si vom face o
suprainsamantare.
Vegetatia lemnoasa se indeparteaza complet, fara restrictii deoarece
panta terenului este mai mica de 10 (14%). Curatarea pajistilor de
vegetatie lemnoasa se poate executa manual, mecanizat sau chimic.
Defrisarea manuala se foloseste mult in tara noastra, insa este
costisitoare. Speciile lemnoase care nu lastaresc se taie ras la
suprafata solului, cele cu drajoni din colet se indeparteaza impreuna
cu coletul, iar cele cu drajonare din radacini se reteaza de mai multe
ori in perioada de vegetatie. Defrisarea se face tot timpul anului la
rasinoase si la sfarsitul verii la celelalte specii. Uneltele care se

folosesc la defrisare sunt: toporul casa, sapa de defrisat, coasa de

arbusti, cosorul de defrisare, etc.
Defrisarea pe cale mecanica se face cu masini speciale care se
utilizeaza diferentiat, in functie de stadiul de dezvoltare a vegetatiei
lemnoase. Tufele lemnoase cu diametrul pana la 4 cm, se distrug cu
masina MCP-2. Arboretul cu diametrul tulpinilor la sol pana la 15 cm
se distruge cu echipamentul de taiere a arboretului ETA-3, iar arborii
cu diametrul pana la 70 cm se scot cu radacini, cu ajutorul
impingatorului pentru defrisare, actionat de tractorul S-1500. Cioatele
ramase dupa taierea arboretului se scot din sol cu ajutorul
echipamentului EEC-1,2, purtat in spate pe tractorul cu senile.
Defrisarea pe cale chimica este o masura care completeaza lucrarile
mecanice de combatere. Vegetatia lemnoasa se poate inlatura in
totalitate cu ajutorul produselor neselective sau cu selectivitate redusa,
dintre care sunt recomandate: Roundup (Glyphosate), 6-10l/ha, Velpar
(Hexazinona) 2-10 l/ha, Krenite (fosamine Ammonium) 5-12 l/ha, etc.
Dupa distrugerea vegetatiei lemnoase, terenul se curata de litiera si de
alte resturi lemnoase, se niveleaza, se aplica chimice sau organice
si amendamente, se mobilizeaza superficial prin grapare si se seamana
cu un amestec de graminee si leguminoase perene.
Semanatul acestor specii se face cu semanatori universale cu
distanta intre randuri de 12.5 cm si adancimea de incorporare de 1.5-2
cm, pe terenurile in panta semanatul se face pe curbele de nivel.

Suprainsamantarea pajistilor are drept scop imbunatatirea

compozitiei floristice si a valorii furajului obtinut. Fertilizarea se
efectueaza odata cu insamantarea cu doze de 60kg/ha fosfor (P) si
potasiu, iar azotul se aplica in doze reduse de 40-50kg/ha, la rasarirea
tinerelor plante.
Fertilizarea reprezinta una din principalele masuri de sporire a
productiei.
Pe pajiste rolul ingrasamintelor este multiplu, paralel cu sporirea
productiei are loc o modificare a covorului verde exprimata prin
inlocuirea unor specii mai putin valoroase cu alte specii cu o
productivitate si o valoare nutritiva mai mare, avand loc imbunatatirea
pajistilor permanente. ngrasamintele organice nu se incorporeaza in
sol si de aceea se recomanda folosirea gunoiului de grajd fermentat
sau semifermentat.
Vom folosi in amestec 3 specii de graminee cu proportie de
participare 70% si 2 specii de leguminoase in proportie de participare
de 30%.

3G : - Poa pratensis 20%;

- Festuca rubra 30%;

- Dactylis glomerata 20%.

2L: - Lotus corniculatus 15%;

- Trifolium repens 15%.
specia

p%

SU

Ic

Q
(1
ha)

Poa

21

20

85

75

pratensis
Festuca

37

30

90

80

23

20

85

75

glomerata
Lotus

6,58

9,87

72,0

15,4

23,1

63,7

7,21

7,21

3,54

5,31

2,36

3,54

rubra
Dactylis

63,7

5
17

15

96

75

corniculatu

72,0
0

s
Trifolium
repens

12

15

95

80

76,0
0

Q
=49,04 kg/ha
N - norma de samanta in cultura pura a speciei respective;
p - proportia de participare a speciei in amestec;
SU - samanta utila;
P - puritatea;
G - germinatia;
Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec (kg/ha);
Ic - indice de concurenta;
Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec ajustata in
functie de Ic;
Q = 49,04 kg/ha.
1. La pajistea cu suprafata de 3 ha unde avem un grad de acoperire
cu musuroaie de 50% vom avea:
2. Q = 0,50 x 1,1 x 3 x 49,04= 80,91 kg.
2. La pajistea cu suprafata de 3 ha unde avem vegetatie cu grad de
acoperire de 80% vom avea:
Q = 0,20 x 1,1 x 3 x 49,04 = 32,36 kg.

3. La pajistea cu suprafata de 3 ha unde avem un grad de acoperire

cu vegetatie lemnoasa de 20% vom avea:
Q = 0,80 x 1,1 x 3 x 49,04 = 129,46 kg.
Unde :
Qt = 80,91 + 32,36 + 129, 46 = 243.73 kg
Asta inseamna ca la suprafata noastra de 3 ha vom folosi o cantitate
totala de samanta de 243,73 kg.

CONCLUZII.
Vegetatia pajistilor permanente reprezinta o importanta sursa de
nutreturi suculente si fibroase iar intretinerea animalelor pe pajisti, le
mentine

sanatatea,

favorizeaza

cresterea

tineretului,

asigura

reproductia.
Pajistile temporare sunt mai productive si dau nutret de calitate mai
buna decat pajistile permanente. Productivitatea pajistilor temporare
este determinata de precipitatii, altitudine si modul de folosire.
Amestecurile de graminee si leguminoase perene in pajistile
temporare dau productii ridicate, datorita folosirii mai bune a niselor
ecologice, productii mai mari de proteine determinate de participarea
leguminoaselor, economii de ingrasaminte cu azot, capacitate mare de
refacere a structurii solului, rezistenta buna la seceta si ger a plantelor
crescute in amestec fata de culturile pure.
Data inceperii pasunatului are influenta asupra vegetatiei si
conditiilor stationare. Prin pasunatul prea devreme cand solul este
umed se distruge stratul de telina, se taseaza solul, se formeaza gropi

si musuroaie. Aceste modificari atrag dupa sine importante modificari

in compozitia floristica, disparand plante autotrofe valoroase din
punct de vedere furajer. Pasunatul prea tarziu duce la disparitia unor
specii din compozitia floristica a pajistilor.
naltimea de pasunat influenteaza timpul de refacere al plantelor, in
felul acesta reducandu-se numarul ciclurilor de pasunat, iar
productiile scad.
Frecventa pasunatului prezinta importanta pentru compozitia
floristica a pasiunilor si pentru productia animalelor.

BIBLIOGRAFIE.
1. BARBULESCU C.,

MOTCA GH. - 1987 -PAJISTELE DE

DEAL DIN ROMANIA ED. CERES, BUCURESTI.

2.

IRINA

VINTILA

SI

COLAB.

1984

-SITUATIA

AGRONOMICA A SOLURILOR DIN ROMANIA

3. PROF. UNIV. DR. VASILE VINTU 2003 - CULTURA
PAJISTILOR SI A PLANTELOR FURAJERE SUPORT CURS I.D.