Buna-credinta in general

Buna credin (n latin Bona fide) este un concept juridic, care a fost fundamentat de
juristul roman Marcus Tullius Cicero i este definit n diverse moduri n doctrinele moderne
de drept.
Noiunea de bun-credin" nu este definit n legislaie, iar n literatura juridic, ea
este privit ca un grup de elemente, i anume intenia dreapt, diligen a, liceitatea i abinerea
de la cauzarea de prejudicii altora, elemente care reprezint o consecin a transferrii unui
grup de fapte psihologice ce alctuiesc onestitatea (loialitatea, prudena, ordinea i
temperana) n sfera dreptului. Prin urmare, elementele bunei-credine reprezint valorile
juridice corespunztoare valorilor morale ale onestitii. V or constitui izvoare ale buneicredine faptele psihologice conforme cu normele morale specifice oricrei organizri socioeconomice care au avut la origine onestitatea, loialitatea, prudena i temperana (cumptarea,
chibzuina).
Onestitatea este acel concept moral ce reflect o nsuire personal de a urmri, n
mod constant, idealul etic; loialitatea este faptul psihologic ce se reflect ntr-un
comportament social cu reprezentarea riguroas a ndatoririlor morale, n realizarea unei
conduite drepte, astfel nct s rezulte ncredere ntre membrii societii: prudena const n
acea nsuire a contiinei unei persoane ce-i conduce activitatea cu intenia de a prevedea i
a evita greelile i pericolele; n fine, temperana este nsuirea caracteristic persoanei de a se
manifesta moderat, cumptat, n urma unor procese deliberative care s aib n vedere nu
numai interesele unei persoane, ci i cele ale societii n ansamblu - care constituie, n fapt,
limita libertii indivizilor.
Dezvoltarea acestor concepte moral-juridice dau coninutul conceptului de buncredin (astfel cum a fost fundamentat nc din dreptul roman): sinceritate n cuvinte i
fidelitate n angajamente. Astfel, va exista buna-credin atunci cnd se constat o dubl
concordan: conformitatea ntre ceea ce persoana gndete i ceea ce afirm i conformitatea
ntre afirmaiile sale i angajamentele sale; ambele stri trebuie apreciate din punctul de
vedere al conduitei adoptate n realizarea scopului ce se subscrie unei intenii drepte, oneste
ceea ce nseamn respectarea riguroas a datoriilor morale i juridice. Aplicarea acestor
dezvoltri ale noiunii n materia vnzrii lucrului altuia, face ca buna-credin s fie
considerat convingerea eronat a dobnditorului c transmitorul este proprietarul veritabil
al bunului dobndit. Concepia obiectiv expus a bunei-credine rezultnd n special din
constatarea prudenei i chibzuinei impune dobnditorului obligaia de a face toate
verificrile necesare cu privire la calitatea de proprietar al transmitorului, inclusiv a
documentelor n baza crora nstrintorul ncearc s justifice dreptul su.
Noul Cod Civil, prevede in art. 14 ca:
(1) Orice persoan fizic sau persoan juridic trebuie s i exercite drepturile i s i
execute obligaiile civile cu bun-credin, n acord cu ordinea public i bunele
moravuri.
(2) Buna-credin se prezum pn la proba contrar.

Avnd n vedere c buna-credin se prezum totdeauna, rezult c sarcina probei

relei-credine i revine celui ce afirm existena ei. Pentru a cunoate dac o persoan a
acionat cu bun credin, trebuie avute n vedere toate aciunile care se refer la diligen a la
data ncheierii actului juridic, respectiv informarea asupra situaiei juridice a imobilului.
Conceptul de buna-credinta mai este amintit in Noul Cod Civil si in art. 901
(Dobandirea cu buna-credinta a unui drept tabular), care prevede ca: (1) Sub rezerva unor
dispozitii legale contrare, oricine a dobandit cu buna-credinta vreun drept real inscris in cartea
funciara, in temeiul unui act juridic cu titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului inscris in
folosul su, chiar daca, la cererea adevaratului titular, dreptul autorului sau este radiat din
cartea funciara.
(2) Tertul dobanditor este considerat de buna-credinta numai daca, la data inregistrrii cererii
de inscriere a dreptului in folosul sau, sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a) nu a fost inregistrata nicio actiune prin care se contesta cuprinsul cartii funciare;
b) din cuprinsul cartii funciare nu rezulta nicio cauza care sa justifice rectificarea acesteia in
favoarea altei persoane;
c) nu a cunoscut, pe alta cale, inexactitatea cuprinsului cartii funciare.
(3) Dispozitiile prezentului articol sunt aplicabile si tertului care a dobandit cu buna-credinta
un drept de ipoteca in temeiul unui act juridic incheiat cu titularul de carte funciara ori cu
succesorul sau in drepturi, dupa caz.
(4) Dispozitiile prezentului articol nu pot fi insa opuse de o parte contractanta celeilalte si nici
de
succesorii
lor
universali
sau
cu
titlu
universal,
dupa
caz.
Prezumtia bunei-credinte in materia cartilor funciare opereaza numai in
favoarea tertilor dobanditori cu titlu oneros ai drepturilor reale imobiliare si a tertilor
dobanditori ai ipotecii conventionale, in situatia in care dreptul tabular apartine in realitate
unei alte persoane decat antecesorul acestor terti.
Buna-credinta este creatoare de drept, adica dobanditorul cu titlu oneros al unui drept
real imobiliar sau dobanditorul unui drept de ipoteca, pe care l-a inscris in cartea funciara, va
fi considerat titularul acelui drept chiar daca, ulterior inscrierii dreptului in favoarea sa, s-a
dispus radierea dreptului autorului sau tabular. In astfel de cazuri, instanta de judecata va
dispune, la cererea adevaratului titular al dreptului, numai radierea dreptului antecesorului
tabular, nu si a dreptului tertului dobanditor. Pentru a produce acest efect, buna-credinta a
tertului dobanditor trebuie sa existe la data inregistrarii cererii sale de inscriere a dreptului in
cartea funciara.
Prezumtia bunei-credinte nu poate fi invocata de catre partile actului juridic de
constituire sau transmitere a unui drept tabular, una impotriva celeilalte, si nici de succesorii
lor universal sau cu titlu universal.
De asemenea, art. 938 se refera la
(1) Este de buna-credinta posesorul care nu cunostea si nici nu trebuia, dupa imprejurari, sa
cunoasca lipsa calitatii de proprietar a instrainatorului.
(2) Buna-credinta trebuie sa existe la data intrarii in posesia efectiva a bunului.
In materia contractelor, Noul Cod Civil prevede in art 1170: Partile trebuie sa
actioneze cu buna-credinta atat la negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul
executarii sale. Ele nu pot inlatura sau limita aceasta obligatie.
In materia contractelor, pentru a putea determina intinderea raspunderii antrenate in
sarcina celui care are initiativa, continua sau rupe negocierile contrar bunei-credinte trebuie
inteleasa notiunea de "buna-credinta" pe parcursul negocierilor.
Cu privire la etapa negocierilor, conform art. 1183 al.2, partea care se angajeaza intr-o
negociere este tinuta sa respecte exigentele bunei-credinte, si partile nu pot conveni limitarea

sau excluderea acestei obligatii. In art. 1183 al.3 e mentionata doar una din situatiile in care
partile actioneaza contrar exigentelor bunei-credinte: este contrara exigentelor buneicredinte, intre altele, conduita partii care initiaza sau continua negocieri fara intentia de a
incheia
contractul.
In masura in care se poate face dovada ca una dintre parti a actionat pe parcursul negocierilor
"contrar exigentelor bunei-credinte" atunci aceasta poate fi trasa la raspundere pe temei
delictual si obligata la plata prejudiciilor cauzate.