Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3 Romania Si Criza Orientala
3 Romania Si Criza Orientala
Decaderea Imperiului Otoman , vizibila prin infrangerile repetate in fata Austriei si Rusiei, de la
sfarsitul secolului al XVIIea si in secolul al XVIII-lea, a declansat problema orientala sau criza
orientala, care a pus in evidenta competitia dintre puterile europene pentru mostenirea Imperiului
Otoman. In secolele XVII-XIX-lea aceasta competitie s-a manifestat printr-o serie de razboaie rusoaustroturce care au insemnat pentru tarile romane primejdia transformarii in teatru de razboi si
importante pierderi teritoriale: Transilvania a trecut de sub dominatia otomana sub cea austriaca,
habsburgii au anexat Banatul (1718-1918) si Bucovina(1775-1918), iar Rusia a ocupat Basarabia
(1812-1918).
Constituirea statului national roman modern si consolidarea lui in perioada 1859-1866 s-a realizat in
contextul desfasurarii crizei orientale, ulterior , istoria Romaniei moderne a fost strans legata de noile
etape ale crizei orientale desfasurate in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si pana la Primul
Razboi Mondial..
Inceputul secolului al XIX-lea marcheaza o noua etapa in evolutia crizei orientale manifestata prin
razboiul Crimeii(1853-1856), dar de aceasta data criza orientala a oferit ocazia implinirii aspiratiei
romanilor de a-si intemeia un stat national. La Congresului de pace de la Paris (1856)de dupa
Razboiul Crimeii(1853-1856), se modifica statutul international al Principatelor , astfel desi se
mentinea suzeraniataea otomana, se inlocuia protectoratul rus cu acela al celor 7 Mari Puteri. Rusia
retroceda Moldovei a celor trei judete din sudul Basarabiei ( Cahul, Bolgrad, Ismail-rapite in 1812).
Reprezentantul Frantei, contele Walewski , a pus in discutie si problema unirii Principatelor
devenita problema europeana. Atitudinea Marilor Puteri fata de problema unirii a fost determinata de
propriile interese, decizandu-se ,in final, consultarea populatiei Principatelor. Pentru aceasta s-a decis
organizarea unor adunari Ad-hoc Rezolutiile adunarilor Ad-hoc (1857), au exprimat dorinta de
unirea a Principatelor intr-un singur stat sub numele de Romania, sub conducerea un print strain ales
dintr-o familie domnitoare a Europei , ai carui mostenitori sa fie crescuti in religia tarii; autonomie si
neutralitate dar si alegerea unei Adunari obstesti in care sa fie reprezentate interesele tuturor claselor
sociale. Aceste doleante au fost inaintate reprezentantilor Marilor puteri garante intruniti la Conferinta
dela Paris (1858), unde s-a adoptat o Conventie cu rol de Constitutie a Principatelor . Fara a tine cont
de dorintele romanilor, s-a propus o unire trunchiata: statul urma sa se numeasca Principatele Unite
ale Moldovei si Valachiei, fiecare cu institutii proprii (domn, Adunari, guvern), avand in comun doar
doua : Comisia Centrala si Inalta Curte de Justitie si Casatie, ambele cu sediul la Focsani. Cu
deosebita abilitate diplomatica , romanii au speculat faptul ca in Conventie nu se preciza ca aceeasi
persoana nu putea sa fie aleasa domn in amele tari si au pus Europa in fata faptului implinit(N
Iorga) , prin dubla alegere a colonelului Al. Ioan Cuza la 5, respectiv, 24 ianuarie 1859 ca domn in
Moldova si Tara Romaneasc. In doar 7 ani de domnie Al. I. Cuza (1859-1866) a pus bazele statului
roman modern prin politica sa de reforme.
Dupa abdicarea silita a lui Cuza (10/11 februarie 1866) a fost instaurata dinastia de HohenzollernSigmaringen, asa cum fusese prevazut in rezolutiile adunarilor ad-hoc. Aducerea la putere a lui Carol I
a necesitat elaborarea unei legi fundamentale in Romania. Astfel, in 1866 a fost elaborata prima