Iancu Roxana Rolul relaţiilor publice în comunicarea intraorganizaţională

ROLUL RELAŢIILOR PUBLICE ﾎ N COMUNICAREA

INTRAORGANIZAŢIONALĂ
ARGUMENT

Relaţiile publice au existat dintotdeauna. Comunicarea în interiorul

instituţiilor a apărut odată cu formarea primei organizaţii.
Relaţiile publice reprezintă : o funcţie a conducerii organizaţiei, o activitate
planificată; relaţiile publice nu pot fi eficiente fără apelul la cercetarea publicului şi
la teoriile şi metodele din ştiinţele sociale, se bazează pe comunicarea bilaterală şi
implică o responsabilitate socială.1.
Comunicare intraorganizaţională şi relaţii publice erau în Roma antică,
unde Iulius Caesar îşi promova imaginea personală, şi Jocurile Olimpice aveau
parte de publicitate . Comunicarea intraorganizaţională este drumul parcurs de toţi
membrii unei organizaţii, conduşi de managerul ei, el având şi cea mai mare
importanţă . Mâna sa dreaptă, însă – fără de care lucrurile ar merge mult mai dificil
şi cu mai multe probleme – este specialistul in relaţii publice. Orice manager , in
timpurile noastre are in preajma sa un specialist in relaţii publice . Nu doar că îi va
fi un sprijin de nadejde, dar cu un SPRL alături , managerul se va asigura că unele
lucruri vor fi soluţionate în cel mai bun mod posibil. La nivelul comunicării
organizaţionale nu numai feed-back-ul ci şi calitatea şi rapiditatea cu care acesta
este oferit devin baza oricărei organizaţii moderne. Succesul, faima si
recunoaşterea organizaţiei depind în mod direct de calitatea comunicării
intraorganizaţională. Procesul comunicării este supravegheat , ghidat şi coordonat
de către specialistul în relaţii publice sau de însuşi managerul organizaţiei , după
caz . ﾎ n funcţie de profilul şi de proiectele organizaţiei , el va colabora în mod
direct şi permanent cu conducerea organizaţiei , stabilind ce, cum, în ce fel , când
trebuie communicate - tuturor membrilor din interior – deciziile si planurile
propuse astfel încât proiectele să fie duse la bun sfârşit, un sfârşit ce trebuie ,
obligatoriu încununat cu succes. Comunicare intraorganizaţională şi relaţii publice

1.Cristina Coman , Relaţii publice-principii şi strategii , Editura Polirom, Iaşi, 2001

 Iancu Roxana Rolul relaţiilor publice în comunicarea intraorganizaţională

erau în Roma antică, unde Iulius Caesar îşi promova imaginea personală, şi
Jocurile Olimpice aveau parte de publicitate .
Comunicarea este un proces biunivoc – este un schimb reciproc de idei ,
sentimente şi opinii. ﾎ n organizaţiile de mari dimensiuni , liniile de comunicare
sunt verticale şi strans legate de ierarhia managerială.Accentul se pune pe
comunicarea în sens descendent , venind dinspre manageri, şi pe cea în sesns
ascendent, venind dinspre grupurile reprezentative. Fluxul şi ponderea comunicării
înclină balanţa în favoarea conducerii organizaţiei . ﾎ n cazul organizaţiilor mici ,
în care relaţiile de muncă se stabilesc şi în plan orizontal şi în plan vertical,
comunicarea are loc în funcţie de cerinţele de colegialitate şi mai puţin urmărind
linia de autoritate. Metodele de comunicare folosite în orice tip de organizaţie sunt
: metode de comunicare în scris, metode de comunicare verbală şi metode de
comunicare electronică, indiferent de direcţia de comunicare (orizontală, verticală
sau mixtă) .2.
Comunicarea nu este numai arta de a transmite şi de a înţelege informaţiile .
Ea este şi arta de a dirija schimburile de informaţii pentru a- i face pe actori să
ajungă la puncte de vedere apropiate şi, astfel să înţeleagă mai bine deciziile
manageriale . ﾎ ntr- o organizaţie , conform acestei concepţii, fiecare responsabil ,
în funcţie de postul ocupat , de sarcinile sale , de statutul său în instituţie , de
formarea sa intelectuală , are propria viziune asupra lucrurilor . Fiecare director
general, celelalte cadre de conducere, personalul îşi formează un punct de vedere
asupra unei situaţii. Niciunul nu o va defini în acelaşi mod , ţinând cont de locul
său în sistemul organizaţional , de sarcinile şi de preocupările sale – dar şi de
formarea sa şi de valorile sale personale. Niciuna din definiţiile date nu este falsă,
aşa cum niciuna nu este completă şi adevărată, în totalitate . Comunicarea internă
participă la construirea unei definiţii comune şi acceptate a situaţiei în cauză; ea se
constituie într- un plan de comunicare prin care se desfăşoară în timp şi în spaţiu
schimburile de informaţii între diferiţi actori şi este dirijat ierarhic .

2.G.A. Cole ,Managementul personalului, Editura Codecs , Bucureşti,2000