Sunteți pe pagina 1din 6

IPOTEZA

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este un basm cult (publicat in Convorbiri literare,
1877).

FORMULAREA ARGUMENTELOR
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor
valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul/ supranaturalul şi supusa unor
stereotipii/ actiuni conventionale, care infatiţeaza parcurgerea drumului maturizarii de
catre erou. Conflictul dintre bine şi rau se incheie prin victoria forţelor binelui.
Personajele indeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii (antagonistul, ajutoarele,
donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele exterioare şi prin
limbaj. Reperele temporale şi spatiale sunt vagi, nedeterminate. Sunt prezente clişeele
compozitionale, numerele şi obiectele magice. In basmul cult, stilul este elaborat, se
imbina naratiunea cu dialogul şi cu descrierea.

DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR
Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar nu şi obiectiv,
deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflectii.
Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult presupune
imbinarea naratiunii cu dialogul şi cu descrierea. „Creangă nu da naratiunii sale simpla
forma a expunerii epice, ci topeşte povestirea in dialog, reface evenimentele din
convorbiri sau introduce in povestirea faptelor dialogul personajelor" (Tudor Vianu).
Naraţiunea este dramatizata prin dialog, are ritm rapid, realizat prin reducerea
digresiunilor şi a descrierilor, iar individualizarea actiunilor şi a personajelor se realizeaza
prin amanunte (limbaj, gesturi, detalii de portret fizic). Dialogul are o dubla funcţie, ca in
teatru: sustine evolutia actiunii şi caracterizarea personajelor. Prezenta dialogului sustine
realizarea scenica a secventelor narative, „spectatori" ai maturizarii feciorului de crai
fiind atat celelalte personaje, cat şi cititorii.
Tema basmului este triumful binelui asupra raului. Motivele narative specifice sunt:
superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea
raufacatorului (Spanul), pedeapsa, casatoria.
Acţiunea se desfaşoara linear; succesiunea secventelor narative/ a episoadelor este redata
prin inlanţuire. Coordonatele actiunii sunt vagi, prin atemporalitatea şi aspatialitatea
conventiei: „Amu cică era odată intr-o tară un crai care avea trei feciori. Şi craiul acela
mai avea un frate mai mare, care era împărat intr-o altă ţară, mai depărtată. [...] Ţara în
care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăiia
istuilalt la altă margine”. Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din incipit.
Reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie sa ajunga de la un
capat la celalalt al lumii (in plan simbolic: de la imaturitate la maturitate). El paraseşte
lumea aceasta, cunoscuta, şi trece dincolo, in lumea necunoscuta.

Formulele tipice
În basm, sunt prezente clişeele compozitionale/ formule tipice. Formula iniţială: „Amu
cică era odată!” Şi formula finală: „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă;
cine se duce acolo be şi mănâncă, Iar pe la noi? cine are bani bea şi mănâncă, iară cine
nu, se uită şi rabdă." sunt convenţii care marcheaza intrarea şi ieşirea din fabulos. Însă
naratorul inovează formula iniţiala, punând povestea pe seama spuselor altcuiva: cică,
adică se spune, fără a nega ca în basmul popular (a fast odată ca niciodată), iar formula
finală include o reflecţie asupra realităţii sociale, alta decât în lumea basmului.
Formulele mediane, „Şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă", „şi mai
merge el cât mai merge", „Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai
este", realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta şi întreţin suspansul/ curiozitatea
cititorului.

CONSTRUCŢIA SUBIECTULUI – MOMENTELE SUBIECTULUI

Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presupune un lanţ de acţiuni


convenţionale/ momentele subiectului (modelul structural al basmului): o situaţie iniţială
de echilibru (expoziţiunea), o parte pregătitoare, un eveniment care dereglează echilibrul
iniţial (intriga), apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, acţiunea reparatorie/ trecerea
probelor, refacerea echilibrului şi răsplata eroului (dezno-dământul).
Autorul porneşte de la modelul popular, reactualizeaza teme de circulaţie universale, dar
le organizează conform propriei viziuni, într-un text narativ mai complex decat al
basmelor populare. Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, in plan
compozitional, unor parti narative, etape ale drumului initiatic: etapa initiala, de pregatire
pentru drum, la curtea craiului - „fiul craiului, „mezinul (naivul), parcurgerea drumului
initiatic - Harap-Alb (novicele/ cel supus iniţierii), rasplata - impăratul (initiatul).
Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii
spirituale (concretizat in trecerea probelor) şi modificarea statutului social al
protagonistului.
Eroul nu are de trecut doar trei probe, ca in basmul popular, ci mai multe serii de probe,
potrivit avertismentului dat de tata: „să te fereşti de omul roş, iar mai ales de omul spân,
cât îi putea, să n-ai de-a face cu dânşii că sunt foarte şugubeţi, Raul nu este întruchipat de
fapturi himerice, ci de omul însemnat, de o inteligenţă vicleană, cu două ipostaze: Spânul
şi omul roş/ Împăratul Roşu. Nici protagonistul nu este un Fat-Frumos curajos, voinic,
luptator priceput, iar calitatile dobandite in situatii-limita apartin planului psiho-moral.
„Cartea" primită de la Împăratul Verde, care neavând decat fete, are nevoie de un
moştenitor la tron (motivul imparatului fara urmaşi), este factorul perturbator al situatiei
initiale şi determina parcurgerea drumului (iniţiatic) de cel mai bun dintre fiii craiului
(motivul superioritaţii mezinului).
Destoinicia fiilor este probata mai intai de crai, deghizat în ursul de la pod. Aceasta este o
proba a barbatiei/ a calitatilor razboinice, conditie initiate, obligatorie pentru cel care
aspira la tronul imparatesc. Podul simbolizeaza trecerea la alta etapa a vietii si se face
intr-un singur sens: trecerea primejdioasă de la un mod de existentă la altul: [...] de la
imaturitate la maturitate”(Mircea Eliade). Mezinul trece aceasta proba cu ajutorul calului
nazdravan, care „dă năvală asupra ursului.
Trecerea podului urmează unei etape de pregatiri. Drept rasplata pentru milostenia arătată
Sfintei Duminici, deghizata în cerşetoare (îi daruieşte un ban), mezinul primeste sfaturi
de la aceasta sa ia „calul, armele şi hainele" cu care tatal sau a fost mire pentru a izbândi.
Se sugerează astfel că tânărul va repeta iniţierea tatalui, în aceleaşi condiţii, ceea ce
motivează „nemulţumirea" lui („Craiul, auzind aceasta, parcă nu i-a prea venit la
socoteală") şi sfaturile date din dorinţa de a-l proteja de pericolele pe care şi el le-a
traversat candva. Calul, descoperit cu tava de jăratec după trei încercari, va deveni
tovarăşul şi sfătuitorul tânărului, dar are şi puteri supranaturale: vorbeşte şi poate zbura.
Întâmplările cu cerşetoarea şi calul pun în evidenţă naivitatea, nepriceperea tânărului în a
distinge realitatea de aparenţă. Urmările lipsei de maturitate nu sunt grave la curtea
craiului: calul îl sperie când îşi arată puterile, purtându-1 în zbor pe fecior până la nouri,
luna şi soare. În schimb, dincolo de spaţiul protector al casei părinteşti, lipsa de
maturitate este sanctionata prin pierderea insemnelor originii si a dreptului de a deveni
imparat: „Spânul pune mâna pe cartea, pe banii şi pe armele fiului de crai'.
Trecerea podului este urmată de ratacirea in padurea-labirint, simbol ambivalent, loc al
morţii şi al regenerarii, caci pentru tânăr se va încheia o etapa şi alta va incepe: „de la un
loc i se inchide calea şi încep a i se incurca cărările". Cum are nevoie de un iniţiator, cele
trei apariţii ale Spânului îl determină să încalce sfatul părintesc şi, crezând că se află în
„ţara spânilor", îl tocmeşte ca slugă. Încă naiv, „boboc în felul sau la trebi de aieste", îi
mărturiseşte ce 1-a sfătuit tatăl şi coboară în fântână, fără a se gândi la urmări.

Coborârea în fântână are, in plan simbolic, semnificatia grotei (Jean Chevalier, Alin
Gheerbrant, Dicţionar de simboluri), spatiu al naşterii şi al regenerării. Schimbarea
numelui/ a identităţii reprezintă începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân.
Personajul intră în fântână naiv fecior de crai, pentru a deveni Harap-Alb, rob al Spânului
(iniţiatorul). „Răutatea" Spânului îl va pune în situaţii dificile, a căror traversare implica
demonstrarea unor calitati morale necesare atunci cand va fi „mare si tare". Juramantul
din fantana include si conditia eliberarii (sfarşitul initierii): ,Jură-mi-te pe ascuţişul
paloşului tău ca mi-i da ascultare întru toate [...]; şi atâta vreme să ai a mă sluji, până când
îi muri şi iar îi învie".
Ajunsi la curtea imparatului Verde, Spanul il supune la trei probe: aducerea sălăţilor din
Gradina Ursului, aducerea pielii cerbului, „cu cap cu tot, aşa bătute cu pietre scumpe,
cum se găsesc" şi a fetei Împăratului Roş pentru căsătoria Spânului. Mijloacele prin care
trece probele tin de miraculos, iar ajutoarele au puteri supranaturale.
Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care il sfatuieşte cum sa
procedeze şi ii da obiecte magice: pentru urs o licoare cu „somnoroasă", iar pentru cerb
obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot. Prima proba îi solicita curajul, iar a doua,
mai complicata, pe langa curaj, mânuirea sabiei, stăpânirea de sine şi respectarea
juramântului, în pofida ispitei de a se îmbogăţi.
A treia proba presupune o alta etapa a initierii, este mai complexa si necesita mai multe
ajutoare. Drumul spre imparatul Roş, om cu „inimă haină", incepe cu trecerea altui pod.
Simbolistica este aceea§i, trecerea intr-o alta etapa a maturizarii, probata prin faptul ca
Harap-Alb are acum initiativa actelor sale. Cum pe pod tocmai trece o nunta de furnici,
tânărul" hotaraşte să protejeze viata acestora, punand-o in pericol pe a sa si pe a calului,
pentru ca alege sa treaca inot „o apă mare". Drept rasplata pentru bunatatea sa, primeste
in dar de la craiasa furnicilor o aripa. Aceeaşi răsplata o primeşte de la craiasa albinelor
pentru ca le face un stup. În plus, cel care va deveni cândva împărat dovedeşte pricepere,
curaj şi înţelepciunea de a ajuta popoarele gazelor.
Ceata de monştri îi insoţeşte spre a-1 ajuta, pentru ca s-a aratat prietenos şi comunicativ:
Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila şi Păsări-Lăţi-Lungilă.
Pentru a-i da fata, împăratul Roş îl supune pe Harap-Alb la o serie de probe, trecute
datorita puterilor supranaturale ale ajutoarelor (personaje himerice şi animaliere): casa de
aramă - cu ajutorul lui Gerila (proba focului), ospăţul pantagruelic cu mancare şi vin din
belşug: „12 harabale cu pâne, 12 ialoviţe fripte şi 12 buţi pline cu vin" - cu ajutorul lui
Flămânzilă şi Setilă (proba pământului şi a apei), alegerea macului de nisip - cu ajutorul
fumicilor, straja nocturna la odaia fetei şi prinderea fetei, transformata in pasare, „după
lună - cu ajutorul lui Ochila şi al lui Păsări-Lăţi-Lungilă, ghicitul fetei - cu ajutorul
albinei (motivul dublului).
Fata imparatului Roş, „o farmazoană cumplită" (are puteri supranaturale), impune o
ultima proba: calul lui Harap-Alb şi turturica ei trebuie să aducă „trei smicele de mar şi
apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete". Proba fiind trecută de cal (prin
inşelăciune), fata il insoteşte pe Harap-Alb la curtea împaratului Verde. Pentru erou
drumul acesta este cea mai dificila dintre probe, pentru ca se indragosteşte de fata, dar,
credincios juramântului facut, nu-i marturiseşte adevarata sa identitate.
Fata il demasca pe Span, care il acuza pe Harap-Alb ca a divulgat secretul şi îi taie capul.
În felul acesta il dezleaga de juramant, semn ca initierea este incheiata, iar rolul Spanului
ia sfarşit. Calul este acela care distruge intruchiparea raului; „zboară cu dânsul in inaltul
ceriului, şi apoi, dându-i drumul de acolo, se face Spânul până jos praf şi pulbere".
Decapitarea eroului este ultima treapta şi finalul iniţierii, având semnificaţia coborârii în
Infern a morţii iniţiatice: »A coborî în Infern însemnă a cunoaşte o moarte iniţiatică, o
experienţă susceptibilă de a întemeia un nou mod de existenţă" (Mircea Eliade). Învierea
este realizata de farmazoană, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. Eroul reintra in
posesia paloşului şi primeşte recompensa: pe fata împăratului Roş şi imparatia. Nunta şi
schimbarea statutului social (devine împărat) confirmă maturizarea eroului.
Deznodamântul consta in refacerea echilibrului şi răsplata eroului.
În basm, sunt prezente numerele magice: 3, 12, 24, semne ale totalitatii.

PERSONAJELE
Personajele (oameni, dar şi fiinţe himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale
unor valori simbolice: binele şi răul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine şi rau
se incheie prin victoria fortelor binelui.
Harap-Alb nu are puteri supranaturale şi nici insuşiri exceptionale (vitejie, dârzenie,
isteţime), dar dobândeşte prin trecerea probelor o serie de calitati psiho-morale/ valori
etice (mila, bunatatea, generozitatea, prietenia, respectarea juramantului, curajul)
necesare unui imparat, in viziunea autorului. Sensul didactic al basmului este exprimat de
Sfanta Duminica: „Cand vei ajunge şi tu odată mare şi tare,îi cauta să judeci lucrurile de-
a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii acum ce e necazul. Numele
personajului reflectă condiţia duală: rob, sluga (Harap) de origine nobila (Alb), iar
sugestia cromatica alb-negru, traversarea unei stari intermediare (initierea), intre starea de
inocenta/ naivitate (negru) şi „invierea" spirituala a celui ce va deveni imparat (alb).
Spanul nu este doar o intruchipare a raului, ci are şi rolul initiatorului, este „un rau
necesar". De aceea calul nazdravan nu-1 ucide inainte ca initierea eroului sa se fi
incheiat: »şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să
prindă la minte...". Nu doar naratorul, ci şi personajele par a avea cunoştinţă de scenariul
iniţiatic pe care trebuie să-1 traverseze protagonistul. Eroul (protagonistul) este sprijinit
de ajutoare şi donatori: fiinţe cu insuşiri supranaturale (Sfânta Duminică), animale
fabuloase (calul năzdrăvan, craiasa furnicilor şi a albinelor), fapturi himerice (cei cinci
tovarăşi) sau obiecte miraculoase (aripile crăieselor, smicelele de mar, apa vie, apa
moarta) şi se confrunta cu raufacatorul/ personajul antagonist (Spanul), care are şi functie
de trimiţător. Personajul căutat este fata de împărat.

Specific basmului cult este modul în care se individualizeaza personajele. Cu exceptia


eroului al carui caracter evolueaza pe parcurs, celelalte personaje reprezinta tipologii
umane reductibile la o trasatura dominanta. Prin portretele fizice ale celor cinci tovaraşi
ai eroului, se ironizeaza defecte umane (frigurosul, mancaciosul etc.), dar aspectul lor
grotesc ascunde bunatatea şi prietenia. Imparatul Roş şi Spânul sunt răi şi vicleni. Sfânta
Duminică este înţeleaptă.
Personajele se individualizeaza prin limbaj. „Spânul trăieşte cu adevărat în replici (actele
sale sunt convenţionale). [...]Foarte vii sunt fabuloşii tovarăşi de drum ai eroului şi câteva
scene, cum ar fi aceea din casa de aramă, sunt memorabile. [..] Personajele nu ies nici o
clipă din schematismul lors insă, retrăind în fiecare, Creangă umple schema de viată”.
( N.Manolescu – Recitind poveştile lui Creangă)
Modalităţile narării sunt povestirea şi reprezentarea. Povestirea faptelor este uneori însţită
de reflectiile/ comentariile naratorului şi este dublata de un plan al semnificatiilor
simbolice.
Registrele stilistice popular, oral şi regional confera originalitate limbajului, care difera
de al nara¬torului popular prin specificul integrarii termenilor, al modului de exprimare.
„Prin astfel de mijloace, Creangă restituie povestirea funcţiunei ei estetice primitive, care
este de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditor, capabil a fi cucerit prin toate
elementele de sugestie ale graiului viu". (Tudor Vianu – Arta prozatorilor români).
Limbajul cuprinde: termeni şi expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, ziceri
tipice/ eruditia paremiologica (frecventa proverbelor, a zicatorilor introduse in text prin
expresia vorba ceea). Citatul paremiologic are o serie de efecte artistice: da rapiditate
povestirii, anuland alte explicatii, produce haz, confera perspectiva umanismului popular
asupra intamplarilor. Economia de mijloace artistice consta în absenţa metaforei,
generalizarea comparaţiei (expresii consecrate din uz): “stăluceşte ca un soare”. În
schimb, fregvenţa epitetului de caracterizare confer expresivitatea şi umorul.

UMORUL
Placerea zicerii, verva, jovialitatea se reflecta in mijloacele lingvistice de realizare a
umorului:
- exprimarea mucalită: „sa trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri
- ironia: „Doar unu-i Împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui
cea nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită";
- porecle şi apelative caricaturale: Buzilă, mangosiţi, farfasiţi;
- diminutive cu valoare augumentativa: buzişoare, băuturică;
- caracterizari pitoreşti (portretul lui Gerila, Ochila etc.);
- scene cornice: cearta dintre Gerila şi ceilalţi, în casuta de arama;
- expresii: „Dă-i cu cinstea, să peară ruşinea"

Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizează prin:


- expresii onomatopeice [„şi odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap!"), verbe imitative
şi interjecţii („Măi Păsărilă, iacătă-o, ia! colo după luna, zise Ochila...");
- expresii narative tipice (şi atunci, şi apoi, în sfârşit, dupd aceea); şi narativ;
- exprimarea afectiva (implicarea subiectiva a nara¬torului): propoziţii interogative
(“Că altă, ce pot să zic?”) şi exclamative (“Mă rog, foc de ger era: ce să vă spun mai
mult!”), dativul etic („şi odată mi ţi-l înşfăcă cu dinţii de cap");
- inserarea de fraze ritmate (portretul lui Ochila), versuri populare („De-ar şti omul ce-
ar păţii/ Dinainte s-ar păzi!”) sau versuri construite dupa model popular („Lumea de pe
lume s-a strâns de privea,/ Soarele şi luna din cer le râdea");.
- exprimarea locuţionala: locuţiuni şi proverbe/ expresii idiomatice („Până l-am dat la
brazdă, mi-am stupit sufletul cu dânsul. Numai eu îi vin de hac. Vorba ceea: «Frica
păzeşte bostănăria»").

CONCLUZIE
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult având ca particularităţi: reflectarea conceptiei
despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor,
umorul şi specificul limbajului. Insa, ca orice basm, pune in evidenta idealul de dreptate,
de adevar şi de cinste.

"