Balan Ilarion Constantin Design Maşter I

i-

Opera autografică şi alografică

Fie că ne referim la obiecte sau evenimente care se supun simţurilor, care sunt percepute
prin văz, auz, pipăit, gust, miros sau orice combinaţie a acestor simţuri vorbim de regimurile de
imanenţă. Acestea se impart in două categorii: regimul autografic şi regimul alografic.

Gerard Genette afirma faptul că arta este asemenea unei „bucătării afurisite", reţeta ei
ţinând de natura produselor sale, întreţinerea şi consumul acestora. Această definiţie explicată de
Genette, ar fi cea mai potrivită pentru a se putea face diferenţa dintre două feluri de „obiecte
materiale", mai precis cele ce constau în lucruri şi cele ce constau ăn fapte, evenimente sau acte.

Diferenşa dintre un tablou, o sculptură, o biserică, care sunt lucruri şi o execuţie muzicală,
un dans, mimica sau chiar un foc de artificii, care sunt fapte, duce la delimitarea a două categorii,
lucruri şi fapte. Dar în unele cazuri această limită este foarte fragilă, poate fi depăşită şi de cele
mai multe ori rămâne discutabilă. în anumite împrejurări şi condiţii un fapt poate deveni un lucru
datorită duratei acestuia, lucru pe care îl susşine cu nesiguranţă Genette.

Unii filozofi, precum wittgenstein, susţin că nu există lucruri, pentru că toate sunt doar
nişte fapte cu o durată mai mare. Ca şi adăugare la această teorie, Genette spune ; „lucrurile sunt
aparenţa stabilă pe care o iau anumite mişcări haotice ale atomilor", în acest fel lucrurile
devenind un anumit fel de evenimente.

Genette a distins două categorii de obiecte materiale, lucrurile şi evenimentele, cărora le va

atribui adjective în funcşie de categoria din care fac parte; lucrurile vor primi adjectivul real,
faptele cel factual, iar evenimentele cel evenimenţial. Tot aici împarte obiectele materiale reale în
obiecte unice(Gioconda) şi obiecte celebre identice (Gânditorul sau Melancolia).

Obiectele unice sunt determinate de operele autografice cu obiect de imanenţă unic, ce sunt
rezultate dintr-o practică normală, ghidată de spiritsau chiar maşini, nefiind imitate după un model
existent, scopul acestora fiind doar de a asigura execuţia. Acest fel de obiect ducând la o practică
autografică multiplă sau în unele cazuri chiar alografică, acest lucru dându-i o valoare
comercialăsau simbolostică în cazul rarităţilor.Un bijutier , un ceramist, un împletitor de coşuri
produc obiecte cu funcţie estetică, ce sunt considerate obiecte de artă, de cele mai multe ori aceste
modele fiind inspirate din modelele anterioare, multiplicare pe care societatea o acceptă. Excepţile
în cazul de faţă le fac modelele unicat, această categorie fiind desemnată de incapacitatea
materială de multiplicare. Aceste două motive duc la caracterul unic al operelor din artele plastice,
precum desenul, pictura, sculptura, arhitectura şi fotografia. Primele dintre acestea fiind mult
mediatizate pentru unicitatea lor. *

Desenul nu poate fi multiplicat, chiar dacă Nelson Goodman susţine că un anumit crochiu
a lui Hokusai ar fi asemănător unei electrogardiograme, din acest pnct de vedere desenul ar fi
devenit alografic.

Pictura, de această dată, atât Genette cât şi Goodman susţin că aceasta nu poate fi
multiplicată, nici chiar de autorul perei, doatorită complexităţii vizuale. Genette afirmă că un
tablou care nu este mai complex decât un desen sigur este mult mai profund. Iar în cazul în care
această „copie perfectă'' există , nu numai că trebuie redată identic detaliul sesizabil, dar şi întregul
proces de producţie.

Arhitectura în funcţie de orice situaţie tinde să încline spre un regim alografic, primind de
la Goodman numele de „artă mixtă şi tranzitoare". Tranziţia referindu-se la trecerea prin mai
multe etape, iar cuvântul mixt se referă la varietatea lucrurilor pe care le realizează, fiind de
manieră autografică dar şi alografică.

Sculptura, prin cioplire poate fi redată ca exemplu a artei autografice, dar şi sculpturile din
metal intră la această categorie, aici făcând precizarea că ne referim doar la cele forjate sau
asamblate cu nituri,etc.

Fotografia este un domeniu discutabil, deoarece fotografia clasică este clasificată

domeniului autografic, după cum afirma Goodman; „este o artă paradigmatică a regimului
autografic", mai precis el susţinea că negativul era singular dar tipărirea pe hârtie devenea
multiplă.

Statutul de „produs unic" prezentat mai sus a ignorat toate faptele inevitabile ale
modificării identităţii în timp, îmbătrânire sau modificări rapide, care pot aduce celor mai
singulare opere un accent de pluralism.

Obiectele multiple vor fi descrise de un citat a lui Nelson Goodman:

„Exemplul stampei respinge afirmaţia pripită că, în orice artă autografică , o operă
particulară există doar ca subiect unic. Linia de despărţire între arta autografică şi arta alografică
nu coincide cu cea care separă o artă singulară de o artă multiplă. Singura concluzie pozitivă sau
pe aproape pe care noi doar am putea-o trage de aici este că artele autografice sunt cele care au un
produc singular în primă fază: gravura este singulară în primă sa fază -planşa este unică - iar
pictura singulară în prima sa fază. Dar acestea nu ne ajută foarte mult; fiindcă să explici de ce
anumite arte au produse singulare înseamnă mai mult sau mai puţin, să explice de ce sunt
autografice.''''

Surprinzător aici este ca o practică artistică ce produce aceste obiecte „ideale" în care se
regăsesc pornirile operelor alografice, la fel acele obiecte materiale „identice" care sunt punct de
plecare pentru operele autografe multiple. Acest caz nu poate fi în totalitate acceptat, deoarece
chiar dacă două obiecte sunt multiple, ele nu sunt în totalitate identice, chiar dacă industria ne
obişnuieşte să înclinăm spre acest lucru. în final, lucrul cel mai accentuat este că în sculptura
turnată, gravură sau fotografiere, unde a doua fază este pur mecanică, fară intervenţia spiritului
uman, îi însuşeşte acestui obiect funcţia de copie dar nu cea de obiect identic.
Sculptura prin turnare, evoluează odată cu tehnicile şi materialele acesteia şi merge după
acelaşi principiu; artistul creează pozitivul, se realizează negativul şi se trece la producţia de serie,
dar de cele mai multe ori aceasta fiind una limitată, deoarece poate diminua valoarea ansamblului,
multiplicarea masivăar duce la producţia de serie industrială. De la acest punct pleacă
contrafacerile, care sunt realizate prin turnare suplimentară sau supramulajul, acesta din urmă
constă în utilizarea ca model o copie anterioară.
Gravura indiferent de felul în care este realizată prima planşă este unică, iar restul
aplicaţilor devenind multiplicări.
Tapiseria se manifestă aproximativ la fel ca şi gravura, deoarece în primă fază un artist
realizează un model numit „carton", iar după asta un lucrător execută colajul realizat de artist,
rezultatul fiind multiplicarea modelului de tapiserie.
Amprenta si transcrierea se referă la execuţia unei copii ce este realizată cu ajutorul unei
matriţe.

Arta este un ansamblu de practici sociale, iar tipul operelor este determinat de acestea şi nu
ar fi corect să le definim fară să se ţină cont de celelalte.
în mare parte, o performanţă este un eveniment fizic şi ca atare un obiect autografic unic,
dar prin inregistrare se naşte o artă autografică multiplă.

Regimul alografic, pleacă de la premiza că anumite tipuri de artă, anumite arte nu oferă
ocazia contrafacerilor ca sens strict, mai precis de a prezenta fraudulos o copie sau o reproducere
drept original autentic, nu pentru că acest lucru nu ar fi posibil, ci pentru că ar fi mult prea facilă.
Exemplul dat de Genette, este reproducerea textului „Moartea amanţilor", produsul rezultat ar fi la
fel de valid şi nu ar fi considerat fraudă, chiar dacă s-ar face acest lucru repetativ. Frauda ar putea
fi constituită de prezentarea acestui exemplar ca şi manuscris, ca şi exemplarul ediţiei. Acest lucru
nefiind de natură alografică(textul) ci mai mult de natură autografică (manuscris) sau un obiect
autograf multiplu care este ediţie. Dacă noi considerăm o operă literară constă în textul său, acest
fapt rezultă că o asemenea operă nu poate fi contrafăcută, sau o contrafacere fidelă sau o
transcriere nu ar fi decât o manifestare corectă.
Goodman susţine ca artele autografice sunt relizate doar dintr-o singură fază , ca exemplu
afirmă că un pictor realizează o operă pe care nimeni nu trebuie să o „execute", iar operele
alografice sunt realizate din două faze, exemplul dat fiind al unui muzician care produce o
partitură pe care un muzician sau chiar el trebuie să o interpreteze. Acest criteriu fiiriU aplicat doar
în anumite situaţii, deoarece şi anumite arte autofografice (cele cu produse multiple)presupun şi
ele două faze, în timp ce o artă alografică precum literatura are numai una, manuscrisul sau
dactilograma; afirmă Genette.

Adevărata explicaţie, Goodman o numeşte „raţiune", ţine de o distincţie, caracterizarea

regimului alografic de „proprietăţile constitutive" şi „proprietăţile contingente" ale operei.

Proprietăţile constitutive ale unei opere literare sunt cele care definesc „identitatea
ortografică", mai precis, de identitate lingvistică, să respecte nişte reguli corecte.

Proprietăţile contingente ale unei inscripţionări sunt cele ce caracterizează doar modul de
manifestare, alegerea grafică, timbru, debit, etc.

Calificativul „constitutiv" duce la termenulş de „propriu imanenţei" si termenul de

„contingenf'duce la „propriu căutărei manifestării". Această împărţire, între proprietăţile obiectului
de imanenţă şi proprietăţile ale manifestărilor sale, explică faptul întâlnit ca indiciu alografic.
Goodman precizează; „Existenţa unei notaţii, este ceea ce impune curent o artă drept alografică,
dar numai această existenţă nu este nici o condiţie necesară, nici o condiţie suficientă".

Regimul alografic este un stadiu la care o artă accede în mod global, dar nu total şi posibil,
produsul uneievoluţii şi obiectul unei „tradiţii", care trebuie reperată ca mai târziu pentru a fi
menţionată printr-o notaţie. Poate toate artele sunt autografice, dacă nu , se emancipează.

împărţirea în câte două regimuri este realizată de o tradiţie care putea fi deferită sau care se
putea schimba, acest lucru însemnând ca relaţile între necesar şi posibil pot schimba lucrurile şi o
artă, ca cea fotografică, să treacă de la o artă alografică la o artă autografică.

Bibliografie:

Gerard Genette, Opera artei I,. Imanenţă şi transcendenţă, Univers, Bucureşti, 1999

Croce Benedetto, Breviar de estetică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1978 D.N.

Zaharia, Estetică analitică, Artes, Iaşi, 2007