DECSY MOLDOVAN KRISZTINA SARA

M1 Istoria Ideilor-Istoria Imaginilor

The readymade Duchamp

- A Man’s Life Is His Image -

Se prea poate ca una dintre realizările a acestei lucrări să fie de a da dreptate următoarei
afirmații: “The Readymade Duchamp is made to mean anything (or everything) to
everyone.”1 ...Și se prea poate să fie cea mai bună realizare.

Marcel Duchamp credea în ceva mai măreț în ceea ce privește arta, și felul în care o
privim noi la rândul nostru, iar această lucrare își propune să analizeze relația dintre ready-made
și imaginea reprezentațională, punând accent pe influența pe care a avut-o Duchamp în acest
sens. Pentru a realiza cele propuse, trebuie întâi de toate să menționăm faptul că Duchamp era
dedicat ideii de artă ca și concept fără granițe sau chenare, construindu-și arta în jurul acestei
principii, răsturnând concepțiile mai vechi despre artă. Valoarea unui obiect de artă nu constă
doar prin felul în care a fost creat sau doar prin ceea ce a vrut artistul să exprime, ci obiectul
poate fi văzut ca artă prin simplul fapt că există și prin faptul că nu implică neapărat un proces
de creare artistică-...ori eu nu am cum să demonstrez asta, însă norocul face ca Duchamp să fi
demonstrat această teorie cu mult în urmă, prin promovarea unor obiecte banale, deja create, la
statutul de artă, prin simplul fapt că le-a semnat- ocazional chiar cu numele său. Ceea ce este
de notat este faptul că Duchamp nu a avut ca scop în toată chestiunea aceasta să profite, cel
puţin nu în sens comercial. Interesele lui ţineau strict de principiu. Pentru a putea realiza toate
cele promise mai sus, trebui mai întâi de toate să detaliem conceptul de ready-made, fără de
care nu ne permitem să discutăm despre importanța lui Duchamp în domeniul artei. Ori pentru
asta trebuie să ne amintim de următorul adevăr universal:

Nonsense . . . is the sense of all senses.2

Pentru a ajunge să discutăm despre Duchamp, trebui, întâi de toate, să menţionăm

circumstanţele în care a ajuns acesta să revoluționeze arta. După primul Război Mondial, lumea

1
John. F. Moffitt, „Alchemist of the Avant-Garde, The case of Marcel Duchamp”, State University of New
York Press, USA, 2003. Pg 2.
2
Dalia, Judovitz, „Unpacking Duchamp”. Art in Transit. Berkeley, Los Angeles, Oxford: University of
California Press, 1995.Pg. 75.

1
era în ruine, dar nu și arta avangardei, care se zbătea acum mai mult ca oricând pentru inovație,
moartea oricărei tradiții. Deși această inovația a început de dinainte, cu Paul Cezanne, în
impresionism și post-impresionism, totuși, adevărata revoluție a început odată cu Picasso,
distrugând forma vizuală a obiectelor cunoscute prin Cubism. Acesta a utilizat forme
fragmentare ale obiectelor naturale creând forme vizuale noi a căror relație cu obiectul nu mai
era așa aparentă ca înainte. A ridicat imaginația deasupra mimesisului. Arta era mereu legată
de reprezentarea lumii vizuale, iar el voia să creeze o artă care era independentă de granițele
realului, un fruct al imaginației. But more important than any real or imagined imagery are the
ideas behind these works.3

Duchamp nu a avut o contribuție extrem de mare în Cubism, deși pictura sa Nude

descending a Staircase a reprezentat senzația anilor 1913, prezentând arta ca o aventură
imaginativă, îndoindu-se de bazele vizuale ale artei. Acesta era convins că pictura era încă în
strânsă legătura cu aspectul retinal, ceva ce se adresează strict ochiului „There was an
expression, 'hele vomnic iiri pcintrv' [as stupid as a painter], ' Duchamp said. "And it was true
that kind of painter who just puts down w hat he sees is stupid. In my case I was thinking a lit-
tle too much, maybe, but I don't care, that's what I thought.”4 Astfel, lumea a început, odată cu
el, să privească arta ca fiind fără limite.

Prima chestiune pe care trebuie să o luăm în considerare când discutăm despre ready-
made-uri este problematica originalității, întrucât aspectul revoluționar al artei lui Duchamp
constă exact în demolarea conceptului de ”original”. Artistul era preocupat cu explorarea și
dezvoltarea potențialului artistic al obiectelor comune, numindu-le ”ready-mades”. 5 Pentru a
complica lucrurile, multe dintre lucrările originale ale lui Duchamp care au fost create între
1913 și 1958 s-au pierdut din mai multe motive, astfel artistul a fost nevoit să aleagă alte obiecte
care să le înlocuiască pe cele vechi, fie a desemnat oameni care să reproducă opera originală
pentru a putea fi expusă în muzee, astfel s-a creat un al doilea sens în semnificația obiectelor
produse.....a doua, sau a treia oară la rând. Astfel la niciuna dintre aceste obiecte nu se poate
aplica trăsătura de original. Ready-made-ul, cum implică și denumirea, este un obiect deja
existent, conceput, deloc unic, iar replica ready-made-ului subliniază aceeași idee. Intervine aici
întrebarea din partea publicului sceptic:
- Dacă aceste obiecte se pot întâlni la orice colț al străzii, de ce au statutul de artă?

3
Calvin, Tompkins, „The world of Marcel Duchamp” Time-Life Books, New York, 1966. Pg. 90
4
Ibidem, Pg. 9
5
Dalia, Judovitz, „Unpacking Duchamp” Pg. 76

2
 - ...Din pricina intervenției mâinii artistului, desigur.

În acest context, am să îmi adaug propria interpretare, zicând că un lucru cu adevărat

frumos, în sensul artistic, este acela care nu îți poate servi la nimic. Literatura, pictura,
muzica nu îți servesc la nimic, decât la propria plăcere. Ori, luând exemplul unui piaptăn, a
unui pișoar sau a unei roți de bicicletă, toate îți sunt utile pentru realizarea a unei sau mai
multe acțiuni. …Dar, odată trecute prin mâinile artistului, ele își pierd această utilitate,
devenind obiecte de artă, menite să fie privite, interpretate, astfel, frumusețea artistică poate
fi atinsă doar odată ce te debarasezi de utilitatea unui obiect. Tot ceea ce ne este de folos
este, astfel, cât se poate de urât..

Fiecare dintre obiectele alese de Duchamp presupunea decuparea obiectului din

mediul său initial și plasând-ul verbal, fizic sau vizual, într-un altul, astfel ready-made-urile
se pot fi realizate în două moduri: ele pot fi selectate de către artist, fără vreo modificare a
aspectului unui obiect, sau pot fi asistate de către artist6 (de exemplu o semnătură sau o
inscripție pe suprafața obiectului, sau rearanjarea obiectului într-un anume fel). Astfel,
genialitatea lui Duchamp constă în redefinirea statutului obiectelor- nu doar ca și obiecte,
dar și ca reprezentare, astfel modifică semnificația artei ca reprezentare. „ready-mades
embody Duchamp's efforts to move beyond traditional means of artistic production by
taking to task and objectifying the conventions of art as a medium for reproduction.”7

Aceste lucrări de artă, deci, obligă privitorul să regândească întru totul reprezentarea
vizuală prin medierea unei interpretări poetice ale limbajului. Nu trebuie să uităm totuși, că
majoritatea opiniilor despre artă pot fi considerate relative…Unele personalități pot crede
opusul celor spuse, sau, o variație a acestora, o putem lua aici ca ezemplu pe Ana Dezeuze,
care este ferm convinsă că granița dintre artă și viață nu este decât un mit, și crede că
diferența dintre scaunul ei de bucătărie și cel al lui Duchamp este faptul că scaunul lui
Duchamp este pe un piedestal, iar al ei poate fi încă utilizat. 8 (Marcel Duchamp, Bicycle
Wheel, New York 1951 (Third version after lost Original of 1913)

6
Calvin, Tompkins, „The world of Marcel Duchamp”. Pg. 39.
7
Dalia, Judovitz, „Unpacking Duchamp”Pg. 77.
8
Ana, Deeuze, „Transfiguration of the Commonplace” VARIANT • VOLUME 2 NUMBER 22 • SPRING 2005
Pg. 1.

3
 Menționasem mai devreme faptul că mâna artistului joacă
un rol extrem de important când vine vorba de readymade. Fie că
allege obiectul, fie că îl asamblează, fie că doar o semnează, la
Bicycle Wheel, este vorba de mâna artistului la propriu. O singură
atingere a roatei o face să se învârte pe acest scaun de bucătărie. Cee
ace era și mai interesant este faptul că el nu avea absolut nici o idee
în gând când a realizat această lucrare.

Mulți dintre privitorii acestui tip de artă ar ajunge la un moment

dat la mult-amintita întrebare, și anume: Ce este arta? Ce poate să fie
numit artă și unde anume se află limita dintre ea și viață? Însă
întrebarea care ar trebui pusă este nu alta decât: Ce este viața? Relația
dintre artă și viață a constituit un subiect de discuție recurentă în practicile artistice și în
istoria esteticii. Robert Rauschenberg, spre exemplu, spunea că „Painting relates to both
art and life. … (I try to work in that gap between the two)” Însă aeastă problematică nu
se rezumă doar la pictură, ci și la happening, de exemplu, la instalații și, bineînțeles, se
aplică și la ready-made. Un alt exemplu ar fi inventatorul Happeningului, mai precis Allan
Kaprow, care susținea că acea limită dintre viață și artă ar trebui să fie cât mai fluidă și
indistinctă.9

Dar, să revenim asupra lui Duchamp. Aș avea, probabil, dreptate dacă aș susține
că următoarea afirmație sintetizează cel mai bine reușitele și inovațiile aduse de genialitatea
creatoare a lui Duchamp, mai precis: Duchamp redefines the artist as a maker, rather than
a creator. This is not because Duchamp denies the powers of either inspiration or creativity
but because he recognizes that any creative act is embedded in a set of conventions and
expectations that predetermine its outcome..10 Astfel, reproducerea mecanică devine
paradigma unui nou mod de a gândi și de a aprecia arta ca întreg, înțelegând că creativitatea
lucrează cu niște reguli date, ready-made.

9
Ibidem, Pg. 1
10
Dalia, Judovitz, „Unpacking Duchamp” Pg. 7.

4
 Pentru a înțelege relația lui Duchamp cu ideea de
reproducere, de mimesis, ne vom îndrepta privile asupra
lucrării sale intitulate Sculpture-Morte. Dacă nu am amintit
până acum,Titlurile utilizate pentru lucrările lui Duchamp
sunt extrem de importante pentru a înțelege opera de artă,
ele niciodată nu sunt incidentale. Aici, titlul face trimitere la
una dintre cele mai utilizate teme în istoria picturii, ci
anume, natura moartă, sau still life. Aici, natura este

Marcel Duchamp, Sculpture-Morte, 1959. Marzipan Sculpture and Insects, 13 1/4 x 8-/8 x 3 1/4 in.
Courtesy of The Philadelphia Museum of Art, Louise and Walter Arensberg Collection

înlocuită cu Sculpture, fapt care indică că natura mimetică a reprezentării naturii (still life) este
luată în sens literar, mai precis, o punere în scenă (sau o punere în farfurie, mai bine zis) a morții
picturii și a sculpturii. Mai elegant spus: „These works are particularly troubling because they
use mimetic genres destined to portray the illusion of nature as "alive" by depicting a double
death: that of the subject of art and its modes of representation. These works represent yet
another interpretation of the ready-made, insofar as they play with the concept of art as a
medium for mimetic reproduction.”11 Această lucrare constituie un așa-zis omagiu naturii
moarte, prin recreerea acesteia cu marțipan și insecte, o rețetă perfectă pentru spargerea
tiparelor, nu-i așa? Dacă privim insectele, de exemplu, (insecte reale), putem înțelege că ele se
de-realizează, întrucât în mod paradoxal, ele fiind lucrul în sine, gândaci adevărați, subminează
funcția lor estetică referențială ca aluzii mimetice a realității.

Astfel, Duchamp pune sub semnul întrebării granițele reprezentaționale ale picturii și
ale sculpturii, forțând limita dintre cele două. Practic, el dezvoltă conceptul de viață susținută
de tradiția mimetică pentru a explora durabilitatea artefactelor artistice. „If these works haunt
the spectator, they do so by breaking down, through reproduction, the formal and material
distinctions defining art as a mimetic medium”12. Astfel, Duchamp a reușit să ne obișnuiască
cu ideea conform căreia arta este un mijloc de exprimare, mai mult decât unul de creație.
Trebuie însă să clarificăm aici faptul că, Duchamp s-a axat mai mult pe inovație, pe crearea a
ceva nou, diferit de tradițiile reprezentaționale anterioare, decât pe simpla critică a metodelor
vechi, întrucât ele, totuși, au avut o importanță majoră, reprezentând un șablon de la care pot
porni ideile noi, un punct de pornire. După cum atestă Duchamp: „In France there is an old

11
Ibidem, Pg. 151.
12
Ibidem, Pg. 152.

5
saying, "Stupid like a painter." The painter was considered stupid, but the poet and writer very
intelligent. I wanted to be intelligent. I had to have the idea of inventing.”13 De exemplu, acesta
a luat ideea de visual painting, reinterpretând-o, întrucât și el a pornit de la acest șablon, întrucât
fiecare operă a sa dinaintea Nude-ului erau picturi vizuale, poate strict vizuale. Dar, pornind de
la acestea i-a venit ideea de a se îndepărta de influențe. Trebuie să reținem că multe dintre
operele sale fac aluzie, pornesc sau ironizează (prin titluri glumețe) tradițiile vechi, nu le renegă
în totalitate. Critica sa constă mai mult în acțiune, în procesul de creație, decât în cuvinte și
remărci.

Astfel el nu neagă meritele tradițiilor pictoriale de dinaintea sa, ci vrea să le dezvolte,

să le depășească. După cum spuneam, acesta nu era mulțumit cu aspectul pur vizual al picturilor,
care se bazau pe nimic mai mult decât pe analizare, privire și copiere, susținând că o pictură
este mult mai mult decât o plăcere retinală. Ca să înțelegem acestea, trebuie să menționăm că
artele au aut mereu de a face cu percepția, mai ales cea vizuală. Însă expectanțele, imaginația,
emoția, procesul intelectual și motivele au și ele un rol extrem de important.

Așadar, odată cu Duchamp, accentual se mută de pe aspectul vizual pe cel intelectual,

până la urmă și Da Vinci afirma că arta este o chestiune mentală. Putem observa aici, că
Duchamp nu a fost niciodată un fan al copiei, a unei reprezentări precise, „I've never been able
to contain myself enough to accept established formulas, to copy, or to be influenced, to the
point of recalling something seen the night before in a gallery window.”14

Dacă privim un alt exemplu, o altă lucrare a lui Duchamp, mai

precis Bottle Rack (Porte-Bouteilles), 1958–1959, care era una dintre primele ready-madeuri
cumpărate la un magazin din Paris în 1914, și reprezenta o încercare de a soluționa o problemă
artistică fără niciun proces artistic. Vorbeam mai sus de utilitatea obiectelor, și cum dacă acesta

13
Ibidem. Pg. 78
14
Pierre, Cabanne, „Dialogues with Marcel Duchamp”, DA CAPO Press, London, 1979. Pg, 27.

6
dispare, obiectele comune se pot transforma în obiecte de artă. Odată expusă pe un suport,
devine inaccesibilă ca obiect funcțional.15 Funcția obiectului ales a fost să usuce sticle, ori acest
uscător nu și-a mai primit niciodată sticlele. Precum multe dintre ready-madeurile sale, și acesta
a fost inscripționat și pierdut la rândul său și Duchamp nu își mai putea aminti ce anume a scris
pe original. Oricum ai privi această lucrare, este evident faptul că ea constituie un atac tăcut
asupra artei reprezentaționale tradiționale, subliniind ideea că toate obiectele aveau potențialul
de a fi numite opere de artă. Această operă se poate numi un Ready-made în sensul pur al
cuvântului, întrucât nu a suferit niciun fel de modificare, în afară de inscripția lui Duchamp pe
care nu și-a mai putu-o aminti.

Ceea ce merită de notat este faptul că Duchamp considera că ready-madeurile sale

funcționau după principiile oricărei arte. Acesta susținea că există mereu ceva ready-made într-
un tablou clasic. 16
Pictorul nu creează pensula, culorile cu care pictează, nu creează pânza,
acestea sunt elemente care sunt deja prezente dinaintea începerii procesului de creație. Dacă
duci această idee la extremă, înlături fiecare lucru, până și mâna, ajungi la Ready-made. Până
la urmă fiecare artă reprezentațională se bazează pe ustensile preexistente. Tot ceea ce face el
este să le semneze, pentru a le pune sub numele său. După cum afirma și Duchamp: That
sentene instead of describing the object like a title was meant to carry the mind of the spectator
towards other regions, more verbal, mutând accentul de pe reprezentațional, vizual, pe verbal.

Pentru a ne apropia de o concluzie, Ready-madeurile lui Duchamp s-au dovedit a fi cele

mai apreciate și folositoare de către artiștii avangardei, mai ales celor americani, care au utilizat
ideile și creativitatea lui Duchamp în vederea propriilor creații. Ready-madeurile sale au
influențat acele found objects, utilizate de către suprarealiști, mai apoi a influențat așa-zisa junk
sculpture a generației viitoare. Mai mult, întrebările lui Duchamp legate de funcția artei și a
artistului sunt acum întrebări recurente în societatea contemporană de către artiștii tineri. Chiar
și experimentele inițiale ale lui Duchamp cu obiectele în mișcare au prezis fascinațiile curente
cu sculpturile și filmele kinetice. 17
Faptul că influența sa încă se resimte și acum, atestă
genialitatea de care a dat dovadă acesta. Chiar dacă scopul lui Duchamp nu a fost niciodată să
facă parte din istorie, nu ai cum să răstorni principiile artei cu capul în jos, să reevaluezi statutul
artei mutând accentul de pe vizual pe verbal, mintal, și să nu rămâi în istorie.

15
Dalia, Judovitz, „Unpacking Duchamp” Pg. 94.
16
Venice, Lombardo, „Duchamps Audience” The University of Maine, Honors College, 2010. Pg. 18
17
Calvin, Tompkins, „The world of Marcel Duchamp”. Pg. 28.

7
 BIBLIOGRAFIE

1. Cabanne, Pierre, Dialogues with Marcel Duchamp, DA CAPO Press, London, 1979.

2. Deeuze, Ana, Transfiguration of the Commonplace, VARIANT • VOLUME 2

NUMBER 22 • SPRING 2005.

3. Judovitz, Dalia, Unpacking Duchamp. Art in Transit. Berkeley, Los Angeles, Oxford:
University of California Press, 1995.

4. Lombardo, Venice, Duchamps Audience, The University of Maine, Honors College,

2010.

5. Moffitt, F, John, Alchemist of the Avant-Garde, The case of Marcel Duchamp, State
University of New York Press, USA, 2003.

6. Tompkins, Calvin, The world of Marcel Duchamp, Time-Life Books, New York,
1966.

7. Readymade (MoMA)
https://www.moma.org/collection/terms/88
8. Readymade (Tate)
https://www.tate.org.uk/art/art-terms/r/readymade