DREPT COMERCIAL ROMÂN

1
 La elaborarea prezentului suport de curs s-a avut în vedere legislaţia în
vigoare la data de 1.04. 2006.

2
 Titlul I INTRODUCERE ÎN STUDIUL DREPTULUI COMERCIAL

Capitolul I. NOŢIUNEA DE DREPT COMERCIAL

Secţiunea I Definiţia şi obiectul dreptului comercial

Definiţia dreptului comercial

Dreptul reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează raporturi sociale şi
ordonează conduita subiecţilor acestor raporturi. După domeniul de reglementare şi după interesul
ocrotit el se împarte în drept public şi drept privat. Dacă dreptul public reglementează ordinea publică
şi se referă la organizarea şi activitatea statului şi a puterilor publice precum şi la raporturile dintre
guvernanţi şi guvernaţi, dreptul privat se ordinea juridică privată, reglementând raporturi sociale de
interes privat, particular, individual stabilite între persoane fizice sau juridice private.
Dreptul comun în materia raporturilor juridice private este dreptul civil care reglementează
totalitatea raporturilor patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi juridice aflate în
poziţie de egalitate juridică cu excepţia acelor raporturi care constituie obiectul altor ramuri de drept
privat.
O asemenea situaţie de excepţie o constituie relaţiile sociale care apar în legătură cu activitatea
comercială şi care sunt reglementate de normele de drept comercial. Pentru a putea delimita cu
exactitate care este sfera de incidenţă a acestor norme este necesar să identificăm sensurile termenului
„comerţ”.
Acesta provine din latinescul commercium care este rezultatul alăturării cuvintelor cum – cu
şi merx, mercis-marfă şi care ar putea fi tradus - „cu marfă”, operaţiuni purtând asupra mărfii iar
subiectul care exercită comerţul este, de obicei, merx-mercator - comerciantul.
În limbajul economic ca şi în cel uzual termenul „comerţ” este utilizat pentru a desemna
activitatea de interpunere şi circulaţie, de distribuţie, a mărfurilor de la producător la consumator. În
această accepţieune comerţul creează o impresie falsă de activitate parazitară, care se limitează la
deplasarea bunurilor create de alţii, fără să adauge nimic la valoarea acestor bunuri.
În sens juridic prin comerţ se înţelege nu numai operaţiunile de interpunere şi circulaţie a
mărfurilor ci şi cele de producere a mărfurilor , executarea de lucrări şi prestarea de servicii. Acest
înţeles diferit , mai cuprinzător, este fundamentat pe dispoziţiile art 3 Cod comercial care indică ca
fapte/acte de comerţ, pe lângă vânzare-cumpărare-prin care se realizează circulaţia mărfurilor şi
întreprinderile producătoare de bunuri, întreprinderile de construcţii, întreprinderile care prestează
diverse servicii - transport, depozit precum şi activităţi conexe acestora-contractele de mandat,
comision, agenţiile, etc..
Pe de altă parte nu poate fi neglijat faptul că, în principal activitatea comercială este desfăşurată
de comercianţi, adică de persoane fizice sau juridice care realizează fapte/acte de comerţ, în mod
obişnuit ca o profesiune. Dobândirea acestei calităţi, exercitarea precum şi încetarea ei întră în sfera de
reglementare a dreptului comercial.
În consecinţă poate fi definit dreptul comercial ca fiind acea ramură de drept constituită din
ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile juridice izvorâte din săvârşirea de fapte de
comerţ precum şi în legătură cu statutul juridic al comerciantului.
Obiectul dreptului comercial
Relaţii sociale reglementate de norma de drept comercial constituie raporturi juridice de drept
comercial, raporturi ce se caracterizează prin comercialitate; numai raporturile juridice caracterizate
prin comercialitatea intră în sfera dreptului comercial, determinarea acesteia aparţinând dreptului
intern al fiecărui stat,.
Potrivit concepţie subiective, comercialitatea raportului juridic depinde de calitatea autorului, a
participantului la raport. Dacă raportul juridic se concretizează prin acte juridice, fapte sau operaţiuni
săvârşite de o persoană care are calitatea de comerciant, raportul juridic este caracterizat ca fiind un
raport comercial..
3
 Potrivit concepţiei obiective comercialitatea este independentă de calitatea de comerciant a
participantului la acel raport juridic. Actele, faptele şi operaţiunile săvârşite de acesta se caracterizează
prin comercialitate deoarece legea însăşi prevede aceasta expressis verbis, în considerarea naturii lor
obiective, obiectivitate fundamentată pe ideea interpunere în schimb, pe ideea de întreprindere sau de
conexiune a unei
În România este consacrată atât concepţia mixtă, subiectiv-obiectivă.
Concepţia obiectivă este consacrată în art.3. Cod comercial care arată că sunt considerate fapte
de comerţ, indiferent de calitatea celui care le săvârşeşte, 20 de activităţi –acte juridice, fapte şi
operaţiuni economice.
Concepţia subiectivă este consacrată de art.4. Cod comercial care prevede că pe lângă
activităţile prevăzute de art 3 Cod comercial „sunt comerciale şi toate celelalte contracte şi obligaţii ale
unui comerciant , dacă nu sunt de natură civilă sau contrariul nu rezultă din însuşi actul”
Putem concluziona că dreptul comercial, prin normele sale, are ca obiect de reglementare
relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale referitoare la faptele de comerţ şi la
comercianţi.

Secţiunea a II-a Principiile dreptului comercial

Dreptul comercial este o ramură de drept autonomă, desprinsă de dreptul civil, care are ca orice
ramură de drept, pe lângă obiect de reglementare propriu, metodă de reglementare propriu şi principii
proprii:
-celeritatea în operaţiuni comerciale, deoarece, în materie comercială, „timpul înseamnă bani”.;
-securitatea mediului comercial principiu concretizat în existenţa unor obligaţii profesionale ale
comercianţilor - de a ţine registrele comerciale, de a efectua publicitatea anumitor acte în Registrul
Comerţului atât la constituire cât şi pe parcursul desfăşurării activităţii, de a efectua comerţul în
limitele unei concurenţe loiale;
-necesitatea creditului deoarece creditul este de natura operaţiunilor comerciale şi care se
reliefează prin consacrarea solidarităţii codebitorilor în materia obligaţiilor comerciale, existenţa unor
garanţii specifice pentru a asigurarea executării obligaţiilor comerciale, crearea unor noi forme de
finanţare a comerţului
-punctualitatea obligaţiile asumate trebuie executate la scadenţă, nici mai târziu dar nici mai
devreme. De aceea termenul stipulat pentru executarea obligaţiei este, de obicei, esenţial cu consecinţa
rezoluţiunii contractului; instanţa nu poate acorda termen de graţie; dobânda curge de drept din ziua
când datoria este exigibilă; plata cambiei făcută anticipat (înainte de scadenţă) este pe riscul trasului;
-actele juridice sunt cu titlu oneros;
-banii sunt fructiferi (produc dobânzi);
- în caz de dubiu, clauza contractuală se interpretează se face în sensul favorizării circulaţiei şi a
creditului.

Secţiunea a III-a Evoluţia dreptului comercial

Perioada antică
Primele reglementării de natură comercială au fost cuprinse în Codul lui Hammurabi în materie
de împrumut, societate şi depozite. Ulterior grecii şi fenicienii au adoptat reglementări mai ample , în
special în materia comerţului maritim. Epoca de înflorire a dreptului roman nu a constituit şi o epocă
de înflorire a dreptului comercial deoarece romanii nu distingeau între dreptul civil şi cel comercial.
Perioada evului mediu
Apare un drept al târgurilor aplicabil tuturor comercianţilor, indiferent de originea lor precum
şi o procedură specială de soluţionare a litigiilor. În această perioadă se conturează instituţia
falimentului precum şi cambia, care evita transportul periculos de bani dintr-u oraş în altul.
Perioada modernă.
Dezvoltarea comerţului a impus trecerea la dreptul scris. Primele scrieri au fost Ordonaţele lui
Colbert privind comerţul terestru, respectiv maritim, prin care se reglementează profesia de
comerciant, cambia, societăţile comerciale, şi se stabilesc regulile de desfăşurare a comerţului.
4
 În 1807 se adoptă Codul comercial francez separându-se pentru prima dată actele şi
operaţiunile legate de schimbul şi circulaţia mărfurilor de Codul civil,
În 1882 Italia adoptă un nou cod comercial care cuprindea o concepţie modernă asupra
comerţului şi care a stat de altfel la baza codului nostru comercial din 1887.
În Germania Codul comercial a intrat în vigoare în 1900 şi la momentul actual fiind menţinută
concepţia dualistă asupra dreptului privat.
În Anglia şi SUA dreptul are un caracter cutumiar (common-law) şi se aplică atât
necomercianţilor cât şi comercianţilor. Au fost însă adoptate legi speciale care reglementează instituţii
fundamentale a le dreptului comercial.
Evoluţia dreptului comercial în România
La început regulile aplicabilele comerţului erau de natură cutumiară. Primele legi scrise -
Pravila lui Vasile Lupu şi Îndreptarea legii a lui Matei Basarab nu cuprindeau dispoziţii comerciale,
acestea apărând pentru prima dată în Codul lui Andronachi Donici din 1814 precum şi în Legiuirea lui
Caragea (1817, Muntenia) şi Codul Calimach (1828-Moldova). Au fost adoptate ulterior, în 1831,
Regulamentele Organice prin intermediul cărora Codul comercial francez este aplicat şi în Muntenia
şi Moldova .
În 1887 este adoptat un cod comercial propriu care a fost aplicat până în 1948, de atunci şi până
în 1989 fiind aplicabil numai raporturilor de comerţ exterior. Ulterior acestui an, dispoziţiile Codului
comercial au reînceput să fie aplicabile, însă o mare parte dintre dispoziţiile sale sunt depăşite, fiind
înlocuite cu noi acte normative care reglementează instituţii ca: societăţile comerciale, reorganizarea
judiciară şi falimentul, registrul comerţului, concurenţa, piaţa de capital.

Secţiunea a IV-a Corelaţia dreptului comercial cu alte ramuri de drept

Autonomia dreptului comercial nu exclude ca acesta să aibă legături strânse cu alte ramuri de
drept privat sau public.
Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul civil este reliefat de dispoziţiile art 1 Cod comercial
care arată că :” În comerţ se aplică legea de faţă . Unde ea nu dispune se aplică Codul civil” . Prin
aceasta se arată că dreptul comercial ca drept special se completează cu dreptul civil, care constituie
dreptul comun al raporturilor de drept privat.
Corelaţia dreptului comercial cu dreptul procesual civil este stabilită de dispoziţiile art.889
Cod comercial care arată că „Exerciţiul acţiunilor comerciale se reglementează de Codul de procedură
civilă afară de dispoziţiile codului de faţă.” Deci normele procesuale cuprinse în Codul comercial şi
în legile comerciale speciale au un caracter derogatoriu faţă de normele de normele din Codul de
procedură civilă care conţine normele cu caracter general în materie procesuală. De remarcat că în
cuprinsul Codului de procedură civilă sunt cuprinse norme procedurale aplicabile numai în
soluţionarea litigiilor comerciale şi care se regăsesc în Cartea a VI–a intitulată ”Proceduri speciale”,
capitolul XIV - „Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială”, art 720 indice 1- art.
720 indice 10 iar Cartea a IV din acelaşi cod „Despre arbitraj” reglementează această modalitatea
alternativă de soluţionare a litigiilor comerciale.
Dreptul comercial are legături şi cu dreptul familiei care este tot o ramură de drept privat însă
cu un obiect de reglementare diferit- relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale care
izvorăsc din căsătorie, adopţie, rudenie ş raporturi asimilate de lege, sub anumite aspecte raporturilor
de familie.
Dreptului comercial are conexiuni cu dreptul comerţului internaţional întrucât raporturile de
comerţ internaţional sunt raporturi de drept comercial dar care cuprind un element de extraneitate -
naţionalitatea sau cetăţenia părţilor, locul încheierii contractului, locul executării obligaţiilor, locul
săvârşirii faptei, etc. Dacă legea aplicabilă raportului respectiv este legea română atunci şi raportul de
comerţ internaţional este guvernat tot de dispoziţiile Codului comercial şi ale legilor comerciale
speciale completate cu prevederile Codului civil. Se poate afirma că dreptul comerţului internaţional
are un caracter special faţă de dreptul comercial care constituie dreptul comun în materia raporturilor
comerciale.
Dreptul comercial are legături şi cu ramuri de drept public precum: dreptul administrativ , cu
dreptul financiar, fiscal ori dreptul penal.
5
 Interferenţe realizează dreptul comercial cu dreptul concurenţei, dreptul consumatorului,
dreptul afacerilor, dreptul asigurărilor, dreptul bancar, drept vamal, dreptul transporturilor.

Secţiunea a V-a Izvoarele dreptului comercial

Prin izvor de drept, în sens formal se înţelege forma specifică de exprimare a normelor de
drept.
Izvoarele formale ale dreptului comercial, ca a oricărei ramuri de drept sunt legile: Constituţia,
Codul comercial, legile comerciale speciale, legile civile, tratatele internaţionale la care România este
parte sau pe care le-a ratificat.
Constituţia prevede în art. 135 că economia Romaniei este economie de piata, bazata pe libera
initiativa si concurenta iar în al.2 că statul trebuie sa asigure libertatea comertului, protectia
concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;
Codul comercial a fost adoptat la 1887, are 971 de articole şi se împarte în 4 cărţi:
Cartea I, „Despre comerţ în genere”, cuprinde 14 titluri:
1. Dispoziţii generale
2. Despre fapte de comerţ
3. Despre comercianţii persoane fizice;
4. Despre registrele comercianţilor ( legale sau obligatorii)
5. Despre obligaţiunile comerciale în general ( încheierea contractelor între persoane
depărtate, solidaritatea în materie comercială, curgerea de drept a dobânzilor, interzicerea
acordării termenului de graţie, regimul probelor în materie comercială, interzicerea
retractului litigios,
6. Vânzarea
7. Reportul
8. Societăţile şi asociaţiile comerciale-abrogat prin legea 31/1990
9. Cambia şi cecul-abrogat prin legea 58/1934
10. Contul curent
11. Mandatul comercial şi comisionul
12. Contractul de transport
13. Contractul de asigurare
14. Gajul-abrogat
Cartea a II-a „Despre comerţul maritim şi despre navigaţiune”
1. Despre vase şi proprietarii lor;
2. Despre căpitan
3. Despre înrolarea şi salariile persoanelor echipajului,
4. Despre contractul de închiriere (navlosire)
5. Despre împrumutul maritim
6. Despre asigurarea contra riscurilor navigaţiunii
7. Despre avarii şi contribuţii
8. Despre abordaj
9. Despre creanţele privilegiate asupra încărcăturii, asupra navlului, asupra vasului.
Cartea III „Despre faliment”-abrogată prin Legea 64/1995
Cartea IV „Despre exerciţiul acţiunilor comerciale şi despre durata lor”
1. Despre competenţă şi despre procedură
2. Despre prescripţiune
3. Dispoziţii tranzitorii
Se observă că unele norme reglementează instituţii proprii ale dreptului comercial - faptele de
comerţ, contractul de comision, altele dezvoltă instituţii ale dreptului civil-contractul de vânzare-
cumpărare, contractul de mandat - iar altele adaptează anumite instituţii la cerinţele activităţii
comerciale- solidaritatea, retractul litigios.
Legile comerciale speciale prin acestea înţelegându-se nu numai legile propriu zise ci şi orice
alte acte normative care conţin dispoziţii de drept comercial- ordonanţe şi hotărâri ale guvernului,
norme, regulamente şi ordine adoptate de organele competente.
6
 Legea 31/1990 privind societăţile comerciale
Legea 26/1900 privind registrul comerţului
Legea 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului
Legea 58/1934 asupra cambie şi biletului la ordin
Codul civil şi legile civile speciale constituie izvoare de drept comercial în maniera prevăzută
de art 1 al Codului comercial.
Tratatele internaţionale la care România este parte sau pe care le-a ratificat fac pare din dreptul
intern, potrivit art 11 al 2 din Constituţie.
Uzanţele comerciale (uzul, cutuma sau obiceiul juridic)
Uzanţa reprezintă o practică îndelungată care are un anumit grad de vechime, repetabilitate sau
stabilitate aplicată unui număr nedefinit de comercianţi.. Ea este o regulă de conduită comercială,
născută din practică, prin repetabilitate, folosite vreme îndelungată şi respectată ca o normă juridică
obligatorie.
În sistemul românesc de drept ele nu constituie izvoare formale de drept, nu au caracter
normativ, de reglementare .
Uzurile constituie izvoare de drept şi se aplică întocmai ca o normă juridică numai în măsura în
care există o dispoziţie legală care face trimitere la uzanţă, la cutumă, la obicei şi care astfel dobândesc
forţa juridică a legii de trimitere, pe care o completează.
Sunt astfel de uzanţe cele ce decurg din dispoziţiile art 970 Cod civil: „Convenţiile trebuie
executate cu bună credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este prevăzut expres în ele ci şi la toate
urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţie după natura sa”, art 980 „Dispoziţile îndoielnice
se interpretează după obiceiul locului unde s-au încheiat”.
În materie comercială Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei stabileste că activitatea
comercianţilor trebuie desfăsurate cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite.
Art 66 din Titlul VI al Legii 99/1999 prevede că Partile pot cadea de acord, prin contractul de
garantie, asupra modului de vânzare a bunurilor grevate, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei. În lipsa
unui asemenea acord, creditorul trebuie sa vânda bunul afectat garanţiei într-o maniera comercială
rezonabilă care să asigure obţinerea celui mai bun preţ. Metoda, maniera, locul şi momentul vânzării
trebuie să urmeze regulile comerciale adecvate, folosite de persoanele care vând bunuri similare în
mod obişnuit pe piaţa respectivă.
Legea 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi arată în art 10 că remuneratia agentului
consta fie intr-o suma fixa, fie într-un comision, fie în parte o suma fixa şi în parte un comision,
potrivit acordului partilor. In lipsa unor prevederi legale sau a unor stipulatii derogatorii agentul are
dreptul de a primi o remuneratie in conformitate cu uzantele comerciale ale zonei si sectorului de piata
in care acesta opereaza. In absenta unor asemenea uzante agentul este indreptatit sa primeasca o
remuneratie corespunzatoare, tinand seama de toate aspectele caracteristice operatiunilor efectuate.
Art 45 din Legea 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin arată că atunci când cambia este
plătită într-o monedă străină care nu are curs la locul plăţii , valoarea acestei monede va fi stabilită
după uzurile locului de plată.

BIBLIOGRAFIE

S . Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a-V-a, editura All Beck, Bucureşti, 2005
S. Angehi, M.Volonciu, C Stoica, Drept comercial ,ediţia a-III- a, editura All Beck, Bucureşti, 2004
I.L.Georgescu, Drept comercial român, vol. I, editura ALL Beck, Bucureşti, 2002
I Finţescu, Drept comercial român, vol.I, Bucureşti, 1929
I.Schiau, Drept comercial român, editura Rosetti ,Bucureşti, 2004
I. Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, vol. I, editura Lumina Lex, Bucurşti, 1997
Revista de drept comercial

7
 TITLU II-lea INSTITUŢII FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI
COMERCIAL

Capitolul I Faptele de comerţ

Secţiunea I Aspecte generale privind faptelor de comerţ

Aşa cum s-a putut desprinde din cele expuse anterior, dreptul comercial formează în cadrul
dreptului privat un sistem de norme deosebit. În consecinţă problema esenţială care se pune este aceea
de a preciza câmpul de aplicare a acestei ramuri de drept faţă de dreptul civil.
Legiuitorul român foloseşte pentru determinarea materiei comerciale termenul de ”faptă de
comerţ” care nu trebuie confundată noţiunea de „fapte de comerţ” cu cea de „fapte juridice” din teoria
generală a obligaţiilor civile. Pentru indicarea aceleaşi noţiuni legiuitorul mai foloseşte şi termenul de
„acte de comerţ”
Normele prin care legiuitorul precizează care sunt faptele de comerţ, adică operaţiunile sau
manifestările sociale, sustrase dreptului comun şi supuse reglementării dreptului comercial, se numesc
delimitative , în sensul că ele precizează cadrul de aplicare a dreptului comercial
Normele delimitative sunt cuprinse în art 3 C com., art 6 c.com., art 4 C com. care prevede
actele de comerţ subiective. Tot în materie comercială mai trebui să socotim mandatul comercial.,
contractul de consignaţie şi comision în măsura în care au obiect tratarea de afaceri comerciale,
societăţile comerciale, operaţiunile de bursă, contractul de garanţie reală mobiliară şi fidejusiune în
măsura în care garantează executarea unei obligaţii comerciale. Cu privire la dispoziţiile art 56 Cod
comercial există opinii diferite dacă trebuie inclus sau nu printre regulile delimitative ale materiei
comerciale, căci aşa-zisele fapte comerciale mixte sau unilaterale, prevăzute de acest text corespund cu
acelea cuprinse în celelalte dispoziţii menţionate.
În legislaţia română nu există o definiţie a faptei de comerţ iar întemeierea dreptului comercial
ca drept special, în faţa dreptului civil, pe un sistem care se sprijină pe o enumerare exemplificativă şi
deci susceptibilă de extindere nu este de natură să mulţumească.
Nefiind posibil să se dea o definiţie sintetică faptei de comerţ, s-a recurs la o sistematizare a a
materiei. Doctrina clasică divide materia comercială în două mari grupe:
-acte de comerţ obiective, consacrate de art 3, 6. 374, 74 C. com., care au caracter comercial în
temeiul legii ca atare , indiferent de calitatea celui care le săvârşeşte ;
-acte de comerţ subiective prevăzute de art .4 C com. dobândesc caracter comercial datorită
faptului că sunt săvârşite de un comerciant în virtutea unei prezumţii create de lege.
La această categorie doctrina a adăugat o nouă categorie- aceea a faptelor de comerţ unilaterale
sau mixte- care ar fi prevăzută de art 56 C.com., însă acceptarea lor ca o categorie distinctă este subiect
de controversă. Se poate întâmpla ca un raport juridic să fie comercial numai pentru una din părţi
indiferent dacă comercialitatea derivă dintr-un act obiectiv sau dintr-un act subiectiv. Acestea acte sunt
supuse pentru raţiuni de unitate dreptului comercial.
Codul comercial român consacră sistemul obiectiv al dreptului comercial stabilind în art.3 care
sunt actele şi operaţiunile considerate ca fapte de comerţ şi le supune legilor comerciale, indiferent de
calitatea persoanei care le săvârşeşte (comerciant sau necomerciant). Prin stabilirea faptelor de comerţ
se ajunge la determinarea calităţii de comerciant. Potrivit art.7 C. com., este comerciant şi, în
consecinţă, este supus legilor comerciale, orice persoană care săvârşeşte cu caracter profesional una
dintre faptele de comerţ prevăzute de art.3. C.com. Odată dobândită calitatea de comerciant, toate
actele juridice şi operaţiunile comerciantului sunt considerate, în temeiul art.4 C. com., fapte de comerţ
şi, deci, supuse legilor comerciale.

Secţiunea a II-a Faptele de comerţ obiective

Faptele de comerţ obiective sunt actele juridice şi operaţiunile prevăzute, în principal, în art.3
C.com. Aceste fapte de comerţ sunt obiective întrucât legiuitorul le-a considerat comerciale datorită
naturii lor. Comercialitatea acestor acte rezultă din lege, care le consideră fapte de comerţ. Orice

8
persoană care săvârşeşte asemenea acte de comerţ intră în raporturi juridice comerciale guvernate de
legile comerciale.
Faptele de comerţ obiective se clasifică în:
-operaţiuni de interpunere în schimb sau circulaţie, care include vânzarea şi cumpărare
comercială - art 3 pct 1 şi 2 şi operaţiunile de bancă prevăzute la art 3 pct 11; corespund noţiunii de
distribuţie sau circulaţie a mărfurilor, sensului restrâns al noţiunii de comerţ ;
-operaţiunile care realizează organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie, adică
intreprinderile. Ele corespund noţiunii de industrie, de producţie. Operaţiunile din această categorie
sunt comerciale numai în cazul când se desfăşoară în cadrul unei activităţi organizate. Izolate, ele îşi
menţin caracterul civil. Codul comercial enumeră următoarele întreprinderi, după natura obiectului lor:
Orice întreprinderi de furnituri;
Întreprinderile de spectacole publice;
Întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficiuri de afaceri;
Întreprinderile de construcţii;
Întreprinderile de fabrici, de manufactură şi imprimerie;
Întreprinderile de editură, librărie şi obiecte de artă, când altul decât autorul sau artistul vinde;
Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri, pe apă sau pe uscat;
Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii
Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigaţiunii
Depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit
(warante) şi asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele
- operaţiunile conexe (accesorii). Aceste sunt fapte de comerţ datorită legăturii lor economice
cu una din activităţile din primele două categorii. Sunt cuprinse în această categorie:
Contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ;
Cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;
Operaţiunile de mijlocire (samsărie) în afaceri comerciale;
Cambiile şi ordinele de producte sau mărfuri;
Construcţiunea, cumpărarea, vânzarea şi revânzarea de tot felul de vase pentru navigaţiunea
interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas;
Expediţiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele
privitoare la comerţul pe mare şi la navigaţie;
Depozitele pentru cauză de comerţ;

Subsecţiunea II.1. Operaţiunile de interpunere în schimb sau circulaţie

În această categorie intră cumpărarea şi vânzarea comercială, precum şi operaţiunile de bancă şi

schimb, reglementate de pct 1 si 2, respectiv 11 ale art 3 din Codul comercial.
§ 1 Cumpărarea şi vânzarea comercială
Contractul de vânzare-cumpărare civilă este reglementat prin dispoziţiile art 1294- 1404 Cod
civil, de dispoziţiile art 60-art 73 Cod comercial şi totodată este amintită ca operaţiune economică în
art 3 pct.1-2 din Codul comercial..
Nici o deosebire nu există între operaţiunea privită pe plan civil şi comercial. Aceleaşi
elemente, aceleaşi condiţii de existenţă şi aceleaşi efecte cu unele particularităţi indicate de Codul
comercial. Pentru a deveni comercială şi a fi supusă dreptului comercial legiuitorul cere îndeplinirea
unor condiţii speciale; astfel potrivit art 3 pct 1 şi 2 sunt considerate ca fapte de comerţ:
1) Cumpărările de produse sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi
lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de
obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ;
2) Vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate şi vânzările
de obligaţiuni ale statului sau alte tipuri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumpărate cu
scop de revânzare sau închiriere;
Prin urmare vânzarea comercială este caracterizată prin adăugarea unui element care reprezintă
trăsătura caracteristică şi în acelaşi timp condiţia esenţială pentru transpunerea operaţiunii din planul
dreptului civil în ce comercial: intenţia de interpunerea în schimb, materializată prin intenţia de a
9
cumpăra nu pentru consumul propriu, ca în vânzările de drept comun , ci pentru a fi repus mai departe
în circulaţie printr-o nouă vânzare sau printr-o locaţiune. Intenţia de revânzare sau închiriere trebuie să
existe în momentul efectuării operaţiunii să fie exprimată de cumpărător, adică să fie cunoscută
cocontractantului.
Referitor la obiectul vânzării-cumpărării comerciale trebuie precizat că potrivit opiniei
majoritare acesta este limitat numai bunurile mobile şi anume: productele -produsele naturale ale
pământului care se obţin prin cultură sau exploatare directă precum şi produsele animalelor, mărfurile-
orice bun mobil care poate face obiectul comerţului- şi titlurile de credit- înscrisuri în baza cărora
titularii lor au calitatea să exercite drepturile încorporate în ele.
Cumpărarea-vânzarea este comercială când cumpărarea bunurilor s-a făcut în scopul revânzării
sau închirierii sau vânzarea priveşte bunuri care au fost cumpărate pentru a fi revândute sau închiriate.
Pentru a fi în prezenţa unei cumpărări-vânzări comerciale nu este necesar ca revânzarea bunului
cumpărat să se facă în forma în care a fost dobândit în vederea circulaţiei; bunul poate fi revândut şi
după ce a suferit unele transformări dar nu trebuie să fie vorba de o prelucrare, distinctă de sine
stătătoare fără nici o legătură cu vânzarea-cumpărarea.
Legiuitorul se mulţumeşte , pentru ca operaţiunea să devină comercială, ca intenţia ce trebuie să
o însoţească, să poarte nu asupra unei vânzări ci asupra unei închirieri fiind de ajuns să se înstrăineze
uzul. De asemenea vor fi comerciale şi cumpărările pentru schimb, locaţiunea făcută pentru
sublocaţiune, adică orice formulă juridică prin care se realizaeză interpunerea în schimb.
Din dispoziţiile art.5 C. com. rezultă că anumite operaţiuni de cumpărare-vânzare nu sunt fapte
de comerţ, cu toate că ele privesc bunurile mobile prevăzute de art.3 pct.1 şi 2 C. com.
Nu sunt fapte de comerţ cumpărările de producte sau de mărfuri care s-ar face pentru uzul sau
consumaţiunea cumpărătorului ori a familiei sale, deci cele pentru consumaţie precum şi actele de
vânzare a productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le realizează de pe pământul său ori cultivat
de acesta.
§ 2 Operaţiunile de bancă şi schimb
Sunt prevăzute de art.3 pct.11C.com şi pot fi precizate prin raportare la reglementarea
activităţii bancare cuprinsă în Legea nr.58/1998 privind activitatea bancară, republicată care arată că
activitatea bancară ar consta în atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public si
acordarea de credite in cont propriu.
Banii şi creditul pot forma obiectul circulaţiei, adică obiectul unor operaţiuni comerciale
întocmai ca şi mărfurile şi trebuie să li se aplice aceleaşi norme ca mărfurilor şi produselor. Elementul
intenţional al interpunerii în schimb sau circulaţie conferă caracter comercial operaţiunii, care altfel ar
rămâne civilă, încadrată în instituţiile juridice cunoscute de dreptul privat: împrumut, mandat,
comision, depozit..
În situaţia în care actul juridic se încheie între cel ce posedă şi cel care are nevoie, fără
intervenţia unui intermediar, operaţiunea corespunde cu aceea ce se efectuează între producător şi
consumator pentru mărfurile obişnuite şi deci rămâne civilă. Ea ar putea fi comercială numai în
virtutea accesoriului dacă este grefată pe exerciţiul comerţului de către una din părţi.
Dar dacă între aceste două părţi se interpune un intermediar, dacă acesta împrumută de la cel
care posedă capital în numerar, pentru a-l împrumuta unui al treilea, în acest caz , ne găsim în situaţia
aceluia care cumpără mărfuri pentru a le vinde. În alţi termeni, operaţiunea este comercială fiindcă ea
reprezintă un act de interpunere în schimbul creditului sau al banilor.
Comercialitatea acestor operaţiuni este dată de elementul interpunerii în schimb sau circulaţie.
În consecinţă, operaţiunile asupra banilor şi creditului sunt guvernate de aceleaşi principii ca şi cele
privitoare la circulaţia productelor şi mărfurilor.
Articolul 3 pct. 11 C. com se referă şi la operaţiunile de schimb sunt operaţiunile de schimb
valutar.

Subsecţiunea II.2 Întreprinderile

§ 1 Noţiune şi clasificare
Art. 3 din Codul comercial indică 7 întreprinderi fără ca în cuprinsul acelui text sau într-un alt
act normativ să găsim o definiţie legală a noţiunii de întreprinderii astfel încât în doctrină
10
întreprinderea a fost definită ca o organizare autonomă a unei activităţi, cu ajutorul factorilor de
producţie (forţele naturii, capitalul şi munca) de către întreprinzător şi pe riscul său, în scopul
producerii de bunuri şi servicii în vederea câştigului.
Întreprinderea nu trebui confundată cu fondul de comerţ sau cu patrimoniul, acestea fiind trei
noţiuni distincte care vor fi studiate în capitolul destinat fondului de comerţ.
Clasificarea întreprinderilor:
-după obiectul lor :
1. Întreprinderile de producţie (industriale) din care fac parte:
- întreprinderile de construcţii
- întreprinderile de fabrici şi manufactură şi imprimerie.
2. Întreprinderile de prestări de servicii sau de bunuri, din care fac parte:
- întreprinderile de furnituri,
- întreprinderile de spectacole publice,
- întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri,
- întreprinderile de editură, imprimerie, librărie şi obiecte de artă,
- întreprinderile de transport de persoane sau de lucruri
- întreprinderile de asigurare,
- întreprinderile de depozit în docuri şi antrepozite.
§ 2 Întreprinderile de producţie
Întreprinderile de construcţii
Este prevăzută de art.3 pct.8 Cod comercial şi poate fi definită ca fiind acea organizare
economică şi tehnică a factorilor de producţie care are drept scop realizeze edificii noi publice sau
private, căi de comunicaţii, tuneluri dar şi lucrări de transformare, adăugire, amenajare a solului.
Întreprinderea de construcţii este socotită faptă de comerţ, atât în cazul când întreprinzătorul
procură materialele, cât şi în cazul când materialele sunt procurate de beneficiar deoarece art 3 din
Codul comercial nu face vreo distincţie.
Toate actele şi faptele juridice săvârşite pentru realizarea lucrărilor de construcţii au caracter
comercial. Deci, sunt fapte de comerţ şi contractele de vânzare-cumpărare pentru procurarea
materialelor, contractele de antrepriză încheiate cu clienţii etc.
Sunt comerciale şi întreprinderile de reparaţii imobiliare precum şi întreprinderile de construcţii
ale statului sau a altor persoane juridice de drept public.
Construirea de imobile pentru a fi revândute este comercială.
Instrumentele juridice folosite pentru realizarea obiectului întreprinderii sunt contractul de
antrepriză şi contractul de proiectare care însă nu sunt reglementate de Codul comercial ci de Legea
50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie construcţiile care condiţionează orice
construcţie de existenţa unei documentaţii şi autorizaţii prealabile ( proiecte de execuţie).
Contractul de antrepriză este convenţia prin care una din părţi numită antreprenor, se obligă să
execute pe riscul său şi în mod independent o anumită lucrare pentru cealaltă parte numită client sau
beneficiar, în schimbul unui preţ.
Contractul de proiectare încheiat între o întreprindere de construcţii/ de proiectare prin care
acesta se obligă să elibereze la cererea unui beneficiar sau antreprenor o documentaţie tehnică –
proiect de execuţie- pe baza datelor ştiinţifice existente în domeniu şi să-l predea acestuia etapizat
pentru un preţ.
§ 2 Întreprinderile de fabrici şi manufactură şi imprimerie
Sunt prevăzute de art.3 pct.9 C. com. şi sunt acelea care au drept rezultat producerea de bunuri,
prin transformarea materiei prime şi materialelor .
În cazul fabricii prevalează elementul tehnic iar la manufactură accentul cade pe folosirea
capacităţii şi calităţii lucrătorilor .Procurarea materiei prime şi materialelor poate fi făcută de către
întreprinzător sau de beneficiar.
Imprimeria-are drept scop multiplicarea pe cale mecanică sau manuală a operelor literare,
artistice sau ştiinţifice.
§ 2 Întreprinderile având ca obiect serviciile
Prestarea de servicii nu presupune realizarea de valoare nouă ci o activitatea care foloseşte la
circulaţia bunurilor.
11
 Întreprinderile de furnituri
Este prevăzută de art.3 pct.5 C. com. şi constă într-o activitate sistematic organizată, prin care
întreprinzătorul, în schimbul unui preţ stabilit anticipat, asigură prestarea unor servicii sau predarea
unor produse ( inclusiv transmiterea dreptului de proprietatea)- punerea la dispoziţia beneficiarului- la
anumite termene succesive.
Există nenumărate întreprinderi de furnitură: întreprinderi de furnizare a apei , a electricităţii ,
ridicarea gunoiului menajer, de furnizarea a alimentelor deţinuţilor, militarilor sarcina de afurniza etc.;
pot fi conduse de autorităţile publice sau de efectuate de întreprinderi private, întreprinderile fiind
totdeauna comerciale;
Ceea ce deosebeşte contractul de furnitură de cel de vânzare cumpărare este :
- prestarea serviciilor sau predarea produselor se facă, periodic, la mai multe termene succesive- ceea
ce constituie elementul esenţial al contractului de furnitură; dacă predarea s-ar face la un singur
termen, ne-am afla în faţa unei vânzări; la vânzare avem un singur transfer al dreptului de proprietate,
se realizează o singură dată , predarea putând să se realizeze succesiv sau nu, ca formă de executare a
obligaţiei de predare; la furnizare există mai multe transferuri ale dreptului de proprietatea , periodice;
deci pentru fiecare prestaţie, obiectul acesteia constă într-o obligaţie de dare şi o obligaţie de facere;
spre deosebire de vânzare cumpărare unde avem o obligaţie de dare care poate fi însoţită , eventual, de
mai multe obligaţii de facere;
- obiectul propriu: în cazul vânzării cumpărării întotdeauna obiectul constă în dare pe când în cazul
furniturii constă şi în facere (prestarea unor servicii- a face sau transmiterea dreptului de proprietate -a
da- şi predarea unor asupra unor produse).
- preţul serviciilor sau produselor să fie stabilit anticipat; . Fixarea prealabilă a preţului pentru prestaţii
care urmează să se efectueze ulterior, determină un element de alea deosebindu-se astfel de vânzare-
cumpărare.
Întreprinderile de spectacole publice.
Sunt prevăzute de art.3 pct.6 C. com. şi presupun organizarea unor factori specifici, în scopul
punerii la dispoziţia publicului a unei producţii culturale sau sportive, în vederea obţinerii unui profit.
Au caracter comercial toate actele şi faptele juridice săvârşite pentru realizarea spectacolului:
închirierea sălii, a imobilelor necesare spectacolelor - potrivit noii orientări din doctrină,, procurarea
recuzitei, contractele cu autorii şi artiştii, contractele privind publicitatea etc.
Spectacolele publice date direct de către artişti nu sunt fapte de comerţ însă în cazul când un
artist organizează o producţie artistică, prin angajarea pe bază de contract a unor autori sau a
personalului tehnic, închiriază sala, asemenea spectacole publice sunt considerate ca operaţiuni
comerciale.
Mijloacele juridice de realizare a obiectului de activitate: contracte de închiriere, contracte de
muncă
Întreprinderile de comision, agenţii şi oficii de afaceri.
Sunt prevăzute de art.3 pct.7 C. com. şi au în vedere organizarea unei activităţi al cărei scop
este facilitarea încheierii tranzacţiilor comerciale printr-un intermediar, care poate fi un comisionar sau
o agenţie ori oficiu de afaceri.
Operaţiunile de intermediere realizate în cadrul întreprinderii sunt fapte de comerţ, indiferent
dacă tranzacţiile la care se referă aceste operaţiuni sunt comerciale sau civile., deoarece esenţială este
existenţa întreprinderi. În schimb, operaţiunile de intermediere realizate izolat, adică în afara unei
întreprinderi, vor fi comerciale numai dacă privesc operaţiuni comerciale.
Întreprinderile de comision au ca obiect operaţiunile de intermediere care se realizează pe baza
contractului de comision, în temeiul căruia comisionarul încheie acte de comerţ în nume propriu, dar
pe seama comitentului.
Agenţiile sau oficiile de afaceri sunt întreprinderi care realizează operaţiuni de intermediere
între comercianţi şi clientelă cu privire la obţinerea de informaţii, procurarea de clienţi, etc. Factorul
esenţial al comercialităţii este existenţa unei întreprinderi care are de obiect prestarea de servicii
publicului în vederea facilitării, preparării sau încheierii de operaţiuni pentru public.
Este indiferent natura civilă sau comercială a operaţiunii încheiate prin intervenţia agentului:
vânzarea sau închirierea de terenuri, contractarea de căsătorii.

12
 Mijloacele juridice de realizare a obiectului de activitate: contractul de comision şi celelalte un
contract de prestări de servicii cu un conţinut diferit funcţie de conţinutul operaţiunii: reprezentare,
mediere, etc.
Întreprinderile de editură, de imprimerie, de librărie şi de vânzare a obiectelor de artă când
altul decât autorul vinde.
Sunt reglementae de pct 10 al art 3 din c.com şi au ca obiect operaţiunile prin care se valorifică
drepturile de autor izvorâte din crearea unor opere ştiinţifice, literare şi artistice.
Valorificarea drepturilor patrimoniale se realizează, în principal, prin exercitarea dreptului de
reproducere şi difuzare a operei, ţinând seama de specificul ei. Această valorificare se poate face direct
de către autor sau prin încheierea unor contracte cu agenţii specializaţi.
Operaţiunile privind reproducerea şi difuzarea operelor ştiinţifice, literare şi artistice
intermediază între autor şi public. Pentru a fi considerate fapte de comerţ, operaţiunile în cauză trebuie
să se desfăşoare în condiţiile unei întreprinderi de editură, imprimerie (multiplicare) şi librărie
(difuzare).
Întreprinderea de editură presupune organizarea factorilor specifici în vederea reproducerii şi
difuzării operei. Se întemeiază pe contractul de editare prin care autorul unei opere ştiinţifice, literare
sau artistice cedează întreprinzătorului (editorul) în mod exclusiv, dreptul de a reproduce şi dreptul de
a difuza opera, în schimbul unei remuneraţii.
Când autorul devine propriul său editor, adică publică opera pe riscul său, încheind direct
contracte cu tipografia şi cu întreprinzătorul care asigură difuzarea operei, nu face acte de comerţ.
Întreprinderea de editură poate să-şi dezvolte activitatea nu numai transformându-se în
intermediar între autor şi publicul cititor, dobândit un drept de editare , pe calea contractelor de editare,
ci editând opere din domeniul public, publicarea de periodice literare, ştiinţifice, difuzarea ştirilor-
ziare. Elementul esenţial al întreprinderii este câştigul şi în consecinţă vom înlătura din câmpul
comercialităţii toate cazurile când acesta lipseşte. Când o asociaţie ştiinţifică sau literară sau care
urmăreşte scopuri religioase, morale susţinut prin contribuţiile membrilor săi sau din nişte venituri
proprii-operaţiunea nu este comercială, de exemplu: revista studenţească, revista publicităţii lucrărilor
ştiinţifice ale universităţii
Nu este necesar pentru existenţa întreprinderii ca multiplicarea să se realizeze prin propriile
mijloace tehnice şi nici să răspândească în mod direct opera ci se poate adresa altor tipografii sau o
poate distribui prin alte librării. De esenţa întreprinderii de editură este numai asumarea obligaţiei de a
face cu toate riscurile inerente.
Întreprinderea de librărie are ca obiect operaţiunile prin care se asigură difuzarea în public a
operei., care se realizează prin cumpărarea şi revânzarea produselor imprimate.
Întreprinderile de vânzare a operelor de artă, reglementate distinct de art.3 pct.10 C. com.,
implică organizarea factorilor specifici, pentru vânzarea operelor de artă, cum sunt tablourile,
sculpturile, gravurile etc. Legea cere ca întreprinzătorul să fie o altă persoană decât autorul operei,
deoarece numai în acest caz, existând o interpunere între autor şi cumpărător, operaţiunea poate fi
considerată comercială. Vânzarea operei de artă direct de către autorul ei nu este considerată faptă de
comerţ.
Mijloacele juridice: contract de editare, contract de vânzare-cumpărare.
Întreprinderile de transport de persoane sau de lucruri
Sunt reglementate de art.3 pct.13 C. com. iar contractul de transport în art 413-415 Cod com şi
Transportul maritim este guvernat de cartea a II-a din Codul comercial intitulat „Despre
comerţul maritim şi despre navigaţie dar se consideră că aceleaşi dispoziţii reglementează şi navigaţia
pe lacuri, râuri”. Tot aici este cuprins şi transportul de animale, poştal, energie electrică, transportul de
informaţie prin telefon, telegraf, fax sunt comercial deoarece se transportă ştirea care se materializează
într-un înscris sau o imagine sau o valoare- în cazul energiei.
Legiuitorul român nu se ocupă în art.3 de transportul efectuat prin aer-reglementat de codul
aerian, dar prin extensie analogică, trebuie socotit comercial şi acest transport şi că este inclus în
dispoziţii art.3.
Operaţiunile de transport sunt fapte de comerţ dacă sunt exercitate într-o organizare
sistematică a factorilor specifici, adică în condiţiile unei întreprinderi,operaţiunile întâmplătoare de
transport realizate de o anumită persoană nu sunt considerate fapte de comerţ obiective din categoria
13
întreprinderilor. Acest lucru este adevărat numai cu referire la transportul terestru. Punctul 13 al art 3
C com. care se ocupă de transportul terestru este în contradicţie cu art 3, pct 15-16 potrivit căruia sunt
comerciale „ toate contractele referitoare la comerţul pe mare” deci indiferent dacă sunt făcute sub
formă de întreprinderi sau ca operaţiuni izolate. Între cele două texte trebuie să prevaleze cel din urmă
, atât din pricina locului său cât şi datorită faptului că ele reprezintă o regulă specială pentru navigaţie.
Contractul de transport este convenţia prin care o întreprindere de transport numită cărăuş se
obligă, în schimbul unui preţ, faţă de expeditor, să transporte anumite mărfuri, pe care să le elibereze
destinatarului.
În transportul de persoane, prin contractul de transport, cărăuşul se obligă, faţă de o persoană,
să o transporte până într-un anumit loc în schimbul unui preţ.
Prin contractul de expediţie, o parte (expediţionarul) se obligă faţă de cealaltă parte
(expeditorul) să încheie contractul de transport cu cărăuşul, în nume propriu, dar pe seama
expeditorului.
Contractul de transport este un contract consensual , forma scrisă fiind cerută ad probationem.
Înscrisul constatator la transportului se numeşte scrisoare de trăsură în cazul transporturilor
terestre şi conosament în cazul transporturilor navale. Aceste înscrisuri sun titluri de valoare cu toate
consecinţele care decurg de aici: pot circula prin gir, pot fi negociate, pot servi ca mijloace de garanţie
pentru credite bancare.
Întreprinderile de asigurare .
Sunt fapte de comerţ asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii (pct.
17), precum şi asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigaţiei (pct.18). Codul comercial
socoteşte că sunt comerciale, atât asigurările terestre, cât şi asigurările maritime.
Reglementarea legală în România la momentul actual este realizată de Legea 136/1995 privind
asigurările şi reasigurările în România iar întreprinderile de asigurare sunt relementae de legea
32/2000 privind societăţie de asigurare şi reasigurare din România.
Asigurările se realizează în temeiul contractului de asigurare care a fost considerat un contract
civil deşi art 1635 Cod civil prevede expres că acest contract „se regulează după legile comerciale” .
Prin contractul de asigurare una din părţi numită asigurat (sau contractant) se obligă să
plătească celeilate părţi numită asigurător, o anumită sumă de ban (prima de asigurarea) iar
asigurătorul se obligă ca în ipoteza survenirii cazului asigurat (un anumit eveniment) să plătească
asiguratului (contractantului) sau terţului beneficiar o indemnizaţie de asigurare (despăgubire sau sumă
asigurată) în limitele convenite.
Operaţiunile de asigurare sunt fapte de comerţ numai dacă se realizează în condiţiile unei
întreprinderi.
Potrivit art.6 C. com., asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi
asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce îl priveşte pe asigurător. Deci, în aceste
cazuri, asigurările sunt fapte de comerţ unilaterale sau mixte..
Depozitele în docuri şi antrepozite
Sunt prevăzute de art.3 pct.20 C. com. conform căruia sunt socotite fapte de comerţ depozitele
în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra
înscrisurilor de gaj eliberate de ele.
Activitatea de depozitare a mărfurilor în locuri anume destinate, cum sunt docurile,
antrepozitele, silozurile, constituie faptă de comerţ, indiferent de persoana care face depozitul.
Sunt considerate fapte de comerţ şi operaţiunile privind recipisele de depozit şi scrisorile de gaj
eliberate de întreprinzătorul acestor stabilimente.
Nu vor fi socotite fapte de comerţ obiective sub forma întreprinderii, depozitele făcute ca
operaţiuni izolate. Asemenea depozite ar putea fi, în condiţiile legii, fapte de comerţ accesorii (conexe)
ori fapte de comerţ subiective.
Regimul juridic al recipisei de depozit si warantului este stabilit prin dispoziţiile Legii
153/1937

Subsecţiunea II. 3. Faptele de comerţ conexe (accesorii)

14
 Faptele de comerţ conexe sunt acte juridice sau operaţiuni care dobândesc comercialitate
datorită strânsei legături pe care o au cu acte sau operaţiuni considerate de lege fapte de comerţ.
§ 1 Contractele de report asupra titlurilor de credit (art.3 pct.3 C. com.)
Contractul de report constă în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit care circulă în
comerţ şi în revânzarea simultană cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor
titluri de aceeaşi specie .
Contractul de report este o faptă de comerţ obiectivă, independent de calitatea părţilor şi fără a
distinge după natura titlurilor de credit care fac obiectul său şi are caracter comercial datorită faptului
că obiectul lui- titlurile de credit- au întotdeauna caracter comercial.
§ 2 Cumpărările sau vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale (art.3
pct.4 C. com.).
Părţile sociale sunt diviziunile în care este împărţit capitalul social al societăţii cu răspundere
limitată. Acţiunile sunt fracţiunile în care este divizat capitalul social al societăţii pe acţiuni sau
comandită pe acţiuni.
Cumpărările şi vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale sunt fapte de
comerţ deoarece aceste operaţiuni sunt legate de o faptă de comerţ, care este contractul de societate.
§ 3 Operaţiunile de mijlocire în afaceri (art.3 pct.12 C. com.).
Mijlocirea constă într-o acţiune de intermediere între două persoane, în scopul de a înlesni
încheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art.3 pct.12 C. com., operaţiunile de mijlocire sunt fapte de
comerţ numai dacă se referă la afaceri comerciale. Mijlocirea este faptă de comerţ, chiar dacă
reprezintă un act izolat, care nu este făcut cu titlu profesional singura condiţie fiind ca ea să privească
un act comercial.
§ 4 Cambia sau ordinele în producte sau mărfuri (art.3 pct.14 C. com.)
Cambia este un înscris prin care o persoană (trăgător) dă dispoziţie altei persoane (tras) să
plătească o sumă de bani, la scadenţă, unei a treia persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană (emitent) se obligă să plătească o sumă de
bani la scadenţă, altei persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.
Cambia şi biletul la ordin precum şi toate actele juridice legate de obligaţiile cambiale (girul,
avalul etc.).sunt considerate fapte de comerţ obiective, independent de natura raportului fundamental
din care izvorăsc (comercial sau civil) deoarece titlurile de credit au întotdeauna caracter comercial
§ 5 Operaţiunile cu privire la navigaţie. (vas, echipaj, transport, credit etc.).
Sunt fapte de comerţ construirea, cumpărarea şi vânzarea vaselor, precum şi actele juridice
privind dotarea vaselor şi aprovizionarea lor (art.3 pct.15 C. com.), expediţiile maritime şi închirierile
de vase (art.3 pct.16 C. com.), împrumutul maritim, ipoteca maritimă etc.
Pentru recunoaşterea caracterului comercial al acestor operaţiuni, legea nu cere ca ele să fie
realizate în condiţiile unei întreprinderi ori să fie făcute în scop de speculaţie.
§ 6 Depozitele pentru cauză de comerţ (art.3 pct.20 C. com.)
Art.13 pct.19 C. com. consideră fapte de comerţ şi depozitele pentru cauză de comerţ.care au
caracter izolat ori care se fac în alte locuri decât cele avute în vedere de dispoziţiile art.3 pct.20 C.
com. Asemenea depozite sunt considerate fapte de comerţ numai dacă au o cauză comercială, adică
sunt legate de operaţiuni comerciale
§ 7 Contul curent şi cecul.
Potrivit art.6 alin.2 C. com. sunt fapte de comerţ contul curent şi cecul, dacă au cauză
comercială.
Contul curent este un contract prin care părţile convin ca, în loc să lichideze creanţele lor
reciproce izvorâte din prestaţiile făcute de una către cealaltă, lichidarea să se facă la un anumit termen,
prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare.
Contul curent este o faptă de comerţ obiectivă, dacă are o cauză comercială, adică el este legat
de o operaţiune considerată faptă de comerţ şi aceasta, chiar când este folosit de un necomerciant.
Cecul este un înscris prin care o persoană (trăgător) dă ordin unei bănci la care are un
disponibil (tras) să plătească o sumă de bani unei persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.
Cecul este considerat faptă de comerţ obiectivă numai dacă are o cauză comercială.
§ 8 Contractele de mandat, comision şi consignaţie.
15
 Aceste contracte au caracter comercial, dacă au ca obiect tratarea de afaceri comerciale (art.374
şi art.405 C. com.).
Contractul de mandat este contractul prin care o parte (mandatarul) se obligă să încheie
anumite acte juridice în numele şi pe seama celeilalte părţi (mandantul) de la care a primit
împuternicire şi va constitui o faptă de comerţ obiectivă numai în cazul în care actul juridic pe care
trebuie să îl încheie mandatarul are caracter comercial pentru mandant.
Contractul de comision este contractul prin care o parte (comisionarul) se obligă ca, în
însărcinarea celeilalte părţi (comitentul) să încheie anumite acte juridice în numele său, dar pe seama
comitentului, în schimbul unei remuneraţii (comision) şi va avea fi faptă de comerţ obiectivă în cazul
în care actele juridice pe care le încheie comisionarul cu terţul sunt acte comerciale pentru comitent.
Contractul de consignaţie este contractul prin care una din părţi (consignantul) încredinţează
celeilalte părţi (consignatarul) anumite bunuri mobile spre a le vinde, în nume propriu, dar pe seama
consignantului. şi ca fi comercial când are ca obiect tratarea de afaceri comerciale.
Contractul de consignaţie este un act de comerţ numai dacă actul de vânzare-cumpărare
încheiat cu terţul are un caracter comercial pentru consignant.
§ 9 Contractul de garanţie reală mobiliară şi contractul de fidejusiune.
Contractul de garanţie reală mobiliară este contractul în temeiul căruia se constituie o garanţie
reală în bunuri sau drepturi în beneficiul unui anumit creditor.
Contractul de fidejusiune este contractul prin care o persoană numită fidejusor se obligă faţă de
creditorul altei persoane să execute obligaţia debitorului, dacă acesta nu o va executa.
Acestea sunt considerate fapte de comerţ când obligaţia garantată este o obligaţie comercială.

Secţiunea a III-a Faptele de comerţ subiective

Art.4 C. com. care se ocupă de această nouă categorie dispune: „Se socotesc, afară de acestea-
(cele din art 3 C com.- s.n.), ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant,
dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.”
Termenii generici ai formulării art 4 C. com. ne îndreptăţeşte să apreciem că legiuitorul
instituie o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, indiferent de izvorul lor,
cu excepţiile menţionate expres de lege. Vor fi comerciale nu numai obligaţiile contractuale, ci şi
obligaţiile derivând din faptele licite –cvasicontracte- precum şi cele rezultate din săvârşirea unor fapte
ilicite - delicte şi cvasidelicte.
Regulii generale potrivit căreia toate obligaţiile unui comerciant sunt socotite comerciale,
legiuitorul i-a adus o serie de restricţii, care îşi au izvorul în premisa logică că viaţa juridică a
comerciantului nu este mărginită la activitatea sa comercială, că întocmai ca orice altă persoană , el
are o viaţă de familie şi adeseori o altă activitate , care se desfăşoară pe un plan opus celei comerciale:
poate să fie agricultor, etc.
În consecinţă nu vor avea caracter comercial obligaţiile unui comerciant care sunt de
natură civilă sau dacă izvorăsc dintr-o activitate străină comerţului, aceasta trebuind să rezulte din
chiar actul săvârşit de comerciant.
Prin acte civile, se consideră că trebuie avute în vedere actele de drept privat care prin structura
şi funcţia lor esenţială nu se pot referi la activitatea comercială. Ne interesează nu ceea ce este civil ci
ceea ce nu este comercial.
Se admite că nu au caracter comercial:
-actele juridice nepatrimoniale cum sunt actele juridice de drept al familiei: (recunoaşterea unui copil
din afara căsătoriei, înfierea etc
-actele privitoare la succesiune (testamentul, acceptarea ori renunţarea la moştenire)
-actele privitoare la personalitatea umană;
- actele referitoare la exerciţiul normal al agriculturii, înţeleasă în sensul larg( horticultură, silvicultură,
piscicultură) prevăzute de art 5 C.com.
- asigurările de lucruri şi stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii, în
privinţa asiguratului; art 6 al 1 C.com.
- contul curent şi cecul, care nu au cauză comercială, faţă de necomercianţii, care intervin în formarea
unor astfel de acte.
16
-operaţiunile privitoare la imobile ( vânzările şi închirierile de imobile), care, în concepţia tradiţională
doctrinară şi jurisprudenţială , sunt acte civile, precum şi contractele de concesiune.
A doua excepţie la prezumţia generală prevăzută de art 4 priveşte ipoteza când actul, adică din
operaţiunea însăşi rezultă că ea nu a fost săvârşită în scop comercial.
Legea cere ca necomercialitatea să rezulte din însuşi actul săvârşit de comerciant, ceea ce
înseamnă că din actul încheiat trebuie să reiasă destinaţia necomercială a bunurilor cumpărate ori a
sumei de bani împrumutate, fără ca prin aceasta să se înţeleagă că proba este îngrădită la conţinutul
exclusiv ala instrumentului constatator al obligaţiei; legiuitorul nu a dorit ca natura civilă a actului să
fie concretizată într-o probă preconstituită.. Este admisibil orice mijloc de probă pentru a dovedi că
părţile nu a înţeles să imprime actului lor juridic caracter necomercial.

Secţiunea a IV-a Faptele de comerţ unilaterale ( mixte)

Este discutabil dacă aceste acte constituie o categorie distinctă deoarece ele nu sunt
deosebite de cele prevăzute în art 3,4, 6 ,C com. numai că au acest caracter, obiectiv sau subiectiv,
doar pentru una din părţi.
Un act juridic sau o operaţiune poate fi faptă de comerţ pentru ambele părţi participante.Este
posibil ca actul juridic sau operaţiunea să fie faptă de comerţ numai pentru una din părţi, iar pentru
cealaltă parte să fie un act civil; de exemplu, bancherul care strânge bani sau titluri de la
necomercianţi şi le investeşte sub formă de împrumuturi în industrie sau agricultură sau comerciantul
cumpără de la agricultor producte şi le vinde comercianţilor.
În anumite cazuri, chiar legea prevede că anumite acte au caracter comercial numai pentru una
dintre părţi. Astfel, potrivit art.5 C. com., nu se poate considera faptă de comerţ vânzarea produselor
pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul său, ori cel cultivat de acesta. Art.6 C. com.
prevede că asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra
vieţii sunt fapte de comerţ numai pentru asigurator. La fel, contul curent şi cecul nu sunt considerate
fapte de comerţ pentru necomercianţi, afară numai dacă ele n-au o cauză comercială.
Toate aceste cazuri sunt fapte de comerţ numai pentru una din părţi; ele au fost denumite fapte
de comerţ unilaterale sau mixte.
În dreptul comercial român, problema regimului juridic al faptelor de comerţ unilaterale sau
mixte are o reglementare legală. Art.56 C. com. dispune: „Dacă un act este comercial numai pentru
una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act, legii comerciale afară de dispoziţiile
privitoare la persoana comercianţilor sau când legea ar dispune altfel”…
Ca o consecinţă a acestei concepţii, art.893 C. com. dispune: „Chiar când actul este comercial
numai pentru una din părţi, acţiunile ce derivă dintr-însul sunt de competenţa jurisdicţiei comerciale.”
Art 56 are valoare generală, în sensul că se aplică nu numai la obligaţiilor contractuale ,
unilateral comerciale ci şi celor care sunt unilateral comerciale dar care îşi au izvorul în delicte ,
cvasidelicte, cvasicontracte, chiar dacă legiuitorul utilizează termenul de „ act” , deoarece trebuie să
existe o unitate de regim juridic şi în această situaţie.
De la regula instituită prin dispoziţiile art 56 există şi excepţii conscrate prin acelaşi articol:
actul juridic care este comercial numai pentru una dintre părţi este supus legii comerciale, „afară de
dispoziţiile referitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel”.
- necomerciantul, oricâte acte juridice de acest fel ar încheia, nu devine comerciant şi nu va fi
obligat să se înmatriculeze în registrul comerţului, să ţină registrele comerciale etc. şi nu va putea fi
supus procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.
-legea comercială admite anumite cazuri când dispoziţiile sale nu sunt aplicabile. În consecinţă,
în asemenea cazuri sunt aplicabile regulile dreptului civil.
Art.42 C. com. stabileşte regula potrivit căreia „În obligaţiunile comerciale codebitorii sunt
ţinuţi solidar, afară de stipulaţiune contrară”. Deci, în dreptul comercial, legea instituie o prezumţie de
solidaritate a codebitorilor. Pentru ca în alineatul final al aceluiaşi articol să. se prevadă că această
prezumţie „nu se aplică la necomercianţi pentru operaţiuni care, în cât îi priveşte, nu sunt fapte de
comerţ.”. Legea comercială exclude aplicarea prezumţiei de solidaritate când codebitorii sunt
necomercianţi, iar obligaţia lor are ca izvor un act juridic, care, în privinţa lor, nu este faptă de comerţ.

17
 Capitolul al II-lea FONDUL DE COMERT

Secţiunea I–a Teoria generală a fondului de comerţ

§1 Definiţie şi delimitări
Incidenţa normelor de drept comercial este indisolubil legată de conceptul de „ fond de
comerţ”. Apărarea fondului de comerţ, actele juridice referitoare la acesta, presupune delimitarea
acestuia de alte noţiuni învecinate, calificarea naturii juridice a fondului de comerţ, elementele
fondului de comerţ şi regimul juridic al acestora
Deşi este o creaţie a dreptului comercial expresia „ fond de comerţ” este foarte rar utilizată de
legiuitor şi există puţine dispoziţii legale care să reglementeze fondul de comerţ. Mai mult el nu a fost
definit până la apariţia Legii 298/ 2001 care modifică Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei
care defineşte fondul de comerţ ca fiind ansamblul bunurilor mobile şi imobile, corporale şi
necorporale ( mărci , firme, embleme, brevete de invenţie, vad comercial) utilizate de un comerciant în
vederea desfăşurării activităţii sale
Intră în componenţa fondului de comerţ: clădiri, utilaje, maşini, materii prime, materiale,
mărfurile rezultate din activitatea ,dreptul care privesc firma, emblema, vadul comercial, brevetele de
invenţie, mărci.
Pentru a contura regimul juridic al fondului de comerţ este necesară delimitarea de alte noţiuni
cu care se aseamănă şi cu care ar putea fi confundat. :
Patrimoniul
Patrimoniul este definit în art. 1718 Cod civil care arată că „oricine este obligat personal este
ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare” sau
ca fiind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial care parţi unei persoane. El este
considerat ca o universalitate juridică sau de drept deoarece este reglementat de lege; el este o entitate
juridică distinctă de elementele care îl compun , astfel încât drepturile şi obligaţiile are îl compun,
privite în individualitatea lor , pot suferi modificări fără a afecta existenţa autonomă, de sine stătătoare
a patrimoniului.
Orice persoană are un patrimoniu, iar un patrimoniu nu poate fi conceput fără un titular.
Patrimoniul este unic dar nu înseamnă că dar nu neapărat unitar sau indivizibil: el este divizibil în 2
sumai multe grupe de sau mase de drepturi şi obligaţii cu destinaţii sau afectaţiuni diferite: persoane
fizice: divizibilitatea patrimoniului este justificată şi prevăzută de lege în cazul soţilor-bunuri comune
şi proprii, acceptării moştenirii sub beneficiu de inventar care are drept efect oprirea confuziunii
patrimoniului succesoral cu al patrimoniului moştenitorului, în cazul în care s-a cerut separaţia de
patrimonii de către creditorii succesiunii, pentru nu exista un concurs între creditorii moştenitorilor şi
cei ai moştenirii- astfel încât în patrimoniul moştenitorilor vor exista iarăşi 2 mase de drepturi şi
obligaţii, fiind oprită confuziunea lor.
Patrimoniul are următoarele funcţii:
-gaj general al creditorilor chirografari. Dacă patrimoniul este divizat creditorii pot urmări
numai bunurile care fac parte din masa patrimonială în legătură cu care s-au născut creanţele lor..
gajul este şi rămâne general deoarece poartă asupra unei întregi grupe patrimoniale. Dar este în acelaşi
timp specializat, fiindcă se limitează doar la activul patrimonial din acea grupă.
- subrogaţia reală cu titlu universal- înlocuirea automată a unei valori cu o altă valoare, în
cuprinsul unui patrimoniu; se produce automat fără ca o dispoziţie a legii să o prevadă, astfel se
asigură conţinutul gajului general;
-subrogaţia reală cu titlu particular –înlocuirea unui bun individual determinat cu un alt bun
individual determinat, privite izolat, ut singuli.; operează numai în temeiul legii: asigurări-despăgubiri,
schimburi de terenuri şi în cazul exproprierii imobilului ipotecat.
-transmisiunea universală şi cu titlu universal a patrimoniului;
Deosebiri:
-fondul de comerţ este o parte a patrimoniului comerciantului;

18
 -fondul de comerţ este o universalitate de fapt izvorul voinţa comerciantului care în calitate de
întreprinzător afectează o multitudine de bunuri activităţii lucrative pe care o iniţiază., patrimoniul
comerciantului –universalitate juridică-izvorul său fiind legea,
- fondul de comerţ fiind un ansamblu de bunuri nu conţine nici creanţele, nici datoriile
comerciantului; sau fondul de comerţ înglobează numai activul , deşi face parte din patrimoniul
comerciantului. Când se vinde afacerea , în evaluare acesteia se ţine seama şi de creanţe şi datorii,
deoarece se evaluează şi se înstrăinează patrimoniul, dar în cazul fondului de comerţ nu, deoarece se
vinde doar o parte a patrimoniului comerciantului
-fondul de comerţ poate să constituie ca întreg, ca universalitate, obiectul unor acte între vii-
vânzare, cesiune, gajare, locaţiune.,; patrimoniul persoanelor fizice şi juridice fiind indisolubil legate
de acestea nu poate fi înstrăinat în întregime.
Societatea comercială
Este un subiect de drept, are un patrimoniu propriu distinct de al asociaţilor, iar fondul de
comerţ nu se confundă cu patrimoniul acesteia sau cu societatea.
-o societate poate avea mai multe fonduri de comerţ, în funcţie de activităţile sale dar
întotdeauna are un singur patrimoniu.
-fondul de comerţ are o autonomie aparentă, el nu este persoană juridică distinctă,
-el nu poate sta în instanţă şi nu are drepturi şi obligaţii proprii, legitimitate procesuală are
comerciantul persoană fizică sau juridică,
Multitudinea de fonduri de comerţ ale societăţii comerciale se regăsesc sub forma sucursalelor,
agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru sau alte sedii secundare care sunt, potrivit Legii 31/1990,
dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţii comerciale . Ele reprezintă un ansamblu de
bunuri care nu este organizat altfel decât celelalte active ale societăţii comerciale. Sunt conduse de un
terţ care are puterea de a trata cu terţele persoane şi de a angaja societatea în aceste relaţii.
Aceste dezmembrăminte ce se caracterizează prin lipsa personalităţii juridice şi prin autonomie
de gestiune au un fond de comerţ propriu, o clientelă proprie şi o activitate proprie distinctă de a
societăţii. Acestea pot sta în instanţă, în calitate de pârâte dacă au organe proprii de conducere.
Întreprinderea
-întreprinderea nu se limitează numai la activităţile comerciale; ea poate îngloba activităţi
civile, profesiuni liberale ori activităţi agricole. Orice activitate umană productivă chiar aceea a aşa
zişilor profesionişti cum sunt: medicul, arhitectul, avocatul presupune folosirea unor instrumente de
lucru care variază în raport cu natura, volumul şi importanţa întreprinderii.
-întreprinderea conţine atât elementele materiale cât şi uman, fiind ansamblul bunurilor, tuturor
elementelor umane şi materiale organizate de către comerciant, spre deosebire de fondul de comerţ
care este un conglomerat de bunuri corporale şi incorporale lipsit prezenţa factorului uman.
Organizarea priveşte nu numai bunurile ci şi capitalul şi munca. Deci întreprinderea înglobează şi
elemente ce nu fac parte din fondul de comerţ.
§ 2 Natura juridică
Cu privire la natură juridică de-a lungul timpului au fost formulate mai multe teorii, care au
fost discutate şi la teoria generală a patrimoniului.
Fondul de comerţ este o universalitate de fapt creată prin voinţa titularului său şi în limitele
acestei voinţe. Calitatea universalitate de fapt dă naştere la dificultăţi în ceea ce priveşte stabilirea
locului său în cadrul celorlalte bunuri deoarece codul civil, sediul materiei, nu cunoaşte decât 2
categorii de bunuri: toate bunurile sunt mobile şi imobile, spune art 461 cod civi. Universalităţile nu
sunt recunoscute ca bunuri distincte şi cum pentru aplicarea a numeroase dispoziţii de drept, era
necesar să se stabilească, dacă fondul de comerţ aparţine unei categorii sau alteia. S-a considerat , că
între bunurile mobile şi imobile prevalente sunt cele dintâi , iar între cele corporale şi incorporale mai
importante, prevalează cele din urmă cu o vocaţie de statornicie mai pronunţată ( dreptul asupra
firmei) şi în consecinţă fondul de comerţ este un bun mobil incorporal.
La momentul actual se consideră că fondul de comerţ este un drept de proprietate incorporală,
ca şi drepturile de creaţie intelectuală deoarece organizarea elementelor fondului de comerţ pentru
atragerea clientelei constituie o creaţie intelectuală asemănătoarei celei ştiinţifice, literale.

19
 Acest caracter se menţine şi dacă bunuri imobile sunt incluse în fondul de comerţ, numai că
acestea rămân supus unor reguli speciale cu privire la transmitere, publicitatea acestora, constituirea
garanţiilor, gradul de prioritate al acestora, executare silită.
Consecinţele calificării fondului de comerţ: ca fiind un bun mobil incorporal:
-este un bun unitar, distinct de elementele care îl compun şi în consecinţă poate face el însuşi
sau elementele care îl compun obiectul unor contracte cu titlu oneros sau gratuit, poate constitui
obiectul unei garanţii reale mobiliare, moştenit; caracterul de bun unitar nu înlătură individualitatea
elementelor componente care îşi păstrează individualitatea; calificând fondul de comerţ ca şi
universalitate putem fundamenta fenomenul subrogaţiei reale a bunurilor componente ( mărfurile pot
fi înlocuite, emblema poate fi modificată);
-fondul de comerţ este un bun mobil supus regimului juridic al bunurilor mobile: executare
silită; nu poate fi ipotecat ci doar gajat;
-fondul de comerţ este un bun incorporal: nu îi este aplicabil art 1909 ; cu toate acestea poate
face obiectul unui drept de uzufruct şi i se aplică teoria accesiunii.
§ 3 Elementele fondului de comerţ
Elementele corporale
-imobile: prin natura lor(clădirea în care se desfăşoară comerţul) sau prin destinaţie( maşini ,
utilaje).
-mobile: materii prime, materiale- destinate a fi prelucrate şi produsele ( mărfurile) rezultate
din activitatea comercială;
Elemente incorporale
Drepturile care privesc: firma, emblema, vadul comercial ( clientela), brevetele de invenţii,
mărcile de fabrică , de comerţ, , de serviciu, indicaţiile geografice –sau drepturile de proprietate
industrială, dreptul de autor, know-how ( savoir –faire),etc. Sunt numite şi drepturi privative şi conferă
comerciantului dreptul exclusiv de a le exploata exclusiv în folosul său, având o valoare economică.
Ele sunt protejate de lege.
Firma
Regimul juridic al firmei şi emblemei comerciale este stabilit de dispoziţiile cap 4, art 30/45 din
Legea 26/1990 privind registrul comerţului republicată în 1998 şi modificată ultima dată prin Legea
1/2005 privind societăţile cooperative,
Firma constituie un atribut de identificare a comerciantului în cadrul activităţii comerciale şi
este numele sau, dupa caz, denumirea sub care un comerciant isi exercita comertul si sub care
semneaza, cu acesta fiind înscris în registrul comerţului.
Firma ca şi emblema se stabilesc prin actele constitutive iar dreptul de folosinta exclusiva
asupra firmei si emblemei se dobandeste prin inscrierea acestora in registrul comertului
În cazul comerciantului persoana fizica, firma coincide cu numele civil al comerciantului se
compune din numele comerciantului scris in intregime sau din numele si initiala prenumelui acestuia,
putându-se face mentiuni care sa arate mai precis persoana comerciantului sau felul comertului sau.
Firma unei asociatii familiale trebuie sa cuprinda numele membrului de familie la initiativa
caruia se infiinteaza asociatia familiala, cu mentiunea <<asociatie familiala>>, scrisa in intregime.
Firma socială are un conţinut diferit în funcţie de forma societăţii.
În cazul societăţilor de persoane trebuie să cuprindă numele unuia sau mai multor asociaţi
răspunzători solidar şi nelimitat , urmată de menţiunea formei de societate.
Tot în scopul protejării terţilor legea prevede că daca numele unei persoane straine de societate
figureaza, cu consimtamantul sau, in firma unei societati in nume colectiv ori in comandita simpla,
aceasta devine raspunzatoare nelimitat si solidar de toate obligatiile societatii. Aceeasi regula este
aplicabila si comanditarului al carui nume figureaza in firma unei societati in comandita.
Firma unei societati in nume colectiv trebuie sa cuprinda numele a cel putin unuia dintre
asociati, cu mentiunea "societate in nume colectiv", scrisa in intregime.
Firma unei societati in comandita simpla trebuie sa cuprinda numele a cel putin unuia dintre
asociatii comanditati, cu mentiunea "societate in comandita", scrisa in intregime.
În cazul societăţilor de capitaluri (societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni) firma se
compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati, si va fi insotita de

20
mentiunea scrisa in intregime "societate pe actiuni" sau "S.A." ori, dupa caz, "societate in comandita
pe actiuni".
Firma unei societati cu raspundere limitata se compune dintr-o denumire proprie, la care se
poate adauga numele unuia sau al mai multor asociati, si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime
"societate cu raspundere limitata" sau "S.R.L." iar
Firma trebuie să se caracterizeze prin noutate , adică să se deosebească de cele existente.
Datorită caracterului de noutate pe care îl prezintă firma trebuie să fie disponibilă pentru a fi
înregistrată în registrul comerţului . Ea este disponibilă atunci când nu aparţin altcuiva printr-o
înregistrare anterioară în registrul comerţului pentru acelaşi obiect social şi pentru aceeaşi arie de
activitate.
Verificarea disponibilitatii firmei si a emblemei se face de catre oficiul registrului comertului
inainte de intocmirea actelor constitutive sau, dupa caz, de modificare a firmei sau a emblemei.
Această verificare denumită cercetare anteriorităţii priveşte atât disponibilitatea firmei cât şi noutatea
acesteia şi se face cu respectarea a două reguli:
-regula teritorialităţii: vizează protecţia teritorială a firmei, verificarea anteriorităţii se face în
raport cu firmele şi emblemele înregistrate în acelaşi registru al comerţului, adică la nivelul judeţului.
Saula nivel interjudeţean ori la nivel naţional funcţie de solicitarea petentului. Dincolo de limitele
teritoriale ale comerţului solicitantului firma sau emblema nu sunt protejate.
-regula specialităţii: are în vedere obiectul principal de activitate determinat potrivit CAEN şi
stabilit de societate.
Oficiul registrului comertului va refuza inscrierea unei firme care, neintroducand elemente
deosebite in raport cu firme deja inregistrate, poate produce confuzie cu acestea. Nici o firma nu va
putea cuprinde o denumire intrebuintata de comerciantii din sectorul public.
Odată cu înregistrarea firmei comerciantul dobândeşte un drept de folosinţă exclusiv asupra
ei firmei şi emblemei. Este un drept de proprietate incorporală; firma dobândeşte valoare economică şi
conferă un drept patrimonial ce poate fi transmis în condiţiile legii.
Ca element incorporal al fondului de comerţ firma se poate transmite numai odată cu fondul
de comerţ. Transmiterea se poate face prin acte juridice inter vivos şi mortis causa.
Dobanditorul cu orice titlu al unui fond de comert va putea sa continue activitatea sub firma
anterioara, care cuprinde numele unui comerciant persoana fizica sau al unui asociat al unei asociatii
familiale, societati in nume colectiv ori comandita simpla, cu acordul expres al titularului precedent
sau al succesorilor sai in drepturi si cu obligatia de mentionare in cuprinsul acelei firme a calitatii de
succesor. La fel se întâmplă şi în cazul in care firma unei societati cu raspundere limitata cuprinde
numele unuia sau mai multor asociati.
Emblema
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de un altul de acelasi gen.
Emblema , întocmai ca şi firma constituie un element de identificare a comerciantului , numai
că spre deosebire de firmă care individualizează persoana fizică sau juridică în calitate de comerciant,
embleme individualizează comercianţii care desfăşoară activitate comercială de acelaşi fel.
Spre deosebire de firmă care are caracter obligatoriu pentru individualizarea comerciantului,
emblema are caracter facultativ.
Semnul emblemei poate fi o figură grafică având orice obiect, utilaj, figură geometrică,
animal, etc .Denumirea care transpune emblema poate fi fantezistă sau un nume propriu, având însă
specificitate.
Emblema trebuie să aibă caracter de noutate, în sensul că trebuie să se deosebească de
emblemele înscrise în acelaşi registru al comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de
emblemele altor comercianţi de pe piaţa pe care titularul îşi desfăşoară activitatea.
Verificarea noutăţii şi a disponibilităţii se face de către Registrul comerţului înainte de
întocmirea actelor constitutive, pe baza cererii solicitantului, în raport cu emblemele anterior
înregistrate la ORC din judeţul la care s-a depus cererea de verificare şi rezervare. Din momentul
înregistrării, înscrierii în registrul comerţului a emblemei, comerciantul respectiv dobândeşte un drept
de folosinţă exclusivă asupra acesteia, aceasta reprezentând o formă a proprietăţii intelectuale,
incorporale.

21
 Transmiterea emblemei se poate face , spre deosebire de firmă, şi separat de fondul de comerţ..
În caz de transmitere împreună cu fondul de comerţ, dobânditorul va putea folosi emblema numai cu
consimţământul transmiţătorului , deoarece deşi emblema face parte din fondul de comerţ, ea vizează
un drept exclusiv de folosinţă şi exploatare care nu se transmite automat odată cu fondul
Vadul comercial şi clientela
Vadul comercial reprezintă aptitudinea fondului de comerţ de atrage publicul, clientela este
rezultatul mai multor factori: amplasare, conduita personalului comerciantului în relaţiile cu terţi,
politica de preţuri, calitatea mărfurilor ş serviciilor, reclama comercială, etc.
Clientela este definită ca totalitatea persoanelor fizic şi juridice care apelează în mod obişnuit
la acelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia pentru procurarea unor mărfuri şi servicii .
Cele două nu sunt elemente distincte ale fondului de comerţ , ci doar unul singur, clientela fiind
un efect al vadului comercial. Clientela , deşi reprezintă o masă neorganizată şi fluctuantă de oameni,
are valoare economică astfel încât clientela ataşată unui fond de comerţ are valoare economică pentru
titularul fondului de comerţ.
Dreptul titularului fondului de comerţ nu se manifestă ca un drept exclusiv de clientelă ci ca
un drept privativ, un drept de incorporal protejat faţă de terţi împotriva faptelor anticoncurenţiale (de
concurenţă neloială şi practici monopoliste) săvârşite de către terţi în scopul deturnării clientelei spre
fondul de comerţ prin mijloacele prevăzute de Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
Clientela şi vadul comercial fiind strâns legate de fondul de comerţ ele nu pot fi transmise
separat ci numai împreună cu fondul de comerţ.
Drepturile de proprietate industrială
Obiectele dreptului de proprietate industrială se împart în două categorii:
- creaţii noi: invenţiile, know-how, desenele şi modelele industriale
-semne noi: mărcile de fabrică, de comerţ, de serviciu, denumirile de origine şi indicaţiile de
provenienţă
Marca- un semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor sau
serviciilor unui comerciant de cel identice sau similare aparţinând altui comerciant:
Înregistrarea mărcii conferă titularului un drept exclusiv asupra acesteia de care poate dispune
prin cesiune sau licenţă şi această transmitere se poate realiza independent de transmiterea fondului de
comerţ în care este încorporată. numele unei persoane, desene, cifre litere , forma ambalajului sau
produsului, combinaţiile de culori.
Titularul dreptului la marcă are dreptul de a folosi sau exploata semnul şi de a interzice altora
folosirea acestuia.
Apărarea acestui drept se realizează prin acţiuni speciale ( în contrafacere şi concurenţă
neloială) prevăzute de Legea 84/1998 care reglementează răspunderea penală şi civilă unde titularul va
cere încetarea încălcării şi daune potrivit dreptului comun.
Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acestora la OSIM în favoarea
titularului .
Brevetul de invenţie
Brevetul reprezintă titlul de protecţie a invenţiei şi conferă titularului său un drept exclusiv de
exploatare pe durata de valabilitate a acestuia- Legea 203/2002
Inventatorul poate transmite atât dreptul la acordarea brevetului de invenţie cât poate
transmite brevetul – prin contractul de cesiune sau dreptul de exploatare , care se realizează prin
contractul de licenţă.
Publicitatea transmiterii se realizează prin publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială a menţiunii transmiterii înregistrată la OSIM
În fondul de comerţ pot fi înglobate nu numai brevetele de invenţii aparţinând agenţilor
economici ci şi drepturi cesionate sau licenţiate ori aduse ca aport social.
Drepturile asupra brevetului sunt apărate–pe plan civil şi penal prin dispoziţiile Legii 203/2002.
Desenele şi modelele industriale
Sunt situate la limita dintre dreptul de autor şi dreptul de proprietate industrială.
Drepturile de proprietate industrială, ca elemente ale fondului de comerţ, pentru a fi protejate,
pe lângă efectuarea publicităţii prevăzute de legea specială care le reglementează trebuie supuse unei

22
publicităţii îndeplinite la registrul comerţului: art 21 din Legea 26/1990:” comercianţii au obligaţia să
ceară înscrierea menţiunilor referitoare la brevetele de invenţie, mărcile şi indicaţiile geografice”
Drepturile de autor
Decurg din creaţia ştiinţifică, literară, şi artistică. Sunt reglementate de Legea 8/1996..
Titularul fondului de comerţ ca dobânditor al drepturilor patrimoniale decurgând din drepturile de
autor are dreptul de a reproduce şi difuza opera, de reprezentare şi folosire şi implicit la foloasele
patrimoniale care decurg din aceste activităţi. Exploatarea acestor drepturi se face cu respectarea
prevederilor speciale ale legii drepturilor de autor. Titularul fondului de comerţ beneficiază în acest
sens de protecţia conferită de această lege.
Creanţele şi datoriile
Dacă în cazul patrimoniului fiind o universalitatea juridică- totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
cu valoare patrimonială, economică aparţinând unei persoane, - creanţele şi datoriile erau incluse în
acesta şi se transmiteau după anumite reguli funcţie de tipul de transmisiune- cu titlu particular, cu titlu
universal sau transmisiune universală în cazul fondului de comerţ –care nu este decât un ansamblu de
bunuri, o universalitate faptică- creanţele şi datoriile comerciantului nu sunt incluse în cadrul
fondului de comerţ.
În consecinţă în caz de înstrăinare a fondului de comerţ ele nu se transmit dobânditorului, cu
excepţia unor drepturi şi obligaţii decurgând din contracte strâns legate de fondul de comerţ:
contractele de muncă, contractele de furnizarea a energiei electrice, a apei, telefon.
Se poate stipula expres că se transmit şi datoriile şi creanţele , însă în această situaţie nu ne
aflăm în faţa unei transmisiuni universale, ca elemente ale fondului de comerţ ci ele vor fi operaţiuni
distincte: cesiune de creanţă şi novaţie. În caz de cesiune a creanţelor ea trebuie notificată debitorului
potrivit dreptului comun; în caz de cesiune de datorie- având în vedere că în dreptul civil român nu
este admisă cesiunea de datorie are loc o novaţie prin schimbare de debitor cu privire la acea datorie,
potrivit regulilor de drept comun.
§ 4 Apărarea fondului de comerţ
Fondul de comerţ, în întregime sau fiecare din elementele sale, individual, pot fi apărat prin
mai multe mijloace juridice.
1. Mijloace juridice prevăzute de legea specială care le reglementează .
În cazul firmelor şi emblemelor Legea 26/1990 care le stabileşte regimul juridic prevede şi
măsuri preventive de încălcare a acestor drepturi privative conferite de acestea – refuzul înscrierii în
registrul comerţului
De asemenea în cazul dreptului la marcă, apărarea acestui drept se realizează prin acţiuni
speciale (în contrafacere şi concurenţă neloială) prevăzute de Legea 84/1998 (răspunderea penală şi
civilă unde titularul va cere încetarea încălcării şi daune potrivit dreptului comun); drepturile asupra
brevetului sunt apărate – pe plan civil şi penal prin dispoziţiile Legii 203/2002 - acţiunea în
contrafacere; drepturile de autor; drepturile asupra denumirilor de origine sau indicaţiilor de
provenienţă, drepturile asupra modelelor şi desenelor industriale, într-un cuvânt drepturile de
proprietate industrială şi drepturile de autor sunt apărate –civil şi penal prin acţiuni specifice, prevăzute
de legea specială.
Acţiuni cu regimuri juridice derogatorii: competenţă materială şi teritorială, calitate procesuală
activă, termen de exercitare- de prescripţie, etc, părţi.
2. Mijloace prevăzute de legea cadru privind combaterea concurenţei neloiale- Legea 11/1991
Dreptul concurenţei intervine ca principal remediu pentru apărarea fondului de comerţ, ca
universalitate şi a clientelei, împotriva faptelor care le afectează. Dreptul concurenţei capătă însă o
funcţie subsidiară, dacă agentul economic dispune pentru apărarea drepturilor sale de o protecţie
specifică. Astfel atingerile aduse fondului de comerţ sau uzurparea elementelor sale componente care
reprezintă fapte de concurenţă neloială, sunt înlăturate pe căile instituit de dreptul concurenţei. Numai
în măsura în care nu se asigură o protecţie suficientă se apelează la protecţia pe cale a concurenţei
neloiale, aceasta având un caracter subsidiar, putându-se solicita pe calea unei acţiuni în daune
( despăgubiri) material şi morale, întemeiate fie pe Legea concurenţei neloiale fie pe dreptul comun –
art 998, art 999 Cod civil.

23
 Există anumite domenii sustrase concurenţei , în care orice formă de concurenţă, chiar onestă,
atrage răspunderea autorului. Există alte domenii deschise concurenţei unde numai transgresarea
condiţiilor de onestitatea atrage măsuri represive.
Pierderea totală sau parţială a clientelei în confruntarea dintre agenţii economici poate fi rodul
unei competiţii ce s-a desfăşurat potrivit bunei credinţe şi uzanţelor cinstite ale comerţului şi este un
aspect absolut normal. Dacă intervine din alte motive titularul fondului de comerţ se poate apăra prin
diferite mijloace juridice.
Astfel, atingerile aduse fondului de comerţ sau uzurparea elementelor sale componente care
reprezintă fapte de concurenţă neloială, sunt înlăturate pe căile instituit de dreptul concurenţei.
Măsurile preventive destinate să evite confuzia firmelor aparţinând unor comercianţi diferiţi,
prevăzute de Legea 26/1990 şi concretizat în refuzul înscrierii se îmbină cu măsurile reparatorii.
Fapte de concurenţă neloială:
-Denigrarea
-Confuzia
-Destabilizarea funcţională a întreprinderii
-Deturnarea agresivă a clientelei
Acţiunea decurgând din actele de concurenţă neloială: atrag răspunderea penală,
contravenţională sau civilă.
Potrivit art 2 din Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. Constituie concurenţă
neloială orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială şi industrială. Concret
asemenea practici se materializează prin crearea de confuzii cu semnele distinctive ale agentului rival
pe piaţă( firmă, emblemă, marcă, ambalaj, desen, model, etc) , prin denigrarea acestuia, prin coruperea
personalului sau prin acapararea agresivă a clientelei.
Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la
50.000.000 lei folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model
industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa
produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.
Actiunile izvorind dintr-un act de concurenta neloiala sint de competenta tribunalului locului
savirsirii faptei sau in a carui raza teritoriala se gaseste sediul piritului sau inculpatului; in lipsa unui
sediu este competent tribunalul domiciliului piritului sau inculpatului.
Daca vreuna dintre faptele prevazute cauzeaza daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat
este in drept sa se adreseze instantei competente cu actiune in raspundere civila corespunzatoare. Şi în
cadrul căreia solicită şi încetarea sau înlăturarea actului.
Daca fapta prevazuta de aceasta lege a fost savirsita de un salariat in cursul exercitarii
atributiilor sale de serviciu, comerciantul va raspunde solidar cu salariatul pentru pagubele pricinuite,
afara de cazul in care va putea dovedi ca, potrivit uzantelor, nu era in masura sa previna comiterea
faptei.
Persoanele care au creat impreuna prejudiciul raspund solidar pentru actele sau faptele de
concurenta neloiala savirsite.
Acţiunea în radiere
Potrivit art 21 din Legea 26/1990 în Registrul Comerţului se vor înscrie menţiuni referitoare la:
brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comert si de serviciu, denumirile de origine, indicatiile de
provenienta, firma, emblema si alte semne distinctive asupra carora societatea comerciala, regia
autonoma, organizatia cooperatista sau comerciantul persoana fizica sau asociatie familiala are un
drept;
În cazul în care titularul emblemei a fost prejudiciat prin înscrierea în registrul comerţului a
unei menţiuni care aduce atingere dreptului său , el poate cere instanţei judecătoreşti radierea acestei
menţiuni din Registru comerţului, în condiţiile art 25 din Legea 26/1990
Conform art 25 din Legea 26/ 1990 orice persoana fizica sau juridica prejudiciata ca efect al
unei inmatriculari ori printr-o mentiune in registrul comertului are dreptul sa ceara radierea
inregistrarii pagubitoare, in tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, in cazul in care
prin hotarari judecatoresti irevocabile au fost desfiintate in tot sau in parte sau modificate actele care
au stat la baza inregistrarii cu privire la care se solicita radierea, daca prin hotararea judecatoreasca nu
a fost dispusa mentionarea in registrul comertului.
24
 Cererea se depune si se mentioneaza in registrul comertului la care s-a facut inmatricularea
comerciantului. In termen de 3 zile de la data depunerii oficiul registrului comertului inainteaza
cererea tribunalului in a carui raza teritoriala se afla sediul comerciantului, iar in cazul sucursalelor
infiintate in alt judet, tribunalului din acel judet.
Tribunalul se pronunta asupra cererii cu citarea oficiului registrului comertului si a
comerciantului.
Hotararea judecatoreasca de solutionare a cererii poate fi atacata numai cu recurs, iar termenul
de recurs curge de la pronuntare, pentru partile prezente, si de la comunicare, pentru partile lipsa.
Oficiul registrului comertului va efectua radierea si va publica hotararea judecatoreasca
irevocabila in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala partii care a introdus cererea.
In acest scop, instanta va comunica oficiului registrului comertului hotararea judecatoreasca, in copie
legalizata, cu mentiunea ramanerii irevocabile.
§ 5 Acte juridice privind fondul de comerţ
Fondul de comerţ ca bun unitar precum şi componentele sale pot constitui obiectul unor acte
juridice : vânzare-cumpărare, donaţie, locaţiune, gaj, aport, succesiune legală sau testamentară.
Neexistând reguli speciale în Codul comercial cu privire la aceste operaţiuni ele vor fi realizate în
conformitate cu dispoziţiile generale ale Codului civil.
Având drept obiect fondul de comerţ sau elemente separate ale acestuia operaţiunile anterior
amintite se încadrează în categoria faptelor de comerţ conexe sau accesorii.
Modalităţi de transmitere:
- art. 21 enumeră o serie de acte juridice între vii al căror obiect poate fi fondul de comerţ: ”În
registrul comertului se vor inregistra mentiuni referitoare la: donatia, vanzarea, locatiunea sau garantia
reala mobiliara constituita asupra fondului de comert, precum si orice alt act prin care se aduc
modificari inregistrarilor in registrul comertului sau care face sa inceteze firma ori fondul de comert;”
- art 41 reglementează situaţia transmiterii fondului de comerţ prin succesiune testamentară sau
legală. Exploatarea fondului de comerţ de către moştenitori se poate face prin constituirea unei
societăţi comerciale în condiţiile Legii 31/1990 ori a unei asocierii în participaţiune.
Dobânditorul cu orice titlu al unui fond de comerţ trebuie să îndeplinească formalităţile de
publicitate cerute pentru a asigura opozabilitatea actului juridic faşă de terţele persoane şi în mod
special protejarea drepturilor creditorilor cedentului fondului de comerţ.
În al doilea rând continuarea comerţului de către dobânditor sub firma anterioară care cuprinde
numele unui comerciant persoana fizica sau al unui asociat al unei asociatii familiale, societati in nume
colectiv ori comandita simpla, cu acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor sai in
drepturi si cu obligatia de mentionare in cuprinsul acelei firme a calitatii de succesor.
Pastrarea firmei precedente este permisa societatii pe actiuni, in comandita pe actiuni sau
societăţii cu raspundere limitata, fara cerinta mentionarii raportului de succesiune.
Vânzarea-cumpărarea fondului de comerţ
Contractul de vânzare-cumpărare poate avea ca obiect tot fondul de comerţ , privit ca un bun
individual sau numai anumite elemente componente ale acestuia ( cu excepţia fimei, şi vadului
comercial). Când se referă la bunul unitar, vânzarea operează pentru toate elementele care alcătuiesc
fondul de comerţ, atât cele corporale cât şi cele incorporale, mobile şi imobile; în consecinţă în
contract nu trebuie prevăzute toate elementele componente ale acestuia ci numai cele principale:
vadul comercial, firma, emblema, nici unul din elemente neavând caracter esenţial astfel încât lipsa
unuia din elemente să atragă ridicarea caracterului de fond de comerţ
În cazul în care în fondul de comerţ face parte şi un imobil , acestuia îi sunt aplicabile reguli
de drept comun privind vânzarea-cumpărarea de imobile , în ceea ce priveşte condiţiile de valabilitate-
de formă – dar şi de publicitate. Creanţele şi datoriile titularului fondului de comerţ, în lipsa unei
stipulaţii contrare nu se transmit dobânditorului.
Ca la orice contract de vânzare-cumpărare vânzătorul este ţinut de obligaţii:
-predarea bunului vândut în materialitatea sa şi a titlurilor referitoare la elementele corporale şi
necorporale a le fondului de comerţ
- obligaţia de garanţie pentru utila folosinţă a bunurilor corporale integrate fondului în privinţa
viciilor acestuia -art 70 Cod comercial.
-obligaţia de garanţie pentru evicţiune .
25
 -o obligaţie specială în sarcina vânzătorului -de a nu face concurenţă cumpărătorului, obligaţie
care există chiar dacă nu a fost stipulată în contract deoarece provine dintr-un fapt personal al celui
care se obligă, al vânzătorului. Încălcarea acestei obligaţii antrenându-se răspunderea contractuală a
vânzătorului pentru încălcarea obligaţiei de garanţie, cel vătămat putându-se adresa instanţei şi poate
solicita încetarea actului păgubitor-inclusiv închiderea întreprinderii şi daune fără să fie să fie obligat
la a dovedi un prejudiciu ci numai simplul fapt al amplasării şi desfăşurării unui comerţ similar al
vânzătorului în vecinătatea fondului său de comerţ.
La rândul său cumpărătorul este obligat să : preia fondul de comerţ, să plătească preţul, să
suporte cheltuielile de vânzare, în lipsa unei stipulaţii contrare.
În caz de neîndeplinire a acestor obligaţii se poate cere executarea silită în natură sau prin
echivalent, rezoluţiunea contractului cu daune interese; se poate invoca excepţia de neexecutarea
contractului
Locaţiunea fondului de comerţ
Fondul de comerţ poate constitui obiectul unui contract de locaţiune reglementat de dispoziţiile
Codului civil. În lipsa unei stipulaţii contrare , ca şi în cazul vânzării , locaţiunea fondului de comerţ se
referă la toate elementele componente ale fondului de comerţ.
Ca efect al contractului de locaţiune locatarul are dreptul să continue exercitarea comerţului
sub firmă proprie, exploatând fondul de comerţ. Locatarul va putea să continue activitatea sub firma
anterioară, menţionând în cuprinsul ei calitatea de succesor, dacă locatarul a consimţit expres la
aceasta.
Locatorul are următoarele obligaţii:
- să predea locatarului fondul de comerţ şi accesoriile în stare de funcţionare
- de a efectua reparaţiile necesare pentru ca bunul închiriat să poată fi folosit potrivit destinaţiei
sale, afară dacă părţile au prevăzut prin contract ca acestea să fie efectuate de locatar
- să-l garanteze pe locatar pentru liniştita folosinţă a bunului ( garanţia de evicţiunea provenind
din fapta sa sau a terţilor )
-s ă-i asigure locatarului utila folosinţă a bunului ( garanţia pentru vicii)
- de a nu face concurenţă locatarului prin desfăşurarea unui comerţ de acelaşi gen la mică
distanţă; în caz contra se angajează răspunderea contractuală pentru încălcarea obligaţie de garanţei
pentru evicţiune
Obligaţii ale locatarului:
- să se folosească de fondul de comerţ ca un bun proprietar şi potrivit destinaţia economică şi
funcţională a fondului de comerţ dată de locatar. Orice modificare în organizarea sau structura
fondului trebuind încuviinţată în prealabil de către locator.
- în cazul în care, în cadrul folosinţei normale a fondului de comerţ, are loc consumarea unor
bunuri locatarul este obligat la a restitui contravaloare, dacă în contract nu s-a prevăzut altfel.
- să achite chiria;
- să restituie bunul în stare în care a fost predat
- de a apăra fondul de comerţ împotriva uzurpărilor provenind din partea terţelor persoane,
înstiinţând pe locator sau solicitând introducerea acestuia în proces sub sancţiunea răspunderii pentru
prejudiciul cauzat.
Sublocaţiunea fondului de comerţ de către locatar este permisă dacă nu a fost interzisă prin
contractul de locaţiune şi dacă nu contravine condiţiilor stipulate în contractul principal, de locaţiune.
Sublocaţiunea cu încălcarea acestor reguli poate atrage rezilierea contractului de locaţiune şi
ineficacitatea contractului de sublocaţiune.
Cesiunea contractului de locaţiune a fondului de comerţ, care echivalează cu vânzarea
dreptului de folosinţă, poate opera în aceleaşi condiţii ca şi sublocaţiunea, iar pentru opozabilitatea
cesiunii faţă de locator , aceasta trebuie notificată sau acceptată potrivit dreptului comun. Deşi Legea
26/1990 nu prevede obligaţia înscrierii menţiunii de cesiune a locaţiunii şi sublocaţiune, considerăm că
în temeiul aceluiaşi art 21 este necesară efectuarea acestor menţiuni.
Aportul în societatea comercială a fondului de comerţ
Fondul de comerţ poate fi aportat la capitalul social al societăţii la a cărei constituire participă
titularul fondului. Fondul de comerţ ca bun mobil incorporal reprezintă un aport în natură la
constituirea capitalului. Titularul poate transmite dreptul de proprietate asupra fondului de comerţ sau
26
numai a dreptului de folosinţă. În lipsă de stipulaţia contrară bunurile devin proprietatea societăţii de
la dat înregistrării societăţii în registrul comerţului.
În schimbul acestui transfer- transmiţătorul nu dobândeşte ca la vânzare-preţ ci acţiuni sau
părţi sociale care reprezintă fracţiuni ale capitalului social al societăţilor comerciale şi care îi conferă
calitatea de asociat şi în baza cărora se vor derula raporturile acestuia cu societate. În consecinţă
nefiind o vânzare este cârmuit de regulile speciale privind constituirea societăţilor comerciale, în
special cele referitoare la obligaţiile viitorului asociat.
Fondul de comerţ va fi evaluat de către părţi sau de către un expert desemnat de către
judecătorul delegat, etc.
Garanţia reală mobiliară ausupra fondului de comerţ
Dispoziţiile referitoare la gaj prevăzute de Codul comercial au fost abrogate de dispoziţiile
Titlui VI al Legii 99/1999 care reglementeaza regimul juridic al garantiilor reale mobiliare, destinate
sa asigure indeplinirea unei obligatii civile sau comerciale nascute din orice contract incheiat intre
persoane fizice sau juridice.
Intra sub incidenta acestui titlu urmatoarele bunuri
-drepturile rezultand din inventii, marci de fabrica si alte drepturi de proprietate intelectuala,
industriala sau comerciala;
-universalitatea bunurilor mobile ale debitorului, care poate ingloba inventarul bunurilor
circulante si bunurile viitoare;
-fondul de comerţ
Garantia reala poate sa aiba ca obiect un bun mobil individualizat sau determinat generic ori o
universalitate de bunuri mobile. In cazul in care bunul afectat garantiei consta intr-o universalitate de
bunuri mobile, inclusiv un fond de comert, continutul si caracteristicile acestuia vor fi determinate de
parti pana la data constituirii garantiei reale. In acest caz nu este necesar ca partile care compun
bunurile afectate garantiei sa se afle intr-o stare de interdependenta functionala.
Garantia reala mobiliara se constituie numai pe baza unui contract de garantie.
Fata de terti, inclusiv fata de stat, o garantie reala si celelalte sarcini reale asupra bunurilor care
cad sub incidenta prezentului titlu au un grad de prioritate care se stabileste de la momentul in care
garantia reala sau sarcinile reale au fost facute publice prin una din metodele prevazute la acest articol.
Garantiile reale si sarcinile constituite pe bunuri mobile, care cad sub incidenta prezentului
titlu, indeplinesc conditia de publicitate din momentul inscrierii avizului de garantie reala la Arhiva
Electronica de Garantii Reale Mobiliare, denumita in continuare arhiva.
Legea 26/1990 prevede obligaţia comerciantului de a cere înscrierea în registrul comerţului a
menţiunii privind constituirea garanţiei reale mobiliare a supra fondul de comerţ. Această menţiune
este opozabilă terţilor de la data efectuării ei în registru.

BIBLIOGRAFIE

S . Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a-V-a, editura All Beck, Bucureşti, 2005
S. Angehi, M.Volonciu, C Stoica, Drept comercial ,ediţia a-III- a, editura All Beck, Bucureşti, 2004
I Finţescu, Drept comercial român, vol. I, Bucurşti, 1929
I.L.Georgescu, Drept comercial român, vol. I, editura ALL Beck, Bucureşti, 2002
I.Schiau, Drept comercial român, editura Rosetti ,Bucureşti, 2004
I. Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, vol. I, editura Lumina Lex, Bucurşti, 1997
Revista de drept comercial

27
 TITLUL AL III-LEA PARTICIPANŢII LA RAPORTURILE JURIDICE
COMERCIALE

Participanţii la raporturile juridice sunt în general comercianţii, persoane fizice care acţionează
individual sau în cadrul unei asociaţii familiale sau persoanele juridice comercianţi.
În afara acestora la raporturile ce constituie materie comercială mai participă şi necomercianţi
atât persoane fizice cât şi persoane juridice

CAPITOLUL I. NECOMERCIANŢII

Supunerea lor dreptului comercial se realizează fie că iau parte la efectuarea unui act obiectiv
de comerţ fie că participă la realizarea unui fapt care intră sub incidenţă prezumţiei de comercialitate
pentru cocontractantul său . Activitatea comercială a acestora, persoane fizice sau juridice, este prea
puţin importantă ca pondere.
§ 1 Statul şi unităţile administrativ teritoriale (judeţul, comuna, oraşul) nu pot avea calitatea
de comerciant potrivit art 8 din Codul com.
Această prevedere nu trebuie privită ca o interdicţie ca aceste entităţi să desfăşoare activităţi
comerciale şi să realizez acte de comerţ, ci ca o imposibilitate legală ca acestea să dobândească pe
orice cale calitatea de comerciant şi să fie supus îndatoririlor profesiei de comerciant.
Însuşi art 9 Cod comercial arată că „ orice persoană care într-un chip accidental face o
operaţiune de comerţ, nu poate fi considerată ca comerciant, ea este supusă legilor şi jurisdicţiunii
comerciale pentru toate contestaţiile ce se pot ridica din acea operaţiune.”
În acest sens , este de reţinut că activitatea statului şi a unităţilor administrativ teritoriale nu se
referă numai la servicii publice ci şi la domeniul privat, ele fiind titulare de proprietate publică dar şi
privată, ca persoane juridice civile.
Pentru acest motiv, potrivit Legii administraţiei publice locale- Legea 215/2001 , consiliile
locale şi consiliile judeţene pot hotărâ asupra participării cu capital sau cu bunuri , în numele şi în
interesul colectivităţii locale pe care o reprezintă, la constituirea de societăţi comerciale de interes
local sau cu privire la cooperarea sa sau la asocierea sa cu persoane juridice, cu organizaţii
neguvernametale şi cu alţi parteneri sociali în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni ,
lucrări, servicii, proiecte de interes public local.
Această prevedere a legii conferă posibilitatea de a destina domeniul privat al consiliilor locale
unor activităţi comerciale., deoarece aceste drepturi pot fi cantonate atât în sfera civilului cât şi a
comercialului întrucât legea organică nu distinge asupra acestei probleme.
De altfel, interdicţia prevăzută de art 8 C com. se referă la dobândirea calităţii de comerciant şi
nu la realizarea de acte de comerţ.
În consecinţă statul poate exercita activităţi comerciale dar nu cu titlu de profesiune aşa cum
arată art 7 Cod com.
§ 2 Organizaţiile şi fundaţiile sunt persoane juridice civile, care sunt organizate şi
funcţionează potrivit dispoziţiilor OG 26/2000.
Asociatiile, fundatiile si federatiile pot infiinta societati comerciale. Dividendele obtinute de
asociatii, fundatii si federatii din activitatile acestor societati comerciale, daca nu se reinvestesc in
aceleasi societati comerciale, se folosesc in mod obligatoriu pentru realizarea scopului asociatiei,
fundatiei sau federatiei.
28
 Asociatiile, fundatiile si federatiile pot desfasura orice alte activitati economice directe daca
acestea au caracter accesoriu si sunt in stransa legatura cu scopul principal al persoanei juridice.
Veniturile asociatiilor sau federatiilor provin din:
b) dobanzile si dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, in conditii legale;
c) dividendele societatilor comerciale infiintate de asociatii sau de federatii;
d) venituri realizate din activitati economice directe;
§ 3 Persoanele juridice având drept obiect exploatările agricole fără caracter comercial
Exploatarea terenurilor agricole se poate face individual dar şi pe baza mai multor forme de
asociere printre acestea se numără şi societatea comercială constituită în temeiul Legii 31/1990 dar şi
societăţile agricole reglementate de Legea 36/1991 privind societăţile agricole.
Societăţile comerciale constituite în temeiul Legii 31/1990 care au ca obiect agricultura, în
sens larg, sunt comerciale, deşi operaţiunile care constituie obiectul ei de activitate sunt activităţi
civile.Deşi regula este aceea că o societate este comercială sau nu funcţie de obiectul de activitate,
Legea 36/91 consacră o derogare de la această regulă în sensul că arată că exploatarea terenurilor
agricole se face şi de către o societate comercială, cu caracter comercial, constituită potrivit Legii
31/90. Astfel deşi art 1 din Legea 31/1990 arată că societăţile comerciale reglementate de Legea 31/90
au ca obiect de activitate numai activităţi comerciale consacrând dualitatea formă comercială şi obiect
comercial totuşi se constituie o societate comercială, cu caracter comercial şi având obiect
necomercial-agricultura. Acest lucru este posibil deoarece Legea 36/1991 prevede acest lucru.

Capitolul al II-lea AL AUXILIARII COMERCIANŢILOR

Secţiunea I Aspecte introductive

În realizarea activităţii lor comercianţii colaborează cu două categorii de persoane::

- auxiliari dependenţi- prin intermediul cărora comercianţii încheie actele juridice comerciale, denumiţi
astfel pentru că depind de comercianţi ei aflându-se în raporturi de muncă cu comercianţii şi fiind
retribuiţi de către aceştia. Fac parte din această categorie: prepuşii, comişii pentru negoţ, comişii
călători pentru negoţ.
-auxiliarii independenţi - care au calitatea de comerciant, sunt independente faţă de comercianţi cu
care cooperează . Fac parte din această categorie: mijlocitorii şi agenţii comerciali.
Activitatea auxiliarilor are la bază instituţia reprezentării între comercianţi şi auxiliarii lor.
§ 1 Reprezentarea. Noţiune.
Legiuitorul român nu reglementează această instituţie. Multă vreme s-a considerat că regulile
referitoare la mandat şi care au consacrare legală sunt suficiente, însă s-a concluzionat că mandatul aşa
cum este reglementat în Codul civil şi Codul comercial constituie o noţiune diferită , care poate fi
izvorul reprezentării sau poate să nu fie.
Ideea de reprezentare poate fi legată de aceea de mandat, fiindcă pe cale convenţională
mandantele poate autoriza pe mandatar să lucreze pentru sine sau pe socoteala sa, ca la comision, dar
mandatele poate autoriza pe mandatar să lucreze pentru sine sau pe socoteala sa , dar şi în numele
său, ca la reprezentare, Reprezentarea nu este de esenţa mandatului, nu este trăsătura organică şi
necesară a mandatului. Lipsind condiţia esenţială pentru existenţa reprezentării- de a lucra în numele
lui dominus şi nu numai pe socoteala sa -, mandatul devine în chip necesar o altă instituţie.
Cu toate că însoţeşte mandatul ea nu este o condiţie a existenţei mandatului, reprezentarea
fiind de natura mandatului şi nu de esenţa acestuia.
Reprezentarea este un procedeu tehnico-juridic prin care o persoană numită reprezentant,
încheie acte juridice cu terţii, în numele şi pe seama altei persoane, numită reprezentant, cu consecinţa
că efectele actelor juridice încheiate se produc direct în persoana reprezentatului.
Reprezentarea poate avea ca izvor legea- reprezentarea legală – când puterea de a reprezenta o
altă persoană derivă din lege. Reprezentarea incapabililor- care nu au capacitatea de a emite voinţă
juridică din cauza unei deficienţe intelectuale, a persoanelor juridice- nefiind dotate cu o voinţă
organică pentru a putea acţiona, sunt obligate să recurgă la intermediul unei persoane fizice.; în
domeniul public: puterile funcţionarilor. Este obligatori sau necesară

29
 Reprezentarea este convenţională în toate cazurile din voinţa unei alte persoane-reprezentat,
care conferă unei alte persoane-reprezentant- puterea de a încheia acte juridice în numele şi pe
seama reprezentatului, urmând ca efectele juridice să o privească pe cea dintâi. Este facultativă prin
esenţa sa.
Pentru existenţa reprezentării trebuie întrunite cumulativ:
1. Existenţa unei a împuterniciri de reprezentare
Mandatul este constatat printr-un înscris numit procură sau împuternicire. Procura , ca
negotium este un act juridic unilateral ( exprimând voinţa mandantului) iar ca instrumentum este
înscrisul în care se enumeră actele juridice care urmează să fie îndeplinite de mandatar în numele
mandantului.
Această se dă reprezentantului înainte ca acesta să închei actele juridice cu terţii dar poate fi
dată şi ulterior sub forma ratificării actelor juridice încheiate de reprezentant în lipsa sau cu depăşirea
limitelor reprezentării . Chiar în lipsa unei ratificări , se admite că s-ar produce efectele reprezentării,
în cazurile în care actele efectuate de gerat au fost utile reprezentatului. Reprezentantul trebuie să
acţioneze numai în limitele împuternicirii primite de la reprezentant( reprezentare generală sau
parţială).
Reprezentarea poate fi :
-generală ( totală) când în numele reprezentantului, reprezentantul poate încheia orice act
juridic, cu excepţia celor considerate intuitu personae;
-specială (parţială) atunci când reprezentantul este împuternicit să încheie numai un anumit act
în numele reprezentatului.
2. Intenţia de a reprezenta.
Reprezentantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a-l reprezenta pe cel care a primit
împuternicirea şi să aducă la cunoştinţa terţului calitatea sa de reprezentant ( contemplatio domini).
Numai în aceste condiţii , efectele juridice ale actului încheiat între reprezentant şi terţ se vor produce
în persoana reprezentatului altminteri ele va deveni obligat personal faţă de terţ.
3. Voinţa valabilă a reprezentantului. Reprezentantul să lucreze în limitele împuternicirii
La încheierea actului , reprezentantul totuşi manifestă voinţa sa proprie , chiar dacă o face din
însărcinarea , în numele şi pe seama reprezentantului şi în consecinţă este necesar ca voinţa
reprezentantului a fost liberă şi neviciată.
Reprezentarea produce următoarele efecte care se pot grupa în 2 categorii:
Principalul efect al reprezentării constă că actul juridic încheiat creează raporturi juridice direct
între terţ şi reprezentat, ca şi când reprezentantul ar fi încheiat el însuşi actul cu terţul. Deci
reprezentatul devine parte în actul încheiat şi răspunde pentru executarea obligaţiilor născute din
acest act, dacă a fost încheiat în limitele împuternicirii sau ulterior l-a ratificat.
Actul juridic încheiat de către reprezentant şi terţ , în limitele împuternicirii primite, nu are nici
un efect faţă de reprezentant, el producând efecte exclusiv între reprezentat şi terţ. El rămâne străin de
actul încheiat , după ce a încheiat acel act.
Reprezentarea are un caracter intuitu personae. În consecinţă ea va înceta prin una din
următoarele cauze:
- revocarea împuternicirii
- renunţarea la însărcinarea primită,
-moartea , interdicţia, insolvabilitatea sau aplicarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.
§ 2 Reprezentarea indirectă
Există situaţii în care reprezentatul dă împuternicire ca actul juridic să fie încheiat în nume
propriu de reprezentant ar pe seama reprezentantului
Partea contractantă în actul juridic încheiat cu terţul este reprezentantul: el dobândeşte
drepturile faţă de terţ. Actul produce efecte numai faţă de reprezentant.
Între reprezentat şi terţ nu se stabilesc raporturi juridice directe dar se consideră că drepturile
se transmit direct în patrimoniul reprezentatului, deşi între acesta şi terţ nu există raporturi juridice .
actul produce efecte în patrimoniul celui care a dat împuternicirea care este adevăratul beneficiar la
efectelor actului juridic, din momentul încheierii actului juridic între împuternicit şi terţ.
Reprezentarea indirectă este reglementată de lege în materia contractului de comision.

30
 Secţiunea a II-a Auxiliarii depenedenţi

§ 1 Prepuşii comercianţilor
Sediul materiei: art 392-401 Cod com.
Prepusul este acela care este însărcinat cu comerţul patronului său, fie în locul unde acesta îl
exercită, fie în alt loc. Prepusul este reprezentantul general al patronului, fiind abilitat să conducă în
mod stabil întreprinderea patronului şi să lucreze în numele şi pe seama acestuia.
Pentru ca o persoană să aibă calitatea de prepus este necesar să fie împuternicită să efectueze
toate operaţiunile în legătură cu exercitarea comerţului şi împuternicirea să se refere la activitatea
comercială de la locul unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea-adică la sediu, sau într-un alt loc
determinat. Prepusul este obligat să aducă la cunoştinţa terţilor calitatea sa.
Codul comercial prevede o serie de dispoziţii privitoare la forma , publicitatea, executarea,
restrângerea, revocarea şi încetarea autorizării de reprezentare. Legiuitorul prevede forma scrisă a
împuternicirii, în cazul în care reprezentantul încheie acte juridice pentru care se cere forma scrisă.
Indiferent de forma în care este dată procura trebuie înscrisă în registrul comerţului şi orice limitarea
împuternicirii trebuie menţionată în acest registru.
Legea prevede în sarcina sa o serie de obligaţii specifice comercianţilor:
- de a ţine registrele comerciale (de contabilitate);
-de nu îl concura pe comerciant . Având în vedere situaţia privilegiată a prepusului, art.397 Cod com.
arată că „prepusul nu poate fără învoirea expresă a patronului, a face operaţiuni, nici a lua parte, pe
socoteala sa proprie sau a altuia, la negoţuri de natura aceluia cu care este însărcinat”, acestea
constituind fapte de concurenţă neloială ,sancţionate, conform art.397 .Repararea prejudiciului suferit
de patron se poate face alternativ:fie prin despăgubirea patronului de către prepus, în condiţiile
art.1084 Cod civil, fie prin substituirea prepusului de către patron pentru „ a reţine pentru sine
foloasele ce ar rezulta din această operaţiune”
Încetare calităţii de prepus se realizează prin: revocare împuternicirii, care pentru a fi
opozabilă terţilor trebuie supusă aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi la acordarea ei, renunţarea
prepusului, moartea, interdicţia , insolvabilitatea şi aplicarea procedurii reorganizării judiciare şi a
falimentului comerciantului sau prepusului.
§ 2 Comişii pentru negoţ
Sunt auxiliari dependenţi, având calitatea de salariaţi ai comerciantului ; se află în raporturi de
muncă cu acesta; nu au calitatea de comerciant.
Potrivit art.404 Cod com. „comişii pentru negoţ sunt prepuşi pentru vânzarea în detaliu a
mărfurilor
Comişii sunt angajaţi ai comerciantului care îi ajută pe acesta în interiorul localului
( vânzătorii dintr-un magazin). Ei nu pot înlocui pe patronul lor.
Puterile lor sunt limitate la activităţile din interiorul localului ” ei au dreptul ca în locul unde se
exercită comerţul şi în momentul predării să ceară şi să încaseze preţul mărfurilor vândute, putând da
pentru aceasta , valabilă chitanţă în numele patronului lor”. Pentru operaţiunile exterioare localului
unde îşi exercită activitatea ei au nevoie de o împuternicire specială din partea comerciantului.
§ 3 Comişii călători pentru negoţ (comişii voiajori, voiajării comerciali)
Sunt auxiliari dependenţi, salariaţi ai comerciantului.
Spre deosebire de comişii pentru negoţ care îşi desfăşoară activitatea în locul unde se exercită
comerţul patronului, activitatea comişilor –călători se desfăşoară în afara acestui loc, în alte
localităţi..
Comerciantul , însărcinează pe comişii călători, „ să trateze sau să facă operaţiuni ale
comerţului său”: această împuternicire se referă la căutarea de clienţi, colectarea de oferte comenzi şi
materializarea acestora în raporturi contractuale.

Secţiunea a III-a Auxiliarii independenţi

§ 1 Mijlocitorii (samsarii, misiţi)

31
 Sunt comercianţi independenţi.
În art 3 la pct 12 C com. legiuitorul român consacră ca act de comerţ obiectiv operaţiunile de
mijlocire în afaceri fără a exista o reglementare cu privind la mijlocitori , aşa cum se întâmplă ,de
exemplu cu comisionarii. Prin desfăşurarea unei activităţi de mijlocire cu caracter profesional
mijlocitorul devine comerciant .
§ 2 Agenţii comerciali permanenţi
Sunt comercianţi independenţi, care realizează activitatea de intermediere comercială , statutul
lor juridic fiind reglementat de Legea 509/2002 privind agenţii economici permanenţi.
Agent comercial permanent este un comerciant persoană fizică sau juridică care, în calitate de
intermediar independent este împuternicit în mod statornic să negocieze sau să negocieze şi să
încheie afaceri pentru o altă persoană fizică sau juridică, denumită comitent în schimbul unei
remuneraţii. El este intermediar independent; nu este prepus al comitentului, raporturile dintre
comerciant şi agent stabilindu-se prin contractul de agenţie;
Pentru operaţiunile încheiate prin intermediul său, agentul are dreptul la o remuneraţie din
partea comitentului, condiţionat însă de executarea obligaţiilor din contractele intermediate.

CAPITOLUL AL III-LEA COMERCIANŢII

Secţiunea I. Consideraţii generale privind comercianţii

Legiuitorul face distincţie între două categorii de comercianţi: persoanele fizice –care
dobândesc calitatea de comercianţi prin efectuarea de acte de comerţ ca o profesiune şi persoanele
juridice în sfera cărora regăsim numai societăţile comerciale care se nasc ope legis comercianţi.
Potrivit Legii 26/1990 legea registrului comerţului, sunt comercianti:.
-persoanele fizice si asociatiile familiale, care efectueaza in mod obisnuit acte de comert,
-societăţile comerciale
-companiile nationale si societatile nationale, care sunt în esenţă tot societăţi comerciale
-regiile autonome care sunt reglementate de Legea 15/1990 şi care au luat fiinţă prin
reorganizarea economică a fostelor întreprinderi de stat în ramurile strategice ale economiei: industria
de armament, energetică, de exploatare minieră şi a gazelor naturale, poştă , transporturi feroviare.
-grupurile de interes economic cu caracter comercial a căror organizare şi funcţionare este
reglementată de legea 161/2003 . şi care reprezintă o asociere de 2 sau mai multe persoane fizice sau
juridice , constituită pe o perioadă de terminată de timp, în scopul înlesnirii sau al dezvoltării activităţii
economice a membrilor săi precum şi a îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective
-organizatiile cooperatiste ( numai cooperativele de credit şi asociaţiile acestora) şi societăţile
cooperative reglementate de legea nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea si functionarea
cooperatiei (nu şi cooperativele de credit si casele centrale ale cooperativelor de credit, care sunt
reglementate prin lege speciala)
Pentru ca activitatea comercială să se desfăşoare în cadrul juridic corespunzător legea impune
în sarcina comercianţilor o serie de obligaţii :
- de a face publicitatea unor acte,în principal , prin intermediul Registrului comerţului
Astfel, potrivit art 1 din legea 26/1990 comerciantii, inainte de inceperea comertului, precum si
alte persoane fizice sau juridice, prevazute in mod expres de lege, inainte de inceperea activitatii
acestora, au obligatia sa ceara inmatricularea in registrul comertului, iar in cursul exercitarii si la
incetarea comertului sau, dupa caz, a activitatii respective, sa ceara inscrierea in acelasi registru a
mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de lege.
De asemenea în registrul comertului se vor inregistra mentiuni referitoare la:
a) donatia, vanzarea, locatiunea sau garantia reala mobiliara constituita asupra fondului de
comert, precum si orice alt act prin care se aduc modificari inregistrarilor in registrul comertului sau
care face sa inceteze firma ori fondul de comert;
b) numele si prenumele, cetatenia, codul numeric personal, pentru cetatenii romani, seria si
numarul pasaportului, pentru cetatenii straini, data si locul nasterii imputernicitului sau a
reprezentantului fiscal, daca este cazul;

32
 c) brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comert si de serviciu, denumirile de origine,
indicatiile de provenienta, firma, emblema si alte semne distinctive asupra carora societatea
comerciala, regia autonoma, organizatia cooperatista sau comerciantul persoana fizica sau asociatie
familiala are un drept;
d) hotararea de divort al comerciantului, precum si cea de impartire a bunurilor comune
pronuntate in cursul exercitarii comertului;
e) hotararea de punere sub interdictie a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia,
precum si hotararea prin care se ridica aceste masuri;
f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciara sau de faliment, dupa caz, precum si
inscrierea mentiunilor corespunzatoare;
g) hotararea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte
penale care il fac nedemn sau incompatibil sa exercite aceasta activitate;
h) orice modificare privitoare la actele, faptele si mentiunile inregistrate.
Obligaţia de a înregistra aceste menţiuni revine comerciantului dar ele pot efectuate şi la
cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu , în bara unei hotărâri definitive, pentru faptele şi
actele prevăzute a fi înregistrate în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.
În unele situaţii comercianţii mai au obligaţia de a face publicitatea unor acte sau / şi prin M.O.
sau/şi prin ziare de largă circulaţie pentru a se asigura publicitatea
- să ţină anumite registre comerciale sau de contabilitate cu respectarea cerinţelor legii.
Dispoziţiile care reglementează această obligaţie sunt: Codul comercial (art 22-34) „Despre
registrele comercianţilor” şi Legea 82/1991 privind contabilitatea la care se adaugă Reglementările
contabile armonizate cu Directiva a IV-a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele
Internaţionale de contabilitate.
Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului sau altei
persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului
Registrele contabile sunt:
-registrul-jurnal- în care se înregistrează zilnic toate operaţiunile comerţului său..
-registrul inventar-se copiază inventarul său care priveşte averea sa mobilă şi imobilă, datoriile şi
creanţele comerciantului.
-registrul cartea mare- se ţine de către cei care au un volum mare de activitate
Situaţia financiară anuală
Este documentul oficial de gestiune al comerciantului şi se compune din: bilanţ, cont de profit
şi pierdere, situaţia modificării capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi
note explicative
După aprobarea sa , în condiţiile legi, situaţia financiară se depune la DGFP şi un altul la
Oficiul registrului comerţului.
- exercitarea comerţului în limitele unei concurenţe licite
Exercitarea concurenţei este un drept al oricărui agent economic însă el trebui exercitat cu
bună credinţă fără să încalce drepturile celorlalţi, în conformitate cu bunele moravuri şi ordine a
publică. Concurenţa este protejată de lege sub un dublu aspect:
- protecţia pieţei prin care se urmăreşte menţinerea concurenţei, nedistorsionarea ei legea
reprimând practicile anticoncurenţiale, monopoliste: înţelegerile între întreprinderi, abuzul de poziţie
dominantă, concentrările economie prin intermediul dispoziţiilor legii 21/1996 privind concurenţa.
- protecţia concurenţilor, a comercianţilor înşişi, unul faţă de celălalt, sancţionându-se utilizarea
unor mijloace nelicite pentru procurarea clientelei (concurenţă neloială).

Secţiunea a II-a Comerciantul persoană fizică

§ 1 Aspecte generale
Sediul materiei este constituit din art 7 Codul com. care se completează cu dispoziţiile Legii
300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a asociatiilor familiale care desfasoara activitati
economice in mod independent, Legii 359/2004 modificată de OUG 75/2004 modificată şi aprobată
de Legea 569/2004.

33
 Potrivit art 7 din Codul comercial sunt comercianţi cei care săvârşesc fapte de comerţ ca o
profesiune obişnuită.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana fizică în calitate de comerciant pot fi
grupate în două categorii:
a) condiţii referitoare la persoana comerciantului:
b) condiţii referitoare la activitate, care presupune exercitarea faptelor de comerţ cu titlu de
profesie.
În consecinţă potrivit art 7 Cod com şi a celorlalte dispoziţiilor în vigoare pot fi avute în vedere
următoarele condiţii pentru ca o persoană fizică să devină comerciant:
- persoana fizică să aibă capacitatea juridică cerută de lege
- persoana fizică să exercite în mod obişnuit cu titlu de profesie fapte /acte de comerţ
- comerţul astfel desfăşurat să fie în nume propriu
- comerciantul persoană fizică să fi fost autorizat în condiţiile legii
- înregistrat în Registrul comerţului şi la organele fiscale;
Persoana fizică comerciant poate desfăşura activitate comercială, fie în mod independent, fie în
cadrul unei asociaţii familiale. Calitatea de comerciant are persoana fizică şi nu asociaţia familială
care nu are personalitatea juridică , nu este subiect de drept.
Asociatia familiala se poate infiinta la initiativa unei persoane fizice si se constituie din
membrii de familie ai acesteia. Sunt considerati membrii unei familii, in sensul prezentei legi, sotul,
sotia si copiii acestora care au implinit varsta de 16 ani, la data autorizarii asociatiei familiale, precum
si rudele acestora pana la gradul al patrulea inclusiv.
Asociatia familiala este reprezentata in relatiile cu tertii de persoana din initiativa careia s-a
infiintat sau de persoana imputernicita de aceasta, in baza unei procuri autentificate.
Persoana fizica care desfasoara activitati economice in mod independent si asociatia familiala
trebuie sa detina autorizatia si certificatul de inregistrare eliberate in conditiile prezentei legi. La
eliberarea acestor autorizaţii se verifică îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru desfăşurarea de
către o persoană fizică a unor activităţi comerciale.
§ 2 Capacitatea comerciantului persoană fizică
Pentru a dobândi calitatea de comerciant este necesar ca persoana respectivă să aibă capacitate
deplină de exerciţiu. O reglementare specială o găsim în Legea 300/2004 care atunci când arată care
sunt condiţiile care sunt necesare pentru autorizarea în art. 5 prevede că pot desfasura activitati
economice in mod independent sau in cadrul asociatiilor familiale persoanele fizice care indeplinesc,
in mod cumulativ, urmatoarele conditii, printre care şi aceea că „ au implinit varsta de 18 ani, in cazul
persoanelor fizice ce solicita autorizarea pentru desfasurarea de activitati economice in mod
independent si a persoanelor fizice care au initiativa constituirii asociatiei familiale, respectiv varsta de
16 ani, in cazul membrilor asociatiei familiale”
Interzişii judecătoreşti nu au capacitatea de a fi comercianţi -art 14 Cod com:” persoanele puse
sub interdicţie nu pot fi comercianţi şi nici nu pot continua comerţul început”.
Incompatibilităţ.i
Activitatea de comerţ, datorită caracterului speculativ, este incompatibilă cu anumite funcţii
sau profesii. Nu pot fi comercianţi datorită funcţiei pe care o deţin: parlamentarii, funcţionarii publici,
magistraţii, militarii, primar, prefect, subprefect, membrii Curţii de conturi, Avocatul poporului,
guvernatorul BNR, membrii Consiliului Concurenţei, etc. Nu pot fi comercianţi datorită profesiei( cu
luarea în considerare a naturii prestaţiei realizate: avocaţii, medicii, notarii, arhitecţii, experţii
contabili. Tratamentul juridic al incompatibilităţilor este mai lejer decât al incapacităţilor. Existenţa
unei incompatibilităţi nu împiedică pe cel vizat să dobândească calitatea de comerciant, dar atrage o
sancţiune de natură administrativă sau disciplinară au desuetudinea, destituirea din funcţia pe care o
ocupă.
Decăderi
Decăderile au în vedere, în esenţă, faptul că o persoană poate deveni comerciant în măsura în
care în cadrul profesiunii respective ( de comerciant) reputaţia sa nu este atinsă de săvârşirea unor
fapte care l-ar face nedemn de o asemenea calitate.
În acest sens persoanele care au fost condamnate penal pentru una din infracţiunile prevăzute
de legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilicite nu mai pot exercita
34
profesiunea de comerciant , bineînţeles dacă prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus
pedeapsa complementară a de exercitare a profesiei de comerciant.
Potrivit art 6 din Legea 300/04 o altă codiţie pentru ca o persoană să poată fi autorizată să
desfăşorea activităţi economice este ca aceasta să nu fi fost condamnată penal prin hotarare
judecatoreasca ramasa definitiva pentru savarsirea de fapte sanctionate de legile financiare, vamale si
cele care privesc disciplina financiar-fiscala de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal. De
asemenea în cazul în care o asemenea situaţie survine în cursul exercitării activităţii comerciale va
interveni anularea autorizaţiei Decăderi de acest tip sunt prevăzute în toate legile care reglementează
desfăşurarea anumitor profesii.
Interdicţii
-Legale :
- activităţi care nu pot constitui obiectul comerţului particular ( privat) şi care sunt monopol de stat
( prelucrarea tutunului)
-activităţi care sunt considerate ca infracţiuni ( fabricarea şi comercializarea unor droguri sau
narcotice înalt scop decât de medicament)
-Convenţionale-clauze inserate în contracte de genul interdicţiei impusă vânzătorului unui fond
de comerţ de a desfăşura acelaşi fel de comerţ sau unul concurent o anumită perioadă de timp din
momentul cesionării fondului de comerţ; clauze de exclusivitate
§ 3 Persoana fizică să exercite în mod obişnuit cu titlu de profesie fapte /acte de comerţ şi
în nume propriu
Se referă la realizarea de acte de comerţ obiective şi ele trebuie să aibă caracter comercial chiar
pentru peroanele care le realizează .Exercitarea trebuie să fie efectivă şi să aibă caracter de
profesiune, adică să fie o îndeletnicire permanentă , o ocupaţie, un mijloc pentru obţinerea resurselor
necesare existenţei.
Săvârşirea faptelor trebuie realizat în mod obişnuit nu în mod accidental. În acest sens art 9
Cod com prevede că orice persoană care în mod accidental face o operaţiune de comerţ nu poate fi
considera comerciant, cu toate că operaţiunea este supusă legilor comerciale.
O persoană nu devine comerciant dacă nu săvârşeşte fapte de comerţ obiective cu caracter
profesional în nume propriu , independent şi pe riscul său. Aceasta asigură delimitarea comercianţilor
de auxiliarii acestuia care sunt reprezentanţi ai comerciantului.
Răspunderea nelimitată este caracteristică comerciantului persoană fizică. Comerciantul
debitor răspunde pentru datoriile ce izvorăsc din acte de comerţ cu întreaga sa avere, cu toate
bunurile mobile şi imobile prezente şi viitoare care se găsesc în patrimoniul lui ca persoană fizică.
Creditorii ai căror creanţe izvorăsc din fapte de comerţ ale comerciantului se află în concurs şi pe
aceeaşi poziţie cu ceilalţi creditori ai comerciantului, creditori ai căror creanţe izvorăsc din acte şi
fapte civile. Săvârşind fapte de comerţ în nume propriu, comerciantul angajează numele şi patrimoniul
său în raporturile cu terţii.
§ 4 Obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege
Persoana fizica care desfasoara activitati economice in mod independent si asociatia familiala
trebuie sa detina autorizatia si certificatul de inregistrare eliberate in conditiile prezentei legi.
Obtinerea autorizatiei prevazute de lege si a certificatului de inregistrare in registrul comertului
se realizeaza, la primaria in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta solicitantul. Prin
exceptie de la dispozitiile Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare, inregistrarea in registrul comertului a comerciantilor persoane fizice si asociatii
familiale se face numai pe baza autorizatiei emise de primari.
Respingerea cererii de autorizare si refuzul inregistrarii in registrul comertului in mod
nejustificat, precum si masura anularii autorizatiei pot fi contestate in instanta, in conditiile legii.
Pot desfasura activitati economice in mod independent sau in cadrul asociatiilor familiale
persoanele fizice care indeplinesc, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:
a) au implinit varsta de 18 ani, in cazul persoanelor fizice ce solicita autorizarea pentru
desfasurarea de activitati economice in mod independent si a persoanelor fizice care au initiativa
constituirii asociatiei familiale, respectiv varsta de 16 ani, in cazul membrilor asociatiei familiale;
b) starea sanatatii le permite desfasurarea activitatii pentru care se solicita autorizatia;

35
 c) au calificarea - pregatire profesionala sau, dupa caz, experienta profesionala -, necesara
pentru a desfasura activitatea economica pentru care se solicita autorizatia;
d) nu au fost condamnate penal prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva pentru
savarsirea de fapte sanctionate de legile financiare, vamale si cele care privesc disciplina financiar-
fiscala de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal;
e) indeplinesc conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar,
sanitar-veterinar, protectiei mediului, protectiei muncii si apararii impotriva incendiilor si cerintele
reglementarilor specifice protectiei consumatorului pentru activitatea desfasurata, precum si normele
de calitate a produselor si serviciilor puse pe piata.
In vederea emiterii autorizatiei pentru desfasurarea de activitati economice in mod
independent sau in cadrul unei asociatii familiale, trebuie sa se asigure la primaria competenta o
documentatie care va cuprinde:
a) cerere-tip; in cazul asociatiei familiale trebuie sa contina semnaturile tuturor membrilor
asociatiei;
b) rezervarea denumirii la oficiul registrului comertului; Primariile au obligatia de a solicita
oficiilor registrului comertului de pe langa tribunale eliberarea dovezii privind disponibilitatea firmei si
directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti certificatul de cazier
fiscal.
c) certificatul de cazier fiscal al persoanei solicitante, respectiv al fiecarui membru al
asociatiei familiale, in original. Cetatenii straini neinregistrati fiscal in Romania au obligatia sa
prezinte o declaratie pe propria raspundere autentificata, din care sa rezulte ca nu au datorii fiscale si
ca nu au savarsit fapte de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal, sanctionate de legile financiare,
vamale si cele care privesc disciplina financiar-fiscala;
d) copii de pe actele de identitate;
e) in cazul desfasurarii activitatii in contextul dreptului de stabilire - actele din care sa rezulte
domiciliul sau resedinta;
f) certificatul medical pentru persoana fizica, respectiv pentru fiecare membru al asociatiei
familiale, prin care se atesta ca starea sanatatii le permite desfasurarea activitatii pentru care se solicita
autorizatia, eliberat de medicul de familie sau de o unitate sanitara;
g) declaratia-tip pe propria raspundere ca indeplineste conditiile de functionare prevazute de
legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului, protectiei muncii si
apararii impotriva incendiilor, precum si reglementarile specifice protectiei consumatorului pentru
activitatea desfasurata si normele de calitate a produselor si serviciilor puse pe piata;
h) copii de pe documentele care dovedesc pregatirea profesionala sau, dupa caz, experienta
profesionala, pentru desfasurarea activitatii pentru care se solicita autorizarea.
In cazul in care pentru practicarea unor activitati economice, ocupatii sau meserii sunt
prevazute, prin acte normative, cerinte de pregatire profesionala si/sau de atestare specifice, persoana
fizica sau, dupa caz, reprezentantul asociatiei familiale trebuie sa depuna dovada indeplinirii cerintelor
respective.
Autorizatia va cuprinde in mod obligatoriu:
a) datele de identificare a emitentului autorizatiei;
b) datele de identificare a persoanei fizice care va desfasura activitati economice in mod
independent sau a persoanei din initiativa careia se infiinteaza asociatia familiala si a membrilor
acesteia;
c) activitatea principala si, dupa caz, activitatile secundare pentru care se elibereaza
autorizatia, codificate conform Clasificarii activitatilor din economia nationala CAEN, clasa de 4 cifre;
d) locul de desfasurare a activitatii principale si, dupa caz, a activitatilor secundare;
e) data eliberarii autorizatiei si numarul de inregistrare al acesteia.
O persoana fizica care desfasoara activitati economice in mod independent sau o asociatie
familiala are dreptul de a detine o singura autorizatie.
Pentru desfasurarea altei activitati care nu este prevazuta in autorizatie este necesara
completarea autorizatiei.
Modificarea sau completarea datelor inscrise in autorizatie se efectueaza de catre primar, la
cererea persoanei fizice/asociatiei familiale autorizate.
36
 Suspendarea pe perioada determinata a autorizatiei se realizeaza prin dispozitie a primarului
care a emis-o, pentru motive temeinice, in baza cererii de intrerupere temporara a activitatii, formulata
de persoana fizica autorizata sau de reprezentantul asociatiei familiale.
Suspendarea activitatii persoanei fizice autorizate sau asociatiei familiale in baza cererii de
intrerupere temporara a activitatii este comunicata de primaria emitenta a autorizatiei catre oficiul
registrului comertului de pe langa tribunal.
Revocarea autorizatiei se realizeaza din dispozitia primarului care a emis-o, in conditiile legii,
in una dintre situatiile:
a) in baza cererii de renuntare, formulata de persoana fizica sau de reprezentantul asociatiei
familiale;
b) in cazul in care una dintre conditiile de acordare a autorizatiei nu mai este indeplinita;
c) ca urmare a constatarii neindeplinirii conditiilor prevazute de lege si/sau a aplicarii unei
sanctiuni de catre organele de control abilitate, caz in care organele de control au obligatia de a
comunica masura dispusa primariei emitente a autorizatiei, in termen de 24 de ore de la ramanerea
definitiva a acestei masuri.
Cererea de renuntare la autorizatie din initiativa detinatorului si transmiterea renuntarii la
autorizatie se fac la primaria emitenta, care are obligatia de a transmite catre oficiul registrului
comertului de pe langa tribunal cazurile de anulare a autorizatiei si certificatul de inregistrare in
original, in vederea radierii din oficiu a persoanei fizice/asociatiei familiale autorizate.
Anularea autorizatiei se realizeaza in baza cererii de renuntare sau cand una dintre conditiile de
autorizare nu mai este indeplinita. Cererea de renuntare la autorizatie se adreseaza in scris autoritatii
administratiei publice locale emitente de catre persoana fizica care desfasoara activitati economice in
mod independent sau de catre reprezentantul asociatiei familiale si se solutioneaza in termen de 15 zile
lucratoare de la data inregistrarii cererii.
Anularea autorizatiei atrage radierea din oficiu din registrul comertului a persoanei fizice care
desfasoara activitati economice in mod independent sau a asociatiei familiale.

Secţiunea a III-a SOCIETĂŢILE COMERCIALE

Subsecţiunea III.1. Aspecte introductive privind societăţile comerciale

§ 1 Reglementarea societăţilor comerciale.

Dreptul comun în materia societăţilor comerciale este reprezentat de Legea 31/1990 privind
societăţile comerciale , republicată în 17.11.2004, modificată prin Legea 302/24.10.2005 publicată în
M.O. din 27.10.2005
Este alcătuită din 8 titluri: dispoziţii generale, constituirea societăţilor comerciale, funcţionarea
societăţilor comerciale- cu dispoziţii generale şi specifice fiecărui tip de societate, modificarea
societăţilor comerciale, excluderea şi retragerea asociaţilor, dizolvarea , fuziune, divizare; lichidrea
societăţilor comerciale,infracţiuni; dispoziţii finale şi tranzitorii.
În afara acesteia mai există reglementări speciale pentru anumite tipuri de societăţi: societăţile
de asigurare - Legea 32/2000, societăţile bancare- Legea 58/1998. Societăţile comerciale fără
personalitatea juridică sunt reglementae de : asociaţiile familiale- Legea 300/2004, asociaţiile în
participaţiune- Codul comercial.
§ 2 Definiţia
Pornindu-se de la dispoziţiile Codului civil care defineşte societate civilă ca fiind „contractul
prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun , cu scopul de a împărţi
foloasele ce ar putea deriva”, societatea comercială reprezintă o grupare de persoane constituită în
bara unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se înţeleg să
pună în comun anumite bunuri , pentru realizarea de fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii
profitului realizat.
§ 3 Formele societăţilor comerciale
Actele de comerţ se pot realiza fie de către comerciantul persoană fizică, fie prin asocierea
acestora în cadrul unor societăţi comerciale fără personalitate juridică- asociere în participaţiune,

37
asociaţie familială, fie sub forma societăţilor comerciale beneficiind de personalitate juridică,
constituite în temeiul Legii 31/1990.
Astfel art. 1 din această lege arată că în vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice
şi juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale. Se consacră principiul potrivit căruia o
societate comercială constituită potrivit legii 31/1990 poate avea ca obiect numai realizarea de acte de
comerţ .
Legea permite însă constituirea societăţilor comerciale numai în una din următoarele forme:
- societatea în nume colectiv,
- societatea în comandită simplă
- societatea în comandită pe acţiuni
- societatea pe acţiuni
- societatea cu răspundere limitată.
Societatea în nume colectiv
-sunt societăţi intuitu personae, constituite dintr-un număr mic de persoane între care există relaţii de
încredere; sunt considerate „societăţi închise”.
- legea nu prevede un minimum de capital social, dar se pot aporta bunuri de orice fel: numerar, natură
sau creanţe
-capitalul este divizat în părţi sociale, numite în doctrină „ părţi de interes”, de valoare egală, care nu
sunt reprezentate prin titluri negociabile şi în principiu sunt netransmisibile. Cesiunea părţilor sociale
sau transmiterea lor în caz de deces al unui asociat operează numai dacă în actul constitutiv ala
societăţii s-a prevăzut în mod expres această posibilitate.
-asociaţii răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile sociale, astfel încât acestea sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu patrimoniul asociaţilor Răspunderea este solidară, în sensul că dacă
patrimoniul social nu este suficient pentru plata datoriilor societăţii, creditorii pot solicita şi obţine de
la oricare dintre asociaţi plata întregii creanţe, urmând ca cel care a făcut plata să aibă drept de regres
împotriva celorlalţi asociaţi corespunzător participării lor la beneficii şi pierderi; solidaritatea exisă
numai în raport cu creditorii sociali, între asociaţi, obligaţiile fiind divizibile. Răspunderea este
nelimitată, în sensul că fiecare asociat răspunde pentru datoriile sociale inclusiv cu bunurile proprii.
Poziţia asociatului ce răspunde solidar şi nelimitat este asemănătoare fidejusorului cu anumite
particularităţ. Ei pot fi executaţi direct şi în temeiul unei hotârâri a judecătorului sindic în cazul
procedurii falimentului- vezi şi completează Legea 64/1995
Această răspundere este subsidiară, creditorii având obligaţia să se îndrepte mai întâi împotriva
acesteia pentru obligaţiile ei şi numai dacă societatea nu le plăteşte în termen de 15 zile de la data
punerii în întârziere creditorii socialei se vor putea îndrepta împotriva asociaţilor.
-conducerea revine adunării generale care adoptă hotărârile cu unanimitate de vot;
- administrarea şi reprezentarea societăţii în relaţiile cu terţii se face de către unul sau mai mulţi
administratori , asociaţi sau terţi.
- controlul activităţii economico- financiare de regulă, se realizează de către asociaţi , aceştia având
posibilitatea să desemneze unul sau mai mulţi cenzori.
-dizolvarea: cauze generale, cauze specifice: moartea, incapacitatea, falimentul, retragerea au
excluderea unui asociat,
Societatea în comandită simplă
Se caracterizează prin existenţa a două categorii de asociaţi:
-comanditaţi, care au aceeaşi răspundere ca şi asociaţii din societatea în nume colectiv, adică răspund
solidar şi nelimitat pentru obligaţiile sociale; ei lucrează sub comanda comanditarilor şi sunt cei
administrează efectiv societatea şi o reprezintă în relaţiile cu terţii
-comanditari, răspund numai în limita aportului la capitalul social; au puterea de comandă a societăţii,
finanţează societatea, fără a participa în mod direct la coordonarea şi administrarea patrimoniului
acesteia
Celelalte caracteristici prezentate la SNC sunt valabile şi pentru această formă de societate.
Societatea pe acţiuni
- este o societate de capitaluri, elementul esenţial nefiind calitatea persoanei asociate ci capitalul
aportat de aceasta, el prezentând mai multă relevanţă.
- sunt societăţi mari, fiind necesar un număr de minim 5 acţionari la constituire;
38
- capitalul social minim este de 25.000 Euro în echivelent lei la dat subscrierii, la cursul BNR, şi se
poate constitui numai în bani şi natură;
- se constituie atât prin subscripţie instantanee, ca orice altă societate comercială, dar prin subscripţie
publică;
- capitalul social este împărţit în acţiuni reprezentate prin titluri negociabile, transmisibile atât pe
pieţele financiare organizate- bursele de valori cât şi pe pieţe neorganizat, mai ales cele necotate la
bursă; se transmit prin acte între vii şi prin acte mortis causa, fără să fie necesar acordul celorlalţi
acţionari;
- răspunderea acţionarilor pentru datoriile societăţii este limitată la valoarea acţiunilor pe care le
deţine fiecare, obligaţiile sociale fiind garantate numai cu patrimoniul societăţii.
- conducerea societăţii se realizează de către adunarea generală şi se face pe principiul majorităţii
voturilor acţionarilor şi nu al majorităţii;
- administrarea societăţii se realizează de către un consiliu de administraţie şi eventual un comitet de
direcţie; este posibil ca administrarea societăţii să se facă şi de un singur administrator;
- controlul activităţii se realizează în mod obligatoriu , de o comisie de cenzori
- dizolvarea: pentru cauze generale şi speciale ( scăderea numărului de asociaţi sau a capitalului sub
minimul prevăzut de lege)
Societăţile în comandită pe acţiuni
Presupun împărţirea acţionarilor în 2 categorii:
- comanditaţii care au răspundere solidară şi nelimitată pentru datoriile sociale,
- comanditarii care au răspundere limitată doar la aportul lor social.
- obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul societăţii şi patrimoniul asociaţilor comanditaţi, care
au o răspundere subsidiară, solidară şi nelimitată;
Celelalte aspecte sunt comune cu ale societăţii pe acţiuni.
Societatea cu răspundere limitată
- este o formă intermediară, mixtă între societăţile de persoane şi cel de capitaluri, împrumutând
trăsături de la ambele
- se bazează pe încrederea între asociaţi şi de aceea părţile sociale nu sunt liber transmisibile;
- se poate constitui şi sub forma unui societăţi unipersoanle, cu asociat unic.
- capitalul social este de minim 2.000 Ron se constituie din aporturi care pot consta în bani sau
natură;
- se divide în părţi sociale, de valoare egală, de minimum 10 Ron; ele nu sunt titluri negociabile, nu
sunt liber transmisibile; pentru cesiunea acestora fiind necesare respectarea condiţiilor cerute de legea
31/1990;
- răspunderea asociaţilor este limitată numai la aportul la capitalul social; obligaţiile sociale sunt
garantate numai cu patrimoniul social.
- conducerea este asigurată de adunarea generală a asociaţilor, iar hotărârile acesteia se adoptă cu o
dublă majoritatea: majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale.
- administrarea societăţii se realizează prin intermediul unui sau mai multor administratori,
- controlul este asigurat fie direct de către asociaţii care nu au calitatea de administratori sau de către
cenzori când numărul asociaţilor este mai mare de 15
- dizolvarea se realizează atât din cauze generale ,cât şi din cauze specifice;
§ 4 Clasificarea societăţilor
Există mai multe criterii de clasificare:
După natura societăţii sau după prevalenţa elementului personal sau cel material:
- societăţi de persoane : SNC, SCS;
- societăţi de capitaluri: SA, SCA
- societatea mixtă: SRL
Diferenţele apar cu privire la : aporturi, posibilitatea transmiterii părţilor de interes, acţiunilor,
răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale, cauzele de dizolvare.
După întinderea răspunderii asociaţilor:
- societăţi în care asociaţii au o răspundere limitată : SRL, SA, asociaţii comnditari;
- societăţi în care asociaţi au răspundere nelimitată: SNC, asociaţii comanditaţi;
După împărţirea capitalului şi structura acestuia:
39
 - societăţi la care capitalul social divide în părţi de interes - SNC, SCS, respectiv părţi sociale
SRL.
- societăţi al căror capital social se divide în acţiuni.
Puncte comune: se cuvin în proporţiile stabilita în actul constitutiv, în schimbul aportului la
capitalul social; conferă dreptul asociaţilor de a participa la adunările generale şi de a vota; conferă
dreptul la dividende; în caz de excludere sau retragere, precum şi în cazul dizolvării şi lichidării
societăţii dreptul la contravaloarea aportului lor. Diferenţa se relevă în modul de transmitere: părţile
de interes nu sunt transmisibile, părţile sociale sunt transmisibile în mod excepţional în condiţiile
prevăzute de legea 31/1990, acţiunile pot fi transmise în mod liber. Părţile de interes se transmit prin
mijloace de drept civil spre deosebire de acţiuni care dacă sunt nominative au un regim restrictiv.
După posibilitatea emiterii titlurilor de valoare:
-societăţi care pot emite titluri de valoare: SA, SCA- emit acţiuni care materializează dreptul
asupra unei fracţiuni din capitalul social , fiind totodată şi titluri de valoare negociabile, titluri de
credit- şi obligaţiuni- fracţiuni ale unui împrumut contractat de societate.

Subsecţiunea a III.2-a Contractul de societate

§ 1 Caractere specifice (elementele esenţiale) ale contractului de societate comercială

Cele 3 elemente care permit calificarea unui contract ca fiind de societate sunt: existenţa
aportului asociaţilor, intenţia de a desfăşura în comun o activitate comercială- affectio societatis şi
participarea tuturor la realizarea şi împărţirea beneficiilor şi pierderilor.
Aporturile asociaţilor
Aportul este bunul pe care fiecare asociat se obligă să-l transmită societăţii comerciale, în
condiţiile legii şi ale actului constitutiv, în vederea formării sau majorării capitalului social, în
schimbul unor acţiuni sau părţi sociale.
Momentul asumării obligaţiei de aport se numeşte subscriere şi este momentul semnării actului
constitutiv iar momentul executării se numeşte vărsarea capitalului /efectuarea vărsământului. Legea
stabileşte în mod imperativ raportul dintre aportul subscris şi cel vărsat în momentul constituirii
societăţii comerciale în cazul SA şi SCA: capitalul social vărsat de fiecare acţionar nu poate fi mai mic
de 30% din capitalul social subscris, restul urmând să fie vărsat în 12 luni de la data înmatriculării.
Aportul poate fi în numerar, în natură sau în industrie.
.Aportul în numerar : reprezintă o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o transmită
societăţii şi este obligatoriu pentru toate formele de societate
Aportul în natură este permis la toate tipurile de societăţi şi poate consta în bunuri imobile şi
mobile, corporale şi incorporale.
Aportul în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea
efectivă a bunurilor în stare de utilizare .Se poate transmite fie dreptul de proprietate fie dreptul de
folosinţă.
Dacă aportul are ca obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal şi se transmite dreptul de
proprietate aceasta devin proprietatea societăţii din momentul înmatriculării ei în Registrul Comerţului,
înmatriculare care se face pe baza unei încheieri a judecătorului delegat după efectuarea controlului
legalităţii constituirii societăţii.
Riscul pierii fortuite a bunului este suportat, conform regulii generale în materia obligaţiilor, de
proprietarul bunului - res perit domini. Aceasta însemnă că dacă bunul piere înainte de înmatricularea
societăţii debitorul nu va fi considerat liberat de obligaţia de aport şi va trebui să aducă un alt bun
identic sau când acest lucru nu mai este posibil o sumă de bani.
În cazul în care bunul care a constituie obiectul aportului a fost adus în folosinţă raporturile
dintre societate şi asociat sunt guvernate de regulile de la locaţiune iar societatea dobândeşte asupra
bunului doar un drept de creanţă astfel încât la dizolvarea şi lichidarea societăţii el va fi restituit
asociatului care l-a adus.
Bunul poate fi adus şi cu titlu de uzufruct, societatea dobândind un drept real asupra bunului
care îi conferă posibilitatea de a folosi şi de a culege fructele, asociatul păstrând dreptul de a dispune
de bun.

40
 Aportul în creanţe nu este permis la societăţile cu răspundere limitată, societăţile pe acţiuni
care se constituie prin subscripţie publică şi societăţile în comandită pe acţiuni.
Regulile care guvernează raporturile dintre societatea cesionară şi asociatul cedent sunt cele din
materia cesiunii de creanţă reglementate de art 1391 şi următoarele din Codul civil cu unele derogări,
în sensul că asociatul garantează solvabilitatea debitorului cedat la data scadentei creanţei. În
consecinţă asociatul-cedent nu va fi liberat, nu se va considera că şi-a executat obligaţia de aport decât
în momentul în care societatea obţinut plata creanţei.
Unele particularităţi ale aportului în natură apar în situaţiile în care dreptul de proprietate
asupra bunului subscris aparţine mai multor persoane: bunurile proprietate devălmaşă şi bunurile
proprietate pe cote părţi.
Soţii pot participa împreună ca asociaţi la aceeaşi societate comercială sau se pot constitui
societăţi de către unul din soţi cu terţe persoane cu condiţia de a nu fi încălcat regimul comunităţii de
bunuri. Opinia majoritară este că soţii pot contribui la constituirea societăţii nu numai cu bunuri
proprii ci şi comune. În cazul în care bunul este imobil este necesar şi acordul expres al celuilalt soţ;
dacă bunul este mobil, în temeiul art 35 al din Codul familiei-prezumţia de mandat tacit reciproc de
reprezentare acordul este prezumat.
Asociaţii coproprietari ai unui bun proprietatea comună pe cote părţi pot aduce bunul ca aport
la capitalul social. În acest caz potrivit art 83 , asociaţii sunt ţinuţi solidar să-şi îndeplinească obligaţia
de vărsare a aportului prin predarea efectivă a bunului către societate . În cazul SNC şi SCS , aportul
fiecărui asociat va fi individualizat valoric corespunzător cotei sale de proprietatea iar în cazul SRL
fiecărui asociat i se va atribui un număr corespunzător de părţi sociale.
Dacă bunul subscris ca aport constituie obiect al dreptului de proprietate pe cote- părţi, este
necesar acordul expres al tuturor coproprietarilor, chiar dacă numai unul dintre coproprietari subscrie
aportul şi dobândeşte calitatea de asociat, deoarece este obligatoriu să fie transferat societăţii întreg
dreptul de proprietate asupra bunului. Prin exprimarea consimţământului lor respectivii coproprietari
nu dobândesc calitatea de asociaţi, o atare calitate fiind dobândită dor de cel care a subscris bunul ca
aport, dar îşi asumă implicit o obligaţie solidară cu coproprietarul asociat faţă de societate ca şi cum ei
înşişi ar avea caliatea de asociaţi. Astfel potrivit art.83 „când aportul aparţine mai multor persoane ele
sunt obligate solidar faţă de societate şi sunt obligate să desemneze un reprezentant comun pentru
exercitarea drepturilor, decurgând din acest raport.”. În consecinţă coproprietarul care dobândeşte
calitatea de asociat prin subscrierea ca aport a bunului proprietate comună va fi şi reprezentantul,
mandatarul celorlalţi coproprietari pentru exercitarea drepturilor societare.
Aportul în muncă (industrie) – constă în munca sau activitatea pe care asociatul promite să o
efectueze în societate, având în vedere competenţa şi calificarea sa, deci de a desfăşura o muncă în
contul societăţii sau de a presta un serviciu, inclusiv diligenţele sau demersurile făcute de fondatori în
timpul constituirii societăţii.
Acest tip de aport este permis numai în societatea în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi .
Aceste prestaţii în muncă nu pot constitui aport la formarea şi majorarea capitalului social; ele
reprezintă un aport social pentru care asociatul care îl prestează va participa, conform actului
constitutiv la împărţirea beneficiilor şi a activului social. Dacă în actul constitutiv nu există stipulat
acest lucru asociatul care prestează muncă va avea dreptul la o cotă la beneficii şi pierderi egală cu cea
a asociatului care a adus în societate cota cea mai mică de capital
§ 2 Atacarea actului subscrierii aportului
1. Creditorul asociatului care a subscris bunul poate uza de acţiunea oblică - art 974 Cod civ.
pentru readucerea bunului în patrimoniul asociatului debitor dacă asociatul debitor insolvabila ar avea
posibilitatea să invoce nulitatea actului constitutiv şi nu acţionează în acest sens.
2. Acţiunea în anularea actului subscrierii exercitată reglementată de Legea 64/1995 privind
reorganizarea judiciară şi falimentul permite anularea actelor de subscriere frauduloase şi să
recupereze aportul debitorului. Pentru a se reţine frauda este suficient s ca debitorul să fi fost conştient
că prin aportul adus la capitalul societăţii comerciale se aduce un prejudiciu creditorilor săi. Nu este
necesară dovada dolului şi nici a complicităţii la fraudă a celorlalţi asociaţi.
3. Acţiunea revocatorie pauliană reglementată de art. 975 Cod.civ. poate fi exercitată de
creditorul asociatului care a subscris aportul cu scopul de al sustrage urmăririi creditorului, creându-şi
sau agravându-şi starea de insolvabilitate.
41
 4. Acţiunea în declararea simulaţiei aportului poate fi introdusă atât de societate cât şi de alte
persoane interesate. Se consideră fictiv : aportul cu privire la un bun de către asociatul care nu este
proprietarul bunului, aportul subscris sub condiţie suspensivă sau rezolutorie pur potestativă., aportul
unui bun grevat de o datorie apropiată de valoarea lui sau superioară, aportul unui bun grevat de
interdicţia de a înstrăina.
§ 3 Sancţiunea neexecutării obligaţiei de aport
Potrivit art.65 al.2 din Legea 31/1990 asociatul care întârzie să depună aportul social va fi
răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul era în numerar, el va fi obligat şi la dobânda legală
la suma datorată de la data scadenţei. Astfel se observă că prin derogare de la regula instituită de art
1088 Cod civil potrivit căruia în cazul „neexecutării obligaţiilor băneşti daunele interese ce se cuvin nu
pot cuprinde decât dobânda legală” în această situaţie pe lângă dobânda legală se acordă şi daune
interese-despăgubiri menite să acopere prejudiciul produs. Posibilitatea acestui cumul este prevăzut tot
de acelaşi art 1088 Cod civil care pe lângă regulă instituie şi 3 situaţii de excepţie când daunele
interese în cazul neexecutării obligaţiilor băneşti pot cuprinde mai mult decât dobânda legală: în
materie comercială, de fidejusiune şi de societate. Această prevedere este reluată de Legea 31/90 care
în art 65 al 2 prevede acest cumul în mod expres.
Cu privire la data de la care curge această dobândă art 65 al 2 care prevede curgerea de la
scadenţă reia regula din art 43 Cod comercial potrivit căruia „datoriile comerciale lichide şi plătibile în
bani produc dobânda de drept din ziua în care devin exigibile” nefiind necesară punerea în întârziere
pentru curgerea dobânzilor.
Când obiectul aportului îl constituie o creanţă , dacă societatea nu a putut încasa creanţa prin
urmărirea debitorului cedat, asociatul va fi obligat atât la despăgubiri cât şi la dobânda legală din ziua
scadenţei creanţei. Deci asociatul va datora suma şi dobânzile legale la aceasta , de la data scadenţei şi
despăgubiri pentru prejudiciul cauzat societăţii.
O altă sancţiune care se poate aplica este aceea a excluderii asociatului culpabil. Astfel potrivit
art 217 , în cazul societatea cu răspundere limitată, societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă poate fi exclus asociatul care pus în întârziere, nu şi-a executat obligaţia de aport.
În cazul societăţii pe acţiuni şi a societăţii în comandită pe acţiuni , când nici în urma somaţiei
acţionarii nu au făcut vărsămintele, consiliul de administraţie va putea decide fie urmărirea acţionarilor
fie anularea acţiunilor.
De asemenea, administratorul societăţi cu răspundere limitată care începe operaţiuni în numele
societăţii înainte să se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social săvârşeşte infracţiune care
se sancţionează cu amendă penală sau cu închisoare de la o lună la 1 an.
§ 4 Capitalul social
Aporturile asociaţilor reunite formează capitalul social al societăţii şi constituie un element al
patrimoniului societăţii.La momentul constituirii societăţii activul patrimonial se confundă cu
capitalul social.
Din punct de vedere juridic capitalul social reprezintă gajul general al creditorilor societăţii, în
sensul că în patrimoniul societăţii trebuie să existe bunuri a căror valoare să fie cel puţin în limita
capitalului social,
Capitalul social este fix pe toată durata societăţii iar în cazul în care activul social se
diminuează sub o anumită limită, datorită folosirii sale în desfăşurarea activităţii legea prevede
obligaţia reîntregirii activului sau reducerii capitalului social, mai înainte de a se face vreo distribuire
sau repartizare de beneficiu. Capitalul social trebuie să fie real adică bunurile care constituie
aporturile asociaţilor să intre efectiv în patrimoniul societăţii precum şi asigurarea permanentă în
patrimoniul societăţii a unor bunuri care să aibă cel puţin valoarea capitalului social.
Capitalul social se divide în fracţiuni egal denumite în funcţie de tipul de societate: părţi de
interes, părţi sociale, acţiuni.
Patrimoniul societăţii cuprinde activul social ( fond social) - bunurile aduse ca aport în societate
şi cele dobândite pe parcursul societăţii şi pasivul social- obligaţiile societăţii .
Veritabila garanţie a creditorilor societăţii o reprezintă patrimoniul societăţii., deoarece în
cazul nerespectării obligaţiilor sociale creditorii vor urmări bunurile aflate în patrimoniul societăţii.
Limita urmăriri este data de capitalul social, deoarece prin publicitatea contractului de societate , terţii
au luat cunoştinţă de capitalul social.
42
 § 5 Exercitarea în comun a activităţii comerciale - affectio societatis
Prin affectio societatis s-a înţeles:
-esenţa societăţii, deoarece aceasta se realizează în interesul comun al părţilor;
-animus de a forma o societate în vederea exerciţiului în comun a unei activităţi;
Un alt element caracteristic este exercitarea în comun a activităţii comerciale. Absenţa voinţei
de activa în comun poate avea drept consecinţă calificarea grupării de persoane ca fiind o altă
operaţiune lucrativă- cartel.
În orice formă de societate această intenţie a asociaţilor de a colabora în desfăşurarea activităţii
comerciale se concretizează în dreptul de a lua parte la deliberări şi decizii şi la dreptul de control
asupra activităţii societăţii. Nu se referă la desfăşurarea activităţilor ce constituie obiectul de activitate
al societăţii comerciale ,aşa cum este el stabilit în actul constitutiv..
§ 6 Participarea la realizarea şi împărţirea beneficiilor şi pierderilor
Cota parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat constituie dividend. Profitul nu se confundă
cu dividendele.
Pentru a se distribui dividende profitul trebuie să fie real, adică societatea să fi înregistrat un
excedent, adică o sumă mai mare decât capitalul social, deoarece nu se pot distribui dividende din
capitalul social. De asemenea trebuie să fie util, adică să fie rămas după întregirea capitalului social
dacă a fost cazul ( când activul patrimonial s-a micşorat în cursul exerciţiului financiar) şi după
constituirea fondului de rezervă. Din profitul obţinut destinaţiile legale sunt: fondul de rezervă,
reîntregirea capitalului social, repartizarea către asociaţi-dividende.
Dacă potrivit situaţiei financiare nu există profit nu se pot distribui dividende asociaţilor; ele au
un caracter fictiv şi distribuirea lor atrage răspunderea penală şi civilă.
În cazul în care dividendele au fost distribuite cu încălcarea acestor reguli societatea are o
acţiune în restituire împotriva asociaţilor care au cunoscut sau în împrejurările date ar fi trebuit să
cunoască neregularitatea distribuirii. Acţiunea este prescriptibilă în termen de 3 ani de la data
distribuirii.
De asemenea fondatori, administratorii , reprezentantul legal sau directorii societăţii care au
primit sau plătit dividende din beneficii fictive sau care nu puteau fi distribuite, în lipsa de situaţie
financiară ori contrarii celor rezultate din aceasta sunt sancţionaţi cu închisoarea.
Repartizarea beneficiilor se face proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat,
aşa cum a fost stabilită prin actul constitutiv. Părţile pot deroga de la această regulă şi stabili alte
proporţii.
Legea interzice aşa numită clauză leonină prevăzută de art 1513 Cod civ care prevede că este
nul contractul de societate prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor sau unul ori mai
mulţi asociaţi sunt scutiţi să participe la suportarea pierderilor.
În cazul prestaţilor în muncă cu titlu de aport social, unii asociaţi au dreptul la un dividend
suplimentar ci vor avea dreptul la o cotă din profit sau pierderi egală cu a asociatului care a adus în
societate cota de capital ea mai mică, dacă în actul constitutiv nu s-a prevăzut altceva.
Acţiunile preferenţiale cu dividend prioritar , fără drept de vot, nu sunt aducătoare de un
dividend superior celui atribuit acţiunilor ordinare; ele acordă acţionarului numai prioritatea încasării
dividendului, care este prelevat înaintea beneficiului distribuibil al exerciţiului financiar „ înaintea
oricărei alte prelevări”
Dacă din situaţia financiară anuală rezultă că societatea a realizat profit , acesta va fi repartizat
de către adunarea asociaţiilor pe destinaţii legale: reîntregirea capitalului social, formarea fondului de
rezervă, reinvestirea prin majorarea capitalului social, distribuirea de dividende, etc.
Ele se plătesc la data stabilită de adunarea generală a asociaţilor sau de legi speciale, dar nu mai
târziu de 8 luni de la data aprobării situaţie financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat.
Adunarea generală a asociaţilor nu poate avea loc mai târziu de 4 luni de la data încheierii anului
calendaristic.. Dacă societatea nu îţi execută obligaţia de plată a dividendelor la scadenţă ea „ va plăti o
penalitate egală cu dobânda legală”.
În cazul transmiterii acţiunilor şi părţilor sociale, „dividendele ce se cuvin după data
transmiterii lor aparţin cesionarului, afară de cazul în care părţile au convenit altfel.”

43
 § 7 Condiţiile de valabilitate ale contractului de societate comercială
Ca orice contract pentru a produce efecte trebuie încheiat în mod valabil, cu respectarea
condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.
Consimţământul
Este necesar consimţământul a cel puţin două persoane, cu excepţia societăţilor pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni- minimum 5 şi a SRL cu unic asociat.
Consimţământul nu trebuie să fie afectat de vicii,:
Cei care îşi exprimă consimţământul pentru încheierea contractului de societate se numesc
fondatori; aceştia sunt persoane care semnează contractul de societate sau cele care au un rol
determinant în constituirea societăţii. Fondatorii pot fi persoane fizice sau juridice, comercianţi sau
necomercianţi, de cetăţenie sau naţionalitate română.
Nu pot fi fondatori persoanele care potrivit legii sunt incapabile sau care au fost condamnate
pentru gestiunea frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie
mincinoasă, dare, luare de mită sau infracţiuni prevăzute în legea 31/1990
Capacitatea părţilor
Persoana fizică trebuie să aibă capacitatea cerută de lege pentru încheierea actelor juridice,
adică să aibă capacitate deplină de exerciţiu, aşa cum se prevede expres în art 6 din legea 31/1990.
Obiectul contractului
Obiectul contractului de societate nu se confundă cu obiectul societăţii
Obiectul contractului îl constituie prestaţiile la care s-au obligat părţile: aporturile asociaţilor.
El trebuie să fie determinat sau determinabil, să constea într-o prestaţie a celui care se obligă, real,
posibil, moral şi să nu contravină regulilor de convieţuire socială.
Obiectul societăţii constă în activităţile pe care urmează să le realizeze societatea respectivă,
faptele de comerţ pe carele va desfăşura societatea respectivă: producţie, comerţ, import-export,
prestarea de serviciu, executarea de lucrări.
Obiectul societăţii trebuie să fie comercial, în caz contrar societatea va fi civilă. Obiectul de
activitate al societăţii trebuie arătat în actul constitutiv al societăţii prin indicarea activităţilor
respective aşa cum apar ele în Clasificarea activităţilor din economia naţională - CAEN -Ordinul
601/2002, clasa 4 cifre.
Există activităţi pentru care în prealabil avizul organului de stat competent- de exemplu în
cazul comercializării de produse farmaceutice este necesar avizul Ministerului sănătăţii, pentru
desfăşurarea operaţiunilor bancare avizul prealabil al BNR.
Există şi operaţiuni care sunt interzise iniţiativei private şi implicit nu pot constitui obiect de
activitate nici al societăţii comerciale(- activitatile care, potrivit legii penale, constituie infractiuni sau
sint contrare unor alte dispozitii legale cu caracter imperativ; activitatile care constituie, in conditiile
stabilite de lege, monopol de stat; fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice in alt scop
decit ca medicament; remedii secrete (vrajitorie, ghicitorie); imprimarea hartilor cu caracter militar;
fabricarea sau comercializarea de aparatura utilizata in activitatea de interceptare de convorbiri
telefonice ori de codificare, fara avizul Ministerului de Interne sau cu incalcarea acestui aviz;-
fabricarea, utilizarea sau comercializarea de echipamente care folosesc spectrul de frecvente
radioelectrice, fara avizul Ministerului Comunicatiilor sau cu incalcarea acestui aviz.).
Există activităţi care nu pot constitui obiect al unei societăţi comerciale: avocatura, medicina,
educaţia şi învăţământul, activităţile fără scop lucrativ, asociaţiile ştiinţifice.
Cauza contractului de societate
Motivul încheierii contractului-scopul încheierii acestuia este participarea fiecărui asociat la
rezultatele activităţii comerciale desfăşurate în comun, adică la împărţirea beneficiilor şi pierderilor.
Cauza constă în intenţia asociaţilor de a se asocia pentru derularea împreună a unor fapte de
comerţ . Cauza trebuie să fie licită , morală şi în concordanţă cu regulile de convieţuire socială.
Contractul de societate se încheie sub forma înscrisului sub semnătură privată, se semnează de
către toţi asociaţii sau de către fondatori, după caz, şi se depune la ORC. Forma autentică a actului
constitutiv este necesară doar în următoarele situaţii.
- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren;
-se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă
-societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică;
44
 În cazul nerespectării condiţiilor de fond prevăzute de art. 948 Cod civil sancţiunea care
intervine, potrivit dreptului comun este nulitatea contractului de societate
În cazul în care unul din asociaţi este incapabil sau consimţământul său este afecta de vicii ,
acest aspect va afecta numai raportul juridic care îl priveşte pe acest asociat, raporturile cu ceilalţi
asociaţi rămânând valabile. Sancţiunea nulităţii priveşte numai raportul viciat, iar nu contractul de
societate în întregul său.
Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la obiectul şi cauza contractului de societate atrage
nulitatea absolută a contractului, potrivit dreptului comun
§ 8 Cuprinsul contractului de societate
Legiuitorul stabileşte în art.7 - pentru societăţile în nume colectiv, societăţile în comandită
simplă şi societăţile cu răspundere limitată – respectiv în art.8 – pentru societăţile pe acţiuni şi
societatea în comandită pe acţiuni care sunt clauzele contractului de societate. Sancţiunea nerespectării
acestor dispoziţii constă în respingerea cererii de înmatriculare a societăţii de către judecătorul
delegat.
Actul constitutiv al societatii in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata va
cuprinde:
a) numele si prenumele, codul numeric personal, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia
asociatilor persoane fizice; denumirea, sediul si nationalitatea asociatilor persoane juridice; numarul de
inregistrare in registrul comertului sau codul unic de inregistrare, potrivit legii nationale; la societatea
in comandita simpla se vor arata asociatii comanditari, asociatii comanditati, precum si reprezentantul
fiscal, daca este cazul;
b) forma, denumirea, sediul si, daca este cazul, emblema societatii;
c) obiectul de activitate al societatii, cu precizarea domeniului si a activitatii principale;
d) capitalul social subscris si cel varsat, cu mentionarea aportului fiecarui asociat, in numerar sau in
natura, valoarea aportului in natura si modul evaluarii, precum si data la care se va varsa integral
capitalul social subscris. La societatile cu raspundere limitata se vor preciza numarul si valoarea
nominala a partilor sociale, precum si numarul partilor sociale atribuite fiecarui asociat pentru aportul
sau;
e) asociatii care reprezinta si administreaza societatea sau administratorii neasociati, persoane fizice
ori juridice, puterile ce li s-au conferit si daca ei urmeaza sa le exercite impreuna sau separat;
f) partea fiecarui asociat la beneficii si la pierderi;
g) sediile secundare - sucursale, agentii, reprezentante sau alte asemenea unitati fara personalitate
juridica -, atunci cand se infiinteaza o data cu societatea, sau conditiile pentru infiintarea lor ulterioara,
daca se are in vedere o atare infiintare;
h) durata societatii;
i) modul de dizolvare si de lichidare a societatii.
Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni şi al societăţii în comandită pe acţiuni trebuie să
cuprindă următoarele prevederi
a) numele si prenumele, codul numeric personal, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia
asociatilor persoane fizice; denumirea, sediul si nationalitatea asociatilor persoane juridice, numarul de
inregistrare in registrul comertului sau codul unic de inregistrare, potrivit legii nationale; la societatea
in comandita pe actiuni se vor arata asociatii comanditari si asociatii comanditati, precum si
reprezentantul fiscal, daca este cazul;
b) forma, denumirea, sediul si, daca este cazul, emblema societatii;
c) obiectul de activitate al societatii, cu precizarea domeniului si a activitatii principale;
d) capitalul social subscris si cel varsat. La constituire, capitalul social subscris, varsat de fiecare
actionar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, daca prin lege nu se prevede altfel. Restul de
capital social va trebui varsat in termen de 12 luni de la inmatriculare;
e) valoarea bunurilor constituite ca aport in natura in societate, modul de evaluare si numarul
actiunilor acordate pentru acestea;
f) numarul si valoarea nominala a actiunilor, cu specificarea daca sunt nominative sau la purtator.
Daca sunt mai multe categorii de actiuni, se vor arata numarul, valoarea nominala si drepturile
conferite fiecarei categorii de actiuni;

45
 g) numele si prenumele, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia administratorilor, persoane fizice;
denumirea, sediul si nationalitatea administratorilor, persoane juridice; garantia pe care administratorii
sunt obligati sa o depuna, puterile ce li se confera si daca ei urmeaza sa le exercite impreuna sau
separat; drepturile speciale de reprezentare si de administrare acordate unora dintre ei. Pentru
societatile in comandita pe actiuni se vor indica comanditatii care reprezinta si administreaza
societatea;
h) numele si prenumele, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia cenzorilor, persoane fizice;
denumirea, sediul si nationalitatea cenzorilor, persoane juridice;
i) clauze privind conducerea, administrarea, functionarea si controlul gestiunii societatii de catre
organele statutare, controlul acesteia de catre actionari, precum si documentele la care acestia vor
putea sa aiba acces pentru a se informa si a-si exercita controlul;
j) durata societatii;
k) modul de distribuire a beneficiilor si de suportare a pierderilor;
l) sediile secundare - sucursale, agentii, reprezentante sau alte asemenea unitati fara personalitate
juridica -, atunci cand se infiinteaza o data cu societatea, sau conditiile pentru infiintarea lor ulterioara,
daca se are in vedere o atare infiintare;
m) avantajele rezervate fondatorilor;
n) actiunile comanditarilor in societatea in comandita pe actiuni;
o) operatiunile incheiate de asociati in contul societatii ce se constituie si pe care aceasta urmeaza sa
le preia, precum si sumele ce trebuie platite pentru acele operatiuni;
p) modul de dizolvare si de lichidare a societatii.
Anumite tipuri de societăţi - societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi
societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut. Aceste două acte
constitutive distincte pot fi redactate fie ca două înscrisuri distincte, fie sub forma unuia singur. Pentru
încheierea statutului este necesară respectarea aceloraşi condiţii de fond şi formă ca şi pentru
contractul de societate.

Subsecţiunea III.3 Procedura a constituirii societăţilor comerciale

Există două etape în constituirea societăţilor comerciale:

- redactarea actelor constitutive şi după caz, autentificarea acestuia în condiţiile impuse de lege;
- îndeplinirea unor formalităţi prevăzute de lege. înmatricularea societăţii în registrul comerţului
urmată de efectuarea publicităţii prevăzute de lege. Cu această ocazie se realizează şi înregistrarea
fiscală a societăţii, iar pentru a putea desfăşura activitatea este necesară şi autorizarea funcţionării
societăţii.
§ 1 Redactarea actelor constitutive ale societăţii comerciale
Societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă se constituie numai prin contract,
societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată se
constituie prin contract şi statut. Acestea pot fi întocmite fie sub forma a două înscrisuri distincte fie
sub forma unui singur înscris numit act constitutiv. În cazul societăţii cu răspundere limitată constituită
prin manifestarea de voinţă a unei singure persoane se întocmeşte numai statutul şi acesta purtând
denumirea tot de act constitutiv.
§ 2 Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale
Autorizarea constituirii
Odată întocmit actul constitutiv al societăţii - contractul de societate şi/sau statutul, în forma
cerută de lege - a înscrisului sub semnătură privată sau în formă autentică atunci când este cazul
societatea comercială nu este constituită; ea este în curs de constituire şi odată cu semnarea actului
constitutiv ea dobândeşte o capacitatea de folosinţă anticipată şi implicit o capacitate de exerciţiu
anticipată.
Procedura înmatricularea societăţii în Registrul Comerţului, înregistrarea fiscală a acestora şi
autorizarea funcţionării acestora sunt reglementate de Legea 31/90 privind societăţile comerciale, de
Legea 26/1990 privind Registrul Comerţului şi de Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor
de înregistrare în Registrul Comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor

46
juridice, înregistrarea fiscală a acestora precum şi autorizarea funcţionării acestor persoane juridice,
modificată de Ordonanţa de urgenţă 75/2004 aprobată prin Legea 569/2004.
După aceeaşi procedură are loc orice înregistrare în Registrul Comerţului: înmatricularea,
înscrierea de menţiuni precum şi înregistrarea oricăror alte operaţiuni care potrivit legii se menţionează
în registrul comerţului..
Solicitarea efectuarii inregistrarii in registrul comertului se face la biroul unic din cadrul
oficiului registrului comertului de pe langa tribunal de catre fondatori, administratori sau de
reprezentantii acestora, precum si de orice persoana interesata, in conditiile legii, prin intocmirea
cererii de inregistrare.
Potrivit acestor dispoziţii legale, în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv,
fondatorii sau administratorii societăţii ori un împuternicit al acestora precum şi orice persoană
interesată , în condiţiile legii vor cere înmatricularea societăţii în Registrul Comerţului în a cărui rază
teritorială îşi va avea sediul societatea. Cererea se va face prin intermediul biroului unic din cadrul
Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă tribunal.
Cererea va fi însoţită de:
- actul constitutiv al societăţii
- dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;
- dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei şi emblemei dacă este cazul;
- actele doveditoare asupra aporturilor în natură, iar în cazul în care sunt printre ele şi imobile
certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate.
- actele constatatoarele ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi;
- declaraţia pe proprie răspundere a fondatorilor, a administratorilor şi a cenzorilor că îndeplinesc
condiţiile prevăzute de lege.
Controlul legalităţii actelor şi faptelor care potrivit legii se înscriu în Registrul Comerţului este
efectuat de un judecător delegat, din cadrul Tribunalului.
În cazul în care constată că sunt îndeplinite cerinţele legii, judecătorul delegat prin încheiere va
dispune autorizarea constituirii societăţii şi înmatricularea acesteia în Registrul Comerţului în
condiţiile prevăzute de Legea 26/1990.
În cazul în care actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze
prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru
constituirea societăţii, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează
o cerere de intervenţie, va respinge cererea prin încheiere, motivat, în afară de cazul în care asociaţii
înlătură asemenea neregularităţi. Judecătorul delegat va lua act în încheiere de regularizările făcute.
Societatea comercială dobândeşte personalitate juridică la data înregistrării în Registrul
Comerţului a încheierii judecătorului delegat prin care s-a dispus autorizarea constituirii şi
înmatricularea, dacă legea nu dispune altfel. Înmatricularea se efectuează în 24 de ore de la data
pronunţării încheierii de către judecătorul delegat. Încheierea judecătorului delegat privitoare la
înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerţului este executorie de drept şi este supusă
numai recursului.
La inmatriculare solicitantilor li se elibereaza certificatul de inregistrare continand numarul de
ordine din registrul comertului si codul unic de inregistrare atribuit de Ministerul Finantelor Publice,
insotit de incheierea judecatorului-delegat, precum si de alte acte prevazute de prezenta lege.
Termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la data pronunţări pentru părţi şi de la data
publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial pentru orice
persoană interesată.
Recursul se depune şi se menţionează în Registrul Comerţului unde s-a făcut înregistrarea. În
termen de 3 zile de la data depunerii Oficiul Registrului Comerţului înaintează recursul Curţii de Apel
în a cărei rază teritorială se află sediul societăţii iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ acolo
unde se află sediul sucursalei.
Motivele recursului se pot depune la instanţă cu cel puţin 2 zile înaintea termenului de judecată.
În cazul admiterii recursului, decizia instanţei de recurs va fi menţionată în Registrul Comerţului.
În temeiul încheierii judecătorului delegat prin care s-a autorizat constituirea societăţii şi s-a
dispus înmatricularea, oficiul registrului comerţului eliberează certificatul de înregistrare. El va

47
cuprinde: firma, sediul social, activitatea principală, numărul de ordine în Registrul comerţului şi
codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor.
Publicitatea constituirii
Constituirea societăţii este adusă la cunoştinţa terţilor prin îndeplinirea unor formalităţi de
publicitate: înmatricularea în registrul comerţului( care are şi efect constitutiv)şi publicarea încheierii
judecătorului delegat , în extras în M.O. partea a IV-a, ea putând fi publicată în întregime la solicitarea
societăţii şi pe cheltuiala acesteia. În cazul SNC şi SCS se poate publica numai un extras al încheierii.
Actele sau faptele, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevazuta de lege, nu pot fi opuse
tertilor, in afara de cazul in care societatea face dovada ca acestia le cunosteau.
În cazul în care nu s-a îndeplinit formalitatea publicităţii prin Monitorul Oficial , constituirea
societăţii nu este opozabilă terţilor.
În mod excepţional, constituirea societăţii poate fi opusă terţilor, dacă societatea face dovada
că terţii cunoşteau înmatricularea societăţii în registrul comerţului şi deci constituirea societăţii.
Cunosterea de către terţi a constituirii societăţii acoperă lipsa îndeplinirii formalităţii de publicitate.
Operatiunile efectuate de societate inainte de a 16-a zi de la data publicarii in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea a IV-a, a incheierii judecatorului delegat nu sunt opozabile tertilor, care dovedesc
ca au fost in imposibilitate de a lua cunostinta despre ele.
Tertii pot invoca insa actele sau faptele cu privire la care nu s-a indeplinit publicitatea, in afara
de cazul in care omisiunea publicitatii le lipseste de efecte.
Societatea este obligata sa verifice identitatea dintre textul depus la oficiul registrului
comertului si cel publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a sau in presa. In caz de
neconcordanta, tertii pot opune societatii oricare dintre texte, in afara de cazul in care societatea face
dovada ca ei cunosteau textul depus la oficiul registrului comertului.
Nici societatea si nici tertii nu pot opune, pentru a se sustrage de la obligatiile asumate, o
neregularitate in numirea reprezentantilor, administratorilor sau a altor persoane care fac parte din
organele societatii, atunci cand aceasta numire a fost publicata in conformitate cu legea. Societatea nu
poate invoca fata de terti numirile in functiile mentionate sau incetarea acestor functii, daca ele nu au
fost publicate in conformitate cu legea.
Autorizarea funcţionării şi înregistrarea fiscală
Procedura de autorizare a functionarii pe baza declaratiei-tip pe propria raspundere se
desfasoara prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa
tribunal, la care solicitantul are obligatia inregistrarii sediului social sau secundar.
Cererea de autorizare se depune la oficiul registrului comerţului, procedura de autorizare a
funcţionării , ca şi ce de autorizare a constituirii se desfăşoară prin intermediul Biroului unic. Acesta va
elibera un certificat constatator în care se va preciza că –as înregistrat declaraţia tip din care rezultă că
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia specifică la locul unde s-a solicitat autorizarea
desfăşurării activităţii, în baza declaraţiei pe proprie răspundere a solicitantului.
Înregistrarea fiscală se face prin depunerea cereri la biroul unic din cadrul Oficiului Registrului
Comerţului de pe lângă tribunal, iar atribuirea se realizează de către Ministerul Finanţelor Publice şi
este condiţionată de admiterea cererii de înregistrare în Registrul Comerţului de către judecătorul
delegat. Pe baza datelor transmise Ministerul Finanţelor Publice atribuie , în termen de maxim 8 ore
codul unic de înregistrare.
§ 3 Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societăţii comerciale
Este posibil ca fondatorii să încheie în nume propriu dar în contul societăţii anumite acte
juridice necesare constituirii viitoarei societăţi (de exemplu deschiderea unui cont bancar, un contract
de locaţiune). Întrucât până la înmatricularea ei în registrul comerţului societatea nu are personalitatea
juridică, ea nu poate fi titulară de drepturi şi de obligaţii izvorâte din aceste acte juridice. Titular al
acestor drepturi şi obligaţii este fondatorul (persoana) care a încheiat actele juridice respective. Acest
lucru este prevăzut expres în art. 53 din Legea 31/1990 care arată că „fondatorii, reprezentanţii şi alte
persoane care au lucrat în numele unei societăţi în curs de constituire, răspund solidar şi nelimitat faţă
de terţi afară de cazul în care societatea, după ce a dobândit personalitatea juridică le-a preluat asupra
sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi fost ale societăţii încă de la data încheierii lor.”

48
 După dobândirea personalităţii juridice aceste acte sunt preluate de către societate şi ele vor
produce efecte faţă de societate retroactiv, de la data încheierii lor şi nu de la data preluării lor sau de
la data înmatriculării ca şi cum ar fi fost încheiate de societate încă de la început,
§ 4 Consecinţele încălcării cerinţelor legale la constituirea societăţii comerciale
O societate comercială este legal constituită numai dacă la constituirea ei au fost respectate
condiţiile prevăzute de lege cu referire la actele constitutive dar şi cu privire la formalităţile prevăzut
de lege. În caz contrar vorbim de o societate nelegal constituită , o societate neregulat constituită care
este supusă unui anumit regim juridic funcţie de cauza de neregularitate.
Aceste neregularităţi pot fi înlăturate , regularizate fie în mod voluntar de persoanele abilitate
de lege, în speţă organele de conducere ale societăţii- fondatori, administratori, cenzori, de la caz la caz
sau pe calea unei acţiuni la instanţă în caz contra- prin acţiunea în regularizare.
Neregularităţi constate cu ocazia verificării legalităţii cererii de înregistrare în registrul
comerţului a societăţii judecătorul delegat poate constata că actul constitutiv nu cuprinde toate
menţiunile prevăzute de art 7 sau 8 ori cuprinde dispoziţii prin care se încalcă o dispoziţie imperativă
a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii. În această situaţie
judecătorul delegat va pune în vedere asociaţilor să înlăture neregularităţile.
Dacă neregularităţile sunt înlăturate societate va fi înregistrată.; în caz contrar judecătorul
delegat din oficiu sau la cererea oricărui asociat ori a altor persoane interesate va respinge prin
încheiere, motivat, cererea de înregistrare. Împotriva încheierii judecătorului delegat se poate exercita
recurs.
Este posibil ca actul constitutiv să fie întocmit cu respectarea condiţiilor cerute de lege dar să
nu se solicite înmatricularea în registrul comerţului de cei cărora le incumbă obligaţia înregistrarea
societăţii.
În această situaţie, orice asociat poate cere oficiului registrului comerţului efectuarea
înmatriculării, după ce, prin notificare sau scrisoare recomandată i-a pus în întârziere, iar ei nu s-au
conformat în termen de 8 zile de la data primirii.Dacă societatea, totuşi, nu a fost înmatriculată în
termenul de 8 zile şi au trecut 3 luni de la data autentificării actului constitutiv, asociaţii sunt eliberaţi
de obligaţiile ce decurg din subscripţiile lor, în afară de cazul în care actul constitutiv prevede altfel.. O
asemenea eliberare de obligaţia care decurge din subscripţie nu operează dacă un asociat a cerut
oficiului comerţului îndeplinirea formalităţilor de înregistrare a societăţii.
Neregularităţi constate după înregistrarea societăţii
Dacă după înmatricularea societăţii se constată anumite neregularităţi, legea obligă societatea
să ia măsurile necesare pentru înlăturarea lor în termen de 8 zile de la data constatării lor.
Deşi legea se referă la „ societate” considerăm că această obligaţie revine în concret
administratorilor şi cenzorilor societăţii.
Legea stabileşte un termen de 8 zile în care persoanele menţionate trebuie să înlăture
neregularităţile constate. Cum se poate observa, chiar şi în cazul constatării neregularităţilor după
înmatricularea societăţii, regularizarea societăţii se poate realiza fără constrângere, prin măsurile
întreprinse de organele societăţii.
Dacă societatea nu se conformează orice persoană interesată poate cere tribunalului locului
unde societatea îşi are sediul să oblige organele societăţii, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii să
le regularizeze
Legea nu stabileşte domeniu de aplicare al acţiunii în regularizare, ceea ce înseamnă că ea
poate fi folosită în cazul oricărei neregularităţi privind constituirea societăţii. Problema este de a şti
dacă acţiunea în regularizare poate fi folosită şi pentru acele neregularităţi pentru care legea prevede
sancţiunea nulităţii. Întrucât legea nu cuprinde nici o limitare înseamnă că poate fi folosită chiar şi în
cazurile de anulare a societăţii pe motiv că primează salvarea societăţii.
Regimul juridic al acţiuni în regularizare este reglementat de art 48 din Legea 31/1990.. Ea
poate fi introdusă de orice persoană interesată: asociaţii, salariaţii societăţii şi creditorii societăţii.
Acţiunea în regularizare nu este o acţiune în răspundere deci pentru exercitarea ei nu trebuie
dovedit un prejudiciu. Procedura de solutionare este cea de drept comun. Cel chemat în judecată este
administratorul sau cenzorului care are dreptul de a reprezenta societatea.
Dacă nu este prevăzută o clauză prevăzută la art 7 sau 8 instanţa va dispune obligarea la
completarea actului-care se va efectua prin consimţământul tuturor asociaţilor. Dacă actul conţine o
49
clauză contrară instanţa va dispune suprimarea ei iar dacă nu a fost îndeplinită o cerinţă legală instanţa
va dispune obligarea la realizarea ei.
Instanţa va putea dispune aducerea la îndeplinire sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii
de către administrator sau cenzor.
Dreptul la acţiunea de regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de 1 an de la data
înmatriculării societăţii.”
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin neregularităţile constatate anterior înregistrării.
Potrivit art. 47 din Legea 31/1990 pentru prejudiciile cauzate prin aceste neregularităţi vor
răspunde solidar şi nelimitat fondatorii, reprezentanţii societăţii precum şi primii membri ai organelor
de conducere, administrare şi control ai societăţii.

Aceasta este o răspundere civilă şi poate fi delictuală sau contractuală după cum
neregularitatea constată reprezintă nerespectarea unei obligaţii contractuale sau legale.
Potrivit legii, răspunderea se angajează pentru orice neregularitate , adică pentru absenţa unei
clauze din actul constitutiv ori încălcarea unei cerinţe legale pentru constituirea societăţii.Nu
interesează când a fost constată neregularitatea, înainte sau după înmatricularea societăţii.
Legea prevede că răspunderea incumbă tuturor persoanelor care sunt implicate în procesul
constituirii societăţii: cercul acestora este foarte larg şi de aceea se impun anumite circumstanţieri.
În primul rând trebuie să avem în vedere că răspunderea civilă este întemeiată pe culpă,
prezumată, în cazul răspunderii contractule şi dovedită în cazul răspunderii delictuale. Deci,
răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin neregularităţile constituirii societăţii nu pot fi decât
persoanele menţionate care aveau o obligaţie contractuală sau legală privind îndeplinirea ori
îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiei.
În al doilea arând trebuie să analizăm poziţia juridică a persoanelor avute în vedere de lege. În
ceea ce priveste pe fondatori răspunderea trebuie să aparţină acelor asociaţi care au fost desemnaţi prin
actul constitutiv sau prin voinţa asociaţilor să îndeplinească formalităţile cerute pentru constituirea
societăţii (întocmirea actului constitutiv şi înmatricularea societăţii).
Reprezentanţii societăţii sunt persoanele anume împuternicite de asociaţi să reprezinte
societatea sau a căror putere de reprezentare le este conferită în temeiul calităţii de administrator.
În privinţa primilor membrii ai organelor de conducere ale societăţii , deşi formularea este largă
trebuie să avem în vedere numai pe administratori şi, după caz, pe cenzorii societăţii. Aceştia prin
atribuţiile lor trebuie să aia toate măsurile pentru înlăturarea oricăror neregularităţi privind constituirea
societăţii.
Dreptul la repararea prejudiciului aparţine oricărei persoane care a suferit un prejudiciu
(asociaţi, creditorii societăţii)
Răspunderea este nelimitată şi solidară. Deci prejudiciul se repară integral, iar dacă sunt mai
multe persoane în culpă pentru existenţa neregularităţilor răspunderea este solidară.
Dreptul la acţiune pentru repararea prejudiciului se prescrie în 3 ani, care curge de la dat
naşterii dreptului la acţiune sau de la dat când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât
paguba cât şi persoana care răspunde
§ 5 Nulitatea societăţii comerciale
În cazul anumitor neregularităţi constate după înmatricularea societăţii legea permite atât
regularizarea lor cât şi declararea nulităţii societăţi datorită consecinţelor pe care neregularităţile
respective le-ar avea asupra securităţii raporturilor juridice. Pentru a proteja interesele terţilor care au
intrat în raporturi juridice cu societatea, regimul juridic al nulităţii societăţii comerciale este unul
derogatoriu de la dreptul comun al nulităţilor caracterizat prin:
- intervine numai în cazurile limitativ prevăzute de lege;
- nu are efect retroactiv;
- poate fi acoperită;
Art 56 reglementează limitativ cazurile de nulitate a societăţii:
Nulitatea unei societati inmatriculate in registrul comertului poate fi declarata de tribunal numai
atunci cand:
a) lipseste actul constitutiv sau nu a fost incheiat in forma autentica, când legea prevede acest lucru:
b) toti fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societatii;
50
c) obiectul de activitate al societatii este ilicit sau contrar ordinii publice;
d) lipseste incheierea judecatorului delegat de inmatriculare a societatii;
e) lipseste autorizarea legala administrativa de constituire a societatii;
f) actul constitutiv nu prevede denumirea, sediul societatii, obiectul sau de activitate, aporturile
asociatilor si capitalul social subscris si varsat;
g) s-au incalcat dispozitiile legale privind capitalul social minim, subscris si varsat;
h) nu s-a respectat numarul minim de asociati, prevazut de lege.
Nulitatea nu poate fi declarata in cazul in care cauza ei, invocata in cererea de anulare, a fost
inlaturata inainte de a se pune concluzii in fond la tribunal.
În scopul de a salva societatea se prevede posibilitatea înlăturării în extremis a neregularităţii.
Este prevăzută posibilitatea acoperii nulităţii societăţii. Competent este tribunalul din localitatea în
care îşi are sediul societatea.
Cererea privind declararea nulităţii poate fi exercitată de orice persoană interesată iar acţiunea
este imprescriptibilă.
Pe data la care hotararea judecatoreasca de declarare a nulitatii a devenit irevocabila, societatea
inceteaza fara efect retroactiv si intra in lichidare. Dispozitiile legale privind lichidarea societatilor ca
urmare a dizolvarii se aplica in mod corespunzator.
O particularitate a lichidării este aceea că lichidatorii sunt numiţi de prin hotărârea prin care
s-a constat nulitatea societăţii.
Tribunalul va comunica hotararea judecatoreasca oficiului registrului comertului, care, dupa
mentionare, o va trimite Monitorului Oficial al Romaniei spre publicare in Partea a IV-a, in extras.
Acesta va înregistra menţiunea în registrul comerţului şi va dispune înmatricularea societăţii. Pe data
radierii înmatriculării din registrul comerţului, personalitatea juridică încetează, cu toate consecinţele
ce decurg din acest fapt.
Pornind de la principiul general că lichidarea societăţii nu liberează pe asociaţi se prevede că
asociatii raspund pentru obligatiile sociale pana la acoperirea acestora in conformitate. Această
răspundere priveşte numai pe asociaţii SNC şi asociaţii comanditaţi din SCS sau SCA care răspund
solidar şi nelimitat pentru obligaţiile sociale.
Constatarea după înmatricularea societăţii a unor neregularităţi privind constituirea societăţii
deschide calea celor interesaţi pentru care regularizarea societăţii sau declararea nulităţii, existând un
drept de opţiune, timp de 1 an de la data înmatriculării.. În absenţa unei reglementări legale credem că
în caz de conflict va avea câştig de cauză acţiunea în regularizare.
Declararea nulitatii societatii nu aduce atingere actelor incheiate in numele sau .
Nici societatea si nici asociatii nu pot opune tertilor de buna-credinta nulitatea societatii pentru
a se elibera de executarea obligaţiilor asumate.
§ 6 Subscripţia publică-modalitate specifică de constituire a societăţilor pe acţiuni
Ca modalităţi tehnice societatea pe acţiuni se constituie se poate constitui prin subscrierea integrală
şi simultană a capitalului social ca toate celelalte forme de societate.
În afară de aceasta mai există o modalitate de constituire când capitalul social se formează şi prin
contribuţia altor persoane decât cele care iniţiază constituirea societăţii-fondatorii. Aceasta este o
modalitate de constituire continuată sau prin subscripţie publică.
Diferenţa constă că în prima modalitate, acţionarii subscriu integral şi simultan întreg capitalul
social, în vreme ce în a doua modalitate, numai fondatorii subscriu partea lor de capital simultan ,
ulterior având loc şi subscripţia capitalului prin acceptarea de către publicul subscriitor a ofertei
publice de acţiuni.
Constituirea simultană constituie regula, iar constituirea continuată, excepţia.. Normele care
guvernează procedura constituirii continuate sunt norme de excepţie şi prin urmare de strictă
interpretare.
Perioada constitutivă există şi în cazul constituirii simultane , între cele 2 proceduri existând numai
o deosebire de intensitate dar nu şi de natură. În consecinţă se vor aplica şi constituirii simultane
dispoziţiile privind răspunderea fondatorilor şi avantajele rezervate acestora.
Având în vedere că subscripţia publică interesează un număr nelimitat de persoane, legiuitorul o
supune unor norme obligatorii care se abat de la principiul libertăţii contractuale, norme ce sunt de
ordine publică.
51
 În această situaţie constituirea societăţii presupune o fază premergătoare , necesară constituirii
capitalului social pe calea subscripţiei publice, cu următoarele etape: întocmirea şi lansarea
prospectului de emisiune; subscrierea acţiunilor; validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive
ale societăţii de către adunarea constitutivă a subscriitorilor;
Prospectul de emisiune
Când societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică, fondatorii vor întocmi un prospect
de emisiune, care va cuprinde datele prevăzute de lege pentru actul constitutiv al unei societăţi pe
acţiuni, mai puţin cale referitoare la administratori si cenzori. El poate să cuprindă şi alte menţiuni
facultative (de exemplu, data începerii subscrierii, data şi locul efectuării vărsămintelor pentru
acţiunile subscrise).
El îndeplineşte rolul de a informa publicul cu privire la perspectivele de afaceri ale noii societăţii,
nevoile de finanţare drepturile şi obligaţiile acţionarilor, inclusiv ale fondatorilor. În acest prospect
trebuie să se precizeze data închiderii subscripţiei.
Prospectul de emisiune reprezintă o ofertă unilaterală de a contracta, adresată unui număr nelimitat
de persoane (publicului). Această ofertă este irevocabilă din momentul publicării prospectului de
misiune.
Prospectul de emisiune se încheie în formă autentică, se semnează de către fondatori şi se
depune, înainte de publicare, la oficiul registrului comerţului din judeţul in care se va stabili sediul
societăţii pentru ca judecătorul delegat constatând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege va autoriza
publicarea prospectului de emisiune. Autorizarea se face pe baza unei încheieri , judecătorul vizând
fiecare exemplar al prospectului. După autorizare prospectul va fi publicat. Dacă prospectul nu conţine
una din menţiuni el este lovit de nulitate chiar dacă a fost autorizat de judecător.
Subscrierea acţiunilor
Prin subscriere se înţelege aderarea unei persoane la condiţiile prospectului şi totodată cererea
adresată fondatorilor de a i se elibera una sau mai multe acţiuni.
Din momentul subscrierii prospectului de emisiune şi al informării fondatorilor cu privire la
acceptarea prospectului se încheie un contract între fondator şi subscriitor iar dispoziţiile prospectului
nu mai pot fi modificate sau revocate decât pe baza unui acord .
Subscrierile de acţiuni se vor face pe unul sau pe mai multe exemplare ale prospectului de
emisiune al fondatorilor, vizate de judecătorul delegat şi va cuprinde: numele si prenumele sau
denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului; numărul, în litere, al acţiunilor subscrise; data
subscrierii si declaraţia expresă că subscriitorul cunoaşte si acceptă prospectul de emisiune. Dacă
subscrierea proiectului nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege sancţiunea este nulitatea absolută
Validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive ale societăţii de către adunarea
constitutivă a subscriitorilor.
Cel mai târziu in termen de 15 zile de la data închiderii subscrierii, fondatorii vor convoca
adunarea constitutivă, printr-o înştiinţare publicată in Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi
în două ziare cu largă răspândire, cu 15 zile înainte de data fixată pentru adunare. Înştiinţarea va
cuprinde locul şi data adunării, care nu poate depăşi două luni de la data închiderii subscrierii, şi
precizarea problemelor care vor face obiectul discuţiilor.
Adunarea constitutivă nu este o întrunire a acţionarilor ci a o adunare generală a subscriitorilor.
Legea cere subscriitorilor să s e întrunească pentru a discuta şi redacta actul constitutiv chiar dacă au
declarat că au cunoştinţă şi acceptă prospectul de emisiune(care cuprinde principalele elemente ale
actului constitutiv).
Societatea se poate constitui numai daca intregul capital social a fost subscris si fiecare
acceptant a varsat in numerar jumatate din valoarea actiunilor subscrise la Casa de Economii si
Consemnatiuni - C.E.C. - S.A. ori la o banca sau la una dintre unitatile acestora. Restul din capitalul
social subscris va trebui varsat in termen de 12 luni de la inmatriculare. Dacă subscrierile publice
depăşesc capitalul social prevăzut în prospectul de emisiune sau sunt mai mici decât acesta, fondatorii
sunt obligaţi să supună aprobării adunării constitutive majorarea sau, după caz, reducerea capitalului
social la nivelul subscripţiei.
Fondatorii sunt obligaţi să întocmească o listă a celor care, acceptând subscripţia, au dreptul să
participe la adunarea constitutivă, cu menţionarea numărului acţiunilor fiecăruia

52
 În adunarea constitutivă, fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de acţiunile
subscrise. El poate fi reprezentat şi prin procură specială. Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5
acceptanţi.
Adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenţi jumătate plus unu din numărul
acceptanţilor şi ia hotărâri cu votul majorităţii simple a celor prezenţi.
Daca exista aporturi in natura, avantaje rezervate fondatorilor, operatiuni incheiate de fondatori
in contul societatii ce se constituie si pe care aceasta urmeaza sa le ia asupra sa, adunarea constitutiva
numeste, unul sau mai multi experti, care isi vor da avizul asupra evaluarilor.
Daca majoritatea ceruta nu poate fi intrunita, desemnarea expertilor se va face de judecatorul
delegat, la cererea oricarui acceptant.”
Verificare valorii aporturilor în natură sau a avantajelor trebuie efectuată , chiar dacă ele au
fost evaluate prin prospectul de emisiune.
În ceea ce priveşte avantajele rezervate fondatorilor subscriitorii nu sunt legaţi de aprobarea
dată prin acceptarea şi semnarea prospectului de emisiune.
Dupa ce expertii au depus raportul de evaluare, fondatorii convoaca din nou adunarea
constitutiva.
Adunarea constitutivă are următoarele atribuţii:
- verifică existenţa vărsămintelor;
- examinează şi validează raportul experţilor de evaluare a aporturilor în natură; aprobă
participările la beneficii ale fondatorilor şi operaţiunile încheiate în contul societăţii;
- discută şi aprobă actul constitutiv al societăţii, membrii prezenţi reprezentând, în acest scop, şi
pe cei absenţi, şi desemnează pe aceia care se vor prezenta pentru autentificarea actului şi îndeplinirea
formalităţilor cerute pentru constituirea societăţii;
- numeşte pe administratori şi cenzori.
- hotărăşte asupra cotei din profitul net ce revine fondatorilor unei societăţi constituite prin
subscripţie publică, cotă ce nu poate depăşi 6% din profitul net şi nu poate fi acordată pentru o
perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societăţii.
Societatea nu se constituie în urma subscrierilor ci în urma deliberărilor care au loc în adunarea
constitutivă. Un subscriitor poate vota contra în adunarea constitutivă chiar dacă a acceptat prospectul
de emisiune.
Are loc autentificarea actului de către notar după aprobarea de către adunarea constitutivă.
Oricare ar fi forma constituirii este necesară autorizarea constituirii de către judecătorul
delegat. Procedura de înmatriculare este aceeaşi ca la subscripţia integrală şi simultană.
Fondatorii şi primii administratori sunt solidar răspunzători, din momentul constituirii
societăţii, fată de societate şi de terţi pentru:
- subscrierea integrală a capitalului social şi efectuarea vărsămintelor stabilite de lege sau de
actul constitutiv;
- existenta aporturilor în natură;
- veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea constituirii societăţii.
Fondatorii sunt răspunzători, de asemenea, de valabilitatea operaţiunilor încheiate in contul
societăţii înainte de constituire şi luate de aceasta asupra sa.
Dacă societatea se dizolvă anticipat, fondatorii au dreptul să ceară daune de la societate, dacă
dizolvarea s-a făcut în frauda drepturilor lor, dreptul la acţiunea în daune prescriindu-se în termen de 6
luni de la data publicării in Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale
a acţionarilor care a decis dizolvarea anticipata.
Acţiunea în daune poate fi introdusă la instanţă numai dacă fondatorii dovedesc că au suferit
un prejudiciu şi numai împotriva societăţii. Este o acţiune în răspundere contractuală, fondatorii având
calitatea de creditori chirografari pentru despăgubirile ce li se datorează datorită dizolvării anticipate
distinct faţă de calitatea de creditor pentru activul social net care se distribuie acţionarilor ca rezultat al
lichidării.
§ 7 Constituirea sucursalelor şi filialelor
Centrele subsidiare cu profil similar aflate în aceeaşi localitate sau în altele, ori chiar în
străinătate sunt : filiale care se bucură de personalitatea juridică şi dezmembrăminte ale societăţii-fără

53
personalitatea juridică: sucursale, agenţii, reprezentanţe, alte unităţi fără personalitate juridică, puncte
de lucru, depozite, birouri, toate reglementate de Legea 31/1990
Filiala
Potrivit art 42 din Legea 31/1990 „filialele sunt societati comerciale cu personalitate juridica si
se infiinteaza in una dintre formele de societate enumerate la art. 2 si in conditiile prevazute pentru
acea forma. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate in care s-au constituit.” Şi vor urma
procedura pentru constituirea oricărei societăţi comerciale
Filiala este constituită de societatea mamă care deţine majoritatea capitalului social al acesteia,
exercitând în acest fel un control de fapt şi de drept asupra filialei chiar dacă asociaţi mai sunt şi alte
persoane fizice sau juridice.
Filiala este constituită în acelaşi domeniu de activitate fiind constituită în scopul dezvoltării
afacerilor societăţii originale. Filiala fiind persoană juridică participă la raporturi juridice în nume
propriu prin actele reprezentanţilor săi, dobândind drepturi şi obligaţii. Ea va avea regimul juridic al
formei societare în care s-a constituit şi va avea la bază un act constitutiv valabil încheiat .
Se constituie potrivit dispoziţiilor referitoare la constituirea unei societăţi comerciale.
Sucursalele şi celelalte sedii secundare
Sucursala este un dezmembrământ al societăţii comerciale , car este dotat de societate cu
anumite fonduri, cu scopul de a desfăşura o activitate economică în cadrul obiectului de activitate
Ea încheia raporturi juridice cu terţii în numele şi pe contul societăţii mamă (atunci când
acţionează ca o reprezentanţă) sau în nume propriu dar în contul societăţii fondatoare (atunci când
acţionează ca un comisionar). Actele juridice pe carele reclamă desfăşurarea activităţii sucursalei se
încheie de reprezentanţii (prepuşii) desemnaţi de societate.
Sucursala în anumite limite stabilite statutare poate exercita o parte din atributele personalităţii
juridice ceea ce i-ar permite dobândirea unei anumite capacităţi de folosinţă şi exerciţiu., putând figura
în proces în nume propriu în calitate de pârâtă . Are un sediu statornic, permanent diferit de cel al
societăţii fondatoare
Sucursalele nu au persoanalitate juridcă si se inmatriculeaza, inainte de inceperea activitatii lor,
in registrul comertului din judetul in care vor functiona.
Daca sucursala se infiinteaza intr-o localitate din acelasi judet sau in aceeasi localitate cu
societatea fondatoare, ea se va inmatricula in acelasi registru al comertului, insa distinct, ca
inmatriculare independenta.
Regimul juridic al sucursalei se aplica oricarui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui,
caruia societatea care il infiinteaza ii atribuie statut de sucursala.
Celelalte sedii secundare - agentii, reprezentante sau alte asemenea sedii - se mentioneaza
numai in cadrul inmatricularii societatii in registrul comertului sediului principal
Atât sucursalele cât şi celelalte sedii secundare se înregistrează fiscal la administraţia financiară
în a cărei rază teritorială vor funcţiona, în terme de 5 zile de la menţionarea lor în registrul comerţului.
Societatile comerciale straine pot infiinta in Romania, cu respectarea legii romane, filiale,
precum si sucursale, agentii, reprezentante sau alte sedii secundare, daca acest drept le este recunoscut
de legea statutului lor organic.
§ 8 Efectele dobândirii personalităţii juridice de către societatea comercială
Din momentul constituirii cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege societatea comercială
dobândeşte personalitatea juridică..
Atributele de identificare
Elementele de individualizarea le societăţii comerciale ca subiect de drept sunt:
-firma
-sediul .La acelasi sediu vor putea functiona mai multe societati, daca cel putin o persoana este,
in conditiile legii, asociat in fiecare dintre aceste societati.”
-naţionalitatea. Prin naţionalitate, cu referire la societatea comercială, se înţelege statul juridic,
legea aplicabilă constituirii, funcţionării, dizolvării şi lichidării societăţii. Orice societatea comercială
care şi-a stabilit sediul pe teritoriul României are naţionalitate română şi este supusă Legii 31/1990.

54
 Voinţa socială
La baza formării voinţei sociale stă principiul majorităţii, voinţa majorităţii fiind voinţa
societăţii ea este obligatorie şi hotărâtoare pentru viaţa socială. Hotărârile adunării asociaţilor sunt
obligatorii chiar pentru asociaţii care nu au luat part la adunarea generală sau au votat contra.
Voinţa colectivă se manifestă prin anumite persoane care au puterea de a reprezenta societatea;
prin reprezentanţii săi societatea dobândeşte drepturi şi obligaţii.
Capacitatea juridică a societăţii
Este reglementată în absenţa unor dispoziţii speciale de prevederile Decretului 31/1954
avându-se în vedere şi specificul societăţilor comerciale.
Patrimoniul societăţii
Societatea comercială are patrimoniu autonom şi de aici decurg o serie de consecinţe:
- bunurile aduse ca aport ies din patrimoniul lor şi intră în patrimoniul societăţii,
- bunurile aduse ca aport de către asociaţi formează gajul general al creditorilor sociali

- obligaţiile societăţii faţă de terţi nu se pot compensa cu obligaţiile terţilor faţă de societate.
-aplicarea procedurii falimentului faţă de societate priveşte numai patrimoniul societăţii.
Societatea are dreptul de a sta în nume propriu la raporturile juridice, societatea răspunde
pentru obligaţiile sociale, societatea are dreptul de asta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă.

Subsecţiunea III.4 FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

§ 1 Sediul materiei
Regulile care reglementează funcţionarea societăţilor comerciale sunt cuprinse în Titlul III al
legii 31/1990 - art. 65 - art. 204 sub forma unor dispoziţii comune tuturor formelor de societate precum
şi reglementări specifice fiecărei forme de societate comercială.
Societatea comercială funcţionează prin intermediul organelor sale:
- organul de deliberare-adunarea generală- constituită din totalitatea asociaţilor;
- organul executiv (de gestiune) - administatorul/administartoriii societăţii;
- organul de control al gestiunii administratorilor - cenzorii sau auditorii financiari sau asociaţii
neadministratori.
Organele societăţii sunt conturate mai mult sau mai puţin funcţie de forma de societate, legea
stabilind pentru fiecare dintre acestea care sunt organele societăţii, condiţiile de organizare şi
funcţionare şi atribuţiile fiecăruia .Formarea organelor societăţii şi puterile lor sunt stabilite prin
norme imperative.
§ 2 Tipuri de adunări generală
Aspecte generale
Adunarea generală este organul suprem de conducere a societăţii fiind organul de deliberare şi
decizie. Adunarea generală este compusă din totalitatea asociaţilor care participă la formarea voinţei în
proporţie cu valoarea aportului la constituirea capitalului social; ea adoptă hotărârea , adică elaborează
şi exprimă voinţa socială în mod colegial, pe baza principiului majoritar.
Legea 31/1990 reglementează adunarea generală numai în cadrul SA, SCA şi SRL.
Reglementarea adunării generale a acţionarilor se aplică drept lege generală pentru toate societăţile
comerciale.
Adunările generale sunt ordinare şi extraordinare, criteriul distinctiv fiind obiectul sau materia
supusă deliberărilor precum şi condiţiile de cvorum şi majoritate. Normele care delimitează
competenţa celor două tipuri de adunări sunt de ordine publică. Adunarea generală ordinară
deliberează asupra mersului normal al societăţii, tratând probleme de gestiune curentă şi periodică pe
când adunarea generală extraordinară priveşte probleme legate de existenţa şi structura societăţii
precum şi de situaţiile deosebite care apar în funcţionarea societăţii.
De asemenea există şi adunări speciale, la SA şi SCA, din care fac parte anumite categorii de
acţionari-deţinătorii de acţiuni cu drept prioritar asupra dividendului fără drept de vot.

55
 Adunarea ordinară
Adunarea ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in cel mult 4 luni de la incheierea
exercitiului financiar şi ori de câte ori se iveşte o problemă în care estenecesară decizia ei. Termenul
este de ordine publică şi nu poate fi modificat.
In afara de dezbaterea altor probleme inscrise la ordinea de zi, adunarea generala este obligata:
a) sa discute, sa aprobe sau sa modifice situatiile financiare anuale ( bilanţul, contul de profit
şi pierderi, anexele, raporturilor cenzorilor), pe baza rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor sau
ale auditorilor financiari, si sa fixeze
b) sa aleaga pe administratori si cenzori;
c) sa fixeze remuneratia cuvenita pentru exercitiul in curs administratorilor si cenzorilor, daca
nu a fost stabilita prin actul constitutiv; dacă adunarea generală nu realizează acest lucru remuneraţia
va fi stabilită de către instanţă.
d) sa se pronunte asupra gestiunii administratorilor; este singura în drept să dea descărcare de
gestiune administratorilor sau care poate exercita acţiunea în răspundere împotriva lor: Dacă adunarea
acţionarilor nu are cunoştinţă despre activităţile ilicite ale administratorilor, descărcarea de gestiune pe
care o acordă o dată cu aprobarea situaţiilor financiare nu apără de răspundere civilă pe administratori.
e) sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de activitate, pe
exercitiul financiar urmator;
f) sa hotarasca gajarea, inchirierea sau desfiintarea uneia sau a mai multor unitati ale societatii
şi cu atât mai mult înstrăinarea.
Această enumerare are caracter enunţiativ , în competenţa ei putând fi date şi alte probleme cu
excepţia celor care intră în competenţa exclusivă a adunării generale extraordinare, şi de ordine
publică, în sensul că atribuţiile prevăzute mai sus nu pot fi date prin clauză statutară, în competenţa
altui organ.
Pentru validitatea deliberarilor adunarii ordinare este necesara prezenta actionarilor care sa
reprezinte cel putin jumatate din capitalul social, iar hotararile sa fie luate de actionarii ce detin
majoritatea absoluta din capitalul social reprezentat in adunare, daca in actul constitutiv sau in lege nu
se prevede o majoritate mai mare. Prin actul constitutiv se pot stabili şi limite mai ridicate.
Daca adunarea nu poate lucra din cauza neindeplinirii conditiilor mai sus enunţate, adunarea ce
se va intruni, dupa o a doua convocare, poate sa delibereze asupra problemelor puse la ordinea de zi a
celei dintai adunari, oricare ar fi partea de capital social reprezentata de actionarii prezenti, cu
majoritate.
Pentru a doua adunare legiuitorul nu stabileşte o limită minimă a cvorumului ceea ce ar
însemna că se poate ţine a doua adunare generală şi în prezenţa unu acţionar.A doua convocare trebuie
să aibă loc tot în intervalul de 4 luni.
Cvorumul –numărul minim legal necesar pentru constituirea valabilă a adunării generale şi
poate fi de persoane sau de capital.
Prin majoritate absolută se înţelege jumătate plus unu din numărul voturilor. Majoritatea se
stabileşte numai luând în seamă decât asociaţii care au votat nu şi de cei care s-au abţinut.
În cadrul adunării generale , nu vor fi luaţi în calcul pentru stabilirea cvorumului şi nu vor
putea vota, deţinătorii de acţiuni preferenţiale fără drept de vot precum şi acţionarii al căror drept de
vot este suspendat , de drept sau în baza unei hotărâri judecătoreşti. Dreptul de vot este suspendat ope
legis în cazul acţionarilor care sunt în întârziere cu plata vărsămintelor scadente la capitalul social .
De asemenea, pentru stabilirea majorităţii de vot nu trebuie să se ţină seamă nici de voturile asociaţilor
care potrivit legii au obligaţia de a se abţine chiar dacă aceştia sunt prezenţi în adunare şi votează şi
chiar dacă astfel nu se obţine majoritatea cerută de lege .
În cazul SRL, adunarea generala decide prin votul reprezentand majoritatea absoluta a
asociatilor si a partilor sociale, in afara de cazul cand in actul constitutiv se prevede altfel.
În cazul SNC şi SCS hotărârile se iau cu votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a
capitalului social
Adunarea extraordinară
Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este necesar a se lua o hotarare
pentru:
a) schimbarea formei juridice a societatii;
56
 b) mutarea sediului societatii;
c) schimbarea obiectului de activitate al societatii;
d) infiintarea sau desfiintarea unor sedii secundare: sucursale, agentii, reprezentante sau alte
asemenea unitati fara personalitate juridica, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
e) prelungirea duratei societatii;
f) majorarea capitalului social;
g) reducerea capitalului social sau reintregirea lui prin emisiune de noi actiuni;
h) fuziunea cu alte societati sau divizarea societatii;
i) dizolvarea anticipata a societatii;
j) conversia actiunilor dintr-o categorie in cealalta;
k) conversia unei categorii de obligatiuni in alta categorie sau in actiuni;
l) emisiunea de obligatiuni;
m) oricare alta modificare a actului constitutiv sau oricare alta hotarare pentru care este
ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare.
Altă situaţie în care este necesară întrunirea adunării generale extraordinare :
- administratorii vor putea sa incheie acte juridice prin care sa dobandeasca, sa instraineze, sa
inchirieze, sa schimbe sau sa constituie in garantie bunuri aflate in patrimoniul societatii, a caror
valoare depaseste jumatate din valoarea contabila a activelor societatii la data incheierii actului juridic,
numai cu aprobarea adunarii generale extraordinare a actionarilor.
- daca administratorii constata ca, in urma unor pierderi, activul net, determinat ca diferenta
intre totalul activelor si datoriile societatii, reprezinta mai putin de jumatate din valoarea capitalului
social, vor convoca adunarea generala extraordinara, pentru a hotari reintregirea capitalului, reducerea
lui la valoarea ramasa sau dizolvarea societatii. Prin actul constitutiv se poate stabili ca adunarea
extraordinara sa fie convocata si la o pierdere mai mica.
- revocarea cenzorilor se va putea face numai de adunarea generala, cu votul cerut la adunarile
extraordinare.
Prin actul constitutiv se pot stabili şi alte situaţii în care să fie necesară convocarea adunării
generale extraordinare însă nu în sensul de a transfera atribuţii din competenţa adunării generale
ordinare către cea extraordinară.
Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale extraordinare, cand actul constitutiv nu
dispune altfel, sunt necesare:
- la prima convocare, prezenta actionarilor reprezentand trei patrimi din capitalul social, iar
hotararile sa fie luate cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin jumatate din
capitalul social;
- la convocarile urmatoare, prezenta actionarilor reprezentand jumatate din capitalul social, iar
hotararile sa fie luate cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin o treime din
capitalul social.
Actul constitutiv poate deroga de la limitele de cvorum şi majoritate de vot pentru adunarea
generală extraordinară indiferent că este vorba de prima şi/sau următoarele convocări.
Exercitiul atributiilor mentionate la lit. b), c), f), g) si j) va putea fi delegat consiliului de
administratie sau administratorului unic prin actul constitutiv sau prin hotarare a adunarii generale
extraordinare.
Această dispoziţie trebuie interpretată restrictiv deoarece reprezintă o derogare de la principiul
specializării activităţii organelor societăţii pe acţiuni. Delegarea atribuţiilor trebuie făcută pentru
fiecare situaţie concretă , nefiind admisibil a se acorda un mandat general pentru exercitarea tuturor
acestor atribuţii.
La SRL, pentru hotararile avand ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul
tuturor asociatilor, in afara de cazul cand legea sau actul constitutiv prevede altfel
La SNC, SCS cu toate că nu este consacrată de lege, soluţia unanimităţii asociaţilor se impune
şi în cazul modificărilor aduse actului constitutiv.
Adunarea specială.
Această adunare priveşte societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni. Legea arată
că titularii fiecarei categorii de actiuni se reunesc in adunari speciale, in conditiile stabilite de actul
constitutiv al societatii. Orice titular al unor asemenea actiuni poate participa la aceste adunari.-
57
adunarea titularilor de acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot. Societatea pe acţiuni
poate emite actiuni preferentiale cu dividend prioritar fara drept de vot, ce confera titularului:
a) dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exercitiului
financiar, inaintea oricarei alte prelevari;
b) drepturile recunoscute actionarilor cu actiuni ordinare, cu exceptia dreptului de a participa
si de a vota, in temeiul acestor actiuni, in adunarile generale ale actionarilor.
Hotararea unei adunari generale de a modifica drepturile sau obligatiile referitoare la o
categorie de actiuni nu produce efecte decat in urma aprobarii acestei hotarari de catre adunarea
speciala a detinatorilor de actiuni din acea categorie.
Dispozitiile privind convocarea, cvorumul si desfasurarea adunarilor generale ale actionarilor
se aplica si adunarilor speciale. Hotararile initiate de adunarile speciale vor fi supuse aprobarii
adunarilor generale corespunzatoare
§ 3 Convocarea adunării generale
Iniţiativa convocării aparţine administratorilor, unei minorităţi a acţionarilor sau cenzorilor, în
cazul în care ea nu a fost convocată de administratori. Convocarea efectivă revine în sarcina
administratorilor indiferent cui a aparţinut iniţiativa sa în mod excepţional , în cea a cenzorilor sau de
acţionarul desemnat de instanţă să prezideze adunarea generală.
Convocarea va fi publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, si intr-unul dintre
ziarele de larga raspandire din localitatea in care se afla sediul societatii sau din cea mai apropiata
localitate.
Daca toate actiunile societatii sunt nominative, convocarea poate fi facuta numai prin scrisoare
recomandata sau, daca actul constitutiv permite, prin scrisoare simpla, expediata cu cel putin 15 zile
inainte de data tinerii adunarii, la adresa actionarului, inscrisa in registrul actionarilor. Schimbarea
adresei nu poate fi opusa societatii, daca nu i-a fost comunicata in scris de actionar.
De asemenea, convocarea poate fi facuta prin afisare la sediul societatii, insotita de un convocator
ce va fi semnat de actionari, cu cel putin 15 zile inainte de data tinerii adunarii. Semnatura actionarului
si data semnarii vor fi certificate de un functionar anume desemnat.
În cazul SRL, convocarea adunarii se va face in forma prevazuta in actul constitutiv, iar in lipsa
unei dispozitii speciale, prin scrisoare recomandata, cu cel putin 10 zile inainte de ziua fixata pentru
tinerea acesteia, aratandu-se ordinea de zi.
În cazul SNC şi SCS comunicarea convocării se realizează în condiţii care să asigure
participarea asociaţilor la adunarea generală.
Convocarea va cuprinde locul si data tinerii adunarii, precum si ordinea de zi, cu mentionarea
explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunarii.
Termenul de intrunire in nici un caz nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea convocarii,
dispoziţia având caracter imperativ.Data adunării presupune indicarea zilei şi a orei de desfăşurarea.
Cand in ordinea de zi figureaza propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va
trebui sa cuprinda textul integral al propunerilor şi a clauzei din actul constitutiv care se modifică.
Obligaţia întocmirii ordinii de zi revine aceloraşi persoane care convoacă adunarea generală.
Actionarii societatilor de tip inchis pot face, in scris, propuneri adresate administratorilor pentru
completarea ordinii de zi, cu exceptia cazului cand acestea se refera la modificarea actului constitutiv,
cu cel putin 5 zile inainte de data adunarii, urmand ca propunerile sa fie inscrise pe ordinea de zi cu
aprobarea adunarii generale.
In instiintarea pentru prima adunare generala se va putea fixa ziua si ora pentru cea de-a doua
adunare, cand cea dintai nu s-ar putea tine. A doua adunare generala nu se poate intruni in chiar ziua
fixata pentru prima adunare.
Daca ziua pentru a doua adunare generala nu este mentionata in instiintarea publicata pentru
prima adunare, termenul de 15 zile va putea fi redus la 8 zile.
§ 4 Şedinţa adunării generale
Calitatea de asociat conferă asociatului dreptul de a participa la adunarea generală. Acest drept
poate fi exercitat personal de către fiecare asociat sau prin reprezentare, reprezentare care se realizează
doar prin alti actionari, in baza unei procuri speciale.
Actionarii care nu au capacitatea legala, precum si persoanele juridice pot fi reprezentati prin
reprezentantii lor legali, care, la randul lor, pot da procura speciala altor actionari.
58
 Administratorii si functionarii societatii nu pot reprezenta pe actionari, sub sanctiunea nulitatii
hotararii, daca, fara votul acestora, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta. Norma este d eordine publică.
Apreciem că le este interzisă nu numai participarea la deliberare şi vot ci şi participarea la şedinţă
pentru a nu se ajunge la o formare frauduloasă a cvorumului.
In ziua si la ora aratate in convocare, sedinta adunarii se va deschide de catre presedintele
consiliului de administratie sau de catre acela care ii tine locul.
Adunarea generala va alege, dintre actionarii prezenti, unul pana la trei secretari, care vor
verifica lista de prezenta a actionarilor, indicand capitalul social pe care il reprezinta fiecare, procesul-
verbal intocmit de cenzori pentru constatarea numarului actiunilor depuse si indeplinirea tuturor
formalitatilor cerute de lege si de actul constitutiv pentru tinerea adunarii generale.
Unul dintre secretari intocmeste procesul-verbal al sedintei adunarii generale.
Dupa constatarea indeplinirii cerintelor legale si a prevederilor actului constitutiv pentru tinerea
adunarii generale, se intra in ordinea de zi.
Preşedintele adunării dă cuvântul fiecărui acţionar care îl cere, iar administratorii sunt obligaţi
să dea explicaţiile necesare.
Orice actiune platita da dreptul la un vot in adunarea generala, daca prin actul constitutiv nu s-a
prevazut altfel. Actul constitutiv poate limita numarul voturilor apartinand actionarilor care poseda mai
mult de o actiune. În cazul SRL, fiecare parte sociala da dreptul la un vot. În cazul SNC şi SCS , legea
nu reglementează dreptul de vot şi în consecinţă ele trebuie reglementat în actul constitutiv dar
principiul nu poate fi altul decât cel întâlnit în cazul celorlalte forme ale societăţii şi anume:
participarea la capitalul social.
Nu pot vota titularii actiunilor preferentiale cu dividend prioritar fara drept de vot. De
asemenea, exercitiul dreptului de vot este suspendat pentru actionarii care nu sunt la curent cu
varsamintele ajunse la scadenţă
Administratorii nu pot vota, in baza actiunilor pe care le poseda, nici personal, nici prin
mandatar, descarcarea gestiunii lor sau o problema in care persoana sau administratia lor ar fi in
discutie. Aceasta atrage imposibilitatea administratorului de a ataca în justiţie hotărâre a adunării
generale.Ei pot vota insa situatia financiara anuala daca, detinand cel putin jumatate din participarea la
capitalul social, nu se poate forma majoritatea legala fara votul lor.
Actionarul care, intr-o anumita operatiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte
persoane, un interes contrar aceluia al societatii, va trebui sa se abtina de la deliberarile privind acea
operatiune. Actionarul care contravine acestei dispozitii este raspunzator de daunele produse societatii,
daca, fara votul sau, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta.
Administratorul care are intr-o anumita operatiune, direct sau indirect, interese contrare
intereselor societatii trebuie sa ii instiinteze despre aceasta pe ceilalti administratori si pe cenzori sau
pe auditorii financiari si sa nu ia parte la nici o deliberare privitoare la aceasta operatiune.
Aceeasi obligatie o are administratorul in cazul in care, intr-o anumita operatiune, stie ca sunt
interesate sotia, rudele sau afinii sai pana la gradul al patrulea inclusiv.
Daca prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdictiile stabilite mai sus, referitoare la
participarea la deliberarea si la votul administratorilor, nu sunt aplicabile in cazul in care obiectul
votului il constituie:
a) oferirea spre subscriere, catre un administrator sau catre persoanele anterior mentionate , de
actiuni sau obligatiuni ale societatii;
b) acordarea de catre administrator sau de persoanele mentionate anterior a unui imprumut sau
constituirea unei garantii in favoarea societatii.
Administratorul care nu a respectat prevederile de mai sus raspunde pentru daunele care au
rezultat pentru societate.
Dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice conventie privind exercitarea intr-un anumit fel a
dreptului de vot este nula. Acţionarii participanţi la o asemenea convenţie sunt sancţionaţi penal
potrivit art 279 din Legea 31/1990
§ 5 Hotărârile adunării generale
Hotararile adunarilor generale se iau prin vot deschis. Oricare ar fi prevederile actului
constitutiv, votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administratie si a
cenzorilor, pentru revocarea lor si pentru luarea hotararilor referitoare la raspunderea administratorilor.
59
 Un proces-verbal, semnat de presedinte si secretar, va constata indeplinirea formalitatilor de
convocare, data si locul adunarii generale, actionarii prezenti, numarul actiunilor, dezbaterile in
rezumat, hotararile luate, iar la cererea actionarilor, declaratiile facute de ei in sedinta. Lipsa unui din
elementele menţionate atrage nulitatea procesului-verbal şi pe cale de consecinţă şi a hotărârii
adoptate.
Adunarea generală nu are dreptul de a decide ca anumite dezbateri, datorită caracterului lor
confidenţial să nu fie menţionate în procesul-verbal, deoarece astfel se încalcă dreptul la informare al
asociaţilor absenţi de la dezbaterile adunării.. dar nimic nu împiedică pe acţionari să decidă publicarea
doar a unui extras a procesului verbal, cu excepţia societăţilor comerciale cotate pe o piaţă mobiliară
Pentru a fi opozabile tertilor, hotararile adunarii generale vor fi depuse in termen de 15 zile la
oficiul registrului comertului, spre a fi mentionate in registru si publicate in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea a IV-a. In cazul in care aceste hotarari implica modificarea actului constitutiv, se va
putea publica numai actul aditional cuprinzand textul integral al clauzelor modificate.
Ele nu vor putea fi executate mai inainte de aducerea la indeplinire a acestor formalitati. Lipsa
caracterului executoriu al hotărârii nu înseamnă că aceasta nu este valabilă.

Hotararile luate de adunarea generala in limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii
chiar pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra..
Hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie, in
termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, de oricare
dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra si au cerut sa se
insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei.
Nu creează o nouă categorie de nulităţi în ceea ce priveşte hotărârile adunării generale, el se
referă, pe de o parte, la acţiunile în anulare care izvorăsc din încălcarea unor norme legale supletive
sau ale unor prevederi ale actului constitutiv. Alături de acţiunile în anulare având aceste cauze, există
acţiuni în anulare care provin din nerespectarea condiţiilor generale de validitate a contractelor
raportate la fiecare acţionar. Există de asemenea , acţiuni în nulitatea absolută, atunci când sunt
încălcate norme de ordine publică, iar majoritatea normelor care reglementează formarea voinţei
sociale în cadrul adunării generale sunt de ordine publică, deoarece ele protejează în acelaşi timp pe
acţionari şi creditul general. Din punct de vedere al subiectelor active ale acţiunii, deosebirea dintre
cele două categorii de acţiuni constă în aceea că în cazul acţiunilor în anulare, ele pot fi introduse
numai de acţionarii care au votat contra sau care nu au luat parte la adunare, de către administratori sau
de către cenzori, în timp ce, în cazul acţiunilor în nulitate, ele pot fi introduse de oricine are un interes
legitim.
Sunt lovite de nulitate absolută cele care:
- au fost luate fără respectarea normelor referitoare la convocarea adunării au fost luate în alt
loc şi în alt termen decât cel arătat în convocare;
- au fost luate într-un termen mai mic de 15 zile de la dat primei convocări sau de 8 zile d el a
data celei de-a doua convocări ( dacă în înstiinţarea privind convocarea nu s-a prevăzut un termen mai
redus pentru a doua convocare);
- au fost luate prin excluderea acţionarilor care aveau dreptul să voteze ;
- au fost luate cu cvorum şi majoritate mai mici decât cele prevăzute de lege;
- au fost luate fără ca acţiunile la purtător să fie depuse cu cel puţin 5 zile înainte de adunare
şi fără ca cenzorii să constate aceasta prin procesul-verbal;
- au fost luate în lipsa unui secretariat şi a unu preşedinte al adunării;
- nu au fost constate într-un procesul- verbal care să conţină menţiunile stabilite de lege;
- au fost luate cu votul administratorilor , în condiţiile în care acesta era prohibit de lege
Sunt lovite de nulitate relativă cele care:
- au fost luate cu participarea şi votul unor persoane lipsite de capacitate deplină de exerciţiu,
sau al căror consimţământ a fost viciat ori libertatea de vot a fost limitată pe baza unor convenţii
prohibite .
- au fost luate împotriva interesului social, prin deturnarea funcţiei sociale a votului adunării; În
toate situaţiile de mai sus, hotărârea adunării este anulabilă numai dacă voturile viciate au fost
indispensabile pentru formarea majorităţii.
60
 - au fost luate cu încălcarea dispoziţiilor actului constitutiv;
Consecinţa admiterii ei constă în obligaţia organelor societare competente sau a instanţei de a
convoca o nouă a adunare generală, adică efectele ei privesc numai gestiunea internă a societăţii.
Terţii vor putea introduce acţiunea în anularea sau în nulitatea , potrivit dreptului comun şi nu
în baza dispoziţiilor speciale mai sus enunţate
Dovada că un acţionar a votat contra se poate face numai cu procesul verbal al şedinţei. Dacă
se refuză sau se omite cu rea-credinţă să se menţioneze opoziţia uni acţionar faţă de o anumită
hotărâre, acesta va putea să demonstreze prin orice mijloc de probă că a votat împotrivă.
Abţinerea de la vot nu dă dreptul asociatului să atace hotărârea adunării generale.
Termenul de 15 zile este un termen de prescripţie şi nu de decădere şi începe să curgă de la
data publicării în M.O., numai pentru hotărârile care nu implică o modificare a actului constitutiv. În
acest din urmă caz, termenul curge de la data publicării modificărilor actului
Cand se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la actiune este imprescriptibil, iar cererea
poate fi formulata si de orice persoana interesata.
Administratorii nu pot ataca hotararea adunarii generale privitoare la revocarea lor din functie.
Cererea se va solutiona in contradictoriu cu societatea, reprezentata prin administratori.
Daca hotararea este atacata de toti administratorii, societatea va fi reprezentata in justitie de
persoana desemnata de presedintele instantei dintre actionarii ei, care va indeplini mandatul cu care a
fost insarcinata, pana ce adunarea generala, convocata in acest scop, va alege alta persoana.
Actiunea se va introduce la tribunalul in a carui raza teritoriala isi are sediul societatea. Un
litigiu care priveşte anularea unei hotărâri a adunării generale nu este susceptibil de a fi soluţionat pe
calea arbitrajului chiar dacă există clauză compromisorie în actul constitutiv sau compromis arbitral.
Cererea se va judeca in camera de consiliu.
Drepturile dobândite de creditorii de bună- credinţă prin efectul hotărârii anulate se menţin.
Hotararea irevocabila de anulare va fi mentionata in registrul comertului si publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. De la data publicarii, ea este opozabila tuturor
actionarilor.
Odata cu intentarea actiunii in anulare, reclamantul poate cere instantei, pe cale de ordonanta
presedintiala, suspendarea executarii hotararii atacate. Presedintele, incuviintand suspendarea, poate
obliga pe reclamant la o cautiune. Impotriva ordonantei de suspendare se poate face recurs in termen
de 5 zile de la pronuntare.
§ 6 Administratorii societăţii
Aspecte generale privind administratorii societăţii
O societate comercială, indiferent de forma acesteia poate fi administrată de unul sau mai mulţi
administratori, persoane fizice sau juridice, asociaţi sau nesociaţi. În cazul unei pluralităţi de
administratori la SNC, SCS, SRL, aceasta nu este organizată, nu formează un organ colegial, care
lucrează împreună şi ia decizii împreună; în cazul SA şi SCA, pluralitatea este organizată sub forma
unor organe colegiale de administraţie: consiliul de administraţie şi comitetul de direcţie.
Poate fi administrator al unei societăţi o persoană fizică dar poate fi numită sau aleasă şi o
persoană juridică, care este obligata sa-si desemneze un reprezentant permanent, persoana fizica,
supusă acelorasi conditii, obligatii si responsabilităţi civila si penala ca si un administrator, persoana
fizica, ce actioneaza in nume propriu, fara ca prin aceasta persoana juridica pe care o reprezinta sa fie
exonerata de raspundere sau sa i se micsoreze raspunderea solidara.
Administratorul trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu deoarece art 138 prevede că
persoanele care, potrivit prezentei legi, nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori, directori sau
reprezentanti ai societatii, iar daca au fost alese, sunt decazute din drepturi iar potrivit art 6 din aceeaşi
lege nu pot fi fondatori persoanele incapabile. Actele încheiate de o asemnea persoană sunt lovite de
nulitate. Potrivit art 6 nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost
condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare,
marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, precum si pentru alte infractiuni prevazute de prezenta
lege.
Calitatea de administrator o poate avea un cetăţean român dar şi un cetăţean străin dacă legea
sau actele constitutive nu stabilesc anumite interdicţii .

61
 Administratorul poate fi asociat sau neasociat, în cazul societăţilor în comandită calitatea de
asociat o pot avea doar asociaţii comanditaţi.
Nimeni nu poate functiona in mai mult de trei consilii de administratie concomitent, cu
execepţia situaţiei în care cel ales in consiliul de administratie este proprietar a cel putin o patrime din
totalul actiunilor sau este administrator al unei societati ce detine patrimea aratata.
În caz contrar, acela care a încălcat interdicţia de mai sus va pierde de drept calitatea sa de
administrator, obtinuta prin depasirea numarului legal, in ordinea cronologica a numirilor, si va fi
condamnat, in folosul statului, la plata remuneratiei si a celorlalte beneficii ce i se cuvin, cat si la
restituirea sumelor incasate.
Actiunea impotriva administratorilor va putea fi exercitata de catre orice actionar sau de
Ministerul Finantelor Publice.
Membrii comitetului de directie si directorii unei societati pe actiuni nu vor putea fi, fara
autorizarea consiliului de administratie, administratori, membri in comitetul de directie, cenzori sau
asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect, nici exercita
acelasi comert sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub pedeapsa revocarii si
raspunderii pentru daune.
La SRL cumulul este permis cu aprobarea adunării generale cu respectarea următoarei condiţii:
administratorii nu pot primi, fara autorizarea adunarii asociatilor, mandatul de administrator in alte
societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca acelasi fel de comert ori altul
concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sanctiunea revocarii si
raspunderii pentru daune.
Administratorii sunt desemnaţi la constituirea societăţii sau ulterior de către adunarea generală,
în condiţii de cvorum şi majoritate specifice fiecărei forme de societae. Numirea si inlocuirea
administratorilor se fac exclusiv de catre adunarea generala. Primii administratori pot fi numiti prin
actul constitutiv, insa termenul mandatului lor nu poate fi mai mare de 4 ani. Daca nu s-a stabilit durata
mandatului prin actul constitutiv, el este pentru 2 ani.. Administratorii sunt reeligibili cand prin actul
constitutiv nu se prevede altfel.
În societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni fiecare administrator va trebui sa depuna o
garantie pentru administratia sa, prevazuta in actul constitutiv ori, in lipsa unei clauze in acesta,
aprobata de adunarea generala a actionarilor. Garantia nu poate fi mai mica decat valoarea nominala a
10 actiuni sau decat dublul remuneratiei lunare.
Daca administratorul este actionar, garantia se poate constitui, la cererea acestuia, prin
depunerea a 10 actiuni care, pe perioada mandatului, sunt inalienabile si se pastreaza la societate.
Garantia se va depune inainte de preluarea functiei de catre administrator; ea poate fi depusa si
de un tert.Daca garantia nu va fi depusa inainte de data preluarii functiei, administratorul este
considerat demisionat. Garantia va fi depusa intr-un cont bancar distinct, la dispozitia exclusiva a
societatii, si va putea fi restituita administratorului numai dupa ce adunarea generala a aprobat situatia
financiara a ultimului exercitiu financiar in care administratorul a indeplinit aceasta functie si i-a dat
descarcare.Restituirea garanţiei nu exclude răspunderea administratorului pentru eventualele pagube
cauzate societăţii.
Legea instituie anumite formalităţi de publicitate privind numirea administratorilor:
- cererea de înmatriculare trebuie să arate administratorii societăţii şi puterile acestora cu precizarea
celor care au împuternicirea de a reprezenta societatea.
- după înmatricularea societăţii, administratorii împuterniciţi cu reprezentarea societăţii au obligaţia să
depună, la registrul comerţului, semnăturile lor.;
Nici societatea si nici tertii nu pot opune, pentru a se sustrage de la obligatiile asumate, o
neregularitate in numirea reprezentantilor, administratorilor sau a altor persoane care fac parte din
organele societatii, atunci cand aceasta numire a fost publicata in conformitate cu legea. Societatea nu
poate invoca fata de terti numirile in functiile anterioare sau incetarea acestor functii, daca ele nu au
fost publicate in conformitate cu legea.
Activitatea administratorului este în principiu, o activitate remunerată, organul competent să
decidă fiind adunare asociaţilor.
Pentru a proteja interesele societăţii şi ale asociaţilor se interzice creditarea de catre societate a
administratorilor sau a directorilor acesteia, prin intermediul unor operatiuni precum:
62
 a) acordarea de imprumuturi administratorilor sau directorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor sau directorilor cu ocazia sau ulterior
incheierii de catre societate cu acestia de operatiuni de livrare de bunuri, prestari de servicii sau
executare de lucrari;
c) garantarea, directa sau indirecta, in tot sau in parte, a oricaror imprumuturi acordate
administratorilor sau directorilor, concomitenta sau ulterioara acordarii imprumutului;
d) garantarea, directa sau indirecta, in tot sau in parte, a executarii de catre administratori sau
directori a oricaror alte obligatii personale ale acestora fata de terte persoane;
e) dobandirea cu titlu oneros sau plata, in tot sau in parte, a unei creante ce are drept obiect
un imprumut acordat de o terta persoana administratorilor sau directorilor ori o alta prestatie personala
a acestora.
Prevederile de mai sus sunt aplicabile si operatiunilor in care sunt interesati sotul, rudele sau
afinii, pana la gradul al patrulea inclusiv, ai administratorului sau ai directorului; de asemenea, daca
operatiunea priveste o societate civila sau comerciala la care una dintre persoanele anterior mentionate
este administrator sau director ori detine, singura sau impreuna cu una din persoanele sus-mentionate,
o cota de cel putin 20% din valoarea capitalului social subscris.
Interdicţiile anterioare nu se aplica:
a) in cazul operatiunilor a caror valoare exigibila cumulata este inferioara echivalentului in
lei al sumei de 5.000 euro;
b) in cazul in care operatiunea este incheiata de societate in conditiile exercitarii curente a
activitatii sale, iar clauzele operatiunii nu sunt mai favorabile persoanelor mentionate decat cele pe
care, in mod obisnuit, societatea le practica fata de terte persoane.
Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor de mai sus este nulitatea acelor juridice încheiate..
Legea 31/1990 prevede că :obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de
dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege, ceea ce înseamnă că
raporturile dintre administrator şi societate sun raporturi contractuale de mandat comercial.
Conţinutul mandatului este: contractual - fiind stabilit prin actele constitutive ale societăţii ori
hotărârile adoptate de adunarea generală a asociaţilor - şi legal - legea precizând în mod imperativ
acest lucru. Deci obligaţiile şi răspunderea administratorului au o dublă natură: contractuală şi legală
ceea ce deosebeşte funcţia de administrator al unei societăţi comerciale de alte funcţii juridice.
Obligaţiile administratorului:
Administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru:
a) realitatea varsamintelor efectuate de asociati;
b) existenta reala a dividendelor platite;
c) existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere;
d) exacta indeplinire a hotararilor adunarilor generale;
e) stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun
De asemenea, administratorii mai au şi următoarele obligaţii:
- de a îndeplini formalităţile necesare pentru constituirea societăţii,
- de a depune semnăturile la registrul comerţului, în cazul în care au fost desemnaţi ca reprezentanţi ai
societăţii;
- obligaţia de a prelua şi de a păstra documentele privind constituirea societăţii;
- de a administra societatea, adică administratorii de a face toate operatiunile cerute pentru aducerea la
indeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv.
- sunt obligati sa ia parte la toate adunarile societatii, la consiliile de administratie si la organele de
conducere similare acestora.
Puterile administratorului
Administratorul are puteri foarte largi: el poate îndeplini toate operaţiunile de gestiune şi
reprezentare pe care le reclamă realizarea scopului societăţii: administratorii pot face toate operatiunile
cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societatii şi în condiţiile prevăzute de
lege este îndreptăţit să reprezinte societatea.
Limitele puterilor administratorului sunt stabilite prin actul constitutiv, lege şi hotărârile
adunării generale a asociaţilor. În aceste limite, el este îndreptăţit să încheie actele de conservare, de
administrare şi de dispoziţie pe care le impune gestiunea societăţii.
63
 În privinţa actelor de dispoziţie de o anumită importanţă există o serie de restricţii:
- administratorii vor putea sa incheie acte juridice prin care sa dobandeasca, sa instraineze, sa
inchirieze, sa schimbe sau sa constituie in garantie bunuri aflate in patrimoniul societatii, a caror
valoare depaseste jumatate din valoarea contabila a activelor societatii la data incheierii actului
juridic, numai cu aprobarea adunarii generale extraordinare a actionarilor,
- dobandirea de catre o societate a unui bun de la un fondator sau actionar:
a) intr-un interval de cel mult doi ani de la constituirea sau de la autorizarea inceperii activitatii
societatii; si
b) contra unei sume sau altor contravalori reprezentand cel putin o zecime din valoarea
capitalului social subscris, va fi supusa aprobarii prealabile a adunarii generale extraordinare a
actionarilor, evaluată de un expert, va fi mentionata in registrul comertului si va fi publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, si intr-un ziar cu larga raspandire. Nu vor fi supuse
acestor prevederi operatiunile de dobandire efectuate in cadrul activitatii curente a societatii, cele
facute din dispozitia unei autoritati administrative sau a unei instante judecatoresti si nici cele facute in
cadrul operatiunilor de bursa.
- daca prin actul constitutiv nu se dispune altfel, sub sanctiunea nulitatii, administratorul va putea
instraina, respectiv dobandi bunuri catre sau de la societate avand o valoare de peste 10% din valoarea
activelor nete ale societatii, numai dupa obtinerea aprobarii adunarii generale extraordinare, aceste
dispoziţii aplicându-se si operatiunilor de inchiriere sau leasing. Dispoziţiile de mai sus sunt aplicabile
si operatiunilor in care una dintre parti este sotul administratorului ori ruda sau afin, pana la gradul al
patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, daca operatiunea este incheiata cu o societate civila sau
comerciala la care una dintre persoanele anterior mentionate este administrator sau director ori detine,
singura sau impreuna, o cota de cel putin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu exceptia
cazului in care una dintre societatile comerciale respective este filiala celeilalte.
Nerespectarea celor 3 interdicţii atrage nulitatea actelor încheiate.
Funcţia de administrator încetează prin: revocarea administratorului, renunţarea
administratorului, moartea ,incapacitatea administratorului şi falimentul administratorului persoană
juridică.
În toate cazurile de încetarea a funcţiei administratorului, trebuie îndeplinite formalităţile de
publicitate, ca şi în cazul numirii în funcţie. În caz contrar, societatea nu poate invoca fata de terti
numirile in functiile mentionate in alineatul precedent sau incetarea acestor functii, daca ele nu au fost
publicate in conformitate cu legea.
§ 7 Reguli privind pluralitatea de administratori
În cazul societăţii de capitaluri, pluralitatea administratorilor este organizată de lege în structuri
specifice, în organe specific, ceea ce nu se întâmplă în cazul celorlate forme de societate.
Modul de lucru al administratorilor care nu se află în organe colegiale de administrare.
În cazul SNC, SCS, SRL dacă nu s-a stipulat nimic în actul constitutiv cu privire la modul de
lucru al administratorilor înseamnă că ei lucrează separat. Daca un administrator ia initiativa unei
operatiuni ce depaseste limitele operatiunilor obisnuite comertului pe care il exercita societatea, acesta
trebuie sa instiinteze pe ceilalti administratori, inainte de a o incheia, sub sanctiunea suportarii
pierderilor ce ar rezulta din aceasta. In caz de opozitie a vreunuia dintre ei, vor decide asociatii care
reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social.Operatiunea incheiata in contra opozitiei facute este
valabila fata de tertii carora nu li se va fi comunicat aceasta opozitie.
Dacă prin actul constitutiv s-a stipulat ca administratorii sa lucreze impreuna, decizia trebuie
luata in unanimitate; in caz de divergenta intre administratori, vor decide asociatii care reprezinta
majoritatea absoluta a capitalului social. Pentru actele urgente, a caror neindeplinire ar cauza o paguba
mare societatii, poate decide un singur administrator in lipsa celorlalti, care se gasesc in imposibilitate,
chiar momentana, de a lua parte la administratie.
Organele colegiale de administrare a societăţii
În cazul SA şi SCA pluralitatea administratorilor este organizată de lege în entităţi colegiale de
administrare: consiliul de administraţie şi după caz, comitetul de direcţie.
Consiliul de administraţie
Cand sunt mai multi administratori ei constituie un consiliu de administratie care poate fi şi
director general sau director al societăţii.
64
 Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administratie este necesara prezenta a cel putin
jumatate din numarul administratorilor, daca prin actul constitutiv nu se prevede un numar mai mare.
Deciziile in consiliul de administratie se iau cu majoritatea absoluta a membrilor prezenti. Daca
actul constitutiv nu dispune altfel, presedintele consiliului de administratie va avea votul decisiv in caz
de paritate a voturilor. In caz de paritate de voturi si daca presedintele nu beneficiaza de vot decisiv,
propunerea supusa votului se considera respinsa.
Deciziile consiliului de administraţie, considerate ilegale, pot fi anulate prin hotărârea adunării
generale. În absenţa unei dispoziţii legale, deciziile consiliului nu pot fi atacate în justiţie de către
acţionari. Ei pot ataca hotărârea adunării generale prin care s-a pronunţat asupra valabilităţii unei
decizii a consiliului de administraţie.
Consiliul de administratie se intruneste ori de cate ori este necesar, dar cel putin o data pe luna
la sediul societatii, iar comitetul de directie, cel putin o data pe saptamana.
La intrunirile consiliului de administratie, directorii vor prezenta rapoarte scrise despre
operatiunile pe care le-au executat, iar comitetul de directie va prezenta registrul deliberarilor sale. La
sedintele consiliului de administratie vor fi convocati si cenzorii..
Executarea operatiunilor societatii poate fi incredintata unuia sau mai multor directori
executivi, functionari ai societatii. Directorii executivi nu vor putea fi membri in consiliul de
administratie al societatii. Ei sunt raspunzatori fata de societate si de terti, ca si administratorii, pentru
neindeplinirea indatoririlor lor chiar daca ar exista o conventie contrara.
Comitetul de direcţie
Consiliul de administratie poate delega o parte din puterile sale unui comitet de directie,
compus din membri alesi dintre administratori, fixandu-le in acelasi timp si remuneratia.
Presedintele consiliului de administratie poate fi si director general sau director, in care calitate
conduce si comitetul de directie.
Deciziile comitetului de directie se iau cu majoritatea absoluta a voturilor membrilor sai. Ele
pot fi suspendate ori anulate de către consiliul de administraţie şi, cu atât mai mult de către adunarea
generală a acţionarilor. Comitetul de directie este obligat sa prezinte, la fiecare sedinta a consiliului de
administratie, registrul sau de deliberari.
Atribuţiile comitetului de direcţie sunt cele stabilite de consiliul de administraţie prin decizia de
delegare. El se întruneşte cel puţin săptămânal
Membrii comitetului de directie si directorii unei societati pe actiuni nu vor putea fi, fara
autorizarea consiliului de administratie, administratori, membri in comitetul de directie, cenzori sau
asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect, nici exercita
acelasi comert sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub pedeapsa revocarii si
raspunderii pentru daune.
§ 8 Răspunderea administratorilor
Administratorii răspund faţă de societate pentru nerespectarea obligaţiilor izvorâte din
contractul de mandat, deci au o răspundere civilă contractuală. Administratorii răspund şi pentru
nerespectarea obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina lor- putând fi după caz o răspundere civilă
delictuală şi sau o răspundere penală
Aceeaşi răspundere o au şi directorii executivi. Deşi sunt salariaţi ai societăţii ei au aceeaşi
răspundere ca şi administratorii. Ei răspund integral faţă de societate nu în limitele stabilite de Codul
muncii.. Directorii executivi au faţă de administratori poziţia de mandatari iar faţă de societate pe cea
de submandatari.
Directorii executivi, au faţă de directorii tehnici şi ceilalţi funcţionari ai societăţii, atribuţii mai
largi, el executând personal sau prin intermediul altor salariaţi toate operaţiunile de care depinde bunul
mers ala societăţii (şi nu numai operaţiuni tehnice ca directorii tehnici).
Răspunderea civilă a administratorilor.
Cazurile de răspundere:
- pentru neîndeplinirea obligaţiilor izvorâte din mandatul încredinţat , precizate în actul constitutiv şi
în hotărârile adunării generale
- pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina lor: administratorii sunt solidar
raspunzatori fata de societate pentru: realitatea varsamintelor efectuate de asociati; existenta reala a
dividendelor platite; existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere; exacta indeplinire a
65
 hotararilor adunarilor generale; stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le
impun.
- pentru faptele prejudiciabile ale altor persoane: comitetul de directie, toti administratorii raspund fata
de societate pentru actele indeplinite de directori sau de personalul incadrat, cand dauna nu s-ar fi
produs daca ei ar fi exercitat supravegherea impusa de indatoririle functiei lor. Comitetul de directie
va trebui sa instiinteze consiliul de administratie de toate abaterile constatate in executarea obligatiei
lui de supraveghere. Răspunderea indirectă a administratorilor este o răspundere subsidiară şi
conjunctă. Are un rol de garanţie şi înlocuieşte răspunderea persoanei care a cauzat prejudiciul,
administratorii răspunzând numai dacă societatea nu a putut recupera prejudiciul de la persoana
vinovată.
- administratorii sunt solidar raspunzatori cu predecesorii lor imediati daca, avand cunostinta de
neregulile savarsite de acestia, nu le comunica cenzorilor sau auditorilor financiari- răspundere
specială
Răspunderea civilă se angajează în condiţiile dreptului comun al răspunderii civile.
Răspunderea , contractuală sau delictuală, are întotdeauna ca temei culpa administratorului.
În ceea ce priveşte cauzele exoneratoare de răspundere pe lângă cele din dreptul comun Legea
31/1990 conţine anumite dispoziţii specifice.
În societatile care au mai multi administratori raspunderea pentru actele savarsite sau pentru
omisiuni nu se intinde si la administratorii care au facut sa se constate, in registrul deciziilor consiliului
de administratie, impotrivirea lor si au incunostintat despre aceasta, in scris, pe cenzori si, dupa caz, pe
auditorii financiari. Pentru deciziile luate in sedintele la care administratorul nu a asistat, el ramane
raspunzator daca, in termen de o luna de cand a luat cunostinta de acestea, nu a facut impotrivirea in
formele aratate la alineatele precedente. Cauza de exonerare se aplică atât membrilor consiliului de
administraţie cât şi membrilor comitetului de direcţie.
Acţiunea în răspundere aparţine societăţii şi nu asociaţilor, fiind o acţiune socială. Acţiune
aparţine în principal adunării generale dar dacă adunarea generală refuză să-l acţioneze în răspundere
pe administrator datorită influenţei pe care acesta o are asupra adunării generale, legea pune la
dispoziţie şi acţionarilor minoritari acţiunea în răspundere contra administratorului.
Actiunea in raspundere impotriva administratorilor apartine si creditorilor societatii, care o vor
putea exercita numai in caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind
procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata. De asemneanea şi administartorul sau
lichidatorul judiciar paote exercita acţiunea în răspundere contra administartorilor în cazul deschiderii
procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.
Aprobarea situatiilor financiare anuale de catre adunarea generala nu impiedica exercitarea
actiunii in raspundere impotriva administratorilor, directorilor, cenzorilor sau auditorilor financiari.
Hotararea va putea fi luata chiar daca problema raspunderii acestora nu figureaza in ordinea de
zi.
Adunarea desemneaza cu aceeasi majoritate persoana insarcinata sa exercite actiunea in justitie.
Daca adunarea decide sa porneasca actiune in raspundere contra administratorilor, mandatul
acestora inceteaza de drept si adunarea va proceda la inlocuirea lor.
Daca actiunea se porneste impotriva directorilor, acestia sunt suspendati de drept din functie
pana la ramanerea irevocabila a sentintei.
Aceste dispoziţii se aplică tuturor formelor de societate comercială.
Administratorul nu poate să atace cu acţiunea în anulare decizia de acţionare a sa în răspundere
deoarece mandatul administartorului încetează de drept din momentul acţionării sale în răspundere.
Răspunderea penală
În titlul VIII al Legii 31/1990 de la art . 271-282 sunt incriminate ca infracţiuni o serie de fapte
ale administratorilor.
Acţiunea penală este o acţiune a procurorului şi nu a societăţii, însă acţiunea civilă care se
alătură acţiunii penale în procesul penal , deci constituirea ca parte civilă în procesul penal, se face în
condiţiile mai sus arătate pentru exercitarea acţiunii în răspundere civilă.
§ 9 Controlul gestiunii societăţii comerciale
În cazul societăţilor de persoane controlul se exercită de toţi asociaţii cu excepţia celor care au
calitatea de administrator.
66
 În societăţile de capitaluri şi cu răspundere limitată controlul se exercită de persoane
specializate : auditorii financiari şi cenzorii.
Situatiile financiare ale societatilor comerciale, care intra sub incidenta reglementarilor
contabile armonizate cu directivele europene si standardele internationale de contabilitate, vor fi
auditate de catre auditori financiari - persoane fizice sau persoane juridice -, in conditiile prevazute de
lege. Societatile comerciale, ale caror situatii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului
financiar, vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din
Romania in acest scop. La societatile comerciale ale caror situatii financiare anuale nu sunt supuse,
potrivit legii, auditului financiar, adunarea generala ordinara a actionarilor va hotari contractarea
auditului financiar sau numirea cenzorilor, dupa caz.
Aspecte generale privind cenzorii
Societatea pe actiuni şi SCA va avea trei cenzori si tot atatia supleanti, daca prin actul
constitutiv nu se prevede un numar mai mare. In toate cazurile, numarul cenzorilor trebuie sa fie
impar. În cazul SRL în actul constitutiv se poate stipula alegerea unuia sau mai multor cenzori. Dacă
numărul asociaţilor trece de 15 , numirea cenzorilor este obligatorie.
La SA şi SCA cenzorii sunt stabiliţi prin actul constitutiv iar ulterior aleşi de către adunarea
generală ordinară., iar la SRL sunt aleşi de adunarea asociaţilor.
Durata mandatului lor este de 3 ani si pot fi realesi. Ei pot fi acţionari cu excepţia cenzorului
expert contabil su contabil autorizat care poate fi un terţ care exercită profesia individual sau în forme
asociative.
Cel putin unul dintre ei trebuie sa fie contabil autorizat in conditiile legii sau expert contabil.
Cenzorii sunt obligati sa depuna, a treia parte din garantia ceruta pentru administratori. Sunt
exceptati de la aceasta obligatie cenzorii experti contabili sau contabili autorizati, daca fac dovada
incheierii asigurarii de raspundere civila profesională. Activitatea cenzorilor este remunerată,
remuneraţia fiind stabilită de adunarea generală.
Nu pot fi cenzori, iar daca au fost alesi, decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii pana la al patrulea grad inclusiv sau sotii administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice forma, pentru alte functii decat aceea de cenzor, un
salariu sau o remuneratie de la administratori sau de la societate sau ai caror angajatori sunt in
raporturi contractuale sau se afla in concurenta cu aceasta;
c) persoanele carora le este interzisa functia de administrator conform prevederilor art. 138.
d) persoanele care, pe durata exercitarii atributiilor conferite de aceasta calitate, au atributii
de control in cadrul Ministerului Finantelor Publice sau al altor institutii publice, cu exceptia situatiilor
prevazute expres de lege.
Revocarea cenzorilor se poate face numai de adunarea general extraordinară. În caz de deces,
impiedicare fizica sau legala, incetare sau renuntare la mandat a unui cenzor, supleantul cel mai in
varsta il inlocuieste.
Oricare actionar are dreptul sa reclame cenzorilor faptele ce crede ca trebuie cenzurate, iar
acestia sunt obligati sa le verifice si, daca le gasesc reale, sa le aiba in vedere la intocmirea raportului
catre adunarea generala.
Cenzorii au dreptul sa obtina in fiecare luna de la administratori o situatie despre mersul
operatiunilor. Cenzorii iau parte la adunarile administratorilor, fara drept de vot.
Cenzorii sunt obligati sa supravegheze gestiunea societatii, sa verifice daca situatiile financiare
sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele, daca acestea din urma sunt tinute regulat si daca
evaluarea elementelor patrimoniale s-a facut conform regulilor stabilite pentru intocmirea si
prezentarea situatiilor financiare.
Despre toate acestea, precum si asupra propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire
la situatiile financiare si repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunarii generale un raport
amanuntit.
Adunarea generala poate aproba situatiile financiare anuale numai daca acestea sunt insotite de
raportul cenzorilor sau, dupa caz, al auditorilor financiari.
Cenzorii sunt obligati, de asemenea:
a) sa faca, in fiecare luna si pe neasteptate, inspectii casei si sa verifice existenta titlurilor sau
valorilor ce sunt proprietatea societatii sau au fost primite in gaj, cautiune ori depozit;
67
 b) sa convoace adunarea ordinara sau extraordinara, cand n-a fost convocata de
administratori;
c) sa ia parte la adunarile ordinare si extraordinare, putand face sa se insereze in ordinea de zi
propunerile pe care le vor crede necesare;
d) sa constate regulata depunere a garantiei din partea administratorilor;
e) sa vegheze ca dispozitiile legii si ale actului constitutiv sa fie indeplinite de administratori
si lichidatori.
Pentru intocmirea raportului privind situaţiile financiare, propunerile asupra acestora şi
repartizarea profitului , cenzorii vor delibera impreuna; ei insa vor putea face, in caz de
neintelegere, rapoarte separate, care vor trebui sa fie prezentate adunarii generale.
Pentru celelalte obligatii impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat.
Intinderea si efectele raspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului şi ale legii
socităţilor comerciale. Răspunderea lor, ca şi în cazul administratorilor poate fi civilă sau şi
penală. Cenzorii răspund solidar pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina
administratorilor.

Subsecţiunea III.5 Modificarea societăţilor comerciale

§ 1 Aspecte generale privind societăţile comerciale

Sediul materie privind modificarea societăţii comerciale se află în Titlul IV al Legii 31-1990
de la art 204-art 221 –intiitulat „ Modificarea societăţilor comerciale” şi în titlul următor –V intitulat
„Excluderea şi retragerea asociaţilor” art .222- art. 227.
Dispoziţiile legale privind modificarea societăţilor comerciale sunt structurate pe două paliere:
o parte –art 204- în care este prevăzută procedura de modificare a actului constitutiv şi implicit a
societăţii şi o altă parte în care sunt reglementate o parte din cazurile de modificare a actului
constitutiv: reducere şi majorarea capitalului social, prelungirea duratei societăţii, a formei societăţii.
Pentru celelalte cazuri de modificare a societăţii, adică a actului constitutiv - modificarea sediului, a
formei, o obiectului de activitate, fuziunea, divizarea, - nu sunt dispoziţii speciale ceea ce însemnă că
se vor face după procedura stabilită în acest titlu cu respectarea dispoziţiilor actului constitutiv şi ale
dispoziţiilor ”generale” ale Legii 31/1990
Pe lângă cazurile prevăzute mai sus amintite se apreciază că vor constitui modificări ale
societăţii: cesiune de părţi sociale către un terţ, înfiinţarea de sucursale ale societăţii, continuarea
societăţii cu moştenitorii asociatului decedat în cauză, continuarea societăţii cu un singur asociat ca
urmarea a retragerii, excluderii sau decesului celui de-al doilea asociat., etc.
De fapt orice modificare a elementelor actului constitutiv , aşa cum sunt stabilite de art 7 şi 8
din Legea 31/1990 atrage o modificarea societăţii.
Actul constitutiv poate fi modificat prin :
- Hotararea adunarii generale adoptata in conditiile legii .
- Prin act aditional la actul constitutiv
-prin hotararea instantei judecatoresti, in conditiile excluderii sau retragerii unui asociat.
Procedura înregistrării actului modificator
Actul modificator, cuprinzand trimiterile la textele modificate ale actului constitutiv, se
inregistreaza in registrul comertului pe baza incheierii judecatorului delegat, cu exceptia cazului
excluderii şi retragerii cand inregistrarea se va face pe baza hotararii irevocabile de excludere sau de
retragere, atunci când retragerea se pronunţă de către instanţă.
Procedura de înscriere în registrul comerţului a menţiunii privind modificarea actului
constitutiv este aceeaşi ca procedura de înregistrare a constituirii societăţii, ca procedura înmatriculării
societăţii comerciale. În acest scop actul modificator se depune la registrul comerţului, supus
controlului de legalitate şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute delege judecătorul delegat va
pronunţa o hotărâre judecătorească- o încheiere prin care va admite cererea de înscriere a menţiunii de
modificarea a actului constitutiv în termen de 3 zile de la dat înregistrării cererii.

68
 În cazul în care actul modificator este o hotărâre judecătorească, înscrierea modificării în
registrul comerţului se face în temeiul hotărârii judecătoreşti, care în dispozitiv trebuie să cuprindă şi
precizare că se va efectua înscrierea respectivei modificări în registrul comerţului, instanţa având
obligaţia ca din oficiu, potrivit ar 7 din Legea 26/1990 , să trimită o copie legalizată de pe hotărâre în
termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia.
Dupa inregistrarea in registrul comertului, actul modificator se trimite, din oficiu, Monitorului
Oficial al Romaniei, spre publicare in partea a IV-a, de catre registrul comertului, pe cheltuiala
societatii.
Neefectuarea publicităţii are drept efect inopozabilitatea faţă de terţi a modificării, afară de
cazul în care societatea face dovada că terţii cunoşteau modificările intervenite. Între asociaţi,
modificările îşi vor produce efectele cuvenite.
Actul modificator al actului constitutiv al unei societati in nume colectiv sau in comandita
simpla, in forma autentica, se depune la oficiul registrului comertului si se mentioneaza in acest
registru, fara a fi obligatorie publicarea lui in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
Daca se aduc mai multe modificari actului constitutiv, fie concomitent, fie succesiv, acesta va fi
actualizat cu toate modificarile la zi si, in aceasta forma, va fi depus la oficiul registrului comertului.
Opoziţia la modificarea actului constitutiv
Creditorii nemulţumiţi şi orice altă persaonă prejudicată de modificarea societăţii, deoarece
astfel sunt prejudiciaţi, au ca mijloc juridic pentru apărarea drepturilor lor opoziţia la modificarea
societăţii, reglementată de dispoziţiile art. 61 şi 62. Ei pot formula o cerere de opozitie prin care sa
solicite instantei judecatoresti sa oblige, dupa caz, societatea sau asociatii la repararea prejudiciului
cauzat: În cazul in care cauza opoziţiei a fost inlaturata inainte de a se pune concluzii in fond la
tribunal instanţa nu va admite opoziţia ci va constata că acţiunea a rămas fără obiect dacă se renunţă
la modificare societăţii sau prin modificarea modificării nu mai sunt prejudiciate interesele creditorilor.
Opozitia se face in termen de 30 de zile de la data publicarii hotararii asociatilor sau a actului
aditional modificator in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, daca legea nu prevede un alt
termen (cum este de exemplul în cazul reducerii capitalului, când termenul este de două luni). Ea se
depune la oficiul registrului comertului care, in termen de 3 zile de la data depunerii, o va mentiona in
registru si o va inainta instantei judecatoresti competente.
Opozitia se judeca in camera de consiliu, cu citarea partilor. Hotararea pronuntata asupra
opozitiei este supusa numai recursului.
Odată cu introducerea opoziţiei reclamantul poate cere presedintelui instanţei, pe cale de
ordonanţă preşedinţială suspendarea executării actului modificator împotriva căruia s-a exercitat
opoziţia. Preşedintele admiţând cererea poate obliga la darea unei cauţiuni. Împotriva ordonanţei de
suspendare se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Dreptul asociaţilor de a se retrage din societate
În cazul în care anumite modificări ale societăţii comerciale afectează interesele asociaţilor
legea prevede dreptul acestora de a se retrage din societate. Astfel, actionarii care nu sunt de acord cu
hotararile luate de adunarea generala cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate, la
mutarea sediului sau la forma societatii au dreptul de a se retrage din societate si de a obtine de la
societate contravaloarea actiunilor pe care le poseda, la valoarea medie determinata de catre un expert
autorizat, prin folosirea a cel putin doua metode de evaluare recunoscute de standardele europene de
evaluare (EVS).
În cazul SRL, asociaţii au dreptul să se retragă nu sunt de acord cu modificările actului
constitutiv dacă acest drept le-a fost recunoscut prin actul constitutiv.
Principalele cazuri de modificarea acapitalului social:
Pe lâgă condiţii generale care privesc orice modificare a actului constitutiv legea 31/1990
reglementează unele condiţii speciale care privesc anumite modificări ale actului constitutiv:
- majorarea capitalului social
- reducerea capitalului social
- prelungirea duratei societăţii
- dizolvarea anticipată a societăţii
- divizarea şi fuziune a societăţii comerciale
- transformarea societăţii comerciale
69
 § 2 Majorarea capitalului social
Condiţiile majorării capitalului social.
Societatea pe actiuni şi societatea cu răspundere limitată, prevede legea, isi vor putea majora
capitalul social, cu respectarea dispozitiilor prevazute pentru constituirea societatii. Este necesară
existenţa actului modificator şi respectarea dispoziţiilor specifice fiecărei forme de societate
referitoare la constituirea societăţii ( aporturile asociaţilor, numărul de asociaţi, etc)
Hotararea adunarii generale extraordinare pentru majorarea capitalului social se va publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. Hotararea adunarii generale privind majorarea
capitalului social are efect numai in masura in care a fost dusa la indeplinire in termen de un an de la
data sa. Hotărârea se consideră adusă la îndeplinire în situaţia în care întreaga sumă ce reprezintă
sporul de capital a fost subscrisă.
Pentru societatea pe acţiuni există dispoziţii speciale pentru majorarea capitalului social,
operaţiune efectuându-se potrivit acestora, aşa cum sunt ele cuprinse în art. 210-220. Deşi nu există un
text expres de lege în practică se consideră că art 210-220 din Legea 31/1990 nu se aplică şi SRL ,
sub nici un aspect, adică nici cu privire la acele aspecte care nu sunt incompatibile cu natura SRL-
ului.
Metodele prin care se majorează capitalul social.
1. Prin noi aporturi.

Capitalul social se poate mari prin emisiunea de actiuni noi sau prin majorarea valorii nominale
a actiunilor existente in schimbul unor noi aporturi in numerar si/sau in natura. Acţiunile emise de
societatea pentru mărirea capitalului social vor fi oferite spre subscriere în primul rând acţionarilor
existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă. În plus,acţionarul are un drept de
preferinţă şi pentru subscrierea acţiunilor noi rămase disponibile ca urmare a faptului că unii acţionari
nu au uzat de dreptul lor.
Majorarea capitalului social efectuat fara acordarea dreptului de preferinta catre actionarii
existenti este lovita de nulitate absoluta.
De la acest drept de preferinţă acordat de lege acţionarilor, în mod echitabil, există o serie de
restricţii:
- adunarea generala va putea, pentru motive temeinice, sa ridice actionarilor dreptul de subscriere a
noilor actiuni, in total sau in parte. Pentru luarea hotararii este necesara prezenta a trei patrimi din
numarul titularilor capitalului social si votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin
jumatate din capitalul social. Convocarea va trebui sa cuprinda, in acest caz, motivele majorarii
capitalului social, persoanele carora urmeaza a li se atribui noile actiuni, numarul de actiuni atribuit
fiecareia dintre ele, valoarea de emisiune a actiunilor si bazele fixarii acesteia.
- dreptul de preferinta inceteaza, daca noile actiuni reprezinta aporturi in natura.
Exercitarea dreptului de preferinta se poate realiza numai in interiorul termenului hotarat de
adunarea generala, daca actul constitutiv nu prevede alt termen. Se va acorda pentru exercitiul
dreptului de preferinta un termen de cel putin o luna, cu incepere din ziua publicarii hotărârii adunării
referitoare la majorarea capitalului. Dupa expirarea acestui termen, actiunile vor putea fi oferite spre
subscriere publicului
Aporturile pot fi în numerar sau şi în natură. Aporturi in creante nu sunt admise
Daca majorarea capitalului social se face prin aporturi in natura, adunarea generala
extraordinara, care a hotarat aceasta, va numi unul sau mai multi experti pentru evaluarea acestor
aporturi. Dupa depunerea raportului de expertiza, adunarea generala extraordinara convocata din nou,
avand in vedere concluziile expertilor, poate hotari majorarea capitalului social.
Hotararea adunarii generale trebuie sa cuprinda descrierea aporturilor in natura, numele
persoanelor ce le efectueaza si numarul actiunilor ce se vor emite in schimb.
Actiunile emise in schimbul aporturilor in numerar vor trebui platite, la data subscrierii, in
proportie de cel putin 30% din valoarea lor nominala si, integral, in termen de cel mult 3 ani de la data
publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, a hotararii adunarii generale. In acelasi
termen vor trebui platite actiunile emise in schimbul aporturilor in natura.
2. Prin încorporarea rezervelor, cu exceptia rezervelor legale

70
 Rezervele sunt sume de bani prelevate din beneficiile societăţii care au destinaţii prevăzute de
lege.
Rezervele legale se constituie în mod obligatoriu în cazul SA şi SRL prin prelevarea din
beneficiile societăţii în fiecare an a cel puţin 5% până ce fondul atinge minim a cincea parte din
capitalul social. Rezervele statutare se constituie în condiţiile şi cu destinaţia stabilite prin actul
constitutiv. Rezervele facultative se constituie şi au destinaţia dată de adunarea generală a asociaţilor.
Actiunile noi sunt liberate prin incorporarea rezervelor, cu exceptia rezervelor legale. Sumele
de bani acumulate cu titlu de rezerve vor fi folosite pentru achitarea noilor acţiuni. Rezervele
aparţinând societăţii practic ne aflăm în prezenţa unei autofinanţări, aceasta fiind titulatura sub care
este cunoscută această modalitate de majorare a capitalului. Fiind liberate contra unor sume de bani ce
aparţineau societăţii- rezervele- noile acţiuni vor fi oferite vechilor acţionari , proporţional cu
participarea lor la capitalul social.
Diferentele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse in rezerve, fara a majora
capitalul social aşa cum era posibil în vechea reglementare.
3. Prin încorporarea profitului sau a primelor de emisiune.
În locul sumelor care li s-ar fi cuvenite cu titlu de dividende, acţionarii vor primi urmează
acţiuni noi emise de societate, adică dividendele li se plătesc prin acţiuni şi nu prin numerar.
Prima de emisiune reprezintă, alături de dreptul de preferinţă un mijloc de salvgardare a
drepturilor vechilor acţionari, care ca urmare a sporului numărului de acţiuni, îşi văd diminuată
valoarea intrinsecă a acţiunilor. Primele de emisiune reprezintă diferenţa între valoarea de emisiune şi
valoarea nominală a acţiunilor pe care trebuie să o suporte noii acţionari şi este destinată acoperirii
cheltuielilor emisiunii precum şi diminuării valorii intrinseci a acţiunilor vechi.
4. Majorarea capitalului social prin compensarea creanţelor asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia-
Conversiunea datoriilor în acţiuni.
În această situaţie, pentru sumele de bani cuvenite creditorilor, în baza creanţelor lichide şi
exigibile pe care le au faţă de societate, creditorii primesc acţiuni ale societăţii. Ei se transformă din
creditori ai societăţii în acţionari. O formă a conversiei datoriilor în acţiuni este şi conversia
obligaţiunilor în acţiuni.
§ 3 Reducerea capitalului social
Mijloacele de reduceere a capitalului social
În funcţie de cauza care determină reducerea capitalului Legea 31/1990, în art 207 , stabileşte
mijloacele prin care se poate realiza reducerea capitalului.
Cel mai adesea reducerea capitalului este motivată de pierderile patrimoniale. Astfel potrivit
art 158 din Legea 31/1990 daca administratorii constata ca, in urma unor pierderi, activul net,
determinat ca diferenta intre totalul activelor si datoriile societatii, reprezinta mai putin de jumatate din
valoarea capitalului social, vor convoca adunarea generala extraordinara, pentru a hotari reintregirea
capitalului, reducerea lui la valoarea ramasa sau dizolvarea societatii. Prin actul constitutiv se poate
stabili ca adunarea extraordinara sa fie convocata si la o pierdere mai mica. In cazul cand nici in a doua
convocare nu s-a intrunit cvorumul prevazut pentru adunarea extraordinară, administratorii vor cere
instantei din raza teritoriala in care se afla sediul societatii numirea unui expert, care va verifica
pierderea din capitalul social. Instanta, pe baza expertizei, constatand pierderea prevazuta anterior, va
da o incheiere, autorizand administratorii sa convoace adunarea generala, care va putea sa hotarasca
limitarea capitalului la suma ramasa sau dizolvarea societatii, cu orice numar de actionari prezenti.
Dacă este reducerea este cauzată de pierderi capitalul social poate fi micşorat prin
a) micsorarea numarului de actiuni sau parti sociale, cu păstrarea valorii nominale, micşorându-se ,
în mod proporţional, numărul de acţiuni sau de părţi sociale deţinute de fiecare asociate)
b) reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale; noua valoare se va inscripţiona cu o
ştampilă aplicată pe vechile acţiuni sau părţi sociale.
c) dobandirea propriilor actiuni, urmata de anularea lor. În mod excepţional este permisă dobândirea
de către societate a unui număr determinat de acţiuni proprii, integral liberate, când se face cu scopul
de a reduce capitalul social, prin anularea unui numar de actiuni proprii de o valoare corespunzatoare
reducerii;
Cand reducerea nu este motivata de pierderi, reducerea capitalului social se poate face prin:
a) scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate , subscrise, dar nevărsate.
71
 b) restituirea catre actionari a unei cote-parti din aporturi, proportionala cu reducerea capitalului
social si calculata egal pentru fiecare actiune sau parte sociala;
c) alte procedee prevazute de lege. De exemplu retragerea sau excluderea asociatului poate motiva
reducerea capitalului social. Nu trebuie să se procedeze la reducere atunci când acţiunile sau părţile
sociale deţinute de asociatul retras sau exclus sunt preluate de o altă persoană, situaţie care credem că
trebuie să aibă întâietate în scopul protejării creditorilor sociali şi societăţii.
Condiţiile pentru reducerea capitalului social.
Este necesar să existe o hotărâre a Adunării asociaţilor, constată printr-un înscris care să
îndeplinească forma prevăzută de lege, care trebuie înscrisă în registrul comerţului şi publicată în
M.O.
Hotararea va trebui sa respecte minimul de capital social, atunci cand legea il fixeaza, sa arate
motivele pentru care se face reducerea si procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
După ce a fost publicată în M.O. împotriva hotărârii de reducere a capitalului social se poate
face opoziţie de către orice creditor al societatii, a carui creanta este constatata printr-un titlu anterior
publicarii hotararii, opoziţie care se efectuează în condiţiile art. 62, afară de termenul în care se poate
face opoziţie care nu este de 30 de zile ci de 60 de zile de la data publicării hotărârii. Pentru ca
opoziţia să fie admisă creditorul va trebui să dovedească faptul că este lezat prin reducere, în sensul
că creanţa sa nu mai găseşte , în capitalul astfel redus, o acoperire suficientă.
Un efect special al exercitării opoziţiei apare în legătură cu creditorii chirografari ale căror
creanţe sunt neexigibile dar sunt constate prin titluri anterioare publicării hotărârii. Prin exercitarea
dreptului de opoziţie , creanţa lor devine exigibilă ,anticipat, la data expirarii termenului de doua luni.
Întrucât creanţa a devenit exigibilă ea poate fi valorificată şi, dacă este realizată creanţa, poate fi
realizată şi reducerea capitalului social. Acest efect special, nu se produce în situaţia in care societatea
a oferit garantii reale sau personale acceptate de creditori
Dacă în termenul stabilit nu se efectuează nici o opoziţie sau acestea sunt respinse, judecătorul
delegat va pronunţa o încheiere prin care va dispune reducerea capitalului social. Reducerea capitalului
social va putea fi facuta numai dupa trecerea a doua luni din ziua in care hotararea a fost publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
Potrivit art 209 cand societatea a emis obligatiuni, nu se va putea proceda la reducerea
capitalului social prin restituiri facute actionarilor din sumele rambursate in contul actiunilor, decat in
proportie cu valoarea obligatiunilor rambursate.
§ 4 Prelungirea duratei societăţii
Este posibil ca o societate comercială să se constituie pe o perioadă determinată, posibilitatea
care rezultă din dispoziţiile art 7 şi 8 din Legea 31/1990 care prevăd că în actul constitutiv se va arăta
durata pentru care se constituie societatea. La împlinirea duartea societatea se dizolvă de drept fără
îndeplinirea unei formalităţii şi sintră în lichidare. Pentru a evita acestă situaţie legea impune
administratorilor obligaţia de a consulta pe asociaţi, cu cel putin 3 luni inainte de expirarea duratei
societatii, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. In lipsa, la cererea oricaruia dintre asociati,
tribunalul va putea dispune, prin incheiere, efectuarea consultarii. Prelungirea duratei societăţii,
schimbarea formei sau alte modificari ale actului constitutiv al societatii nu atrag crearea unei persoane
juridice noi.
Hotărârea de modificare a societăţii , în sensul prelungirii duratei acesteia fie în transformarea
ei într-o societate pe o perioadă nedeterminată se ia de către adunarea generală extraordinară.
Hotărârea adunării generale sau actul adiţional care constată hotărârea, în forma impusă de lege
trebuie menţionat în Registrul comerţului şi publicat în M.O.
Deoarece această prelungire poate afecta drepturile creditorilor personali ai asociaţilor, care îşi
văd astfel amânată posibilitatea realizării creanţei lor, legea le recunoaşte dreptul de a exercita
opoziţie. Creditorii particulari ai asociatilor dintr-o societate in nume colectiv, in comandita simpla sau
cu raspundere limitata pot face opozitie, in conditiile dreptului comun în materia opoziţiei, impotriva
hotararii adunarii asociatilor de prelungire a duratei societatii peste termenul fixat initial, daca au
drepturi stabilite printr-un titlu executoriu anterior hotararii. În cazul în care opoziţia se respinge
judecătorul delegat va pronunţa o încheiere prin care va dispune efectuarea menţiunii privind
prelungirea duratei societăţii şi publicarea acestei în M.O. În cazul de admitere a opoziţiei privind
prelungirea duratei societăţii potrivit art 206 din Legea 31/1990 asociatii trebuie sa decida, in termen
72
de o luna de la data la care hotararea a devenit irevocabila : ei pot alege fie să renunţe la prelungire caz
în care societatea se va dizolva de drept fără nici o altă formalitate la împlinirea termenului fie sa
excluda din societate pe asociatul debitor al oponentului. În cazul excluderii drepturile cuvenite
asociatului debitor vor fi calculate pe baza ultimului bilant contabil aprobat iar creditorii săi personali
îşi vor realiza creanţa. Asociaţi vor adopta o hotărâre sau un act adiţional prin care îl vor exclude pe
asociatul debitor, vor stabili părţile care se cuvin , structura capitalului social şi a asociaţilor. Este o
situaţie de excepţie de la dispoziţiile art 223 din Legea 31/1990 care prevede că excluderea şi
retragerea asociaţilor se poate dispune numai prin hotărâre judecătorească, hotărâre prin care instanţa
va dispune , si cu privire la structura participarii la capitalul social a celorlalti asociati. Fiind înlăturat
impedimentul la realizarea prelungirii societăţii, acesta poate fi efectuată.
§ 5 Excluderea asociatului din societate.
Poate fi exclus din societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata:
- asociatul care, pus in intarziere, nu aduce aportul la care s-a obligat. Este necesară punerea în
întârziere a asociatului şi ca asociatul ce solicită excluderea să-şi fi executat obligaţia de aport.
- asociatul cu raspundere nelimitata in stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
- asociatul cu raspundere nelimitata care se amesteca fara drept in administratie ori care, fara
consimtamantul scris al celorlalti asociati, intrebuinteaza capitalul, bunurile sau creditul societatii in
folosul sau sau in acela al unei alte persoane este obligat sa restituie societatii beneficiile ce au rezultat
si sa plateasca despagubiri pentru daunele cauzate precum şi asociatii care iau parte, ca asociati cu
raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca
operatiuni in contul lor sau al altora, in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator, fara
consimtamantul celorlalti asociati. Consimtamantul se socoteste dat daca participarea sau operatiunile
fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalti asociati si acestia nu au interzis
continuarea lor. In caz de incalcare a prevederilor anterioare, societatea, in afara de dreptul de a
exclude pe asociat, poate sa decida ca acesta a lucrat in contul ei sau sa ceara despagubiri. Acest drept
se stinge dupa trecerea a 3 luni din ziua cand societatea a avut cunostinta, fara sa fi luat vreo hotarare
- săvârşirea de către asociatul administrator a unor fapte păgubitoare pentru societate asociatul
administrator care comite frauda in dauna societatii sau se serveste de semnatura sociala sau de
capitalul social in folosul lui sau al altora..
-exercitarea de către creditorul personal al asociatului a opoziţiei împotriva hotărârii de prelungire a
duratei societăţii.
Excluderea unui asociat din societatea în nume colectiv se pronunţă prin hotărâre
judecătorească. Excluderea se face la cererea societăţii sau a oricărui asociat. Cand excluderea se cere
de catre un asociat, se vor cita societatea si asociatul parat. Reclamantul, societate sau asociat, va putea
solicita şi repararea prejudiciului cauzat, iar dacă acţiunea a fost introdusă de societate şi daune
interese şi dobânda legală., urmând ca acestea să se compenseze cu valoarea activului net ce se va
cuveni asociatului exclus până la concurenţa valorii pretenţiei formulate de societate.
Creditorii pot participa la proces pe cale a opoziţei pentru a se opune reducerii dreptului lor de gaj.
Prin hotărârea de excludere a asociatului, instanţa judecătorească trebuie să dispună şi cu
privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
Hotărârea irevocabilă de excludere trebuie depusă, în termen de 15 zile, la oficiul registrului
comerţului pentru înscrierea unei menţiuni.
Cel exclus din societate pierde calitatea de asociat de la data excluderii cu toate consecinţele
care decurg din acest fapt. Din acest moment se naşte o creanţă individuală a exclusului faţă de
societate pentru o parte proporţională din patrimoniul social, inclusiv din rezultatele ultimului an
fiscal.
Asociatul exclus va avea dreptul la profit şi va suporta pierderile, până în ziua excluderii sale.
El nu va putea cere însă lichidarea lor până ce acestea nu vor fi repartizate potrivit prevederilor
contractului de societate.
Asociatul exclus are dreptul la contravaloarea părţii sale de interes. Legea prevede că asociatul
exclus nu are dreptul la o parte proporţională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să
reprezinte valoarea acesteia.
Excluderea unui asociat va conduce la modificarea actului constitutiv cel puţin în privinţa
numărului şi identităţii asociaţilor dar posibil şi în privinţa fie a valorii nominale a părţilor de interes
73
sau sociale , fie a numărului acestora eventual în privinţa cuantumului capitalului social, în sensul
reducerii acestuia.
Asociatul exclus ramane obligat fata de terti pentru operatiunile facute de societate, pana in
ziua ramanerii definitive a hotararii de excludere.
§ 6 Retragerea asociatului din societate.
Retragerea din societate este ieşirea voluntară a unui asociat din societate, cu consecinţa
încetării calităţii de asociat a acesteia.
În funcţie de modalitatea de retragere: unilaterală, convenţională sau judecătorească,
declaraţia unilaterală de retragere , hotărârea acceptării cererii de retragere, autentificată sau însoţită
de un extras autentificat sau hotărârea judecătorească vor fi depuse la ORC.
În cazul consimţirii retragerii de către adunarea asociaţilor, prin hotărârea de acceptare a
cererii de retragere, creditorii sociali pot face opoziţie în condiţiile art 61 şi urm. din Legea 31/1990
Modalităţile juridice ale retragerii asociatului din societate:
a) În cazurile prevăzute în actul constitutiv.
b) Acordul tuturor celorlalţi asociaţi.
c) Prin hotărârea tribunalului. În lipsa unor prevederi in actul constitutiv sau cand nu se realizeaza
acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, in baza unei hotarari a tribunalului,
supusa numai recursului, in termen de 15 zile de la comunicare.
Prin hotărârea judecătorească referitoare la retragerea asociatului, instanţa trebuie să dispună şi
cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
Pierderea calităţii de asociat a retrasului va produce efecte faţă de ceilalţi asociaţi de la
momentul aducerii la cunoştinţa acestora a declaraţiei unilaterale de retragere, efectuate în condiţiile
prevăzute de actul constitutiv, la momentul adoptării valabile a hotărârii de aprobare a cererii de
retragere iar nu de la momentul autentificării actului modificator adiţional, respectiv de la momentul
rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii de retragere. În raporturile cu terţii
se va urma dreptul comun al momentului publicizării conforme a modificărilor intervenite faţă de
ultima situaţie socială notificată publicului.
Ca urmare a retragerii din societate, asociatul pierde calitatea de asociat.
Drepturile asociatului retras, cuvenite prin părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul
asociaţilor. Legea permite şi desemnarea de către asociaţi a unui expert, care să stabilească aceste
drepturi.
În caz de neînţelegere între asociaţi drepturile asociatului retras vor fi stabilite de către tribunal.
§ 7 Schimbarea formei societăţii comerciale
Schimbarea formei juridice se poate realiza prin modificarea actului constitutiv în condiţiile art
204. Totodată pentru realizarea operaţiunii trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru
forma în care se va transforma societatea. Prin schimbarea formei nu este afectată personalitatea
§ 8 Fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale
Fuziunea este operaţiunea prin care se realizează concentrarea societăţilor comerciale Ea
poate îmbrăca forma absorbţiei- care constă în înglobarea de către societate a uneia sau mai multor
societăţi- sau contopirii- reunirea a două sau mai multe societăţi comerciale care îşi încetează
existenţa pentru constituirea unei societăţi comerciale noi.
Divizarea este operaţiunea prin care se realizează împărţirea unei societăţi comerciale sau
desprinderea unei părţi din societate. Divizarea costă în împărţirea întregului patrimoniu al unei
societăţi care îşi încetează existenţa, între două sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel
fiinţă. Desprinderea constă în separarea unei părţi din patrimoniul unei societăţi, care nu îşi încetează
existenţa şi transmiterea ei către una sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţă.
Condiţiile fuziunii şi divizării societăţilor comerciale
Fuziunea sau divizarea se hotaraste de fiecare societate in parte, in conditiile stabilite pentru
modificarea actului constitutiv al societatii. Daca, prin fuziune sau divizare, se infiinteaza o noua
societate, aceasta se constituie in conditiile prevazute de prezenta lege pentru forma de societate
convenita.
In baza hotararii adunarii generale a actionarilor a fiecareia dintre societatile care participa la
fuziune sau la divizare, administratorii acestora intocmesc un proiect de fuziune sau de divizare, care
va cuprinde:
74
 a) forma, denumirea si sediul social al tuturor societatilor participante la operatiune;
b) fundamentarea si conditiile fuziunii sau ale divizarii;
c) stabilirea si evaluarea activului si pasivului, care se transmit societatilor beneficiare;
d) modalitatile de predare a actiunilor sau a partilor sociale si data de la care acestea dau
dreptul la dividende;
e) raportul de schimb al actiunilor sau al partilor sociale si, daca este cazul, cuantumul sultei;
nu vor putea fi schimbate pentru actiuni emise de societatea absorbanta actiunile societatii absorbite al
caror titular este, direct sau prin persoane interpuse, societatea absorbanta ori insasi societatea
absorbita;
f) cuantumul primei de fuziune sau de divizare;
g) drepturile care se acorda obligatarilor si orice alte avantaje speciale;
h) data situatiei financiare de fuziune/divizare, care va fi aceeasi pentru toate societatile
participante;
i) orice alte date care prezinta interes pentru operatiune.
Proiectul de fuziune sau de divizare, semnat de reprezentantii societatilor participante, se
depune la oficiul registrului comertului unde este inmatriculata fiecare societate, insotit de o declaratie
a societatii care inceteaza a exista in urma fuziunii sau divizarii, despre modul cum a hotarat sa stinga
pasivul sau.
Proiectul de fuziune sau de divizare, vizat de judecatorul delegat, se publica in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala partilor, integral sau in extras, potrivit dispozitiei
judecatorului delegat sau cererii partilor, cu cel putin 30 de zile inaintea datelor sedintelor in care
adunarile generale extraordinare urmeaza a hotari, asupra fuziunii/divizarii.
Oricare creditor al societatii care fuzioneaza sau se divide, avand o creanta anterioara publicarii
proiectului de fuziune sau de divizare, poate face opozitie in termen de 30 de zile de la data publicării
proiectului de divizare sau fuziune, în conditiile art. 62 din Legea 31/1990.
Opozitia suspenda executarea fuziunii sau a divizarii pana la data la care hotararea
judecatoreasca a devenit irevocabila, in afara de cazul in care societatea debitoare face dovada platii
datoriilor sau ofera garantii acceptate de creditori ori convine cu acestia un aranjament pentru plata
datoriilor.
Administratorii societatilor care fuzioneaza sau se divid vor pune la dispozitie asociatilor la
sediul social, cu cel putin o luna inainte de data sedintei adunarii generale extraordinare:
a) proiectul de fuziune/divizare;
b) darea de seama a administratorilor, in care se va justifica din punct de vedere economic si
juridic necesitatea fuziunii/divizarii si se va stabili raportul de schimb al actiunilor/partilor sociale;
c) situatiile financiare impreuna cu rapoartele de gestiune pe ultimele 3 exercitii financiare,
precum si cu 3 luni inainte de data proiectului de fuziune/divizare;
d) raportul cenzorilor si, dupa caz, raportul auditorilor financiari;
e) raportul unuia sau al mai multor experti, persoane fizice sau juridice, desemnati de
judecatorul delegat, asupra justetei raportului de schimb al actiunilor/partilor sociale, in cazul
societatilor pe actiuni, in comandita pe actiuni sau cu raspundere limitata; pentru intocmirea raportului,
fiecare dintre experti are dreptul sa obtina de la societatile care fuzioneaza/se divid toate documentele
si informatiile necesare si sa efectueze verificarile corespunzatoare. Raportul va cuprinde:
- metodele folosite pentru a se ajunge la raportul de schimb propus;
- aprecierea daca acele metode au fost adecvate, mentionarea valorilor la care s-a ajuns prin
fiecare metoda, precum si opinia asupra importantei acestor metode intre cele pentru ajungerea la
valorile respective;
- eventualele greutati intampinate in cursul actiunii de evaluare;
f) evidenta contractelor cu valori depasind 10.000 Ron in curs de executare si repartizarea
lor, in caz de divizare a societatilor.
Hotărârea privind fuziunea sau divizarea este luată, pe baza proiectului de fuziune sau de
divizare, de către adunarea generală a fiecărei societăţi participante la operaţiune.
In cel mult doua luni de la expirarea termenului prevazut pentru exercitarea opoziţiei sau, dupa
caz, de la data la care hotararea judecatoreasca a devenit irevocabila, adunarea generala a fiecareia
dintre societatile participante va hotari asupra fuziunii sau divizarii, cu condiţiile de cvorum şi
75
majoritate cerute de lege pentru adunarea generală etraordinară. Prin excepţie de la această regulă,
atunci cand fuziunea sau divizarea are ca efect marirea obligatiilor asociatilor uneia dintre societatile
participante, hotararea se ia cu unanimitate de voturi.
Dacă prin fuziune sau divizare se constituie o nouă societate , actele constitutive ale societatilor
nou-infiintate prin fuziune sau divizare se aproba de adunarea generala a societatii sau a societatilor
care isi inceteaza existenta.
În baza actului constituitv aprobat, societatea nou înfiinţată se înmatriculează în registrul
comerţului.
În cazul absorbţiei, actul modificator al actului constitutiv al societatii absorbante se
inregistreaza in registrul comertului in a carui circumscriptie isi are sediul societatea si, vizat de
judecatorul delegat, se transmite, din oficiu, la Monitorul Oficial al Romaniei, spre publicare in Partea
a IV-a, pe cheltuiala societatii.
Publicitatea pentru societatile absorbite poate fi efectuata de societatea absorbanta, in cazurile
in care acele societati nu au efectuat-o, in termen de 15 zile de la vizarea actului modificator al actului
constitutiv al societatii absorbante de catre judecatorul delegat.
Fuziunea sau divizarea produce efecte de la date diferite:
a) in cazul constituirii uneia sau mai multor societati noi, la data inmatricularii in registrul
comertului a noii societati sau a ultimei dintre ele;
b) in celelalte cazuri, la data inscrierii in registrul comertului a mentiunii privind majorarea
capitalului social al societatii absorbante.
Fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fara lichidare, a societatii care isi inceteaza
existenta si transmiterea universala a patrimoniului sau catre societatea sau societatile beneficiare, in
starea in care se gaseste la data fuziunii sau a divizarii, in schimbul atribuirii de actiuni sau de parti
sociale ale acestora catre asociatii societatii care inceteaza si, eventual, a unei sume in bani, care nu
poate depasi 10% din valoarea nominala a actiunilor sau a partilor sociale atribuite.
In cazul fuziunii prin absorbtie, societatea absorbanta dobandeste drepturile si este tinuta de
obligatiile societatii pe care o absoarbe, iar in cazul fuziunii prin contopire, drepturile si obligatiile
societatilor care isi inceteaza existenta trec asupra noii societatii astfel infiintate.
Societatile care dobandesc bunuri prin efectul divizarii raspund fata de creditori pentru
obligatiile societatii care si-a incetat existenta prin divizare, proportional cu valoarea bunurilor
dobandite, in afara de cazul in care prin actul de divizare s-au stabilit alte proportii.
Daca nu se poate stabili societatea raspunzatoare pentru o obligatie, societatile care au dobandit
bunuri prin divizare raspund solidar.
Aportul unei parti din activul patrimoniului unei societati la una sau mai multe societati
existente sau care iau astfel fiinta, in schimbul actiunilor sau partilor sociale ce se atribuie asociatilor
acelei societati la societatile beneficiare, este supus, in mod corespunzator, dispozitiilor legale privind
divizarea, daca are loc prin desprindere.

Subsecţiunea III.5 Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale

Încetarea existenţei societăţii comerciale impune parcurgerea a două faze: dizolvarea societăţii
şi lichidarea societăţii.
Faza dizolvării societăţii cuprinde anumite operaţii care declanşează şi pregătesc încetarea
existenţei societăţii. În această fază, personalitatea juridică nu este afectată, însă dizolvarea pune capăt
activităţii normale a societăţii.
Faza lichidării societăţii cuprinde acele operaţii de lichidare a patrimoniului societăţii, plata
creditorilor şi împărţirea soldului între asociaţi. În această fază, societatea continuă să îşi păstreze
personalitatea juridică, dar este subordonată cerinţelor lichidării.
În societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată, asociaţii pot
hotărî, odată cu dizolvarea, şi modul de lichidare al societăţii, dacă asociaţii sunt de acord cu privire la
repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigură stingerea pasivului sau regularizarea
lui în acord cu creditorii.
§ 1 Dizolvarea societăţilor comerciale.

76
 Hotărârea privind dizolvarea societăţii este luată, după caz, la adunarea asociaţilor ori de
instanţa judecătorească. Excepţional, dizolvarea societăţii se produce în temeiul legii.
Cauzele generale de dizolvarea a societăţilor comerciale.
- Trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii.
- Imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia.
-declararea nulităţii societăţii.
-hotărârea adunării asociaţilor.
-hotărârea tribunalului.
-falimentul societăţii.
-alte cauze prevăzute de lege sau actul constitutiv al societăţii.
Art. 237 din Legea nr. 31/1990 reglementează anumite cazuri de dizolvare-sancţiune:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale
sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului;
c) societatea şi-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplineşte condiţiile
referitoare la sediul social sau asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reşedinţa
cunoscută;
d) societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii.
Căile dizolvării societăţii comerciale.
-de drept, dacă ipoteza legii este satisfăcută nefiind necesară necesară îndeplinirea nici unei formalităţi.
Legea nr. 31/1990 reglementează dizolvarea de drept a societăţii în cazul expirării termenului
stabilit pentru durata societăţii.
- prin voinţa asociaţilor, hotărârea privind dizolvarea se ia cu respectarea condiţiilor de cvorum şi
majoritate prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară.
Actul care constată hotărârea adunării generale privind dizolvarea, în forma cerută de lege, se
depune la oficiul registrului comerţului pentru a se menţiona în registru, după care se transmite, din
oficiu, Monitorului Oficial, spre publicare
În cazul dizolvării societăţii înainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa, dizolvarea
produce efecte faţă de terţi numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul
Oficial.
- pe cale judecătorească, prin hotărârea tribunalului la cererea oricărui asociat, pentru motive
temeinice.
Hotărârea judecătorească privind dizolvarea societăţii trebuie înscrisă în registrul comerţului şi
publicată în Monitorul Oficial. Aceste formalităţi trebuie îndeplinite în termen de 15 zile de la data la
care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă.
Efectele dizolvării societăţii comerciale.
Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
În anumite cazuri, dizolvarea are loc fără lichidare, cum este cazul fuziunii, divizării
societăţilor comerciale sau al societăţii cu răspundee limitată cu asociat unic. Deci, în aceste cazuri,
dizolvarea societăţii nu are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
Din momentul dizolvării societăţii administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni, în caz
contrar, ei sunt personal şi solidar răspunzători pentru operaţiunile pe care le-au întreprins.
§ 2 Lichidarea societăţilor comerciale.
Operaţiunile care fac obiectul fazei lichidării societăţii sunt realizate de persoane anume
învestite – lichidatori.
Lichidarea societăţii comerciale constă într-un ansamblu de operaţiuni care au ca scop
terminarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societăţii, încasarea creanţelor
societăţii, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata datoriilor societăţii şi împărţirea activului net
între asociaţi.
Prin trecerea la faza de lichidare a societăţii comerciale are loc modificarea obiectului şi
scopului societăţii, toate actele emanând de la societate trebuie să arate că aceasta este în lichidare,
administratorii sunt înlocuiţi cu lichidatorii societăţii, care intră în funcţie numai după îndeplinirea
formalităţilor de publicitate prevăzute de lege. După intrarea lor în funcţie, lichidatorii sunt obligaţi ca
împreună cu administratorii să facă un inventar şi să încheie un bilanţ.
77
 Lichidarea activului şi pasivului societăţii comerciale.
Lichidarea activului societăţii.
a) Transformarea bunurilor societăţii în bani. Lichidatorii vor putea să vândă, prin licitaţie publică,
imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii.
b) Încasarea creanţelor. Lichidatorii trebuie să încaseze creanţele de la debitorii societăţii.
c) Acţiunile lichidatorilor. Lichidatorii care probează, prin prezentarea situaţiei financiare anuale, că
fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente să acopere pasivul exigibil trebuie să ceară
sumele necesare asociaţilor care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele,
dacă aceştia sunt obligaţi, potrivit formei societăţii, să le procure sau, dacă sunt debitori faţă de
societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erau obligaţi în calitate de asociaţi.
Lichidarea pasivului societăţii.
Prin lichidarea pasivului societăţii se înţelege plata datoriilor societăţii către creditorii săi.
Datoriile societăţii pot fi achitate de către lichidatori cu proprii bani. Într-un asemenea caz,
lichidatorii au dreptul la restituirea sumelor achitate creditorilor.
Creditorii societăţii au dreptul de a exercita contra lichidatorilor acţiunile care decurg din
creanţele ajunse la termen, până la concurenţa bunurilor existente în patrimoniul societăţii. În
subsidiar, creditorii societăţii au o acţiune împotriva asociaţilor, pentru plata sumelor datorate din
valoarea acţiunilor subscrise, sau din acea a aporturilor la capitalul societăţii.
Creditorii sociali pot acţiona, în subsidiar, pe asociaţii care răspund nelimitat şi solidar pentru

obligaţiile sociale. Lichidarea nu împiedică declanşarea procedurii de faliment a societăţii.

Drepturile asociaţilor cuvenite din lichidarea societăţii comerciale.
Lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare,
înaintea achitării creditorilor societăţii.
Împotriva deciziei lichidatorilor privind repartizarea sumelor de bani pentru satisfacerea
drepturilor asociaţilor, creditorii societăţii pot face opoziţie la instanţa judecătorească, în condiţiile art.
62 din Legea nr. 31/1990.
Întocmirea situaţiei financiare finale şi repartizarea activului net între asociaţi.
După terminarea operaţiunilor de lichidare a activului şi pasivului societăţii, lichidatorii sunt
obligaţi să întocmească situaţia financiară finală pentru a constata rezultatele lichidării, precum şi
proiectul de repartizare a activului net între asociaţi.
Lichidatorii trebuie să propună repartizarea activului între asociaţi, în cazul societăţilor în nume
colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată, respectiv partea ce se cuvine fiecărei acţiuni
din repartizarea activului societăţii, în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni.
În cazul societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată, situaţia
financiară finală şi proiectul de repartizare se notifică asociaţilor prin intermediul executorilor
judecătoreşti.
În cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, situaţia financiară finală, însoţită de
raportul cenzorilor, se va depune, pentru a fi menţionată, la oficiul registrului comerţului şi se va
publica în Monitorul Oficial.
Asociaţii nemulţumiţi pot face opoziţie împotriva situaţiei financiare finale de lichidare şi a
proiectului de repartizare.
Opoziţia se face la tribunal în termen de 15 zile de la data notificării, respectiv în termen de 30
de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, a situaţiei financiare finale şi a proiectului de
repartizare.
După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea societăţii din registrul
comerţului în termen de 15 zile de la data ultimului act de lichidare, care este repartizarea activului net
între asociaţi. De la data radierii încetează personalitatea juridică a societăţii comerciale.

Subsecţiunea III.6. REGULI SPECIALE APLICABILE SOCIETĂŢII ÎN NUME COLECTIV

§1. Definiţie.
Societatea în nume colectiv se poate defini ca o societate constituită prin asocierea, pe baza
deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a
78
desfăşura o activitate comercială, în scopul împărţirii beneficiilor rezultate şi în care asociaţii răspund
nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii.
§2. Caracterele societăţii în nume colectiv.
a) asocierea se bazează pe încrederea deplină a asociaţilor;
b) capitalul social este divizat în părţi de interes;
c) obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a
tuturor asociaţilor.
§ 3. Constituirea societăţii în nume colectiv.
Contractul de societate trebuie să se încheie în formă autentică şi să cuprindă elementele
prevăzute de art. 7 din Legea nr. 31/1990.Potrivit Legii nr. 31/1990 asociaţii unei societăţi în nume
colectiv pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.
Firma societăţii în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţi,
cu menţiunea „societate în nume colectiv”, scrisă în întregime. Dacă numele unei persoane străine de
societate figurează, cu consimţământul său, în firma societăţii în nume colectiv, aceasta devine
răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate obligaţiile societăţii.
Legea nu stabileşte un plafon minim al capitalului social subscris sau al celui vărsat, ceea ce
înseamnă că asociaţii sunt liberi să determine mărimea acestora, în funcţie de nevoile pe care le
reclamă realizarea obiectului societăţii. Legea cere însă ca în contract să se precizeze data la care se va
vărsa integral capitalul social subscris.În contractul de societate trebuie să se arate şi aportul fiecărui
asociat la capitalul social.
Când aportul la capitalul social aparţine mai multor persoane, acestea sunt obligate solidar faţă
de societate şi trebuie să desemneze un reprezentant comun pentru exercitarea drepturilor decurgând
din acest aport.
Formalităţile necesare constituirii societăţii în nume colectiv sunt cele prevăzute de lege pentru
constituirea oricărei societăţi comerciale.
§ 4 Funcţionarea societăţii în nume colectiv
Deliberările şi deciziile asociaţilor.
Având în vedere numărul mic al asociaţilor societăţii în nume colectiv, legea nu
instituţionalizează adunarea generală a asociaţilor acestei societăţii. În problemele esenţiale care
privesc activitatea societăţii, deciziile sunt luate împreună de către asociaţi.
Legea nr. 31/1990 impunea luarea deciziilor cu votul tuturor asociaţilor, reglementarea actuală
consacră şi pentru această formă de societate principiul majorităţii. În mod excepţional, decizia se ia cu
votul tuturor asociaţilor în cazul revocării administratorilor care au fost numiţi prin contractul de
societate. Decizia se ia cu votul tuturor asociaţilor în cazul modificării actului constitutiv.
Asociatul care, într-o operaţie determinată, are pe cont propriu sau pe contul altuia interese
contrare acelora ale societăţii nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind această
operaţie. În caz de nerespectare a interdicţiei, asociatul răspunde pentru pagubele cauzate societăţii,
dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea.
Administratorii societăţii.
Societatea în nume colectiv este administrată de unul sau mai mulţi administratori, care pot fi
asociaţi sau neasociaţi, persoane fizice sau persoane juridice.
Dacă prin contractul de societate se dispune ca administratorii să lucreze împreună, decizia
trebuie luată în unanimitate, iar în caz de divergenţă vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea
absolută a capitalului social. Pentru cazul în care în contractul de societate nu s-a stabilit modul de
exercitare a mandatului de către administratori, fiecare dintre ei poate lucra individual.
Dacă prin contractul de societate nu s-a arătat administratorul care are puterea de reprezentare a
societăţii, legea prezumă că dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator.
Controlul gestiunii societăţii.
Societatea în nume colectiv nu are anumite persoane special desemnate pentru exercitarea
controlului asupra gestiunii administratorilor. Fiecare dintre asociaţii care nu este administrator al
societăţii va exercita dreptul de control asupra gestiunii societăţii.
§ 5 Drepturile şi obligaţiile asociaţilor.
Drepturile asociaţilor:
a) Dreptul de a participa la deliberări şi la luarea deciziilor.
79
b) Dreptul la beneficii.
c) Dreptul de a folosi fondurile societăţii.
d) Dreptul la restituirea valorii aporturilor la dizolvarea şi lichidarea societăţii.
Obligaţiile asociaţilor:
a) Obligaţia de efectuare a aportului promis.
b) Obligaţia de a nu aduce atingere patrimoniului social.
c) Obligaţia de a nu face concurenţă societăţii.
§ 6 Răspunderea pentru obligaţiile societăţii.
Obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi
solidară a tuturor asociaţilor. Pentru obligaţiile societăţii, răspunderea revine nu numai societăţii, ci şi
asociaţilor. Asociaţii sunt obligaţi nelimitat şi solidar pentru operaţiunile îndeplinite în numele
societăţii de persoanele care o reprezintă.
§7 Cesiunea părţii de interes a asociatului.
În schimbul aporturilor lor, asociaţii dobândesc anumite părţi de interes. Aceste părţi de interes
conferă calitatea de asociat, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente. Părţile de interes încorporează
anumite valori şi deci ele pot fi transmise, în condiţiile legii. Cesiunea părţii de interes este posibilă
dacă a fost permisă prin contractul de societate sau ulterior şi este guvernată de regulile cesiunii de
creanţă, prevăzute de art. 1391-1398 C. civ., cu luarea în considerare a specificului acestei cesiuni.
Cesiunea părţii de interes presupune încheierea unui contract prin care cedentul se obligă, în
schimbul unui preţ, să transmită partea sa de interes cesionarului.
Pentru opozabilitate terţilor, trebuie îndeplinite anumite formalităţi de publicitate:
a) cesiunea trebuie notificată societăţii;
b) cesiunea trebuie înscrisă în registrul comerţului.
Cesionarul devine titularul părţii de interes şi, pe cale de consecinţă, dobândeşte calitatea de
asociat. Cesiunea nu liberează pe cedent de ceea ce mai datorează societăţii din aportul său la capital.
Asociatul cedent rămâne răspunzător faţă de terţi pentru operaţiile făcute de societate anterior
cesiunii. Dacă la data cesiunii există anumite operaţii în curs de executare, asociatul cedent este ţinut
să suporte consecinţele, până la terminarea acestor operaţii.
§ 8 Retragerea asociatului din societate.
Retragerea din societate este ieşirea voluntară a unui asociat din societate, cu consecinţa
încetării calităţii de asociat a acesteia.
Asociatul se poate retrage asociatului din societate:
a) În cazurile prevăzute în actul constitutiv.
b) Acordul tuturor celorlalţi asociaţi.
c) Prin hotărârea tribunalului pentru „motive temeinice”.
Prin hotărârea judecătorească referitoare la retragerea asociatului, instanţa trebuie să dispună şi
cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
Ca urmare a retragerii din societate, asociatul pierde calitatea de asociat.
Drepturile asociatului retras, cuvenite prin părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul
asociaţilor. Legea permite şi desemnarea de către asociaţi a unui expert, care să stabilească aceste
drepturi. În caz de neînţelegere între asociaţi drepturile asociatului retras vor fi stabilite de către
tribunal.
§ 9 Excluderea asociatului din societate.
În cazul în care un asociat nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate faţă de societate ori săvârşeşte
anumite fapte potrivnice intereselor societăţii, Legea nr. 31/1990 reglementează posibilitatea excluderii
din societate a asociatului.
Cazurile de excludere a asociaţilor din societate sunt :
a) Neefectuarea aportului.
b) Supunerea asociatului procedurii falimentului sau incapacitatea asociatului.
c) Imixtiunea în administrarea societăţii, folosirea bunurilor societăţii şi săvârşirea unor acte de
concurenţă.
d) Săvârşirea de către asociatul administrator a unor fapte păgubitoare pentru societate.
e) Exercitarea de către creditorul personal al asociatului a opoziţiei împotriva hotărârii de prelungire a
duratei societăţii.
80
 Excluderea unui asociat din societatea în nume colectiv se pronunţă prin hotărâre
judecătorească. Excluderea se face la cererea societăţii sau a oricărui asociat.
Prin hotărârea de excludere a asociatului, instanţa judecătorească trebuie să dispună şi cu
privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi şi se va depune, în termen de 15
zile, la registrul comerţului pentru a fi înscrisă.
Cel exclus din societate pierde calitatea de asociat de la data excluderii, cu toate consecinţele
care decurg din acest fapt.Asociatul exclus va avea dreptul la profit şi va suporta pierderile, până în
ziua excluderii sale. El nu va putea cere însă lichidarea lor până ce acestea nu vor fi repartizate potrivit
prevederilor contractului de societate. Asociatul exclus are dreptul la contravaloarea părţii sale de
interes. Legea prevede că asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporţională din patrimoniul
social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia. Dacă la data excluderii există
anumite operaţii în curs de executare, asociatul este obligat să suporte consecinţele şi nu-şi va putea
retrage partea care i se cuvine decât după terminarea acelor operaţii.
§ 10 Dizolvarea şi lichidarea societăţii în nume colectiv.
Societatea în nume colectiv se dizolvă şi se lichidează potrivit regulilor generale privind
dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale şi regulilor speciale prevăzute de lege pentru această
formă de societate.

Cauzele de dizolvare a societăţii în nume colectiv sunt art. 227 şi art. 223 din Legea nr.
31/1990, care sunt cauze generale şi deci aplicabile tuturor societăţilor comerciale. Legea stabileşte
însă şi anumite cauze de dizolvare aplicabile societăţii în nume colectiv.
Potrivit art. 229 din Legea nr. 31/1990, societatea în nume colectiv se dizolvă dacă, datorită
falimentului, incapacităţii, excluderii, retragerii sau decesului unuia dintre asociaţi, numărul asociaţilor
s-a redus la unul singur , cu excepţia situaţiei în care există clauză în actul constitutiv de continuare cu
moştenitorii sau când asociatul rămas hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu
răspundere limitată cu asociat unic.
În cazul decesului unui asociat, societatea trebuie să plătească partea ce se cuvine
moştenitorilor. Această parte se calculează pe baza ultimului bilanţ contabil aprobat şi se plăteşte în
termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului.
Subsecţiunea a II-a REGULI SPECIALE APLICABILE SOCIETĂŢII ÎN COMANDITĂ
SIMPLĂ

§ .1 Definiţie
Elementul caracteristic al societăţii în comandită simplă constă în prezenţa a două categorii de
asociaţi: comanditaţii, care răspund pentru obligaţiile sociale nelimitat şi solidar, ca şi asociaţii
societăţii în nume colectiv, şi comanditarii, care răspund numai în limita aporturilor lor.
Societatea în comandită simplă poate fi definită ca o societate constituită prin asociere, pe baza
deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a
desfăşura o activitate comercială, în scopul împărţirii beneficiilor şi în care răspund pentru obligaţiile
sociale, după caz, nelimitat şi solidar (asociaţii comanditaţi) sau în limita aportului lor (asociaţii
comanditari).
§ 2 Caracteristicile societăţii în comandită simplă:
a) asocierea se bazează pe încrederea deplină a asociaţilor comanditaţi şi comanditari;
b) capitalul social este divizat în părţi de interes;
c) răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este diferită;
§3. Constituirea societăţii în comandită simplă.
Contractul de societate trebuie să fie încheiat în formă autentică şi să cuprindă elementele
prevăzute de art. 7 din Legea nr. 31/1990. Asociaţii unei societăţi în comandită simplă pot fi atât
persoane fizice, cât şi persoane juridice; este absolut obligatoriu să existe cel puţin un asociat
comanditat şi un asociat comanditar.
Firma societăţii în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre
asociaţii comanditaţi, cu menţiunea „societate în comandită”.

81
 Pentru constituirea societăţii în comandită simplă, formalităţile sunt prevăzute de Legea nr.
31/1990 şi anume: întocmirea contractului de societate şi înregistrarea şi autorizarea funcţionării
societăţii.
§ 4 Funcţionarea societăţii în comandită simplă.
Deliberările şi deciziile asociaţilor.
Societatea în comandită simplă nu are instituţionalizată o adunare generală a asociaţilor.
Asupra problemelor esenţiale ale societăţii deliberează şi decid toţi asociaţii, comanditaţi şi
comanditari. Deciziile se iau prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului
social. Deciziile se iau cu votul tuturor asociaţilor în cazul revocării administratorilor care au fost
numiţi prin contractul de societate şi în cazul modificării contractului de societate.
Administratorii societăţii.
Administrarea societăţii în comandită simplă se va încredinţa unuia sau mai multor asociaţi
comanditaţi. Legea recunoaşte asociaţilor comanditari dreptul de a participa la numirea şi revocarea
administratorilor, în cazurile prevăzute de lege, ca şi dreptul de a acorda, în limitele contractului de
societate, autorizarea administratorilor pentru operaţiile care depăşesc puterile lor.
Dreptul de a reprezenta societatea aparţine administratorului desemnat în această calitate prin
contractul de societate. În absenţa unei prevederi contractuale, acest drept aparţine fiecărui
administrator.
Controlul asupra gestiunii este exercitat de oricare asociat care nu este administrator al
societăţii.
Drepturile şi obligaţiile asociaţilor.
Unele drepturi aparţin atât asociaţilor comanditaţi, cât şi asociaţilor comanditari: dreptul de a
participa la deliberări şi la luarea deciziilor; dreptul la beneficii şi dreptul la restituirea valorii
aporturilor la dizolvarea şi lichidarea societăţii.
Dreptul de a folosi fondurile societăţii pentru cheltuielile societăţii sau ale asociaţilor este
recunoscut numai asociaţilor comanditaţi. Dreptul de a îndeplini servicii în administraţia internă a
societăţii ca şi dreptul de supraveghere şi control în societate aparţine numai asociaţilor comanditari.
Principala obligaţie a asociaţilor este aceea de a efectua aportul, a cărei nerespectare atrage
răspunderea asociatului şi chiar excluderea lui din societate. Asociaţii comanditaţi au şi obligaţia de a
nu face concurenţă societăţii.
Răspunderea pentru obligaţiile societăţii.
Obligaţiile societăţii în comandită simplă sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea
nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; comanditarii răspund numai până la concurenţa
aportului lor.
Cesiunea părţii de interes; retragerea şi excluderea asociatului.
Acelaşi regim juridic cu al societăţii în nume colectiv.
§ 5 Dizolvarea şi lichidarea societăţii în comandită simplă.
Potrivit art. 228 din Legea nr. 31/1990, societatea în comandită simplă se dizolvă prin
falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul singurului asociat comanditat sau a
singurului asociat comanditar, afară de cazul în care s-a prevăzut continuarea cu moştenitorii sau când
asociatul rămas hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată
cu asociat unic.
În cazul decesului unuia dintre asociaţii comanditaţi, societatea trebuie să plătească
moştenitorilor partea ce li se cuvine, afară de cazul când moştenitorii preferă să rămână în societate în
această calitate

Subsecţiunea III.8 REGULI SPECIALE APLICABILE SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI

§ 1 Definiţie
Societatea pe acţiuni poate fi definită ca acea societate constituită prin asocierea mai multor
persoane, care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate
prin titluri, numite acţiuni, pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale, în scopul împărţirii
beneficiilor, şi care răspund pentru obligaţiile sociale numai în limita aporturilor lor.
§ 2 Caracterele societăţii pe acţiuni:
82
a) societatea se constituie dintr-un număr minim de asociaţi, denumiţi şi acţionari;
b) capitalul social este divizat în acţiuni;
c) răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este limitată; ei răspund numai până la concurenţa
capitalului social subscris.
§ 3 Constituirea societăţii pe acţiuni.
Societatea pe acţiuni se constituie prin contract de societate şi statut. Contractul de societate şi
statutul pot fi şi sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Actul constitutiv se
semnează de către toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de către fondatori.
Contractul de societate trebuie să se încheie în formă autentică şi să cuprindă elementele
prevăzute de art. 8 din Legea nr. 31/1990.
Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni va cuprinde:
a) numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia
asociaţilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor persoane juridice, numărul de
înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naţionale; la societatea
în comandită pe acţiuni se vor arăta asociaţii comanditari şi asociaţii comanditaţi, precum şi
reprezentantul fiscal, dacă este cazul;
b) forma, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;
d) capitalul social subscris şi cel vărsat. La constituire, capitalul social subscris, vărsat de fiecare
acţionar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel. Restul de
capital social va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare;
e) valoarea bunurilor constituite ca aport în natură în societate, modul de evaluare şi numărul acţiunilor
acordate pentru acestea;
f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător. Dacă
sunt mai multe categorii de acţiuni, se vor arăta numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite
fiecărei categorii de acţiuni;
g) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia administratorilor, persoane fizice;
denumirea, sediul şi naţionalitatea administratorilor, persoane juridice; garanţia pe care administratorii
sunt obligaţi să o depună, puterile ce li se conferă şi dacă ei urmează să le exercite împreuna sau
separat; drepturile speciale de reprezentare şi de administrare acordate unora dintre ei. Pentru
societăţile în comandită pe acţiuni se vor indica comanditaţii care reprezintă şi administrează
societatea;
h) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia cenzorilor, persoane fizice;
denumirea, sediul şi naţionalitatea cenzorilor, persoane juridice;
i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către
organele statutare, controlul acesteia de către acţionari, precum şi documentele la care aceştia vor
putea să aibă acces pentru a se informa şi a-şi exercita controlul;
j) durata societăţii;
k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate
juridică, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară,
dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
m) avantajele rezervate fondatorilor;
n) acţiunile comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
o) operaţiunile încheiate de asociaţi in contul societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le
preia, precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele operaţiuni;
p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.
Societatea pe acţiuni se constituie prin subscriere integrală şi simultană a capitalului social de
către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie publică, modalităţi prezentate în cadrul
procedurii de constituire a societăţilor comerciale.
Capitalul social al societăţii pe acţiuni şi al societăţii în comandită pe acţiuni nu poate fi mai
mic de 25.000 euro, în echivalent lei, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a
României la data subscrierii.Numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 5.

83
 Statutul societăţii pe acţiuni se încheie în formă autentică şi cuprinde aceleaşi elemente ca şi
contractul de societate, cu deosebirea că statutul dezvoltă elementele care privesc organizarea şi
funcţionarea societăţii.
Formalităţile necesare constituirii societăţii, atât în cazul constituirii simultane, cât şi în cazul
constituirii continuate sau prin subscripţie publică ,sunt cele prevăzute de Legea nr. 31/1990 pentru
constituirea oricărei societăţi comerciale: întocmirea actelor constitutive şi înregistrarea şi autorizarea
funcţionării societăţii.
§ 4 Acţiunile emise de societate.
Definiţia şi caracterele acţiunilor.
Acţiunea este o fracţiune a capitalului social; ea trebuie să fie obligatoriu egală în valoare cu
celelalte acţiuni. Acţiunea este un titlu de valoare; ea încorporează şi constată drepturile şi obligaţiile
izvorâte din calitatea de acţionar. Acţiunea este un titlu reprezentativ al contribuţiei asociatului,
constituind o fracţiune a capitalului social, care conferă posesorului calitatea de acţionar.
Caracterele acţiunilor:
a) acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală.
b) acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social.
c) acţiunile sunt indivizibile.
d) acţiunile sunt titluri negociabile.
Felurile acţiunilor.
- ordinare.
După modul lor de transmitere, acţiunile ordinare sunt de două feluri:
- nominative – caracteristica unei acţiuni nominative este aceea că identifică titularul acţiunii; pot fi
emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată.
- la purtător – în cazul acţiunii la purtător, elementele de identificare a titularului acţiunii nu se
menţionează în titlu.
- preferenţiale: sunt acţiunile cu dividend prioritar fără drept de vot.
Ele conferă posesorului lor următoarele drepturi:
- dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exercitiului financiar,
inaintea oricarei alte prelevari;
- drepturile recunoscute actionarilor cu actiuni ordinare, cu exceptia dreptului de a participa si de a
vota, in temeiul acestor actiuni, in adunarile generale ale actionarilor
Felul acţiunilor va fi determinat prin actul constitutiv. Prin actul constitutiv trebuie să se
prevadă numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la
purtător, şi numărul lor pe categorii.
Cuprinsul acţiunii.
Potrivit Legii nr. 31/1990 acţiunile vor cuprinde:
a) denumirea şi durata societăţii;
b) data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este înmatriculată societatea,
codul unic de înregistrare şi numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut
publicarea;
c) capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea nominală a acţiunilor şi
vărsămintele efectuate;
d) avantajele acordate fondatorilor.
Pentru acţiunile nominative se vor mai menţiona: numele, prenumele, codul numeric personal
şi domiciliul acţionarului persoană fizică; denumirea, sediul, numărul de înmatriculare şi codul unic de
înregistrare ale acţionarului persoană juridică, după caz.
Acţiunile trebuie să poarte semnătura a doi administratori, când sunt mai mulţi, sau a unicului
administrator.
Condiţiile pentru emiterea acţiunilor.
a) Acţiunile pot fi emise numai după înmatricularea societăţii în registrul comerţului.
b) Acţiunile nu vor putea fi emise pentru o sumă mai mică decât valoarea nominală.
c) Emiterea de acţiuni noi, pentru majorarea capitalului social, este interzisă până nu vor fi complet
achitate cele din emisiunea precedentă.

84
d) Acţiunile emise de o societate pe acţiuni, ca urmare a subscripţiei, prin ofertă publică de valori
mobiliare, sunt supuse reglementării privind piaţa de capital (Legea nr. 297/2004).
Drepturile şi obligaţiile acţionarilor.
Drepturile acţionarilor:
a) dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor.
b) dreptul de vot.
c) dreptul de informare.
d) dreptul la dividende.
e) dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii.
Obligaţiile acţionarilor – principala obligaţie este de a efectua plata vărsămintelor datorate. În
cazul neachitării la scadenţă a vărsămintelor datorate din valoarea acţiunilor subscrise, va fi folosită
procedura reglementată de art. 100 din Legea nr. 31/1990. Când acţionarii nu au efectuat plata
vărsămintelor pe care le datorează în termenele prevăzute, societatea îi va invita să-şi îndeplinească
această obligaţie, printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-un ziar de largă răspândire. Dacă nici în urma
acestei somaţii, acţionarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administraţie va putea decide fie
urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acţiuni nominative. Decizia de
anulare se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, cu specificarea numărului de
ordine al acţiunilor anulate. În locul acţiunilor anulate vor fi emise noi acţiuni purtând acelaşi număr,
care vor fi vândute. Sumele obţinute din vânzare vor fi întrebuinţate pentru acoperirea cheltuielilor de
publicare şi de vânzare, a dobânzilor de întârziere şi a vărsămintelor neefectuate; restul va fi înapoiat
acţionarilor. Dacă preţul obţinut nu este îndestulător pentru acoperirea tuturor sumelor datorate
societăţii sau dacă vânzarea nu are loc din lipsa de cumpărători, societatea va putea să se îndrepte
împotriva subscriitorilor şi cesionarilor, conform art. 98 din Legea nr. 31/1990.Dacă, în urma
îndeplinirii acestor formalităţi, nu s-au realizat sumele datorate societăţii, se va proceda de îndată la
reducerea capitalului social în proporţie cu diferenţa dintre acesta şi capitalul existent.
Transmiterea acţiunilor.
În cazul acţiunilor nominative emise în formă materială, dreptul de proprietate se transmite
printr-o declaraţie făcută în registrul acţionarilor şi prin menţiune făcută pe titlu, semnată de cedent şi
cesionar sau de mandatarii lor.
În cazul acţiunilor nominative emise în formă dematerializată, dreptul de proprietate se
transmite printr-o declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi cesionar sau
mandatarii lor.
Dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transmite prin simpla tradiţiune a
acestora.
Dobândirea de către societate a propriilor acţiuni.
Potrivit art. 103 din Legea nr. 31/1990 societatea nu poate dobândi propriile sale acţiuni, fie
direct, fie prin persoane care acţionează în nume propriu, dar pe seama acestei societăţi, în afară de
cazul în care adunarea generală extraordinară a acţionarilor hotărăşte altfel.
Autorizând dobândirea, adunarea generală extraordinară va stabili, în principal, modalităţile de
dobândire, numărul maxim de acţiuni ce urmează a fi dobândite, contravaloarea lor minimă şi maximă
şi perioada efectuării operaţiunii, care nu va putea depăşi 18 luni de la data publicării hotărârii adunării
generale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Valoarea acţiunilor proprii, dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în portofoliul sau, nu
poate depăşi 10% din capitalul social subscris.
Se pot dobândi numai acţiuni integral liberate şi numai în cazul în care capitalul social subscris
este integral vărsat.
Plata acţiunilor astfel dobândite se va face numai din profitul distribuibil şi din rezervele
disponibile ale societăţii, cu excepţia rezervelor legale, înscrise în ultima situaţie financiară anuală
aprobată.
În raportul de gestiune care însoţeşte situaţia financiară anuală se vor arăta: motivele care au
determinat dobândirea de acţiuni proprii, numărul, valoarea nominală, contravaloarea acţiunilor
dobândite şi fracţiunea de capital social pe care ele o reprezintă.

85
 Acţiunile proprii dobândite cu încălcarea acestor condiţii vor fi înstrăinate în termen de cel mult
un an de la data subscrierii lor, în modul stabilit de adunarea generală extraordinară. Cele neînstrăinate
în acest termen vor fi anulate, societatea fiind obligată să reducă corespunzător capitalul social.
Cazurile în care societatea poate dobândi propriile sale acţiuni fără restricţii.
Dobândirea fără restricţii de către societatea a propriilor acţiuni poate fi efectuată în
următoarele cazuri:
a) cu scopul de a reduce capitalul social, potrivit art. 207, prin anularea unui număr de acţiuni proprii
de o valoare corespunzătoare reducerii;
b) pentru cesionarea către personalul societăţii a unui număr de acţiuni proprii, în limitele şi în
condiţiile aprobate de adunarea generală a acţionarilor. Operaţiunea de cesionare nu va depăşi un an de
la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a;
c) prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii ori al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o
procedură de urmărire silită împotriva unui debitor al societăţii;
d) cu titlu gratuit;
e) în scopul regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa bursieră sau pe piaţa organizată
extrabursieră, dar numai cu avizul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
Constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor.
Întrucât încorporează anumite drepturi, acţiunile pot fi obiectul unei garanţii reale mobiliare.
Conform Legii nr. 31/1990 constituirea de garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor se face prin
înscris sub semnătură privată, în care se vor arăta cuantumul datoriei, valoarea şi categoria acţiunilor
cu care se garantează, iar în cazul acţiunilor la purtător şi nominative emise în formă materială, şi prin
menţionarea garanţiei pe titlu, semnată de creditor şi debitorul acţionar sau de mandatarii acestora.
Garanţia se înregistrează în registrul acţionarilor ţinut de administratori sau, după caz, de
societatea independentă care ţine registrul acţionarilor. Creditorului în favoarea căruia s-a constituit
garanţia reală mobiliară asupra acţiunilor i se eliberează o dovadă a înregistrării acesteia.
Garanţia devine opozabilă terţilor şi dobândeşte rangul în ordinea de preferinţă a creditorilor de
la data înregistrării în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
§ 5 Obligaţiunile emise de societate.
Definiţie.
Obligaţiunile sunt titluri de valoare (de credit) emise de societate în schimbul sumelor de bani
împrumutate, care încorporează îndatorirea societăţii de a rambursa aceste sume şi de a plăti dobânzile
aferente.
Obligaţiunile emise de societate sunt fracţiuni ale unui împrumut unic contractat de societate.
Totodată, obligaţiunile sunt titluri de valoare; ele încorporează dreptul la suma de bani prevăzută în
titlu. Obligaţiunile fac parte, ca şi acţiunile, din categoria valorilor mobiliare.
Emiterea de obligaţiuni este hotărâtă numai de adunarea generală extraordinară a societăţii.
Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu va putea fi mai mică de 2,5 ROL.
Obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală; ele conferă posesorilor
drepturi egale
Felurile obligaţiunilor.
Obligaţiunea nominativă cuprinde în titlu numele, prenumele şi domiciliul obligatarului,
respectiv denumirea şi sediul acestuia.
Obligaţiunea la purtător nu cuprinde menţiunile de identificare a titularului.
Condiţiile subscripţiei publice a obligaţiunilor.
Oferta publică este propunerea făcută de emitent de a vinde sau cumpăra valori mobiliare,
difuzată prin mijloace de informare în masă sau comunicată pe alte căi, dar sub condiţia posibilităţii
egale de receptare din partea a minim 100 de persoane nedeterminate în vreun fel de autorul
propunerii.
Etape pentru subscripţia publică a obligaţiunilor:
a) prospectul de emisiune;
b) subscrierea obligaţiunilor;
c) titlurile obligaţiunilor.
Rambursarea obligaţiunilor.

86
 Obligaţiunile se rambursează de societatea emitentă la scadenţă. Obligaţiunile din aceeaşi
emisiune şi cu aceeaşi valoare pot fi rambursate înainte de scadenţă prin tragere la sorţi.
Rambursarea anticipată se face la o sumă superioară valorii nominale a obligaţiunilor.
Diferenţa reprezintă prima sau premiul, care are menirea să compenseze dobânzile pe perioada rămasă
până la scadenţă.
Obligaţiunile emise de societate pot fi liberate prin convertirea lor în acţiuni ale societăţii
emitente.
Adunarea generală a obligatarilor.
Deţinătorii de obligaţiuni (obligatarii) sunt creditori ai societăţii. În această calitate, ei
beneficiază de toate drepturile pe care creditorul le are împotriva debitorului său.
Obligatarii se pot întruni în adunare generală, pentru a delibera asupra intereselor lor. Adunarea
se convoacă la cererea unui număr de deţinători care să reprezinte a patra parte din titlurile emise şi
nerambursate. După numirea reprezentaţilor obligatarilor, adunarea se poate convoca la cererea acestor
reprezentanţi.
Atribuţiile adunării generale a obligatarilor sunt:
a) numeşte un reprezentant al obligatarilor şi unul sau mai mulţi supleanţi;
b) îndeplineşte toate actele de supraveghere şi de apărare a intereselor comune ale obligatarilor;
c) constituie un fond pentru acoperirea cheltuielilor necesare apărării drepturilor obligatarilor;
d) poate face opoziţie la orice modificare a actelor constitutive ale societăţii sau a condiţiilor
împrumutului, prin care s-ar putea aduce o atingere drepturilor obligatarilor;
e) se pronunţă asupra emiterii de noi obligaţiuni de către societate.
Hotărârile adunării generale obligatarilor vor fi aduse la cunoştinţa societăţii, în termen de cel
mult 3 zile de la adoptarea lor. Hotărârile adunării, luate cu respectarea legii, sunt obligatorii pentru
toţi obligatarii.
Aceste hotărâri vor putea fi atacate în justiţie de către obligatarii care nu au luat parte la
adunare sau au votat împotrivă şi au cerut să se consemneze aceasta în procesul verbal al şedinţei.
Acţionarea în justiţie a societăţi.
În toate cazurile în care au fost încălcate drepturile obligatarilor, societatea poate fi chemată în
judecată. Dreptul la acţiune în justiţie aparţine oricărui obligatar ale cărui interese au fost lezate.
Acţiunea în justiţie a deţinătorului de obligaţiuni împotriva societăţii nu este admisibilă dacă are
acelaşi obiect cu al acţiunii intentate de reprezentantul deţinătorilor de obligaţiuni sau este contrară
unei hotărâri a adunării deţinătorilor de obligaţiuni.
§ 6 Adunarea generală a acţionarilor.
Adunarea ordinară
Adunarea ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in cel mult 4 luni de la incheierea
exercitiului financiar şi ori de câte ori se iveşte o problemă în care este necesară decizia ei. Termenul
este de ordine publică şi nu poate fi modificat.
In afara de dezbaterea altor probleme inscrise la ordinea de zi, adunarea generala este obligata:
a) sa discute, sa aprobe sau sa modifice situatiile financiare anuale
b) sa aleaga pe administratori si cenzori;
c) sa fixeze remuneratia cuvenita pentru exercitiul in curs administratorilor si cenzorilor, daca
nu a fost stabilita prin actul constitutiv; dacă adunarea generală nu realizează acest lucru remuneraţia
va fi stabilită de către instanţă.
d) sa se pronunte asupra gestiunii administratorilor; este singura în drept să dea descărcare de
gestiune administratorilor sau care poate exercita acţiunea în răspundere împotriva lor
e) sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de activitate, pe
exercitiul financiar urmator;
f) sa hotarasca gajarea, inchirierea sau desfiintarea uneia sau a mai multor unitati ale societatii
şi cu atât mai mult înstrăinarea.
Pentru validitatea deliberarilor adunarii ordinare este necesara prezenta actionarilor care sa
reprezinte cel putin jumatate din capitalul social, iar hotararile sa fie luate de actionarii ce detin
majoritatea absoluta din capitalul social reprezentat in adunare, daca in actul constitutiv sau in lege nu
se prevede o majoritate mai mare. Prin actul constitutiv se pot stabili şi limite mai ridicate.

87
 Daca adunarea nu poate lucra din cauza neindeplinirii conditiilor mai sus enunţate, adunarea ce
se va intruni, dupa o a doua convocare, poate sa delibereze asupra problemelor puse la ordinea de zi a
celei dintai adunari, oricare ar fi partea de capital social reprezentata de actionarii prezenti, cu
majoritate.
Cvorumul este numărul minim legal necesar pentru constituirea valabilă a adunării generale şi
poate fi de persoane sau de capital. Prin majoritate absolută se înţelege jumătate plus unu din numărul
voturilor. Majoritatea se stabileşte numai luând în seamă decât asociaţii care au votat nu şi de cei care
s-au abţinut.
În cadrul adunării generale , nu vor fi luaţi în calcul pentru stabilirea cvorumului şi nu vor
putea vota , deţinătorii de acţiuni preferenţiale fără drept de vot precum şi acţionarii al căror drept de
vot este suspendat, de drept sau în baza unei hotărâri judecătoreşti. Dreptul de vot este suspendat ope
legis în cazul acţionarilor care sunt în întârziere cu plata vărsămintelor scadente la capitalul social. De
asemenea pentru stabilirea majorităţii de vot nu trebuie să se ţină seamă nici de voturile asociaţilor care
potrivit legii au obligaţia de a se abţine chiar dacă aceştia sunt prezenţi în adunare şi votează şi chiar
dacă astfel nu se obţine majoritatea cerută de art 112 din Legea 31/1990.
Adunarea extraordinară
Potrivit art 113 din Legea 31/1990, adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori
este necesar a se lua o hotarare pentru:
a) schimbarea formei juridice a societatii;
b) mutarea sediului societatii;
c) schimbarea obiectului de activitate al societatii;
d) infiintarea sau desfiintarea unor sedii secundare: sucursale, agentii, reprezentante sau alte
asemenea unitati fara personalitate juridica, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
e) prelungirea duratei societatii;
f) majorarea capitalului social;

g) reducerea capitalului social sau reintregirea lui prin emisiune de noi actiuni;
h) fuziunea cu alte societati sau divizarea societatii;
i) dizolvarea anticipata a societatii;
j) conversia actiunilor dintr-o categorie in cealalta;
k) conversia unei categorii de obligatiuni in alta categorie sau in actiuni;
l) emisiunea de obligatiuni;
m) oricare alta modificare a actului constitutiv sau oricare alta hotarare pentru care este
ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare.
O altă situaţie în care este necesară întrunirea adunării generale extraordinare este ce a
prevăzută de art . 146 din legea 31/1990: administratorii vor putea sa incheie acte juridice prin care sa
dobandeasca, sa instraineze, sa inchirieze, sa schimbe sau sa constituie in garantie bunuri aflate in
patrimoniul societatii, a caror valoare depaseste jumatate din valoarea contabila a activelor societatii la
data incheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunarii generale extraordinare a actionarilor, data
in conditiile prevazute la art. 115 –care reglementează.
Potrivt art. 158 din legea 31/1990 daca administratorii constata ca, in urma unor pierderi,
activul net, determinat ca diferenta intre totalul activelor si datoriile societatii, reprezinta mai putin de
jumatate din valoarea capitalului social, vor convoca adunarea generala extraordinara, pentru a hotari
reintregirea capitalului, reducerea lui la valoarea ramasa sau dizolvarea societatii. Prin actul constitutiv
se poate stabili ca adunarea extraordinara sa fie convocata si la o pierdere mai mica.
De asemenea, potrivit art. 166 din Legea 31/1990 revocarea cenzorilor se va putea face numai
de adunarea generala, cu votul cerut la adunarile extraordinare.
Prin actul constitutiv se pot stabili şi alte situaţii în care să fie necesară convocarea adunării
generale extraordinare însă nu în sensul de a transfera atribuţii din competenţa adunării generale
ordinare către cea extraordinară.
Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale extraordinare, cand actul constitutiv nu
dispune altfel, sunt necesare:

88
 - la prima convocare, prezenta actionarilor reprezentand trei patrimi din capitalul social, iar
hotararile sa fie luate cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin jumatate din
capitalul social;
- la convocarile urmatoare, prezenta actionarilor reprezentand jumatate din capitalul social, iar
hotararile sa fie luate cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin o treime din
capitalul social.
Actul constitutiv poate deroga de la limitele de cvorum şi majoritate de vot pentru adunarea
generală extraordinară indiferent că este vorba de prima şi/sau următoarele convocări.
Exercitiul atributiilor mentionate la art. 113 lit. b), c), f), g) si j) va putea fi delegat
consiliului de administratie sau administratorului unic prin actul constitutiv sau prin hotarare a adunarii
generale extraordinare.
Această dispoziţie trebuie interpretată restrictiv deoarece reprezintă o derogare de la principiul
specializării activităţii organelor societăţii pe acţiuni. De la caracterul de excepţiei al normei înscrise
în art 114 din Legea 31/1990 rezultă că delegarea către consiliul de administraţie se face în mod
punctual, pe termen determinat şi cu privire la un eveniment bine individualizat. Delegarea atribuţiilor
trebuie făcută pentru fiecare situaţie concretă , nefiind admisibil a se acorda un mandat general pentru
exercitarea tuturor acestor atribuţii
Adunarea specială.
Această adunare priveşte societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni. Legea arată
că titularii fiecarei categorii de actiuni se reunesc in adunari speciale, in conditiile stabilite de actul
constitutiv al societatii. Orice titular al unor asemenea actiuni poate participa la aceste adunari.-
adunarea titularilor de acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot.
Hotararea unei adunari generale de a modifica drepturile sau obligatiile referitoare la o
categorie de actiuni nu produce efecte decat in urma aprobarii acestei hotarari de catre adunarea
speciala a detinatorilor de actiuni din acea categorie.
Adunarea specială a acţionarilor cu acţiuni preferenţiale nu este un organ al societăţii iar
hotărârile ei nu pot avea efect asupra funcţionării societăţii, în lipsa aprobării lor de către adunarea
generală a acţionarilor.
Adunarea unei categorii de acţionari având drepturi speciale va fi convocată în cazul în care
hotărârile adunării generale sunt de natură să prejudicieze drepturile acestora. Condiţiile de cvorum şi
majoritate sunt cele ale adunării generale extraordinare deoarece legea nu distinge şi aceasta constituie
„dreptul comun” materia adunărilor generale. Ele pot fi convocate de administratori sau cenzori.
Convocarea adunării generale
Iniţiativa convocării aparţine administratorilor, unei minorităţi a acţionarilor sau cenzorilor, în
cazul în care ea nu a fost convocată de administratori. Convocarea efectivă revine în sarcina
administratorilor indiferent cui a aparţinut iniţiativa şi, în mod excepţional, în cea a cenzorilor sau de
acţionarului desemnat de instanţă să prezideze adunarea generală.
Convocarea va fi publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, si intr-unul dintre
ziarele de larga raspandire din localitatea in care se afla sediul societatii sau din cea mai apropiata
localitate.
Daca toate actiunile societatii sunt nominative, convocarea poate fi facuta numai prin scrisoare
recomandata sau, daca actul constitutiv permite, prin scrisoare simpla, expediata cu cel putin 15 zile
inainte de data tinerii adunarii, la adresa actionarului, inscrisa in registrul actionarilor. Schimbarea
adresei nu poate fi opusa societatii, daca nu i-a fost comunicata in scris de actionar. S-ar putea asimila
scrisorii simple şi fax-ul şi comunicarea prin poştă electronică. Termenul curge de la dat expedierii
scrisorii.
De asemenea, convocarea poate fi facuta prin afisare la sediul societatii, insotita de un convocator
ce va fi semnat de actionari, cu cel putin 15 zile inainte de data tinerii adunarii. Semnatura actionarului
si data semnarii vor fi certificate de un functionar anume desemnat. Semnarea se putea efectua şi la
sediul sucursalelor, punctelor de lucru, reprezentanţelor.
Convocarea va cuprinde locul si data tinerii adunarii, precum si ordinea de zi, cu mentionarea
explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunarii.
Termenul de intrunire in nici un caz nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea convocarii,
dispoziţia având caracter imperativ.
89
 Locul în care se ţine adunarea -înseamnă localitatea unde aceasta va avea loc şi nu se confundă
cu localul unde se va desfăşura efectiv care poate fi predeterminat prin actul constitutiv sau poate fi
indicat în convocare, prin arătarea explicită a adresei. Administratorii nu au posibilitatea să convoace
adunarea în altă localitate singura lor posibilitatea fiind de a alege un alt local decât sediul social cu
condiţia precizării în convocare.
Cand in ordinea de zi figureaza propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va
trebui sa cuprinda textul integral al propunerilor şi a clauzei din actul constitutiv care se modifică.
Obligaţia întocmirii ordinii de zi revine aceloraşi persoane care convoacă adunarea generală.
Actionarii societatilor de tip inchis pot face, in scris, propuneri adresate administratorilor pentru
completarea ordinii de zi, cu exceptia cazului cand acestea se refera la modificarea actului constitutiv,
cu cel putin 5 zile inainte de data adunarii, urmand ca propunerile sa fie inscrise pe ordinea de zi cu
aprobarea adunarii generale.
In instiintarea pentru prima adunare generala se va putea fixa ziua si ora pentru cea de-a doua
adunare, cand cea dintai nu s-ar putea tine. Se va preciza chiar dacă textul nu o cere şi locul adunării.
A doua adunare generala nu se poate intruni in chiar ziua fixata pentru prima adunare.
Daca ziua pentru a doua adunare generala nu este mentionata in instiintarea publicata pentru
prima adunare, termenul de 15 zile va putea fi redus la 8 zile.
Şedinţa adunării generale
Calitatea de asociat conferă asociatului dreptul de a participa la adunarea generală. Acest drept
poate fi exercitat personal de către fiecare asociat sau prin reprezentare. Astfel, actionarii nu vor putea
fi reprezentati in adunarile generale decat prin alti actionari, in baza unei procuri speciale, cu exceptia
cazurilor prevazute de art 102 din Legea 31/1990, cand procura speciala poate fi data si altui
coproprietar. Prin actul constitutiv se poate deroga de la dispozitiile privitoare la reprezentarea numai
prin actionari. În consecinţă norma nu are carcter imperativ
Actionarii care nu au capacitatea legala, precum si persoanele juridice pot fi reprezentati prin
reprezentantii lor legali, care, la randul lor, pot da procura speciala altor actionari.
Având în vedere că legea nu operează nici o distincţie, orice acţionar poate fi desemnat în
calitatea de mandatar, fără a fi necesar ca el însuşi să aibă drept de vot. Astfel, titularul unor acţiuni
cu dividend prioritar, fără drept de vot poate fi împuternicit de un alt acţionar să îl reprezinte . În
schimb un uzufructuar nefiind acţionar, nu va putea reprezenta un acţionar nici în cazul adunării
ordinare , chiar dacă ele este cel care are drept de vot în această adunare.
Procurile vor fi depuse in original, in termenul in care actionarii sunt obligati sa depuna
actiunile sau in termenul prevazut de actul constitutiv. Ele vor fi retinute de societate, facandu-se
mentiune despre aceasta in procesul-verbal. Legea nu cere existenţa unei procuri autentice dar este
necesară una scrisă.
Administratorii si functionarii societatii nu pot reprezenta pe actionari, sub sanctiunea nulitatii
hotararii, daca, fara votul acestora, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta. Norma este de ordine publică.
În ceea ce priveşte desfăşurarea şedinţei sunt stabilite o serie de reguli formale privind
constituirea valabilă a dunării.
In ziua si la ora aratate in convocare, sedinta adunarii se va deschide de catre presedintele
consiliului de administratie sau de catre acela care ii tine locul.
Adunarea generala va alege, dintre actionarii prezenti, unul pana la trei secretari, care vor
verifica lista de prezenta a actionarilor, indicand capitalul social pe care il reprezinta fiecare, procesul-
verbal intocmit de cenzori pentru constatarea numarului actiunilor depuse si indeplinirea tuturor
formalitatilor cerute de lege si de actul constitutiv pentru tinerea adunarii generale.
Unul dintre secretari intocmeste procesul-verbal al sedintei adunarii generale. Răspunderea
secretarilor adunării este solidară, ei acţionând în această calitatea în mod colectiv ca un organ
colegial.
Dupa constatarea indeplinirii cerintelor legale si a prevederilor actului constitutiv pentru tinerea
adunarii generale, se intra in ordinea de zi. Preşedintele adunării dă cuvântul fiecărui acţionar care îl
cere, iar administratorii sunt obligaţi să dea explicaţiile necesare.
Potrivit art. 101 al.(1) din legea 31/1990 orice actiune platita da dreptul la un vot in adunarea
generala, daca prin actul constitutiv nu s-a prevazut altfel ia potrivit art 101 al 3 din aceeaşi legea

90
exercitiul dreptului de vot este suspendat pentru actionarii care nu sunt la curent cu varsamintele
ajunse la scadenţă.
În scopul formării corecte a voinţei sociale legea stabileşte o serie de restricţii:
- administratorii nu pot vota, in baza actiunilor pe care le poseda, nici personal, nici prin
mandatar, descarcarea gestiunii lor sau o problema in care persoana sau administratia lor ar fi in
discutie. Aceasta atrage imposibilitatea administratorului de a ataca în justiţie hotărâre a adunării
generale. Ei pot vota insa situatia financiara anuala daca, detinand cel putin jumatate din participarea la
capitalul social, nu se poate forma majoritatea legala fara votul lor.
- actionarul care, intr-o anumita operatiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte
persoane, un interes contrar aceluia al societatii, va trebui sa se abtina de la deliberarile privind acea
operatiune. Actionarul care contravine acestei dispozitii este raspunzator de daunele produse societatii,
daca, fara votul sau, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta.
- administratorul care are intr-o anumita operatiune, direct sau indirect, interese contrare
intereselor societatii trebuie sa ii instiinteze despre aceasta pe ceilalti administratori si pe cenzori sau
pe auditorii financiari si sa nu ia parte la nici o deliberare privitoare la aceasta operatiune.
Aceeasi obligatie o are administratorul in cazul in care, intr-o anumita operatiune, stie ca sunt
interesate sotia, rudele sau afinii sai pana la gradul al patrulea inclusiv.
Daca prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdictiile stabilite mai sus, referitoare la
participarea la deliberarea si la votul administratorilor, nu sunt aplicabile in cazul in care obiectul
votului il constituie:
a) oferirea spre subscriere, catre un administrator sau catre persoanele anterior mentionate , de
actiuni sau obligatiuni ale societatii;
b) acordarea de catre administrator sau de persoanele mentionate anterior a unui imprumut sau
constituirea unei garantii in favoarea societatii.
Administratorul care nu a respectat prevederile de mai sus raspunde pentru daunele care au
rezultat pentru societate.

Dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice conventie privind exercitarea intr-un anumit fel a
dreptului de vot este nula. Votul nu poate fi cedat , nu poate fi separata de acţiune de care este
indisolubil legat. De asemenea orice convenţie care ar avea drept obiect obligarea acţionarului de a
vota într-un anumit fel este nulă.
Hotararile adunarilor generale se iau prin vot deschis.
Hotărârile luate de către adunarea generală trebuie să fie rezultatul dezbaterilor. Fiecare
acţionar are dreptul de a lua cuvântul cu privire la oricare din punctele înscrise în ordinea de zi şi
poate cere explicaţii. O deliberare în cadrul căreia libertatea cuvântului a fost suprimată, poate fi
anulată. Presedintele adunării dirijează dezbaterile, acordând şi luând cuvântul. La cererea
actionarilor, se vor consemna în procesul –verbal declaratiile facute de ei in sedinta., pentru a-şi
constitui astfel o dovadă necesară atacării hotărârii în faţa instanţei.
Oricare ar fi prevederile actului constitutiv, votul secret este obligatoriu pentru alegerea
membrilor consiliului de administratie si a cenzorilor, pentru revocarea lor si pentru luarea hotararilor
referitoare la raspunderea administratorilor. Norma eset de ordine publică.
Un proces-verbal, semnat de presedinte si secretar, va constata indeplinirea formalitatilor de
convocare, data si locul adunarii generale, actionarii prezenti, numarul actiunilor, dezbaterile in
rezumat, hotararile luate, iar la cererea actionarilor, declaratiile facute de ei in sedinta.
La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum si listele de prezenta a
actionarilor.
Procesul-verbal va fi trecut in registrul adunarilor generale., care poate fi consultat de orice
acţionar interesat.
Dată fiind importanţa deliberărilor în adunarea generală, dispoziţiile care reglementează
conţinutul procesului verbal şi condiţiile întocmirii acestuia sunt de ordine publică. Lipsa unui din
elementele menţionate atrage nulitatea procesului-verbal şi pe cale de consecinţă şi a hotărârii
adoptate.

91
 Legea nu prevede un termen pentru redactarea acestuia. Însă având în vedere dispoziţiile rt 131
al 4 credem că trebuie realizată în acelaşi termen în care trebuie depusă la registrul comerţului
hotărârea adunării generale.
Adunarea generală nu are dreptul de a decide ca anumite dezbateri, datorită caracterului lor
confidenţial să nu fie menţionate în procesul-verbal, deoarece astfel se încalcă dreptul la informare al
asociaţilor absenţi de la dezbaterile adunării.. dar nimic nu împiedică pe acţionari să decidă publicarea
doar a unui extras a procesului verbal, cu excepţia societăţilor comerciale cotate pe o piaţă mobiliară
Pentru a fi opozabile tertilor, hotararile adunarii generale vor fi depuse in termen de 15 zile la
oficiul registrului comertului, spre a fi mentionate in registru si publicate in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea a IV-a. In cazul in care aceste hotarari implica modificarea actului constitutiv, se va
putea publica numai actul aditional cuprinzand textul integral al clauzelor modificate.
Ele nu vor putea fi executate mai inainte de aducerea la indeplinire a acestor formalitati. În
consecinţă nu produc efecte juridice nici faţă de acţionari nici faţă de terţi. Lipsa caracterului
executoriu al hotărârii nu înseamnă că aceasta nu este valabilă.
Hotărârile adunării generale
Hotararile luate de adunarea generala in limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii
chiar pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie, in
termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, de oricare
dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra si au cerut sa se
insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei.
Terţii vor putea introduce acţiunea în anularea sau în nulitatea , potrivit dreptului comun şi nu
în baza dispoziţiilor înscrise în art 132.
Dacă un acţionar a vota împotrivă şi votul a fost secret pentru ca acesta să poată introduce
acţiunea în nulitatea el trebuie să ceară secretariatului adunării să facă menţiune despre aceasta în
procesul verbal, chiar dacă pentru acest acţionar se încalcă secretul votului.
Dovada că un acţionar a votat contra se poate face numai cu procesul verbal al şedinţei. Dacă
se refuză sau se omite cu rea-credinţă să se menţioneze opoziţia uni acţionar faţă de o anumită
hotărâre, acesta va putea să demonstreze prin orice mijloc de probă că a votat împotrivă.
Abţinerea de la vot nu dă dreptul asociatului să atace hotărârea adunării generale.
Termenul de 15 zile este un termen de prescripţie şi nu de decădere şi începe să curgă de la
data publicării în M.O., numai pentru hotărârile care nu implică o modificare a actului constitutiv.
Dovada calităţii de acţionar- prin depunerea unei acţiuni la grefa instanţei., dispoziţia fiind de
ordine publică. În cazul acţiunilor emise în formă demateralizată- printr-un extras din registrul
acţionarilor , care menţionează această indisponbilizare
Cand se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la actiune este imprescriptibil, iar cererea
poate fi formulata si de orice persoana interesata.
Cauzele de nulitatea invocate pot fi de nulitatea relativă cât şi absolută.
Administratorii nu pot ataca hotararea adunarii generale privitoare la revocarea lor din functie.
Cererea se va solutiona in contradictoriu cu societatea, reprezentata prin administratori.
Daca hotararea este atacata de toti administratorii, societatea va fi reprezentata in justitie de
persoana desemnata de presedintele instantei dintre actionarii ei, care va indeplini mandatul cu care a
fost insarcinata, pana ce adunarea generala, convocata in acest scop, va alege alta persoana.
Hotărârile contrare normelor legale supletive sau actului constitutiv vor putea fi atacate în
justiţie şi de administratori şi de cenzorii titulari.
Actiunea se va introduce la tribunalul in a carui raza teritoriala isi are sediul societatea. Un
litigiu care priveşte anularea unei hotărâri a adunării generale nu este susceptibil de a fi soluţionat pe
calea arbitrajului chiar dacă există clauză compromisorie în actul constitutiv sau compromis arbitral.
Daca au fost introduse mai multe actiuni in anulare, ele pot fi conexate.
Cererea se va judeca in camera de consiliu. Deşi judecarea cererii are caracter contencios,
totuşi se judecă în camera de consiliu pentru celeritatea judecăţii. Cerinţa este imperativă, urmărind să
protejeze confidenţialitatea informaţiilor privind activitatea societăţii.
Drepturile dobândite de creditorii de bună- credinţă prin efectul hotărârii anulate se menţin.

92
 Hotararea irevocabila de anulare va fi mentionata in registrul comertului si publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. De la data publicarii, ea este opozabila tuturor
actionarilor.
Potrivit art. 133 o data cu intentarea actiunii in anulare, reclamantul poate cere instantei, pe cale
de ordonanta presedintiala, suspendarea executarii hotararii atacate.
Presedintele, incuviintand suspendarea, poate obliga pe reclamant la o cautiune.
Impotriva ordonantei de suspendare se poate face recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
§ 7 Administrarea societăţii.
Reguli generale privind administratorii societăţii
Calitatea de administrator
Poate fi administrator al unei societăţi o persoană fizică dar poate fi numită sau aleasă şi o
persoană juridică. Astfel potrivit art 139 din Legea 31/1990 o persoana juridica poate fi numita sau
aleasa administrator al unei societati comerciale, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege
Persoana juridica este obligata sa-si desemneze un reprezentant permanent, persoana fizica. Acesta
este supus acelorasi conditii si obligatii si are aceeasi responsabilitate civila si penala ca si un
administrator, persoana fizica, ce actioneaza in nume propriu, fara ca prin aceasta persoana juridica pe
care o reprezinta sa fie exonerata de raspundere sau sa i se micsoreze raspunderea solidara.
Legea 31/1990 cuprinde anumite dispoziţii prin care limitează posibilitatea cumulul calităţii de
administrator la mai multe societăţi comerciale. Astfel, nimeni nu poate functiona in mai mult de trei
consilii de administratie concomitent. Interdictia nu se refera la cazurile cand cel ales in consiliul de
administratie este proprietar a cel putin o patrime din totalul actiunilor sau este administrator al unei
societati ce detine patrimea aratata. Acela care nu va respecta dispozitia de mai sus va pierde de drept
calitatea sa de administrator, obtinuta prin depasirea numarului legal, in ordinea cronologica a
numirilor, si va fi condamnat, in folosul statului, la plata remuneratiei si a celorlalte beneficii ce i se
cuvin, cat si la restituirea sumelor incasate. Actiunea impotriva administratorilor va putea fi exercitata
de catre orice actionar sau de Ministerul Finantelor Publice.
Membrii comitetului de directie si directorii unei societati pe actiuni nu vor putea fi, fara
autorizarea consiliului de administratie, administratori, membri in comitetul de directie, cenzori sau
asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect, nici exercita
acelasi comert sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub pedeapsa revocarii si
raspunderii pentru daune.
Administratorii sunt desemnaţi la constituirea societăţii sau ulterior de către adunarea
generală. În contractul de societate trebuie să se stabilească persoanele care vor îndeplini funcţia de
administrator şi puterile acestora adică dacă sunt împuterniciţi să reprezinte societatea în relaţiile cu
terţii.
Societatea pe acţiuni este administrata de unul sau mai multi administratori, temporari si
revocabili. Cand sunt mai multi administratori, ei constituie un consiliu de administratie. Numirea si
inlocuirea administratorilor se fac exclusiv de catre adunarea generala.
Fiecare administrator va trebui sa depuna o garantie pentru administratia sa, prevazuta in actul
constitutiv ori, in lipsa unei clauze in acesta, aprobata de adunarea generala a actionarilor. Garantia nu
poate fi mai mica decat valoarea nominala a 10 actiuni sau decat dublul remuneratiei lunare. Daca
administratorul este actionar, garantia se poate constitui, la cererea acestuia, prin depunerea a 10
actiuni care, pe perioada mandatului, sunt inalienabile si se pastreaza la societate. Garantia se va
depune inainte de preluarea functiei de catre administrator; ea poate fi depusa si de un tert. Daca
garantia nu va fi depusa inainte de data preluarii functiei, administratorul este considerat demisionat.
Garantia va fi depusa intr-un cont bancar distinct, la dispozitia exclusiva a societatii, si va putea fi
restituita administratorului numai dupa ce adunarea generala a aprobat situatia financiara a ultimului
exercitiu financiar in care administratorul a indeplinit aceasta functie si i-a dat descarcare.
Legea instituie anumite formalităţi de publicitate privind numirea administratorilor:
reprezentantii societatii sunt obligati sa depuna la oficiul registrului comertului semnaturile lor, la data
depunerii cererii de inregistrare, daca au fost numiti prin actul constitutiv, iar cei alesi in timpul
functionarii societatii, in termen de 15 zile de la alegere. Dispozitia alineatului precedent se aplica in
mod corespunzator si conducatorilor sucursalelor.

93
 Activitatea administratorului este în principiu, o activitate remunerată, organul competent să
decidă fiind adunare asociaţilor. Legea 31/1990 prevede că vor putea fi acordate administratorilor si
cenzorilor remuneratii si orice alte sume sau avantaje numai in baza unei hotarari a adunarii generale.
Pentru a proteja interesele societăţii şi ale asociaţilor acelaşi articol interzice creditarea de catre
societate a administratorilor sau a directorilor acesteia, prin intermediul unor operatiuni precum:
a) acordarea de imprumuturi administratorilor sau directorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor sau directorilor cu ocazia sau ulterior
incheierii de catre societate cu acestia de operatiuni de livrare de bunuri, prestari de servicii sau
executare de lucrari;
c) garantarea, directa sau indirecta, in tot sau in parte, a oricaror imprumuturi acordate
administratorilor sau directorilor, concomitenta sau ulterioara acordarii imprumutului;
d) garantarea, directa sau indirecta, in tot sau in parte, a executarii de catre administratori sau
directori a oricaror alte obligatii personale ale acestora fata de terte persoane;
e) dobandirea cu titlu oneros sau plata, in tot sau in parte, a unei creante ce are drept obiect
un imprumut acordat de o terta persoana administratorilor sau directorilor ori o alta prestatie personala
a acestora.
Prevederile de mai sus sunt aplicabile si operatiunilor in care sunt interesati sotul, rudele sau
afinii, pana la gradul al patrulea inclusiv, ai administratorului sau ai directorului; de asemenea, daca
operatiunea priveste o societate civila sau comerciala la care una dintre persoanele anterior mentionate
este administrator sau director ori detine, singura sau impreuna cu una din persoanele sus-mentionate,
o cota de cel putin 20% din valoarea capitalului social subscris.
Interdicţiile anterioare nu se aplica:
a) in cazul operatiunilor a caror valoare exigibila cumulata este inferioara echivalentului in
lei al sumei de 5.000 euro;
b) in cazul in care operatiunea este incheiata de societate in conditiile exercitarii curente a
activitatii sale, iar clauzele operatiunii nu sunt mai favorabile persoanelor mentionate la alin. (2) si (3)
decat cele pe care, in mod obisnuit, societatea le practica fata de terte persoane.
Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor de mai sus este nulitatea acelor juridice încheiate datorită
caracterului imperativ al normelor.

O altă formă de remunerarea a administratorilor care au şi calitatea de asociaţi ar putea fi

dreptul de a li se atribui o parte din beneficiile realizate, mai mare decât cea proporţională cu cota de
participare la capitalul social.
Drepturile şi obligaţiile administratorilor. Răspunderea administratorilor.
Obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la
mandat si de cele special prevazute in aceasta lege, ceea ce înseamnă că raporturile dintre
administrator şi societate sunt raporturi contractuale de mandat comercial.
Conţinutul mandatului este : contractual- fiind stabilit prin actele constitutive ale societăţii ori
hotărârile adoptate de adunarea generală a asociaţilor- şi legal – legea precizând în mod imperativ
acest lucru . Deci obligaţiile şi răspunderea administratorului au o dublă natură: contractuală şi legală
ceea ce deosebeşte funcţia de administrator al unei societăţi comerciale de alte funcţii juridice.
Administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru:
a) realitatea varsamintelor efectuate de asociati;
b) existenta reala a dividendelor platite;
c) existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere;
d) exacta indeplinire a hotararilor adunarilor generale;
e) stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun
De asemenea, administratorii mai au şi următoarele obligaţii:
- de a îndeplini formalităţile necesare pentru constituirea societăţii,
- de a depune semnăturile la registrul comerţului, în cazul în care au fost desemnaţi ca reprezentanţi ai
societăţii;
- obligaţia de a prelua şi de a păstra documentele privind constituirea societăţii;
- de a administra societatea, adică administratorii de a face toate operatiunile cerute pentru aducerea la
indeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv.
94
- sunt obligati sa ia parte la toate adunarile societatii, la consiliile de administratie si la organele de
conducere similare acestora.
Administratorul are puteri foarte largi: el poate îndeplini toate operaţiunile de gestiune şi
reprezentare pe care le reclamă realizarea scopului societăţii: administratorii pot face toate
operatiunile cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societatii şi în condiţiile
prevăzute de lege este îndreptăţit să reprezinte societatea.
Limitele puterilor administratorului sunt stabilite prin actul constitutiv, lege şi hotărârile
adunării generale a asociaţilor. În aceste limite, el este îndreptăţit să încheie actele de conservare, de
administrare şi de dispoziţie pe care le impune gestiunea societăţii.
În privinţa actelor de dispoziţie de o anumită importanţă există o serie de restricţii:
- administratorii vor putea sa incheie acte juridice prin care sa dobandeasca, sa instraineze, sa
inchirieze, sa schimbe sau sa constituie in garantie bunuri aflate in patrimoniul societatii, a caror
valoare depaseste jumatate din valoarea contabila a activelor societatii la data incheierii actului juridic,
numai cu aprobarea adunarii generale extraordinare a actionarilor
- dobandirea de catre o societate a unui bun de la un fondator sau actionar:
a) intr-un interval de cel mult doi ani de la constituirea sau de la autorizarea inceperii activitatii
societatii; si
b) contra unei sume sau altor contravalori reprezentand cel putin o zecime din valoarea
capitalului social subscris, va fi supusa aprobarii prealabile a adunarii generale extraordinare a
actionarilor, va fi mentionata in registrul comertului si va fi publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea a IV-a, si intr-un ziar cu larga raspandire.
Nu vor fi supuse acestor prevederi operatiunile de dobandire efectuate in cadrul activitatii
curente a societatii, cele facute din dispozitia unei autoritati administrative sau a unei instante
judecatoresti si nici cele facute in cadrul operatiunilor de bursa.
- daca prin actul constitutiv nu se dispune altfel si sub rezerva dispozitiilor art. 149, sub
sanctiunea nulitatii, administratorul va putea instraina, respectiv dobandi bunuri catre sau de la
societate avand o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societatii, numai dupa obtinerea
aprobarii adunarii generale extraordinare. Valoarea activelor nete se va calcula prin raportare la situatia
financiara aprobata pentru anul financiar precedent celui in care are loc operatiunea ori, dupa caz, la
valoarea capitalului social subscris, daca o asemenea situatie financiara nu a fost inca prezentata si
aprobata. Aceste dispoziţii se aplică si operatiunilor in care una dintre parti este sotul administratorului
ori ruda sau afin, pana la gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, daca operatiunea este
incheiata cu o societate civila sau comerciala la care una dintre persoanele anterior mentionate este
administrator sau director ori detine, singura sau impreuna, o cota de cel putin 20% din valoarea
capitalului social subscris, cu exceptia cazului in care una dintre societatile comerciale respective este
filiala celeilalte.
Nerespectarea celor 3 interdicţii atrage nulitatea actelor încheiate.
În legătură cu puterea administratorilor de a reprezenta societatea trebuie efectuate unele
precizări:
- puterea de a administra societatea este distinctă de puterea de a reprezenta societatea, care
există numai dacă a fost oferită expres administratorului.
- pentru protecţia terţilor s-a extins răspunderea societăţii pentru actele reprezentanţilor săi.
Astfel , în raporturile cu tertii, societatea pe actiuni, in comandita pe actiuni sau cu raspundere limitata
este angajata prin actele organelor sale, chiar daca aceste acte depasesc obiectul de activitate, in afara
de cazul in care ea dovedeste ca tertii cunosteau sau, in imprejurarile date, trebuiau sa cunoasca
depasirea acestuia. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singura, dovada cunoasterii.
Clauzele actului constitutiv ori hotararile organelor statutare ale societatilor prevazute in alineatul
precedent, care limiteaza puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile tertilor, chiar daca
au fost publicate.
Potrivit art. 71, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu il pot transmite
decat daca aceasta facultate li s-a acordat in mod expres. In cazul incalcarii dispoziţiilor anterioare,
societatea poate pretinde de la cel substituit beneficiile rezultate din operatiune. Administratorul care,
fara drept, isi substituie alta persoana raspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse
societatii.
95
 Încetarea funcţie de administrator
Calitatea de administrator poate înceta prin:
1. Revocarea administratorului
2. Renunţarea administratorului. Dacă revocarea poate fi independentă de orice culpă şi
renunţarea administratorului se poate face discreţionar. Dar dacă datorită renunţării s-a cauzat un
prejudiciu, societatea are dreptul la despăgubiri.
3. Moartea administratorului.
4. Incapacitatea administratorului
5. Falimentul administratorului persoană juridică.
În toate cazurile de încetarea a funcţiei administratorului , trebuie îndeplinite formalităţile de
publicitate, ca şi în cazul numirii în funcţie. În caz contrar, societatea nu poate invoca fata de terti
numirile in functiile mentionate in alineatul precedent sau incetarea acestor functii, daca ele nu au fost
publicate in conformitate cu legea.
Consiliul de administraţie
Cand sunt mai multi administratori, ei constituie un consiliu de administratie, care este u organ
colegial, condus de un preşedinte ales de către membrii consiliului de administarţie. Care poate fi şi
director general sau director al societăţii.
Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administratie este necesara prezenta a cel putin
jumatate din numarul administratorilor, daca prin actul constitutiv nu se prevede un numar mai mare.
Deciziile in consiliul de administratie se iau cu majoritatea absoluta a membrilor prezenti.
Daca actul constitutiv nu dispune altfel, presedintele consiliului de administratie va avea votul
decisiv in caz de paritate a voturilor.
Daca presedintele in functie al consiliului de administratie nu poate sau ii este interzis sa
participe la vot, ceilalti membri ai consiliului de administratie vor putea alege un presedinte de sedinta,
avand aceleasi drepturi ca presedintele in functie.
In caz de paritate de voturi si daca presedintele nu beneficiaza de vot decisiv, propunerea
supusa votului se considera respinsa.
Deciziile consiliului de administraţie, considerate ilegale, pot fi anulate prin hotărârea adunării
generale deoarece potrivit art 111 adunarea generală a acţionarilor are dreptul şi obligaţia să se
pronunţe asupra gestiunii administratorilor.
În absenţa unei dispoziţii legale, deciziile consiliului nu pot fi atacate în justiţie de către
acţionari. Ei pot ataca hotărârea adunării generale prin care s-a pronunţat asupra valabilităţii unei
decizii a consiliului de administraţie.
Numirea functionarilor societatii se face de catre consiliul de administratie, daca in actul
constitutiv nu se prevede altfel.
Pentru anumite operaţii, consiliul de administraţie are nevoie de aprobarea adunării generale a
asociaţilor.
Consiliul de administratie se intruneste ori de cate ori este necesar.
El trebuie sa se intruneasca cel putin o data pe luna la sediul societatii, iar comitetul de directie,
cel putin o data pe saptamana.
Convocarile pentru intrunirile consiliului de administratie vor cuprinde locul unde se va tine
sedinta si ordinea de zi, neputandu-se lua nici o decizie asupra problemelor neprevazute, decat in caz
de urgenta si cu conditia ratificarii in sedinta urmatoare de catre membrii absenti.
La intrunirile consiliului de administratie, directorii vor prezenta rapoarte scrise despre
operatiunile pe care le-au executat, iar comitetul de directie va prezenta registrul deliberarilor sale.
La sedintele consiliului de administratie vor fi convocati si cenzorii.
La fiecare sedinta se va intocmi un proces-verbal, care va cuprinde ordinea deliberarilor,
deciziile luate, numarul de voturi intrunite si opiniile separate.
Executarea operatiunilor societatii poate fi incredintata unuia sau mai multor directori
executivi, functionari ai societatii.
Directorii executivi nu vor putea fi membri in consiliul de administratie al societatii.
Ei sunt raspunzatori fata de societate si de terti, ca si administratorii, pentru neindeplinirea
indatoririlor lor, conform dispozitiilor art. 148, chiar daca ar exista o conventie contrara.
Comitetul de direcţie
96
 Consiliul de administratie poate delega o parte din puterile sale unui comitet de directie,
compus din membri alesi dintre administratori, fixandu-le in acelasi timp si remuneratia.
Delegarea este facultativă şi nu obligatorie; ea intervine când este necesară existenţa unui
organ colegial care să funcţioneze mai operatv
Presedintele consiliului de administratie poate fi si director general sau director, in care calitate
conduce si comitetul de directie.
Decizia consiliului de administratie privind suma necesara remunerarii membrilor comitetului
de directie va trebui sa fie ratificata de adunarea generala, daca depaseste prevederile actului
constitutiv sau daca acesta nu prevede nimic in aceasta privinta.
Deciziile comitetului de directie se iau cu majoritatea absoluta a voturilor membrilor sai. Ele
pot fi suspendate ori anulate de către consiliul de administraţie şi, cu atât mai mult de către adunarea
generală a acţionarilor.
Comitetul de directie este obligat sa prezinte, la fiecare sedinta a consiliului de administratie,
registrul sau de deliberari.
In comitetul de directie votul nu poate fi dat prin delegatie.
Atribuţiile comitetului de direcţie sunt cele stabilite de consiliul de administraţie prin decizia de
delegare. El se întruneşte cel puţin săptămânal
Membrii comitetului de directie si directorii unei societati pe actiuni nu vor putea fi, fara
autorizarea consiliului de administratie, administratori, membri in comitetul de directie, cenzori sau
asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect, nici exercita
acelasi comert sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub pedeapsa revocarii si
raspunderii pentru daune.
Executarea operatiunilor societatii poate fi incredintata unuia sau mai multor directori
executivi, functionari ai societatii.
Directorii executivi nu vor putea fi membri in consiliul de administratie al societatii.
§ 8 Controlul gestiunii societăţii.
În societăţile de capitaluri şi cu răspundere limitată controlul se exercită de persoane
specializate : auditorii financiari şi cenzorii.
Situatiile financiare ale societatilor comerciale, care intra sub incidenta reglementarilor
contabile armonizate cu directivele europene si standardele internationale de contabilitate, vor fi
auditate de catre auditori financiari - persoane fizice sau persoane juridice -, in conditiile prevazute de
lege.
Societatile comerciale, ale caror situatii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului
financiar, vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din
Romania in acest scop.
La societatile comerciale ale caror situatii financiare anuale nu sunt supuse, potrivit legii,
auditului financiar, adunarea generala ordinara a actionarilor va hotari contractarea auditului financiar
sau numirea cenzorilor, dupa caz.
Societatea pe actiuni avea trei cenzori si tot atatia supleanti, daca prin actul constitutiv nu se
prevede un numar mai mare. In toate cazurile, numarul cenzorilor trebuie sa fie impar. Ei pot fi stabiliţi
prin actul constitutiv iar ulterior aleşi de către adunarea generală ordinară., Durata mandatului lor este
de 3 ani si pot fi realesi. Ei pot fi acţionari cu excepţia cenzorului expert contabil sau contabil
autorizat care poate fi un terţ care exercită profesia individual sau în forme asociative.Cel putin unul
dintre ei trebuie sa fie contabil autorizat in conditiile legii sau expert contabil.
Cenzorii sunt obligati sa depuna, a treia parte din garantia ceruta pentru administratori. Sunt
exceptati de la aceasta obligatie cenzorii experti contabili sau contabili autorizati, daca fac dovada
incheierii asigurarii de raspundere civila profesională.
Activitatea cenzorilor este remunerată, remuneraţia fiind stabilită de adunarea generală.
Nu pot fi cenzori, iar daca au fost alesi, decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii pana la al patrulea grad inclusiv sau sotii administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice forma, pentru alte functii decat aceea de cenzor, un
salariu sau o remuneratie de la administratori sau de la societate sau ai caror angajatori sunt in
raporturi contractuale sau se afla in concurenta cu aceasta;
c) persoanele carora le este interzisa functia de administrator conform prevederilor art. 138.
97
 d) persoanele care, pe durata exercitarii atributiilor conferite de aceasta calitate, au atributii
de control in cadrul Ministerului Finantelor Publice sau al altor institutii publice, cu exceptia situatiilor
prevazute expres de lege.
Cenzorii sunt remunerati cu o indemnizatie fixa, determinata prin actul constitutiv sau de
adunarea generala care i-a numit.
Revocarea cenzorilor se poate face numai de adunarea general extraordinară.
In caz de deces, impiedicare fizica sau legala, incetare sau renuntare la mandat a unui cenzor,
supleantul cel mai in varsta il inlocuieste.
Daca, in acest mod, numarul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii ramasi numesc alte
persoane in locurile vacante, pana la intrunirea celei mai apropiate adunari generale.
In cazul in care nu mai ramane in functie nici un cenzor, administratorii vor convoca de urgenta
adunarea generala, care va proceda la numirea altor cenzori.
Oricare actionar are dreptul sa reclame cenzorilor faptele ce crede ca trebuie cenzurate, iar
acestia sunt obligati sa le verifice si, daca le gasesc reale, sa le aiba in vedere la intocmirea raportului
catre adunarea generala.
Drepturile şi obligaţiile cenzorilor
Cenzorii au dreptul sa obtina in fiecare luna de la administratori o situatie despre mersul
operatiunilor.
Cenzorii iau parte la adunarile administratorilor, fara drept de vot.
Este interzis cenzorilor sa comunice actionarilor in particular sau tertilor datele referitoare la
operatiunile societatii, constatate cu ocazia exercitarii mandatului lor.
Cenzorii sunt obligati sa supravegheze gestiunea societatii, sa verifice daca situatiile financiare
sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele, daca acestea din urma sunt tinute regulat si daca
evaluarea elementelor patrimoniale s-a facut conform regulilor stabilite pentru intocmirea si
prezentarea situatiilor financiare.
Despre toate acestea, precum si asupra propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire
la situatiile financiare si repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunarii generale un raport
amanuntit.
Adunarea generala poate aproba situatiile financiare anuale numai daca acestea sunt insotite de

raportul cenzorilor sau, dupa caz, al auditorilor financiari.

Cenzorii sunt obligati, de asemenea:
a) sa faca, in fiecare luna si pe neasteptate, inspectii casei si sa verifice existenta titlurilor sau
valorilor ce sunt proprietatea societatii sau au fost primite in gaj, cautiune ori depozit;
b) sa convoace adunarea ordinara sau extraordinara, cand n-a fost convocata de
administratori;
c) sa ia parte la adunarile ordinare si extraordinare, putand face sa se insereze in ordinea de zi
propunerile pe care le vor crede necesare;
d) sa constate regulata depunere a garantiei din partea administratorilor;
e) sa vegheze ca dispozitiile legii si ale actului constitutiv sa fie indeplinite de administratori
si lichidatori.
Cenzorii vor aduce la cunostinta administratorilor neregulile in administratie si incalcarile
dispozitiilor legale si ale prevederilor actului constitutiv pe care le constata, iar cazurile mai importante
le vor aduce la cunostinta adunarii generale.
Pentru intocmirea raportului privind situaţiile financiare, propunerile asupra acestora şi
repartizarea profitului, cenzorii vor delibera impreuna; ei insa vor putea face, in caz de neintelegere,
rapoarte separate, care vor trebui sa fie prezentate adunarii generale.
Pentru celelalte obligatii impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat.
Cenzorii vor trece intr-un registru special deliberarile lor, precum si constatarile facute in
exercitiul mandatului lor.
Intinderea si efectele raspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului şi ale legii
socităţilor comerciale.
§ 9 Registrele societăţii.

98
 Potrivit Legeii nr. 31/1990 în afară de evidenţele prevăzute de lege, societăţile pe acţiuni
trebuie să ţină:
a) un registru al acţionarilor care să arate, după caz, numele si prenumele, codul numeric personal,
denumirea, domiciliul sau sediul acţionarilor cu acţiuni nominative, precum şi vărsămintele făcute în
contul acţiunilor
b) un registru al şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale;
c) un registru al şedinţelor şi deliberărilor consiliului de administraţie;
d) un registru al şedinţelor şi deliberărilor comitetului de direcţie;
e) un registru al deliberărilor şi constatărilor făcute de cenzori în exercitarea mandatului lor;
f) un registru al obligaţiunilor, care să arate totalul obligaţiunilor emise şi al celor rambursate, precum
şi numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul titularilor, când ele sunt nominative.
§ 10 Situaţiile financiare. Profitul şi dividendele. Fondul de rezervă.
Situaţia financiară anuală este documentul oficial de gestiune a activităţii societăţii. Situaţia
financiară se întocmeşte anual, precum şi în cazul fuziunii ori dizolvării şi lichidării societăţii.
Situaţia financiară anuală se întocmeşte prin grija administratorilor societăţii.
Cu cel puţin o lună de zile înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale a
acţionarilor, administratorii sunt obligaţi să prezinte cenzorilor sau auditorilor financiari situaţia
financiară anuală pentru exerciţiul financiar precedent, însoţit de raportul lor şi de documentele
justificative.
Aprobarea situaţiei financiare anuale de către adunarea generală a acţionarilor nu împiedică
exercitarea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor, directorilor, cenzorilor sau auditorilor
financiari.
Profitul şi dividendele.
Pentru stabilirea profitului net trebuie deduse din profitul brut toate cheltuielile utile ale
societăţii, precum şi cota destinată fondului de rezervă.
Sunt îndreptăţiţi la dividende acţionarii existenţi la data de referinţă, care este aceeaşi cu data
stabilită pentru determinarea acţionarilor cu drept de vot în adunarea generală a acţionarilor care
fixează dividendul.
Fondul de rezervă al societăţii.
Din profitul societăţii se va prelua în fiecare an cel puţin 5% pentru formarea fondului de

rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social.
Prin actul constitutiv se poate prevedea formarea unui fond de rezervă destinat plăţii de
dividende, în perioadele când nu se realizează profit (rezervă statutară).
Prin hotărârea adunării generale care aprobă situaţia financiară actuală, se poate constitui o
rezervă cu o destinaţie determinată (rezervă facultativă).
§ 11 Dizolvarea şi lichidarea societăţii pe acţiuni.
Cauzele de dizolvare a societăţii pe acţiuni sunt cele comune prevăzute de lege pentru orice
societate comercială.
Cauze de dizolvare specifice societăţii pe acţiuni sunt:
a) reducerea valorii activului patrimoniului societăţii:
- reducerea valorii activului net la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social;
- reducerea valorii activului patrimoniului societăţii sub plafonul minim al capitalului social
adică 25.000 euro.
b) reducerea numărului acţionarilor sub limita prevăzută de lege.
Societatea pe acţiuni se lichidează potrivit dispoziţiilor şi prevederilor actelor constitutive, în
măsura în care acestea din urmă nu sunt incompatibile cu lichidarea societăţilor comerciale.

Subsecţiunea III.9. REGULI SPECIALE APLICABILE SOCIETĂŢII ÎN COMANDITĂ PE

ACŢIUNI

§ 1. Definiţie şi caracteristici:
Societatea în comandită pe acţiuni poate fi definită ca acea societate constituită prin asocierea
mai multor persoane, care participă la formarea capitalului social prin anumite contribuţii reprezentate
99
prin acţiuni, în vederea desfăşurării unei activităţi comerciale, pentru realizarea unor beneficii şi
împărţirea lor, şi care răspund pentru obligaţiile sociale nelimitat şi solidar, în cazul asociaţilor
comanditaţi, şi numai în limita aportului lor, în cazul asociaţilor comanditari.
Caracterele societăţii în comandită pe acţiuni:
a) societatea cuprinde două categorii de asociaţi: comanditaţi şi comanditari;
b) întregul capital social este împărţit în acţiuni;
c) răspunderea pentru obligaţiile sociale este diferită; comanditaţii răspund nelimitat şi solidar, iar
comanditarii răspund în limita aportului lor.
§ 2 Constituirea societăţii în comandită pe acţiuni.
Societatea în comandită pe acţiuni se constituie potrivit aceloraşi reguli ca şi societatea pe
acţiuni.
§ 3 Funcţionarea societăţii în comandită pe acţiuni.
Datorită asemănărilor privind structura capitalului, legea asimilează societatea în comandită pe
acţiuni societăţii pe acţiuni.
Administrarea societăţii este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi. Numirea
trebuie aprobată şi de ceilalţi administratori, dacă sunt mai mulţi. Noul administrator devine asociat
comanditat.
Asociaţii comanditaţi şi asociaţii comanditari au toate drepturile şi obligaţiile decurgând din
calitatea lor de acţionar.
Asociaţii comanditaţi, care sunt administratori, nu pot lua parte la deliberările adunărilor
generale pentru alegerea cenzorilor, chiar dacă posedă acţiuni ale societăţii.
§ 4 Dizolvarea şi lichidarea societăţii în comandită pe acţiuni.
Dizolvarea şi lichidarea societăţii în comandită pe acţiuni urmează regulile generale prevăzute
de lege pentru dizolvarea şi lichidarea oricărei societăţi comerciale, precum şi cele stabilite pentru
dizolvarea şi lichidarea societăţii pe acţiuni.
Societatea în comandită pe acţiuni se dizolvă dacă singurul asociat comanditat sau comanditar
este supus procedurii falimentului, devine incapabil, este exclus ori se retrage sau decedează. Acest
efect nu se produce când actul constitutiv prevede clauza de continuare cu moştenitorii sau când
asociatul rămas hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată
cu asociat unic.

Subsecţiunea III.10 REGULI SPECIALE APLICABILE SOCIETĂŢII CU RĂSPUNDERE

LIMITATĂ

§ 1 Definiţie şi caractere:
Societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate constituită, pa baza deplinei
încrederi, de două sau mai multe persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o
activitate comercială, în vederea împărţirii beneficiilor şi care răspund pentru obligaţiile sociale în
limita aportului lor.
Caracterele societăţii cu răspundere limitată:
a) asocierea se bazează pe încrederea asociaţilor;
b) capitalul social este divizat în anumite fracţiuni denumite părţi sociale;
c) asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale numai în limita aportului lor.
§ 2 Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic.
Această societate este guvernată de regulile aplicabile societăţii cu răspundere limitată de tip
clasic şi regulile speciale prevăzute de Legea nr. 31/1990.
Societatea cu răspundere limitată se poate constitui prin aportul unui singur asociat, care va fi
deţinătorul tuturor părţilor sociale. O persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic
decât într-o singură societate cu răspundere limitată. O societate cu răspundere limitată nu poate avea
ca asociat unic o alta societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.
În caz de încălcare a prevederilor de mai sus, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, precum
şi orice persoană interesată poate cere dizolvarea pe cale judecătorească a unei societăţi astfel
constituită.

100
 Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatul unic răspunde numai în
limita aportului său.
Toate contractele dintre societatea cu răspundere limitată cu asociat unic şi asociatul unic al
acesteia (persoană fizică sau persoană juridică) să se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii
absolute.
§ 3 Constituirea societăţii cu răspundere limitată.
Societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut, sau după caz,
prin înscrisul unic. În cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic se întocmeşte numai
statutul.
Pentru a asigura caracterul intuitu personae al societăţii, legea limitează numărul asociaţilor la cel
mult 50 de asociaţi.
Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie, la care se
poate adăuga numele unuia sau al mai multor asociaţi şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime
„societate cu răspundere limitată” sau prescurtat „S.R.L.”.
Capitalul social nu poate fi mai mic de 200 RON şi se divide în fracţiuni denumite părţi sociale.
Ele au o valoare nominală egală, care nu poate fi mai mică de 10 RON.
Părţile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Emiterea de titluri negociabile
reprezentând părţi sociale are drept consecinţă sancţionarea penală a administratorului societăţii.
Numărul părţilor sociale cuvenite fiecărui asociat este proporţional cu cota sa de participare la
capitalul social.
§ 4 Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată.
Adunarea asociaţilor.
Adunarea asociaţilor se convoacă la sediul societăţii, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este
necesar de către administratorii societăţii.
Convocarea adunării asociaţilor se face în forma stabilită prin actul constitutiv al societăţii. În
lipsa unei prevederi speciale, convocarea se face prin scrisoare recomandată.
În toate cazurile, convocarea trebuie făcută cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru
ţinerea adunării şi cu precizarea ordinii de zi.
Adunarea asociaţilor are ca principale atribuţii:
a) să aprobe situaţia financiară anuală şi să stabilească repartizarea profitului net;
b) să îi desemneze pe administratori şi cenzori, să îi revoce şi să le dea descărcare de activitatea lor,
precum şi să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu,
potrivit legii;
c) să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii, desemnând şi
persoana însărcinată să o exercite;
d) să modifice actul constitutiv.
În cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, atribuţiile menţionate aparţin
asociatului în cauză.
Asociaţii exercită dreptul de vot în adunarea asociaţilor proporţional cu participarea la capitalul
social; fiecare parte socială dă dreptul la un vot.
Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor
sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel. La a doua convocare, hotărârile se
iau cu votul majorităţii asociaţilor prezenţi în adunare. Pentru hotărârile având ca obiect modificarea
actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul
constitutiv prevede altfel.
Potrivit legii, hotărârile luate de adunarea asociaţilor cu respectarea actului constitutiv şi a
dispoziţiilor legale sunt obligatorii pentru toţi asociaţii, inclusiv pentru cei care nu au luat parte la
adunare sau au votat contra.
Legea nu cere aducerea la cunoştinţă terţilor a hotărârilor adunării asociaţilor.
Hotărârile adunării asociaţilor care încalcă legea sau actul constitutiv al societăţii pot fi anulate
pe cale judecătorească.
Administratorii societăţii.
Societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulţi administratori,
asociaţi sau neasociaţi şi sunt desemnaţi prin actul constitutiv sau de adunarea asociaţilor. Revocarea
101
administratorilor, se poate face cu votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor
sociale.
Când prin actul constitutiv sunt numiţi mai mulţi administratori, asociaţii pot prevedea ca ei să
lucreze împreună sau individual.
Administratorii societăţii cu răspundere limitată pot face toate operaţiile cerute pentru aducerea
la îndeplinire a obiectului societăţii, afară de restricţiile stabilite prin actul constitutiv.
Dreptul de a reprezenta societatea cu răspundere limitată aparţine administratorului care a fost
desemnat prin actul constitutiv sau ulterior prin decizia adunării asociaţilor, în calitate de reprezentant
al societăţii. Dacă prin actul constitutiv nu s-a stabilit care administrator are puterea de reprezentare a
societăţii, legea prezumă că dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator.
Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la
mandat şi de cele speciale prevăzute în legea societăţilor comerciale.
Controlul gestiunii societăţii.
Dacă societatea cu răspundere limitată nu intră sub incidenţa auditului financiar obligatoriu,
adunarea asociaţilor poate numi unul sau mai mulţi cenzori. Dacă numărul asociaţilor trece de 15,
numirea cenzorilor este obligatorie.
Dispoziţiile prevăzute pentru cenzorii societăţilor pe acţiuni se aplică şi cenzorilor din
societăţile cu răspundere limitată.
Dacă în societatea cu răspundere limitată nu există cenzori, controlul gestiunii se asigură de
către asociaţi.
§ 5 Transmiterea părţilor sociale.
În schimbul aporturilor lor, asociaţii societăţii cu răspundere limitată primesc părţi sociale.
Părţile sociale încorporează anumite valori şi deci ele pot fi transmise, în condiţiile legii.
A. Cesiunea părţilor sociale între asociaţi.
Cesiunea părţilor sociale între asociaţi presupune încheierea unui contract între asociatul cedent
şi asociatul cesionar şi trebuie notificată societăţii. Acest lucru se realizează prin cererea de înscriere a
cesiunii în registrul asociaţilor societăţii.
Pentru protejarea terţilor, legea cere înscrierea cesiunii în registrul comerţului. Cesiunea va
produce efecte faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului.
B. Cesiunea părţilor sociale între asociaţi şi persoane din afara societăţii.
O asemenea cesiune este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţii care reprezintă cel
puţin trei pătrimi din capitalul social. Deci, în acest caz, pentru cesiunea părţilor sociale este necesară o
hotărâre prealabilă în acest sens luată de adunarea asociaţilor.
Pentru a asigura opozabilitatea cesiunii faţă de terţi, ea trebuie înscrisă în registrul comerţului
C. Transmiterea părţilor sociale pe cale succesorală.
În cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune,prevederile, care permit transmiterea
părţilor sociale către persoane din afara societăţii, nu sunt aplicabile dacă prin actul constitutiv sau
statut nu se dispune altfel.
În cazul când prin actul constitutiv nu s-a prevăzut continuarea societăţii cu moştenitorii
asociatului decedat, moştenitorii, în calitatea lor de titulari ai părţilor sociale, au dreptul la
contravaloarea părţilor sociale, calculată conform ultimului bilanţ aprobat, afară de cazul în care
asociaţii rămaşi sunt de acord ca societatea să continue cu moştenitorii asociatulu decedat în cauză.
§ 6 Excluderea şi retragerea asociatului din societate.
Se realizează în aceleaşi condiţii ca şi în situaţia unei societăţi în nume colectiv şi societatea în
comandită simplă.
§ 7 Dizolvarea şi lichidarea societăţii cu răspundere limitată.
Societatea cu răspundere limitată se dizolvă dacă se constată că, în urma unor pierderi, activul
net, reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, precum şi în cazul când capitalul
social se reduce sub minimul legal. Societatea nu va fi dizolvată dacă, în termen de 9 luni de la data
constatării pierderii sau reducerii capitalului social, acesta este reîntregit sau este redus la suma rămasă
ori la minimul legal sau când societatea se transformă într-o altă formă de societate la care capitalul
social existent corespunde.

102
 Societăţile cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea,
retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus
la unul singur.
Societatea cu răspundere limitată se lichidează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi
prevederilor actul constitutiv, în măsura în care acestea din urmă nu sunt incompatibile cu lichidarea
societăţilor comerciale.
Cu privire la societatea cu răspundere limitată cu asociat unic, legea reglementează un caz
special de dizolvare. Această societate se dizolvă dacă au fost încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 14
alin (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990. Dizolvarea trebuie cerută de Ministerul Finanţelor, în numele
statului sau de orice altă persoană interesată. Cât priveşte societatea cu răspundere limitată cu asociat
unic, dizolvarea ei nu duce la lichidarea patrimoniului societăţii. Dizolvarea acestei societăţi atrage
transmiterea universală a patrimoniului societăţii către asociatul unic, fără lichidare. Aceasta înseamnă
că asociatul unic dobândeşte totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au aparţinut societăţii.

BIBLIOGRAFIE

S. Angehi, M.Volonciu, C Stoica, Drept comercial , ediţia a-III- a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004
S . Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a-V-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
S. Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, Societăţile comerciale. Reglementare. Doctrină. Jurisprudenţă.,
ed.a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002
I.L.Georgescu, Drept comercial român, vol. al II-lea, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002
I.Schiau, Drept comercial român, Editura Rosetti ,Bucureşti, 2004
M. Şcheaua, Legea societăţilor comerciale nr.31/1990 comentată şi adnotată, ediţia aII-a, Editura
Rosetti, Bucureşti, 2002
I. Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucurşti, 1997
Revista de drept comercial

TITLUL al IV-lea PROCEDURA REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI A

FALIMENTULUI

Este reglementată prin Legea 64/22.05.1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a

falimentului, publicată în MO al României 130 din 29.06.1995, republicată în M.O al României 1066
din 17.11.2004 şi modificata prin Legea 249/ 22.07.2005

Capitolul I DOMENIUL, SCOPUL ŞI OBIECTUL PROCEDURA

REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI A FALIMENTULUI

Secţiunea I Domeniul noii proceduri.

§ 1 Categorii de persoane supuşi procedurii Legii 64/1995.

Legea 64/1995 se aplica urmatoarelor categorii de persoane aflate in insolventa si care vor fi
denumite in continuare debitori:
a) comerciantii:
103
 1. societatile comerciale;
2. cooperativele de consum si cooperativele mestesugaresti, denumite in continuare organizatii
cooperatiste, asociatiile teritoriale ale cooperativelor de consum si mestesugaresti, constituite potrivit
Decretului-lege nr. 66/1990 privind organizarea si functionarea cooperatiei mestesugaresti, cu
modificarile ulterioare, respectiv Legii nr. 109/1996 privind organizarea si functionarea cooperatiei de
consum si a cooperatiei de credit, cu modificarile ulterioare, precum si societatile cooperative;
3. persoanele fizice care actioneaza individual sau in asociatii familiale;
b) societatile agricole;
c) grupurile de interes economic.
d) orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati economice
Se observă o extindere a sferei persoanelor cărora le este aplicabilă această procedură comparativ
cu vechea reglementare.
Procedura insolvenţei nu este aplicabilă tuturor persoanelor a căror calitate de comerciant este
determinată conform dispoziţiilor art.7 Cod comercial şi ale art.1 din Legea 26/90 ci numai unora
dintre aceste persoane, denumite în textul legii, debitori:
- societăţile comerciale, indiferent de temeiul legal al constituirii lor
- organizaţii cooperatiste: cooperaţiile de consum şi cele meşteşugăreşti, precum şi asociaţiile
teritoriale ale acestora;
-persoanele fizice, acţionând individual sau în asociaţii familiale fără personalitate juridică.
Conform dispoziţiilor art.129 nu este aplicabilă procedura reglementată de Legea 64/1995:
- regiilor autonome, procedura insolvenţei acestora stabilinsu-se prin legi speciale
- societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat pentru care guvernul a instituit sau va instituii
proceduri speciale de supraveghere financiară, pe durata de timp cât se află sub incidenţa acestor
proceduri;
- societăţilor aflate în procedură de privatizare;
- fondurile deschise constituite conform dispoziţiilor OG 24/93, care nu au personalitate juridică;
- asiguratorilor.
Se află numai parţial sub incidenţa acestei legi băncile şi organizaţiile cooperatiste de credit.
Faţă de acestea sunt aplicabile doar dispoziţiile Legii 64/95 privind procedura falimentului, conform
art.21 din Legea 83/98.
§ 2 Insolvenţa comercială
Conform art.1 al Legii 64/95, această lege se aplică oricăreia dintre categoriile menţionate în
alineatul 1, aflate în insolvenţă. Iar alineatul 2 din acelaşi articol defineşte insolvenţa: „acea stare a
patrimoniului debitorului caracterizată prin incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu
sumele de bani disponibile”.
„Incapacitatea vădită” este o stare de fapt obiectivă, rezultat al comparaţiei între cuantumul
total al datoriilor exigibile şi sumele de bani de care dispune debitorul: soldul creditor al contului
bancar plus numerarul din casierie.
Această stare de fapt obiectivă, o data existentă, face inutilă cercetarea atitudinii subiective a
debitorului, de bună credinţă sau de rea credinţă, care refuză plata. Debitorul poate fi de rea credinţă
dar capabil să plătească şi de aceea nu se află în insolvenţă.
Aplicarea dispoziţiilor acestei legi poate fi cerută şi de un singur creditor, chiar şi atunci când
debitorul plăteşte datoriile faţă de alţi creditori.
Dovada insuficienţei sumelor de bani disponibile poate rezulta explicit, dintr-o atestare bancară
sau implicit, din încetarea materială a plăţilor. Sunt concludente în acelaşi sens protestul efectelor de
comerţ, emiterea cecurilor fără acoperire, numărul important de refuzuri de plată, efectuarea numai a
unor plăţi modice, utilizarea de către debitor a unor mijloace frauduloase ori ruinătoare pentru a-şi
procura lichidităţi cum ar fi emiterea unor cambii de complezenţă, vânzarea în pierdere, contractarea
unor credite oneroase.
Pentru stabilirea stării de insolvenţă se au în vedere toate categoriile de obligaţii ale
comerciantului; datoriile exigibile care nu pot fi stinse cu sumele de bani de care dispune comerciantul
nu trebuie să fie neapărat comerciale, ci pot fi de orice natură: bugetare, salariale sau civile. Indiferent
de natura lor, obligaţiile trebuie să fie certe, lichide şi exigibile.

104
 Secţiunea a II-a Scopul procedurii Legii 64/1995

Noul text al art.2 din Legea 64/1995 reafirmă scopul legii: instituirea unei proceduri pentru
acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa, fie prin reorganizarea activitatii acestuia sau prin
lichidarea unor bunuri din averea lui pana la stingerea pasivului, fie prin faliment.
La prima analiză a acestui text se desprind 2 concluzii:
a) unicitatea procedurii pentru toţi debitorii aflaţi în încetare de plăţi, indiferent de persoana
debitorului;
b) scopul procedurii poate fi realizat prin 2 mijloace:
1. redresarea economică a debitorului şi plata datoriilor sale către creditori sau
2. lichidarea averii creditorului prin faliment.
Numai dacă nu este posibilă redresarea se va proceda la lichidare prin faliment. Art.2 din Legea
64/95 reflectă şi ierarhia scopurilor în concepţia legiuitorului: în primul plan este plasată organizarea,
menţinerea activităţii şi utilizării forţei de muncă, concomitent cu stingerea datoriilor. De aceea este
încurajată creditarea acestei întreprinderi în etapa de reorganizare prin recunoaşterea unui rang
prioritar creanţelor băncilor care au acordat sprijin financiar întreprinderii în această perioadă

Secţiunea a III-a. Obiectul procedurii Legii 64/1995

Conform dispoziţiilor art.3 al Legii 64/95 în înţelesul acestei legi averea debitorului cuprinde
totalitatea bunurilor şi drepturilor patrimoniale ale acestuia – inclusiv cele dobândite în cursul
procedurii stabilite prin această lege – care pot face obiectul unei executări silite, în condiţiile Codului
de procedură civilă.
Tot din averea debitorului sunt suportate şi cheltuielile aferente procedurii. Platile se vor face
dintr-un cont deschis la o unitate a unei banci, pe baza de dispozitii emise de debitor sau, dupa caz, de
administrator, iar in cursul falimentului, de lichidator. Disponibilitatile banesti vor putea fi pastrate
intr-un cont special de depozit bancar. In lipsa disponibilitatilor in contul debitorului se va utiliza
fondul de lichidare, constituit din taxele platite de persoanele fizice si/sau juridice registrului
comertului pentru serviciile prestate de acesta.

Secţiunea a IV. Principiile procedurii Legii 64/1995

§ 1 Principiul priorităţii procedurii speciale reglementate de Legea 64/95 faţă de

procedura de drept comun reglementată de Codul de procedură civilă.
Conform art.128: „dispoziţiile prezentei legi se completează în măsura compatibilităţii lor, cu
cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului comercial român” iar potrivit art.35 „de la data
deschiderii procedurii, se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea
creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.
S-a decis în acest sens că: în cazul în care o societate comercială este supusă concomitent
procedurii prevăzute de Legea 64/95 şi executării silite pornită pe calea dreptului comun, se aplică
dispoziţiile legii speciale, iar executarea silită se suspendă.
§ 2. Principiul celerităţii.
Acest principiu este consacrat explicit prin art.5 al.2 din Legea 64/95: „tribunalul şi judecătorul
sindic au îndatorirea să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta
lege, precum şi realizarea, în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la aceste acte şi
operaţiuni”.
§ 3. Principiul unităţii şi colectivităţii procedurii.
Deşi nu este consacrat explicit acest principiu a fost degajat din economia Legii 64/95 de
Curtea Constituţională în Decizia 182/1999: „procedura reorganizării şi a falimentului, prevăzută de
Legea 64/95, este o procedură colectivă, unică şi concursuală pentru toţi creditorii, ceea ce înseamnă
că renunţarea la acţiune sau la drept are efect numai pentru creditorul care a renunţat, chiar dacă la
cererea acestuia s-a deschis procedura, iar nu şi pentru ceilalţi creditori care au solicitat continuarea
procedurii falimentului faţă de debitor pentru că numi astfel creditorii îşi vor putea recupera creanţele”.

105
 Caracterul colectiv al procedurii determină gruparea creditorilor în adunarea creditorilor şi în
comitetul creditorilor ca structuri reprezentative cu prerogative stabilite prin aceste norme legale.
§ 4. Principiul maximizării recuperării creanţelor.
Deşi nu este consacrat explicit acest principiu poate fi dedus din mai multe texte ale Legii
64/1995:
- art.51: „în vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului administratorul sau lichidatorul
poate să menţină sau să denunţe orice contract”
- art.38 privind interzicerea înstrăinării acţiunilor sau părţilor sociale;
- art.44, art.45 privind anularea unor acte ale debitorului;
- art.101, art.102 privind modalităţile vânzării bunurilor;
- art.112 privind răspunderea unor asociaţi cu propria avere;
- art.124 privind răspunderea organelor de conducere.

Capitolul al II-lea PARTICIPANŢII LA PROCEDURA LEGII 64/1995

În capitolului al II-lea din Legea 64/1995 sunt indicaţi participantii la procedura reorganizarii
judiciare si a falimentului”. Aceştia pot fi grupaţi în două categorii: organele care aplica procedura:
instantele judecatoresti, judecatorul-sindic, administratorul si lichidatorul şi alţi participanţi: adunarea
creditorilor, comitetul creditorilor, adunarea generala a membrilor sau asociatilor/actionarilor,
eprezentantul membrilor sau asociatilor/actionarilor

Secţiunea I Instanţele judecătoreşti

§1. Competenţa.
Nu toate instanţele, ci numai judecătorul sindic şi Curtea de apel sunt competente material să
aplice procedura insolvenţei.
Toate procedurile prevazute de prezenta lege, cu exceptia recursului, sunt de competenta
exclusiva a tribunalului in a carui raza teritoriala se afla sediul debitorului, astfel cum figureaza acesta
in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole, si sunt exercitate de un judecator-
sindic desemnat de presedintele tribunalului.
Judecătorul sindic este nominalizat, în fiecare caz, de preşedintele tribunalului, dintre
judecătorii desemnaţi ca judecători sindici. În orice stadiu al procedurii, preşedintele tribunalului îl
poate înlocui pe judecătorul sindic cu altul, prin încheiere motivată, dată în camera de consiliu.
Competenţa teritorială de primă instanţă aparţine judecătorului sindic desemnat de preşedintele
tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul debitorului, care figurează în registrul comerţului sau al
societăţilor agricole în momentul înregistrării cererii de deschidere a procedurii indiferent că ulterior
sediul a fost mutat.
Judecarea recursurilor contra tuturor hotărârilor date de judecătorul sindic este de competenţa
Curţii de apel. Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu prevede
altfel. Recursul va fi judecat de completuri specializate, in termen de 30 de zile de la inregistrarea
dosarului la curtea de apel. Citarea partilor se face prin publicitate. Hotararile judecatorului-sindic nu
vor putea fi suspendate de instanta de recurs, cu exepţia judecarii recursului impotriva urmatoarelor
hotarari ale judecatorului-sindic:
a) hotararea de respingere a contestatiei debitorului, facuta in temeiul art. 38 alin. (5);
b) hotararea prin care se decide intrarea in faliment;
c) hotararea de solutionare a contestatiei la planul de distribuire a fondurilor obtinute din lichidare si
din incasarea de creante,
Principalele atribuţii ale judecătorului sindic sunt :
a) darea hotărârii de deschidere a procedurii;
b) judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea
procedurii;
c) desemnarea, prin hotărâre, a administratorului sau a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestora,
controlul activităţii lor şi dacă este cazul, înlocuirea lor;
d) judecarea cererilor de a ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea;
106
e) judecarea acţiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor transferuri cu
caracter patrimonial, anterioare cererii introductive;
f) judecarea contestaţiilor debitorului ori ale creditorilor împotriva măsurilor luate de administrator sau
de lichidator;
g) confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare, după votarea lui de către creditori;
h) hotărârea de a se continua activitatea debitorului în caz de reorganizare;
i) soluţionarea obiecţiilor la rapoartele trimestriale şi la cel final al administratorului sau ale
lichidatorului;
i1) autentificarea actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma
autentică;
j) darea hotărârii de încheiere a procedurii.
Hotărârile pronunţate de judecătorul sindic sunt definitive şi executorii şi vor cuprinde şi
motivarea .
§ 2. Citarea părţilor.
Citarea partilor, precum si comunicarea sau notificarea oricarui alt act de procedura se fac, de
regula, in conditiile prevazute la art.85-94 din Codul de procedura civila. Prin exceptie, indeplinirea
actelor mentionate mai sus se va face prin publicitate, in cazurile expres prevazute de lege.

Secţiunea a II-a Administratorul

§ 1. Desemnarea administratorului.
Administratorul este desemnat, de regulă, de către judecătorul sindic, prin hotărârea de
deschidere a procedurii
Independent de această desemnare, adunarea creditorilor, în prima şedinţă, cu votul creditorilor
care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate decide desemnarea unui administrator,
persoană fizică sau societate comercială, stabilindu-i şi retribuţia
Creditorii rămaşi în minoritate, nemulţumiţi de hotărârea adunării, o pot contesta în termen de 3
zile de la adoptarea acesteia, la judecătorul sindic. Acesta va hotărî asupra contestaţiei, fie în sensul că
o va respinge menţinând administratorul desemnat de creditori, fie în sensul că o va admite, menţinând
administratorul pe care l-a desemnat prin hotărârea de deschidere a procedurii. Dacă nu fusese
desemnat un asemenea administrator prin hotărârea de deschidere a procedurii, el va fi desemnat prin
hotărârea de admitere a contestaţiei.
Dacă decizia adunării creditorilor prin care s-a desemnat administratorul nu a fost contestată în
termenul legal, judecătorul sindic, printr-o încheiere, va desemna administratorul ales de creditori,
dispunând totodată încetarea atribuţiilor administratorului pe care l-a numit anterior, prin hotărârea de
deschidere a procedurii.
Dacă la prima şedinţă a adunării creditorilor aceştia nu hotărăsc nimic în privinţa
administratorului, şi anterior, prin hotărârea de deschidere a procedurii nu fusese desemnat un
administrator, tot în ziua primei şedinţe, printr-o încheiere, judecătorul sindic, va numi un
administrator.
Administratorul, persoana fizica sau societate comerciala, inclusiv reprezentantul acesteia,
trebuie sa aiba calitatea de practician in reorganizare si lichidare, in conditiile legii.
Nu poate fi desemnat administrator sau lichidator persoana fizica care nu poate fi fondator,
administrator, director, cenzor sau reprezentant al unei societati comerciale, potrivit Legii nr. 31/1990
privind societatile comerciale, republicata.
În orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice, care sunt bazate pe dolul sau culpa gravă
a administratorului, judecătorul sindic îl poate înlocui, prin încheiere motivată, atacabilă cu recurs la
Curtea de apel. De exemplu, măsura este justificată dacă cel în cauză a întârziat nepermis de mult
îndeplinirea sarcinilor sale.
§ 2. Atribuţiile administratorului.
Principalele atribuţii ale administratorului în procedura reorganizării Legii 64/1995 sunt:
a) examinarea activităţii debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport
amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea
persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a
107
activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi supunerea acelui raport
judecătorului sindic în termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la
desemnarea administratorului;
b) întocmirea actelor prevăzute de lege în sarcina debitorului la deschiderea procedurii, în
cazul în care acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia respectivă înăuntrul termenelor legale, precum şi
verificarea, corectarea şi completarea informaţiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost
prezentate de debitor;
c) elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, în funcţie de cuprinsul ;
d) supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
e) conducerea în tot sau în parte a activităţii debitorului;
f) stabilirea datelor şedinţelor adunării creditorilor;
g) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna
drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni
comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile de a
prejudicia drepturile creditorilor;
h) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru
conservarea lor;
i) menţinerea şi denunţarea unor contracte încheiate de debitor;
j) examinarea creanţelor şi, atunci când este cazul formularea de obiecţii la acestea;
k) urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de
bani transferate de către debitor înaintea deschiderii procedurii;
l) cu condiţia confirmării de către judecătorul sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de
datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale;
m) sesizarea judecătorului sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de
către acesta;
n) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul sindic, cu excepţia celor
prevăzute de lege în competenţa exclusivă a acestuia.
Măsurile luate de administrator în executarea atribuţiilor conferite prin această lege sau cu
depăşirea ori încălcarea acestora pot fi contestate de debitor, de oricare dintre creditori, precum şi de
oricare persoană interesată., în termen de 5 zile de la depunerea raportului lunar d ecătre administartor.
Judecatorul-sindic va solutiona contestatia, in termen de 10 zile de la inregistrarea ei, in Camera de
consiliu, cu citarea contestatorului si a administratorului, putand, daca va considera necesar, sa
suspende executarea masurii contestate.

In exercitarea atributiei de control judecatorul-sindic poate desfiinta masurile ilegale luate de

administrator, chiar daca nu au fost contestate, putand, daca va considera necesar, sa citeze in Camera
de consiliu administratorul si persoanele interesate.
In orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice, judecatorul-sindic poate dispune, prin
incheiere, inlocuirea administratorului. In vederea adoptarii acestei masurii judecătorul-sindic ii va cita
in Camera de consiliu pe administrator si comitetul creditorilor..

Secţiunea a IV-a Lichidatorul

§1. Desemnarea lichidatorului.

Judecătorul sindic va desemna un lichidator, în cazul începerii procedurii falimentului.
Desemnarea lichidatorului se face în condiţiile prevăzute de Legea 64/1995 pentru desemnarea
administratorului.
Dacă anterior a fost numit un administrator, atribuţiile acestuia încetează odată cu stabilirea
atribuţiilor lichidatorului prin hotărârea judecătorului sindic. Poate fi desemnat lichidator şi
administratorul desemnat anterior.
§2. Atribuţiile lichidatorului.
Principalele atribuţii ale lichidatorului sunt următoarele:
a) examinarea activităţii debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport
amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor
108
cărora le-ar fi imputabilă, şi supunerea acelui raport judecătorului sindic într-un termen stabilit de
acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, dacă un raport cu acest
obiect nu fusese întocmit anterior de administrator;
b) conducerea în tot sau în parte a activităţii debitorului;
c) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna
drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni
comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a
prejudicia drepturile creditorilor;
d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru
conservarea lor;
e) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;
f) examinarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea;
g) urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de
sume de bani efectuate înaintea deschiderii procedurii;
h) primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului;
i) vânzarea bunurilor din averea debitorului în conformitate cu prevederile prezentei legi;
j) încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la
garanţii reale sub condiţia confirmării de către judecătorul sindic;
k) sesizarea judecătorului sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;
l) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul sindic.
Sunt aplicabile şi lichidatorului dispoziţiile privind numirea administratorului, contestarea
măsurilor acestuia, înlocuirea lui etc.
Actele încheiate de lichidator, pentru a căror validare este necesară forma autentică, vor fi
supuse autentificării judecătorului sindic care va pronunţa o încheiere de autentificare, în baza căreia
actul va putea fi înscris în registrele de publicitate

Secţiunea a V-a Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor.

§1. Adunarea creditorilor.

Adunarea creditorilor, fără personalitate juridică, este alcătuită din totalitatea creditorilor
cunoscuţi.
Prima şedinţă a adunării creditorilor este convocată de judecătorul sindic, iar celelalte
convocări ale adunării creditorilor se fac de către administrator sau de lichidator, după caz, ori de câte
ori va fi necesar.
Prima şedinţă a adunării creditorilor va fi prezidată de judecătorul sindic, iar următoarele de
administrator sau de lichidator, după caz.
La şedinţa adunării creditorilor participă şi 2 reprezentanţi ai salariaţilor, care vor vota separat,
numai pentru creanţele izvorâte din contractele de muncă, aferente unei perioade de cel mult 6 luni
anterioare deschiderii procedurii.
Creditorii deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a acestora au şi ei
dreptul de a cere convocarea adunării.
Convocatorul va cuprinde ordinea de zi a şedinţei. Este nulă orice deliberare asupra unei
probleme care nu a fost menţionată în convocator, cu excepţia situaţiei în care la şedinţă participă
titularii tuturor creanţelor . La deliberările adunării, creditorii pot fi reprezentaţi prin împuterniciţi cu
procură specială şi legalizată sau, în cazul persoanelor juridice, inclusiv al creditorilor bugetari, prin
împuterniciţi cu delegaţie semnată de „conducătorul unităţii” .
Atribuţiile adunării creditorilor sunt următoarele:
a) desemnarea comitetului creditorilor;
b) analiza situaţiei debitorului şi a rapoartelor comitetului creditorilor;
c) analiza măsurilor luate de administrator sau lichidator şi efectele acestora şi propunerea motivată a
altor măsuri;
d) votarea planului de reorganizare.
Exceptând situaţiile în care legea prevede o majoritate specială , şedinţele adunării pot delibera
în mod valabil dacă sunt prezenţi titularii creanţelor însumând cel puţin 30% din valoarea totală a
109
creanţelor împotriva averii debitorului iar hotărârile se adoptă cu votul titularilor unei majorităţi
simple, prin valoare, a creanţelor prezente în şedinţa adunării creditorilor.
§ 2. Comitetul creditorilor.
Desemnarea comitetului creditorilor, alcătuit din 3-7 dintre creditorii cu creanţele garantate şi
chirografare cele mai mari, prin valoare şi dintre titularii tuturor creanţelor bugetare, se poate face în 2
modalităţi: prin hotărârea judecătorului sindic sau prin hotărârea adunării creditorilor.
Judecătorul sindic poate desemna comitetul creditorilor fie prin hotărârea de deschidere a
procedurii, fie printr-o hotărâre ulterioară, adoptată după prezentarea sau după întocmirea listei
creditorilor, dacă lista nu era disponibilă la data deschiderii procedurii.
Adunarea creditorilor, în prima şedinţă, va desemna prin vot un comitet format din 3-7
creditori, dintre cei cu creanţe garantate şi cei chirografari, care se oferă voluntar, la care se adaugă toţi
titularii creanţelor bugetare, care sunt desemnaţi prin lege ca membri de drept. Comitetul desemnat
astfel îl va înlocui automat pe cel desemnat de judecătorul sindic. Dacă în adunarea creditorilor nu se
poate realiza majoritatea necesară asupra acestei alegeri a comitetului, judecătorul sindic poate opta
între menţinerea comitetului pe care l-a desemnat el anterior sau desemnarea comitetului, dacă anterior
nu l-a desemnat.
Două sunt atribuţiile de substanţă ale comitetului creditorilor :
a) poate cere judecătorului sindic ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea;
b) poate fi autorizat de judecătorul sindic să introducă acţiuni în anularea transferurilor patrimoniale
încheiate de debitor în perioada suspectă, dacă administratorul sau lichidatorul judiciar nu realizează
acest lucru.

Secţiunea a VI-a Adunarea generala a membrilor sau asociatilor/actionarilor.

Reprezentantul membrilor sau asociatilor/actionarilor

§ 1 Adunarea generala a membrilor sau asociatilor/actionarilor.

În ipoteza, în care debitorul este o societate comercială, textul aceste secţiuni prevede
implicarea în procedură a asociaţilor acesteia, atât individual cât şi colectiv.
Pe perioada desfasurarii procedurii prevazute de Legea 64/1995 adunarea generala a
asociatilor/actionarilor va fi convocata ori de cate ori se va considera necesar si va fi prezidata de
administrator sau lichidator, daca legea ori judecatorul-sindic nu dispune altfel.
Adunarea generala a asociatilor/actionarilor va fi convocata si la cererea
asociatilor/actionarilor reprezentand cel putin 10% din capitalul social sau o cota mai mica, daca in
actul constitutiv se prevede astfel.
Membrilor sau, dupa caz, asociatilor/actionarilor li se vor notifica, in conditiile legii, in mod
obligatoriu:
a) hotararea de deschidere a procedurii;
b) propunerea de indeplinire a unor acte, operatiuni si plati care depasesc conditiile obisnuite
de exercitare a activitatii curente;
c) solicitarea de intrare in faliment, precum si hotararea judecatorului-sindic de intrare in
faliment a debitorului;
d) propunerea de vanzare in bloc sau de vanzare a imobilelor;
e) raportul final si bilantul general, intocmite de lichidator;
f) hotararea de inchidere a procedurii.
In cadrul sedintelor adunarii generale a membrilor sau, dupa caz, a asociatilor/actionarilor,
acestia vor desemna, pe cheltuiala lor, un reprezentant, persoana fizica sau juridica, care sa le
reprezinte interesele si vor avea dreptul sa analizeze situatia debitorului, rapoartele intocmite de
reprezentantul membrilor ori, dupa caz, al asociatilor/actionarilor, masurile luate de administrator sau
de lichidator si efectele acestora si sa propuna, motivat, si alte masuri.
Cu exceptia cazurilor in care legea cere o majoritate speciala, sedintele vor avea loc in
prezenta asociatilor/ actionarilor reprezentand cel putin jumatate din capitalul social, iar deciziile se
adopta cu majoritate simpla, raportata la capitalul social reprezentat. In toate cazurile insa deciziile se
adopta doar cu votul asociatilor/actionarilor reprezentand cel putin o treime din capitalul social.

110
 Comunicarea sau notificarea oricarui act de procedura catre membri sau, dupa caz,
asociati/actionari se realizeaza la adresa reprezentantului membrilor ori, dupa caz, al
asociatilor/actionarilor, aleasa de acesta.
Reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor este imputernicit sa
exercite orice drepturi ori atributii pe care le poate exercita debitorul persoana fizica, cu exceptia
cazurilor in care legea prevede ca acestea vor fi exercitate de membri sau, dupa caz, asociati/actionari,
individual ori in alte conditii.
In cazurile prevazute la lit. b), c), d) si e), reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al
asociatilor/actionarilor va putea formula obiectii in conditiile stabilite de lege, dar nu va participa la
exercitarea votului pentru aprobarea masurilor respective, daca un astfel de vot este prevazut de lege.
§ 2 Reprezentantul membrilor sau asociatilor/actionarilor
Judecatorul-sindic va desemna un reprezentant dintre primii 3 asociati/actionari titulari ai
partilor sociale/actiunilor cele mai mari, prin valoare, fie prin hotararea de deschidere a procedurii, fie
ulterior.
In cadrul primei sedinte a adunarii generale a asociatilor/actionarilor sau ulterior, acestia vor
putea alege, pe cheltuiala lor, un reprezentant, persoana fizica sau juridica; reprezentantul astfel
desemnat va inlocui reprezentantul desemnat anterior de judecatorul-sindic.
Reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor poate indeplini
urmatoarele atributii:
a) propunerea de desemnare a unui administrator;
b) consultarea cu administratorul sau lichidatorul cu privire la desfasurarea si administrarea
procedurii;
c) examinarea actelor savarsite de debitor, administrator sau lichidator, a activitatii si
situatiei financiare a debitorului, precum si a posibilitatii de continuare a activitatii acestuia;
d) formularea si negocierea unui plan de reorganizare, precum si informarea si consilierea
membrilor sau, dupa caz, a asociatilor/actionarilor cu privire la continutul oricarui alt plan propus;
e) efectuarea oricaror alte activitati necesare pentru protejarea intereselor membrilor sau,
dupa caz, ale asociatilor/actionarilor.Adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor poate fi convocată, pe
perioada desfăşurării procedurii, ori de câte ori se va considera necesar şi va fi prezidată de
administrator sau de lichidator, dacă legea sau judecătorul sindic nu dispun altfel.

Capitolul al III-lea DESCHIDEREA PROCEDURII LEGII 64/1995

Secţiunea I. Cererile introductive.

Procedura va incepe pe baza unei cereri introduse la tribunal de catre debitor sau de catre
creditori.
Banca Nationala a Romaniei, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si Comisia de Supraveghere
a Asigurarilor vor putea introduce cerere impotriva persoanelor juridice aflate sub supravegherea si
controlul acestora, care, potrivit datelor de care autoritatile respective dispun, indeplinesc criteriile
prevazute de dispozitiile legale speciale pentru pornirea procedurii prevazute de prezenta lege.
§ 1 Cererea debitorului.
Pentru a cere deschiderea procedurii debitorul dispune de două posibilităţi:
a) poate formula o astfel de cerere în cazul în care apreciază că apariţia stării de insolvenţă este
iminentă;
b) este obligat să înregistreze cererea în termen de maximum 30 de zile de la data la care a
cunoscut apariţia stării de insolvenţă.
Actele care vor însoţi în mod obligatoriu cererea sunt :
a) bilanţul şi copii de pe registrele contabile curente;
b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care
debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de
publicitate;

111
 c) o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub
condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate, arătându-se suma,
cauza şi drepturile de preferinţă;
o lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate de debitor in cele 120 de zile
anterioare formularii cererii introductive;
d) contul de profit şi pierderi pe anul anterior depunerii cererii;
e) o listă a asociaţilor cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în
comandită sau a membrilor grupului de interes economic
f) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în faliment sau de reorganizare
conform unui plan, prin restructurarea activităţii sau prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în
vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declaraţie nu va fi depusă în teermen de 10 zile de la data
înregistrării cererii la tribunal, se prezumă, până la proba contrarie, că debitorul este de acord cu
începerea procedurii falimentului;
g) o declaraţie pe proprie răspundere sau un certificat de la oficiul registrului comerţului în a
cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a fost supus
procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anteriori formulării cererii introductive.
În situaţia în care, la data înregistrării cererii sale, debitorul nu dispune de una au mai multe
dintre informaţiile mai sus enumerate , el mai beneficiază de un termen de graţie de 10 zile, calculat de
la data înregistrării, pentru a completa documentaţia, sub sancţiunea respingerii cererii
Sunt precizate efectele cererilor debitorilor în cazul societăţilor în nume colectiv sau în
comandită simplă. Atunci când cererea este introdusă de societate, ca persoană juridică, ea nu poate fi
considerată ca fiind făcută şi de asociaţii cu răspundere nelimitată sau şi împotriva lor . De asemenea,
dacă cererea este făcută de un asociat răspunzător nelimitat, în nume propriu şi în calitate de
comerciant, sau este introdusă de creditori, pentru datoriile proprii ale asociatului, cererea nu va avea
efecte juridice contra societăţii, ca persoană juridică distinctă.
Cererea de reorganizare introdusă de debitor poate fi respinsă, fără altă procedură de cercetare,
dacă acel debitor a mai făcut o astfel de cerere în ultimii 5 ani precedenţi sau, în acelaşi interval de
timp, a mai fost obiectul unei astfel de cereri introduse de creditori.
§ 2. Cererea creditorilor
Orice creditor care are una sau mai multe creante certe, lichide si exigibile poate introduce la
tribunal o cerere impotriva unui debitor care este prezumat in insolventa din cauza incetarii platilor
fata de acesta timp de cel putin 30 de zile, in urmatoarele conditii:
a) daca creantele izvorasc din raporturi de munca sau raporturi obligationale civile, acestea
trebuie sa aiba un cuantum superior valorii insumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite in
conditiile legii si calculate la data formularii cererii introductive;
b) in celelalte cazuri creantele trebuie sa aiba un cuantum superior echivalentului in lei al
sumei de 3.000 euro, calculat la data formularii cererii introductive;
c) in cazul unui creditor care detine creante din ambele categorii mentionate la lit. a) si b),
cuantumul total al creantelor trebuie sa fie superior valorii insumate a 6 salarii medii pe economie,
stabilite in conditiile legii si calculate la data formularii cererii introductive.
Daca intre momentul formularii cererii de catre un creditor si cel al judecarii acestei cereri de
catre judecatorul-sindic sunt formulate cereri de catre alti creditori, judecatorul sindic va dispune
conexarea acestora si va stabili indeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1) referitoare la cuantumul
minim al creantelor in raport cu valoarea insumata a creantelor tuturor creditorilor care au formulat
cereri.
Daca s-a deschis o procedura intr-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelasi
obiect, vor fi conexate la primul dosar.
Este permisă înregistrarea cererii pentru o creanţă, indiferent de natura acesteia, bugetară sau
civilă.
Creanţa trebuie să fie certă în sensul existenţei sale neîndoielnice şi a cuantumului cert.
Certitudinea creanţei există nu numai atunci când este constatată printr-un titlu executoriu,
hotărâre judecătorească sau efect de comerţ (cambie, bilet la ordin sau cec) investit cu formulă
executorie ori act administrativ (de exemplu în cazul obligaţiilor fiscale) ci şi atunci când este

112
constatată printr-un înscris sub semnătură privată (de exemplu un contract bancar de credit), precum şi
atunci când nu este stabilită printr-un titlu
Lichiditatea creanţei constă în aceea că se referă la o datorie de plată a unei sume în lei sau în
valută pe care debitorul nu o poate efectua „cu sumele de bani disponibile” .
Exigibilă este creanţa pentru o datorie scadentă, al cărei termen de plată a expirat şi pentru plata
căreia creditorul poate obţine intervenţia coercitivă a forţei publice. În consecinţă, creditorul nu poate
declanşa procedura nici pentru o datorie neajunsă la scadenţă nici pentru o datorie a cărei scadenţă nu a
fost încă determinată, nici pentru o datorie a cărei scadenţă a fost amânată, nici pentru o datorie
scadentă a cărei plată nu a cerut-o debitorului. Cererea de deschidere a procedurii nu poate fi admisă
dacă s-a prescris dreptul de a cere executarea silită a acelei creanţe.
Neplata la scadenţă trebuie să fie efectul incapacităţii debitorului de a plăti datoria cu sumele de
bani disponibile. Dovada acestei incapacităţi se poate face cu orice mijloc de probă, apt de a demonstra
cauza unei situaţii externe şi obiective: încetarea plăţilor. Nu este obligatoriu ca dovada să provină
dintr-o mărturisire a debitorului sau dintr-o atestare a băncii sale, ori din protestul unui efect de comerţ
(cambie, bilet la ordin sau cec).
Cerinţa ca starea de insolvenţă a debitorului să dureze de cel puţin 30 de zile este menită să
prevină declanşarea procedurii în situaţii de jenă financiară temporară care nu este consecinţa
incapacităţii de „a face faţă” datoriilor. De aceea, după constatare incapacităţii de plată a debitorului,
creditorul va fi obligat să aştepte încă 30 de zile înainte de a înregistra la tribunal cererea. Aşadar,
neplata la scadenţă va declanşa automat curgerea termenului de 30 de zile calendaristice; împlinirea
acestui termen naşte prezumţia de insolvenţă şi permite creditorului să constate această situaţie şi să
înregistreze la tribunal cererea prevăzută de Legea 64/95.

Secţiunea a II-a Deschiderea procedurii insolvenţei

§1. Deschiderea procedurii la cererea debitorului.

Dacă cererea debitorului corespunde exigenţelor prevăzute de lege judecătorul sindic, în
camera de consiliu, va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii iar daca debitorul isi va arata
intentia de intrare in faliment, judecatorul-sindic va pronunta o incheiere de deschidere a procedurii
falimentului Prin această hotărâre poate fi desemnat şi administratorul sau, după caz, lichidatorul.
Hotărârea va fi notificată, în condiţiile prevăzute de lege
- tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor;
- debitorului;
- oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru înregistrarea
menţiunii sau registrului societăţilor agricole
Totodată, notificarea va fi publicată şi trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:
a) termenul limita de depunere, de catre creditori, a opozitiilor la hotararea de deschidere a
procedurii, pronuntata ca urmare a cererii formulate de debitor, precum si termenul de solutionare a
opozitiilor, care nu va depasi 10 zile de la data expirarii termenului de depunere a acestora;
b) termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului, care
va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum si cerintele pentru ca o creanta
inregistrata sa fie considerata valabila;
c) termenul de verificare a creantelor, intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar al
creantelor, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea termenului prevazut la lit. b);
d) termenul de definitivare a tabelului creantelor, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea
termenului prevazut la lit. c);
e) locul, data si ora primei sedinte a adunarii creditorilor.
Creditorii care au primit notificarea deschiderii procedurii ca şi cei care nu au fost notificaţi,
dar au luat cunoştinţă de hotărârea judecătorului sindic, pot înregistra la tribunal opoziţie la
deschiderea proceduriii in termen de 15 zile de la publicarea notificarii. Judecatorul-sindic va tine, in
termen de 10 zile, o sedinta la care vor fi citati debitorul si creditorii care se opun deschiderii
procedurii, in urma careia va solutiona, deodata, printr-o sentinta, toate opozitiile.
§ 2. Deschiderea procedurii la cererea creditorilor.

113
 După înregistrarea unei cereri introductive de către un creditor judecătorul sindic o va
comunica, în copie, debitorului, în termen de 48 de ore de la înregistrare iar o altă copie a cererii va fi
ataşată la uşa instanţei.
Dacă, în termen de 5 zile de la primirea copiei, debitorul nu înregistrează contestaţie la cererea
introductivă, judecătorul sindic va pronunţa sentinţa de deschidere a procedurii
În termen de 5 zile de la primirea copiei cererii introductive a creditorului debitorul poate
contesta că ar fi în încetare de plăţi. Contestaţia se înregistrează la tribunalul care a comunicat copia
cererii introductive şi se soluţionează de către acelaşi judecător sindic.
Şedinţa pentru judecarea contestaţiei se va ţine în termen de 10 zile, cu citarea creditorilor care
au înregistrat cererea introductivă, a debitorului.
La cererea motivată a debitorului, judecătorul sindic îi poate obliga pe creditorii care au
formulat cerere introductivă să consemneze o cauţiune. Termenul pentru consemnarea cauţiunii este de
15 de zile, de la data comunicării obligaţiei de consemnare. Cuantumul cauţiunii poate fi stabilit până
la 10% din valoarea creanţei pentru care a fost investit tribunalul cu deschiderea procedurii. Sancţiunea
nedepunerii cauţiunii în termenul stabilit este respingerea cererii introductive, prin sentinţă atacabilă cu
recurs. Cauţiunea va restituită creditorului deponent, în cazul respingerii contestaţiei debitorului
Dacă judecătorul sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, va pronunţa o sentinţă
prin care va respinge contestaţia şi va deschide procedura.
Dacă stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, judecătorul sindic va admite
contestaţia, va respinge cererea creditorilor şi va dispune ca sentinţa să fie afişată la uşa instanţei.
Cererea introductivă va fi considerată ca lipsită de orice efect, chiar de la înregistrarea ei .
Daca debitorul nu contesta in termenul de 5 zile de la primirea cererii ca ar fi in stare de
insolventa, judecatorul-sindic va da o sentinta de deschidere a procedurii. Daca debitorul nu contesta
starea de insolventa si solicita deschiderea procedurii falimentului, judecatorul-sindic va pronunta o
hotarare de deschidere a procedurii falimentului.
Prin sentinţa de deschidere a procedurii, judecătorul sindic va desemna, dacă este necesar, un
administrator, stabilindu-i atribuţiile, precum şi retribuţia.
În situaţia în care, într-un dosar al tribunalului competent, s-a deschis procedura faţă de debitor,
la cererea unui creditor, nu mai poate fi admisă şi cererea de deschidere a procedurii semnată de un alt
creditor, faţă de acelaşi debitor. Procedura reglementată de Legea 64/95 fiind colectivă şi
concurenţială, toate cererile creditorilor trebuie să fie examinate în acelaşi dosar al tribunalului. Dacă
s-a deschis procedura într-un dosar pe baza cererii unuia dintre creditori, cererile celorlalţi creditori, au
aceeaşi finalitate, vor fi conexate, ca fiind cereri de înregistrare a creanţelor în cadrul aceluiaşi dosar.

Secţiunea a III-a Efectele deschiderii procedurii

§1 Nominalizarea judecătorului-sindic
După înregistrarea unei cereri introductive, preşedintele tribunalului va nominaliza de îndată
judecătorul-sindic.
§ 2 Depunerea de către debitor a actelor şi furnizarea informaţiilor necesare desfăşurării
procedurii.
În cazul cererii introductive a debitorului, aceste acte se anexează la cerere sau, în caz de
imposibilitate, se depun, în termen de 10 zile de la înregistrarea cererii.
În cazul cererii introductive a creditorilor, aceste acte trebuie depuse după deschiderea
procedurii, în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii.
În cazul neprezentării acelor ori prezentării în mod necorespunzător, acestea vor putea fi
întocmite ori corectate de către un expert contabil, pe baza documentelor debitorului.
Debitorul are obligaţia să pună la dispoziţie administratorului sau, după caz, lichidatorului,
toate informaţiile cerute de acesta cu privire la activitatea sa, precum şi a patrimoniului său.

114
 Debitorul este obligat să pună la dispoziţia organelor menţionate lista cuprinzând plăţile şi
transferurile patrimoniale făcute de el în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
§3 Ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai administra averea.
Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de a-şi
conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu
şi-a declarat intenţia de reorganizare.
Acest drept este exercitat de administrator sau, după caz, de lichidator.
Creditorul, comitetul creditorilor ori reprezentantul membrilor pot oricând adresa judecătorului-
sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, în cazul unor pierderi continue din
averea debitorului sau în cazul lipsei probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate.
Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea
procedurii falimentului.
§ 4 Suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra
debitorului sau a bunurilor sale.
De la data deschiderii procedurii se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru
realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Creditorul titular al unei creante garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori
drept de retentie, de orice fel, poate solicita judecatorului-sindic ridicarea suspendarii cu privire la
creanta sa si valorificarea imediata, in cadrul procedurii, a bunului asupra caruia poarta garantia sau
dreptul de retentie, in una dintre urmatoarele situatii:
A. a) atunci cand valoarea obiectului garantiei este pe deplin acoperita de valoarea totala a
creantelor si partilor de creante garantate cu acel obiect; si
b) obiectul garantiei nu prezinta o importanta vitala pentru reusita unei reorganizari care, in
cazul concret, ar avea sanse efective de realizare;
B. atunci cand nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in raport cu obiectul
garantiei, datorita:
- diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o
diminuare apreciabila;
- diminuarii valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior, ca urmare a acumularii
dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel la o creanta garantata cu rang superior;
- lipsei unei asigurari a obiectului garantiei impotriva riscului pieirii sau deteriorarii.
In cazurile prevazute la alin. lit. B judecatorul-sindic va putea respinge cererea de ridicare a
suspendarii formulata de creditor, daca administratorul/debitorul propune in schimb adoptarea uneia
sau mai multor masuri menite a oferi o protectie corespunzatoare creantei garantate a creditorului,
precum:
a) efectuarea de plati periodice in favoarea creditorului, pentru acoperirea diminuarii valorii
obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior;
b) efectuarea de plati periodice in favoarea creditorului, pentru satisfacerea dobanzilor,
majorarilor si penalitatilor de orice fel si, respectiv, pentru reducerea capitalului creantei sub cota de
diminuare a valorii obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior;
c) novatia obligatiei de garantie prin constituirea unei garantii suplimentare, reale sau
personale, ori prin substituirea obiectului garantiei cu un alt obiect.
§ 5 Suspendarea cursului prescripţiei privind acţiunile pentru realizarea creanţelor
împotriva debitorului
Deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a actiunilor prevazute judiciare
şi extrajudicare îndreptate împotriva patrimoniului debitorului. Termenele vor reincepe sa curga dupa
30 de zile de la inchiderea procedurii.
§ 6 Suspendarea curgerii dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor.
Nici o dobanda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala nu va putea fi adaugata
creantelor nascute anterior deschiderii procedurii si negarantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala
mobiliara ori drept de retentie, de orice fel, sau partilor negarantate din creantele garantate cu astfel de
garantii, de la data deschiderii procedurii, in afara de cazul in care, prin programul de plata a creantelor
cuprins in planul de reorganizare, se deroga de la prevederile de mai sus.
§ 7 Interdicţia înstrăinării acţiunilor sau părţilor sociale.
115
 Dupa ce s-a dispus deschiderea procedurii, este interzis administratorilor debitorilor persoane
juridice, sub sanctiunea nulitatii, sa instraineze, fara acordul judecatorului-sindic, actiunile ori partile
lor sociale sau de interes, detinute la debitorul care face obiectul acestei proceduri.
Judecatorul-sindic va dispune indisponibilizarea actiunilor ori a partilor sociale sau de
interes, in registrele speciale de evidenta sau in conturile inregistrate electronic.

Secţiunea a IV-a Regimul actelor juridice anterioare deschiderii procedurii.

§ 1 Acte juridice frauduloase.

Orice act juridic fraudulos, pe care debitorul l-a încheiat în paguba creditorului în cei 3 ani
anteriori deschiderii procedurii poate fi anulat de către judecătorul-sindic, la cererea administratorului
sau, după caz, a lichidatorului.
Acţiunea poate fi introdusă de administrator sau de lichidator în termen de un an de la data
expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului administratorului, dar nu mai târziu de 18 luni
de la data deschiderii procedurii.
În cazul când administratorul sau lichidatorul nu exercită o atare acţiune, judecătorul-sindic
poate autoriza comitetul creditorilor să o exercite.
§ 2 Actele juridice privind constituirea sau transmiterea unor drepturi patrimoniale.
Anumite acte juridice încheiate de debitor şi având ca obiect constituirea sau transmiterea unor
drepturi patrimoniale către terţi pot fi anulate de judecătorul-sindic cu restituirea de către terţi a
bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate de debitor.
Fac parte din această categorie:
a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate
sponsorizările în scop umanitar;
b) operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3
ani anteriori deschiderii procedurii;
c) acte încheiate, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în
acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;
d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul
acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar
putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer;
e) constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de
zile anterioare deschiderii procedurii;
f) plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă
scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.
De asemenea, vor putea fi anulate, cu recuperarea prestaţiilor, actele juridice încheiate, în anul
anterior datei deschiderii procedurii, de către debitor cu persoanele aflate în raporturi juridice cu
debitorul, dacă sunt în paguba creditorilor şi anume:
a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale
ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, atunci când debitorul este
respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere
limitată;
b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic;
c) cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în
adunarea generală a acţionarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acţiuni;
d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate
cooperativă, societate pe acţiuni, cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă;
e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie dominantă asupra debitorului sau
activităţii sale;
f) cu un coindivizar asupra unui bun comun.
Actele juridice vor putea fi anulate de judecătorul-sindic, la cererea administratorului sau a
lichidatorului.
Cererea de anulare poate fi făcută în termen de un an de la data expirării termenului pentru
întocmirea raportului administratorului, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.
116
 Dacă administratorul sau lichidatorul nu cere anularea, judecătorul-sindic poate autoriza
comitetul creditorilor să exercite acţiunea de anulare.
Anularea actelor juridice este urmată de restituirea prestaţiilor în favoarea patrimoniului
debitorului.
Terţul care a dobândit un bun în baza unui act juridic încheiat cu debitorul, care a fost anulat,
va trebui să restituie bunul dobândit sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data
transferului dreptului de proprietate asupra bunului .
În cazul în care terţul dobânditor a restituit bunul sau valoarea bunului, el va avea împotriva
patrimoniului debitorului o creanţă de aceeaşi valoare, cu condiţia ca dobândirea bunului să fi fost cu
bună-credinţă şi fără intenţia de a împiedica, întârzia ori înşela pe creditorii debitorului.
Bunul sau valoarea bunului transmis terţului dobânditor de către debitor se va putea recupera şi
de la subdobânditor, dar numai dacă acesta nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului şi ştia că
actul juridic iniţial putea fi anulat .

Secţiunea a V-a Contractele aflate în curs de executare

În cazul în care contractele încheiate de debitor cu terţii nu au fost executate în totalitate ori
substanţial de către toate părţile, administratorul sau lichidatorul poate să menţină sau să denunţe
aceste contracte.
Administratorul sau lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, notificării
contractului, prin care i se cere să opteze pentru menţinerea ori denunţarea contractului. În lipsa unui
astfel de răspuns, contractul se socoteşte denunţat şi, în consecinţă, administratorul sau lichidatorul nu
mai poate cere executarea lui.
Contractele de credit.
Administratorul sau lichidatorul va putea, cu acordul cocontractanţilor, să menţină contractele
de credit încheiate de debitor şi va putea modifica clauzele acestor contracte, pentru ca acestea să
asigure echivalenţa viitoarelor prestaţii ale debitorului.
Contractul cu executare succesivă.
Într-un contract prevăzând plăţi periodice din partea debitorului, menţinerea contractului nu va
obliga pe administrator sau pe lichidator să facă plăţi restante pentru perioadele anterioare deschiderii
procedurii. Pentru astfel de plăţi restante pot fi formulate cereri împotriva debitorului. Pentru
prestaţiile executate ulterior începerii procedurii, administratorul sau lichidatorul trebuie să facă plăţile
potrivit contractului.
Contractul de vânzare-cumpărare privind bunurile mobile.
Vânzătorul îşi poate lua bunul înapoi, suportând toate cheltuielile. Va trebui să restituie
debitorului eventualul avans plătit. Dacă vânzătorul admite ca bunul să fie predat debitorului, el va
putea primi preţul numai prin înscrierea lui în tabelul de creanţe. Dacă administratorul sau
lichidatorul cere ca bunul să fie predat, acesta va trebui să ia măsuri de plata preţului din patrimoniul
debitorului, potrivit contractului.
Contractul de vânzare-cumpărare privind bunurile imobile.
Începerea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului asupra vânzătorului, înainte de
plata integrală a preţului, nu are consecinţe asupra executării contractului.
Contractul de vânzare-cumpărare a unor bunuri cotate la bursă.
Dacă data încheierii contractuluicade sau perioada determinată de timp se termină ulterior
începerii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului asupra debitorului, plata diferenţei dintre
preţul de cumpărare şi preţul cotat, la datele menţionate, pe piaţa reglementată respectivă sau pe pieţele
locului de predare ori, dacă nu se poate stabili locul, la cea mai apropiată piaţă reglementată, se rezolvă
după caz; ea este plătită patrimoniului debitorului, dacă debitorul este în drept să primească diferenţa
sau va fi înscrisă în tabelul de creanţe, dacă debitorul este obligat să plătească diferenţa, în funcţie de
calitatea debitorului în contractul de vânzare-cumpărare.
Contractul de închiriere a bunurilor imobile.
Dacă debitorul este parte, în calitate de locatar, într-un contract de închiriere privind un imobil,
judecătorul-sindic trebuie să-şi manifeste dreptul de opţiune.

117
 Dacă debitorul este parte, în calitate de proprietar (locator), într-un contract de închiriere a unei
clădiri, începerea procedurii nu duce la încetarea contractului de închiriere, dacă acea clădire este
ocupată de chiriaş.
Începerea procedurii asupra debitorului dă dreptul judecătorului-sindic să refuze să asigure
prestarea oricăror servicii datorate de proprietar chiriaşului pe timpul închirierii.
Contractul de comision.
Comitentul este îndreptăţit să-şi ia înapoi titlurile ori marfa sau să ceară ca valoarea lor să fie
plătită de comisionar.
Contractul de consignaţie.
Daca un debitor detine marfa in calitate de consignatar sau orice alt bun care apartine altuia, la
data inregistrarii cererii introductive, a expirarii termenului pentru contestarea cererii creditorilor de
catre debitor sau a respingerii contestatiei debitorului impotriva acestei cereri, proprietarul va avea
dreptul sa-si recupereze bunul, daca este ingaduit asa ceva prin contract, in afara de cazul in care
debitorul are un drept de garantie valabil asupra bunului.
Daca la una dintre datele mentionate anterior marfa nu este in posesiunea debitorului si el nu o
poate recupera de la detinatorul actual, proprietarul va fi indreptatit sa aiba creanta inregistrata in
tabelul de creante, cu valoarea pe care marfa o avea la acea data. Daca debitorul este in posesiunea
marfii la acea data, dar a pierdut ulterior posesiunea, proprietarul poate cere ca intreaga valoare a
marfii sa fie inscrisa in tabelul de creante.
Contractul de prestări de servicii specializate.
În cazul începerii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului asupra prestatorului,
administratorul sau lichidatorul poate să denunţe contractul de prestări de servicii specializate încheiat
anterior, afară de cazul în care creditorul acceptă efectuarea prestaţiei de către o persoană desemnată
de administrator sau de lichidator.

Capitolul al IV-lea PRIMELE MĂSURI

§ 1 Notificarea
În urma deschiderii procedurii, administratorul va trimite o notificare tuturor creditorilor,
debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, dupa caz, registrului societatilor agricole unde
debitorul este inmatriculat, pentru efectuarea mentiunii.
Notificarea va cuprinde:
a) termenul limita de depunere, de catre creditori, a opozitiilor la hotararea de deschidere a
procedurii, pronuntata ca urmare a cererii formulate de debitor precum si termenul de solutionare a
opozitiilor, care nu va depasi 10 zile de la data expirarii termenului de depunere a acestora;
b) termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului, care
va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum si cerintele pentru ca o creanta
inregistrata sa fie considerata valabila;
c) termenul de verificare a creantelor, intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar al
creantelor, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea termenului prevazut la lit. b);
d) termenul de definitivare a tabelului creantelor, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea
termenului prevazut la lit. c);
e) locul, data si ora primei sedinte a adunarii creditorilor.
§ 2 Inregistrarea creanţelor
Cu exceptia salariatilor ale caror creante vor fi inregistrate de administrator conform
evidentelor contabile, toti ceilalti creditori, ale caror creante sunt anterioare datei de deschidere a
procedurii, vor depune cererea de admitere a creantelor in termenul fixat in hotararea de deschidere a
procedurii. Cererea de admitere a creantelor trebuie facuta chiar daca acestea nu sunt stabilite printr-un
titlu.
Creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la
masa credala si vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume . Sunt considerate sub conditie si
acele creante care pot fi valorificate impotriva debitorului numai dupa executarea unui codebitor
principal.

118
 Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul
creantei, precum si mentiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinta sau garantii. La cerere vor
fi anexate documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii.
§ 3 Verificarea creanţelor şi întocmirea tabelului preliminar al creanţelor
Toate creantele vor fi verificate de administratorul judiciar cu exceptia creantelor constatate prin
titluri executorii. Toate creantele prezentate pentru a fi admise si inregistrate la grefa tribunalului vor fi
prezumate valabile si corecte daca nu sunt contestate de catre debitor, administrator sau creditori.
Administratorul va proceda de indata la verificarea fiecarei cereri si a documentelor depuse si va
putea efectua o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei
creante.
Creantele negarantate si partile negarantate ale creantelor garantate, care nu sunt scadente la data
inregistrarii cererii de admitere, vor fi inscrise in tabelul de creante cu intreaga lor valoare.
Creantele constand in obligatii, care nu au fost calculate in valoare monetara sau a caror valoare
este supusa modificarii, vor fi calculate de catre administrator si inscrise in tabelul de creante cu
valoarea nominala pe care ele o aveau la data deschiderii procedurii.
O creanta a unui creditor cu mai multi debitori solidari va fi inscrisa in toate tabelele de creante ale
debitorilor cu valoarea nominala, pana va fi complet acoperita. Nici o reducere a sumei creantei
prevazute in tabelul de creante nu va fi facuta in vreunul dintre tabelele de creante ale debitorilor, pana
ce creditorul a fost deplin satisfacut, in numerar sau in bunuri. Daca totalul sumelor distribuite
creditorului, in toate actiunile cu debitorii, va depasi totalul sumei care ii este datorata, acesta va trebui
sa restituie sumele primite in plus, care vor fi reinscrise ca fonduri in averea debitorilor, proportional
cu sumele pe care fiecare dintre debitori le-a platit peste ceea ce era datorat.
Un creditor care, inainte de inregistrarea unei cereri de admitere, a primit o plata partiala pentru
creanta sa de la un codebitor sau de la un fidejusor al debitorului poate avea creanta inscrisa in tabelul
de creante numai pentru partea pe care nu a incasat-o inca.
Un codebitor sau un fidejusor, care este indreptatit la restituire ori la despagubire din partea
debitorului pentru suma platita, va fi trecut in tabelul de creante cu suma pe care a platit-o creditorului.
In acest caz, creditorul comun are dreptul de a cere sa i se plateasca, pana la achitarea integrala a
creantei sale, cota cuvenita codebitorului sau fidejusorului, ramanand creditor al acestuia doar pentru
suma neachitata.
Codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului sau are asupra bunurilor
acestuia un drept de garantie, concura la masa credala, pentru a face posibila realizarea garantiei sale,
dar pretul obtinut din vanzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scazandu-se din suma ce
este
Pe baza verificărilor efectuate, administratorul va întocmi un tabel preliminar al creanţelor.
cuprinzand toate creantele impotriva averii debitorului, precizand ca sunt: chirografare, garantate, cu
prioritati, sub conditie sau nescadente si aratand pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma
pentru care s-a cerut verificarea si suma cu care a fost trecut in tabel.
La creantele garantate cu un drept de preferinta se vor arata titlul din care izvoraste preferinta,
rangul acesteia si motivele pentru care creantele sau drepturile de preferinta au fost trecute partial in
tablou sau au fost inlaturate.
Tabelul preliminar va fi, totodata, afisat de grefa la usa instantei, intocmindu-se in acest sens un
proces-verbal de afisare, si va fi comunicat debitorului. O data cu afisarea tabelului, administratorul va
trimite imediat notificari creditorilor, ale caror creante sau drepturi de preferinta au fost trecute partial
in tabelul preliminar sau inlaturate, precizand totodata si motivele.
§ 4 Contestaţiile privind creanţele creditorilor. Înregistrarea şi afişarea tabelului definitiv al
creanţelor.
Creanţele înscrise în tabelul preliminar pot fi contestate de către debitor, creditori şi orice altă
persoană interesată cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de administrator in tabelul
preliminar al creantelor.
Contestatiile trebuie depuse la tribunal cu cel putin 10 zile inainte de data stabilita, prin sentinta de
deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante şi vor fi soluţionate la termenul
stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creante, de către
judecatorul-sindic deodata, printr-o singura sentinta.
119
 Dupa ce toate contestatiile la creante au fost solutionate, administratorul va inregistra, de indata, la
tribunal si va avea grija sa fie afisat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creantelor impotriva
averii debitorului, aratand suma, prioritatea si situatia - garantata sau negarantata - a fiecarei creante.
Dupa inregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creantelor inregistrate in tabelul definitiv pot
sa participe la votul asupra planului de reorganizare, la adunarile creditorilor si la orice repartitii de
sume in caz de faliment.
Dupa expirarea termenului de depunere a contestatiilor si pana la inchiderea procedurii, orice parte
interesata poate face contestatie impotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta in tabloul
definitiv al creantelor, in cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau erori esentiale care au
determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul descoperirii unor titluri
hotaratoare si pana atunci necunoscute. Judecarea contestatiei se va face de judecatorul-sindic, dupa
citarea contestatorului si a celorlalte parti interesate.
Titularul de creante anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a
creantelor pana la expirarea termenului prevazut de lege, este decazut, cat priveste creantele respective,
din urmatoarele drepturi:
1. dreptul de a participa si de a vota in cadrul adunarii creditorilor;
2. dreptul de a participa la distribuirile de sume in cadrul reorganizarii si falimentului;
3. dreptul de a-si realiza creantele impotriva debitorului sau a membrilor ori asociatilor cu
raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare, ulterior inchiderii procedurii, sub rezerva ca
debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit
raspunderea pentru efectuarea de plati ori transferuri frauduloase.
Decaderea va putea fi invocata oricand, de orice parte interesata, pe cale de actiune sau exceptie.
§ 5 Întocmirea şi prezentarea raportului privind situaţia debitorului.
Pe baza actelor dosarului şi a informaţiilor primite de la debitor, administratorul va întocmi un
raport asupra situaţiei debitorului, pe care îl va prezenta judecătorului-sindic.
Raportul trebuie să cuprindă o analiză amănunţită asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus
la insolvenţa debitorului, să indice dacă există o posibilitate reală d reorganizare efectivă a activităţii
debitorului, respectiv motivele care nu permit reorganizarea. El trebuie dpus şi prezentat judecătorului
în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii dar nu mai târziu de 60 de zile d el a dat
la care a fost numit administratorul.
Dacă raportul cuprinde propunerea de intrare în faliment a debitorului, judecătorul-sindic va
dispune publicarea unui anunţ privind acest raport în Monitorul Oficial şi în două ziare de largă
difuzare, cu indicarea datei şedinţei adunării creditorilor şi precizarea că este admisibilă votarea prin
scrisoare.
§ 6 Şedinţa adunării creditorilor.
Prima şedinţă a adunării creditorilor are loc la data şi în locul stabilit prin convocarea făcută de
judecătorul-sindic prin notificarea adresată creditorilor în condiţiile art. 75 din Legea nr. 64/1995.
Această şedinţă trebuie să aibă loc în primele 10 zile de la expirarea termenului stabilit pentru
definitivarea tabelului creanţelor.

Capitolul al V-lea PLANUL DE REORGANIZARE

Planul de reorganizarea poate fi un plan de reorganizare a activităţii debitorului sau un plan de

lichidare a unor bunuri din patrimoniul debitorului este instrumentul prin care se realizează
reorganizarea judiciară.
§ 1. Propunerea planului
Legea nr. 64/1995 recunoaşte dreptul de a propune un plan urmatoarelor categorii de persoane
in conditiile mai jos enunţate:
a) debitorul, o data cu formularea cererii sale introductive sau ulterior, pana la afisarea tabelului
definitiv al creantelor, daca acesta si-a prezentat intentia de reorganizare ;
b) administratorul, de la data desemnarii sale si pana la implinirea unui termen de 30 de zile de la
data afisarii tabelului definitiv al creantelor;

120
 c) comitetul creditorilor, reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor, in
termen de 30 de zile de la data afisarii tabelului definitiv al creantelor.
Nu vor putea propune un plan de reorganizare debitorul care, intr-un interval de 5 ani anterior
formularii cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite in baza prezentei legi si nici
debitorul care a fost condamnat definitiv pentru: bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de
incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute in
Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si completarile ulterioare.
Nerespectarea termenelor prevazute mai sus conduce la decaderea partilor respective din dreptul de
a depune un plan de reorganizare si, ca urmare, la trecerea, din dispozitia judecatorului-sindic, la
faliment
§ 2 Cuprinsul planului.
Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare in raport cu posibilitatile si specificul
activitatii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile si cu cererea pietei fata de oferta debitorului
si va cuprinde masuri concordante cu interesele creditorilor si ale membrilor sau asociatilor/
actionarilor, precum si cu ordinea publica, inclusiv in ceea ce priveste modalitatea de selectie,
desemnare si inlocuire a administratorilor si directorilor.
Planul de reorganizare va indica modalitatea si termenele la care se face lichidarea totala sau partiala
a pasivului pentru fiecare creditor inscris in tabloul final de creante precum şi:
a) categoriile de creante care nu sunt defavorizate;
b) tratamentul categoriilor de creante defavorizate;
Se prezuma ca o categorie de creante este defavorizata de plan daca, pentru oricare dintre creantele
categoriei respective, planul prevede o modificare fie a creantei, fie a conditiilor de realizare a acesteia.
Nu se considera modificare a creantei sau a conditiilor de realizare a acesteia situatia in care planul
propus prevede revenirea la conditiile de realizare a creantei anterioare survenirii evenimentelor care
au condus la modificarea conditiilor respective, cum ar fi neplata uneia sau mai multor rate scadente
ale unui imprumut, la termenele si in conditiile stipulate in contract, care conduce la accelerarea platii
intregului rest al imprumutului.
c) daca si in ce masura debitorul, membrii grupului de interes economic, asociatii din societatile in
nume colectiv si asociatii comanditati din societatile in comandita vor fi descarcati de raspundere;
d) ce despagubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creante, in comparatie cu
valoarea estimativa ce ar putea fi primita prin distribuire in caz de faliment; valoarea estimativa se va
calcula la data propunerii planului.
Planul va specifica masurile adecvate pentru punerea sa in aplicare, cum ar fi:
A. pastrarea, in intregime sau in parte, de catre debitor, a conducerii activitatii sale, inclusiv dreptul
de dispozitie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activitatii sale de catre un administrator
desemnat in conditiile legii;
B. obtinerea de resurse financiare pentru sustinerea realizarii planului si sursele de provenienta ale
acestora;
C. transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului catre una sau mai multe
persoane fizice sau juridice, constituite anterior sau ulterior confirmarii planului;
D. fuziunea debitorului, in conditiile legii;
E. lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat sau in bloc, libere de orice
sarcini, sau distribuirea acestora catre creditorii debitorului, in contul creantelor pe care acestia le au
fata de averea debitorului;
F. modificarea sau stingerea garantiilor reale, cu acordarea obligatorie, in beneficiul creditorului
garantat, a unei garantii sau protectii echivalente, in conditiile prevazute de art. 43 alin. (2) lit. c);
G. prelungirea datei scadentei, precum si modificarea ratei dobanzii, penalitatii sau a oricarei alte
clauze din cuprinsul contractului sau a celorlalte izvoare ale obligatiilor sale;
H. modificarea actului constitutiv al debitorului, in conditiile legii;
I. emiterea de titluri de valoare de catre debitor sau oricare dintre persoanele mentionate la lit. C si
D, in conditiile prevazute de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, si de Legea
nr. 297/2004 privind piata de capital. Pentru inscrierea in plan a unei emisiuni de titluri de valoare, este
necesar acordul expres, in scris, al creditorului care urmeaza sa primeasca titlurile de valoare emise,
acord ce se va da inainte de admiterea planului de catre judecatorul-sindic.
121
 J. inserarea in actul constitutiv al debitorului - persoana juridica - sau al persoanelor mentionate la
lit. C. si D. a unor prevederi;
a) de prohibire a emiterii de actiuni fara drept de vot;
b) de determinare, in cazul diferitelor categorii de actiuni ordinare, a unei distributii corespunzatoare
a votului intre aceste categorii; si
c) in cazul categoriilor de actiuni preferentiale cu dividend prioritar fata de alte categorii de actiuni,
de reglementare satisfacatoare a numirii administratorilor reprezentand categoriile de actiuni respective
in ipoteza neonorarii obligatiei de plata a dividendelor.
Pentru neachitarea obligatiilor bugetare datorate atat inainte, cat si dupa deschiderea procedurii de
reorganizare judiciara, debitorul datoreaza majorari de intarziere si penalitati de intarziere conform
legii speciale in materie, pana la data achitarii acestora sau, dupa caz, pana la data intrarii in faliment.
Planul de reorganizare va putea sa:
a) defavorizeze orice categorie de creante chirografare sau garantate;
b) mentina sau sa denunte, in conditiile Legi 64/1995, orice contract la care debitorul este parte;
c) prevada realizarea unei tranzactii cu privire la creantele debitorului fata de terti;
d) prevada vanzarea totala sau partiala a bunurilor din averea debitorului si distribuirea sumelor de
bani obtinute catre creditori;
e) modifice drepturile titularilor de creante garantate sau chirografare ori sa lase nemodificate
drepturile aferente oricarei categorii de creante.
In cazul in care debitorul este persoana fizica, planul propus nu poate prevedea utilizarea, sub orice
forma, sau instrainarea bunurilor acestuia, exceptate, total sau partial, de la executare silita, decat in
conditiile dispozitiilor legale.
§ 3 Admiterea planului
Cate o copie de pe planul propus va fi depusa la grefa tribunalului si la registrul comertului sau, dupa
caz, la registrul societatilor agricole si va fi comunicata debitorului, administratorului, comitetului
creditorilor si reprezentantului membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/ actionarilor.
Judecatorul-sindic va convoca o sedinta, in termen de 20 de zile de la inregistrarea planului la
tribunal, la care vor fi citati cei care au propus planul si persoanele mentionate mai sus si in care planul
va fi admis sau respins de judecatorul-sindic, dupa audierea persoanelor citate.
Judecatorul-sindic va putea admite un plan propus de partile legal indreptatite, care contine toate
informatiile si care denota sanse obiective de realizare. Daca mai multe planuri au fost propuse si
admise la intervale relativ scurte de timp, judecatorul-sindic va cauta sa le supuna impreuna la vot in
adunarea creditorilor.
§ 4 Votarea şi confirmarea planului
Dupa admiterea planului, judecatorul-sindic va dispune convocarea adunarii creditorilor nu mai
devreme de afisarea tabelului definitiv al creantelor. Debitorul si administratorul vor fi convocati.
Judecatorul-sindic va dispune, in termen de 48 de ore de la admitere, publicarea unui anunt referitor
la propunerea planului in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, si in doua ziare cu larga
raspandire, cu indicarea celui care l-a propus, a datei cand se va vota cu privire la plan si a faptului ca
este admisibila votarea prin scrisoare precum si a datei de confirmare a planului.
Din momentul publicarii, toate partile interesate vor fi socotite ca au cunostinta despre plan si data de
exprimare a votului. In toate cazurile, debitorul va asigura posibilitatea consultarii planului la sediul
sau, pe cheltuiala solicitantului.
La inceputul sedintei de vot administratorul judiciar va informa creditorii despre voturile
valabile exprimate in scris. Urmatoarele categorii de creditori vor vota separat:
a) creditorii titulari de creante garantate;
b) creditorii bugetari;
c) creditorii chirografari.
Fiecare creanta beneficiaza de un drept de vot, pe care titularul acesteia il exercita in categoria
de creante din care face parte creanta respectiva
Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creditori daca titularii majoritatii creantelor din
acea categorie voteaza in favoarea planului.
Un plan va fi socotit acceptat de catre o categorie de creante daca in categoria respectiva planul
este acceptat in urmatoarele conditii cumulative:
122
 a) de catre o majoritate de doua treimi din valoarea creantelor din acea categorie;
b) de catre cel putin jumatate din numarul titularilor de creante din categoria respectiva.
In cazul in care planul prevede ca, pentru creantele dintr-o anumita categorie, nu se va primi
nimic, se considera ca acestea au respins planul si nu e necesara votarea planului de catre creantele
categoriei respective.
La data stabilita, un plan va fi confirmat de judecatorul-sindic, daca sunt intrunite urmatoarele
conditii:
A. cel putin doua dintre categoriile de creante accepta planul;
B. in situatia in care exista doar doua categorii de creditori, planul este acceptat de creditorii care
detin doua treimi din valoarea masei credale;
C. daca exista o singura categorie de creditori, planul este acceptat de creditorii care detin 75% din
valoarea masei credale.
Cand hotararea care confirma un plan intra in vigoare, activitatea debitorului este reorganizata
in mod corespunzator; creantele si drepturile creditorilor si ale celorlalte parti interesate sunt
modificate astfel cum este prevazut in plan. In cazul unei executari silite, planul confirmat va fi socotit
ca o hotarare definitiva impotriva debitorului. Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi
2 ani, socotiţi de la data confirmării planului
Creditorii conserva actiunile lor, pentru intreaga valoare a creantelor, impotriva codebitorilor si
fidejusorilor debitorului, chiar daca au votat pentru acceptarea planului.
Daca nici un plan nu este confirmat si termenul pentru propunerea unui plan expirat,
judecatorul-sindic va dispune inceperea de indata a procedurii falimentului.

Capitolul al VI-lea REORGANIZAREA

In urma confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul isi va conduce activitatea sub
supravegherea administratorului si in conformitate cu planul confirmat, pana cand judecatorul-sindic
va dispune, motivat, ca reorganizarea sa inceteze si sa se treaca la faliment.
In cazul reorganizarii unei persoane juridice, aceasta va fi condusa de persoanele legal
imputernicite sa o reprezinte, sub supravegherea administratorului. Actionarii, asociatii si membrii cu
raspundere limitata nu au dreptul de a interveni in conducerea activitatii ori in administrarea averii
debitoarei, cu exceptia si in limita cazurilor expres si limitativ prevazute in lege si in planul de
reorganizare.
Orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice sau altele
asemenea - nu are dreptul, in perioada de reorganizare, sa schimbe, sa refuze ori sa intrerupa temporar
un astfel de serviciu catre debitor sau catre averea debitorului. Judecatorul-sindic poate, la cererea
furnizorului, sa dispuna ca debitorul sa depuna o cautiune la o banca, ca o conditie pentru indatorirea
furnizorului de a-i presta serviciile sale, in timpul desfasurarii procedurii prevazute in prezenta lege. O
astfel de cautiune nu va putea depasi 30% din costul serviciilor prestate debitorului si neachitate.
Debitorul sau, dupa caz, administratorul va trebui sa prezinte, trimestrial, rapoarte judecatorului-
sindic asupra situatiei financiare a averii debitorului. Rapoartele vor fi inregistrate la grefa tribunalului
si debitorul sau, dupa caz, administratorul va notifica aceasta tuturor creditorilor, in vederea consultarii
rapoartelor. Creditorii vor fi convocati la sfarsitul fiecarui trimestru pentru a asculta raportul si darea
de seama contabila.
Daca debitorul nu se conformeaza planului sau desfasurarea activitatii aduce pierderi averii
sale, administratorul, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum si reprezentantul
membrilor ori, dupa caz, al asociatilor/actionarilor poate solicita oricand judecatorului-sindic sa aprobe
intrarea in faliment

Capitolul al VII-lea FALIMENTUL

Falimentul se aplică în cazurile prevăzute de lege şi are drept scop prefacerea în bani a
bunurilor din patrimoniul debitorului, în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor.

123
 Procedura falimentului constă într-un ansamblu de acte juridice şi operaţiuni care privesc:
hotărârea de intrare în faliment; stabilirea masei active; efectuarea lichidării bunurilor din patrimoniul
debitorului; distribuirea sumelor de bani realizate din lichidarea bunurilor din patrimoniul debitorului;
închiderea procedurii falimentului.
§1 Cazurile de aplicare a procedurii falimentului.
Legea nr. 64/1995 prevede că judecătorul-sindic va decide, prin încheiere, intrarea în faliment
în următoarele cazuri:
A. a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de
reorganizare; şi
b) nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare sau nici unul
dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
B. a) debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori
planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat; şi
b) nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, sau nici unul
dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
C. obligaţiile de plata şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite, în condiţiile stipulate prin
planul confirmat, sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării aduce pierderi averii
sale;
D. a fost aprobat raportul administratorului prin care se propune intrarea în faliment a debitorului
La cazurile menţionate trebuie adăugate şi cazurile care privesc nerealizarea planului de
reorganizare, fie că debitorul nu s-a conformat planului, fie că desfăşurarea activităţii a produs pierderi
averii debitorului.
Încheierea judecătorului-sindic privind intrarea în procedura falimentului va cupinde
următoarele dispoziţii:
- va pronunţa dizolvarea societăţii debitoare şi va dispune:
- ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
- desemnarea unui lichidator, precum şi stabilirea atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia;
- termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitor/administrator către lichidator, împreună
cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii;
- întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maximum 10 zile de la intrarea în faliment, a
unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în
faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;
- notificarea intrării în faliment. În temeiul acestei dispoziţii lichidatorul va trimite o notificare
tuturor creditorilor menţionaţi în lista întocmită de debitor/administrator, debitorului şi oficiului
registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole unde debitorul este înregistrat,
pentru efectuarea menţiunii.
§ 2 Stabilirea listei creanţelor născute după data deschiderii procedurii.
În cadrul procedurii falimentului urmează a fi satisfăcute toate creanţele împotriva averii
debitorului.În privinţa creanţelor existente la data deschiderii procedurii, lista creanţelor a fost
întocmită în condiţiile legii. În măsura în care aceste creanţe nu au fost satisfăcute, ele vor fi achitate în
cadrul procedurii falimentului.
Este posibil ca, după deschiderea procedurii să se fi născut alte creanţe asupra averii
debitorului. Şi aceste creanţe trebuie avute în vedere pentru a fi achitate. De aceea notificarea trimisă
de lichidator va cuprinde:
a) termenul-limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului,
nascute dupa data deschiderii procedurii, in vederea intocmirii tabelului suplimentar, precum si
cerintele pentru ca o creanta inregistrata sa fie considerata valabila;
b) termenul de verificare a creantelor asupra averii debitorului, nascute dupa data deschiderii
procedurii, intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar al acestora;
c) termenul de depunere la tribunal a contestatiilor,
d) termenul de definitivare a tabelului suplimentar al creantelor mentionate asupra averii debitorului,
nascute dupa data deschiderii procedurii si de intocmire a tabelului definitiv consolidat, Vor fi
supuse verificarii toate creantele asupra averii debitorului, nascute dupa data deschiderii procedurii.

124
 Tabelul definitiv consolidat va cuprinde totalitatea creantelor admise impotriva averii debitorului,
existente la data intrarii in faliment.
Garantiile reale si personale constituite pentru indeplinirea obligatiilor asumate prin planul de
reorganizare raman valabile in favoarea creditorilor pentru plata sumelor datorate acestora potrivit
planului de reorganizare.
Creditorii nu sunt obligati sa restituie sumele incasate in cursul reorganizarii.
Actele cu titlu gratuit, efectuate intre data confirmarii planului de reorganizare si intrarea in
faliment, vor fi anulate. Celelalte acte efectuate in intervalul mai sus mentionat , exceptandu-le pe cele
facute cu autorizarea judecătorului sindic sau în cursul exerciţiului normal al activităţi debitorului si pe
cele permise expres de planul de reorganizare, sunt prezumate ca fiind in frauda creditorilor si vor fi
anulate, cu exceptia cazului in care cocontractantul dovedeste buna sa credinta la momentul incheierii
actului.
§ 3 Măsurile premergătoare lichidării.
Bunurile din averea debitorului care urmează a fi lichidate acestea fiind totalitatea bunurilor şi
drepturilor patrimoniale ale acestuia, inclusiv cele dobândite în cursul procedurii, care pot face
obiectul unei executări silite, în condiţiile Codului de procedură civilă.
Potrivit legii, vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa
comercială, arhiva, depozitele de stocare şi prelucrare a informaţiei, contractele, mărfurile şi orice alte
bunuri mobile aparţinând averii debitorului. Nu vor fi puse sub sigilii:
a) obiectele care vor trebui valorificate de urgenta, spre a se evita deteriorarea lor materiala sau
pierderea din valoare;
b) registrele de contabilitate;
c) cambiile si alte titluri de valoare scadente sau care urmeaza a fi scadente in scurt timp, precum si
actiunile ori alte titluri de participatie ale debitorului, care vor fi luate de lichidator pentru a fi incasate
sau pentru a efectua activitatile de conservare cerute;
d) numerarul pe care lichidatorul il va depune la banca in contul averii debitorului.
In timpul actiunii de sigilare, lichidatorul va lua masurile necesare pentru conservarea bunurilor.
Daca averea debitorului poate fi inventariata complet intr-o singura zi, lichidatorul va putea proceda
imediat la inventariere, fara a aplica sigiliile. Debitorul va trebui sa fie de fata si sa asiste la inventar,
daca judecatorul-sindic dispune astfel. Daca debitorul nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele
din inventar.
Lichidatorul, pe masura desfasurarii inventarierii, ia in posesie bunurile, devenind depozitarul lor
judiciar.
Inventarul va trebui sa descrie toate bunurile debitorului, chiar si pe cele nepuse sub sigiliu, si sa
indice valoarea lor aproximativa la data inventarului. Actul de inventar va fi semnat de lichidator, de
debitor si de expert, daca este cazul.
§ 4 Efectuarea lichidării .
Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de către lichidator sub controlul
judecătorului-sindic. Lichidatorul va angaja un evaluator ce va evalua bunurile din averea debitorului
Bunurile vor putea fi vandute in bloc - ca un ansamblu in stare de functionare sau individual.
Prin bloc, ca ansamblu functional, se intelege o parte sau toate bunurile debitorului, necesare pentru
desfasurarea unei afaceri, pentru care un cumparator ofera un pret nedefalcat pe bunurile componente.
Daca bunurile nu se pot vinde prin licitatie publica, acestea vor fi vandute prin negociere
directa.
In caz de necesitate sau utilitate invederata a vanzarii in bloc, lichidatorul va prezenta judecatorului-
sindic un raport in care vor fi indicate, descrise si evaluate bunurile ce urmeaza a fi vandute impreuna,
precizandu-se si sarcinile de care, eventual, sunt grevate, insotit de propuneri vizand modalitatile de
vanzare dupa cum urmeaza:
a) vanzare prin negociere directa catre un cumparator deja identificat, cu precizarea conditiilor
minime ale contractului, cum ar fi pretul si modalitatea de plata;
b) vanzare prin negociere directa, fara cumparator identificat, cu precizarea pretului minim propus.
In acest caz, lichidatorul poate negocia pretul concret al vanzarii bunurilor, iar daca pretul minim nu se
poate obtine, adunarea creditorilor se va intruni din nou pentru a decide daca pretul minim initial scade
sau urmeaza sa se treaca la vanzarea individuala a bunurilor;
125
 c) vanzarea la licitatie.
Daca adunarea creditorilor aproba raportul, judecatorul-sindic va da, printr-o incheiere, dispozitie
lichidatorului sa efectueze actele si operatiunile de lichidare, in conditiile propuse in raport.
Imobilele vor putea fi vandute direct, in urma propunerii lichidatorului, aprobata de
judecatorul-sindic. Propunerea lichidatorului va trebui sa identifice imobilul prin situatia de pe teren si
prin datele din registrele de publicitate imobiliara si sa arate sarcinile de care este grevat.
Judecatorul-sindic va notifica propunerea debitorului si creditorilor cu garantii reale asupra bunului
si îi va instiinta despre posibilitatea de a depune contestatii motivate cu cel putin 5 zile inainte de data
convocarii. Judecatorul-sindic va solutiona toate contestatiile si va decide, prin incheiere, asupra
propunerii formulate de lichidator; incheierea va fi notificata celor mentionati la anterior dacă nu au
dat urmare citarii, afisata la imobilul care urmeaza a fi vandut si publicata in doua ziare locale de larga
difuzare.
Vanzarea va putea fi facuta, sub sanctiunea nulitatii, numai dupa 20 de zile de la data ultimei
publicari in ziar.
În cazul când în averea debitorului există anumite valori mobiliare, acestea vor fi vândute în
condiţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
Sumele obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului sunt destinate a fi distribuite
creditorilor. Până la realizarea acestei operaţiuni, sumele de bani în cauză vor fi depuse la bancă în
contul averii debitorului.
§ 5 Distribuirea sumelor de bani realizate în urma lichidării
Potrivit principiilor dreptului comun, creditorul titular al unei garanţii reale este îndreptăţit să
fie satisfăcut cu prioritate din suma de bani obţinută din vânzarea bunului care a făcut obiectul
garanţiei sale reale.
Fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, in favoarea
creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie, de orice fel, vor
fi distribuite in urmatoarea ordine:
1. taxe, timbre si orice alte cheltuieli aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile
necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri, precum si plata retributiilor persoanelor
angajate in această procedură
2. creantele creditorilor garantati, cuprinzand tot capitalul, dobanzile, majorarile si penalitatile de
orice fel, precum si cheltuielile.
In cazul in care sumele realizate din vanzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata in
intregime a respectivelor creante garantate, creditorii vor avea, pentru diferenta, creante chirografare
care vor veni in concurs cu cele cuprinse in categoria corespunzatoare, potrivit naturii lor si vor fi
supuse dispozitiilor referitoare la încetarea curgerii dobânzilor penalităţilor , majorărilor şi
cheltuielilor de orice fel. Daca dupa plata sumelor rezulta o diferenta in plus, aceasta va fi depusa, prin
grija lichidatorului, in contul averii debitorului.
Un creditor cu creanta garantata este indreptatit sa participe la orice distribuire de suma, facuta
inaintea vanzarii bunului supus garantiei lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scazute
din cele pe care creditorul ar fi indreptatit sa le primeasca ulterior din pretul obtinut prin vanzarea
bunului supus garantiei sale, daca aceasta este necesar pentru a impiedica un astfel de creditor sa
primeasca mai mult decat ar fi primit daca bunul supus garantiei sale ar fi fost vandut anterior
distribuirii.
În vederea repartizării între creditori a sumelor realizate, lichidatorul trebuie să întocmească un
raport asupra operaţiunilor de lichidare efectuate şi un plan de distribuire a sumelor de bani între
creditori. Lichidatorul este obligat să prezinte judecătorului-sindic, la fiecare trei luni, un raport asupra
fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, precum şi un plan de distribuire între
creditori a sumelor de bani realizate.Creditorii sunt îndreptăţiţi să formuleze contestaţii asupra
raportului şi a planului de distribuire.
Creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, între creditorii fără garanţii reale,în următoarea
ordine:
1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv
cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi
plata remuneraţiilor persoanelor angajate în procedură;
126
2. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţii de credit
după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după
deschiderea procedurii;
3. creanţele izvorâte din raporturi de munca, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
4. creanţele bugetare;
5. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi în baza unor obligaţii de
întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plata a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de
existentă;
6. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a
familiei sale, daca acesta este persoana fizica;
7. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări
de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;
8. alte creanţe chirografare;
9. creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă:
a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin
10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după
caz, de către un membru al grupului de interes economic;
b) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit.
10. creanţele membrilor, asociaţilor sau acţionarilor persoanei juridice debitoare, derivând din dreptul
rezidual la calităţii lor;
Titularilor de creante dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai dupa deplina
indestulare a titularilor de creante din categoria ierarhic superioara, potrivit ordinii mai susu indicate.
In cazul insuficientei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creantelor cu acelasi rang de
prioritate, titularii acestora vor primi o cota falimentara, reprezentand suma proportionala cu procentul
pe care creanta lor il detine in categoria creantelor respective
In cazul în care bunurile care alcătuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei
societăţi în nume colectiv sau în comandită nu sunt suficiente pentru plata creanţelor înregistrate în
tabelul definitiv consolidat al creanţelor, împotriva grupului sau societăţii, judecătorul-sindic va
autoriza executarea silită, în condiţiile legii, împotriva asociaţilor cu răspundere nelimitată sau, după
caz, membrilor, pronunţând o sentinţă definitivă şi executorie, care va fi pusă în executare de
lichidator, prin executor judecătoresc.
După lichidarea bunurilor din averea debitorului, lichidatorul întocmeşte un raport final,
împreună cu un bilanţ general al lichidării pe care le supune judecătorului-sindic care va convoca
adunarea creditorilor. Creditorii sunt îndreptăţiţi să facă obiecţii la raportul final, cu cel puţin 5 zile
înainte de data şedinţei adunării creditorilor.
După aprobarea de către judecătorul-sindic a raportului final, lichidatorul va face de îndată
distribuirea finală către creditori a tuturor sumelor de bani rezultate din valorificarea patrimoniului
debitorului.

Capitolul al VIII-lea ÎNCHIDEREA PROCEDURII REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI A

FALIMENTULUI

Cazurile de închidere a procedurii.

1.In orice stadiu al procedurii prevazute de prezenta lege, judecatorul-sindic va putea da o
sentinta de inchidere a procedurii, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca
acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa
avanseze sumele corespunzatoare.
2. In cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor dacă
judecătorul-sindic constată, la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere a
creanţelor, că nu s-a depus nici o cerere, va pronunţa o sentinţă de închidere a procedurii şi de revocare
a hotărârii de deschidere a procedurii.

127
 3. O procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau lichidare pe bază de plan va fi
închisă, printr-o sentinţă, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul confirmat.
Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă în
conformitate cu cele prezentate mai jos.
4.O procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final,
când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile
nereclamate au fost depuse la banca. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va
pronunţa o sentinţă, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând şi radierea
acestora.
5. Judecatorul-sindic va pronunta o sentinta de inchidere a procedurii chiar inainte ca bunurile
din averea debitorului sa fi fost lichidate in intregime, daca creantele au fost complet acoperite prin
distribuirile facute.
Sentinta de inchidere a procedurii va fi notificata de judecatorul-sindic debitorului, tuturor
creditorilor, membrilor sau, dupa caz, asociatilor/actionarilor, directiei teritoriale a finantelor publice si
oficiului registrului comertului sau, dupa caz, registrului societatilor agricole unde debitorul este
inmatriculat, pentru efectuarea mentiunii, si se va afisa in extras la sediul tribunalului.
Prin inchiderea procedurii judecatorul-sindic, administratorul/lichidatorul si toate persoanele care i-
au asistat sunt descarcati de orice indatoriri sau responsabilitati cu privire la procedura, debitor si
averea lui, creditori, titulari de garantii, actionari sau asociati.
Prin inchiderea procedurii de faliment, debitorul persoana fizica va fi descarcat de obligatiile pe
care le avea inainte de intrarea in faliment, insa sub rezerva de a nu fi gasit vinovat de bancruta
frauduloasa sau de plati ori transferuri frauduloase; in astfel de situatii el va fi descarcat de obligatii
numai in masura in care acestea au fost platite in cadrul procedurii. Nu beneficiaza de această
descarcarea de obligatii debitorul persoana fizica care a beneficiat, intr-o procedura de reorganizare
sau de faliment anterioara, de o masura similara, intervenita cu cel mult 5 ani anterior deschiderii
procedurii subsecvente.
Pe data confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul este descarcat de diferenta dintre valoarea
obligatiilor pe care le avea inainte de confirmarea planului si cea prevazuta in plan, cu exceptia cazului
in care sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) planul de reorganizare al debitorului persoana fizica prevede lichidarea totala sau substantiala a
bunurilor din averea debitorului;
b) planul prevede ca debitorul nu va mai continua activitatea comerciala dupa executarea planului; si
c) la momentul confirmarii planului, debitorul nu ar beneficia de masura descarcarii de obligatii in
cazul in care s-ar afla intr-o procedura de faliment.
Descarcarea de obligatii a debitorului nu atrage descarcarea de obligatii a fidejusorului sau
codebitorului principal.

Capitolul al IX-lea RĂSPUNDEREA PENTRU APLICAREA PROCEDURII

REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI A FALIMENTULUI.

§ 1 Răspunderea civilă.
Potrivit art. 137 din Legea nr. 64/1995, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului
debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor
de conducere - administratori, directori, cenzori şi de orice altă persoană - care au contribuit la
ajungerea debitorului în această situaţie, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică
la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut
contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv, pasivul
acesteia;

128
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii
încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor,
în dauna celorlalţi creditori.
In vederea luarii masurilor anterioare, judecatorul-sindic va dispune masuri asiguratorii, din
oficiu sau la sesizarea facuta de catre administrator/ lichidator, de catre oricare dintre creditori, membri
sau, dupa caz, asociati/actionari.
Executarea silită se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului de procedură
civilă . Sumele astfel obţinute vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate, în caz de reorganizare,
completării fondurilor necesare continuării activităţii debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii
pasivului. Dupa inchiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi
repartizate de catre executorul judecatoresc, in conformitate cu prevederile prezentei legi, in temeiul
tabelului definitiv consolidat pus la dispozitia sa de catre lichidator.
§ 2 Răspunderea penală.
Potrivit legii, persoanele vinovate de săvârşirea unor fapte grave, incriminate de lege ca
infracţiuni, răspund penal. Răspunderea civilă a membrilor organelor de conducere ale debitorului nu
înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni. Deci, aceştia vor răspunde
penal, dacă faptele săvârşite de ei, şi cuprinse in Legea nr. 64/1995, îndeplinesc condiţiile legii pentru
a fi considerate infracţiuni.

BIBLIOGRAFIE

S. Angehi, M.Volonciu, C Stoica, Drept comercial , ediţia a-III- a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004
S . Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a-V-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
I. Turcu, Falimentul-noua procedură, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003
Revista de drept comercial

TITLUL al V-lea OBLIGAŢIILE COMERCIALE

Capitolul I. IZVOARELE OBLIGAŢIILOR COMERCIALE

Obligaţiile comerciale sunt acele obligaţii care rezultă din faptele obiective de comerţ,
enumerate de art. 3 din C. com. cât şi toate celelalte obligaţii ale comerciantului potrivit art. 4 C.com,
afară numai dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
Obligaţiile comerciale ca şi obligaţiile civile au ca izvoare actele juridice (contractul şi actul
juridic unilateral) şi faptele juridice (licite-cvasi contractul sau ilicite-delicte sau cvasi delicte).

129
Practica comercială a dat la iveală, pe lângă contract şi act juridic unilateral, un alt izvor, care deşi are
ca fundament voinţa creatoare a părţilor totuşi nu poate fi confundat cu contractul, prezentând
particularităţi proprii.
Este vorba de actul juridic complex care are drept caracteristică principiul majoritar iar ca
fundament ideea de necesitate şi paralelismul de interese (absenţa contrarietăţii intereselor) ca ]n cazul
deciziilor adunării generale a asociaţilor din societăţile comerciale, deciziile creditorilor în cadrul
procedurii falimentului.
În cadrul acestor acte juridice este incident principiul majoritar potrivit căruia, legiuitorul
prezumă că un anumit număr dintre părţile participante la elaborarea actului juridic reprezintă voinţa
unanimă, voinţa producătoare de efecte juridice, şi, în consecinţă, voinţa minorităţii este sacrificată, ea
trebuind să se supună deciziei majorităţii.
De asemenea, în actele complexe, spre deosebire de contactele obişnuite unde voinţele care
concură sunt emanaţia unor persoane cu interese opuse, părţile au interese concordante. Părţile nu luptă
ci colaborează.
Din aceste constatări nu trebuie să se tragă concluzia că asemenea acte juridice complexe nu
reprezintă contracte sinalagmatice cu toate consecinţele ce se deduc de aici (părţile îşi asumă obligaţii
reciproce, excepţia non adimpleti contractus este aplicabilă, este admisibilă acţiune în rezoluţiune, este
necesară formalitatea multiplului exemplar.
Diferenţe în ceea ce priveşte formarea şi executarea obligaţiilor comerciale faţă de cele civile
apar numai cu privire la cele ce izvorăsc din acte juridice. Obligaţiunile de despăgubire care izvorăsc
din delicte, cvasidelicte sau cvasicontracte nu prezintă nici o particularitate în dreptul comercial. Ele
rămân guvernate în esenţă de dreptul civil, legile comerciale prevăzând numai unele norme cu caracter
procedural, ca de pildă în materia proprietăţii industriale şi comerciale.

Capitolul al- II-lea ÎNCHEIEREA CONTRACTELOR COMERCIALE

Contractele comerciale se pot încheia între prezenţi – aplicându-se regulile cunoscute de la

obligaţiile civile şi între absenţi când se aplică art. 35 – 39 C.com.
Când legea se referă la încheierea contractelor între absenţi sau persoane depărtate se are în
vedere nu distanţa dintre părţile contractante ci intervalul de timp care curge între manifestările lor de
voinţă.
Încheierea contractului între absenţi ca şi între prezenţi, presupune două manifestări de voinţă:
oferta de a contracta şi acceptarea ofertei.
a) Oferta de a contracta este o propunere a unei persoane adresată unei alte persoane de a încheia un
anumit contract şi trebuie să fie precisă, completă, neechivocă şi fermă.
b) acceptarea ofertei este manifestarea voinţei destinatarului ofertei de a încheia contractul în condiţiile
prevăzute în oferta primită. Acceptarea ofertei trebuie să fie totală şi fără rezerve sau condiţii.
Acceptarea condiţionată sau limitată se consideră un refuz al ofertei şi constituie o contraofertă .
În cazul în care oferta şi acceptarea ofertei sunt concordante, se referă la un obiect determinat şi
se întemeiază pe o cauză licită, ele vor avea ca efect încheierea contractului.
Conform art. 35 C.com. contractul sinalagmatic nu se consideră încheiat „dacă acceptarea n-a
ajuns la cunoştinţa ofertantului”. Totuşi în practică se prezumă relativ că la primirea de către ofertant a

acceptării (corespondenţei) acesta a luat cunoştinţă de acceptare. Această prezumţie relativă

poate fi răsturnată prin proba contrară, ofertantul putând face dovada că fără a fi în culpă, nu a luat
cunoştinţă de acceptarea ofertei.
Este necesar ca acceptarea ofertei să ajungă la cunoştinţa ofertantului în termenul stabilit prin
ofertă sau, dacă nu s-a stabilit un asemenea termen în termenul necesar după natura contractului.
Ofertantul, însă, poate primi ca valabilă şi o acceptare ajunsă peste termenul stabilit în ofertă dacă
prezintă interes, cu condiţia să-l înştiinţeze de îndată pe destinatar de aceasta.
Când ofertantul cere executarea imediată a contractului şi un răspuns de acceptare nu se cere şi
nici nu este necesar după natura contractului contractul este considerat încheiat de îndată ce
destinatarul ofertei a executat contractul.

130
 În cazul contractelor unilaterale propunerea este obligatorie îndată ce ajunge la cunoştinţa părţii
căreia îi este făcută.
Întrucât revocarea ofertei sau acceptării ofertei poate cauza prejudicii, dacă revocarea ajunge la
cunoştinţa celeilalte părţi după ce aceasta întreprinsese executarea contractului, atunci partea care
revocă contractul răspunde de daune. Deci deşi revocare îşi produce efectele, adică împiedică
perfectarea contractului, partea prejudiciată prin actele de executare efectuate are dreptul la
despăgubiri.

Capitolul al III-lea EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR COMERCIALE

§ 1 Preţul în obligaţiile comerciale.

Preţul este un element esenţial al contractelor comerciale, trebuie să fie stabilit în bani, să fie
determinat sau determinabil şi să fie real. El se stabileşte de către părţile contractante sau de către un
terţ. Dacă părţile nu sunt în măsură să stabilească preţul se consideră că au avut în vedere adevăratul
preţ sau preţul curent al mărfurilor, adică preţul din listele bursei sau mercurialelor de la locul unde s-a
încheiat contractul, respectiv al locului celui mai apropiat . Când nu pot fi folosite aceste criterii legale
părţile pot să determine preţul prin orice mijloc de probă .
Potrivit art. 41 C.com. dacă moneda străină prevăzută în contract nu are curs legal sau
comercial în ţară, iar cursul ei nu a fost determinat de părţile contractante, plata va fi făcută în monedă
naţională la cursul de schimb din momentul scadenţei şi la locul plăţii.
Pe teritoriul României încasările şi plăţile între rezidenţi se realizează în monedă naţională
(leu).
§ 2 Locul executării obligaţiilor comerciale.
Potrivit art. 59 C.com obligaţia comercială, trebuie să fie executată în locul arătat în contract
sau care ar rezulta din natura operaţiei ori din intenţia părţilor contractante. Dacă locul executării nu
este stabilit expres în contract şi nici nu rezultă tacit din natura operaţiunii sau intenţia părţilor
contractante obligaţiile comerciale trebuie executate la locul unde debitorul îşi avea sediul său
comercial ori cel puţin domiciliul sau reşedinţa la data încheierii contractului.
§ 3 Solidaritatea codebitorilor
Potrivit art. 42 Cod comercial în obligaţiile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidar afară de
stipulaţie contrară.
Dacă în raporturile civile, în cazul pluralităţii de debitori, regula este că obligaţiile sunt
divizibile sau conjuncte , în afară de dispoziţie legală sau convenţională contrară, în materie
comercială este consacrată soluţia contrară: regula este solidaritatea iar excepţia divizibilitatea
obligaţiei între codebitori.
De la prezumţia de solidaritate a codebitorilor legiuitorul instituie o excepţie şi anume în cazul
necomercianţilor pentru operaţiuni care, încât îi priveşte, nu sunt fapte de comerţ
Codul comercial prin dispoziţiile art 42 al2 extinde prezumţia de solidaritate şi asupra
fidejusorului: aceeaşi prezumţie există chiar şi în contra fidejusorului , chiar necomerciant, când
garantează o obligaţie comercială .
Prin această dispoziţie fidejusorul se transformă dintr-un obligat subsidiar şi accesoriu într-un
obligat principal. El nu răspunde în locul debitorului principal ci alături de el şi pentru întreaga datorie,
astfel încât nu poate invoca beneficiul de discuţiune sau de diviziune ca în cazul în care garantează o
obligaţie civilă.
§ 4 Regimul juridic al dobânzilor.
În cazul întârzierii în executarea unei obligaţii băneşti, atât în materie civilă cât şi comercială,
daunele-interese ce se cuvin creditorului sunt evaluate legal la nivelul dobânzii legale, potrivit art.
1088 C. civ. care prevede că „în obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare daunele interese pentru
neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală afară de regulile speciale în materie de comerţ, de
fidejusiune şi societate”.
Aceste daune-interese se cuvin, aşa cum prevede acelaşi articol, de la data cererii de chemare în
judecată în materie civilă, iar în materie comercială dobânzile legale sunt datorate de la data scadenţei,
conform art. 43 C.com. „datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din
ziua când devin exigibile”.
131
 Pentru a fi incident articolul anterior menţionat este necesar să::
-obligaţia debitorului să constea în plata unei sume de bani;
-obligaţia să fie lichidă, adică cuantumul sumei datorate să fie precis determinat;
-obligaţia să fie exigibilă.
Dobânzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadenţă chiar dacă nu au fost
stabilite prin contract scris între părţi. Chiar dacă dobânzile curg de drept, ele trebuie cerute de creditor
neputând fi acordate din oficiu.
Actul normativ care reglementează regimul juridic al dobânzii legale este Ordonanţa nr. 9/2000
privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti modificată şi aprobată prin Legea 356/2002.
Potrivit acestuia act normativ cuantumul dobânzii legale în materie comercială,dobânda legală
se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a BNR iar în toate celelalte cazuri dobânda legală se
stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a BNR diminuat cu 20%.
Nivelul dobânzii de referinţă în funcţie de care se stabileşte dobânda legală este cel din prima zi
lucrătoare fiecărui semestru, aşa cum apare publicat în M.O. al României.
În prezent dobânda legală comercială este 7,5 % pe an iar în celelalte cazuri valoarea acesteia
este de 6% pe an.
Dobânzile nu se pot cumula cu daunele interese deoarece au aceeaşi natură juridcă: dobânzile
sunt în realitate daune interese pentru întârziere (daune moratorii), numai că sunt evaluate anticipat de
către legiuitor. De la această regulă, potrivit art. 1088 C civ. este admis cumulul dobânzii cu daunele-
interes în următoarele cazurile :
- mandatarul care schimbă destinaţia sumelor de bani primite pe seama mandantului;
- în cazul fidejusiunii, fidejusorul beneficiază de cumulul dobânzilor şi al daunelor interese în
acţiunea în regres contra debitorului;
- în materia societăţilor comerciale, asociatul care întârzie în liberarea aportului în numerar
datorează dobânzi şi despăgubiri faţă de societate, potrivit art. 65 din Legea 31/1990 privind societăţile
comerciale
În ceea ce priveşte admisibilitatea cumului dobânzii legale moratorii cu şi penalităţi de
întârziere Legea 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale prevede că în
contractele incheiate partile contractante vor prevedea ca, in cazul neindeplinirii in termen de 30 de
zile de la data scadentei a obligatiilor contractuale, debitorii sa plateasca, in afara sumei datorate,
penalitati pentru fiecare zi de intarziere.
In contractele comerciale dintre partile contractante, indiferent de forma in care acestea se
incheie, in afara penalitatilor contractuale prevazute mai sus, pentru compensarea prejudiciului suferit
de catre creditor ca urmare a indeplinirii cu intarziere sau a neindeplinirii obligatiilor asumate de
debitor, se pot include si daune-interese pentru neexecutarea totala sau partiala a contractului, sub
forma daunelor moratorii sau a celor compensatorii.
Totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare, nu poate depasi cuantumul sumei asupra
careia sunt calculate, cu exceptia cazului in care prin contract s-a stipulat contrariul.
§ 5 Interdicţia acordării termenului de graţie în obligaţiile comerciale.
Potrivit art. 44 Cod comercial „în obligaţiunile comerciale, judecătorul nu poate acorda
termenul de graţie permis de art. 1021 C. civ. conform căruia în cazul unui contract sinalagmatic dacă
debitorul nu-şi execută obligaţia creditorul are dreptul să ceară, fie executarea silită a obligaţiei când
acest lucru este posibil sau să ceară desfiinţarea cu daune interese.
În materie civilă în situaţia în care creditorul solicită rezoluţiunea instanţa ţinând seama de
împrejurările care l-au pus pe debitor în imposibilitatea de a-şi executa obligaţia, poate să-i acorde un
termen fără consimţământul creditorului şi chiar împotriva voinţei creditorului în care debitorul să-şi
execute obligaţia. Dacă la împlinirea acestui termen de graţie debitorul nu şi-a executat obligaţia
instanţa va pronunţa rezoluţiunea, obligându-l şi la plata de daune interese. Acest termen nu poate fi
acordat în materie comercială .
Pentru a opera interdicţia legală a acordării termenului de graţie este necesar:
-obligaţia debitorului să rezulte dintr-un contract sinalagmatic;
-contractul trebuie să prevadă un termen de executare;

132
 § 6 Interdicţia retractului litigios în materie comercială
Potrivit art. 45 C.com retractul litigios reglementat de art. 1402 – 1404 nu poate fi exercitat în
cazul în care dreptul litigios cedat derivă dintr-un fapt comercial. În materie comercială în caz de
cesiune a unui drept litigios debitorul cedat se poate libera plătind cesionarului: preţul real al vânzării,
dobânda la suma plătită din ziua plăţii şi cheltuielile vânzării, stingând astfel litigiul. Această
posibilitate nu este recunoscută debitorului cedat în situaţia în acre dreptul litigios cedat izvorăşte
dintr-o faptă de comerţ.

Capitolul al IV-lea PROBELE ÎN MATERIE COMERCIALĂ

Potrivit art. 46 Cod comercial, obligaţiile comerciale şi liberaţiunile se probează: cu acte

autentice; cu acte sub semnătură privată; cu facturi acceptate; prin corespondenţă; prin telegrame; cu
registrele părţilor; cu martori, de câte ori instanţa judecătorească ar crede că trebuie să admită proba
testimonială, şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 Cod civil, prin orice alte mijloace de
probă admise de legea civilă.
Obligaţiile comerciale pot fi dovedite şi cu mijloacele de probă admise în dreptul civil.
Regimul probator reglementat de art. 46 Cod comercial este aplicabil actelor juridice încheiate
de comercianţi şi actelor comerciale încheiate de necomercianţi dar supuse legii comerciale potrivit art.
56 C. com.
Sarcina probei în litigiile comerciale, ca şi în cele civile, incumbă reclamantului.
§ 1. Probele dreptului comun.
Potrivit dreptului comun, dovada actelor şi faptelor juridice se poate face prin înscrisuri,
martori, prezumţii, mărturisire, expertiză etc. .
În mod excepţional, în anumite cazuri, Codul comercial cere existenţa unui înscris ad
probationem:
a) Contractul de societate în participaţie
b) Contractul de agenţie
c) Contractele privind vasele comerciale
d) Contractul de consignaţie.
Art. 55 Cod comercial prevede: „Când codul comercial cere proba prin înscris, proba
testimonială nu poate fi admisă decât în cazurile în care este permisă şi de Codul civil”. Deci, aceste
acte pot fi dovedite prin înscris şi, excepţional, cu martori, dar numai în condiţiile prevăzute de art.
1191 Cod civil.
Data actelor comerciale
Potrivit art. 57 Cod comercial, data actelor şi a contractelor comerciale trebuie să arate locul,
ziua, luna şi anul. Ea poate fi stabilită faţă cu cei de al treilea, prin toate mijloacele de probă prevăzute
de art. 46.
În cazul înscrisurilor autentice, menţiunea datei actului, care este şi data încheierii de
autentificare, dă înscrisului dată certă în sensul art. 1182 Cod civil şi face dovadă până la înscrierea în
fals.
În cazul înscrisurilor sub semnătură privată, ele dobândesc data certă în condiţiile art. 1182 Cod
civil. Conform art. 57 alin. (2) din Cod comercial, data acestor înscrisuri poate fi stabilită prin orice
mijloc de probă arătat de art. 46 Cod comercial.
Pentru anumite acte juridice, legea prezumă data cuprinsă în înscrisul sub semnătură privată ca
fiind adevărată, până la proba contrară. Art. 57 alin. (3) din Cod comercial prevede că data arătată în
cambie şi în orice alte titluri la ordin, precum şi în girurile lor, se consideră drept adevărată până la
proba contrară.
Proba cu martori.
Potrivit art. 46 Cod comercial, obligaţiile comerciale şi liberaţiunile se probează cu martori ori
de câte ori instanţa judecătorească consideră că trebuie să admită proba testimonială, şi aceasta chiar
şi în cazurile în care art. 1191 Cod civil. interzice acest lucru, adică pentru dovedirea uni act juridic a
cărui valoare depăşeşte 250 lei, se poate folosi în contra unui înscris, peste ceea ce cuprinde înscrisul
sau pentru ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, la timpul sau în urma confecţionării înscrisului.

133
 Excepţional, în acele cazuri când Codul comercial cere dovada actelor comerciale prin înscris,
proba cu martori nu poate fi admisă decât în condiţiile în care ea este permisă şi de Codul civil.
Instanţa judecătorească nu este obligată să admită această probă, la simpla cerere a părţii
interesate, întrucât art. 46 Cod comercial prevede că proba cu martori este admisibilă ori de câte ori
instanţa judecătorească „ar crede că trebuie să admită proba testimonială”. Deci, potrivit legii, proba cu
martori este admisibilă în drept, dar instanţa judecătorească are libertatea să aprecieze, în condiţiile
concrete ale litigiului, concludenţa acestei probe.
Alte mijloace de probă.
În absenţa unor reguli speciale, admisibilitatea acestor mijloace de probă este supusă regulilor
dreptului comun.
a) Mărturisirea . În materie comercială, principiul indivizibilităţii mărturisirii, reglementat de art. 1206
alin. (2) Cod civil, are o aplicaţie mai restrânsă, deoarece art. 46 Cod comercial permite folosirea
oricărui mijloc de probă.
b) Prezumţiile. Prezumţiile sunt permise însă numai în măsura în care este admisă proba cu martori.
Întrucât în materie comercială, sfera de aplicare a probei cu martori este mai largă, înseamnă că şi
proba cu prezumţii a dovedit o extindere corespunzătoare.
c) Raportul de expertiză.
§ 2 Probele specifice dreptului comercial
Facturile acceptate.
Factura comercială este un înscris sub semnătură privată prin care se constată executarea unei
operaţii comerciale.
Ca orice înscris sub semnătură privată, factura comercială face dovadă împotriva emitentului şi
în favoarea destinatarului ei. Dacă factura este acceptată de către destinatar, ea face dovadă şi în
favoarea emitentului, dovadă împotriva destinatarului.
Acceptarea expresă sau tacită a facturii reprezintă un act juridic care obligă pe comerciantul
acceptant la plată. Acceptarea facturii trebuie să fie manifestarea voinţei persoanei care angajează pe
comerciantul persoană juridică în raporturile cu terţii.
Corespondenţa comercială.
Prin corespondenţă comercială se înţelege orice fel de înscrisuri (scrisori, telegrame, note, fax,
e-mail etc.) intervenite între comercianţi în scopul perfectării, modificării sau stingerii unor obligaţii
comerciale.
Înscrisurile expediate şi primite de comerciant, care constituie corespondenţa comercială, fac
parte din categoria înscrisurilor sub semnătură privată. Li se aplică regulilor stabilite de lege referitor
la proba prin înscrisurile sub semnătură privată.
Telegramele
Telegrama este o comunicare a unei manifestări de voinţă transmisă la distanţă prin telegraf de
către o persoană (expeditorul) altei persoane (destinatarul) prin intermediul oficiului telegrafic.
Caracteristica telegramei constă în faptul că destinatarul primeşte un înscris care cuprinde conţinutul
comunicării, iar nu înscrisul original predat de expeditor oficiului telegrafic.
Legea atribuie telegramei calitatea de mijloc de probă, asimilând-o înscrisului sub semnătură
privată.
Registrele comerciale
Potrivit Codului comercial şi Legii nr. 82/1991 privind contabilitatea, registrele pe care trebuie
să le ţină comercianţii sunt: registrul-jurnal, registrul-inventar, registrul copier şi registrul cartea mare.
Pot fi folosite ca mijloc de probă în litigiile dintre comercianţi şi, în anumite limite, în litigiile
dintre comercianţi şi necomercianţi. Registrele comerciale au o forţă probantă diferită, după cum
aceste registre au fost legal ţinute ori au fost ţinute fără respectarea dispoziţiilor legale.
a) Registrele comerciale legal ţinute pot face probă în justiţie între comercianţi, pentru fapte şi
chestiuni de comerţ. Pot fi folosite nu numai în contra comerciantului care ţine aceste registre, ci şi în
favoarea acestuia.
Registrele comerciale sunt opuse unui comerciant, care, la rându-i, poate invoca propriile
registre în care sunt înregistrate operaţiunile care fac obiectul litigiului. În asemenea caz, instanţa
judecătorească va aprecia dacă se poate atribui conţinutului registrelor unui comerciant, un caracter de

134
validitate mai mult sau mai puţin mare, dacă trebuie a se renunţa la această probă în caz când registrele
comerciale ale părţilor nu concordă, sau a atribui o credinţă mai mare registrului uneia din părţi.
b) Registrele comerciale pe care comercianţii sunt obligaţi a le avea chiar neţinute în regulă fac
probă în contra lor dar nu pot fi primite a face probă în justiţie, spre folosul celui ce le-a ţinut.
Comerciantul care foloseşte registrele nelegal ţinute ca mijloc de probă nu poate să scindeze
conţinutul lor.
În raporturile dintre comercianţi şi necomerciant registrele unui comerciant-obligatorii sau
facultative, legal sau neregulat ţinute, pot fi folosite de către necomerciant ca mijloc de probă
împotriva comerciantului căruia aparţin aceste registre, fără însă ca necomerciantul să poată scinda
conţinutul lor.
Registrele comerciale ţinute de un comerciant nu pot fi folosite împotriva necomerciantului.
Există mai multe modalităţi de folosire a registrelor comerciale ca mijloc de probă :
a) Înfăţişarea registrelor comerciale, adică prezentarea registrelor, la cererea părţii interesate
sau din oficiu, pentru a se extrage din ele, de către judecător sau de un expert desemnat de instanţă,
numai ceea ce se referă la litigiul dintre părţi.
b) Comunicarea registrelor comerciale- constă în punerea la dispoziţia părţii interesate a
registrelor comerciale pentru a fi examinate în întregul lor. Ea poate fi ordonată de instanţa
judecătorească, la cererea părţii interesate, doar în afaceri de succesiuni, comunităţi de bunuri, societăţi
şi în caz de aplicare a procedurii falimentului.
§ 3 Mijloacele moderne de comunicare şi valoarea lor probatorie
Comunicări prin telex, telefax,.
Destinatarul primeşte un înscris care cuprinde conţinutul comunicării, iar nu înscrisul original
redactat şi semnat de expeditor.Forţa probantă a telexului sau faxului, ar putea fi cea a telegramei,
adică forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată.
Înscrisurile în formă electronică.
Prin Legea nr. 455/2001 s-a reglementat regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică.
Înscrisul în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există
relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă,
destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
Înscrisul în formă electronică căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură
electronică extinsă, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub
semnătură privată.
Înscrisul sub formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură
electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-
au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile.
Dacă una din părţi nu recunoaşte înscrisul ori semnătura, instanţa de judecată va dispune ca
verificarea să se facă prin expertiză tehnică de specialitate.

Capitolul al V-lea PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ ÎN MATERIE COMERCIALĂ

Prescripţia extinctivă în materie comercială este guvernată de dispoziţiile Codului comercial şi

cele ale Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă care este „legea generală” în domeniul
prescripţiei extinctive.
Termenul de 3 ani este termen general de prescripţie, atât în materie civilă, cât şi în materie
comercială.
Există şi termen speciale de prescripţie:
- termenul de prescripţie de 2 ani pentru acţiunile mijlocitorilor pentru plata drepturilor lor.
- termenul de prescripţie privind acţiunile contra cărăuşului în temeiul contractului de transport; 6 luni,
dacă expedierea a fost făcută în Europa; un an, dacă expedierea s-a făcut în ţări extra-europene.
- termenul de 6 luni pentru acţiunile în daune ale fondatorilor împotriva societăţii; t
-termenul de 3 ani pentru restituirea dividendelor fictive
- termenul de un an pentru acţiunile în daune pentru prejudiciile cauzate prin fapte de concurenţă
neloială.

135
 Prescripţia începe să curgă, ca regulă, de la data când se naşte dreptul de acţiune, dar există şi
situaţii speciale:
-în cazul acţiunilor derivate din contractul de societate sau din alte operaţiuni sociale, prescripţia curge
din ziua când obligaţia a ajuns la termen sau din ziua îndeplinirii formalităţilor prevăzute de lege;
-în cazul acţiunilor derivate din cambie sau cec, prescripţia curge din ziua scadenţei sau din ultima zi a
termenului prevăzut de lege
- în cazul acţiunilor mijlocitorilor, prescripţia începe să curgă din ziua terminării afacerii .
-în cazul acţiunilor contra cărăuşului, prescripţia curge: în cazul pierderii totale a bunurilor, de la data
când bunurile trebuiau să ajungă la destinaţie; în cazul pierderii parţiale, avarierii bunurilor şi
întârzierii, din ziua primirii bunurilor de către destinatar
- termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut pentru acţiunea în restituirea dividendelor distribuite fără
respectarea dispoziţiilor legale curge de la data distribuirii dividendelor.
-termenul de prescripţie de un an acţiunile în daune pentru prejudiciile cauzate prin fapte de
concurenţă neloială curge de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască
prejudiciul şi pe cel care l-a cauzat, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
Suspendarea şi întreruperea prescripţiei sunt supuse dispoziţiilor Decretul nr. 167/1958 privind
prescripţia extinctivă.

BIBLIOGRAFIE

S. Angehi, M.Volonciu, C Stoica, Drept comercial , ediţia a-III- a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004
S Angheni, Clauza penală în dreptul civil şi dreptul comercial, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2000
I.Băcanu, Regimul juridic al dobânzilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000
S . Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a-V-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
I.N.Finţescu, Drept comercial român, vol al II-lea, Bucureşti, 1929
I.L.Georgescu, Teoria generală a obligaţiilor comerciale. Contractul de vânzare–cumpărare.
Probele., Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994
I. Turcu, L.Pop, Contracte comerciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
Revista de drept comercial
Revista Dreptul

136
 TITLUL al VI-lea CONTRACTE COMERCIALE

Capitolul I CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE COMERCIALĂ.

§ 1 Aspecte generale privind contractului de vânzare-cumpărare comercială.

Contractul de vânzare-cumpărare comercială este acel contract prin care o parte (vânzătorul) se
obligă să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun către cealaltă parte (cumpărătorul), care se
obligă să plătească o sumă de bani drept preţ.
Vânzarea cumpărarea comercială se deosebeşte de cea civilă prin intenţia speculativă pe care o
au părţile la încheierea acestui contract, acestea realizând o interpunere în circulaţia mărfurilor.
Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare comercială este un contract bilateral,
cu titlu oneros, comutativ, consensual, translativ de proprietate.
Pentru validitate acestuia trebuie respectate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art 948 C civ şi
poate fi precedat de încheierea unei promisiuni unilaterale sau bilaterale de vânzare-cumpărare ori a
unui pact de preferinţă.
Condiţiile de capacitate sunt cele generale putând cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit
prin lege. Sunt prevăzute prin dispoziţiile art 1307-1309 C civ o serie de incapacităţi speciale:
-vânzarea nu se poate face între soţi.
- tutorele nu poate cumpăra bunurile minorului aflat sub tutela sa. interdicţia priveşte şi vânzarea de
bunuri ale tutorelui către minor.
- mandatarii – legali sau convenţionali – împuterniciţi să vândă anumite bunuri nu pot să cumpere ei
aceste bunuri.
-administratorii bunurilor statului nu pot cumpăra bunurile încredinţate administrării lor, iar
funcţionarii publici nu pot cumpăra bunurile aparţinând statului sau unităţilor administrativ-teritoriale
care se vând prin mijlocirea lor.
- judecătorii, procurorii şi avocaţii nu pot fi cesionari ai unor drepturi litigioase, care sunt de
competenţa curţii de apel, în a cărei rază teritorială îşi exercită funcţia sau profesia.
În materie comercială sunt prevăzute o serie de incapacităţi speciale:
Art. 397 C. com. prevede că prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului, să facă
operaţiuni şi nici să ia parte pe contul său ori al altuia, la un alt comerţ de natura aceluia cu care a fost
însărcinat. Interdicţia este menită să apere interesele comerciantului.
Asociaţii unei societăţi în nume colectiv, ca şi asociaţii comanditaţi din societatea în comandită,
nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente, sau având acelaşi
obiect. Ei nu pot să facă operaţiuni în contul lor sau al altor persoane, în acelaşi fel de comerţ sau într-
unul asemănător.
Regulile referitoare la obiectul contractului de vănzare-cumpărare civilă sunt aplicabile şi în
materie comercială. Astfel, referitor la lucrul vândut, acesta trebuie să se afle în comerţ, să existe, să
fie determinat sau determinabil, să fie proprietatea vânzătorului.
Preţul vânzării trebuie să fie stabilit în bani , să fie real şi să fie determinat sau determinabil.
Codul comercial recunoaşte valabilitatea vânzării, chiar când preţul nu s-a prevăzut în contract, dacă
părţile au înţeles să se refere la adevăratul preţ sau la preţul curent. Determinarea preţului în contractul
de vânzare-cumpărare comercială poate fi încredinţată unei terţe persoane (arbitru), desemnată prin
contract ori aleasă ulterior de către părţi.
Dacă persoana desemnată sau aleasă nu voieşte ori se află în imposibilitatea de a stabili preţul
vânzării, părţile trebuie să procedeze la numirea altei persoane. În cazul când părţile nu se înţeleg
asupra noii numiri, aceasta se va face de către instanţa judecătorească.
§ 2 Efectele contractului de vânzare-cumpărare comercială.
Transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor de la vânzător la cumpărător
Art 1295 C.civ. instituie regula potrivit căreia transmiterea dreptului de proprietate operează de
drept: „Vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în

137
privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul nu se va
fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”.
Odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului se transmit de vânzător la
cumpărător şi riscurile.
În materie comercială există o serie de reguli speciale:
-transmiterea proprietăţii şi a riscurilor în cazul bunurilor determinate generic care circulă de pe o piaţă
pe alta prin intermediul cărăuşului operează în momentul predării bunurilor către cărăuş, în vederea
transportului;
- referitor la transmiterea proprietăţii şi a riscurilor în cazul bunurilor determinate generic aparţinând
vânzătorului ori procurate de acesta, art. 62. C. com. dispune următoarele: când mărfurile vândute sunt
arătate în contract numai prin câtime, fel şi calitate, fără nici o altă indicaţie de natură a desemna un
corp cert şi determinat, vânzătorul este obligat a preda, la locul şi timpul stipulat, câtimea, felul şi
calitatea cuvenită, chiar dacă mărfurile, care ar fi fost la dispoziţiunea sa în momentul formării
contractului, sau pe care el şi le-ar fi procurat în urmă în executarea lui, ar fi pierit, sau dacă expedierea
sau sosirea acelor mărfuri ar fi fost împiedicată de vreo cauză oarecare
- transmiterea proprietăţii şi a riscurilor în cazul mărfurilor care se află în călătorie, cu arătarea vasului
care le transportă, este supusă condiţiei suspensive a sosirii în bună stare a acelui vas, potrivit art 63
C.com.
Termenul pentru sosirea vasului este cel arătat prin contract sau stabilit ulterior. Dacă acesta
expiră, fără ca vasul să sosească la destinaţie, cumpărătorul are dreptul să renunţe la contract, adică la
desfiinţarea contractului, sau să prelungească termenul o dată sau de mai multe ori. În situaţia în care
nu s-a stabilit un termen pentru sosirea vasului, legea prezumă că părţile au fixat drept termen timpul
necesar pentru efectuarea transportului. Dacă vasul nu soseşte în acest interval de timp, instanţa poate
fixa un termen, ţinând seama de împrejurări, care nu poate fi mai mare de un an, socotit din ziua
plecării vasului de la locul încărcării mărfurilor. Dacă acest termen expiră, fără ca vasul să sosească la
destinaţie, contractul se consideră rezolvit.
Obligaţiile părţilor
Obligaţiile vânzătorului.
1. Obligaţia de a preda lucrul vândut
Este supusă dispoziţiilor Codului civil , singura derogare fiind prevăzută de dispoziţiile art 59
C.com cu referire la locul executării acestei obligaţii şi anume: predarea lucrului se execută la locul
arătat prin contract de către părţile contractante; dacă contractul nu cuprinde nici o prevedere în acest
sens, predarea trebuie să se facă la locul care ar rezulta din natura operaţiunii ori din intenţia părţilor
contractante.;în cazul când locul executării nu este arătat în contract şi nici nu rezultă din natura
operaţiunii sau intenţia părţilor contractante, predarea se va face la locul unde vânzătorul îşi are sediul
comercial sau cel puţin domiciliul ori reşedinţa, la momentul încheierii contractului.
2. Obligaţia de garanţie.
Garanţia contra evicţiunii reglementată de dispoziţiile Codului civil, art 1337 C. civ. arătând
că , vânzătorul răspunde pentru evicţiunea totală sau parţială a lucrului, precum şi pentru sarcinile care
grevează lucrul vândut şi care nu au fost declarate la încheierea contratului.
Referitor la garanţia contra viciilor lucrului, art. 1352 C. civ arată că., vânzătorul va răspunde
pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă, din cauza acestora, lucrul nu este bun de întrebuinţat,
după destinaţia sa, sau întrebuinţarea sa este atât de micşorată, încât se poate presupune că
cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau nu ar fi dat preţul achitat, dacă ar fi cunoscut viciile lucrului.
Aceste dispoziţii referitoare la obligaţia de garanţie se completează cu celelalte prevederi ale
Codului civil în materie .
Codul comercial cuprinde dispoziţii speciale în materia garanţiei pentru vicii.:
- În contractul de vânzare-cumpărare comercială, vânzătorul răspunde nu numai pentru viciile
ascunse ci şi pentru viciile aparente atunci când cumpărătorul nu preia direct bunurile de la vânzător, ci
de la cărăuş. Astfel art 73 C.com arată: cumpărătorul unor mărfuri sau producte provenind din o altă
piaţă, este dator să denunţe vânzătorului viciile aparente în timp de două zile de la primire, ori de câte
ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza condiţiunilor excepţionale în care se află lucrul vândut
sau persoana cumpărătorului. El este dator să denunţe viciile ascunse ale lucrului în primele două zile
de la descoperirea lor. Odată acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi primit a reclama ceva
138
pentru viciile lucrului vândut.Dacă viciile aparente au fost aduse la cunoştinţa vânzătorului în termen,
cumpărătorul poate reclama viciile aparente în termen de 3 ani.
- dispoziţii privind constatarea calităţii şi condiţiilor mărfii vândute. La cererea cumpărătorului
sau a vânzătorului, preşedintele instanţei judecătoreşti poate dispune constatarea de către unul sau mai
mulţi experţi a calităţii şi stării în care se află lucrul vândut.
Pentru protecţia consumatorilor a fost instituit un cadru special referitor la asigurarea calităţii
produselor: O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; Legea nr. 449/2003 privind vânzarea
produselor şi garanţiile asociate acestora; Legea nr.204/2004 privind răspunderea producătorilor pentru
pagubele generate de produsele cu defecte.
Obligaţiile cumpărătorului.
1. Obligaţia de plată a preţului.
Este supusă dispoziţiilor Codului civil cu o singură derogare şi anume cumpărătorul
datorează, pe lângă preţul vânzării, şi dobânda preţului în toate cazurile de întârziere la plata preţului.
Plata preţului poate fi dovedită de către cumpărător în condiţiile art. 46 C. com.
2 Obligaţia de a lua în primire lucrul vândut: se execută la data şi locul convenite de părţi în
contract.
3. Obligaţia de a suporta cheltuielile vânzării incumbă cumpărătorului în lipsă de stipulaţie
contrară.
§ 3 Consecinţele nerespectării obligaţiilor contractuale.
Excepţia de neexecutare
Ca şi în materie civilă, vânzătorul nu este obligat să predea lucrul vândut în cazul în care
cumpărătorul nu plăteşte preţul şi în contract nu s-a stipulat un termen de plată.
Rezoluţiunea contractului
Neexecutarea culpabilă a obligaţiei, ce rezultă dintr-un contract sinalagmatic, de către una
dintre părţi dă dreptul celeilalte părţi să ceară rezoluţiunea contractului în condiţiile stabilite de art.
1020 şi 1021 C. civ., instanţa judecătorească neputând acorda termen de graţie în materie comercială.
De asemenea, părţile pot prevedea în contract un pact comisoriu de gradul IV care să aibă drept efect
rezoluţiunea de drept a contractului pentru neexecutarea obligaţiilor asumate.
Codul comercial cuprinde dispoziţii referitoare la rezoluţiunea contractului d evânzare
comercială.
Astfel, când mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea contractului, una din
părţi a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sau plata preţului şi aceasta nu îşi îndeplineşte la
termenul fixat obligaţiunea sa, atunci contractul se consideră desfiinţat de drept în favoarea părţii care
îşi executase obligaţiunea sa.
De asemnea, nerespectarea termenului esenţial atrage rezoluţiunea de drept a contractului în
favoarea părţii în folosul căreia s-a stipulat termenul esenţial.Partea în folosul căreia s-a stipulat
termenul poate să renunţe la efectele rezoluţiunii, cerând executarea chiar după împlinirea termenului.
Ea trebuie să înştiinţeze cealaltă parte, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului.
§ 4 Executarea vânzării.
În contractul de vânzare-cumpărare, dacă obligaţia de predare a lucrului sau obligaţia de plată a
preţului nu a fost executată, partea în cauză poate obţine executarea ei pe cale silită, potrivit
dispoziţiilor Codului civil.
Codul comercial prevede un mijloc special de executare, denumit executare coactivă, ce
trebuie efectuată imediat după împlinirea termenului:
a) Dacă vânzătorul nu îşi execută obligaţia de predare a lucrului, cumpărătorul are dreptul să îşi
procure bunul de pe piaţă prin intermediul unui agent oficial, în cazul când lucrul vândut este
determinat generic.
b) Când cumpărătorul nu îşi execută obligaţia de a lua în primire bunul, vânzătorul are dreptul, fie să
depună bunul la o casă acreditată de comerţ, pe socoteala şi cheltuiala cumpărătorului, fie să vândă
bunul.
§ 5 Reguli speciale privind anumite vânzări.
Există o serie de reguli speciale, aplicabile atât în materie civilă cât şi comercială, referitoare la
-vânzarea după greutate, număr sau măsură.
-vânzarea cu grămada (în bloc).
139
-vânzarea pe încercate
- vânzarea pe gustate
- vânzarea drepturilor litigioase

Capitolul al II-lea CONTRACTUL DE MANDAT COMERCIAL

§ 1 Definiţia mandatului comercial.

Sediul materiei îl constituie dispoziţiile în art. 374-391 C. com.
Contractul de mandat comercial este convenţia prin care o persoană – mandatarul- se obligă să
încheie în numele şi pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea –mandantul- anumite acte
juridice care pentru mandant sunt fapte de comerţ.
§ 2 Condiţiile de validitate a contractului de mandat comercial.
Contractul de mandat comercial trebuie să îndeplinească condiţiile cerute pentru orice contract:
consimţământul, capacitatea, obiectul şi cauza.
Mandatul poate fi expres sau tacit. Comerciantul care nu voieşte să primească însărcinarea
mandantului are obligaţia ca, în cel mai scurt termen posibil, să îl înştiinţeze pe mandant despre refuzul
său.
Mandantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia el însuşi actele juridice care urmează a fi
încheiate în numele său de către mandatar. Şi ambele părţi trebuie să aibă capacitatea deplină de
exerciţiu.
Contractul de mandat are ca obiect „tratarea de afaceri comerciale”. Aceste acte juridice trebuie
să fie fapte de comerţ pentru mandant.
§ 3 Efectele contractului de mandat comercial
Obligaţiile mandatarului:
- să execute mandatul, adică să încheie actele juridice cu care a fost împuternicit de mandant.
- este ţinut să îşi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă şi diligenţa unui bun proprietar.
- să se conformeze instrucţiunilor primite de la mandant sub sancţiunea răspunderii pentru prejudiciile
cauzate mandantului.
- să aducă la cunoştinţa terţului cu care încheie actul, împuternicirea în temeiul căreia acţionează.
- să îl înştiinţeze pe mandant despre executarea mandatului.
-să plătească dobânzi la sumele de bani cuvenite mandantului din ziua în care era dator a le trimite sau
a le consemna. Mandatarul care schimbă destinaţia sumelor primite pe seama mandantului datorează
dobânda la aceste sume din ziua în care le-a primit dar şi daune-intere pentru neexecutarea
mandatului.
Obligaţiile mandantului:
- să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea mandatului;
-să plătească mandatarului remuneraţia datorată pentru executarea mandatului.
- să restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru executarea mandatului.
Pentru tot ceea ce i se datorează din executarea mandatului său şi chiar pentru retribuţia sa
mandatarul beneficiază de un privilegiu special, ce se exercită asupra tuturor bunurilor mandantului pe
care mandatarul le deţine pentru executarea mandatului sau care se găsesc la dispoziţia sa, în
magazinele sale ori în depozitele publice, sau pentru care el poate proba prin posesia legitimă a poliţei
de încărcare (documentul de transport) că i-au fost expediate.
Pentru a-şi exercita acest drept, mandatarul trebuie să îi notifice mandantului sumele de bani pe
care acesta le datorează, cu somaţia de a fi achitate în termen de 5 zile şi cu precizarea că, în caz de
neplată, va proceda la vânzarea bunurilor supuse privilegiului, mandantul putând face opoziţie la
instanţa judecătorească.
§ 4 Încetarea contractului de mandat comercial
Mandatul comercial încetează ca orice contract intuitu personae în următoarele cazuri
prevăzute de art. 1552 C. civ.: revocarea mandatarului, renunţarea mandatarului; moartea, interdicţia,
insolvabilitatea şi falimentul mandantului sau mandatarului.

140
 Capitolul al III-lea CONTRACTUL DE COMISION

§ 1 Definiţie şi caractere juridice

Contractul de comision este un contract prin care o parte, numită comisionar, se obligă pe baza
împuternicirii celeilalte părţi, numită comitent, să încheie anumite acte de comerţ, în nume propriu, dar
pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii, numită comision.
Contractul de comision este un mandat comercial fără reprezentare şi prezintă următoarele
caractere juridice : este un contract bilateral, este un contract cu titlu oneros, este un contract
consensual.
§ 2 Condiţiile de valabilitate
La încheierea contractului de comision trebuie respectate condiţiile de valabilitate prevăzute de
art 948 C civ..
Comitentul trebuie să aibă capacitatea de a încheia el însuşi actele juridice pe care la va încheia
pe seama sa comisionarul iar comisionarul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu.
Contractul de comision are ca obiect „tratarea de afaceri comerciale”.
§ 3 Efectele contractului de comision.
În raporturile dintre comitent şi comisionar
Obligaţiile comisionarului:
- să execute întocmai împuternicirea dată de comitent.
- să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii mandatului primit.
El trebuie să îndeplinească aceste obligaţii cu bună-credinţă şi diligenţa unui profesionist.
Obligaţiile comitentului:
- să plătească remuneraţia (comisionul) cuvenită comisionarului.
- să restituie cheltuielile făcute de comisionar cu îndeplinirea însărcinării primite.
În raporturile cu terţii
În contractul încheiat între comisionar şi terţ, comisionarul este parte contractantă şi, în
consecinţă, el are calitatea de debitor sau creditor faţă de terţ, fiind direct obligat către persoana cu care
a contractat ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie. Între comitent şi terţ nu se stabilesc raporturi
juridice:comitentul nu are acţiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici
acestea nu au vreo acţiune contra comitentului.
Faţă de terţ, răspunderea pentru nerespectarea obligaţiilor din contractul încheiat de comisionar
cu terţul aparţine comisionarului, chiar dacă în fapt vinovat este comitentul.
Comisionarul este răspunzător faţă de comitent pentru încheierea actelor juridice cu terţul, nu şi
pentru executarea lor, afară de convenţie contrară.
§ 4 Încetarea contractului de comision.
Contractul de comision încetează prin: revocarea împuternicirii, renunţarea la împuternicirea
primită, moartea, interdicţia, insolvabilitatea ori falimentul comitentului sau comisionarului.

Capitolul al IV-lea CONTRACTUL DE CONSIGNAŢIE

§ 1 Aspecte generale privind contractul de consignaţie

Este acel contract prin care o parte, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită
consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vândute, în nume propriu, dar pe seama consignantului,
la un preţ stabilit anticipat, cu obligaţia consignatarului de a remite consignantului preţul obţinut sau de
a-i restitui bunul nevândut.
Contractul de consignaţie este un contract bilateral, cu titlu oneros, consensual, forma scrisă
fiind cerută ad probationem.
La încheierea contractului de consignaţi tebuie respectate condiţiile de valabilitate prevăzute
de art 948 C.civ.
Contractul de consignaţie se încheie prin acordul de voinţă al părţilor, manifestările de voinţă
ale părţilor trebuind să fie exprese.
Ambele părţi trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte de comerţ, adică capacitate deplină de
exerciţiu.

141
 Contractul de consignaţie are ca obiect încheierea de către consignatar cu terţul a unor contracte
de vânzare-cumpărare prin vinderea unor bunuri ale consignantului, care trebuie să constituie fapte de
comerţ pentru consignant.
§ 2 Efectele contractului de consignaţie.
Obligaţiile consigantului:
- să predea consignatarului bunurile mobile care urmează să fie vândute.
-să plătească remuneraţia cuvenite consignatarului;
- să restituie cheltuielile făcute de consignatar cu îndeplinirea însărcinării primite.
Obligaţia consignatarului:
- să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea şi conservarea bunurilor primite.
- să execute împuternicirea dată de consignant.
- să dea socoteală consignantului asupra îndeplinirii mandatului său.
Consignantul încredinţează consignatarului anumite bunuri spre a le vinde în nume propriu dar
pe seama consignantului. În consecinţă, prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare se
stabilesc raporturi juridice între consignatar, în calitate de vânzător, şi terţi, în calitate de cumpărători.
Prin aceste contracte nu se stabilesc raporturi juridice între consignant şi terţi, transferul dreptului de
proprietate şi al riscurilor operând direct între consignant şi terţi.
§ 3 Consecinţele nerespectării obligaţiilor.
Pentru nerespectarea obligaţiilor decurgând din contractul de consignaţie se angajează
răspunderea civilă contractuală a părţii în culpă, în condiţiile stabilite de lege pentru contractul de
mandat, însă anumite încălcări ale obligaţiilor sunt sancţionate şi penal.
Potrivit legii, dacă faptele menţionate sunt săvârşite de o persoană juridică, sancţiunile se vor
aplica reprezentanţilor legali şi prepuşilor vinovaţi de săvârşirea faptelor.
Distinct de sancţiunea aplicată reprezentanţilor şi prepuşilor, persoana juridică este solidar
responsabilă cu reprezentanţii şi prepuşii ei, pentru repararea prejudiciilor cauzate consignantului.
§ 4 Încetarea contractului de consignaţie.
Contractul de consignaţie încetează prin revocarea împuternicirii, renunţarea la acesta, precum
şi în cazul morţii, interdicţiei, insolvabilităţii ori falimentului consignantului sau consignatarului

Capitolul al V-lea CONTRACTUL DE AGENŢIE

§ 1 Consideraţii generale privind contractul de agenţie

Sediul materiei îl constituie Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi care se
completează , în măsura compatibilităţii lor cu prevederile legale privind contractul de mandat
comercial.
Contractul de agenţie este contractul prin care o parte, denumită comitent, împuterniceşte în
mod statornic cealaltă parte, denumită agent, să negocieze afaceri sau să negocieze şi să încheie afaceri
în numele şi pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii.
Contractul de agenţie este un contract bilateral, cu titlu oneros, comutativ, cu executare
succesivă, consensual.
Raporturile juridice care se stabilesc între comitent şi agent pe baza împuternicirii sunt, în
esenţă, raporturi de mandat comercial.
Calitatea de comitent o poate avea orice comerciant interesat să apeleze la serviciile unui
intermediar profesionist pentru vânzarea mărfurilor şi prestarea serviciilor care reprezintă obiectul
activităţii sale comerciale.
Calitatea de agent o poate avea un comerciant, persoană fizică sau persoană juridică, care, în
mod independent, permanent şi profesional, desfăşoară activitate de intermediere în favoarea
comercianţilor.
În contractul de agenţie trebuie să se prevadă clauze referitoare la obiectul împuternicirii date
de comitent agentului: negocierea cu terţii a condiţiilor unor contracte sau negocierea şi încheierea
contractelor cu terţii, în numele şi pe seama comitentului, precum şi clauze de neconcurenţă, adică
acele clauze contractuală care au ca efect restrângerea activităţii profesionale a agentului pe durata
desfăşurării şi/sau ulterior încetării contractului de agenţie. Această clauză trebuie redactată în scris,
sub sancţiunea nulităţii.
142
 Remuneraţia agentului poate consta, fie într-o sumă fixă, fie într-un comision, fie în parte o
sumă fixă şi în parte un comision. Forma remuneraţiei se stabileşte prin acordul părţilor.
Contractul de agenţie se încheie pe o perioadă determinată sau nedeterminată, potrivit voinţei
părţilor contractante.
Contractul de agenţie încheiat pe o perioadă determinată sau nedeterminată, inclusiv
modificările şi adăugirile ulterioare, poate fi probat numai prin înscris, indiferent de valoarea acestuia,
atât în raporturile dintre părţi, cât şi faţă de terţi.
§ 2 Efectele contractului de agenţie
Efectele contractului în raporturile dintre agent şi comitent sunt reglementate de norme care au
un caracter imperativ.
Obligaţiile agentului:
- să îndeplinească obligaţiile care decurg din împuternicirea primită din partea comitentului.
- să procure şi să-i comunice comitentului informaţiile privitoare la regiunea sau regiunile stabilite în
contract care îl interesează pe comitent pentru executarea contractului de agenţie.
- să îndeplinească împuternicirea în condiţii cât mai avantajoase pentru comitent.
- să respecte în mod corespunzător instrucţiunile rezonabile primite din partea comitentului.
- să ţină, pentru fiecare comitent, evidenţa operaţiunilor comerciale efectuate în baza împuternicirii
comitentului.
- să păstreze în condiţii corespunzătoare bunurile şi eşantioanele primite din partea comitentului.
- să îndeplinească orice altă obligaţie stabilită în contractul de agenţie sau prevăzută de lege.
Obligaţiile comitentului:
- să pună la dispoziţia comitentului mostre, cataloage, tarife şi orice alte documente referitoare la
bunurile şi serviciile pe care le oferă spre valorificare, prin perfectarea unor contracte.
- să furnizeze agentului informaţiile necesare executării contractului de agenţie.
- să plătească agentului remuneraţia cuvenită.
- să îndeplinească orice altă obligaţie care îi revine potrivit contractului şi dispoziţiilor prevăzute de
lege.
Faţă de terţi contractul de agenţie nu produce efecte deoarece în cazul în care comitentul îl
împuterniceşte pe agent să negocieze afaceri comerciale contractele se încheie direct şi nemijlocit între
comitent şi terţi, iar dacă îl împuterniceşte să trateze şi să încheie anumite acte juridice cu terţii, în
numele şi pe seama sa, contractele se negociază şi se încheie de către agent, în numele şi pe seama
comitentului.
În toate cazurile, deoarece raporturile juridice se stabilesc între comitent şi terţi, plata preţului
bunurilor şi serviciilor oferite de comitent se face de către terţi direct comitentului, însă cu
împuternicire specială se poate face şi agentului
Stabilindu-se raporturi juridice directe între comitent şi terţi, reclamaţiile terţilor privind viciile
bunurilor şi serviciilor comitentului trebuie remise comitentului însă ca şi anterior ele pot fi aduse la
cunoştinţa agentului în temeiul unei împuterniciri speciale.
§ 3 Încetarea contractului de agenţie
Contractul de agenţie încetează în următoarele situaţii:
-expirarea termenului;
- denunţarea unilaterală de oricare dintre părţi, cu acordarea obligatorie a unui preaviz în cazul
unui contract încheiat pe o durată nedeterminată ;
-rezilierea contractului,în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale din culpa gravă a
celeilalte părţi.
La încetarea contractului de agenţie, agentul are dreptul să primească de la comitent o
indemnizaţie, dacă a procurat noi clienţi comitentului sau a sporit semnificativ volumul operaţiunilor
comerciale cu clienţii existenţi, iar comitentul obţine încă foloase substanţiale din operaţiunile cu
aceşti clienţi, fără ca aceasta să aducă atingere dreptului agentului de a cere despăgubiri.

Capitolul al VI-lea CONTRACTUL DE REPORT

§ 1 Consideraţii generale privind contractul de report

143
 Potrivit art. 74 C. com., contractul de report constă în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de
credit, care circulă în comerţ, şi în revânzarea simultană cu termen şi pe un preţ determinat către
aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie.
Contractul de report este un contract real, pentru încheierea valabilă fiind necesară predarea
reală a titlurilor .
Cel care vinde titlurile de credit se numeşte reportat iar cel care le cumpără se numeşte
reportator. Diferenţa între suma dată şi cea încasată de reportator (profitul) poartă denumirea de report.
§ 2 Efectele contractului de report.
-transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de credit la cumpărător;
-fructele civile ale titlurilor de credit,( dividende, dobânzi), produse în cursul duratei contractului de
report, se cuvin reportatorului., afară de stipulaţie contrară;
§ 3 Încetarea contractului de report.
Contractul de report încetează la termenul stabilit de părţi însă părţile pot să prelungească
contractul de report pentru o altă durată, cu păstrarea condiţiilor iniţiale ale contractului.

Capitolul al VII-lea CONTRACTUL DE CONT CURENT

§ 1 Aspecte generale privind contractul de cont curent

Prin contractul de cont curent, părţile se înţeleg ca, în loc să achite separat şi imediat creanţele
lor reciproce, izvorâte din prestaţiile făcute de una către cealaltă, lichidarea să se facă la un anumit
termen, prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare.
Părţile poartă denumirea de corentişti iar prestaţiile pe care şi le fac părţile una celeilalte se
numesc remize sau rimese.
Contractul de cont curent prezintă următoarele caracterele juridice: este bilateral, cu titlu
oneros, consensual.
§ 2 Efectele contractului de cont curent.
-transferul dreptului de proprietate privind valoarea respectivă între transmiţător şi primitor.
-novaţia obligaţiei iniţiale; aceasta se stinge şi este înlocuită cu o nouă obligaţie, al cărei temei este
contractul de cont curent.
-indivizibilitatea sumelor înscrise în cont pe baza prestaţiilor făcute care îşi pierd individualitatea
-compensaţia: datoriile reciproce ale părţilor se sting până la concurenţa debitului şi creditului, urmând
a se plăti eventuala diferenţă.
-curgerea dobânzilor de la data înscrierii operaţiunii pentru sumele trecute în contul curent în debitul
celui care a fost creditat (primitorul prestaţiei) şi în favoarea celui care a făcut prestaţia (transmiţătorul
valorii).Dobânzile datorate sunt cele comerciale şi se socotesc pe zile, dacă părţile nu au prevăzut
altfel.
- dreptul la comision şi alte cheltuieli pentru operaţiunile înscrise în contul curent.
§ 3 Încheierea contului curent.
Încheierea contului curent şi lichidarea diferenţei vor avea loc la scadenţa termenelor stabilite
prin convenţie şi, în lipsă, la 31 decembrie al fiecărui an.
În cazul încheierii contului în cursul contractului, soldul creditor rezultat la sfârşitul unei
perioade se înregistrează ca prim post în contul perioadei următoare. Dobânzile datorate se
capitalizează, adică soldul, care cuprinde şi dobânzile aferente, va produce dobânzi în perioada
următoare
Încetarea de drept a contractului va avea loc:
a) la expirarea termenului convenit de părţi
b) prin denunţarea uneia din părţi
c) la falimentul unei dintre părţi.
Încetarea contractului la cererea părţilor se poate cere în caz de moarte sau punere sub
interdicţie a uneia dintre părţi.

Capitolul al VIII-lea CONTRACTUL DE GARANŢIE REALĂ MOBILIARĂ

§ 1 Aspecte generale privind contractul de garanţiei reală mobiliară

144
 Garanţiile reale mobiliare sunt reglementate prin dispoziţiile Titlului VI din Legea 99/1999,
Contractul de garanţie reală mobiliară este contractul prin care debitorul constituie o garanţie
reală asupra unor bunuri mobile sau drepturi , prin care asigură executarea unei obligaţii faţă de
creditor
Legea reglementează şi alte garanţii reale mobiliare rezultate din anumite acte juridice, care nu
sunt încheiate special pentru garantarea executării obligaţiilor. Astfel sunt supuse acestei reglementări,
în ceea ce priveşte ordinea de prioritate, publicitatea, şi executarea următoarele acte juridice:
-toate cesiunile drepturilor de creanţă, chiar dacă cesiunea nu are drept scop garantarea
executării obligaţiei;
-vânzările condiţionale precum şi alte acte juridice, indiferent de denumirea sau forma lor,
destinate să garanteze îndeplinirea obligaţiei cu un bun;
-toate formele de închiriere, inclusiv de leasing, pe un termen mai mare de un an;
-Contractele de consignaţie care au bunuri din cele prevăzute la art. 6, dacă valoarea bunului ce
urmează a fi vândut, stabilită prin contractul de consignaţie, este mai mare decât echivalentul în lei a
1000 de euro;
-recipisele de depozit şi warantul.
Contractul de garanţiei reală mobiliară este un contract bilateral, accesoriu, consensual, iar în
cazul garanţiei cu deposedare este un contract real. El dă naştere unui drept real de garanţie, conferind
astfel titularului cele 2 prerogative : preferinţa şi urmărirea. De asemenea, este titlu executoriu, adică
creditorul va putea să execute garanţia în temeiul contractului învestit cu formulă executorie, în
condiţiile legii.
Contractul de garanţiei reală mobiliară poate avea ca obiect toate bunurile mobile corporale sau
necorporale,prin lege fiind indicate anumite bunuri care pot face obiectul garanţiei:
-stocul de bunuri fungibile şi nefungibile;
-soldul creditor al conturilor de depozit, depunerile de economii ori depozitele la termen, deschise la
instituţiile bancare sau financiare;
-certificatele de depozit, conosamentele şi altele similare;
-acţiunile şi părţile sociale ale ocietăţilor pe acţiuni şi societăţii cu răspundere limitată;
-drepturile de exploatare ale resurselor naturale şi de operare de servicii publice;
-drepturile rezultând din invenţii, mărci şi alte drepturi de proprietate intelectuală, industrială, sau
comercială;
-drepturile de creanţă, garantate sau negarantate printr-o ipotecă;
-instrumentele negociabile , inclusiv cele garantate printr-o ipotecă;
-universalitatea bunurilor mobile ale debitorului;
-pădurea, recolta agricolă, echipamentele şi instalaţiile, maşinile agricole;
-poliţele de asigurare;
-drepturile societare;
-bunurile mobile închiriate sau care fac obiectul unui leasing pe o perioadă mai mare de un an
Garanţia reală poate avea ca obiect un bun mobil individual determinat sau determinate generic,
ori o universalitate. Ea poate privi bunuri viitoare, sau prezente. În cazul bunurilor viitoare garanţi
produce efecte din momentul când debitorul obţine dreptul de proprietate asupra bunurilor. Bunurile
care constituie obiectul garanţiei pot fi proprietatea debitorului sau a altei persoane.Garanţia acoperă
întreaga întindere a obligaţiei garantate, dobânzi şi cheltuielile creditorului legate de valorificarea
garanţiei
Contractul se încheie în formă autentică sau sub semnătură privată, această formalitate fiind
cerută ad probationem.
Pentru opozabilitatea faţă de terţi pentru dobândirea gradului de prioritate garanţia reală
mobiliară este supusă unor formalităţi de publicitatea. Astfel, faţă de terţi, inclusiv faţă de stat ,
garanţia reală mobiliară are un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul la care acestea au
fost făcute publice prin:
-înscrierea în Arhiva electronică de garanţii reale mobiliare ;
-prin luarea în posesie a bunului afectat garanţiei sau prin înscrierea unui aviz de garanţie la arhivă
dacă obligaţia garantată nu depăşeşte 300 de euro;

145
-pentru valorile mobiliare-prin înregistrarea valorilor mobiliare în registrul ce deserveşte piaţa pe care
sunt vândute.
§ 2 Efectele contractului de garanţie reală mobiliară
-debitorul are dreptul să administreze şi chiar să dispună de bunul afectat garanţiei în orice mod
precum şi de fructele bunului.
-debitorul este obligat să întreţină bunul şi să-l folosească ca un bun proprietar;
-creditorul este în drept să verifice bunul afectat garanţiei iar dacă debitorul nu-şi execută obligaţia, să
intre în posesia bunului sau să-l reţină şi să îl vândă pentru a obţine plata obligaţiei garantate:
-creditorul are obligaţia de restituire a bunului în posesia căruia se află dacă debitorul a executat
obligaţia.
§ 3 Executarea garanţiei reale mobiliare
Dacă debitorul nu-şi execută obligaţia, creditorul are dreptul de a opta între a recurge la
procedura reglementată de Codul de procedură civilă sau de a executa garanţia reală după procedura
specială prevăzută de Legea 99/1999.
Luarea în posesie a bunului afectat garanţiei, de la debitor sau de la oricare persoană ar deţine
bunul, se face în mod paşnic sau cu ajutorul executorului judecătoresc. Părţile pot conveni ca bunul să
fie vândut , fără ca creditorul să ia bunul în posesie.
După luarea în posesie se trece la vânzarea bunului. Înainte de vânzare creditorul trebuie să
notifice vânzarea către debitor şi ceilalţi creditorii care şi-au înscris un aviz de garanţie faţă de acelaşi
debitor şi cu privire la acelaşi bun, precum şi către proprietarul bunului, dacă o altă persoană este
proprietara bunului. Aceştia pot face opoziţie în termen de 5 zile de la data primirii notificării.
Nerespectarea formalităţii privitoare la notificare atrage nulitatea vânzării şi răspunderea pentru
pagube.
Legea permite creditorului să–şi adjudece bunul afectat garanţiei în cadrul vânzării iniţiate de
el.
Sumele obţinute din vânzarea bunului se utilizează pentru plata cheltuielilor privind
conservarea, luarea în posesie şi vânzarea bunului şi plata dobânzilor şi a creanţei garantate care are
primul rang de preferinţă, chiar dacă aceasta nu a devenit exigibilă iar suma rămasă va fi distribuită
celorlalţi creditori chiar dacă creanţele acestora nu au devenit exigibile.
În cazul în care obiectul garanţiei îl constituie sumele depuse într-un cont în bancă este necesar
să se notifice de către creditor băncii intenţia sa de a-şi satisface creanţa din sumele depuse în cont. La
notificare trebuie anexate contractul de garanţie şi informaţiile necesare privind suma ce trebuie plătită.
Primind notificarea banca este obligată să verifice înscrierea la arhivă, prioritatea creanţei şi semnătura
acestuia.. Banca va bloca contul debitorului ceea ce înseamnă că nu va mai onora nici un ordin de plată
al debitorului dar va accepta depunerile. După blocare contului banca va satisface creanţa creditorului
care are rang prioritar chiar dacă creanţa acestuia nu este exigibilă.
Când obiectul garanţiei îl constituie titlurile care conferă drepturi reale asupra bunuri mobil-
(recipise de depozit, warante şi conosamentele-creditorul îşi valorifică garanţia prin vânzarea bunurilor
la care se referă aceste titluri, iar preţul obţinut se distribuie potrivit ordinii de prioritate stabilită de
lege.
Executarea asupra titlurilor negociabile –efecte de comerţ: cambia, bilet la ordin, cec se face în
condiţiile prevăzute de Lege 58/1934 şi Legii 59/19934 pentru valorificarea drepturilor care rezultă din
aceste titluri. Executarea se face şi împotriva avaliştilor şi împotriva giranţilor.
În situaţia în care executarea priveşte drepturi de creanţă creditorul poate să intre în mod paşnic
în posesia înscrisurilor care constată drepturile de creanţă şi să folosească mijloace paşnice pentru
încasarea sumei la care are dreptul din creanţa care constituie obiectul garanţiei. El poate să preia ori să
cedeze altei persoane drepturile de creanţă asupra cărora s-a constituit garanţia reală până la
concurenţa sumei garantate.
§ 4 Încetarea contractului de garanţiei reală mobiliară
Contractul de garanţie mobiliară încetează în următoarele situaţii:
- la îndeplinirea obligaţiei garantate
- prin actul liberator al creditorului
- hotărâre judecătorească prin care se pronunţă stingerea garanţiei.

146
 Creditorul are obligaţia ca în termen de 40 de zile să înscrie la arhivă o notificare privind
stingerea garanţiei.

BIBLIOGRAFIE

S. Angehi, M.Volonciu, C Stoica, Drept comercial , ediţia a-III- a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004
S . Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a-V-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
I.Finţescu, Drept comercial român, vol al II-lea, Editura Socec, Bucureşti, 1929
I.L.Georgescu, Teoria generală a obligaţiilor comerciale. Contractul de vânzare–cumpărare.
Probele., Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994
I. Turcu, L.Pop, Contracte comerciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
Revista de drept comercial
Revista Dreptul

TITLUL AL VII-LEA TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE

147
 Capitolul I. Aspecte introductive privind titlurilor comerciale

Titlul comercial de valoare poate fi definit ca un înscris denumit şi titlu în temeiul căruia
posesorul său legitim este îndrituit să exercite, la o dată determinată, dreptul arătat în înscris.
Caracteristicile titlului comercial de valoare.
a) înscrisul are caracter constitutiv;
b) înscrisul are caracter formal;
c) înscrisul are caracter literal;
d) înscrisul conferă un drept autonom.
Titlurile de valoare se clasifică după conţinutul lor astfel:
a) Efectele de comerţ:
- cambia
- biletul la ordin
- cecul
b) Valorile mobiliare:
- acţiunile
- obligaţiunile
c) Titlurile reprezentative ale mărfurilor:
- conosamentul
- recipisa de depozit
- warantul
Clasificarea titlurilor de valoare după modul în care circulă.
a) Titlurile nominative
b) Titlurile la ordin
c) Titlurile la purtător
Titlurile comerciale de valoare se clasifică în funcţie de cauza lor în:
a) Titlurile cauzale
b) Titlurile abstracte

Capitolul al II-lea CAMBIA

Secţiunea I Aspecte introductive privind cambia

Sediul materiei îl constituie Legea nr. 58 din 1 mai 1934 asupra cambiei şi biletului la ordin
modificată prin O.G. nr. 11/1993.
Cambia este un înscris prin care o persoană, denumită trăgător sau emitent, dă dispoziţie altei
persoane, numită tras, să plătească la scadenţă o sumă de bani unei a treia persoane, numită
beneficiar, sau la ordinul acesteia.
Subiectele raportului juridic cambial sunt:
a) trăgătorul (emitentul);
b) trasul;
c) beneficiarul.
Emiterea unei cambii are la bază existenţa unor raporturi juridice anterioare între persoanele în
cauză, care au ca izvor anumite acte juridice. în temeiul acestor raporturi juridice, denumite raporturi
fundamentale, fiecare persoană are calitatea de creditor sau debitor în raporturile juridice la care
participă. Prin emiterea cambiei şi efectuarea plăţii se execută obligaţiile din raporturile juridice
preexitente.
Odată emisă cambia, ea trebuie privită prin ea însăşi, ca un titlu de sine-stătător. Totodată
operaţiile privind cambia fac abstracţie de existenţa raporturilor fundamentale. Aceste operaţii sunt
guvernate de reguli speciale, care sunt diferite de regulile care reglementează raporturile fundamentale.
Emiterea cambiei nu duce la stingerea raporturilor juridice fundamentale.

148
 Fiind un titlu de valoare, cambia are caracterele care sunt comune titlurilor comerciale de
valoare. Cambia are şi anumite caractere proprii.
a) Cambia este un titlu de credit
b) Cambia are ca obiect plata unei sume de bani
c) Cambia este un titlu complet
d) Cambia este un titlu la ordin
e) Cambia este un titlu abstract
f) Cambia creează obligaţii autonome
g) Cambia creează obligaţii necondiţionale
h) Cambia creează obligaţii solidare
Cambia este un instrument de credit şi de plată iar din cambie iau naştere următoarele
obligaţiile:
a) Obligaţia fundamentală
b) Obligaţia de regres
c) Obligaţia de garanţie
Pentru a fi considerat creditor al creanţei şi a putea cere executarea obligaţiei este suficient ca o
persoană să posede cu bună credinţă titlul.

Secţiunea a II-a Condiţiile cerute pentru validitatea cambiei

Legea nr. 58/1934 nu cuprinde nici o dispoziţie specială referitoare la condiţiile de fond ale
cambiei. În consecinţă, pentru valabilitatea cambiei, trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul
civil pentru validitatea actelor juridice: consimţământul, capacitatea, obiectul şi cauza.
Obligaţiile cambiale se pot naşte şi prin reprezentare. Orice persoană se poate obliga
cambialmente prin mandatar, chiar dacă mandatul este conceput în termeni generali în ce priveşte
dreptul mandatarului de a emite sau a semna cambii. Mandatul poate fi dat în formă scrisă (procură),
verbală ori chiar în mod tacit. Raportul de reprezentare trebuie să rezulte din însuşi titlul cambial.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 58/1934, acela ce pune semnătura sa pe cambie ca reprezentant al
unei persoane pentru care nu avea împuternicirea de a lucra, este ţinut personal în temeiul cambiei şi,
dacă a plătit, are aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul reprezentat. Deci, în temeiul legii,
falsul reprezentant devine personal obligat cambial, indiferent dacă a fost sau nu în culpă.
Cambia trebuie emisă în formă scrisă. Această condiţie este subînţeleasă de vreme ce art. 1 din
lege se referă la „textul înscrisului”, iar cambia trebuie semnată şi poate fi transmisă prin gir tot prin
semnătură.
Ea trebuie să aibă următoarele menţiunile obligatorii:
a) Denumirea de cambie;
b) Ordinul necondiţionat de plată a unei sume de bani determinate;
c) Numele trasului;
d) Indicarea scadenţei;
Modalităţile de stabilire a scadenţei sunt prevăzute în lege:
- Scadenţa la vedere;
- Scadenţa la un anumit timp de la vedere;
- Scadenţa la un anumit termen de la emiterea cambiei;
- Scadenţa la o zi fixă.
e) Indicarea locului unde trebuie făcută plata;
f) Numele acelui căruia sau la ordinul căruia se va face plata;
g) Data şi locul emiterii cambiei;
h) Semnătura trăgătorului.
În cuprinsul cambiei se pot regăsi şi următoarele menţiunile facultative:
a) Clauzele care influenţează obligaţia cambială.
- Clauza „nu la ordin”
- Indicarea unui acceptant la nevoie
- Ordinul de prezentare a cambiei la acceptare
- Clauza „fără cheltuieli” sau „fără protest”
149
 b) Clauzele care nu au nici un efect asupra obligaţiei cambiale.
- Clauza „după aviz”
- Clauza „fără procură”
- Clauza „valoare dată în garanţie”
- Clauza „documentele contra acceptării”
c) Clauze considerate nescrise.
- Clauza de descărcare a trăgătorului de obligaţia de plată
- Clauza privind forţa executorie a cambiei
d) Clauze care atrag nulitatea obligaţiei cambiale.
În cazul lipsei menţiunilor obligatorii din înscrisul cambial cambia nu este valabilă.
În mod excepţional, pentru a salva valabilitatea titlului, legea reglementează anumite remedii
cum este cazul cambiei în alb. Cambia poate fi emisă de trăgător, în mod deliberat, fără a cuprinde
toate menţiunile obligatorii prevăzute de lege, urmând ca acestea să fie completate ulterior, cu
excluderea intervenţiei trăgătorului, de către primitorul cambiei sau de un posesor succesiv al acesteia.
O atare cambie este denumită cambie în alb.

Secţiunea a III-a Transmiterea cambiei (girul)

Girul este un act juridic prin care posesorul cambiei, numit girant, transmite altei persoane,
numită giratar, printr-o declaraţie scrisă şi semnată pe titlu şi prin predarea titlului, toate drepturile
izvorând din titlul respectiv. Giratarul poate fi orice persoană, indiferent dacă este o persoană străină
sau care este implicată în raportul cambial (trăgător, tras, etc).
Girul este un act juridic şi deci trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale ale actului
juridic. El trebuie să îndeplinească şi condiţiile speciale prevăzute de legea cambială.
Girul trebuie să fie necondiţionat. Orice condiţie care afectează girul este socotită nescrisă.
Girul trebuie să privească întreaga creanţă prevăzută în titlu. Un gir parţial este lovit de nulitate.
Girul complet, denumit şi girul plin, constă într-o declaraţie a girantului semnată de acesta, care
cuprinde ordinul adresat debitorului principal (trasul) de a plăti persoanei indicate de girant suma de
bani menţionată în cambie. Girul trebuie să fie scris pe cambie. Menţiunea privind girul figurează, de
obicei, pe dosul titlului.
Legea nu cere indicarea datei girului şi nici locul unde el s-a efectuat. Transmiterea cambiei
prin gir impune şi predarea titlului către giratar.
Girul în alb este girul care nu arată numele giratarului . Girul la purtător este echivalentul unui
gir în alb. Girul în alb nu cuprinde nici o menţiune cu privire la giratar, pe când în cazul girului la
purtător, giratarul este desemnat prin calitatea sa de posesor al titlului.
Girul are următoarele efecte:
- translativ :prin gir se transmit drepturile cambiale, adică acele drepturi specifice raportului cambial.
-de garanţie : ca efect al transmiterii cambiei prin gir, girantul îşi asumă obligaţia de a garanta
acceptarea şi plata cambiei de către tras.
- de legitimare al girului: ca urmare a transmiterii cambiei prin gir, giratarul este legitimat în calitate de
creditor al sumei menţionate în titlu. Giratarul este abilitat să exercite drepturile prevăzute în cambie.
Girurile care nu produc efectele specifice raportului cambial, în special efectul translativ, ori
produc numai unele din aceste efecte sunt considerate giruri anormale sau improprii.

Secţiunea a IV-a Acceptarea cambiei.

Numai prin acceptarea ordinului trăgătorului, trasul devine acceptant, adică debitor cambial şi
va fi obligat să plătească la scadenţă suma de bani prevăzută de cambie.
Prin acceptarea cambiei, trasul devine debitor principal şi, în consecinţă, lui trebuie să i se
prezinte cambia la plată. Fiind un semnatar al cambiei, trasul devine obligat solidar alături de ceilalţi
semnatari (trăgător, giranţi, avalişti)
Prezentarea cambiei la acceptare are un caracter facultativ.
Posesorul cambiei poate să prezinte cambia direct la plată, fără a o prezenta în prealabil pentru
acceptare.
150
 În anumite cazuri, prezentarea cambiei către tras pentru acceptare este obligatorie:
- când scadenţa cambiei a fost stabilită la un anumit termen de la vedere;
- în termen de un an de la data emiterii ei;
- când trăgătorul sau girantul a stipulat în cambie clauza prezentării titlului pentru acceptare.
Cambia se prezintă la acceptare de către posesorul cambiei sau de orice deţinător al ei. Cambia
se prezintă trasului, la domiciliul acestuia, pentru a fi acceptată. Prezentarea se poate face oricând până
la scadenţă; după această dată se poate cere numai plata.
Acceptarea se scrie pe cambie şi se exprimă prin cuvântul „acceptat” sau orice altă expresie
echivalentă . Acceptarea trebuie să fie semnată de către tras. Simpla semnătură a trasului pusă pe faţa
cambiei este socotită acceptare.
Acceptarea cambiei trebuie să fie necondiţionată. Legea permite însă o acceptare parţială a
cambiei.
Acceptării cambiei generează pentru tras următoarele obligaţii:
- de a plăti la scadenţă suma de bani menţionată în titlu; trasul devine obligat cambial; el este
obligat principal şi răspunde direct la plata sumei de bani către posesorul cambiei.
- este ţinut solidar cu trăgătorul, giranţii şi avaliştii faţă de posesorul cambiei( care sunt debitori
de regres şi care sunt îndatoraţi la plată numai în cazul refuzului de plată a trasului)
- îşi asumă o obligaţie cambială faţă de toţi semnatarii titlului, inclusiv faţă de trăgător.
Legea recunoaşte trasului dreptul de a revoca acceptarea cambiei. Aceasta se poate realiza prin
ştergerea menţiunii de acceptare de pe cambie.
În cazul în care trasul refuză acceptarea cambiei, declaraţia de refuz trebuie constatată, în
termenele stabilite pentru prezentarea la acceptare, printr-un act întocmit de executorul judecătoresc.
Acest act poartă denumirea de protest de neacceptare.
În cazul refuzului de acceptare a cambiei, posesorul cambiei poate exercita, chiar înainte de
scadenţă, dreptul de regres împotriva giranţilor, trăgătorului şi a celorlalţi obligaţi cambiali
În mod normal, acceptarea cambiei se face de către tras. În cazul refuzului acceptării din partea
trasului, legea reglementează posibilitatea acceptării cambiei de către o altă persoană decât trasul şi
anume: indicatul la nevoie- persoană menţionată în titlu sau intervenientului pentru onoare persoană
care, din proprie iniţiativă, îşi manifestă voinţa de a accepta cambia în locul trasului. Acceptarea
cambiei de către aceştia are acelaşi efect ca şi acceptarea trasului.

Secţiunea a V-a Avalul

Avalul poate fi definit ca un act juridic prin care o persoană, numită avalist, se obligă să
garanteze obligaţia asumată de unul dintre debitorii cambiali, numit avalizat. Avalistul se obligă
solidar cu ceilalţi semnatari ai cambiei la plata sumei de bani prevăzută în cambie.
Prin aval se poate garanta plata întregii sume de bani menţionate în cambie ori numai a unei
părţi din această sumă. Legea permite ca avalul să fie dat după scadenţă, însă înainte de dresarea
protestului pentru neplată ori în termenul prevăzut pentru întocmirea protestului.
Avalul se scrie pe cambie sau pe adaos. Avalul se exprimă prin cuvintele „pentru aval” sau prin
orice altă formă echivalentă şi se semnează de către avalist. Avalul poate fi exprimat şi în formă
simplificată, prin simpla semnătură a avalistului pusă pe faţa cambiei.
Avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela pentru care a garantat şi în consecinţă va putea fi
urmărit, după caz, ca tras acceptant, trăgător sau girant, în funcţie de calitatea avalizatului în raportul
cambial.
Întrucât prin aval se garantează plata cambiei şi nu un obligat cambial, întinderea obligaţiei
avalistului poate fi diferită de cea a avalizatului, avalistul putând să-şi limiteze garanţia.
Avalistul cambiei, trăgătorul, acceptantul şi girantul sunt ţinuţi solidar faţă de posesorul
cambiei.
În situaţia în care i se cere plata avalistul poate invoca următoarele excepţii:
-excepţiile privind valabilitatea formală a cambiei şi a obligaţiei garantate, precum şi cele referitoare la
exercitarea acţiunii cambiale.
-excepţiile sale personale, care rezultă din raportul dintre avalist şi posesorul cambiei. Avalistul nu se
va putea prevala însă de excepţiile personale ale avalizatului.
151
-poate invoca plăţii cambiei de către avalizat, ca şi a stingerii obligaţiei prin efectul compensaţiei
operate între avalizat şi posesorul cambiei.
Când avalistul plăteşte cambia, el dobândeşte drepturile izvorând din ea împotriva celui
garantat, precum şi împotriva acelora care sunt ţinuţi către acesta din urmă, în temeiul cambiei.
Avalistul, după ce a plătit posesorului suma menţionată în cambie, este îndreptăţit să recupereze ceea
ce a plătit.

Secţiunea a VI-a Plata cambiei

Prezentarea cambiei la plată este necesară pentru că altfel nu se poate face plata şi pentru că ea
este o condiţie indispensabilă pentru dresarea în mod valabil a protestului, în cazul refuzului de plată.
Prezentarea cambiei şi deci dreptul la plată îl are posesorul legitim al titlului.
Plata cambiei se poate cere, în primul rând, trasului acceptant, care este debitorul principal al
cambiei. Plata cambiei poate fi cerută şi direct de la avalistul trasului. În subsidiar, cambia poate fi
prezentată la plată debitorilor de regres, dacă au fost îndeplinite formalităţile legale.
Plata cambiei se poate cere la scadenţă.
Cambia trebuie să fie prezentată pentru plată la locul şi adresa indicată în titlu.
Pentru ca plata cambiei să fie valabilă este necesar ca: plătitorul să fie capabil şi să nu fi fost
supus procedurii falimentului, plata să fie făcută la scadenţă şi fără fraudă sau greşeala gravă a
plătitorului. Plata parţială este valabilă, neputând să fie refuzată.
În cazul în care plata este făcută de trasul acceptant, care este debitorul cambiei principal,
această plată stinge obligaţia cambială a trasului, precum şi obligaţiile tuturor debitorilor cambiali .
Dacă plata este făcută de un debitor de regres, ea stinge numai obligaţiile care figurează pe titlu
după debitorul care a plătit, adică obligaţiile giranţilor succesivi şi avaliştilor lor.
Trasul care plăteşte cambia poate pretinde ca aceasta să-i fie predată cu menţiunea de achitare
scrisă de către posesor pe titlu, neremiterea titlului dând dreptul debitorului să refuze plata cambiei.
Sunt cazuri când, deşi ajunsă la scadenţă, totuşi cambia nu este prezentată pentru plată. În
scopul eliberării debitorilor de obligaţiile lor, legea recunoaşte oricărui debitor cambial dreptul de
consemna suma menţionată în cambie la CEC.

Secţiunea a VII-a Consecinţele neplăţii cambiei

§ 1 Enumerare
În cazul neplăţii cambiei legea prevede următoarele mijloacele de valorificare a drepturilor
cambiale :
1. Mijloacele cambiale
a) Acţiunile cambiale.
- Acţiunile directe sunt acţiunile îndreptate împotriva celor direct obligaţi la plată, care sunt
acceptantul şi avalistul său. Acestea sunt cereri de chemare în judecată obişnuite care se exercită în
temeiul titlului; ele nu sunt supuse unor formalităţi speciale şi se pot exercita în cadrul termenului de
prescripţie de 3 ani de la data scadenţei cambiei.
- Acţiunile de regres sunt acţiunile către oricare alt obligat cambial, adică împotriva
trăgătorului, giranţilor şi avaliştilor acestora. Aceste acţiuni pot fi exercitate pe cale judiciară numai în
condiţiile prevăzute de legea cambială. Acţiunile posesorului cambiei împotriva giranţilor, a
trăgătorului şi a avaliştilor se prescriu în termen de un an de la data protestului de neacceptare a plăţii.
Acţiunile giranţilor exercitate de unii contra altora şi împotriva trăgătorului se prescriu în 6 luni din
ziua când girantul a plătit cambia ori din ziua în care acţiunea de regres a fost pornită împotriva sa,
după caz, potrivit distincţiilor făcute de lege.
b) Executarea cambială. Care este o procedură specială de valorificare a drepturilor cambiale.
2. Mijloacele extracambiale.
a) Acţiunea cauzală
b) Acţiunea de îmbogăţire fără cauză.
Sunt acţiuni reglementate de dreptul comun prin care se valorifică pe cale judiciară drepturile
rezultate din raporturile juridice civile şi comerciale.
152
 § 2 Regresul.
În cazul când, la scadenţă, trasul refuză plata, obligaţia de garanţie a coobligaţilor cambiali
devine o obligaţie de plată şi posesorul cambiei are posibilitatea să-şi exercite drepturile împotriva lor,
printr-o acţiune de regres. Fiind debitori de regres, trăgătorul, giranţii şi avaliştii răspund numai în
subsidiar pentru plata cambiei. Ei sunt ţinuţi solidar faţă de posesorul cambiei.
Pentru exercitarea regresului trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- prezentarea cambiei pentru plată şi refuzarea plăţii de către tras.
- dresarea protestului.
Protestul este un înscris prin care se constată refuzul de acceptare a cambiei (protest de
neacceptare) sau de plată a cambiei (protest de neplată) care se întocmeşte de către executorul
judecătoresc şi notarului public.
Protestul de neacceptare nu este obligatoriu decât dacă posesorul cambie are obligaţia de a
prezenta cambia la acceptare într-un anumit termen sau în cazul când urmăreşte să exercite regresul
înainte de scadenţă.
Protestul de neplată este indispensabil pentru conservarea dreptului de regres al posesorului
cambiei. El poate fi întocmit în una din cele două zile următoare zilei plăţii.
Posesorul poate fi înlocuit, dacă posesorul este de acord, printr-o declaraţie de refuz de
acceptare sau de plată, scrisă şi datată pe titlu sau pe adaos, semnată de cel împotriva căruia protestul
urma să fie făcut.
- avizul.: în cazul în care trasul refuză acceptarea sau plata cambiei, posesorul cambiei trebuie să-i
avizeze pe debitorii de regres, pentru a fi în măsură să facă plata cambiei.
În cazul în care nu respectă temenele pentru îndeplinirea acestor formalităţi, posesorul cambiei
decade din dreptul de a mai exercita acţiunile de regres împotriva giranţilor, trăgătorului şi a celorlalţi
obligaţi de regres. El păstrează însă acţiunile directe împotriva acceptantului şi avalistului său
Regresul are un obiect diferit, după cum el este exercitat de posesorul cambiei sau de către un
debitor de regres, care a intrat în posesia titlului în urma plăţii cambiei.
În mod normal, dreptul la regres se naşte dacă, la scadenţă, trasul refuză plata cambiei. Dar, în
anumite cazuri, chiar înainte de ajungerea cambiei la scadenţă, pot interveni fapte care atestă că plata
cambiei nu se va realiza.
Cazurile în care posesorul cambiei poate să exercite, înainte de scadenţă, drepturile de regres
împotriva giranţilor, trăgătorului şi a celorlalţi obligaţi de regres sunt:
a) Refuzul acceptării cambiei.
b) Dificultăţile de plată ale trasului.
c) Falimentul trăgătorului.
§ 3 Executarea cambială.
Pe calea executării cambiale, posesorul cambie trece direct la executare în temeiul cambiei,
care are valoarea unui titlu executor pentru capital şi accesorii şi poate fi folosită numai dacă sunt
îndeplinite condiţiile generale impuse de lege şi pentru exercitarea acţiunilor cambiale directe sau de
regres.
În vederea executării cambiei, legea impune învestirea cambiei cu formula executorie.
Competentă pentru a învesti cambia este judecătoria în a cărei rază se găseşte locul plăţii sau, în lipsa
unei indicaţii, locul domiciliului trăgătorului.
Pe baza cambie învestite cu formulă executorie se poate proceda la executarea silită a
debitorului, care poate fi o executare asupra bunurilor mobile sau imobile.
Pe baza cambiei învestite cu formulă executorie, posesorul cambiei trebuie să adreseze
debitorului o somaţie de plată. Această somaţie se notifică prin executorul judecătoresc la domiciliul
sau reşedinţa debitorului. Potrivit legii, debitorul care a primit somaţia de plată este în drept să facă
opoziţie la executare în termen de 5 zile de la primirea somaţiei la judecătoria care a învestit cambia cu
formulă executorie. Exercitarea opoziţie la somaţia de plată nu suspendă executarea. În mod
excepţional instanţa judecătorească va putea suspenda executarea în cazul când debitorul nu recunoaşte
semnătura .
§ 4. Excepţiile cambiale.

153
 În cazul refuzului plăţii cambiei, posesorul cambiei îşi poate valorifica drepturile cambiale pe
calea unui proces cambial în cadrul căruia debitorul se poate apăra împotriva pretenţiilor posesorului
cambiei prin invocarea unor excepţii.
Regimul juridic al excepţiilor în litigiile cambiale este reglementat de lege.
Persoanele împotriva cărora s-a primit o acţiune cambială nu pot opune posesorului excepţiile
întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă
posesorul dobândind cambia a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului.
În procesele cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de
executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţiile privind nulitatea titlului.
Excepţiile pot fi clasificate în:
-excepţii obiective, adică cele ce privesc titlul cambial, obligaţia cambială şi condiţiile cerute
pentru exercitarea acţiunilor cambiale şi pot fi:
a) absolute- pe care le poate invoca orice debitor împotriva oricărui creditor
b) relative- pe care numai anumiţi debitori le pot opune oricăruia dintre posesorii cambiei.
-excepţii subiective: cele ce privesc, în principal, persoana posesorului cambiei ori raportul
fundamental şi care la rândul lor pot fi:
- absolute: acelea pe care orice debitor cambial le poate opune anumitor posesori ai cambiei.
- relative: cele care privesc un anume raport cambial şi deci pot fi invocate între un anumit
debitor şi un anumit posesor al cambiei, care au stabilit acest raport cambial.
Orice excepţie cambială trebuie formulată de către debitor la primul termen de înfăţişare.
Pentru a fi admise de către instanţă este necesar să fie de grabnică soluţionare şi întotdeauna întemeiate
pe o probă scrisă.
§ 5 Acţiunile extracambiale.
Acţiunea cauzală
Emiterea cambie sau transmiterea ei nu duce la stingerea raporturilor fundamentale în temeiul
căruia a fost emisă cambia. Când obligaţia cambială nu s-a executat, posesorul cambiei are la
îndemână împotriva debitorului, pe lângă acţiunile cambiale, şi o acţiune bazată pe raportul
fundamental, denumită acţiune cauzală. Pentru exercitarea acţiunii cauzale trebuie îndeplinite 2
condiţii:
- existenţa protestului de neacceptare sau de neplat;.
- posesorul cambiei trebuie să ofere debitorului restituirea cambiei, prin depunerea ei la grefa instanţei
sesizate cu acţiunea cauzală şi cu dovedirea îndeplinirii formalităţilor necesare pentru conservarea faţă
de debitor a acţiunilor de regres aparţinând posesorului cambiei.
Termenul de prescripţie pentru exercitarea acestei acţiuni este de 3 ani şi curge de la data
naşterii dreptului de acţiune, care este data protestului de neacceptare sau de plată.
Acţiunea de îmbogăţire fără just temei
Acţiunea de îmbogăţire fără justă cauză poate fi folosită când posesorul cambiei a pierdut
acţiunile cambiale şi împotriva debitorilor cambiali nu are o acţiune cauzală.
Legea cere îndeplinirea mai multor condiţii:
- să existe un titlu valabil;
- să aibă un caracter subsidiar;
- să existe o îmbogăţire a debitorilor cambiali;
- să existe un prejudiciu suferit de posesorul cambiei.

Capitolul al III-lea BILETUL LA ORDIN

Reglementarea biletului la ordin se realizează prin dispoziţiile legii care reglementează

cambia, adică Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin care prevede că dispoziţiile
referitoare la cambie sunt aplicabile şi biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu
natura acestui titlu.
§ 1 Definiţia biletului la ordin.
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană, numită emitent ori subscriitor, se obligă să
plătească o sumă de bani la scadenţă unei alte persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acesteia.
Biletul la ordin presupune raporturi juridice numai între două persoane: emitentul care are
154
calitatea de debitor şi beneficiarul care are calitatea de creditor.
Biletul la ordin este un titlu comercial de valoare şi un titlu de credit care încorporează o
obligaţie abstractă, autonomă şi necondiţionată de plata unei sume de bani de către semnatarii săi,
ţinuţi solidar pentru executarea obligaţiei.
§ 2 Condiţiile de formă ale biletului la ordin.
Biletul la ordin este un înscris sub semnătură privatăcare trebuie să conţină în mod obligatoriu
următoarele menţiuni:
a) Denumirea de bilet la ordin.
b) Promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă de bani determinată.
c) Indicarea scadenţei.
d) Locul unde trebuie făcută plata.
e) Numele aceluia căruia sau la ordinul căruia trebuie făcută plata.
f) Data şi locul emiterii biletului la ordin.
g) Semnătura emitentului.
În cazul în care titlului îi lipseşte vreuna din menţiunile arătate, el nu va avea valoarea juridică
a unui bilet la ordin, afară de cazurile expres admise de lege.
§ 3 Principiile aplicabile girului, avalului şi plăţii biletului la ordin
Biletului la ordin îi sunt aplicabile dispoziţiile legale privind cambia, afară de cazurile când
legea dispune altfel.
§ 4 Plata biletului la ordin.
Regulile care guvernează plata biletului la ordin sunt cele stabilite pentru plata cambiei.
Legea nu mai prevede formalitatea prezentării biletului la ordin la acceptare, la scadenţă, biletul
la ordin urmând a fi prezentat emitentului direct pentru plată.
În cazul biletul la ordin cu scadenţă la un anume interval de timp de la vedere, posesorul titlului
trebuie să-l prezinte emitentului pentru viză într-un termen de un an de la data emiterii titlului în
scopul stabilirii datei exigibilităţii obligaţiei. Refuzul emitentului de a pune viza datată pe titlu se
constată prin protest.
Neplata la scadenţă a sumei de bani prevăzute în biletul la ordin deschide posesorului titlului
dreptul la acţiunile directe sau de regres, ca şi la executarea nemijlocită a biletului la ordin.

Capitolul al IV-lea CECUL

Cecul este considerat un titlul de credit, alături de cambie şi biletul la ordin. În realitate, cecul
este numai un instrument de plată şi nu de credit însă unele principii care guvernează cambia şi biletul
la ordin sunt aplicabile şi cecului.
Sediu materiei îl constituie Legea 59/1934 privind cecul
§ 1 Consideraţii generale privind cecului.
Cecul este un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci la care are un
disponibil bănesc), numită tras, să plătească, la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane,
numită beneficiar.
Cecul implică trei persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul, tras putând fi numai o societate
bancară.
Cecul este un titlu la ordin, complet şi formal ce încorporează o obligaţie abstractă de a plăti
necondiţionat „la vedere” o sumă de bani menţionată în titlu.
Cecul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are un disponibil ( provizion sau acoperire) la tras,
iar între trăgător şi tras există o convenţie privind emiterea de cecuri.
Disponibilul trebuie să reprezinte o sumă de bani lichidă, certă şi exigibilă asupra căreia
trăgătorul are dreptul să dispună prin cec. Emiterea cecului fără acoperire constituie infracţiune şi se
sancţionează în condiţiile art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934 sau ale art. 215 Cod penal.
Dreptul trăgătorului de a emite cecuri are ca temei convenţia încheiată între client şi bancă, prin
care banca autorizează pe client (trăgător) să tragă asupra ei cecuri, obligându-se să efectueze din
disponibil plăţile, la ordinul trăgătorului.
§ 2 Condiţii de valabilitate a cecului.
155
 Emiterea cecului constă în completarea formularului de către trăgător cu menţiunile cerute de
lege şi semnarea înscrisului. Cecul trebuie să aibă următoarele menţiuni obligatorii:
a) Denumirea de cec.
b) Ordinul necondiţionat de a plăti o sumă de bani.
c) Numele celui care trebuie să plătească (tras).
d) Locul unde trebuie făcută plata.
e) Data şi locul emiterii cecului.
f) Semnătura trăgătorului.
Cecul nu cuprinde două dintre menţiunile obligatorii ale cambiei:
- Numele şi prenumele beneficiarului cecului. Această menţiune are caracter facultativ, iar nu
obligatoriu.
- Scadenţa obligaţiei de plată. Cecul este plătibil „la vedere”, adică la prezentarea titlului.
Titlul căruia îi lipseşte una dintre menţiunile prevăzute de lege nu va fi socotit cec, afară de
cazurile când legea dispune altfel.
§ 3 Transmiterea cecului
Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, este transmisibil prin gir ce se scrie pe cec sau pe
un adaos ala acestuia şi este semnat de girant. Dacă cecul este stipulat plătibil la purtător se transmite
prin tradiţiune iar dacă cecul cuprinde numele beneficiarului, precum şi menţiunea „nu la ordin” ori o
expresie echivalentă el se va transmite prin cesiune, în condiţiile dreptului comun.
§ 4 Avalul cecului.
Plata unui cec poate fi garantată printr-un aval. Garanţia poate fi întreaga sumă ori numai o
parte din suma menţionată în titlu, se dă pe cec sau pe adaos prin cuvintele „pentru aval” ori prin
expresii echivalente şi trebuie semnat de avalist.
Ca urmare a avalizării, avalistul este ţinut în acelaşi mod, ca şi persoana pentru care a dat
avalul. Obligaţia avalistului este valabilă chiar dacă obligaţia pe care a garantat-o este nulă pentru orice
alt motiv decât un viciu de formă.În cazul când avalistul a plătit cecul, el dobândeşte drepturile
rezultând din cec împotriva persoanei pentru care a garantat, precum şi împotriva acelora care sunt
ţinuţi faţă de aceasta din urmă în temeiul cecului.
§ 5 Plata cecului
Trasul nu are calitatea de debitor de drept cambial faţă de posesorul cecului, ci îndeplineşte
numai funcţia de plătitor pentru trăgător ceea ce înseamnă că nu trasul nu răspunde pentru plata
cecului ci trăgătorul.
Cecul este plătibil la vedere, orice stipulaţie contrară fiind socotită nescrisă.
Prezentarea la plată a cecului emis şi plătibil în România este de 8 zile, dacă cecul este plătibil
chiar în localitatea unde a fost emis, şi de 15 zile, dacă cecul este plătibil în altă localitate decât cea în
care a fost emis. Cecul emis într-o ţară străină şi plătibil în România trebuie să fie prezentat la plată în
termen de 30 de zile, iar dacă este emis într-o ţară din afara Europei, în termen de 70 de zile.
Termenele se socotesc din ziua arătată în cec ca dată a emiterii cecului.
Neprezentarea cecului pentru plată în termenele menţionate are drept consecinţă pierderea
dreptului de regres împotriva giranţilor şi a garanţilor, dacă trasul nu a făcut plata. Deci, nerespectarea
termenelor de prezentare a cecului la plată nu duce la pierderea dreptului beneficiarului cecului de a
cere trasului plata unei sume de bani menţionată în titlu. Acest drept poate fi valorificat, în condiţiile
legii, în cadrul termenului de prescripţie.
§ 6 Consecinţele neplăţii cecului.
În privinţa consecinţelor neplăţii cecului există unele deosebiri faţă de reglementarea aplicabilă
cambiei.
În cazul în care trasul (banca) refuză plata, beneficiarul cecului nu are o acţiune directă
împotriva trasului (băncii) deoarece aceasta nu este un debitor de drept cambial, ci îndeplineşte numai
o funcţie de plătitor pentru trăgător.
Cu toate acestea refuzul de plată din partea trasului deschide posesorului cecului calea
acţiunilor de regres împotriva giranţilor, trăgătorului şi a celorlalţi obligaţi de regres. Este necesar ca
cecul să fi fost prezentat la plată în termen util (termenul de 8 zile sau 15 zile, după caz) şi refuzul de
plată al trasului să fie constatat, înaintea expirării termenului de prezentare, fie printr-un act autentic
156
(protest), fie printr-o declaraţie a trasului, scrisă şi datată pe cec, cuprinzând ziua când a fost prezentat
la plată, fie printr-o confirmare oficială datată a unei case de compensaţii.
Întrucât toţi cei care s-au obligat prin cec sunt ţinuţi solidar, posesorul cecului are dreptul de
urmărire împotriva tuturor, individual sau colectiv. Posesorul cecului poate cere pe cale de regres:
suma arătată în cecul neplătit; dobânda legală, calculată de la prezentare; cheltuielile făcute cu
urmărirea.
Împotriva pretenţiilor formulate împotriva sa, debitorul poate opune aceleaşi excepţii ca şi în
materia cambiei.
Posesorul păstrează drepturile sale contra trăgătorului, chiar dacă cecul nu a fost prezentat în
timp util pentru plată sau nu s-a făcut protestul ori constatarea echivalentă protestului.
Acţiunile de regres ale posesorului cecului împotriva giranţilor, trăgătorului sau a celorlalţi
obligaţi de regres se prescriu într-un termen de 6 luni de la data expirării termenului de prezentare a
cecului pentru plată.
Acţiunile de regres ale diferiţilor obligaţi la plata cecului, unii împotriva altora, se prescriu în
termen de 6 luni, calculat din ziua în care obligatul a plătit cecul sau din ziua în care acţiunea în regres
a fost pornită împotriva sa.
Cecul are valoare de titlu executoriu pentru capital şi accesorii. Competentă pentru a învesti
cecul cu formulă executorie este judecătoria.
Pentru valorificarea drepturilor sale, posesorul cecului are la îndemână acţiunea cauzală şi
acţiunea de îmbogăţire fără cauză, care se exercită în condiţii asemănătoare cu cele prevăzute de lege
în materia cambiei.

BIBLIOGRAFIE

S. Angehi, M.Volonciu, C Stoica, Drept comercial , ediţia a-III- a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004
S . Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a-V-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
P. Demetrescu, Cambia, Biletul la ordin, Cecul, Editura Tiparul românesc, Bucureşti, 1942
I.N.Finţescu, Drept comercial român, vol al II-lea, Editura Socec, Bucureşti, 1929
R.Economu, Manual practic de drept cambial, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996
D Gălăşescu Pyk, Cambia şi biletul la ordin, vol.I, Bucureşti, 1939
V.Luha, Cambia,, Edituara Lumina Lex, Bucureşti, 1998
I. Turcu, Teoria si practica dreptului comercial român, vol al II-lea,Editura Lumina Lex, Bucureşti,
1998
Revista de drept comercial

157
 CUPRINS

Titlul I INTRODUCERE ÎN STUDIUL DREPTULUI COMERCIAL 3

Capitolul I. Noţiunea de drept comercial 3
Secţiunea I Definiţia şi obiectul dreptului comercial 3
Secţiunea a II-a Principiile dreptului comercial 4
Secţiunea a III-a Evoluţia dreptului comercial 4
Secţiunea a IV-a Corelaţia dreptului comercial cu alte ramuri de drept 5
Secţiunea a V-a Izvoarele dreptului comercial 6
TITLUL al-II-lea INSTITUŢII FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI COMERCIAL 8
Capitolul I Faptele de comerţ 8
Secţiunea I Aspecte generale privind faptelor de comerţ 8
Secţiunea a II-a Faptele de comerţ obiective 8
Subsecţiunea II.1. Operaţiunile de interpunere în schimb sau circulaţie 9
§ 1 Cumpărarea şi vânzarea comercială 9
§ 2 Operaţiunile de bancă şi schimb 10
Subsecţiunea II.2 Întreprinderile 11
§ 1 Noţiune şi clasificare 11
§ 2 Întreprinderile de producţie 12
Subsecţiunea II. 3. Faptele de comerţ conexe (accesorii) 15
§ 1 Contractele de report asupra titlurilor de credit 15
§ 2 Cumpărările sau vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale 15
§ 3 Operaţiunile de mijlocire în afaceri 15
§ 4 Cambia sau ordinele în producte sau mărfuri 15
§ 5 Operaţiunile cu privire la navigaţie. 15
§ 6 Depozitele pentru cauză de comerţ 15
§ 7 Contul curent şi cecul. 15
§ 8 Contractele de mandat, comision şi consignaţie. 16
§ 9 Contractul de garanţie reală mobiliară şi contractul de fidejusiune. 16
Secţiunea a III-a Faptele de comerţ subiective 16
Secţiunea a IV-a Faptele de comerţ unilaterale 17
Capitolul al II-lea Fondul de comerţ 18
Secţiunea I Teoria generală a fondului de comerţ 18
§1 Definiţie şi delimitări 18
§ 2 Natura juridică 19
§ 3 Elementele fondului de comerţ 20
§ 4 Apărarea fondului de comerţ 23
§ 5 Acte juridice privind fondul de comerţ 25
TITLUL al III-lea PARTICIPANŢII LA RAPORTURILE JURIDICE COMERCIALE 28
Capitolul I. Necomercianţii 28
§ 1 Statul şi unităţile administrativ teritoriale 28
§ 2 Organizaţiile şi fundaţiile 28
§ 3 Persoanele juridice având drept obiect exploatările agricole fără caracter comercial 29
Capitolul al II-lea Auxiliarii comercianţilor 29
Secţiunea I Aspecte introductive 29
§ 1 Reprezentarea. Noţiune. 29
§ 2 Reprezentarea indirectă 30
Secţiunea a II-a Auxiliarii depenedenţi 31
§ 1 Prepuşii comercianţilor 31
§ 2 Comişii pentru negoţ 31
§ 3 Comişii călători pentru negoţ (comişii voiajori, voiajării comerciali) 31
Secţiunea a III-a Auxiliarii independenţi 31
158
§ 1 Mijlocitorii (samsarii, misiţi) 31
§ 2 Agenţii comerciali permanenţi 32
Capitolul al III-lea Comercianţii 32
Secţiunea I. Consideraţii generale privind comercianţii 32
Secţiunea a II-a Comerciantul persoană fizică 33
§ 1 Aspecte generale 33
§ 2 Capacitatea comerciantului persoană fizică 34
§ 3 Persoana fizică să exercite în mod obişnuit cu titlu de profesie fapte /acte de comerţ
şi în nume propriu 35
§ 4 Obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege 35
Secţiunea a III-a Societăţile comerciale 37
Subsecţiunea III.1. Aspecte introductive privind societăţile comerciale 37
§ 1 Reglementarea societăţilor comerciale. 37
§ 2 Definiţia 37
§ 3 Formele societăţilor comerciale 37
§ 4 Clasificarea societăţilor 39
Subsecţiunea a III.2-a Contractul de societate 40
§ 1 Caractere specifice (elementele esenţiale) ale contractului de societate comercială 40
§ 2 Atacarea actului subscrierii aportului 41
§ 3 Sancţiunea neexecutării obligaţiei de aport 42
§ 4 Capitalul social 42
§ 5 Exercitarea în comun a activităţii comerciale - affectio societatis 42
§ 6 Participarea la realizarea şi împărţirea beneficiilor şi pierderilor 43
§ 7 Condiţiile de valabilitate ale contractului de societate comercială 43
§ 8 Cuprinsul contractului de societate 45
Subsecţiunea III.3 Procedura a constituirii societăţilor comerciale 46
§ 1 Redactarea actelor constitutive ale societăţii comerciale 46
§ 2 Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale 46
§ 3 Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societăţii comerciale 48
§ 4 Consecinţele încălcării cerinţelor legale la constituirea societăţii comerciale 48
§ 5 Nulitatea societăţii comerciale 50
§ 6 Subscripţia publică-modalitate specifică de constituire a societăţilor pe acţiuni 51
§ 7 Constituirea sucursalelor şi filialelor 53
§ 8 Efectele dobândirii personalităţii juridice de către societatea comercială 54
Subsecţiunea III.4 Funcţionarea societăţilor comerciale 55
§ 1 Sediul materiei 55
§ 2 Tipuri de adunări generală 55
§ 3 Convocarea adunării generale 57
§ 4 Şedinţa adunării generale 58
§ 5 Hotărârile adunării generale 59
§ 6 Administratorii societăţii 61
§ 7 Reguli privind pluralitatea de administratori 64
§ 8 Răspunderea administratorilor 65
§ 9 Controlul gestiunii societăţii comerciale 66
Subsecţiunea III.5 Modificarea societăţilor comerciale 68
§ 1 Aspecte generale privind societăţile comerciale 68
§ 2 Majorarea capitalului social 69
§ 3 Reducerea capitalului social 71
§ 4 Prelungirea duratei societăţii 72
§ 5 Excluderea asociatului din societate. 72
§ 6 Retragerea asociatului din societate. 73
§ 7 Schimbarea formei societăţii comerciale 74
§ 8 Fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale 74
Subsecţiunea III.5 Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale 76
159
§ 1 Dizolvarea societăţilor comerciale. 76
§ 2 Lichidarea societăţilor comerciale. 77
Subsecţiunea III.6. Reguli speciale aplicabile societăţii în nume colectiv 78
§ 1 Definiţie. 78
§ 2 Caracterele societăţii în nume colectiv. 78
§ 3 Constituirea societăţii în nume colectiv. 78
§ 4 Funcţionarea societăţii în nume colectiv 79
§ 5 Drepturile şi obligaţiile asociaţilor. 79
§ 6 Răspunderea pentru obligaţiile societăţii. 79
§ 7 Cesiunea părţii de interes a asociatului. 79
§ 8 Retragerea asociatului din societate. 80
§ 9 Excluderea asociatului din societate. 80
§ 10 Dizolvarea şi lichidarea societăţii în nume colectiv. 80
Subsecţiunea a II-a Reguli speciale aplicabile societăţii în comandită simplă 81
§ 1 Definiţie 81
§ 2 Caracteristicile societăţii în comandită simplă 81
§ 3 Constituirea societăţii în comandită simplă. 81
§ 4 Funcţionarea societăţii în comandită simplă. 81
§ 5 Dizolvarea şi lichidarea societăţii în comandită simplă. 82
Subsecţiunea III.8 Reguli speciale aplicabile societăţii pe acţiuni 82
§ 1 Definiţie 82
§ 2 Caracterele societăţii pe acţiuni. 82
§ 3 Constituirea societăţii pe acţiuni. 82
§ 4 Acţiunile emise de societate. 83
§ 5 Obligaţiunile emise de societate. 86
§ 6 Adunarea generală a acţionarilor 88
§ 7 Administrarea societăţii. 92
§ 8 Controlul gestiunii societăţii. 96
§ 9 Registrele societăţii. 98
§ 10 Situaţiile financiare. Profitul şi dividendele. Fondul de rezervă. 98
§ 11 Dizolvarea şi lichidarea societăţii pe acţiuni. 99
Subsecţiunea III.9. Reguli speciale aplicabile societăţii în comandită pe acţiuni 99
§ 1 Definiţie şi caracteristici 99
§ 2 Constituirea societăţii în comandită pe acţiuni 99
§ 3 Funcţionarea societăţii în comandită pe acţiuni 99
§ 4 Dizolvarea şi lichidarea societăţii în comandită pe acţiuni 99
Subsecţiunea III.10 Reguli speciale aplicabile societăţii cu răspundere limitată 100
§ 1 Definiţie şi caractere 100
§ 2 Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic 100
§ 3 Constituirea societăţii cu răspundere limitată 100
§ 4 Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată 100
§ 5 Transmiterea părţilor sociale 101
§ 6 Excluderea şi retragerea asociatului din societate 102
§ 7 Dizolvarea şi lichidarea societăţii cu răspundere limitată 102
TITLUL al IVlea PROCEDURA REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI A
FALIMENTULUI 103
Capitolul I Domeniul, scopul şi obiectul. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului 103
Secţiunea I Domeniul noii proceduri 103
§ 1 Categorii de persoane supuşi procedurii Legii 64/1995 103
§ 2 Insolvenţa comercială 103
Secţiunea a II-a Scopul procedurii Legii 64/1995 104
Secţiunea a III-a. Obiectul procedurii Legii 64/1995 104
Secţiunea a IV. Principiile procedurii Legii 64/1995 104
§1. Principiul priorităţii procedurii speciale reglementate de Legea 64/95 faţă de
160
procedura de drept comun reglementată de Codul de procedură civilă. 104
§ 2. Principiul celerităţii 105
§ 3 Principiul unităţii şi colectivităţii procedurii 105
§ 4 Principiul maximizării recuperării creanţelor 105
Capitolul al II-lea Participanţii la procedura Legii 64/1995 105
Secţiunea I Instanţele judecătoreşti 105
§ 1 Competenţa 105
§ 2 Citarea părţilor. 106
Secţiunea a II-a Administratorul 106
§1 Desemnarea administratorului 106
§ 2. Atribuţiile administratorului 107
Secţiunea a IV-a Lichidatorul 108
§1. Desemnarea lichidatorului 108
Secţiunea a V-a Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor. 108
§1. Adunarea creditorilor 108
§ 2. Comitetul creditorilor 109
Secţiunea a VI-a Adunarea generala a membrilor sau asociatilor/actionarilor.
Reprezentantul membrilor sau asociatilor/actionarilor 109
§ 1 Adunarea generala a membrilor sau asociatilor/actionarilor. 109
§ 2 Reprezentantul membrilor sau asociatilor/actionarilor 110
Capitolul al III-lea Deschiderea procedurii Legii 64/1995 110
Secţiunea I Cererile introductive 110
§ 1 Cererea debitorului 111
§ 2 Cererea creditorilor 111
Secţiunea a II-a Deschiderea procedurii insolvenţei 112
§1 Deschiderea procedurii la cererea debitorului 112
§ 2. Deschiderea procedurii la cererea creditorilor 113
Secţiunea a III-a Efectele deschiderii procedurii 114
§ 1 Nominalizarea judecătorului-sindic 114
§ 2 Depunerea de către debitor a actelor şi furnizarea informaţiilor necesare
desfăşurării procedurii 114
§ 3 Ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai administra averea 114
§ 4 Suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra
debitorului sau a bunurilor sale 114
§ 5 Suspendarea cursului prescripţiei privind acţiunile pentru realizarea creanţelor
împotriva debitorului 115
§ 6 Suspendarea curgerii dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor. 115
§ 7 Interdicţia înstrăinării acţiunilor sau părţilor sociale 115
Secţiunea a IV-a Regimul actelor juridice anterioare deschiderii procedurii 115
§ 1 Acte juridice frauduloase 115
§ 2 Actele juridice privind constituirea sau transmiterea unor drepturi patrimoniale 115
Secţiunea a V-a Contractele aflate în curs de executare 116
Capitolul al IV-lea Primele măsuri 117
§ 1 Notificarea 117
§ 2 Inregistrarea creanţelor 118
§ 3 Verificarea creanţelor şi întocmirea tabelului preliminar al creanţelor 118
§ 4 Contestaţiile privind creanţele creditorilor
Înregistrarea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor 119
§ 5 Întocmirea şi prezentarea raportului privind situaţia debitorului 119
§ 6 Şedinţa adunării creditorilor 119
Capitolul al V-lea Planul de reorganizare 120
§ 1 Propunerea planului 120
§ 2 Cuprinsul planului. 120
§ 3 Admiterea planului 121
161
§ 4 Votarea şi confirmarea planului 121
Capitolul al VI-lea Reorganizarea 122
Capitolul al VII-lea Falimentul 123
§ 1 Cazurile de aplicare a procedurii falimentului 123
§ 2 Stabilirea listei creanţelor născute după data deschiderii procedurii 123
§ 3 Măsurile premergătoare lichidării 124
§ 4 Efectuarea lichidării 124
§ 5 Distribuirea sumelor de bani realizate în urma lichidării 125
Capitolul al VIII-lea Închiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului 127
Capitolul al IX-lea Răspunderea pentru aplicarea procedurii reorganizării judiciare
şi a falimentului 127
§ 1 Răspunderea civilă 127
§ 2 Răspunderea penală 128
TITLUL al V-lea OBLIGAŢIILE COMERCIALE 129
Capitolul I Izvoarele obligaţiilor comerciale 129
Capitolul al II-lea Încheierea contractelor comerciale 129
Capitolul al III-lea Executarea obligaţiilor comerciale 130
§ 1 Preţul în obligaţiile comerciale 130
§ 2 Locul executării obligaţiilor comerciale 130
§ 3 Solidaritatea codebitorilor 130
§ 4 Regimul juridic al dobânzilor 131
§ 5 Interdicţia acordării termenului de graţie în obligaţiile comerciale 131
§ 6 Interdicţia retractului litigios în materie comercială 132
Capitolul al IV-lea Probele în materie comercială 132
§ 1 Probele dreptului comun 132
§ 2 Probele specifice dreptului comercial 133
§ 3 Mijloacele moderne de comunicare şi valoarea lor probatorie 134
Capitolul al V-lea Prescripţia extinctivă în materie comercială 134
TITLUL al VI-lea CONTRACTE COMERCIALE 136
Capitolul I Contractul de vânzare-cumpărare comercială 136
§ 1 Aspecte generale privind contractului de vânzare-cumpărare comercială 136
§ 2 Efectele contractului de vânzare-cumpărare comercială. 136
§ 3 Consecinţele nerespectării obligaţiilor contractuale 138
§ 4 Executarea vânzării. 138
§ 5 Reguli speciale privind anumite vânzări. 138
Capitolul al II-lea Contractul de mandat comercial 139
§ 1 Definiţia mandatului comercial. 139
§ 2 Condiţiile de validitate a contractului de mandat comercial. 139
§ 3 Efectele contractului de mandat comercial 139
§ 4 Încetarea contractului de mandat comercial 139
Capitolul al III-lea Contractul de comision 140
§ 1 Definiţie şi caractere juridice 140
§ 2 Condiţiile de valabilitate 140
§ 3 Efectele contractului de comision 140
§ 4 Încetarea contractului de comision 140
Capitolul al IV-lea Contractul de consignaţie 140
§ 1 Aspecte generale privind contractul de consignaţie 140
§ 2 Efectele contractului de consignaţie 141
§ 3 Consecinţele nerespectării obligaţiilor. 141
Capitolul al V-lea Contractul de agenţie 141
§ 1 Consideraţii generale privind contractul de agenţie 141
§ 2 Efectele contractului de agenţie 142
§ 3 Încetarea contractului de agenţie 142

162
Capitolul al VI-lea Contractul de report 143
§ 1 Consideraţii generale privind contractul de report 143
§ 2 Efectele contractului de report 143
§ 3 Încetarea contractului de report 143
Capitolul al VII-lea Contractul de cont curent 143
§ 1 Aspecte generale privind contractul de cont curent 143
§ 2 Efectele contractului de cont curent 143
§ 3 Încheierea contului curent 143
Capitolul al VIII-lea Contractul de garanţie reală mobiliară 144
§ 1 Aspecte generale privind contractul de garanţiei reală mobiliară 144
§ 2 Efectele contractului de garanţie reală mobiliară 145
§ 3 Executarea garanţiei reale mobiliare 145
§ 4 Încetarea contractului de garanţiei reală mobiliară 145
TITLUL al VII-lea TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE 147
Capitolul I. Aspecte introductive privind titlurilor comerciale 147
Capitolul al II-lea Cambia 147
Secţiunea I Aspecte introductive privind cambia 147
Secţiunea a II-a Condiţiile cerute pentru validitatea cambiei 148
Secţiunea a III-a Transmiterea cambiei (girul) 149
Secţiunea a IV-a Acceptarea cambiei 149
Secţiunea a V-a Avalul 150
Secţiunea a VI-a Plata cambiei 151
Secţiunea a VII-a Consecinţele neplăţii cambiei 151
§ 1 Enumerare 151
§ 2 Regresul 152
§ 3 Executarea cambială 152
§ 4 Excepţiile cambiale 152
§ 5 Acţiunile extracambiale 153
Capitolul al III-lea Biletul la ordin 153
§ 1 Definiţia biletului la ordin 153
§ 2 Condiţiile de formă ale biletului la ordin 154
§ 3 Principiile aplicabile girului, avalului şi plăţii biletului la ordin 154
§ 4 Plata biletului la ordin. 154
Capitolul al IV-lea Cecul 154
§ 1 Consideraţii generale privind cecului. 154
§ 2 Condiţii de valabilitate a cecului 154
§ 3 Transmiterea cecului 155
§ 4 Avalul cecului 155
§ 5 Plata cecului 155
§ 6 Consecinţele neplăţii cecului 155

163