Nr.

29 Iunie 2007

EUROJARGON

Odată cu procesul de aderare au început să fie folosiţi şi în limba română o serie de termeni specifici,
din sfera de activitate şi de studiu a Uniunii Europene. Aceşti termeni alcătuiesc împreună
Eurojargonul, care include:
- termeni care au prefixul euro- (de ex. eurosceptic sau eurocrat),
- termeni de specialitate (de ex. codecizie sau subsidiaritate),
- abrevieri şi acronime (PAC, DG etc.).
În continuare vă oferim explicaţia câtorva dintre cei mai uzuali termeni referitori la Uniunea Europeană,
având ca punct de plecare ghidul publicat pe portalul Europa, la adresa
http://europa.eu/abc/eurojargon/index_en.htm. Pentru definiţiile termenilor tehnici şi juridici din sfera
de activitate a Uniunii Europene şi pentru explicaţii detaliate, vă rugăm să consultaţi secţiunea Glosar
a site-ului Scadplus http://europa.eu/scadplus/glossary/index_en.htm

Acquis comunitar
Acquis-ul comunitar desemnează drepturile şi obligaţiile comune ale Statelor Membre. Acquis-ul
include tratatele şi legislaţia UE, declaraţii şi rezoluţii, acorduri internaţionale în domenii comunitare şi
hotărârile judecătoreşti ale Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. Include, de asemenea, acţiunile
comune ale Statelor Membre în cadrul politicii externe şi de securitate comună şi al cooperării
poliţieneşti şi judiciare în materie penală. Înainte de a adera la Uniunea Europeană, statele candidate
trebuie să accepte acquis-ul şi să transpună legislaţia comunitară în legislaţia naţională.
Textele actelor legislative comunitare se găsesc, în limbile oficiale din Uniunea Europeană1, în EUR-
Lex, portalul legislaţiei Uniunii Europene, a cărui adresă este http://eur-lex.europa.eu. Procesul de
adoptare a unui act comunitar poate fi urmărit pe site-ul PreLex, la adresa http://prelex.europa.eu, iar
sinteze legislative sunt disponibile pe site-ul Scadplus http://europa.eu/scadplus.
La 1 ianuarie 2007, limba română a devenit limbă oficială, iar legislaţia UE adoptată după această
dată este publicată şi în limba română. Traduceri în limba română ale actelor adoptate anterior pot fi
accesate pe site-ul Institutului European din România, instituţie care are rolul de a coordona procesul
de traducere a acquis-ului comunitar în limba română. Adresa site-ului este www.ier.ro.

Capacitate de absorbţie
Acest termen se referă, de obicei, la capacitatea unei ţări sau organizaţii de a primi sprijin şi de a-l
folosi eficient (respectiv de a îşi defini bine priorităţile, de a elabora proiecte, de a asigura organizarea
de licitaţii pentru acordarea proiectelor în intervalul agreat de comun acord cu finanţatorul, de a
monitoriza realizarea lor şi de a lua măsuri împotriva folosirii defectuoase sau ilegale a fondurilor).

O alta accepţiune a termenului este aceea de capacitate de absorbţie a Uniunii Europene şi se referă
la capacitatea de extindere a Uniunii prin primirea de noi State Membre.
1
În prezent, sunt 23 de limbi oficiale în Uniunea Europeană: bulgara, ceha, daneza, engleza, estoniana, finlandeza, franceza,
germana, greaca, irlandeza, italiana, letona, lituaniana, maghiara, malteza, olandeza, polona, portugheza, româna, slovaca,
slovena, spaniola şi suedeza. Pentru mai multe informaţii despre multilingvism în Uniunea Europeană, aţi putea consulta
portalul dedicat http://europa.eu/languages/
 Eurojargon

Capitala culturală europeană

Denumire dată în fiecare an unui oraş din Europa, în scopul de a face mai vizibile realizările culturale şi
punctele de atracţie din oraşul respectiv, pentru ca cetăţenii europeni să-şi cunoască mai bine patrimoniul
cultural comun.
Iniţiativa de a desemna în fiecare an „capitale culturale europene” datează din 1985, iar începând din 2005
alegerea acestora se face de către Consiliul UE, în baza unei recomandări a Comisiei Europene, în a cărei
formulare se ţine seama de părerea unui juriu specializat.
Până acum au fost desemnate capitale culturale europene următoarele oraşe:
1985: Atena (Grecia)
1986: Florence (Italia)
1987: Amsterdam (Olanda)
1988: Berlin (Germania)
1989: Paris (Franţa)
1990: Glasgow (Marea Britanie)
1991: Dublin (Irlanda)
1992: Madrid (Spania)
1993: Antwerp (Belgia)
1994: Lisabona (Portugalia)
1995: Luxembourg (Luxemburg)
1996: Copenhaga (Danemarca)
1997: Salonic (Grecia)
1998: Stockholm (Suedia)
1999: Weimar (Germania)
2000: Avignon (Franţa), Bergen (Norvegia), Bologna (Italia), Bruxelles (Belgia), Cracovia (Polonia), Helsinki
(Finlanda), Praga (Republica Cehă), Reykjavik (Islanda), Santiago de Compostela (Spania)
2001: Porto (Portugalia), Rotterdam (Olanda)
2002: Bruges (Belgia), Salamanca (Spania)
2003: Graz (Austria)
2004: Genova (Italia), Lille (Franţa)
2005: Cork (Irlanda)
2006: Patras (Grecia)
2007: Luxembourg (Luxemburg), Sibiu (România)
2008: Liverpool (Marea Britanie), Stavanger (Norvegia)
2009: Linz (Austria), Vilnius (Lituania)
2010: Essen (Germania), Istanbul (Turcia), Pecs (Ungaria)
Mai multe informaţii sunt disponibile la adresa
http://ec.europa.eu/culture/eac/other_actions/cap_europ/cap_eu_en.html

Cei trei piloni

“Cei trei piloni” desemnează structura de bază a activităţilor Uniunii Europene, creată prin Tratatul de la
Maastricht1:
Primul pilon este format din “domeniul comunitar”.
Al doilea pilon: Politica externă şi de securitate comună.
Al treilea pilon: Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală.

Cele patru libertăţi

Această expresie face referire la cele patru tipuri de circulaţii libere din spaţiul fără frontiere, creat de Uniunea
Europeană: (1) libera circulaţie a mărfurilor, (2) persoanelor, (3) serviciilor, (4) capitalurilor.

Clauze de salvgardare
Clauzele de salvgardare sunt folosite de Comisia Europeană în situaţia în care apar probleme legate de
îndeplinirea obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene, înainte de aderare sau în perioada ulterioară

1
Tratatul de la Amsterdam a introdus modificări ale structurii, aşa cum fusese ea creată prin Tratatul de la Maastricht, transferând o parte
din domeniile acoperite de pilonul al treilea (libera circulaţie a persoanelor) în sfera primului pilon. Astfel, în al treilea pilon au rămas
domeniile care ţin de Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală.
Tratatul Constituţional, actualmente în curs de ratificare, prevede fuzionarea celor trei piloni, păstrând totuşi proceduri speciale în domeniul
politicii externe şi de securitate comună, inclusiv politica de apărare.
2
 Eurojargon

aderării. Acestea stabilesc contextul în care se pot lua anumite măsuri reparatorii, dacă unele angajamente
asumate în perioada de de pre-aderare nu pot fi duse la îndeplinire.
“Clauzele de salvgardare generală” sunt valabile pentru toate statele noi membre.
În cazul României şi Bulgariei, s-a stabilit o clauză de salvgardare specifică, respectiv clauza de amânare, care
ar fi putut duce la amânarea aderării celor două state cu un an, până în 2008.

Mai există o clauză specială, aplicabilă doar României, şi care se referă strict la două din cele 30 de capitole
negociate, “Justiţie şi afaceri interne” şi “Concurenţă”.
Mai multe informaţii sunt disponibile la adresa http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=5839&lid=1

Coeziune
Expresia “promovarea coeziunii sociale” desemnează încercarea Uniunii Europene de a asigura fiecărui
cetăţean un loc în societate, de ex. prin acţiuni de combatere a sărăciei, şomajului şi discriminării.
De asemenea, bugetul UE include “Fondul de coeziune”, care finanţează proiecte, de ex. noi căi ferate,
sprijinind astfel participarea regiunilor dezavantajate la economia Uniunii.

Comisar european
Este denumirea membrilor Comisiei Europene, actualmente în număr de 27 după cum urmează: 1 preşedinte,
5 vice-preşedinţi şi 21 comisari. Fiecare dintre ei gestionează un anume domeniu. Deşi fiecare din cei 27 de
membri vine dintr-un alt Stat Membru, ei nu reprezintă statele lor în Comisie.
Informaţii despre fiecare dintre aceştia sunt disponibile la adresa
http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=41&lid=1

Consiliu
Consiliul este un termen care apare în denumirea a trei organisme europene:
a. Consiliul Uniunii Europene, instituţie a Uniunii Europene, denumită şi Consiliul de Miniştri, şi care reuneşte
miniştrii din Statele Membre în al căror portofoliu intră domeniul/domeniile aflate pe ordinea de zi (afaceri
externe, finanţe, transporturi, agricultură etc.). Adresa site-ului Consiliului UE este
http://www.consilium.europa.eu
b. Consiliul European, denumire a reuniunilor şefilor de stat şi/sau de guvern din Statele Membre, la care
participă şi Preşedintele Comisiei Europene. Consiliul European se reuneşte, în principiu, de patru ori pe
an şi are rolul de a hotărî orientările politice generale ale UE. Documentele adoptate în Consiliul European
(Concluziile Preşedinţiei) între anii 1993-2007 sunt disponibile la adresa
http://www.consilium.europa.eu/european-council
c. Consiliul Europei, organizaţie europeană interguvernamentală, separată de Uniunea Europeană. Are
sediul la Strasbourg şi principalele sale obiective sunt protecţia drepturilor omului, promovarea diversităţii
culturale în Europa şi combaterea problemelor sociale, precum xenofobia sau intoleranţa. Una dintre marile
realizări ale acestei organizaţii înfiinţate în 1949 a fost elaborarea şi adoptarea Convenţiei Europene a
Drepturilor Omului. Pentru a permite cetăţenilor să-şi exerseze drepturile în cadrul Convenţiei, a fost
înfiinţată Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Detalii sunt disponibile atât pe site-ul web al Consiliului
Europei www.coe.int, cât şi pe site-ul Biroului de Informare de la Bucureşti www.coe.ro

Criteriile de la Copenhaga
Pentru ca un stat să adere la Uniunea Europeană, trebuie să îndeplinească criteriile de la Copenhaga:
- criteriul politic: instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului
şi protecţia minorităţilor;
- criteriul economic: o economie de piaţă funcţională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunilor
concurenţiale din piaţă internă;
- capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru, inclusiv adeziunea la obiectivele politice, economice
şi monetare ale Uniunii Europene.
Acestea sunt denumite şi criterii de aderare şi au fost stabilite în Consiliul European de la Copenhaga din
19932.
Textul complet al Concluziilor Preşedinţiei Consiliului European de la Copenhaga poate fi accesat la adresa
http://www.consilium.europa.eu/cms3_fo/showPage.asp?id=432&lang=en&mode=g

2
Aceste criterii de aderare au fost confirmate în decembrie 1995 de către Consiliul European de la Madrid, care, în plus, a subliniat
importanţa adaptării structurilor administrative ale statelor candidate în vederea creării condiţiilor pentru o integrare graduală, armonioasă.
Totuşi, Uniunea îşi rezervă dreptul de a decide momentul la care va fi pregatită pentru a accepta noi membri.
3
 Eurojargon

Criterii de convergenţă/criteriile de la Maastricht

Pentru ca un Stat Membru să adopte moneda euro, trebuie să îndeplinească criteriile de convergenţă:
- rata medie a inflaţiei, monitorizată pe o perioadă de un an înainte de efectuarea verificării, să nu
depăşească cu mai mult de 1,5% rata inflaţiei din cele trei state membre având cea mai mare stabilitate a
preţurilor;
- raportul între deficitul public şi produsul intern brut nu trebuie să depăşească 3%;
- raportul între datoria publică şi produsul intern brut nu trebuie să depăşească 60%;
- rata dobânzii nominale pe termen lung nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2% pe cea realizată de
primele trei state membre cu cea mai slabă inflaţie în anul precedent;
- marjele de fluctuaţie normale stabilite prin mecanismul cursului de schimb în Sistemul Monetar European
trebuie să fi fost respectate fără mari presiuni, cel puţin în cei doi ani premergători verificării.
Fiind stabilite prin Tratatul de la Maastricht, aceste criterii sunt denumite şi criteriile de la Maastricht.
Detalii despre moneda euro sunt disponibile pe site-ul Comisiei Europene, la adresa
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/our_currency_en.htm, precum şi pe site-ul Băncii Centrale
Europene www.ecb.eu

Deficit democratic
Această expresie face referire la distanţa dintre sistemul de adoptare a deciziilor Uniunii Europene şi cetăţeni,
care nu sunt interesaţi să studieze şi să înţeleagă complexităţile sistemului şi dificultăţile textelor legislative.
Uniunea încearcă să depăşească acest „deficit democratic” printr-o legislaţie mai simplă şi o mai bună
informare a publicului. În această încercare, societatea civilă are un cuvânt mai greu de spus în elaborarea
politicilor UE. Trebuie menţionat că cetăţenii sunt reprezentaţi în procesul de adoptare a deciziilor prin
Parlamentul European.
Detalii despre procedurile de decizie UE http://europa.eu/institutions/decision-making/index_en.htm
EUR-Lex, portal de acces la legislaţia UE http://eur-lex.europa.eu/
Comisia Europeană, DG Comunicare http://ec.europa.eu/dgs/communication/index_en.htm

Euro-
Între termenii care au prefixul euro- sau includ termenul european se află:
- eurocrat, termen care face referire la angajaţii instituţiilor UE (euro+birocrat)
- euromitul, idee despre Uniunea Europeană care nu corespunde realităţii, dar este vehiculată frecvent.
O listă a unora dintre cele mai frecvente euromituri identificate în România poate fi accesată pe site-ul
www.infoeuropa.ro, la secţiunea “România – stat membru”. Link direct
http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=386&lid=1
- eurosceptic, termen care desemnează o persoană care se opune integrării europene sau care este
“sceptică” faţă de UE şi la obiectivele acesteia.
- anul european al…, temă aleasă aproape în fiecare an de către Uniunea Europeană sau Consiliul Europei
pentru o campanie care vizează informarea publicului şi atragerea atenţiei guvernelor cu privire la un
anume aspect. Până acum, au fost stabilite următoarele teme:
1983: Anul european al IMM-urilor şi al artizanatului
1984: Anul european al europenilor
1985: Anul european al muzicii
1986: Anul european al siguranţei rutiere
1987: Anul european al mediului
1988: Anul european al cinematografului şi televiziunii
1989: Anul european al informării despre cancer
1990: Anul european al turismului
1992: Anul european al sănătăţii şi siguranţei la locul de muncă
1993: Anul european al persoanelor în vârstă şi al solidarităţii între generaţii
1994: Anul european al nutriţiei şi al sănătăţii
1995: Anul european al siguranţei rutiere şi al tinerilor şoferi
1996: Anul european al învăţării de-a lungul întregii vieţi
1997: Anul european împotriva rasismului şi xenofobiei
1998: Anul european al democraţiei locale şi regionale
1999: Anul european al activităţilor pentru combaterea violenţei împotriva femeilor

4
 Eurojargon

2001: Anul european al limbilor

2003: Anul european al persoanelor cu dizabilităţi
2004: Anul european al educaţiei prin sport
2005: Anul european al cetăţeniei prin educaţie
2006: Anul european al mobilităţii lucrătorilor
2007: Anul european al şanselor egale pentru toţi
2008: Anul european al dialogului intercultural

Eurobarometru
Serviciu al Comisiei Europene, înfiinţat în 1973, cu rolul de a studia şi analiza tendinţele opiniei publice din
toate Statele Membre şi din statele candidate, cele aproximativ 100 de rapoarte anuale fiind importante în
procesul de elaborare a propunerilor legislative, de adoptare a deciziilor şi de evaluare a activităţii Comisiei.
Eurobarometrul foloseşte atât sondaje de opinie, cât şi focus grupuri.
Rapoartele Eurobarometru sunt disponibile la adresa http://ec.europa.eu/public_opinion/index_en.htm

Majoritate calificată
Expresia “majoritate calificată” se referă la procedura de decizie cel mai des aplicată în sesiunile Consiliului
Uniunii Europene3. În cadrul acestei proceduri, fiecare Stat Membru dispune de un anumit număr de voturi, în
funcţie de populaţia sa, astfel:
- Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie au câte 29 de voturi;
- Polonia şi Spania – 27 voturi;
- România – 14 voturi;
- Olanda – 13 voturi;
- Belgia, Grecia, Portugalia, Republica Cehă şi Ungaria – 12 voturi;
- Austria, Bulgaria şi Suedia – 10 voturi;
- Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania şi Slovacia – 7 voturi;
- Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg şi Slovenia – 4 voturi;
- Malta – 3 voturi.

Pentru adoptarea unei decizii de către Consiliu, sunt necesare 255 de voturi din totalul de 345. Este, de
asemenea, necesar ca majoritatea Statelor Membre (în anumite cazuri două treimi) să fi votat pentru. Orice
Stat Membru poate cere Consiliului UE să verifice dacă majoritatea statelor care au votat pentru reprezintă cel
puţin 62% din populaţia UE.

Procedura de codecizie
Este procedura de decizie cel mai des folosită în elaborarea legislaţiei UE, în care puterea legislativă este
deţinută de către Parlamentul European şi Consiliul UE, în mod egal. Dacă cele două instituţii nu se pun de
acord cu privire la o propunere legislativă, aceasta este discutată într-un comitet de conciliere, compus dintr-un
număr egal de reprezentanţi ai Parlamentului, respectiv Consiliului. De îndată ce comitetul de conciliere ajunge
la un acord, textul este trimis din nou la cele două instituţii pentru adoptare.
Informaţii detaliate despre procedura de codecizie sunt disponibile la adresa
http://ec.europa.eu/codecision/index_en.htm

Raport de Ţară
Comisia Europeană publică anual un “Raport de Ţară” (Regular Report) în care este analizat în detaliu gradul
de pregătire pentru aderare a unui stat candidat.
Raportul de Ţară prezintă mai întâi stadiul relaţiilor dintre respectiva ţară candidată şi Uniune, după care sunt
evaluate realizările din ultimul an. Evaluarea se face pe baza criteriilor de aderare. În final, Raportul prezintă
principalele măsuri pe care ţara respectivă le mai are de adoptat în vederea aderării.
Rapoartele de Ţară pentru România sunt disponibile la adresa
http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=3067&lid=1
Rapoartele de Ţară publicate de către Comisia Europeană, începând din 1998
http://ec.europa.eu/comm/enlargement/docs/index.htm
După încheierea negocierilor, Rapoartele de Ţară sunt înlocuite de Rapoarte de Monitorizare.

3
Cu toate că domeniile în care se aplică votul în majoritate calificată au devenit tot mai numeroase, votul în unanimitate este, în
continuare, folosit în domenii precum Politica Externă şi de Securitate Comună, impozitare, azil şi imigraţie.
5
 Eurojargon

Raportul de monitorizare – România 2005 http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=7477&lid=1

Raportul de monitorizare – România 2006 http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=10970&lid=1

Spaţiul Schengen (Statele Schengen)

În 1985, cinci state membre UE (Franţa, Germania, Belgia, Luxemburg şi Olanda) au convenit să anuleze
controalele aplicate persoanelor care treceau frontierele din spaţiul format de aceste state. Acest spaţiu a
devenit astfel un teritoriu fără frontiere interne, căpătând în timp denumirea de Spaţiul Schengen (după
localitatea Schengen, din Luxemburg, unde cele cinci state au semnat acordul).
Statele Schengen au introdus o politică comună în domeniul vizelor pentru întreg spaţiul şi au convenit
stabilirea unor controale eficiente la frontierele externe ale spaţiului.
De atunci, Spaţiul Schengen s-a extins, incluzând majoritatea statelor membre UE4, Islanda şi Norvegia, iar
acordul Schengen a devenit parte integrantă a Tratatelor UE. Cu toate acestea, Irlanda şi Marea Britanie nu
participă la aranjamentele referitoare la controalele la frontieră şi la vize.
Cetăţenii statelor Schengen nu au nevoie de viză pentru a călători în interiorul Spaţiului Schengen. În cazul
cetăţenilor din alte ţări, dacă aceştia au viză de intrare în oricare dintre statele Schengen, ei pot călători în tot
Spaţiul Schengen, dar nu şi în Irlanda sau Marea Britanie.

Statele Uniunii Europene şi state terţe

Din punct de vedere al apartenenţei lor la Uniunea Europeană, există:
- state membre (în prezent5 în număr de 27: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda,
Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda,
Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria);
- state terţe: denumire generică pentru statele care nu fac parte din UE.
Statele care şi-au exprimat intenţia de a deveni membre ale UE sunt denumite astfel:
- state solicitante, care au depus cererea de aderare;
- state candidate, care au depus cererea de aderare, aceasta fiind acceptată oficial. În prezent (iunie 2007)
sunt trei state candidate: Croaţia6, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei7 şi Turcia8;
- state în curs de aderare, acestea fiind state candidate care au îndeplinit criteriile de la Copenhaga şi au
încheiat negocierile de aderare.
Informaţii detaliate despre procesul de extindere a Uniunii Europene sunt disponibile pe site-ul Comisiei
Europene, la adresa http://ec.europa.eu/comm/enlargement/index_en.htm

Statele SEE/AELS
Sintagmă folosită pentru a desemna statele membre ale Spaţiului Economic European (SEE), dar care nu sunt
membre ale Uniunii Europene: Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.
SEE: Spaţiul Economic European, format din Uniunea Europeană şi statele membre ale Asociaţiei Europene a
Liberului Schimb, cu excepţia Elveţiei. Prin Acordul SEE, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994, Islanda,
Liechtenstein şi Norvegia pot avea beneficiile pieţei unice a UE, fără a deţine însă privilegiile şi
responsabilităţile statelor membre UE.
AELS: Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, organizaţie înfiinţată în 1960, pentru a promova comerţul liber
între statele sale membre, la origine în număr de şapte (Austria, Danemarca, Elveţia, Marea Britanie, Norvegia,
Portugalia şi Suedia). În 1961, s-a alăturat Finlanda, în 1970 Islanda, iar în 1991 Liechtenstein. O parte dintre
statele membre AELS au devenit state membre UE (Danemarca şi Marea Britanie începând din 1973,

4
În ceea ce priveşte statele care au aderat în 2004, respectiv 2007, implementarea acquis-ului Schengen nu a început la data aderării, ele
derulând în continuare acţiuni de consolidare a frontierelor externe şi beneficiind de finanţare pentru aceste acţiuni prin „Facilitatea
Schengen”.
5
Până acum, au avut loc cinci valuri de extindere. Astfel, celor şase state membre fondatoare (Belgia, Franţa, Germania, Italia,
Luxemburg, Olanda) li s-au alăturat:
- în 1973: Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie;
- în 1981: Grecia;
- în 1986: Portugalia şi Spania;
- în 1995: Austria, Finlanda şi Suedia;
- în 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria;
- în 2007: Bulgaria şi România (aderarea acestor două ţări este o completare a celui de-al cincilea val de extindere şi nu este
considerat un val separat).
6
Croaţia a depus cererea de aderare la UE în februarie 2003, iar negocierile de aderare au început în octombrie 2005.
7
Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei a depus cererea de aderare la UE în martie 2004, iar statutul de ţară candidată i-a fost acordat
la Consiliul European din decembrie 2005.
8
Turcia a depus cererea de aderare în 1987, negocierile de aderare fiind deschise în octombrie 2005.
6
 Eurojargon

Portugalia din 1986, Austria, Finlanda şi Suedia din 1995), astfel încât AELS are patru state membre: Elveţia,
Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.
Detalii despre Spaţiul Economic European sunt disponibile la adresa
http://ec.europa.eu/comm/external_relations/eea/index.htm

Subsidiaritate
Acest principiu stabileşte că deciziile Uniunii Europene trebuie luate cât mai aproape de cetăţean. Cu alte
cuvinte, Uniunea nu întreprinde o acţiune decât dacă se dovedeşte că aceasta este mai eficientă la nivel
comunitar faţă de o acţiune întreprinsă la nivel naţional, regional sau local. De la această regulă sunt excluse
acţiunile întreprinse de UE în domeniile în care responsabilitatea îi aparţine.
În acest scop a fost înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht Comitetul Regiunilor (CR), organism consultativ
independent, complementar celor trei instituţii decizionale (Consiliul, Comisia, Parlamentul). Comitetul
Regiunilor reprezintă o "punte" de legatură între instituţiile europene şi regiunile, comunele şi orasele Uniunii
Europene. Membrii CR deţin mandate (administrative) pe plan regional sau local, nu functioneaza permanent la
Bruxelles şi ca urmare menţin constant legătura cu cetăţenii.
Detalii sunt disponibile la adresa http://www.cor.europa.eu

Zona Euro
Spaţiu alcătuit din statele membre ale Uniunii Europene a căror monedă este euro. În momentul de faţă, zona
euro include 13 state: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,
Portugalia, Slovenia şi Spania.
Pentru detalii despre euro, accesaţi site-ul Comisiei Europene, DG Afaceri economice şi financiare
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/our_currency_en.htm sau site-ul Băncii Centrale Europene
http://www.euro.ecb.int

Zonă de liber schimb/Uniune vamală/Piaţă comună/Piaţă unică/Uniune economică şi monetară

Zona de liber schimb: spaţiu, format dintr-un grup de state, în care au fost suprimate barierele comerciale,
precum licenţele şi cotele de import. În lume au fost create o serie de zone de liber schimb: Mercosur – în
America de Sud, Alena (NAFTA) – în America de Nord, AELS – în Europa.
Uniunea vamală: pe lângă caracteristicile zonei de liber schimb, într-un spaţiu în care funcţionează o uniune
vamală se aplică un tarif vamal exterior comun. În Comunitatea Economică Europeană, Uniunea vamală a
devenit funcţională în 1968.
Piaţa comună: grup de state în cadrul căruia persoanele, mărfurile şi serviciile circulă liber, fără controale la
frontierele interne şi fără aplicarea unor drepturi de vamă. Comunitatea Economică Europeană, fondată în
1957, avea la bază „piaţa comună”.
Piaţa unică: considerată un fel de „versiune îmbunătăţită” a pieţei comune, piaţa unică presupune şi eliminarea
frontierelor fizice (formalităţi şi controale vamale), financiare (reguli bugetare şi fiscale) şi tehnice (datorate
diferenţelor normative). Piaţa unică a UE a devenit funcţională pe 1 ianuarie 1993, aşa cum fusese stabilit prin
Actul Unic European.
Mai multe informaţii disponibile la adresa http://europa.eu/pol/singl/overview_en.htm
Uniunea economică şi monetară (UEM): procesul prin care politicile economice şi monetare ale statelor
membre ale Uniunii sunt armonizate în scopul introducerii monedei unice. Tratatul prevede realizarea UEM în
trei etape:
- Prima etapă (1 iulie 1990 - 31 decembrie 1993): libera circulaţie a capitalului între Statele Membre, o mai
bună coordonare a politicilor economice şi o mai strânsă cooperare a băncilor centrale;
- Etapa a II-a (1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1998): convergenţa politicilor economice şi monetare ale
Statelor Membre (in vederea asigurării stabilitatii preţurilor şi a unor finanţe publice sănătoase); înfiintarea
Institutului Monetar European (IME) şi a Băncii Centrale Europene (BCE), în 1998;
- Etapa a III-a (iniţiată la 1 ianuarie 1999): fixarea cursurilor de schimb şi introducerea monedei unice pe
piaţa valutară internaţională, urmată de introducerea monedelor şi a bancnotelor Euro la 1 ianuarie 2002.
Pentru detalii despre UEM, accesaţi http://www.ecb.eu/ecb/history/emu/html/index.en.html
Din Eurojargon fac parte şi o serie de abrevieri şi acronime, între care PAC (politica agricolă comună), CIG
(conferinţă interguvernamentală – cadru de negociere între Guvernele Statelor Membre, în vederea modificării
Tratatelor).

7
 Eurojargon

MAI MULTE INFORMAŢII

Eurojargon http://europa.eu/abc/eurojargon/index_en.htm
Glosarul Scadplus http://europa.eu.int/scadplus/glossary/index_en.htm
Institutul European din Romania, Ghid stilistic de traducere în limba română pentru uzul traducătorilor acquis-
ului comunitar http://www.ier.ro/indreptar.html