Sunteți pe pagina 1din 126

EDUCAŢIE CIVICĂ

Perspective teoretice şi
abordări aplicative

Cătălina Ulrich

Bucureşti: Editura Universităţii


ISBN 978-973- 73-7294-9

1
Cuprins
Cuvânt introductiv

Capitolul1: portofoliul de curs şi învăţământul universitar


1.1. Structura portofoliului de curs
1.2. Portofoliu de curs pentru Teoria şi practica educaţiei civice

Capitolul 2: individual şi social în formarea cetăţeanului


2.1. Determinante istorice ale educaţiei cetăţeanului
2.2. Educaţie civică şi dezvoltare socio-morală

Capitolul 3: unitate reală şi diversitate conceptuală


3.1. Clarificări conceptuale
3.2. Educaţia civică din perspectivă internaţională
3.3. Educaţie civică implicită şi educaţie civică explicită
3.4. Educaţie civică şi educaţie pentru cetăţenie democratică
3.5. Competenţe civice şi curriculum ascuns

Capitolul 4: discipline de construcţie şi experienţe de învăţare


4.1. Aspecte curriculare şi proiectare didactică
4.1. 1. Educaţia civică şi cultura civică – discipline de construcţie
4.1. 2. Scopurile educaţiei civice/ culturii civice
4.1. 3. Caracteristici ale programelor de educaţie civică şi cultură civică
4.1. 4. Cunoştinţe şi deprinderi civice
4.1. 5. Competenţe civice
4.1. 6. Proiectarea didactică
4.2. Aspecte metodologice
4.2.1. Centrarea pe competenţele elevilor şi particularităţi metodologice
4.2.2. Strategii şi metode de instruire
4.2.3. Educaţia civică şi proiecte
4.3. Aspecte evaluative
4.3.1. Specificul evaluării în educaţia civică
4.3.2. Metode de evaluare în educaţia civică

Capitolul 5: teme transversale şi abordări multinivelare


5.1. Justificarea abordării
5.2. Drepturile omului
5.2.1. Activităţi
5.3. Participare civică
5.3.1. Activităţi
Capitolul 6: competenţele elevilor şi competenţele profesorului
6.1. competenţele elevilor
6.2. competenţele profesorului
Anexe:
Bibliografie

2
Cuvânt introductiv

Această lucrare este construită ca fereastră şi oglindă a propriei experienţe didactice


prilejuite de susţinerea cursului şi seminarului de Teoria şi practica educaţiei civice
începând cu anul universitar 2004-2005. Iată câteva precizări referitoare la scopul şi
structura lucrării:

1. Pe de o parte, pun la dispoziţia studenţilor (nivel licenţă) o resursă prin care abordările
teoretice şi exerciţiile sau aplicaţiile propuse să contribuie atât la clarificarea unor
concepte şi idei, cât şi la îmbogăţirea practicilor educaţionale curente.

2. Sintagmele educaţie civică, cultură civică, educaţie pentru cetăţenie democratică


suscită încă discuţii. Nu reprezintă o prioritate a prezentei lucrări clarificarea acestor
termeni, ci mai degrabă ne interesează să identificăm hibridări şi dezvoltări rezultate din
intersecţia acestor discipline academice cu realităţi şcolare şi sociale dinamice din
România şi din alte spaţii sociale şi culturale. Pentru cei mai mulţi educatori, educaţia
civică se suprapune parţial cu educaţia morală (vezi viziunea promovată în ciclul primar),
cu alfabetizare politică, educaţie cetăţenească, educaţie pentru drepturile omului, educaţie
pentru democraţie sau, mai larg, cu educaţia socială. La nivelul simţului comun, pentru
mult timp după 1990 termenul educaţie civică a adus cu sine conotaţii asociate cu
educaţia politică din perioada regimului communist; această vulnerabilitate iniţială de
statut a fost generată de imixtiuni ideologice din trecut.

3. Există un consens în legătură cu scopul educaţiei civice de a pregăti copiii şi tinerii


pentru a se integra şi adapta cu success la exigenţele şi valorile proprii comunităţii sau
poporului căruia îi aparţin la un moment istoric dat. Sunt numeroase, în schimb,
interpretările generate de faptul că educaţia civică urmăreşte formarea unui bun cetăţean.
Departe de a rezolva ambiguităţile, o asemenea finalitate induce tensiuni greu de
conciliat, deoarece bun cetăţean poate însemna calităţi sau trăsături foarte diferite de la o
societate la alta. Mai mult decăt atât, istoria recentă a României arată contrastele dintre
profilul bunului cetăţean din perioada socialistă şi din perioada actuală, de consolidare a
democraţiei. Corelarea educaţiei civice cu profile comportamentale, atitudinale şi
valorice diferite şi chiar cu abordări metodologice diferite explică preocuparea constantă
pentru calitate în studierea educaţiei şi culturii civice. Obedienţa versus autonomie şi
iniţiativă, uniformizare versus valorizarea şi exploatarea diferenţelor reprezintă registre
de discurs care reflectă grile valorice opuse. Aceasta demonstrează încă o dată că explicit
sau implicit, odată cu conştientizarea identităţilor comunităţilor umane, preocuparea de a
dezvolta dimensiunea civică a omului a intrat în jocul biunivoc de influenţe al
programelor de guvernare, organizaţiilor societăţii civile şi instituţiilor de dezvoltare
socială.

4. Referindu-ne la educaţia civică şi cultura civică în primii ani de după 1990, putem
folosi analogia Cenuşăresei. Dacă până la mijlocul anilor 90 educaţia civică şi cultura
civică reprezentau discipline vulnerabile din punct de vedere al formării iniţiale şi
continue a profesorilor, al manualelor şi resurselor informaţionale sau metodologice

3
disponibile, în ultimii ani situaţia s-a îmbunătăţit substanţial. Teme sau domenii tematice
precum democraţia, drepturile omului, libertate, cetăţenie, responsabilitate, au beneficiat
de dezvoltări spectaculoase. Aceasta s-a datorat pe de o parte unor programe finanţate de
organisme internaţionale şi pe de altă parte iniţiativelor şi proiectelor derulate de asociaţii
şi organizaţii neguvernamentale din România sau străinătate.

5. Pentru ca această resursă să respecte echilibrul dintre teoria şi practica educaţiei civice,
am formulat pentru fiecare temă întrebări, teme de reflecţie, sugestii de activităţi şi am
sugerat resurse bibliografice. Construirea şi selecţia acestora au ţinut seamă de:
 compatibilizarea competenţelor specifice şi a activităţilor de învăţare cu celelalte
discipline de învăţământ din cadrul programului de studiu al studenţilor;
 construirea unui model didactic care să asigure coerenţa dintre obiective,
conţinuturi, respectiv experienţa personală şi interesele de cunoaştere ale
studenţilor;
 prezentarea unei varietăţi de strategii de învăţare, predare şi evaluare, care să
valorifice contexte şi situaţii de învăţare din afara şcolii;
 încurajarea învăţării asistate de calculator şi utilizarea TIC în activităţile specifice
educaţiei civice;
 valorificarea învăţării în comunitate, pentru exersarea competenţelor civice şi
pentru corelarea achiziţiilor specifice educaţiei pentru cetăţenie democratică cu
experienţele din viaţa cotidiană.

6. În temele elaborate lucrare folosim o serie de întrebări care se suprapun şi se regăsesc


şi lucrări de referinţă la nivel european, respectiv:
1. Cum îi ajutăm pe elevii noştri să fie conştienţi de drepturile şi responsabilităţile lor ca
cetăţeni?
2. Cum îi îndrumăm să se informeze despre lumea socială şi politică?
3. Cum pot deveni elevii noştri capabili să aibă o influenţă în lume ?
4. Cum îi facem pe elevii noştri preocupaţi de binele altora?
5. Cum să-i învăţăm pe elevii noştri să fie clari, atunci când îşi exprimă opiniile şi
argumentele?
6. Cum îi convingem pe elevii noştri să fie activi în comunităţile în care trăiesc?
7. Cum îi învăţăm pe elevii noştri să fie responsabili în acţiunile pe care le exercită ca
cetăţeni?

Pe de altă parte, lucrarea este o oglindă, din două perspective:


a. lucrarea este construită pe structura unui portofoliu de curs, cu componente ce vor fi
detaliate în lucrare. Intenţionăm să exemplificăm astfel utilitatea unui astfel de instrument
în învăţământul universitar. Portofoliul de curs prezintă avantajele monitorizării şi
evaluării întregului demers de la proiectare la realizare şi evaluare. Evaluarea include
rezultatele obţinute de studenţi în urma examenului final, precum şi rezultatele obţinute
prin evaluări informale pe parcurs referitoare la satisfacţia beneficiarilor (studenţilor) faţă
de demersul didactic şi resursele oferite.

b. prin sarcinile de lucru proiectate dorim să promovăm paradigma învăţării centrate pe


student. Abilităţi pentru rezolvarea de probleme, creativitate, curiozitate, inteligenţă
critică, apreciere şi respect pentru o varietate bogată de puncte de vedere şi perspective,

4
capacitatea autoevaluativă reprezintă atât ţinte strategice ale procesului de asigurare a
calităţii în învăţământul superior, cât şi rezultate dezirabile ale învăţării în cadrul acestui
curs. In acest sens, atingerea acestor obiective depinde şi de transparenţa şi obiectivitatea
evaluărilor reciproce. Mulţumesc anticipat pentru comentariile dvs la lucrare.
Autoarea

5
Capitolul 1: portofoliul de curs şi
învăţământul universitar

1.1. Structura portofoliului de curs


1.2. Portofoliu de curs pentru Teoria şi
practica educaţiei civice

6
1.1. Structura portofoliului de curs

Ultimii ani au adus în câmpul pedagogiei universitare două tendinţe:


1. preocuparea de compatibilizare a programelor de studii şi clarificarea tipurilor
de competenţe specifice nivelului de studii şi
2. aplicarea sistemelor de management al calităţii.

Ambele tendinţe presupun, dincolo de reajustări instituţionale şi politici sectoriale,


intensificarea reflexivităţii atât la nivel individual, cât şi la nivel de catedre,
departamente sau facultăţi. Practica reflexivă se obiectivează pe de o parte prin
dialogul între specialişti, pe de altă parte prin monitorizarea şi evaluarea atentă a
propriei prestaţii didactice, atât din perpectiva propunătorului, cât şi a beneficiarilor
(studenţi). Vom utiliza în această lucrare portofoliul de curs care a devenit unul dintre
cele mai folosite instrumente în didactica universitară1. Structura pe care o propunem
este următoarea:

Portofoliu de curs

□ Programa:
o Informaţii standard despre curs
o Explicarea statutului disciplinei de învăţământ
o Justificarea plasării cursului respectiv în programul de studiu
o Baza de pregătire (teoretică şi practică) necesară studenţilor pentru
participarea la curs
o Scopurile cursului
o Rezultate aşteptate ale învăţării
o Planificarea calendaristică a cursurilor
o Structura cursului
o Metode de predare
o Evaluarea studenţilor
o Listă a materialelor bibliografice obligatorii
□ Web site interactiv, care include:
o programa
o CV-ul profesorului titular de curs
o “Filosofia mea ca profesor”
o Prelegerile în forma prezentărilor Power Point
o Listă bibliografică
o Trimiteri (linkuri) la web site-uri utile
o Alte informaţii
o Comentarii
□ Suportul de curs
□ Jurnalul care reflectă designul şi implementarea cursului
□ Eseu în care profesorul reflectează asupra experienţelor de predare în cadrul
acestui curs, asupra relaţiei dintre implementarea anumitor metode de predare
şi reflecţiile studenţilor asupra rezultatelor învăţării
□ Eseu asupra influenţei pe care metoda portfoliului de curs o are asupra altor
colegi din Catedră
□ Rezultatele evaluării studenţilor
□ Auto-evaluarea referitoare la întregul curs
1
Recomandăm în final numeroase siteuri utile în acest sens.

7
Definit pe larg, portfoliul unui curs reprezintă " . . . o descriere factuală a punctelor
forte şi realizărilor unui profesor. Include documente şi materiale ce reflectă în
ansamblu scopul şi calitatea performanţelor de predare ale unui profesor" (Seldin,
1993, p. 2). Portfoliul se doreşte mai mult decât o colecţie de materiale legate de
predare, de exemplu programa (capitolul 1), sarcini de lucru sau dovezi ale achiziţiilor
de învăţare la nivelul studenţilor. Cuprinde analiză şi reflecţie, presupune argumente,
cazuri, sinteze şi explicaţii referitoare la predare şi învăţare. Aceste aspecte vor fi
dezvoltate cu precădere în capitolul 5. Un portofoliu de curs seamănă cu un manuscris
în lucru, care reflectă:

 Viziunea profesorului repsectiv despre ceea ce urmăreşte şi speră să realizeze


prin curs;
 Designul ce şi cum materialul de studiu îi angajează pe studenţi, anume ce vor
citi, discuta, experimenta, studia şi, sperăm că vor şi învăţa;
 Interacţiunea: tipul şi calitatea predării şi învăţării în curs;
 Rezultatele anume ceea ce învaţă în realitate studenţii: schimbări în ceea ce
priveşte cunoştinţele, abilităţile, sensibilităţile şi atitudinile;
 Analiza: concluzii despre învăţare la nivelul studenţilor, succese, surprize şi
schimbări pe care profesorul ar dori să le aducă respectivului curs.

Portfoliul de curs examinează predarea şi învăţarea din perspectiva unui singur curs.
Prin faptul că structurează reflecţia sistematică asupra învăţării, procesul de dezvoltare
a portofoliului îl poate conduce pe profesor la analize semnificative referitoare la
instruire şi la efectele asupra studenţilor. Portfoliile au, în plus, potenţialul de a
influenţa discursul academic despre instruire, orientându-l spre discuţii ţintite,
probleme şi subiecte relevante. Ca sursă de cunoaştere pedagogică, portofoliile pot fi
utilizate ca texte ce ne ajută să învăţăm mai mult despre predare şi învăţare şi să
progresăm în practica didactică universitară.

Aplicaţie

Vizitaţi site-ul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei www.fpse.ro şi


http://www.bologna.ro şi analizaţi structura propusă pentru portofoliul de curs din
perspectiva culturii calităţii. Propuneţi alte elemente care ar putea fi cuprinse în
portofoliul cursului universitar.

1.2. Portofoliu de curs pentru Teoria şi practica educaţiei civice

Vom folosi structura prezentată anterior pentru a exemplifica pe cursul de Teoria şi


practica educaţiei civice.

1.2.1. Statutul disciplinei


În cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (secţia Pedagogie), cursul face
parte din planul de învăţământ pentru nivel licenţă. Disciplina are statut obligatoriu,
deoarece unul dintre debuşeele profesionale ale absolvenţilor specializării Pedagogie
o constituie şcolile. Absolvenţii pot preda în şcolile generale cultura civică.

Din punct de vedere administrativ, fişa disciplinei prezintă următoarele caracteristici:

8
Denumirea disciplinei TEORIA ŞI PRACTICA EDUCAŢIEI CIVICE
Anul de studiu III Semestrul 1 Tipul de evaluare finală EXAMEN
Regimul disciplinei
OBLIGATORIE Numărul de credite 5
Total ore
Total ore din planul de studiu
învăţământ 42 Total ore pe semestru 130
individual
88
Titularul disciplinei lect dr. CĂTĂLINA ULRICH

Facultatea Numărul total de ore (pe semestru)


Psh Şt Ed
din planul de învăţământ
Catedra
Pedagogie
Profilul Total C
S 14 L P
pedag 42 28
Specializarea Pedagogie

1.2.2. Plasarea în anul de studiu III


Cursul este plasat în anul III deoarece în primii ani s-au pus fundamentele pregătirii
studenţilor. Cursul presupune abordări interdisciplinare şi transferuri de cunoştinţe
şi competenţe dezvoltate anterior. Temele de studiu, ca şi aplicaţii presupun
activarea şi valorificarea achiziţiilor din celelale cursuri şi seminarii (Teoria şi
metodologia curriculumului, Teoria şi metodologia evaluării, Teoriile instruirii,
etc.). Cursul se sincronizează şi cu programul de pregătire practică de specialitate a
studenţilor. Pe de o parte, în cadrul practicii pedagogice din anul III, studenţii
predau lecţii de cultură civică, iar unii dintre aceştia (educatoare sau învăţători)
susţin activităţi de educaţie civică sau alte discipline opţionale în cadrul ariei
curriculare “Om şi societate”. Unii studenţi sunt implicaţi în activităţi de
voluntariat în diverse ONG-uri, experienţă care se corelează foarte eficient cu
pregătirea teoretică.

1.2.3. Scopurile cursului


Ne propunem ca acest curs:
 să ofere repere conceptuale şi modele teoretice circumscrise domeniului
educaţiei civice;
 să reflecte specificitatea educaţiei civice şi culturii civice în Curriculumul
Naţional din perspectiva raportului instruire-educare-acţiune practică;
 să analizeze raportul cunoştinte-valori-atitudini-comportamente şi să stimuleze
reflectarea valorilor educaţiei civice în strategiile instrucţionale şi practicile
şcolare cotidiene;
 să încurajeze elaborarea de materiale instrucţionale şi dezvoltarea de activităţi
şcolare şi extraşcolare care reflectă problematica educaţiei civice;
 să articuleze problematica educaţiei civice la diverse contexte: contextul şcolii,
al comunităţii locale, contextul naţional, european şi internaţional.

9
1.2.4. Rezultate aşteptate ale învăţării
Tabelul de mai jos2 cuprinde exemple referitoare la tipurile de competenţe pe care
le vizăm:

1. Cunoaştere şi înţelegere:
1.1. cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor asociate valorilor
fundamentale ale democraţiei, practicilor democratice şi drepturilor
omului (democraţie, cetăţenie, libertate, egalitate, autoritate,
responsabilitate, dreptate, proprietate, egalitate, pluralism,
participare, separarea puterilor în stat, cetăţenie europeană, etc.);
1.2. familiarizarea cu repere conceptuale, modele teoretice şi
proiecte/ programe, practici de succes circumscrise domeniului
educaţiei civice;
1.3. înţelegerea specificităţii, locului şi rolului educaţiei civice/
culturii civice ca discipline obligatorii sau opţionale în Curriculum
Naţional (în învăţământul primar, gimnazial şi liceal);
Competenţe
specifice 1.4. familiarizarea cu modele de formare a profesorilor şi cu
abordări actuale privind educaţia pentru cetăţenie democratică la
disciplinei
nivel internaţional.
2. Explicare şi interpretare:
2.1. analiza critică a modelelor teoretice asociate cu cetăţenia,
democraţia, libertatea, egalitatea, diversitatea, etc. în contexte
locale, naţionale şi internaţionale;
2.2. explicarea şi interpretarea relaţiei dintre structurile cognitive,
operaţionale, atitudinal axiologice şi acţionale asociate cu formarea
cetăţeanului;
2.3. interpretarea proceselor asociate cu alfabetizarea politică şi
formarea cetăţeanului într-o societate democratică din perspectiva
raportului instruire-educare-acţiune-practică în demersurile
educaţionale şi viaţa cotidiană.

2
Structura Fişei disciplinei este cea folosită la nivelul Universităţii din Bucureşti începând din anul
universitar 2005-2006.

10
3. Instrumental – aplicative
3.1. proiectarea pe diverse niveluri: disciplină de învăţământ,
unitate de învăţare, lecţie, analizând obiective cadru şi de referinţă
specifice educaţiei şi culturii civice;
3.2. proiectarea, realizarea şi evaluarea de activităţi didactice care
să respecte coerenţa dintre obiective de referinţă, obiective
operaţionale, conţinuturi ale învăţării, strategii didactice, evaluare,
standardele curriculare de performanţă;
3.3. iniţierea, derularea şi evaluarea de proiecte în folosul
comunităţii;
- elaborarea de materiale instrucţionale care să respecte
caracteristicile curriculare, metodologice şi evaluative ale
domeniului educaţiei civice;
3.4. utilizarea mijloacelor de comunicare diverse (articole în presa
scrisă, email, pagini web, weblog, chat, etc. ) pentru a-şi expima
opinii şi pentru a sensibiliza autorităţile şi opinia publică în legătură
cu diverse aspecte care necesită intervenţii;
3.5. organizarea de activităţi şcolare şi extraşcolare care să reflecte
caracterul interdisciplinar şi intercultural al educaţiei civice şi
culturii civice.

4. Atitudinale:
4.1. manifestarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de
ceilalţi, promovarea dialogului şi cooperarea în condiţiile acceptării
pluralismului şi a valorizării pozitive a diferenţelor;
4.2. cultivarea relaţiilor centrate pe valori şi relaţii democratice în
strategiile instrucţionale şi practicile şcolare cotidiene;
4.3. promovarea interesului pentru participarea la viaţa socială şi
pentru exersarea calităţii de cetăţean prin activităţi şcolare şi
extraşcolare, formale, non-formale şi informale;
4.4. Promovarea unui sistem de valori civice, morale şi culturale
prin raportarea la diverse contexte: al şcolii, naţional, european,
internaţional;
4.5. Angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane şi instituţii
(ca parte a societăţii civile) pentru lobby, advocacy, rezolvarea unor
probleme la nivelul comunităţii locale;
4.6. Manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de
profesia didactică.

1.2.5. Baza de pregătire teoretică şi practică


Studenţii au asigurată baza de pregătire teoretică şi practică prin achiziţiile din primii
doi ani. În structura veche de studii cu durata de 4 ani, în acelaşi semestru, studenţii au
urmat şi cursul de Metodica predării ştiinţelor educaţiei (situaţie care s-a schimbat
odată cu trecerea la nivel studii de licenţă cu durata de trei ani). Avantajul desfăşurării
în paralel a celor două cursuri a fost evident din punctul de vedere al obiectivelor
ambelor cursuri, pentru că au fost facilitate transferurile de la un domeniu la altul,

11
studenţii fiind provocaţi să valorifice şi să reflecteze asupra similarităţilor, coerenţei
demersului didactic şi specificităţii metodice a fiecărei discipline. Pregătirea pentru
curs presupune diverse tipuri de activităţi, pentru care am estimat şi volumul de timp
necesar, în tabelul de mai jos:

Timpul total estimat (ore pe semestru) al activităţilor de studiu individual


pretinse studentului
1. Descifrarea şi studiul notiţelor de curs 7 8. Pregătire prezentări orale 3
2. Studiu după manual, suport de curs 14 9. Pregatire examinare finală 9
3. Studiul bibliografiei minimale indicate
10. Consultaţii 2
8
4. Documentare suplimentară în bibliotecă
11. Documentare pe teren 3
4
5. Activitate specifică pregătire seminar 8 12. Documentare pe INTERNET 10
13. Alte activităţi: voluntariat în
6. Realizare prezentări Power Point,
ONGuri 2
portofolii, eseuri, traduceri etc. 12
7. Participare la discuţiile de pe site (grup), 14. Alte activităţi: vizită la Centrul de
intervenţii, postare materiale support, feed Informare al Delegaţiei Comisiei
back la intervenţiile şi lucrările colegilor 4 Europene la Bucureşti 2
TOTAL ore studiu individual (pe semestru) = 88

1.2.6. Structura cursului:

Cursul este structurat pe 6 domenii mari, cărora li se alocă intervale timp diferite (vezi
planificarea calendaristică). În afara acestor teme, cursul oferă şi opţiunea de a avea 2-
3 teme deschise. Aceste 2 cursuri pot fi dezvoltate în funcţie de interesele prioritare de
cunoştere ale studenţilor, dar şi în funcţie de evoluţia contextului social-politic,
pedagogic. În plus, la unele cursuri sunt invitaţi specialişti din diverse domenii (de
exemplu, au fost invitaţi militanţi în domeniul drepturilor omului sau jurişti care au
constribuit la elaborarea Constituţiei Europene).

A) premise istorice şi sociale ale constituirii educaţiei civice ca parte a educaţiei


formale şi a educaţiei pentru cetăţenie democratică. Nu intenţionăm să traversăm
istoria ideilor pedagogice din punctul de vedere al devenirii a ceea ce numim astăzi
educaţie civică sau educaţie pentru cetăţenie democratică. Propunem o sumară trecere
în revistă a câtorva idei sau autori care fie au contribuit direct la dezvoltarea unor
principii ale educaţiei civice, fie au inspirat, indirect, abordări teoretice şi practice pe
care le regăsim în lumea contemporană. Idei fundamentale ale unor gânditori
paradigmatici pentru găndirea socială şi politică se vor regăsi în cadrul cursurilor,
constituind repere ideatice şi istorice importante pentru clarificarea anumitor teme
(democraţie, drepturile omului, separaţia puterilor în stat, cetăţenie, etc.).

Pentru această parte a lucrării, temele propuse prin programă au fost următoarele:
Educaţia civică: repere istorice; Educaţia civică în şcoală, educaţia civică în societate;
educaţia civică implicită, explicită; Locul şi rolul disciplinei în cadrul Curriculumului

12
National; educaţia civică - demers interdisciplinar şi intercultural; tendinţe
contemporane în educaţia civică.

B) factori sociali şi dezvoltare personală: profilul psihologic al adolescentului, ca


teren pentru cultivarea dimensiunii civice în formarea personalităţii este supus
dezbateri atât din punctul de vedere al modelelor clasice, cât şi din punct de vedere al
provocărilor contemporane. Abordarea tematică şi metodologică de ansamblu pe care
o propunem prin aceste prelegeri se întemeiază pe modelul socializării copilului şi
tânărului, ca treaptă în devenirea sa ca cetăţean. Modelele sociale, culturale şi
comportamentale propuse de şcoală, dar mai ales de comunitate şi grupul de
covârstnici au o influenţa decisivă în devenirea cetăţanului de mai târziu. Specificul
generaţiei net, al adolescenţilor digitally native trebuie luate în considerare în
proiectarea activităţilor de educaţie civică.

C) specificitatea educaţiei civice şi culturii civice din punct de vedere curricular.


Avem în vedere structura curriculumului şcolar (obiective cadru, de referinţă,
conţinuturile învăţării, standarde curriculare de performanţă) şi propunem: Analiza
programelor de la clasele III – IV, clasele a VII – VIII. Dacă în ciclul primar educaţia
civică se studiază ca disciplină obligatorie la clasele a III-a şi a IV-a, la clasele a VII-a
şi a VIII-a se predă Cultura civică, ca disciplină obligatorie. La liceu cultura civică
face parte din cagtegoria cursurilor opţionale, la clasele a IX-A şi a X-a. Propunem şi
analiza manualelor pentru clasele a III, IV, VII, VIII. Prin dezvoltarea acestor teme
avem în vedere clarificarea anumitor caracteristici propuse prin filosofia noului
Curriculum Naţional şi a unor exigenţe privind proiectarea curriculară atât pentru
educaţie civică (clasele III-IV), cât şi pentru cultura civică (clasele VII-VIII).
Analizăm comparativ programe şi materiale suport pentru opţionalele de liceu ce
vizează educaţia civică.

D) abordarea sincronică şi diacronică a unor teme esenţiale pentru educaţia civică


şi cultura civică. Propunem familiarizarea studenţilor cu resurse şi dezvoltarea unor
abilităţi pe care profesorul de cultură civică sau învăţătorul să le utilizeze pentru
propria pregătire, dar care să inspire şi proiectarea unor activiţăţi la clasă sau în afara
şcolii. Dintre temele dezvoltate menţionăm: Principii şi concepte de bază ale
democraţiei (autoritate, responsabilitate, dreptate, libertate, proprietate, egalitate,
pluralism, separarea puterilor in stat, reprezentativitate, participare); Instituţii şi
practici democratice (principiul separării puterilor, autoritatea legislativă, executivă,
judecatorească); Sistemul politic în România; Drepturi şi îndatoriri cetăţeneşti:
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 1948, Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului 1950, Constituţia României 2003; Autoritate, libertate si responsabilitate;
dreptate si egalitate; Participarea la viaţa socială şi exersarea calităţii de cetăţean;
Societatea civilă, dreptul de asociere – organizaţiile cetăţeneşti, dreptul la asociere –
partidele politice, dreptul de a alege şi de a fi ales, influenţarea şi controlarea
deciziilor politice; Cetăţenie europeană; Uniunea Europeană ca uniune de state şi
cetăţeni, demosul European; Constituţia Europeană şi securitatea individuală, socială
şi culturală; Majoritate şi minorităţi, principiul şanselor egale; Diversitate şi educaţie
interculturală.

E) metodologia instruirii şi F) metodologia evaluării, punând accent pe abordări


metodologice inovatoare. Cele mai multe dintre aceste strategii, metode şi tehnici sunt
folosite în cadrul cursului şi activităţilor seminariale. În plus, am pus accent pe

13
educaţia civică prin activităţi extraşcolare şi servicii în beneficiul comunităţii.
Exemplele propuse reflectă o diversitate de experienţe (identificate în proiecte şi
programe din România şi din lume), o diversitate de surse de informare (site-uri
Internet, bibliografie de specialitate) şi o diversitate de modalităţi de documentare şi
prezentare (prezentări multimedia cu ajutorul videoproiector, filme, muzică, invitarea
unor specialişti, organizarea de vizite la Centrul de Informare al Delegaţiei Comisiei
Europene, etc.).

1.2.7. Planificare calendaristică

Săptă TEMA
mâna
 Premise istorice şi sociale ale educaţiei civice; determinante sociale ale
educaţiei cetăţeanului; repere din istoria universală a ideilor pedagogice;
repere din pedagogia românească

 Clarificări conceptuale: Educaţia civică în şcoală, educaţia civică în


societate; educaţia civică implicită, explicită. Pregătirea profesorilor de
educaţia civică – modele de formare

 Statutul disciplinei: locul şi rolul disciplinei în cadrul Curriculumului


Naţional; educaţia civică - demers interdisciplinar şi intercultural; disciplină
obligatorie, disciplină opţională; Analiza planurilor de învăţământ primar,
gimnazial, liceal

 Structura curriculumului şcolar: obiective cadru, obiective de referinţă,


conţinuturile învăţării, standarde curriculare de performanţă; competenţe
civice; modelul cunoştinţe / deprinderi/ atitudini; Analiza programelor de la
clasele III – IV, VII – VIII; analiza manualelor de EC, CC: III, IV, VII, VIII.
Utilizarea criteriilor de analiză a manualelor pentru manuale alternative
publicate de diverse edituri

 Principii şi concepte de bază ale democraţiei: autoritate, responsabilitate,


dreptate, libertate, proprietate, egalitate, pluralism, separarea puterilor in stat,
reprezentativitate, participare

 Drepturi şi îndatoriri cetăţeneşti: Declaraţia Universală a Drepturilor


Omului 1948, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului 1950, Constituţia
României 2003 (video Human Rights with Cherie Booth QC - Making Rights
Relevant, www.teachersnet.org)

 Participarea la viaţa socială şi exersarea calităţii de cetăţean; societatea


civilă, dreptul de asociere – organizaţiile cetăţeneşti, dreptul la asociere –
partidele politice, dreptul de a alege şi de a fi ales, influenţarea şi controlarea
deciziilor politice (video School Matters: Pupil Voice, www.teachersnet.org)

 Cetăţenie europeană; Uniunea Europeană ca uniune de state şi cetăţeni,


demosul European; Constituţia Europeană şi securitatea individuală, socială
şi culturală; vizită la Centrul de informare al Delegaţiei Comisiei Europene

14
 Majoritate şi minorităţi; principiul şanselor egale; măsuri afirmative (studii
de caz proiecte şi programe din România şi din străinătate: Programul
PHARE Acces la educaţie pentru copii dezavantajaţi, Programul naţional A
doua şansă, Locuri speciale pentru tinerii romi în licee şi universităţi, No
child left behind - SUA)
 Identitate, egalitate, diversitate; Educaţia interculturală (video Eye of the
storm, Jane Elliot); studii de caz pe exemple din România, Uniunea
Europeană, SUA, etc.

 Abordări metodice în educaţia pentru cetăţenie democratică; învăţarea


bazată pe proiect; Educaţia civică prin activităţi extraşcolare şi servicii în
beneficiul comunităţii, activism civic prin internet; analiză campanii de
sensibilizare civică Salvaţi Vama Veche, Roşia Montana, proiectul
Cetăţeanul, Webquest, etc.

 Evaluarea în educaţia civică; metode alternative de evaluare (proiect,


portofoliu, etc.); autoevaluarea portofoliilor studenţilor şi inter-evaluare.

1.2.8. Metode de predare şi învăţare

Apectele metodologice şi evaluative specifice educaţiei civice sunt exemplificate şi


analizate în activităţile didactice propriu zise. Dacă în cadrul cursurilor au predominat
strategii de predare / învăţare ca prelegerea, demonstraţia, conversaţia, studiul de
caz (utilizându-se mijloace de învăţământ de tip multimedia), în activităţile
seminariale au fost utilizate prioritar strategii interactive, prin intermediul cărora să
fie stimulate competenţele de comunicare şi participare socială: jocul de rol,
activităţile pe microgrupuri, proiecte, analiza de conţinut, activităţi de învăţare prin
cooperare, simulări de activităţi în folosul comunităţii, etc.

1.2.9. Evaluarea studenţilor

Strategiile de evaluare utilizate au urmărit în primul rând evaluarea continuă (30%),


realizată prin: participarea în cadrul dezbaterilor şi activităţilor seminariale;
elaborarea şi prezentarea de proiecte, referate, rapoarte de cercetare; pregătirea unor
instrumente didactice de tipul: dosare tematice, planşe, fotografii, înregistrări video/
compact discuri, portofolii de proiecte, prezentări tip Power Point; prezentarea de
recenzii şi analiza critică a unor texte din literatura de specialitate. Evaluarea
sumativă finală (70%) s-a realizat prin examen scris şi portofoliu.

Următorul tabel prezintă sintetic aspecte practice referitoare la evaluare, care pot fi
utilizate de către studenţi pentru organizarea învăţării şi pentru autoevaluare:

La stabilirea notei finale se iau în Ponderea in notare, exprimată în %


considerare {Total=100%}
- răspunsurile la examen (evaluarea finală)
50%
- testarea continuă pe parcursul semestrului (participarea la activităţile de seminar,

15
proiecte, postarea de traduceri şi alte resurse pe grupul de discuţii
peda_unibuc2008, sociologik_2006 30%
- portofoliu
20%
Modalitatea practică de evaluare finală :
lucrare scrisă care cuprinde sarcini de analiză teoretică în proporţie de 35% şi
sarcini de interpretare / aplicaţii specifice domeniului 65%.
Cerinţe minime pentru nota 5 Cerinţe pentru nota 10
Tehnic: minimum 30% din punctele ce Demonstrarea dobândirii achiziţiilor
evaluează de bază specifice domeniului, prin
activitatea la seminar, - minimum 4 puncte utilizarea corectă a acestora în
la lucrarea scrisă la examenul final interpretări, proiecte, portofolii cu un
Academic: demonstrarea dobândirii înalt nivel de complexitate.
achiziţiilor de bază specifice domeniului
(70%), demonstrarea competenţelor de
interpretare şi aplicare fără erori majore a
noţiunilor şi abordărilor metodice specifice
educaţiei pentru cetăţenie democratică.

Pentru realizarea portofoliului, studenţii şi-au reactualizat cunoştinţele dobândite în


cadrul cursului de Teoria şi metodologia evaluării, au construit o grilă de evaluare a
portofoliului (pe care au utilizat-o în activităţile de inter-evaluare) şi au beneficiat de o
serie de clarificări accesibile pe site sau pe grupul de discuţii:

Aplicaţie:

Citiţi cu atenţie tipurile de competenţe pe care le urmărim prin acest curs,


reflectaţi asupra propriilor obiective de învăţare şi formulaţi o listă cu
principalele obiective pe care vi le propuneţi. Anticipaţi ce tipuri de produse pot
reflecta demersurile şi progresul propriu în corespondenţă cu aceste obiective.

Orientativ, vă sugerăm că portofoliile la Teoria şi practica educaţiei civice pot


cuprinde:
A) materiale redactate de către student, de exemplu:
 1-2 proiecte de lecţie pentru cultura civică la clasele VII-VIII
 proiectarea unor secvenţe de lecţie/ sarcini de lucru pentru elevi (cultura
civică la clasele VII-VIII)
 teste sau probe de evaluare pentru o temă
 o prezentare în Power Point pe care aţi folosi-o la predarea unei lecţii de
cultură civică
B) selecţii din:
 extrase de presă
 texte din domeniul sociologiei, politologiei sau filosofiei relevante pentru
educaţia civică
 caricaturi, imagini foto, înregistrări video, tabele statistice
 material bibliografic suplimentar
 relatări/ povestiri ale copiilor, membrilor comunităţii, etc.

16
1.2.10. Lista materialelor bibliografice obligatorii şi opţionale (cu asterisc*)

 Almond, Gabriel, Sidney Verba (1996) Cultura civică, Editura Du Style,


Bucureşti,.
 *Antonescu, G.G. (1943) Pedagogia Generală ediţia a IV-a, Editura Scrisul
Românesc
 Audigier, Francois (2000) Proiectul Educaţia pentru cetăţenie într-o societate
democratică; concepte de bază şi competenţe esenţiale referitoare la educaţia
pentru cetăţenie într-o societate democratică, Consiliul pentru Cooperare
Culturală, Strasbourg
 *Banks, J (Ed.) (2001) Diversity Within Unity, Center for Multicultural
Education, University of Washington
 Bărsănescu, Stefan (1932) Pedagogie, pt scolile normale, seminarii, scoale
profesionale, învăţători şi studenţi Editura Scrisul Romanesc SA Craiova
 *Bărsănescu, Stefan (1969) Istoria Pedagogiei Editura Didactică si Pedagogică
Bucureşti
 Bîrzea, Cezar (1999) Cultura civică, Editura Trei, Bucureşti
 Bîrzea, Cezar (2005) Cetăţenia europeană, Editura Politeia SNSPA
 *Chagnolland, Dominique (1999) Dicţionar al vieţii politice şi sociale, Editura
All
 *Diamond, Larry et all. (2004) Cum se consolidează democraţia, Editura
Polirom
 *Giddens, A. (2000) Sociologie. Bucureşti All. CEU
 Gollob, Rolf (coord) (2005) Manualul pentru formarea cadrelor didactice în
domeniul educaţiei pentru cetăţenie democratică şi al educaţiei pentru drepturile
omului, disponibil la
http://www.tehne.ro/resurse/TEHNE_formarea_cadrelor_didactice_ECD
 *Keen, Ellie, Anca Tîrcă (1999) Educaţia pentru cetăţenie, Ghid pentru
profesori, Editura Radical
 *Marrou, Henri-Irenee (1997) Istoria educaţiei în antichitate, Editura Meridiane
 Nedelcu, A (2003), Învăţarea interculturală în şcoală – ghid pentru cadrele
didactice, Humanitas
 *Rădulescu Eleonora, Anca Tîrcă (2004) Educaţia civică prin activităţi
extraşcolare cu caracter interdisciplinar, Ghid pentru profesori şi elevi, Polirom
Educaţia 2000+
 *Rey, M., “De la o logică „mono‟ la logica de tip „inter‟. Piste pentru o educaţie
interculturală şi solidară” (1999) în Dasen, P., C. Perregaux, M. Rey, Educaţia
interculturală, Editura Polirom Iaşi
 *Savater, Fernando (1999) – Politica pentru fiul meu, Humanitas
 ***** Proiectul Cetăţeanul – Citizen Project (2003) Florida Law Related
Education, Center for Civic Education, SUA
 *********** Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
*********** Convenţia cu privire la drepturile copilului
*********** Constituţia României, 2003
 www.civiced.org; www.edu.ro
 www.unesco.org; www.civicaonline.ro; www.dadalus

Aplicaţie:
Completaţi rubrica de observaţii referitoare la capitolul 1 în tabelul 10 de la pagina
108.

17
Capitolul 2: individual şi social în
formarea cetăţeanului
2.1. Determinante istorice ale
educaţiei cetăţeanului
2.2. Educaţie civică în perioada
adolescenţei

18
2.1. Determinante istorice ale educaţiei cetăţeanului

Dacă despre educaţie, în general, se spune că a apărut odată cu nevoia de a transmite


copiilor experienţa dobândită de către adulţi, despre ceea ce numim astăzi educaţie
civică se poate spune că a apărut ca parte integrantă a educaţiei. În forme diferite şi cu
nuanţe variate, educaţiei, de-a lungul timpului i-a revenit sarcina de a asigura
perpetuarea unui anumite societăţi sau comunităţi. Funcţia de socializare i-a fost
recunoscută educaţiei dintotdeauna. Ne referim pe de o parte la forma tradiţională de
integrare socialã, respectiv de asimilare a comportamentului social specific
comunitãţii căreia îi aparţine copilul sau tânărul, iar pe de altă parte putem vorbi
despre conturarea identităţii personale prin diferenţieri succesive faţa de ceilalţi. Atât
socializarea spontană, cât şi cea cu caracter sistematic sau cultivarea relaţiei profesor-
elev ca o relaţie paradigmatică pentru socializarea individului, în general, răspund
implicit la întrebări fundamentale ale educaţiei, cum ar fi: ce fel de om? ce fel de
societate? ce fel de cunoştinţe vrem sã formãm? Emil Păun (note de curs 1997),
realizând analiza istorică a finalităţilor educaţiei, din punctul de vedere al
semnificaţiei teoretice şi practice a acestora, identifica două categorii mari, cărora le
pot fi circumscrise mai multe modele de formare a omului: concepţii de tip
sociocentric şi concepţii de tip antropocentric).

În concepiile de tip sociocentric, evoluţia societãţii reprezintă principala sursă


generatoare a finalităţilor educaţionale (determinismul social reprezentând vectorul
atitudinilor teoretice sau practice care au focalizat analiza finalităţilor); în concepţiile
de tip antropocentric sursa este reprezentată de determinismul de tip psihologic,
realitatea subiectivã fiind principala sursă a finalităţilor eudcaţionale. În cadrul
concepţiilor sociocentrice, Emil Păun identifica mai multe modele (modelul
războinicului, modelul tehnicianului şi modelul cetăţeanului), care sunt puncte
cruciale în evoluţia finalităţilor pe care le-am eticheta astăzi ca finalităti de tip “civic”.

Repere din istoria universală a ideilor pedagogice

Încă din antichitatea greacă, scopul educaţiei era acela de a pregăti copiii pentru a
deveni buni cetăţeni – pentru conducerea statului, respectiv buni militari, pentru a fi
capabili să apere statul. Modelul rãzboinicului/ soldatului este cel mai cunoscut şi cel
mai vechi şi presupune formarea acelor calitãţi ale individului necesare acţiunilor
rãzboinicului (calitãţi fizice); la spartani, modelul este îmbogăţit cu ideea sacrificiului
pentru cetate. Henri-Irenee Marrou, autorul lucrării Istoria educaţiei în antichitate
nuanţează faptul că educaţia spartanului nu mai este cea a unui cavaler, ci aceea a
unui soldat; în secolele VIII-VI “ea nu se mai situează într-o atmosferă seniorială, ci
într-una politică” deoarece decizia în luptă nu mai depinde de o serie de înfruntări
singulare între învingători coborâţi din carele lor de război, ci de ciocnirea dintre două
linii de infanterişti grupaţi în rânduri strânse (Marrou, 1997, p. 43). Aristotel a
comentat această revoluţie tehnică în Politica, observându-i consecinţele în plan
moral şi social: “idealului în esenţă atât de personal, care era cel al cavalerului
homeric, al companionului din ceata regală, i se substituie de acum încolo idealul
colectiv al statului, care este totul pentru cetăţenii lui; este ceea ce îi face ceea ce sunt:
oameni. De unde, sentimentul profund de solidaritate ce-i uneşte pe toţi cetăţenii
uneia şi aceleiaşi cetăţi, ardoarea cu care indivizii se dedică salvării patriei colective,
gata să se sacrifice, ei muritori, pentru ca ea să fie nemuritoare.” (idem, p. 44) Se
poate vedea, continuă autorul, cu câtă energie noul ideal subordonează persoana

19
umană colectivităţii politice. Educaţia spartană, comentează Werner Jaeger, “nu va
mai avea ca scop să selecţioneze eroi, ci să formeze o cetate întreagă de eroi, de
soldaţi gata să se jertfească pentru patrie.” (apud Marrou, p. 44).

Henri-Irenee Marrou sublinia că educaţia clasică vizează fiinţa umană în totalitatea ei;
în contrast cu pedagogia contemporană, scopul spre care era în întregime orientată
această educaţie îl reprezintă omul adult, şi nu dezvoltarea copilului. Homer, prin
cuvintele lui Hector conturează idealul armoniei şi perfecţiunii umane prin
dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală astfel: “să fiu întotdeauna primul între ai mei
şi înaintea tuturor să mă disting, să fiu meşter la vorbă şi vrednic la fapte”. Educaţia în
antichitatea greacă urmărea formarea omului, anume formarea unui stil de viaţă
conform unei norme ideale. “Clasicismul nu vrea să se limiteze la a forma un artist, un
literat, un savant. (…) Produsul ideal al unei astfel de educaţii este, într-un fel, un
ţesut uman nediferenţiat, dar de foarte înaltă valoare intrinsecă, aptă să facă faţă
tuturor comenzilor spiritului sau concursului de împrejurări. Cel care a primit educaţia
clasică devine capabil de orice gen de acţiune deosebită: el poate la fel de bine să facă
ştiinţa să progreseze, să devină şef politic, om de arme, explorator, erou – el este ca un
dar al zeilor printre oameni.” (Marrou, idem, p. 347)

Platon, în “Criton”, pune în discuţie problema relaţiei dintre interesul general şi cel
personal şi problema relaţiei dintre stat şi cetăţean. Mai apropiate de specificitatea
educaţiei morale şi civice sunt comentariile unor filosofi ca Socrate sau Aristotel.
Socrate susţine că întreaga viaţă a omului are ca obiect virtutea, singura care îi aduce
fericirea. Virtutea se învaţă şi presupune subordonarea corpului, sufletului şi
simţurilor raţiunii. Şi Aristotel considera că educaţia apentru virtute, educaţia morală
reprezentau pregătirea omului pentru o conduită raţională. Aristotel abordează mai
concret caracteristicile educaţiei cetăţeanului (un fel de educaţie civică avant la lettre)
prin faptul că tânărul trebuia pregătit să devină un om cu judecată, care să gândească
înainte de a acţiona, care să fie înţelept şi prudent. Mai mult, Ştefan Bîrsănescu, în
Istoria Pedagogiei, a exemplificat nu doar aspectele doctrinare ale concpeţiei
aristoteliene, ci şi recomandările metodice pe care acesta le lansa: “În educaţie,
esenţialul este să se formeze bune deprinderi prin exerciţii, deoarece e evident că
trebuie făcută educaţia mai întâi prin deprinderi decât prin teorii şi mai întâi cu privire
la corp, decât cu privire la inteligenţă.” (Bîrsănescu, 1969, p.17)

Şi statul roman a promovat un model de cetăţean. Adevăratul bărbat roman era format
în spiritul respectului faţă de legi, al supunerii faţă de ordinea existentă şi faţă de
îndatoriri. Educaţia romană îşi propunea să formeze din fiecare tânăr un cetăţean
capabil să vorbească bine în adunările publice, să participe la conducerea statului şi să
fie un bun militar în caz de război. Modelul ceţeanului roman este asociat şi cu
maxime celebre, cum ar fi cele aparţinându-i lui Seneca “Învăţăm pentru viaţă, nu
pentru şcoală”, “Lung este drumul prin reguli, dar scurt şi eficace prin exemple”.

Modelul tehnicianului are în centru ideea de activitate practicã, anume “cultul muncii”
ca fundament al educaţiei. Schimbarea din societate este mediată prin muncã, ceea ce
produce o “economizare” a idealului educaţional. Georg Kerschensteiner promovează
un model interesant al bunului cetăţean, devotat comunităţii, în care munca şi
disciplina să fie dominante. Interesul crescut al economiştilor faţă de acest model s-a
conjugat cu o atenţie sporită faţă de educaţia moralã, prin intermediul căreia se cultivă
atitudini, comportamente şi valori asociate cultului muncii. Dacă Georg

20
Kerschensteiner este exponenţial pentru acest model, Simion Mehedinţi promova
pentru spaţiul cultural românesc un ideal de “şcoalã a muncii” fundamentată din
matricea socio-culturală a satului. (Păun, 1997)

Pe scurt, Modelul cetãţeanului presupune realizarea a două trepte: socializarea


individului, anume asimilarea progresivã a normelor sociale şi de-socializarea
individului, respectiv depãşirea pragului simplei adaptãri prein iniţierea şi realizarea
practică de acţiuni individualizate, creative. Nu detaliem acest model aici pentru că,
practic, pe acest model vom grefa întregul curs şi detaliile privind caracteristicile
psihologice de dezvoltare specifice adolescenţei.

Repere din pedagogia românească

Din spaţiul cultural românesc, este esenţial să trecem în revistă faptul că Miron Costin
accentua valoarea formativă a orelor de lectură, că Dimitre Cantemir îndemna la
gândire şi înţelepciune prin cunoaştere de sine şi exemplu, că Gheorghe Sincai
promova patriotismul - copiii să devină buni fii ai patriei, că Spiru Haret teoretiza nu
doar rolul educativ al şcolii, ci promova şi abordări metodice eficiente: educaţie
patriotică se realizează prin serbări şcolare, prin organizarea de evenimente prilejuite
de marile sărbători naţionale şi înzestrarea şcoliilor cu tablouri istorice, iar Ion Pop
Reteganul insista pe valoarea sfaturilor practice din cărţi. În afara acestor exemple
prezentate succinct, vom zăbovi asupra câtorva idei dezvoltate de Bârsănescu şi G.G.
Antonescu.

Stefan Bârsănescu, în lucrarea Pedagogie publicată în 1932 analizează educaţia


civică în contextul mai larg al educaţiei sociale, în care încadrează şi educaţia
naţională, patriotică şi politică. Bârsănescu echivalează educaţia politică cu cea civică,
punând în centrul operaţionalizării acestora ideea de stat, care apare în mod necesar ca
o autoritate deasupra voinţelor individuale, pentru că: “Legăturile pe care stabileşte
naţia şi patria între indivizi, nu sunt suficiente să asigure în comunitate, ordinea vieţii
sociale şi economice, din cauza complexităţii acesteia.” Avînd un caracter regulator şi
normativ, statul dă legi prin care se sistematizează viaţa şi relaţiile zilnice dintre
cetăţeni şi impune respectarea legilor civile, penale, comerciale. Educaţia civică este
acea activitate a pedagogului pentru formarea cetăţeanului, adică a individului capabil
să dea dovadă de simţire civică şi de conştiinţa drepturilor şi responsabilităţii care
decurg din acea simţire.

A „simţi civic‟ înseamnă a te considera cetăţean al unui anumit stat, iar acea conştiinţă
a responsabilităţii care decurge din această simţire însemnează a-ţi împlini
conştiincios obligaţiile civice (obligaţia fiscală, militară şi şcolară) şi a-ţi exercita
corect drepturile tale politice. Dacă este uşor să formulăm scopul educaţiei civice ca
formarea cetăţeanului, Bârsănescu se întreabă legitim ce înseamnă cu adevărat aceasta
şi, mai ales, când putem afirma că s-a atins acest scop? (Bârsănescu, 1932, p.175)

Ştefan Bârsănescu formulează trei obiective de urmărit:


a) Să insuflăm copilului ideea autorităţii şi necesitatea statului;
b) Să pregătim la copil spiritul de jertfă pentru stat, dispoziţia pentru
subordonarea intereselor personale, profesionale şi de clasă celor ale
statului;

21
c) Să-i cultivăm sentimentul de fidelitate faţă de acest mare tot, care e
statul.

Este interesantă şi comentarea în detaliu a precauţiei referitoare la asocierea statului


cu educaţia civică: “educaţia civică nu trebuie să fie pusă în serviciul unei anumite
forme de stat, căci atunci ar putea căpăta caracterul unei educaţii de partid, de grup
sau de clasă socială”, ne avertizează Bărsănescu (idem). Educatorul trebuie să
obişnuiască pe copil “cu gândul că el trebuie să servească statului, indiferent de forma
pe care acesta o poate îmbrăca într-un moment al istoriei sale”.

G.G. Antonescu, spre deosebire de Bărsănescu, plasează educaţia civică în relaţie cu


educaţia morală şi religioasă. Autorul argumentează nevoia accentuată de educaţie
civică odată cu asigurarea unui număr mare de drepturi unui număr mare de cetăţeni,
care trebuie să devină conştienţi şi de îndatoririle derivate din aceste drepturi. Ca şi la
Bărsănescu, raportul dintre individ şi stat este fundamental; “statul” poate reprezenta
deopotrivă un „obiect de cunoştinţă‟ sau un ‟teren de activitate‟. Ambele raporturi
trebuie avute în vedere pentru educarea viitorilor cetăţeni, urmărind mai concret:
a) Cunoaşterea genezei şi evoluţiei statului, a diverselor sale organe şi a
conlucrării lor, a formelor de stat în diferite timpuri şi locuri;
b) Cultivarea virtuţilor cetăţeneşti (stăpânirea egoismului, spiritul de
abnegaţie, de ajutor reciproc, etc.), care are la bază comunitatea de muncă a
elevilor (în atelier, laborator, grădină) şi presupune ca normă de conducere în
viaţă, disciplina liberă sau libertatea disciplinată.

Esenţială şi de mare actualitate este ideea că “dacă suntem conştienţi de importanţa


educaţiei cetăţeneştiu, trebuie să admitem, în organizaţia şcolară, introducerea unor
condiţii esenţiale ale vieţii cetăţeneşti.” Deşi sunt greu de identificat în ordinea
importanţei, (şi nu există consens privind importanţa lor), factorii educaţiei cetăţeneşti
sunt: poporul, care învaţă sigur şi în timp îndelungat să se conducă, presa, partidele
politice. (Antonescu, 1943, p. 541)

G. G. Antonescu anticipează controverse legate de statutul educaţiei civice ca


disciplină în şcoală, comentând faptul că “pentru a răspunde misiunii importante de a
face pregătirea socială şi politică a viitorilor cetăţeni, şcoala nu se va mărgini numai la
introducerea în program a unui învăţământ special civic (instrucţie civică), ci pe
deoparte va folosi în acest scop toate obiectele de învăţămînt care, prin caracterul lor
şi datorită unei aprofundări morale, politice şi economice, pot contribui la lărgirea
orizontului social-politic al elevului, ca spre exemplu istoria şi geografia; pe de altă
parte, va da o deosebită atenţie lucrărilor practice în comun şi va aplica, în educaţia
voinţei, metoda disciplinei libere. (op cit. p. 542)

Aplicaţii:
1. Jurnal de lectură
Modele antichităţii privind educaţia cetăţeanului m-au ajutat să înţeleg.......
............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................
Dintre obiectivele educaţiei civice din perspectiva lui Bârsănescu, cel mai
mult mi-a atras atenţia ......................................................................................
............................................................................................................................

22
............................................................................................................................
............................................................................................................................
Deşi sunt de aceeaşi părere cu Bârsănescu în ceea ce priveşte.......................,
............................................................................................................................
............................................................................................................................
..............................................................................................................................
nu sunt de acord cu autorul în legătură cu........................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................

În domeniul educaţiei civice, consider că G.G. Antonescu este de actualitate


prin ...................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................

2. În societate, profilul dezirabil al cetăţeanului este generat de o serie de


factori sociali, economici, politici, culturali. În plan educaţional, din
congruenţa acestor factori rezultă modele care inspiră atât politicile
educaţionale, cât şi practicile instrucţionale. Care consideraţi că sunt modelele
concurente în domeniul educaţional, în zilele noastre? Care este influenţa
acestor modele asupra profilul dezirabil de cetăţean?

3. Reamintiţi-vă opere şi teoreticieni studiaţi în cadrul cursului de Istoria


Pedagogiei. Treceţi în revistă autori şi idei relevante pentru domeniul educaţiei
civice. Identificaţi o temă, o lucrare sau un autor care consideraţi că au
influenţat evoluţia ideilor şi practicilor educaţionale în domeniul educaţiei
civice, educaţiei pentru cetăţenie democratică. Documentaţi-vă suplimentar şi
imaginaţi-vă că sunteţi “avocatul” care atrage atenţia contemporanilor asupra
acelei contribuţii. Realizaţi o prezentare sintetică pe care aţi putea folosi-o în
cadrul lecţiilor de educaţie civică şi cultură civică.

23
2.2. Educaţie civică şi dezvoltare socio-morală

În acest subcapitol vom face referire la o serie de abordări teoretice care vizează
dezvoltarea morală, caracteristici psiho-genetice specifice adolescenţilor şi raportarea
la valori în contextul formării competenţelor civice.

Civismul şi morala se întrepătrund. Maria Pagoni-Andreani susţine că intersecţia


dintre obiectivele educaţiei morale şi cele specifice educaţiei pentru cetăţenie
democratică reflectă complementaritatea dintre două atitudini sociale distincte. Prima
se referă la autonomia judecăţii şi activităţii, care implică diferenţierea dintre
perspectiva morală şi perspectiva legală şi care se reflectă în dezvoltarea spiritului
critic şi a responsabilităţii personale. Cea de-a doua se referă la cooperare şi
presupune investiţie personală în viaţa publică, sensibilizare faţă de problemele
comunităţii şi accentuează importanţa comunicării (Pagoni-Andreani 1999, p. 9).

Autonomia morală poate fi analizată din perspectiva conformismului social, din


perspectivă cognitivistă sau afectivă. Durkheim susţine că binele înseamnă
sentimentul împlinirii datoriei. Piaget şi Kohlberg merg mai departe şi demonstrează
că, odată cu dezvoltarea structurilor intelectuale, binele înlocuieşte sentimentul
datoriei. Autonomia morală are un caracter raţional şi se construieşte cu ajutorul
operaţiilor cognitive asociate egalităţii şi reciprocităţii, care contribuie la
imparţialitatea şi universalitatea judecăţii morale (două caracteristici esenţiale ale
principiului dreptăţii). Concepţia cognitivistă asupra autonomiei morale este un pas
spre înţelegerea democratizării societăţii.

Deşi este binecunoscut faptul că nu putem vorbi doar despre adolescent, în general,
propunem să trecem în revistă câteva caracteristici specifice acestei vârste. Asemenea
informaţii sunt relevante în măsura în care trebuie să ţinem seama de specificul
individual şi de vârstă atunci cînd luăm decizii instrucţionale, metodologice în
domeniul educaţiei civice. In plus, faptul că prin educaţia civică se intenţionează
formarea de atitudini şi asimilarea unor valori, ne avertizează încă odată asupra nevoii
de a cunoaşte copiii şi tinerii.

Specialiştii recomandă drept indicatori principali ai dezvoltării schimbările şi stările


de dezechilibru. O să trecem în revistă câteva dintre cele mai importante caracteristici
ale creşterii şi dezvoltării umane pentru perioada copilăriei mari şi adolescenţei,
perioade cînd educaţia civică şi cultura civică sunt predate cu discipline obligatorii.
Erik Erikson consideră că în perioada 6-11 ani, vorbim despre stadiul hărniciei sau al
competenţei. Copiii au nevoie să se simtă harnici şi competenţi în ceea ce fac şi
gândesc; în aceste condiţii competitive unii copii vor trece prin experienţa
inferiorităţii, se pot simţi incapabili de a face ceva; învăţătorii şi profesorii trebuie să
fie foarte atenţi să-i ajute să depăşească această criză a dezvoltării. Pentru perioada de
vărstă 12-18 ani, elevii se află în stadiul identităţii versus confuziei de roluri. Elevii
adolescenţi nu au o imagine clară despre tipul de comportament la care alţii vor
reacţiona favorabil. Adolescenţii încearcă să-şi descopere identitatea de gen, de etnie,
de carieră; pot apărea confuzii de roluri, nesiguranţă, nu ştiu ce vor să devină, ca cine
să fie? Orele de cultură civică îi pot ajuta foarte mult în acest sens, ca o completare a
activităţii de consiliere din şcoală.

24
Lawrence Kohlberg (1963) a arătat că dezvoltarea personalităţii are legătură cu
criteriul moralităţii. Kohlberg a pornit de la analiza modului în care se achiziţionează
ideile despre ce este drept sau nedrept şi a identificat trei arii în care apare dezvoltarea
morală: învăţarea morală din copilăria timpurie, experimentarea ideilor din
adolescenţă, consolidarea etică din perioada adultă. Pornind de la teoria lui Piaget,
Kohlberg a descoperit trei niveluri ale raţionamentului moral, fiecare conţinând 2
stadii. În urma aplicării testului “dilemele morale”, la adulţi şi copii, el a constatat că
la vârste identice apar răspunsuri similare pentru rezolvarea unor probleme de ordin
moral. După cum menţiona Kohlberg, oamenii ajung la nivelul principiilor morale pe
măsură ce înaintează în vârstă. Cei mai mulţi copii ating stadiul 1 sau 2, după cum
mulţi adulţi nu ajung niciodată în stadiile 5 sau 6, care ar trebui să se formeze după
stadiul operaţiilor formale (Piaget).
Figura 1.
L. Kohlberg (1963): Dezvoltarea morală
nivel Sta Caracteristici
diu
I. 1. Orientare spre pedeapsă vs ascultare: copilul
PRECONVENŢIONAL trebuie să fie corect pentru a evita o pedeapsă
Până la 10 ani  Prin ascultare sau supunere la
autoritate eviţi pedeapsa
2. Orientare instrumentală-relativistă
 Căutarea numărului 1
 Fiecare persoană trebuie să aibă grijă
de propriile trebuinţe, eşti drăguţ cu
alţii pentru ca şi alţii să fie drăguţi cu
tine
3. Orientare către concordanţă interpersonală
II. CONVENŢIONAL  Copilul bun este cel care place altora
După 13 ani  Aprobarea este mai importantă decît
Respectarea regulilor obţinerea răsplatei
sociale 4. Orientare către menţinerea autorităţii şi ordinii
sociale
 Lege şi ordine
 Comportamentul corect înseamnă
ascultarea legilor alcătuite de către cei
care au puterea
5. Orientare căţre menţinerea contractului social
III.  Toţi trebuie să beneficieze de regulile
POSTCONVENŢIONAL societăţii
Din adolescenţă  Dacă legile sunt distructive atunci
Principiile morale contractul social se poate schimba
6. Orientare către principiul etic universal

Carol Gilligan adaugă acestor teorii dimensiunea afectivă. Judecata morală nu


funcţionează matematic, printr-o logică formală a relaţiilor, ci se fundamentează pe
experienţa indivizilor şi pe analiza acestei experienţe. Mai mult, experienţa socio-
morală a indivizilor are o dimensiune afectivă puternic contextualizată. Empatia,
capacitatea de a-l asculta şi de a-l înţelege pe celălalt, ataşamentul ţin de procesul de
maturizare morală a individului şi conciliază valori individualiste asociate autonomiei

25
personale cu nevoia de comunicare şi solidaritate colectivă. Gilligan susţine o etică a
grijii care se opune eticii dreptăţii teoretizate de Kohlberg, căruia îi critică abordarea
centrată pe valori masculine (vezi, în acest sens, lucrările Mapping the Moral Domain
(1988), Making Connections (1990), Women, Girls, and Psychotherapy: Reframing
resistance (1991), Meeting at the Crossroads: Women's Psychology and Girls'
Development, (1992), Between Voice and Silence: Women and Girls, Race and
Relationships (1995).

Maria Pagoni-Andreani (1999, p. 47) sintetizează în tabelul de mai jos contribuţia lui
Gilligan, comparând modelul bazat pe o etică a grijii cu modelele tradiţionale:

Concepţii privind Moralitate bazată pe Moralitate bazată pe


moralitatea dreptate grijă
dimensiuni
eul Autonom prin raportare la Interdependent prin
alţii raportare la ceilalţi
relaţiile Bazate pe reciprocitate, Bazate pe răspunsul la
egalitate (eu = celălalt) aşteptările celorlalţi
principiile Imparţiale şi generalizate Contextualizate, adaptate
la particularităţile
situaţiilor
motivele Să răspunzi la obligaţiile Să menţii şi să restabileşti
morale relaţiile umane

Jurgen Habermas este un alt autor care critică raţionalismul moral. Habermas critică
teoria lui Kohlberg, din care preia, dealtfel, o serie de concepte. Pagoni-Andreani
plasează contribuţia teoretică a lui Habermas în contextul istoric şi politic al
Germaniei, în care coexista tradiţia kantiană a încrederii absolute în raţiune (ca vector
al democratizării) şi tradiţia alimentată de Weber şi Marx, conform căreia
imperativele economice fac din statul de drept victima unei funcţionalităţi
instrumentale. Inspirându-se din teza lui Mead conform căreia limbajul stă la baza
oricărei societăţi umane şi din ipoteza wittgensteiniană conform căreia raţiunea şi
limbajul coexistă, Habermas susţine că raţionalitatea se dezvoltă prin actele de
comunicare. Prin teoria sa privind conceptualizarea experienţei socio-morale,
Habermas depăşeşte teoriile raţionaliste privind dreptatea, aducând contribuţii
semnificative pentru educaţia civică, de exemplu:
 Raţiunea umană nu este nici formală, nici univocă, fiind legată de experienţe
personale şi conţinuturi particulare pentru fiecare individ, generând
reprezentările cu care acesta operează asupra lumii, în general. Interacţiunile
sociale sunt necesare pentru clarificarea, garantarea şi definirea în comun a
validităţii judecăţilor personale;
 Conflictul are un rol funcţional în construirea şi evoluţia regulilor sociale,
fiind un indicator al multiplicităţii punctelor de vedere în raport cu aceeaşi
realitate; discuţiile şi dezbaterile ajută la clarificare şi evoluţia regulilor şi dau
energie subiecţilor;
 Limbajul reprezintă un instrument al obiectivării experienţei personale şi al
construcţiei comune a realităţii;
 Deciziile morale interacţionează cu proiectele de viaţă ale oamenilor, ceea ce
se reflectă în interacţiunea dintre acţiunile subiectului (ceea ce este) şi normele
morale şi sociale (ceea ce ar trebui să fie).

26
Discuţia despre învăţare prin conceptualizare este relevantă pentru formarea
cetăţeanului sub mai multe aspecte. În primul rând, elevii învaţă să diferenţieze între
perspectiva morală şi cea legală. În acest sens, dacă regulile morale sunt prescriptive
şi exterioare individului, impuse de mediu, principiile sunt integrate în sistemele
socio-morale ale individului. Această distincţie ne ajută să asociem educaţia
cetăţeanului de procesul subiectiv de asimilare a valorilor. Principiile şi interpretările
pe care le dăm diverselor situaţii sunt condiţionate de propriile experienţe, iar
experienţele noastre, la rândul lor, sunt orientate de reprezentările pe care ni le-am
construit. Această schemă explicativă - în care normele transmise prin educaţie în
forma unor reguli obiective şi generalizate nu pot avea sens dacă nu-şi găsesc locul în
propriul repertoriu de scheme socio-morale – cofirmă teoria lui Hershel D. Thornburg.
Concentrându-se cu precădere asupra caracteristicilor preadolescenţilor şi
adolescenţilor, în cercetările realizate între anii 70 şi 90 Thornburg a observat că deşi
raportarea iniţială la valori a individului se realizează în interiorul familiei, gradele de
consistenţă sau inconsistenţă dintre comportament şi valori variază în diferite perioade
ale vieţii, după cum urmează:

Figura 2.
Consistenţa şi inconsistenţa relaţiilor dintre comportament şi valori
influenţe primare consistenţa dintre Stadii
comportament – valori
societate consistenţă adult (27 -)
colegi/ societate spre consistenţă tânăr adult (20-26)
colegi inconsistenţă adolescenţă (14-19)
părinţi/ colegi spre inconsistenţă preadolescenţă (9-13)
părinţi inconsistenţă copilărie (1-8)

În al doilea rând, un alt efect important al conceptualizării asupra educaţiei pentru


cetăţenie îl reprezintă analiza practicilor. Aici revenim la distincţia dintre moral şi
legal, aspecte intrinseci educaţiei pentru cetăţenie, pentru că trecerea de la reguli la
principii este mediată social. Viaţa socială cotidiană în clasă şi în şcoală, cu
conflictele sale cu tot, trebuie analizată, verbalizată, interpretată de către actorii săi,
ceea ce îi ajută pe elevi să-şi organizeze şi reorganizeze propriile sisteme de valori.

În al treilea rând, practica analizei şi interpretării situaţiilor sociale cotidiene nu are


doar rol instrumental (de a-i ajuta pe copii şi tineri să-şi construiască mijloace
conceptuale), ci de a se folosi de ele în luarea deciziilor şi în participarea la activităţile
clasei şi comunităţii, mai târziu.

În al patrulea rând, şcoala a devenit locul în care se regăseşte şi se dezvoltă o


diversitate de valori, prin multitudinea culturilor, religiilor, limbilor, modelelor şi
simbolurilor pe care le reuneşte. Pagoni-Andreani comenta că „şcoala poate deveni
locul de reechilibrare, de apropriere reflexivă, de lărgire şi, în cele din urmă, de
integrare a acestei diversităţi de valori.” (1999, p. 98) În acest sens, pe măsură de
diversitatea valorică se accentuează şi dimensiunea interculturală se face resimţită din
ce în ce mai mult, accentul în formarea cetăţeanului cade mai degrabă pe modul în
care se construieşte un sistem socio-moral (flexibil pe un profil dezirabil al unui
cetăţean al lumii) decât pe conţinuturi adaptate profilui dezirabil de cetăţenie într-un

27
spaţiu cultural, geografic, economic, determinat clar. Intervin aici din nou tensiuni
între particular-general, omogeneitate-eterogeneitate, identitate-globalizare, cupluri
conceptuale ce se află în dezbaterile teoreticienilor şi practicienilor din lumea întreagă

Dincolo de chestiunile legate de locul sistemului de învăţământ şi de rolul procesului


de învăţământ în formarea cetăţeanului, este necesar să avem în vedere şi
complexitatea influenţelor agenţilor de socializare asupra copiilor şi tinerilor. Dekker
şi Meyenberg (1991) surprind şi detaliază diversitatea agenţilor de socializare.
Reproducem, în tabelul de mai jos, acest sistem, pentru a vedea atât suprapunerile, cât
şi contribuţiile specifice agenşilor de socializare.

28
Sistemul agenţilor de socializare politică
(Dekker şi Meyenberg, 1991, în Bîrzea, 2005)
Figura 3
Agenţi de Instituţii,
socializare Persoane sau grupuri organizaţii şi medii
politică sociale
Grupuri primare Parinţii, bunicii, fraţii şi Mediul familial
Familia surorile, vecinii
Sistemul de invăţământ Profesorii, colegii Procesul de învăţământ,
Şcoala instituţia şcolară, sistemul
intern de decizie,
curriculum-ul, manualele,
ritualul academic,
activităţile extraşcolare
Biserica Clerul Serviciile religioase

Media şi comunicaţiile Prezentatorii, formatorii de TV, cinematografele,


de masă opinie, actorii, cântăreţii radioul, presa scrisă,
preferaţi Internetul, jocurile
interactive
Colegii şi prietenii Colegii de echipă, partenerii, Cluburile de tineret,
liderii informali activităţile recreative şi
sportive, competiţiile
Sistemul de ocupare Patronii, angajatorii, formatorii, Companiile şi firmele,
profesionala partenerii sociali, managerii echipa de muncă,
comunităţile sociale,
asociaţiile profesionale,
sidicatele, centrele de
formare profesională
Comunităţile politice Membrii de rând, persoanele Partidele politice,
carismatice, funcţionarii organizaţiile de femei şi de
publici, oficialităţile din justiţie, tineret, serviciile de
poliţie şi armată, liderii informare cetăţenească,
partidelor politice structurile electorale,
grupurile de interes,
organizaţiile voluntare,
serviciul militar,
campaniile de sensibilizare

Pe de altă parte, dincolo de varietatea agenţilor de socializare, nu putem ignora


impactul noilor tehnologii informatice asupra copiilor şi tinerilor. Copiii sunt înaintea
adulţilor în ceea ce priveşte utilizarea noilor tehnologii, ceea ce nu mai are nevoie de
nici o demonstraţie azi. Copiii din zilele noastre se joacă, învaţă, comunică, muncesc
şi creează comunităţi cu totul diferite de cele ale părinţilor lor. Tapscott numeşte
generaţia de după anii `70 net generation. În timp ce părinţii au fost puternic
influenţaţi de televizor, copiii au crescut ca actori într-o lume digitală, dominată de
interactivitate. Pe de o parte, se apreciază că sistemul educaţional subestimează
capacitatea acestei generaţii, iar pe de altă parte, în sistemul de învăţământ se resimte
nevoia unor alte abordări instrucţionale. (Karlsson, 2006, p. 20).

29
Aplicaţii:

Un studiu realizat în anul 2005 de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei pe un


eşantion reprezentativ la nivel naţional (cu o marja de eroare de +/– 2%) releva
modelele pe care le urmează tinerii din Romania. Conform raportului de cercetare
"Motivaţia învăţării şi reuşita socială", tinerii ar vrea să înveţe cât mai puţin, şi “sa
aibă bani cât mai mulţi dupa ce se angajeaza”. Elevii nu par foarte interesaţi de şcoală,
ci chiar consideră că televiziunea poate substitui studiul. Elevii învaţă din ziare sau de
la televiziune, dar preponderent, din publicatii şi emisiuni de divertisment.

Elevii considerau ca modele demne de urmat personalităţi publice controversate, care


au notorietate prin intermediul mass-media. Tinerii din anii terminali de liceu, dar si
cei care studiază la şcolile de artă şi meserii (grupul-tintă al cercetării), au ales pe
primele locuri, ca modele în viaţă, vedetele tv, membrii familiei, sportivii, oamenii de
afaceri şi în foarte mică măsură profesorii, politicienii, colegii şi prietenii sau oamenii
de cultură. Cât priveşte contra-modelele alese, liceenii au optat tot pentru vedetele tv,
oamenii politici, vecinii.

1. Ce implicaţii apreciaţi că au rezultatele acestei cercetări în ceea ce priveşte


educaţia civică/ educaţia pentru cetăţenie a copiilor şi tinerilor ?

2. Consideraţi că şcoala se află în concurenţă neloială cu televiziunea şi


internetul ? Construiţi-vă răspunsul în forma unui eseu argumentativ, pe care
să îl puneţi în portofoliu.

3. Completaţi rubrica de observaţii referitoare la capitolul 2 în tabelul 10 de la


pagina 108.

30
Capitolul 3: unitate reală şi diversitate
conceptuală
3.1. Clarificări conceptuale
3.2. Educaţia civică din perspectivă
internaţională
3.3. Educaţie civică implicită şi
educaţie civică explicită
3.4. Educaţie civică şi educaţie pentru
cetăţenie democratică
3.5. Competenţe civice şi curriculum
ascuns

31
3.1. Clarificări conceptuale

“Democraţia, libertatea, integrarea europeană sunt uşor de înghiţit, dar greu de


digerat.” Astfel poate fi sintetizat contextul în care se desfăşoară încă dezbaterile în
jurul constelaţiei de sintagme: educaţie pentru cetăţenie democratică, educaţie sau
cultură civică. Considerată prioritate a reformelor educaţionale în spaţiul European în
perioada anilor „90, educaţia pentru cetăţenie democratică este adeseori sinonimă cu
educaţia civică şi cultura civică. Drepturile omului, solidaritatea, valorizarea
diversităţii, pluralismul, justiţia socială, bunăstarea sunt valori comune ce se regăsesc
în politicile educaţionale din toate ţările europene. Această convergenţă este
determinată pe de o parte de a) revigorarea competenţelor civice ca urmare a
schimbărilor politice, sociale, economice şi culturale de după 1990, iar pe de altă parte
de b) convieţuire, ca şi pilon al educaţiei viitorului.

a) cetăţenia este văzută ca o cheie de boltă a democraţiei. Cezar Bîrzea (2000,


http://www.civica-online.ro/cetatenie/cetatenie_democratica.html) particulariza
tendinţa de pedagogizare a societăţii, respectiv de transformare a problemelor la nivel
social în chestiuni de abordat şi de soluţionat prin intermediul educaţiei în general şi
învăţământului, în particular, astfel: "în toate perioadele caracterizate de crize şi
dileme, idealul cetăţenesc a fost invocat ca o speranţă, ca o soluţie sau ca un nou
proiect al civilizaţiei". În competiţia dintre valorile modernităţii (statul naţional,
muncă sau societatea de masă) şi globalizarea economică şi culturală, procesele de
democratizare în ţările foste comuniste, “educaţia civică este considerată ca cel mai
eficace mijloc pentru stabilirea unui nou contract social, bazat pe drepturile şi
îndatoririle cetăţenilor, care ar reinstaura coeziunea socială şi solidaritatea bazată pe
ordinea morală”. (Bîrzea 2000, p. 1)

b) Din ce în ce mai mult, pe lângă funcţia economică a învăţământului, este


accentuată funcţia de menţinere a stabilităţii sociale. Aproape totul se pedagogizează,
trăim într-o „societate pedagogică” (ne avertiza J. Beillerot încă din 1982) , totul a
căpătat un sens pedagogic (Pourtois, Desmet 1999, p.40), problemele sociale sunt
reformulate în ecuaţii pedagogice; educaţia este „comoara lăuntrică”3, iar ca „esenţă a
societăţii”, educaţia poate ajuta la rezolvarea conflictelor. Delors (2000, p. 47)
menţiona ca un pilon al educaţiei viitorului convieţuirea, iar ca întrebare cheie pentru
educaţia copiilor şi tinerilor „Pentru ce şi cum trăim împreună?”.

Asociată, aşadar, cu mize cruciale la nivel macrosocial şi internaţional, educaţia civică


condensează o serie de priorităţi, reflectate în principii de politică educaţională la
nivel european, dar şi în principii dezvoltate în Curriculumul Naţional din România:
 centrarea pe elev;
 practicarea drepturilor omului în şcoală, dând prioritate unei pedagogii
cooperative şi instaurând un climat de încredere în clasă;
 luarea în considerare a contextului social şi global, favorizând abordările
comune pentru rezolvarea problemelor;
 rolul de mediator al cadrului didactic între cursanţi şi mediul lor;

3
Vezi Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI, coordonat
de Jacques Delors.

32
 modernizarea procesului de evaluare: evaluarea ca modalitate de progres,
accentul pe evaluarea formativă;
 modernizarea formării profesorului, folosind noi abordări pedagogice şi noile
tehnologii informaţionale;
 activismul civic prin Internet (vezi http://www.civica-online.ro/cetatenie).

Aplicaţie:

Vizitaţi site-ul Consiliului Naţional pentru Curriculum www.cnc.ro şi analizaţi


comparativ modul în care sunt reflectate principiile privind învăţarea şi predarea
pentru educaţia civică şi cultura civică, respectiv alte discipline socio-umane sau din
aria curriculară matematică şi ştiinţe.

3.2. Educaţia civică din perspectivă internaţională

Tourney-Purta, Scheille şi Amadeo au realizat în 1999 un studiu prin care examinau


modul în care tinerii din 53 ţări erau pregătiţi pentru rolurile lor de cetăţeni în
democraţii şi societăţi aspirante la statutul de democraţie. Concluziile studiului
reflectă un consens referitor la caracteristicile dezirabile ale educaţiei civice:
 să fie construită pe conţinuturi cu valenţe transdisciplinare
 participativă
 interactivă
 legată de viaţă
 realizată într-un mediu non-autoritarist
 să recunoască provocările diversităţii sociale
 să se construiască împreună cu părinţii, comunitatea, ONGuri şi şcoala

Rezultatele studiului 4 au evidenţiat şi şi puncte slabe ale dezvoltării educaţiei civice


în ţările participante, dintre care menţionăm:
 Rezistenţa din partea generaţiei vârstnice, generată de credinţa în practicile şi
valorile culturilor sau subculturilor autoritariste;
 Lentoarea schimbării instituţionale, introducându-se doar izolat fie conţinuturi,
fie abordări instrucţionale;
 Descentralizarea luării deciziilor, designul şi implementarea programelor
curriculare cu resurse insuficiente pt a realiza sarcinile specifice;
 Rezistenţa la stiluri democratice de predare şi „emanciparea, împurternicirea”
elevilor;
 Statutul scăzut al educaţiei civice comparativ cu alte discipline: matematică,
ştiinţe, istorie, limbă şi literatură. Educaţia civică se asociază cu lipsă de
rigoare;
 Lipsa unor cerinţe adecvate pentru educaţia civică. Uneori este greu de
idnetificat în curriculum, pentru că se dizolvă în studii sociale sau nu se predă
explicit, riguros sau sistematic;
 Uneori există un singur curs, în învăţământul gimnazial;

4
Global Trends in Civic Education, prezentat în martie 2000 la Bandung, Indonesia, disponibil la
http://www.civiced.org/articles_indonesia.html

33
 Se asociază cu programe de îndoctrinare în marxism din regimul anterior.
Uneori, în mod eronat educaţia civică este văzută ca o nouă formă de
îndoctrinare într-o nouă ideologie;
 Insuficienta pregătire a profesorilor; în SUA doar 15% au formarea adecvată;
 Provocarea diversităţii şi distanţa dintre idei şi realitate.

Concluziile studiului coordonat de Tourney-Purta se regăsesc parţial şi în rezultatele


unor cercetări realizate la nivel european. De exemplu, în Manualul pentru formarea
cadrelor didactice în domeniul educaţiei pentru cetăţenie democratică şi al educaţiei
pentru drepturile omului5 (Rolf Gollob et all, 2005) se menţionează faptul că
Cercetarea comparativă a politicilor educaţiei pentru cetăţenie democratică şi
managementul diversităţii în SE Europei şi Studiul Paneuropean privind politicile de
educaţie pentru cetăţenie democratică evidenţiază “discrepanţa” semnificativă între
intenţii şi resursele necesare pentru a transforma aceste intenţii în politici şi practici
reale.

Aplicaţii:
1. Reflectaţi asupra experienţei ca elevi şi ca studenţi practicanţi, aflaţi în situaţia de a
preda educaţie civică şi cultură civică. Din lista de mai sus, identificaţi 5 puncte slabe
care consideraţi că încă se regăsesc în abordarea educaţiei civice în şcolile din
România:

2. Uniunea Europeană include cetăţenia activă printre obiectivele sale strategice. În


Strategia de la Lisabona (lansată în 2000) şi mai târziu, în Programul detaliat de
lucru pentru implementarea obiectivelor sistemelor de educaţie şi formare din Europa
din 2002 se stabileşte ca obiectiv transformarea Europei în “cea mai competitivă şi
dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de o creştere economică
durabilă, cu locuri de muncă mai bune şi cu un grad mai mare de coeziune socială”.
Realizaţi un scurt eseu în care să abordaţi problematica acestui obiectiv. Puteţi folosi
ca elemente de analiză şi principiile comune ale Educaţiei pentru cetăţenie
democratică (ECD), aşa cum au fost adoptate la cea de-a 20-a sesiune a conferinţei
miniştrilor educaţiei a Consiliului Europei, Cracovia, octombrie 2000.

5
Disponibil la http://www.tehne.ro/resurse/TEHNE_formarea_cadrelor_didactice_ECD.pdf

34
3.3. Educaţie civică implicită şi educaţie civică explicită

Necesitatea educaţiei civice este unanim recunoscută; cu toate acestea, nu există un


consens, nici măcar în ţările cu îndelungată tradiţie democratică, privind statutul
educaţiei civice în curriculumul şcolar. Un element de consens este că educaţia civică
reprezintă un obiectiv şi o dimensiune fundamentală a socializării, prin urmare nu
poate lipsi din oferta de educaţie. Această ofertă de educaţie se concretizează în
moduri foarte diferite în cadrul şcolii.

Deşi nu se suprapun exact, educaţia civică şi educaţia pentru cetăţenie democratică


viează finalităţi similare. Cu o arie mai cuprinzătoare, educaţia pentru cetăţenie
democratică urmăreşte promovarea unei culturi a democraţiei şi a drepturilor omului.
Educaţia civică urmăreşte transmiterea anumitor idei despre o societate democratică şi
exersarea unor practici, care să dea elevilor posibilitatea de a înţelege ce înseamnă să
trăieşti ca cetăţean într-o democraţie. Identic, nucleul educaţiei pentru cetăţenie
democratică şi al educaţiei civice este conturat de formarea copiilor, tinerilor şi
adulţilor pentru a deveni cetăţeni activi şi responsabili (vezi idealul educaţional din
Legea învăţământului). Vom opera cu termenul de educaţie civică pentru a avea
corespondent conceptual lipsit de ambiguităţi în Curriculumul Naţional.

Abordarea implicită a educaţiei civice


Deşi este recunoscut faptul că şcoala are calitatea de a forma cetăţeni, este deopotrivă
adevărat că spiritul civic se poate educa pe multe căi, nu numai în şcoală, prin
discipline de învăţământ sau activităţi din şcoală, ci şi prin variate forme şi contexte
de învăţare din afara şcolii. O variantă este ca educaţia civică să se desfăşoare în mod
difuz, fiind preluată de alte discipline. O altă variantă este generată de mediul
educativ: prin atmosfera şi practicile democratice din şcoală, acesta susţine formarea
elevilor în spiritul valorilor şi principiilor democratice. Participarea la luarea deciziilor
în consiliul şcolii, exprimarea opiniilor în revista şcolii sau implicarea în structuri
reprezentative ale elevilor sunt doar câteva mijloace prin care copiii şi tinerii vin în
contact direct cu forme şi conţinuturi ale practicilor democratice.

Educaţia civică implicită cuprinde în extenso tot ceea ce viaţa şcolii, în relaţie cu viaţa
comunităţii, poate oferi elevilor ca model în sens pozitiv al autentice democraţii
participative. Adepţii educaţiei civice implicite susţin că nu ar mai fi nevoie de forme
explicite, disciplină specială, ci de obiective sau teme transcurriculare.

Abordarea explicită a educaţiei civice


Educaţia civică explicită presupune prezenţa în curriculum a unei/ unor discipline care
îşi propun expres să contribuie la abilitarea elevilor pentru a exercita în mod
competent calitatea de cetăţean într-o societate democratică. Acesta este şi cazul
României.

Abordarea combinată implicit – explicit în educaţia civică


Majoritatea ţărilor au adoptat soluţia mixtă: educaţia civică se realizerază prin
experienţele democratice din şcoală şi din comunitate, dar şi prin intermediul unor
cursuri incluse în curriculum, având rolul unui cadru sistematic de iniţiere a elevilor în
ABC-ul democraţiei. Soluţia de mijloc - preocupare implicită pentru educaţie civică,
dar şi o disciplină separată – se bazează pe argumentul că o disciplină separată oferă
elevilor un cadru în care aceştia să vină în contact coerent cu anumite idei şi practici.

35
Aplicaţii:

1. Reflectaţi asupra propriilor experienţe de învăţare referitoare la formarea ca


cetăţeni. Identificaţi o experienţă care v-a ajutat să înţelegeţi ce înseamnă să fii
bun cetăţean.

2. Comentaţi următorul citat:

“Cultura civică este transmisă printr-un proces complex, care


include o formare în cadrul multor instituţii sociale – familie, grup de
egali, şcoală, loc de muncă, ca şi sistemul politic însuşi… Indivizii
învaţă orientările politice prin intermediul predării intenţionale, cum
ar fi orele de educaţie civică din şcoală; însă ei învaţă, de asemenea,
prin intermediul experienţelor politice deschise, care nu sunt
concepute ca lecţii de politică, ca şi atunci cînd copilul îi aude fără să
vrea pe părinţi discutînd sau când observă acţiunea sistemului
politic…”

Gabriel A. Almond, Sidney Verba (1996) – Cultura civică, Editura Du


Style, Bucureşti

3. Imaginaţi-vă că veţi preda educaţie civică şi cultură civică începând cu noul an


şcolar. Lucrând în grupuri de câte 4-5, utilizaţi matricea de analiză SWOT
(acronim rezultat din cuvintele STRENGTHS: puncte tari, WEAKNESSES:
puncte slabe, OPPORTUNITIES: oportunităţi, THREATS: ameninţări). Discutaţi
cu colegii pentru a realiza analiza iniţială a nevoilor şi priorităţilor de dezvoltare
atât în plan instituţional, cât şi în plan personal; cu ajutorul acestui instrument veţi
identifica punctele tari şi punctele slabe, precum şi oportunităţile şi ameninţările
cu care se asociază educaţia civică în România. Punctele tari şi punctele slabe se
referă, de obicei, la elemente din interiorul instituţiei respective, iar oportunităţile
şi ameninţările sunt adeseori externe.

Etapa 1
În grupuri mici (4 sau 5), completaţi o proformă de analiză SWOT (exemplul de mai
jos) enumerând ce consideraţi a fi puncte tari şi puncte slabe în ceea ce priveşte
educaţia civică şi cultura civică în cadrul sistemului de învăţământ din ţara noastră.

36
Puncte tari Puncte slabe

Oportunităţi Ameninţări

Etapa 2
După completarea tabelului SWOT, imaginaţi-vă că sunteţi în poziţia de a influenţa
deciziile privind educaţia civică în România. Încercaţi să transformaţi ceea ce consideraţi a
fi puncte slabe în puncte tari şi să eliminaţi ameninţările.

4. În urma discuţiilor din exerciţiul 3, reflectaţi asupra avantajelor şi dezavantajelor


abordării implicite, respectiv explicite a educaţiei civice în şcoală.

3.4. Educaţie civică şi educaţie pentru cetăţenie democratică

În ultimii ani numeroase studii realizate la nivel naţional şi internaţional evidenţiază


două tendinţe importante care gravitează în jurul mecanismelor şi proceselor de
învăţare care au loc în şcoală şi în afara şcolii. Prima tendinţă se referă la trecerea la
economia bazată pe cunoaştere, iar cea de-a doua vizează multiplele redimensionări
presupuse de proiectul politic, cultural şi economic european. În Manualul pentru
asigurarea calităţii educaţiei pentru cetăţenie democratică (Bîrzea et all, 2005, p. 24),
educaţia civică, respectiv educaţia pentru cetăţenie democratică6 sunt înţelese în acest
context ca „set de practici şi activităţi al căror scop este de a pregăti cât mai bine
tinerii şi adulţii pentru a participa la viaţa democratică prin asumarea şi exercitarea
drepturilor şi responsabilităţilor lor în societate”.
Analiza comparativă a educaţiei pentru cetăţenie democratică, respectiv educaţie
civică pune în evidenţă relaţia dintre formal, non-formal şi informal în curriculumul
de educaţie civică, precum şi rolul curriculumului ascuns în formarea cetăţenilor
informaţi, responsabili şi activi.

6
Propunem, în contextul lucrării de faţă, utilizarea ambelor sintagme valorificând mai degrabă
suprapunerile decât diferenţele specifice.

37
În unele ţări europene, curriculumul formal pentru educaţie civică presupune
discipline separate/ specializate, cu statut de disciplină obligatorie sau opţională,
abordări integrate sau transcurriculare. O succintă analiză comparativă a prevederilor
curriculare în Europa arată diversitatea abordărilor şi practicilor. Pe de o parte, ne
atrage atenţia diversitatea terminologică a domeniului: educaţie civică, instruire
civică, cultură civică, educaţie cetăţenească/ pentru cetăţenie, studii sociale. Pe de altă
parte, educaţia civică este abordată ca disciplină separată în Albania, Comunitatea
franceza din Belgia, Croaţia, România, Slovacia, iar în Comunitatea flamandă din
Belgia, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Olanda, Portugalia, Suedia şi Elveţia îmbracă
forma unor programe integrate sau teme trans-curriculare. În alte ţări întâlnim o
îmbinare a celor doua variante: obiecte specifice plus programe integrate şi
transcurriculare (Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Anglia, Estonia, Franţa,
Germania, Grecia, Italia, Lituania, Spania, Ucraina)7.

În România, în învăţământul primar, curriculum-ul formal pentru educaţie civică se


concretizează în disciplina "Educaţie civică", care se studiaza la clasele a III-a si a IV-
a. În învăţământul gimnazial, clasele a VII-a şi a VIII-a oferă în aria curriculară "Om
şi societate", disciplina "Cultura civică". Programele scolare pentru Educatie civica si
pentru Cultura civica sunt disponibile online pe site-ul Consiliului National pentru
Curriculum: http://cnc.ise.ro sau pe portalul www.edu.ro. Pe lângă disciplinele
prevăzute în trunchiul comun, există posibilitatea propunerii unor discipline opţionale,
în segmentul de curriculum la decizia scolii, care să suplimenteze oferta de educaţie
pentru cetăţenie. Din punctul de vedere al conţinutului tematic, remarcăm mai degrabă
similarităţi decât mari diferenţe între ţări.

Dacă educaţia civică sau cultura civică se asociază mai degrabă curriculumului
formal, în politicile europene se insistă ca educaţia pentru cetăţenie democratică să fie
plasată în centrul reformei şi implementării politicilor educaţiei şi să reprezinte un
factor de inovare (atât în ceea ce priveşte organizarea şi conducerea sistemului de
educaţie, precum şi în ceea ce priveşte curriculumul şi metodele de predare învăţare).
Schimbările din ultimii ani arată fără dubiu că noul tip de cetăţenie are nevoie de un
alt tip de învăţare. Pentru a învăţa să devenim cetăţeni şi să trăim într-o societate
democratică, este nevoie să urmărim formarea unor competenţe civice de-a lungul
vieţii, ca parte a învăţării sociale (cu caracter permanent) şi în toate contextele în care
se desfăşoară activitatea umană.

Educaţia civică (aşa cum este proiectată în curriculumul formal) se suprapune parţial
cu educaţia pentru cetăţenie democractică în viziune europeană. Educaţia pentru
cetăţenie democractică surprinde contextele de învăţare din afara instituţiilor formale
şi insistă asupra tuturor tipurilor de achiziţii necesare formării cetăţeanului:
cunoştinţe, valori, atitudini, capacităţi de acţiune şi participare. Educaţia pentru
cetăţenie democractică se realizează prin abordări educaţionale multiple, intercorelate,
cum sunt: educaţia civică, educaţia pentru drepturile omului, educaţie interculturală,
educaţie pentru pace, educaţia pentru dezvoltare durabilă, educaţie globală, educaţie
pentru media, etc.

7
Vezi www.civicaonline.ro

38
Deşi sunt recunoscute contextele din afara şcolii ca bogate în exerienţe de învăţare,
şcoala rămâne instituţia principală în care se realizează educaţia pentru cetăţenie
democractică, pentru că:
a. permite învăţarea sistematică a cunoştinţelor legate de cetăţenie;
b. facilitează practicarea timpurie a stilului de viaţă democratic (participare,
negociere colectivă, reprezentare);
c. este o instituţie de interes public, obiect al controlului public şi al controlului
calităţii;
d. este un spaţiu al legii, unde diferiţi actori lucrează împreună şi convieţuiesc;
e. este o organizaţie care se auto-conduce şi se auto-dezvoltă. (În Manualul
pentru asigurarea calităţii educaţiei pentru cetăţenie democratică (Bîrzea et
all, 2005, p. 26).

Aplicaţie:

Folosiţi diagrama Venn pentru a identifica în zona de intersecţie


aspectele comune educaţiei pentru cetăţenie democratică şi
educaţiei civice, respectiv elementele de specificitate în cele două.
Comentaţi alegerea în căsuţa din dreapta.

Utilizaţi şi alte elemente grafice pentru a ilustra relaţiile.

39
3.5. Competenţe civice şi curriculum ascuns

Studiul de impact coordonat de Lazăr Vlăsceanu Şcoala la răscruce – Schimbare şi


continuitate în curriculumul învăţământului obligatoriu (Polirom, 2002) reflectă
deopotrivă puncte sensibile ale implementării curriculumului, precum şi soluţii de
depăşire a acestora. Cele mai importante se regăsesc în sfera educaţiei civice şi pentru
cetăţenie democratică. În primul rând, studiul identifica nevoia de a depăşi
compartimentarea instruirii, izolarea în teritorii disciplinare prin promovarea învăţării
integrate, inspirată de specificul problemelor cotidiene şi de viaţa reală. În al doilea
rând, acelaşi studiu sublinia necesitatea de a forma competenţe, atitudini şi valori
transversale şi transferabile prin învăţarea şcolară, utile pentru dezvoltarea personală
şi socială a copiilor şi tinerilor. În al treilea rând pilonii educaţiei viitorului reprezintă
eşafodajul pe care să se construiască formarea cetăţeneanului activ într-o societate
democratică, respectiv: a învăţa să ştii - să cunoşti; învăţa să faci, să munceşti
împreună; a învăţa să fii; a învăţa să te transformi pe tine şi să schimbi societatea.

Curriculumul şcolar încurajează explicit sau explicit anumite comportamente şi


atitudini la nivelul elevilor, prin răspunsurile concrete oferite la întrebări
fundamentale, de tipul: Ce cunoaştere este selectată pt a fi oferită elevilor? Cum este
transmisă? Ce atitudini faţă de cunoaştere sunt formate şi încurajate? Ce punţi se
stabilesc între cunoaşterea şcolară, ştiinţifică, socială?8

Dincolo de ideologia implicită a curriculumului oficial, situaţiile cotidiene, controlate


sau mai puţin controlate, organizate sau promovate de către profesori, cultura clasei
de elevi şi cultura organizaţională, calitatea relaţiilor interpresonale, simbolurile,
imaginea de sine, reprezintă elemente ale curriculumului ascuns. Acestea se
corelează cu atitudini diferite la nivelul elevilor, de exemplu: acceptarea pasivă sau
critica activă, preocuparea de descoperire a cunoştinţelor sau asimilarea acestora,
judecata independentă care contrabalansează vocea autorităţii, obsesia răspunsului
corect şi exact la orice întrebare, ierarhia între discipline importante şi mai puţin
importante. Comparativ cu alte discipline de învăţământ, educaţia şi cultura civică
sunt mai sensibile faţă de interferenţa curriculumului scris şi efectiv cu curriculumul
ascuns. Uneori valorile şi credinţele elevilor şi ale profesorilor generează fenemene
asociate subculturilor, confuzii, tensiuni şi chiar contradicţii9.

Cezar Bârzea, prezintă în tabelul sintetic ce urmează (figura 4) jos mediul complex de
socializare (politică) ce integrează trei forme specifice de influenţe educative:
educaţia formală, educaţia non-formală şi educaţia informală (Bîrzea, 2005, p. 47):

8
Vlăsceanu, Lazăr (coordonator) (2002) Şcoala la răscruce, Polirom
9
Vezi, acest sens, raportul ISE (2005) Motivaţia învăţării şi reuşita socială (coordonator Stefan
Popenici)

40
Figura 4

Educaţia informală
Curriculum ascuns Învăţarea cu ajutorul
(imitarea colegilor, media carismatice,
evenimente emoţionante, influenţa simbolurilor,
experienţe de vacanţă) miturilor, metaforelor,
stereotipurilor,
reclamelor, anecdotelor )

Activităţi extra Etosul şcolar (climatul Luarea deciziei în şcoală


şcolare (proiecte, clasei, cultura (consiliile şcolare,
vizite, schimburi organizaţională, relaţiile parlamentul elevilor,
şcolare, cluburi, interetnice, liderii grupurile de interes şi de
campanii, activităţi informali) presiune)
voluntare)

Materie aparte Temă cross- Programe integrate


(ex ed civică, cultură curriculară (ex. studii sociale,
civică, ed politică) (ex. drepturile om şi societate)
omului)

Aplicaţii:

1. Făcând apel la propria experienţă personală, încercaţi să vă amintiţi detalii


din viaţa cotidiană şcolară care încurajau sau descurajau diverse
comportamente şi atitudini la nivelul elevilor. Notaţi aceste detalii şi
prezentaţi-le colegilor. Ce ameliorări aţi propune?

2. Vizitaţi o clasă în care se aplică alternative educaţionale, de exemplu Step


by Step10. Asistaţi la toate activităţile unei zile de şcoală (programul este de
la 8 la 16) şi identificaţi practicile democratice care sunt încurajate la
nivelul elevilor sau copiilor preşcolari (de exemplu exprimarea opiniilor,
asumarea de responsabilităţi, luarea deciziilor, alegeri, elaborarea şi
respectarea regulilor, vot, lucru în grup, proiecte în comunitate,
colaborarea cu adulţii, etc.).

3. Reflectaţi asupra variabilelor curriculumului ascuns şi importanţei acestora


pentru formarea de comportamente, competenţe, atitudini specifice
cetăţeanului.

4. Completaţi rubrica de observaţii referitoare la capitolul 3 în tabelul 10 de la


pagina 109.

10
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul www.stepbystep.ro şi siteul Asociaţiei Internaţionale Step
by Step www.issa.nl

41
Capitolul 4: discipline de construcţie
şi experienţe de învăţare
4.1. Aspecte curriculare şi proiectare didactică
4.1.1. Educaţia civică şi cultura civică –
discipline de construcţie
4.1. 2. Scopurile educaţiei civice/ culturii civice
4.1.3. Caracteristici ale programelor de
educaţie civică şi cultură civică
4.1. 4. Cunoştinţe şi deprinderi civice
4.1. 5. Competenţe civice
4.1. 6. Proiectarea didactică

4.2. Aspecte metodologice


4.2.1. Centrarea pe competenţele elevilor şi
particularităţi metodologice
4.2.2. Strategii de instruire
4.2.3. Educaţia civică şi proiecte

4.3. Aspecte evaluative


4.3.1. Specificul evaluării în educaţia civică
4.3.2. Metode de evaluare în educaţia civică

42
4.1. Aspecte curriculare şi proiectare didactică
4.1.1. Educaţia civică şi cultura civică – discipline de construcţie

Educaţia pentru cetăţenie democratică reprezintă un demers ce are loc pe parcursul


întregii vieţi; educaţia civică şi cultura civică, circumscrise curriculumului formal,
reprezintă mai mult decât discipline academice sau discipline de studiu. Ca discipline
de construcţie, acestea presupun la rândul lor o abordare de tip constructivist atât din
partea elevilor, cât şi a profesorilor.

În cadrul aserţiunilor de politică educaţională ce se regăsesc în idealul educaţional şi


finalităţile sistemului, semnificaţia valorilor morale şi civice este foarte importantă. În
Legea Învăţământului, idealul educaţional formulat vizează dezvoltarea tinerilor ca
personalităţi autonome şi creatoare, într-un context în care trebuie respectate
drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, demnitatea persoanei, în care să se
schimbe opinii şi să se practice un comportament civilizat între indivizi, faţă de
instituţii şi faţă de mediu.

Specificul educaţiei civice/ culturii civice ca şi discipline de învăţământ ţine atât de


particularităţile cunoştinţelor, deprinderilor şi valorilor pe care le transmite, formează
şi activează, ci şi de caracterul dinamic, „de construcţie” al acestor discipline.11
Aceste discipline urmăresc însuşirea unor cunoştinţe referitoare la o societate
democratică şi exersarea unor practici specifice modului de existenţă şi de manifestare
ale cetăţeanului într-o democraţie. În Ghidul metodologic de aplicare a programelor
şcolare se argumentează ideea că educaţia civică şi cultura civică sunt discipline de
construcţie în sensul că „însuşirea cunoştinţelor despre societate, a valorilor sociale,
raportarea critică la acestea, precum şi exersarea atitudinilor şi comportamentelor
democratice îi ajută pe elevi să se formeze ca cetăţeni cu drepturi şi responsabilităţi.”
(CNC, 2002, p.31)

Cezar Bîrzea comentează faptul că întreaga societate funcţionează ca un mediu


colectiv de socializare politică. Referindu-se la modul în care şcoala contribuie la
formarea culturii civice, Cezar Bîrzea surprinde următoarele caracteristici (2005, p.
46):
 cuprinde copiii şi tinerii într-o organizaţie de integrare socială;
 este mediu de acţiune şi decizie colectivă, caracteristici încurajate din ce în ce
mai mult de tendinţele actuale de întărire a autonomiei şi responsabilităţii
unităţilor de învăţământ (vezi planurile de dezvoltare instituţională, proiectul
pilot de descentralizare a învăţământului, etc. );
 în spaţiul public al şcolii se pot exercita toate atributele cetăţeniei democratice
( apartenenţa, identitatea, participarea, drepturile şi responsabilităţile; în acest
sens, „democraţia internă” a şcolii se inspiră direct din principiile cetăţeniei);
 oferă situaţii civice reale, similare cu cele din societatea globală, precum
relaţia cu autoritatea, negocierea colectivă, inechitatea sau jocurile de putere;

11
Reperele conceptuale şi metodologice care au stat la baza reformei curriculare din România sunt
convergente cu tendinţele majore ale reformelor curriculum-ului în plan european: educaţia pentru toţi,
relevanţa curriculum-ului pentru individ şi pentru societate, dezvoltarea unor atitudini şi valori
dezirabile, dezvoltarea abilităţilor, a gândirii critice, preocuparea pentru adecvarea instruirii la nevoile
fiecărui individ, maximizarea potenţialului fiecărui copil, predarea şi învăţarea centrate pe elev,
evaluarea holistică a performanţelor.

43
 permite transmiterea sistematică a cunoştinţelor despre cetăţenie şi formarea
deliberată a valorilor, atitudinilor şi abilităţilor necesare vieţii publice;
 este un mediu complex de socializare politică care integrează trei forme
specifice de influenţe educative: educaţia formală (curriculum-ul oficial şi
învăţarea sistematică a unei materii finalizată prin diplome şi certificate
formale), educaţia non-formală (activităţile extraşcolare) şi educaţia informală,
realizată prin învăţare difuză şi spontană (de ex., prin media)

Aplicaţie:

Utilizaţi metoda SINELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea


Lecturii şi Gândirii) pentru textul de mai jos. În timpul lecturii, cititorii pot marca
propoziţii sau paragrafe folosind următoarele semne:

“√” pentru informaţii confirmate


“-” când informaţiile citite contrazic sau sunt diferite de ceea ce ştiau
“+” când informaţia este nouă
“?” când informaţia este neclară sau ar dori să afle mai multe despre subiect

Constructivismul poate fi definit ca o viziune asupra învăţării întemeiată pe


premisa că ne construim propria înţelegere despre lumea în care trăim,
reflectând asupra experienţelor noastre, generând reguli şi modele mentale
care dau sens acestor experienţe. Cunoaşterea nu este descoperită, ci
construită individual şi social; limbajul, ideile sunt create de mintea
oamenilor nu în virtutea “adevărului” pe care îl cuprind, ci pentru că sunt
folositoare. Cunoaşterea este perisabilă (temporară), în continuă dezvoltare,
mediată social şi cultural.

Horst Siebert, pornind de la ideea că oamenii sunt sisteme operaţionale


închise, auto-referenţiale şi autopoietice, susţine în cartea Pedagogie
constructivistă că “suntem legaţi de mediul în care trăim doar structural,
adică prelucrăm în sistemul nostru nervos impulsuri din mediu în funcţie de
structura proprie, de structurile psihofizice, cognitive şi emoţionale formate în
decursul existenţei noastre istorice. Realitatea astfel creată nu este o
reprezentare sau reproducere a realităţii exterioare, ci o construcţie
funcţională viabilă, împărtăşită şi de ceilalţi, care s-a dovedit utilă pe
parcursul vieţii. În măsura în care oamenii sunt sisteme autonome atunci ei nu
pot fi determinaţi de mediul în care traiesc, ci eventual perturbaţi,
“disturbaţi” şi impulsionaţi.” (2001, Siebert p. 16)

Gail Jones şi Laura Brader-Araje (2002), trecând în revistă principalele


accepţiuni cu care este folosit termenul constructivism în contexte
educaţionale, menţionează abordarea filosofică a termenului, epistemologii
constructiviste, constructivismul personal dezvoltat de Piaget (1967),
constructivismul social teoretizat de Vîgotsky (1978), constructivismul radical
al lui von Glasersfeld (1995) sau constructivismul educaţional (Mathews,
1998).

44
Susţinătorii constructivismului afirmă că înţelegerea noastră asupra realităţii
este permanent revizuită şi reconstruită pe baza noilor experienţe trăite şi nu
presupune acumularea unor structuri gata făcute. În vreme ce behaviorismul
şi teoria piagetiană s-au centrat pe învăţare ca proces individual,
constructivismului social dezvoltat de Vîgotsky vine ca o completare firească,
atrăgând atenţia asupra rolului contextului social, al comunităţii şi al
“celuilalt semnificativ” în construirea cunoaşterii. Înainte de a fi
“intrapersonal”, limbajul este “interpersonal”, situat între copil şi lumea
exterioară. Calea dintre obiecte şi gândire este mediată de ceilalţi, care
folosesc semne şi simboluri ale limbajului. Mai mult, Vîgotsky susţine că toate
funcţiile mentale superioare au “rădăcini” sociale şi sunt încorporate în
contextele socioculturale.

Învăţarea poate fi înţeleasă în lumina celorlalţi din lumea individului, pentru


că se dezvoltă mai întâi în cadrul grupului mic şi apoi se va transfera în
planul individual (intrapsihologic) printr-o serie de automatizări determinate
de procesele mentale individuale. Jocul acesta continuu dintre individ şi
ceilalţi “zona proximei dezvoltări” (Vygotsky, 1978), are o relevanţă speicală
pentru educaţia civică. Şi Von Glasersfeld (1992) continuă linia vîgotskiană
susţinând că procesul cunoaşterii nu poate fi pasiv, are la bază interacţiunea
socială, mediată de limbaj, idee care se originează mult înapoi în timp.
Diferită este ideea că subiectul percepe o experienţă ca nouă doar atunci când
aceasta generează o perturbare referitoare la rezultatul aşteptat. Doar atunci
experienţa poate conduce la o acomodare şi astfel la o nouă structură
conceptuală care restabileşte un echilibru relativ. Cea mai frecventă sursă de
perturbări pentru dezvoltarea subiectului care cunoaşte îl reprezintă ceilalţi
(von Glasersfeld, 1989, p. 136.)

Tobin and Tippins (1993) caracterizează constructivismul ca o formă de


realism, în care realitatea poate fi cunoscută doar într-o manieră personală şi
subiectivă; viabilitatea cunoaşterii presupune nu doar adecvarea schemei
individuale asupra lumii, ci presupune şi adecvarea la contextul social mai
larg. Viabilitatea ideilor se dezvoltă prin verificarea reciprocă a înţelegerii şi
perspectivelor cu ceilalţi. Cunoaşterea este importantă ca proces, nu neapărat
ca produs – idée care este foarte importantă pentru practica educaţională.

Este interesant faptul că în documentele oficiale care reflectă politicile


educaţionale sau curriculumul naţional, de exemplu, reperele teoretice care
au orientat viziunea autorilor sunt mai degrabă implicite decât explicite. Deşi
este de la sine înţeles că astfel de lucrări nu îşi propun dezvoltări teoretice de
asemenea tipi, ne-a atras atenţia preocuparea de explicitare pe care am
întâlnit-o în materialele referitoare la alternativele educaţionale. Este
evidentă preocuparea alternativelor educaţionale de a-şi clarifica opţiunile
teoretice fundamentale. Apar nume ca Rudolf Steiner, Jean Piaget, Lev
Vîgotsky, Erik Erickson, Carl Rogers, Maria Montessori, Howard Gardner,
etc, precum şi prezentări ale reperelor teoretice care au inspirit aborările
educaţionale specifice.

45
După ce aţi terminat de citit şi marcat textul, înscrieţi aspectele principale pentru
fiecare cod într-un tabel ca cel de mai jos:

√ - + ?
(Ştiam) (Ştiam altfel) (Aceasta este o (Ce însemnă?
informaţie nouă) Chiar aşa?)

46
4.1. 2. Scopurile educaţiei civice/ culturii civice

Conform Planurilor-cadru pentru învăţământul preuniversitar (MEN, CNC 1999),


necesitatea studierii educaţiei civice în învăţământul primar (cls. III-IV) este
argumentată prin nevoia de a-i iniţia pe şcolarii mici în practicarea unui
comportament civic într-o societate democratică (comportament activ, liber,
responsabil, tolerant, deschis, comunicativ, reflexiv, autoevaluativ) şi prin nevoia de
alfabetizare civică prin familiarizarea acestora cu limbajul, tematizările şi activităţile
de învăţare specifice. Educaţia civică oferă posibilitatea de a valorifica experienţa
specifică vârstei prin accentuarea dimensiunilor afectiv-atitudinale asociate celei
cognitive, stimularea participării şi a comunicării sociale responsabile.

În programa şcolară revizuită aprobată prin Ordinul Ministrului nr. 47-25.08.2003, se


precizează că prin disciplina cultură civică în gimnaziu se continuă şi aprofundează
educaţia civică a elevilor, iniţiată în învăţământul primar, în ceea ce priveşte
practicarea unui comportament civic într-o societate democratică, definit prin trăsături
ca: responsabilitate, toleranţă, comunicativitatea, etc.

Într-un sens restrâns, scopul educaţiei civice este ca elevii să înţeleagă structurile
sociale, politice şi legislative de bază ale societăţii. Într-un sens mai larg, scopurile
educaţiei civice sunt:
1. să-i facă pe elevi să perceapă şi să înţeleagă modul în care
societatea poate şi trebuie să funcţioneze;
2. să-i înveţe cum să lucreze în această societate pentru a aduce
îmbunătăţiri societăţii şi membrilor ei;
3. formarea unei atitudini de interes, preocupare şi dorinţa de a
contribui la aceste îmbunătăţiri.

Alfabetizare politică: elevii trebuie să fie familiarizaţi cu probleme


economice şi sociale concrete, sistemul taxelor, piaţa muncii, etc. Prin
discutarea acestor probleme se lansează idei, se exprimă opinii, se iau
atitudini, astfel încât elevii asimilează cunoştinţe şi valori şi se
pregătesc pentru viaţa publică.

Înţelegerea unor concepte importante: drepturi şi responsabilităţi,


individ şi comunitate, egalitate şi diversitate, democraţie şi tiranie,
ordine şi libertate, putere şi autoritate, etc.

Responsabilizare morală şi socială presupune un demers îndelungat.


Copilul trebuie învăţat că este nevoie sî respecte reguli, să îi pese de
ceilalţi, să judece efectele propriilor decizii asupra llui şi asupra
celorlalţi, să aibă încredere în sine, etc.

Implicare în comunitate: copilul trebuie să cunoacă mai mult decât


familia şi şcoala, să îi pese de mediul în care trăieşte si să contribuie
prin diverse acţiuni la binele comunităţii.

47
Potrivit Notei de prezentare la programele şcolare revizuite de cultură civică
pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, cultura civică reprezintă în gimnaziu o
disciplină cu următoarele valenţe şi trăsături definitorii (2003, p. 2):

 echilibrul dintre instruire-educare-acţiune practică este gândit prin luarea în


considerare a faptului că raportul dintre cunoştinţe-valori-atitudini/
comportamente nu ar trebui să fie centrat preponderant pe cunoştinţe. Deşi
extrem de importante, cunoştinţele trebuie considerate surse sau pretexte
pentru exersarea gândirii critice şi pentru formarea de atitudini democratice.

 Termenii şi cunoştinţele specifice nu pot fi predate separate, dintr-o dată şi în


mod exhaustive (de exemplu stat, democraţie, sepaprarea puterilor, constituţia,
etc.); este necesară permanenta reluare a explicaţiilor, clarificărilor şi
exemplificărilor, deoarece informaţiile şi noţiunile de bază îşi întregesc
reciproc sensul prin considerarea unor contexte specifice diferite şi prin
raportarea la societate ca un tot

 Prin intermediul demersurilor de educare civică la clasă, urmează să fie


conştientizată nevoia şi posibilitatea de cultivare a respectului faţă de propria
persoană şi faţă de ceilalţi, în condiţiile acceptării pluralismului, sub multiplele
lor aspecte (politic, economic, religios, cultural, etc.); actorii implicaţi în acest
demers trebuie să aibă în vedere că educaţia civică este un process îndelungat,
care poate şi trebuie să fie început devreme şi care are nevoie de consolidare
pe parcursul întregii vieţi

 Educaţia civică este un demers interdisciplinar şi intercultural care solicită


deschidere, comunicare şi flexibilitate, cultivându-le în acelaşi timp; în cadrul
ei se produce în mod inevitabil dialogul dintre diferite modalităţi de cunoaştere
şi dintre diferite tipuri de culturi;

 În demersurile de educare civică se produce în mod evident o puternică


interacţiune între curriculumul scris (oficial, intenţionat) şi curriculumul
ascuns, ca manifestare specifică a confruntării dintre valori;

 Conţinuturile şi strategiile de lucru propuse trebuie să ţină seama de experienţa


elevilor la această vârstă şi să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Aplicaţie:

1. Revedeţi observaţiile înregistrate în cadrul asistenţelor la orele de cultură civică.


Analizaţi cele şase valenţe definitorii ale educaţiei civice în lumina modului în care
ele s-au regăsit în lecţiile observate. Ţineţi cont de aceste valenţe când realizaţi
proiectarea propriilor lecţii. După desfăşurarea lecţiei, revedeţi corespondenţa dintre
ce aţi intenţionat şi ce aţi realizat, din punctul de vedere al respectării acestor valenţe
prevăzute în curriculum. Identificaţi punctele asupra cărora simţiţi că puteţi aduce
îmbunătăţiri, dacă aţi mai preda aceeaşi lecţie.

48
4.1.3. Caracteristici ale programelor de educaţie civică şi cultură civică

Conform Planurilor-cadru pentru învăţământul preuniversitar, structura curriculumului


şcolar pentru gimnaziu cuprinde:
 Obiective cadru, urmărite pe întreg parcursul învăţământului gimnazial;
 Obiective de referinţă, specifică rezultatele aşteptate ale învăţării şi urmăresc
progresia în achiziţia de competenţe şi cunoştinţe de la un an de studiu la altul
 Conţinuturile învăţării, pe ani de studiu;
 Standardele curriculare de performanţă la sfârşitul ciclului gimnazial, în
calitatea lor de standarde naţionale, repere pentru evaluarea calităţii procesului de
învăţare.

Obiectivele cadru ale disciplinei educaţie civică pentru clasa a III-a şi a IV-a (ciclul
curricular de dezvoltare) sunt următoarele:
1. cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice
2. cunoaşterea şi respectarea drepturilor copilului, a normelor de comportare în
societate
3. dezvoltarea unor comportamente realţionale privind constituirea grupurilor
sociale
4. dezvoltarea şi manifestarea unor atitudini favorabile luării deciziilor şi exprimării
opiniilor în ceea ce priveşte activitatea grupurilor din care fac parte.

Obiectivele cadru ale disciplinei cultură civică pentru clasa a VII-a şi a VIII-a (ciclul
curricular de observare şi orientare) sunt următoarele:
1. utilizarea limbajului din sfera valorilor civice într-un discurs oral sau scris
2. cunoaşterea valorilor fundamentale ale democraţiei, a practicilor democratice şi a
drepturilor omului
3. dezvoltarea capacităţilor de a dialoga şi de a coopera în condiţiile acceptării
pluralismului şi a valorizării pozitive a diferenţelor
4. manifestarea unort atitudini pozitive faţă de sine şi faţăţ de ceilalţi
5. stimularea interesului pentru participarea le viaţai socială şi pentru exersarea
calităţii de cetăţean.

Analizând obectivele cadru, remarcăm coerenţa studierii educaţiei civice în învăţământul


obligatoriu - cunoştinţele şi competenţele dobândite în ciclul primar fiind aprofundate,
consolidate şi dezvoltate ulterior în ciclul gimnazial.

Obiectivele de referinţă prevăzute de programele de la clasele a VII-a şi a VIII-a sunt


foarte importante pentru formarea cetăţenească. Aceste obiective se articulează coerent,
pe orizontală, la nivelul fiecărui an de studiu. În clasa a VII-a se începe cu însuşirea
termenilor şi conceptelor din domeniul culturii civice; ulterior, sunt urmărite obiective ce
urmăresc dezvoltarea abilităţilor practice, cum ar fi negocierea drepturilor şi a
responsabilităţilor în clasă şi în şcoală. În clasa a VIII-a se insistă la început cu utilizarea
corectă a limbajului de specialitate, apoi se urmăreşte cultivarea interesului faţă de
problemele concrete ale comunităţii.

49
Aplicaţie

1. Folosiţi ca material de analiză studiul realizat de Bălan şi Coţofană în legătură cu


educaţia şi cultura civică (Polirom 2002) în Şcoala la răscruce …, pentru a
compara acele constatări cu evoluţia în anii de după publicarea acelui raport.

2. Identificaţi lucrări relevante şi resurse online care au fost elaborate şi utilizate în


învăţământ după 2002 pentru predarea educaţiei civice.

3. Chestionaţi beneficiarii (profesori şi elevi) în legătură cu utilitatea şi calitatea


acestor materiale.

4. Pe baza acestor informaţii, răspundeţi la întrebarea Ce idei nu mai sunt de


actualitate în textul de mai jos? Reformulaţi paragrafe, introduceţi date care să
corespundă situaţiei prezente.

Lectură

„Analiza programelor şcolare şi a manualelor alternative pe discipline:


educaţie civică”
Emanuel Coţofană-Boeru şi Elena Bălan, în
Lazăr Vlăsceanu (coordonator) 2002 Schimbare şi continuitate în curriculumul
învăţământului obligatoriu, studiu de impact volumul 1, Polirom

Emanuel Coţofană-Boeru şi Elena Bălan (2002, p. 403), analizând programele


pentru cultura civică în gimnaziu, apreciază că lista de conţinuturi ale programei
de clasa a VII-a doreşte să introducă elevul, pe baza cunoştinţelor deja
acumulate în ciclul primar, în problematica regimurilor politice democratice. Se
urmăreşte explicarea importanţei fiinţei umane, atât din punct de vedere al
individului, cât şi din punct de vedere al apartenenţei acestuia la diverse
comunităţi (locală, naţională, internaţională). Sunt explicate competenţele
organelor publice din România, orientarea politică a ţării noastre pe plan
internaţional, avându-se în vedere şi pregătirea copiilor pentru cetăţenia
europeană. Un loc aparte îl ocupă informarea elevilor cu privire la modalităţile
şi mijloacele de exprimare a opiniei (ONG-uri, vot, mass media). Alte teme se
referă la problematica drepturilor omului, principiul separării puterilor în stat,
regimuri politice, stat, etc. Deşi prin Ordinul nr. 3621/13.04.2000 privind
introducerea elementelor de studii europene şi a studiilor europene în şcoli, licee
şi universităţi se hotăra că se trece sistematic la predarea şi dezbaterea de
probleme ale istoriei, construcţiei şi extinderii Uniunii Europene şi ale integrării
României în Uniunea Europeană, nu se regăsesc decât foarte puţine informaţii
referitoare la aceste aspecte.

Lista de conţinuturi a programei de clasa a VIII-a recomandă o serie de subicte


cruciale pentru cultivarea comportamentului democratic şi pentru înţelegerea

50
funcţionării regimului democratic. Conţinuturile au în mare parte un caracter
general; se poate presupune că unii elevi au baza pentru ca aulterior să caute
informaţii suplimentare. Abordările pot fi făcute dintr-o perspectivă
multidiscplinară; conţinuturile propuse, de exeplu proprietatea, egalitatea,
patriotismul, etc. sunt sensibile la abordări istorice, economice, politice, sociale,
geografice, biologice.

Activităţile de învăţare descriu modul în care elevul va dobândi abilităţile vizate


prin obiective de referinţă în urma unui demers de învăţare. Referindu-se la
activităţile de învăţare, aceiaşi doi autori, concluzionează că se acordă un mare
grad de independenţă muncii elevilor, fiind prevăzute alcătuirea de portofolii,
realizarea anchetelor, a sondajelor, a investigaţiilor individuale, a articolelor de
presă originale. „Elevii sunt încurajaţi să se implice în treburile comunităţii lor,
la un nivel imaginativ, prin propunerea şi rezolvarea unor probleme concrete ale
acesteia. Sunt prevăzute de asemenea rezolvarea unor aplicaţii, rebusuri, liste de
termeni care cer intervenţia preofesorului şi orientarea elevilor de către acesta
pentru aflarea răspunsurilor corecte. Simulările, studiile de caz care cer
cunoştinţe teoretice şi imaginaţie, reprezintă un alt mod de stimulare a a
interesului copiilor, fiind prevăzute în programă.” (Coţofana-Boeru şi Elena
Bălan 2002, p.403)

Standardele curriculare de performanţă sunt formulate clar şi posibil de atins,


dar nu sunt prezentate concret nivelul minim şi maxim atinse de către elevi.
Absenţa disciplinei la clasele a V-a şi a VI-a conduce la o supraaglomerare de
conţinuturi la clasele a VII-a şi a VIII-a, clase la care cultura civică reprezintă
disciplină obligatorie de studiu.

Standardele curriculare de performanţă la sfârşitul ciclului gimnazial funcţionează ca


standarde naţionale şi reprezintă repere pentru evaluarea calităţii procesului de învăţare.
Pentru cultura civică în gimnaziu sunt propuse următoarele standarde:12

OBIECTIVE CADRU STANDARDE


Utilizarea limbajului din sfera Comentarea şi interpretarea unor fapte, situaţii, texte
valorilor civice într-un discurs referitoare la comportamentul civic
oral sau scris
Cunoaşterea valorilor Recunoaşterea drepturilor şi responsabilităţilor
fundamentale ale democraţiei, a implicate în orice acţiune individuală şi/ sau socială
practicilor democratice şi a Realizarea în discursurile scrise sau orale a unor
drepturilor omului legături între valori şi practicile subiacente specifice
unei societăţi democratice

Dezvoltarea capacităţilor de a Relaţionarea unui mesaj civic cu cel al unui partener în


dialoga şi de a coopera în situaţii de comunicare dialogată
condiţiile acceptării Identificarea unor situaţii în care este nevoie de

12
Vezi Cultura civică la http://cnc.ise.ro/programe/gimnaziu/civic7-8.doc, pagina 11

51
pluralismului şi valorizării pluralism şi valorizare pozitivă a diferenţelor
pozitive a diferenţelor
Manifestarea unor atitudini Asumarea unor roluri sociale care implică o
pozitive faţă de sine şi faţă de relaţionare pozitivă faţă de sine şi faţă de ceilalţi
ceilalţi

Stimularea interesului pentru Acceptarea şi îndeplinirea unor sarcini şi


participarea la viaţa socială şi responsabilităţi la nivelul grupului sau al comunităţii
pentru exersarea calităţii de
cetăţean

4.1. 4. Cunoştinţe şi deprinderi civice

Componentele esenţiale ale educaţiei civice/ culturii civice sunt: cunoştinţe, deprinderi
civice şi valori şi atitudini civice. Listele de conţinuturi reflectă principalele categorii de
cunoştinţe pe care şi le însuşesc elevii. Important de reţinut este faptul că pe baza
cunoştinţelor dobândite, elevii îşi pot dezvolta criterii pe baza cărora să se raporteze critic
la probleme din societatea românească sau din comunitatea în care trăiesc, pot evalua
caracterul democratic al instituţiilor din ţară sau din străinătate.

Cunoştinţele civice trebuie completate de deprinderi civice, grupate în două categorii:


intelectuale şi de participare. Deprinderile intelectuale (numite şi „de gândire critică”) de
identificare, descriere, analiză, explicare, evaluare unor poziţii, luarea unor poziţii şi
apărarea unor poziţii se formează în strânsă legătură cu conuţinuturile avansate prin
curriculum.

În Ghidul metodologic de aplicare a programelor şcolare pentru educaţie civică


şi cultură civică (2002, p. 34) este exemplificat astfel modul în care pot fi aplicate
aceste deprinderi în abordarea conceptului de patriotism la cultură civică:
 identificarea – exprimarea patriotismului în contextul cetăţeniei şi al
responsabilităţii civice
 descrierea – preentarea modului în care conştiinţa identităţii naţionale se
exprimă în a manifesta conştiinţă şi sentimente naţionale
 explicarea modului în care un anumit tip de participare generează
dragoste pentru ţară
 evaluarea unei poziţii – compararea mândriei de a avea o anumită
naţionalitate cu intoleranţa faţă de ceilalţi
 luarea unei poziţii – susţinerea opiniilor referitoare la o anumită
problemă legată de valori naţionale bazate pe principii constituţionale şi pe
respectul faţă de ceilalţi
 apărarea unei poziţii – exprimarea unei poziţii pe probleme legate de
naţionalism fără apel la xenofobie sau intoleranţă

Deprinderile de participare permit cetăţenilor ca prin acţiunile lor să influenţeze deciziile


publice. Concret, în cadrul lecţiilor de cultură civică sau al activităţilor extraşcolare în
care se derulează proiecte în comunitate, de exemplu, elevii sunt angajaţi într-un proces

52
de învăţare activă, ce înseamnă că ei folosesc cunoştinţele, analizează situaţii, abordează
şi rezolvă probleme publice atât individual, cât şi în grup.

Valorile şi atitudinile civice reprezintă o altă componentă esenţială; pe baza cunoştinţelor


şi deprinderilor civice, elevii exersează raportarea critică la valori şi norme sociale, iar
întreaga a activitate didactică ar trebuie să stimuleze elevii în manifestarea atitudinilor
civice. Valorile reflectă deopotrivă obligaţii ale cetăţenilor (dreptate, egalitate, autoritate,
patriotism, responsabilitate, participare, etc.) şi drepturi ale acestora, de exemplu:
proprietate, libertate, drepturile omului, diversitate, etc.

Atitudinile exprimă poziţia faţă de o anumită valoare (respectul faţă de demnitatea


persoanei, faţă de modul de viaţă al altor oameni). Spre deosebire de alte discipline de
învăţământ, educaţia şi cultura civică sunt mai puternic marcate de interferenţa
curriculumului scris şi efectiv cu curriculumul ascuns: valorile şi credinţele elevilor şi ale
profesorilor generează fenemene asociate subculturilor, confuzii, tensiuni şi chiar
contradicţii.

Aplicaţii:

1. Reactualizaţi-vă ideile prezentate şi comentate în cadrul cursului şi seminarului de


Sociologia educaţiei în legătură cu competenţele şi atitudinile profesorilor şi elevilor la
nivelul clasei. Ce relevanţă au modelele teoretice studiate la cursul de Sociologia
Educaţiei pentru formarea competenţelor şi atitudinilor civice?

2. Completaţi rubrica de observaţii referitoare la capitolul 4.1. în tabelul 10 de la paginile


109-110.

4.1. 5. Competenţe civice

Dacă definim competenţele ca ansambluri structurate de cunoştinţe şi deprinderi


dobândite prin învăţare, care permit identificarea şi rezolvarea în contexte diverse a
unor probleme caracteristice civismului şi unui regim democratic, putem exemplifica
prin mai multe categorii în cadrul disciplinei cultura civică.

Ion Albulescu şi Mirela Albulescu (2000, p. 26-27), în lucrarea Predarea şi învăţarea


disciplinelor socio-umane oferă următoarea clasificare a tipurilor de competenţe
dezvoltate prin cultura civică:

1. Structuri cognitive, care vizează principalele dimensiuni conceptuale şi tematice ale


reflecţiei asupra omului şi societăţii: cunoştinţe fundamentale despre sine, despre
societate şi relaţiile umane. Se însuşesc prin:
 cunoaşterea modului de reglementare a relaţiilor sociale: norme, legi, drepturi,
responsabilităţi, instituţii;
 cunoaşterea principiilor de funcţionare a statului democratic.

53
2. Structuri operaţionale, care vizează priceperi şi abilităţi cu privire la obţinerea şi
organizarea informaţiilor: cultivarea capacităţilor de informare, interpretare, definire,
clasificare, examinare, analiză-sinteză, abstractizare-concretizare, generalizare-
particularizare, expolicare, demonstrare, argumentare, evaluare. Se însuşesc prin:
 definirea corectă a unor concepte precum: popor, naţiune, patrie, cetăţean, lider;
 examinarea şi explicarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, a responsabilităţilor
membrilor diferitelor grupuri sociale, a atribuţiilor şi limitelor instituţiilor publice,
etc.
 Analiza comportamentului individual şi de grup prin prisma unor norme şi valori,
analizarea drepturilor fundamentale ale oamenilor, etc.

3. Structuri atitudinal-axiologice, care vizează atitudini, valori, motivaţii, trăsături


moral-caracteriale. Se însuşesc prin:
 Conştientizarea şi afirmarea valorilor fundamentale dintr-o societate democratică,
respectul faţă de semeni sau faţă de legi, tradiţii, instituţii, etc.

4. Structuri acţionale, deprinderi şi tehnici de acţiune, capacităţi de comunicare


interumană. Se însuşesc prin:
 Modelarea moral-civică a comportamentului individual şi de grup, în scopul
participării la viaţa socială;
 Cultivarea disponibilităţilor şi capacităţilor de iniţiativă şi participare necesare
integrării active într-o societate democratică.
Cezar Bârzea realizează următoarea sinteză a componentelor culturii civice în mai multe
proiecte europene (2005, p. 146):

54
CIVITAS 1994 Audigier 1998 Veldhuis 1997
Standarde de conţinut Competenţe cognitive Cunoştinţe de bază
Cunoştinţe de bază despre -cunoştinţe privind
- democraţia ca valoare şi
valorile şi principiile legislaţia şi activitatea
regim politic
democraţiei, guvernarea politică: regulile vieţii
- cetăţenia democratică
democratică, viaţa civică, colective, - funcţionarea democraţiei
distribuirea
sistemul politic (american), puterilor în - influenţa societăţii asupra
societatea
drepturile şi democratică, instituţiile
indivizilor
responsabilităţile publice, regulile acţiunii -decizia politică şi
cetăţeanului, relaţiile politice şi ale exercitării legislativă
internaţionale libertăţii individuale -drepturile şi obligaţiile
- Cunoştinţe despre lumea cetăţeneşti
Competenţe intelectuale – contemporană - rolul partidelor politice şi
Reprezintă operaţiile - competenţe de natură al grupurilor de interes
mintale care ajută învăţarea procedurală: abilitatea de a - participarea la luarea
standardelor de conţinut. Se argumenta şi dezbate, de a deciziilor
definesc prin următoarele reflecta şi evalua
- modul de influenţare a
verbe: argumentele şi acţiunile politicilor publice
- A identifica altora - problemele curente ale
- A descrie - cunoaşterea principiilor politicilor publice
- A explica drepturilor omului şi ale Atitudini şi opinii
- A evlua o poziţie (idee sau cetăţeniei democratice -Interesul faţă de
afirmaţie) problemele sociale şi
- A lua o pozişie (faţă de Competenţe sociale politice
mai multe opţiuni) - capacitatea de a convieţui -Identitatea naţională
- A apăra o poziţie (un - capacitatea de a coopera atitudinea faţă de
punct de vedere) - capacitatea de a rezolva democraţie şi cetăţenie
- conflictele pe baza legilor Încrederea în instituţiile
Competenţe de şi principiilor democraţiei politice
participare - capacitatea de a lua parte -Loialitatea
- capacitatea de a influenţa la dezbaterea publică -Toleranţa şi recunoaşterea
politica şi deciziile prin prejudiciilor
acţiuni colective -Respectul faţă de ceilalţi
- exprimarea clară a -Valorificarea identităţii
intereselor în atenţia europene
decidenţilor şi politicienilor -Ataşamentul faţă de
- construirea de coaliţii, valorile democraţiei
negocierea, realizarea europene
compromisului şi căutarea Competenţe intelectuale
consensului -Colectarea şi valorificarea
- gestiunea conflictelor informaţiei din diverse
media
-Abordarea critică a
informaţiei, politicilor şi
opiniilor
-Deprinderi de comunicare

55
(capacitatea de a raţiona, de
a argumenta şi a exprima un
punct de vedere)

4.1. 6. Proiectarea didactică

Este proiectarea didactică altfel în cazul disciplinelor care vizează prioritar educaţie
pentru cetăţenie democratică? Răspunsul este şi da şi nu. Demersul logic de proiectare
este comun şi altor discipline. Diferenţa fundamentală vine totuşi din faptul că formarea
cetăţenilor activi presupune nu doar transmiterea de informaţii despre sistemul de
guvernare sau drepturile copilului, ci mai ales cunoştinţe practice, competenţe, atitudini şi
valori.

Indiferent de etichetarea anumitor competenţe ca fiind competenţe civice sau competenţe


necesare într-o societate democratică, este important ca profesorul sau învăţătorul să
conştientizeze faptul că are posibilitatea de a construi un demers didactic personalizat. În
Ghidul metodologic de aplicare a programelor şcolare pentru educaţie civică şi cultură
civică se accentuează faptul că documentele de proiectare didactică sunt documente
administrative care asociază într-un mod personalizat elementele programei – obiective
de referinţă, conţinuturi, activităţi de învăţare – cu alocarea de resurse (metodologice,
temporale şi materiale) considerată programa şcolară – element central în realizarea
proiectării didactice nu este privită ca „tabla de materii” a manualului sau ca un element
de îngrădire pentru învăţător/ profesor. Ea reprezintă „un element reglator în sensul că
stabileşte obiective, adică ţinte ce urmează a fi atinse prin intermediul activităţii
didactice.” (idem) Ghidul metodologic (menţionat anterior) recomandă citirea programei
pe orizontală, în următoarea succesiune:

←Obiectiv Obiective de Conţinuturi Activităţi de


referinţă
cadru învăţare
Noul Curriculum face posibil ca prin planificarea calendaristică, profesorul sau
învăţătorul să asocieze într-o manieră personalizată elemente ale programei (obiective de
referinţă şi conţinuturi) şi alocarea de timp considerată optimă pe parcursul unui an
şcolar. Ghidul metodologic de aplicare a programelor şcolare pentru educaţie civică şi
cultură civică recomandă parcurgerea următoarelor etape în elaborarea planificărilor
(CNC, 2002, p. 24):
1. realizarea asocierilor dintre obiectivele de referinţă şi conţinuturi
2. împărţirea în unităţi de învăţare
3. stabilirea succesiunii de parcurgere a unităţior de învăţare
4. alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare uniutate de învăţare, în
concordanţă cu obiectivele de referinţă şi conţinuturile vizate

Unitatea de învăţare reprezintă elementul generator al planificării calendaristice.


Practic, unitatea de învăţare reprezintă cadrul prin care se realizează personalizarea
demersului didactic, deoarece flexibilizează proiectarea didactică şi oferă fundamentarea

56
pedagogică a activităţii didactice concrete. „Proiectul unităţii de învăţare este gândit ca
un instrument pragmatic al proiectării eficiente. (...) el reflectă sintetic elementele cheie
ale demersului didactic profesionist. În funcţie de experienţa fiecărui cadru didactic,
anumite elemente din proiect pot fi detaliate, sau pot fi cuprinse într-o rubrică specială.”
(idem, p. 26)

Aplicaţie:

1. Realizaţi un scurt interviu cu profesorul coorodonator de practică. În acest scop,


realizaţi un ghid de interviu cu ajutorul căruia să culegeţi informaţii referitoare la
schimbările generate de planificarea pe unităţi de învăţare.
2. Confruntaţi răspunsurile cu cele obţinute de colegi de la profesori din alte şcoli.
Discutaţi punctele comune, identificaţi aspectele care necesită clarificări.

Ca şi în cazul proiectării lecţiei, proiectarea unităţii de învăţare presupune parcurgerea


succesivă a următorilor paşi:

În ce scop Ce voi face? Cu ce voi Cum voi Cât s-a


voi face? face? face? realizat?

Identificarea Selectarea Analiza Determinarea Stabilirea


obiectivelor conţinuturilor resurselor activităţilor de instrumentelor
învăţare de evaluare

Dacă ne raportăm la proiectarea tradiţională – centrată pe lecţie (ora de curs), proiectarea


unităţii de învăţare are următoarele calităţi şi avantaje:
- creează un mediu de învăţare coerent în care aşteptările elevilor devin clare pe
termen mediu şi lung;
- implică elevii în proiecte de învăţare personale pe termen mediu şi lung –
rezolvare de probleme complexe, luare de decizii complexe – cu accent pe
explorare şi reflecţie;
- implică învăţătorul/ profesorul într-un proiect didactic pe termen mediu şi lung,
cu răgaz pe ritmurile de învăţare proprii ale elevilor;
- dă perspectivă lecţiilor, printr-o perspectivă neliniară între ele, situându-le în
secvenţe diferite ale unităţii de învăţare. (Ghidul metodologic de aplicare a
programelor şcolare pentru educaţie civică şi cultură civică13, p. 28)

Identificarea unităţii de învăţare se face prin tema acesteia. Cadrul didactic face lectura
programei şi, utilizând surse diverse, identifică unităţile de învăţare în care va fi împărţită
materia anului şcolar, cu ajutorul cărora îşi va construi demersul didactic. Lectura
programei şi a manualelor nu mai este în mod obligatoriu liniară.

13
Disponibil la www.forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=476288

57
Ghidul metodologic de aplicare a programelor şcolare pentru
educaţie civică şi cultură civică
(CNC 2002, p. 26)

„Temele sunt enunţuri complexe legate de analiza scopurilor învăţării, formulări fie
originale, fie preluate din lista de conţinuturi a programei, sau din manual, formulări care
reflectă din parte învăţătorului / profesorului o înţelegere profundă a scopurilor activităţii
sale, talent pedagogic, inspiraţie, creativitate.”

Cadrul didactic poate interveni asupra conţinuturilor programei prin regruparea lor sub
temele unităţilor de învăţare pe care le-a stabilit. De asemeni, cadrul didactic poate
interveni şi asupra unor unităţi sau elemente de conţinut din manual prin adaptare,
înlocuire, omitere, adăugare, sau poate utiliza alte materiale suport.

Concomitent cu proiectarea demersului de predare-învăţare se realizează proiectarea


activităţii de evaluare. Concentrată asupra unităţii de învăţare, evaluarea ar trebui să
asigure evidenţierea progresului evidenţiat de elev în raport cu sine însuşi pe drumul
atingerii obiectivelor prevăzute în programă; nu atât cantitatea de informaţie este supusă
evaluării, ci mai ales ceea ce poate elevul să facă utilizând ceea ce ştie.

Aplicaţii:

1. Dacă aţi folosi cele 8 caracteristici ale profilului ideal al persoanei care învaţă eficient
(după Harpe, Kulski şi Radloff (1999), care dintre ele s-ar fi regăsit în cazul dvs ca elev?
La ce vârstă? La ce materii? Prin ce se distingeau profesorii care îşi centrau demersul
didactic pe elev?
O persoană care învaţă eficient (Harpe et all, 1999, p. 110):
 Are scopuri clare privitoare la ceea ce învaţă,
 Are o gamă largă de strategii de învăţare şi ştie când să le utilizeze,
 Foloseşte resursele disponibile în mod eficace,
 Ştie care îi sunt punctele forte şi punctele slabe,
 Înţelege procesul de învăţare,
 Îşi controlează sentimentele în manieră adecvată,
 Îşi asumă responsabilitatea pentru procesul lor de învăţare şi
 Îşi planifică, îşi monitorizează, îşi evaluează şi îşi adaptează procesul de
învăţare.
2. Centrarea pe elev este esenţială în cazul educaţiei pentru cetăţenie democratică. Când
aţi avut lecţii de educaţie sau cultură civică, aţi simţit că abordarea instrucţională era
centrată pe elev? Argumentaţi.

3. Ce oportunităţi oferă proiectarea pe unităţi de învăţare comparativ cu proiectarea


tradiţională (centrată pe lecţie - ora de curs) pentru ca centrarea pe elev să se regăsească
efectiv în practica educaţională cotidiană? Puteţi folosi ca resursă tabelul următor (figura
5) în care sunt enumerate principii ale învăţării centrate pe elev. Bifaţi aspectele care au o
mai mare probabilitate să fie favorizate sau respectate în fiecare dintre cele două tipuri de
proiectare.

58
Figura 5
Principii ale învăţării eficiente centrate Proiectarea pe Proiectare pe lecţii
pe elev unităţi de învăţare
Accentul activităţii de învăţare trebuie să
fie pe persoana care învaţă şi nu pe √
profesor.

Recunoaşterea faptului că procesul de


predare în sensul tradiţional al cuvântului
nu este decât unul dintre instrumentele
care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe
elevi să înveţe.

Rolul profesorului este acela de a


administra procesul de învăţare al elevilor
pe care îi are în grijă.

Recunoaşterea faptului că, în mare parte,


procesul de învăţare nu are loc în sala de
clasă şi nici când cadrul didactic este de
faţă.

Înţelegerea procesului de învăţare nu


trebuie să aparţină doar profesorului – ea
trebuie împărtăşită şi elevilor.

Profesorii trebuie să încurajeze şi să


faciliteze implicarea activă a elevilor în
planificarea şi administrarea propriului
lor proces de învăţare prin proiectarea
structurată a oportunităţilor de învăţare
atât în sala de clasă, cât şi în afara ei.

Luaţi individual, elevii pot învăţa în mod


eficient în moduri foarte diferite.

4. Citiţi cu atenţie programele de cultură civică la clasa a VII-a şi a VIII-a. Selectaţi o


unitate de învăţare. Realizaţi proiectarea respectivei unităţi de învăţare plecând de la
programă (identificaţi competenţele specifice urmărite notate în programă cu 1.1., 1.2.,
2.3. etc.) folosind structura orientativă din tabelul următor (Figura 6).

59
PROIECTARE PE UNITATE DE ÎNVĂŢARE

Unitatea de învăţare Compe Conţinu Activităţ Nr. ore Metode Resurse Evaluare
tenţe turi i de
specifice ştiinţific învăţare
e

60
4.2. Aspecte metodologice
4.2.1. Centrarea pe competenţele elevilor şi particularităţi metodologice

Cum organizăm curriculumul, instruirea şi evaluarea astfel încât elevii să devină cetăţeni
activi? Modelul de proiectare curriculară centrat pe rezultate sau competenţe reflectă o
filosofie a reformei şi se bazează pe o serie de principii cu mare relevanţă pentru educaţia
civică şi cultura civică (apud Ciolan, 2002, p. 143):
 convingerea că toţi elevii pot avea succes;
 focalizarea clară pe rezultatele finale recunoscute public şi relevante din punct de
vedere social (centrare pe competenţele specifice rolurilor pe care absolvenţii le vor
practica în viaţa socio-profesională);
 un sistem de evaluare cu criterii clare şi standarde de performanţă,
 oferirea unui sistem de “oportunităţi multiple” de învăţare şi evaluare, astfel încât
elevii să poată atinge toate rezultatele propuse;
 recunoaşterea şi valorizarea experienţelor anterioare ale elevilor.

De exemplu, proiectarea demersului didactic personalizat, centrat pe unităţi de învăţare14


permite o mare flexibilitate şi creativitate din partea cadrului didactic; este creat astfel
contextul respectării principiul oportunităţilor multiple de învăţare şi evaluare, iar
experienţa anterioară a elevului reprezintă un element central în construirea învăţării.
Profesorul poate utiliza o gamă largă de instrumente şi resurse didactice, devenind
organizatorul unor experinţe de învăţare relevante pentru elevi. Procesul de învăţare
presupune permanenta raportare la practicile sociale şi la contextele concrete de exersare a
competenţelor dobândite. Evaluarea ar trebui să aibă caracter predominant formativ şi se
poate face în situaţii reale.

Killen (apud Ciolan 2002, p. 145) identifică trei paşi majori în planificarea instruirii
conform modelului OBE (outcome-based education):
1. decizia asupra rezultatelor pe care trebuie să le atingă elevii;
2. decizia asupra modului în care elevii trebui să fie sprjiniţi pentru a atinge
acele rezultate (decizia asupra conţinutului şi a strategiilor de predare);
3. decizia asupra modului în care se va determina dacă şi când anume elevii au
atins rezultatele vizate (decizia asupra procedurilor de evaluare şi
raportare).

Identificarea şi utilizarea unor strategii adecvate pentru predarea educaţiei/ culturii civice
reprezintă un demers dificil, atâta timp cât educaţia/ cultura civică reprezintă discipline de
construcţie, iar scopurile urmărite prin studierea lor vizează mai mult decât asimilarea de
cunoştinţe şi deprinderi, respectiv însuşire de valori şi formare de atitudini. Ca discipline
dinamice, educaţia şi cultura civică sunt puternic influenţate atât de contextul şcolii/
comunităţii, cât şi de particularităţile elevilor şi ale profesorului însuşi. “Strategia
reprezintă ansamblul de resurse şi metode planificate şi organizate de profesor în scopul de
a permite elevilor să atingă obiectivele stabilite” (Cerghit, 1993, p. 17). Nu putem vorbi,
aşadar de o strategie sau de un set unic de strategii care să fie aplicate cu succes în
predarea educaţiei/ culturii civice. Strategiile de instruire reflectă modul de abordare a
situaţiei de instruire, fiind deopotrivă orientate spre atingerea obiectivelor preformulate,
cât şi flexibile la context.

14
Vezi capitolul 4.1. Aspecte curriculare

61
Abordarea metodologică se află în permanent dialog cu aspectele curriculare specifice
educaţiei şi culturii civice. Întreaga construcţie curriculară a educaţiei civice/ culturii
civice urmează modelul centrat pe competenţe sau rezultate. Este important pentru
profesor să aibă clar ce anume este esenţial să poată face elevii la finalul experienţelor de
învăţare. Filosofia proiectării curriculare ar trebui să fie reflectată şi în filosofia instruirii,
la nivelul fiecărui profesor. În acest sens, literatura pedagogică oferă numeroase argumente
în sprijinul ideii că:
a) Elevii învaţă mai bine atunci când sunt activ angajaţi în învăţare;
b) Dat fiind faptul că educaţia civică şi cultura civică presupun aspecte
comportamentale şi modificări valorice, este de anticipat că strategiile
instrucţionale care încurajează valori ca activism, democraţie, justiţie
socială, etc. să fie mai eficiente;
c) Există argumente şi mărturii că atât profesorii, cât şi elevii preferă şi
sprijină aplicarea metodelor care încurajează gândirea critică şi învăţarea
activă.

Pentru a reflecta logica acestui proces este nevoie să înţelegem, pe de o parte, ce se


întămplă în şcoli, ce şi cum li se predă elevilor şi ce valori sunt asociate cu predarea
educaţiei civice şi culturii civice. O abordare activă în învăţarea în şcoală se va reflecta
ulterior într-o abordare activă a cetăţeniei şi participării în societate, din partea adultului.
Este dificil să identificăm strategii clare care să asigure într-adevăr asemenea rezultate pe
termen mai lung?

Reforma curriculară presupune şi abordări metodologice adecvate. În acest sens, Ion


Albulescu şi Mirela Albulescu (2000, p. 83) au realizat o sinteză a principalelor metode de
instruire care sunt mai eficiente şi, prin urmare, mai frecvent utilizate în predarea şi
învăţarea disciplinelor socio-umane în România:

Figura 7
Metode utilizate în predarea şi învăţarea
disciplinelor socio-umane

centrate pe acţiunea centrate deopotrivă pe centrate cu precădere


profesorului (expozitive) acţiunea profesorului şi pe acţiunea elevilor
a elevilor

- prelegere, discurs, - dialog didactic - problematizare


povestire argumentativ - învăţare prin
-descriere, demonstraţie, - conversaţie euristică descoperire
- explicaţie - discuţie colectivă - munca în grup
- algoritmizarea
- instructaj - exerciţiu
- studiu de caz
- brainstorming
- tema de cercetare,
- eseu şi alte 62
activităţi creative
- proiect
4.2.2. Strategii şi metode de instruire

Murray Print şi Alan Smith, în studiul Teaching Civic Education for a Civil, Democratic
Society in the Asia Region (2000) au elaborat o tipologie interesantă privind strategiile
abordate în predarea educaţiei civice.

Figura 8

Învăţare pasivă-cognitivă

A expunere adunări ale şcolii C


analiza documentelor invitaţi (vizitatori care ţin
studiu de caz discursuri)
materiale curriculare
predare interactivă
zile ale multiculturalităţii
gândire critică

Clasă Şcoală

B
clarificarea valorilor D
dezbateri activităţi pe teren
rezolvare de probleme în grup activităţi ale şcolii
parlamente ale clasei alegeri pe şcoală
joc de rol
simulări proiecte ale şcolii
învăţare prin cooperare şcoala ca model

Învăţare activă-participativă

Una dintre dimensiunile acestei clasificări o reprezintă gradul în care elevii sunt angajaţi
în procesul de învăţare. La capătul axei verticale sunt notate metode orientate
predominant către achiziţii cognitive, în care elevul receptează mai degrabă pasiv noile
informaţii. Într-o primă subcategorie (A), profesorul utilizează metode predominant
expozitive şi formulează sarcini de învăţare pornind de la analiza de documente şi de la
materiale curriculare audio şi video. Pasivitatea elevilor se referă la implicarea emoţională
şi fizică, nu la angajarea lor cognitivă. Fluxul transmiterii informaţiilor este cu precădere
dinspre profesor către elevi. Această abordare este foarte populară în rândul profesorilor,
dar mai puţin îndrăgită de către elevi. Studiile lui Thornton din 1994 şi Thorney Purta din
1990 arată că abordarea aceasta, de tip “transmitere” este adecvată atâta timp cât
profesorul controlează situaţia şi este capabil să regleze participarea elevilor.

Altă subcategorie grupează metode şi tehnici care activizează în mai mare măsură elevii:
discutarea la clasă a evenimentelor curente, exerciţii individualizate de rezolvare de

63
probleme şi activităţi de stimulare a gândirii critice. Stimularea cognitivă generată de
elevul însuşi reprezintă scopul cel mai important. Aceste strategii, grupate sub eticheta
“strategii de căutare şi descoperire” îi încurajează pe elevi să-şi folosească mintea pentru a
rezolva probleme, a clarifica diverse chestiuni şi pentru a avea o participare substanţială
din punct de vedere intelectual.

Toate aceste strategii de predare şi învăţare sunt importante în predarea şi învăţarea


educaţiei civice şi culturii civice. Profesorii combină aceste strategii în funcţie de
caracteristicile elevilor, de context, de propriul lor stil.

Metodele şi tehnicile de stimulare a gândirii critice au atras atenţia în mod special


profesorilor de cultură civică. În principiu, aplicarea unor asemenea metode presupune
respectarea următoarelor condiţii:
1. profesorul clarifică cu mare grijă cadrul conceptual printr-o serie de activităţi,
pentru a pune în conexiune experienţele elevilor cu cerinţele curriculumului;
2. elevii au ocazia să-şi clarifice sensurile şi semnificaţiile pe care le dau ei înşişi
diverselor chestiuni şi teme abordate;
3. se defăşoară un proces de informare/ documentare, de strângere de date şi de
analiză critică a acestor date;
4. profesorul acceptă ideea că elevii construiesc semnificaţii diferite pentru procesele
menţionate anterior;
5. elevii au posibilitatea să-şi justifice punctele de vedere şi să ofere explicaţii.

Utilizarea resurselor curriculare în clasă reprezintă o strategie din ce în ce mai frecvent


utilizată cu succes. Se folosesc din ce în ce mai des baze de date stocate pe CDRom sau se
accesează internetul la clasă. Deşi consultarea unor asemenea informaţii nu este în sine
foarte incitantă pentru elevi, ea poate deveni mai angajantă dacă reprezintă doar un pas
pentru rezolvarea unei probleme sau pentru clarificarea unei chestiuni sau caz.

Print şi Smith (2000, p. 104) au identificat o serie de strategii de tip “pasiv-cognitiv”,


bazate pe şcoală Aceste strategii, plasate grafic în cadranul C presupun gruparea elevilor în
cadrul unor activităţi diverse la nivelul şcolii, care variază de la activităţi comune cu două
sau trei clase la activităţi pentru întreaga şcoală sau activităţi care implică şi comunitatea.
În aceste activităţi, elevii au un rol pasiv şi adeseori şi nu le percep ca activităţi de învăţare
propriu-zisă, în sensul tradiţional. Cu toate acestea, atât pentru profesori, cât şi pentru
elevi, aceste activităţi reprezintă o bună ocazie de a învăţa despre civism şi a ieşi dintre
„pereţii‟ şcolii.

Cadranul B cuprinde o selecţie de metode şi tehnici care, de regulă, au caracteristici


speicifce abordărilor participative. Folosind astfel de metode, în general:
1. profesorii selectează şi construiesc activităţi astfel încât să solicite participarea
activă a elevilor;
2. se formulează o problemă de rezolvat sau o sarcină de îndeplinit;
3. elevii lucrează împreună pentru a rezolva sarcina;
4. activităţile sunt limitate la nivelul clasei şi se desfăşoară sub îndrumarea directă
a profesorului.

Dintre acestea, cele mai agreate metode sunt cele de învăţare prin cooperare, discutarea la
clasă a evenimentelor curente şi “miniparlamentele”. La capătul de jos al axei verticale

64
sunt notate metode şi strategii care urmăresc implicarea elevului în învăţare; exemplele
includ simulări, joc de rol, tehnici de învăţare prin cooperare.

Axa orizontală reflectă contextul în care se realizează predarea şi învăţarea. În stânga este
clasa, reprezentată de regulă ca o locaţie fixă în care învaţă împreună un grup de elevi sub
îndrumarea unui profesor. În dreapta este reprezentată şcoala, ca unitate cu un etos speific,
în care se pot desfăşura diverse tipuri de activităţi. Democraţia în şcoli" începe cu lucruri
mărunte, cum ar fi curăţenia în clasă sau amenajarea claselor sau spaţiilor comune.
Serverul educaţional dadalos oferă exemple din şcoala "Helene Lange" din Wiesbaden
(Germania). Am menţionat deja în repetate rânduri că şcoala reprezintă o pregătire pentru
cetăţenie democratică prin chiar modul în care funcţionează şi prin interacţiunile sociale
cotidiene. Pe de altă parte, şcoala poate construi legături mai clare cu realitatea socială din
afara zidurilor sale, prin proiecte educaţionale, servicii în comunitate, propunerea sau
susţinerea unor iniţiative locale, etc.

Aplicaţii:

1. Comentaţi:
"Prăpastia dintre ceea ce pretindem că este şi ceea ce este cu adevărat educaţia
democratică în realitatea şcolară vizează mai ales ideea participării. Experienţa
participării este o condiţie fundamentală a educaţiei democratice prin recunoaştere
cognitivă. În cotidianul şcolar însă (...) este preponderentă lipsa posibilităţilor de
participare." [din: Peter Henkenborg, Politische Bildung als Schulprinzip: Demokratie-
Lernen im Schulalltag; în: Wolfgang Sander (ed.), Handbuch politische Bildung,
Bundeszentrale für politische Bildung Schriftenreihe vol. 476, Bonn 2005, p. 272]
http://www.dadalos.org/methoden_rom/grundkurs_5.htm

2. Studiu de caz:
Şedinţa cu părinţii, clasa a VIII-a, şcoală în mediu urban. Diriginta cere aprobarea
părinţilor pentru a mai cumpăra un coş de gunoi în clasă, deoarece singurul coş
disponibil se umple, elevii pun gunoaiele pe lângă şi este murdar în clasă. Un părinte
întreabă de ce elevii nu golesc coşul în timpul pauzelor şi de ce nu se ocupă de
întreţinerea curăţeniei. Răspunsul este că regulamentul de ordine interioară nu permite
părăsirea incintei şcolii în timpul programului şcolar (tomberoanele sunt în afara
gardului curţii şcolii).
Dacă aţi fi paprticipat la această şedinţă cu părinţii, ce propuneri aţi fi avut în această
situaţie?

De aplicat în şcoală
În proiectul Şanse egale a fost lansată o iniţiativă care s-a bucurat de mare succes: Şcoala
prietenoasă. Vizitaţi site-ul www.egale.ro pentru a vedea imagini care reflectă implicarea
copiilor, schimbările produse de către elevi şi cadre didactice în mediul educaţional.
Refectaţi asupra modului în care asemenea activităţi îi influenţează pe copii din punct de
vedere civic (participare, responsabilitate, decizii, iniţiativă), din punct de vedere
instrucţional (prin re-aranjatea mobilierului, care facilitează lucrul pe grupe, comunicarea,
învăţarea prin cooperare), din punct de vedere afectiv (prin întărirea sentimentului
apartenenţei), etc.

Exemple de metode

65
Metoda Mozaic15 este o metodă de învăţare prin cooperare care cere ca elevii să se ajute
reciproc în învăţare. Metoda se poate folosi când elevii realizează un studiu de grup, când
analizează un text sau după ce ascultă o prezentare. Metoda poate fi adaptată la orice grupă de
vârstă şi în orice arie curriculară. Sunt organizate grupuri casă şi grupuri de experţi, cu
ajutorul cărora toţi elevii sunt stimulaţi să studieze şi să înveţe întregul material. Ei devin
„experţi” pe măsură ce „predau” unul altuia părţi din materialul care trebuie învăţat. În acest
mod, fiecare elev are un rol activ în procesul de predare şi învăţare, stimulează înţelegerea şi
gândirea critică. Este recomandabil ca grupurile să fie formate din patru-cinci membri, iar
compoziţia lor să fie cât mai eterogenă.
Metoda Mozaic poate fi utilizată pe parcursul unei singure lecţii sau pe parcursul mai multor
lecţii. Profesorul pregăteşte din timp întrebările care să conducă discuţiile în grupurile de experţi.
Aceste întrebări pot fi scrise pe tablă sau tipărite şi împărţite grupurilor. Elevilor li se poate da un
material de citit, dar de asemenea li se poate prezenta un subiect, sau pot fi antrenaţi în alte tipuri
de activităţi care să îi stimuleze.
 Împărţiţi clasa în grupuri de patru (grupuri casă ca în tabelul de mai jos).
 În fiecare din grupurile casă, elevii primesc câte un număr de la 1 la 4.
 Prezentaţi elevilor textele de studiat. Toată lumea citeşte materialele primite.
 Subliniaţi faptul că fiecare grup pe numere (1-4) va fi responsabil de predarea unui pasaj
din text, dar că fiecare elev trebuie să înveţe întregul text.
 Aduceţi împreună grupurile de numere (elevi din grupuri casă diferite care au acelaşi
număr) formând astfel grupurile de experţi (1-4). Dacă grupurile sunt prea mari,
împărţiţi-le în subgrupuri astfel încât să cuprindă nu mai mult de patru-cinci elevi. Dacă
aţi pregătit materiale (fişe de expert) pentru grupurile de experţi, distribuiţi-le acum.
 Grupurile de experţi studiază în profunzime materialele din secţiunea lor de text. Apoi
decid împreună care este cea mai bună modalitate de a-i ajuta pe colegii lor din grupul
casă să înveţe acea secţiune.
 Experţii se întorc la grupul casă şi le predau celorlalţi conţinutul pasajului lor.

Gr expert. 1 Gr expert. 2 Gr expert. 3 Gr expert. 4


Gr. casă A Elev 1A Elev 2A Elev 3A Elev 4A
Gr. casă B Elev 1B Elev 2B Elev 3B Elev 4B
Gr. casă C Elev 1C Elev 2C Elev 3C Elev 4C
Gr. casă D Elev 1D Elev 2D Elev 3D Elev 4D

În subcapitolul 5.3.1 găsiţi un exemplu de aplicare a acestei metode în cadrul unui seminar
desfăşurat cu studenţii la tema “Societatea civilă în România”.

Dezbaterea
Elevilor li se prezintă un subiect controversat (cum este cel referitor la prezenţa
simbolurilor religioase în şcoli). După lecturarea unor materiale care sunt adaptate vârstei
elevilor şi care prezintă puncte de vedere cât mai diverse şi documentate, profesorul
formulează o întrebare binar, de exemplu „Ar trebui scoase icoanele din sălile de clasă?”.
În Anexe găsiţi cazul 1, în care sunt selectate numeroase materiale pe această temă.
Elevii se grupează câte patru; în fiecare grup o pereche adoptă poziţia pro, iar cealaltă
poziţia contra. Urmează o discuţie între perechi, în care elevii enumeră argumente în
sprijinul fiecărei poziţii dintre cele două. După 7 sau 8 minute, membrii perechii pro se
despart, fiecare formând o nouă pereche cu un coleg care a susţinut poziţia pro. La fel se
procedează cu elevii din perechile care au susţinut contra.

15
Vezi Kovacs, Maria (2006) Învăţarea într-un mediu incluziv,WYG Step by Step România

66
După cinci minute, perechile iniţiale se reunesc, îşi compară însemnările şi apoi îşi
completează lista de argumente (5 minute). În continuare, perechile din grupurile iniţiale
de patru continuă dezbaterea problemei (8-10 minute).
Reprezentanţi ai celor două puncte de vedere îşi expun concluziile.

Metoda colţurilor
3. prezentarea temei (de exemplu dreptul la familie, vezi Cazul 2 din Anexe) şi
plasarea acesteia în contextul drepturilor omului;
4. reflecţie individuală: fiecare elev va reflecta la propria poziţie faţă de temă;
5. plasarea într-un anumit colţ al clasei (afirmarea publică a gândirii lor, formularea
mai categorică a punctului de vedere). Acest pas subliniază faptul că fiecare are o
opinie, care contează;
6. elevii ascultă părerile colegilor şi le cântăresc din perspectiva problemei dezbătute;
7. elevii îşi pot schimba punctul de vedere şi pot trece într-un alt colţ al camerei.
Această etapă stimulează gândirea critică, deoarece elevii îşi articulează ideile cu
claritate, formulează concluzii diferite şi respectă această diversitate. Schimbarea
părerilor proprii reprezintă un proces firesc şi uneori rezultă din comunicarea şi
împărtăşirea ideilor colegilor;
8. elevii îşi revizuiesc argumentele şi merg în colţul care corespunde cel mai clar
opiniei lor. În grup se sintetizează argumentele grupului, se transmit tuturor
colegilor
9. redactarea unei lucrări scrise individuale (care stimulează din nou reflecţia.)

Eseu argumentativ
Eseul argumentativ reprezintă o activitate ideală după o asemenea dezbatere în sala de
clasă. Autorul îşi stabileşte o poziţie şi o susţine enumerând argumentele în favoarea
acesteia. Astfel de eseuri se aseamănă cu argumentările sau dezbaterile din lumea reală în
sensul că urmăreşte să-i convingă pe ceilalţi să împărtăşească punctul de vedere al
autorului. În Anexe găsiţi texte de sprijin pentru exemplificare (cazul 1, cazul 2).

RAFT
Ca profesori sau studenţi practicanţi, puteţi folosi metoda RAFT (Rol – Audienţă – Format
– Temă) 16. Această metodă îi ajută pe elevi să se detaşeze de ei înşişi şi să se concentreze
asupra audienţei, să exploreze o varietate de formate posibile şi să scrie cu convingere pe o
anumită temă. RAFT îi ajută pe elevi să-şi folosească imaginaţia şi să-şi asume anumite
roluri concentrându-se pe cititori. Este o modalitate de a explora o varietate de formate
posibile şi de a scrie convingător despre un subiect.
 organizaţi câte o sesiune de brainstorming pentru a identifica subiecte posibile
legate de tema studiată, pentru stabilirea rolului / rolurilor posibile, pentru
stabilirea publicului
 Stabiliţi împreună cu elevii formatul cel mai potrivit
 Elevii scriu lucrarea şi o comunică „publicului”
 Evaluaţi calitatea lucrăii stabilind în prealabil criteriile.

16
Steele, Meredith, & Temple (2001). Lectura şi scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice, vol. I, Editura
Gloria, Cluj-Napoca

67
Aplicaţii:

1. Analizaţi schema metodelor utilizate în predarea şi învăţarea disciplinelor socio-umane


din perspectiva propriei experienţe, ca elev. Alegeţi cinci dintre cele mai eficiente metode
şi raportaţi-le la obiectivele de învăţare, propriul stil de învăţare, resursele disponibile
pentru învăţare şi alte variabile referitoare la situaţia de instruire. Comentaţi aceste
corelaţii şi adăugaţi aceste comentarii la portofoliu.

2. Completaţi rubrica de observaţii referitoare la capitolul 4.2. în tabelul 10 de la paginile


109-110.

68
4.2.3. Educaţia civică şi proiecte

Învăţarea prin proiecte

Pentru cei care consideră educaţia ca un vector al democraţiei într-o societate,


implicaţiile democratice ale învăţării prin proiecte sau a altor eforturi de a implementa
principiile democratice în viaţa şcolii sunt adesea considerate de la sine înţelese.
Uneori, termenul de program şi cel de proiect sunt consideraţi sinonimi. Cu toate
acestea, în termeni manageriali derularea efectivă a programulului presupune
elaborarea prealabilă a unui proiect sau mai multor proiecte. Termenul de proiect este
utilizat într-o varietate de accepţiuni. Cele mai frecvente utilizări în educaţie sunt
următoarele:
 proiect de lecţie
 proiect de dezvoltare instituţională (proiectul şcolii, elaborat pe termen
mediu şi lung)
 proiect ca abordare instrucţională complexă, metoda proiectului
(project based learning)
 proiect de cercetare (de cele mai multe ori cadrul didactic desfăşoară
cercetări pentru obţinerea gradelor didactice )
 proiect de intervenţie în comunitate

Indiferent de sensurile în care se foloseşte, deşi există deosebiri între aceste tipuri de
proiecte, identificăm o notă comună, anume faptul că proiectul reprezintă o serie de
activităţi cu scopul de a obţine la un moment dat un rezultat care a fost definit în
prealabil.

Educaţia civică se asociază în învăţământul românesc cu o serie de proiecte, dintre


care menţionăm în ultimii ani:
 Educaţia civică – curriculum şi pregătirea profesorilor, MEC, Ambasada
SUA, ITD Amherst Massachusetts
 Programul Naţional Educaţia pentru cetăţenie democratică - Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, Direcţia pentru Activităţi Extraşcolare
 Project Citizen: program realizat de Institutul Intercultural Timisoara, in
parteneriat cu Florida Law-Related Education Association in cadrul
Programului CIVITAS
 Abilitatea profesorilor de a evalua competentele civice ale elevilor, proiect
dezvoltat de Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană
 2005 "Anul European al Cetateniei prin Educatie" (European Year of
Citizenship through Education - EYCE)
 Civica Online: proiect derulat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, în
parteneriat cu Centrul Tehne, www.civica-online.ro
 Programul de Educaţie Civică P&G "Învaţă să schimbi lumea", etc.

Proiectul reprezintă atât o strategie de învăţare, cât şi o strategie de evaluare.


Învăţarea bazată pe proiect îşi are originile în lucrările lui John Dewey şi WH
Kilpatrick, publicate în urmă cu un secol. Cercetările au demonstrat că învăţarea
bazată pe proiect este eficientă în creşterea motivaţiei elevilor şi în stimularea gândirii
critice, precum şi în sprijinirea elevilor pentru a înţelege ceea ce învaţă şi a dobândi
cunoştinţe valoroase.

69
Bransford şi Stein (1993) definesc învăţarea bazată pe proiect ca o abordare
instrucţională comprehensivă care angajează elevii într-o investigaţie bazată pe
cooperare. Elevii află soluţiile problemelor prin:
 Formularea şi rafinarea întrebărilor
 Dezbateri de idei
 Formularea de predicţii
 Proiectarea de planuri sau experimente
 Colectarea şi analiza datelor
 Extragerea concluziilor
 Comunicarea ideilor şi a rezultatelor investigaţiei unii altora
 Adresarea de noi întrebări
 Crearea de obiecte

Mihaela Ionescu, în ghidul pentru cadre didactice: Managementul clasei. Un pas mai
departe..., argumentează că învăţarea bazată pe proiect este în acelaşi timp proces şi
produs. Ca proces, presupune că (Ionescu, 2003, p.14):
 Elevii investighează, descoperă, prelucrează informaţii despre o temă de real
interes pentru ei, care au relevanţă atât pentru experienţa lor de viaţă
anterioară, cât şi pentru contextele vieţii cotidiene în care ei vor fi subiecţi;
 Elevii sunt actori cu roluri multiple în organizarea, planificarea, realizarea şi
evaluarea activităţilor,
 Elevii sunt puşi în situaţii practice în care sunt determinaţi intrinsec să
experimenteze deprinderi şi capacităţi noi şi să le consolideze pe cele
dobândite;
 Elevii utilizează cooperarea ca modalitate de bază în atingerea scopurilor
individuale şi de grup;
 Se construieşte o comunitate de învăţare.

În afara acestor aspecte care sunt urmărite la orice disciplină de învăţământ, referindu-
ne strict la competenţe specifice educaţiei civice, atragem atenţia asupra principiilor
de bază în realizarea unui proiect al clasei, respectiv (Ionescu, 2003 p. 27):
 Cooperare
 Co-influenţă
 Co-responsabilitate
 Negociere
 Decizii în comun
 Libertatea iniţiativei
 Respect şi toleranţă
 Participarea familiei.

Proiecte în beneficiul comunităţii

Educaţia civică realizată prin curriculumul şcolar are nevoie de completarea firească
prin realizarea unor activităţi extraşcolare. Fiecare şcoală are responsabilitatea să-i
faciliteze copilului sau tânărului cunoaşterea comunităţii în care trăieşte şi mai ales şi
intervenţia în cadrul acesteia, astfel încât fiecare elev - viitor cetăţean - să simtă că
este o parte a acelei comunităţi şi că are o contribuţia la dezvoltarea ei. Proiectele în
serviciul comunităţii constituie o excelentă ocazie de dezvoltare a competenţelor

70
civice ale elevilor, de rezolvare a unor probleme de interes public, de încurajare a
participării civice nu doar a elevilor, ci şi a celorlalţi membri ai comunităţii (ONG-uri,
instituţii publice, asociaţii ale părinţilor, etc.). Culegerea de proiecte “Noi şi
comunitatea” (Editura Atelier Didactic 2005) oferă numeroase de exemple, care, în
ciuda diversităţii tematice, reflectă eficacitatea abordării sincrone a obiectivelor
învăţării, educaţiei civice şi muncii în sprijinul comunităţii. Referindu-se la aplicarea
unui program coerent la nivel liceal, Dorina Chiriţescu aprecia că aceste trei
componente se dezvoltă şi se susţin reciproc (2005, p. 3), îi ajută pe tineri să înveţe să
lege ideile de experienţă, deoarece experienţele de învăţare pe care le antrenează sunt
speciale printr-o serie de caracteristici:
 Răspund unor nevoi ale comunităţii
 Sunt coordonate în colaborare
 Sunt integrate în programul pregătirii teoretice a fiecărui elev
 Încurajează şi respectă alegerile făcute de elevi şi deciziile adoptate de aceştia
 Ajută la dezvoltarea şi întărirea sentimentului de compasiune faţă de semeni
 Consolidează ceea ce este învăţat în şcoală prin extinderea învăţării dincolo
de clasă şi de şcoală
 Dezvoltă deprinderi de participare socială într-o societate democratică
 Oferă unei tinere persoane un interval de timp pentru a gândi, discuta şi scrie
despre ceea ce a văzut sau a făcut în timpul derulării acestei experienţe
 Oferă elevilor posibilitatea de a folosi deprinderile şi cunoştinţele teoretice
dobândite.

Mulţi autori chiar consideră că activităţile în comunitate sunt de departe mult mai
influente decât activităţile din şcoală pentru cultivarea unor valori pozitive asociate cu
participarea la viaţa civică.

Comunitatea este o entitate social-umană constituită dintr-un ansamblu de relaţii


sociale complexe; membrii comunităţii sunt legaţi prin relaţii constante, consolidate în
timp. Comunitatea locală trebuie să fie un spaţiu al interacţiunilor sociale bazate pe
nevoi, interese şi aspiraţii comune şi nu neapărat un spaţiu geografic. Uneori se
foloseşte termenul de ‚vecinătate‟ sau ‚cartier‟ pentru a desemna ‚comunitatea‟.
Indiferent de termenul utilizat, este important ca profesorul să aibă în vedere
compoziţia demografică, etnică, socio-economică a comunităţii. Şcoala poate deveni
organizatorul social al comunităţii; refacerea comunităţii reprezintă o necesitate a
consolidării democraţiei. Şcoala chiar este chemată să reînvie spiritul comunitar acolo
unde s-a diminuat. Redescoperirea spiritului comunitar necesită strategii educaţionale
bazate pe principiile parteneriatului educaţional, care implică participarea tuturor
factorilor interesaţi în dezvoltarea acestui domeniu.

Numeroase exemple sunt oferite în Proiectul Cetăţeanul, care oferă elevilor şi


profesorilor un ghid concret de intervenţie pentru rezolvarea unor probleme ale
comunităţii în care aceştia trăiesc. Elevii se documentează şi aleg una dintre
problemele comunităţii şi, pe baza unui portofoliu prezentat unei audienţe formate din
reprezentanţi ai şcolii şi comunităţii, ajută la identificarea de soluţii şi influenţeză
politicile publice.

Primul pas al unui asemenea demers îl constituie identificarea problemelor politicilor


publice din comunitate. Este pusă la dispoziţia elevilor o listă de probleme, de
exemplu (2003, p. 4-5):

71
 Probleme comune în comunităţi: consilierea elevilor pentru obţinerea unui loc
de muncă, siguranţa personală şi ameninţarea din partea unor bande de cartier,
folosirea unui limbaj vulgar, etc.;
 Probleme care privesc tinerii: lipsa resurselor financiare, faptul că unii tineri
trebuie să muncească pentru a se întreţine sau pentru a ajuta familia, ceea ce le
îngreunează frecventarea şcolii şi studiul;
 Probleme privind standardele comunităţilor: încurajarea fumatului sau
consumului de alcool de către elevi prin vânzarea clandestină a ţigărilor sau
nerespectarea normelor în vigoare, servicii defectuoase pentru bătrâni sau alte
categorii deavantajate;
 Probleme privind drepturi fundamentale: copii bătuţi de părinţi, violenţă
domestică, neparticipare la vot (mai ales la alegerile locale), etc.;
 Probleme referitoare la mediu: curăţenie, poluare şi reciclarea deşeurilor,
exploatarea defectuoasă a resurselor, etc.

În paşii următori, după o atentă explorare a comunităţii cu mjloace diverse, elevii aleg
în mod democratic o problemă pentru studiu (pasul 2), pentru care adună
informaţii (pasul 3). Procesul de strângere a informaţiilor privitoare la problema pe
care o va cerceta clasa presupune identificarea surselor de informare (de exemplu
biblioteci, sedii ale ziarelor, profesori, experţi, avocaţi şi judecători, organizaţii şi
grupuri de interes, birouri parlamentare, agenţii administrative, mijloace electronice -
internet) şi utilizarea unor instrumente pentru obţinerea informaţiilor necesare.

Cel de-al 4-lea pas îl constituie dezvoltarea unui portofoliu al clasei; portofoliul va
cuprinde materiale incluzând cele mai bune documente pe care clasa şi grupurile le-au
adunat în timpul investigaţiei, dar şi materiale precum lucrări de artă sau scrieri
originale ale elevilor. Clasa va fi împărţită în 4 grupuri, care vor dezvolta următoarele
secţiuni:
1. Explicarea problemei;
2. Evaluarea politicilor alternative sugerate pentru rezolvarea problemei;
3. Dezvoltarea unei idei pe care clasa o va susţine;
4. Dezvoltarea unui plan de acţiune pentru a face autorităţile să accepte ideea
clasei.
Ghidul oferă o listă de criterii pentru evaluarea portofoliului (p.19-20), care se referă
pe de o parte la fiecare secţiune a portofoliului (să fie complet, claritate, calitatea
informaţiei, argumente, grafice/ desene, documentare, constituţionalitate), iar pe de
altă parte la întregul portofoliu (convingere, coordonare, reflectare.)

Aplicaţii:

1. Comentaţi următorul fragment:


Democraţia nu este posibilă fără cetăţeni sensibili la problemele comunităţii
şi care doresc să se implice în soluţionarea lor. ... Pentru aceasta este necesar
să cooperăm cu oamenii din jurul nostru, cu să batem la diferite uşi, să
căutăm soluţii şi să propunem aceste soluţii celor care au puterea de a le
trasnforma în realitate. Astfel toată lumea va fi câştigată.
Proiectul Cetăţeanul

2. Utilizaţi structura următoare, pentru a dezvolta împreună cu elevii proiecte civice în


comunitate.

72
Structura unui proiect de acţiune civică în comunitate
Problema identificată:

Titlul:

Locul:
Durata:
Obiective:

Grup-ţintă:
Acţiuni:

nr. acţiuni responsabili termene


1.

2.

3.

4.

5.

 Disciplinele implicate:

 Resurse:

 Parteneri:

 Rezultate aşteptate:

 Evaluare:

 Celebrare:

 Continuitate:

73
Activităţi extraşcolare

Strategiile pedagogice care încurajează participarea elevilor în contexte mai largi


decât cel strict şcolar au o tradiţie îndelungată; aici se încadrează şi activităţile
extraşcolare. Numeroase dintre informaţiile asimilate şi experienţele semnificative pe
care le trăieşte elevul vin din afara şcolii. Prin urmare, este firesc ca şcoala, pe de o
parte să-şi deschidă porţile spre lume, iar pe de altă parte să încurajeze demersurile de
învăţare şi iniţiativele din afara spaţiului şcolar strict. Activităţile de învăţare a
competenţelor civice pot fi incluse în curriculum sau se pot desfăşura ca activităţi
extraşcolare. Din punctul de vdere al perioadei de derulare, avem de-a face cu proiecte
ocazionale sau proiecte de lungă durată, iar din punctul de vedere al participanţilor,
putem realiza proiecte individuale sau proiecte la care contribuie întreaga comunitate
şcolară sau grupuri de elevi.

Prin educaţia extraşcolară într-o manieră regulată sau intermitentă, elevii primesc şi
contruiesc experienţe de învăţare valoroase care:
 Sunt flexibile şi variate;
 Se pot desfăşura în afara şcolii sau/ şi în şcoală;
 Completează activităţile educaţiei formale;
 Presupun abordări multidisciplinare şi interdisciplinare;
 Permit adaptarea şi diferenţierea tehnicilor de lucru şi conţinuturilor;
 Implică părinţi şi alţi actori comunitari.

Organizarea de activităţi în completarea curriculumului şcolar ajută la îmbogăţirea


procesului de învăţare şi oferă numeroase avantaje din punctul de vedere al educaţiei
realizate în şcoală, pentru că:
1. elevii constată că ceea ce învaţă în şcoală poate fi aplicat în cadrul unei
acţiuni concrete;
2. acţiunile în comunitate dezvoltă simţul responsabilităţii şi sensibilitatea faţă
de semeni; se intensifică legăturile la nivelul comunităţii;
3. se încurajează gândirea critică;
4. se educă percepţia multiculturalităţii;
5. se dezvoltă stima de sine şi devotamentul pentru ideile civice;
6. se contribuie la rezolvarea unor probleme ale şcolii şi comunităţii;
7. motivează membrii comunităţii pentru a participa la activităţile şcolii;
8. atrag profesorii în echipe multidisciplinare şi încurajează învăţarea integrată;
9. dau elevilor posibilitatea de a exersa direct practicile democratice atât în
şcoală, cât şi în comunitate.

Tîrcă şi Rădulescu (2004) au identificat următoarele forme de educaţie civică prin


curriculum nonformal:
1. elevii merg în comunitate pentru a cunoaşte/ folosi facilităţile şi resursele
disponibile:
 activităţi desfăşurate la muzee, biblioteci, tribunal, primărie, alte
instituţii sau locuri de interes din comunitate
 scimburi de experienţă între şcoli
 întâlniri cu reprezentanţi aleşi, grupuri din comunitate

2. apartenenţa la asociaţii, cluburi, grupuri de interese/ presiune din


comunitate

74
3. participare la luarea deciziilor prin: consilii şcolare, parlamente/ consilii
locale ale copiilor
4. desfăşurarea de servicii în beneficiul comunităţii – activităţi care să
contribuie la binele comunitar. Acestea pot fi:
 de caritate – îngrijirea persoanelor vârstnice, sprijin pt persoane cu
nevoi speciale, bolnavi, orfani
 ecologice – de curăţare a unor zone, reciclarea deşeurilor, acţiuni de
restaurare a unor monumente, etc.
 voluntariat/ experienţa de muncă la diferite instituţii din comunitate –
biblioteca, spitalul, poliţia, ONG-uri sau agenţi economici locali.

Lectură

„Practica serviciilor de învăţare în contextul şcolii şi comunităţii locale”,


Christopher J. Koliba, Erica K. Campbell, Carolyn Shapiro, în
Educational Policy, Vol. 20, No. 5, 683-717 (2006), SAGE Publications

1. Şcolile au avut iniţiativa de a dezvolta diverse proiecte în comunitate. De exemplu,


elevii îi ajutau pe cei mai în vârstă, ceea ce a pus în valoare reciprocitatea schimbului
de experienţă. Proiectele presupuneau vizite “de colindat” la azilele de bătrâni, vizite
săptămânale în care studenţii citeau bătrânilor, sărbătorirea anuală a „zilei bunicilor”
şi o celebrare fastuoasă în care fiecare elev prezenta ceea ce a învăţat de la fiecare
bătrân în parte. Aceste evenimente ofereau bătrânilor atât bucuria legăturii cu copiii şi
tinerii, precum şi aprecierea din partea studenţilor. Aceste activităţi i-au învăţat şi pe
cei tineri şi pe cei bătrâni că au multe de învăţat unii de la alţiii.

Participanţii la proiect au menţionat ca beneficii: creşterea înţelegerii şi aprecierii între


generaţii; o recunoaştere reciprocăa faptului că atât studenţii cât şi bătrânii sunt surse
de inspiraţie şi cunoaştere; bătrânii s-au simţit folositori, apreciaţi si respectaţi; elevii
au invăţat să interacţioneze cu oamenii mai în vârstă; elevii şi bătrânii simt legătura
dintre ei, ceea ce măreşte respectul de sine; crearea unor relaţii comunitare pozitive; şi
un curriculum relevant şi semnificativ pentru studenţi.

2. Elevii mai mari pot lucra cu copiii din comunităţile lor. De exemplu, Academia
Thetford din Thetford, Vermont, a dezvoltat un proiect numit „Parteneri” prin care
elevi de clasele a 11-a şi a 12-a se grupează cu cei de a întâia şi a doua din şcoala
elementară. Elevii de liceu plănuiesc, organizează, aplică şi reflecă asupra activităţilor
din zilele în care stau cu cei mici cum ar fi proiecte literare, jocuri în echipă şi alte
activităţi în clasă. Elevii de liceu sunt de asemenea implicaţi în studii privind
dezvoltarea copilului prin observarea acestora sau proiecte de cercetare, după cum
optează fiecare.

3. Proiecte concrete legate de anumite nevoi ale comunităţii pot fi realizate de către
elevi şi reprezintă o oportunitate vitală de învăţare. Adesea aceste proiecte pot avea
impact pe termen lung asupra vieţii comunităţilor locale. De exemplu, elevii unui
liceu au sugerat să lucreze cu Societatea Istorică Cabot la restaurarea Şcolii West Hill.
Pentru aceasta, au cumpărat clădirea de la primărie cu doar 1 dolar. Elevii s-au
documentat în legătură cu satul: în anii 1800, în Cabot locuiau cam 200 de oameni.
Micul sat conţinea multe ferme, o biserică, o moară şi o mică şcoală cu o singură
cameră. Acest proiect nu numai că a furnizat elevilor învăţare practică, dar a fost şi o

75
ocazie minunată de a colabora cu o organizaţie din comunitate. Peste trei ani de la
iniţierea proiectului, restaurarea exterioară fusese terminată, iar elevii lucrau deja în
interior. Fuseseră colecţionate multe artefacte: 50 de caiete vechi, tăbliţe, ceainice,
călimare şi un clopoţel de şcoală. Faza finală a proiectului va fi să se creeze un cabinet
de istorie. Acest proiect arată cum fiecare succes împărtăşit duce la creearea unei
legături mai puternice între elevi şi comunitate. Şeful şantierului, David Book, aprecia
rezultatul eforturilor Societăţii Istorice Cabot şi ale clasei care s-a ocupat de şcoala
Cabot: “clădirea şcolii stă acum ca un monument trainic al unui mod de viaţă pierdut
de mult”.

4. În alte cazuri învăţarea prin practică – adoptată ca un principiu central în şcoal - a


dus la o variatete de proiecte ce aduceau beneficii comunităţii locale. Elevi de clasele
a 7-a şi a 8-a ai Şcolii Guilford din Guilford, Vermont, redactează ziarul local. Nevoia
de a avea un asemenea ziar a apărut ca un rezultat al trecerii în revistă a bunurilor
comunităţii administrată de elevii din Guilford în 1994. Localnicii au confirmat
nevoia unei linii de comunicare mai bine trasată între comunitate şi şcoală, dar şi în
cadrul comunităţii. Ca un rezultat al acestor concluzii, a apărut Gazeta Guilford care
producea aproximativ 6 ediţii pe an. Elevii intervievau localnicii, adunau anunţuri,
făceau rapoarte ale ştirilor de interes ale zilei şi subliniau evenimentele importante ce
aveau loc în şcoală. Elevii sunt responsabili şi pentru aspectele de producţie ale
ziarului. Elevii învaţă despre jurnalism, despre cum ce înseamnă istoria orală sau
deapre cum să ai o afacere. Într-un efort de a face ca toţi elevii de clasele a 7-a şi a 8-a
să se implice în proiecte legate de Guilford, şcoala a instituit Ziua Guilford-ului, o
după amiază din fiecare săptămână dedicată proiectelor ce leagă studenţii de
comunitatea lor. Un grup lucrează cu o asociaţie de mediu pentru a identifica
elemente specifice din flora şi fauna parcului local. Alt grup lucrează la proiecte de
conservare istorică. În unele cazuri, elevii de la şcolile menţionate mai sus sunt expuşi
la multe probleme complexe legate de viaţa comunităţii. Elevii au prezentat politicile
locale, au făcut parte din consiliul şcolii şi au avut o contribuţie în luarea anumitor
decizii în şcoală. Când elevilor li se oferă oportunitatea de a avea ceva de spus în
şcoală şi în comunitate, expunerea la practicile democratice este amplificată.

Este clar este că elevilor le place învăţarea prin practică. (Eyler şi Giles, 1999) Unii
folosesc experienţa pentru a găsi un scop mai profund al educaţiei; alţii consideră că
învăţarea experienţială este stimulatoare şi li se potriveşte. Există anumite dovezi care
sugerează că învăţarea prin practică poate fi o strategie folositoare de a îi scoate în
evidenţă pe elevii marginalizaţă sau cu rezultate slabe. Aceşti elevi pot vedea în
responsabilităţile (adesea inerente în proiectele de învăţare prin practică) ce le sunt
acordate o ocazie de a fi luaţi în serios. În nenumărate interviuri cu profesori care
practicau acest tip de învăţare, aceştia sunt capabili aproape în unanimitate să redea
exemple în care elevi cu probleme şi-au luat în serios educaţia ca urmare a participării
la proiecte.

Fie că aceste exemple sunt îndeajuns pentru a împăca sau nu partizanii stilului
tradiţional, este nevoie de mai multe dovezi ale impactului asupra elevilor ale
curriculumului bazat pe practică. Adunarea acestor dovezi nu ar trebui să revină doar
cercetătorilor, evaluatorilor, profesorilor. Deplasarea către portofoliile elevilor indică
spre creşterea conştientizării nevoii ca studenţii să-şi asume un rol mai mare în propria
lor educare prin faptul că sunt responsabili să demonstreze într-un mod creativ ceea ce
au învăţat.

76
Aplicaţii:

1. Identificaţi şi prezentaţi colegilor exemple de intervenţii în comunitate sau


de servicii în comunitate iniţiate de şcoli din România.

2. Împărţiţi în grupuri de câte patru, realizaţi un joc de rol. Jocul de rol


reprezintă interpretarea de catre două sau mai multe persoane a unui
scenariu de rezolvare a unei probleme. Imaginaţi-vă că sunteţi într-o şcoală
şi profesorul de educaţie civică coordonează un proiect în comunitate,
realizat cu elevii clasei a VIII-a B. Proiectul a început de trei săptămâni şi
elevii sunt entuziasmaţi. La şcoală a venit un părinte nemulţumit că fiul
său îşi pierde timpul, merge în comunitate în zilele de week end, în loc să
înveţe pentru examenul de capacitate. La discuţie mai iau parte: diriginta
clasei, profesorul de istorie (materie la care se susţine test la examenul de
capacitate) şi directorul şcolii.

După jocul actoricesc, răspundeţi la întrebările următoare:


 Cum v-aţi simţit jucând rolul asumat?
 Ce observaţii aveţi în legătură cu ceea ce s-a jucat?
 Cât de mult a reflectat acest exerciţiu realităţile din şcolile pe
care le cunoaşteţi ?
 Care sunt problemele concrete relevate de acest exerciţiu?
 Cum putem contribui ca profesori de educaţie civică la
soluţionarea acestor probleme?

3.Completaţi rubrica de observaţii referitoare la capitolul 3 în tabelul 10 de la paginile


109-110.
.

77
Resurse suplimentare pentru activităţi în şcoală

Ghid pentru proiectarea programelor în serviciul comunităţii17


(Center for Civic Education)

1. cunoaşterea comunităţii/ Ce este o comunitate?


 Identificarea dimensiunilor fizice, sociale, politice ale comunităţii
 Explorarea trecutului, prezentului şi viitorului comunităţii

2. explorarea nevoilor comunităţii/ Care sunt problemele?


 Sondaje în rândul membrilor comunităţii
 Discuţiii cu experţi şi lideri din comunitate
 Cercetare

3. Poziţia diferitelor persoane faţă de nevoile comunităţii/ Ce se face şi ce nu se


face?
 Strângerea de informaţii despre programele existente

4. Rolul şcolii în comunitate/ Ce pot să facă tinerii?


 Alternative de acţiune
 Analiza exemplelor de acţiuni reuşite realizate de tineri

5. Acţiunea civică/ Ce vom face şi cum vom face?


 Identificarea problemelor specifice
 Analiza resurselor şi politicilor comunitare existente
 Listarea opţiunilor de acţiune
 Pregătirea planurilor de acţiune
 Implementarea proiectelor/ planurilor

6. Evaluarea şi reflecţia/ Cât de bine ne-a reuşit acţiunea?

17
Ghidul este propus în cadrul proiectului “Cetăţeanul” - Project „Citizen”, ce presupune implicarea
elevilor în procesul de construire a politicilor publice, prin sesizarea problemelor comunităţii, analiza
lor, elaborarea de planuri de acţiune şi portofolii, precum şi prezentarea publică a acestora. Informaţii
despre proiect sunt disponibile la www.intercultural.ro/citizen/modules.

78
4.3. Aspecte evaluative
4.3.1. Specificul evaluării în educaţia civică

Gilbert De Landsheere ne avertiza asupra faptului că este imposibil să judeci


adecvarea unei conduite, gradul de eficacitate a unei acţiuni fără să cunoşti şi să
măsori efectul sau rezultatul. În predarea şi învăţarea disciplinelor socio-umane,
evaluarea ridică dificultăţi considerabile, deoarece atitudinile intelectuale şi moral-
civice, ca obiective specifice acestor discipline, nu sunt imediat exprimabile, iar
posibilităţile de măsurare a lor sunt reduse. Ca şi în cazul celorlalte discipline,
modalităţile de evaluare trebuie să asigure coerenţa dintre logica proiectării şi
dezvoltării curriculare şi logica predării şi învăţării. În virtutea ideii că pentru
discipline ca educaţia civică şi cultura civică sunt importante cunoştinţele, dar mult
mai important pentru succesul activităţilor este aplicarea cunoştinţelor în activitatea
cotidiană (cel puţin la şcoală, în familie şi în comunitate), modalităţile de evaluare
trebuie construite concret şi adaptate la obiectivele propuse şi la situaţiile de învăţare.

În Ghidurile de evaluare elaborate de SNEE18, definiţia evaluării este următoarea:


„totalitatea activităţilor prin care se colectează, organizează şi interpretează datele
obţinute în urma aplicării unor instrumente de evaluare în scopul emiterii unei
judecăţi de valoare pe care se bazează o anumită decizie în plan educaţional.”
Etapele evaluării constau în:
1. măsurarea rezultatelor şcolare prin procedee specifice, utilizând instrumente
adecvate scopului urmărit (probe scrise/ orale/ practice, proiect, portofoliu, etc.);
2. aprecierea acestor rezultate pe baza unor criterii unitare (bareme de corectare şi
notare, descriptori de performanţă, etc.);
3. formularea concluziilor desprise în urma interpretării rezultatelor obţinute în
vederea adoptării deciziei educaţionale adecvate.
Daniel Gayet (1995) a reprezentat grafic strategiile de evaluare astfel (apud Albilescu
2000, p. 179):
Evaluare calitativă
(prioritate aprecierii)

gestiunea evaluare
erorilor sancţiune

evaluare evaluare
formativă normativă

autonotarea evaluare
elevului normativă
evaluare cantitativă (prioritate notării)

18
Disponibile la http://www.edu.ro/index.php/articles/c278

79
4.3.2. Metode de evaluare în educaţia civică

În cadrul predării şi învăţării educaţiei civice/ culturii civice, se pot folosi atât metode
tradiţionale (probe orale, scrise sau practice), cât şi metode complementare sau
alternative de evaluare, dintre care enumerăm: observarea sistematică a activităţii şi a
comportamentului elevilor (fişă de evaluare, scară de clasificare, listă de control/
verificare), investigaţia, exerciţii de comunicare (care să exerseze diferitele forme de
comunicare), de folosire a tehnicilor de comunicare eficientă, de negociere, etc,
proiecte pe teme date, portofolii pe teme date, autoevaluarea, eseul. Acestea din urmă
reflectă deplasarea accentului de pe conţinuturi pe exersarea cunoştinţelor şi
deprinderilor în diferite contexte. Vom exemplifica aceste caracteristici prin câteva
metode.
Observarea sistematică a elevilor reprezintă una dintre metodele cele mai potrivite
pentru educaţia civică, deoarece vizează cu precădere evaluarea comportamentelor
afectiv-atitudinale. Caracteristicile ce pot fi evaluate sunt:
Concepte şi capacităţi:
 organizarea şi interpretarea datelor
 selectarea şi organizarea corespunzătoare a instrumentelor de lucru
 descrierea şi generalizarea unor procedee, tehnici, relaţii
 utilizarea materialelor auxiliare pentru a demonstra ceva
 identificarea relaţiilor
 utilizarea computerului în situaţii corespunzătoare
atitudinea elevilor faţă de sarcina dată
 concentrarea asupra sarcinii de rezolvat
 implicarea activă în rezolvarea sarcinii
 formularea şi adresarea unor întrebări pertinente cadrului didactic
 îndeplinirea sarcinii
 revizuirea metodelor utilizate şi a rezultatelor
comunicarea: discutarea sarcinii cu cadrul didactic în vederea înţelegerii acesteia
Investigaţia
Reprezintă un demers complex, desfăşurat în clasă, într-un interval mai lung de timp,
care presupune analiza unei situaţii complicate care nu are o rezolvare simplă. Poate fi
individuală sau de grup şi presupune obiective care urmăresc:
 Înţelegerea şi clarificarea sarcinilor
 Aflarea proceselor pentru găsirea de informaţii
 Colectarea şi organizarea datelor sau informaţiilor necesare
 Formularea şi testarea ipotezelor de lucru
 Schimbarea planului de lucru sau colectarea altor date dacă este necesar
 Scrierea unui scurt raport privind rezultatele investigaţiei
 Caracteristici personale ale elevilor
 Creativitate şi iniţiativă
 Participarea în cadrul grupului
 Cooperare şi preluarea conducerii/ iniţiativei în cadrul grupului
 Persistenţă
 Dorinţă de generalizare

80
Portofoliul
Portofoliul reprezintă un ansamblu de activităţi desfăşurate de un elev într-o anumită
perioadă de timp: teme, lecturi suplimentare, proiecte, studii, eseuri, etc. Toate acestea
permit evaluarea cunoştinţelor, capacităţilor intelectuale, convingerilor, atitudinilor
moral-civice, etc.
Reprezentând o colecţie de informaţii despre progresul şcolar al unui elev, obţinut
printr-o varietate de metode şi tehnici de evaluare, utilitatea portofoliului este generată
de următoarele aspecte:
 Elevii devin parte a sistemului de evaluare şi pot să-şi urmărească, pas cu pas,
propriul progres
 Elevii şi învăţătorii/ profesorii pot comunica (oral sau în scris) calităţile,
defectele şi ariile de îmbunătăţire a activităţilor
 Elevii şi învăţătorii/ profesorii şi părinţii pot avea un dialog concret despre
ceea ce pot realiza elevii, atitudinea faţă de disciplină şi despre progresul care
poate fi făcut la acea disciplină în viitor
 Factorii de decizie, având la dispoziţie portofoliile elevilor, vor avea o
imagine mai bună asupra a ceea ce se petrece în clasă

Structura portofoliului

Selecţii din însemnări


care exemplifică
reflecţii, originalitate,
culoare, profunzime

Portofoliul
Produse Produse care arată
conţinutul focalizat
elaborate, procesul de
pe concepte şi dezvoltare: început,
variate capacităţi esenţiale
tipuri planificare, revizuiri

Produse care indică


interesele, stilul
elevului şi folosirea
unei varietăţi de
inteligenţe

81
Proiectul
În capitolul anterior menţionam că proiectul reprezintă atât o strategie de învăţare, cât şi
de evaluare. Ca produs, proiectul reprezintă o excelentă metode de evaluare, deoarece:
 Reflectă efortul individual şi de grup pentru atingerea anumitor obiective
formulate şi de programă, şi de elevi împreună cu cadrul didactic
 Reprezintă expresia performanţei individuale şi a grupului
 Constituie dovada implicării fiecărui elev şi a interesului pe care fiecare elev l-a
manifestat pentru împlinirea unui parcurs colectiv,
Capacităţile/ competenţele care se evaluează în timpul realizării proiectului sunt:
 Metodele de lucru
 Utilizarea corespunzătoare a bibliografiei
 Utilizarea corespunzătoare a materialelor şi echipamentului
 Corectitudinea/ acurateţea tehnică
 Generalizarea problemei
 Organizarea ideilor şi materialelor într-un raport
 Calitatea prezentării
 Acurateţea cifrelor/ desenelor, etc.

Este foarte important ca după desfăşurarea unui proiect, elevii să reflecteze asupra
experienţelor trăite. Pe de o parte, în acest fel se poate analiza atât gradul de realizare a
obiectivelor propuse, cât şi impactul la nivel individual sau la nivelul clasei. Lecţiile
învăţate în urma derulării efective a unui proiect îi ajută pe elevi să înveţe „din mers” şi
să identifice aspectele ce ar necesita ameliorări în viitor. Reflecţia asupra experienţei
trebuie să reprezinte un efort individual, dar şi colectiv.

Aplicaţie:

1. Alegeţi una dintre metodele de evaluare şi discutaţi cu 2-3 colegi despre avantajele şi
limitele aplicării lor. 2. Identificaţi împreună cu colegii o problemă pe care să o abordaţi
printr-un proiect. Căutaţi pe internet exemple de proiecte şi decideţi care structură a
designului de proiect este mai adecvată scopurilor propuse.

Resurse suplimentare pentru activităţi în şcoală

În Proiectul Cetăţeanul – Project Ctizen au fost recomandate următoarele întrebări pentru


a reflecta asupra experienţei avute:
1. Ce am învăţat lucrând împreună cu ceilalţi colegi?
2. Ce am învăţat ca şi clasă dezvoltând portofoliul?
3. Ce deprinderi am dezvoltat eu în cadrul acestui program?
4. Ce deprinderi au dezvoltat toţi în cadrul acestui program?
5. Care sunt avantajele muncii în echipă?
6. Care sunt dezavantajele muncii în echipă?
7. Ce am făcut eu bine?
8. Ce am făcut noi bine?
9. Cum îmi pot eu îmbunătăţi deprinderile pentru rezolvarea problemelor?

82
10. Cum putem noi îmbunătăţi deprinderile pentru rezolvarea problemelor?
11. Ce am face diferit dacă ar trebui să începem acum acelaşi proiect?19

Aplicaţie:

Completaţi rubrica de observaţii referitoare la capitolul 4.3. în tabelul 10 de la paginile


109-110.
.

19
Am modificat întrebarea 11 (referitoare la realizarea portofoliului) din Proiectul Cetăţeanul, p. 30,

83
Capitolul 5: teme transversale şi abordări
multinivelare

5.1. Justificarea abordării


5.2. Drepturile omului
5.2.1. Activităţi
5.3. Participare civică
5.3.1. Activităţi

84
5.1. Justificarea abordării

Prin capitolul 5: Teme transversale şi abordări plurinivelare propunem exemplificarea


unor teme dintr-o triplă perspectivă:
1. ca reflectare (de ordin meta) asupra demersului didactic în învăţământul
universitar;
2. ca demers de formare a profesorilor;
3. ca demers didactic în învăţământul preuniversitar.

În acest sens, pornim de la ideea că, deşi educaţia adulţilor are caracteristici particulare,
putem identifica o oglindire reciprocă între formarea profesorilor şi educaţia elevilor în
sens civic. Procesul de formare a elevilor pentru a deveni cetăţeni activi presupune
elemente pe care le regăsim şi în procesul de formare a cadrelor didactice, respectiv
(Gollob, 2005, p. 47-50):
- Învăţare activă (învăţare prin acţiune), învăţare experienţială
- Activităţi bazate pe sarcini concrete
- Relevanţa
- Lucrul în grup
- Metode interactive
- Gândirea critică
- Participarea

În Manualul pentru formarea cadrelor didactice în domeniul educaţiei pentru cetăţenie


democratică şi al educaţiei pentru drepturile omului (coordonat de Rolf Gollob, 2005, p.
15 - 36), o idee centrală este că educaţia pentru cetăţenie democratică abordează şcoala în
ansamblu şi presupune predarea disciplinei, practici şcolare democratice, activităţi
cross-curriculare şi implicarea comunităţii. Pornind de la aceste premise şi de la faptul
că această lucrare se adresează profesorilor în devenire, avem în vedere:
1. conţinutul curricular
2. metodologiile de predare şi învăţare
3. competenţele de management
4. competenţele sociale sau de participare.

Am selectat două teme, pentru care vom oferi resurse şi sugestii de abordare metodică.
Cele două teme: drepturile omului şi societatea civilă au fost selectate din mai multe
raţiuni. Pe de o parte, acestea reprezintă teme transversale pentru problematica generală a
educaţiei pentru cetăţenie democratică. Pe de altă, principii, valori, practici legate de
aceste teme sunt infuzate explicit sau implicit în toate activităţile şcolare sau extraşcolare
şi în experienţele cotidiene ale elevilor. Aşadar, dincolo de predarea strictă a disciplinei
educaţie sau cultură civică, aceste teme presupun conştientizarea calităţii practicilor
şcolare, încurajează activităţile cross-curriculare şi legătura cu comunitatea.

„Noul tip de cetăţenie necesită un nou tip de educaţie!„ ne avertizează autorii Manualul
pentru formarea cadrelor didactice în domeniul educaţiei pentru cetăţenie democratică şi
al educaţiei pentru drepturile omului (Gollob et all, 2005 p. 7, Consiului Europei).

85
Provocările vin din tensiuni între schimbări sociale, politice, culturale şi oferta
educaţională uneori insuficient adaptată:
 Predarea cunoştinţelor ar trebui să fie înlocuită mai mult de stimularea eforturilor
de cercetare şi discutare a problemelor controversate;
 Modelul clasic profesor-manual-elev şi abordarea monodisciplinară sunt depăşite
de progresul TIC şi impactul asupra vieţii oamenilor;
 Privilegierea sistemelor ideale şi prezentarea de informaţii trebuie înlocuite de
formarea de competenţe practice;
 Recunoaşterea diversităţii culturale eclipsează ierarhiile între culturi şi
naţionalismul;
 Viaţa personală a elevilor reprezintă reprezintă o resursă în educaţie şi ajută la
construirea solidarităţii la nivel comunitar,
 Învăţarea permanentă implică zone de intersecţie între educaţia formală, informală
şi non-formală;
 Formele de învăţământ şi de formare la nivel naţional sunt marcate de globalizare
şi abordări internaţionale şi regionale (idem).
Ne propunem să ilustrăm aceste provocări invitându-vă la parcurgerea temelor din
perspectiva celui care se pregăteşte să devină profesor de educaţie civică.

Manualul pentru formarea cadrelor didactice în domeniul educaţiei pentru cetăţenie


democratică şi al educaţiei pentru drepturile omului
(coordonat de Gollob et all 2005, p. 31)

„Scopul principal al educaţiei pentru cetăţenie democratică (pregătită, în şcoală şi prin


educaţie civică şi cultură civică) este acela de a-i sprijini pe elevi să devină cetăţeni
activi, informaţi şi responsabili:
 conştienţi de drepturile şi responsabilităţile lor ca cetăţeni
 responsabili în acţiunile pe care le exercită în calitate de cetăţeni
 informaţi cu privire la lumea politică şi socială
 preocupaţi de binele altora
 clari, atunci când îţi exprimă opiniile şi argumentele
 capabili să aibă o influenţă în lume
 activi în cadrul comunităţilor în care trăiesc

Aplicaţii:
1. Încercaţi să vă conturaţi
propriul profil având ca reper
trăsăturile descrise mai sus.
Folosiţi, în acest sens, tehnica
grafică a pânzei de păianjen.

86
Ce diferenţe există între profilul personal şi cel ideal?

2. Care dintre aspecte consideraţi că este nevoie să vă preocupe mai mult (ca şi arie de
dezvoltare personală pe viitor)?

3. Autoevaluându-vă realist, credeţi că aveţi trăsături favorabile pentru a deveni un bun


profesor de educaţie civică, pornind de la acest profil personal?

4. Folosiţi tehnica pânzei de păianjen pentru a realiza profilul de cetăţean al unui coleg
sau prieten şi rugaţi-l să facă acelaşi lucru pentru dvs. Comparaţi rezultatul cu propria
caracterizare şi invers. Cât de bine vă cunoaşteţi unul altuia caracteristicile ca cetăţeni?
Cât de conştienţi sunteţi acum de anumite caracteristici personale? În ce contexte v-aţi
dat seama de aceste caracteristici? Comentaţi situaţiile care v-au ajutat să aflaţi acele
trăsături despre colegul dvs şi invers; notaţi pe scurt aceste situaţii şi împărtăşiţi şi altor
colegi concluziile. Identificaţi din listeşe rezultate situaţiile relevante care se leagă de
contextul şcolare şi care de alte contexte. Identificaţi principalele categorii.

87
5.2. Drepturile omului

Cum îi ajutăm pe elevii noştri să fie conştienţi de drepturile şi responsabilităţile lor ca


cetăţeni? Întreaga abordare a educaţiei civice se bazează pe filosofia drepturilor omului,
care constituie fundamentul unei convieţuiri paşnice. Pentru că drepturile omului îi
vizează pe toţi oamenii, acestea reglementează familia şi comunitatea, politica naţională
şi internaţională. Vom exemplifica abordarea temei drepturile omului în cursul de Teoria
şi practica educaţiei civice, oferind informaţii referitoare la structura cursului, fragmente
din prezentarea Power Point folosită, obiectivele urmărite, clarificări referitoare la
aspectele curriculare, la metodologiile de predare şi învăţare, la competenţele
manageriale şi competenţele sociale sau de participare

Structura cursului:
1. selectarea şi comentarea unor fragmente şi imagini din ziare din acea zi, care reflectau
drepturile omului;
2. prezentarea Power Point;
3. analiza video Making Rights Relevant din seria Human Rights with Cheerie Booth
4. comentarea situaţiilor de învăţare şi a metodelor din film;
5. analiza demersurilor didactice din perspectiva proiectării: obiective, resurse, analiza
strategiilor şi evaluarea;
6. extinderea învăţării prin sarcini suplimentare (portofoliu).

Prezentarea Power Point este postată pe site-ul cursului20 sau pe grupul de discuţii.
Pentru exemplificare, reproducem câteva slide-uri şi formulăm în casetele din dreapta
activităţile asociate.

Slide Comentarii
Educaţie pentru drepturile omului Prezentarea temei.
Studenţii pot desena simboluri, caricaturi,
pot menţiona concepte cheie asociate cu
drepturile omului.
Completarea primelor două coloane la
Drepturile omului început, individual, sau în grup. Astfel se
ŞTIU VREAU SĂ AM AFLAT reactualizează aspectele cunoscute şi se
ŞTIU
formulează întrebările pe care studenţii
doresc să le abordeze.
Comentarea articolelor din ziar în contextul
temei.

20
Site-ul cursului ar putea cuprinde prelegerile sub forma prezentărilor Power Point, sarcini de lucru /
activităţi, materiale resursă: texte, fotografii, articole de ziar, caricaturi, statistici, linkuri la pagini web.

88
Educaţia civică Sunt reactualizate elementele esenţiale ale
(CNC 1997, p. 14) educaţiei civice, pentru a analiza demersul
• comportament civic într-o societate
în contextul general al drepturilor omului.
democratică, caracterizat prin
responsabilitate, toleranţă şi capacitate de
comunicare

• demers interdisciplinar şi intercultural, care


solicită deschideri, comunicare şi
flexibilitate.

Sunt comentate citate, sunt date exemple


Drepturile omului care să evidenţieze necesitatea de a aborda
“Omul s-a născut liber, dar pretutindeni problematica drepturilor omului prin
este în lanţuri.” raportare nu doar la valori, principii, idei
J. J. Rousseau – “Contractul social” abstracte, ci mai ales prin raportare la viaţa
cotidiană şi la oamenii concreţi.

Omul ca fiinţă concretă

Perspective istorice Sunt trecute în revistă perspective istorice


• Codul Hammurabi, în Babilonia (Irak, 2000 care ajută la înţelegerea evoluţiei
î.Hr.)
problematicii drepturilor omului.
• Un faraon din Egiptul antic (2000 î.Hr.)
• Carta Cyrus (Iran, 570 î.Hr.),
iniţiată de regele Persiei

Sunt valorificate cunoştinţele de la istorie


Magna Carta şi de la alte discipline din aria curriculară
Declaraţ
Declaraţia Drepturilor
om şi societate.
(1215) Anglia

Fondatorii SUA
Constituţie

89
Obiective
Pentru acest curs am urmărit mai multe tipuri de obiective. Pentru analiza demersului de
proiectare, realizare şi evaluare a acestui curs vă propunem o « reconstituire« folosind
tabelul de specificaţii21. Tabelul de specificaţii este un instrument foarte util pentru a
vedea relaţia dintre obiective, activităţi de învăţare, conţinuturi şi procese de evaluare.
Rubricile orizontale reflectă situaţiile de învăţare construite şi elemente de conţinut, în
timp ce rubricile verticale justifică activităţile de învăţare şi utilizarea anumitor
conţinuturi din perspectiva obiectivelor.

obiective cunoaştere înţelegere aplicare rezolvare


de
unităţi de conţinut, activităţi probleme
Drepturile omului: articole şi imagini x X
din ziare
Drepturile omului: prezentare Power x X
Point
Video Making Rights Relevant: X X
vizionare cu sarcini prestabilite
Educaţia civică: experienţe de X x x
învăţare, metode, resurse (analiză
video)
Proiectare didactică: analiza X x
demersurilor didactice din
perspectiva obiectivelor
Portofoliu: extinderea învăţării prin x x
sarcini suplimentare
TOTAL (din valoarea performanţei 15% 40% 30% 15%
100 %)

Prin principalele obiective urmărite, prin experienţele de învăţare provocate şi resursele


utilizate, am stimulat analiza următoarelor aspecte:

1. aspecte curriculare:
a. abordări ale temei drepturile omului în contextul şcolar din Marea Britanie
şi România;
b. tema presupune demersuri inter şi transdisciplinare, reluări şi aprofundări
de la ciclul preşcolar până la liceu;
c. Site-urile sugerate în bibliografia orientativă (şi în rubrica Aplicaţii din
paginile următoare) oferă numeroase resurse pentru cadrele didactice;
d. Mass media oferă numeroase exemple care pot fi utilizate în învăţare.

2. metodologiile de predare şi învăţare:

21
Vezi Potolea, Dan “Teoria şi metodologia obiectivelor educaţionale” în Cerghit şi Vlăsceanu (1988),
Curs de Pedagogie, Editura. Universităţii Bucureşti, p. 150

90
a. analiza etapelor proiectării didactice: precizarea obiectivelor, analiza
resurselor, elaborarea strategiei şi evaluarea. Au fost selectate şi comentate
fragmente din ziare, activitate ce a pus în evidenţă problematica
drepturilor omului, precum şi varietatea şi accesibilitatea resurselor
specifice acestui domeniu;
b. analiză filmul video: studenţii au identificat varietatea situaţiilor de
învăţare, diversitatea resurselor utilizate în abordarea temei, caracterul
practic, aplicativ al sarcinilor şi metodele folosite pentru nivelul de
percepere, înţelegere şi acţiune pentru respectarea drepturilor omului

3. competenţele de management:
a. stabilirea obiectivelor şcolii pentru educaţia pentru cetăţenie democratică:
misiunea şcolii prezentate în materialul video22, locul studiilor sociale în
curriculum;
b. stabilirea unui mediu de învăţare corespunzător, securizant şi care sprijină
obiectivele de învăţare urmărite;
c. personalitatea profesorului şi a celorlate persoane resursă pentru
activităţile de învăţare;
d. participarea profesorului la întâlnirile consilului elevilor.

4. competenţele sociale sau de participare


a. stabilirea legăturilor cu comunitatea (vizita elevilor la Consiliul Local)
b. intracţiuni cu membrii comunităţii (interviuri, întâlniri)
c. implicarea elevilor în iniţierea de acţiuni la nivel comunitar, reacţii la
decizii locale

Am optat pentru această structură a unui curs dedicat problematicii drepturilor omului
pornind de la ideea că în domeniul ştiinţelor sociale în general, iar în cel al educaţiei
civice în special, predarea şi învăţarea trebuie să îi stimuleze pe elevi şi studenţi să:
 găsească relaţii cu propria sferă de viaţă şi experienţă;
 stabilească legături cu propria scală de valori;
 faciliteze întâlniri cu alţi oameni;
 stabilească legături cu propria regiune;
 descopere legături cu situaţia politică actuală şi cu trecutul istoric;
 consulte rapoartele mass-media.

22
Pentru materiale documentare, vizitaţi site-ul http://www.teachers.tv/

91
5.2.1. Activităţi

În spiritul specificului portofoliului de curs, vă sugerăm o serie de aplicaţii care să vizeze


deopotrivă analiza, reflecţia, designul situaţiilor de instruire, studiu individual şi activităţi
de învăţare individuală şi în grup. Adăugăm rubrica De aplicat la clasă şi Resurse
suplimentare pentru activităţi în şcoală pentru a oferi sugestii practice şi resurse viitorilor
sau actualilor profesori de educaţie civică.

Aplicaţii:

1. Formulaţi o listă cu cele mai importante întrebări legate de drepturile omului.


2. Căutaţi pe internet imagini şi texte care să ilustreze problematica drepturilor
omului. Realizaţi o colecţie de fotografii sau caricaturi relevante pentru
drepturile omului.
3. Căutaţi şi vizitaţi site-uri23 care oferă informaţii şi resurse relevante pentru
drepturile omului. Faceţi o listă a celor mai importante site-uri, pe care să o
aveţi în portofoliu. Aceste informaţii vă vor fi utile atunci când veţi dezvolta
proiecte la clasă, de exemplu pe formatul Webquest.
http://www.unhchr.ch/udhr/lang/rum.htm
http://www.coe.ro/drepturile.html
www.un.org/av/photo/hr.htm
http://www.hrweb.org/
www.un.org/rights/
http://www.oado.ro/
www.amnesty.org
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legi_drepturi.php
http://www.civica-online.ro/concepte/drepturile_omului.html
http://www.dadalos-europe.org/rom/
Serverul educaţional dadalos oferă un complex tematic centrat pe
întrebările: Ce sunt drepturile omului?, Cum au apărut?, Ce înseamnă
drepturile omului pentru mine?, Cine veghează la respectarea lor?

4. Vizionaţi materiale video referitoare la educaţia pentru cetăţenie democratică


pe site-ul http://www.teachers.tv. Analizaţi abordările ilustrate în film.
Comentaţi cu colegii abordările metodice şi situaţiile de de învăţare; depăşiţi
cadrul educaţiei civice şi culturii civice şi comparaţi aceste abordări cu cele
specifice altor discipline obligatorii sau opţionale din gimnaziu sau liceu:
sociologie, psihologie, economie, educaţie antreprenorială, competenţe în
mass media. Reflectaţi asupra calităţii învăţării la aceste discipline ca
beneficieri (elevi).
5. Comparaţi programele disciplinelor menţionate. Elaboraţi un scurt eseu în
care să susţineţi una dintre ideile de mai sus. Ataşaţi-l la portofoliu.

23
Printr-o simplă accesare pe internet cu motorul de căutare Google, am găsit 1.070.000 pagini pentru
drepturile omului (în limba română), dintre care 865.000 pagini din România pentru drepturile omului;
dintre acestea 1.270 sunt intervenţii pe grupuri de discuţie. 571.000.000 pagini sunt aacesibile în limba
engleză (human rights) .

92
De aplicat la clasă

La clasă putem folosi cât mai multe dintre resursele accesibile din afara şcolii. Trăim într-
o lume încărcată de stimuli vizuali. Suntem înconjuraţi de imagini. Şi în manualele de
educaţie civică sunt oferite imagini pentru a oferi conţinuturi semnificative şi a construi
situaţii de învăţare relevante. Folosirea imaginilor prezintă o serie de avantaje: dezvoltă
spiritul de observaţie, formează empatia, capacitatea de înţelegere faţă de oamenii
prezentaţi în imagini, spritul de cooperare.
La clasă, puteţi urma câteva etape ale analizei imaginilor:
a) Descrieţi imaginile: Ce credeţi că a încercat autorul fotografiei/ caricaturii/ schiţei
să sugereze? Care este din punctul tău de vedere semnificaţia acestei imagini?
Care este interpretarea voastră/ a grupului vostru?
b) Aplicaţi imaginea în alte contexte: Ce vă aminteşte imaginea? La ce evenimente
similare vă duce cu gândul? Ce legături găsiţi între realitatea prezentată în acea
imagine şi realitatea din jurul nostru?
c) Evaluarea imaginii : ce emoţii, sentimente vă evocă imaginea ? ce credeţi că ar
trebui făcut în legătură cu problema prezentată în imagine ?

Resurse suplimentare pentru activităţi în şcoală:

Educaţia civică prin activităţi extraşcolare cu caracter interdisciplinar,


Ghid pentru profesori şi elevi,
Rădulescu Eleonora, Anca Tîrcă, 2004, Polirom Educaţia 2000+

Educaţia pentru drepturile omului, ca şi educaţia pentru cetăţenie democratică se numără


printre priorităţile şcolii. Concret, se realizează nu doar prin curriculumul formal, ci şi
prin activităţile extraşcolare şi mai ales prin modul de funcţionare a instituţiei şcolare.

A. Disciplinele de studiu din şcoală oferă oportunităţi de abordare a problematicii


drepturilor omului. Conţinuturile sugerate prin programe pot fi îmbogăţite prin
contribuţia profesorului şi a elevilor.

Istorie: Documente: Declaraţia de independenţă a SUA, Declaraţia drepturilor omului,


Magna Charta, etc; Evenimente/ perioade istorice majore: communism, nazism, războaie,
etc.; Personalităţi: Abraham Lincoln, Martin Luther King, Nelson Mandela, Maica
Tereza, Papa Ioan Paul al II-lea.

Geografie: Degradarea mediului, efectele dezvoltării economice, sărăcia de la peroferiile


marilor oraşe, etc.

Literatură: Texte literare: Vasile Alecsandri – Vasile Porojan, James Orwell - Ferma
animalelor,

Limbi străine: Studiul unor aspecte de viaţă din alte ţări (de ex. Texte referitoare la
educaţia interculturală în Franţa, Germania, luptă împotriva rasismului în Marea Britanie,
etc.); corespondenţă cu copii din alte ţări, pe diverse teme

93
Matematică: Statistici interpretarea datelor din presă, din sondaje de opinie, etc.

Biologie: Mitul superiorităţii de rasă

B. Activităţi
Cele mai eficiente modalităţi de educaţie pentru drepturile omului sunt activităţile prin
care elevii se implică direct în promovarea şi apărarea drepturilor în comunităţile în care
trăiesc. Din cadrul activităţilor extraşcolare, Rădulescu şi Tîrcă (2004, p. 20-21)
selectează următoarele practici de succes din ţără şi străinătate:

Calendar al drepturilor omului – au fost selectate 2, 3 articole din Declaraţia Universală


pentru Drepturile Omului pentru fiecare lună din an şi au fost corelate cu sărbători locale,
naţionale, intrernaţionale:

 Organizarea unor “colţuri”/ cluburi ale drepturilor omului în şcoală


 Organizarea de spectacole legate de drepturile omului şi prezentarea lor unui public
divers – pe stradă, în săli de spectacol, şcoli, etc.
 Organizarea de concursuri de desene& afişe, poezie, eseuri, pe teme de drepturile
omului
 Concurs sportiv Cupa drepturile omului
 Turnee ale unei trupe de teatru, muzică, etc. prin care să se promoveze drepturile
omului
 Întîlniri cu personalităţi care militează pentru drepturile omului
 Publicarea de articole în presa locală / stabilirea unei rubrici permanente dedicate
problematicii drepturilor omului
 Emisiuni radio/ TV
 Introducerea unor teme/ articole despre drepturile omului pe etichetele unor produse
foarte solicitate
 Seri de lectură/ vizionări de filme la biblioteca din localitate
 Un autobuz al drepturilor omului care să circule în zonele rurale şi să ducă informaţîi,
materiale, persoane/resursă
 Organizarea unei expoziţii mobile pe teme de drepturile omului
 Conceperea de scrisori către autorităţi prin care se face publică poziţia în legătură cu
un caz/ problemă de încălcare a drepturilor omului
 Activităţi de strângere de fonduri pentru persoane defavorizate din comunitate
realizarea de sondaje de opinie în comunitate referitoare la probleme/ aspecte legate
de drepturile omului.

94
5.2.1. Activităţi
Vom aborda teme subsumate domeniului drepturile omului exemplificând modul în care
concret, putem opera cu metode şi strategii prezentate în capitolul 4.2.2. Am pornit de la
întrebările Cum îi ajutăm pe elevii noştri să fie conştienţi de drepturile şi
responsabilităţile lor ca cetăţeni? Cum pot deveni elevii noştri capabili să aibă o
influenţă în lume? şi vă sugerăm o serie de activităţi. Ca şi în sucapitolul anterior, am
urmărit filosofia portofoliului de curs. Vă sugerăm o serie de aplicaţii care să vizeze
deopotrivă analiza, reflecţia, designul situaţiilor de intstruire, studiu individual şi
activităţi de învăţare individuală şi în grup. Folosim şi în acest subcapitol rubricile De
aplicat la clasă şi Resurse suplimentare pentru activităţi în şcoală (în Anexe, cazul 2)
pentru a oferi sugestii practice şi resurse viitorilor sau actualilor profesori de educaţie
civică.

Aplicaţii:
1. Documentaţi-vă în legătură cu cazul Marianei, „fetiţa care trăieşte în cuşcă”. În
Anexe aveţi la dispoziţie o selecţie de texte, pe care o puteţi îmbogăţi cu alte
materiale.
2. Identificaţi principalele drepturi care sunt vizate în acest caz.
3. Organiţi o dezbatere. Unde trebuie să stea Mariana? La bunici sau în plasament?
4. Analizaţi perspectivele diferite din care sunt prezentate evenimentele.
5. Identificaţi în programele de cultură civică obiectivele şi temele pentru care acest caz
ar reprezenta o oportunitate de analiză.

De aplicat la clasă:

Pentru a-i învăţa pe elevii noştri să fie clari, atunci când îşi exprimă opiniile şi
argumentele, sugerăm să utilizăm metoda RAFT (prezentată în capitolul 4.2.2.), pe care o
exemplificăm cu fişa de planificare RAFT:
ROL AUDIENŢĂ FORMAT TEMĂ
(Rolul pe care şi-l (Publicul căruia i se (forma pe care o ia (Reflectă clar scopul
asumă autorul) adresează autorul) lucrarea) urmărit de autor)
bunicul Marianei funcţionari din Cerere Recuperarea
Direcţia pentru Marianei
Protecţia Copilului
jurnalist cititorii ziarului X Ştire Sărăcia
asistent social de la familia Marianei decizie Drepturile copilului
protecţia copilului administrativă
psiholog cititorii revistei Editorial Carenţa afectivă
Copilul meu
membru ONG gazda unui talk scrisoare deschisă Abuzurile
pentru respectarea show către corpul
drepturilor legislativ şi
copilului instituţiile de
protecţie a
copilului
vecina bunicilor jurnalist Pledoarie Dragostea faţă de
Marianei copii

95
5.3. Participare civică

Cum îi convingem pe elevii noştri să fie activi în comunităţile în care trăiesc? Un studiu
amplu realizat în România a relevat faptul că “cetăţenia nu este învăţată prin metode
formale. Orele de educaţie civică din şcoala generală furnizează numai conceptele cheie.
Cele mai eficiente strategii sunt cele care implică problematizarea, situaţiile concrete în
care oamenii trebuie să reacţioneze, în contextul parteneriatului şcolar cu alte instituţii.”
(Adrian Hatos, 2004, p. 11)

Dedicăm acest subcapitol chestiunii participării şi activismului civic. Încercăm astfel să


răspundem unei duble provocări:
a) nivelul scăzut al angajamentului civic în ţările post-comuniste justificat prin
relaţia de interdependenţă dintre democraţie şi societatea civilă;
b) prezentarea unor abordări teoretice şi empirire care justifică implicarea elevilor
încă din timpul şcolii în activităţi concrete, în afara şcolii.

Contractul social (social contract) şi angajamentul social (social covenant)

Civilis societas este rădăcina etimologică latină a acestui concept care are o semnificaţie
neclară, controversată în teoria şi sociologia politică; există o diversitate de semnificaţii şi
variabile descriptive-explicative, nu de puţine ori contradictorii. Evoluţia termenului este
marcată de o serie de gânditori24, de exemplu:

Cicero foloseşte termenul pentru a desemna condiţia cetăţenilor care locuiau în


comunităţi politice civilizate. Pentru antici, comunitatea politică şi societatea
civilă erau identice. Pe măsură ce sfera politică a societăţii s-a particularizat tot
mai mult, termenul a început să denumească acele aranjamente, coduri şi
instituţii sociale şi economice, altele decât cele statale.

Locke societatea civilă sau politică se opune autorităţii paternale şi stării de natură şi
este un factor de progres, generator de confort şi de ordine bazată pe lege.

Hegel introduce schimbări semnificative între societatea civilă şi societatea politică.


Societatea civilă se referă la o ordine socială, în special la una de natură
economică, care operează cu propriile sale principii, independent de cerinţele
morale ale dreptului şi asociaţiilor politice. Societatea civilă este considerată o
parte a vieţii sociale în care interesul şi raţionalitatea economică erau singurele
care dictau. Acestei părţi a vieţii sociale îi lipsesc, considera Hegel, solidaritatea
şi coeziunea morală caracteristice societăţilor mai simple.
Marx preia viziunea lui Hegel şi susţine societatea civilă ca o stare caracterizată prin
mercantilism, egoism şi avariţie, în care omului îi lipseşte căldura şi coeziunea
morală a societăţilor primare.

24
Adaptare din Albulescu (2000, p. 110)

96
Societatea civilă şi vocaţia asociaţionistă a omului

Rabbi Sacks25 (2001) descrie două imagini diferite asupra omului: omul ca animal politic
si omul ca animal social. Omul ca animal politic creează instituţiile societăţii politice –
state, guverne şi sisteme politice. Omul ca animal social creează instituţiile societăţii
civile – familii, comunităţi, asociaţii voluntare şi tradiţii morale.

Thomas Hobbes, prin Leviathan, argumentează că teama de violenţă şi de moarte îi


determină pe indivizi să se unească în asociaţii; este în interesul fiecăruia dintre noi, ca o
precondiţie minimală pentru pace şi securitate, să cedăm unele puteri pe care le deţinem
ca indivizi unei autorităţi superioare care va elabora legi şi le va garanta. Astfel ia naştere
marele Leviathan al Statului, şi astfel se naşte societatea politică – depozitarul central al
puterii necesare realizării ordinii sociale.

Rabbi Sacks demonstrează că Adam (reprezentant generic al omului, ca persoană) trebuie


să pronunţe întâi numele celuilalt pentru a-l putea afla pe al său. El trebuie să spună “tu”
înainte de a şti să spună “eu”. Relaţia precede identitatea. Natura aceste legături este un
angajament, se bazează pe iubire, identitate, deoarece femeia este parte din cine sunt eu.
Sacks observă că acest tip de legătură se extinde şi asupra familiei lărgite şi asupra
străinilor. Ea se întemeiează pe identificarea emoţională specifică relaţiilor dintre soţi,
dintre părinţi şi copii.

În timp ce contractul social este menţinut prin ameninţarea forţelor exterioare ale
Leviathanului sau Statului, un angajament este menţinut printr-un sentiment interiorizat
al identităţii, rudeniei, loialităţii, obligaţiei, datoriei, responsabilităţii şi reciprocităţii.
Contractul social dă naştere statului şi instrumentelor sale – guverne, partide şi rezolvării
mediate a conflictelor. Angajamentul dă naştere unor instituţii total diferite – familii,
comunităţi şi asociaţii voluntare, care reprezintă baza societăţii civile.
Organizaţiile neguvenamentale - asociatii sau fundaţii, sindicatele, uniunile patronale
sunt actori ai societăţii civile, care intervin pe lângă factorii de decizie, pe lângă
instituţiile statului de drept pentru a le influenţa, în sensul apărării drepturilor şi
intereselor grupurilor de cetăţeni pe care îi reprezintă. Societatea civilă este formată din
cetăţeni, asociaţi sub diferite forme, care au aceleaşi interese şi care îşi dedică timpul,
cunoştinţele si experienţa pentru a îşi promova şi apăra aceste drepturi şi interese.

Societate civilă şi consolidarea democraţiei

În studiul introductiv al volumului Toward a Global Civil Society (1998) D. Dettke


aprecia că în condiţiile mutaţiilor survenite după 1989 în Europa Centrală şi de Est cel
mai important concept pe care Occidentul îl putea oferi democraţiilor pe cale de a se
naşte a fost acela de societate ci vilă. Prezenţa societăţii civile contribuie în mod pozitiv
la consolidarea şi persistenţa democraţiei. Societatea civilă acoperă spaţiul cultural dintre
individ şi stat, fiind considerată factorul determinant al succesului sau eşecului
democraţiei.

25
Rabi Sacks Dignity of Difference (2001)

97
Philippe Schmitter (2004) argumentează această contribuţie derivă chiar din modul în
care societatea civilă este structurată şi organizată, ca set de grupuri intermediare cu
organizare proprie, care:
1. sunt relativ independente atat de autorităile publice, cît şi de unităţile private
de producţie şi reproducţie, adică de firme, respectiv familii;
2. sunt capabile de a lua hotărâri şi de a acţiona colectiv în scopul apărării sau al
promovării propriilor interese şi pasiuni;
3. nu încearcă să ia locul agenţilor statalisau unităţilor de (re)producţie privateşi
nici să accepte responsabilităţi pentru guvernarea întregii societăţi;
4. sunt de acord să acţioneze conform unor reguli civile prestabilite, care
presupun respectul reciproc.

În societăţile pluraliste, societatea civilă a obţinut un loc foarte important, constituind una
dintre formele cele mai importante de apărare a indivizilor şi grupurilor umane în faţa
expansiunii statale şi furnizînd mijloacele de influenţare a deciziilor politice.
Grupul de presiune – lobby este cel mai efficient, a devenit o componentă a sistemului
politic. Grupul de presiune este forma specifică prin care se articulează, se agregă şi se
exprimă varietatea intereselor dintr-o societate pluaralistă. Presiunea este exercitată atât
asupra partidelor politice, cât şi asupra instituţiilor de putere – parlamente şi guverne –
mai nou asupra instituţiilor Comunităţii Europene prin forme extrem de variate şi
specifice de la o ţară la alta. Cele mai active, pe canalul influenţării sociale sunt
minorităţile etnice, culturale sau religioase, unele dintre ele devenind adevărate centre de
polarizare politică sau de putere.

Societate civilă şi angajament civic

« Mă întrebam de ce nu face cineva ceva… apoi am înţeles că „cineva‟ sunt eu. » am


găsit în misiunea unei organizaţii neguvernamentale. Rezultatele unui studiu realizat în
2004 Civil Society Development and Democratic Values in Romania and Moldova (G.
Badescu et all 2004) arată nivelul scăzut al angajamentului civic în fostele ţări comuniste.
Un studiu la nivel European arată că procentul celor care declară că aparţin cel puţin unei
asociaţii este de 29,8% în Vest (în medie), în timp ce în fostele ţări comuniste din Est este
de 18,3 %. Această situaţie se asociază cu o serie de variabile:
 Nivelul de educaţie – cel mai important predictor al angajamentului civic
 Dezvoltarea economică: cu cât este mai mare inegalitatea economică, cu atât e
mai scăzută participarea asociativă
 Stadiul de dezvoltare democratică: atunci când democraţia funcţionează,
costurile acţiunii colective scad, cetăţenia fiind participativă
 Voluntariatul: membrii asociaţiilor voluntare sunt mai înclinati spre toleranţă,
încredere şi sunt mai interesaţi şi implicaţi în politică.

98
5.3.1. Activităţi

Aplicaţii:

1. Analizaţi concluziile studiului IEA cu privire la România.

România a participat la toate etapele proiectul "Educaţie civică" derulat de


Asociaţia Internaţională pentru Evaluarea Rezultatelor Educaţionale (IEA).
Studiul IEA are în vedere şcoala, ca principal mediu de învăţare pentru educaţia
civică. Realizat pe un eşantion reprezentativ format din 150 de clase de elevi din
150 de şcoli, studiul a arătat că România (cu 42% răspunsuri corecte) este sub
media internaţională (de 52% răspunsuri corecte) în ceea ce priveşte informarea,
prcum şi capacitatea de interpretare a materialelor legte de civism şi abilitatea
de a distinge între fapte şi opinii.
În cele 28 de ţări democratice cuprinse în studiul IEA, persoanele de 14 ani au
doar un interes moderat legat de politică. 45% dintre elevii români au declarat că
au interes real faţă de politică, comparativ cu media internaţională de 39%.

Comentaţi rezultatele acestui studiu din punctul de vedere al ofertei de educaţei civică
prin sistemul de învăţământ26.

2. Comparaţi concluziile sintetizate în studiul IEA cu tabelul de mai jos, care reflectă la
nivelul populaţiei numărul cetăţenilor angajaţi în cel puţin o asociaţie :

Tara %
Danemarca 35.7
Grecia 38.4
Suedia 53.4
Marea Britanie 41.8
Romania 9.6
Slovacia 47
Ucraina 9.2

3. Comentaţi împreună cu colegii faptul că potrivit tuturor măsurătorilor efectuate,


România este printre ţările cu cele mai scăzute rate de participare asociativă, ca indicator
acceptat al implicării civice. De unde credeţi că rezultă procentul de 9.6%?

4. Studiul coordonat de Adrian Hatos (2004) arată că, pe de o parte, în România procesul
de democratizare întâmpină mai multe probleme decât în majoritatea ţărilor în tranziţie

26
Vezi raportul de cercetare Cum se învaţă cetăţenia activă în România? coordonator Hatos, Adrian 2004,
p. 40, http://www.socsci.kun.nl/re-etgace/Romanian_booklet.pdf

99
din regiunea Europei Centrale şi Est. Pe de altă parte, această pasivitate civică este
atribuită la două categorii de cauze:
1) de natură strategică sau raţională (rezultate din evaluarea raţională a resurselor
personale şi a şanselor) şi
2) de natură socială (pasivitatea este rezultatul diferitelor cicluri de socializare de
care au beneficiat subiecţii). (Hatos, 2004, p. 70)

Analizaţi aceste categorii de cauze. Raportaţi-le la propria istorie personală şi la cazuri


care vă sunt familiare (din familie sau de la locul de muncă).

5. Completaţi tabelul următor, în care am identificat o serie de factori care încurajează,


respectiv frânează participarea civică în România.

Ce factori afectează activismul civic în România?

Nr.crt Factori stimulatori► ◄Factori frenatori


1. programele de educaţie formale şi slaba situaţie social-economică a
nonformale cetăţenilor

2. furnizarea de informaţii lipsa “know how”-ului pentru cetăţenie


activă

3. adaptarea bunelor practici deficit democratic la diferite nivele


educaţionale ale unor organizaţii
donatoare civile străine
4. încurajarea serviciilor în sprijinul ambivalenţa şi simptomele de opoziţie ale
comunităţii organizaţiilor civile existente

5. experienţe şi modele de programe lipsa de încredere în oameni şi instituţii


educaţionale informale

6.

7.

8.

9.

10.

100
6. Utilizaţi acelaşi tip de diagramă (Câmpul forţelor) pentru a identifica factorii care
stimulează, respectiv frânează participarea civică în rândul tinerilor. Ce propuneri aveţi
pentru stimularea activismului civic?. Faceţi o listă pe care o discutaţi cu un coleg, apoi
împărtăşiţi-vă ideile în grupuri mai mari, de 4-6.

6. Analizaţi tabelul Spaţiul social al participării şi implicării civice a tinerilor, în


funcţie de mediul rezidenţial de mai jos, care prezintă dimensiuni de factori relevanţi
ai participării civico-politice (Marius Strâmbeanu, Implicarea civică a tinerilor din
România, 2005, p. 15):
Figura nr. 9
Dimenisiuni de factori relevanţi ai participării civico-politice
Nivelul discursiv-intenţional Implicare civică activă
urban rural urban rural
bărbat Consumator media
modest
Educaţie solidă Nu are încredere în Nu are încredere în
instituţiile publice instituţiile publice
Se implică în Se implică în Încredere difuză
activităţi extra- activităţi extra- scăzută
şcolare şcolare
Înclinaţie Este mai puţin
antreprenorială tolerant
Acces internet Implicare pozitivă
în activităţile extra-
şcolare
Satisfacţie scăzută Crede că poate Crede că poate
cu viaţa de zi cu zi influenţa deciziile influenţa deciziile
politice politice
Nu are relaţii
apropiate cu vecinii

 Ce vă spun aceste date? Cum interpretaţi aceste diferenţe?


Folosiţi informaţiile şi variabilele surprinse în tabele şi textele resursă puse la dispoziţie
pentru a formula corelaţii între diverse variabile identificate, de tipul următor:
 Cu câte este mai înalt nivelul de educaţie, cu atât este mai mare probabilitatea de
angajament civic
 Cu cât este mai mare inegalitatea economică, cu atât e mai scăzută participarea
asociativă

101
Activităţi cu studenţii

În cadrul unui seminar, prin metoda de învăţare prin cooperare MOZAIC 27, au fost
abordate teme referitoare la relaţia dintre societatea civilă, democraţie, educaţie civică.
Având la dispoziţie resurse (statistici, articole, studii, definiţii, etc.), studenţii organizaţi
în grupuri de experţi au construit răspunsuri la următoarele întrebări:
1. Ce diferenţe şi asemănări identificaţi între contractul social si angajamentul
social?
2. Societatea civilă apartine sferei publice sau sferei private?
3. Care sunt efectele gobalizării asupra societatii civile?
4. In general, în Romania, individul este mai degrabă actor sau spectator?
5. Cum poate contribui şcoala la consolidarea societăţii civile din România?

Reuniţi în grupurile iniţiale (casă) studenţii au împărtăşit colegilor concluziile la care au


ajuns în gupurile de experţi. A avut loc o discuţie concluzivă care a avut şi funcţii de
evaluare.

Resurse pentru activitatea în grup:

Teoria culturii politice (Almond şi Verba, 1966):


G. Almond şi S. Verba28 au întreprins o cercetare amplă între 1958-1963 cu scopul de a
descoperi fundamentele culturale ale democraţiei în cinci ţări: S.U.A., Anglia, Italia,
Germania şi Mexic. În fiecare ţară a fost constituit şi anchetat câte un eşantion de 1000 de
subiecţi. Gradul de participare (exprimat în performanţe practice) a cetăţenilor la
funcţionarea unui sistem democratic a fost considerat valoarea centrală a culturii politice
şi civice. S-au folosit ca indicatori: volumul de cunoştinţe politice; componenta civică;
modalităţile acţiunii politice; aprecierea sistemului politic. Concluziile la care au ajuns în
acel timp au fost: numai S.U.A. şi Anglia realizaseră gradul necesar de corelare între
structurile primare ale societăţii (familii, comunităţi locale etc.) şi structurile politice
naţionale care oferă funcţionalitate culturii participative democratice. În societăţile unde
există o ruptură între atitudinile politice şi cele sociale apare fie o cultură politică de
alienare (Italia), fie de supunere (Germania), fie o cultură politică contestatară (Mexicul).
Aşadar, cultura politică are un impact asupra sistemului politic din care ea face parte.
Există o cultură politică democratică – un pattern al atitudinilor politice care sprijină
stabilitatea democratică, modernizarea politică în sensul creşterii eficienţei activităţilor de
guvernare. Cetăţeanul aparţinător unei democraţii posedă o cultură raţional-activă, adică
există aşteptarea ca el să fie activ în politică, că este ghidat de raţiune, nu de emoţii, în
abordarea politicii, că este bine informat şi că deciziile sale sunt întemeiate pe calcul
atent, pe corelarea intereselor individuale cu cele ale colectivităţii, pe etica
responsabilităţii. Atâta vreme cât cetăţenii nu acţionează la standardele culturii raţional-

27
Vezi descrierea metodei în subcapitolul 4.2.2. Strategii şi metode de instruire.

28
ALMOND, Gabriel A., SIDNEY, Verba, “Cultura civică”, Editura Du Style, Bucureşti, 1996

102
active, democraţia se află în eşec. Nivelul scăzut de cultură politică, subinformarea,
apatia, pasivitatea cetăţeanului constituie indicii pentru o democraţie slabă.

Teoria capitalului social Putnam (1993)


Continuă teoria culturii politice iniţiată de Almond şi Verba. Eficienţa acţiunilor colective
depinde de caracteristici ale societăţii, cum ar fi normele, reţelele de relaţii
interpersonale, încrederea, care constituie capitalul social. Potrivit lui Putnam, o
comunitate care deţine un capital social substanţial se caracterizează prin: abgajare civică,
egalirtate politică şi solidaritate29.

Teoria încrederii şi reciprocităţii (Stolle şi Wetzel 2000)


Confirmă teoria capitalului social aducând în discuţie “încrederea în oameni, în instituţii
şi valori ale reciprocităţii” ca valorile cele mai importante ale spiritului civic. Autorii
stabilesc o corelaţie între “vârsta” democraţiei şi nivelul de încredere al populaţiei. Cei
doi autori au infirmat ipoteza că încrederea şi toleranţa sunt cel mai puternic correlate cu
familia sau grupurile religioase şi organizaţiile voluntare (care promovează valori
comunitariene, forme ale capitalului social tradiţional). Valorile moderne şi postmoderne
ca sentimentul eficacităţii personale, bunăstarea subiectivă, înclinaţia către protest şi
libertatea aspiraţiilor se corelează cu un grad înalt al participării civice.

Apartenenţa la asociaţii produce rezultate benefice, de exemplu:


1. învăţare socială – activităţile grupului dezvoltă atitudinile, cunoştinţele şi
competenţele/ deprinderile pe care se bazează practicile democratice
2. efecte în sfera publică, existând asociaţii care sprijină / finanţează infrasturctura
socială a sferelor publice care dezvoltă programe de schimbare, testează idei, oferă
forum pentru discuţii şi dau expresie diverselor poziţii
3. efecte instituţionale - asociaţiile dau expresie opiniilor oamenilor şi îi ajută să-şi
prezinte punctul de vedere liderilor politici

Definiţie: societatea civilă este cel mai simplu termen pentru a descrie un întreg sistem de
structuri, care implică cetăţeanul în diferitele sale ipostaze, de membru într-o organizaţie
neguvenamentală, într-un sindicat sau într-o organizatie patronală.

Exemple de instituţii ale societăţii civile30:


- organizaţii nonguvernamentale (ong-uri)
- organizaţii comunitare (community-based organizations)
- asociaţii profesionale
- organizaţii politice
- cluburi civice
- sindicate
- organizaţii filantropice

29
Vezi Precupeţu, Iuliana (2003) “Participare socială, capital social şi sărăcie”, în Revista Calitatea Vieţii
disponibil la www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2003.3-4.a02.pdf
30
http://sitadeasa.wordpress.com/2006/05/30/societatea-civila

103
- cluburi sociale şi sportive
- instituţii culturale
- organizaţii religioase
- mişcări ecologiste
- media

Importanţa societăţii civile în Romania


(www.fndc.ro/comunitate/societatea_civila.html - 20)

Din 1989, dupa căderea comunismului, România trece printr-o perioada de tranziţie de la
un sistem economic centralizat la economia de piaţa. De asemenea, cetăţenii si-au cîstigat
dreptul la asociere şi libertatea de expresie. Astfel, pe parcursul celor 16 ani de tranzitie,
mii de organizatii neguvernamentale s-au alaturat presei, grupurilor educaţionale,
sindicatelor, patronatelor si chiar cetatenilor de rînd, în efortul acestora de a contribui la
dezvoltarea Romaniei.

Cresterea economică, posibilitatea găsirii unui loc de muncă, creşterea nivelului de trai si
a oportunităţilor de a avea succes sunt numai câteva dintre beneficiile unei societăţi civile
democratice. O ţară care are reţele formale şi informale de oameni care interacţionează şi
colaborează pentru îmbunătaţirea nivelului lor de trai are şansa unei creşteri economice
puternice şi îşi clădeşte un zid de apărare împotriva guvernărilor abuzive. Aceste
grupuri/reţele dau glas problemelor celor marginalizaţi care ar putea fi ignoraţi, neglijaţi
sau abuzaţi de către societate.

O societate civilă dezvoltată întăreşte şi îmbunăţeşte valorile democraţiei,


reponsabilitatea şi consecvenţa în eforturile de creştere a nivelului de trai al cetăţenilor
unei ţări.

Societatea civilă este un concept care trezeşte interesul tot mai larg al celor care stabilesc
politicile şi strategiile practicanţilor dintr-o gama largă de domenii, cuprinzând mediul,
educaţia, asistenţa socială şi sănătate. Se vede din ce în ce mai limpede că societăţile de
succes depind de relaţii active, angajate, între individ si stat, care sunt adeseori
exprimate prin apartenenţa la asociaţii independente din cel de-al treilea sector.

Activism civic prin Internet

Multiplicarea mijloacelor de comunicare electronică are efecte clare asupra formelor pe


care le capătă activismul civic. Internetul facilitează comunicarea şi, implicit, stabilirea,
activarea parteneriatelor. Comunicarea se realizează preponderent prin e-mail, dar şi prin
intermediul unor e-forum iniţiate pe site-urile proiectelor, prin e-blogs. În ultimii ani
activismul civic prin internet a căpătat forma unor campanii naţionale. Teme precum
Salvaţi Vama Veche, Salvaţi Roşia Montană sau arhitectura Bucureştiului au devenit
binecunoscute.

104
De aplicat la clasă :

1. Aţi primit mesaje care conţineau petiţii în legătură cu care vi se solicita semnătura sau
adeziunea?

2. Ce teme au constituit obiectul campaniilor prin internet ?

3. Identificaţi mesaje, fotografii, alte materiale referitoare la astfel de forme de activism


civic. Comparaţi trei campanii si identificaţi punctele comune, respectiv elementele
diferenţiatoare.

4. Ce propuneri de îmbunătăţire aţi avea pentru fiecare caz ? Analizaţi textele din anexă
(caz 3).

Iată câteva mostre ale unor astfel de campanii:

 http://www.imagoo.ro/2006/markethink/factorul-social/ridicare-civica-
impotriva-agresarii-arhitecturii-bucurestiului.html
 www.rosiamontana.ro/index_ro.shtml
 www.greenpeace.ro/campaigns/story/story_77.html - 38k
 www.fanfest.ro/2004/info.htm -

105
Capitolul 6: competenţele elevilor şi competenţele
profesorului
6.1. competenţele elevilor
6.2. competenţele profesorului

106
6.1. competenţele elevilor

În subcapitolele 4.1.4. şi 4.1.5. am trecut în revistă tipurile de competenţe pe care


urmărim să le formăm la nivelul elevilor prin edcuaţia şi cultura civică în România. În
acest ultim capitol vom analoza în paralel competenţele elevilor şi competenţele
profesorilor, având în vedere cu precădere studii internaţionale.

Revenim la competenţele elevilor: unii autori vorbesc strict despre „competenţe civice”,
ca scop al culturii civice, asociind aceste competenţe cu formarea unui bun cetăţean
pentru o societate democratică. Încă din 1977 Newmann (apud Davies et al, 1999, p.27) a
identificat 8 abordări şi surse teoretice diferite pentru formarea acestor competenţe civice
în şcoală:

2. discipline de studiu: materialul vehiculat prin diverse obiecte de învăţământ îl


ajută pe viitorul cetăţean în înţelegerea oricărei probleme cu caracter civic şi îl va
determina să caute adevărul;
3. cunoaşterea legislaţiei îi ajută pe elevi să înţeleagă cum se aplică sistemul
legislativ; scopul este de a conserva şi de a face şi mai evident rolul legii într-o
democraţie;
4. probleme sociale: înţelegerea unor chestiuni cu legătură directă la vieţile
oamenilor, cum ar fi războaie, crime, sărăcie reprezintă un prim pas spre
rezolvarea lor;
5. gândirea critică: elevii evaluează, testează, valorizează şi interpretează diverse
chestiuni;
6. clarificarea valorilor: elevii îşi chestionează fără a judeca valorile, astfel încât să-
şi identifice sensul acţiunilor, să aibă o abordare pozitivă şi să fie entuziaşti
7. dezvoltare morală (Kohlberg);
8. implicarea comunităţii: elevii învaţă acţionând. Încurajează experienţa directă a
cetăţeniei în lumea reală, de exemplu voluntariatul într-un spital sau pentru o
campanie politică;
9. reforma instituţională în învăţământ: viaţa în şcoală are mai mare impact decât
orice altceva predat în clasă; elevilor ar trebui să li se permită să aibă multe
responsabilităţi şi o implicare reală în procesul de luare a deciziilor în şcoală.

În continuarea inventarului realizat de Newmann, în Handbook of Basic Citizenship


Competencies (1979) Remy prezintă următoarele şapte competenţe ‚universale‟ necesare
cetăţeanului:
1. asimilarea şi utilizarea informaţiei
2. evaluarea situaţiilor cu mize politice şi implicarea în acestea
3. luarea deciziilor
4. evaluare
5. comunicare
6. cooperare
7. promovarea intereselor

107
Preocuparea de a identifica profilul de competenţe al cetăţeanului este evidenţiată şi de o
amplă cercetare naţională realizată între 1995 - 1996 în Marea Britanie, prezentată în
lucrarea Citizenship Education and the Modern State (Kennedy, 1997, p.132-4). Ca
instrument de cercetare, a fost utilizat un chestionar în care au fost identificate
caracteristicile şi comportamentele unui bun cetăţean; aceste trăsături constituie profilul
de competenţe ce trebuie cultivate cu precădere prin educaţia civică, respectiv:
1. cunoaşterea evenimentelor curente
2. participarea la treburile şcolii şi ale comunităţii
3. acceptarea unei responsabilităţi desemnate
4. preocupare pentru bunăstarea celorlalţi
5. conduită morală
6. acceptarea autorităţii superiorilor ierarhic
7. capacitatea de a pune întrebări
8. capacitatea de a lua decizii înţelepte
9. cunoştinţe despre guvernare
10. patriotism
11. împlinirea responsabilităţilor de familie
12. cunoştinţe despre comunitatea mondială
13. toleranţă faţă de diversitate în cadrul societăţii

Aplicaţie:
Reveniţi la subcapitolul 1.2.4. Analizaţi raportul dintre teorie şi practică în formarea
deprinderilor şi atitudinilor civice. Comentaţi acest raport ţinând cont de sugestiile de
activităţi la clasă asociate studiilor de caz din capitolul 5.

6.2. competenţele profesorului

Atât tendinţele majore ale reformelor curriculum-ului în plan european, cât şi mutaţiile în
plan naţional au condus la reconsiderări majore ale programelor de formare iniţială şi
continuă a cadrelor didactice. Principiul "educaţiei pentru toţi" - educaţie pentru fiecare
se traduce practice în adaptarea demersului educaţional la nevoile fiecărui elev, ceea ce
solicită profesorului abilităţile de adaptare la diversitatea elevilor, de sprijinire a
achiziţiilor acestuia, de motivare pentru obţinerea de performanţe superioare şi
dezvoltarea de capacităţi pentru educaţia permanentă.

Cezar Bîrzea, în lucrarea Educaţia pentru cetăţenie democratică. Perspectiva învăţării


permanente (Consiliul Europei, 2000) comenta implicaţiile acestor schimbări asupra
profilului competenţelor cadrelor didactice. Profesorul de cultură civică trebuie să
oglindească atât în propria viziune pedagogică, cât şi în abordările didactice următoarele
aspecte:

 preocuparea pentru adecvarea procesului de instruire la nevoile fiecărui individ:


capacitatea de a identifica nevoile/domeniile de dezvoltare ale fiecărui elev, de a
identifica ritmul dezvoltării (a accepta că dezvoltarea se produce în ritmuri
diferite la momente diferite); capacitatea de a adecva situaţiile de învăţare,

108
conţinuturile şi materialele educaţionale la caracteristicile individuale ale elevului,
de a încuraja spiritul de iniţiativa şi capacitatea de studiu independent ale elevilor;

 maximizarea potenţialului fiecărui copil (cu deosebire al copiilor dezavantajaţi):


capacitatea de a diagnostica nevoile fiecărui elev, în termenii unor caracteristici
fizice, cognitive, afective, socio-economice sau culturale;

 evaluarea holistică a performanţelor: capacitatea de a adapta modul de evaluare la


dezvoltarea globală a elevului şi de a utiliza informaţiile evaluative pentru a
proiecta activităţi de predare-învăţare; dezvoltarea capacităţii de autoevaluare la
elevi; elaborarea unor instrumente de evaluare; interpretarea rezultatelor evaluării
pentru adoptarea de decizii şi ameliorarea activităţii; utilizarea adecvată a
metodelor alternative de evaluare;

 adaptarea la schimbare: capacitatea de a identifica schimbările din societate şi


natura lor (direcţii, tendinţe, calitate), a evalua acţiunile/practicile elevilor şi a
sugera şi implementa modificările necesare;

 implicarea elevilor în învăţare, dezvoltarea motivaţiei, negocierea cu elevii a


diferitelor tipuri de reguli; favorizarea definirii unui proiect profesional al
elevului. munca în echipă.

Mai concret, competenţele profesorilor, din perspectiva educaţiei civice sunt următoarele
(Birzea, 2000, www.civica.ro):

 abordarea problemelor din perspectiva elevului;


 sesizarea şi acceptarea similitudinilor şi diferenţelor dintre el însuşi şi elevi, ca şi
dintre elevii înşişi;
 respectarea drepturilor elevilor şi manifestarea unei atitudini de sensibilitate faţă
de nevoile şi interesele lor;
 soluţionarea problemelor şi a situaţiilor ambigue, complexe, din clasă sau din
şcoală;
 capacitatea de a se vedea pe sine, ca şi pe elevi, ca membri activi ai comunităţii
locale, naţionale şi globale;
 capacitatea de a integra propriile sale priorităţi într-un cadru comun de probleme
şi valori, precum şi de a acţiona pe baza deciziilor elevilor;
 capacitatea de a-şi recunoaşte greşelile în faţa unui grup şi de a valorifica din
punct de vedere educativ consecinţele acestora;
 capacitatea de a dezbate aspecte ale curriculum-ului ascuns

Politicile educaţionale sunt influenţate şi influenţează societatea civilă şi determină


modul în care şcolile, profesorii şi elevii învaţă şi practică cetăţenia, care constituie
fundamentul societăţii civile. A devenit deja truism ideea că practicile instrucţionale,
cultura şi etosul organizaţiei şcolare vor avea efecte decisive asupra modului în care sunt
înţelese şi vor fi practicate cetăţenia şi democraţia de către elev - viitor cetăţean.

109
Osborne a identificat în 1991 nouă principii pe care ar trebui să le împărtăşească un bun
profesor de educaţie civică/ cultură civică:
10. profesorul are o viziune articulată clar privind educaţia;
11. materialul pe care îl predă este important şi substanţial, deci merită să fie
transmis elevilor;
12. materialul de studiat este organizat în forma unei probleme sau a unei
chestiuni care să fie investigată în viitor,
13. se acordă o atenţie specială stimulării gândirii în cadrul unui context în
care cunoaşterea are sens;
14. profesorul are capacitatea să conecteze materialul de studiat cu experienţa
şi cunoştinţele pe care le are elevul;
15. elevilor li se solicită să fie activi în activitatea instrucţională;
16. elevii sunt încurajaţi să împărtăşească celorlalţi ideile şi să se bazeze şi pe
ideile celorlalţi;
17. sunt stabilite legături între sala de clasă şi lumea reală din afara şcolii;
18. clasele sunt caracterizate prin încredere şi deschidere; elevilor le este uşor
să participe.

Am urmărit în acest ultim capitol să exemplificăm corepondenţa dintre competenţele


urmărite la nivelul elevilor, respectiv profesorilor, analogiile dintre activităţile de
învăţare, strategiile de predare şi evaluare folosite pe de o parte la clasă, în şcoală sau
comunitate, respectiv în programele şi activităţile de formare iniţială şi continuă a
profesorilor care urmăresc pregătirea pentru cetăţenie democratică.

Aplicaţie:
1. Completaţi tabelul de mai jos, în care să notaţi principalele competenţe ale elevilor,
respectiv ale profesorilor. Identificaţi corespondenţele dintre ele. Comentaţi elementele
specifice formării profesorilor şi reveniţi asupra analizei SWOT realizate în subcapitolul
3.3..

Competenţele civice ale elevilor Competenţele profesorilor

110
2. Reflectaţi asupra rezultatelor anticipate privind învăţarea prin cursul de Teoria şi
practica educaţiei civice. Analizaţi structura acestei lucrări din perspectiva portofoliului
cursului universitar. Folosiţi ca reper tabelul următor, în care regăsim elemente specifice
structurii portofoliului, precum şi structura pe capitole şi subcapitole a lucrării de faţă. În
coloana din dreapta notaţi observaţii referitoare la viziune, designul obiectivelor şi
activităţilor de învăţare, tipul şi calitatea predării şi învăţării, rezultatele anticipate ale
învăţării schimbări în ceea ce priveşte cunoştinţele, abilităţile, sensibilităţile şi
atitudinile, etc. Vă recomandăm să vă referiţi şi la: mediul în care are loc învăţarea
sugerată în subcapitolul respectiv (sala de clasă, acasă, în comunitate); metodele şi
strategiile folosite în învăţare (exerciţii, învăţare prin cooperare, dezbatere, studiu în
grup, simulare/joc de rol, eseu, exerciţii în clasă sau în afara clasei, lectură independentă,
etc. ), metodele şi strategiile de evlauare (teste individuale, servicii în folosul
comunităţii, teme pentru acasă, elaborarea de portofolii, participarea la forumuri de
discuţie online, prezentări individuale, prezentări de grup, proiecte individuale, proiecte
de grup, studii de caz).

Figura 10
Capitol subcapitol Observaţii
Capitolul 1: 1.1. Structura
portofoliul de portofoliului de curs
curs şi
învăţământul
universitar

1.2. Portofoliu de
curs pentru Teoria şi
practica educaţiei
civice

Capitolul 2: 2.1. Determinante


individual şi istorice ale educaţiei
social în cetăţeanului
formarea
cetăţeanului

2.2. Educaţie civică


în perioada
adolescenţei

111
Capitolul 3: 3.1. Clarificări
unitate reală şi conceptuale
diversitate
conceptuală

3.2. Educaţia civică


din perspectivă
internaţională

3.3. Educaţie civică


implicită şi educaţie
civică explicită

3.4. Educaţie civică


şi educaţie pentru
cetăţenie
democratică

3.5. Competenţe
civice şi curriculum
ascuns

Capitolul 4: 4.1. Aspecte


discipline de curriculare şi
construcţie şi proiectare didactică
experienţe de
învăţare
4.1. 1. Educaţia
civică şi cultura
civică – discipline
de construcţie

4.1. 2. Scopurile
educaţiei civice/
culturii civice

4.1. 3. Caracteristici
ale programelor de
educaţie civică şi
cultură civică

112
4.1. 4. Cunoştinţe şi
deprinderi civice

4.1. 5. Competenţe
civice

4.1. 6. Proiectarea
didactică

4.2. Aspecte
metodologice

4.2.1. Centrarea pe
competenţele
elevilor şi
particularităţi
metodologice

4.2.2. Strategii de
instruire

4.2.3. Educaţia
civică şi proiecte

4.3. Aspecte
evaluative

4.3.1. Specificul
evaluării în educaţia
civică

4.3.2. Metode de
evaluare în educaţia
civică

113
Capitolul 5: 5.1. Justificarea
teme abordării
transversale şi
abordări
multinivelare 5.2. Drepturile
omului

5.2.1. Activităţi

5.3. Participare
civică

5.3.1. Activităţi

Capitolul 6: 6.1. competenţele


competenţele elevilor
elevilor şi
competenţele
profesorului

6.2. competenţele
profesorului

114
ANEXE

CAZ 1 – ICOANE ÎN ŞCOLI

COMUNICAT DE PRESĂ BUCUREŞTI, 21.11.2006

Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a analizat


petiţia domnului EM, profesor de filosofie din B, având ca obiect două capete de cerere:

 Retragerea simbolurilor religioase de pe pereţii publici ai cancelariilor, holulilor şi


sălilor de clasă din Liceul de Artă „Margareta Sterian”;
 Retragerea simbolurilor religioase din instituţiile de învăţământ public din
România.

Petentul consideră că afişarea simbolurilor religioase pe pereţii unităţilor publice de


învăţământ constituie o discriminare împotriva persoanelor atee, agnostice, indiferente
sau de altă confesiune decât aceea căreia îi aparţin simbolurile religioase.

Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a audiat


părţile din această speţă în data de 14.11.2006, la sediul instituţiei, urmând ca astăzi să se
pronunţe, după deliberări.

Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a pronunţat


după cum urmează:

Cu privire la primul capăt de cerere, Colegiul Director a reţinut Sentinţa nr. 157
pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2005 de către Tribunalul Buzău şi
Decizia nr. 1917 pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iulie 2006 de către Curtea
de Apel Ploieşti. Astfel, instanţa a considerat că „prin existenţa simbolurilor religioase pe
pereţii cancelariilor, holulilor şi sălilor de clasă din învăţământ nu sunt încălcate
drepturile fundamentale la libertatea de conştiinţă, gândire şi libertatea credinţelor
religioase, respectiv al egalităţii în drepturi ale elevilor şi nu reprezintă o situaţie
discriminatorie pentru fiica reclamantului, elevă la Liceul de Artă „Margareta Sterian”
din Buzău, care frecventează orele de religie predate. Se reţine că în cazul acestei unităţi
de învăţământ există o situaţie specială în raport de celelalte şcoli pendinte I.S.J. Buzău,
întrucât majoritatea icoanelor expuse în această instituţie sunt lucrări elaborate de elevii
liceului sub îndrumarea profesorilor de specialitate, fiind considerate obiecte de artă”.
Decizia Curţii de Apel Ploieşti este definitivă şi irevocabilă. În consecinţă, Colegiul
Director nu se pronunţă, respectând principiul autorităţii de lucru judecat.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, Colegiul Director al Consiliului Naţional
pentru Combaterea Discriminării a decis să recomande Ministerului Educaţiei şi
Cercetării elaborarea şi implementarea unei norme interne (circulară, instrucţiune), într-
un timp rezonabil, prin care să reglementeze prezenţa simbolurilor religioase în

115
instituţiile de învăţământ public. Această normă internă trebuie să se fundamenteze pe
următoarele principii:

 să asigure exercitarea dreptului la învăţătură şi accesul la cultură în condiţii de


egalitate;
 să respecte dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor potrivit convingerilor
lor religioase şi filosofice;
 să respecte caracterul laic al statului şi autonomia cultelor;
 să asigure libertatea de religie, conştiinţă şi convingeri a tuturor copiilor în
condiţii de egalitate;
 să afişeze simbolurile religioase doar în cursul orelor de religie sau în spaţiile
destinate exclusiv învăţământului religios.

Hotărârea Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării


va fi elaborată, motivată şi comunicată în termenul legal de 15 zile de la adoptare.
Hotărârea poate fi atacată în termen de 30 de zile la autoritatea emitentă potrivit art. 7
alin. 1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Pe http://www.salvati-icoanele.info/ puteţi urmări evoluţia dezbaterilor pe acest subiect.

________________________________________________________________________

Elevii atei sunt ciudatii clasei31

Un fenomen interesant care se produce în ultimii ani, datorat influenţei tot mai marcante
a religiei asupra indivizilor, este percepţia ateismului sub semnul demonismului şi a
stigmei. Elevii cu convingeri ateiste sunt percepuţi ca o specie de “ciudaţi”. Sethy este
elevă în clasa a XII-a la un liceu din Botoşani. La începutul anului s-a hotărât să nu mai
frecventeze orele de religie. Ea a întrebat-o pe profesoara de religie ce materii poate
studia în locul acestei discipline. “Profesoara m-a intrebat de ce mă interesează asta şi eu
i-am raspuns că sunt atee. Atunci a început să râdă şi a fost imediat urmată de restul
colegilor mei. M-a umilit în faţa clasei, mă întreba ironic cum de eu pot să fiu atee şi
restul clasei nu... M-am simţit foarte prost”, spune Sethy. Datorită birocraţiei sau, pur şi
simplu, de dragul evitării unor complicaţii, profesoara i-a încheiat finalmente situaţia cu
7,5. Alt caz povestit de Sethy este al unui coleg care “a scris o povestioară în care îşi
bătea joc de Biblie şi era sa fie exmatriculat”.

31
http://www.evenimentulzilei.ro/social/?news_id=167980&PHPSESSID=3f7ce...

116
Schimbarea întregului sistem al invatamantului religios public 32
Gabriel ANDREESCU
În anii 1996-1997, cine intra în Universitatea Bucuresti, clădirea de lângă Operă, se
trezea în atmosfera unui lăcaş de cult. Întreg holul era împânzit de icoane şi alte însemne
religioase, de cărţi bisericeşti, de anunţuri privind călătorii la mânăstiri, de îndemnuri,
declaraţii şi declamaţii ale Asociatiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România
(ASCOR). Trebuia să te strecori prin forfoteala imaginilor ca să ajungi în sălile unde se
respira aerul universitar.
Pentru că nici acele manifestări de fervoare nu le erau de ajuns, membrii ASCOR au
trecut în agendă şi construirea unei biserici în curte. A fost prea mult. Câteva voci au
reclamat invazia BOR în spaţiul universitar. În ciuda ameninţărilor la adresa
"necredincioşilor" - meteahna veche - Rectorul şi Senatul au oprit proiectul bisericii şi au
reglementat strict afisajul pe holuri. Astăzi, când intri in Universitate, te simţi într-o
instituţie de învăţământ superior. Nu am mai auzit pe nimeni declarând că studenţii îşi
pierd sufletul întrucât nu sunt întâmpinaţi cu propaganda ortodoxă la intrare.

Cum o fi fost posibilă deturnarea spaţiului universitar de la menirea sa firească? Există


momente în istorie când valul se asază peste ochii unor întregi mulţimi. O spun ca să fac
legătura între propaganda ASCOR din anii 1996-1997 în Universitate şi propaganda de
astăzi în favoarea prezenţei însemnelor religioase în şcolile publice. Prezenţa icoanelor în
şcoli reprezintă doar o componentă, şi nici cea mai importantă, a felului în care decurge
învăţământul religios în Romania. Actualul sistem încalcă, în întregimea lui, sensul
învăţământului public. Acesta nu este destinat nici catehizării, nici practicării ritualurilor
religioase. A o susţine nu exprimă o adversitate faţă de culte. Să ne inchipuim că diferite
organizaţii ar bate la usa bisericilor - ortodoxe, catolice, nu contează - cerând adăpostirea
nevoiaşilor fără camin. Sau deschiderea unor expozitii de flori. Ar primi oare acceptul
preotului paroh? Evident că nu. Ar trebui ca un astfel de refuz să fie urmat de campanii
împotriva clerului, pe motiv că acesta se împotriveste sărmanilor şi frumosului?

Biserica este pentru oficierea cultului, nu refugiu de noapte, nici loc de expoziţii. Exact în
aceeaşi logică, rostul şcolilor este să realizeze idealul educaţional care, potrivit chiar legii
învăţământului, "constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii
umane, în formarea personalităţii autonome şi creative". În contextul şcolar, educarea
morală e menită să asigure, în limbajul aceleiaşi legi, "respectarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, a demnităţii şi a toleranţei, a schimbului liber de
opinii". Cum se regăsesc acestea în educaţia confesională care a transformat astăzi
unităţile de învăţământ în locuri de îndoctrinare religioasă? Toate investigaţiile arată că
actualul sistem propagă dogmatismul şi intoleranţa şi afectează interesul superior al
copilului. El este pur şi simplu incompatibil cu principiile educaţionale generale.
Invăţământul religios în şcolile publice, garantat prin Constituţie, trebuie pus în
concordanţă cu celelalte valori proprii educaţiei. Ceea ce înseamnă să devină o educaţie
despre credinţe, despre cultura religioasă, nu un apendice al bisericilor. Aceasta nu
împiedică părinţii şi slujitorii de cult să catehizeze copii. Şi să o facă în locurile şi în orele
destinate vieţii confesionale.

32
http://www.ziua.ro Nr. 3820 de joi, 4 ianuarie 2007

117
CAZ 2 - MARIANA

Povestea unui copil român care trăieşte în cuşcă emoţionează Italia

Crucea Roşie Italiană pregăteşte o expediţie în România, într-un sat din apropierea
Bacăului, pentru a salva viata unei fetiţe de 16 luni, Mariana, care trăieşte închisă de
bunici într-o cuşcă de fier de 1 metru cub alături de o pisică. Mănâncă din aceeaşi farfurie
infectă. Supravieţuiesc printre gunoaie şi murdărie. Mama Marianei, o tânără prostituată,
a dispărut, pare că în Italia. Tatăl nu l-a cunoscut niciodată. Bunicii sunt duşmanii ei cei
mai de temut. El - alcoolist, ea cu grave probleme psihice.

Povestea Marianei a fost revelată ziariştilor postului italian de televiziune Sat2000 de


către Mihaela, o româncă de 29 de ani care colaborează la Roma cu Asociaţia
„‟Salvamamme'‟.

Ziariştii au realizat un reportaj fotografic. Crucea Roşie Italiană va colabora cu cea


română căreia îi va cere să intervină, va plăti toate cheltuielile necesare şi va trimite un
grup de medici în România. Mariana suferă de gastro-enterită cronică. (Amos NEWS)

"Fetiţa din cuşcă" - adevărata poveste a Marianei – Evenimentul zilei


28 Martie 2006
Tatiana Dabija

Ciocnire dureroasă între rigorile civilizaţiei şi tradiţionalism.


"Sărăcia nu e un motiv să ia fetiţa de acasă"
Gheorghe Bourici, bunicul micuţei

Intr-un sat băcăuan plin de nămol şi de sărăcie, un bunic a rămas fără nepoţica de doi ani
şi jumătate din cauză că o ţinea ore întregi într-un soi de pătuţ-ţarc acoperit cu sârmă de
plasă. Aşa s-a priceput el s-o ferească de accidente.

De-aici a început cazul "fetiţei din cuşcă", luată din familie şi mutată de asistenţii sociali
la un asistent maternal. Azi, după ce povestea s-a consumat în presă, bunicul şi mama îşi
vor cu disperare micuţa înapoi şi se plâng că "sărăcia nu e un motiv să fie luată fata de
acasă".
"Ţarcul-cuşcă" era un pătuţ cu zăbrele
Un bătrân, Gheorghe Bourici, îşi creştea aproape singur nepoţica de doi ani jumate, pe
nume Mariana, într-o casă sărăcăcioasă, în cătunul Galeri din comuna băcăuană Horgeşti.
Un loc unde cizmele din cauciuc sunt încălţămintea universal folosită, din cauza
nămolului ce n-apucă să se usuce.
Amândoi se trezeau înainte să se crape de ziuă, bătrânul îi dădea fetiţei lapte proaspăt luat
pe abonament de la un vecin, o drăgălea cum se pricepea, iar când avea treabă prin curte

118
sau pleca în sat o punea pe Mariana într-un pătuţ mic de tot, cu "pereti" din zăbrele din
lemn, ca să nu ajungă fata la plita încinsă ori să bage vreun cui în priză.
Uneori, bunicul acoperea "ţarcul" cu o plasă de sârmă cu ochiuri mari pentru că într-o zi a
găsit-o pe copilă călare pe marginea pătuţului şi de-atunci îi era teamă c-o să păţească
ceva când nu e el acolo.
Seara, tot bătrânul o adormea. Nu ştia să-i spună poveşti, doar îi vorbea încontinuu până
ce fărâma de om ajungea în lumea viselor, apoi punea şi el geană pe geană.
"Nu, eu nu dau fata", repeta bunicul
În ultima vreme, el îi era şi mamă, şi tata, şi bunic. Mama fetiţei, pe care o cheamă tot
Mariana, a plecat acum patru luni într-un sat vecin, Gioseni, să trăiască cu Cristi şi cu
speranţa că poate şi-a găsit un om care să-i fie alături. A mai venit in Galeri să-şi vadă
copilul, spune ea, "de vreo şase-şapte ori".
Impărţeau sărăcia şi micile bucurii împreună, Gheorghe Bourici şi nepoţica lui, iar el îi
mulţumea lui Dumnezeu că are ce-i dea de mâncare copilei şi că e sănătoasă. Liniştea lor
a fost tulburată însă deodată, în urmă cu vreo două săptămâni, când în curte a năvălit o
grămadă de oameni de la oraş. De la primărie, de la Protecţia Copilului Bacău, polţişti şi
"dracu‟ mai ştie ce erau, că intraseră vreo 20 în curte", ca să-i ia fata.
Când au intrat în iatacul bătrânului, Mariana se juca în patul mare al odăii. Ochii ei
imenşi nu mai văzuseră vreodată atâta omenire la un loc şi niciodată spre ea nu se
îndreptaseră atâtea priviri. Iar bunicul ei era supărat din cale-afară: "Nu, io nu dau fata!",
repeta întruna. "De ce să mi-o luaţi? Cu ce am greşit?". Intre timp, apăruse şi mama
copilei şi au ţinut-o împreuna cu nu şi nu până au câştigat prima bătălie cu autorităţile.
Dar Direcţia pentru Protecţia Copilului (DPC) Bacău a obţinut în instanţă, la Tribunalul
Bacău, despărţirea copilului de familie pe motiv că micuţa trăieşte în mizerie, chinuită, şi
au "cazat-o" la un asistent maternal profesionist pînă la evaluarea socială şi psihologică a
membrilor familiei şi a condiţilor de viaţă pe care aceştia i le pot oferi.
L-au lăsat pe Gheorghe pradă disperării. Gospodăria i se pare acum şi mai săracă fără
surâsul micuţei, îi e dor de năzbâtiile ei de "fată harţăgoasă" şi trăieşte cu spaima ca n-o
va mai ţine în braţe decât la program, cu voie de la judecători.
Acvariul cu peşti fata cu dragostea de acasa
Pe asistenţii maternali la care locuieşte acum Mariana nu prea-i are la suflet bătrânul, îi
vede şi pe ei vinovaţi de necazurile lui. Nu se teme că micuţa, cât va sta la apartament, se
va obişnui acolo. N-are el acvariu cu peşti, oglinzi cât uşa şi nici curmale pe frigider, dar
o iubeşte şi se va strădui să nu-i lipsească nimic. Asta a facut şi până acum, spune el.
Mama fetiţei urmăreşte, din odaie, cum tatăl ei povesteşte, în curte, că îi aducea Marianei,
din când în când, portocale. Ii mai dădea şi "două pătrăţele de ciocolată dimineaţa şi două
seara, că mai mult nu face bine". Dacă era după ea, Mariana ar fi mâncat dulciuri şi în loc
de mâncare, "era mofturoasă... I-am dat pâine făcută cu ou şi cu zahăr şi n-a vrut".
Mariana dormea pe umărul ocrotitor al bunicului

119
Că fetiţa nu mănâncă orice confirmă şi asistentul maternal Elena Moise, care are acum
grijă de ea. "Fructele-i plac, oricât de multe, mezeluri, brânzeturi, dar nu se atinge de
mâncarea gătită." Şi nu foloseşte lingura, toate lichidele le consumă cu paiul, de aceea
mama-locţiitor presupune că micuţa era obişnuită cu biberonul.
Prima reacţie a Marianei, când s-a văzut în apartamentul Elenei Moise, a fost să alerge
prin casă, până s-a oprit în faţa acvariului cu pestişori coloraţi din sufragerie. A privit
mult, mult, nu înţelegea. Şi oglinda mare cât usş, de pe hol, a mirat-o. S-a uitat lung la
fetiţa necunoscută ce-i apărea în faţă şi a dat să intre prin geamul mirajului.
Seara, întâia seară în apartament, a apărut prima problema. Fetiţta nu adormea singură pe
pernă şi nici alături de Elena Moise. "Doar după ce soţul meu a pus-o cu capul pe pieptul
lui, cred ca era ataşată de bunic şi obişnuia să doarmă pe umărul lui."
Râde, dansează şi se teme de săpun
E cuminte Mariana, nu-i face necazuri Elenei Moise. Se joacă Lego cu Ştefănuţ, un
băieţel aflat şi el în plasament la aceeaşi familie, zâmbeşte şi îşi freamătă buziţele căutând
curajul de a vorbi. Rosteşte doar câteva cuvinte simple - "calu‟", "ou‟", "io-te", "hopa",
"gataaa".
"Mama" nu ştie să spună. In schimb, danseaza minunat, a observat Elena Moise, şi-i
place mult muzica populară moldovenească.
Mama cu mandat limitat spune că, în afară de un singur lucru, n-are ce să-i reproşeze
bunicului Marianei: "Cei mai mari duşmani ai ei sunt apa şi săpunul. Incepe să ţipe când
vede că pregătim cădiţa pentru baie".
"Am făcut hârtie şi la Băsescu, doară cu el am votat. Dacă nici el nu mă ajută, e rău... "
Gheorghe Bourici, bunicul Marianei
Bunicul i-a oferit copilei o viaţă pe care a trăit-o şi el
Pe Gheorghe Bourici l-am găsit in curte, în vârful unei căruţe din care descărca în grădină
gunoi de grajd, în timp ce mama-sa, Ileana, o bătrână de 74 de ani, se chinuia să ajungă la
el înecându-şi cu grijă galoşii de cauciuc prin mocirla din ogradă. Se codesc să vorbească,
s-au fript o dată cu italienii ăia de le-au adus necazul în bătătură.
"M-am trezit cu italienii la poartă"
Atunci a început totul. Intr-o zi cu miros de sărbătoare, cu puţin înainte de Crăciun,
bătrânul s-a dus să cumpere pâine de la chioşcul din sat. Acolo, o fată de-a locului,
Mihaela, "care era cu nişte băietani italieni, c-a fost dusă la muncă în Italia", s-a ţinut de
capul lui, să vadă străinii fetiţa.
"Io am zis că glumeşte, da‟ m-am trezit cu ei la poartă", ridică din umeri. A scos Bourici
un bidonaş de vin din beci, i-a omenit, ei au filmat-o pe Mariana, apoi au plecat. Bătrânul
şi-a văzut de viaţa lui. Până în "ziua blestemată" în care reporterii unei televiziuni
româneşti i-au călcat bătătura şi l-au făcut de baftă în sat. El n-a văzut ce au dat ei pe
post, că nu prinde decât TVR-ul, n-are bani de cablu. Dar sătenii au început a se uita
chiorâş la el, şuşoteau cu ochi răi.

120
Mic şantaj ca să-şi vadă fetiţa
Când oamenii autorităţilor i-au luat copila din casă, în familia Bourici panica a învins
raţiunea. Bătrânul a ameninţat că se spânzură, mama copilei a strigat că se "taie" dacă-i
iau fata. I-au luat-o. Psihologii de la Protecţia Copilului au reuşit să-i întoarcă pe cei doi
din gândurile sinucigaşe, dar amărăciunea i-a tăiat bunicului pofta de mâncare.
A făcut greva foamei patru zile, până i-a venit rău şi a chemat Salvarea, să-l ducă la
Bacău. Cei de la DPC au încercat să-l convingă să mănânce, dar Bourici a fost deştept.
"Voia să-mi dea o ciorba şi am zis că nu mănânc decât dacă-mi văd fetiţa". S-a zăpăcit cu
totul de fericire când a văzut-o pe Mariana.
Curăţenie şi consiliere socială
Cât o mai sta Mariana la familia Moise, gospodăria din cătunul Galeri trebuie primenită,
mama fetiţei va fi învăţată de către asistenţi sociali şi psihologi ce şi cum trebuie să facă
pentru a-şi creşte copila "în condiţii normale". Ca să aibă mai mari şanse de a o readuce
acasă, a băgat casa în curăţenie.
Cristi, iubitul mamei fetiţei, e plecat după var, într-un sat vecin. Gheorghe Bourici nu stă
deloc bine cu banii, dar pentru Mariana ar face orice. Fiindcă n-are pensie, munceşte la
alţii cu ziua, îi mai dă mamă-sa, Ileana, din pensia ei de două milioane. "Plus că am doi
purcei şi doi cai".
Viaţa pe care o au bunicul şi "răsbunica" Marianei i-au oferit-o şi ei. Au aruncat pătuţul-
"cuşcă", i-or învăţa asistenţii sociali cum s-o fereasca de accidente pe fetiţă, numai să le-o
dea inapoi. Mai au de aşteptat până pe 17 aprilie, când judecătorii de la Tribunalul Bacău
vor hotărî cum e mai bine pentru Mariana.
Gheorghe Bourici speră ca atunci să se termine balamucul. "Cum adică n-am avut grija
de ea? Dacă aveam mai mult, îi dădeam mai mult. Sărăcia nu-i un motiv să-mi ia fetiţa,
sunt alţii în sat care umblă desculţi iarna...".
Cum a venit pe lume Mariana
Când vorbeşte despre micuţa Mariana, bunicul Gheorghe Bourici zâmbeşte şi ochii
albaştri îi strălucesc altfel, chiar dacă la început n-a vrut să auda de ea, fiindca mamă-sa a
făcut-o din flori pe când avea doar 17 ani.
"Intr-o zi, am luat fata asta mai mica a mea, pe Mariana, să strângem nişte buruiană de pe
bucata noastra, ca să hrănim vaca şi s-o ducem la târg a doua zi, s-o vindem, că era
stearpă. Ea mergea în urma mea şi gâfâia tare la
deal. Io nu ştiam ce-i cu ea.
Când ne-am întors acasă, i-am spus la maica (mama
lui, Ileana Bourici - n.r.): "Bă, proasta asta oare nu-i
gravidă?". Maica ştia, da‟ n-o zis nimic până
atunci", retrăieşte Gheorghe momentul de cumpănă.
A alungat-o de acasă pe fată, că-l făcea de râs în sat,
fiindcă nu era măritată.

121
Născută pe 13 septembrie
Mariana a stat la un centru de protecţie a mamei şi copilului din Bacău şi a născut pe 13
septembrie o fetiţă blondă şi bucălaăa. Intr-o zi a fugit de acolo şi a prins curaj de-a veni
acasă. "Nu voiam să aud de ea, da‟ când am vazut copilu‟, mi-o fost drag şi mi-o fost
frică să-l las doar pe mâna ei, aşa că am primit-o...", povesteşte el, amintindu-şi cum, în
urmă cu câţiva ani, când era mai mică şi mai fără minte, fiica-sa a dat pentru ţigări
plapumi din casă, un sac de făină şi un aparat de sudură, furate din casă.
Când nepoţica avea cam două luni, mamă-sa nu mai avea lapte, aşa că bunicul a alergat
pe la primaria comunei şi s-a rugat de primar de i-a dat nişte cutii cu lapte praf.
Legea îi obligă pe părinţi să fie responsabili
Prin lege, orice copil are dreptul să beneficieze de condiţii de viaţă care să îi permită
dezvoltarea fizica şi mentala. Părinţii sunt obligaţi să le asigure un nivel de trai
acceptabil, să iî supravegheze şi să îi trimită la şcoaăa, iar statul are datoria de a interveni
acolo unde drepturile celor mici nu sunt respectate.
"In mediile sărace, cele mai frecvente drepturi care le sunt încălcate sunt cele la
dezvoltare, sănătate şi educaţie. In multe cazuri, copiii sunt neglijaţi de familie şi supuşi
unor abuzuri emoţionale, părinţii lăsându-i să înţeleagă că sunt o povară pentru familie",
susţine Geta Păunescu, de la asociaţia "Salvaţi Copiii".
Abuzul nu ţine de bani
In Romania nu există date statistice despre copiii care trăiesc în condiţii proaste. Familiile
sărace nu sunt neaparat cele mai problematice în privinţa respectării drepturilor copilului,
spune Bogdan Panait, secretar de stat la Autoritatea Naţionala pentru Protecţia
Drepturilor Copilului.
"Violenţa asupra minorului nu este influenţată de sărăcie sau de cultura părinţilor", este
convins Panait. "Teoretic, copiii din familiile sărace sunt mai degrabă supuşi abuzului, în
diverse forme, de la vânzarea lor pentru a munci la ferme, cum s-a întâmplat acum câţiva
ani în nordul Moldovei, la renunţarea la şcoală pentru a merge la muncă sau căsătoria la
vârste mici", completează el.
Părinţii neglijenţi sau cei care îşi exploatează copiii pot fi decăzuţi din drepturi de către
instanţele de judecată, iar cei mici trec în grija rudelor, a familiilor substitutive, a
mamelor sociale sau a centrelor de plasament. (Cristina Olivia Moldovan )

122
CAZ 3 – ACTIVISM CIVIC ONLINE

Salvati Rosia Montana - Acum este momentul!

Contestă acum studiul de impact asupra mediului

Acum tu decizi soarta Roşiei Montane! Guvernul Romaniei trebuie să-ţi audă vocea
pentru a lua decizia corectă. Campania Salvaţi Roşia Montana este acum pusă pe treabă,
gata să oprească acest proiect minier catastrofic. Cu sprijinul tău, putem lua o piatră de pe
sufletul fiecărui român. Autorităţile sunt obligate să ne asculte şi avem timp până la 25
august 2006.

Ce înseamnă proiectul Gabriel Resources? Proiectul de exploatare minieră intensivă cu


cianuri de la Roşia Montană pune în pericol VIAŢA în Tara Moţilor, deschizând calea
producerii celui mai mare dezastru ecologic din Europa de est. SE VOR DISTRUGE: 5
munţi, un patrimoniu naţional unic în lume,10 biserici, 12 cimitire, 958 de gospodării.
Oamenii care nu vor să se mute sunt ameninţaţi cu exproprierea.

Ce înseamnă lupta pentru salvarea Roşiei Montane? Află istoria unei lupte de peste 5 ani
împotriva distrugerii, corupţiei, lăcomiei. Din cauza nepăsării şi incompetenţei,
autorităţile române au ignorat până în prezent vocea societăţi civile; însăşi procedura de
impact asupra mediului este deja viciată şi flagrant ilegală. Localnicii din Roşia Montană
au o alta viziune despre viitorul lor. Vrei să vezi cum arată ? Vizitează www.fanfest.ro,
www.drumulaurului.ro si www.buciumanii.ro.

Pe data de 24 august 2006, Alburnus Maior a făcut publică o analiză expertă


independentă a Raportului EIM Roşia Montană. Aceasta a fost şi depusă în aceeaşi zi la
Ministerul Mediului ca reprezentând contestaţia oficială a Alburnus Maior. Evaluarea
conţine şase studii principale. Autorii acesor studii au efectuat vizite în teren la Roşia
Montană începând din mai 2006, deşi o bună parte dintre aceştia au vizitat constant Roşia
Montană încaă din 2003. Multe dintre contribuţiile expeţilor au fost facute pro-bono, iar o
parte dintre ele au fost sprijinite financiar prin granturi acordate de către Staples Trust/
UK şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă (www.fsd.ro).

Recent, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor din Ungaria a făcut publică analiza
Raportului EIM pentru Roşia Montana pe care a realizat-o şi a transmis-o părţii române.
Acesta a solicitat autorităţilor române să nu emita acordul de mediu pentru proiectul
minei de aur şi argint propuse la Roşia Montana date fiind deficienţele majore şi
concluziile de bază false prezente în Raportul EIM. Puteţi accesa textul acestei evaluări în
limba română, engleză si maghiară. Consultaţi de asemenea comunicatul de presa oficial
al Ministerului Mediului din Ungaria.

NU LĂSA ROSIA MONTANA SĂ MOARĂ! Oamenii sunt mai importanţi decât


aurul. SALVAŢI ROSIA MONTANA!

123
Bibliografie
Albulescu, Ion, Mirela Albulescu (2000) Predarea şi învăţarea disciplinelor socio-
umane – elemente de didactică aplicată, Polirom
Almond, Gabriel A Sidney Verba (1996) – Cultura civică, Editura Du Style, Bucureşti
Antonescu, GG (1943) Pedagogia Generală ediţia a IV-a, Editura Scrisul Romănesc
Audigier, Francois (2000) Proiectul Educaţia pentru cetăţenie într-o societate
democratică; concepte de bază şi competenţe esenţiale referitoare la educaţia pentru
cetăţenie într-o societate democratică, Consiliul pentru Cooperare Culturală, Strasbourg
Balahur, Doina (1999) “Societatea civilă: Opinii, puncte de vedere, perspective”, în
Sociologie Românească nr.II, anul 1999, Asociaţia Romană de Sociologie
Bădescu, Gabriel, Paul Sum, Eric Uslaner, 2004 – “Civil Society Development and
Democratic Values in Romania and Moldova” în East European Politics and Societies,
vol 18, no.2, pages 316-341, American Council of Learned Societies
Bărsănescu, Stefan (1932) Pedagogie, pt scolile normale, seminarii, scoale
profesionale, îvăţători şi studenţi Editura Scrisul Romanesc SA Craiova,
Bărsănescu, Stefan (1969) Istoria Pedagogiei Editura Didactică si Pedagogică Bucureşti
Bernstein, Burnett, Goodburn, Savory (2006) Peer Review of Teaching Project,
Making visible the Intellectual Work of Teaching disponibil la
http://www.courseportfolio.org/peer/pages/index.jsp
Bîrzea, Cezar (1999) – Cultura civică, Editura Trei, Bucureşti
Bîrzea, Cezar et all (2005) – Manual pentru asigurarea calităţii educaţiei pentru
cetăţenie democratică, UNESCO, Consiliul Europei, CEPS, disponibil la
http://www.tehne.ro/proiecte/educatie_cetatenie_democratica.html.
Cerbin, W. (1992). A learning centered course portfolio. [Online] disponibil la
http://kml.carnegiefoundation.org/gallery/bcerbin/Resources/Course_Portfolio/course_po
rtfolio.html
Cerghit, Ioan (1997) Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică
Ciolan, Lucian “Reforma curriculară în învăţământul liceal românesc: presmise, politici,
metodologii” (2002), în Păun, Emil, Dan Potolea Pedagogie – Fundamentări teoretice şi
demersuri aplicative, Polirom
Coţofană-Boeru, Emanuel şi Elena Bălan (2002) „Educaţia civică” în Vlăsceanu, Lazăr
(coordonator) Şcoala la răscruce – Schimbare şi continuitate în curriculumul
învăţământului obligatoriu, studiu de impact volumul 1, Polirom
Davies, Jan, Jan Gregory & Shirley Riley (1999) Good Citizenship and Educational
Provision, Falmer Press London & NY
Delrue Kaat (1998) Straight from the neighbourhood – The neighbourhood as a learning
environment: a plan in steps, King Boudoin Foundation
Gilligan, Carol (1982). In a different voice: Psychological theory and women's
development. Cambridge, MA: Harvard University Press
Gollob, Rolf (coord) (2005) Manualul pentru formarea cadrelor didactice în domeniul
educaţiei pentru cetăţenie democratică şi al educaţiei pentru drepturile omului,
disponibil la http://www.tehne.ro/resurse/TEHNE_formarea_cadrelor_didactice_ECD
Hatos, Adrian (coord.) (2004) Cum se învaţă cetăţenia activă în România? disponibil la
http://www.socsci.kun.nl/re-etgace/Romanian_booklet.pdf

124
Ionescu, Mihaela (2003) Managementul clasei. Un pas mai departe – învăţarea bazată
pe proiect, Humanitas & Educaţia 2000+ Bucureşti
Iucu, Romiţă (2006) Managementul clasei de elevi – Aplicaţii pentru gestionarea
situaţiilor de criză educaţională, Polirom
Keen, Ellie, Anca Tîrcă (1999) Educaţia pentru cetăţenie, Ghid pentru profesori,
Editura Radical
Kennedy, Kerry (1997) Citizenship Education and the Modern State, Falmer Press
London & Washington
Marrou, Henri-Irenee (1997) Istoria educaţiei în antichitate, Editura Meridiane
Nedelcu, Anca (2003), Învăţarea interculturală în şcoală – ghid pentru cadrele
didactice, Humanitas
Pagoni-Andreani, Maria (1999) Le développement socio-moral: des theories à
l’éducation civique Presses Universitaires du Septentrion
Păun, Emil (1997) Note de curs Universitatea din Bucureşti
PĂUN, Emil (1999) Şcoala - o abordare sociopedagogică Polirom
Potolea, Dan (1988) “Teoria şi metodologia obiectivelor educaţionale” în Cerghit Ioan şi
Vlăsceanu Lazăr Curs de Pedagogie, Editura Universităţii Bucureşti
Precupeţu, Iuliana (2003) “Participare socială, capital social şi sărăcie”, în Revista
Calitatea Vieţii disponibil la www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2003.3-
4.a02.pdf
Print, Murray, Alan Smith (2000) “Teaching Civic Education for a Civil, Democratic
Society in the Asia region”, în Asia Pacific Education Review, vol.1, nr. 1/ 2000, p.100-
109
Rădulescu Eleonora, Anca Tîrcă (2004) Educaţia civică prin activităţi extraşcolare cu
caracter interdisciplinar, Ghid pentru profesori şi elevi, Polirom Educaţia 2000+
Sandu, Dumitru 2003 – Sociabilitatea în spaţiul dezvoltării, Polirom
Schmitter, Philippe “Societatea civilă în Orient şi Occident”, în Diamond et all, 2004
Cum se consolidează democraţia, Polirom
Strâmbeanu, Marius (2005) “Implicarea civică a tinerilor din România”, în Revista
Calitatea Vieţii disponibil la www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2005.3-
4.a03.pdf
Thornburg, Hershel (1983) “Is Early Adolescence Really a Stage of Development?” în
Theory into Practice, Vol. 22, No. 2, Early Adolescence: A New Look (Spring, 1983),
pp. 79-84

***** Consiliul Naţional pentru Curriculum (2002) Ghidul metodologic de aplicare a


programelor şcolare pentru educaţie civică şi cultură civică, Aramis
***** Proiectul Cetăţeanul – Citizen Project (2003) Florida Law Related Education,
Center for Civic Education, SUA
***** MEC, SNEE Ghiduri de evaluare, Aramis Bucureşti 1999
*********** Declaraţia Universala a Drepturilor Omului
*********** Conventia cu privire la drepturile copilului;
*********** Constitutia Romaniei, 2003, Lumina Lex , Bucuresti

125
*********** Drepturile copilului şi tânărului, 1998, Institutul Român pentru Drepturile
Omului, Bucureşti
*********** Manualul Consiului Europei, 1999, Centrul de informare şi Documentare
al Consiului Europei la Bucuresti
*********** Handbook for creating course portfolios, disponibil la
http://www.engr.wisc.edu/services/elc/portfolios.pdf
www.indiana.edu/~deanfac/portfolio/def.html

126