CRESTEREA CIUPERCILOR COMESTIBILE

CRESTEREA CIUPERCILOR COMESTIBILE

-Opinii si comentarii-

Introducere

Insemnari despre consumul ciupercilor comestibile, apreciate de vechii

romani,din cele mai vechi timpuri s-au pastrat pina in zilele noastre.
Referiri la aceasta pot fi intalnite si in operele unor renumiti oameni de
stiinta ai antichitatii. Astfel, Pliniu cel Batran, istoric si literat roman, in
lucrarea sa “istoria naturala”scrie si despre ciupercile bune de mancat, iar
Dioscoride ,medic si botanist grec, originar din Asia Mica, trateaza in
lucrarea sa “Despre mijloacele de vindecare” si medicamente de origine
vegetala obtinute din ciuperci.
La inceput, ciupercile au fost recoltate din flora spontana si consumate
datorita gustului si aromei specifice.Mai tarziu,empiric s-a trecut si la
introducerea unor speci
i in cultura. La nivelul anului 1990 productia mondiala de ciuperci cultivate
era de circa 3 763 000 t, China situandu-se pe primul loc, urmata de
S.U.A.In anul 1991, venitul rezultat din comertul mondial cu ciuperci
depasea 7,5 miliarde dolari. Dintre speciile cultivate, primul loc il ocupa
Agaricus bisporus (champinion), urmata de Pleurotus sp.(bureti) si de
Auricularia sp. si Lentinus sp.
Pentru a veni in sprijinul celor ce doresc sa cultive ciuperci, cu investitii
minime, in aceasta carte sunt prezentate sfaturi practice privind modul in
care trebuie sa se lucreze pentru a obtine recolte bune, destinate
consumului familial - si nu numai.
Lucrarea de fata se adreseaza in egala masura cultivatorilor amatori si
celor experimentati, atat de la sat cat si de la oras, din sudul si din nordul
tarii. Totodata, vine in sprijinul tuturor amatorilor de ciuperci, prin
indemnul de a nu se mai expune riscurilor consumului unor ciuperci toxice,
ci obtinerii unor culturi sigure in gospodaria proprie. Adresez acest indemn
cu atat mai mult, cu cat presa noastra a semnalat in ultimul timp
numeroase cazuri de intoxicatii grave cu ciuperci recoltate in flora
spontana, chiar mortale - de adulti si copii - in multe dintre judetele
Romaniei.

Valoarea alimentara a ciupercilor

Ciupercile contin, pe linga apa – intre 82 si 92%-substante proteice, hidrati

de carbon, lipide, vitamine si saruri minerale. Proteinele sunt comparabile
cu cele din carne si au un rol foarte important in organism, in ceea ce
priveste cresterea si refacerea tesuturilor (rol plastic).De asemenea,
proteinele participa la formarea enzimelor si hormonilor, la apararea
organismelor impotriva infectiilor si pot folosi ca material energetic, in lipsa
lipidelor si glucidelor. In structura proteinelor din ciuperci sunt prezenti 10
aminoacizi esentiali care se gasesc, de obicei, in albumina oului, caseina
laptelui si gliadina din griu. Valorea nutritiva a proteinelor depinde de
digestibilitatea lor ( posibilitatea de a fi transformate si absorbite de tubul
digestiv ). Hidratii de carbon (manita, glucoza, trehaloza, glicogenul si
celuloza ) apar in proportie de 6% in ciupercile uscate si de 0,9-1% in cele
proaspete. Glucidele (2,5%) din ciuperci sunt formate din glicogen,
asemanator cu cel din carnea animala.
Ciuperca este singura planta din intreg regnul vegetal care contine
glicogen, fiind denumita si “carne vegetala”.
Unele specii de ciuperci mai contin si substante tanante, uleiuri eterice etc.
Vitaminele au un rol complex in organism :contribuie la cresterea si
dezvoltare, maresc rezistenta acestuia, fortifica sistemul nervos etc.
Ciupercile sunt singurele din regnul vegetal care contin vitamine din
complexul B(thiamina, biotina, acidul nicotinic, acidul pantotenic), vitamina
D (specifica pentru carnea de peste), vitaminele A1, C, K si PP.
Lipidele (grasimi) din ciuperci proaspete (0,5%) sunt utilizate de organism
ca sursa de energie.Un gram de lipide produce 9 calorii. Lipidele din
organism transporta vitaminele A, D, B si le asigura absorbtia pri tubul
digestiv. Mai au rol de regenerare a tesuturilor, intra in alcatuirea
sistemului nervos, asigura buna functionare a glandelor(tiroida), contribuie
la formarea anticorpilor si la functionarea normala a pielii etc.
Substantele minerale (0,5% - 1,5%) din ciuperci, determinate in cenusa
sunt: K(potasiu) – 44 - 41%; P(fosforul) - 13,5 - 25%; SI(siliciu) - 8%. Dupa
continutul in fosfor, ciupercile sunt comparate cu carnea de peste.
Magneziu, sodiul, clorul si calciu sunt mai putin reprezentate in ciuperci,
ceea ce le incadreaza printre alimentele putin sarate.
Substantele minerale numite si catalizatorii vietii sunt absolut
indispensabile pentru buna functionare a organismului. Ele fac parte din
compozitia celulelor si a singelui. Ciupercile de cultura au o aciditate
scazuta, fiind data de catre acidul malic si citric. Enzimele din ciuperci si, in
special, tripsina, au rol important in digestie.
Ciupercile au gust si aroma deosebite, pot fi consumate ca aliment de baza,
atat de catre persoane sanatoase, cat si de catre diabetici (nu contin
amidon). Lipidele se gasesc in ele numai sub forma combinata (agaricine,
lecitine, ergosterine, fosfatide).
Gama larga a preparatelor culinare (475 retete culinare cu ciuperci, Ioana
Tudor, 1996,Ed.Tehnica), precum si posibilitatea conservarii pentru iarna,
explica interesul de care se bucura acestea.

Valoarea terapeutica a ciupercilor

Datorita faptului ca ciupercile inferioare au facut posibila producerea

penicilinelor, streptomicinelor etc., intr-un cuvint, a antibioticilor, care au
salvat milioane de vieti umane si animale,cercetorii sunt preocupati si acum
de studiul ciupercilor superioare (macromicete). Dupa ce au fost
valorificate ca aliment,ciupercile au inceput sa prezinte interes si pentru
medicina, pentru prepararea diferitelor bauturi si pentru extragerea
diferitelor arome.
Traditional, ciupercilor li s-au acordat virtuti terapeutice antitumorale si
imonologice care au inceput sa fie testate in mod stiintific. Astfel, s-a
observat ca, datorita continutului lor ridicat in anumite polizaharite, au
proprietati imunostimulente. Prin prezenta chitinei in peretii celulari,
ciupercile produc un efect filmogen, utilizat in industria cosmetica. In trecut
s-au studiat trufele, galbiori, ghebele, iutarii, nicoretii, rascovii s.a. Astfel,
din Lactarius deliciosus (rascovi) si Clytocybe gigantea s-a izolat o
substanta care s-a dovedit eficace impotriva bacilului tuberculozei; din
Calocybe georgii (nicorete) si din Polyporus betulinus s-au izolat substante
antibiotice, iar din Marasmius rameales-o substanta activa contra
germenilor tifosului.
Popularitatea ciupercii parfumate –Lentinus edodes, este data de calitatile
gastronomice, dar si de vitutile medicinale si anticolesterolice. Din aceasta
ciuperca s-a extras polizaharidul lentinina, capabil sa produca o regresie a
tumorilor canceroase benigne. Efectul clinic benefic al lentininei poate fi
asociat cu operatii chirurgicale si terapia prin radiatii, sau cu alte
imunostimulente,cind relatia gazda-tumoare permite un astfel de
tratament.
Din ciupercile Clitopilus prunulus s-a izolat, de asemenea, o substanta care
inhiba dezvoltarea tumorilor canceroase;buretele de iasca prezinta calitati
hemostatice; Marasmius oreades se recomanda pentru diabetici, iar
Tricholoma sp. prezinta virtuti sudorifice, laxative, recomandate in cura de
slabire.
Cu circa 30 de ani in urma, dintr-o ciuperca japoneza (ciuperca de Honga),
s-a produs un ceai care, supus analizelor, s-a dovedit ca contine 17 acizi
aminici, cu efecte benefice asupra organismului uman.
Ciupercile de cultura, champinion, datorita continutului bogat in substante
minerale, au rol de mineralizare a organismului, fiind recomandate in stari
de oboseala si anemii. Tot acestor ciuperci li se atribuie si insusiri
antibiotice.

De ce sunt atat de cautate ciupercile?

Pe linga valoarea lor alimentara, ciupercile constituie si o cultura rentabila,

care asigura o productie ridicata, ce se obtine pe unitate de suprafata
folosita, spatii special amenajate in acest scop. De retinut mai este si faptul
ca in cultura ciupercilor nu se foloseste teren agricol ci, cu preponderenta,
spatii dezafectate, adica spatii carora nu li s-a dat alta intrebuintare, iar
pentru substratul nutritiv au fost luate in considerare materiale
refolosibile, ieftine.
Randamentul exprimat in kilograme de ciuperci recoltate de pe un metru
patrat, in cazul speciei Agaricus bisporus este, in functie de sistemul de
cultura si de conditiile de microclimat asigurate, intre 15 si 30 de
kilograme. Daca intr-un an se realizeaza doua sau patru-cinci cicluri de
cultura, reiese un randament de 30-80 kg/mp/ an.
Un ciclu de cultura la ciuperci dureaza, in functie de specie, intre 70-100 de
zile, aceasta facand ca amortizarea investitiei sa se faca intr-un timp scurt,
fiind cea mai activa din cadrul sectorului vegetal.
Ce ciuperci se pot cultiva

In tara noastra se pot cutiva, cu rezultate bune, urmatoarele specii de

ciuperci:
- Ciuperca de balegar alba, crem sau bruna (Agaricus bisporus)
- Ciuperca alba termofila (iubitoare de cultura) (Agaricus edulis)
- Buretele vanat sau pastravul de fag (Pleurotus ostreatus )
- Buretele rosiatic (Pleurotus florida)
- Buretele brun (Pleurotus sajor-caju )
- Buretele cornet (Pleurotus cornucopiae)
- Buretele ciuciulete (Coprinus comatus )
- Ciuperca de paie (Stropharia-rugoso-annullata )
Aceste ultime doua specii se cultiva si pe suprafete mai restranse.

In ce perioada a anului se pot cultiva ciupercile

Ciupercile se pot cultiva in tot timpul anului, dar pentru a hotari, in mod
concret, o perioada anume, trebuie sa tinem seama de urmatoarele
conditii:
zona geografica in care se realizeaza cultura;
specia de ciuperci cultivate;
gradul de dotare a spatiului de cultura.

Studiati tabelele 1 si 2, in functie de zona in care locuiti (in nordul sau in

sudul tarii), alegeti specia de ciuperci sau de bureti pe care doriti sa o
cultivati, tinand cont de regimul de temperatura realizabil in localul de
cultura utilizat.
Odata ce ati facut alegerea, puteti trece efectiv la organizarea ciupercariei,
aplicand cu strictete sfaturile cuprinse in prezenta lucrare.

Se pot cultiva ciupercile in asociere?

Raspunsul este afimativ, cu conditia de a fi respectate cerintele fata de

substratul de nutritie, de caldura, umiditate si in special de lumina,
deoarece in cazul asocierii ciupercilor de balegar cu una din speciile de
bureti, aceasta cerinta este diferita.
Astel, in timp ce buretii, de la perioada de formare si pana la recoltare, au
nevoie de lumina, obligatoriu, ciupercilor de balegar acest factor le este
indiferent.

Pot fi realizate, in acelasi spatiu, urmatoarele asocieri de ciuperci:

- Ciuperca de balegar alba, crem sau bruna cu buretele vanat;
- Ciuperca alba termofila cu una din speciile de bureti rosiatic, brun sau
cornet;
- Ciuperca de balegar alba, crem sua bruna cu buretii ciuciulete.

Capitolul 1

Cultura ciupercilor de balegar sau de strat

1.1.Descrierea ciupercilor albe, crem sau bruna Agaricus bisporus, sinonim

Psalliota hortensis (Cook ) Lange – ciuperca de balegar, de strat sau
champinion

Este ciuperca de cultura cea mai raspandita in tara noastra si pe glob, fiind
cel mai mult studiata si prezentand un numar mare de tulpini (suse).
Ciuperca, indiferent de culoare, prezinta doua parti distincte: o parte in
substrat (ingropata) si o parte aeriana.
Partea ingropata este reprezentata printr-un postament micelian ce rezulta
din impletitura hifelor crescute din miceliul insamantat. Din aceste hife, in
amestecul de acoperire iau nastere primordiile sau butnii de fructificare.
Partea aeriana sau ciuperca propri-zisa, se numeste basidiofruct (de la
familia din care face parte ) sua carpofor. Acesta este format din: picior
(stipes ) si palarie (pileus ).
In tara noastra sunt create tulpini de Agaricus bisporus de culoare alba,
crem si bruna, pretabile atat la cultura clasica(in sistem gospodaresc), cat
si la cea intensiva (in ciupercarii industriale).

1.2. Spatiul de cultura

Pentru cultura ciupercilor se pot folosi spatii existente dar nefolosite
pentru alte activitati, sau spatii existente dar nefolosite pentru alte
activitati, sau spatii special construite in vederea infiintarii unei
microciupercarii.

1.2.a Spatiile existente pot fi: pivnite, subsoluri ale locuintelor sau alte
constructii, cladiri vechi, balcoane, magazii, soproane, garaje, grajduri,
sere, solarii, depozite, hale, forturi, umbrare s.a.

1.2.a.1 Pregatirea spatiilor de cultura in vederea folosirii lor ca ciupercarie

consta in:
- repararea, daca este cazul, a acoperisurilor, peretilor, pardoselii, usilor,
ferestrelor etc. si astuparea gaurilor facute de rozatoare:
- igienizarea spatiului, care consta in curatirea de resturi vegetale,
deratizare;
- spalarea cu apa curata si dezinfectarea cu una din solutiile: soda calcinata
5% ( 50g soda la 1 litru de apa); Formalina ( 40%) solutie cu concentratia 2-
5 % (20 –50 ml la 1 litru de apa ).
Peretii si pardoseala se varuiesc, adaugandu-se in zeama de var si 20-30 g
piatra vanata (sulfat de cupru ) la 1 litru de emulsie.
Dezinfectarea spatiului de cultura este obligatorie dupa fiecare ciclu de
cultura.

1.2.a.2 Amenajarea spatiului de cultura

Se pot intalni doua situatii:
- Cand spatiul este suficient de mare (solarii,sere, depozite,hale) cultura se
poate amplasa in straturi direct pe sol sau pardoseala. Latimea straturilor
trebuie astfel dimensionata incat sa permita executarea lucrarilor in
conditii optime (1,40 –1,60 m ), grosime sa fie de 25-30 cm, astfel ca pe un
metru patrat sa se repartizeze 80 –100 kg de compost, lungimea stratului
fiind in functie de marimea spatiului de cultura.
- In spatiile mici, pentru a mari suprafata utila de cultura, se pot instala
rafturi sau stelaje suprapuse pe doua sau trei nivele.
Rafturile pot fi fixe,confectionate din beton, sau mobile, cand sunt din
metal (de preferinta din aluminiu sau fier ) vopsit cu vopsea de ulei, din
lemn sau din alt material rezistent.
In cazul rafturilor din beton, compostul se aseaza direct pe parapet, in strat
gros de 25 –30 cm.
Pe rafturile executate din alte materiale se amplaseaza lazi de cultura de
diferite tipuri.
Lazile confectionate din lemn, din cauza umezelii ridicate, au o perioada
scurta de utilizare, de aceea se recomanda lazile din PVC sau sacii de
polietilena.Cultura in saci de polietilena prezinta avantajul ca se poate
realiza direct pe pardoseala, chiar atunci cand aceasta este din pamant sau
pe nivelele stelajelor.Se utilizeaza saci cu diametrul de 40 –50 cm, lungimea
de 60 –70 cm si grosimea foliei de 0,1 mm, transparenti – pentru a se putea
observa eventualele infectii si cresterea miceliului.Cantitatea de substrat
repartizat intr-un sac poate fi de 15, 20, 25 kg .
In cazul folosirii sacilor, grosimea substratului nu trebuie sa depaseasca 20
–25 cm, deoarece un strat mai gros (30 – 40 cm ), mai ales in sezon cald,
poate duce la declansarea fenomenului de autoaprindere, in substratul
insamantat, temperatura putand ajunge sau chiar depasi 30 C, distrugand
miceliul.
Daca nu exista posibilitatea utilizarii lazilor sau sacilor din polietilena,
compostul se poate aseza direct pe raft, peste o folie de polietilena
asternuta pe el .

1.2.a.3 Alte amenajari necesare localului de cultura

- sursa de apa curata in interiorul spatiului sau in apropierea
- canalizare – posibilitatea de scurgere a apei rezulta dupa spalare, udare
etc.;
- sursa de curent electric de 220V pentru un ventilator si de 24V pentru
iluminat, in conditii de umiditate excesiva(cu lampa portabila);
- sursa de caldura si instalatie de incalzire sau racire pentru sezonul rece
sau cald;
- amenajarea unei camere-tampon in fata intrarii, cu dimensiunea de 2X2 m
din folie de polietilena sau din zid, cu scop de paravan;
- amplasarea unei ladite din lemn, cu latimea de 60 –70 cm, inaltimea de 10
–15 cm, iar lungimea egala cu latimea usii de acces, in care se pune
rumegus sau un burete imbibat cu solutie de sulfat de cupru (piatra
vanata ) in concentratie de 5%;
- instalarea unui ventilator si a tubulaturii aferente.
In spatiile unde cultura ciupercilor se amplaseaza pe stelaje, aerisirea
libera prin deschiderea usilor si ferestrelor nu este suficienta. De aceea, se
va recurge la o aerisire dirijata in care scop sunt necesare urmatoarele
amenajari:instalarea unui ventilator cu filtru special(de la Institutul de
Fizica Atomica –Magurele –Bucuresti ) sau un filtru improvizat, pentru
absorbtia si curatirea aerului introdus in ciupercarie, tubulatura prin care
aerul este condus prin incaperea de cultura si unul sau mai multe
ventilatoare exhaustoare pentru evacuarea aerului vicit (incarcat de carbon
si spori).
Filtrul improvizat se poate realiza din doua straturi de tifon, intre care se
intercaleaza un strat de vata in grosime de 1 cm . Acest filtru se leaga
afara, la gura ventilatorului (la admisie). Dupa ce se murdareste, se
schimba – poate fi folosit aproximativ 30 de zile, aceasta depinzand si de
gradul de poluare a aerului atmosferic.
Tubulatura se confectioneaza din tabla – ca un burlan, rotund sau patrat, cu
laturile de 20 cm latime, iar lungimea egala cu cea a spatiului de cultura .
Tubulatura se poate confectiona si din folie de polietilena, cu diametrul de
20 – 40 cm, ca un pantalon. Aceasta se fixeaza pe tavan, la o distanta de cel
putin 60 – 70 cm deasupra stratului de ciuperci de pe stelajul superior. De-a
lungul tubulaturii se deschid niste orificii (fante ) laterale prin care
patrunde aerul proaspat. Dimensiunea acestor deschizaturi este 5x5 cm, cu
posibilitate de micsorare pana la inchiderea completa, cu ajutorul unor
suruburi, la tubulara din tabla si cu niste ghemotoace din vata curata, la
tubulatura din polietilena.
Ventilatoarele exhaustoare, pentru evacuarea aerului viciat, se instaleaza
la 10 –15 cm deasupra pardoselii (1 –2 buc.). In spatiile mici situate la
nivelul solului, evacuarea aerului se poate face prin deschiderea usilor sau
prin orificii de evaluare amplasate tot la partea inferioara a peretilor (aerul
iese prin suprapresiune ).

1.2.b Spatii noi de cultura a ciupercilor (construirea unei

microciupercarii ).Un viitor cultivator de ciuperci, care nu dispune de nici un
fel de spatiu din cele enumerate anterior, isi poate construi unulde
dimensiunile dorite.
Amplasarea noii constructii se va face pe un teren solid, cu apa freatica la
adancime, adapostita de curentii puternici de aer, la distanta de sursele
poluante, in apropierea cailor de acces.Pentru toate zonele din tara noastra
recomandam construirea unor microciupercarii ingropate sau
semiingropate. Acestea au avantajul de a beneficia de difernte mici de
temperatura de la un anotimp la altul si intre zi si noapte, fiind cunoscut
faptul ca aceste diferente nu trebuie sa depaseasca 3 – 4C.
Prezentam in continuare schita unei ciupercarii, cu camere de tampon la
intrare si dimensiunile rafturilor, precum si distanta dintre ele:
- lungimea spatiului de cultura – 6m;
latimea – 4m;
inaltimea – 2,5m;
dimensiunile camerei tampon 2x2 m din fata usii de acces;
adincimea la care este ingropata – 1-2 m;
suprafata localului de cultura – 24 mp (6x4 );
suprafata utila de cultura – 37 mp ;
rafturi (stelaje) cu 3 nivele – 3 randuri :
din care simple la peretii laterali – 2 buc (4,4x0,7m);
duble la mijloc,1buc (4,4x1,4m);
distanta de la pardoseala la primul raft – 0,2m;
distanta ditre rafturi – 0,5-0,6 m(socotit si cu grosimea compostuluide 20-
25 cm);
distanta de la suprafata culturii de pe ultimul raft pana la tubulatura de
ventilatie –1,1 m;
aleile dintre rafturi au latimea de 80 cm.

Impotriva umezelii, construtia trebuie in mod obligatoriu izolata cu carton

si smoala. Acoperisul se face din placi de azbociment, tigla sau stuf, care
asigura o buna izolatie contra variatiilor de temperatura.
Pentru cei cu posibilitati materiale, ciupercaria poate fi de dimensiuni mai
mari (trebuie consultat un proiectant si construita de specialisti), insa
recomandam aceleasi distante intre nivelele de cultura,astfel lucrarile de
intretinere care se executa sunt ingreunate.
1.3.Pregatirea compostului
Pregatirea compostului reprezinta o veriga importanta pentru reusita
culturii ciupercilor. Pentru obtinerea unui compost de buna calitate se
folosesc o serie de materiale.

1.3.a Materiale folosite la prepararea compostului

Acestea sunt de doua feluri :
Materiale prime de baza :
- paie de griu (orz sau orez );
- gunoi de cal cu asternut de paie (proaspat de maximum o luna ),
nefermentat, de culoare galbena, continand 25-30% fecale;
- gunoi de pasari pe suport solid,format din unul din urmatoarele
materiale:paie, rumegus sau talas de esente foioase, coji de floarea-
soarelui;
- gunoi de porc (uscat ).

Cea mai larga utilizare la pregatirea compostului o au paiele de grau,

deoarece au o elasticitate mai mare si un continut mai bogat de glucide si
substante minerale. Paiele, inainte de a fi folosite, se zdrobesc cu furca sau
se calca cu tractorul.
Materii auxiliare:
La materiile de baza prezentate mai sus,in functie de reteta de compost
utilizata, se mai adauga urmatoarele materii auxiliare :
- ipsos (pentru constructii );
- ingrasaminte chimice (superfosfat, sulfat de amoniu, uree tehnica)sau
ingrasaminte complexe cu N si P
-colti de malt (de la fabricile de bere );
-sulfat de cupru (piatra vanata ).

1.3.b Calculul necesarului de compost

Necesarul de compost se calculeaza in functie de suprafata utila ce
urmeaza a fi insamantata, socotind cate 80-100 kg compost la mp.Tinand
seama de aceste date, se va trece la aprovizionarea cu materialele
necesare. Atentie! Se vor procura numai jumatate din cantitatile de
materiale rezultate din calcule, deoarece prin procesul de prezatire –
preinmuiere,compostare anaeroba, compostare aeroba,pasteurizare
-compostul isi va dubla greutatea.
Exemplu de calcul.Pentru a insaminta 10 mp cu ciuperca de balegar vom
avea nevoie de aproximativ 800-100 kg compost. Pentru a obtine 1000 kg
compost trebuie sa punem la preinmuiere circa 500 -700 kg material initial
uscat (paie de griu , gunoi de cal pe asternut de paie, gunoi de pasari, ginoi
de porc ) conform retetei.
Nu se recomanda pregatirea unei cantitati mai mici de o tona de compost,
deoarece exista riscul ca aceasta sa nu se incalzeasca in procesul
pasteurizarii.

1.3c Tehnologia pregatirii compostului

Pregatirea compostului dureaza 28 -30 zile si se face, pe cat posibil, in
apropierea ciupercariei, pe o suprafata betonata (platforma) pentru a
impiedica infiltrarea in pamant a mustului de balegar rezultat la udare.
Platforma trebuie sa aiba o suprafata de aproximativ 10 mp (pentru o tona
de compost ), cu inclinare spre mijloc (cu panta de 2-3%),iar la capete sa fie
prevazuta cu doua bazine pentru colectarea mustului .
Se recomanda ca aceasta platforma sa fie protejata de un acoperis
(sopron ), pentru a feri compostul de uscaciune in timpul calduros si de
spalare prin precipitatii. In perioadele reci ale anului este necesar ca
aceasta ca aceasta platforma sa fie inchisa cu ajutorul unor pereti mobili –
glisanti, pentru a nu permite coborarea temperaturii sub cea de inghet.

1.3d Retete de compost si fazele tehnologice de pregatire

Reteta nr.1 (compost clasic ) - pe baza de gunoi de cal
Pentru pregatire unei tone de compost se folosesc 700 kg gunoi de cal, care
este alcatuit din balegar de cal si paie de grau din asternut, 70-75 %. La o
tona de compost se mai adauga urmatoarele materiale: ipsos -25 kg,
superfosfat (simplu concentrat) - 7 kg, sulfat de amoniu – 7 -8 kg sau
ingrasamant comples cu N si P, cantitatea fiind in functie de concentratie.

Fazele tehnologice de pregatire

Preinmuierea. Gunoiul de cal (balegar +paie) se asaza pe platforma
betonata sub forma de gramada si se uda zilnic, cu furtunul, se taseaza. Se
uda pana in momentul in care apa incepe sa se scurga de sub gramada.
Aceasta operatie dureaza 5 zile .
Omogenizarea (amestecarea) compostului debuteaza din ziua a 6-a de la
inceperea pregatirii. Dupa ce se amesteca bine componentele, cu furca, din
nou se aseaza in gramada si se uda, de asemenea zilnic, timp de inca 4 zile.
Aceste doua faze tehnologice fac parte din compostarea anaeroba (fara
aer ), pentru ca se taseaza si se uda in vederea declansarii fenomenului de
compostare.
Asezarea la compostarea aeroba (cu aer)-afanat.
Compostul se ia cu furca din gramada si se asaza afanat intr-o”platforma”
cu urmatoarele dimensiuni: latimea 1,8-2 m, inaltimea 1,7-1,8 m, iar
lungimea – in functie de cantitatea de compost.
In aceasta faza nu se mai uda (cu mici exceptii) si nu se mai taseaza. Se
lasa astfel 4-5 zile, dupa care incep intoarcerile. Atentie! Daca nu puteti
procura ingrasamintele recomandate se pot inlocui cu uree tehnica (cu 40
% azot ), 3-5 kg la tona de compost, presarata la asezare,deci la aceasta
faza.Tot la asezare se pun si 5 -6 kg ipsos.
Intoarcerea compostului din platforma incepe din a 15 -a zi de la momentul
declansarii pregatirii compostului. Se fac 4 -5 intoarceri, la intervale de 3-4
zile . La primul intors se administreaza 5 -6 kg ipsos /t compost, la intorsul
al 2-lea si al 3-lea se adauga,de asemenea, ipsos si ingrasaminte, cate 3-4
kg . Intorsul 4 se executa atunci cand paiele nu s-au innegrit si nu se rup
usor (deci compostul are o compostare insuficienta). Intorsul se executa cu
furca, practic se muta vechea platforma alaturi, pastrandu-i dimensiunile in
asa fel incat gunoiul de pe margini side la capete sa se aseze in interiorul
noii platforme. Compostul clasic necesita unele tratamente prevenite, cu
substante dezinfectate sau cu pesticide. La intorsul al 3-lea se recomanda
aplicarea prin imprastiere a unui kg de CUSO4 sulfat de cupru (piatra
vanata) la o tona de compost.
Pentru dezinfectie se poate folosi si Formalina, solutie in concentratie de 2-
3 %,cu care se stropesc marginile platformei si pardoseala din beton,inainte
de asezare. Ca pesticide se pot utiliza Benlate 0,2 %, care prezinta actiune
fungicida (combate ciupercile patogene) precum si Dimilin 0,2 % ca
insecticid. Cu aceste substante se stropesc platforma la intorsul al 4-lea.
Pasteurizarea naturala. Dupa ultimul intors, in platforma de compost se fac
niste canale de aerisire (ca la silozul de cartofi), cu burlane perforate
pentru evacuarea aerului incalzit din interior. Platforma in intregime se
acopera cu folie de polietilena pentru o perioada de 48 de ore decupand
folia la gurile burlanelor. Se controleaza temperatura in interior (trebuie sa
ajunga la 65 -72^C .

Reteta nr.2 (compost mixt ) pe baza de paie, gunoi de porc si gunoi de

pasari. Pentru a obtine o tona de compost se vor folosi urmatoarele
materiale:
-gunoi de porc -250 kg;
-gunoi de pasari -100 kg;
-paie de grau -150 kg.
La acestea se vor mai adauga 2kg de uree la asezare si 24 kg de ipsos
repartizat la fiecare intors.
Fazele tehnologice de pregatire a compostului
Preinmuierea se face ca la reteta nr.1 si dureaza 12 zile.
Omogenizarea (amestecarea ) la preinmuiere se face in cea de-a 6-a zi de la
primul udat. Cele
trei materiale se amesteca bine, apoi se asaza si se taseaza. Se uda in
continuare inca 6 zile.
Asezarea la compostarea aeroba se face in cea de-a 13-a zi si consta in
afanarea materialui. Se aduga ureea.
Executarea intoarcerilor se face tot la intervale de 3-4 zile,intr-un numar tot
de 3-4.Se adauga ipsos la fiecare intors.
Pasteurizarea naturala este identica cu cea prezentata la reteta nr.1.

Reteta nr.3 (compost sintetic ) pe baza de paie si gunoi de pasari. Pentru

obtinerea unei tone de compost sunt necesare:
-paie de grau -350 kg
-gunoi de pasari -150 kg
La aceste componente principale se mai adauga urmatoarele materiale
auxiliare: colti de malt – 50 kg , uree tehnica -7 kg si ipsos – 20 kg.
Fazele tehnologice de pregatire a compostului
Preinmuierea se face, de asemenea, pe o suprafata betonata sau in bazin
(din beton ).Dureza 1-2 zile.
Asezarea compostului in platforma de preinmuiere. Compostul se asaza
intr-o forma dreptunghiulara cu latimea de 1,8-2 m si inaltimea de 1,7 -1,8
m; se uda zilnic, iar mustul se recircula, timp de 7 zile. In ultima zi de
preinmuiere se adauga jumatate din cantitatea de uree (3,5 kg ).Se
taseaza.
Omogenizarea (amestecarea) compostului din platforma de preinmuiere – o
zi. Se mai uda in continuare timp de 4 zile, in cea de-a patra adaugindu-se
cealalta jumatate de uree. Se taseaza.
Asezarea lacompostarea aeroba. Prin aceasta lucrare compostul se va
aseza afanat cu furca,fara a se mai tasa.Deci, se desface platforma
anterioara (executata la preinmuiere ) si se lasa dupa dimensiunile clasice :
latime -1,8 -2,0 m,inaltime 1,7 -1,8 m si lungimea – cat este necesar.
Executarea intoarcerilor. Acestea se executa la intervale de 3 -4 zile,in
numar de 4.
La intoarcerile 1 si 2 se adauga coltii de malt si ipsosul.
Pasteurizarea naturala se face in mod asemanator cu cea de la retetele
anterioare.

1.3.e. Aprecierea calitatii compostului

- Gradul de umiditate a compostului. Umiditatea optima a unui compost de

calitate este cuprinsa intre limite foarte stranse:63-65 %. Practic,continutul
in apa al unui compost bun se verifica foarte simplu: se ia in mana o
cantitate din compost (cat sa se umple pumnul ), se strange puternic in
pumn: daca nu curge apa printre degete dar mana ramane umeda, atunci
compostul are umiditatea optima.
- Culoarea caracteristica este cafeniu – inchis.
- Textura – elastica, se verifica practic prin strangerea in mana; daca
aceasta nu se face bolovann, ci isi revine dupa strangere si nici nu se
lipeste de mana – este un compost bun.
- Paiele se rup cu usurinta.
- Mirosul sa fie de paine coapta, in nici un caz de amoniac.
- Sa contina ctinomicete, adica microorganisme mineralizate care isi
manifesta prezenta prin aparitia unor pete cenusii-albicioase pe marginea
platformei cu compost.
Reactia chimica (constatata prin analize de laborator ) sa fie usor alcalina,
cu pH cuprins intre 7,2-7,6. Reactia acida nu este favorabila culturii
ciupercilor.
La un laborator de agrochimie se poate face analiza compostului privind
azotul total, care trebuie sa aiba valori de peste 1,8-2,2mg% s.u. si
amoniacul liber de 0,03-0,07% s.p., cu limita maxima 0,1 mg% s.p.

1.3.f Alte sfaturi practice privind obtinerea sau corectarea compostului

- iarna, la preinmuiere se poate folosi apa calda;
- vara, pentru o buna aerisire a compostului, acesta se poate aseza pe
capre de lemn (cand cantitatea o permite);
- daca compostul prezinta miros de amoniac, se vantura cu furca inainte de
a fi introdus in spatiul de cultura;
- daca are o reactie acida, I se mai adauga ipsos;
- daca este prea umed si reactia lui nu mai permite adaugarea de ipsos, se
vantura cu furca;
- la asezarea pentru compostarea aeroba, daca este uscat, I se mai adauga
apa sau mist de gunoi, insa cu foarte multa grija.

1.3.g Pregatirea compostului pentru ciuperca Agaricus edulis

Tehnologia pregatirii compostului pentru ciuperca alba termofila prezinta
unele particularitati, dupa cum urmeaza:
Pentru insamintarea unei suprafete de 10 mp este necesara o cantitate de
compost de 700-800 kg ( 70-80 kg/mp).
In vederea obtinerii unei tone de compost se utilizeaza:
- gunoi de cal pe suport de paie –400 kg.
- adaos de paie de griu (12 –15 %)-60 kg.

Fazele tehnologice de pregatire

Preinmuierea, se face timp de 12 –14 zile.
Compostarea aeroba dureaza 16 –18 zile, timp in care se executa 5
intoarceri, pentru a rezulta un compost bine fermentat, de culoare bruna –
negricioasa.

Aprecierea calitatii :
- fara miros de moniac
- ph-ul 7,5-8,0
- umiditatea 62-65%
- paiele sa se rupa usor.

1.4.Insamintarea ciupercilor Agaricus spp

In vederea insamintarii, compostul finalizat se repartizeaza in recipientii de
cultura si se introduce in local. Deci, insamintarea se executa direct in lada,
sac pe patul asezat pe stelaj sau pardoseala (dupa caz).
Dupa introducerea compostului in local, se lasa 24 sua 48 ore pentru a se
raci (in anotimpul calduros ). Ttemperatura in interiorul compostului, la
insamintare, nu trebuie sa depaseasca 27-28^C. Pentru a asigura racirea,
compostul poate fi amestecat cu mana sau cu furcile.
1.4.a.Norma de miceliu (cantitatea de miceliu folosita ) la ciupercile de
balegar este de 700-1000 g (0,7 –1,0 kg la 100 kg compost ), repartizat
uniform pe un mp. Inainte de efectuarea insamantarii, se opreste o
cantitate de 100 g miceliu, din fiecare kilogram, care se imprastie la
suprafata straturilor gata insamantate (asa-numitul miceliu de control).
Insamantarea propriu-zisa consta in introducerea miceliului in compost
(care, dupa insamantare, se va numi substrat nutritiv). Miceliul se
marunteste cu grija, cu mana curata si se imprastie ( jumatate din cantitate
) deasupra stratului. Se cuprinde o cantitate de compost cu mana si se
intoarce, introducand miceliul in interior. Se imprastie apoi alt strat de
miceliu si se repeta operatia, dar mai adanc, pana la fundul recipientului.
Se niveleaza apoi stratul, se taseaza usor cu o drisca de lemn si se
imprastie miceliul de control.
Dupa incheierea insamantarii se acopera straturile cu hirtie tip ziar
(absorbanta), nu lucioasa, nici prea groasa si nici prea subtire. Nu se
foloseste hartie murdara, rupta sau din doua bucati. Aceasta hartie se
mentine in permanenta umeda, prin stropiri fine, zilnice sau mai des,
intotdeauna pe suprafata, efectuandu-se in acelasi timp si tratamentele
preventive cu Formalina, Mirage, Karate. Hartia se mentine pe straturi timp
de 7-8 zile, dupa care se indeparteaza si se aplica amestecul de acoperire.
Dupa insamantare si acoperire cu hartie, in ciupercarie se mentine o
curatenie stricta si se amplaseaza termometre in aer si in substrat, pentru
urmarirea temperaturii.

1.5. Acoperirea straturilor insamantate

Operatiunea de acoperire a straturilor se executa la 7-8 zile de la
insamantare. Daca se intarzie executia lucrarii peste 10 zile, productia
scade proportional cu numarul de zile intarziate. Lucrarea se poate executa
si imediat dupa insamantat, eliminandu-se utilizarea hartiei.
Lucrarea de acoperire a straturilor insamantate se face cu un amestec de
materiale avand ca baza turba iar, in lipsa acesteia, pamantul de telina.

1.5.a. Principalele componente ale amestecului de acoperire si conditiile pe

care trebuie sa le indeplineasca
Turba (poate fi neagra sau rosie ) trebuie sa fie fibroase, sa nu prezinte
exces de umiditate (sa se prezinte ca un pamant jilav ). Daca este prea
umeda se usuca, se marunteste si se cerne (particulele care o compun sa
nu depaseasca dimensiunea de 5 mm ).
Nisipul. Se recomanda nisipul calcaros, deoarece prezinta o capacitate mai
mare de retinere a apei. Nu se foloseste singur, ci numai in amestec cu alte
materiale. Daca contine pietre mari, se cerne.
Pamantul de telina. Se prefera pamantul din lucerniere, in care scop se
decoperteaza stratul de deasupra solului pe o adincime de 20 –30 cm,
marunteste si se cerne.
Piatra calcaroasa (tuful calcaros ). Se va evita, pe cat posibil, folosirea
pietrei calcaroase, preferand piatra de culoare alba, care prezinta avantajul
ca nu murdareste ciupercile cu oxizii continuti. Se foloseste numai in
amestec.
Perlitul e o roca sticloasa formata in medii acvatice. La noi se gaseste in
nordul tarii, in Maramures. Bine maruntit, poate fi inclus in alcatuirea unui
amestec de acoperire curat.
Perlit expandat sau perliflor. Este obtinut din tuf vulcanic prin tratare
termica. Prezinta granule cu diametrul de circa 3 mm, favorabile realizarii
unui suport granulat pentru producerea miceliului, cat si pentru realizarea
unui amestec de acoperire de calitate, datorita capacitatii ridicate de
retinere a apei. Se poate folosi in amestec cu turba sau chiar singur.

1.5.b Retete de amestec de acoperire

Retete pe baza de turba
Reteta nr. 1
- turba – 3 parti
- nisip –1 parte
- creta furajera –5%

Reteta nr. 2
- turba – 3 parti
- piatra calcaroasa – 1 parte
- creta furajera – 5%
Retete pe baza de pamant de telina

Reteta nr. 3
- pamant de telina – 3 parti
- nisip – 1 parte
- praf de carbune –2 parti

Reteta nr. 4
- pamant de telina – 3 parti
- nisip – 1 parte
- creta furajera –10 %
De retinut ca, dupa cum se poate vedea si din retetele prezentate aici,
nisipul nu trebuie sa depaseasca 25% din volumul amestecului.

1.5.c. Pregatirea amestecului si tehnica de acoperire

Dupa ce a fost aleasa convenabila, se trece la amestecarea celor 2 –3
componente (omogenizare ). Daca sunt uscate, se umezesc pana se obtine
un amestec jilav la pipait. I se adauga creta furajera si se amesteca din
nou .
Amestecul obtinut trebuie dezinfectat. Acolo unde exista posibilitati se face
o dezinfectare termica (cu abur la temperatura de 60^C, timp de 5-6 ore ).
In cele mai frecvente cazuri, in cultura clasica a ciupercilor se practica
dezinfectia chimica a amestecului, cu Formalina ( cu concentratia de 40 %
s.a ). Pentru un 1 mc amestec de acoperire se folosesc 2 litri Formalina.
Daca amestecul nu a fost umezit initial, Formalina se dilueaza cu apa in
proportie de 1/1 sau 1/2 .Se stropeste gramada de amestec, se lopateaza,
apoi iar se stropeste pana se foloseste toata cantitatea de solutie chimica.
Dupa amestecul chimic, amestecul se acopera cu o folie din polietilena si se
lasa acoperit timp de 8 –10 zile. Inainte de fi folosit, amestecul se lopateza
de cateva ori pana cand dispare mirosul de Formalina.
Tehnica acoperirii. Se strang hartiile si se verifica mai intai daca incubarea
miceliului a decurs fara aparitia de infectii cu diferite mucegaiuri
(verzi,negre,cenusii,rosii).
Daca se constata astfel de infectii, se indeparteaza zonele de substrat
contaminate, pe o adancime de 1-2 cm, iar locul respectiv se dezinfecteaza
chimic cu o solutie de Formalina 2% ( cu ajutorul unui tampon de vata sau
un tifon ),sau se prafuieste cu un fungicid 1-2 g/mp (Dithane M45 sau
Benlate s.a ). Pentru dezinfectie se poate utiliza si Mirage 45 EC in
concentratie de 0,6%. Se aseaza amestecul in grosime de 4-5 cm,se
niveleaza cu mana sau cu o drisca de lemn.Nu se taseaza. Verificarea
grosimii amestecului de acoperire se face cu degetul aratator, care se
introduce in amestec –trebuie ca prima falanga a degetului sa intre complet
in amestec. Dupa incheierea lucrarii, in tot spatiul de cultura se face un
tratament preventiv cu Formalina, in concentratie de 1%, aplicat pe peretii
lazilor, pe stelaje,pe pardoseala, deci peste tot. Pe o suprafata de 1 mp de
cultura se utilizeaza 300 –500 ml solutie, iar in restul spatiului, pana cand
se umezeste totul.
Unde exista posibilitati, amestecului de acoperire I se pot face si
urmatoarele analize chimice, inainte de a fi folosit, pentru a i se aplica
corecturile necesare astfel:
- pH –ul 7,2-7,6 (daca este acid se va corecta cu creta );
- continutul in calciu activ 5-10% pentru retinerea apei ;
- continutul in azot organic 0,18%;
- fara continut in mangan sau fier;
- umiditatea 67-70%.
Rolul amestecului de acoperire este acela de a regla umiditatea din
substratul nutritiv precum si concentratia in bioxid de carbon, degajat prin
cresterea miceliului. Pe el se fac si toate tratamentele preventive si
curative din perioada cresterii ciupercilor.

1.6.Lucrari de ingrijire a culturii de ciuperci si conditiile de microclimat

recomandate

1.6.a.Dupa insamantare
Temperatura in ciupercarie trebuie sa fie mentinuta intre 20 –24^C, pentru
a se realiza incubarea (impanzirea moceliului in substrat). Diferentele de
temperatura intre zi si noapte sa nu fie, in spatiul de cultura, mai mari de 3
–4^C.
De mare importanta este mentinerea intre limite normale a concentratiei in
bioxid de carbon(CO2 ) a aerului din spatiul de cultura. Aceste limite sunt
cuprinse intre 0,03 –0,1%. Daca aceasta concentratie este mai mare de
0,5%, dezvoltarea si fructificarea ciupercilor este stanjenita si chiar oprita,
iar cultura compromisa. De aceea, sistemul de ventilatie trebuie sa aiba un
debit de 0,5-a mc aer/ora/mp de cultura care se poata asigura un schimb
optim al aerului din ciupercarie.Umiditatea relativa a aerului din spatiul de
cultura trebuie mentinuta la 85%. Hartia cu care sunt acoperite straturile se
mentine in permanenta umeda, prin pulverizarea fina a apei, fara ca
aceasta sa balteasca. Daca hartia s-a rupt, din diferite cauze, se inlocuieste
in totalitate pe sacul sau lada respectiva. Se mentine, de asemenea, umeda
si pardoseala din ciupercarie. Pentru udat se va folosi o pompa tip
Vermorel, pentru dispersarea foarte fina a apei. Nu se folosesc stropitorile
sau alte vase deoarece stropii mari si grei rup hartiile si distrug miceliul.
De asemenea, toate tratamentele chimice se vor executa cu Vermorelul sau
pompa Kalimax. Daca nu intervin atacuri de boli si daunatori in aceasta
faza, de la insamantat si pana la acoperit se fac numai tratamente
preventive cu Formalina 0,5-1% (2 tratamente la interval de 5 –6 zile ) si 2
tratamente cu Mirage si Dithane 0,2%. Cantitatea de apa pentru stropit,
precum si de solutie pentru tratamente, nu trebuie sa depaseasca 100
ml/mp de cultura, aplicata o singura data.

1.6.b.Dupa acoperire
Temperatura in spatiul de cultura se scade la 18 –20^C,umiditatea relativa
a aerului trebuie sa fie de 85%, prin mentinerea amestecului de acoperire si
a pardoselii permanent umede. Ventilatia se mareste la 1-2 mc aer/ora/mp.
Cantitatea de apa la o stropire sau tratament se mentine in limitele de 50-
100 cm/mp de cultura, ca o conditie obligatorie pentru impanzirea
amestecului de acoperire cu miceliul ciupercii cultivate. Dupa aproximativ 5
zilede la acoperire miceliul ciupercii incepe sa patrunda in amestecul de
acoperire, iar dupa 10 –12 zile incep sa se formeze fructificatiile. Recoltarea
primelor ciuperci are loc dupa 18 –20 zile de la acoperirea straturilor si
dupa 30 –34 zile de la insamantare.In faza in care incepe formarea primelor
fructificatii,adica la 10-12 zile de la acoperire, temperatura in localul de
cultura se scade la 16 –18 ^C. Daca aceasta conditie nu este indeplinita,
ciupercile aparute se inmoaie, pier, apar din ce in ce mai putine,pana cand
cultura se compromite in totalitate (apar numai 2, maximum 3 valuri de
cultura ).Aici intervine principala deosebire intre cele doua specii de
ciuperci care se cultiva pe compost asemanator. Ciuperca Agaricus bisporus
prefera temperatira scazuta, chiar pana la 10^C,iar ciuperca termofila
Agaricus edulis se dezvolta la un optim al temperaturii de 24 –26^C . De la
acoperire si pana la aparitia primelor fructificatii se fac, de asemenea,
tratamente preventive cu Formalina 0,5%, Nogos 0,2%, intercalat, la
interval de 4 –5 zile . La interval de 3 zile,inlocuind stropitul obisnuit pentru
mentinerea umiditatii, se recomanda a se face stropiri cu suspensie de
drojdie de bere, in concentratie de 0,5% -1%. Aceasta are loc de a stimula
impanzirea miceliului in amestecul de acoperire si este bine sa se faca
saptamanal, pe toata perioada recoltarilor.

1.6.c.In perioada recoltarilor

Temperatura aerului se mentine, pe cat posibil,la pragul de 15-17^C
(minimum 10-12^C si maximum 19^C). Umiditatea relativa va fi mentinuta
intre limitele de 80-95%, corelata cu temperatura din local.
Ventilatia va fi de 1 –2 mc aer/ora/mp de cultura la 8 –10 –12 m3 aer/mp, dar
viteza aerului nu trebuie sa fie mai mare de 0,3m/sec.Acest lucru se
verifica, practic,prin mentinera unei lumanari aprinse la suprafata stratului
cu ciuperci –cand viteza de patrundere a aerului este sub 3 m/sec.flacara nu
palpaie.In caz contrar,straturile se usuca prea repede, se administreaza o
cantitate prea mare de apa care se acumuleaza in interiorul straturilor,
impiedicand astfel formarea butonilor de fructificare (se distruge zona
fructifera a miceliului).
Opusul acestei situatii, cand ventilatia este insuficienta: piciorul ciupercilor
aparute se alungeste, iar palaria ramane mica in diametru si se deschide
prematur,scazand astfel in mod substantial, valoarea comerciala a
ciupercilor recoltate.Tot in cazul unei ventilatii insuficiente, pe suprafata
straturilor de cultura isi fac aparitia si diverse mucegaiuri (ciuperci parazite
), favorizate insa si de umiditatea excesiva. Din momentul aparitiei
ciupercilor, nu se mai fac tratamente cu substante pesticide. Daca acest
lucru se impune in mod absolut obligatoriu, atunci se recolteaza toate
ciupercile (lasand substratul negru ) si se aplica tratamentul recomandat.
Datorita faptului ca in sistem gospodoresc se utilizeaza compost clasic, cu
pasteurizare naturala, vor apare in cultura si musculitele negre
( Phorideae ), care se vor combate cu Decis 0,1 %, Karate 0,2 % sau mai nou
–Dimilin 0,15 –0,2%. Preventiv, intre valurile de cultura, se fac tratamente
cu Formalina 0,5 %, care prezinta o actiune bactericida, fungicida si chiar
nematocida .Se continua stropirile cu suspensie de drojdie de bere.

Alte lucrari ce se executa in perioada recoltarilor sunt:

Plivitul butonilor si ciupercilor bolnave (inmuiate, patate, negre). Aceasta
lucrare se executa acolo unde si daca este cazul, dupa fiecare recoltat.
Odata cu aceasta se scot si cotoarele sanatoase ramase de la recoltarea
ciupercilor (se scot numai cotoarele care nu mai au butoni in crestere din
aceste cotoare nu se mai dezvolta ciuperci). Operatia se executa cu varful
unui cutit. Locurile goale dupa aceasta operatie se acopera cu amestec de
acoperire. Se va folosi acelasi amestec pregatit pentru acoperire. In cazul in
care amestecul s-a terminat, se va face altul, dupa aceeasi
reteta,dezinfectat in mod identic, in cantitate suficienta pentru a ajunge pe
toata perioada recoltarii de aproximativ 45 –50 zile. Lucrarea este absolut
necesara, se executa dupa fiecare recoltare,urmata de stropit sau
tratamente chimice.

1.6.d. Particularitatile microclimatului pentru ciuperca Agaricus edulis

In tara noastra este recomandata pentru sezonul cald tulpina ameliorata
303 de Agaricus edulis, de culoare alba.
Cultura clasica in sistem gospodaresc
Pentru insamantat se foloseste o norma mai redusa de miceliu de 0,6 –0,7%
(600-700 g la 100 kg compost ).
Incubarea. Temperatura optima in localul de cultura se va situa intre 25-
28^C; necesarul de aer va fi de 05,-1 mc/ora/mp iar umiditatea relativa a
aerului de 95-100% . Stropitul hartiilor se face la 1-2 zile.
In primele 15 zile de la insamantare nu este obligatorie ventilatia dirijata.
Dupa acoperire. Grosimea amestecului de acoperire va fi de 3,5-4 cm.
Temperatura optima va fi dirijata intre 23-25^C (maxima in aer 38^C iar in
substrat 40^C ). Ventilatia va fi de 2-2 mc aer/ora/mp in primele 10 zile, cu
o functionare de 15 minute pe ora, marindu-se treptat la 30 de minute si un
necesar de 5-6 mc/ora/mp. Concentratia in bioxid de carbon in localul de
cultura poate fi de 0,2 –0,3 %, deci mai ridicata de cateva ori decat la
Agaricus bisporus.
Umiditatea relativa a aerului se mentine la 95-100%.
Recoltarea se intinde pe o perioada mai lunga, pana la 80-100 zile,
incluzand 6-7 valuri de ciuperci, cu un randament mai ridicat situandu-se
intre 25-30%.
Ciuperca Agaricus eduluis este mai rezistenta la atacul unor boli produse de
virusuri, bacterii si ciuperci parazite, decat ciuperca Agaricus bisporus, iar
tratamentele preventive sunt identice cu cele aplicate acesteia.

1.7. Tehnica recoltarii

Ciupercile apar in 5-6 valuri, fiecare val necesitand 3-5 recoltari la intervale
de 2-3 zile.
Tehnica recoltarii consta in desprinderea prin rasucire, cu mana dreapta, a
ciuprecilor, iar cu mana stanga se tine buchetul pentru a nu se smulge cu
totul. Daca intr-un buchet sunt mai multe ciuperci, recoltarea lor se face
esalonat, in momentul ajungerii la maturitate. Dupa ce s-au recoltat toate
ciupercile din buchet, se scoate cotirul cu ajutorul cutitului. Inainte de
recoltare nu se fac stropiri cu apa, deaorece ciupercile se smulg cu mult
substrat, provocandu-se pierderi si depreciindu-se calitatea celor recoltate,
prin patare,murdarire.
Momentul optim al recoltarii corespunde aparitiei velumului. Pentru
conservare, ciupercile se recolteaza in faza de butoni cu dimensiunea de 1-
2 cm. Daca momentul optim al recoltarii a fost depasit, velumul se rupe,
palaria se deschide si incepe sa se rasuceasca si sa se inegreasca;ciupercile
pierd din greutate si , mai ales, din valoarea lor comerciala.
Pentru ca ciupercile sa nu se murdareasca la recoltare, recomandam ca
taiera piciorului sa se faca de la baza impreuna cu postamentul micelian.
Randamentul in cultura ciupercilor in sistem clasic este de 8-10 kg ciuperci
la 100 kg substrat insamantat. Tinand seama de toti factorii enumerati mai
inainte si respectand cu strictete toate conditiile de microclimat, utilizand
un compost clasic pe gunoi de cal, cu pasteurizare naturala (in conditii de
cercetare si nu numai ) s-au obtinut si 20-25 kg ciuperci/100 kg substrat
sau de pe mp.
Dupa ultimul recoltat nu se mai uda si se desfiinteaza cutura.
Substratul uzat se scoate din local si poate fi folosit fie ca ingrasamant
natural pentru alte specii de plante de cultura, de preferinta pentru
legume, fie se depoziteaza in vederea obtinerii de mranita.
Spatiul de cultura se curata, se dezinfecteaza in mod asemanator cu cel
aratat la infiintarii culturii. Lazile si sacii se spala si se dezinfecteaza in
vederea refolosirii.

Capitolul 2
CULTURA BURETILOR PLEUROTUS SPP

2.1. Importanta culturii

Buretii Pleruotus sunt tot ciuperci comestibile ca si Agaricus
sp.,apartinand, din punct de vedere sistematic, aceleeasi clase si aceluiasi
ordin; fac , insa, parte din familii si genuri diferite. Difera si ca alcatuire
exterioara, dar se aseamana in ceea ce priveste valoarea alimentara; contin
proteine, glucide, acizi organizi, aproape toate vitaminele cunoscute, saruri
minerale si altele.
Importanta cultivarii lor consta in faptul ca substantele nutritive pe care le
contin se realizeaza pe seama unor materiale cu valoare energetica scazuta
sau aproape nula.
Astfel, un amestec constand din 150 kg rumegus obtinut din esente
foioase, paie de griu sau ciocalai de porumb poate produce aproximativ 30
kg bureti, care aduc aport in hrana omului de peste 1 kg substante
proteice, ceea ce echivaleaza cu 4-5 kg carne de porc sau vita.
Buretii Pleurotus prezinta calitati importante pentru pastrare. La
temperatura de 10^C pot fi pastrati 10 zile, tinuti in ambalaj din
polietilena. De asemenea, se preteaza la uscare, avand avantajul ca in
momentul folosirii pot resorbi apa, fara a prezenta mirosul caracteristic al
ciupercilor deshidratate,vechi.
La recoltare, buretii raman curati, fara pamant, turba sau nisip. In
schimb,la bureti nu se consuma piciorul, care este celulozic (tare ) la
maturitate.
Printre speciile noi de ciuperci comestibile introduse in cultura in tara
noastra, alaturi de Pleurotus ostreatus sau pastravul de fag si Pleurotus
florida sau buretele rosietic, se afla si Pleurotus cornucopiae sau buretele
cornet, de culoare galbena si Pleurotus sajor-caju sau buretele brun.

2.2. Buretele cornet

Face parte din MACROMICETE,Clasa BASIDIOMICETES, Ordinul AGARICALES,
Familia PLEURATACEAE, Genul PLEUROTUS.
In tara noastra, din acest gen au fost identificate patru specii si doua
varietati ale speciei Pleurotus ostreatus.Dintre acestea trei sunt
comestibile,cu valoare alimentara mare si foarte mare. In cadrul speciei
Pleurotus cornucopiae,prin ameliorare,s-a obtinut Tulpina 386-care s-a
dovedit a fi cea mai productiva si cu o intrare timpurile in fructificatie .
Aparitia ciupercilor se face in buchete de 2-40 indivizi. Prima cultura de
Pleurotus cornucopiae a fost obtinuta in anul 1983 la Ciupercaria
Mogosoaia a I.C.L.F.Vidra,de catre autoare, sub indrumarea regretatului
Dr.Mateescu N., fiind semnalata pentru prima data in revista Productia
vegetala, Horticultura/1983.
Caracterizarea morfologica a ciupercii
Palaria este infundibuliforma (in forma de cornet) avand un diametru de 3-
20 cm, cu marginile rasfrante in afara. Aceasta caracteristica este mai
pronuntata la exemplarele mature. Culoarea cuticulei variaza de la cenusie
galbuie pana la galbuie alutacee (culoarea pielii tabacite ), la exemplarele
crescute in flora spontana si galben ca lamaia la Tulpina 386.
Piciorul este prins excentric de palarie: nu exista o linie vizibila de
demarcatie intre cele doua parti componente ale ciupercii. Este curbat, mai
subtire la baza si mai ingrosat spre palarie.Dimensiunile variaza intre
urmatoarele limite: inaltimea 4-8 cm, iar grosimea 0,8-1,5 cm. Are culoarea
alb-murdar,este lipsit de perisori,la baza fiind alb paslos, cu suprafata
striata.
Lamelele sunt inguste, adeseori spre varf anastomozate,formand o retea cu
ochiuri largi.
Carnea este frageda, de culoare alba, cu miros placut de pepene verde.
Este apreciata pentru valoarea ei alimentara mare. Se preteaza si pentru
conservat. Carnea din picior este fibroasa,celulozica, fara valoare
alimentara.

2.3.Pleurotus sajor – caju – pastravul brun

Din literatura de specialitate rezulta ca nu creste spontan in tara noastra.
Prezenta lui in Colectia de ciuperci macromicete de la I.C.L.F. Vidra se
datoreaza schimburilor de material biologic cu alte tari. Originea ciupercii
se situeaza in Extremul Orient, respectiv Japonia si China.
Caracteristici morfologice
Aspect general. Este o ciuperca xilofaga, care creste de obicei sub forma de
buchete, alcatuite din 2-5 indivizi, dar poate apare si solitar . Greutatea
ciupercii se situeaza intre 10-50 grame .
Palaria- are forma asimetrica, asemanatoare valvelor cochiliilor de scoica,
avand diametrul mare de 8-14 cm, iar diametrul mic de 6-9 cm. Culoarea
este brun inchis spre cenusiu, cu nuante mai inchise spre margini si mai
deschise spre centru, la insertia cu piciorul.Cuticula este lipsita de perisori
sau de resturi de val.
Lamele sunt si formeaza o retea regulata in partea de jos, spre picior, spre
deosebire de partea superioara, spre palarie, unde formeaza o retea cu
ochiuri largi.
Piciorul este mai scurt decat la celelalte specii de Pleurotus, avand
inaltimea de 2-5 cm si grosimea sau diametrul de 1,5-2,7 cm. Are culoare
alba, cu usoara nuanta spre brun. La baza este mai mult sau mai putin
curbat, in functie de numarul de indivizi care cresc in buchet . Este glabru
(lipsit de perisori ).
Carnea are culoare alba, cu miros de ciuperca, cu o consistenta ferma,
pretandu-se la manipulari si conservare.
In productie Pleurotus sajor-caju prezinta cea mai inalta capacitate de
impanzire a substratului celulozic si cu grad ridicat de utilizare a surselor
bioenergetice din paiele de grau. Ciuperca are un caracter termofil, care o
caracterizeaza drept o specie de ciuperci subtropicala. Potentialul de
fructificare obtinut la noi (Ioana Tudor, Mateescu N., 1986, Vol.8 Anale
I.C.L.F. Vidra ) a fost de peste 21 kg ciuperci la 100 kg substrat umed
insamantat.
2.4 Spatiul de cultura
Buretii se pot cultiva in :
sistem gospodaresc, folosind spatii mici existente si nefolosite;
sistem intensiv – industrial, in spatii special construite si amenajate in
acest scop.

Pentru relizarea unei culturi de bureti in sistem gospodaresc se pot

amenaja si folosi urmatoarele spatii:rasadnite, solarii, sere, soproane,
magazii, depozite de legume si fructe, hale, constructii vechi, grajduri,
puiernite etc.

2.4.a. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca spatiul de cultura

sa se afle in apropierea unei surse de apa potabila sau sa existe instalatie
de apa in functiune, chiar in interiorul spatiului respectiv (debitul de apa sa
fie de 60-80 litri/mp/ciclu de cultura );
sa fie luminat natural (prin ferestre ) sau artificial, prin amplasarea de
tuburi fluorescente sau de becuri obisnuite;
sa se poata mentine o te,peratura cat mai constanta- iarna de 14-20^C, iar
vara sa nu depaseasca 30^C;
sa poata fi aerisit,fie prin ventilatie libera (prin deschiderea usilor si
ferestrelor ) in spatiile mici, fie prin ventilatie dirijata (cu ventilatoare ),
pentru spatii care depasesc suprafata de 10 mp de cultura.

2.4.b.Curatirea si dezinfectarea spatiului de cultura

Repararea, curatirea si dezinfectarea chimica a spatiului de cultura se
executa in mod asemanator cu cea descrisa la ciupercile de balegar sau de
strat. Desi buretii, in perioada lor de incubare si de crestere, sunt atacati
de mai putine boli si daunatori decat celelalte ciuperci, este necesar ca
spatiul sa fie dezinfectat dupa fiecare ciclu de cultura, mentinandu-se o
igiena riguroasa.
Amatorii de ciuperci care nu detin spatii de cultura isi pot construi o mica
ciupercarie dupa modelul prezentat anterior, la descrierea ciupercilor
Agaricus sp. In acest caz, se va tine seama de cerintele speciilor Pleurotus
sp (distanta mai mare intre straturile de cultura, pentru a se putea asigura
iluminatul obligatoriu ). Aceasta distanta poate sa ajunga la 1,00-1,20 m.

2.5. Substratul de cultura

Substratul de cultura pentru bureti poate fi alcatuit din materiale cu un

bogat continut celulozic sau din butuci de diferite esente lemnoase, din
specii de foioase.

2.5.a.Substratul din materiale celulozice

Acest substrat contine :
- materii prime
- materii auxiliare
- amendamente.

2.5.a.1 Materiile prime

Sunt reprezentate de deseuri celulozice provenite din agricultura,
silvicultura, industria prelucrarii lemnului, industria textila si a prelucrarii
plantelor medicinale. Astfel, in functie de specificul zonei de cultura, se pot
folosi: paie de grau, orz sau orez; ciocalai si tulpini de porumb; talas,
rumegus, scoarta si frunze de foioase; scoarta de rasinoase; vreji de soia,
fasole, mazare si rapita; paie de lucerna uscata;puzderie de in si canepa;
iarba de marar.
Toate aceste materiale, precum si cele auxiliare, trebuie pastrate la loc
uscat,ferite de precipitatii,iar cele mucegaite sau innegrite nu se folosesc.
Ele trebuie sa prezinte culoarea lor specifica si sa nu fie mai vechi de un
an .
Trecerea cu vederea a acestor defecte poate duce la compromiterea
partiala sau totala a culturii de bureti .
Materiile prime intra in componenta substratului maruntite sau zdrobite,
pentru a putea retine apa si a crea spatii de aerisire pentru miceliul
introdus la insamantare . Acestea pot fi folosite combinat, cate 2-3 intr-o
reteta si reprezinta 75-80% din total sau singure.

2.5.a.2. Materii auxiliare

Materiile auxiliare reprezinta deseuri de la axtragerea uleiului vegetal, de
la fabricile de chibrituri, hartie si bumbac. Semintele de orz, ovaz, porumb,
tarate de grau, malai, sroturi de soia se folosesc in scopul imbunatatirii
substratului in proteine. Recomandam ca toate semintele sa se transforme
in uruiala, altfel existand posibilitatea sa incolteasca in substratul de
cultura.
Materiile auxiliare reprezinta 5-30% dintr-o reteta de substrat celulozic si
nu sunt obligatorii.

2.5.a.3.Amendamentele sunt reprezentate prin:

- carbonat de calciu (CaCO3 sau creta furajera )
- var stins (sub forma de pasta, ca o smantana )

Indiferent de reteta folosita, ca amendament se foloseste unul singur, in

proportie de 5-6%, astfel ca reactia (pH-ul ) substratului insamantat sa fie
cuprinsa intre 5,0-7,0 (acid neutru ). Pentru 100 kg material dezinfectat si
stors se folosesc 5-6 kg furajera sau o cantitate de 2 litri de var stins de
consistenta smantanii.

2.5.a.4.Retete de substrat de cultura

Retetele de substrat pentru cultivatorii din mediul rural (16 ) sunt redate in
tabelul nr.3 iar, pentru cei din mediul urban (16 ) in tabelul nr.4. Precizam
ca la alcatuirea acestor retete am avut in vedere materialele care pot fi
procurate in mediul respectiv. Aceasta nu inseamna ca un cultivator din
mediul rural nu poate folosi o reteta recomandata pentru mediul urban si
invers.
Materialul lemnos, ca substrat nutritiv de crestere va fi tratat intr-un
capitol separat.

2.5.b. Pregatirea substratului de baza din materiale celulozice

Pregatirea materialului se face intr-o hala acoperita si prevazuta cu pereti
mobili pentru inchidere sau deschidere, in functie de anotimp,sau intr-o
incapere. Spatiul de pregatire trebuie sa fie amplasat in imediata apropiere
a ciupercariei, a unei surse de apa, de abur sau apa fiarta. Pardoseala
spatiului trebuie sa fie betonata .
In vederea insamantarii, materialele trec printr-un flux tehnologic care
parcurge urmatoarele etape :
maruntire,zdrobire sau macinare ;
omogenizare ( amestecare );
imbibare sau umectare ;
dezinfectare termica ;
scurgere sau stoarcere;
racire ;
cantarire ;
aprecierea calitatii ;
administrarea amendamentelor ;
- insamantarea;
- repartizarea in recipienti ;
- transportul si asezarea in ciupercarie sau in camera de incubare .

2.5.b.1 Maruntirea, zdrobirea sau macinarea

Recomandam ca aceste operatii sa se execute la formarea amestecului,

separat pentru fiecare material, si nu inainte de depozitare, pentru ca se
pot amesteca intre ele de diferite cauze si este greu apoi sa fie separate si
cantarite. Paiele de grau, orz, orez sau lucerna se toaca la dimensiunea de
2-3 cm sau se zdrobesc cu furca. Pentru cantitati mari se desfac balotii si se
trece peste ei cu rotile unui tractor sau a altui utilaj greu. Ciocalaii si
cocenii de porumb se maruntesc la dimensiunea de 0,5 –2 cm cu ajutorul
unei mori sau cantitati mici, se zdrobesc si se maruntesc in gospodarie cu
ciocanul sau cu alta unealta. Coaja sau scoarta de copac se maruntesc la
dimensiunea de 0,5-2 cm.
Vrejurile de soia ,fasole ,mazare, rapita etc. se zdrobesc prin batere cu
furca.
Puzderia de in si canepa se foloseste ca atare, dar inainte de a fi umectata
sau imbibata se scarmana cu mana si se scurteaza astfel suvitele.
Deseurile din plante medicinale si aromatice nu necesita nici o pregatire
inainte de imbibare.

2.5.b.2. Omogenizare (amestecare)

In vederea executarii acestei faze tehnologice se alege mai intai reteta
dorita, in functie de materialele procurate, dupa care se trece la cantarirea
lor in stare uscata. Se amesteca intre ele ( cu mana ) pentru cantitati
reduse, sau cu furca, lopata ori cu greifer, pentru cantitati mari. Trebuie
avut in vedere ca pentru a obtine o cantitate 100 kg substrat celulozic
pentru insamantat avem nevoie de aproximativ 30 –50 kg material initial
uscat.
Exemplu: pentru a obtine 100 kg material de insamantat, utilizand reteta
nr. 10 din mediul urban, vom cantari urmatoarele materii prime si
auxiliare:
- 20-25 kg puzderie
- 8-10 kg deseuri de bumbac
- 10-12 kg coji de floarea-soarelui
- 4-5 kg malai

2.5.b.3 Imbibarea sau amestecarea

Se executa in bazine, cazi, butoaie sau in alte vase existente in gospodarie,
insa numai pentru cantitati mici de materiale. Pentru cultura intensiva
(cantitati mari de materiale si in flux continuu ) operatia se executa pe o
suprafata betonata, prin udarea cu furtunul si recircularea apei. Suprafata
trebuie sa prezinte, ca si in cazul pregatirii compostului pentru ciuperca de
balegar, o inclinatie de 2-3 grade, cu doua bazine colectoare a apei,
amplasate la capete. Din aceste bazine, cu ajutorul unei pompe, apa
recircula (se foloseste din nou pentru udat ). Daca apa de udare nu se
refoloseste (materialul se spala ) se ajunge la scaderea productiei de bureti
cu 3-5 kg la 100 kg recoltare.
Un bazin din beton, cu suprafata de 10 mp, cu inclinare de 10^ iar inaltimea
marginilor –a peretilor –de circa 50 –60 cm.
Imbibarea dureaza 24 de ore, asezandu-se deasupra bazinului, a vasului, un
gratar pe care se pun greutati, pentru mentinera materialului in apa. Cand
se face umectarea cu furtunul, materialele se uda in straturi succesive,la
asezare (in grosime de circa 20 cm),tasandu-se. Se amesteca si se taseaza
de cateva ori, udand cat mai des in decursul celor 24 ore, pentru ca
umectarea sa fie uniforma si suficienta. Nu se prelungeste imbibarea sau
umectarea deoarece,mai ales in sezonul calduros, poate duce la intrarea in
fermentatie a materialului. Este de preferat ca iarna sa se foloseasca apa
calda iar vara apa rece.

2.5.b.4. Dezinfectarea termica

Se aplica in scopul distrugerii florei si faunei daunatoare; este o etapa
obligatorie si se face cu apa fiarta sau cu abur fierbinte.
Recomandam unul din cele trei procedee cunoscute: direct pe flacara, cu
abur sub presiune sau cu apa fierbinte.

- Direct pe flacara. In sistem gospodaresc, pentru cantitati mici de substrat,

se recomanda dezinfectarea termica cu apa fierbinte la 80^C, timp de 3-4
ore, prin asezarea unui vas rezistent direct pe flacara. Dezinfectarea se
face cu multa atentie, masurand in permanenta temperatura apei cu
termometrul, tinand seama ca la gura vasului temperatura este mai scazuta
fata de partea de deasupra flacarii. Se amesteca continuu. Apa nu trebuie
sa firba (sa atinga 100^C, ceea ce este total neindicat).In momentul
atingerii temperaturii de 90^C se opreste focul si se reaprinde cand
temperatura a scazut sub 75^C.
- Cu abur sub presiune. Cantitati mari de materiale se dezinfecteaza cu
abur presiune, avand temperatura de 80^C,prin mentinerea materialului
timp de 3-4 ore la aceasta temperatura sau avand temperatura de 55-60^C
si mentinand materialul 20-24 ore. Aburul se injecteaza intr-o camera
special amenajata si nu direct in materialul celulozic.
Materialul in interiorul camerei se asaza in vrac (gramada),cu grosimea de
40-50 cm,sau se repartizeaza in lazi din lemn, suprapuse,cu intervale intre
ele de circa 20 cm, pentru patrunderea aburului. O astfel de camera este
prevazuta cu pereti grosi din beton, izolati,pentru a rezista la temperatura
ridicata si umiditate. Usa se inchide ermetic.
La executarea acestei faze tehnologice, trebuie avut in vedere sa nu se
depaseasca temperatura mentionata, pentru ca atunci materialul se
sterilizeaza si se distrug microorganismele utile uncubarii si cresterii
miceliului. Totodata, un material steril este rapid infectat de agentii
patogeni daunatori culturii ciupercilor.
Inainte de asezarea materialului la dezinfectarea cu aburi se poate adauga
substanta proteica umezita in prealabil: sroturi, tarate, etc.
- Cu ap

a fierbinte. Cea de-a treia metoda de dezinfectare termica imbina intr-o

singura operatie faza de umectare cu cea de dezinfectare. Aceasta se
practica, deasemenea, in sistem gospodaresc, pentru cantitati reduse de
materiale. Intr-un cazan sau butoi din tabla sau lemn se introduce
materialul maruntit, omogenizat si cantarit, iar peste el se toarna apa
fierbinte la 60 grade Celsius (trei parti de apa la o parte de material),
tinand cont la ¼ din capacitatea vasului sa fie lasat gol pentru imbibarea
materialelor.Vasul se acopera, iar peretii exteriori se protejeaza cu paturi,
carpe, pentru a nu pierde caldura. Din cand in cand se mai completeaza cu
apa fierbinte, astfel incat temperatura de 60^C sa fie mentinuta timp de 24
ore.
In scopul reducerii consumurilor energetice (fara dezinfectare termica) s-a
studiat si definitivat tehnologia culturii buretilor pe substrat format din
puzderie de in si canepa si pe deseuri din industria prelucrarii plantelor
medicinale si aromatice.

2.5.b.5. Scurgerea sau stoarcerea

Materialul dezinfectat in apa fiarta se scoate si se lasa la scurs, pe o
suprafata curata, sau se poate tasa cu scanduri pe care se amplaseaza
diferite greutati. Operatia se poate executa si cu un tasator confectionat
special.
Umiditatea materialului se incearca cu mana ca la compostul pentru
Agaricus sp. Atentie! Puzderia de in si canepa trebuie stoarsa foarte bine –
uneori se recurge la stoarcerea in mana a suvitelor – ca la storsul rufelor.
2.5.b.6. Racirea materialului
O cantitate mica de material se raceste mai usor prin intoarcere.
Cantitatile mari de material, care au fost dezinfectate cu abur,se scot din
camera respectiva si se intind pe o suprafata curata si dezinfectata in
prealabil cu o solutie de Formalina 2% sau sulfat de cupru (CuSO40)-piatra
vanata 5%. Pentru racire, stratul trebuie sa aiba grosimea de 25-30 cm. Se
lopateaza pana cand in interiorul lui temperatura ajunge la 24-26^C. Vara
operatia de racire trebuie facuta rapid,mai ales noaptea, pentru ca
substratul sa nu intre in fermentatie. Daca acest proces se intampla
(constatat prin miros neplacut,acru),materialul nu se mai poate insamanta,
dandu-i-se alta intrebuintare (de exemplu,se pune in compost pentru
Agaricus sp.). Pentru racirea acestui material,iarna este suficienta
deschiderea usii camerei de dezinfectare pentru 10-15 ore, in functie de
cantitatea de material.
2.5.b.7. Cantarirea materialului
In vederea respectarii cantitatii optime de amendament si de miceliu,
materialul se va cantari dupa ce s-a racit. Aceasta operatie se executa chiar
daca s-a facut si la materialul initial uscat, deoarece componentele care au
intrat in alcatuirea retetei absorb apa in proportii diferite.De regula aceste
materiale,in procesul de pregatire,isi maresc greutatea de 2-3 ori.
Materialele bogate in proteine:sroturi, malai, tarate, uruiala din diferite
seminte, nu se pot adauga in reteta de substrat celulozic, nici la imbibare –
umectare, nici la fiert, deoarece odata cu scurgerea si stoarcerea
materialelor ele s-ar pirde in apa. Aceste materiale se oparesc separat cu
putina pa, dupa acelasi regim de dezinfectare termica si se adauga in retea
inainte de aplicarea amendamentelor.

2.5.b.8 Aprecierea calitatii substatului

Pentru unitatile care executa o suprafata mai mare de cultura a buretilor
Pleurotus sp.recomandam sa se efectueze urmatoarele analize fizico-
chimice-in cadrul unui laborator de Agrochimie:
-ph-ul – 5-7;
-continutul in apa –65-75% (optim 70-72% );
-azot total –0,7-1,3%mg/100 g s.u.);
-fara daunatori (carieni, larve, nematozi).
Pentru micii cultivatori, in sistem gospodaresc, calitatea amestecului
celulozic se apreciaza astfel:
-sa nu prezinte miros greu, respingator, acru;
-strans in mana sa apara picaturi;
-strans intre degete, un pai sau alt fragment,sa se vada ca musteste apa;
-culoarea sa fie cat mai apropiata de cea avuta initial.

2.5.b.9. Administrarea amendamentului si insamantarea

Aplicarea amendamentului se face concomitent cu insamantarea. Lucrarea
se executa in cazi sau bazine de diferite capacitati. Cazile pot fi
confectionate si din lemn tras la rindea. In vederea unei bune amestecari
nu se recomanda insamantarea si aplicarea amendamentului unei cantitati
mai mari de 100 kg material celulozic la o transa. Norma de amendament
este de 5-6% iar cea de miceliu de 3-4%.
Materialul celulozic cantarit se pune in apa, se imprastie deasupra creta
sau var (pasta) si se amesteca bine cu lopeti din lemn. Se repartizeaza apoi
miceliul, de asemenea cantarit, (din care se retine 10% pentru control) si
din nou se amesteca.
Cantitati mici de material pot fi insamantate si intr-o lada capitonata cu
folie de polietilena sau direct jos, pe pardoseala, pe o folie de polietilena.
Daca miceliul prezinta bolovani (aglomerari din mai multe seminte de griu
sau orz) se desfac usor cu mana. Nu se freaca miceliul prea tare in
mana,pentru ca se distruge bifa lui de pe semintele pe care a crescut.

2.5.b.10.Repartizarea in recipienti sau direct in strat plan

Daca stelajul, lada sau cosul utilizate sunt rare la impletitura acestea se
capitoneaza cu folie de politilena. Grosimea amestecului celulozic sa nu
depaseasca 25-30 cm, deci se repartizeaza o cantitate de 8-12 kg substrat,
in functie de capacitatea recipientului. Daca se folosesc saci, acestia se
asaza lasand distante de 10-15 cm intre ei; nu se suprapun, pentru a
preintampina fenomenul de autoincingere (temperatura sa nu depaseasca
29-30^C in substrat).
Dupa repartizarea substratului insamantat in recipienti se taseaza bine cu
mana, iar pe deasupra se presara putin miceliu (5-10% din cantitatea
cantarita initial), asa-numitul “miceliu de control”, deoarece eventualele
infectii (mucegaiuri) apar si se pot observa in primul rand pe miceliu. Dupa
presararea”controlului”,sacii se leaga la gura. Deasupra lazilor sau a
stratului plan se pune folie din polietilena curata, pentru a se preintampina
evaporarea apei.
Dupa insamantare, recipientii sunt dusi in ciupercarie sau in camere de
incubare (acolo unde exista), si vor fi asezati pe stelaje sau direct pe
pardoseala.
Daca pentru insamantare se folosesc saci din polietilena, recomandam ca
acestia sa fie din material incolor, transparent, pentru a se putea observa
cu usurinta eventualele infectii. Sacii se perforeaza in prealabil (cu o
preducea). Orificiile sunt repartizate la o distanta de 12-15 cm, intercalat,
avand un diametru de 1-2 cm.
Perforarea sacilor ajuta la aerisirea miceliului in timpul incubarii si la
eliminarea apei de mentabolism (rezultata din cresterea miceliului).
Trensportul recipientilor insamantati in ciupercarie sau in camera de
incubare se face concomitent cu insamantatul. In mod special,acestia se
feresc de insolatie. Pentru asezarea in strat plan, substratul insamantat se
transporta in ciupercarie cu ajutorul unor vase curate. Se intinde in strat
gros de 20-25 cm. Se taseaza puternic, se imprastie miceliul de control si se
acopera cu folie din polietilena.

2.6.Tehnologia de cultura a buretilor pe puzderie de in si canepa

In vederea transformarii materialelor celulozice in substrat nutritiv de
cultura, prin tehnologia clasica se consuma o cantitate apreciabila de
energie si carburanti. In scopul reducerii pana la eliminare a acestor
consumuri, cercetarile noastre s-au orientat spre noi resurse, ieftine si fara
consumuri insemnate in procesul de pregatire. Astfel, s-a obtinut un
substrat pentru cultura ciupercilor Pleurotus spp. pe baza de reziduuri si
anume puzderia. Aceasta reprezinta un reziduu inutilizabil pentru filaturi,
de care trebuie sa se debaraseze prin evacuare si incinerare.
Prin operatia de filare a fibrelor, puzderia care rezulta reprezinta 0-15%,
fiind formata din lemn, maduva si fibre rezultate din tulpinile si
inflorescentele plantelor.
Ciupercile Pleurotus poseda un echipament enzimatic cu ajutorul caruia
sunt capabile sa asimileze hidratii de carbon din substrat. Continutul de
celuloza din agricultura, este mai ridicat, ca si cel de substante proteice.
In procesul tehnologic de pregatire a substratului se elimina tocarea sau
maruntirea si dezinfectarea termica. Puzderia se imbiba cu apa, se stoarce,
se destrama cu mana (se afaneaza) si, dupa cantarire, se omogenizeaza cu
amendament in aceeasi proportie ca la tehnologia clasica. Norma de miceliu
a fost de 4%, iar dupa insamantare, materialul in greutate de 20 kg s-a
introdus in saci din polietilena transparenti si perforati.Din 650 kg de
puzderie s-au obtinut 2000 kg substrat. Toate ciupercile obtinute s-au
dezvoltat normal in conditiile existente de solar. Productia obtinuta a fost
de 15%, rezultand un beneficiu de peste 5 ori mai mare fata de tehnologia
clasica, pe langa economia de materiale si energie (Ioana Tudor,
N.Mateescu,1987).
Puzderia de in si de canepa poate fi, deci, utilizata in cultura ciupercilor
Pleurotus de catre cultivatorii care locuiesc in apropierea topitoriilor sau a
filaturilor de in si canepa.

2.7.Tehnologia de cultura a buretilor pe deseuri din plante medicinale

Prin valorificarea corespunzatoare a unor deseuri din industria prelucrarii
plantelor medicinale si aromatice s-a cercetat capacitatea de impanzire a
miceliului si de fructificare a ciupercilor Pleurotus ostreatus pe substrat din
tulpini de marar si leventica.
Tupinile de marar, cunoscute in industria prelucrarii plantelor medicinale
sub nume de “iarba de marar”, rezulta din prelucrarea mararului prin
distilare fractionata, respectiv autoclavare in faza de inflorire, pentru
extragerea uleiului volatil. Operatia de prelucrare a mararului se
desfasoara in perioada 1.07-15.09 pe tot teritoriul tarii, la intreprinderile
de plante medicinale. Tulpinile de marar, cu lungimea de 70-120 cm, sunt
introduse la distilarea fractionata si sunt transportate in vrac la statiile de
extractie. Autoclavele mobile au capacitatea de umplere de 1 000 kg “iarba
de marar”, iar regimul termic cu abur dureaza 46 ore, la temperatura de
100^C. Zilnic, la statiile de extractie se executa 4 pana la 6 autoclavari.
Dupa autoclavare, tulpinile de marar sterilizate sunt depozitate pe un teren
betonat si pregatit pentru eliminare, nemaiavand alta intrebuintare.
Procesul de industrializare ca planta medicinala a lavandulei pentru
extragerea uleiurilor volatile, se desfasoara la fel ca la marar si rezulta, in
final, 300 t deseu autoclavat.
Tulpinile de marar si de lavandula rezultate dupa distilarea fractionata
reprezinta un material liber de agenti patogeni, respectiv ciuperci saprofite
si daunatori. Astel, tulpinile rezultate avand umiditatea corespunzatoare nu
s-au mai imbibat ci numai s-au tocat la dimensiunea de 1-3 cm, tocarea
reprezentand singura operatie tehnologica inainte de insamantare..
S-a adaugat 6% carbonat de calciu si 3% miceliu pe suport granulat.
Variantele executate au aratat ca se poate realiza un suport de crestere
pentru ciupercile Pleurotus spp. si din amestecul de tulpini de marar si
lavandula in proportii egale, competitiv cu fiecare material luat in parte,
fapt care permite si folosirea combinata a celor doua deseuri.
Folosind pentru cultura ciupercilor aceasta cantitate de deseuri din
industria plantelor medicinale si aromatice ar putea rezulta, in cursul unui
an, minimum 300 t de ciuperci Pleurotus, fara consumuri energetice (abur,
energie electrica), care, valorificate la pretul actual, ar permite realizarea
unui venit de peste 1,5 miliarde lei la un randament de 15 kg ciuperci la
100 kg material insamantat.

2.8. Insamantarea butucilor din diferite esente lemnoase

Metoda este folosita mai ales in cadrul Ocoalelor silvice si consta in
insamantarea cu miceliu a trunchiurilor vii, in crestere, sau pe butuci
detasati, inainte de a fi folositi drept combustibil.

2.8.a. Alegerea materialului lemnos

Se intrebuinteaza pentru insamantare butuci din urmatoarele specii de
esenta moale: plop, tei, mesteacan, salcie etc. si din esenta tare: stejar,
salcam, fag, cires, carpen, frasin, castan etc. Se pot folosi si butci proveniti
din pomi fructiferi (unde se iveste cazul) cum ar fi: mar, par, prun, visin,
nuc etc.
Miceliul impanzeste (creste) mai rapid intr-un lemn de esenta moale decat
in cel de esenta tare, astfel ca fructificarea apare din primul an pe esentele
moi si in cel de-al doilea an pe esentele tari.Productia obtinuta este, insa,
mai ridicata pe esentele tari si invers si dureaza 3-4 ani, fata de 1-2 ani pe
cele cu lemn moale.
Insamantarea butucilor, indiferent de esenta de lemn folosita sau de
metoda utilizata, se face primavara, in martie-aprilie, cand incepe sa circule
seva (pentru cei pe radacina). Butucii detasati se taie din padure in
perioada februarie-martie si se protejeaza impotriva uscaciunii, pana la
insamantare. Lemnul se fasoneaza de ramurile laterale, cele groase se pot
folosi. Se sectioneaza la o lungime de 40-50 cm si diametrul cuprins intre
20-40 cm, pentru a fi usor de manipulat. Se elimina partile putrede. Daca
butucii nu s-au pastrat corespunzator si sunt uscati, inainte de insamantare
se imbiba in apa timp de 24-36 ore,apoi se pot lasa la scurs.

2.8.b.Inocularea butucilor
Se practica trei metode de inoculare:
prin rondea
in pana
in orificii

Metoda prin rondea detasata. La unul din capetele butucului se detaseaza

cu un fierastrau o rondea cu grosimea de 3 cm. Dupa cantarirea butucului
se calculeaza cantitatea de miceliu de 4% din greutatea lui, din care duoa
parti se pun pe capatul butucului, peste care se fixeaza rondeaua cu 1-2
cuie. Exemplu:pentru un butuc de salcam cu dimensiunile de :50 cm
lungime, 15 cm diametru si greutatea 10 kg se va folosi o cantitate de
miceliu de 400 g, din care 270 g se pun sub rondea, iar 130g se aseaza sub
butuc la incubat.
Metoda prin orificii. Orificiile se executa intercalat, de-a lungul butucului,
cu ajutorul unui burghiu, avand distanta intre ele de circa 10 cm, iar
diametrul fiecaruia de 1-2 cm si adancimea de 2-3.
Se scoate rumegusul si se introduce miceliul granulat pana se umplu
orificiile. La suprafata, miceliul se protejeaza cu vata curata. De mentionat
ca, utilizand aceasta metoda nu se poate introduce in orificii tot miceliul
calculat, ramanand mai mult pentru a se pune la uncubat sub butuc, in
sant.
Metoda prin pana. De-a lungul unui butuc se fac 5-6 despicaturi in pana, cu
adancimea de 3-4 cm, in care se introduce miceliul. Peste acesta se fixeaza
pana de lemn, tot cu ajutorul unui cui.

2.8.c. Asezarea butucilor la incubat

Incubarea butucilor are loc intr-o perioada de 6 luni, intr-un sant de
incubare, in pamant.
Se alege un loc ferit de insolatie si de inundatii, unde se sapa un santtg cu
adancimea de 60 cm (mai adanc cu 10 cm fata de lungimea butucilor),
latimea de aproximativ 1 m, iar lungimea- in functie de numarul de butuci.
Inainte de asezarea butucilor se pregateste santul astfel: se umezesc
peretii si fundul santului,daca se prezinta uscati. Se aseaza pe fundul lui un
strat de nisip jilav, in grosime de 1-2 cm, sau rumegus de lemn, de
asemenea umezit. Se presara miceliul retinut (o parte din cel calculat), apoi
se asaza butucii vertical, unul langa altul. Se are in vedere la asezare sa nu
fie spatii mari intre ei. Dupa umplere, santul se acopera, mai intai cu un
rand de scanduri asezate orizontal, sprijinite pe marginile lui,fara spatii
intre ele. Deasupra scandurilor se realizeaza, din crengi mai groase, o
coama in doau pante, peste care se pune un strat de paie de circa 10-15 cm
grosime, care se acopera cu o folie din polietilena perforata, iar la sfarsit
un strat de pamant gros de 15-20 cm, care se inierbeaza cu gazon. Acest
gazon va fi mentinut umed,pentru ca butucii sa nu se usuce. In jurul
santului, la o distanta de 20-30 cm, se sapa rigole pentru scurgerea apei
din precipitatii.
Periodic, la interval de o luna, se verifica incubarea butucilor, deschizandu-
se cu grija un capat al santului; se ia temperatura si se acopera imediat.
Santul se deschide definitiv dupa 6 luni, in septembrie- octombrie, cand
butucii se scot si se asaza intr-o camera de cultura, asigurand conditii de
microclimat specifice buretilor care au fost inoculati (umiditate, ventilatie,
lumina ). Daca se constata ca sunt putin cam deshidratati, se infasoara in
hartie, care se mentine tot timpul umeda, iar capatul de jos al butucului se
introduce in nisip umed. La circa 30 de zile de la scoaterea de la incubat se
poate recolta primul val de bureti, iar in cazul folosirii unei tulpini precoce,
chiar si la 15 zile (Pleurotus ostreatus-T. 421). Pe lemnul de esenta tare
cultura dureaza 3-4 ani iar pe cel de esenta moale 1-2 ani, aparitia buretilor
facandu-se primavara si toamna. Randamentul total este de 20-30 kg bureti
la 100 kg lemn inoculat.
Insamantarea cu miceliu poate fi aplicata si buturugilor pe radacini, direct
in padure. Buturugile nu trebuie sa fie putrede, li se improspateaza taietura
sau se fasoneaza astfel ca sectiunea sa fie neteda si plana, se asaza
miceliul pe sectiune, care se protejeaza prin legare cu o folie. Impotriva
insolatiei se acopera cu crengi si frunze.
Aceasta metoda este folosita in distrugerii buturugilor,obtinand astfel un
dublu avantaj: primul – recolta de bureti, iar al doilea economie de forta de
munca pentru scoaterea lor.

2.9.Conditii de microclimat dupa insamantarea ciupercilor Pleurotus spp

2.9.a. Incubarea miceliului in substrat nutritiv incepe din a doua zi de la

insamantare, prin aparitia unui puf alb in jurul bobului de grau sau orz, pe
care este fixat miceliul. Acest proces se observa la cultura in saci prin folia
din polietilena sau la miceliul de control, pus deasupra recipientilor.
Incubarea este perioada cuprinsa intre data insamantarii si aparitia
primelor fructificatii. In acest rastimp substratul se bricheteaza(se
intareste), se compacteaza astfel incat se poate scoate din sac sau din lada
si el isi pastreaza forma.
Substratul impanzit (alb), avand forma sacului sau a lazii in care a fost
asezat, se numeste bricheta.
Daca exista pericolul deshidratarii brichetelor (in sezonul cald) atunci nu se
indeparteaza ambalajul si cresterea si recoltarea se desfasoara ca atare,
prin orificii sau numai pe deasupra.
Incubarea poate avea loc direct in ciupercarie, sau in sistem intensiv in 1-2
camere speciale pentru acest scop.
In perioada incubarii, temperatura in localul de cultura trebuie sa fie
mentinuta la 20-22^C pentru Pleurotus ostreatus si de 24-26^C pentru
celelalte trei specii de bureti (Pleurotus florida, Pleurotus sajor-caju si
Pleurotus cornucapiae). In esenta, acesta este una dintre cele doua mari
deosebiri dintre aceste specii.Cea de a duoa deosebire consta in aplicarea
socului termic de frig, care va fi tratat separat.
Daca temperatura este mai redusa, incubarea intarzie si exista pericolul
aparitiei diferitelor infectii. Incubarea dureaza 15-20 zile si este finalizata
cand intreg substratul nutritiv celilozic este compactizat si de culoare alba.
In aceasta faza nu se uda, fiind una din greselile mari care se mai practica
de catre cultivatorii particulari neinitiati; prin aceasta miceliul se distruge
in totalitate.
Umiditatea relativa a aerului va fi de 75-80%, mentinuta prin umezirea
pardoselii si a peretilor. Umiditatea din substrat este suficienta pentru
cresterea miceliului.
Ventilatia este absolut obligatorie si trebuie sa asigure 6-7 schimburi de
aer pe ora la Pleurotus ostreatus si 8-10 schimburi la celelalte specii (fiind
corelata si cu temperatura). Concentratia in bioxid de carbon (aer viciat) nu
trebuie sa depaseasca 0,08% la Pleurotus ostreatus si 0,03% la celelalte
specii.
Lumina nu este necesara in aceasta faza decat pentru cutivatorul care
verifica temperatura, incubarea si stropeste.

2.9.b. Maturarea miceliului sau inductia fructificarii

Perioada cuprinsa intre sfarsitul incubarii si aparitia primelor fructificatii se
numeste faza maturarii miceliului. Dureaza 5-10 zile, in functie de specie.
Nu se scot brichetele din lazi sau saci si nu se stranga folia de pe straturile
plane insamantate, pana cand nu apar butonii de fructificare. Graba
nejustificata de a scoate bricheta face ca substratul sa se usuce – se
deshidrateaza, apoi se distruge dupa cateva stropiri. Ventilatia va
functiona ca si la faza precedenta, altfel se inhiba cresterea prin
concentratia mare de bioxid de carbon.
Odata cu aparitia primelor fructificatii apare si factorul lumina, obligatoriu
la toate cele patru specii de bureti.

2.9.c.Socul termic
Socul termic negativ este obligatoriu la specia Pleurotus ostreatus si se
manifesta prin scaderea temperaturii cu 8-10^C, timp de 7-8 zile, sau
mentinerea in local a unei temperaturi de 4-5^C, timp de 3-4 zile. Se
executa dupa maturarea miceliului, la circa 3 saptamani de la insamantat si
are drept scop grabirea si diferentierea fructificatiilor. Se executa fara a fi
indepartata folia de pe brichete.
Prin obtinerea unor hibrizi intre Pleurotus ostreatus si Pleurotus florida s-a
reusit eliminarea socului termic in cultura acestora.
Astfel, cultivatorii pot solicita miceliul din tulpinele 421, 426 si hibrizii
435,436 si 438 de Pleurotus ostrearus, care se pot cultiva si in localuri cu
temperatura ceva mai ridicata.
Pleurotus florida, Pleurotus cornucopiae si Pleurotus sajor-caju nu necesita
soc termic negativ.

2.10.Asezarea brichetelor
Lucrarea se executa dupa aparitia butonilor de fructificare si consta in
scoaterea brichetelor din saci sau lazi si asezarea lor in diferite moduri,
astfel:
zid de brichete
stalpi din brichete
lazi cu brichete

2.10.a. Zidul din brichete este format din 3-4 randuri de brichete scoase din
lazi suprapuse, rezemate de peretii localului de cultura si fixate de acestia
prin sarme si cutie. Zidul poate fi facut si din lazile continand brichete.
Buretii vor apare la suprafata brichetelor. Zidurile pot fi si duble,
prezentand doua fete, prin asezarea lazilor sau a brichetelor, duoa cate
doua, legate intre ele. Pentru o buna siguranta, se poate lega cu sarma si
bricheta din fiecare lada. In anii ’80, ciupercaria Mogosoaia practica
biloanele, in cultura buretilor.

2.10.b. Stalpii se construiesc din brichete formate in saci si constau din

suprapunerea a 4-6 bucati asezate direct pe pardoseala localului de cultura
sau prin suprapunerea unui numar de 5-6 brichete care se infig intr-o
tepusa metalica sau din lemn, fixata in pardoseala (cu inaltimea de 1,8-2,2
m).
Indiferent de modul de asezare, care are drept scop folosirea optima a
spatiului de cultura si disponibilitatea ambalajului in vederea refolosirii,
trebuie avut grija sa se lase spatii sau alei pentru circulatie, ingrijirea
culturii, recoltat si, mai ales, asigurarea iluminarii optime la toate nivelele.

2.11. Recoltatul ciupercilor Pleurotus spp.

Recoltarea poate incepe dupa 15-20 zile, in cazul tulpinilor precoce si a
hibrizilor, sau mai tarziu, 25-30 zile, la Pleurotus ostreatus. Buretii dintr-un
val se recolteaza in 4-5 zile, apoi urmeaza o pauza de 8-10 zile, dupa care
apare alt val. Buretii apar mai rar izolat si mai frecvent in buchete. Se
recolteaza intreg buchetul, prin usoara rasucire cu mana. Un buchet poate
fi format din 2-3 pana la 15-20 si chiar mai multi carpofori, in greutate de
pana la 1 kg. Momentul optim de recoltare este atunci cand basidiofructul –
palaria – este deschisa, aproape plata. Daca se depaseste acest moment cu
1-2 zile, basodiofructul se rasuceste se inmoaie si se inchide la culoare,
piciorul se alungeste, pierzand astfel din valoarea alimentara si
comerciala.
Temperatura in perioada recoltarilor va fi de 12-16^C pentru Pleurotus
ostreatus si de 17-24^C pentru celelalte specii de bureti.
Umiditatea relativa se mentine la 75-85%.
Ventilatia se mentine, de asemenea, la 6-7 schimburi de aer pe ora pentru
Pleurotus ostreatus si 8-10 scimburi de aer pe ora la celelalte specii, cu o
viteza a aerului maxima admisa, de 0,3 m/sec. Daca concentratia in bioxid
de carbon ajunge la peste 0,1%, ciupercile isi modifica aspectul;palaria
devine ca o palnie,nu se mai dezvolta,iar piciorul se ingroasa. Concentratia
excesiva de bioxid de carbon poate compromite cultura. Tubulatura
ventilatiei este asemanatoare cu cea descrisa la ciuperca de balegar.
Lumina este un factor ecologic obligatoriu pentru tehnologia acestor
ciuperci si poate fi naturala – la culturile sub umbrare, in sere, solarii,
balcoane si soproane inalte, sau artificiala – in celelalte spatii de cultura
inchise. Poate fi insa si o combinatie intre cele doua surse, cea artificiala
venind ca o suplimentare a celei naturale.
Iluminatul artificial se va asigura timp de 10-12 ore/zi, cu o intensitate de
100 luxi.Aceasta se va realiza cu tuburi fluorescente de 45W amplasate la
2-3 m distanta, pe tavan si peretii laterali (la nivelul ciupercilor sa se vada
bine pentru citit).
In conditiile de lumina insuficienta, carpoforii prezinta un aspect anormal,
cu palaria mica, de culoare alba, iar piciorul alungit si deformat.
Recoltatul dureaza 70-80 zile la Pleurotus ostreatus si 60-70 zile la celelalte
specii, parcurgandu-se 4 valuri de recoltare.
Produtia obtinuta pe intreaga perioada de recoltare va fi de 15-30 kg bureti
la 100 kg substrat insamantat. Aceasta depinde de conditiile de microclimat
din ciupercarie, precum si de componenta si rigurozitatea dezinfectarii
termice a substratului. Dupa fiecare recoltat se aduna buretii slab
dezvoltati si se razuiesc eventualele pete de mucegai. Pata de mucegai se
indeparteaza cu mana, cu tot cu substrat, pe o adincime de 5-10 cm, iar
locul respectiv se tamponeaza cu solutie de Formalina 0,5% ca si la
ciupercile Agaricus sp.
Daca se observa o stagnare a aparitiei buretilor, se schimba pozitia
brichetelor, cele din lada, de exemplu, se rasucesc cu fata care a stat
acoperita, la fundul lazii si invers. Pe suprafata care a stat pe fundul lazii,
expusa aerului, vor apare bureti.

2.11.a. Alergii produse de bureti

Pentru a preveni fenomenele alergice la muncitorii care recolteaza bureti,
se recomanda o ventilatie puternica a spatiului de cultura si o stropire cu
apa inainte de recoltare. Fenomenul alergic se manifesta prin tulburari
apropiate celor gripale (stranut, febra, tuse, infundarea nasului si
lacrimarea ochilor). Se recomanda aplicarea unei masti pe fata,
confectionata din doua straturi de tifon si unul de vata medicinala intre
ele.
In vederea prevenirii fenomenelor de alergie, cercetatorii recomanda
utilizarea in cultura a speciilor de Pleurotus fara spori, Leal-Lara (1978).
Dupa epuizarea culturii, brichetele se pot usca si folosi drept combustibil
sau la furajarea animalelor cornute. Nu se refolosesc pentru alta cultura.
Cultura buretilor este, in general, mai putin atacata de boli si daunatori si ,
din acest motiv, o recomandam cultivatorilor amatori, incepatori. Totodata,
este o cultura curata care poate fi practicata cu succes si de un orasean, in
balcoane, boxe, debarale, asigurandu-si astfel consumul familial si nu
numai.

2.12. Anomalii la carpoforii de Pleurotus ostreatus si prevenirea lor

Ciupercile Pleurotus (buretii) sunt foarte receptive la calitatea sustratului
pe care se infiinteaza cultura. Principalii parametri fizico-chimici care
conditioneaza cantitatea si calitatea productiei de ciuperci sunt:
umiditatea, valoarea pH-ului, continutul in azot si raportul carbon/azot.
Valoarea pH-ului prezinta limite extreme intre 5 si 7, umiditatea
substratului fiind de 65-70%, azotul total intre 0,7-1,3% s.u.,iar raportul
carbon/azot de 2/3. Daca continutul in azot si raportul carbon-azot sunt
ridicate, peste limitele admise,exista posibilitatea declansarii unei cresteri
abundente a miceliului, fara sa se diferentieze carpoforii. Acest miceliu
nediferentiat ia forma unor conopide cu dimensiuni intre 30-75 cm, iar
grosimea de 20-35 cm. Suprafata lor este poroasa, de culoare alb-argintie,
unele se unesc intre ele formand pe suprafata brichetelor un fel de creusta
groasa. Examinarea acestor anomalii cu ajutorul microscopului electronic
nu a pus in evidenta prezenta unor virusuri, asa cum s-a presupus
initial,dar prin analiza substratului s-a constatat ca azotul total a fost de 4
pana la 7 ori mai mare decat normal.
Adaugarea de cereale boabe, borhot de bere, melasa de la fabricile de bere,
ingrasaminte chimice, poate favoriza cresterea continutului in azot peste
limite admise ceea ce constituie factorul favorizat al aparitiei animaliilor in
cultura de Pleurotus spp.
Anomaliile rezultate nu sunt toxice, ele se pot consuma, dar le scade foarte
mult valoarea comerciala.

2.13. Cultura buretilor in solarii

Solariile sunt usor de amenajat, prin acoperire cu folie din polietilena, de
preferinta de culoare inchisa sau, in lipsa acesteia, cu rogojini. Fata de
cultura din primavara, ale carei rezultate pot fi influentate de insolatia
puternica din lunile aprilie si mai, recomandam cultura din perioada
toamna-primavara. Cultura infiintata toamna, in luna septembrie, asigura
incubarea miceliului fara consum energetic (caldura), productia incepand in
cursul lunii noiembrie.
Pregatirea solarului pentru cultura consta in protejarea impotriva insolatiei
a foliei din polietilena, cu cartoane plasate in interior, intre sarmele de
sustinere (se poate folosi si stuf, paie, fan etc.). Pentru aerisire se poate
instala un ventilator pentru admisia aerului si dirijarea lui prin tubulatura
confectionata din folie (prin simpla rulare a acesteia) prevazuta cu fante
laterale, sau prin doua deschideri la capetele opuse ale solarului. Solarul
trebuie sa fie prevazut cu instalatie de apa potabila sau curata,in interior
sau in apropiere, iar la intrare cu un spatiu tampon, tot din folie, cu rol de
uniformizare a aerului. La infiintarea culturii se urmasresc aceleasi verigi
tehnologice descrise la cultura ciupercilor Pleurotus. Repartizarea
substratului insamantat poate fi facuta in saci amplasati direct pe sol sau in
lazi din care se pot forma ziduri. Specia de ciuperci Pleurotus ostreatus
prezinta rezistenta la ger, poate sa inghete la valori negative ale
temperaturii, dar odata cu cresterea acesteia isi continua dezvoltarea, fapt
constatat de noi in lunile ianuarie-februarie, cand in exterior erau –20^C iar
in solar-7^C.

2.14. Situatiia nefavorabile intr-o ciupercarie cu Pleurotus spp.

Pentru reusita unei culturi intensive – si nu numai – aplicarea stricta a
tehnologiei inseamna si inlaturarea unor situatii nefavorabile, greu de
sesizat in mod practic si , mai ales, pentru un ciupercar incepator. Tratate
pe lucrari, in lucrari, in flux tehnologic, acste sfaturi practice sunt mai usor
de urmarit, in vederea inlaturarii situatiilor nefavorabile. O singura lucrare
neaplicata la momentul optim sau gresit executata poate compromite
partial sau total reusita culturii.
Aprovizionarea cu materiale – de baza si auxiliare. Materialele celulozice de
baza si auxiliare, care intra in componenta unei retete de substrat celulozic
pentru cultura ciupercilor Pleurotus spp se recomanda sa indeplineasca
anumite conditii:
sa nu fie mai vechi de un an;
sa nu fie degradate prin mucegaire;
sa nu contina impuritati, corpuri straine sau reziduri petroliere.
Se recomanda ca aprovizionarea cu aceste materiale sa se faca cu putin
timp inainte de a fi folosite, sau sa fie depozitate in conditii optime, fara a
se amesteca intre ele.
Maruntirea (tocare, zdrobire, macinare)
Lucrarea de maruntire se va executa in momentul inceperii pregatirii
substratului. Nu se recomanda depozitarea materialelor maruntite.
Dimensiunile de maruntire sunt in functie de materialul respectiv, astfel:
materiile prime se recomanda sa nu fie prea maruntite (paie de grau, orz,
orez –2-3 cm, coicalai si tulpini de porumb-1-2 cm, vreji de soia, fasole,
mazare, rapita, cartofi – 2-3 cm);
materiile auxiliare reprezentate prin concentrate de orz, ovaz, porumb,
sroturi de soia, mazare etc. pot fi transformate in uruiala;
amendamentele: carbonatul de calciu sau ipsosul sa nu contina bulgari, sa
se prezinte sub forma de praf.
Omogenizarea
Inainte de omogenizare se cantaresc materialele si se formeaza reteta
dorita. Se va avea in vedere ca materiile prime sa reprezinte in reteta 75-
80% iar cele auxiliare 20-25%.
- Amendamentul cantarit se introduce la insamantat.
- Se va evita adaosul exagerat de substante proteice. Practica a demonstrat
ca la un exces de azot in substrat productia a fost scazuta, iar ciupercile au
prezentat malformatii, nu s-au mai diferentiat, au luat forma unor
conopide, compromitand total calitatea si productia.
Umectarea, imbibarea, udarea sau imersia
- Materialele supuse umectarii sa nu se spele.
Cantitati mari de materiale pot fi umectate prin udat cu un furtun, de
cateva ori pe zi. Lucrarea se desfasoara pe o suprafata curata, betonata si
se uda dispersat, pana se observa ca apa incepe sa curga pe sub ele. In acel
moment se opreste udatul si se lopateaza:
- sa nu se foloseasca pentru udat apa industriala sau din rauri, ci apa
curata, potabila. Este de preferat ca apa pentru udat sa fie rece vara si
calduta pe timpul iernii.
- sa nu se prelungeasca perioada de umectare peste 24 ore. In caz contrar,
materialele pot intra in fermentatie.
Cantitatile mici de materiale celulozice pot fi imbibate in bazine, cazi,
butoaie, cu timp de mentinere 24 ore. Apa din vase se va schimba dupa
fiecare 1/2 transa de materiale imbibate.
Dezinfectarea termica
- Sa nu se sterilizeze materialele- aceasta se intampla la 100^C si peste
aceasta. Una dintre metodele de dezinfectie termica imbina umectarea cu
dezinfectarea si este posibil de aplicat pentru cantitati reduse de materiale
celulozice. Operatia se desfasoara astfel: se incalzeste apa la 80^C, in care
se introduc materialele uscate. Se acopera, de preferat si peretii vasului,
pentru a nu se pierde rapid caldura si se mentin timp de 24 ore. Pentru
cantitati mari de materiale celulozice dezinfectia termica se face cu abur, in
camere sau tunele special amenajate si izolat termic.
Eliminarea excesului de umiditate
- Se executa in timp scurt, pentru a nu interveni procesul de fermentare si,
implicit, degradarea materialelor.
Excesul de apa din materialele celulozice se elimina prin presare cu
scanduri sau cu o presa simpla, confectionata pentru acest scop. In cazul
puzderiei de in si canepa apa se elimina prin stoarcere. Operatia se va
executa in conditii de igiena.
Verificarea calitatii lucrarii se face prin strangerea puternica in mana a
materialului, din care nu trebuie, in nici un caz, sa mai curga apa. Prin
insamantarea unui substrat cu exces de umiditate, miceliul va fi distrus.
Cantarirea
- sa nu se confunde greutatea cu volumul!
Cantarirea este necesara inaintea fiecarei insamantari, pentru a se putea
aplica norma optima de miceliu si de amendament.
- sa se respecte normele optime de miceliu si amendament recomandate la
100 kg material celulozic. Amendamentul se aplica in procent de 6%, iar
proportie de 3-4%.
Insamantatul
- nu se va face insamantarea unor materiale prea calde (peste 25^C).
Insamantatul consta in introducerea miceliului maruntit (fara aglomerari) in
masa substratului, prin amestecare, odata cu amendamentul. Se poate
executa in cazi din lemn sau metal, sau chiar direct pe o folie din
polietilena, pentru cantitati reduse de substrat. Omogenizarea se poate
face cu mainile sau in lopeti de lemn:
sa nu se frece miceliul puternic in timpul lucrului;
lucrarea sa nu se execute in plin soare sau in ploaie;
sacii utilizati pentru introducerea substratului insamantat vor trebui mai
intai perforati pe 1/10 din suprafata lor, orificiile avand un diametru de 1-2
cm;
catitatea de substrat repartizata intr-un sac sa nu depaseasca 15-20 kg;
asezarea sacilor insamantati in ciupercarie sa nu se faca prin suprapunere
sau lipiti intre ei.
In cazul in care substratul celulozic insamantat a fost asezat in lazi sau in
strat plan pe stelaje, grosimea acestuia dupa tasat sa nu fie mai mare de 20
cm si nici mai mica de 15 cm.
Folia de polietilena cu care se acopera aceste substante nu trebuie sa fie
perforata.
Incubarea
Nuse uda mainile in timpul incubarii.
In aceasta perioada, temperatura in ciupercarie se va mentine la 20-24^C.
Sursele de caldura folosite in ciupercarii sa nu degaje bioxid de carbon.
Concentratiile ridicate de bioxid de carbon pot compromite cultura.
Umiditatea aerului se mentine prin udatul pardoselii, peretilor etc.
Inductia fructificarii si aparitia primordiilor
Daca temperatura in ciupercarie a fost mentinuta la un prag optim, inductia
fructificarii are loc dupa12-15 zile de la insamantare, in cazul hibrizilor de
Pleurotus ostreatus.
Nu se dezleaga sacii si nu se indeparteaza folia de deasupra lazilor pana nu
apar primele fructificatii.
Nu se uda cu stropitoare, ci numai cu pompa tip Vermorel, cu dispersarea
fina a picaturilor de apa.
Curentii de aer introdusi prin sistemul de ventilatie sa nu aiba viteza mai
mare de 0,2-0,3 m/sec (asezata la nivelul culturii, flacara unei lumanari sa
nu se stinga).
Intensitatea luminoasa sa nu fie sub 100 luxi; aceasta se realizeaza prin
montarea unor lampi fluorescente de 40W la distanta de 2-3 m intre ele.
Durata de iluminat sa nu fie mai scurta de 8 ore si mai lunga de 12 ore.
Recoltarea
- Se va evita recoltarea dupa depasirea momentului optim, marginile
carpoforilor sa nu se rasuceasca; prin aceasta ar scadea randamentul.
De la aparitia primelor fructificatii si pana la recoltat, buretii au nevoie de
3-4 zile, in conditii optime de microclimat.
In perioada de recoltare, sacii se pot taia sau se scot cu grija brichetele, in
acest caz sacii putand fi refolositi.
Sa se evite manipularea dura a brichetelor, altfel se distrug primele
fructificatii, iar la contactul mainilor cu bricheta pot apare culturi de
bacterii ce produc infectii.
Pe cat posibil sa se evite asezarea in strat plan a culturii in timpul
recoltatului si al fructificarii, preferandu-se unul oblic sau vertical.
Sa nu se ude excesiv intre valurile de cultura.
Sa se evite aparitia alergiilor la personalul muncitor, prin aplicarea unei
masti in timpul lucrului prin executarea unui stropit inainte de fiecare
recoltare.
Evacuarea substratului uzat
Substratul uzat de la sfarsitul ciclului de cultura sa nu vina in contact cu
noul substrat pregatit pentru infiintarea altei culturi
Substratul uzat se va depozita cat mai departe de ciupercarie, dandui-se
alte intrebuintari.
Sa nu se neglijeze curatirea si dezinfectarea spatiului pentru o noua cultura
chiar daca nu au fost atacuri de boli si daunatori la cultura precedenta.
Ciupercarul care se va implica in respectarea tehnologiei de cultura si va
inlatura situatiile nefavorabile va fi rasplatit printr-o productie de ciuperci
Pleurotus care poate atinge chiar si 30 kg si 100kg substrat celulozic
insamantat.

Capitolul 3
Alte ciuperci comestibile

In ultimii ani, ca specialista in cultura ciupercilor, am fost contactata si

rugata sa dau un raspuns urmatoarelor intrebari: Cum se cultiva si ce sunt
trufele? Cum arata ciuperca parfumata? Se cultiva dirijat in Romania
Boletus edulis ? Ce este ciuperca de paie? si altele.
Pe langa tehnologiile de cultura a celor 6 specii de ciuperci prezentate in
lucrarea de fata, in tara noastra se mai cunosc doua specii, dar care sunt
mai putin cultivate si anume: Coprinus comatus sau buretele ciuciulete si
ciuperca de paie sau Stropharia rugoso annullata.
Alaturi de acestea, deoarece in conditii de cercetare s-au obtinut
fructificatii la ciuperca parfumata –Lentinus edodes, va vom prezenta
tehnologia ei de cultura, impreuna cu cea a unor ciuperci,practic,inca
neexperimentate la noi, asupra carora s-au facut documentare si anume:
Tuber spp., Pholiotia nameko, Boletus edulis si Polyporus squamosus.

3.1. Tehnologia de cultura a ciupercii Coprinus comatus – buretele cu

peruca sau buretele ciuciulete
Tehnologia de cultura a acestei ciuperci a fost introdusa in tara noastra in
anul 1981, fiind considerata o specie noua. In alte tari precum Olanda,
Franta, Germania, Japonia, India, Africa de Sus si altele, aceasta specie se
cultiva intensiv, intrand in competitie cu Agaricus bisporus.

3.1.a. Descrierea ciupercii Coprinus comatus

Buretele ciuciulete se deosebeste prin forma sa de ciupercile cu palarie, in
acest caz palaria fiind inlocuita cu o caciula aproape cilindrica, de 5-10 cm
inaltime si 3-6 cm in diametru, lipita de picior. Este de culoare alb-crem,
prevazuta cu scuame dispuse ca niste solzi de peste.
Piciorul este inalt de circa 15 cm si gros de 1,5-2,5 cm, de culoare alba. La
baza, la nivelul solului, este usor de indoit si prezinta o ingrosare.
Carnea este alba si frageda in palarie si fibroasa in picior. Este gustoasa, cu
valoare alimentara ridicata, daca este consumata inainte de maturitate. La
maturitatea fiziologica, ciuperca se inmoaie complet,lamelele devin nagre si
se lichefiaza, pierzand din valoarea comerciala.

3.1.b.Tehnologia de cultura a acestei ciuperci

Este foarte asemanatoare cu cea a ciupercii champinion sau a ciupercii de
balegar – Agaricus bisporus.
Micile deosebiri constau in:
compostul necesita 4-5 intoarceri;
umiditatea compostului finalizat sa fie de 65-67%;
norma de miceliu utilizata la insamantare este de 0,6-0,7%;
dupa insamantat se acopera co o folie de polietilena in loc de hartie;
acoperirea cu amestec de acoperire se face dupa 10-15 zile de la
insamantare;
grosimea amestecului de acoperire va fi putin mai mare, de 3-4 cm;
recoltarea buretilor trebuie sa fie executata in momentul in care caciula se
afla cu marginile lipite sau apropiate de picior.
Recolta apare in 3-4 valuri, cuprizand cate 6-7 recoltari. Perioada de repaus
dintre valuri este mai redusa decat la ciupercile Agaricus bisporus.
Productia medie ce se poate obtine in sistem clasic este de 8-10 kg ciuperci
la 100 kg substrat insamantat, repartizata pe o perioada de 40-50 zile, cat
dureaza recoltarea.

3.2. Tehnologia de cultura a ciupercii Stropharia rugosa annullata –

ciuperca de paie, ciuperca cu val

3.2.a. Descrierea ciupercii

Ciuperca de paie prezinta basidiofructe mari, cu o greutate cuprinsa intre
30-65 g. Palaria este de culoare brun inchisa, cu nuante violacee sau
rosietice, in functie de anotimpul in care apar – primavara sau toamna.
Piciorul este lung, cilindric, adesea curbat,cu lungimea cuprinsa intre 7-10
cm, de culoare alb-crem.

3.2.b.Tehnologia de cultura
Ciuperca de paie necesita o tehnologie simpla de cultura, utilizand pentru
crestere substrat din paie de griu asezate in rasadnite, pivnite sau alte
incaperi usor de amenajat. Principalul motiv pentru care descriu tehnologia
de cultura a acestei ciuperci este acela ca nu necesita investitii mari pentru
amenajarea spatiului de cultura. Nu necesita consum energetic pentru
pregatirea substratului, tehnologia acestei specii fiind o imbinare a
tehnologiilor celor doua specii descrise anterior; de la Agaricus spp. a
preluat amestecul de acoperire, iar de la Pleurotus spp. substratul celulozic
din paie, dar nedezinfectat termic si netratat cu amendament.

3.2.b.1. Pregatirea rasadnitei pentru cultura

Aceasta lucrare va incepe in prima decada a lunii mai si consta in:
amplasarea rasadnitelor, in zonele cu veri calduroase, se face neaparat la
umbra (in partea nordica a unor cladiri, grup de copaci, de preferat nuci
maturi) pentru a fi ferite de insolatie;
se construiesc sau se repara rasadnite clasice, avand adancimea in pamant
de 25-30 cm, iar latimea de 1,6 –1,8 m, prevazute cu una sau duoa pante.
Lungimea se calculeaza in functie de suprafata care se doreste a fi
insamantata. Materialele din care se confectioneaza tocurile rasadnitei pot
fi din lemn, beton, piatra, caramida, iar ramele din lemn. Ramele nu sunt
prevazute cu geamuri, ci cu material termoizolat ca: placi de azbociment,
carton asfaltat, folie de poietilena, paie etc.
executarea unor santuri de scurgere a apei din precipitatii, in jurul
rasadnitelor, la o distanta de cca 59-60 cm de acestea, avand
dimensiunile:25-30 cm adincime si cca 30 cm latime.

3.2.b.2. Pregatirea spatiilor pentru cultura

Repararea, curatarea, dezinfectarea spatiilor de cultura se face in luna
august, in mod identic cu cele descrise la celelalte specii de ciuperci
comestibile.
De asemenea, ele pot fi amenajate cu stelaje suprapuse pe 2 –3 nivele, cu
un spatiu de 50-60 cm intre ele, necesar pentru efectuarea lucrarilor si
recoltare. Substratul de cultura din paie poate fi asezat in strat plan pe
stelaje sau in saci din polietilena, lazi din lemn sau PVC dispuse pe stelaje.

3.2.b.3. Pregatirea materialului nutritiv pentru insamantare

Substratul nutritiv se compune din paie de griu care trebuie sa fie curate,
nemucegaite, de culoare galbena, din cultura din anul precedent sau din
acelasi an.
Se calculeaza un necesar de aproximativ 20 kg paie uscate pentru 1 mp de
cultura.
Pregatirea paielor se face pe o suprafata betonata. Cantitatile reduse
(pentru 2-3 mp de cultura) se introduc in bazine cu apa, unde se mentin 1-2
zile. Cantitatile mari se asaza in platforme cu latimea de 1,42 m, inaltimea
de 1,4-1,6 m, iar lungimea- in functie de volumul calculat. Asezarea se face
in straturi succesive de aproximativ 50 cm inaltime, se uda si se taseaza
puternic. Udatul se face timp de 3-5 zile, avand grija ca apa care se
administreaza la udat sa nu fie in exces; se opreste udatul in momentul in
care se constata ca apa se scurge de sub platforma. Prin udare si tasare,
platforma trebuie sa-si reduca inaltimea la jumatate. Pentu o udare
uniforma, dupa doua zile platforma se desface si se reasaza.

3.2.c. Insamantarea
Insamantarea culturii in rasadnite se face in perioada 15 mai 15 iunie, iar in
spatii amenajate in cladiri, in perioada 1-15 septembrie.
Miceliul comercil se poate procura de la I.C.L.F. Vidra, prin precomanda
ferma, achitata antivipat. Norma de miceliu utilizata este de 0,8-1,0 kg la 1
mp de cultura, insamantarea facandu-se in cuiburi,cu distanta intre ele de
15 cm si adancimea de 3-4 cm . Sunt necesare 44 cuiburi la 1 mp de cultura,
acestea lasandu-se neacoperite, bine tasate cu un tasator din lemn (drisca).

3.2.d. Lucrari de ingrijire dupa insamantat

Principalele lucrari care se aplica dupa insamantat constau din :
acoperirea cultuirii cu un strat de hartie absorbanta, tip ziar;
mentinerea acestei hartii in permanenta umeda, prin pulverizarea fina a
apei cu ajutorul unei pompe de stropit tip Vermorel sau cu un furtun
racordat la sursa de apa, caruia I se ataseaza, la celalalt capat, o tija tip
Vermorel. Rasadnita se acopera cu rame prevazute cu materiale
termoizolante.

3.2.e. Conditii de microclimat dupa insamantare

Temperatura optima pentru impanzirea miceliului trebuie sa fie cuprinsa
intre 24-28^C. La temperatura de 20^C miceliul impanzeste lent, iar la
peste 30^C isi inceteaza dezvoltarea si piere. Din acest considerent,s-a
recomandat amplasarea culturii la umbra si spre nord. Trebuie tinut seama,
insa, si de decada optima pentru insamantare, care sa nu fie depasita. In
aceasta perioada, denumita de incubare a miceliului, nu se face aerisirea.
Dupa 20-60 zile de la insamantare, in functie de temperatura, miceliul
impanzeste in totalitate substratul din paie si urmeaza acoperirea cu
amestec pregatit in prealabil.

3.2.f. Acoperirea substratului impanzit

Este o lucrare identica cu cea afectuata la ciuperca de balegar, Agaricus
bisporus, sau la cea termofila, Agaricus edulis.
Amestecul de acoperire este format din turba neagra cernuta, in proportie
de 7-80%+nisip 20-30%, fara a fi amendat cu carbon de calciu. In lipsa
turbei, se poate folosi pamant de telina 70-80%+nisip 20-30%.PH-ul
amestecului trebuie sa fie cuprins intre 5,7-6.
Amestecul cernut, bine omogenizat, jilav, ser dezinfecteaza chimic cu
Fomalina (40%), utilizand o cantitate de 1,5-2 litri la mc amestec. Se tine
amestecul acoperit cu folie din polietilena 2-3 zile, pentru dezinfectie, apoi
se lopateaza pentru inlaturarea vaporilor de Formalina. Se stang hartiile de
pe suprafata culturii, apoi se indinde amestecul cu mana, intr-un strat gros
de 4-5 cm, tasat usor cu un tasator din lemn. Acest strat acoperitor se va
mentine permanent umed, prin stropiri cu apa, prin pulverizare fina,
utilizand 0,1-0,2 litri apa la 1 mp cultura, in primele 14 zile de la acoperire.
Atentie! Apa sa nu strabata amestecul de acoperire pentru ca, venind in
contact cu miceliul din substratul impanzit, il distruge.
Aerisirea incepe la 14-20 zile de la acoperire, dupa ce stratul de amestec a
fost in totalitate impanzit cu miceliu. Aceasta se face prin patrunderea
limitata a aerului, ridicand ramele si fixandu-le pe bucati din lemn, cu
grosimea de 5-10 cm.
Cultura realizata in localuri amenajate necesita aceleasi conditii de
microclimat ca si ciuperca de balegar: la incubare o temperatura de 20-
24^C, iar in perioada de recoltare 16-18^C. Ciuperca cu val se poate asocia
in cultura cu ciuperca de balegar. In acest caz, prin asociere, se intelege
faptul ca localul se poate imparti, cultivand cate o specie pe cate un stelaj,
cu respectarea tehnologiei de pregatire a substratului, insamantarea si
acoperirea specifice fiecarei in parte. Nu necesita lumina.

3.2.g. Recoltarea ciupercilor

In localul de cultura, prima recolta apare dupa 30-45 zile de la insamantare,
iar in rasadnita dupa 50-80 zile de la insamantare sau dupa 28-35 zile de la
acoperire. Primele ciupeci apar pe marginea stelajelor sau a rasadnitelor.
Ciupercile se recolteaza la maturitate (cand velumul-valul-s-a rupt), printr-o
usoara rasucire. Pe locul de unde se desprind ciupercile se pune amestec
de acoperire. Daca ramane postament micelian, se scoate cu varful unui
cutit si pe locul respectiv se pune, de asemenea, amestec de acoperire.
Principalele lucrari de ingrijire, in aceasta perioada, constau in aerisire si
udat. Cantitatea de apa utilizata va fi in functie de temperatura din mediul
ambiant. Astfel, se poate ajunge la 1,5 l apa la mp/zi.
Perioada de recoltare in rasadnita dureaza aproximativ 70 de zile toamna si
se poate prelungi in primavara, in lunile martie si aprilie. Peste iarna,
rasadnitele se protejeaza cu strat din paie, coceni, stuf etc. impotriva
ingheturilor puternice.
Productia totala obtinuta este estimata la cca 10-14 kg ciuperci la 1 mp, cu
recpectarea tehnologiei si asigurarea conditiilor optime de microclimat.

3.3. Alte specii de ciuperci comestibile

3.3.a. Lentinus edodes- Shii-take sau Ciuperca parfumata sau ciuperca de

castan
Ciuperca parfumata este originara din Asia, unde creste spontan intr-un
climat temperat si subtropical.
In tara noastra, unde aproximativ o treime din teritoriu este acoperit de
paduri, are reale posibilitati de a promova cultura ciupercii shii-take, care
ofera o serie de avantaje fata de alte specii cultivate.

Avantajele cultivarii ciupercii Lentinus

Fata de alte specii de ciuperci cultivate (de exemplu, Agaricus spp,
Pleurotus spp.s.a.) ciuperca parfumata prezinta unele avantaje:
fiind o specie exclusiv lignicola, are o tehnologie de cultura mult mai
simpla, folosind ca substrat de nutritie lemnul (butuci, ramuri, crengi
groase, buturugi
prezinta o rezistenta mai ridicata la operatiile de manipulare si transport;
este mai reziztenta la boli si daunatori;
permite o dubla folosire a materialului lemnos intrebuintat – ca substrat de
nutritie (cultura de ciuperci) si apoi combustibil;
cultura poate dura 2,3 pana la 4,5 ani pe acelasi material, in functie de
esenta de lemn utilizata (pe lemn de esenta tare cultura dureaza 4-5 ani);
se preteaza la conservarea prin uscare, fara a-si pierde gustul sau parfumul
pe care il are in stare proaspata;
pentru infiintarea cuturii nu se cer investitii mari, iar cheltuielile curente de
productie sunt mai reduse decat la celelalte specii.

3.3.a.1. Descrierea ciupercii

Carpoforul este bine dezvoltat, fiind o ciuperca robusta, de marime
mijlocie- mare, avand culoarea bruna, comuna multor ciuperci din genul
respectiv, sau altor genuri apartinand familiei Pleurotaceae.
Palaria este carnoasa, cu diametrul de 6-11 cm, de forma- la inceput –
convexa, apoi devine plana iar, uneori, unele exemplare prezinta spre
mijloc o concavitate nu prea adanca.
Piciorul ste inalt de 5-8 cm si cu diametrul cuprins intre 1,3-2,5 cm, mai
gros spre palarie si mai subtire spre partea inferioara. Este prima asimetrie
fata de palarie, iar spre baza este usor curbat. Are culoarea bruna-cenusie.
Carnea – pulpa – este alba, compacta in palarie si cu o structura fibros-
crustoasa in picior. Are gist dulce si este parfumata, fiind foarte apreciata
in gastronomie.

3.3.a.2. Tehnologia de cultura

Pentru cultura ciupercii parfumate se aplica aceeasi thnologie ca, in
general, la toate speciile de ciuperci xilofage (ex. Pleurotus ostreatus spp.
s.a.). Tehnologia de cultura a ciupercilor xilofage cuprinde urmatoarele
etape: alegerea speciilor lingicole, pregatirea acestora, inocularea sau
insamantarea lor, incubarea, dezvoltarea carpoforilor si recoltarea.
Lentinus edodes se dezvolta bine, dand rezultate bune pe lemnul de stejar,
fag, castan, carpen, mesteacan, plop si se recomanda si pomii fructiferi (la
defrisarea livezilor). Se va evita lemnul de salcam si de conifere. In cazul in
care lemnul se recolteaza special in vederea formarii butucilor ca substrat
de nutritie, se va tine seama ca arborii alesi sa fie relativ tineri (15-30 ani),
cand ating o anumita grosime (diametrul de circa 15 cm). Se vor evita
copacii atacati de insecte daunatoare sau de ciuperci patogene, care pot
compromite partial sau total cultura.
Pregatirea materialului lemnos consta in fragmentarea tulpinilor in butuci
de lungimi diferite (40-50 cm sau 100-120 cm ), dupa dorinta. Nu se
decojesc. In ocoalele silvice se poate practica inocularea trunchiurilor si
buturugilor fara a fi dezradacinati. Aceasta metoda este folosita in vederea
distrugerii buturugilor, obtinand un dublu avantaj: recolta de ciuperci si
economie de manopera pentru scoaterea lor.
Metodele de inoculare sunt cele descrise anterior: prin rondea, in
despicatura sau in pana si in oroficii cu diametrul de 5-9 mm, plasate la
distanta de 3-6 cm intre ele, alternativ.
Cantitatea de miceliu utilizata va fi de 4-5% din greutatea butucului.Pentru
a inocula butucii prevazuti cu orificii se poate utiliza miceliul produs pe
butoni de lemn, care au aceeasi dimensiune cu cea a orificiilor.
Insamantarea se face primavara, in lunile martie – mai, cand porneste
circulatia sevei in lemn.

Incubarea sau impanzirea miceliului in lemnul butucilor.

Pentru incubare, butucii cu diametrul de 100-200 cm se asaza afara in stive,
pe un teren umbrit si mult inaltat, pentru a fi protejati de baltirea apei
provenite din precipitatii. Sub butuci se asterne un strat de paie, iar peste
ei se pun crengi si paie si se acopera cu folii de polietilena. Aerul din stiva
trebuie mentinut umed, prin udarea paielor de la baza. Pe toata perioada
incubarii temperatura optima va trebui sa fie de 24-28^C, cu o buna
circulatie a aerului si o umiditate relativa de 80 – 85%. Alta metoda de
incubare a fost descrisa anterior si consta in asezarea butucilor in santuri
de incubare.
In conditii normale, cu respectarea stricta a tehnologiei, incubarea
miceliului se realizeaza in 6-8 luni in santuri si pana la 11 luni in stive.
Dupa incheierea incubarii, butucii se desfac si se aseaza in pozitie inclinata,
in randuri spatiale, care sa permita circulatia printre butuci in vederea
executarii unor lucrari de ingrijire (ex. Udat ) si pentru recoltat. Indiferent
de metoda de incubare si de lungimea butucilor, acestia trebuie plasati in
locuri umbrite si feriti de vant si uscatiune. In scopul evitarii uscarii lor, se
vor introduce cu baza in pamant sau nisip, mentinut in permanenta umed.
Pe toata perioada fructificarii,, temperatura trebuie mentinuta in jur de
15^C pentru tulpinile criofile si de 22-30^C pentru cele termofile.
Umiditatea relativa se va mentine la 80-90%, iar intensitatea luminii sa fie
in jur de 200-300 luxi, timp de 8-10 ore/zi.
In functie de posibilitati si ca o imbunatatire a metodelor de incubatie, se
poate folosi procedeul”cultura pe busteni imersati”, mentinuti in sere sau
hale. Imersarea butucilor se face la sfarsitul perioadei de incubare, cand au
aparut primordiile. Durata de imersare este de 24-48 ore, in functie de
esenta de lemn (tare sau moale) si de dimensiunile butucilor.
3.3.a.3. Recoltarea
In conditiile climatice ale primaverii, ciupercile ajung la maturitate in 4-5
zile, iar toamna in 10-15 zile. Recoltarea se prelungeste 3-4 ani, in functie
de lemnul folosit ca substrat de nutritie; pe lemn de esnta moale (ex. Plop,
mesteacan) ciuperca isi mentine capacitatea de productie 2-3 ani, iar pe
lemn de esenta tare (stejar, fag, carpen ) recoltarea se poate prelungi 3-4
si, uneori, chiar 5 ani.
Cantitatea totala de ciuperci obtinuta este, in medie, de 20-30 kg la 100 kg
lemn inoculat. Dupa fiecare val de recoltare, pentru accelerarea
fructificarii, este indicata o imersare a butucilor. In perioadele friguroase,
ca si in cele calduroase, productia se opreste dar reincepe cand conditiile
de temperatuea devin optime.

3.3.b. Tuber spp – Trufe

Cu ingaduinta cunoscatorilor in acest domeniu, voi incepe prin a face o
comparatie: daca dintre produsele alimentare de origine animala, icrele
negre se plaseaza pe primul loc- de buna seama- si cu indreptatita
motivatie, printre produsele de origine vegetala, folosite in alimentatie,
trufele pot ocupa, cu cinste, acelasi loc.
Faima acestor daruri ale naturii se datoreaza, in primul rand, marii lor
valori alimentare, dublata de un gust delicios si de un parfum placut.
Trufele apartin ciupercilor superioare (Macromicete) si fac parte, din punct
de vedere sistematic, din Clasa Ascomycetes Familia Tuberaceae, Genul
Tuber, care cuprinde mai multe specii. In tara noastra se cunosc noua
specii, dintre care comestibile, cu mare valoare alimentara numai doua si
anume: Tuber melanosporum Vitt si Tuber aestivum Vitt. Celelalte specii
sunt : unele cu valoare alimentara foarte redusa sau chiar necomestibile,
prezentand si un miros neplacut, respingator (Tuber rufum, Pici extr.) sau
miros de ridichi sau mustar (Tuber rapaeodorum Tul.).

3.3.b.1. Trufe comestibile – Scurta prezentare

Tuber melanosporum Vitt. (Denumirea populare: fierea pamantului, trufa
violeta, trufa neagra, trufa de iarna, trufa de Perigord).
Aspect general. In comparatie cu celelalte specii comestibile, trufa neagra
este o ciuperca neobisnuita: nu are palarie, nu are picior. Ascocarpul
( fructul comestibil) se aseamana cu tuberculul de cartof, avand forma
rotunda sau usor ovoidala, de o marime care variaza intre 3 si 10 cm in
diametru.
Unde creste: in pamant, la mica adancime (3-15 cm ). Prefera solurile
permeabile, bine aerisite, bogate in calcar, expuse la soarre. Poate fi gasita
prin padurile de foioase, in mod special in cele de stejar. La noi se
intalneste in regiunile mai calde din sudul tarii.
Forma sub care apare. De obicei, formeaza cuiburi asemanatoare culturilor
de cartofi.
Cand apare. Toamna- primavara, din noiembrie pana in martie..
Criterii de identificare. Corpul fructifer tuberculiform, de marime variabila
(de la cea a unui bob de mazare pana la cea a unui pumn), acoperit cu un
invelis de culoare negricioasa, brun-violacee. La exterior este strabatuta de
vene fine ramificate, de culoare alba. Este gustoasa si are miros placut, de
fragi.
Recomandare. Odata culese, ciupercile trebuie pregatite in cel mai scurt
timp; invechite, ele capata un miros neplacut.
Tuber aestivum Vitt. (Denumiri populare: trufa de vara, trufa varatica).
Aspect general. Asemanator cu al speciei precedente, atat ca forma cat si
ca marime.
Unde creste. In sol, la adancimea de 3-15 cm . O putem gasi in padurile de
stejar din zonele mai calde ale tarii. Prefera solurile bogate in humus si
calcar.
Forma in care apare. Ca si trufa neagra, aceasta specie de trufe apare in
grupuri numeroase, in culturi, ca tuberculii de cartof.
Cand apare. Vara- iarna, adica din luna august pana in februarie.
Criterii de identificare. Organul fructifer-partea comestibila a ciupercii – la
suprafata prezinta un invelis gros de culoare neagra-albastruie sau neagra-
bruna, cu veruci poligonale (asemanatoare unor negi usor turtiti). Carnea
este compacta, de culoare alb – galbuie la inceput, iar la maturitate devine
bruna. La exterior este strabatuta de vene albe, ramificate. Are gust placut
si miros parfumat.
In alte tari, ca Franta, Italia, Spania, dupa zeci de ani de cercetari si
experimentari ( care continua si in prezent) s-a reusit sa se puna bazele
unei productii de trufe care sa satisfaca cerintele interne de consum,
precum si o parte din cererile de export.
In ultima perioada, cultura trufelor s-a extins in Noua Zeelanda si in S.U.A. (
California). Incercarea S.U.A. de a-si infiinta propriile truferii, pe baze
stiintifice, este de data mai recenta, insa ea ramane, in contiuare, tara cea
mai mare importatoare de trufe din lume.
La noi, trufele nu se cunosc decat in flora spontana, iar cantitatile culese
sunt mici, neinsemnate. Se naste atunci intrebarea: de ce aceasta specie de
ciuperci, atat de apreciata pentru calitatile ei, nu este luata in cultura si in
tara noastra? Un raspuns care sa justifice (fie macar partial) aceasta
situatie este dat de faptul ca tehnologia de cultura a trufelor difera
fundamental de cea a altor specii de ciuperci cultivate, cum ar fi ciuperca
de belegar (Agaricus sp..) sau buretii (Pleurotus spp.) s.a. Diferenta consta,
in principal, in modul de nutritie, perioada lunga de intrare pe rod a
ciupercii si investitiile mari, cu termen lung de amortizare.

3.3.b.2. Modul de nutritie a ciupercilor, in general,este exclusiv heterotrof,

adica traiesc pe un substrat nutritiv diferit (hetero) vegetal sau animal, viu
sau fara viata.
Trufele sunt ciuperci micorizante (gr.mykes – ciuperca si rhiza-radacina).
Miceliul acestor ciuperci traieste in asociere (simbioza) cu radacinile unor
plante superioare (ierbacee sau lemnoase), ajutandu-se reciproc: planta
superioara micorizata asigura ciuoercii glucide, vitamine, substante
stimulatoare de crestere si fructificare, iar ciuperca furnizeaza plantei azot,
fosfor si alte alimente in forma usor asimilabila. Datorita acestor relatii
simbiotice, plantele cu micoriza cresc mai bine, iar ciupercile fructifica mai
abundent. Schimbul de substante intre cele doua organisme se face pe
principiul osmozei:hifele miceliene ale ciupercii fiind lipite de radacinile
arborelui micorizat, se comporta ca o membrana semipermeabila care
permite trecerea substantelor nutritive, solubilizate, dintr-o parte in alta.

3.3.b.3. Perioada de timp pana la fructificare

Un alt motiv care reprezinta, pentru multi virtuali truficultori, o frana in
calea realizarii de truferii este perioada de timp lunga care se scurge de la
insamantare pana la intrarea pe rod a trufelor. In comparatie cu ciupercile
saprofite, cunoscute, aceasta perioada dureaza foarte mult, fiind mai lunga
de circa 30 de ori decat pentru ciupercile din speciile Agaricus spp. sau
Pleurotus spp. carora le sunt suficiente 8-10 saptamani, in timp ce pentru
trufe trebuie sa se astepte 5-6 ani si uneori chiar 8-10 ani. Referitor la
aceasta, trfele odata intrate pe rod, se comporta in urmatorii ani ca o
cultura perena, putand dura 30-40 si 50 ani.
Investitii de capital cu termen lung de amotizare. La infiintarea unei truferii
cheltuielile efectuate cu mentinerea conditiilor de mediu in primii 8-10 ani
de la plantarea esentelor lemnoase micorizate, la locul definitiv, sunt foarte
importante. In prezent, cand tara noastra parcurge o perioada grea, de
trecere de la economia centralizata la economia de piata, e greu de
presupus ca se vor gasi investitori dispusi sa-si plaseze capitalul intr-o
actiune din care, timp de 8-10 ani sa nu-si poata recupera nici macar partial
sumele investite. Privind realist problema, reiese ca rezolvarea ei ramane
un deziderat pentru viitor.

Conditii care trebuie indeplinite la infiintarea unei truferii

Tinand cont de faptul ca o truferie se exploateaza timp de 30-50 ani, este
necesar ca infiintarea sa fie abordata cu mult simt de raspundere si sa fie
amplasata pe baza unor studii temeinice, executata de oameni competenti.

3.3.b.4. Alegerea si amenajarea terenului

La alegerea terenului se are in vedere zona de amplasare si insusirile
acesteia. In general, trufele prefera solurile din zonele mai calde.
Referindu-se la tara noastra, sunt indicate terenurile din vestul si sudul
tarii (incepand din Banat- Oltenia – partea sudica a Campiei Romane –
Dobrogea), plane sau usor inclinate, pretabile la amenajarea irigatiilor.
Cu privire la insusirile omului, cercetari recente au scos in evidenta ca
trufele nu se multumesc cu orice teren; ele prefera soluri profunde, cu
textura semiusoara, bine aerisite, cu un continut suficient de bogat in
substante nutritive, astfel ca proportia de materie organica sa fie in jur de
8 parti la mie, raportulC/N in jur de 10, iar proportia de acid fosforic solubil
sa atinga 2 parti la mie. Trufele prefera solurile bogate in calcar, care
asigura o reactie alcalina (pH 7,4-8,3).
Pentru aprecierea calitatii solului este necesar sa se faca o serie de analize
cu privire la:
-proprietatile fizice (tipul de sol, textura, structua)
-proprietatile chimice (continutul in materie organica, acid fosforic
asimilabil, potasiu, calciu si unele microelemente)
-mediul biotic (microfauna si microflora din sol).
In cazul in care, din analizele efectuate, rezulta unele carente in alcatuirea
fizico-chimica a solului, se pot face corectii ale acestuia, prin administrarea
de ingrasaminte organice, chimice si amendamente. Referitor la mediul
biotic se are in vedere, in

special, microflora, care poate contine specii de ciuperci micorizante –

altele decat trufele pe care dorim sa le cultivam – si care pot concura cu
acestea. Lupta directa pentru distrugerea ciupercilor agresiv –
concurentiale este grea si cu mai putine sanse de reusita. In asemenea
cazuri se recomanda lupta indirecta, constand in alegerea unor plante
premergatoare, care nu formeaza sau micorizeaza greu. Sunt recomandate
terenurile lasate libere de culturile de cereale, plante furajere, pomi
fructuferi, vita de vie. Nu se recomanda pentru infiintarea de truferii
terenurile necultivate (telina, parloaga) sau terenurile despadurite.

3.3.b.5. Alegerea esentelor lemnoase trufiere

La infiintarea unei truferii, pe langa alegerea terenului, trebuie avuta in
vedere si alegerea speciilor lemnoase trufiere, apte de a realiza o simbioza
perfecta cu specia de trufe pe care dorim sa o cultivam.
In tarile mai producatoare de trufe, au fost luate in cultura o serie de specii
de arbori, care au dat bune rezultate. Astfel s-au remarcat unele specii de
stejar (Querqus pubescens – stejarul pufos, Querqus ilex – stejarul verde),
precum si diferite specii de alun (Corylus spp.).
In acelasi scop au fost testati: pinul negru, teiul, cedrul, mesteacanul,
fagul, duglasul si castanul.
La alegerea speciilor de arbori destinati infiintarii de truferii se va tine
seama de urmatoarele criterii:
-insusirea de a forma repede micorize cu specia de trufe care urmeaza a fi
cultivata;
-viteza intrarii pe rod a trufelor cu care formeaza simbioza.
Astfel, sub alun, trufele incep sa fructifice dupa 5-6 ani de la plantare, mai
rar dupa 4 ani, iar sub stejar 8-10 ani. Desigur, aceste date sunt doar
orientative, intrarea pe rod a trufelor micorizate cu aceeasi specie de arbori
poate fi declansata mai devreme sau mai tarziu, in functie de ansamblul
conditiilor pedoclimatice din zona.

3.3.b.6. Insamantarea trufelor. Obtinerea plantelor micorizate si plantarea

lor la locul definitiv
Pentru infiintarea unei truerii moderne, in prezent se folosesc plante tinere,
din specii lemnoase trufiere gata micorizate. Operatiunea de micorizate
(asocierea arbore – ciuperca) se face (in tarile in care trufele se cultiva
dirijat, cu aplicarea de metode stiintifice) de catre unitati specializate in
aceasta directie. In principiu, micorizarea cuprinde doua faze: prima consta
in inocularea plantelor lemnoase cu parti din ciupeca, capabile sa o
reproduca (spori, miceliu), operatie care se wxecuta in laborator; faza a
doua are ca obiectiv obtinerea de plante sanatoase, cu micorizare bine
dezvoltata, capabila (cand sunt plantate la locul definitiv) sa reziste
eventualelor concurente din partea altor specii de ciupeci. Lucrarea se
poate executa in sere sau in case de vegetatie, iar pentu cantitati mai mari
chiar in pepiniere.
Prin aceasta masura, unitatile producatoare de material saditor micorizat
asigura:
-identitatea speciei de trufe recomandata a fi cultivata intr-o anumita zona
pedoclimatica din tara;
-identitatea speciei de esenta lemnoasa truficola micorizata solicitate de
cultivatorul de trufe;
-sanatatea puietilor micorizati prin controlul fitosanitar de stat.
Plantarea esentelor lemnoase micorizate la locul definitiv se poate executa
toamna tarziu (noiembrie-decembrie) sau primavara foarte devreme
(februarie- martie).
Numarul de plante necesare pentru un hectar de truferie variaza intre 200-
600, in functie de specia folosita.
Tehnica plantarii este asemanatoare cu cea folosita, in mod curent, in
pomicultura si silvicultura, acordandu-se, in plus o mai mare atentie, in
sensul de a evita vatamarea tinerelor plante si desprinderea micorizei de
pe radacinile acestora.

3.3.b.7. Masuri de mentinere a conditiilor de mediu

Ansamblul de masuri impuse intr-o truferie vizeaza mentinerea unui
echilibru corect in convietuirea arbore-ciperca, astfel incat sa oblige pe
fiecare din parti sa aiba nevoie una de alta, intelegand prin aceasta
realizarea unei cresteri normale a arborelui si formarea unei micorize bine
dezvoltate, care sa ducala o fructificare bogata si constanta. Echilibrul
poate fi mentinut printr-o serie de tehnici potrivite. In aceasta privinta nu
se pot emite retete tip, deoarece se cunoaste ca fiecare zona, considera
favorabila culturii trufelor, este caracterizata prin factori de mediu
specifici. Totusi, din numarul mare de masuri ce se impun a fi luate,
indicam pe cele care par a avea caracter general, astfel:
-Lucrari superficiale (pe adancimea de 5-6 cm) ale solului;
-Distrugerea vegetatiei ierboase din jurul arborilor, prin mijloace mecanice
sau manuale, ori pe cale chimica, folosind ierbicidele recomandate;
-Dupa crearea zonei libere de vegetatie din jurul arborilor, solul trebuie
doar zgariat usor pentru distrugerea crustei de la suprafata, pentru a
permite o buna aerisire.
-Irigarea este o lucrare de mare importanta, pentru ca prin ea se regleaza
regimul de umiditate din sol, care ajuta la cresterea optima a arborilor si
asigura mentinerea micorizei, si, deci,fructificarea trufelor. Momentele
udarii se stabilesc in functie de regimul precipitatiilor din zona respectiva.
Apa folosita la irigare trebuie sa aiba o reactie neutra sau usor alcalina.
-Taierea de formare a coroanei arborilor se executa in primii ani dupa
infiintarea plantatiei, cu scopul de a obtine coroane aerisite dar, in acelasi
timp, sa asigure si o umbrire uniforma a solului;
-Pentru a impiedica evaporarea excesiva a apei din sol, in timpul vegetatiei
este indicata mulcirea (adica acoperirea) solului cu resturi de ramuri
rezultate de la taieri, paie, coceni, tulpini de floarea-soarelui s.a.,
Fertilizarea solului este necesara numai in cazul in care, prin analize de
laborator, au fost semnalate carente ale unor elemente nuritive.

3.3.b.8. Recoltarea trufelor

Prima recolta de trufe se poate obtine, in cel mai fericit caz, dupa el putin
patru ani de la plantarea arborilor micorizati. Maturarea trufelor varatice
are loc toamna, prin luna noiembrie, iar a trufelor negre iarna, in
decembrie-februarie. Trufele ajunse la maturitate degaja un miros placut,
destul de puternic, care strabate stratul de sol de deasupra. Datorita
acestui miros, culturile de trufe sunt depistate cu usurinta de catre caini si
porci. In zilele linistite si calde de toamna, roiuri de musculite, atrase de
mirosul de etrufe, plutesc in preajma acestor locuri.
In ultimul timp, in Franta a fost construit un detector electronic care
usureaza munca de depistare a pretioaselor ciuperci. Recoltarea propriu-
zisa se face manual, cu multa atentie pentru ca, pe de o parte, fructele
recoltate sa nu fie vatamate sau dislocate de pe radacinile pe care se
formeaza cele tinere si care vor deveni recolta viitoare.

3.3.b.9. Rentabilitatea culturii trufelor

Literatura de specialitate din Franta consemneaza ca, in general, dupa 10-
12 ani de la plantare, cantitatea de trufe recoltate a fost de 6-8 kg/ha/an. In
unele cazuri, truficultorii experimentati au obtinut, dupa cel de-al 15-lea an
de la plantare, peste 10 kg/ha/an,iar in unele cazuri s-a ajuns pana la 30
kg.
Fata de alte specii de ciuperci (saprofite macromicete), ca de exemplu
ciuperca de balegar (Agaricus spp.) sau ciupercile Pleurotus spp.,
productiile obtinute sunt mici, stiind fiind ca de la aceste specii productiile
pot atinge 30 kg/mp in sistem industrial si in patru cicluri.

3.3.c. Pholiota nameko (T..Ito) S. Ito si Imai

Apreciate pentru marea lor valoare alimentara, ciupercile comestibile
Pholiota sunt cunoscute inca din antichitate. Chiar unii oameni de stiinta ai
timpului, printre care Pliniu cel Batran si Dioscoride amintesc in operele lor
despre ele.

3.3.c.1. Incadrarea ciupercilor Pholiota nameko in sistematica vegetala

Aceasta specie de ciuperci comestibile face parte din marea grupa a
ciupercilor superioare – Macromycetes – Clasa Basidiomycetes, Ordinul
Agaricales, Familia Strophariaceae, Genul Pholiota. In tara noastra acest
gen este reprezentat de noua specii care cresc spontan prin padurile de
foioase si rasinoase. Dintre acestea doar o singura specie – Pholiota
mutabilis (denumita popoular popinci) – este comestibila, avand o valoare
alimentara ridicata; celelalte specii nu sunt comestibile sau au o valoare
alimentara scazuta. Nu sunt otravitoare. De mentionat este faptul ca specia
Pholiota nameko, care apartine aceluiasi gen, nu a fost identificata la noi in
tara, fiind originara din Asia (Japonia), dar se gaseste in colectia de
macromicete de la I.C L.F. Vidra si se studiaza posibilitatea introducerii ei si
in cultura dirijata

3.3.c.2. Prezentarea generala a ciupercii

Aspectul. Pholiota nameko este o ciuperca de marime mijlocie-mare, cu
piciorul mai scurt decat diametrul palariei. Culoarea predominata este
galben-maronie, pana la bruna.
Unde creste. Pe trunchiuri de copaci cazuti si aflati in stadiu mai putin sau
mai avansat de putrefactie, dar si pe lemnul viu al unor arbori cu sanatatea
in declin. Se intalneste prin padurile de foioase, in special de fag, stejar,
ulm sau plop.
Cum creste. In general in grupuri numeroase (tufe).
Cand apare. Primavara timpuriu (aprilie) pana toamna tarziu (noiembrie si
chiar decembrie).

3.3.c.3. Caracteristici de identificare

Palaria este carnoasa si masoara 12-15 cm in diametru. Forma, la inceput
este convexa, apoi pe masura ce creste trece prin forme intermediare, iar la
maturitate devine plana. Culoarea palariei este galben-castanie, galben-
maronie sau bruna, mai inchisa spre mijloc si mai deschisa spre
margini.Este acoperita cu o substanta mucilaginoasa, mai cu seama in
conditii de atmosfera umeda.
Lamelele, de lungime diferite, au culoarea alba sau galbuie, care mai tarziu,
spre maturitate, devin galben-ruginii sau galben-ocru. Sporii au forma
eliptica.
Piciorul prins in centrul palariei este inalt de 3-7 cm si gros de 1,8-2,0 cm.
In treimea superioara, are un inel persistent cu margini neregulate.
Culoarea piciorului este asemanatoare cu cea a palariei, insa de nuanta mai
deschisa. Spre baza piciorul este curbat; curba este mai accentuata la
exemplare ce cresc la periferia tufelor.
Carnea de culoare alba sau usor galbuie este aromata si cu gust placut.
Este foarte apreciata pentru preparate culinare.
3.3.c.4. Avantajele cultivarii ciupercilor Pholiota nameko
Tehnologia de cultura este simpla, usor de realizat;
Nu cera investitii speciale, in majoritatea cazurilor ciuperca putand fi
cultivata afara, in aer liber;
Pentru substratul nutritiv se foloseste material lemnos care, in general, din
punct de vedere industrial si comercial are o valoare redusa. Cand se
foloseste material sanatos, cu valoare mai mar, lemnul intrebuintat ca
substrat nutritiv poate fi refolosit fie in industri, fie ca lemn de foc;
Ciupercile Pholiota nameko, in raport cu alte specii de ciuperci comestibile
cultivate, sunt mai putin pretentioase fata de factorii de mediu, deci riscul
nereusitei culturii este mai mic;
Prezinta o rezistenta mai mare fata de unii daunatori sau la concurenta cu
unele ciuperci necomestibile;
Nu necesita adausuri de ingrasaminte sau substante stimulatoare in
substratul de nutritie;
Este o ciuperca rentabila; raportata la cheltuielile de productie, valoarea
productiei marfa realizata rasplateste mai bine stradania cutivatorului.
Singurul aspect care ar putea fi considerat ca dezavantaj este intrarea pe
rod (fructificarea) mai tarzie decat a ciupercilor Agaricus spp. si Pleurotus
spp. Dar, odata infiintata si pusa la punct aceasta tehnologie, cultura poate
dura mai multi ani (3-5), compensand cu prisosinta intarzierea fructificarii

3.3.c.5. Tehnologia cultivarii

Alegerea speciilor arboricole care vor fi folosite ca substrat nutritiv.
Optiunea pentru unele specii de arbori trebuie sa porneasca de la ceea ce
natura insasi ne arata. Pholiota nameko, ciuperca ce necesita o nutritie
parazito-saprofitica, cunoscuta si luata in cultura de mii de ani, si-a aratat
preferintele pentru anumite specii de arbori. Astfel, in tara de origine
(Japonia), precum si in alte tari cu climat mai cald, ea creste foarte bine pe
fag, stejar, carpen, ulm, plop s.a. Cum multe din aceste specii sau specii
inrudite cresc si in tara noastra, consideram util a indica pe cele mai
frecvente intalniri in padurile de la noi.
Alegerea speciei se va face tinand seama si de ceea ce ofera zona
respectiva. Totodata, se mai are in vedere si faptul ca pe esente tari
fructuficarea dureaza o perioada mai lunga (3-5 ani) iar pe specii cu lemn
moale, o perioada mai scurta (2-3 ani). Metodele si tehnica propriu-zisa de
cultivare consta din urmatoarele operatii:
-pregatirea materialului lemnos folosit ca substrat nutritiv, sub forma de
butuci;
-insamantarea;
-lucrari de ingrijire pana la fructificare si pe perioada cat dureaza cultura;
-recoltarea ciupercilor.
Aceste verigi tehnologice sunt identice cu cele folosite pentru specia
Lentinus edodes (Shii-tako).
O varianta a cultivarii ciupercilor Pholiota nameko pe butuci de lemn este
cultivarea pe rumegus; metoda a fost experimentata cu bune rezultate in
Franta.
Caracteristicile substratului
-rumegusul trebuie sa fie proaspat, neinfestat (liber de orice
microorganisme) si sa nu fie intrat in fermentatie;
-sa nu fie amestecat cu alte materiale care ar putea dauna ciupercilor (praf,
nisip). Singurul amestec admis si recomandat este cel cu pleava de orez sau
de grau. Amestecul se face in proportie de 10% pleava si 90% rumegus.
Se va evita pe cat este posibil amestecul de rumegus rezultat de la
prelucrarea esentelor tari cu rumegusul de esente moi. Un astfel de
amestec ar duce la aparitia neuniforma a ciupercilor.
Cultura pe rumegus necesita pentru incubare si fructificare un spatiu
inchis, adecvat, unde se pot mentine conditiile optime de microclimat,
altfel:
- Temperatura in jur de 15^C;
- Umiditatea substratului nutritiv (rumegus) de 75-80%;
- Lumina, dupa aparitia primelor fructificatii, este absolut indispensabila.
Aceasta poate fi naturala sau artificiala (cu tuburi fluorescente). Lipsa
luminii – asociata si cu o concentratie mare de CO2 – peste limita optima de
0,3%, duce la optinerea de ciuperci deformate, cu piciorul subtiat, alungit si
contorsionat, iar palaria mai putin carnoasa, cu marginile neregulate,
adesea rute.
- Aerisirea spatiului de cultura se face natural, prin deschiderea usilor si
ferestrelor sau cu ajutorul unui ventilator prevazut cu filtru pentru
purificarea aerului introdus.
Pentru realizarea culturii prin aceasta metoda se vor folosi lazi sau saci
polietilena, ca si in cazul tehnologiei de cultura a ciupercilor Agaricus spp.
si Pleurotus spp.

3.3.d. Boletus edulis – manatarca, htib

Deschiderea ciupercii
Este o ciuperca robusta, cu palaria carnoasa, cu diametrul de 3-15 si chiar
25 cm, cu o suprafata neteda, uscata, uneori catifelata, de culoare bruna,
alb-crem si liliachiu. Culoarea depinde de caracteristicile padurii unde
creste, de sezon si de varsta ciupercii. In padurile de mesteacan culoarea
este deschisa iar bradete prezinta o culoare mai inchisa.
Piciorul este prins central, dilatat la baza sub forma de butoias, cu
lungimea de 14-15 cm, iar diametrul de 2-6 cm.
Culoarea variaza de la alb pana la brun roscat si poate fi impodobita cu
diferite linii si pete.
Carenea este tare, la rupere isi pastreaza culoarea alba, cu miros si gust
placut de ciuperci.

3.3.e. Polyporus squamosus – pastrav de nuc

Ciupercile sunt carnoase, apar izolat sau in grusuri, sunt comestibile in
stadiul tanar, spre maturitate devin tari si nu se mai pot cosuma.
Creste spontan in tara noastra, pe trunchiurile copacilor de esente foioase
(nuc), parazitand astfel lemnul si producand putregaiul alb. Se poate intalni
si pe ramuri putrede si apare din iunie pana in septembrie.
Descrierea ciupercii
Palaria are diametrul cuprins intre 5-50 cm, grosimea pulpei 0,5-10 cm, de
culoare deschisa- crem- cu solzi mari stransi, de culoare brun –roscata, care
ii dau un aspect pestrit. Prezinta marginile palariei mai mult sau mai putin
subtiri, adesea indoite spre interior.
Piciorul este inalt de 4-5 cm, cu diametrul in jur de 4 cm, de culoare crem
deschis, iar spre baza, aproape negru.
Carnea este de culoare albicioasa, compacta, cu miros si gust placut.

3.4.Materialele necesare pentru infiintarea unei mici ciupercarii pentru

ciuperca de balegar
- pentru compost: gunoi de cal, paie de grau, ipsos, uree;
- pentru amestec de acoperire:turba sau pamant de telina, nisip si creta
furajera;
- hartie;
- saci sau lazi;
- furci;
- lopeti;
- greble;
- targa;
- galeti;
- termometru;
- pompa de stropit;
- furtun pentru udat cu tije pentru pulverizare fina;
- lampa portativa de 24V;
- folie de polietilena;
- drisca din lemn;
- ventilatie cu tubulatura;
- formalina;
- pesticide (fungicid si insecticid);
- drojdie de bere;
- miceliu;
- sulfat de cupru (piatra vanata)
- apa curenta
3.5. Materiale necesare pentru infiintarea unei mici ciupercarii pentru
cultura buretilor
- 2-3 materiale celulozice pentru substrat;
- unul din amendamente;
- bazin deimbibare si fierbere;
- termometre de minima si maxima;
- galeti;
- saci sau lazi;
- ventilator cu tubulatura;
- instalatie de iluminat;
- furtun pentru udat si tija de Vermorel;
- aparat de stropit;
- folie de polietilena;
- formalina, sulfat de cupru;
- miceliu;
- unelte de lucru;
- apa curenta;
- cada pentru insamantat.
3.6. .Intoxicatii produse de ciuperci din flora spontana
Ciupercile necomestibile sunt de doua tipuri: necomestibile inofensive si
necomestibile toxice.
Ciupercile inofensive daca sunt consumate din greseala nu contribuie la
deterioarea functiilor vitale si nu au valoare alimentara.
Ciupercile toxice, in functie de toxinele pe care le contin, pot produce
intoxicatii trecatoare sau, in anumite cazuri, afecteaza unele organe putand
duce la decesul consumatorului.
Gravitatea unei intoxicatii nu depinde numai de structura chimica a
toxinelor ci si de starea de sanatate a persoanei intoxicate, de rezistenta
naturala a organismului ei, de receptivitatea unor tesuturi si organe fata de
acele toxine. O alta caracteristica este reprezentata si perioada de
incubatie a toxinelor in organism(adica timpul scrus de la ingerarea
ciupercilor toxice si pana la aparitia primelor simptome).
In functie de acest ultim element, intoxicatiile cu ciuperci se impart in:
- intoxicatii cu perioada scurta de incubatie
- intoxicatii cu perioada lunga de incubatie.
Ciupercile toxice sunt grupate si dupa sindromul pe care il provoaca si care,
in cele mai multe cazuri, poarta numele principalei toxine continuta de
ciupercile incluse in acea grupa.
Sindromul resinoidian – denumit astfel dupa substantele rasinoase (rezine)
care, din punct de vedere chimic, sunt saruri sau alti compusi ai acizilor
rezinici, cu actiune purgativa, producand diaree sau, in alte cazuri, numai
laxatie.
Sindromul giromitrina – denumirea provine de la toxina giromitrina
continuta de Gyromitra esculenta, ciuperca foarte toxica.
Sindromul faloidian – denumit astfel dupa toxina faloidina, continuta de
ciuperca Amanita phalloides.
Este de semnalat faptul ca exista unele specii de ciuperci care pe langa
simptomele specifice sindromului in care au fost incadrate mai pot
manifesta simptome caracteristice altor sindroame, astfel: Russula
emetica, pe langa tulburarile gastrice cu simptomatologia descrisa la
sindromul resinoidian mai poate provoca ameteli, dureri de cap, amnezie de
scurta durata, uneori halucinatii, simptome caracteristice sindromului
atropinic.
Ciuperca Omphalotus olearius care provoaca acelasi sindrom resinoidian
mai poate, in lipsa unei rapide interventii a medicului specialist, grave
afectiuni renale, caracteristice sindromului olearian. Amanita phalloides,
care ataca cu predilectie ficatul, nu ocoleste nici rinichii si nici inima.
Sindromul panterian (atropinic sau psihotic) – toxina principala continuta
de ciupercile respective este muscarina, care actioneaza asupra sistemului
nervos vegetativ, si determina agitatia organelor interne, din corpul uman.
Sindromul narcotidian (halucinator), este provocat de toxinele psilocybina
si psilocina, care produc tulburari de atentie, dezorientare in timp si spatiu.
Determina halucinatii vizuale, o stare de euforie si ras, dilatarea pupilelor,
scaderea tehnsiunii arteriale si incetinirea pulsului, astenie, somnolenta..
Sindromul colinergic (sudoral sau muscarinian). In acest caz toxina este
muscarina, care produce greturi, varsaturi, dureri epigastrice si colici
abdominale, diaree, transpiratie abundenta.
Sindromul coprinian (vascular), apare in asociere cu consumul de alcool si
produce o vasodilatatie cu tensiune scazuta, puls incetinit, respiratie
greoaie, transpiratie, greturi, varsaturi, stare de depresie psihica.
Sindromul orelanian este cauzat de toxina orelanina, care produce tulburari
gastrointestinale, sete intensiva, frisoane, diaree sau constipatie. Pe corp
pot aparea umflaturi, eruptii ale pielii si semnele unei hepatite toxice
acute. Provoaca o insuficienta renala acuta, 15% din cazuri fiind mortale.
Primele masuri ce trebuie avute in vedere, atunci cand se banuieste o
intoxicatie cu ciuperci, sunt urmatoarele:
- golirea stomacului prin spalaturi cu apa calda sarata sau prin
administrarea de purgative puternice;
- tratamentul gastric, urmat de purgativ salin se aplica tuturor celor care au
consumat ciuperci la aceeasi masa, chiar daca nu prezinta simptomele
intoxicatiei;
- anuntarea celei mai apropiate unitati spitalicesti pentru interventie
calificata competenta.
Sensibilitatea mai mare la consumul de ciuperci prezinta copiii, femeile si
persoanele debile.
DICTIONAR
EXPLICAREA UNOR CUVINTE MAI PUTIN CUNOSCUTE, INTALNITE IN LUCRARE

Absorbtie – proces fiziologic de patrundere a apei, substantelor minerale si

organice, precum si a gazelor in celula.

Acid(a) – substanta chimica care, in solutie apoasa elibereaza ioni de

hidrogen. Proprietati: are un gust acru, intepator, inroseste hartia indicator
de reactie.

Actinomicete – grup de microorganisme larg raspandite in natura, cu

caractere intermediare intre bacterii si ciupercile inferioare. Unele specii
sunt patogene, producand boli la animale si om.

Adeziv(a) – produs natural sau sintetic care adera, care se lipeste.

Aerob(a) – (despre organisme) care se dezvolta si traiesc numai in prezenta

aerului.

Alcalin(a) – (despre substante): care au proprietatile unei baze, adica au

gust lesios, albastresc hartia indicator de reactie si care, in combinatie cu
un acid, formeaza o sare.

Alergie – cresterea patologica a sensibilitatii sau reactivitatii organismului

fata de substante straine, introduse in corp pe cai diferite(digestie,
respiratie, pe care injectabila etc.).
Amendament – substanta care se incorporeaza in substratul de nutritie cu
scopul de a-I schimba unele insusiri nefavorabile nutritiei plantelor,
respectiv ciupercilor (ex. Carbonatul de calciu).

Amoniac – gaz incolor, cu miros intepator, inecacios, solubil in apa. Se

obtine pe cale sintetica, prin combinarea hidrogenului cu azot. Pe cale
naturala el rezulta din descompunerea substantelor care contin aceste
elemente. Acumularea amoniacului in mediul de crestere a plantelor este
daunator.

Anaerob(a) – (despre organisme), capabile sa traiasca in absenta aerului.

Autoincingere (autoaprindere) – supraincalzirea materialelor care formeaza

substratul nutritiv, proces care duce la distrugerea partiala sau totala a
substantelor nutritive necesare hranirii ciupercilor.

Auxiliar(a) – (despre materiale ) care indeplinesc un rol ( o functie)

secundar, ajutator.

Azbociment – material de construtie fabricat dintr-un amestec de ciment

Portland si fibre de azbest.

Basidiofruct – sau ciupeca propriu-zisa, care este formata din picior si

palarie.

Bioxid de carbon ( CO2) – gaz incolor, fara miros, mai greu decat aerul. Intra
in alcatuirea aerului din atmosfera in proportie de 0,03%. Este folosit de
plantele cu clorofila la sintetizarea substantelor organice. In cantitate
mare, bioxidul de carbon devine daunator vietii.

Bricheta – forma geometrica ( prismatica, cilindrica), data amestecului de

substrat nutritiv impanzit cu miceliu, care poate fi manipulat cu usurinta,
realizand ziduri sau stalpi de brichete.

Buchet – grup de ciuperci care apar din acelasi postament micelian.

Buton – ( la cipercile superioare). Stadiul de dezvoltare in care principalele

parti componente (picior si palarie) nu sunt evident diferentiale. Are forma
rotunda sau usor ovoida.

Camera tampon – incapere mica situata la intrarea in spatiul de cultura a

ciupercilor, unde are loc omogenizarea aerului de afara cu cel din interior.

A capitona – a captusi, a acoperi, a izola o parte a rafturilor, lazilor, cu o,

folie din polietilena ( in acest caz).

Carbonat de calciu – calcar ( piatra de var ), creta furajera, marmira, calcit.

Carpofor – vezi basidiofruct.

Celuloza – substanta chimica, polizaharida, alcatuita din resturi de glucoza.

In stare pura se prezinta ca o masa alba, lucioasa, matasoasa, cu aspect
amorf. Se gaseste in lemn, stuf, paie etc.

Compost – material rezultat in urma fermentarii lente a diferitelor resturi

vegetale si animale, in amestec cu resturi minerale. Se foloseste ca
substrat de cultura pentru ciuperci ( diferite retete).

Compostare – ansamblul de operatiuni executate in procesul tehnologic de

pregatire a compostului.

Concomitent(a) – ( simultan), ceea ce se petrce in acelasi timp

Contamina – A transmite agenti patogeni in mediul inconjurator.

Creta furajera – carbonat de calciu.

Cuticula – pielita,, membrana alcatuita dintr-unul sau mai multe randuri de
celule rezistente, cu rol de protejare a tesuturilor unor organe animale sau
vegetale. Exemplu: pielita de pe palaria ciupercilor.

Deratizare – operatiune de starpire a rozatoarelor daunatoare ( soareci,

sobolani), prin otravire cu substante chimice sau prin culturi microbiene.

Dezinfectare – operatiunea prin care se urmareste distrugerea germenilor

patogeni din afara organismului, in scopul impiedicarii contaminarii.

A dilua – a micsora concentratia unei solutii.

Dispersie – stare de imprastiere a unei substante in particule foarte fine,

intr-un mediu solid, lichid sau gazos.
Drisca – unealta manuala din lemn cu care se netezeste tencuiala sau
betonul.

Ecologie – stiinta care se ocupa cu studiul interactiunii dintre organisme si

mediul lor de viata.

Emulsie – amestec din doua lichide insolubile unul in celalalt.

Enzima – compus organic prezent in celulele vii, care dirijeaza prin actiuni
catalitice procesele de sinteza si degradare a substraturilor organice, cu
producere si inmagazinare de energie in organism.

Esenta – denumirea generica data diferitelor specii de arbori forestieri.

Excesiv(a) – care intrece orice masura. Exagerat.

Exhaustor – ventilator utilizat pentru evacuarea fortata a aerului viciat, a

suspensiilor de particule solide dintr-un spatiu locuit sau dintr-un spatiu de
cultura.

Fanta – deschidere stramta, crapatura care permite comunicarea unui

spatiu inchis cu exteriorul.

Fauna – totalitatea speciilor de animale dintr-o anumita regiune, dintr-o

epoca geologica.

Filtru – dispozitiv, aparat sau instalatie pentru separarea particulelor solide

aflate in suspensie dintr-un fluid ( lichid sau gazos).

Flora – totalitatea plantelor dintr-o anumita regiune a globului, dintr-un

anumit mediu sau dintr-o anumita perioada geologica.

Fluorescenta – emisie de lumina de catre unele substante ( ex. Sulfura de

zinc ) datorita iluminarii lor sau iradierii cu radiatii ultraviolete ori cu raze
X.
Formalina (formol) – solutie apoasa de aldehida formica, utilizata ca
dezinfectat.

Freatic(a) – apa subterana aflata pe primul strat impermeabil aproape de

suprafata pamantului si care alimenteaza frecvent izvoarele.

Fungicid – substanta care distruge ciupercile daunatoare plantelor, inclusiv

ciuperci de cultura.

Glucide – grupa de substante organice naturale, sintetizate de plante in

procesul de fotosinteza, constituente fundamentale ale materiei vii.

Hifa – filament compus din celule, septate sau neseptate, cu crestere

apicala (terminala) care formeaza miceliul unei ciuperci.

Humus – component principal al materiei organice din sol, rezultat al

activitatii microorganismelor din sol. Determina fertilitatea unui sol.
Impanzire – reprezinta acel stadiu de dezvoltare a ciupercilor de cultura in
care miceliul, crescand, cuprinde intreg substratul nutritiv si are aspectul
unei panze de paianjen, de culoare alba-argintie.

Incubare (incubatie) – substratul de la insamantarea miceliului in substratul

nutritiv, pana la aparitia primilor butoni fructiferi.

Infectie – patrunderea si dezvoltarea unui agent patogen (bacterie,

ciuperca inferioara, virus etc.) in cultura ciupercilor ( substrat, miceliu sau
carpofor).
Inoculare – transferul culturii pure de miceliu pe suport granulat de
crestere, in conditii sterile de laborator.

Jilav – despre starea de umiditate a solului, a substratului de nutritie, a

compustului etc. Un asemenea material se considera jilav atunci cand, fiind
strans in mana, aceasta ramane umeda dar fara ca lichidul sa se scurga
printre degete.

Leventica – (Lavandula vera) – specie de planta perena, in forma de tufa,

folosita in industria farmaceutica pentru extragerea uleiului volatil.

Malt – produsul obtinut prin germinarea artificiala, in instalatii adecvate, a

unor cereala ( mai ales orzoaica) uscate si macinate, folosite la fabricarea
berii si spirtului.

Metabolism – ansamblu de procese complexe de sinteza si degradare, cu

inmagazinare si eliberare de energie, pe care la sufera substantele dintr-un
organism viu.

Miceliu – ansamblu de filamente subtiri, ramificate (hife) de culoare alba,

care alcatuiesc aparatul vegetativ al majoritatii ciupercilor.

Microciupercarie – ciupercarie de dimensiuni reduse (pana la 100 mp).

Microclimat – conditii de aer, temperatura si umuditate ce se creaza in mod

artificial in spatiile de cultura (sere, solarii, ciupercarii etc.).

Pasteurizare – procedeu termic care consta in incalzirea la 75-80 ^C si

racirea brusca, a unor produse alimentare sau a unor materiale care se
folosesc ca substrat de cultura in ciupercarii.

Patogen(a) – care se refera la boala, care cauzeaza boli. Germen patogen-

microorganism care produce infectie la om, animale sau plante.

Pesticide – nume generic dat substantelor chimice care combat daunatorii

si bolile culturilor agricile.

Pileus este denumirea stiintifica a palariei ciupercilor superioare.

Postament micelian – partea bazla, intarita a piciorului ciupercilor

superioare, aflata in substratul de nutritie, constand dintr-o aglomerare de
hife.
Scvama-(scuama) – rest de val de pe palarie sau de pe piciorul ciupercilor
superioare.
Simbioza – (scuama) – rest de val de pe palarie sau de pe piciorul ciupercilor
superioare.

Simbioza – asocierea a doua vietuitoare din specii diferite, care isi duc viata
impreuna, la satisfacerea nevoilor de hrana cooperand ambele organisme
(ex. lichenii, simbioza dintre o alga si o ciuperca).

Solutie – amestec omogen format din doua sau mai multe substante, dintre
care una este, de obicei, lichida.

Sterilizare – actiune de distrugere a microbilor prin metode fizice ( caldura,

raze ultraviolete) sau chimice (dezinfectanti).

Stipes – denumirea stiintifica a piciorului ciupercii.

Suspensie – sistem dispers solid – lichid, asemanator dispersiei coloidale,

putin stabila, substanta dispersata depunandu-se relativ repede.

Soc termic – procedeu tehnologic in procesul de cultura a ciupercilor

Pleurotus ostreatus, care consta in scaderea brusca a temperaturii cu 4-10
^C fata de cea initiala.

Tal – corp vegetativ lipsit de vase conducatoare, monocelular ( la bacterii si

unele alge) sau pluricelular la ciuperci si alge sau diferentiat in organe,
care pot fi comparate cu cele al plantelor superioare.

Tubulatura – ansamblu de tevi, montat intr-un sistem tehnic pentru

indeplinirea unei anumite functiuni ( ex. schimbul de aer dintr-un spatiu de
cultura).
Tuf – ( sin. Tuf vulcanic) – roca vulcanogena – sedimentara, formata prin
acumularea si cosolidarea unor produse de eruptie vulcanica ( cenusa,
nisip).

Turba – roca sedimentara formata in mlastini neaerisite, constituita din

resturi de plante partial necarbonizate.

Uree – compus organic cristalin, incolor, solubil in apa . Este principal

produs de degradare finala a proteinelor din organism. Se ubtine si pe cale
sintetica. Se foloseste ca ingrasamant agricol si la formarea compostului
pentru ciuperci.

Velum – cuticula fina, pe partea inferioara a ciupercilor, care acopera

lamelele.

Viciat – (despre aer) – aer in care proportia gazelor care il compun este
diferita de cea normala (cu concentratie ridicata de bioxid de carbon sau
alte gaze nocive).

Xilofag(a) – referitor la modul de hranire a unor insecte sau a unor specii de

ciuperci ( exemplu buretii), care consuma lemn.

Furnizori de miceliu
1. AE Sere Arad, SCPL Isalnita, Craiova
2. CAP-Stoicanesti, judetul Olt
3. CAP-Bucov, judetul Prahova
4. IPIC-Fagaras, jud. Brasov
5. ICLF-Vidra,
6. Ferma 6 Mogosoaia (ICLF) de langa Bucuresti
7. Agrosem- str. Calea Mosilor nr.300, Bucuresti
8. distribuitorii firmei italiene ITALSPAWN
S.C. DIOTES COM SRL
TG-MURES 4300, AVRAM IANCU 47
Phone/Fax: +40/ 65/212191

Producatori si distribuitori de ciuperci

1. HARD MANAGER COMPANY 5. ILIADA S.R.L

str. Macului, 4 str. Tudor Vladimirescu, 19
Motru, jud. Gorj Gherla, jud. Cluj
0740/ 230 623 tel: 0264/ 241 829

2. NETWORK COMPANY S.R.L 6. SPOR ALFAR ARAD

str. Rares Petru, 117 str. Muncii, 9
Arad, jud. Arad, Arad, jud Arad,
0257 /272 325 0257/ 287 058
0744 /896 249 0722/ 528 186

3.INST. DE CERC. PT. LEGUM.,FLORICULTURA VIDRA-FERMA MOGOSOAIA

sos. Odai, 6,Bucuresti, sector1 021 / 2361 244 0744 / 348 422