III.2.

Teoria lui Raymond Cattell

Cattell defineşte personalitatea ca fiind acea structură care ne permite să prezicem ce anume
va face un individ într-o situaţie dată. Scopul lui Cattell, în ceea ce priveşte studiul personalităţii,
constă în predicţia comportamentului.

El exprimă aceasta idee prin intermediul formulei: R =f(PS)

R == reacţia individului (ce anume va face subiectul în situaţia dată);

S = situaţia;

P = personalitatea.

Autorul arată că variabila P (personalitate) este cel mai greu de cunoscut. Subiecţii pe care a
lucrat Cattell sunt subiecţi normali, nu bolnavi psihic.

Cattell era de părere că este imposibil să modifici comportamentul unui individ înainte de a
cunoaşte ce anume trebuie schimbat. Din acest motiv este absolut necesar să se realizeze un
studiu valid al personalităţii.

Datele pe care şi-a întemeiat Cattell teoria sunt culese prin intermediul chestionarelor,
testelor obiective, observaţiilor şi prin evaluarea comportamentelor în situaţiile de viaţă. Acest
număr impresionant de date a fost supus an al iz ei factoriale. (El considera că dacă între două
variabile există un grad ridicat de corelaţie, î n s e a m n ă ca a c e s t e a măsoară aspecte
a s e m ă n ă t o a r e ale personalităţii). Cattell denumeşte factorii de personalitate prin termenul de
trăsătură, acesta fiind conceptul central al teoriei sale.

STRUCTURA PERSONALITĂȚII

Deşi G. Allport a pus la punct conceptul de trăsătură a personalităţii, Cattell a realizat o

analiză în detaliu şi o clasificare a acestor trăsături. Trăsăturile sunt factori ai personalităţii
obţinuţi în urma analizei factoriale pe baza unor multiple măsurători realizate pe subiecţi
normali.
 Acestea reprezintă, tendinţe relativ permanente ale unei persoane de a reacţiona într-un
anumit mod. Ele formează structura de bază a personalităţii individului.

Personalitatea unui subiect poate fi privită ca un pattern de trăsături.

El consideră că trăsăturile sunt structuri mentale, părţi componente ale personalităţii. Doar
în cazul în care cunoaştem ce trăsături vor caracteriza un individ, putem prevedea ce anume va
face el într-o anumită situaţie. Cattell defineşte trăsăturile ca tendinţe de răspuns relativ
permanente ale unei persoane.

Cattell nu este de acord cu Allport care consideră că trăsăturile au existentă reală, el fiind de
părere că acestea sunt constructe ipotetice, desprinse pe baza s tudierii comportamentului
deschis.

Într-o primă clasificare Cattell distinge:

a) Trăsături comune, pe care le au toţi oamenii într-o anumită măsură (ex.: extraversie,
spirit gregar).

Motivul pentru care există aceste trăsături comune consta în aceea că toţi oamenii au un
potenţial ereditar care include elemente similare, şi în acelaşi timp sunt supuşi unor experienţe
sociale asemănătoare în cadrul aceleeaşi culturi.

b) Trăsături unice, specifice doar anumitor indivizi (acestea pot fi observate mai ales la
nivelul atitudinilor şi intereselor).

O altă clasificare împarte trăsăturile de personalitate în:

a) trăsături care se referă la abilităţi (aptitudini); Abilităţile se referă la cât de eficient va

acţiona individul pentru atingerea unui scop; (ex. inteligenţa).
b) Trăsăturile temperamentale definesc stilul general şi tempoul comportamentului
(îndrăzneală, labilitate, iritabilitate).
c) Trăsăturile dinamice se referă la motivaţie sau la forţele motrice ale comportamentului.

Cattell mai realizează şi distincţia între trăsăturile de suprafaţă şi trăsăturile sursă.

 a. Trăsătura de suprafaţă reprezintă un set de caracteristici de personalitate care corelează
între ele dar nu formează un factor pentru că nu sunt determinate de o singură sursă. Mai exact,
diferitele trăsături de personalitate sunt complementare datorită suprapunerii unor influenţe
diferite. Cattell vorbeşte la omul normal de trăsături de suprafaţă, iar la bolnavii psihici de
sindroame. De exemplu: anxietatea, indecizia şi fobiile pot să coreleze între ele şi să formeze o
trăsătură de suprafaţă care este nevrozismul. Datorită faptului că sunt compuse din elemente
diverse, trăsăturile de suprafaţă au un caracter mai puţin stabil şi, drept urmare, sunt mai puţin
importante în cunoaşterea personalităţii.

b. Trăsăturile sursă reprezintă factori unici, fiecare dintre aceştia constituind singura sursă
a unui anumit comportament. Ei reprezintă elementele sau factorii de bază ai personalităţii (16
P.F.).

Trăsăturile sursă se subîmpart la rândul lor, în funcţie de originea lor, în:

• Trăsăturile constituţionale nu sunt neapărat de natură ereditară, dar ele depind de

fiziologia organismului (ex.: utilizarea abuzivă a a l c o o l u l u i poate fi sursa unor comportamente
diferite cum ar fi: neglijenţă, tendinţă spre vorbărie, agresivitate).

• Trăsăturile generate de mediu sunt rezultatul acţiunii influenţelor mediului fizic şi social.
Ele reprezintă caracteristici, modalităţi învăţate de a acţiona şi formează o structură care a fost
imprimată individului de către factorii ambianţei.

După o muncă de 20 de ani de cercetare, Cattell a identificat în urma analizei factoriale

16 trăsături-sursă pe care le-a denumit factori ai personalităţii.

Aceştia sunt măsuraţi cu ajutorul testului Cattell 16 P.F. (Cattell, Eber şi Tatsnoka,
1970).

Testul s-a dovedit u t i l pentru a prevedea unele comportamente sau s t i l u r i de

personalitate cum ar fi:

► creativitatea;
► nevrozismul;
► tendinţa spre afecţiuni psihosomatice ;
 ► tendinţa spre accidente;
► performanţele şcolare sau performanţele în activitate. Fiecare trăsătură are o
structură bipolară:

Scoruri scăzute; Scoruri ridicate:

Factor A Cald, participativ, deschis, „se lasă dus”.

Rezervat, detaşat, critic,
Factor B Inteligenţă (mai) ridicată, gândire abstractă,
strălucit.
Gândire concretă, mai puţin

Factor C Stabil emoţional, matur, priveşte realitatea în fată,

Afectat de emoţii, instabil afectiv, calm.
schimbător se supără cu uşurinţă.
Factor E Asertiv, agresiv, încăpăţânat, competitiv.
Umil, moale, uşor de condus,
Factor F Vesel, entuziast.
Sobru, tuciturn, serios.

Factor G Conştient, stabil, moral, ferm.

Se lansează în acţiuni nesigure,
nesocoteşte
Factor H regulile. Aventuros, dezinhibat, îndrăzneţ.
Retras, timid, sensibil la
ameninţare.
Factor I Sensibil, delicat, are nevoie de protecţie.
Dur, sebazează pe sine, realist.

Factor L Suspicios, greu de păcălit.

Încrezător, acceptă condiţiile
impuse.
Factor M Imaginativ, boem, distrat.
Practic, cu preocupări pământeşti.
Factor N Sofisticat, cizelat, conştient de relaţiile sociale.
Lipsit de pretenţii, natural, dar
stângaci în relaţiile sociale.
Factor O Îngrijorat, îşi face permanent reproşuri, nesigur,
tulburat.
Sigur de sine, placid, liniştit, se
complace în situaţie.
Factor Q1 Experimentator, liberal, liber cugetător.
Conservator, respectă idealurile
tradiţionale.
Factor Q2 Autosuficient, are resurse personale, preferă să ia
Dependent de grup, participativ, îi propriile sale decizii.
urmează pe ceilalţi.
Factor Q3 Controlat, cu voinţă puternică, exact sub aspect
social, compulsiv.
Indisciplinat, imagine de sine
neclară, lax, îşi urmează propriile
nevoi neatent la regulile sociale.
Factor Q4 Încordat, frustrat, agitat, tensionat.
Relaxat, calm. adunat, nefrustrat.

In urma unor calcule statistice şi mai complexe Cattell a evidenţiat şi prezenţa unor
factori de ordinul II: anxietate şi introversie - extraversie.

ORGANIZAREA DINAMICĂ A PERSONALITĂŢII

Trăsăturile dinamice sunt direct legate de aspectele motivaţionale ale personalităţii.

Cattell arată că o teorie a personalităţii care nu ia în considerare forţele motivaţionale ale
subiectului este incompletă, el comparând-o cu o locomotivă fără combustibil. Sistemul lui
Cattell cuprinde două tipuri de trăsături dinamice: (ergii) şi sentimentele. Ambele se
manifestă sub forma atitudinilor. Termenul erg vine de la grecescul ergon, care înseamnă
activitate sau energie şi este utilizat de autor în locul termenilor de instinct sau tendinţă,
termeni pe care îi considera prea vagi.
 Erg-ul reprezintă sursa energetică a oricărui comportament, este înnăscut şi prin urmare
are un caracter constituţional. Reprezintă unitatea de bază a motivaţiei şi este direcţionat spre
obiective specifice.

Cattell a identificat , în urma analizei factoriale, 11 ergi sau unităţi motivaţionale:

foame sex dezgust gregaritate

curiozitate furie supunere securitate
atracţie protecţie auto-afirmare

In timp ce erg-ul reprezintă o trăsătură sursă de tip constituţional, sentimentul are un

caracter ambiental, este tot o trăsătură sursă, dar are originea în mediul fizic şi social.

Sentimentul reprezintă un pattern de atitudini învăţate şi este direcţionat asupra unor obiecte
de importanţă majoră în viaţă: ţară, soţ, loc de muncă, hobby, religie.

Atât ergii cât şi sentimentele au menirea de a motiva comportamentul uman. I n t r e ele

există însă şi deosebiri: în timp ce ergul reprezintă o structură constituţională, care deşi se poate
intensifica sau poate slăbi, nu dispare niciodată, sentimentele, fiind învăţate, pot să dispară.

Atitudinea reprezintă, în concepţia lui Cattell, interesul persoanei pentru un obiect, domeniu
sau persoană, interes ce se exprimă sub forma unui comportament deschis. Conceptul de
a t i t u d i n e la Cattell nu se referă la opinia pentru sau împotrivă a ceva, aşa cum apare la alţi
autori, ci are un sens mai larg, implicând toate a c ţ i u n i l e sau emoţiile unei persoane
direcţionate spre un obiect sau eveniment.

Ergii, sentimentele si atitudinile sunt legate, în sistemul lui Cattell, de un alt concept şi
anume, de cel de subsumare, ceea ce înseamnă că unele elemente sunt subordonate altora în
cadrul unui sistem. Astfel, atitudinile sunt subordonate sentimentelor, iar acestea, la rândul lor
sunt subordonate ergilor.
 La un alt nivel, o atitudine poate fi subsumată alteia, iar aceasta din urmă, unei a treia
atitudini. In acest sens,Cattell dă exemplul unui tânăr care merge să studieze pentru a obţine un
serviciu care să-i permită să câştige suficienţi bani pentru a putea întreţine o familie.

Interrelaţiile dintre ergi, sentimente şi atitudini sunt exprimate schematic de Cattell în ceea ce
el denumeşte reţele dinamice. Hx.: Sentimentul de afecţiune faţă de soţie exprimă patru ergi:
sex, gregaritate, protecţie şi autoafirmare.

Cattell consideră că patternul de sentimente al unei persoane este structurat în jurul unui
sentiment dominant, pe care el îl denumeşte „sentiment faţă de sine" şi se referă la concepţia
subiectului despre el însuşi, concepţie ce se reflectă în toate at it ud in i l e sale. Acesta conferă
stabilitate în toate atitudinile sale. Acesta conferă stabilitate, coerenţă şi organizare tuturor
trăsăturilor sursă si este direct legat de exprimarea ergilor şi celorlalte sentimente. Sentimentul
faţă de sine are rolul de a controla şi regla toate structurile personalităţii.

Anxietatea cronică

Cattell acordă o importanţă deosebită anxietăţii ca dimensiune majoră a personalităţii,

datorită consecinţelor negative pe care aceasta le poate avea asupra funcţionării fizice şi psihice
a individului . Cattell consideră că anxietatea este atât o stare a subiectului, cât şi o trăsătură.

Anxietatea-trăsătură se referă la acei subiecţi care trăiesc o anxietate cronică, în acest caz ea
devenind factor de personalitate. In urma analizei factoriale a rezultat faptul că anxietatea se
compune din factorii O - Q. O persoană cu anxietate cronică va fi afectată cu uşurinţă de
propriile sentimente, suspicioasă faţă de ceilalţi, va trăi o permanentă aprehensiune a unor
pericole, va avea tendinţa de a se culpabiliza, va fi supraîncordată, iritabilă şi va avea o imagine
de sine neadecvată.

Raportul ereditate - mediu în teoria personalităţii la Cattell

 Cattell a acordat o atenţie mai mare decât alţi teoreticieni eredităţii şi mediului în formarea
personalităţii. El a realizat studii pe gemeni crescuţi în aceeaşi familie, gemeni crescuţi în familii
diferite şi fraţi crescuţi în aceeaşi familie şi în familii diferite. Pe baza acestor studii Cattell a
demonstrat rolul deosebit, de important al eredită ţii, cel p u ţ i n în cazul unor trăsături. Ex.:
ereditatea are o contribuţie de 80% în determinarea inteligenţei, 80% în cazul trăsăturii
aventuros-timid etc.

Analizând toate cercetările realizate de Cattell asupra acestui subiect, se poate trage
concluzia că el este de părere că aproximativ o treime din personalitate suni determinate ereditar
şi 2/3 sunt generate de factori de mediu.

Sintalitate

Un alt concept utilizat de Cattell este cel de sintalitate, concept ce se refera la trăsăturile
relevante şi specifice unui anumit grup social. Autorul arata că individul este influenţat atât de
trăsăturile de personalitate ale persoanelor; cat şi de s intalit atea grupurilor.

Cattell descrie un număr da factori care descriu sintalitatea unor grupuri mici, precum şi 8
factori care caracterizează sintalitatea naţiunilor, dintre care menţionăm: mărimea, hărnicia,
morala etc.

DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII

Cattell descrie 6 stadii de evoluţie a individului.

a. Mica copilărie (1 -6 ani)

Reprezintă o etapă cu rol formativ major în dezvoltarea p er s o na li tă ţ i i i n d i v i d u l u i .

Acum subiectul este puternic influenţat de părinţi, fraţi, cat şi de experienţele sale personale
(inclusiv cele legate de a ch iz i ţi on a re a deprinderilor igienice).
 Ca rezultat al acestor influenţe se formează a t i t u d i n i l e sociale primare, odată cu forţa si
s tabilitatea ego-ului şi superego-ului, sentimentele de securitate şi insecuritate, atitudinea faţă
de autoritate, precum şi tendinţa spre nevrozism.

Cattell nu este un adept al teoriei freudiene, dar el acceptă opinia lui Freud în legătură cu
faptul că mica copilărie reprezintă un moment crucial în formarea personalităţii, iar nevoile
(trebuinţele) de tip oral sau anal, cât şi conflictele legate de acestea pot afecta formarea
personalităţii.

b. Copilăria propriu-zisă (6-14 ani) Cattell consideră că în această etapă apar relativ puţine
probleme psihologice. Autorul consideră că aceasta reprezintă o etapă de consolidare după
tumultoasa perioadă a micii copilării. Acum apare tendinţa de independenţă faţă de părinţi odată
cu o creştere a tendinţei de identificare cu indivizi de aceeaşi vârstă.

c. Adolescenţa (14-23 ani)

Reprezintă etapa de dezvoltare cea mai stresantă şi cea mai conflictuală. Acum creşte
incidenţa tulburărilor psihice, nevrozelor şi comportamentelor de tip delincvent. Apar
numeroase conflicte legate de nevoia de independenţă, auto-afirmare şi problemele sexuale.

d. Maturitatea (23-50 ani)

Această etapă este, cel puţin la începuturile sale, o etapă productivă, plină de evenimente şi
fericită pentru subiect. Acum se pun bazele şi se continuă consolidarea carierei şi se întemeiază
familia. Individul devine mai puţin fluid, iar stabilitatea emoţională tinde să crească. Se produc
relativ puţine modificări în ceea ce priveşte structura de interese şi aptitudini.

e. Maturitatea târzie

Presupune adaptarea persoanei la modificările fizice, sociale şi psihologice. Sănătatea şi

vigoarea diminua, o dată cu atractivitatea persoanei. Copiii părăsesc familia şi pentru prima dată
persoana întrezăreşte sfârşitul vieţii. Acum se produce, de regulă, o reexaminare a sistemului de
valori în jurul cărora subiectul şi-a centrat viaţa. De asemenea, are loc o căutare a eului propriu.

f. Bătrâneţea (senescenţa)
 Implică adaptabilitatea la un număr mare de pierderi: decesul rudelor şi prietenilor,
pensionarea, pierderea statutului social, precum şi trăirea singurătăţii şi insecurităţii.

In concluzie, Cattell consideră personalitatea umană ca fiind predictibilă, iar atunci când un
comportament se poate prevedea, el poate fi controlat. Deşi partizan al determinismului în teoria
personalităţii, Cattell nu neagă total existenţa liberului arbitru. Cattell admite influenţa mare pe
care o au asupra formării personalităţii experienţele din mica copilărie, dar nu consideră că
i n d i v i d u l devine prizonierul acestor experienţe. De asemenea, el este adeptul dublei
determinări a personalităţii: ereditate-mediu. Cattell consideră că există trăsături de personalitate
comune, aplicabile tuturor indivizilor din cadrul unei culturi şi trăsături unice, care
caracterizează fiecare individ în parte.

Abordarea lui Cattell difera de cea a lui Allport in patru aspecte principale:

a) elementele de baza ale personalitatii (trasaturile sursa) pot fi identificate numai prin
analiza factoriala
b) a distins mai clar trasaturile motivationale de cele structurale
c) a considerat ca majoritatea trasaturilor apar in grade variate la om
d) a avut o pozitie mai favorabila in raport cu teoria psihanalitica

Cattell opereaza cu unele concepte din teoria psihanalitica si psihologia abisala:

-forta Eului slaba (factorul C) e caracteristica in multe forme de patologie

-forta Eului scade temporar la barbati in adolescenta (asa cum afirma Erikson si Sullivan)

-puterea supraeului (factorul G) e mai mic la criminali si psihopati

-factorul L seamana cu conceptul lui Freud de furie proiectata si suspiciozitate paranoida

-tensiunea ergica mare (factorul Q4) se relationeaza intr-un fel in conceptul de energie
instinctuala nedescarcata, dar aceasta trasatura nu pare a fi alaturata cu vreo boala clinica.

EVALUAREA TEORIEI LUI CATTELL

 III.3. Teoria lui Hans Eysenck

Timp de peste 50 ani Eysenck a studiat şi experimentat un model tridimensional al

personalităţii, conform căruia personalitatea are următoarele dimensiuni fundamentale:
extraversia, nevrotismul şi psihotismul. Acestea apar treptat în chestionarele construite de autor.
Primul chestionar a fost MMQ – Maudsley Medical Questionaire (1952), constând într-o scală de
nevrotism cu 40 itemi. Următorul a fost MPI – Maudsley Personality Inventory (1959), care
prezenta şi o scală pentru măsurarea extraversiei – introversiei în afara celei pentru nevrotism. În
1964 a apărut EPI – Eysenck Personality Inventory, constând într-un total de 57 itemi şi 3 scale:
Nevrotism, Extraversie şi Minciună – L. În 1975 a fost introdus factorul psihotism prin
chestionarul EPQ – Eysenck Personality Questionaire.

STRUCTURA PERSONALITĂȚII

Pentru autor, personalitatea este structurată pe 4 nivele aflate în interrelaţie:

1. la nivel bazal sunt comportamentele sau actele mentale care apar singular

2. nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale

3. nivelul trăsăturilor de personalitate, definite ca şi corelaţii între comportamentele habituale (o

consistenţă observabilă între deprinderi sau acte repetate ale subiectului)

4. nivelul cu cel mai înalt grad de generalitate este cel al tipului de personalitate, definit ca o
corelaţie a trăsăturilor sau ca o „constelaţie orbervabilă sau sindrom de trăsături”.

Metoda folosită de autor şi considerată fundamentală pentru studiul personalităţii este analiza
factorială. El consideră că cele 4 nivele descriptive corespund celor 4 tipurid e factori ce pot fi
derivaţi: 1. tipul de personalitate corepunde unui factor general, 2. trăsătura corespunde unui
factor de grup, 3. deprinderile sau răspunsurile hbituale corespund factorilor specifici iar 4.
răspunsul specific al subiectului corespunde unui factor de eroare.

Trăsăturile (sau dimensiunile primare ale personalităţii, cum au fost definite de Eysenck)
sunt conceptualizate ca şi continuumuri bipolare, de-a lungul cărora putem plasa subiecţii
investigaţi.

Autorul atrage de asemenea atenţia asupra insuficienţei definirii personalităţii strict prin
analiză factorială. Utilizarea doar a răspunsurilor subiectului sau a datelor furnizate de evaluatori
externi implică un grad înalt de subiectivitate. El propune utilizarea unor surse variate de
informaţii despre subiect, cu scopul de a obţine măsurători sigure şi obiective ale
comportamentului uman. Perspectiva din care el a gândit evaluare este cea a „personalităţii
întregi”, ceea ce înseamnă a evalua persoanlitatea în toate aspectele ei. Această perspectivă este
justificată prin consideraţia că o abordare parţială este capabilă a conduce doar către o înţelegere
parţială.

În 1967, în lucrarea „The biological basis of personality”, subliniază faptul că personalitatea

dispune de o bază ereditară (genetică) substanţială, idee reluată în 1976, în „The measurements
of personality”. El susţine ideea că pentru personalitate influenţele genetice sunt deosebit de
puternice şi rolul mediului unul secundar, capabil a conduce doar spre schimbări de suprafaţă.

El a încercat să susţină ipoteza conform căreia tipurile de personalitate sunt legate de nivelele
de activitate ale diferitelor arii cerebrale. El sugera în 1967 că extraversia - introversia este în
relaţie cu modul de funcţionare a SRAA iar nevrotismul este legat de stimularea sistemului
limbic cranian. În 1976 aceste afirmaţii sunt reluate şi însoţite de date experimentale. El arată
suplimentar că nevrotismul este legat de sistemul limbic şi activarea emoţiilor la nivelul
sistemului nervos automat (vegetativ) care reglează muşchii netezi şi glandele iar psihotismul
este legat de sistemul hormonal androgin (glandele endocrine responsabile de dezvoltarea şi
menţinerea caracteristicilor masculine).

Cauzalitatea genetică joacă după autor rolul de predispozant, definind unele tendinţe naturale
ale organismului către anumite modalităţi specifice de simţire, percepere şi reacţie la stimulările
mediului. Aceste influenţe genetice sunt mediate de aspectele fiziologice, neurologice şi
hormonale ale organismului persoanei.
 Comportamentul observabil reprezintă un rezultat al diferenţelor constituţionale în
interacţiune cu mediul, interacţiune care naşte unele diferenţe cu caracter descriptiv, care ţin de
fenotip. Există deci o serie de diferenţe interindividuale ce se pot identifica la nivelul trăsăturilor
şi al tipului, diferenţe care permit descrierea personalităţii şi totodată găsirea de explicaţii
privind apariţia lor. Multitudinea de fapte şi evenimente existenţiale, de comportamente reale etc
poate fi redusă într-o astfel de abordare la un număr mic de variabile lşegate între ele prin reguli
şi legi. Conceptele (trăsăturile şi tipul) permit diagnosticianului să facă predicţii asupra
comportamentului individual.

Cei 3 superfactori ai personalităţii

În ceea cepriveşte cei 3 superfactori, autorul precizează că înţelesul conceptelor se referă la

comportmente integrate normalităţii psihice şi nu simptomatologiei psihiatrice.

1. Extraversia - E

Factorul a mai fost denumit extraversie – introversie şi se defineşte în principal prin

intercorelaţiile dintre trăsăturile de afirmare de sine, sociabilitate, energie de viaţă şi dominanţă.
Descrierile care sunt date de obicei pentru extraversie sau introversie reprezintă situaţii cumva
extremizate ale unui continuum pe care oamenii reali se pot situa la un grad mai înalt sau mai
scăzut. De asemenea, autorul insistă asupra faptului că aceste descrieri sunt aspecte fenotipice ale
personalităţii şi nu genotipice, comportamentale şi nu constituţionale.

Introverţii (scoruri mici) sunt descrişi de Eysenck ca având tendinţe obsesionale şi de a

dezvolta simptome de anxietate şi depresie. Ei suferă de o labilitate a sistemului nervos automat
(vegetativ). Se percep pe sine ca având sentimente uşor de rănit, conştienţi de sine, nervoşi, cu
tendinţa de a experimente sentimente de inferioritate, care au adesea reverii, au insomnii, care
stau în fundal în situaţiile sociale. Corporal, creşterea veticală predomină asupra celei orizontale.
Efortul de răspuns este slab, inteligenţa este în genere înaltă, există tendinţa de a fi persistenţi,
sunt indivizi limpezi în gândire dar lenţi. Au nivel înalt de aspiraţii dublat de tendinţa de a-şi
subestima propriile performanţe. Sunt rigizi şi prezintă o variabilitate interpersonală slabă. Au
preferinţe estetice „de modă veche” şi cumva concrete. Nu apreciază în mod special glumele, în
special pe cele cu conţinut sexual. Au un scris distinctiv.

Extraverţii (scoruri înalte) prezintă tendinţa spre a dezvolta simptome de conversie isterică
şi o atitudine isterică faţă de simptome. Prezintă o energie slabă, interese înguste, au în genere un
trecut profesional problematic, au tendinţa de a deveni ipohondrici. Se percep ca fiind predispuşi
la accidente, absentează frecvent de la muncă datorită bolii, au dureri şi neplăceri fizice. În
constituţia corporală prevalează creşterea orizontală faţă de cea verticală, efortul de răspuns este
destul de bun. Au nivel de aspiraţie destul de scăzut şi tind să-şi supraevalueze performanţele.
Sunt flexibilşi şi prezintă o mare varietate interpersonală. Au preferinţe estetice pentru culoare şi
modernism, abstract. Apreciază glumele, în special pe cele sexuale. Au un scris distinctiv.

La extraverţi pare să predomine Sinele ca formaţiune iar la introverţi Supraeul.

2. Nevrotismul - N

Factorul a fot denumit şi instabilitate emoţională şi este definit de interrelaţia dintre trăsăturile de
anxietate, depresie, autoepreciere scăzută, timiditate.

Instabilul emoţional (scoruri înalte) are reacţii emoţionale puternice care interferează cu
adaptarea sa slabă, conducându-l spre reacţii iraţionale, uneori rigide. Din asocierea dintre
nevrotism şi extraversie vor ieşi în prim plan nelinitea şi sensibilitatea, comportamentul fiind
excitabil sau chiar agresiv.

Stabilul emoţional (scoruri scăzute) are reacţii emoţionale lente şi slabe, prezentând tendinţa de
a-şi relua starea iniţială foarte repede după activarea emoţională.

Într-un stuiu realizat de Eysnck acestadescrie soldatul nevrotic ca: o persoană defectivă mental şi
corporal; sub medie ca inteligenţă, voinţă, control emoţional, acuitate senzorială şicapacitate de
ase afirma. Este sugestibil, lipsit de persistenţă şi lent în gândire şi acţiune, nesociabil, tinde să
reprime faptele neplăcute.
 3. Psihotismul - P

Este cea mai complexă dimensiune a personalităţii, definită de interrelaţiile dintre trăsăturile
de agresivitate, egocentrism, comportament antisocial şi lipsă de empatie.

Individul cu scor înalt se caracterizează prin tendinţa de a produce tulburări, de a fi solitar,

de a arăta cruzime, de a fi ostil faţă de ceilalţi, de a prefera lucruri ciudate şi neobişnuite. Este
genul de persoană care nu are consideraţie faţă de regulile sociale.

Persoana cu scor scăzut este înalt socializată şi are tendinţa de a respecta şi a ţine cont de
drepturile celorlalţi.

Eysenck descrie indivizii cu scor înalt la psihotism ca fiind mai puţin fluenţi, cu performanţe
slabe în activităţi susţinute, indeciţi în privinţa atitudinilor sociale, cu capacitate de concentrare
slabă, cu memorie deficitară, cu tendinţa de a face mişcări largi şi de a supraestima distanţala şi
scorurile, cu o anumită lentoare în citire şi cu nivele de aspiraţie puţin adecvate la realitate. În
1991 Zuckerman sugerează înlocuirea denumirii de psihotism cu cea de psihopatie.

Factorii secundari

Gray, 1981 realizează un nou studiu factorial rotind axele factorului Extraversie şi Nevrotism
cu 45 grade şi identifică 2 factori secundari la care factorii E şi N contribuie în mod diferenţiat.

Factorul Anxietate are la o extremă (nivel scăzut) combinaţia stabilitate – extraversie iar la
cealaltă extremă (nivel ridicat) combinaţia nevrotic – introvert.

Michael Eysenck realizează în 1994 un studiu în care abordează modular anxietatea ca

trăsătură, considerând următoarele componente ale acesteia: cognitivă, comportamentală şi
fiziologică. Aceste componente sunt parţial independente, fiind afectate de aspecte relativ
diferite. Din perspectivă cognitivă, s-a demonstrat că există unele diferenţe psihologice între
anxietatea manifestată comportamental şi cea reprimată. Cei care au scoruri înalte la anxietatea
declarată sunt caracterizaţi printr-o serie de aspecte de ordin cognitiv, aspecte care ţin de
selectivitatea atenţiei, interpretativitate, afectări în sens negativ ale memoriei. Toate aceste
aspecte determină creşterea nivelului de anxietate pe plan cognitiv. Cei cu scor scăzut la
anxietatea declarată şi cu scor înalt în ceea cde priveşte dezirabilitatea socială (reprimă
manifestările conform cerinţelor sociale), prezintă caracteristici cognitive inverse faţă de primii,
ceea ce conduce către un nivel scăzut de anxietate pe plan cognitiv. Totodată, primii raportează
anxietate pe planul trăirilor emoţionale dar nu prezintă modificări fiziologice sau
comportamentale semnificative, în timp ce ceilalţi nu raportează afectiv anxietatea dar în plan
fiziologic apar extrem de anxioşi, cu importante modificări vegetative. Sub raportul diferenţierii
de normalitate merită reţinut aspectul că indivizii aparţinând ambelor categorii descrise mai sus
sunt percepuţi de către persoanele din anturaj ca fiind la fel de anxioşi, situaţiile anxiogene
fiindu-le la fel de dăunătoare.

Factorul Impulsivitate are la un pol (nivel scăzut) combinaţia stabil – introvert iar la celălalt
(nivel înalt) combinaţia nevrotic – extravert. Anxietatea apare ca fiind legată în plan fiziologic de
un sistem de inhibiţie comportamentală de susţinere, în timp ce impulsivitatea pare să fie legată
de un sistem independent încă insuficient investigat.

EVALUAREA TEORIEI LUI EYSENCK

Modelul Big-Five (Matthews, Deary, Whiseman 2003)

Modelul Big Five derivă din abordările de tip lexical în studiul personalităţii, având la bază
ipoteza că acele diferenţe individuale care sunt cele mai semnificative pe plan social şi
comportamental vor fi encodate în limbajul persoanelor. Cu cât aceste difernţe sunt mai
importante, cu atât creşte probabilitatea ca ele să fie exprimate prin înţelesul unui singur cuvânt.
Primul care a încercat o descriere a personalităţii în termeni lingvistici a fost Klages (1926),
urmat apoi de cercetători precum Allport şi Odbert, Cattell, Gough, Eysenck,etc. O parte dintre
aceste abordări se înscriu pe linia deschisă de analiza factorială, altele aparţin mai degrabă
curentului empirist.

Pentru prima oară ideea modelului personalităţii în 5 factori a fost o ipoteză teoretică a
unor autori ca Fiske (1949) sau Tupes şi Christal (1961). Ea a căpătat relevanţă şi pregnanţă
ştiiinţifică printr-un studiu realizat de Norman în 1963. De atunci modelul a constituit obiectul a
numeroase cercetări şi a generat mai multe instrumente psihodiagnostice.
 Chestionarele de tip Big Five se înscriu pe de o parte în sfera abordărilor lingvistice, pe
de altă parte în sfera liniei de cercetare generată de aplicarea analizei factoriale în studiul
personalităţii şi foarte general vorbind, în curentul care vizează conceperea personalităţii ca un
ansamblu de trăsăsturi sau dimensiuni. Procedura de lucru in constuirea unor instrumente de tip
Big Five este aplicarea analizei factoriale asupra unor date de autoevaluare şi heteroevaluare
pentru aceleaşi loturi de subiecţi. Majoritatea cercetărilor indică actualmente un acord general
asupra modelului cu 5 factori, cu atât mai mult cu cât au fost realizate studii pe un număr larg de
limbi şi populaţii.

Goldberg şi Hofstee (1990, 1992) identifică 5 factori numiţi: 1. Surgency (izbucnire) –

extravert, vorbăreţ; 2. Agreabilitate – plăcut, cooperant; 3. Conştiinciozitate – organizat,
sistematic; 4. Stabilitate emoţională – neemotiv, lipsit de invidie; 5. Intelect – creativ, intelectual.

Costa şi McCrae au realizat o serie de studii care i-au condus către realizarea unor chestionare
care cuprind 5 factori, fiecare dintre aceştia având 6 faţete: 1. Nevrotism, 2. Extraversie; 3.
Deschidere; 4. Agreabilitate; 5. Conştiinciozitate. Este vorba despre chestionarul NEO pI R cu
cele două forme ale sale (auto- şi hetero- evaluare).

Studii realizate în Olanda Brokken (1978), De Raad (1988, 1992), Hofstee, De Raad,
Goldberg (1991). Au evidenţiat în fază iniţială 6 factori, a căror analiză a condus în final spre o
soluţie de 5 superfactori: 1. Extraversie – vesel, exuberant; 2. Agreabilitate – blând, tolerant; 3.
Conştiinciozitate – grijuliu, prompt; 4. Stabilitate emoţională – calm, stabil şi 5. Intelect – critic,
rebel.

Cercetările germane (Ostendorf, 1990) au condus de asemenea spre 5 factori: Surgency,

Agreabilitate, Conştiinciozitate, Stabilitate emoţională, Intelect. În acest context factorul 5 –
Intelect este definit ca inteligenţă sau factor intelectual de abilităţi cognitive.

Caprara şi Perugini (1994) în cadrul unor studii realizate pe populaţie italiană, identifică de
asemenea 5 mari factori: 1. Conştiinciozitate; 2. Extraversie; 3. Calmitate vs iritabilitate; 4.
Egoism vs altruism şi 5. Convenţionalitate. Factorii 3 şi 4 erau rotaţii ale Agreabilităţii şi
Stabilităţii emoţionale. Factorul 5, definit prin termeni ca: rebel, critic vs servil, conservator, este
destul de apropiat de factorul 5 olandez.
Studii rezumative realizate de autori precum Digman şi De Raad (1990, 1994) indică un acord
unanim al cercetătorilor în privinţa primilor 4 factori: Extraversie, Agreabilitate,
Conştiinciozitate şi Stabilitate emoţională (Nevrotism). În ceea ce priveşte cel de-al cincilea
factor denumirile sunt controversate.

În concluzie, se poate afirma că există un consens destul de larg între cercetătorii din
domeniu şi constructorii de teste de personalitate în ceea ce priveşte o viziune asupra
persoanlităţii ca o structură constând din 5 superfactori sau dimensiuni mari ale persoanalităţii.
Modelul Big Five este în esenţă un cadru general de îţelegere şi descriere a personalităţii, în care
ceea ce dă sens dimensiunilor personalităţii sunt acele grupări de înţelesuri psihologice
importante în viaţa de zi cu zi şi utilizate ca atare pentru a diferenţia indivizii în cadrul fiecărei
limbi.

Tipuri de instrumente construite în cadrul modelului Big Five

Există practic două categorii de instrumente: 1. teste (inventare) de personalitate şi 2. liste de

adjective. De obicei listele de adjective sunt destinate heteroevaluării iar inventarele
autoevaluării.

Liste de adjective:

a. BRS (Bipolar Rating Scale), lista de adjective a lui Goldberg, 1981, care conţine 50 adjective
în scale bipolare, câte 10 pentru fiecare superfactor. Evaluarea pentru fiecare adjectiv se face pe
o scală în 9 trepte.

b. IAS – R (Interpersonal Adjective Scales – Revised), Wiggins, 1990

c. BARS (Bipolar Adjective Rating Scale), care cuprinde 179 adjective bipolare, organizate în 5
scale

d. SACBIF (Short Adjective Checklist Big Five), Perugini, Leone, Galluci, Lauriola, 1993, care
cuprinde 50 adjective bipolare pentru cele 5 scale.
Chestionare de personalitate

a. NEO PI R (Neuroticism Extraversion Openess Personality Inventory – Revised) si forma

scurta NEO FFI (Neuroticism Extraversion Openess Five Factor Inventory), Costa şi McCrae,
1992

b. PPQ (Professional personality Questionaire), Kline şi Lapham, 1992

c. ZKPQ – III (Zuckerman – Kuhlman Personality Inventory), forma a II-a, 1992

d. BFQ (Big Factor Questionaire), Caprara, Barbaraneli, Borgogni, Perugini, 1993.

E. BFI (Big Five Inventory), John, Srivastava, 1999

f. FF NPQ (Five Factor Nonverbal Personality Questionnaire), Jackson, Paunonen, Ashton, 2004

Modelul BIG-FIVE a lui Costa şi McCrae

Cazul celor 2 autori americani este cumva aparte printre apartenenţii modelului Big Five,
ei fiind preocupaţi nu doar de cercetare, ci mai ales de construirea unui instrument
psihodiagnostic complet. În 1985 au lansat prima variantă a chestionarului NEO, după care s-au
focalizat pe descoperirea şi validarea faţetelor celor 5 mari factori şi pe construirea unui model
interpretativ bazat pe acest model.

În modelul propus asupra persoanalităţii, trăsăturile sau dimensiunile de personalitate

apar ca subdiviziuni fundamentale ale fiinţei umane, alături de abilităţile cognitive şi cele fizice,
precum şi de altele care intră în alcătuirea personalităţii ca „material brut”. Psihodiagnoza nu
abordează în mod direct aceste tendinţe bazale, ele nefiind observabile şi funcţionând ca şi
constructe ipotetice. Ceea ce interesează pe psihodiagnostician sunt adaptările specifice, felul în
care au fost modelate tendinţele de bază prin influenţele externe şi interne.

Trăsăturile bazale ale personalităţii, respectiv cei 5 superfactori, apar ca dispoziţii

psihice fundamentale care sunt la rândul lor „deservite”, de structurile sau bazele biologice
(suportă influenţe de intermediere din partea acestora din urmă). Între tendinţele bazale ale
personalităţii şi biografia obiectivă a persoanei nu există o legătură directă. Trăsăsturile
măsurate prin modelul Big Five pot fi cel mai bine înţelese dacă sunt privite ca explicaţii pentru
o categorie intermediară de fapte psihice, denumite adaptări caracteristice, care la rândul lor
pot furniza explicaţii pentru comportamentele observabile. În raport cu manifestările observabile,
psihice sau psohosociale, trăsăturile de personalitate apar doar ca explicaţii distale.

Personalitatea aşa cum apare ea în ontogeneză este supusă unor influenţe endogene
(tendinţe bazale – cu caracter de concepte ipotetice care nu sunt observabile direct dar pot fi
inferate) şi unor influenţe exogene. Trăsăturile de personalitate constituie deci o subdiviziune
majoră a tendinţelor de bază, alături de abilităţile cognitive, sexuale şi de alte materiale primare
ale psihismului.

Influenţele externe includ cadrul socio-cultural de formare a persoanei, evenimentele de

viaţă şi întăririle pozitive sau negative primite de individ de-a lungul vieţii. Ele operează asupra
individului în ontogeneză şi pot fi rezumate prin conceptul de „situaţie existenţială”.

Biografia obiectivă este constituită din cursul real al comportamentelor şi trăirilor care
formează viaţa individului. Comportamentul observabil este o secţiune temporală a biografiei
obiective şi include gânduri, sentimente, acţiuni, atitudini etc.

Punctul de focalizare (întâlnire) în modelul celor doi autori este nivelul „adaptărilor
caracteristice”, constituite atât din personalitate cât şi din cultură, ele având valoare de expresii
fenotipice ale trăsăturilor. Ele definesc identitatea contextualizată a persoanei şi conţin obiceiuri,
deprinderi, valori, motive, roluri, relaţii.

Un rol important la nivelul adaptărilor caracteristice revine imaginii de sine, ca o

subdiviziune a nivelului. Conţinuturile itemilor chestionarului sunt legate direct şi în înaltă
măsură de acest nivel al imaginii de sine.