P. 1
Psihologia Varstelor -Suport Curs

Psihologia Varstelor -Suport Curs

|Views: 1,289|Likes:
Published by Dragomir Simona

More info:

Published by: Dragomir Simona on Jun 10, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/31/2015

pdf

text

original

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

Psihologia vârstelor studiază stadiile dezvoltării psihice de la naştere şi până la maturitate. Procesul dezvoltării psihice se realizează în etape, stadii şi perioade ce caracterizează traseul vieţii umane. De acest întreg traseu al dezvoltării psihice se ocupă psihologia vârstelor, care cuprinde: - psihologia copilului şi adolescentului - psihologia adultului. Principalele perioade de vârstă sunt: - perioada prenatală - din momentul conceperii până la naştere 1. vârsta sugarului 0-1 an 2. vârsta antepreşcolarului 1-3 ani 3.vârsta preşcolarului 3-6/7 ani - mică - mijlocie - mare 4. vârsta şcolară mică 6/7- 10/11 ani 5.vârsta şcolară mijlocie 11-14/15 ani (preadolescenţă sau pubertate) 6.vârsta şcolară mare 14/15- 18/19 ani (adolescenţă) 7. tinereţea 19-25 ani 8. maturitatea 25-55 ani 9. bătrâneţea peste 55 ani longevitatea = durata excepţională a vieţii peste 90 de ani. Înainte de vârsta sugarului putem vorbi despre perioada prenatală care ţine din momentul conceperii şi până la naştere. Atunci se formează structura fundamentală a corpului şi organele. Ritmul de creştere este acum cel mai accelerat din întreaga existenţă. Vulnerabilitatea la factorii de mediu este foarte mare. Astfel în perioada prenatală ţine seama şi prezintă un interes major grija faţă de naşterea unui copil sănătos, evitarea stresului şi a factorilor nocivi. Aceste perioade enunţate cronologic şi funcţional au fost stabilite după următoarele criterii: 1. Sistemul de relaţii cu ceilalţi oameni care se stabileşte pe tot traseul dezvoltării fizice, psihice şi sociale de la naştere şi până la maturitate. În fiecare moment al vieţii( familia, grădiniţa, şcoala…) sistemul de relaţii diferă.

2. Criteriul activităţii conducătoare a vârstei:

- în copilăria fragedă au loc activităţi obiectuale, imitative; - activitatea de joc este cea definitorie pentru preşcolari - învăţarea e activitatea dominantă în perioada şcolară şi universitară; - munca-activitatea principală a perioadei adulte. 3. Criteriul formei instituţionalizate ale influenţelor instructiv-educative tot mai sistematice şi riguroase, după conţinutul lor şi structura organizării (grădiniţă – şcoală - universitate-loc de muncă) 4. Criterii fizice - fiziologice după care se clasifică în: a. Criteriul somatic - evoluţia dentară şi modificarea segmentelor corporale, cum evidenţiază Godin: - Copilărie - dinţi de lapte până la preschimbare - maturizare - apariţia măselelor de minte b) Criteriul fiziologic –predominarea glandelor endocrine cu secreţie internă, cum evidenţiază Berman: - timusul - în întâia copilărie = glanda creşterii - dezvoltarea glandelor sexuale, tiroidei, hipofizei, suprarenalelor. 5. Criterii psihologice - se referă la orientarea psihică a copilului spre exterior, urmată de diversificare ale conduitelor adaptative implicate în viaţa de fiecare zi (Gesell). 6. Criteriul intereselor dominante - în fiecare perioadă de vârstă există alte interese care domină viaţa persoanei (Claparede) 7. Criteriul caracterului specific, al gândirii şi dezvoltarea inteligenţei, iar în acest caz Jean Piaget distinge: a) inteligenţa senzorio-motorie 0-2 ani b) inteligenţa preoperatorie 2-6/7ani c) operaţiilor concrete 6/7- 11/12 ani d) operaţiilor formale(abstracte) după 12 ani.
8. Criteriul particularităţilor vieţii afective – Henri Wallon -

impulsivitatea motorie primară, urmată de includerea afectivităţii în componenta socială şi intelectuală. Curiozitatea epistemică, plăcerea de a cunoaşte, sentimentele morale se dezvoltă pe parcurs. Din aceste criterii rezultă că autorii care propun periodizarea copilăriei după diferite criterii psihologice (modificări în gândire, interese sau viaţă afectivă) atrag atenţia asupra „copilului concret” a cărui dezvoltare se impune a fi studiată: - longitudinal - de la naştere la maturitate - transversal - de la o anumită vârstă

2

Obs. Vârsta cronologică, ca expresie a dezvoltării motorii şi vârsta psihologică (mentală) NU concordă. Astfel, vârsta mentală poate „merge” înaintea vârstei cronologice sau să rămână în urma ei. Vârsta mentală se stabileşte prin calculul statistic al performanţelor intelectuale de care sunt capabili copiii normali la o anumită vârstă. În testările individuale se constată dacă vârsta mentală corespunde vârstei cronologice. Aceasta depinde de mai mulţi factori - ereditate - mediu social - instrucţie - educaţie Societatea a fixat în decursul timpului şi fixează şi azi un fel de cadru general al conduitelor de vârstă prin care se vehiculează unele tipuri de obligaţii şi drepturi. Tipuri de obligaţii şi drepturi: - de a învăţa, a urma o şcoală - de a se informa profesional - maturitate Diferenţele de vârstă se exprimă în: - conduite şi în statutul profesional - în îmbrăcăminte - restricţii de participare la anumite tipuri de mass media (nu au efectul scontat) Ideea principală care stă la baza periodizării este principiul dezvoltării omului în diferite perioade de vârstă. Dezvoltarea omului este un proces prin care se realizează noi structuri funcţionale care diferenţiază comportamentul omului în perioadele de vârstă ducând la o mai bună adaptare la mediu. În psihologie există cel puţin patru modele explicative de dezvoltare umană în aceste perioade de vârstă. 1.Modelul dezvoltării elaborat de Gessell - consideră că procesul dezvoltării umane este reglat şi determinat în principal de factorii interni,ereditari. Acest autor susţine că dezvoltarea psihică este o consecinţă a maturizării biologice pentru că există o anumită relaţie de cauzalitate între maturizarea biologică şi dezvoltarea personalităţii umane în general. Modelul lui Gessel pune accent pe ereditate, ea fiind cauza dezvoltării. 2. Modelul lui Jean Piaget - consideră dezvoltarea produsul interacţiunilor complexe între organism şi mediu, aceste interacţiuni fiind reglate şi

3

schimb continuu între subiect şi obiect. acomodare. Modelul lui Erikson – psiholog american care s-a ocupat de psihologia vârstelor adulte.direcţionate de mecanisme funcţionale numite: asimilare. Dezvoltarea depinde de influenţele educaţionale organizate. Instituţiile specializate corespund acestei ZPD. În opoziţie cu teoriile precedente care afirmă explicit sau 4 . Factorii externi influenţează educaţionalul prin contribuţiile interne şi găsesc un anumit ecou corespunzător vârstei şi nivelului de dezvoltare psihică şi nivelului de însuşire a cunoştinţelor. şi anume măsurile educaţionale corespund nivelului actual şi atingând acel nivel actual. echilibrare. Acest model stă la baza stadiilor dezvoltării intelectuale. factori dobândiţi în dezvoltarea ontogenetică. există o dependenţă reciprocă. Vigotsky evidenţiază că între factorii externi şi interni . Subiectul îşi modifică informaţia asimilată.social. Vigotsky a evidenţiat zona „proximei dezvoltări” ZPD. 4. acomodându-se la starea lucrurilor şi elaborând sisteme de răspunsuri adecvate. . Modelul lui Vigotsky Spre deosebire de orientările anterioare care oferă perspectivele unei dezvoltări ce presupune o succesiune strictă a unor etape evolutive. socializare) b) care rezultă ca urmare a interiorizării semnificaţiilor socio-istorice.adaptarea = echilibru între asimilare şi acomodare. contribuie la dezvoltarea omului prin acea dozare a cunoştinţelor şi a efortului intelectual (în concordanţă cu acel nivel de dezvoltare). teatru). astfel încât există raporturi reciproce între factorii interni şi externi ai mediului soci-cultural.(ereditatea.asimilarea = încorporarea în plan funcţional de către subiect a obiectelor lumii înconjurătoare. . Vigotsky afirmă că dezvoltarea are un caracter discontinuu şi există două filiere de dezvoltare diferite: a) care are la bază acţiunea factorilor interni. adică însuşirea funcţiei sociale a obiceiurilor şi cuprinderea într-o schemă de conduită. Geneza intelectului uman este înfăţişată ca un proces complex de comportament psiho. 3.(factorii externi cuprind: mediul socio-uman care cuprinde: influenţele educaţionale organizate (şcoala) şi influenţele neorganizate (tv. cuprinderea lor în operaţii şi acţiuni mentale care pot fi repetate şi activate la nevoie. proces de socializare treptată a individului prin intermediul însuşirii experienţei umane şi sub acţiunea hotărâtoare a unor factori socio-culturali. Este o absorbţie de ordin funcţional.

Fiecare dintre aceşti factori sunt necesari. . În dezvoltarea psihicului şi comportamentului iau parte factori biologici. Astfel factorii biologici.implicit faptul că vârsta adultă echivalează cu încheierea procesului de dezvoltare. evidenţiindu-se rolul central al activităţii şi determinării lor educative.creşterea şi dezvoltarea fizică nu este uniformă.cu cât organismul este mai tânăr cu atât ritmul creşterii este mai intens. .pe parcursul copilăriei există etape care marchează oscilaţii n ritmul de creştere.la naştere băieţii şi fetele au acelaşi start 5 .Caracteristici generale ale dezvoltării fizice: .Există diferenţe între creşterea şi dezvoltarea fetelor şi a băieţilor. Rezultă că organismul se dezvoltă funcţional. fetele cresc mai uniform şi se maturizează mai timpuriu (cu 2-3 ani înaintea băieţilor). socio-culturali şi psihici nu funcţionează izolat ci intercorelat. În aceasta constă legea de bază a dezvoltării psihice a copilului Dezvoltarea prezintă anumite caracteristici generale dar şi speciale: 1. interdependent şi ponderea lor nu este egală. Fără ereditate normală şi în condiţii de maturizare organică. În psihologia contemporană se subliniază unitatea factorilor de ereditate. dar nu şi suficienţi. mediu şi educaţie. omul adult se dezvoltă muncind. există diferenţe de creştere în diferite perioade succesive de vârstă. . vârsta adultă incluzând trei perioade: a) maturizarea timpurie b) stadiul mijlociu de maturizare c) maturizarea întârziată. nu este posibilă dezvoltarea optimă. iar în absenţa socializării(educaţiei) nu se pot elabora conştiinţa şi personalitatea umană. susţinând punctul de vedere al extinderii sferei conceptului de dezvoltare pe întreaga durată de viaţă a omului. Erikson susţine că dezvoltarea are loc toată viaţa. Claparede compara creşterea băieţilor şi a fetelor cu o cursă de întrecere: . copilul se dezvoltă prin educaţie şi învăţătură. Însăşi activitatea mintală conştientă şi trăsăturile de personalitate(în special caracterul) contribuie la auto-organizare şi autocontrol şi asigură propria dezvoltare. iar alteori de stopare. Uneori avem perioade de salturi. socio-culturali şi nemijlocit psihici. înaintând în vârstă ritmul creşterii se diminuează pentru ca la maturitate să stopeze.

apoi gândirea abstractă. morale.emoţii urmate de percepţii.la vârsta de 6/7 ani fetele o iau înaintea băieţilor (primul avânt) . memorie. în etape distincte cu caracteristici proprii fiecărei vârste: Exemplu: . reprezentări. II.în fragedă copilărie predomină emoţiile . . a capacităţii de stăpânire de sine. Ritmul de creştere fizică este cel mai accelerat din întreaga existenţă umană. dar calităţile noi nu le desfiinţează pe cele anterioare ci le ridică nivelul prin restructurări succesive. Astfel băieţii le între pe fete atât ca forţă fizică cât şi greutate.dezvoltarea voinţei. estetice şi în final imaginaţia şi în special imaginaţia creatoare. .Caracteristicile psihocomportamentale care ating nivelul de dezvoltare a adultului tind să rămână relativ stabile.apar forme noi de comportament şi cunoaştere. .urmează dezvoltarea memoriei .. . însă în fiecare stadiu unul din procesele psihice ocupă un loc dominant în raport cu celelalte.dezvoltarea intensă a gândirii – mai întâi gândirea concret situaţională. Dezvoltarea psihică se produce stadial.sentimente superioare .Perioada prenatală .în plan afectiv se dezvoltă sentimentele morale şi estetice. Însuşirile psihice nu se dezvoltă separat unele de altele ci în raporturi necesare şi în interacţiuni globale. . gândire şi voinţă.băieţii la 14/15 ani îşi intensifică din nou ritmul întrecând fetele definitiv.de la concepere până la naştere În această perioadă se formează structurile fundamentale ale corpului şi organele. Dezvoltarea psihică a copilului cunoaşte salturi calitative: .intelectuale.în perioada de pubertate. 13/14 ani.predominarea atenţiei de la involuntară la cea voluntară . deşi nu există diferenţe în dezvoltarea psihică. fetele îi întrec pe băieţi din nou. Aşa se explică dezvoltarea psihică care este asincronă la nivele diferite precum şi însuşiri care au ritmuri proprii de dezvoltare la diversele etape de vârstă. Diferenţele psiho-individuale până la un an Caracterizarea psihologică generală a copilului în diferite perioade de vârstă 1. le ajung pe fete şi le întrec . 6 . Astfel sunt în ordine procesele psihice: .băieţii intensifică ritmul la 9/10 ani.

sociabili pe când alţii devin iritaţi. trage. Se dezvoltă limbajul. În jurul vârstei de 1 an. La sfârşitul primului an se dezvoltă ataşamentul faţă de părinţi şi celelalte persoane din familie. merge. se încorporează senzaţii şi peste un timp copilul o recunoaşte pe mamă.Vulnerabilitatea la factorii de mediu este foarte mare. sporeşte numărul de cuvinte. putem spune că el „cucereşte” spaţiul. sesizarea permanentă a obiectelor. adică se îmbogăţeşte vocabularul. Copilul învaţă şi îşi reaminteşte experienţele intrauterine. s-a constatat că 80 de bătăi/min. şi sunete întâmplătoare celui de-al treilea grup. În timpul suptului priveşte mimica mamei. uşor de distrat. copilul preferă compania altor copii.înzestrat cu competenţe .are imaginea mintală a obiectelor. sunt inerţi nu manifestă interes pentru lumea înconjurătoare şi întâmpină greutăţi în însuşirea limbajului. se caţără. . veseli. În concluzie. În urma unui experiment efectuat pe nou-născuţi cărora li s-au prezentat înregistrări cu frecvenţe diferite de bătăi cardiace: 80 bătăi/min. 2. Starea psihică a mamei are o importanţă deosebită.este dependent de adult. Nou-născutul (0-1 an) Caracteristici ale sugarului: . scuturare. Suptul înseamnă mai mult decât „a mânca”. vehemenţi. umblă. 7 .creştere rapidă (de 3 ori) . rosteşte primele cuvinte. au efecte benefice asupra nou-născutului.toate simţurile funcţionează. nervoşi. stresul răsfrângându-se negativ asupra fătului. Îşi recunoaşte mama şi după miros.accelerarea creşterii motricităţii-apucare. Copiii mângâiaţi nu se dezvoltă normal.-unui grup. La două săptămâni răspunde la solicitarea mamei şi nu reacţionează la gesturile similare ale altei femei. . În această perioadă copilul este foarte dinamic. 120 de bătăi/min. Acum se manifestă diferenţe între copii. se apropie de lucruri periculoase fără frică (foc). altui grup.reflexul suptului este înnăscut. fuge. S-a constatat că după 4 zile copiii din primul grup au plâns mai puţin şi au crescut în greutate. . Astfel unii sunt toleranţi. . cei din grupa a 2-a au devenit iritaţi în aşa măsură încât experimentatorul a renunţat la experiment.

antipatia. iertătoaremamă rea care pedepseşte. visele sale etc. având o puternică încărcătură afectivă. zâmbetul. în sensul că dacă face ceva interzis îşi dă seama şi încearcă să-şi repare greşeala. Apar sentimentele ambivalente: mamă bună. Complexele se formează în primii ani şi au la bază cuplul: dragoste-ură. mânia. Printre primele complexe ontogenetice se manifestă complexul servajului care fixează situaţia de dependenţă a alăptării. De exemplu prima identificare a lui „ego” are loc la 7 luni. Pasivitatea se datorează avitaminozei afective = suferă întreaga dezvoltare a copilului. simpatia evidentă. Freud numeşte aceste stări timpurii afective = COMPLEXE. Cercetările au arătat că separaţia de mamă pe o perioadă mai mare de o lună duce la o depresie ce are trei faze: 8 . Intensificarea acestei imagini de sine şi identificarea se va continua la fiecare nivel.Pasivitatea: există copii curioşi care se angajează uşor în joc. În acest proces copilul are foarte mare nevoie de afecţiune. râsul. Acest complex se constituie în primele luni de viaţă şi persistă mai intens sau mai slab în toate conduitele de dependenţă. mişcarea mâinilor.acţionează ca o tendinţă de a vedea caracteristicile esenţiale păstrate care orientează simpatiile. dar există şi copii pasivi care pot fi buni observatori. bună sau rea. şi este legat de imagoul matern. Experienţa afectivă are o importanţă deosebită: zâmbetul. Se consideră că teoria complexelor şi „Imago” au revoluţionat psihologia. Caracterul se formează în funcţie de situaţia frustrantă. aşa va relaţiona copilul cu lumea din jur = proiecţia eului. Are un rol important în identificarea şi intrarea forţei lui „alter” şi a lui „ego”. pentru că visele reflectă acele complexe făcute în fragedă pruncie. „Imago”. prin lărgirea formelor de autodiferenţiere. prin găsirea în oglindă. Mulţi autori au semnalat prezenţa acestei cerinţe vitale. personalitatea se organizează şi creează motivaţia. Complexul= un ansamblu de tendinţe inconştiente care determină atitudinile unui individ. Aceasta exprimă implicaţia introducerii unui al treilea personaj într-o relaţie afectivă duală. furia şi apoi mirarea. Tot în ontogeneza timpurie se constituie complexul de intruziune care se manifestă în gelozie. După cum predomină imaginea mamei. Se înregistrează o ritmicitate a vieţii vegetative. adaptabilitate la schimbările de mediu. Spre sfârşitul primului an se manifestă o uşoară evidenţiere a structurilor psihice infantile. El atrage atenţia că aceste complexe se constituie ca efecte psihice nedirijate de conştiinţă şi rămân în experienţa precoce a copilului. intensă.

Jocul conduce progresiv la subordonarea principiului plăcerii celui al realităţii (principiului realităţii). se dezvoltă experienţa perceptiv-senzorială În această perioadă jocul ocupă un loc important în viaţa copilului. Copilul la vârsta preşcolară Stadiile preşcolarităţii: 1.are dificultăţi de adaptare la grădiniţă. Există trei feluri de limbaj: a) limbajul mic-primitiv.Preşcolarul mic . . Vârsta antepreşcolară (1-3 ani) După un an. Comunicarea verbală se constituie de la 16 luni datorită: . scade sociabilitatea creşte pulsul şi atitudinile de refuz.procesele cognitive sunt impregnate de acţiune. acţiunile şi însuşirile au nume.evoluează paralel cu cel situativ.preşcolarul mijlociu 4-5 ani 3. cu priviri vagi goale. nu posedă structuri gramaticale. În jurul vârstei de 2 ani are loc formarea vorbirii în propoziţii.preşcolarul mic 3-4 ani 2. fenomenele.puţine cuvinte.este foarte puţin deosebit de antepreşcolar: . încărcat de gesturi (2-5 ani) c) limbajul contextual . restrâns. 1. alergie.forma de activitate fundamentală este jocul. devine apatic. dispune de puţine cuvinte mai ales onomatopeice. permiţându-i acestuia utilizarea unui material abundent. somnolent. Jocul contribuie la dezvoltarea şi maturizarea psihologică prin care se conturează personalitatea (copilului) umană. apare înţelegerea celor ce i se povestesc.cerinţei copilului de a se face înţeles. pronunţă relativ inteligibil cuvinte şi propoziţii fără statut gramatical. vomă. b) susceptibilitate la boli. se dezvoltă treptat. 9 .preşcolarul mare 5-6/7 ani. . o creştere a acroşării sociale. c) refuză jucăriile.a) la câteva zile după plecarea mamei se observă tulburări de somn.copilul descoperă că toate lucrurile. b) limbajul situativ . .

. . .are preocupări variate. .specific pentru procesele intelectuale este desprinderea lor de noţiuni.socializarea . mişcările sunt bruşte.se instalează unele trăsături caracteriale = nucleul viitoarei persoane. .se adaptează cu mai mare uşurinţă la mediu şi la cerinţele impuse de grădiniţă. dar nu-şi propune deliberat acest lucru. . . . .memorează uşor. îşi dezvoltă percepţia orientată cu sarcini şi modalităţi proprii.cercul cunoştinţelor se îmbogăţeşte.Preşcolarul mijlociu .se dezvoltă limbajul= 50 cuvinte/ lună. gândirea . . .se conturează caracterul voluntar al celor mai multe procese psihice: atenţia. .îl preocupă realitatea externă. memoria. . .identificarea copilului cu grupul din care face parte. .percepţia se transformă treptat în observaţie. insuficient coordonate.se adaptează bine în aproape toate situaţiile.gândirea este subordonată acţiunii cu obiectele.îşi organizează activitatea. . Are capacitate de adaptare de 80%. . cu toate că jocul rămâne activitatea dominantă.vorbeşte cu mândrie despre grădiniţa lui= ataşament .practică jocuri mai bogate în conţinut. Preşcolarul mare .jocurile devin activităţi obligatorii. . .se manifestă primele atitudini. . 10 .comunicările din timpul jocului sunt reduse.nu înţelege indicaţiile referitoare la joc.reacţiile emotive sunt controlate.începutul dezvoltării limbajului interior. 2. . . . .limbajul îşi păstrează caracterul situativ. 3.îşi face ordine în lucruri .trece de la o stare la alta.jocurile au caracter colectiv.îşi fac loc activităţile de învăţare sistematică. poate renunţa la ceva trecător.trăieşte intens emoţiile.se începe organizarea voinţei.memoria puternică .-este atras de obiectele din jur şi percepe „ceea ce îi sare în ochi”= îi atrage atenţia.sensibilitatea la sărbătorirea zilei de naştere. . . are loc trecerea de la competiţie la colaborare. . imaginaţia.manifestă maximă receptivitate faţă de lume. atent să facă şi el un cadou.este încă neîndemânatic.

rezultă însuşirea limbajului. ceea ce stă la baza preciziei. gândire. în acţiuni practice.gruparea după criterii logice. Repere ale creşterii şi dezvoltării anatomo-fiziologice la preşcolari Creşterea în înălţime şi greutate este în funcţie de alimentaţie şi igienă şi de particularităţile structurii corporale.limbajul devine mai bogat în resurse verbale.apare gândirea logică . înţelegere (când predomină emisfera stângă). de diferenţiere.se ataşează repede şi are deprinderi psiho-comportamentale pe care le pune în funcţiune în programul de viaţă şi activitate. Cea mai spectaculoasă modificare o întâlnim la nivelul sistemului nervos. 11 . cea de stingere a conexiunilor nervoase stă la baza uitării.dispune de mai multă forţă şi agilitate.de frânare. Creierul îşi măreşte volumul( dacă la naştere avea 370 de grame. Aceste aspecte legate de asimetrii se întâlnesc numai la om. Muşchii lungi ai membrelor superioare şi inferioare progresează mai rapid decât cei scurţi. Problema creşterii în înălţime şi greutate este importantă pentru a rezista la eforturi. în sensibilitatea analizatorilor. Este importantă şi problema biochimismului intern. abilităţi practice. Sistemul muscular . capriciul. . la 3 ani are 370x3). Se dezvoltă mult zonele corticale ale vorbirii ceea ce permite o extensie a limbajului. . lipsa de reacţie la stimulări de mediu. dinamismul necontrolat. logică. ample decât cele de precizie solicitate de activităţile de desen. predilecţia spre artistic ori spre logic..este inegal dezvoltat.atenţia voluntară îşi prelungeşte durata . De asemenea este important să se ţină seama şi de procesul de osificare. . Predominarea activităţii emisferei drepte se manifestă în orientarea spaţială. construit după reguli gramaticale însuşite practic. se stăpâneşte mai bine.. Predominarea excitaţiei şi a inhibiţiei creează anumite stări ca: somnolenţa. fapt care explică de ce preşcolarul efectuează mai uşor mişcări largi.se conturează premise importante pentru intrarea în şcoală. Se dezvoltă şi viteza de formare a conexiunilor nervoase. . Celulele se diferenţiază şi îşi perfecţionează funcţiile. neastâmpărul. în evidenţierea mişcărilor. lipsa de vlagă. la sfârşitul preşcolarităţii este 4/5 din greutatea finală = 1200 g. iar cea ce amânare a unor reacţii ajută la stăpânirea de sine. Neuronii formează straturile corticale şi creşterea fibrelor mielinice care izolează nervii. Se conturează dominanta asimetrică a emisferelor cerebrale. Se diminuează activitatea timusului (glanda creşterii) în schimb se intensifică funcţia glandei tiroidiene şi a hipofizei. Se dezvoltă forme ale inhibiţiei . ceea ce se evidenţiază în activităţile predominante fie pentru limbaj. Aşa se explică de ce ritmul creşterii este mai lent dar mobilitatea este mai mare.

Între 3-4 ani se diferenţiază şi denumesc culorile fundamentale( roşu. igienice. Preşcolarul găseşte plăcere în acţiunile practice.Dezvoltarea psihică Una din nevoile fundamentale pe care o resimte preşcolarul este nevoia de mişcare. Pe prin plan apare sensibilitatea vizuală ( de 100de ori mai multe informaţii). devine independent ceea ce contribuie la structurarea personalităţii.). Emoţiile dezorganizează de obicei activităţile motrice. de automatizare. de autoservire) prin care el se detaşează de mediul înconjurător. Cu timpul. albastru) ale spectrului solar. Motricitatea şi acţiunea cu obiectele contribuie la îmbogăţirea şi diversificarea cunoştinţelor despre obiecte cât şi la formarea. dar nu şi cele intermediare (portocaliu. graţia se estompează în favoarea forţei. suple. Trecerea de la bruscheţe – graţie . 12 . În acest caz mişcările se transformă în deprinderi. indigo. reprezintă o tendinţă generală a evoluţiei motricităţii. iar în altele capătă un grad de stereotipizare. (expl. foloseşte gesturi atunci când povesteşte. copilul care dezmembrează obiectele. aproximativ pe la 6 ani. Procesele senzoriale şi perceptive sunt legate de cele motorii. ca pe măsura consolidării ei să asistăm la perfecţionarea execuţiei. Percepţia se formează în cursul acţiunii şi se corectează. Copilul care ştie să se îmbrace singur.la 5 ani). o deprindere să devină o mişcare haotică. imită acţiunile adulţilor. imită modelele prezentate. Pe prim plan trece încărcătura psihologică a mişcării: formarea imaginilor (reprezentărilor). vestimentare. spontane. spontaneitatea în favoarea rigorii şi preciziei mişcărilor. Acţiunea cu obiectele stă la baza formării imaginilor despre obiectul respectiv. mişcările bruşte de la 3 ani sunt înlocuite pe la 4-5 ani cu mişcări fine. Dezvoltarea psihică este evidentă în domeniul senzorialităţii. îşi exprimă stările emotive prin mimică.forţă. Sensibilitatea copilului se adânceşte şi se restructurează. structurarea personalităţii copilului. se verifică prin intermediul acţiunii. galben. Deprinderile se execută corect şi rapid cu minim de consum de energie. Orice deprindere implică în faza iniţială efectuarea unor mişcări mai ezitante. El îşi formează diferite tipuri de conduite independente (de alimentaţie. verde. intenţiile posibile de realizare. Nu este exclus ca o mişcare. copilul care priveşte doar de la distanţă obiectul. datorită spontaneităţii şi armoniei motricităţii. Această perioadă „preşcolaritatea mijlocie” a fost numită „vârsta graţiei”. creează un suport de autonomie reală şi îşi conştientizează responsabilităţile în raport cu propria persoană. În unele activităţi mişcările sunt libere. armonioase. violet . Exigenţele şcolii care se prefigurează restrângând libertatea de mişcare. se individualizează. mişcare considerată ca element structural al acţiunilor cu obiectele. Nevoia de acţiune finalizată prin executarea diferitelor mişcări stă la baza dezvoltării psihice a copilului.

în precizie luând la rândul lor însuşirea treptată a conceptelor. memoria. centrarea pe obiect. Copilul are dificultăţi în recunoaşterea tactilă a obiectelor percepute anterior. este situativă şi egocentrică. gândirea. imaginaţia care permit depăşirea experienţei senzorial-perceptive. Percepţiile se vor desprinde treptat de particularităţile concrete ale situaţiilor. Sensibilitatea auditivă la preşcolari cunoaşte specializări: . Celelalte forme de sensibilitate (gustativă. trece într-un nou stadiu când se eliberează şi copilul poate tactil evidenţia însuşirile obiectului. Percepţiile devin mai direct subordonate gândirii. Conceptele câştigă treptat în generalitate. Noţiunile sunt empirice. limbajul . Se dezvoltă percepţia distanţei (aproape –departe) şi în raport cu anumite repere (spre stânga. cuvântul are un rol important în dezvoltarea reprezentărilor. Gândirea evoluează în legătură cu limbajul. Psihicul copilului se dezvoltă intens în activitatea de joc.tactilă este încă insuficient coordonată. pe caracteristicile lui reale fiind mult mai evidentă. Dacă obiectul este cunoscut recunoaşterea este fără dificultate. Şi atenţia joacă un rol important în dezvoltarea intelectului. adâncimea datorită participării mai multor analizatori. Psihologia jocului 13 . Sarcina inversă este relativ mai simplă pentru copil. Gândirea rămâne legată de imagine. Gândirea este preconceptuală sau cvaziconceptuală. Nu întâlnim la copii senzaţii în stare pură ele fiind integrale şi subordonate percepţiilor care le individualizează. Această legitate se păstrează când este vorba de un obiect necunoscut. Intelectul înregistrează anumite restructurări. bazate pe experienţă. de conotaţiile afectiv-emoţionale. care se subordonează văzului (instrument de control) şi auzului. ceea ce înseamnă că gândirea operează cu constructe care nu sunt nici noţiuni individualizate şi nici noţiuni generale. mărimea. în faţă…) Reprezentările au un caracter intuitiv-concret. mai ales stabilitatea atenţiei. Relaţia vizuală . Jocul este activitatea fundamentală care contribuie la dezvoltarea psihică. Se dezvoltă şi percepţiile spaţiale. Percepţia mărimii este mai dificilă.Sensibilitatea auditivă devine de 2 ori mai fină iar sensibilitatea tactilă. copiii percep forma.se dezvoltă mult auzul muzical. intenţionalităţii ceea ce face să apară forme noi şi anume percepţia de observare cu un anumit scop. olfactivă) se dezvoltă şi ele dar nu în aceeaşi măsură cu cea vizuală şi auditivă. Intelectul cuprinde procese psihice variate.se dezvoltă mult auzul verbal (fonematic) .

3. 6. iar prin imitaţie activitatea adultului. d) Jocul de confecţionare .În psihologie se menţionează că jocul este o etapă în evoluţia copilului. imagini. ceea ce este cunoscut şi recunoscut. jocul= mod de dobândire a cunoştinţelor. Particularităţile jocului 1. 7. 5. între absenţa unui rezultat şi bucuria jocului. prin acţiune. c) Jocurile de achiziţii (jocul de tipul ochi şi urechi). pentru că este orientat spre găsirea căilor de depăşire a unor obstacole. Jocurile. În jocurile de construcţii se realizează o adaptare la realităţi şi conduc la creaţii inteligente. jocurile de ficţiune. prin diverse contradicţii dintre libertatea de acţiune şi conformarea la schema de joc. cu degetele) în cadrul loc copiii caută diferite efecte.ne aminteşte de peşti Copilul se caţără . prin joc copilul participă la transformarea ambiantului ceea ce îi produce plăcere. Jocurile constituie o activitate fără a urmări un rezultat ori producerea unui lucru (deosebirea dintre joc şi muncă9. jocul0 activitate de gândire. jocul se dezvoltă continuu şi implicit dezvoltă personalitatea copilului. b) jocurile ficţiune (jocul cu păpuşa) constituie un nivel de dezvoltare psihică mai înalt. î joc se produce adecvarea la realitate. achiziţie. copilul în baie . modifică obiectele creând altele noi. Teoria biogenetică a lui Hall Jocul copiilor reproduce în ordine cronologică manifestările evolutive de la omul primitiv până în zilele noastre.vânătorul primitiv 14 . acţiunea practică şi cuvântul reprezintă mijloacele jocului în procesul cunoaşterii realităţii.copilul adună. de la jocurile funcţionale. 2. după expresia lui Piaget „transformă realul la trebuinţele eului”. Teorii psihologice despre joc 1.pot fi mişcări foarte simple (cu braţele. Expl. 4. cunoaşterea realităţii.copilul se străduieşte să perceapă scene. combină. pentru că intervine o interpretare mai complexă. în joc copilul reflectă ambianţa. confecţionare. povestiri şi totul îl cucereşte. a) jocurile funcţionale . între repetiţie şi variabilitate. care cuprinde perioade succesive.

d) jocul = activitate totală care angajează întreaga fiinţă umană. produce mari satisfacţii. 4. c) jocul = activitate atractivă. 3. e) în joc = se evidenţiază cele mai valoroase calităţi umane. plină de iniţiativă şi fantezii. de diferitele profesiuni. realizează o adaptare adevărată. Nevoia de dezvoltare creează nevoia de a se juca. 15 . izvor al trebuinţei fireşti de mişcare şi activitate. confort psihologic. 5. Teoria surplusului de energie Schiller şi Spencer Jocul = consum de energie suplimentară. 2. Jocul este o îndeletnicire care reconfortează şui tonifică fiind supus odihnei totale (pasive). Jocurile simbolice şi cele de construcţii. dar nu toate jocurile sunt foarte plăcute. Acest proces se realizează prin canalizarea activităţilor spre cele legate de modul de viaţă al omului. Teoria nu explică natura psiho-fiziologică a jocului.Lazarus Anticipează teoria modernă a odihnei active. Caracteristicile psihologice ale jocului sunt următoarele: a) jocul = activitate naturală. Teoria exerciţiului pregătitor a lui Gross Jocul exersează şi dezvoltă diferite calităţi fizice şi psihice în devenirea fiinţei adulte.Buhler Copiii se joacă pentru faptul că simt plăcere în joc. Teoria postexerciţiului a lui Carr Susţine că practicarea unor jocuri este folositoare individului.teoria asimilării adaptării Jocul transformă realul printr-o asimilare mai mult sau mai puţin pură la trebuinţele eului. curăţindu-l de apărarea unor instincte care contravin modului de viaţă uman. Teoria recreaţiunii . b) jocul = activitate spontană. Teoria lui Piaget . 6.Hall consideră că ontogeneza repetă filogeneza (dezvoltarea speciei umane). Jocul simbolic reprezintă pentru inteligenţă ceea ce jocul de mişcare este pentru activitatea senzorio-motrică. Jocul = un pre-exerciţiu în pregătirea pentru muncă. duc la creaţii inteligente. 7. şi astfel conduita va fi mai complexă. Teoria plăcerii funcţionale .

un model de personalitate care să-i dirijeze propria formare.manipulare s-a constatat că la 6-7 ani copiii deosebesc formele şi mărimile. Felul în care jocul îşi exercită forţa de modelare a personalităţii copilului. Observarea jocurilor spontane ne dă un tablou bogat al achiziţiilor de abilităţi ale copilului. pentru că ea constituie o structură mintală şi unitară strâns legată între modalitatea stimulîntărire-răspuns. deplasarea adică elaborarea spaţiului şi timpului senzorial (spaţiul şi timpul mintal). Astfel copilul îşi formează pe baza unor diferenţieri şi integrări de aspecte moral-volitive din mai multe modele selective. desenul. Astfel în cadrul jocului de exploatare. Jocul = este generat ca acţiune de către interstimularea afectivă.modificare. Acest mecanism fiind funcţia semiotică. Jocul = rezultatul unei coexistenţe subiect.lume. jocul cu în comun funcţia semiotică (ştiinţa care studiază semnele) Jocul ca mijloc formativ şi informativ 16 . Jocul bazat pe reprezentările copilului presupune existenţa unui mecanism de comutare de la realitatea concretă la realitatea mintală. Relaţia joc şi organizarea mintală Jocul = formă de organizare a cogniţiei şi implicit o cale de organizare a cunoaşterii. modificarea structurilor şi funcţiilor mintale şi organizarea lor după modelul activităţii intelectuale.f) în joc = activitate recreativă. Jocul rămâne forma permanentă a procesului de învăţare. Mecanismele intime le jocului sunt în esenţă mecanismele învăţării: palparea obiectelor. relaţiile jocului au o importanţă majoră pentru că în cadrul jocului se structurează imaginea celuilalt şi a sinelui. Jocul ca mijloc formativ şi informativ Jocul ca modalitate de relaţie între eu şi lumea obiectivă şi a relaţiilor constituie formula primară a acţiunii umane. compensatorie pentru că jocul este superior odihnei pasive. limbajul. Aşa cum precizează Piaget „la dezvoltarea organizării stadiale a structurilor mintale corespund forme precise de joc”. Piaget consideră că imitaţia mişcărilor. După 6 ani jocul îndeplineşte cerinţele învăţării: transformarea.

2. jocul constituind astfel o mare forţă predictivă în plenul dezvoltării psihologice a copilului. a) Jocul şi comportamentul psiho-motor Acţiunea ludică ocupând primul loc în comportamentul copilului. Numeroase studii (Dembo) asupra jocului copiilor nervoşi a arătat efectele lipsei activităţii ludice în copilărie asupra formării personalităţii. Operaţia de transformare duce la asimilarea realului de către copil . După Piaget„funcţia esenţială a tuturor formelor de joc este aceea că transformă realul printr-o asimilare mai mult sau mai puţin supusă la trebuinţele eului. acea personalitate şi chiar acele scheme practice pe care le va necesita activitatea de adult. primul dintre efectele jocului este cel de transformare al realului care antrenează structura fundamentală a personalităţii. implică atât maturizarea cât şi dezvoltarea funcţională a actelor motorii. cognitiv şi social. Prin intermediul jocului copilul dobândeşte acea autonomie. La rândul ei această asimilare este organizată de joc. funcţia centrală (cea semiotică) imprimă forma de relaţie obiectuală şi de comunicare. Deosebim două coordonate ale jocului: a) coordonata genetică –jocul se constituie ca schimb şi legătură cu mediul înconjurător. Din punct de vedere genetic. b) coordonate -diversitatea formelor acţiunii ludice care este o consecinţă directă a sensurilor genetice ale jocului. Acţiunea ludică –naturală în joc a) –în comportamentul psiho-motor b) –în organizarea mintală a personalităţii afectiv-emoţionale.” Efectele jocului: 1. Acestea devin funcţiile reglatoare ale sistemului psihic. motivaţional. al doilea efect al jocului este cel de reglare. Jocul nu 17 . de optimizare cognitiv-afectivă. Apariţia foarte timpurie a jocului în strânsă legătură cu structura afectivă face ca acţiunea ludică să contribuie la structura eului afectiv. Schemele exercitate de joc sunt schemele pe care se bazează atât structura cât şi funcţiile personalităţii. jocul are gradaţii care de la o vârstă la alta semnalizează apariţia funcţiilor.Jocul acţionează şi este activat de acest mecanism semiotic care permite ca jocul să devină o acţiune de comunicare. 1. c) –în structurarea personalităţii.

poate fi conceput în afara comportamentului motor. de comportament social 2-3 ani -coboară scara -sare -stă pe un picior -stă pe vârfuri -imită gesturile adultului în acţiuni simple 18 .mişcări simulatorii de tipul gânguritului -întorsul capului -scutură jucările -apucare dirijată -urmăreşte o jucărie în cădere -priveşte jucăria pusă pe masă -ridică jucăria şi o duce la gură(verifică) -se rostogoleşte în pătuţ -face mişcări de pedalare 6-8 luni -trece jucăria dintr-o mână în alta -se întoarce de pe spate pe burtă -poate rămâne şezând -loveşte două jucării între ele -observă imaginea din oglindă -apucă câte o jucărie în ambele mâini. deci trebuie să urmărim comportamentul psiho-motor pe vârste: 0-6 luni. mici şi le apucă între degetul mare şi arătător -îşi apropie un obiect servindu-se de o sfoară -găseşte jucăria ascunsă -se deplasează şi începe să cucerească spaţiul camerei 12-18 luni -mers independent -mers cu spatele -construieşte turn din cuburi -articulează sunete şi cuvinte 18 luni-2 ani -loveşte cu piciorul bucurându-se -întoarce filele -desenează o linie model -imită acţiuni simple -strică jucăriile -dă mâna -au loc sisteme de joc. 8-12 luni -trage şi aruncă obiectele -culege ob.

abilităţi sportive de performanţă .sport de eprformanţă joc.3-5 ani -copiază un cerc -îndoaie hârtia -sare coarda -lucrează cu ambele mâini 5-7 ani -deosebeşte dreapta de stânga la propriul corp -fixarea lateralităţii -joc dominat de mişcare -gamă variată de sisteme sociale şi comportamentale 7-8 ani -abilitate mintală şi manuală -construcţii laborioase -performanţă motrică -dirijează acţiunile conform unui plan mintal 8-9 ani -abilitate în confecţionarea jucăriilor -abilităţi tehnice şi spaţiale -acţiuni organizate de lungă durată 9-12 ani -schema corporală însuşită -viteză.sport (activitate distractivă şi nu antrenament) b) Jocul şi organizarea mintală În sistemul psihologiei genetice. pentru că categoria psihică majoră piagetiană o constituie inteligenţa ca formă de echilibru şi adaptare prin cunoaştere. forţă. c) Jocul şi inteligenţa 19 . precizie în mişcare -mişcări coordonate ritmic (dans) -pantomimă -acţiuni organizate de performanţă 12-14 ani . -jocuri de competiţie. Piaget acorda o importanţă deosebită jocului şi în special jocului simbolic.deosebire.(motivul real al întrecerii este mândria personală) ! jocul este o încercare a personalităţii! 14-16 ani -abilităţi motrice plurivalente şi la potenţial maxim.

Elementele intelective ale jocului în evoluţia lor autogenetică 0-6 luni -recunoaşte persoanele(surâs) -coordonări intersenzoriale -îşi examinează mâinile -generalizează schemele prime prin asimilarea schemelor noi 6-8 luni -percepe forma obiectelor -apar serii temporale ordonate în funcţie de succesiunea evenimentelor principale -recunoaşte părţile corpului -recunoaşte figura în oglindă -distinge între acţiune şi scopul ei 20 . de adaptare. este minimă şi nu pot învăţă spontan să se joace.la lichidarea conflictului dintre suspendarea trebuinţelor .fobiile. retragerea din funcţiile de risc sau retragerea din competiţie. copilul nu reuşeşte să-şi satisfacă trebuinţele afective şi chiar intelectuale ale eului său. Obligat să se adapteze lumii adultului.Jocul simbolic (Piaget) . Jocul presupune existenţa unui mecanism de comutare de la realitatea concretă la realitatea mintală = funcţia semiotică. dar ne vom forma un mecanism de bază al învăţării. Datorită limitelor biofiziologice ale deficienţilor mintali nu vom putea obţine structuri de simboluri de calitate superioare.la restructurarea de roluri superioare şi anterioare trebuinţelor printr-o utilizare particulară a funcţiei semiotice pentru a exprima ceea ce nu poate fi exprimat şi asimilat numai prin mijloacele limbajului. Jocul transformă realul printr-o asimilare la trebuinţele eului în timp ce imitaţia este o acomodare la modelele exterioare. Cauzele sunt legate nu de instinct ci de cunoaştere. Observaţie .apogeul jocului infantil. Capacitatea lor de imitare.deficienţii mintali nu se joacă sau nu ştiu să se joace. de stocare de informaţie. agresivitatea sau identificarea cu agresorul. Simbolismul jocului se aseamănă cu cel al visului. şi deci e necesar pentru echilibrul său intelectual şi afectiv să facă activităţi a căror motivaţie să nu fie adaptare la real ci dimpotrivă asimilarea realului la eul său. Funcţia de asimilare a eului pe care o are jocul simbolic se manifestă sub diferite forme (afectiv) care se află în slujba unor interese cognitive: . La deficienţii mintali jocul simbolic este slab reprezentat. deci psihanaliza infantilă utilizează materiale ale jocului. .

elemente de analiză şi sinteză -elaborarea unui plan de joc -reproduceri identice sau analoage. 7-8 ani -performanţa interindivizi în scopul afirmării de sine -etica de joc (să nu trişezi9 -înţelege consensul materiei -are loc anticiparea şi retroacţiunea 8-9 ani . -descoperă cauzalitatea spaţială. 8-12 luni -curiozitatea -reprezintă grupurile corporale -debutul intenţionalităţii -interes pentru explorarea obiectuală -scheme simbolice -acomodarea intenţională repetările sunt condiţionate de noutate 18-2 ani -arată 5 părţi ale corpului -face turn din trei cuburi -are reprezentări.-determină permanenţa ob. imitaţie intenţională 2-3 ani -reprezentări globale -imitarea globală a modelului -improvizaţiile pornesc de la realitate -descrie o imagine -jocul de construcţii dirijat de schemă 3-5 ani -transportarea acţiunilor exterioare ale modelului în jocul simbolic -nedisjuncţie între real şi imaginar -are simţul umorului. imitaţie amânată.jocuri de rol -creează jucării 21 . 5-7 ani -imitarea fidelă a adulţilor -operează prin deducţii.analiza intelectivă a modelului uman selectare din filme şi lecturi .

contagiune afectivă legată de mimică.motivaţia acţiunii este plăcerea. veselie. Copilul trăieşte realitatea evenimentelor. cu excepţia creaţiilor artistice nu există o trăire mai intensă ca în joc. voce. Nevoia de joc o constituie necesitatea relaţiei afective cu mediul. . impulsivitate afectivă . deghizări -înţelege consensul volumului -v= s/t 15-16 ani -scop îndepărtat al jocului -stăpâneşte raţionamentul logic (şah. factor la care ia parte. 6-8 luni -stare de nelinişte -ataşare afectivă de persoane sau jucării -interes pentru culori -întărirea prin noutatea descoperirii -egocentrismul 8-12 luni -primele motive ludice interne -creşte satisfacţia de reuşită 22 .manifestări afective: plăcere.precizarea consecinţelor încălcării regulilor.copilul este receptiv la manevrele de calmare. Trăirea totală a situaţiei exprimă participarea afectivă. atitudinea adultului. furie. 12-14 ani -improvizaţii dramatice.bucuria la vederea mamei .-respectă regulile . 9-12 ani -predispoziţie pentru explorare -nevoia de a-şi ordona cunoştinţele -are perspectiva propriului progres -înţelege consensul greutăţii. Afectivitatea la: 0-6 luni . mânie. table) d) Jocul şi dezvoltarea proceselor motivaţionale În nici o activitate umană.

cinste . responsabilitate.conştiinţa de grup -expansivitate -nevoia de autonomie -comportament de apărare şi atac 12-14 ani 23 .-debutul decentrării afective -securitate afectivă în mediul curent -curiozitate -bucuria obstacolului învins 1-2 ani -plăcerea de a strica jucării -nevoia de afectivitate -ataşament şi simpatie 2-3 ani .preia simpatiile şi antipatiile -aversiune pentru activităţi în care a eşuat -timiditate şi culpabilitate 3-5 ani -simpatia faţă de adulţi -iluzia autonomiei totale create de jocul simbolic -refuză eşecul -reacţionează la umilinţe. 5-7 ani -atitudine de înţelegere faţă de cei mici -admiraţie faţă de adulţi -simpatii şi antipatii 7-8 ani -afirmarea de sine -urmăreşte succesul imediat -sentiment de dreptate.curaj -autonomie morală -respect reciproc -atracţie pentru modelele din filme -detaşarea de personaj 9-12 ani -libertate afectivă -domină dorinţa de câştig imediat .

Şcoala oferă cunoştinţe pe care el nu le poate dobândi singur. alte cauze) 24 . educatori fără experienţă. Şcoala aduce în viaţa copilului un anumit orar. un stil de muncă intelectuală independentă şi un regim de activitate intelectuală psihică de răspundere. Astfel primii 4 ani de şcoală.de o bază psiho-fiziologică precară( instabilitate neuro-psihică) . planuri şi programe cu valoare structurală pentru activitate. realizând o instrucţie şi o educaţie instituţionalizată şi obligatorie. cuprinsă în programe va contribui la organizarea şi dezvoltarea strategiilor de învăţare pentru toată viaţa. adică pentru adaptarea la regimul de şcoală. Mica şcolaritate este perioada când se modifică substanţial regimul de viaţă şi muncă al copilului. sistematică şi disciplină. morale şi estetice. Studiile de psihologie şcolară înregistrează dificultăţi multiple de adaptare generate fie: . chiar dacă au fost pregătiţi prin frecventarea grădiniţei. Copilul îşi câştigă un statut nou. un spirit de ordine şi disciplină atât în acţiuni cât şi în gândire. dificili. Şcoala impune modele de viaţă.-sociabilitate -adeziune la un scop colectiv -dorinţa de afirmare -criza juvenilă -alternanţa unei conduite copilăreşti şi elementele unei conduite adulte 14-16 ani -amor propriu -identificarea cu sine -dezvoltarea conştiinţei de sine -predomină sentimente intelectuale. Mediul şcolar este complet diferit de cel familial. Caracterizarea vârstei şcolare mici Intrarea copilului în şcoală este un moment foarte important în viaţa lui. Învăţarea şcolară va solicita intens activitatea intelectuală iar procesul de însuşire gradată a cunoştinţelor . el fiind creat nu pentru a distribui satisfacţie afectivă ci pentru muncă organizată. prestigiu. De ce ţinem minte prima zi de şcoală? –pentru că eşti pregătit psihologic. funcţii şi roluri. o poziţie socială. Şcoala îi dezvăluie copilului viaţa socială.dificultăţi legate de mediul şcolar (sarcini copleşitoare. Şcoala dezvăluie respectul faţă de muncă şi responsabilitate ca trăsături psihice active. Învăţarea devine tipul fundamental de activitate. au o importanţă deosebită pentru dezvoltarea fizico-psihică şi socială.

122-124 cm) În dezvoltarea funcţiilor sistemului nervos se accentuează procesul de diferenţiere a excitaţiei şi inhibiţiei. Se dezvoltă musculatura fină necesară pentru scris. deci e nevoie de logoped.mutaţiile bruşte(noi exigenţe şi îndatoriri) duc la şocul şcolarităţii asemănător cu cel al naşterii şi al debutului pubertăţii. Conduita şcolarului mic se caracterizează prin vioiciune. rangurile. când copilul se simte bine. fără teama de a fi ridicol. 25 . ceea ce-i dă încredere în forţele proprii şi stimulează activismul lui. se perfecţionează precizia reacţiilor motrice. Procesul de osificare este intens. Soluţionarea acestui decalaj între social şi intelectual depinde de cadrul didactic. Levin. apare precizia reacţiilor. inferioritate. abilitate fizică şi chiar vestimentaţie şi sociabilitate. superioritate. tendinţă permanentă de mişcare. iar colegii nu sunt dispuşi să dea dovadă de atâta înţelegere. Când intră în şcoală. însuşirea laturii fonetice. După 7 ani este intensă osificarea la nivelul bazinului precum şi procesele de calcificare la nivelul osaturii mâinii. diferenţierile fonematice se încheie în perioada preşcolară.. inteligenţă. Aşa apar ierarhizările. stare de confort psihologic. despre care a vorbit K. Dacă se constată pronunţări incorecte putem vorbi despre o dezvoltare incorectă a laturii fonetice. climat pe care şi l-a dorit copilul. dominanţe. Se dezvoltă considerabil procesele senzoriale. există trei atribute ale conceptelor ce se modifică odată cu vârsta. Şcolarul mic se ataşează cu uşurinţă de adult. Se constată o dezvoltare considerabilă a analizatorului kinestezic. (20-24 kg.fixaţiile afective negative (negativismul rezultat al educaţiei greşite în f familie) . O mare sensibilitate vizuală. copilul stăpâneşte destul de bine sistemul limbii materne. Cadrul didactic înclină în raporturi mai puţin intime. Însuşirea laturii semantice (a sensului). de tactul lui în crearea unui climat psihologic favorabil. se străduieşte să execute cât mai corect sarcinile şcolare. Copiii se compară între ei după gradul de instruire. simte nevoia să fie recompensat. auditivă şi caracterul concret al gândirii ceea ce reclamă folosirea materialelor intuitiv-concrete. Mediul şcolar are un climat mai puţin protector. performanţe. Particularităţi psiho-fiziologice Vârsta de 6-10 ani este favorabilă dezvoltării forţelor fizice şi intelectuale ale copilului.

Însuşirea gramaticii contribuie la dezvoltarea gândirii pentru că exprimarea precisă şi corectă din punct de vedere gramatical este o cerinţă a gândirii logice. iar cele plăcute o comprimare a duratei.apreciază corect noţiunile de azi-ieri-mâine.are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea psihicului. Copilul începe să perceapă cuvinte şi propoziţii ca fenomene de limbă cu anumite reguli. 2. Se diferenţiază sunetele şi corespondentele lor grafice şi să fie asociate mintal astfel încât atunci când elevul vede litere să poată pronunţa sunetul şi invers. Validitatea conceptelor .rezultatul unei eredităţi favorabile dar şi 26 . Limbajul continuă să se dezvolte şi sub aspectul structurii gramaticale. 3. aprecierea duratei percepute şi a succesiunii evenimentelor este influenţată de starea lor emoţională şi caracterul activ. Statutul . Elevul de vârstă şcolară mică face paşi foarte pronunţaţi în dezvoltarea intelectuală care nu se consumă numai prin rigorile lecţiilor şcolare. În şcoală se dezvoltă şi expresivitatea limbajului.Apreciază corect durata unei ore.de înţelegere şi folosire a conceptelor. În procesul activităţii de învăţare se dezvoltă procesele de cunoaştere. In contextul vieţii există o creştere a aptitudinilor intelectuale. Precocitatea poate fi: . Însuşirea citit scrisului .se dezvoltă reprezentările spaţiale ceea ce permite să poată deosebi dreapta de stânga cu referire la sine şi la alţii. „un fenomen de precocizare”. . prin instruire în familie (învăţare de acasă). . Consolidarea citit-scrisului din primele 2 clase. 2.înţelesul ce este acordat unui concept de copil şi gradul în care sensul cuvintelor devine relativ asemănător şi acceptabil din punct de vedere social. La 6-7 ani copilul stăpâneşte peste 300 de concepte pe care le utilizează în vorbire. Acest lucru se realizează prin despărţirea cuvintelor în silabe. . Accesibilitatea .1. Cerinţele exprimării corecte se zăresc cel mai bine în limbajul scris. perceperea formei obiectelor cu prilejul activităţii de desen. concomitent se face o pregătire a capacităţii de scriere. În întregul proces de însuşire a scris-cititului se evidenţiază trei etape: 1. 3. Se orientează bine în timp datorită datelor calendaristice. exactitatea şi stabilitatea de folosire pe planul gândirii. Diferenţierea sunetelor/literelor ca elemente componente ale cuvintelor. Emoţiile neplăcute provoacă o dilatare a timpului.claritatea. Însuşirea limbii scrise contribuie la perfecţionarea limbii vorbite.

. Procedând prin diferenţieri succesive de la global la elemente prime are loc analiza şi sinteza ca în învăţarea cititului. Decisive sunt condiţiile de formare optimă a personalităţii copilului. funcţii şi roluri. Astfel. Toate acestea stau la baza dezvoltării proceselor cognitive. Condiţiile de bază pentru asigurarea unei percepţii corecte sunt: . Elevul este o fiinţă activă. Precocitatea nu oferă întotdeauna garanţia performanţelor excepţionale. 27 . -. Aceste aspecte perceptive contribuie la dezvoltarea gândirii. El trebuie să reţină tot ceea ce se poate învăţa. se constată o lărgire a câmpului vizual central şi periferic. . care pot provoca nelinişte intelectuală. Copilul îşi câştigă un statut nou.orientarea percepţiilor cu ajutorul cuvintelor dascălului. reprezentări. Copilul începe să gândească dacă are probleme noi (fără analogie).distanţei. cât şi propriul său mod de gândire. învăţătura nu dirijează procesul dezvoltării ci îi impune elevului atâtea cunoştinţe de-a gata. Învăţarea devine tipul fundamental de activitate. dar şi o creştere a preciziei în diferenţierea formei.. . Pentru a trezi interesul este necesar ca învingerea dificultăţilor să satisfacă o anumită trebuinţă. mărimii . Şcoala îi dezvăluie copilului viaţa socială. senzaţii. La 6-7 ani.condiţii optime de dezvoltare. De ce ţinem minte prima zi de şcoală? –pentru că eşti pregătit psihologic. participarea la actul perceptiv a cât mai multor organe de simţ. Copiii generalizează percepţia dirijată duce la dezvoltarea spiritului de observaţie (percepţie selectivă) Copilul sesizează ceea ce este mai ascuns.creşte acuitatea perceptivă. Învăţarea şcolară va solicita intens activitatea intelectuală iar procesul de însuşire gradată a cunoştinţelor . Deseori apar nivelări şi chiar regresiuni. Caracterizarea vârstei şcolare mici Intrarea copilului în şcoală este un moment foarte important în viaţa lui. dar lipsită de independenţă.compararea şi stabilirea asemănărilor şi deosebirilor (gândirea).analiza obiectelor şi fenomenelor percepute.se dezvoltă scheme logice legate de sensul cuvintelor. Oamenii caracterizaţi prin „lene intelectuală” ocolesc dificultăţile.pentru a ajuta procesul de observare şi generalizare este necesară prezentarea unui material intuitiv variat. . o poziţie socială .prestigiu. percepţii . . ceea ce nu sare în ochi). cuprinsă în programe va contribui la organizarea şi dezvoltarea strategiilor de învăţare pentru toată viaţa.

un spirit de ordine şi disciplină atât în acţiuni cât şi în gândire. Creşterea în înălţime şi greutate este proporţională (20-24 kg. de veselie şi colaborare cu ceilalţi fără teamă de a fi ridicol. ceea ce este foarte important în învăţarea scrisului. Mica şcolaritate este perioada când se modifică substanţial regimul de viaţă şi muncă al copilului. În această perioadă începe să se dezvolte inhibiţia de diferenţiere care constă în precizia reacţiilor şi precizia cunoştinţelor la elevi. stimulatoare poate fi realizată prin sublinierea succeselor în timpul efectuării diferitelor activităţi şcolare şi în special o trăire favorabilă emoţională se realizează prin acel climat psihic de optimism în clasă. trebuie să se caracterizeze prin simplitate. adică pentru adaptarea la regimul de şcoală. Conduita şcolarului mic se caracterizează prin vioiciune. chiar dacă au fost pregătiţi prin frecventarea grădiniţei. Şcoala aduce în viaţa copilului un anumit orar. O trăire psihică favorabilă. pozitivă. Se constată o dezvoltare considerabilă a analizatorului kinestezic. Mediul şcolar este complet diferit de cel familial. de a râde cineva pe seama lor. multilateralitate şi atractivitate şi de aceea este de dorit ca procesul de instruire să îmbrace un caracter de joc la care copilul 28 . se perfecţionează precizia reacţiilor motrice. planuri şi programe cu valoare structurală pentru activitate. Activitatea şcolară la clasele primare în primele 2 clase mai ales.Şcoala impune modele de viaţă. In practica şcolară există numeroase jocuri care stimulează interesul copilului pentru diferite activităţi. Prin axarea pe activităţi complexe şi variate şcoala formează capacităţi de activitate. Se ştie că trăirea afectivă a actelor motrice dinamizează şi măreşte capacitatea de recepţie a copilului. apare precizia reacţiilor. formează disciplină şi responsabilitate ca trăsături psihice active. 122-124 cm) În dezvoltarea funcţiilor sistemului nervos se accentuează procesul de diferenţiere a excitaţiei şi inhibiţiei. el fiind creat nu pentru a distribui satisfacţie afectivă ci pentru muncă organizată. realizând o instrucţie şi o educaţie instituţionalizată şi obligatorie. Şcoala dezvăluie respectul faţă de muncă şi responsabilitate ca trăsături psihice active. au o importanţă deosebită pentru dezvoltarea fizico-psihică şi socială. Particularităţi psiho-fiziologice Vârsta de 6-10 ani este favorabilă dezvoltării forţelor fizice şi intelectuale ale copilului. Şcoala oferă cunoştinţe pe care el nu le poate dobândi singur. cultivă respectul faţă de muncă. un stil de muncă intelectuală independentă şi un regim de activitate intelectuală psihică de răspundere. Astfel primii 4 ani de şcoală. sistematică şi disciplină. şi practice. tendinţă permanentă de mişcare. deprinderi intelectuale. legat de confortul psihic al copilului.

competiţie. Se dezvoltă musculatura fină necesară pentru scris. sub nivelul potenţialului real al copiilor deoarece doar prin dificultăţi. activitatea motrică pare inepuizabilă la şcolarii mici. Dezvoltarea intelectuală Primul aspect al modificărilor mai semnificative pe planul dezvoltării intelectuale se exprimă în schimbări ale caracterului investigativ al percepţiei şi dezvoltarea observaţiei ca instrumente ale cogniţiei. La vârsta şcolară mică apar în mod pregnant problemele de profilaxie psihopedagogică. auditivă şi caracterul concret al gândirii ceea ce reclamă folosirea materialelor intuitiv-concrete.. şi mai mult pe ajutorul direct acordat elevilor în diferite forme de activitate şcolare. Pentru că competiţia face discrepanţă şi este de ocolit în primele clase. Percepţia este procesul prin care se extrage informaţia utilă iar copilul manifestă selectivitate coerenţă şi subtilitate privind legături cu experienţa personală. Suprasolicitarea determină tendinţa de abandonare a activităţii. Deşi în mai mică măsură. care se găsesc la limita posibilităţilor copilului. aprecieri şi note. proces care nu este ereditar ci se dobândeşte. iar predominarea unei atenţii involuntare presupune organizarea întregii activităţi şcolare în mod plăcut atractiv şi cu o coloratură emoţională. capacităţile senzorio-perceptive şi interpretative ale percepţiei la şcolarii mici devin mai acute şi eficiente şi aceste capacităţi senzorio-perceptive se 29 . După 7 ani este intens procesul de osificarea la nivelul toracelui. În ciuda faptului că. Tot procesul instructiv-educativ este necesar să se bazeze mai puţin pe aspecte de performanţă. Astfel. se străduieşte să execute cât mai corect sarcinile şcolare. precum şi al bazinului. Învăţătorul poate avea aici o mare influenţă asupra activităţii elevilor de aceea sfaturile sunt folosite cu mult tact. dar problemele de competiţie se pun deja la vârsta şcolară mică. In plus. dar ele dobândesc un caracter pronunţat la vârsta şcolară mijlocie şi mare. al claviculei şi al coloanei vertebrale. Şcolarul mic se ataşează cu uşurinţă de adult. ei simt nevoia să fie răsplătiţi prin laude. O mare sensibilitate vizuală. Se dezvoltă considerabil procesele senzoriale. ei sunt capabili să se joace timp îndelungat cu toate acestea este necesar ca efortul fizic şi intelectual să fie dozat. la clasele primare se pun 2 probleme importante de profilaxie psihopedagogică: este greşită atât suprasolicitarea cât ş subsolicitarea potenţialului fizic şi psihic al copiilor de vârstă şcolară mică. Aceasta nu înseamnă că activitatea şcolară să fie prea uşoară. Astfel. numai aceasta poate fi stimulent pentru eforturile din ce în ce mai mari iar copilul să poată gusta din satisfacţia succesului. dar şi procesele de calcificare la nivelul osaturii mâinii. produce plictiseală şi chiar indisciplină.să participe cu plăcere. simte nevoia să fie recompensat.

provoacă o dilatare a timpului. neplăcute. mâine. In condiţiile vieţii şcolare se îmbunătăţeşte foarte mult percepţia spaţială. de bună dispoziţie. datorită faptului că ora este unitatea de timp a activităţilor şcolare. 2. 3. Referitor la însuşirea laturii semantice (a sensului) a limbii. Când intră în şcoală. Însuşirea limbii scrise contribuie la perfecţionarea limbii vorbite. apreciază corect durata unei ore. deci e nevoie de logoped. Cerinţele exprimării corecte se zăresc cel mai bine în limbajul scris. însuşirea laturii fonetice. Însuşirea limbajului presupune şi dezvoltarea expresivităţii în vorbire. În legătură cu reprezentările spaţiale. se orientează bine în datele calendaristice.antrenează. se exercită şi se dezvoltă. În ceea ce priveşte percepţia timpului. De asemenea. Într-o stare de bucurie. Timpul astronomic. Aprecierea duratei percepute şi a succesiunii activităţilor şcolare este pregnant influenţată de starea lor emoţională şi caracterul activ al activităţii desfăşurate. aprecierea mărimilor şi a distanţelor. 1km. Şcolarul mic apreciază relativ bine distanţele mai mici cu care este familiarizat: distanţa de 1m.se referă la claritatea.înţelesul ce este acordat unui concept de copil şi gradul în care sensul cuvintelor devine relativ asemănător şi acceptabil din punct de vedere social. care se realizează prin tehnici de citire. Însuşirea gramaticii contribuie la dezvoltarea gândirii pentru că exprimarea precisă şi corectă din punct de vedere gramatical este o cerinţă a gândirii logice. Copilul începe să perceapă cuvinte şi propoziţii ca fenomene de limbă cu anumite reguli. dar şi la alte persoane. Emoţiile plăcute comprimă subiectiv duratele şi accelerează succesiunile. obiectiv şi timpul „psihologic” nu concordă. copilul stăpâneşte destul de bine sistemul limbii materne. dar mai ales raportate la realitate. timpul trece pe nesimţite. Statutul conceptelor . în mod treptat. Limbajul continuă să se dezvolte şi sub aspectul structurii gramaticale. există trei atribute ale conceptelor ce se modifică odată cu vârsta. diferenţierile fonematice se încheie în perioada preşcolară. Validitatea conceptelor . şcolarul mic poate deosebi dreapta de stânga cu referire la sine. 1. Dacă se constată pronunţări incorecte putem vorbi despre o dezvoltare incorectă a laturii fonetice. Accesibilitatea de înţelegere şi folosire a conceptelor. 30 . ieri. şcolarii mici utilizează corect noţiunile: azi. La 8-10 ani copilul stăpâneşte peste 300 de concepte pe care le utilizează în vorbire. în schimb emoţiile negative. Se dezvoltă percepţia formei obiectelor şi aceasta se antrenează mai ales cu prilejul activităţilor de desen. Stările penibile fac ca activitatea să pară insuportabil de lungă. înţeleg scurgerea timpului. exactitatea şi stabilitatea de folosire pe planul gândirii a conceptelor.

educatori dificili şi fără experienţă. Aşa 31 . Elevul de vârstă şcolară mică face paşi foarte pronunţaţi în dezvoltarea intelectuală care nu se consumă numai prin rigorile lecţiilor şcolare. Diferenţierea sunetelor/literelor ca elemente componente ale cuvintelor. se poate sublinia că mica şcolaritate este perioada când se modifică substanţial regimul de muncă şi de joacă. In contextul vieţii există o creştere a aptitudinilor intelectuale. să deseneze. sarcini copleşitoare. In astfel de cazuri spunem despre copii că este precoce. Copiii se compară între ei după gradul de instruire. Consolidarea citit-scrisului din primele 2 clase. să cânte la instrumente muzicale asemenea adulţilor. Acest mediu şcolar este creat pentru a distribui satisfacţii şi nu pentru a crea aspecte distractive. Fie dificultăţi legate de fixaţiile afective negative ale copiilor. prin instruire în familie (învăţare de acasă). continuă şi bine organizată. abilitate fizică şi chiar vestimentaţie şi sociabilitate. ca rezultat al unei educaţii greşite în familie. 2. Precocitatea nu oferă întotdeauna garanţia performanţelor excepţionale. fie dificultăţi legate de mediul şcolar. inteligenţă. cum ar fi încăpăţânarea. Precocitatea poate fi: -rezultatul unei eredităţi favorabile dar şi consecinţele condiţiilor optime de dezvoltare. De aceea. Studiile înregistrează dificultăţi multiple de adaptare. Acest lucru se realizează prin despărţirea cuvintelor în silabe.are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea psihicului. Cadrul didactic înclină spre raporturi mai puţin intime. Copilul învaţă să numere. Mediul şcolar aduce cu el un climat mai puţin protector. performanţe. fie pe o bază psihofiziologică precară. Mutaţiile bruşte în viaţa micului şcolar şi mai ales noile exigenţe i-au determinat pe specialişti să vorbească despre „şocul şcolarizării” pe care l-au asociat cu debutul pubertăţii. Ca o concluzie la toate acestea. să citească înainte de 6 ani. „un fenomen de precocizare”. concomitent se face o pregătire a capacităţii de scriere. caracterul încrezut şi superficialitatea. iar colegii nu sunt dispuşi să dea dovadă de atâta înţelegere.superior dotat. ci pentru o muncă disciplinată. Se diferenţiază sunetele şi corespondentele lor grafice şi să fie asociate mintal astfel încât atunci când elevul vede litere să poată pronunţa sunetul şi invers. cum ar fi instabilitatea neuropsihică. Deseori apar nivelări şi chiar regresiuni. adaptarea la şcoală. În întregul proces de însuşire a scris-cititului se evidenţiază trei etape: 1. negativismul. pentru a pătrunde într-un nou univers de legături sociale şi pentru a-şi asuma îndatoriri.Însuşirea citit scrisului . Decisive sunt condiţiile de formare optimă a personalităţii copilului. la ocupaţiile şi relaţiile şcolare presupune o oarecare maturitate din partea copilului.

stare de confort psihologic. Este o perioadă a vieţii omeneşti care se situează între copilărie şi adolescenţă. se măresc articulaţiile şi apare disproporţia. dar prea mici să fie trataţi ca şi adulţi. ceea ce-i dă încredere în forţele proprii şi stimulează activismul lui. inferioritate.apar ierarhizările. Se constată un ritm rapid de creştere în înălţime şi în greutate. în schimb au loc profunde procese în dezvoltarea funcţională a scoarţei cerebrale. de tactul lui în crearea unui climat psihologic favorabil. Creşte considerabil numărul fibrelor de asociaţii. Levin. maturizarea intervine cu circa 1-2 ani mai repede decât la băieţi. rangurile. Se definitivează circumvoluţiile şi scizurile creierului mare. Este perioada de tranziţie şi de aceea pune anumite dificultăţi. În felul acesta şcoala îşi exercită calitatea ei formatoare asupra evoluţiei copilului de vârstă şcolară mică. mai ales funcţionarea cardiovasculară şi respiratorie. Membrele inferioare şi superioare cresc. La fete în general. Se intensifică simţitor forţa fizică şi se produc modificări în activitatea organelor interne. o mişcare ce se desfăşoară în direcţiile începute în anii copilăriei. Soluţionarea acestui decalaj între social şi intelectual depinde de cadrul didactic. încât pubertatea presupune şi încheierea procesului de maturizare. când copilul se simte bine. cuprinsă între 11-15 ani. există totuşi o relativă continuitate. De aceea fetele sunt domnişoare. climat pe care şi l-a dorit copilul. Este o etapă ontogenetică a conturării personalităţii. Modificările biologice sunt secundate de fenomene psihice. Se dezvoltă caracterele sexuale secundare şi apare atracţia specifică spre sexul opus. fără teama de a fi ridicol. Particularităţile psihofiziologice Transformările biologice constau în primul rând în procesul maturizării funcţiilor sexuale. Particularităţi psihologice 32 . iar băieţii puşti. dominanţe. Aşadar băieţii şi fetele din această vârstă sunt deja prea mari să fie consideraţi copii. În această perioadă însă creierul nu creşte prea mult. Pubertatea este caracterizată prin faptul că marchează încheierea copilăriei şi încep fazele de maturizare. Deşi în pubertate dezvoltarea psihică este accelerată. superioritate. despre care a vorbit K. Etapa ca atare se exprimă mai ales prin numeroase modificări biologice secundate de unele fenomene psihice cu rezonanţă în conduita socială. VÂRSTA ŞCOLARĂ MIJLOCIE (PREADOLESCENŢA) Se mai numeşte şi pubertate.

De această criză sunt responsabili factorii sociali şi educaţionali. greutate şi cu o motricitate mai bine stăpânite. Este perioada exagerărilor. Se dezvoltă sentimente intelectuale legate de cunoaştere. mai ales analiza critică. trecerea în extreme. psihologic traducând aceasta ca o „criză juvenilă”. ceea ce creează disconfort psihic. capătă mai multă rigoare şi are loc o creştere intensă a organismului în ansamblu. articulaţiile şi apoi trunchiul. La aceasta se adaugă discreta modificare a statutului de elev. etapa postpubertală –la puţin timp după atingerea punctului culminant al pubertăţii. băieţii manifestă o schimbare în conduită şi vocabular. morale şi estetice tot mai apropiate de adolescent şi tânăr. La aceasta se adaugă stângăcia în reacţii.femeie-adolescent. plină de conduite timide. ceea ce se evidenţiază în ritmul accelerat de creştere. cu sentimentul echităţii şi 33 . cu noi cerinţe şi solicitări mai diversificate cantitativ şi calitativ. Ea este condiţionată şi de factori fizici. a creşterii neuniforme. simţul critic la care se adaugă complexul emoţional bogat. Conduita generală capătă caracteristici de alternanţă între momente de vioiciune şi apoi de lene. cu diferite stări psiho-afective şi comportamentale. Astfel se formează premisele unor trăsături intelectuale. fapt ce trage antrenarea în activităţi extraşcolare. este caracterizată printr-o creştere mai evidentă în înălţime şi neproporţionalitate. pubertatea propriu-zisă (12-14 ani). dar în perioada pubertăţii trebuie să distingem următoarele trei etape: 1. Cresc membrele. Ea devine stăpână pe sine. A nu le acorda o atenţie cuvenită ar putea fi o serioasă eroare pedagogică. comportamentul este dominat de voinţă. a dizgraţiei. cu o largă disponibilitate sentimentală. neurofiziologici şi sociali. Apare acum idealul de viaţă. Se manifestă independenţa gândirii care se asociază cu sentimentul autonomiei morale. Capacitatea sistemului muscular creşte. curiozitate. morale legate de comportament corect şi sentimente estetice legate de realizarea frumosului în ţinută şi comportament. Se dezvoltă şi intelectul. Aceasta a fost numită „vârsta hainelor scurte”.femeie-copil. dar şi afecţiune.Această perioadă contradictorie. Aceasta este etapa schimbărilor. apar primele gânduri despre profesiune şi primele orientări spontane spre activităţi de interes social. Preadolescenţii traversează această perioadă dificilă cu un bun echilibru psihic şi în condiţii de deplină integrare socială. 3. 2. . Tinerele fete trec aici prin 2 faze . etapa prepubertală (10-12 ani) se exprimă printr-o accelerare şi intensificare a creşterii. nesigure. dispare complexul de inferioritate şi are loc trecerea la adolescenţă. Creşterea în înălţime. Intrarea într-un nou ciclu de şcolarizare. constituie pentru această etapă o schimbare generală a cadrului de desfăşurare a învăţării şcolare. Glandele cu secreţie internă funcţionează mai intens. La băieţi se manifestă exagerările.

sugestii în orientarea spre diferite domenii. Are loc autoeducarea unor valoroase calităţi de personalitate. bazat pe valorificarea întregului potenţial al forţelor psihologice. Se poate face apel la înţelegere. sport. dar nu se poate disocia care pune mai multe probleme. apar stări de plictiseală. concentraţia. Un loc important ocupă realizarea a ceea ce se numeşte stabilitatea stării neuropsihice care se manifestă în capacitatea de a-şi menţine i conduită egală şi o constantă 34 . independenţa gândirii. fizică. Nivelul înalt de dezvoltare a calităţilor intelectuale şi anume profunzimea gândirii. O indicaţie psihologică valabilă pentru toate vârstele constă în desfăşurarea întregii activităţi într-o atmosferă de optimism. Perioada pubertăţii solicită mult tact şi anumite consideraţii metodice în organizarea activităţii şcolare. dar şi spiritul critic care nu admite erori şi apreciază corect aceste aspecte intelectuale. se diminuează capacitatea de stăpânire de sine de care este capabil un preadolescent. şi această vârstă poate fi caracterizată prin formarea pasiunilor. Se cere aici antrenamentul sistematic. Şi aici se pune problema profilaxiei psihopedagogice. explicarea elementelor şi implicaţiilor fiecărui act specific legat de domeniul activităţii. dar comportamentul trebuie să fie plin de tact. Se cere preîntâmpinarea unor întreceri. Aceasta se leagă de grija pentru solicitări pe măsură. şi de aceea e necesară încurajarea. bogăţia cunoştinţelor însuşite în cadrul şcolii şi în afara ei determină restructurări în metodica instruirii. De aceea perioada pubertăţii este importantă din punct de vedere psihologic. La pubertate se pune problema aptitudinilor. dovedesc apropierea de adolescenţă şi maturitate. a clasei. lauda. Se poate face apel la curiozitatea copiilor pentru însuşirea temeinică a cunoştinţelor. rapiditatea ei. Depistarea aptitudinilor speciale cu ajutorul unor teste pentru matematică. Se evidenţiază prin caracterul inegal în depunerea efortului involuntar. cristalizarea lor şi orientarea spre adolescenţă. competiţiile inegale ca nivel de pregătire şi vârstă. De asemenea. de aceea se aplică procedee individuale şi sfaturi. Se mai pune aici şi criteriul de efort neuropsihic şi criteriul legat de rezistenţa la oboseala psihică. în concordanţă cu nivelul real al dezvoltării preadolescenţilor. arte plastice etc. din diferite domenii: chimie. originalitatea. deoarece este clar exprimată teama de a nu apare ridicol în faţa grupei.al onoarei. se pune problema de competiţie şcolară. scade atenţia. bine dozat. În această perioadă are loc conturarea deplină a personalităţii ca efect al restructurării tuturor forţelor psihofizice. Este vârsta când se poate învăţa tehnica. între domenii spre care manifestă aptitudini reale. Se pune în mod evident criteriul interesului dominant pentru diferite activităţi. Se cristalizează sentimentele de dragoste şi prietenie. De la interes se cultivă pasiunea. Este dificilă atât pentru băieţi cât şi pentru fete. Posibilităţile crescute ale procesului de cunoaştere. stimularea cu tact.

Unele fete arată ca femeile mature. Încetinirea ritmului evolutiv în perioada pubertăţii poate să aibă repercusiuni psihologice relativ importante. care evidenţiază trecerea de la copilărie la adolescenţă. Fetele sunt oarecum stânjenite de faptul că apariţia lor fizică este mai femeiască faţă de celelalte. Variaţii semnificative ale sincronizării la pubertate au loc în mod surprinzător în clasa a VII-a şi a VIII-a . Concluziile ar fi următoarele: Pubertatea este ansamblul de transformări psiho-organice legate de maturizarea psihologică şi socială. de exemplu aptitudinea de a relaţiona abstract ori în gândire dar şi în sentimente. Astfel schimbările caracteristice pubertăţii sunt o experienţă pozitivă pentru băieţi. de exemplu sentimentul de inferioritate sau manifestarea atitudinii puerile şi a unei personalităţi imature. Se urmăreşte aplicarea unor măsuri pentru a proteja organismul şi pentru a asigura sănătatea fizică şi psihică. Aceasta se numeşte criza de originalitate juvenilă. Pubertatea este perioada care în climatul nostru debutează între 11-14 ani. de asemenea nu le dă satisfacţie. Sunt tulburări care provin din situaţia ambiguă: nici copil. Pubertatea este considerată ca o criză psihologică. Preîntâmpinarea suprasolicitării sistemului nervos şi studiul condiţiilor şi mecanismelor de adaptare la stres psihic. Pubertatea se manifestă mai ales printr-o dezvoltare a particularităţilor corporale şi întărirea fizică. Aceasta presupune o mare capacitate de adaptare în cele mai diferite situaţii: teama de diferite concursuri. la fel şi băieţii. cum sunt studierea condiţiilor de mediu în familie şi mediu şcolar asupra activităţii şcolare. Ei sunt capabili de a-şi pune în funcţiune mecanismele de autoapărare la stres. nici adult. o adevărată izbucnire. Şcolarii de această vârstă adesea. Dacă îşi afirmă independenţa se loveşte de interdicţia adulţilor. 35 .performanţă şcolară. aici intervin şi sarcinile psiho-igienei. ceea ce creează probleme suplimentare şi solicită preîntâmpinarea dificultăţilor educaţionale. De aceea băieţii acordă io mare importanţă puterii fizice. iar dacă refuză să-şi asume responsabilităţi. rămâne nesigur. Nu întâmplător în această perioadă apar dereglări psihice. în timp ce altele îşi păstrează dimensiunile şi formele de copil. ca atribut al bărbăţiei. Nu are un statut precis. emoţii puternice. asociată adesea cu dificultăţi şi tulburări caracteriale. este o dovadă a importanţei acordate în societatea noastră puterii fizice. prezintă un deficit de aptitudini intelectuale. Maturizarea precoce a băieţilor duce la apariţia unei mai mari satisfacţii. dar poate fi precoce sau întârziată. însă negativă pentru fete. La fete maturizarea precoce provoacă efecte inverse. De aceea se are în vedere că această perioadă începe cu o intensă creştere fizică.

Are loc trecerea în stadiul superior al dezvoltării fizice. E vorba de intensificare a percepţiei de sine. a dezvoltării conştiinţei de sine.. ceea ce permite ieşirea din societatea de tip tutelar. 36 .sinele social . cărţi. obiecte. vecini. fizică şi cea psihosocială e un raport de interdependenţă. E perioada de vârstă cea mai complexă. a propriei personalităţi b) naşterea gândirii personale şi descoperirea lumii valorilor c) integrarea treptată în valorile vieţii Principala problemă a adolescenţei e aceea a identificării de sine. se corectează mereu iar procesul de autoidentificare rămâne deschis. cămin. cel ce e cunoscut de eu. psihice şi sociale. Personalitatea constă din eu-l cel ce cunoaşte şi este conştient de sinele. ţinută. E contraindicată tratarea unilaterală .sinele corporal. Adolescenţa are 3 caracteristici dominante: a) afirmarea eu-lui. totuşi ritmurile dezvoltării organice şi psihologice nefiind egale pot avea loc unele dificultăţi de adaptare la cerinţele sociale mereu crescânde. îmbrăcăminte.ADOLESCENŢA Caracteristici psihologice generale Adolescenţa se referă la perioada 14/19 ani. Între structura organică. deci multe materiale se referă la tot ce posedă o persoană.(Cine sunt eu?) James a fost primul psiholog american care a acordat atenţie problemei dezvoltării conştiinţei de sine şi a analizat psihologic. Sinele corporal-material –se referă la corp. dar în condiţiile familiare şi educaţionale normale. asemenea dificultăţi care pot genera crize. dar şi prieteni. pot fi evitate. fizionomie.în sens numai biologic sau numai psihosocial. unde avem în vedere propria imagine corporală.sinele spiritual. Percepţia de sine alimentează ideea de sine care se modifică. E perioada integrării în viaţa cultural-socială mai largă. distanţa dintre eu şi sinele. Sinele cuprinde 3 feluri de elemente structurale: . Adolescenţa se caracterizează printr-o importantă creştere şi transformare corporală şi psihică. material .

a capacităţii de a abstractiza şi a alege ipoteze alternative şi de a face în mod corect analiza propriei sale gândiri. reputaţia persoanei are o mai mare pondere decât altele. Pentru adolescenţi e caracteristică tendinţa spre a face generalizări şi a căuta principii generale şi legi la care se referă exemple particulare. mai des şi insistent pun întrebarea DE CE? şi exprimă îndoieli. Vârsta de 12 –15 ani este după Piaget. Studierea progreselor structurale în dezvoltarea intelectului o avem drept model în lucrările lui Piaget. mijlocii şi mari a evidenţiat la adolescenţi o importantă dezvoltare a gândirii teoretice. comparând particularităţile activităţii intelectuale la şcolarii mici. ca de pildă onoarea. repede şi eficient comparativ cu copilul de vârstă şcolară mică şi mijlocie. stilul cum îl face. Sinele social încorporează o experienţă socială de roluri şi de statute sociale. b) Cantitativ: vizează progresele în structura proceselor intelectuale.Sinele social. Există deosebiri individuale în privinţa dezvoltării capacităţii ipoteticodeductive. Piaget susţine că aproape jumătate dintre adulţi nu se descurcă în rezolvarea de probleme de gândire care solicită prezenţa 37 . Unii o posedă deja la 14/15 ani. a tendinţelor şi a aptitudinilor psihice de care dispune. Sinele spiritualexprimă prin conştiinţa propriei activităţi. Unele componente ale sinelui. privind caracterul convingător al explicaţiilor date de profesori la lecţii. iar alţii nu sunt capabili pentru aceasta nici la vârsta adultă. capacitatea de a-şi regla gândirea în toate verigile sale de desfăşurare. bazată pe informaţii bogate. ceea ce dă naştere unor dispute cu scopul explicaţiei cauzale. Particularităţile aptitudinilor intelectuale ale adolescenţilor Leites. perioada naşterii gândirii ipotetico-deductive. E consideraţia pe care o obţine o persoană în mediul său. ( Cum gândesc eu?) La finalul adolescenţei. Acesta spune că elevii din clasele mai mari. băieţii şi fetele manifestă priceperea de a valorifica cunoştinţele şi faptele studiate în scopul argumentării. Adolescenţa constituie o perioadă importantă în dezvoltarea aptitudinilor intelectuale. Activitatea lor de gândire e mult mai activă şi independentă. E mai important nu atât ce fel de probleme rezolvă omul cât aspectul care vizează modul .constă din reputaţia şi recunoaşterea unei identităţi umane. Dezvoltarea funcţiilor cognitive şi intelectuale la adolescenţi cuprinde 2 aspecte: a) calitativ: se referă la faptul că adolescentul rezolvă problemele intelectuale mai uşor.

artiştilor. Studiul creativităţii în psihologia contemporană. Abordarea creativităţii sub aspectul vârstelor reclamă stabilirea legăturii între productivitatea creatoare maximă şi vârstă. gânditorilor a demonstrat că cea mai productivă perioadă în viaţa omului e între 20-40 ani. dacă nu ar fi dublată şi susţinută de o afectivitate corespunzătoare. de a introduce modificările necesare „din mers”. Psihologii americani Dennis şi Lehman au studiat creativitatea sub aspectul vârstelor. tinerii îşi valorifică mai eficient acestea în domeniile de activitate care pentru ei prezintă o importanţă şi un interes. a pune a vedea probleme nerezolvate încă. a capacităţii de a depăşi limitele obişnuite. Piaget sublinia că în ceea ce priveşte aptitudinile intelectuale. Din păcate parametrii creativităţii şi însuşirile de personalitate care le însoţesc nu sunt studiate. urmează încă un stadiu caracterizat prin capacitatea de a găsi. Dezvoltarea intelectului în adolescenţă şi în tinereţe e strâns legată de dezvoltarea aptitudinilor creatoare.atitudinea de asumare a riscului . Gândirea creatoare ca şi capacitatea de creaţie în adolescenţă devine o stare psihică promovată de societate prin competiţii. constituie un caz particular al activismului personalităţii creatoare. concursuri. cu anumite variaţii în funcţie de profesii. de aceea pentru a evidenţia potenţialul intelectual real al personalităţii e necesar înainte de toate să precizăm sfera intereselor dominante în care omul îşi valorifică la maximul aptitudinile.dispoziţia sper autoevaluare critică .gândirii formal-operaţionale. Au fost evidenţiate calităţile de personalitate ca: . Studiul făcut asupra oamenilor de ştiinţă.trăsături de caracter (modestia). prin metoda analizei produselor activităţii. Aptitudinile nu sunt creative prin ele însele ci devin creative pe măsură ce sunt activate şi valorificate prin motive şi atitudini creative. Abordarea creativităţii sub aspectul vârstelor se bazează pe studiul procesului de gândire cu scopul de a evidenţia gândirea creatoare.independenţa în gândire şi acţiune . de cea necreatoare. Însă după stadiul rezolvării problemelor cu care se finalizează modul lui Piaget. Tot mai mult se face necesară analiza creativităţii la nivelul întregi personalităţi. 38 . Această calitate se manifestă nu numai în activitatea intelectuală. care presupun nu pur şi simplu însuşirea informaţiilor ci manifestarea iniţiativei. Pe mulţi psihologi îi tulbură ideea lui Piaget că dezvoltarea calitativă a intelectului se încheie deja la începutul tinereţii. Creativitatea intelectuală se evidenţiază la adolescenţi prin participarea la diferite concursuri. agerimii intelectuale. depăşeşte factorii cognitivi. Inteligenţa umană ar însemna ceva sec.

prin însuşiri ale motivaţiei. prin anumite calităţi ale percepţiei (spiritul de observaţie). la toate aceste caracteristici creative se adaugă şi puterea de muncă. Sper deosebire de activitatea suplă de adaptare.(BERLYNE) Berlyne consideră această curiozitate ca fiind o caracteristică general umană. aceste însuşiri la adolescenţi ating nivelul maxim. Totuşi la indivizi creatori această însuşire se manifestă mai frecvent şi mai pronunţat. cognitivă. să pună întrebări neobişnuite şi-şi asumă adeseori riscuri care depăşesc limitele familiarului. creativitatea are un caracter orientat spre scop. epistemică. S-a constatat în cazul copiilor creativi că ei sunt înclinaţi spre cele mai variate forme de explorare a obiectelor. Adevărul psihologic e că persoanele care ating un nivel superior de creativitate se remarcă prin caracteristici specifice. Unul din motivele fundamentale ale personalităţii creatoare e curiozitatea perceptivă. deosebite calităţi ale voinţei. o susţin. 39 . prin spontaneitate de idei şi combinarea acestora cu imaginile şi prin disponibilităţi temperamentale şi de caracter. Incontestabil.Potenţialul creator al personalităţii nu se reduce deloc la calitatea intelectului de care dispune omul. toate aceste particularităţi însoţesc creativitatea. ei doresc să experimenteze totul. o dinamizează.

4. c) perioada reacţiilor circulare secundare (5-9 luni). Acesta a stabilit patru stadii: 1. 2. Pe această conduită se bazează concluzia şi convingerea lui Piaget că obiectul căutat are la bază o imagine mintală numită reprezentare. d) perioada expansiunii reacţiilor circulare secundare (9-12 luni)- acum se formează o schemă mintală globală. răsucirea ei. e) Perioada reacţiilor circulare terţiale (12 -18 luni) 40 . stadiul inteligenţei senzorio-motorii ( de la naştere la 2 ani) stadiul inteligenţei preoperatorii (2-7 ani) stadiul operaţiilor concrete (7-12 ani) stadiul operaţiilor formale (12-17/18 ani). respectiv vârsta adolescenţei.Jean PIAGET J. 1. apărare) la organizarea unor acţiuni senzorio-motorii coerente.are loc trecerea de la nivelul reflexelor înnăscute. integrate într-un ansamblu. mult mai adecvată situaţiei (de exemplu copilul caută o jucărie pierdută). de exemplu jucăria este scuturată de copil pentru a produce sunete pe care acesta le percepe . investigaţie. Piaget a elaborat stadiile dezvoltării gândirii şi inteligenţei copilului de la naştere până la maturizare. ceea ce evidenţiază începutul formării reflexelor condiţionate. agitarea.STADIALITATEA COGNITIVĂ.se formează nişte deprinderi motorii . necondiţionate (orientare. b) perioada reacţiilor circulare primare (1 lună-5 luni) se evidenţiază astfel: la vederea unei persoane declanşează din partea copilului o reacţie vocală urmată de apucarea unei jucării. adică acestea sunt reacţii mai complexe. ceea ce evidenţiază aşa numitele reacţii circulare. Stadiul inteligenţei senzorio-motorii Este împărţit în 6 perioade distincte: a) perioada exerciţiilor reflexe ( de la naştere la 1 lună). 3.

mărime. reduplicări şi omisiuni de silabe. Stadiul operaţiilor concrete (7-12 ani) In acest stadiu copiii înţeleg conservarea materiei. de aceea este important să se facă exerciţii. formă. Fără interiorizarea acţiunii. Vigoczky au colaborat mai ales în ceea ce priveşte rolul limbajului în activităţile practice şi trecerea lor în acţiuni mintale.Constă în orientarea în ambianţă. Piaget a fost primul care a sesizat şi evidenţiat acest aspect. acestea nu pot fi executate corect. precum şi operaţii de clasificare a obiectelor după diverse criterii : culoare. În ceea ce priveşte limbajul oral. Piaget a evidenţiat că până la 11/12 ani copiii gândesc ceea ce văd. se observă greşeli tipice care constau în inversiuni de silabe în cadrul cuvintelor (zahăr-hazăr). în jocul său) f) perioada inteligenţei senzorio-motorii (18 luni . Totodată. în acest stadiu.(Aşa se explică faptul că un băţ reprezintă „calul”. Are loc formarea reprezentărilor. descrescător a elementelor unor mulţimi. La 9 ani aceştia recunosc conservarea greutăţii. care devine mai obiectivă. activităţi practice cu obiectele. de ordonare în şir crescător. 41 . deoarece copilul ajunge să-şi subordoneze mijloacele scopurilor şi să recurgă la noi mijloace. iar la 12 ani reuşesc să înţeleagă conservarea volumului. Stadiul inteligenţei preoperatorii (2-7 ani) În acest stadiu are loc însuşirea practică a limbajului. îmbogăţirea vocabularului şi corectarea pronunţiei greşite. de interiorizare a acţiunilor mintale. Problema clasificării obiectelor permite evidenţierea întârzierii mintale. Este perioada invenţiei de mijloace noi prin combinare mintală. 3. imaginilor mintale exersate în diferite activităţi de percepere a obiectelor( desenarea unui obiect prezentat anterior şi care nu mai este prezent) şi interiorizarea acţiunii mintale (acţiuni practice Ce facem? Se transformă în acţiuni mintale). se constituie operaţiile de scriere.2 ani) marchează trecerea spre etapele inteligenţei sistematice. 2. exprimarea prin silabe foarte condensate sau printr-o exprimare condensată. funcţii. Acesta împreună cu psihologul rus. Acest stadiu al inteligenţei preoperatorii este foarte importantă în dezvoltarea inteligenţei copilului. Piaget a dezvăluit mult mai târziu aceste aspecte ale inteligenţei senzoriomotorii.

Acest stadiu se leagă de vârsta şcolară mică. În acest stadiu. . Caracteristic acestui stadiu este raţionamentul ipotetico-deductiv. La rândul ei adaptarea este rezultatul interdependenţei a două componente: . deducţie. de la naştere la 17/18 ani. discursuri şi raţionamente complexe. Se dezvoltă capacitatea de stăpânire a judecăţilor. Gândirea devine reflexivă. studenţii. optimă la situaţii noi. în cele 4 stadii de dezvoltare intelectuală a copilului. care se exprimă de obicei prin ipoteză şi deducţie (dacă. manipulări spaţiotemporale (geometria). De aceea. aplicând anumite probe prin care verifică ipoteza şi formulează concluziile. 4.. cercetătorii formulează o ipoteză care apoi o verifică prin investigaţii. pe baza cercetărilor experimentale privind dezvoltarea ontogenetică a gândirii la copii. Această activitate presupune capacitatea anticipativă a gândirii. Stadiul operaţiilor formale (12. prin îmbinarea propoziţiilor în unităţi mai mari. atunci) şi are la bază gândirea cauzală. în lucrările de cercetare. care analizează relaţia dintre cauză.17/18 ani) Se dezvoltă operaţii logice de clasificare. Epistemologia genetică a lui Piaget 42 .. În concluzie. Piaget a ajuns la constituirea unei teorii originale asupra genezei şi mecanismului gândirii numită teoria operaţională şi astfel Piaget a devenit întemeietorul psihologiei genetice care abordează inteligenţa ca formă superioară de adaptare eficientă. când domină gândirea concretă şi operaţiile concrete cu obiectele.asimilare de noi informaţii. are loc trecerea de la operarea asupra realului la operarea asupra posibilului. ipoteză şi efect. mereu schimbătoare. numeraţie. O asemenea gândire reflexivă uzează norme logice şi matematice. astfel gândirea operează pe baza percepţiei. adică se repliază asupra sa însăşi şi are loc controlul (cum gândesc eu?). fraze. permisă.acomodarea care presupune o restructurare a modelelor de cunoaştere şi depăşirea stării anterioare prin transformarea experienţei cognitive aşa cum se evidenţiază de Piaget.

privind intelectul. Generalitatea structurilor este un sistem de transformări cu legi proprii care derivă din corelaţiile elementelor din cadrul sistemului. energie la copii şi-n diferite perioade de vârstă. În sens psihologic. Autoreglajul evidenţiază procesul în care anticiparea operaţională. retroacţiunea (feed-back-ul) mecanismele de autoreglaj şi modificările ritmice sunt de mare importanţă. într-o „canava” de operaţii şi acţiuni mintale. în ontogeneză (procesul de dezvoltare individuală în plan neuropsihic şi psihosocial)ceea ce i-au permis acestuia să evidenţieze relaţia dintre individ şi mediu ca o interacţiune reciprocă subsumată nevoi de adaptare. şi se exprimă prin procesul de asimilare şi acomodare. viteză. pe baza unor îndelungate şi minuţioase experimentări ale copilului. Totalitatea specificităţii structurii nu are nevoie să recurgă la elemente străine de natura sa. sub acţiunea hotărâtoare a unor factori socio-culturali. precum şi operaţiile 43 . în operaţii conceptuale. încorporarea în plan funcţional a obiectelor şi cuprinderea lor adecvată în scheme de conduită. forţă. Centrat pe caracteristicile pozitive a ideii de structură în viaţa psihică. de socializare treptată a individului prin preluarea experienţei sociale umane. Este un echilibru de schimb continuu între subiect şi obiect. Cum? Înlăturând neajunsurile teoriei gestaltiste şi aspectele mecaniciste ale behaviorismului.O influenţă substanţială asupra psihologiei. prin asimilare Piaget înţelege încordarea şi cuprinderea în plan funcţional. de sisteme operatorii susceptibile de a fi repetate activ la nevoie. Adaptarea se desfăşoară ca un echilibru între asimilare şi acomodare. reţinând 3 caractere fundamentale: a) totalitate b) transformare c) autoreglaj. astfel geneza intelectului uman e reprezentată ca un proces complex de comportamente psihosociale. Subiectul nu se supune în mod pasiv. valoare. subliniază Piaget. integrală şi realistă asupra desfăşurării fenomenelor psihice. Este vorba de absorbţie de ordin funcţional. iar polii acestui echilibru sunt polul biologic şi polul psihic. de către subiect a obiectelor lumii înconjurătoare. Cercetând elaborarea conceptelor de spaţiu. Piaget ajunge la o viziune dinamică. El îşi modifică şi restructurează ciclul asimilator şi se acomodează la starea lucrurilor elaborând sisteme de răspunsuri adecvate. de umanizare progresivă. Întregul comportament al persoanei este o continuă restabilire a echilibrului său cu ambianţa în procesul de adaptare. timp. mişcare. stadiile dezvoltării intelectuale la om constituie geneza epistemologiei genetice de Piaget. presiunii lucrurilor. Piaget înlătură contradicţiile şi exagerările diverşilor structuralişti. susţine Piaget.

ori rezultatul activităţii vieţii lor nervoase. atât în privinţa razei de acţiune a structurilor mintale. Conduita inteligentă se demonstrează mai mult prin forţa şi exactitatea previziunii decât prin replicile de efect. cu formarea operaţiilor logice corespunzătoare. La întrebarea dacă operaţiile intelectuale pe care le-a studiat Piaget la copii. Ele pot fi datorate unei forme mai simple de inteligenţă calificată ca fiind „asociativă” sau răspunsurile inteligente se datorează promptitudinii activării intelectului omului căruia îi corespunde deşteptăciunea. variind de la o vârstă la alta. Fiecare stadiu dispune de o organizare totală prin includerea achiziţiilor stadiului precedent. persistă o serie de îndoieli în legătură cu artificialismul probelor şi în legătură cu adecvarea probelor la condiţiile culturale concrete la diferite categorii de oameni. cât şi a conţinuturilor pe care le asimilează copiii în fiecare stadiu. decât în raport cu o cultură şi într-un anumit moment al evoluţiei acesteia. inteligenţa se structurează în condiţiile adaptării sociale. constituindu-se în structuri globale complexe. adecvarea la situaţii concrete sunt susceptibile de evaluări formale sau de conţinut. mai ales elaborarea lor. Eficacitatea rămâne dependentă de complexitatea elaborării. Acesta susţine că este vorba de aceleaşi operaţii care reglează schimbul intelectual dintre indivizi ca şi acţiunile de coordonare din lăuntrul fiecărei individualităţi. Piaget afirmă că ambele soluţii sunt valabile. Erorile devin evidente când inteligenţa este concepută 44 . Din acest punct de vedere asupra mijloacelor de psihodiagnoză ale inteligenţei. De exemplu. sunt produsul vieţii acestora în societate. evidenţiind modul în care se structurează cunoaşterea ştiinţifică a individului. Piaget ajunge la o epistemologie genetică.logice. Rapiditatea şi oportunitatea răspunsurilor nu este întotdeauna şi un indiciu de calitate. concrete. Acest principiu al unităţii operaţiilor individuale cu acţiunea colectivă şi cu reacţiunea cu ceilalţi generează noi ipoteze pentru explicarea multor fenomene psihosociale. Omul nu este ci devine inteligent şi aceasta în raport cu condiţiile social-istorice. deşi aceasta are o anumită importanţă. organice. Aceste stadii se succed într-o anumită ordine. ca dimensiune a personalităţii. nu poate fi generală. supleţe. răspunsurile inteligente caracterizate prin perspicacitate. Gradul de eficienţă al adaptării inteligente nu poate fi redus la astfel de elemente cum este viteza de reacţie. în felul acesta inteligenţa corespunde anumitor modele culturale însuşite prin preluarea experienţei sociale. afirmă Piaget. aferente acestor noţiuni. dar depăşindu-le pe acestea. Important de semnalat este faptul că fiind un factor global de adaptare. utilizată în coordonarea acţiunii. implicând reacţii generatoare de aptitudini şi acestea se corelează cu aptitudinile. Înseamnă că inteligenţa. de examinarea critică a mijloacelor ce satisfac optim un scop.

ca metodă clinică. ca şi ecoul epistomologiei genetice în filozofia contemporană e considerabilă. în baza căruia s-a dezvoltat cunoscuta teorie a activităţii intelectuale şi s-au efectuat experimente interesante de către o serie de psihologi care au preluat ideile lui Piaget. contribuţia lui Piaget la dezvoltarea psihologiei moderne. Începe deci cu o acţiune materială. În concluzie. Particularităţile metodei experimentale a lui Piaget în investigarea dezvoltării inteligenţei la copii Metoda folosită de Piaget în scopul investigării inteligenţei copilului se defineşte tradiţional. Aceste etape au fost evidenţiate de psihologul rus Vigoczky. memoriei. după ce are loc trecerea în planul limbajului intern. experimentatorul îşi valorifică posibilităţile şi aptitudinile pentru a înţelege răspunsurile verbale şi reacţiile motrice ale copilului. ajunge să o reprezinte şi să o reproducă verbal pentru că finalmente să o poată modela mintal. Aşa explică Piaget apariţia operaţiilor intelectuale care devin anticipative şi care se exteriorizează în comportament. Totuşi există anumite deosebiri între o asemenea interpretare a metodei clinice care reflectă cele mai generale particularităţi ale metodei piagetiene şi 45 . iar opera piagetiană în totalitatea ei devine clasică. cu scopul de a-şi adapta metoda şi de a obţine cele mai precise răspunsuri la întrebările puse. subordonându-se legilor gândirii. Deşi rezultă din interiorizarea acţiunii materiale. acţiunile mentale dispun de un specific al lor: anume ţin de subiectivitate.anistoric şi impersonal şi când la acestea se asociază şi transparente măsuri discriminative în profitul intereselor de clasă. organizată astfel încât să ilustreze. Urmează apoi operarea pe plan verbl. Esenţa acestei metode constă în investigarea multitudinii formelor posibile de conduită a copilului în situaţiile în care acţionează succesiv: stimul-reacţie-stimul-reacţie. imită acţiunile altora. adică denumirea cu voce tare. adică o operare efectivă cu obiectele. să confirme însuşirile generale şi esenţiale ale obiectelor. acţiunea devenind mentală. În cazul unei succesiuni rapide ale acestor componente. care defineşte calea prin care se constituie operaţiile şi actele intelectuale prin asimilarea operaţiilor şi acţiunilor externe. Fructuoase pentru investigaţiile în procesele intelectuale s-a dovedit şi ideea interiorizării acţiunii materiale în planul mintal al subiectului. Omul.(Galperi) Termenul de interiorizare a dobândit o semnificaţie nouă. voinţei. imaginaţiei. adică să o îndeplinească în gând. copilul în formare. o execută personal. ştiinţifice a copilului.

uneori chiar ciudate desfăşurări ale gândirii copilului. deoarece ele deschid posibilităţile descifrării schemelor mintale ascunse. în timp ce cauzele rezolvării corecte sau eronate rămâneau în afara analizei. De zeci de ani. în această „vânătoare” a urmărit descifrarea schemelor cognitive. Acest procedeu permitea pe calea interogării pacientului. Astfel. Psihologul elveţian Claparede a exprimat metaforic esenţa noii metode a lui Piaget. Piaget a trecut de la tehnica interogatoriului. vânătoare care se prelungeşte până ce nu devine infectă. Piaget l-a întrezărit în aşa numita „convorbire clinică” care este procedeul consacrat cercetărilor în psihiatrie. Piaget. Se menţionează că Piaget împreună cu colaboratorii săi a elaborat peste 50 de metodici care se completau mereu şi se precizau în comparaţie cu cele anterioare. pe parcursul rezolvării unor sarcini standard. o mare importanţă o reprezintă tocmai judecăţile greşite. Astfel. Astfel. Aceste date erau consultate. obţinând astfel date care în mod indirect evidenţiau structura. specifice copilului. Prototipul metodei de studiere a acestor scheme mintale la copii. investigarea activităţii intelectuale se transformă dintr-o înregistrare banală a reacţiilor şi judecăţilor copilului. evidenţiate în procesul interogării aprofundate. comparând-o cu „vânătoarea” după gândul copilului. Piaget era convins că structurile mintale cele mai dezvoltate sunt rezultatul structurilor şi a combinărilor de structuri şi scheme de nivel inferior. experimentatorul putea urmări diferite. evidenţierea sindromului aflat în spatele simptomelor evidente care se află la suprafaţă. în cercetările iniţiate de Piaget.variantele metodicii aplicate de Piaget în diferitele cicluri de investigaţii psihologice. Iniţial metoda clinică s-a constituit ca reacţie de răspuns la solicitările procedurale ale testului psihologic standard cu care Piaget a făcut cunoştinţă în laboratorul lui Albert Binet (Simon-Binet au elaborat „Prima scară metrică de măsurare a inteligenţei”). ori Piaget considera că pentru un psiholog. Metodica aplicării testelor se baza pe evaluarea cantitativă a rezolvării corecte a sarcinilor prezentate subiecţilor. într-un proces de interacţiune între cel investigat şi experimentator. Datorită acestui procedeu. la studierea gândirii în condiţiile experimentului psihologic. pe baza metodei prezentate au fost schiţate următoarele 3 direcţii privind evoluţia activităţii cognitive a copilului: 46 . pe calea analizei răspunsurilor copilului la întrebările experimentatorului. începând cu cele elementare până la cele mai complexe. Piaget a ajuns la concluzia că întrebările spontane şi răspunsurile prompte ale copilului constituie „cheia” în cercetarea dezvoltării intelectuale. nucleul gândirii.

Trecând însă la studierea structurilor conduitei intelectuale ale copilului. Metoda clinică i-a permis lui Piaget să pătrundă mai adânc în inteligenţa gândirii copilului decât testele lui Binet. Cu toate acestea. b) schemele de acţiune rezultă nu din obiectul însăşi. ele sunt atribuite obiectelor prin acţiunea subiectului. metoda lui Piaget rămâne în esenţă tot o metodă transversală ca şi testul lui Binet (nu longitudinală. cum ar fi să treacă de la analiza formelor verbale ale conduitei copilului. ci din acţiunea cu obiectul. b) de la interpretarea magică şi fenomenologică a lumii spre interpretarea bazată pe cunoaşterea cauzelor obiective. orientarea exclusivă asupra cercetării planului verbal al gândirii. (de fapt studiul gândirii preconceptuale). Studiul formelor gândirii. Cu toate acestea. Aceste direcţii de dezvoltare a inteligenţei copilului au fost interpretate în termenii echilibrului expresiv privind funcţiile cognitive. c) de la fixarea inconştientă asupra propriului punct de vedere spre descentralizarea succesivă şi completă. la studiul coordonării acţiunilor copilului cu obiectele. un alt neajuns a variantei iniţiale a metodei clinice a fost caracterul ei pur verbal. Piaget a ajuns la concluzia că pentru cunoaşterea şi evidenţierea genezei operaţiilor intelectuale este necesară urmărirea îmbogăţirii experienţei copilului privind manipularea obiectelor. de asimilare şi acomodare ce au loc sub efectul experienţei sociale dobândite de copil. fapt constatat de Piaget ulterior. Pe lângă aceasta. în diferite vârste) pentru că se baza pe analiza unor structuri de gândire deja constituite. ele pot fi însă deduse şi sistematizate pe baza următoarelor premise teoretice evidenţiale: a) structura intelectului se evidenţiază ca rezultat al coordonării schemelor de acţiune ale subiectului cu obiectul. ceea ce se numeşte abstragere reflexivă. în primii doi ani de viaţă. Cerinţele referitoare la organizarea şi desfăşurarea experimentului şi asigurarea exteriorizării structurii intelectului copilului nu sunt prezentate de Piaget într-o formă sistematică. a) 47 . ceea ce înseamnă abstragere simplă. astfel pentru a surprinde logica copilului trebuie studiate răspunsurile verbale ale acestuia. în primii ani. precum şi cunoaşterea ideilor structuralismului l-au determinat pe Piaget să corecteze anumite aspecte. spre diferenţierea subiectului de obiect. Piaget a susţinut ideea că gândirea provine din acţiune şi era convins că limbajul reflectă direct acţiunea. ceea ce îngrădea posibilitatea studierii directe a mecanismelor dezvoltării psihice.de la sincretismul iniţial. c) structurile logico-matematice nu există în obiecte ca atare.

În caz contrar. de la naştere până la vârsta adultă. adică de a prelungi acţiunea. pentru a-i feri de ele. la construirea ei progresivă în dezvoltarea gândirii. iar analiza ei comportamentală recurge la simpla descriere. totodată. apare riscul înlocuirii studiului logicii operaţionale a gândirii copilului. p. aranjându-le în mod diferit şi de fiecare dată numărându-le. este necesară o strategie educaţională care constă în îmbinarea intelectului critic cu activismul personalităţii. cu studiul reproducerii statice a aspectului fizic a cunoaşterii. Pentru cultivarea cu pregnanţă a activismului şi a stilului propriu. ci din acţiunea cu ele. În vederea formării şi dezvoltării stilului propriu de gândire şi acţiune la copii şi tineri. marcând perioada nouă. Astfel. 157) sugerează ideea să exagerăm cu atenţie greşelile elevilor. iar „primele mele cercetări asupra gândirii au fost concentrate asupra aspectului lingvistic”. 1956. stilul piagetian se evidenţiază nu numai printr-o fundamentare teoretică. Totodată copilul descoperă independenţa cantităţii obiectelor de forma aranjării şi de numărarea lor. privind caracterul gândirii. sistemul de legături în concordanţă cu structura internă şi principiile de funcţionare a gândirii. Gândirea scapă de multe ori introspecţiei. a căror inteligenţă(preţios capital !) rămâne nevalorificată eficient. pentru a le pune mai bine în lumină şi. interiorizând-o. Piaget consideră că această proprietate matematică nu a fost extrasă din însuşirile fizice ale pietricelelor. Toate acestea constituie premise în formarea concepţiei operaţionale piagetiene asupra intelectului. Rolul pe care-l jucau în această activitate pietricelele a fost rolul material care satisface cerinţele minime pentru manipulare. pentru că în pietricele nu există nici modul de aranjare şi nici suma lor. Experimentul care urmăreşte investigarea formelor logice ale intelectului. presupune includerea acţiunii cu obiectele. De aceea este important să se facă apel la studiul genezei gândirii. dar pasivi. Adesea întâlnim tineri inteligenţi. Totodată subiectul trebuie să realizeze. spunea Piaget. ceea ce este cunoscut în matematică sub denumirea de comutativitate. 48 . unii autori( cf Văideanu. spune Piaget. de trecere de la analiza gândirii verbale spre cercetarea laturii operaţionale a procesului de gândire. Trăsătura esenţială a gândirii logice este de a fi operatorie. ci şi experimentală.Drept exemplu a acestor premise poate servi următoarea situaţie pe care Piaget o prezintă ca fiind favorabilă pentru evidenţierea şi abstragerea reflexivă şi pentru interpretarea acesteia: Copilul se joacă cu pietricele. între 1925-1929. „Era nevoie de un timp pentru a înţelege că rădăcinile operaţiilor logice se situează mai adânc de legăturile lingvistice”. în mod independent.

Este vorba. întrebările lor de tip „de ce?” solicită demonstrarea logică. direcţionarea activităţii psihice în scopul de a alege procedeele stilistice adecvate situaţiei concrete.72. a trebuinţei de „a dovedi” şi de „a-i convinge pe alţii”.5%.aprecierea concordanţei dintre procesul unei activităţi şi rezultatul obţinut. Cunoştinţe suficiente din domeniul respectiv. care solicită din partea copiilor completarea unor fraze. şi care exprimă un 49 . Meritul în această privinţă îi revine lui Piaget. cadrele didactice interesându-se numai de situaţiile(cazurile) în care elevii fac greşeli în mod frecvent şi organizează exerciţii în plus pentru înlăturarea erorilor. În acest caz. Un nivel corespunzător de dezvoltare a judecăţii logice. iniţiat de Piaget. trebuinţa de a justifica şi a demonstra rămâne încă rudimentară la copil până la vârsta de 7-8 ani. pp. „din cauză că…”etc. străbate anumite etape în formarea şi dezvoltarea aptitudinilor stilistice.34). 1995). convingerile. p. având drept scop convingerea auditoriului (cf Corniţă. care îmbină diferite procedee şi funcţiile acestora (informaţională. Observaţiile noastre arată că aceeaşi persoană poate da dovadă în unele situaţii de un stil propriu de gândire şi acţiune. Jean Piaget (1923. evaluativ-critică etc). Dar un astfel de procedeu nu înlătură erorile în toate cazurile. o eventuală greşeală devine prilej de explicaţii suplimentare şi de reluare de la capăt a datelor problemei(situaţiei) unde s-a greşit. Un nivel suficient de formare a personalităţii: concepţia. „fiindcă…”.102-104). 2).În practica şcolară. 1963. Potrivit observaţiilor lui Piaget. p. „Stilul retoric”. a stilisticii de astăzi. p. idealurile. prin cercetările experimentale legate de dezvoltarea gândirii(inteligenţei) la copii. p. Priceperea de a sesiza. 173). trecându-le în categoria unor fenomene normale. direcţională. 4). 5). iar în altele. 3). Şi experimentul. iar în altele nu. elimina şi chiar preîntâmpina strecurarea erorilor şi lipsurilor în activitate-funcţie stilistică esenţială-presupune: 1). parametri informaţionali şi evaluativ-logici. conţinând conjuncţii compuse „pentru că…”. iniţiatorul psihologiei genetice. Orientarea. tot aşa de normale ca şi soluţiile corecte. precum şi pe analiza întrebărilor copiilor de 6 ani: doar în proporţie de 1. 1932. independenţa în gândire şi în acţiunile practice (cf Sardakov. Rezultă că procesul de formare a stilului propriu.284. cu rădăcini recunoscute în retorica antică(veyi infra. acest aspect al erorilor la elevi este adesea neglijat. Eroarea este un proces ce trebuie descifrat şi cunoscut cum se cuvine. 1951. de faptul că în unele situaţii se cer parametri intelectuali şi de personalitate(în special factorii motivaţionali). după opinia noastră. evidenţiază momentele apariţiei gândirii demonstrative. Această idee se bazează pe urmărirea şi înregistrarea discuţiilor dintre copii. care a evidenţiat erorile tipice.

raport cauzal evidenţiază că priceperea de a demonstra şi de a-i convinge pe alţii se formează numai începând cu vârsta şcolară mică. Cum ia naştere gândirea demonstrativă la copil ? La această întrebare Piaget răspunde: întâlnirea părerii noastre cu părerile altora produce la noi îndoială şi, totodată, nevoia de a dovedi. Astfel, autorul face o distincţie între la dispute şi la discussion, precum şi între la discussion primitive şi la discussion veritable. Spre deosebire de discuţie, disputele sunt însoţite de gesturi şi ameninţări; primele dispute sunt fără cuvinte(sau în ultimă instanţă fără dialoguri) şi precedă la discussion: până la 4-5 ani, copiii, în majoritatea cazurilor, se ceartă (se disputent), fără să vorbească, prin „ limbajul gesturilor” şi „limbajul atitudinal”, constată Piaget. La discussion începe din momentul în care interlocutorii se limitează la susţinerea propriilor puncte de vedere, în loc să se bată, să se critice sau să se ameninţe unii pe alţii(în jurul vârstei de 5 ani). Dar aceasta este încă la discussion primitive, fără dovedire; discuţia însoţită de demonstraţie şi argumentare pentru susţinerea propriului punct de vedere are loc abia la şapte ani şi jumătate. De ce nu mai devreme? Pentru că, după Piaget, gândirea copilului este egocentrică: el gândeşte pentru sine, nu se preocupă să fie înţeles de către cei din jur şi, în consecinţă, nu simte nevoia de a demonstra ceva şi de a convinge pe cineva. Cum întreaga activitate a preşcolarului se caracterizează prin egocentrism, „instinctul social” se dezvoltă cu întârziere. Prima perioadă, caracterizată prin simţul critic la copil, începe pe la 7-8 ani (Piaget, 1951, p. 34). Şi, dacă mult timp copilul rămâne străin de necesitatea argumentării şi demonstrării, aceasta se răsfrânge asupra modului de gândire. Judecata logică este întotdeauna o demonstraţie: logica înseamnă de fapt arta de a demonstra, iar problema gândirii deductive e subordonată ordinii strict logice, adică problema gândirii demonstrative la copii se transformă în problema dezvoltării gândirii lor logice. Trebuie să subliniem că „demonstrarea” şi „argumentarea” figurează de obicei în procesele judiciare şi în disputele ştiinţifice. Cu toate că în procesul judiciar, de exemplu, are loc o dispută între acuzator şi apărător, argumentele sunt aduse nu pentru celălalt, ci la adresa judecătorului, cu care nici unul dintre ei nu are nici o dispută. Tot aşa şi în disputele ştiinţifice: fiecare om de ştiinţă este preocupat să-l convingă pe cititor de corectitudinea propriului punct de vedere. Astfel, atât judecătorul, cât şi cititorul constituie o a treia persoană, cu care nu au avut nici o dispută. Aceasta ţine de stilul juridic şi de cel ştiinţific. În consecinţă, există dispute fără demonstrare, după cum există demonstrarea fără dispute. Scopul demonstrării este însă recunoaşterea propriei poziţii ca fiind adevărată, deoarece demonstrează ceva persoanei din partea căreia aşteaptă o asemenea recunoaştere, şi nu neapărat persoanei cu care se dispută. Iată de ce se demonstrează ceva judecătorului, cititorului, ascultătorului, elevului, studentului etc.

50

Metoda folosită de Piaget în scopul investigării copilului se defineşte tradiţional ca metodă clinică. Esenţa ei constă în investigarea multitudinii formelor posibile de conduită a copilului în situaţiile în care acţionează succesiv: stimul-reacţie-stimul-reacţie. În cazul unei succesiuni rapide a acestor componente, experimentatorul îşi valorifică posibilităţile şi aptitudinile, pentru a înţelege răspunsurile verbale şi reacţiile motrice ale copilului, cu scopul de a-şi adapta metoda şi a obţine cele mai precise răspunsuri la întrebările puse. Totuşi, există anumite deosebiri între o asemenea interpretare a metodei clinice, care reflectă cele mai generale particularităţi ale metodologiei piagetiene şi variantele metodicii aplicate de J. Piaget în diferitele cicluri de investigaţii psihologice. Jean Piaget, împreună cu colaboratorii săi,a elaborat peste 50 de metodici, care se completează mereu şi se precizau în comparaţie cu cele anterioare, ajungând astfel la concluzia că întrebările spontane şi răspunsurile prompte ale copilului constituie „cheia” în cercetarea dezvoltării intelectuale. Iniţial, metoda clinică s-a constituit ca reacţie de răspuns la solicitările procedurale ale testului psihologic standard, cu care J. Piaget a făcut cunoştinţă în laboratorul lui A. Binet, iniţiatorul primei scări metrice de măsurare a inteligenţei. Metodica aplicării testelor se baza pe evaluarea cantitativă a rezultatelor corecte a sarcinilor prezentate subiecţilor, în timp ce cauzele rezolvărilor (corecte sau greşite)rămâneau în afara analizei. Ori, Piaget consideră că, pentru un psiholog, mai mare importanţă prezintă tocmai judecăţile greşite, eronate întrucât ele deschid posibilitatea „descifrării” schemelor mintale ascunse, specifice gândirii copilului. Prototipul metodei de studiere a acestor scheme mintale a fost întrezărit de Piaget în aşa-numita „convorbire clinică”- procedeu consacrat cercetărilor în psihiatrie, care permitea, pe calea interogării pacientului, evidenţierea sindromului aflat în spatele simptomelor evidente, situate la suprafaţă(Piaget, 1952). J. Piaget a trecut de la tehnica interogatoriului la studierea gândirii în condiţiile experimentului psihologic: pe calea analizei răspunsurilor copilului la întrebările experimentatorului puteau fi obţinute date care, în mod indirect, evidenţiau structura(nucleul) gândirii, aceste date fiind „consultate” în continuare în procesul interogării aprofundate. Datorită procedurii respective, investigarea activităţii intelectuale se transforma dintr-o înregistrare banală a reacţiilor şi a judecăţilor copilului(pe parcursul efectuării unor sarcini standard) într-un proces de interacţiune între cel investigat şi experimentator. Astfel,experimentatorul putea urmări diferite, uneori chiar ciudate desfăşurări ale gândirii copilului. Claparede(1965) a exprimat metaforic esenţa noii metode a lui Piaget, comparând-o cu „vânătoarea” după gupă gândul copilului, care se prelungeşte atâta timp cât nu devine „infectată”. Zeci de ani, Piaget a urmărit în această
51

„vânătoare” „descifrarea” schemelor cognitive, începând cu cele elementare, până la cele mai complexe, de nivel superior. El era convins că „structurile mintale cele mai dezvoltate sunt rezultatul transformărilor şi al coordonărilor de structuri sau de scheme de nivel inferior”(1976, p.187). Astfel, în cercetările iniţiate de Piaget pe baza metodicii prezentate, au fost schiţate următoarele trei direcţii magistrale privind evoluţia activităţii cognitive a copilului: 1. de la sincretismul iniţial, altfel spus confruntarea rezultatelor acţiunilor proprii cu schimbările obiective ale realităţii, spre diferenţierea subiectului - obiect; 2. de la interpretarea magică şi fenomenologică a lumii, spre interpretarea bazată pe cunoaşterea cauzelor obiective; 3. de la fixarea inconştientă asupra propriului punct de vedere, spre descentralizarea succesivă şi completă. Aceste direcţii de dezvoltare a inteligenţei copilului au fost interpretate în termenii echilibrului progresiv privind funcţiile cognitive de asimilare şi acomodare ce au loc sub influenţa experienţei sociale dobândite de copil (Piaget, 1930; Piaget, 1932; Inhelder et al., 1974). Metoda clinică i-a permis lui Piaget să pătrundă mai adânc în desfăşurarea activităţii mintale a copilului, decât testele lui Binet-Simon. Şi totuşi, metoda lui Piaget rămâne în esenţă tot o metodă „transversală” ca şi testul, pentru că se bazează pe analiza(chiar şi mai aprofundată) a unor structuri de gândire deja constituite, ceea ce îngrădeşte posibilitatea studierii directe a mecanismelor dezvoltării psihice. Pe lângă aceasta, un mare neajuns al variantei iniţiale a metodei clinice l-a reprezentat caracterul ei pur verbal. Ulterior, J. Piaget a constatat neajunsul orientării exclusive asupra cercetării planului verbal al gândirii. Şi, deşi a susţinut ideea potrivit căreia gândirea provine din acţiune, el era totuşi ferm convins că limbajul reflectă direct acţiunea. Astfel, pentru a surprinde logica proprie copilului, trebuie studiate răspunsurile lui verbale. Trecând însă la studierea structurilor conduitei intelectuale ale copilului în primii doi ani de viaţă. Piaget a ajuns la concluzia că, pentru cunoaşterea şi evidenţierea genezei operaţiilor intelectuale, este necesară urmărirea îmbogăţirii experienţei copilului privind manipularea obiectelor(Piaget, 1952, p.247). Studiul formelor gândirii preconceptuale, precum şi cunoaşterea ideilor structuralismului l-au determinat pe Piaget să introducă anumite corective: trecerea de la analiza formelor verbale ale conduitei copilului la studiul coordonării acţiunilor lui cu obiectele. Cerinţele referitoare la organizarea şi desfăşurarea experimentului şi asigurarea exteriorizării structurilor proprii intelectului copilului nu sunt prezentate de către J. Piaget într-o formă sistematică. Ele pot fi însă deduse şi sistematizate pe baza analizei următoarelor premise teoretice:
52

subiectul trebuie să realizeze în mod independent sistemul de legături(cantitative şi spaţiale) în concordanţă cu structura internă şi principiile de funcţionare a gândirii. marcând perioada nouă (1925-1929) de trecere de la analiza gândirii verbale spre cercetarea laturii operaţionale a procesului de gândire. În caz contrar. ce satisface cerinţele minime pentru manipulare (Piaget. schemele de acţiuni rezultă nu din obiectele înseşi(abstragerea simplă) ci din acţiunile cu obiectele (abstragerea reflexivă). experimentul. Stilul piagetian se evidenţiază nu numai printr-o fundamentare teoretică ci şi prin una experimentală privind caracterul operator al gândirii. era nevoie de timp pentru a înţelege că rădăcinile operaţiilor logice se situează mai adânc de legăturile lingvistice. După cum mărturisea Piaget într-un studiu critic din 1962. adică de a prelungi acţiunea. Totodată. Gândirea dispune de structuri complexe care scapă introspecţiei.1. Totodată. „trăsăturile esenţială a gândirii logice este de a fi operatorie. ci din acţiunile cu ele. 53 . structurile logico-matematice nu există în obiecte ca atare. Drept ilustrare a acestor premise poate servi următoarea situaţie. 1969. structura intelectului se evidenţiază ca rezultat al coordonării schemelor de acţiuni ale subiectului cu obiectele. iar analiza ei comportamentală recurge la simple descripţii. iar primele lui cercetări asupra gândirii se concentrează înainte vreme prea mult asupra aspectului lingvistic (Piaget. p. pentru că în pietricelele ca atare nu există nici modul de aranjare a lor şi nici suma lor. Inhelder. ceea ce este cunoscut în matematică sub denumirea de comutativitate. Piaget consideră că această însuşire matematică a comutativităţii nu a fost extrasă din însuşirile fizice ale pietricelelor. 1965. el descoperă independenţa cantităţii obiectelor de forma aranjării şi de numărul lor. de la naştere şi până la vârsta adultă (Piaget. 1962).86). 3. Toate acestea constituie premise în formarea concepţiei operaţionale piagetiene asupra intelectului. rolul pe care-l jucau pietricelele a fost rolul materialului. presupune includerea într-o formă sau alta a acţiunilor cu obiectele. p. 2. singura metodă fecundă este de a face apel la studiul genezei structurilor gândirii la surprinderea construirii lor progresive în cursul dezvoltării. urmărind investigarea formelor logice ale intelectului.118). Cu alte cuvinte. Piaget o prezintă ca fiind favorabilă pentru evidenţierea şi interpretarea „abstragerii reflexive”: copilul se joacă cu pietricelele. p.84). De aceea. ci sunt atribuite obiectelor prin acţiunile subiectului. numărându-le de fiecare dată. al „aspectului fizic” al cunoaşterii. în formă de cerc etc. interiorizând-o”(Piaget. aranjându-le în mod foarte diferit: în rânduri drepte. pe care J. 1970. apare riscul de a înlocui studiul logicii operaţionale a gândirii subiectului cu studiul reproducerii statice.

copilul „gândeşte ce vede”. apoi sunt modelate unul în „plăcintă” sau în „cârnăcior”. de la 7 la 12 ani. ei apreciază numărul de jetoane numai după spaţiul ocupat. conservarea greutăţii-numai după 9-10 ani. b) are aceeaşi greutate. J. are o gândire concretă. alţii vor spune despre „cârnăcior” că are mai multă plastilină (orientându-se după lungime). Gândirea preconceptuală. a cunoaşterii aşa cum apare ea în diferitele etape ale dezvoltării infantile.Aplicând în mod consecvent metodologia genetică în studiul gândirii. c) are acelaşi volum (pentru volum se face următoarea experienţă: se cufundă într-un pahar cu apă bulgărele-martor şi se întreabă dacă „plăcinta” sau „cârnăciorul” ar ocupa tot atâta loc). de la 12 la 17 ani). iar a volumului-la 11-12 ani. Aşa cum rezultă din analiza stilului şi metodei sale experimentale. Un exemplu: dacă se prezintă unor copii de 4-5 ani şase jetoane albastre. tot după experimentele lui Piiget. nu depăşeşte datele percepţiei sale. fără să-i intereseze analiza raporturilor. Tot aşa. după Piaget. ei vor spune că în paharul mai îngust sunt mai multe(chiar şi atunci când copilul a umplut cele două pahare concomitent. stadiul operaţiilor concrete. În acest caz. punând cu o mână o mărgea roşie întrun pahar şi cu cealaltă mână o mărgea albastră în paharul al doilea). În toată perioada gândirii preconceptuale. şi li se cere să ia dintr-o grămadă. în care gândirea străbate două etape: etapa gândirii preconceptuale şi etapa gândirii conceptuale. iar apoi conţinutul unuia din pahare să-l verse în alt pahar mai îngust. copilului i se prezintă doi bulgări de plastilină. iar copilulu este întrebat dacă „plăcinta” (sau „cârnăciorul”): a) conţine tot atâta plastilină. de la 2 la 7 ani. având aceleaşi dimensiuni şi aceeaşi greutate. prin interiorizarea percepţiilor şi mişcărilor sub formă de imagini-reprezentări şi sub formă de „experienţe mintale”. Piaget este profund interesat de natura cunoaşterii în sine. al inteligenţei preoperatorii şi al operaţiilor concrete. de la naştere până la 2 ani. Deci până la 7-8 ani conservarea cantităţii nu este apreciată de copil. aliniate cu mici intervale între ele. Copilul va răspunde că „plăcinta” conţine mai multă plastilină (având în vedere suprafaţa”. stadiul inteligenţei preoperatorii. Din acest experiment rezultă că. Piaget a evidenţiat stadiile dezvoltării intelectuale ale copilului (stadiul inteligenţei senzorio-motorii. cuprinzând stadiul inteligenţei senzoriomotorii. În sfârşit. dacă unor copii li se dă să pună mărgele în două pahare egale. se caracterizează. şi stadiul operaţiilor formale. tot atâtea jetoane roşii şi să le aşeze la fel. iar admirabila lui descriere a formelor cunoaşterii de care dau dovadă copiii în fiecare stadiu al 54 . trecând mărgelele dintr-un pahar mai larg în altul mai îngust. pentru copil cantitatea de mărgele nu s-a conservat. judecăţile copilului sunt dominate de impresiile perceptive. ei vor construi un rând exact de aceeaşi lungime dar nu se vor ocupa de număratul elementelor. Până la aceste vârste. pe care o au la dispoziţie.

scrie J. după care procedează copilul în tratarea sarcinilor intelectuale. Principala sa vocaţie este epistemologică”(ibidem). Astfel. Noi şi generaţiile care ne vor urma îi vom fi recunoscători pentru munca lui de pionierat. Când copilul explică ceva. Totuşi. De aceea. ele sunt categorice.dezvoltării lor exprimă structura logică implicită. ceea ce este de o covârşitoare importanţă. se referă la obiectul concret cu care operează. Bruner (1970. în faza preconceptuală. fiind legate de realitatea intuitivă de care „se îndepărtează” doar foarte puţin. adeseori este greşit interpretat de către cei ce cred că principala sa vocaţie e psihologică. „figura cea mai proeminentă în materie de dezvoltare cognitivă este. astăzi. Fără îndoială. conchide Bruner. Judecăţile copiilor sunt particulare. Jean Piaget. totul se reduce la particular. pp17-18). ceea ce nu corespunde realităţii. diferite de gândirea adulţilor. Logica nu este însă ereditară. Aşadar. legat de experienţa lui perceptivă. este utilitatea şi forţa operei descriptive a lui Piaget. ci se constituie şi se dezvoltă treptat în procesul operării cu obiectele. gândirea copiilor are o logică şi o organizare specifică. cunoscut şi familiar. 55 .

Nivelul autonomiei morale ( după 13 ani) Kohlberg a aplicat metoda de judecare a unor dileme morale. morala potrivit căreia scopul vieţii e plăcerea.STADIALITATEA MORALA . Taiwan.stadiul respectării autorităţii. Pentru a ajuta pe cineva aflat într-o situaţie extremă se poate recurge la furt? Aceste dileme. Turcia. legilor. Astfel. Răspunsurile copiilor i-au permis să stabilească : I. Kohlberg le-a prezentat copiilor din Canada. normelor şi ordinelor.stadiul moralităţii bunelor relaţii de a fi recunoscut a fi un coleg bun . Între 4 – 10 ani copilul se afla la nivelul premoral (perioada preconvenţională) 1. cultul plăcerii. Aici avem: . În al II-lea stadiu este conformarea la normă. Mexic. ex. Kohlberg s-a interesat de etapele parcurse de copil pe plan moral şi stabileşte 3 niveluri de evoluţie. a prezentat copiilor de diferite vârste nişte dileme ( ura ).copilul ascultă pentru a nu fi pedepsit 2. I. e sursa de beneficii . are dreptate . Între 10 – 13 ani copilul se află la nivelul moralităţii convenţionale este nivelul conformării la normele exterioare pentru a avea un statut bun. Nivelul moralităţii convenţionale ( 10 – 13 ani ) III. La acest nivel standardele de judecare sunt etichetele culturale ale anturajului (bun – rău. . stadiul moralităţii ascultării .Laurence KOHLBERG L. în stadiul moralităţii ascultării pedeapsa şi recompensa sunt criterii puternice. este preferabil de a salva viaţa unei singure persoane importante sau de a salva vieţile unor persoane oarecare dar numeroase.se îndoieşte) iar faptele sunt judecate după consecinţele lor. 56 . ex. în cadrul cărora există şi nişte stadii. Nivelul premoral ( 4 – 10 ani ) II. stadiul moralităţii hedoniste (de plăcere) – o conceptie etica. II.copilul îndeplineşte cerinţele pentru a fi recompensat. Anglia.

Acest model se considera util pentru urmărirea şi înţelegerea dezvoltării raţionamentului moral. de experienţele sale imediate. egalitate.nivelul transraţional care generează nivelul autonomiei morale şi include sentimentele superioare (dragostea. pe activitatea cognitivă şi nu se răsfrânge asupra conduitei morale.III. . şi cuprinde: . Are loc în preadolescenţă şi apoi adolescenţă Este vorba de nivelul de acceptare a normelor morale în grupul de referinţă. Acestea se bazează pe reciprocitate. demnitate. conceptelor şi cerinţelor juridice.stadiul moralităţii contractuale şi al acceptării democratice a legilor. Concluzia ce se desprinde este că dezvoltarea morală implică componenta cognitivă (cunoaşterea fenomenelor). Nivelul autonomiei morale – este nivelul interiorizării şi acceptării personale a cerinţelor morale. Preadolescenţa şi adolescenţa definesc normele morale în termeni proprii. componenta voliţională în structurarea şi formarea conştiinţei şi conduitei morale. Orientarea în universul normelor morale se face după propria ierarhizare a acestora şi pentru a evita autocondamnarea. cea cognitivă (judecata morală) bazată pe răspunsurile la dileme morale. Acesta a lansat ideea că nivelul logic al dezvoltării inteligenţei nu este decât ca potenţialitate şi nu dat general uman şi în absenţa 57 . Kohlberg abordează dezvoltarea morală a copilului şi adolescentului de pe poziţiile structuralismului cognitiv. Modelul propus de Kohlberg este valabil doar pentru o anumită dimensiune a moralităţii. . prin semnificaţiile personale acordate conceptelor de justiţie. Această problemă nu dezvoltă mult aspectele totuşi se bazează pe ceea ce a evidenţiat Piaget. Dezvoltând cercetările lui Piaget. stabilit de Piaget. Aici interacţionează 3 niveluri distincte: nivelul preraţional care include ansamblul trebuinţelor şi afectivitatea primară. ataşament raţional). acţiunile copiilor la acest nivel sunt simple răspunsuri nefiltrate raţional. devotamentul etc) adică acele elemente ce permit tinerilor să acţioneze lucid. . Legile nu sunt intangibile şi pot fi schimbate pe considerente raţionale vizând utilizarea lor generală. se cristalizează propriul sistem de valori morale. hotărât în temeiul unor scopuri şi valori aflate dincolo de datele prelucrate raţional. componenta afectivă (plăcerea cu care respectă cerinţele. care sunt mai mult bazate pe raţiune.stadiul moralităţii principiilor individuale de conduită.nivelul raţional activităţile desfăşurate au la baza gândirea între 10 – 13 ani şi alegerea lucidă între mai multe variante de acţiune şi sunt orientate spre scop.

Conştiinţa morală se referă la un sistem de norme şi reguli care reglementează comportamentul omului în funcţie de anumite valori(onestitate. corectitudine. Conştiinţa morală este formată din întregul sistem de reprezentări. Kohlberg dezvoltă ideea lui Piaget pentru a evidenţia dezvoltarea morală a copilului recurgând la ideea punerii copilului în faţa unei dileme morale. Moralitatea reflectă gradul. se referă la o serie de practici. moduri de comportare bazate pe anumite obiceiuri şi tradiţii sociale legate de sărbători (Crăciun. noţiuni. normele morale sunt interiorizate. deciziile morale au la bază procese deliberative şi judecata proprie Aceste idei au o mare aplicabilitate în educaţie. Normele şi regulile morale sunt înţelese ca şi nişte cerinţe. măsura în care un grup.unui antrenament sistematic acest nivel poate să nu fie realizat chiar în cadrul normalităţii dezvoltării. opinia publică dar în multe cazuri nu are forţa necesară. a le pune în prisma raţiunii. 2. mulţi oameni sunt indiferenţi. sentimente şi atitudini morale care reflectă principiile şi normele morale ale colectivităţii din care facem parte. cu societatea şi sunt caracterizate prin nivelul înalt de interiorizare. 58 . Dar normele morale sunt respectate şi datorită opiniei publice (presiunea implicită/ explicită a atitudinii celorlalţi). Conduita morală este formată din întreaga activitate pe care o desfăşoară omul şi avem în vedere faptele şi acţiunile omului apreciate de societate din punct de vedere al cerinţelor morale. Se ştie că noi ne mulţumim dacă elevul are cunoştinţe. Moravurile reprezintă un concept mai general. Problema educaţională centrală este formarea conştiinţei şi conduitei morale. Piaget susţine că între nivelul inteligenţă – comportament este o strânsă legătura. Piaget demonstrează experimental că evoluţia judecăţii morale a copilului parcurge nişte faze: 1. seturi de prescripţii privind comportamentul omului în relaţiile cu semenii săi. Se pune problema cum înţelege copilul. Rolul inteligenţei în direcţionarea judecăţii morale şi a comportamentului moral se evidenţiază în stadiile dezvoltării morale. când copilul preia urme de comportament şi se comportă corect pentru că „aşa trebuie” fără a le filtra. o persoană se conformează normelor sau regulilor morale. sinceritate) toate fiind larg răspândite şi împărtăşite la nivelul societăţii. traduse în acte de conduită de către propria conştiinţă. Paşte) care diferă de la o zonă la alta. convingeri. Societatea apreciază. faza autonomiei morale. Bune moravuri = decenţă în comportare. asta e ceea ce apreciem şi nu mai urmărim dacă ceea ce ştie aplică în viaţă.

ataşamentul emoţional şi avem în vedere convingerile şi atitudinile. ci în cea mai apropiată. Dacă masca e jucată faţă de alţii ea este escrocherie. Componenta volitivă se referă la fapte de comportament efectiv. în caz de boală. La temelia onestităţii umane stă sinceritatea. situaţie de atac sau acţiuni antisociale. La temelia neonestităţii precum şi în cazurile de diferite boli mintale stă lipsa de sinceritate cu semenii săi şi chiar cu sine însuşi. faptă ) când concordă spunem că faptele sunt expresia conştiinţei. concrete a unor fapte de conduită cunoscute la persoane din familie. când omul apare aşa cum este de fapt. Dacă masca e jucată faţă de noi înşine. În condiţiile de sănătate mintală şi socială. cea socială. Sănătatea mintală este corectitudinea comportamentului moral. Din acest punct de vedere alternativa e alta „A fi şi a apărea”. caută să facă „obrazul mai arătos decât este”. Contează mult componenta afectivă. În al II-lea caz conduita este un mecanism de apărare ca în boală. şcoală. faptă. Camuflarea conştiinţei prin conduită ne creează masca. a minţii şi a avea minte era unul şi acelaşi lucru. De aceea răufăcătorii nu se caracterizează prin sănătate mintală este deviere de la normă. vorbă. este vorba de relaţia între conduită şi conştiinţa. vorba. ea e „micul nostru teatru”. omul vrea să apară altfel decât este. „A fi sau a nu fi” (Hamlet)Sub unghiul rostului omului în lume Shakespeare a avut dreptate. acea mască care ascunde cum e omul în realitate. şi în plan intelectual şi în plan mintal. De aceea suprema expresie a sănătăţii mintale rămâne sinceritatea şi naturaleţea. Rolul reprezentărilor şi al noţiunilor morale. cunoştinţele morale şi formează componenta intelectuală. 59 .O deosebită valoare teoretică şi practică o au cunoştinţele care prezintă un sistem de reprezentări şi noţiuni. Apare deosebirea gând. între ceea ce ştie şi ceea ce face omul. făţărnicie. conduita traduce în faptă conştiinţa. cu ea începe nebunia. fără a se preface. sau mai târziu pot fi imagini reprezentative închipuite pe baza experienţei proprii. dar omul nu trăieşte numai în perspectiva ontologică. Colaborarea dintre conduită şi conştiinţă ne dă rolul social al persoanei. influenţa lor asupra conduitei morale a omului Reprezentarea morală este modalitatea de redare în imagini intuitive. Înseamnă că inteligenţa sănătoasă se răsfrânge în comportamentul bun al omului. O bună vreme din istoria omenirii. De la greci şi romani încoace s-a impus ideea că a avea minte = a nu minţii. conduita trădează sau ascunde conştiinţa. În primul caz conduita este o expresie a conştiinţei concentrată (gând.

rol de proiectare şi anticipare a conduitei. compoziţia morală a comportamentului oamenilor e redat şi reflectă legături dintre cuvânt şi faptă. .de dirijare a comportamentului individualităţii colective fără de care nu e posibilă integrarea comportamentală a individului. şcoala. .rol de acceptare sau rectificare a comportamentului propriu şi al celorlalţi. concretă.obiectul reprezentării morale constituie nu doar stimuli ci şi situaţii de comportament . care nu sunt scrise dar care sunt respectate prin tradiţii şi obiceiuri. Aşa se formează reprezentările morale îndeplinind importante funcţii : . în reprezentările morale nu avem de a face cu reproducerea fotografică a faptelor de conduită ci cu remodelarea lor şi aceste modele comportamentale sunt preluate prin imitaţie. Reprezentările şi noţiunile greşite îl dezorientează pe copil în aprecierea faptelor antisociale. De aceea tinerii admiră exemple comportamentale şi preiau modele. Reprezentările şi noţiunile greşite se răsfrâng negativ asupra comportamentului uman 60 . . nu are un comportament corect.de impregnare a imaginilor concrete de comportament cu afectivitate şi cu stări atitudinale Reprezentările morale se realizează în procesul intercunoaşterii persoanelor fiind mereu raportate la imaginea grupului despre persoana dată. fără respectarea noţiunii morale adecvate nu e posibilă o conduită corectă în concordanţă cu normele societăţii. Caracteristicile reprezentărilor morale sunt: .Reprezentările morale sunt reproduceri mintale a comportamentului oamenilor cunoscuţi.de modalitate şi instrument prin care persoana îşi interiorizează experienţa de comportament social. Prin conţinut. Dacă omul nu are corect formate reprezentările. locul de muncă. Reprezentarea morală exprimă proprietăţile valorice ale conduitei organizate în mod social şi fixate în colectivitate. . Nu încape nicio îndoială că fără cunoaşterea normelor morale.reprezentarea are un caracter colectiv al comportamentului oamenilor începând cu familia. Astfel. intuitivă a gândirii privind comportamentul social .rol de proiecţie a propriei personalităţi în procesul comportamental şi consecinţele firesc aşteptate.structura imaginilor mintale e o construcţie mintală a întâmplărilor reale şi e o expresie particulară. .

locul natal. sinteză diferenţiere şi apreciere corectă a a trăsăturilor morale de comportament. afectivă. emoţii. cultura. Sentimentele mai pot fi intelectuale şi estetice. convingeri şi atitudini morale care reflectă gradul de înţelegere şi pregătire a omului în plan moral. 61 . ideile. conştiinţa morală îmbină un sistem de reprezentări. Cel mai înalt sentiment politico-moral este cel patriotic. iar convingerile morale inhibă reprezentările. se extinde asupra întregii ţări (sentimente patriotice ce includ tradiţii. percepţii şi de acte de voinţă care permite să anticipăm asupra conduitei prealabile a unei persoane. Atitudinea morală ne permite să acordăm persoanelor un credit şi să anticipăm că acea persoană va avea un comportament corect în realizarea unor cerinţe sociale. Reţinem că ştiinţa morală. reflectă conştiinţa lui morală (are componentă intelectuală. Atitudinea morală constituie cheia înţelegerii organizării comportamentului omului pe termen lung.Noţiunile umane reflectă fenomene complexe de natură psihosocială şi normele se formează după aceleaşi legităţi de analiză. Atitudinile morale se caracterizează prin direcţia şi orientarea care poate avea un caracter pozitiv sau negativ. judecăţile de valoare care motivează şi călăuzesc activităţile şi conduita omului. Ea reflectă fidel forma în care experienţa anterioară e păstrată şi organizată în fiecare om în parte. tocmai în conduita corectă. obiceiuri.componenta cognitivă (bazată pe înţelegerea situaţiei) .componenta voliţională (care pune stăpânire pe om) şi cunoştinţele ştiinţifice trec în convingeri. în cadrul relaţiilor dintre persoană şi ambianţa sa (mediul social). Dacă noţiunile şi judecăţile morale nu sunt formate corect se răsfrâng negativ asupra comportamentului. Conştiinţa morală se îmbină cu conduita morală şi se reflectă în cazuri normale. voinţa ). ele interiorizate devin convingeri. în timp. istoria. judecăţi. bogăţiile etc). Sentimentele morale au obiectul şi sursa de cultivare începând cu familia. Atitudinea morală este o variabilă psihologică stabilă structurată. Convingerile morale se compun şi cuprind în conţinutul lor: . Ele constituie o organizare durabilă de motive. Noţiunile morale sunt generalizări. Între aceşti doi poli ca şi înăuntrul fiecărui pol pot fi înregistrate diferite nuanţe afective ale negativului sau pozitivului atitudinal ca şi trecerea de la o atitudine pozitivă spre o atitudine negativă şi invers. limba.componenta afectivă (trăiri emoţionale pozitive) .

Erikson aduce trei contribuţii majore a stadiului personal şi susţine că: 1.6 ani ) 62 . Fiecare stadiu posedă atât o componentă pozitivă cât şi o componentă negativă. 2. 3. se va vedea dezvoltându-se având o încredere fundamentală. Erikson e singurul psiholog (american) care s-a ocupat şi de studierea vârstelor adulte. Dimpotrivă. 3. Stadiul infantil (0 . E. 1. fie încrederea sau cel de neîncredere. suspiciunea. În primul an de viaţă bebeluşul este total dependent de ceilalţi. Copilărie mică (1 . O asemenea atitudine însă nu este definitivă. deoarece fără grija acesteia copilul nu poate să se dezvolte.STADIALITATEA PSIHOSOCIALĂ – Erik ERIKSON E. mersul. Astfel el stabileşte 8 stadii care acoperă perioada întregii vieţi a omului. teza centrală a teoriei sale este că potenţialul de dezvoltare al individului capătă împlinire pe tot parcursul existenţei sale. dacă este neglijat. în cazul în care îngrijirile care i se dau sunt de bună calitate. În cartea sa “Copilărie şi societate” care a apărut în 1950. Pe lângă stadiile descrise de Freud numite stadiile psiho-sexuale exiată stadii psihosociale în cursul cărora individul stabileşte orientări noi importante pentru el însuşi şi pentru lumea sa socială. 2. Fiecare etapă a vieţii omului este deschisă unei noi achiziţii psihosociale ca urmare a unei crize de dezvoltare.1 an) Factorii sociali în acest stadiu factorul social este mama.3 ani) Factorii sociali sunt părinţii. iar alegerea se efectuează sub influenţa interacţiunii sociale. copilul va cunoaşte teama. Dezvoltarea individului are loc de la un capăt la altul al existenţei sale. deci în primul an de viaţă apar stări bipolare. deplasarea şi copilul dobândeşte primele deprinderi de autoservire. prin care se înţelege interacţiunea individului cu el însuşi şi cu mediul său. iar copilului i se dezvoltă simţul autonomiei sau simţul îndoielii. neîncrederea faţă de lume în general şi faţă de oameni în special. Erikson prezintă stadialitatea în dezvoltarea psihosocială. Acum are loc dezvoltarea motricităţii în mod special. Copilăria mijlocie (3 .

Preadolescenţa şi adolescenţa (12-20ani) Aici se dobândeşte identitatea psihosocială. Este vârsta jocului şi jocul cultivă la aceşti copii initţativa şi activismul. 5.Copilăria mare (6-12 ani) Se caracterizează prin sigârguinţă. 6.iar peste 90 ani este longevitatea) Această vârstă este marcată de integritatea personală. 8. sentimentul eşecului. Erikson pune accent în principal pe simţul identităţii a 63 . Deci orice tânăr simte nevoia de a-şi împărţi viaţa cu o altă persoană. Bătrâneţea (60 ani. În centrul personalităţii adolescentului se situează conştiinţa de sine. În plus tratarea psihosocială a vârstelor de către Erikson este dătătoare de speranţă pentru că la fiecare vârstă eşecurile anterioare pot fi eliminate. nevoia de a avea prieteni şi de a împărtăşi intimitatea sa sau opusul intimităţii este izolarea. Şcoala şi grupul de joacă sunt factorii sociali de mare influenţă. 7. iar pe altă parte poate să apară disperarea. Până la acest stadiu. de la părinţi. Această concepţie a lui Erikson care relativizează importanţa conflictelor din copilărie şi influenţa părinţilor. depăşite. de a găsi un prieten de viaţă şi în caz că suferă o dezamăgire în această privinţă. în această prietenie atunci apare izolarea şi nu mai are încredere în nimeni. a propriei personalităţi. Tânărul adult (20-35 ani) Se caracterizează prin intimitate. îndeminarea sau perioada inferiorităţii.Se caracterizează prin iniţiativă şi finalitatea în acţiuni. identitatea şi căutarea răspunsului “cine sunt eu şi după ce metode să mă conduc. individul îşi priveşte cu satisfacţie viaţa trecută. copilăria mijlocie. adică preadolescentul şi adolescentul înţelegând de unde vine şi încotro se indreaptă sau dimpotrivă observă cum se statorniceşte la el difuziunea rolului şi sentimentul de a nu şti ce este el şi încotro se îndreaptă. retragerea. 4. este perioada ingeniozităţii în care se afirmă priceperea. mediul familial. joacă un rol foarte important. Adultul sau vârsta matură (35-55 ani) În această perioadă creşte responsabilitatea şi realizarea profesională cât şi responsabilitatea faţă de familie. corectate. profesori şi de la persoane cunoscute de mare prestigiu sau personajele literare. potrivit celor desclarate de Erikson. închiderea în sine. nu ignoră rolul pe care îl poate avea socitatea şi subiectul însuşi în formarea sa. regretul pentru ceea ce nu a putut realiza. sunt modele însuşite din familie.

Deci familia este o comunitate de creştere în dragoste a copiilor. el îşi pune întrebări în legătură cu realizările sale şi mai ales întrebări vizavi de ceea ce nu a înfăptuit din ceea ce şi-a propuse în tinereţe şi întrucât visele tinereţii sunt adesea irealizabile.apărut în 1964. Fără un simţ ferm al identităţii (“cine siut eu?”) maturitatea adevărată nu poate fi atinsă. În această perioadă adultul trece adesea printr-o criză. 2. considerând-o ca şi încheiată.45 ani) 3. Această criză e numită “criza omului care a trecut de jumătatea vieţii sale” care îşi priveşte viaţa în mod pesimist. Datorită nevoilor copiilor. se instalează sentimentul izolării susţinut de senzaţia ca nu se poate baza pe nimeni decâî pe propria sa persoană. modelul eriksonian este recunoscut ca fiind cel mai cuprinzător. potrivit căruia se poate să nu se atingă niciodată maturizarea omului. Dacă această dragoste scade în reciprocitate între soţi. Cercetările psihologice ale unor autori care s-au referit la Erikson evidenţiază că. în schimb cresşte în convergenţă longitudinală a iubirii de copii. Din aceste motive.cărui forme constituie o problemă deosebit de acută în adolescenţă.60ani). fiind prea târziu de a mai schimba ceva. atât în domeniul lor profesional cât şi în viaţă. Stadiul maturizării timpurii care se realizează (25 . la oamenii ajunşi la o maturizare statornică se formează opinii. autoaprecierea succeselor obţinute până atunci. convingeri mai ales când ei se impun. dragostea dintre soţi este pe planul al doilea. Stadiul mijlociu. în care consştientizează că jumătate din viaţa sa a trecut. în tratarea vârstelor. bărbaţii o găsesc în căsătorie şi în profesiune. de fapt este “floarea vârstei” când capacitaţile. Astfel stadiul maturizării timpurii se caracterizează printr-o mare putere. prin rezultate remarcabile. pentru care suntem în stare să sacrificăm totul. În lucrarea sa “Bazele cercetării psihologice moderne a adulţilor” . Stadiul maturizării întârziate (după 45 ani. În cazul în care omul a avut unele insuccese în această comunicare intimă. unii chiar şi la vârsta de 60 ani au un comportament infantil.35 ani) 2. Se poate lua în considerare afirmaţia lui Piaget. puncte de vedere proprii. 1. Însă nu toţi oamenii trec prin asemenea crize. dragostea faţă de copii şi răspunderi faţă de ei fac ca răspunderile plăcute să stimuleze depăşirea oricăror dificultăţi materiale şi de timp. Stadiul mijlociu – perioada cuprinsă între 35-45 ani marchează reevaluarea scopurilor. Erikson evidenţiază trei stadii de dezvoltare în special al adulţilor: 1. în acest stadiu mijlociu cuprins între 35-45 de ani. părinţii fiind gata pentru orice. a realizărilor proprii este negativă. aptitudinile ating cel mai înalt nivel. aspiraţiilor de viaţă ale omului. 64 . stabilitatea cea mai eficientă a maturizării timpurii. Stadiul maturizării timpurii – se caracterizează prin stabilirea relaţiilor intime cu persoane de mare prestigiu. în stadiul maturizării (35 . Astfel.

fără probleme legate de existenţa sa şi a realizărilor sale. De aceea. Aceste persoane încetează de a se mai dezvolta şi de a-şi reînnoi personalitatea. Concluzia este că pentru acest stadiu înaintat în vârstă. abia aşteaptă să nu mai facă nimic. această perioadă se derulează în mod inexpresiv. activismul omului. nu-i plăcea profesiunea pe care o practica. fără coloratură emoţională. pentru omul care niciodată nu-şi pune întrebări privind realizările şi mai ales neîmplinirile sale. la asemenea persoane apare sentimentul de devalorizare şi sentimentul ratării personale care marchează perioada de stagnare. nu depun nici un efort. în acest caz. fără o autoanaliză calitativă. 65 . abia aşteaptă să se pensioneze sau pur şi simplu din cauza unei comodităţi. În schimb. Stadiul maturizării întârziate (45-60 ani) apare numai în cazul în care omul depăşeste în mod voit şi în mod conştient criza specifică stadiului mijlociu. se îmbolnăveşte şi se stinge. lipsită de activitism. În această ipostază omul continuă să fie constant productiv în tot ceea ce face până la adânci bătrâneţi. foarte frecvent se întâmplă ca persoana odată ce se pensionează. unii zicând că s-a schimbat stereotipul dinamic. Aceşti oameni care nu au trecut criza specifică vârstei îşi pierd vivacitatea spune Erikson. Atitudinea vârstnicilor faţă de scopurile vieţii. şi se încheie cu simpla încetare a activităţii profesionale. după care a apărut altceva iar el nu a mai rezistat. faţă de tineri. nu era încântat de locul de muncă. omul avea un stereotip la locul de muncă. neliniştea căutărilor şi continua perfecţionare a activităţii este hotărâtoare. faţă de moarte. Iar când omul devine indiferent şi pasiv din diferite cauze. îşi pierd activismul necesar pentru dezvoltarea lor ulterioară.3.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->