Sunteți pe pagina 1din 8

EXERCIUL FIZIC sI EXERCIIUL TERAPEUTIC - ACCIDENT VASCULAR

3.1 Definiii, clasificri, sisteme de acionare Exercitiul fizic este primul element kinetologic care are o structur complet ca descriere si executie procedural, precum si un sens terapeutic. "Exercitiul fizic st la baza oricrei metode kinetologice, care este constituit dintr-o suit, legat sau nu, de diferite exercitii fizice." 1[1] Un exercitiu fizic terapeutic este structural format din trei prti: 1. pozitia de start si miscrile efectuate n cadrul acestei proceduri 2. tipul de contractie muscular (concentric, excentric, izometric) 3. elementele declansatoare ale unui stimul senzorial, cu scop de facilitare sau inhibare a rspunsului. Aceste trei prti ale exercitiului fizic nu are nc o terminologie precizat. Scoala de kinetoterapie de la Boston (P. Sullivan, P. Markos, M. Minor etc.) denumeste prima parte ,,activitate", pe cea de-a doua " tehnic" si pe ultima ,,elemente", considerndu-le ntr-un sistem unitar - ATE. n acest fel, orice exercitiu fizic terapeutic poate fi descris prin sistemul ATE. Iat cteva exemple : A : aezat, extensia genunchi 21421q1614v ului T : contractie concentric (eventual si excentric) E : rezistenta gravitatiei + presiunea minii kinetoterapeutului (pentru tonifierea cvadricepsului) A : aezat n ortostatism, abductia umrului T : contractie concentric 1

E: rotatie extern a bratului (pentru mobilizarea umrului) A : decubit lateral, flexia soldului homo-lateral T : contractie concentric E : plac talcat, gravitatia exclus (pentru tonifierea psoasiliac-ului la for 2), Etc. Exercitiul fizic urmreste fie cresterea fortei musculare, fie mobilizarea articular, fie coordonarea neuromomtorie sau abilitatea. Exist cteva p r i n c i p i i de b a z a l e e x e r c t i u l u i f i z i c aplicate: - Exercitiile se execut lent, fr bruscri, ritmic - Exercitiile trebuie s se bazeze pe pozitii de start stabile, solide, menite s faciliteze travaliul muschilor si s permit apoi o recuperare ct mai bun a acestui travaliu - Progresivitatea exercitiilor va fi lent, de la stadiile cele mai joase de fort muscular, redoare sau incoordonare trecndu-se treptat spre exercitiile care cer fort, amplitudine sau coordonare aproape normale. Nu se vor sri aceste etape ! - Se va urmri ca exercitiile de tonifiere muscular s se execute ntotdeauna pe toat amplitudinea de miscare articular posibil; - Cu ct un exercitiu a cerut o contracie muscular mai intens, cu att pauza de relaxare care urmeaz va fi mai lung, pentru refacerea circulatei. Din alternanta exercitiu-relaxare se creeaz ritmul exercitiului; - Orice exercitiu trebuie s se execute n limitele maxime posibile ale unghiului de miscare a segmentului. Numai n acest fel vor intra n actiune toate fibrele musculare, iar amplitudinea miscrii se va mentine sau va redeveni normal.

Dintre aceste principii, dou sunt de prim important : pozitia de start si principiul progresivittii. 1. Observatiile clinice au artat c o mare parte din insuccesele sau ntrzierile aparitiei efectelor pozitive ale exercitiitor fizice terapeutice se datoresc posturilor inadecvate de pornire ale acestora. Crearea unei perfecte stabilitti a corpului si (sau) segmentului n timpul exercitiului este o conditie de baz. Pozitia de ,,stnd cu picioarele ndeprtate" este mult mai stabil fat de pozitia ,,stnd cu picioarele apropiate", pentru orice exercitiu de trunchi sau membre. Dar dac acest exercitiu reclam miscarea nainte a bratelor, stabilitatea se obtine mai ales dac se duce un picior mai n fat. Mentinnd pozitia de ,,stnd cu picioarele n linie" n cadrul exercitiului cu bratele nainte, echilibrul va fi mentinut de mici miscri ale gleznelor, de miscri n plan sagital ale coloanei lombare si bazinului, care nu ntotdeauna sunt dorite. Astfel de exemple se pot multiplica. Exist ns o exceptie de la acest principiu, si anume n cadrul exercitiilor de coordonare neuromuscular, cnd pozitia de start este aleas tocmai ca s creeze dificultti n mentinerea echilibrului, cci prin dezechilibrari si reechilibrri succesive se va obtine n final coordonarea. 2. Al doilea principiu de baz, cel al progresivittii, reprezint necesitatea si modalitatea exercitiilor fizice de a fi continuu n corelatie cu capacitatea functional a structurilor implicate n exercitiu, capacitate functional ce creste treptat, odat cu aplicarea repetat a exercitiului fizic terapeutic. Principiul progresivittii se aplic n exercitiile pentru tonifiere muscular, pentru cresterea amplitudinii miscarii, ca si pentru coordonare. a) Progresivitatea pentru tonifierea muscular se realizeaz prin mai multe metode : - Cresterea progresiv a lungimii sau greuttii bratului prghiei (rezistentei)

Aceeasi metod se utilizeaz si n exercitiile simple cu rezistent, n care aceasta este aplicat treptat tot mai distal de articulatia n miscare. De exemplu, n flexia cotului rezistenta aplicat la mijlocul antebratului este mai mic dect cea aplicat la extremitatea distal. Asadar, o rezistent este cu att mai mare, cu ct punctul de aplicare este mai distal de centrul de miscare, cci mrimea rezistentei = greutatea aplicat X distanta de la centrul de miscare la punctul de aplicare a greuttii. . Scoaterea treptat a ajutorului dat unei miscri de musculatur accesorie. . Cresterea amplitudinii unei miscri executate contra gravitatiei sau cu o greutate adugat. . Asocierea unor miscri n subsidiar la un exercitiu care antreneaz grupul muscular principal . Modificarea ritmului unei miscri O miscare lent solicit mai mult musculatura dect acceasi miscare executat rapid - aceasta cnd avem de-a face cu o concentratie excentric; n cazul unei contractii concentrice, orice schimbare de ritm (lent sau rapid) care se abate de la ritmul optim, natural, al miscrii respective creste solicitarea muscular. . Succesiunea contractie static - contractie dinamic. . Succesiunea miscare n pozitie fr efectul gravitatiei - miscare cu implicarea gravitatiei (Aceast miscare se aplic n cazul muschilor cu fort ntre 2 si 3.) . Cresterea greuttii (sarcinii) care reprezint rezistenta aplicat (Cresterea se face n general cu 150-250 g ). . .Prelungirea duratei n timp a exercitiului, dup ce se trece de perioada de adaptare, cnd apare impresia c efortul este din ce n mai usor.

b) Progresivitatea pentru amplitudine are cteva sisteme de aplicare principale , dintre care enumerm trei: . Modificarea ritmului miscrilor care se execut pe toat amplitudinea posibil . Adugarea unei serii de miscri mici si ritmice la limitele sectorului de mobilitate articular . Introducerea unor tensiuni prelungite pe directia miscrii ce trebuie recuperat (Aceast fortare sustinut nu trebuie s produc durere important.) c) Progresivitatea pentru coordonare cuprinde o serie de metode general valabile, dar si metode cu specificitate pentru trunchi si membrele inferioare: . Se trece progresiv de la miscri ale articulatiilor mari spre miscri ale celor mai mici (Se stie ca acestea din urm necesit un control coordonator mai mare dect miscrile n articulatiile mari.) . Cresterea preciziei n executarea unei miscri. . Combinarea miscrilor diverselor articulatii si segmente Aceste trei modalitti sunt aplicabile la orice grup de articulatii si segmente. Urmtoarele sunt utilizabile doar n coordonarea membrelor inferioare si a trunchiului : . Diminuarea treptat a poligonului de sustinere : picioare ndeprtate - picioare lipite - ridicare pe vrfuri - ntr-un picior - ntr-un picior pe vrf; sau mers pe banchet - pe o stinghie etc. . Cresterea dificulttii de a mentine n echilibru o pozitie prin: ridicarea centrului de greutate al corpului (bratele deasupra capului); miscarea liber a diverselor articulatii ale membrelor superioare, perturbnd echilibrul; ridicarea nltimii bncii sau a brnei pe care se merge (efect psihologic care perturbeaz echilibrul)

. Utilizarea de srituri usoare pe un picior, alternativ, cu opriri bruste n anumite pozitii; sau pasi nainte, lateral, n spate - ca de dans -, cu flectarea si ntinderea cte unui genunchi etc. Exist o metod de progresivitate valabil pentru orice tip de exercitiu si pentru orice obiectiv: progresivitatea n timp, prin cresterea treptat a duratei acelui exercitiu. Durata trebuie apreciat la nivelul unei zile, deoarece: se refer att la durata unei sedinte, ct si la durata tuturor sedintelor dintr-o zi. Exercitiul fizic poate antrena un segment, o parte a corpului, avnd drept scop refacerea functiei motorii a acelui segment (exercitiu local specific), sau poate antrena corpul ntreg, avnd de obicei ca obiectiv antrenarea unor functii generale ale organismului, ca antrenarea cardio-vascular, cresterea metabolismului, reechilibrarea endocrin si psihic, dezvoltarea armonioas general etc. Apare deci evident c exercitiul fizic ,va urmri ntotdeauna un scop, c este construit n vederea unei finalitti functionale sau (si) anatomice. 3.2 Exerciiul fizic terapeutic, mijloc de recuperare n accidentul vascular cerebral Se disting exercitii cu caracter static, n care are loc contractia tonic a muschilor si exercitii cu caracter dinamic (efectuarea miscrilor). n pareze severe gimnastica activ se ncepe cu exercitii cu caracter static ca fiind mai usoare. Aceste exercitii, constau n mentinerea segmentelor membrelor n pozitia dat (de kinetoterapeut). Exercitiile cu caracter dinamic se efectueaz n primul rnd pentru muschii ai cror tonus de obicei nu se mreste: m. abductori ai umrului, supinatori, extensorii bratului, minii, degetelor, m. abductori ai coapsei, flexorii gambei si plantei. n pareze profunde se ncepe cu exercitii ideomotorii (bolnavul la nceput trebuie s-si imagineze singur exercitiile date, iar apoi s le efectueze, comentndu-le verbal) si exercitii n conditii necomplicate. Aceste conditii constau n nlturarea fortei de greutate, si fortei de frecare ce complic efectuarea exercitiilor. Pentru aceasta, miscrile se fac pe

o suprafat orizontal, neted, cu ajutorul metodistului care mentine segmentele membrelor mai jos sau mai sus fat de articulatia n miscare. O important mare se acord miscrilor izolate n articulatii. Pentru aceasta se foloseste procedeul de opunere miscrii active, ce permite kinetoterapeutului reglarea sarcinei n diferite grupe de muschi. Trebuie urmrit respiratia (nu se permite retinerea respiratiei), extinderea m. hipertonici la inspiratie. Se efectueaz toate miscrile posibile pentru aceast articulatie cu un tempo lent. La baza formrii deprinderilor motorii stau formarea unor legturi ntre diferitii analizatori corticali, si atunci la gimnastica curativ se folosesc diferite forme de aferentatii (stimulatia proprio- si exteroreceptorilor). Spre sfrsitul perioadei acute a bolii se complic si caracterul miscrilor active, frecventa repetrii lor, se ncep exercitii si pentru trunchi (ntoarceri si nclinri laterale, flexie, extensie.) ncepnd cu a 8-10 zi n ictus ischemic si de la 3-4 spt. n ictus hemoragic dac permite starea general a bolnavului si hemodinamica, bolnavul se nva a sedea. La nceput bolnavului de 1-4 ori pe zi pe durata de 3-5 min. i se d o pozitie semiseznd sub un unghi de 30grd. n decurs de cteva zile sub controlul pulsului se mreste unghiul si durata. Accelerarea pulsului la schimbarea pozitiei nu trebuie s depseasc 20 b./min.,la aparitia unei tahicardii evidente se micsoreaz unghiul de asezare si durata procesului. Peste 6 zile unghiul de ridicare se mreste pn la 90grd, iar durata - pn la 15 min. apoi se nvat asezarea cu picioarele coborte (mna paretic se fixeaz pentru a prentimpina extinderea capsulei articulare a umrului. n timpul asezrii piciorului sntos periodic se aranjeaz pe cel bolnav pentru a repartiza masa corpului pe partea paretic. Se trece la pozitia n picioare lng pat pe ambele picioare si alternnd un picior cu altul (fixnd articulatia genunchiului pe partea paretic cu ajutorul langetei), mersul pe loc, apoi pe mersul prin salon, coridor cu ajutorul metodistului, iar pe masur mbunttirii mersului - cu ajutorul crjelor.

Este important de a elabora un stereotip corect al mersului, care const n flexia concomitent a piciorului n articulatia coxo-femural, genunchiului, talocrural. Ultima etap este mersul pe scri. Mna paretic trebuie s fie fixat.