FLUTE

Flute-ul (flaut) este unul din paharele folosite pentru sampanie, un pahar firav, elegant si foarte bine gandit. Acest pahar are o capacitate de 100-150 ml si a inlocuit clasica cupa de sampanie datorita designului foarte util. Acest pahar este alcatuit din trei parti componente: baza, picior si bol. Exact ca la paharele de vin alb piciorul este direct util deoarece Flute-ul trebuie tinut de picior pentru a nu incalzi lichidul din pahar. Bolul este lung si subtire, avand pereti foarte netezi si o gura foarte mica in diametru. Deschizatura mica este utila deoarece poate tine acidul si aromele sampaniei inauntru fara a le disipa. Desi acest pahar este folosit in princpiu pentru sampanie poate fi folosit si pentru anumite beri, dar si la unele cocktail-uri. Cocktail-urile care se servesc in Flute au de obicei o baza de sampanie, iar un asemnea cocktail este Bellini. Alte nume ar fi Bucks Fizz sau Mimosa.

GOBLET
Goblet-ul sau pocalul este un pahar absolut orice. Poate fi folosit intr-un langa cel de vin, poate fi folosit uri. Acest pahar poate inlocui pahare si in caz de forta majora poate inlocui scurt si o cupa destul de generoasa, Piciorul are doar scop decorativ, pahar pot contine gheata, prin caldura corpului. Acest pahar este cel mai des folosit cocktail-uri. Cocktail-urile turnate in consistente si cremoase, indiferent ca vara, exotice arata cel mai bine in acest tip de pahar. universal care poate fi folosit pentru restaurant ca pahar pentru apa asezat pentru sucuri sau chiar pentru cocktailprecum Hurricane, Hawaii, Zombie, Tulip chiar paharele de vin. Paharul este alcatuit din baza, un picior cu o capacitate intre 300 si 350 ml. majoritatea bauturilor servite in acest urmare eliminand problema incalzirii de la pentru apa, ice tea si pentru anumite acest pahar sunt de obicei mai grele, sunt cu sau fara alcool. Cocktail-urile de

HIGHBALL
Highball-ul este un pahar de trafic in mod normal fiind folosit pentru orice, de la sucuri, long drink-uri, cocktail-uri non-alcoolice si altele. Acest pahar este mai mare decat un Old Fashioned si mai mic decat un Collins, avand o capacitate intre 240 si 260 ml. Este un pahar creat pe

aceasi forma ca si Collins-ul dar spre deosebire de Collins poate avea partea superioara mai mare in diametru decat partea inferioara. Pe langa long drink-uri, Highball-ul este paharul specific pentru anumite cocktail-uri precum seria Fizz (Gin Fizz, Red Fizz, etc.), Mojito, Long Island Iced Tea, Moscow Mule si altele

IRISH COFFEE
Paharul Irish Coffee este defapt un fel de canuta si unul din recipientele folosite intr-un bar care pot fi recunoscute oriunde. Paharul in sine este compus din patru parti: o baza, un picior scurt, un bol incapator si un maner. Acest pahar are o capacitate cuprinsa intre 200 si 300 de ml si este folosit pentru bauturi calde in general. Paharul este fabricat dintr-un material dur, rezistent la temperaturi ridicate si securizat, deci sa nu va fie frica sa il folositi la orice va trece prin cap. Aceasta ceasca a fost inventata pentru o specialitate de cafea numita Irish Coffee (cafea irlandeza), dar poate fi folosit pentru orice alta bautura calda, in special cafele.

MARGARITA

Paharul de Margarita este unul din acele pahare care pot fi identificate la o prima privire, datorita formei neconventionale care nu seamana prea mult cu nici un alt pahar. Paharul Margarita este alcatuit din trei parti componente: bolul, piciorul si baza. Se pare ca paharul Margarita este defapt o derivatie pornind de la cupa de sampanie. Acest pahar nu are nici un motiv pentru a avea picior, in afara de motivul estetic. Se spune ca acest pahar ar fi evoluat din paharul clasic de sampanie datorita faptului ca nu are in plus decat o adacitura mica in baza cupei, un fel de rezervor colector. Paharul seamana defapt puternic cu un sombrero intors. Paharul Margarita are un diametru destul de mare, prin urmare o circumferinta mare, lucru perfect pentru a fi bordata buza paharului cu sare. Probabil aceasta a fost si o factor puternic in alegerea formei paharului. In aceste pahare cocktail-ul se serveste in mod normal fara gheata deci poate (si trebuie) baut fara ajutorul unui pai. Cand

paharul se duce la buze, persoana care bea poate simti foarte bine aromele componente ale bauturii datorita suprafetei generoase paharului care imprastie aromele.

PILSNER
Paharul Pilsner este unul din recipientele folosite pentru servirea berii. Acest pahar este folosit in general pentru berea blonda si are o capacitate de 250-330 ml, mult mai mic decat un Pint sau o halba. Acest pahar este inalt, subtirel si cu o baza puternica, forma fiind creata special pentru berea blonda. Datorita formei paharului se poate observa clar culoarea berii, carbonatarea acesteia si in acelasi timp pastreaza gulerul de spuma.

ROCKS
Paharul Rocks e o ruda foarte apropiata a paharului Old Fashioned, multi sustinand defapt ca este vorba de acelasi pahar. Diferenta este doar ca Rocks-ul este mai mic decat Old Fashioned si poate avea peretii mai grosi decat Old Fashioned sau Tumbler-ul. Acest pahar este folosit in special pentru a servi bauturi spirtoase, fie ca sunt straight sau cu gheata si un strop de apa. In acest tip de pahare mai pot fi servite si cocktail-urile de tip Sazerac

VIN

Paharul de vin este compus in mod normal din trei parti: bolul, piciorul si baza. Exista mai multe tipuri de pahare pentru vin, variind in functie de forma dupa tipul de vin servit. Forma bolului in sine este foarte importanta pentru acest tip de pahar deoarece se crede ca daca forma este corecta paharul va scoate in evidenta toate aromele corecte ale vinului. Piciorul paharului nu are neaparat scopul de a preveni incalzirea bauturi, ci acela de a preveni murdarirea bolului. In ultima vreme au devenit foarte populare

paharele de vin fara picior, nefiind atat de formale si impunatoare ca cele cu picior. Exista tehnic trei categorii de pahare pentru vin: paharul pentru vin rosu, paharul pentur vin alb si paharul pentru sampanie. Paharul pentru vin rosu are un bol mai mare, mai rotunjit, facilitand astfel oxidarea bauturii. Paharele de vin rosu pot fi: pahare Bordeaux (speciale pentru Merlot sau Cabernet) sau pahare Burgundy (pentru vinuri mai aromate, gen Pinot Noir). Paharele de vin alb variaza foarte mult, vinurile albe fiind mult mai pretentiose. Anumite vinuri albe merg mai bine putin oxidate deci se folosesc pahare cu gura mai larga, iar vinurile mi proaspete necesita pahare cu gura mai mica pentru a nu facilita oxidarea si pentur a pastra toata aroma inauntru. Paharul de sampanie este numit si flaut sau lalea datorita formei sale subtiri. Aceasta forma insa nu este pur estetica, ci a fost creata pentru a pastra aromele si acidul sampaniei sau spumantului inauntru paharului pentru o perioada cat mai indelungata. Modul corect de a tine un pahar de vine este de picior si nu de bol. Dar asta nu din cauza ca temperatura corpului poate influeta prea mult temperatura vinului, ci pentru a putea observa mai bine si culoarea vinului. Cele mai bune pahare pentru vin sunt acelea create prin suflare, care au o buza cat mai subtire. De asemnea cea mai buna sticla este cristalul de plumb (sticla care are in componenta aproximativ 25% oxid de plumb) deoarece din punct de vedere estetic ofera o alta dimensiune. Paharele de vin nu trebuiesc colorate deoarece nu se mai poate aprecia culoarea corect.

B-52

B-52 este un cocktail foarte cunoscut si probabil cel mai cunoscut shot complex din lume, dar putina lume stie ca defapt B52 este reprezentantul unei intregi serii de shot-uri. Aceste shoturi sunt cunoscute datorita straturilor pe care le prezinta, dar cel mai cunoscut este B-52, un shot delicios si destul de puternic. Ingredientele de baza ale acestui shot sunt lichiorul de cafea, Irish Cream si Triple Sec, dar adevarata magie a shot-ului sta in indemanarea celui care il prepara. B-52 este un shot stratificat si trebuie sa prezinte trei straturi: unul negru, unul crem si unul gen chihlimbar. In timp ce alte cocktail-uri si shot-uri sunt amestecate sau agitate, B-52-ul este construit deoarece se adauga strat peste strat. Desi in ziua de azi au fost inventate diverse aparate care sa creeze in cateva secunde diverse shot-uri in straturi, multi barmani folosesc tot reteta traditionala, cea manuala. Tot secretul din spatele crearii straturilor este densitatea; datorita densitatii puteti face ca unele ingrediente sa pluteasca deasupra altora. Desigur nu numai densitatea hotaraste daca straturile vor fi perfecte, aici mai intervine si continutul de zahar al fiecarui ingredient. Un alt factor important este indemanarea celui care pregateste shot-ul deoarece ingredientele trebuie turnate intr-o anumita ordine, cu grija si cu

ajutorul unei lingurite de bar. B-52 se poate servi in mai multe feluri, dar cel mai popular fel de a consuma un B-52 este in flacari. Desi se poate bea simplu, imediat dupa construire, exista si varianta flaming B-52 adica B-52 in flacari care este cea mai cunoscuta metoda de a servi cocktail-ul. Ultimul strat al shot-ului este cel de Triple Sec (cu cat se foloseste o spirtoasa mai de calitate cu atat si rezultatele vor fi mai spectaculoase) care dupa ce este incalzit putin se va aprinde, arzand cu o flacara albastra. Dupa aprindere shot-ul se poate consuma in mai multe feluri: fie se stinge si se bea normal (direct cu gura sau printr-un pai) sau se poate bea in timp ce inca arde printr-un pai (metoda preferata in general). Acest shot si-a luat numele de la un bombardier american folosit in Razboiul din Vietnam si anume US B-52 Stratofortress. Acest bombardier era folosit pentru lansarea bombelor incendiare de unde si probabil inspiratia de a aprinde shot-ul inainte de servire. Desi nu se poate spune exact unde si cand a fost inventat, se pare ca locul nasterii acestui cocktail este in Calgary, Alberta cand in 1977 cele trei ingrediente au fost puse unul deasupra altuia si aprinse. B-52 a fost primul cocktail din seria B-50, pe care a generat-o datoriata dorintei barmanilor de a crea ceva nou plecand de la un original incendiar. Cele mai faimoase shot-uri ale seriei, desigur pe langa B-52, sunt B-56 (inlocuieste Triple Sec cu Absinth) si B-57 (inlocuieste Triple Sec cu Sambuca). Chiar daca nu sunteti un fan al acestui gen de bauturi B-52 este shotul pe care nimeni nu ar trebui sa-l rateze.

CUBA LIBRE

Cuba Libre este o bautura extrem de cunoscuta in toate colturile lumii, in anumite locuri cu mici diferente de preparare, in anumite locuri sub alt nume, dar peste tot indrgita. La baza Cuba Libre a fost inventat ca un amestec de rom alb, cola si suc de lime, desi este foarte populara excluderea sucului de lime din ecuatie. Exista foarte multe discutii despre reteta originala pentru a face o Cuba Libre, despre istoria acestei bauturi si despre cui ii apartine reteta originala. Exista doua povesti de baza despre aparitia acestei bauturi, fiecare apartinand cate unei firme producatoare de rom din Cuba. Singurul aspect asupra caruia cele doua firme se pot pune de comun acord este acela ca bautura in cauza a fost inventata pe teritoriul Cubei. Alt lucru asupra caruia cele doua firme cad de acord este ca bautura a fost creata de un american si mai ales un soldat american. Una din firme spune ca in timpul razboiului Spaniol-American un capitan al unei divizii de soldati americani a comandat la un bar o masura de rom auriu, un pahar cu gheata cu lime si o sticla de cola. Vazand placerea vadita de pe fata capitanului si restul soldatilor au comandat aceeasi bautura si au inceput sa toasteze spunand Por Cuba Libre! , in onoarea unei proaspat eliberate Cuba. Singura problema cu aceasta poveste este ca razboiul Spaniol-American a avut loc in 1898 si trupele americane au plecat din Cuba in acelasi an, iar cola nu a ajuns in Cuba pana in 1900. Ce-a de-a doua firma sustine ca acest cocktail a fost inventat undeva dupa anul 1900, folosind cola

adusa de trupele americane. Cuba Libre a cunoscut o foarte larga raspandire datorita gustului in primul rand, datorita faptului ca este usor de facut fara a avea nevoie echipamente profesionale si nu in ultim rand datorita faptului ca ingredientele de baza erau ieftine. Dupa ce in anul 1945 s-a inregistrat si o melodie de succes cu numele acestei bauturi, romul cu cola a devenit o bautura pentru toata lumea. La ora actuala Cuba Libre este probabil una din cele mai cunoscute bauturi din lume, fiind un nume pe care foarte putina lume l-a omis si o bautura pe care foarte putina lume nu a gustat-o. Fiind o bautura foarte cunoscuta a nascut si foarte multe variatii in functie de gusturi si de regiunea unde se serveste. Spre exemplu Cuba Libre original continea o parte rom alb, suc de lime dupa gust si doua parti cola, dar in America de Nord se serveste ca si rom cu cola, reteta fiind numita Cuba Libra. Mai exista de asemenea si Cuba Pintada (Cuba patata) care cere o parte de rom alb, doua parti apa carbogazoasa si doar o cantitate mica de cola pentru a pata apa. Alta variatie este Cuban Missile Crisis care inlocuieste romul alb sau auriu cu un rom cu o concentratie de alcool per volum mai mare, gen 75,5 sau 80. Si numele a evoluat in anumite zone precum Cuba sau Statele Unite unde aceasta bautura este numita popular Mentirita (minciunica), facand referire la faptul ca nici in zilele noastre Cuba nu este cu adevarat libera. Exista si alte variatii regionale asupra retetei, fiecare tara sau regiune preferand sa folosesasca un rom sau o spritoasa asemanatoare autohtona, datorita pretului probabil si a gustului deja indragit. Cuba Libre este una din putinele bauturi care nu au niciodata nevoie de un retetar sau de o poveste, oricine stie de unde vine si cum se prepara. O bautura care isi reprezinta locul de sorginte fara cea mai mica problema, o bautura simpla si totusi exotica, perfecta pentru orice anotimp.

IRISH COFFEE

Irish coffee ( cafea irlandeza ) nu este defapt un cocktail propriu-zis, dar datorita faptului ca are o reteta destul de complexa si este foarte cunoscuta cere sa fie tratata ca un cocktail. Aceasta cafea are la baza o cafea neagra, tare (poate fi folosita si cafea instant), un whiskey irlandez bun si frisca; desigur este folosit si ceva zahar dar acesta este adaugat de bautor in functie de preferinte. Irish coffee este o cafea puternica din toate punctele de vedere, perfecta atat pentru diminetile mai proaste cat si pentru serile mai racoroase, o reprezentare a spiritului irlandez in cel mai mic detaliu. In mod normal pentru aceasta reteta se foloseste frisca lichida pentru a crea gulerasul alb de desupra cafelei, dar orice fel de frisca poate fi folosita si batura se consuma fara pai, direct prin stratul de frisca. Primul pas in conceperea unei cafele irlandeze bune este alegerea corecta a cestii, deoarece nu poate fi facuta intr-o ceasca de cafea normala. Recipientul standard pentru aceasta bautura si-a luat numele de la ea fiind numit cana pentru cafea irlandeza (Irish coffee mug), dar poate fi folosit si un pahar cu picior scurt. Urmatorul lucru de care aveti nevoie e o portie de cafea neagra, tare si un whiskey irlandez bun pentru a sustine efectul cafelei. Dupa ce amestecati aceste doua ingrediente in ceasca sau pahar completati cu frisca, dar cu grija pentru a crea un strat alb deasupra. Daca folositi frisca

lichida e bine sa amestecati in mixul de cafea si whiskey cel putin o lingurita de zahar pentru a da o dulceata stratului pe care pluteste frisca. Prima reteta de Irish Coffee a fost inventata defapt de un bucatar, intr-un aeroport dupa ce cativa pasageri americani au aterizat pe acel aeroport intr-o noapte de iarna groaznica, candva in ani 1940. Pentru a intari efectul cafelei Joseph Sheridan (bucatarul in cauza) a adaugat o doza sanatoasa de whiskey cafelei pe care o facuse pentru pasagerii inghetati. Aflandu-se in Irlanda a folosit whiskey irlandez si cand a fost intrebat daca acea cafea este cafea braziliana el a raspuns ca defapt este cafea irlandeza. Unul dintre acei pasageri care au aterizat pe aeroportul irlandez era chiar Stanton Delaplane, un scriitor pentru ziarul San Francisco Chronicle, omul care a adus cafeaua irlandeza in Statele Unite. Delaplane a lucrat impreuna cu proprietarii unui bar din San Francisco pentru a recrea reteta cafelei din aeroportul irlandez. Problema cea mai mare era ca frisca (lichida) nu plutea deasupra stratului de cafea, dar cu ajutorul primarului orasului care din intamplare avea o fabrica de lactate au ajuns la concluzia ca frisca trebuie sa fie invechita cel putin 48 de ore inainte de folosire. Dupa ce au fost vandute aproximativ 30 de milioane de bauturi proprietarii barului impreuna cu Delaplane au ajuns la concluzia ca s`au plictisit de reteta si defapt distruge trei lucruri bune: cafeaua, frisca si whiskey . In Spania cafeau irlandeza a devenit atat de cunoscuta si indragita incat au fost construite aparate speciale care fac cafea irlandeza, de obicei cu un strat de whiskey pe fund, urmat de un strat de cafea si cu bine-cunoscutul guleras de frisca. Orice persoana care nu se considera fan al cafelelor completate cu alcool ar trebui sa incerce macar o data in viata o cafea irlandeza bine facuta

GIN TONIC

Gin-ul Tonic sau Gin si Tonic (Gin and Tonic) este tehnic un long drink deoarece contine o baza alcoolica (ginul) si un mixer (apa tonica) fara a avea celelate componente necesare unui cocktail, dar datorita raspandirii exista o poveste creata in jurul acestei bauturi. Gin-ul Tonic este o bautura foarte cunoscuta, atat de cunoscuta incat in anumite parti ale lumii este vanduta la cutie gata mixata. In mod normal Gin-ul Tonic se prepara intr-un pahar inalt, proportia de gin variind de la 25% pana la 50% in functie de gusturi si se garniseste cu o felie de lamaie sau lime. Acest cocktail a aparut defapt ca o necesitate medicala care imbina intr-un fel utilul cu placutul. Unii spun ca aceasta

bautura s-ar fi nascut undeva in India, iar altii spun ca in Africa, dar indiferent de locatie conditiile climatice care au dus la aparitia cocktail-ului sunt asemanatoare. In acele locuri calduroase soldatii secolului XVIII erau amenintati de malarie care era prevenit prin administrarea chininei, care ulterior a fost dizolvata in apa carbogazoasa ducand la aparitia apei tonice. Totusi in acea perioada apa tonica era diferita fata de ce cunoastem noi acum ca si apa tonica, fiind mult mai puternica, amara si neindulcita deloc. Pentru a face licoarea mai acceptabila ca gust se pare ca soldatii britanici au hotarat sa-i adauge gin (o sirtoasa foarte populara in Marea Britanie) si rezultatul obtinut a fost unul fantastic. Notele amari ale chiniei din apa tonica completeaza foarte bine aromele diverselor plante folosite in gin, in special notele citrice. Gin-ul Tonic este considerata o bautura de vara datorita mai multor factori, unul din ei fiind faptul ca isi are originea in zone foarte calduroase, iar celalat factor decisiv ar fi aroma racoritoare oferita de inflexiunile pe baza de plante si citrice. De-a lungul anilor apa tonica s-a schimbat semanand doar partial cu apa tonica folosit la inceput, datorita nivelului de chinina care incet incet s-a micsorat si datorita zaharului care s-a adaugat. Gin-ul folosit acum este mult mai rafinat si mai atent distilat decat acum trei secole, deci putem spune ca bautura s-a modificat destul de mult pe parcursul timpului, totusi a ramas foarte popular si iubita de multi. Multe persoane din zilele noastre considera Gin-ul Tonic o bautura foarte usor de realizat, foarte simpla, ceea ce este o greseala. Gin-ul Tonic este intr-adevar o bautura simpla deoarece are doar doua componente, dar ne continand modificatori de arome este mult mai usor de gresit. Aromele gasite in aceasta bautura sunt cele oferite de componenta alcoolica si aroma chininei din apa tonica, toate fiind arome fine care trebuie echilibrate foarte bine pentru a obtine un maxim de aroma. Cel mai usor mod de a gresi un Gin Tonic este prin folosirea ingredientelor proaste, deoarece apa tonica din zilele noastre fiind destul de slaba (aroma) nu poate acoperi un gin prost. Cel putin in partile noastre nu avem o problema cu apa tonica (cea mai buna fiind cea imbuteliata), dar dupa cum spune mixologul Dale DeGroff apa tonica din pistoale (dozatoare spciale pt baruri) nu se aseamana in nici un fel cu apa cu chinina . Dupa parerea lui 90% din barurile americane nu pot servi un Gin Tonic adevarat. Gin-ul Tonic este si va ramane o bautura foarte populara, atat in sezonul cald cat si in cel rece, si pe langa consumatorii ocazionali va avea tot timpul fanii inraiti. Este aproape imposibil ca o persoana sa nu fi gustat macar o data in viata Gin-ul Tonic, dar in cazul ca exista sfatul meu ar fi sa il incercati macar odata, nu se stie niciodata cum apare dragostea.

GIBSON MARTINI

Gibson Martini este, dupa cum spune si numele, o variatie pe baza retetei clasicului Martini. Astazi singura diferenta intre un Martini si un Gibson Martini este doar decorul, desi poate asta pare ciudat pentru multi dintre barmanii cu experienta. Reteta clasica pentru Martini este de sase parti gin (sau vodka mai nou) si o parte vermut, totul amestecat bine (shake, stir sau throw) si servit intr-un pahar cocktail cu o maslina umpluta sau poate mai multe. Diferenta este ca Gibson-ul este servit cu o ceapa murata in loc de maslina; nu va ganditi la o ceapa mare, ci la o ceapa mica (speciala pentru cocktail-uri) infipta intr-o scobitoare.

Exista multe povesti, fiecare verosimila in felul ei, in legatura cu inventarea si popularizarea Gibson-ului. O poveste spune ca Gibson-ul a vost inventat cand Charles Dana Gibson a cerut barmanului de la Players Club (New York) sa imbunatateasca reteta de Martini si acesta a adaugat o ceapa murata in loc de o maslina. Alta poveste ne spune despre un alt Gibson care fiind diplomat american in Europa (si nebautor de fel) comanda ca in paharul lui sa se toarne apa rece in loc de clasicul Martini si sa se orneze cu o ceapa murata pentru a-l putea deosebi. O alta poveste la fel de cunoscuta vorbeste despre un mare investitor numit Gibson care isi ducea clientii la un three Martini lunch (in timpul pranzului se consumau minim trei Martini si se discutau afaceri) si cerea ca paharul sau sa fie umplut cu apa rece si ornat cu o ceapa ca sa poata fi distins. Astfel in timp ce clinetii se intoxicau cu alcool el ramanea treaz pentru a conduce afacerea in favoara lui. O alta poveste, cea mai credibila de altfel, spune ca in perioada in care a fost invent Gibson-ul, Martini-ul clasic era o combinatie din o parte gin si o parte vermouth. Astfel Gibson-ul a fost creat ca un Martini mult mai sec si a fost decorat cu o ceapa pentru a fi diferentiat. Odata cu trecerea timpului cele doua retete au devenit identice, singura diferenta fiind decorul. Gustul nu este schimbat absolut deloc de folosirea unei cepe in loc de o maslina. Unica diferenta reala in ziua de azi intre Gibson si Martini clasic, daca poate fi numita diferenta, este ca Gibsonul se face doar cu gin si se amesteca intr-un pahar de serviciu, timp in care Martini-ul poate facut si cu vodka si poate fi facut prin shake, stir sau throw. In Romania Gibson-ul nu este cunoscut in special datorita faptului ca diferentele intre el si clasicul Martini sunt practic inexistente, dar poate oricand deveni un foarte bun motiv de disuctii la o petrecere mai selecta

LONG ISLAND ICE TEA

Long Island Iced Tea este un cocktail foarte cunoscut, destul de vechi si fie iubit, fie urat de cei care l-au incercat. Punctul de atractie principal al acestui cocktail este volomul ridicat de alcool, fiind unul din cele mai puternic alcoolizate cocktailuri facute in pahare mari. Una din retetele general acceptate foloseste parti egale de rom alb, vodka, gin, tequila alba si triple sec (5 albe) la care se adauga suc de lamaie, uneori zahar sau alt indulcitor si un strop de cola pentru a colora bautura. Exista desigur mai multe variante ale acestei retete, cum se intampla de fiecare data la o reteta apreciata, dar diferentele intre retete si modurile de servire nu sunt foarte mari. Desi este o bautura clasica si foarte cunoscuta, Long Island Ice Tea nu este la fel de puternic consumat peste tot pe glob. Foarte multi barmani se feresc de aceasta reteta deoarece contine o cantitate mare de alcool per volum, iar daca cel care comanda aceasta bautura nu o cunoaste, urmarile pot fi dureroase. Punctul forte, dar si dezavantajul acestei bauturi, din puctul meu de vedere este faptul ca desi are o cantitate peste medie de alcool nu se simte datorita sucul de lamaie si diluarii, avand exact gustul unui ceai rece de lamaie. Ca orice cocktail clasic si apreciat, Long Island Ice Tea a generat o intreaga serie de bauturi, false ice tea -uri, dar totusi nici unul nu se ridica la nivelul Long Island, atat din punctul de vedere ala aromei cat si al concentratiei de alcool. Una din

combinatiile cunoscute este Long Beach Ice Tea care foloseste suc merisor in loc de cola, in schimb reteta ramane la fel. Exista de asemenea si Tokyo Ice Tea care este intalnit in mai multe retete, originala folosind lichior de pepene in loc cola, iar alta folosind numai 3 albe (la alegere), suc carbogazos lemon-lime si lichior de pepene. Exista cateva povesti foarte interesante despre cum ar fi aparut Long Island Ice Tea, lucrul cu adevarat interesant este ca fiecare poveste plaseaza inventarea lui din alta perioada de timp. In ordine cronologica prima proveste ar spune ca Long Island Ice Tea a fost inventat in timpul prohibitiei (1920-1933) de catre barmani care serveau bauturi alcoolice, dar doreau sa le mascheze cumva; acestia mai adaugau si o felie de lamaie la paharul respectiv. Alta poveste plaseaza inventarea bauturii in anii 1950 si este atribuita casnicelor americane care au combinat cate putin din fiecare sticla din dulapiorul cu alcool si apoi au incercat sa mascheze alcool. Totusi exista si o poveste care e credibila care ii atribuie inventarea cocktailului lui Robert (Rosebud) Butt, care servea aceasta bautura in anii 1970 la Oak Beach In , din Babylon, Long Island, New York. La ora actuala Long Island Ice Tea este in top 5 cele mai populare bauturi din lume si pe langa aceasta primeste si o puternica publicitatea fiind mentionat in diverse filme ca Totul despre sex si The Simpsons . Trecand totusi peste invelisul de publicitate, povesti si mituri urbane, Long Island Ice Tea este un cocktail foarte reusit, bunt atat pe timp de iarna cat si de vara.

MAI TAI

Mai Tai este unul din cocktail-urile clasice si unul din cocktail-urile de referinta cand se vorbeste despre bauturi exotice. Desi de fiecare data cand se face referinta la acest cocktail ne ducem cu gandul la o plaja virgina, bautura in sine a fost inventata in California. Cum se intampla de obicei in cazul majoritatii cocktail-urilor faimoase, exista o disputa intre doua persoane diferite care sustin ca ar fi creatorii Mai Tai-ului. Primul, si cel mai plauzibil, ar fi Victor J. Bergeron (sau Trader Vic, dupa cum era cunoscut), iar cel de-al doilea Don the Beachcomber. Povestea lui Bergeron afirma ca bautura ar fi fost inventata la restaurantul Trader s Vic Polynesian-style din Oakland, California in anul 1944. Bergeron (Trader Vic) a inventat acest mix pentru niste prieteni care veneau in vizita din Tahiti, iar cand o prietena de-a sa a gustat bautura a tipat Maita i roa ae! , care in traducere simpla inseamna bun foarte . Se pare ca de aici cocktail-ul si-a luat numele, adica de al cuvantul tahitian maita i care inseamna bun , desi numele bauturii se scrie despartit in doua cuvinte. Cealalta poveste spune ca defapt cocktail-ul ar fi fost inventat in anul 1933 de catre Don the Beachcomber la barul sau cu acelasi nume (care mai tarziu a devenit restaurant). Reteta aceasta este mult mai complexa fata de cea a lui Bergeron, are un gust diferit, dar nu este sustinuta de prea multe dovezi.

Cultura tiki reprezinta un nou stil bazat pe teme polynesiene folosit in special pentru decorarea barurilor si restaurantelor, dar si o miscare sociala. Desi are la baza credintele polynesiene in centrul culturii tiki se gaseste Mai Tai-ul, care este la propriu venerat si meticulos preparat de catre pasionati, unica reteta acceptata fiind cea a lui Trader Vic. Mai Tai a devenit foarte cunoscut in Statele Unite in special in anii 50 si 60 cand aproape orice restaurant avea aceasta bautura pe meniu. A devenit si mai cunoscut odata cu aparitia in filmul Blue Hawaii Cu ElvisPresley. Fiecare cocktail, cu cat este mai faimos cu atat cunoaste mai multe variatii ale retetei, iar Mai Tai-ul este destul de cunoscut si foarte controversat. De obicei exista doar o reteta originala si multe altele derivata, dar in cazul Mai Tai-ului exista mai multe retete considerata originale si principale. Prima reteta si cea mai cunoscuta este cea a lui Trader Vic (Victor Bergeron) care continte rom aromat (spiced rum), rom auriu (gold/dark rum), triple sec, suc de lime proaspat, sirop de zahar, sirop Orgeat (Orgeat syrup aroma de samburi de caise) si este servit intr-un pahar mic (old fashion/tumbler) cu gheata pisata. O alta reteta acceptata, dar nu atat de populara este ce a lui Don the Beachcomber, care spre deosebire de reteta Bergeron are si suc de grapefruit, bitteruri aromatice, sirop Falernum, lichior aromat cu anason stelat si apa. Desigur mai exista si a treia variatie acceptata, care este cea cu suc de ananas si portocale, dar aceasta nu a fost niciodata foarte populara sau recunoscuta. Mai Tai este un cocktail tropical, puternic aromat, tare si care nu se va demoda probabil niciodata. Poate fi servit atat in timpul verii pe o plaja insorita cat si intr-un restaurant sau bar fara a-si pierde vreodata din eleganta si prospetime. Nu face parte din categoria cocktail-urilor care merita incercate, ci din cea a cocktail-urilor care trebuie incercate

MARGARITA

Desi a fost creat pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Margarita ramane unul dintre cele mai celebre cocktail-uri ale lumii, iar in urma cu ceva timp a existat chiar o disputa intre persoanele care sustineau ca l-ar fi creat. Margarita este mai degraba un cocktail simplu, dar impactul sau asupra consumatorilor a fost impresionant deoarece este un cocktail foarte exotic si niciunul din elementele sale dulci nu a fost inlocuit cu unul sarat. Spirtoasa de baza din Margarita este tequila alba (tequila blanco/silver), considerandu-se ca din moment ce tequila este servita cu putina sare, un element sarat ar trebui adaugat in cocktail. Pentru a intelege cat de celebru este acest cocktail, ar trebui sa stiti ca a fost creat si un pahar special in care acest cocktail este servit, denumit Margarita glass . Desigur ca nu este necesara utilizarea acestui tip de pahar, putandu-se alege si un pahar old fashion. Exista mai multe moduri de a prepara o Margarita, singurele lucruri care raman identice sunt

ingredientele: tequila, triple sec si suc proaspat de lime. Proportiile ingredientelor folosite variaza de la o reteta la alta, si desi mai multe proportii sunt acceptate , una singura este cea originala (in cazul in care acest termen ar fi cel indicat). 7:4:3 reprezentand 7 parti tequila, 4 parti triple sec si 3 parti suc de lime. Margarita poate fi pregatit in mai multe feluri, unul dintre acestea fiind cu gheata folosind un pahar old fashion, altul necesita folosirea paharului Margarita iar cel de-al treilea consta in amestecul tuturor ingredientelor impreuna cu gheata pentru a obtine Frozen Margarita. Ceea ce este interesant la Margarita este partea sarata care incita pe orice bautor lipsit de experienta. Anumiti barmani considera ca sarea este utilizata pentru a ascunde gustul ingredientelor de joasa calitate (atunci cand este cazul), dar acest obicei nu poate fi eliminate datorita popularitatii de care se bucura. Astfel unii barmani pun sare doar pe jumatate din pahar, altii pe intreg paharul si adauga un pai. Desigur ca exista mai multe variante de Margarita, desi este una dintre retetele cele mai strict respectate, majoritatea acestor diferente fiind date de fructele folosite, Margarita cu fructe fiind cele mai consumate de doamne.

MARTINI

Martini este probabil cel mai sonor nume din lumea cocktail-urilor si a bartending-ului, dar din pacate in Romania este mai mult un nume decat o bautura consumata. La baza Martini este o combinatie de gin si vermouth sec, al carei celebru decor este o maslina verde umpluta cu ardei. De-a lungul timpului idea de martini a evoluat si s-a dezvoltat dand nastere la foarte multe combinatii care nu mai au foarte multe in comun cu punctul de plecare. Martini este un nume atat de puternic incat pentru multi a schimbat si denumirea unui pahar, adica in mod normal cocktail-ul se servea intr-un pahar Cocktail care a inceput incet, incet sa fie numit pahar Martini. In Statele Unite s-a creat o intreaga cultura in jurul Martini-ului, devenind un simbol al bogatiei, statului social, al artistilor, etc. Dupa clasificarea lui David A. Embury, Martini este una din cele sase bauturi (cocktail-uri) de baza, cocktail care a generat o gama intreaga de bauturi. Originile cocktail-ului Martini sunt oarecum neclare desi exista anumite povesti, totusi nu se stie care din aceste povesti este adevarata deoarece oricine si-ar dori sa-i fie atribuita inventarea unuia din cele mai puternice cocktail-uri existente. O poveste sustine cum ca Martini-ul ar fi fost creat in secolul al XIX-lea, folosind vermouth-ul cu acelasi nume, de unde si denumirea cocktail-ului. Alta poveste sustine ca Martini-ul ar fi fost conceput in anul 1911 la un hotel din New York de catre un barman care se numea Martini. Probabil originile acestui cocktail vor ramane necunoscute si intr-un fel este mai bine, adaugand un plus de mister bauturii. In zilele noastre un Martini inseamna sase parti gin si o parte vermouth sec si mai exista o variatie acceptata ca Martini sau Vodkatini in care se foloseste vodka in loc de gin. Totusi aceasta este reteta de acum si nu a fost asa tot timpul, reteta originala continand parti egale de gin si vermouth sec. Un Martini se poate prepara prin trei metode diferite si anume: amestecare, shake-erare si aruncare (stir, shake si throw), fiecare metoda avand caracateristicile ei. Amestecarea este prima metoda folosita vreodata si presupunea turnarea spirtoaselor intr-un pahar de serviciu cu gheata si amestecarea lor cu o lingurita de bar. Shake-ul a devenit foarte popular datorita personajului James Bond care bea Martini-ul cu vodka si

shake-erat, dar pe langa asta s-a dovedit chimic ca un Martini shake-erat este mai bogat in anti-oxidanti decat unul amestecat. Shake-ul asigura o amestecare mai puternica si o omogenizare mai mare a moleculelor fata de amestecare, diferenta putand fi simtita si la gust. Aruncarea (throwing) este o metoda mai noua si plasata de cunoscatori undeva intre amestecare si shake-erare ca si omogenizare a bauturii. Pentru aruncare sunt necesare doua tin-uri Boston si o stercuratoare Hawthorne; spirtoasele se toarna intr-unul din tin-uri si apoi se strecoara de la o distanta mare in celalt tin, dupa care se repeta procedura. Cum Maritini-ul este unul din cocktail-urile de baza din lumea bartending-ului este normal sa dea nastere la o intreaga categorie de cocktail-uri nascute prin modificarea retetei originale. Mai nou categoria Martini contine foarte multe cocktail-uri, unele neavand nimic in comun cu originalul in afara de pahar. Unele din primele si cele mai cunoscute variatii pe baza Martini-ului sunt Gibson Martini, Martinez-ul, Smoky Martini si Dirty Martini. Gibson-ul difera de original prin inlocuirea maslinei umplute cu o ceapa mica murata, Smoky-ul inlocuieste vermouth-ul cu scotch si Dirty Martini contine cateva picaturi de saramura de masline pe langa ingredientele originale. Martinez-ul se zice ca ar fi fost defapt primul cocktail din aceasta categorie si continea bitter aromatic, lichior Maraschino, 30 ml gin si un pahar de vermouth, iar daca cel care servea il dorea mai dulce se putea adauga si un strop de sirop de zahar. Martini-ul este reprezentativ pentru cocktail-uri in general datorita aspectului general unic si propagandei create in jurul lui. Cel putin in Occident s-a creat o intreaga cultura in jurul Martini-ului in sensul ca orice bar care servea cocktail-uri avea o firma luminoasa cu un Martini si orice afacerist care se respecta servea pranzul cu trei Martini (three Martini lunch). De asemenea Martini-ul era cocktail-ul preferat al unor nume foarte mari atat reale cat si fictive, cel mai cunoscut bautor de Martini fiind probabil James Bond, agentul 007. Printre bautori celebri de Martini se numara: Winston Churchill, Truman Capote, Ernest Hemigway, Cary Grant, Franklin Delano Roosvelt, Richard M. Nixon, Dean Martin si Frank Sinatra. Indiferent de istorie si statutul de vedeta, acest cocktail trebuie apreciat in primul rand pentru dimensiunea sa ca si bautura nascuta dintr-o simplitate completa. Martini-ul este cocktail-ul original, cocktail-ul care se poate spune ca a fost piatra de temelie a lumii bartending-ului si trebuie respectat si apreciat in masura

MOJITO

Mojito este unul dintre cele mai vechi si mai renumite cocktail-uri din lume si probabil una din retetele care nu a suferit modificari de-a lungul anilor. Contine cinci elemente de baza: rom alb, lime, menta (probabil elementul care il face special), zahar si apa minerala/sifon. Acesta este un cocktail revigorant datorita lime-ului si mentei si este si foarte exotic datorita aspectului transparent in care gasim si pete de culoare verde. Avand in vedere ca romul a fost creat in Cuba, Mojito a fost inventat tot aici, insa in ceea ce priveste data aparitiei exista o serie de opinii diferite. Una din aceste teorii sustine ca Mojito este un descendent al El Draque , o bautura asemanatoare care contine o spirtoasa pe nume aguardiente sau tafia (precursorul romului). Creatorul lui El Draque a combinat aceasta siprtoasa cu lime si menta proaspata pentru a-i ascunde gustul puternic. Altii sustin ca africanii care munceau pe

plantatiile de trestie de zahar (materia prima folosita a distilarea romului) ar fi fost cei care au inventat Mojito. Indiferent de teorie, un lucru e cert: Mojito este un cocktail stralucit, iar cine l-a creat este un geniu. Nu este greu sa faceti un Mojito deoarece nu necesita ingrediente sau materiale speciale, un pahar, o lingura, rom, menta proaspata si lime este tot ce va trebuie. Mai intai taiati limeul in felii pe care le puneti in pahar, apoi adaugati zahar brun, frunze de menta si le amestecati, nu trebuie sa pisati frunzele de menta pana se rup ci doar atat incat sa isi lase aroma, insa trebuie sa stoarceti sucul din lime. Adaugati apoi romul si gheata pisata si ati obtinut un Mojito. Exista mai multe variatii ale retetei destul de renumite desi nu pot fi comparate cu autenticul Mojito. Una dintre cele mai renumite este Mojito cu cateva picaturi de bitter Angostura. Se pot folosi si romurile cu diferite arome pentru a obtine Mojito fructat. Indiferent de modul in care il savurati, Mojito se inscrie in cocktail-urile clasice si este probabil unul din cele mai bune din lume.

ORGASM

Orgasm este un cocktail foarte cunoscut si indagit, dar mult lume are tendinta de a se feri de aceasta bautura din diverse motive, de obicei legate de nume. Orgasmul face parte intr-un fel din aceeasi categorie de cocktail-uri cu Sex on the Beach, adica cocktail-uri pe baza carora oricne poate glumi si sparge gheata chiar daca are o tenta putin obscena. Cea mai buna descriere pentru Orgasm ar fi o prajiturica tare , pentru ca desi are un gust dulce si cremos nu trebuie sa uitam ca are si o concentratie de alcool per volum de aproximativ 13-15 %. Exista defapt doua metode de a face si servi un Orgasm, atat ca si cocktail cat si ca shot, iar retetele pentru cele doua variatii sunt putin diferite. Shot-ul contine parti egale de amaretto, lichior de cafea si irish cream, suprapuse cu grija pentru a crea straturi. Cocktail-ul contine parti eglae de amaretto, lichior de cafea, irish cream si frisca lichida sau half and half si poate fi amestecat fie in pahar sau intr-un shaker cu gheata. De-a lungul timpului retetele au o tendinta de a se schimba fie prin adaugare sau scoatere de ingrediente, fie prin modul de preparare. Desi Orgasm este un nume foarte sonor in lumea bartendingului, cocktail-ul in sine nu este chiar atat de cunoscut datorita cererii destul de reduse. Foarte putine lucruri sunt cunoscute despre acesta bautura fiind, cum spuneam o bautura obscura cu un nume incredibil de sonor. In cazul majoritatii cocktail-urilor cunoscute exista anumite persoane care doresc sa primeasca laurii pentru inventarea lor si putem determina cu mai multa sau mai putina acuratete perioada cand a fost inventat. Orgasmul nu este un astfel de cocktail, originile sale fiind complet in bezna. Exista si anumite variatii pe baza retetei originale, desi nici reteta originala nu este complet stabilita si standardizata. Una din cele mai cunoscute variatii este Screaming Orgasm care contine vodka, amaretto, triple sec, creme de cacao si frisca lichida, desi cel mai intalnit mod de a prepara un Screaming Orgasm (orgasm cu tipete) este de a adauga o spirtoasa tare la reteta originala de Orgasm. Desi este o prajiturica dulce si cremoasa Orgasmul nu trebuie desconsiderat ca bautura, avand o cantitate de alcool

decenta, dar care datorita zaharului are tendinta de a intra in sange mult mai repede ca un pahar de vodka sa zicem. Orgasmul este o bautura geniala per total, atat din punct de vedere al gustului, al prezentarii, cat si al numelui, dar care nu a avut prea mult succes real.

PINA COLADA

Pina Colada este unul dintre cele mai indragite cocktail-uri fiind printre primele cocktail uri inventate la mijlocul secolului XX. De-a lungul anilor s-a creat un adevarat fan-club in jurul acestuia, fiind in principal o bautura pentru doamne dar nu numai, ceea ce il face atat de interesant. Numele cocktail-ului este alcatuit din doi termini: pina = ananas si "colada = incordat, sensul propriu fiind de ananas incordat, ananasul fiind principalul ingredient al retetei. Pina Colada este atat de celebru si de iubit in anumite parti ale lumii, incat a devenit cocktail-ul national in Puerto Rico in 1978. Pina Colada este in fapt un cocktail foarte simplu fiind alcatuit doar din trei elemente: rom alb/transparent, suc de ananas si crema de nuca de cocos. Odata cu aparitia romului cu aroma de nuca de cocos, a aparut si o schimbare in reteta (rom din nuca de cocos si suc de ananas), dar cea originala este destul de des utlizata. Ca in cazul majoritatii retetelor celebre, multi oamenii se pretind a fi inventatorii acestei bauturi minunate, dar cea mai plauzibila reteta dateaza din 15 august 1954. Povestea sustine ca unui barman pe nume Ramon Monchito Marrero, ce lucra intr-un bar in San Juan, i s-ar fi cerut sa creeze o noua bautura care sa fie o gura de aer proaspat pentru clientii deja plictisiti de toate mixurile vechi. Dupa trei luni de munca asidua, Ramon Marrero a inventat un amestec cremos de culoare galben pe care lumea avea sa il cunoasca si indrageasca sub denumirea de Pina Colada. Aceasta poveste este mai credibila decat altele deoarece atat Pina Colada cat si crema de cocos au fost create tot in 1954. Exista desigur mai multe povesti despre cum a aparut acest celebru cocktail, una dintre cele mai fictive sustinand ca Pina Colada a fost inventat in 1800 de un pirat pe nume Roberto Cofresi care a creat o bautura pe baza de rom, ananas si nuca de cocos ca un cadou care i-ar stimula echipajul. Se zice ca lumea nu ar fi recunoscut aceasta bautura ca cea originala a lui Cofresi, deoarece piratul ar fi luat reteta cu el in mormant. Anul 1922 marcheaza prima aparitie in media a unui cocktail pe nume Pina Colada, insa acesta era cu mult diferit fata de cel din prezent. Bautura originala era un amestec de rom, ananas, lime si zahar insa fara cocos, desi era o reteta buna, era departe de ceea ce iubim azi sub aceeasi denumire.

Pina Colada este de obicei un amestec dintre o parte rom, o parte crema de cocos si trei parti suc de ananas servit intr-un pahar GOBLET, HURRICANE sau PINT cu gheata pisata, cel mai des fiind decorat cu o felie de ananas. Decoratiunile paharului nu sunt foarte importante, ceea ce este important este ca bautura sa fie bine preparata astfel incat de fiecare data cand comandati o Pina Colada sa savurati un cocktail extraordinar.