Cunoasterea Problema cunoasterii urmeaza problemei ontologice.

Ontologia isi pune intrebarea : Ce exisat cu adevarat iar cunoasterea Cat si cum cunoastem? I. Primii care au abordat problema cunoasterii suntsofistii (Protagoras). Ei plecau de la premisa ca omul este o fiinta individuala care cunoaste inductive, de la particular la general, plecand de la experienta zilnica. Exista o realitate dincolo de aparente, inaccesibila simturilor, dar posibil de cunoscut cu ajutorul gandirii. Nici binele nici raul, nici adevarul si nici falsul nu pot fi absolute, deoarece la originea lor se afla obiceiuri sau credinte diferite. Protagoras arata ca nu exista decat lumea fenomenelor, iar din pacate despre aceasta lumen nu putem avea decat opinii dau pareri. Opiniile sunt asertiuni schimbatoare odata cu oamenii, cu epocile, de unde rezulta relativismul lor. In conceptia lui Protagoras, omul poate fi considerat un fel de entelehia (punctual cel mai inalt al existentei). Omul este masura tuturor lucrurilor. Concluzia este ca exista tot atatea adevaruri cati oameni exista. Astfel totul este omenesc, prea omenesc. II. Platon in dialogurile Republica , Sofistul, Thaitetos aduce teze noi asupra adevarului si falsului, asupra cunoasterii, asupra drumurolor cunoasterii. Pentru Platon exista cunoastere deplina (autentica) sicunoastere prin opinie (insuficienta). III. Aristotelare un spirit stintific extrem de dezvoltat (este intemeietorul tuturor stiintelor). A dat singura teorie de definire a adevarului adevarul este corespondenta dintre enunt si realitate. (teoria adevarului corespondenta). IV. Inepoca moderna accentual a fost mutat decisive de pe ontologie pe teoria cunoasteri