UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR BUCURESTI FACULTATEA DE FINANTE, BANCI SI CONTABILITATE

COMPETITIVITATE SI MEDIUL DE AFACERI CONCURENTIAL

Student: Barbulescu Marius Claudiu

Bucuresti 2011

Competitivitatea firmei si a economiei nationale

Definirea riguroasa a competitivitatii este dificila sau, probabil, chiar imposibila; ea nu poate fi formulata in mod concis datorita multiplelor componente pe termen scurt, mediu, lung pe care le incumba, si a numerosilor indicatori prin care poate fi relevata. In plus, insesi firmele competitive, care reusesc, au grade de competitivitate diferite, iar susrsele competitivitatii nu sunt totdeauna aceleasi. Marea diversitate a punctelor de vedere si a unghiurilor sub care competitivitatea este abordata se reflecta intr-o ampla literatura, detasandu-se lucrarile lui Michael Porter si Paul Krugman, din care sunt de retinut: competitivitatea economica exprima o stare complexa si dinamica, avand numeroase surse si fatete; in esenta, sunt competitive firmele la care avantajele competitive potentiale au devenit si efective; cand intr-un domeniu (industrie sau piata relevanta) sunt numeroase firme nationale competitive, se considera ca si respectiva tara este competitiva international; competitivitatea (interna si internationala) si avantajul competitiv sunt, la origine, concepte si realitati microeconomice, pe care se inalta, in ultima instanta si in sinteza, competitivitatea macroeconomica si avantajul competitiv national. Acestea din urma sunt determinate de starea sistemului de firme (companii) si a mediului de afaceri macroeconomic. Astfel, in sinteza, competitivitatea reprezinta capacitatea de a face fata concurentei, fiind legata de un mediu concurential dat si de posibilitatea de a obtine performante in urma participarii pe piata (de aprovizionare, desfacee, financiar-monetara, a fortei de munca etc.). In vorbirea curenta a fi competitiv inseamna a reusi cel putin la fel de bine ca altii. O firma este competitiva atunci cand, datorita conditiilor de care dispune (factori de productie, capacitati manageriale si de marketing, resurse financiare, tehnice si de creativitate s.a.m.d.), obtine un avantaj durabil fata de competitori (in rpivinta costului, diversitatii, calitatii si reinnoirii ofertei), asigurand dividende normale pentru actionari, resusre pentru autofinantarea satisfacatoare si remuneratiei fortei de munca, corelata cu productivitatea. Competitivitatea tine, in esenta, de conditiile interne, proprii ale firmei, conditii care exprima toate componentele si functiunile care o definesc. Intr-un sens larg, competitivitatea consta in capacitatea firmei de a infrunta concurenta prin marfuri care reaspund clientilor (prin pret, calitate si diversitate), iar performantele
2

economice ii remunereaza pe participanti in functie de productivitatea marginala as factorului de productie ce il detin. Ea este posibila in masura in care firma detine un avantaj concurential si a carei afirmare (pe piata nationala sau internationala) isi are izvorul in conditiile interne ale firmei si pe care mediul concurential le poate favoriza sau inhiba. Dintr-o asemenea perspectiva, se propune ca pentru aprecierea competitivitatii la nivel micro (ca suport pentru cea macro) sa se calculeze indicele competitivitatii curente (ICC), bazat, in principal, pe aprecieri cuprinse in chestionare si sondaje de opinie la care participa persoane reprezentative care isi desfasoara activitatea in companii nationale, oficiali guvernamentali, mari exportatori si reprezentanti ai companiilor multinationale care opereaza in respectivele tari. In construire ICC, M. Porter porneste de la premisa ca eficienta intr-o companie, sintetizata in productivitatea tuturor factorilor de productie implicati, depinde de: a) complexitatea operatiunilor si trategiile companiei; b) capacitatea de inovare si performantele economice; c) calitatea mediului de afaceri (inclusiv a celui concurential). Sub aspect financiar, eficienta companiei este sintetizata in masa si rata profitului care sunt dependente de aceste imprejurari. Problematica competitivitatii unei economii nationale este extrem de disputata in teoria si practica economica. Dincolo de numeroasele dezbateri si de diversitatea criteriilor folosite, consideram ca o economie este competitiva daca isi mareste cota de piata (in special, ponderea exporturilor proprii in cele mondiale), gratie preturilor sale care au o evolutie relativ mai favorabila comparativ cu cele ale concurentilor (deci, ea are o competitivitate, pret, si implicit o inflatie, mai reduse) si prin calitatea, diversitatea si promptitudinea marfurilor oferite. Pentru acestea se pot utiliza numerosi indicatori (apropape toti discutabili):
1.

avantajul comparativ relevant (RCA), care exprima raportul dintre ponderea

exporturilor tarii X (%E) in exporturile modiale totale si ponderea pe care respectiva tara o detine in productia mondiala (% in PMB), calculat dupa relatia:

, in care: Ex exporturile tarii X; Em exporturile mondiale totale; PIBx produsul intern brut al tarii X;

PMB produsul mondial brut. Nivelul supraunitar al RCA releva o situatie favorabila si invers. Indicatorul RCA are relevanta doar intr-o economie cu concurenta loiala corect reglementata si supravegheata, in care masurile adminstrative de impulsionare/franare a exporturilor/importurilor atat directe, cat si indirecte sunt circumscrise conventiilor internationale din cadrul OMC si al organizatiilor economice si comerciale regionale. Chiar si in aceste conditii indicatorul trebuie privit cu oarecare rezerve: sunt economii in care indicatorul are o marime relevanta in ramuri bazate pe avantaje competitive de gradul I sau II cu produse ale industriei extractive sau de prelucrare primara, dar, in ansamblu, necompetitive si dependente de importuri performante. Firmele dintr-o tara nu pot fi competitive pe toate pietele relevante, iar pentru o tara, competitivitatea se manifesta in cateva industrii sau produse (cu semnificatie majora in structura consumului).
2.

indicatorul competitivitatii sectoriale a tarii X (CSx), determinat ca raport

intre ponderea pe care exporturile din tara data o detin in cele mondiale aferente ramurii j si ponderea pe care industri j din respectiva tara o detine in totalul mondial, respectiv:

, in care: Exj exporturile industriei j provenite din tara X; Emj exporturile mondiale ale industriei j; Qxj productia industriei j din tara X; Qmj productia mondiala a industriei j. Cu cat acest indicator are valoare mai ridicata, cu atat poate indica performante mai bune ale firmelor din tara X pe piata mondiala relevanta a bunui j. Totusi si indicatorul acesta are limite, mai ales in conditiile cand lantul (sistemul) valoric se fragmenteaza pe plan international datorita sistemelor productiei internationale integrate (SPII) caracteristice fenomenelor de globalizare economica, accentuarii schimburilor internationale cu bunuri intermediare si cresterii rolului CTN in economia mondiala.
3.

nivelul si dinamica productivitatii medii globale a factorilor de productie.

Pe termen lung, o economie nationala este competitiva daca asigura sporirea durabila a bunastarii locuitorilor sai gratienivelului si dinamicii ridicate a productivitatii globale a factorilor de productie. Aprecierea, prezenta in orice tratat sau lucrare consacrata domeniului, este corecta, dar greu de operationalizat pentru ca:

nu dispunem de un indicator sintetic dar convingator prin care sa fie apreciata bunastarea; progresele obtinute prin folosirea IDU (indicatorul dezvoltarii umane) sunt foarte importante, dar insuficiente; metodele prin care se determina nivelul si dinamica productivitatii globale aparente (calculate) a factorilor de productie sunt discutabile. competitivitatea unei tari, intr-o abordare analitica, se va judeca prin de a exporta, marindu-si cota pe pietele mondiale; de a atrage investitii straine directe, in camp maro si verde; de a valorifica resursele si a spori PIB real pe locuitor;

4.

capacitatea sa:

preturile au i evolutie relativ mai favorabila decat ale concurentilor, iar oferta se caracterizeaza prin calitate, diversitate si promptitudine.

Avantajul competitiv al firmei si determinantele avantajului competitiv national. Diamantul (rombul) porterian
Studiind structurile ofertei si ale consumului, se constata ca exista un numar de firme din una sau cateva industrii (ramuri) provenite din anumite tari, capabile ca, timp indelungat, sa se impuna pe pietele nationale si internationale. Ele au competitivitate internationala pentru ca ajung sa-si creeze si sa-si mentina un avantaj competitiv. Firmele elvetiene detin asemenea pozitii in domeniul produselor farmaceutice, de orologie, din ciocolata, al serviciilor financiar-bancare si al anumitor categorii de servicii turistice. In SUA se afla cei mai renumiti concurnti internationali in domeniul cinematografiei, cartilor de credit, microcalculatoarelor, cercetarii stiintifice si al unor produse agroalimentare etc. Firmele italiene sunt imbatabile in domeniul echipamentelor de schi, gresiei, faiantei, echipamentelor sanitare si de automatizare industriala, incaltamintei de piele si confectiilor de lux. Respectivele firme detin surse de avantaje competitive care prin agregare confera economiilor nationale capacitatea de a detine timp indelungat pozitii bune pe pietele modiale relevante.

Studiile de economie teritoriala si mediu concurential releva ca majoritatea sectoarelor prospere si competitive dintr-o tara cuprind grupuri de firme si nu participanti izolati. Firmele bine plasate in concurenta internationala sunt de regula grupate in aceeasi regiune sau in cateva regiuni, ele formeaza un cluster sau GER (grupari economice regionale de firme) in limbajul folosit pentru prima oara de M. Porter. Un cluster reprezinta o concentrare gografica de firme competitive cu activitati de afaceri internationale care coopereaza, dar se si concureaza. Ca rezultat al celor doua mecanisme, in tr-o anumita regiune devine dominant si performant un tip de activitate economica: software in Bavaria (Germania), Valencia (Spania), Silicon Valley (SUA); industria aeronautica si constructoare de masini in zone specifice din Franta, Germania, SUA, Japonia. Clusterul include o parte importanta sin zonele care formeaza sistemul valoric al unui produs complex sau al cateorva inrudite. Lantul si sistemul valoric Pentru identificarea si studierea avantajelor competitive (tipuri, surse, forme), Michael Porter a inovat experientele anterioare prin introducerea a doua concepte-cheie: lantul valoric si sistemul valoric al firmei (produsului) pe baza carora circumscrie si politicile strategice si orientarile tactice ale firmelor. In viziunea moderna, porteriana, de abordare a avantajului concurential al firmei si sursele sale, este adoptata o viziune sistematica asupra activitatilor pe care le executa firma si a interactiunilor dintre ele, concretizate in lantul valoric. Intelegerea si relevarea avantajului competitiv sunt dificle daca firma este privita global, ca un tot. Cele noua categorii generice de activitati care fomeaza lantul valoric se conditioneaza in modalitatile cele mai diferite in functie de domeniu si dimensiunea firmei, de gradul de specializare sau diversificare, de nivelul tehnic si complexitatea tehnologiei, de aliantele pe care firma in cauza le realizeaza cu altele. Elementele lantului valoric realizeaza legaturi nu doar interne, in cadrul fimei, ci si pe verticala, in amonte (cu furnizorii) si in aval (transportatorii, distribuitorii, cumparatorii, administratiile publice si private, din tara si/sau strainatate). In felul acesta, lantul valoric este inclus intr-un flux mai larg care poate fi numit sistem valoric, compus din: a) valoare de input, din amonte (de la furnizori); b) lantul valoric propriu al firmei structurat pe contributia fiecareia dintre cele noua categorii generice;

c) valoarea din aval, cae ocazionata de numeroasele activitati care insotesc drumul bunurilor marfare de la producatorul primar spre intermediar, distribuitor respectiv consumator.

Tipurile avantajului concurential Succesul concurential al firmei depinde de starea sistemului valoric pe baza caruia se realizeaza bunul marfar. Ca rezultat, bunul marfar se impune pe piata relevanta interna, comunitare, mondiala gratie avantajului concurential pe care-l detine. Pot fi identificate mai multe tipuri de avantaje competitive:
a) avantajul competitiv bazat pe costuri unitare minime (CTM) semnifica

faptul ca respectiva firma este mai eficace decat concurentii sai in conceperea, productia, comercializarea si service-ul unui produs dat, sigurandu-ri un CTM mai redus in marime absoluta. Promovarea strategiilor costurilor adica minimizarea CTM intalnita preponderent in fabricatiile standard, fara atribute de lux (materiale de constructii, energie electrica etc.), isi propune ca obiectiv prioritar obtinerea unor avantaje absolute de cost prin luare in considerare a firmei ca un tot, a tuturor activitatilor si a interactiunilor dintre ele prin care se creeaza valoare pentru client, constituite in lantul valoric. Activitatiile primare pot fi bine individualizate, uneori chiar spatial si, de regula, isi concretizeaza riguros costurile si contributia (la costurile globale si la formarea CTM). Activitatile de sprijin, desi distincte in organigrama, presupun prestatii care preced, succed sau insotesc fiecare dintre activitatiile primare; de regula, se ignora amploarea si costul lor, punandu-se accentul pe urmarirea si nivelu costurilor contabile pe care le comporta activitatile primare, tradandu-se superficial impactul activitatilor de sprijin si de costurile acestora. Strategia de cost compara proportia in care resursele firmei sunt alocate pe cele noua categorii generice si contributia fiecarei categorii generice la obtinerea bunului finit. Operatiunea este cu atat mai necesara cu cat analizele internationale au relevat ca in pretul final al majoritatii bunurilor marfare importante costurile de fabricatie, spre care in mod traditional ne concentram in cea mai mare masura analiza, mai detin in conditiile actuale cel mult 20-25% din CTM-full.
b) avantajul competitiv de diferentiere sau diversificare (ACD) apartine

firmei care asigura o oferta specifica fata de ceilalti competitori, avand valoare pentru

consumatori. Pentru aceasta, raspectiva firma studiaza si adopta decizii si actiuni adecvate, luand in calcul: competitori; mentabilitate, verigile lantului (sistemului) valoric pentru a identifica elementele caredurabilitate, intretinere) sau extrinseca (mod de prezentare, i confera avantaje fata de concurenti, realizand diferentiere intrinseca (structura, fiabilitate, comercializare,conditii de plata), aprecierea de grupuri de consumator, care se ataseaza de respectiva oferta, devenind chiar captivi. ACD poate proveni din orice element al lantului valoric, iar rolul decisiv il au inovatia si cresterea componentei cultural artistice in valoarea si structura bunurilor.
c) avantajul competitiv prin concentrarea pe un element prioritar. De

preferintele diferitelor categorii de consumatori (in functie de varsta,

pregatire, localizare geografica), identificand nise de piata care au fost ignorate de alti

exemplu, pentru un producator de automobile elementul prioritar pe care se concentreaza poate fi: designul exterior, confortul interior sau al soferului, suspensia, durabilitatea, diminuare riscurilor in caz de accident s.a.m.d. Pentru a reusi in competitie, producatorul alege in functie de cumparatorii tinta, un anumit element prioritar pe care il urmareste, cautand sa-l realizeze cu cel mai mic cost si cu accesorii care sa-l diferentieze de alti prducatori.
d) avantajul competitiv de flexibilitate apartine acelor firme care realizeaza cea

mai buna reactie la schimbarile cererii, preturilor, conditiilor de comercializare si structura ofertei dominate s.a.m.d. Ele se adapteaza rapid la noile realitati, au intaietate in onorarea oportunitatilor ivite, obtin renta datorita faptului ca o perioada sunt in situatia de unic sau principal ofertant al unui bun marfar care raspunde unor preferinte specifice. Traditionalele economii de scara si de diferentiere trebuie completate cu economiile rezultate din flexibilitatea firmelor intr-o lume in care schimbarile se produc la intervale tot mai scurte. Daca detinerea unui avantaj competitiv este importanta, decisiva pe termen lung este pastrarea avantajului competitiv. Aceasta depinde de numeroase imprejurari, dintre care nu pot fi omise: a. sursa avantajului competitiv: pot fi avantaje competitive minore (costul redus al fortei de munca, detinerea unor resurse naturale bogate si ieftine), care se pot pierde relativ rapid, sau avantaje competitive majore si durabile concretizate in:

tehnologii si bunuri deosebite gratie competitiei interne si unor aptitudini de nivel

superior (ale fortei de munca, tehnologii avansate, greu accesibile concurentilor, relatii speciale cu clientii); o politica de investitii selective in CD, capital uman, inovatie care vor genera noi tehnologii, materiale si capital uman specifice, metode de management, de comercializare, generand schimbari esentiale in sistemul valoric; b. numarul surselor de avantaj competitiv pe care le detine firma; daca detine o singura surse de avantaj competitiv concurentii vor urmarii anihilarea ei, fapt posibil de realizat usor. Toate firmele care au dominat sau domina de timp indelungat o anumita industrie au cautat sa detina mai multe surse de avantaj competitiv; c. competitiv; d. calitatea mediului de afaceri local, national in care firmele isi desfasoara activitatea, sistetizat in conceptul de competitivitate structurala generata de modul de functionare a institutiilor pietei, calitatea legislatiei, etc. care ofera membrilor acces la informatii si inovatii, la metode moderne de management, la servicii colective performnte si pe pietele externe; e. minimizarea importantei si a dependetei fata de imprejurarile care pot conferi avantaje competitive artificiale. Determinatele avantajului competitiv national Elementele determinate are avantajului competitiv national se afla intr-o relatie de interdependenta, formand un sistem interactiv si dinamic. Factorii de productie (FP) trebuie priviti atat ca surse primare de avantaj competitiv, dar si ca elemente definitorii ale mediului de afaceri: ei sunt atat efect, cat si cauza a calitatii mediului de afaceri. Pentru aceasta este necesara o viziune cuprinzatoare asupra factorilor de productie. Priviti in sens larg, ei includ: factorii de productie clasici si neofactori, dar si imprejurarile economico-sociale, sistemul de institutii si organizatii de care depinde formarea si atragerea lor in circuitul economic, utilizarea, respectiv conservarea lor. Volumul, structura si calitatea factorilor de productie se constituie in factori determinanti ai formarii avantajelor competitive. De altfel, teoria avantajului comparatic relativ si teoria Heckschner, Ohlin, Samuelson (HOS) privind dotarea tarilor cu factori de productie au reprezentat teoriile predilecte pentru fundamentarea specializarii tarilor si a ratiunii economice a schimburilor interne si internationale. Din perspectiva aportului
9

efortul persevernt pentru regenerarea si aprofundarea avantajului

factorilor de productie la formarea si perpetuare avantajului competitiv, componentele structurale ale factorilor de productie prezinta roluri si importante diferite. Pentru analiza-diacnostic a avantajului competitiv si a perspectivelor sale, sunt utile gruparea si structurarea factorilor de productie dupa mai multe criterii: dupa natura lor se disting: factori de prductie elementari: resurse naturale, climatul, situarea geografica, forta de factori de productie complecsi: personalul de inalta calificare, infrastructura de

munca necalificata; comunicatii, reteaua de cercetare stiintifica, inginerie, invatamant superior, informatia, amploarea si natura cunostintelor. anterioare; factori de productie creati prin investitii, ale caror orientare si structura depind de dupa capacitatea de a fi utilizati alternativ se disting: avntaje competitive existente, dar conditionandu-le pe cele viitoare. factori de productie nespecializati (reteaua rutiere, infracstructura feroviara etc.), care factori de productie specializati, care au caracteristici specifice, care-i fac apti si dupa provenienta lor, distingem: factori de productie mosteniti, de regula oferiti de natura sau creati de generatiile

pot fi utilizati intr-o gama larga de industrii; eficienti pentru a fi folositi doar in aunele domenii, sau chiar in unul singur; asemenea factori se obtin preponderent prin investitii private, sau mai putin disponibili, care au ca sursa inovarea si la randu-le determina, in masura decisiva, capacitatea de inovare si obtinerea de avantaje competitive durabile. Baza competitivitatii internationale a unei natiuni raman detinerea si asigurarea unei inalte calitati a mecanismelor generatoare de factori de productie specializati si complecsi. Performantele si mediul concurential din industriile inrudite si de sprijin, din amonte si aval. Industriile inrudite sunt acelea care figureaza in linia de creare a valorii dintrun sector si a caror contributie poate fi individualizata: pun la dispozitie produse complementare; participa la obtinerea avantajului competitiv in orice etapa a lantului valoric prin perfectionarea tehnologiei de fabricatie, marketing, servicii postvanzare din randul carora se detaseaza furnizorii de informatii, metode de managament, forta de munca si utilaje, care sunt o premisa a nivelului productivitatii muncii si capitalului.

10

Cele mai bune performante se obtin cand se constituie clustere in care sunt concentrate firme reprezentative care desfasoara activitati, funcii si subfunctii componente ale sistemului valoric. Concentrate in aceeasi zona, ele beneficiaza de utilitati si bunuri publice comune si la costuri mai reduse fata de situatia cand sunt disperdate. In cluster se pot realiza in conditii mai performante programe comune de formare profesionala si de cercetare, iar deversarea rezultatelor in practica economica este operrativa si multilaterala. Industriile din amonte si din aval sunt impuse la doua procese contradictorii: de inertie si de inovare. Abilitatea de a se adapta la schimbarile impuse de complementaritate este o componenta esentiala pentru mentinerea si dezvoltarea avantajului competitiv. Inertia determina mutarea relatiilor de cooperare in alte locatii si implicit deplasarea spatiala a avantajului competitiv. Cererea exercita una dintre cele mai puternice influente in aparitia si mentinerea avantajului competitiv. Existenta cererii este primul criteriu luat in considerare la alocarea resurselor si initierea unei afaceri. In confruntarea cu cererea interna se afirma calitatea bunurilor si sunt forjate forme de avantaj competitiv. Firmele si industriile dintr-o tara care isi afirma avantajul competitiv pe piata relevanta fac dovada ca inteleg, interpreteaza si satisfac cererea pe segmente de cumparatori mai bine decat concurentii lor. Pentru aceasta prezinta importanta cunoasterea calitatii si exgentilor clientelei, segmentarea cererii si anticiparea nevoilor, veniturilor si preferintelor clientilor. Ca regula: complecsi; pe piata interna, firmele locale au anumite avantaje in raport cu cele straine, de aceea pentru asigurarea accesului pe pietele straine este utila construirea de parteneriate cu firme rezidente, apelarea la firme locale de consultanta si consiliere; detin avantaj competitiv pe pietele straine doar firmele si industriilecare s-au dovedit compeitive in satisfacerea cererii interne. Strategiile, structura si concurenta firmelor din fiecare industrie. In evaluarea acestui factor se au in vedere contextul general in care firmele sunt create, organizate si conduse, numarul si raportul de putere dintre ele, competitia si conlucrarea, ceea ce conditioneaza avantajul competitiv si reusita pe plan international. Studiul efectual de M. Porter nu e relevant, la nivel mondial, nici un caz in care o firma cu pozitie de monopol pe plan national sa detina avantaj competitiv pe piata internationala. Gratie protectiei si o piata relevanta cuprinzatoare, cu perspective de crestere este suport de avantaj competitiv stimuland investitiile pentru crearea de factori de productie specializati si

11

subventiilor generoase de care beneficiaza, asemenea firme pot detine avantaj competitiv pe plan international doar temporar, dupa care cedeaza in fata celor dinamice si fortificate de un mediu competitional. Un factor favorizant pentru obtinerea avantajului competitiv il reprezinta rducerea si eliminarea restrictiilor artificiale din calea intrarii in industrie a noi concurenti autohtoni sau straini. Statul, politicile economice si reglementarile juridice. Numerosi autori inclina sa considere statul ca fiind cel de-al cincilea determinant al avantajului competitiv in competitia internationala pentru ca: a. statul influenteaza formarea si utilizarea factorilor de productie prin politici bugetare, fiscale, de madiu, monetare, deinvatamant si de cercetare stiintifica; el influenteaza dinamica si structura cererii, atat prin politica fiscala si bugetara, dar si prin comenzile de stat, politicile comercale si de protectie sociala b. statul, idenpedent de ideologia dominanta, are un obiectiv fundamental: sa asigure cadrul pentru cresterea economica ce aduce bunastare. Doar acest fapt il legitimeaza ca administrator general al unor interese si conditii particulare, autonome si de cele mai multe ori divergente. c. oricare dintre componetele care formeaza mediul concurential si de afaceri este influentata, intr-o masaura mai mica sau mai mare, de calitatea politicilor, reglementarilor si actiunilor autoritatilor statului. Riscul, hazardul si diversi factori aleatori prezenti in fiecare dintre elementele de mai sus, dar si in derularea raporturilor de interdependenta. Istoria demonstreaza rolul pe care riscul si hazardul l-au avut in existenta unor firme si deciziile unor manageri care au stat la baza evolutiilor fulminante ale unor firme pe plan national si mondial. In concluzie, datorita interdependentei dintre componentele rombulu porterian, este dificila delimitarea elementelor cauza de cele efect in crearea si evolutia avantajului competitiv. Punctul de pornire este starea factorilor de productie si luarea in calcul a influentelor pe care celelalte componente le exercita asupra lor. Productivitatea factorilor de productie este in ultima instanta cauza si expresia competitivitatii si avantajului competitiv. Dar, natura si calitatea factorilor de productie depind de performantele structurilor implicate in formarea factorilor de productie specializati si complecsi, de amploarea si calitatea si rivalitatii dintre firmele din fiecare industrie, de natura relatiilor pe care le angajeaza cu industriile din amonte si aval si cu statul, de modul in care structura si intensitatea cererii interne si externe sunt implicate in deciziile privind orientarea investitiilor destinate crearii si modernizarii factorilor de productie.
12

BIBLIOGRAFIE
Ilie Gavrila, Tatiana Gavrila, Competitivitate si mediu concurential: Promovarea si protejarea concurentei in UE, Editura Economica, Bucuresti, 2008

13