MANAGERUL EXPATRIAT

In momentul stabilirii viitorului staf care va activa la filiala din

strainatate, o companie multinationala are trei optiuni: sa trimita manageri
din tara mama, din tara gazda sau dintr-o tara terta.

Managerii din tara mama

Este vorba de angajati care sunt cetateni ai tarii in care se afla sediul
central al companiei. Acesti manageri din tara lucreaza de multi ani in cadrul
firmei, cunosc in profunzime si inteleg politicile si procedurile firmei si sunt
initiati atat in domeniul productiei cat si al afacerilor. In plus, pot avea o
pregatire tehnica si abilitatea de a face o expertiza functionala care lipsesc
managerilor locali.
Alte motivatii pentru numirea unui manager expatriat pot fi:
problemele rasiale care pot exista in tara gazda, caz in care numirea unui
manager local de o anumita rasa ar putea conduce la conflicte; durata scurta
prevazuta pentru aceasta activitate externa; convingerea companiei ca
trebuie mentinuta o imagine de firma straina in tara gazda;
O companie multinationala poate trimite un manager fie pentru o
misiune de lunga durata, impreuna cu familia sa, ceea ce inseamna o
perioada de minim trei ani, fie pentru o perioada scurta, de pana la un an,
pentru a porni activitatea si pentru a pregati managerii locali.

In urma cercetarilor realizate in cadrul mai multor companii

multinationale din SUA, Europa si Japonia, Rosalie Tung a constatat ca firmele
americane si cele europene prefera sa trimita managerii lor in tarile. mai putin
dezvoltate, folosind manager locali doar in tarile dezvoltate. In schimb, firmele
japoneze prefera folosirea managerilor proprii in toate zonele de actiune, in
special in posturile de pe nivelurile medii si superioare din ierarhia firmei.

Exista si dezavantaje. Cel mai evident este acela ca managerii din tara
mama sunt costisitori. Pe langa salariul din tara mama, compania suporta
costul reamplasarii, o serie de facilitati pentru familia managerului (casa,
masina, scoala pentru copiii acestuia). Dureaza ceva timp sa invete cum sa
fie eficienti cu oameni din diferite culturi, in special daca abilitatile privind
limbile straine sunt importante.
 Managerii dintr-o tara terta

Acesti manageri sunt cetateni ai unor tari, altele decat cele in care se
afla cartierul general al companiei si cea in care se afla filiala in care
activeaza. Principalul avantaj este ca ei costa mai putin (nivelul salariului)
decat un manager provenind din tara mama. Totusi, tendinta actuala este de
diminuare a acestei diferente. Acesti manageri au adesea experienta
internationala si abilitati privind limbile straine, pot fi mai bine informati
despre mediul tarii gazda decat cei din firma mama.
Managerii din aceasta categorie nascuti in Europa sunt numiti
euromanageri, deoarece ei vad continentul european ca pe domeniul lor, si
nu doar tara natala. Ei se deplaseaza la filialele europene si se simt
confortabil lucrand oriunde in Europa.

PARADOXUL DUBLEI LOIALITATI

Aproape toti managerii expatriati ajung in situatia in care sediul
central doreste ca ei sa faca un lucru, in timp ce conditiile locale impun alta
actiune.
Managerii expatriati pot fi impartiti in patru categorii in functie de
loialitatea lor: ei pot fi loiali fie companiei mama, fie operatiunilor locale, fie
amandoura sau niciuneia.

1) Agentii liberi sunt expatriati care sunt mai devotati carierei lor decat
firmei. Un manager din aceasta categorie spunea: Eu imi fac treaba mea
si o fac bine. Eu joc pentru orice echipa care are nevoie de mine.
2) Expatriatii care devin nativi au un mare devotament fata de
operatiunile locale, dar un devotament scazut fata de conducerea din
strainatate. Acesti expatriati se identifica cu obiceiurile locale,
modalitatile de a face afaceri, valorile locale, limba; au, in general, un
mare atasament fata de cultura tarii gazda.
De multe ori ei ignora recomandarile de la centru. Uneori,
expatriatul devenit nativ va infrunta deschis liniile directoare de politica
impuse de la centru.
3) Expatriatii care si-au lasat inima acasa au un mare devotament fata
de cartierul general si o loialitate redusa fata de filiala locala. Acesti
expatriati, dintr-un motiv sau altul, nu se integreaza niciodata complet in
operatiunile locale ale firmei, ei implementand fara rezerve politica
firmei. Inabilitatea de adaptare blocheaza transferul de loialitate catre
filiala locala. Acest tip de expatriat este util atunci cand cartierul general
vrea sa se asigure ca obtine ceea ce doreste in strainatate. Efectele
negative apar cand cerintele sediului central se bazeaza pe date gresite
sau pe ignorarea conditiilor locale.

4) Expatriatii care sunt cetateni duali sunt loiali atat firmei mama cat si
filialei locale. Atunci cand cartierul general si filiala locala sunt in
opozitie, acesti expatriati fac eforturi pentru a se ajunge la un compromis
acceptabil. Cel mai puternic factor de influenta este libertatea de actiune
a postului. Cu cat managerii expatriati au mai multa libertate de decizie,
cu atat ei se simt mai responsabili pentru ce se intampla la locul de
munca si se simt mai devotati operatiunilor locale.
Aceasta este categoria de expatriati ideala pentru orice firma care
desfasoara operatiuni in strainatate. Dar, pentru a facilita dubla loialitate,
compania trebuie sa mentina deschisa comunicarea cu acesta. De
asemenea, compania trebuie sa-l asculte si sa aiba incredere in el, sa
doreasca sa urmeze evaluarile , sfaturile, ideile acestuia. Fara acest tip de
relatie, cetatenii duali nu vor aparea in cadrul fortei de munca in
strainatate.