Boala Parkinson si receptorii DOPA Dopamina Dopamina este un compus chimic ce apartine familiei catecolaminelor si este un neurotransmitator monoamin,

ce joaca un rol important in procesele biologice ale organismului. Numele sau deriva din structura sa chimica, acest compus avand o grupare amino (NH2) legata de o structura catecol, numindu-se dihidroxifenilalamina, care este forma decarboxilata a dihidroxifenilalanina (care la randul ei provine din aminoacidul fenilalanina). Astfel, din dihidroxifenilalanina s-a format acronimul DOPA. In creier, dopamina functioneaza drept un neurotransmitator, (fiind produsa in mai multe zone ale creierului, in special in substanta neagra din mezencefal) insa nu este implicata direct in transmisia sinaptica. Se pare ca interactiunea acestuia cu receptorii specifici permite sa moduleze excitabilitatea, metabolismul, mobilitatea, sau diferentierea celulelor. Creierul uman poseda 5 tipuri de receptori pentru dopamina, numerotati D1, D2, D3, D4 si D5. Dopamina este un neurotransmitator foarte important, intrucat disfunctii in producerea de dopamina sunt asociate cu maladii ale sistemului nervos. Una dintre cele mai importante este boala Parkinson , o boala degenerativa a sistemului nervos ce cauzeaza tremuraturi si deficit motor, fiind cauzata de pierderea neuronilor secretori de dopamina din substanta neagra a mezencefalului. De asemenea s-au gasit legaturi intre schizofrenie si nivele scazute de dopamina in cortexul prefrontal ( partea anterioara a lobilor frontali, in fata ariilor motoriii). De asemenea, hiposecretia de dopamina mai este asociata si cu ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) si RLS (Restless Leg Syndrome). Dopamina este sintetizata in organism in majoritar de catre neuroni sau de catre zona medulara a glandelor suprarenale (lucru explicat prin faptul ca dopamina este un precursor al adrenalinei si noradrenalinei, care sunt neurotransmitatori ai sistemului nervos simpatic) si poate fi creata din urmatorii trei aminoacizi: L-fenilalanina, L-tirozina (4 hidroxifenilalanina) si L-dopa (3,4 hidroxifenilalanina)

Toti acesti 3 aminoacizi provin din surse naturale precum ingestia de diverse alimente. De asemenea, dopamina deja formata se gaseste in diverse alimente. In ciuda acestui fapt insa, spre deosebire de aminoacizii care o formeaza, dopamina este incapabila de a traversa bariera hematoencefalica si din acest motiv o crestere indusa a nivelului de dopamina in organism (prin alimentatie, injectii etc.) induce doar o crestere a actiunii sale periferice (stimuland sistemul nervos simpatic), in timp ce la nivel cerebral nu se produce nici o schimbare. Pentru o intelegere mai buna : Barier hematoencefalic este numit la animale , inclusiv om, bariera fiziologic care exist intre sistemul sanguin i sistemul nervos central (creier). Aceast barier servete la meninerea unei homeostaze constante in creier, care este complet separat de circulaia sanguin. Aceast barier are rolul de filtru pentru a impiedica ptrunderea in creier a unor substane toxice, germeni patogeni, care se pot afla in sange. In acelai timp bariera permite ptrunderea din sange a substanelor nutritive necesare creierului, aceast filtrare selectiv a unor substane este realizat de
1

piamater. Piamater este o membran conjunctiv-vascularizat, care ader intim la formaiunile sistemului nervos central (SNC), ptrunzand i anuri i fisuri. In grosimea ei se gsesc vase arteriale. Prelungirile piamaterului, impreun cu ramurile arteriale i celulele gliale formeaz bariera hematoencefalic. Bariera hematoencefalic, produce ins greuti la administrarea unor medicamente, la tratarea unor boli neurologice, medicamente care vor fi impiedicate de barier s ajung in creier. Receptori dopaminergici Dopamina se leaga si activeaza un grup de receptori numiti receptori dopaminergici, care mediaza efectul fiziologic al dopaminei in organism. Receptorii dopaminergici sunt o serie de 5 receptori cuplati cu o proteina G si functioneaza prin modularea ciclic AMP-ului ( cyclic adenosine monophosphate), care este un mesager secundar, pentru a produce un raspuns celular. Cei 5 receptori pot fi impartiti in 2 clase distincte, in functie de efectele lor, si anume clasa de receptori D1 si clasa de receptori D2. Astfel, D1 este definit ca fiind capabil sa activeze cAMP si sa permita acumularea de AMPc in timp ce clasa D2 inhiba activitatea sa. In prezent, familia receptorilor dopaminei este compusa din 5 reprezentanti, patru din clasa D1(D1, D5) si trei in clasa D2(D2,D3,D4). In mod final, acesti receptori lucreaza prin activarea sau inhibarea cAMP, care la randul sa moduleaza deschiderea/inchiderea canalelor ionice care permit sarcinilor pozitive (sub forma ionilor de Na+ si K+) sa intre in celula, astfel generand un potential de actiune. Pe scurt, receptorii din clasa D1 au tendinta de a genera potentiale de actiune, avand un efect stimulator, cei din clasa D2 au un efect invers, oprind generarea unui potential de actiune, fiind inhibitori. Distributia receptorilor este variata in teritoriul cerebral. Receptorul D1 este cel mai imprastiat receptor in sistemul nervos central. Receptorii D3, D4, D5 sunt prezenti in cantitate semnificativ mai mica si pe arii mai restranse decat receptorii D1 si D2. De fapt, receptorii D1 sunt de 100 de ori mai numerosi decat receptorii D5, insa afinitatea dopaminei pentru fiecare receptor este diferita, ceea ce duce la o activare mai mult sau mai putin echilibrata a intregului sistem dopaminergic. Drept exemplu, dopamina are o afinitate de 20 de ori mai mare pentru receptorul D3, in comparatie cu receptorul D2 si de 10 ori mai mare pentru receptorul D5, fata de receptorul D1.

Ca distributie, receptorii D1 sunt cei mai abudenti in ariile corticale ce primesc inervatie dopaminergica (corpii striati, sistemul limbic, talamus, hipotalamus), D2 sunt prezenti in
2

aceleasi arii precum si in glanda pituitara(hipofiza), receptorii D3 si D4 sunt prezenti in sistemul limbic.

Un lucru foarte important de retinut este faptul ca functiile cunoscute ale dopaminei asupra organismului uman sunt mediate in principal de receptorii D2, cei ce sunt asociati cu inhibitia producerii de cAMP. Asadar, majoritatea medicamentelor ce trateaza disfunctii ale sistemului dopaminergic vizeaza acest tip de receptori. Receptorii dopaminergici, indiferent de clasa, fac parte din familia receptorilor cuplati cu proteina G. Acestia sunt receptori membranari ce traverseaza membrana de 7 ori, portiunea intermembranara fiind de tip -helix. Odata ce dopamina se leaga de portiunea extracelulara a receptorului, aceasta determina activarea proteinei G, care la randul ei are efect stimulatorsau inhibitor asupra sintezei de cAMP.

P. Agonisti si antagonisti pentru receptorii dopaminergici Clasa D1 Receptorii din clasa D1 sunt gasiti peste tot in creier, in vasele de sange si in muschii netezi. Acesti receptori sunt cuplati cu proteine Gs(stimulatorii) si au un efect stimulator asupra neurotransmisiei cand sunt cuplati cu un agonist si un efect inhibitor asupra neurotransmisiei, in momentul cuplarii cu un antagonist.

In imagine se poate observa modul de functionare a unui antagonist pentru receptorii clasei D1. Sub actiunea antagonistului, proteina Gs nu mai stimuleaza activitatea adenilat ciclazei (proteina care catalizeaza sinteza de cAMP din ATP), nu se mai produce cAMP, astfel nu mai este activata proteinkinaza C (PKC) care in mod normal ar fi deschis canalele ionice(pompa Na-K), ducand la generarea unui potential de actiune. Clasa D2 Receptorii din clasa D2 se gasesc in tesutul creierului, in muschii netezi si in terminalele nervoase presinaptice. Acesti receptori sunt cuplati cu proteina Gi (inhibitoare) si au un efect inhibitor asupra neurotransmisiei atunci cand sunt cuplati cu un agonist si respectiv unul stimulator, la cuplarea cu un antagonist. Acest efect al antagonistilor este folosit pentru tratarea diferitelor afectiuni psihice, printre cele mai cunoscute fiind schizofrenia.

In imagine se poate observa modul de functionare a unui antagonist pentru receptorii clasei D2. Sub actiunea antagonistului, proteina Gi nu mai inhiba activitatea adenilat ciclazei (proteina care catalizeaza sinteza de cAMP din ATP), se produce cAMP, astfel este activata proteinkinaza C (PKC) care deschide canalele ionice(pompa Na-K), ducand la generarea unui potential de actiune. Functii neuronale ale dopaminei Dopamina are diferite functii in creieri, incluzand roluri importante in comportament, cognitie, control motor, motivatie, productie de prolactica, somn, concentrare, memorie, procesul de invatare etc. Neuronii dopaminergici(neuroni ai caror neurotransmitator principal este dopamina) se afla preponderent prezenti in partea anterioara a mezencefalului, in substanta neagra si in nucleul arcuat al hipotalamusului.
4

Neuronii dopaminergici formeaza un vast sistem neurotransmitator, care are originea in ariile enumerate anterior, insa axonii neuronilor prezenti in aceste zone se proiecteaza in afara, creand 4 mari cai: Calea mezocorticala care conecteaza aria ventrala a mezencefalului cu lobul prefrontal Calea mezolimbica care conecteaza aria ventrala a mezencefalului cu nucleul accumbens (parte din sistemul ventral al ganglionilor bazali) Calea nigrostriata care conecteaza substanta neagra cu corpii striati (functia motorie a dopaminei este legata de aceasta cale) Calea tuberoinfundibulara care conecteaza nucleul arcuat al hipotalamusului cu glanda pituitara (hipofiza) In cazul sistemului nigrostiat, exista o situatie mai speciala, si anume, la aces nivel dopamina se afla in echilibru cu acetilcolina, atfel incat blocarea receptorilor dopaminergici din aceasta zona determina cresterea ponderii relative a acetilcolinei, determinand boala Parkinson. Acest efecte pot fi, deci, contracarate prin blocarea receptorilor colinergici. Din acest motiv in tratamentul bolii Parkinson se folosesc medicamente blocante colinergice centrale. Mod de functionare : Neuronii pigmentati din substanta neagra isi trimit prelungirile spre corpii striati realizand calea nigrostriata. Dopamina produsa in neuronii substantei negre este astfel eliberata la nivelul sinapselor cu neuronii colinergici din corpii striati asupra carora ea exercita un rol inhibitor. Scaderea cantitatii de dopamina prin degenerarea neuronilor substantei negre duce la eliberea unei cantitati scazute de dopamina la nivelul receptorilor dopaminenergici din corpii striati. Calea dopaminergica nigrostriata se proiecteaza pe neuronii colinergici din corpii striati. Denervarea dopaminergica a corpilor striati antreneaza deci o hiperactivitate a neuronilor colinergici. Concomitent cu scaderea dopaminei striatale se va produce o perturbare a balantei dopamino-acetilcolina in favoarea unei cantitati crescute de acetilcolina. Leziunile substantei negre prin reactie in lant, se resfrang asupra functiei corpilor striati si au ca rezultat un efect inhibitor asupra initierii miscarii(akinezie) si efect activator al tonusului (hipertonie). Slabirea controlului dopaminergic are drept consecinta o crestere a activitatii inhibitorii gabaergice exercitata de neuroniicorpilor striati asupra nucleilor ventrolaterali anteriori ai talamusului. Astfel, akinezia poate fi considerata ca o consecinta a inhibitiei tonice exercitate pe nucleul ventral anterior si prin intermediul sau asupra ariei motorii suplimentare.

Boala Parkinson Ce tim astzi despre boala Parkinson ? tim c este o boal neurodegenerativ progresiv multilezional care afecteaz preferenial zone multiple din sistemul nervos central dar i din componenta periferic a sistemului nervos vegetativ, i chiar alte structuri non-neurale din afara SNC. Mai tim c aceast boal are stadii presimptomatice i clinice premotorii care inc nu ne permit un diagnostic de certitudine in formele precoce de boal in care instituirea unui tratament de modificare a evoluiei ar putea ameliora semnificativ calitatea vieii acestor bolnavi, i de aceea incercm s gsim modalitile de a pune un diagnostic de certitudine cat mai precoce. tim de asemenea c in afar tulburrilor motorii clasice, aceti pacieni au multe alte tipuri de manifestri unele extrem de severe precum depresia, demena, tulburrile psihotice i de control al impulsurilor comportamentale. Mai tim c dei soluiile terapeutice actuale sunt uneori de-a dreptul spectaculoase sub aspect simptomatic i al ameliorrii calitii vieii, ele au in acelai timp i riscul unor efecte secundare redutabile care uneori creaz o nou patologie inerent ameliorrii bolii in sine. Etiologie Celulele nervoase afectate de boala Parkinson sunt situate intr-o zon numit substantia nigra (substana neagr) din centrul creierului. Aceste celule produc dopamin, un neurotransmitor care permite controlarea micrilor. Prin moartea celulelor din substana neagr, boala Parkinson creeaz un deficit de dopamin. In mod normal, controlul micrilor este rezultatul unui echilibru dintre cantitatea de dopamin i acetilcolin (un alt neurotransmitor). Prin pierderea acestui echilibru, rezult tremorul, rigiditatea i pierderea coordonrii. Cauza pierderii progresive a neuronilor in boala Parkinson rmane ins necunoscut. Oamenii de tiin indic o asociere dintre factorii de mediu i cei genetici. Factorii de mediu: expunerea precoce sau prelungit la substane poluante chimice sau la pesticide (ierbicide i insecticide) consumul unui drog (MPTP) poate cauza semnele i simptomele bolii Parkinson drogul are un efect similar pesticidelor medicamente neuroleptice (fenotiazina) sau substanele care blocheaz receptorii de dopamin intoxicaia cu monoxid de carbon sau cu mangan hidrocefalia, tumorile craniene, hematom subdural, boala Wilson, tulburrile idiopatice degenerative Factorii genetici: toate cauzele genetice cunoscute explica mai puin de 5% din cazurile de Parkinson Patofiziologie 1. Dopamina Sintetizat n special la nivelul neuronilor dopaminergici (dar i n alte structuri) din Ltirozin, via L-3,4-dihidroxi-fenil-alanin (levodopa), dopamina (DA) este concentrat n
6

vezicule intracelulare. n condiii fi ziologice DA este eliberat prin mecanisme Cadependente n fanta sinaptic unde se leag fie de receptorii dopaminergici postsinaptici fie de autoreceptorii situai la nivelul membranei presinaptice. Inactivarea DA se produce prin mecanisme multiple: Recaptare n terminalele dopaminergice i depozitarea ei n vezicule (posibilitate de reutilizare rapid), Inactivare enzimatic: Monoamino-oxidaza tip B (MAO-B), enzim prezent la nivel mitochondrial Catecol-O-metil-transferaza, enzim activ preponderent la nivelul celulelor gliale Principalul metabolit al DA este acidul homovanilic. 2. Rolul dopaminei Elementul patologic caracteristic BP este pierderea neuronilor dopaminergici din substana neagr, pars compacta (SNc). Se consider c simptomatologia se manifest cnd aceast pierdere depete 70%. Acest proces declaneaz o serie de mecanisme de compensare (multe dintre acestea incomplet elucidate): Creterea ratei de sintez respectiv eliberarare a DA de ctre terminalele dopaminergice nc viabile, Scade rata de inactivare a DA, Prin scderea numrului de terminale dopaminergice, scade i numrul locus-urilor/situsurilor de recaptare a DA, DA ajuns n spaiul extracelular difundeaz la distane mai mari i persist pe o perioad mai lung (posibilitate de a stimula receptori dopaminergici mai deprtai dect n condiii normale), Sintez extraneuronal de DA (n special la nivelul celulelor gliale). Simptome non-motorii ale bolii 1. Simptome neuropsihiatrice: depresie, apatie, anxietate, anhedonie, hipo prosexie, halucinaii, iluzii, delir, demen, comportament obsesiv (cel mai adesea indus de unele medicamente), comportament stereotip repetitiv (punding), confuzie, delirium (cel mai adesea indus de medicaie), atacuri de panic. 2. Tulburri de somn: sd. picioarelor nelinitite i de micri periodice ale membrelor, tulburarea comportamental de somn REM, pierderea atoniei somnului REM, tulburri motorii n stadiile NREM, somnolena diurn excesiv, visele cu un coninut foarte dinamic, insomnia, tulburri respiratorii de somn. 3. Simptome vegetative (disautonome): tulburri vezicale urinare (imperioase, frecvente, nicturie), de sudoraie, hipotensiune arterial ortostatic, cderi determinate de aceasta din urm, dureri toracice constrictive, disfuncii sexuale, hipersexualitate (adesea indus de tratamentul medicamentos), disfuncie erectil, uscciunea ochilor. 4. Simptome gastro-intestinale (n mare parte, dar nu n exclusivitate fac parte dintre tulburrile vegetative): hipersalivaie (de fapt fals hipersalivaie, deoarece pacientul nu nghite saliva normal), aguesie, disfagie i acumularea alimentelor n cavitatea bucal (choking), reflux alimentar, vrsturi, constipaie i evacuare intestinal nesatisfctoare,
7

incontinen fecal. 5. Simptome senzitive: dureri, parestezii, tulburri olfactive. 6. Alte simptome: oboseal, diplopie, vedere nceoat, seboree excesiv, pierdere n greutate, cretere n greutate (de obicei indus de tratament). Simptome motorii ale bolii Simptomele motorii care definesc BP au debut focal (de obicei ntr-unul dintre membre), fiind expresia clinic a scderii peste 70% a concentraiei de dopamin n striatul controlateral, mai precis cu pierderea dopaminei n putamenul posterior. Simptomele cardinale ale parkinsonismului sunt repezentate de un grup de simptome (considerate prin convenie ca pozitive sau negative) care se regsesc exprimate individual n diferite combinaii: 1. Tremorul de repaus (+) 2. Rigiditatea (+) 3. Bradikinezia (-) 4. Hipokinezia (-) 5. Postura in flexie (+) 6. Pierdere reflexe posturale (-) 7. Fenomenul de freezing (-) 1. Tremorul (+) Tremorul, simptom pozitiv, reprezint n general primul simptom observat n repaus de pacient, dei poate fi absent la pn la 30% din pacieni. Tremorul parkinsonian este regulat cu frecventa de 4-6 Hz i are distribuie topografic caracteristic: - frecvent- intereseaz membrele predominant distal i n repaus; astfel se observ mai ales la nivelul degetelor (policele are o micare ritmic n raport cu indexul, micare asociat cu numratul de bani-pill rolling, iar la picior micarea e descris ca o pedalare); - ocazional intereseaz mandibula i limba; - rar intereseaz muchii axiali (abdomen, spate, old), gtul;

2. Rigiditatea (+) Rigiditatea reprezint un semn pozitiv i definete creterea tonusului muscular asociat bolii. Hipertonia muscular intereseaz astfel musculatura global, att grupele musculare flexoare ct i cele extensoare (flexorii membrelor mai afectai n fazele precoce de boal clinica) i se accentueaz n timpul unei micri voluntare active controlaterale. 3. Akinezia (-) Akinezia/hipokinezia reprezint i inabilitatea/dificultatea de a iniia micri (msurat prin creterea timpului de reacie). n BP se datoreaz dificultii de selecie i/sau activare a programelor motorii dorite. Astfel micrile secveniale sunt afectate (de exemplu, butul unui pahar de ap care asociaz prinderea paharului i flectarea cotului) i de asemenea micrile asociate (de exemplu, absena balansului membrelor n timpul mersului). 4. Bradikinezia (-) Bradikinezia, simptom negativ (-) reprezint lentoarea n execuia micrilor. Se caracterizeaz prin reducerea n frecven i amplitudine a micrilor spontane, fapt observabil mai ales n micrile automate repetitive. Astfel la execuia micrilor simple, repetitive, exist o reducere progresiv n amplitudine pn la oprire. 5. Postura n flexie (+) Postura n flexie (+) fenomen pozitiv, este caracteristic BP. Aspectul global n flexie al ntregului corp ncepe la membrele superioare pentru a cuprinde tot corpul. Capul este aplecat, la fel i trunchiul care devine aplecat nainte, cu spatele cifotic. Braele sunt inute n faa corpului cu flexia coatelor, a articulaiilor coxofemurale i a genunchilor.

6. Instabilitatea postural (-) Instabilitatea postural (-) fenomen negativ, apare n fazele mai avansate
9

de boal (fiind absent n faza precoce a bolii, mai ales la pacienii tineri) i reprezint consecina pierderii reflexelor de posturale. Pierderea reflexului postural duce n viaa zilnic la tendina de cdere i n final la imposibilitatea ortostatismului neasistat, la prbuirea pacientului la aezarea pe un scaun (sitting en bloc) etc.

7. Fenomenul de blocaj (freezing, blocaj motor) (-) Fenomenul de blocaj (freezing, blocaj motor) reprezint un fenomen negativ (-) i este defi nit de inabilitatea tranzitorie de a efectua micrile active propuse. Acest blocaj motor se instalez brusc i este tranzitor (de ordinul secundelor). Tratament Dei nu exist un tratament curativ pentru boala Parkinson, simptomele sale pot fi atenuate cu ajutorul medicamentelor, dar i prin modificarea stilului de via. n general, simptomele pot fi controlate cu succes dac tratamentul este adaptat evoluiei bolii. Simptomatologia bolii Parkinson are la baza deci perturbarea acestei balante dopamina/acetilcolina si ea poate fi influentat de doua categorii de medicamente: activatoareale transmisiei dopaminergice -prin L-DOPA sau agonisti dopaminergici,sau blocante ale transmisiei colinergice -prin anticolinergice. Cauza degenerarii neuronilor din substanta neagra nefiind nsa cunoscuta, asupra evolutiei acestei degenerari nu se poate interveni si deci nu se poate vorbi de vindecarea bolii. Tratament simptomatic Medicamentele prescrise au rolul de a reduce simptomele bolii, dar nu opresc evoluia sa. Se recomand semnalarea oricrui nou simptom ce apare n timpul tratamentului, pentru a face modificrile necesare. Asocierea dintre L-dopa i un inhibitor de dopa-decarboxilaz (carbidopa sau benzerazid) este tratamentul simptomatic standard pentru boala Parkinson, cu cele mai puine efecte adverse pe termen scurt.
10

Levodopa sau L-dopa este un precursor al dopaminei. ntruct eficacitatea sa scade n timp medicamentul devine ineficient n 5-6 ani medicii ateapt n general ca simptomele bolii Parkinson sa fie marcate nainte de a prescrie levodopa. Agonitii de dopamin bromocriptin, pergolid, pramipexol i ropinirol pot fi prescrii imediat dup stabilirea diagnosticului, sau n asociaie cu levodopa ntr-un stadiu avansat al bolii. Agonitii de dopamin au efecte comparabile cu levodopa + carbidopa/benzerazid n stadiile incipiente ale bolii, dar nu sunt suficient de eficiente n controlarea semnelor i simptomelor n stadiile avansate. Medicamentele anticolinergice benzotropin, trihexifenidil contribuie la reducerea tremorului la unele persoane, restabilind echilibrul ntre dopamin i acetilcolin la nivelul creierului. Amantadina are efecte benefice pentru pacienii cu Parkinson. ntruct amantadina nu permite dect o uoar reducere a simptomelor, ea este utilizat la pacienii ntr-un stadiu incipient al bolii. Tratament chirurgical Pentru pacienii ce se gsesc ntr-un stadiu avansat al bolii, n care simptomele nu mai rspund la medicaia obinuit, se poate recurge la o intervenie chirurgical, n funcie de starea general a persoanei i de calitatea vieii. Una dintre metodele ce pot fi folosite este talamotomia consta n distrugerea unei pri a talamusului, pentru a reduce tremorul parkinsonian. Talamotomia nu acioneaz asupra bradikineziei, rigiditii, fluctuaiilor motorii sau diskineziei. Peste 90% din pacienii ce efectueaz aceasta intervenie prezint o ameliorare considerabil n tremorul membrului din partea opus leziunii. Complicaiile unei talamotomii bilaterale sunt comune; peste 25% din pacieni prezint tulburri de vorbire, motiv pentru care talamotomiile bilaterale sunt evitate. Palidotomia const n lezarea chirurgical a unei pri din formaiunea numit globus pallidus i are drept rezultat o ameliorare important a celor trei semne radicale ale bolii Parkinson (tremor, rigiditate, bradikinezie), precum i o reducere a diskineziei. Palidotomia bilateral nu este recomandat, deoarece prezint complicaii frecvente, printre care dificulti n vorbire, disfagie i tulburri cognitive. Aceste tehnici lezionale au fost nlocuite de stimularea cerebral profund ce const n implantarea unor electrozi n anumite structuri ale creierului (nucleul subtalamic, globus pallidus, talamus). Electrozii sunt conectai la un stimulator, implantat n regiunea subclavicular, prin intermediul unor fire de legatur Dispozitivul stimuleaz regiunile precise de la nivelul creierului i poate fi adaptat n funcie de evoluia bolii, pentru a controla simptomele i a elimina efectele adverse. Pacientul poate controla stimulatorul cu ajutorul unui dispozitiv extern. Stimularea talamic reduce tremorul la aproximativ 90% din pacieni dar nu i alte simptome ale bolii Parkinson precum rigiditatea, bradikinezia, diskinezia i fluctuaiile motorii. Stimularea palidal controleaz toate simptomele cardinale ale bolii Parkinson (tremor, rigiditate, bradikinezie) precum i diskinezia.
11

Stimularea subtalamic controleaz toate simptomele cardinale ale bolii Parkinson precum i fluctuaiile motorii i diskinezia. Kinetoterapia i ortofonia Kinetoterapia este un adjuvant terapeutic important i const n exerciii fizice zilnice i gimnastic, reeducare funcional, refacerea echilibrului postural etc. Ortofonia permite tratarea disartriei (tulburri de vorbire), datorate unei articulaii dificile. Tratament celule stem Celulele stem sunt celule nediferentiate care poseda capacitatea de a se transforma in celule inalt specializate, care mai departe pot forma orice tip de tesut si organ din corp. In prezent se fac urmatoarele tipuri de implanturi: transplantarea celulelor stem nespecializate provenind din cordonul ombilical sau placenta prezinta cel mai inalt risc a unui control adecvat a creterii acestora transplantarea celulelor stem adulte. Celulele stem sunt extrase din maduva osoasa a pacientului, care au fost luate de la osul coxal (creasta iliaca), i mai tarziu transplantate in organism. cei mai muli pacieni sunt tratai prin puncie lombara; injectarea de celulele stem in lichidul cefalorahidian, acestea le transporta in canalul spinarii i creier. O noua procedura este implantarea chirurgicala direct in creier. Pasi procedurali : Colecia de maduva osoasa In prima zi, maduva osoasa este colectata de la creasta iliaca pacientului cu ajutorul unui mini ac subire, puncia facandu-se sub anestezie locala.

Prelucrarea la laborator A doua zi, celulele stem sunt prelucrate din maduva osoasa, intr-un laborator unde cantitatea i calitatea de celule stem sunt masurate.

12

Implantarea celulelor stem In a treia zi, celulele stem sunt implantate inapoi in pacient prin puncie lombara sau implantarea chirurgical. Puncia lombara Se introduce un ac intre vertebrele L4 i L5 unde o cantitate mica din lichidul cefalorahidian este eliminat. O parte din lichidul cefalorahidian este amestecat cu celule stem in soluie, care este apoi injectat inapoi in lichidul spinarii pacientului.

Implantaia chirurgicala Inaintea interveniei chirurgicale, daunele fizice i funcionale vor fi evaluate de catre un computer tomografie (CT), imagistica prin rezonana magnetica (IRM) i tomografie cu emisie de pozitroni (PET). Odata ce regiunile afectate ale creierului au fost identificate i cartografiate, neurochirurgul va implanta celulele stem folosind un high-sistem de tehnologie de navigare, care permite celulelor sa fie introduse cu mare precizie.

13

Bibliografie http://www.boala-parkinson.ro/HTML/Articole/Terapia-cu-celule-stem.html http://ro.wikipedia.org/wiki/Boala_Parkinson#Tratament http://en.wikipedia.org/wiki/Dopamine#Biosynthesis http://www.cnsforum.com/imagebank/section/PD_Dopaminergic/default.aspx Actualitati in diagnosticul si tratamentul bolii Parkinson, Profesor Doctor Ovidiu Bajenaru

Cucos Tudor Daniel Seria A, Grupa 8

14