ASISTENA PSIHOPEDAGOGIC N FAMILIE A

PERSOANELOR CU CERINE EDUCAIONALE

SPECIALE

DOMENIUL I OBIECTUL

PSIHOIGIENEI PERSOANEI

A. NORMALITATEA
Omul este fiina contient care aspir ctre universal prin integrarea pancosmic.(P.
Teilhard de Chardin). Prin dubla capacitate de a reflecta i a avea identitate, omul este
persoana, un Eu cu o anumit i unic identitate de care el este contient att n raport cu
lumea fizic ct i n relaiile sale cu ceilali.
Conceptul de sntate depinde de natura i concepia socio-cultural i istoric a
modelului socio-cultural al unei societi considerate. El se judec n funcie de conceptul de
normalitate. Conceptul de normalitate este strns legat de valorile i normele unei culturi i
de ideile social-politice ale epocii respective.
Normalul este o stare-situaie a persoanei, pe cnd anormalul apare ca fiind
contrariul acestuia. Noiunile de normal i anormal apar ca opuse celor de kbine i de ru,
avnd la baz o dialectic a contrariilor.
Normalul este cel care definete coninutul conceptului de cntate; sntatea fiind
conceptul normativ care definete tipul ideal de structur i comportament organic. n acest
caz, sntatea este un concept normativ-descripiv, definind o anumit dispoziie i reacie a
unui organism fa de posibilele boli la care este expus.
B. ANORMALITATEA
Starea de anormalitate apare ca opusul strii de normalitate, ele fiind situaii
complementare. Rezult de aici faptul c dac starea de normalitate echivaleaz cu cea de
sntate mintal, starea de anormalitate reprezint condiia apariiei bolii psihice.
Anormalitatea reprezint, prin urmare, orice form de abatere de la norm. Ea este o stare de
dezechilibru pe mai multe planuri. Ceea ce este important este ca att normalitatea ct i
anormalitatea nu au limite precise, ele intersectndu-se.
Bolnavul psihic este persoana care prezint modificri psihice de diferite aspecte i
n diferite grade. Acestea se pot manifesta prin urmtoarele modificri:
inadaptare la realitate
stare de oboseal, cu performante intelectuale sczute
variaii emoional-afective
tulburri de contiin
tulburri de gndire
dificulti de activitate
tulburri de comportament
tulburri de identitate, de autopercepere
tulburri de percepie.
Psihoprofilaxia personalitii
Mediul extern poate aciona asupra personalitii prin factorii .si exogeni, fie n
sens sanogenetic, stimulnd i dezvoltnd sntatea mintal sau, dimpotriv,

morbigenetic, n sensul deteriorrii acesteia i apariiei bolii psihice (P. Bugard, L.

Levi, R. S. Lazarus, C. Enchescu).
Aciunea de igien mintal se desfoar in trei etape: psihoprofilaxia acioneaz
asupra cauzelor, a factorilor stresani, atenund sau chiar mpiedicnd aciunea lor
psihotrau.tnatizan.ta asupra individului. Ea are dou aspecte: profilaxia nespecific
sau medico-social (n familie, la locul de munc, n colectivitile colare, n comu
nitatea uman); profilaxia specific sau psihoindividual (regim de via i de munc
protejat, satisfacii materiale si morale).
Intervenia este etapa terapeutic i ea se adreseaz persoanei m. condiiile
apariiei i evoluiei olinice a bolii mintale, cutndu-se supri marea acesteia prin
mijloace terapeutice (terapie biologic, psihoterapie, socioterapie).
Ea se prezint sub trei forme:
Terapia intraspitaliceasc;
terapia semiambulatorie;
terapia ambulatorie.
Postintervenia, sau etapa recupera tor ie, acioneaz asupra of re telor bolii
psihice, a strii de deficien psihic post/procesual, a'uiUind s compenseze
consecinele bolii i s recupereze, printr-o readaptri-complex, individul la modul de
via normal. Se utilizeaz postcuni sanatorial, milieu therapie", protecia familial,
condiii de mum';'i protejate, controale periodice de specialitate i tratament de
ntreinere pentru prevenirea recderilor, reprofesionalizare etc. Ea are dou as pecte:
recuperarea nespecific sau medico-social; recuperarea specific sau individual.
Psihoigiena deficientilor
Deficienta nu trebuie confundata cu boala. Ea are alta semnificatie: in timp ce boala
implica alterarea structurala sau functionala a organismului din punct de vedere somatic,
psihic sau psiho-somatic si are drept caracteristica suferinta, deficienta nu etse boala, intrucat
ea nu implica suferinta, ci invaliditatea. Ele au insa un element comun, si anume starea de
anomalie a individului.
Deficienta este o stare de invaliditate, de pierdere sau inexistenta congenitala a unei anumite
aptitudini a individului. Pierderea aptitudinii la deficienti poate fi partiala sau totala, poate
interveni pe parcursul vietii individului sau poate avea un caracter congenital, innascut sau
dobandit ereditar. Deficientele pot avea caracterul unor infirmitati fizice, motorii sau
senzoriale, dar pot fi si deficiente psihice sau de ordin metabolic congenital.
Un aspect particular il prezinta deficienta psihica. Referitor la aceasta G. Heuyer vorbeste
despre o stare de inadaptare la mediul familial, social, scolar sau profesional, fie legat de
factori individuali, fie de factori defavorabili de mediu. Pentru el, deficienta intelectuala se
caracterizeaza prin urmatoarele aspecte: alura globala; predominanta insuficientei
intelectuale pe care o pot evidentia si evalua testele de inteligenta; caracterul precoce sau
congenital al acesteia; lentoarea si limitarea dezvoltarii psihice in raport cu copiii normali de
aceeasi varsta; existenta unor leziuni cerebrale care impiedica dezvoltarea psihica normala.
Avand in vedere caracterul polimorf al acestei grupe a deficientilor, se impune adoptarea
unor masuri de igiena mintala, adaptate special necesitatilor practice, dupa caz, avand ca
scop protejarea personalitatii acestor categorii de indivizi.
Starea de deficienta duce la o dezadaptare sau la o adaptare incompleta a individului,
limitarea capacitatii de comunicare sau pierderea totala a acesteia si, prin urmare, la
modificari importante in sfera comportamentului.
Statutul psiho-social al deficientilor este deosebit de important si decurge din atitudinea
societatii fata de deficienta si deficienti, deoarece ea este cea care construieste o anumita
imagine sociala a omului, care este investita cu valoare deplina in societate. Imaginea sociala
nu mai are un caracter formal, extern, ci un caracter normativ si este data de conceptul
antropocultural al personalitatii de baza, legat de valorile modelului socio-cultural. statutul

social al individului este diferit in raport cu imaginea sociala a omului respectiv, cu

mentalitatea sociala si cu modelul socio-cultural.
Igiena mintala este o actiune medico-psiho-sociala complexa, care implica antrenarea
modelului socio-cultural in aplicarea ei. Ea este o consecinta a valorilor modelului social, a
mentalitatii sociale si imaginii sociale a omului. Igiena mintala mai este si expresia unei
mentalitati, a unei atitudini fata de om si problemele acestuia. Un aspect deosebit revine
actiunii de igiena mintala in cazul deficientilor. De aici rezulta faptul ca igiena mintala nu se
limiteaza la aspectele pur psihiatrice, ci ea isi extinde aria de actiune asupra tuturor
problemelor psiho-individuale sau psiho-sociale ale intregii comunitati social-umane,
dincolo de simpla profilaxie a bolilor psihice.
Recuperarea deficientilor
Recuperarea deficienilor apare ca un deziderat social, ca o inalta datorie socialmorala , ca o forma de umanism psihiatric , caracteristic timpurilor moderne. In ziua de azi,
bola mintala nu mai constitue o rusine ci o problema de interes si intelegere din ce in ce mai
crescuta. Aspectele lgate de recupararea psiho-sociala a bolnavului psihic pun noi probleme ,
antrenand colaborarea unor institutii medicale specializate , asistam chiar la organizarea unei
vaste retele de institutii si organizatii medico-sociale , stiintifice, terapeutice sau de
protectie
, precum si a unor organisme guvernamentale
specializate :
ONU,OMS,UNICEF,CWOIH, Societati de patronaj, Servicii de reclasare sociala,etc.
Pentru C.E. Caniff, factorii esentiali care concura la aplicarea eficienta a recupararii
bolnavilor psihici sunt : o mare parte din populatie are nevoie si poate profita de pe urma
personalului calificat pentru a presta servicii de recuperare ; intelegerea de catre membrii
comunitatii social umane a valorii recupaerarii pentru bolnavii psihici ; dorinta societatii de
a actiona in scopul recuperarii prin asigurarea serviciilor si a programelor destinate acestui
scop.
Cateva din principiile care stau la baza procesului de recuperare unt urmatoarele :
a) principiul antrenarii consta in atragerea si antrenarea activa a bolnavilor psihici in procesul
de recuperare.
b) principiul activarii are la baza antrenarea activa , permanenta , prin dinamizarea
bolanvului in cursul actului de recuperare, cu mentinerea unui anumit itm al activitatii
terapeutice.
c) principiul cooperarii , conform caruia medicul sau echipa terapeutica trebuie sa coopereze
cu organizatiile sociale si profesionale specializate in procesul de recuperare.
d) principiul varietatii si al mobilitatii consta in diversificarea ritmului recuperarii, trecerea
de la un tip la altul, ca modalitate de diversificare a activitatii si crearii unui climat interesant
, atractiv, neobositor, antrenant si cu efecte pozitive pentru bolnav.
e) principiul supravegetii dirijate vizeaza conducerea si desfasurarea activitatii de recuperare
dupa criterii medicale si psiho-sociale riguros stiintifice , rolul director revenind medicului i
echipei terapeutice.
f) principiul normalitatii functionale reprezinta scopul recuperarii in dorinta redobandirii
capacitatilor si aptitudinilor pierdute de bolnavul respectiv.
Pe langa aceste pricipii de recuperare mai pot fi clasificate si metode de recuperare, cum ar
fi : recuperarea fizica , reprezentand toatalitatea formelor de tratament in vederea readaptarii
fizice (deficienti , fizici, motori, senzoriali, etc.). recuperarea psihica, se adreseaza in primul
rand bolnavilor psihici si ea consta din crearea unui climat psihologic favorabil si antrenarea
in activitate a acestora. Recuperarea profesionala consta in readaptarea deficientului la o
activitate profesional-scolara adecvat cu tipul sau de deficienta. Recuperarea sociala este o
actiune complexa , care vizeaza readaptarea familiala , scolar-profesionala si sociala a
bolnavului.
La baza metodelor de recuperarestau principiul planificarii si cel al programarii . orice
recuperare are un caracter planificat si vizeaza urmatoarele obiective : asigura si mentine
mijloacele de recuperare la un inalt nivel calitativ ; asigura conditiile de recuperare pentru

toate tipurile de deficienta , din toate sectoarele populatiei si din toate zonele geografice ;
creeaza o informare intensiva referitoare la valoarea procesului de recuperare.
Sopul recuperarii se realizeaza prin intermediul actiunii practice de recuperare. Recuperarea
se poate face fie prin regimul de internare intraspitaliceasca, fie prin regimul de tratament
ambulator al bolnavilor psihici. Actiunea de recuperare propiu-zisa este incredintata echipei
terapeutice specializata in acest domeniu.
Orice recuperare se realizeaza in trei etape, care reprezinta : profilaxia, terapia si recuperarea
propriu-zisa. Orice actiune de recuperare trebuie instituita si condusa in functie de natura
starii de sanatate mintala sau de boala psihica a individului, precum si de stadiul de evolutie
clinica in care surprindem subiectul in cauza. In sensul acesta, pentru individul normal se
impun masuri de psihoprofilaxie. La cazurile limita , se impune depistarea precoce a
tulburarilor si instituirea unor masuri eficace de tratament pentru a opri evolutia bolii. La
bolnavii declarati se impun masuri de terapie adecvata. Recuperarea propriu-zisa se
adreseaza indivizilor dupa incheierea evolutiei clinice a bolii.
Particularitatile recuperarii psihiatrice
Recuperarea in oligofrenii
Oligofrenii sunt capabili sa desfasoare o munca organizata, sunt foarte rezistenti la unele
munci si au o mare satisfactie de a vedea munca indeplinita. Din aceste motive, rezultatele
muncii lor trebuie a aiba un caracter concret,vizibil imediat. Important in integrarea sociala a
oligofrenilor sunt urmatorii factori : existenta sau absenta anomaliilor morfologice ; existenta
sau absenta infirmitatii motori,senzoriale,etc. gradul de afectivitate si sociabiliate al acestora
este foarte important precum si existenta sau absenta anomaliilor de caracter sau a
tulburarilor de comportament (apatia, impulsivitatea, perversiunile) aspecte care compromit
actiunea de recuperare.
Recuperarea in nevroze
Nevroza este cauzta de factorii psihotraumatizanti, fiind facilitata de factorii soamtogeni, de
un anumit tip de reactivitate individuala , de structura psihica a personalitatii bolnavului, de
modelul de comportament individual , de conflictul dintre nivelul de aspiratii si posibilitatile
personale de realizare , de factorii morbigenetici exogeni si de natura relatiilor
interpersonale.
In cursul evolutiei clinice a nevrozelor, tulaburarile pihopatologice pot influenta negativ
capacitatea de munca a bolnavilor , mai ales in domeniile care solicita o activitate
intelectuala sustinuta, de intensitate medie sau scazuta.
Recuperarea bolnavilor nevrotici trebuie sa cuprinda masuri complexe. In acest sens sunt
mentionate trei aspecte principale.
Masurile clinico-psihiatrice constau din terapie psihotropa , dar concomitente sau in unele
cazuri, asociata cu psihoterapia individuala sau de grup.
In al doilea rand, se impune instituirea unor masuri psihoprofilactice de evitare a situatiilor
de incordare,suprasolicitarii profesionale, starilor conflictuale , tensiunilor emotionalafective din familie, societate, de la locul de munca.
Recuperarea in psihozele endogene
In cazul psihozelor endogene, deficienta psihica se traduce printr-o altaerare grava a
personalitatii , constand din urmatoarele: ruperea de realitate cu alternarea starii de
constienta; aparitia unor importante modificari perceptive (iluzii, halucinatii); tulburari de
gandire (obsesii, idei delirante); tulburari de activitate si comportament (apatie,
agresivitate,suicid, homicid) ; modificari afective (euforie, distimie, paratimie, depresie,
melancolie, anxietate).
Recuperarea bolnavilor psihotici are in vedere mai multa aspecte :
-terapia intraspitaliceasca (terapie psihotropa specifica, terapie de oc, bioterapie, terapie
ocupationala, ergoterapie)
-terapie extraspitaliceasca, ambulatorie se face in cadrul dispensarelor de psihiatrie sau la
centrele de igiena mintala.

-masuri de psihoprofilaxie, de forme variate, constand in protejarea acestei categorii de

bolnavi psihici.
-masuri psihosociale vizand readaptarea deficientilor in familie, in comunitate social-umana,
in mediul social-uman, in mediul profesional.
-masuri medico-pedagogice si de tip profesional, menite sa actoineze in directia reincadrarii
acestei categorii de bolnavi intr-o activitate practica utila, care sa le trezeasca interesul sa-i
stimuleze, sa le ofere satisfactii si posibilitati de realizare sociala, asigurandu-le totodata si
un venit material corespunzator.
Interventii educationale generale
Dintre formele de interventie educationala sau de strategii generale, la nivel mondial, cele
mai recunoscute sunt urmatoarele :
Accelerarea studiilor ;
Gruparea in clase speciale ;
Adaptarea curriculara (curriculum diferentiat) ;
Amplificarea (imbogatirea) extracurriculara ;
Alte strategii.
1.Accelerarea aceasta strategie educationala permite avansarea elevului cu unul sau mai
multi ani scolari pentru a-i oferi un context curricular adecvat capacitatilor sale. Se urmareste
astfel adaptarea curriculumului la nevoile si cerintele copilului, motivandu-l, prin oferirea
unui ritm de invatare conform nivelului sau.
In momentul flexibilizarii perioadei de scolarizare, reducerea duratei unui ciclu
trebuie sa aiba in vedere :
Justificarea propunerii de modificare a unui curriculum, constatandu-se descrierea
masuratorilor complementare si de adaptare referitoare la procesul de educare si invatare,
identificandu-le pe cele care au fost puse in practica inaintea solicitarii ;
Relatia dintre capacitatile care vor fi rioritar implicate in procesul de finalizare, incheind cu
succes etapa corespunzatoare ;
Relatia dintre continuturile si obiectivele stabilite pentru ciclul corespunzator in proiectul
curricular al centrului ;
Adaptarea curriculara individualizata a optiunilor metodologice si organizatorice, a formelor
si instrumentelor de evaluare, a resurselor materiale.
Accelerarea este o adaptare a unui curriculum pentru un singur individ. Acest proces poate
presupune :
Admiterea timpurie in scoala ;
Un salt de niveluri ;
O accelerare a materiilor predate ;
Un program de studii de progress continuu cu un ritm flexibil, copilul putand face 2 sau 3 ani
de scoala intr-unul singur.
Avantajele accelerarii :
Reducerea plictiselii ;
Cresterea provocarilor academice ;
Prevenirea apatiei mentale ;
Descoperirea intereselor si abilitatilor individuale ;
Cresterea satisfactiilor, motivatiei si increderii in sine ;
Posibilitatea succesului precoce conform baremului academic;
Pozitivarea atitudinilor fata de scoala;
Utilizarea resurselor educative normale fara taxe suplimentare.
Dezavantajele accelerarii:
Frica de reactiile sociale privind separarea de grupul de aceeasi varsta;
Cresterea presiunii odata cu dezvoltarea si maturizarea mai rapide,de aici avantajul unui
program obisnuit ;

Dorinta de izolare datorata metodelor prea individualizate ;

Neconcordanta dintre dezvoltarea fizica, cea sociala si cea emotionala ;
In unele cazuri, probleme de compatibilitate si de orar .
2. Gruparea in clase speciale aceasta strategie educativa consta in gruparea elevilor
tinand seama de capacitatile lor si in oferirea de programme educative, adecvate nivelului
lor, reusind astfel o crestere a nivelului motivatiei prin crearea de clase speciale si chiar de
scoli speciale, cu exigente specifice de randament si o conceptie pedagogica adaptata
dorintelor de studiu si aptitudinilor copiilor.
Tehnica gruparii nu inseamna sa-i lasi pe elevi permanent in afara sarcinilor care au
fost alese pentru ei, ci sa-i aduci la un loc cu altii ale caror necesitati de invatare sa fie
similare, indiferent de timpul afectat.
Una dintre variantele practice ae gruparii este numita gruparea-ciorchine. Elevii de
4-8 ani, identificati la un anumit nivel si la o anumita materie sunt grupati intr-o clasa al
carei proces de interventie a fost pregatit in functie de modul de diferentiere a unui plan de
studii si de intructiunile corespunzatoare copiilor. Referito la aceasta tema, se semnaleaza ca
elevii supradotati au nevoie sa fie alaturi de cei care au caracteristici similare la nivel
intelectual si interese asemanatoare, pentru a fi stimulati si,in acelasi timp, pentru a obtine o
imagine autentica asupra propriilor capacitati.
3. Adaptarea curricular aceasta strategie educativa consta in conceperea programelor
educative individualizate, aplicate in cadrul orarului scolar obisnuit, si pledeaza pentru o
intindere tematica si un nivel mai inalt de complexitate. Adaptarea curriculara cere nu doar
pregatirea mai multor materiale cu acelasi nivel de dificultate (imbogatire orizontala), dar si
pregatirea de materiale cu un grad sporit de dificultate (imbogatire verticala). Este logic sa se
anticipeze faptul ca motivatia creste, intrucat copilul este cel care isi stabileste ritmul de
lucru.
Conceperea si desfasurarea unui curriculum sunt procese care solicita un ansamblu de
decizii ce vor trebui sa aiba in vedere caracteristicile si particularitatile concrete ale centrului
care aplica un astfel de curriculum. Aceste decizii se prezinta sub forma proiectului educativ
al centrului, a proiectului curricular al centrului si a planificarii ciclului de scolarizare.
Proiectul educativ va da coerenta si continuitate actiunii educative si va include
principiile pedagigice si organizationale proprii centrului respectiv. Proiectul curricular va
permite concretizari individuale adaptate la caracteristicile, ritmurile de invatare si la
individualitatea fiecarui elev, facilitand aplicarea principiilor de integrare, individualizare si
personalizare. Programarea ciclului se organizeaza prin intermediul unitatilor de prigramare.
Adaptarile curriculare nesemnificative presupun masuri de interventie asupra
programei, fie in ceea ce priveste obiectivele, fie in ceea ce priveste continutul. Cel mai
adesea, adaptarea de obiective si cea de continut vor fi simultane, ambele elemente fiind in
stransa legatura. Alteori, va fi suficient sa se realizeze adaptari metodologice ; in sfarsit, in
anumite cazuri este necesar sa se recurga la adaptari ale procedeelor de evaluare.
4. Amplificarea(imbogatirea) extracurricular aceasta strategie consta in conceperea
unei serii de programme educative individualizate aplicate in gruprui mici in afara
programului scolar, ele favorizand dezvoltarea integrala a elevului si mai buna dezvoltare a
curriculumului ; astfel, ele includ studiul disciplinelor sau al acelor arii de invatare ce nu pot
fi puse in practica la cursul obisnuit, putand fi folosite atat la nivelul primar, cat si la nivelul
secundar.
Imbogatirea poate fi efectuata pentru un singur individ sau pentru un grup de indivizi
de catre un educator sau specialist ce nu e direct legat de domeniul educatiei, pentru o
materie anume sau pentru studii generale.
Modelul de imbogatire psihopedagogica si sociala se bazeaza pe studiul diferentelor
de dezvoltare si al caracteristicilor copiilor supradotati, rezultate in urma unei identificari si

evaluari exhaustive ce permit o cunoastere a diferentelor de dezvoltare si a caracteristicilor

proprii fiecarui subiect ; astfel, ar putea sa fie realizate o orientare si o interventie asupra
urmatorilor factori : scolari, emotionali, motivationali, sociali.
5. Alte strategii Invatamantul la domiciliu (homeschooling) este o miscare educativa
contemporana raspandita in SUA. Acest mod de educatie este particular, astfel incat, uneori,
poate parea ca indeparteaza nu doar copilu, ci si familia de comunitate. De aceea, este
necesar sa existe un motiv destul de convingator pentru a fi nevoit sa recurgi la aceasta
decizie in familie. Trebuie sa fie o decizie adoptata de intreaga familie, fara discrepante intre
parinti si cu acceptul copilului.
Aceasta strategie ducationala este frecvent destinata elevilor supradotati, prezentand
elemente adecvate precum tutorii, mentorii, educatia individualizata, participarea la
problemele reale, oportunitatile de accelerare precum si de imbogatire.
Procesul de invatamant la domiciuliu se desfasoara in mai multe moduri. Astazi,
multi copii supradotati sunt educati acasa atat de catre membrii familiilor lor, cat si de tutori
sau mentori.
Prin acest program, parintii au un grup de profesionisti de sprijin care ii orienteaza
spre planurie de studiu ce pot fi urmate, identificarea metodelor necesare etc. Aceste grupuri
realizeaza alte tipuri de activitati cum ar fi calatoriile sau organizarea de clase speciale.
Dezvoltarea unui curriculum special pentru invatamantul la domiciliu este similara cu
dezvoltarea intr-o clasa normala sau speciala, astfel incat trebuie avute in vedere interesele,
abilitatile persoanelor implicate etc.
Referitor la materialele de utilizat, se pot folosi cele traditionale sau cele desemnate
de chiar copiii in cauza, fiind permis acest lucru aproape in orice stat. Exista un ghid
anual prin care diferiti profesori universitari se ofera drept colaboratori pentru copiii si tinerii
din sistemul homeschooling care doresc sa-si amplifice cunostintele intr-o materie anume.

CONSILIEREA I EDUCAIA PRINILOR

Notiuni generale despre familie
Definitii ale familiei
Familia reprezinta una dintre verigile sociale cele mai importante si mai vechi in
asigurareaq continuitatii si afirmarii depline a fiintei umane.
Cuvantul familie provine din latinescul famulus si a desemnat ansamblul sclavilor si
al servitorilor ce traiau sub acelasi acoperis,iar mai tarziu casa in intregime,care reprezenta
stapanul pe de o parte si sotia, copiii si servitorii pe de alta parte.
Familia antica este o asociatie religioasa ce depaseste simpla asociatie potrivit naturii.
(Druta,F.,1998,p.3).
Cultura indiana confera o semnificatie sacra raporturilor dintre barbat si femeie. Rolurile
de sotie si mama confera femeii autoritate morala si prestigiu.
Vechii evrei prescriau o varietate de conduite rituale, care daca erau urmate,puteau duce
la o casatorie fericita.
Familia este o forma de comunitate umana intemeiata prin casatorie, care uneste pe
sotie si pe copiii acestora prin relatii stranse de natura biologica, economica si spirituala.
(Breham,V.,1987,p.357)
Familia este institutia sociala bazata pe sexualitate si pe tendintele materne si paterne,a
carei forma variaza de la o cultura la alta.(Sillamy,N.,1996,p.125)

Familia, constituie obiectul de studiu a mai multor discipline

precum:sociologia,stiintele
juridice,demografia,pedagogia,antropologia,medicina,stiintele
economice.
Famila extinsa, bazata pe un sistem larg de inrudire, nu a reusit sa traverseze
societatile puternic industrializate. Viata urbana, competitia profesionala, forta statului si a
sistemului administrativ, au condus la o devalorizare a institutiei familiale.
Astazi familia tinde tot mai mult sa se reduca la un cuplu cu fata spre viitor.
Cuplul reprezinta structura bipolara, tip bio-psiho-social,bazata pe interdeterminism mutual
(partenerii se satisfac, se stimuleaza, se sustin,se dezvolta si se realizeaza ca individualitati
biologice,afective si sociale, unul prin intermediul celuilalt).(Mifrofan,I.,1998,p.8)
Rolurile membrilor familiei se definesc in contextul relatiilor cu ceilalti. Rolurile sunt
descrise de apartenenta la sex,varsta si sunt transmise de la o generatie la alta.
Regulile si normele familiale clare determina implicare copilului in activitatile
familiale. Regulile clare il vor ajuta pe copil sa-si adapteze nevoile, la nevoile celor din jur, il
vor invata ca nevoile tuturor trebuie luate in calcul si vor deveni pentru copil jaloane ale
socializarii si integrarii lui sociale.
Familia-cadru de satisfacere a nevoilor copilului
Nevoi de baza ale copilului
-Dragoste si securitate-nevoie permanenta in copilarie si extrem de importanta in construirea
atasamentului.
De masura in care va fi satisfacuta aceasta nevoie va depinde calitati a viitoarelor relatii
sociale ale adultului cu colegii, cu prietenii, cu propia lui familie.
-Nevoia de experiente noi, de stimulare-conditioneaza dezvoltarea inteligentei
copilului.Jocul si liombajul sunt cele mai importante activitati ale copilului in sensul trairii
de experiente noi.
-Nevoia copilului de a fi apreciat se de a fi recunoscute capacitatile incurajarile adultului si
exprimarea unor exigente rezonabile fata de copil esentiale in socializarea copilului. Acest
mod de rasplata ii formeaza copilului o stima de sine crescuta, il responsabilizeaza, ii creeaza
o atitudine pozitiva fata de sarcini si fata de effort.
-Nevoia de responsabilitati-devine la o anumita varsta o nevoie de baza a copilului. Prin
satisfacerea acestei nevoi se dezvolta autonomia copilului. Responsabilitatile cresc pe
masura ce copilul creste si dau copilului sentimentul puterii lui, al libertatii in actiunile
propii.
-Nevoile de baza fiziologice ale copilului-la varsta mica, adultul raspunde in totalitate de
cunoasterea si indeplinirea lor. Ele sunt garantia supravietuirii si a dezvoltarii copilului.
Abilitati parentale
Functia de parinte presupune a veni in intampinarea nevoilor copilului pentru o dezvoltare
normala, a acompania copilul si a-l dirija in dezvoltarea lui.
-Abilitatea de a da prioritate satisfacerii nevoilor de baza ale copilului- presupune, in primul
rand, cunoasterea nevoilor de baza ale copilului, si apoi disponibilitatea parintilor de a-si
sacrifica propiul confort in favoarea satisfacerii nevoilor copilului.
Abilitatea de a oferi copilului experiente noi, de a-l stimula cognitiv si afectiv-dezvoltarea
mentala a copilului are nevoie de experiente care sa-l stimuleze in actiunea sa de invatare.
Copilul descopera modul in care functioneaza lucrurile, propiile limite precum si limitele
ingaduintei si a cunoasterii celor din jur,face propiile greseli si invata din acestea.
Abilitatea de a avea o relatie empatica cu copilul- este o abilitate pe care parintele trebuie sa
o utilizeze pentru a identifica neviole nerostite ale copiilor.O buna capacitate empatica il va
face pe parinte sa se angajeze in jocul,bucuria, descoperirile copilului.

Abilitatea de a avea asteptari realiste fata de comportamentul copilului-de modul in care

parintii isi percep copilul depinde atitudinea si comportamentul fata de el.Asteptarile fata de
copil sunt determinate de imaginea pe care parintele o are despre acesta.
Asteptarile parintilor sustin conduita lor fata de copil. Ele pot stimula copilul provocandu-l la
dezvoltarea acelor trasaturi pe care parintele le asteapta si pot fi deci confirmate de evolutia
copilului.
-Abilitatea de a pune limite copilului-reprezinta abilitatea prin care se construieste in
mintea copilului autoritatea parintelui. Din punctul de vedere al socializarii copilului putem
spune ca regulile si limitele ajuta copilul sa se adapteze mediului si grupului din care face
parte.
-Abilitatea de a rasplati/valoriza copilul- una din cele mai importante functii parentale aceea
de a raspunde pozitiv, valorizand copilul pentru lucruri bune pe care le face.
-Abilitatea de a-si infrana propiile dureri si porniri agresive fara a le proiecta in relatia cu
copilul- este absolut vital ca parintele sa-si mentina calmul in relatia cu copilul mai ales in
momentele in care copilul il testeaza, pentru a vedea cum reactioneaza.
Responsabilitati parentale
Fiecare familie in parte isi dezvolta propia structura de repartizare a responsabilitatilor,
devenind astfel un agent de socializare.
Daca echilibrul nevoi-resurse nu poate fi satisfacut , familia intampina dificultati de
adaptare,de realizare, de socializare a urmasilor;cu alte cuvinte apar dificultati de integrare in
noile ritmuri.Normele generale dupa care trebuie sa se desfasoare procesul de crestere si de
educare a copilului in familie impun responsabilitati precise din partea parintilor.
Cadrul dezvoltarii copilului in familie este conturat de modul in care sunt satisfacute nevoile
de baza ale copilului si de gradul si modul in care sunt indeplinite functiile parentale.
Comunicarea in sistemul familial
Familia, ca sistem deschis permite schimbarea, dezvoltarea si transformarea ei, iar in relatiile
ce unesc membrii familiei evoluiaza in timp si spatiu. Intr-o familie exista relatii de
dependenta intre membri, relatii care nu merg pana la pierderea independentei. De asemenea,
relatiile pot fi si metrice si complementare.
Relatiile simetrice se caracterizeaza prin egalitate si minimalizarea diferentelor intre
interlocutori.
O reactie este complementara atunci cand comportamentul unui partener il complementeaza
pe al celuilalt.Un model de comunicare joaca un rol larg in determinarea rolurilor si
structurii puterii relatiilor.Relatiile simetrice si complementare sunt destul de des intalnite in
viata familiala si in circumstante obisnuite nu sunt considerate patologice.
Comunicarea este o interactiune, o conduita, o redefinire continua a relatiei despre
participanti.
Un rol important il are si modul cum ascultam mesajul, celalalt fiind mai interesant de propia
persoana decat de noi. Atunci cand ne mai manifestam ca un ascultator activ ii facem un
compliment celuilalt, chiar fara sa rostim un cuvant.
In comunicarea dintre doi parteneri se stabilesc doua cana le: constient si inconstient.
In esenta o comunicare sanatoasa impune ca doua persoane sa-si indrepte atentia asupra
aceluiasi punct si sa obtina aceeasi parere in acest demers.
Din punctul de vedere al comunicarii deviante putem aminti doua astfel de modalitati:
comunicarea paradoxala si comunicarea deghizata.
Comunicarea paradoxala- conceptul dublei legaturi.
Dubla legatura sau dublul mesaj afecteaza gradul de siguranta si coerenta a comunicarii.
Membrii familiei se simt stanjeniti, neputand interpreta clar mesajele parinte, nici sa le
comenteze adecvat.

Comunicarea deghizata-mistificarea. Termenul de mistificari utilizat pentru prima data de

Laing este in stransa legatura cu conceptul dublei legaturi si descrie modul in care anumite
familii coopereaza in conflictele si punctele de vedere contradictorii prin obscurizarea sau
mascarea a tot ceea ce se petrece intre membrii familiei.
Cerinele (nevoile) familiei
Se recunosc azi dou categorii de nevoi fudamentale ale familiei, pe carwe societatea
trebuie s le satisfac: nevoia de sprijin i nevoia de autonomie i responsabilizare social.
Fiecare familie triete ntr-o continu dependen de societate, de relaiile cu celelalte
familii i are nevoie de sprijin pentru a-i gsi sensul i locul n comunitatea din care face
parte. n acelai timp este constatat nevoia de autonomie, de identitate i independen
manifestat de toate familiile. n plan social este esenial s legm independena de
responsabilizare i afirmare social. Acestea se adaug la ceea ce denumim nevoile de baz
ale fiecrei familii: informaionale, afective, educative, culturale, economice, de sntate i
medicale, de orintare n sfera individual i a interrelaiilor.
Nevoile familiei se manifest n momente diferite i dezvoltare a ei. Toate sunt la fel
de importante i depind de identitatea fiecrei familii. Astfel, distingem:
Nevoile iniiale ale grupului familial apar chiar nainte de formarea acestuia. Ele au n
vedere cunoaterea reciproc a membrilor, responsabilizare pentru grup i pentru fiecare
membru.
Nevoile permanente au ca obiect:
unitatea i coeziunea grupului
pstrarea i funcionarea sa
creterea i educarea tinerei generaii
Nevoile n situaii de criz . Familia are nevoie de sprijin n special n momentele de criz,
de disoluie sau ruptur, cnd se destram cuplul iniial sau se separ membrii familiei din
motive diferite.
Politicile i interveniile sociale n sprijinul familiei i al copilului.
problematica creterii, ngrijirii i educrii copilului cu CES
Amploarea politicilor familiale este variabil de la ar la ar. Azi se constat o
dezvoltare considerabil a aciunilor n sprijinul familiei pentru a determina limitarea plasrii
copiilor n instituii care nlocuiesc familia. Se vorbete n ultimii ani de dezinstituionalizare
ca de o aciune complex care nseamn:
reinerea copiilor n familiile de origine
sprijinirea familiilor s fac fa socio-educaional i economic sarcinilor de cretere i
educare a copiilor
transformarea instituiilor rezideniale n centre de sprijin, deschise, flexibile ca durat, acces
i orientare
dezvoltarea serviciilor de sprijin al copiilor n funcie de diversitatea situaiilor de risc i
dificultate.
Cnd un copil are o deficien i aceasta se transform ntr-un handicap fizic
sau mental grav, creterea i educarea lui devine tot mai mult o problem care trebuie
rezolvat de profesioniti (mpreun cu familia) i nu plasarea ntr-un internat specializat. Se
accentueaz azi ideea de a sprijini prinii i nu de a-i substitui.
Niciodat familia nu a fost mai solicitat i rolul su nu a fost niciodat att de
mare ca azi. Se remarc, astfel, necesitatea optimizrii politicilor de cretere i educaie a
copiilor centrate pe familie. Aceasta se refer la nevoia de sprijini familia, cu precdere n
perioada copilriei mici a copilului.

n perioada de vrst de la 0 la 7 ani, copilul primete majoritatea influenelor

care determin direcia dezvoltrii personalitii sale. Principalul responsabil, n aceast
perioada, de dezvoltarea i devenirea individului este familia. Dac familia este partenerul
profesionitilor n problemele de dezvoltare i dac exist o "ngrijire centrat pe familie",
orice problem poate fi rezolvat sau nlturat.
n ceea ce privete parpiciparea familiei la intervenia timpurie , trebuie
respectate urmtoarele principii:
familia trebuie spijinit n alegerea alternativelor i luarea deciziilor
programul trebuie axat pe valorile i prioritile familiei
programul s corespund cerinelor diverse i n continu schimbare ale familiei
s fie sprijinit parteneriatul cu toate persoanele care realizeaz servicii pentru familii.
Cerina fundamental pentru aplicarea principiilor se concretizeaz n crearea unui
mediu ct mai primitor n interiorul familiei i n cadrul centrelor de ndrumare ntre
profesioniti i membrii familiilor care particip la programe. Iat cteva sugestii:
S se cear tuturor familiilor s participe
S ajute familiile cu preocupri similare s stabileasc legturi ntre ele
S se recunoasc toate modurile n care familiile pot participa
Familiile s fie incluse n schimbul de informaii
Familiile s lucreze mpreun cu personalul
Activitile derulate n program s fie cunoscute de prini
S se asigure mereu de ncrederea familiilor
Orice schimbare n personalul programului s fie cunoscute de prini
Trebuie creat un comitet de primire i ndrumare a familiilor
Familiile i personalul trebuie s parcurg mpreun anumite "cursuri de formare"
Trebuie create posibiliti de cunoatere ntre familii, personal i administraia programelor
de intervenie timpurie.

Domenii i forme de sprijinire a familiei cu persoane cu CES

Consilierea i educaia prinilor n cadrul formelor de sprijin a familiei
Studiile din ultimele decenii i rezultatele dezastruoase ale politicii instituionalizrii
excesive a copiilor au dovedit c orice copil crete mai bine n familia sa, dac aceasta e
ajutat s-i realizeze rolurile. Orict de bine ar fi dotat, o instituie nu poate nlocui
cldura unui cmin.
Prin instituionalizare se nelege suplinirea pe o perioad mai lung sau mai scurt a
familiei printr-o instituie-substitut. n locul familiei naturale, copilul este crescut de o
instituie. Dezinstituionalizarea propune gsirea celor mai adecvate i flexibile mijloace de
sprijinire a familiei i copiilor pentru ca acetia din urm s ias din instituiile-substitut i s
poat beneficia de o via ct mai normal i natural, pe ct posibil, mpreun cu familia
natural sau cu alta (de adopie).
Se constat o dezvoltare fr precedent a activitilor desfurate n interiorul
familiilor pentru a limita instituionalizarea i plasarea copiilor n alte familii sau instituii.
Familia poate fi sprijinit material i socio-educaional. Printre formele de sprijinire
propuse familiei de azi se nscriu:
Sprijin financiar sub form de alocaii
Asisten n sarcinile domestice
Sprijin prin psihoterapie individual sau de familie
Consiliere educativ
Profesori itinerani
nvmnt menajer

Activiti de animare n cartier etc.

Intervenia socio-educaional este un complex de msuri care sprijin familia i
intervine n mecanismele care favorizeaz relaiile intrafamiliale, n favoarea educaiei
familiei i educrii copiilor. Dintre aceste forme face parte consilierea educativ a familiei
sau consilierea familial. Educaia familiei i educaia prinilor (parental) sunt
componente ale acestei forme de sprijin.
Consilierea familiei se refer la un set de aciuni preventive i directe de sprijinire a
membrilor familiei pentru creterea, ngrijirea i educarea adecvat a urmailor. Consilierea
parental se adreseaz n principal prinilor i prevede ntrirea rolurilor acestora n
aciunile n favoarea educaiei i pstrrii coeziunii familiei. Educaia familiei i educaia
prinilor au n vedere aciuni ndreptate spre exersarea funciei educative ca atare i spre
dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare i de interaciune n familie.
Elemente de baz n sprijinirea familiei. Aciune i prevenire.
Sprijinirea familiei este necesar n special n momentul n care ea ntmpin situaii
dificile, cnd apar riscuri n realizarea funciilor sale. Principala preocupare i problem n
care se simte nevoia unui sprijin este creterea i educarea copiilor. n acest sens, sprijinul
familiei are n componen elemente care se refer la stimularea dezvoltrii individuale, a
personalitii membrilor ei. Hermanns identific trei forme necesare de sprijin:
sprijin emoional - presupune s dai prinilor ocazia de a-i exprima emoiile fr critic
sau condamnare
sprijin informaional - s ajui prinii s-i neleag propria lor situaie sau s rspund la
ntrebri referitoare la dezvoltarea copilului i caracteristicile specifice ale acestuia
spijin instrumental - s ajui prinii s-i rezolve problemele de zi cu zi, s organizeze i s
realizeze opional ngrijirea i educaia zilnic.
Actiunea de sprijin propus n favoarea familiei este prevenirea psihosocial care se
poate realiza prin factori de prevenire i moduri de aciune. Se dezvolt nevoia de prevenire
planificat n cel puin dou direcii de intervenie:
Schimbarea factorilor de obstrucie (tradiional).Este vorba de a cunoate, evalua i
schimba, la prini i la ceilali membri ai familiei, acele idei, practici, concepii, atitudini
care mpiedic realizarea funciei educative. Acestea se pot obine prin responsabilizarea n
interaciunea printe-copil i stimularea cognitiv.
Se pune, de asemenea, accent pe intervenia timpurie(early intervention) care este
constituit din urmtoarele etape:
analiza problemelor
desemnarea cauzelor
proiectarea programului
evaluarea programului
Prevenirea (modern). Se pune accentul pe crearea condiiilor n care procesele s se
autoregleze, iar prinii i copiii s-i rezolve singuri propriile probleme. Se pornete de la a
considera c fiecare familie/copil este un sistem cu autoreglare i c eforturile trebuie intite
spre a da noi posibiliti i momente de rezolvare proprie a problemelor.

Orientri conceptuale n domeniul sprijinirii dezoltrii copilului cu CES n familie i n

societate
1. Situaia de risc
1.1.Situaia de risc i orientrile interveniei socio-educative

Prin serviciile sale de sprijin, societatea poate preveni situaiile defavorizante i poate
stimula familia s intervin optim n dezvoltarea copiilor. Termenul de intervenie socioeducaional are n vedere att aspectul social, ct i organizarea influenelor de tip
educaional nonformal i incidental.
Situaiile n care ar putea fi sprijinit familia n relizarea demersului su educativ sunt
n special cele de criz i cele care potenial pot afecta procesul socializrii primare i
rezultatele sale. Din punct de vedere al construirii unei intervenii de sprijin putem identifica:
situaii de risc - care potenial pot influena dezvoltarea urmailor
situaii de criz - probleme care cer o intervenie imediat.
1.2.Concepte fundamentale n discuie
A.n domeniul identificrii cauzelor, prevenirii i interveniei n criz se opereaz cu
concepte ca:
situaii de risc
acumularea riscurilor
defavorizare
context socio-cultural
B.Referindu-se la aciuni specifice sunt introduse concepte ca:
educaia familial
formarea parental i educaia parental
intervenie socio-educativ.
1.3.Situaia de risc
Exist situaii de risc n funcie de natura problemelor care sunt bariere n calea
dezvoltrii. Se nominalizeaz riscuri:
biologice i/sau fiziologice
socio-culturale
economice
educaionale.
Stadiile dezvoltrii copilului care se consider a fi determinante pentru evoluia
individual sunt:
intrauterin
intrapartum(n timpul naterii)
postpartum(naterea)
1-6 luni
6 luni-1an
1-3 ani.
1.4. Legtura dintre situaia de risc i mediul social
Se consider copii n situaia de risc cei care aparin unui mediu social defavorizant
din punct de vedere socio-cultural i economic ceea ce conduce la dificulti de integrare n
viaa de adult.
La vrstele mici (0-10 ani), eecul integrrii este evideniat de probleme pe care
aceti copii le au n:
mediul socio-cultural i economic al familiei
dificulti de adaptare colar
deficiene i handicapuri
comportamente dificile.
La vrsta adolescenei, eecul integrrii se manifest n modaliti diferite care se
refer la:
probleme de sntate

alcoolism
omaj
toxicomanie
delincven
sarcini la vrst mic(adolescen)
comportamente antisociale etc.
1.5. Situaiile de risc pentru dezvoltare
Conceptul de risc construiete o alt dimensiune a nelegerii problematicii copilului
aflat n situaii dificile (cu CES ). Privite n acest sens, riscurile se refer la 3 grupuri de
probleme:
a.Riscurile prestabilite - determinate de zestrea cu care copiii vin pe lume
b.Riscurile biologice - se refer la copiii cu probleme fizice la natere care ns pot fi
remediate
c.Riscurile determinate de mediul de dezvoltare - se refer la riscurile survenite din cauza
unui mediu de cretere, dezvoltare i educaie care nu este destul de suportiv pentru copil.
1.6.Definiia operaional a situaiei de risc
Situaia de risc este identificat cu problemele pe care le au copiii, n special n
adaptarea la viaa social i colar.
1.7.Factorii favorizani situaiilor de risc
Putem identifica 3 categorii de elemente:
cele care aparin copilului i zestrei sale genetice
cele determinate de caracteristicile personale i de deprinderi ale prinilor
cele aparinnd contextului socio-cultural n care triete familia.
Factorii sociali por fi identificai ca factori predictivi; ntre cei mai cunoscui sunt:
srcia
apartenena la un gpup social
tipul de coal n care se integreaz copilul
probleme familiale
coala
factori dependeni de comunitate.
Factorii extracolari care determin eecul colar sunt:
copilria petrecut n srcie
familii lrgite cu copii muli i de vrste apropiate
prezena n familie a unui printe omer, a unui bolnav cronic, a unui analfabet etc.
copilria petrecut ntr-un mediu social defavorizant
copilria petrecut n afara familiei biologice sau ntr-o instituie etc.
Factorii colari care influeneaz dezvoltarea copilului:
tipul de abordare/orientare colar
managementul colii
strategiile didactice
profesorul
colaborarea dintre familie i coal etc.
1.8.Forme principale ale situaiei de risc, manifestrile eecului colari social
A.Eecul colar se caracterizeaz prin:
rezultate colare nesatisfctoare
lipsa participrii
absenteism colar
refuzul colii

abandonul
delincvena
B.Eecul social este manifestat n:
probleme de sntate
alcoolism
toxicomanie
maladii psihosomatice
sarcini timpurii
omajul.
1.9.Politici educaional epentru rezolvarea situaiilor de risc
Au dou funcii: prevenirea instituionalizrii i intervenii socio-educative. Pentru
rezolvarea situaiilor de risc, politicile educaionale globale de la nivelul diferitelor ri
recurg la urmtoarele elemente orientative:
flexibilitatea programelor educaionale
parteneriatul educaional
perspectiva holistic asupra colii
coala eficient.
1.10.Cauzele riscurilor
n diagnoza problemelor, cauzele evideniate sunt urmtoarele:
lipsa de responsabilizare i sensibilitate n interaciunile timpurii printe-copil
lipsa de stimulare cognitiv
lipsa de ocazii/oportuniti pentru familie i/sau comunitate
lipsa unei coordonri ntre aciunile celor ce doresc/ofer alte oportuniti
1.11.Conceptul de"acumulare a riscurilor"
Rutter analizeaz 6 categorii de risc asupra dezvoltrii fizice i asupra
comportamentelor copilului:
conflicte parentale
condiii proaste de via
condiii de locuit inadecvate
probleme psihice materne
comportament violent/criminal al tatlui
creterea temporar a copilului n afara familiei.

6. Recomandri pentru atragerea prinilor n programele de educaie a copiilor cu

cerine speciale:
Recomandri pentru construirea unor ocazii de implicare a prinilor:
Comunicare de tip profesional cu prinii
Participare n clas (a prinilor)
Activiti i ntlniri profesionale cu prinii
Urmrirea unor interese speciale
Sprijin pentru copil/familie/printe
Reeaua de comunicare ntre prini (de la printe la printe)
Conducerea din partea prinilor
Implicarea personal a prinilor

Problema deficienei
Intalnim pretutindeni oameni cu deficiente. Perceperea lor sociala nu este intotdeauna
constanta, ea variaza de la societate la societate, furnizand semnificatii diferite, functie de
cultura si de valorile promovate.
In antichitate se considera ca Homer cel orb vede ce ceilalti nu vad si nici nu inteleg.
Despre evanghelicul orb din nastere, vindecat, Iisus Hristos spune ca in aceasta se arata
lucrarile lui Dumnezeu. Tot Evul Mediu este marcat de ideea ca deficientele umane
reprezinta un semn de ales al lui Dumnezeu sau de posedat de diavol.
In cultura moderna europeana repulsia fata de acestea este atat de mare, incat nu
numai ca devine imposibila propozitia Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla ! , dar om si
minune deopotriva sunt izgoniti la periferia lumii, daca lumea are asa ceva. Principiul
separarii oamenilor cu deficiente de restul societatii exprima, pe de o parte, frica acestore de
contaminare, iar pe de alta parte forma de a-si transfera propriile esecuri sociale, politice,
economice asupra celor ce nu aveau cum sa se apere de asemenea acuzatii.
In cadrul societatilor ce promoveaza valori religioase, deficientele pot fi interpretate
ca pedepse pentru pacatele savarsite, ca semne ale alegerii sau ale pedepsirii .
In cadrul societatii moderne, industriale ce promoveaza valori ale succesului
individual si realizarilor personale,, deficienta reprezinta un dezastru, o nenorocire, o
tragedie personala.
Ce se crede despre persoanele cu deficiente ? Multi oameni au reticente fata de
acestea deoarece au o conceptie gresita despre ele. Unii stiu din trecut despre persoanele cu
handicap faptul ca erau cersetori sau lautari ori au in acest domeniu o slaba experienta. Nici
una dintre aceste idei nu ofera o imagine clara a persoanelor cu deficiente. Si ele sunt oameni
ca si ceilalti : unii dependenti, altii independenti ; unii lideri, altii persoane obisnuite ; unii
bogati, altii saraci ; unii grasi, altii slabi etc. Ca orice persoana, ei sunt produsul unic al
ereditatii lor si al mediului si sunt indivizi.
Dar si persoanele deficiente, la randul lor, au doua pareri in ceea ce priveste
imppedimentul lor : unele il considera un dezastru, iar altele un simplu inconvenient.
Definirea deficienei
Exista mai multe perspective de abordare a handicapului ce se concretizeaza in diferite
definitii sau modele ale acestuia :
1.
Modelul medical. Handicapul este definit ca o boala cronica.
2.
Modelul economic. Pe baza definitiei medicale, se considera ca persoanele cu
handicap sunt incapabile de a munci sau a se deplasa, deci sunt neproductive sau mai putin
productive. Handicapul este, asadar, o boala economica.
3.
Modelul limitarii functionale. Handicapul este definit ca o deficienta severa, cronica,
proprie persoanei care indeplineste urmatoarele conditii :
manifesta o deficienta mentala sau fizica sau o combinatie de deficiente mentale si
fizice ;
se manifesta inainte de varsta de 22 de ani ;
pare a continua fara a preciza vreo limita ;
reflecta nevoia persoanei de ingrijire, tratament sau alte forme de servicii (de tip
special, interdisciplinar sau general) pentru o perioada indelungata sau pentru toata viata,
concepute si aplicate in mod individual.
4. Modelul psiho-social raporteaza handicapul la societate. Problema handicapului este
plasata la interactiunea dintre persoane si siferitele segmente ale sistemului social. Adaptarea
nu mai este unilaterala, nu mai apartine doar persoanei. Din ce in ce mai mult, societatea este
cea care trebuie sa se adapteze la persoanele care o compun.
Anul 1981 a fost Anul International al Persoanelor Handicapate, iar scopul sau
oficial : a ajuta persoanele cu handicap sa se adapteze din punct de vedere fizic si psihic la
societate.

Shearer apreciaza ca problema reala este cea a societatii si nu a persoanei cu

handicap, si anume, cat de dispusa este societatea in a-si schimba propriile metode si
asteptari relativ la integrarea persoanei.
UPIAS (Union of Physically Impaired Against Segregation) intr-un program
publicat la Londra inca din 1976, intitulat Fundamental Principles of Disability ,
precizeaza ca handicapatii insisi, teoretizand asupra propriei lor conditii in societate fac
distinctia dintre deficienta fizica si situatia sociala a celor cu astfel de deficiente,
numita incapacitate (disability).
Deficienta fizica este denumita ca lipsa totala sau partiala a unui membru al corpului
sau ca deformarea unui membru, a organismului sau a intregului mecanism al corpului.
Incapacitatea fizica este definita ca dezavantaj sau restrictie in activitate, datorita
unei organizatii sociale ce nu ia in seama (sau nu o face suficient) persoanele cu deficienta
fizica, excluzandu-le din aria activitatilor sociale.
Concluzia UPIAS este foarte clara : incapacitatea sau handicapul fizic reprezinta o
forma particulara a opresiunii sociale.
Intre cele doua puncte de vedere prezentate exista o diferenta semnificativa, desi
pozitia teoretica de pe care sunt formulate este in principal aceeasi :
a)
Shearer considera ca societatea trebuie sa vrea si sa faca ceva pentru oamenii cu
handicap.
b)
UPIAS considera ca ei insisi trebuie sa lupte pentru a obtine/impune ceea ce doresc.
De aici rezulta consecintele diferite pentru intregul
personal care activeaza in acest domeniu, in sensul in care este pus in situatia de a opta intre :
a lucra pentru persoane cu handicap,
a lucra cu persoane cu handicap.
Integrarea sociala in mediul de viata
Recunoscand faptul ca orice proces de readaptare a unei persoane handicapate ar trebui sa
tina cont de masurile care favorizeaza autonomia sa personala si/sau asigura independenta sa
economica si integrarea sa sociala cea mai completa posibil, trebuie incluse si dezvoltate
programme de readaptare, masuri individuale si colective care sa favorizeze independenta
personala, care sa-i permita de a duce o viata cat mai normala si completa posibil, ceea ce
include dreptul de a fi diferit. O readaptare totala presupune un ansamblu de masuri
fundamentale si complementare, dispozitii, servicii de facilitare care ar putea garanta
accesibilitatea la confortul fizic si psihologic. Adaptarea mobilierului exterior si urbanismul,
accesul in cladiri, la amenajari si instalatii sportive, transportul si comunicatiile, activitatile
culturale, timpul liber si vacantele trebuie sa constituie toti atatia factori care contribuie la
realizarea obiectivelor readaptarii. Este important si de dorit de a determina participarea, in
masura posibilului, apersoanelor handicapate si a organizatiilor care-i reprezinta la toate
nivelele de elaborare a acestor politici.
Legislatia trebuie sa tina cont de drepturile persoanelor handicapate si sa favorizeze, pe cat
posibil, participarea lor la viata civila. In cazul in care persoanele handicapate nu sunt in
masura de a-si exercita in mod deplin drepturile lor de cetateni, trebuie sa fie ajutate de a
participa cat mai mult posibil la viata civila, asigurandu-le ajutorul adecvat si luand masurile
necesare.
Posibilitatea de acces la informatie este cheia unei vieti autonome. Mai mult, profesionistii
trebuie sa informeze asupra tuturor aspectelor vietii, iar persoanele handicapate trebuie sa
aiba posibilitatea de a-si procura informatia ele insele.
Daca natura, gravitatea handicapului sau varsta persoanei nu permit reconversia sa personala,
chiar in atelier protejat, la domiciliu sau in centre de ajutor pentru munca, ocupatiile cu
caracter social sau cultural trebuie sa fie prevazute.
Masuri potrivite trebuie avute in vedere pentru a asigura persoanelor handicapate si in
special persoanelor cu handicapuri mentale conditii de viata care sa le asigure dezvoltarea lor

normala a vietii psihice (inclusiv cea sexuala). Aceste masuri necesita informatii si educatie
sexuala in scoli si institutii.
Socializarea in familie
Copilul diferit se adapteaza greu la relatiile interpersonale, de aceea parintii trebuie sa joace
rolul de tampon, de mediator intre copil si persoanele straine. Uneori parintii pot dramatiza
excesiv reactiile inadecvate venite din partea unei persoane straine, identificand o falsa rea
intentie intr-un gest oricat de neutru.
In alte situatii, ei neaga tot ceea ce copilul observa in jurul sau legat de propria deficienta,
insista pe rautatea si ipocrizia persoanelor din anturaj, cultivand la copil convingerea ca
lumea in care traieste este rea.
Pe de alta parte, unii parinti refuza sa tina cont de dificultatile sociale determinate de
deficienta. In acest fel, ei ii impiedica pe copii sa inteleaga si sa accepte toate aspecte legate
de propria deficienta.
Datorita acestui rol suplimentar de mediator, reactiile parintilor in fata unui copil cu
deficienta capata o importanta majora. Parintii reactioneaza prin supraprotectie, acceptare,
negare sau respingere. Aceste reactii au determinat gruparea parintilor in urmatoarele
categorii :
-parinti echilibrati,
-parinti indiferenti,
-parinti exagerati,
-parinti autoritari (rigizi),
-parinti inconsecventi.
Parinti echilibrati. Caracteristica acestei familii consta in realismul cu care membrii
ei privesc situatia. Ei ajung rapid in stadiul de acceptare, se maturizeaza si pornesc la
actiune.
Dupa ce cunosc situatia reala a copilului, ei isi organizeaza viata in asa fel incat sa
acorde atentie copilului cu nevoi speciale.
In functie de diagnostic si de prognostic, parintii vor gasi resursele necesare pentru a
actiona singuri sau cu ajutorul celorlalti membri ai familiei pentri a-l ajuta pe cel mic .
Parintii stiu : ce este necesar , cand si cum trebuie oferit , ce, cum si cat de
mult se poate cere copilului cu nevoi speciale. Aceste reguli constituie un adevarat ghid al
comportamentului fata de copil.
Parintii unui copil cu deficienta indeplinesc teoretic aceeasi functie ca si parintii unui
copil sanatos. Ei trebuie sa ramana in primul rand parinti. Parintii unui copil surd, paralizat
nu au nimic de facut pentru a-l ajuta. Aceasta atitudine apartine parintilor echilibrati care
privesc toate problemele cu calm.
Acesti parinti joaca un rol important in medierea relatiei dintre copil si mediul
exterior. Ei mentin un climat de toleranta si de egalitate in sanul familiei si in societate.
Un copil cu deficienta, chiar daca este sustinut are probleme legate de
comportamentul natural in fata unei persoane straine. In acest caz, parintii joaca un rol de
tampon sau de mediator intre doua persoane. Aceasta interventie va permite depasirea jenei
si tensiunilor ce pot aparea in cadrul relatiilor interpersonale. Rolul de mediator este usor de
indeplinit de catre parintii echilibrati, care abordeaza totul cu calm.
In cadrul unei familii echilibrate copilul cu deficienta are drepturi si obligatii egale.
Ei trebuie sa aiba relatii de reciprocitate si de egalitate cu fratii si cu surorile sale, sa se simta
ca toata lumea . Daca se simte egal in familie, el va ajunge sa se simta egal si in societate.
Practic, familia joaca rolul unui laborator in care copilului cu deficienta i se ofera
oportunitatea de a-si gasi locul si de a se obisnui cu situatia in care se afla.
Copilul cu deficienta trebuie sa se regaseasca pe acelasi plan afectiv cu fratii si
surorile sale. El nu trebuie sa monopolizeze dragostea parintilor, chiard aca are nevoie de o
atentie si de o ingrijire suplimentara. In familiile echilibrate, acest copil este egal cu fratii si
surorile sale, dar in acelasi timp este ingrijit corespunzator. In acest context copilul se
dezvolta in armonie cu cei din anturajul sau, care-i accepta dificultatile.

Familia impune copilului unele restrictii, incurajeaza activitatile gospodaresti si mai

ales pe cele de autoingrijire, stimuleaza abilitatile fizice si sociale ale copilului.
O persoana cu deficienta are nevoie de a fi recunoscuta pentru ceea ce este si asa cum
este. Atmosfera familiala va fi calda doar atunci cand fiecare membru isi ocupa locul care ii
apartine.
Parintii echilibrati sunt calmi, deschisi si isi manifesta frecvent dragostea. Caldura
implica deschidere catre cei din jur, placere, atentie, tandrete, atasament. Acesti par4inti
zambesc des, isi incurajeaza copiii fara a folosi critici permanente, pedepse, amenintari.
Copiii acestor parinti vor fi atenti, prietenosi, cooperanti si stabili emotional.
Parintii indiferenti. Acesti parinti reactioneaza printr-o hipoprotectie, prin nepasari,
lipsa de interes. La o astfel de situatie se poate ajunge prin :
-lipsa de afectiune,
-suprasolicitarea copilului,
-respingere.
Lipsa de afectiune-parintii demonstreaza copiilor o lipsa de interes, de afectiune, de
ingrijire. Frecvent, acesti parinti, sunt reci, ostili, isi cearta copilul pentru nimic, il pedepsec
sau il ignora. In aceste familii au loc certuri frecvente, iar copilul este antrenat in disputele
dintre parinti.
O alta categorie de parinti lipsiti de afectiune sunt cei care nu pot accepta sacrificarea
vietii profesionale.
Pentru copilul cu deficienta situatia este foarte dificila. El se confrunta cu numeroase
probleme pe care nu le poate depasi sau compensa. Daca copilul nu este ajutat sa le
depaseasca, se ajunge la situatia de esec. Sentimentul de inferioritate care apare datorita
esecurilor ajunge sa fie trait intens, devenind traumatizant.
Frecvent, in aceasta situatie, copilul renunta usor la eforturi, deoarece nu are o
satisfactie mobilizatoare si ajunge la solutii usoare sau la abandon scolar.
Suprasolicitarea copilului apare atunci cand parintii nu tin seama de posibilitatile
reale ale acestuia. Parintii unui copil cu deficienta au o reactie de negare a problemelor. Ei
considera copilul ca toata lumea si-i cer rezultate asemanatoare celor ale fratilor si
surorilor sanatoase. In acest caz, apare o suprasolicitare, care se soldeaza cu esecuri
demoralizatoare.
In situatia esecului parintii reactioneaza prin reprosuri si chiar pedepse repetate, care
duc la aparitia sentimentului de neputinta, incapacitate si inutilitatea efortului.
Respingerea este o alta modalitate de hipoprotectie. Copilul cu deficienta este mereu
comparat cu fratii si surorile sanatoase si ridiculizat.
Parintii se detaseaza emotional fata de copiii cu deficienta, dar le asigura o ingrijire
corespunzatoare. Atitudinea de respingere se manifesta mai mult sau mai putin deschis, sub
forma negarii oricarei calitati sau valori a copilului, care este permanent ignorat si
minimalizat.
Aceste situatii apar atunci cand copilul nu a fost dorit. Parintii considera ca nu au nici
un fel de obligatii fata de copilul lor. Chiar si in fata legii ei isi declina responsabilitatea.
Parintii exagerati. Cel mai obisnuit raspuns, mai ales din partea mamei, este
supraprotectia, o sursa de dependenta.
Acest comportament impiedica copilul sa-si dezvolte propriul control, independenta,
initiativa si respectul de sine.
Supraprotectia este un element negativ, generand negatii atat din partea parintilor, cat
si din partea copiilor. Parintii care se simt vinovati devin exagerat de atenti, transformand
copilul intr-un individ dependent si solicitant pentru familie.
Aceasta permanenta solicitare va genera reactii de nemultumire si ostilitate din partea
parintilor, reactii care-l vor face pe copil sa devina nesigur.
Pentru copiii cu deficiente aceasta situatie este foarte dificila, intrucat ei nu
beneficiaza de un regim care implica stimularea si antrenarea in activitatile casnice.

Acesti parinti vor reusi marea performanta de a creste un copil singuratic, lipsit de
posibilitatea de a-si manifesta propria personalitate. Copilul se va confrunta cu greutatile
vietii, dar nu va fi capabil sa le faca fata, deoarece nu a capatat instrumentele cu ajutorul
carora sa actioneze si sa se apere.
Parintii autoritari acest tip de reactie este tot o forma de hiperprotectie a parintilor
cu o vointa puternica.
Acesti parinti isi controleaza copiii intr-o maniera dictatoriala. Ei stabilesc reguli care
trebuie respectate fara intrebari.
Copilul este transformat intr-o marioneta, este dirijat permanent, nu are voie sa-si
asume raspunderi si initiative, i se pretinde sa faca numai ce , cat si cum i se
spune. Un astfel de comportament di partea parintilor are efecte negative, deoarece copilului
i se anuleaza capacitatea de decizie si actiune.
O forma particulara de atitudine autoritara apare in relatia dintre parinti si
adolescenti. Parintii continua sa ii considere pe tineri copii, neputand accepta ideea
maturizarii lor. In acest context, ei le refuza libertatea, incercand sa mentina o atitudine de
tutela, in dorinta de a preveni surprizele neplacute. In acest caz, raspunsul copilului este
violenta, ce determina o deteriorare a legaturilor afective cu familia.
Uneori autoritatea pune in evidenta atentia acordata copilului si grija pentru o
indrumare corespunzatoare. Acest ti de autoritate este justificat mai ales in situatia unui copil
cu probleme. In aceste cazuri, tanarul este intrebat, participa la discutii, dar in final tot
parintii decid, in functie de parerile lor.
Parintii inconsecventi oscileaza de la indiferenta la tutela. Cel mai adesea este
vorba despre parinti instabili, nesiguri si incapabili de a opta ferm pentru o anumita atitudine.
Alteori copilul este pasat la diferiti membri ai familiei, fiind supus unor metode
educative diferite, adesea contradictorii.
Crescuti intr-un mediu inconstant, lipsit de metode stabile, copilul devine nesigur si
usor de influentat de persoane rau intentionate.
Integrarea scolara
Scoala este, de asemenea un mediu important de socializare.
Formele de integrare a copiilor cu CES pot fi urmatoarele: clase diferentiate,
integrate in structurile scolii obisnuite, grupuri de cate doi-trei copii deficienti inclusi in
clasele obisnuite, integrarea individuala a acestor copii in aceleasi clase obisnuite.
Integrarea scolara exprima: atitudinea favorabila a elevului fata de scoala pe care o
urmeaza; conditia psihica in care actiunile instructiv-educative devin accesibile copilului;
consolidarea unei motivatii puternice care sustine efortul copilului in munca de invatare;
situatie in care copilul sau tanarul poate fi considerat un colaborator la actiunile desfasurate
pentru educatia sa; corespondenta totala intre solicitarile formulate de scoala si posibilitatile
copilului de a le rezolva; existenta unor randamente la invatatura si in plan comportamental
considerate normale prin raportarea la posibilitatile copilului sau la cerintele scolare.
In scoala, copilul cu tulburari de comportament apartine, de obicei, grupului de elevi
slabi sau indisciplinati, el incalcand deseori regulamentul scolar si normele social-morale,
fiind mereu sanctionat de catre educatori. Din asemenea motive, copilul cu tulburari de
comportament se simte respins de catre mediul scolar (educatori, colegi). Ca urmare, acest
tip de scolar intra in relatii cu alte persoane marginalizate, intra in grupuri subculturale si
traieste in cadrul acestora tot ceea ce nu-i ofera societatea.
Datorita comportamentului lor discordant in raport cu normele si valorile comunitatii
sociale, persoanele cu tulburari de comportament sunt, de regula, respinse de catre societate.
Aceste persoane sunt puse in situatia de a renunta la ajutorul societatii cu institutiile sale,
traind in familii problema, care nu se preocupa de bunastarea copilului.

ASISTENTA IN FAMILIE PERSOANELOR CU C.E.S.

Familia unei persoane cu cerinte specile are urmatoarele roluri si indatoriri:
sa ingrijiasca persoana cu handicap
sa ii asigure conditii de viata in siguranta
sa asigure o buna coomunicare cu persoana cu handicap
sa puna inplaicare si sa respecte programul de recuperare, de imbunatatire a starii de
handicap, dupa caz, urmand bineinteleles instructiunile doctorului care se ocupa de
respectiva persoana
sa sustina si sa incurajeze, chair sa participe cu peroana cu handicap la activitatile zilnice la
munca la joaca
sa isi dezvolte capacitatile de autoingrijire si autoservire, intr-un cuvant sa o ajute sa capete
o anumita independenta
sa asigure participarea persoanei cu handicap la viata familieie si a comunitatii dinc are face
parte respectiva persoana.
Persoana cu handicap este o fiinta asemeni tuturor celorlalte, care are nevoie si dureri,
bucurii si sperante adica aceleasi simtaminte omenesti si valoare umana egala cu a celor
din jur.valoarea acestei persoane va fi recunoascuta prin tratarea ei cu respect, consultarea sa
in fiecare decizie ce se ia cu referire la propria persoana, respectarea si indeplinirea cerintelor
pe care le exprima si asigurarea libertatii persoanle in viata de zi cu zi. Un alt lucru de
importanta majora o reprezinta asigurarea dreptului la intimitate a persoanei cu handicap.
Deci a ingriji o persoana cu handicap inseamna ai asigura tot ce are nevoie un om obisnuit
pentru a putea trai si a nu se imbolnavi.
Hranirea corecta a persoanei cu handicap este importanta pentru viata persoanei cu handicap,
pesntru starea ei sufleteasca, pentru reabilitatrea ei fizica. Servirea mesei trebuie sa fie prilej
pentru ca adultul sau copilul cu handicat sa invete sau sa reinvete sa se descurce singur in
situatiile obisnuite ale vieti, cum ar fi luarea mesei. De asemenea locul unde manaca o
persoana cu handicap este foarte important deoarece trebuie tinut cont ca o astfel de
persoana are o foarte mare nevoie de afectiune deci de a sta printre familia sa, impreuna cu
ceilalti membri. Deci membri familiei trebuie sa faca tot posibilul ca mesele sa fie servite
odata pentru toti si in aceeasi incapere astfel se evita ca persoana cu handicap sa se simta
neglijata sauizlata ceea ce ar duce la consecinte nedorite pentru dezvoltare.
Ca la orice alta persoana normala , la persoana cu handicap trebuie sa se asigure zilnic
igiena personala iar in unele cazuri familia trebuie sa ajute persoana in aceata
activitate.starea de sanatate a persoanei cu handicap mai depinde si de igiena loculuii in care
aceasta isi petrece cea mai mare parte din timp. De aceea familia trebuie sa se asigure ca
patul persoanei cu handicap va fi asezat intr-o camera luminoasa, intr-un loc ferit de curent
la deschiderea usii, iar camera trebuie sa fie frecvent aerisita.daca este cazul unui copil cu
handicap, este de preferat ca acesta sa doarma in aceeasi camera cu unul dintre fratii sau
parintii dai. De afltfel trebuie sa se tina cont de faptul ca majoritatea persoanelor cu handicap
au nevoie sa doarma mai mult de aceea trebuie create conditii ca persoana cu handicap sa
poata dormi dupa amiaza si intre orele 22.00 si 07.00. iar in aceste intervale trebuie sa se
asigure linistea pentu ca somnu sa fie odihnitor s sa ajute persoana . Copilu cu handicap are
nevoie mai mult decat un copil normal sa fie pregatit pentru culcare sa fie mangaiat alinat, sa
i se spuna povesti.
Cand se stabilieste programul zilnic ale persoanelor cu handicap trebuie sa se tina cont de
parerile si dorintele respectivei persoanei deci programul sa se faca imrpreuna cu ea. Dar
programul zilnic va contine si acele activitati, recomandate de catre medicisi cuprinse
inprogramul individual pentru recuperarea, imbunatatirea starii de fapt sau pentru prevenirea

unei inrautatiri a acesteia. Cand este vorbas de copii se vor avea in vedere cand vienvorba de
programul zilnic, nevoile lor de dezvoltare si invatare.
Fmilia trebuie sa stie ca o persoana cu handicap, pentru a se simti ingrijita si protejata
trebuie sa fie acceptata asa cumeste, trebuie sa i se acorde incredere si sa nu i se tradeze
increderea, nu trebuie abandonata, trebuie mangaiata si ascultata, trebuie ascultata cu atentie
si tratata cu tandrete.
Omul nu poate trai fara sa comunice cu cei din jur. Comunicarea nu se rezuma numai la
realizar prin vorbire ci si prin semne, prin expresia fetei, prin gesturi si prin imagini. De
multe ori comunicarea permanenta cu o persoana cu handicap previne starile de depresie si
nervozitate ale acesteia.de asemenea persoana cu handicap trebuie sprijinita sa realizeze cu
effort propriu cu sau fara sprijin catmaimulte miscari si actiunile cerute de ingrijirea
personala si autoservire.cu copii trebuie sa se vorbeasca foarte mult pentru asi dezvolta
limbajul si abilitatile comunicative.
Familia trebuie sa creada ca persoana cu handicap poate face progrese, ca se poate miscora
influenta deficientei sau a blii asupra vietii sale. De aceea in toate activitatile fizice zilnice va
crea conditii ca persoana cu handicap sa fie activa, sa execute mai bine prin effort propriu,
anumite miscari, sa invete ceva.
Familia trebuie sa fie constienta de importanta activitatii pentru mentinearea si dezvoltarea
potentialului fizic si mintal al persoanei cu handicap.activitatea este un mod de exiostenta a
omului. Omul ca fiinta umana arenevoie de activitate deoarece inteligenta omului se dezvolta
numai prinactivitate. De aceea si adultul sau copilul trebuie sa se ==faca ceva util pentru
viata familiei, sa se joace sa munceasca chair deoarece consecintele lipsei de qactivitate sunt
dezastruase asupra starii fizice si psihice generale.
Copilul cu handicap, ca orice copil, are nevoie de miscare si joc. Jocul este tipul e activitate
specific copilariei. Familia trebuie sa acorde un anumit timp activitatilor de joc ale copiilor
cu hanicap deoarece daca aceasta nu poate realiza acest lucru, daca nu poate invata sau
nascoci jocuri simple dezvoltarea sa ulterioara fa vi gra afectata.
Pentu a asigura integrarea persoanei cu handicap inviata familiei si a comunitatii locale,
aceasta trebuie sa participe la intreaga viata a familiei, la evenimentele familiei, la bucuriile
si necazurile ei. Este importanta prezenta persoanei cu handicap la aniversarile zilelor de
nastere, la nunti, botezuri si asa mai departe. De asemenea persoana cu handica trebuie sa ia
part la viata comunitatii localev (sat, comuna, cartier)ca orice om obisnuit. Familia trebuie
sa il insoteasca la biserica la manifestarile sportive, in parc, in diferite locuri de distractie.
Si inca un lucru important e faptul ca familia trebuie sa incurajeze si sa sustina persoana cu
handicap sa aiba (sa isi mentina) propriul cerc de prieteni in cadrul caruia sa activeze ca
membru activ, asflet urmarinduse diminuare sentimentului de izolare.
Probleme de integrare a copiilor cu Cerinte Educative Speciale
Ca fiinta sociala, omul este dependent de ceilalti oameni. Aceasta dependenta
inseamna, de fapt, ajutor, posibilitatea de a comunica si coopera. Acest lucru da nastere la
sentimentul de apartenenta si solidaritate umana, precum si la sentimentul de securitate al
individului.
Din categoria copiilor cu CES fac parte atat copiii cu deficiente propriu-zise la care,
cerintele speciale sunt multiple, inclusiv educative, cat si copiii fara deficiente, dar care
prezinta manifestari stabile de inadapatare la exigentele scolii. Deci, din aceasta categorie fac
parte :
- copiii cu deficiente senzoriale : vizuale, auditive, locomotorii etc,
- copiii cu deficiente mintale,
- copiii cu tulburari afective (emotionale),
- copiii cu handicap asociat.

Intalnim pretutindeni oameni cu deficiente. Perceperea lor sociala nu este

intotdeauna constanta, ea variaza de la societate la societate, furnizand semnificatii diferite,
functie de cultura si de valorile promovate.
In antichitate se considera ca Homer cel orb vede ce ceilalti nu vad si nici nu inteleg.
Despre evanghelicul orb din nastere, vindecat, Iisus Hristos spune ca in aceasta se arata
lucrarile lui Dumnezeu. Tot Evul Mediu este marcat de ideea ca deficientele umane
reprezinta un semn de ales al lui Dumnezeu sau de posedat de diavol.
In cultura moderna europeana repulsia fata de acestea este atat de mare, incat nu
numai ca devine imposibila propozitia Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla ! , dar om si
minune deopotriva sunt izgoniti la periferia lumii, daca lumea are asa ceva. Principiul
separarii oamenilor cu deficiente de restul societatii exprima, pe de o parte, frica acestore de
contaminare, iar pe de alta parte forma de a-si transfera propriile esecuri sociale, politice,
economice asupra celor ce nu aveau cum sa se apere de asemenea acuzatii.
In cadrul societatilor ce promoveaza valori religioase, deficientele pot fi interpretate
ca pedepse pentru pacatele savarsite, ca semne ale alegerii sau ale pedepsirii .
In cadrul societatii moderne, industriale ce promoveaza valori ale succesului
individual si realizarilor personale,, deficienta reprezinta un dezastru, o nenorocire, o
tragedie personala.
Ce se crede despre persoanele cu deficiente ? Multi oameni au reticente fata de
acestea deoarece au o conceptie gresita despre ele. Unii stiu din trecut despre persoanele cu
handicap faptul ca erau cersetori sau lautari ori au in acest domeniu o slaba experienta. Nici
una dintre aceste idei nu ofera o imagine clara a persoanelor cu deficiente. Si ele sunt oameni
ca si ceilalti : unii dependenti, altii independenti ; unii lideri, altii persoane obisnuite ; unii
bogati, altii saraci ; unii grasi, altii slabi etc. Ca orice persoana, ei sunt produsul unic al
ereditatii lor si al mediului si sunt indivizi.
Dar si persoanele deficiente, la randul lor, au doua pareri in ceea ce priveste
impedimentul lor : unele il considera un dezastru, iar altele un simplu inconvenient.
Exista mai multe perspective de abordare a handicapului ce se concretizeaza in
diferite definitii sau modele ale acestuia :
1.
Modelul medical. Handicapul este definit ca o boala cronica.
2.
Modelul economic. Pe baza definitiei medicale, se considera ca persoanele cu
handicap sunt incapabile de a munci sau a se deplasa, deci sunt neproductive sau mai putin
productive. Handicapul este, asadar, o boala economica.
3.
Modelul limitarii functionale. Handicapul este definit ca o deficienta severa, cronica,
proprie persoanei care indeplineste urmatoarele conditii :
manifesta o deficienta mentala sau fizica sau o combinatie de deficiente mentale si
fizice ;
se manifesta inainte de varsta de 22 de ani ;
pare a continua fara a preciza vreo limita ;
reflecta nevoia persoanei de ingrijire, tratament sau alte forme de servicii (de tip
special, interdisciplinar sau general) pentru o perioada indelungata sau pentru toata viata,
concepute si aplicate in mod individual.
4. Modelul psiho-social raporteaza handicapul la societate. Problema handicapului este
plasata la interactiunea dintre persoane si siferitele segmente ale sistemului social. Adaptarea
nu mai este unilaterala, nu mai apartine doar persoanei. Din ce in ce mai mult, societatea este
cea care trebuie sa se adapteze la persoanele care o compun.
Anul 1981 a fost Anul International al Persoanelor Handicapate, iar scopul sau
oficial : a ajuta persoanele cu handicap sa se adapteze din punct de vedere fizic si psihic la
societate.
Shearer apreciaza ca problema reala este cea a societatii si nu a persoanei cu
handicap, si anume, cat de dispusa este societatea in a-si schimba propriile metode si
asteptari relativ la integrarea persoanei.

UPIAS (Union of Physically Impaired Against Segregation) intr-un program

publicat la Londra inca din 1976, intitulat Fundamental Principles of Disability ,
precizeaza ca handicapatii insisi, teoretizand asupra propriei lor conditii in societate fac
distinctia dintre deficienta fizica si situatia sociala a celor cu astfel de deficiente,
numita incapacitate (disability).
Deficienta fizica este denumita ca lipsa totala sau partiala a unui membru al corpului
sau ca deformarea unui membru, a organismului sau a intregului mecanism al corpului.
Incapacitatea fizica este definita ca dezavantaj sau restrictie in activitate, datorita
unei organizatii sociale ce nu ia in seama (sau nu o face suficient) persoanele cu deficienta
fizica, excluzandu-le din aria activitatilor sociale.
Concluzia UPIAS este foarte clara : incapacitatea sau handicapul fizic reprezinta o
forma particulara a opresiunii sociale.
Intre cele doua puncte de vedere prezentate exista o diferenta semnificativa, desi
pozitia teoretica de pe care sunt formulate este in principal aceeasi :
a)
Shearer considera ca societatea trebuie sa vrea si sa faca ceva pentru oamenii cu
handicap.
b)
UPIAS considera ca ei insisi trebuie sa lupte pentru a obtine/impune ceea ce doresc.
De aici rezulta consecintele diferite pentru intregul
personal care activeaza in acest domeniu, in sensul in care este pus in situatia de a opta intre :
a lucra pentru persoane cu handicap,
a lucra cu persoane cu handicap.

PRICIPII SI OBIECTIVE ALE ASISTENTEI LA DOMICILIU

Este interzis de a avea initiative sau a asculta de sfaturile ale unor persoane nevizate.
Gradarea efortului are o mare importanat in procesul de reabilitarea capacitatii functionale a
unei persoane cu nevoi speciale. Se porneste de la cel mai scazut nivel al posibilitatilor
functionale si se ajunge treptat cu pasi mici la nivelul corespunzator al miscarilor cotidiene.
Efortul trebuie sa urmeze o curba ascendenta, plasata la limita superioara a posibilitatilor
functionale de moment. In acest sens se actioneaza trecand de la usor la greu, de la cunoscut
la necunoscut, de la simplu la complex. Procesul de refacere este diferit de la un pacient la
altul datorita unei diversitati de localizari, particularitati individuale privind reactiile
organismului la tratament, de varietatea actiunilor, din aceste motive sistemul de lucru
trebuie individualizat in functie de situatia fiecarui pacient.
Se tine cont de urmatorii factori: varsta este cunoscut ca rezultatele cele mai bune se obtin
la copii si tineri, in timp ce la persoanele in varsta vindecarea este de durata si cu unele
dificultati; sexul prezinta particularitati sub raportul tratamentului in sensul ca la femeie se
obtin rezultate mai bune sub raportul controlului motor, la mobilitate si abilitate, pe cand la
barbati la mobilitate controlata, in care elementele de forta au un rol important; experienta
motrice un pacient care a acumulat, inainte de declansarea bolii, o experienta motrica va
face fata mai bine solicitarilor procesului de recuperare fata de o persoana sedentara; nivelul
cultural sfera de cunoastere fiind cuprinzatoare, pacientul isi poate explica mult mai bine
situatia in care se afla, el poate apela la cunostintele sale de anatomie si fiziologie, intelege
mai bine explicatiile medicului si colaboreaza ami usor cu asistentul, ignorarea acestui aspect
poate fi o piedica in obtinerea rezultatelor intr-un domeniu in care intelegerea si cooperarea
sunt esentiale; tipul si localizarea afectiunii este important sa cunoastem tipul si localizarea
afectiunii inainte de a sistematiza programul de lucru, care va fi adaptat la acesti parametri;
daca in sfera activitatilor intra copilul, atunci avem in vedere clasificarea afcuta de
N.Robanescu, care precizeaza: -boli genetice si congenitale;
-boli de crestere;

-sechele posttraumatice;
-deficiente preponderent osteoarticulare si musculare;
-deficiente preponderent neurologice.
Prin valoarea lor, obiectivele generale includ finalitati de maxima generalitate, a caror
orientare coincide cu scopurile de baza ale organizarii asistentei persoanelor cu nevoi
speciale.
Obiective din domeniul cognitiv- in relatiile sale cu persoanele cu nevoi speciale, asistentul
urmareste sa abordeze si sa puna in practica obiectivele care decurg din acest domeniu. Prin
repetarea actiunilor, prin comunicarea cu pacientul, prin executia corecta si stereotipa a
actiunilor, prin solicitarea de a-si reaminti sau executa unele actiuni, prin insistenta cu care
urmareste ca toate procedeele sa aiba o finalitate, asistentul realizeaza, de fapt, un proces de
invatare, de memorare a unor actiuni pe care le-a oferit pacientul anterior imbolnavirii.
Obiective din domeniul afectiv- pentru practicarea si asimilarea unor actiuni cu valoare
deosebita pentru pacient sun stabilite obiective care, fiind interiorizate, au efecte favorabile
pe plan afectiv.
Obiective din domenil psihomotor- corpul poate fi privit ca un mijloc de relatie cu sine, cu
altii si cu mediul inconjurator. Relatiile cu sine cuprind in special, coordonarea posturala
bazata pe reflexe, cu componentele spatiale, ritmice si energetice.
De aceea sunt importante obiectivele care vizeaza:
-dezvoltarea chinesteziei, a perceptiei complexe a miscarilor;
-dezvoltarea capacitatii de miscare a organismului si de adaptare la diferite solicitari,
stapanirea corpului, stapanirea mediului;
-evaluarea potentialului psihomotric pentru a pune in valoare posibilitatea de a reface
capacitatea motrica afectata;
-refacerea nivelului perceperilor si deprinderilor, afectate ca urmare a unor disfunctionalitati
instalatae din cauze interne sau externe;
-redobandirea calitatilor motrice afectate de deficienta.
Dupa Osterrieth, intregul camp de relatii parinte-copil se organizeaza in jurul unei
axe care are la o extrema acceptarea afectiva, iar la cealalta extrema respingerea afectiva a
copilului de catre parinte.
Pornind de la o interpretare psihanalitica, Osterrieth investiigheaza cu multa
subtilitate atitudinile rejective, pe care le considera mult mai frecvente decat ar arata
aparentele, dificultatea detectarii lor provenind din faptul ca ele nu se manifesta decar
arareori deschis, nu se exprima intotdeauna prin comportamente rejective, ci pot adopta
itinerarii deviate, pot lua infatisari derutante, cum ar fi conduitele de ispasire sau conduitele
de compensare ce esueaza de obicei in rasfatarea fara limite a copilului si in adoptarea unei
pozitii net abdicatoare fata de acesta. De cele mai multe ori, asemenea conduite nu reprezinta
acoperiri fatarnice, ci ascund o adevarata drama a parintelui, care traieste violente conflicte
subliminale, conflice ce nu pot fi intotdeauna controlate si nici macar definite cu claritate.
Maternitatea si paternitatea sunt realitati biologice activate de un instinct fundamental, insa
acest instinct este confruntat cu o dezvoltare ontogenetica proprie, cu date psihice personale,
este confruntat cu situatii obiective, cu determinari sociale, economice si alte forte restrictive
pe care nu le poate oricand subordona. Sistemul lui Osterrieth ne ofera posibilitatea de a
patrunde in stratul obscur al motivatiilor parintelui, de a indentifica fortele psihice care isi
afla acolo teren de infruntare si ne ofera posibilitatea de a descifra contradictiile.
A intrat in obicei ca familia sa fie discreditata si invinuita de toate
relele, obicei care nu este foarte bun, deoarece acesta nu subliniaza limpede ca nu familia
poarta vina, ci carenta familiei, incapacitatea sa psihologica, pedagogica si morala. Paul
Osterrieth este de parere ca este nedrept sa punem pe seama familiei numai defectele si
neimplinirile noastre si sa insinuam astfel ca tresaturile valide si pozitive ar avea alta origine,
probabil sadita in noi insine.
In aceasta carte se incearca sa se situeze copilul in raport cu familia si
incearca sa sublinieze importanta experientelor pe care le traieste copilul in primii ani de

viata. Astfel, cu toate ca parintii in general isi dau seama de importanta, de autoritatea lor,
admit cu foarte mare greutate ca atitudinile sau actele lor au consecinte asupra personalitatii
copiilor; parintii prea severi se mira ca au copii apatici sau revoltati, mamele care traiesc in
locul urmasului lor sunt uimite ca nu gasesc la acesta nici cea mai mica initiativa, parintii
care isi neglijeaza copiii sunt dezamagiti atunci cand vad ca acestia se instraineaza de ei sau
cauta in alta parte satisfactii care uneori sunt greu de marturisit. Desigur ca familia nu este
totul, iar educatia familiala nu este singurul factor determinant, insa Paul Osterrieth este de
parere ca ele inseamna mai mult decat gandim uneori cu nejustificata graba si usurinta.
Atitudinile parintilor fata de copil
Respingerea copiilor de catre parinti si efectele acesteia
In acest caz, protectia de care se bucura copilul este insificienta; copilul este oarecum
abandonat, lasat prada presiunilor si exigentelor unui univers care i se infatiseaza ca esential
amenintator. Cadrul familial nu tine seama de vulnerabilitatea reala a copilului , nu-l
protejeaza sau, mai exact, nu-l protejeaza decat e necesar pentru a-i asigura supravietuirea
sau pentru a evita criticile si dezaprobarea celor din afara familiei. In importanta sa lucrare
asupra relatiilor dintre parinti si copii, Symonds a definit pe respins ca pe copilul care nu
este acceptat de mama sau de tatal sau. Tatal sau mama nu acorda copilului ingrijirile
necesare, protectia sau afectiunea, sau manifesta preferinta fata de alti copii din familia lor;
in general, copilul este neglijat, intr-un fel sau altul.
Osterrieth se intreaba ce origine pot avea aceste atitudini care la prima vedere apar ca fiind
impotriva naturii, revoltatoare. Dupa unii autori, mamele rejective par sa fi fost la randul lor
copii respinsi, care nu avut posibilitatea de a isi constri imagini ale parintilor
satisfacatoare; ele nu au invatat de la parintii lor decat atitudinea rejectiva. Dupa alti autori,
parintii rejectivi s-au bucurat, in copilarie, de o dragoste parinteasca excesiva, iar sentimentul
lor de responsabilitate nu a fost educat.
<<Respinsul>> este dependent, pasiv, avid. Atitudinea sa fata de parinte este in esential
captativa, dupa cum spune Paul Osterrieth. Deoarece si-a format o imagine frustranta despre
parinti, viziunea pe care o are despre lumea externa si despre adul in general va fi imprimata
de acelasi caracter. Lumea exterioara este pentru el amenintatoare, ostila, locuita de fiinte
care cauta sa ii faca rau. Neputandu-se apara, se teme de ea. Se simte izgonit de ceilalti,
deoarece nu a fost admis de mediul sau de origine. Crezand ca este vesnic o tinta a loviturilor
celorlalti, previne atacurile atacand el mai intai, cautand sa se simta in siguranta prin
conduite agresive. Nu considera ca existenta lui prezinta importanta pentru ceilalti, nu
apartine nimanui si nu are sentimentul propriei valori.
Psihologul practician ncercnd s valorifice drepturile i trebuinele copilului,tie
c se poate lovi de rea-vointa care apare din partea printilor,dar ntlnete i printi ce-i
acept sfaturile.Problemele apar datorit faptului c fiecare din prini ndeplinete un rol
determinat n familie i fa de copil.A pretinde c mamele sunt mai indulgente i taii mai
autoritari nseamn a ne exprima ntr-un mod cu totul simplist i exist destule exemple ce
contrazic acest mod de a gndi.
n familia tradiional existau unele ndatoriri,unele sarcini,unele atitudini care ar fi
aparinut fie numai tatlui,fie numai mamei.Cu trecerea anilor tabloul traditional al familiei
s-a modificat profund si continu s se modifice.Evolutia statutului femeii s-a schimbat,ea
exercit activiti profesionale n afara cminului,ea contracteaz obligaii i i asum
responsabiliti n afara cminului.Aceste activiti i responsabiliti denot c soia este din
mai multe puncte de vedere pus pe picior de egalitate cu brbatul.
n rile occidentale,stuctura famillial evolueaz n sensul democratizrii-tatl care
spal vasele nu mai este o exceptie,maternitatea sau paternitatea a luat o nou
nfiare,diverse funcii legate de ele au ajuns s

fie ndeplinite fie de un so fie de cellalt.Copilul nu suport consecinele acestor schimbri

deoarece el nu cunoate cum a fost n trecut el vede cum este n prezent.Aceti tineri i vor
construi propriile imagini printeti avnd ca model proprii prini.
In faa unei situaii noi poate fi cuprins de ndoial,cci imaginile vechi nu se mai potrivesc
cu mprejurrile noi.
Mama este cea care l poart pe copil n snul su,l aduce pe lume,l hrnetei-l
ngrijete motiv penru care exist o relaie cu totul unic ntre cei doi.Copilul mic triete
nfuncie de mam;n consecin, de mam depinde calitatea ,,instalrii,,lui n
existen.Totalitatea contactelor cu sugarul,aa cum le resimte acesta,este determinat de
atitudinea mamei.Dac mama i dorete copilul sau nu acesta simte;ngrijirile sunt
administrate cu rceal iar mesele sunt prilej de insatisfacie sau din potriv ele sunt surs de
plcere profund.Universul copilului va fi resimit ca bun sau ru,ca satisfctor sau
frustrant,dup calitatea acestor prime experiene.
Temeliile de neters ale personalitii depind direct de dragostea mamei,despre care se
poate spune c are aceeai importan ca hran.Reprezentnd la nceput pentru
sugar,cldura,hrana,senzaia de mulumire,mama devine o persoan exterioar,care i
druiete toate aceste satisfacii.Astfel, dup ce s-a iubit oarecum pe sine n mam, sugarul
ncepe s-i iubeasc mama ca pe alt persoan.
Mama este deci prima person pe care o va iubi,ea este prima relatie cu alt
persoan.Atitudinea copilului fa de alte persoane este esenial determinat de relaia sa cu
acea prim persoan care este mama.Pentru copil exist un singur mod de a proceda i de a
comporta modul pe care l-a nfiat constant mama.
Copilul vede i verific lumea dup modul n care mama interpreteaz aceast lume n
faa lui prin reaciile nva s o cunoasc.Prin intermediul mamei copilul descoper limbajul
,mama este prima autoritate cu care se gsete confruntat copilul.n relaiile sale cu mama
copilul face cunotin i cu primele reguli,cu primele obligaii,cu primele forme alei
moralei.
Mama care nu consolideaz sentimentul de siguran al copilului care i submineaz
ncrederea n ea sau n el nsui,care l face s se team de lume,pune sub semnul ndoielii
nsi dezvoltarea fizic a copilului.
Cercetrile au artat c la toate vrstele,mama, rmne refugiul preferat al biatului ca i
al fetei,cnd apar conflicte de orice natur tot aa i n ochii copilului mic ea este ca
autoritatea cea mai hot rtoare n viaa de zi cu zi.
Mama i nva pe copii ce este o femeie,ea le ofer imaginea fundamental a
feminitii fapt tot att de important pentru fat ct i pentru biat.Prin feminitatea sa mama
i ajut pe copii s ia cunotin de sexul lor.
Moartea mamei constitue o mare lovitur pentru copil reprezint prbuirea
sentimentului de siguran.Nu e neobinuit s gsim la copil sentimente de culpabilitate,ca i
cum s-ar simi oarecum rspunztor de ceea ce s-a ntmplat.S-a insistat n ultimul timp
asupra noiunii astzi fundamentale de caren de ngrijiri materne.Exist tulburri grave
aprute n dezvoltarea multor copii,care devindeficieni afectiv,intelectual sau chiar fizice din
cauz c relaia fundamental cu mama nu a putut fi stabilit.
Carena matern atrage consecine grave pentru dezvoltarea individului,mai ales n ceea ce
privete elaborarea personalitii sale afective i domeniul iniierii pentru viaa concret.
Chiar i dup 3 ani desprirea prelungit de mam,datorit plasrii n internat,chiar n
cazul unui climat excelent i al unor condiii igienice bune ,poate avea consecine
suprtoare.
Considerm,c o mam acaparat de profesiune i care se ntoarce acas obosit fiind
nevoit s se ocupe i de treburile gospodriei,va avea prea puin timp pentru copii i se va
ocupa de ei prea expeditiv.Important este ca aceast separare fa de copil s se fac
treptat,iar relaia dintre mam i copil s fie strns.

Probleme apar i n cazul prinilor divorai atunci cnd mama pierde custodia iar cel
care va avea de suferit este copilul deorece acesta va fi internat fie ntro instituie de
asisten social fie ncredinat unei persoane ce nu posed caliti afective cerute.
Psihologii practicieni ntlnesc zilnic mame cu tulburri psihice ce afecteaz i
personalitatea copiilor.Un caz este reprezentat de mamele care nu accept fapt ce duce la
lipsa modelului feminin pentru fiic i acelui masculin pentru fiu[tatl este acoperit de
personalitatea mamei].
Exist mame care joac un rol de copil.Aceste persoane sunt foarte ataate de prini i
ateapt de la anturajul lor dragoste,siguran,le cere mereu copiilor servicii,prin urmare
copii devin anxioi.Profund frustrat copilul se prezint ca o fiin care cerete dragoste i
atenie.
Se ntlnesc i mame dominatoare,aceti copii vor rmne toat viaa n umbra
prinilor iar caracterul lor va fi lipsit de trie.Ct despre mama sadic,evident ea nu-i poate
dect respinge copilul,a crui formare va prezenta carene grave.Acceptarea de sine a
mamei depinde mult de propria-i copilrie i de proprii prini i depinde ntr-o larg msur
de atitudinea soului.
Soul reprezint pentru soie dragoste i siguran i prin aceasta indirect pentru
copil.Din punctul de vedere a copilului,rolul tatlui are la nceput manifestri n bun parte
indirecte,dar aceasta nu-i tirbete caracterul esenial. Soul vine s lrgeasc cu contribuia
sa gama de stimuli de satisfacie i recompens oferite copilului de ctre mam. Tandreea sa
genereaz i stri de mulumire,i n braele sale copilul ncearc sentimentul de siguran.
Copilul cunoate prin tat un mod diferit de a fi i nva s se adapteze fr s se simt
ameninat n sentimentul su de siguran.Rolul patern capt trsturi specifice pe msur
ce tatl prinde consisten pentru copil i acesta,raportndu-l la atitudinea pe care o observ
la mam,i atribuie mai mult importan i consideraie.Tatl este personajul cruia i se
povestete tot ce se ntmpl n familie i care n ochii copilului este cel care d verdictul.
Personajul patern este cel care aduce banii n cas reprezint o putere economic i moral
pentu copil. Dei autoritatea mamei se manifest mult mai direct i mai continuu n viaa
curent a copilului,nu exist ndoial c tatl reprezint n ochii copilului autoritatea
suprem.Tatl nva copilul s se judece i s se conduc singur n acelai timp i arat-ca i
mama-cum triete i se comport un adult,l orienteaz n domeniul obligaiilor,al
principiilor i al legilor generale.
S-a confirmat c la copil carena patern se traduce mai ales printr-o caren
moral.Tatl trezete n copil fore de rezisten,de opoziie i de afirmare de sine mai mult
sau mai puin violente,cu dorina de a-l egala,de a-i lua locul chiar de a se debarasa pur i
simplu de el, aceste sentimente se exprim cteodat foarte deschis.Este datoria tatlui de a
proceda n aa fel nct obstacolul necesar pe care l formeaz propria-i persoan s nu
anihileze n copil forele ce-i vor permite s-l depeasc.Prin prezena sa viril n
cmin,tatl provoac oarecum pe biat s fie masculin iar pe fat s fie feminin n acest fel
ajutndu-i s se instaleze n caracteristicile sexului lor i s vad n acest lucru un fapt
pozitiv.
Exist tai care consider c de educaia copiilor trebuie s se ocupe mama deoarece
ei se dedic,,treburilor serioase,,.Neparticipnd la experienele infantile,fundamentale,ei
ajung nite strini pentru copil,cteodat temui i detestai,uneori simpatici,dar de cele mai
multe ori indifereni.Ei nu las dect un gol i o absen n zonele personalitii copilului
pe care ei tocmai aveau datoria de a le insufla.Structura personalitii infantile rmne
deficitar mai ales n ceea ce privete orientarea sa ctre un viitor personal i ctre relaiile
familiale.
Educarea copiilor presupune nelegere ntre prini i dragoste reciproc,de aceea
atunci cnd vine vorba de cretere copiilor n realitate totul i desparte .Exist conflicte ntre
prini uneori chiar i incontiente,ei nu se mai simt bine mpreun,se evit,se ajunge la
refugiul n munc.Copilul este att de legat de prini nct se dovedete extraordinar de
sensibil la tot ceea ce i privete,cu att mai mult cu ct i propriul lui sentiment de siguran

este n joc,de aceea el acioneaz la cel mai mic semn de conflict.Copilul se simte vinovat n
conflictele ce apar n familie.Disperat i anxios,copilul care este martor al conflictului
conjugal ce-i dezbin pe prinii si asist i la prbuirea ntregului su sentiment de
siguran.Dac prinii se despart,el va pstra nostalgia i regretul pentru printele absent iar
alternana vizitelor de la un printe la altul nu face dect s-i nteeasc
suferina.Deposedat,diferit de ceilali,copilul se simte slab,nedorit i vulnerabil.
Din punct de vedere psihologic divorul este fr ndoial un nonsens,copii se aleg cu
diverse tulburri de personalitate.Desprirea poate fi consecina unei lungi perioade de
tensiune i conflicte de pe urma crora copilul a suferit din plin i din care el iese complet
dezorientat sau divorul este prezentat fr nici o pregtire prealabil copilului, ca un fapt
mplinit i ca o chestiune care nu-l privete.Atunci cnd prinii divoreaz trebuie s explice
copilului c nu va fi lsat la o parte i ei l vor iubi n continuare.
Prinii divorai obinuiesc s-i manipuleze copilul ca pe un obiect,s-l ntoarc
mpotriva celuilalt printe,lucru ce-l va afecta pe copil.La divor se obinuiete ca prinii si mpartcopii.Risipirea familiei sporete simitor dificultatea copilului,sentimentul su de
dezorientare,de frustrare i respingere.Meninerea grupului de frai este un factor de
securizare i stabilizare
Pentru copii ai cror prini s-au desprit,ea asigur o via mult mai normal.
Sunt prini a cror via este o ,,lun de miere,,.Aceste familii sunt n realitate
profund scindate n 2 grupuri.pe de o parte grupul prinilor din care copii sunt ca i
exclui,pe de alt parte grupul copiilor care se simt oarecum ca nite intrui,nite strini ntro via familial axat pe cuplul prinilor.
S-a observat c dac este esenial pentru copil ca prinii s se iubeasc,iubirea lor nu
trebuie s-l exclud pe copil-ci dimpotriv s-l asocieze strns.Bunicii fiind adulii care se
bucur de oarecare influen asupra copiilor,ei contribuie la relativizarea atotputerniciei
printeti i la atenuarea elementelor prea absolute care pot exista n atitudinea
prinilor.Bunicii constituie n plus de obiecte de afeciune pentru copii, o afeciune care
difer de aceea purtat de prini.Mai puin angajai n procesul educativ,ei pot certa,consola
sau ncuraja cnd momentan,punile dintre prini i copii sunt rupte.Prezena lor subliniaz
c prinii nu sunt singurii aduli care reprezint ceva i c aceti aduli nii au fost copii
care trebuiau s asculte i uneori svreau greeli.

TERAPII FAMILIALE SI ASISTENTA SOCIALA A FAMILIEI

Asistenta sociala presupune activitatea profesionala de ajutorare a indivizilor,a
grupurilor,comunitatilor in rezolvarea problemelor si in sporirea capacitatii de dezvoltare si
de promovare a operatiilor efective si umane de conducere spre aceasta finalitate.Asitenta
sociala promoveaza bunastarea sociala si raspnde unor nevoi sociale mai largi promovand
sanse egale pentru fiecare varsta ,sex,preferinta sexuala,clasa sociala rasa,cultura sau
religie.Asistenta sociala mai poate fi definita luand in considerare indatoririle asistentului
social precum:
-un asitent social are o pregatire profesionala recunoscuta;
-asistentul social este responsabilitatea asumata de societate pentru furnizarea
serviciilor speciale,munca lui fiind indrepatata in special catre persoanele vulnerabile;
-asistentul social are ca scop sa ii ajute pe ceilalti sa isi satisfaca necvoile sociale sau
sa le elimine greutatile astfel incat acestia sa poate folosi la maxim capacitatile lor de a duce
o viata o viata plina si satisfacatoare astfel inat sa poata contribui la binele societatii.
complexitatea activitatii unui adevarat profesionist presupune urmarirea principiilor
asistentei sociale:

-asistentul social trebuie si ar trebui sa fie angajat in folosirea constienta a eu-lui.Principalul

instrument de lucru este chiar persoana proprie.Trebuie sa posede o buna cunoastere a
propriei persoane,sa fie constient de limitele si prejudecatile sale;
-asistentul social trebuie sa mentine o stare de obiectivitate in orice moment;
-asistentul social trebuie sa respecte diversitatea umana;
-asistentul social este dator sa urmareasca evolutia personala si profesionala;
-asistentul social trebuie sa maximizeze participarea clientului;
-asistentul social trebui sa isi trateze clientul cu demnitate;
-asistentul trebui sa individualizeze clientii;
-asistentul trebuie sa aiba capacitatea de a-l facepe client de a lua singur deciziile;
-asistentul social trebuie sa isi invete clientul sa dezvolte deprinderi care sa il ajute sa isi
rezolve singur problemele;
-asistentul trebuie sa asigure confidentialitatea clientului;
-asistentul trebuie sa evalueze continuu proegrsele procesului de schimbare.
Cel acre se adreseaza unu asistent social inseamna ca are o problema,astfel ac
asistentul social are datoria ca in elaborarea procesului de interventie sa ia in considerare
uramtoarele etape:
1.Evaluarea nevoilor clientului
informatiile pot fi obtinute din diefrite surse:
-dintr-un formular pe care il va completa clientul;
-folosirea relatarilor personale;
-observarea directa in cadrul relatiei cu trecutul;
-observarea directa a interactiunilor dintre membrii familiei,cuplului;
-informatiile luate de la cunoscutii;
experienta personala a asistentrului privind relatia cu clientul.
Dupa culegereainformatiilor,acestea pot fi structurate dupa urmatoarele intrebari:
Ce persoane si sisteme sunt implicate in situatia clasica?
Cu sau in ce fel sunt implicate persoanele in aceste sisteme?
Care sunt nevoile,dorintele nesatisfacute implicate in aceasta problema?
Ce stadiu al vietii este relvant pt problema pua?
Ce inteles atribuie clientul problemei?
Care sunt reactiile emotionale ale clientului?
Cum a incercat clientul sa isi rezolve problema?
Care sunt deprinderile si punctele tari ale clientului?
Ce resurse externe sunt necesare?
2.Stabilirea obiectivelor interventiei
Trebuie avute in vedere ,astfel:
-stabilirea unor scopuri masurabile ,realizabile,valabile;
-posibilele costuri si resurse;
-realizarea unui sistem al agentiilor de schimb;
-determinarea rolului clientului;
-estimarea timpului necesar interventiei uramrind respectivii pasi;
realizarea modalitatilor de oferire a serviciilor;
-stabilirea de obiective pe termen lung sau scurt;
-prioritatea obiectivelor.
Al doilea ingredient folosit in definirea obiectivelor este reprezentat de functii.In
definirea functiilor este important sa includem toate activitatile implicate.Procesele descriu

metodele si motivele prin care componentele isi indeplinesc functiile.Procele sunt fraze
adverbiale care modifica functiile sau activitatile.
Asistentul social trebuie sa clarifice rolurile si serviciile pe care le poate oferii.

3.Faza de interventie
In aceasta faza accentul este pus pe actiune.este foarte importanta maleabilitatea
asistentului social astfel ca,cu toate ca au stabilit exact ce ii se poate oferi
clientului,independent de acesta lucrurile se schimba.Astfel ,in aceasta etapa principala
deprindere trebuie sa fie culegerea de informatii intre sedinte,putand astfel sa monitorizeze
mai bine evolutia clientului,cu toate ca astfel prioritatile se schimba.
Urmatoarele 2 deprinderi care tine de aceasta faza sunt :
-deplasarea de la general la particular;
-gasirea semnificatiilor tacerii.
Empatia profesionistului poate fi demonstrata prin folosirea urmatoarleor deprinderi:
-intelegrea sentimentelor clientului,ce se refera la comunicari verbale care demonstreaza
clientului ca este inteles si ca este capabil sa simta ca el;
-transpunerea sentimentelor clientului in cuvinte.
Aceasta se refera la ajutorul pe care asistentul il da clientului pt ca acesta sa-si paote exprima
sentimentele mai bine;
-conectarea sentimentelor la lucrul impreuna cu asistentul social.
Aceasta deprindere il ajuta pe client sa stabileasca o legatura intre sentimentele sale si
obiectivele interventiei.
-exprimarea sentimentelor deschis de catre asistentul social.
Este important ca asistentul social sa isi exprime doar sentimentele legate de relatia sa cu
clientul si sa le evite pe cele legate de problemele personale.
-sprijinirea punctelor tari ale clientului.
Asitentul social poate exprima autenticitat si grija atunci cand afce declaratii de incredere in
abilitatea clientului de a se descurca cu problemele sale,de a duce la bun sfarsit anumite
lucruri sau de a se adapta la situatii dificile.
Ajutorul efectiv impluca mult mia mult decat intelegerea situatiilor sau problemelor
clentlui.El trebuie ajutat sa ia decizii si sa actioneze.Chiar si atunci cand individul doreste sa
se schimbe poate opune rezistenta,ce poate fi data de dorinta de a mentine vechile
obiceiuri,frica de noutate si de ruptura ce se produce intre vechiul si noul
comportament,efectele asupra situatiei sale si asupra familiei.
Schimbarea,de asemeni,implica incercarea de noi comportamente .Aceasta inseamna
ca clientul isi asuma anumite riscuri.Este imoprtant sa recunoasca un anumit grad de
teama,ambivalenta sau rezistenta.Este o reactia enormala la schimbare.De altfel ,lipsa ei s-ar
putea sa indice ca efortul lui de a se schimba este numai o iluzie.
Profesionistul trebuie sa solicite o implicare consistenta a clientului ,pe acre acesta o
poate resimti ca pe o presiune suplimentara pt a se mobiliza sa faca pasii
urmatori.Deci,trebuie,tot timpul ca asistentul social sa il fortezee pe client sa munceasca
impreuna cu el.
3.Faza de lucru efectiv
Cererea de a lucra este strans legata de empatia profesionistului ,fara de care
individul se poate simti respins.Pe de alta parte un asistent social empatic,dar care nu face
nici o crere de munca poate fi privit ca cineva care poate fi eliminat sau controlat.
Deprinderi folosite in aceasta faza:
-deprinderea de a imparti grijile clientului.

Aceasta consta in a imparti problemele ,care par imense la prima vedere si ,cuprinzand multe
domenii,in parti mici.Aceasta presupune ,ca efect,ca preocuparile si grijile mai putin
inspaimantatoare permit clientului o concentrare mai buna asupra solutiilor.
-mentinerea atentiei pe un anumit obiect.
Aceasta deprindere incearca sa mentina gandurile clientului pe o anumita grija.Este
importanta in cazul clientilor care au tendinta de a vorbi continuu si despre nimic,ceea ce
poate indica evitarea concentrarii asupra grijilor importante.Clientul trebuie sa fie ajutat pt a
se putea concentra asupra lucrurilor importante.
-demonstrarea iluziei muncii.
Aceasta deprindere consta intr-un fel de confruntare ,menita sa arate clientului ca
ceea ce spune sau face in legatura cu rpobleme sale este in realitate o forma de rezistenta ,din
care rezulta evitarea unei implicari semnificative in rezolvarea problemei.
Implicarea reala in rezolvarea problemelor personale este dureroasa si reprezinta o lupta.De
aceea procesul de ajutor si continutul comunicarii asistentului social va avea o incarcatura
emotionala puternica.
Daca dupa o anumita perioada de timp ,profesionistul observa ca discutiile si
comportamentul clientului nu implica emotii sau forte putin si nu exista nici o schimbare
semnificativa in situatia sa ,este foarte probabil ca el sa nu participe la procesul de
ajutor.Aceasta s-ar putea numi iluzia muncii.
-verificarea consensului artificial
Aceasta deprindere incearca sa verifice existenta sentimentelor indoielnice,
ambivalente sau nesigure ale clientului.Adesea, el poate fi de acord
fara sa fie constient de rezistenta pe care o va intampina mai tarziu.
Urmatoarele 3 deprinderi sunt folosite pentru inlaturarea obstacolelor aparute in calea
procesului de ajutor.Acestea isi pot afla originea in natura realtiei de ajutor ,in caracterul ei
interpersonal.
Multi clienti au avut dificultati prealabile cu autoritatile iar asistentul este vazut ca facand
parte din aceasta categorie.Deci sentimentele clientului fata de profesionist pot bloca
comunicarea.
Aceaste obstacole trebuie recunoscute si abordate imediat si direct.In acest sens se
folosesc urmatoarele deprinderi:
-sprijinirea clientului in domeniile tabu.
Aceasta deprindere este utilizata pentru a ajuta clientul sa discute despre subiecte
sensibile.De multe ori,sentimentele clientului pot bloca discutia asupra unui anumit subiect
important fara ca el sa fie constient de acest lucru.In acest moment profesionistul poate folosi
urmatoarea deprindere:
-identificarea obstacolelor in aclea muncii
Asistentul transmite clientului mesaje,cu scopul de a-i mari gradul de constienta asupra
blocajului determinat de sentimentele sale.Este important ca atunci cand utilizeaza aceasta
deprindere ,asistentul sa il confrunte pe client cu obstacolele.O atentie deosebita se va acorda
mesajelor verbale si comportamentelor nonverbale ale clientului.Atunci cand clientul are o
reactie negativa fata asistent poate fi considerata o atitudine normala daca acesta este privit
ca exponent al autoritatii.Pentru a depasi aceasta atitudine,profesionistul poate folosi
deprinderea de:
-operare cu obiectul autoritatii
Problemele cauzate de aceasta perspectiva,in cadrul relatiei de ajutor ,trebuie discutate
deschis,cinstit,imediat.Clientul nu isi va exprima parerile direct,el respinge idee de a isi
exprima criticile la adresa asistentului pe care il vede ca autoritate iar,daca acesta nu da
atentie faptului,rezultatul poate fi ca ,clientul mai curand se va retrage din relatie decat sa il
confrunte.Din nou este nevoie ca profesionistul sa dea o atentie deosebita comportamentelor
non verbale.

Urmatoarele 4 deprinderi sunt folosite in faza de incheiere a procesului de ajutor.Relatia

asistent -client poate lua sfarsit atunci cand lucrul impreuna s-a incheiat sau lucratorul social
trebuie sa transfere cazul unui alt profesionist care ajuta.
Acestea sunt:
-evidentierea sfarsitului
Are rolul de a aminti clientului apropierea sfarsitului relatiei inact sa poata folosi la max
timpul ramas,pentru a lucra impreuna cu profesionistul;
-impartasirea sentimentelor de sfarsit.
Profesionistul poate ajuta clientul sa se descurce cu aspectele emotionale legate de
despartire,exprimandu-si propriile sentimente .
-cererea de revedere a invatarii
Scopul acestei deprinderi este de a preciza ceea ce clientul si asistentul au facut
impreuna.Aceasta il ajuta pe client sa vada in termeni foarte precisi cum s-a scimbat;
-gasirea intelesului sentimentelor de sfarsit
Este important ca profesionistul sa il ajute pe client sa isi exprime sentimentle legate de sf
relatiei ,pozitive sau negative.
Terapia familiala-poate fi definita,in sensul larg,ca o incercare de a
modifica relatiile dintr-o familie pentru arealiza armonia.O familie este vazuta ca un sistem
deschis ,creat printr-o interconexiune triunghiulara,mentinuta sau schimbata cu ajutotul feed
back-ului.Se definesc astfel 3 concepte de baza :
-sistem;
-interconexiune triunghiulara;
-feed back.
In terapiile familiale locul patologiei este schimbat de la individ la sistem. Sistemul este
compus din diferite parti cu 2 lucruri comune:
-partile sunt interconectate si interdependente printr-o cauzalitate mutuala,fiecare afectandu-l
pe celalalt;
-fiecare parte este legata de cealalta printr-o stabila modalitate suplimentara.Un sistem
deschis ,ca familia are 3 proprietati:
1.este un intreg;
2.relatie constituie ceea ce se intampla intre parti si necesita interactiune;
3.finalitatea sau autoperpetuarea structurii intelegand ca daca interventia este facuta aici si
acum,schimbarea poate sa apara deoarece sistemul deschis nu este guvernat de conditiile
initiale.
Interconexiunea triunghiulara
O serie a interconexiunii se refera la sistemul relatiilor familiale.O retea emotionala ca cea
din cadrul familiei este compusa dintr-o serie de interconexiuni care dau stabilitate
sistemului.Cu alte cuvinte,oricand legatura emotionala dintre 2 indivizi devine prea intensa
sau prea distanta,o a3a persoana sau lucru poate restaura echilibrul sistemului ,dandu-i
stabilitate.In terapia familiala,analiza variatelor triunghiuri din sistem si i netrventia pt
schimbarea sistemului reprezinta sarcina primara.Murray si col.-adepti ai teoriei sistemice a
familiei sau concentrat pe triunghiul ce cuprinde 3 generatii.Salvador si structuralistii sau
concentrat asupra familiei nucleare.Ambele teorii privesc,totusi schimbarea ca fiin produsa
de triunghi si nu de individ in sistem.
Feed back-ul
In teoriile sistematice ,feed back-ul se refera la procesele prin care sistemul se ajusteaza pe el
insusi.Feed back-ul negativ corecteaza deviatia si reda echilibrul ,in timp ce feed back-ul
pozitiv distruge sistemul,fortandu-l sa se schimbe si sa nu revina la forma initiala.Feed backul pozitiv este ilustrat prin abordarea numita ''aplecarea turnului din Pisa".Astfel,terapeutul in

loc sa corecteze simptomul,impinge problema in alta directie ,astfel acesta se prabuseste sub
propria greutate.Aceasta abordare foloseste absurditatea simptomului si in loc sa ii redea
echilibrul ,muta sistemul intr-un haos suplimentar,in final distrugandu-l.
CENTRELE DE RESURSE PENTRU PARINTI FORME DE SPRIJINIRE A
PARINTILOR IN UNITATILE GENERALE DE INVATAMANT
Sunt structuri construite in acdrul gradinitei sau scolii pentru a sprijini programul de educatie
timpurie sau un alt program in favoarea copiilor si a familiilor lor.Ele nu necesita
profesionisti anume,ci proiectarea si organizarea periodica a unor activitati pentru printi.
Cum programele se bazeaza pe relatii de parteneriat cu familia,in Centrele de resurse pentru
parinti(CRP)se pot organiza si sustine activitati de implicare si voluntariat al parintilor.CRP
este un spatiu anume pregatit sa asigure un mediu propice comunicarii optime si pozitive
dintre profesori,educatoare si parinti.CRP este un loc de desfasurare a activitatilor cu parintii
in mod individual si in grupuri mici.Tot aici, in comitetul de parinti isi poate tine intalnirile
periodice,iar profesotii si educatoarele pot evita, de cate ori este de discutat o problema,pe
parintii im plicati,pentru a eviat intalnirile la usa grupei sau in prezenta celorlalti.
La CRP este bine sa existe o videoteca, in care sa fie adunate diferite filme
educative,inclusiv filme cu serbarile copiilor si cu programul educativ propus de gradinita.
Structurarea unitatilor de interventie in activitatile socio-educative cu parintii
Derularea programelor de informare si educare a parintilor
In functie de onditii,de optiune,de program,dar si de dezvolatrea politicilor socioeducationale,exista mai multe forme de institutionalizare a sprijinului acordat
familiilor.Putem identifica trei astfel de institutii:
-centre separate pentru [arinti;
-camere speciale in acdrul altor institutii;
-asistenta itineranta.
1)Centre separate:
-centre de sprijin pentru familie;
-centre de informare si consiliere;
-centre de resurse pentru parinti
2)Camere special amenajate:cabinete,centre in in teriorul unei institutii de plasament sau de
ingrijire a copilului.
3)Asisten special itinerar social,educational,juridic,medical,etc.
Identificam in general doua tipuri de interventie asupra familiilor:
-de prevenire
-de rezolvare a unor situatii/crize ,probleme,conflicte.
Metode de antrenare a parintilor in programul de educatie
Printre cele mai cunoscute si mai eficiente metode de participare a parintilor in problemele
de educatie parentala enumeram urmatoarele:
-discutare fata in fataa problemelor;
-informatii asupra activitatilor copilului, asupra dezvoltarii, si problemelor care pot
interveni ;
-crearea de povesti pentru copii,pornind de lapropria experienta;
La aceste Modele de sedinte educative cu parintii
sedinte pot participa parinti diferiti au familii diferite.Fiecare sedinta are 1-2 ore
Prima sedinta este destinata cunoasterii initiale si familiarizarii cu obiectivele programului
urmarit.Ultima sedinta trebuie sa permita evaluarea intregului proiect de catre parinti si

neaparat sa foloseasca autoevaluarea parintilor.Fiecare sedinta este tematica, in functie de

obiectivul central al programului educativ.
Demersul unei sedinte:
Pentru prima sesiune:
1.Parintii sunt invitati sa se prezinte unul altuia si sa comunica lucruri despre ei si copii lor.
2.Conducatorul sesiunii prezinta parintilor o inregistrare video despre cresterea,dezvoltare
asi educare acopiilor la care face referire programul respectiv;
3.Parintii sunt invitati sa formuleze o serie de intrebari si impresii;
4.Analiza in grup largit a solutiilor gasite in grupurile mici;
5.Discutii intre parinti pe perechi,si in grupuri mici
6.Parintii pot lucra impreuna o tema noua sau pot completa anumite caiete de activitate.
7.Analiza in grup mare a interventiilor propuse de parinti;
Distribuirea de brosuri.
Indicatorii de evaluare in programele de ducatie familiala
Goodwin si Discoll(1980)ordoneaza ,in ordinea importantei,urmatorii indicatori de evaluare
a efectelor pe care le au programele in domeniul educatiei familiale:
-frecventa participarii parintilor la intalnirile propuse de program;
-evaluare anivelului de satisfactie a parintilor referitor la programul desfasurat;
-evaluarea cunostintelor si abilitatilor insusite de parinti.
Parintii voluntari-criterii de selectie
Derularea programelor de educare si de rezolvare impreuna a unor probleme educative are
nevoie de sprijinul afectiv eficient al beneficiarilor.Este dezvoltat in acest sens conceptul de
voluntariat.
Calitatile esentiale:
-experienta pozitiva in calitate de parinte;
-este o persoana sanatoasa psihic si fizic;
-are suficient timp liber pentru a se ocupa de proiectul de derulare;
-este capabil sa comunice util si eficient.
Calitati dezirabile:
-cunoaste bine comunitatea;
-are deprinderi si abilitati de a-i asculta pe ceilalti;
-poate realiza legaturi cu agentii educationali diferiti.
.Structura unei unitati de interventie/a unei sedinte de lucru la nivelul unui grup
Fiecare sedinta de lucru are 3 parti importante:
-prima parte 20-30minute,de recapitulare a celor lucrate anterior sau a temei pregatite acasa
-prezentarea noilor elemente-30-40minute.Noul subiect luat in discutie /lectia noua
-antrenarea personala a fiecarui parinte pentru a-si expune parerile si opiniile referitor la
noile idei prezentate se face prin discutii.
.Un model de centru pentru parinti in scoala,bazat pe comunitate
Comunitatea educativa se defineste ca ansamblul institutiilor si relatiilor sociale din mediul
social apropiat al copilului.
Institutiile de comunitate care pot fi antrenate in parteneriatul educativ cu scoala si familia
sunt:
-biserica,politia,asociatiile
nonguvernamentale,intreprinderile
economice,institutiile
sanitare,mass-media.
Scopurile centrului:
-sprijinirea dezvoltarii socio-educative a copilului si a familiei in cadrul comunitatii locale;
-prevenirea institutionalizarii si integrarea sociala si scolara a copiilor ci CES;
-analiza
si
construirea
strategiilor
de
rezolvare
a
crizelor
intre
scoala,familie,comunitate,copil.
Obiective generale:
-dezvoltarea de activitati si programe de informare si formare ;

-identificarea si dezvoltarea resurselor umane,materiale,metodologice;

-formarea deprinderilor si practicilor de parteneriat in relatiile dintre copil,scoala,comunitate.
Parteneriatul educational-conditie a eficientei interventiilor socio-educative bazate pe
scoala si comunitate
Conceptul de parteneriat educational
Parteneriatul educational este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane.Este
un concept si o atitudine in campul educatiei.Ca atitudine parteneriatul contine:
-acceptarea dferentelor si tolerarea opiniilor diferite;
-egalizarea sanselor de participare la o actiune educativa comuna;
-interactiuni acceotate de toti partenerii;
-comunicarea eficienta intre participanti;
-cooperare;
-colaborare.
Partenerii actiunilor educative
Parteneriatul educational se realizeaza intre:
-institutiile educatiei:familie,scoala,comunitate;
-agentii educationali:copil,parinti,profesori;
-influene educative exerciatate la anumite momente asupra copilului;
-formele educatiei in anumite perioade.
Dimensiunile parteneriatului educational
Conceptul de parteneriat are valoare d e principiu in pedagogie si are o extensie de la
principiul unitatii cerintelor in educatie.Aceasta presupune nevoie unei comuniuni in ceea ce
priveste obiectivele propuse actului educativ.
Institutiile educatiei
La educarea copilului contribuie ca institutii bine determinate ale societatii,familia,scoala si
comunitatea.
Structurile de sprijin ale scolii merg pe linia cabinetelor de asistenta psihopedagogica,de
consiliere,de rezolvare a unor probleme specifice si a centrelor de resurse pentru familie sau
pentru profesori.
Pachetul de resurse pentru profesori elaborat de UNESCO propune astfel, pentru realizarea
unor scoli eficiente in care toti elevii sa invete si sa fie valorizati,urmatoarele:
-profesorii trebuie sa fie interesati ca toti elevii sa invete prin:
profesorii sa isi cunoasca foarte bine fiecare elev;
elevii trebuie sa fie ajutati sa inteleaga ceea ce incearca sa invete;
clasele sa fie astfel organizate incat elevii s fie permanent ocupati;
Colaborare,cooperare si comunicare intre scoala si familie
Cele mai importante relatii sunt:
-relatii dintre profesor-elev;
-relatiile interindividuale;
-relatii dintre profesori si parinti;
Parteneriatul educational se aplica la nivelul tuturor acestor relatii.
Relatia parinti-profesori
Colaborarea ci cooperarea parintilor cu scoala sunt eficiente si benefice, in conditiile in care
comunicarea este reala,in functie de dimensiunea sa umana.
Cadrele didactice se raporteaza,in general,la categoriile socio-profesionale din acre provin
parintii,structura familiei si problemele ei deosebite.
9.7.Parametrii analizei relatiei dintre parinti si profesori
La analiza relatiilor parinti profesori,este bine sa se tina seama de urmatorii parametri:
-parintii nu formeaza un grup omogen;

-de cele mai multe ori parintii nu isi identifica problemele sau nu au incredere sa solicite
sprijinul in rezolvarea lor;
-parintii ofera si solicita informatii.
Relatia dintre parintii si profesionistii implicati in programe de sprijin si stimulare
(consilieri psihologici,psihologi,medici,asistenti sociali)
Membrii fam sunt parteneri care detin cele mai utile si importante informatii necesare pentru
cresterea unor bune servicii pentru copii.
Peincipala cerinta pentru aceste programe sa fie intr-adevar eficiente este ca ele sa fie
incepute cit mai timpuriu si sa se desfasoare in parteneriat cu familiile.
Oferim din experienta Consiliului de Interventie Timpurie,citeva repere prin care familiile
au fost ajutate sa devina parteneri esentiali in programele de interventie timpurie.
Modalitati de sprijinire a activitatii dedactice prin intermediul familiei
Majoritatea parintilor sunt dornici sa comunice informatii desre copiii lor si capabili sa
contribuie intr-una dn odalitatile urmatoare la formarea copiilor lor:
-sa-si ajute copii la anumite activitati,acasa;
-sa urmareasca in mod regulat progresul copiilor lor;
-sa-i ajute la realizarea temelor acasa;
-sa faca parte din comitetele scolare;
-sa ajute alti copii din clasa;
Unii parinti au dorinta si timpul sa joace un rol in activitatile scolare.Acest lucru este vizibil
in invatamantul primar.Ei trebuie incurajati de profesori,nu respinsi.
Conflictele cu parintii si posibilitati de rezolvare
Aceste conflicte pot fi determinate de:
-slaba colaborare;
-lipsa informatiilor necesare;
-numarul limitat al intalnirilor dintre parinti si profesori;
Tipurile de activitati cu parintii pe care le pot organiza cadrele didactice
Exista o varietate mare a activitatilor care se pot desfasura cu parintii,in parteneriat.
Noi va propunem categoriile cele mai importante:
1)Activitatile de spart gheata,care se refera la primele intalniri cu parintii;
2)Informarea parintilor despre:activitatile scoalre;despre copilul lor;despre alte teme.
3)Consilierea psihopedagogica in rezolvarea unor situatii problema cu copii lor.
4)Actiuni de orientare .
Sfaturi pentru comunicarea interpersonala eficienta
Comportamentele cadrelor didactice,in colaborarea cu parintii trebuie sa fie
deschise,transparente,empatice,reflexive si pozitive.
Psihoterapia de familie
Aceasta categorie de actiune psihoterapeutica se defineste ca ,,ansamblul de
interventii psihoterapeutice , care vizeaza familia ca system , considerand individual ca
simptom in patologia sistemului si centrand actiunea terapeutica nu pe tulburarile individului
, ci pe disfunctiile sistemului . Conceptele teoriei sunt :
-familia ca sistem deschis si identificarea caracteristicilor sistemului ;
-interactiunea triangulara in cadrul familiei ;
-feed-back-ul ;
-familia ca gestalt dizarmonic ;
-relatii de inrudire si interactiune dintre membrii familiei ;
-balanta emotionala a familiei ;
-feed-back-ul negative , ca restaurare a echilibrului familiei .
La structurarea si dezvoltarea acestei teorii si practice terapeutice in ultimele decenii
si-au adus contributia o seama de autori , dintre care cei mai importanti sunt : A.Adler ,
S.Freud , H.Sullivan , Jackson , Weagland , Bowen , S.Hirch , R.D.Caing.

Inainte de a initia o actiune terapeutica , terapeutul are obligatia sa stie :

1. Ce este o familie luand in consideratie :
a) trebuintele bazale , cu semnificatie vitala pentru membrii familiei ;
b) trebuintele si starile emotionale ;
c) trebuintele de apartenenta la sistemul familial ;
d) trebuintele de intimidate ;
e) semnificatia familiei pe dimensiunea procreerii ;
f) familia ca unitate sociala ;
g) mariajul ca relatie de intemeiere a unei familii ;
h) problema dependentei si independentei persoanelor implicate .
2. Structura familiei disfunctionale implica :
a) simptomul ca expresie a disfunctiei familiale ;
b) posibilitatile de influentare a fenomenelor transferentiale din cadrul familiei asupra
fenomenelor transferentiale din actiuni terapeutice ;
c) relatia dintre disfunctia familiala si satisfacerea trebuintelor fiecarui membru ;
d) incapacitatea familiei disfunctionale de a admite compromisul pentru evitarea conflictelor
majore.
3. Cum functioneaza necesitatea schimbarii familiei :
a) stadiile de organizare si functionare a unei familii ;
b) rolul copiilor in deschiderea sistemului familiei ;
c) rolul copiilor in modificarea rolurilor cuplului marital ;
d) relatiile complexe intre parinte-copil ;
e) momentele importante in existenta copiilor : frecventarea institutiilor de invatamant ;
modificarile psihofizice consecutive stadiilor de evolutie ; separarea copiilor de parinti ;
importanta mamei in formarea personalitatii copiilor .
Principiile psihoterapiei de familie ( dupa C. Gorgos )
Individul este produsul familiei sale , sistemul familial fiind forta determinanta in formarea
individului.
Membrii familiei disfunctionale nu au capacitatea sa-si satisfaca trebuintele , asteptarile
mutuale reciproce , nu-si exprima liber intentiile , atitudinile.
Nu-si pot determina propria identitate.
Familia functionala este capabila de compromisuri.
Familia disfunctionala nu accepta compromisuri.
Trebuintele , preferintele membrilor unei familii disfunctionale , in genere , nu coincide si
deci nu se pot satisface reciproc , ducand la conflicte.
Compensarea si restructurarea personalitatii cu disfunctii intelective
Procesul de compensare
Etimologic,notiunea de compensare deriva de la latinescul compensare-a echilibra un efect
prin altul.Mai poate fi tradus ca un process de reglare a unui instrument.Prin
descompunerea verbului,cum=cu si pensare=a apasa, se poate obtine o explicatie mai
mecanicista, care vizeaza obtinerea unui echilibru, prin exercitarea unei presiuni in latura
unde se produce decompensarea, cu ajutorul unei contraponderi, care trebuie sa destabilizeze
echilibrul initial.
In psihologie, pentru ca termenul este intrebuintat cu oarecare variatii semantice, vom
recurge la definiri de dictionary.dupa R.Lafon, se defineste ca un process psihologic
general care conduce orice individ sa neutralizeze o insuficienta sau deficienta fizica, fie prin
cautarea unei complementaritati, fie a unei diversiuni prin perfectionarea a ceea ce este
insufficient.In mod gresit se echivaleaza termenul de compensare cu reglarea unor functii

motorii sau organice.O operatie de extragere a unui organ bolnav nu inseamna o actiune de
compensare;tot asa dupa cum adaugarea unei proteze nu constituie o compensare.Proteza,
inlocuind un segment sau o partea pierduta din functie, suplineste structural sau functional
dar nu compenseaza.
Adler si-a cladit conceptia despre teoria sistemelor si compensarea pe implicatiile
complexului de inferioritate:.istoria umanitatii trebuie considerate ca istorie a
sentimentului de inferioritate si a tentativelor de a gasi o solutie.Atunci cand integritatea
fiintei umane este lezata si principiul securitatii este pus in cauza, se declanseaza sentimental
de inferioritate, care devine un centru in jurul caruia se construieste persoana, cautand in
permanenta sa compenseze sau sa anihileze efectele decompensarii.Acest proces poate sa
capete urmatoarele forme:
a)conduite compensatorii imaginative, reverie consolatoare, tendinte de demisie si pasivitate,
ori
b)declansarea unor energii psihice, a unor comportamente volitionale marcante, dorinta de
afirmare, sublimarea in forme de creatii ori agresivitate, razbunarea, comportamente
inferioare.
E. Minkowski gaseste 4 forme ale procesului de compensare:
-la persoanele cu grave deficiente mintale in care exista mari lacune de ideatie si memorare,
compensarea capata forme de fabulatie sau confabulatie;
-compensatia afectiva care vizeaza dorintele nerealizate:visele , reverie, fantasmele,
defularile, substituirea lumii reale cu o lume imaginara, rupture intre realitate si individ
-compensatia fenomenologica:stereotipii de limbaj, gestica, mimica, atitudini, refuzul
contactului cu realitatea;
-compensatia factoriala este o forma de compensare care consta in faptul ca anumite trasaturi
structurale pot contrabalansa anumite efecte simptomatice.
Strategiile integrarii
Mecanismul motivational al strategiei integrarii se bazeaza pe existenta configuratiei
axiologice.In cadrul strategiilor integrarii, putem distinge 3 categorii mari de strategii.
a)Strategiile individuale-aceasta categorie priveste mai mult posibilitatile pe care individual,
luat ca entitate, le utilizeaza sa se integreze.Orice system educational trebuie sa aiba in
vedere sa inzestreze individual cu o gama de strategii individuale pe care acesta sa le poata
folosi in imprejurarile diferite ale vietii sale.Toate abilitatile, incepand cu abilitatile
intelectuale si terminand cu cele sociale-comportamentale, fac parte din strategiile
individuale.Nu trebuie neglijat faptul ca strategiile individuale sunt rezultatul unor strategii
collective de integrare la care individul este supus in permanenta.Aceste strategii nu
constituie mecanisme de eludare, ci forme de fluenta si creativitate cu care individual este
inarmat.
b)Strategiile colective-incep de la microgrupul familial, microgrupul de strada, strategiile
socioprofesionale, deci scolare si culturale.Fiecare din aceste subcategorii cunosc o mare
varietate de indicatori care sale defineasca , trebuind sa se stabileasca intai acesti indicatori
individuali si colectivi care sa permita un antrenament , o dezvoltare, o educare a lor in
cadrul personalitatii umane.
c)Strategiile totale ale integrarii-societatea cunoaste o gama variata de strategii prin care
faciliteaza integrarea individului in societate si a valorilor in constiinta individului.Gandirea
social-culturala, modelul personalitatii, sistemul de circulatie al valorilor , institutiile sociale
sunt tot atatea strategii care deservesc procesul de integrare.
Ludoterapia
Jocul ca process de invatare si terapie complexa integrate
Una din cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul.Lucian Blaga spunea
caintelepciunea si iubirea copilului este jocul.In mod obisnuit o asemenea activitate este

considerate ca izvorata din nevoia de actiune, de miscare a copilului, sau de a se distra;un fel
placut de utilizare a timpului.
Jocul ca modalitate de relatie intre eu(subiect) si lumea obiectelor si a relatiilor constituie
formula primara a actiunii umane.El este rezultatul unei coexistente subiect-lume si e
generat de actiunea de interstimulare afectiva.Intr-o anumita perioada de viata relatiile
obiectuale(majoritatea lor) se stabilesc in cadrul jocului.Jocul constituie o forma de
organizare a cognitiei si o cale de organizare a cunoasterii.
Mecanismele intime ale jocului sunt in esenta mecanismele invatarii.Palparea obiectelor ,
manipularea lor, deplasarea lor inseamna elaborarea spatiului si timpului senzorial si intr-o
masura diferita , a timpului si spatiului mintal.Pe masura ce jocul organizeaza si dezvolta
cognitia, el isi pierde din ponderea elementelor stricte ale cunoasterii senzoriale si devine o
forma, o relatie obiectuala cu motivatia lucida si promoveaza invatarea.Dupa varsta de 6 ani,
jocul indeplineste cerintele invatarii:transformarea, modificrea structurilor si functiilor
mintale si organizarea lor dupa modelul activitatii intelectuale.
Nu este o intamplare ca deficientii mintali care prezinta tulburari de limbaj sunt copii care se
joaca putin.O. Decroly acorda jocului educativ un rol central in ortopedia mintala.Wallon
considera jocul un veritabil teste de dezvoltare.
J.Piaget sublinia ca functia esentiala a tuturor formelor de joc este aceea ca transforma realul,
print-o asimilare mai mult sau mai putin suspusa la trebuintele eului.
Jocul este considerat ca o activitate de asimilare care functioneaza pentru ea insasi, neinsotita
insa de un efort de acomodare.Triada ludica piagetiana:-jocul exrcitiu, -jocul simbolic, -jocul
cu reguli , este structurata pe scara evolutiva a inteligentei, fiecare tip de joc reprezentand o
anumita etapa de dezvoltare.In toate cele trei comportamente ludice , predomina asimilarea,
dar aceasta se realizeaza prin scheme diferite.
Jocul in cadrul procesului de psihoterapie
Jocul ramane pentru deficientii intelectivi forma permanenta a procesului de recuperare,
pentru ca aceasta modalitate constituie o structura unitara intre stimul intarire- raspunsmodificare.
Dienes care a descoperit valentele intime ale jocului ca forma de invatare a detasat 3
categorii de forme:
a)forma de joc-invatare explorator-manipulativa :este considerate ca o forma amorfa din
punct de vedere al jocului, explorarea prin manipularea de obiecte stabileste, de la formele
incipiente pina la formele consecrate de cunoastere, relatia obiectuala.S-a constatat ca la
anumite varste (peste 7 ani) deficientii mintali nu pot deosebi formele , marimile sau ca
prezinta forme incomplete ale stimularii, atribuind in intregime aceste defecte de
cunoastere , inteligentei.Tulburarea fundamentala care priveste organizarea mintala
determina modificari de cunoastere, dar nu-I mai putin adevarat ca fenomenele primare ale
jocului-invatare lipsesc la deficienti, pentru ca ei nu au un exercitiu de lunga durata in
explorarea-manipularea obiectelor.Acest tip de joc-invatare continua formele de invatare
latenta, constituind o structura mai complexa , mai evoluata.Ea face parte dintr-un continuum
al procesului de invatare si lipsa ei produce grave tulburari ale cunoasterii.
Raportata la categoriile stabilite de deficienta mintala , constatam ca acest tip de joc-invatare
nu a fost consumat intr-un interval adecvat.Orice tentative de invatare si terapie care nu
reface aceasta etapa se bazeaza pe vid sin u poate fi eficienta.
b)jocul reprezentativ:apare dupa ce obiectele cu care se joaca copiii incep sa tina locul a
ceea ce nu sunt.In mecanismuk invatarii la deficientul mintal avem nevoie de un sistem de
antrenament specific pentru formarea si dezvoltarea simbolurilor.Date fiind limitele
biofiziologice ale deficientului mintal, nu vom obtine structuri de simboluri de grade
superioare dar vom forma un mechanism de baza al invatarii.
c)jocul cu reguli:primele forme ale categoriei reguli sunt constituite de legile de asemanare
, deosebire, asamblare, succesiune, situare in spatiu.Daca jocul in general are atat o forta

predictive cat si una propulsoare pe planul dezvoltarii personalitatii deficientului mintal,

asertiunea de joc-invatare trebuie completata si cu cea de joc-terapie.Jocul este invatare si
terapie recuperatorie.Obiectivul imediat al jocului este educational dar cel final mediat este
terapeutic, ameliorarea deficitului primar, imaturitatea cognitiva.Jocul este o forma de
psihoterapie care se realizeaza prin metode si procedee educationale , valorificand valentele
terapeutice oferite de continutul programelor scolare elaborate pentru aceasta categorie de
handicapati, in scopul recuperarii copilului deficient mintal.
Psihoterapia prin joc in cadrul actiunii de terapie complexa recuperatorie integrate
Jocul conceput ca invatare si terapie se inscrie in noua tendinta de evolutie a metodelor de
predare-invatare , care urmaresc sa transforme rolul profesorului-terapeut sis a acorde noi
posibilitati copilului deficient mintal.Jocul-invatare si terapie incepe sa ocupe un loc din ce
in ce mai definit in categoria metodelor , tehnicilor care dezvolta capacitate de observare, de
analiza si de operare cu operatori logici in categoria tehnicilor care dezvolta aptitudinile de
invatare si dezvoltare.Implicatiile jocului in complexul terapuetic sunt extrem de mari,
acordandu-i-se un statut metodologic sui generis.
Complexitatea lui este generate de faptul ca acesta poate fi conceput ca metoda de invatare,
de terapie sau ca metoda de investigare psihosociala, obiect a 3 stiinte interdisciplinare ca
pedagogia jocului(denumita si pedagogia ludens sau pedagogia creativitatii) , cu statut de
sine statator si complementara pedagogiei muncii , a psihologiei terapeutice, precum si
etnoludologie.
Actiunile ludice si organizarea personalitatii
Jocul este rezultatul unei coexistente subiect-lume si este generat ca actiune de
interstimularea afectiva.Existenta formei de actiune care se numeste joc este o dovada
pertinenta de eficienta.Jocul se constituie ca un schimb simpatetic cu obiectul, persoana sau
situatia, chiar din primele luni de existenta.
Aparitia extrem de timpurie si in conexiune cu structura afectiva face ca actiunea ludica sa
contribuie fundamental la structurarea eului afectiv, motivational-cognitiv si social.
Majoritatea studiilor asupra jocului sunt centrate pe implicatiile sale intelectuale.Este firesc,
pentru ca jocul este o actiune de cunoastere si o forma de invatare.Prin intermediul jocului
spune Chateau-copilul dobandeste mai intai acea autonomie, acea personalitate si chiar acele
scheme practice pe care le va necesita activitatea lui de adult.S-a stabilit ca functiile jocului
sunt insasi functiile de reglare a le sistemului psihic.
Actiunea ludica si comportamentul psiho-motor
Actiunea ludica ocupa primul loc in comportamentul copilului, implica atat maturizarea cat
si dezvoltarea functionala a actelor motorii.
Gessel, Valentine, Osterich au demonstrate ca exercitiul intr-unul din sectoarele
comportamentului motor accelereaza maturizarea atat structurala, cat si functionala, in cadrul
unor anumite limite biologice.S-a pornit de la actiunea generala si actiunea ludica,
sectionand in primul rand la nivelul actiunilor si gesturilor comportamentul psihomotor.In
acest scop s-a descompus in particule specifice comportamentul psihomotor pe grupe de
varste.Aceste particule iau parte la actiuni in
general dar sunt absolut indispensabile constituirii comportamentului ludic.

ASISTENTA PSIHOPEDAGOGICA IN FAMILIE A

PERSOANELOR CU DEFICIENA MINTAL
Despre deficiena mintal.........

Un copil cu deficien mintal va avea dificulti de:

nvare
nelegere
- comunicare
- comportament

Exist diferite grade ale deficienei mintale. Unii copii pot avea
doar o uoar ntrziere n dezvoltare i dificulti n nvare;
ali copii au ntrzieri grave, ntmpinnd mari dificulti chiar
i n nsuirea unor abiliti de baz.

Indiferent de gravitatea deficienei, n condiiile acordrii unui

ajutor adecvat, fiecare poate nva ceva, n ritm propriu i n
limitele date de deficien.

Exist o categorie de copii pe care i numim ntrziai n

dezvoltare". Ei au un grad redus al ntrzierii n dezvoltare,
recuperabil n timp, n condiii de sprijin. In timp diferenele
dintre un copil cu ntrziere n dezvoltare i un copil obinuit
de aceeai vrst dispar.

La copilul cu deficien mintal, diferenele fa de un copil

obinuit, de aceeai vrst, se adncesc i cresc n timp, dat
fiind caracteristica de stagnare a dezvoltrii mintale.

Unii copii pot avea i alte deficiene pe lng cea mintal. De

exemplu, un copil poate avea, n acelai timp, dereglri ale
auzului i deficien mintal. Deficiena mintal se mai poate
asocia i cu incapacitatea fizic. In aceste cazuri trebuie
identificat problema de baz, iar ajutorul trebuie acordat,
prioritar, n aceast direcie.

Majoritatea copiilor cu deficien mintal au dificulti de

ordin comportamental. Acestea se datoreaz, n principal,
capacitilor reduse de nelegere i comunicare.

Este foarte important ca, copilul cu deficien mintal s

beneficieze de ajutor ct mai de timpuriu. Potenialul su de a
nva va fi mai mare dac ajutorul i va fi acordat de la o
vrst ct mai mic

Dificultile ntmpinate de copilul cu deficien mintal sunt

multiple i complexe. El reuete mai greu s stea n ezut, s
mearg, s alerge, s prind i s arunce; de asemenea
ntmpin greuti n deprinderea unor abiliti de baz, cum ar
fi: mbrcatul, splatul, alimentarea. Mai trziu apar dificulti
ce in de comunicare, de abilitatea de a nva, de socializare

Deoarece copilul cu deficien mintal nva mai greu,

obiectivele de lucru cu el trebuie planificate n etape foarte
mici. Se mai recomand ca, n timpul nvrii s se revin
sistematic asupra etapelor deja parcurse. Trebuie s fim
insisteni i rbdtori lucrnd cu aceti copii, nvarea, pentru
ei, este ceva dificil i au nevoie de toat ncurajarea pe care o
pot obine.

NTRZIEREA N DEZVOLTARE
Un copil cu ntrziere n
dezvoltare...
are o uoar ntrziere,
pentru toate aspectele
dezvoltrii sale
urmeaz modelul normal de
dezvoltare
de obicei, nu are dificulti
asociate
poate frecventa coala
obinuit
incapacitatea sa nu are
caracter
permanent
n timp, decalajul n
dezvoltare se reduce,
ajungnd ca, n final,
diferenele fa de un copil
obinuit, de aceeai vrst
s dispar

Scopurile noastre sunt:

Un copil cu deficien mintal...

are o ntrziere grav, unele
zone fiind afectate mai mult
dect altele
urmeaz un model propriu
de dezvoltare, de exemplu,
poate avea abiliti motorii
bine dezvoltate pentru
vrsta sa, atenia fiind ca a
unui copil mic
deseori are probleme de alt
gen, de exemplu, dificulti
comportamentale sau de
autoservire
nu va putea frecventa o
coal obinuit dect n
condiiile unui suport
educaional
incapacitatea are caracter
permanent
n timp, nu reuete s
ajung la nivelul de
dezvoltare caracteristic
vrstei
dezvoltarea psihic este
limitat; dup momentul
maxim atins, diferenele
dintre copilul cu deficien
icopilul obinuit de aceeai
vrst se accentueaz

 s susinem prinii acestor copii

s le oferim sfaturi despre metodele de stimulare a copilului lor
s ajutm copilul s ating, n toate aspectele dezvoltrii, nivelul
corespunztor vrstei sale
s monitorizm cu grij progresul copilului i s asigurm existena
unui progres constant
Cum s ajutm un copil cu ntrziere n dezvoltare...
Copiii cu ntrziere n dezvoltare ntmpin dificulti n planul
comunicrii. La ei, comunicarea
debuteaz greu i i pstreaz, mult timp, un caracter infantil.
De aceea este necesar evaluarea comunicrii i o planificare
amnunit a obiectivelor.

Stimularea
Copiii cu ntrziere n dezvoltare
necesit o stimulare mai mare
dect ali copii. Momentele ideale
pentru a v stimula copilul sunt
acelea
din
cadrul
situaiilor
cotidiene i n timpul jocului.
Unele sugestii n acest sens v vor
fi oferite n pasajele ce urmeaz.

Implicai toi membrii

familiei n lucrul cu copilul
Cele mai importante i competente
persoane pentru a ajuta copilul
sunt membrii familiei lui. Ei cunosc
copilul i se afl n contact cu el n
fiecare zi n timpul situaiilor
fireti. ncercai s implicai toi
membrii familiei n lucrul cu
copilul.

Oferii copilului posibiliti

Oferii copiilor i prinilor
de comunicare
posibilitatea de a se ntlni n
Copilul trebuie s simt nevoia de a grup
comunica. De aceea, este indicat
Prinii copiilor cu deficiene i pot
s-1 ajutai oferindu-i situaii ce-1
oferi, reciproc, sfaturi i asisten.
stimuleaz s comunice. De
Fiecare copil este unic,
exemplu, atunci cnd i oferii
manifestndu-se ntr-un mod
hrana, ntrebati-1 ce anume
individual. Este important s
dorete, stimulai-1 s aleag, s
oferim prinilor posibilitatea de a
arate, s spun ceea ce dorete
se ntlni i a discuta, iar copiilor
posibilitatea de a se juca ntr-un
mediu relaxant.

Stimularea n situaii de joc

Prin intermediul jocului se dezvolt majoritatea aptitudinilor de
comunicare.
La copil, jocul formeaz abilitatea de a nelege persoanele i obiectele
din jur, ceea ce consti
tuie baza comunicrii.
Jocul ncepe cu interaciunea dintre mam i copil.
Prinii trebuie s-i ncurajeze copilul s participe activ n situaii de
joc i s-1 ajute s nve
e cum s se joace.
Jocul de explorare
Copilul cu ntrziere n dezvoltare are nevoie de mai mult ajutor i
ncurajare pentru a nva
s descopere lumea ce-1 nconjoar. El este, adesea, lipsit de
curiozitatea de a cunoate i des
coperi obiectele ce-1 nconjoar. De aceea, prin joc, l putei pune n
situaia de a cuta, a des
coperi, a recunoate anumite obiecte sau persoane. Un exemplu, n acest
sens, poate fi urmto
rul joc:
Dai-i copilului o jucrie, un cub, o minge mic... dup ce suntei
siguri c dorete s se joace cu acel obiect, luai obiectul i punei1 ntr-un loc unde poate fi vzut i de unde poate fi luat de ctre
copil. ntrebai copilul unde se afl obiectul respectiv ?" dup care
ncepei s cutai mpreun cu copilul. In timp ce cutai
comunicai cu copilul, denumind fiecare obiect sau aciune fcut.
Stimulai copilul s caute, s arate, s spun despre ceea ce vede,
aude, atinge, etc.
Jocul de micare

 Experimentnd micarea, copilul i va cunoate mai bine propriul

corp i va ti cum s-1 con
troleze.
De cele mai multe ori, copiii cu ntrziere n dezvoltare au instabilitate
psihomotorie; n cazul
lor este foarte util antrenarea n jocuri ce implic micare.
Putem folosi urmtoarea situaie de joc:
Jocul de manipulare
Manipularea obiectelor d prilejul unei stimulri complexe: copilul
vede, simte, miroase, cp
tnd mai multe informaii despre obiect.
Prin manipulare copilul i formeaz deprinderi motorii utile.
Jocul de socializare
Interaciunea cu alte persoane este un factor important n dezvoltare.
Trebuie s urmrim fiecare ncercare de comunicare a copilului i s-i
rspundem.
Copilul nu trebuie izolat, ci trebuie s i oferim ocazii s cunoasc alte
persoane, s se joace cu
Stimularea copilului prin joc depinde de iscusina i creativitatea de
care dm dovad jucndu-ne cu el!
ali copii.
Stimularea n situaii cotidiene
Situaiile cotidiene sunt importante i utile pentru c:
fac parte din rutina zilnic a familiei
au loc de cteva ori pe zi, prin repetare facilitnd procesul de nvare
ncurajeaz copilul s fie activ, ducnd la formarea unor abiliti de
baz
comunicarea este de maxim utilitate
pot fi amuzante
nu necesit timp n plus
nu necesit spaii sau jucrii speciale
implic toi membrii familiei
In continuare v vom oferi cteva sugestii despre cum pot fi stimulai
copiii n dou dintre situaiile cu care v confruntai zilnic:
Stimularea n timpul splatului
vorbii-i copilului despre ceea ce urmeaz s se ntmple
artai-i obiectele pe care le folosii
lsai copilul s simt" tot ceea ce-1 nconjoar: s miroas spunul,
s simt temperatura apei
n tot acest timp vorbii cu copilul i solicitai-1 s comunice
jucai-v cu copilul n timpul mbierii
cerei copilului s v imite micrile

Stimularea n timpul mbrcatului

vorbii-i copilului despre ceea ce urmeaz s se ntmple
artai-i hainele cu care va fi mbrcat
ajutai copilul s se mbrace, artai-i cum s se mbrace
n timp ce dvs. v mbrcai cerei copilului s v imite micrile
nu facei mai mult dect este necesar; ajutai copilul oferindu-i
posibilitatea s se ajute singur
Situaiile cotidiene pot constitui prilejuri favorabile de
stimulare i pot da rezultate numai cnd familia comunic

mintal

Sperane reale n cazul copiilor cu deficien

U n copil cu deficien mintal trebuie ajutat s-i

realizeze la maximum potenialul. Dac ateptm de la

el mai mult, exist o mai mare probabilitate ca el s
realizeze mai mult. Aadar, speranele i ateptrile
noastre n aceast privin au o mare importan;
Realizrile copilului cu deficien mintal vor depinde de msura n care
i este afectat abilitatea de a nva. Dup cum am mai semnalat, unii
copii au dificulti de nvare de ordin major i realizrile lor sunt foarte
limitate. Alii au mai puine probleme n acest sens i pot nsui mai
mult.
Un copil cu deficien mintal trebuie s poat...
s-i comunice ntr-un mod oarecare necesitile
s-i formeze abiliti de baz n activiti precum mbrcatul,
splatul, alimentarea
s ndeplineasc sarcini utile n msura posibilitilor sale
s formeze aptitudini de integrare n societate mpreun cu ali

ealizrile copilului cu deficien mintal depind de

capacitatea sa de a nva, dar i de posibilitile ce i se
ofer. Unii copii pot frecventa o coal special sau ore
speciale. Pentru alii, acest lucru nu este posibil. Dar,
pentru toi aceti copii, cel mai important prilej de a
nva este cel de acas, oferit de familie.
copii i aduli

Care sunt scopurile noastre?

Scopurile noastre sunt:
s mbuntim abilitile de comunicare ale copilului
s recunoatem i s ncurajm orice fel de comunicare
s susinem i s ncurajm prinii
s ajutm copilul s devin ct mai independent posibil
s oferim acestor copii posibilitatea de a se integra n comunitate
alturi de ceilali
s le artm prinilor modaliti de abordare a comportamentului
dific

Este vina mea c copilul are

deficien mintal?

Nu este vina d-voaslr, nici a

soului
d-voastr.
Deficiena mintal se ntlnete la
copiii din
toat lumea.

Exist vreun tratament pentru

deficienta mintal?

Nu exist tratament pentru

deficiena mintal. Nu exist
medicamente sau intervenii care
s rezolve aceast problem. Exist
ns, intervenii care ne pol facilita
interaciunea cu copilul cu
deficien mintal.

Deficiena mintal este

contagioas?

Deficiena mintal nu este nici

contagioas, nici transmisibil; ea
nu este de natur infecioas i nici
maladie. Deficienii mintali trebuie
ajutai s se integreze liber n
comunitate.

Cine poate s ne ajute copilul?

Specialitii v pot oferi sugestii,

dar, d-voastr suntei cei mai n
msur s v ajutai copilul.
Cu sprijinul familiei i al
comunitii, d-voaslr suntei cei ce
putei face cel mai mult pentru
copilul d-voastr.
D-voastr suntei cei mai
importani!

Va putea copilul meu -i poarte

singur de grij?

Va nva copilul meu s

vorbeasc?

Va putea copilul meu s

mearg, vreodat, la coal?

Va putea copilul meu s lucreze

pentru a-i asigura existena?

Fiecare copil cu deficien mintal

este diferit.
Ctigarea autonomiei depinde de
capacitatea fiecrui copil de a
nva.

Capacitatea de a vorbi este legat

de gradul deficienei. De multe ori,
copiii cu deficien mintal nva
s comunice prin combinarea vorbirii cu gesturile.

Este bine ca, pentru ncepui,

copilul s frecventeze grdinia.
Exist'grdinie cu programe
speciale pentru aceti copii. Apoi,
n funcie de nivelul atins, copilul
va putea fi orientat spre o coal
obinuit sau spre o coal cu
program special. Pentru copiii cu
deficien sever exist centre specializate de recuperare.
In societate exist, totui, munci
utile pe
care le-ar putea ndeplini aceste
persoane,
dac li s-ar oferi posibilitatea.

FOLOSIREA GESTURILOR
Ce sunt gesturile ?

Gestul este o micare a

minilor, corpului i a feei, care
poart un sens oarecare

Prin gesturi se transmit

mesaje - de exemplu: cnd vrem
s spunem "la revedere", folosim
o unduire de mn

Orice micare a corpului

poate fi un gest, doar dac
cellalt i nelege sensul

De ce trebuie s folosim

Muli copii cu deficien

gesticulaia n comunicarea cu un
copil cu deficien mintal?

mintal, ntmpin dificulti n

nvarea utilizrii cuvintelor i de
aceea comunicarea devine dificil
pentru ei

Gesturile sunt mult mai uor

de vzut, de neles, de memorat
pentru copii

Folosind gestul n paralel cu

vorbirea, putem comunica mai
uor cu copilul cu deficien
mintal, iar el va ncerca s
comunice cu noi folosind
cuvntul, dar i gestul

Cnd trebuie s folosim gesturile?

Trebuie s ncepem n paralel cu

vorbirea, ct mai de timpuriu.
Copilul va nva s neleag i
s foloseasc gesturile avnd
exemplu persoanele din jurul su.
Toi cei care intr n contact cu
copilul trebuie s foloseasc
gesturile, mereu aceleai, n toate
cazurile cnd vorbesc cu copilul.
Cnd este mic, cel mai simplu
mod de a-1 nva este acela de ai vorbi, gesticulnd, n toate
situaiile fireti din fiecare zi.
Cnd i facem baie, cnd l
mbrcm, cnd pregtim
prnzul, vorbim cu el i
gesticulm.
Aceste situaii sunt ideale att
pentru nvarea gesturilor, ct i
pentru nvarea cuvintelor.
Pentru mai multe informaii citii
n continuare...

Cum vom nva copilul s

foloseasc gesturile?

Persoanele cu deficien mintal au i dificulti de ordin

comportamental.
S-a constatat c unul din patru copii cu deficien mintal vor avea
tulburri grave de com
portament. Deci, acesta este un domeniu n care putem acorda sprijin
prinilor.
Un comportament considerat inacceptabil de ctre unii poate fi foarte
uor acceptat de alii;
de aceea este foarte important de stabilit ce anume din comportamentul
copilului se dorete a
fi schimbat.

 Familia este cea care trebuie s delimiteze, exact, tulburrile

comportamentale ale copilului.
Este important de reinut c nu ntotdeauna putem schimba
comportamentul copilului.
Tulburrile de comportament ale copilului pot fi un factor de stres
pentru familie; de aceea
nu trebuie s nvinuim familia dac ea nu abordeaz n mod corect
aceste tulburri.
Este important s nelegem ct mai corect situaia copilului i a
familiei sale.
Iat cteva tipuri de tulburri de comportament...

Agresiune fizic

Distrugerea obiectelor

ex: atacarea, lovirea,

mucarea altor persoane

ex: ruperea hainelor,

jucriilor, a altor obiecte

Hiperactivism

Atomutilare

ex: micarea sau fuga

continu, neputina de a se
concentra asupra unor
activiti
Solicitarea continu a
ateniei

ex: se lovete sau se muc

Producerea de zgomot
excesiv

ex: arunc cu obiecte n

persoana care nu-i acord
atenie

ex: ip, strig, scncete,

geme

Accese de isterie i furie

Comportament repetitiv,
stereotipii

ex: devine furios dac nu i

se face pe plac

ex: repet aceeai micare

de multe ori, se leagn, se
lovete

Obiceiuri urte, ticuri

Tulburri ale somnului

ex: scuip, i cur nasul

n public...

ex: nu doarme noaptea,

umbl prin cas producnd
zgomot

Cum stabilim o relaie

cu familia

Asigurai-v c avei la
dispoziie timp
suficient pentru a petrece cu
familia.
Ascultai mai nti ceea ce
dorete familia
s v comunice. Doar mai trziu
ncepei
s ntrebai ceea ce v intereseaz.
Este bine s discutai cu ct mai
muli
membri din familie, nu numai cu
mama.
Fii receptivi fa de ceea ce se
ntmpl
n familie. Nu punei ntrebri
incomode
i nu fii prea insisteni n a obine
o
anumit informaie.
ncercai s nu criticai familia,
chiar
dac nu suntei de acord cu metoda
prin
care ncearc
s
rezolve

cu copilul

Intrai n contact cu copilul,

vorbind cu
el.
Asigurai-v c locul ales pentru
joc este
linitii i nimic nu va distrage
atenia
copilului.
Alegei o activitate care,
dup spusele
prinilor, i face plcere copilului.
Incurajai-1 s v priveasc,
dar nu
insistai prea mult.
Zmbii-i i vorbii calm i linitii.
Nu impunei nimic copilului.
Dac v
evil i pare sperial, acordai-i timp
s se
acomodeze cu locul, cu d-voastr.
Nu facei micri brule care ar
putea
s-i distrag atenia.
Modificai activitile n
funcie de

situaia.
ncercai s nelegei lucrurile i
din
punctul lor de vedere.
Artai familiei c suntei
interesat de
problema lor, c v pas de ei, c
dorii
s-i ajutai. Trebuie s le
ctigai
ncrederea!
Este esenial ca relaia d-voastr
s se
bazeze pe ncredere reciproc!

capacitatea de rspuns a
copilului;
urmrii reuita aciunilor.
Accentuai capacitile
restante ale
copilului, i nu deficienele.

Metode de combatere a comportamentului nedorit

Aflai ce anume declaneaz comportamentul (foame,
plictiseal...) i ncercai s evitai situaia respectiv sau s
distragei atenia copilului pn la declanarea
comportamentului.
Dac nu exist vreo modalitate de a evita comportamentul sau a
distrage copilul, ncercai s-i ignorai comportamentul.
Dac continu s se comporte la fel, chiar i atunci cnd i
ignorai comportamentul i dac depete pragul toleranei,
certai copilul cu voce ferm i cu o expresie sever a feei.
Dac, dup toate msurile expuse, copilul nu i-a schimbat
comportamentul dificil, poate aprea necesitatea de a-1 opri

Alte sfaturi pentru a ajuta un copil cu tulburri de

comportament...
Pstrai-v calmul cu copilul. Nu v pierdei cumptul pentru c
acest fapt va nruti
situaia.
Cnd copilul face ceva nedorit, nu-1 lovii. Mai bine ncercai o serie
de rspunsuri de
linitire; nti ncercai s ignorai comportamentul, apoi avertizai-1
ntr-un mod linitit,
luai de la el obiectul, ncercai s-i distragei atenia.

 ncercai s distragei atenia copilului de la comportamentul lui

nedorit, oferindu-i posibili
tatea s desfoare o activitate pozitiv.
Iubii i acceptai copilul!
Poate trece mult timp pn cnd va aprea prima schimbare, dar nu
renunai!
Exist mai multe cauze ale tulburrilor de comportament la copiii cu
deficien mintal; adesea ele rmn necunoscute.
Comportamentul dificil este greu de schimbat i nu exist rspunsuri
gen "reet".
Trebuie s colaborai cu familia i, indiferent de obiectivele fixate, ele
trebuie s fie realizabile.
Vorbii deschis cu familia despre ceea ce poate face i ce nu poate face
copilul.
ncurajai membrii familiei copilului s discute deschis despre
problemele lui i s ajung la un consens privind metodele de stingere a
comportamentului indezirabil. Toi trebuie s se comporte la fel
Nu fixai mai mult de dou obiective odat. Unul trebuie s vizeze
comportamentul ce trebuie combtut, cellalt comportamentul ce
trebuie ncurajat.
Alegei minuios modalitile de recompens i pedeaps.
Elaborai dou planuri de obiective: unul pentru comportamentul
indezirabil, altul pentru comportamentul ce se dorete a fi ncurajat. n
cazul fiecruia este nevoie s alegem atent metodele de realizare,
persoanele responsabile, locul, timpul desfurrii activitilor.
Consemnai detaliat progresele copilului.
Schimbrile decurg foarte lent, dar este important s continum a
susine i ajuta familia i copilul.

Reinei urmtoarele
aspecte:

Experienele de via ale copilului sunt determinante pentru

dezvoltarea sa!
Copilul nva, n general din ceea ce triete!

 nvarea unor seturi comportamentale precum i dobndirea

respectului de sine se vor face,
la copil, conform urmtoarelor principii:
Dac copilul este criticat, el nva s condamne.
Dac copilul este tratat cu ostilitate, el devine btu.
Dac copilul este certat, n permanen, el nva s se simt vinovat.
Dac copilul se simte tolerat, el nva s fie rbdtor.
Dac copilul este ncurajat, el nva s fie rbdtor.
Dac copilul triete n spiritul dreptii, el nva s fie cinstit.
Dac copilul triete ntr-un mediu care-l aprob, l apreciaz, el
nva s se plac pe sine.
Dac copilul triete ntr-un mediu n care exist acceptare i
prietenie, el nva s gseasc dragostea n lume.
Dac copilul este iubit, el nva s-i iubeasc la rndul su pe ceilali.

ASISTENTA PSIHOPEDAGOGICA IN FAMILIE A PERSOANELOR CU

DEFICIENTE DE LIMBAJ

Obiectivele urmrite cnd lucrm cu copiii care au dificulti specifice

de vorbire:
- S identificm corect copiii care au dificulti specifice de vorbire;
- S oferim sfaturi prinilor i educatorilor despre modul n care poate fi
ajutat copilul;
- S tim cnd este cazul s recomandm adresarea la servicii specializate.

Sugestii de ncurajare a vorbirii copilului:

Da

Nu

creai o ambian fireasc

Forai
copilul
cuvintele
grbii copilul

dedicai timp copilului

repete

ncurajai-1 verbal, atunci cnd certai copilul sau rdei de el

copilul depune efort

fii rbdtori

fii nerbdtori

implicai prinii i ali copii n plasai copilul n centrul ateniei

comunicare
punei ntrebri deschise
punei ntrebri nchise

S comparm acum abilitile unui copil cu dificulti specifice de vorbire

cu cele ale copiilor care au incapaciti de alt natur.
Comparnd rezultatele evalurii cu coloana de mai jos vei putea constata
n ce msur copilul pe care-1 evaluai are ntr-adevr dificulti specifice
ce in de vorbire. Dac rezultatele obinute nu se potrivesc cu coloana
verificai din nou!
Dificulti specifice de vorbire (modulul
8)
Moderat / grav afectat.
Vorbirea
nelegerea

Poale fi moderat afectat n ntrzierea n

dezvoltarea vorbirii.

Gesturile

Asemeni altor copii de aceeai vrst.

Jocul

Asemeni altor copii de aceeai vrst.

Atenia

Poate fi afectat atenia auditiv.

Ascultarea

Poale fi afectat.

Alternarea
imitarea

i Asemeni ailor copii de aceeai vrst.

Deprinderi
autoservire

de Asemeni ailor copii de aceeai vrst.

Abiliti motorii de Asemeni ailor copii de aceeai vrst.

baz
Dup cum vedei, copiii care au dificulti specifice de vorbire se deosebesc
de ali copii din celelalte categorii examinate. Punctele lor forte sunt
nelegerea uneori, gesturile, jocul, alternarea i imitarea, precum i
deprinderile de autoservire i abilitde motorii de baz. Numai vorbirea i
abibtatea de a asculta i atenia auditiv reprezint necesitile lor.
Vom analiza mai detaliat 3 dificulti specifice de vorbire:
dificulti de articulaie
blbial
ntrzierea n dezvoltarea vorbirii
La fiecare din ele vom cerceta urmtoarele aspecte:
ce este; cum se manifest;

care sunt cauzele;

care este vrsta potrivit pentru nceperea corectrii;
ce metode folosim pentru a veni n ajutorul copilului;
sfaturi pentru prini;
sfaturi pentru educatori.

La fiecare din ele vom cerceta urmtoarele aspecte:

ce este; cum se manifest;
care sunt cauzele;
care este vrsta potrivit pentru nceperea corectrii;
ce metode folosim pentru a veni n ajutorul copilului;
sfaturi pentru prini;
sfaturi pentru educatori.
In cazul copiilor care au dificulti de vorbire s-ar putea s avei nevoie de
consultaii suplimentare. Contactarea unui specialist, logoped, psiholog,
O.R.L.-ist ar fi binevenit. Ei pot acorda ajutorul necesar n funcie de
specificul problemelor copilului. Solicitai consultarea lor si urmati-le
sfaturile.

Dificultile de articulaie
Ce este articulaia?
Articulaia este micarea coordonat a organelor de vorbire pentru a
produce sunete inteligibile.
Care sunt dificultile de articulaie?
Dificultile de articulaie apar atunci cnd organele vorbirii nu
funcioneaz normal dintr-o anumit cauz.
Copilul nu poate articula corect unele sunete, pot fi omise, alterate sau
nlocuite cu alte sunete.
Acest tip de tulburare de vorbire se numete dislalie. In funcie de sunetul
afectat dislaLiile au denumiri specifice (exemplu: sigmatism, rotacism).
Care sunt cauzele acestor dificulti?
Dificultile de articulaie pot fi cauzate de o problem n funcionarea
unuia sau altuia dintre organele de vorbire.
Ne intereseaz:
- Buzele
- Limba
- Poziia dinilor
- Palatul dur i cel moale
Toate aceste organe funcioneaz mpreun folosind aerul din plmni
pentru a articula sunete.

Dificultile articulatorii pot aprea din cauza:

Anomaliilor de structur (deformri ale buzelor sau ale limbii, ale bolii
palatine, fren lingual prea scurt, deformri ale maxilarelor sau poziiei
dinilor).
Dificultilor de coordonare ale micrilor necesare articulrii corecte, fr
s existe deficiene anatomice.
Insuficientei dezvoltri a auzului fonematic i a capacitii de a recepta
corect cuvintele.
Greelilor de educaie:
- Imitarea pronuniei copilului;
- Vorbirea neclar i prea rapid a adulilor.
- Defectele de vorbire ale adulilor din mediul apropiat copilului, pe care
copilul le imit.
La ce vrst se pune problema corectrii pronuniei copilului?
Numai cnd aceste greeli de pronunie se menin i dup vrsta de 5 ani
putem vorbi de o dificultate propriu-zis.

Excepie fac cazurile de anomalii ale aparatului articulator, cnd este

indicat un control medical de specialitate ct mai devreme
Ce obiective urmrim cnd vrem s ajutm copilul s pronune corect?
notm sunetele pe care copilul nu le poate articula izolat i n cuvinte.
ncercm s determinm cauza dificultilor.
planificm un program de exerciii.
asigurm un mediu n care copilul s comunice cu plcere

Cum putem interveni pentru corectarea dificultilor de articulare

Vom urmri :
1. formare a respiraiei corecte;
2. gimnastica aparatului articulator;
3. coordonarea micrilor articulatorii pentru pronunarea corect a
sunetelor vorbirii;
4. dezvoltarea auzului fonematic.
1. Educarea respiraiei corecte
Intre actul respiraiei i actul vorbirii trebuie s existe o foarte bun
coordonare. Pot aprea dificulti de respiraie din cauza unor deficiene
anatomice, a unor afeciuni ale aparatului respirator. Sunt foarte frecvente
cazurile de copii cu respiraie oral (inspir pe gur), din cauza vegetaiilor
adenoide. Este obligatoriu consultarea medicului specialist i nlturarea
cauzelor.
Cnd organismul copilului se afl n plin dezvoltare n perioada copilriei
este firesc s apar unele neregulariti fr o cauz organic.
De multe ori copiii, cnd vorbesc, efectueaz o respiraie folosind numai
partea superioar a plmnilor. In timpul inspiraiei cutia toracic se
mrete n plan vertical, copilul ridicnd exagerat umerii i contractnd
muchii gtului. Aceasta se numete respiraie superioar i denot o capacitate respiratorie redus.
Graba n exprimare i nerespectarea pauzelor necesare n vorbire i fac pe
unii copii s vorbeasc i n cursul inspiraiei nu numai al expiraiei cum
este normal.
Cnd au ceva de povestit unii copii execut micri respiratorii forate prin
folosirea unei cantiti prea mari de aer n expiraie. In felul acesta ei
consum tot aerul de rezerv din plmni i ultimele cuvinte din propoziie
nu se mai aud.
Este indicat s facem cteva exerciii simple pentru dezvoltarea capacitii
respiratorii i pentru realizarea unei bune coordonri ntre vorbire i
respiraie.
Se va ncepe cu exerciii de respiraie neverbal. Dac sunt fcute corect i
sistematic vor contribui la sntatea ntregului organism.

 Exerciiile de respiraie se vor face ntotdeauna numai n camere bine

aerisite sau n aer biber.
Copilul va fi nvat s inspire adnc pe nas i s expire pe gur.
Inspiraia va fi nsoit de micri de aplecare n spate a trunchiului, iar
expiraia de micarea invers, de aplecare n fa.
In timpul inspiraiei se va urmri extinderea abdomenului i a prii
inferioare a cutiei toracice i apoi revenirea ncet la normal n timpul
expiraiei.
Exerciiile se vor face ntr-un ritm lent cu foarte mic efort la nceput.
Se va urmri corectitudinea micrilor respiratorii i apoi se va mri
treptat durata respiraiei.
Urmrim formarea autocontrolului micrilor respiratorii, timpi egali
pentru inspiraie, expiraie i pauz.
Exerciiile vor fi mult mai bine nelese i executate dac ncercm s le
realizm sub form de joc.
Ne intereseaz dezvoltarea capacitii copilului de a asculta cu
atenie.
Exerciiile se fac sub form de joc i cresc gradat n complexitate n funcie
de vrsta i posibilitile copilului.
1. Imitarea onomatopeelor.
2. Identificarea unei surse sonore dup sunetul emis.
3. Jocuri de repetare a ritmurilor.
4. Recunoaterea persoanelor cunoscute dup voce.
5. Localizarea sursei sonore n spaiu.
6. Memorarea dup auz a unor cuvinte i propoziii.
7. Contientizarea legturii dintre poziia organelor de articulare i emisia
sonor.
8. Diferenierea sunetelor.
9. Diferenierea pronuniei corecte de cea greit.
10. nvarea corespondenei fonem grafem.
11. Formarea capacitii de analiz fonetic se va face n acelai timp cu
nvarea literelor.
12. Educarea capacitii de analiz fonetic
13. Exerciiile se vor face n mod gradat ncepnd cu sesizarea primului
sunet din cuvnt, apoi a sunetului final.
14. Se vor folosi imagini ale cror denumire ncepe cu vocale, apoi cu
consoane.
15. Pentru desprinderea sunetului final ordinea este invers. Se ncepe cu
imagini ale cror denumire se termin cu consoane i apoi cu vocale.
16. Sunt utile jocurile cu serii de cuvinte n care schimbarea unui sunet va
duce la schimbarea sensului cuvntului.
Sunt foarte necesare att exerciiile de gimnastic articulatorie ct i
cele de auz fonematic. Se va insista mai mult pe unele sau altele n
mod diferit n funcie de dificultile caracteristice fiecrui copil.

Sfaturi pentru prini

natura cauzelor pentru a ti ce msuri s lum.
cauz medical copilul trebuie consultat de un medic specialist i logoped.
reuita se bazeaz pe o bun colaborare.
copilul nu trebuie certat i nu i se vor face observaii n public,
vom luda copilul pentru progresul n vorbire.
Motivaia este foarte important.
Sfaturi pentru educatori
Cnd avei n clas un copil cu dificulti de articulare trebuie s tii cum
s-i acordai ajutorul.
Este necesar n primul rnd o consultaie cu prinii
Dac este cazul se vor recomanda prinilor examinri suplimentare,
Se va solicita colaborarea permanent a prinilor
n cadrul grupului copilul s se simt bine i nimeni s nu rd cnd pronun greit.
Va fi ajutat discret, punnd n valoare tot ce poate s fac.
Trebuie s i se acorde timp suplimentar n perioada activitilor
independente.
Educatorul poate ajuta foarte mult.

Blbial
Ce este blbiala?
Blbial este o tulburare a vorbirii care const n blocarea cursivitii
vorbirii. Sunt afectate ritmul i fluena exprimrii.
Cum se manifest?
ntreruperea fluxului vorbirii se manifest diferit n funcie de gravitatea
tulburrii.
Debutul blbielii se manifest prin:
- repetarea primei silabe din cuvntul cu care ncepe propoziia;
- ezitri, pauze ntre cuvinte, prelungirea unui sunet din cuvnt.
Blbial consolidat se manifest prin:
- spasme musculare i efort n rostirea primului cuvnt din propoziie;
- ncordarea involuntar este urmat de pronunia cuvntului n for;
- pauze care ntrerup pronunarea n ntregime a cuvntului;
- vorbirea nu are expresivitatea fireasc, este monoton;
- apar sunete sau cuvinte parazitare

Comportamentul copilului blbit

- teama de vorbire este caracteristic acelor copiilor care contientizeaz
defectul;

- copiii se exprim n propoziii scurte sau incomplete, ocolesc unele cuvinte

considerate dificile;
- au tendina de a se izola, dezvolt o sensibilitate exagerat i triesc
sentimente de inferioritate;
- blocajele pot ajunge pn la refuzul de a comunica prin vorbire.
Cum se manifest?
ntreruperea fluxului vorbirii se manifest diferit n funcie de gravitatea
tulburrii.
Blbial apare numai cnd copilul se adreseaz altei persoane. Cnd
vorbete singur cu voce tare nu se produce blocajul. De aceea este
foarte important relaia cu ceilali.
Cauzele blbielii
Cei mai muli specialiti consider blbial o tulburare provocat de
factori psihogeni.
Greelile educative sunt cel mai frecvent incriminate n declanarea i
agravarea blocajelor n vorbirea copilului.
Adulii din mediul imediat apropiat copilului, pruii sau bunici, intervin
greit n perioada de formare a limbajului propoziional. In jurul vrstei de 3
ani, cnd copilul nva s se exprime n propoziii, sunt fireti ezitrile,
cutarea cuvntului potrivit. Unii copii trec printr-o perioad cnd au tendina s repete prima silab. Este un fenomen obinuit i nesigurana va fi
depit pe msur ce se consobdeaz capacitatea de exprimare n
propoziii.
Atenionarea, certarea, manifestarea ngrijorrii sunt total neindicate. In loc
s duc la nlturarea manifestrilor vor avea efectul contrar, de fixare a lor.
Cu ct i se atrage atenia mai des copilului s nu se blbie" cu att
defectul se accentueaz.
Transmiterea temerii de a nu grei duce la contientizarea repetiiilor, pe
care altfel copilul le-ar fi ignorat i depit i la agravarea simptomelor.
Astfel n necunotin de cauz printele risc s-i provoace copilului
aceast tulburare de vorbire, chiar prin manifestarea grijii pentru o vorbire
corect.
Alte cauze in de un mediu familial confhctual, de ncordare nervoas
prelungit, provocnd stri de team i nesiguran ce afecteaz vorbirea
care este n plin proces de formare la copilul precolar.
Blbial mai poate aprea cnd unul din prini sau cineva foarte
apropiat copilului sufer de aceast tulburare sau vorbete foarte repede.
Dup unii autori blbial poate fi declanat i de contrarierea minii
stngi. Cnd lateralitatea stng este deja fixat obhgarea copilului de a
folosi mna dreapt i provoac o stare tensional care poate fi o cauz a
blbielii.
Nu se recomand contrarierea lateralitii odat ce aceasta este deja
stabilizat.

 Se poate ntmpla ca simptomele blbielii s apar o dat cu intrarea

copilului la grdini sau, dac erau ntr-o faz incipient, s se agraveze.
Aici este de vin atitudinea educatorilor. Intrarea n colectivitate este un
moment important pentru copil i dac nu este neles i va fi tratat cu prea
mare severitate pot aprea simptome de blbial.
Cnd copilul a nceput s se blbie naintea intrrii la grdini sunt
foarte importante relaiile cu educatorii. Dac va fi pus n situaii de
inferioritate din cauza exprimrii verbale sau va fi n centrul ateniei atunci
cnd vorbete i ceilali copii vor rde de el, teama de vorbire se va accentua
i blbial va lua forme mai grave.
Evenimente traumatice, emoii puternice, spaima pot fi cauza declanrii
blbielii. In aceste situaii debutul blbielii se manifest direct n formele
mai accentuate fr a mai trece prin fazele mai uoare.
Blbial poate aprea i pe fondul unei ntrzieri generale n dezvoltarea
psihic i fizic sau cnd copilul a suferit mai multe boli devenind foarte
sensibil att fizic ct i emoional.
Cauzele posibile sunt foarte diferite i se poate ntmpla s existe la
acelai copil concomitent mai multe cauze care interacioneaz.
De cele mai multe ori sunt hotrtori factorii psihogeni, de aceea n
tratarea blbielii se acord o mare atenie familiei i educatorilor
copilului.
Ce facem cnd copilul se blbie?
Blbiala este o tulburare de vorbire pentru care consultarea
logopedului este obligatorie.
Sunt situaii cnd blocajele sunt foarte puternice i este necesar
solicitarea medicului neuropsi-hiatru.
Tratamentul logopedic este complex i se desfoar pe mai multe direcii,
viznd:
examinare complex pentru stabilirea factorilor cauzali;
relaiile din mediul familial;
relaiile copilului n grdini cu educatorii i grupul de copii;
exerciii specifice pentru corectarea vorbirii integrate ntr-un program de
psihoterapie.
Cnd se ncepe corectarea blbielii?
Este foarte important corectarea s se efectueze de la debutul
blbielii.
Intervenia corect nc de la primele simptome asigur dispariia mai
rapid i fr complicaii ulterioare ale blocajelor vorbirii.
Dac se observ la copilul de 3 ani tendina de repetare a primei silabe din
cuvnt printele se va strdui s-i vorbeasc mai rar, accentund puin
intonaia, iar copilul i va imita vorbirea i se va evita instalarea dificultii
de vorbire.

Dac din diferite motive simptomele de blbial nu dispar se va cere

ajutorul logopedului fr a-i face copilului vreo observaie i fr a se
manifesta ngrijorarea.
De multe ori prinii cer sprijin logopedului dup mai mult timp de la
instalarea simptomelor cnd blbial s-a consolidat. Ei ncearc singuri
s corecteze" i agraveaz manifestrile.
Cnd se intervine la timp i se reuete corectarea dificultii de vorbire n
perioada precolar, este mai puin probabil s mai apar recidive.
Cnd simptonele blbielii sunt nlturate nainte de a fi contientizate de
copil, nu apare teama de vorbire, nu se manifest tendina de izolare, nu
este afectat dorina de comunicare.
Efortul este considerabil mai mic i rezultatele de cele mai multe ori foarte
bune.
n ce const colaborarea cu logopedul?
Logopedul va sftui prinii i educatorii ce atitudine s adopte n funcie
de:
cauza blbielii;
felul n care se manifest;
impactul asupra comportamentului copilului;
vrsta copilului.
Cnd dificultatea de exprimare nu este consolidat i blbila este n
stadiul de debut se aplic metode indirecte de corectare. Activitatea se
concentreaz pe:
- consilierea prinilor i educatorilor;
- exerciii specifice de respiraie i vorbire care se fac sub form de joc, fr
s se indice copilului scopul urmrit.
Blbial va fi nlturat mult mai uor cnd copilul nu a contientizat c
vorbirea sa reprezint o preocupare pentru cei din jur.
Nu se va discuta de fa cu copilul despre problemele sale de vorbire, nici
despre progresele pe care le nregistreaz.
Cnd copilul este mai mare i deja contientizeaz dificultatea de vorbire se
apeleaz la metodele directe. Se dau explicaii despre importana relaxrii,
despre exerciiile de respiraie i coordonarea respiraiei cu vorbirea. Copilul
va participa activ la corectarea vorbirii i i se va solicita autocontrolul.
Se urmrete detensionarea i demonstrarea posibilitii de a vorbi fr
blocaje. Pe tot parcursul etapelor corectrii se pune mult accent pe
educarea ncrederii n sine i nlturarea temerii de a vorbi.
Tratamentul este complex i implic toate persoanele din mediul apropiat
copilului, membrii familiei i educatorii cnd copilul este ntr-o colectiviate.
Scopul principal este detensionarea copilului i deblocarea capacitii de a
comunica cu ceilali.
Corectarea vorbirii copilului cu blbial se ncadreaz ntr-un program de
psihoterapie care vizeaz ntreaga personalitate a copilului.
Sfaturi pentru prini
Consultai din timp un logoped

 nlturat cauza care a declanat blbial.

Respectarea unui program zilnic echilibrat
Nu i se fac observaii copilului legate de vorbire
Vorbii copilului calm, lungind uor prima vocal din cuvnt, respectnd
intonaia fireasc a propoziiei.
Respectai indicaiile primite de la logoped.
Copilul trebuie eliberat de teama de a vorbi.
Este foarte bine s-i citii rar i ct mai expresiv poezii, poveti scurte, s
folosii jocuri ct mai variate care-i fac plcere copilului i i stimuleaz
dorina de comunicare.
Nu va fi niciodat constrns s vorbeasc
Antrenai n joc i ali copii pentru lrgirea relaiilor de comunicare
Eliberarea de nesiguran, de orice team.
Sfaturi pentru educatori
s adopte un comportament deosebit.
Copilului s nu i se fac observaii referitoare la felul cum vorbete
Necesar autocontrolul cnd se adreseaz copilului.
Acordai suficient timp copilului cnd dorete s vorbeasc.
Participai activ la ce dorete s spun
Copilul nu trebuie forat s vorbeasc n faa celorlali.
Cnd se fac exerciiile de gimnastic i de respiraie stimulat s le execute
ct mai corect.
Va fi antrenat n jocurile de ritm, de micare asociat cu vorbirea, n
dansuri, cntece i recitri de poezii cu versuri scurte ct mai expresive.
i ceilali copii vor fi nvai s-1 asculte cu atenie
Nimeni nu va rde de copilul cu probleme.
Copilul nu se va izola i va comunica cu ceilali.

ntrzierea n dezvoltarea vorbirii

In cadrul procesului complex al limbajului vorbirea este actul de utilizare a
limbii i reprezint modalitatea primordial i fundamental a limbajului.
Ce este ntrzierea n dezvoltarea vorbirii.
ntrzierea n dezvoltarea vorbirii este abaterea de la stadiile de evoluie
normal ale nvrii limbii vorbite de ctre copil.
Vorbirea copilului nu se dezvolt corespunztor vrstei sale n condiiile
unui auz normal i fr s existe afeciuni ale aparatului articulator,
ntrzierea se refer la:
- vocabular;
- structur gramatical;
- pronunie.
Cum evalum ntrzierea n dezvoltarea vorbirii.

Pentru a avea un criteriu dup care observm i evalum vorbirea copilului

trebuie s cunoatem etapele de evoluie a limbajului la copilul cu o
dezvoltare normal.
ntrzierile pot mbrca forme foarte variate, de la mici rmneri n urm
fa de nivelul mediu
de dezvoltare pentru vrsta respectiv, pn la nedezvoltarea vorbirii.
ntrzierea n dezvoltarea vorbirii se manifest:
- primele cuvinte cu sens apar dup 2 ani;
- formarea propoziiilor simple dup vrsta de 3 ani;
- dificultde de articulare sunt frecvente i persistente;
- vorbirea este neclar, poate fi chiar neinteligibil;
- auzul fonematic este foarte slab dezvoltat;
- tot procesul de evoluie a limbajului este mult ncetinit.
Pot exista i abateri mai mici de la medie care nu au semnificaia unei
ntrzieri i n afara preocuprii fireti pentru stimularea comunicrii
verbale a copilului nu va fi necesar un efort special. Un ghid de evaluare a
dezvoltrii vorbirii copilului este oferit n modulul I al acestui manual.
Cauzele ntrzierii n dezvoltarea vorbirii.
3 categorii de cauze:
Afeciuni ale sistemului nervos.
Bolile cronice sau bolile infecioase repetate n perioada primei copilrii
Mediul nefavorabil i greelile educative
- abandonarea copilului i lipsa unui mediu familial normal;
- neglijarea copilului;
- mediul familial marcat de conflicte i certuri;
- persoane din mediul apropiat copilului cu tulburri de vorbire;
- suprasolicitarea copilului prin cerine exagerate
- bilingvismul
.Mediul n care se dezvolt copilul are o importan hotrtoare
pentru dezvoltarea limbajului. Prinii sunt primii responsabili prin felul n
care asigur climatul de protecie i afeciune att de necesar bunei evoluii
a copilului.

Limbajul are o foarte mare importan pentru dezvoltarea intelectual i a

ntregii personaliti a copilului.
Trebuie s se acorde o atenie deosebit stimulrii dezvoltrii vorbirii
copilului. Cnd sunt remarcate ntrzieri nu este bine s se adopte o
atitudine pasiv de ateptare.
Este necesar s fie cutate cauzele i s fie luate din timp toate msurile
pentru stimularea dezvoltrii copilului.
Influenele educative bine dirijate vor avea efecte mai rapide i mai eficiente
cnd copilul este mic i ntrzierea nu s-a agravat.

Cum procedm cnd copilul are ntrziere n dezvoltarea vorbirii?

ntrzierile n dezvoltarea vorbirii pot avea forme complexe care fac necesare
att examinarea i intervenia mai multor specialiti (logoped, medic,
psiholog), ct i participarea activ a prinilor i a persoanelor care
rspund de educaia copilului.
ntrzierile n dezvoltarea vorbirii, n raport de form i gravitate, nseamn
perturbarea principalelor funcii ale limbajului.
Activitatea de stimulare a dezvoltrii vorbirii va urmri realizarea acestor
funcii care sunt eseniale pentru ntreaga evoluie a copilului:
- funcia de comunicare este principala funcie a limbajului;
- funcia cognitiv de suport a dezvoltrii intelectuale;
- funcia de reglare - de sistematizare i organizare a activitii.
Ce obiective urmrim:
- stimularea dezvoltrii vocabularului; dezvoltarea capacitii de exprimare
n propoziii i fraze; nsuirea structurilor gramaticale;
- educarea capacitii de a asculta i a ateniei auditive; formarea unei
pronunii corecte;
- formarea capacitii de a dialoga.
Stimularea dezvoltrii vocabularului
mbogirea vocabularului copilului se va realiza respectnd etapele de
evoluie.
nsuirea cuvintelor cu grad mai mare de generalizare este o etap
important n dezvoltarea intelectual a copilului.
Ii vom nva pe copii aceste cuvinte, parcurgnd etapele de: nelegere,
recunoatere, denumire.
Exemplu: nvarea culorilor.
Se ncepe cu activitatea de sortare a obiectelor dup culoare. Printele sau
educatorul aaz mai multe jucrii dup culoare folosind denumirea
culorilor (rou la rou, galben la galben etc). Apoi copilul trebuie s aeze la
rndul lui jucriile difereniindu-le vizual.
Dup ce a reuit, se trece la etapa urmtoare de recunoatere. Adultul
denumete o culoare, iar copilul o recunoate i o arat (d-mi mainua
roie" sau arat-mi o main alb", arat-mi alte jucrii de culoare roie").
Dup ce recunoate cu uurin culoarea i se poate cere s o denumeasc
i s rspund la ntrebarea Ce culoare are...?".
Se ncepe cu diferenierea a dou culori, cuprinznd treptat toat gama
culorilor principale. La fel se procedeaz cu cuvintele integratoare: animale,
psri, legume, fructe, flori, jucrii, alimente, mbrcminte, mobil etc.
Sunt utile jocurile cu imagini variate tip loto pe care copilul le poate
manipula cu uurin. Ne jucm clasificnd mai multe obiecte sau imagini
dup criterii diferite (culoare, mrime, form). Aezm la rnd mai multe
imagini i copilul trebuie s o ia pe cea care nu se potrivete, gsind singur
criteriul (mr, par, trandafir, cirea).

 nvarea cuvintelor de localizare n spaiu este un obiectiv aparte pentru

copiii cu dificulti de orientare n spaiu. Copilul va nva s rspund la
ntrebarea Unde este...?" folosind cuvintele: pe, sub, sus, jos, lng etc.
Schema corporal se nsuete nvnd denumirile prilor corpului i apoi
noiunile de dreapta i stnga. Copilul le nva mai nti pe propriul corp,
apoi la alii.
Orientarea n timp este mai dificil i se nva mai trziu. Se ncepe cu
succesiunea momentelor zilei prin asociere cu activiti specifice (Ce facem
dimineaa?" sau Ce facem noaptea?"). Se introduc noiunile mai nti",
dup aceea". Urmeaz nvarea anotimpurilor i n jurul vrstei de 5 ani
noiunile azi", mine", ieri". Se pot nva dup aceea zilele sptmnii.
In acelai timp cu dezvoltarea vocabularului ne ocupm i de dezvoltarea
capacitii de exprimare n propoziii i fraze i nvarea structurii
gramaticale.
Urmrim etapele fireti care trebuie parcurse n formarea propoziiilor:
asocierea a dou substantive, substantiv verb, substantiv adjectiv,
propoziii din trei categorii gramaticale cu subiect, predicat i complement.
Se dezvolt treptat capacitatea de exprimare n propoziii din ce n ce mai
complexe prin:
- utilizarea cuvintelor de legtur (cu, la, i etc.)
- folosirea singularului i pluralului;
- folosirea pronumelui personal i apoi posesiv;
- acordurile substantivelor i adjectivelor, schimbarea verbelor dup
persoan, numr, timp.
Se folosesc jocuri variate, citire de imagini, povestire dup imagini, situaii
concrete de comunicare.

Educarea capacitii de a asculta i a ateniei auditive; formarea

pronuniei corecte.
- nvai copilul s asculte zgomotele produse de diferite obiecte
- atragei-i atenia cnd sun telefonul, soneria;
- ncurajai copilul s asculte o melodie, s o imite i s se mite n
ritmul muzicii;
- jucai-v cu instrumente muzicale care produc diverse sunete;
- spunei-i poveti i modulai vocea i intonaia
- nu-i vorbii foarte tare

Copiii cu ntrziere n dezvoltarea vorbirii au dificulti specifice de

articulaie:
au o vorbire neclar cu omisiuni i deformri,
- nu pronun corect diftongii i grupurile consonantice;
- auzul fonematic este slab dezvoltat;

- cuvintele complexe sunt deformate prin omisiuni, nlocuiri, sau prin

schimbarea ordinei sunetelor i silabelor.

nsuirea pronuniei corecte.

Dificultile de articulare sunt foarte diferite.
Sub ndrumarea logopedului se vor face exerciiile necesare de gimnastic
articulatorie i exerciiile de dezvoltare a auzului fonematic.
- Dezvoltarea motricitatii organelor de articulaie
- Exerciiile de auz fonematic
Slaba dezvoltare a auzului fonematic este o constant caracteristic
Se va insista pe:
- contientizarea legturii dintre poziia articulatorie i emisia sonor;
- diferenierea sunetelor cu punct de articulare apropiat;
- diferenierea sunetelor surde i sonore;
- diferenierea pronuniei corecte de cea greit.
Sunt recomandate urmtoarele exerciii:
- de analiz a propoziiei.
- de mprire a cuvintelor n silabe.
- analiza sunetelor din care este format cuvntul.
Se parcurge de la exerciiile cele mai simple pn la sesizarea succesiunii
n ordine a sunetelor n cuvnt.
- separarea primului sunet din cuvnt;
- desprinderea ultimului sunet din cuvnt;
- selectarea primului i ultimului sunet din cuvnt;
- gsirea poziiei n cuvnt a unui sunet dat.
Aceste exerciii asigur pregtirea copilului pentru limbajul scris.
Toate exerciiile de mai sus sunt foarte utile pentru c vor preveni eecul
colar.
Formarea capacitii de a dialoga
Este necesar respectarea unor reguli:
- trebuie s existe intenia de a comunica cu altcineva
- este necesar flexibilitatea, adaptarea la partener;
- capacitatea de formulare a rspunsului cu promptitudine;
- memorarea att a propriilor replici ct i ale partenerilor
Capacitatea de a dialoga nseamn interaciune i cooperare
Dezvoltarea vorbirii se realizeaz prin lucrul n grup.
Crearea situaiilor de joc care reproduc situaiile reale
Sfaturi pentru prini i educatori
Prinii i educatorii trebuie s acorde o atenie deosebit ntrzierii n
dezvoltarea vorbirii.

 Tulburrile s fie depistate ntrzierile ct mai devreme

Stabilirea unui program de recuperare
Colaborarea cu prinii i educatorii.
Parcurgerea etapelor fireti de dezvoltare a vorbirii.
Exerciiile nu trebuie s fie impuse.
S li se vorbeasc n propoziii simple, despre obiecte familiare
Folosirea oricrui prilej n orice moment al zilei
Asigurarea unei atmosfere destinse, plcute.
Stimularea dezvoltrii vorbirii copilului va urmri realizarea funciilor
limbajului, rolul de suport pentru dezvoltarea intelectual.
Nu va fi certat sau pus n situaii de inferioritate fa de ceilali copii.
S fie ncurajate relaiile cu ali copii i create situaii de comunicare
Vor fi observate i notate progresele i dificultile copilului.
Dezvoltarea vorbirii copilului depinde n primul rnd de mediul n care
el triete. Un climat n care i sunt asigurate protecia i afeciunea
este obligatoriu pentru o evoluie normal. Numai ntr-un mediu
securizant se pot stabili relaii de comunicare fireti

Idei importante de reinut despre dificultile specifice de vorbire

s identificm ct mai devreme i s folosim metodele adecvate
specificului dificultii.
intervenia prompt pentru a preveni agravarea problemelor
va fi consultat un logoped pentru examinarea copilului, stabilirea
obiectivelor i metodelor de corectare.
se ncepe cu stabibrea cauzelor
se adopt att atitudini ct i metode diferite.
s fie cunoscute care sunt etapele n dezvoltarea vorbirii copilului pentru
a avea criterii de observare i evaluare.
s ne manifestm interesul fa de copil pentru ce vrea s comunice.
niciodat nu trebuie s se manifeste iritarea sau nerbdarea fa de
nereuitele copilului.

ASISTENA PSIHOPEDAGOGIC N FAMILIE A PERSOANELOR CU

DFICIENE DE AUZ

 Cnd un copil nu aude sunetele la fel de bine ca ceilali copii, spunem c

el are deficiene de
Deficientele de auz sunt rezultatul lezrii centrului auditiv al creierului
sau urechilor.
Este foarte important ca un copil cu dificulti ale auzului s fie depistat
i s-i fie acordat ajutor la o vrst mic - nici o vrst nu poate fi prea
mic. Dac un copil depete vrsta de 3 ani i nu s-a intervenit,
dezvoltarea lui ulterioar poate fi grav afectat.
Auzul poate fi afectat n grade diferite :
- Unii copii aud destul de multe sunete; atunci spunem c ei sufer de o
pierdere uoar a auzului.
- Ali copii nu pot auzi dect cu ajutorul unui aparat auditiv. Despre aceti
copii spunem c sufer de o pierdere parial a auzului.
- Exist unii copii cu un auz foarte prost sau care nu aud deloc i pe care
nu-i poate ajuta nici aparatul auditiv. Spunem c aceti copii au o pierdere
grav, profund sau complet a auzului; ei sunt numii surzi".
- Despre copiii cu o pierdere uoar sau parial a auzului spunem c sunt
hipoacuziei".
- Cea mai mare dificultate pentru un copil cu deficiene ale auzului va fi s
nvee s vorbeasCe sperane reale putem avea n cazul unui copil cu deficiene de auz.
Copilul cu deficiene ale auzului trebuie s fie n stare:
- s comunice eficient, folosind toate mijloacele posibile de comunicare.
- s ndeplineasc anumite sarcini n cadrul cminului i s fie un membru
apreciat al familiei i societii.
- s frecventeze instituiile precolare locale.
- s dispun de acces la nvmntul primar gimnazial i liceal (care
satisface necesitile lui), s aib posibilitatea de a veni n contact cu ali
copii i aduli cu deficiene ale auzului.
i ca adult, el trebuie s fie n stare:
- s participe activ la viaa familiei i societii.
- s aib acces la nvmnt i instruire profesional.
- s aib posibilitatea de a se angaja, de a lucra ntr-o anumit profesie, s
stabileasc relaii conjugale i s aib copii.
Scopurile pe care le urmrim n activitatea cu un copil cu deficiene de
auz.
s mbuntim capacitile de comunicare ale copilului.
s ncurajm mijlocul de comunicare optim pentru copil.
s acordm ajutor i s ndrumm prinii.
s oferim consultaii referitor la folosirea aparatului auditiv cnd este
necesar.

 s oferim copiilor cu deficiene de auz posibilitatea de a comunica ntre ei

i de a se ntlni cu aduli deficieni de auz.
s asigurm copilului ajutor specializat atunci cnd e necesar, servicii de
educaie special, servicii medicale etc.
Testarea auzului
De ce este necesar s identificm un copil care are deficiene de auz?
Copilul cu deficiene de auz are nevoi speciale. Pentru a satisface aceste
nevoi, copilul trebuie s fie identificat ca avnd deficiene de auz pentru ca
s primeasc ajutorul corespunztor.
Identificarea corect la orice vrst este foarte important, dar scopul
nostru este identificarea timpurie. Prin identificarea timpurie nelegem c
dificultile de auz ale copilului trebuie depistate la o vrst ct mai
fraged. Nici o vrst nu este prea mic.
Unii copii dobndesc afeciunea pe parcursul vieii. Este la fel de
important ca aceti copii s fie identificai la timp i ajutai.
Ce este necesar s urmrim ?
Dac copilul reacioneaz la sunete la fel ca i ali copii de vrsta lui.
Dac limbajul se dezvolt la fel ca i la ali copii de vrsta lui.
Dac copilul care nu rspunde la sunete sau nu progreseaz n vorbire
are deficiene de auz.
Observaii asupra copilului i discuiile cu prinii
Copilul arat la fel ca ceilali copii?
Copilul care are deficiene de auz arat exact la fel ca ceilali copii, n cazul
n care deficienele auzului nu sunt nite manifestri ale unui sindrom care
afecteaz auzul i nfiarea copilului.
Copilul se joac i acioneaz la fel ca ceilali copii?
Copilul cu deficiene de auz se joac i acionez la fel ca ceilali copii, cu
toate c el poate avea tendina de a fi mai retras, dac n-a fost ncurajat s
comunice.
Capacitile fizice sunt aceleai ca la ceilali copii de vrsta lui?
Copilul cu deficiene de auz are capaciti fizice ca oricare alt copil. Cu toate
acestea, poate exista o uoar ntrziere, dac a suferit de meningit.
Copilul reacioneaz cnd este chemat pe nume?
El poate s nu rspund, cnd este chemat din spate.
Copilul gesticuleaz mult cnd comunic?
Copilul cu deficiene de auz se bazeaz pe gesticulaie pentru a transmite
un mesaj.
Mama copilului a suferit de vreo boal n timpul sarcinii sau au fost
dificulti la natere?
Uneori deficienele de auz sunt cauzate de boala mamei n timpul sarcinii
sau de dificultile de la natere. Copiii nscui prematur sunt de asemenea
expui riscului de a avea deficiene de auz.
A avut copilul vreo afeciune grav?
Deficiena de auz poate fi cauzat de meningit.

Cauzele deficienelor de auz

Afeciunile urechii medii pot fi tratate dac sunt depistate la timp. Dac
nu sunt tratate la timp, ele pot duce la afeciuni mai grave i o anumit
pierdere a auzului.
Afeciunile urechii interne nu se trateaz.
Atunci cnd prinii afl c au un copil surd, ncearc de obicei s
gseasc explicaia.
Este cazul s precizm aici c n 30% pn la 60% din cazuri, cauza
surditii rmne necunoscut. In linii mari cauzele surditii pot fi grupate
n 3 categorii:
- congenitale: prezente la natere
- dobndite: aprute dup natere
- neidentificate: fr cauza cunoscut
Cauze congenitale
- Boli genetice (surditate n familie)
- Rubeola mamei n timpul sarcinii
- Prematuritate
- Medicamente ototoxice luate de mam n timpul sarcinii (dei trateaz
boala mamei, pot
afecta auzul ftului)
- Infecia cu citomegalovirus (virus ce afecteaz ftul)
- Incompatibilitatea Rh (mama i ftul au snge cu Rh diferit; netratat,
aceast situaie poate
genera mari probleme la natere)
Cauze dobndite
Meningita
Traumatismul cranian (accidentare grav la nivelul capului)
Medicamente ototoxice (anumite medicamente administrate copiilor
ca tratament al unor boli grave, pot produce, ca efect secundar,
surditate). Dintre medicamentele ototoxice amintim: streptomicina,
gentamicina, kanamicina (mai ales micine").
Oreion, Pojar ambele au ca urmare de multe ori o surditate grav
Surditate de transmitere

Fr o cauz cunoscut

n 30% pn la 60% din cazuri, cauza surditii rmne neidentificat.

Dac nu poate fi identificat cauza surditii copilului prinii vor fi
nemulumii. Nu disperai!
ntrebri i rspunsuri

Port eu vina pentru faptul c copilul meu are deficiene de auz?

Nu! Nu purtai nici o vin. Copilul poate s nu aud din mai multe cauze,
dar d-voastr nu purtai nici o vin.

Exist medicamente sau intervenii chirurgicale care ar putea s-mi vindece

copilul?
Nu! Odat ce copilul are o afeciune a urechii interne, nu exist
medicamente sau operaii care l-ar putea ajuta. Gradul de afeciune a
auzului la copil de obicei nu se schimb nici spre bine, nici spre ru.

Copilul meu va vorbi vreodat?

Aceasta depinde de gradul pierderii de auz i de ajutorul pe care-1 va primi.
Copiii cu deficiene de auz pot nva s vorbeasc numai dac sunt ajutai.
Oricum, toi copiii pot nva s comunice.
Toi copiii cu deficiene de auz sunt la fel?
Nu! Exact ca i copiii care aud, fiecare copil cu deficiene de auz este diferit.
Fiecare are caracterul su i o dificultate a auzului de natur diferit. Unii
aud multe sunete, n timp ce alii nu aud nimic. Unii aud sunetele nalte,
dar nu le aud pe cele joase.

Aparatul auditiv i va ajuta copilului meu s aud?

Ajutorul pe care un aparat auditiv l poate da depinde de gradul pierderii
auzului i de vrsta copilului. Cu ct este fixat mai devreme aparatul
auditiv, cu att e mai bine. Totui, aparatul auditiv nu-1 poate ajuta pe un
copil surd s vorbeasc, dect dac copilul este ajutat i stimulat.

Poate copilul meu s mearg la coal i s nvee ca oricare alt copil?

Da! Capacitatea copilului de a nva nu este afectat de deficiena de auz.
Copilul d-voastr poate nva la fel ca i ceilali copii, dar este foarte
important ca el s fie ajutat suplimentar de la o vrst foarte mic att la
coal, ct i n familie.
Proteza auditiv - n ajutorul auzului
Ce este o protez auditiv (sau aparat auditiv)?
Proteza auditiv este un dispozitiv care crete intensitatea sunetelor. Exist
mai multe feluri de proteze, dar toate se compun din aceleai elemente
principale: microfonul, amplificatorul, bateria, receptorul i oliva. Sunetul
intr n protez prin microfon, a crui funcie este s capteze sunetele.
Aceste sunete sunt apoi transformate n semnale electrice care trec prin
amplificator care face sunetele mai tari. Receptorul transform semnalul
electric din nou n sunet; de aici sunetele trec prin oliv i ajung n ureche.
Aparatul funcioneaz cu o baterie.

Cteva sfaturi
Pentru ca proteza s funcioneze, trebuie s-i punem o baterie bun i s
nu uitm s o pornim. Proteza nu funcioneaz dac este fixat pe T". Dac
emite un iuit, nseamn c funcioneaz, dar nu tii i dac funcioneaz
bine.
Proteza funcioneaz continuu sau cu intermitene?
Foarte uor strngei corpul protezei n timp ce iuie - dac se oprete,
aceasta ne poate sugera c proteza s-ar putea s funcioneze intermitent,
pornind i oprindu-se ntruna.
Verificai zilnic calitatea sunetului, pentru a nu exista distorsiune. Cum?
a) Verificai s fie pornit i bateria s fie bun.
b) Fixai volumul la ~1.
c) Vorbii, ascultnd ct mai aproape de ureche.
d) Sunetul poate fi metalic, dar nu trebuie s fie distorsionat.

Cum s vorbim unui copil cu deficiene de auz..

Vorbii-i
copilului
despre
lucrurile care se ntmpl n
jurul lui. In acest mod el va
ncepe s asocieze sunetele care
le
aude
cu
aciunile,
evenimentele,
oamenii
i
obiectele din jur.
Cobori-v la nivelul copilului
i vorbii cu el fa n fa.

nainte de a vorbi cu copilul,

aragei-i atenia uurel i
spunei-i pe nume. Asigurai-v
c el se uit la d-voaslr.
Cnd vorbii despre ceva, inei
obiectul aproape de fa astfel
nct copilul s vad buzele i
obiectul.
Indemnai-1
s
priveasc i s asculte.
Folosii gesticulaia cnd vorbii.
ndemnai copilul s foloseasc
gesticulaia.

Vorbii ntr-un mod firesc. Nu

exagerai micrile gurii

Vorbii copilului cu o voce

normal. Nu strigai i nu vorbii
n oapt.

Cnd se aude un zgomot,

artai-i copilului de unde vine
acesta. Vorbii-i despre el.
Indemnai-1 s se uite n acea
direcie.
ndemnai copilul s produc
sunete cntnd i jucndu-se cu
ele.

Cnd vorbii, folosii-v expresia

feii, pentru a ajuta copilul s
neleag ce spunei.

Exprimarea prin mesaje verbale si non-verbale

Copiii cu deficiene de auz:
Deseori neleg un mesaj transmis prin semne, dar pot avea dificulti la
nelegerea mesajului verbal.
tiu ce doresc s spun.
Pot s se exprime folosind semne, dar pot avea dificulti dac folosesc
vorbirea.

Comunicarea total sau Comunicarea prin toate mijloacele

Comunicarea este interaciunea dintre oameni i ncepe de la natere. Ne
petrecem mult timp comunicnd. Este la fel de important pentru un copil
deficient de auz ca i pentru un copil auzitor, doar c nu este la fel de uor.
Cel mai important lucru de care trebuie s v amintii cnd avei un copil
cu probleme de auz este c el poate s fac aceleai lucruri ca i un auzitor,
doar c nu aude.
Mai mult dect orice, el are nevoie de limbaj, deoarece fr limbaj, gndirea
este limitat i comunicarea foarte dificil.
Nu este important modul n care comunic sau limbajul pe care l folosesc
oamenii, ci capacitatea lor de a comunica eficient.
Exist diferite moduri de a exprima ceva: vorbirea, limbajul semnelor,
gesturile naturale sau expresia feei, dactilemele. Noi nu credem c o cale
de comunicare ar fi cea mai bun sau cea mai accesibil pentru copiii cu

deficiene de auz. Fiecare copil are alte capaciti i alte necesiti de

comunicare. Copilul trebuie lsat s ncerce diferite ci de comunicare,
pentru a putea cnd va deveni adult s opteze el nsui pentru una sau alta
dintre modalitile de comunicare.
Ce este comunicarea total sau comunicarea prin toate mijloacele?
Comunicarea total sau comunicarea prin toate mijloacele desemneaz o
anumit metod de comunicare n care auzul rezidual, vorbirea , limbajul
semnelor, dactilemele i labiolectura sunt utilizate la un loc, complelnduse reciproc.
S-a ajuns la concluzia c recurgnd la toate formele principale de
comunicare n scopul dezvoltrii limbajului copilului se obin rezultate mai
bune dect folosind o singur metod.
De ce trebuie s stimulm toate mijloacele de comunicare?
Majoritatea oamemlor folosesc vorbirea ca mijloc de baz n comunicare dar
i alte mijloace auxiliare. Cei care nu pot nva limbajul sau nu vorbesc
clar din anumite cauze trebuie ncurajai s foloseasc alte mijloace de
comunicare. Cel mai important lucru este s transmitem mesajul i nu
mijlocul de comunicare.
Cum ncurajm copilul s foloseasc i alte mijloace de comunicare?
Putem ncuraja copilul s foloseasc i alte mijloace de comunicare,
valorificndu-le noi nine i utilizndu-le n comunicarea cu copilul,
rspunzndu-i atunci cnd le folosete i ludnduAceasta nu se deosebete de ncurajarea copilului s vorbeasc.
Amintii-v!
Rolul parintilor este vital n dezvoltarea limbajului copilului, trebuie s v
alturai intereselor lui, si ncurajai eforturile, s ncorporai jocuri
repetitive si sarcini simple n activitile cotidiene.
Producerea de sunete
Copiii lipsii de auz, zmbesc, rd i gndesc. ncep chiar s ngne sunete
dar, pentru c nu se pot auzi (fr protez), producia lor vocal se oprete
aici.
Copiii parial auzitori i pot auzi ntr-o oarecare msur propria voce i
uneori progreseaz, dezvoltndu-i limbajul vorbit, chiar dac vorbirea lor
este neclar.
Copiii cu surditate sever sau profund nu-i pot dezvolta vorbirea dect
dac sunt ajutai de o protez auditiv.
Diagnosticarea timpurie, ndrumarea corespunztoare a prinilor i
colaborarea acestora la
formarea limbajului propriilor copii i la educaia acestora, constituie
msuri obligatorii pentru nite rezultate pozitive.

 Cuvintele au o mare important. Dar simpla lor enunare, ca o list de

etichete (ppu, main, biscuit) nu-1 va stimula pe copil s-i dezvolte
limbajul. Nu aceasta este calea fireasc prin care copiii auzitori i formeaz
limbajul. Acest lucru este valabil i pentru copiii cu deficiene de auz. Ei au
nevoie de prezena zilnic a limbajului vorbit, cu tot cortegiul su de bucurii
i emoii.
Desigur c multe stadii din perioada de achiziie a limbajului au fost
pierdute. Dar, dup diagnosticare i aplicarea unei proteze auditive eficiente
i cu ajutorul d-voasr, ei vor avea acces la cel puin o parte din bogia de
hmbaj care le st la dispoziie n propriul cmin.
Ce trebuie s facei?
1. ndreptai-v atenia spre lucrurile care l intereseaz pe copil.
2. Folosii propoziii simple i clare referindu-v la obiectul (jucria) care i-a
captat atenia.
3. Dai-i ansa s ia parte la conversaie, facei pauze, acceptai orice
contribuie din partea copilului.
4. Nu-1 ntrerupei cnd spune ceva, pentru a-1 corecta. Nu trebuie s
corectai ncercrile copilului de a vorbi. Repetai d-voastr corect, fr s-i
spunei Nu e bine aa .
5. ntreruperile frecvente nu ncurajeaz, ci rup fluxul comunicrii i
descurajeaz copilul.
6. Evitai vorbirea fr ir, monologurile lungi i etichetrile, vorbii natural
i degajat.
7. Folosii poezioare, cntecele i jocuri pe degete cu copilul, ajutai-v cu
crticele pentru copii.
8. Dac vedei din expresia feei copilului c se teme, i place, e suprat sau
a neles ceva, punei toate acestea n cuvinte, comentai.
9. ncurajai copilul s foloseasc protezele auditive, evitnd s-i lsai
impresia c acceptarea lui este condiionat: nva mai nti s
vorbeti____". Apreciai-1 aa cum este!
10.Verificai protezele ca s fii siguri c funcioneaz bine. Protezele l pot
ajuta foarte mult.
11.Antrenai toat familia n aceast activitate. Facei-i pe toi s neleag
c i rolul lor este la fel de important n ajutorul pe care 1 vor da
micuului cu deficiene de auz.

Labiolectura
Labiolectura sau citirea buzelor nseamn descifrarea unui text pe care l
rostete cineva prin urmrirea cu atenie a buzelor vorbitorului.
n viaa deficienelor de auz, labiolectura joac un rol foarte important;
compenseaz ntr-un fel lipsa auzului.
Copilul trebuie s neleag, iar noi trebuie s ne asigurm c a neles.

 Unele sunete sunt invizibile pe buze iar altele seamn mult ntre ele,
putnd fi confundate cu uurin.
Labiolectura este o abilitate care se nva. Cu ct auzul este mai deficitar,
cu att labiolectura devine mai important.
Toi copiii deficieni de auz trebuie s-i dezvolte aceast abilitate de a citi
de pe buze.
Uitai-v n oglind i rostii ina" sau cina". Nu exist nici o diferen
pentru c sunetele i" i ci" nu au micri de buze specifice. Sunt necesari
muli ani de exerciiu pentru a deveni un bun cititor al buzelor i chiar i
atunci, o mare parte din text este ghicit n mod inteligent.
Muli copii cu diferene de auz citesc buzele destul de prost deoarece nu
au limbajul i vocabularul bine dezvoltate.
Limbajul semnelor
Ce este limbajul semnelor ?
Limbajul semnelor nu este o traducere n semne a unei limbi. Limbajul
semnelor este un limbaj cu reguli proprii, structur proprie i modaliti
proprii de exprimare.
Limbajul semnelor nu nseamn folosirea minilor pentru a ilustra un
cuvnt. Unul i acelai semn poate reprezenta mai multe cuvinte din
limbajul vorbit.
Nu exist un limbaj universal al semnelor care s fie neles de
comunitile de surzi de pretutindeni. Fiecare zon i are propriul su
limbaj al semnelor.
Aproximativ 90% din copiii surzi au prini auzitori, deci acas ei nu au
acces direct la limbajul semnelor. Ei deprind limbajul semnelor de ndat ce
pesc pragul unei instituii precolare pentru copiii cu deficiene de auz.
Ce implic limbajul semnelor?
Limbajul semnelor este o limb complex, structurat i vie. Tot aa cum
n limb apar cuvinte noi, semnele sufer i ele un proces de transformare
cu apariia de noi semne.
Este un limbaj vizual, tridimensional i dinamic. El nu nseamn doar
dou mini care se mic lund forme diferite ci implic participarea
persoanei n totalitate. Contextul este foarte important n desfurarea
acestui limbaj.
Structura limbajului semnelor este diferit de cea a limbajului vorbit.
Deficienii de auz au o minte vizual, ei vd ceea ce vor s spun.
Limbajul semnelor se nva cel mai bine de la cineva care l folosete de la
natere. Copiii auzi-tori, dac sunt nscui n familii de surzi, devin fr
nici o dificultate bilingvi. Dar, majoritatea copiilor surzi se nasc din prini
auzitori, limba matern este cea vorbit i nu cea a semnelor. Cei mai muli
copii cu deficiene de auz nva limbajul semnelor cnd ajung n comuniti de copii surzi (grdinie, coli) de la colegii lor.

 Pe parcursul primilor ani de via, limbajul semnelor constituie

modalitatea natural prin care copilul poate stabili o comunicare eficient.
Limbajul acumulat n acest mod de ctre copil va constitui baza de pornire
pentru nvarea limbajului vorbit.
Copiii au dreptul s stpneasc un limbaj, s se poat exprima i s-i
neleag pe cei cu care vin n contact.
Pentru unii copii profund surzi este extrem de dificil s i dezvolte
vorbirea. Limbajul semnelor i poate ajuta s comunice i s capete
ncredere n ei. Este deprimant cum un copil se strduiete s-i comunice
ceva i nu poate.
Credem c este bine ca membrii familiei s nvee i ei semnele pentru a
putea comunica cu copilul i pn ce acesta va ajunge ntr-o instituie
precolar.
Limbajul semnelor poate deschide pentru copilul surd o u ctre lume.
Limbajul semnelor este o limb bogat i variat, care merit s fie privit
cu toat seriozitatea de ctre cei implicai n educaia copiilor cu deficiene
de auz.
Nu este greu s nvm un minimum de semne, pentru a putea iniia
copilul de ct mai de timpuriu n tainele acestui limbaj.
nvarea unui copil s foloseasc limbajul semnelor.
nvarea semnelor include 3 etape.
1. Copilul vede semnele folosite n situaiile cu semnificaii.
2. Copilul leag semnele cu semnificaia lor i ncearc s le imite.
3. Copilul folosete spontan semnele n context.
Pentru a parcurge aceste etape, exist unele lucruri importante pe care
att prinii, ct i copilul trebuie s le respecte.
Etapa
Copilul...
Adultul...
Obs.
1
Aceasta
ceaca ta

vede semnul
este folosit n multe
situaii variate

asociaz
semnul
ne
care-1 vede cu
sensul lui

ncepe
s
nelegerea
neleag
sensului
semnul

accentueaz
semnul
si-l
folosete
n
multe
situaii
diferite
repet semnul
i-l
asociaz
clar de semnificaia lui

folosete
permanent
acelai
semn
pentru
un
anumit obiect
ncearc s ofer copilului
imite semnul pe timp s ncerce

la aceast
etap
este
neaprat nevoie
ca copilul s
foloseasc
semnul
copilul trebuie
s fie implicat
n mod activ n
situaie
fiti rbdtori aceas-t etap
necesit timp

2
Ia ceaca ta

putei ajuta
copilul fr a-1

lmitarea
adultului

Utilizarea
contient
a semnului

care-1 vede n
situaie
este ncurajat
de
rspunsul
adultului
ncearc n
continuare!

se gndete ce
semn vrea s
transmit
ine minte
cuvntul care
exprim sensul
dat
ine minte
cum s fac
semnul

un semn
laud fiecare
ncercare
a
copilului de a
face un semn

continu
folosirea
semnului
n
context

continu
activitatea
pentru a-i oferi
copilului timp
s
se
gndeasc si s
foloseas-c
semnul

laud
i
accept
orice
ncercare
a
copilului de a
produce
un
semn
ntr-o
situaie de sens

fora
lsai copilul
s
capete
experien
Ia
aceast etap.
Nu-1 grbii s
treac la etapa
urmtoare

introducei
treptat
noi
semne si activitti
urmrii ca dvoastr
si
familia
s
folosii
gesticulaia tot
timpul
n
comunicarea cu
copilul

Dactilemele
Dactilemele reprezint un sistem de semne n care fiecrei litere a
alfabetului i corespunde un anumit semn.
Dactilemele sunt uor de nvat. Orice cuvnt care poate fi reprezentat n
scris prin litere, poate fi reprezentat i prin dactileme.
Dactilemele sunt n general foarte utile, ele fcnd legtura ntre cuvntul
vorbit, semne i cuvntul scris.
ncepnd de la 5 ani copiii cu deficiene de auz pot fi nvai literele i
implicit dactilemele.
Nu exist un alfabet internaional al dactilemelor. Sistemul romnesc
folosete o singur mn, n timp ce n alte ri (Anglia) se folosesc ambele
mini.
Dac copilul cunoate dactilemele vorbii-i n acelai timp cu
dactilarea cuvintelor

Important de reinut despre limbajul semnelor

Limbajul semnelor este limba matern a multor oameni deficieni de auz.
Este un limbaj cu reguli proprii, structur proprie i modaliti proprii de
exprimare.
ncercai s aflai mai multe despre limbajul semnelor folosit de
comunitile de surzi din ara dumneavoastr. Rugai pe cineva s v nvee
unele semne, pe care le putei arta prinilor.
Semnul nu este doar o micare a minii. El presupune micarea
ntregului corp, expresia feei i vorbirea
A ajuta un copil s nvee semnele echivaleaz cu a ajuta un copil s
nvee cuvinte.
Este important s nvm copilul s foloseasc acele semne care-1 vor
ajuta s-i exprime necesitile, emoiile, dorinele i interesele.
Odat ce copilul nva multe tipuri de semne, el poate nva s formeze
propoziii i fraze .
Dei este important s nvei un copil cu deficiene de auz hmbajul
semnelor, trebuie s stimulam i alte moduri de comunicare, cum sunt
vorbirea i scrisul.
Comportamentul
Copiii cu deficiene de auz pot avea tulburri de comportament, generate
de dificultile de comunicare cu ceilali. De asemenea, copilul cu deficiene
de auz poate fi frustrat de incapacitatea sa de a se exprima clar.
Aceasta este o problem deseori invocat de prinii copiilor cu deficiene
de auz, de aceea noi trebuie s-i sftuim cum s se poarte cu copii lor. Una
din metode este efectuarea unui test de control care s prezinte situaii
reale din via, cu care se confrunt prinii i s-i rugm s aleag cea
mai bun cale de a le depi.

Rspunsuri i momente care urmeaz s fie reinute..

l.a. Certai toi copiii, inclusiv pe copilul d-voastr care este surd.
* Copilul cu deficiene de auz trebuie s fie disciplinat ca i ceilali copii.
Nu-i permitei s fac ce vrea el doar pentru c are deficiene de auz.
2.
Nu! N-ai procedat corect. Dac copilul face ceva greii i d-voaslr l
certai, atunci trebuie s-1 certai de fiecare dat cnd face lucrul acesla.
* Este foarte important ca copilul d-voastr cu deficiene de auz s nvee ce
este bine i ce este ru, iar familia lui trebuie s fie consecvent n aceast
privin. Fiti consecveni!
3.b. Aratai-i copilului d-voastr, prin expresia feei i gesturi c suntei
suprat. Niciodat s nu lovii copilul, ncercai s-i explicai de ce suntei
suprat.
* Copilul cu deficiene de auz poate s nu neleag bine anumite situaii.
De aceea, este foarte important ca situaiile s-i fie explicate prin cuvinte,
semne i gesturi.
4. Nu! N-ai procedai corect. Dac ai spus "Nu" la ncepui, nu schimbai
rspunsul.
* Copilul cu deficiee de auz trebuie s tie c "Nu" nseamn "Nu". Este
important ca adultul s se in de cuvnt i s nu se lase influenat de
copil.
5.a. Rmnei calm. ncercai s ignorai copilul pn cnd acesla se
linitete. Dup ce acesta se linitete, alinai-1.
* Din cauza frustrrii sale, copilul cu deficiene de auz poate face trboi,
gndin-du-se c astfel va atrage atenia mamei. Dar el trebuie s tie c
acesta nu este un comportament bun i c el va atrage atenia numai dac
este linitit.
6.b. Certai-1 puin. Luai lucrurile pe care copilul le-a aruncat, apoi ignorai-1. Mai trziu, cnd s-a linitit, arlai-i un joc mai bun, de exemplu
cum s arunce pietre ntr-o cutie sau fructe ntr-un coule.
* Cnd copilul nu se poart bine, este important s-i spunem c el nu are
dreptate, dar n acelai timp s fim calmi. Mai trziu, ncercai s
transformai ceea ce fcea el ntr-o activitate pozitiv.

Important de reinut despre deficienele de auz

Lipsa sau diminuarea auzului cauzeaz o deficien invizibil.
Deficienele de auz apar ca rezultat al afeciunilor urechii medii i interne.
Creierul nu este afectat i copilul cu deficiene de auz nu este deficient
mintal.
Copii cu dificulti auditive trebuie s fie depistai precoce i s li se
acorde ajutor la o vrst ct mai fraged.
Unii copii, pe lng deficienele de auz pot avea i alte dificulti, de
exemplu, deficien mintala, deficiene fizice sau de vedere. Modul de
abordare a acestor copii va fi diferit.

 Exist diferite grade de deficien auditiv copilul poate avea o pierdere

uoara, parial sau total a auzului.
Scopul nostru este de a mbunti abiHtile de comunicare ale copiilor
cu deficiene auditive.
Pentru unii copii cu deficiene de auz, limbajul semnelor poate fi cel mai
eficient mod de a comunica.
Daca exist bnuiala c nu aude bine copilul, acesta trebuie testat ntr-o
instituie specializat, de ctre personal calificat.
Trebuie s ne gndim foarte bine nainte de a recomanda protezarea
auditiv a copilului cu pierderi de auz, deoarece nu toi copiii beneficiaz de
pe urma aparatului auditiv.
Dac pe copil l doare urechea sau are puroi, acesta trebuie s fie trimis
urgent la medic pentru a i se acorda asistena necesar.
Copiii cu deficiene de auz pot avea tulburri comportamentale generate
de dificultile de comunicare.
Este important ca nvtorii s primeasc sfaturi cum s ajute n clas
copilul cu dificulti auditive.
Orice copil cu deficiene de auz are dreptul la educaie.

ASISTENA PSIHOPEDAGOGIC N FAMILIE A

PERSOANELOR CU INFIRMITATE MOTORIE
CEREBRAL
CELE MAI FRECVENTE NTREBRI DESPRE I.M.C.
Exist vreun tratament
pentru IMC?

Nu. Nu exista tratament pentru IMC.

Nu exist medicamente sau operaii
care ne-ar putea scpa de IMC. Exist
ns tehnici i metode de recuperare
funcional care pot ajuta copilul s-i
antreneze i s-i mbunteasc

abilitile motorii.
Infirmitatea motorie
cerebral este
contagioas?

Nu, nu este contagioas. Nu se

transmite de la o persoan la alta.
Oamenii cu IMC trebuie ajutai s se
integreze n societate.

Cine poate s ne ajute

copilul?

Medicii recuperatori, mpreun cu

kinetoterapeutul, logopedul i
psihologul pot s v ndrume n ngrijirea copilului dumneavoastr. Voi,
prinii, suntei ns cele mai
importante persoane pentru copilul cu
IMC.
Fiecare copil cu IMC are
caracteristicile sale. Unii dintre copii
pot nva s aib grij de ei nii, dar
muli vor avea permanent nevoie de
ajutor. Cel mai important lucru este ca
dumneavoastr s i permi-tei
copilului i s i ncurajai eforturile de
a deveni ct mai independent posibil.
Multi dintre copiii cu IMC nva s
vorbeasc mai greu, datorit
dificultilor motorii de la nivelul aparatului fono-articulator (buze, obraji,
limb etc.). Pentru aceia dintre ei care
nu pot articula cuvintele este
recomandat folosirea unei combinaii
de cuvinte, semne i imagini pentru a
comunica.
Multi copii cu IMC, mai ales cei cu
inteligen nor-mal, ar beneficia mult
frecventnd coala. ns foarte des,
deficienele de micare ale copilului i
fac aproape imposibil frecventarea
unei instiluii colare obinuite. Exist
doar puine locuri n colile speciale.
De cele mai multe ori ns, familia este
cea care trebuie s ajute copilul sa
nvee, precum i cea care trebuie s
ncurajeze integrarea lui colar.
Persoanele cu IMC nu reuesc
ntotdeauna s i gseasc un loc de
munc. Dar exist multe servicii la
domiciliu i n comunitate pe care ei le
pot ndeplini, cu condiia s li se ofere
ansa.

Va putea copilul meu s i

poarte singur de grij?

Va nvaa copilul meu s

vorbeasc?

Va putea copilul meu sa

mearg la coal?

Va fi capabil copilul meu

s i
ctige singur existena?

Cum poate medicul s ajute un copil cu IMC ?

Infirmitatea motorie cerebral nu se trateaz, iar un medic nu
poate ajuta un copil cu IMC dect n situaia n care el prezint
afeciuni asociate.
O afeciune obinuit la copiii cu IMC este epilepsia, care se
manifest prin crize sau convulsii. Aceti copii trebuie s se
afle sub supravegherea medicului pentru urmrirea evoluiei
bolii.
Deoarece un copil cu IMC prezint dificulti de micare, de
poziionare a corpului, precum i dereglri funcionale ale
muchilor implicai n tuse, pot s apar afeciuni respiratorii.
Acestea trebuie tratate de ctre medic n stadiul timpuriu al
apariiei lor.
Pentru a corecta contracturile grave ale muchilor la copilul
cu IMC, n unele cazuri este uti lizat metoda chirurgical.
Oricum, trebuie sa ne gndim foarte bine nainte de a accepta
o ast fel de intervenie i s consultm un medic de
specialitate.
Un copil cu IMC i a crui inteligen nu este afectat nu va
avea dificulti de nelegere i nici de alegere a rspunsului.
Un copil care poate vorbi va putea oferi un rspuns verbal,
chiar dac acesta va fi mai puin clar.
Dificultile pot s apar n cazul n care copilul nu poate
vorbi. El trebuie s decid cum s trimit rspunsul.
Un copil care nu poate vorbi trebuie nvat s foloseasc
gesturile sau s indice anumite ima gini pentru a comunica. In
timp, el va trebui nvat s scrie i s citeasc, cu sau fr
ajutorul calculatorului.
Dac nu i se ofer o alternativ pentru vorbire, copilul va
avea dificulti la trimiterea mesa jului i atunci ciclul
comunicrii se ntrerupe.
Deoarece comunicarea este deseori afectat la copiii cu IMC,
acest aspect trebuie atent urmrit i sprijinit de timpuriu.
Pentru a realiza obiectivul pe termen lung care va permite
copilului cu IMC s comunice ntr-un anumit mod, trebuie s
evalum capacitile de comunicare ale copilului.

PLANIFICARA OBIECTIVELOR
Pentru a alctui un program individualizat al copilului n vederea
dezvoltrii capacitilor sale de comunicare, va trebui s ne reamintim
elementele planificrii obiectivelor.
n primul rnd, trebuie s ne gndim la dificultatea de baz a copilului.
Apoi putem s ne gndim la obiectivele pe termen scurt i la activitile
necesare pentru a le atinge. Nu trebuie s uitm c fiecare copil cu IMC
are caracteristicile i necesitile lui i, prin urmare, planificarea
obiectivelor va fi diferit de la un copil la altul.
Obiectivul pe termen lung va fi ntotdeauna legat de mbuntirea
comunicrii, dar cele pe termen scurt (corespunztoare prioritilor

imediate) pot fi legate de mbuntirea ateniei, de capacitatea de

ascultare, de nelegerea mesajului, de imitarea unor sunete sau de
articulare, de mbogirea vocabularului etc.

CUM S VORBETI UNUI COPIL CU IMC

Vorbii cu copilul despre lucrurile care se petrec n jurul lui.

Aezai-v la nivelul copilului i vorbii cu el fa n fa.

nainte de a vorbi cu copilul, atragei-i atenia, spunndu-i pe
nume. Fii sigur c el se uit la dumneavoastr cnd i vorbii.
Artai-i obiectele despre care vorbii i, dac este posibil,
apropiai-le de faa lui pentru ca el s le vad i s le pipie.
Nu forai copilul s vorbeasc. Exist i alte modaliti prin
care copilul poate comunica, atunci cnd el nu articuleaz
sunete cu uurin. In paginile urmtoare vei afla cteva informaii despre limbajul semnelor i cel al imaginilor, ca mijloace
alternative de comunicare. Un logoped v va ndruma n acest
sens.
Observai orice ncercare a copilului de a comunica i
ntotdeauna rspundei la ea.
ncurajai orice mijloc de comunicare.
Dai-i copilului timp s rspund.
Gsii timp pentru a sta i a vorbi ct mai mult cu copilul.

Vom permite copilului s transmit un mesaj, ceea ce i va spori

motivaia de a comunica;
Ii vom oferi copilului un mijloc de a-i exprima necesitile i de a
avea un oarecare control asupra mediului su, ceea ce i va
reduce frustrarea posibil;
Vom ajuta copilul s i dezvolte abilitile de comunicare;
Vom reduce presiunea la care este supus pentru a vorbi
(relaxarea ce rezult de aici are dese ori ca rezultat chiar o
ameliorare spontan a vorbirii sale);
Vom reduce efortul fizic la care este supus copilul deoarece
controlul motor asupra gesticulaiei i folosirii imaginilor este
mai mic dect cel necesar pentru a vorbi.

Alegerea metodei de comunicare

Alegerea metodei de comunicare pentru un copil nu este un lucru
uor. Trebuie s folosim toate cunotinele pe care le avem despre
copil i despre comunicare, pentru a lua decizia optim n cazul
fiecrui copil n parte.
Unele din aspectele de care trebuie s inem cont sunt
urmtoarele:
- vrsta copilului,
- motivaia sa de a comunica,
- gradul de eficien a metodei de comunicare folosite de el n
prezent,
- nivelul lui de nelegere,
- abilitile vizuale,
- abilitile fizice,
- sprijinul familiei.
Trebuie s fim pregtii s schimbm sau s adaptm metoda de
comunicare, dac se dovedete c alegerea noastr nu a fost
tocmai potrivit pentru copil.

LIMBAJUL VORBIT

Nu toi copiii cu IMC vor nva s foloseasc limbajul vorbit ca

mijloc de comunicare de baz.
Deoarece limbajul vorbit este cel mai eficient mijloc de
comunicare, trebuie s ajutm fiecare copil s-i dezvolte
abilitile ce in de acest aspect, dac este n puterile sale.
Unii copii i pot dezvolta limbajul vorbit pn la un nivel la care
sunt capabili s formeze din cuvinte propoziii. Ali copii nu vor
putea trece niciodat de treapta utilizrii sunetelor cu sens.
Factorii principali care vor influena dezvoltarea limbajului vorbit
sunt urmtorii: gradul deficienei mintale asociate, gradul
incapacitii sale fizice, stimularea pe care o primete din exterior.
Trebuie s avem mereu n vedere faptul ca unii copii cu IMC pot
nelege bine limba vorbit, dar sunt incapabili s vorbeasc ei
nii.
Copilul nu trebuie niciodat forat s vorbeasc. Activitatea de
dezvoltare a vorbirii trebuie s fie plcut i relaxant.
Dac asupra copilului se va exercita prea mult presiune pentru a
vorbi, aceasta, de fapt, i va frna dezvoltarea vorbirii.
Situaiile cotidiene sunt cele mai bune ocazii de a stimula
nelegerea i utilizarea limbii vorbite.
Repetarea fr sens a cuvintelor nu contribuie cu nimic la
dezvoltarea limbii vorbite.

Copiii mici cu IMC trebuie ajutai

Dac, pe msur ce copilul

s si dezvolte toate mijloacele de

comunicare

La aceti copii trebuie s

dezvoltm capacitile necesare
pentru limbajul semnelor, al
imaginilor i limbajului scris

Dac, pe msur ce copilul crete,

devine evident faptul c vorbirea
va fi principalul su mijloc de
comunicare, atunci trebuie s l
ajutm s i dezvolte abilitile

n aceast direcie.
Totui, este evident c pentru
muli copii cu IMC vorbirea nu va
deveni niciodat mijlocul princi-s
pal de comunicare.

Activiti pendru dezvoltarea limbajului vorbit

nainte de a ncepe lucrul asupra limbajului vorbit cu copilul,
trebuie s ne asigurm c el
ocup o poziie stabil, sigur i comod, pe un scaun, pe
genunchii adultului, sau n alt
poziie recomandat de kinetoterapeut sau de medicul
recuperator.
Organizai jocuri sonore n timpul crora dumneavoastr i
copilul imitai diferite sunete.
Cnd copilul emite un sunet, imitai-1 i provocai-1 s l repete.
Organizai jocuri de mimic i imitaie a expresiilor mimice
(eventual, n faa oglinzii)
Improvizai jocuri cu buzele", n care se emit sunete diferite cu
ajutorul buzelor
ncurajai copilul s consume alimente de diverse consistene,
pentru a-1 nva s mestece.
Oferii-i copilului ocazii de a ncerca s vorbeasc. Nu v grbii
cnd vorbii cu el sau cnd l
ascultai, lsai-i timp s v rspund.

LIMBAJUL SEMNELOR

Folosirea gesturilor (sau a semnelor) poate deveni mijlocul de

comunicare de baz al copilu
lui sau poate fi doar un mijloc auxiliar pentru un alt sistem. De
exemplu, un copil poate folo
si n special vorbirea, dar totodat i unele gesturi, pentru a se
face mai uor neles.

Unii copii i pot dezvolta gesticulaia ntr-o aa msur, nct

sunt capabili s execute semne
clare i precise cu minile i mimica feei. Ali copii pot s nu
evolueze, rmnnd doar la
nivelul unor micri largi ale braelor, feei sau chiar a
ntregului corp pentru a transmite un
mesaj de ordin general.
Este foarte important ca fiecare persoan care relaioneaz cu
copilul s tie i s foloseasc
aceleai gesturi - repetarea i consecvena pe care le implic
aceasta va ajuta copilul s
nvee.

Activiti pentru nvarea gesturilor...

nainte de a ncepe lucrul asupra gesturilor cu copilul, trebuie
s ne asigurm c el ocup o poziie stabil, sigur i comod,
pe un scaun, pe genunchii adultului, sau n alt poziie recomandat de kinetoterapeut sau de medicul recuperator.
Improvizai pentru copil jocuri cu minile i cu degetele,
gdilndu-1 i suflndu-i n palme, micndu~i braele etc.
Dai-i copilului s in n mn i s pipie diferite obiecte.
Cnd i vorbii despre diferite obiecte, artai-i-le copilului i
facei semnul corespunztor. Ajutai-1 pe copil s v imite,
conducndu-i minile.
Practicai jocuri n care facei asociere ntre gesturi i obiecte.
Organizai jocuri de tip mima". Descriei copilului un obiect
fr a-1 numi, apoi punei-1 pe el s spun prin gesturi despre
ce obiect este vorba.

LIMBAJUL IMAGINILOR

Att timp ct un copil poate s i transmit mesajul prin sunete

i semne, este foarte probabil
c el va folosi aceste modaliti. Dar cnd cei din jur nu l
neleg, el va recurge la imagini.
Unii copii pot folosi doar cteva imagini de baz, alii pot utiliza
o ntreag colecie de imagini, pe care o folosesc pentru o
comunicare destul de complex.
Principalii factori care pot influena negativ capacitatea
copilului de a folosi imaginile ca mijloc de comunicare sunt: un
grad avansat al deficienei mintale, afectarea vederii, probleme
n recunoaterea i utilizarea imaginilor etc.
Imaginile oferite copilului trebuie s corespund vrstei lui,
necesitilor i mediului cultural. Ele vor trebui organizate ntrun tabel de comunicare, portabil, pe care copilul s l aib asupra lui mereu.

ASPECTE IMPORTANTE DE REINUT DESPRE

COMUNICAREA PRIN TOATE MIJLOACELE

Infirmitatea motorie cerebral afecteaz acea parte a

creierului care controleaz micrile muchilor. Aceasta, de
obicei, nseamn c toi muchii corpului sunt afectai,
inclusiv cei care particip la procesul masticaiei i vorbirii.

La muli copii cu IMC este afectat doar centrul motor al

creierului, n timp ce inteligena este normal.

La unii copii cu IMC sunt afectai i ali centri ai creierului,

astfel inteligena, auzul sau
vederea pot fi Ia rndul lor afectate.

Pentru IMC nu exist tratament, n schimb exist i alte

modaliti de a ajuta copilu
s-i mbunteasc calitatea vieii.

Copilul cu IMC poate avea nevoie de mijloace diferite de

comunicare, fie ca auxiliar pentru limbajul vorbit, fie de un
susbstitut al vorbirii. El poate folosi limbajul gesturilor, al
imagini
lor, limbajul scris sau o combinaie a acestora.

Unii muchi ce particip la hrnire particip i la

articularea sunetelor. mbuntind abilitile de
alimentare ale copilului, l putem ajuta s i dezvolte
efectiv i vorbirea.

Este important ca toi cei care intr n contact cu copilul s cunoasc

imaginile i semnificaia
lor pentru copil.
LIMBAJUL SCRIS
Pentru a putea folosi limbajul scris, un copil trebuie s nvee s
citeasc.
El va putea folosi apoi n comunicare un tabel de cuvinte i
expresii uzuale, sau va putea folosi computerul n comunicarea
cotidian.
Iat cteva activiti pentru a nva un copil s citeasc: Asociai
imaginile cu cuvinte.
- Lipii etichete cu denumiri pe obiectele din cas.
- Organizai jocuri de asociere a perechilor de litere identice.
- Organizai jocuri de perechi imagine-cuvnt.
Apelai la educator sau la logoped pentru a dezvolta aceste
activiti.

ASISTENA PSIHOPEDGOGIC N FAMILIE A PERSOANELOR CU

DEFICIENE MULTIPLE/ASOCIATE

Deficienele multiple/asociate
Cnd un copil sufer de mai multe incapaciti diferite, spunem c el are
deficiene multiple/asociate. De exemplu, un copil poate ntmpina
dificulti de nvare, de control al micrilor, de auz i de vedere.
Un copil care ntmpin dificulti n mai multe domenii are dizabiliti
severe sau asociate.

Un copil cu deficiene multiple trebuie s poat:

s-i comunice necesitile ntr-un mod oarecare;
s neleag situaiile obinuite, de fiecare zi;
s coopereze cnd i se face baie, cnd este mbrcat sau hrnit.
Prin urmare, vedei c deseori nu este realist s ateptm de la copilul cu
deficiene multiple s vorbeasc, s mearg, s se ngrijeasc pe sine sau
s frecventeze coala. Totui, trebuie s reinem c exist multe lucruri pe
care copilul cu deficiene multiple le poate face cu ajutor.

Care sunt scopurile noastre pentru un copil cu deficiene multiple?

Scopurile noastre sunt:
de a elabora modele bune de poziionare i micare pentru a preveni
agravarea deficienelor fizice;
de a-i forma abiliti de comunicare elementare;

 de a face mai uoar i mai plcut ngrijirea zilnic a copilului de ctre

prini.

Deficienele multiple/asociate - ntrebri i rspunsuri..

Este oare vina mea c copilul Nu.
Nu
este
nici
vina
are o deficien multipl?
dumneavoastr, nici a soului
dumneavoastr dac copilul are
o deficien multipl. Deficiena
multipl se ntlnete la copiii
din toat lumea i, de obicei,
exist cauze de ordin medical
care explic de ce copilul are o
astfel de deficien.
Exist vreun tratament pentru Nu. Nu exist tratament pentru
deficiena copilului meu?
deficiena
copilului
dumneavoastr.
Nu
exist
medicamente sau intervenii
chirurgicale care ar putea s v
ajute copilul. Dar, n general,
este mult mai important ca
dumneavoastr
s
acceptai
deficienele copilului dect s
cutai un tratament pentru ele.
Deficienele
copilului
meu Nu.
Deficienele
copilului
sunt contagioase?
dumneavoastr
nu
sunt
contagioase. Ele nu se transmit
de la o persoan la alta. Prin
urmare, putei s ncurajai
oamenii s relaioneze cu copilul
dumneavoastr.
Cine poate s ne ajute copilul?
Medicii,
psihopedagogii,
psihologii,
kinetotera-peuii,
logopezii, psihoterapeutii .a. v
pol ajuta pe dumneavoastr i pe
copil. Dar, ceea ce este i mai
important, dumneavoastr, cu
sprijinul familiei i societii,
suntei cei care putei s v
ajutai copilul cel mai mult.
Dumneavoastr, prinii, suntei
cei mai importani oameni
pentru copiL

Va putea copilul meu s-i

poarte
singur de grij?

Va putea
nvee?

copilul

meu

Va putea copilul meu

vorbeasc vreodat?

Exist coli pentru un copil ca

al meu?

Majoritatea copiilor cu deficiene

multiple nu vor fi n stare s
aib singuri grij de propria
persoan. Dificultile pe care ei
le ntmpin n micare i
nvare,
asociate
cu
alte
incapaciti, impun un ajutor
permanent la splare, mbrcare
i la mas.
Copiii cu deficiene multiple sunt
diferii, dar majoritatea vor
ntmpina mari dificulti n
nvare i s-ar putea ca
niciodat
s
nu
nvee
deprinderile pe care le nva ali
copii. Este important ca noi s
aflm ce poale face copilul, aslfel
nct s putem folosi aceasta ca
baz de la care vom porni n
nvare. El va nva mai ncet
i mai anevoios n comparaie cu
ali copii, de aceea trebuie s fim
persevereni i s avem rbdare.
Nu, copilul dumneavoastr nu va
nva s vorbeasc, dar el va
putea s comunice prin alte
mijloace, ca de exemplu, prin
sunete, micri i mimic.
Copiii cu deficiene multiple au
nevoie de mult mai mult ajutor
i atenie pentru a nva cum s
comunice.
Da, exist. Dar, noi suntem de
prere c cea mai bun ans
pentru un asemenea copil este
s nvee i acas, cei mai buni
profesori fiind prinii. Ei sunt
cei care pot avea grij de copilul
lor, l pot ajuta efectiv i-l pot
iubi.

Acestea sunt doar cteva din ntrebrile pe care le pot adresa oamenii.
Dumneavoastr putei avea mai multe ntrebri. Niciodat s nu v fie fric
s punei o ntrebare sau s aflai mai multe despre copiii cu deficiene
multiple.

Medicul poate s ajute copilul cu deficiene multiple doar n cazul n

care prezint afeciuni asociate.
O afeciune asociat la copiii cu deficiene multiple este epilepsia. Ea se
manifest prin crize convulsive. Aceti copii trebuie s beneficieze de
asisten medical pentru a ine sub control epilepsia.
Deoarece copilul cu deficiene multiple are probleme de micare i
poziionare, de motilitate a muchilor angrenai n respiraie i tuse, pot
aprea afeciuni respiratorii, care trebuie tratate de un medic.
Copiii cu deficiene multiple au deseori dificulti de alimentare i i
dezvolt mai greu abilitile de hrnire. Prin urmare, s-ar putea ca ei s nu
nghit suficient hran pentru a-i satisface necesitile, astfel ajungnd
la subnutriie. Orice copil care sufer de subnutriie trebuie s fie consultat
de ctre medic.
Unii copii cu deficiene multiple pot avea contracii musculare. Uneori,
prin intervenii chirurgicale se pot corecta contracturile grave, dar trebuie
s v gndii foarte bine nainte de a recurge la aceast operaie i s
supunei copilul unui examen amnunit.
Dac copilul cu deficiene multiple are dificulti de vedere, medicul v va
spune ce msuri trebuie luate pentru a mbunti vederea copilului
dumneavoastr.
Dac copilul cu deficiene multiple are deficiene ale auzului, medicul va
stabili dac i cum poate fi mbuntit auzul copilului dumneavoastr.

Cnd evalum comunicarea unui copil cu deficiene multiple, este

necesar s examinm urmtoarele aspecte:
- Abilitile sociale
- Auzul / ascultarea
- Vederea / privirea Simul tactil
- Mirosul
- Gustul
- Micarea
- nelegerea noiunii de obiecte ascunse
- Aciunile cu un anumit scop
- Imitarea aciunilor
- Producerea sunetelor
Recomandri cu privire la modul de evaluare a abilitilor de
comunicare ale copilului cu deficiene multiple:
Dac este posibil, evaluai copilul mpreun cu prinii lui. Urmrii cum
relaioneaz ei cu copilul i observai cum le rspunde acesta. Nu uitai c
ei tiu cel mai mult despre copilul lor, deci punei-le ntrebri i folosii
experiena lor;
Realizai evaluarea ntr-un mediu firesc i relaxant, unde prinii, copilul
i dumneavoastr v simii liberi pentru a lucra i a discuta mpreun.

 Rezervai-v destul timp pentru a efectua evaluarea.

nainte de a trece la completarea fiei de evaluare, citii-o cu atenie
pentru a v reaminti aspectele asupra crora trebuie s v concentrai
atenia pe parcursul examinrii.
Nu uitai c trebuie s fii flexibili n abordare i s v lsai "condui" de
copil.
Pentru a obine informaia dorit, ntreprindei dumneavoastr unele
activiti cu copilul, dar rugai-i i pe prini s desfoare diferite activiti
mpreun cu copilul. Copilul va rspunde dumneavoastr i prinilor n
acelai fel? Observai cu atenie copilul!
nainte de a ncepe evaluarea, pregtii toate obiectele de care ai putea
avea nevoie.
Nu grbii copilul s efectueze ct mai multe activiti, ci petrecei mai
mult timp cu el, desfurnd aceste activiti calm i minuios. Evaluarea
poate fi reabzat n cteva edine, nu este necesar s o finabzai ntr-o
singur edin.
Dac timpul nu este potrivit pentru evaluare, atunci nu insistai. De
exemplu, copilul ar putea fi bolnav sau obosit sau poate prinii doresc s
discute cu dumneavoastr despre altceva. Programai edina ntr-o alt zi.
Manifestai interes i preocupare fa de prini i copil. Incurajai-i
ntotdeauna s desfoare activiti i ludai-i atunci cnd au succes. Nu
continuai activitile care se soldeaz cu insucces.

Planificarea obiectivelor
Planificarea obiectivelor pentru copiii cu deficiene multiple presupune
concentrarea ateniei asupra transformrii unor simple reacii, descrise n
paginile anterioare, n mijloace de comunicare semantice.
Astfel, putem stabili comunicarea de baz ntre copil i persoana ce are
grij de el i s-i oferim posibilitatea copilului s-i exprime necesitile i
s poat controla ntr-o msur oarecare ceea ce se petrece cu el.
ncercai s v imaginai ca suntei surd i orb:
Cum ar fi aceasta?
Ce ai putea face?
Ce ar fi dificil pentru d-voastr?
Cum ai comunica?
Cum ai nva?
Cum ar putea alte persoane s v ajute?
Copilul surd i orb (cu surdocecitate) nu este doar un copil surd care nu
vede sau un copil orb care nu aude. Deficiena este mult mai complex.
Copiii multisenzorial afectai sunt incapabili s-i foloseasc simurile de
distan (vzul i auzul) pentru a pruni informaii nedistorsionate din
mediu.

 Copilul cu surdocecitate:
- nu are capacitatea de a comunica cu mediul nconjurtor ntr-o manier
inteligibil;
- are o percepie distorsionat a mediului n care triete i se dezvolt;
- nu are capacitatea de a anticipa anumite evenimente sau rezultatele
activitilor;
- este lipsit de multe dintre motivaiile extrinseci de baz;
- poate s aib probleme de sntate care s conduc la deficiene serioase
n dezvoltare;
- poate asimila doar anumite metode de a nva pentru a compensa
multiplele sale deficiene;
- poate avea dificulti majore n stabilirea i meninerea relaiilor cu alte
persoane.
Muli copii cu surdocecitate au vedere rezidual i / sau auz rezidual (au
resturi de vz i de auz) care ar putea fi folosite n mod eficient. Ei trebuie
nvai s-i foloseasc acest potenial rezidual i s integreze informaiile
senzoriale de la receptorii de distan la experienele anterioare i la
informaiile primite de la ceilali receptori.
Exist unii copii la fel de inteligeni i dezvoltai fizic ca i mine i ca voi,
dar, deoarece ei sunt .Li surzi si orbi, ei nu se pot mica, nu pot comunica
sau nva n acelai mod ca i noi. Deseori, oamenii se grbesc s
ndeprteze aceti copii i sunt de prere c foarte puin poate fi fcut
pentru a-i ajuta. Ceea ce nu-i dau seama este faptul c dac acestor copii
b s-ar acorda ajutorul cuvenit de la o vrst fraged, ei ar avea un mare
potenial de a nva. Deci, este de competena noastr s avem grij s le
fie acordat ajutorul necesar.
Sugestii despre modul n care putem ajuta copilul surd i orb
1. Cunotina cu copilul
ntotdeauna prezentai-v unui copil
care este surd i orb, astfel nct el s
tie c dumneavoastr suntei n
preajma lui. Facei aceasta, lundu-i
atent mna i per-mindu-i s v
ating faa. Lasai-1 s pipie orice
trsturi deosebite, de exemplu,
ochelarii, mustaa, cerceii, prul
lung. In cele din urm, copilul va
ncepe s v recunoasc prin ceea ce
simte.

2. Contactul fizic
Un copil surd i orb are nevoie s se
simt n siguran din punct de
vedere fizic n spaiu. Poziionndune napoia copilului, spatele lui fiind
lipit de pieptul nostru, putem s-1
ajutm s se mite i s cerceteze n
siguran mediul.

3. Rutina
Pentru a ajuta un copil care este surd
i orb, dezvoltai-i o percepere a lumii
nconjurtoare i a lucrurilor care i se
ntmpl.
Trebuie
s
stabilim
programul
activitilor
zilnice.
Aceasta
presupune ca aceleai lucruri vor
avea loc n fiecare zi i n acelai mod.
Aceasta l va ajuta pe copil s
anticipeze
sau
s
prevad
evenimentele zilnice.
5. Utilizarea obiectelor in calitate
de semnale
Alegei un obiect n calitate de semn
pentru fiecare din activitile zilnice
pe care le face copilul, de exemplu,
lingura va fi semnul mncrii, cana al dorinei de a bea, spunul - timpul
de a face baie. nainte de a ncepe o
anumit activitate cu un copil surd i
orb, trebuie s-i permitem copilului
s pipie bine obiectele. Aceasta i va
permite s neleag ce se va petrece
cu el n continuare. In cele din urm,
el va nva s anticipeze activitatea
prin semnalele care i se dau.
7. Ordinea
In cazul unui copil cu surdocecitate,
obiectele casnice i mobila trebuie
pstrate ntotdeauna n acelai loc.
Aceasta ordine trebuie pstrat zilnic.
Astfel, copilul va avea posibilitatea s
nvee unde se afla obiectele i s le
gseasc singur. In perspectiv,
aceasta presupune o mai mare
independen a copilului.

4. Mn peste mn
In orice activiti ntreprinse cu un
copil surd i orb trebuie s lum cu
atenie minile lui i s le conducem
pe tot parcursul acestei activiti.
Astfel, copilul va simi micarea i, n
cele din urm, va nva s
desfoare activitatea cu fore proprii.

6. Contribuia senzorial
Din cauza deficienelor de vedere i
de auz, copilul surd i orb are nevoie
de ncurajare pentru utilizarea simurilor sale tactile, olfactive i gustative
ca s poat percepe i nelege lumea
nconjurtoare. Noi trebuie s-i oferim numeroase ocazii de a nva
astfel.

8. Perceperea corpului i micarea

Copilul cu surdocecitate trebuie
ajutat s-i cunoasc corpul i felul
n care se mic. El trebuie s
cunoasc toate tipurile de micare i
contact fizic pentru a-i crea o
imagine a corpului su i a fi sigur c
poate s se mite independent.

Fii rbdtor i insistent!

Un copil fr deficiene aude cuvntul mama" de o mie de ori n contexte
variate nainte de a rosti el nsui cuvntul. Cnd un copil cu surdocecitate
face primele ncercri de semne i gesturi, ajutai-1 si conducei-i minile.
Pregtii-v s o facei de mai multe ori nainte ca el s se exprime spontan
i independent, folosind gestul sau semnul corect.

Necesitatea indicaiilor specifice.

De cte ori luai copilul din pat sau din crucior, lsai-v mna ncetior
pe el i inei-o cteva secunde acesta devenind semnalul c urmeaz s
i se ntmple ceva.
Folosirea activitilor de rutin zilnic, utiliznd repetarea aciunii,
timpului i locului poate uura procesul comunicrii, acoperind n mod
gradat lipsa de nelegere a copilului. Vorbii-i copilului cu surdocecitate la
fel cum ai proceda cu un copil fr aceast deficien. De cte ori este
posibil, faa d-voastr s fie lng cea a copilului, iar buzele d~ voastr,
aproape de urechile copilului. El va primi indicaii specifice suplimentare
din micrile faciale i respiraia d-voastr. Plasarea minii lui pe faa sau
pieptul d-voastr, cnd activitatea o permite, i va asigura copilului un plus
de indicaii de un anumit fel. De asemenea, inerea copilului la piept sau pe
genunchi i va permite s simt vibraiile, cptnd astfel informaii
suplimentare.
Persoanele care populeaz lumea copilului trebuie s foloseasc
comunicarea la un nivel adecvat. Comunicarea trebuie s fie permanent
contient. Aceleai gesturi, indicaii de un anumit fel i semne trebuie s
fie folosite de toat lumea.
Pe msur ce copilul cu surdocecitate ncepe s-i nsueasc un sistem
de comunicare, este important s introducei ct mai multe metode de
comunicare, n funcie de posibilitile lui de asimilare.
Limbajul trebuie s se bazeze pe activiti concrete care i fac plcere
copilului i pe dialogul care decurge din aceste activiti.
Conducei minile copilului n executarea gesturilor / semnelor care se
nscriu sub nivelul limbajului su receptiv. Insistai asupra cuvintelor
(semne, gesturi) care se gsesc n vocabularul su receptiv.
Copiii semnaleaz cnd nu mai au nevoie s li se conduc minile pentru o
anumit comunicare.
Pentru un copil cu surdocecitate care are un anumit nivel de vedere
rezidual este indicat s-l iniiai n tainele desenului.
nvai copilul s se joace cu creioanele pe hrtie, s traseze, s coloreze,
s ordoneze, s mperecheze. Aceste activiti reprezint un factor
important n formarea unei baze utile pentru comunicare.

Important de reinut despre copiii cu deficiene multiple / asociate

Copiii cu deficiene multiple sufer de diferite incapaciti i pot
ntmpina grave dificulti de nvare.
Copiii cu surdocecitate au dificulti de nvare generate de aceast
deficien, dar nu sunt totui deficieni mintal sau fizic.
Modalitile noastre de ajutor pentru copiii cu deficiene multiple i
obiectivele fixate pentru ei difer de cele pentru ali copii.

 Copiii cu deficiene multiple pot avea numeroase i variate domenii de

necesiti - comunicarea reprezint doar unul din domeniile n care ei au
nevoie de ajutor.
Muli dintre copiii cu deficiene multiple nu ajung pn la nivelul
nelegerii sau utilizrii cuvintelor.
n pofida gravitii dificultilor pe care le ntmpin, toi copiii cu
deficiene multiple pot nva s comunice ntr-un anumit mod.
Pentru a evalua abilitile de comunicare ale unui copil cu deficiene
multiple, trebuie s analizm detaliat cum reacioneaz el la diferii
excitani.
Este de competena persoanelor care ngrijesc de copil s urmreasc cu
atenie modurile prin care copilul ar putea s transmit mesaje i s
reacioneze adecvat la ele. Uneori, mesajele copilului pot fi insesizabile.
Fiecare copil are modul su unic de a reaciona la stimuli.
Cnd lucrm cu un copil cu deficiene multiple, trebuie s planificm
obiectivele pe etape mici i s fim pregtii pentru un progres lent.
ngrijirea copilului cu deficiene multiple poate fi foarte stresant pentru o
familie i nu trebuie s uitm importana de a ncerca s-i susinem n
eforturile depuse pentru a-i ajuta
copilul.

102