Copii Adulti Ai Alcoolicilor

Sursa:
http://sfintiiarhangheli.ro/node/68
Copiii adulţi ai alcoolicilor
Această prezentare descrie tiparele de comportament ale copiilor proveniţi din familiile în
care există alcoolism. Scopul este de a ajuta pacienţii să-şi identifice aceste tipare şi
modul în care le-a afectat până atunci viaţa lor. Această prezentare are ataşat un material
despre felul în care putem evita perpetuarea acestor tipare la copiii noştri.
De unde venim?
Indiferent de situaţiile particulare, de cum "arăta acasă", existenţa în familia noastră a
cuiva care avea probleme cu alcoolul face ca vieţile noastre să semene mai mult decât ne-
am aştepta.
Roluri:
Erou / Copilul bun
Ţap ispăşitor / Oaia neagră / Heringul roşu
Copil pierdut
Mascotă / Clovnul
- Viaţa de acasă.
Chiar dacă evenimentele specifice pot să difere, anxietatea şi tensiunea sunt prezente
mereu. Urmează remuşcări şi durere. Incertitudine. Inconsistenţă. Lipsa de reguli, în afară
de "nu vorbi, nu simţi, nu avea încredere". Comportamente neprevăzute. Frustrare.
Iritabilitate. Neîndeplinirea rolurilor şi sarcinilor ce depind de acestea. Minciuni.
Îngrijorări. Confuzie. Neîncredere. Ruşine. Vinovăţie. Stimă de sine scăzută.
Şcoală - funcţie de roluri.
Prieteni. Prietenii întrerupte. Neputinţa / neştiinţa de a mai lega relaţii. Absenţa
subiectelor de discuţie (nu poţi vorbi cu ei ce te interesează / te doare pe tine). Teama că
ei ar putea afla adevărul despre familia ta. Ruşine atunci când asta se întâmplă. Probleme
cu părinţii prietenilor la care te refugiezi uneori. Neputinţa de a participa împreună cu
ceilalţi la diferite evenimente. Inadecvare. Izolare.
Ce ni se întâmplă acum?
Copilul creşte şi devine adult din punct de vedere fiziologic. Asta nu presupune implicit
şi maturizarea psihic-emoţională.
Tu cum eşti acum? Următoarele afirmaţii nu sunt făcute pe baza unor studii ştiinţifice, ci
pe baza experienţei proprii a copiilor adulţi ai alcoolicilor. E posibil ca nu toate să ţi se
potrivească. Sau, poate, au apărut modificări în timp. Îţi sugerăm însă să le explorezi, să
vezi în ce măsură te regăseşti în ele şi în ce măsură identificarea lor te poate ajuta să faci
o schimbare în bine.
1.Copiii adulţi ai alcoolicilor ghicesc ce înseamnă "normalul".

C.A.A. nu au experienţă în ce înseamnă "normal" - oricum, e un concept destul de vag.
De aceea, în momentul în care ajungem să facem Pasul 2 în AA sau Al-Anon, credem cu
adevărat în faptul că avem nevoie de o "redare a sănătăţii mentale".
Confuzia noastră e similară cu cea a homosexualilor care îşi petrec o mare parte din timp
încercând să ghicească cum s-ar simţi dacă ar fi "normali".
C.A.A. se îngrijorează şi sunt confuzi în legătură cu lucruri despre care cred că ceilalţi nu
se îngrijorează. Mai mult, din teama de a nu arăta "prost", noi nu avem nici libertatea de a
pune întrebări, astfel încât nu aflăm niciodată cum stau, de fapt, treburile.
În acelaşi timp, ceea ce alţii consideră a fi bizar şi ieşit din comun, nouă ni se par a fi
normal. Chiar dacă existau zile care păreau a fi "normale", cu siguranţă ele nu erau
“tipice”, ca ale celorlalţi.
Pentru a scăpa de haosul vieţii de zi cu zi, mulţi dintre noi evadăm într-o lume fantastică:
"cum ar arăta casa noastră dacă… cum s-ar purta mama cu tata dacă… ce aş putea să fac
dacă… " Chiar dacă aceste fantezii pot avea şi un rol salvator în supravieţuirea noastră,
ele contribuie la confuzie.
Multe dintre serialele TV prezintă o viaţă de familie perfectă în care totul se termină, în
cele din urmă, cu bine; asta ne face să presupunem că toţi trăiesc aşa, când de fapt nu
avem de unde să ştim cum e viaţa celorlalţi atâta timp cât nu locuim împreună. Practic,
noi nu avem nici o noţiune, nici un punct de referinţă despre ce înseamnă o viaţă sau o
familie normală (exemplul băiatului de 13 ani adus de către părinţii săi - ambii alcoolici
în recuperare şi ambii C.A.A. - la consiliere, pentru a descoperi ulterior - spre marea lor
mirare - că, de fapt, fiul lor nu era decât un adolescent normal şi că făcuseră o treabă
foarte bună în educarea lui).
La fel, nu ştim ce e OK să spunem sau să simţim.
Ruperea cercului vicios…
“Normalul” nu e decât un mit pe baza căruia ne stabilim anumite idealuri nerealiste care
ne fac viaţa dificilă; termenii de “funcţional şi disfuncţional” sunt mai adecvaţi şi se
referă la a descoperi ce ni se potriveşte nouă, ce e confortabil şi realist pentru noi şi
pentru familia noastră.
Tendinţa noastră e de a evita conflictul şi confruntarea; primul pas e de a înţelege ce
anume se întâmplă în noi, ce simţim şi de a confrunta realitatea şi a înţelege că la
construirea ei participăm atât noi, cât şi cei interesaţi să ne ajute în dezvoltarea noastră.
2. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a desfăşura un proiect de la început până la

sfârşit.
Copilăria a fost marcată de promisiuni nerespectate, de amânarea treburilor casei, de lipsa
comunicării şi absenţa planificării activităţilor, astfel încât aceste abilităţi nu se formează.
- Trebuie să stabilim dacă chiar suferim de “amânare” sau doar de lipsa informaţiilor cu
privire la cum să facem ceva. Pentru asta, putem să încercăm să înţelegem ce “sistem” au
ceilalţi şi cum ne putem dezvolta noi sistemul nostru, în funcţie de trăsăturile noastre.
Câţiva paşi: stabilirea ideii, analiza realismului ei, care sunt paşii ce trebuie urmaţi, cât
timp ar dura îndeplinirea lor, ce piedici ar putea apărea, când e cel mai bun timp pentru
noi să facem acele lucruri. Nevoia de grandomanie şi de perfecţiune pot fi alte piedici în
îndeplinirea acţiunilor noastre. La fel, uneori reacţionăm mai bine în situaţii de criză
decât atunci când avem la dispoziţie o perioadă mai lungă de timp pe care nu ştim cum să
o administrăm.
3.Copiii adulţi ai alcoolicilor mint atunci când ar fi la fel de simplu să spună adevărul.
Minciunile iau forme diferite: negarea problemei, acoperirea acestora, promisiuni
încălcate. Toate acestea conduc la pierderea încrederii în ceilalţi, la pierderea valorii
adevărului şi la crearea obiceiului de a minţi, chiar şi atunci când nu ar fi neapărat nevoie.
În consecinţă, va apărea panica de a nu fi prins minţind, de a nu ne aminti ce “variantă” a
spus ultima dată. Uneori, minciuna poate să devină un mod de a obţine atenţie din partea
celorlalţi (exemplul unui tânăr care a înscenat o criză de hipotermie doar pentru că
partenerii de drum nu băgau de seamă că a obosit) sau de a evita anumite conflicte cărora
nu ştim cum / nu vrem să le facem faţă, aşa că dăm răspunsurile care ar salva situaţia.
Neputinţa de a controla acest obicei naşte ruşine, dispreţ faţă de propria persoană, stimă
de sine scăzută.
Există două tipuri de minciuni: cele “controlate” (asupra cărora putem decide dacă
spunem sau nu o minciună) şi cele “automate” asupra cărora nu avem nici un control.
Paşii pentru a depăşi acest automatism sunt de conştientizare a obiceiului de a minţi şi de
aplicare a programului de 24 de ore pentru a nu minţi (ca şi în cazul abstinenţei faţă de
alcool). La sfârşitul fiecărei zile, putem analiza dacă am reuşit sau nu; dacă nu am reuşit,
nu are rost să ne judecăm fără milă, ci să ne acceptăm şi să perseverăm, spunându-ne că
“deşi nu e uşor, e important pentru mine să mă schimb”.
Putem ajunge şi la cealaltă extremă, cea de a nu minţi niciodată ca mod de negare a
paternului familial.
4.Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă.

În perioada copilăriei, nimic din ce făceam nu era suficient de bun, fiind judecaţi, de
multe ori, pentru lucruri fără sens; astfel, ajungem să internalizăm aceste critici ca pe
nişte sentimente negative despre noi înşine. Cineva spunea că mama sa era atât de
pretenţioasă, încât în momentul în care a ajuns în armată, sergentul de instrucţie i se părea
“molâu”.
Pare mai uşor să ne păstrăm această imagine negativă faţă de noi înşine pentru că ne-am
obişnuit, face parte din personalitatea noastră. Dacă facem ceva bun, spunem că nu a fost
mare lucru sau că nu ni s-a datorat nouă; dacă ceva merge rău, atunci e vina noastră, noi
nu am fost suficient de buni. Nu e uşor să învăţăm că dacă facem o greşeală nu înseamnă
că noi suntem o greşeală, că există mai multe nuanţe decât “alb şi negru”, că există o linie
de mijloc.
Un exemplu este cel al femeii externate după o operaţie şi care îşi cheamă mama pentru a
o ajuta; mama se ceartă cu prietenele femeii ei atât de rău, încât ajunge să aibă ea grijă de
aceasta. După aceea, se simte vinovată pentru că era bolnavă, pentru că a fost egoistă,
aşteptând ca mama ei să aibă grijă de ea aşa cum şi-ar fi dorit ea.
E necesar să ne cunoaştem, să ne analizăm şi să vedem ce ne este folositor şi ce ne
împiedică în recuperarea noastră. Nimeni nu poate spune ce e bun şi ce e rău pentru noi.
În cadrul grupului, putem construi un “monstru” din acele calităţi de care ne-ar plăcea să
scăpăm; se pot face şi schimburi, împrumuturi între calităţi şi, astfel, observăm că fiecare
trăsătură poate avea rolul ei (în afară de soacrele acre!).
Trebuie să învăţam şi să acceptăm complimente pentru ceea ce facem bine; dacă ceva e
uşor pentru noi, nu înseamnă că e lipsit de importanţă; trebuie să ne conştientizăm
calităţile.
Dacă facem o greşeală nu înseamnă că noi suntem o greşeală;
5.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a se distra.
6.Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine foarte în serios.

Aceste două caracteristici sunt legate între ele: dacă îţi e greu să te distrezi, poate că te iei
prea în serios; dacă nu te iei foarte în serios, atunci ai şanse să te distrezi.
Acasă, poate că părinţii erau foarte serioşi şi descurajau orice activitate de relaxare, astfel
încât copilul spontan din noi a fost redus la tăcere. Ne temem să ne distrăm pentru a nu
părea ridicoli, pentru a nu ne face de râs. Ajungem să ne războim cu noi înşine, încercând
să împăcăm copilul din noi şi responsabilităţile de adult.
În schimb, ne e greu să ne separăm de munca noastră pe care o luăm foarte în serios –
devenim candidaţi siguri pentru epuizare (“burn-out”).
Copilul din noi a fost reprimat, aşa că trebuie să îl redescoperim. Cineva iniţiase un
proiect de “copii de închiriat” - atunci când eşti cu un copil, îţi e mult mai uşor să te joci,
ai un model despre ce anume trebuie să faci şi în plus, ai o scuză: nimeni nu va râde de
tine dacă te dai pe căluşei cu un copil, ci vor crede că eşti un părinte bun sau un adult
interesant.
Trebuie să învăţăm să ne relaxăm şi să nu facem nimic anume; poate chiar trebuie să ne
programăm pauzele.
Trebuie să învăţăm să disociem munca de persoana noastră; munca e importantă, dar nu e
totul. Dacă ne rezumăm la muncă, nu vom putea să ne bucurăm de celelalte aspecte şi
bucurii pe care ni le poate oferi viaţa. Cu alte cuvinte: “ce ai făcut pentru tine azi?”
7.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţiile intime.

Deşi ne dorim foarte mult o astfel de relaţie, ne e foarte greu să avem una pentru că, pe de
o parte, nu am avut un model sănătos de relaţie, iar pe de alta, am experimentat acea
inconsistenţă a iubirii de gen “du-te - vino”, “te iubesc, dar pleacă de aici” şi temerea de a
nu fi abandonaţi.
Cineva spunea că îi e mult mai uşor să facă faţă sentimentelor negative, astfel că respinge
pe oricine încearcă să se apropie de ea. Ne imaginăm că nu ne vom putea îndrăgosti decât
de cineva care e “absolut perfect”; însă, în momentul în care cineva îşi manifestă
interesul faţă de persoana noastră, ne îndepărtăm şi nu vrem să ne mai implicăm.
Un alt aspect e cel al dramatizării şi amplificării oricărui conflict care, oricât de mic ar fi,
devine o sursă de panică de a nu fi abandonaţi. Nu ştim să facem faţă respingerii altora.
Nu avem încredere I noi şi în ce simţim noi dacă nu e validat de ceilalţi; le dăm celorlalţi
puterea de a decide cum ne simţim, de a ne “urca în slăvi sau de a ne trânti de pământ”.
Sentimentele nu ne mai aparţin nouă. Astfel, ajungem să ne luptăm pentru audienţă; chiar
şi în cadrul grupului, putem apela la mecanisme sofisticate de a capta atenţia celorlalţi.
În ceea ce priveşte problemele sexuale, CAA nu par să aibă mai multe dificultăţi decât
ceilalţi oameni; sexualitatea e un aspect destul de puţin discutat în cadrul familiilor, în
general. La fel, incestul nu apare mai des în cazul familiilor în care există alcoolism; e
important aici să facem diferenţa între intoxicaţia alcoolică şi alcoolism.
Aceste probleme nu ne sunt specifice, dar, în cazul nostru, ele capătă o gradaţie diferită.
o relaţie sănătoasă nu are loc peste noapte; elementele unei relaţii sănătoase sunt:
vulnerabilitatea (cât de mult îl voi lăsa pe celălalt să-mi afecteze sentimentele),
înţelegerea celuilalt şi a acţiunilor sale; empatia (în ce măsură sunt dispus să simt ce
simte el / ea?), compasiune, respectarea, încredere, acceptarea propriei persoane şi a
partenerului, sinceritate, comunicarea şi împărtăşirea directă şi deschisă a ce ne preocupă,
compatibilitate, integritate personală, consideraţie faţă de nevoile celuilalt.
E important să conştientizăm că, de fapt, o relaţie e un contract care, cu cât e mai mult
conştientizat, cu atât e mai rodnic.
8. Copiii adulţi ai alcoolicilor supra - reacţionează la schimbări asupra cărora nu au nici

un control.
În perioada copilăriei, nu am avut nici un control asupra vieţii noastre; la maturitate, vrem
să “schimbăm foaia” şi resimţim nevoia de a prelua controlul asupra mediului în care
trăim. Nu avem încredere decât în noi. Astfel, suntem deseori acuzaţi că suntem rigizi,
autoritari, aroganţi, lipsiţi de spontaneitate; nu suntem aşa pentru că suntem alintaţi,
pentru că vrem să facem numai ce vrem noi sau pentru că nu ne interesează părerile
celorlalţi, ci pentru că ne e teamă că, dacă nu suntem noi la conducere, dacă vor avea loc
schimbări rapide, abrupte, vom pierde controlul asupra vieţii noastre.
Aceste supra-reacţii sunt cauzate, de obicei, de experienţe din trecut şi devin
automatisme, devin reflexe involuntare.
- Conştientizarea reacţiilor defensive şi exagerate şi a efectelor pe care le-au avut acestea
în trecut;
Încercarea de acomodare treptată cu schimbările şi de învăţare treptată a flexibilităţii;
9. Copiii adulţi ai alcoolicilor caută în mod constant aprobare şi afirmare.

În funcţie de mesajele pe care le primim de la ceilalţi, în special, de la părinţi, ne formăm
o anumită imagine despre noi înşine şi o anumită părere despre noi înşine. Mesajele pe
care le primim sunt confuze şi nu experimentăm dragostea necondiţionată, ci un fel de
“eşti om bun, dar...”. În momentul în care, ca adulţi, primim complimente sau laude, nu
ştim cum să reacţionăm. Răspunsul care pentru alţii ar fi un simplu “mulţumesc”, pentru
noi poate să devină o reacţie de respingere: dacă îi place cuiva de noi, înseamnă că nu
sunt demni de respect.
se pune problema internalizării aprobării pe care o obţinem şi de folosirii energiei oferite
de aceasta;
(1) primul pas este de asumare a riscului de a simţi aprobarea şi încurajarea celorlalţi; (2)
identificarea unor persoane pozitive în care putem avea încredere şi care ne pot furniza
sprijinul necesar; (3) construirea încrederii în noi, recunoscându-ne meritele pentru orice
acţiune, oricât de mică; (4) întreabă-te ce ai făcut bine azi; (5) nimănui nu îi ies
întotdeauna toate lucrurile perfect.
10. Copiii adulţi ai alcoolicilor se simt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.

Atunci când suntem în grupuri de oameni, ne simţim ciudaţi, fără a ne da seama că
fiecare dintre noi are anumite modalităţi de a nu “părea ciudaţi”. Încă din copilărie noi am
avut altfel de preocupări decât ceilalţi copii. Am ajuns să ne izolăm şi să nu avem
aptitudinile sociale necesare socializării şi relaţionării cu ceilalţi. Ne alegeam modele de
viaţă “mai rele decât noi”, ne întâlneam cu cei care beau mai mult sau care nu erau
acceptaţi. Ne intimidăm faţă de cei care sunt “mai buni sau arată prea bine”.
- (1) asumă-ţi riscul de a împărtăşi cu ceilalţi, mai ales cu cei care au avut experienţe
similare; asta te va ajuta să înţelegi că, deşi eşti o persoană unică, nu eşti complet diferit
de ceilalţi; (2) află ce poţi despre copiii adulţi ai alcoolicilor; (3) participă la un grup de
suport şi împărtăşeşte-ţi sentimentele;
11. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt fie supra - responsabili, fie supra - iresponsabili.
Puţini dintre noi au avut şansa de a vedea o familie în care membrii ei colaborează,
lucrează împreună şi îşi împart responsabilităţile şi sarcinile. Astfel, nu învăţăm nici noi
să facem asta şi fie că ne asumăm să realizăm întregul proiect, fie nu ne implicăm deloc.
Nu ne cunoaştem limitele şi ne e greu să spunem “nu” şi să refuzăm vreo sarcină. Avem
un sentiment permanent de insecuritate, o teamă permanentă că putem fi concediaţi sau
că ce facem nu e suficient de bun.
Trebuie să ne analizăm pe noi înşine, pe ceilalţi din viaţa noastră şi relaţiile cu aceştia;
Trebuie să ne stabilim limitele faţă de ceilalţi. “Chiar trebuie să fac asta? Chiar vreau să
fac asta?” ;
Nu trebuie să fim “de toate pentru toţi”; să nu ne lăsăm exploataţi
În cazul iresponsabilităţii, e necesară asumarea treptată de sarcini.
12. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt extrem de loiali, chiar atunci când există dovezi clare
că loialitatea nu e meritată.
Loialitatea aceasta e rezultatul insecurităţii şi a fricii; nimeni nu pleacă din cadrul familiei
atunci când situaţia devine dificilă.
De vreme ce legarea unei relaţii necesită foarte mult efort, aceasta devine ceva
permanent, indiferent de cum suntem trataţi. Schimbarea e dificilă, aşa că preferăm să
rămânem cu ce avem.
- (1) fii specific faţă de natura situaţiei tale şi decide-te dacă loialitatea ta e realistă şi
justificată; (2) înţelegerea diferenţei între ce ne-am dori şi realitatea existentă, între
aspiraţii din trecut sau faţă de viitor + că situaţiile se schimbă, se dezvoltă; (3) care sunt
motivele din care vrei să menţii relaţia? (4) care sunt sentimentele faţă de această relaţie
şi faţă de o eventuală despărţire? (5) evită manipularea de către celălalt;
13. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt impulsivi. Ei tind să se "încleşteze" într-un mod de
acţiune fără a lua în considerare comportamente alternative sau consecinţe posibile.
Această impulsivitate conduce la confuzie, pierderea controlului asupra mediului
înconjurător. În plus, petrec mult timp "curăţând mizeria".
Impulsivitatea e o trăsătură a copiilor; atunci când aceştia sunt impulsivi, părinţii, de
obicei, le vor arăta de ce nu e bine să se comporte aşa şi care sunt consecinţele unor astfel
de acţiuni. Pentru noi, însă, era imposibil de prezis care vor fi consecinţele oricărui
comportament, aşa că şi acum ne e greu să ne dăm seama de asta. Suferim de o viziune
“tunelistă”, nu reuşim să proiectăm în viitor, să vedem care vor fi efectele acţiunilor
noastre, cine şi în ce fel va fi afectat de ele: ne căsătorim fără să ne cunoaştem prea bine
partenerul, demisionăm fără a ne asigura o altă sursă de venit, ne cumpărăm un cal, chiar
dacă nu avem grajd, doar pentru că “ni s-a pus pata”. Căutăm gratificare, plăcere
imediată, nu avem răbdare, suntem dominaţi de un sentiment de criză, de urgenţă. Asta şi
pentru că, în copilărie, orice promisiune, orice lucru amânat pentru viitor nu avea să se
mai întâmple niciodată. Aşa că ajungem să simţim că “asta e ultima mea şansă, acum ori
niciodată”.
(1) identificarea situaţiilor în care suntem impulsivi şi nu ne putem gândi la nimic

altceva; (2) cine altcineva e afectat de ce vom face? (3) care vor fi consecinţele; (4) luarea
deciziei despre ce vom face;
Dar despre copiii noştri?
a.Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.

Copiii învaţă prin imitare. Fii persoana pe care vrei să o imite copiii tăi. Tu eşti modelul -
fie că îţi place, fie că nu. Dacă tu eşti supărat şi confuz, copiii tăi vor fi supăraţi şi
confuzi. Dacă tu eşti iritabil, copiii tăi vor fi iritabili. Copiii tăi vor deveni temători,
vinovaţi şi obsedaţi cu alcoolul, exact aşa cum ai fost tu. Aşa cum se poate crea o
atmosferă negativă în casă, se poate instaura şi una pozitivă. Dacă tu zâmbeşti, copiii tăi
vor zâmbi. Tensiunea poate fi simţită în aer; nu e nevoie să fie exprimată în cuvinte. Dacă
vei reuşi să te relaxezi, atmosfera din casa ta va fi relaxată. Ăsta poate fi un punct de
început.
b.Ascultă-ţi copiii.
Fă-ţi timp să stai cu ei şi să asculţi ce au de zis – indiferent despre ce e vorba. Arată-le că
eşti interesat de ei şi că ei se bucură de toată atenţia ta. Simplul fapt că asculţi nu
înseamnă că eşti de acord cu ei, ci doar că eşti dispus să asculţi. Încearcă să le accepţi
dreptul de a fi cine sunt şi de a gândi ce gândesc, exact aşa cum vrei ca ei să accepte cine
eşti şi ce gândeşti. Uşor de zis, greu de făcut. Poate că unele dintre gândurile lor ţi se vor
părea strigătoare la cer, dar şi tu ai avut astfel de gânduri când erai ca ei. Sau poate că le
mai ai şi acum. A asculta fără să predici nu înseamnă că eşti de acord. E doar deschiderea
unei linii de comunicare. E începutul discuţiilor “cu”, şi cu “la”.
c.Spune adevărul. Fii cinstit cu ei.
Copiii tăi pot avea simţul realităţii distorsionat; le e greu să ştie care e adevărul.
Alcoolicul activ minte atunci când îşi încalcă promisiunile. Crede ce spune, dar nu mai
ajunge să pună şi în aplicare. Asta îi zăpăceşte pe copii. Copilul îl aude pe non-alcoolic
acoperindu-l pe alcoolic şi îi urmează exemplul. Nici copilul, nici altcineva nu vrea să
confrunte adevărul, însă asta e singura cale spre recuperare.
Sentimentele nu sunt nici bune, nici rele. Aşa că nu are sens să spunem “nu ar trebui să te
simţi aşa”; ne simţim aşa cum ne simţim. Poate că există comportamente pe care nu ar
trebui să le avem, dar nu e şi cazul sentimentelor. Dacă credem că ceea ce simţim e greşit,
atunci ne vom simţi vinovaţi şi ne vom simţi şi mai rău. Copilul ar putea spune că “îl
urăsc pe tata”; dacă răspunsul nostru va fi “nu ar trebui să simţi asta, tata e bolnav”, îl
vom învinovăţi. Ce om rău trebuie să fie dacă urăşte un om bolnav! E mai bine să
explorăm aceste sentimente cu copilul: “Ştiu ce vrei să spui. Uneori, cred că îl urăsc şi eu,
dar, de fapt, urăsc boala pe care o are. Urăsc felul în care boala asta îl face să se
comporte”. Astfel, amândoi veţi reuşi să vă limpeziţi gândurile.
Mânia pe care o simţi e reală. Nu e de nici un folos să crezi că e greşit să fii mânios şi că,
în schimb, ar trebui să simţi compasiune. Le poţi simţi pe amândouă. Vorbeşte deschis
despre ele şi decide-te în legătură cu ce vei face (poţi să găseşti un loc în care să poţi
striga, să dai cu pumnii în perne, să freci oalele, etc.). E în regulă să simţi mânie. Nu e în
regulă dacă ai un comportament distructiv datorită mâniei.
Ar trebui să ne facem mai multe griji pentru copilul care îşi reprimă mânia faţă de situaţii
care nu îi convin. Ştiu că mânia asta îi va cauza probleme de stomac, depresie, etc. chiar
dacă e mai greu de suportat, e mai sănătos dacă ţipă la tine. După ce momentul trece,
puteţi sta amândoi de vorbă. Copiii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atunci
când vorbim deschis despre griji, ele par mai uşor de depăşit.
d.Educă-i.
Spune-le tot ce ştii despre boala alcoolismului. Oferă-le literatură şi încearcă să le
răspunzi la întrebări. Poate că nu vei şti să le răspunzi la tot ce îi interesează: “Da, bine,
înţeleg că odată ce tata începe să bea, nu se mai poate opri, dar, atunci, de ce mai
începe?”. “Asta e boala, iar compulsia de a bea face parte din ea. Nici eu nu înţeleg exact,
dar ştiu că nu trebuie să lăsăm boala să ne afecteze pe noi”.
e.Încurajează-i să participe la Alateen.

Alateen-ul va întări ideea că alcoolismul e o boală şi că trebuie tratată ca atare. Odată ce
copiii vor înţelege conceptul de boală, vor începe să-şi construiască stima-de-sine. Ca şi
copii, ne vedem aşa cum ne văd alţii; lucrurile pe care i le spune alcoolicul afectează felul
în care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toată lumea ar fi mai
fericită dacă aş muri!”
Nimeni nu poate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu
poate lăsa alcoolul să îi determine valoarea ca fiinţă umană. Şi în cazul ăsta, e uşor de zis
şi greu de făcut. Întărirea acestei idei şi comportamentul tău poate să fie de mare folos.
Asta va face şi Alateen; dacă va participa la aceste întâlniri, copilul tău se va simţi înţeles
şi va avea un sentiment de apartenenţă. Va avea un loc în care să vorbească despre
problemele sale, începând să se simtă mai bine în legătură cu el însuşi.
f.Renunţă la negare.
Negarea e cel mai mare aliat pe care îl are alcoolismul şi cel mai mare duşman pe care îl
avem noi, cei care încercăm să îl combatem. Oricum, realitatea e mai uşor de înfruntat
decât necunoscutul, chiar şi în cazul alcoolismului. Dacă le spui copiilor “Tatăl tău are o
alergie la alcool care îl face să se comporte şi să facă lucruri pe care nu ar vrea. Trebuie
să ţinem minte că atunci când se comportă aşa, e din cauza bolii, şi nu a lui tata. N-o să
fie uşor să ţinem minte asta, dar putem să ne ajutăm unul pe altul să nu uităm”.
g.Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.

Dacă alcoolicul distruge lucruri în casă, atunci e mai bine pentru el să poată vedea dovada
distrugerilor. Din păcate, s-ar putea să le vadă şi copiii. Spune-le “Mă simt prost că
trebuie să vezi asta, dar mama trebuie să vadă ce face sau, altfel, nu îşi va aduce aminte”.
A-i proteja înseamnă a-i zăpăci şi mai mult, pentru că, oricum, ei ştiu că ceva s-a
întâmplat. Realitatea nu poate fi negată. Dacă facem asta, vom irosi energia pe care o
putem folosi pentru a ne recupera.
h.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.

Niciodată nu le putem oferi copiilor noştri prea multă iubire. A-i face toate mofturile ca şi
mod de compensare a dificultăţilor vieţii sale nu înseamnă iubire. Spune-i copilului că îl
iubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-i cât de norocos te simţi pentru că îl ai – asta e
iubirea. Nu e suficient să te gândeşti că “ştie că îl iubesc”, aşa cum nu e suficient pentru
noi. Toţi avem nevoie să auzim asta. Asta nu înseamnă că tot ce face sau spune e bine, ci
că e demn de iubire ca şi orice altă fiinţă umană. “Chiar dacă nu-mi place ce faci, nu
înseamnă că nu te iubesc”. Acest mesaj trebuie să fie clar: îl poţi iubi pe alcoolic şi, în
acelaşi timp, poţi urî boala lui.
i.Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.

Copiii au nevoie de un program constant acasă: ora de mâncare, ora de culcare, etc.
Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţii o viaţă
ordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercare aceste
limite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le placă,
însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă.
j.Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.

Dacă copilul sparge un geam, atunci el trebuie să se descurce şi să îl înlocuiască. Atât
succesele, cât şi eşecurile sunt ale lui. Dacă a ajuns prea târziu pentru masă, e problema
lui, nu a ta. Învăţarea a cum să faci faţă dificultăţilor face parte din construirea stimei-de-
sine şi îi arată că are un anumit control asupra vieţii sale. De obicei, copiii alcoolicilor se
simt neajutoraţi; ajută-i să găsească alternative, îndeamnă-i să încerce lucruri noi,
încurajează-i pentru orice succes, cât de mic. Gândeşte-te la ce anume te face pe tine să te
simţi valoros şi încearcă să îi oferi şi copilului aceleaşi lucruri. Aţi suferit împreună,
divizaţi din cauza alcoolismului, acum vă puteţi recupera împreună, uniţi de alcoolism.
Concluzii
A.Alcoolismul se "moşteneşte". Sunt destul de rare cazurile în care în familie nu a existat
cineva - mai apropiat sau mai îndepărtat - care să sufere de această boală.
B.Copiii adulţi ai alcoolicilor au un risc mai mare de a dezvolta această boală faţă de
ceilalţi copii. Discuţiile legate de explicaţii genetice sau de mediu sunt mai puţin
importante în faţă acestui adevăr.
C.Copiii adulţi ai alcoolicilor tind să se căsătorească cu alcoolici. Rareori se întâmplă ca

ei să conştientizeze acest lucru la momentul respectiv, dar observăm acest fenomen
repetându-se din nou şi din nou.
Copiii Adulţi ai Alcoolicilor (C.A.A.)
Alcoolismul e o boală de familie care ne afectează pe toţi cei implicaţi, indiferent de

situaţiile particulare;
Maturizarea din punct de vedere fiziologic nu presupune implicit şi maturizarea psihic-
emoţională.
Următoarele afirmaţii nu sunt făcute pe baza unor studii ştiinţifice, ci pe baza experienţei
proprii a copiilor adulţi ai alcoolicilor; e posibil să nu ţi se potrivească toate sau, poate, au
apărut modificări în timp; îţi sugerăm, însă, să le explorezi, să vezi în ce măsură te
regăseşti în ele şi în ce măsură identificarea lor te poate ajuta să faci o schimbare în bine.
1.Copiii adulţi ai alcoolicilor ghicesc ce înseamnă "normalul".

lipsa unui model de normal; bizarul ni se pare normal; evadăm în fantastic; normalul nu e
decât un mit; “funcţional şi disfuncţional” – ce anume se potriveşte pentru noi şi pentru
familia noastră;
2.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a desfăşura un proiect de la început până la

sfârşit.
în copilărie, nerespectarea promisiunilor, amânarea treburilor casnice, lipsa comunicării
şi a planificării activităţilor; grandomania şi perfecţiunea ne pot împiedica uneori să
ducem la bun sfârşit ceea ce facem; putem să descoperim ce sistem au alţii şi ce sistem ne
putem crea noi: realismul ideii, paşii de urmat, durata în timp, când e cel mai bine pentru
noi să facem acel lucru; uneori funcţionăm mai bine în situaţii de criză, de urgenţă;
3.Copiii adulţi ai alcoolicilor mint atunci când ar fi la fel de simplu să spună adevărul.
minciunile iau forma negării, acoperirii alcoolicului, încălcarea promisiunilor; în timp,
pierderea încrederii în ceilalţi, a valorii adevărului, crearea obiceiului de a minţi; panica
de a nu fi prins; mod de atragere a atenţiei;
minciuni “controlate” şi “automate”; pierderea controlului asupra minciunii; luarea
deciziei de a înceta minţitul şi aplicarea programului de 24 de ore; extrema refuzului de a
minţi, ca negare a paternului familial;
4.Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă.

internalizarea criticilor negative primite şi formarea unei imagini de sine negative; nu ne
atribuim nimic bun, dar ne simţim vinovaţi de orice e rău;
conştientizarea calităţilor; acceptarea complimentelor; dacă greşim, nu înseamnă că
suntem greşiţi;
5.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a se distra.
6.Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine foarte în serios.

cele două trăsături sunt legate între ele; teama de ridicol; ne e greu să ne separăm de
munca noastră – riscul de a ajunge la epuizare;
învăţarea relaxării; redescoperirea copilului din noi; “copii de închiriat” = model de
distracţie; disocierea muncă – propria persoană pentru a putea beneficia de celelalte
bucurii ale vieţii; “ce ai făcut pentru tine azi?”
7.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţiile intime.

lipsa unui model sănătos de relaţie; inconsistenţa iubirii gen “du-te - vino”, temerea de
abandon; amplificarea conflictelor mărunte din panica abandonului; ceilalţi au puterea de
a decide cum ne simţim; nu ştim să facem faţă respingerii; retragerea atunci când cineva
îşi manifestă interesul;
o relaţie sănătoasă trebuie întreţinută în fiecare zi, nu apare peste noapte; elementele unei
relaţii sănătoase;
8.Copiii adulţi ai alcoolicilor supra - reacţionează la schimbări asupra cărora nu au nici

un control.
lipsa de control în copilărie; decizia de a controla totul la maturitate; suntem acuzaţi de
rigiditate, aroganţă, lipsă de spontaneitate, când, de fapt, ne e teamă că putem scăpa
lucrurile din mână; reacţiile exagerate devin automatisme, reflexe involuntare;
conştientizarea reacţiilor defensive exagerate şi efectele acestora; încercarea de
acomodare treptată cu schimbarea şi flexibilitatea;
9.Copiii adulţi ai alcoolicilor caută în mod constant aprobare şi afirmare.

În copilărie primim mesaje confuze despre ce şi cum suntem: “eşti băiat bun, dar…”;
căutăm în mod constant aprobarea celorlalţi în tot ce facem; ceilalţi continuă să decidă cât
de buni sau de răi suntem;
Încercarea de internalizare a aprobării, odată obţinute şi folosirea energiei motivante a
acesteia; acceptarea complimentelor, recunoaşterea meritelor noastre; fiecare om are şi
eşecuri, şi succese; “ce ai făcut bine azi?”
10. Copiii adulţi ai alcoolicilor se simt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.

lipsa aptitudinilor sociale şi de relaţionare; ne simţim ciudat atunci când trebuie să
interacţionăm cu alţii; ne alegem modele sau prieteni “mai răi sau mai urâţi” decât noi;
cei care sunt “mai buni” ne intimidează;
deşi suntem unici, nu suntem complet diferiţi; avem aceleaşi probleme; participă la un
grup de suport; împărtăşeşte-ţi sentimentele şi problemele; caută informaţii referitoare la
CAA;
11. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt fie supra - responsabili, fie supra - iresponsabili.
lipsa unui model de familie care colaborează, în care sarcinile şi responsabilităţile sunt
împărţire; ajungem să ne asumăm fie tot proiectul, fie să nu ne implicăm deloc; nu ne
cunoaştem limitele; ne e greu să spunem “nu” şi să refuzăm sarcini; epuizare;
insecuritate; teama de a fi concediaţi, de a nu fi suficient de buni;
trebuie să ne analizăm pe noi, pe cei de lângă noi şi relaţiile cu ei; să ne stabilim limite; să
nu fim “de toate pentru toţi”, să nu ne lăsăm exploataţi; în sens invers, învăţarea treptată a
responsabilităţii şi asumarea de sarcini;
12.Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt extrem de loiali, chiar atunci când există dovezi clare
că loialitatea nu e meritată.
loialitatea e rezultatul fricii şi insecurităţii; nimeni nu părăseşte familia atunci când
situaţia e dificilă; ne e greu să stabilim relaţii, aşa că ne mulţumim cu ce avem;
schimbarea ni se pare prea grea;
sinceritate faţă de realitatea situaţiei şi relaţiilor în care ne aflăm; e loialitatea justificată?
Ce decizie luăm? Ce ne reţine de la a pune în practică acea decizie? Cum ne simţim faţa
de o eventuală separare? Evitarea manipulării;
13.Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt impulsivi. Ei tind să se "încleşteze" într-un mod de

acţiune fără a lua în considerare comportamente alternative sau consecinţe posibile.
Această impulsivitate conduce la confuzie, pierderea controlului asupra mediului
înconjurător. În plus, petrec mult timp "curăţând mizeria".
impulsivitatea e o trăsătură a copiilor; nouă nu ne-a explicat nimeni care sunt
consecinţele faptelor noastre; în copilărie, acestea erau imposibil de prezis; “viziune
tunelistă” – ne urmăm “fixa”, fără a mai putea să ne dăm seama de efecte sau persoane
afectate: ne căsătorim cu cineva pe care nu cunoaştem; demisionăm fără să avem altă
sursă de venit, etc.; căutăm gratificare imediată; nu avem răbdare – starea de urgenţă:
“acum ori niciodată”; în copilărie, orice lucru amânat nu avea să se mai întâmple
niciodată;
identificarea situaţiilor de impulsivitate; care sunt consecinţele şi persoanele afectate?
Luarea deciziei?
Concluzii
A.Alcoolismul se "moşteneşte". Sunt destul de rare cazurile în care în familie nu a existat

cineva - mai apropiat sau mai îndepărtat - care să sufere de această boală.
B.Copiii adulţi ai alcoolicilor au un risc mai mare de a dezvolta această boală faţă de
ceilalţi copii. Discuţiile legate de explicaţii genetice sau de mediu sunt mai puţin
importante în faţă acestui adevăr.
C.Copiii adulţi ai alcoolicilor tind să se căsătorească cu alcoolici. Rareori se întâmplă ca

ei să conştientizeze acest lucru la momentul respectiv, dar observăm acest fenomen
repetându-se din nou şi din nou.
Pentru copiii noştri

a.Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.
început.
b.Ascultă-ţi copiii.
unei linii de comunicare.
c.Spune adevărul. Fi cinstit cu ei.

puteţi sta amândoi de vorbă. Copii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atunci
d.Educă-i.
e.Încurajează-i să participe la Alateen.

în care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toata lumea ar fi mai
Nimeni nu pate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu
f.Renunţă la negare.
g.Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.

distrugerilor. Din păcate, s-ar putea să le vadă şi copiii. Spune-le “Mă simt prost că
trebuie să vezi asta, dar mama trebuie să vadă ce face sau, altfel, nu îşi va aduce aminte”.
A-i proteja înseamnă a-i zăpăci şi mai mult, pentru că, oricum, ei ştiu că ceva s-a
întâmplat. Realitatea nu poate fi negată. Dacă facem asta, vom irosi energia pe care o
putem folosi pentru a ne recupera.
h.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.

iubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-i cât de norocoasă te simţi pentru că îl ai – asta e
i.Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.
Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţi-o viaţă
ordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercare aceste
limite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le placă,
însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă.
j.Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.

Pentru copiii noştri
k.Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.

început.
l.Ascultă-ţi copiii.
unei linii de comunicare.
m.Spune adevărul. Fii cinstit cu ei.

puteţi sta amândoi de vorbă. Copii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atunci
n.Educă-i.
o.Încurajează-i să participe la Alateen.
în care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toata lumea ar fi mai
Nimeni nu poate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu
p.Renunţă la negare.
q.Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.
distrugerilor. Din păcate, s-ar putea să le vadă şi copiii. Spune-le “Mă simt prost ă trebuie
să vezi asta, dar mama trebuie să vadă ce face sau, altfel, nu îşi va aduce aminte”. A-i
proteja înseamnă a-i zăpăci şi mai mult, pentru că, oricum, ei ştiu că ceva s-a întâmplat.
Realitatea nu poate fi negată. Dacă facem asta, vom irosi energia pe care o putem folosi
pentru a ne recupera.
r.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.

iubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-i cât de norocoasă te simţi pentru că îl ai – asta e
s.Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.

Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţi-i o
viaţă ordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercare
aceste limite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le
placă, însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă.
t.Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.


Copii Adulti Ai Alcoolicilor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Copii Adulti Ai Alcoolicilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sursa:

1.Copiii adulţi ai alcoolicilor ghicesc ce înseamnă "normalul".

2. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a desfăşura un proiect de la început până la

4.Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă.

5.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a se distra.

6.Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine foarte în serios.

7.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţiile intime.

8. Copiii adulţi ai alcoolicilor supra - reacţionează la schimbări asupra cărora nu au nici

9. Copiii adulţi ai alcoolicilor caută în mod constant aprobare şi afirmare.

10. Copiii adulţi ai alcoolicilor se simt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.

Ruperea cercului vicios…

(1) identificarea situaţiilor în care suntem impulsivi şi nu ne putem gândi la nimic

Dar despre copiii noştri?

a.Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.

e.Încurajează-i să participe la Alateen.

g.Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.

h.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.

i.Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.

j.Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.

C.Copiii adulţi ai alcoolicilor tind să se căsătorească cu alcoolici. Rareori se întâmplă ca

Copiii Adulţi ai Alcoolicilor (C.A.A.)

Alcoolismul e o boală de familie care ne afectează pe toţi cei implicaţi, indiferent de

1.Copiii adulţi ai alcoolicilor ghicesc ce înseamnă "normalul".

2.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a desfăşura un proiect de la început până la

4.Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă.

5.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a se distra.

6.Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine foarte în serios.

7.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţiile intime.

8.Copiii adulţi ai alcoolicilor supra - reacţionează la schimbări asupra cărora nu au nici

9.Copiii adulţi ai alcoolicilor caută în mod constant aprobare şi afirmare.

10. Copiii adulţi ai alcoolicilor se simt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.

13.Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt impulsivi. Ei tind să se "încleşteze" într-un mod de

A.Alcoolismul se "moşteneşte". Sunt destul de rare cazurile în care în familie nu a existat

C.Copiii adulţi ai alcoolicilor tind să se căsătorească cu alcoolici. Rareori se întâmplă ca

Pentru copiii noştri

c.Spune adevărul. Fi cinstit cu ei.

e.Încurajează-i să participe la Alateen.

g.Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.

h.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.

j.Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.

Pentru copiii noştri

k.Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.

m.Spune adevărul. Fii cinstit cu ei.

r.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.

s.Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.

t.Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.

S-ar putea să vă placă și