Sunteți pe pagina 1din 14

Universitatea TRANSILVANIA Braşov

Facultatea de ŞTIINŢE ECONOMICE

PROIECT
CONTABILITATE
FINANCIARĂ

STUDENT: JOZSA CSABA


GRUPA: 8481
TRANZACŢII INTERNAŢIONALE
Analiza financiară

Analiza financiară reprezintă activitatea de diagnosticare a


performanţelor financiare ale unei intreprinderi la încheierea unui exerciţiu
financiar. Altfel spus analiza financiară urmăreşte să identifice punctele tari
şi punctele slabe ale gestiunii financiare în vederea fundamentării unor
strategii de menţinere şi dezvoltare a intreprinderii.
Indiferent de faptul că este internă sau externă, analiza financiară are
ca obiective:
- studiul performanţei financiare
- studiul echilibrului financiar
Sursele de date pentru analiza financiară sunt următoarele:
- bilanţul
- contul de profit şi pierdere
- anexe la bilanţ
Obiectivul principal al funcţiunii financiare este punerea în aplicare a
unui sistem de metode de gestiune financiară care să determine creşterea
valorii societăţii comerciale. Astfel pentru societăţile mari acest obiectiv
vizează maximizarea valorii de piaţă (a acţiunilor sale), iar pentru societăţile
mici şi mijlocii obiectivul substanţial este asigurarea independenţei şi a
rentabilităţii.
Structura gestiunii financiare cuprinde un domeniu operaţional pentru
gestiunea fluxurilor financiare şi un domeniu funcţional responsabil de
prelucrarea datelor financiare, de difuzarea acestora în mediul intern şi
extern al intreprinderii şi de relaţiile cu mediul financiar extern.
Gestiunea financiară ocupă un loc particular în conducerea generală a
societăţii, dar ea nu este decât o funcţie complementară alături de alte
domenii funcţionale cum sunt: contabilitatea generală şi analitică, controlul
financiar, informatica de gestiune etc.
În continuare, după o scurtă prezentare a societăţii, vom urmări
analiza financiară a S.C. “CARPATEX” S.A..
S.C. “CARPATEX” S.A.

S.C. “CARPATEX” S.A. are o istorie îndelungată, care începe cu


înfiinţarea în 1823 a Fabricilor de Postav şi Ţesături de Modă din Braşov
Wilhelm Scherg & Ciie S.A., care este întreprinderea cea mai veche din
ramura industriei de lână.
S.C. “CARPATEX” S.A. s-a înfiinţat prin preluarea integrală a
patrimoniului întreprinderii de stofe, conform H.G. 1245/1990. Conform
statutului societăţii capitalul social a fost subscris şi vărsat de statul român
ca unic acţionar. În baza legii privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991,
acţiunile societăţii au fost transmise celor doi acţionari: FPS şi FPP. În 1995
are loc privatizarea de 100%, în urma căreia la Adunarea Generală a
Acţionarilor din 11.11.1996 a fost hotărâtă modificarea statutului S.C.
“CARPATEX” S.A..
În prezent societatea îşi desfăşoară activitatea în trei unităţi amplasate
astfel:
- Unitatea I: Str. Nicolae Titulescu nr.2, unde se află sediul
societăţii, secţia de ţesătorie şi finisaj, precum şi atelierele de
întreţinere şi secţia creaţie.
- Unitatea a II-a: Str. Avram Iancu nr.64, secţia filatură cardată şi
vopsitoria de fibre.
- Unitatea a III-a: Str. Mihai Viteazul nr.87, depozitele de materii
prime pentru secţia filatură.
Obiectul de activitate al S.C. “CARPATEX” S.A. este fabricarea şi
comercializarea de:
- fire lână şi tip lână cardate.
- ţesături lână şi tip lână.
- abur şi apă supraîncălzită, executări de lucrări privind prestări de
servicii şi sponsorizarea diferitelor activităţi.
Firma are secţii de producţie în care pornind de la fibră se filează
prima dată firele, se execută toate operaţiile pregătitoare necesare pentru
obţinerea ţesăturii, are secţie de remediere a defectelor ce pot apărea în
ţesătura crudă şi are secţie de finisare a ţesăturilor în care se obţine tuşeul
necesar fiecărui articol în parte.
Toţi indicatorii calculaţi pe anul 1998 vor avea ca indice cifra “0”, iar
indicatorii calculaţi pe anul 1999 vor avea ca indice cifra “1”. Deasemenea
săse ţină seama de faptul că toate sumele sunt exprimate în mii lei.
Pe baza datelor prezentate în bilanţ se determină următorii indicatori:
1. Situaţia netă
2. Fondul de rulment
3. Nevoia de fond de rulment
4. Trezoreria netă
Determinarea acestor indicatori necesită întocmirea unui bilanţ
simplificat de forma:

ANUL 1998
Active imobilizate: Capitaluri proprii:
20.157.402 33.250.602
Datorii pe termen lung:
27.681.891
Active circulante: Datorii pe termen scurt:
60.850.980 20.075.889

ANUL 1999
Active imobilizate: Capitaluri proprii:
19.274.464 34.601.716
Datorii pe termen lung:
28.850.119
Active circulante: Datorii pe termen scurt:
77.363.938 33.186.567

1. Situaţia netă: SN

Exprimă valoarea drepturilor pe care le au proprietarii asupra


întreprinderii şi se calculează după următoarea formulă:

SN = Total Activ-Datorii

SN0 = 81008382-(27.681.891+20.075.889)
SN0 = 33.250.602
SN1 = 96.638.402-(28.850.119+33.186.567)
SN1 = 34.601.716

2. Fondul de rulment net: FRN

Se poate calcula cu ajutorul următoarelor formule:

FRN = CP-Ai , unde CP – capitaluri permanente


FRN = Ac-DTs Ai – active imobilizate
Ac – active circulante
DTs – datorii pe termen scurt
CP = Cp+DTl , unde Cp – capitaluri proprii
DTl – datorii pe termen lung

Prin prima formulă obţinem:

FRN0 = (33.250.602+27.681891)-20.157.402
FRN0 = 40.775.091

FRN1 = (34.601.716+28.850.119)-19.274.464
FRN1 = 44.177.371

Calculul prin a doua formulă:

FRN0 = 60.850.980-20.075.889
FRN0 = 40.775.091

FRN1 = 77.363.938-33.186.567
FRN1 = 44.177.371

FRN = FRN1-FRN0 = 44.177.371-40.775.091


FRN = 3.402.280

Pe baza calculelor se observă că FRN a crescut din 1998 până în 1999


cu 3.402.280 mii lei. Fondul de rulment pozitiv arată că capitalurile
permanente ale întreprinderii finanţează integral activele imobilizate nete şi
o parte din activele circulante.
Fondul de rulment se poate descompune în:
- fond de rulment propriu: FRP
- fond de rulment străin: FRS
Fondul de rulment propriu se calculează cu ajutorul formulei:

FRP = Cp-Ai

FRP0 = 33.250.602-20.157.402 = 13.093.200

FRP1 = 34.601.716-19.274.464 = 15.327.252

Fondul de rulment străin se calculează prin următoarea formulă:

FRS = FRN-FRP

FRS0 = 40.775.091-13.093.200 = 27.681.891

FRS1 = 44.177.371-15.327.252 = 28.850.119

Putem observa pe baza rezultatelor că atât FRP, cât şi FRS


înregistrează o creştere, deci putem spune că se menţine într-o anumită
proporţie gradul de autonomie din domeniul investiţional. Creşte FRP, dar în
acelaşi timp creşte şi FRS, deci gradul de îndatorare.

3. Nevoia de fond de rulment: NFR

Acest indicator reflectă mărimea resurselor de finanţare a activelor


circulante necesare desfăşurării activităţii întreprinderii. Se calculează ca
diferenţă între nevoile temporare (fără disponibilităţi) şi resursele temporare
(fără credite pe termen scurt).

NFR0 = (60.850.980-1.034.827-43.531-27.442)-20.075.889
NFR0 = 39.669.291

NFR1 = (77.363.938-168.943-27.614-12.282)-33.186.567
NFR1 = 43.968.532

NFR =NFR1-NFR0 = 4.229.241


Nevoia de fond de rulment are valoare pozitivă şi se apreciează
favorabil fiind expresia unei politici de creştere a nevoii de finanţare a
ciclului de exploatare.

4. Trezoreria netă: TN

Trezoreria netă se calculează în felul următor:

TN = FRN-NFR

TN0 = 40.775.091-39.669.291 = 1.105.800

TN1 = 44.177.371-43.968.532 = 208.839

TN = TN1-TN0 = 208.839-1.105.800
TN = -896.961

În fiecare din cei doi ani trezoreria netă înregistrează valori pozitive,
ceea ce înseamnă că intreprinderea desfăşoară o activitate eficientă,
dispunând de o autonomie financiară pe termen scurt.

Soldurile intermediare de gestiune: SIG

Sunt folosite pentru a pune în evidenţă volumul şi rentabilitatea


activităţii întreprinderii. Pentru calculul acestor indicatori se folosesc datele
din contul de profit şi pierdere.
Aceste SIG-uri, prezentate în tabelul următor sunt:
- marja comercială: MC
- producţia exerciţiului: PE
- valoarea adăugată: VA
- excedentul brut de exploatare: EBE
- rezultatul exploatării: RE
- rezultatul current: RC
- rezultatul net: RN
Solduri intermediare de gestiune Anul 1998 Anul 1999
Vânzări de mărfuri 1.039.857 808.892
- Costul mărfurilor vândute 896.340 567.212
1.Marja comercială 143.517 241.680
Marja comercială 143.517 241.680
+ Producţia vândută 55.357.338 56.015.375
+ Producţia stocată 6.540.365 11.397.464
+ Producţia imobilizată --- 129.718
2.Producţia exerciţiului 61.897.704 67.542.555
Producţia exerciţiului 61.897.704 67.542.555
+Marja comercială 143.517 241.680
- Consumuri externe 43.225.308 48.084.116
3.Valoarea adăugată 18.815.913 19.700.119
Valoarea adăugată 18.815.913 19.700.119
+ Subvenţii de exploatare --- 3.445
- Impozite, taxe 253.698 237.361
- Cheltuieli cu personalul 14.170.367 13.099.343
4.Excedentul brut de exploatare 4.391.848 6.366.860
Excedentul brut de exploatare 4.391.848 6.366.860
+ Alte venituri din exploatare 11.022.910 13.660.423
- Alte cheltuieli din exploatare 10.110.249 12.662.965
- Amortizări, provizioane 946.086 1.326.244
5.Rezultatul exerciţiului – profit 4.358.422 6.038.074
Rezultatul exerciţiului 4.358.422 6.038.074
+ Venituri financiare 3.294.235 3.450.876
- Cheltuieli financiare 6.057.968 8.550.084
6.Rezultatul curent – profit 1.594.689 938.866
Rezultatul current 1.594.689 938.866
+ Venituri excepţionale 103.339 1.293.600
- Cheltuieli excepţionale 737.142 724.518
- Impozit pe profit 508.780 636.445
7.Rezultatul net – profit 452.106 871.503
Din tabelul prezentat se poate observa că profitul net al întreprinderii
a crescut de la 452.106 mii lei la 871.503 mii lei.
Unele cheltuieli au crescut, dar altele au scăzut, fapt care se poate
observa şi în cazul veniturilor. Aceasta a determinat şi faptul că rezultatul
curent din1999 e mai mic decât cel din 1998, deşi rezultatul exerciţiului e
mai mare în1999 decât în 1998. Totuşi rezultatul net este mai mare în 1999
datorită faptului că veniturile excepţionale au crescut mai repede decât
cheltuielile excepţionale.
Valoarea adăugată în cei doi ani reprezintă o creşterea de valori
de18.815.913 mii lei în 1998 şi de 19.700.119 mii lei în 1999.
Excedentul brut de exploatare exprimă acumularea brută din
activitatea de exploatare şi reprezintă resursa principală a întreprinderii cu
influenţă directă asupra rentabilităţii economice a întreprinderii şi a
capacităţii sale de autofinanţare.

Capacitatea de autofinanţare: CAF


Capacitatea de autofinanţare a întreprinderii reflectă potenţialul
financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii la sfârşitul unui
exerciţiu financiar destinat să remunereze capitalurile proprii prin dividende
şi să finanţeze investiţiile de menţinere sau de reducere, precum şi cele de
dezvoltare din exerciţile viitoare.
Capacitatea de autofinanţare se calculează pornind de la veniturile şi
cheltuielile gestiunii curente posibile de a se transforma imediat sau la
termen în fluxuri de trezorerie.
Această capacitate se poate determina prin două metode:
1. metoda deductivă
2. metoda adiţională

1. Metoda deductivă

Anul 1998 Anul 1999

EBE
+ alte venituri exploatare
+

Analiza ratelor de structură patrimonială


Analiza ratelor de structură ale activului

a) Rata activelor imobilizate: RAi

RAi = (Ai /total activ)*100

RAi = (19.274.464/96.638.402)*100 = 19,945 %

După conţinutul componentelor activelor imobilizate această rată se


descompune în:

a1) Rata imobilizărilor corporale: Ric

Ric = (ic /total activ)*100

Ric = (19.247.186/96.638.402)*100 = 19,915 %

a2) Rata imobilizărilor financiare: Rif

Rif = (if /total activ)*100

Rif = (27.278/96.638.402)*100 = 0,03 %

b) Rata activelor circulante: RAc

RAc = (Ac /total activ)*100

RAc = (77.363.938/96.638.402)*100 = 80,055 %

Ca şi în cazul activelor imobilizate se pot calcula rate în funcţie de


componente:

b1) Rata stocurilor: Rs

Rs = (Stocuri /total activ)*100

Rs = (33.854.759/96.638.402)*100 = 35,03 %

b2) Rata creanţelor comerciale: Rcc


Rcc = (Creanţe comerciale /total activ)*100

Rcc = (43.300.340/96.638.402)*100 = 44,8 %

b3) Rata disponibilităţilor şi plasamentelor: Rdp

Rdp = ((disp+plasamente)/total activ)*100

Rdp = (208.839/96.638.402)*100 = 0,21 %

Analiza ratelor de structură ale pasivului

a) Rata stabilităţii financiare: Rsf

Rsf = (capitaluri permanente /total pasiv)*100

Rsf = (63.451.835/96.638.402)*100 = 65,66 %

b) Rata autonomiei financiare: Raf

- globale: Rafg

Rafg = (capitaluri proprii /total pasiv)*100

Rafg = (34.601.716/96.638.402)*100 = 35,81 %

- la termen: Raft

Raft = (capitaluri proprii /capitaluri permanente)*100

Raft = (34.601.716/63.451.835)*100 = 54,53 %

c) Rata îndatorării globale: Rîg

Rîg = (datorii totale /total pasiv)*100

Rîg = (62.036.686/96.638.402)*100 = 64,19 %

Diagnosticul financiar al rentabilităţii


Rentabilitatea reprezintă o dimensiune importantă a diagnosticului
financiar al unei întreprinderi.
Sub aspect economic beneficiul unei întreprinderi este generat de rata
rentabilităţii tuturor activităţilor pe care ea le desfăşoară, respective a tuturor
fondurilor investite.
Diagnosticul rentabilităţii se realizează prin intermediul a două
categorii de rate de eficienţă:
- rata rentabilităţii economice
- rata rentabilităţii financiare

Rata rentabilităţii economice: Rre

Rata rentabilităţii economice măsoară eficienţa mijloacelor materiale


şi financiare allocate activităţii întreprinderii.
Se calculează în felul următor:

Rre = (EBE /capitaluri investite)*100

Capitaluri investite = Active fixe brute+NFR+Disponibilităţi


Capitaluri investite = 20.142.490+43.968.532+208.839
Capitaluri investite = 64.319.861

Rre = (6.366.860/64.319.861)*100 = 9,9 %

Rata rentabilităţii financiare: Rrf

Rata rentabilităţii financiare măsoară randamentul capitalurilor


proprii, respective a plasamentelor financiare pe care acţionarii le-au
efectuat atunci când au cumpărat acţiuni.
Se calculează cu ajutorul formulei următoare:

Rrf = (profit net /capitaluri proprii)*100

Rrf = (871.503/34.601.716)*100 = 2,52 %

Tabloul de finanţare
Tabloul de finanţare permite descrierea relaţiilor de egalitate dintre
fluxurile de utilizări şi fluxurile de resurse pe perioada trecută. Ca urmare se
mai numeşte tabloul utilizărilor şi resurselor şi arată în felul următor:

UTILIZĂRI RESURSE
I. Utilizări permanenete: I. Resurse permanente:
- reduceri de imobilizări
882.938
- creşteri de capital
permanente
2.519.342
II. Utilizări pe termen scurt: II. Resurse pe termen scurt:
- creşteri de active - creşteri de datorii pe
circulante termen scurt
16.512.958 13.110.678
Total 16.512.958 Total 16.512.958

Variaţia fondului de rulment: FR*

FR* = resurse permanente-utilizări permanente


FR* = 3.402.280

Variaţia fondului de rulment este pozitivă. Aceasta se datorează


faptului că resursele permanente depăşesc utilizările permanente, deci o
parte a resurselor permanente se vor utiliza pentru finanţarea utilizărilor pe
termen scurt.

Variaţia fondului de rulment: NFR*

NFR* = NFRE* + NFRAE* = 4.299.241


Variaţia trezoreriei nete: TN*

TN* = FR* - NFR*


TN* = 3.402.280-4.299.241 = -896.961

Variaţia trezoreriei nete are valoare negativă, ccea ce înseamnă că se


înregistrează o descreştere a trezoreriei nete.

S-ar putea să vă placă și