Curs Literatura Romana

LITERATURA ROMNA INTERBELICA
POEZIA
DRAMATURGIA
ANUL al III-lea
Prof. Univ. Dr. Nicolae Ioana
CUPRINS
Unitatea de nvatare
Unitatea de nvatare nr. 1..
1. Obiective educationale..
1.1. Premise.
1.2. Tendinte
1.3. Universuri prozastice reprezentative.
1.4. Mihail Sadoveanu
1.4.1. Opera sadoveniana n contextul epocii..
1.4.2. Traditionalismul sadovenian...
1.4.2.1. Factori destructuranti
1.4.2.2. Factorii dainuirii...
1.5. Liviu Rebreanu..
1.5.1. ncadrare..
1.5.2. Antisamanatorismul rebrenian
1.5.3. Romanul psihologic
Unitatea de nvatare nr. 2.
2. Obiective educationale
2.1. Camil Petrescu...
2.1.1. Unitatea operei
2.1.2. ntemeierile filosofice ale operei.
2.1.3. Modernitatea romanelor..
2.2. Mircea Eliade.
2.2.1. Situare n context.
2.2.2. Dimensiunea trairista a romanelor
2.2.3. Jurnalul ca modalitate a autenticitatii..
3.1. Hortensia Papadat Bengescu..
3.1.1. De la subiectiv la obiectiv...
3.1.2. Romanul obiectiv
3.1.3. Dimensiunea psihologica
3.2. Gib I. Mihaescu.
3.2.1. Sumar al receptarii critice...
3.2.2. Psihologiile obsesionale..
3.3. Anton Holban.
3.3.1. Obsesia mortii.
3.3.2. Formula autenticitatii...
4.1. Premise..
4.2. Tendinte.
4.3. Mici ntmplari dramat(urg)ice..
4.4. Mari ntmplari dramat(urg)ice..
4.5. Oameni si personaje...
BIBLIOGRAFIE...
Pag.
1
1
1
2
3
4
4
4
6
8
10
10
11
13
16
16
16
16
17
18
22
22
23
25
27
27
27
27
31
32
33
33
34
36
36
38
40
40
40
41
43
45
47
51
Dramaturgia interbelica
Unitatea de nvatare nr. 1

Premise si tendinte
Mihail Sadoveanu
Liviu Rebreanu
La sfrsitul lectiei, cursantii trebuie sa stie:
Sa poata face conexiuni ntre proza interbelica si cea a perioadei
anterioare
Sa opereze cu notiunile care definesc directiile prozei interbelice
Sa sesizeze elementele care i particularizeaza pe cei doi prozatori n
raport cu tendintele epocii
Sa cunoasca particularitatile celor doua universuri prozastice si sa le
identifice n textele esentiale
1.1. Premise
Sfrsitul primului razboi mondial gaseste proza romneasca dominata de
spiritul samanatoristo -poporanist.
Povestirile, nuvelele sau romanele rezultate din ambianta ideologica a
revistelor Samanatorul sau Viata Romneasca au, n principal,
urmatoarele caracteristici:
a1 Fixeaza inspiratia n spatiul ruralitatii sau n raport cu acest
perimetru.
a2 Personajele preferate sunt taranul sau/si boierul
a3 Vazute separat sau n relatia lor sociala, aceste personaje sunt
idilizate de samanatoristi si prezentate dintr-un unghi mai pronuntat
realist de proza poporanista
a4 Proza samanatorista, ndeosebi, este adesea marcata de lirism,
urmarind nduiosarea cititorului
a5 Aproape toate scrierile determinate de aceste ideologii au o
finalitate vadita n modul cum naratorul ncearca sa exprime o
atitudine proprie si sa o influenteze pe aceea a cititorului
a6 Proza citadina este destul de saraca n primele doua decenii ale
secolului al XX lea.
a7 Orasul e vazut adesea ca mediu al inadaptarii (pentru taranul venit
aici sa-si caute norocul, pentru boierul de vita veche esuat, pentru
intelectualul fixat n idealitate).
1
ntr-o masura apreciabila, scrierile asezate sub semnul acestor trasaturi

sunt productii de serie, fara valoare estetica. Observatia nu trebuie nsa
extinsa la toate creatiile prozastice ale nceputului de secol. Cnd talentul
este real, scriitorii scot creatia din tiparele uneori artificiale ale epocii:
Mihail Sadoveanu este doar un exemplu.
1.2. Tendinte
Cum ti-ai putut da seama din primele cursuri, creatia literara interbelica
urmeaza, n principal, doi vectori: traditionalism si modernism.
Prozatorii traditionalisti din ambianta revistei Viata Romneasca merg cu
predilectie n directia prozei de observatie si de analiza sociala. nca din
1919, de altfel, Garabet Ibraileanu prevedea o buna cariera romanului
social stufos plin de probleme si de documente omenesti.
De altfel, tot criticul ex-poporanist fixeaza si principalele trasaturi ale
creatiei prozastice traditionaliste. n unele privinte, convingerile sale nu se
deosebesc prea mult de acelea ale lui Eugen Lovinescu.
n studiul Creatie si analiza, de pilda, Garabet Ibraileanu, opteaza pentru
proza obiectiva, avnd ca metoda creatia, adica prezentarea personajelor
prin fapte, gestica, atitudini. Nu respinge, nsa, proza proustiana care,
crede criticul, ajunge, prin analiza, tot la o reflectare obiectiva.
Excesul liric al prozei de inspiratie samanatorista nu este pe placul lui
Garabet Ibraileanu. De pe aceasta pozitie l mustra pe Ionel Teodoreanu,
desi acesta este un apropiat al Vietii Romnesti: de ce attea flori, attia
zarzari, attea curcubee, attea fructe, n loc sa te ocupi de oameni si de
viata?. ndemnurile pe care le da, n continuare, aceluiasi scriitor nu sunt
fundamental diferite de conceptia modernistului Camil Petrescu despre
roman: Fa-mi placerea, domnule Teodoreanu, si scrie-mi un roman
informativ, fara stil, fara frumusete, mizerabil, neglijent, n goana mare. Sa
pleci att de grabit la scris, nct sa-ti uiti talentul acasa.
Totusi, formulele romanesti la care adera scriitorii aflati n gruparea Vietii
Romnesti ramn cele traditionale.
Ca si poezia aceluiasi interval, proza interbelica beneficiaza de actiunea
energica a criticului Eugen Lovinescu si a gruparii literare de la revista
Sburatorul.
Romanul rezultat din aceasta actiune se orienteaza decis spre spatiul
citadin, din care selecteaza ca personaj preferat intelectualul, caracterizat
de stari de constiinta complexe.
Teoreticianul sincronismului acuza, n termeni polemici de ascutita ironia,
proza (poezia epica i spune el) cantonata n lumea traditional tipizata a
haiducilor, a hotilor de cai, n care se desfasoara romantismul literaturii
samanatoriste. Nu putem asculta mereu povestile lui Mos Gheorghe ce
pufaie din lulea n lumina scazuta a amurgului, si drege glasul spre a
ncepe o poveste de demult, lungind-o si neispravind -o niciodata ; nu ne
putem reduce hrana sufleteasca numai la o astfel de literatura
rudimentara, de batrni sfatosi, de matusi limbute, de duduci romantioase,
de boieri ce-si plimba vidul sufletesc de ici pna acolo, sorbind din ceasca
de cafea si tragnd din lulea pentru a scoate cte o vorba zadarnica n
mijlocul rotocoalelor de fum.
2
Acuznd si el excesele lirice/ subiective ale samanatorismului Eugen

Lovineascu pledeaza pentru obiectivarea romanului (eliminarea tendintelor
explicite si situarea operei sub semnul autonomiei estetice) si pentru
modernizarea formulelor epice care pot sustine acest proces.
Rezultatele demersurilor lovinesciene au fost spectaculoase. n aceasta
epoca, romanul romnesc s-a sincronizat cu modurile moderne ale
romanului european, prin contributiile decisive ale unor prozatori de talent:
Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban etc.
Desi criteriile de clasificare a creatiei prozastice interbelice sunt mult mai
complexe, ti propun, ca si n cazul poeziei, organizarea pe care o da
acestei materii Ovid S. Crohmalniceanu (Literaqtura romna ntre cele
doua razboaie mondiale, vol. I, Editura pentru literatura, Bucuresti, 1967):
1. Realismul dur: Liviu Rebreanu, Carol Ardeleanu, G.M. Zamfirescu,
Geo Bogza etc.
2. Caleidoscopul mediilor: Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Sergiu
Dan etc.
3. Comedia automatismelor: Gheorghe Braescu, Damian Stanoiu, Al.
O Teodoreanu
4. Memorialistica deghizata si franca: Constantin Stere, Ion Petrovici
5. Analiza psihologica: Hortensia Papadat-Bengescu, Garabet
Ibraileanu, Felix Aderca
6. Literatura autenticitatii si experientei: Camil Petrescu, Anton
Holban, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, M. Blecher
7. Universul proiectiilor obsesive: Gib I. Mihaescu, Victor Papilian,
Radu Tudoran
8. Proza artista: Mateiu Caragiale, Emanoil Bucuta, Dinu Nicodin
9. Reconstituirea balzaciana si clasificarea caracterologica: George
Calinescu, Ion Marin Sadoveanu
10. Antiproza: Urmuz
1.3. Universuri prozastice reprezentative

Sa precizam mai nti ca n Istoria din care am reprodus clasificarea
anterioara, lui Mihail Sadoveanu i este dedicat un capitol separat, intitulat
Eposul ntiul ntre analizele facute de Ovid S. Crohmalniceanu.
E de spus apoi ca, la fel ca n cazul poeziei, am omis unele ilustrari
onomastice ale unora dintre categorii, sub justificarea ca unele dintre
acestea nu ar fi putut dect valoarea sustinerii numerice a unui fenomen.
Desigur, ca viitor specialist, esti dator sa-i citesti si sa vezi n ce masura
trasaturile fenomenului respectiv se regasesc n creatia lor.
Pentru scopul acestui curs, e suficient sa ne oprim asupra operelor celor
mai reprezentative pe care le-a dat la iveala literatura dintre cele doua
razboaie mondiale, anume acele creatii care si-au depasit seria si exprima
la cote artistice superioare o tendinta majora a epocii.
Pentru mai multe detalii privitoare la gradul de reprezentativitate al unui
scriitor, te rog sa recitesti capitolul similar dedicat poeziei interbelice
(Universuri lirice reprezentative, Cursul 3).
1.4. Mihail Sadoveanu

1.4.1. Opera sadoveniana n contextul epocii
n mod cert, Mihail Sadoveanu este cel mai important exponent al
traditionalismului literar interbelic.
Cele patru volume publicate pe parcursul anului de debut (Povestiri, Dureri
nabusite, Crsma lui Mos Precu, Soimii 1904) i situeaza de la bun
nceput creatia ntr-o zona de larga interferenta a celor doua ideologii
ruraliste ale nceputului de secol: samanatorismul si poporanismul (chiar
daca revista care avea sa dea caracter doctrinar poporanismului avea sa
apara doi ani mai trziu). A facut parte, de altfel, din redactia
Samanatorului si a fost colaborator apropiat al revistei Viata Romneasca,
unde a si publicat numeroase fragmente sau texte integrale din opera sa.
Optiunea lui Sadoveanu pentru aceste medii literare nu este conjuncturala,
ci structurala. Spatiul ruralitatii, cu umanitatea care l populeaza cheama
cel mai frecvent si cu cele mai bune rezultate artistice inspiratia scriitorului.
Cnd apare n scrierile sale, orasul (trgul) e vazut ca loc de pierzanie, de
alterare a sufletului.
O anume tendinta de idilizare a sufletului taranesc ca si de regresiune n
istorie l apropie pe Mihail Sadoveanu de samanatorism. Lirismul sub
semnul caruia stau multe si lungi pasaje descriptive (sau chiar evocative) l
situeaza tot n cadrele acestei orientari literare. Simpatia fata de clasa
taraneasca si militantismul discret pentru ameliorarea conditiei sale de
existenta i explica participarea la fenomenul poporanist.
ntr-un studiu pe care i-l dedica scriitorului, istoricul si criticul Constantin
Ciopraga identifica trei elemente constante ale operei sadoveniene:
taranul, istoria si natura. Indiferent de accentul pe care l primeste unul sau
altul dintre aceste elemente, ele coexista n opera prozatorului.
E de spus, nsa, ca forta talentului sadovenian scoate creatiile sale de sub
apasarea severa a vreunei ideologii a epocii.
Trasaturile inventariate mai sus se ntlnesc n scrisul prozatorului ntr-o
sinteza originala, n care factorii doctrinari se estompeaza pna la
insesizabil, caci, chiar daca nu lipseste, mesajul social razbate firesc,
dintr-o constructie artistica solida, de mare forta emotionala.
Aceasta sinteza sta sub semnul transpunerii estetice superioare a unui
traditionalism din care specificul etnic ramne cel mai important factor
continutistic de definitie.
I se adauga naratiunea ramasa n tipare vechi, straine vreunui artificiu
tehnic nnoitor.
Cum ai mai avut ocazia sa afli, din acest punct de vedere Mihail
Sadoveanu ncheie seria unor straluciti povestitori romni, n care l preced
Ion Neculce si Ion Creanga.
1.4.2. Traditionalismul sadovenian

Mihail Sadoveanu a fost unul dintre cei mai prolifici autori romni.
ntinsa pe durata aproximativa a sase decenii, creatia sadoveniana se

concretizeaza prin zeci de titluri.
Ma limitez la a ti le aminti pe cele care ti sunt, sau ar trebui sa-ti fie mai
cunoscute, ntr-o ordine aproape cronologica: Floare ofilita, Vremuri de
bejenie, La noi n viisoara, nsemnarile lui Neculai Manea, O istorie de
demult, Cntecul amintirii, Apa mortilor, Bordeienii, Neamul Soimarestilor,
venea o moara pe Siret, Dumbrava minunata, Tara de dincolo de negura,
Hanu Ancutei, Zodia Cancerului, Baltagul, Locul unde nu s-a ntmplat
nimic, Creanga de aur, Noptile de Snziene, Fratii Jderi (cu cele trei
volume: Ucenicia lui Ionut, Izvorul Alb, Oamenii Mariei-Sale), Nicoara
Potcoava etc.
Vastitatea si complexitatea acestei opere presupune multiple unghiuri de
abordare si clasificari generale sau foarte nuantate.
ti propun, ca exercitiu de dezmortire, sa faci o clasificare simpla:
Exercitiul nr.1:
1.
Alcatuieste o lista completa a scrierilor sadoveniene
2.
Clasifica creatiile lui Mihail Sadoveanu, dupa
predominantei uneia din cele trei mari teme:
criteriul
I. Taranul:
II. Istoria
III. Natura
Ct priveste prezentarea pe care intentionez sa o fac n secventa

urmatoare, aceasta rezulta din scopul, urmarit cu consecventa pna acum,
de a extrage din opera unui scriitor trasaturile prin care contribuie la
sustinerea consistenta a unui fenomen literar.
n cazul lui Mihail Sadoveanu, important este modul n care creatia sa
exprima elementul etnic, n toata complexitatea si n toata originalitatea
manifestarilor sale.
Punctul din care, n opinia mea, se poate deschide o buna perspectiva

unei astfel de tratari sintetice este un episod al romanului Zodia Cancerului
sau Vremea Ducai-Voda.
Rezum, n cteva fraze, continutul romanului. Alecu Ruset, fiul exdomnitorului Iordache Ruset, o iubeste pe Catrina, fiica lui Voda Duca. E o
iubire interzisa si cu primejdie, caci crudul domnitor vrea moartea
bezzadelei pentru a nu unelti si a nu revendica vreodata tronul. Spirit
luminat, Alecu Ruset nu e preocupat de putere, ci de ntelegerea rosturilor
lumii si de mplinirea celor ale dragostei. O dovedeste convingator n
discutiile cu abatele Paul de Marenne (ce poarta solie franceza catre
Poarta) pe care, mpreuna cu ctiva osteni devotati, l nsoteste n trecerea
sa prin Moldova.
n dezbaterile celor doi se confrunta, ca de altfel de multe ori n opera
sadoveniana, doua civilizatii: apuseana si rasariteana. Ca exponent al celei
dinti, abatele de Marenne se mira, se amuza, ntreaba, de multe ori
contrariat. Celalalt explica lumea n care traieste si se explica pe sine ca
reprezentant al ei.
n fata unei privelisti de o frumusete uimitoare, strainul se arata extaziat si
nu ezita sa o compare cu un adevarat paradis. E nsa un paradis devastat,
sugereaza Alecu Ruset, sau amenintat cu devastarea.
n jurul acestor elemente se poate construi o interpretare semnificatiilor
esentiale pe care le evidentiaza opera sadoveniana: spatiul romnesc este
un paradis terestru n care se confrunta doua forte: una ameninta sa l
destructureze ; cealalta tinde sa o conserve, sa i asigure dainuirea. O
confruntare straveche, n care sunt antrenati factori numerosi si de mare
complexitate.
ti propun o scurta clasificare a lor si cteva ilustrari din cele mai
reprezentative opere sadoveniene.
1.4.2.1. Factori destructuranti

Boierul:
Aproape de fiecare data cnd se amesteca n viata taranului, boierul
ameninta sa strice rnduiala sociala si morala si provoaca nesfrsite
suferinte.
Povestirea n drum spre Hrlau prezinta imaginea terifianta a unei
batrne pusa sa munceasca sub o canicula ucigatoare, pentru a plati o
datorie catre boier. Redusa la conditia unei existente larvare, batrna are
ochii tristi si tulburi si obrazul pamntiu, zbrcit, chinuit ca o masca.
Hotul este un biet taran vinovat ca a adunat niste uscaturi din padurea
boierului. Acesta l loveste cu cruzime.
Bordeienii sunt de fapt o umanitate pestrita si proscrisa, silita sa
munceasca pe mosia boierului Jorj Avramescu si sa traiasca n vagauni
sapate n pamnt. Vechilul le sporeste umilinta lovindu-i aprig cu biciul.
la fel se ntmpla cnd intriga e de natura amoroasa (Pacat boieresc,
Neamul Soimarestilor) sau cnd aceasta o dubleaza pe cea sociala
(Judet al sarmanilor).
Autoritatile:
6
Adaos artificial n aceasta lume ramasa n structura arhaica, oficialitatile

sunt privite cu nencredere de omul sadovenian si l sup une pe acesta la
umilitoare persecutii.
Nici preotul nu e totdeauna strain de astfel de apucaturi. n povestirea Ion
Ursu, de pilda, taranul e povatuit sa si ncerce norocul la oras, ca sa
scape de saracie. Povata nu e dezinteresata , caci popa rvneste la putinul
avut al omului si la femeia lui.
Justitia nu e nici ea privita cu ochi buni, iar oamenii recurg cel mai adesea
la nfaptuirea naturala a dreptatii (Baltagul).
Perceptorul (O umbra), primarul (Emigrantii la Brazilia) sau functionarii
publici (Baltagul) sunt excrescente parazite pe trunchiul vechii rnduieli.
Vrajmasiile straine:
La rascrucea vnturilor istoriei si a intereselor marilor imperii, spatiul
romnesc are vesnic de nfruntat vrajmasii de tot felul. n Zodia
cancerului, ntrebat cine le-a distrus si le-a incendiat satul, un taran se
arata nestiutor cu trista resemnare: or fi fost turcii, tatarii, lesii Cine mai
poate sti. Grav este ca mai totdeauna un vrajmas naruieste coliba abia
reconstruita.
n Fratii Jderi tavalugul turcesc ameninta sa des fiinteze locurile si
oamenii lor.
Oricare le-ar fi tinutul de origine, vrajmasiile straine mpiedica umanitatea
romneasca sa nalte case cu etaj ori sa dureze poduri ca acelea stiute de
abatele de Marenne.
Vrajmasii interne:
Primejdia vine de multe ori si din interiorul tarii, cnd domnitori lacomi de
putere si averi raspndesc teroarea, saracia si nedreptatea. Astfel este
Duca Voda din Zodia Cancerului. Tot asa Ieremia Movila din romanul
Neamul Soimarestilor.
Uneori, pizma, lacomia sau alte forme ale raului din om pun n pericol
ordinea lumii sadoveniene. Ilie Cutui si Calistrat Bogza din romanul
Baltagul sunt astfel de exemple.
Civilizatia apuseana:
Factorul destructurant perceput de omul sadovenian cu cea mai apriga
ndrjire este civilizatia apuseana. Obiceiurile culinare, moda vestimentara,
inovatiile tehnice l amuza si l contrariaza. Ca efect, le respinge cu
vehementa sau cu blndete sarcastica.
Vitoria Lipan nu e de acord n ruptul capului cu gargaunii Minodorei care
vrea sa poarte fusta si bluza n loc de catrinta si camesa, ori sa danseze
valtul n locul jocului popular. La fel ca Vitoria, un personaj din Hanu
Ancutei nu poate accepta ca femeile sa poarte palarie.
Tot ea se arata oripilata ca a fost nevoita sa savrseasca pacatul de a
vorbi pe srma.
Trenul sau pusca de vnatoare cu luneta sunt masinarii sau chiar
dracovenii nemtesti, iar omul sadovenian devotat devotat modului
existential vechi si natural le respinge cu nencredere si cu o adnca
ntelepciune prin care si justifica refuzul. Vorba unui personaj din Ostrovul
lupilor: Orict or fi de iscusiti nemtii, tot nu pot face oaie si albina de fier,
7
oaia si albina sunt masinile lui Dumnezeu si dect ele nu poate face omul
ceva mai bun. Cu alte cuvinte, omul nu poate concura natura si mai ales
duhul ei tainic, orict de multe progrese ar face tehnica moderna.
Nici mncarurile sau bauturile nemtesti despre care le vorbeste negustorul
Damian Cristisor drumetilor de la Hanu Ancutei nu le strneste acestora
apetitul: carnea fiarta si bautura aceea lesioasa care se cheama bere nu
au nici o sansa n competitia cu mielul fript tlhareste si tavalit n mujdei
cu puiul n tigla, cu borsul, sarmalele ori crapul fript la protap. Evident,
nici cu vinul rosu baut din cana de lut. Doamne fereste si apara! este
reactia generica a personajelor sadoveniene fata de tot ceea ce vine din
tarile nemtesti si nu seamana deloc cu obiceiurile ntiparite n datina
locului.
1.4.2.2. Factorii dainuirii

Desigur, elementele ce pun n pericol ordinea acestei lumi se lovesc de un
numar important de factori ai dainuirii, care, cel putin n hotarrea cu care i
afirma omul sadovenian, sunt mai puternici.
Va trebuie sa iei secventa urmatoare ca simplu ghid pentru o lucrare pe
care va trebui sa o alcatuiesti dupa parcurgerea acestei lectii.
Traditia:
Obiceiul, datina, ritualul sunt elemente echivalente sau alcatuitoare a
traditiei care constituie cel mai puternic factor menit sa asigure
supravietuirea spatiului fizic si spiritual romnesc.
Traditia reprezinta structura de rezistenta a unui mod de viata care
emblematizeaza identitatea etnica.
Legea nescrisa e mai puternica si mai eficienta dect aceea iesita din
actiunea institutiilor moderne. Oamenii sadovenieni nu se dau scosi din
tiparele unei existente si ale unor principii stravechi pe care le slujesc si le
apara cu pasiune. Exemple sunt nenumarate.
n Baltagul, oamenii l silesc pe preot sa urmeze calendarul cel vechi,
ntiparit n ritmurile lor de viata. Tot aici, e bine stiut, functioneaza legea
justitiei naturale, devotamentul fata de rnduiala nmormntarii si, am spus
deja mai nainte, fata de portul identitar. Sa mai adaugam pastoritul, ca
mod prim si esential de existenta, ti avem prin acest roman o imagine
esentializata a traditiei.
n sfrsit, trebuie spus ca aproape orice aspect al vietii are, n scrierile
sadoveniene, caracter ritualic: ritualice sunt gesturile, vorbirea momentele
cotidiene ca si momentele mari ale existentei. Omul sadovenian se ridica
n picioare ceremonios, glasuieste asijderea, mannca ritualic etc., fie ca
este voievod, fie ca este simplu taran.
Ospitalitatea:
Emblema ospitalitatii este hanul, ca spatiu protector si integrator, sub
semnul armoniei.
Cu semnificatii mai largi, ospitalitatea omului sadovenian ia forme inedite
n Baltagul si n Zodia Cancerului. n acest al doilea roman, deschiderea
ospitaliera ia forme inedite n manifestarile satrarului Lazarel Gliga, care i
ameninta pe drumeti (Paul de Marenne, Alecu Ruset si nsotitorii lor) ca,
8
daca nu accepta invitatia de a-i gazdui, i ucide pe loc. Cum are pistoalele
scoase din tocuri, pare hotart sa o faca. Tot aici, traditia culinara se
manifesta n retete foarte bogate si apetisante pe care te las sa le
reconstitui de unul singur.
Iubirea:
E sentimentul firesc si integrator al omului sadovenian. Personajele
prozatorului iubesc cu pasiune, n pofida incompatibilitatilor sociale si chiar
a pericolului mortii. Asa se ntmpla n Hanu Ancutei (Fntna dintre
plopi, ;Cealalta Ancuta), asa n Cntecul amintirii sau n Zodia
Cancerului unde beizadeaua Alecu Ruset si urmeaza glasul inimii pna la
moarte.
Abatele de Marenne nu ntelege multe din ceea ce vede n trecerea sa prin
Moldova, dar iubirea e un limbaj universal pe care l pricepe si se pune n
slujba lui intermediind o ntlnire a lui Ruset cu domnita Catrina.
Solidaritatea:
Se manifesta n diferite chipuri, de la tendinta de a proteja iubirea n fata
mprejurarilor ostile (Cealalta Ancuta), la tovarasia ntru nfaptuirea
dreptatii (Judet al sarmanilor) sau la armonizarea totala a ntregii
umanitati a locului n vremuri de mare primejdie pentru tara (Fratii Jderi).
Povestirea, mitul:
Omul sadovenian e caracterizat de o pofta irepresibila de a povesti. De
cte ori are prilejul, el pune de un divan. Trasatura e emblematizata mai
cu seama n Hanu Ancutei de comisul Ionita.
Cnd vreunul e mai taciturn, faptul se datoreaza timiditatii, nicidecum
inaderentei la placerea povestirii. Povestea se rosteste totusi, prin vocea
altcuiva caruia, nfrngndu-si tracul, taciturnul i-a ncredintat-o cndva
(de pilda, Zaharia Fntnarul).
Personajele lui Sadoveanu nu povestesc ca sa evite plictiseala (ca la
Bocaccio sau Chauser) , ci pentru a se exprima pe sine. Experientele sale
particulare trimit nsa la relatiile mitice din interiorul acestei lumi.
Orice eveniment cu semnificatie majora intra repede n poveste si, mai
departe, n mit (vezi episodul mortii lui Tudor Soimaru n romanul Zodia
Cancerului).
Natura:
Factor important al dainuirii, natura ndeplineste n spatiul sadovenian trei
functii majore:
F1. Reglatoare. Viata oamenilor traitori n izolare si salbaticie se
desfasoara n deplin acord cu ciclurile naturii. Pentru comunitatea
pastoreasca din Baltagul, orice abatere de la aceste ritmuri i poate
primejdui nsasi existenta. Urcarea turmelor la pasunat si coborrea lor n
balti, la iernat, sunt miscari ntiparite n viata acestor oameni care cunosc
bine semnele vremii si le urmeaza ntocmai semnificatia.
F2. Protectoare. Natura e adapost natural si loc de refugiu din calea
vrajmasiilor de tot felul carora oamenii nu le-au mai putut tine piept: Si
9
acu, cei care am ramas ne-am mutat n padure spune cu amaraciune, n

mijlocul satului transformat n ruine, un personaj din Zodia Cancerului.
Cnd asaltul turcilor sau al tatarilor e prea puternic, oamenii se retrag prin
adevarate coridoare naturale n poieni nestiute de nimeni, unde doar
zimbrii salasluiesc (vezi Zodia Cancerului)
F3. Estetica. Croiti dupa chipul naturii (iuti si nestatornici ca apele, ca
vntul, rabdatori n suferinta ca si-n ierni cumplite), oamenii sadovenieni
sunt patrunsi de fiorul naturii si se ntorc mereu catre ea cu admiratie
mereu proaspata. Pentru Nichifor Lipan, de pilda, natura nu e doar cadrul
rutinier al meseriei sale, ci un permanent spectacol n fata caruia nu poate
ramne indiferent. E momentul sau de frumoasa slabiciune de care profita
cei doi ucigasi.
Citita astfel, opera lui Mihail Sadoveanu apare ca o discreta si superior
artistica pledoarie pentru valorile traditionale care mentin echilibrul si
armonia acestei lumi.
Talentul scriitorului a ridicat aceasta constructie estetica mult deasupra
ariditatii conceptuale si chiar ale rigiditatii ideologice ale miscarilor
traditionaliste din epoca interbelica.
1.5. Liviu Rebreanu

1.5.1. ncadrare
Aparent opera lui Liviu Rebreanu e dificil de ncadrat n ambianta literara a
epocii. Impresia o creeaza faptul ca, desi doua dintre cele mai importante
romane ale sale dezvolta tema ruralitatii, romancierul se numara printre
ntemeietorii miscarii moderniste de la Sburatorul.
Mai mult dect att, Eugen Lovinescu apreciaza ca scriitorul a contribuit
decisiv la modernizarea romanului romnesc.
De altfel, chiar criticul sincronist transeaza chestiunea ncadrarii rebreniene
n capitolul pe care i-l dedica n Istoria literaturii romne contemporane, din
care reproduc un fragment spre o mai buna lamurire: Aparitia lui Ion
rezolva o problema si curma o controversa. n cele mai multe constiinti,
samanatorismul se confunda cu taranismul si lupta mpotriva lui cu lupta
mpotriva excesului taranesc n literatura. () Problema se pune nsa
altfel: lupta mpotriva samanatorismului nu avea dect incidental ca
obiectiv <taranismul> sau <opincarismul>, cum se spunea pe atunci, pe
cnd, n realitate, ea se ndrepta, fie mpotriva atitudinii si a tendintei, fie
mpotriva lirismului ; conceputa astfel, lupta ar fi fost ndreptatita, oricare ar
fi fost materialul de inspiratie a samanatorismului, deoarece nu avea n
vedere materialul, ci felul tratarii lui. Aparitia lui Ion a facut si mai evidenta
aceasta distinctie: aprobarea cu care a fost primit de cei mai cunoscuti
antisamanatoristi a dovedit ca nu s-a pus niciodata n discutie dreptul unei
categorii sociale, si nca a unei categorii att de numeroase, de a fi
reprezentata estetic, ci numai metodele. Pornind de la acelasi material
taranesc, Ion reprezinta o revolutie si fata de lirismul samanatorist sau de
atitudinea poporanista si fata de eticismul ardelean, constituind o data
10
istorica, am putea spune, n procesul de obiectivare a literaturii noastre

epice.1
Tradus pe scurt, fragmentul lovinescian da la iveala urmatoarele principii:
1. tema n sine nu este neaparat moderna sau traditionala si 2. nu da, prin
ea nsasi, valoarea operei ; 3. opera este o structura duala n care esteticul
(tratarea, metodele, realizarea artistica) are ntietate asupra
continutului.
n concluzie, romanul si ia tema din perimetrul traditionalismului, dar
viziunea si mijloacele epice l situeaza n modernitate.
Eugen Lovinescu mai vorbeste de reactia pozitiva a antisamanatoristilor
si de o adevarata revolutie pe care romanul Ion a declansat-o mpotriva
lirismului samanatorist si atitudinii poporaniste. Ceea ce nu nseamna
ca atitudinea nu era si o caracteristica, deseori explicita, a
samanatorismului.
E limpede, nsa, ca unul dintre vectorii de importa nta ai romanului Ion
este viziunea sa antisamanatorista.
De aceea, ti propun sa abordam pe scurt aceasta chestiune n secventa
urmatoare.
1.5.2. Antisamanatorismul rebrenian

Fara ndoiala, Eugen Lovinescu are n buna masura dreptate cnd
apreciaza obiectivitatea romanului Ion (1920). Sub aspectul efortului pe
care l face scriitorul pentru a se abtine de la orice comentariu care i-ar
putea trada atitudinea fata de aspectele sociale si de personajele care le
ilustreaza, ntiul mare roman rebrenian este o creatie obiectiva.
Judecat n contextul ideologic al epocii, romanul lasa nsa sa se ntrevada
o anumita tendinta antisamanatorista.
Multe episoade, personajele si relatiile care se stabilesc ntre ele se
constituie n puternice elemente de puternica opozitie fata de idilismul
samanatorist devenit aproape o regula a prozei taranesti dinaintea primului
razboi mondial.
Dimensiunea antisamanatorista a romanului rebrenian este identificabila n
primul rnd n modul cum sunt prezentate evenimentele traditionale ale
vietii satesti, ca si evenimentele existentiale.
Hora, episod cu care chiar ncepe romanul, nu mai este, ca la Cosbuc
bunaoara, o imagine a armonizarii sociale depline. Dimpotriva, chiar n
aceasta secventa, lumea taraneasca apare mpartita net n doua categorii
diferentiate de anvergura proprietatii funciare. Diferenta e conflictuala, cei
care au i dispretuiesc pe cei care tnjesc sa aiba si i batjocoresc n fata
satului. Pentru Vasile Baciu, taran avut, Ion este tlhar si flendura.
Nici intelectualitatea rurala nu mai are fata de taran atitudinea
ntelegatoare si compasionala a samanatoristilor. Preotul Belciug, Zaharia
Herdelea si membrii familiei sale nu mai seamana deloc cu Dascalul,
Dascalita sau Apostolul lui Octavian Goga ca sa ne alegem reperele
cele mai cunoscute, chiar daca vin din creatia lirica. Daca adaugam
conflictele existente ntre cele doua institutii intelectuale, imaginea
dezbinarii este ntreaga. La hora duminicala nvatatorul vine ca sa vada
1
Eugen Lovinescu: Istoria literaturii romne contemporane, vol. III, Editura Minerva, Bucuresti, 1981
11
cum petrece prostimea si ca sa nu lase cmp de manevra adversarului

sau, preotul Belciug. Va fi vadit, de altfel, pe tot parcursul romanului ca
relatiilor lor cu taranii sunt gndite si desfasurate n acelasi scop.
Nunta este evenimentul prin care se oficializeaza un contract economic. n
romanul Ion nimeni nu iubeste pe nimeni. Sau atunci cnd dragostea
pare a exista, ea este sacrificata n favoarea interesului material. La
Cosbuc, nunta consacra optiunea conjugala ntemeiata exclusiv
sentimental si era o expresie a bucuriei, vitalitatii si optimismului. La
nuntile rebreniene nimeni nu are un motiv ntreg si real sa se bucure. Nici
mirii, nici nuntasii care cunosc ct de agitata a fost parcurgerea traseului
care a condus la eveniment.
n fata mortii, umanitatea rebreniana manifesta o uimitoare insensibilitate.
Nimic nu pare a cutremura constiintele acestor oameni, nici chiar disparitia
unuia dintre semenii lor apropiati. Mor destule personaje n romanul Ion:
crciumarul Avrum, Petrisor, Dumitru Moarcas, Ana, Ion nsusi, spre
sfrsitul romanului.
La moartea lui Dumitru Moarcas, Paraschiva, nevasta lui, e disperata nu
pentru ca a ramas fara barbat ci pentru ca la perchezitia corporala pe care
a facut-o mortului nu a gasit n buzunare dect o moneda fara prea mare
valoare. Strigatul ei nu e bocet, ci blestem.
Cnd l gasesc pe Avrum spnzurat, taranii l contempla cu indiferenta iar
ncercarile lui Zaharia Herdelea de a-l readuce la viata i amuza infantil.
Dupa ce investigheaza locul crimei si autopsiaza cadavrul lui Ion,
autoritatile se pregatesc sa plece la crciuma, parasind cu indiferenta
scena dramei.
Vei vedea ca o analiza atenta a mprejurarilor n care se sinucide Ana te va
conduce la concluzii asemanatoare.
Exercitiul nr.2
Reconstituie si comenteaza contextul si detaliile sinuciderii
Anei:
Foloseste spatiul liber din chenar
12
E cel putin nefireasca aceasta atitudine a omului rebrenian n fata unui

eveniment cutremurator cum este disparitia, de multe ori violenta, a unuia
dintre membrii comunitatii satesti.
E posibil sa fie aici un exces: scriitorul sacrifica adevarul uman n favoarea
intentiei de a compromite tiparele idilice ale samanatorismului.
Daca lucrurile stau astfel, e sigur ca romancierului i-a reusit strategia. Fara
a scadea prea mult din credibilitatea proiectiei asupra satului, contrapune
artificiilor samanatoriste o constructie epica si o imagistica puternica,
curmnd decisiv perpetuarea tiparelor idilizante n proza taraneasca.
Dupa Ion, romanul rural a avut alta nfatisare.
De aceea, pare ciudat ca n Rascoala, romancierul face unele concesii
ideologiei pe care o combatuse implicit n primul sau roman obiectiv. Aici,
boierul Miron Iuga apare n postura de aparator a vechilor rnduieli satesti
si, ntr-o anume masura, ca parinte al obstii, atent la soarta taranilor: i
mprumuta cu cte un sac de porumb, tocmeste nvatator pentru copii
satenilor etc. Ideea ca interpunerea categoriei arendasesti (bogat
reprezentata n roman) a dteriorat grav relatiile rurale si conditia de
existenta a taranilor este, de asemenea, samanatorista. Mai sunt si alte
aspecte de acest fel.
O explicatie exista. E posibil ca Rebreanu sa fi admis o anumita
ndreptatire acestor fenomene evidentiate de samanatorism. La
doisprezece ani de la publicarea romanului Ion (Rascoala a aparut n
1932), recunoasterea acestor aspecte nu mai putea revitaliza
samanatorismul la slabirea caruia contribuise din plin.
1.5.3. Romanul psihologic

Liviu Rebreanu nu este doar ntemeietorul romanului obiectiv romnesc, ci
si al celui psihologic.
Aparut n anul 1922, Padurea Spnzuratilor deschide nca o directie
ncurajata de gruparea modernista de la Sburatorul: analiza starilor de
constiinta ale intelectualului aflat n situatii de criza.
Desi, prin natura lui, nu se poate pastra n exigentele creatiei obiective, cel
de al doilea roman important al lui Rebreanu dovedeste o buna intuitie a
proceselor psihologice prin care trece personajul aflat n cautarea unor
solutii existentiale.
Drama lui Apostol Bologa se desfasoara si se solutioneaza ntr-o
mprejurare particulara: tnarul intelectual romn din Ardeal este ofiter n
armata austro-ungara si e pus n situatia de a lupta mpotriva conationalilor
sai de dincoace de Carpati.
Mai mult dect att nsa, el traieste n drama unei constiinte ce cauta
formula ideala de echilibrare a raporturilor sale cu lumea. Statutul lui
intelectual are formatie filosofica justifica aceasta nevoie spirituala.
O cheie a interpretarii etapelor prin care trece constiinta personajului da
nsusi Liviu Rebreanu: Apostol Bologa e mai n
ti bun cetatean, devine
apoi un bun romn, pentru ca n final sa descopere sensul cuvntului om.
Sau, cum spune Liviu Petrescu, un exeget al operei rebreniene, ajunge la
solutia iubirii universale.
13
Nu este nsa de ajuns sa numim si sa descriem aceste stadii pentru a

putea demonstra ca Padurea Spnzuratilor este un roman psihologic.
O analiza atenta arata ca fiecare etapa presupune o curba ascendenta, a
acumularilor, si una cobortoare, a elementelor care o contrazic si pun
constiinta n criza.
nceputul romanului l prezinta pe Apostol Bologa n plina convingere ca
formula existentiala care-l situeaza ntr-un raport echilibrat cu lumea este
devotamentul cetateanului fata de statul caruia i apartine si pe care l
considera o forma superioara de organizare, apta sa se opuna anarhiei si
sa dea individului un sens. Si-a sustinut patimas teoria n disputele cu
prietenii care ncercau sa-i atraga atentia ca statul (austro-ungar) nu este
drept cu toti cetatenii sai. E usor de observat ca demonstratia personajului,
orict de avntata, opereaza cu abstractiuni si ignora procesele particulare
ale existentei.
Se ntelege, totusi, ca adeziunea la acest principiu nu o foarte solida, din
moment ce motivul care l determina sa se nroleze voluntar este comun:
vrea sa ofere o poza barbateasca logodnicei sale, Marta, care are o
admiratie facila pentru uniforma ofitereasca.
n aceasta calitate, se comporta excesiv: a dat verdictul de condamnare la
moarte prin spnzurare a unui ofiter care a ncercat sa dezerteze la inamic
si, fara sa aiba prerogativele necesare, a venit din proprie initiativa la locul
executiei sa verifice daca totul e pregatit pentru buna ei desfasurare: i
mustra pe soldati ca nu au adus scaunul pe care urmeaza sa urce
condamnatul si ca nu a fost desemnat calaul, ncearca rezistenta
frnghiei
Aparitia capitanului Klapka si alte evenimente ce se succed rapid se
constituie n puternice elemente de criza: un soldat plnge iar personajul
se mira (de ce plnge soldatul?), iar capitanul ceh i atrage atentia ca
datoria paleste n fata omului un cuvnt caruia, deocamdata, tnarul
ofiter romn nu-i gaseste ntelesul.
Contrazisa de realitatea imediata, convingerea lui initiala, si asa prea putin
consistenta, slabeste, iar constiinta acumuleaza elemente pentru o noua
solutie: amintirea tatalui sau si sentimentul vinovatiei ca i-a tradat
testamentul spiritual (Sa nu uiti niciodata ca esti romn!), doina pe care o
cnta Petre, ordonanta sa, si care i se strecoara n suflet ca o imputare
dureroasa sunt factori din care se alcatuieste cea de a doua solutie:
Bologa descopera sentimentul datoriei fata de neamul sau.
Nici aceasta convingere nu-l scuteste de excese: ntors acasa, n permisie,
Apostol rupe logodna cu Marta, pentru ca a auzit-o vorbind ungureste
limba opresorilor. Pe de alta parte, realitatea arata ca existenta este prea
complexa ca sa poata ncapea n formule artificiale si rigide: personajul e
ndragostit de Ilona, fiica groparului ungur Vidor.
Printr-o subtila sugestie metaforica (lumina reflectata stralucitor n crucea
din turla bisericii), romancierul indica solutia ultima si cea mai ncapatoare
pe care o gaseste Apostol Bologa. Este o solutie mistica: dragostea
crestina pentru toti semenii.
n mprejurarile date, si aceasta solutie si dezvaluie caracterul utopic: n
razboi trebuie sa ucizi ca sa nu fii ucis. nct Bologa nu poate ramne
devotat acestei convingeri superioare dect sinucigndu-se. Adica
ncercnd sa dezerteze, refuzndu-si deliberat succesul acestei tentative.
14
n mod simbolic, sub streang, i va mbratisa cu o privire plina de dragoste

pe toti cei din jurul sau: groparul Vidor (ungur), capitanul Klapka (ceh),
preotul Boteanu (romn) etc.
nchiznd un cerc ontologic si cognitiv, Apostol Bologa a aflat sensul
cuvntului om.
Test de evaluare
1.Alcatuieste un eseu despre Elementele dainuirii n opera sadoveniana
2. Caracterizeaza personajul principal din romanul Ion
3. Explica ce efecte si ce semnificatii poate avea folosirea simetriei n cons tructia
romanelor Ion, Rascoala si Padurea Spnzuratilor.
Pentru toate cele trei teste ai de coroborat ideile expuse n curs si

rezultatele lecturii textelor indicate
Surse bibliografice:
Mihail Sadoveanu, Hanu Ancutei (orice editie)
Mihail Sadoveanu, Baltagul (orice editie)
Mihail Sadoveanu, Fratii Jderi (orice editie)
Mihail Sadoveanu, Zodia Cancerului (orice editie)
Liviu Rebreanu, Ion (orice editie)
Liviu Rebreanu, Rascoala (orice editie)
Liviu Rebreanu, Padurea Spnzuratilor (orice editie)
15

Camil Petrescu
Mircea Eliade
Sa sesizeze elementele care i particularizeaza pe cei doi prozatori n
Sa cunoasca particularitatile celor doua universuri prozastice si sa le
2.1. Camil Petrescu

2.1.1. Unitatea operei
Cu eroi care mannca trei sapta mni cinci masline, care fumeaza doi ani
o tigara, cu crciuma din trgusorul de munte si gospodaria cu trei cotete a
dascalului din Moldova nu se poate face roman si nici macar literatura.
Literatura presupune, fireste, probleme de constiinta. Trebuie sa ai deci ca
mediu o societate n care problemele de constiinta sunt posibile
Am extras acest fragment dintr-un articol publicat de Camil Petrescu n
1927, cu titlul De ce nu avem roman?.
Desi e foarte scurt, putem ncerca sa scoatem din el cteva concluzii.
Ceea ce este mai evident, ai recunoscut deja, cu siguranta: este o
asemanare sensibila ntre ideile (chiar si forma lor) exprimate n acest text
si cele ale lui Eugen Lovinescu, citate ntr-un curs anterior: Nu putem
asculta mereu povestile lui Mos Gheorghe ce pufaie din lulea n lumina
scazuta a amurgului, si drege glasul spre a ncepe o poveste de demult,
lungind-o si neispravind-o niciodata ; nu ne putem reduce hrana
sufleteasca numai la o astfel de literatura rudimentara, de batrni sfatosi,
de matusi limbute, de duduci romantioase, de boieri ce-si plimba vidul
sufletesc de ici pna acolo, sorbind din ceasca de cafea si tragnd din
lulea pentru a scoate cte o vorba zadarnica n mijlocul rotocoalelor de
fum.
Sunt nsa si deosebiri.
Sa ncepem cu ele:
Eugen Lovinescu este doar ironic. Camil Petrescu si moduleaza frazele n
tonul sarcasmului. Criticul e moderat, negnd elementelor acuzate doar
dreptul de exclusivitate literara. Romancierul exprima o atitudine radicala,
refuznd categoric orice posibilitate a acelorasi elemente de a accede la
literatura. Evident, radicalismul sau nu e cu totul ndreptatit: se poate face
literatura de calitate si cu astfel de aspecte, dar, cu spune Lovinescu,
16
literatura nu se poate reduce la ele si nu se poate perpetua doar din

exploatarea lor.
Nota comuna celor doua atitudini este, nsa, fara ndoiala, necesitatea de
modernizare a romanului romnesc.
De altfel, Camil Petrescu a fost nu numai devotat ideilor moderniste
promovate de gruparea de la Sburatorul, dar a fost considerat unul dintre
ntemeietorii acesteia. Chiar daca a luat uneori distanta de ea si a pus sub
semnul ndoielii chiar demersul lovinescian (Eugen Lovinescu sub zodia
seninatatii imperturbabile).
Unul dintre vectorii modernizarii este trasat cu hotarre chiar n fragmentul
reprodus mai nainte. Romanul trebuie sa iasa decis din mediile
stereotipiilor rurale si provinciale pentru a se ndrepta spre medii n care
problemele de constiinta sunt posibile.
Se subntelege ca mediile prielnice acestei posibilitati sunt cele
intelectuale.
Avem aici o constanta a ntregii desfasurari spirituale camilpetresciene. Un
factor care da unitate tuturor domeniilor n care s-au manifestat energiile
sale creatoare: poezie, dramaturgie, roman, publicistica, filozofie.
n toate se afirma tendinta impetuoasa de cerebralizare si de evidentiere a
ideilor absolute.
Creatiile lirice din volumele Versuri si Transcendentalia stau sub semnul
intelectualizarii emotiei poetice, a observatiei lucide si a cautarii ideilor
esentiale: Ca un bolnav cu ochii tintuiti de luna / Pe care norul o ascunde
nca, / Fara dureri si fara bucurie, / Eu caut n natura pretutindeni / Ideile.
Idei vad si personajele din dramaturgia camilpetresciana, precum Gelu
Ruscanu, fiind prinsi iremediabil n jocul lor halucinant care sfrseste prin
a-i scoate complet n afara realitatii. Aproape toti eroii lui Camil Petrescu,
ntruchipari ai intelectualului superior se desentimentalizeaza si si traiesc
(fara dureri si fara bucurie) exclusiv ideile. Asa Andrei Pietraru (suflet
tare mutat n idee si n vointa de a o verifica), tot astfel Pietro Gralla care
face eroarea de a da ideii absolute chipul sotiei sale, Alta.
Stefan Gheorghidiu (Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi)
si Ladima nu sunt mult diferiti de condotierul din Act venetian.
Cerebralizarea trairii si a faptului de existenta este un elementul esential
care da unitate scrisului camilpetrescian, indiferent n ce domeniu se
manifesta spiritul sau creator. Acestuia i se adauga si o foarte puternica
trasatura polemica, prezenta, la rndu-i, n toate textele scriitorului. n
poezie polemizeaza, implicit, cu lirismul caldut si ieftin, n teatru cu dramele
marunte si cu stereotipurile existentiale, n romane idilismul rustic, n
publicistica (dar, din nou, si n poezie sau roman) cu tendinta de mistificare
a razboiului n literatura vremii sau cu ideologiile literare si gruparile care le
sustineau.
Sa mai adaugam, fara a da valoare de criteriu literar observatiei, ca omul
Camil Petrescu este, n existenta sa concreta, foarte asemanator
personajelor sale. Incomod, rebel, fascinat de substantialitate.
2.1.2. ntemeierile filosofice ale operei

Camil Petrescu situeaza filosofia la baza tuturor preocuparilor sale
spirituale, inclusiv a creatiei literare.
17
Avnd studii de filozofie, dar, mai ales o solida structura

filosofica, a facut
ca ideile sale, n buna masura originale,
sa strabata direct sau discret, aproape toate textele pe care le-a scris.
A ambitionat sa ntemeieze un nou sistem de gndire, pe care l expune
ntr-o opera filosofica ramasa, din pacate, neterminata: Doctrina
substantei.
Sigur, nu intereseaza, aici, subtilitatile filosofice ale acestui sistem profund
si complex, ci numai cteva principii generatoare ale creatiei sale
romanesti.
Sa spunem doar, mai nti, ca el se constituie sub semnul aceleiasi
nclinatii polemice cu care se raporteaza chiar la doctrinele filosofice de
care se simte n mai mare masura atras: intuitionismul lui Bergson si
fenomenologia lui Husserl.
Sa adaugam, apoi, ca pentru Camil Petrescu concretul existential are
valoare doar n masura n care se asociaza cu o semnificatie autentica,
substantiala. Aceasta semnificatie poate fi intuita n adncul fenomenelor
sau introdusa, intuitiv, n desfasurarea lor, de catre un subiect receptor dar
si implicat n aceasta desfasurare.
Cunoasterea are deci un marcat caracter subiectiv, singura certitudine
absoluta pe care o are individul fiind propria sa constiinta.
De aceea, cum afirma deseori filosoful-scriitor, nu putem cunoaste nimic
n absolut dect rasfrngndu-ne n noi nsine, dect ntorcnd privirea
asupra propriului nostru continut sufletesc ; sau: absolut nu cunoastem
dect propriul nostru eu (Noua structura si opera lui Marcel Proust).
Sa reluam, n alta forma, aceeasi idee: noi nu putem cunoaste n absolut
dect ceea ce se reflecta n constiinta noastra.
Efectele unei astfel de gndiri asup ra creatiei artistice sunt spectaculoase.
Cel putin n roman, aceste idei rastoarna conventiile vechi, resimtite ca
inautentice.
De pilda: si mai poate pastra naratorul privilegiile omniscientei si
omniprezentei? Categoric, nu! Artistul spune Camil Petrescu nu poate
povesti dect propria sa viziune despre lume si nu poate descrie dect
ceea ce vede, ceea ce aude si ceea ce nregistreaza simturile sale.
Lumea nceteaza sa mai fie o alcatuire obiectiv fotografiata si
clasificabila, pentru ca individul stabileste cu ea un raport unic si irepetabil.
n consecinta, imaginea acestei lumi este relativa, existnd, de fapt, tot
attea nfatisari ale ei cti sunt indivizii n constiinta carora se reflecta.
Tot astfel, din moment ce nu stim cum sunt oamenii cu adevarat (n
absolut), personajele nu mai pot fi fortate sa intre n tipologii, nefiind, la
rndul lor, dect obiectul unor reflectari individuale.
2.1.3. Modernitatea romanelor

E interesant ca, nca nainte de a-si scrie romanele, Camil Petrescu facea
declaratii aparent ciudate n legatura cu lecturile si preocuparile sale
literare. ntr-un interviu din 1926, de pilda, afirma ca citeste putine, foarte
putine romane si, n general, putine carti de literatura.
n alta parte, un deceniu si jumatate mai trziu: nu mai cred n nici un gen
literar, adica n literatura beletristica nsasi.
18
Tot atunci, face o afirmatie asemanatoare n continut, dar mult mai

transanta n forma, referindu-se de aceasta data la activitatea sa
creatoare: lucrez cu enorma placere orice lucrare de ordin filosofic sau
stiintific si cu o reala repulsie orice intruziune literara.
ti propun sa nu-l credem pe de-a-ntregul, cel putin nu n partea mai dura si
mai categorica a acestor enunturi. E greu de crezut ca repulsia fata de
literatura e reala (mai ales integral reala) la un scriitor cu vocatie. Macar
unui procent din aceste afirmatii trebuie sa-i asociem dorinta scriitorului de
a se individualiza, printr-o radicala diferentiere, de ceea ce era comun n
lumea literara a epocii.
Atrage nsa mai profitabil atentia modul cum scriitorul ntelege sa
compenseze deficitul de apetit pentru literatura. Citeste, declara el,
memorii, jurnale intime, istorie, din nou, n alt interviu, memorii sau carti
despre memorii (neliterare!), care l atrageau prin valoarea lor
documentar psihologica si sociala.
Dincolo de atitudinea aparent potrivnica si chiar de repulsia provocata
de literatura, trebuie sa vedem n astfel de declaratii mai degraba o optiune
estetica.
Negnd natura literara a romanelor sale, Camil Petrescu respinge, de fapt,
o conceptie nvechita si inautentica despre roman si exprima o alta optiune
estetica.
n enunturile urmatoare se poate observa bine acest refuz, ca si noutatea
viziunii camilpetresciene asupra creatiei romanesti: Romanele mele sunt
n fond altceva dect romane. Sunt, cum le-am spus, dosare, procese
verbale de existenta. Iar daca mai trziu mi se va parea ca exista alte
posibilitati de a cerceta existentele, nu vad de ce as ramne la roman.
E limpede ca scriitorul aspira la o noua formula romanesca apta sa reflecte
autentic fenomenele existentei. Aceasta aspiratie a fost benefica pentru
literatura romna, pentru ca a condus la una dintre cele mai originale
formule romanesti din perioada interbelica.
ti propun, n cele ce urmeaza, un inventar selectiv al procedeelor din care
se constituie aceasta formula.
I. Documentul
ncep cu el, pentru ca, ntr-un fragment citat putin mai nainte, scriitorul
vorbea de dosare sau procese verbale de existenta.
Prin folosirea masiva a documentului, scriitorul vrea sa evite conventia
fictiunii. Toata partea a doua a romanului Ultima noapte de dragoste,
ntia noapte de razboi ar fi jurnalul de campanie al romancierului, care
participase ca ofiter n rezerva la luptele pentru ntregirea Romniei.
Desigur, admitnd ca lucrurile stau astfel, trebuie sa fim constienti ca
jurnalul a fost n buna masura ajustat, pentru a corespunde, att ct era
necesar, structurii romanului.
Ceea ce izbeste n lectura acestui document este autenticitatea
observatiei si a trairilor determinate de dramaticele evenimente. Intentia
scriitorului de a demistifica literatura de razboi care nflorise n epoca e
bine realizata. Nimic triumfalist, nimic nefiresc n aceste pagini. Imaginea
razboiului nu mai e o prelungire a unor teze patriotarde, ci reflectarea vie n
constiinta combatantului direct: haosul, frica, moartea, gestul deloc sau
prea putin eroic, sunt elemente din care se alcatuieste acest memorial al
ororilor pe care le-a adus cu sine conflagratia, indiferent de justificarile ei.
19
Numai din documente se compune romanul Patul lui Procust: scrisorile

Doamnei T., jurnalul lui Fred Vasilescu, scrisorile lui Ladima citate integral
n acest jurnal, reproducerile de la subsolul paginilor sunt elemente care
elimina ideea de fictiune, nlocuind-o cu aceea de autenticitate.
Notiunea de autor e abolita n aceasta noua conventie romanesca: el nu
mai creeaza, nu mai pune n discurs propriu relatarea faptelor, ci doar
gestioneaza un numar de documente pe care le pune ntre copertile unui
dosar de existente.
Sa retinem ca este doar o conventie: nimeni nu garanteaza autenticitatea
acestor documente, care sunt sau pot fi imaginate, elaborate. Impresia de
autenticitate sporeste nsa considerabil.
Este mai cu seama de retinut ca fiecare personaj se reflecta diferit n
constiinta celorlalte nemaiputnd fi categorisit, etichetat.
Devine astfel imprudent, sau cel putin neconform cu aceasta conventie
romanesca, sa o caracterizam pe Emilia ca vulgara, mediocra, instinctuala
etc. Ea poate fi si astfel. Dar poate avea si ceva din idealitatea n care o
cuprinde Ladima.
ntreg romanul astfel constituit sta sub semnul unei poetici a relativitatii.
II.
Relatarea la persoana nti

Sa spunem de la nceput ca, prin ea nsasi, acest mod narativ nu este un
indicu al modernitatii. Multe din povestirile sadoveniene se desfasoara sub
aceasta marca, fara ca vreuna sa acceada la modernitate.
Pentru Camil Petrescu este singura modalitatea care i ofera o situare
credibila n raport cu faptele prezentate.
Eu nu pot vorbi onest dect la persoana nti, spune romancierul,
afirmnd un mod paradoxal de a fi obiectiv. Asta nseamna ca autorul nu
poate descrie dect ceea ce vede, ceea ce aude, ceea ce nregistreaza
simturile sale. Stefan Gheorghidiu nu poate spune ca Ela l nsala, pentru
simplul fapt ca nu se afla vreodata ntr-un cadru care sa ateste adulterul
sotiei. La Odobesti, si-o poate imagina n vie, cu poalele date peste cap,
oferindu-i-se lui G., dar se afla n salonul conacului, nu la locul presupusei
infidelitati. Din acest unghi, numai banuiala e posibila, nu si certitudinea.
Pe de alta parte, nu poate sti nici ce se petrece cu adevarat n constiinta
Elei, pentru ca, asa cum marturiseste undeva romancierul, nu poate privi n
sufletele oamenilor ca ntr-o casa fara acoperis.
E limpede ca, prin aceasta conventie narativa, autorul si-a pierdut
privilegiile demiurgice ale omniscientei si omniprezentei. Desi un astfel de
roman nu conduce la ntelesuri precise, la certitudini (cititorul neputnd sti
mai mult dect stie si, onest, spune naratorul), el cstiga n autenticitate.
III.
Proustianismul
Desi Camil Petrescu se declara un admirator convins al scrierii si al
metodei proustiene (vezi Noua structura si opera lui Marcel Proust), el nu
este un imitator servil al autorului romanului n cautarea timpului pierdut.
Spre deosebire de opera scriitorului francez, n care naratiunea gliseaza
foarte dinamic pe axa timpului, relatarea camilpetresciana este destul de
coerenta si cronologica.
Desigur, functioneaza si n romanele sale mecanismele memoriei
involuntare, puse n miscare de asociatii ale diferitilor stimuli externi, dar
20
metoda nu se transforma n procedeu urmarit cu consecventa, ci e folosita

doar att ct sa dea impresia de spontaneitate a discursului narativ.
De pilda, o discutie despre dragoste iscata ntre ofiterii adunati la popota
regimentului i declanseaza lui Stefan Gheorghidiu relatarea propriei istorii
erotice. Un bilet gasit ca din ntmplare si adresat Elei de o verisoara l
face sa revina asupra unui moment de presupusa infidelitate a Elei si sa
ncerce o reevaluate a convingerilor de atunci.
Exercitiul nr.1:
Identifica n cele doua romane camiliene si alte exemple de
proustianism:
Foloseste spatiul liber din chenar
IV.
Anticalofilia
ntre recomandarile pe care administratorul dosarului de existente le face
Doamnei T. (Patul lui Procust) se detaseaza asertiuni de felul urmator:
Un scriitor e un om care exprima cu o liminara sinceritate ceea ce a
simtit, ceea ce a gndit, ceea ce i s-a ntmplat n viata, lui si celor pe care
i-a cunoscut sau chiar obiectelor nensufletite. Fara ortografie, fara stil si
chiar fara caligrafie.
n alta parte afirma ca scrisul corect e pinea profesorilor de limba
romna, iar stilul frumos e opus artei.
Afirmatiile sunt surprinzatoare si, cel putin n privinta ortografiei, te
sfatuiesc sa nu le iei n serios.
Dumitru Micu vede n ansamblul enunturilor de acest fel o estetica a
imperfectiunii2.
Sa spunem, la rndul nostru, ca e vorba aici de o poetica a spontaneitatii,
ca procedeu modern de obtinere a autenticitatii romanesti.
O poetica afirmata mai mult teoretic, caci n paginile romanelor stilul este
corect si riguros, as zice chiar elegant.
Dumitru Micu: n cautarea autenticitatii, vol. I, Editura Minerva, Bucuresti, 1992
21
Sigur, n ntelesul traditional al cuvntului, stilul camilpetrescian nu este

frumos, adica nu are ornatii fastuoase, nu urmareste efecte emotionale
facile, nu portretizeaza, nu nrameaza tablouri peisagistice etc.
2.2. Mircea Eliade

2.2.1. Situare n context
O corecta situare a scriitorului n contextul ideologic al epocii poate facilita
o mai buna ntelegere a unora dintre aspectele definitorii ale operei sale.
Mircea Eliade face parte din gruparea Criterion constituita n jurul anului
1930 si afirmata n paginile unor publicatii precum Cuvntul, Vestitorii,
Ideea romneasca, Iconar, Vremea, Curentul. Multe dintre aceste reviste
au avut o existenta foarte scurta.
Criterionistii descind ntr-o anume masura din ideologia Gndirii (unde
ctiva si-au si publicat primele texte), iar unii dintre ei erau discipolii lui Nae
Ionescu, filosof si profesor universitar care ndemna la verificarea marilor
probleme ale filozofie prin experienta proprie.
Alaturi de Mircea Eliade fac parte din gruparea criterionista si mpartasesc
ideile acesteia Emil Cioran, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica, Dan
Botta si altii.
Initial, atitudinea criterionistilor seamana bine cu aceea a reprezentantilor
avangardei, definindu-se prin spirit frondeur dus pna la nihilism.
Lupta pare a fi aceea ntre noua generatie tnara, rebela, violent
contestatara a valorilor (morale, sociale, culturale etc.) traditional si cea a
vrstnicilor, considerata mediocra, purtatoare a unui rationalism stagnant si
a unor conventii anchilozante.
Sintetizate, liniile de sustinere ale ideologiei criterioniste ar fi urmatoarele:
Negarea si tendinta de abolire a tuturor principiilor etico-morale.
Substituirea rationalismului cu nelinistea metafizica si cu manifestari
voluntare scoase deliberat din constrngerile conventiilor.
Trairea exaltata, la cote de maxima intensitate, a unor experiente
considerate esentiale si scapate si ele de sub tirania principiilor morale.
Ia aminte la aceste enunturi ale lui Emil Cioran: Nebunia noastra, intensa,
adnca pna la sublim, sa se dezlantuie ca o teroare cosmica si o neliniste
nemarginita din vrtejurile carora sa creasca flacarile vietii noastre, prea
vie pentru a nu exploda. Nimic sa nu ne opreasca elanul de afirmare si
vietile noastre sa lase attea morti n urma, nct ultima noastra afirmare
sa rascumpere toate sacrificiile.
Nebunia, disperarea, cultul mortii dar si al vitalismului exploziv sunt vectori
importanti ai acestei filosofii a existentei.
Actiunea, fapta, trairea sunt, de altfel concepte fundamentale ale
criterionismului. De aceea ideologia gruparii este cunoscuta sub numele de
trairism, varianta romneasca a existentialismului european, cu ecouri
puternice din Kierkegaard, Heidegger sau Nietzsche.
Observatiile si conceptia despre roman, ca si creatia romanesca a lui
Mircea Eliade, sunt, fara ndoiala, datoare n buna masura ideologie
trairiste a gruparii Criterion.
22
Vorbind,
de
pilda,
despre
Destinul
romanului
romnesc
(Fragmentarium), scriitorul deplnge absenta personajului exceptional.
Dar, cum se vede n enunturile urmatoare, ntelesul notiunii este altul dect
cel consacrat de romantism: Nu stiu daca exista n literatura romneasca
un singur personaj care s-a sinucis din disperare sau din simpla drama
metafizica. Sunt multe nsa care s-au sinucis din dragoste sau din
plictiseala, sau de foame.
Si, mai departe: n romanul romnesc nu exista nici un mistic, nici un
cinic. Drama existentei nu se coboara pna la radacinile fiintei.
Din astfel de consideratii pornesc si pledoariile lui Mircea Eliade pentru
romanul experientialist, ca document al faptului trait sau posibil sa fie trait
printr-o experienta provocata spiritual: Orice se ntmpla n viata poate
constitui un roman. Si n viata nu se ntmpla numai amoruri, casatorii sau
adultere, se ntmpla si ratari, entuziasme, filosofii, morti sufletesti,
aventuri fantastice. Orice e viu se poate transforma n epic. Orice a fost
trait sau ar putea fi trait.
2.2.2. Dimensiunea trairista a romanelor

De fapt, aspectele trairiste sau romanele eliadesti revendicate integral din
ideologia respectiva sunt modalitati ale cunoasterii.
Experientele date sau provocate, chiar si cele rezultate aparent din pura
actiune a instinctelor, se desfasoara sub atenta observa tie a spiritului care
le analizeaza si ncearca sa gaseasca n ele un sens.
Chiar si tnarul doctor din Romanul adolescentului miop
experimenteaza cu program lectura, asceza, crizele juvenile ca modalitati
ale cunoasterii si auto-cunoasterii.
Faptul trait e dublat aproape totdeauna de meditatia asupra trairii si a
ntelesurilor ei. nsusi viciul este experimentat la lumina constiintei.
Adolescentul sau tnarul din romanele (autobiografice) eliadesti
mobilizeaza o uriasa vointa pentru a trai experiente totale si a accede
astfel la totalitate: ar vrea sa citeasca toate cartile din biblioteca unui
prieten, sa se culce cu toate fetele din Rippon Streeet si sa se ia la
ntrecere cu toti baietii de vrsta sa. Proiecte ambitioase care, derulate
simultan, dau impresia de inconsecventa si risipire, pentru care eroul
nsusi se mustra deseori.
n aceste aparent dezordonate directii ale trairii exista nsa un factor de
coerenta: n toate evenimentele existentiale se afla un nteles care poate,
trebuie si ajunge sa fie cunoscut: si n experientele sexuale, dese si
ntmplatoare, si n lecturi, si n asceza provocata, ca si n cufundarile
bachice.
Faptele traite chiar si n marginile moralitatii sau, adesea, dincolo de ele,
aduc spiritului cstiguri de alta natura, caci l feresc de orice forma
abstracta, de primejdia oricarei perfectiuni omenesti.
Pentru ca, se ntelege din paginile eliadesti, perfectiunea nseamna
conventie, abstractiune moarta.
Viciul, spune scriitorul n Santier, se nsoteste cu un ciudat sentiment al
libertatii si devine o supapa de siguranta a echilibrului fiziologic si
cerebral.
Personajele din romanele trairiste evolueaza n directia acelorasi principii.
23
Eroul din Isabel si apele diavolului se fereste oripilat sa fie un om

comun (aceasta este spaima sufletului si a trupului meu) si e muncit si
ndemoniat de pofta cunoasterii.
Nu provoaca totdeauna, dar nici nu refuza experientele sexuale sau de alta
natura. Adesea se lasa trait de ele, dar cauta n toate ntelesul care sa-i
satisfaca apetitul cunoasterii: Nu poftesc o viata inconstienta, instructiva.
Instinctele se dezlantuie prin serii continue de explozii, dar eu trebuie sa le
cunosc si sa-mi cunosc situatia. Aventura erotica are valoarea unui ritual
cognitiv: Izbnzile mele erotice erau principiale, erau pricinuite de idei, de
raporturi, de experiente intime. De aceea am scris cndva ca Don Juan
trebuie sa fie un teolog. Descinse direct din doctrina trairista sunt mai cu
seama romanele ntoarcerea din rai si Huliganii.
Primul e scris n maniera joyce-iana (experiment inedit n literatura
romna). Amndoua reconstituie modul existential si ideile generatiei
criterioniste si mprumuta chiar unor personaje trasaturi ale exponentilor
acesteia.
Exercitiul nr.2:
Citeste romanul ntoarcerea din rai
Exemplifica dimensiunea trairista prin zece aspecte
identificate n acest roman:
Scrie raspunsul n spatiul liber din chenar.
24
2.2.3. Jurnalul ca modalitate a autenticitatii

Ca si Camil Petrescu, Mircea Eliade este preocupat de autentificarea
romanului printr-o formula care sa-l scoata si din conventia fictiunii si din
aceea a relatarii omnisciente.
Si tot ca autorul Patului lui Procust, romancierul criterionist considera ca
documentul poate genera ntr-o masura considerabila impresia de
autenticitate.
Cum ai vazut n prima parte a acestui curs, Camil Petrescu valorifica
documentul (memorialul, jurnalul de front) n partea a doua a romanului
Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi.
n Patul lui Procust foloseste conventia documentului: scrisorile si, de
interes pentru discutia noastra, jurnalul lui Fred Vasilescu.
Mircea Eliade si concepe romanul ca jurnal. Sau si prezinta jurnalele ca
romane. Romane indirecte, cum precizeaza n subtitlul volumului
Santier.
De altfel el evita sa foloseasca termenul de roman, pretinznd adesea
uneori, n textele sale, ca nici nu stie sa scrie asa ceva. De aceea prefera
sa-si numeasca textele caiete.
n unele dintre ele, scriitorul strecoara cu abilitate enunturi menite sa
atentioneze asupra absentei oricarei intentii literare a textelor sale. Iata
un extras exemplificator din Isabel si apele diavolului: Tot ce scriu aici
pare tulbure si dezarticulat datorita priceperii mele de a povesti cum
trebuie.
Sau iata-l mimnd ezitarea de a transcrie consemnarile privitoare la o
experienta erotica pentru ca i lipseste un detaliu important al acestei
istorii: Am sovait atta vreme n fata acestui caiet pentru ca n-am izbutit
sa aflu, nca, ziua precisa cnd am ntlnit-o pe Maitreyi. n nsemnarile
mele din acel an n-am gasit nimic.
Detaliul este, evident, lipsit de importanta, dar n planul conventiei pe care
doreste sa o impuna scriitorul el are o functie precisa: autentificarea
constructiei romanesti printr-o formula care sa genereze impresia faptului
trait, necontaminat de adaosuri fictiona le.
Scriitorul si intuieste formula cu o intuitie precoce: Romanul
adolescentului miop este jurnalul scrierii unui roman care nu ajunge sa fie
scris. Consemnnd si analiznd meticulos experientele adolescentine ale
acestui parcurs esuat, jurnalul devine totusi roman si l nregistram ca
atare ntre creatiile scriitorului.
Desi, rasfatndu-se n propria conventie, scriitorul declara spre sfrsitul
textului ca Romanul adolescentului miop nu va fi niciodata scris, n chiar
acest moment romanul este aproape gata.
Este, cum nsusi Mircea Eliade l caracterizeaza, un roman autobiografic,
dar, tot conform marturisirilor sale, si un document exemplar al
adolescentei, ceea ce nseamna ca textul depaseste semnificatia
experientei particulare si accede, n sensul cel mai larg, la literatura.
n Memorii scriitorul divulga cteva detalii ale primei sale constructii
romanesti, insistnd asupra veridicitatii documentare a acestuia. A folosit,
spune el, cu mici modificari, propriul jurnal tinut n epoca respectiva si
scrisori (amoroase) autentice carora le-a schimbat doar destinatarul.
25
Un capitol interesant, cu valoarea unei teorii implicite despre roman, gasim

n cel de al doilea caiet eliadesc, intitulat Gaudeamus. Textul l continua
pe primul, mutnd n alta etapa a vietii consemnarea experientelor
formative ale confesorului si o buna parte din personajele din Romanul
adolescentului miop.
Capitolul n discutie se numeste Personajele judeca autorul.
ntlnindu-se dupa mai multi ani de la terminarea liceului, actantii
Romanului adolescentului miop se lanseaza ntr-o dezbatere privitoare sa
oportunitatea folosirii numelor reale ntr-o scriere literara. Este, de fapt, un
fel de mustrare adresata de cei prezenti autorului care si-a ngaduit
aceasta indiscretie. Acesta se justifica (si si apara n acest fel formula
autenticitatii), folosindu-se de argumente care se constituie ntr-o mica
teorie a romanului: Schimbnd numele, personajul era liber sa primeasca
vointa autorului. Aceasta ar fi daunat cartii, care e, nainte de toate,
sincera. () Numele mi erau mijloace de control: nu lasau imaginatia sa
adauge.
Cu alte cuvinte, n conceptia lui Mircea Eliade, romanul ar fi consemnarea
veridica a unei experiente verificabile prin date certe ale ei. Nu ntmplator,
destule romane ale sale consemneaza evenimente coincidente cu ample
secvente biografice ale autorului si verificabile prin ele. Asa se ntmpla cu
cele doua romane deja discutate, cu India, cu Santier, cu Maitreyi sau,
ntr-o anume masura, cu Isabel si apele diavolului.
Evident, ar fi o eroare sa mizam pe o suprapunere perfecta a acestor
secvente si sa consideram caietele eliadesti drept material documentar
de certa autenticitate.
Le retinem nsa ca pe o contributie importanta la eforturile de modernizare
si autentificare a discursului romanesc n perioada interbelica.
Test de evaluare
1. Compara imaginile cu care se reflecta Ladima n constiinta celorlalte personaje din
romanul Patul lui Procust.
Extrage din roman imaginea cu care se reflecta Ladima n evocarile Emiliei, ale
lui Fred Vasilescu si ale autorului
2. Identifica n romanele lui Mircea Eliade marcile textului jurnalier
Vizeaza cel putin romanul Maitreyi
3. Identifica similitudinile ntre conventiile autenticitatii propuse de cei doi romancieri
Vei avea n vedere modalitatea jurnalului, prezenta att n romanele lui Camil
Petrescu ct si n cele ale lui Eliade.
Surse bibliografice:
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi (orice editie)
Camil Petrescu, Patul lui Procust (orice editie)
Mircea Eliade, Maitreyi (orice editie)
Mircea Eliade, ntoarcerea din rai (orice editie)
Mircea Eliade, Proza fantastica (orice editie)
26

Hortensia Papadat-Bengescu
Gib I. Mihaescu
Anton Holban
Sa sesizeze elementele care i particularizeaza pe cei trei prozatori n
Sa cunoasca particularitatile celor trei universuri prozastice si sa le
Sa compare aceste universuri si sa sesizeze asemanarile si deosebirile
dintre ele
3.1. Hortensia Papadat - Bengescu

3.1.1. De la subiectiv la obiectiv
Citeste, te rog, cu atentie, urmatorul fragment:
n traiectoria literaturii doamnei Hortensia Papadat Bengescu
nregistram traiectoria literaturii romne nsesi, n procesul ei de evolutie
de la subiectiv la obiectiv. Caci, desi hibriditatea e posibila n orice stadiu
de dezvoltare literara, genurile () si au evolutia lor fatala, dictata de
propriile lor conditii de existenta ; daca procesul firesc al poeziei lirice
merge din afara nauntru pna la explorarea subconstientului, ndreptatind
n totul simbolismul ca un punct de evolutie normala, procesul poeziei
epice nu poate fi dect invers, dinauntru n afara, prin exprimarea ct mai
impersonala a obiectului. Procesul att de evident al obiectivarii literaturii
romne se desavrseste n acelasi sens si nauntrul literaturii scriitoarei,
dupa cum, de altfel, se desavrseste sau ar trebui sa se desavrseasca
nauntrul literaturii oricarui scriitor ce izbuteste sa-si domine temperamentul
prin reflectie sau, mai ales, sa se supuna determinismului obscur al genului
literar n care lucreaza. 3
E interesant ca, vorbind despre proza Hortensiei Papadat Bengescu,
Eugen Lovinescu crede ca poate extinde observatiile prilejuite de aceasta
analiza la concluzii ce vizeaza ntregul fenomen prozastic romnesc. Mai
mult chiar, el vede aici o legitate interno a genului n sine.
Nu sunt convins ca are ntrutotul dreptate. Proza romneasca nu a mers,
pna azi, doar n directia exprimarii impersonale a obiectului. Nici cea
europeana.
Jubilatia criticului sincronist este, nsa, explicabila: avea un exemplu
concret nu att al teoriilor sale, ct al scopului urgent care le mobilizase:
3
Eugen Lovinescu: Istoria literaturii romne contemporane, Editura Minerva, Bucuresti, 1981.
27
literatura romna trebuia scoasa de sub autoritatea tendentionismului si a

lirismului
samanatoristo poporanist. La fel, din spatiul rural care,
socialmente vorbind, ncetase sa mai fie perimetru exclusiv de existenta si
de interes.
E, deci, greu de spus daca evolutia de a
l subiectiv la obiectiv poate fi
considerata o regula intrinseca a genului sau caracterizeaza un fenomen al
prozei interbelice.
Cert este, nsa, ca aceasta tendinta era necesara n contextul dat, pe care
sunt convins ca l-ai nteles deja foarte bine.
La fel de adevarat este ca proza Hortensiei Papadat Bengescu se
caracterizeaza vizibil prin aceasta tendinta.
Scriitoarea si ncepuse cariera literara sub semnul traditionalismului
gruparii iesene de la Viata Romneasca.
Nu trebuie n nici un caz sa nte legi din asta ca proza acestei etape a
scriitoarei ar avea vreo legatura cu orientarea ruralista a gruparii
respective. Tematica taraneasca este un element important, dar nu
exclusiv pentru definirea traditionalismului literar si pentru ncadrarea unui
scriitor n aceasta orientare. La fel de importanta este forma artistica. n
cazul prozei, traditionalitate nseamna subiectivitate si lirism.
Cel putin sub aspectul mediului de viata al personajelor, tematica primelor
texte
ale Hortensiei Papadat Bengescu este citadina, dar se
caracterizeaza uneori n exces prin aceste trasaturi specifice discursului
epic traditional.
Primele trei volume ale scriitoarei Ape adnci, Sfinxul si Femeia n fata
oglinzii apartin acestei etape pe care Eugen Lovinescu o situeaza sub
semnul lirismului pur si al autoanalizei incisive. Si tot el afirma ca multe
dintre textele acestei perioade au o forma nediferentiata nca de
impresionismul liric, n care consideratiile intelectuale, trase n jurul unor
subiecte ntmplatoare, se mbina cu elanuri lirice si cu mici extaze, poeme
n proza, ce nu asteapta dect cadenta ritmului.
n textul intitulat Dorinta, la care se refera criticul, fara sa extraga vreun
citat, poti gasi si tu destule fragmente exemplificatoare. Iata unul: Am
ntins bratele sa cuprind trunchiul, dar bratele nu i-au putut face colan ; am
netezit cu mna scoarta aspra si prin mna s-a strecurat cntecul lemnului.
Si am ramas asa, cu bratele ntinse, sorbind glasul care ca un fior picura
din sufletul lemnului n sufletul meu.
ntr-o alta dispunere grafica, fragmentul ar putea trece cu usurinta drept
poem. n orice caz, infuzia lirica e masiva si confera unor astfel de texte o
nota adolescentina. Ca n acest fragment din Romanul Adrianei, n care,
desi discursul liric se foloseste de persoana a treia, notatia diafana se
pastreaza: Acum i se parea ca pluteste usor. Patul se legana abia ca o
albioara de zapada printre nori de zapada. Ametise! Apoi ceva o apasa. O
greutate mare de tot care se lasa peste ea dar nu o durea, fiindca ea era
zapada. Pleoapele iar batura Tot alb! Sortul si parul dar ochii negri de
tot. Un corb de zapada. O mna luase pe a ei si alta se sprijinea de
plapuma. Ochii surdeau frumos foarte frumos. Nu era corb. Era alta
vietate din basmele zapezii.
Limbajul, se vede, e cautat. Ca de altfel ]n toate productiile acestei
perioade, din care se poate extrage si alcatui o ntreaga colectie de
pretiozitati. Comparatii poetice: ca pasul caprioarei prin frunzis, ca o
28
vioara cu strunele de snge, cum rde izvorul prin livada, ca prul pe

sub frunza, ca argintu-n talger ; sau metafore elaborate, de efect
discutabil ntr-un text prozastic: lacatul singuratatii , gerul parasirii,
candela sfritoare a nemaiispravitei vieti, sacul greu al aducerilor
aminte, tulpina umerilor, fntna fara fund a departarii, fuiorul mintii,
pragul rece al plecarilor etc.
E limpede ca, n aceasta etapa, pentru Hortensia Papadat Bengescu a
scrie nseamna a scrie frumos.
Fara ndoiala, multe dintre expresiile frumoase citate nu depasesc
caracterul simplei ornatii, avnd o functie mai mult emotionala dect
caracterizanta. Obisnuintele si asteptarile cititorului format la scoala
literaturii impresionist lirice puteau fi satisfacute, dovada ca n textele
critice ale revistei Viata Romneasca aceste prime productii ale
scriitoarei sunt apreciate superlativ.
Admiratia manifestata de Garabet Ibrailleanu si Mihai Ralea se va micsora
nsa cnd, ncepnd sa frecventeze cenaclul Sburatorul si adoptnd
modul creator practicat aici, prozatoarea si va aseza epica sub semnul
obiectivitatii. Va fi rndul lui Eugen Lovinescu si al celorlalti sburatoristi sasi exprime entuziasmul.
Noi nu putem spune, solomonian, dect ca si unii si ceilalti au dreptate.
Pe lnga ndreptatirea aflata firesc n manifestarea spiritului de grup, si
unii si ceilalti formuleaza opinii corecte din punctul de vedere al orientarii
pe care o sustin.
n articolul pe care i-l dedica n volumul Perspective (1928), de pilda,
Mihai Ralea formuleaza urmatoarea judecata: D-na Papadat Bengescu
a debutat n literatura cu o serie de autoanalize, am zice, mai degraba, cu
autopsihoanalize, n multe puncte remarcabile. D-sa a inaugurat un gen de
lirism psihologic, analiznd arzator, pasional, anumite stari de puternic
erotism feminin. Ca atare d-sa gasise si o forma artistica care convenea
perfect acestui gen. n afara de aceasta, ceea cer se observa usor la d-sa
e inteligenta. Nu fac alte comentarii nainte de a reproduce afirmatiile lui
Eugen Lovinescu referitoare la textele aceleiasi etape a creatiei Hortensiei
Papadat Bengescu:
Aceasta putere de analiza, ca si atitudinea sincera pna la cinism fata de
fenomenul sufletesc si, n specie, fata de feminitate, scoate literatura
scriitoarei de sub romantismul si subiectivismul obisnuit al literaturii
feminine, ce se zbate ntre explozia lirica si exuberanta senzoriala a
contesei de Noailles, de pilda, si sentimentalismul vaporos si sensibleria
discreta a celor mai multe scriitoare. Pasiunea este nsotita de interesul
stiintific al cunoasterii prin disecarea sentimentelor pna n aderentele lor
ultime. Desi materialul este exclusiv feminin, atitudinea scriitoarei ramne,
asadar, barbateasca, fara sentimentalism, fara duiosie, fara simpatie chiar,
pornita din setea cunostintii pure si realizata, cu eliminarea dulcegariei,
prin procedee riguros stiintifice, ceea ce-i constituie o nota diferentiala fata
de ntreaga literatura feminina. 4
Eu am deja o parere. E timpul sa-ti formulezi si tu una:
Eugen Lovinescu: Istoria literaturii romne contemporane, Editura Minerva, Bucuresti, 1981
29
Exercitiul nr.1
Compara opiniile celor doi critici si consemneaza-ti, pe scurt,
opinia, n spatiul ramas liber n acest chenar:
Parerea mea este ca, n esenta lor, judecatile celor doi critici nu difera prea
mult. Le deosebeste doar faptul ca, n comentariul sau, Mihail Ralea merge
pna la valorizarea pozitiva (autoanalize n multe puncte remarcabile),
n vreme ce Eugen Lovinescu ramne, oarecum prudent, la semnalarea
elementelor care o deosebesc pe prozatoare de proza feminina obisnuita.
As adauga ca, desi uneori este excesiv, limbajul metaforizant de care se
foloseste Hortensia Papadat Bengescu n primele ei volume este
adecvat att materiei feminine, n esenta ei, ct si atitudinii scriitoarei care
nu este att de barbateasca pe ct afirma Eugen Lovinescu.
O senzualitate vie, debordanta deseori si, la fel de des, ncarcata de un
erotism puternic dar neostentativ razbate din Femeia n fata oglinzii si din
destule alte texte ale acestei etape, n care, spune Ibraileanu, prozatoarea
noteaza manunchiuri de senzatii.
Balaurul si Romanta provinciala reprezinta, cum spune si criticul de la
Sburatorul o etapa tranzitorie spre obiectivarea.
30
Exaltarea lirica se diminueaza, apele senzualitatii se retrag, desi nu cu

totul, spre a face loc observatiei atente, vii, minutioase.
n Balaurul, de pilda, personajul care observa si nregistreaza este Laura,
sora de caritate n primul razboi.
Statutul acestui personaj e, ntr-o masura, simbolic: Laura se supune
acestei experiente mai mult dect dramatice, spre a iesi din sine si a
estompa o drama particulara, evident de ordin sentimental. Ea nu se mai
priveste att pe sine (ca multe eroine din primele texte), ct priveste n
afara ei, la dezastrele provocate de marea conflagratie: trupuri sfrtecate,
chiar o inima batnd nca n pieptul sfsiat al unui soldat (Omul caruia i se
vedea inima), mizerie, snge, moarte.
3.1.2. Romanul obiectiv

Izbnda maxima a scrisului Hortensiei Papadat Bengescu o reusesc,
desi inegal, romanele din ciclul Halippa: Fecioarele despletite (1926),
Concert din muzica de Bach (1927), Drumul ascuns (1932) si Radacini
(1938).
Este un roman ciclic, pentru ca unele personaje din diferite ramuri si
generatii ale familiei Halippa se regasesc n cel putin doua din cele patru
piese ale ansamblului: Lenora, Elena si Coca Aimee, doctorul Walter, Lina
etc.
Daca te numeri printre cei carora lectura acestor romane le-a prilejuit
anumite insatisfactii, e timpul sa ti le explici, dar, aproape specialist n
domeniu, sa le si elimini.
E evident ca epica acestor romane nu mai seamana cu ceea ce au
consacrat constructiile traditionale. E mult mai nceata, aproape stagnanta.
Nu se deruleaza multe evenimente n cuprinsul lor, iar ncercarea de a le
repovesti, din aceasta cauza, dificila.
Sub acest aspect, romanele Hortensiei Papadat Bengescu contrariaza
obisnuintele de lectura ale cititorului format la scoala desfasurarilor epice
ample si dense.
De fapt, n romanele Halippilor, accentul se muta de pe evenimente
exterioare, spre cele interioare, determinnd caracterul psihologic al
acestor texte.
Noutatea lor meritorie este de identificat n primul rnd la nivelul
modalitatilor narative.
Romanciera se straduieste sa desfasoare un discurs narativ oarecum
impersonal si rece. Acesta consemneaza de multe ori observatii facute din
unghiul unui anumit personaj al romanului, pe care, cu termenul lui Henry
James, l numim personaj reflector, adica o constiinta care ia act de
ntmplari si le interiorizeaza si de la care vocea narativa preia perspectiva
povestirii.
Criticul Nicolae Manolescu analizeaza pe larg acest procedeu ntr-un
cunoscut studiu, din care extrag un fragment lamuritor: personajul reflector
este unul caruia i revine sarcina de a interioriza actiunea: de capacitatea
lui de a simti si ntelege depinde gradul informarii cititorului, ntr-un roman
n care autorul se pronunta rareori direct, n numele sau propriu, prefernd
31
sa recurga la unul sau la mai multe personaje ca la niste purtatori de

cuvnt. 5
n primul roman al ciclului, Fecioare despletite, sarcina personajului
reflector o are Mini, prin constiinta si sensibilitatea careia sunt prezentate
celelalte personaje si evenimentele lor existentiale.
n Concert din muzica de Bach numarul reflectorilor se multiplica: Nory,
Lica Trubadurul, Maxentiu, de exemplu, dar nu numai ei, preiau pe
secvente de diferite lungimi aceasta sarcina.
Procedeul scade n eficienta pe parcursul celorlalte doua romane ale
ciclului, dar, att ct este folosit, o fereste n buna parte pe romanciera de
capcanele subiectivitatii, adica ale interventiei directe n text. n afara
acestui procedeu obiectivitatea se obtine prin vointa de a mentine discursul
narativ n tonuri impersonale. Chiar un enunt de la nceputul romanului
Concert din muzica de Bach indica aceasta tendinta: Se aude sunnd.
Astfel de tehnici si dezvaluie nu numai caracterul de noutate n literatura
romna, dar si utilitatea, caci misiunea cea mai spectaculoasa a acestor
romane investigatia psihologica este si destul de delicata.
3.1.3. Dimensiunea psihologica

Trebuie spus de la nceput ca putine personaje ale acestor romane se
caracterizeaza prin psihologii analizabile n ordinea normalitatii.
Ada Razu si Lica Trubadurul sunt, n orice caz, ntre ele.
Dincolo de extractia ei sociala si de situarea n raport cu descendentii
blazonati ai lumii bune, fainareasa merita sa ne opreasca o clipa atentia
pentru ca este un exemplu de personaj care a avut parte de judecati
negative nu destul de justificate, prin comentariile din manualele scolare si
chiar n unele texte critice.
i sunt adesea acuzate incultura, trivialitatea, instinctualitatea, adulterismul
cinic etc. Acuze grele, pe care personajul nu le merita n totalitate.
Avem a lamuri, de pilda, daca adulterul Adei Razu e dictat de pura
instinctualitate sau are o motivatie psihologica bine determinata.
Sa reconstituim, pe scurt, circumstantele. Casatorita cu printul Maxentiu,
printr-un contract reciproc avantajos, Ada Razu l respecta ntocmai,
onorndu-si si obligatiile conjugale, inclusiv, pna la un punct, n planul
fidelitatii. Consortul este nsa macinat de o boala incurabila care l ruineaza
fizic (si psihic) si l transforma, curnd, ntr-o epava.
Episodul aparitiei lui Lica si al optiunii adulterine a Adei pe acest fond se
petrece. Scena e simbolica n datele ei esentiale: cei doi soti sunt n
trasura, iar Maxentiu, slabit, scapa haturile, dovedindu-se incapabil sa mai
preia controlul asupra cailor care, gonind orbeste, le pun viata n pericol.
Aflat ntmplator n cadru, Lica intervine si i opreste cu un gest sigur si
barbatesc. Nu e greu de nteles ca, pentru o femeie ca Ada Razu, robusta,
sanatoasa, cu simturile intacte si cerintele biologice la fel, optiunea erotica
e una singura.
5
Nicolae Manolescu: Arca lui Noe. Eseu despre romanul romnesc, vol. II, Editura Minerva, Bucuresti, 1981
32
Psihologia celor mai multora dintre personaje este nsa marcata, cu diferite
masuri, de maladiv.
Buna Lina si-a mpovarat constiinta cu pacate mai vechi. Are un copil
tainuit, rezultat dintr-o legatura incestuoasa cu Lica Trubadurul, care i este
var. Si-a trait aventuros anii studentiei si a facut greseala sa-si
marturiseasca generozitatea erotica lui Rim, care i va deveni sot: stii, n
facultate, eu, cu baietii
E limpede ca prin aceasta imprudenta si-a asumat statutul de completa
subalternitate psihologica fata de barbatul care a trecut peste prejudecati
(cea a virginitatii fiind foarte puternica n epoca) si a luat-o de nevasta. l va
coplesi cu grija, atentia si afectiunea ei, n timp ce doctorul Rim se va
rasfata gndind compensatii si mai mari pentru gestul sau generos.
La rndul sau, doctorul s-a ales cu o frustrare: s-a nsurat nu numai cu o
femeie mai deloc atragatoare, dar si cu o fecioara despletita. Frustrarea
se cere compensata printr-un act de razbunare erotica, iar prilejul i-l ofera
Sia, fiica Linei.
nca adolescenta si deloc feminina, greoaie, diforma, n orice caz fara nici
o calitate care ar putea inspira vreo atractie libidinala, Sia are o psihologie
rudimentara, loc al multor si grave confuzii. Cum singurul ei reper
existential cert este Lica, acesta n persoana lui ea identifica laolalta tatal,
prietenul si iubitul, nutrind pentru el un impuls incestuos. Neglijata de Lica
prin toate ipostazele sale, Sia ameninta ca se va da lui Rim (adica altui
barbat) si si concretizeaza amenintarea.
Elena Draganescu? Cu ce e mai buna? Sau mai rea?: n ordinea
judecatilor literare nu operam cu masuri morale. As zice chiar ca, n acest
sistem de valori specifice, ea este doar o schita nereusita dupa o natura
umana care s-ar fi vrut, probabil, ideala. Adica distinsa, rafinata intelectual
si artistic, doritoare de o iubire romantica (autentica?!) n afara
prozaismului conjugal cotidian si chiar nocturn. Elena aspira la modele
care sunt mult prea largi pentru ea.
Rvna pe care o pune n organizarea concertului nu are motivatii
consistente si convingatoare. Nici dragostea pentru muzicianul Marcian nu
pare a fi dect un mod prin care eroina si ilustreaza parerea despre sine.
n ambele ipostaze, distinsul personaj afirma o imagine mai curnd
snoaba.
3.2. Gib I. Mihaescu

3.2.1. Sumar al receptarii critice
Gib I. Mihaescu a trai putin (cnd s-a stins, rapus de tuberculoza, n 1935,
avea doar 41 de ani), dar a publicat doua volume de nuvele (La
Grandiflora si Vedenia) si cinci romane (Bratul Andromedei,
Rusoaica, Femeia de ciocolata, Zilele si noptile unui student ntrziat si
Donna Alba).
Receptarea prozei sale, n epoca si de-a lungul timpului, a fost destul de
contradictorie.
33
Eugen Lovinescu, de pilda, nu-i iubeste nuvelele si le caracterizeaza, mai

cu seama pe cele din volumul La Grandiflora, n termeni rai si categorici:
credem ca de la Vasile Pop, cu Domnita Viorica, nici un scriitor nu s-a
scobort mai adnc n extravaganta, n vulgaritate, n trivial si n bombastic
ca d. Gib Mihaescu. i mai reproseaza lipsa de discretie si de delicatete,
viziunea grotesca si halucinata.
E, fara ndoiala, multa exagerare n aceste judecati lovinesciene. Desi se
straduieste sa fie obiectiv, criticul nu e totdeauna drept. Prozatorul facea
parte din gruparea de la Gndirea, iar adversitatea modernistilor fata de
ideologia profesata acolo e posibil sa fi influentat si ea aceste judecati. Pe
de alta parte, e limpede ca formatia clasica a criticului l facea inapt sa
accepte indiscretia si nedelicatetea observatiei si a limbajului.
Pe de alta parte, desi i publica n paginile Vietii Romnesti cteva
nuvele, nici Garabet Ibraileanu nu pare a fi mai receptiv la textele
scriitorului, asupra carora nu se pronunta explicit.
George Calinescu e mai binevoitor n analizele pe care le dedica
romanelor Rusoaica si Donna Alba, dar se simt rezervele
asemanatoare celor exprimate de Eugen Lovinescu.
Mai ncoace, n studiul citat deja de cteva ori pe parcursul acestor lectii,
Ovid S. Crohmalniceanu admite nscrierea lui Gib Mihaescu n familia
scriitorilor de filiatie dostoievskiana, dar constata ca prozele lui sunt mai
mult fise clinice, fara sa suscite ntrebari rascolitoare asupra rosturilor
existentei omenesti.
Evident, cei mai entuziasmati de talentul lui Gib Mihaescu au fost, n
epoca, scriitorii de la revista Gndirea care apreciau superlativ acuitatea
analizei psihologice a prozelor sale.
Indiferent de diversitatea acestor judecati, Gib Mihaescu atinge, fara
ndoiala, performante notabile n proza de observatie si de analiza
psihologica si acesta este, de fapt, rostul de a-l discuta pe scurt aici,
imediat dupa Hortensia Papadat Bengescu.
3.2.2. Psihologiile obsesionale

In cele mai multe scrieri ale sale, prozatorul prezinta psihologii
obsesionale.
n nuvele, obsesiile au naturi diverse.
n Semnele lui Danut avem de a face cu o ciudata obsesie anticipativa de
care se simte apasat un modest sef de gara. Lui Grigore Danut i-au murit
ctiva copii bolnavi de malarie si numai o fata a supravietuit. Frica
chinuitoare de a nu o pierde si pe aceasta l duc prada unor stari maladive,
halucinatorii. Obsedat de spaima ca-i va muri fiica, Grigore Danut
contribuie halucinatoriu la accidentul feroviar n care se va petrece
tragedia.
Capitanul Naicu, din Vedenia, care, obsedat de teama ca sotia lui s-ar
putea lasa ispitita de primitivitatea virila a soldatului Anton, si nsceneaza
moartea si apare pe neasteptate pentru a o surprinde. Fidela pna atunci,
dar la rndul ei terorizata de spaime, Aurelia, n nevoia disperata de
protectie, chiar se lasa posedata de ordonanta.
Acelasi tip de obsesie l chinuieste pe Glogovan,
barbatul din
ntmplarea, a carui nchipuire e bntuita maladiv de imaginea Fantosei,
34
sotia sa, violata de ctiva tlhari, dar traind nu rusinea, ci voluptatea

actului. n cele din urma, episodul se petrece, aidoma, n realitate, iar
personajul si va prelungi, obsesiv, incertitudinea n privinta interpretarii
comportamentului real al Fantosei.
Aproape identic functioneaza psihologia obsesiv anticipativa a lui
Botoran, personajul nuvelei Poarta de fier. Asemenea lui Glogovan, el si
imagineaza, cosmaresc, ca femeia sa, oarecum constrnsa de mprejurari,
l va nsela cu alt barbat. Obsesia lui pare a se concretiza ntr-o realitate
care i va ramne cetoasa si i va prelungi nelinistea incertitudinii.
Nu se ntmpla, de altfel, prea des, ca obsesiile personajelor
gibmihaesciene
sa-si gaseasca a rezolvare certa, indiferent care ar fi natura lor. De cele
mai multe ori, deznodamntul sporeste confuzia acestor psihologii aflate n
cautarea unei clarificari.
Asa se petrec lucrurile n nuvelele Vedenia, Tabloul, La Grandiflora
sau n romanul Zilele si noptile unui student ntrziat.
n acest din urma exemplu, ca si n celelalte romane ale scriitorului,
obsesia este de natura erotica. Personaje masculine cu o existenta
predispusa la risipire, se proiecteaza bovaric n iubiri ideale ntruchipate de
femei constituite si ele din datele idealitatii.
Expert al cuceririlor sexuale n rndul femeilor de o conditie spirituala
modesta, Mihnea Baiatu (Zilele si noptile unui student ntrziat) crede ca
a gasit n Arina Velovan femeia ideala. si schimba armele seductiei,
nlocuindu-le cu instrumentele curtoaziei superior intelectuale. Oferta se
dovedeste neinspirata, caci femeia sa ideala prefera tocmai armele
asaltului senzual si cedeaza fara prea multe deliberari unui alt barbat, care
stie sa le foloseasca adecvat si cu o ispititoare vulgaritate.
Cam n acelasi chip esueaza si proiectia erotica a lui Andrei Lazar din
romanul Bratul Andromedei. n mod natural sau deliberat, personajul da
cstig de cauza preocuparilor sale intelectuale tocmai cnd femeia rvnita
obsesiv a venit sa i se ofere.
Chiar daca nu cu egala artisticitate, prozele lui Gib I. Mihaescu vadesc un
scriitor nzestrat calitati remarcabile de analist al psihologiilor obsesionale
aflate n zona de interferenta dintre normalitate si maladiv.
Cea mai izbutita dovada a acestor calitati este romanul Rusoaica.
35
Exercitiul nr.2:
Citeste romanul Rusoaica. Prezinta pe scurt natura obsesiei
lui Ragaiac si mecanismele psihologice din care se constituie
aceasta:
Scrie raspunsul n spatiul liber din chenar.
3.3. Anton Holban

3.3.1. Obsesia mortii
Criticului Serban Cioculescu romanul Ioana i prilejuia aceasta
caracterizare: Anton Holban este prin excelenta romancierul vietii
interioare. Tot el adauga ca drama personajelor sale se petrece n
smburele constiintei.
E cert ca Anton Holban consolideaza prin productiile sale proza
psihologica romneasca din epoca inte rbelica, ceea ce l apropie destul de
mult de cei doi scriitori prezentati mai sus.
E de spus, nsa, ca aproape tot scrisul sau, de la nuvele pna la romane,
porneste dintr-o dramatica obsesie a mortii. Ideea mortii a devenit la mine
un tic afirma Sandu n O moarte care nu dovedeste nimic.
Acesta este semnul sub care prozatorul si desfasoara observatiile,
meditatia si analizele. Analize de o maladiva luciditate (care l nrudesc
oarecum cu Camil Petrescu), minutioase si mplntate pna la cruzime n
strafundurile constiintei.
Din textele sale pot fi extrase foarte multe enunturi exemplificatoare:
moartea, se afirma n nuvela Chinuri, este misterul cel mai important n
umbra caruia ar trebui sa ne ornduim toate gndurile ; tot acolo, dar si n
alte locuri, cei care si-au mobilizat existenta si procesele constiintei n jurul
fenomenului mortii sunt considerati privilegiati: Nu vor savura clipa cu
36
clipa toata amplitudinea mortii dect cei care au trait tot timpul cu sufletul si
cu toate gndurile n prejma ei.
n sfrsit, n alta parte, naratorul vorbeste de o vocatie (talent) speciala
necesara voluptatii de a ntelege deliciile mortii: A gusta moartea (cu
spaima sau cu delicii, n orice caz a fi impregnat de ea) este un talent
special, si oamenii talentati sunt rari.
Cnd acest talent special exista, moartea are grandoare: Bunicul a murit
magnific, asa cum i se cadea lui sa moara. n absenta lui, este mediocra.
Astfel si imagineaza confesorul din O moarte care nu dovedeste nimic
disparitia fara stralucire a Irinei: Moartea Irinei nu ar putea fi dect
mediocra Irina nu ar putea ntelege un astfel de moment, ar vorbi tot
timpul si chiar ar da din mini. Ar spune ceva similar lui: X cnta dragut la
piano Si-ar da un aer de importanta ca sa aiba ce povesti lumea,
acelasi aer pe care si l-ar da si daca s-ar marita. De aceasta mediocritate
sunt atinse multe personaje care i populeaza textele: de la cele din
nuvelele Halucinatii, Bunica se pregateste sa moara sau Icoane la
mormntul Irinei, pna la cele care se afla mai mult sub lentila analizei, n
romanele O moarte care nu dovedeste nimic sau Ioana.
Obsesia mortii este att de puternica n textele scriitorului, nct uneori
eroii sai proiecteaza imaginar momentul propriei disparitii si ncearca sa
anticipeze reactiile pe care funestul eveniment le va provoca celor
apropiati. Reactiile celor din jur (cu exceptia mamei) nu sunt, desigur nu
pot fi, pe masura asteptarilor orgolioase ale personajului, iar sentimentul
dureros al zadarniciei sporeste: Cnd ti nchipui cu precizie ce s-ar
ntmpla daca ai muri, si vezi scena te cuprinde o imensa mila de tine si o
parere de rau ca ti-ai pierdut atta timp n amicale tovarasii, carora le-ai
dat tot sufletul.
Dar nu spectacolul material al mortii n sine determina eroilor holbanieni
aceasta permanenta si dramatica preocupare a eroilor holbanieni. Ei nu
au nevoie de pretexte sau de provocari exterioare pentru a urzi tesatura
deasa a reflectiilor asupra extinctiei. Moartea, ca fenomen dar si ca
abstractiune conceptuala, se afla nscrisa n chiar datul structurii lor
psihologice.
Cnd, totusi, moartea se corporalizeaza n evenimente reale, acestea sunt
exploatate cu asiduitate dar numai pentru ca fiorii rezultati sa fie depusi la
picioarele ideii de Moarte.6
Cu asemena exclusivitati obsesionale, devine firesc pentru personajele lui
Anton Holban sa-si croiasca traseele existentiale printre toposurile
mortuare, ca personajul din Jocurile Daniei: Niciodata nu voi putea
povesti ndeajuns ce mare rol au avut cimitirele n viata mea. De cte ori
m-am dus sa vizitez mortii, cta vreme am petrecut printre ei! O cruce
pusa pe ridicatura de pamnt m-a hipnotizat fara sa ma ntreb cui i
apartine. Am fost prin multe orase, si prima mea curiozitate era cimitirul.
Sigur, moartea este cel mai important, dar nu singurul motiv obsesional al
prozei lui Anton Holban.
Cu aceeasi predispozitie spre disectie psihologica, personajele sale si
observa si analizeaza cu o tendinta masochista irepresibila, mecanismele
din care li se constituie gelozia, fie sunt puse n miscare de suspiciuni
6
Mariana Vartic: Anton Holban si personajul ca actor, Editura Eminescu, Bucuresti, 1983
37
neconfirmate, fie ca sunt pornite de imprudenta iubitei de a-si marturisi

infidelitatea ca n romanul Ioana. Aici sentimentul orgolios al exclusivitatii
a fost profund si iremediabil ranit, iar Sandu se transforma n propriul sau
instrument de tortura: Caut, ridicol, sa descopar un colt din carnea ei
neprofanat, caci ideea de dragoste e prea abstracta pentru chinurile mele,
iar pe mine ma obsedeaza micile evenimente dintre ei, si vizual reconstitui
scene n toate detaliile. cteodata, sarutnd-o ntr-un fel neobisnuit, o
iscodesc daca celalalt o sarutase la fel, si raspunsurile ei evazive ma
tortureaza.
3.3.2. Formula autenticitatii

Cautarile modernizatoare de la Sburatorul nu-i sunt deloc straine lui
Anton Holban, care, de altfel se nrudea cu Eugen Lovinescu si, desigur,
cu ideile sale.
n Istoria literaturii romne, George Calinescu l califica drept gidian,
ca si pe Mircea Eliade, de altfel. Calificarea este, fara ndoiala, ndreptatita
si o poti verifica cel mai usor observnd forma romanelor O moarte care
nu dovedeste nimic si Ioana. Primul are forma unor memorii avnd ca
obiect principal o relatie sentimentala, celalalt este construit n datele
jurnalului. Apropierea de formula autenticitatii eliadesti este evidenta.
De altfel, n multe nsemnari ale sale Anton Holban si exprima net
optiunea pentru o proza n care factorul imaginatie sa fie redus la
minimum, pentru a lasa loc experientei (propriilor experiente) sa se
exprime sincer si nestingherit.
Cu alte cuvinte, textele sale ar fi simple transcrieri ale unor evenimente
autobiografice, lipsite de adaosul inventiei sau acceptndu-l doar n
masura n care materialul existential trebuie ajustat ca sa intre n
conventiile textuale.
Desi se fereste, ca si Mircea Eliade, sa-si numeasca textele (de pilda
Ioana) romane, Anton Holban admite totusi ca documentul autobiografic
trebuie prelucrat ca sa poata deveni publicabil. Un jurnal intim compus fara
intentia de a fi publicat, trebuie spune scriitorul, sa fie refacut: Combini,
dai la om parte, subliniezi o serie de procedee.
Pentru el, autenticitatea nu exista dect ca o conventie, pentru ca, n
procesul marturisirii, orice scriitor, ct de sincer ar fi, si aranjeaza
suferintele reale.
LUCRARE DE VERIFICARE
Alcatuieste un eseu pe tema Dimensiunea psihologica a prozei interbelice
Sugestii bibliografice
Textele la care s-a facut referire n curs
Ovid S. Crohmalniceanu, Literatura romna ntre cele doua razboaie mondiale, volumul I - III,
Bucuresti, 1975
Al. Protopopescu, Romanul psihologic romnesc, Bucuresti, 1978
38
Criterii de evaluare:
Prezentarea premiselor poeziei interbelice................................................ 10 p
ncadrarea n directiile literare ale epocii................................................... 20 p
Psihologia colectivitatii traditionale sadoveniene....................................... 10 p
Psihologia personajelor rebreniene............................................................... 10 p
Luciditate si drama n proza lui C. Petrescu si Anton Holban...................... 15 p
Psihologia cuplurilor n Concert din muzica de Bach.................................... 15 p
Psihologii obsesionale n proza lui Gib I. Mihaescu................................... 10 p
Asemanari si deosebiri ntre prozatorii comentati........................................ 10 p
39

Dramaturgia
Premise si tendinte
Teme si personaje
Sa poata face conexiuni ntre dramaturgia interbelica si cea a perioadei
anterioare
Sa opereze cu notiunile care definesc directiile dramaturgice ale epocii
Sa recunoasca si sa compare particularitatile principalelor creatii
dramaturgice ale eopcii
4.1. Premise
Pna n pragul perioadei dintre cele doua razboaie mondiale, literatura
dramatica romneasca nu avea, spre deosebire de cea epica si lirica, prea
multe reprezentari valoroase.
Sa reconstituim mpreuna, ct se poate de sumar, istoria acestui gen n
varianta sa romneasca de pna la 1918.
Primul moment care cheama atentia este pasoptismul, cnd literatura
romna si ncepe traiectoria moderna dobndind, mai nti, constiinta de
sine.
nceputurile sunt, totusi, vadit si preponderent imitative, eforturile de
originalitate nedepasind cu mult tendinta de autohtonizare a unor mode(le)
destul de ieftine ale scenei vest europene, cu deosebire frantuzesti.
Textele dramatice ale lui Costache Negruzzi sau Chiritele lui Vasile
Alecsandri nu acced nca la nalta arta dramaturgica.
Simple vodeviluri sau (redundanta necesara) comedioare ieftine creatiile
de gen ale celui de al doilea au putut deschide apetitul pentru arta
dramatica, dar e ndoielnic ca l-au si putut forma n spiritul autenticitatii ei.
Observatia nu trebuie luata, desigur, drept un repros. Pentru acest
moment, orice ncercare este meritorie, pentru ca, scriitori si public laolalta
ncep sa constientizeze actul artistic si sa i construiasca un viitor.
n spiritul epocii pasoptiste, dar cu vreo sapte ani dincolo de limitele ai
conventionale, Bogdan Petriceicu Hasdeu ataca n 1867 dezbaterea
dramaturgica, de factura romantica, a istoriei romnesti, prin drama
Razvan si Vidra. El deschide o serie de succes. i va urma, cu o ambitie
competitiva benefica, Vasile Alecsandri cu Despot Voda)
Cu acelasi avnt romantic, drama romneasca de inspiratie istorica intra si
n secolul al XX lea, mai nti cu drama Vlaicu Voda, a lui Alexandru
Davila, care pastreaza specia n tiparele fixate de cele doua creatii
precedente.
40
Apoi, Mihail Sorbul i adauga drama Letopiseti cu un subiect luat din

scurta domnie a lui Ion Voda Armeanul.
Prin trilogia Musatinilor, semnata de Barbu Stefanescu Delavrancea
Apus de soare (1909), Viforul (1909) si Luceafarul (1910)
dramaturgia romneasca da un maximum pe aceasta linie a dezbaterii
grave a temelor pretextate n istorie. Dincolo de sfrsitul primului razboi,
aceasta directie nu-si va mai gasi ilustrari notabile.
Ramne, desigur, teatrul lui Caragiale. Comedia, stim bine, cunoaste prin
piesele sale tot ce a putut da mai bun genul la noi. Poate de aceea,
dramaturgia caragialeana, ca si lirica lui Eminescu, a avut si un efect
inhibitor. Presiunea exercitata de modelul marelui comediograf a
descurajat ntr-o anume masura disponibilitatile creatoare ale domeniului.
n acelasi timp nsa, gustul si apetitul publicului pentru comedie fiind deja
formate, dramaturgia interbelica a continuat n alte note, aceasta specie.
4.2. Tendinte
n critica literara romneasca este aproape postulata ideea ca, n
comparatie cu lirica si epica perioadei dintre cele doua razboaie,
dramaturgia vadeste serioase ramneri n urma.
Problema o formula limpede, n 1936, Mihail Sebastian n doua articole
publicate la Revista Fundatiilor Regale. Cu multe accente critice, dar si
destul de drept, scriitorul face urmatoarea observatie: Exista un decalaj
ntre teatrul nostru, de o parte, si proza sau poezia noastra, de alta parte.
Este ntre ele o deosebire de stadiu. Traiesc, s-ar zice, n timpuri diferite.
Literatura noastra dramatica de azi nu e contemporana cu romanul nostru
de azi, cu gndirea noastra, cu lirica noastra.
Tot Mihail Sebastian semnalase nsa si nainte de acest articol starea
nemultumitoare a dramaturgiei romnesti.
La fel ca el, si alti scriitori, care ncearca sa anali zeze cauzele
fenomenului.
ntre aceste cauze, unii acuza comercializarea teatrului, adica alegerea
repertoriilor dupa criteriul rentabilitatii financiare. Faptul ar fi dus la
nmultirea productiilor facile, dar cu succes la public, si la descurajarea
textelor dramatice de calitate.
Fenomenul era, este si astazi, real.
E greu de crezut ca toate piesele camilpetresciene ori cele ale lui Lucian
Blaga ar fi putut atrage publicul ntr-o asemenea masura nct sa asigure
supravietuirea financiara a teatrelor. S-a si spus, de altfel, ca astfel de
texte sunt mai apte sa fie citite dect concretizate n spectacol teatral.
Statutul textului dramaturgic cunoaste deosebiri esentiale de textul liric sau
de cel romanesc. Simplificnd lucrurile, volumul tiparit nu antreneaza dect
editorul si autorul. Spectacolul teatral presupune costuri rezultate din
participarea unor echipe destul de numeroase si complexe (regizori, actori,
masinisti, costumieri, scenografi, personal de tot felul).
Este limpede ca riscul financiar al unei carti care nu se vinde (mai ales ca
tirajele nu erau impresionante) este mai mare dect pentru un spectacol
teatral care se joaca n fata salilor goale.
Nu sunt de neglijat, de asemenea, fenomenele concurentiale redutabile:
cinematograful si, dupa al doilea razboi, televiziunea.
41
Sa mai spunem ca experimentele novatoare sunt mai putin accesibile

creatiei dramaturgice, mai conservatoare prin natura ei.
Sunt, cum se vede, fenomene cu caracter obiectiv care fac ca situatia
teatrului interbelic sa fie oarecum nemultumitoare. Nu numai la noi.
Fenomenul este, ntr-o masura similara, si al spatiului cultural european.
Nu trebuie uitat, pe de alta parte, ca domeniul creatiei are si legile ei
interne care conduc la perioade foarte prolifice n valori sau la altele mai
rarefiate din acest punct de vedere.
nct, indiferent de nivelul dramaturgiei romnesti din perioada interbelica,
ea trebuie discutata ca fenomen firesc, derulat n conditii specifice.
Tot la studiul lui Ovid S. Crohmalniceanu (Literatura romna ntre cele
doua razboaie mondiale, volumul III, Editura Minerva, 1975) vom recurge
pentru a extrage o clasificare posibila a creatiei dramatice a acestei epoci:
1. Teatrul pitoresc si sentimental: Victor Ion Popa, George Mihail
Zamfirescu, Mircea Stefanescu
2. Comedia satirica de moravuri: Valjan, Al.
Musatescu
Kiritescu, Tudor
3. Miracolul n versiune comica: George Ciprian

4. Farsa intelectualizata: Mihail Sebastian
Nu sunt cuprinsi n aceasta clasificare Camil Petrescu si Lucian Blaga,
analizati cu toata opera n volumul dedicat prozei, respectiv poeziei.
Primul ilustreaza drama de idei, celalalt drama expresionista.
ti amintesc nsa ca, neputnd acoperi toate nuantele fenomenului literar,
orice clasificare este relativa.
Dincolo de aceste categorii, este util sa observam care sunt tendintele
generale ale dramaturgiei epocii.
Am spus deja ca, sub aspectul viziunii asupra formelor textului si ale
spectacolului teatral, fenomenul se caracterizeaza printr-o anumita
stagnare.
Modificari interesante survin nsa la nivelul universului tematic si uman al
creatiilor dramaturgice.
Este, mai nti, usor de observat ca directiile tematice grave, solemne,
majore consacrate de epocile anterioare tind sa scada n prestigiu.
Marile idealuri nationale, pildele patriotice sau principiile nalte ale
umanitatii nu prea mai au trecere n dramaturgia interbelica. La fel
puternica satira sociala si politica pe care comediile lui Caragiale le servise
ntr-un mod stralucit. Societatea romneasca se definitivase o data cu
rentregirea din 1918, iar discursul mobilizator si cel critic par acum
desuete.
Apare astfel justificata tendinta teatrului de a cobor spre omul obisnuit si
de a sesiza dramele marunte dar autentice ale existentei sale. Este
evident nsa ca sub aparentele nesemnificative ale acestora se afla si e
scoasa la iveala o problematica umana profunda.
42
Drama si comedia se adapteaza astfel acestor noi orientari tematice,

ajustndu-si n primul rnd retorica, nspre simplitate, firesc si cotidian.
Sa mai spunem, n nc heierea acestei scurte prezentari, ca multi dintre
autorii dramatici ai epocii sunt oameni de teatru (regizori, directori de
scena sau actori, profesori de arta dramatica sau cronicari teatrali), care
simt pulsul publicului si au stiinta de a gasi mijloacele cele mai potrivite de
a-i comunica mesajele asteptate. Astfel sunt Victor Ion Popa, George
Mihail Zamfirescu, George Ciprian
4.3. Mici ntmplari dramat(urg)ice

ntr-o mahala (numita a Veseliei, dar poate fi si chiar este o mahala
oarecare) traieste o umanitate caracteristica, reprezentata n toate
ipostazele ei importante: mici mestesugari, care si cstiga existenta cu
modestie si onestitate, dar si suti si cutitari, pierde-vara alcoolizati mai tot
timpul, fete dispuse sa-si cedeze trupul pe vreun maidan din dosul
crciumii.
n mijlocul acestei lumi degradate traieste o tnara care viseaza sa se
smulga cndva de aici si sa si construiasca o existenta curata ntr-un loc
mai bun. Ea iubeste un t nar muncitor, deosebit si el de cei din jur.
Casatoria e aproape, dar totul e curmat de cel mai temut degradat si mai
temut barbat din cartier, care la rndul sau o iubeste pe fata si, umilit de
refuzurile acesteia i ucide iubitul.
Ca n Napasta, femeia pune la cale n tacere o razbunare crunta: accepta
casatoria cu ucigasul, dar se sinucide n preajma nuntii (George Mihail
Zamfirescu: Domnisoara Nastasia).
Un orasel prafuit si desfasoara existenta n ritmuri lente. Aici fiecare zi
este egala cu ea nsasi, evenimentele nu sunt, iar daca se petrec totusi
sunt mici si nesemnificative.
Oamenii s-au fixat n apucaturi stereotipe si n tipologii sumare dar rigide: o
profesoara care a ramas fata batrna si, probabil si din aceasta cauza, nu
mai poate iesi din acreala celibatului fortat, si spioneaza cu malitioasa
vigilenta elevele pentru a le sanctiona orice abatere, vestimentara sau
erotica, de la normele puritane ; un judecator, un functionar la perceptura,
alti functionari, pensionari etc.
ntre granitele nguste ale acestui univers izolat, prin care trenurile
importante trec fara sa opreasca, un profesor de matematica si cheltuieste
economiile ca sa achizitioneze instrumentar astronomic cu care priveste n
adncurile cerului.
Fara sa o vada si fara sa-i poata demonstra existenta dect prin calcule, e
convins ca ntr-un anumit loc se afla o stea nca nestiuta de nimeni. Visnd
la ea, uita si de acreala colegei si de pnda vecinilor si de ngustimea
orizonturilor urbei.
Pe neasteptate, n trgusor este desantata o tnara din lumea buna, care
evadase din placerile mondene si dintr-o relatie lipsita de tandrete. n
camera modesta a tnarului profesor, ea descopera pasiunea pentru un
ideal si dragostea autentica.
43
Mirajul se termina n zori cnd partenerul ei cel bogat vine sa o

recupereze. Dar revelatia ramne, laolalta cu vraja din sufletele celor doi,
sub tutela stelei necunoscute (Mihail Sebastian: Steaua fara nume).
Decorul este tot al unui trg, poate mai degraba un sat, unde oamenii
traiesc sub zodii linistite. Gesturile lor sunt nesfrsit repetabile, la fel si
actele importante ale existentei: jocul de carti, conversatiile pe aceleasi
teme, grija nduiosata pentru copii, iubirile, casatoriile.
Conflictele sunt domoale, se rezolva pasnic si fara dramatizari inutile si
antreneaza actanti putini si omenosi care apartin cam acelorasi tipologii.
Ajunsi la vrsta primei senectuti, nvatatorul si preotul nca mai dezbat, n
timp ce joaca tabinet, o veche poveste sentimentala n care au rivalizat la
gratiile aceleiasi femei.
Norocosul a fost nvatatorul, pe care femeia -l a ales, semnalnd-i cu o
muscata pusa n fereastra momentul prielnic pentru a fi rapita. Cei doi
competitori n ale amorului au ramas prieteni si alcatuiesc, laolalta, o mica
familie.
Curnd, fata nvatatorului va pune, la rndul ei, o muscata n fereastra
pecetluind astfel alegerea unuia dintre cei doi tineri care o curteaza.
Istoria se repeta aproape n aceleasi date, caci, spune nvatatorul, nu se
schimba nimic pe lume, si toate se ntorc, iaca asa, ca ntr-un cerc fara de
capat. (Victor Ion Popa: Muscata din fereastra).
Decorul material (trgul, mahalaua) se schimba cu unul relational: al
familiei. La fel de strmt si apasator, la fel de marunt si ncremenit n
exasperante si uneori agresive stereotipii.
Familia unui nesemnificativ functionar la prefectura are constituenta si
ierarhiile consacrate ale unei asemenea structuri: autoritatea deplina si
vesnic scitoare a soacrei, mofturile, nemultumirile si nesfrsitele cicaleli
ale sotiei ce-si dramatizeaza n exces bovarismul, ifosele capriciile
rautacioase si experientele nentelepte ale copiilor.
Blndul functionar este esuat n acest univers ca si profesorul pasionat de
astronomie n trgul sau. La fel fata lui dintr-o casatorie anterioara, usor
infirma, dar cu un suflet generos. Amndoi sunt persecutati n acest mediu
n care toti ceilalti au ocupat pozitii tiranice n ierarhia familiala.
Surprinzator, caci mpotriva vointei lui si desconsideratiei cu care l
trateaza ceilalti, maruntul functionar e ales deputat. Succesul sau si o
mostenire destul de generoasa aduc dezbinata familie la o ipocrita si
vesela armonie. (Tudor Musatescu: Titanic vals).
n alta familie, mai putin stratificata dar nu mai putin tiranica, si duce viata
un modest arhivar. Conditia lui nu este mult diferita de a lui Iancu Moroi din
nuvela cu acelasi titlu ce-l are ca autor pe Barbu Stefanescu Delavrancea.
Sters, fara initiative pozitive si fara perspective de ameliorare a conditiei
sale sociale si materiale, el suporta insatisfactiile unei neveste ce viseaza
la o situatie mai prospera si la o situare mai prestigioasa. Nu este singura
lui persecutoare. Se adauga proprietarul casei caruia nu i-a platit chiria,
directorul scolii care nu-i mai primeste copiii la cursuri, reprezentantul
ministerului care l acuza ca a compromis institutia.
Arhivarul ramne nsa neclintit convins ca, ntr-o zi, calul caricatural pe
care si-l cumparase si n care nimeni nu credea va cstiga marea cursa.
Minunea se petrece si fostii persecutori se pacifica sub semnul unei lumini
mistice. (George Ciprian: Omul cu mrtoaga)
44
Ambianta ramne aceeasi, chiar daca e populata cu oameni bogati.

Soacra e vaduva, dar familia a ramas cu o mostenire consistente de pe
urma fostului ei barbat.
Ginerele, un fost gazetar, se complace n postura de ntretinut care nu-i
deranjeaza prea tare principiile, dar plateste pentru confortul ce i se ofera
fiind nevoit sa suporte cicalelile rele si mahalagesti ale soacrei si ale
surorilor ei, adevarate viespi cu acul vorbei otravit. La rndul ei, nevasta l
priveste de sus, cu un oarecare dispret.
La toate, se adauga ifosele frantuzite ale familiei bune cu servitori si
guvernante.
Evadarea pe care o experimenteaza gazetarul e inautentica, oarecum
mondena si neconvingatoare: o aventura sentimentala, confundata cu o
mare pasiune pentru o verisoara a sotiei descinsa n spatiul clanului din
lumea pariziana.
Amuzanta coabitare n interiorul unei familii cu attea contraste se termina
nefericit. Aflnd de infidelitatea barbatului, sotia gazetarului, nsarcinata, se
sinucide, divulgnd astfel o natura mai profunda dect lasau sa se
ntrevada aparentele. (Alexandru Kiritescu: Gaitele).
Ma opresc cu exemplele aici. Ai deja o imagine evenimentelor care se
petrec n aceasta categorie de texte dramatice interbelice.
Este rndul tau:
Exercitiul nr.1:
Citeste piesa Jocul de-a vacanta (Mihail Sebastian) si fa -i o
prezentare n spatiul liber din chenar
4.4. Mari ntmplari dramat(urg)ice

Un tnar intelectual traieste ntr-o lume concreta, dar e fascinat de idei
absolute. Conduce redactia unui ziar ce militeaza n spiritul programului si
45
al actiunii unui partid de stnga, luptnd cu injustitia unei puteri politice

corupte. A iubit o femeie care la rndul ei l-a iubit ilicit si i-a dezvaluit, n
niste scrisori, o taina compromitatoare pentru ministrul justitiei care i este
sot.
De aici ncepe aventura acestui justitiar, ndragostit pna dincolo de limita
normalitatii de idei pure. Dorinta de dreptate absoluta e nenduplecata.
Nimic nu-l clinteste din hotarrea de a o mplini. Nici sfaturile si rugamintile
colegilor de redactie, militanti ca si el dar mult mai pragmatici si mai realist
situati per traseul actiunii eficiente ; nici memoria tatalui sau a carui
imagine onorabila risca sa fie grav deteriorata de obstinatia cu care
urmareste adevarul pur ; nici pericolul de a-si compromite iubita adulterina.
Tnarul a iesit din conjuncturile omenesti si necesare si s-a mutat,
halucinat, n lumea modelelor abstracte: trece flacaul prin padure, aude o
muzica nepamnteana si vede n luminis, n lumina lunii, ielele goale si
despletite, jucnd hora. Ramne nmarmurit, pironit pamntului, cu ochii la
ele. Ele dispar si el ramne neom. Ori cu fata strmba, ori cu piciorul
paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu
mai poate cobor pe pamnt. Asa sunt ielele: pedepsesc Nu le place sa
fie vazute goale de muritori. E caracterizarea metaforica pe care i-o face
un coleg de redactie.
Om si neom n acelasi timp, incapabil sa mai afle vreun reper ntr-o lume
n care ideile pure nu pot vietui, tnarul se sinucide. (Camil Petrescu:
Jocul ielelor).
Un alt tnar s-a angajat bibliotecar n casa descendentului foarte bogat al
unei vechi familii boieresti. Faptul este surprinzator pentru cei care l
cunosc, pentru ca tnarul, venit dintr-o familie boiereasca, a facut studii
stralucite, este foarte capabil si ambitios si ar fi putut alege o cariera
intelectuala stralucita.
Explicatia se afla, aparent, n ordinea simpla a lucrurilor. Bibliotecarul o
iubeste pe fiica boierului si a preferat aceasta slujba modesta pentru a se
afla mai mult n preajma ei.
Cum femeia, identificata total cu blazonul ei aristocratic, nu-i acorda
atentie, ncearca sa o cucereasca provocndu-i pretendentul la duel. Mai
eficienta se dovedeste nsa alta cale, verificata de Julien Sorel, celebrul
personaj stendhalian. Fata se dovedeste sensibila n fata declaratiei
pasionale a tnarului care se arata gata sa se sinucida daca nu-i va fi
mpartasita dragostea.
Fericirea nu dureaza nsa prea mult, caci slabiciunea femeii este pasagera
iar ndoielile n privinta sinceritatii sentimentelor pe care le nutreste
bibliotecarul sunt mari. Ea pare a vedea n demersurile pasionale ale
tnarului bibliotecar mai degraba un scop arivist.
Pe deasupra, ambiguitatea unei mbratisari pe care acesta o acorda unei
vechi prietene o determina pe tnara sa revina la atitudinea dispretuitoare
dinainte.
Ca dovada a iubirii sale, bibliotecarul si. trage un glont n cap. (Camil
Petrescu: Suflete tari):
46
ntr-o lume straveche traiesc dacii, un popor a carui existenta e una cu

natura n manifestarile ei intens energetice. Poporul acesta este putere
smulsa din potirul uriasei firi. Un preot raspndeste credinta ntr-un zeu
necunoscut, Marele Orb, el nsusi emanat di fortele mari, clocotitoare si
necontrolabile ale naturii.
Dar Magul si vede periclitate prerogativele practice si autoritatea pe care
si-o arogase n numele vechilor zei. La ndemnul lui, profetul este acuzat
ca strica rnduiala si va fi alungat. Smburele credintei al carei mesager se
facuse a rodit nsa, pentru ca are corespondente si secrete cu firea dacilor
si a patruns adnc n spiritul lor.
nct Magului nu-i ramne dect sa pragmatizeze noua religie si, tot la
ndemnurile sale, oamenii i fac preotului chip cioplit, l instaleaza n templu
si ncep sa se prosterneze n fata lui, ca la un zeu.
Batrnul preot se smulge din salbaticia n care fusese surghiunit, revine
printre oameni si si darma statuia.
Gestul sau provoaca indignarea dacilor care, uitndu-i profetiile, l ucid.
(Lucian Blaga: Zamolxe).
Exercitiul nr.2:
Rezuma continutul dramei Mestrerul Manole de Lucian Blaga
Foloseste spatiul liber din chenar.
4.5. Oameni si personaje

Sigur ca (aproape) toti eroii ntmplarilor mici sau mari pe care le-am
rezumat n paginile precedente poarta niste nume. Vei sti, fara ndoiala, sa
47
le identifici, citind (sau recitind) cel putin textele dramatice la care m-am
referit.
Am omis nsa deliberat precizarile onomastice pentru a putea sa observi
care dintre aceste ntmplari seamana mai mult cu existenta umana
fireasca.
Am banuiala ca raspunsul te orienteaza spre prima categorie, pe care am
numit-o a micilor ntmplari dramat(urg)ice. Nu ai gresit.
Aceasta este de fapt tendinta cea mai evidenta a dramaturgiei interbelice.
Ea se orienteaza spre omul obisnuit si da drept de semnificatie actelor si
trairilor profunde ascunse n ascunse n gestica marunta a existentei sale
cotidiene.
Aparent nensemnati, ei sunt oameni vii, n ciuda usoarei tendinte de
idilizare sesizabila n unele texte.
ntmplarile lor de viata sunt, cel putin prin unele secvente sau aspecte,
recognoscibile n existenta imediata.
Nastasia e numele oricarei fete care traieste complexul periferiei si are
oroare de pericolul degradarii si al macularii care conditioneaza acest
univers. Aspiratiile ei nu sunt excesive: si doreste o viata simpla, ntre
oameni mai asezati, alaturi de un sot cinstit si cumsecade care sa o
iubeasca si pe care sa l poata iubi cuminte, fara efuziuni si patetisme.
Luca, onest si curat, harnic si, la rndul lui, dornic de viata ntemeiata este
promisiunea ei la o fericire simpla si realizabila.
Tnjirea Nastasiei nu depaseste marginile unui bovarism firesc, pe care
mediul n care traieste l justifica. Inadaptabilitatea nu este, n fond, un
atribut exclusiv a l intelectualului animat de idealuri majore.
Nici Vulpasin nu este un nume care s-ar putea anexa vreunui personaj
construit n datele exceptionalitatii negative. Mahalaua de ieri si de azi este
foarte bine reprezentata n astfel de specimene. l particularizeaza (dar tot
ca exponent al unei categorii, e adevarat, mai restrnsa) resursele
nebanuite din care si alimenteaza pasiunea erotica.
Dorinta lui de a o avea pe Nastasia nu are doar ntemeierile orgolioase ale
mai marelui unui cartier n care totul trebuie sa i se supuna. Bruta betiva si
agresiva dovedeste o autentica sensibilitate sentimentala. Crima pe care o
savrseste este mai mult dect simpla rafuiala vindicativa determinata de
mndria autoritatii compromise. Vulpasin si-a conditionat pur si simplu
existenta de dragostea pentru Nastasia care a devenit singurul sau sens.
El traieste n egala masura o drama. Finalul o dovedeste. Ramas n afara
acestui sens, tocmai cnd parea sa-l concretizeze, Vulpasin nnebuneste:
mi urla soarecii prin teasta! striga el, semn ca dragostea i-a fost
autentica.
Nu mai putin umana este, sa spunem, domnisoara Cucu, nume al fetelor
batrne din micile si prafuitele trguri provinciale. Sigur, firea si actiunile ei
nu sunt de natura sa o faca simpatica. Ea exista nsa nu doar n vreo
proiectie demonstrativa a teatrului lui Mihail Sebastian, ci n aproape orice
orasel de provincie. Sau pentru ca a fost prea pretentioasa sau pentru ca
nu a bagat-o nimeni n seama, norocul matrimonial a ocolit-o.
ntr-un spatiu n care trenurile importante nu opresc, rosturile serioase ale
existentei sunt riguros ntemeiate pe principiul mplinirii familiale. Aici viata
e puternic normata si ncadrata n conventii, iar esecul n acest plan e
semn de anormalitate.
48
Devine astfel de nteles de ce, trecndu-i vremea, frustrarile profesoarei de

matematica s-au transformat n aprige principii puritane, la respectarea
carora vegheaza cu severitate. Sa adaugam acestei ntelegeri invidia
rautacios orientata asupra tineretii elevelor si, de ce nu?, vreo speranta
firava ca esecul nu este nca total.
Ea este, n fond, produsul unui mediu n care superstitia onorabilitatii
necesita atitudini morale si comportamente rigide. Ca ea ar putea ajunge
Corina (Jocul de-a vacanta) sau Mona, tnara care se simte, pentru o
clipa, tentata de viata modesta dar autentica n preajma lui Miroiu.
Dmnisoara Cucu este imaginea vie a argumentului potrivnic acestei
tentatii. Cnd Grig, prietenul Monei vine sa o recupereze, doar da glas
acestui argument: Mona, tu esti un animal de lux. Esti facuta din putin
parfum, din multa lene, din oarecare fantezie. Tu crezi ca toate astea vor
rezista aici? Te gndesti ce vei fi tu, cum vei fi tu peste un an? Poate cinci?
ncerc sa-mi imaginez si ma cutremur. Stii ce vei fi?. Imagina tia, a lui, a
Monei sau a cititorului/spectatorului, nu trebuie prea mult fortata:
domnisoara Cucu este acolo, ca un raspuns ilustrat.
Nu mai putin adevarati, chiar daca mai iute trecatori prin cadru, sunt Ispas
seful garii, sau Pascu, proprietarul magazinului general. Ei se identifica
institutiilor pe care le reprezinta, ca si domnisoara Cucu scolii, vazute ca
instanta de control si sanctionare a abaterilor de la normele morale.
Acelasi adevar simplu si firesc l poarta toti oamenii care populeaza
universul acestor piese si care participa la micile ntmplari dramatice
prezentate mai sus.
Udrea, care a compus o simfonie, Miroiu care se refugiaza n micul paradis
al pasiunii sale stelare, Stefan (Jocul de-a vacanta) care macar cteva
zile pe an vrea sa traiasca n afara conventiei, Bogoiu (n acelasi joc)
care viseaza sa conduca un vapor, preotul Ilie si nvatatorul Grigore
(Muscata din fereastra) care s-a fixat cu senina si nostalgica bucurie ntrun eveniment de intensitate erotica din trecut.
La fel ca ei sunt Margareta (Gaitele) care si conserva autenticitatea
sufleteasca nebanuita ntr-un mediu superficial, plin de malitie si de
mitocanism, ca si Spirache din Titanic vals ori Chirica (Omul cu
mrtoaga), ramas n puritatea credintei sale, n pofida, n pofida
judecatilor aspre, ntemeiate pe conventii marunte, ale celor din jur.
Astfel de oameni sunt culesi direct din realitatea cotidiana cea mai simpla
si mai obisnuita si mutati n textele dramaturgice interbelice, fara a mai
suporta vreun proces sofisticat de elaborare.
Tot ce fac autorii cu vocatie ai acestui gen este sa le intensifice resursele
emotionale pentru a-i putea reda publicului cu o imagine memorabila.
Umanizarea personajelor se produce si la nivelul limbajului, care evadeaza
din retorica nalta si din declamatia patetica. Din vorbirea lor lipsesc
cuvintele mari, iar atunci cnd sunt incluse sensul este ironic iar folosirea
lor e pusa n seama altora: Conu Grigore: Asta -i semn, popa, asta nu-i joc
de carti. E simbol, cum zice Georgica! ; Parintele Ilie: Si cam n ce fel se
arata simbolul? ; Conu Grigore: n felul ca damele la mine, popii la mine si
fantii tai bat din buze. (Muscata din fereastra)
Omul real devine astfel personaj fara vreun efort special si fara a mai fi
pus sa serveasca mari idealuri morale, intelectuale, sociale etc. i sunt de
49
ajuns sensibilitatea naturala si aspiratia la fericire, chiar daca e silit sa si le

cenzureze pe amndoua.
E limpede ca Gelu Ruscanu sau Zamolxe, Andrei Pietraru, Pietro Gralla ori
mesterul Manole apartin altei categorii.
Ei sunt croiti dupa modelul personajului format la scoala valorilor nalte, pe
care sunt meniti sa le serveasca si sa le afirme pilduitor.
Conceputi sub semnul unei functii ilustrative, astfel de personaje devin
efigii ale unor sensuri majore, ca n teatrul clasic, unde ntruchipeaza virtuti
n stare pura: onoarea, fidelitatea, cinstea, eroismul etc.
Foarte aproape de acest model sunt personajele dramaturgiei
camilpetresciene, care au vazut idei si si-au mutat existenta n lumea
abstracta a acestora. Exclusiv cerebrale, personajele masculine din Jocul
ielelor, Suflete tari sau Act venetian traiesc exclusiv sub zodia
absolutului.
Gnditi sa emblematizeze un principiu superior Gelu Ruscanu sau Andrei
Pietraru pierd aptitudinea de a mai trai n concretul firesc si att de nuantat
nct nu poate ncapea n aceste principii. Ei nlocuiesc realitatea cu
imaginea ideala a realitatii si viata cu un principiu intelectual si moral:
primul cu ideea de dreptate absoluta, cel de al doilea cu ideea de dragoste
absoluta.
Nuantele sentimentale, conditionarile emotionale sunt pentru ei trairi
impure care ramn n afara unei astfel de ntelegeri rezumate la principii
existentiale abstracte. Sufletele lor sunt tari pentru ca au fost contrase
complet n idee pura, adica inflexibila.
n aceasta ordine a ntelesurilor, e mai degraba improbabil ca Gelu
Ruscanu sa fi iubit-o pe Maria Sinesti ori ca dragostea lui Andrei Pietraru
pentru Ioana Boiu este altceva dect dorinta de demonstra forta ideii
absolute de iubire. ntre miscarea sufleteasca simpla a oamenilor micilor
ntmplari si fixatia intelectuala superioara a personajelor camilpetresciene
cea dinti este mai umana.
La rndul lor, dramele lui Lucian Blaga tintesc sensurile majore
ntruchipate n mituri. De altfel, textele dramaturgice ale poetului filosof fie
valorifica mituri esentiale (Zamolxe, Mesterul Manole), fie transpun
mitologic (si transfera n mit) realitati verificabile (Avram Iancu).
Si aici, personajele exista n masura n care sunt purtatoare ale unei
semnificatii generale si, evident, majore. De aceea, mijloacele
expresionismului corespund intentiilor dramaturgului ca si ale poetului
Lucian Blaga. Multe personaje sunt gndite si construite n afara
principiului individualitatii si poarta nume generice: Ciobanul, Magul,
Tnarul, ntia, A doua sau A saptea mama etc.
Incontestabil, aceste oferte dramaturgice au o contributie notabila la
constituirea scarii de valori a teatrului interbelic.
Dar cstigul cel mai evident al creatiei dramatice din aceasta perioada
pare a-l aduce apropierea tematicii si a mijloacelor de expresie de omul
curent.
50
Lucrare de evaluare
1. Alcatuieste un portret generic al omului obisnuit, sintetiznd trasaturile
personajelor din trei texte dramatice (la alegere)
2. Identifica si comenteaza procedeele expresioniste din teatrul lui Lucian Blaga
3. Compara personajele teatrului camilpetrescian cu cele ale lui Mihail Sebastian
Pentru toate cele trei teste trebuie sa-ti mobilizezi capacitatile
de sinteza si, evident, sa citesti textele recomandate
Surse bibliografice: Textele dramaturgice comentate n curs
BIBLIOGRAFIE
Bibliografie pentru Unitatea de nvatare nr. 1
Mihail Sadoveanu, Hanu Ancutei (orice editie)
Mihail Sadoveanu, Baltagul (orice editie)
Mihail Sadoveanu, Fratii Jderi (orice editie)
Mihail Sadoveanu, Zodia Cancerului (orice editie)
Liviu Rebreanu, Ion (orice editie)
Liviu Rebreanu, Rascoala (orice editie)
Liviu Rebreanu, Padurea Spnzuratilor (orice editie)
Bibliografie critica
Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu, Bucuresti 1967
Ovid S. Crohmalniceanu, Cinci prozatori n cinci feluri de lectura, Bucuresti, 1984
*** Liviu Rebreanu dupa un veac, Cluj - Napoca, 1985
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi (orice editie)
Camil Petrescu, Patul lui Procust (orice editie)
Mircea Eliade, Maitreyi (orice editie)
Mircea Eliade, ntoarcerea din rai (orice editie)
Mircea Eliade, Proza fantastica (orice editie)
Petras, Irina, Proza lui Camil Petrescu, 1981
Petrescu, Aurel, Opera lui Camil Petrescu, Bucuresti, 1972
Simion, Eugen, Mircea Eliade un spirit al amplitudinii, Bucuresti, 1995
Hortensia Papadat Bengescu, Ciclul Halippa (orice editie)
Gib I. Mihaescu, Nuvele (orice editie)
51
Gib I. Mihaescu, Rusoaica (orice editie)

Anton Holban, Ioana (orice editie)
Anton Holban, O moarte care nu dovedeste nimic (orice editie)
Al. Protopopescu, Romanul psihologic romnesc, Bucuresti, 1978
Viola Vancea, Hortensia Papadat-Bengescu, Bucuresti, 1980
Mariana Vartic, Anton Holban si personajul ca actor, Bucuresti, 1983
Textele dramaturgice comentate n curs
Ovid S. Crohmalniceanu, Literatura romna ntre cele doua razboaie mondiale, volumul III,
Bucuresti, 1975
52

Curs Literatura Romana

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Literatura Romana

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LITERATURA ROMNA INTERBELICA

Prof. Univ. Dr. Nicolae Ioana

Unitatea de nvatare nr. 1

ntr-o masura apreciabila, scrierile asezate sub semnul acestor trasaturi

Acuznd si el excesele lirice/ subiective ale samanatorismului Eugen

1.3. Universuri prozastice reprezentative

1.4. Mihail Sadoveanu

1.4.2. Traditionalismul sadovenian

ntinsa pe durata aproximativa a sase decenii, creatia sadoveniana se

Ct priveste prezentarea pe care intentionez sa o fac n secventa

Punctul din care, n opinia mea, se poate deschide o buna perspectiva

1.4.2.1. Factori destructuranti

Adaos artificial n aceasta lume ramasa n structura arhaica, oficialitatile

1.4.2.2. Factorii dainuirii

acu, cei care am ramas ne-am mutat n padure spune cu amaraciune, n

1.5. Liviu Rebreanu

istorica, am putea spune, n procesul de obiectivare a literaturii noastre

1.5.2. Antisamanatorismul rebrenian

cum petrece prostimea si ca sa nu lase cmp de manevra adversarului

E cel putin nefireasca aceasta atitudine a omului rebrenian n fata unui

1.5.3. Romanul psihologic

Nu este nsa de ajuns sa numim si sa descriem aceste stadii pentru a

n mod simbolic, sub streang, i va mbratisa cu o privire plina de dragoste

Pentru toate cele trei teste ai de coroborat ideile expuse n curs si

Unitatea de nvatare nr. 2

2.1. Camil Petrescu

literatura nu se poate reduce la ele si nu se poate perpetua doar din

2.1.2. ntemeierile filosofice ale operei

Avnd studii de filozofie, dar, mai ales o solida structura

2.1.3. Modernitatea romanelor

Tot atunci, face o afirmatie asemanatoare n continut, dar mult mai

Numai din documente se compune romanul Patul lui Procust: scrisorile

Relatarea la persoana nti

metoda nu se transforma n procedeu urmarit cu consecventa, ci e folosita

Dumitru Micu: n cautarea autenticitatii, vol. I, Editura Minerva, Bucuresti, 1992

Sigur, n ntelesul traditional al cuvntului, stilul camilpetrescian nu este

2.2. Mircea Eliade

2.2.2. Dimensiunea trairista a romanelor

Eroul din Isabel si apele diavolului se fereste oripilat sa fie un om

2.2.3. Jurnalul ca modalitate a autenticitatii

Un capitol interesant, cu valoarea unei teorii implicite despre roman, gasim

Unitatea de nvatare nr. 3

3.1. Hortensia Papadat - Bengescu

literatura romna trebuia scoasa de sub autoritatea tendentionismului si a

vioara cu strunele de snge, cum rde izvorul prin livada, ca prul pe

Exaltarea lirica se diminueaza, apele senzualitatii se retrag, desi nu cu

3.1.2. Romanul obiectiv

sa recurga la unul sau la mai multe personaje ca la niste purtatori de

3.1.3. Dimensiunea psihologica

3.2. Gib I. Mihaescu

Eugen Lovinescu, de pilda, nu-i iubeste nuvelele si le caracterizeaza, mai

3.2.2. Psihologiile obsesionale

sotia sa, violata de ctiva tlhari, dar traind nu rusinea, ci voluptatea

3.3. Anton Holban

neconfirmate, fie ca sunt pornite de imprudenta iubitei de a-si marturisi

3.3.2. Formula autenticitatii

Unitatea de nvatare nr. 4

Apoi, Mihail Sorbul i adauga drama Letopiseti cu un subiect luat din

Sa mai spunem ca experimentele novatoare sunt mai putin accesibile

3. Miracolul n versiune comica: George Ciprian

Drama si comedia se adapteaza astfel acestor noi orientari tematice,

4.3. Mici ntmplari dramat(urg)ice

Mirajul se termina n zori cnd partenerul ei cel bogat vine sa o