Notiuni introductive in activitatea de consiliere si OSP

Consilierea persoanelor cu dizabiliti este constituit dintr-o latura instructiv si

una educativ. Instrucia reprezint o transmitere de cunostine, iar educaia include
instrucia, dar i formarea i dezvoltarea unei metaliti sntoase i a personalitii n
general.
Unul dintre rolurile active ale consilierului este acela

de a identifica att

problemele de natur colar (absentele, rezultatele scolare, profilul elevilor) ct i pe

cele de natur personal i de a identifica modalitile adecvate pentru a oferi ajutor celor
care sunt n situaia de a-l primi. El poate avea impact i la nivelul deciziilor care privesc
masurile educative necesare, prin consultare cu factorii implicai (dirigini, profesori,
prini).
Consilierul ar trebui sa fie specialist in problemele dezvoltarii normale si sa se
ocupe de dezvoltarea finita (interventia primara), interventia secundara (prevenire),
interventie tertiara (in situatii de criza de natura psihobiologica sau de natura
existentiala).
Obiective generale care vizeaz elevii:

Sa fie capabili sa se identifice pe sine prin descrieri in termenii aspectului fizic, al

intereselor, al abilitatilor, al lucrurilor care le plac sau nu (prin jocuri de
amuzament), in perioada in care se construieste stima de sine.

Sa fie capabili sa-si defineasca rolul in familie, in scoala, in vecinatate, in

comunitate. Exista tendinta sa se simta responsabili de tot ceea ce e intampla.
Trebuia sa-i facem sa inteleaga ca sunt o entitati de sine statatoare (au obligatii,
dar si drepturi). Gasim argumente explicative pentru starea unui membru al
familiei din care provine. Suntem obligati sa gasim circumstante justificatoare.
Copilul se dezvolta prin imitatie si trebuie impacat cu apartenenta lui, trebuie sa-si
dezvolte o imagine de sine pozitiv, il ajutam sa-si aleaga modelul in mod

selectiv, il invatam sa comunice, sa se dezvolte, sa-si sprijine familia. Copilul din

aceste familii este culpabilizat (dezvolta sentimente de vinovatie, rusinea ii poate
dirija viata. Activitatea consilierului trebuie sprijinita de profesor, de conducerea
institutiei. Nu trebuie sa te substitui familiei sau profesorilor, trebuie sa stabilesti
relatii terapeut - client.

Sa aiba un concept de sine cu conotatie valorica pozitiva si sa fie capabili sa

verbalizeze conceptual de sine cu sinceritate, fara rezerve si in conditii de
acceptare de sine. Consilierul ar trebui sa-l determine sa vorbeasca despre cine
este el; sa-l ajute sa se accepte si sa lupte sa devina mai bun. Aceste lucruri trebuie
facute cu sinceritate si fara rezerve, dar intr-un mediu securizat, de intelegere, de
empatie.

Sa fie capabili sa-i accepte pe ceilalti, sa fie capabili sa identifice conflictele si sa

coopereze pentru rezolvarea acestora.

Sa se simta confortabil in situatii de invatare si de munca. Atunci cand apar

situatii de disconfort, trebuie sa invete sa utilizeze adecvat acele abilitati de care
dispun si care ii ajuta sa depaseasca aceste momente.
Consilierea presupune o relatie de ajutor, asociandu-se cu actul de sfatuire, de

indrumare. Cel cu care lucreaza consilierul se numeste client. Aceasta indica faptul ca
intre consilier si client se stabileste un raport de colaborare, alianta cat si de coroborare
(isi pun de accord ideile). Clientul nu e o persoana pasiva asupra caruia se exercita
influente, ci dimpotriva, el este cel care decide pentru sine in baza sfaturilor, a
informatiilor, a demersurilor initiale impreuna cu consilierul. Clientul are o anumita
capacitate de discernamant, are un anumit fond aperceptiv si se situeaza in limitele largi
ale normalitatii ca sa poata lua decizia cea mai buna pentru el.
In psihoterapie, desi nu se exclude componenta de consiliere, care se exercita cu o
anumita pondere, gradul de influentare este mult mai mare decat in cazul consilierii.

In plus fata de consiliere, psihoterapia se poate adresa unui pacient (o persoana ce

solicita tratament ca urmare a unei dezordini adaptative, a unei nevroze, care esre
diagnosticat cu o afectiune de ordin psihic).
Consilierea se realizeaza in diferite medii, altele decat institutiile medicale, fara
insa sa le excluda.
Psihoterapia s-a desfasurat initial in institutii medicale, iar cel cu care specialistul
lucra era un pacient. In prezent, tendinta este ca psihoterapia sa iasa tot mai mult in afara
zidurilor institutiilor medicale si sa se impregneze tot mai mult cu o activitate specifica de
consiliere. Psihoterapia a suportat multa vreme influenta modelului medical de tratament,
ea luand forma unei retete prescrisa de catre specialist si care trebuie respectata de catre
solicitant.
Notiunea de pacient este cel mai putin folosita din cauza ca aceasta imbraca
conotatia de persoana bolnava psihic si promoveaza ideea potrivit careia cel aflat in
dificultate este o persoana pasiva care trebuie sa suporte anumite influente. Atat
consilierea, cat si terapia se definesc a fiind relatii de asistenta intre un specialist si o
persoana cu anumite nevoi.
Teoriile explicative ale consilierii psihopedagogiei speciale si ale psihoterapiilor
sunt identice (aceleasi: psihanaliza cu toate formele ei, gestaltismul, behaviorismul si in
genere teoriile cognitive).
Este recomandata vederea de ansamblu: inglobarea tuturor teoriilor.
Consilierea prezinta o serie de note definitorii. Ea presupune:

O relatie de asistenta;

Un ansamblu de demersuri structurate intr-un anumit fel;

O serie de obiective;

O serie de procese psihologie caracteristice.

1. Fiind o relatie de asistenta, are in vedere faptul ca intre consilier si client se

stabileste o relatie in care consilierul manifesta o mare disponibilitate de a-l sprijini pe

solicitant. Constientizarea de catre client a faptului ca specialistul are o atare
disponibilitate, este o conditie pentru evolutia favorabila a actului consilierii. Pentru a se
putea stabili aceasta relatie de asistenta, este nevoie ca specialistul sa dispuna de o serie
de abilitati: capacitate de intelegere empatica, respect pentru capacitatea clientului de a

exercita un control asupra propriilor lor vieti, asupra naturaletii lor (asa sunt si nu ma pot
schimba), capacitatea de a realiza o ascultare activa (benefica).
2. Demersurile (strategiile de asistenta) consilierului rezulta din formatia lui
teoretica i implica o serie de procese psihologice. Relatia este mai intai o relatie
psihologica. Consilierul urmareste sa modifice modul in care un client traieste, gandeste
sau actioneaza, ajutandu-l pe acesta sa-si poata controla eficient evenimentele in care e
implicat, dar si propria lui viata.
3. Obiectivele consilierii se pot referi la:

eliminarea efectelor unor deprivari sau efecte emotionale trecute;

rezolvarea unor probleme curente;

luarea unor decizii in situatii dificile.

In functie de problemele cu care vine clientul la consilier, acesta stabileste

obiectivele specifice ale actiunilor urmatoare ale clientului.

Obiectivele consilierii se impart in 2 mari categorii:

Obiective de remediere

Obiective de dezvoltare.
Consilierea este interesata de dezvoltare, intrucat clientii in marea lor majoritate

solicita servicii pentru depasirea unor situatii critice:

privind definirea propriei identitati;

privind dobandirea independentei;

privind gasirea unui partener cu care sa stabileasca relatii veritabile;

privind cresterea copiilor;

privind schimbarile aduse de imbatranire.

Cand se stabilesc obiectivele procesului de consiliere, consilierul va urmari sa

gaseasca acele modalitati prin care sa-i sporeasca tot mai mult responsabilitatea si sa
contribuie active la organizarea propriei vieti. Un bun consilier se va stradui sa-l faca pe
client sa devina propriul sau consilier.

ORIENTARE SCOLARA SI PROFESIONALA

Orientarea scolara si profesionala se constituie ca o preocupare cu caracter multi,

inter si transdisciplinar.
Continutul acestei discipline este dat pe de o parte de un corp de cunostinte cu
caracter teoretic, pe de alta parte de un ansamblu de practici, care vizeaza numeroase
scopuri aplicative. OSP, din perspectiva teoretica apeleaza la o serie de informatii ce
provin dinspre domeniul psihologiei, al pedagogiei, medicinei, sociologiei, al
antropologiei.
Principala specialitate cu contributie majora in directia activitatii OSP o constituie
psihologia, alaturi de pedagogie.
Ca disciplina practica, OSP integreaza un ansamblu de practici, de interventii cu
multiple dimensiuni, propunandu-si sa atinga mai multe obiective:
-

cunoasterea subiectilor cu care se lucreaza;

cunoasterea contextului proximal si distantat, context abordat din perspectiva

socio-culturala;

cunoasterea contextului lumii profesiilor;

cunoasterea prin diagnoza a particularitatilor subiectului sau subiectilor care fac

obiectul consilierii in vederea OSP;

cunoasterea gradului de compatibilitate intre lumea profesiilor, lumea sociala si

competentele aptitudinale ale celor supusi orientarii.
OSP presupune un ansamblu de demersuri practice, ce au ca fundament un corp

de idei teoretice, toate acestea menite sa-l ajute pe subiect cum sa opteze pentru lumea
scolii si a profesiunilor in cunostinta de cauza astfel incat la finele scolii, sau al ciclului
de formare profesionala responsabilitatea subiectului este sa se poata adapta la caracterul
muncii, la lumea scolii, la contextul social, astfel incat el, in aceste contexte sa se simta
confortabil. Activitatea de orientare este sinonima cu activitatea de indrumare, de
informare, formare, cunoastere, diagnoza, prognoza, consiliere, adica echivalenta cu
activitatea de educare a personalitatii constiente.
OSP reprezinta o activitate a carei importanta este inca insuficient constientizata
in sistemul scolar romanesc si in sistemul social in genere.

A fi constient social presupune a raspunde la intrebari de genul: Incotro se

indreapta societatea in care traim?, Care este tipul de societate in care traim si in care
vom trai?, Care este modelul de om si care este idealulul de om pentru care ne orientam
si pentru care optam?, Care este raportul intre perspectiva nationala si cea
internationala, respectiv cat de compatibili suntem noi dpdv al formarii scolare,
profesionale, sociale, cu modelele de viata din alte zone ale lumii cu care voit sau mai
putin voit, ne vom intersecta destinele?.
O alta cauza ce determina preocuparea pentru OSP este inmultirea fara precedent
a lumii profesiilor, aceasta soldandu-se cu numeroase dificultati de optiune scolara si
profesionala, de dificultati de stabilitate pe post, dificultati de adancire a specializarii.
In ultimii ani numarul profesiunilor s-a dublat, ele depasind 120.000 la care se
adauga faptul ca unele profesiuni sunt total noi pe piata muncii iar altele dispar.
Se insista asupra adancirii specializarilor si acest lucru se resimte prin modul in
care sunt gandite studiile liceale, postliceale si studiile universitare.
Modificarile din planul social si planul muncii atrag modificari in sistemul scolar
si in sistemul de invatamant in general, in caracteristicile celor ce sunt supusi procesului
formarii in momentul in care se desfasoara educatia. Pana nu demult educatia era
considerata ca fiind exclusiv o investire in viitor.
O alta cauza ce conduce la cresterea interesului pentru OSP este data de faptul ca
tinerii si cei care presteaza activitati sociale utile nu mai au aceeasi longevitate intr-o
singura activitate asa cum se petreceau lucrurile in generatiile trecute.
OSP este o activitate complexa care la inceputurile sale s-a identificat cu
practicile si teoriile psihologice, altfel spus OSP era de familie psihologica; Primele
incercari de psihologie aplicata s-au derulat in primele centre de OSP care in particular,
investigau aptitudinile profesionale. Asa s-au petrecut lucrurile in alte tari ca Franta,
Rusia, SUA. O perioada de timp OSP s-a confundat cu activitatea de selectie scolara si
profesionala, fapt intalnit cu mare frecventa si in prezent, desi orientarea si selectia sunt 2
notiuni cu sensuri si continuturi diferite.
Orientarea profesie scolara, pune in centru

activitatea initiata, interesele

copilului, ale tanarului, cerceteaza reactiile si aptitudinile acestuia, incercand sa identifice

acele situatii care ii sunt favorabile.

Selectia ca activitate porneste de la lumea muncii, a profesiei, catre copil sau tanar
incercand sa identifice pe cei mai buni subiecti de care scoala sau cei ce beneficiaza de
forta de munca au nevoie. Cu alte cuvinte in activitatea de selectie specialistul nu este
interesat de ceea ce se intampla subiectului care va cunoaste o anumita activitate, ci este
interesat ca acesta sa aduca beneficii, profit sau sa raspunda intereselor unei institutii,
adica activitatea specifica in selectie este construita cu fata catre interesele institutiei.
Orientarea scolara are un caracter longitudinal de durata in timp ce selectia are un
caracter secvential. Prima vizeaza un aspect formativ constructiv, iar a doua vizeaza pur
si simplu un aspect diagnostic de cunoastere a unei realitati fara sa fie interesata de un
anumit subiect.
OSP presupune subactivitati precum:

informare

formare

cunoastere-diagnostic

consiliere ( indrumare )

actiuni de autoformare, cunoastere, adaptare si rezistenta la stres.