LUCRARE DE LICENTA

DISCURSUL DE DEZINFORMARE

NUME :

FACULTATE :

DEZINFORMAREA SI SOCIETATEA

Motto :
,, Un om informat este mai dificil de manipulat decat un om neinformat G. B. Shaw
Motto:
Etse interesnat fatpul ca dcca aszei coerct prmia si ulitma lietra In cuivnte,
tetxul se inetlege.

In zilele noastre, gratie dezvoltarii fara precedent a mijlocelor de informare In masa, a

capacitatilor noilor tehnici de comunicare, a noului vector informational internetul -,
informatia se raspandeste si este receptata mai rapid ca oricand pe Intreaga planeta. Se poate spune
ca asteptarea, asimilarea si utilizarea ei curenta au devenit la fel de presante precum satisfacerea
celorlalte trebuinte umane biofiziologice si psihologice.
Odata cu disparitia barierelor tehnice de comunicare se contureaza treptat o noua trasatura a
lumii In care traim, dictata de dezvoltarea din domeniul electronic, unde informatia In diversele ei
forme, reala, trunchiata, partiala sau falsificata circula cu mare rapiditate.
Referitor la informatie trebuie precizat faptul ca un fapt nu reprezinta o informatie. In acest
sens trebuie facuta o delimitare precisa Intre informatie, care este culeasa In stare bruta si
informatii, care sunt trecute printr-o selectie cu minim cel putin trei factori: evaluarea sursei,
evaluarea informatiei, coroborarea informatiei.
Se vorbeste din ce In ce mai mult de binomul informare-dezinformare. Odata cu dezvoltarea
tehnicilor de comunicare In masa, omenirea este supusa unei continue agresiuni informationale.
Dependent din ce In ce mai mult de informati (drogul sfarsitului de secol), individul cade astazi
mult mai usor prada dezinformarii.

Informare: actiune de a (se) informa si rezultatul ei de a da cuiva informatii despre ceva sau cineva, a face cunoscut
(Dictionarul explicativ al limbii romane,
1975)

CAP.I DEZINFORMAREA
Dezinformarea orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces
comunicational care modifica deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina la receptori
anumite atitudini, reactii, actiuni dorite de un anumit agent social. (Dictionarul de sociologie)
Ziarele, radioul, revistele, televiziunea si recent internetul sunt canale prin care se
influenteaza, orienteaza si se dirijeaza opinia publica interesele si motivatiile oamenilor,
constiintele si chiar dincolo de granitele propriilor vointe si simturi. Virtutile extraordinare ale
mass-media se constituie In tot atatea puncte nevralgice iar dependenta tot mai mare a omului de
ceea ce Ii ofera mijloacele de informare In masa reprezinta o ocazie proprice si pentru manipularea
informatiei. Prin aceasta este posibil sa fie schimbate atitudinile, convingerile, trairile si chiar
comportamentul oamenilor fara a apela la mijloace violente.
Date fiind amploarea si frecventa utilizarii dezinformarii In societatea de astazi, tot mai tributara
informatiei, a efectelor sale pe multiple planuri, a rolului ei In situatii de criza si de razboi, au
aparut scoli, colegii, institute si centre de cercetari unde se studiaza si se aprofundeaza cu
mijloace stiintifice, teoretice si experimentale, problematica dezinformarii ca instrument al
manipularii indivizilor si a multimilor.
,,Radiografia asupra tehnicilor utilizate In operatiunile de dezinformare, ce sunt practicate In zilele
noastre, atat In timp de pace cat si In timp de razboi sau crize, este necesara avand In vedere ca pe
masura ce informatia creste In volum, circula tot mai rapid, Incercand sa raspunda tot mai adecvat
variatelor nevoi de cunoastere si actiuni ale omului si colectivitatilor, cresc In mod proportional si
pericolele deturnarii ei, ajungand pana la urma la a se utiliza asa-zisele mesaje clandestine auditive
si vizuale menite a fi inoculate direct In subconstientul uman precum si la actiuni de intoxicare a
factorilor de decizie. De altfel, nedifuzarea unei informatii, transmiterea ei incompleta, In mod
tendentios sau fals ori saturand publicul prin suprainformatie, care abate atentia oamenilor de la
anumite probleme si le diminueaza capacitatea de a diferentia esentialul de secundar se ajunge tot la
dezinformare.
Prin dezinformare se urmareste crearea a doua tabere, a celor buni si a celor rai. Conturarea
cat mai exacta a diferentelor dintre cele doua tabere se Impleteste cu asa numitul ,,proces de
satanizare (ori diabolizare) folosindu-se ca suport In cadrul acestui proces date si informatii
trucate.
- actiunea emitatorului care provine din asamblarea semnelor cu intentia de a micsora, suprima sau
a face imposibila corelarea reprezentarii receptorului cu realitatea originalului (Fraguas Maria,
Teoria de la desinformacion. Madrid, 1985)
In Enciclopedia Sovietica (1952) aparea urmatoarea definitie: propagarea de informari
false cu scopul de a crea confuzie In randul opiniei publice este practicata de presa si radioul
capitalist este un nou razboi pregatit de blocul imperialist Impotriva politicii pacifiste a URSS.
H.P.Cathalla, scria: In mediul sovietic, Inca din anii 20, dezinformarea desemna un arsenal de
mijloace cunoscute sau oculte destinate influentariiguvernelor straine, discreditarii opozantilor
politici, In special emigranti, subminarii Increderii Intre aliatii ostili Uniunii Sovietice, falsificarii
aprecierilor adversarilor privind realitatea (). Sovieticii sunt considerati, In majoritatea cazurilor,
cei care conduc jocul.
Dezinformarea se practica tot timpul iar simplul fapt al folosirii acestui termen tot mai des In ultima
perioada, atat In limbajul scris cat si cel vorbit, demonstreaza ca a Inceput a fi folosit In sens
sistematic. In fapt, acest proces consta In a spune cat mai multe lucruri rele posibile despre
inamicul potential, adesea Intr-un mod absolut gratuit, dar bazandu-se pe suporturi ale
dezinformarii informatii false, declaratii false, fotografii false.

In plan psihologic printr-o dezinformare reusita se creeeaza In randul populatiei, pe de o parte, o

cvasiunanimitate a caracterului psihotic, iar pe de alta parte, o stare irationala care Impinge sa nu
mai vada decat ceea ce se Intampla In sensul dezinformarii, sa o Imbogateasca, sa se
dezinformeze el Insusi.
Aceste manifestari care tin de ceea ce se numeste ,,zvonul public si care au fost studiate din plin
de sociologi, constituie materia asupra caruia actioneaza dezinformatorul.se poate spune ca acesta a
atins succesul deplin atunci cand dezinformarea ajunge sa se lipseasca de ajutorul sau.
Trebuie sa se retina clar ca dezinformarea nu se adreseaza decat la suprafata inteligentei
publicului pe care pretinde ca-l induce In eroare; In profunzime ea se adreseaza sensibilitatilor sale
de la toate nivelurile: al inimii, al viscerelor, al sexului, pasiunile fiind Intotdeauna mai puternice In
om decat convingerile.
H.P. Cathala considera ca forma cea mai radicala de dezinformare este cea Intalnita In
societatile totalitare, deoarece In aceste forme de guvernaretintelor li se interzice dreptul la gandire,
dezinformarea neaga dreptul sau posibilitatea de ase cunoaste realitatea In afara aparentelor sau
normelor impuse.
Pentru a Intelege mai bine cum se concepe dezinformarea, daca suntem supusi sau nu dezinformarii
ori pentru a gasi mijloacele si caile de a ne opune dezinformarii trebuie sa stim ce e dezinformarea.
Se poate spune ca aceasta presupune trei elemente: manipularea opiniei publice, mijloace deturnate
si scopuri politice, interne sau externe. Astfel, se poate defini dezinformarea ca fiind o manipulare a
opiniei publice1), In scopuri politice, folosind informatii tratate ca
mijloace deturnate.
Pornind de la aceasta definitie vom contura modul de concepere, avand totusi In vedere faptul ca
fiecare operatiune are particularitatile ei :

Clientul este unul din elementele principale ale acestui proces, el beneficiind de pe urma
dezinformarii si tot el fiind acele care achita costurile aceste campanii. In unele cazuri acesta poate
fi chiar el tema dezinformarii (este cazul candidatului la un post care poate plati unui organism
specializat pentru a-l face mai atractiv alegatorilor).

Agentul este un organism specializat care conduce aceste campanii de dezinformare. Dupa
aceasta a fost aceptata de client, agentul este direct raspunzator de rezultatele obtinute. Pentru a-si
atinge scopurile propuse el se foloseste de o alta categorie de agenti, numiti In general si agenti
de influenta. Acestia sunt persoane deprinse cu arta conciziei si a cuvantulului care loveste
drept la tinta, unii dintre ei lucrand anterior la agentii de publicitate unde si-au facut stagiul.

Studiul de piata reprezinta elementul care face legatura Intre campania de dezinformare si
elementele cararora se adreseaza aceasta. Orice campanie trebuie sa aiba la baza un proces minutios
de observare si cercetare pentru a se observa care ,,produs va fi aceptat si cum poate fi facut sa fie
acceptat de cei carorare se adreseaza. Prin acest studiu de piata se determina obligatoriu alegerea
suportului la care vor fi atasati transmitatorii. Este evident ca Intr-un fel trebuie operat cu persoane
intelectuale si In alt fel trebuie actionat cu persoane neinstruite.

Suporturile reprezinta acele elemente care determina grupul care este supus campaniei de
dezinormare sa creada ceea ce ,, i se serveste si nu doar sa serveasca. Astfel, trebuie aratat ca,
aceste suporturi trebuie observate Intr-o legatura directa cu campania de dezinformare, deoarece
extragerea lor din aceasta relationare face ca acestea sa-si piarda ceasta calitate de suport In cadrul
dezinformarii.

Transmitatorii sunt In general mijloacele de informare In masa. Acestia sunt indispensabili

din cel putin doua motive campaniei de dezinformare: In primul rand pentru a raspandi catre
persoanele supuse acestui proces si de asemenea pentru a Il face complice, In general In mod
inconstient, pentru ca In eventualitatea unui esec al acestei campanii sa devina tapul ispasitor al
operatiunii.


Tema reprezinta subiectul care este tratat In cadrul acestei campanii. Aceasta este
indispensabila oricarei campanii si trebui sa fie cat mai simplu posibil astfel Incat sa fie accesibil si
usor de asimilat persoanelor carora se adreseaza.
Tratarea temei reprezinta modul In care este adusa la cunostinta persoanelor vizate tema acestei
campanii. Dezinformarea Isi poate trata tema In mai multe moduri fie nedifuzand o informatie, fie
difuzand o informatie incompleta, tendentioasaori chiar falsa, fie saturand atentia publicului printro suprainformatie care face sa se piarda sensul a tot ceea ce e important si ce nu este, fie prin
comentarii subiective. Tratarea temei trebuie sa se realizeze Intr-un limbaj accesibil
publicului si chiar Intr-un anumit cod. Prin aceste coduri care nu Inseamna mare lucru ele reusesc
sa ajunga, fara a trece prin nivelul inteligentei la nivelul sensibil. Astfel, daca tema nu este complet
rationala are sanse mari sa fie acceptata.

Cutiile de rezonanta reprezinta In general mijloacele pe care le parcurg mesajele publicitare

si chiar persoana care daca a Inteles bine mesajul Il va repeta aducandu-l astfel la cunostinta altor
persoane.
Tema si suporturile ei sunt Incredintate agentilor de influenta care trebuie sa gaseasca calea cea mai
buna pentru a le aduce la cunostinta publicului. Trebuie precizat ca o singura cutie de rezonanta nu
este suficienta pentru a duce o operatiune de dezinformare. Trebuie ca tema sa fie reluata de cat mai
multe cutii de rezonanta. Acest lucru nu este foarte gtreu de realizat deoarece se observa tot mai des
In zilele noastre ca exista tendinta ca anumite ziare sau emisiuni sa fie considerate cele mai
importante si dupa care celelalte au tendinta sa se sincronizeze. Prin urmare este necesar ca la acesti
formatori sa existe o anumita influenta si astfel tema poate porni pe calea dorita.

Tinta este reprezentata de opinia publica a populatiei vizate. Asupra tintei trebuie facut un
studiu de piata pentru a se observa toleranta. Aceasta toleranta este limitata dar direct proportionala
cu nestiinta populatiei asupra unui obiect dat dar este invers proportionala cu prejudecatile
defavorabile actiunii de dezinformare.
Uneori este necesar a crea initial tintei prejudecati favorabile pentru viitoarea campanie de
dezinformare, urmand ca apoi sa se lanseze campania.
Constatam astazi ca, In numele dreptului fundamental al omului si al societatii la informatie, pe
scara larga, se practica o dezinformare prin denaturarea si deformarea informatiilor. Se poate
considera astfel pe buna dreptate ca aceasta reprezinta a V-a dimensiune a oricarei lupte alaturi de
dimensiunile pamant, mare, aer si cosmos.
Prin prisma celor prezentate se doreste ca omul sa Isi dezvolte acele modalitati de protectie
Impotriva acestei forme de agresiune psihologica, constientizand sa nu se lase sufocat de
suprainformatia ambientala, sa nu Isi formeze opinii decat asupra subiectelor la care poate avea
acces din mai multe surse de informare, sa practice spiritul de contradictie si sa Incerce sa Isi
formeze opinii In loc sa le ,,cumpere gata fabricate precum si sa refuze sistematic si categoric
autocenzura lor.
Cu alte cuvinte, pentru a fi imuni la dezinformare, pentru a anihila efectele sale persuasive, fiecare
dintre noi trebuie sa priveasca faptele, evnimentele, situatiile indiferent prin ce vectori ne sunt
aduse la cunostinta (trebuie manifestata o atentie deosebita cu televiziunea) cu o anume
circumspectie, facand efortul de examina atent sursa, continutul informatiei, momentul sau
contextul In care a fost lansata si cand avem posibilitati chiar sa confruntam cu realitatea la care
face trimitere. In acest fel vom cadea mai greu victima dezinformarii.
Este evident ca un concept atat de complex precum dezinformarea nu se reduce la ramura sa
psihologica. Am retinut insa pentru lucrarea de fata doar acele elemente specifice unui studiu din
perspectiva psihosociologica, pornind de la detalierea anumitor concepte si mergand pana la
exemplificarea succinta a practicii dezinformarii. In continuare vom cauta sa prezentam aspecte
legate de denuntare si aparare Impotriva dezinformarii.

CAP.II MANIPULAREA IN DEZINFORMARE

Realitatea se construiete n comunicare prin intersubiectivitate, prin noi-ul social al
obiectivitii nu n cunoaterea cu subiect individual, de vreme ce, datorit comunicrii, putem
vorbi despre lumi posibile sau virtuale, construite n semnificaie, n jurul subiectului. Fiind
constructoare de realitate, comunicarea poate fi, implicit, manipulare. Un exemplu anecdotic folosit
pentru a ilustra manipularea ne poate arta ca atari procedee nu sunt att psihologice, ct
comunicative. Anecdota ne spune c Berkovitz primete ntr-o sear vizita nepotului su din
Buhui, care caut de lucru. Un pic ncurcat de situaie, Berkovitz sun pe Clinton: mi amintesc
c la joint-ul mondial evreiesc mi-ai artat pozele dumneavoastr de familie. Ai fi de acord ca
fiica dumneavoastr s se cstoreasc cu nepotul meu din Buhui? Clinton, un pic stnjenit, i
rspunde: tii ct de mult m simt implicat n problemele destinului evreilor din Europa central
i de est. Totui, este excesiv problema unei cstorii ntre fiica mea i un evreu obscur din
Romnia. A, i spune Berkovitz, v nelai, nu este un evreu obscur din Romnia, ci viitorul
director al Fondului Monetar Internaional. Desigur, rspunde Clinton, atunci situaia se
schimb i rmnem n contact n aceast problem. Dup care Berkovitz sun la unul din prietenii
lui de la F.M.I., Strulovitz: tiu c voi suntei n cutarea unui preedinte a F.M.I.-ului. Vreau s l
propun n acest post pe nepotul meu din Buhui. Bun, i spune Strulovitz, desigur, noi putem
aranja multe situaii, dar totui e complicat s impunem un evreu obscur din Romnia. A, i
rspunde Berkovitz, nu este un evreu obscur din Romnia, ci viitorul ginere a lui Clinton.
Atunci, i spune Strulovitz, problema e ca i rezolvat. Avem n aceast situaie
comunicaional, realiti virtuale, lumi posibile care-i sprijin realitatea sau realizarea una pe
existena celeilalte: dou posibiliti comunicate ca realitate se susin pentru a deveni realitate
efectiv.
O alt anecdot, des folosit ca exemplu, ne atrage atenia asupra felului n care aceeai realitate
poate fi prezentat diferit n comunicare, pentru a obine decizii opuse. Un tnr novice i un
clugr se plimbau prin grdina mnstirii, citind i comentnd mpreun diferite pasaje din Biblie.
La un moment dat au simit nevoia unei igri, dar, netiind dac ncalc vreo regul fumnd n
timpul studiului, s-au hotrt s cear, dup mas, permisiunea printelui stare. Cnd s-au ntlnit a
doua zi, clugrul fuma linitit, spre nedumerirea novicelui:
"Frate, mie stareul mi-a interzis s fumez, ie cum de i-a permis?"
"Nu tiu... Tu ce i-ai spus?"
"I-am cerut s-mi dea voie s fumez n timp ce citesc Biblia."
"Vezi, aici ai greit. Eu i-am cerut s-mi dea voie s citesc Biblia n timp ce fumez."
Fiind constructoare de realitate, comunicarea este implicit manipulare. Punerea n scen ca realitate
este foarte bine exemplificat de romanul lui Orwel, 1984, pentru care viitorul e cert, trecutul n
schimb e reconstruibil prin schimbarea personajelor n poze sau tergerea lor. Ceea ce s-a i
ntmplat n cazul fotografiilor cu Bodnra i grzile patriotice care ilustrau n manualele de
istorie ale vechiului regim momentul istoric de la 23 August 1944 dar care au fost fcute nu la
insurecie, ci patru ani mai trziu, n 1948. Deturnarea, deformarea, dezinformarea sunt proceduri
de construcie a realitii n noua lume a mijloacelor de comunicare de mas. Desigur, n acest caz
cel mai adesea se pune problema raportrii morale la interese: adevr este neles ca sinceritate n
comunicare i se opune minciunii, n plan etic.
Problema relaiei dintre realitate i comunicare este ns mult mai profund i implic
planul cunoaterii, cu opoziia dintre adevr i fals. Prima dintre teoriile filosofice ale adevrului se
leag de prima tematizare, care se ntreab asupra a ceea ce este, cutnd n materie sau form
principiul, temeiul acestei lumi. Ordinea existenei, a gndirii i a rostirii fac una, nu
sunt desprite. Cunoaterea este i rostire adevrat pentru c spune ceea ce este. Aristotel va
exprima ct se poate de clar formula prim a adevrului n teoria adevrului coresponden.
Afirmaia sau negaia este adevrat dac ea corespunde la ceea ce este. n aceast teorie a
adevrului proprietatea de adevr aparine relaiei, raportului dintre enun i starea de fapt. Acest tip

de adevr este cel pe care l ntlnim n tiinele bazate pe observaie i experimentare direct.
Odat cu a doua tematizare, a cunoaterii, ceea ce este devine relativ la ceea ce cunoatem. Adic
ceea ce nu cunoatem nu exist n mod real pentru noi. Exist aici deja dou ordini distincte:
ordinea a ceea ce este pe de o parte, i ordinea gndirii i rostirii, pe de alta. Ordinea a ceea ce
este nu mai poate fi direct accesat, dac nu cumva, aa cum crede Kant, nu poate fi deloc
accesat, fiind lucrul n sine. Tot n conformitate cu Kant, teoria adevrului devine teoria
adevrului coeren. Adic dac punctul de plecare este axiomatic corect i dac paii pe care i
facem sunt coreci rezultatul raionamentului nostru e corect.
Pentru cea de-a treia tematizare, cea a comunicrii, ceea ce este i ceea ce cunoatem ca
realitate este relativ la comunicare: ceea ce nu comunicm, nu exist pentru noi! Realitatea se
construiete n comunicare prin intersubiectivitate, prin noi-ul social al obiectivitii nu n
cunoaterea cu subiect individual, de vreme ce, datorit comunicrii, putem vorbi despre lumi
posibile sau virtuale, construite n semnificaie, n jurul subiectului. Cea de-a treia teorie a
adevrului nu este nc la fel de clar formulabil ca i primele dou. Totui, am putea-o descoperi
schiat la Heidegger. Este teoria adevrului-semnificaie despre care Noica vorbete implicit,
comparndu-l cu adevrul exactitate. Adevrul este cu att mai adevrat cu ct semnificaia lui este
mai universal acceptabil. Acest tip de adevr este, la urma urmei, adevrul democratic al valorilor.
O valoare este cu att mai adevrat cu ct are o sfer de cuprindere sau o amplitudine mai larg n
raport cu grupurile umane. Comunicarea este n sine negociere i mediere a semnificaiilor din
lumea ta cu semnificaiile din lumea celorlali. Cum comunicm i ce comunicm definete cultura
noastr, att individual ct i colectiv. Acest tip de adevr semnificaie, sau mai degrab adevr
sens -, stabilit intersubiectiv i democratic, este adevrul de acum al discursurilor artei, culturii n
general i politicului. Or el constituie, dup cum se va vedea, totodat unul din principiile
produciei mas-mediilor, cel care le confer caracterul de comunicare de mas. Iar dac msurm
fora noului adevr prin amploarea cuprinderii semnificaiei sale n definitiv, aceasta este cea mai
operaional msur a democraiei dezirabile! -, ce filosof, orict de socratic ar fi el, se poate
msura cu audiena i aprobarea consensul! cu care sunt ntmpinai jurnalitii de talkshow?
Ce sistem filosofic sau ce roman ori poem, mai au fora modelatoare a clipurilor publicitare ori
muzicale, care modeleaz astzi stilul de via, pasiunile i sexualitatea tinerei generaii? n
transmiterea adevrului, n nvarea social de astzi nu vechea tradiie i nici cunoaterea
modern modeleaz individul, ci mass-mediile.
Problema influenrii sau determinrii aciunii / comportamentului / atitudinii:
Influenarea sau determinarea aciunii / comportamentului / atitudinii obinut prin
constrngere explicit sau implicit sau prin acord afectiv-instinctual: Pare foarte probabil c omul
arhaic, rezultat al antropogenezei, s fi fost psihic i comportamental foarte puin detaat de grup.
Or, primele grupuri de hominide erau similare oricrui grup de animale i aveau o structur
piramidal, conform cu nivelurile de putere fizic efectiv i cu relaiile de for din cadrul
grupului. Este neconvingtor s vorbim n acest caz despre convingeri : avem de-a face cu atitudini
susinute afectiv i instinctiv, mai degrab dect intelectual, pentru c totui, n raport cu grupul,
omul rmne un organism biologic difereniat, separat, cu interese relativ individualizate. Tot astfel,
constrngerea este relativ la aceste atitudini individualizante, susinute afectiv-instinctual: membrii
puternici ai grupului oblig prin intermediul forei, pe membrii inferiori ca putere fizic, la anumite
comportamente. De la nceput ns, n grupurile de hominide exercitarea liber a puterii fizice a fost
ngrdit ritualic.
Evoluia istoriei umanitii a mers n direcia ngrdirii libertii de exercitare a puterii fizice
asupra semenilor. (Mai precis, a facilitat nlocuirea acestui gen de putere direct prin exercitarea
unor puteri indirecte, legate mai nti i n chip apropiat de ceea ce a fost puterea pur fizic, de
puterea conferit de ierarhiile sociale, mai apoi, nc mai mediat, de cea oferit de ierarhiile
economice.) Raportul dintre grupul comunitar i individ este un raport foarte strns: individul
aproape c nu are contiina autonomiei sale n raport cu grupul de apartenen. Lrgirea
dimensiunii grupurilor umane, trecerea de la comunitate la societate un proces foarte lung de

altfel, care mai pstreaz chiar i n societile noastre moderne comuniti mai slabe, cum sunt cele
etnice, i comuniti mai puternice, cum snt familiile a eliberat individul de o prea strict
identitate de grup, conferindu-i n raport cu comunitatea de apartenen relativa autonomie
constitutiv pentru contiina individual. Printr-o dialectic a responsabilizrii i libertii,
ancorat de altfel n mecanismul constrngerilor corporale dup cum observ Nietzsche -,
individul a interiorizat constrngerile exterioare dezvoltndu-i contiina de sine. De aceea
convingerile contiente au devenit tot mai importante n fundamentarea atitudinilor i
comportamentelor.
Restrngerea presiunii grupului i extinderea autonomiei individuale face necesar
convingerea.
Interesul pentru convingerile, atitudinile i aciunile sau comportamentul oamenilor apar cu
limpezime n Grecia. Contextul este acela al deciziilor politice, al hotrrilor care privesc viaa
cetenilor, a unor oameni care au individualitate de ceteni, adic o poziie incomparabil mai
atomizat dect aceea din comunitile stricte crora le aparin i n care nu putem vorbi dect
metaforic despre politic. Nimic nu mai este de la sine neles, adic implicit, cum era n
comunitile a cror regul de relaie interindividual este: unul pentru toi, toi pentru unu i n
care puterea fa de ceilali apare ca o calitate cvasinatural, acceptat spontan. n cetate i n
societate puterea i relaiile cu ceilali care nu mai aparin comunitii stricte sunt negociate
comunicaional. Adic, prin comunicare, convingerile i atitudinile, i n consecin deciziile,
aciunile i comportamentele sunt influenate mai mult sau mai puin explicit, dar contient. Este
ceea ce se numete persuasiune: modificarea prin comunicare, cu participarea contiinei adic
prin asumarea liber a responsabilitii a convingerilor i atitudinilor, pentru a obine decizii,
aciuni i comportamente conforme inteniilor sau intereselor celui care persuadeaz. Retorica i
oratoria este concomitent cu interesul pentru persuasiune, pentru modificarea convingerilor i
atitudinilor, deci pentru influenarea deciziilor, aciunilor i comportamentelor n societatea
atenian, n care puterea, aciunile politice i sanciunile juridice erau decise prin vot direct. Solon
este primul despre care tim c a introdus dreptul la aprare, marcnd astfel o dat important
pentru capacitatea comunicrii de a influena deciziile juridice.
Influenarea, determinarea aciunii, comportamentului sau atitudinii n comunicare
Limbajul ofer o important resurs pentru a influena atitudinea i comportamentul
oamenilor. Faptele i logica singure sunt adesea insuficiente pentru a convinge. Ele trebuie adaptate
(Aristotel) situaiei i celui care trebuie convins.
n limbaj influenarea poate lua forme foarte diferite: ameninare, promisiune, ordin, cerere,
argumentare, persuasiune, manipulare, seducie etc. Ordinele sau ameninrile pot produce
nelegere, fr a produce i convingere. nelegerea are numai efecte comportamentale, pe cnd
convingerea produce schimbri mai profunde, afective i cognitive.
Tipologia i analiza formelor prin care comunicarea influeneaz sau determin aciunea,
comportamentul, atitudinea. Schema celor 4 puncte cardinale ale aciunii comunicrii asupra
comportamentului: demonstraie, persuasiune, manipulare, seducie.
Demonstrare (Argumentare pur) Adevrul n sens cognitiv strict revine numai demonstraiei;
tot ce este peste persuasiune, manipulare, seducie revine minciunii, adic registrului realitii
comunicaionale, a lumilor posibile. Distincia prim: judeci de valoare - judeci de existen. n
cazul judecilor de valoare nu se poate stabili cu certitudine maxim adevrul sau neadevrul lor,
aici nu exist adevr absolut demonstrabil i incontestabil. Diferena demonstrare argumentare
persuasiv: prima duce la adevrul cert (logico-matematic) folosind exclusiv judeci de fapt sau
de constatare; cealalt duce la probabilitatea adevrului i la convingere sau credin folosind
amestecul natural uman ntre judeci de fapt (sau de constatare) i judeci de valoare.1
Rezult c argumentarea astfel definit, are mai putin de a face cu logica, dect are demonstraia.
ntr-adevr, persuasiunea nu este un procedeu de cunoatere, iar retorica nu este o disciplin
gnoseologic. Oratorii i retoricienii au neles de la nceput acest aspect al profesiunii lor de

comunicaioniti. Sofitii ntre primii: Gorgias, care a afirmat c oratorul poate trata despre orice i
Protagoras, pentru care, omul fiind msura tuturor lucrurilor, orice opinie uman este legitim.
Carneade, elevul lui Gorgias, a pledat n faa romanilor ambele teze: att utilitatea, ct i inutilitatea
justiiei, ceea ce i-a ngrozit pe acetia. Mai mult dect despre imoralitate, care a fost imediat
invocat, este vorba aici despre faptul c practica oratoriei i teoria ei retoric legitimeaz aprarea
oricrui punct de vedere - chiar i a unor puncte de vedere opuse. Ceea ce devine absolut normal,
dac nu credem ntr-un adevr, unic, absolut sau, cel puin, dat fiind complexitatea intrinsec a
unei probleme controversate este nevoie de puncte de vedere diferite. De altfel, pluralitatea
punctelor de vedere este reclamat de societile democratice: n absena inei cunoateri absolute,
nevoia de a convinge nu dispare pentru c nu pot dispare n viaa uman situaiile conflictuale,
controversabile i controversele.
Persuasiunea (Argumentarea, adic demonstraia impur)
schimb atitudinea sentimental (N-am vzut lucrurile n felul sta pn acum) sau perspectiva
mental (Nu m-am gndit la asta) pentru a schimba comportamentul de la neutru, la pozitiv ori
pentru a propune un comportament nou. Persuasiunea este comunicarea bazat pe prezena
contiinei i argumentrii Persuasiunea poate funciona i negativ, mpotriva unor convingeri i
atitudini, pentru a le ndeprta i se numete atunci disuasiune. Disuasiunea este persuasiunea
negativ, care urmrete s combat o convingere, o atitudine instalat sau gata s se instaleze n
mintea noastr.
Retorica aristotelic distinge trei moduri ale persuasiunii: ethos-ul, logos-ul i pathos-ul, care
pot fi rataate la trei elemente de baz ale schemei comunicrii (Jakobson): mesajul, destinatorul
(emitorul) i destinatarul (receptorul).
ethos-ul (etica) - modul de persuasiune propriu destinatorului (emitorului), important acolo unde
acesta se pune direct n scen, unde, ca orator, caut s ctige bunvoina publicului prin
comportamentul su i prin ceea ce se tie despre caracterul i trecutul su (argumentul autoritii
ca argument etic) care l favorizeaz n susinerea discursului. Daca nu inspirai ncredere i
integritate, nimeni nu va fi dispus s va cread, indiferent ct de perfecionate ar fi tehnicile voastre.
Este posibil s exersai crearea unei aparente de sinceritate i onestitate (escrocii se bazeaz pe o
asemenea aparen), dar nici o aciune de persuasiune pe termen lung nu a fost construita pe
fundamente nesincere (neoneste) (Poi nela un om tot timpul, poi nela mai muli oameni o parte
din timp, dar nu poi nela toi oamenii tot timpul.) Etica semnific i pregtirea i
profesionalismul, prin urmare n general autoritatea. n genurile verbale scrise destinatorul este
absent i te poi sustrage mai uor influenei lui, ntruct nici nu-l cunoti. n literatur exist chiar o
dedublare a etosului n spatele protagonitilor.
logos-ul: modul raional de persuasiune al argumentrii care se face vizibil n construcia
discursului prin principii i metode, terminologie i raionamente (aici pretenia sau prezumia de
raionalitate, cu tot marele prestigiu al tiinei, se adaug totui nivelului 0 al demonstraiei !).
Desigur, trebuie s fii clari, simpli, direci pentru a fi uor de urmrit, iar daca v ajutai i cu
exemple, mesajul este mai uor de vizualizat, de neles. Dimensiunea logic-raional a mesajului
este, evident, foarte importanta, dar singur nu va obine dect consensuri firave.
pathos-ul: emoiile pe care le trezete discursul i care pot conduce de la convingere pn la
seducie. Logica ne poate convinge la nivel teoretic, dar ceea ce ne face s acionam este
ntotdeauna emoia: este necesar s vorbim cu pasiune i convingere, utiliznd imagini puternice i
exemple care implic i antreneaz direct interlocutorul. Doar dac ceea ce spunem i va crea
sentimente profunde, vom reui s-l convingem de ceea ce i propunem.
Aceste trei moduri ale persuasiunii snt diferit distribuite n cele trei genuri retorice menionate de
aristotel: genul deliberativ (domeniul vieii politice), genul judiciar i genul epidictic (viaa privat
sau public a persoanelor i personalitilor). Situaiile judiciare i deliberative pretind aciunea:
distana trebuie anulat i destinatarul trebuie, pentru a fi schimbat, s se nscrie n micarea
referentului i s se identifice cu el, fie pentru a judeca trecutul - judiciar - fie pentru a influena

viitorul - deliberativ. Referentul nu poate fi sesizat aici dect n micare, adic dintr-o perspectiv
narativ.)
Mai ales n cazul ethos-ului i pathos-ului intervine problema specific persuasiunii, a relaiei
dintre enunare i enun: Thamous reproeaz lui Thot c smulge enunurile enunrii, c distruge
oralitatea, care era privilegiul regilor i prinilor (Platon n Phaidon). n oratorie, enunurile sunt
determinate sau cel puin intens conotate de enunare (vezi ethos-ul i pathos-ul din retorica lui
Aristotel). n scris, enunul este autonom, este cel mai aproape de forma logos-ului: nu se poate
raporta dect la alte enunuri, e mai degrab bazat pe argumentare. Pentru a convinge pe cineva,
trebuie s-i ctigi ncrederea, ceea ce se face dup reetele retoricii clasice prin a fi superior, sau,
cel puin, a da aceast iluzie prin inut, distincie, for psihic, atitudine elegant, - toate apanajul
regilor sau persoanelor superioare; dac nu cumva e vorba despre preoi, caz n care se cere
obscuritate, mister, impenetrabilitate. ntruct n oratorie enunarea domin asupra enunului, putem
regsi urmele unei constrngeri mai vechi. (n formarea impresiei asupra puterii comunicatorului
n contexte de grup oamenii urmeaz dimensiunea statutului, n timp ce n contexte interindividuale
urmeaz competena comunicatorului.)
Principii, tehnici i procedee ale persuasiunii:
Principiul: Blaise Pascal, n: Ouvres Compltes, L'Intgrale du Seuil, Paris, 1963, "De l'esprit
gomtrique et de l'art de persuader" spune: "De fapt noi nu credem dect ceea ce ne place" i
continu: "Arta de a persuada presupune att arta de a seduce, ct i cea de a convinge, ntruct
oamenii se conduc mai mult dup capricii dect dup raiune". (p. 356). ntr-un text, totui apocrif el
vede n persuasiune: "arta de a spune lucrurile astfel nct:
1. cei crora te adresezi s poat pricepe fr btaie de cap, cu plcere chiar;
2. s se simt interesai n aa fel nct egoismul s-i ndrume a reflecta cu mai mult bunvoin la
ele.
Aadar, ea const n corespondena pe care caui s-o stabileti ntre mintea i inima celor crora
le vorbeti, pe de o parte, i ideile i mijloacele pe care le foloseti, pe de alta; ceea ce presupune c
vom studia aprofundat inima omului pentru a-i cunoate toate resorturile i pentru a gsi justele
proporii ale discursului pe care vrem s i-l inem. Trebuie s te pui n locul cel care urmeaz s te
asculte i s verifici asupra ta efectele cuvintelor tale pentru a vedea dac i merg la inim i dac
poi fi ncredinat c cei care te ascult vor fi ca i silii s se predea. Pe ct posibil s te mrgineti
la o simplitate fireasc, s nu faci mare ceea ce este mic, nici mic ceea ce este mare." (Penses,
Laibrairie Gnrale Franais, Livre de poche, 1972, p. 8 Apendice la fragmentul 15 - apocrif,
ediiile foarte noi l ignor)
Tehnici de persuasiune - Persuasiune, realitate virtual i lumi posibile.
Teoria "locurilor comune a lui Aristotel: "loc comun este locul de contact al lumilor
posibile individuale sau un registru al gndirii - adevruri generale acceptate universal, adevrurile
admise de cei mai muli, verosimilitatea - unde pot fi gsite argumente credibile. (Atenie: ele
evolueaz n cursul timpului.) Dup Perelman ele sunt:
Ale cantitii: ceva este preferabil fa de altceva din motive cantitative - binele mai mare, celui mai
mic; ceea ce servete mai multor scopuri, este preferabil la ceea ce servete mai puinora; stabilul i
durabilul este preferabil; probabilul, improbabilului, facilul, dificilului. (Acceptabil pentru valori i
antivalori, trecerea de la normal la norm, axiome n societile democratice).
Ale calitii: ceva este preferabil fa de altceva din motive calitative - unicul i incomparabilul este
preferabil n sine, rarul, mai valoros dect frecventul, dificilul dect facilul, irepetabilul, fa de
repetabil; fiecare lucru este mai important cnd este oportun (curajul, la tineree, temperana la
btrnee). La fel pentru: ordine, existen, esen i persoan (autonomie, demnitate, merit).

Cauza i efectul este loc comun dac le privim ca simetrie, explicare, justificare, rspundere, relaie
invers, cauze obiective i motive subiecte. Tot astfel cele patru cauze aristotelice precum i
motivul i pretextul.
Esena tehnicii locurilor comune rezid n ideea c pentru a persuada trebuie folosit o ancor
ceva n care se crede deja (crezuri: o relaie ntre dou aspecte ale lumii; valori: un crez prescriptiv
i un standard de comportament; atitudine: reacie pregtit la o idee, obiect, aciune); ori trebuie
indus rezonana fa de comportament de succes sau modele de comportament; norme de grup.
Procedee - efecte persuasive de urmrit n funcie de cele trei strategii ale persuasiunii, ethos-ul,
logos-ul i pathos-ul:
A. ethos-ul:
Efectul de exemplaritate - se obine prin a te da de exemplu ca gndire sau comportament, pentru
ceea ce urmeaz a fi fcut.
Efectul de bun credin - se obine prin aceea c oratorul se arat a fi cel care a suferit pentru ceea
ce propune, sau prin invocarea celui care a suferit i este cunoscut de auditoriu.
Efectul de purttor de cuvnt - se obine prin aceea c vorbitorul i atribuie rolul de a vorbi n
numele altora, ideilor, valorilor, globalului, generalului.
B. logos-ul:
Efectul demonstrativ - se obine prin folosirea bunei reputaii a gndirii logice; trebuie spus ceea ce
ai se spus rar, cu aplomb, subliniind cuvintele de legtur.
Efectul de metod - se obine prin a clarifica, a face ordine, a crea tipologii. D credibilitate.
Efectul de principiu - se obine prin stabilirea prealabil a anumitor reguli i conveniene ale
discursului. Rigidizeaz i formalizeaz schimbul de idei i mesaje subliminale impunnd un
control. Principiul trebuie s emane din valori i s fie evident.
Efectul de competen - se obine prin enunul ferm, sobru i inteligibil al faptelor, exemplelor,
cifrelor, mrturiilor, experienelor, preferinelor. Se fondeaz pe credibilitate.
Efectul de ndoial - destabilizeaz argumentaia celuilalt prin formule: de controvers, capcan,
contiin axiologic (principial sau moral).
Efectul dialectic - se obine prin situarea pe poziia contrar i cutarea incoerenei,
incompatibilitii, opoziiei. Cere temperament i spirit vioi, de replic.
C. pathos-ul:
Efectul emoional - vizeaz afectivitatea, sensibilitatea interlocutorilor pentru a obine, prin
contagiune, asentimentul.
Efectul de elogiere - Laud, premiaz verbal, ceea ce vrei s ncurajezi; ignor ceea ce vrei s
stopezi.
Efectul de implicare - se obine punnd n funciune gndirea celuilalt prin formule implicative: "ai
constatat acest lucru..." , sau lsndu-l pe el s trag concluzii. Invers, dac este vorba despre o
atitudine care angajeaz vorbitorul o intenie exprimat este mai eficient dect una sugerat.
Menionarea nominal a cuiva l implic n conversaie sau aciune.
Efectul de complicitate - se obine prin reluarea a ceea ce este comun; n exces d un efect de
paternalism
Efectul de intimidare - se obine prin antaj de tipul dac nu, atunci... ameninnd cu
ceva ce afecteaz reputaia.
Efectul de bunvoin - se obine prin avansarea de concesii, definibile ca normale, dar considerate
suficiente pentru situaia respectiv de ctre cel care vorbete.
Efectul de repetiie i insisten - impune memoriei, d certitudine discursului, relev voina i
angajamentul, multiplica ansele acordului, polarizeaz atenia, evit dispersiunea.
Strategii de argumentare persuasiv n funcie de interlocutor:
1. Interlocutor ostil activ (cel mai dificil; se poate ajunge la discuie n contradictoriu). Scopul:
construiete o relaie pozitiv.
a) accentueaz pe aspectele asupra crora sntei de acord nainte de a aborda diferenele de opinii;

b) detensioneaz situaia cu glume sau umor;

c) afirm c ideea ta nu este singura posibil i c respeci i alte opinii;
d) accept ideile pe care interlocutorul le are, dar indic soluia pe care personal o urmezi;
2. Interlocutor ostil (n mod hotrt nu este de acord cu ideile expuse, dar nu trece la combaterea
activ a lor). Scopul: transformarea lui ntr-un interlocutor indecis.
a) arat-i c eti onest, atent i logic;
b) accentueaz pe aspectele asupra crora sntei de acord nainte de a aborda diferenele de opinii;
c) exprim clar orice dezacord cu opiniile interlocutorului fr a exagera;
d) solicit puin acord pentru a-l putea obine fr s fii refuzat;
e) concentreaz-te cu argumentaia pe interlocutor, construiete logica demonstraiei n funcie de
el;
f) nu trage concluzii care nu deriv direct i stringent din premise;
g) dovedete empatie logic pentru celelalte puncte de vedere i caut un compromis, nu un triumf;
h) nu f afirmaii pe care nu le poi susine faptic strns i indic sursa informaiilor folosite; alege
exemple i studii de caz reale i mai ales actuale;
i) adu n sprijin opiniile colegilor.
3. Interlocutor neutru (nelege punctul de vedere, dar nu opteaz pentru c rezultatul nu-l afecteaz
sau nu-l privete). Scopul: asociaz soluia ta cu sentimentele, valorile i interesele interlocutorului,
implic-l ntr-o poziie de sprijin.
a) accentueaz punctele comune ntre propunerea sau poziia ta i interesele interlocutorului;
b) atrage atenia asupra propriei poziii, minimaliznd uor sau ignornd alte puncte de vedere;
c) evit complexitatea i complicaia n argumentare;
d) accentueaz nu numai pozitivul - avantajele reciproce -, dar i pierderile pe care ambele pri le
vor suferi dac ideea nu va fi acceptat;
e) nfieaz pregnant i viu situaia fericit ce va apare dup acceptarea propunerii tale;
f) folosete n argumentare exemple de situaii concrete i persoane familiare.
4. Interlocutor indecis (nelege poziia dar ezit asupra deciziei, nu este nc destul de motivat
pentru a te sprijini). Scopul: de a-l transforma n susintor.
a) concentreaz-te asupra propriului punct de vedere, fr a le respinge explicit pe celelalte;
b) folosete n argumentare mai ales exemple i argumente ale specialitilor n domeniu i evit
statistica;
c) dramatizeaz i personalizeaz cazul pentru a-l face pe interlocutor s simt afectiv ceea ce i se
prezint;
d) insist, repet apelul pentru a fi sigur c interlocutorul rmne n continuare de partea ta;
5. Interlocutorul neinformat (nu are o opinie clar pentru c n-a avut informaiile necesare). Scopul:
formeaz-i o convingere favorabil ie.
a) etaleaz-i propria credibilitate
b) concentreaz-te pe propiul punct de vedere, fr alt atenie dect lateral pentru opiniile
celorlali;
c) expunerea s fie clar, ideile organizate atent i limpede;
d) mai bine dozeaz repetat informaiile, dect s-l "ndopi" cu prea multe informaii dintr-o dat;
e) stimuleaz-l, pentru a accepta ceva nou.
6. Interlocutorul susintor pasiv (de acord cu tine, nu te susine totui manifest). Scopul: de a-l
activa prin ncurajare, motivare, impulsionare spre comportamente i atitudini clare.
a) susine angajamentul interlocutorului prin exemple i mrturii sugestive;
b) argumenteaz prin exemple i fapte, nu att logice, ct motivatoare;
c) s-i solicit n consecin, prin consecven i coeren, o aciune direct ale crei etape i eluri
trebuie s-i fie clare.
7. Interlocutorul susintor activ (te aprob i te susine). Scopul: a-i conserva atitudinea.
a) motiveaz-l i disciplineaz-l;
b) atrage-i atenia asupra problemelor de rezolvat i aspectelor de urmrit (d-i teme de fcut).

Manipulare (Comunicare bazat pe accesul la programarea contiinei, la coduri)

Exemple tipice: Cel care pare s fi folosit primul contient i a teoretizat manipularea n forma
escaladrii angajamentului este cunoscutul inventator i om politic american, Benjamin Franklin.
Pentru a obine mai uor un "da" din partea unui oponent politic, i-a cerut n prealabil acestuia, n
termeni foarte politicoi i prevenitori, un serviciu minor pe care nu-l putea refuza: mprumutul
unei cri. Dup cuvenita i politicoasa restituire a crii mprumutate, oponentul politic a czut de
acord cu propunerea legislativ avansat de Franklin !
Aceeai tehnic se repet n cazul vnztorului itinerant care bate la ua noastr: dac tie s
manipuleze ne va cere cu umilin un serviciu pe care nu-l putem refuza: un pahar de ap. Dup
aceea va obine cu mai mare uurin de la noi acceptarea de a cumpra ceva de care nu prea avem
nevoie. Experiena cea mai simpl cu aceast tehnic de manipulare este aceea n care cerem 1000
de lei unui necunoscut pe strad. Dac o cerem direct, avem numai 10% anse s primim banii;
dac mai nti l rugm s ne spun ct e ceasul i dup aceea i cerem banii, ansele noastre de a-i
primi cresc pn la 40% !
Una din cele mai rspndite i mai generale reguli din aceast lume, mai mult dect moral sau
civilizatorie, profund uman sau social, este aceea a schimbului. Principiul de raionalitate al
modernitii este tocmai acesta: "ce-i dau i ce-mi dai". Dup aceea vine moralitatea care ne cere
s i rspltim pe binevoitorii notri, s nu rmnem datori altora pentru serviciile fcute etc..
Consecina normal este deci aceea care ne spune c cei care ne-au fcut un bine, cei care ne-au
ajutat trebuie rspltii. Prin urmare, cel care "a fcut un serviciu" se poate atepta la o rsplat de
acelai fel. Paradoxul este ca, n realitate i pentru tehnicile de manipulare, poate fi la fel de bine
aa, ca i invers. Cel care ne-a fcut un serviciu mic devine mai nclinat s ne fac un serviciu mai
mare, dar i cel care ne-a refuzat forma mare a unui serviciu devine mai nclinat s ne fac un
serviciu mai mic de acelai fel.
Odat cu apariia masei ca subiect al istoriei, contiina i prin urmare persuasiunea, e depit.
Nu mai este o comunitate compus din indivizi autonomi contieni ci o mulime de indivizi cu
reacii mai degrab incontiente (transcontiente), manifeste n statistica voturilor i a
cumprturilor.
Persuasiunea se transform n propagand i se adreseaz unor mulimi care nu mai sunt
convinse ci manipulate. Demonstraia recurge exclusiv la logica noastr. Dar nu exist demonstraie
pur dect n teoremele i exerciiile matematice ori n programele de computere. Persuasiunea,
dup cum s-a vzut face apel i la alte resurse, adesea afective i se bazeaz pe argumentare.
Caracteristica suplimentar ce intervine este faptul c se adreseaz contiinei, c toate resursele pe
care le acceseaz aparin totui contiinei sau unor coninuturi preponderent contiente.
Manipularea n schimb apeleaz la programarea noastr, la ceea ce este soclul operaiilor logice
contiente, la ceea ce le este prealabil ca i program.
Problema: in manipulare i seductie se incalca imperativul kantian: fie manipulatul este trata ca
mijloc, ntruct devine obiect, fie cel care seduce se pune pe sine n situaia de mijloc, pentru ca i
efaeaz subiectivtatea, transformndu+se pe sine n obiect!
Freud a observat n urma practicii sale c ordinul hipnotic este justificat de contiin pe
contul ei, fr contientizarea unei ingerine, n executare sau dup executare. n cazul manipulrii
situaia este invers: justificarea este de la nceput nscris n contiina noastr de ctre educaie,
cultur, religie, iar ordinul este executat hipnotic. Cerina libertii prealabile, a lipsei de
constrngere n manipulare, rezolv problema bunei funcionri a acestei programri. ntr-adevr,
libertatea noastr este cea care declaneaz, conform educaiei, responsabilitatea i coerena
aciunilor noastre. Reacia de tip cauz-efect, necesitatea statistic ce apare n manipulare n urma
accesului la programarea uman prin educaie ne arat c subiectul manipulator trece peste cmpul
contiinei celui pe care l manipuleaz, c l trateaz adic drept obiect. Vina manipulrii, a
renunrii la persuasiune este de aceea de a transforma relaia dintre doi subieci ntr-o relaie dintre
un subiect i un obiect. De aceea, diferit de persuasiune, n manipulare nici nu este nevoie de o
ierarhie care s confere superioritate emitorului asupra destinatarului. Tot astfel diferit de

persuasiune i seducie, manipularea nu poate fi mrturisit pentru c ne readuce din planul

programrii contiinei n planul cmpului contiinei. Manipularea este o tehnic pentru c schimb
comportamentul prin procedee care in de limbajul-main. Manipularea face din discurs, simplu
demers, aciune.
n ceea ce privete programarea, ea nu este numai a reaciilor noastre etice, general umane
sau legate de conservarea speciei (cum e protejarea femeii i copilului), ci i legate de aspecte mai
complexe cum ar fi coerena eului. Noi ne comportm ca i cum eul ar fi o instan mereu identic
cu sine, imperturbabil. De aceea ne respectm cuvntul dat, ne asumm decizia luat, ne simim
responsabili de aciunile noastre, pe scurt ne plasm ntr-o continuitate coerent (o parte bun din
manipulri aparin ngherii n decizie). Este ceea ce Leon Festinger a denumit n 1957 disonana
cognitiv. Ea privete identitatea individului ca mpletirea armonioas a gndirii, sentimentelor i
aciunilor sale. ntre cele trei compartimente ale activitii sale psihice individul poate suporta
numai discrepane minore. Disonana cognitiv se numete senzaia de disconfort pe care individul
o ncearc n cazul unei discrepane majore ntre compartimentele activitii sale psihice.
De aceea, cnd una din componentele majore ale activitii psihice este modificat, individul tinde
s la modifice i pe celelalte pentru a le pune de acord i a evita disconfortul. Motivul rezid n
programarea noastr religios-cultural: monoteismul religiei noastre conduce la un monoteism al
eului. ntr-o religiozitate epifanic, cum este cea japonez, nu eul, ci locurile conin n anumite
momente sacrul. Eul poate fi atunci diferit i este manipulabil mai mult n raport cu programarea
locurilor i momentelor cnd joac anumite roluri ce-i dau coerena (sportiva japonez este ca un
brbat pe trenul de sport i ca o femeiuc n salon sau buctrie !).
(nm.: dar i justificarea unei decizii anterioare prin noi decizii/ act anterior prin noi acte: o persoan
obligat de circumstane s in un discurs contrar opiniilor sale i modific aceste opinii.

Tipologia manipulrilor
aderen la decizia luat (sau efectul de nghe, Kurt Lewin, 1947): Totul se petrece ca i cum
hotrrea (cu precdere cnd este luat n grup: o echip va fi mult mai tributar escaladei
angajamentului dect o singur persoan care decide; soluia este ca cei care decid i cei care
evalueaz s fie diferii) ar nghea sistemul de opiuni posibile focaliznd individul pe
comportamentul cel mai direct ataat deciziei sale. dup luarea deciziei (justificate sau nu),
oamenii au tendina s o menin, chiar dac nu ar avea efectele ateptate. (Ex.: rzboiul din
Vietnam pentru americani; conducerea firmei care investete din nou ntr-o sucursal dei nu
aceasta este cea mai productiv.) Oamenii acioneaz ntr-un anumit fel nu numai din temperament
sau valori, ci i pentru c sunt angajai: continum s investim acolo unde am investit nainte, chiar
dac nu ctigm suficient sau chiar pierdem. Uneori chiar i n iubirile noastre se ntmpl astfel.
Supunerea liber-consimit apare n condiiile n care omul are sentimentul c a hotrt liber (n
manipulare e de fapt un da smuls incidental, cnd individul nu ar fi putut rspunde altfel!).
oamenii au tendina s adere la ceea ce li se pare c sunt propriile lor hotrri i, deci, s se
comporte n conformitate cu ele. Alte forme sunt:
Cheltuial inutil cnd un individ rmne la o strategie sau linie de conduit n care a investit
n prealabil (bani, timp, energie), n detrimentul altor strategii sau linii de conduit mai
avantajoase. Pentru c urmm cursul unei aciuni n care am investit mult. (Ex. cnd cineva
cumpr un bilet pentru o excursie i descoperind apoi o alta cel puin de dou ori mai avantajoas,
nu renun la prima pentru a nu pierde banii investii.)
Capcana ascuns nu difer fundamental de cheltuiala inutil: Ca i escalada angajamentului,
ea pornete de la acea tendin pe care o au oamenii de a persevera ntr-o aciune n derulare, chiar
dac aceasta devine neobinuit de costisitoare sau nu ne mai permite s atingem obiectivele fixate.
n acest caz, individul nu poate iei din capcan dect printr-o nou hotrre, pentru care trebuie s
se iveasc ocazia. Cea mai bun metod de a evita o capcan ascuns: a-i propune de la nceput o
limit peste care s nu treci. (Ex. juctorul care rmne dup ce a ctigat i continu s joace pn
cnd pierde tot.) Escalada angajamentului, cheltuiala inutil sau capcana ascuns sunt toate sunt
toate formele aceluiai proces prea multe cheltuieli pentru a mai putea abandona.

Amorsarea (low-ball): n acest caz manipularea se bazeaz pe evocarea din partea

manipulatorului a unor avantaje fictive al cror caracter iluzoriu va fi relevat in extremis Totui,
cum am prevenit, manipulrile sunt i n acest caz oneste, neimplicnd deloc minciuna, ci o simpl
ntrziere a enunrii adevrului. Amorsarea implic dou decizii din partea individului <amorsat>:
prima, nainte de a cunoate urmrile costisitoare ale actului n care se angajeaz, a doua, dup ce
le-a cunoscut. Noiunea de amorsare se traduce prin perseverena n prima decizie, cnd persoana
<amorsat> o ia pe a doua, de data aceasta n perfect cunotin de cauz. Se poate vorbi despre
manipulare pentru c, n toate cazurile, decizia final ar fi fost alta dac victima ar fi primit de la
nceput informaii complete.
Amorsare implic o decizie asupra unui comportament de tipul totul sau nimic. (Ex.
experimentul cu reinerea de la fumat cu plata timpului, cu precizarea ulterioar c participarea la
experiment nu va putea fi pltit.) Tehnica amgirii const n conducerea individului la
luarea deciziei de a adopta un comportament cu scopul de a obine nite avantaje. O dat luat
aceast decizie, i se aduce la cunotin modificarea condiiilor, deci nu mai are posibilitatea
aceluiai comportament, i i se ofer oportunitatea adaptrii unui comportament de substituie care
nu mai prezint pentru el aceleai avantaje. (Ex. pantofi mai ieftini cu 50%, dar numr prea mare,
nlocuii cu alii fr pre redus). Tehnica este s insiti asupra libertii de alegere, propunndu-i
oportunitile cele mai capabile s creeze efectele de perseverare n deciziile anterioare. n cazul
acestei tehnici naintea deciziei definitive intervine o decizie prealabil care se dovedete fr
obiect.
Numai deciziile nsoite de sentimentul de libertate dau efecte de perseverare: un efect de
perseverare, ca acela de amorsare, se bazeaz pe angajamentul individului n decizia iniial, nsoit
de sentimentul de libertate. Angajamentul relev legtura care exist ntre individ i actele sale,
pentru c mai ales actele noastre ne angajeaz, nu persoanele exterioare: Nu ne simim angajai de
ideile sau de sentimentele noastre, ci de conduitele noastre efective.; putem fi angajai n
diferite grade de actele noastre. Pentru c individul nu-i poate nega actul; nu poate gsi cauze n
afara lui i este astfel obligat s le gseasc n el nsui i s se considere responsabil de actul lui,
deci nu poate dect s se recunoasc pe sine n acest act. Gradul n care un individ se angajeaz ntrun act corespunde gradului n care se poate asimila acelui act (confundarea individului cu actul pe
care-l comite, dei este contrar principiului cretinismului care ne cere s detestm pcatul dar s-l
iubim pe pctos, este totui o caracteristic a tuturor practicilor evalutive etice sau juridice).
n toate aceste cazuri angajamentul se ntemeiaz pe caracterul public al actului, pe caracterul
irevocabil al actului, pe caracterul costisitor al actului, pe repetiia actului i, ndeosebi, pe
sentimentul de libertate asociat actului, acest sentiment fiind el nsui legat de slaba presiune a
tuturor ordinelor furnizate de circumstane (recompens derizorie, absena ameninrii). Adic: e
mai angajant dac faci ceva sub privirile cuiva i dac i-ai declarat identitatea (nu o simpl
semntur indescifrabil !); e mai angajant actul repetat (nu poi refuza mprumutarea scrii ctre
vecin a opta oar !) angajamentul ntr-un act nonproblematic [nm. = act conform cu ideile i
motivaiile noastre] are ca efect de a face actul i tot ce ine de planul comportamental sau ideatic
(idei, opinii, convingeri etc.) mai rezistent la schimbare; n timp ce angajamentul ntr-un act
problematic [nm. = cele contrare ideilor i motivaiilor noastre ex. s aperi n public o poziie la
care nu aderi] duce cel puin la o modificare a coninutului ideatic n sensul actului (raionalizrii
lui). Un individ pus s in un discurs contrar atitudinilor sale (de exemplu n favoarea avortului)
ntr-un context de libertate, i deci de angajament, i modific ulterior atitudinile n sensul
argumentaiei dezvoltate (devenind prin urmare mai favorabil avortului dect era la
nceput). (Exemplu de discuie pe asigurarea pentru pensie)
Angajamentul n conduitele nonproblematice are urmtoarele:
- Consecine comportamentale:
1) conduita devine mai stabil sau mai rezistent n timp (efect de perseverare; escalada
angajamentului, cheltuiala inutil, capcana ascuns, tehnica amgirii/momeala, amorsarea sunt
toate consecine ale angajamentului);

2) face mai probabil emiterea unor noi conduite care merg n acelai sens: emiterea n total
libertate a unui act puin costisitor face mai probabil emiterea ulterioar de acte mai costisitoare
care se nscriu n continuarea sa. (rsfoirea primului volum al unei colecii luxoase n deplin
libertate face mai probabil cumprarea sa).
- Consecine cognitive/n plan ideatic:
1) l face mai rezistent la orice discurs sau informaie susceptibil s pun la ndoial atitudinea
sa iniial (uneori apare chiar efectul bumerang: modificarea atitudinilor iniiale n sens opus
contra-propagandei).
Ipoteze cognitive explicative:
1. angajamentul n act modific organizarea memoriei devenit element al memoriei, actul
reorganizeaz relaiile existente ntre concepte n jurul lui;
2. angajamentul n act modific numai accesibilitatea elementelor cognitive care i sunt asociate
gsete mai uor n memorie informaiile, cunotinele, opiniile etc. n raport cu conduita sa.
Teorie explicativ general: teoria disonanei cognitive a lui Festinger
diferena ntre este angajat i se angajeaz trimite la rolul jucat de circumstane. Ele sunt
cele care produc angajamentul, acesta putnd fi doar urmarea unei judicioase tehnologii a
circumstanelor pe care manipulatorul abil le pune n serviciul propriilor interese.
Diferena dintre: angajat ntr-un act individul este prins n cercul conduitei sale - i
angajat ntr-o cauz - individul este prins n cercul ideilor, convingerilor, opiniilor sale
"Piciorul n u": pentru a determina oamenii s accepte o concesie major este convenabil s li
se cear mai nti ceva nesemnificativ, de aceeai natur, creia oricine i d curs, pentru a formula
dup aceea cererea avut n vedere. "Piciorul n u": clasic: Totul se petrece ca i cum
angajamentul ntr-un tip de conduite (de exemplu, conduitele militare, conduite de solidaritate i, de
ce nu, conduite de delicven) ar conduce la reproducerea deciziilor, cum era cazul n escalada
angajamentului. Piciorul n u i escalada angajamentului se disting totui ntr-un punct
important. n piciorul n u, perseverarea ntr-o decizie anterioar incit subiectul la emiterea de
conduite noi caracterizate, n mod esenial de costul lor, pe cnd n escalada angajamentului
perseverarea deciziei iniiale incit subiectul la emiterea unor conduite caracterizate prin aspectul
lor disfuncional. Piciorul n u clasic: un prim comportament puin costisitor/cerere iniial
(semnarea unei petiii) pregtete o a doua cerere (distribuirea fluturailor).
Regulile manipulrii de tip piciorul n u
actul preparatoriu nu trebuie s aib un cost prea mare sau prea mic;
individul solicitat trebuie s poat stabili o legtur ntre cele dou cereri timpul scurs s nu fie
mai mare de 7-10 zile.
oamenii trebuie ajutai s identifice comportamentul preparatoriu la un nivel foarte ridicat (oamenii
ncearc s dea un sens foarte general aciunilor lor, chiar s le situeze la nivelul cel mai nalt
posibil: mama care cur legume va spune c hrnete familia). Nu ezitai s nsoii mulumirile
cele mai sincere cu o etichetare mgulitoare n acest sens.
Piciorul n u cu cerere implicit: un prim comportament puin costisitor/cerere iniial
(pstrarea rndului) pregtete o a doua cerere/oportunitate (ajutorul dat angajatei) (variant a
piciorului n u n care nu-i este cerut explicit unui individ s realizeze comportamentul scontat,
fiindu-i oferit doar oportunitatea de a-l realiza); al doilea eveniment apare ca pur ntmpltor;
nu angajeaz dect comportamente puin costisitoare Rolul jucat de contactele fizice (the touch)
pentru acceptarea unor cereri: atingerea fizic mrete sentimentul de intimitate i are drept drept
urmare un plus de amabilitate. La contact fizic 79% gust pizza fa de 51%; 37% sunt mai
amatoare s cumpere fa de 19% (chiar dac n-o gsesc mai bun unii dect alii 8,57% fa de
8,65%). Piciorul n u cu cerere implicit: a gusta pizza e act preparator, trecerea prin faa
produselor congelate e oportunitate.
"Trntitul uii n fa" (sau sub-licitarea, este inversul piciorului n u): se prezint iniial o
cerere greu de acceptat prin comparare cu care urmtoarea cerere pare rezonabil i acceptabil.
Las impresia c s-a obinut o concesie. Ua n nas (strategia se bazeaz pe un refuz iniial):
formularea unei cereri mult prea mari ca s poat fi acceptat, nainte de a formula cerea care

vizeaz comportamentul ateptat, deci o cerere de mic importan i care avea de la nceput ansa
de a fi onorat principiu invers celui al tehnicii piciorului-n-u; este folosit adesea ca tehnic
de negociere.
Regulile manipulrii de tip Ua n nas
costul primului serviciu solicitat trebuie s conduc la un refuz de 100%; exagerat, dar nu ridicol
nici necuviincioas, nici deplasat
cele dou cereri nu trebuie s difere dect n ceea ce privete costul: aceiai cauz sau acelai
proiect:
ambele cereri s fie motivate de o cauz nobil (Foehl i Goldman: e greu s nu ajui un om, mai
ales dac este o persoan stimabil: or, prima cerere nu face dect s- prezinte pe solicitator o
persoan demn i respectabil, creia cu greu i se poate refuza ceva.)
cererile trebuie formulate una dup alta, n timpul aceleiai discuii
cererile trebuie formulate de acelai individ
Explicaii:
Probabil c aici intervine regula reciprocitii: ea orienteaz n situaiile de schimb, conduitele
de negociere i concesie oamenii au tendina de a ntoarce favorurile care le-au fost acordate.
Exist o presiune normativ de a rspunde concesiei noastre printr-o concesie reciproc care
implic o alegere dihotomic: da sau nu; el este obligat la rndul lui s treac de la nu la da.
printr-un mijloc indirect de retragere iluzorie din poziia noastr iniial l determinm pe cellalt
s accepte cererea intenionat iniial. (R.B. Cialdini).
acceptarea celei de-a doua cereri ar rezulta din contrastul pe care individul l-a putut resimi ntre
cele dou cereri care i sau adresat succesiv, caracterul excesiv al primei cereri fcnd prin contrast,
ca cererea final s par mult mai rezonabil, ceea ce nu s-ar fi ntmplat n lipsa primei cereri
(Miler, Seligman, Clark i Bush). (Exemplu: anunul iniial relativ la scumpirea benzinei i
scumpirea ei final)
Procedee de manipulare:
Contrastul: lucruri diferite par i mai diferite atunci cnd sunt puse alturi sau, alt sens, un lucru
poate capt dimensiuni diferite in funcie de contextul in care este plasat (Tehnica patronului unei
agenii imobiliare: "Pstrez mereu in oferta 2-3 apartamente oribile la preturi umflate, in oricare
zona a oraului, i pe acestea le prezint clienilor la prima lor vizita. Dup ce vad aceste porcarii,
casa pe care intr-adevr vreau sa le-o prezint li se pare minunata!"
Reciprocitatea: daca cineva ne da ceva ce ni se pare valoros, simim dorina sa dam ceva in schimb,
ne simim obligai sa ne revanam. Cineva care nu restituie o favoare sau o restituie greit (favoarea
oferita in schimb este mai "mica" sau vine prea trziu) este exclus din mecanism i cpta o serie de
etichete negative: profitor, ingrat, nerecunosctor, parazit, etc. Din teama de a cpta o astfel de
eticheta, exageram adesea (incontient) in cealalt direcie i devenim o prada uoara pentru cineva
care vrea sa profite de noi. Intr-adevr, Reciprocitii poate fi folosita abil pentru a ne face sa ne
simim datori i sa consimim la cereri pe care, in mod normal, le-am fi refuzat. Interesant este ca
obligaia de a ne revana exista i atunci cnd cadoul sau favoarea nu au fost deloc solicitate, lucru
care permite manipulatorului sa aleag cadoul iniial i felul in care noi sa ne pltim datoria.
(Exemple: cerit prin splarea parbrizului, eantioane gratuite). n situaia darului manipulativ, care
te oblig la dar, apare un schimb pn la urm dezavantajos pentru cel care primete darul pentru c
este obligat s intre ntr-un comer pe care nu l-a dorit sau nu l-a acceptat contient. Am putea spune
atunci, att de expresiv n termeni cvasi psihanalitici, c darul este un obiect cu preul ascuns sau
"ters". Observaie: combinaia dintre contrast i reciprocitate ar putea explica procedeul uii n
nas. Interesant este faptul c darul poate funciona i automanipulativ i pozitiv. Formul vine de
altfel de la unul din putinele spirite vii ale ortodoxiei noastre actuale (care a venit n ortodoxie din
cea mai veche dintre religiile monoteiste), Nicolae Steinhard: druind vei dobndi. Paradoxul
este c nu trebuie s druiesti din ceea ce ai, ci din ceea ce nu ai. Dac, spre exemplu, nu ai tu curaj,
druind celor din jur curaj, ncurajndu-i, vei dobndi i tu curajul tu.
coerena social, mimetismul social, imitaia similar pe plan extern principiului coerenei interne
a eului - unul dintre mijloacele pe care le folosim pentru a hotr ce este corect const n a urmrii

ceea ce ceilali considera c este corect i cu ct suntem mai nesiguri asupra unei situaii pe care
trebuie s-o apreciem, cu att mai mult ne bazam pe aciunile celorlali pentru a hotr cum sa ne
comportam. (Ca sa tim ct trebuie dat, ce cadou trebuie cumprat, etc. ntrebm ce au fcut
ceilali.) Dac nimeni nu intervine la un incident pe strad, considerm c e normal s nu
intervenim nici noi; invers, dac cineva intervine se vor gsi mai muli.
Imaginea de sine: este masca (persona) pe care o purtm, rolul pe care ni-l propunem s-l jucm n
raport cu ceilali pentru c simim cu toii nevoia s fim apreciai ca purttori a unor nsuiri pe care
noi le apreciem. Nu metacomunicare ci manipulare prin implicare ! Expresiile generalizante i
comuniante, despre care am vorbit anterior la interpretare, care nu spun nimic ci te oblig pe tine
s-l gndeti i s-l spui implicndu-te - "tii dumneavoastr", "Cum s zic", "Un fel de" - irit prin
aceast implicare i obligaie de a gndi. Ele refuz s spun, te las pe tine s spui ceea ce este
stnjenitor pentru cel care face afirmaia.
supunerea fa de autoriti: dintre toate comportamentele automatice acela de a executa ordinele
sau de a asculta sfaturile care vin din partea cuiva aflat intr-o poziie de autoritate are fora cea mai
mare. Explicaia este c viaa noastr ne-a obinuit cu autoritatea prinilor, superiorilor, efilor, iar
cea religioas cu autoritatea lui Dumnezeu. Pe aceast obinuin (programare) se bazeaz excrocii
i toi aceia care i arog autoritatea.
Totui mecanismele nc mai profunde de manipulare se afl ancorate n condiia uman pentru
c ele reprezint programri cu punct de plecare biologic, nu psihologic sau social. Ele sunt frica i
vinovia i se afl adesea la originea mecanismelor psiho-sociale ale manipulrii descrise mai sus.
Desigur, frica i vinovia nici nu pot aprea n manipulare dect specificate psiho-social. Vinovia
nseamn asumarea responsabilitii ca i culpabilizare (proces care poate ajunge pna la culmea de
a te simi vinovat pentru c nu ai sau ai scpat de sentimentul de vinovie). Frica este mai greu de
definit pentru c temerile noastre cuprind o gam foarte larg de forme (i aici, paradoxal, teama de
anu-i fi team !).
Seducia
Constant de-a lungul istoriei civilizaiei, pn n modernitatea trzie, seducia a fost tratat
dintr-o perspectiv religioas ispitirea din Grdina Edenului sau moral cu referire special la
morala sexual. Psihanaliza freudian aduce o prim schimbare major n tratarea seduciei, artnd
c ea reprezint unul din mecanismele funcionrii psihicului nostru. Aceast schimbare e cu att
mai important cu ct este introdus de o terapie care st la baza orientrii terapeutice care a ajuns
s definesc acum comunicarea din perspectiva relaiei. Astfel, din perspectiva mai apropiat de noi
a analizei tranzacionale a lui Eric Berne, seducia poate fi asimilat unei tranzacii Copil Printe,
pe cnd manipularea este o tranzacie Printe Copil iar persuasiunea o tranzacie Adult Adult.
La nceputurile psihanalizei (chiar din 1893) Freud crede c are dovezi clinice ale seduciei
atunci cnd n cursul tratamentului pacienii i reamintesc scene trite n care subiectul (de obicei
copil) sufer din partea altei persoane (cel mai adesea adulte) avansuri verbale sau gestuale i
manevre sexuale. Dar cnd ncepe s se intereseze teoretic mai mult de seducie (ntre 1895-1897)
el se vede obligat s plaseze aceste scene tot mai timpuriu n copilrie. Conform acestei prime teorii
a seduciei, traumatismul se produce n doi timpi separai unul de altul: primul timp, cel al seduciei
propriu-zise, considerat de Freud ca fiind presexual, se impune din exterior subiectului nc
incapabil somatic i psihic de emoie sexual.
Aceast scen prim nu face, n momentul iniial, cnd se produce, obiectul unei refulri. ntr-un
al doilea timp, un alt eveniment, care nu are semnificaie sexual, trezete, prin asociere, amintirea
primului eveniment, care (amintirea) produce un efect mult mai important dect evenimentul
declanator i din cauza afluxului de excitaie endogen declanat este refulat. Freud ncepe s se
ndoiasc de teoria sa atunci cnd descoper c scenele de seducie sunt uneori reconstruite
fantasmatic i c subiectul nu este lipsit de o sexualitate infantil. Relaia lui Freud cu aceast
prim form teoretic a psihanalizei este ns mult mai complex. Renunarea la prima ei form
conduce decisiv, odat cu impunerea ideii de sexualitate infantil i de fantasm, la apariia formei
astzi devenit clasic a psihanalizei. Freud nu renun ns la ideea importanei patogene a
scenelor de seducie trite de copii, a existenei lor reale i a frecvenei lor, dar introduce cteva

dezvoltri: scena de seducie real se produce adesea mai trziu i actorul ei este un copil de vrst
apropiat de a celui care sufer seducia, dar este transpus fantasmatic ntr-o perioad timpurie i
atribuit unei figuri parentale. Prototipul acestor fantasme este relaia preoedipian cu mama, n
care mama exercit (n special n cazul fetielor) o adevrat seducie sexual sub forma ngrijirilor
corporale date sugarului. Exist o legtur esenial ntre fantasmele de seducie i complexul lui
Oedip, fie c se consider c aceste fantasme sunt o simpl deformare defensiv i proiectiv a
complexului oedipian, fie c, mult mai interesant, sexualitatea copilului este structurat de relaia
dintre prini i dorina prinilor, care preexist dorinei subiectului. Seducia se dovedete atunci a
fi o fantasm originar care nu e un fapt real, localizabil n istoria subiectului, ci un dat structural,
care nu poate fi transpus istoric dect sub forma unui mit.2 Generalizarea seduciei se leag,
conform interpretrii lui Jean Laplanche,3 de fundamentarea psihanalizei: Freud crezuse iniial c
ea aparine numai patologiei, ca i incontientul; generalizarea ulterioar seduciei i incontientului
la condiia uman n general este cea care ntemeiaz psihanaliza.
Seducia se leag, odat n plus de esena psihanalizei pentru c ea este forma ascuns, implicit
a transferului, nucleul relaiei dintre pacient i psihanalist. Raportul magnetizator- pacient este o
preconcepie a relaiei analitice dezvoltat mai trziu de Freud. ntr-un text din 1890 Freud a
apropiat pentru prima dat raportul hipnotizator-hipnotizat de relaia amoroas i de atitudinea
copilului fa de prinii si iubii. Mai trziu nu a mai vorbit dect despre transfer. Transferul
funcioneaz ca baz a relaiei care se desfoar n hipnoz sau sugestie i acioneaz ca un factor
important n multe alte tipuri de relaii similare: profesionale (medic-bolnav), ierarhice (profesorelev, duhovnic-penitent), dar cel mai mult n cele amoroase, n relaia de iubire etc. Transferul se
manifest cu claritate nc de la nceputurile psihanalizei confirmnd n seducie un model al
iubirii psihanalitice nscut n relaia analist-pacient cu att mai mult cu ct aceasta afecteaz
primele cazuri, chiar debutul i ideea curei psihanalitice. Joseph Breuer colabora cu Freud n
celebrul caz al Anei O., care a fcut un transfer erotic violent asupra acestui medic vienez fapt care
a dus la oprirea curei. Apoi Freud eueaz similar n cazul Dora, pentru c nu sesizeaz
identificarea pe care pacienta o fcuse ntre el i un personaj K., cerndu-i acelai lucru: s-i
declare dorina nemrturisit pentru respectivul personaj... Transferul este o legtur afectiv
intens, care se stabilete inevitabil i independent de orice context de realitate. i aici influena
clarificatoare decisiv o are tot complexul lui Oedip care nfieaz o tipic seducie copil-adult:
transferul este retrirea relaiei subiectului cu figurile parentale, cu ambivalena lor de sentimente
erotice tandre i totodat de ur. Transferul este un proces ce structureaz ansamblul curei conform
cu conflictele din copilrie.4 Transfer nu exist fr cuvnt, adic fr comunicare i e un anumit
tip de comunicare la fel ca iubirea. Autoanaliza este ineficient tocmai pentru c este lipsit de o
astfel de relaie interpersonal.
Diferena dintre transferul din cura psihanalitic i celelalte tipuri de relaii const n faptul c
cei doi parteneri cad prad, fiecare, propriului transfer. Analistul se ferete s interfereze cu relaiile
analizatului i aceast distan ajut pacientului s analizeze transferul i s progreseze.
Psihanalistul este utilizat de pacient ca suport al figurii Celuilalt, un cunosctor al incontientului.
Dar Cellalt, aa cum ne spune Lacan, are o inaptitudine funciar de a rspunde la chemarea
subiectului. Transferul continu att timp ct subiectul continu s spere c n cele din urm acel
Cellalt i va rspunde; tot astfel dac este decepionat transferul se deplaseaz asupra altcuiva.
Singura soluie salvatoare este ca subiectul s accepte ca cererea pe care i-o adreseaz celuilalt s
rmn fr rspuns nelegnd c absena rspunsului nu este urmarea slbiciunii decepionante
sau relei voine a Celuilalt, ci datorit faptului strict al raportului su de subiect vorbitor cu
limbajul, care l confrunt n mod ireductibil cu absena semnificantului n Cellalt.5
Baudrillard ns este cel care trateaz seducia din perspectiva comunicrii. Interesele sale
teoretice snt multiple, la fel ca i dialogurile i controversele pe care le amorseaz cu noul fel de
scriitur cu care trateaz seducia. n celebra lui carte6 observ c Seductorul nu poate fi ceea ce
este dect dac este nimeni ca subiect sau c Subiectul nu poate dect s doreasc, obiectul
seduce. Seducia e rsturnarea micrii platoniciene a dorinei: obiectul ia locul subiectului. Este,

de asemenea, inversul formulei iubirii pasiune, care i dorete mai degrab s te ndrgosteti, s
iubeti, dect s fii iubit, pe cnd seducia nseamn s fii iubit, s se ndrgosteasc cineva de tine.
Seducia rmne ns relaionar pentru c vizeaz un subiect chiar dac cel care vizeaz se face
pe sine obiect: un subiect se d pe sine ca obiect, dar ca obiectul secret, miraculos, straniu - care
lipsete celuilalt pentru a fi pe deplin. Adic se arat gata a-i servi celuilalt ca obiect.. Farmecul su
este efect al deschiderii, al libertii, al vidului, a modului de a face loc pentru kairos, ocazie;
nimeni nu acioneaz n afara simulacrului, aparenei. Seducia impune ntr-un fel comunicarea,
pn la a o face natur, ea naturalizeaz semnul. n aceast naturalizare a semnului, n aceast
irumpere a lumii posibile sau chiar virtuale, ca real st aciunea seduciei iar promisiunea de
fericire pe care o presupune provine din naturalizarea semnelor mai precis, rezult din inversarea
micrii semiotice, a raportului natur-cultur. Aceast naturalizare a semnelor face ca dintr-o dat
totul s par uor, realizndu-se fr oboseal i apsare, s aib ceva din inefabilul operelor de
art, o uurtate suportabil a fiinei.
La fel ca i comunicarea, seducia este proces. Ele se mpletesc, pentru c esena procesului
seduciei este similar cu acela al deinerii unei secret vid: toat puterea rezid n capacitatea de a
amna dezvluirea, de a ntreine n cellalt credina n posibilitatea unei fericirii sau placeri totale,
credina n realitatea i putina atingerii absolutului. n comunicarea seductiv esena este de a oferi
celui pe care-l seduci mereu metaforele sau metonimiile unei fericiri sau plceri absolute n aa fel
nct el s poat recunoate dorina dar nu forma ei metaforic sau metonimic ocont n care i se
nfieaz i sustrage totodat mereu.
Instalarea semnelor arbitrare (Saussure) sau a simbolurilor (Peirce) se face prin ndeprtarea de
realitate pe care o msoar dubla articulare. Este micarea n sus: de la indici, semnale,
simptome, prin semne iconice (analogice) spre semne arbitrare, simboluri, o micare care instaleaz
religia, cultura, civilizaia, libertatea uman, care nu exist dect ca resemnificare n spaiul de joc
al lumii semnelor, ntr-o realitate virtual, ntr-o lume a posibilului. Seducia inverseaz micarea
de constituire a piramidei semiotice a lui Peirce, care era rezultatul spaierii i distanrii fa de
natural. Prin urmare seducia triete n comunicare i din comunicare, iar realitatea ei este numai
una a comunicrii: seducia reprezint stpnirea universului simbolic, n timp ce puterea
reprezint stpnirea universului real. n anumite condiii, definibile psihologic, se produce o
naturalizare a semnelor care transform iluzoriul posibil al semnelor, al semnificaiilor, n realitate
pentru noi. n termenii psihanalizei freudiene, efectul seduciei este nlocuirea principiului realitii
cu cel al plcerii sau transformarea proceselor secundare n procese primare. Seducia promite ceva
ce nu poate da: fericirea deplin, total, fr intermitene sau oboseal, o fericire ca n filme.
Comunicarea vrea s se naturalizeze i ne propune semnele ca stimuli, adic ne oblig s
reacionm ca la prezena real. Meditaia asupra comunicrii ne ajut s depim acest nivel Cine
nu are probleme nu poate fi sedus. Cu ct cineva are mai multe probleme cu att poate fi mai cu
uurin sedus. Seducia se bazeaz pe aparena scurtcircuitrii rezolvrii problemelor noastre.
Seducia nseamn s cedezi la iluzia obineri fericirii absolute pe drumul cel mai scurt. Cine tie c
nu exist fericire absolut, nu poate fi sedus ?
Accesm programe culturale cu reacii prefabricate social sau accesm programarea individual
a dorinei care i ea este structurat de anumite categorii. Persuasiunea lucreaz la nivelul
mesajului, manipularea la nivelul codului, seducia n afara codului i mesajelor formulabile n el ?
Unde poate fi ncadrat sugestia ericksonian ? Unde ar putea fi ncadrat sugestia ? Att n
comunicarea cu sine, ca autohipnoz, ct i n comunicarea cu ceilali, ca hipnoz ? probabil ntre
manipulare i seducie pentru c seducia e un fel de hipnoz. De a pune n legtur sugestia cu
seducia rica Guilane-Nachez,: Hipnoza este punctul culminant al comunicrii. Mai ales
seducia este legat de nlp: pornind de la Erickson (imitarea respiraiei, ex. Mama i copilul)
practic oglindirea i raportul: Acord, afinitate, relaii marcate de armonie.
Nu exist manipulare: ea este ntotdeauna automanipulare (la fel ca hipnoza, care este
ntotdeauna autohipnoz) pentru c orice comunicare cu cellalt este de fapt o autocomunicare
lrgit ! Manipulatorul acioneaz aupra propriei capaciti de a te automanipula. Dar dac modifici
capacitatea de automanipulare, manipulatorul nu poate aciona asupra ta.

Dac ar fi s definim seducia pe urmele psihanalizei freudiene am putea spune ca seducia este
o manipulare care acceseaz dorina noastr. De aceea aproape ca putem formula procedee similare
cu cele din persuasiune sau manipulare, bazndu-ne pe atacia incontient a simpatiei sau pe legea
raritii, care ntr-o form mai general ntemeiaz nsi economia. Dac este n vreun fel
programat, atunci dorina este programat de istoria existenial a individului. Pe cnd n
manipulare, programarea este colectiv. De aceea seducia trebuie s acorde atenie individualitii,
chiar unicitii, celui care se adreseaz, n timp ce manipularea utilizeaz procedee sau scheme
generale. Seducia este aparent inversul manipulrii pentru c, n acest caz, un subiect se d pe sine
ca obiect. Dar similar cu persuasiunea ea rmne totodat o practic, pentru c vizeaz un subiect,
nu o tehnica, cum este manipularea, care vizeaz de fapt un obiect. Faptul c ea se comunic, este
anunat ca intenie, nu o dezamorseaz, dimpotriv, n anumite condiii o poate intensifica. Altfel
i seducia este la fel ca manipularea i diferit de persuasiune, un fenomen care vizeaz masa pentru
c este interesat de cantitativ. Pe de alt parte este legat ca praxis publicitar i promoional de o
nou etap n evoluia masei: apariia masei de divertisment compus din indivizi de mas izolai.
Principiile manipularii
Formatorul de opinie este prin insusi natura profesiei sale un scriitor de informatie pe
scoarta cerebrala a celui care-l investeste cu incredere, asadar, devine apriori un manipulator al
constiintei. Pai, oare Cicero rostindu-si Catilinarele, Demostene perorand atenienilor, Cezar
incurajandu-si legiunile inainte de marile batalii, Mao, Stalin, Hitler profitand de arsenalul
formatorilor de opinie nu au obtinut rezultatele vizate beneficiind de suportul energetico-afectiv al
multimilor? Un exemplu de schimbare radicala a optiunilor maselor printr-o tehnica de manipulare
il regasim ca arhetip in Iuliu Cezar de Shakespeare. Desi initial multimile strigau de bucurie
moartea imparatului: Ce binecuvantare pentru Roma ca am scapat de el!; Cezar era un tiran
odios ce merita sa moara!, dupa discursul lui Marc Antoniu, din actul III, scena 2 isi schimba
radical optica. Prin manipularea psiho-afectiva, Marc Antoniu reuseste sa intoarca populatia Romei
impotriva ucigasilor Cezarului. Atentie la persuasiunea si aderenta discursului: Cezar nu era
ambitios, din moment ce a refuzat coroana.(argumentul rational). El si-a lasat averea mostenire
romanilor pana la 75 de drahme pe cap de om (argument sentimental). In sfarsit mantia sa
sfasaiata de loviturile de pumnal, vorbeste prin aceste gauri insangerate(argument revansard)
Observam asadar, ca utilizand trei predicate, Marc Antoniu reuseste reconversia aproape totala a
multimilor tratate evident ca o masa de manevra! Folosite in discursul mediatic cele trei
argumente:
-rational, logic
-sentimental, afectiv
-revansard, instinctual
garanteaza minima persuasiune in tehnica de manipulare.
Dostoievski, in Fratii Karamazov gaseste un rol mai tenebros, chiar ocult al manipularii ca
instrument al prezervarii puterii: Marele Inchizitor pune ca Hristos sa fie ars pe rug pentru a nu
distruge ordinea mondiala pe care manipularea constiintei e pe cale s-o creeze! Problematica
teologala la Dostoievski opune fericirii-libertatea. Marele Inchizitor ca slujitor la Papei il sfatuieste
pe Hristos, revenit printre oameni in intunecatul si atat de goticul Ev Mediu: Tu ai incredintat
totul papei, si deci, in momentul de fata, totul se afla in mana lui; tu nu mai ai ce cauta,
deocamdata, printre noi, nu ne mai tulbura, macar pana ce va fi sa vina vremea de apoi Sfintii
Parinti gasesc si sursa manipularii ca arsenal al Diavolului pentru a-si invinge victimile. Stiindu-se
ca nici Dumnezeu nu intra, daca nu este lasat, nici diavolul nu iese daca nu i se da puterea, preotii
intunericului folosesc manipularea constiintei pentru a implementa decizia si a nu tulbura liberul
arbitru. Vladimir Lossky, celebrul teolog rasaritean il definea pe Satan, ca fiind o virgula in text,
care schimba sensul profund al comunicarii.
Iata un exemplu sugestiv:

Asa se insinueaza necuratul printre fratii impreuna slujitori ai lui Hristos. La staretia unde am
facut noviciatul l-am auzit exprimandu-se prin gura unor calugari: fratele cutare este un bun
crestin, temator de cele sfinte, iubitor al Domnului, dar ii cam place sa bea! Ei, tocmai acest dar
este menit sa schimbe toata perceptia publica asupra subiectului. O virgula pusa unde trebuie
denatureaza predicatul principal. Putem intelege mai bine despre ce este vorba analizand o profetie
a Oracolului din Delphi: Vei invinge, nu vei muri!. Daca cineva pune iscusita virgula asa: Vei
invinge nu, vei muri! obtine o cu totul alta informatie! Centrele de putere, indiferent ca isi extrag
doctrinele din democratie sau totalitarism recurg invaraiabil la propaganda, manipulare si
dezinformare pentru prezervarea intereselor. Politicienii, prin excelenta recurg premeditat la
dezinformare pentru a obtine voturile scontate astfel incat ei evita atent toate situatiile in care ar fi
obligate sa-si faca publice valorile. Inlocuiesc aceste principii si idealuri cu sondaje pana cand
existenta inlocuieste esenta cum bine scria Kara-Murza, fost sef Sector de dezvolatre in
Ministerul Stiintei si Industriei al Rusiei si autorul tezei de doctorat: Istoria si metodologia stiintei
si a tehnologiei. Una dintre lucrarile sale care studiaza tehnicile de care suntem interesati se
numeste Manipularea constiintei, publicata in 2000. Daca acum catva timp politica presupunea
existenta programelor, ridicarea problemelor, discutarea ideilor si un apel la ratiunea si intereselor
cetatenesti, toate acestea au fost inlocuite cu concurenta imaginilor politicienilor, imagini create in
conformitate cu legile publicitatii!. Intr-o alta ordine de idei, Kara Murza demonteaza mecanismul
manipularii politice pe care am putea-o inscrie intr-o formula de tipul: Daca nu ma accepti asa
cum sunt in realitate, voi deveni in aparenta asa cum vrei tu sa ma vezi! Astazi majoritatea
tarilor sunt inscrise in paradigma democratica, dar ar fi foarte bine sa cunoastem diferitele nuante
prin care este definita democratia. De exemplu, pentru latini aceasta insemna disparitia vointei
individuale in fata vointei si a initiativei comunitatilor. In schimb democratia anglo-saxona pune
centrul de greutate tocmai pe dezvolatrea vointei individuale si indepartarea statului din luarea
deciziilor colective. Mass-media care se poate traduce foarte bine ca mijloace de actiune asupra
maselor joaca un rol crucial in informarea sau dupa caz, dezinformarea populatiei. Vladimir
Volkoff, celebrul autor al cartilor: Tratat de manipulare si Dezinformarea vazuta din est atrage
atentia ca de indata ce manipularea constiintei s-a transformat intr-o tehnologie a controlului,
conceptul insusi al democratiei a devenit pur conventional si nu se mai poate utiliza ca un cliseu
ideologic. Asadar, conform acestei teorii, democratia care presupune cunoasterea si intelegerea
problemelor si prezenta unei optiuni rezonabile sub forma unui program politic a disparut lasand
locul unei uriase manipulari! Pentru un observator atent, traim astazi ceea ce Nietzche scria cu mult
inainte: Cum nu avem timp pentru reflectie si nici seninatate in reflectie, nu mai discutam opiniile
contrare, ci ne multumin sa le uram!. Pentru Kara Murza lucrurile sunt limpezi: Sa creezi
harababura in ganduri, sa le faci ilogice si dezordonate, sa-l fortezi pe om sa se indoiasca de
adevaruri vitale stabile este ceea ce-l face pe om lipsit total de aparare in fata manipularii!.
Uneori mass-media uitandu-si principiile de functionare se transforma in fabrici de produs zombie,
eviscerati, trepanati care executa in orb diferitele cerinte ale manipulatorului! Desi poate parea
paradoxal, parintele democratiei, presedintele Jefferson spunea: Nici un guvern nu poate exista
fara cenzura; acolo unde presa e libera, nimeni nu e liber! Astazi formele de propaganda,
manipulare si dezinformare sunt atat de performante incat se poate mima cu usurinta libertatea
presei. Manipularea devine lipsita de energie in fata cunoasterii si tocmai de aceea sistemele de
educatie sunt cele mai prejudiciate in statele conduse de manipulatori si nu de catre oameni politici
animati de idei de progres. Trebuie sa intelegem ca omul devine victima manipularii doar daca ii
este co-autorul. Asa a aparut ideea de moda, de turma. Stim ca animalele inteligente se comporta
mimetic. Omul adus la stadiul de indobitocire va actiona mecanic fara sa filtreze prin propriul
constient ansamblul de informatii primite sau generate. Daca imaginatia este condusa cu
indemanare poate contamina dispozitia sau chiar intentia actiunii in paturi foarte largi de oameni.
Asa cum in discoteci unii danseaza imitandu-i pe ceilalti, si in viata sociala, cine formateaza
opiniile unor categorii reprezentative poate impune ritmul si melodia! Este evident si istoria ne
sta marturie ca anumiti lideri charismatici, sau sarlatani notorii detin calitatea de a provoca diferite
stari ale populatiei, cu singura conditie sa se stabileasca initial un raport de incredere. Cum creierul

nu face clar distinctia dintre realitate si fictiune, arta manipularii consta tocmai in capacitatea de a
crea realitati la comanda.E ca si cum am sta toata ziua intr-un cinematograf crezand ca ceea ce
vedem se intampla aievea. Exemplele cele mai elocvente sunt bombardarea Irakului sub pretextul
ca Saddam Hussein detine arsenal atomic, asalturile NATO asupra Serbiei sub pretextul apararii
populatiei kosovare, uciderea evreilor in lagarele de concentrare naziste argumentul fiind ca
jidanii nu sunt oameni ci sobolani daunatori care atenteaza la insasi bunastarea camarilor
noastre, niste gandaci imensi care ne sufoca copiii in somn (fragment din discursul lui Goebels,
Munchen, 1940), bombrdarea unor populatii civile in Cecenia sub acuzatia ca ascunde teroristi si
exemplele pot continua, din pacate, aproape la nesfarsit!
Principiile dezinformarii
Conceptul este greu de definit insa putem gasi cateva directii asemanatoare care ne-ar putea intregi
si consolida viziunea despre dezinformare:
- minciuna
- siretlic (atunci cand dai de crezut ca te vei deplasa la dreapta cand de fapt tu intentionezi s-o virezi
la stanga)
- intoxicarea care consta in furnizarea de date eronate.
-propaganda pozitiva prin care se incearca implementarea ideilor proprii unei mase cat mai largi de
populatie ca fiind un adevar imuabil.
-propaganda negativa prin inducerea unei actiuni oribile pe care s-o atribui ulterior inamicului.
-influentarea.
Poate cea mai complexa abordare a dezinformarii ii apartine lui Vladimir Volkoff care o postuleaza
asa: Dezinformarea este o manipulare a opiniei publice, dar nu a indivizilor, in scopuri politice,
economice, militare, sociale, fara a se folosi de tehnici clasice de publicitate, prin alte mijloace de
tratare decat propaganda, a unei informatii verdice sau nu, neacordandu-se importanta
veridicitatii informatiei respective ci felului in care este prezentata (Dezinformarea, arma de
razboi)
Intr-un sens putem admite ca manipularea cu toate componenetele ei de dezinformare, propaganda
si agresiune info-energetica (psihotronica) este un mijloc de impunere a vointei unui individ sau
grup, actionand in mod distal asupra oamenilor prin programarea comportamentului lor. Asadar,
manipularea vizeaza constientul, inconstientul si subconstientul subiectului avand ca tinta finala
schimbarea comportamentului in asa fel, incat subiectul agresat sa creada ca a luat aceasta decizie
prin liber arbitru si nu prin conditionare! Simbolistica comunista, nazista, salutul militar, facerea
semnului crucii la ortodocsi care se deosebeste de cel facut de catolici, limbajul folosit fac parte din
arsenalul sistemului de a se impune mimetic prin confuzare si depersonalizare! Presa audio-vizuala
si scrisa a devenit o platforma de formare a constiintelor, insa interpretarea corecta a informatiilor
primite este dificila fara o cunoastere de ansamblu a contextului mai larg in care se deruleaza
informatia si atunci cand exista tendinta de manipulare sau dezinformare, se eludeaza constient
parti din subiect care ar ajuta consumatorul sa-si conceapa o proprie interpretare a informatiei. Asa
apar autoritatile fictive ale caror predicate nu se mai analizeaza ci se executa! In perioada
Inchizitiei, de exemplu, preotul avea autoritatea de a impune dogma: cine nu este cu noi, e
impotriva noastra! Astazi editorialistii care si-au construit un renume pot manipula aderentii prin
credibilitatea propriei semnaturi. In lumea democratica se intampla, din pacate prea adesea ca
minoritatea aflata la putere sa faca tot posibilul de a tine secrete tehnologiile si doctrinele care
permit manipularea constiintei publice. Schema este insa simpla: recompesarea generoasa a
oamenilor nostri si boicotarea, ridiculizarea celor care nu sunt cu noi! Kara Murza denunta fara
ocolisuri actiunile daunatoare ale mass-mediei in slujba oligarhiilor aflate la putere: Din cele 15
de milioane de soferi rusi, moare in fiecare an unul la o mie. In 1999, victimile terorismului cecen
au fost de una la un million. Si totusi, nu ne este frica sa conducem masina. Atunci de ce sa ne
temem de teroristi? Inainte de toate pentru ca puterile acestei lumi nu au interesul ca noi sa ne
temem de masini. S-ar prabusi niste industrii profitabile. De aceea televiziunile nu accentueza

riscurile sofatului, dar deruleaza cu obstinatie imagini cutremuratoare cu victime ale

atentatelor.Demonstratia lui Murza atinge cateva puncte nevralgice: Functia principala a
mediilor de informare in masa in socieatea civila consta, oricat de paradoxal ar fi acest lucru, in
transformarea cetatenilor intr-o multime enorma, desi dispersata in diverse locuri, datorita culturii
de masa si a unui flux unic de informatie! Este lesne de observat tendinta de uniformizare a
presei, prin tabloidizare, dar mai ales monopolizarea informatiei pe toate canalele de stiri, cu unele
exceptii, din ce in ce mai izolate. Ca sa intelegem si mai bine cum functioneaza dezinformarea sa
luam un exemplu din istoria celui de-al doilea razboi mondial: Dupa ocuparea de catre armata
germana a unei regiuni din URSS, localnicii din provincial Krasnodar au fost anuntati ca o coloana
de prizonieri rusi va traversa orasul iar populatia le va putea furniza provizii. Evident, foarte multi
s-au strans cu merinde, haine, insa in locul prizonierilor, prin multime au trecut camioane cu soldati
germani raniti pe front. Fara sa stie, localnicii au fost protagonistii unui film propagandistic difuzat
in Germanai si in tarile ocupate de ea prin care se demonstra calduroasa primire a soldatilor nemti
de catre populatia rusa recunoascatoare ca a scapat de sub jugul bolsevic! Un exemplu mai recent a
fost Razboiul din Golf unde exercitiile militare erau programate in functie de prime-time-ul
principalelor televiziuni de stiri. Ce rost ar fi avut explozia dramatica a Palatului din Groznii, din
1995 daca nu ar fi fost trimis in direct prin intermediul presei, in toata lumea, sau prabusirea
Turnurilor Gemene din New York, in septembrie 2001, daca nu ar fi exista imaginile! Stim astazi,
cu totii ca o imagine valoreaza cat 1000 de cuvinte!
Limbaj, manipulare si dezinformare
Daca La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu
intelegem ca apartinem cu totii unui urias imperiu universal al Logosului. Tatal Ceresc ne-a
inzestrat cu puterea de a numi lucruri! Dictonul latin nomen omen (numele este o prevestire) arata
puterea aproape absoluta a cuvantului! Intr-un discurs tinut la Milano, in 1936, Mussolini a afirmat
ca toate cuvintele au o forta magica enorma. Hitler a reusit prin discurs sa puna in dinamica un
popor intreg si chiar o jumatate de planeta, subjugata fortei de seductie a ideilor exprimate. In
democratie, forta bruta, represiva a sistemului este inlocuita cu o metodologie mult mai subtila.
Cercurile de putere, in lumea libera, constiente de puterea vibratorie a cuvintelor se straduiesc sa
creeze un limbaj propriu (aceeasi limba de lemn ca in sistemele totalitare) neinsufletit,
depersonalizat. Discursul politic modern este lung, steril, gaunos si nu transmite nici o idee
inaltatoare ci prin repetitie mecanica se induce mimetic publicului un predicat sub forma unui
adevar! Pornind de la aceasta constatare, Kara Murza scrie: Cuvantul poseda o forta magica si a
da un nume fals este tot atat de important in manipularea constiintei ca si faptul de a-i furniza unui
spion pe timp de razboi acte false si uniforma adversarului, iar Vladimir Volkoff devine si mai
critic: Folosirea unui limbaj desacralizat reprezinta poate cel mai mare pacat, cea mai mare
blasfemie a stapanitorilor lumii actuale. In 1984, George Orwel transpune excelent conceptul
prin cele trei sloganuri aflate pe Ministerul Adevarului: Razboiul e pace; Libertatea e sclavie;
Ignoranta e putere! Cuvintele si-au pierdut sensul primordial, iar mass-media se face vinovata, prin
ignoranta, lacomie si chiar rea credinta de folosirea cuvantului intr-un mod arbitrar.Revenim la
remarcile caustice ale lui Murza: Limba indigena pe care copilul a invatat-o in famile, pe strada,
la piata este sistematic inlocuita cu o limba corecta, predata de profesionisti retribuiti, de ziare,
radio si televiziune tocmai pentru ca oligarhii puterii isi doresc extirparea limbii indigene care-l
cufunda pe nativ in traditiile si credintele ancestrale. El nu poate fi manipulat si dezinformat prin
acest limbaj natural, tocmai de aceea societatea industriala si consumista adopta un nou limbaj
plin de neologisme si termeni tehnici din alte limbi, pentru a confuza si mai mult utilizatorul si
pentru a facilita astfel metodologia manipularii! Pentru a intelege mai bine ce inseamna limba
corecta gasim o posibila definitie in cartea Marile manipulari din epoca moderna de Bernard
Raquin. In linii foarte mari, ea ar putea suna cam asa: este limba jurnalistului citind un un text
furnizat de redactorul sef, care a redactat materialul in functie de opinia sefilor sai. Este o retorica
impersonala creata de un intreg lant automat de functionari platiti, un flux unilateral de cuvinte

indreptate asupra unui grup de persoane in scopul de a le convinge de ceva! Bizar, dar statistic
demonstrat, aceste persoane incep sa vorbeasca exact aceasta limba, renuntand fara sa-si dea seama
la limba naturala, fiind asadar mult mai usor de controlat! Populatia atat de diversificata din SUA a
ajuns sa slujeasca ordonat directivele sistemului prin folosirea unui limbaj artificial. Astfel urmasii
sclavilor de acum doua secole din sudul Statelor Unite, prin folosirea sistematica a limbii engleze in
defavoarea celei native ajung sa se comporte asemanator ca fostii lor asupritori. In Razboiul din
Vietnam, soldatii de culoare au dat dovada de o cruzime teribila impotriva prizonierilor. Protejati de
cuvinte fara sens cum ar fi de exemplu victime colaterale, militarii isi pot justifica asasinarea unor
civili. Se poate ajunge pana la paradoxuri semantice hilare, daca n-ar fi ingrozitoare. Iata un
comunicat al unui colonel de aviatie din perioada razboiului din Vietnam: Un sat se opunea cu
atata incapatanare pacificarii, incat ne-am vazut nevoiti sa-l stergem de pe suprafata pamantului!
Un alt exemplu de manipulare crasa este intalnit in Revolutia Romana transmisa in direct la TVR.
Se pot identifica usor cele trei predicate/argumente ale unei transmisii de informatii viciate:
conductele de apa potabile otravite, grupuri de teroristi care asasineaza populatia dezorganizata,
numarul victimelor 60.000, samd! Imposturile verbale sunt amendate atat de consumatorii lucizi,
cat si de teoreticieni ai manipularii cum este cazul lui Neceav, expert in terorismului rus si autorul
unui best seller politic Catehismul revolutionar: Manipularea se comporta intotdeauna imoral, nu
exista manipulare pozitiva. Acesta este adevarul. Coruperea lui nu poate fi decat opera
mincinosilor.Iata, formula <este un calau , sau un mare om?>daca ne gandim la ea, tradeaza
imediat manipulatorul. Elementele sale legate intre ele de conjunctia <sau> formeaza categorii
incomensurabile. E ca si cum l-ai intreba pe un copil ce iubeste mai mult ciocolata sau pe maicasa? In hiper lucidul roman 1984, Orwell descrie principiile crearii unui limbaj nou care sa
permita controlul mental al comunicatorilor. Kara Murza scrie: este o limba artificiala cu
schimbare de semnificatii. Aceasta non-limba, dusa pana la telurile sale logice, este limba
societatii contemporane, limba presei! Dar sa revenim la Orwell. In anti-topia sa descrie
metodele implementarii unei societati de tip nou in care sistemul controleaza totul, inclusiv mintile
oamenilor. Pentru atingerea scopului s-a renuntat la vechea limba pentru ca era prea personala,
vocabularul a fost diminuat considerabil. Au fost aprobate doar cuvintele corecte, astfel incat un
gand anti-sistem, tendentios, eretic sa nu poat fi dus pana la capat din lipsa cuvintelor care sa
desemneze actiunile respective, abrevierile inlocuiesc cuvintele si faciliteaza pierderea
semnificatiilor profunde. (vezi noul limbaj internaut, pe messenger etc). Orice om de bun simt
intelege ca Orwell nu a scris fictiune ci a intuit paradigma in care noi traim, astazi!
Revenind la limbajul corect, el este utilizat adeseori in discursurile politice, dar si in anumite
articole de fond, sau prezentari de stiri cu intentia evidenta de a capota publicul, a-l obosi cu multe
cuvinte fara fond si a-i transmite subliminal cateva propozitii simple cu potential activ: cumpara,
voteaza, iesi in strada, revolta-te, etcAlexandra Vitteau, profesor la Institul Francez de Presa din
cadrul Universitatii Paris II are un curs prin care demonstreaza ca oricine poate folosi cateva frazecheie, care nu inseaman, propriuzis nimic, dar care se constituie intr-un text sablon utilizat in
discursul mediatic.Metodologia este relativ simpla. Se imparte fraza comunicata in trei faze
distincte, apoi se mixeaza cuvintele intre ele, ca in tabelele de mai jos:

Faza I

din cauza
considerand
oriunde ne duce
tinand cont
avand in vedere
in ce priveste
in cazul particular
oricare ar fi
ca urmare
atata vreme cat va dura

situatiei
prezente
conjunctura
actuala
criza
care ne preocupa
de
inertia care ne apartine
impasul
indus
extremitatea
conjuncturala
al degradarii moravurilor
conteporane
sinistroza
acestui inceput de mileniu
a dualitatii
situatiei societatii
scaderea increderii
din aceste vremuri din urma
Faza a II a
se cuvine
sa studiem
toate
trebuie
sa examinam
fiecare dintre
avem datoria
de a tine seama
de majoritatea
este preferabil
sa luam in considerare
toate
ar fi interesant
sa anticipam
ansamblul
nu trebuie sa neglijam
sa imaginam
suma
nu putem
sa nu ne preocupam
de totalitatea
e necesar
sa ne interesam
de globalitatea
ar di bine
sa avem in minte
toate
trebuie de urgenta
sa ne amintim
anumite
Faza a III a
solutii
de conceput
deznodaminte
posibile
problematice
deja in posesia noastra
cai
oferindu-ni-se
alternative
de bun simt
Iata ce poate iesi din amestecarea acestor componenente intr-o fraza tip limbaj corect:
Considerand criza care ne prejudiciaza, trebuie sa anticipam toate problematicele care pot fi
concepute. Sau: Atata vreme cat va dura dualitatea situatiei care este a noastra, nu trebuie sa luam
in considerare globalitatea alternativelor posibile.
Vladimir Volkoff in Mica istorie a dezinformarii concepe un alt tabel care permite crearea si
utilizarea a 1600 de formule, care nu spun mai nimic dar care se inscrie perfect in limbajul
corect. Pe prima coloana sunt verbe, pe a doua complemente, pe a treia adjective si in sfarsit pe
ultima, tot complemente. Daca luam un verb din coloana A, ii adaugam un complement din B, un
adjectiv din C si alt complement din D obtinem mecanica unui discurs manipulator.

A reactualiza

transparenta

esentiala

A da dovada de

dimensiunea

pastorala

A anima
A ne alatura
A fi atent la
A raspunde
A programa
A promova
A constientiza
A ne asuma
A fi interpelat de
A ne simti
raspunzatori de
A elibera
A concepe
A aprofunda

impartasirea
angajamentului
apelul
urgentei
abordarea
responsabilitatea
prioritatile
riscul
ambivalenta
complementaritatile

ecumenica
sociologic
ecleziastic
teologice
colegiala
nesecurizanta
comunicarii
extrem de bogat
plurala
etnice

contextul
schema
dialectica

deslusit
constrangatoare
fundamentala

A manifesta
A exprima
A revigora
A identifica
A asuma

schimburile
solidaritatea
proiectul
ancorarea
probabilitatile

iradiante
caritativa
festiv
imperativa
aprofundate

a diferentelor
noastre
a problemei
tineretului
a catehismului
al echipei
a ceea ce traieste
a realitatii umane
a paturii locale
a atentiei noastre
a analizelor noastre
al cautarii noastre
a celulelor de baza
ale lumii
al mediilor politice
a diverselor valori
a raspunsurilor
noastre
ale militantismului
a gestului uman
al celebrarii
a necesitatii
ale cercetarilor
specialistilor

Exemplu: A exprima solidaritatea caritativa a gestului uman! (sic)

Tehnici de manipulare si dezinformare
In epoca moderna se utilizeaza aproape tot arsenalul publicitar atunci cand se vizeaza manipularea
constiintelor. De exemplu, reclamele vizeaza un public masculin si care asociaza produsului de
baza imaginea unei femei voluptoase vand mai bine decat cele strict informative intrucat,
inconstient cumparatorul spera ca va primi si fata cadou. Atat Volkoff cat si Murza identifica trei
timpi in dinamica dizinformarii de inspiratie publicitara. Sa presupunem ca subiectul manipulator
este un politician:
1. Se ambaleaza produsul astfel incat sa fie permise toate tehnicile publicitare.
2. La televizor mesajele politice vor fi intrerupte de publicitate neutra, dar care sa creeze
dispozitia publicului de a inghiti si discursul politic. (clipuri sociale, etc)
3. Mesajele politice ofera credibilitate si seriozitate mesajelor publicitare.
Iata concluzia lui Kara Murza in Manipularea constiintei: Figurile imaginative ale publicitatii il
conving pe spectator de veridicitatea informatiilor, dupa care predicatele considerate adevarate
intaresc efectul magic al publicitatii: un reportaj obiectiv creaza inertia increderii care se extinde
asupra publicitatii de dupa, in timp ce spoturile publicitare, creatoare de emotii, pregatesc terenuil
pentru asimilarea ideilor inscrise in reportajul obiectiv. Cel mai notoriu exemplu il reprezinta
R.Price, consilierul presedintelui Noxon si cel care ii scria discursurile si care afirma in 1968:
Trebuie modificat nu omul, ci impresia pe care o da el. Or, aceasta impresie depinde deseori mai
mult de mass-media decat de candidatul in sine.
Pentru a obtine efectele scontate sunt necesare cateva calitati si conjuncturi. Totul depinde de doi
factori:
- oportunitate (trebuie alese momentele cheie de lansare a mesajului manipulator)

pregatire (atat din punct de vedere tehnic cat si psihoactiv prin creerea unui mediu cultural
in care destinatarul mesajului sa fie pregatit mintal si afectiv pentru a recepta ideile dorite si
a le insusi ca atare.
Informatia este conceputa intr-un limbaj accesibil si celor cu un IQ sub mediu. Comunicatorul nu
impune ci stimuleaza. El nu se mai adreseaza constientului ca sistemele totalitare, ci
inconstientului, penetran subconstientul cu tehnici emotionale. Astazi nu se mai ordona: faceti asa
si nu invers ci se stimuleaza emotiile primare ca individul manipulat sa aiba senzatia ca opteaza in
functie de propriul sau liber arbitru. In Razboiul psihologic, o echipa de cercetatori militari
specialisti in dezinformare scriau inca din 1954: Misiunea manipulatorului este de a adetermina
corect orizontul aspirational al victimei si de a-i pacali constientul adresand impulsuri direct
inconstientului trecand de filtrul subconstient. Controland acest sub ego, manipulatorul incheie o
alianta cu zonele intunecate si abisale ale inconstientului stimuland diferite efecte neuronale cum
ar fi frica, teroarea, ura, stresul, agitatia, idolatria etc
Atentatele de la WTC din septembrie 2001 au adus in discursurile prezidentiale ale lui Bush jr.
predicatele stresului si ale fricii. Preluate de presa, sintagme ca razboi total inpotriva terorismului
au permis instaurarea unui regim politienesc. Acelasi lucru s-a intamplat in Rusia lui Putin dupa
atentatele cecenilor din Groznii. Ca sa nu mai vorbim de tehnicile de propaganda si manipulare
bazate pe ura de rasa, de clasa, intoleranta religioasa si inter-etnica! Ca sa convingi un om sa ia
viata unui semen de-al sau trebuie sa-l convingi mai intai ca face un bine global, ca victima este un
monstru, un demon. Nu degeaba a aparut sintagma: axa raului!
Specialistii in manipulare au identificat temerile de care omul se exorcizeaza prin exteriorizare, prin
spectacol mediatic. Teama de moarte este foarte des folosita in acapararea atentiei publice. Nu este
un secret pentru nimeni ca batranii citesc cu o oarecare voluptate anunturile mortuare, ca stirile
violente fac cea mai mare audienta. Un specialist american in comunicare, Mark Wiezer noteaza:
Moartea este o valoare certa, deorec ce omul afla cu placere ca altcineva a murit, in timp ce el
continua sa traiasca. Dupa moarte, alte atribute care fascineaza si magnetizeaza publicul sunt
violenta si sexul. Astfel beneficiarul comunicarii mediatice este corupt, i se atata artificial cele mai
nesanatoase instincte si astfel el consimte sa cada in plasa manipulatorului, devenind din ce in ce
mai dependent de un set iluzoriu de placeri intense. Intre Eros si Thanatos se afla maximul de
competenta al manipularii constiintei. Putem sa fortam o generalizare, dar daca privim atent
produsele media ne mai linistim putin, prin care sa subliniem deontologia producatorilor de
televiziune: Interesul nostru este sa-i oferim publicului ceea ce el cauta: senzationalul. Pe cine ar
interesa o stire cu un doctor caruia i-a iesit o operatie, sau un preot care propovaduieste binele?
Sunt banalitati. Audienta apare odata cu socul. Daca un preot violeaza un baietel, sau medicul isi
inseala sotia cu una dintre paciente si aceasta din urma, cuprinsa de deznadejde se arunca pe
geam, toate astea starnesc interesul unor categorii largi de public, din toata lumea, indiferent de
rasa, sex sau religie! Cinic, sumbru, dar din pacate adevarat! Reality show-urile, prin banalizarea
intimitatii pregatesc terenul unui Big Brother social. Daca nazismul sau comunismul ar fi beneficiat
de tehnicile de control de astazi, libertatea individuala si democratia ar fi ramas niste utopii s.f!
V. Categoriile dezinformarii
1.
2.
3.
4.
5.
6.

prin cuvant
prin numar
prin repetitie
prin zvon
prin clisee
prin imagine

1.Prin cuvant: Se aplica etichetarea. Adversarul este asociat cu un mit intunecat, malefic la care
vibreaza constiinta de masa. (corupt, anti-semit, mafiot, bolsevic, fascist, taliban, securist etc).
Consecinta imediata este ca publicul sovaielnic, neinformat se va departa de cel etichetat. Cei care
poarte etichete sinistre vor fi obligati sa-si consume enorm de multa energie in incercarea de a se
curata.
2. Prin numar: Este foarte greu pentru un spectator sau cititor sa verifice daca la un miting au fost
10.000 sau 60.000 de manifestanti. Specialistii stiu ca spre deosebire de cuvant sau metafora,
numarul poseda autoritatea matematica a rigorii, preciziei si impartialitatii. Pornind de aici si mai
ales de la remarca lui Michel Focault: limba numerelor este absolut indispenabila dominatiei
ideologice s-a conceptualizat unul dintre principalele obiecte de manipulare. Aici nu are
importanta daca numarul este plauzibil sau autentic, nici macar verosimil, el impunandu-se prin
sine! In piata Victoriei au manifestat impotriva guvernului peste 100.000 de pensionari!
Institutele de sondare manipuleaza dupa bunul plac statisticile fara sa poata fi verificate.
3. Prin repetitie: Marele propagandist Goebels spunea ca daca repeti de 1000 de ori o minciuna ea
devine un adevar acceptat de toti cei care inzestreaza cu valoare afirmatia. Asadar mijlocul de
actiune cel mai eficace in manipulare este repetitia constanta a acelorasi afirmatii, din medii si
unghiuri diferite, pentru ca publicul sa se obisnuiasca cu ele, incetand in a le mai filtra cu propria
ratiune, inlocuita pe nesimtite de credulitatea! Gustave le Bon nota: repetitia sfarseste prin a se
integra in adancul inconstientului, acolo unde se nasc motivele actiunilor noastre.
4. Prin zvon: Lansarea de noutati care sa nu necesite o verificare imediata permite reptarea unei
minciuni fara nici un risc. Credibilitatea celui care lanseaza zvonul este necesara, iar daca i se
alatura alti comunicatori din medii diferite care confirma zvonul respectiv se poate obtine un adevar
fara continut.
5. Prin clisee: Este mult mai ingurgitabila o minciuna daca ea se bazeaza pe un cliseu intiparit in
inconstient. De exemplu stim ca tiganii sunt predispusi unei pareri colective precare si atunci poti
stimula cateva sinomime artificiale: tigan-hot! Manipulatorul, in acest caz de dezinformare va
utiliza clisee negative care sa genereze frustrari, nemultumiri. Cliseele justifica actiuni adeseori
imorale: Noi suntem de acelasi sange, impartasim aceleasi valori, cine nu este cu noi, evident este
impotriva noastra Teoriile conspiratiei se bazeaza pe clisee standard: evreu-negustor; germanserios; tigan-hot; musulman-terorist, etc. Un teoretician al presei, americanul W. Lippman
considera ca procesul de asimilare a informatiei este de fapt adaptarea mecanica a unui fenomeni
inca necunoscut la o formula generala stabila, stereotipa.Drept pentru care, presa trebuie sa
efectueze standardizarea fenomenului care face obiectul informatiei. Redactorul ignorand de buna
voie nuantele sa va baza pe stereotipii si pe opinii de rutina ca sa convinga consumatorul sa
asimilezea stirea fara efort, fara ezitare, fara conflict interior si mai ales, fara analiza critica
6. Prin imagine: O imagine face cat o mie de cuvinte! Pornind de la aceasta butada, specialistii
in manipulare sunt de acord ca prin imagine mesajul va evita simtul critic al beneficiarului si va
penetra fara cenzori adancul inconstientului. Aici tehnica se aseamana cu cea publicitara.

CAP.III INFORMARE SI DEZINFORMARE IN MASS-MEDIA

Dezinformarea este un termen aparut recent In limbajul de specialitate, desi se practica Inca
din antichitate. Este indisolubil legata de informatie, care poate fi viciata In numele unor scopuri
bine definite. Sunt concluziile la care a ajuns Vladimir Volkoff, autorul lucrarii Tratat de
dezinformare, aparuta la Editura Antet si pe care le prezentam cititorilor nostri.
Trebuie facuta o distinctie clara Intre un fapt si o informatie. Ploua nu este o informatie, ci un
fapt. Acesta devine informatie In momentul In care este comunicat de cineva unei alte persoane, fie
direct, prin metoda gura/ureche, fie mediat, prin telefon, ziar, radio, televiziune etc. Pe parcursul
procesului de transmitere a informatiei pot aparea involuntar sau dimpotriva, intentionat
distorsiuni, omisiuni, adaugiri de elemente noi etc. care sunt tipice dezinformarii.
Orice informatie presupune prezenta a trei variabile, In care nu se poate avea deloc Incredere:
informatorul (care poate face o confuzie Intre ploaie si stropii unui aspersor, de pilda), mijlocul de
comunicare (telefonul se aude slab, permitand confuzii Intre cuvinte, sau scrisoarea este caligrafiata
cvasiindescifrabil, ceea ce duce la acelasi rezultat etc.), informatul (care poate crede ca
informatorul exagereaza). Toate aceste elemente ne sugereaza faptul ca aproape orice informatie
este supusa riscului denaturarii. De aici rezulta ca: informatia nu contine niciodata adevarul suta la
suta.
Termenul de dezinformare a aparut pentru prima data In limba rusa, dupa al doilea razboi
mondial, si avea rolul de a desemna practicile exclusiv capitaliste care urmareau aservirea
maselor populare. De aici, termenul a trecut In limba engleza, cu Intelesul de scurgere deliberata
de informatii care induc In eroare. In Franta, notiunea a aparut In 1974 si era definita drept
utilizare a tehnicilor de informare, In special de informare In masa, pentru a induce In eroare, a
ascunde sau a travesti faptele.
Bazele fundamentale ale dezinformarii au fost puse In antichitatea chineza (aproximativ
secolul V I.Hr.) de generalul Sun TzI, In cartea sa intitulata Arta razboiului. Postulatele acestuia
erau urmatoarele:

arta suprema a razboiului consta In a Invinge dusmanul fara lupta;

toata arta razboiului se Intemeiaza pe Inselatorie;

un stat inamic trebuie ocupat intact; ruinarea acestuia este o politica inferioara. Pentru
aceasta:

trebuie discreditat tot ceea ce merge bine In tara adversa;

reprezentantii claselor conducatoare ale tarii adverse trebuie determinati sa Intreprinda

actiuni ilegale. Reputatia lor trebuie subminata prin orice mijloace si, la momentul oportun, acestia
trebuie supusi oprobriului public;

trebuie raspandite discordia si galceava Intre cetatenii tarii adverse;

tinerii trebuie Intaratati Impotriva batranilor;

traditiile adversarilor trebuie ridiculizate.

ZIARUL, CARTEA, DEZINFORMAREA

Exista trei evenimente majore care au dus la dezvoltarea exploziva a tehnicilor de
dezinformare: aparitia tiparului (1434), a primului periodic (Kln, 1470) si consacrarea opiniei
publice In viata politica a Occidentului (Incepand cu secolul XVIII).
Ziarul si cartea au ajuns rapid sa consacre un principiu In spatele caruia dezinformarea putea lua
orice forma sau dimensiune: este adevarat, fiindca am citit cu ochii mei! Ziarul si cartea, intrand In
toate caminele In care cel putin o persoana stia sa citeasca, aveau sa priveze rapid puterea regala de
monopolul deciziei, iar puterea ecleziastica de monopolul cunoasterii. Pe de alta parte, prin
intermediul acestor doi vectori, autorii sau cei care stateau In spatele lor puteau sa manipuleze In
voie constiinta publicului cititor, oferindu-i informatii unilaterale, adevaruri prefabricate si
conceptii contaminate de ideologii partizane.
Aparitia radioului
Epoca de glorie, In materie de dezinformare a acestei inventii a fost atinsa In cursul celui de-al
doilea razboi mondial si In perioada de ascensiune a comunismului, care i-a urmat. Virtutile
radioului In potentarea dezinformarii au fost speculate In mod genial de Goebbels si Lenin. Cel
dintai era de parere ca o minciuna repetata de o mie de ori ramane o minciuna, dar o minciuna
repetata de un milion de ori devine adevar, radioul fiind instrumentul perfect pentru a repeta o
minciuna de milioane de ori. Cel de-al doilea credea sincer ca a spune adevarul este o prejudecata
burgheza meschina; In consecinta, radioul era utilizat la maximum conform acestei axiome, iar
adevarul era ocolit cu mare grija.
Limba de lemn
Limba de lemn, utilizata atat In scris, cat si In vorbire, In ziare, carti si la radio, este considerata
capodopera dezinformarii, deoarece este imposibil de folosit de cineva fara ca acesta sa nu devina
In acelasi timp si dezinformator si dezinformat. Principalele caracteristici ale limbii de lemn sunt:
caracterul
impersonal
si
pasiv al
frazelor
(relatiile
reciproce
s-au
strans, Intr-o atmosfera de stima si respect reciproc, s-au exprimat urari etc.), abundenta
mijloacelor lingvistice care servesc la accentuarea obligativitatii (a trebui, a fi dator, cu necesitate,
negresit, obligatoriu, neabatut etc.), maniheismul (lipsa nuantelor, Impartirea stricta In doar doua
categorii ale oricarui domeniu sau multimi de oameni buni si rai, prieteni si dusmani, devotati si
tradatori, abstract si concret, general si particular, obiectiv si subiectiv etc.), metaforele si
personificarile excesive (hidra capitalista, parintele popoarelor cu referire la Stalin etc.), codificarea
(anumite cuvinte, ca revizionist sau dusman al poporului, dau semnalul de atac; altele, precum
lipsa de vigilenta revolutionara, servesc drept avertisment sau amenintare etc). Limba de lemn nu
este apanajul exclusiv al comunistilor. Toti specialistii medicii, juristii, militarii, preotii, filosofii
etc. au limba lor de lemn. Diferenta consta In faptul ca respectivele jargoane specializate
Inseamna ceva, cel putin pentru cei initiati, si deci nu sunt dezinformatoare nici pentru cei ce le
Inteleg, nici pentru cei ce nu le Inteleg.

Cum se practica dezinformarea

Exista numeroase moduri de a trata o informatie, In asa fel Incat ea sa devina apta pentru o
actiune de dezinformare:
Negarea faptelor (Nu este adevarat ca X i-a furat banii lui Y).
Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y, ci dimpotriva, Y i-a furat banii lui X).
Amestecul dintre adevar si minciuna (Este adevarat ca X i-a luat banii lui Y, dar asta
din cauza faptului ca Y Ii datora lui X acei bani, pe care refuza sa-i mai dea Inapoi).
Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost gasiti la X nu este furtul, ci faptul
ca X i-a gasit pe o alee In fata casei lui Y).
Estomparea (Se face prea multa galagie pentru o suma atat de mica; altii fura miliarde
si nu patesc nimic!).
Generalizarea (Toata lumea fura In Romania; cum de l-ati gasit tocmai pe X tap ispasitor?).
Utilizarea partilor inegale (In cazul mediatizarii furtului, se va acorda un spatiu restrans
faptului In sine, iar evidentierea calitatilor morale si ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spatiu
mult mai mare).
Utilizarea imaginii In dezinformare
E adevarat fiindca am vazut este o afirmatie puternic Inradacinata In psihicul uman, mai
puternica decat cea mentionata anterior, respectiv E adevarat pentru ca am citit.
Iata cateva din avantajele imaginii In materie de dezinformare:

este literalmente incontestabila;

informatia vizuala nu are nevoie sa treaca prin creier pentru a ne afecta inima sau pornirile
instinctuale;

imaginea, prin natura ei, se preteaza la toate manipularile posibile: selectie, Incadratura,
unghi de filmare, animatie, trucaje etc.;

imaginea se adreseaza maselor Intr-o masura mai mare decat cuvantul, este usor de
perceput, usor de reprodus si devine imediat subiect de conversatie.
Definita drept paradisul dezinformatorilor, televiziunea ofera o Intreaga serie de facilitati care
devin Insa foarte usor constrangeri. Materialele trebuie sa fie scurte. Trebuie sa schimbam subiectul
Inainte ca telespectatorul sa schimbe canalul (este una din regulile producatorilor), iar difuzarea
informatiilor depinde de orele la care se produc evenimentele (daca un eveniment se produce dupa
ora 23.00, este posibil sa nu se vorbeasca nici a doua zi de el). Scurtimea Impiedica orice
aprofundare a subiectului, iar momentul producerii unui eveniment poate duce la omiterea lui din
jurnalele de stiri.
Puterea imaginii este atat de mare, Incat prima impresie ramane de nezdruncinat,
dezmintirile ulterioare avand efecte minime.

CAP.IV RAZBOIUL INFORMATIILOR

Acesta este un concept stabilit pentru prima data de americani si consta In utilizarea
ofensiva si defensiva a sistemelor de informare pentru a exploata, corupe si distruge informatiile si
sistemele de informare ale adversarului, protejandu-se Insa propriile informatii si sisteme.
Din punct de vedere militar, informatia este de acum considerata a cincea dimensiune a oricarei
batalii, alaturi de dimensiunile pamant, mare, aer, spatiu. Razboiul din Golf, de exemplu, a
reprezentat mai mult triumful informatiei decat cel al armamentului, strategiei sau al moralului
trupelor.Culmea cea mai Inalta a dezinformarii a fost atinsa gratie mediilor electronice de
informare. Internetul se bazeaza mai putin pe calitatea informatiei si mai mult pe capacitatea de
cristalizare a unor opinii difuze. Asemenea unui teren propriu-zis, terenul cibernetic apartine celui
care Il acapareaza mai Intai. Majoritatea navigatorilor pe Internet sunt dirijati Intotdeauna spre
aceleasi site-uri, aceleasi solutii, aceleasi Intreprinderi, dincolo de care nu fac decat rareori efortul
sa mai caute. Ideea manipularii informatiilor a aparut din nevoia mobilizarii populatiei civile ca o
parte a efortului de razboi. Daca initial aceasta manipulare, In special a sentimentelor, avea drept
scop recrutarea unui numar cat mai mare de voluntari, In ultimii 30 de ani tipologia conflictelor
militare s-a modificat spre o profesionalizare a participantilor si spre o restrangere a ariei
geografice In care se desfasoara conflictul. Fenomenul globalizarii, efectul difuzarii unor informatii
asupra economiei face In ultimii ani, ca anumite teme sa nu fie mentionate In presa, In special din
cauza obsesiei Wall Street si a variatiei pretului actiunilor. Intr-o economie ce se sprijina
pe prezenta investitorilor de portofoliu In piata, orice conflict militar prost dirijat din punct de
vedere mediatic poate declansa crize majore.
Omisiunea, fragmentarea, minciuna sunt instrumentele folosite pentru manipularea massmedia. O atitudine perfect scuzabila daca luam In calcul cercetarile sociologice: 86% dintre
americani folosesc televiziunea ca instrument principal pentru a se informa asupra razboiului. Doar
51% dintre acestia citesc un ziar. Putem banui ca, In mare, proportiile se respecta si In Europa sau
oriunde In lume. Astfel se explica existenta unei unitati speciale In armata americana, 4th
Psychological Operation Group, cantonata la Fort Bragg si avand In componenta 1200 de militari,
special antrenati In operatiuni psihologice.
Responsabilitatea militarilor este extrem de mare, pe langa considerente ce tin de strategie,
trebuind sa ia In calcul si influentele unui foc de arma, tras undeva In Asia, asupra economiei. De
cele mai multe ori, militarii manipuleaza mass-media prin restrictionarea informatiilor care pot fi
prezentate, publicul nestiind ca fiecare imagine difuzata este previzionata de Pentagon, ca fiecare
corespondenta trimisa de pe front este supervizata de un ofiter specializat In tehnici de public
relations.
Presa americana este prima supusa manipularii, dezvoltarea retelelor de televiziune americane,
prestigiul jurnalistic al unor reporteri avand un dublu efect: pe de-o parte devin surse de
credibilitate, pe de alta parte sunt vectori de informare. Majoritatea conflictelor militare din
ultimii 50 de ani au nascut disensiuni majore Intre reporteri si personalul militar Insarcinat cu
informarea asupra mersului operatiunilor. De multe ori, reporterii care nu respectau conduita
impusa de ofiterii de presa ai Pentagonului erau marginalizati.

Campanie de informare = campanie de dezinformare.

Aceasta este viziunea militarilor asupra rolului presei Intr-un conflict militar. Prima tentatie
este aceea de a arunca Intreaga vina In spatele armatei, care nu are interesul sa prezinte soldati
americani, britanici sau francezi ucisi, care nu vrea sa admita ca presa se poate comporta
independent. Pe de alta parte trebuie sa ne gandim ca imaginile transmise de CNN din Somalia, cu
militarii americani ucisi si tarati pe strazile din Mogadiscio pe post de manechine fara viata, au
declansat o puternica emotie In SUA, determinand retragerea contingentului american. Sistemul de
pol de presa a fost aplicat In interventia din Panama (1989). Atunci a fost selectionat un grup de
ziaristi care au putut Insoti trupele americane de interventie si care au transmis reportaje live.
Debutul transmisiilor In direct dintr-un conflict militar de proportii a fost facut In Coreea. Se poate
spune ca atunci a avut loc faza romantica. Victimele americane nu erau aratate, iar transmisiile erau
marcate de optimism.
Probabil ca cel mai bun exemplu de manipulare a fost razboiul din Vietnam.
Rezolutia Golfului Tonkin, august 1964, cea mai apropiata de o declaratie de razboi,
prevedea ca presedintele SUA este autorizat sa foloseasca orice mijloace pentru a stopa atacurile
viitoare ale Vietnamului de Nord asupra vaselor americane. Presedintele Johnson a ordonat
represalii ca urmare a unor noi atacuri ale nord-vietnamezilor, desi In realitate, nu existase un al
doilea atac. Adevarul a iesit la iveala mult timp dupa finalul conflictului. Tot In razboiul din
Vietnam, o cercetare ulterioara a dovedit ca majoritatea reportajelor de lupta erau furnizate de
serviciile de relatii publice ale armatei, care numai In 1971, au cheltuit peste
200 de milioane de dolari ca sa Imbunatateasca imaginea. Serviciile de relatii publice ale armatei au
Inscenat manevre ale armatei sud-vietnameze, acestea fiind filmate de operatori militari si difuzate
In SUA prin statii mici de televiziune care nu aveau fondurile necesare finantarii unor
corespondenti de razboi.
Filmul si televiziunea au creat o imagine cu totul distorsionata despre razboi. Acolo, pe
ecran, au loc ambuscade spectaculoase, acte de bravura evidente, se poarta dialoguri pline de
miez, tensiunea creste si descreste pentru a impresiona spectatorul. In fond, are loc o minutioasa
punere In scena. Dar demn de remarcat, aceasta punere In scena ignora In mare masura realitatea
luptei. In alte genuri de film (drama familiala, drama psihologica, filmul erotic), publicul este
familiarizat cu realitatile descrise si de aceea e mai greu de manipulat. Dar Intr-un film de razboi se
poate Intampla virtualmente orice, pentru ca un procent redus din randurile publicului a tras
vreodata cu arme de foc iar din randul acestora un procent infim a luat parte vreodata la actiuni de
lupta.
Razboiul prezentat de filme este o succesiune de acte de violenta spectaculoasa, de actiuni
rapide si de rezultate clare. In realitate Insa, asemanarea se opreste la violenta. Dincolo de faptul ca
este violent, razboiul real este Insa plicticos, neinteresant pentru a fi urmarit ora cu ora. Mare parte
din el (cel putin In prezentul razboi din Irak) consta In deplasari de trupe, aprovizionari cu
materiale de lupta, alimente si combustibili, actiuni de Incercuire si evitarea pe cat posibil a
confruntarilor directe.
Razboiul poate Insemna (Inseamna frecvent In acest caz) o coloana de blindate care se
opreste brusc In desert si sta timp de doua ore din pricini logistice sau meteorologice. Razboiul e
viata, nu film. Iar viata este In majoritate o succesiune de perioade de rutina si relaxare, punctate
rareori de momente interesante. Razboiul din Irak nu este nicidecum spectaculos; el este doar un
foarte important eveniment international. Dar media a preferat tot timpul sa confunde importantul si
spectaculosul, obligand publicul sa creada la fel.
In lipsa de lucruri spectaculoase, presa retine amanuntele anecdotice. Ele nu constituie Insa, nici pe
departe, esenta razboiului propriu-zis, dar ajung sa ocupe spatiul mediatic.
Dintotdeauna omul a dorit sa aiba cunoasterea necesara pentru a putea supravietui In dimensiunea
karmica In care vietuieste, pentru a evolua. Dorinta lui trebuia Intr-un fel Implinita. Tocmai prin
aceasta dorinta, omul a deschis cai catre alte dimensiuni.

Fiecare dimensiune spirituala a inceput sa reverse cunoasterea prin cei mai sensibili oameni ce
vietuiau In dimensiunea karmica, dimensiunea materiei dense. Aceasta cunoastere era perceputa In
functie de valoarea constiintelor celor ce s-au adaptat cunoasterii spirituale, iar informatiile
transmise prin acestia erau Intelese partial de cei care Ii ascultau. Timpul a demonstrat acest
adevar Implinit. Fiecare Invatatura transmisa omului, a schimbat destinul sau ajutandu-l sa aiba o
cunoastere asupra universului, asupra a ceea ce este el ca fiinta In univers. Informarea lui fiind
limitata si nu Intotdeauna corecta, a facut sa apara revolta In viata lui, fapt ce l-a determinat sa
cerceteze, tot rational, cai catre alte lumi necunoscute. Informarea venita prin cuvant scris, i-a dat
sansa sa Inteleaga faptul, ca cele ce pot fi Intelese doar prin traire si simtire, pot Inalta fiinta umana.
Cunoasterea a venit, prin cei ce erau canale deschise spre a o primi, dar nu Intotdeauna aceasta
cunoastere a ajuns pura la doritorii de adevar. Dezinformarea a facut ca omul sa rataceasca pe cai
nedorite. Adevarul ca si valoarea, consta In ceea ce omul poate simti In fata unei Invataturi
autentice. Orice informatie venita din exterior, trebuie sa Indemne omul la meditatie profunda,
pentru a nu cadea In capcana gandirii celor ce nu cunosc Adevarul. O informatie poate Inalta
constiinta omului sau poate determina stagnarea evolutiei spirituale a acestuia. Fiecare are liberul
sau arbitru si poate hotarI ce ar dori si ce nu ar dori sa Implineasca. Nimeni nu poate obliga pe
nimeni la nimic, iar daca cineva Incearca, printr-o informatie eronata, sa schimbe destinul unui om,
trebuie sa-si asume si responsabilitatea acceptarii efectului cauzat. Adevarul cuprinde doar
Adevarul, dar informatia poate veni si din neadevar; de aceea, este bine sa se cerceteze fiecare
cuvant, fapta, traire si simtire ale acelora ce spun ca aduc si dau o informatie pozitiva. Cel ce cauta
Intotdeauna va gasi ce doreste, daca vrea cu adevarat, dar sa nu uite de valoarea constiintei sale, ce
trebuie hranita doar cu Adevar.
CONSIDERATII PRELIMINARE ASUPRA INFORMATIEI
Schimbul de informatie este specific omului. Dar diferentele dintre punctele de vedere,
inexactitatea perceptiei, aprecierile variabile asupra importantei relative a lucrurilor fac astfel Incat
aproape orice informatie sa contina o cantitate, cat de mica, de dezinformare.
Toate acestea se petrec pentru ca informatia, prin natura sa, dezinformeaza. Printr-un joc al
prefixelor putem spune ca IN-formarea echivaleaza cu o DE-formare a realitatii. Nu ne putem privi
intr-o oglinda fara sa fim dezinformati, chiar si imperceptibil: calitatea suprafetei reflectante,
cea a ochilor, iluminarea, starea noastra de spirit ne deformeaza imaginea. Ori, informatia
respectiva ar trebui sa fie cat mai obiectiva cu putinta, de vreme ce este rezervata folosintei noastre
personale.
Apoi, de indata ce ne vom adresa cuiva, erorile de apreciere pe care el le va comite se vor adauga
alor noastre si asa mai departe. Sunt suficienti cativa intermediari pentru ca mesajul original sa fie
sensibil modificat, cu un continut de dezinformare crescut la fiecare etapa. Si aceasta in cel mai bun
caz, adica atunci cand mai multi indivizi competenti si dezinteresati fac schimb de informatie cu
buna credinta. Daca introducem, insa, in lant un naiv sau un smecher, partile de dezinformare
individuala nu se vor mai aduna, ci se vor inmulti. Si este usor de imaginat daca nu mai avem de a
face cu indivizi, ci cu mase, iar aceste mase sunt informate de catre anumite organisme cu interesul
de a promova o anumita imagine politica sau, pur si simplu, de a cauta comicul, socantul,
senzationalul (lucru foarte usor de remarcat la noi in jurnalele televizate).
Toate acestea ilustreaza trei idei importante :

Informatia nu contine niciodata adevarul suta la suta. Pe tot parcursul se strecoara erori,
chiar daca nici un membru al lantului informativ nu are intentii rele.

Orice s-ar crede, nu numai ca in materie de informatie nu exista obiectivitate, dar orice
pretentie de obiectivitate trebuie tratata cu suspiciune. Este preferabil sa-i ascultam si pe israelieni

si pe palestinieni, decat sa trimitem la fata locului un observator asa-zis impartial, care va simpatiza
de la bun inceput cu unii sau va fi platit mai bine de ceilalti.
Este firesc ca fiecare martor sa aiba propria lui impresie asupra evenimentului la care a asistat. Iar
daca impresiile se potrivesc prea bine unele cu altele, e ceva suspect la mijloc.

Obiectivitatea nu poate exista decat in informatia de ordin stiintific, unde aceeasi experienta
realizata de mai multi experimentatori conduce intotdeauna la aceleasi rezultate. Ipotezele
savantilor sunt obiective in masura in care se confirma prin fapte, iar faptele sunt
indiscutabile in sensul ca oricare observator s-ar putea substitui cu cel care a cules datele
perceptibile ce le alcatuiesc, date perceptibile constituite in general prin coincidenta dintre un metru
si ceea ce masoara acesta (admitand si aici o marja de eroare).
Insa in tot ceea ce are legatura cu opinia publica, ne aflam in mod clar departe de o
asemenea rigoare, iar diversele criterii de obiectivitate pe care ni le propun mijloacele de informare
A zis-o cutare, care e un om cinstit, Vedeti cu proprii ochi imaginea televizata, Este parerea
majoritatii nu trebuie in nici un caz sa ne asigure.

CAP.V PSIHOLOGIA DEZINFORMARII

Sociologii au aratat din plin in ce masura terenul astfel creat este favorabil himerelor
colective; publicistii si politicienii n-au intarziat sa preia avantajele. Inaintea celui de-al doilea
razboi mondial, Hitler in Mein Kampf si Ceahotin in Violarea multimilor de propaganda
colectiva aratau deja cum se pot utiliza tehnicile preluate de la psihologia experimentala pentru
orientarea opiniei (sau mai degraba patimii) publice.
Psihosociologia se ocupa de cunoasterea comportamentelor si motivatiilor individului
in societate, precum si a interactiunilor intre grupurile sociale, indiferent de dimensiunile acestora.
Se dispune de un numar mare de observatii, adesea foarte amanuntite; in cursul ultimelor decenii au
fost studiate numeroase teste experimentale, adesea de maniera inca parcelara. Cercetarile,
bazandu-se pe crearea unei anumite situatii sau pe chestionare privitoare la pozitia adoptata de cei
chestionati fata de evenimente foarte concrete, generalizarile raman inca riscante. Psihosociologii
incearca totusi sa interpreteze observatiile si sa stabileasca reguli generale plecand de la rezultatul
experimentelor. Aceasta activitate permite desprinderea unor concepte operationale, sugerarea unor
mecanisme, insa, daca o anumita metodologie incepe sa se intrevada, teoriile de ansamblu nu par
inca perfect satisfacatoare.
Dezinformatorii si cei ce se opun actiunilor desfasurate de catre acestia, fac greseala de a se
astepta la retete infailibile de la aceste studii. Insa ele nu fac altceva decat sa delimiteze mai mult
sau mai putin cadrul de referinta, marcand numai capcanele si erorile ce trebuie evitate. In acest
domeniu, probabil mai mult decat in oricare altul, elementul caracteristic il constituie
complexitatea: interactiunile producatoare de evenimente au aproape intotdeauna un dublu aspect
pozitiv si negativ. Pe de alta parte, relatiile deterministe nu au fost niciodata simple: o aceeasi
cauza va avea efecte diferite, uneori contradictorii, in functie de circumstante. Un acelasi efect
poate fi rezultatul unor cauze diverse, impletite in proportii diferite. Analiza are deci in mod
necesar un caracter probabilistic si multifactorial.
De la inceput se pune o intrebare: dezinformarea se adreseaza individului sau grupului ?
Din punct de vedere al metodologiei studiului sociologic raspunsul nu poate fi decat ambiguu. Un
individ total izolat de societate si total stapan pe reactiile sale reprezinta un concept pur teoretic.
Daca ar exista, n-ar prezenta nici un interes pentru dezinformator, care vizeaza direct sau indirect,
efectul de masa. Omul a fost dintotdeauna si in diferite feluri membru al unor grupuri sociale mai
mult sau mai putin numeroase. Poate fi lansata ideea ca progresul societatii depinde de numarul
subgrupurilor carora le apartine fiecare individ.
In momentul In care dezinformatorul alege influentarea unui factor de decizie, acesta va avea
intotdeauna un anturaj mai mult sau mai putin numeros, care consituie calea preferata de acces spre
tinta a dezinformatorului. Pe de alta parte, nu exista grupuri, oricat de structurate ar fi ele, care sa
nu reprezinte, prin definitie, o suma de componenti, sociologii insistand asupra faptului ca, in
ultima analiza, mentalitatea individuala este cea care creeaza suportul comportamentului colectiv.
Ei au fondat un principiu al individualismului metodologic. Raymond Boudon (1979) scria:
Sociologul trebuie sa-si faca o regula din a considera indivizii ca participanti individuali inclusi
intr-un sistem de interactiuni, fiind elementul primordial al analizei sale Asimilarea unui grup cu
un individ nu este legitima decat in cazul in care grupul este organizat si dotat cu organisme care ii
permit sa ia decizii colective. Orice analiza va trebui sa cuprinda, in mod obligatoriu, o etapa in
care sociologul isi va pune intrebari asupra actiunilor indivizilor.
Pe de alta parte, In marea lor majoritate, grupurile, in special cele bine structurate si care
reprezinta tinte predilecte pentru dezinformator, permit o ierarhie de influentare si se supun, mai
mult sau mai putin, autoritatii unui ganditor, a unui lider, sau cel putin, a unui subgrup restrans de
conducere.
Deci, in practica, aprecierea unei actiuni de dezinformare si a rezultatelor sale va trebui sa se faca
fie in termeni statistici procentajul indivizilor manipulati in mod eficace fie in nivelul de
implicare a unei personalitati sau a unui lider de grup.

DEFINIREA DEZINFORMARII IN PSIHOLOGIE

Trebuie remarcat faptul ca termenul a aparut pentru prima oara in limba rusa
(dezinformatia), dupa al II-lea Razboi Mondial, cu rolul de a desemna practicile exculsiv capitaliste
care urmaresc aservirea maselor populare. Este semnificativ faptul ca, in acest caz, sovieticii
atribuind aceste practici unor adversari care inca nu le descoperisera, cuvantul insusi slujeste cauza
(ceea ce reprezinta deja o forma de dezinformare).
Poate fi considerata, pe rand, fie ca o meserie cu finalitati si reguli proprii, fie ca o incercare a
spiritului de a invinge anumite reticente, fie ca fenomen general amplificat de conditiile epocii
noastre.
Cu toate acestea, majoritatea specialistilor sunt de comun acord ca dezinformarea reprezinta un
ansamblu de actiuni si procedee conduse de servicii specializate si insitutionalizate. Anumiti lideri
o considera drept un mijloc eficace de a-si atinge scopurile. Aparitia unor metodologii
psihosociologice a furnizat baza unor astfel de intreprinderi. Iar extinderea mijloacelor de
informare in masa a oferit parghii de actionare cu o putere mereu crescanda. Pot fi inregistrate si
asociate o intreaga serie de procedee, mergand de la distorsionarea faptelor si pana la conditionarea
comportamentala.
Traim in permanenta intr-o lume a informatiei. Iar dezinformarea nu este numai o meserie a unor
profesionisti cu functii mai mult sau mai putin oficializate; ea reprezinta o continua tentative pentru
orice putere de indata ce aceasta se hotaraste sa treaca la mobilizarea tuturor resurselor (chiar si a
celor indoielnice) politice. Este o situatie valabila pentru guverne insa si pentru partide, sindicate,
mari asociatii sau intreprinderi comerciale ori industriale de indata ce trec printr-o situatie dificila.
Dezinformarea constituie o tentative si pentru indivizi promotori ai unor idei, aflati in dificultate
datorita lipsei de argumente.
In forma sa primitiva, dezinformarea se limiteaza la minciuna mitomaniacului, la enuntarea de
simple contra-adevaruri, la cateva mici falsificari ale unei realitati neplacute; uneori insa ea se
aventureaza in manevre mai intortocheate apartinand domeniului manipularii constiintelor.
Disimularea si inselarea nu sunt un apanaj al fiintei umane (le intalnim in special in structura
biologica si in instinctul animal) insa omul a stiut sa faca din ele resorturi de manevrare a societatii.
PRACTICA DEZINFORMARII
Trebuie amintit aici care sunt trucajele cele mai cunoscute ale informatiei. Se poate spune,
simplificand, ca un fapt poate fi prezentat in sapte moduri diferite: afirmat/ negat/ trecut sub tacere/
amplificat/ diminuat/ aprobat/ dezaprobat.
Dar, in loc de a judeca in abstract, sa ne propunem o misiune precisa de dezinformare si sa vedem
cum poate fi dusa la bun sfarsit. Exista un exemplu didactic destul de raspandit: pornind de la un
fapt simplu si clar CAINELE A MANCAT FRIPTURA, trebuie, prin metodele specifice
dezinformarii, dezvinovatit cainele in ochii opiniei publice.
Iata o serie de prezentari In maniera dezinformatoare ale evenimentului :

de acord, astazi a fost cainele, dar ieri era pisica ;

nu era decat o bucatica de carne veche si arsa uitat in frigider ;

friptura era pusa in farfuria cainelui, care nu a facut decat sa o linga, mai ales ca nu era
mancat de trei zile;

n-a mancat-o, a oferit-o unei prietene;

e un ciobanesc german de cinci ani care, anul trecut, si-a salvat stapanul de la inec. pazeste
casa, aduce ziarul in bot, latra si mananca mult;

farfuria cu friptura era din faianta albastra. era o fleica de 2 kg. cainele statea inchis in casa
din cauza polii. vecina l-a lasat sa manance friptura.


cainii sunt nefericiti in apartamente pentru ca bancile nu acorda imprumuturi cu dobanda
mica pentru a li se construi adaposturi langa casa ;

hrana pentru caini untel, cu apa calda, permite sa se evite asemenea probleme ;

e scandalos ca niste stapani sa-si infometeze asa cainele ;

baietelul cel mic afirma ca un caine vagabond a furat friptura ;

a fost un reportaj la televizor in care se arata ca un caine nu este responsabil atunci cand nu
a primit o educatie corecta ;

atentie! s-a spus deja ca a muscat pe cineva, acum trei saptamani, cand, de fapt, fusese alt
caine ! erati de fata cand a disparut friptura ? nu ? atunci, gasiti mai bine friptura, inainte de a acuza
acest biet caine, victima a atator calomnii ;

cainele a murit

era otravita.
Dupa cum se poate remarca, gama procedeelor de dezinformare este foarte vasta.
CONCEPTE SPECIFICE DEZINFORMARII
A) OPINIA PUBLICA
Reprezinta un concept de o larga raspandire, prezentat de enciclopedia Omnis a editurii
Larousse ca principal obiect al psihologiei sociale, si a carui definire este, de altfel,
controversata. Intr-o prima acceptiune a termenului, opinia publica reprezinta totalitatea ideilor ce
se emit de catre o societate in problemele ce o privesc. Intr-o a doua acceptie, ar reprezenta
adeziunea la anumite atitudini, adeziune care poate fi evaluata cantitativ prin sondaje si votari.
Insa ar fi o eroare personalizarea fie a opiniei publice, fie a publicului, considerandu-le ca
avand aceeasi psihologie. O personalitate politica de prim rang a Frantei, cum a fost Valery Giscard
dEstaing (1984), a exprimat foarte bine preocuparea politicienilor in aceasta privinta: Opinia, asa
cum este, cum constrange si cum actioneaza, constituie un camp de forte pe care orice conducator
trebuie sa stie sa le compuna. Practic, opinia publica nu este cunoscuta (fiind, de altfel,
schimbatoare) decat atunci cand se pun intrebari, fie cu ocazia unor consultari electorale, fie
prin metoda sondajelor.
Exista o opinie publica in fiecare moment, pentru fiecare problema. S-ar putea considera ca este util
sa se faca mai mult caz de atitudinea publicului sau de atitudinea generala, care reprezinta cel mai
bine marile curente de opinie intr-o societate. Insa acestea sunt foarte dificil de evidentiat.
O alta greseala ar fi aceea de a crede ca opinia publica se identifica cu aprecierile mass-mediei sau
ale purtatorilor de cuvant, cu toate ca acestea contribuie la formarea si orientarea ei.
Opinia publica, atunci cand se dispune de mijloace adecvate de a o cunoaste, corespunde
repartizarii avizelor in ceea ce priveste o anumita problema. Ea nu trebuie confundata cu opinia
majoritatii. Se poate intalni situatia in care opinia publica asupra unei probleme sa fie determinata
de o minoritate a societatii care este in schimb foarte activa (spre deosebire de majoritate care,
deseori, desi are o opinie, nu si-o face cunoscuta, si mai ales nu si-o sustine). Opinia publica este
rezultatul judecatilor, uneori divergente, carora fiecare individ le da o greutate specifica si a caror
influenta se face simtita mai mult sau mai putin asupra deciziilor politice.
In ceea ce priveste sistemele de valori, opinia publica evolueaza mult mai lent, surprizele
putand sa apara in special in situatia in care nu s-a mentinut un contact suficient. Unul din scopurile
dezinformarii este incercarea de a dezinforma publicul asupra propriilor opinii.
In sfarsit, nu este lipsit de interes sa insistam mai mult asupra catorva distinctii.
Prima tine de deosebirea, uneori incredibila, ce poate sa apara intre o opinie exprimata si
comportamentele corespondente. Opinia, chiar daca este in majoritatea cazurilor decat partial
rationala, reprezinta totusi un act de constiinta, in timp ce comportamentul, care se bazeaza foarte
mult pe scheme automatizate, (toti cunoastem experimentele lui Pavlov) este adesea declansat la
individ de un semnal, de un stimul, care nu implica aproape deloc constiinta; pentru un grup ea
reprezinta adesea efectul obisnuintei sau al spiritului de imitatie. Factorii afectiv-emotionali sunt

mult mai determinanti decat analiza logica. Adesea acesti factori pot chiar Inabusi spiritul de
conservare.
Trebuie avuta in vedere si diferenta dintre opinia publica si multime. Ambele sunt reuniuni sociale,
a caror psihologie insa, nu este identica. Multimea reuneste intr-un loc relativ redus, la un anumit
moment, indivizi care au depus fiecare efortul de a veni ; este de fapt ceea ce da valoare reuniunii
respective. Opinia publica se formeaza in orice moment si in orice loc. In acest caz informatia este
aceea care cauta individul si nu invers. Iar aceasta, in mijlocul anturajului sau, este mult mai dificil
de influentat, de convins si de antrenat.
Conceptul de opinie publica nu se confunda nici cu acela, mai politic, de majoritate. Primul
reflecta ansamblul parerilor posibile, care, in anumite cazuri, se neutralizeaza reciproc,
reducandu-si si anulandu-si orice influenta asupra factorului de decizie.
Cel de-al doilea reprezinta grupul cel mai important de persoane cu aceeasi opinie la un moment
dat. Majoritatea are, de asemenea, in raport cu opozantii minoritari, o pondere relativ importanta,
care poate inclina decizia.
Una reprezinta rezultatul unei impartiri, cealalta al unei scaderi. Relatiile intre majoritate si
minoritate nu sunt in mod obligatoriu de natura conflictuala, deoarece, atat una cat si cealalta au
contururi schimbatoare. Apare astfel notiunea, foarte importanta pentru dinamica grupurilor, de
compromis, indice moderator, insa totodata teren de germinare a neputintei.
Interactiunile intre majoritate si minoritate constrang pe aceasta din urma la o prezentare mai
dinamica a punctelor sale de vedere. S-a constatat ca moderatia si atitudinea rezonabila nu sunt
niciodata eficace cand sunt folosite de catre minoritate. Principalul sau mijloc de convingere
ramane ceea ce se cheama efectul demonstrativ, care urmareste sa dovedeasca eficienta actiunilor
sale, atunci cand poate face uz de un compromis la care s-a ajuns cu unul din membrii influenti ai
majoritatii sau de o dezertare rasunatoare din tabara adversa. Pentru minoritatea care desfasoara
actiuni de propaganda va fi de preferat actiunii indarjite de a cauta sprijin prin argumentarea ideilor
emise, gasirea in cadrul majoritatii a unei personalitati susceptibile sa treaca in tabara sa, si aceasta
prin desfasurarea unui atent studiu psihologic.
B) PSIHOLOGIA GRUPULUI-TINTA
Nu toate grupurile sunt la fel de accesibile si vulnerabile la dezinformare. Nu se poate afirma ca
dezinformarea a ajuns la detinerea unei tehnici perfecte. In mod normal, apare legitima
intrebarea: care sunt cauzele care fac ca o minciuna, prezentata chiar intr-un mod grosolan, sa aiba
sansa de a fi totusi crezuta? Nu cumva tinta este cea care isi asteapta dezinformatorul precum
Frumoasa din Padurea Adormita isi asteapta printul ? Asupra acestei probleme toti sociologii sunt
de acord: omul nu se expune decat informatiilor pe care doreste sa le auda si le refuza pe cale care
vin impotriva prejudecatilor sale. Ca urmare, suntem determinati sa consideram ca reusita
dezinformarii se datoreaza faptului ca tinta, constient sau nu, era apta sa fie dezinformata.
Este de la sine inteles ca un grup coeziv, fondat pe un sistem de valori unanim acceptat si increzator
in liderii sai va fi mult mai putin accesibil actiunilor de dezinformare. De unde rezulta faptul ca
dezinformatorul trebuie sa isi aleaga tintele pe baza unei cunoasteri amanuntite, exploatand in mod
oportun atitudinile naturale favorabile, pe care nu le creeaza, ci le gaseste in cadrul grupului
respectiv, pregatite de reactie. O tinta bine protejata, asupra careia imprejurarile ii impun
dezinformatorului sa actioneze, va necesita o pregatire indelungata, care poate face actul fara obiect
atunci cand actiunea devine, in sfarsit, posibila. Dezinformarea, nedispunand de o tehnica total
eficace, este, cel putin in anumite tari, incredintata unor organisme apte in permanenta de
interventie. Aceste organisme exploreaza si pregatesc din timp, mai mult sau mai putin sistematic,
terenul pe care li se va cere sa actioneze, detectand toate oportunitatile posibile.

In spatele unui paravan de logica seducatoare prin simplitatea ei, dezinformarea actioneaza
Inainte de toate asupra reactiilor afective si emotive. Pe de alta parte insa, dezinformatorul nu poate
abandona nici logica. Aceasta ii permite sa exploateze la maximum consecintele nascute din abuzul
de pseudo-rigoare aplicat definitiilor: astfel, libertatea devine libertinaj, egalitatea devine nivelare,
iar fraternitatea constrangere. Pasiunea si impulsivitatea au asigurate astfel camp liber de afirmare.
Aparent, sistemul de valori ramane neschimbat; de fapt, el este dezechilibrat, determinand luarea
unor masuri gresite. Este de remarcat faptul ca, frecvent, personalitatile sau grupurile conducatoare,
puse la curent cu o actiune dezinformativa, se abtin sa i se opuna, nu atat datorita complicitatii, cat
mai ales din neglijenta si din necunoasterea pericolului acestei actiuni. Insa, ceea ce provoaca
scandalurile in afacerile de dezinformare este descoperirea faptului ca spiritele sunt manipulabile si
mai ales ca ele sunt foarte rar scutite de influente.
C) CONVINGEREA
Dupa Gustave Le Bon se pot recunoaste patru factori principali de convingere, pe care Ii prezinta
ca pe un fel de gramatica a persuasiunii :

prestigiul, care sugestioneaza si impune ;

afirmatia fara probe, care elimina discutia ;

repetarea, care face sa fie acceptata ca certa o anumita afirmatie;

influentarea mentala, care intareste rapid convingerile individuale cele mai slabe.

El adauga: Daca profesorul de logica va asigura ca un adevar trebuie exprimat asa si nu in alt mod,
lasati-l sa o spuna, dar nu il credeti. Si aceasta pentru ca exista banuiala ca orice prezentare a unui
mesaj (si cu atat mai mult a unei probleme) opiniei publice, nu este efectuata niciodata fara o
intentie cat de cat vinovata.
Intr-un experiment, numit experimentul lui Asch, li se cere la doua grupuri de persoane sa faca o
apreciere generala asupra unui individ descris primului grup ca fiind inteligent, muncitor,
impulsiv, critic, limitat si invidios. Aceleasi calificative sunt prezentate celui de-al doilea grup in
ordine inversa. Rezultatul: aprecierea primului grup este pozitiva, iar a celui de-al doilea,
negativa. Ordinea asezarii calificativelor a fost determinanta in orientarea opiniilor celor doua
grupuri.
Convingerea necesita o serie de etape: prezentarea comunicarii, perceptia sa si acceptarea
comunicarii in functie de atitudinile anterioare ale subiectului. In acest moment survine sau nu
schimbarea atitudinii generale a subiectului: fie ca apare o saturatie determinata de repetare, fie ca
apare incompatibilitatea, fie ca apare superioritatea reactiilor emotive determinand adeziunea sau
respingerea ideii prezentate. Intregul proces necesita o programare delicata si s-a remarcat ca
mesajele cel mai bine primite sunt acelea care furnizeaza in acelasi timp o motivatie si
instructiuni cu privire la punerea lor in practica. S-a observat, de asemenea, ca rezistenta la actiunea
de convinge este adesea rezultatul efortului de stapanire a emotiilor prea puternice (nasterea
oricarei certitudini, fie ea si de ordin intelectual, este asociata unei emotii), pe cand permeabilitatea
creste odata cu preocuparea de a intelege, care faciliteaza in mod insidios operatiunile de asimilare
a mesajelor. In stadiul final, efectul convingerii va fi apreciat prin observarea comportamentului
subiectului sau subiectilor.
Trebuie totusi recunoscut ca exista deosebiri majore intre principiile teoretice, care par sa se
impuna, la un moment dat, si aplicarea lor in practica, efectuata uneori in mod incoerent sau
neindemanatic. Se pare ca pentru a fundamenta astazi o metodologie de actiune psihologica si mai
ales de dezinformare este necesar sa se tina cont de aportul studiilor experimentale de

comportament si sa se depaseasca stadiul empirismului, rezultat al inspiratiei si convingerilor

insuficient fundamentate.
NATURA PSIHOLOGICA A DEZINFORMARII
Probabil ca fateta psihologica a dezinformarii este cel mai bine surprinsa in analiza acesteia
ca stare de spirit a agresorului si a victimei.
Marea amploare luata de dezinformare si omniprezenta sa se datoreaza faptului ca in prezent se
poate folosi o intreaga panoplie de mijloace a caror tehnicitate exercita o atractie irezistibila. Omul
iubeste tehnica in special cand aceasta satisface, pe de o parte, dorinta de a avea o unealta capabila
sa-i mareasca capacitatea de actiune, iar pe de alta parte placerea de a se juca, stimulandu-i
imaginatia. Aceasta tehnica este exact ceea ce este numit cu titlu generic mijloace de informare in
masa.
Dezinformarea transpune in practica placerea pentru disimulare si secret, dorinta de a
exercita o putere oculta asupra unui adversar dispretuit si pe care incerci sa il inseli. Cu toate aceste,
dezinformarea releva o anumita slabiciune, o lipsa de incredere in valoarea propriilor argumente.
Este exact comportamentul unui copil care cauta sa-si ocoleasca responsabilitatile. Machiavelli,
prin principiile si ideile lui, revine la moda ori de cate ori dezbaterile politice degenereaza in
confruntare. Aflat in imposibilitate de a convinge, dezinformatorul isi ascunde impotenta
argumentativa si considera ca linisteste spiritele atribuindu-si calitati abile si puterea de a manipula.
Acest tip de agresiune vizeaza atat tinte candide, cat mai ales pe cele inconstiente si neavertizate.
Informarea a devenit pentru omul modern, in special pentru cel din Occident, o necesitate fara de
care nu mai poate trai, asa cum drogul Ii este necesar trupului unui narcoman. Prezentarea
instrumentala a mijloacelor de informare in masa, aspectul lor de jucarii sofisticate creeaza
sentimentul ca informarea este o forma de produs industrial destinata consumului, dependenta mai
mult de masini decat de om. Cu toate acestea, informarea nu este o simpla suma de stimuli
complecsi pe care creierul fiecaruia Ii filtreaza, Ii organizeaza si Ii ordoneaza; ea trebuie, Intr-o
forma sau alta, sa fie insotite de dialog. Dialogul nu poate avea loc insa prin intermediul radioului
si televiziunii decat intr-o masura foarte mica.
Dezinformarea pleaca de la vointa de a actiona, de a modifica cursul normal al
evenimentelor, remodeland psihologia adversarului mai ales in conditiile in care caile diplomatice,
economice sau militare au devenit inoperante sau excesiv de costisitoare. Recurgerea la
dezinformare constituie, in mod cert, o recunoastere a limitelor puterii, insa, in acelasi timp,
reprezinta afirmarea existentei conflictului si a determinismului luptei. In aceasta consta
esenta dezinformarii: a uza de dezinformare inseamna a considera interlocutorul ca inamic,
rezultand, implicit, ca dezinformarea reprezinta o forma de agresiune, un act de razboi. Nu este o
simpla amenintare, ci o actiune de lupta. Fortei materiale i se substituie sau asociaza
violenta psihologica. Aceasta politica pusa in slujba puterii este mai periculoasa decat cea a
tunurilor. Nu se pune problema de a convinge prin argumente sau avertismente, ci, de a
distruge vointa adversarului prin orice mijloace, punand in joc o forma particulara si insidioasa de
constrangere si aservire. Statele mai slabe sunt inclinate sa accepte confruntarea pe acest teren
minat sperand sa obtina o reechilibrare a fortelor; insa aceasta este o iluzie periculoasa intrucat este
compromis schimbul pe baza de incredere de care cei mici au mai multa nevoie decat puternicii lor
interlocutori.
Relatia ce se stabileste intre dezinformator si dezinformat (in mod clar perversa pentru
primul) nu este total nevinovata pentru cel de-al doilea, asemanatoare unui cuplu sado-masochist
descris de psihanalisti. Dezinformatul nu este o simpla victima a setei sale pentru cunoastere, sete
potolita cu o bautura otravita pe ascuns: in multe cazuri, el este primul care proclama neincrederea
fata de toate informatiile, uneori cunoscandu-si chiar dezinformatorul.
Publicul asculta, cu placere, numai ceea ce ii place sa auda. Cu exceptia perioadelor de exaltare, va
fi mai atent la un discurs despre pace decat la unul belicos. La iesirea dintr-o criza, usurarea
imediata este mult mai puternic resimtita decat pericolul unei alte crize ce planeaza la orizont. In

1933 acordul de la Munchen, victorie incontestabila pentru Hitler, care a obtinut fara lupta
prabusirea Cehoslovaciei, a fost primit de opinia publica democrata ca o victorie a pacii asupra
razboiului, spre stupoarea chiar a conducatorilor lor. S-a ajuns la punctul in care informarea si
dezinformarea sunt atat de intrepatrunse incat nu poate fi garantata nici un fel de obiectivitate.
Publicul nu se mai poate multumi sa primeasca pe baza de incredere produsul informativ destinat
consumului; trebuie sa invete sa devina activ, exigent, critic. Lui Ii revine sarcina de a-si forma
opiniile, incluzand si responsabilitatea asupra acestor opinii. Nu trebuie sa accepte pe nimeni ca
stapan al gandirii sale fara o indelungata practica si numeroasa verificari. Din pacate, se pare insa
ca modul de viata actual nu prea ii predispune pe cetateni la o asemenea perspicacitate. O
anumita trandavie intelectuala ii face sa treaca cu usurinta de la incredere la candoare si
naivitate. Iar aceasta este pozitia de pe care reactioneaza.
Premise functionale ale mecanismului dezinformarii ca agresiune psihologica :
1. capacitatea limitata In timp si spatiu a individului de a reactiona adaptativ la actiunea unor
factori stresori interni/externi In functie de nivelul rezistentei si stabilitatii psihomorale ;
2. trebuinta organica a omului modern de ase informa si a-si construi imagini favorabile despre
mediul social-politic si cultural ;
3. caracterul de intentie a dezinformarii care presupune existenta unor strategii, forme,
metode, forte, mijloace de influentare a cadrelor militare si a populatiei zonei tinta.

CAP.VI VALORI MORALE

A analiza dezinformarea inseamna a patrunde intr-o lume ambigua si plina de contradictii. Se pot
pune intrebari asupra eficacitatii uneia sau alteia dintre metode, insa nu vom putea sa nu
exprimam condamnarea morala privind asa-zisul character licit sau reprehensibil in sine al
dezinformarii. Intotdeauna este periculos a te erija in moralist. O condamnare care nu este urmata
de sanctiuni constituieo forma confortabila de renuntare. Daca ea devine efectiva, deschide calea
relatiilor pasionale ce vor ridica probleme cu atat mai greu de depasit.
Condamnarea morala a dezinformarii se bazeaza pe doua tipuri de argumente :

primul tip pune in evidenta faptul ca dezinformarea se caracterizeaza prin

inselaciune, minciuna, disimulare dorinta de a face rau, toate actiuni, evident, reprobabile ;

cel de-al doilea tip de argumente este mai direct. Teoria informarii ne sugereaza ca ea este
creatoare de negentropie, adica ordine si organizare, opunandu-se intr-o oarecare masura la
degradarea progresiva a sistemelor. Aceasta, cu cateva adaptari, pare ca s-ar putea aplica si
sistemelor sociale pentru care castigul prin informare constituie o conditie de supravietuire si
progres. Teoria nu se pronunta si asupra veridicitatii informatiei utile, insa in masura in care aceasta
introduce un factor de indoiala sau de incertitudine, creeaza o noua necesitate, care, la randul ei,
poate constitui ea singura o noua informatie. Dezinformarea pe termen lung are posibilitatea sa
introduca un mecanism letal de distrugere in interiorul societatii. Prin permanenta sa,
dezinformarea constituie un pericol de moarte.
Pe de alta parte insa, unii specialisti nu se feresc sa afirme ca dezinformarea ar avea meritul
de a plasa confruntarea in domeniul ideilor, transformand-o intr-o lupta de idei, de inteligente, mult
mai acceptabila decat un razboi nuclear sau chiar conventional. Argumentul ar putea sa convinga
deoarece constituie un summum al increderii in intelepciunea umana; totusi, obiectiv analizata, nu
satisface deloc deoarece atat din punct de vedere politic cat si moral, nu poate fi considerata ca
acceptabila o solutie care te lasa doar sa alegi intre sugrumare si otravire. Acest tip de argument
opereaza o distinctie normala, pe care insa nu o consideram corecta, intre folosirea fortei fizice si
intimidare. Atat intr-un caz cat si in celalalt este vorba de constrangere, aplicata corporal sau psihic.
Numai ca ambianta predominant hedonista si materialista din cadrul multor societati i-a facut pe
cetateni sa considere ca violenta fizica este mult mai de neIndurat decat cea psihologica.
Foarte des este prezentat si un alt argument. Se afirma ca toate statele au practicat intr-o
anumita perioada dezinformarea, sugerandu-se ca aceasta ar fi legitima in timp de razboi si
condamnabila in timp de pace. Aceasta clasificare in functie de conditii reduce dezinformarea la o
forma de siretenie militara. Intr-adevar, o anumita apropiere este posibila, insa inselarea sau
pacaleala sunt in general, mult mai focalizate; ele pot avea consecinte decisive insa autorii lor
accepta ideea ca, mai devreme sau mai tarziu, adevarul este dat la iveala, in timp ce
dezinformatorul, in afara cazului cand schimba tabara sau este constrans de propriile-i greseli,
nu-si va recunoaste niciodata minciuna deliberata. Inselarea, pentru a avea success, implica
dezvaluirea stratagemei intr-un anumit moment al derulariii actiunii. Cu anumite limite, regula
poate fi aplicata si in domeniul dezinformarii: o forma perfecta de dezinformare este de a spune
adevarul facandu-se sa se creada ca se minte.
Dezinformarea nu Inseamna numai a nu spune adevarul sau tacea, ci a raspandi lucruri false
Intr- o forma activa si agresiva, deoarece dezinformatorul cauta In fond sa anihileze presupusul sau
adversar.

Printre procedeele agresive ale dezinformarii, mentionam :

1

provocarea ca incitare la comiterea unor erori sau infractiuni,

2
revelarea, adica raspandirea din interes a unor documente sau informatii ce nu erau
destinate publicului ;
3
falsificarea de documente, procedeu Intalnit atat In activitatile de dezinformare ale
servicilor secrete, cat si In practica jurnalistica ;
4
agresivitatea psihologica manipularea maselor prin dezinformare cu scopul de a
influenta comportamentul acestora
Ceea ce determina condamnarea morala a dezinformarii este folosirea perfida si fara rezerve a
minciunii. Ori, minciuna este, de cele mai multe ori, subiectiva si relativa. Ea este diferita de
eroare, care, in principiu, poate fi denuntata de logica. A corija insa o minciuna inseamna a stabili
adevarul despre care filosofia moderna afirma ca nu este decat o asertiune valabila in anumite
limite. Intr-adevar, politica nu se prea incurca cu asemenea subtilitati filozofice. Va trebui insa sa
inteleaga ca denuntarea minciunii dezinformatorului este necesara, dar nu si suficienta. Va trebui,
printre altele, sa accepte purtarea dezbaterilor pe terenul ales de adversari, fara a avea acces la
sursele de informare. Daca se va ajunge la situatia de a confunda agresorul, acesta din urma va
putea nestingherit sa acuze eroarea si sa-si atribuie sentimentul unei pseudoloialitati
surprinzatoare si rolul unui ipocrit chiar, in timp ce obiectivele sale vor fi deja atinse. Impuritatea,

cel putin relativa, atunci cand este vorba de intentia precisa de a face rau, se adauga la condamnarea
morala a procedeului, dar nu micsoreaza cu nimic (ba, chiar dimpotriva) dorinta pe care o poate
avea vinovatul de a se folosi de ea.
Adevarul si minciuna sunt notiuni relative, de aceea este foarte greu sa le stabilim limitele.
Minciuna
poate capata o
vasta gama de
nuantesau,
cum scria H.P.
Cathalla,
repertoriul minciunii este foarte diversificat. Autorul citat propune In cartea sa, Epoca
dezinformarii, o lista nelimitativa a fatetelor minciunii. Din aceasta lista citam:
1
minciuna absoluta, adesea eficace datorita enormitatii sale,
2
contra-adevarul neverificabil,
3
minciuna Inecata Intr-un noian de informatii,
4
minciuna prin omisiune, In special aceea care neglijeaza prezentarea informatiei In
Intreg contextul ei ;
5
spunerea adevarului lasandu-se sa se creada ca este minciuna.

PROBLEME DE APARARE
Nu trebuie ascuns faptul ca denuntarea dezinformarii trebuie facuta in practica cu foarte mare
prudenta. Este necesar, si aceasta constituie un imperativ de prim ordin, sa ne pazim de orice
situatie care ar putea conduce la o vanatoare de vrajitoare, Intotdeauna mult mai daunatoare decat
utila, deoarece atenteaza la increderea in sine a societatii; vazand infiltrare si pericol peste tot,
populatia intra in panica si isi pierde intregul spirit critic.
Nu numai prin condamnare morala, oricat de justificata ar fi ea, se poate lupta in mod eficace
impotriva dezinformarii. Modalitatea de abordare este aceea a unui raport de forte. Moralitatea este
o tentatie la care cu greu rezista politicienii. Ea ofera o pozitie intelectuala confortabila permitand o
prezentare maniheista a evenimentelor. Insa in acest mod se ajunge la utopie, care este domeniul
tuturor erorilor si tuturor violentelor. Stabilirea a ceea ce este bine sau rau nu este de domeniul
politicii. Aceasta trebuie sa decida asupra utilitatii si posibilului, asupra pericolului si
inaccesibilului, pe o perioada scurta de timp si intr-un mod foarte pragmatic. La atat se limiteaza
rolul politicii; dincolo de aceste limite incepe tirania.
Trebuie insistat asupra adevaratului pericol pe care il prezinta dezinformarea: acesta nu consta atat
in faptul ca ea ascunde sau disimuleaza adevarul (valoare relativa) cat mai ales travestirea realitatii.
Conceptul de realitate poate fi dezbatut la infinit (spre fericirea filozofilor si necazul oamenilor de
stiinta). Insa in practica sociologica ramane un excelent domeniu de referinta operatorie. Real este
orice fapt, obiect sau fenomen la care poate face referinta, independent de ideologie si in conditiile
existentei unui accord general, orice persoana de buna-credinta.
Asadar, atentia principala va fi acordata stabilirii unor criterii general-valabile si nu prinderii in
flagrant delict. A deforma realitatea inseamna a priva victima de o judecata onesta. Este exact ceea
ce cauta sa realizeze deziformatorul a carui arta consta in inlocuirea realitatii cu o iluzie.
Trebuie totusi atentionat ca, in acest caz, mai mult decat in alte domenii ale securitatii nationale,
succesul depinde inainte de toate de angajarea individuala a fiecarui cetatean ca persoana privata,
atenta sa-si pastreze libertatea de constiinta.
Numai in acest fel s-ar putea vorbi despre ceea ce Henri-Pierre Cathala numea: cetateni
responsabili intr-o tara respectata.
DEZINFORMAREA. DIVERSITATEA SUPORTURILOR DEZINFORMARII RADIOUL
Unul dintre primele suporturi pentru propagarea In masa a dezinformarii, a
Inregistrat o crestere importanta odata cu aparitia radioreceptoarelor portabile cu mai multe
lungimi de unda. Publicul astfel dispunand de o sursa prin care diferitele grupuri de influenta
puteau sa-i dezinformeze la orice ora si oriunde.
Transmiterea ambiantei sonore este la fel de importanta ca si tonul folosit de diversele voci ce se
exprima pe post. Publicul obisnuindu-se cu diferitele excese si exagerari preia necritic acestea In
mod automat nemai reactionand normal deci.
In domeniul propagandei audio cel mai intens speculat este efectul de voce care exprima o anumita
stare psihica iar asocierea cu mesajul vorbit imprima o anumita conotatie, chiar si atunci cand
vocea este relativ monotona sau aceiasi. In locul secund se afla fondul sonor, ambianta care de
cele mai multe ori este muzicala, exceptie fiind "reportajele" si "interviurile" ori
"transmisiunile sportive".
O voce supusa ce lasa impresia ca admite fiecare vorba din cele spuse ca fiind adevarata si In care
eventualele mesaje ce ar putea trezi suspiciuni li se ataseaza un ton usor isteric si contrariat dar din
care se revine periodic la acelasi ton supus necritic poate induce o atitudine de acceptare la nivelul

ascultatorului. De cele mai multe ori acest rol este lasat In seama unor voci feminine. Mesajul
emotional fiind receptat prin sugestie si asociat cu reactiile subconstientului ce-l decodifica
asemanandu-l cu vocea mamei calme dar mustratoare.
TELEVIZIUNEA
A devenit cel mai popular mijloc de informare In masa. Apreciata mai mult ca sursa de
distractii si de cultura aceasta este In fond un vector informational. Combinatia simultana de sunet
si imagine In miscare ce reda o realitate sau alta, poate fi aranjata, compusa, prelucrata, asa Incat
maselor largi sa li se prezinte un anumit sens al evenimentului. Mascarea minciunii poate fi foarte
alambicata atunci cand se prezinta la televiziune.
Televiziunea este fie retrospectiva fie orientativa. Prezentarea unui eveniment prin interventia
imaginii si vocii prezentatorului intersecteaza mesajul informational. Adesea se constata ca,
prezentatorii cedeaza In favoarea "vedetismului" si Inca si mai rau In favoarea unui histrionism.
Finantarea televiziunii nu si-a gasit Inca o solutie cu adevarat satisfacatoare. Necunoscandu-se
decat trei surse de venit: alocatiile bugetare, subventiile publice si publicitatea. Dar si fondurile
acumulate prin co-participarea la diferite concursuri, gen TeleEuroBingo sunt o sursa importanta
pentru televiziune.
Una dintre caracteristicile actualelor mijloace de expresie o constitue extrema diversitate a
suporturilor si genurilor ce pot fi asociate In mii de combinatii. Este imposibil de a da o lista
exhaustiva, cu atat mai mult cu cat cei care emit mesaje dau dovada de o imaginatie mereu
reInnoita.
Printre aceste suporturi nu vom cita decat cartea, manifestul, afisul, filmul, casetele video si audio,
si celelalte suporturi magnetice la care au acces un public tot mai larg, insignele,
permanenta. ajungandu-se pana la modul de a se Imbraca sau tunde, de a vorbi In public sau de a
prezenta suporturile informationale (la taraba, titlurile ziarelor, revistelor, cartilor, etc).
Aceasta diversitate demonstreaza si faptul ca publicul contemporan este permeabil la fictiunea
politica, propaganda Imbracand forma diferitelor distractii. Motiv pentru care dezinformatorii
apeleaza si acestia la toate aceste mijloace si procedee combinandu-le pentru a obtine efectul dorit.
Pe de alta parte, se poate remarca aceea ca In aceasta diversitate informationala publicul rareori Isi
mai exercita In mod autonom spiritul critic. Influentat de necesitatile zilnice ce la randul lor In
mare parte tin de anumite conditionari, varietatea expresiilor este destul de putin Inteleasa In ceea
ce priveste mesajul de fond, acesta fiind Insa Inteles de grupurile restranse de initiati.
PUBLICITATEA
Publicitatea nu-si ascunde nici originea si nici scopurile. Publicitatea este unul dintre
instrumentele competitiei comerciale, iar concurenta Ii justifica Intrebuintarea.
Dezinformarea, mult mai coplexa In meandrele sale, nu se preteaza la o masurare precisa. Spre
deosebire de publicitate, care, fara a lua In considerare exagerarile, este dirijata In directia
declansarii unei actiuni de promovare comerciala cu posibilitatea dezbaterii proprietatii
produsului sau serviciului, dezinformarea ascunde sub o falsa aparenta de obiectivitate (acele
"Intamplari Intamplatoare" sau "pure Intamplari" ori "presiunea evenimentelor" pe de alta parte)
dorinta sa - vointa sa - de a obtine profit major unilateral si In detrimentul tintei, sau tintelor,
obligand la o adeziune, la o asimilare de perceptie si conceptie, acesta fiind preludiul aservirii,
Inrobirii.
Individul zilnic solicitat se autoprotejeaza prin intermediul refuzului Impotriva a ceea ce a devenit o
agresiune obsesiva. Inchizandu-se, izolandu-se, devenind "impermeabil" la "mesaj". In fond aceasta
reactie are o componenta ce dezvolta o adevarata fobie. Neexistand o aparare, In adevaratul Inteles
al cuvantului deoarece indivizii sunt atunci deja conditionati ramanandu-le un fel de perceptie
automata si inconstienta - Intr-o masura importanta - a mesajelor. O pasivitate resemnata devine o
obisnuinta si creaza o adevarata vulnerabilitate de care ceilalti vor sti sa profite.

In cazul in care individul are o atitudine critica si destul de activa, combinata cu refuzul de a primi
acesti stimuli Incontinuare sau, cand mesajul este primit pe un fond inpermeabil la respectivii
stimuli datorita structurii convingerilor respectivului individ, efectele stimulilor sunt Incetinite,
diminuate daca nu chiar anihilate. Putandu-se dezvolta si o aparare Impotriva respectivilor stimuli.
Fata de publicitate, dezinformarea foloseste metode dintre cele mai insinuante dintre cele mai
perfide, avand la dispozitie si mult mai multe mijloace decat simpla "Publicitate". Dar dispunand
chiar si de aceasta Intre mijloace. Dezinformarea se bazeaza pe fundamente psihologice iar In
"recuzita" dispune de agenti cu roluri mai mari sau mai mici. Retelele de influenta putand ajunge sa
creeze o "realitate dubla", Impotriva careia este daca nu dificil atunci foarte dificil sau
imposibil de contrapus.
Diferentierea dintre aceste "doua" - sau "multiple"- realitati tine de o dialectica, de modul de a
percepe si de a accepta acesti stimuli pe care serviciile speciale Ii dezvolta si propaga In
Sistemul informational instrument de dezinformare
Orice informatie este utila si benefica daca este reala, exacta, obiectiva si credibila. Cu atat
mai mult daca informatia priveste rezultatele activitatii economico-sociale. Prin urmare acest
deziderat se poate realiza cu conditia ca organismele care obtin, prelucreaza si promoveaza fluxul
informational sa fie autonome. Ori, ceea ce s-a Intamplat In Romania anilor 70-80 a fost un
exemplu elocvent de deturnare crasa a scopului informatiei rezultatelor economice. Astfel, prin
atribuirea caracterului secret al datelor si prin limitarea publicatiilor statistice, prin impunerea de
catre organele de decizie economica a unor niveluri nereale indicatorilor economici se urmarea de
fapt musamalizarea efectelor negative ale deciziilor, ajungandu-se ca noile obiective sa se
Intemeieze pe resurse inexistente. Raportarile unor indicatori sintetici cum sunt: productia,
preturile, salariul real, venitul national si produsul social Inregistrau sporuri inexistente sau
cresteri exagerate care au condus In final la dereglarea Intregului sistem informational, la
pierderea credibilitatii pe plan international, la deformarea integritatii morale ale unor Intregi
generatii de specialisti si lucratori (ale carei efecte se simt si astazi si se vor mai simti si In
continuare). Un aspect rusinos, demn de cartea recordurilor negative a fost gradul de
dezinformare In domeniul productiei de cereale boabe la hectar. Conform statisticilor neoficiale ale
anului '89 indicele de dezinformare pentru acest indicator depasea 300%.

O alta metoda de dezinformare era cea a preturilor administrate, stabilite In mod centralizat pe
sistemul preturilor si tarifelor unice, fixe pe perioade Indelungate pentru toate produsele si
serviciile. Acestea Inregistrau abateri denumite si distorsiuni de pret, In aceasta categorie total
neeconomica regasindu-se pierderile de productie, de circulatie ale marfurilor, rentabilitatile mici
sau supraevaluate cat si cheltuieli neincluse In costuri sau subapreciate, subevaluarea cheltuielilor
de amortizare a capitalului fix, rebuturile, pierderile netehnologice. Toate aceste anomalii au
dereglat sistemul informational si economia In ansamblu, dar aspectul cel mai dureros a fost faptul
ca ajustarea sau modificarea periodica a preturilor s-a facut In contul si pe seama populatiei care a
suportat Incepand din 1987 peste 2 miliarde lei anual numai datorita acestor reasezari ale preturilor.
STUDIUL 1:
Actiunile spionajului britanic: Cum manipuleaza serviciile secrete mass-media, o istorie
interesanta a relatiilor dintre presa si ofiterii de informatii.
Acuzatia ca redactorul Dominic Lawson, de la Sunday Telegraph", este spion al MI 6 a largit
spectrul legaturilor dintre media si serviciile de informatii. Un fost agent, al carui nume nu poate fi
precizat, furnizeaza o privire completa in interior. MI 6 are un intreg departament secret dedicat
manipularii opiniei media". Jurnalismul si spionajul au o istorie lunga si cu interferente. Graham

Greene si Somerset Maugham sunt doar doi dintre cei mai cunoscuti jurnalisti care au trecut bariera
tulbure a lumii spionajului. Ambele profesii au multe in comun, beneficiaza una de cealalta si se
concureaza. Inevitabil, a fost si va fi un contact apropiat intre cele doua tabere. Pana la recenta
acuzatie din Camera Comunelor, a laburistului M.P. Brian Sedgemare, cum ca Dominic Lawson,
redactorul lui
Sunday Telegraph", este agent platit al MI 6, cooperarea extinsa dintre MI 6 si elemente din presa
britanica a fost un secret bine pastrat, tinut sub tacere chiar si in interiorul MI 6. Lawson neaga
acuzatia. Dar nu este nimic in neregula cu jurnalistii amestecati in lumea spionajului si care
folosesc
spionii ca surse, atata timp cat informatia de la astfel de surse este tratata cu aceleasi scepticism si
impartialitate ca informatia de la oricare alta sursa. Oricum, in mod clar, nu este rau ca un jurnalist
sau chiar un redactor sa actioneze ca agent al serviciului de informatii al statului, in mod special al
unuia fara implicatii politice ca MI 6.
CIA nu are voie, MI 6 - DA
Majoritatea guvernelor occidentale recunosc pericolul unei astfel de colaborari si au reguli
stricte care guverneaza gradul de apropiere dintre serviciile lor de informatii si media. Chiar si CIA,
care are mai multa putere in politica din tara sa decat mai toate serviciile de informatii vestice, este
oprita de la a cultiva contacte cu presa americana.
Dar nu aceeasi strictete se aplica la MI 6. Intr-adevar, MI 6 are un intreg departament cunoscut ca
Operatiuni de informare", sau I/Ops. mai scurt, dedicat manipularii opiniei media. Existenta si
operatiunile I/Ops. sunt pastrate secrete chiar si in interiorul MI 6, asa ca e evidenta sensibilitatea
subiectului.
In mod normal, doar cand ofiterii ajung la un nivel superior si obtin functii in strainatate sunt
informati cu privire la activitatile si obiectivele-cheie ale departamentului.
Scopul si obiectivele operatiunilor de informare puse in aplicare de serviciile secrete variaza si sunt
foarte creative. Esenta activitatii este trimiterea de mesaje catre media in scopul determinarii
acceptarii deciziilor controversate de politica externa. Diversitatea de articole din presa despre
posibilitatile lui
Saddam Hussein in legatura cu armamentul chimic si biologic n-a fost o intamplare - terenul a fost
pregatit astfel Incat sa fie cat mai putine proteste cand va incepe bombardamentul. Uneori, scopul
poate sa fie influentarea evenimentelor din alte tari sau organizatii intr-o directie favorabila Marii
Britanii.
De exemplu, MI6 a facut un efort sustinut (dar fara succes) in plasarea de articole in presa
americana care sa-l discrediteze pe Boutros Ghali, pe care l-au considerat ca fiind un francofil
periculos in cursa
pentru alegerea secretarului general al ONU in 1992.
Adesea, serviciile de spionaj pot folosi operatiunile de informare doar pentru a se apara de critici si
de ostilitatea publica. Isi fac probleme cu privire la imaginea lor publica nu doar pentru ca au
nevoie de sustinere politica pentru a-si justifica existenta si bugetele, dar si pentru ca afecteaza
moralul angajatilor. Trebuie sa cheltuiasca o energie considerabila in spatele scenei pentru a-i
ridiculiza pe critici si a-si face publice succesele.
Efecte
Rezultatele acestor tactici pot fi vazute in atacurile feroce din anumite ziare cu privire la cei
care critica in mod public serviciile secrete, cum ar fi fostul ofiter MI 6 David Shayler. Nu este nici
o coincidenta ca aceleasi ziare prezinta din abundenta stiri senzationale despre problemele
serviciilor secrete.
Si cum manipuleaza serviciile secrete media pentru a-si atinge propriile scopuri? Trei tactici
principale sunt utilizate pentru ca serviciile secrete sa determine presa sa prezinte ceea ce vor ca noi
sa credem.
Metoda 1

Cel mai direct si mai simplu este sa se ofere informatii jurnalistilor de incredere, in afara
cadrului oficial. Vedem rezultatele acestor informari cu regularitate in presa, facandu-se referire la
surse din spionaj". Astfel de surse sunt omniprezente in presa britanica, asa ca suntem tentati sa
acceptam veridicitatea informatiei fara dubii. Serviciile secrete nu-si pot permite sa piarda
increderea contactelor media pe care le au, sau a publicului larg, asa ca, in general, niciodata sau
foarte rar se distribuie informatii false prin aceasta metoda. Aceasta regula este incalcata daca miza
este foarte mare sau sansele ca articolul sa fie dezaprobat sunt neglijabile.
Metoda 2
A doua metoda utilizata de serviciile secrete pentru a persuada media sa prezinte un articol
este mai subtila - sursa dubla". Aceasta tactica, mai dificil de realizat si de pus la punct, este
utilizata in mod special pentru dezinformare. O momeala picanta este aruncata unui jurnalist de
catre un ofiter al serviciilor secrete, intr-o maniera obisnuita, dar cu precizarea ca este un zvon"
sau provine dintr-o sursa nedemna de crezare". Cu cat informatia e prezentata ca fiind foarte
posibil neadevarata, cu atat legatura dintre ofiter si omul sau din presa nu este prejudiciata. Dar
ofiterul se intoarce acasa dupa intalnire multumit, stiind ca orice jurnalist cu reputatie va cauta sa
gaseasca confirmarea informatiei. Nu este neobisnuit pentru media si serviciile secrete sa
foloseasca aceleasi surse si frecvent un jurnalist
poate cauta verificarea informatiei la o sursa care este deja controlata de serviciile secrete.
Cata vreme presa isi foloseste sursele in mod pasiv pentru a afla informatii, serviciile secrete vor
persuada aceleasi surse sau agentii, in limbajul lor, sa actioneze pentru ele. Il vor convinge pe agent
sa-i dea jurnalistului o informatie gresita care va confirma zvonul" lansat cu cateva zile mai
devreme.
Dupa ce informatia s-a confirmat, aparent, chiar si cel mai sceptic si impartial ziarist va accepta
directia
trasata la inceput de ofiterul de informatii, asa ca stirea va sfarsi in presa. Aceasta tehnica si
variatiuni mai complicate sunt utilizate cu regularitate de MI 5 si MI 6 pentru a planta" articole.

Metoda 3
Dar exista a treia metoda care in mod clar incalca periculos teritoriul moralitatii. Recrutarea
lui Dominic Lawsan - daca este adevarat - este un exemplu spectaculos al acesteia. Si nu este,
probabil, singurul. Serviciile secrete sunt intotdeauna gata sa recruteze oameni cu influenta in
media. In acest fel, o informatie poate fi utilizata activ prin intermediul unui ofiter de informatii
mai bine decat diluata de aprecierea unui ziarist. Agentul poate fi folosit pentru a influenta punctul
de vedere al colegilor sai sau pentru a fi a doua sursa pentru alti jurnalisti.
Ce fac serviciile secrete pentru a recruta astfel de oameni?
Teoretic, orice jurnalist din domeniile politic, aparare sau relatii internationale va intalni intr-o
etapa a carierei sale, sociale sau profesionale, un membru al serviciilor speciale. Nu este obligatoriu
ca ei sa fie constienti de asa ceva, ofiterul poate lucra sub acoperire. Ofiterii MI 6 sunt cunoscuti ca
lucrand la ambasade in strainatate ca ofiteri de presa, deoarece functia le inlesneste accesul la
jurnalisti.
Pregatire psihologica
La prima Intalnire, probabil cu caracter social, ofiterul de informatii face o apreciere a
jurnalistului-tinta in ceea ce priveste accesul acestuia la informatia utila, pregatirea psihologica,
cunostintele sale politice, influenta sa si potentialul sau de utilitate. Apoi jurnalistul va fi verificat
prin intermediul unui sistem computerizat intern (pentru a vedea daca ea/el nu are deja un dosar
personal) si va fi redactat un raport asupra intalnirii.

Din acel moment, ea/el va avea un dosar personal, care va fi scos in fata de fiecare data cand
conduita sa va depasi cadrul serviciului de informatii. Teoretic, orice jurnalist care lucreaza in
domenii de interes profesional pentru serviciile secrete va avea un dosar.
Cele mai multe tinte vor fi in mod rapid eliminate ca fiind de nerecrutat. Ei vor fi: prea principiali,
fara interese ideologice, de neincredere sau indiscreti. Dar daca sunt categorisiti ca fiind recrutabili,
atunci ofiterul de informatii va aranja o serie de intalniri, toate potrivindu-se cu acoperirea sub care
s-a facut primul contact. Alteori, un al doilea ofiter va fi prezentat pentru a-si forma o a doua
opinie. Rapoartele MI 5 si ale departamentelor speciale vor fi solicitate si revazute, iar opiniile
colegilor si prietenilor lor vor fi consemnate.
Profilul tintei
Dupa ce este construit un profil detaliat al tintei - si poate dura chiar cativa ani -, se decide
incercarea de recrutare. Decizia nu se ia usor. Consecintele unei incercari nereusite de recrutare
sunt foarte serioase in cazul unui jurnalist mai mult decat in oricare alte cazuri, pentru ca el poate
intoarce armele si sa faca publica incercarea de abordare. O atentie deosebita este acordata
motivatiei pentru care jurnalistul ar lucra pentru serviciile de informatii.
Hotararea finala asupra incercarii de recrutare a unui jurnalist tanar va fi cedata unui ofiter mai
experimentat. Doar daca exista riscul unor dificultati politice pentru guvern, se va inainta o cerere
de permisiune pentru aceasta intreprindere Ministerului de Externe.
Desigur, daca MI 6 nu accepta ideea cererii permisiunii de recrutare a unui editor de ziar, nici un
minister nu va semna o astfel de cerere.
Oricum, daca un redactor a fost recrutat mai devreme in cariera sa, inainte sa avanseze in grad, MI
6 nu este obligat sa informeze Ministerul de Externe asupra noii situatii.
Presupunand ca tinta accepta, practica uzuala de operare este de a-i oferi noului agent" o
repartizare imediata. In acest fel, este mai dificil pentru agent sa se retraga si i se ofera agentului
sansa de a evalua abilitatea si angajamentul fata de noua sa preocupare.
Tipul sarcinii incredintate jurnalistului recrutat va depinde de functia, pozitia si vechimea sa. Un
jurnalist mai experimentat va fi folosit, probabil, mai mult ca sursa dubla sau pentru dezinformare.
Cu cat devine mai de incredere si isi imbunatateste ascensiunea in cariera, el va avea mai multa
influenta si prestigiu, asa ca sarcinile incredintate lui se vor schimba.
Cel mai adesea, i se va cere sa se ocupe de articole senzationale si sa le adauge picanteriile
necesare. Daca serviciile secrete sunt destul de norocoase si agentul lor este promovat ca redactor
principal, posibilitatile vor fi nelimitate. Un redactor detine o influenta considerabila asupra
cititorilor ziarului sau, si acesta este cel mai mare avantaj al serviciilor secrete. Dar editorii au o
influenta considerabila in presa londoneza si in media in general.
Ofiteri in presa
Un redactor poate fi convins sa invite la cina sau la un pahar alti redactori influenti, dand un
alt punct de vedere unui articol, intr-un mod in care MI 6 nu o poate face singur. De exemplu,
ofiteri mai vechi in MI
6 foarte rar indraznesc sa invite un redactor de la alt ziar la cina - si ar fi putin probabil ca acesta sa
accepte. Dar fata de o invitatie la cina din partea unui coleg rival, mai toti redactorii ar fi prea
intrigati cu privire la motivatie pentru a refuza, oferindu-i omului de la MI 6 oportunitatea de a
dezvolta in mod favorabil o informatie.
Redactorii au oportunitatea de a oferi acoperire pentru agentii MI 6 care calatoresc in strainatate,
dandu- le acoperirea de jurnalist. Sub coloratura de ziarist, ofiterul MI 6 poate avea acces la
persoane si la zone de conflict care ar putea fi inchise pentru diplomati si oficialii guvernamentali.
Desi ofiterul va incerca sa pastreze acoperirea data de libera practica, este de dorit o intarire din
partea unui redactor de incredere care poate da referinte persoanelor suspicioase.
Extinderea colaborarii, intentionate sau nu, dintre presa noastra si serviciile secrete nu va fi
niciodata dezvaluita in totalitate, dar in mod clar pericolul pandeste din intuneric. Ar fi mai
acceptabil, probabil, daca serviciile noastre de informatii ar da in intregime explicatii

sistemelor noastre democratice, ca macar politicienii alesi, mai mult decat ofiterii MI 6, sa
stabileasca obiectivele si parametrii operatiunilor de informare. Dar o monitorizare potrivita a
serviciilor de informatii este inca scoasa din discutie.
STUDIUL 2
Dezinformarea sau Infoterorismul
De cand exista societatea omeneasca, informatia in diversele ei forme si canale de transmitere a
reprezentat o necesitate vitala in activitatea oamenilor. Pe masura dezvoltarii socio-economice si
culturale a comunitatilor umane informatia a devenit un produs care se cere constant, se vinde si se
consuma ca orice marfa. Astazi, datorita disparitiei barierelor tehnice de comunicare pamantul nu
este doar sat global" (Marshall MC. Luhan), ci si un sat electronic" in spatiul caruia informatia reala, trunchiata, partiala sau falsificata - circula cu mare viteza. Ziarele, revistele, radioul,
televiziunea si mai recent Internetul au devenit vectorii de baza ai transmiterii
informatiei apropiind pana la simultaneitate momentul producerii evenimentului cu cel al
comunicarii lui in intreaga lume. Dat fiind impactul deosebit al informatiei vehiculate prin massmedia asupra constiintei, sentimentelor, starii de spirit si motivatiei oamenilor si colectivitatilor, tot
mai multi specialisti aprofundeaza problematica acestuia. Deloc Intamplator, chiar Napoleon
Bonaparte afirma ca: un ziar bun face cat zece batalioane", iar Adolf Hitler, in stilul sau cinic
spunea: Razboiul nu este acea stiinta ermetica inconjurata de un aparat oficial pe care generalii
persista sa-l considere ca un turnir din evul mediu. N-am ce face cu cavaleria!... Armele mele sunt
confuzia sentimentelor, conflictele morale, panica, nehotararea". O analiza ampla asupra
dezinformarii, cu rigoare stiintifica si exemplificari relevante intreprinde prof. francez Vladimir
Volkoff in recenta sa lucrare Istoria dezinformarii. De la Calul Troian la Internet" (aparuta zilele
acestea si in Romania, la Editura Antet) la care vom face si noi unele trimiteri. Astazi, mai mult ca
oricand, gratie virtutilor fara precedent a mass-media, informatia poate fi subtil falsificata, folosita
in diverse scopuri. Dependenta tot mai mare a omului de informatia zilnica il face in aceeasi
masura vulnerabil la manipulare. Ori pentru a preveni o atare ipostaza trebuie cunoscute
mecanismele sociale si psihologice ale dezinformarii. De cand au oamenii gura sa vorbeasca si
urechi sa auda, de cand schimba mesaje, - afirma autorul - ei au inteles ca este posibil sa profite de
pe urma ambiguitatilor proprii, chiar si a celor mai inocente informatii: ca, intrucat proportia
continutului de adevar nu este nici fixa, nici garantata, nimic nu este mai usor decat sa adauge
aproximari involuntare, inselaciune deliberata.
SunTzu - parintele dezinformarii
Cel care a pus bazele teoretice ale dezinformarii este generalul chinez SunTzu care, in urma cu
peste 2500 de ani, formula principiile dezinformarii si, pe un plan mai larg, ale razboiului
psihologic si anume:
1

discreditati tot ceea ce este mai bun in tara inamicului;

implicati reprezentantii clasei conducatoare adversarilor vostri in actiuni ilegale;

subminati-le reputatia si demascati-i la momentul oportun in fata concetatenilor;

utilizati colaborarea creaturilor josnice si abominabile;

dezorganizati prin toate mijloacele activitatea conducerii inamice;

semanati discordia si creati conditii de dispute intre cetatenii tarii inamice;

atatati pe tineri impotriva batranilor;

ridiculizati traditiile adversarilor vostri;

slabiti dorinta de lupta a inamicului prin poezii si cantece senzuale;

10 trimiteti-le fiice ale placerii pentru a desavarsi opera de distrugere; fiti generosi in promisiuni si
darnici, pentru a cumpara informatii. Nu economisiti banii, caci astfel cheltuiti aduc o izbanda
usoara etc.
Chiar daca, in esenta lor, principiile si regulile de mai sus, au ramas valabile, prin descoperirea
tiparului, aparitiei ziarelor, cartilor, revistelor, radioului, televiziunii (socotita paradisul
dezinformarii!), Internetul (cu aparenta de obiectivitate!) s-au creat numeroase posibilitati pentru ca
informatia sa fie prelucrata", sa se indeparteze chiar pana la opusul realitatii ce ar trebui sa o
reflecte. Este adevarat, doar am auzit la radio, am vazut la televizor, am citit in ziar..." sunt
expresii tot mai frecvent uzitate pentru a sustine un punct de vedere. Si tocmai pe o asemenea
credibilitate a mass-media se bazeaza si maestrii" in arta diversiunii prin cuvant, sunet si
imagine.
Etapele pregatirii dezinformarii
In conceptia lui Vladimir Volkoff, principalele etape ce le implica conceperea si organizarea unei
operatiuni de dezinformare constau in:
1. Stabilirea beneficiarului (o persoana, o institutie, un partid, o grupare etc.), acesta fiind si cel care
va achita nota de plata;
2. Incredintarea misiunii de a organiza si sustine dezinformarea unei agentii specializate;
3. Studiul si analiza pietii", a starii de spirit a publicului vizat, a ceea ce doreste acesta,
a ceea ce ar accepta si ce nu;
4. Alegerea sporturilor de baza care prin continutul si forma lor sa socheze, sa surprinda si sa
seduca;
5. Stabilirea transmitatorilor, care ziar, revista, post de radio, de televiziune etc. vor fi folositi in
operatiunea de dezinformare si care (atentie!) in caz de nereusita va putea sa devina tapul ispasitor;
6. Precizia temei (obiectul dezinformarii) intr-o formula cat mai simpla si directa;
7. Tratarea temei, apelul la o diversitate de abordari a informatiilor si intr-un limbaj accesibil
publicului;
8. Alegerea cutiilor de rezonanta", a ziarelor si revistelor, posturilor de radio si televiziune,
anumite categorii socio-profesionale, partide sau oameni politici care vor prelua, dezvolta si sustine
tema ce face obiectul dezinformarii;
9. Pregatirea graduala a opiniei publice pentru ca, in final, sa accepte cu usurinta ideile de baza ale
dezinformarii;
10. Satanizarea sau diabolizarea adversarului, afirmarea a cat mai multe lucruri rele despre acesta,
utilizand informatii, declaratii, inregistrari, fotografii false.

11. Maniheismul, crearea a doua tabere departajate categoric, opuse ireductibil, una a celor buni si
alta a celor rai.
12. Psihoza, crearea in randul publicului a unei stari irationale care sa-l impinga sa nu mai vada
decat ceea ce se intampla in sensul dezinformarii, sa o imbogateasca, sa se dezinformeze el insusi
(culmea dezinformarii: autodezinformarea!).
Tehnicile dezinformarii
In operatiunile de dezinformare se utilizeaza frecvent o serie de procedee care, fara a fi prea
sofisticate sunt insa extrem de eficace precum:
1. Negarea faptelor, tinand seama ca publicul nu are timp si nici posibilitati de a verifica cum stau
lucrurile in realitate;
2. Inversarea faptelor, afirmarea categorica, cu obraznicie chiar, ca lucrurile stau exact invers, X nu
este vinovat, ci tocmai Y care acuza;
3. Amestecul intre adevar si minciuna, un melaj savant intre adevar si fals;
4. Modificarea motivului, argumentarea faptului ca cel invocat este nereal, substratul actiunii fiind
altul;
5. Schimbarea circumstantelor, infatisarea imprejurarilor ca fiind total opuse celor declarate initial;
6. Estomparea, inecarea faptului respectiv sub o masa de fapte fara nici o legatura cu el, dar apte sa
suscite interesul publicului;
7. Camuflajul, o varianta a estomparii prin care se dau foarte multe detalii despre aspecte
secundare, trecand in zona marginala ceea ce de fapt era esential;
8. Interpretarea, fara a fi negate, modificate, estompate sau camuflate, faptele vor fi contestate,
dupa caz, favorabil sau defavorabil;
9. Generalizarea, se diminueaza responsabilitatea cuiva demonstrandu-se ca nu este singurul in acea
situatie;
10. Ilustrarea, se poate trece de la particular la general sau invers, demonstrandu-se ca evolutia
evenimentelor putea sa ia o turnura si mai grava, dar...
11. Parti inegale, acuzatiei i se va acorda un minut de emisie televizata sau o nota intr-o pagina de
ziar, iar meritele vor fi publicate timp de o ora sau pe o pagina intreaga;
12. Partile egale, se utilizeaza mai ales in ultima faza a operatiunii de dezinformare, cand opinia
publica a devenit deja majoritar favorabila dezinformatorului si trebuie sa ia o atitudine pentru a
obtine cvasiunanimitate;
13. Variatiuni pe aceeasi tema, extinderea problematicii la aspecte colaterale, aparent legate de tema
initiala, dar care nu mai permit o clarificare a subiectului.
Perspectivele? Deloc optimiste!

Amplificarea capacitatilor mass-media, acumularile stiintelor

socio-umane in
planul posibilitatilor tot mai subtile de a influenta constiintele, convingerile, atitudinile si
trairile oamenilor si colectivitatilor, dependenta crescanda de informatia curenta sau potential, tot
atatea pericole care favorizeaza dezinformarea.
In viitor, asa-zisele mesaje clandestine auditive si vizuale vor putea fi inoculate direct in
subconstientul uman (comunicarea subliminala). Mesajele invizibile vor putea fi inserate in massmedia.
Ce ati spune - se intreba cercetatorul american J. Peterson - daca ceea ce ati auzit la televizor din
gura unei personalitati nu a fost rostit in realitate de acea persoana? Ce ar fi daca undeva, intre sursa
si televiziune, ar putea fi modificate anumite cuvinte? Ar fi foarte dificil ca personalitatea
respectiva sa contracareze prejudiciul, post-factum. La fel se poate face in cazul presei tiparite modificari aduse unui reportaj undeva intre editor si presa. Tehnologia viitorului apropiat va
permite acest fel de manipulare. Pana nu demult se putea avea incredere in autenticitatea
fotografiei. Astazi, cu ajutorul digitizarii, imagini, sunete, chiar impresii tactile pot fi realizate cu
ajutorul computerului.
O asemenea abilitate de manipulare a realitatii evolueaza pe mai multe fronturi. O modalitate de
abordare rapida este holografia de proiectie. In decurs de 20 de ani - aprecia specialistul citat mai
sus - va fi posibila proiectarea in aer a figurilor luminoase de inalta fidelitate, pentru a crea diferite
obiecte acolo unde ele nu exista. Acestea vor putea fi vazute pe strada, fara a ne da seama daca sunt
persoane reale sau nu.
In pofida atator obstacole, totusi, prof. V. Volkoff apreciaza ca prevenirea dezinformarii, a efectelor
este posibila, cu o conditie insa: sa dobandim sentimentul ca adevarul este un lucru sacru,
intangibil, cel mai pretios bun al nostru si care trebuie tratat cu veneratie religioasa.
Iata si cateva recomandari (de pregatire psihologica) pentru a nu cadea victime ale dezinformarii:
13 sa nu ne lasam sufocati de suprainformatia ambienta;
14 sa nu ne formam opinii decat asupra subiectelor despre care puteam avea acces la mai multe
surse de informare;
15 sa invatam sa depistam simptomele unei campanii de dezinformare: obligatoriu, exista ceva
necurat la mijloc cand doua ziare din tabere opuse cad de acord aproape pana la nivelul detaliilor;
16 sa practicam spiritul de contradictie, fara de care nu este posibil nici o virtute;
17 sa urmarim scrierile care denunta dezinformarea, studiile specialistilor asupra metodelor de
dezinformare;
18 sa incercam sa ne formam opiniile, in loc de a le cumpara gata facute;
19 sa refuzam, mai precis de orice, practica autocenzurii.
Cu alte cuvinte, prin examinarea atenta a continutului informatiei, a emitentului, a momentului si
contextului lansarii ei, prin verificarea din mai multe surse si cand este posibil si printr-o
confruntare cu realitatea ce o vizeaza putem preveni manipularea noastra prin dezinformare.

Glosar
Comunicarea: mecanism de relatii structurale (legatura, canal) si functionale (forma de transmitere
vorbire sau scriere, tipologia documentelor si a tehnicilor de Inregistrare-redare, formarea
mesajului), In timp si spatiu, ale unui individ uman cu personaje imaginare, interpersonale sau
interumane, avand drept rol asigurarea unui transfer de cunostinte In scopul de a produce un
EFECT (influenta sau comanda pentru executarea unei actiuni si-sau o crestere a potentialului
de cunostinte sau o avertizare), conditionat de stabilirea unor conventii privind utilizarea si
Intelegerea unor semne si-sau simboluri, a semnificatiei acestora (codarea lor), precum si a
regulilor de compunere Intre ele.
Dezinformarea - ansamblu de actiuni si procedee conduse de servicii specializate si insitutionalizate
orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica
deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina la receptori anumite atitudini, reactii, actiuni
dorite de un anumit agent social. (Dictionarul de sociologie)
- actiunea emitatorului care provine din asamblarea semnelor cu intentia de a micsora, suprima sau
a face imposibila corelarea reprezentarii receptorului cu realitatea originalului (Fraguas Maria,
Teoria de la desinformacion. Madrid, 1985)
Opinia publica, este un fenomen ce apare datorita interactiunii dintre persoane, grupuri, organizatii
si institutii sociale cu sistemul de valori, norme, convingeri si cunostinte raportate la elemente de
interes general ca un important mijloc de reglementare a conduitelor si relatiilor sociale, ca factor
de apreciere, valorizator al diferitelor fenomene sociale si totodata ca un veritabil element
stimulator al actiunii sociale. Conceptul de opinie publica trebuie segmentat si explicat pe sectiuni.
Opinia desemneaza o perspectiva de interpretare a unui fapt social, acceptata, sustinuta si
promovata de o persoana sau grup social. Ea reprezinta o parere care este sustinuta prin fapte de
cunoastee, la nivel axiologic si aptitudinal, aspecte la care o persoana adera In mod afectiv si
motivational.
Conceptul de public este strans legata de grupul social ai carui membri trebuie sa fie implicati
emotional, motivational si intelectual In desfasurarea unui fapt social, sa manifeste interes real si
direct pentru acesta.