Romania si criza orientala

Decaderea Imperiului Otoman , vizibila prin infrangerile repetate in fata Austriei si Rusiei, de la
sfarsitul secolului al XVIIea si in secolul al XVIII-lea, a declansat problema orientala sau criza
orientala, care a pus in evidenta competitia dintre puterile europene pentru mostenirea Imperiului
Otoman. In secolele XVII-XIX-lea aceasta competitie s-a manifestat printr-o serie de razboaie rusoaustroturce care au insemnat pentru tarile romane primejdia transformarii in teatru de razboi si
importante pierderi teritoriale: Transilvania a trecut de sub dominatia otomana sub cea austriaca,
habsburgii au anexat Banatul (1718-1918) si Bucovina(1775-1918), iar Rusia a ocupat Basarabia
(1812-1918).
Constituirea statului national roman modern si consolidarea lui in perioada 1859-1866 s-a realizat in
contextul desfasurarii crizei orientale, ulterior , istoria Romaniei moderne a fost strans legata de noile
etape ale crizei orientale desfasurate in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si pana la Primul
Razboi Mondial..
Inceputul secolului al XIX-lea marcheaza o noua etapa in evolutia crizei orientale manifestata prin
razboiul Crimeii(1853-1856), dar de aceasta data criza orientala a oferit ocazia implinirii aspiratiei
romanilor de a-si intemeia un stat national. La Congresului de pace de la Paris (1856)de dupa
Razboiul Crimeii(1853-1856), se modifica statutul international al Principatelor , astfel desi se
mentinea suzeraniataea otomana, se inlocuia protectoratul rus cu acela al celor 7 Mari Puteri. Rusia
retroceda Moldovei a celor trei judete din sudul Basarabiei ( Cahul, Bolgrad, Ismail-rapite in 1812).
Reprezentantul Frantei, contele Walewski , a pus in discutie si problema unirii Principatelor
devenita problema europeana. Atitudinea Marilor Puteri fata de problema unirii a fost determinata de
propriile interese, decizandu-se ,in final, consultarea populatiei Principatelor. Pentru aceasta s-a decis
organizarea unor adunari Ad-hoc Rezolutiile adunarilor Ad-hoc (1857), au exprimat dorinta de
unirea a Principatelor intr-un singur stat sub numele de Romania, sub conducerea un print strain ales
dintr-o familie domnitoare a Europei , ai carui mostenitori sa fie crescuti in religia tarii; autonomie si
neutralitate dar si alegerea unei Adunari obstesti in care sa fie reprezentate interesele tuturor claselor
sociale. Aceste doleante au fost inaintate reprezentantilor Marilor puteri garante intruniti la Conferinta
dela Paris (1858), unde s-a adoptat o Conventie cu rol de Constitutie a Principatelor . Fara a tine cont
de dorintele romanilor, s-a propus o unire trunchiata: statul urma sa se numeasca Principatele Unite
ale Moldovei si Valachiei, fiecare cu institutii proprii (domn, Adunari, guvern), avand in comun doar
doua : Comisia Centrala si Inalta Curte de Justitie si Casatie, ambele cu sediul la Focsani. Cu
deosebita abilitate diplomatica , romanii au speculat faptul ca in Conventie nu se preciza ca aceeasi
persoana nu putea sa fie aleasa domn in amele tari si au pus Europa in fata faptului implinit(N
Iorga) , prin dubla alegere a colonelului Al. Ioan Cuza la 5, respectiv, 24 ianuarie 1859 ca domn in
Moldova si Tara Romaneasc. In doar 7 ani de domnie Al. I. Cuza (1859-1866) a pus bazele statului
roman modern prin politica sa de reforme.
Dupa abdicarea silita a lui Cuza (10/11 februarie 1866) a fost instaurata dinastia de HohenzollernSigmaringen, asa cum fusese prevazut in rezolutiile adunarilor ad-hoc. Aducerea la putere a lui Carol I
a necesitat elaborarea unei legi fundamentale in Romania. Astfel, in 1866 a fost elaborata prima

Constitutie interna a Romaniei, potrivit careia se instituia monarhia constitutionala in Romania, se

realiza astfel un alt pas spre reintregirea nationala.
Reizbucnirea chestiunii orientale in Balcani, prin declansarea rascolaelor antiomane din Bulgaria si
Bosnia-Hertegovina si a razboiului dintre Serbia si Imperiul Otoman , a reprezentat conjunctura externa
favorabila cuceririi independentei de stat a Romaniei., in conditiile in care eforturile de a obtine acest
statut pe cale diplomatica esuasera. Victoria Portii impotriva rasculatilor si rivalitatea ruso-otomana
creau pericolul transformarii teritoriului romaesc in teatru de razboi. Pentru a inlatura asemanea
primejdie noul guvernul liberal, condus de I C Bratianu, dupa lungi tratative a incheiat Conventi
romano-rusa de la Bucuresti din 4aprilie 1877 prin care se stabileau conditiile tranzitarii teritoriului
nostru de catre armata rusa, se specifica angajamentul Rusiei de a respecte integritatea teritoriala a
Romaniei si legile statului roman. Dupa proclamarea de ctre M. Kogalniceanu independentei
absolute la 9 mai 1877, independenta a fost obtinuta pe campul de lupta din Balcani (prin victiriile de
la Grivita, Rahova,Pleva,Smardan, Vidin), contributia armatei romane , condusa de Carol I la obtinerea
victoriei fiind esentiala.
In februarie 1878 se incheia armistitiul ruso-otoman urmat de tratatul de pace de la San Stefano(19
feb 1878), prin care se recunoastea independenta Romaniei, dar Rusia isi aroga dreptul de a oferi
statului roman Dobrogea , in schimbul celor 3 judete din Sudul Basarabiei(Cahul, Izmail, Bolgrad).
Nemultumirea Marilor Puteri fata de consolidarea pozitia Rusiei in Balcani, a determinat organizarea
unui nou Congres de pace. Prin Tratatul de pace de la Berlin (1 iulie 1878) se recunoastea
independenta conditionata a Romaniei. Conditiile erau:modificarea articolului 7 din Constitutiei din
1866, in sensul acordarii de drepturi politice si cetatenesti depline tuturor locuitorilor statului,
acceptarea schimbului propus de Rusia (statul roman primea Dobrogea, Delta Dunarii si Insula
Serpilor, dar pierdea sudul Basarabiei-Cahul,Bolgrad,Ismail) si lichidarea urmarilor afacerii
Stroussberg. Deteriorarea relatiilor cu Rusia a apropiat Romania de tabara Puterilor Centrale , la care
va adera in 1883. Cucerirea independentei si proclamarea regatului la 10 mai 1881 a creat pe plan
intern conditiile consolidarii regimului democratic si accelerarii ritmului modernizarii si a crescut
prestigiul Romaniei pe plan extern.
Implicarea Romaniei in criza orientala la 1877-1878 semnifica transformarea Romaniei din obiect ,
in subiect al relatiilor internationale .Prestigiul international al Romaniei a crescut, proclamarea
regatului in 1881, reprezentand consacrarea prograsului statului roman in a doua jumatate a secolului al
XIX-lea. Totodata inrautatirea relatiilor de vecinatate romano-ruse a determinat aderarea Romaniei, in
scop defensiv, la Tripla Alianta (1883).
Un alt pas spre unire si modernizare s-a realizat in contextul celor 2 razboaie balcanice(1912, 1913),
care aveau sa inchie practic criza orientala .Implicarea Romaniei in al doilea razboi balcanic (1913)
impotriva Bulgariei, a avut ca obiectiv mentinerea statu-quo-ului teritorial si echilibrului dintre puterile
balcanice. Prin Tratatul de pace de la Bucuresti (1913) , Romania .redobandea sudul Dobrogei,
(Cadrilaterul-judetele Durostor si Caliacra) , considerat startegic drept spatiu de siguranta fate de
veleitatile expansioniste ale Bulgariei. Se realiaza astfel un alt pas spre reintregirea nationala. Procesul
va fi desavarsi prin participarea Romaniei la primul razboi mondial , care a avut pentru romani
caracterul unui razboi de reintregire si a reprezentat implinirea dezideratului national prin constituirea
Romaniei Mari.